MIRCEA ELIADE

“La ţigănci”1.Concepte

2. Compoziţie şi semnificaţii3. Personajul4 Timpul

A CONCEPTE1. Dialectica sacru-profan

2. mitul-istorie sacră

3. Coincidenţa contrariilor

4. Mitul eternei reîntoarceri

5. Fantasticul- surprinde ieşirea din banalitatea cotidiană, întâlnirea cu sacrul, cu neobişnuitul, răsturnarea percepţiilor şi a reperelor acceptate de legile naturale

DIALECTICA SACRU- PROFAN“Sacrul este orice manifestare a unei expresii divine, ceea ce ţine de metafizic,sfânt, divin”

Sacrul= ceea ce ne mântuieşte şi dă sens existenţei noastre

“Profanul este cel ce vulgarizează lumea, o îndepărtează de cunoaşterea sinelui… în sens absolut ucide”“Sacrul şi Profanul reprezintă două modalităţi de a fi în lume, două situaţii existenţiale

asumate de către om de-a lungul istoriei sale”( Mircea Eliade)

Mitul= istorie sacră

“Fantasticul izvorăşte din iluzie,din delir uneori, întotdeauna din speranţă şi mai ales din speranţa salvării. Căci, fiecare dintre noi aspiră să fie izbăvit, şi nu doar într-o altă lume, dar chiar de pe acum şi aici”(Marcel Schneider)

“…o irumpere brutală a misterului în cadrul vieţii reale”(CASTEX)

“… o încălcare a ordinii recunoscute, revărsare a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi cotidiene”(R. CAILOIS)

FANTASTICUL

Coincidenţa contrariilor – principiu mitico- magic prin care se sugerează unitatea universală,”Marelr Tot”, “yin şi yang”, termeni preluaţi din filosofia indiană care accentuează corelaţiile spirit- materie, timp- spaţiu, sacru- profan”Orice act religios ,cât ar fi de primitiv, este o încercare de refacere a unităţii cosmice şi de reintegrare a omului”(Mircea Eliade)

Mitul eternei reîntoarceri - surprinde spirala evoluţiei universului de la cosmogonie, devenire la degradare periodică, distrugere şi refacere succesivă într-o altă structură.

TIMPUL ŞI SPAŢIUL

TIMPUL SACRU- este mitic, circular, repetitiv,reversibil,primordial, egal cu sine însuşi, nu se schimbă, nu se sfârşeşte, este un etern prezent

2 Timpul profan- timpul istoric, măsurabil, timpul ceasornicului

Ruptura în ordinea temporală impune o nouă cronologie, o durată inedită a evenimentelor Timpul îngheaţă, este încetinit sau accelerat, ori se inversează percepţiile dimensiunii

Timpul în bordeiul ţigăncilor

“Pentru a regăsi lumea esenţială , anterioară multiplicităţii formelor spaţio-temporale, bariera timpului trebuie să cadă înaintea celorlalte”(N. Steinhardt)

Timpul ireal, ascuns se relevă în locuri neaşteptate( grădina ţigăncilor

Realul este un spaţiu fără ieşire, limitat,; majoritatea lucrurilor dorite sunt imposibile, este un spaţiu înconjurat de “ADEVĂRATUL UNIVERS”, cel ireal, care poate să atingă orice punct al realului

Domul ţigăncilor este atemporal, având terminale în toate timpurile

Este portalul trecerii, transgresãrii în lumea subteranã, o lume labirinticã, plinã de probe iniţiatice, o lume a obstacolelor din care prea puţini pot ieşi.

În spaţiul real totul este aparenţă fără valoare de

adevăr

NUVELA FANTASTICĂ - FANTASTICUL DE TIP MITIC•acţiunea gravitează între natural şi supranatural;•faptele au caracter insolit, straniu;•dimensiunea temporală şi cea spaţială au alte coordonate decât cele normale;•mister, suspans, incertitudine;•personajele au valenţe simbolice sau mitice;•final ambiguu;•conţine teme şi motive specifice (călătoria în timp, pactul cu diavolul, dublul, identitatea incertă, visul;limbaj ambiguu, neclar; mesajul filosofic. Fantasticul- ezitare între explicabil şi inexplicabil: Mircea Eliade, La ţigănci

Tema - drama omului profan, incapabil de a descifra semnele mitice, de a învinge amnezia conştiinţei moderne, de "a trăi mitul" şi a-l reintegra în spaţiul profan, redând evenimentelor" caracterul semnificativ şi exemplar al întamplărilor originare.

STRUCTURA

I. Călătoria cu tramvaiulII. La ţigănci, proba ghicituluiIII. Amintirea primei iubiriIV. Motivul labirintuluiV. Ieşirea din toposul iniţierii, locuinţa familiei VoitinoviciVI. Ambiguizarea temporală, propria casă, plecarea ElseiVII. Reîntoarcearea la ţigănci

COMPOZIŢIE Realul(I )alternează cu irealul(II. III. IV) spaţiu al sacrului inserat realităţii obiectuale

“realul modificat”( V ,VI)- Gavrilescu nu mai poate recunoaşte concretul existenţial;alternează cu irealul autentic(VII) – o dată cu integrarea personajului în eternitate

Schema temporală în nuvela “La ţigănci”

T1: ora 3p. m.---------T0: cu douăzeci de ani în urmă----------T2: doisprezece ani de la T 1---------T 3:suprapunerea timpului mitic cu timpul istoric , ceea ce validează construcţia diegetică pe baza transgresării timpului deoarece sunt abolite legile temporale specifice ordinii naturale, logice

Trăirea în timul profan= amnezieIntrarea în timpul sacru= anamneză(amintire, reactualizarea ideilor, faptelor, sentimentelor

“PRIN ANAMNEZĂ OMUL ÎŞI REGĂSEŞTE SUFLETUL PIERDUT”-PLATON

“ Trăind miturile ieşim din timpul profan, cronologic şi pătrundem într-un timp calitativ diferit, un timp sacru”( Mircea Eliade)

CRONOTOPUL NUVELEI LA ŢIGĂNCI:•TIMPUL - timp profan- durata temporală obişnuită; ieşirea din el coincide cu amnezia; - timp sacru – timpul reversibil, timpul mitic, primordial readus în prezent; întrarea în el presupune anamneza. •SPAŢIUL “mişcat” sugerează mobilitatea spirituală a eroului şi plasarea între lumi:

a.tramvaiul – punctează trecerile;b.oraşul Bucureşti – “centru al unei mitologii inepuizabile” (Mircea Eliade) ;c.drumul - sugerează deplasările spirituale şi existenţa eroului într-o realitate iluzorie;d.bordeiul ţigăncilor – spaţiul sacru al iniţierii, care oferă şansa eliberării din profan.

- Bucureşti-Tramvai-Caldura-Bani-Profesor-Oameni ignoranţi-numere pare

-Grădina-Iedera-Spinii ce ascund trandafirii-Nucii, teii-Cifra trei,şapte (nr.impare)-Fetele-iele-Baba - Charon-Artist

- sacru

profan

Sacrul camuflat în profan

HHARTĂ CONCEPTUALĂ“…Şi deodată, adineauri, intrând aici, la voi, mi-am adus aminte că am cunoscut şi eu o pasiune nobilă, mi-am adus aminte că am iubit-o pe Hildegard”

tramvaiul

Căldura

grădina

Fata şi babaCasa veche

răcoarea

Mirosul şi umbra nucilor

--------------

--------------

Logica literară

Timpul exterior

Înaintea celui de-al doilea război mondial

Bucureşti

Taxatorul, studenţii, doamna Voitinovici, Otilia

Logica absurdului

Timpul interior

Amintirea visului

bordeiul

Ţiganca, grecoaica , evreica

------NUVELA FANTASTICĂ----------8 trepte existenţiale-----patru faze ale

aventurii protagonistului care comite eroarea alegeriii

Ceasul devine un instrument inutil, Gavrilescu descoperă şi redescoperă spaţiul ştiut ,nu

timpul

Ghicitul, cafeaua, jocul

Str. Preoteselor nr 18 şi Vama Poştei nr.101

Birjarul cu fire de artist

ELSA---HILDEGARD

SIMBOLURICăldura înăbuşitoareFereastra deschisăCifra trei”umblu cu tramvaiul acesta de trei ori pe săptămână”..,”nu e nici trei”Umbra nucilorGrădina ţigăncilorUruitul tramvaiuluiBaba, feteleCafeaua,iedera, bozulPălăria, pianu, draperiaLabirintulLumina albă, incandescentă, orbitoareBirjarul, biserica, florile de regina nopţii

În La tigănci, simbolistica culorilor este evidentă. Astfel, cele trei femei asociate fiecare unui element primordial din filosofia presocratică (Stefan Borbely, Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic,) sunt caracterizate printr-o anumită culoare: grecoaica apartine pământului, fiind “foarte neagră, cu părul si ochii negri”, ovreica, asociată apei, este acoperită cu “un verde-pal si are un trup nefiresc de alb, ca sideful”, iar în picioare purta “papuci aurii”, asociere de verde (culoare de apă, feminină) si galben (culoare masculină), posibilă refacere a mitului androginului; ţiganca este asociată focului, având o fustă “de catifea vişinie si păr roşu aprins”.

Cele trei fete = cele trei aspiraţii ale gândirii lui GavrilescuGrecoaica=arta, creştinismulEvreica= legea veche, iudaismul

Ţiganca=mistica orientală,senzualul, voluptatea

GHICITUL – DANSUL FETELOR

“Simţea că hora îl poartă uşor, printre fotolii şi paravane, către fundul încăperii, dar după câtva timp renunţă să se mai împotrivească”

Dansul: exprimă şi celebrează identificarea cu ceea ce este nepieritor

călăuzeşte pe cărarea invizibilă care duce de la efemer la ceea ce este nemuritor;

ritmul său reprezintă scara prin intermediul căreia se realizează eliberarea, înălţarea spre lumea spiritului .

Gavrilescu ratează ghicirea ţigăncii, dovedindu-se nepregătit pentru a înţelege avertismentele morţii, iar dansul fetelor, ca un dans al ielelor, este simbolul unei experienţe halucinante a morţii.

Mircea Eliade consideră că “viaţa stă, cu toate împlinirile, rătăcirile şi revelaţiile ei, sub semnul figurii simbolice a labirintului, figură ce conferă organicitate, coerenţă şi vocaţie integratoare întâmplărilor în aparenţă neutre, aleatorii ale unei vieţi”

“ Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic”

“ Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi, Atman”

“ Când omul îşi atinge centrul se îmbogăţeşte, conştiinţa îi devine mai largă şi mai profundă, totul se limpezeşte, devine semnificativ: dar viaţa continuă: se iveşte alt labirint, alte încercări, alte feluri de încercări, la un alt nivel”.

GavrilescuProfesor de pian, 49 de ani, locuieşte în

Bucureşti

GAVRILESCU

GABRIEL= “Dumnezeu a fost”

GAVRIL -= “”Arhanghelul care nu-şi greşeşte niciodată ţinta” =“îngerul prin care se anunţă voia Domnului

GAVRILESCUpersonaj experimentator- stă sub incidenţa tragicului grotesc, învins de propriul destintrăieşte într.un timp şi într-un loc unde este nefericit pentru că nu le aparţineIndividul norocos căruia i se deschide drumul recuperării paradisului pierdutTrăieşte o perpetuă ezitare şi o nelămurită fricăDevine anxios, tinde spre lumea banală, monotonă din care vineMarcat de aspiraţia spre absolutul artei al muziciiAre nostalgia iubirii pierduteLipsit de luciditate şi perspicacitateRefuză să ia act de tragicul existenţei sau de ritualul misterios al iniţierii“este prizonier al timpului de afară”Concretizarea eşecului perpetuu

Habitatul eterat al lui Hildegard (“casa cea mare” “strălucind

argintie sub lună”), simbolismul numeric prin care este “codificată”

(numerele sacre 7 şi 3) arată că Hildegard este de fapt autoritatea

spirituală a locului, superioară fetelor-gune, stăpâne ale bordeiului

iniţiatic. Surprinzător, Hildegard este peste tot. Ea este calea,

căutându-l ea însăşi pe călător spre a-l conduce în călătoria finală

a cărei ţintă este pădurea – Paradisul însuşi. Cu ochii îndreptaţi

spre cer, ţinându-i mîna stângă între mâinile ei, (ca într-o

rugăciune), ea îl învaţă pe Gavrilescu: “Toţi visăm,spuse. Aşa

începe. Ca într-un vis.”Hildegard este un simbol ascensional şi luminos. Este o altă ipostază a

Beatricei lui Dante (călăuză aspiritului spre înalt) şi a eternului feminin care –

după spusele luiGoethe – ne înalţă în tării. Eliade o va numi Aceea

care “nudoarme niciodată”, nu alta decât raţiunea

dumnezeiască, pururitrează şi iubitoare, lucrând spre salvarea omului

Hildegard

sacru

ciorchinele

banii

gavrilescu

profanfantastic

Numere pare

Bordeiul ţigăncilor

răcoarea

Oameni ignoranţi

amintirea

visul

evadare realitate

spaţiu

timp

realBucureşti

Otilia Voitinovici

căldura

tramvaicotidianElsa

fetele-ielele

baba

Casa vecheiederanucii

ghicitulBirjarul- Charon

Dansul- hora

Hildegard

Moartea- poartă spre o nouă viaţă

La ţigănci

CONCLUZII

Moartea ,ca şi viaţa, poate fi un labirint pentru cel nepregătit, deşi rolul ei principal este cel de poartă spre o nouă viaţă

Moartea presupune refacerea unităţii primordiale şi prin ea reintegrarea în dimensiunea eternităţii “Moartea este laboratorul unei vieţi eterne”

Omul nu poate fugi de ceea ce îi este menit şi nici de trecutul său Accederea în eternitate are loc numai prin iniţierea

erotică, cercul destinului trebuie să se închidă prin iubire

“În nuvela mea, ca şi într-un mit polinezian, este şi nu este o lume reală, adică o lume în care se trăieşte şi se moare zi de zi. Dar, ca şi în mit,”La ţigănci” relevă semnificaţii nebănuite, dă un sens vieţii de toate zilele”(MIRCEA ELIADE)

„Moartea este un lucru care se învaţă”, constată Mircea Eliade, o ştiinţă ori oartă aşadar. Nu numai moartea, ci şi iubirea se bucură de acest regim, alneîntâmplătorului. Arta iubirii şi arta morţii, trăite, asimilate înainte de momentulpărăsirii lumii, recuperează fiinţa umană dăruind-o nemuririi.

Realizat prof. Ioniceanu Monica

Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci, tu ai grijă cum treci prin ele.

Muzica- Misterious Encounter;D J Dado- Mister