1

Marketingul strategic al achizițiilor – Suport pentru examen –

Tema 1: Decizia de a fabrica sau externaliza și subcontractarea

Două exemple extreme ale unor companii care au decis fie să producă singure tot ce au nevoie, fie să

externalizeze aproape tot, sunt relevante privind avantajele și dezavantajele deciziilor de a fabrica,

externaliza, respectiv subcontracta.

1. Samsung Una din companiile care a luat decizia de a produce tot ce are nevoie (sau cât mai mult) este Samsung.

Probabil mai cunoscută pentru divizia de telefoane mobile și laptopuri, Samsung este prezentă în foarte

multe industrii, în destul fiind printre cei mai mari jucători. De exemplu, Samsung fabrică de la cipuri

pentru telefoane mobile (atât pentru ei cât și pentru alți producători precum Apple) până la motoare

pentru vapoare. Deși este mai degrabă un conglomerat decât o singură companie, ei produc cât mai

mult din ceea ce au nevoie.

Această decizie s-a dovedit a fi de succes. Ei se descurcă foarte bine pe piața de telefonie mobilă la

nivel mondial, sunt lideri pe piața de electrocasnice, locul 2 în lume la producția de utilaje pentru

vapoare. Și lista poate continua. Decizia de a fabrica i-a ajutat să vândă din produsele lor chiar și

competitorilor direcți (cipuri pentru iPhone). Avantajele deciziei lor sunt clare: au mai mult control

asupra nevoilor lor, sunt și în aval și în amonte pe lanțul de producție/distribuție, au mai multe pârghii

de negociere și, cel mai important, diviziile care sunt mai profitabile le pot susține pe cele mai puțin

profitabile până cele din urmă vor putea aduce bani la rândul lor (vezi matricea Boston Consulting

Group).

Pe de altă parte, există și aspecte negative ale acestei decizii. Divizia de telefoane mobile este în

scădere, fiind amenințată serios de Apple și Xiaomi. De asemenea, este foarte greu să asociezi brandul

Samsung cu ceva. Sunt o companie de tehnologie, producție, energie? Au existat și procese anti-trust

împotriva lor. Și în general se adaptează greu la schimbările din piață.

2. DELL De cealaltă parte a baricadei, Dell este o companie care externalizează aproape toate serviciile. Dell

este un „producător” de computere. În anii 90 au fost lideri la nivel mondial pe piața de computere

personale. Producător este mult spus, deoarece ei externalizează toată producția, asamblarea, distribuția

etc. Practic cu ce au venit ei inovator îl reprezintă faptul că fiecare client își poate alege exact

configurația computerului, pe nevoile personale. Și apoi îl primește acasă. Ei au reușit să creeze o

interfață cu utilizatorii foarte plăcută și simplă și asta i-a propulsat pe piață. De asemenea, putând alege

cele mai bune prețuri de la diferiți producători, ei au avut un avantaj concurențial mare pe partea de

preț.

Dar cum nimic nu este perfect, și în cazul DELL au existat probleme. De exemplu, din momentul în

care au externaliza și serviciile cu clienții în India, calitatea prestării a scăzut. Cea mai mare problemă

pe care au întâmpinat-o ei o reprezintă faptul că nu au deținut controlul asupra multor aspecte ale

afacerii, chiar dacă brandul lor era în joc. Ca rezultat al acestor aspecte, printre altele, acestea au dus la

o scădere destul de drastică a cotei de piață.

Este mai bine să producem sau cumpărăm? Să vedem care sunt beneficiile și dezavantajele fiecărei

decizii, pentru a putea alege ce e mai bun în funcție de situație:

2

Avantaje și dezavantaje cumpărare

Avantajele cumpararii/externalizarii

serviciilor

Dezavantajele cumpararii/externalizarii

servicilor:

Reducerea şi eficientizarea costurilor;

Resurse interne disponibile pentru alte

activităţi;

Realocarea spre alte procese;

Creşterea acurateţii, productivităţii şi

eficienţei;

Eficientizarea proceselor şi reducerea timpului

dedicat activităţilor de suport;

Focusarea pe activităţi constructive în

defavoarea celor operaţionale;

Soluţii specializate, complete, la un nivel

profesionist.

Externalizarea know-how-ului;

La reinternalizarea know-how-ului va trebui să

recrutezi încă o dată şi să instruieşti oamenii;

Comunicarea interorganizaţională;

Riscul alegerii unui furnizor sub aşteptările

companiei, care nu poate realiza obiectivele

stabilite;

Control mai slab asupra activităţii externalizate;

Lipsa de focalizare pe client;

Costuri ascunse în cazul contractelor din afara

graniţelor ţării;

Posibilitatea întârzierilor.

Avantaje și dezavantaje decizia de fabricare Avantaje

Dezavantaje

Controlul cantităților necesare;

Eliminarea întârzierilor (cu distribuția, cu

producția, cu intermediarii, etc);

Eliminarea riscurilor unui sabotaj

Păstrarea secretelor de fabricație: brevete de

invenție, înregistrări OSIM, etc. (cu costurile

aferente), dar din care rezultă avantaje

strategice și de imagine;

Superspecializarea produsului final (se poate

modifica în funcție de propriile preferințe);

Prețuri negociate avantajos pentru materiile

prime;

Posibilitatea accesării de fonduri

guvernamentale și europene pentru dezvoltare

Posibilitatea de a deveni furnizor pentru alte

companii, chiar pentru concurență; parteneriate

strategice.

Costuri inițiale: cu echipamentele, un eventual

sediu nou sau locație pentru producție/depozitare,

specializarea angajaților, angajați noi, salarii noi;

Lipsa experienței în producție ce poate cauza

situații de criză;

Timp pierdut până la buna funcționare a

departamentului de producție;

Lipsa garanției avute de la furnizori;

Existența unor rebuturi;

Variații în costul materiilor prime;

Probleme sociale: riscul de desființare a

departamentului din care vor rezulta disponibilizări

și șomaj;

Concurență specializată, atât națională cât și

internațională

.

Subcontractarea Dacă o organizaţie doreşte să se concentreze pe competenţele sale de bază, atunci activitatea de

achiziţii s-ar putea dovedi a nu face parte din aceste competenţe şi ar putea fi plasată în mâinile unei

agenţii externe.

Agenţiile specializare în externalizarea serviciilor nu mai aveau nevoie de evaluare, negocierile nu mai

aveau loc, iar activităţile de rutină legate de solicitările pentru facturi, comenzi etc. se efectuau pe cale

electronică şi în mod automat.

Achiziţiile s-au îmbunătăţit într-o măsură atât de mare, încât nu mai era nevoie de o funcţie specifică.

Astfel, în cazul în care există probleme de calitate, erau rezolvate de departamentul calitate, echipele de

producţie se ocupau de iniţiativele proceselor, iar contabilii lucrau cu companiile furnizoare pentru

rezolvarea problemelor care implicau variabila preţurilor.

3

Obiectivul pe termen scurt urmărit în cazul utilizării subcontractării în sensul de “Prelucrare externă”

este determinat adesea de insuficienţa capacităţii de producţie pentru a face faţă comenzilor,

insuficienţă care apare adesea în moment când executorii sunt, la rândul lor, foarte încărcaţi. Pe termen

scurt, insuficienţa capacităţii de producere a unui bun sau a unui serviciu poate duce la o

subcontractare, însă, pe termen lung, este nevoie de o strategie bine dezvoltată şi chibzuită.

AVANTAJE DEZAVANTAJE

Contractantul se poate ocupa de principalul său

domeniu de expertiză;

Adesea, este văzută ca o modalitate de a completa

resursele şi aptitudinile limitate;

Agenţia este specializată pe domeniul pe care îl

externalizează;

Din cauza insuficienţei de capacitate, există riscul

ca executorii externi să fie foarte încărcaţi;

Posibilitatea de a organiza licitații. Există riscul să apară probleme legate de calitate;

Neîndeplinirea la timp a solicitărilor (“faptul că un

subcontractant este capabil să execute lucrările

respectând un anumit standard nu garantează cu

nimic faptul că standardul în cauză va fi, într-

adevăr, respectat”).

Tema 2: Achizițiile de materii prime

2.1. Conceptul de materie primă

Materiile prime brute sunt material de bază din care sunt produse/fabricate marfurile, produsele finite

sau produsele intermediare.

Folosim termenul de materie primă pentru a evidenţia faptul că materialul se află într-o stare

neprelucrată sau este prelucrat foarte puţin. De exemplu, ceaiul şi cafeaua sunt uscate şi prelucrate

înainte de a fi comercializate.

Există numeroase materii prime cumpărate şi comercializate pe plan local, dar ne vom îndrepta atenţia

către cele ce se regăsesc în cererea mondială (pieţe organizate).

În contextul acestor achziţii de materii prime, o problema importantă este aceea a fluctuaţiilor ample de

preţuri, care uneori se produc la interval foarte scurte de timp. Aceasta variabilitate poate crea

probleme grave celor care folosesc produse secundare ce încorporează materii prime de bază.

Toate aceste materiale sunt negociate pe pieţe organizate ce oferă facilitate pentru acoperirea riscurilor

(hedging) prin intermediul contractelor la termen (futures). Pe aceste piese găsim atât cumpărători

specializaţi, cât şi cumpărători de ocazie. Fie că fac parte dintr-o categorie sau cealaltă, toţi participanţii

pe aceste pieste trebuie să înţeleagă motivele pentru care fluctuează preţurile, dar şi să aibă o idee cu

privire la strategiile de cumpărare ce pot fi aplicate.

2.2. Motivele fluctuațiilor preţurilor materiilor prime

Preţurile se schimbă şi de la un an la altul; în anumiţi ani, preţurile ramân mari pe toată perioada

anuală, pentru că, din cauza, unor condiţii meteorologice sau a altor factori, înregistrează un deficit

important de ofertă.

Preţurile reacţionează continuu la anticipările privind oferta prezentă şi viitoare, cererea prezenta şi

viitoare, situaţiile stocurilor.

Preţurile materiilor prime se modifica atât în sensul creşterii, cât şi în sesnsul diminuării, spre deosebire

de preţurile majorităţii bunurilor fabricate.

4

Preţurile materiilor prime "uşoare" (agricole) fluctuează adesea în proporţie de 100%, uneori chiar de

500%, într-un singur sezon. Fluctuaţii ale preţurilor de o asemenea amplitudine nu sunt binevenite nici

pentru consumatori, nici pentru producătorii acestor materii prime. Şi preţul materiilor prime"grele",

cum ar fi cuprul, pot creşte cu 300% într-un singur an, pentru a se reduce la jumătate cu doar câteva

luni mai târziu. Atât consumatorii, cât şi producătorii acestor materii prime ar prefera preţuri mai

stabile, această constatare este general acceptată, deşi nivelul efectiv al preţului nu este întotdeauna

subiectul unui acord unanim. Stabilitatea preţurilor, oricât ar fi de dorită, nu s-a dovedit uşor de realizat

în practică.

Activitatea economică pe domenii de activitate şi în întreaga economie, nu are o evoluţie uniformă,

fiind fluctuantă. În viaţa reală există mai multe tipuri de fluctuaţii: sezoniere, accidentale

(întâmplătoare) şi ciclice.

1. Fluctuaţiile sezoniere - sunt acele fluctuţtii ale activităţii economice datorate influenţei unor factori

naturali (climaterici) sau sociali (obiceiuri, tradiţii, sărbători religioase sau laice) şi care se derulează de

regulă pe parcursul unui an calendaristic. Principalele ramuri ale economiei supuse fluctuaţiilor

economice sezoniere sunt: agricultura, construcţia şi turismul.

2. Fluctuaţiile întâmplătoare - sau accidentale sunt determinate de factorii aleatori sau evenimente

neaştaptate, neobişnuite, cum ar fi:

conjuncturi economice nefavorabile;

evenimente sociale şi politice;

fenomene naturale neprevăzute (cutremure, inundaţii etc.);

acţiuni şi preferinţe neaşteptate ale unor agenţi economici;

anumită stare de spirit a populaţiei.

3. Fluctuaţii ciclice - sunt determinate de factori interni, de factori ce ţin de funcţionarea activităţii

economice, de interdependenţele dintre părţile sale componente. Fluctuaţiile ciclice sunt fluctuaţii

agregate, reproducându-se cu o anumită regularitate, deşi nu se reproduc la aceleaşi dimensiuni.

Inundaţiile, seceta, bolile care afectează plantele şi problemele de recoltă pot provoca o penurie de

produse agricole, în timp ce recoltele excepţional de bune pot provoca o saturaţie a pieţei, iar efectele

fireşti sunt preţurile foarte înalt, respectiv foarte joase. Războaiele, grevele, revoluţiile şi schimbările în

politicile de stat au avut , de asemenea, repercusiuni grave asupra ofertei de materii prime. Schimbările

din activitatea economică a ţărilor industrializate , care sunt clienţii majori ai materiilor prime "grele",

au efecte imediate asupra cererii, iar schimbările intervenite în gusturi sau tehnologii sau

disponibilitatea unor substituienti au efecte pe termen lung asupra cererii.

În cazul multor materii prime, efectul oricăror schimbări care se produc în cerere sau oferta asupra

preţului este amplificat de durată de timp necesară pentru că orice încercare de a ajusta oferta la cerere

să aibă efect.

2.3. Mecanismele de stabilizare a preţurilor

Marii fabricanţi folosesc pe scară largă metoda contractelor directe cu producatorul materiei prime, cu

reprezentantul acestuia sau cu transportatorul.

Deşi pieţele de materii prime oferă un mediu pentru efectuarea operaţiunilor de acoperire sau de

speculaţie, un mijloc de a cumpăra şi vinde materii prime, precum şi un consens al atitudinilor

comerciale în raport cu condiţiile de piaţă (consens reflectat în preţul de piaţă), în realitate, o mare parte

din comerţul mondial nu trece prin aceste pieţe. Dacă, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul, preferă un

preţ stabil, ei sunt, bineînţeles, liberi să negocieze un contract cu preţ fix.

5

În general, preţurile contractelor individuale substanţiale pot fi stabilizate numai dacă şi preţul pieţei

mondiale poate fi, la rândul lui, stabilizat.

Există mai multe mecanisme de stabilizare, care au reuşit să tempereze fluctuaţiile pe termen scurt ale

preţurilor de pe pieţele materiilor prime, însă schimbările pe termen lung sunt de natură diferită.

Fluctuaţiile pe termen scurt tind să se producă în jurul unei medii, până când o modificare a raportului

oferta/cerere declanşează o tendinţă ascendenta sau descendenta.

Un mecanism tipic de stabilizare poate fi administrat de un organism de control, cum ar fi un cartel de

producători sau poate un consiliu format din reprezentanţi numiţi atât de consumatori, cât şi de

producători. Acest organism de control numeşte şi finanţează un gestionar de stoc de regularizare (sau

de siguranţă) şi fixează preţurile minim şi maxim (prag şi tavan) între care acest gestionar urmează să

opereze.

Gestionarul stocului de regularizare cumpăra pentru a stoca atunci când preţul tinde să scadă şi vinde

din stoc atunci când preţul tinde să cresca; iar în cazul în care acest gestionar operează pe o scară

suficientă, rezultatul este o stabilizare a preţului de piaţă. Asemenea intervenţii pe piața au dat rezultate

bune pe perioade destul de lungi de timp, însă ele se "defectează" o dată cu instalarea unei tendinţe

ascendente sau descendente clare.

Pentru a reuşi o stabilizare a preţului pe termen lung, organismul de control trebuie să monitorizeze şi

cererea mondială şi să facă modificările corespunzătoare în volumul de producţie, astfel încât tonajul

care ajunge pe piaţa să fie în concordanţă cu nevoile pieţei.

2.4. Rolul speculatorului

În mod normal, producătorii sau consumtorii de materii prime nu se implica în speculaţie, deşi s-au

înregistrat şi câteva cazuri spetaculoase de câştiguri "picate din cer" şi de pierderi neplanificate,

provocate de activităţile speculative ale unor factori de decizie individuali din funcţiile de achiziţii,

uneori fără cunoştinţa sau acceptul managementului de vârf al companiilor în cauză. Majoritatea

organizaţiilor producatore sau prestatoare de servicii pretind că speculaţia este cel puţin descurajată,

adesea chiar interzisă, şi de cele mai multe ori putem constata că manualele de politici sau de proceduri

ale companiilor conţin recomandări în acest sens.

Speculatorii contribuie la asigurarea lichidităţii pieţei şi permit o preluare de către alţi agenţi a

riscurilor pe care agenţii care efectuează operaţiuni de acoperire încearcă să le evite.

Exemplu:

Disponibilul de materie primă la nivel mondial, înainte de recoltă din 2015, s-ar putea majora până la

cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii trei ani, se arăta într-un studiu realizat de Bloomberg.

Exportatorii nord-americani au vândut cu circa 30 de procente mai puţin grâu până la data de 1 iunie

2014, faţă de aceeaşi dată a anului trecut. Începând cu 6 mai, contractele futures au atins cel mai înalt

nivel înregistrat după februarie 2013.

Stocurile de cereale aflate în creştere ţin, la rândul lor, sub control costurile globale cu alimentele.

Indexul Agricol GSCI al celor de la Standard&Poor pentru cele mai importante opt tipuri de culturi

agricole au înregistrat o scădere majoră în 2014. Fermierii nord-americani ar putea recolta cantitati

record de porumb şi de soia, se mai arăta în studiul celor de la Bloomberg.

Grâul „s-a prăbuşit” cu 19 la sută după cea mai mare închidere din ultimele 14 luni ± 271,53 USD/tonă

metrică (6 mai 2014). Dar preţul maximal obţinut pe contractele încheiate în 6 mai a fost pur

speculativ, influenţat de ocuparea Peninsulei Crimeea de către Rusia. Anul acesta, Uniunea Europeană

va produce 145,9 milioane de tone metrice de grâu, cel mai înalt nivel înregistrat începând cu anul

2008 încoace. Preţurile de referinţă din Paris au scăzut pe fondul devalorizării monedei europene în fata

dolarului american, ceea ce a făcut ca cerealele de la exportatori importanţi ai UE, precum Franţa sau

Germania, să fie mai ieftine pentru export.

6

Grâul de morărit cu livrare în luna noiembrie, cea mai tranzacţionata marfă pe Bursă de la Paris, a

scăzut cu 0,50 de euro sau 0,26%, până la nivelul de 192,50 de euro tonă. Contractele futures pentru

acest tip de grâu au ajuns la cel mai mic nivel din ultimele trei luni, de 190,25 de euro. „Şi la nivelul

volumelor exportate stăm bine, în condiţiile în care UE a dat licenţe pentru exportul a 530.000 de tone

de grâu. Asta aduce în avantaj Franţa, care ar putea vinde cantităţi însemnate de cereale Algeriei în

această perioadă. Însă preţurile competitive pentru grâu în bazinul Marii Negre au temperat aşteptările

de export, în timp ce perspectivele bune pentru o producţie bogată în acest an încurajează investitorii să

facă tranzacţii”, susţin traderii.

Stocurile mondiale de grâu, orez şi cereale brute, incluzând aici porumbul şi orzul, s-au majorat la

rândul lor cu 8,5 procente până la un total de 2,459 miliarde de tone în cele 12 luni care s-au terminat la

data de 31 mai, conform datelor FAO.

2.5. Operaţiuni de acoperire prin intermediul contractelor la termen

Atât consumatorii cât şi furnizorii de materii prime, sunt expuşi la riscul de a înregistra pierderi, din

cauza unor modificări imprevizibile ale preţurilor. Acest lucru îi afectează pe toţi cei care negociază pe

piaţă, unii vor înregistra pierderi, iar ceilalţi vor câştiga. În ambele cazuri, riscul poate fi redus prin

efectuarea unor tranzacţii cu contracte la termen.

Contractele la termen sunt un tip specific de contracte pe materii prime care le permite participanţilor

să convină asupra vânzării sau cumpărării unei cantităţi de bunuri, încheind contracte care urmează să

fie executate la o data viitoare şi la un preţ prestabilit. Funcţionarea acestui mecanism poate fi înţeleasă

cel mai bine cu ajutorul unui exemplu:

Să presupunem ca la data 1 ianuarie, un fabricant de cabluri din cupru vinde o cantitate de cablu cu un

conţinut de 100 de tone de cupru şi acceptă ca preţul plătit de cumpărător de fie determinat pe baza

valorii predominante a cuprului la data livrării cablului. Pentru a fabrica respectiva cantitate de cablu

este nevoie de 3 luni. Astfel, la 1 ianuarie, fabricantul trebuie să cumpere 100 tone de cupru pentru a

putea începe producţia. El plăteşte 1700 lei pe tonă pentru acest cupru (pretul la 1 ianuarie). Dacă

fabricantul nu ia nici o măsură de precauţie, el se va expune acum riscului că valoarea cuprului pe care

îl deţine să scadă din cauza fluctuaţiei preţului de piaţă. În acest caz fabricantul decide să se acopere

împotriva acestui risc, astfel că, la 1 ianuarie, pe lângă faptul ca va cumpăra 100 tone de cupru pentru

producţie, el va vinde un angajament de a livra 100 tone la data de 1 aprilie (un contract la termen pe 3

luni). Fabricantul nu deţine acest cupru încă, dar nici nu este obligat să-l deţină. Va fi suficient ca el să

obţina cuprul respectiv la data de 1 aprilie, la timp pentru a face livrarea. În acest fel, dacă preţul

cuprului va fi mai mic la data de 1 aprilie decât la data de 1 ianuarie, fabricantul nu va înregistra

pierderi, deoarece ceea ce pierde la primul contract, recuperează la cel de-al doilea.

2.6. Tehnici de cumpărare

2.6.1. Cumpărarea bugetară

O metodă cu o formulă ingenioasă este cunoscută sub denumirea de cumpărare bugetară. Aceasta

asigură că materiile prime consumate vor avea un cost mai mic decât preţul de piaţă, cu conditţia ca

preţul mediu de piaţă să poată fi corect anticipat. Ideea este de a cheltui o sumă standard, determinată

pe baza preţului mediu, la intervale regulate de timp. Această sumă bugetată permite cumpărarea unei

cantităţi mai mari atunci când preţul este sub medie şi a unei cantităţi mai mici atunci când preţul este

peste medie. Să presupunem că avem nevoie de căte o tonă pe săptămână dintr-o anumită materie

primă, al cărei preţ mediu de piaţă este de 100 lei/t şi că în 3 săptămâni succesive, preţul efectiv de

piaţă este de 150 lei, 50 lei şi 100 lei. Cum suma bugetată este 100 lei/săptămână, în prima săptămână

cumpărăm două treimi de tonă, la preţul de 150 lei/t. În a doua săptămănă cumpărăm 2 tone, iar în

7

săptămâna a treia cumpărăm o tonă. Pe întreaga perioadă de 3 săptămâni am cumpărat 3,66 tone de

materie primă cu 300 lei, adica la un cost mediu mai mic decat preţul mediu de piaţă.

2.6.2. Preţurile de indiferenţă

În scopul de a defini o “regulă de cumpărare” pentru situaţia practică în care nu dispunem de cunoştinţe

prealabile privind preţurile pieţei, procedura constă în a determina un preţ de indiferenţă, preţ la care nu

contează dacă o comandă este plasată sau nu.

Dacă preţul de piaţă depăşeşte preţul de indifetenţă, atunci nu se va plasa nici o comandă, iar dacă

preţul de piaţă este mai mic decât preţul de indiferenţă, atunci vom face un calcul suplimentar pentru a

decide ce cantitate să cumpărăm.

În mod evident, preţul de indiferenţă este afectat de cantitatea disponibilă în stoc: cu un stoc nul, nu ne

putem permite să fim indiferenţi şi suntem obligaţi să cumpărăm, oricare ar fi preţul.

2.6.3. Opţiunile negociate

O modalitate prin care o organizaţie cumpărătoare se poate proteja împotriva fluctuaţiilor preţurilor la

materii prime constă în folosirea opţiunilor negociate în cadrul unor pieţe organizate. Partea care are

nevoie de o asigurare plăteşte o primă unei alte părţi, care este dispusă să acorde acoperirea respectivă

împotriva riscurilor.

Astfel, cumpărătorul unei opţiuni achiziţionează un drept (dar nu şi o obligaţie) de a cumpăra sau de a

vinde o materie primă în anumite condiţii şi în schimbul plăţii unei prime. De aici rezultă că deţinătorul

unei opţiuni îşi poate exercita sau nu dreptul, în timp ce vânzătorul opţiunii este obligat să-şi

îndeplinească angajamentele în cazul în care cumpărătorul îi cere acest lucru.

Există două tipuri de opţiuni: opţiunea “call” (sau opţiune “de cumpărare”) care protejează împotriva

creşterii preţurilor şi opţiunea “put” (sau opţiune “de vânzare”) care protejează împotriva scăderii

preţurilor.

Tema 3: Achizițiile internaționale

REPERE LEGISLATIVE PRIVIND ACHIZIŢIILE INTRACOMUNITARE

3.1. Achiziţiile intracomunitare în condiţiile aderării României la U.E.

3.1.1. Definirea achiziţiilor intracomunitare

Începutul anilor ’90 a fost marcat de schimbări politice şi economice majore în majoritatea regiunilor

lumii. Succesul economiilor de piaţă, eşecurile sistemelor centralizate bazate pe economia de comandă

şi ineficienţa întreprinderilor publice au învins rolul puternic al statului din economiile centralizate.

Aceasta perioadă a reprezentat începutul schimbărilor în societatea românească, şi anume trecerea la

democraţie şi de la economia centralizată la economia de piaţă. Amplul proces de tranziţie spre

economia de piaţă a avut loc loc pe fondul şi în corelaţie cu un alt proces complex şi major, cel al

integrării europene.

“Mirajul” integrării a devenit atractiv prin prisma avantajelor de care se bucurau ţările membre.

Datorită “pieţei comune”, statele Comunităţii Europene au reuşit să delimiteze un spaţiu economic

omogen, în care barierele vamale şi comerciale au fost suprimate, la baza acestui concept aflându-se o

serie de libertăţi fundamentale: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a

capitalurilor.

8

Dobândirea statutului de membru al UE a constituit o prioritate absolută a politicii externe româneşti.

Începând cu semnarea, în 1993, a Acordului European de Asociere, toate Guvernele României şi-au

fixat fără excepţie ca obiectiv prioritar al programelor lor de guvernare imperativul aderării la Uniunea

Europeană, pe baza îndeplinirii cât mai rapide a criteriilor de aderare de la Copenhaga şi Madrid, astfel

încât acest obiectiv a devenit realitate la 1 ianuarie 2007.

Din punct de vedere legislativ, aderarea Romaniei a adus multiple modificări, cu impact direct asupra

operaţiunilor comerciale desfaşurate de agenţii economici, după cum rezultă din tabelul. nr. 3.1.

Tabelul nr. 3.1. Modificări legislative produse prin aderarea la Uniunea Europeană

Înainte de Aderare După Aderare

• Exporturi către Statele Membre

• Importuri din Statele Membre

• Livrări Intracomunitare

• Achiziţii Intracomunitare

Înainte de Aderare După Aderare

• Tariful Vamal al României

• Operaţiuni de perfecţionare activă/pasivă

cu Statele Membre

• Antrepozite vamale

• Tarif vamal comun

• Servicii asupra bunurilor mobile

corporale – non transferuri

• Stocuri în consignaţie sau la dispoziţia

clientului

• Regimuri speciale - mijloace de transport

noi, bunuri accizabile

Modificările privind regimul achiziţiilor intracomunitare prezintă multiple avantaje pentru agenţii

economici din ţara noastră, respectiv:

proceduri mai simple;

costuri reduse în comparaţie cu tratamentul tranzacţiei înainte de aderare (înregistrări contabile,

plăţi pentru servicii adiţionale);

eliminarea declaraţiei vamale de import;

de asemenea, întrucât TVA se plăteşte în statul de destinaţie , clientul, persoană impozabilă

înregistrată ca plătitor de TVA în România înregistrează TVA aplicând mecanismul taxării

inverse.

Ca şi dezavantaje, mentionăm: costurile aferente noilor obligaţii de raportare, costuri de pregătire

pentru personal şi implementarea noului software sau updatarea celui existent.

Noul regim privind achiziţiile şi livrările intracomunitare a afectat şi încasările bugetului de stat în

primul an de aderare. Încasările din TVA au scăzut faţă de 2006, din cauza noilor proceduri de plata a

taxei în relaţiile comerciale cu statele UE şi a duratei acestora, de care unele firme au profitat, eludând

statul.

Regimul TVA este reglementat la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte baza de impozitare,

scutirile şi exceptările de la plată. În schimb, nivelul taxei este stabilit de fiecare stat în parte şi variază

de la 15% (cota standard în Luxemburg şi Cipru), până la 25% în Suedia.

"Evaziunea pe TVA există în toată Uniunea Europeană, tocmai pentru că nu este reglementată cota

taxei la nivelul UE şi se exploatează diferenţele dintre state", a explicat Gelu Diaconu, preşedintele

Autorităţii Naţionale a Vămilor30. "Fiecare ţară dintre cele zece care au aderat în 2004, de exemplu, a

avut o pierdere de 3-4% din TVA, faţă de perioada anterioară aderării, pe seama livrărilor şi achiziţiilor

intracomunitare. 99% din evaziunea pe TVA este cauzată de regimul livrărilor şi achiziţiilor

intracomunitare", a declarat acesta. O scădere similară a încasărilor din TVA a avut loc şi în România.

9

După primele cinci luni ale anului 2007, veniturile din TVA se situau la 97% faţă de sumele colectate

în anul anterior, în condiţiile în care programarea bugetară estima o creştere cu 20% faţă de 2006.

3.1.2. Decontul de TVA

Codul Fiscal stabileşte că, orice persoană impozabilă care este stabilită în România şi realizează sau

intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe

valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul

fiscal competent.

Reglementările referitoare la decontul de TVA sunt cuprinse în Codul Fiscal şi în Ordinul Ministerului

Finanţelor Publice privind decontul de TVA. Informaţiile ce trebuiesc raportate prin decontul de TVA

sunt prezentate în tabelul nr.3.2.:

Tabelul nr.3.2. Conţinutul decontului de TVA

Elemente cuprinse în decontul de TVA Nu se înscriu în decont

• suma taxei deductibile pentru care

ia naştere dreptul de deducere în

perioada fiscală de raportare;

• suma taxei pentru care se exercită

dreptul de deducere;

• suma taxei colectate a cărei exigibilitate

ia naştere în perioada fiscală de raportare;

• suma taxei colectate care nu a fost

înscrisă în decontul perioadei fiscale în

care a luat naştere exigibilitatea taxei;

• alte informaţii prevăzute în modelul

stabilit de Ministerul Finantelor Publice.

taxa pe valoarea adăugată din facturile

de executare silită, de către persoanele abilitate

prin lege să efectueze vânzarea bunurilor

supuse executării silite.

diferenţele de taxă pe valoarea adăugată

de plată constatate de organele de control,

pentru care nu este reglementată

includerea în decont;

documentele neevidenţiate în jurnalele

pentru cumpărări sau vânzări, constatate

de organele de control fiscal;

taxa pe valoarea adăugată pentru care a

fost aprobată înlesnire la plată

Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale

ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.

3.1.3. Decontul special de TVA

Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze, sau persoane

juridice neimpozabile care intenţionează să efectueze o achiziţie intracomunitară în România, au

următoarele obligaţii: să solicite înregistrarea în scopuri de TVA înaintea efectuării achiziţiei intracomunitare, în cazul

în care valoarea achiziţiei intracomunitare respective depaşeşte plafonul pentru achiziţii

intracomunitare (10.000 euro) în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară;

să depună un decont special de taxă.

Prevederile legale privind persoanele obligate să depună decontul special de TVA şi operaţiunile

cuprinse în acesta sunt prezentate în tabelul nr.3.3.

10

Tabelul nr.3.3.Informaţii cuprinse în decontul special de TVA

Operaţiuni cuprinse în

decontul special de

taxă pe valoarea

adăugată

Contribuabilii pentru care există obligaţia de raportare

Achiziţii

intracomunitare -

altele decât mijloacele

de transport noi şi

produsele accizabile

• persoanele impozabile care efectuează numai livrări de

bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă

(operaţiuni scutite sau supuse regimului special de scutire pentru

întreprinderile mici), care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi

nici nu au obligaţia de a se înregistra;

• persoanele juridice neimpozabile, care sunt înregistrate în scopuri

de TVA.

Operaţiuni pentru care

beneficiarii sunt

obligaţi la plata taxei

• persoanele obligate la plata taxei, respectiv persoanele

impozabile neînregistrate, care beneficiază de servicii prestate de o

persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este

înregistrată în scopuri de TVA în România;

• persoanele obligate la plata taxei, respectiv persoanele

impozabile neînregistrate, şi persoanele juridice neimpozabile

înregistrate, care beneficiază de servicii prestate de o persoană

impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este

înregistrată în scopuri de TVA în România;

• persoanele obligate la plata taxei, respectiv persoanele

impozabile neînregistrate, şi persoanele juridice neimpozabile

înregistrate, care au calitatea de beneficiar al livrărilor de gaze

naturale sau de energie electrică, dacă aceste livrări sunt realizate de o

persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este

înregistrată în scopuri de TVA în România;

• persoanele obligate la plata taxei, respectiv persoanele

impozabile neînregistrate, şi persoanele juridice neimpozabile,

indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate, care sunt beneficiare ale

unei livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România,

dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în

România şi care nu este înregistrată în România.

Achiziţii

intracomunitare de

mijloace de transport

noi

• persoanele care nu sunt înregistrate, care efectuează

achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, pentru care

exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare.

Achiziţii

intracomunitare de

produse accizabile

• persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi persoanele

juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu sunt

înregistrate, care efectuează achiziţii intracomunitare de produse

accizabile, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de

raportare.

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor. Obligaţia de raportare se referă numai la perioadele

în care ia naştere exigibilitatea taxei.

11

3.2. Transportul si barierele in calea achiziţiilor internaţionale

Înţelegerile contractuale pot stipula una dintre următoarele condiţii privind suportarea

costurilor, asumarea sarcinii şi transmiterea riscului (condiţii franco):

1. Cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile; condiţia EX WORKS (se preia marfa de la

producător sau din depozitul furnizorului);

2. Vânzătorul suportă toate costurile şi riscurile; condiţia DELIVERY AT PLACE – se livrează marfa

la client.

3. Vânzătorul şi cumpărătorul împart costurile şi riscurile cu variante în care vânzătorul:

Suportă costurile până la mijlocul de transport;

Suportă costurile inclusiv încărcarea în vagon sau navă;

Suportă toate costurile până la staţia sau portul de descărcare.

În cazul transportului feroviar şi auto se practică următoarele condiţii: 1. Franco depozitul furnizorului

Se preia marfa de la depozitul vânzătorului(cost transport + riscuri – suportate de cumpărător)

2. Franco depozitul cumpărătorului

Marfa se livrează până la depozitul cumpărătorului(cost suportat de vânzător)

3. Franco staţia de încărcare

Costurile de transport până la gară – suportate de vânzător.

Costurile de încărcare + transport până la destinaţie – suportate de cumpărător

4. Franco vagon staţia de încărcare

Costurile de transport + încarcare până la gara de expediţie suportate de vânzător

Costurile transport până la destinaţie – suportate de cumpărător

5. Franco staţia de descărcare – Costurile până la staţia de descărcare sunt suportate de vânzător.

Cu alte cuvinte, în cazul unor achiziţii internaţionale trebuie avută în vedere specificarea acestor

clauze, altminteri cumpărătorul se poate trezi cu marfa în câmp.

3.2.1. Bariere în cazul achiziţiilor internaţionale.

În cazul transportului auto, cel mai des practicat avem:

Depăşirea greutăţii maxime autorizate pe diferite tipuri de camioane si autocamioane – caz în care

cumpărătorul poate primi marfa cu întârziere, şi conform clauzelor FRANCO, poate fi pasibil de

amendă.

Defectarea maşinilor ce transporta marfa. – în cazul mărfurilor perisabile sau ce trebuiesc

transportate sub temperatură controlată, acest lucru poate duce inclusiv la pierderea transportului.(

exemplu: autocamion cu remorcă frigorifică ce transporta produse medicale ce trebuiesc păstrate

la o temperatură de 2-4 grade. Dacă maşina se defectează şi nu mai poate păstra temperatura

constantă, produsele nu mai sunt conforme cu cerinţele).

Timpii de odihnă si de condus ai şoferilor. Şoferii au un program ce trebuie respectat, şi orice

nerespectare a acestui program se pedepseşte conform reglementărilor în rigoare. Acest fapt poate

duce la nerespectarea termenelor de livrare.

Schimbul valutar. În cazul achiziţiilor internaţionale, ele plătindu-se în valută, este foarte

importantă fluctuaţia schimbului valutar.

Cabotajul e menit să apere transportatorii unei anumite ţări, în ideea în care un transportator

dintr-o altă ţară nu are dreptul să facă mai mult de 3 operaţiuni pe teritoriul ţării respective, în

decurs de maxim 7 zile.

Exemplu: Tirul X are ruta Romania – Germania. El descarcă marfa în Germania în Dortumnd. Din

12

acel moment, în decurs de 7 zile, el are voie să faca cel mult o cursă în interiorul Germaniei. Să

zicem că încarcă în Dortumnd, cu destinaţia Bremen. Ajuns şi descărcat în Bremen, el mai poate

încărca o dată maşina, dar destinaţia trebuie să fie în afara Germaniei!

Din acest punct de vedere, în situaţia în care cumpăratorul lucrează cu un transportator care face

cabotaj, se confiscă maşina cu tot cu marfa din interior. Aşadar, cumpărătorul riscă să piardă

marfa.

3.2.2. Avantajele în cazul achiziţiilor internaţionale

Marfă mai ieftină

Nu se plăteşte TVA

Dezvoltarea unor parteneriate serioase şi de durată( Exporturile reprezintă o piaţă nouă pentru

orice vânzător. Aşadar, aceştia sunt mult mai atenţi în cazul unor cumpărători străini, decât în

cazul unor cumpărători interni)

Inexistenţa mărfii pe piaţa internă

Aceeasi legislaţie la nivelul întregii Uniuni Europene. Acest fapt facilitează foarte mult

parteneriatele intracomunitare.

Tema 4: Achizițiile bunurilor de capital

4.1. Definirea bunurilor de capital

Sunt considerate bunuri de capital următoarele:

1. Activele corporale fixe, definite ca fiind orice activ deţinut pentru a fi utilizat în producţia sau

livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri

administrative, dacă acest activ are durata normală de funcționare egală sau mai mare de 5 ani şi

valoare mai mare decât limita prevăzută prin hotărâre a Guvernului (începând cu 01.07.2013 valoarea

stabilită prin HG nr.276/2013 este de 2.500 lei);

2. Operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a bunurilor imobile

Nu intră în categoria bunurilor de capital reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor mijloace fixe.

În categoria bunurilor de capital se încadrează și operațiunile de transformare sau modernizare a

bunurilor imobile realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract

prin care bunurile imobile respective se pun la dispoziţia unei alte personae.

Bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a

acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le

închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane (operațiunile de construcție,

transformare, modernizare efectuate de beneficiarului unui contract de leasing, închiriere, alt contract

prin care activele fixe corporale se pun la dispoziția unei alte persoane sunt bunuri de capital pentru

persoana care a efectuat operațiunile).

Nu sunt considerate mijloace fixe:

motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în scopul înlocuirii

componentelor uzate cu ocazia reparațiilor, de orice fel, care nu modifică parametrii tehnici inițiali

ai mijlocului fix,

sculele, instrumentele și dispozitivele speciale care se folosesc fie la fabricarea anumitor produse

în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea și durata lor de funcționare

normală,

13

construcțiile și instalațiile provizorii,

animalele care nu îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de îngrășat,

păsările și coloniile de albine,

pădurile,

prototipurile,

echiamentul de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială, precum și accesorile de pat,

indiferent de valoare lor și durata lor de utilizare.

4.2. Acte necesare achiziției de bunuri de capital

Primele acte ce trebuie puse la punct în caz de achiziție de bunuri de capital sunt declarația de nevoie și

specificarea cerinței.

Declarația de Nevoie (SON) sau cerința (SOR) trebuie să stabilească:

beneficiile așteptate de la echipament.

costurile totale de proprietate asupra întregii vieți operaționale a bunului, care acoperă achiziție,

costurile de funcționare și eliminarea

cum achiziția va ajuta atingerea obiectivelor companiei.

O specificație, de exemplu, descrie echipamentul în ceea ce privește funcția destinată și nivelul necesar

de performanță , mai degrabă decât de o descriere generică sau un nume de brand. Ar trebui să fie

concisa, dar suficient de detaliata pentru a permite ofertanților să ia toate costurile în considerare pentru

a oferi soluții alternative.

În special este nevoie ca acest document:

să precizeze criteriile de acceptare a echipamentelor

să respecte cerințele internaționale și naționale de calitate

să includeă cerințe de securitate și sănătate

dacă brandul este inevitabil, se califica prin adăugarea " sau echivalent "

4.3. Procesul de achiziție a bunurilor de capital

În analiza valorii unui produs existent sunt disecate și componentele sale modificate sau omise în cazul

în care acest lucru va reduce costul, durata de viață fără a compromite performanța.

Trebuie să răspundem la anumite întrebari pentru a decide dacă nevoia noastră întalnește

caracteristicile bunului de capital (de exemplu un echipament de producție).

Care sunt funcțiile de bază ale bunului pe care dorim să îl achiziționăm?

• Sunt toate necesare?

• Pot fi simplificate?

• Pot fi efectuate într-un alt mod?

• Sunt cerințele de performanță și toleranțe prea stricte?

• Poate combina operatiuni?

• Care este impactul asupra mediului , inclusiv costurile de eliminare a deșeurilor?

• Care sunt implicațiile privind costurile de personal în ceea ce privește echipamentul?

Furnizorii pot ajuta la punerea în aplicare a rezultatelor anchetei prin modificarea echipamentului lor

pentru a reduce costul sau a îmbunătăți performanța.

14

4.3.1. Agregarea cerințelor

Achizițiile pot fi apoi făcute de la furnizorii desemnați la prețuri competitive și condiții favorabile, și

care să acopere:

• un preț fix

• teste în cadrul companiei

• livrarea, instalarea și punerea în funcțiune

• lucrări de întreținere

• prețul consumabilelor

• costul pieselor de schimb

• furnizarea și actualizarea manualelor de întreținere

• pregătire pentru personalul care va lucra cu echipamentul.

Achiziționarea de echipamente de capital leagă banii pentru perioade lungi de timp, și cu cat mai mare

perioada, cu atât mai mare incertitudinea și riscul implicat .

De aceea, înainte de a achiziționa un echipament de capital, trebuie să obținem informații privind

potențialii furnizori dintr-o gamă larga de surse, mai mulți furnizori, expoziții, conferințe, consultanți.

Un furnizor ar trebui să fie evaluat în mod suficient de detaliat în ceea ce privește:

• costurile suplimentare care ar rezulta din nerespectarea părții furnizorului de îndeplini

standardele de calitate , termene de livrare , pret, service, etc;

• complexitatea comenzii , și, prin urmare problemene care pot aparea în timpul executării

unui contract;

• valoarea contractului in raport cu cifra de afaceri a furnizorului.

Informații referitoare la furnizor, utile în acest sens vor fi :

• structura organizatorică

• capacitatea financiară

• orice litigiu în curs

• numărul personalului și formarea profesională a acestuia

• capacitatea de producție

• experiența șa

• proceduri de calitate

• domenii de activitate

4.3.2. Negocierea

În negociere majoritatea furnizorilor vor aștepta o abordare onestă și etică. Relația trebuie să se bazeze

pe încredere reciprocă și ar trebui să fie respectate principiile ofertei competitive :

1. Fii sincer cu furnizorii , fără a dezvălui toate informațiile comerciale sensibile . Detalii despre

preturi, specificatii sau termeni de plata nu ar trebui să fie dezvăluit fata de alt furnizor, dar dezvăluirea

anumitor informații mai generale ajuta la stabilirea unor prețuri acceptabile .

2. Negocierea cu toți furnizorii care au o șansă rezonabilă de a câștiga achizitia. Cu toate acestea , în

cazul în care negocierile duc la o modificare semnificativă a condițiilor incluse în ofertele inițiale,

oferă-le tuturor furnizorilor posibilitatea de a re-oferta.

3. Dacă este posibil, să se negocieze cu persoanele de decizie din partea firmei furnizoare. În absența

acestuia, reprezentantul furnizorului ar trebui să asigure un răspuns rapid în scris la întrebările ridicate

în discuțiile de negociere.

15

4. Ședințele sunt de multe ori de preferat în detrimentul apelurile telefonice sau a corespondenței,

deoarece limbajul corpului și reacții pot furniza informații valoroase.

5. De asemenea minutele ședințelor ar trebui să fie distribuite tuturor participanților la acord, oferind

furnizorilor posibilitatea de a corecta anumite erori.

În negocieri, o parte foarte importanta a este disponibilitatea furnizorului de a oferi nu neaparat

discount-uri ci:

• piese de schimb gratuite

• training gratuit

• lucrări de întreținere

• termene de plată mai favorabile

Întreținerea este un cost cheie în ciclul de viață al echipamentului. Chiar și în cazul în care întreținerea

se efectuează in-house la expirarea perioadei de garanție, economiile pot fi realizate prin negocierea de

factori, cum ar fi de piesele de schimb sau componente și elemente consumabile.

Așadar, în momentul achiziției unui bun de capital trebuie să ținem cont de:

• prețul de cumpărare

• alte costuri (costurile de funcționare , uzura morală , valoarea de revânzare sau costul de

eliminare , etc.)

• timpul de livrare

• calitate

• caracterul estetic și funcțional

• valoarea tehnică

• compatibilitate cu alte echipamente

• service post-vânzare și asistență tehnică

Unele dintre costuri și beneficii sunt dificil de cuantificat financiar (exemplu: o mașină ar putea fi mai

silențioasă sau mai rapidă sau produce deșeuri mai puțin toxice).

Evaluarea financiară, combinată cu scorurile ponderate pentru factori non-financiari , va determina

oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Coeficientul dat la fiecare dintre aceste două

seturi de scoruri în scopul de a le combina ar trebui să fie cât mai obiectivă.

Orice tendință pentru personalul academic să favorizeze efectele non–financiare ar trebui să fie

temperată de personal financiar și achizițiile.

De regulă ponderea este de 70 % pentru efectul financiar și de 30% pentru efectele non - financiare.

Condiții suplimentare de alegere a furnizorului se pot referi la:

• Ambalarea, transportul și livrarea

• Testarea preliminară

• Furnizarea de lucrări de întreținere și manuale de utlizare

• Acces ușor pentru auditare

• Publicitate

• Formare și sprijin post- contract

• Procedura de modificare a contractului

• Procesul, primirea și acceptarea echipamente

Reperele pre-livrare ar trebui să fie verificate pentru a se evita întârzierile în livrare, inspecție și

instalare:

• Controale, cum ar fi inspecția echipamentului

• Pentru furnizorii străini, verifică procedurile de import cât mai curând posibil.

• Cel puțin 2 săptămâni înainte de livrare, să se asigure că firma este pregatită de livrare, cu

suficient spațiu pentru depozitarea echipamentului.

16

• Câteva zile înainte de livrare, verificați dacă furnizorul va livra la timp.

• La livrare, verificați bunul.

• În termen de câteva zile să verifice dacă bunul este in stare de functionare. Orice deficiențe

trebuie să fie raportate furnizorului, în scris, de îndată.

Asigurați-vă că alte clauze contractuale referitoare la instalare sunt respectate.

Pentru mai multe echipamente scumpe sau sofisticate se pot include:

• instalarea bunului de către furnizor

• testarea

• formarea personalului

• standarde de performanță care trebuie atins înainte de acceptarea oficială

Înregistrările testelor incipiente trebuie păstrate timp de cel puțin 6 ani de la începerea unui contract,

sau doi ani de la expirarea acestuia, oricare este mai lungă.

4.4. Contractul de leasing

Definim leasingul ca fiind operaţiunea prin care o parte, denumită locator/finanţator, se angajează la

cererea unui utilizator/locatar, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de

finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei de folosinţă convenite, să respecte dreptul de

opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la un preţ rezidual, sau de a prelungi

contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale.

Obiectul contractului de leasing poate fi orice bun mobil sau imobil, cu excepţia:

a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege;

b) terenurile agricole;

c) bunurile consumptibile;

d) obiectele proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate.

Aşadar, obiect al leasingului pot fi bunuri foarte diferite, precum utilaje, case de locuit, terenuri,

calculatoare, autovehicule, nave maritime, aeronave etc.

Contractul de leasing este un act juridic cu titlu oneros având conţinut patrimonial, cu executare

succesivă, intuitu-personae şi consensual.

Părțile într-un contract de leasing sunt:

• Utilizatorul (locatarul) – clientul solicitărilor sau beneficiarul lucrului;

• Finanțatorul operațiunii – creditorul sau cumparătorul bunului (de regulă, este o societate

comercială specializată);

• Furnizorul – constructorul, producătorul sau fabricantul lucrului.

Operaţiunile de leasing presupun o succesiune de etape. Majoritatea specialiştilor consideră necesare 3

etape succesive de realizare, dacă nu survine vreun eveniment care să întrerupă operaţiunile. Prima

etapă este cea de formare a contractului (I), urmată de etapa de realizare a locaţiunii (II) şi apoi etapa de

finalizare a contractului (III).

În mod schematic, operaţiunea de leasing se prezintă în felul următor: persoana fizică sau juridică

(beneficiar) are nevoie de un bun, dar nu dispune de bani suficienţi pentru a-l procura. În acest scop, el

se adresează cu o cerere unei companii de leasing, în care descrie bunul pe care vrea să-l achiziţioneze.

Compania de leasing, înainte de a-şi da acordul, studiază dacă afacerea va fi rentabilă pentru ea. Dacă

da, va recurge la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu producătorul, iar bunul astfel

procurat îl va transmite beneficiarului, în temeiul unui contract de locaţiune (leasing).

Contractul de leasing este un contract cu titlu oneros, fiindcă ambele părţi urmăresc realizarea unui

profit propriu, profit evaluat în bani. Locatorul primeşte ratele de leasing plătite periodic de către

17

locatar, din care obţine şi un venit, iar locatarul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării

contractului şi la sfârşit, dacă doreşte, poate răscumpăra bunul. În aşa mod, contractul de leasing este şi

un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulării

contractului (inclusiv, periodicitatea achitării ratelor de leasing).

În principiu, textul contractului de leasing se negociază. Cel mai frecvent, părţile negociază asupra

elementelor acestuia, cum sunt: obiectul, termenul, modalitatea achitării ratelor de leasing etc.

Statistic, obiect al leasingului îl formează în special echipamentul de calcul, aparatele și instrumentele

de masură, mijloacele de transport, unelte.

Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârsitul perioadei de leasing, dacă părtile

convin astfel și dacă utilizatorul achită toate obligațiile asumate prin contract.

Tema 5: Achizițiile pentru revânzare

Detailiștii și angrosiștii vând ceea ce cumpără.

Decizia privind ce sa se cumpere trebuie luata ținând cont de ce se vinde.

În activitatea de achiziții de mărfuri in vederea revânzării există o întrepătrundere mult mai mare între

activitățile de marketing/comercializare și activitățile de achiziții decât în orice alt sector al economiei.

Cercetările de marketing (studile de piață) stau la baza luării unor decizii raționale mai ales atunci când

este vorba de game de produse relativ standardizate (produse alimentare, băuturi nealcolice).

Studiul de piață a fost definit ca o tehnică de colectare, înregistrare și analiza sistematică a datelor

legate de comercializarea bunurilor și serviciilor.

Atunci când definesc o gamă de mărfuri pentru revânzare comercianții en detail prin factorii de decizie

(specialistii) trebuie să găsească răspuns la intrebări de genul:

Ce să se cumpere?

La ce prețuri?

Se potrivește acest produs cu imaginea magazinului?

Este acest produs potrivit pentru piețele noastre țintă?

Care este cererea probabilă? Ce cantități?

Cine sunt furnizorii?

Cât de rapid este disponibil produsul și în ce cantitate?

Trebuie realizată o combinare a produselor astfel încât să răspundă nevoilor uneia sau mai

multor piețe țintă.

Conform unui expert in achizitii “Achizitiile reprezintă partea fascinantă a comerțului en detail”

Dimensiunile magazinelor cresc și companiile trebuie să găsească tot mai multe linii și game de

produse pentru a-și optimiza spatile. De aceea ei caută în permanență.

Achizitorii (personalul din aprovizionare, managerii de produs, de gamă etc.) sunt supuși unei presiuni

permanente pentru a găsi produse mai inovatoare și produse de nișă.

“Secretul Succesului” îl au acei revânzători de mărfuri, acei comercianți en detail care reușesc să aibe

în stoc ceea ce-și doresc consumatorii, la prețuri pe care acestia și le pot permite.

Orientarea către clientelă.

Punctul de plecare pentru fiecare magazin este clientela, de aceea organizarea interioară trebuie făcută

cu “ochii clientului“. Din acest motiv este foarte important ce mărfuri aduc, cum arată, cum le expun

etc.

18

Oferta oricărui magazin trebuie să țină cont de aspecte precum:

Magazinul este un organism viu, acesta solicitând din partea responsabililor în achiziții de

mărfuri și nu numai, capacități de adaptare la schimbările mediului și în același timp de

previziune a pieței, astfel încît să se beneficieze de oportunitățile ce pot apărea.

Asortimentul de mărfuri al magazinului trebuie sa concorde cu piața sa potențială.

Gusturile, trebuințele clientului evoluează.

Magazinul nu este un simplu intermediar între producători și clienți, aceștia din urmă asteaptă idei,

informații, satisfacții diverse.

Specialiștii în achiziții, în colaborare cu alte departamente (marketing etc) trebuie să aibe informații

reale și să fie implicați în:

1. Cunoașterea pieței

- trebuie să cunoască toate modificările apărute la furnizori privind prețurile, produsele noi și să aleagă

variantele cele mai convenabile

- să analizeze ofertele unor noi potențiali furnizori

- să cunoască motivațiile de cumpărare ale consumatorilor

2. Cunoașterea produselor

- va permite anticiparea evoluției diferitelor produse pe piață, adecvarea permanentă a cantității la

cerințele pieții

3. Cunoașterea gestiunii

- va permite să-și organizeze cât mai bine stocurile pentru a le reduce la maximum fără a determina

însă o ruptură de stoc

În cadrul marilor comercianți ce activează fie la nivel local, national sau internațional sunt implicați

specialiști în achiziții și aprovizionare. Aceștia au o mare experiență atât în aprovizionare cât și în

desfacere/vânzări și negociere.

Responsabilii cu selecția de mărfuri (selecționerii) sunt cei care răspund de identificarea linilor de

produse care se doresc în magazin. Rolul lor este de a identifica mărfurile potrivite.

Achizitorul elaborează bugetele sau indicatorii estimativi și decid dacă respectivele produse se cumpără

sau nu.

În această activitate se identifică trei laturi principale și esențiale: Selectie - Achizitie – Desfacere

Sunt situații în cazul magazinelor mici când un grup restrâns sau o singură persoană se ocupă de luarea

acestor decizii.

Din moment ce detailiști comandă produsele și fac prezentarea vizuală, aceștia nu trebuie să piardă din

vedere următorii factori decisivi în achiziții:

Selecția de mărfuri-este elementul cheie prin care se satisface cererea consumatorilor pentru articole de

lux, de stil, calitate, preț și caracterul de sezonalitate

Mărimea selecției-este un domeniu important care se bazează pe cunoașterea consumatorilor și a

nevoilor lor.

Inventarul-trebuie să fie adecvat pentru susținerea vânzărilor

Expunerile din vitrină-sunt de o valoare inestimabilă și terbuie concepute încât să capteze atenția și să

atragă cumpărătorii

Expunerile de interior-trebuie să etaleze produse ușor vizibile, bine organizate pe categorii având

prețuri clar marcate

Planificarea marfurilor-toți comercianții trebuie sa planifice ce marfuri vor vinde (“suntem ceea ce

vindem”)

Planificarea marfurilor implică:

- elaborarea previziunilor de vânzări

- definirea bugetelor pentru mărfuri

19

- elaborarea planurilor model de stocuri

Cumpărarea produselor implică:

- selectarea furnizorilor

- negocierea

- contractarea

- transmiterea comenzilor

Distribuția implică:

- transportul extern al marfurilor

- receptia bunurilor

- transportul intern

Planurile model de stocuri specifică stocurile articolelor pe care detailistul doreste să le pună la

dispoziția cumpărătorului

Foarte important este să se țină cont de asortimentul și diversitatea ca amploare și profunzime a

gamelor de mărfuri

Diversitatea reprezintă numărul de linii sau game de produse vândute

Diversitatea are două dimensiuni: Amploarea și Profunzimea

Amploarea se referă la numărul de grupe sau linii de produse diferite oferite

Profunzimea măsoară numărul de articole din fiecare grupă sau linie de produse, adică dimensiunile,

culorile, stilurile, preturile.

Analiza stocurilor și analiza vânzărilor:

- viteza de rotație a stocurilor (rapide/lente}

- controlul unitar al stocurilor se referă la cantitatea fizică disponibilă ca stoc pus în vânzare

- controlul financiar al stocurilor urmărește valoarea sumelor de bani investite în stocuri

Captarea datelor electronice la casele de plată face ca societățile de comerţ en detail să dispună imediat

de acest gen de informații privind propriile lor vânzări.

Datorită introducerii codurilor de bare în prezent identificăm individual și de maniera specifică fiecare

gamă de stocuri. Sunt disponibile informații în timp real.

Selectarea furnizorilor

Criterile standard sunt:

- prețul

- calitatea

- termenul de livrare

- disponibilitatea cantitativă a marfurilor

- deservirea

- dacă mărfurile pot fi livrate in cantitatile, la amplasamentele și în timpul specificat

- dacă furnizorul este dispus să răspundă unor eventuale nevoi specifice, să ofere mărci exclusive sau

mărci proprii comerciantului

Tipurile principale de detailisti sunt:

Magazine universale de bunuri de larg consum

Lanturi de magazine

Magazine de marfuri specializate

Detailisti de produse de serie

Vanzari prin expozitii de produse de catalog

Cluburi de teleshoping

Vânzări în regim discount

Cluburi ale membrilor de en gross

Vânzari on-line /internet

20

Tema 6: Achizițiile de servicii

6.1. Managementul în prestarea de servicii

Nevoile de servicii pot fi exprimate prin intermediul unui caiet de sarcini cu parametri ”de

conformitate” sau cu parametri ”de performanță”.

Utilizarea parametrilor:

• De conformitate: elaborarea caietului de sarcini este un proces lung, chiar și pentru un serviciu foarte

simplu – de exemplu, caietele de sarcini pentru serviciile de curățenie ar putea cuprinde foarte multe

pagini și ar putea dura săptămâni întregi de elaborare. Sarcinile și activitățile a căror execuție este

cerută trebuie să fie explicite și lipsite de ambiguitate. (Peter Bailey, Principiile și managementul

achizițiilor)

• De conformitate: principalul avantaj care rezultă din folosirea acestor parametri este că permite de

obicei să se vadă mult mai ușor dacă prestatorul a executat serviciul conform normelor convenite.

(Peter Bailey, Principiile și managementul achizițiilor)

Clientul este de foarte multe ori incapabil să definească parametri de conformitate pentru că el

achiziționează un serviciu din exterior pentru că nu dispune de timpul, cunoștințele sau aptitudinile

necesare pentru a executa lucrările. De exemplu, în cazul unui contract de servicii de consultanță s-ar

putea să nu fie posibil să se prescrie cu exactitate ce urmează să facă respectivul consultant, deși sunt

impuse anumite reguli de bază: programul de lucru, respectarea regulamentului, etc.

De obicei, serviciile sunt furnizate pe baza unei simple înțelegeri între părțile interesate. Clientul se

așteaptă la un lucru de calitate, executat într-un timp rezonabil și la un preț corect. Dar există

numeroase cazuri de clienți nemulțumiți și de prestatori de servicii care se plâng de pretențiile

nerealiste ale clienților.

6.2. Externalizarea

Externalizarea reprezintă contractarea din exteriorul întreprinderii a unor activități care nu țin de

activitatea sa de bază.

Unii autori, precum White și James o definesc ca fiind o relație contractuală între un vânzător extern și

o întreprindere, prin care vânzătorul își asumă responsabilitatea legată de una sau mai multe funcții

economice ale întreprinderii.

În opinia autorilor Mark Power, Kevin Desouza şi Carlo Bonifazi externalizarea reprezintă un

instrument strategic folosit de organizaţii în vederea obţinerii avantajului competitiv.

Există mai multe considerente care ar putea influența o organizație, cum ar fi:

• reducerea şi controlul costurilor operaţiilor;

• îmbunătăţirea focusului companiei;

• câștigarea accesului la diversele posibilităţi;

• resurse interne gratuite pentru alte scopuri;

• resurse care nu sunt disponibile în interiorul companiei;

• accelerarea beneficilor reingineriei;

• conducerea devine costisitoare de la o vreme;

• capitalurile ocupate devin disponibile;

• împărţirea riscurilor;

• infuzia de capital.

Beneficii adiţionale: soluţii specializate, complete, profesioniste; uşurinţă în instalare şi configurare;

aplicaţii integrate, puternice, flexibile şi sigure; creşterea acurateţii, productivităţii şi eficienţei;

reducerea sau chiar eliminarea necesităţilor de stocare.

21

De asemenea, externalizarea aduce şi beneficii la nivel macroeconomic, direcţionând fluxuri de capital

spre economiile aflate în proces de dezvoltare.

Aceste fluxuri de capital materializându-se prin construirea unităților de producţie şi crearea de locuri

de muncă, ajutând astfel la creşterea nivelului de trai, precum şi a sustenabilităţii acestor economii, în

principal prin reducerea ratei şomajului şi a creşterii produsului intern brut.

Desigur există și dezavantaje, cum ar fi:

4) necunoaşterea de către outsourcer a mediului clientului său, atât intern, cât şi extern. Desigur, cu o

bună colaborare, comunicare şi răbdare, acest impediment poate fi cu uşurinţă înlăturat.

5) definire incorectă a obiectivului externalizării unei activităţi, după o analiză serioasă a deciziei de

externalizare.

La nivel macroeconomic, dezavantajele sunt mai pregnante pentru economiile avansate, deoarece prin

procesul de externalizarea activitatea externalizată se transferă spre o altă economie, iar odată cu

aceasta şi locurile de muncă, conducând la o reducere a nivelului de trai şi o sporire, cel puţin pe

termen scurt, a ratei şomajului.

6.3. Acordurile privind nivelul desevirii

Acordurile privind nivelul deservirii (AND-urile) sunt definite ca un accord între furnizor și clienții săi,

prin care se cuantifică nivelul de deservire minim acceptabil pentru client.

Ele sunt folosite ca mijloc de definire clară a relațiilor, drepturilor și obligațiilor furnizorului de servicii

și clientului.

Majoritatea serviciilor sunt formate din mai multe component individuale, iar un AND le va trata

detaliat pe fiecare în parte. Se va lua în considerare:

• timpul necesar prestării de serviciu;

• punctele de livrare;

• nominalizarea furnizorului de serviciu;

• receptivitatea;

• documentarea;

• aranjamentele privind situațiile de urgență;

• sprijin telefonic;

• procedurile privind soluționarea conflictelor;

• instruirea și dezvoltarea personalului.

6.4. Directiva comunității europene privind contractele publice

Directiva Consiliului 92/50/EEC se referă la coordonarea procedurilor vizînd atribuirea contractelor de

prestare a serviciilor publice (www.anrmap.ro).

Conform articolului 1-6 al Directivei, contractele de servicii publice înseamnă contracte cu scop

lucrativ, încheiate între un furnizor de servicii și o autoritate contractantă.

Preverderi ale Directivei pentru o serie de excepții:

• închirierea terenurilor, a clădirilor existente sau a altor active care nu pot fi deplasate;

• contractele privind timpii de emisie;

• contractele privind serviciile de arbitraj și conciliere;

• serviciile bancilor central;

• contractele privind o serie de alte servicii financiare;

• contractele de muncă;

• contractele privind anumite servicii de cercetare-dezvoltare.

6.5. Achiziția serviciilor de publicitate (exemple)

22

Principalele reglementări privind achiziţia de servicii de publicitate media incluse în OUG nr. 34/2006

vizează instituirea de reguli specifice pentru asigurarea transparenţei procesului de achiziţie de servicii

de publicitate prin mass-media şi anume (www.store.ectap.ro):

• prin obligativitatea publicării unui anunţ de participare şi a unuia de atribuire pe web site-ul precum şi

pe pagina de internet a autorităţii contractante, pentru contractele de publicitate prin mass-media, cu o

valoare anuală cumulată, fără TVA, estimată ca fiind mai mare decât echivalentul în lei a 20.000 euro;

• definirea conceptului de „contract de publicitate media“, stabilirea de cerinţe specifice care trebuie

incluse în anunţul de participare şi, respectiv, în contractul de publicitate prin massmedia;

• instituirea obligaţiei de redactare a referatului de oportunitate menit să justifice necesitatea derulării

respectivei proceduri de atribuire, precum şi instituirea de mijloace de monitorizare a rezultatelor şi

deatingere a obiectivelor propuse prin contractul de publicitate atribuit (de ex. publicarea raportului de

evaluarea impactului achiziţiei serviciilor de publicitate).

În ceea ce priveşte anunţul de participare, legislaţia mai precizează că, în cazul în care se utilizează

criteriul „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“,algoritmul de calcul trebuie

detaliat în cadrul acestuia.

Tema 7: Achizițiile publice

7. 1. Noţiuni generale. Cadrul legislativ

Pentru titularii dreptului de proprietate publică, dar şi pentru titularii dreptului de proprietate privată,

modalitatea curentă de procurare a mijloacelor materiale necesare funcţionarii şi, respectiv, existenţei

lor, o reprezintă achiziţionarea de bunuri aflate în circuitul civil al societăţii.

În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice, dobândirea de bunuri aflate în circuitul civil se realizează,

în general, prin achiziţii publice.

După anul 1990, achiziţiile publice, ca operaţiune economică şi juridică, au fost reglementate iniţial

prin O.G. nr.12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice. Ulterior, a fost adoptată O.G. nr.l

18/1999 privind achiziţiile publice a cărei intrare în vigoare a fost prorogată şi, respectiv, suspendată în

mod repetat până la 31 decembrie 2001, fiind respinsă prin Legea nr.473/20013 şi abrogata prin O.G.

nr.60/2001 privind achiziţiile publice.

În momentul de faţă este în vigoare reglementarea dată de O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de

concesiune de servicii, care a fost adoptată în contextul implementării angajamentelor asumate de

România în cadrul Capitolului l - „Libera circulaţie a marfurilor' şi al recomandărilor Comisiei

Europene.

O.G. nr.34/2006 transpune, de altfel, în concret, două acte normative comunitare, şi anume două

directive: Directiva nr. 17/2004/CE privind coordonarea procedurilor de achiziţie aplicate de entităţile

care operează în sectoarele apă, energie, transport şi servicii poştale şi Directiva nr. 18/2004/CE privind

coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare şi de servicii.

Scopul declarat al acestei reglementări constă în:

- promovarea concurenţei între operatorii economici; garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea

operatorilor economici;

- asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică;

- asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către

autorităţile contractante. Deci, legiuitorul, având în vedere exigenţele organismelor europene şi

minusurile constatate pe plan intern în domeniul achiziţiilor publice, a urmărit ca prin această

23

reglementare să încurajeze concurența între operatorii economici, garantarea tratamentului egal şi

nediscriminatoriu, cu asigurarea transparenţei şi corectitudinii întregului proces de achiziţii

publice, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a urmărit ca fondurile publice să fie utilizate în mod cât mai

eficient în vederea satisfacerii nevoilor sociale.

De aceea, pentru realizarea scopurilor declarate, legiuitorul a impus ca la baza atribuirii contractului de

achiziţie publică să se afle principiile următoare:

- nediscriminarea - în sensul că situaţiile identice nu trebuie tratate diferenţiat, fiind interzisă orice

formă de discriminare bazată pe orice alte criterii de diferenţiere decât cele reglementate

expres de ordonanţă de urgenţă;

- tratamentul egal - care impune ca fiecare potenţial participant la procedura de atribuire a contractului

de achiziţie publică să cunoască în prealabil regulile şi condiţiile cărora vă trebui să se conformeze şi să

aibă garanţia că orice alt participant concurează în aceleaşi condiţii şi după aceleaşi reguli;

- recunoaşterea reciprocă - în sensul că în materia achiziţiilor publice, autorităţile contractante din

România, că stat membru al Uniunii Europene, trebuie să accepte produsele şi serviciile livrate sau

prestate de un operator economic din oricare alt stat membru, dacă produsele şi serviciile respective

respecta într-o manieră obiectivă prescripţiile existente în statul membru de origine;

- transparenţa - care impune publicarea tuturor informaţiilor relevante de natură să poată permite

oricărui potenţial participant la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică să fie informat

pe deplin atunci când decide în legătură cu participarea sau neparticiparea sa la procedura respectivă;

proporţionalitatea - în sensul că autorităţile contractante au obligaţia să aprecieze că fiecare măsură

luată şi condiţie impusă să fie necesară şi potrivită în raport cu obiectivele urmărite; eficienţa utilizării

fondurilor publice - care impune realizarea unui raport optim între bunurile şi serviciile achiziţionate,

pe de o parte şi, pe de altă parte, fondurile publice cheltuite;

- asumarea răspunderii - care impune ca autoritatea contractantă, atunci când decide

modalitatea de derulare a procedurii, să-şi motiveze fiecare decizie luată şi să-şi asume astfel

răspunderea.

7.2. Contractul de achiziţie publică

Aşa după cum am precizat, O.U.G. nr.34/2006 reglementează atribuirea contractelor de achiziţie

publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Din perspectiva obiectivelor lucrării de faţă, din cele trei categorii de contracte, prezintă importanţă

doar aspectele referitoare la contractele de achiziţie şi, mai exact, acelea privind contractele de

furnizare de bunuri, care reprezintă instrumente juridice folosite pentru constituirea şi sporirea

domeniului public prin achiziţionarea de bunuri. De aceea, ne vom axa prezentările noastre, în

principal, pe contractul de furnizare de produse(de bunuri), dar şi pe aspectele general valabile în

materia contractelor de achiziţie publică .

Potrivit reglementării menţionate, contractele de achiziţie publică sunt:

- contracte de lucrări;

- contracte de furnizare;

- contracte de servicii.

Aşa cum spuneam mai sus, dintre acestea, pentru tema noastră, prezintă importanţă contractul de

achiziţie publică de furnizare, care este acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de

lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate,

închiriere sau leasing, cu sau fără opţiune de cumpărare.

Este considerat contract de furnizare şi contractul de achiziţie publică ce are ca obiect principal

furnizarea de produse şi, cu titlu accesoriu, operaţiuni/lucrări de instalare şi punere în funcţiune a

acestora.

24

De asemenea, este considerat contract de furnizare şi contractul care are ca obiect atât furnizarea de

produse, cât şi prestarea de servicii, dacă valoarea estimată a produselor este mai mare decât valoarea

estimată a serviciilor prevăzute în acel contract.

7.2.1. Caracterele juridice ale contractului de achiziţie publică

Aşa cum rezultă din definiţia dată mai sus, contractul de achiziţie publică de furnizare de produse

(bunuri) are caracterele juridice ale oricărui contract de achiziţie publică, în general.

Contractul de furnizare este un contract sinalagmatic, în sensul că da naştere la drepturi şi obligaţii

pentru ambele părţi, adică atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru operatorul economic, pe

care părţile le cunosc din momentul încheierii sale.

Caracterul determinat al drepturilor şi obligaţiilor rezultă din caracterul reglementat al contractului de

achiziţie publică, în general, operatorul economic şi autoritatea contractantă având drepturile şi

obligaţiile prevăzute în mod limitativ de lege.

Caracterul administrativ al contractului de achiziţie publică de furnizare rezultă în mod explicit din

prevederile art.2 alin.(l) lit.c) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care asimilează

acest gen de contracte cu actul administrativ.

Contractul de achiziţie publică de furnizare este un contract cu titlu oneros, în sensul că autoritatea

contractantă, în schimbul sumelor de bani pe care le achita operatorului economic, va primi un folos

material: livrarea bunurilor achiziţionate.

Contractul de achiziţie publică de furnizare este un contract numit, în sensul că este reglementat în mod

expres de lege, ca specie a contractului de achiziţie publică.

Contractul de achiziţie publică de furnizare are un obiect determinat, în sensul că poate avea ca obiect

exclusiv sau, cel puţin ca obiect principal, furnizarea unuia sau mai multor produse de către operatorul

economic, în beneficiul autorităţii contractante.

Contractul de achiziţie publică de furnizare este un contract solemn, în sensul că acesta, că orice alt

contract de achiziţie publică, se încheie în formă scrisă, care este cerută ad validitatem.

7.2.2. Părţile contractului de achiziţie publică

Potrivit reglementării actuale, părţile contractului de achiziţie publică sunt autoritatea contractantă /

autorităţile contractante, pe de o parte, şi, respectiv, operatorul economic / operatorii economici, pe de

altă parte.

A. Calitatea de autoritate contractantă, în cadrul oricărui contract de achiziţie publică, o are:

- oricare organism al statului - autoritate publică sau instituţie publică - care acţionează la nivel central

ori la nivel regional sau local;

- oricare organism de drept public, în afara celor arătate mai sus, care are personalitate juridică, a fost

înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi se afla cel

puţin în una dintre următoarele situaţii: o este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă,

sau de către un alt organism de drept public; o se afla în subordinea sau este supus controlului unei

autorităţi contractante, sau unui alt organism de drept public; o în componenţa consiliului de

administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul

membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă, sau de către un alt organism de drept

public; oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele de

mai sus;

- oricare întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile de utilitate publică

prevăzute de ordonanţă de urgenţă, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau

încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi; oricare subiect de drept, altul decât

cele prevăzute mai sus, care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile de utilitate publică

prevăzute de ordonanţă de urgenţă, în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de o autoritate

25

competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru

destinate efectuării respectivelor activităţi.

B. Calitatea de operator economic o poate avea, în cadrul contractului de achiziţie publică de

furnizare, orice furnizor de produse care prezintă pe piaţa o ofertă de produse, realizate prin

desfăşurarea unei activităţi licite pentru care a fost autorizat potrivit legislaţiei statului respectiv.

Calitatea de operator economic, în general, o poate avea, potrivit art.3 lit.r) din O.U.G. nr.34/2006,

oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoana fizică/juridică, de

drept public său privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit

pe piaţa produse, servicii şi/sau execuţie de lucrări.

7.2.3. Procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică

Prin procedura de atribuire se înţeleg etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către

candidaţi/ofertanţi pentru că acordul părţilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie

considerat valabil.

Având în vedere dispoziţiile art.18 din O.U.G. nr.34/2006, rezultă că aceste proceduri sunt limitative şi

imperative, în sensul că părţile nu se pot abate de la aplicarea lor, acestea cuprinzând fiecare seturi de

reguli stricte a căror neobservare sau încălcare va putea atrage vicierea întregii proceduri, cu consecinţa

angajării răspunderii autorităţii contractante.

7.2.3.1. Reguli de elaborare a documentaţiei de atribuire

În conformitate cu reglementarea actuală, documentaţia de atribuire este realizată de autoritatea

contractantă, care are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu,

regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă,

corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.

În mod concret, documentaţia de atribuire trebuie să cuprindă, în principal, următoarele elemente:

- informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresa - inclusiv telefon,

fax, e-mail -, persoane de contact, mijloace de comunicare etc.;

- instrucţiuni privind date limita care trebuie respectate şi formalităţi care trebuie îndeplinite în

legătură cu participarea la procedura de atribuire;

- dacă sunt solicitate, cerinţele minime de calificare, precum şi documentele care urmează să fie

prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie; caietul

de sarcini sau documentaţia descriptivă, aceasta din urmă fiind utilizată în cazul aplicării procedurii de

dialog competitiv sau de negociere;

- instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare;

- informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei

câştigătoare; instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac; informaţii referitoare la clauzele

contractuale obligatorii.

Autoritatea contractantă are şi următoarele drepturi:

- dreptul de a preciza în documentaţia de atribuire instituţiile competente de la care operatorii

economici pot obţine informaţii privind reglementările referitoare la impozitare, precum şi cele

referitoare la protecţia mediului;

- dreptul de a impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile

cu dreptul comunitar, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se urmăreşte

obţinerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecţia mediului şi promovarea dezvoltării

durabile;

- dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de obţinere a documentaţiei de

atribuire de către operatorii economici;

26

- o asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul

documentaţiei de atribuire;

- o punerea la dispoziţie oricărui operator economic care a înaintat o solicitare în acest sens sau, după

caz, căruia i s-a transmis o invitaţie de participare a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe

suport hârtie şi/sau pe suport magnetic, caz în care poate stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei

de atribuire, cu condiţia ca acest preţ să nu depăşească costul multiplicării documentaţiei, la care se

poate adăuga, dacă este cazul, costul transmiterii acesteia prin poştă.

7.2.3.2. Reguli de participare la procedura de atribuire

Regulile prevăzute de O.U.G. nr.34/2006, în ceea ce priveşte participarea la procedura de atribuire

sunt, în esenţă, următoarele:

- orice operator economic are dreptul de a participa, individual sau într-un grup de operatori, la

procedura de atribuire; mai mulţi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune

candidatura sau oferta comună, fără a fi obligaţi să îşi legalizeze din punct de vedere formal asocierea.

În această situaţie, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizata numai

în cazul în care oferta comună este declarată câştigătoare şi numai dacă o astfel de măsură reprezintă o

condiţie necesară pentru bună îndeplinire a contractului;

- întreprinderile afiliate au dreptul de a participa în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, dar

numai în cazul în care participarea acestora nu este de natură să distorsioneze concurenţa. Prin

întreprindere afiliată se înţelege orice subiect de drept:

- asupra căruia un alt subiect de drept poate exercita, direct sau indirect, o influenţă dominantă;

sau care poate exercita o influenţă dominantă asupra altui subiect de drept; sau care, ca urmare a

asocierii cu un subiect de drept, se află sub influenţa dominantă a unui alt subiect de drept.

7.2.3.3. Reguli de publicitate în procedura de atribuire

Regulile de publicitate reglementate de O.U.G. nr.34/2006 au ca scop asigurarea transparenţei întregii

proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

În acest sens, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura publicarea anunţurilor de intenţie, de

participare şi de atribuire. Astfel, autoritate contractantă are obligaţia de a transmite anunţurile

respective către operatorul SEAP (Sistemul electronic de achiziţii publice), utilizând exclusiv mijloace

electronice. Operatorul SEAP, la rândul său, are obligaţia să asigure Autorităţii Naţionale pentru

Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice accesul nerestricţionat la anunţurile transmise de

către autorităţile contractante, înainte de publicarea acestora.

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice verifica fiecare anunţ

transmis de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, în măsura în care anunţul respectiv

este în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire a unui contract cu o valoare estimată mai mare

decât pragurile valorice de 75.000 euro în cazul contractului de furnizare de produse.

În termen de două zile lucrătoare de la data primirii anunţului în SEAP, Autoritatea Naţională pentru

Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are obligaţia: fie să emită către operatorul SEAP

acceptul de publicare pentru anunţul respectiv, în cazul în care în urma verificării nu se constată

erori/omisiuni de completare; fie să respingă publicarea anunţului în SEAP, în cazul în care se constată

erori/omisiuni de completare, informând totodată autoritatea contractantă asupra acestei decizii,

precum şi asupra modului în care erorile/omisiunile pot fi remediate. După publicarea anunţului,

autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite anunţul şi către Regia Autonomă „Monitorul

Oficial', spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, Achiziţii publice. În cazul în

care O.U.G. nr.34/2006 stabileşte obligaţia publicării anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

atunci anunţul respectiv nu poate fi publicat la nivel naţional înainte de data transmiterii acestuia către

Comisia Europeană.

27

a) Anunţul de intenţie, în cazul contractelor de achiziţie de produse, autoritatea contractantă are

obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de intenţie dacă sunt întrunite cumulativ următoarele

condiţii:

- autoritatea contractantă urmăreşte să reducă perioada de depunere a ofertelor până la 36 de zile;

- valoarea totală estimată a contractelor care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni pentru

achiziţiile de produse este egală sau mai mare de 75.000 euro.

Autoritatea contractantă are libertatea să aprecieze dacă va publica anunţul de intenţie în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene, în SEAP şi în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, Achiziţii

publice; sau numai în SEAP, cu condiţia ca, înainte de publicare, să fi fost transmis un anunţ

simplificat de informare prealabilă către Comisia Europeană.

b) Anunţul de participare. Cazurile în care autoritatea contractantă este obligată să transmită spre

publicare un anunţ de participare sunt limitativ prevăzute la art.54 din O.U.G. nr.34/2006.

Astfel, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de participare atunci

când:

iniţiază procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv sau negociere, cu

publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, pentru atribuirea contractului de achiziţie

publică sau pentru încheierea acordului-cadru;

lansează un sistem dinamic de achiziţie; iniţiază procesul de atribuire a unui contract de

achiziţie publică printr-un sistem dinamic de achiziţii, în acest caz publicându-se un anunţ

simplificat; organizează un concurs de soluţii.

Anunţul de participare se publică în SEAP şi în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, Achiziţii

publice şi, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie doar în cazurile anume prevăzute de

lege, iar în celelalte cazuri este facultativă.

c) Anunţul de atribuire. Transmiterea anunţului de atribuire este obligatorie pentru autoritatea

contractantă care:

- a finalizat procedura de atribuire - licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv,

negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cerere de oferte - prin atribuirea

contractului de achiziţie publică sau încheierea acordului-cadru;

- a finalizat un concurs de soluţii prin stabilirea concurentului câştigător;

- a atribuit un contract de achiziţie publică printr-un sistem dinamic de achiziţii.

La fel ca şi anunţul de participare, anunţul de atribuire se publică în SEAP şi în Monitorul Oficial al

României, Partea a Vl-a, Achiziţii publice, şi, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

7.2.3.4. Alte reguli ale procedurii de atribuire

a) Reguli de comunicare şi de transmitere a datelor

Orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

să fie transmise în scris;

să fie înregistrate în momentul transmiterii şi, respectiv, în momentul primirii;

să fie realizate astfel încât să se asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor

respective.

Documentele scrise pot fi transmise prin oricare dintre următoarele modalităţi: prin poştă; prin fax; prin

mijloace electronice; prin orice combinaţie a modalităţilor de mai sus.

Autoritatea contractantă are dreptul de a impune, în documentaţia de atribuire, modalităţile de

comunicare pe care intenţionează să le utilizeze pe parcursul aplicării procedurii, fără a

restricţiona accesul operatorilor economici la procedura de atribuire.

28

b) Reguli de evitare a conflictului de interese. În vederea evitării conflictului de interese, autoritatea

contractantă are obligaţia, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, să ia măsurile necesare pentru a

preveni situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea

concurenţei neloiale.

Astfel, persoanele fizice sau juridice care participa direct în procesul de verificare/evaluare a

candidaturilor/ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub

sancţiunea excluderii din procedură de atribuire.

De asemenea, nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor

următoarele persoane: persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al

unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanti ori persoane care fac parte din consiliul de

administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau

subcontractanti; soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte

din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre

ofertanţi/candidaţi; persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze

imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor.

La rândul său, contractantul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziţie

publică, persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a

candidaturilor/ofertelor depuse în cadrul aplicării unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei

perioade de cel puţin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancţiunea nulităţii contractului

respectiv pentru cauza imorală.

7.2.3.5. Proceduri de atribuire

a) Licitaţia deschisă

Licitaţia deschisă este procedura la care orice operator economic interesat are dreptul să depună o

ofertă.

De regulă, procedura de licitaţie deschisă se desfăşoară într-o singură etapă. Că excepţie, autoritatea

contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitaţie electronică, caz în

care are obligaţia de a anunţa această decizie în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire.

Licitaţia deschisă se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui anunţ de participare prin care

autoritatea contractantă solicita operatorilor interesaţi să depună oferte în termenele prevăzute de lege.

Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire,

precum şi dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai

repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3

zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.

De asemenea, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile - însoţite de întrebările

aferente - către toţi operatorii economici care au obţinut, în condiţiile ordonanţei de urgenţă menţionate,

documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat

clarificările respective.

În sfârşit, autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la data şi locul indicate în anunţul

de participare.

b) Licitaţia restrânsă

Licitaţia restrânsă constituie procedura la care orice operator economic are dreptul să-şi depună

candidatura, urmând ca ofertele să fie depuse numai de către candidaţii selectaţi.

Astfel, procedura de licitaţie restrânsă se desfăşoară, de regulă, în două etape:

-etapa de selectare a candidaţilor, prin aplicarea criteriilor de selecţie;

29

-etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi, prin aplicarea criteriului de

atribuire.

Dar, autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitaţie

electronică, caz în care are obligaţia de a anunţa această decizie în anunţul de participare şi în

documentaţia de atribuire.

Licitaţia restrânsă se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui anunţ de participare prin care se

solicita operatorilor economici interesaţi depunerea de candidaturi, autoritatea contractantă având

obligaţia de a indica în anunţul de participare criteriile de selecţie şi regulile aplicabile, numărul minim

al candidaţilor pe care intenţionează să-i selecteze şi, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

Numărul de candidaţi selectaţi după prima etapă a licitaţiei restrânse trebuie să fie cel puţin egal cu

numărul minim indicat în anunţul de participare.

În cazul în care numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de selecţie este mai mic decât numărul

minim indicat în anunţul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

- fie de a anula procedura de licitaţie restrânsă;

- fie de a continua procedura de licitaţie restrânsă numai cu acei candidaţi care îndeplinesc

criteriile solicitate, în măsura în care numărul acestora este, totuşi, suficient pentru a asigura o

concurenţă reală.

După efectuarea selecţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite concomitent o invitaţie

de participare la etapa a doua a procedurii de licitaţie restrânsă tuturor candidaţilor selectaţi, fiind

interzisă invitarea la etapa a doua a licitaţiei restrânse a unui operator economic care nu a depus

candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de selecţie.

Invitaţia de participare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:

referinţe privind anunţul de participare publicat; data şi ora limita stabilite pentru depunerea

ofertelor;

adresa la care se transmit ofertele;

limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;

adresa, dată şi ora deschiderii ofertelor;

dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici

trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor prezentate

în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi economico-financiare.

Orice candidat selectat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, iar

autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai

repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3

zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.

În sfârşit, autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la adresa, dată şi ora indicate în

invitaţia de participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a

ofertelor, ca urmare a depunerii unei contestaţii.

c) Dialogul competitiv

Dialogul competitiv este procedura la care orice operator economic are dreptul să îşi depună

candidatură şi prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi, în scopul

identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiei

alese, candidaţii să depună oferta finală.

Procedura de atribuire a dialogului competitiv poate fi aplicată de autoritatea contractantă dacă sunt

îndeplinite, cumulativ, următoarele două condiţii:

contractul în cauză este considerat a fi de complexitate deosebită; aplicarea procedurii de

licitaţie deschisă sau restrânsă nu ar permite atribuirea contractului de achiziţie publică în cauză.

Această procedură se desfăşoară în trei etape: etapă de preselecţie a candidaţilor;

30

etapă de dialog cu candidaţii admişi în urma preselecţiei, pentru identificarea soluţiei/soluţiilor

apte să răspundă necesitaţilor autorităţii contractante şi în baza căreia/cărora candidaţii vor

elabora şi vor depune oferta finală; etapa de evaluare a ofertelor finale depuse.

Procedura dialogului competitiv se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui anunţ de participare

prin care se solicita operatorilor economici interesaţi depunerea de candidaturi.

Orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura pentru a participa la procedura de

dialog competitiv.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a indica în anunţul de participare criteriile de preselecţie şi

regulile aplicabile, numărul minim al candidaţilor pe care intenţionează să îi preselecteze şi, dacă este

cazul, numărul maxim al acestora.

Atunci când preselectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective

şi nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de

participare.

Numărul de candidaţi admişi în cea de-a doua etapă a dialogului competitiv trebuie să fie cel puţin egal

cu numărul minim indicat în anunţul de participare.

În cazul în care numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de preselecţie este mai mic decât

numărul minim indicat în anunţul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

fie de a anula procedura de dialog competitiv;

fie de a continua procedura de dialog competitiv numai cu acei candidaţi care îndeplinesc

criteriile solicitate, în măsura în care numărul acestora este totuşi suficient pentru a

asigura o concurenţă reală.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite, concomitent, o invitaţie de participare la etapa a

doua a procedurii de dialog competitiv tuturor candidaţilor admişi, fiind interzisă invitarea la etapa a

doua a dialogului competitiv a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau

care nu a îndeplinit criteriile de preselecţie.

Invitaţia de participare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:

referinţe privind anunţul de participare publicat;

adresa la care va avea loc dialogul, precum şi data şi ora lansării acestuia;

limba/limbile în care se va derula dialogul; dacă este cazul, precizări referitoare la documentele

suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor

sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice

şi economico-financiare.

Autoritatea contractantă derulează dialogul cu fiecare candidat admis, în parte, discutând opţiunile

referitoare la aspectele tehnice, montaje financiare, mod de rezolvare a unor probleme legate de cadrul

juridic, precum şi orice alte elemente ale viitorului contract, astfel încât soluţiile identificate să

corespundă necesitaţilor obiective ale autorităţii contractante. Autoritatea contractantă are obligaţia că,

pe durata dialogului, să asigure aplicarea principiului tratamentului egal faţă de toţi participanţii. În

acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul de a furniza informaţii într-o manieră discriminatorie,

care ar putea crea unuia/unora dintre participanţi un avantaj suplimentar în raport cu ceilalţi.

După ce a declarat închisă etapă de dialog şi a anunţat participanţii cu privire la acest aspect, autoritatea

contractantă are obligaţia de a invita participanţii selectaţi să depună oferta finală, ofertă care se

elaborează pe baza soluţiei/soluţiilor identificate în cursul acestei etape şi care trebuie să conţină toate

elementele necesare prin care se prezintă modul de îndeplinire a viitorului contract.

Invitaţia de depunere a ofertei finale trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:

referinţe privind anunţul de participare publicat; data limită stabilită pentru depunerea ofertelor;

adresa la care se transmit ofertele;

limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta; data deschiderii ofertelor;

31

dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici

trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate

în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi economico-financiare. Evaluarea

ofertelor se realizează pe baza criteriilor prevăzute în documentaţia de atribuire, iar oferta

câştigătoare va fi „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic'.

d) Negocierea este procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidaţii

selectaţi şi negociază clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu unul sau mai mulţi dintre aceştia.

În cazul contractului de achiziţie de furnizare de produse (de bunuri), negocierea poate fi:

- negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare;

- negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare;

- cererea de oferte.

Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare

Această procedură de atribuire a unui contract de achiziţie de furnizare poate fi folosită de către

autoritatea contractantă în următoarele cazuri:

atunci când, în urma aplicării licitaţiei deschise, licitaţiei restrânse, dialogului competitiv sau a

cererii de oferte, nu a fost depusă nici o ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori

neconforme;

în situaţii excepţionale, temeinic motivate, atunci când natura lucrărilor/produselor/serviciilor

sau riscurile implicate de executarea/livrarea/prestarea acestora nu permit o estimare

iniţială globală a preţului viitorului contract de achiziţie publică;

Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare se iniţiază prin transmiterea spre

publicare a unui anunţ de participare, prin care se solicita operatorilor economici interesaţi depunerea

de candidaturi.

Orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura pentru a participa la procedura de

negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a indica în anunţul de participare criteriile de preselecţie şi

regulile aplicabile, numărul minim al candidaţilor pe care intenţionează să îi preselecteze şi, dacă este

cazul, numărul maxim al acestora.

Atunci când preselectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective

şi nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de

participare.

Autoritatea contractantă derulează negocieri cu fiecare candidat preselectat în parte, iar pe durata

negocierilor, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura aplicarea principiului tratamentului egal

faţă de toţi candidaţii.

Autoritatea contractantă derulează negocieri până la identificarea şi stabilirea, pe baza criteriilor de

atribuire, a celei mai avantajoase propuneri de ofertă din punct de vedere economic.

Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare

În privinţa contractului de achiziţie de furnizare, această procedură poate fi aplicată de autoritatea

contractantă numai în următoarele cazuri:

atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de

exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator

economic;

că o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei

restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte

nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi

care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante;

32

atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării

ştiinţifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă acestea nu se

realizează pentru obţinerea unui profit şi nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;

atunci când este necesară achiziţionarea, de la furnizorul iniţial, a unor cantităţi suplimentare de

produse destinate înlocuirii parţiale sau extinderii echipamentelor/instalaţiilor livrate anterior, şi

numai dacă schimbarea furnizorului iniţial ar pune autoritatea contractantă în situaţia de a

achiziţiona produse care, datorită caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente,

determina incompatibilităţi sau dificultăţi tehnice sporite de operare şi întreţinere. Perioadă în

care astfel de contracte pot fi atribuite nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 ani de la

atribuirea contractului de furnizare iniţial; pentru achiziţionarea de materii prime cotate la

bursele de mărfuri, achiziţia acestora realizându-se ca urmare a tranzacţiilor de pe piaţă la

disponibil;

atunci când produsele pot fi achiziţionate în condiţii deosebit de avantajoase, de la un operator

economic care îşi lichidează definitiv afacerile, de la un judecator-sindic care administrează

afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu

creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedura

similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

Cererea de oferte

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care

valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este mai mică decât sau egală cu

echivalentul în lei a 75.000 euro, pentru contractul de furnizare.

Începând cu data de l ianuarie 2007, cererea de oferte se iniţiază prin publicarea în SEAP a unei

invitaţii de participare la procedura de atribuire, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele

informaţii:

dată şi ora limita stabilite pentru primirea ofertelor adresa la care se transmit ofertele;

dată şi ora deschiderii ofertelor

limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;

dacă se solicita îndeplinirea unor criterii minime de calificare,

menţionarea acestora;

scurtă descriere a obiectului contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit;

modul de obţinere a documentaţiei de atribuire.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la adresa, data şi ora indicate în invitaţia de

participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a ofertelor ca

urmare a depunerii unei contestaţii.

7.2.3.6. Modalităţi speciale de atribuire a contractului de achiziţie publică

a) Acordul-cadru

Potrivit art.3 lit.b) din O.U.G. nr.34/2006, acordul-cadru reprezintă înţelegerea scrisă intervenită între

una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este

stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează

a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute

în vedere.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia acordul-cadru, de regulă prin aplicarea procedurilor

de licitaţie deschisă sau licitaţie restrânsă.

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu acordurile-cadru, astfel

încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurenţa.

33

De asemenea, autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili că durata unui acord-cadru să

depăşească 4 ani, decât în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica în special prin obiectul

specific al contractelor ce urmează a fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv.

Contractele care se atribuie în baza unui acord-cadru nu pot fi încheiate decât între

autoritatea/autorităţile contractante şi operatorul/operatorii economici, care sunt parte a acordului

respectiv.

Autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contracte de achiziţie publică subsecvente unui acord-

cadru încheiat cu mai mulţi operatori economici:

fie fără reluarea competiţiei;

fie prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru.

b) Sistemul de achiziţie dinamic

Sistemul de achiziţie dinamic poate fi folosit de către autoritatea contractantă numai prin intermediul

SEAP şi numai pentru achiziţia unor produse de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile

pe piaţa satisfac nevoile autorităţii contractante, care nu are dreptul de a utiliza acest sistem în mod

abuziv sau impropriu, astfel încât să împiedice, să sustragă sau să distorsioneze concurenţa.

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili că durata unui sistem de achiziţie dinamic să

depăşească 4 ani, decât în cazuri excepţionale, temeinic justificate.

Atunci când lansează un sistem de achiziţie dinamic, autoritatea contractantă are obligaţia:

de a publica un anunţ de participare în care se precizează clar faptul că pentru atribuirea

contractului/contractelor de achiziţie publică se utilizează un sistem dinamic de achiziţie, precum şi

adresa de Internet la care documentaţia de atribuire este disponibilă; de a indica în caietul de sarcini,

alături de caracteristicile produselor care urmează să fie achiziţionate, şi informaţiile relevante privind

caracteristicile sistemului utilizat, echipamentul electronic folosit, posibilităţi şi instrucţiuni de

accesare; de a permite prin mijloace electronice, începând cu momentul publicării anunţului de

participare şi până la închiderea sistemului de achiziţie dinamic, accesul nerestricţionat, direct şi

complet la conţinutul documentaţiei de atribuire. După lansarea sistemului de achiziţie dinamic şi pe

întreaga perioadă de existenţa a acestuia, autoritatea contractantă are obligaţia de a permite oricărui

operator economic interesat să depună o ofertă orientativă, cu scopul de a fi admis în sistem.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a invita toţi ofertanţii admişi în sistemul dinamic de achiziţie

să depună o ofertă fermă pentru contractul de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, stabilind în

acest sens o dată limită pentru depunere.

După verificarea ofertelor ferme depuse, autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de

achiziţie publică ofertantului care prezintă cea mai avantajoasă oferta fermă pe baza aplicării criteriilor

de atribuire stabilite în anunţul de participare publicat cu ocazia lansării sistemului de achiziţie

dinamic.

c) Licitaţia electronică

Potrivit art.3 lit.n) din O.U.G. nr.34/2006, licitaţia electronică este procesul repetitiv realizat după o

primă evaluare completă a ofertelor, în care ofertanţii au posibilitatea, exclusiv prin intermediul

mijloacelor electronice, de a reduce preţurile prezentate şi/sau de a îmbunătăţi alte elemente ale ofertei;

evaluarea finală trebuie să se realizeze în mod automat prin mijloacele electronice utilizate.

În sensul acestei ordonanţe de urgenţă, prin mijloace electronice se înţelege utilizarea echipamentelor

electronice pentru procesarea şi stocarea de date care sunt difuzate, transmise şi recepţionate prin cablu,

radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice.

Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza licitaţia electronică în următoarele situaţii:

că o etapă finală a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a

unui anunţ de participare, sau a cererii de oferte, înainte de atribuirea contractului de achiziţie

publică, şi numai dacă specificaţiile tehnice au fost definite cu precizie în caietul de sarcini; la

reluarea competiţiei dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru;

34

cu ocazia depunerii ofertelor ferme în vederea atribuirii unui contract de achiziţie publică prin

utilizarea unui sistem de achiziţie dinamic.

Atunci când foloseşte această procedură, autoritatea contractantă are următoarele obligaţii:

obligaţia de a anunţa decizia de utilizare a licitaţiei electronice în anunţul de participare şi în

documentaţia de atribuire; obligaţia de a folosi această procedură astfel încât să nu împiedice,

restrângă sau distorsioneze concurenţa; obligaţia de a include în documentaţia de atribuire şi

următoarele informaţii specifice:

elementele ofertei care vor face obiectul procesului repetitiv de ofertare;

eventuale limite ale valorilor până la care elementele ofertei pot fi îmbunătăţite, astfel cum

rezultă acestea din specificaţiile care definesc obiectul contractului; o informaţiile care

urmează a fi puse la dispoziţie ofertanţilor în cursul licitaţiei electronice şi momentul când

aceste informaţii vor fi disponibile;

informaţiile relevante privind procesul licitaţiei electronice; o condiţiile în care ofertanţii vor

avea dreptul să liciteze; o informaţiile relevante referitoare la echipamentul electronic folosit,

condiţiile tehnice şi modalităţile concrete de realizare a conectării.

Licitaţia electronică se desfăşoară în mai multe runde succesive şi, în cursul fiecărei runde, autoritatea

contractantă are obligaţia de a comunica instantaneu tuturor ofertanţilor cel puţin informaţiile necesare

acestora pentru a-şi determina, în orice moment, poziţia pe care o ocupa în clasament.

Autoritatea contractantă are dreptul de a comunica şi alte informaţii privind:

numărul participanţilor în runda respectivă a licitaţiei electronice;

preţuri sau valori noi prezentate în cadrul rundei de licitare de către alţi ofertanţi

Pe parcursul efectuării rundelor de licitare, autoritatea contractantă nu are dreptul de a dezvălui

identitatea ofertanţilor. Finalizarea procedurii licitaţiei electronice se realizează printr-una sau printr-o

combinaţie a următoarelor modalităţi:

o la un moment precis stabilit în prealabil şi comunicat ofertanţilor în invitaţia de

participare;

o după un număr de runde de licitare al căror calendar de desfăşurare a fost precis stabilit

în prealabil şi comunicat ofertanţilor în invitaţia de participare;

o atunci când nu se mai primesc preţuri şi/sau valori noi care îndeplinesc cerinţele cu

privire la diferenţele minime impuse; în acest caz, invitaţia de participare trebuie să

precizeze un termen limită care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte până la

finalizarea licitaţiei electronice.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică pe baza rezultatului

obţinut în urma finalizării licitaţiei electronice, stabilind oferta câştigătoare pe baza criteriului de

atribuire precizat în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire, în condiţiile în care

ofertantul respectiv îndeplineşte criteriile de selecţie şi calificare impuse.

7.2.4.Atribuirea contractului de achiziţie publică

7.2.4.1. Oferta. Oferte alternative

Potrivit art.3 lit.q) din O.U.G. nr.34/2006, oferta reprezintă actul juridic prin care operatorul economic

îşi manifesta voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică,

incluzând propunerea financiară şi propunerea tehnică.

Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de

atribuire, la adresa şi până la data şi ora limită pentru depunere stabilite în anunţul său invitaţia de

participare.

35

Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate

stabilită de către autoritatea contractantă.

Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora,

autoritatea contractantă urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această

dată.

Autoritatea contractantă are dreptul de a permite ofertanţilor să depună oferte alternative numai în cazul

în care criteriul de atribuire este „cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”, caz în care

anunţul de participare trebuie să precizeze în mod explicit dacă este permisă depunerea de oferte

alternative sau dacă această posibilitate este interzisă.

7.2.4.2. Selecţia şi calificarea ofertanţilor/candidaţilor

Criteriile de calificare şi selecţie aplicate de autoritatea contractantă se pot referi numai la:

situaţia personală a candidatului sau ofertantului; capacitatea de exercitare a activităţii

profesionale; situaţia economică şi financiară; capacitatea tehnică şi/sau profesională; standarde

de asigurare a calităţii; standarde de protecţie a mediului.

Situaţia personală a ofertantului/candidatului obliga autoritatea contractantă să excludă din

procedură aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat

despre care are cunoştinţă că, în ultimii 5 ani, a fost condamnat, prin hotărârea definitivă a unei

instante judecătoreşti, pentru participare la activităţi ale unei organizaţii criminale, pentru

corupţie, pentru fraudă şi/sau pentru spălare de bani.

De asemenea, autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea

contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat care se afla în oricare dintre următoarele

situaţii: este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt conduse de un administrator judiciar sau

activităţile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o

situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege; face obiectul unei proceduri legale pentru

declararea sa în una dintre situaţiile prevăzute mai sus; nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului

general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în ţara în care este

stabilit; în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale,

din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave

prejudicii beneficiarilor acestuia; a fost condamnat, în ultimii trei ani, prin hotărârea definitivă a unei

instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei

greşeli în materie profesională; prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către

autoritatea contractantă, în legătură cu situaţia proprie aferenta cazurilor prevăzute mai sus.

Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale este verificată de autoritatea contractantă, care are

dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente edificatoare care să dovedească

formă de înregistrare că persoană fizică sau juridică şi, după caz, de atestare ori apartenenta din punct

de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din ţară în care ofertantul/candidatul este stabilit.

Situaţia economică şi financiară a operatorului economic care participă la procedura poate fi verificată

şi demonstrată cu:

declaraţii bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional;

bilanţul contabil sau extrase de bilanţ, în cazul în care publicarea acestor bilanţuri este

prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit ofertantul/candidatul;

declaraţii privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în

domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară, care vizează

activitatea din cel mult ultimii trei ani, în măsura în care informaţiile respective sunt

disponibile.

Capacitatea tehnică şi/sau profesională este verificată de autoritatea contractantă şi demonstrată de

operatorul economic participant la o procedură de atribuire a unui contract de furnizare prin:

36

o listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de

livrare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi

privaţi. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente

emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar.

declaraţie referitoare la echipamentele tehnice şi la măsurile aplicate în vederea asigurării

calităţii, precum şi, dacă este cazul, la resursele de studiu şi cercetare;

informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care

dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut de către candidat/ofertant, în

special pentru asigurarea controlului calităţii;

certificate sau alte documente emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste

conformitatea produselor, identificată clar prin referire la specificaţii sau standarde relevante;

mostre, descrieri şi/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în

care autoritatea contractantă solicita acest lucru.

Standardele de asigurare a calităţii sunt verificate de autoritatea contractantă prin solicitarea unor

certificate emise de organisme independente, prin care se atestă faptul ca operatorul economic respectă

anumite standarde, iar autoritatea contractantă este obligată să se raporteze la sistemele de asigurare a

calităţii bazate pe seriile de standarde europene relevante, certificate de organisme conforme cu seriile

de standarde europene privind certificarea.

În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta

certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Standardele de protecţia mediului sunt verificate de autoritatea contractantă, în special, în cazul

contractelor de lucrări şi a contractelor de servicii, fiind obligată să se raporteze la Sistemul Comunitar

de Management Ecologic şi Audit (EMAS).

7.2.4.3. Criteriile de atribuire a contractului de achiziţie publică

Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în anunţul de participare criteriul de atribuire a

contractului de achiziţie publică, care, odată stabilit, nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a

procedurii de atribuire.

Potrivit art.198 alin.(l) din O.U.G. nr.34/2006, criteriile de atribuire a contractului de achiziţie publică

poate fi numai:

fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic;

fie, în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut.

Însă, în cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se realizează prin aplicarea procedurii

de dialog competitiv, criteriul de atribuire utilizat trebuie să fie numai oferta cea mai avantajoasă din

punct de vedere economic.

7.2.4.4. Stabilirea ofertei câştigătoare

Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire

precizat în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire, în condiţiile în care ofertantul

respectiv îndeplineşte criteriile de selecţie şi calificare impuse.

Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui

oferta a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în

respectiva ofertă.

Dacă autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită ca

fiind câştigătoare, din cauza faptului că ofertantul se află într-o situaţie de forţă majoră, atunci aceasta

are dreptul:

fie să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi;

fie să anuleze aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.

37

Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa candidaţii/ofertanţii despre decizia de atribuire a

contractului de achiziţie publică sau, după caz, de anulare a procedurii de atribuire, comunicarea fiind

transmisă şi prin fax sau prin mijloace electronice.

Ca regulă generală, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul de achiziţie

publică/acordul-cadru numai după împlinirea termenelor de 10 zile sau, respectiv, 5 zile, în condiţiile

prevăzute la art.205 alin.(l) din OUG nr.34/2006.

În cazul în care contractul de achiziţie publică este încheiat înainte de împlinirea acestor termene,

acesta este lovit de nulitate absolută.

7.2.4.5. Anularea aplicării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică

Potrivit prevederilor generale ale O.U.G. nr.34/2006, atât ofertă, cât şi acceptarea ofertei sunt acte

juridice irevocabile, în sensul că nu pot fi retrase de operatorul economic şi, respectiv, de autoritatea

contractantă.

Totuşi, prin excepţie, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru

atribuirea contractului de achiziţie publică numai în următoarele cazuri:

nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfăcător al concurenţei, respectiv numărul de

operatori economici este mai mic decât cel minim prevăzut;

au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme; nu a fost depusă nicio ofertă sau

au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului

neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare; abateri grave de la prevederile

legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului.

Procedura de atribuire se consideră a fi afectată în cazul în care se îndeplinesc, cumulativ,

următoarele condiţii:

în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii se constată erori

sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor aplicabile procedurilor de atribuire a

contractului de achiziţie publică; autoritatea contractantă se afla în imposibilitate de a adopta

măsuri corective fără ca acestea să conducă, la rândul lor, la încălcarea principiilor de atribuire

a contractului de achiziţie publică.

Recurgând la această măsură, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor

participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea

obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cât şi motivul concret care a

determinat decizia de anulare.

7.3. Soluţionarea contestaţiilor

7.3.1. Contestaţia împotriva actelor emise în materia achiziţiilor publice

În reglementarea anterioară, potrivit art.80 din O.U.G. nr.60/2001, actele şi deciziile nelegale puteau fi

atacate pe cale administrativă, la autoritatea contractantă de către orice persoană fizică sau juridică care

avea un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică sau a suferit un prejudiciu

că o consecinţă directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale.

Ca regulă generală, acţiunea în faţa instanţei - secţia de contencios administrativ a tribunalului în a

cărui raza teritorială de competenta se afla sediul autorităţii contractante, putea fi introdusă numai după

epuizarea caii de atac a contestaţiei pe cale administrativă.

Astfel, potrivit art.93 din O.U.G. nr.60/2001, sub sancţiunea decăderii, acţiunea în faţa instanţei de

contencios administrativ trebuia introdusă în cel mult 30 de zile de la data primirii rezoluţiei motivate

privind soluţionarea contestaţiei sau de la data expirării perioadei de soluţionare a contestaţiilor, care

era de 10 zile.

38

Deci, din punct de vedere al naturii juridice, prin O.U.G. nr.60/2001, legiuitorul a pus la dispoziţie

persoanelor fizice şi juridice care suferiseră un prejudiciu sau justificau un interes legitim în legătură cu

un anumit contract de achiziţie publică, o cale administrativă de atac a actelor şi deciziilor autorităţii

contractante, care reprezenta o condiţie de admisibilitate a acţiunii în faţa instanţei de contencios

administrativ.

Despăgubirile puteau fi solicitate numai pe calea acţiunii în justiţie, introdusă exclusiv în acest scop, şi

numai după soluţionarea pe cale administrativă a contestaţiei sau în justiţie a acţiunilor având ca obiect

un act nelegal sau o decizie nelegală a autorităţii contractante.

Având în vedere dispoziţiile art.21 alin.(4) din Constituţie, republicata, şi ale noii legi a contenciosului

administrativ, în Capitolul IX al O.U.G. nr.34/2006, legiuitorul a reglementat o nouă procedura privind

soluţionarea contestaţiilor având ca obiect acte emise de autoritatea contractantă în materia achiziţiilor

publice.

a) Persoana care poate formula contestaţie

Potrivit art.255 alin.(l) din O.U.G. nr.34/2006, persoană care se consideră vătămată într-un drept al său,

ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, emis cu încălcarea dispoziţiilor legale

în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-

jurisdicţională sau în justiţie.

În sensul noii reglementări, prin „persoana care se consideră vătămată” se înţelege orice persoană care

îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile următoare:

- are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică pentru a cărui atribuire se

aplică prevederile prezenţei ordonanţe de urgenţă;

- a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, că o consecinţă a unui act al autorităţii contractante,

de natură să producă efecte juridice.

b) Obiectul contestaţiei

Contestaţia formulată de persoană care se consideră vătămată poate avea ca obiect, după caz, anularea

actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, obligarea autorităţii contractante de a lua

orice alte măsuri necesare pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire.

Prin act al autorităţii contractante se înţelege:

- orice act administrativ;

- lipsa emiterii unui act administrativ sau a oricărui alt act al autorităţii contractante ori refuzul de a-1

emite;

- orice alt act al autorităţii contractante, altele decât cele de mai sus, care produce sau poate produce

efecte juridice.

7.3.2. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Pentru soluţionarea contestaţiilor vizând actele emise de autoritatea contractantă în materia achiziţiilor

publice, prin art.257 din O.U.G. nr.34/2006 a fost înfiinţat Consiliul Naţional de Soluţionare a

Contestaţiilor, că organism administrativ-jurisdictional, cu personalitate juridică de la l ianuarie 2007,

care funcţionează pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor

Publice7, faţă de care este independent în ceea ce priveşte deciziile sale.

Potrivit art. 226 alin.(l) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art.l din Regulamentul de organizare şi funcţionare,

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor are următoarele competenţe:

- să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire înainte de încheierea

contractelor;

- să se pronunţe asupra legalităţii procedurilor şi operaţiunilor desfăşurate de autoritatea

contractantă în atribuirea contractelor de achiziţie publică;

39

- să emită opinii asupra existenţei unei încălcări a legislaţiei în domeniu deduse judecăţii, dacă instanţă

de judecată solicita acest lucru, în conformitate cu prevederile art. 287 alin. (4) din O.U.G. nr.34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a

contractelor de concesiune de servicii.

Deci, principală atribuţie a Consiliului este aceea de soluţionare a contestaţiilor formulate în cadrul

procedurilor de atribuire înainte de încheierea contractelor de achiziţii publice.

a) Forma şi elementele contestaţiei

Contestaţia se soluţionează de un complet format din 3 consilieri, dintre care unul are calitatea de

preşedinte de complet, cauzele fiind distribuite în mod aleatoriu.

Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină, în mod obligatoriu:

- numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea,

sediul lor şi codul unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le

reprezintă şi în ce calitate;

- denumirea şi sediul autorităţii contractante;

- denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată;

- obiectul contestaţiei;

- motivarea în fapt şi în drept a cererii;

- mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil;

- semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.

În cazul în care contestaţia nu cuprinde toate datele de mai sus, Consiliul va cere contestatorului că, în

termen de 5 zile, să completeze contestaţia, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă.

b) Termenele de depunere a contestaţiei

Contestaţia poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire şi împotriva oricărui act al autorităţii

contractante.

Termenul de depunere a contestaţiei este de 10 zile sau de 5 zile, de la dată când contestatorul a luat

cunoştinţă de actul respectiv, după cum valoarea contractului este mai mare sau mai mică de 40.000

euro, în cazul contractelor de furnizare şi contractelor de servicii, respectiv de 250.000 euro în cazul

contractului de lucrări.

După depunerea contestaţiei la Consiliu, contestatorul este obligat că, de îndată, să comunice autorităţii

contractante o copie a contestaţiei şi a inscrisurilor anexate acesteia.

c) Procedura de soluţionare a contestaţiei

Procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară, că orice activitate jurisdicţionala, pe bază şi cu

respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a respectării dreptului la apărare.

În cadrul activităţii de soluţionare a cauzei, Consiliul poate cere lămuriri părţilor, poate administra

probe şi poate solicita orice alte date necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt şi va putea recurge la un

expert independent pentru lămurirea unor aspecte de ordin tehnic sau financiar.

De menţionat că procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile vor putea fi reprezentate de avocaţi,

vor putea depune concluzii scrise, precum şi, la cerere, concluzii orale cu obligaţia de a se încadra în

termenul general de 10 zile în care Consiliul este obligat să soluţioneze contestaţia.

d) Măsurile provizorii care pot fi luate de Consiliu

Efectul cel mai important al sesizării Consiliului constă în faptul că depunerea contestaţiei suspendă de

drept procedura de atribuire până la data soluţionării contestaţiei, iar contractul încheiat în această

perioadă este lovit de nulitate absolută.

Totuşi, în cazuri temeinic justificate, Consiliul poate, la cererea uneia dintre părţi, să dispună reluarea

procedurii de atribuire, iar această decizie poate fi atacată cu plângere la Curtea de apel competenţa să

40

soluţioneze şi plângerea împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva actului autorităţii

contractante, soluţia instanţei fiind irevocabilă.

e) Soluţiile pe care le poate adopta Consiliul

Procedând la examinarea şi soluţionarea contestaţiei, Consiliul va emite o decizie prin care va adopta

una dintre următoarele soluţii: Consiliul va putea admite contestaţia, situaţie în care:

- va anula în parte sau în tot actul atacat, sau

- va obliga autoritatea contractantă să emită actul, sau

- va putea dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor care afectează procedura de

atribuire.

Consiliul nu este limitat la încălcările prevederilor legale invocate de contestator şi, în situaţia în care

apreciază că există şi altele, va putea dispune din oficiu remedierea acestora, Consiliul nefiind, deci,

obligat să-şi limiteze aprecierile şi soluţia la criticile invocate în contestaţie.

În situaţia în care, admiţând contestaţia, va dispune luarea unei măsuri de remediere a actului contestat,

Consiliul va fi obligat să fixeze şi un termen în care măsură va trebui adusă la îndeplinire, în timp ce

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are prerogativa să

verifice şi să supravegheze îndeplinirea măsurii.

Considerăm că aceasta atribuţie, dată în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi

Monitorizarea Achiziţiilor Publice, nu afectează independenta şi nesubordonarea Consiliului Naţional

de Soluţionare a Contestaţiilor în activitatea de adoptare a deciziilor, monitorizarea îndeplinirii

măsurilor de remediere vizând activitatea autorităţii/autorităţilor contractante, iar nu activitatea de

soluţionare a contestaţiilor de către Consiliu.

Pe de altă parte, Consiliul va putea adopta o soluţie de respingere a contestaţiei atunci când:

- contestaţia este nefondată;

- contestaţia este tardiva, lipsită de obiect, lipsită de interes, exercitată de o persoană fără

calitate sau introdusă de o persoană neinputernicita etc.

De asemenea, în orice fază de soluţionare a contestaţiei, Consiliul va putea lua act de renunţarea

contestatorului la contestaţia formulată.

În toate situaţiile, Consiliul, în funcţie de soluţia pe care o va adopta cu privire la contestaţie, va decide

şi asupra continuării sau anulării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică şi se va

pronunţa, la cerere, cu privire la cheltuielile efectuate în cursul soluţionării contestaţiei.

f) Efectele deciziei adoptate de Consiliu

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor adopta decizia de soluţionare a contestaţiei cu votul

majorităţii membrilor completului, care nu au dreptul de a se abţine de la vot.

Ca rezultat al deliberării, completul va întocmi o mânuţă care va fi semnată de toţi membrii

completului, fiind consemnată într-un registru special, urmând să fie motivată şi comunicată în scris

părţilor, în termen de 5 zile de la pronunţare, precum şi publicată pe pagina de internet a Consiliului.

Decizia astfel adoptată de Consiliu este obligatorie pentru părţile contractante, iar contractul de

achiziţie publică încheiat cu nerespectarea deciziei este lovit de nulitate absolută.

Decizia prin care Consiliul a anulat în parte sau în tot actul contestat ori a obligat autoritatea

contractantă să emită un act sau să dispună orice altă măsură pentru înlăturarea actelor ce împiedică

procedura de atribuire a contractului de licitaţie care are caracter executoriu, urmând să fie executată

fără somaţie şi fără îndeplinirea oricărei alte formalităţi, în termenul stabilit de Consiliu.

În situaţia în care autoritatea contractantă nu va proceda la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse

prin decizie în termenul stabilit de Consiliu, la cererea persoanei interesate, conducătorul autorităţii

contractante, vinovat de nerespectarea demersurilor necesare, va fi sancţionat cu aplicarea unei amenzi

de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi întârziere.

41

Decizia prin care Consiliul aplica o astfel de amendă, neatacata în termen, devine titlu executoriu şi se

execută de către organele fiscale competente, potrivit procedurii privind executarea creanţelor fiscale.

În finalul acestei secţiuni în care am insistat asupra prezentării statutului autonom al Consiliului

Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a procedurii jurisdicţionale de soluţionare a contestaţiei

vizând actele şi operaţiunile autorităţii contractante emise în legătură cu atribuirea contractelor de

achiziţie publică, putem concluziona că soluţionarea contestaţiei reprezintă o jurisdicţie specială

administrativă, în sensul art. 21 alin.(4) din Constituţie, republicata, şi al prevederilor Legea 554/2004,

cu consecinţa caracterului facultativ şi gratuit al acesteia.

Deci, aşa cum se precizează şi la art. 255 alin.(l) din O.U.G. nr. 34/2006, persoană care se consideră

vătămată printr-un act al autorităţii contractante, emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia

achiziţiilor publice, poate uza de calea contestaţiei în condiţiile O.U.G . sau se poate adresa direct

instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

7.3.3. Soluţionarea sesizărilor privind verificarea legalităţii

Aşa cum am arătat mai sus, pe lângă atribuţiile de soluţionare a contestaţiilor şi de emitere a unor opinii

la cererea instanţei investite cu judecarea unui litigiu privind achiziţiile publice, Consiliul are şi

competenţă că, la cererea autorităţii contractante, să se pronunţe asupra procedurilor şi operaţiunilor

desfăşurate în legătură cu atribuirea unui contract de achiziţie publică.

Potrivit art. 266 alin.(2) din O.U.G. nr. 34/2006, Consiliul adopta decizii în exercitarea atribuţiilor sale.

În conformitate cu prevederile art. 282 alin.(l) din aceeaşi ordonanţă, atunci când apreciază necesar,

autoritatea contractantă are dreptul să sesizeze Consiliul în scopul verificării, aprecierii şi pronunţării în

legătură cu legalitatea actelor şi operaţiunilor pe care le-a desfăşurat în cadrul procedurii de atribuire a

unui contract de achiziţie publică, situaţie în care va înainta o sesizare motivată şi însoţită de

documentaţia privind procedura de achiziţie.

Procedând la soluţionarea sesizării autorităţii contractante, Consiliul:

- în cazul în care sesizarea este întemeiată, o va admite şi va constata legalitatea actelor şi

corectitudinea operaţiunilor şi procedurilor desfăşurate de autoritatea contractantă ; sau

- în măsura în care va constata nereguli, va dispune notificarea autorităţii contractante în vederea luării

măsurilor de remediere a neregulilor privind procedurile derulate.

7.3.4. Soluţionarea de către instanţă a litigiilor privind achiziţiile publice

a) Soluţionarea plângerilor împotriva deciziilor Consiliului

În conformitate cu prevederile art. 226 alin.(5) din O.U.G nr. 34/2006, deciziile Consiliului privind

soluţionarea contestaţiei şi obligarea la plata amenzii pentru neaducerea la îndeplinire în termen a

măsurilor dispuse de Consiliu pot fi atacate cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, atât

pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie.

Plângerea se formulează în scris, urmând să conţină în mod corespunzător datele prevăzute pentru

contestaţie şi se depune la sediul Consiliului, care este dator să o înainteze, împreună cu dosarul,

instanţei competente, în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea caii de atac.

Partea care exercita această cale de atac este obligată să comunice o copie a plângerii şi părţii adverse,

urmând să depună la dosarul instanţei dovadă de comunicare.

Instanţa competenţa să soluţioneze plângerea este Curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi

fiscal pe raza căreia se afla sediul autorităţii contractante.

Calea de atac a plângerii împotriva Consiliului are natură juridică a recursului la care se referă art. 299

alin.(l) din Codul procedura civilă, potrivit căruia sunt supuse recursului, între altele, în condiţiile

prevăzute de lege, hotărârile organelor cu activitate jurisdicţionala.

42

De altfel, procedura de soluţionare a plângerii este cea specifică recursului în contenciosul

administrativ:

- plângerea va fi soluţionată în complet format din 3 judecători;

- plângerea se judecă de urgenţă şi cu precădere;

- pentru soluţionarea plângerii sunt aplicabile prevederile art. 304' din Codul de procedura civilă.

Mai mult, pentru asigurarea judecării cu maximă celeritate a plângerii, legiuitorul a prevăzut la art. 283

din O.U.G. 34/2006 ca:

- partea nu poate cere amânarea judecăţii pentru pregătirea apărării decât în situaţia prevăzută la art.

118 alin.(3) din Codul procedura civilă sau pentru a lua cunoştinţă de cererile sau înscrisurile

comunicate;

- oricare dintre părţi poate, cu excepţia citarii la primul termen de judecată, să ceară încuviinţarea

instanţei pentru a îndeplini procedura de citare sau de comunicare a inscrisurilor cu cealaltă parte, prin

intermediul executorului judecătoresc.

Introducerea plângerii împotriva deciziei Consiliului nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii

de atribuire, că în cazul contestaţiei, însă instanţă poate dispune suspendarea procedurii de atribuire

până la soluţionarea plângerii. Contractul de achiziţie care a fost încheiat cu nesocotirea măsurii

dispuse de instanţă cu privire la suspendarea procedurii de atribuire este lovit de nulitate absolută.

Soluţionând cauză, instanţă va putea respinge plângerea, fie pentru motive vizând netemeinicia, fie

pentru motive vizând nelegalitatea acesteia, precum tardivitatea, introducerea plângerii de către o

persoană fără calitate sau fără mandat de reprezentare etc.

În situaţia în care plângerea este legală şi temeinică, instanţă o va admite şi va modifica decizia

Consiliului, admiţând contestaţia şi dispunând:

- anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante;

- obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;

- îndeplinirea unei obligaţii de către autoritatea contractantă;

- orice alte măsuri necesare.

Hotărârea pronunţată de Curtea de apel că instanţă de contencios administrativ şi fiscal, pentru

soluţionarea plângerii împotriva deciziilor Consiliului, este o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

O problemă care se pune este aceea a căilor de atac împotriva deciziilor prin care Consiliul

soluţionează sesizările autorităţilor contractante prin care s-a cerut verificarea legalităţii actelor şi

operaţiunilor derulate în cursul procedurii de atribuire, la care se referă art. 282 din O.U.G nr. 34/2006.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că procedura verificării legalităţii actelor şi operaţiunilor

derulate în cursul procedurii de atribuire nu reprezintă o procedură jurisdicţionala, iar deciziile adoptate

nu au caracterul unor acte administrativ jurisdicţionale, ci a unui act administrativ tipic de autoritate pe

care Consiliul îl adopta, fără respectarea procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 34/2006 pentru

soluţionarea contestaţiilor.

Astfel fiind, considerăm că, în cazul deciziilor adoptate de Consiliu în cadrul procedurii de verificare a

legalităţii, potrivit art. 282 din O.U.G. nr. 34/2006, căile de atac sunt cele general reglementate de

Legea 554/2004 pentru actele administrative unilaterale, cu toate consecinţele care decurg din acest

regim.

Deci, apreciem că, în cazul acestor acte ale Consiliului, nu sunt aplicabile prevederile art. 283 şi urm.

din O.U.G. nr. 34/2006, care se referă în mod exclusiv la recursul (plângerea) împotriva deciziilor

Consiliului privind soluţionarea contestaţiei şi obligarea la plata amenzii pentru neexecutarea la termen

a măsurilor dispuse de Consiliu.

43

b) Soluţionarea litigiilor privind acordarea de despăgubiri

În privinţa litigiilor privind acordarea de despăgubiri, O.U.G. 34/2006 a introdus o nouă reglementare

în raport cu prevederile O.U.G. 60/2001.

Astfel, potrivit art. 82 din O.U.G nr.60/2001, despăgubirile puteau fi solicitate numai prin acţiune în

justiţie, care trebuia introdusă exclusiv în acest scop şi numai după soluţionarea pe cale administrativă a

contestaţiei sau în justiţie a acţiunilor prin care au fost atacate actele şi deciziile nelegale ale autorităţii

contractante.

Art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 păstrează în continuare competenta exclusivă a instanţei de judecată în

ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor privind acordarea de despăgubiri, dar nu se mai cere ca acţiunea

să fie introdusă la instanţă de judecată numai după soluţionarea contestaţiei sau plângerii împotriva

deciziei Consiliului.

În schimb, se cere ca persoana care se consideră vătămată şi solicită plată de despăgubiri să dovedească

în faţa instanţei:

- că prevederile acestei ordonanţe de urgenţă au fost încălcate;

- că ar fi avut o şansă reală de a fi câştigat contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a

încălcării prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă.

Ori, este evident că cele mai bune dovezi, în sensul celor arătate mai sus, le reprezintă actele de

soluţionare a contestaţiei de către Consiliu, şi respectiv, a plângerii de către instanţă. Totuşi, în lipsa

unor astfel de dovezi, considerăm că devin incidente prevederile art. 287 alin.(4) din O.U.G. nr.

34/2006, potrivit cărora instanţă de fond poate solicita Consiliului opinia asupra existenţei unei

încălcări a legislaţiei în materie de achiziţii publice, pe care Consiliul o poate emite în exercitarea

atribuţiei ce i-a fost conferită de legiuitor prin art. 266 alin.(l) lit.c) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

Litigiile privind acordarea de despăgubiri sunt soluţionate de instanţă de contencios administrativ şi

fiscal competenţă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Considerăm că acestei categorii de litigii nu-i sunt aplicabile prevederile legale privind procedura

prealabilă, art. 7 din Legea nr. 554/2004 referindu-se la litigiile care au ca obiect acţiunile vizând

anularea sau modificarea actelor administrative unilaterale.

c) Soluţionarea de către instanţă a litigiilor privind încheierea, aplicarea şi executarea

contractelor de achiziţii publice

Aşa cum precizăm la începutul acestei lucrări, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 a tranşat

în mod clar regimul juridic al contractelor administrative de drept public, cărora le sunt aplicabile

reglementările acestei legi.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.(l) lit.c), fraza a doua, sunt asimilate actelor administrative şi

contractele administrative încheiate de autorităţile publice care au ca obiect fie punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică, fie executarea lucrărilor de interes public, fie prestarea serviciilor

publice, fie achiziţiile publice.

Deci, în temeiul art. l alin.(l) din lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate contractantă, printr-un contract de achiziţie publică, asimilat

actului administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente în condiţiile

legii contenciosului administrativ, care sunt aplicabile în mod corespunzător, instanţă de contencios

administrativ fiind competenţa să soluţioneze nu numai litigiile care apar în fazele premergătoare

încheierii unui contract administrativ, dar şi orice alte litigii legate de aplicarea şi executarea

contractului administrativ (art.8 alin.(2) din Legea nr. 554/2004).

Totuşi, considerăm util să facem câteva precizări în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor privind

procedura prealabilă, excepţia de nelegalitate şi soluţiile instanţei de contencios administrativ în litigiile

privind aplicarea şi executarea contractelor administrative.

Astfel, în materia contractelor administrative, procedura concilierii directe, reglementata de art. 720 ' -

720'° din Codul de procedura civilă, este echivalentă cu procedura prealabilă, iar sesizarea instanţei de

44

contencios administrativ se poate face, în termen de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de

finalizare a procedurii concilierii, numai după parcurgerea acestei proceduri (art.ll alin.(l) lit.c) din

Legea nr. 554/2004).

Deci, în cazul contractelor administrative, efectuarea procedurii concilierii directe reprezintă o condiţie

de admisibilitate a acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, întocmai ca şi condiţia

efectuării procedurii plângerii prealabile în cazul actelor administrative tipice.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, considerăm că această formă de verificare a legalităţii

actelor administrative şi procedura specială reglementata de Legea nr.554/2004 nu sunt aplicabile în

cazul contractelor de achiziţie publică şi nici în cazul celorlalte contracte administrative, deoarece

dispoziţiile art.4 din lege se referă la actul administrativ unilateral, în timp ce contractele administrative

sunt acte juridice bilaterale negociate de părţile contractante.

De asemenea, soluţiile, pe care le poate pronunţa instanţă de contencios administrativ în cazul litigiilor

având ca obiect contracte administrative, diferă de soluţiile adoptate în cazul litigiilor având ca obiect

acte administrative unilaterale tipice.

Astfel, potrivit art.18 alin.(4) din lege, atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl

formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţă poate:

- dispune anularea acesteia, în tot sau în parte;

- obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

- impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

- suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

- obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale. O ultimă menţiune care trebuie

făcută este aceea că, în toate situaţiile, la soluţionarea litigiilor ce apar în faze premergătoare încheierii

contractelor administrative sau la soluţionarea litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractelor

administrative, instanţele de contencios administrativ sunt obligate de prevederile art.8 alin.(3) din

Legea nr. 554/2004 să aibă în vedere şi să aplice regulă după care principiul libertăţii contractuale este

subordonat principiului priorităţii interesului public.

Interesul public este definit de lege la art.2 alin.(l) lit.l) ca fiind interesul care vizează ordinea de drept

şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale

cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Tema 8: Planul de achiziții în retail

În esență, planul de achiziții descrie funcțiile și activitățile necesare procurării cu succes produselor

necesare revânzării.

Rolul real al planului este să evidențieze procesul folosit pentru obținerea mărfurilor necesare pentru ca

retailer-ul să se poată încadra în timp și buget. Bineînțeles, acesta culminează cu aprobarea lui de către

client. Deși, planul de achiziții nu este necesar fiecărei achiziții de mărfuri în parte, realizarea lui este o

idee bună în cadrul realizării unui număr mai mare de achiziții.

Pentru elaborarea unui planului de achiziții în retail, se vor parcurge urmatoarele etape:

1. planificarea achizitiilor

2. inițierea și lansarea procedurii

3. derularea procedurii

4. finalizarea procedurii

8.1. Planificarea achizițiilor

Reprezintă etapa inițială de stabilire a planului general al operațiunilor de achiziție a mărfurilor.

45

Planificarea trebuie să pornească de la următoarele întrebări esențiale:

când?

ce?

cum?

cât?

de unde?

Prin urmare pentru achiziționarea mărfurilor destinate revânzării trebuie să se realizeze planificarea în

funcție de perioada pentru care se relizează aceste achziții, în funcție de cererile pieței, în funcție de ce

produse sunt mai cerute într-o anumită perioadă a anului, care este canitatea ce trebuie comandată și

binențeles de unde comandăm.

8.2. Inițierea și lansarea procedurii

Se vor realiza sedințe cu departamentul de marketing și departamentul operaţional, se analizează

propunerile de sortimente și se validează achizițiile în funcție de perioada în cauză;

După validare se introduc într-un formular intern datele logistice ale produselor ce vor fi achiziționate.

8.3. Derularea procedurii

După ce se stabilesc clar produsele ce trebuiesc achiziționate, se introduc în sistem datele privind

cantitățile, tipurile de mărfuri, prețurile la care vor fi achiziționate și celelalte date necesare

achiziționării.

Odată făcută recepția mărfurilor acestea vor fi introduce în sistem, dacă există unul sau vor fi

înregistrate în contabilitate, urmând ca apoi să intre la vânzare.

De asemenea depinde dacă produsele sunt achiziționate pentru a fi vândute într-un magazine de la

colțul blocului sau un mic discounter, prin urmare pentru un magazin mic procedura de achiziționare și

punere în vânzare a mărfurilor va fi mai facilă deoarece proprietarul magazinului va face cumpăraturile

pe bază de factură și le va pune în vânzare în magazinul său, în schimb dacă este vorba despre micile

supermaketuri de oraș aici sunt mai mulți furnizori și procedurile de derulare a achizițiilor sunt puțin

mai complexe.

8.4. Finalizarea procedurii

În cazul supermarketurilor poate avea două etape:

- Achiziția prin furnizor direct;

- Achiziția prin depozit.

În cazul micilor comercianți achizițiile de produse se fac prin cumpărare de la comercianții en-gros sau

direct de la furnizori.

În concluzie planul de achiziții in retail se va face în funcție de vânzările respectivului retailer și de

cererea clienților, iar pentru evidențierea mai clară a celor menționate mai jos avem un studio de caz

realizat magazinului profi.

Studiu de caz: Profi

Reţeaua de magazine Profi a deschis o unitate pe Aleea Studenţilor nr. 2, unde a funcţionat Cantina 4 a

Politehnicii. Acesta este cel de-al 260-lea magazin deschis de Profi în ţară. Pe rafturi se găsesc 5.000 de

articole, de la produse de panificaţie, patiserie, dulciuri, cosmetice, cafea, băuturi alcoolice până la

46

salate, conserve, fructe, legume şi detergenţi. Este un magazin Modern, în care exista un Modern

Coffee Corner cu Cafea proaspătă, hot dog şi produse de patiserie proprie.

Dimensiunile magazinului sunt :

Suprafață clădire: 565.00 mp

Sală vânzare: 430.00 mp

Locuri parcare: nu are

Orar: L-D NON STOP

Profi are alocată sortimentația băuturilor alcoolice funcție de dimensiunile magazinelor și de potențialul

comercial.

Pentru achiziţionarea băuturilor alcoolice am urmat următoarele etape:

1) planificarea achiziţiilor

2) iniţierea şi lansarea procedurii

3) derularea procedurii

4) finalizarea procedurii

1) Planificarea achiziţiilor reprezintă etapa iniţială de stabilire a planului general al operaţiunilor de

achiziţie a mărfurilor.

Planificarea trebuie să pornească de la urmatoarele întrebari esenţiale:

-când?

-ce?

-cum?

-cât?

-de unde?

Când?

sezonier (Paşte, Crăciun, Estival, Valentine’s Day)

permanent (sortimente standard achiziţionate pentru a satisface nevoile obişnuite de consum ale

oamenilor)

Ce? Sortimentele necesare se achiziţionează în urma unor înţelegeri (contracte comerciale), negociate

împreună cu furnizorii şi au la bază :

cererea în piaţă

profitabilitatea furnizorului

profitabilitatea fiecărui produs în parte

concurenţa

costul de achiziţie (Costuri Logistice şi preţurile de achiziţie)

costul promoţiilor (Marketing-ul, costul reducerii de marjă a produselor promovate)

rata de Service - câtă eficienţă are furnizorul la livrare, cât la sută din ceea ce se comandă, el

livrează

stabilitatea pe piaţă a furnizorului

vânzările din anii precedenţi

nevoi speciale (ex: Sf. Valentin- achiziţionare vin ” Te iubesc mult”)

Cum?

livrări directe ale furnizorilor la magazin

livrări indirecte prin depozit logistic-Cluj Napoca

47

Se stabilesc cantităţi estimate că se vor vinde şi se întocmeste comanda. (Ex: 500 de sticle de vin de Sf.

Valentin. De obicei se achiziţionează o anumită cantitate în plus, de exemplu 600 de sticle de vin, ca să

existe un stoc de rezervă)

Se stabileste zi comandă - zi livrare furnizor

Zi comandă - zi livrare depozit

Cât? La aceasta locaţie, dat fiind că magazinul este unul de tip Standard (nu City, ce are sortimentaţia cea

mai mică, dar nici Mare), deci este un magazin Mediu ca sortimentaţie.

Astfel avem :

1. modul Spirtoase - aproximativ 60 produse şi vom achiziţiona aprox. 400 de bucăţi pt fiecare

2. module Vinuri > aproximativ 70 produse şi vom achiziţiona aprox. 500 de bucăţi pt fiecare

4. module Bere > aproximativ 100 produse şi vom achiziţiona aprox. 700 de bucăţi pt fiecare

De Unde? Se achiziţionează atăt de la depozitul din Cluj Napoca, cât şi prin furnizori direcţi.

De la depozitul din Cluj Napoca se aduc 95% din produse, iar 5% de la furnizorii direcţi. De exemplu

de la depozitul din Cluj se aduce lichior Jagermeister, bere Carlsberg, Tuborg, Beck’s, vin Cricova,

Murfatlar etc.

Prin intermediul furnizorilor direcţi se achiziţionează următoarele produse:

- de la Romaqua Group bere Albacher la pet de 2,5 litri şi la doza de 0,5 litri.

- de la Transilvania Distribution se achiziţioneaza gin Gilman’s şi vodca Scandic la 0,5 L.

2) Iniţierea şi lansarea procedurii

În urma şedinţelor cu departamentul de marketing şi departamentul operaţional (departamentul de

vânzări) se analizează propunerile de sortimente şi se validează (în special achiziţiile sezoniere).

După validare se introduc într-un formular intern datele logistice ale produselor ce vor fi achiziţionate.

Ulterior se transmite confirmarea de activare a produselor furnizorilor sau depozitului din Cluj-Napoca

(activarea produselor = produse bune de comandat)

Acestea sunt de tip in-out, produse sezoniere, ce au o valabilitate şi un potenţial de vânzare limitat (Ex:

vin sau lichior-ediţie specială de Crăciun) şi produse cu caracter permanent, ce pot fi achiziţionate tot

timpul anului.

3) Derularea procedurii:

După ce sortimentul este stabilit şi comenzile sunt plasate, achiziţia efectivă apare în sistemul intern al

Profi în momentul realizării recepţiei mărfii şi a recepţiei facturii aferente mărfii livrate.

Abia după ce se efectuează recepţia mărfii şi factura, Profi le înregistreaza în sistem.

Apoi, după ce se realizează recepţia mărfii şi primirea facturii Profi prin departamentul financiar-

contabil efectuează în sistemul propriu calculul aferent valorii facturilor.

Departamentul financiar-contabil efectuează înregistrarea produselor în sistem şi demararea

procedurilor de plată a facturilor doar după ce verifică/compară preţurile de pe factură cu preţurile de

achiziţie setate dinainte în sistem pe baza estimărilor şi a preţurilor anterioare (de exemplu se estimează

ca un pet de bere Albacher la 2,5 L va fi achiziţionat cu un preţ de 3 lei de la furnizor . În momentul

recepţiei facturii se constată că trebuie plătit un preţ de 3,5 lei pentru fiecare pet de bere).

Mercantizarea este stabilită cu ajutorul unui sistem informatic performant care ia în calcul toate

informaţiile despre fiecare produs în parte, de la dimensiunile acestuia, preţurile de vânzare, cote de

piaţă, poziţionare în categorie, până la istoricul de vânzare şi altele.

Astfel că se setează o mercantizare optimă care să nu genereze nici Over stock şi nici Out of stock şi

care se optimizează permanent, adică în mod continuu pentru că produsele evoluează, au un anumit

ciclu de viaţă şi astfel acesta este urmărit astfel încât să beneficiem maxim de rezultatele optime ce le

poate genera la raft.

48

4) Finalizarea procesului de achiziţie

Are 2 etape la achiziţia prin depozit şi doar o etapă la achiziţia prin furnizor direct.

Prin depozit:

Prima etapă - este finalizată în momentul în care marfa este recepţionată în depozit, stocul este încărcat

în sistem, se poate vedea iar marfa este disponibilă la comenzile magazinelor.

Odată comandată marfa de magazin, în depozitul logistic se întocmeşte un plan de colectare şi de

preparare a mărfii în vederea transmiterii acesteia, cu ajutorul unui transportator, către magazin.

Recepţia efectivă este considerată în momentul în care factura aferentă mărfii a fost validată ca bună de

plată în urma procesului de compărare a facturii cu preţurile de achiziţie setate în sistem.

A doua etapă - recepţia mărfii la Magazin.

Putem spune ca procesul de achiziţie este final în momentul în care marfa este recepţionată în magazin,

recepţia este introdusă în sistem, iar marfa este mercantizată conform planogramei şi pusă la vânzare în

sala de vânzare.

Magazinul vede depozitul Central ca pe un furnizor extern căruia trebuie să îi transmită comenzi pentru

aprovizionarea rafturilor.

În funcţie de evoluţia vânzărilor, comenzile se redimensionează astfel încât să cuprindă noul necesar.

În încheiere putem spune că în retail ordinea corectă este urmatoarea: achiziţiile depind de vânzări şi

vânzările de achiziţii (de disponibilităţi).

9. ACHIZIŢIILE ONLINE

9.1. Avantajele comerțului electronic:

Din poziția consumatorului, avantajele sunt legate de:

- timp: consumatorul poate vizita mai multe magazine virtuale într-un timp foarte scurt (mult

mai scurt decât timpul pe care îl implică prezența fizică a unei persoane într-un magazin real);

- libertatea de a alege: datorită numărului mare de magazine pe care consumatorul le poate

vizita, acesta va avea posibilitatea de a alege un produs în funcție de un număr mult mai mare

de opțiuni (preț, data livrării, culoare, etc.).

Din punctul de vedere al operatorilor economici ce utilizează comerțul electronic, se disting

următoarele avantaje:

- creșterea semnificativă a vitezei de comunicare, în special pentru comunicațiile internaționale:

mai multe companii pot stabili o platformă de colaborare, prin intermediul căreia să poată să

conceapă și să dezvolte diverse produse împreună;

- întărirea relațiilor cu furnizorii și clienții: printr-un site web, clienții companiei vor fi puși la

curent cu ultimele produse apărute, li se va oferi suport tehnic pentru produsele cumpărate,

putând chiar să ofere sugestii pentru eventuale îmbunătățiri ale produselor, serviciilor etc.; pe

unele site-uri consumatorii pot construi produsul pe care vor sa îl cumpere (culori, materiale,

înscrisuri etc.);

- existența unei căi rapide și comode de furnizare a informațiilor despre companie: prin

intermediul unor site-uri web, a intraneturilor și a extraneturilor;

- canale alternative de vânzare: desfășurarea afacerilor prin intermediul unui astfel de site.

Datorită faptului că încheierea contractului prin intermediul mijoacelor electronice nu necesita

prezența simultană a celor două părți – operatorul economic și consumatorul – contractul încheiat

prin mijloace electronice este privit ca un contract la distanță.

În raport cu OG nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor

la distanță, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic,

cu modificările și completările ulterioare, apare ca fiind o reglementare specială, ale cărei dispoziții

49

se completează cu cele cuprinse în ordonanța amintită.

9.2. Tipuri de comerț electronic

Business-to-business (B2B) – model de comerț electronic în care toți participanții sunt

companii sau alte organizații;

Business-to-consumer (B2C) – model de comerț electronic în care companiile vând

cumpărătorilor individuali – persoane fizice;

Consumer-to-business(C2B) – persoane fizice (consumatori) care utilizează Internetul pentru

a-și vinde produsele sau serviciile firmelor și/sau caută vânzători să liciteze pentru produsele

sau serviciile de care au nevoie;

Consumer-to-consumer (C2C) – consumatori care vând direct altor consumatori;

Comerț mobil (m-commerce) – tranzacții și activități de comerț electronic conduse prin mediu

electromagnetic;

E-government: Government-to-business (G2B) – model de comerț electronic în care o instituție

guvernamentală cumpără sau vinde bunuri, servicii sau informații de la persoanele juridice;

Government-to-consumer (G2C) – acoperă relații guvern-cetățeni la nivel de informare și

prestare servicii publice ( ex. plătirea taxelor online)

Libertatea furnizării serviciilor societății informaționale

Art. 4 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic, cu modificările și completările ulterioare,

reglementează libertatea furnizării serviciilor societății informaționale, furnizarea unor astfel de

servicii nefiind supusă niciunei autorizări prealabile, aceasta desfășurându-se în concordanță cu

principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către furnizorii de servicii stabiliți în alte state

se face în condițiile acordurilor bilaterale încheiate cu statele respective, la care România este parte.

9.3. Încheierea contractului prin mijloace electronice

Pentru a trimite comanda consumatorul trebuie să completeze cu atenție un formular electronic

referitor la numele, prenumele, adresa, telefonul, adresa de poștă electronică și parola cu care se

înregistrează.

Această parolă poate ajuta consumatorul să urmărească comenzile pe care le face, scutind astfel

timpul necesar introducerii datelor personale atunci când dorește să facă o nouă comandă.

Aceste date furnizate de consumator îi sunt necesare ofertantului pentru confirmarea și livrarea

produselor comandate în condiții optime, fără a fi încălcate dispozițiile legale referitoare la protecția

datelor cu caracter personal reglementate de Legea nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter

personal și libera circulație a acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă părțile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea

ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului.

Contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestației

caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea, în

afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea.

În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea

ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligația de a

confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul din următoarele moduri:

- trimiterea unei dovezi de primire prin poșta electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare

individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;

- confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat

50

pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost

primită de furnizorul de servicii, cu condiția ca această confirmare să poată fi stocată și

reprodusă de către destinatar.

Aceste moduri nu se aplică în privința contractelor încheiate exclusiv prin poșta electronică sau prin

alte mijloace de comunicare individuală echivalente.

Oferta sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate

în unul dintre modurile indicate mai sus, se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt

adresate pot să le acceseze.