+ All Categories
Home > Documents > memoriu Daniel Morar, DNA

memoriu Daniel Morar, DNA

Date post: 23-Dec-2015
Category:
Upload: corvus-corax
View: 75 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
19
www.sighisoara-samizdat.ro MEMORIU Domnule Procuror-şef Daniel Morar A trecut mai bine de o jumătate de an când, prin intermediul acestui ziar, dezvăluiam cu dovezi indubitabile, un caz de corupţie în care este implicată administraţia locală Sighişoara, dar foarte probabil şi cea judeţeană, Poşta Română, etc.... Noi l-am numit cazul “Casa Schaessburg”. Pentru că ni s-a părut normal, ne-am adresat DNA de a cărui competenţă ţinea acest caz, pentru a face lumină. Am pus toate dovezile la dispoziţie, pentru că, înţelegem să ne facem datoria de cetăţeni plătitori de taxe şi impozite şi să ajutăm aceste instituţii. Mie personal mi s-a spus că se vor ocupa de acest caz imediat ce va trece campania electorală pentru alegerile locale. Sigur, nu am înţeles cam ce are una cu alta, dar, mă rog... Ei bine, au trecut şi alegerile generale şi nu am mai auzit nimic despre acest caz, ba mai mult, controversata construcţie din centrul Sighişoarei a continuat să se dezvolte cu spor, înghiţind o parte din trotuarul şi şoseaua care ţin de domeniul public. Este ciudată lentoarea cu care se derulează această anchetă (dacă nu cumva s-a aşternut praful şi pulberea pe acest dosar...). sau deja a fost emis un NUP cât toate zilele... Se aşteaptă oare şi alegerile prezidenţiale?! Iată însă că acelaşi DNA Mureş dovedeşte o rapiditate uimitoare într-un caz care, ar putea intra în cartea recordurilor DNA. Cazul comisarului de la Garda de Mediu Mureş, Ioan Ciorbagiu. Desigur este cu totul întâmplător că, în acest caz, comisarul respectiv avusese “tupeul” să aplice o lege a României unui important om de afaceri şi politician mureşean, Vlas Florin. Vlas Florin despre care am aflat că ar fi în relaţii mai mult decât amicale cu şeful DNA Mureş, procurorul Sandu Marin (sau Marin Sandu, nu ştiu exact...). Cert este că domnul comisar Ciorbagiu are “onoarea” ca să îi fie instrumentat dosarul de însuşi şeful DNA Mureş... Domnule Procuror-şef, comisarul respectiv a fost deja trimis în judecată de către DNA pentru o presupusă mită ce ar fi solicitat-o omului de afaceri Vlas Florin. Am în faţă dosarul respectiv care este public, şi pe care l-am răsfoit cu deosebită atenţie. Ceea ce am descoperit este de un absurd care l-ar face pe Eugen Ionescu să se răsucească în mormânt de invidie. Îmi voi permite ca pe baza acestui dosar să fac o reconstituire extrasă exact din rechizitoriul DNA. Declaraţiile tuturor celor implicaţi (acuzat, acuzatori, martorii acuzării) pe care le voi expune într-un scenariu grafic pentru că el va exprima mult mai grăitor şarada penibilă (dar deosebit de periculoasă!) la care ne este dat să asistăm. Iar dacă, după cele ce le voi relata veţi considera că am adus atingere unei instituţii a statului de drept, îmi voi face mea culpa public. Ce se va întâmpla dacă se va dovedi că am 1
Transcript

www.sighisoara-samizdat.ro

MEMORIUDomnule Procuror-şef Daniel Morar

A trecut mai bine de o jumătate de an când, prin intermediul acestui ziar, dezvăluiam cu dovezi indubitabile, un caz de corupţie în care este implicată administraţia locală Sighişoara, dar foarte probabil şi cea judeţeană, Poşta Română, etc.... Noi l-am numit cazul “Casa Schaessburg”. Pentru că ni s-a părut normal, ne-am adresat DNA de a cărui competenţă ţinea acest caz, pentru a face lumină. Am pus toate dovezile la dispoziţie, pentru că, înţelegem să ne facem datoria de cetăţeni plătitori de taxe şi impozite şi să ajutăm aceste instituţii. Mie personal mi s-a spus că se vor ocupa de acest caz imediat ce va trece campania electorală pentru alegerile locale. Sigur, nu am înţeles cam ce are una cu alta, dar, mă rog... Ei bine, au trecut şi alegerile generale şi nu am mai auzit nimic despre acest caz, ba mai mult, controversata construcţie din centrul Sighişoarei a continuat să se dezvolte cu spor, înghiţind o parte din trotuarul şi şoseaua care ţin de domeniul public. Este ciudată lentoarea cu care se derulează această anchetă (dacă nu cumva s-a aşternut praful şi pulberea pe acest dosar...). sau deja a fost emis un NUP cât toate zilele... Se aşteaptă oare şi alegerile prezidenţiale?!Iată însă că acelaşi DNA Mureş dovedeşte o rapiditate uimitoare într-un caz care, ar putea intra în cartea recordurilor DNA. Cazul comisarului de la Garda de Mediu Mureş, Ioan Ciorbagiu. Desigur este cu totul întâmplător că, în acest caz, comisarul respectiv avusese “tupeul” să aplice o lege a României unui important om de afaceri şi politician mureşean, Vlas Florin. Vlas Florin despre care am aflat că ar fi în relaţii mai mult decât amicale cu şeful DNA Mureş, procurorul Sandu Marin (sau Marin Sandu, nu ştiu exact...). Cert este că domnul comisar Ciorbagiu are “onoarea” ca să îi fie instrumentat dosarul de însuşi şeful DNA Mureş...Domnule Procuror-şef, comisarul respectiv a fost deja trimis în judecată de către DNA pentru o presupusă mită ce ar fi solicitat-o omului de afaceri Vlas Florin. Am în faţă dosarul respectiv care este public, şi pe care l-am răsfoit cu deosebită atenţie. Ceea ce am descoperit este de un absurd care l-ar face pe Eugen Ionescu să se răsucească în mormânt de invidie. Îmi voi permite ca pe baza acestui dosar să fac o reconstituire extrasă exact din rechizitoriul DNA. Declaraţiile tuturor celor implicaţi (acuzat, acuzatori, martorii acuzării) pe care le voi expune într-un scenariu grafic pentru că el va exprima mult mai grăitor şarada penibilă (dar deosebit de periculoasă!) la care ne este dat să asistăm. Iar dacă, după cele ce le voi relata veţi considera că am adus atingere unei instituţii a statului de drept, îmi voi face mea culpa public. Ce se va întâmpla dacă se va dovedi că am

1

dreptate?! Cine îşi va cere scuze în numele poporului român?! Cine va scoate din buzunar banii noştri cheltuiţi ÎMPOTRIVA noastră?! Să începem deci munca noastră în folosul comunităţii:UN COMISAR AMENDEAZĂ

Datele sunt simple. La sesizarea unui cetăţean riveran cu pârâul Vaţman din Târgu-Mureş, Garda de Mediu se prezintă în control pentru a constata dacă este adevărat faptul că în acest pârâu se deversează ape menajere şi cu materii fecaloide de la Hotelul Bussiness, proprietate a omului de afaceri Vlas Florin (consilier local PSD). Doresc să aduc o precizare importantă. După lege, Garda de Mediu poate, ba chiar este datoare să se şi autosesizeze pentru toate evenimentele care intră în sfera de competenţă a acestui departament de control pe linie de protecţia mediului. Din partea Gărzii de Mediu Mureş se prezintă la locul incriminat pe baza unei delegaţii oficiale, comisarul Ciorbagiu Ioan specialist în probleme de poluarea apelor. Chiar în momentul controlului, un personaj necunoscut (care s-a dovedit ulterior că era chiar patronul societăţii poluatoare, Vlas Florin) apare în zonă şi îl avertizează să părăsească imediat locul (se ştie că prin atribuţiile lor, comisarii de mediu pot controla orice zonă susceptibilă, indiferent de proprietate!) adresându-i acestuia şi injurii. Comisaru Ciorbagiu îşi continuă munca, prelevează probe, face fotografii aşa cum era normal. Comisarul aflat în control a identificat ca sigură sursă poluatoare, Hotelul Bussiness ce aparţiea de SC Voiajor SRL. În continuare, comisarul se deplasează la sediul Gărzii de Mediu Mureş unde înregistrează controlul neplanificat în registrul special de control, luându-şi instrumentele de lucru (laptop, imprimanta şi procese verbale de contravenţie), revine chiar la Hotelul Bussiness. Acolo se legitimează administratorului firmei SC Voiajor SRL, Vlas Florin şi îi expune scopul controlului şi mai efectuează împreună cu acesta un control în teren arătându-i gravele probleme de mediu generate prin evacuarea de ape fecaloid-menajere rezultate din activitatea hotelului respectiv, într-un canal deschis ce comunica cu pârâul Vaţman, afluent al pârâului Pocloş care traversează municipiul Târgu-Mureş de la un capăt la celălalt. Administratorul încearcă prin diferite mijloace să demonstreze că nu firma lui este sursa de poluare dar în van, mai mult, refuză să îl însoţească pe comisar la canalul deschis unde se constatase efectul poluării. Comisarul Ciorbagiu, dorind să finalizeze acţiunea de control printr-o notă de constatare solicită administratorului documentele necesare ale firmei. Administratorul declară că documentele respective se află la sediul firmei de pe strada Gh. Doja,şi îi indică comisarului să se deplaseze la sediu unde poate să încheie acest act în prezenţa directorului administrativ al societăţii, Vlas Rodica. Cazul a făcut obiectul unor anchete şi în alte mijloace media mureşene.Aveţi mai jos întreaga scenă cu “actorii” implicaţi, urmând ca ea să se modifice după declaraţiile fiecăruia.1. O SCENĂ RUPTĂ PARCĂ DIN “CÂNTĂREAŢA CHEALĂ”

2

Aici se petrece cel mai important moment al acestei pove ti. Am încercat pe cât posibil săș reconstituim cât mai fidel dar i grăitor, scena. Iată cum arată scena conform declaraţieiș Comisarului Ciorbagiu Ioan.

În prima fază, în biroul în care a intrat, respectivul comisar, nu o vede decât pe directoarea

3

administrativă, soţia patronului, Vlas Rodica.Ulterior îşi face apariţia patronul Vlas Florin, iar soţia acestuia iese din scenă. Iată cum este descrisă schematic scena. Încercaţi să o memoraţi şi să o comparaţi cu cele descrse de către denunţător, soţia acestuia şi presupuşii martori.

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) VF declară la pg. 29-30 ,,acolo în biroul administraţiei i-am găsit pe comisarul CI la o masă cu laptopul, în încăpere mai aflându-se soţia mea VR, OS şeful de Hotel, PN – şeful aprovizionării. Cei trei se aflau chiar la aceiaş masă cu comisarul, în încăpere mai aflându-se, de asemenea, alţi angajaţi ai serviciului contabilitate. Toţi cei prezenţi au remarcat prezenţa respectivului comisar de mediu, dar nu am convingerea că au auzit întreaga discuţie pe care am purtat-o cu CI deoarece în momentul în care mi-a solocitat suma de bani de 50 milioane lei RON, acesta a micşorat tonalitatea. Cu siguranţă însă, cei aflaţi la masa de birou la care stătea şi CI, mă refer la OS şi PN, precum şi VR, au auzit efectiv pretenţia bănească pe care fără pic de ruşine şi scrupule, CI şi-a permis să mi-o avanseze. De fapt, angajaţii mei, au auzit a doua oară atunci când mi-a fost adresată şi mie personal acea solicitare, deoarece asistaseră şi la discuţia purtată doar cu soţia mea. ”

4

VF mai declară la pg. 143 ,,La sediul, am intrat în biroul în care lucrează şi soţia mea şi alţi angajaţi, comisarul era la prima masă de birou, pe stânga imediat în faţa intrării, în capătul acelei mese se afla OS, în faţa comisarului îşi făcea decontul şeful aprovizionării- PN şi la circa 1,5 m era soţia mea….”

VF mai declară la pg. 34 ,,Aceea este cea mai mare încăpere ca birou şi l-am găsit pe CI la masa de birou ce ştiu că-i este atribuită spre folosinţă lui OS –şeful hotelului Voiajor.

5

Lipită de masa acestuia, în formă de T este masa şefului Serviciului de Aprovizionare- numitul PN.”

Iată ce declară VF în faţa acuzatului la pg 143 ,,M-am ridicat de pe scaun, i-am spus că eu în oraşul acesta sunt consilier şi că fac legi şi că nu pot să fac un astfel de gest… ” Într-un mod ciudat, soţia denunţătorului nu îşi aminteşte prea multe... Declaraţia denunţătorului Vlas Rodica (VR)La pg 150 în faţa comisarului VR declară ,,Precizez că până la venirea soţului meu în birou, în încăperea în care lucrez eu şi în care se afla comisarul Ciorbagiu, mai erau dl Oltean Sabin – şeful de restaurant, la un birou lipit de cel la care lucra comisarul, perpendicular pe acesta, Pasc Nicolae lucra la deconturile zilei, contabilul Bălan Lucian se afla în celălalt capăt al încăperii.”

6

VR declară la pg. 37: ,,Mi-a întors laptopul pentru a putea să citesc nota de constatare pe care o întocmise şi am observat că făcea referiri la o sancţiune…..”Martorul Oltean Sabin (OS) decretează!

Acelaşi lucru declară despre localizarea lui PN şi Oltean Sabin care declară la pg. 157 ,,În mod obişniut, PN îşi face deconturile la masa de birou la care lucra dl comisar, cred că s-a dus pentru a-şi face deconturile la masa la care lucrează în mod obişnuit VR”Martorul Oltean Sabin declară: la pg. 75 ,,Fac menţiunea că eu lucram la o masă de birou ce este efectiv lipită de masa la care d-na Vlas l-a invitat pe acel comisar de mediu să ia loc şi să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. În apropierea mesei mele de birou mai era şi un alt angajat, pe nume Pasc Nicolae…”.şi la pg. 155 ( audierea comisarului în faţa acestui martor) ,,Eu lucrez, în mod obişnuit, la biroul mai mic aşezat perpendicular cu masa de birou din dreptul uşii de intrare în încăpere. ”

7

OS declară la pg 157 ,, VF a purtat discuţiile mişcându-se în jurul biroului la care se afla dl. Comisar. Nu pot preciza dacă a stat sau nu pe scaun (sic!). Atmosfera era tensionată”Tot martorul OS declară la pg 156…..,,Atunci când VF a intrat în încăpere, chemat fiind telefonic de VR, l-am auzit spunând –ce faci măi Ioane, una vorbim, alta facem-. M-am retras în stânga încăperii, discuţia a fost scurtă. L-am auzit însă pe VF spunând –eu nu dau mită la nimeni-l-am văzut luând sticla de pe masă... ”.

Tot OS declară la pg 157 în faţa comisarului ,, D-na VR s-a mişcat prin birou, dar când s-au purtat discuţiile despre amendă şi bani era lângă biroul la care lucra comisarul şi s-a

8

uitat pe leptop” Intră în scenă martorul Pasc Nicolae (PN). Şi încă ce martor!!Martorul Pasc Nicolae-Constantin declară la pg. 160 (la audierea comisarului împreună cu acest martor). ,,Am auzit discuţii şi despre un avertisment, eu când am auzit toate acestea stăteam la biroul la care lucrează în mod obişnuit d-na VR, în partea opusă locului scaunului acestuia. Menţionez că de obicei, eu îmi fac actele, le pregătesc, lucrând la masa de birou la care a stat în acea zi dl comisar. ”La pg 85 ,, Acesta (comisarul)a fost întâmpinat de d-na Vlas Rodica şi invitat să ia loc la masa la care ştiu că lucrează de obicei directorul hotelului Voiajor, d-l Oltean Sabin. Fac menţiunea că acea masă de birou este alăturată, practic lipită în formă de T cu masa de birou la care sunt patru scaune şi unde stau de obicei agenţii firmelor colaboratoare. Şi eu mi-am completat actele de multe ori la acea masă”

La pg 161 PN declară în faţa comisarului ,,D-nei VR i s-a dat să citească ce era pe leptop şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu VF, către amândoi dl comisar a întors leptopul, mai precis către poziţia în care se aflau aceştia. Nu pot preciza dacă d-na VR s-a aflat în faţa biroului la care lucra dl comisar sau lateral”

9

Bălan Lucian (BL), martor cheie sau martor OK?BL la pg. 90 ,, Am observat că la un moment dat d-na VR discuta cu un bărbat, ce nu îl cunoşteam, la o masă de birou, mai precis la masa unde îşi desfăşoară activitatea numitul OS, ce este şeful Complexului Voiajor....La un moment dat, după circa 30 de minute, a venit în birou Vlas Florin, puţin timp înainte plecase din birou o altă angajată a firmei, Cheteleş Lenuţa...(!)”.Tot BL declară la pg. 93 ,,La acea masă unde stătea bărbatul s-a aşezat şi VF, acolo stătea şi VR. La început discuţiile s-au purtat între cei trei pe un ton normal, se discuta în contradictoriu, VF era nemulţumit.”

10

COMENTARIU: Foarte interesantă depoziţia acetui martor în care apare un nou personaj, personaj care nu se regăseşte în declaraţiile celorlalţi martori, o anume angajată, Cheteleş Lenuţa care fusese în birou înainte de sosirea lui Vlas Florin şi care, deci, asistase în mod sigur la discuţia pe care comisarul Ciorbagiu o avusese cu Vlas Rodica. De ce DNA, în excesul său de zel nu i-a solicitat o declaraţie şi acestei posibile martore?! Declaraţie care ar fi întregit tabloul care, iată, a devenit extrem de nebulos!2. CÂT DE IMPORTANTE AR PUTEA FI DECLARAŢIILE UNOR POLIŢIŞTI?! PENTRU DNA, ELE NU AU IMPORTANŢĂ!

După cum vă amintiţi, comisarul Ciorbagiu a fost expulzat din biroul firmei, timp în care, dup declaraţia acestuia, i s-a scotocit în laptop şi înscrisuri oficiale (act constatator şi proces verbal au fost rupte). Pentru aceasta, comisarul Ciorbagiu (atenţie, după ce a solicitat mită după spusele denunţătorului Vlas!!), solicită ajutor apelând la 112. Se prezintă un echipaj de poliţie care însă, din motive destul de stranii (timorare, oare?!), evită să urce la locul faptei, preferând să rămână jos, la o masă de la terasa hotelului Voiajor. Dar iată declaraţiile lui Vlas Florin, şi ale poliţiştilor. Cine minte oare?!Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) la pg. 143 despre întâlnirea cu poliţiştii chemaţi de comisar prin 112 ,, ,,Mi-am continuat activitatea în biroul meu şi apoi am coborât la maşină în parcarea hotelului şi l-am văzut pe comisar pe terasă la o masă cu nişte poliţişti. M-am apropiat, am auzit cum poliţiştii îi spuneau comisarului că ei nu intervin în astfel de probleme că nu este treaba lor. I-am salutat şi am plecat. I-am mai spus: -te rog să părăseşti firma- şi am adăugat că ne vom întâlni în instanţă.”VF declară în faţa comisarului Ciorbagiu la pg 145 ,,am spus poliţiştilor exact ce susţine comisarul, respectiv că este -ciubucar-. Am mai adăugat că ne întâlnim în instanţă.” Declaraţiile agentului şef Feier Ioan Dorin la pg 135 ,,Acesta (este vorba de VF) ne-a relatat verbal faptul că acel comisar de mediu care se prezentase în control la firma sa, avusese un comportament inadecvat, că se

11

purtase necorespunzător pentru un organ de control şi că intenţionase să-i amendeze firma pentru o faptă care nu există în realitate, pentru ceva ce inventase dumnealui. VF ne-a precizat că acela fusese motivul pentru care ajunsese să-l poftească afară pe acel comisar dar ne-a menţionat că este dispus să-l reprimească în control după ce îşi va revizui atitudinea, după ce va avea un comportament principial.” şi la pg 136 ,,De asemenea întrebat fiind, arăt că nu îmi amintesc că în discuţiile purtate să fi făcut referire la vreo sumă de bani” Declaraţiile agentului Dogar Diana Maria la pg 138 ,,Acesta (este vorba de comisarul Ciorbagiu n.r.) ne-a relatat verbal că venise în control la SC VOIAJOR SRL şi constatase unele aspectepe linia sa de specialitate la hotelul Bussines ce aparţinea acleiaşi firme, că luase probe de apă dintr-un canal de scurgere şi că în urma constatărilor ce le făcuse, atunci când decisese să amendeze societatea, fusese dat afară din incinta firmei de agenţii de pază la cererea patronului Vlas Florin. De asemenea acel comisar de Gardă de Mediu ne-a mai sesizat şi faptul că VF a încercat să-i distrugă ceva ce consemnase dumnealui într-un laptop, un act de control din câte am înţeles....... ” ,,Întrebată fiind, arăt că în perioada cât am fost prezenţi în parcarea hotelului Voiajor, de faţă fiind prezenţi atât acel comisar de la Garda de Mediu cât şi VF, nici-unul dintre aceştia nu au făcut vorbire de vreo sumă de bani. ”Tot la pg. 138 ea mai declară ,,La scurt timp după această discuţie, în parcarea hotelului Voiajor a venit şi Vlas Florin pe care eu l-am legitimat şi i-am notat datele personale.” Declaraţiile agentului Filip Florentin la pg 140 ,,Acela (este vorba de comisar) ne-a relatat faptul că în urma unui control ce îl făcuse pe linia respectării protecţiei mediului pe un teren din vecinătatea hotelului Bussines ce aparţine SC VOIAJOR SRL, ocazie cu care constatase unele nereguli, după ce a ajuns la sediul firmei şi a întocmit procesul verbal de sancţiune contravenţională, a fost poftit de patronul VF să părăsească incinta firmei. Deasemenea ne-a mai sesizat faptul că VF, atunci când a luat cunoştinţă despre cuantumul amenzii cu care SC VOIAJOR SRL urma să fie sancţionată a rupt procesul verbal de amendă şi din câte am înţeles, a încercat să-i şteargă din laptop sau chiar i-a şters, un raport cu privire la cele constatate. ”…..,,Am auzit cum la un moment dat, VF a spus că acel comisar ar fi bine să iasă la pensie, să facă loc altora mai tineri, că ei, referindu-se la cei mai învârstă, şi-ar fi umplut destul sacoşele. ”….,,Întrebat fiind, arăt că pe timpul discuţiilor cât am fost prezenţi în parcarea hotelului Voiajor, de faţă fiind prezenţi atât acel comisar de la Garda de Mediu cât şi VF, nici-unul dintre aceştia nu au făcut vorbire de vreo sumă de bani. ” Declaraţiile Comisarului Ciorbagiu Ioan (CI) iată ce declară comisarul la pg. 145 ,,VF a spus faţă de poliţişti că eu sunt un comunist, un ciubucar, că eu trebuie să ies la pensie şi că am ieşit de la Sărmăşan cu plasele pline. Apoi a plecat.” COMENTARIU: Interesantă amnezia de care suferă denunţătorul Vlas Florin faţă de această întâmplare. Luxul de amănunte de care dă dovadă ceva mai sus, se îneacă în acest caz...ca ţiganul la mal. Mai interesant este faptul că DNA Mureş nu consideră deloc relevante cele declarate de către poliţişti şi care contrazic flagrant “adevărul” lansat de “ne-comunistul” Vlas Florin. Şi ma ciudat, tocmai plecase de la o scenă unde avusese presupusa solicitare de mită, musiu Vlas tace mâlc în faţa poliţiştilor, după declaraţia

12

acestora făcându-l pe comisarul Ciorbagiu “ciubucar”. Poate că pentru consilierul local Vlas Florin, 5000 RON sunt un simplu ciubuc... 3. CÂTE ACTE NORMATIVE POT JUSTIFICA O MITUIRE?!Trecem acum la faza declaraţiilor aceloraşi, declaraţii care se bat cap în cap. Din păcate nu cu ale acuzatului... Deci, să continuăm... Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) la pg. 30 rezultă următoarele: ,,..comisarul Ciorbagiu Ioan mi-a spus că dacă ar încadra aspectele pe care le-a constatat la legea mediului ar trebui să aplice societăţii mele o amendă în valoare de aproximativ 800 milioane lei ROL pe care dacă aş achita-o în 48 de ore, ar fi pe jumătate, iar dacă le-ar încadra la legea apelor amenda ar fi în jur de 500 milioane lei…” Înscrisurile pe care zice VR că le-a notat pe hârtie La pg. 41Legea apelor 75.000- 80.000 RONLegea Mediului 30.000- 60.000 RON48 ore 15.000 RON Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) la pg. 37 rezultă următoarele ,,Mi-a întors leptopul pentru a putea să citesc nota de constatare pe care o întocmise şi am observat că făcea referiri la o sancţiune contravenţională în cuantum de 75.000-80.000 lei pentru constatările ce le făcuse în teren, la hotelul Bussines. Faţă de reacţia mea de stupefacţie, când l-am întrebat dacă el îşi dă seama în banii noi respective sumă, Ciorbagiu Ioan mi-a spus că acea amendă era la legea mediului.. ” şi ,, După ce şi-a consultat laptopul, mi- a spus că ne putea încadra la Legea Apelor unde cuantumul amenzii era între 25.000 şi 30.000 lei... ” Declaraţiile martorului Oltean Sabin (OS) la pg 157 declară în faţa comisarului ,, Nu pot preciza dacă dl. Comisar i-a citat şi lui VF cuantumuri de amenzi, dar făcuse acest lucru anterior către VR şi am văzut-o pe aceasta luându-şi notiţe pe o coală de hârtie.”la pg. 75 ,,Cert este că D-na VR a replicat la un moment dat, arătându-şi surprinderea: -Dle dumneavoastră glumiţi, Vă daţi seama cât înseamnă în bani noi 75.000-80.000 lei. Mi-am dat seama că acel comisar îi dăduse d-nei Vlas să citească încadrarea la care societatea putea fi sancţionată pentru unele aspecte legate de canalizarea hotelului Bussines”… ,,am observat că acel comisar şi-a schimbat atitudinea şi i-a spus susnumitei: -Staţi un pic, liniştiţi-vă, că putem face şi altfel, că se poate face şi o altă încadrare, pe legea apelor şi nu pe legea mediului-…. Că amenda la legea apelor ar fi în jur de 300 milioane lei vechi….” Declaraţiile martorului Pasc Nicolae (PN) la pg.82 ,,..la un moment dat am sesizat că d-na VR i-a replicat acelui comisar al Gărzii de Mediu că nu înţelegea pentru ce trebuia să fie amendată firma, pentru probleme care nu existau. Am reţinut că se discuta de sume de ordinul 750-800 milioane lei vechi, bani cu care firma noastră urma să fie amendată”…,,Am remarcat însă că la un moment dat

13

acel bărbat i-a spus d-nei Vlas că ar putea să facă şi o altă încadrare decât la legea mediului, respective la legea apelor,unde i-a spus că amenda era mai mică, în jur de 300 milioane lei vechi…”la pg. 160 declaraţie în faţa comisarului: ,,S-a vorbit despre amenzi, despre 800 milioane lei, despre 300 milioane lei vechi……Am mai auzit discuţii şi despre un avertisment, eu când am auzit toate acestea stâteam la biroul la care lucrează în mod obişnuit d-na VR, în partea opusă locului scaunului acesteia.”

4. UITE MITA, ŞI CÂT DE SCURTE ÎI SUNT CIOLANELE!

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) În plângerea penală la pg 1 ,, Sunându-mă la telefon directorul administrativ, şi relatându-mi pretenţiile comisarului m-am deplasat şi eu la sediul societăţii, comisarul pretinzând şi de la mine suma de 50 milioane lei în schimbul unei amenzi de 300 milioane lei motivând că a fost internat în spital şi operat şi a avut cheltuieli cu medicii şi că urmează alegerile.În faţa comisarului la pg 143 ,,Mirat de acest lucru, i-am spus comisarului că era vorba de o simplă constatare, că nu era vorba de nici-o amendă, iar el mi-a precizat că poate să dea un avertisment, dar un 50 milioane lei pentru el nu este mult.....La pg 9 ,,Mi s-a părut că măsurile dispuse de acesta (comisarul) respective sancţiunile contravenţionale pe care le-a aplicat societăţii mele constituie o formă de răzbunare pt faptul că nu i-am -avansat- pretenţiile materiale, respective pentru că nu i-am dat suma de 5000 lei pe care mi-a pretins-o şi în schimbul căreia m-a asigurat iniţial că îmi va sancţiona societatea doar printr-un avertisment iar mai apoi printr-o amendă mai mică faţă de cuantumul legal prevăzut pentru o faptă la Legea mediului pe care susţinea în mod injust că o constatase.”Din rechizitoriu la pg 6/27 -(declaraţia lui VF) ,,După plecara comisarului (de la Hotel Bussines), ulterior am înţeles de la soţie care mi-a telefonat, că acesta nu se mulţumeşte cu o sticlă de cognac pe care a şi dat-o şi că vrea suma de 50 milioane lei ROL pentru a nu ne aplica o amendă ca urmare a notei de constatare, ci că va aplica o sancţiune cu avertisment ”

Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) La pg 38. ,,În acele condiţii am auzit când CI i-a spus şi soţului meu ceea ce-mi spusese şi mie înainte, adică i-a cerut să-i dea 50 milioane lei, asigurându-l că va sancţiona societatea doar printr-un avertisment.”În faţa comisarului la pg. 150 ,, …I-am şi telefonat soţului meu şi l-am chemat la sediu, spunând că vom fi amendaţi. Nu i-am mai spus altceva soţului meu, nu i-am dat detalii, dar i-am comunicat cuantumul amenzilor”.La pg 37 VR declară- ,,Ştiţi doamnă, am putea rezolva într-un alt mod, să aplic societăţii un avertisment şi DVS să-mi daţi mie suma de 50 mil lei……” Declaraţiile martorului Oltean Sabin (OS) La pg. 76 ,,Acel comisar, care atunci am aflat că se numea Ioan, i-a răspuns lui VF că lucrurile nu stau chiar aşa, dar când acesta i-a replicat că avea convingerea că la Hotelul Bussines canalizarea nu avea nici-o problemă, comisarul i-a spus acelaşi lucru, în sensul că, dacă i s-ar da lui suma de 50 milioane lei, ar putea să sancţioneze firma doar printr-un avertisment. În acel moment, VF am văzut cum a luat sticla de pe masă…….”OS declară la pg 156.,,Atunci când VF a intrat în încăpere, chemat fiind telefonic de VR, l-

14

am auzit spunând –ce faci măi Ioane, una vorbim, alta facem-. M-am retras în stânga încăperii, discuţia a fost scurtă. L-am auzit însă pe VF spunând –eu nu dau mită la nimeni-l-am văzut luând sticla de pe masă... ”. Declaraţiile martorului Pasc Nicolae (PN) La pg 82 numai în faţa procurorului (în legătură cu discuţia cu VR) ,,Eu nu am auzit în totalitate ce s-a discutat, dar am reuşit să înţeleg că acel comisar era dispus să sancţioneze societatea doar cu un avertisment, cu condiţia să primească o sumă de bani. Nu am reţinut cuantumul amenzii,…..”La pg 82 numai în faţa procurorului (în legătură cu discuţia cu VF) ,,Acesta a venit după aprox. 15-20 min, s-a certat cu comisarul şi în cele din urmă i-a cerut să părăsească sediul societăţii” 5. BANII CA BANII DA TOT CONIACUL E DE BAZĂ....

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) La pg. 143 pct 3 ,,Am luat dintr-o plasă mai mare care se afla lângă scaunul sau lângă masa la care a lucrat comisarul, punga cu acea sticlă de cognac dată de soţie, am remarcat că în plasa comisarului erau ceva acumulatori sau cabluri”.La pg 143 ,,M-am ridicat de pe scaun, i-am spus că eu în oraşul acesta sunt consilier şi că fac legi şi că nu pot să fac un astfel de gest. Am luat dintr-o plasă mai mare care se afla lângă scaunul sau lângă masa la care a lucrat comisarul, punga cu acea sticlă de cognac dată de soţie” Iată ce mai declară VF la pg 260 verso (din rechizitoriu) ,,Afirm din nou categoric că în biroul în care s-a aflat comisarul CI nu am văzut ca acesta să aibă şi imprimantă, sticla cu cognac am scos-o din plasa lui care era lângă scaun, nu pe masă.” Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) În faţa comisarului la pg. 149 ,,am coborât la barul restaurantului, am luat o sticlă de coniac Jidvei de 700 ml, pe care am pus-o într-o plasă de plastic cu însemnele ,,VOIAJOR” , am revenit în biroul meu şi comisarul lucra ceva pe leptop. Eu am luat plasa cu sticla, am pus-o în plasa din care comisarul scosese laptopul, o plasă mai mare. Nu reţin exact dacă această plasă era pe birou sau lângă birou, cred că totuşi era pe birou. Comisarul a zis ceva în sensul: nu este cazul, nu vă deranjaţi. ”Numai în faţa procurorului la pg 37 ,,Eu am mers în restaurantul hotelului Voiajor şi am luat o stclă de coniac Jidvei pe care am indrodus-o într-o pungă cu însemnele societăţii noastre. Am dus-o în birou…… şi am introdus-o în punga de leptop care se afla pe masa de birou unde respecivul comisar lucra la leptop. Acesta a văzut despre ce era vorba, dar nu a obiectat şi nu a comentat nimic, având o reacţie aprobatorie (sic!).”

Declaraţiile martorului Oltean Sabin (OS) La pg 155 ,,..d-na VR a ieşit la un moment dat din încăpere, s-a întors cu o sticlă, nu pot preciza exact conţinutul. Sticla se afla într-o plasă cu însemnele Voiajor, a pus-o pe masa la care lucra dl comisar, nu reţin să fi fost discuţii între cei doi referitor la acea plasă” La pg. 157 OS declară ,, Eu pe masa de birou la care a lucrat dl comisar nu am văzut decât laptopul şi plasa cu înscripţia ,,VOIAJOR,, în care se afla sticla”La pg.76 ,,În acel moment, VF am văzut cum a luat sticla de pe masă şi i-a dat-o lui VR, spunând că – În aceste condiţii, nu-i mai dăm nimic şi nu mai avem ce discuta. Ne întâlnim eventual la judecată, în instanţă”Iar la pg156 ,, l-am văzut spunând (luând) sticla de pe masă şi l-am auzit spunând, de asemenea către comisar-ne vedem în judecată- Spunând acestea, VF i-a dat plasa cu sticla d-nei VR şi a părăsit încăperea”

15

Acelaşi declară la pg 157 visavis de declaraţia martorului PN : ,,Eu pe masa de birou la care a lucrat d-l comisar nu am văzut decât laptopul şi plasa cu înscripţia Voiajor în care se afla sticla…… Declaraţiile comisarului CI La pg.57 ,,Ţin să precizez că în timp ce la începutul controlului în acea încăpere când am pus laptopul şi imprimanta pe birou d-na VR mi-a oferit o sticlă probabil de băutură. Era învelită acea sticlă într-un ambalaj de hârtie. Mi- a pus-o pe masă, gest la care am replicat, spunând să ia repede de pe masă acea sticlă. Aceasta nu a răspuns, sticla a rămas în continuare pe masă. ” 6. UITE NOTA, NU E NOTA! DE CONSTATARE

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) La pg. 29 ,,Am revenit în restaurantul hotelului Bussines, comisarul mi-a spus că va trebui să întocmească o notă de constatare ca să îşi justifice prezenţa… ”În plângerea penală la pg 1 VF declară ,,După consultarea actelor (puse la dispoziţie de VR) comisarul menţionat a început să-i spună susnumitei (este vorba de VR) în prezenţa colegilor de birou că pentru cele constatate în privinţa apelor uzate fecaloid menajere rezultate din activitatea desfăşurată în cadrul hotelului Bussines din Tg. Mureş amenda este mare 800 milioane lei…”VF mai declară la pg 30 ,,Doresc să mai menţionez că după ce a văzut autorizaţia de mediu a hotelului Business, comisarul Ciorbagiu Ioan şi-a deschis laptopul şi la masa de birou a angajaţilor mei a început să redacteze, după cum mi-a spus, nota de constatare. La momentul când a ajuns la fraza –constat următoarele- s-a oprit şi a deschis discuţia despre suma de 50 milioa ne lei ROL, din momentul în care a pus problema, dându-mi seama că efectiv încerca să negocieze cu mine şi să mă determine să îi dau acei bani”.

Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) VR declară la pg. 38 ,,Soţul meu ia reproşat că întocmise acea notă de constatare pentru nişte aspecte inexistente care nu fuseseră dovedite pe teren”.VR declară la pg. 37 ,,După ce le-a verificat în mod succint(este vorba de actele firmei), CI şi-a deschis leptopul portabil (sic!) cu care venise şi după ce mi-a cerut să îi permit să îl conecteze la o priză, a început să redacteze după cum mi-a spus o notă de constatare ”…..,,La scurt timp după acea, m-a chemat să semnez actele (ce să semneze, bineînţeles că, nota de constatare şi pe ce să semneze, pe leptop?). I-am spus că mai întâi vreau să citesc ceea ce urma să semnez. Mi-a întors laptopul pentru a putea să citesc nota de constatare pe care o întocmise şi am observat că făcea referiri la o sancţiune…..” 7. CUM POŢI LUA (DIN) PLASĂ...

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) VF declară la pg. 143 pct 3 ,, Am luat dintr-o plasă mai mare care se afla lângă scaunul sau lângă masa la care a lucrat comisarul, punga cu acea sticlă de cognac dată de soţie, am remarcat că în plasa comisarului erau ceva acumulatori sau cabluri” Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) VR declară următoarele la pg 39 ,,Din câte reţin, era o plasă dintr-un material rezistent şi nu am observat alte obiecte în acea plasă”

16

VR declară următoarele la pg 151 ,,Eu în acea plasă a comisarului am observat numai acel dosar cu hârtii.” 8. DENUNŢĂTOR CHEMAT DE URGENŢĂ PE MOBIL

Declaraţiile denunţătorului Vlas Florin (VF) La pg 4/27 din rechizitoriu-(referitoare la declaraţia lui VF) ,,În această situaţie, VR i-a telefonat soţului ei, VF şi ia cerut să vină la sediul societăţii, atenţionându-l că invinuitul CI vrea să-i amendeze, lucru pe care acesta l-a şi făcut în scurt timp”Tot din rechizitoriu la pg 6/27 -(declaraţia lui VF) ,,După plecara comisarului(de la Hotel Bussines), ulterior am înţeles de la soţie care mi-a telefonat, că acesta nu se mulţumeşte cu o sticlă de cognac pe care a şi dat-o şi că vrea suma de 50 milioane lei ROL pentru a nu ne aplica o amendă ca urmare a notei de constatare, ci că va aplica o sancţiune cu avertisment ” Tot VF declară la pg 34 din dosar ,,Atunci când am fost sunat de soţia mea, aceasta mi-a spus că îi dădu-se acelui comisar o sticlă de cognac, dar că acesta nu se mulţumeşte cu atât şi vroia şi 50 milioane lei ROL. ” Tot în acest context iată ce declară VF în plângerea penală la pg 1: ,,Sunându-mă la telefon directorul administrativ (VR) şi relatându-mi pretenţiile comisarului m-am deplast şi eu la sediul societăţii, comisarul pretinzând şi de la mine suma de 50 milioane lei……” Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) VR declară în faţa comisarului la pg. 150 ,, …I-am şi telefonat soţului meu şi l-am chemat la sediu, spunând că vom fi amendaţi. Nu i-am mai spus altceva soţului meu, nu i-am dat detalii, dar i-am comunicat cuantumul amenzilor”

Declaraţiile martorului Oltean Sabin (OS) Din rechizitoriu la pg 12/27 -(declaraţia martorului OS) ,, D-na VR a afirmat că îl va chema pe VF şi l-a sunat la telefonul mobil pe acesta, spunându-i că lucrurile nu erau în regulă, cerându-i totodat să vină la firmă ”. La pg 75 din dosar tot martorului OS ,,În acel moment VR a răspuns că îl va chema la sediu pe soţul ei , VF, acesta venind la firmă după maxim 15-20 de minute” 9. DIN BIROU, ÎN “NO MEN'S LAND”

Declaraţiile denunţătorului Vlas Rodica (VR) VR declară la pg. 40 ,,Soţul meu l-a atenţionat că nu ne aflăm în piaţă ca să ne târguim, a scos punga cu sticla de cognac şi ia cerut comisarului să îşi adune catrafusele şi să părăsească firma. Atunci când a luat sticla de cognac, îmi amintesc că soţul meu a spus –în acest caz nu-I mai dăm nici asta-. Comisarul şi-a luat leptopul şi plasa pe care o avea şi a părăsit biroul”.

Declaraţiile martorului Oltean Sabin (OS) OS declară la pg 76.,,În acel moment, VF am văzut cum a luat sticla de pe masă şi i-a dat-o lui VR, spunând că: - În aceste condiţii, nu-i dăm nimic şi nu mai avem ce discuta. Ne întâlnim eventual la judecată în instanţă- .VF a părăsit apoi încăperea…… ”Tot OS declară la pg156 ,, l-am văzut spunând (luând) sticla de pe masă şi l-am auzit spunând, de asemenea către comisar -ne vedem în judecată- Spunând acestea, VF i-a

17

dat plasa cu sticla d-nei VR şi a părăsit încăperea” Şi tot OS mai declară la pg76 ,,VF a părăsit apoi încăperea, plecând de la sediul firmei, lucru ce l-a făcut la scurt timp şi acel comisar.” La pg 156 OS declară ,,Afirm categoric că din încăpere primul a ieşit VF, dl comisar şi-a strâns lucrurile şi apoi a părăsit şi el încăperea”

Declaraţiile martorului Pasc Nicolae (PN) PN declară la pg. 86 ,,L-am văzut pe acel comisar luându-şi geanta şi leptopul şi părăsind biroul. N-aş putea preciza însă cine a plecat din birou mai înainte, acel comisar sau VF”

Declaraţiile martorului Bălan Lucian (BL) BL declară la pg 93 ,,L-am văzut înainte de a părăsi eu biroul pe comisar,……….vorbind pe telefonul mobil. Nu ştiu ce s-a mai întâmlat când şi în ce ordine au plecat din acel birou acest bărbat sau VF” Iată ce declară la pg. 9 acelaşi martor BL ,,Mai precizez că înainte de a pleca de la locul de muncă, l-am văzut pe acel bărbat cum vorbea afară, la telefonul mobil”. 10.CÂTEVA ÎNTREBĂRI RETORICE ŞI ALTE CÂTEVA CONSTATĂRI DE BUN SIMŢ

Deocamdată venim cu cîteva întrebărI şi constatări de care doresc să ţineţi seamă. Ordinea lor chiar nu contează. Tot aşa cum, la fel de puţin contează ordinea răspunsurilor pe care doresc să le primesc. 1. De ce comisarul Ciorbagiu Ioan nu a solicitat presupusa mită de la administratorul firmei Voiajor atunci când erau singuri, pe teren, la Hotelul Bussiness?! A trebuit să meargă la sediul firmei şi să o facă de la directorul administrativ care s-a dovedit că nici nu a putut să ia o decizie în legătură cu amenda dată şi nota de constatare?! Şi asta în faţa unei stive de martori!!! Cu atât mai mult cu cât deja la Hotelul Bussiness existau toate datele incriminatoare şi deci mita se putea “parafa” între patru ochi!2. Dacă nu a fost nicio problemă de poluare după cum declară Vlas Florin şi deci acesta se considera nevinovat, de ce totuşi i-a fost oferită comisarului drept mită o sticlă de coniac Jidvei în valoare de 140 RON?!3. Este împotriva oricărei logici ca cineva care solicită o presupusă mită de 5000 RON să cheme în ajutor poliţia prin serviciul 112 pentru rezolvarea problemei de ultraj!4. La fel de neverosimil este faptul că, ulterior, comisarul Ciorbagiu Ioan a aplicat trei amenzi contravenţionale după ce s-a petrecut aşa zisa tentativă de mituire făcută la fel de absurd în prezenţa mai multor martori!5. De ce denunţul la DNA a lui Vlas Florin s-a petrecut la trei săptămâni după ce i-au fost aplicate trei amenzi contravenţionale, una din ele fiind aplicată în cadrul unei comisii numite să controleze respectarea măsurilor şi remedierea situaţiei constatate la primul control?!6. Cum a fost posibil ca o plângere penală înaintată de Garda de Mediu Mureş la IPJ Mureş la data de 15 septembrie 2008 pentru ultraj (distrugere de înscrisuri oficiale de către Vlas Florin, scoaterea comisarului cu forţa afară din biroul unde finaliza controlul) să nu aibă începută ancheta nici până în ziua de astăzi, în timp ce

18

denunţul la DNA să fie finalizat într-un timp record de o lună de zile, iar comisarul să fie trimis în judecată în baza unui dosar cu multe semne de întrebare?!...7. Cum a fost posibil ca echipajul de poliţie care avea datoria conform protocolului cu Garda de Mediu, să nu intervină pentru soluţionarea imediată a ultrajului reclamat de către comisar şi facilitatea acestuia de a continua acţiunea de control, cu toate că unul dintre agenţi declară clar comisarul a fost “poftit” afară din birou de către Vlas Florin pe motivul că a vrut să aplice o amendă contravenţională?!8. Curioasă este şi atitudinea Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, care, deşi a fost informată verbal şi în scris imediat după producerea incidentului de ultraj, nu a luat niciun fel de atitudine pentru protejarea propriului angajat, ba mai mult, imediat după finalizarea anchetei DNA a dispus suspendarea acestuia din funcţie...9. Cât de relevante sunt ultimele informaţii apărute şi în presa locală prin care acelaşi Vlas Florin încearcă a impune la conducerea Gărzii de Mediu Mureş un protejat?!

10. Cum este posibil ca din rechizitoriul DNA să lipsească tocmai declaraţiile poliţiştilor sosiţi la locul faptei, declaraţii care contrazic flagrant pe cea a lui Vlas Florin?!

Cu stimăaleXandru goţa

redactor-şef Sighişoara Samizdat

19


Recommended