1

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

pentru obţinerea gradului didactic I

Monografia comunei RECEA

Judetul Maramures

Coordonator stiintific Candidat

Lector doctor Prof. Rus

Nemeti Sorin Marinel Radu

Cluj Napoca

2013

2

CUVANT INTRODUCTIV

,,Sa presupunem ca suntem oriunde in aceasta tara, in oricare clasa in care se

preda si se invata istoria.

Intr-o sala curata si luminoasa, elevii isi asteapta profesorul, cu rumoarea

tinereasca a oricarui dialog fertil care sta sa inceapa. Dupa priviri si gesturi, dupa

seriozitatea si concentrarea abia stapanite intelegi ca lectia care urmeaza este un

ceas hotarator al vietii lor. In fine, apare profesorul. Nu este sacerdotul cine stie

carui minister, nu este dictatorul bine temperat care stie ca totul ii este ingaduit, nu

este…Este un om cultivat, dar constient de limitele sale, un cautator permanent al

adevarului, pe care niciodata nu reusesti sa-l afli in intregime, un prieten si un

tovaras de drum.

Departe de a-si epata elevii cu emfaza marilor discursuri catedrastice, el

coboara in clasa si propune cu textele in mana, un subiect. Lasa impresia ca nu are

nici o opinie fiind foarte tentat sa le asculte pe ale celorlalti, dar cu un tact si o

pricepere care e numai al lui stie sa indrume fara ostentatie , sa conchid afara sa

indispuna, sa gaseasca si sa lumineze mereu cu un dar , de el cunoscut, fir al

Ariadnei, mersul incalcit si atat de greu de deslusit uneori al istoriei.

E greu de spus cat a durat lectia , sti sigur ca regreti cand s-a ispravit si ca nu

ai alta dorinta decat sa o reiei mereu si mereu de le capat…,,

3

Aceste randuri, scrise de domnul Profesor dr. BOGDAN TEODORESCU, 1,prezinta modelul ideal al DASCALULUI, al profesorului de istorie, spre care

,fiecare dintre noi,ar trebui sa tindem.

De aceea , acest demers pe care ni l-am asumat, consider ca e o etapa extrem

de importanta in cariera mea profesionala si in dezvoltarea ca om, iubitor al

adevarurile trecute si formator de spirite libere si indraznete.

Privitor la teza pe care ne-am propus sa o dezbatem ,,Monografia Comunei

Recea,Maramures,, trebuie spus ca aceasta preocupare e una de stricta actualitate,

care izvoraste din activitatea profesionala pe care am desfasurat-o in aceasta

comuna in ultimii 16 ani. In acest interval ,am reusit sa ma apropii de oameni ,

simpli sau cultivati, care aveau in comun dragostea fata de aceste locuri

extaordinare,sa inteleg dorinta lor de a pastra vii trecutul, obiceiurile si modul de

viata local, perpetuat de nenumarate veacuri,chiar milenii. Curios din fire, avand o

pregatire de specialitate, am incercat sa aflu cat mai multe despre trecutul si

prezentul acestei comunitati. Cu cat trecea timpul, materialele se adunau,am

observat ca acestea, desi erau destul de numeroase si din foarte multe domenii, am

realizat ca studierea si intelegerea acestora e greoaie, deoarece informatiile nu

erau organizate stiintific. Un merit deosebit l-a avut doamna Rodica Babut,

directoarea caminelor culturale din comuna, care a cules foarte multe informatii si

ne-a facilitat accesul la acestea.2In acel moment s-a nascut ideea realizarii acestei

monografii, organizate, care sa slujeasca intereselor comunitatii si mai ales tinerei

generatii.

Lucrarea de fata ,monografia comunei Recea ,este de fapt intregita de o parte

de metodica a predarii si invatarii istoriei la Gimnaziu , lucrare in care , folosind

informatii istorice ,propunem introducerea unui curs de istorie locala/zonala

pentru elevii scolii noastre.

Studiul istorico-metodic ,,MONOGRAFIA COMUNEI RECEA,, este impartit

in 5 mari capitole,organizate si structurate destul de riguros, dar cu o anumita

logica care sa favorizeze intelegerea informatiilor.

Primul capitol, denumit ,,GEOGRAFIA SI MEDIUL INCONJURATOR,,

trateaza elementele cu specific geografic ale comunei Recea. Astfel, am stabilit

1 Argument la ,,Documente din Istoria Romanilor,Bucuresti,1996,Homer Radu, Petru-Ioan Orha 2 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic

4

importanta localizarii celor 5 sate ale comunei, Recea, Mocira ;Lapusel, Sasar,

Bozanta Mica, sate situate in apropierea orasului Baia Mare, stabilind totodata si

hotarele fata de localitatile din jur. Datele climatice evidentiaza că teritoriul

comunei Recea are un climat temperat cu ierni blande, bogate în general, în

precipitaţii, propice dezvoltarii asezarilor de aici. La acestea se adauga conditiile

excelente ale cadrului natural, cu forme de relief de mica altitudine, cu o

geomorfologie si geologie a solului care a creat la suprafata numeroase terase pe

malurile raurilor si lunci care favorizeaza activitatile economice.In plus, pe

teritoriul comunei intalnim o vegetatie extrem de bogata, plina cu foarte multe

animale specipice acestei zone geografice.Din pacate, aceasta ,,bunatate a naturii,,

e partial umbrita de factorul uman ,adica de poluare adegajata decenii de-a randul

de gigantii industriali din zona si de prezenta pe teritoriul comunei al unui iaz de

decantare al fostei mine de aur, care a produs un dezastru ecologic.

Cel de-al 2 capitol , numit ,,CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE,, se

ocupa cu problemele organizarii administrative ale comunitatii, de etapele

organizarii administrative, de organizarea teritoriala, si mai ales de caracterizarea

socio-demografica a locuitorilor comunei.In acest sens am folosit datele

Recensamantului Populatiei din anul 2011, date puse la dispozitia noastra de

functionarii Primariei Recea.Un rol important il are prezentarea autoritatilor locale

si mai ales prezentarea politicilor de dezvoltare propuse de acestia pentru

intervalul anilor 2009-2019.

Capitolul 3 al lucrarii de fata se numeste ,,DATE PRIVIND ISTORICUL

LOCALITATII,, si cuprinde o trecere in revista ,uneori foarte detaliat, alteori intr-

un context mai general, al trecutului milenar de pe teritoriul de azi al comunei

Recea.Astfel, putem spune ca acest teritoriu ,care se gaseste in nordul Tarii

Chioarului, a cunoscut practic, o continuitate de locuire din Epoca Bronzului pana

azi.Aceasta continuitate este certificata de numeroase descoperiri din satele

comunei, dar mai ales de cercetarile sistematice efectuate de arheologii baimareni

si cei clujeni ,in 2 situri de mai mare anvergura. Este vorba de punctul ,,Grind,,

din localitatea Bozanta Mica si mai ales de punctul ,,Ciurgau,,din localitatea

Lapusel, cercetari pe care le-am prezentat mai detaliat in lucrare.O prezentare mai

generala a fost facuta epocii medievale, cand cele 5 sate au facut parte din

domeniul orasului Baia Mare sau din cel al Ceatatii Chioarului, domenii cu mari

libertati si privilegii, analizand situatia sociala a locuitorilor.Spre sfarsitul

5

capitolului ,am prezentat date privind implicarea locuitorilor comunei,in timpul

revolutiei de la 1848, fapte si intamplari din perioada interbelica reliefate in presa

baimareana,implicarea in al doilea razboi mondial, perioada comunista si revolutia

din 1989.

Capitolul 4 denumit ,,VIATA SOCIALA SI ECONOMICA,, prezinta

ambivalenta locuitorilor acestei comune suburbane, aceea de foarte buni

agricultori ,dar si de meseriasi sau mici intreprinzatori, ce activeaza in domeniul

industrial, turism, servicii, comert,etc. O buna parte a acestui capitol e dedicata

prezentarii trecutului si prezentului invatamantului din comuna.Sunt prezentate

elemente ale portului popular traditional din zona, multe obiceiuri si traditii si mai

ales foarte bogata activitate culturala, reprezentata prin bibliotecile satesti,

activitatea corala, interpreti de muzica populara ,precum si alte asociatii cu

caracter cultural.

Capitolul 5 ,,METODICA PREDARII-INVATARII ISTORIEI,,este dedicat

cercetarii metolologice, conform cerintelor acestei discipline.Scopul acesteia il

reprezinta propunerea de a introduce in Curricumulul La Decizia Scolii, a unui

curs optional de istorie locala/zonala.In prima parte a capitolului am facut o

prezentare generala privind aspectele metodice privind introducerea unui astfel de

curs la nivelul gimnaziului.Am continuat cu o expunere a proiectarii unui astfel de

demers didactic, aratand obiectivele generale care se potrivesc acestuia , precum si

modul in care stabilim obiectivele de referinta.Am propus cateva teme de discutie,

stabilind totodata mai multe activitati de invatare, am prezentat cateva resurse pe

care le putem folosi.Am acordat o atentie deosebita metodelor de predare-

invatare,prezentand cateva dintre ele, care se preteaza mai bine unui curs cu un

astfel de specific, analizand totodata cateva procedee si sarcini de invatare.In cele

din urma, am dat ca exemple cateva activitati de evaluare a unor activitati care se

potrivesc cursului propus de noi.

Consideram ca finalitatea studierii istoriei ca disciplina şcolară constă în

contribuţia pe care o aduce la formarea culturii generale, la modelarea personalităţii

elevilor, oferindu-le suficiente date pentru înţelegerea corectă a societăţii

contemporane. Cunoaşterea istoriei locale trebuie să devină o iniţiere în modul în care

se poate ajunge la cunoaşterea faptelor istorice, o modalitate de dezvoltare a gândirii

critice şi a unei atitudini civice democratice, tolerante şi responsabile.

6

7

COMUNA RECEA,

JUDEŢUL MARAMUREŞ

CAPITOLUL I . GEOGRAFIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

I.1. LOCALIZARE

COMUNA RECEA, aşezare rurală cu oameni gospodari şi harnici, este aşezată

în Depresiunea BAIA MARE, la 5 km distanţă de municipiul BAIA MARE, pe

drumul european E 58 ( BAIA MARE – CLUJ NAPOCA), cu satele aparţinătoare:

BOZÂNTA MICĂ, LĂPUŞEL, MOCIRA, RECEA şi SĂSAR, totalizând un număr

de 5969 locuitori, conform Recensământului populaţiei şi al locuinţelor din

octombrie 2011.

Hotarele comunei se găsesc în Depresiunea Baia Mare, care este înconjurată de

rama muntoasă de origine vulcanică formată din Munţii Oaş-Gutâi-Văratec şi de

Platforma Someşană cu numeroase masive cristaline acumulate. Vecinii comunei

sunt:

la nord – municipiul Baia Mare şi comuna Tăuţii Măgherăuş, la est - comuna

Groşi, la sud-est comuna Săcălăşeni, la sud – sud – vest - comuna Satulung şi la

vest comuna Ardusat.3

Situandu-se la partea vestica aorasului resedinta de judet,comuna Recea are o

importanta deosebita deoarece asigura orasul cu un numar relativ ridicat de muncitori

si in acelasi timp asigura aprovizionarea acestuia cu produse alimentaresi agricole ,in

special produse legumicole.

Asezarea a doua din satele comunei pe drumul european E 58 care se

intersecteaza cu un drum judetean cu circulatie intensa constituie un avantaj pentru

dezvoltarea comunei , oferindu-i acesteia beneficiul unui grad ridicat de

accesibilitate.

3 www.subm.ro.recea.html

8

I.2.METEOROLOGIA

CLIMA

Clima din această zonă este temperat-continentală (de adăpost), cu ierni blânde,

fără viscol şi cu veri răcoroase. Unele caracteristici specifice mai aparte sunt datorate

existenţei lanţului carpatic ce indeplineşte rolul benefic de paravan impiedicând

intemperiile reci dinspre NORD-EST.

Aflată la adăpost, comuna are un climat de nuanţă mediteraneană cu un echilibru

atmosferic favorabil.

Temperatura aerului atinge cota medie multianuală de 9,6º C, media lunii

ianuarie se ridică la -2,4º C, iar a lunii iunie la 19,9º C.

Umiditatea medie a aerului este de 75%. Cantitatea medie anuală a precipitatiilor

atmosferice ce cad in această zonă este, în general constantă, totalizând o medie

anuală de 976,0 mm. Precipitaţiile ce cad sub formă de zăpadă acoperă solul timp de

67,2 zile din an.Numărul zilelor de brumă este de 15, anual. Data primei ninsori este

aproximativ 10 noiembrie, iar a ultimei ninsori , 9 aprilie.

Vânturile nu prezintă caracteristici deosebite. Datorită imobilizării maselor de

aer in depresiune, se înregistrează perioade lungi de calm atmosferic, fapt ce

influenţează negativ starea de poluare a comunei.

Paravanul munţilor determină şi o nebulozitate ridicată tot timpul anului cu valoare

maximă primăvara.

Concluziile rezultate din datele culese arată că teritoriul comunei Recea are un

climat temperat cu ierni blande, bogate în general, în precipitaţii. Condiţiile de climă

menţionate sunt favorabile culturilor de: grâu, porumb timpuriu şi semitimpuriu,

trifoi, ovăz, legume şi pomi fructiferi.

1.3.MEDIUL INCONJURATOR

1.3.1.CADRUL NATURAL

Din punct de vedere geografic, comuna RECEA se află la o altitudine medie de

228 m faţă de nivelul mării, fiind cuprinsă de coordonatele geografice: 23º35’

longitudine estică şi paralela de 47º40’ latitudine nordică.

9

1.3.2.RELIEFUL

Relieful caracteristic zonei în care se găseşte comuna, depresiunea Baia Mare ,

este predominant reprezentat de câmpii şi dealuri, iar din punct de vedere geologic,

teritoriul comunei se caracterizează prin depozite sedimentare de vârstă cuaternară,

formate din materiale piemontane, luturi de terase, argile aluviale, nisipuri şi

pietrişuri. Scoarţa terestră din această zonă cuprinde o structură pedogenetică

variată, pentru că, alături de solurile podzolice predominante, se găsesc şi solurile

brune de pădure şi solurile montane, acide.

Ca urmare a unor procese intense pe fruntea terasei de sub satele Săsar, Recea

şi Mocira apar frecvent la zi, depozite mai vechi reprezentate de argile marnoase şi

nisipuri slab cimentate.

1.3.3.GEOMORFOLOGIA ŞI GEOLOGIA

Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Recea se găseşte

situat în Depresiunea Baia Mare, o zonă mai coborâtă a Podişului Someşan. În cadrul

limitelor actuale ale comunei Recea, Depresiunea Baia Mare este reprezentată prin

piemonturi, terase, lunci şi văi înguste între versanţi.

Piemonturile fac parte integrantă din Marele Piemont Posta – Şomcuta.

Formarea lor este pusă pe seama râurilor Someş şi Lăpuşel. Suprafaţa lor a fost

ocupată la începutul secolului XX cu păduri de stejar care apoi au fost defrişate.

Solurile întâlnite sunt de tip podzolic, argiloiluvial, slab pseudogleizate, caracterizate

ca soluri acide şi sărace în elemente fertilizante.

Terasele – reprezintă o treaptă de relief mai coborâtă. Se delimitează mai multe

nivele de terase.

Râul Săsar a format pe ambele maluri o terasă de 5-7 m.

Râul Lăpuşel a creat şi el, de ambele părţi, mai multe terase.

Someşul a format în sectorul Lăpuşel-Bozânta Mică, de asemenea, câteva terase.

10

Luncile aparţin râurilor Săsar şi Lăpuşel. Acestea sunt porţiuni joase şi plane,

des inundabile, îngropate în aluviuni nisipoase amestecate uneori cu pietrişuri.

Văile înguste între versanţi se întâlnesc în cuprinsul teritoriului comunei

îndeosebi, pe păşunea Recea, lângă intravilanul satului Mocira şi la sud de satul

Lăpuşel. Se remarcă aici, Valea Abatorului şi Valea Craica. 4

1.3.4. HIDROGRAFIE ŞI HIDROLOGIE

Reţeaua hidrografică este reprezentată de râurile SĂSAR şi LĂPUŞ şi

amenajarea piscicolă “DOUĂ VEVERIŢE” .

Râul Săsar străbate, pe o distanţă de 8 km, zona satului cu acelaşi nume, de la

hotarul municipiului BAIA MARE până la hotarul localităţii BOZÂNTA MARE.

Coborând din zonele înalte ale Gutâiului, Săsarul transportă din amonte cantităţi mari

de pietrişuri pe care le depune în jurul său. Din cauza acestor depuneri, şi-a ridicat

mult albia şi a provocat numeroase inundaţii.

Râul LĂPUŞ, străbate comuna pe o lungime de 15 km, drenează mai bine

terenurile din jur, formând numeroase lunci şi terase care, având un grad ridicat de

fertilitate, favorizează culturile de legume, frecvent intâlnite in această zonă. Apele

Lăpuşului pot fi folosite la irigarea culturilor de pe malurile sale.

Pe lângă aceste cursuri de apă mai există câţiva tributari mai mici: Arieşul,

Craica şi Cărbuneasca.

1.3.5.VEGETAŢIE

Această zonă cuprinde o gamă variată de specii ierboase şi arborescente, in

funcţie de varietatea terenului,a solului şi a climei. Pădurile ocupă suprafaţa de 146

ha din suprafaţa localităţii, iar împreună cu fâneţele, păşunile, viile şi livezile -

l894 ha.

Dintre speciile de arbori care se întâlnesc mai des sunt: bradul (Abies alba),

fagul (Fagus silvatica) scorus (Sorbus aucuparia), s.a. De asemenea, se mai

4 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic

11

intâlnesc arbuşti, precum alunul (Corylus avellana ), socul (Sambucus nigra) .

Păşunile şi fâneţele din această zonă, sunt reprezentate printr-o floră spontană din

care menţionăm : păiuşca (Agrostis tenuis), păiuşul roşu (Festuca rubra ), trifoiul

(Trifolium pratense ), golomăţul ( Dactylis glomerata) s. a.

Pe lângă importanţa lor economică de furnizare a masei lemnoase, pădurile din

această zonă îndeplinesc pentru locuitori, importante funcţii ecologice şi sociale: ele

sunt bastioane naturale de combatere a noxelor industriale poluante. Livezile de pomi

fructiferi şi plantaţiile de viţă de vie acoperă versanţii însoriţi ai dealurilor din

aceasta comună.

1.3.6.FAUNA

Marea diversitate a vegetaţiei alături de ceilalţi factori naturali, a determinat şi o

varietate de specii de animale. Răspândite pe întregul perimetru, sunt bine

reprezentate mamiferele de interes cinegetic, unele specii de păsări sedentare, reptile

şi insecte specifice mediului ambiant. Dintre speciile de animale mai răspândite in

această zonă putem aminti: căpriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus),

veverita (Sciurus vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes), arici ( Erinaceus roumanicus),

iepure( Lepus europaeus), şoarecele de câmp (Arvicola terrestris) s.a. Speciile de

păsări cele mai răspândite sunt: gaiţa (Garrulus glandarius) , mierla ( Turdus merula

), uliu (Buteo buteo), pupăza (Epupa epops), vrabia (Passer domesticus), piţigoiul (

Parus sp.), prepeliţa (Coturnix coturnix), cucul (Cuculus canorus), rândunica (

Hirundo rustica), barza (Ciconia ciconia), fazanul, s.a. Speciile mai frecvente de

reptile sunt : şopârla cenusie ( L. agilis ),şarpele de casă ( Natrix natrix) s.a.

În apele râului Lăpuşel se intâlnesc mai frecvent următoarele specii de peşti:

scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus barbus ), somnul (Silurus glanis),

ştiuca (Esex lucius), cleanul (Leucistus cephalus) mreana (Barbus barbus),

porcuşorul (Gobio gobie), etc.

În gospodăriile ţărăneşti din această localitate se continuă tradiţionala ocupaţie

de creştere a animalelor domestice precum ar fi : bovine, bubaline, ovine, caprine,

cabaline, porcine şi păsări. Creşterea animalelor reprezintă pentru locuitorii comunei

12

si o sursă de venit, produsele animaliere fiind comercializate pe piaţa oraşului BAIA

MARE.

1.3.7.PROTECŢIA MEDIULUI - preocupare şi activitate

Protecţia mediului este o problemă ce peocupă în permanenţă populaţia acestei

aşezări, datorită faptului că zona este grav afectată de consecinţele poluării. Aşezată

în apropierea bazinului minier Baia Mare, care, prin prelucrarea minereurilor

neferoase, produce poluarea acestei zone, atât cu gaze nocive cât şi cu reziduuri

toxice care sunt deversate în apele din jur, localitatea a suferit şi suferă încă de pe

urma dezastrelor ecologice.

“Giganţii “ industriali care au functionat in zona de-a lungul anilor ,cum ar fi

S.C.”ALLIED DEALS” PHOENIX SA, S.C. REMIN SA, S.C. AURUL SA, unităţile

AVISTAR şi AVIMAR şi alte societăţi, mari producători agro-industriali, sunt

principalii poluatori care pun în pericol viaţa ecosistemului.

Principalele surse de poluare în zona Recea sunt:

-depozitele de deşeuri miniere(iazurile de decantare Săsar)

-emisiile în atmosfera din industria metalurgică.

Datorită faptului că majoritatea iazurilor de decantare sunt descoperite (chiar

şi cele aflate în conservare) acţiunea de alterare şi posibilitatea formării pulberilor în

suspensie este foarte ridicată.

Apele de suprafaţă (Săsar, Lăpuş) din această zonă au fost poluate de E.M Baia

Sprie, E.M.Herja, Flotaţia Centrală şi E.M. Aurum, prin deversarea de suspensii,

sulfaţi, zinc, cupru, fier, magneziu, etc. De altfel, raul Sasar e incadrat in categoria de

,,pustiire ecologica,, adica e un rau mort cu o biocenoza compromisa, avand

elementul de biotop-apa puternic infestata cu cianuri, fosfati si metale grele. Paraul

Calinisa, care vine de pe strada Margeanului din Baia Mare, e la randul lui puternic

poluat cu resturi petroliere, detergenti, deseuri organice etc.

De menţionat este evenimentul din data de 30 ianuarie 2000, prin ruperea digului

la IAZUL DE DECANTARE SĂSAR, al societăţii S.C. AURUL S.A. Baia Mare,

când, prin breşa creată în dig, s-au deversat peste 100 000 mc ape reziduale,cu un

continut de aproximativ 120 de tone de cianura si metale grele. Unda de poluare a

parcurs râurile SĂSAR, LĂPUŞEL, TISA şi în final DUNăREA.

13

Suprafaţa de teren arabil afectată în urma acestui accident a fost de 7 ha

aparţinând locuitorilor din satele Săsar şi Bozânta Mare.Dar, indiferent de cifre,

poluarea a existat şi continuă să ameninţe această aşezare.

Ca o formă de protest la această nemiloasă catastrofă, în data de 30 ianuarie

2001, s-a organizat de către autorităţile publice locale ale comunei Recea, o ‘’

comemorare’’ a celor intâmplate cu un an în urmă, animând în acest context şi alţi

reprezentanţi din ţară şi străinătate în lupta antipoluare.

Deşi , protejată de lanţul muntos din apropiere, zona nu a fost ocolită de

efectele distrugătoare ale furtunilor şi ploilor din ultima vreme. Astfel, în

26.06.2000, asupra comunei s-a abătut o furtună care a distrus în proporţie de 20%

gospodăriile populaţiei iar culturile de porumb, legume, plantaţii pomicole şi viticole

au fost distruse în procent de 50 %.

Nici inundaţiile din perioada 14-15 iunie 2000 şi 3-6 martie 2001 nu au

întârziat să aducă pagube, în special culturilor de grâu de toamnă, porumb, cartof,

legume şi nu în ultimul rând, fâneţelor şi păşunilor. Pagubele din perioada 3-6 martie

2000 au fost estimate la 890 mil. lei.

14

CAPITOLUL II CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE

II.1CARACTERIZARE GENERALA ADMINISTRATIV-TERITORIALA

Comuna Recea are in componenta urmatoarele localitati- Recea (centru de

comuna) , Sasar ,Lapusel ,Mocira și Bozanta Mica.

Comuna Recea are o suprafata totala de 49,88 km.patrati, reprezentand astfel

0.69 % din supafata totala a judetului Maramures (6.304,36 km.patrati) și o populatie

de 5969 locuitori (2011).

Pozitia fizico-geografica a comunei, bogatiile solului și subsolului, atat din

zona cat și din jur, au oferit din cele mai vechi timpuri, conditii optimedezvoltarii

activitatilor umane.

Originea localitaților e strans legata de existenta zacamintelor aurifere ,care au

constituit motivatia formarii in aceasta zona a mai multor asezari, ai caror locuitori

auinvatat mestesugul prelucrarii acestor zacaminte.

II.2 ETAPELE DEZVOLTARII ADMINISTRATIVE

La sud de valea Săsarului, până la confluenţa cu Lăpuşul, întâlnim aşezări

mai grupate, sate cu case dispuse pe mai multe străzi, care comunică aici cu strada

principală.

Mocira – este aşezată la sud-vest de oraşul Baia Mare. La sfârşitul secolului

XIX avea 169 case şi 780 locuitori. Satul se numea HIDEGKUTH şi a aparţinut

domeniului BAIA MARE, iar în anul 1411, împreună cu oraşul, devine proprietatea

despoţilor sârbi. În 1592 ajunge în proprietatea Direcţiei minelor din Baia Mare.

În 1602 devine proprietatea lui ŞTEFAN SZABO Şi FARKAS, ca donatie,

iar În cele din urmă, proprietatea baronului BETHLEN.

În perioada anului 1895, până în 31 ianuarie 1907, satul Săsar se găseşte

înregistrat la Consiliul Popular al comunei Tăuţii Măgherăuş, cu toate actele de

stare civilă. În perioada 1 ianuarie 1941 – 31 Iunie 1945, satul Mocira se găseşte

înregistrat la Coltău, respectiv Consiliul Popular al comunei Săcălăşeni, cu toate

15

actele de stare civilă. În perioada de la 1 martie 1956 până în decembrie 1958,

majoritatea actelor de stare civilă din Bozânta Mică şi Lăpuşel au fost înregistrate la

Lăpuşel, iar cele de la Recea, Mocira şi Săsar au fost înregistrate la Recea. Din anul

1959 şi până în 1976 marea majoritate a actelor de stare civilă din satele RECEA,

SĂSAR, LĂPUŞEL, MOCIRA şi BOZÂNTA MICĂ, au fost înregistrate la Baia

Mare..

Unitatea administrativ-teritoriala Recea a primit in anul 1976 statutul de

comuna.

II.3 ORGANIZARE TERITORIALA

Teritoriul actual al comunei Recea, care cuprinde un total de 4.988 ha. Se

compune din-

-spatiu intravilan, cu o supafata de 2058 ha.,care la randul sau se imparte in-

suprafata locuibila-.

Institutii si servicii de interes public-

Unitati economice-.

Cai de comunicatie (rutiera si feroviara)-.

Spatii verzi, agrement, sport-.

Echipare tehnico-edilitara,gospodarire comunala si cimitire-.

Ape-.

Destinatii speciale-.

-spatiu extravilan, cu o supafata de 2930 ha , din care 3.410 ha. de

suprafata agricola .5

II.4 CARACTERIZARE SOCIO-DEMOGRAFICA

II.4.1 CARACTERISTICI DEMOGRAFICE

Observand evolutia populatiei comunei Recea de la 1880 pana azi ,se constata

o crestere continua ,e drept intru-un ritm mai lent, cu o scadere lenta in preajma

celor doua razboaie mondiale, dar si in intervalul anilor 1992-1999.

5 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic

16

Evolutia demografica din ultimii ani s-a realizat atat pe cale naturala ,prin

mentinerea sporului natural la valori pozitive,cat si prin migratia unor locuitori din

Baia Mare, care au renuntat la viata citadina, in schimbul unei vieti mai linistite

Dintre cele cinci sate componente ale comunei: BOZÂNTA MICĂ, LĂPUŞEL,

MOCIRA, RECEA si SĂSAR, totalizând un număr de 5969 locuitori, cel mai mare

este SĂSAR, având o populaţie de 2021 locuitori şi un număr de 662gospodării.

Comparativ cu anul 1909, despre care există date statistice, în sat erau 1 034

locuitori, din care 1003 români, iar restul evrei şi unguri.

Este urmat de LĂPUŞEL, cu 1435 locuitori şi un număr de 516 de gospodării.

RECEA are un număr de 1174 locuitori şi 391 gospodării. În acelaşi an statistic,

1909, locuitorii de aici erau în număr de 870.

MOCIRA, are un număr de 943locuitori şi 341 de gospodării. Locuitorii din acest sat

erau în anul 1909, în număr de 780.

BOZÂNTA MICĂ are un numar de 396 locuitori şi 136 gospodării. În anul

1909, localitatea aparţinea de raionul Şomcuta Mare şi avea un număr de 393

locuitori, toţi români.

În comuna RECEA populaţia este structurată pe etnii după cum urmează:

locuitori români în număr de 5643, locuitori maghiari în număr de 245, locuitori

rromi în număr de 72, locuitori ucrainieni în numar de 2 şi un cetăţean de origine

turcă, un locuitor ceh, 2 germani ,1italian si2 persoane de alte nationalitati.

Evolutia demografica intre 1992-2011

AN 1992 1999 2000 2002 2007 2011

Numar

locuitori

5180 5093 5203 5453 5580 5969

RECENSAMANTUL POPULATIEI –COMUNA RECEA

17

20-31 OCTOMBRIE 20116

Numarul populatiei(barbati-femei) pe localitati

Localitate Recea Bozanta Lapusel Mocira Sasar Total

Barbati 576 200 699 463 1000 2938

Femei 598 196 736 480 1021 3031

Total 1174 396 1435 943 2021 5969

Rec.2002 965 423 1388 787 1890 5453

% 121.66 93.61702 103.3862 119.822 106.93 109.46

Structura pe etnii

Romani 1167 340 1200 931 2005 5643

Maghiari 6 9 210 10 10 245

Ucraineni 0 0 0 0 2 2

Turci 0 0 0 1 0 1

Cehi 0 0 1 0 0 1

Germani 1 0 1 0 0 2

Italieni 0 0 0 1 0 1

Rromi 0 47 23 0 2 72

Alte nat. 0 0 0 0 2 2

Total 1174 396 1435 943 2021 5969

Structura confesionala (religii)

Religie Recea Bozanta Lapusel Mocira Sasar Total

Ortodoxa 1072 388 990 805 1893 5148

Gr-cat. 30 0 172 92 14 308

Rom-cat. 6 6 13 12 12 49

Reformati 3 2 196 4 8 213

6 Recensamantul Populatiei 2011-document electronic furnizat de Primaria Recea

18

Penticostali 38 0 24 15 70 147

Martorii

Ihv.

11 0 3 9 12 35

Baptisti 0 0 8 0 1 9

Crest.d. Ev. 0 0 13 0 0 13

Atei 0 0 1 0 1 2

Fara religie 0 0 0 1 5 6

Musulmani 0 0 0 1 0 1

Adv. Ziua 7 0 0 0 0 1 1

Alte religii 14 0 7 1 3 25

Nedeclarata 0 0 8 3 1 12

Total 1174 396 1435 943 2021 5969

II.4.2 MISCAREA MIGRATORIE A POPULATIEI

Deşi, statistic reiese o creştere a numărului populaţiei, paradoxal, foarte multe

persoane şi chiar familii, au plecat în diferite ţări, pentru muncă, veniturile materiale

ale acestor persoane crescând considerabil.

Din comună, în general persoanele tinere sunt stabilite în oraş, venind la sfârşit

de săptămână pentru a-şi acorda sprijinul în muncile din gospodărie.

II.4.3. FORŢA DE MUNCĂ

Forţa de muncă este reprezentată de majoritatea locuitorilor care îşi desfăşoară

activitatea în agricultură, zootehnie şi cei care sunt angajaţi de către firme şi

societăţi, mai puţin în comună şi cei mai mulţi în oraş, iar cu noile reglementări,

mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate, pentru perioade diferite de timp, în obţinerea

unor venituri financiare.

19

Persoanele cele mai multe, după cum reiese din aliniatul anterior, sunt implicate

în muncile agricole, apoi sunt urmate de cei care sunt angajaţi ai diferitelor firme şi

societăţi comerciale, atât din comună cât şi din Baia Mare.

Dezvoltarea economică din ultimii ani şi diversificarea largă a profilelor de

activitate, au conferit populaţiei posibilitatea găsirii unui loc de muncă, în comună

sau în oras.

Analizand datele furnizate in urma Recensamantului populatiei din octombrie

2011se evidentiaza o problema grava a comunei Recea, si anume, imbatranirea

demografica,care in perspectiva poate sa duca la un regres al numarului de locuitori.

II.5 PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL

Un rol foarte important in dezvoltarea comunei Recea l-au avut și il vor avea

,factorii decizionali de conducere si executie a diverselor masuri privind

imbunatatirea nivelului de trai al locuitorilor comunitatii,adica memmbrii Consiliului

Local si Primarii.

Informativ, primarii comunei Recea în perioada 1971- 2002, au fost si sunt:

ŞERBAN VASILE 1971, februarie - 1973 octombrie

VĂLENAŞ ARGHIR 1973, octombrie-octombrie 1982,

BUŞECAN GHEORGHE 1982, noiembrie - 1989, octombrie

DURTEA MARIA 1989, octombrie - 1989, decembrie

SABO ŞTEFAN 1989, decembrie - 1992, februarie

BRÎNZEI IOAN 1992, februarie - 1993, iunie

HARAGÂŞ IOAN 1993, iunie - 1993, octombrie

BĂBUŢ IOAN 1993, octombrie - 2000, Iunie

POPOVICI MAXIM 2000, iunie - 2004 iunie

PAVEL OCTAVIAN 2004 iunie in prezent

Secretarii comunei Recea, in perioada 1971- 2001:

POTCOAVĂ OCTAVIAN 1971 – 1974

ROMAN GHEORGHE 1974 - 1976

20

HERMAN NICOLAE 1976 - 1980

CHIŞ DUMITRU 1980 - 1992

MARE GHEORGHE 1992 - 1993

MUREŞAN ANA 1993 - 2000

HARAGÂŞ IOAN 2000 - 2004

PETRUS MARIA 2004- prezent

POLITICI DE DEZVOLTARE ALE AUTORITATILOR PUBLICE

Primaria Recea isi focalizeaza in prezent resursele spre rezolvarea unor aspecte

prioritare pentru dezvoltarea comunei. Printre acestea se numara –

modernizarea retelei stradale a comunei

imbunatatirea infrastructurii tehnico edilitare

promovarea valorilor culturale ale comunei

imbunatatirea serviciilor de asistenta sociala

Obiectivele de dezvoltare ale comunei pentru perioada 2009-2019

In urma auditului teritorial al comunei Recea si a concluziilor SWOT , in aceasta

perioada autoritatile locale si partenerii lor , trebuie sa-si concentreze eforturile pe

urmatoarele obiective , pentru a valorifica atuurile si a face fata provocarilor –

1.Imbunatatirea accesului populatiei la servicii socio-culturale si sportive adaptate

nevoilor stringente si moderne ale acestora

2.Valorificarea potentialului economic al comunei prin sustinerea dezvoltarii

sustenabile a agentilor economici existenti si atragerea de noi tipuri de investitii

3.Imbunatatirea calitatii vietii a locuitorilor comunei prin dezvoltarea

infrastructurii publice eficiente si prin cresterea calitatii mediului inconjurator

Masurile si proiectele domeniului social

-dezvoltarea serviciului de asistenta sociala al primariei pentru nevoile speciale ale

varstnicilor si ale copiilor lasati in grija rudelor de catre persoanele plecate in

strainatat

-crearea de centre de zi pentru varstnici , cu activitati si servicii specializate acestei

categorii

-crearea conditiilor socio-economice pentru locuitorii nou instalati in comuna,

pentru a raspunde nevoilor de periferizare a vietii socile

-dezvoltarea infrastructurii culturale in satele Mocira si Bozanta Mica, pentru a

sustine activitatea sociala a populatiei locale

21

- dezvoltarea infrastructurii si sustinerea oportunitatilor sportive

-dezvoltarea locurilor de intalnire si scimb pentru populatia locala

-dezvoltarea si amenajarea spatiilor de joaca pentru copii

Masurile si proiectele domeniului economic

-incurajarea antreprenorilor si a agentilor economici de a participa la activitatile

Centrului de Afaceri Romano-Ucrainean din orasul Seini

-dezvoltarea infastructurii economice in satele marginase ale comunei ,in vedera

crearii de locuri de munca pentru tineri si astfel pentru ajustarea gradului de

dependenta al populatiei inactive a comunei

-co-organizarea si sustinerea reprezentarii produselor locale la targurile de

profil, de interes local, regional sau national

-dezvoltarea de forme de insertie economica pentru absortia fortei de munca

feminine

-imbunatatirea economica a livezilor existente de pomi fructiferi

-dezvoltarea turismului natural in zona Butruci

-deazvoltarea mijloacelor de protectie si control a traficului turistic pentru

protectia zonelor naturale ,,Doua Veverite,, si ,,Butruci,,

-incurajarea si stimularea activitatilor traditionale , naturale sau ecologice

-elaborarea unei strategii de atragere a investitorilor straini care s-ar putea orienta

pe dezvoltarea laturii industriale a orasului

Masurile si proiectele domeniului habitat

-extinderea retelei de alimentare cu apa curenta , pentru a deservi toate localitatile

comunei

-crearea traseelor de deviere a circulatiei rutiere europene din centrul localitatilor

traversate inspre exteriorul acestora

-dezvoltarea unui sistem de canalizare si a unei statii de epurare a apelor uzate

-modernizarea infrastructurii de iluminat stradal, crearea sistemelor de depoluare

a apei raului Sasar , pentru a asigura apa de calitate necesara sistemelor agricole de

irigatii, in localitatile Sasar, Recea si Bozanta Mica

-acoperirea si izolarea iazurilor de decantare a sterilului, aflate pe teritoriul

comunei

-dezvoltarea spatiilor verzi si a plantatiilor de arbusti in intravilanul si extravilanul

comunei, -dezvoltarea unui sistem integrat si selectiv de gestiune a deseurilor

22

CAPITOLUL III DATE PRIVIND ISTORICUL LOCALITĂŢII

Aceasta localitate(zona adiacenta a comunei Recea) , favorizata de pozitia ei

fizico-geografica, bogatiile solului si subsolului, a oferit din cele mai vechi

timpuri, conditii favorabile dezvoltarii activitatii umane.

Originea localitatii este strans legata de existenta zacamintelor aurifere care, cu

certitudine, au constituit motivatia formarii aici, a unei asezari, a caror oameni au

invatat mestesugul prelucrarii acestor zacaminte ,cunoscand totodata si valoarea

acestora.

Cu toate ca documentele scrise amintesc de aceasta localitate numai la inceputul

sec.al XIV-lea e.n, istoria acestei asezari incepe cu multe zeci de mii de ani in urma.

Consideram ca acest teritoriu a fost locuit de oameni inca din paleolitic ,prima si cea

mai lunga epoca din istoria omenirii, care incepe odata cu aparitia omului .

Spre sfarsitul neoliticului, ca urmare a inmultirii si perfectionarii uneltelor de

munca, precum si a descoperirii cuprului, comunitatea cunoaste importante

modificari. In aceste conditii, de folosire a noului metal, e firesc ca aceasta zona

bogata in minereuri de cupru sa fi fost un important centru de cultura a acestei epoci.

Locuitorii au deprins mestesugul prelucrarii metalelor, folosindu-le la obtinerea

uneltelor, mai intai arama, apoi bronzul si in cele din urma, fierul.Astfel in urma unor

cercetari de suprafata in localitatea Sasar ,in punctul ,,Dambul Morii,, s-au descoperit

urmele unei asezari (probabil) neolitice si un topor de piatra7

Siturile aheologice si asezarile preistorice descoperite pe raza comunei Recea

,sunt o dovada vie a faptului ca existenta vietii pe aceste meleaguri a fost prezenta

inca din Epoca Bronzului.

Astfel,reputatii arheologi baimareni

C.Kacso,D.Pop,I.Stanciu,R.Cardos,D,Ghiman,Z.Somcutean au realizat de-a lungul

anilor numeroase periegheze ,urmate de cercetari sistematice,identificand pe raza

7B . Bobina-,,Stadiul actual al cercetarilor arheologice privind Neoliticul din N-V

Romaniei, in Maramatia 9/1,2009,p.7-21

23

comunei mai multe asezari apartinand Epocii bronzului,Cultura Suciu de Sus

sauLapus.

Principalele descoperiri ale acestei perioade sunt-

Bozanta Mica

a. Punctul ,,Grind,,-asezare de tip Suciu de Sus,cercetat de catre I.Stanciu

,sapaturi sistematice din 2009

- Situl arheologic din punctul “Grind”, loc. Bozânta Mică, judeţul

Maramureş

Situl arheologic de la Bozânta Mică “Grind” , cunoscut încă de la începutul

anilor “90, este unul dintre putinele perimetre de cercetare arheologica de o mare

complexitate ştiintifică, artefactele prelevate de aici încadrându-se în patrimoniul

cultural naţional mobil al cărui regim este reglementat prin legislaţie specifică

(Legea 182/2000).

Atunci, printr-o cercetare de suprafaţă realizată în anul 1992 de arheologul dr.

Ioan Stanciu, la vremea respectivă angajat al Muzeului Judeţean de Istorie şi

Arheologie din Baia Mare, descoperă acest punct arheologic important. Prima

săpătură arheologică s-a desfăşurat în lunile august-septembrie a anului 2009, şi a

fost realizată de muzeul băimărean în colaborare cu Institutul de Arheologie şi Istoria

Artei din Cluj-Napoca. În anii următori, lucrările s-au concentrat în partea nordică a

sitului. S-au identificat un număr de 66 complexe arheologice, descoperirile

confirmând locuirea în această zonă pentru toate cele trei perioade istorice

identificate: epoca bronzului (a doua jumătate a mileniului II a. Chr.), epoca romană-

Barbaricum (sec. II-III d. Chr.) şi epoca medieval - timpurie (sec. VIII d. Chr.).

Complexele arheologice identificate sunt diverse. Domină în primul rând gropile de

stâlpi, gropile de pari de la diferite anexe gospodăreşti de suprafată, gropi de

provizii, vetre si cuptoare. Cultura materială este reprezentată în marea majoritate de

fragmente ceramice provenind de la vase de lut sparte încă din vechime (accidente de

epocă), fusaiole folosite la torsul lânii şi greutăţi din lut folosite la plasele de pescuit.

Printre descoperiri se mai remarcă şi un pandantiv din bronz şi două monede din

epoca romană imperială, datate una după 141 d. Chr iar cealaltă în anul 232 d. Chr. şi

având pe avers chipul Iuliei Mamae, mama lui Severus Alexander, unul dintre cei

mai importanţi împăraţi din Imperiul Roman.

Pentru epoca medieval-timpurie, ca şi descoperiri arheologice, se remarcă un

cuptor în aer liber pentru producerea pâinii aflat în partea nordică a locuirii din

24

această epocă, şi o locuinţă sau dependinţă gospodărească adâncită în pământ o

jumătate de metru. În groapa de alimentare a cuptorului, dar şi în locuinţa/dependinţa

gospodărească au apărut numeroase vase ceramice întregibile folosite la păstrarea

proviziilor, dar şi pentru servirea mesei (oale) sau pentru gătit (tigăi de lut). Cele

câteva greutăţi pentru năvodul folosit la pescuit relevă una dintre cele mai vechi

ocupaţii ale locuitorilor din aşezarea de pe malul râului Lăpuş. Toate aceste

descoperiri se află sub regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite

întâmplător sau prin cercetări arheologice, conform Legii Nr. 182/2000, capitolul VI,

articolul 46.

Echipa de cercetare de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi

Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca (reprezentat de dr. Ion

Stanciu) doresc continuarea săpăturilor arheologice de la Bozânta Mică şi în anii

următori, pentru dezvelirea unuia dintre cele mai importante situri arheologice bogat

în descoperiri, dar mai ales în informaţii privind condiţiile şi modul de locuire pe

râul Lapuş în diverse epoci istorice.

În anul 2009 au fost trasate şi cercetate două secţiuni (S1 si S2) şi două casete

(C1 şi C2). În anul 2010 au fost trasate şi cercetate trei secţiuni (S3, S4 si S5). În

anul 2011 au fost trasate şi cercetate trei secţiuni (S1/2011, S2/2011 si S3/2011) şi

cinci casete (C1 – C5). În anul 2012 au fost trasate şi cercetate încă două secţiuni

(S1/2012 si S2/2012). Astfel, în toţi cei patru ani de săpături au fost deschise în

total 10 secţiuni şi 7 casete din care s-a extras o importantă cantitate de material

ceramic8

b. Punctul ,,Movile,,-periegheza 1992 I.Stanciu,epoca bronzului

tarziu,asezare de tip Suciu de Sus sau Lapus,9()

c. Punctul ,,Unchiu Popii,,-periegheza 1992 I.Stanciu,epoca bronzului

tarziu,asezare de tip Suciu de Sus sau Lapus ,10()

SASAR -Punctul,,Dambul Morii,,periegheza I.Stanciu1989,asezare Suciu de

Sus,epoca bronzului,cod de monument MM-I-s-B-0441411()

8 C.Kacso-,,Repertoriul Arheologic al judetului MM 9 C.Kacso2003b,p.109,nr.4b 10 C.Kacso2003b,p.109,nr.4c 11 C.Kacso,2003b,p.117,nr.26

25

LAPUSEL 1.Punctul ,,Ciurgau,,identificat prin codul MM-I-s-B-04391,este

declarat monument de interes national.Acesta se regaseste la pozitia45 din Monitorul

Oficial al Romaniei,Partea I,nr.670 bis/1.x.2010,si cuprinde doua asezari,ambele

datand din Epoca Bronzului,cultura Suciu de Sus12.()

2.Punctul,,Mociar,,declarat si el monument de interes national,se

regaseste la pozitia48 din Monitorul Oficial al Romaniei,Partea I,nr.670

bis/1.X.2010.cu codul MM-I-s-B-04392,cuprinde doua asezari preistorice,prima care

dateaza din secolele VII-VIII ,cu codul MM-I-s-B-04392.01,iar cea de-a doua

dateaza din Epoca Bronzului si poate fi identificata cu codul MM-I-s-B-04392.02.

3.Punctul ,,Tedes,,periegheza I.Stanciu,1992,2000,asezare Suciu de

Sus,epoca bronzului.13()

4.Punctul,,Hodistau,,asezare Suciu de Sus sau Lapus,epoca bronzului

tarziu14.()

5.Padurea Lapusel-accidental s-a descoperit un topor de bronz cu disc si

spin de tip B3,varianta Dobrocina,apartinand epocii bronzului tarziu.A facut parte

din colectia fostului Muzeu al Prefecturii Satu Mare,transferata la Baia

Mare.15(C.Kacso,1977,p.146,nr.1,fig.7/1)

Dintre individualităţile politice şi etnografice româneşti din nordul spaţiului

locuit de români, se remarcă Ţara Chioarului (Districtul Chioarului) situată în nordul

Transilvaniei, care însă nu este atât de faimoasă şi de cunoscută ca vecina sa din

nord, Ţara Maramureşului. Tocmai de aceea trebuie întreprinse eforturi pentru o mai

bună cunoaştere a istoriei ei, mai ales înainte de epoca medievală. Numele de Chioar

este menţionat prima dată în Evul Mediu sub forma „Castrum Kövár” (kö-stâncă,

piatră şi vár-cetate, castel) de aici şi numele de Cetatea de Piatră, fiind construită pe

Lăpuşul mijlociu, probabil în a doua jumătate a sec. XIII16. Prin denumirea de Ţara

Chioarului se înţelege, în general un teritoriu la nordul Someşului mijlociu, unde

acesta coteşte înspre nord, dar diferă părerile de detaliu, legate de întinderea şi

12 C.Kacso,2004a,p.72-73 13 C.Kacso,2004a,p.75 14 C.Kacso,2003b,p.114,15b 15 C.Kacso,1977,p.146,nr.1,fig.7/1 16 Hossu 2003 p. 15-17

26

graniţele acestui teritoriu. Există de asemenea diferite interpretări legate de

similitudinile sau diferenţele între Ţara Chioarului şi Districtul Chioarului, precum şi

de apartenenţa sau nu a unor localităţi la Chioar. Ţara Chioarului este văzută de către

unii specialişti ca o zonă etnografică mai largă decât districtul (domeniul) cu acelaşi

nume, compusă din satele aflate în jurul oraşelor Baia Mare (zonă numită fisculaş),

Baia Sprie, satele care au aparţinut de Cetatea Chioarului (domeniul propriu-zis al

cetăţii, districtul ) şi cele dintre Baia Mare şi Seini. Deoarece mult timp hotarul

Chioarului nu a fost clar delimitat, au existat conflicte între domeniul Chioarului şi

oraşul Baia Mare, existând şi un proces îndelungat în acest sens17. Ca să clarificăm

situaţia, trebuie să spunem că cercetarea noastră istorică porneşte de la teritoriul

satelor care au aparţinut Cetăţii Chioar (districtului Chioar), prezente la V. Hossu în

lucrarea „Nobilimea Chioarului”18. Am luat în considerare şi zona Chioarului din

harta publicată de cei care au făcut cercetări arheologice la Cetatea de Piatră – S.

Iosipescu, V. Ursu, T. Ursu (şi colaboratorii), preluată cu unele modificări după cea

care a scris în 1972 monografia regiunii, Maria Szentgyörgy19. Pe cea din urmă

reprezentare apar şi zonele dependente de Chioar, dintre care pe unele strâns legate

de acest teritoriu le-am inclus în cercetarea noastră. Este vorba de o fâşie de-a lungul

Someşului în partea de sud-vest al Chioarului, în depresiunea Guruslău, cu

localităţile Chelinţa, Cheud-Aranyos, Năpradea, Someş-Guruslău, Rona, Vădurele,

Turbuţa şi o altă zonă situată în nordul Chioarului, unde sunt localităţile Dumbrăviţa,

Rus, Şişeşti, Chechişul Unguresc (Unguraş), Dăneşti, Şindreşti, Şurdeşti. Am inclus

aceste teritorii dependente de Chioar în demersul nostru, din motive geografice şi

pentru că sunt zone puternic influenţate de Chioar sau au aparţinut în anumite

perioade stăpânilor Chioarului20. S-a conturat astfel teritoriul studiat de către noi al

Districtului (Ţării) Chioarului, situat în dreapta Someşului mijlociu, care în nord se

întinde până la zona oraşelor Baia Mare, Baia Sprie (acestea nu aparţin domeniului

cetăţii) şi Munţii Gutâi (Cavnicul aparţine Chioarului). În vest şi sud graniţa

Chioarului este una naturală: Someşul, iar în est graniţa dintre Chioar şi Lăpuş este

17 Hossu 2003 passim, Ciocan 2006 p.8-12, Pascu 1971-1989 vol. III (1986) p. 553-558, vol. IV (1989) p. 22-23, Iosipescu et alii 1983, fig. 1, p. 476 18 Hossu 2003 p. 56-57. V. Hossu este poate cel care a studiat cel mai mult Chioarul medieval şi premodern 19 Iosipescu et alii 1983, fig. 1, p. 476 – zona Chioarului este numită “Ţara Lăpuşului şi Chioarului” după Szentgyörgy 1972 dar cele doua teritorii – Chioarul şi Lăpuşul sunt distincte etnografic, geografic dar şi istoric 20 Rusu A.A. 1978 p. 100-102

27

reprezentată de zona deluroasă exemplificată prin Dealul Şatrei, Dealul Pietriş, estul

Culmii Prelucii, Dealul Vimii şi Podişul Boiului. Acest teritoriu, corespunde aproape

total cu domeniul cetăţii şi districtului Chioar ,dar trebuie să reamintim că aceste

limite ale Chioarului nu reprezintă graniţe de separare tranşante între civilizaţii. Cele

2 lucrări pe baza cărora am stabilit clar ce înţelegem prin Chioar, districtul

Chioarului, domeniul Cetăţii Chioar, alături de alte lucrări care prezintă realităţi

medievale premoderne şi moderne chiorene, menţionează în zonă un număr de sate,

unele dispărute altele mai vechi sau mai noi (în jur de 100), în marea lor majoritate

româneşti21.

Etapa secolelor II-IV d. Hr, este numită, pentru zona învecinată din nordul

provinciei romane Dacia, unde este Chioarul, perioada dacilor liberi, probabil

datorită prezenţei masive a populaţiei dacice libere în jurul provinciei22. În ultimii

ani, încercându-se o racordare a Istoriei României la istoria general europeană şi mai

ales central-estică europeană, arheologii şi istoricii folosesc pentru perioada sec. II-

IV d. Hr. termenul de epocă romană imperială. Este vorba despre o aliniere la o

terminologie folosită în contextul unui sistem cronologic unitar cu referire la

Barbaricum-ul european (zona din afara Imperiului Roman), adaptat evoluţiilor

zonale. Am înclina pentru folosirea termenului de epocă romană imperială şi pentru

că zona Chioarului, fiind situată imediat la nordul graniţei romane de pe Someş, a

fost puternic influenţată de civilizaţia romană provincială, putându-se vorbi de o

civilizaţie romano-barbară în acest spaţiu23.

Punând cap la cap componentele epocii imperiale romane în zona Chioarului, , se

poate creea imaginea de ansamblu a acestei perioade.24 În acest sens trebuie început

cu un catalog al descoperirilor datate în sec. II-IV din zona comunei Recea, romane

sau nu

1 Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Grind”; aşezare (lociunţe,

gropi, şanţ, două monede); periegheză I.Stanciu 1990 (1991,1992?), din 2009

cercetări sistematice coordonate de I.Stanciu, cu participarea lui Bogdan Bobînă,

21 Hossu 1984, Hossu 2003 passim, Pascu 1971-1989: vol. II (1979) passim, vol. IV

(1989) p. 22-23, Ciocan 2006 p. 11, Iosipescu et alii 1983 p. 476 fig. 1 22 Macrea 1964, B. Mitrea în Istoria Românilor 1960-1961, vol. I (1960) p. 637-647, Enciclopedia 1994-2000, vol. II 1996, p. 21-23 23 Matei, Stanciu 2000, p.9

24 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj Napoca,2011

28

Marius Ardealean, Raul Cardoş, Dan Pop, Dorian Ghiman, Zamfir Şomcutean; epoca

romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.; Stanciu 1995, p.142, nr.9B; Matei, Stanciu

2000, p.37, nr.29 (47), Stanciu et alii 2010;

2 Bozânta Mica, comuna Recea; jud. Maramureş; „La huci”; aşezare;

periegheză I.Stanciu 1990 (1991?); epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.;

Stanciu 1995, p.142 nr.9A; Matei, Stanciu 2000, p.37, nr.29 (46);

3 Bozânta Mica, comuna Recea; jud. Maramureş; „Unchiu Popii” aşezare ;

periegheză I. Stanciu 1992 ; epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.( III-IV d.

Hr.); Kacso 2011 p.428

4. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Ciurgău”; aşezare (şase complexe-

cinci gropi şi o constructie de suprafaţă, ceramică); periegheze C. Kacsó, in 1977, I

Stanciu la sfârşitul anilor 80 iar apoi săpături sistematice 1992-1994 C.Kacsó,

I.Stanciu, iar în 2000 a participat şi Dan Pop; epoca romană-Barbaricum sec. II-IV d.

Hr.; Stanciu 1995, p.150-151, nr.18A; Matei, Stanciu 2000, p.62-63, nr. 81 (151);

Kacsó 2004a, p.73; Kacsó 2011, p.430-432 ;

5. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Tedeş”; aşezare; periegheză

I.Stanciu 1992; epoca romană-Barbaricum; sec. II-IV d. Hr.; Matei, Stanciu 2000, p.

63, nr. 81 (152); Kacsó 2004a, p.75;

6. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Mociar”; aşezare (?); periegheză

I.Stanciu 1989 (?); epoca romană-Barbaricum sec. II-IV d. Hr.(?); Stanciu et alii

2010, p.35 cu nota 6 (?). Aici s-ar putea să se fi strecurat o greşeală.(?)

;

7 Săsar, comuna Recea; jud.Maramureş; „Dâmbul morii”; aşezare; periegheză

I.Stanciu 1989; epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.; Stanciu 1992, p.179,

nr.25; Matei, Stanciu 2000, p.78, nr.123 (231);

Contemporane sau nu cu sistemele de apărare romane, aceste aşezări din nordul

Chioarului, ca şi cele din restul acestui teritoriu, arată că zona chioreană a fost

locuită în epoca romană imperială. Care a fost viaţa acestor comunităţi în sec. II-IV

este greu de spus pornind de la descoperirile actuale foarte puţine şi de la

interpretarea unor indicatori cronologici cum ar fi ceramica şi monedele. Totuşi

acestea pot oferi anumite răspunsuri considerate puncte de plecare, nu adevăruri

obiective. Alături de aceste urme materiale, izvoarele literare pot aduce anumite date,

însă nu există nici aici certitudinea şi siguranţa referitor la teritoriile chiorene.

29

În sec. I d.Hr. situaţia Chioarului pare necunoscută, deoarece nu prea sunt

descoperiri din această perioadă. Această zonă, sau partea ei sudică, pare să fie limita

nordică a unei uniuni de triburi dacice din zona depresiunii Şimleului( Sălaj), unde

avem mai multe fortificaţii dacice la Marca, Mirşid, Moigrad, Şimleul Silvaniei etc.

Se poate afirma, deşi nu este însă clar, că nici statul lui Decebal nu a inclus zona

Chioarului, zonă care a continuat să fie un teritoriu de graniţă a acestui stat în nord.

Faptul că dacii s-au oprit la Someş, înspre nord, se datorează poate presiunii celtice

dinspre nord-vest, existând poate un centru de putere celtic în zona Carei sau în nord-

estul Ungariei. Lipsa descoperirilor La Téne dacice din centrul şi nordul Chioarului

arată, poate, ca teritoriul chiorean a fost un fel de „no man’s land” între statul lui

Decebal şi posibilul centru politic celtic din nord-vestul României.

.

Regiunile ocupate de romani în 106 d. Hr. au reprezentat se pare majoritatea

teritoriului care se aflase sub autoritatea lui Decebal, astfel că zona Chioarului a

devenit, din nou, teritoriu de graniţă, sau aflat în imediata apropiere a graniţei, în

nordul Daciei romane. Istoricii, arheologii şi cercetătorii, vedeau graniţa romană pe

cursul Someşului.

Provincia romană Dacia a avut drept urmare aceiaşi vecini barbari care se aflau

la limitele statului lui Decebal, în nord ei fiind probabil, conform izvoarelor literare,

dacii liberi, celţii, posibil burii(sau alte populaţii germanice) şi spre nord-est

costobocii. Dintre aceştia cea mai mare probabilitate de a locui Chioarul, pe baza

izvoarelor scrise şi arheologice, o au dacii liberi. Există problematica dacilor mari

astfel C.Opreanu schimbă total perspectiva în legătură cu „dacii mari”(megaloi

dakoi) pomeniţi de Oracolele Sibiline25. Aceştia sunt consideraţi de Dumitraşcu un

neam din familia dacilor liberi26, iar mai târziu îî pune în legătură cu acţiunea lui

Sabianus de supunere a 12.000 daci din vecinătate (promiţându-le că le va da pământ

în Dacia), situându-i la nordul provinciei Dacia, probabil undeva în Maramureş27.

Opreanu, pornind de la comparaţia cu noţiunea de Megalé Germania (Germania

Magna), consideră că megaloi dakoi sunt locuitorii unei Dacia Magna, adică o zonă

25 Orac.Sybil (XII,120) 26 Dumitraşcu 1993, p.108 le atribuie descoperirile de la Medieşul Aurit 27 Dumitraşcu 1997 b, 341

30

locuită de daci dar necuprinsă în Imperiul Roman28. Dealtfel şi arheologic cultura

materială în întreg bazinul Tisei Superioare, care cuprinde şi Chioarul, este socotită

ca dacică până în perioada războaielor marcomanice(166-180)29. În timpul

împăratului roman Commodus(180-192), care face pace cu mai multe populaţii din

afara Imperiului30, există însă două informaţii care pot fi relevante pentru Chioar.

Prima este cea în care împăratul roman i-a silit probabil pe buri, sau pe alţii „să jure”

că nu vor mai locui şi nu-şi vor mai paşte vitele la ei în ţară, adică la 7,4 km de

limesul dacic(DC LXXII, 3,1,2).

A doua informaţie din timpul împăratului Commodus este oferită tot de Dio

Cassius care spune că „Sabinianus (legatul-guvernatorul celor trei Dacii în anul 180

d. Hr. ) a supus şi douăsprezece mii de daci dintre cei din vecinătate, care fuseseră

alungaţi din ţara lor de baştină şi erau gata să dea ajutor celorlalţi, făgăduind că le va

da pământ în Dacia noastră”31. Există teoretic posibilitatea ca printre cei 12.000 de

daci din vecinătatea Daciei romane, care au fost supuşi şi cărora li s-a făgăduit

pământ, să fie şi daci din Chioar, mai ales că arheologic zona nu prea pare că a fost

locuită în sec. II-III d. Hr. ( Sigur, poate fi de vină faptul că zona e slab cercetată şi

sunt puţine descoperiri). Această lipsă a descoperirilor se poate datora şi acţiunii lui

Sabinianus.

Acţiunea lui Sabinianus este însă importantă pentru că arată că în preajma

Daciei romane, deci şi în Chioar, existau daci numiţi liberi (mărginaşi, din

vecinătate). Cele două informaţii din izvoarele literare au o mai mare probabilitate de

a se fi referit parţial sau total la zona Chioarului, decât orice alte informaţii apărute

în diverse alte izvoare istorice.

În ceea ce priveşte descoperirile arheologice, sunt doar 2 situri cercetate mai

temeinic prin săpături sistematice, care au fost publicate, şi anume: Bozânta Mică

„Grind”, Lăpuşel „Ciurgău” . Dealtfel foarte importante inclusiv pentru stabilirea

cronologiei sunt descoperirile monetare chiorene din această epocă. Două sunt

inedite: una de argint si alta de bronz de la Bozânta Mică „Grind”, din timpul lui

Marcus Aurelius(161-180) (pe monedă apare soţia sa Faustina II), respectiv Severus

Alexander (222-235)(pe avers are chipul mamei împăratului-Iulia Mamaea). Prima ar

28 Opreanu 1998, p.69 29 Gindele 2005, p.133; Dumitraşcu 1977, p.67 îi vedea în zona Maramureşului , în sec.II-III d.Hr. pe dacii liberi nesupuşi Romei şi nici unor neamuri “barbare” 30 Dumitraşcu 1997 b, p.342; DC LXXII, 3,1,2; DC LXXII, 3,3 31 DC LXXII, 3,3

31

putea fi datată în anii 176-180 d. Hr., fiind următorul pas cronologic din zona

Chioarului, după posibilele aşezări de sec. II d.Hr., iar a doua în 232 d. Hr., deşi au

putut fi folosite probabil şi după această dată..

Dintre monede, doar cea de la Bozânta Mică „Grind” din timpul lui Marcus

Aurelius este datată in sec. al II-lea, cu posibilitatea de folosinţă mai târzie, iar

cealalta e de secol III-IV d. Hr. Nu numai monedele, dar şi ceramica indică mai

degrabă că locuirile chiorene se pot data în principal în secolele III-IV.

Materialul cel mai important calitativ din aceste descoperiri este fără îndoială

ceramica, ea fiind şi cea pe baza căreia au fost încadrate cronologic obiectivele.

Aceasta este de două tipuri: la roată, şi lucrată cu mâna. Cea lucrată la roată este

ceramică fină cenuşie( inclusiv cu ornamente ştampilate), ceramică fină cărămizie şi

ceramică zgrunţuroasă cenuşie sau brun cărămizie. Al doilea tip de ceramică, cel

lucrat cu mâna, este considerat de specialişti mai bun de folosit pentru încadrări în

anumite medii culturale, sau pentru a indica etnia, deoarece acest tip de ceramică este

mai tradiţional, mai specific, mai conservator32. Astfel, ceramica fină cenuşie lucrată

la roată cu decor ştampilat de la, Lăpuşel – „Ciurgău” sau Bozânta Mică- „Grind”

este datată de I.Stanciu în sec. III şi prima jumătate a sec. IV33. Acelaşi specialist

datează aşezarea de la Lăpuşel „Ciurgău” în perioada cuprinsă între sfârşitul sec. II d.

Hr. şi sec. IV d. Hr. 34. La Bozânta Mică „Grind” având atât ceramică fină cenuşie

lucrată la roată cu decor ştampilat, cât şi monedele inedite din timpul lui Marcus

Aurelius şi Severus Alexander (Iulia Mamaea), putem presupune o continuitate de

viaţă de la sfârşitul secolului II d. Hr. şi până în secolul al IV-lea d. Hr. în cazul în

care nu cumva există orizonturi cronologice distincte în aşezare.

Datarea locuirilor chiorene mai ales în sec. III-IV d. Hr., indică o posibilă

coborâre dinspre bazinul Tisei Superioare a unor grupuri noi de populaţii care se vor

aşeza pe lângă băştinaşii daci liberi. Acest proces a început, se pare, după războaiele

marcomanice(166-180)35 fiind vorba de elemente dacice, germanice, cum ar fi

diverse grupări vandale (?) sau combinate daco-vandale (dacringi?) . Pot fi şi daci

liberi veniţi din alte părţi, interpretare care poate decurge din textul lui Dio Cassius

cu acei „12.000 de daci din vecinătate, care fuseseră alungaţi din ţara lor de baştină şi

32 Stanciu 1995, p.162; Gindele 2000-2004, p.71 33 Stanciu 1995, p.158 34 Stanciu 1995, p.166, 170 35 Gindele 2005, p.133

32

erau gata să dea ajutor celorlalţi”. Aceşti daci au fost supuşi de guvernatorul

Sabinianus, acesta promiţându-le pământ în Dacia romană36. În faţa neclarităţii

izvoarelor scrise, tot arheologia este importantă, mai ales când este supus cercetării

un teritoriu mai mic, cum este Chioarul. Astfel I.Stanciu arată aspectul unitar al

ceramicii de la Lăpuşel „Ciurgău”, ponderea importantă a vaselor lucrate cu mâna şi

faptul că unele fragmente ale acestei ceramici pot fi legate de ceramica dacică37.

Organizarea acestor comunităţi dacice, a comunităţilor romanizate sau aflate în

curs de romanizare sau daco-germane chiorene cuprindea probabil atât elemente

sedentare (în genul obştilor săteşti sau teritoriale) cât şi organizaţii de tip tribal38 cu o

coeziune destul de efemeră. De aici provin şi limitele imprecise ale teritoriului pe

care îl ocupau, într-o perioadă sau alta. Arheologul I.Stanciu presupune un

sedentarism, ceea ce nu înseamnă că nu erau mişcări de populaţii sau pendulări pe un

anumit teritoriu.

În ceea ce priveşte relaţiile juridice ale acestor comunităţi barbare cu Imperiul,

situaţia generală este prezentată de C.Opreanu39, fiind confirmată de izvoarele scrise

care atestă dorinţa unor populaţii barbare, spre exemplu, de a primi „receptio” în

Imperiu. Sistemul acestor relaţii juridice se bazează pe: „deditio”, „foedus-ul” ,

luarea de ostateci, recunoaşterea conducătorilor barbari (regilor), plata subsidiilor40.

Credem că acest tip de relaţii nu a fost pus în aplicare în Chioar, deoarece aici nu

prea este posibil să fi existat vreun rege (nu există vreun mormânt princiar), un

conducător barbar (poate „ţara” burilor?), zona chioreană fiind foarte aproape de

limes şi deci atent supravegheată de romani, care nu tolerau populaţii agresive aşa

aproape de Imperiu (de provincia Dacia). Nici stipendii nu prea este posibil să fi fost

plătite populaţiilor barbare chiorene, deoarece lipsesc marile tezaure considerate

rezultatul stipendiilor,. Mai degrabă monedele chiorene au ajuns în zona cercetată de

noi prin comerţ. Acesta era vital atât pentru barbari cât şi pentru Imperiul roman,

care, spre exemplu, îşi aproviziona prin acest comerţ trupele de la graniţă. Zona

limesului roman, atât cât a existat (sec. II-III d. Hr. ) a avut astfel cel puţin o dublă

36 D.C.LXXII, 3, 3; Stanciu 1995 p.171 – crede că datorită războaielor marcomanice, comuntăţile umane în care domina elemental etnic dacic s-au deplasat din nordul Tisei Superioare, spre sud (au putut ajunge şi în Chioar) 37 Stanciu 1995, p.166 38 Opreanu 1994 b, p.202; Stanciu 1995, p.173 39 Opreanu 1994 b, p.202-209 40 Opreanu 1994 b, p.203-204

33

semnificaţie, şi anume o diferenţiere juridică şi o zonă comercială importantă atât

pentru barbari cât şi pentru romani. Chioarul prin descoperirile datate din sec. II-IV

nu prea arată ca o zonă militarizată,

Concomitent, în aceeaşi zonă a turnurilor exterioare a graniţei romane-

limesului, situată până la cca. 10 km în nordul Someşului, existau aşezări ale

localnicilor (numite de epocă romană-zona limesului), astfel că se creionează un

tablou dominat de normalitate şi de o vieţuire posibil de tip provincial roman, sau

puternic influenţată de civilizaţia provincială romană. De aici concluzia că teritoriul

chiorean, ca orice zonă de graniţă, a avut elemente diverse: în sud clar control roman

până la limita turnurilor înaintate de pe graniţă, zonă unde posibil au fost şi aşezări

de epocă romană-zona limesului, iar în nord posibile locuiri ale barbarilor, cel puţin

unii dintre ei coborâţi pe linia Someşului dinspre nord-vest.

Se şi detaşează două microzone de locuire datate în sec. II-IV d.Hr. în zona

Chioarului, şi anume una în nord, în depresiunea Baia Mare pe Lăpuşul inferior, şi

alta în sud, în zona din dreapta Someşului. Aşezările din microzona nordică sunt în

general pe terasele râului Lăpuş, cu posibilitate de mobilitate către est pe râul

Cavnic..

Fiind o porţiune componentă a limesului roman, sau în imediata lui apropiere,

Chioarul făcea parte din acea „zonă de contact”41 lată de circa 200 km în faţa

limesului roman. Această zonă a apărut prin studierea materialului arheologic pe

zone întinse în faţa limesului roman din Germania. Este o zonă cu prezenţă intensă

romană, fără, sau cu puţini conducători locali, fără morminte princiare, cu o

economie monetară limitată, poate chiar pieţe sau o categorie de negustori42.

Pornind de aici, C.Opreanu face analogie cu zonele din faţa limesului dacic şi

constată o situaţie asemănătoare în nord-vestul Daciei romane(incluzând Chioarul) şi

în Muntenia. Relaţiile „clientelare” cu aceste zone au fost privite din punctul de

vedere al romanilor ca un proces de integrare economică a lor43.

Teritoriul Chioarului în sec. II-III se încadrează perfect în caracterizarea acelei

„zone de contact” văzută ca o periferie a lumii romane situată dincolo de limes44.

Pornind de aici, C.Opreanu consideră că această „zonă de contact” era interesantă

41 Opreanu 1994 b, p.212 cu notele 154-156 42 Opreanu 1994 b, p.212 43 Opreanu 1994 b, p.212-213 44 Opreanu 1994 b, p.212

34

pentru romani mai ales din perspectivă economică, pentru aprovizionarea trupelor

romane45. Treptat „zona de contact” se integrează economic lumii romane, fapt care

va duce la o modificare în structura societăţii dacilor liberi din imediata apropiere a

limesului. Poate de aceea după plecarea romanilor, contactul dintre populaţia fostei

provincii romane Dacia şi dacii liberi, sau populaţia daco-germană chioreană, va

însemna o contopire lentă între două zone şi populaţii între care decalajul economic

şi cultural va fi poate mai mic46.

Fiind în „zona de contact” cu un rol important economic, sau fiind o „zonă

tampon” supravegheată militar, Chioarul este locuit mai ales în sec. III-IV de către

dacii liberi, dar alături de care se vor aşeza, probabil mai ales după războaiele

marcomanice(166-180), unele elemente germanice,toţi aflaţi sub influenţa puternică

a civilizaţiei romane provinciale. După plecarea romanilor e posibil să se fi accentuat

procesul de mişcare a populaţiilor de la nordul Chioarului sau din nordul Chioarului,

spre sud către fosta provincie, dar nu poate fi exclus şi fenomenul invers.

. Putem spune că un moment semnificativ al istoriei Chioarului, până în epoca

medievală, când Chioarul este mai bine cunoscut, este această perioada romană

imperială (sec.II-IV d.Hr) când zona Chioarului a făcut parte din sistemul limesului

roman(a graniţei romane).

În general venirea romanilor a însemnat, probabil, o dezvoltare a comerţului,

fapt dovedit de monedele din perioada sec. II-IV, fiindcă este puţin probabil ca

acestea să provină din eventualele subsidii acordate de romani barbarilor. Pornind

atât de la aceste monede, cât şi de la ceramică, se poate spune că locuirile chiorene se

pot data mai ales din cea de-a doua jumătate a sec. II d. Hr. – până în sec. IV d.Hr..

Dacă sudul Chioarului a făcut parte din limesul roman, nordul Chioarului, adică

zona depresionară Baia Mare-Coplanic Mănăştur, în mod aproape sigur a fost

controlată de romani, fără însă a fi prezenţi efectiv şi permanent în această zonă. Au

fost însă prezenţi dacii liberi (mari, mărginaşi) şi elementele germanice. 47

Pentru această epocă romană imperială în Chioar, putem spune aşadar că avem

două zone: nordul – inclus în Barbaricum, dar controlat de romani, şi sudul – inclus

45 Opreanu 1994 b, p.213 46 Opreanu 1994 b, p.213

47 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj Napoca,2011

35

în sistemul de apărare al limesului roman. Ambele zone erau puternic influenţate de

civilizaţia romană provincială. Ca populaţii care au locuit pe teritoriul cercetat de

noi, este foarte posibil, pe baza izvoarelor scrise şi a celor materiale, sa-i identificăm

pe dacii liberi (vecini, mărginaşi, unii dintre ei veniţi poate dinspre nord, sau sud-

vest), iar după războaiele marcomanice, şi posibile elemente vandale (germanice) în

nordul Chioarului, fără ca acestea să fie certe. Nu avem în Chioar centre de putere

barbare, ci comunităţi rurale, probabil obşti teritoriale daco-germanice, iar în sudul

Chioarului, probabil şi daco-romane (sau romanizate).

Se mai observă în Chioar, făcând o comparaţie şi cu alte perioade istorice sau cu

alte zone istorice, că avem multe puncte sau descoperiri în care sunt prezente, în

cadrul aceloraşi locaţii, a unor niveluri ale epocii bronzului, ale epocii romane

imperiale şi a evului mediu timpuriu. Se poate exemplifica prin asezarea de la,

Lăpuşel „Ciurgău”,. Nu avem o pură întâmplare, ci dovada faptului că acele

comunităţi umane din cele trei epoci istorice, preferau cam aceeaşi zona de habitat.

Să fie o continuitate de locuire, sau doar aceleaşi preferinţe în alegerea locului

aşezărilor, e greu de afirmat.

Perioada mare cuprinsă între sec. II-X d. Hr. este importantă însă, nu din

perspectiva istoriei evenimenţiale, ci pentru că este perioada istorică în care este

cuprinsă şi epoca formării poporului român, rodul evoluţiilor care ţin de romanizare

şi etnogeneză.

,

. Aceste procese greu de surprins arheologic, discutate şi influenţate mai mult sau

mai puţin de factorul politic şi naţional,au fost subiecte care au atras şi continuă să

atragă istoricii. În ce măsură fenomenul romanizării, a identificării populaţiei

romanice, a etnogenezei poporului român, este prezent în zona Chioarului, e una

dintre problemele pe care le vom discuta .

. În paralel, aceeaşi perioadă reprezintă una dintre cele mai agitate istoric,

deoarece este marcată de profundele transformări politice, sociale, economice şi

mentale, practic de înlocuire a lumii antice cu lumea medievală.Vom face referiri la

fenomenele istoriei central şi sud-est Europene doar pentru a prezenta lucrurile

esenţiale, evenimente importante sau posibile influenţe asupra Chioarului, care au

36

venitdatorită marilor schimbări istorice, politice, de civilizaţie din această parte a

Europei.

În studierea istoriei, o perioadă vastă de 9 secole nu poate fi privită unitar sau

rectiliniu,deoarece au fost schimbări importante pe diverse planuri: politic, etnic,

religios, al culturiimateriale, adică practic în ceea ce priveşte civilizaţia în ansamblul

ei.

Alta epocă studiată şi cercetată în această lucrare este perioada migraţiilor, care

reprezintă intervalul sec. V-VI d. Hr. , sfârşitul sec. IV- începutul sec. V d.Hr.,

reprezintă sfârşitul epocii romane imperiale şi începutul epocii migraţiilor şi ca orice

perioadă de tranziţie e dificil de încadrat, mai ales la nivelul precar al cercetărilor din

zona studiată de noi.

O epocă istorică deosebita de care ne-am ocupat, este reprezentată de secolele

VII-X, reprezentând sfârşitul epocii migraţiilor şi perioada de început a epocii

medievale timpurii. În timp ce secolul VII d. Hr. , mai ales prima sa parte, pare a

aparţine mai degrabă de epoca migraţiilor, de la sfârşitul acestui secol sau mai ales

din secolele următoare se anunţă zorii unei alte perioade istorice, începutul evului

mediu timpuriu, chiar dacă au continuat deplasările unor populaţii europene sau

asiatice. Cu certitudine e greu de delimitat sfârşitul epocii migraţiilor de începutul

evului mediu timpuriu pentru Chioar şi pentru nord-vestul României sau

Transilvaniei astfel că au existat şi vor mai exista lucrări, păreri şi opinii legate de

aspectele cronologice, dar nu este scopul nostru aici să tranşăm lucrurile decisiv.

Totuşi considerăm că perioada sec. VIII-X d. Hr. reprezintă începutul epocii

medievale timpurii datorită evoluţiilor social-economice, politice .

O posibila cronologie pentru evul mediu transilvănean:

a. perioada păgână (este destul de clar că doar unele populaţii au îmbrăţişat

creştinismul) divizată în:

a1 – etapa germanică (sec. IV-VII)

a2 – etapa slavă (sec. VIII-IX) –aici ar fi inclus procesul etnogenezei

românilor

b. perioada voievodatului ( începutul evului mediu) cu subetapele:

b1 – etapa pre-arpadiană sau bulgaro-pecenegă (sec. X)

b2 – etapa arpadiană (sec. XI-XIII) (1990, p.203, fig. 14, Godlowski 1970)

Având ca reper această încercare de cronologie, destul de criticabilă totuşi, se

poate schiţa pentru zona Chioarului o trecere în revistă a cronologiei evului mediu şi

37

mai ales a perioadei studiate (sec. II-X), ţinând seama atât de realităţile locale, cât şi

de cele zonale saueuropene. O primă perioadă ar fi cea a sec. II-IV, care reprezintă

epoca romană imperială în Barbaricumul de frontieră chiorean. Secolele următoare –

V-VI – corespund perioadei barbare (păgâne), mai precis primei etape germanice a1.

Din secolul VII este foarte posibil ca în întreg nord-vestul României de azi, deci şi în

Chioar, să înceapă a doua etapă a perioadei barbare(păgâne), etapa slavă a2, mai ales

că zona Chioarului se află în nord-estul Porţilor Meseşului şi la est de râurile Crasna

şi Zalău, una dintre probabilele direcţii de intrare a slavilor în Transilvania.O altă

direcţie ar putea fi Someşul, graniţa Chioarului în vest şi sud.

Se poate lua în considerare pentru zona nord-vestică a României, ca punct de

început a perioadei slave, a doua jumătate asec. VI – prima jumătate a sec. VII, când

sunt atestaţi în zonă „slavii timpurii” prin orizontul Lazuri-Pişcolţ, după cum susţine

I. Stanciu. Totuşi până acum nu s-au semnalat vestigii ale acestui orizont în Chioar,

ci numai la vest şi nord-vest de Chioar (Acâş, Culciu Mare, Lazuri,

Pişcolţ etc)

. Secolele VII- IX, reprezentând perioada slavă a2 este o epocă destul de bine

reprezentată prin descoperirile arheologice în zona Chioarului spre deosebire de

perioada următoare a epocii voievodatului, pre-arpadiană (sec X), când este foarte

posibil ca zonaChioarului să fi fost martora unor expediţii ale cuceritorilor maghiari.

Clima Chioarului se încadrează în cea temperat continentală moderată

caracteristică întreg nord-vestului României, dar având o anume specificitate dată de

dealurile şi podişurile prezente aici sau de depresiunile Baia Mare şi Copalnic, fiind

de exemplu cunoscută prezenţa ridicată a precipitaţiilor în zonă şi influenţa

mediteraneană din depresiunea Baia Mare. Pentru sec. II-X există anumite date

privind evoluţia climei, datorită studiilor paleoclimatologice şi dendroclimatologice

la nivel global sau european. La noi cele două ştiinţe sunt la început de drum,

existând încă multe necunoscute. Chiar dacă nu există date unanim acceptate, ne

putem face o imagine de ansamblu privind clima sec. II-X la nivel european şi

conexiunile ei cu anumite fenomene istorice.

E greu de stabilit o astfel de evoluţie a climei între sec. II-X d. Hr. La nivelul

Chioarului (nu există studii despre aşa ceva), dar probabil că, în ansamblu, datele

general europene ne oferă o imagine general valabilă. Etapa propusă spre studiu

prezintă anumite variaţii climatice, alternând perioade mai calde cu cele ceva mai

38

reci, dar nu aşa mari ca în perioada glaciaţiunilor, clima pastrându-se în general pe

coordonatele unei clime plăcute 48 .

Astfel între 100- 300 d. Hr., clima a fost destul de caldă, verile umede

contribuind probabil la prosperitatea Imperiului Roman, dar un şir de ani secetoşi din

sec. III d. Hr. pot fi puşi în legătura cu criza Imperiului Roman sau cu invaziile

barbare. În general variaţiile climatice dintre 250-600 d. Hr.pot avea legătură cu

căderea Imperiului Roman şi cu tulburările din perioada migraţiilor. Anii535-536,

reprezintă un moment interesant, fiind o perioadă de răcire cauzată probabil de un val

de praf atmosferic, eventual rezultat dintr-o erupţie vulcanică la tropice, care a dus la

foamete,recolte slabe, mişcarea unor triburi asiatice etc. Ultimele secole ale

mileniului I d. Hr. au fostcaracterizate printr-o climă uscată şi caldă care urmează

unei perioade mai reci şi ploioase. Odatăcu anul 700, începe o perioadă mai

secetoasă, iar din jurul anului 800 d. Hr. are loc o creştere a temperaturii şi pe alocuri

a umidităţii, fiind începutul perioadei medievale calde care a durat până în sec. XIII.

Această epocă medievală caldă a fost, se pare, un interval mai cald decât în prezent,

temperatura medie fiind mai ridicată cam cu un grad Celsius. În mod sigur au existat

diferenţe climatice între diverse zone, dar ele sunt greu de reliefat pentru zona nord-

vestică aRomâniei şi a Chioarului în special.

Cu totul diferit faţă de astăzi arată teritoriul propus spre a fi investigat din

punctul de vedere al florei, faunei şi peisajului. Izvoarele scrise coroborate cu studii

de specialitate oferă informaţii despre zona Chioarului în sec. II-X d. Hr. şi după.

Regiunea a fost în cea mai mare parte împădurită, făcând parte din arealul de pădure

care acoperă toată zona aflată la limita dintre Podişul Transilvaniei şi zonele joase de

câmpie din vestul şi nord-vestul României de azi.

Unii specialişti au văzut aceste păduri din textul lui Iordanes (Getica 98) partea

în care era prezentată ţara gepizilor în sec. III-IV, mai sigur în sec. IV „închisă de

munţi înalţi şi îngustată de păduri dese”. Zona de pădure respectivă apare mai târziu

şi la Anonymus care o numeşte Igfon (Anonymus cap. XI, XXIV) şi pe care o va

străbate Tuhutum pentru a-l învinge pe Gelu . La începutul apariţiei zonei Chioarului

în documentele medievale, sunt amintite aceste păduri.

În zona depresionară a Băii Mari se aflau păduri de stejar, iar zonele mai înalte

deluroase din Chioar erau pline de păduri de fag. Aceste păduri sunt văzute ca având

48 Posea et alii 1980, p. 55

39

un rol important în continuitatea şi conservarea populaţiei autohtone în epoca

migraţiilor. Pe lângă adăpost în faţa diverselor atacuri, pădurile sunt şi o sursă de

viaţă, fiind populate de diverse specii de animale sălbatice, care constituie vânatul

comunităţilor umane din zonă. Mai mult ca sigur că în aceste condiţii, în care

pădurea domină, zonele cele mai favorabile locuirii le-au oferit în sec. II-X d. Hr.

zonele depresionare şi terasele aflate lângă râurile Chioarului şi eventual zonele de

deal, zone defrişate sau aflate lângă diverse drumuri. Probabil suprafaţa de teren

cultivabil era restrânsă, iar gradul de fertilitate a solului redus sau mediu, de unde şi

ideea că, ţinând cont de condiţiile naturale, creşterea animalelor ar fi putut juca un

rol important. Este atestat tipul de agricultură în terase pe unii din versanţii Munţilor

Gutâiului şi eventual dealurile Chioarului, originea acestor terase fiind probabil

anterioară evului mediu.

În legătură cu resursele naturale ale spaţiului C. Kacsó este de părere că a

existat o exploatare a metalelor neferoase în zona munţilor maramureşeni, mai ales

Ţibleş, în epoca bronzului, dar până în prezent nu există nicio informaţie sau

descoperire care să arate exploatarea acestor resurse în mileniul I d. Hr., deşi

K.Horedt a presupus exploatarea zăcămintelor de cupru în epoca avară târzie. În

schimb, există indicii cu privire la prelucrarea fierului în Chioar în mileniul I d. Hr.

în aşezarea de la Mesteacănşi cu privire la existenţa unor cuptoare de redus minereu

la Şoimuşeni.

EPOCA MIGRAŢIILOR (SEC. V-VI d.HR.) ÎN CHIOAR

Spre deosebire de epoca romană imperială, unde s-au abordat izvoarelescrise,

problematica limesului roman nordic, şi descoperirile arheologice, în epoca

migraţiilor singurele puncte de pornire vor fi descoperirile arheologice,insa catalogul

descoperirilor din sec. V-VI din Chioar cuprinde puţine descoperi.Fiind foarte posibil

în afara ariei dominaţie a gepizilor sau avarilor, sau fiind pe graniţa nord-estică, zona

Chioarului probabil că a fost spre mijlocul sec. VI d. Hr. intr-un spaţiu liber, situat

între Regatul gepid şi arealul locuit de slavi aflat undeva la nordul Tisei Superioare şi

Carpaţii Păduroşi. În perioada imediat următoare destrămării Regatului gepid, slavii

din zona în care locuiau la nordul Tisei Superioare, au început probabil să avanseze

spre sud concomitent cuvenirea şi instalarea avarilor în interiorul bazinului carpatic.

Acest proces s-a produs probabil sub autoritatea şi acordul avarilor,49 care erau forţa

politico-dominantă în zonă, şi care aveau nevoie de cineva ca să apere graniţele nord-

49 Stanciu-Muntean,2006-2007,p193)

40

estice ale Khaganatului. Aceşti slavi care s-au aşezatîncepând cu a doua jumătate

a sec. VI d. Hr. pe Someşul Inferior, valea Crasnei şi Zalăului, constituie orizontul

Lazuri Pişcolţ, adică slavii timpurii din nord-vestulRomâniei. Până acum nu avem

o prezenţă a acestui orizont în Chioar, dar odată cu el începe epopeea slavilor în

nordvestul României, iar din secolele care vor urma, şi în Chioar.

Sfârşitul epocii migraţiilor şi perioada de început a evului mediu timpuriu

reprezintă pentru zona Chioarului o perioadă complexă, insuficient cercetată, dar

care ne poate oferi câteva indicii privind comunităţile umane din zona cercetată de

noi.De aceea se cuvine cronologic să trecem în revistă descoperirile arheologice

databile în sec. VII-X din zona Chioarului. Acestea sunt mai ales aşezări datate între

mijlocul sec.VII - sec.IX50

1 . Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Grind”, pe o terasă a

râului Lăpuş, nu departe de confluenţa acestuia cu Someşul, în imediata apropiere a

gospodăriei nr. 52, aflată la cca. 100 m (200m?) faţă de malul sudic al râului Lăpuş;

aşezare nefortificată. La cercetările de suprafaţă din 1992, I.Stanciu a observat pe

arătură urmele unor locuinţe şi a anexelor lor. Au fost adunate fragmente de vase

lucrate cu mâna sau la roata înceată, cele din urmă din pastă omogenă, compactă,

amestecată cu nisip. Ornamentul este cel în formă de benzi în linii orizontale drepte,

intercalate cu benzi din linii trasate în val. A mai fost găsit un fragment dintr-o piesă

tubulară din lut ars. În cercetarea sistematică din 2009 s-a descoperit un complex din

evul mediu timpuriu, complexul nr.11, dar nu a fost descris (?) – Stanciu et alii 2010

p.35-36 nr.7 , poate pentru că stratul de cultură aparţinând Evului Mediu timpuriu a

fost distrus de lucrări moderne.

În săpăturile din 2010 (inedite), datorită studiului magnetometric, au fost

identificate 66 de complexe arheologice din epoca bronzului, epoca romană şi evul

mediu timpuriu (sec.VIII d. Hr.). Din relatările lui D.Pop – şeful secţiei Arheologie a

Muzeului maramureşan – în presa locală, aflăm că s-au găsit construcţii de suprafaţă

remarcându-se un cuptor în aer liber pentru producerea pâinii din nordul aşezării şi o

locuinţă semiadâncită. În ambele au apărut numeroase vase ceramice întregi (oale,

tigăi). De altfel fragmente ceramice au apărut alături de fusaiole şi de greutăţi pentru

plasele de pescuit; periegheză I.Stanciu 1992, iar din 2009 cercetări sistematice sub

coordonarea lui I.Stanciu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-

50 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad

I,Cluj Napoca,2011

41

Napoca, cu participarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

(D.Pop, Marius Ardelean Bogdan Bobînă, Raul Cardoş, Dorian Ghiman, Zamfir

Şomcutean); sec. VII-VIII d. Hr. (sec.VIII d. Hr.); Cosma 2002, p.179 nr. 43; Stanciu

2003, p.279, nr.21, Stanciu et alii 2010;

2 . Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Unchiu Popii”, pe prima

terasă a râului Lăpuş, la cca. 250 m de malul sudic al acestuia, pe partea dreaptă a

drumului Lăpuşel- Bozânta Mică, la cca. 1,5 km faţă de punctul Lăpuşel –„Mociar”

(posibilă legătură?); aşezare nefortificată. S-au adunat fragmente ceramice lucrate cu

mâna sau la roată cu turaţie medie. Prima categorie este reprezentată de marginea

unei tăviţe din pastă grosieră amestecată cu macroprundiş şi fragmente din pereţii

unor oale, unul ornamentat (acelaşi fragment la Cosma 2002, p.179 nr. 44, pl.1/7

apare lucrat la roată cu turaţie medie, pastă compactă amestecată cu macroprundiş,

culoare brun-negricioasă, ornamentul fiind bandă de linii în val); periegheză

I.Stanciu 1992; sec. VIII d. Hr.; Cosma 2002, p.179 nr. 44, pl.1/6,7; Stanciu 2003,

p.280 nr. 22, pl. XX/3, 4;

3 . Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Ciurgău” pe terasa sudică a

râului Lăpuş, în imediata apropiere a fostei S.M.A, la cca. 400 m N-E de staţia CFR

Lăpuşel; aşezare nefortificată. S-au descoperit mai multe locuinţe, gropi, un cuptor şi

o vatră în aer liber:

a) locuinţa nr. 1 (1/1992) semiadâncită, are forma literei „L” cu orientarea

axei lungi pe direcţia est-vest, colţurile fiind rotunjite. Suprafaţa este de 8 m2 (3,55

X 2 m) , podeaua fiind amenajată prin bătătorirea lutului galmen, iar intrarea fiind în

colţul nord-estic. În exterior avea 6 gropi de stâlpi. Probabil a fost incendiată (chirpic

ars, lemn carbonizat). În inventarul ei a apărut ceramică lucrată la roata cu turaţie

medie – 52,20% (pastă compactă, degresată cu microprundiş, nisip, microprundiş şi

cioburi pisate, culoare cărămizie, cenuşie, brun-cărămizie, ornamente – linii în val,

benzi de linii în val intercalate cu benzi de linii orizontale, linii orizontale), sau cu

mâna – 43,50% (pastă grosieră, inconsistentă, degresată cu cioburi pisate, nisip,

microprundiş şi cioburi pisate, culoare brun-cenuşiu, cărămizie, neagră-cenuşie,

marea majoritate neornamentate dar un fragment are striuri în val iar un altul striuri

orizontale, tăviţă). S-a găsit şi ceramică lucrată cu mâna şi parţial la roată (partea

superioară) – 4,30%, din pastă grosieră degresată cucioburi pisate, brun-cafenie,

neornamentată, precum şi fragmente ale unui platou sau o piesă

cilindrică;

42

b) locuinţa nr. 2 (2/1992), de suprafaţă, adâncită cel mult 10 cm, formă

dreptunghiulară, contur marcat de 6 gropi de stâlpi. Suprafaţa de 14 m2 (laturile

lungi =4,50 m, laturile scurte 3,10 m), axul lung fiind orientat SV/NE. În centru

locuinţei, într-o uşoară albiere a podului a fost aranjată o vatră deschisă, iar în afara

laturii sud-vestice se poate să fi existat un cuptor din pietre de râu şi gresie. Ceramică

lucrată cu mâna (60%), lucrată la roată cu turaţie medie (40%).

Ceramica lucrată cu mâna: pastă grosieră, relativ compactă, amestecată cu cioburi

pisate, cioburi pisate şi macroprundiş, nisip, microprundiş, macroprundiş; culoarea

cărămizie cu miez negru, brun negricioasă, cenuşie, cafenie; majoritatea

neornamentată. Ceramica lucrată la roată cu turaţie medie: pastă compactă,

amestecată cu nisip, microprundiş; culoarea – cărămizie, cărămizie cu miez negru,

brună cu miez negru, unele acoperite cu angobă; ornamente – benzi de striuri

orizontale intercalate cu benzi de striuri în val. A mai fost găsită o bucată de şist

verzui;

c) locuinţa nr. 3 (3/1992), de suprafaţă, are formă patrulateră

(dreptunghiulară), orientată cu laturile lungi N-S, cu o suprafaţă totală de cca. 8,75

m2 (3,50 X 2,50 m). Câte o singură groapă marchează colţurile din NV şi SV, iar

colţul de SE, latura din sud şi o parte din cea estică sunt delimitate de 6 gropi de

stâlpi. În apropierea laturii de sud se află alte 8 gropi de tăruşi (pat?, laviţă?).

Inventarul cuprinde ceramică lucrată cu mâna (64,30%) şi ceramică lucrată la roata

cu turaţie medie (35,70%). Pasta, culoarea şi ornamenetele sunt ca cele descrise la

locuinţele precedente. S-a mai descoperit un lustruitor/şlefuitor din piatră de râu. Mai

sunt 2 locuinţe cercetate parţial şi neprezentate în Stanciu1994 (L5 şi L6);

d) zece gropi de forme şi dimensuni diferite, cu rol greu de precizat, dar având

un caracter gospodăresc. Cele mai multe conţin ceramică lucrată la roata cu turaţie

medie, cu mânaşi lucrată cu mâna şi parţial la roată; pasta, culoarea şi ornamentele

sunt identice sau asemanătoare cu cele deja prezentate. S-au mai descoperit pietre

arse, fragmente de oase, fragmente de tăviţe, cărbune;

e) cuptor construit în aer liber (1993) care a apărut sub forma unei platforme

rectangulare alcătuită din pietre de râu şi de stâncă, cu urme accentuate de ardere

care acopereau o vatră de formă ovală;

f) vatră de foc în aer liber (1992) de formă ovală;

g) în afara complexelor, în acelaşi nivel s-au mai găsit: un fragment dintr-o

cataramă de fier(pl. 16/5), un fragment de ceramică lucrată la roata cu turaţie

43

rapidă(pl.16/8), un vârf de săgeată din fier ( pl. 16/4)) cu aripioare laterale şi tub de

înmănuşare (cel folosit de C.Kacsó pentru analogie la vârful de lance de la Cetăţele),

alte fragmente ceramice, o cute din gresie şi

două piese cilindirice din lut ars.

În 1977 C.Kacsó a efectuat o periegheză, la sfârşitul anilor ’80, I.Stanciu a

efectuat tot o cercetare de suprafaţă, iar săpăturile de suprafaţă au avut loc între

1992-1994 şi apoi 2000 (I.Stanciu, C,Kacsó, şi în anul 2000 a participat şi D.Pop);

sec. VIII d. Hr.(e mai posibil să aibă 2 etape: prima – mijlocul sec. VII d. Hr., a doua

– a doua jumătate a sec.VII şi prima jumătate a sec. VIII d. Hr.); Stanciu 1994;

Cosma 2002 p.195-198, nr.107; Kacsó 2004 a, p.73-74; Stanciu

2003, p.257,265.

4 Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Mociar”, o suprafaţă uşor

înălţată în faţa terasei sudice a râului Lăpuş; aşezare nefortificată. În arătură au fost

observate probabil urme de locuinţe sub forma unor pete închise la culoare şi s-au

adunat fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roata înceată (pastă, culoare,

ornamente, identice cu cele deja prezentate), precum şi un fragment dintr-o lamă de

fier (cuţit?); prima jumătate a sec. VIII d. Hr. ; cercetare de suprafaţă I.Stanciu în

1989; Stanciu 1992, p.175, nr.14B; Cosma 2002, p.198, nr.108, Kacsó2004 a, p.75;

Singurele săpături cu adevărat cunoscute însă sunt cele de la Lăpuşel

„Ciurgău”, unde s-au poziţionat cinci locuinţe (3 prezentate, 2 precizate), 10 gropi,

un cuptor şi o vatră de foc, existând posibilitatea ca aşezarea să aibă două niveluri de

locuire: primul în mijlocul sec. VII d. Hr., şi al doilea în a doua jumătate a sec. VII –

prima jumătate a sec. VIII d. Hr. Această cercetare foarte bine prezentată şi publicată

poate aduce argumente şi în cazul celorlalte situri din Chioar şi chiar din nord-vestul

României. Aşezarea de la Lăpuşel – „Ciurgău” a fost încadrată de către C.Cosma

(Cosma 2002,p.14-28)în cadrul aşezărilor care au locuinţele dispuse în anumite

„cuiburi”, adică grupuri de locuinţe şi anexe gospodăreşti, în timp ce, spre exemplu,

aşezarea de la Prislop ar fi o aşezare din categoria celor situate pe platourile unor

dealuri din depresiuni. Din capul locului trebuie precizat că la, Lăpuşel – „Mociar”,

prezenţa unor locuinţe rămâne incertă. La Lăpuşel – „Ciurgău”, privit ca un punct de

referinţă, locuinţa 1 este semiadâncită, iar locuinţele 2 şi 3 sunt de suprafaţă. Atât

cuptorul cât şi vatra de foc din această aşezare au analogii în întreg nord-

vestulRomâniei, existând şi vetre de lut portative. Dintre gropile de la Lăpuşel –

44

„Ciurgău”, unele au rol de gropi de provizii iar altele de construcţii cu rol de anexe

gospodăreşti(Cosma2002,p.30-35).

Ca în multe alte cazuri, cel mai mare cantitativ, material arheologic descoperit îl

constituie ceramica. Aceasta este de mai multe tipuri: lucrată cu mâna, lucrată cu

mâna şi parţial la roată şi cea realizată la roată cu turaţie medie. (Nu se află în arealul

cercetat ceramică lucrată la roată cu turaţie rapidă cu excepţia unu singur fragment

de la Lăpuşel – „Ciurgău”. Pornindde la tipologiile propuse de I.Stanciu şi C.Cosma,

există exemplificări pentru aşezările din Chioar, mai ales cea de la Lăpuşel –

„Ciurgău”, de diverse modele şi tipuri ceramice. În cadrul ceramicii lucrate cu mâna,

I.Stanciu propune patru tipuri principale de oale pentru aşezarea de la Lăpuşel –

„Ciurgău”(Stanciu 1994si2000b). Ornamentele acestor oale constau în alveole sau

crestături pe buză, linie în val incizată, fascicule de linii paralele drepte şi impresiuni

triunghiulare în pasta crudă.

Adoua categorie de ceramică lucrată cu mâna o formează tăviţele din lut

prezente la Bozânta Mică – „Unchiu Popii”, Lăpuşel – „Ciurgău. Tot cu mâna sunt

lucrate ţesturile de la Lăpuşel – „Ciurgău. La Lăpuşel –„Ciurgău” s-a găsit şi

ceramică realizată cu mâna, iar partea superioară, gâtul şi buza, ajustată la

roată(Stanciu 1994)

În cadrul ceramicii realizate la roată cu turaţie medie, se disting deasemenea

oalele fără toartă pe care acelaşi I.Stanciu le-a împărţit în 6 tipuri pentru aşezarea de

la Lăpuşel –„Ciurgău” având ca ornamente benzi de linii orizontale trasate în val,

linii paralele, diverse impresiuni.

Alte obiecte din lut, utilizate în aşezările chiorene din sec. VIII-IX au fost

fusaiolele (Lăpuşel – „Ciurgău”) şi piesele tubulare din lut ars (Bozânta Mică –

„Grind”, Lăpuşel – „Ciurgău”), probabil greutăţi pentru plasele de pescuit.

Trebuie menţionate şi alte urme arheologice sau diverse unelte: cute şi

şlefuitoare din gresie şi piatră de râu (Lăpuşel – „Ciurgău”), cuţitele de la Lăpuşel –

„Mociar, cremenele de la Lăpuşel – „Ciurgău.O lupă de fier s-a găsit şi la Lăpuşel–

„Ciurgău”). Catarama de fier şi vârful de săgeată cu două aripioare şi cu tub de

înmănuşare de la Lăpuşel – „Ciurgău” nu sunt elemente expresive cronologic şi nu

oferă posibilităţi de restrângere a cronologiei obiectivelor în care acestea au fost

descoperite. În consecinţă determinarea cronologică s-a făcut prin ceramică şi

pornind de la etalonul considerat a fi aşezarea de la Lăpuşel – „Ciurgău”. I.Stanciu a

apelat la analogii cu diverse aşezări din spaţiul românesc şi pornind de la o serie de

45

elemente cum ar fi: forma, pasta, ornamentul sau cantitatea de ceramică de diverse

tipuri, stabilind pentru acest punct datarea în sec. VIII d. Hr., existând elemente care

ne pot duce cu gândul la sec. VII d. Hr., dar mult mai puţine elemente care să arate

sec. IX d. Hr.

Existând analogii în mediul slav din nordul Tisei Superioare sau în aşezările şi

necropolele grupei Mediaş pusă în seama slavilor, aşezarea de la Lăpuşel –

„Ciurgău” a fost atribuită de I.Stanciu elementelor slave. Având un reper şi datorită

ceramicii lucrate cu mâna sau cu roata înceată, asemănătoare ca pastă, formă şi

execuţie, de la Lăpuşel – „Ciurgău” cu cea din celelalte aşezări chiorene, s-ar părea

că se prefigurează în zona Chioarului un orizont slav, mai ales că în acest teritoriu nu

sunt descoperiri avare târzii.

Realităţile chiorene vor fi dominate din sec. IX d. Hr. probabil de mici

formaţiuni statale locale, însă nu este sigur dacă zona propriu-zisă a Chioarului a

aparţinut sau nu unei astfel de organizări politice locale.

E dificil de spus dacă statul lui Menumorut a inclus zona Chioarului, deoarece

Anonymus trasează clar graniţa acestui stat pe Someş, ori Chioarul este la est de

Someş, în dreapta râului Se pare că cele două state menţionate de Anonymus,

conduse de Menumorut şi Gelu Românul îşi aveau graniţa dintre eleîn zona

Chioarului, dar stuaţia este departe de a fi clară În acest sens trebuie spus că

menţionarea celor două formaţiuni statale de către Anonymus a însemnat prezentarea

realităţilor găsite de maghiari la venirea lor în zona nord-vestică a României de azi şi

a nordului Podişului Transilvaniei. Ambele state vor cunoaşte şocul atacurilor

maghiare după ce această populaţie fino-ugrică a venit în 896 în Pannonia.

Atacul maghiar care ar fi putut afecta Chioarul este cel împortiva statului lui

Menumorut, condus de Zobolsu şi Thosu, care au înaintat pe Someş, au asediat trei

zile Zotmarul (Sătmarul-Satu- Mare), iar a patra zi l-au cucerit51

În urma acestor campanii, teritoriu Chioarului a devenit din nou o zonă de

graniţă, fiind situat în estul-nord-estul teritoriului dominat de maghiari. În ceea ce

priveşte datarea acestor expediţii maghiare împotriva lui Menumorut, lucrurile nu

sunt clare. Urme arheologice ale maghiarilor nu s-au găsit până acum în Chioar, fapt

care arată o realitate şi anume că în sec. X, probabil efortul principal al expediţiilor

maghiare a vizat pătrunderea prin Porţile Meseşului spre Podişul Transilvaniei. Abia

51 Pop I.A. 1997, p.136-137,Anonymus – p.46 ;XXI-XXIV

46

mai târziu, în Evul Mediu, după secolul al XI-lea, probabil din sec. XII-XIII, după ce

Regatul Ungariei a încheiat cucerirea Podişului Transilvaniei, acest regat s-a

concentrat spre zonele din interiorul Chioarului, către munţii Gutin

ZONA CETĂŢII DE PIATRĂ ŞI DOMENIUL EI DUPĂ SEC. X

Pentru sec. al XI-lea informaţiile sunt de asemenea lacunare, ba chiar lipsesc cu

desăvârşire. Oricum sec. XI,mai ales prima sa jumătate, pare să fi fost agitat pentru

zona cercetată de noi, datorită conflictelor dintre pecenegi şi Regatul maghiar, iar pe

de altă parte şi pentru că încep acţiunile militare sistematice de cucerire a

Transilvaniei de către Regatul maghiar52

V.Hossu consideră că penetraţia ungurilor la nordul Someşului(Hossu

1986,p218-219) în zona Chioar, Lăpuş,Maramureş, a început din 1141, când Ungaria

a reluat expediţiile militare împotriva Galiţiei. Menţionarea „pădurii regale” a

Maramureşului în 1199 a însemnat, cel puţin logic, că teritoriile chiorene erau cel

puţin controlate de maghiari.

Din sec. al XIII-lea, documentele menţionează teritorii chiorene care sunt

obiectul donaţiilor către cei credincioşi regelui sau sunt părţi din domeniile

regale.Concret, aceasta integrare a Chioarului în statul maghiar, bănuită pe la 1200

sau înainte de această dată, probabil a inceput să se producă cu adevărat numai in

secolul XIII fară urmari spectaculoase ,deoarece marea invazie mongolo-tatară din

1241-1242 a distrus totul, inclusiv Ungaria. Odată cu retragerea mongolo-tătărilor,

zonele de la nordul râului Someş au fost reintegrate Regatului Ungariei, mai ales că

dupa 1245 exista o preocupare majoră a regalitaţii de a acţiona asupra

Maramuresului. Astfel, regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270) şi fiul sau Stefan

(coregent) “Duce al Transilvaniei” intre 1257-1269 au administrat direct bazinele

Someşului si zona Bistriţei donând aici pamanturi noblilor credincioşi care s-au

afirmat in luptele cu tatarii53 .

Din acest moment incepe epopeea istorica a ţinutului Chioar, o tara

romaneasca avand o dezvoltare aparte la marginea Transilvaniei, după cum au

observat toţi istoricii si cercetatoriicare au studiat aceasta problema: Szentgyögyi

Maria, Ştefan Pascu, David Prodan, Valer Hossu,I.A.Pop etc.

52 Hossu 1986, p.218,Cosma 2004, p.103; Horedt 1958, p.109-157,Cosma 2000,

p.467, Horedt 1986, p.134 ,Rusu A.A. 1978 53 Hossu 1985 b, p.279-285

47

Se pare ca Cetatea de Piatra a fost construită undeva în a doua jumatate a sec.

XIII (deceniile 6-7 dupa V.Hossu) într-un loc stâncos, înclinat, aproape de Masivul

Preluca, pe langă care curge râul Lapuş formand o buclă înformă de potcoavă.

Constuirea Cetaţii de Piatra a avut o motivaţie strategică şi militară –apărarea

Transilvaniei de tătarii care ameninţau dinspre nord, apărarea bazinului Someşlui, şi

un punct de plecare spre cucerirea, mai târziu controlarea, Maramureşului In

Diploma latină din 1319 Cetatea de Piatră a apărut pentru prima data fiind

numită,,CHEEWAR ,, . Ulterior domeniul Cetaţii de Piatra va fi donat unor voievozi:

Emerik Laczkfi şi mai tarziu fratilor Drag si Balc,471 fiii lui Sasu alungati din

Moldova (unde va domni voievodul maramureşan Bogdan) şi nepotului lor de sora:

Ioan Românul. Trecand peste amanunte şi controverse, sigur este că urmaşii lor, mai

ales Dragfiestii vor domina Chioarul din sec. XIV pentru multă vreme, păstrând

instituţia voievodului şi credinţa ortodoxa (Perii Vaduluisi Copalnic Manastur).

Lumea Chioarului va fi plină de voievozii, cnezii, juzii şi libertini români care în

schimbul unor atribuţii militare la cetate, vor avea anumite privilegii

In anul, 1378, cetatea ajunge în stăpânirea voievozilor maramureşeni Balk şi

Drak care o stăpânesc, precedaţi de urmaşii lor, vreme de aproape un secol. Acest

lucru, în 1367, va determina procesul de constituire a acestei unităţi distincte

administrativ-teritorial, cu inima în “kastrum Kővár”, printr-un proces de confirmare

şi împărţire între fiii şi nepoţii voievozilor maramureşeni, recunoscut de conscripţiile

Conventului din Leles, din 1405 și 1424, act ce marchează pentru multe localităţi ale

ţinutului prima atestare documentară.

Epoca medievala reprezinta o etapa noua și agitata a localitatilor care

formeaza in prezent comuna Recea-Recea ,Mocira,Sasar, Lapusel și Bozanta

Mica.Astfel se constata o evolutie putin diferita a acestor localitati apropiate.In

secolul XIV-lea,doua localitati-Recea și Mocira au fost incluse in domeniul feudal al

orasului liber regal Baia Mare ,pe cand celelalte trei sate erau sub jurisdictia

domeniului Cetatii Chioarului.

In ceea ce priveste atestarea documentara a acestor localitati exista destule

controverse ,mai ales in cazul satului Sasar,deoarece unii,,patrioti ,,locali considera

anul 1327 ca fiind prima atestare,sub numele de ,,Zazarbanya,,(diploma cu caracter

privat emisa de catre Carol Robert de Anjou,care s-a pastrat fragmentar).De fapt,se

pare ca acest ;;Zazarbanya,, se traduce prin ,,mina Sasar,, o mica asezare miniera de

48

langa ,,Dealul Crucii,,,asezare care mai apoi s-a unit cu Baia Mare.54 Parerea

noastra este ca satul Sasar precede cu cateva decenii daca nu chiar secole aceasta

atestare.

Satul Mocira a fost atestat documentar in anii 1405 si apoi in 1411 sub numele

de ,,Hidegkuth,,(iar mai apoi Laposhidegkut) ,in momentul in care a trecut in

proprietatea despotilor sarbi.In anul 1592 satul Mocira a trecut in proprietatea

Directiei Minelor Baia Mare,iar in 1602 a fost donat lui Stefan Szabo si lui Farkas

,pentru ca in cele din urma sa intre in proprietatea baronului Bethlen.

Satul Recea (in maghiara-Lenardfalva) se pare ca in anul 1329 a fost donat de

catre regele Carol Robert de Anjou orasului Baia Mare,iar pana in secolul XIX-lea

afost proprietatea Prefecturii Minelor din Baia Mare.

Satul Bozanta Mica a fost atestat documentar in anul1405,purtand de-a lungul

timpului urmatoarele denumiri-Bozincha, Buzynta, Bozontha, Kis Bozinta, Bozinta

Mika .

Satul Lapusel a fost atestat documentar in urbariile Cetatii Chioarului din anii

1560 si 1566 sub numele de Hagymas Lapos,Hasmasu,Hesmas Lapos,Hagymas

Lapus.

Desi satele comunei Recea aveau stapani diferiti, situatia lor era destul de

asemanatoare ,deoarece atat orasul Baia Mare cat si domeniul Chioar se bucurau de

largi autonomii,fiind scoase de sub jurisdictia comitatului.De aceea ,in paginile

urmatoare,cele cinci localitati vor fi tratate in mod asemanator,cu micile diferente

care se impun.

Drăgoşeştii şi apoi descendenţii, puternica familie Dragffy au creat o adevărată

domnie autonomă a Chioarului, prin intermediul voievozilor locali, recunoscută şi

tolerată de regii maghiari, purtand un adevarat razboi cu domeniul orasului Baia

Mare, cauzat de un conflict de hotar, cearta desfasurata intre anii 1384 si 1506.Atfel,

la 1430, in timpul procesului impotriva lui Sandrin, fiul lui Drag de Beltiug, in

numele comitilor minelor din Baia Mare si al tuturor cetatenilor si minerilor, a fost

depusa o jalba ,in care se spune- ,,mai de mult, intro mosie a lor, numita

Hydegkoth(Mocira)……, din porunca lui Sandrinus…..oamenii acestuia au confiscat

54 Csoma-1999,p43-44).

49

unele bunuri ce nu-i apartineau lui…,55,. In anul 1503, in cadrul aceluiasi conflict,

trimisii Capitlului din Oradea, merg pe teren pentru fixarea delimitarii, iar din

aceasta comisie fac parte si doi iobagi din Sasar, pe nume Ioan si Albert.56

Un alt tip de conflict a fost cel dintre orasul Baia Mare si satul Mocira,

privind delimitarea hotarelor si proprietatilor orasului, ce a avut loc in anul 1571,

martorii audiati confirmand ca hotarul este paraul ,,Rakos,,.In alt proces, in 1604, se

stabileste dreptul de proprietate dincolo de acelasi parau ,,Rakos,,, insa de asta data

in hotar cu satul Recea si fata de proprietatile acestuia.57

Cea mai mare dezvoltare a cetăţii este cunoscută în secolele XV-XVI, când

stăpânea un domeniu foarte întins, format din 58-94 de sate

Încât la stingerea ultimului descendent Gaspar Dragffy, în 1555, Chioarul era

organizat în 11, apoi 12 voievodate, după ce în 1549 este atestat pentru prima dată

districtus Kővár, a cărui autonomie se datora rolului militar și obligaţiilor cetăţii de

graniţă, cu toate că aparţinea de comitatul Solnocul de Mijloc. În anul 1565 austriecii

au ocupat prin lupte nord-vestul Transilvaniei inclusiv domeniul Chioar, alcătuind în

anul 1566 o conscripţie urbarială oficială care înregistrează în Chioar 12 voievodate

(“oficiolate”):

Voievodatul lui Dan Buteanu cu centrul în Şomcuta Mare, având 14 sate;

Voievodatul lui Gheorghe cu centrul la Copalnic, având 10 sate;

Voievodatul lui Marian cu centrul la Boiul Mare, având 7 sate;

Voievodatul lui Toma cu centrul la Lucăceşti, având 7 sate;

Voievodatul lui Luca cu centrul la Remetea, având 6 sate;

Voievodatul lui Trifu, având 5 sate;

Voievodatul lui Simion cu centrul la Cuciulat sau Lemniu, având 3 sate;

Voievodatul lui Lazãr cu centrul la Dãbeni, având 3 sate;

Voievodatul lui Ioan Benea cu centrul la Colţirea, având 3 sate,adica Hideaga

,Coltirea,si Bozanta Mica;

Voievodatul lui Damian Hossu cu centrul la Mesteacãn, având 2 sate;

Voievodatul lui Toma Hossu cu centrul la Rãstoci, având 2 sate;

Voievodatul lui Teodor Bota cu centrul la Cerneşti, având 2 sate.

55 Filiala Arhivelor Statului Baia Mare, acte privilegiale,3/I,fond primaria orasului. 56 Monografia Baia Mare,vol I,1972,p.219 57 Filiala Arhivelor statului,acte privilegiale,77/IV,fond primaria orasului)

50

Urbariile din 1560 și 1566 dezvăluie o ipostază a Chioarului, de căpitanat sau

district autonom, domeniul însumând 67 de sate, două ungureşti, Lăpuşel și Berchez,

restul româneşti, pentru ca în 1603, numărul satelor să se ridice la 94.

La 1405 existau 51 de sate româneşti şi doar 7 ungureşti, numărul satelor

ungureşti continuând să scadă, ajungând în 1566 (potrivit urbariului cetăţii) la două:

Berchez şi Lapuşel.Dupa 1601 satul Sasar (Sasari) a revenit la Cetatea de Piatra ,cu

toate obligatiile.

Cea mai veche pătură socială a ţinutului o formează agricultorii, urmaţi de

militari, un document din 1479 enunţând primele date privind caracterul de foşti

luptători a românilor din ţinut. Maghiarimea Chioarului, potrivit datelor istorice din

sec XVI si mai ales XVII-XVIII, era formată din elemente de „seminobili” care

îndeplineau serviciul militar.

Vorbim astfel de o lume tradiţională românească organizată în obşti sãteşti şi

având voievozi, cnezi, crainici, libertini şi ţărani dependenţi, ultimii parcă mai puţin

decât în alte zone. Voievozii erau conducători având atribuţii judiciare,

administrative, fiscale şi, în zona Chioar, mai ales militare.

Cnezii aveau în principal atribuţii fiscale şi militare, iar crainicii reprezintă

intermediari între voievozi şi cnezi fiind cei care executau hotărârile scaunelor de

judecată sau strângeau obligaţiile fiscale. La aceştia se adaugă juzii satelor, judele

fiind conducãtorul cetei pedestre a satului sãu. De cele mai multe ori se vede o

complementaritate a funcţiilor ( voievozii cumulează atribuţiile juzilor), unele dintre

aceste funcţii conducătoare, deşi diferite, asemănându-se.

Libertinii (liberţii) sunt ţărani dependenţi (iobagi) scutiţi de unele obligaţii în

schimbul unor servicii – în Chioar, mai ales militare .

. Aceastã categorie socială era foarte numeroasă în zonă fiind asociată cu

“nemeşia”. Totuşi apelativul de “nemeş” arată o oarecare instabilitate a stărilor de pe

domeniul Cetăţii de Piatră deoarece prin “nemeş” se va înţelege până târziu în timp -

privilegiat, nobil sau om liber.

De multe ori, voievozii erau libertini, iar aceasta calitate se mostenea din tata

in fiu, cum e cazul fiului voievodului Ioan Benea din Bozanta Mica ,Grigore Benea

.Uneori voievozii au cumulat si atributiile juzilor satesti, sau chiar au fost inainte

juzi, cum e cazul lui Ioan Benea. Sunt pomeniti la 1566 la Lapusel ,judele Laurentiu

51

Tot si un jude secund pe nume Ioan Desy. Tot acolo sunt pomeniti ,,doi libertini din

Lapusel care cresteau peste pentru nevoile cetatii , intro opritoare de rau ,,58

Istoria comunităţii Chioarului este foarte interesantă deoarece reflectă, cu

ajutorul izvoarelor, existenţa unei societăţi autonome, structurata pe stãri, care coexista

cu Regatul feudal şi mai târziu cu Principatul.59 Indiferent cum s-au numit şi ce atribuţii

au avut, în Chioar au evoluat mai multe categorii specifice, româneşti, aparte faţă de

Transilvania, existând poate asemănări cu Ţara Făgăraşului sau cu autonomiile

bănăţene. Particularitatea acestor categorii a început odată cu apariţia cetăţii şi a durat

până la distrugerea ei de către austrieci. În zona Cetăţii de Piatrã, ca în tot Ardealul,

ţărănimea dependentă românească este numeroasă, dar, spre deosebire de alte zone ale

Transilvaniei, aici avem şi mulţi români care se considerau, şi erau liberi, voievozi,

nobili, “nemeşi”, aveau blazon, şi care într-adevăr, erau cel puţin privilegiaţi dacă nu

nobili în adevãratul sens al cuvântului. Militarii Chioarului vor reprezenta o

componentă esenţială a luptei româneşti din Transilvania pentru drepturi naţionale şi

egalitate cu “naţiunile privilegiate” (maghiarii, saşii, secuii)

Nobilimea română este adesea pomenită în documentele istorice, dar în marea

ei majoritate reprezenta nobilimea de rând, mică şi de diferite condiţii: cu sesie şi

moşie scutită, cu casă scutită dar nu şi cu moşie, nobili cu moşie în cadrul

domeniului supusă prestaţiilor, nobili folosind pământ iobăgesc moştenit sau

achiziţionat, nobili numai cu persoana şi cu sesia şi casa supusă prestaţiilor, nobili

căsătoriţi cu iobagi etc. Cel mai adesea este vorba de o nobilime condiţionară,

ridicată din rândurile iobagilor sau libertinilor, pentru merite militare sau diverse

servicii aduse principilor sau marilor seniori. 60 Astfel la 1581 e pomenit un curtean

al regelui , de fapt un capitan al mai multor centurii, Ioan din Lapusel, care s-a

remarcat in mai multe batalii.61.

Înnobilarea a putut urma aici mai multe căi: prin scrisoare nobiliară, prin

serviciul militar, prin pământ nobiliar sau prin căsătorie

Izvoarele istorice62 ne sugerează că opinia publică considera ca şi „legale”

înnobilările făcute prin scrisoare nobiliară, cu toate că le recunoştea ca reale şi pe

58 Hossu,Elita Chioarului,p.36-41 59 Pop Mihai, Aspecte privind istoria sociala din tinutul Chioarului in epoca moderna timpurie, lucraregrad I, Cluj Napoca, 2012 60 D. Prodan, op cit. p 187-223 61 Hossu, op.cit,p.52 62 Szentgyorgyi Maria, op cit. p 45-46

52

celelalte. Scrisoarea nobiliară putea fi la rândul ei de mai multe feluri: armalis,

donationalis sau exemtionalis. Armalis reprezenta o înnobilare la persoană, pe care

numai domnitorul o da, donationalis şi exemtionalis putând fi date şi de către moşier,

referindu-se la pământ.Atfel , la 15 nov.1598, principele Sigismund Bathory l-a

innobilat pe Gheorghe Kasoly alias Nagy din Lapusel, un militar ce servea la Curtea

de la Alba Iulia 63.(Conscriptia din 1651, secventa Lapusel).

In anul 1610 ,un urmas al voievodului Ioan Benea, voievodul Ioan Pogaceas al

oficiolatului Bozanta Mica, a primit innobilarea casei si pamantului apartinator din

hideaga , primind totodata si herbul –scut triunghiular de culoarea cerului, mobilat cu

un brat retezat de la umar, acoperit cu maneca rosie care tine in pumn o sabie

stralucitoare .Deasupra scutului, un coif militar inchis, dominat de o diadema

regeasca, din care ies trei pene de strut de diverse culori.64 Astfel, cine

dobandeadintre membrii familiilor voievodale ,,armales,, cu blazon , era considerat

nobil adevarat.

In 1656, la 15 iunie,pentru serviciile militare prestate, au fost scosi din iobagie

si instapaniti in casele lorde puscasi din satul liber Garbova ,domeniul Alba, mai

multi soldati, printre care si un Andrei Laposi din Lapusel.65

Un caz de exemtionalis, este cel a lui Nicolae Butasi sau Butyeseanul, caruia in

1648 principele Gh. Rakozy I i l-a conferit si parafat in Lapusel, pentru slujba de

darabant, adica efectua garda la porti si bastioane, la la depozitele de arme, munitii si

pulbere, supavegheau intrarile si iesirile din cetate, asigurau securitatea

comandantilor si pazeau detinutii.66

Din perspectiva elitelor sociale, preoţimea ocupă un loc prioritar depăşindu-şi

limitele strict religioase, implicându-se în coordonarea problemelor majore ale

comunităţii, îndeplinând diverse prestaţii economice economico-administrative şi

militare împreună cu restul populaţiei.

Preoţii catolici sau protestanţi nu sunt înregistraţi în conscripţii sau urbarii,

având un statut privilegiat, pământuri bisericeşti şi venituri dăruite de nobili sau

chiar iobagi. Preoţii români sunt în schimb înregistraţi în toate urbariile, fie pe listele

iobagilor, fie separat, provenind în marea lor majoritate din iobăgime. Bisericile

63 Conscriptia din 1651, secventa Lapusel 64 I.Sandor-Czimerlevelek,I,Kolozvar,1910,p.37) 65 Hossu,Elita Chioarului,p121 66 Conscriptia din 1651

53

româneşti nu aveau moşie parohială, de cele mai multe ori existând numai

pământurile familiale, ale preoţilor, fiind supuşi la taxe, daturi şi onorarii. Dar deşi

religia ortodoxă era doar tolerată, preoţi români cu statut nobiliar sau boieresc au

existat pe tot parcursul evului mediu şi al epocii moderne, multe din familiile care au

dat personalităţi de seamă bisericii greco-catolice având documente nobiliare

eliberate într-o perioadă anterioară momentului Unirii religioase.

În aceste condiţii, imaginea unui cler iobăgesc nu se poate generaliza, unii

preoţi, profitând de sinuozităţile politicii calvine, au reuşit să îşi depăşească statutul

iniţial, şi să se transforme într-o mică elită de factură nobiliară, astfel încât, prin

aderarea la catolicism, ei continuă de fapt mai vechea politică de accesiune socială

prin intermediul carierei ecleziastice.67

Preoţii nobili, deşi reduşi ca număr, au reprezentat o categorie socială

intermediară, care adesea deţinea nobilitate personală, dar care se ocupa în paralel şi

cu agricultura, deţinând turme mari de vite cornute şi oi, avea sluji şi jeleri, deţinea

mori de făină şi funcţia de morar, mai mult pământ.

Pe lângă veniturile din agricultură şi creşterea animalelor, aceştia dobândeau şi

venituri din practicarea meseriilor legate de întreţinerea bisericii: zugravi, pictori,

dieci, constructori de biserici, majoritatea acestor preoţi fiind întreţinuţi de

comunitate, prin stole şi din plata serviciilor religioase. Pe de altă parte, la rândul lor,

preoţii erau obligaţi să cotizeze pentru întreţinerea superiorilor, protopopi şi episcopi.

Urbariile şi documentele istorice enumeră numeroase categorii care se bucură de o

anumită libertate sau de anumite scutiri de plăţile şi dările iobăgeşti, printre care şi

cele prezentate în cele ce urmează.

Libertinii

Cuvântul libertin însemna iniţial liber, adică un om nenobil scutit de servicii

moşiereşti şi prestând numai anumite servicii stabilite prin înţelegere. Libertinii

ţinutului apar menţionaţi pentru prima dată în urbariul din 1566, principalele lor

obligaţii fiind acelea de a merge acolo unde moşierul şi oficialii cetăţii îi trimit,

având obligaţii militare similare puşcaşilor. Un recensământ din anul 1639 notează

că „serviciul libertininului e ca tot a treia săptămână să fie la ordinatul căpitanului

cetăţii”. În timpul principatului se menţine serviciul iniţial cu cal şi obligaţiile

67 Remus Câmpeanu , p. 142

54

militare similare puşcaşilor, ei fiind scutiţi de dările iobăgeşti, în schimb datorând

anual un şoim şi o căprioară.

Libertatea lor era condiţionată de îndeplinirea serviciilor pe care le datorează,

documentele accentuând în mod repetat ca „vor veghea de aceia ei, ca nici unul

dintre dînşii să nu abuzeze de libertatea lor, fiecare dintre ei, potrivit rîndului ce i se

cuvine să presteze serviciul pe care după obicei şi pînă acum l-a datorat. Între ei nici

un strein şi nici un urmaş a căror nume în Registru sau scrisorile legitime de la

Principe nu este…sub nici o formă şi în nici un mod acolo să nu intre”.68 De

asemenea şi evoluţia lor ca pătură socială libertină prezintă anumite particularităţi:

urbariul din 1566 îi enumeră în rândul iobagilor, cel din 1630 îi prezintă distinct într-

o rubrică aparte, pentru ca pe la mijlocul secolului să figureze când de sine stătători,

când printre nobili. Există însă o deosebire între ei: nobilii libertini posedă o

scrisoare de libertini, în timp ce cei iobagi sunt de obicei iobagi drabanţi.

Starea de libertin poate fi moştenită din tată în fiu, cartea de libertin acordându-

se la fel ca şi cea nobiliară şi pentru urmaşi, putând fi revocată. Libertinismul nu a

reprezentat numai privilegii ci şi îndatoriri, ei trebuind să fie mereu apţi pentru

îndeplinirea sarcinilor speciale

Voievodul este împuternicitul moşierului şi nu judele ales al locuitorilor români şi

nici stăpânul acestora.

Voievodul are următoarele îndatoriri: să aibă grija bunurilor încredinţate lui, pe

toate să le facă după cuviinţă, să se strângă şi să se servească cetăţii dările şi slujbele

şi totdeauna prompt, aşa cum o cere obiceiul şi porunca prefectului, de asemenea să

meargă la război, la nevoie. Autoritatea voievodului se extinde asupra mai multor

sate, acesta putând fi, în acelaşi timp, şi jude al satului în care locuia. La 1556, pe

domeniul Chioar, erau 12 voievodate, care cuprindeau un numãr variabil de sate,

între 2 şi14. Cel mai mare, de 14 sate, e al voievodului Dan Butean, urmeazã apoi al

voievodului Gheorghe cu 10 sate, în frunte cu Copalnic Mănăştur. Voievozii au

număr variabil de sate, iar atribuţiilor tradiţionale li se vor suprapune cele de supuşi

feudali şi anume administrative, fiscale, judecătoreşti şi militare..

Voievozii sunt adesea înregistraţi în urbarii fără prea multe informaţii cu privire

la atribuţiile, competenţele sau obligaţiile lor. În principal el cuprinde sub autoritatea

68 Szentgyorgyi Maria op cit. p. 67

55

sa mai multe sate şi este scaunul de judecată superior celui sătesc, însă atribuţiile sale

în raport cu supuşii săi se suprapun cu obligaţiile lui faţă de stăpân.

Cnezii apar numai în satele româneşti, mai des decât voievozii. Cnezatul a fost

supus, la fel ca şi instituţia voievodală, aceluiaşi proces de destrămare şi degradare.

Prin înnobilare şi danii, unii cnezi s-au ridicat în rândul micii nobilimi, însă marea

lor majoritate s-a degradat treptat de la cnezatul privilegiat, ereditar, la cnezatul în

serviciul stăpânului, înscris în rândul iobagilor.

Una dintre funcţiile importante de pe domeniul cetăţii o reprezenta cea a

judelui, capul obştii săteşti, în mâinile căruia se concentrau toate puterile în sat. El

administra, judeca, executa în limitele autonomiei săteşti legile sau obiceiurile

satului, era reprezentantul şi conducătorul satului, răspundea în faţa obştii de bunul

mers al treburilor săteşti. In îndatoririle sale era ajutat de sfatul bătrânilor, de juraţi,

diferiţi slujbaşi ai satului, paznici etc.

Autoritatea judelui trebuia să fie prezentă în toate actele de interes comun,

împărţirea periodică a pământului, folosirea pământului rămas în comun, moşteniri,

zălogiri de bunuri, alternanţa culturilor, strângerea recoltei, folosirea pădurii, lucrări

comune de interes obştesc, administrarea veniturilor comune de la moară, măsuri

pentru paza şi liniştea satului, judecarea diverselor pricini ale sătenilor, executarea

pedepselor, îngrijirea bisericii69 etc. Judele era ales de obşte, bucurându-se de

anumite scutiri de sarcini, dar şi de beneficii. Atribuţiile sale sunt cu atât mai multe şi

autonomia cu atât mai ridicată, cu cât este mai accentuată autonomia satului, şi cu cât

este mai largă comunitatea lui agrară.

Grosul populaţiei în constituia iobăgimea, ce apare în documente sub diverse

titluri (homines, personae, personae iobbagyok etc.) cuprinzând atât iobagii propriu-

zişi cât şi restul supuşilor. Dintre aceştia se pot distinge iobagii ereditari (orokos

jobbagyok) sau veşnici (perpetui), legaţi de pământ şi de stăpân, care fac în marea lor

majoritate servicii iobăgeşti obişnuite. Ei se împart la rândul lor în iobagi slujitori cu

vitele (marhaval szolgalo jobbagyok), iobagi slujitori cu palmele sau pedestru

(gyalogszeresek) şi iobagi taxalişti, care îşi răscumpărau serviciile iobăgeşti cu taxă.

Iobagii erau excluşi de la privilegii şi de la favoruri, precum şi de la dreptul de a

participa la viaţa publicã, şi aveau de suportat pe lângã greutăţile familiare şi

obligaţia de a munci bunurile nobililor pe a căror moşie locuiau. În schimbul acestor

69 D. Prodan, op cit. p. 11-25

56

munci nobilul le ceda şi lor spre folosinţă unele suprafeţe de pământ din ale căror

produse iobagii erau obligaţi să le predea cote părţi. Din cauza lipsei unei

reglementări urbariale uniforme iobagii erau expuşi la bunul plac nu numai al

aparatului de stat dar mai ales al stăpânului de pământ şi al dregătorilor săi.

Jelerii (inquilisi, zsellerek) sunt oameni dependenţi, fără sesie, nefiind socotiţi

legaţi nici de stăpân, nici de pământ. Ei nu aveau adesea nici casă, locuind şi lucrând

cu alţii, folosind pământul altora sau al stăpânului, putând să se şi mute. Calitatea de

jeler

Ocupaţiile locuitorilor chioreni erau foarte diverse, ocupându-se cu agricultura,

viticultura, creşterea animalelor, albinăritul, tăiatul pădurilor şi unele meşteşuguri.

Un loc însemnat îl avea agricultura : urbariul din 1566 menţionând că ţăranii erau

obligaţi la zile de arat, coasă şi seceră. În cadrul producţiei agricole, primul loc îl

ocupa grâul, atât pe domeniul statului şi feudalilor, dar şi în gospodăriile ţărăneşti. Pe

lângă grâu se mai cultiva şi ovăz, secară, mei şi in. Din anul 1639 se răspândeşte

cultura porumbului în districtul Chioar. De exemplu, locuitorii satului Copalnic

Mănăştur aveau următoarele obligaţii în cereale faţă de cetate: în fiecare an să are 2

iugăre de pământ pentru semănatul grâului şi tot 2 iugăre pentru ovăz, iar din recoltă

se dau 2 măsuri de Baia Mare (2 găleţi băimărene) de grâu şi după o bucată de

fâneaţã erau obligaţi să dea câte o claie de fân. Un loc aparte îl are creşterea

animalelor: vite, oi, porci şi cai. Acest lucru este dovedit de obligaţiile locuitorilor de

a da cetăţii 5 bucăţi de caş, 1 cuartale unt (25 kg), o vacă, oi şi porci. De asemenea,

locuitorii se ocupau cu tăiatul lemnelor, ei fiind obligaţi să ducă la cetate în fiecare

an câte 5 căruţe de lemne. Pomii fructiferi ocupă suprafeţe întinse în regiunea de

deal, printre care merii, perii, prunii, cireşii, piersicii şi nucii. Cei mai răspândiţi erau

prunii. Se cultiva şi puţinã viţă de vie. Erau destul de numeroşi meşterii tâmplari,

fierari, rotari, tăbăcari, curelari şi olari. În cadrul meşteşugurilor domeniale şi săteşti,

locul principal îl ocupau fierarii, care nu lipseau din nici un sat. Nu lipseau

meşteşugari ca pielari, blănari, cojocari, ţesători. Acest lucru este atestat de faptul că

în secolul al XVII-lea locuitorii satului Copalnic Mănăştur aduc pe piaţa băimăreană

pânză ţărănească, pănură şi sumane.

În secolul XVII, când Chioarul devine proprietate fiscală, dările se multiplică,

apăsând tot mai mult pe iobagii moşierimii private. Creşte la fel şi importanţa

serviciilor prestate de anumite sate (facerea varului sau a cărbunelui, mineritul,

construcţii, slujbele din cetate etc), asigurând, celor cele prestează, anumite scutiri.

57

Iobăgimea ţinutului era legată de pământ, dar a avut în permanenţă libertatea

strămutării. Locuitorii apar în urbariile de la sfârşitul secolului XVII sub denumirile

de inquilini, hospes şi ţărani taxalişti. Potrivit unei note de la mijlocul secolului XVII

din Totfalu, în acest sat este liberă venirea şi plecarea iobagilor, satul având

privilegiul că aceia care vor depune opt bani, puteau merge să locuiască acolo.

Aceeaşi sumă trebuia plătită şi în cazul în care doreau să plece de pe acele ţinuturi.

Sarcini seniorale

Censul sau darea pământului, reprezintă darea în bani, care mai rar se

răscumpăra în natură, plătită în sume variabile, după loc şi timp, după diverse criterii

de repartiţie, nesupus vreunei norme publice. Censul era prestaţia feudală de bază,

nelipsită în raporturile dintre iobag şi stăpân, stabilit după mărimea sesiei iobăgeşti

sau după alte criterii de apreciere a averii iobagului, plătibil la o dată stabilită sau la

anumite sărbători (Sîngeorz, Sînmihai sau Sînmartin).

Satele domeniului Chioar plătesc în 1566, censul global, la două termene, la

Sîngeorz şi la Sînmihai.În anul 1603, când domeniul Chioarului însuma 70 de sate

populate, documentele înregistrează consecvent censul de Sîngeorz şi cel de

Sînmihai, adică un cens plătibil în două rate, de obicei egale) în sumă totală de

424,79 florini. Numărul supuşilor fiind la acea dată de 1136, din care 87 libertini

scutiţi de cens şi 26 de preoţi, media pe cap de locuitor ajunge la 0,76 florini de

persoană. Satul Lăpuşel, pe lângă censul obişnuit mai plătea sub titlui de „kertako”

sau „grundtgeld” 22 dinari de sesie (sau 11 dinari pentru jumătatea de sesie),

In a doua jumatate a secolului XVII-lea, starea taranimii era foarte grea,

datorita numeroaselor obligatii feudale la care s-au adaugat pradaciunile armatei

turcesti, cazarea armatei imperiale, luptele dintre curuti si lobonti. De aceea ,in 1685,

a fost adresata o plangere a juratilor si iobagilor din Recea, Satu Nou de Sus si de

Mijloc, catre judele orasului Baia Mare, prin care cereau in numele

locuitorilor,amanarea platii impozitelor si indatoririlor catre oras, pe motivul ca din

cauza saraciei nu sunt in stare sa le plateasca.Aceasta cerere a fost semnata si de

primarul satului Recea Vasile Hote.70

Daturile sau darurile sunt în mod obişnuit prestaţii în natură, ce completează

censurile. Ele sunt adaptate mereu la produsele locului, la nevoile stăpânului, la

posibilităţile de prestaţie ale supusului, având numeroase variaţii legate de loc, de

70 Filiala Baia Mare a Arhivelor statului, fond primaria orasului,fasc.1,nr.38,din1685

58

tradiţii sau de obiceiuri specifice. Gama darurilor este foarte variată conţinând daruri

din jurul casei (găini, oui, ouă, gâşte, raţe, purcei, miei, oi, boi, vaci), din produsele

casei (caş, unt, brânză, pâine, cergi, ţoale), din grădini (poame, prune), din câmp

(ovăz, varză, mazăre, seminţe de in, fân, hamei, alune, porumbele, coarne), din ape

(păstrăvi, lipani, ţipari), sălbăticiuni (cerbi, căprioare, iepuri, piei de jder şi de

vulpe), păsări (şoimi, corui, găinuşe, potârnichi), din pădure (lemne, răşină, ciuperci)

sau din orice alt bun, mare sau mic, ce putea folosi stăpânului. Ele se completează, se

substituie cu plăţi băneşti, sunt răscumpărabile în bani, substituie sau răscumpără

adesea alte obligaţii de cens, de dijmă sau de lucru.

Daruri speciale au adesea şi voievozii, cnejii şi preoţii români, alături de cele

ordinare, periodice şi cele extraordinare, incidentale, cerute la anumite sărbători sau

ospeţe. În Chioar, la 1566, este menţionată o dare pentru grădini a satelor Berchez şi

Lăpuşel. Lăpuşenii plătesc 22 de dinari de grădină, 11 pentru jumătate, plată pe care

o numesc aco şi este încasată tot de către prefect.

Dijmele sunt importante prestaţii iobăgeşti, dar faţă de biserică şi nu faţă de

stăpânul feudal. Atestate pentru prima dată în decretele regelui Ştefan cel Sfânt „Cui

Dumnezeu i-a dat într-un an zece, a zecea să o dea lui Dumnezeu. Si dacă cineva

ascunde a zecea, să dea nouă, adică sa-i rămână lui numai a zecea. Iar dacă cineva va

fura dijma separată pentru episcop, să fie osândit ca furt şi răscumpărarea unuia ca

acesta să fie toată a episcopului”71, dijmele au luat diferite forme, variabile de la un

domeniu la altul.

Pe domeniul Chioar, dijma nu apare decât la Berchez şi Lăpuşel, unde este

răscumpărată. Pentru Berchez, urbariul din 1566 spune că din grâne sau semănături

nu dau nonă cetăţii, ci plătesc pentru fiecare claie câte un obol (o jumătate de dinar).

Lăpuşenii răscumpără şi ei fiecare claie de grâu, orz şi ovăz cu câte un obol.

Obligaţiile de lucru sau slujbele iobagilor nu apar legiferate, dar cresc într-un

ritm disproporţionat cu al celorlalte sarcini, semn al creşterii accelerate a economiei

domeniale. Slujbele sunt foarte variate, de la moşie la alta, de la sat la sat, în funcţie

nu numai de nevoile diverse ale domeniului, ci şi de celelalte sarcini iobăgeşti.

71 D Prodan, op cit. p. 26

59

Pe domeniul Chioar, la 1566, obligaţiile de lucru sunt înscrise sub titluri ca

Labores seu servitia. Cei din Berchez coboară în cetate buţile goale, pregăteşte

legăturile, taie porcii şi vitele pentru cetate, repară iazurile morii, cară oale în cetate,

cultiva viile de aci. Este scutit de arat, semănat, cosit strâns, cărat, acestea căzând în

sarcina satelor româneşti. Fânul îl strâng cei din Şomcuta Mare şi Iadăra, Lăpuşelul

face şi cară cărbuni în cetate, lucrează la vie, cărăuşeşte vinurile, cară oale, duce

făina la moară, repară iazurile, şi în general fac ce li se impune.Satele Mocira si

Recea erau obligate sa coseasca 3 zile fan si sa-l stranga ,pentru Baia Mare.

Crâşmăritul sau vânzarea băuturilor cu amănuntul reprezenta una dintre

sursele cele mai importante de venit bănesc al stăpânului, implicând drepturi şi

sarcini pentru supuşi

Satelor chiorene li se impunea spre crâşmărit câte două buţi anual, de Crăciun şi de

Paşte, iar Berchezul crâşmărea în plus încă două buţi. La 1603, obiceiul de a impune

satelor numărul de buţi de vin pe care să-l crâşmărească în folosul stăpânului,

achitând preţul vinului cu câştigul, era în plină desfăşurare. Satele ungureşti,

Berchezul şi Lăpuşelul, aveau de crâşmărit trei, respectiv o bute de vin.

Situaţia din Chioar se schimbă diametral din a doua jumătate a secolului XVII

când Chioarul ajunge sub influenţa maghiară a lui Teleki, dar mai ales după

instalarea regimului habsburgic în Transilvania, care a dus la intensificarea

mişcărilor sociale.

Diloma Leopoldina din 1691 a reprezentat Constitutia Transilvaniei pana in

anul 1867. Principalele prevederi ale acesteia au fost-

Se pastreaza sistemul politic bazat pe cele 3 natiuni si 4 religii recepte

Raman in vigoare vechile legi ale Transilvaniei

Erau respectate toate daniile si privilegiile vechi, facute de principi

Principele este inlocuit cu un guvernator ales de transilvaneni

Toti demnitarii trebuiau sa fie transilvaneni si confirmati de imparat

Comandantul trupelor imperiale era austriac

Contributia financiara a Transilvaniei fata de Imperiu era de 112.500 florini pe timp

de pace, iar in timp de razboi de 400.000 de florini

Principatului i se incadrau teritoriile din Partium (si Maramuresul) si Banat.

60

Un rol important in miscarea politica romaneasca l-a avut formarea Bisericii

Greco-Catolice sau Unite cu Roma, dependenta de Arhiepiscopia romano-catolica de

la Strigoniu.

Un alt moment foarte important, care a produs mari framantari in Tara

Chioarului , a fost razboiul curutilor dintre anii 1703-1711, timp in care s-a facut

remarcat marele haiduc Pintea Viteazul.

Astfel Chioarul devine unul dintre focarele mişcării din Ardeal. Pentru a

preîntampina o noua regrupare de forţe, autorităţile habsburgice au hotărât

distrugerea cetatii. Astfel în anul 1718 cetatea este aruncată în aer cu propria-i

pulbere, din ordinul generalului Rabutin de Bussy.

Cu toate că cetatea Chioarului este distrusă de tunurile generalului Rabutin,

autorităţile văzând în ea un cuib de rezistenţă antihabsburgică, fiindcă aici curuţii lui

Francisc Rakoczi s-au adăpostit, organizarea districtuală rămâne şi-n secolele

următoare, respectiv în secolul al XVIII-lea, având două târguri și 88 de sate grupate

în două cercuri, cel de munte și Copalnic, pentru ca în secolul al XIX-lea, înaintea

Revoluţiei de la 1848, să existe un târg, un prediu și 90 de sate, ce erau grupate

administrativ în șase plăşi – Berchez, Boiu Mare, Mireşul Mare, Şomcuta Mare,

Şoimuşeni şi Vad. Destrămarea Districtului este determinată de legea din 1876, când

arcul carpatic era organizat doar în comitate, încât Chioarul va fi desfiinţat,

localităţile sale fiind împărţite între cele două comitate învecinate, adică comitatului

Solnoc-Dobâca revenindu-i 41 de localităţi din partea sudică a districtului, pe când

38 de comune, din plăşile Șomcuta, Berchez, Boiu, Vad și Mireş, vor intra în

componenţa comitatului Satu-Mare.72

In a doua jumatate a secolului XVIII-lea , situatia generala din zona Chioarului

ramane destul de incordata, din cauze naturale ,cum ar fi epidemia de ciuma din anii

1740-1755, sau din cauze religioase.In februarie 1756, episcopul unit, Petru Pavel

Aron , a cutreierat satele Chioarului , ,,slujitorilor de la alatre le-a cerut sa aiba har si

haruri .sa nu fie surzi ca preotul gasit la Bozanta Mica,,.73.

In contextul framantarilor religioase , provocate de revolta antiunionista ,

condusa de calugarul Sofronie din Cioara, sunt pomeniti doi preoti rebeli, Ioan

Popovici din Lapusel si Tautii Magheraus si Ioan Gheorghe Horvath din Sasari, dar

72 Han Nicoleta Maria, Ţara Chioarului Viaţa bisericească şi naţională între 1848-1918 73 Hossu, Elita,p.259

61

care doreau sa revina la unirea cu Roma.De altfel ,Lapuselul a constituit un ultim

grup de rezistenta ortodxista ,fiind convertit doar pe la 1830, in timpul episcopului

Ioan Bob.74(

In timpul rascoalei de la 1784,zona Chioarului a fost destul de linistita,.

La sfarsitul secolului XVIII-lea ,in actele oficiale ale orasului Baia Mare,

privind veniturile generale ale acestuia in anul 1790, intalnim mai multe referinte in

legatura cu contributia satelor din jur.Astfel-

Din partea localitatii Mocira , pentru cedarea pasunilor padurii Lapus,venituri

preconizate199 florini si 40 creitari, realizate 100 florini, rest de incasat 99 florini si

40 creitari

Din rascumpararea robotelor din Recea, venituri preconizate 284 florinisi 35

1/8creitari, realizate142 florini

Din arenda macelariei si a altor beneficii din Recea pe anul 1789, venituri

preconizate 58 florini , realizate 9 florini si 40 creitari

Din arendarea posesiunii Recea , din suma anuala de 532 florini si 20 creitari pe

primul semestru, venituri preconizate 266 florini si 10 creitai, realizate 135 florini si

5 creitari75.

La inceputul anului 1848 ,populatia din zona Chioarului , exulta, dupa ce Dieta

de la Bratislava din 18 martie, a desfiintat iobagia.Astfel, la 29 martie 1848,taranii

din Satu Nou de Jos si de Sus, si din Mocira , au declarat ca sunt liberi, nu mai

presteaza robota si cer aplicarea noilor legi.76.Dupa ce conflictul dintre revolutionarii

romani si cei maghiari a escaladat, intalnim cateva mentiuni legate de implicarea

celor din zona.La inceput , se pare ca lucrurile au fost destul de pasnice, unii

locuitori din Lapusel, Gavrila Buciumanul, Lupul Serban al Marcului, Onut Anca,

reusind sa-i convinga pe ungurii din localitate sa fie cel putin neutri fata de acest

conflict77..In cele din urma , situatia a degenerat, romanii au decretat insurectia cu

caracter general si obligatoriu.Astfel, intr-un ordin scris , capturat de inamic,

locotenentul general, Atanasie Mot Dambul, fost ofiter al Regimentului Graniceresc

Nasaud, avertiza locuitorii Lapuselului ,,Li sa da porunca ca 3 romani din Hasmas

Lapus sa po(a)ta merje acasa, cu ace(a) conditie sau slobozenie ca si pre ceilalti

74 Csoma ,670,I,p.240-254

75 Monografia BM,p362,Filiala judeteana a arhivelor statului,BM,fondul primariei orasului, nr140 din 1790

76 Csoma,670,I.p.165 77 Hossu,Elita,p.320

62

romani din satu sa i sc(o)ata din tata casa , si care nor vre sa iasa (…)acelora apoi (l)i

sa va lua mosia si sa va (da ) altora, care aru (i)esi la tabara.,,78, Dupa cum se stie ,

conflictul s-a terminat in 1849, aproximativ 70 de sate din zona fiind aproape

distruse.

Dupa 1867 , cand s-a format dualismul austro-ungar, situatia Transilvaniei ,

care a fost anexata Ungariei, afost din ce in ce mai grea. Cu toate acestea ,locuitorii

din zona studiata, au rezistat destul de bine maghiarizarii fortate, promovata de

autoritatile ungare. Mai mult, ideea unirii cu Romania a fost prezenta tot timpul, iar

multi maramureseni ,din Mocira si Sasar, au facut liste de subscriptie, ajutand

efortul romanilor in razboiul de independenta.Aceste eforturi au fost incununate de

succes ,la sfarsitul anului 1918, cand a avut loc Marea Unire.Comuna Recea se poate

mandri cu faptul ca unul dintre reprezentantii sai, Nicolae Barbul, mare proprietar

din Mocira, a fost unul dintre reprezentantii Maramuresului, la Marea Adunare

Nationala De la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Perioada interbelica a fost una caracterizata de modernizare ,de consolidare a

noii puteri romanesti si mai ales o crestere a nivelului cultural a locuitorilor din zona

apropiata orasului Baia Mare.

De altfel, aceasta zona a fost indragita si de membrii familiei regale , care au

vizitat-o in mai multe randuri-

-la 26 mai 1919, de catre regele Ferdinand, regina Maria si principe sa Ileana

-la 22 iulie 1923, de catre regele Ferdinand, regina Maria, principele

Carol,sotia acestuia Elena, principele Nicolae si ex-regina Greciei

-la 4 iunie 1924, mostenitorul tronului, principele Carol al II-lea , cu ocazia

unui concurs de automobile

-la 24 august 1929, principesa Ileana , a vizitat Baia Mare cu aeroplanul,

aterizand pe pasunea de langa padurea Lapusel.

In aceasta parte a demersului nostru, referitor la comuna Recea, ne-am propus

sa lasam de o parte istoria evenimentiala(care de altfel e destul de bine cunoscuta

pentru aceasta zona),concentrandu-ne atentia spre cateva mentiuni legate de acest

spatiu, reliefate in presa interbelica a orasului Baia Mare.Pentru aceasta am folosit

cartea domnului Csoma Gheorghe ,,Baia Mare-670,Arcuri peste timp,Baia

Mare,2000 .

78 Hossu,Elita,p.323, fond Colegiul Reformat din Zalau nr.148

63

Astfel , se deplange in aceste publicatii soarta unei mari paduri de stejari,

care era pe sesul Sasarului., de la Baia Sprie pana spre Lapus si Somes, numita

,,Padurea Lata,,.Aceasta, in perioada interbelica, a fost exploatata pentru a acoperi

cheltuielile nesabuite ale orasului Baia Mare, si in mare parte distrusa de mai multe

invazii de lacuste. Aceasta panza deasa de padure de gorun, a imbogatit Fabrica

,,Lomas,, si pe exploatatorii Kepes, Berger si altii,care prin sperturi grase au obtinut

concesiuni pentru noi si noi perimetre , de la o conducere mereu flamanda de bani a

orasului.79

Dupa incetarea primului razboi mondial, si al razboiului din anul

1919(impotriva Ungariei), situatia locuitorilor din zona a fost destul de grea ,din

cauza tranzitiei la administratia romaneasca, dar mai ales din cauza vicisitudinilor

naturii ,precum si al epidemiilor de gripa spaniola sau tifos exantematic, o astfel de

epidemie de tifos facand mai multe victime la Lapusel in martie 192480.

In presa vremii din Baia Mare (in limba maghiara si romana) , intalnim foarte

multe date referitoare la domeniul cultural, la cel al binefacerilor(asistenta sociala de

azi) si mai ales religioase.

Astfel, in 1920, a luat nastere ,,Reuniunea Femeilor Romane din Baia Mare si

jur,, iar mai apoi ,,Liga Nationala A Femeilor Romane,, organizatii de binefacere ,la

care au colaborat in Sasar protopopul Patachi ,iar la Mocira doamna Brehaita.81).

La 26 octombrie 1925 a vut loc sfiintirea bisericii greco-catolice din Mocira,

pictata de artistul Toth Gyla, in prezenta episcopului greco-catolic din Gherla,Dr.

Hossu. .82

Un alt eveniment religios ,reliefat in presa, a fost sfiintirea steagului

,,reuniunei Mariane din Recea,la 20 ianuarie 1937.Cu ajutorul preotului local, Vasile

Breban, locuitorii au cumparat un steag de o frumusete rara, cu suma de 4500

lei.Sfiintirea steagului si promovarea de noi membrii in societate a avut loc in

prezenta Rev.canonic Vida L., P. on. Protopop Vasile Sabo si Rev. D. Ioan Filip. Au

fost promovati 13 membri, Nicolae Sasaran care a donat 1000 de lei a figurat ca nas

al acestora.La aceasta mare sarbatoare au participat doamna prot. Sabo, Rev. D.

79 Csoma,op. cit,p.240 80 Idem,p.106 81 idem,p.106 82 idem,p.152

64

Turdeanu Ioan, arhidiacon onorar din Sasar, d-na si d. Clian Traian, dir. Scolii din

Sasar, d-na si d. Cormos Ioan , dir. Scolii din Recea,totii crestinii din zona.83

Un eveniment mai deosebit a avut loc la 11 octombrie 1936, cand un avion militar

care avea misiunea de a ateriza pe pasunea de linga Recea, a fost impiedecat de o

ceata foarte deasa, fiind nevoit sa aterizeze fortat langa o cladire militara din Baia

Mare.Probabil ca de aceea , la 7 iunie 1939, un delegat al Ministerului Aerului si

Marinei, a luat in primire cate 100 de ha. de pamant,pentru amenajarea de aeroporturi

in comunele Baia Sprie, Recea si Tautii Magheraus.84

Dupa Dictatul de la Viena din 30 august 1940, zona Maramuresului a

cunoscut o perioada de teroare si silnicii din partea administatiei si trupelor

maghiare,care a continuat pana in toamna anului 1944.La 17 octombrie 1944 ,orasul

Baia Mare si zona din jur au fost eliberate de armatele romane si cele sovietice, insa

au ramas sub administratie ruseasca pana la formarea guvernului dominat de

comunisti, condus de dr.Petru Groza, la 6 martie 1945.De remarcat ca foarte multi

locuitori din comuna Recea au participat , mai ales in partea finala a acestui conflict

mondial, multi dintre ei pierzandu-si viata pe front, jertfa recunoscuta de generatiile

posterioare si cinstita prin construirea de monumente inchinate lor , in toate satele

comunei.

Înainte de război, terenul satului Mocira a aparţinut proprietarilor Barbur

Gavrilă şi Lăzărescu Ioan. Acesta din urmă avea o moară pe râul Lăpuşel, moară

pentru care exista un drum pentru accesul locuitorilor şi tuturor celor ce veneau la

moară. Acest drum a fost construit de Lăzărescu, de asemenea el a construit şi o

şcoală pentru copii, apoi a început să vândă pământ ţăranilor pentrui a-i ajuta.

Al doilea mare proprietar de pământ, Barbur Gavrilă deţinea aproximativ o

jumătate din suprafaţa de teren a satului. Acesta avea 3 copii: Puiu, care a absolvit

facultatea la Viena, Petru, avocat şi Emilia. Aceştia au rămas moştenitori ai

pământului tatălui lor şi după absolvirea şcolilor pe care le—au urmat au rămas în

sat. După război, cei trei copii ai proprietarului Barbur au inceput construirea unui

grajd pentru animale, construcţie care a rămas neterminată, iar fiii lui Barbur au fost

alungaţi din sat.

Din suprafaţa de teren a proprietarului Barbur s-a confiscat o grădină pe care s-

a construit o stradă, case şi magazine.

83 idem,p.294 84 Csoma,p.275 si 355

65

În anul 1952, venind la putere P.C.R-ul a obligat ţăranii să-şi facă mici

‘’întovărăşiri’’, aşa numite ‘’TOZ-uri’’. Nu toţi însă au fost de acord, drept pentru

care le-au fost confiscate suprafeţele de terenuri pe care le deţineau şi au fost trimişi

să lucreze pe diferite terenuri din alte comune. Această întovărăşire a durat circa 10

ani şi era condusă de oamenii din sat, având în componenţă 13 membri.

În anul 1962 a avut loc tovarăşii din PCR şi cei din TOZ forţau, prin bătăi şi

arestări toţi oamenii din sat să treacă la colectivizare, multe locuri au fost

distruse,altele neglijate.

In anul 1976, cele 5 sate, Recea ,Sasar, Lapusel, Mocira si Bozanta Mica , au

fost unite ,formand o singura unitate administrativa, comuna Recea

Revolutia din Decembrie 1989 a produs o mare neliniste si chiar frica

locuitorilor din comuna, datorita zvonurilor legate de o interventie in forta a

Batalionului de securitate existent in Somcuta Mare, insa din fericire ,evenimentele

s-au desfasurat in mod pasnic.

Perioada postdecembrista s-a caracterizat prin revenirea la o stare

,,traditionala,, prin retocedarea pamanturilor, dar si printro modernizare si

,,europenizare ,, a acestei frumoase comune, care are in spate, un trecut de cel putin

trei milenii.

66

CAPITOLUL IV. VIAŢA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ

Asezarea in vecinătatea municipiului BAIA MARE conferă comunei Recea un

grad ridicat de cultură şi civilizaţie specific urbanistică. Cei mai mulţi dintre

locuitori, îşi desfăşoară activitatea în unităţile industriale din oraş, dar aceasta nu-I

impiedică să participe şi la muncile câmpului de la începutul primăverii până toamna

târziu. Agricultura şi zootehnia reprezintă pentru locuitorii comunei Recea o sursă

destul de importantă de venit.

In ultimele decenii, comuna Recea a cunoscut o serie de schimbari foarte mari,

in unele sectoare s-au produs imbunatatiri remarcabile, in timp ce altele au suferit un

mare regres sau chiar au disparut. Datorita acestei epoci de tranzitie ,de la o

economie centralizata la una de piata,sectorul privat s-a dezvoltat remarcabil, in

schimb,cel de stat a fost puternic lovit din cauza desfiintarii CAP-urilor. Existenta

unui potential agricol-legumicol deosebit,cel mai puternic de pe raza judetului, a

compensat aceste schimbari, astfel ,o mare parte a celor disponibilizati din sectorul

de stat trecand in sectorul privat, sau si-au deschis mici afaceri individuale.

Apropierea de oraş constituie avantaj şi în ceea ce priveşte utilităţile publice din

comună, astfel, întreaga comuna deţine reţea de energie electrică şi este racordată la

reţeaua de gaze naturale. Apa potabilă a fost introdusă în toate satele comunei. Nu

există însă reţea de canalizare, dar se preconizează şi o astfel de lucrare pentru

viitor.

Populaţia este foarte diversificată din punct de vedere al preocupărilor şi

activităţilor. La un numar de 5969 locuitori,aproximativ 600sunt elevi(care

frecventeaza scolile din comuna ,dar si din Baia Mare); 1600 sunt angajati ai unor

societăţi şi intreprinderi, 1500 sunt pensionari, iar in agricultură şi alte categorii se

încadreaza un numar de aproximativ 2300 locuitori.

IV,1 AGRICULTURA, SILVICULTURA

. AGRICULTURA

67

Suprafata teritoriului administrativ al comunei este de 4988 ha, din care:

teren agricol – 3 508 ha repartizat după cum urmează : 1770 ha teren arabil, 787

ha fâneaţă, 824 ha păşune, 4 ha vii şi 123 ha livezi.

teren neagricol – 1 080 ha repartizat după cum urmează : 146 ha terenuri silvice

cu preponderenţă păduri, 189 ha ape, râuri şi bălţi, 1o7 ha căi de comunicaţie,

drumuri şi căi ferate, 372 ha construcţii, 260 ha iazuri şi terenuri neproductive.

Agricultura a fost si este una dintre activitatile de baza ale comunei Recea.

Aceasta activitate e avantajata atat de existenta unui sol deosebit de favorabil, cat si

datorita reliefului zonei, format din campii intinse, in majoritate, precum si dealuri

domoale, destul de accesibile.

Valorificarea fondului funciar de campie e orientat mai ales spre cultura mare

(grai si porumb) ,iar pentru zona de deal predomina cultura pomilor fructiferi, in mod

special al marului si cultura vitei de vie.

Cresterea animalelor, in special bovine si porcine e o activitate care se

desfasoara in unitati agricole de mici dimensiuni si in gospodarii individuale. Un rol

deosebit de important in activitatea agricola il ocupa ramura legumiculturii (rosii,

castaveti, ceapa) ,localnicii aprovizionand pietele orasului Baia Mare.

În comună există Asociaţia crescătorilor de animale, înfiinţată în anul 2001 şi

având 125 membri. Alături de aceasta, funcţionează şi o asociaţie familială,

‘’DOBRA’’, cu obiectiv agricol şi zootehnic, având o fermă cu 17 vite şi 50 porcine.

Societatea S.C.TOTO SRL, cu profil de activitate – abator, are un mare număr de

porcine şi vite în crescătorie proprie, remarcandu-se mai ales prin cresterea rasei de

porci ,,Mangalita,,.Totodata domnul Tataran Ioan, patronul acestei societati e si

presedintele ,,Asociatiei Pdoducatorilor Traditionali din judetul Maramures,,.

Sunt şi intreprinzători particulari, persoane fizice , care au înfiinţat pe

suprafeţe importante diferite culturi agricole. De exemplu, BURDE MIRCEA din

localitatea Lăpuşel are cultură de legume ecologice pe o suprafaţă de 0,50 ha, în

cultură protejată.

VEREŞ MIRELA, are o seră de legume în aceeaşi localitate, iar în localitatea

Mocira, aproape la fiecare gospodărie se găsesc solarii pentru culturi extratimpurii,

fiind una din localităţile de bază care asigură municipiul cu diverse culturi.

68

În localitatea Lăpuşel funcţionează o asociaţie S.C.MULTIFRUCT S.A., care

deţine o suprafaţă de 123 ha livadă, având culturi foarte diversificate, asociaţia fiind

bine organizată şi cu produse cotate foarte bine şi pe piaţa externă.

SILVICULTURA

Silvicultura, în comuna Recea a întâmpinat destule greutăţi în aplicarea

normativelor legale în acest domeniu, deoarece inexistenţa actelor doveditoare a

proprietăţii asupra unor astfel de terenuri, a făcut să fie destul de greu de pus în

practică. În localitatea Lăpuşel au fost validate, conform Legii nr.1/2000, doar

suprafeţele pentru doi proprietari, avându-se în continuare în vedere aplicarea acestor

normative pentru cât mai multe persoane. În localitatea Lăpuşel există 69,47 ha

pădure, în zona numită BUTRUCI, o zonă deosebit de atrăgătoare din punct de

vedere turistic.

IV.2 INDUSTRIE; CONSTRUCŢII

.INDUSTRIE

O importanta ramura economica e activitatea industrială a comunei,care este

imbogatita prin numarul destul de mare de agenti economici, ce se gasesc in special

in satele Recea, Mocira si Sasar si mai putin in celelalte, avand ca obiect de activitate

o gama foarte larga de profiluri . Astfel, de importanta deosebita este societatea S.C.

I.M.I. S.R.L. mare producatoare de instalatii industriale, deja foarte cunoscuta si

apreciata in lumea industriala. Urmeaza societatile S.C. EXCOMOB si FAGETUL

DEAC, care se ocupa de prelucrarea lemnului, societatea NEVADA, abatoare,(

S.C.MARUANI COM S.R.L., TOTO S.R.L.) magazine, restaurante, gatere si in

localitatea LAPUSEL, demn de mentionat este societatea MULTIFRUCT S.A. care

exploateaza suprafete importante de teren, arendate de la populatie.

IV.3 . TRANSPORTURI, POŞTA, TELECOMUNICAŢII,

APROVIZIONARE CU APA POTABILĂ, ELECTRIFICARE, RADIO-TV, TV PRIN

CABLU

69

Reţelele de comunicare existente între satele aparţinătoare comunei RECEA şi

municipiul BAIA MARE, sunt: calea ferată (BAIA MARE-CLUJ), drumul european

E 58(BAIA MARE –CLUJ) şi o reţea de drumuri comunale cu o lungime totală de

4o,4 km dispusă astfel:

BOZÂNTA MICĂ - cu o lungime de 12,4 km drumuri;

LĂPUŞEL - cu o lungime de 10,5 km drumuri;

SĂSAR - cu o lungime de 7,4 km drumuri;

RECEA - cu o lungime de 5,6 km drumuri;

MOCIRA - cu o lungime de 4,5 km drumuri.

În ultimii ani, un accent deosebit s-a pus pe executarea unor lucrări de

modernizare a căilor de acces din comună. Un exemplu edificator este betonarea

drumului din satul Săsar pe o lungime de aproximativ 6,4 km, iar ulterior a fost

asfaltat drumul de la Mocira pe o lungime de 400 m. Străzile din interiorul comunei

au fost, în ultimii ani asfaltate, Necesitatea amenajării acestor căi de comunicaţie

este de primă importanţă având în vedere cerinţele localnicilor care, în cea mai mare

parte sunt navetişti, (elevi, studenţi, muncitori ) cu activitate în municipiul BAIA

MARE şi agricultori care, de la începutul primăverii şi până iarna târziu,

‘’invadează’’ cu produsele agricole, pieţele din oraş.

Deplasarea acestora este asigurată de mijloacele de transport ale S.N. CFR,

şi de către unele societăţi particulare si autoturismele proprietate personală, care se

gasesc în numar destul de apreciabil

Abonaţi radio-tv în comună sunt în număr de 423, 660 abonaţi sunt la Romtelecom,

la televiziunea prin cablu şi anume postul CRD, există 492 abonaţi, distribuirea

efectelor poştale fiind asigurată de 3 factori poştali în comună. În comună toate

satele au aprovizionare cu apă potabilă,

70

IV.4 COMERŢ, TURISM, SERVICII

Comerţul în această zonă este reprezentat de firme particulare, societăţi care

au puncte de desfacere în toate cele cinci sate. Populaţia apelează la serviciile acestor

firme, dar, comuna fiind situată doar la 5 km de oraş, mulţi se aprovizionează cu

produsele necesare de la magazinele din Baia Mare. Recent au fost inaugurate

magazinele METROsi REAL, la ieşirea din Baia Mare, situat în apropiere

comuna(Real-ul fiid chiar pe teritoriul comunei), de unde populaţia se

aprovizionează în funcţie de posibilităţile financiare de care dispune.Un rol

important il are si firma ATP EXODUS, care se ocupa cu comercializarea de piese

auto, fiind un important Centru Autorizat de Vanzare si Service pentru firmele

Mercedes-Benz, Mazda, Opel si Man.85

Importantă zonă de agrement este amenajarea piscicolă “DOUA

VEVERITE”, cu o suprafata de 6,4 ha, reprezentand luciul de apa, suprafata

destinata pentru practicarea pescuitului sportiv de catre locuitorii comunei si alti

pasionati.

Turismul este axat în special pe vizitarea Lacului şi cabanei DOUĂ

VEVERIŢE din localitatea Lăpuşel, amenajate şi reconstruite în ultimul timp, fapt

care atrage un număr însemnat de turişti. Acest lac este frecventat de numeroşi

pescari amatori, în tot timpul anului. De asemenea, malul râului Lăpuş, din aceeaşi

localitate, este ‘’ invadat’’ în timpul verii de foarte mulţi iubitori de a-şi petrece

sfârşiturile de săptămână în aer liber.

IV.5 JUSTIŢIE ŞI STARE INFRACŢIONALĂ

În comună există un post de poliţie, în care îşi desfăşoară activitatea un

număr de 5 angajaţi. Cele mai dese probleme întâlnite aici, din punct de vedere al

justiţiei sunt cele legate de neînţelegerile cu privire la limitele de hotar dintre

proprietarii de pământ. Se mai întâlnesc cazuri puţine, de scandaluri între diverse

persoane, pentru probleme familiale, cazuri întâlnite mai ales în rândul populaţiei de

rromi. Există şi câteva condamnări şi două cazuri de executarea unor munci în

folosul comunităţii.

85 www.subm.ro.recea.html

71

IV.6 CHELTUIELILE SI CONSUMUL POPULATIEI

Majoritatea produselor alimentare (legume, fructe, cereale, produse lactate şi

animaliere) sunt obţinute de locuitorii comunei din producţiile proprii, însă

produsele alimentare de bază sunt achiziţionate de la magazinele din comună sau cele

din oraş. Fiecare gospodărie deţine suprafeţe minime de teren pentru a putea obţine

legume şi fructe, consumabile în gospodăria proprie şi chiar un surplus pe care îl

valorifică pe piaţa liberă.

Consumurile populaţiei sunt reprezentate de cele referitoare la necesităţile

zilnice – combustibil gazos, electricitate, apa potabilă (recent introdusă în satele din

comună), etc.

IV.7 . LOCUINTE

Locuinţele sunt construite în general din cărămidă, dar există şi construcţii

vechi, a căror materiale de bază sunt paiante, chirpici. Sunt racordate la reţeaua

electrică şi la cea de gaz, dar mai există şi locuinţe care încă mai folosesc

combustibil lemnos.

Clădirile sunt construite, în general cu 3-4 camere, numeroase în gen vilă, cu

unul sau mai multe etaje, dotate cu încălzire centrală, canalizare proprie, apă

potabilă, băi amenajate în interiorul locuinţei şi bucătării. Casele mai vechi sunt

ornamentate în exterior cu plăcuţe de faianţă, oferind un aspect deosebit. În ultimii

ani s-au construit tot mai multe locuinţe sau au fost extinse şi reamanejate în stiluri

foarte moderne, concurând chiar şi cu cele din oraş.

Casele au, în aceeaşi curte, anexe gospodăreşti având utilitate agricolă şi

zootehnică. Acestea, poartă denumirea de şură care este împodobită cu frumoase uşi

din lemn şi respectiv grajdul pentru animale.

Cele mai multe gospodării au cuprinse tot în cadrul anexelor şi clădiri în care

se găsesc bucătării de vară şi chiar camere de zi şi dormitor.

72

IV.8 . SĂNĂTATE

. Medici de familie

Comuna are 4 cabinete individuale şi 4 medici de familie, situaţie

corespunzătoare pentru 4 sate din comună, localitatea Bozânta Mică neavând un

astfel de cabinet.

Spitale – număr de paturi, număr de asistente medicale

În comună nu există spitale, fiind la o distanţă mică de oraş, pentru cazurile

extreme de boală se apelează la serviciile Spitalului Judeţean Maramureş din Baia

Mare. Cele 4 cabinete medicale, deservite de 4 medici de familie au 4 asistente

medicale.

În comună nu s-au înregistrat în ultima perioadă şi nici anterior, anumite

boli, în afara celor comune în majoritatea zonelor. Bolile profesionale întâlnite mai

des sunt reprezentate de silicoză, datorită unui număr mare de persoane care au fost

angajate ale diferitelor exploatări miniere şi care au fost afectate în perioada

desfăşurării activităţii acestora şi în special, localnici din satul Săsar.

Bolile cronice des întâlnite sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia

ischemică şi chiar neoplasme. Acestea afectează în cea mai mare măsură adulţii. Boli

transmisibile sunt cele întâlnite în special la copii şi specifice vârstei acestora:

hepatite, varicela, variola, etc.

IV.9 ÎNVĂŢĂMÂNT

Nasterea scolii romanesti in Maramures este legata de existenta celor 5

manastiri care functionau in zona-Ieud, Peri, Barsana, Budesti si Moisei.Dupa anul

1700 au aparut multe scoli ,datorita infiintarii scolilor confesionale,care functionau

pe langa biserici, precum si datorita raspandirii ideilor Scolii Ardelene,sau activitatea

reformatoare a Mariei Tereza si Iosif al II-lea . Astfel la 1777 prin ,,Ratio

Educationis,, se reorganizeaza si se incurajeaza invatamantul ,iar la 1781 prin

,,Norma Regia,, se da o noua lege a invatamantului, pri care invatamantul primar

73

devine obligatoriu. Un rol important a avut si Biserica Greco-Catolica, care intre

anii 1733-1857 a fost sub jurisdictia ruteana a Episcopiei Muncaciului.

In aceste scoli confesionale, viitorii dascali sau cantori bisericesti invatau ,

printre altele –citirea, scrierea, aritmetica, catehismul si cantarea bisericeasca.

Locuitorii satelor ofereau dascalului lemne de foc, grau, porumb, iar in

localitatile ce apartineau de orasele miniere , invatatorul primea salariul din

domeniul minier.In anul 1811, episcopul Ioan Bob a introdus retribuirea invatatorilor

calificati, iar in 1840, Guberniul Transilvaniei a dat o decizie referitoare la invatatori,

obligandu-i pe angajatorii lor sa le asigure salariu, locuinta, terenuri cultivabile,

lemne pentru incalzire, scutire de sarcini publice.86

La 1770, o conscriptie a scolilor din plasa Baia Mare, aminteste scoala din

Recea,fondata la1764, unde era invatator Filip Petrutan, provenit probabil din scoala

romaneasca de la Blaj, cu studii preparandiale.87 ,iar la 1794 in comitatul Satmar

activau scolile din satele Sasar si Mocira.

La 1831 si apoi 1847, s-a infiintat Inspectoratul Scolar Cercual in Baia Mare,

subordonat Inspectoratului districtual Oradea. Inspectorul Scolar era protopopul

centrului administrativ, al centrului de plasa, care in 1847 era Fabri Ignatiu.88

Dupa 1841, nobilimea din Chioar a opinat pentru predarea obligatorie a limbii

maghiare ca limba straina, evident din ratiuni practice, dar intelectualii romani s-au

opus. Este si cazul libertinului Gavril Gherasim din Sasari, invatatorul cel

batran,(mai era unul tanar) care a rezistat impotriva presiunilor maghiarizarii,

facandu-si datoria de dascal si luminator al copiilor, invatator care a murit la 10 iunie

1846, urmat in functie din 1848 de Ioan Dunca.89

In acest context, protopopul din Mocira, Stefan Biltiu a incercat in 1850

infiintarea unui gimnaziu romanesc la Baia Mare, iar in 1851 a facut o comanda de

26 de exemplare din ,,Istoria Romanilor,, scrisa de Alexandru Papiu Ilarian.90

Pentru cunoasterea sistemului scolar din a doua jumatate a secolului XIX-lea

am ales cateva paragrafe din LEGEA ÎNVÃȚÃMÂNTULUI din 1868.

Legea XXXVIII sau legea învãțãmântului din 1868 care acordã dreptul de a

înființa ș coli private, în care limba putea fi a confesiunii respective sau a persoanei

86 Hossu,Elita,p.272 87 Nicoara Mihali,Scoala in Maramures, istorii si portrete,2012,p.45-49 88 idem,p.64 89 D.Pop,Marturii stramosesti,Satu Mare,1938,p.41) 90 Csoma Gh.Baia Mare,670,I,p.270)

74

care întreținea școala. Limba maghiarã era obligatorie ca studiu obligatoriu, iar

programa de învãțãmânt era cea stabilitã de minister.

Legea proclamã obligativitatea învãțãmântului pentru toți copiii de la 6 la 15

ani.Puteau înființa școli poporale, particulare sau publice. Acestea din urmã puteau fi

elementare (de toate zilele și repetiționale) elementare, superioare și civile.

Școala elementarã de toate zilele avea o duratã de 6 ani și trebuia sã fie

frecventatã de copii între 6-12 ani. Dupã aceastã vârstã, ei erau obligați sã-și

continuie studiile încã trei ani, în așa numita școalã de repetiție cu program mai redus

atât în ceea ce privește durata anului școlar, cât și ca numãr de ore pe sãptãmânã (mai

era numitãși școalã de duminicã sau de sãrbãtori).

Copiii de la școala de toate zilele care au împlinit 12 ani puteau sã

frecventeze numai școala duminicalã cu aprobarea autoritãții școlare, în perioada

muncilor agricole.

Anul școlar avea o duratã de cel puțin opt luni la țarã și nouã la oraș. Școlile

elementare se împãrțeau dupã patronaj, în: școli confesionale, școli comunale, școli

de stat sau școli întreținute de diferite societãți și persoane. Limba de predare o

stabileau susținãtorii scolii, planul de învãțãmânt la fel, dar acesta trebuia sã coincidã

cu toate disciplinele de învãțãmânt fixate de stat. Disciplinele de învãțãmânt erau

cu modificãri de pe parcurs: religie și moralã, scris-citit, socotitul în minte (calculat

cu capul) și în scris (calculatul pe tablã), studiul limbii (în limba de predare a școlii),

exerciții de vorbire și judecatã, geografia și istoria patriei, fizica, chimia, biologia,

îndatoririle cetãțenești, îndrumãri practice în economia agricolã, educție fizicã,

desenul.

Comunitãțile care întrețineau școli confesionale aveau dreptul sã-și aleagã

învãțãtorul, sã stabileascã plata acestuia, sã aleagã manualele școlare și sã stabileascã

metodele de predare. și mai multe obligații-

- sã se asigure spațiu școlar corespunzãtor

- sã aibã învãțãtor cu studii corespunzãtoare

- planul de învãtãmânt sã conținã disciplinele de învãțãmânt oblgatorii

- școlile sã fie înzestrate cu mijloace de învãtãmânt

- sã se respecte durata anului școlar

Fiecare comunã care susținea școala comunalã era datoare sã se îngrjeascã

de un fond special pentru ea: pãdure, pãșune comunalã, donații, plus o parte a

75

veniturilor comunei. De asemenea, obligatia comunitãții era de a se îngriji de

retribuția învãțãtorului.

Legea din 1868, statuta cã învãțãtor nu poate fi decât acela care a absolvit o

școalã pedagogicã publicã și putea obține titlul definitiv, dacã susținea examenul de

calificațiune dupã un an sau cel mult doi de la absolvire. Pânã atunci era socotit

suplinitor interimar. Dar, neexistând atâtea școlii pedagogice care sã pregãteascã

atâția învãțãtori câți erau necesari, au fost admiși cei ce au dovedit vocație și care

erau pregãtiți la cursurile de varã de la Gherla. Mulți învãțãtori îndeplineau și funcția

de cantori, primind pentru aceasta dotațiunea cuvenitã. Legea prevedea ca salarul

unui învãțãtor sã nu fie mai mic de 300

florini anual, iar pentru suplinitor 200 florini. Sumele fiind mari și greu de adunat

salariul se completa din alte venituri: pãmânt, grãdinã, lemne, cereale etc.

Limba de predare în aceste școli era cea a locuitorilor comunei, dar în cea mai

mare parte limba de predare era maghiara. În școlile comunale unde existau copii

aparținând mai multor confesiuni, învãțarea religiei și moralei cãdea în sarcina

confesiunilor respective.

Școlile civile erau întreþinute de comunitãți mai mari. Durata studiilor era de

6 ani la bãieți și 4 ani la fete, dar erau primiți și copiii care au terminat clasa a IV-a

elementarã. Deci durata totalã a școlarizãrii era de 10 ani, respectiv 8 ani. Planul

de învãțãmânt era orientat spre activitãțile practice. Pe învãțãtorii de la șolile de stat

îi numea ministrul. De asemenea, inspectorul școlar era numit de ministru și avea

obligația de a efectua cât mai des, dar cel puțin o datã pe an, inspecții la toate tipurile

de școli. Luau contact cu senatele școlare, cu toți cei care patronau școli ce nu erau

de stat.

Comisia administrativã care se mai numea și comisia comitatensã, dezbãtea

toate problemele învãțãmântului conform legilor în vigoare, lua decizii. Se îngrijea

ca autoritãțile școlare comunale și bisericești sã se achite conștiincios de sarcinile lor.

Sã fie întocmite la timp listele cu copiii obligați a umbla la școalã, sã se încaseze la

timp și integral contribuția scolarã de la susținatorii materiali.

Existau, de asemenea, senate școlare sau scaune școlare. În componența lor

intrau cel puțn 5 membri aleși, știutori de carte. Preotul fãce parte din oficiu din

senat.

La inceputul secolului XX , scolile romanesti din cele 5 sate ale comunei de

azi ,Recea, functionau destul de bine , fiind impartite administrativ in mai multe

76

districte zonale. Principalele date despre numarul scolarilor si al invatatorilor lor , se

gasesc in Sematismele de la Gherla.91

Astfel , la 1903,la scoala din Lapusel erau 125 de elevi, avand ca invatator pe

Muntean Vasile, iar la Bozanta Mica, erau 34 de elevi si invatatorul Chereches Paul.

Aceste scoli apartineau de districtul Miresu Mare, care avea ca inspector scolar pe

Nistor Ioan.

Tot atunci , scoala din Mocira avea 85 de elevi si un invatator calificat ,Costin

Georgius, iar scoala din Recea avea 164 de elevi si invatatorul calificat ,Porumb

Ioan. Ele apartineau de districtul Baia Mare ,cu inspectorul scolar Breban Abraham.

Scoala din Sasar avea 124 de elevi si un invatator , Puscas Constantin,

apartinea de districtul Ardud, cu inspectorul scolar Pop Stefan.

La 1914 erau la Mocira 61+39 elevi (inv.Costin Georgius) ,la Recea 85+32

elevi ,iar invatatorul lipseste, la Lapusel erau 120 de elevi in scoala comunala

,invatati de catre Achim Ioan care era si cantor, iar la Bozanta Mica( scoala comunala

impreuna cu Coltirea siFarcasa ) erau 88 elevi si invatatorul Dumitru Pop.

In anul 1906 ,a debutat la scoala confesionala Recea , dascalul Ariton

(Chereches) Benea ,fost elev la scoala preparandiala de 2 ani de la Gherla,a lucrat si

cantor,avand ,,un progres bun si o purtare morala exemplara,,92

O alta mentiune care pomeneste scolile din aceste sate ,provine din perioada

interbelica. Astfel, duminica, 24 februarie 1937, a aut loc ,,Cercul Cultural al

Invatatorilor ,, la scoala din satul Sasar.Cercul a inceput dupa oficierea Sfintei

Liturghii, debutand cu 0 lectie practica predata de domnul Chilian Traian ,directorul

scolii din Sasar.Dupa aceea, domnul Cormos Ioan, directorul scolii din Recea, a tinut

o conferinta despre ,,fisa individuala,, , iar presedintele cercului a vorbit

publicului.La cerc a participat si domnul inspector Dariu Pop, in final ,serbarea s-a

terminat cu dansuri nationale si coruri.93.

La 24 aprilie 1940 , a avut loc o serbare a sadirii arborilor, organizata de

Staja Tarii, care s-a desfasurat in Valea Borcutului ,cu participarea

strajerilor,comandantilor si tinerilor premilitari de la scolile din Valea Borcutului,

Sasar si Recea. 94.

91 Nicoara Mihali,Scoala in MM,p.97-110 92 N.Mihali,op.cit,p.400-401. 93 Cosma Gh.670,II,p.300 94 idem,p.363

77

In timpul celui de-al doilea razboi mondial si apoi al comunismului, scolile

din comuna au fost frecventate de toti cetatenii, eliminandu-se analfabetismul.In

aceasta perioada s-au remarcat mai multi dascali de valoare, adevarate modele pentru

generatia actuala ,cum ar fi –Pop Vasile si sotia dansului, Pop Virginia, Apan Ioan,

Cristian Gabriela, toti din Lapusel, Boboc Alexandru din Recea, Dobra Ioan din

Sasar ,Herman Mihai din Mocira si multi altii.

Dupa 1989 situatia scolilor din comuna Recea s-a imbunatatit foarte mult, cu

sprijinul comunitatii locale,astazi aceste scoli fiind printre cele mai moderne din

judet. Cu toate acestea , in ultimii ani se inregistreaza un fenomen de migratie al

elevilor ,chiar de la gradinita, spre scolile din orasul Baia Mare.

Conform Raportului Anual De Evaluare Interna A Calitatii Educatiei pentru

anul scolar 2010-2011, situatia Scolii cu clasele I-VIII Recea era urmatoarea-

DATE DE IDENTIFICARE:

Denumirea unităţii de învăţământ :

Şcoala cu clasele I-VIII RECEA

Unitate de învăţământ din sistemul de stat /particular: de stat

Localitate / judeţ:

comuna Recea, jud. Maramureş

Adresa :

Str. Europa, nr. 75

Cod poştal:

437225

Telefon – fax (incluzând prefixul de zonă):

0262287204

E - mail:

scoala_recea@yahoo.com

Niveluri de învăţământ / specializări /calificări profesionale: învăţământ

preşcolar, primar, gimnazial

78

Informaţii privind persoana juridică iniţiatoare (dacă este cazul): Scoala cu cls.

I-VIII ReceaLocalitate/judeţ, adresa, cod poştal, telefon-fax (incluzând prefixul de

zonă), email: scoala_recea@yahoo.com

comuna Recea, jud. Maramureş, str. Europa, nr. 75, cod 437225.

INFORMAŢII PRIVIND EFECTIVELE DE ELEVI la începutul anului şcolar: 2010-

2011

Nivel de

învăţământ

Număr

de

clase/

grupe

Numă

r de

elevi /

copii /

adulţi

:

Forma

de

învăţămâ

nt

Limba de

predare

Preşcolar 8 144 Prescolar romana

Primar,

din care

cl. I 1,5 21 Primar Romana

cl. a –II-a 2.5 37 Primar Romana

cl. a –III-a 2,5 31 Primar Romana

cl. a –IV-a 2,5 42 Primar Romana

Total 9 131

Secundar

inferior

Gimnaziu

din care

cl. a –V-a 2 39 Gimnazial romana

cl. a –VI-a 2 36 Gimnazial Romana

cl. a –VII-

a

2 33 Gimnazial Romana

cl. a –

VIII-a

2 28 Gimnazial Romana

Total 8 136

79

Personalul didactic:

Numă

r total

de

cadre

didact

ice

Număr

de

norme

didacti

ce

întregi

/

posturi

Număr de

cadre

didactice

cu norma

de bază în

unitatea

de

învăţămâ

nt/

procent

din număr

de

persoane /

norme

întregi,

după caz

Număr

de

titulari/p

rocent

din

număr

de

norme

întregi /

posturi

Număr

de

cadre

califica

te /

procent

din

număr

de

cadre

didactic

e

Modalitate

a angajării

pe post*

(titularizar

e,

detaşare,

suplinire,

transfer;ex

primare

numerică

şi

procentual

ă)

Observaţ

ii - dacă

este

cazul

(personal

didactic

cu studii

în

străinătat

e

echivalat

e/neechiv

alate în

România

)

34+2

dir. 31,8

29/85.29

%

26/

83,65%

34/100

%

6

suplinitori

cal.

17.65%%

1

suplin.in

curs de

cal.

2,94%

1 detasat

2,94%

26 titulari

76,47%

80

Distribuţia pe grade didactice a personalului didactic angajat:

Număr personal didactic calificat: Număr personal

didactic Necalificat

Cu

doctora

t

Cu

gradul

I

Cu

gradu

l II

Cu

Definiti

vat

Fără

definitivat

11 13 7 2 1

Personalul didactic auxiliar - număr pe categorii:

Categorie de

personal

Numă

r de

persoa

ne

încadr

ate

Numă

r de

norme

pentru

fiecar

e

catego

rie de

person

al

Numărul de personal este:

sub

normati

vele

privind

încadrare

a

categorie

i

respectiv

e de

personal

la nivelul

normativ

elor

privind

încadrarea

categoriei

respective

de

personal

peste

normati

vele

privind

încadrare

a

categorie

i

respectiv

e de

personal

Secretar 1 1 – 1 –

Contabil 1 1 1

Bibliotecar,docume

ntarist

1 1 1

Personalul nedidactic (număr pe categorii):

Categorie Număr Număr Numărul de personal este:

81

de

personal

de

persoane

încadrate

de

norme

pentru

fiecare

categorie

de

personal

sub

normativele

privind

încadrarea

categoriei

respective

de personal

la nivelul

normativelor

privind

încadrarea

categoriei

respective de

personal

peste

normativele

privind

încadrarea

categoriei

respective

de personal

Îngrijitor 5 4,5 – 5 –

Muncitor

întreţ.

1 1 – 1 –

Sofer 1 1 1

INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE ŞCOLARE

Nr.

crt. Tipul de spaţiu

Număr

spaţii Suprafaţă (mp)

1. Săli de clasă /grupă 30/24 1650/1200

2. Cabinete*

3. Laboratoare* 8 400mp

4. Ateliere*

5. Sală şi / sau teren de educaţie

fizică şi sport*

1 54mp

6. Spaţii de joacă * 5 2700 mp

INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE AUXILIARE

Nr.

crt. Tipul de spaţiu

Număr

spaţii Suprafaţă (mp)

1. Bibliotecă şcolară / centru de

informare şi documentare

2 110mp

2. Sală pentru

servit masa*

3. Dormitor * 1 50mp

82

4. Bucătărie *

5. Spălătorie *

6. Spaţii sanitare* 7 210mp

7. Spaţii depozitare materiale

didactice

3 21 mp

D) INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE ADMINISTRATIVE

Nr.

crt.

Tipul de spaţiu Număr

spaţii

Suprafaţă (mp)

1. Secretariat 1 45 mp

2. Spaţiu destinat echipei

manageriale

4 80mp

3. Contabilitate * 1 10mp

4. Casierie *

5. Birou administraţie*

83

In prezent, in comuna functioneaza 5 gradinite si 2 scoli cu clasele I-VIII in Lapusel si

Sasar, cu un efectiv de aproximativ 420 de elevi si un personal didactic, nedidactic si

auxiliar in numar de 50 de persoane.

IV.10 CULTURA, SPORT

CULTURA

ETAPELE DEZVOLTARII CULTURALE IN COMUNA

Apropierea de orasul Baia Mare, resursele culturale din aceasta zonă, au

favorizat încă din cele mai vechi timpuri, practicarea şi dezvoltarea activităţii socio-

culturale, în forme variate şi stabile, conferind localităţii atributele unui puternic

centru cultural.

În comună există 2 şcoli cu clasele I-VIII, având un număr de 420 elevi,

5 grădiniţe, cu copii, 5 cămine culturale, în satele: Săsar, Recea, Lăpuşel , Mocira şi

Bozânta Mică. Bisericile din comună sunt destul de variate ca şi denominaţiune, în

proporţia cea mai mare fiind cultul ortodox cu cele 5 biserici, câte una în fiecare

sat, urmat de cultul greco-catolic, cu o biserică in Lăpuşel şi una în Mocira. În satul

Lăpuşel există o biserică reformată, iar în Săsar biserica penticostală ‘’ BETEL’’. 95

Biserica ortodoxa din Bozanta Mica a fost ctitorita in anul 1857, Biserica

greco-catolica din Lapusel a fost ridicata in 1998,Biserica ,,Adormirea Maicii

Domnului,, din Mocira in anul 1946, Biserica Greco-catolica ,,Sfintii Apostoli Petru

si Pavel,, din Recea , afost ridicata in 1847.Biserica reformata (calvina) din Lapusel a

fost edificata in anul 1871 in stil neobaroc, aceasta suferind mai multe modificari in

secolul XX-lea.Biserica ,,Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril,, din Lapusel a fost

construita in perioada anilor 1891-1894 in stil neobaroc.Pana in 1948 edificiul a

desrvit religiei greco-catolice, urmand ca dupa aceasta perioada sa fie folosit de

parohia ortodoxa.Edificiul se afla in zona centrala a localitatii,in vecinatatea locului

unde a existat o biserica de lemn, care a fost construita in secolul XVII-lea. Turnul

bisericii este inzestrat cu 5 clopote, dintre care unul din 1823, altul din 1947 si

95 www.ro.wikipedia.org/wiki/Lapusel,_Maramures

84

ultimele 3 din perioada 1973-1974. Zugravirea a fost executata in anul 1931 de

mesterul Alexandru Szibert, iar lucrarile de finisaj si iconostasul au fost realizate de

Aurel Berindean, Vasile Hosu, Geza Kadar, reprezentanti ai Scolii de Pictura din

Baia Mare.Bancile din interior au fost lucrate de Iosif Gyorgy, iar iluminatul electric

a fost introdus in anul 1935 pe cheltuiala credinciosilor Vasile Gherasim si a sotiei

sale , Floare.(Wiki-Lapusel).

Ca obiective de interes arheologic se remarcă siturile din locurile numite

‘’ CIURGĂU – BUTRUCI ‘’ din localitatea Lăpuşel, ‘’ DÂMBUL MORII ‘’ din

localitatea Săsar şi vechiul castel ce a fost construit de contele Francisc Betlen, care

în sec. al XX-lea a trecut în proprietatea lui Gavril Barbu. În prezent, această

clădire are destinaţia de şcoală

În prezent există în comună 2 filiale ale bibliotecii comunale şi anume în

satele Săsar şi Lăpuşel, cu un fond total de carte de 8 534 volume şi un număr de

643 utilizatori. 96

Din atestate documentare, reiese faptul că prima bibliotecă din această

zonă a fost infiinţată în anul 1900 de către ‘’ASTRA’’ în satul Săsar, aceasta

dovedind încă o dată interesul cultural al oamenilor din aceste locuri.

Cu ocazia adunării generale ‘’ASTRA’’ în Baia Mare din data de 9-10

august 1903, Biblioteca Populară din Săsar a fost completată cu cărţi cumpărate şi o

parte donate.

În anul 1960, la 23 octombrie, s-a finalizat noul cămin cultural în cadrul căruia

s-a inaugurat şi o bibliotecă nouă, care funcţionează până astăzi. Acest cămin a fost

construit prin contribuţia voluntară a cetăţenilor din sat, iar in anul 2011 a fost

complet refacut.

Referitor la activitatea bibliotecii din satul Lăpuşel, aceasta a luat fiinţă în anul 1959,

având un număr de 314 volume cărţi şi 45 de cititori. În anul 1960, când se

construieşte căminul cultural, în acadrul acestuia se înfiinţează şi o bibliotecă nouă.

În anul 1962 se înregistrau printre cei mai interesaţi cititori nume ca: Valentin

Buciuman, Aurica Almaş şi Ludovic Fazekas.

Datorită muncii bibliotecarei Maria Ceterchi, numărul volumelor de cărţi ajunge la

2534, iar cel al cititorilor la 417.

96 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic

85

În anul 1964, în 13 februarie, la biblioteca din Lăpuşel, s-a sărbătorit

‘’Luna cărţii la sate’’, activitate la care au participat numeroşi cetăţeni atât din

localitate cât şi din alte zone.

In Bozânta Mică, în anul 1924 existau deja o bibliotecă şi un cerc

cultural, după cum reiese dintr-un articol publicat în revista ‘’Transilvania’’. La 13

februarie 1964, la Bozânta Mică era un bibliotecar voluntar Alexandru Costea şi avea

înscrişi 65 cititori şi 150 cărţi.

Localitatea Recea a fost marcată de activitatea bibliotecarei Florica Pop,

care, pe lângă aportul adus pentru carte şi cititor, a îmbunătăţit spaţiul bibliotecii cu

mobilier nou.

Anul 1978 este anul în care se construieşte căminul cultural din Recea

având 400 de locuri şi un modern complex comercial,care din pacate astazi nu mai e

functional.

La 8 ianuarie 1949, s-a înfiinţat în Mocira căminul cultural(renovat total

in 2009-2010)cu numele ‘’ George Coşbuc’’, …’’ în jurul căruia s-au adunat tineri şi

bătrâni formându-se o echipă culturală de cor, dans şi teatru.’’ Tot în cadrul

activităţilor culturale, se organizau de 3 ori pe săptămână cursuri de alfabetizare.

La 2 octombrie 1960, ‘’ În Mocira şi-a deschis porţile o nouă grădiniţă

pentru copii. A fost dotată prin contribuţia deputatului Mihai Mociran, cetăţenii

Avram Filip, Emil Brânzei şi mulţi alţii. Dintre copiii care au beneficiat de aceste

condiţii, putem, aminti: Vasile Brehaiţă, Gheorghe Dobrican, Vasile Bran şi alţii.’’

.

Una dintre cele mai raspandite activitati culturale este cea corală, astfel:

În satul LĂPUŞEL, corul are o activitate de 23 de ani, după cum urmează:

din 1947 corul a fost condus de dirijorul IOAN APAN, perioadă în care această

activitate a fost premiată în 7 august 1949 cu locul I la BAIA MARE, în 29 ianuarie

1950, locul III la SATU MARE, în decembrie 1950 a obţinut premiul pentru “ CEL

MAI BUN COR DE CĂMIN CULTURAL” la Baia Mare. În perioada 1952-1957,

activitatea corală este întreruptă, datorită detaşării dirijorului, care revine după

această perioadă şi continuă preocuparea pentru această activitate.

Au urmat o serie de concerte şi spectacole: în 2 martie 1958 la Mireşu

Mare, ianuarie - 1959 în Satulung, în 13 februarie 1972 în Dumbrăviţa, în 5 martie

86

1972 la Lăpuşel ( o mare sărbătoare a cântecului coral), în 16 aprilie la Apa, în 22

mai la Lăpuşel, în 11 iunie la Stejarul, în 23 august la Pădurea Lăpuşel, în 8

octombrie la Tăuţii Măgherăuş, în 5 noiembrie la Lăpuşel şi în 3 decembrie la

Finteuşul Mare. În anul 1973 a avut loc un concert la Fersig, în data de 18 martie, în

8 aprilie la Finteuşul Mare şi în 14 octombrie a participat la spectacolul

“TOAMNA BĂIMĂREANĂ”. Ultimul concert şi apariţie în public a fost în 20 iunie

1975 cu ocazia schimbului de experienţă a directorilor de cămine culturale organizat

la Lăpuşel.

În satul MOCIRA , corul are o activitate de 35 ani desfăşurându-şi

activitatea în cadrul căminului cultural din localitate, care se numea in acea perioadă

‘’ GEORGE COŞBUC’’.

Cronologic, activitatea corală este următoarea: în 1949, corul pe două voci

condus de OCTAVIAN POTCOAVĂ şi VASILE SĂLNICEANU, obţine locul II la

Baia Mare. În anul 1950, corul mixt dirijat de GAVRIL IOAN BACIU, participa la

o suită de spectacole în localităţile Tăuţii de Sus, Lăpuşel, Recea, iar în 1952 se

califica la faza raională, iar în anul 1956, 10 iunie obţine locul I la această fază. În

15 august 1957, participa la Şomcuta Mare la spectacolul ‘’ ZILELE PRESEI

COMUNISTE’’. În anul 1961, în mai, câştiga locul III la faza pe regiune. Au urmat

o serie de concerte şi spectacole: aprilie 1963 – la Tăuţii Măgherăuş, în noiembrie

1969 la Baia Mare, în 6 februarie 1970 la Satu Nou de Sus şi în acelaşi an, în Săsar

şi Lăpuşel. În 1972 la 8 octombrie – în Tăuţii Măgherăuş, în 1973, 5 noiembrie –

Lăpuşel. În anul 1977 corul este dirijat de profesorul IUSTIN PODĂREANU,

participând la festivalul ‘’ CÂNTAREA ROMÂNIEI’’. În anul 1983 activitatea corală

din această localitate încetează.

În satul RECEA, corul are o activitate de 12 ani, începand cu 1948, dirijat

de TEODOR BĂLIN, activitate care a fost recompensată astfel: în anul 1949, la Baia

Mare, ia premiul II; în anul 1955, la faza raională de la Şomcuta Mare, se remarcă

printr-o interpretare bună. În anul 1962, corul se destramă, din lipsa de preocupare a

celor din cor.

În satul SĂSAR, activitatea corală este mai puţin reprezentativă, cei

interesaţi în acest domeniu fiind TRAIAN CHILIAN, director învăţător, în perioada

1935 – 1940 şi GAVRIL BABICIU – dirijor, în anul 1958, care a organizat un cor

format din 100 de tineri localnici.

87

Totuşi, s-au remarcat două voci deosebite, MARIA RUSU-OCIAN,

născută la 11 noiembrie 1945 în satul Săsar care a început să cânte de la vârsta de 12

ani, participând la numeroase concursuri, obţinând o menţiune la al şaselea concurs

pe ţară al formaţiilor muzicale şi coregrafice de amatori, 1961. În anul 1964 a făcut

parte dintr-un ansamblu folcloric, condus de I.Albeşteanu. A obţinut diploma de

onoare şi medalia de aur, la festivalul internaţional din Cairo, Egipt. A făcut parte

din ansamblul’’ Doina’’ din Bucureşti şi orchestra de muzică populară ‘’Mioriţa’’ din

Braşov. În anul 1966 a participat la un festival internaţional din Grecia şi Cipru, unde

a obţinut locul întâi şi titlul de laureată. Îşi continuă activitatea artistică, deţinândun

atestat de solistă vocală liber-profesionistă).

A doua personalitate este FLORICA RUSU-VINTILĂ, născută la 17

octombrie 1949, în satul SĂSAR. A debutat ca solistă vocală, pe scena căminului

cultural din localitatea natală.

A avut imprimări la radio şi televiziune, în 1965.

A obţinut locul întâi şi titlul de laureată a Festivalului de folclor ‘’Flori

de mină’’ dela Baia Mare, locul al doilea la fazele judeţene ale Ediţiei a doua şi a

treia în cadrul Festivalului Naţional ‘’Cântarea României’’, menţiune la Festivalul

‘’Florile Ceahlăului’’ de la Piatra Neamţ din 1982, locul al treilea la Festivalul

‘’Cântecul adâncului’’ de la Petroşani din 1983. A participat la numeroase turnee

artistice în ţară şi străinătate: Bulgaria, Ungaria, etc.

A cântat cu precădere cântece din zona Codrului şi Chioar.

Perioada de dupa 1989 a cunoscut o revigorare a activitatii culturale din

comuna Recea, carcterizata prin infiintarea de Ansambluri de dansuri populare in

toate satele si participarea acestora la diverse concursuri si serbari , la nivel national

si international.O alta caracteristica a perioadei o reprezinta infiintarea de numeroase

asociatii cu caracter cultural, cum ar fi de exemplu ,,Concordia,,,prezidata de doamna

Rodica Babut, sau asociatia cu caracter teatral ,,Ion Sasaran,,,care in colaborare cu

Scoala Gimnaziala Recea , si Teatrul Municipal Baia Mare, a organizat in 2013 un

frumos festival de teatru scolar, ce va fi continuat si in anii viitori.

IV.10.PORTUL POPULAR

Ca în fiecare zonă culturală şi folclorică din ţară şi în comuna Recea s-a

remarcat de-a lungul timpului portul popular specific, alcătuit dupa cum urmeaza

88

:

în anul 1910, fetele purtau spăcel cu colţişori brodat la pumnuşei, laibăr

înflorat, pindileu de pânză, şurţ cu cipcă pe din jos, iar în picioare păpucaşi. Băieţii

purtau cămaşă de pânză cu guler rusesc, bluză, căput, cioareci şi bocanci.

în anul 1917 fetele aveau pe cap zadie de delin, mărgele la gât, spăcele brodate

cu pumnuşei strânşi, pindileauă de pânză cu colţi brodaţi, şurţuri colorate cu cipcă

pe din jos şi batiste în mână, brodate.

în anul 1937, fetele purtau un spăcel de pânză peste care era o rochie, un şurţ şi

un laibăr brodat, iar în picioare păpucaşi. Bărbaţii purtau pe cap un clop, cămeşă de

pânză, laibăr, căput, pantaloni din postav, prinşi cu o curea lată la brâu, păpuci în

picioare.

În anul 1942, fetele aveau bluză brodată, mărgele la grumaz, laibăr, fustă

preşelită, păpuci. Băiatul avea cămeşă de pânză, bluză de lână împletită, căput,

ciucuri de postav, bocanci.

În anul 1942 - un grup de bărbaţi din satul Săsar, îmbrăcaţi în haine

tradiţionale şi haine având specific influenţa regimului din acea perioadă.

În anul 1943 – fată purtând spăcel brodat cu bluză cu guler dantelat şi pumnuşei

(manşetă) cu pindileu de pânză şi zadie dinainte cu cipcă de-a roata şi în picioare

bocanci.

În anul 1943 – copii purtând clop, cămeşă de pânză, cu pumnuşei laţi, laibăr şi

pantaloni de postav.

În anul 1944– familie de ţărani din satul Mocira, purtând – bărbatul: cămeşă de

pânză, laibăr şi pantaloni de postav; femeia: zadie pe cap, legată în spate, spăcel

brodat, căput, pindileu şi zadie de dinainte.

În anul 1944 – băiat purtând clop, cămeşă de pânză, căput, ciucuri de postav şi

cizme; fata: spăcel cu flori, mărgele la gât, bluză cu guler lat, strâmtă la pumnuşei,

pindileu, şurţ preşelit şi tidit cu dantelă de-a roata.

În anul 1944– fete purtând spăcel de pânză cusut cu pene în cruci, colorate,

mărgele la grumaz, pindileu de pânză şi zadie de dinainte cu cipcă de-a roata

încreţită la brâu.

În anul 1955– copii de grădiniţă, purtând, fetele: zadie în cap, sfeter şi rochiuţă.

89

În anul 1955– femeie cu zadie în cap, spăcel brodat cu pumnuşel cu cipcă,

laibăr, pindileu, rochie şi şurţ cu colţi, brodat.

În anul 1958– neveste tinere din satul Bozânta Mică, cu zadie în cap, spăcel

brodat, zadie dinainte, cu chiept şi colţişori brodaţi, pindileu, sandale în picioare.

În anul 1958– fată purtând bluză şi fustă preşelită.

În anul 1960– fetiţă îmbrăcată cu sfeteraş şi rochiuţă brodată.

În anul 1960– grup de femei purtând zadie în cap, spăcele, sfetere şi zadii

dinainte, brodate, cu colţi şi colorate.

IV.10.2 OBICEIURI SI TRADITII

Un aspect foarte important al istoriei sociale il reprezinta traditia,

obiceiurile,cutumele si legile stramosesti, pastrate prin viu grai , de-a lungul

secolelor.

De-a lungul timpului, au existat numeroase obiceiuri şi tradiţii specifice

zonei, cum ar fi: obiceiul sărbătoririi hramului bisericesc specific fiecărui sat în

parte, care s-a păstrat în timp şi care adună toţi fiii satului, prieteni, vecini şi rude;

obiceiuri din seara de Crăciun, “stropitul” fetelor , care se practică numai în această

zonă, a doua zi de Sfintele Paşti, etc., obiceiuri care an de an s-au estompat din cauza

modernismului vieţii citadine ce işi pune amprenta zi de zi asupra oamenilor şi

locurilor .

Obiceiuri din ‘’ roata vieţii.

BOTEZUL

Acest eveniment se desfăşura astfel: tatăl copilului, împreună cu naşii stăteau acasă

şi se omeneau. Naşele, împreună cu mama copilului plecau la biserică, după

terminarea ritualului de îmbrăcat a copilului, în care fiecare naşă contribuia cu un

anumit obiect vestimentar. Copilul astfel îmbracat, era luat şi dus la sfânta biserică

unde se făcea botezul în numele Domnului şi molidva mamei ( curăţirea trupească a

mamei după naştere, făcută de preot).

La întoarcerea de la biserică, odată cu intrarea în casă, naşele spuneau:’’Am dus un

păcătos şi v-am adus un creştin’’. În camera mare, era pregătită o masă cu:

clopoțele pentru glas,

creion – pentru scris

carte-a pentru învăţătură

scule pentru meserie

90

Copilul era aşezat peste aceste obiecte, iar primul dintre obiecte care era atins de

copil, era considerat o predestinaţie pentru viitoarea profesie a copilului( cântăreţ,

scriitor, învăţat şi meseriaş)

‘’COTUNEA’’ (ARMATA)

Băieţii care urmau să fie duşi în ‘’cotune’’(armată) organizau ‘’danţul răcanilor’’, unde

fete însoţite de mame, veneau cu coşarca plină de bunătăţi tradiţionale(pancove,

ciurigăi, plăcintă, horincă şi nelipsitul ‘’dhin’’). Fiecare fată îşi invita ‘’drăguţu’ ‘’ să

guste din coşarca ei, urmând să îşi făgăduiască dragoste veşnică, iar când băieţii plecau

cu valizele de lemn la gară, în Baia Mare, erau însoţiţi de lăutari şi alai de neamuri şi

prieteni

CĂSĂTORIA

Flăcăii, după terminarea stagiului militar, trebuiau să îşi aleagă o fată cu care să se

însoare şi să întemeieze o familie. La fata aleasă băiatul mergea împreună cu cei mai

buni şi credincioşi prieteni, cu o ‘’oiagă’’ de ‘’horincă’’, înstruţată cu flori şi panglică

tricoloră. Pentru a testa hărnicia fetei, băiatul apela la câteva ‘’şmecherii’’: scăpa un

obiect pe jos, lângă pat, iar când se apleca să îl ridice, verifica dintr-o privire curăţenia

de sub pat. Sau, aşeza pălăria pe dulap să vadă cât praf s-a adunat.

După ce se ‘’omeneau’’(cinsteau), cu horinca şi bunătăţile pe care le servea fata, băieţii

plecau spre casă, cel care urma să se însoare, rămânând în urmă cu fata la ‘’prag’’ şi

stabileau împreună dacă se vor căsători. Dacă fata era de acord, fixau o zi anume

pentru ‘’peţit’’. La peţit, mergea peţitorul (băiatul care urma să se căsătorească),

îmbrăcat în haine de sărbătoare şi însoţit de prietenii cei mai apropiaţi, cu oiaga de

horincă. La intrarea în casă, spuneau:

‘’ Să hii gazdă sănătoasă

Am văzut că ai fată frumoasă

Vreu s-o duc la mine-acasă.

De ‘mneta tii învoii

Dacă nu, tăt m-oi socoti

Şi muierea me’ a fi.’’

Se punea sticla cu băutura adusă de peţitori, iar gazda, aducea şi ea mâncăruri

(slănină, brânză, şuncă, tocană şi nelipsitul canceu cu dhin) şi băuturi tradiţionale,

ca semn că îi place peţitorul.

După ce se mânca şi bea, urma discuţia legată de zestre(câte fălci de pământ

avea, raţe, gâşte) se stabileau ‘’hleaburile’’(casa şi anexe )unde vor locui tinerii. Tot

91

atunci se stabilea data nunţii, locul şi alegerea naşilor de cununie, după avere şi rang

(poziţie socială). Viitoarea familie îşi alegea prietenii cei mai buni pentru a face

‘’palţău’’ – rudă înstruţată cu ştergură, batistă brodată şi panglica tricoloră. Acest

‘’palţău’’ era înstruţat la mireasă acasă de feciori cu drăguţele lor. Cu o săptămână

înainte de nuntă, feciorii cu ‘’oiagă’’ de ‘’horincă’’, cu ‘’palţău’’ şi taraful de

lăutari(vioară, gordonă şi contră), plecau pentru a chema satul la nuntă. Totodată se

confirma participarea la nuntă a celor invitaţi. În ziua nunţii se pregăteau mâncăruri

atât la mire acasă cât şi la mireasă, pentru neamurile fiecăruia, ca un bun rămas la

plecarea din casa părintească.

‘’Starostele’’ însoţit de două fete din sat şi lăutari, mergeau la casa mirelui cu

oiaga de horincă din care îi cinstesc pe părinţii mirelui, urmând apoi momentul în

care mirele îşi ia rămas bun, prin vocea starostelui, de la părinţi, astfel:

‘’ Rămas bun, măicuţa mea

Altu’ nu te-oi supăra,

Apă rece nu-I mai bea

Adusă de mâna mea.

Adio, soare şi lună,

Şi tu măicuţa mea cea bună,

Care o viaţă m-ai crescut,

În braţe tu m-ai ţinut

Şi binele mie mi-ai vrut.

De l-al casei tale prag,

De l-altău tăicuţă drag,

Care, când el te certa

cu lacrimi în ochi el o făcea

şi binele ţi-l vroia

de la grădina cu flori

de la fraţi de la surori,

de la struţi de lămâiţe,

de la fete fecioriţe

şi un struţ de busuioc,

să-ţi dea fericire şi mult noroc.’’

92

După ce se aşează la masă invitaţii, se servesc mâncăruri tradiţionale:

‘’leveşe’’(supă), ‘’boţ de curechi’’(sarmale), ‘’buraci cu carne’’ (piure cu carne) şi

‘’turte’’(prăjituri), ‘’pancove’’(gogoşi), ‘’ciurigăi’’, ‘’colac cu nucă’’(cozonac),

asortate cu ‘’horinca’’ şi ‘’dhinul’’. După servirea mesei, tot alaiul de nuntaşi, cu

mirele în frunte şi lăutarii, se duc la casa miresei, unde sunt întâmpinaţi de părinţii

miresei(‘’socri mici’’), cu ‘’horincă’’ şi două ‘’blide’’(farfurii) de

‘’coptături’’(prăjituri). Apoi, mirele, starostele, părinţii mirelui şi naşii, intră în casa

miresei, ceilalţi invitaţi şi lăutarii rămânând afară încingând un ‘’danţ’’.

Mirele ‘’ţucă’’(sărută) mireasa, ieşind împreună în ‘’odor’’(curte), unde

între timp s-a pregătit o masă cu ‘’oiaga de horincă’’ şi bunătăţi tradiţionale. Pe masă

se mai găseşte un ‘’canceu’’ cu un buchet de busuioc. Sunt chemaţi toţi nuntaşii,

mireasa este dusă de 2 feciori în faţamesei, unde, prin vocea starostelui, îşi ia rămas

bun de la cei dragi:

‘’ Cer senin şi fericire

Pace dulce şi iubire,

Peste această mândră casă

Şi pentru mândra mireasă

Ce stă aici după masă.

Mândră ca o împărăteasă

Că-I foarte frumoasă

Şi făcută, ca printr-un inel trecută,

Cu sprâncene subţirele

Ochi frumoşi ca două stele,

Gura, buze subţirele,

Mult aş vrea să fie-a mele.

Ia-ţi mireasă rămas bun

De la a ta casă

Căci te-ai grăbit la măritat

Ca floarea la scuturat.

Da’ floarea mai înfloreşte-odată,

Da’ tu nu mai eşti altu’ fată.

Ia-ţi tu acum rămas bun mireasă,

De la a ta casă,

93

De la soare, de la lună,

De la a ta măicuţă bună

Şi frumos îi mulţumeşte

Că frumos ea te-a ştiut creşte.

Nici în apă să nu cazi,

Nici în foc să nu te arzi,

De la al casei tale prag,

De la al tău tăicuţă drag,

Care, când el te certa,

Cu lacrimi o făcea şi al tău bine vroia.

Că soacra nu ţi-I mamă

Ca să-ţi ia lucru’ în samă

Nici nu te-a pune’ la cină

Ci te-a mustrta fără vină.

Că binele din fetie

Nu-I poet să-l poată scrie,

Nici ghicitori să-l ghicească

Dar nici nevasta să-l trăiască.

Că tăte drumurile ţi-s închise,

Numa’ două ţi-s deschise

La fântână, după apă

Şi la mă-ta câte-odată.

De la grădina cu flori,

De la fraţi, de la surori,

De la struţ de lămâiţă,

De la feciori şi fecioriţe,

De la struţ de busuioc,

De la feciorii din joc.

Ia şi un struţ de busuioc

Să-ţi dea Dumnezeu fericire şi mult noroc.

Urmează mersul la biserică. Mirele este însoţit de două fete, iar mireasa, în

spatele lui, însoţită de doi feciori. Naşii, socri, nuntaşii, lăutarii, merg în spatele

celor doi miri, cântând şi chiuind.

94

La biserică, mirii se apropie unul de altul, negociind care va face primul

pas, pentru a se hotărî cine va conduce familia. Apoi, se ‘’ţucă’’ (sărută) şi intră în

biserică und ese va oficia cununia religioasă. La ieşirea din biserică, naşii închină

cu sticla de ‘’horincă’’ înstruţată la preot şi invitaţi. De aici, tot alaiul se îndreaptă

spre casa mirelui, unde este pusă o masă în poartă cu un ‘’blid’’ de lut cu grâu, unul

cu apă şi un struţ de busuioc. Starostele urează tuturor bun venit şi aruncă cu grâu

spre miri, urându-le ‘’Să vă înmulţiţi ca grâul’’, îi stropeşte cu busuiocul cu apă,

urându-le ‘’ Viaţă limpede şi curată ca apa de izvor’’. Tot starostele este cel care

invită mirii şi naşii să se rotească în jurul mesei, prilej cu care să arunce cu grâu

strigând: ‘’pentru voi, nuntaşi este fericire, pentru mire şi mireasă este dragoste şi

iubire’’. După acest ritual, toţi se aşează din nou la masă, pentru a se mânca şi bea. În

timpul mesei, se anunţă darurile pentru miri: două oale, două lighene(castroane),

blide (farfurii), ţoluri(pături).

Se face ‘’dansul miresei’’, care constă în faptul că mireasa este luată de

mai multe fete, dansând cu ele, iar mirele, dansează cu feciorii, dansul feciorilor.

După terminarea dansului, miresei I se ia coroniţa de către naşe, care cântă

‘’Mireasă, cununa ta, sta-ua-n cui şi-a rugina, şi-amarnic îi lăcrima’’. După aceasta,

mirele aşează pe capul miresei ‘’zadia de nevastă’’( batic). Mireasa este luată de mai

multe femei şi se ‘’joacă’’ – ‘’danţul femeilor’’. Mirele o sărută, apoi mulţumesc

invitaţilor şi pleacă împreună acasă.

A doua zi după nuntă se face ‘’ospăţul nănaşilor’’, unde sunt invitaţi

nănaşii mirilor şi rudeniile. Servitul mesei o fac mirele şi mireasa. A treia zi, se

încarcă pe car, ‘’lădoiul’’ (lada de zestre), ‘’ credenţul’’(dulapul), masă, scaune,

‘’dricariul’’(duna), perini, ‘’ţoluri’’(pături), cergă şi alte obiecte casnice.

Acest obicei a fost descris de către Băban Gheorghe (starostele Musteaţă),

din satul Săsar, având în ‘’cariera’’ sa de staroste, un număr de 1236 de nunţi.

.IV.10.3 SPORT

Despre activitatea sportivă din comună nu se pot spune prea multe, dar totuşi

există echipe de fotbal în toate localitatile,care activeaza in ligile inferioare. In toate

95

localitatile sunt amenajate terenuri de fotbal ,cu toate utilităţile necesare, pentru

crearea unei zone favorabile dezvoltării sportive.

96

CAPITOLUL V METODICA PREDARII-INVATARII ISTORIEI

V.1ASPECTE METODICE PRIVIND PREDAREA ISTORIEI SI A ISTORIEI

LOCALE IN GIMNAZIU

Istoria locală este o realitate a şcolii româneşti din zilele noastre, este de

actualitate, dar este şi o necesitate. Este cea de lângă noi, din imediata vecinătate,

este cea căreia îi aparţinem, este cea care aşteaptă să fie descoperită şi valorificată.

Orice localitate îşi are istoria ei, are o vechime, o întindere în timp şi spaţiu,

are personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri. Este

rolul profesorului de istorie să le descopere, să încerce să le pună în valoare, să-i facă

pe elevi să le conştientizeze însemnătatea, să fie interesaţi şi mândri de comunitatea

locală. Numai cunoscând istoria locală ne cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai

buni, să apreciem valorile neamului, ne dezvoltăm spiritul patriotic.

Finalitatea istoriei ca disciplină şcolară constă în contribuţia pe care o aduce la

formarea culturii generale, la modelarea personalităţii elevilor, oferind suficiente

date pentru înţelegerea istorie contemporane. Mai mult decât orice altă ştiinţă şi

disciplină şcolară, istoria se remarcă prin aportul ei formativ dar şi prin

aplicabilitatea în toate domeniile vieţii cotidiene, de la politică la economie, de la

relaţii sociale la manifestări culturale.

A. D. Xenopol afirma, cu referire la rolul istoriei:

„ Istoria este singurul mijloc capabil să deştepte în sufletul nostru iubirea cea

sfântă de ţară, ea ne arată cum popoarele au fost mari când au ştiut să sacrifice

interesele pentru binele comun; tot istoria ne învaţă moralitatea, respectul

datoriei, puternica viaţă de familie ce sunt condiţiile înfloririi popoarelor. Ea ne

învaţă iarăşi că dreptatea este lega supremă şi că nici o faptă abătută de la

norma naturală de purtare nu rămâne fără a atrage pedeapsă după sine,

pedeapsă care constă în răul ce se produce din acea faptă însăşi şi se revarsă

asupra popoarelor ce au produs-o”. 971

In prezent, valorificarea formativă a istoriei are în vedere antrenarea gândirii,

apartenenţa la respectarea adevărului, la obiectivitate, spirit critic, participarea activă

97după Gh. Tanasă, Metodica predării/învăţării istoriei în şcoală, Iaşi, 1996, p. 19

97

şi conştientă la promovarea şi ocrotirea valorilor sociale, culturale, ce aparţin

individului, comunităţii şi umanităţii în egală măsură. Studierea istoriei îşi propune

ca să formeze competenţe, valori şi atitudini prin demersuri didactice care să indice

explicit apropierea conţinuturilor învăţării de practica învăţării eficiente.

Istoria prin esenţa sa are în vedere formarea la elevi a următoarelor valori şi

atitudini:

manifestarea curiozităţii şi a imaginaţiei în creearea şi rezolvarea unor situaţii;

dezvoltarea unei gândiri deschise, creative şi a unui spirit de obiectivitatea şi

imparţialitate;

dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune;

manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate;

dezvoltarea simţului estetic şi critic sau a construirii unor teorii;

formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode istorice în abordarea

unor situaţii

cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice;

formarea motivaţiei pentru studierea istoriei ca domeniu relevant pentru viaţă

socială şi profesională.

În România istoria este se studiază începând din clasa a IV-a şi până în clasa

a XII-a, fiecare ciclu de şcolaritate influenţănd în mod diferit modul de predare.

Manualele de istorie cuprind teme privind civilizaţia romanească şi universală din

toate epocile, în scopul lor de a înţelege cultura şi istoria romanească atât ca un tot,

cât şi ca un aspect al istoriei universale. In accepţiunea noastră considerăm însă că nu

este suficient, fiind necesar ca fiecare profesor să aibă posibilitatea realizării unui

curs de istorie locală, deoarece prin programele Ariei Curriculare “Om şi societate”

şi prin numărul minim de ore alocate disciplinei istorie, nu se pot studia

particularităţile locale, coordonate cu istoria naţională şi cea universală.

În contextul globalizării, al integrării europene şi a cosmopolitismului, un

curs de istorie locală ar contribui major la fundamentarea/refundamentarea

conştiinţei de sine, a identităţii, a apartenenţei dar şi la valorizarea propriei istorii, la

afirmarea personalităţii…

Adaptarea la cerinţele societăţii bazate pe cunoaştere solicită profesorilor să

regândească parcursul educaţional al tinerilor de azi, permiţându-le acestora să

exploreze noul, să rezolve probleme prin intermediul propriilor activităţi de

98

cercetare/investigare, să relaţioneze cu ceilalţi în diferite medii culturale şi sociale, să

exprime opinii/ păreri argumentate. Integrarea tehnologiilor informatice şi de

comunicare în procesul de predare-învăţare-evaluare a devenit o necesitate a zilelor

noastre. Ultimii ani au adus o adevărată revoluţie conceptuală în educaţie,

tehnologiile informaţiei şi comunicării devenind un mediu pentru învăţare în general,

pentru toate disciplinele din curriculumul şcolar.

Există încă discrepanţe privind accesul la tehnologie, însă trebuie să facem tot

posibilul pentru a le elimina, deoarece cunoştinţele, informaţiile şi mass-media îl vor

ajuta pe tânăr să participe în mod activ şi semnificativ în viaţa comunităţilor locale,

regionale şi naţionale şi să contribuie la interacţiunea armonioasă la nivel

internaţional. Atunci când un fenomen devine parte a procesului de socializare,

acesta devine inevitabil o preocupare pentru un număr semnificativ de instituţii

sociale, inclusiv educaţionale.

Dinamica noilor metode interactive de predare - învăţare a istoriei este

fundamental alta, elevul este învăţat cum să înveţe adaptînd mijloacele propuse la

propriile capacităţi şi abilităţi, este deprins mai degrabă să caute informaţia, folosind

algoritmi precişi, decît să reţină date şi evenimente într-o înşiruire cronologică

nesfârşită. Accentul se mută pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului,

adică de pe reţinerea de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de

competenţe, accentul cade asupra capacităţii elevilor de a folosi cunoştinţele în

situaţii reale, de a învăţa prin experimente şi proiecte.

Ceea ce propun specialiştii în metodică şi pedagogie modernă este să se treacă

de la viziunea în care procesele de predare, învăţare, evaluare sunt concepute ca

separate la aceea în care cele trei sunt integrate într-un tot unitar, şi se adaugă lor un

proces nou, şi anume cel de studiu (elevul învaţă nu doar la şcoală, ci şi acasă, în faţa

televizorului, la calculator, lecturând o revistă sau un ziar, ascultând un post de radio

on-line sau folosind un forum pentru a afla date despre o temă de interes personal).

Procesul educaţional îşi mută focalizarea de pe profesor şi transferul de informaţie,

pe elev, pe complexul de cunoştinţe şi înţelegere, competenţe şi atitudini.

Curriculum la decizia şcolii se constituie din pachete disciplinare opţionale

aprobate la nivel central, cât şi din pachete disciplinare opţionale constituite la

nivelul unităţii de învăţământ. Curriculum la decizia şcolii este stabilit de către

Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare în urma consultării elevilor şi a

părinţilor, şi ţinând cont de resursele umane şi materiale disponibile.

99

Istoria locală este o disciplină nouă, i se aloca ore de opţional. Este un

opţional întocmit în şcoală pentru care se realizează programă proprie şi suport de

curs.

Istoria locală trebuie raportată permanent la istoria naţională, la cea

universală, evenimentele trebuiesc corelate, stabilite conexiuni. Este cea care îl duce

pe elev de la apropiat la depărtat, de la abstract la concret. În cadrul opţionalului de

istorie locală elevii se transformă din receptori în emiţători, aduc informatii, uneori

direct de la sursă, îi face să fie mai activi, mai implicaţi în procesul de învăţământ.

În zilele noastre oferta educaţionala are rolul de a pune în valoare instituţiile

şcolare, de a veni în întâmpinarea elevului, de a aduce un element de noutate, de a

face şcolile să se diferenţieze între ele, de a fi mai atractive, de ai face pe copii şi

părinţi să înţeleagă că ele reprezintă cea mai bună variantă. Toate acestea se pot

realiza în special cu ajutorul Curriculumului la decizia şcolii. Scoala românească

actuală crează particularităţi de învăţare propriilor elevi, oferă şi alternative pe lângă

trunchiul comun.

Prin intermediul opţionalului, elevii nu numai că studiază istoria, ci se afla

chiar în mijlocul ei. Opţionalul corespunde foarte mult cerinţelor actuale ale

educaţiei în sensul că învăţământul este centrat pe elev, metodele folosite sunt active

şi interactive, mijloacele de învăţământ sunt diverse, formele de evaluare sunt

multiple, locaţiile pot fi variate. Sursele de documentare acoperă o gamă largă, elevii

au ocazia să vină în întâmpinarea informaţiei. Formează competente civice şi sociale,

promovează valori şi atitudini democratice. Activitatea profesorului se centrează pe

elev, pe ajutarea acestuia să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur

cunoaşterea.

Ca atare, nu informaţia este problema, ci modul cum e structurată ea, cum

ajunge un elev să-şi structureze cunoştinţele de care are nevoie. Profesorul este în

acest context un facilitator al cunoaşterii. Profesorul colaborează cu elevul la

formarea acestuia, găseşte împreună cele mai bune criterii şi metode pentru a-l

implica în demersul propriei formări, este deschis la schimbare, este receptiv la tot ce

este nou, acest lucru facilitînd schimbarea de mentalitate şi implicarea activă şi

responsabilă în formarea competenţelor necesare pentru viitor.

Relaţia profesor-elev este privită din perspectiva noilor roluri ale profesorului:

creator de curriculum, creator de situaţii de învăţare, consilier, moderator, partener,

evaluator.

100

Curriculumul la decizia şcolii este o actualitate, o realitate a şcolii

contemporane. Conform Legii 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, în cadrul

Curriculumului naţional, disciplinele opţionale au o pondere de 20 % în planurile

cadru pentru învăţământul obligatoriu şi de 30 % în cele pentru liceu. Curriculumul

la decizia şcolii este şi o necesitate, o oportunitate pentru elevi şi părinţi de a studia

discipline noi, de a afla mai multe informaţii despre anumite domenii de interes. În

speţă, studierea istoriei locale este benefică pentru a ne cunoaşte trecutul, plaiurile

natale, acţiunile strabunilor- OAMENI, LOCURI, FAPTE.

Numai cunoscând trecutul oamenii pot înţelege prezentul şi pot anticipa

viitorul.

Cursul poate dezvolta sau, după caz, poate iniţia pe elevi în tehnica studiului

istoriei prin sursele „clasice”, scrise şi nescrise dar şi a studiului istoriei orale. Elevii

află care sunt mijloacele de investigaţie, cum se alcătuieşte un chestionar, cum se

realizează un interviu, cum se compară sursele şi, mai ales, cum se valorifică

informaţiile obţinute.

Cursul ar obliga pe profesorul coordonator şi pe elevi să valorifice/să

dezvolte aptitudini, competenţe, cunoştinţe dobândite în cadrul altor discipline

şcolare, pe care să le aplice într-un context nou,diferit.

Nu în ultimul rând, comunitatea însăşi ar putea fi beneficiara indirectă, prin

„produsele” generate în cadrul cursului, filme, fotografii, albume etc., ce ar

determina o regândire a politicii locale faţă de monumente, clădiri, obiective istorice,

culturale, turistice, în sensul revalorizării, promovării şi valorificării lor.

În formarea personalităţii elevului, ca orice disciplină de învăţământ ce

contribuie în funcţie de structura şi conţinutul ei, prin modalităţi şi căi specifice,

istoria trezeşte şi intensifică sentimente, „creează acele stări raţionale şi afective de

care are nevoie orice fiinţă umană pentru a trăi şi a-şi valida capacităţile creatoare în

conformitate cu cerinţele progresului şi cu interesele societăţii”97

Studiul Istoriei în gimnaziu urmăreşte dezvoltarea capacităţilor

elevilor de a formula şi rezolva situaţii pe baza relaţionării cunoştinţelor istorice cu

cele din diferite domenii, precum şi înzestrarea cu un set de competenţe, valori şi

atitudini menite să asigure o integrare profesională optimă. Istoria vizează atât latura

97 Nicolae Postolache, op cit p. 21

101

cognitivă cât şi cea raţional-afectivă contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din

toate sferele existenţei sociale, fiind un exemplu pentru prezent, o ştiinţă de sinteză,

componentă esenţială a culturii generale.

Istoria Chioarului, a unei parti din acesta sau a oricarei alte zone istorice

reprezintă istorii locale ,astfel că ele nu sunt prezente azi în studierea istoriei în

şcoală. Acest lucru este o greşeala , deoarece duce la nivelarea personalitaţi umane în

loc să arate unicitatea şi complexitatea ei. Istoriei îi revine un rol esenţial în formarea

personalităţii elevilor. Ea nu doar transmite un volum de cunoştinţe în informarea

elevilor asupra curgerii datelor sau a desfăşurării unor evenimente istorice ci are

rolul important de a forma capacităţi de interpretare, înţelegere şi acţiune..

Prin elementele istoriei locale înţelegem locuri ce evocă evenimente social

- politice privind trecutul şi prezentul localităţii şi împrejurimilor ei, în care se

desfăşoară activitatea didactică. Elementele de istorie locală se referă la dezvoltarea

societăţii omeneşti pe un teritoriu determinat începând cu cele mai îndepărtate timpuri

şi până în prezent. Îmbinarea elementelor de istorie locală cu faptele şi evenimentele

istorice, naţionale sau universale predate, este deosebit de importantă, deoarece

prezentarea izolată a acestora nu ar aduce plusul de valoare dorit.

Istoria locală are o veche tradiţie istoriografică, începând cu vechile cronici

tradiţionale ce ilustrau istoria unei localităţi sau a unui eveniment, la mărturii orale

transmise de la o generaţie la alta. Încă din primele clase elevii, prin intermediul

legendelor şi textelor cu caracter istoric, încep să cunoască trecutul istoric al localităţii

şi al neamului lor. Din acest motiv cunoaşterea istoriei locale reprezintă baza modului

prin care se poate ajunge la cunoaşterea faptelor istorice, o modalitate de dezvoltare a

gândirii critice şi a unei atitudini civice democratice, tolerante şi responsabile. Pentru a-şi

atinge scopul, elevii trebuie să participe activ în descoperirea elementelor de istorie

locală, practica demonstrând eficienţa instructiv-educativă a unor procedee metodice

precum: studierea ţinutului natal, din trecut şi din prezent, excursiile la locurile

istorice şi turismul, vizitele la muzee istorice, îngrijirea monumentelor istorice,

strângerea, selecţionarea şi clasarea obiectelor, organizarea muzeului istoric şcolar.

Lipsa istoriilor locale a zonelor tradiţionale din programa, este o greşeală de

neiertat, dar nu trebuie să ne mire deoarece chiar istoria, în ansamblul ei, este privită

ca o disciplină fără prea mare importanţă.

102

V.2 PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC

Pentru realizarea unui curs de istorie locală trebuie avute în vedere

următoarele obiective:98

Reactualizarea cunoştinţelor de istorie în raport cu realizările

istoriografiei româneşti şi universale

Selectarea unui conţinut istoric adecvat. Este firesc ca fiecare profesoror

să adune cât mai mult material local, dar acest material trebuie bine

selectat atunci când îl folosim la clasă.. Elementul local poate fi folosit

diferit pe parcursul unei lecţii, astfel poate fi punct de pornire în

formarea reprezentărilor şi noţiunilor istorice, poate fi integrat pe

parcursul lecţiei sau în fixarea cunoştinţelor. Se consideră că folosirea

elementelor de istorie locală în lecţie, în cercurile de istorie, în cadrul

unor excursii, vizite la muzee şi locuri istorice, prin prezentarea unor

expuneri prilejuite de comemorarea unor evenimente, organizarea de

expoziţii, muzee şcolare, oferă largi posibilităţi pentru cunoaşterea

temeinică a trecutului pentru trezirea interesului elevilor faţă de studiul

istoriei şi înarmarea lor cu tehnici de autoinstruire şi chiar cercetare,

pentru cultivarea unor alese virtuţi morale.

Structurarea conţinutului astfel încât să se poată face legătura cu istoria

naţională şi cea universală, dar să permită interdisciplinarea

Flexibilitatea conţinutului.

Reechilibrarea raportului formativ-informativ. Integrarea elementelor de

istorie locală în lecţii satisface în acelaşi timp şi obiectivele de ordin

informativ şi pe cele de ordin formativ. Sub aspect informativ îi ajută pe

elevi la însuşirea temeinică a cunoştinţelor, la înţelegerea fenomenului

studiat, la fundamentarea ştiinţifică a lecţiei. Sub aspect formativ,

elementele de istorie locala stimulează dezvoltarea spiritului de

observaţie, a gândirii, a imaginaţiei, la formarea aptitudinilor ştiinţifice

ale elevilor. De asemenea, contribuie la formarea însuşirilor morale

pozitive ale viitorului adult.

98 Ion Zainea op cit p.. 35

103

Accesibilitatea cunoştinţelor raportate la particularităţile de vârstă ale

elevilor

Istoria este un cuvânt de provenienţă grecească (ἱστορία-însemnând

cunoştinţe dobândite prin anchetă). Metodica predării istoriei este o trecere în revistă

a celor mai bune drumuri de comunicare ale ei, o punte de legătură între istoria

propriu zisă şi pedagogie şi nu în ultimul rând, un studiu sistematic al legităţilor

învăţării istorice. Se ştie că nu este uşor de găsit linia justă între istoria şcolară şi

istoria ca ştiinţa. În cadrul metodicii se pot da unele răspunsuri oricum parţiale la

întrebări de tipul: „ce”, „cât” şi mai ales „cum” să fie predate diversele capitole.

Principalele obiective ale învăţării istoriei în şcoală:

exersarea demersurilor şi acţiunilor civice democratice;

dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităţii lor de analiză şi sinteză, a intuitiei

siconducerii raţionamentelor,

înţelegerea şi abordarea surselor istorice;

Pentru interconectarea elementelor de istorie locală cu cele naţionale, trebuie să

se pornească de la obiectivele cadru ale ciclului de învăţământ, trecând prin

obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare, şi terminând cu obiectivele

operaţionale specifice fiecărei componente ale cursului.

Obiectivele pedagogice99 constituie o problemă cardinală în studierea istoriei,

stabilirea şi inventarierea lor fiind una din preocupările principale ale clasicilor

pedagogiei. Ele sunt alcătuite din componente terminale, bazate pe formarea la elevi

a unor cunoştinţe, concepte, judecăţi privitoare la valorile promovate de societate,

curiozităţi, atitudini, sentimente, convingeri, disponibilităţi de a utiliza adecvat şi

responsabil cunostinţele istorice la sfârsitul unei etape de învăţare. În predarea-

învăţarea istoriei distingem: obiective generale, obiective intermediare şi obiective

specifice. Ele trebuie adaptate la anumite principii fundamentale ale acţiunii

educative ce decurg din scopurile educaţiei:

civilizarea şi spiritualizarea prin cultură istorică;

prezentarea relaţiilor istorice la nivel local, naţional, regional, european şi

universal;

stabilirea cauzelor în prezentarea conţinuturilor;

stabilirea echilibrului între „particular” şi „general”;

99 Nicolae Postolache op cit p..16-18

104

stabilirea echilibrului dintre perspectiva istorică „verticală” şi cea „orizontală”;

accesibilitate a materialelor abordate, a tehnicilor de predare- învăţare-evaluare;

multiperspectivitatea, multiculturalitatea şi abordările pluraliste asupra predării

istoriei;

adaptabilitatea la fenomenele istorice contemporane;

creativitatea şi dezvoltarea gândirii critice;

diversitatea (materialelor, tehnicilor etc.);

flexibilitatea, deschiderea pentru formare şi dezvoltare.

Obiectivele generale vizează finalităţi, scopuri foarte largi, respectiv cunostinţe,

metode, strategii si atitudini ce corespund unor probleme majore ale disciplinei

istoriei şi care nu pot fi atinse atinse decât pe parcursul mai multor capitole din

Programa unui an sau chiar a mai multor ani şcolari. Obiectivele generale au un grad

mai mare de abstractizare şi sunt sistematice:

educarea unor cetăţeni responsabili, implicaţi activ în viaţa politică şi în

cultivarea respectului pentru diferenţele între popoare;

descoperirea şi promovarea valorilor fundamentale, precum: toleranţa,

înţelegerea reciprocă, pacifismul, drepturile omului şi democraţia;

dezvoltarea capacităţii de a analiza şi a interpreta informaţia istorică în mod

critic şi responsabil, pe calea dialogului, prin aflarea dovezilor istorice şi prin

dezbaterea deschisă a aspectelor controversate şi sensibile, care să aibă la bază

perspective multiple asupra istoriei;

afirmarea propriei identităţi, individuale şi colective, prin cunoaşterea moştenirii

istorice comune în aspectele sale locale, naţionale, regionale, europene şi

globale;

cultivarea şi încurajarea judecăţii morale

educarea respectului pentru drepturile omului;

dezvoltarea abilităţii de evaluare corectă a conflictelor

Obiectivele de referinţă formulate pentru cunoştinţele de istorie locală se vor

desprinde din obiectivele cadru şi urmăresc progresul în achiziţia de capacităţi şi

cunoştinţe în anul şcolar respectiv. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice

care includ:

informaţii şi instrucţiuni;

instrumente oferite elevului;

105

restricţii în procesul instructiv-educativ, precum şi folosirea verbelor de acţiune:

identificaţi, alegeţi, enumeraţi, comparaţi, completaţi, descrieţi, clasificaţi

etc »100

Obiectivele operaţionale îndeplinesc anumite funcţii:

de anticipare- indică achiziţiile: cunostinţe, deprinderi, abilităţi;

de comunicare – obiectivele operaţionale comunicate elevilor înaintea lecţiei.

Atât elevii, cât şi profesorul cunosc rezultatele virtuale la finele secvenţei de

instruire;

de evaluare- respectiv normele (probele) în raport cu care se realizează

măsurarea progresului scolar şi nivelul de pregătire preconizat de programă.

de organizare şi reglare a procesului de învăţământ – feed-back-ul realizat în

cadrul evaluărilor dă măsura apropierii de obiective.

Strategia de operaţionalizare a obiectivelor (respectiv deducerea unor obiective

concrete din obiectivele generale şi transformarea acestora în sarcini, acţiuni pe

care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare) o preconizează

profesorul prin Proiectul de lecţie.

Stabilirea corectă a unor obiective operaţionale determină finalitatea

procesului de predare-învăţare, fapt demonstrat de către elev prin dobândirea de noi

cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi.

Preconizand realizarea unui curs de istorie locală,deontologia profesionala

impune profesorului de istorie , respectarea catorva reguli obligatorii :

Să respecte raportul dintre istoria ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ

Să integreze istoria locală în cea naţională şi universală

Să elaboreze conţinutul fiecărei lecţii în concordanţă cu obiectivele

informaţionale ale acesteia

Să respecte logica ştiintei istoriei şi cea didactică

Să organizeze conţinutul lectiei de istorie în viziune interdisciplinară

Să stabilească locul şi rostul lecţiei în ansamblul temei-capitolului-materiei

Să reactualizeze în permanenţă informaţiile dobândite de către elevi

Să încheie fiecare lecţie cu o concluzie, cu reliefarea unei idei fundamentale 101

100 Stefan Paun, op cit. p..72 101 Gh Tănasă, op cit. p. 23-24

106

Consideram ca un astfel de curs de istorie locală/zonala ar trebui sa

cuprinda, o tematica destul de cuprinzatoare, din care nu trebuie sa lipseasca unele

aspecte ,cum ar fi-

Relaţia dintre istoria locală, naţională şi universală

Elemente de geografie locală,relief, vegetatie ,fauna

Descoperiri arheologice în comuna mea si zona din jur

Biserica în comuna si in nordul Ţinutului Chioar

Dezvoltarea economică şi socială a norduluiŢării Chioarului în epoca modernă

timpurie

Obiceiuri şi tradiţii în Ţinutul Chioarului

Monumente de arhitectură din Ţara Chioarului

Personalitati locale

Pornind de la aceste teme propuse spre dezbatere, obiectivele de referinţă

specifice cursului de istorie locală/zonala ar fi :

Să identifice poziţia unor localităţi din Ţara Chioarului pe harta judeţului şi cea

a ţării

Să folosească informaţiile provenite din mai multe surse istorice

Să identifice multitudinea cauzelor unui eveniment istoric

Să exprime opinii despre personaje şi evenimente istorice

Să relateze experienţe rezultate din contactul cu diferite comunităţi

Să comenteze rolul oamenilor în evoluţia societăţii

Să utilizeze termenii de bază în situatii noi etc.

Pornind de la aceste obiective de referinţă, se pot propune următoarele

activităţi de învăţare :

Exerciţii de lucru cu harta

Dezbatere pe baza surselor istorice date

Formularea unor întrebări legate de vestigiile istorice din judeţ

Descrierea unor unelte şi obiceiuri locale legate de diferite evenimente

Dezbateri pornind de la problemele actuale ale comunităţii locale

Realizarea unor produse , de genul unor pliante, prezentari Power Point etc.

Succesul acestui curs va fi asigurat dacă profesor va aplica următoarele

principii didactice :

Principiul sistematizării şi a continuităţii

107

Principiul accesibilităţii

Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor

Principiul corelării cu viaţa

Evaluarea trebuie să fie corelată cu obiectivele de referinta specifice şi să

asigure evidenţierea progresului înregistrat de elev pe parcursul şi la finalul

demersului didactic. Astfel, proiectarea evaluării trebuie să răspundă întrebărilor:

� Când şi în ce scop evaluez.

� Ce tipuri de evaluare se corelează competenţelor specifice alese din programa

şcolară alese pentru unitatea de învăţare.

� Care sunt instrumentele de evaluare relevante pentru a măsura progresul

fiecărui elev.

� Cum vor fi folosite rezultatele evaluării de la finalul unităţii de învăţare în

activitatea didactică ulterioară.

V,3 RESURSE

Un alt element important în stabilirea activităţilor de învăţare sunt resursele.

Resursele cuprind acele elemente care asigură cadrul necesar pentru buna

desfăşurare a activităţilor de învăţare. Astfel, sunt precizate fişele de lucru, filme,

albume, hărţi, dicţionare, retroproiector, computer, numărul de ore alocate prin

planificarea calendaristică, tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor

de învăţare.

În activităţile lor de învăţare şi de predare, elevii şi profesorii găsesc un suport

extrem de eficient şi benefic în utilizarea calculatorului. Ca instrument tehnic de

lucru, acesta devine funcţional în măsura operaţionalizării potenţialităţilor cu care

este înzestrat. Ceea ce pentru elev este foarte important să conştientizeze

posibilităţile de exploatare ale acestuia, să fie îndrumat şi sprijinit

Internetul, definit ca reţea universală de calculatoare sau interconectare de

reţele (interconexion of networks), este resursă şi în acelaşi timp un excepţional

suport în activităţile de predare şi învăţare. 102

Şi aceasta, pentru că are o mare capacitate de:

102 Curs formare profesori, integrarea TIC in procesul educational, document electronic,2012

108

� a oferi oricărui elev sau profesor, din orice instituţie şcolară şi oricând, acces la

informaţii din toate domeniile de cunoaştere şi activitate

� a oferi acestora posibilităţi de documentare;

� obţinere de informaţii specifice şi la zi;

� multiplicare, extrem de mult pentru elevi, a ocaziilor de manifestare a imaginaţiei,

a creativităţii, a anticipării rezolutive, a exersării competenţelor comunicative ori a

celor de procesare a informaţiei.

Evident, şi cadrele didactice au datoria să conştientizeze permanent

multiplele facilităţi şi beneficii oferite de noile tehnologii în ceea priveşte:

� proiectarea activităţilor didactice (lecţiilor);

� adaptarea sau elaborarea de produse informatice specifice disciplinei istorie;

� diversificarea strategiilor didactice de integrare a acestora în desfăşurarea

procesului de învăţământ;

� dezvoltarea de relaţii interpersonale (empatie, încredere, înţelegere, parteneriat

etc.);

� evaluarea rezultatelor învăţării şi analiza evolutivă a elevilor;

� sprijinirea în activitatea managerială (planificarea timpului, realizarea orarului, a

calendarului de activităţi s.a. ).

Cele mai multe activităţi de învăţare sunt proiectate pornind de la sursele

istorice oferite de Internet, bibliotecile virtuale, filme, hărţi,obiecte etc. Cu toate

acestea, profesorul trebuie să nu neglijeze câteva aspecte esenţiale legate de

caracteristicile surselor istorice şi cele legate de multiperspectivitate.

Sursele istorice pot fi:

1 . Obiectele

Pot fi formulate întrebări precum:

� În ce scop au fost realizate?

� Cum s-au putut păstra?

� Ce categorii de informaţii sunt oferite de obiectul respectiv?

109

2 Jurnale, scrisori

Întrebările ce pot fi formulate sunt:

� În ce scop au fost redactate?

� Cum reflectă ele evenimentele?

� În ce măsură ne oferă ele informaţii despre autori, opera lor, epoca în care aceştia

au trăit?

3 Documente oficiale

Pot fi formulate întrebări precum:

� Sunt aceste documente publice sau secrete?

� Au fost ele supuse cenzurii?

4 .Ziare, reviste (în general periodice)

Întrebările ce pot fi formulate sunt:

� În ce măsură aceste surse reflectă opinii politice?

� Au autorii lor opţiuni politice clare?

5. Caricaturi, postere, afişe

Pot fi formulate întrebări precum:

� Ce orientare politică/civică exprimă acestea?

� Ce atitudini politice şi civice implică?

� Pot aceste surse să-i influenţeze pe oameni?

6. Fotografii

Întrebările ce pot fi formulate sunt:

� Constituie aceste surse materiale de propagandă ?

� Ce concluzii putem desprinde din fotografii?

� Sunt aceste surse uşor de falsificat?

� Ce ştiu despre data sursei?

� Ce ştiu despre autorul sursei?

� Ce ştiu despre mediul social, politic şi cultural în care a trăit autorul sursei?

� Cu ce scop a fost făcută fotografia şi cui îi este adresată?

� Ce îmi spune fotografia?

� Ce nu îmi spune fotografia?

� Cu ce alte surse pot compara sursa pe care o utilizez?

Sursele istorice pot fi utilizate în mod diferit în activităţile cu elevii:

110

� Câteva surse istorice pot fi folosite ca introducere la o nouă unitate de învăţare şi

pe care elevii le analizează la începutul activităţii.

� Organizarea unei activităţi pe grupe în care elevii să evalueze o gamă variată de

surse istorice ce se referă la aceeaşi temă sau care oferă răspunsuri la diferite

întrebări.

� Ofera elevilor o gamă variată de surse, obiecte, fotografii, afişe, documente,

memorii, etc., şi din care aceştia să selecteze sursele istorice necesare înţelegerii

temei respective.

� Ofera elevilor posibilitatea să identifice şi să strângă surse orale sau vizuale cu

privire la un aspect legat de localitatea natală, fotografii, inscripţii de pe

monumentele locale sau mărturii orale de la membrii în vârstă ai familiei lor, vecini.

� Pot fi incluse în cadrul testelor de evaluare şi temelor pentru acasă elemente care

să solicite o abordare bazată pe surse şi de pe poziţiile multiperspectivităţii.

� Organizarea unei activităţi pe grupe în care elevii să evalueze o gamă variată de

surse istorice ce se referă la aceeaşi temă sau care oferă răspunsuri la diferite

întrebări.

� Ofera elevilor o gamă variată de surse, obiecte, fotografii, afişe, documente,

memorii, etc., şi din care aceştia să selecteze sursele istorice necesare înţelegerii

temei respective.

� Se pot cere elevilor să identifice şi să strângă surse orale sau vizuale cu privire la

un aspect legat de localitatea natală, fotografii, inscripţii de pe monumentele locale

sau mărturii orale de la membrii în vârstă ai familiei lor, vecini.

. Includerea surselor istorice în proiectul unităţii la activităţile de învăţare

asigură şi multiperspectivitatea.

Multiperspectivitatea este importantă în activităţile de învăţare pentru că

există întotdeauna mai multe interpretări cu privire la un eveniment şi mai mulţi

actori ai istoriei, care au alcătuit mai multe mărturii asupra trecutului, ceea ce

conferă istoriei un grad de complexitate deosebită.

Practic elevii au la dispoziţie mai multe surse pentru deprinderea tainelor istoriei,

după cum urmează:

� familia; comunitatea; şcoala; prietenii; mass-media.

De cele mai multe ori importanţa istoriei învăţată în clasă este mult mai redusă

în comparaţie cu cea pe care elevul o cunoaşte în cadrul familiei. Orice elev deprinde

cel puţin două versiuni ale istoriei:

111

1. Analiza raţională a evenimentelor istorice realizată prin orele de istorie de pe

parcursul şcolarităţii

2. Atitudinea partizană însuşită, de obicei, în afara şcolii, mai precis în familie şi,

respectiv, în comunitate.

Pentru abordarea multiperspectivităţii, profesorul şi elevul deopotrivă trebuie

să ştie că:

� Nu există neapărat o variantă corectă cu privire la un eveniment istoric;

� Acelaşi eveniment istoric poate fi descris diferit, pornind de la punctul de vedere

al unui individ, care poate fi jurnalist, politician, producător de televiziune;

� Acelaşi eveniment/proces istoric poate fi interpretat diferit de la istoric la istoric;

� Toate relatările (părerile) cu privire la un eveniment sunt provizorii;

� Sursele istorice sunt arareori imparţiale;

� Pot exista persoane care deşi s-au aflat în acelaşi loc şi în acelaşi timp pot descrie

diferit evenimentul la care au participat;

Analiza unei mărturii/surse istorice referitoare la un eveniment/proces istoric este

necesar să se răspundă la câteva întrebări:

� Cine este persoana care a lăsat mărturia şi de ce a fost consemnată mărturia

respectivă?

� În ce măsură a cunoscut direct persoana respectivă evenimentul/procesul istoric

respectiv?

� Cât de repede, după evenimentul/procesul istoric, a fost consemnată mărturia

persoanei?

� Care a fost contextul istoric în care a fost consemnată mărturia?

Utilizarea multiperspectivităţii în analiza unei surse istorice în cadrul

activităţilor de învăţare impune câteva etape şi anume:

1. Descrierea

o Ce fel de sursă istorică este?

o Cine este autorul?

o În ce mod a participat autorul la evenimentele pe care le relatează?

o Când a fost alcătuită sursa?

112

o La cât timp de la evenimente a fost redactată sursa?

o Există vreun indiciu în cadrul sursei cu privire la destinatarul său?

o Există vreun indiciu în cadrul sursei cu privire la scopul său?

2. Interpretarea

o Dacă autorul sursei este necunoscut, putem afla ceva despre el din analiza sursei?

o Există în cadrul sursei indicii cu privire la modul în care autorul a obţinut

informaţiile pe care le prezintă?

o Formulează autorul sursei unele concluzii?

3. Legătura cu alte informaţii:

o Confirmă sau contrazic informaţiile obţinute din alte surse pe cele menţionate în

cadrul celei analizate?

4. Identificarea lipsurilor;

5. Identificarea de noi surse de informaţii.

În rândurile resurselor se mai înscriu:

- Internetul - luat aici ca sursă de informaţii şi de învăţare dirijată;

- prezentările PowerPoint;

- materialele multimedia;

- lecţiile/softurile AEL;

- posterele informative;

- cărţile electronice (eBooks);

- manualele digitale, atlase;

- dicţionarele digitale,

- determinatoare de botanică şi zoologie;

- enciclopedii de diferite tipuri;

- reţele e–mail;

- editor de diagrame/grafice;

- editor de expresii matematice, fizică, chimie, biologie;

- aplicaţii pentru procesarea textului; editoare muzicale

113

-monografia comunei

Prin noţiunea de elemente de istorie locală înţelegem atât urme materiale, cât

şi creaţii ce înfăţişează prin imagini artistice lupta, munca sau aspiraţiile fireşti ale

oamenilor. Astfel, într-un înţeles larg noţiunii de elemente de istorie locală, putem vorbi

de o mare varietate de material, ce poate fi utilizată în procesul de predare-învăţare a

istoriei locale.

Materialul narativ: “constă în relatări asupra unor evenimente istorice

complete, strânse de la persoane care au fost în mod nemijlocit martori la faptele istorice.

Cu trecerea vremii asemenea povestiri intră în folclorul local îmbogăţindu-l.

Materialul folcloric.” Pentru elementele sale viabile şi înaintate, folclorul

înfăţişează în imagini artistice - poezii şi cântece, proverbe şi zicători - nu numai

obiceiuri şi tradiţii , iubirea şi dragostea faţă de natura şi munca, ci şi modul de viaţă al

poporului în diferite etape istorice, faptele lui, precum şi concepţia lor despre lume şi

viaţă

Materialul beletristic. Literatura caracter istoric datorită conţinutului bogat în

valori naţionale şi morale exercită o mare influenţă asupra conştiinţei şi conduitei

elevilor, având o deosebită importanţă educativă.

Materialul arheologic: cuprinde unelte de muncă, arme, podoabe,

monede şi medaliile descoperite prin săpături; monumentelor arhitectonice (locuinţe,

aşezări, fortificaţii, morminte, construcţii publice) şi permite reconstituirea structurii,

felului de viaţă şi culturii societăţilor vechi.

Monumentele istorice: cuprind construcţii cu valoare istorică deosebită ce evocă

tradiţii sau istorice, sau evocă mari personalităţi culturale sau istorice.

Studiul monografic local oferă avantajul unei poziţii concrete şi descriptive,

zona circumscrisă cercetării poate fi studiată în singularitatea sa.

V.4 METODE DE PREDARE INVATARE

Formarea unor trăsături ale personalităţii elevilor (perseverenţă, tenacitate,

voinţă, răbdare, putere de sinteză, spirit de inventivitate, toleranţă) se realizează prin

metode specifice de predare a istoriei, metode condiţionate de personalitatea celui

care le aplică, de nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii, de gradul de dezvoltare

al elevilor, de scopul urmărit şi de condiţiile în care sunt utilizate.

114

Metoda precizează “în ce fel”, “cum” anume trebuie să acţioneze profesorul

împreună cu elevii săi pentru a realiza obiectivele propuse la un nivel de performanţă

cât mai înalt.

Metoda reflectă caracterul procesual, demersul acţiunii didactice.

Profesorul – planifică, organizează, comunică, conduce, coordonează,

îndrumă, motivează, consiliază, controlează şi evaluează.

Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice.

Practica actuală a predării reflectă un pluralism de metode specifice

învăţării istoriei103:

brainstorming;

cabinetul de istorie;

excursia de interes istoric;

muzeul şcolar de istorie;

ştiu, vreau să ştiu, am învăţat.

Nu există o clasificare104 a metodelor de învăţământ unanim acceptate.

Numeroase criterii au intervenit în sistematizarea metodelor de comunicare şi

asimilare a cunoştinţelor:

din punct de vedere istoric putem vorbi de metode:

a) tradiţionale (clasice): expunerea, conversaţia, exerciţiul;

b) moderne: algoritmizarea, problematizarea, instruirea programată etc.

după gradul de participare a elevului:

a) informative: prelegerea, dezbaterea, observaţia, excursia, vizita,

conversaţia , demonstraţia, dialogul, comparaţia, explicaţia;

b) formative: învăţarea prin acţiune, învăţarea prin descoperire, studiul de

caz, jocul de rol, simulările, problematizarea, algoritmizarea (bazată pe

secvenţe operaţionale, stabile, construite dinainte), exerciţiul, instruirea

programată.

după gradul de angajare a elevului:

a) active: participative;

b) pasive: neparticipative

103 Gh. Tanasa op.cit, p.33 104 Nicolae Postolache op cit. p..28

115

după forma de organizare a clasei:

a) individuale;

b) în grupuri;

c) frontale;

d) combinate

după modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:

a) metodele algoritmice (bazate pe o construcţie anterioară): algoritmizarea,

instruirea programată, exerciţiul;

b) metodele euristice (bazate pe descoperirea şi rezolvarea de probleme):

explicaţia, povestirea, prelegerea, conversaţia, problematizarea,

descoperirea, demonstraţia, modelarea, observaţia independentă, lucrări

experimentale, practice şi aplicative, lucrul în grup etc.;

Profesorul trebuie să găsească cea mai adecvată formulă de îmbinare a

metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor de învăţământ şi a formelor de

organizare care să conducă la valorificarea optimă a potenţialului subiecţilor instruiţi.

Cele mai des folosite metode în predarea istoriei locale ar fi, în accepţiunea noastră :

expunerea, conversaţia, demonstraţia, învăţarea prin descoperire, comparaţia,lucrul

cu fise şi modelarea.,proiectul,referatul.

CONVERSAŢIA

Conversaţia, ca metodă didactică, este un dialog care se desfăşoară între

profesor şi elev, prin care se stimulează şi dirijează activitatea elevilor. Aceasta are

următoarele funcţii:

� de descoperire a noilor date şi informaţii, de dobândire de noi cunoştinţe

(euristică);

� de consolidare şi fixare (catehetică);

� de verificare şi control (de verificare)

Se recomandă înlocuirea întrebărilor care încep cu: “ce”,”cum”, “când”, cu

altele de tipul “explicaţi de ce…”, “ce s-ar întâmpla dacă…” etc.

Se utilizează astfel:

1) întrebări convergente îndeamnă la analiză, comparaţie, explicaţii, sinteze,etc

2) întrebări divergente exersează gândirea pe traiectorii inedite, originale

3) întrebări de evaluare elevii sunt solicitaţi să emită judecăţi proprii asupra

fenomenelor

116

întâlnite.

Prin această metodă se face un schimb permanent de idei între elev şi profesor.

Eficacitatea metodei conversaţiei consta în conceperea şi respectarea unor

condiţii a dialogului, a întrebărilor şi răspunsurilor. Întrebările trebuie să

îndeplinească anumite criterii:

alegerea în funcţie de situaţie a tipului celui mai potrivit de întrebări: retorice,

de gândire, repetitive, închise, deschise, înlănţuite, suplimentare;

să facă referire la materia predată, să fie clare, concise din punct de vedere

ştiinţific;

să stimuleze gândirea, spiritul critic şi creativitatea elevilor;

să fie complete, cuprinzătoare, complexe

să nu producă răspunsuri monosilabice;

să formeze la elevi capacitatea de a formula la rândul lor întrebări;

Cursul de istorie locală ar trebui să se bazeze pe metoda conversaţiei, şi

implicit pe comunicarea profesor-elev, dar şi elev-elev, deoarece este o metodă bună

prin care se pot clarifica anumite aspecte controversate din istoria locală şi nu

numai.

. De exemplu, la tema Uneltele şi obiceiurile locale, elevii vor fi învăţaţi

să realizeze un chestionar cu întrebări directe pe care să îl aplice părinţilor, bunicilor

sau localnicilor din zonă.

Demonstraţia

Demonstraţie este o metodă de predare-învăţare ce presupune existenţa a trei

componente:

ideea sau teza de demonstrat (teorema enunţată)

fundamentul demonstraţiei, faptele sau argumentele

procedeul prin care se demonstrează

În cadrul acestei metode, mesajul transmis către elev este cuprins într-un

obiect concret, o acţiune concretă sau substituite ale lor.

Există 5 forme de demonstraţie:

1) Demonstraţia cu obiecte

- sursa principală a informaţiei este un obiect natural, aflat dacă se poate încadrat în

contextul natural;

117

- este o metodă convingătoare, evidentă.

2) Demonstraţia cu acţiuni

- sursa principală este o acţiune arătată sau demonstrată de profesor (un experiment).

3) Demonstraţia cu substitute

- se pot utiliza planşe, tabele, hărţi, fotografii, diagrame, scheme, machete

tridimensionale.

4) Demonstraţia combinat - experiment + desen didactic

5) Demonstraţia cu mijloace tehnice

- mijloace audio, mijloace video, mijloace audio-vizuale

Un exemplu al folosirii acestei metode în cadrul lecţiilor de istorie locală, ar

putea fi o vizită la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare.Un alt exemplu

practic, pus in aplicare, a fost vizita unor cercetatori de la Muzeul de Istorie din Baia

Mare, care s-au costumat in daci si romani, avand echipament de razboi,

prezentandu-le elevilor functionalitatea acestora , precum si tehnici militare dacice si

romane(nov.2012, Scoala Lapusel).

DESCOPERIREA

Este utilizată pe scară largă, şi cu ajutorul ei, elevii, îndrumaţi de

profesor, descoperă (pe baza cunoştinţelor anterioare şi experienţei personale)

cunoştinţe noi. Pus în contact direct cu izvoarele istorice, manualul sau alte diverse

surse de informaţie, elevul descoperă faptele, fenomenele, procesele istorice, pe cât

posibil prin forţe proprii.

Există două forme de descoperiri; dacă ţinem cont de relaţia elev-profesor

1) independentă – desfăşurarea propriu zisă a descoperirii se realizează prin

activitatea

individuală a elevilor, profesorul supraveghind şi controlând procesul;

2) dirijată – profesorul conduce descoperirea prin sugestii, puncte de sprijin,

informaţii

suplimentare, întrebări ajutătoare, urmărind stabilirea soluţiei corecte

Această metodă îi ajută pe elevi “cum să înveţe”, îşi însuşesc diferite moduri

de rezolvare a problemelor, îşi structurează cunoştinţele

118

Expunerea

Povestirea este o formă de expunere cu caracter narativ şi descriptiv a

faptelor istorice, într-un mod clar, logic, accesibil, gradat, captivant, convingător,

expresiv, fără să se abată de la adevărul istoric.

Explicaţia este forma expunerii care reconstituie logic şi explică faptele

istorice, dezvăluindu-le pe baza unei argumentaţii deductive.

Prelegerea este o formă de expunere neîntreruptă, organizată şi sistematizată

a unei teme din programa de istorie, cu caracter mai amplu. In practica predării

istoriei se folosesc mai multe tipuri de prelegeri: sub formă de monolog (când sensul

informaţiei este unic, de la emiţător la receptor); prelegerea aplicată (expunerea pe

scurt a unor cunoştinţe teoretice de către profesor, după care urmează aplicaţii

practice); prelegerea dezbatere (se prezintă două sau mai multe teorii, urmate de

dezbatere pro şi contra, şi rezolvarea ipotezelor formulate) şi prelegerea cu oponent

(care presupune prezenţa celui de-al doilea cadru didactic sau a unui elev instruit în

acest sens).

LUCRUL CU FIŞE / MANUALUL

Lucrul cu fişe intensifică activitatea intelectuală individuală a elevilor, oferindu-

le

posibilitatea de a rezolva sarcina şcolară în ritm propriu.

Această sarcină şcolară poate fi de însuşire, sistematizare şi consolidare a

cunoştinţelor,

elevul analizând situaţia prezentată, caută soluţii, iar profesorul îndrumă şi apreciază

activitatea elevilor. Colaborarea elev-profesor este esenţială.

Lucrul cu manualul este o metodă prin care elevii sunt puşi în situaţia de a se

instrui cu

ajutorul manualului. 80% din elevi nu folosesc manualul sau dacă o fac, nu o fac

eficient.

Există tehnici de citire ce trebuie familiarizate elevilor:

� lectura explicativă (prin explicaţia sensului cuvintelor neînţelese);

� lectura selectivă (idei de bază);

� lectura de aprofundare;

119

� le � lectura problematizată;

� lectura de asimilare – pentru înţelegere;

� lectura exploratorie – punerea în temă;

� lectura dirijată şi autodirijată;

� lectura rapidă şi eficientă;

Alteori lecţia este studiată cu ajutorul manualului, când sub îndrumarea

profesorului

elevul face rezumate, esenţializează date, face grafice, diagrame, referate, proiecte

etc

MODELAREA

Modelarea este procedeul de studiere a fenomenelor din natură şi societate cu

ajutorul modelelor.

Modelul este un sistem material (real) sau ideal (logico-matematic) care reproduce

mai mult sau mai puţin fidel originalul, folosit cu scopul de a uşura descoperirea

unor proprietăţi ale originalului.

1) după natura lor, modelele pot fi:

a) materiale (reale)

- reproduc însuşiri, elemente componente ale obiectelor sau fenomenelor studiate

- păstrează asemănări evidente cu originalul şi prezintă un grad mic de abstractizare

b)ideale (logico-matematice)

- suport redau relaţii, structuri, legităţi, însuşiri şi se explică prin idei sau ecuaţii

matematice

- au grad mare de abstractizare

2) după rolul lor, modelele pot fi:

a) explicative - explică modul în care se petrece un fenomen;

b) predictive – ne dezvăluie ceea ce se întâmplă în legătură cu un anumit proces

sau fenomen;

3) după structura lor, modelele pot fi:

a) obiectuale – reproduc obiecte concrete

b) figurative – se bazează pe scheme, grafice ale unor obiecte sau fenomene

c) simbolice – sunt fenomene matematice care redau funcţionarea unor

dispozitive, desfăşurarea unor procese,

PROIECTUL. REFERATUL

120

Proiectul este modalitatea de instruire sau autoinstruire graţie căreia elevii

efectuează o cercetare îndreptată spre obiective practice şi finalizată într-un proiect.

Îmbină originalitatea, investigaţia ştiinţifică şi activitatea practică a elevului, găsind

finalităţi în viaţa cotidiană. Se poate realiza individual sau în grup.

Referatul este o abordare teoretica, un studiu asupra unei teme, cu utilizarea

unei

bibliografii.

Comparaţia

Comparaţia este metoda prin care profesorul şi elevii reconstituie împreună şi

explică faptele istorice, folosindu-se de asemănările şi deosebirile faptelor istorice pe

baza unor criterii ştiinţifice. Metoda are două tipuri:

a) Comparaţia concomitentă: ce constă în compararea în funcţie de diferite criterii

specifice a faptelor şi fenomenelor istorice asemănătoare care s-au produs în

aceeaşi perioadă, în condiţii istorice diferite

b) Comparaţia succesivă: ce constă în compararea progresivă a etapelor aceluiaşi

proces istoric sau a diferitelor noţiunilor de acelaşi fel care s-au succedat pe

scara timpului.

V.5 PROCEDEE.SARCINI DE INVATARE

Procedeele, respectiv nivelul de acţiune cu ajutorul căruia profesorul

împreună cu elevii realizează obiectivele propuse, sunt auxiliare metodei. Ele

reprezintă practici însoţite, după caz, de tehnici (o îmbinare a procedeelor didactice

cu mijloacele de învăţământ pentru realizarea obiectivelor propuse) şi mijloace

didactice pentru realizarea metodelor. Acestea din urmă sunt materialele ajutătoare

folosite de profesor în predare şi de elev la învăţare în scopul de a facilita dobândirea

cunostinţelor şi formarea deprinderilor.

In derularea cursului de istorie locala /zonala, un rol foarte important au-

Cabinetul de istorie- locul special amenajat pentru a oferi informaţii şi

cunostinţe fundamentale din domeniul istoriei pe cale vizuală şi auditivă în timpul

lecţiei. Cel mai frecvent este o sală de clasă, asemenea laboratoarelor de informatică,

fizică, chimie, etc în care se află dotările de bază necesare predării-învăţării istoriei:

planşe, atlase istorice, hărţi tematice, grafice, diagrame, fotografii, cataloage,

121

exponate tridimensionale şi plane cu subiecte libere pentru cercetare, bibliografii,

colecţii de periodice, filme, enciclopedii.

Muzeul este un lăcaş special pentru a reface, cu ajutorul exponatelor, plane

şi tridimensionale, viaţa şi activitatea unei personalităţi, colectivităţi, instituţii, a unui

domeniu, a unui popor.

Excursia este o altă metodă de apropiere şi abordare a conţinutului istoriei,

de a învăţa şi a gândi istoric cu ajutorul instrumentelor şi metodelor specifice

cercetării istorice.

În vederea formării diferitelor competenţe specifice se pot propune elevilor

diverse sarcini de învăţare. Gama acestora este extrem de cuprinzătoare şi de

nuanţată. De la sarcini generale la sarcini specifice; de la sarcini supravegheate direct

la sarcini nedirijate; de la sarcini de activităţi individuale, la sarcini de implicare în

activităţi de grup ori de microgrup, de cooperare sau de colaborare; de la sarcini de

cunoaştere, la sarcini acţionale/operaţionale; de la sarcini de atitudine şi sarcini de

evaluare, la sarcini de expresie, de creativitate; de la sarcini de învăţare în clasă, la

lecţie, la sarcini de învăţare acasă s. a. m. d.

În prezent există o evidentă preocupare de găsire a unor clasificări sau de

elaborare a unor taxonomii ale acestor sarcini. O atenţie deosebită este acordată

identificării şi ordonării sarcinilor cognitive, celor acţionale/operaţionale şi

atitudinale.

Cu titlu de exemplificare, în faţa elevilor se pot propune sarcini, de tipul

celor de domeniul cognitiv:

��informare, accesare, colectare de informaţii din mai multe surse;

��prelucrare a informaţiei; construcţie a cunoştinţelor noi; realizări de analize

critice, de sinteze, de analogii; de structurare logică a ideilor; de redare, elaborare,

formulare de argumentaţii;transformare a informaţiei în reprezentări grafice;

raportări critice la realitate;

��reactivare sau evocare a cunoştinţelor anterioare, necesare învăţării noi;

��retenţie, memorizare;

��căutare de răspunsuri deschise formulate în timpul lecţiei;

��identificare de probleme în cadrul subiectului explorat şi de găsire de soluţii

pentru acestea;

��exersare a abilităţii de rezolvare de probleme;

122

��explorare a realităţii, de investigaţie, căutare, descoperire, formulare de

ipoteze, experimentare, realizare de studii de caz;

��înţelegere şi interpretare;

��construcţie a sensului şi atribuire de semnificaţii;

��exersare a unor abilităţi transferabile, de învăţare interdisciplinară, de

extrapolare;

��exersare a dezvoltării unor abilităţi intelectuale etc.

Din domeniul activităţii practice–aplicative, pot să fie solicitate sarcini de:

��exersare a aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice în contexte noi,practice, în

rezolvarea unor probleme aplicative;

��învăţare pe bază de proiecte simple; de creaţie a unor produse ale învăţării,

care încorporează elemente de originalitate;

��exersare a unor abilităţi transformabile, de creaţie; de imaginare a unei

evoluţii, a unor noi trasee, a unor noi modalităţi de lucru;

��exersare a abilităţilor tehnice de utilizare a TIC;

��exersare a formării unor capacităţi practice, deprinderi,

priceperi,comportamente etc.

Din domeniul manifestării atitudinale, pot să fie solicitate sarcini de:

��evaluare, interpretare, judecare a unei situaţii, eveniment, fapt, proces,

activităţi;

��monitorizare a propriilor nevoi de învăţare, a demersului propriu de învăţare,

a propriilor rezultate şi reuşite;

��autocunoaştere şi reconstrucţie a demersului propriu de învăţare;

��obţinere a feedback-ului personal şi autoreglare a activităţii proprii;

��demonstrare a angajamentului faţă de învăţare;

��adoptare de decizii etc.

Modul de formulare a sarcinilor. Calitatea sarcinilor.

123

Formularea sarcinilor de lucru în clasă, la lecţie ori pentru acasă presupune

respectarea unor criterii de calitate şi anume:

��În primul rând este necesară conectarea sarcinii de învăţare la exigenţele

curriculumului, asigurarea coerenţei cu toate celelalte componente principale ale

procesului de învăţământ (obiective, exigenţe ale programei, ale conţinuturilor date,

metodele de predare/învăţare, formele de organizare al activităţii, context şi criteriile

de evaluare);

��Important este, apoi, ca sarcinile să fie fezabile, compatibile cu posibilităţile

reale de cunoaştere şi de acţiune ale subiecţilor, să fie pe măsura potenţialului lor

psihic şi fizic;

��Să aibă o evidentă notă de relevanţă, de autenticitate, în sensul exprimării

nevoilor şi intereselor de cunoaştere şi acţiune ale elevilor, să fie relevante pentru

experienţa lor anterioară de cunoaştere şi de viaţă; sarcinile de lucru trebuie mai ales

să antreneze nivele superioare de activitate intelectuală, să atingă un nivel elevat de

provocare cognitivă, de gândire creativă, de gândire critică; a unor procese cognitive

care să depăşească simpla înţelegere şi reţinere a informaţiei:

��Să suscite operaţii cognitive de care depinde profunzimea prelucrării

informaţiei: analize originale, conexiuni inedite, evaluări/aprecieri critice, structurări

ingenioase ale cunoştinţelor/ideilor, argumentaţii convingătoare în susţinerea

punctelor de vedere personale, a unor opinii, atitudini;

��Să solicite sinteze de informaţii provenite din surse diferite;

��Să susţină înţelegerea cunoştinţelor şi interpretări ale acestora din perspective

diferite, să promoveze abordările multidisciplinare si interdisciplinare;

��Să fie provocatoare, incitante, să îndemne la investigaţii, la căutări de

răspunsuri, de soluţii; să stimuleze exersarea capacităţii rezolutive, exersarea

aplicabilităţii cunoştinţelor, exersarea abilităţilor transferabile şi a celor

transformaţionale;

��Să fie formulate într-o manieră motivantă pentru a asigura o implicare

emoţională şi cognitivă a celor care învaţă (prin formulare de întrebări motivante,

includere a unor elemente de surpriză etc.);

��Să fie sustenabile prin resursele materiale şi resursele informaţionale avute la

îndemână; asocierea sarcinii cu resursele TIC trebuie să fie cât mai clară;

124

��Să favorizeze implicarea cu uşurinţă a elevului în sarcină şi asumarea

răspunderii acestuia pentru reuşita/nereuşita învăţării;

��Să inducă înclinaţie spre învăţarea împreună cu ceilalţi, spre învăţarea prin

cooperare sau colaborare s. a.

V. 6, EVALUAREA

In acest capitol al demersului nostru metodic , am ales sa prezentam cateva

exemple concrete, legate de secvente ale unor lectii apropiate de tematica cursului de

istorie locala/zonala,evaluare facuta . intr-un stil nou, cu ajutorul TIC.

Profesorul îşi exercită rolul de evaluator al aplicaţiei TIC realizată de către elevi,

pe baza unor criterii de evaluare clare şi obiective:

��validitatea ( corectitudinea informatiilor istorice,gradul în care aplicaţia TIC este

adecvată temei abordate);

��structura prezentării aplicaţiei TIC;

��calitatea argumentelor şi a informaţiilor prezentate;

��claritatea explicaţiilor;

��nivelul de complexitate al instrumentelor TIC folosite;

��pertinenţa răspunsurilor la întrebările elevilor şi profesorului enunţate în analiza

critică a aplicaţiei TIC.

Toate criteriile de evaluare trebuie să fie cunoscute de la început de către elevi.

Evaluarea activităţii de grup a elevilor se poate face prin acordarea unui calificativ /

notă echipei.

Avantaje:

a) Profesorul evaluează produsul final al activităţii echipei;

125

b) Membrii echipei au obligaţii şi responsabilităţi comune, ceea ce duce la

consolidarea spiritului de asociere;

c) Membrii echipei trebuie să coopereze şi să negocieze între ei pentru realizarea

produsului final, ceea ce duce la dezvoltarea abilităţilor de asociere.

Dezavantaj:

Profesorul nu evaluează în mod direct contribuţia fiecărui elev la realizarea

produsului final al echipei. Soluţia este ca profesorul să ceară echipei o structură a

activităţii şi contribuţiei fiecărui elev la activitatea echipei.

APLICAŢII TIC ÎN LECŢII DE ISTORIE PENTRU GIMNAZIU

(CLASELE V-VIII

Clasa a V-a – Exemplul 1

Unitatea de învăţare: Introducere în studiul istoriei

Conţinut: Omul şi mediul

Competenţa specifică:

Identificare şi clasificarea surselor istorice folosind instrumentele aplicaţiei Paint.

Organizarea şi descrierea activităţii:

Profesorul împarte elevii în grupe de câte 4 şi oferă fiecărei grupe câte un fişier

creat în aplicaţia Paint, care reprezintă izvoare istorice scrise şi izvoare istorice

nescrise (imagini sau termeni). Elevii primesc ca sarcină de lucru să marcheze cu

ajutorul unor instrumente ale aplicaţiei Paint zonele din imagine care corespund

izvoarelor istorice scrise şi respectiv nescrise. La sfârşitul activităţii câte un elev din

fiecare grupă prezintă clasei rezultatul, apoi elevii realizează cu ajutorul aplicaţiei

Paint o clasificare a tuturor izvoarelor întâlnite.

Timp de lucru: 20 minute (5 minute – identificarea izvoarelor istorice în echipă; 5

minute – prezentarea rezultatelor pe echipă; 10 minute – clasificarea tuturor

izvoarelor istorice).

Sugestii metodologice:

Profesorul recomandă elevilor ce instrumente ale aplicaţiei Paint să folosească

(exemplu: se poate utiliza instrumentul de forma Oval şi culoarea roşu pentru a

marca izvoarele scrise şi culoarea albastru pentru izvoarele nescrise). Pentru

clasificarea generală se poate împărţi suprafaţa de lucru în două, prin trasarea unei

126

linii verticale, apoi se poziţionează (folosind instrumentele de selectare, respectiv

decupare a imaginilor) toţi termenii (imaginile) corespunzători izvoarelor scrise în

dreapta liniei verticale şi termenii (imaginile) corespunzători izvoarelor nescrise în

stânga liniei verticale.

Metode şi tehnici didactice brainstorming, turul galeriei

Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, aplicaţia Paint

Evaluarea activităţii:

Activitate Punctaj

Identificarea corectă a izvoarelor

istorice

40 puncte

Marcarea zonelor din imagine care

corespund izvoarelor istorice scrise şi

respectiv nescrise, fără respectarea

caracteristicilor recomandate

10 puncte

Respectarea caracteristicilor de

marcare recomandate

30 puncte

Împărţirea responsabilităţilor în

echipă

10 puncte

Punctaj din oficiu 10 puncte

Total 100 puncte

Marcarea cu ajutorul instrumentului de forma Oval al aplicaţiei Paint a zonelor

de imagine corespunzătoare izvoarelor istorice scrise (roşu), respectiv nescrise

(albastru)

127

Clasificarea tuturor izvoarelor istorice

128

Clasa a VI-a – Exemplul 2

Unitatea de învăţare: Societatea feudală

Conţinutul: Societatea medievala în Europa si in Tarile Romane

Competenţa specifică:

Descrierea unui fapt istoric din Evul Mediu pe baza informaţiilor din surse istorice

de pe Internet, utilizând procesorul de texte Microsoft Word sau aplicaţia de

prezentarea PowerPoint.

Organizarea şi descrierea activităţii:

Grupele de elevi realizează un document în Microsoft Word sau o prezentare în

Microsoft PowerPoint despre anumite aspecte ale societăţii medievale (stări sociale,

ierarhie feudală, domeniu feudal etc), stabilite de profesor, căutând informaţii de

Internet, accesând site-uri recomandate de profesor. Profesorul stabileşte

dimensiunea documentului (număr de pagini) sau a prezentării (număr de slide-uri).

De asemenea, profesorul prezintă legislaţia în vigoare, cu privire la drepturile de

autor, cerând elevilor să o respecte. Elevii vor da pentru fiecare informaţie sau

imagine adresa paginii web sub forma unei bibliografii.

Grupele de elevi prezintă tema în faţa clasei în maxim 5 minute/echipă. Toţi elevii

completează fişe de lucru referitoare la societatea medievală, primite de la începutul

activităţii, realizându-se astfel un tur al galeriei.

Timp de lucru: o săptămână şi 30 minute pentru prezentare

Sugestii metodologice: Această sarcină de lucru pentru elevi se poate da înainte de

predarea lecţiei despre societatea medievală şi se poate folosi şi metoda Ştiu/Vreau să

ştiu/Am învăţat. Grupele de elevi au aflat, prin propria investigaţie, informaţii despre

un anumit aspect al societăţii medievale şi vor să afle informaţii despre celelalte

aspecte. Acestea sunt învăţate din prezentările celorlalte grupe.

Metode şi tehnici didactice se folosesc investigaţia, turul galeriei, Ştiu/Vreau să

ştiu/Am învăţat.

Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, Internet, procesorul de texte

Microsoft Word sau aplicaţia de prezentare Microsoft PowerPoint.

Evaluarea activităţii:

Activitate Punctaj

Selectarea şi descărcarea de pe 20 puncte

129

Internet a unor informaţii şi imagini

elocvente pentru realizarea temei

Respectarea limitei de spaţiu 10 puncte

Creativitatea în realizarea temei 10 puncte

Realizarea bibliografiei 10 puncte

Claritatea prezentării 10 puncte

Împărţirea responsabilităţilor în

echipă

10 puncte

Realizarea fişei de lucru finale 20 puncte

Punctaj din oficiu 10 puncte

Total 100 puncte

Prezentarea unui aspect al societăţii medievale prin utilizarea aplicaţiei de prezentare

Microsoft PowerPoint sauMicrosoft Word

Clasa a VI-a – Exemplul 3

130

Unitatea de învăţare: Cultura şi societatea în Evul Mediu

Conţinuturi: Literatura medievală. Arhitectura medievală

Competenţa specifică:

Realizarea în echipă prin asumarea unor responsabilităţi şi cunoaşterea normelor

privind drepturile de autor, a unui proiect prin folosirea aplicaţia de machetare din

pachetul Office, Microsoft Publisher şi a Internetului.

Organizarea şi descrierea activităţii:

Profesorul împarte clasa de elevi în grupe de 5-6 elevi, iar aceştia primesc ca sarcină

de lucru alcătuirea în echipă a unei mape istorice, utilizând şabloane din aplicaţia de

machetare Microsoft Publisher, care va conţine informaţii şi imagini descărcate de pe

Internet, accesând site-uri recomandate de profesor despre literatura, respectiv

arhitectura medievală, în diferite spaţii istorice. Produsele finale sunt prezentate de

gruplee de elevi, în cel mult 10 minute pentru fiecare grupă.

Timp de lucru: o săptămână şi 50 minute pentru prezentare

Sugestii metodologice: Profesorul indică elevilor adrese ale site-urilor de unde se

pot descărca imagini şi informaţii despre tema proiectului (structură, dimensiune,

număr maxim/minim de imagini descărcate de pe Internet). De asemenea, profesorul

prezintă legislaţia în vigoare, cu privire la drepturile de autor, cerând elevilor să o

respecte. Elevii vor da pentru fiecare informaţie sau imagine adresa paginii web sub

forma unei bibliografii.

Metode şi tehnici didactice proiectul, investigaţia, brainstorming

Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, Internet, aplicaţia Microsoft

Publisher

Evaluarea activităţii:

Activitate Punctaj

Selectarea şi descărcarea de pe

Internet a unor informaţii şi imagini

elocvente pentru realizarea temei

20 puncte

Respectarea structurii proiectului 10 puncte

Respectarea limitei de spaţiu 10 puncte

Încadrarea în numărul de imagini

permis

10 puncte

131

Creativitatea în realizarea temei 10 puncte

Realizarea bibliografiei 10 puncte

Claritatea prezentării 10 puncte

Împărţirea responsabilităţilor în

echipă

10 puncte

Punctaj din oficiu 10 puncte

Total 100 puncte

Realizarea unei mape istorice prin utilizarea aplicaţiei Microsoft Publisher

Clasa a VIII-a – Exemplul 4

132

Unitatea de învăţare: România între democraţie şi autoritarism

Conţinutul: Monarhia şi partidele politice

Competenţa specifică:

Compararea informaţiilor din surse aflate pe Internet, referitoare la un aspect al

civilizaţiei româneşti în Epoca Modernă şi în secolul al XX-lea, în vederea

cunoaşterii unor puncte de vedere diferite.

Organizarea şi descrierea activităţii:

Elevii trebuie sa completeze cel puţin cinci fişe cu informaţii obţinute de pe diverse

site-uri recomandate despre câte un personaj istoric din epoca interbelică. Fişele de

personaj alcătuiesc portofoliul elevului pentru evaluarea unităţii de învăţare.

Portofoliile, în format electronic, se postează pe pagina web a clasei, rezultând o

bază de documentare pentru toţi elevii clasei. Fiecare elev va formula un punct de

vedere, folosind argumente istorice, referitor la activitatea/faptele a unui număr de

trei personaje istorice din baza de date formată astfel.

Fiecare elev trebuie să scrie o scrisoare, folosind procesorul de texte Microsoft Word,

către unul din personajele studiate, prin care să-şi exprime opinia referitor la

activitatea acestuia. Scrisoarea este postată pe pagina web a clasei.

Timp de lucru: o săptămână (cinci zile pentru realizarea şi postarea portofoliilor şi

două pentru tehnoredactarea şi postarea scrisorii).

Sugestii metodologice: Profesorul dă indicaţii asupra bibliografiei pe care elevii o

folosesc şi recomandă adrese ale site-urilor pentru surse suplimentare. Totodată,

atrage atenţia asupra conduitei la postarea comentariilor pe pagina web a clasei.

Pentru tehnoredactarea scrisorii, profesorul cere elevilor să respecte caracteristicile

unei scrisori (formule de adresare: încheiere, structură), dimensiunea marginilor

paginii, numărul de cuvinte, caracteristicile fontului, identarea paragrafelor.

Metode şi tehnici didactice investigaţia, portofoliul, turul galeriei

Instrumente TIC necesare în activitate: Internet; pagina web a clasei; procesorul

de texte Microsoft Word.

Evaluarea activităţii:

Activitate Punctaj

Selectarea informaţiilor pentru

realizarea fişei de personaj

10 puncte

Redactarea fişelor cu ajutorul 5x7 puncte

133

procesorului de texte – Microsoft

Word

Postarea portofoliului pe pagina web a

clasei

5 puncte

Pertinenţa şi argumentarea istorică a

opiniei formulate în scrisoarea către

personajul istoric

15 puncte

Respectarea normelor de redactare a

unei scrisori

5 puncte

Respectarea caracteristicilor de

tehnoredactare a textului şi aşezarea

în pagină

5 puncte

Postarea scrisorii pe pagina web a

clasei

5 puncte

Respectarea limitei de timp -

portofoliu

5 puncte

Respectarea limitei de timp - scrisoare 5 puncte

Punctaj din oficiu 10 puncte

Total 100 puncte

FIŞĂ DE PERSONAJ DIN PERIOADA INTERBELICĂ

Nume: Majestatea Sa Ferdinand I, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von

Hohenzollern-Sigmaringen

A trăit între: 24 august 1865- 20 iulie 1927

Funcţia/profesia: Rege al României, Principe al României, Principe de

Hohenzollern-Sigmaringen.

134

Pentru ce este cunoscut?

A condus România în timpul participării ţării noastre la Primul Război Mondial;

În timpul său au fost înfăptuite: Marea Unire, votul universal, reforma agrară,

Constituţia din 1923 etc.

I s-a reproşat influenţa exercitată asupra sa de către Ionel Brătianu, liderul Partidului

Naţional Liberal.

Cum a influenţat cursul istoriei?

Societatea românească a păşit pe calea democraţiei. Este primul rege al tuturor

românilor.

De ce am ales acest personaj istoric?

L-am ales pe regele Ferdinand I pentru că …….

Enumeră site-urile consultate:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei

135

CONCLUZII

Finalizarea acestui studiu monografic, completat de o lucrare metodica,

prin care analizez oportunitatea unui curs de istorie locala/zonala, reprezinta un mic

pas pe calea cunoasterii trecutului comunitatii in care profesez.

In etapa documentarii si strangerii informatiei necesare redactarii lucrarii, am

constientizat pe de o parte , importanta demersului stiintific, dar si lipsa sau lacunele

din unele domenii , oferite de documentele cercetate. De aceea, consider ca aceasta

monografie este una perfectibila in timp, sarcina pe care mi-o asum.

.Pe de alta parte, consider ca aceasta lucrare si-a atins scopul pe care mi l-amm

propus la inceputul realizarii ei, acela de a stabili o baza stiintifica necesara unei

monografii, si de a intocmi o baza, un punct de pornire, pentru realizarea unui curs

de istorie locala, care sa fie predat in cadrul scolii din comuna Recea.

În planul de învăţământ, Istoria României deţine un loc important şi constituie

un criteriu esenţial în aprecierea măsurii în care şcoala este orientată în spiritul

modern şi răspunde cerinţelor actuale şi de perspectivă ale dezvoltării personalităţii

tinerilor. Prin prezenta lucrare susţinem necesitatea extinderii prezentului curriculum

de istorie, adăugând o flexibilitate numărului de ore, astfel încât în plus faţă de

trunchiul comun, fiecare profesor de istorie să aiba posibilitatea alocării unui număr

de ore în scopul studierii istoriei locale. Cercetarea istoriei locale împreună cu elevii

permite îmbogăţirea şi armonizarea bagajului de cunoştinţe, de aceea considerăm ca

fiind necesară constituirea unei discipline opţionale la clasele V-VIII, « Istorie

locală », care să faciliteze atât învăţarea cât şi cercertarea elementelor de bază

referitoare la mediu istoric local.

Adaptarea la cerinţele societăţii bazate pe cunoaştere, solicită profesorilor să

regândească parcursul educaţional al tinerilor de azi, permiţându-le acestora să

exploreze noul, să rezolve probleme prin intermediul propriilor activităţi de

cercetare/investigare, să relaţioneze cu ceilalţi în diferite medii culturale şi sociale, să

exprime opinii/ păreri argumentate.

În zilele noastre oferta educaţionala are rolul de a pune în valoare instituţiile

şcolare, de a veni în întâmpinarea elevului, de a aduce un element de noutate, de a face

136

şcolile să se diferenţieze între ele, de a fi mai atractive, de ai face pe copii şi părinţi să

înţeleagă că ele reprezintă cea mai bună variantă.

Ca profesori de istorie suntem nevoiţi deseori să facem apel la fapte ale istoriei

locale, pentru ca prin exemplul concret al consecinţelor unui eveniment sau proces

istoric, să putem generaliza, fără riscul de a ignora particularităţile. De aceea insistăm

asupra importanţei cunoaşterii istoriei locale şi studiul ei la clasele gimnaziale, în

cadrul orelor de istorie, sau separat ca materie opţională.

137

BIBLIOGRAFIE

. IZVOARE ISTORICE

1. Anonymus – Cronica notarului Anonymus. Faptele ungurilor (traducere de pe

fotocopia

originalului de la Viena), Paul Lazăr Tonciulescu, Bucureşti, ed. Miracol, 1996;

2. (Anonymus – Faptele ungurilor (Gesta Hungarorum), în G.Popa-Lisseanu, Izvoarele

istoriei Românilor, I, Bucureşti, 1934;)

3. Arhiva RAR – Inst.V.P. – Arhiva Repertoriului Arheologic al României a Institutului

de Arheologie “Vasile Pârvan”, index de locuiri digitalizat realizat de C.I.M.E.C. pentru

judeţul Maramureş şi Sălaj

4Conscriptia nobililor de pe domeniul Chioar din 1651, la Arhiva Maghiara de Stat,

Budapesta, Fond Conventul de Cluj Manastur, Urbarii,f.410-490

5. DC – Dio Cassius, Istoria Romana, III, Bucureşti, 1985;

6 Iordanes – Getica, Iordanes, Getica, Despre originea şi faptele geţilor, editura

Miracol,Bucureşti, 2001;

7 Izvoare I – Izvoare privind Istoria României, I, Bucureşti, 1964;

8 Orac. Sybil – Oracolele Sibiline XII, 180- în Izvoare I, p.705, nota 198;

9.Urbariul satelor Lapusel si altele,1 feb.1614,la Arhivele de Stat Maghiare, Budapesta,

Urbarii si Conscriptii,(E156),fasc.16,nr.19,f.34-37

10.Urbariul domeniului Chioar,1691, in Arhiva Fiscala Transilvana,DVII,fasc.478E, la

Arhivele Statului Budapesta,Urbariul posesiunilor fiscale din Districtul

Chioar,1694,1696, in Fond Teleki de Satulung, nr.75,la Dir. Cluj a Arhivelor Nationale.

LUCRARI GENERALE

1. Albu N.-Istoria scolilor romanesti din Transilvania intre1800 si 1867,Bucuresti,1971

2. Albu N.-Istoria invatamantului din Transilvaniapana la 1800,Editura Tipografiei

Lumina, Blaj ,1994

3. Bader 1978 – T.Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, cultura

pretracică şi tracică, Bucureşti, 1978;

4 Bănăţeanu 1969 – Tancred Bănăţeanu, Arta populară din nordul Transilvaniei,

BaiaMare, 1969;

5 . Bichir 1997 – Gh.Bichir, Die freien Daker imm Norden Dakiens. Dacii liberi din

nordul provinciei Dacia, în Acta MP, Zalău, XXI, 1997, p.785-800;

138

6 Bobînă 2009 – B.Bobînă, Stadiul actual al cercetărilor arheologice privind neoliticul

din nord-vestul României (judeţul Maramureş), în Marmaţia 9/1, 2009, p.7-21;

7.Câmpeanu, Remus Elitele româneşti din Transilvania veacului XVIII, ed. Presa

Universitară Clujană, Cluj 2008

8. Chirilă, Socolan 1971 – E.Chirilă, A.Socolan, Tezaure şi descoperiri monetare din

colecţia muzeului judeţean Maramureş, Baia Mare, 1971;

9 . Ciocan 2006 – Janeta Ciocan, Portul popular din Ţara Chioarului, Baia Mare,

2006;

10. Cosma 2000 – Fortificaţii din sec. X-XI din vestul şi nord-vestul României.

Consideraţii privind studiul actual al cercetărilor, Acta MP, XXIII, 2000, Vol.I, p.453-

498;

11. Cosma 2002 – C.Cosma, Vestul şi nord-vestul României în sec. VIII-X d.Hr., Cluj

Napoca, 2002;

12. Cosma 2004 – C. Cosma, Centru politic şi periferie. Statutul poltic al vestului şi

NV României în sec. IX-X d.Hr, în Centru şi Periferie, Bistriţa, 2004, p.94-111;

13. Csoma Gh.-Baia mare,670,Suprema Tarie a orasuluiEditura Helvetica,Baia

Mare,1999

14. Csoma Gh.-Baia mare,670,Veacuri peste timp,Editura Helvetica, Baia Mare, 2000

15. Daicoviciu 1968 a – C.Daicoviciu, Romanizarea Daciei, în Apulum 7, 1968, p.261-

271;

16. Daicoviciu 1968 b – C.Daicoviciu, Originea poporului roman după cele mai noi

cercetări, în Unitate şi continuitate în istoria poporului roman sub redacţia

prof.univ.D.Berciu,Bucureşti, 1968;

17. Daicoviciu C. 1970 – C.Daicoviciu, Dacica, Cluj Napoca, 1970;

18. Diaconu 1986 – Gh.Diaconu, Dacii din nord-vest în epoca romană. Carpii în

interiorul arcului carpatic, în SCIVA, 37, 1986, p.296-308;

19. Dumitraşcu 1977 – S.Dumitraşcu, Dacii liberi din vestul şi nord-vestul României

(sec. IIIV e.n.), în Crisia, VII, 1977, p.65-76;

20. Dumitraşcu 1978 a – S.Dumitraşcu, Ceramica românească descoperită în Crişana

(sec.VIII-XI) în Crisia, 8, 1978, p.51-111;

21.. Dumitraşcu 1993 – S.Dumitraşcu, Dacia apuseană; Teritoriul dacilor liberi din

vestul şi nord-vestul României în vremea Daciei romane, Oradea, 1993;

139

22.. Dumitraşcu, Sfrengeu 2006 – S.Dumitraşcu, Fl.Sfrengeu, Relaţiile interetnice în

Dacia Occidentală în secolele IV-VI, în Relaţii interetnice în spaţiul românesc.

Populaţii şi grupuri entice (sec.II î.Hr.-V d.Hr), coordonatori I.M.Ţiplic, S.I.Purece,

Bibliotheca Septemcastensis XXI, Alba Iulia, 2006, p.195-217;

23. Enciclopedia 1994-2000 – Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei vechi a României

(coord.C.Preda), vol.I-III, 1994-2000, vol.I 1994, vol.II 1996, vol.III 2000;

24. Filipaşcu 1997 – A.Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Baia Mare, 1997;

25.. Gindele 2000-2004 – R.Gindele, Probleme privind ceramica dacică şi germanică

din aşezările din nord-vestul României, în St.Com.SM, XVII-XXI/I, 2000-2004, p.71-

88;

26. Gindele 2005 – Studiul cercetărilor din epoca romană şi prima epocă a migraţiilor

din Bazinul Tisei Superioare, în St.ComSM, Satu Mare, XXII/I, 2005, p.117-148;

27. Glodariu 1982 – I.Glodariu, Sistemul defensive al statului dac şi întinderea

provinciei Dacia, în Acta Musei Napocensis, 19, 1982, p.23-38;

28. Gudea 1999-2000 – N.Gudea, Noţiunea de limes: frontieră sau concepţie de

apărare? Câteva reflecţii în legătură cu o carte recent apărută, în Eph.Nap.,IX-X, 1999-

2000,p.209-230;

29. Han, Nicoleta Ţara Chioarului, Viaţa bisericească şi naţională între 1848-

1918, Teză de doctorat, UBB Cluj Napoca 2011

30. Horedt 1958 – K.Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII,

Bucureşti, 1958;

31. Hossu 1984 – V.Hossu, Voievozii din Chioar în secolele XIV şi XV, în Acta MP,

VIII,1984, p.257-264;

32 Hossu 1985 a – V.Hossu, Începuturile “Cetăţii de piatră” (Chioar) din pădurea

Sălajului,în Acta MP, IX, 1985, p.279-284;

33. Hossu 1985 b – V.Hossu, Constituirea domeniului “Cetăţii de piatră”(Chioar) şi

raporturile sale cu “pădurile” Sălaj, Finteuş, Chechiş şi Asdud, în Acta MP, 1985,

p.285-292;

34. Hossu 1986 – V.Hossu, Penetraţia feudal maghiară în regiunea dintre Someş şi M-

ţii Gutâi, în Acta MP, X, 1986, p.217-222;

35. Hossu 2003 – V.Hossu, Nobilimea Chioarului, Baia Mare, 2003;

Hossu V.-Elita Chioarului,Editura Napoca Star,Cluj Napoca2011

Hossu V. –Maramures-pecete de tara,Cluj Napoca, 1998

140

36. Iosipescu 1979-1981 – S.Iosipescu, Constatări de istorie militară medieval în

bazinulSomeşului mijlociu, în Marmaţia 5-6, 1979-1981, p.162-166;

37. Iosipescu 2000 – S.Iosipescu, Ţări româneşti medieval: Lăpuş şi Chioar, în Pro

Unione,III, nr.1-2 (5-6), 2000, p.9-12;

38. Iosipescu et alii 1979 – S.Iosipescu, V.Ursu, T.Ursu şi colaboratorii, Raport

preliminar decercetare arheologică la Cetatea Chioar, în MCA, XIII, 1979, p.337-340;

39. Iosipescu et alii 1983 – S.Iosipescu, V.Ursu, T.Ursu şi colaboratorii,

Cercetărilearheologice la Cetatea de Piatră (Chioar), în MCA, XX,1983, p.474-483;

40 Istoria României 1960-1961 – Istoria României vol.I-II, 1960-1961;

41 Istoria Românilor 2001 – Istoria Românilor, vol.II Daco-romani,

romanici,alogeni,Bucureşti, 2001;

42.. Kacsó 1972 – C. Kacsó, Contribuţii la problema începuturilor epocii bronzului în

nordvestulRomâniei, în Studii şi cercetări de istorie veche, 23, 1972, p.31-44;

43. Kacsó 1977 – C.Kacsó, Contribuţii la cunoaşterea metalurgiei cuprului şi

bronzului în nord-vestul României, în Apulum, 15, 1977, p.131-154;

44. Kacsó 1980 – C.Kacsó, Descoperiri din epoca bronzului în depresiunea Sălajului,

în Acta Musei Porolissensis, 4, 1980, p.38-46;

45. Kacsó 2003 a – C.Kacsó, Contribuţii la topografia arheologica a Depresiunii

Lapuşului.Descoperirile de la Suciu de Sus şi împrejurimi, în Revista Bistriţei 17,

2003, p.45-54;

46.. Kacsó 2003 b – C.Kacsó, Noi descoperiri Suciu de Sus şi Lăpuş în nordul

Transilvaniei,în Marmaţia 7/1, 2003, p.105-181;

47. Kacsó 2003 c – C.Kacsó, Descoperiri arheologice şi numismatice în zona Şişeşti

Vatră Străbună, ed. I, 17.08.2002, Baia Mare, 2003, p.56-61;

48. Kacsó 2004 a – C.Kacsó, Mărturii arheologice, Baia Mare 2004;

49. Kacsó 2004 b – C.Kacsó, Pledoarie pentru un corpus al descoperirilor de metale din

epoca bronzului în nordul Transilvaniei, în centru şi periferie – Lucrările

colocviuluinaţional Bistriţa, 2004, Cluj-Napoca, p.17-21;

50. Kacsó 2005 – C.Kacsó, Expoziţia “Comori ale epocii bronzului din nordul

Transilvaniei”la Muzeul de Arheologie şi Istorie din Baia Mare, în Marmaţia 8/1, 2005,

p.421-451;

51. Kacsó 2007 – C.Kacsó, Descoperiri de bronzuri din nordul Transilvaniei (I).

Colecţia Ferenc Floth, Baia Mare, 2007;

141

52.Ceramică ştampilată din regiunea Tisei Superioare, în Acta MP, Zalău, XXI, 1997,

p.801-832;

53. Lazin 1995 – Gh.Lazin, O categorie aparte a ceramicii din sec. III-IV d. Hr.

Descoperită în nord-vestul României, în Revista Bistriţei, IX, 1995, p.145-148;

54. Macrea 1964 – M.Macrea, Dacii liberi în epoca romană, în Apulum VII, 1,

1964,p.171-200;

55.. Macrea 1969 – M.Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969;

56. Madgearu 1996 – Al.Madgearu, “Gesta Hungarorum” despre prima pătrundere a

ungurilor în Banat, în Revista istorică, VII, nr.1-2, p.5-22, 1996;

57.. Madgearu 2001 – Al.Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, ClujNapoca,

2001;

58.. Matei, Stanciu 2000 – Al.V.Matei, I.Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec.II-

IVd.Hr.) în spaţiul nord-vestic al României, Zalău-Cluj-Napoca 2000;

;

59. Mihalyi 1900 – I.Mihalyi de Apşa, Diplome maramureşene din secolele XIV-

XV,Sighetul Marmaţiei, 1900;

60. Mihali N.-Scoala in Maramures, istorii si portrete,Editura Casei corpului Didactic,

,,Maria Montesori,Baia Mare,2012;

61. Opreanu 1994 a – C.H.Opreanu, Misiunile beneficiarilor consulari pe limes-ul de

nord al Daciei în secolul al III-lea d.Hr., în Acta MN, 31, 1994, p.69-78;

62. Opreanu 1994 b – C.H.Opreanu, Neamurile barbare de la frontierele Daciei romane

şi relaţiile lor politico-diplomatice cu Imperiul, în Eph.Nap., 4, 1994, Cluj Napoca,

p.193-220;

63 Opreanu 1998 – C.H.Opreanu, Criza militară şi politică de la Dunărea de jos din

anii 117-119 d.Hr. Urmări asupra relaţiilor dintre Dacia şi Lumea barbară, în

Eph.Nap.,VIII, 1998, p.61-80;

64. Opreanu 2002 – C.Opreanu, Sfârşitul culturii Sântana de Mureş în Transilvania:

cultura “Sfântu Gheorghe” sau orizontul Post-Cerneahovian, în EphNap. XII, 2002,

p.171-181;

65. Pârvan 1982 – V.Pârvan, Getica, o protoistorie a Daciei (reeditată de

RaduFlorescu), Bucureşti, 1982;

66. Pascu 1971-1989 – Şt.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj-Napoca, vol.I-

IV;1971-1989;

142

67.Paun, Stefan - Didactica istoriei, Ed. Universităţii Bucureşti, Bucuresti 2007

68. Platon, Gheorghe - Necesitatea şi demnitatea istoriei, ed. Timpul, Iaşi 1984

69.Postolache, Nicolae - Didactica Istoriei, ed. Fundaţiei „Romînia de mâine”,

Bucureşti 2008

70. Pop D. 2005 – D.Pop, Câteva consideraţii privind stadiul cercetării culturii Suciude

Sus şi a grupului Lăpuş, în Studii şi comunicări Satu Mare, 22/1, 2005, p.61-92;

;

71.. Popa 1970 – R.Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970;

72. Posea et alii 1980 – Gr.Posea, C.Moldovan, A.Posea, Judeţul Maramureş, încolecţia

Judeţele Patriei, Bucureşti, 1980;

73.. Preda 1973 – C.Preda, Monedele geto-dacilor, Bucureşti, 1973;

74. Prodan 1968 – D.Prodan, Iobăgia în Transilvania în sec. al XVI-lea, II,

Bucureşti,1968 (despre relaţiile feudale);

75.. Stanciu 1992 – I.Stanciu, Descoperiri din a doua jumătate a mileniului I în. Hr. Şi

mileniul I d.Hr. în judeţul Maramureş, în Ephemeris Napocensis, 2, 1992, p.169-191;

76. Stanciu 1994 – I.Stanciu, Aşezarea prefeudală de la Lăpuşel,

jud.Maramureş(Cercetările arheologice din anii 1992, 1993), în Eph.Nap. IV, 1994,

Cluj Napoca, p.267-322;

77. Stanciu 1994-1995 – I.Stanciu, Prezenţă romană în Depresiunea Baia Mare?, în

St.Com.SM, 11-12, 1994-1995, p.41-44;

78. Stanciu 1995 – Stanciu I., Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul

mijlociu şi inferior al râului Someş, în Eph.Nap., V, 1995, p.139-226;

79. Stanciu 1997 – I.Stanciu, Date şi observaţii cu privire la epoca migraţiilor în

spaţiul nord-vestic al României, în Eph.Nap., VII, 1997, p.167-209;

80. Stanciu 2000 b – I.Stanciu, Despre ceramica medievală timpurie de uz

comun,lucrată la roata rapidă în aşezările de pe teritoriul României (secolele VIII-X),

înArheologia Medievală, III, 2000, p.127-191;

81. Stanciu 2001 a – I.Stanciu, Cercetarea arheologică a epocii migraţiilor şi perioadei

de început a epocii medievale timpurii (sec. V-IX d.Hr.) în teritoriul nord-vestic al

României, în C.Cosma, D.Tamba, A.Rustoiu (ed.), Studia Archaeologica et Historiea

Nicolao Gudea dedicata, Omagiul profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani,

Bibl.Mus.Por.4, Zalău, 2001, p.479-498;

143

82. Stanciu 2001 b – I.Stanciu, Slavii timpurii în cercetarea arheologică românească,în

Eph.Nap., XI, Cluj Napoca, 2001, p.105-143;

83 .Stanciu 2002 – I.Stanciu, Gepizii, avarii şi slavii timpurii (sec.V-VII d.Hr) în

spaţiul vestic şi nord-vestic al României, în Eph.Nap., XII, 2002, p.203-236;

84. Stanciu 2003 – I.Stanciu, Descoperiri medievale timpurii din judeţeleSatu Mareşi

Maramureş. Date noi, observaţii şi opinii referitoare la ceramica medievală timpurie

din nord-vestul României, în Marmaţia 7/1, 2003, p.249-316;

85. Stanciu 2008 – I.Stanciu, Etapa finală a epocii romane imperial şi începutul epocii

migraţiilor în Barbaricum-ul din nord-vestul României, în Eph.Nap, XVIII, 2008,

p.147-169;

86. Stanciu et alii 2010 – I.Stanciu responsabil, M.Ardeleanu, B.Bobînă,

R.Cardoş,D.Pop, D.Ghiman, Z.Şomcutean, Bozânta Mică, com.Recea, jud. Maramureş

Punct:Grind, în CCA – Campania 2009 (2010), Suceava, 2010, nr. 7, p.35-36;

87. Stanciu, Muntean 2006-2007 – I.Stanciu, M.Muntean, Descoperiri funerare în

mediul slavilor timpurii din nord-vestul României. Determinări antropologice şi câteva

p.89-103; observaţii din punct de vedere arheologico-istoric, în St.Com. SM, 23-24,

2006-2007/1,

p.187-197;

88. Szentgyörgy 1972 – Maria Szentgyögy, Kövár vidékének tarsadalma,

Budapest,1972 (monografia Chioarului);

89 . Tănasă, Gheorghe Metodica predării-învăţării istoriei, ed. Spiru Haret,

Iaşi 1998

90 .Tudor 1968 – D.Tudor, Oraşe, târguri, sate în Dacia Romană, Bucureşti, 1968;

91 Ursu 1978 – Ursu V., Un document inedit privind relaţiile Chioarului cu ţările

române în evul mediu, în Marmaţia 4, 1978, p.77-86;

;

92. Vlassa 1964 – N.Vlassa, Două descoperiri monetare post-aureliene în

Transilvania, SCIV, XV, 1, 1964, p.139-141;

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

1. Acta MN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca

2. Acta MP – Acta Musei Porolissens, Cluj-Napoca

3. AnnNatMusW – Annalen des Naturhistorischen Musesum in Wien

144

4. Apulum – Apulum, Acta Musei Apulensis, Alba Iulia

5. ArchÉrt – Archeologiai Értesitö, Budapesti

6. ArhMed – Arheologia Medievală

7. Banatica – Banatica ,Muzeul de istorie Caraş Severin

8. Bibl.Thrac – Bibliotheca Thracologica, Bucureşti

9.CCA – Cronica cercetărilor arheologice din România, Bucureşti

10. Crisia - Crisia, Oradea

11. Dacia – Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie, Bucureşti

12. Dacia NS - Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie,

Bucureşti,

Nouvele Serie, Bucureşti

13. EphNap – Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca

14. Marmaţia – Marmaţia, Baia Mare

15. MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti

16. Marisia – Marisia, Târgu Mureş

17. Rev. Bistriţei – Revista Bistriţei, Muzeul Judeţean Bistriţa, Bistriţa

18. Sargeţia – Sargeţia, Acta Musei Devensis, Deva

19. St.Com.SM – Studii şi comunicări Satu Mare

20. St.UnP.M – Studia Universitatis Petru Maior,Târgu Mureş

21. SCIV – Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti

22. SCIVA – Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti

23. SympThrac – Symposia Thracologica, Bucureşti

24. Thraco-Dacica – Thraco-Dacica. Academia română, Bucureşti

25. VatraCh – Vatra Chioreană

Site-uri si documente electronice

www.tarachioarului.ro

www.vatra-chioreana.ro

http://mariosolomon.tripod.com/id210.html

http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index

Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic

www.subm.ro.recea.html

145

www.ro.wikipedia.org/wiki/Lapusel,_Maramures

Curs formare profesori, integrarea TIC in procesul educational, document

electronic,2012

Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj

Napoca,2011,document electronic

Pop Mihai, Aspecte privind istoria sociala din tinutul Chioarului in epoca moderna

timpurie, lucraregrad I, Cluj Napoca, 2012,document electronic

146

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV ............................... ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.

CAPITOLUL I. GEOGRAFIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ................................... 6

I.1. LOCALIZARE…………………………………………………………….6

I.2.METEOROLOGIA CLIMA................................................................................ 7

I.3.1.CADRUL NATURAL ............................................................................................. 7

I3.2.RELIEFUL......................................................................................................8.

I.3.3.GEOMORFOLOGIA GEOLOGIA.... ..............................................8

I.3.4. HIDROGRAFIE ŞI HIDROLOGIE............................................................9

I.3.5.VEGETAŢIE................................................................................................9 .

I.3.6.FAUNA.....................................................................................................10

1.3.7.PROTECŢIA MEDIULUI - preocupare şi activitate...............................11

CAPITOLUL II CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE Error! Bookmark not

defined.

II 1CARACTERIZARE GENERALA ADMINISTRATIV-TERITORIALAError! Bookmark not de

II. 2 ETAPELE DEZVOLTARII ADMINISTRATIVE ........ Error! Bookmark not defined.

II. 3 ORGANIZARE TERITORIALA................................. Error! Bookmark not defined.

II.4 CARACTERIZARE SOCIO-DEMOGRAFICA ……………………………..14

II. 4.1 CARACTERISTICI DEMOGRAFICE .................................................................... 14

II. 4.2 MISCAREA MIGRATORIE A POPULATIEI i ....................................................... 17

II. 4.3. FORŢA DE MUNCĂ............................................................................................... 17

II.5 PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL ........................................................................... 18

CAPITOLUL III DATE PRIVIND ISTORICUL LOCALITĂŢII

................................................................................................................................. ......... 21

CAPITOLUL IV. VIAŢA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ .........................................65

IV,1 AGRICULTURA, SILVICULTURA……………………………………………65

IV.2 INDUSTRIE; CONSTRUCŢII......................................................................67

147

IV.3 . TRANSPORTURI, POŞTA, TELECOMUNICAŢII, APROVIZIONARE CU

APA POTABILĂ, ELECTRIFICARE, RADIO-TV, TV PRIN CABLU....................67

IV.4 COMERŢ, TURISM, SERVICII......................................................................69

IV.5 JUSTIŢIE ŞI STARE INFRACŢIONALĂ......................................................69

IV.6 CHELTUIELILE SI CONSUMUL POPULATIEI........................................70

IV.7 . LOCUINTE................................................................................................70

IV.8 . SĂNĂTATE................................................................................................71

IV.9 ÎNVĂŢĂMÂNT...........................................................................................71

IV.10 CULTURA, SPORT.......................................................................................82

IV.10.1.PORTUL POPULAR.................................................................................86

IV.10.2 OBICEIURI SI TRADITII..................................................................88

.IV.10.3 SPORT..................................................................................................93

CAPITOLUL V METODICA PREDARII INVATARII ISTORIEI ..................................... 95

V.1ASPECTE METODICE PRIVIND PREDAREA ISTORIEI SI A ISTORIEI

LOCALE IN GIMNAZIU ………………………………………………………... 95

V.2 PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC ........................................................ 101

V,3 RESURSE……………………………………………………………………106

V.4 METODE DE PREDARE INVATARE ........................................................................ 112

V.5 PROCEDEE.SARCINIDEINVATARE.......................................................119

V. 6, EVALUAREA........................................................................... 123

CONCLUZII ...................................................... ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.

BIBLIOGRAFIE ................................................ ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.

148

DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnatul RUS MARINEL RADU, înscris (ă) la examenul pentru obţinerea Gradului

didactic I, seria 2012-2014, specializarea _ISTORIE_, prin prezenta, certific că lucrarea metodico-

ştiinţifică cu titlul _”MONOGRAFIA COMUNEI RECEA ,MARAMURES” conducător ştiinţific

Lector dr. NEMETI SORIN este rezultatul propriilor mele activităţi de investigare teoretică şi

aplicativă şi prezintă rezultatele personale obţinute în activitatea mea didactică.

În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista bibliografică, iar

preluările din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate în lucrare.

Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative – examene sau concursuri.

Data: _____________ Semnătura:

________________________

149

ANEXE

Teritoriul comunei RECEA

150

Harta comunei RECEA

151

Harta comunei RECEA,fragment ,SASAR, Dambul Morii

152

Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel, Ciurgau, (langa str. Nucului)

153

Harta comunei RECEA,fragment, iazul de decantare

154

Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel

155

Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel

,Amenajarea Piscicola Doua Veverite

156

Monumentul eroilor, Sasar

157

Monumentul eroilor, Sasar

158

Monument inchinat actorului ION SASARAN,originar din SASAR

159

Datini si Obiceiuri Locale

Proiect de Parteneriat interjudetean,

SCOALA RECEA si SCOALA CERTEZE

160

,,Amintiri,, in curtea Primariei RECEA

161

Scolari de-a lungul vremurilor

162

Mireasa din MOCIRA,1956

163

Scoala confesionala MOCIRA,1936

164

Profesori si elevi, Scoala LAPUSEL,1970

165

Sateni din comuna Recea, anii 1950

166

In armata, 1929

167

Elevi de la Scoala LAPUSEL,1975

168

Sateni in anii 1940-1941

169

Familie din SASAR,1935

170

171

Tinere din RECEA in costume populare,1980

172

Sateni in perioada interbelica

173

Scolile din comuna RECEA

174

Bisericile din comuna RECEA

175

176

Ansamblui de dansuri din comuna RECEA

177

OBIECTE TRADITIONALE

178

179

180

181

Dacii si Romanii in vizita la Scoala LAPUSEL

182