+ All Categories
Home > Documents > Jurnal Dna Nicolescu 11

Jurnal Dna Nicolescu 11

Date post: 09-Dec-2015
Category:
Upload: ramonastancu
View: 26 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
Description:
Jurnal dna Nicolescu 11.doc
63
Amintirile unei pensionare Dacă de-a lungul timpului s-au scris atât de multe biografii ale unor oameni de seamă români sau străini, dacă atât de multe femei şi-au descris viaţa cu mai multe sau mai puţine amănunte, acum cred că a venit şi rândul meu să descriu evenimentele prin care am trecut mai ales că acum sunt pensionară deci am mult timp liber şi vine şi iarna. Iarna am unele provizii în casă şi nu circul atât de mult ca vara prin oraş, singurul inconvenient fiind acela că ziua este mult mai scurtă... Astfel m-am decis să deapăn amintiri despre una, desăre alta, despre tot ceea ce îmi amintesc mai bine. Deci, să încep: M-am născut la data de 6 septembrie 1935 – da, aţi ghicit, în zodia Fecioarei – în comuna Borăneşti, judeţul Ialomiţa, în apropierea localităţii Urziceni, unde tatăl meu a funcţionat doi-trei ani ca notar. Din Comuna Borăneşti ne-am mutat în: - Comuna Dichiseni, judeţul Ialomiţa 1
Transcript
Page 1: Jurnal Dna Nicolescu 11

Amintirile unei pensionare

Dacă de-a lungul timpului s-au scris atât de multe biografii ale unor oameni de seamă români sau străini, dacă atât de multe femei şi-au descris viaţa cu mai multe sau mai puţine amănunte, acum cred că a venit şi rândul meu să descriu evenimentele prin care am trecut mai ales că acum sunt pensionară deci am mult timp liber şi vine şi iarna.

Iarna am unele provizii în casă şi nu circul atât de mult ca vara prin oraş, singurul inconvenient fiind acela că ziua este mult mai scurtă... Astfel m-am decis să deapăn amintiri despre una, desăre alta, despre tot ceea ce îmi amintesc mai bine.

Deci, să încep: M-am născut la data de 6 septembrie 1935 – da, aţi

ghicit, în zodia Fecioarei – în comuna Borăneşti, judeţul Ialomiţa, în apropierea localităţii Urziceni, unde tatăl meu a funcţionat doi-trei ani ca notar.

Din Comuna Borăneşti ne-am mutat în:

- Comuna Dichiseni, judeţul Ialomiţa- Comuna Sadova, Plasa Călăraşi-Târg, judeţul

Lăpuşna- Oraşul Călăraşi, judeţul Ialomiţa, strada Griviţa

135, începând cu anul şcolar 1943-1944- Bucureşti, pe perioada cursurilor universitare

(1953-1958), pe strada Prof. Ionescu Gh. Gion nr. 10, et. III, ap. 7, locatar principal Olier Iancu, tel. 16 65 16 apoi 21 25 06 (1970, 1977)

- Ploieşti, Prahova (10 decembrie 1958 - 8 ianuarie 1968)

- Bucureşti (din iulie 1986)

Nu îmi amintesc când ne-am mutat din Borăneşti la Dichiseni. Poate prin 1937. Şi nici cât am locuit acolo.

1

Page 2: Jurnal Dna Nicolescu 11

Îmi amintesc doar de cutremurul dintr-o noapte de noiembrie 1940, poate 10 spre 11 noiembrie (Tanti Mimi povesteşte că era vreo 9 dimineaţa), când eram în sala dintre cele două camere ale locuinţei din Dichiseni. În fundul sălii, cu faţa spre uşa de la intrare, era dulapul de bucătărie alb, cu două uşi (pe care îl am şi azi pe balconul apartamentului din Drumul Taberei). În timpul cutremurului au căzut nişte vase din dulap, farfurii parcă şi câteva pahare.

Îmi amintesc ca prin vis că această locuinţă din Dichiseni avea o curte foarte mare, cu mulţi arbori din care toamna cădeau o multitudine de frunze ruginii.

Iar eu măturam în fiecare toamnă, de zor!Am găsit cinci fotografii de familie făcute de acolo.

Reprezentau membrii familiei, eu, mama şi tata, în diferite locuri din casă sau din curte.

În legătură cu Dichiseni, mama îmi mai povestea că mama mare, Maria Adamiadi a venit odată la Dichiseni, la noi. Înainte de plecare, mama i-a dat dulceaţă din borcanul de pe masă. Deoarece pe mama a apucat-o plânsul la plecarea bunicii, tata mânios a luat brocanul şi l-a trântit, de s-au făcut tot una borcanul şi dulceaţa. Mama mi-a spus atunci:

-„Câtă ură a avut tata pe bunica încât abia a aşteptat să plece de la noi!”Despre Sadova am amintiri şi mai puţine... Şi ce anume? Că în curtea locuinţei era culcat un arbore pe care îmi

plăcea să şed. Tăiam nişte lemne subţiri, dar din neatenţie am făcut praf (fâşii-fâşii), poalele unui pardesiu de caşa roşie.Şi, îmi mai amintesc că aveam un costum, un trening bleu, a cărui bluză avea fermoar. Şi, când o dată am scos bluza pe cap, am spart o băşicuţă cu apă de pre frunte (de la vărsat de vânt). Semnul rămas îl am şi astăzi...

Am însă şi o fotografie făcută în curtea locuinţei din comuna Sadova, împreună cu mama şi cu încă e femeie care pare a fi, dna Rău, învăţătoarea mea din clasa I-a primară. Mama purta o rochie de voal bleumarin – închisă în faţă cu foarte mulţi nasturi mici, îmbrăcaţi. Rochia avea un guleraş alb

2

Page 3: Jurnal Dna Nicolescu 11

iar la gât, mama purta un şirag de mărgele albe. În picioare avea sandale albe. Eu sunt între ele, într-o rochiţă albă, cu fundă tot albă şi cu o păpuşă blondă pe care o ţin cu faţa la aparat cu ambele mâini. După scrisul din spatele fotografiei, poza a fost făcută la data de 18 august 1943, de către profesorul universitar Ion Chelcea, de la Universitatea din Iaşi. Acest profesor strângea diverse obiecte pentru un muzeu de la Iaşi.

În perioada aceea, mamei mele (care avusese un accident la piciorul stâng) nu i se închisese rana nici după câţiva ani de la operaţia pe care o avusese. Un singur medic al cărui nume din păcate nu îl mai ţin minte, i-a putut spune ce să facă pentru a i se putea vindeca acea rană (care a stat doi-trei ani deschisă după operaţie cu o suprafaţă de 2-3 cm ²). Este vorba despre ungerea cu unguent, alifie suedeză denumită „Zinkpasta” Militärapoteket, Stockholm (farmacistul Stinea, joi 13 mai 1982).

Clasele II-IV primare le-am absolvit la Şcoala primară „Ana şi Marinache Popescu” din Călăraşi (Scoala primară de fete nr. 3, învăţătoare Buzoianu Elena), în anul şcolar 1945-1946, iulie, ziua 16).

Din perioada cursului primar îmi amintesc de două-trei colege şi anume de: Georgeta Zamfir, (fiica avocatului Constantin Zamfir, care locuia pe o stradă apropiată de a noastră, strada Echişcalu sau strada Călăraşi, la care mergeam uneori să mă dau în leagăn; de Cornelia Davidescu (Nela), (fiica unei profesoare de contabilitate de la Liceul Comercial de băieţi de pe strada Ştirbei Vodă din oraşul Călăraşi) şi de Elena (zisă Lenuţa) Crăciun, (fiica proprietarei cinematografului „Select” de pe strada Cantacuzino din oraşul Călăraşi). Îmi amintesc şi de Victoria (Torica) Lebu – o foarte bună matematiciană – cu care m-am fotografiat la sârşitul anului şcolar 1945-1946 la absolvirea clasei a IV-a primară ca premiante cu coroniţă pe cap şi cu câte un pachet de cărţi în braţe.

Nela Davidescu era îmbrăcată în costum naţional de fată, Torica în costum naţional de băiat, iar eu într-un sarfan pepit maro cu bluză albă.

3

Page 4: Jurnal Dna Nicolescu 11

Mai am o fotografie ca premiantă însă fără coroniţă având în mâini un pachet cu cărţi. Probabil luasem premiul II la sfârşitul clasei a III-a primară. Mama apare şi ea in poză. Era superbă: frumoasă, fină, cu două şiruri de mărgele, o floricică în păr, batistuţă albă în buzunarul rochiei şi pantofi ortopedici cu talpă de plută. Fotografia este realizată la Studio-Fotografic R. Fr. Grigorescu, Călăraşi, Ştirbei Vodă 44.

Amintiri...Într-o altă fotografie, probabil amintire din vara anului

1945 de la o serbare cu D-na Păpureanu şi fiica dânsei, numai câteva colege mai mari şi colege de clasă zâmbesc.

Tot în perioada cursului primar am cunoscut-o şi pe Zamfir Georgeta (Geta), fiica unui avocat ţărănist şi într-o anumită perioadă Prefect de Ialomiţa, care locuia foarte aproape de mine – după colţ – pe strada Echşciolu apoi Călăraşi sau invers. Deoarece eram ca şi vecine, şi ea se dădea în acelaşi leagăn în care mă dădeam uneori eu.

Ea organiza mici petreceri, ceaiuri dansante, cu care ocazie se îmbrăca cu rochii lungi, superbe, care însă după părerea mea nu prea erau de vârsta ei. Aşa că a doua oară nu m-am mai dus. Nu era genul meu!

Geta a dat examen la Facultatea de Drept din Bucureşti reuşind cu o notă foarte mare, nouă şi ceva, dar datorită situaţiei tatălul său şi în urma dispoziţiilor primite înaintea anului şcolar 1953-1954, nu a fost primită la cursuri.

S-a căsătorit cu cineva de la Liceul Militar Breaza, persoană de care mai târziu a divorţat, căsătorindu-se a doua oară cu Condrescu Sorin din Ploieşti, împreună cu care mai târziu s-a mutat la Bucureşti.

Cursul primar a durat între anii 1942-1946, urmând liceul din 1946 la Liceul „Sfântul Gheorghe” din Călăraşi.

În această perioadă a avut loc şi cel de-al doilea război mondial... S-au săpat tranşee în forma literei L, neacoperite, în care ne adăposteam la auzul sirenei, alarmei. Pe geamuri se lipeau fâşii de hârtie albă în forma literei X tăiată de o verticală şi o orizontală cu scopul de a consolida gemaul, de a nu se sparge în caz de trepidaţii puternice, dar nu s-a întâmplat aşa

4

Page 5: Jurnal Dna Nicolescu 11

ceva. Îmi mai amintesc că nemţii probabil la retragerea lor ne-au dat cutii cu bomboane foarte bune, foarte dulci, care-mi plăceau foarte mult.

Au venit la noi în casă şi soldaţi ruşi, doi, cu puşti cu baionetă înaltă, care le căutau pe Maşa şi pe Nataşa. Mama mare, (mama mamei mele) a aşezat o masă la perete şi pe ea un cearceaf alb care atârna pâna la podea, apoi s-a aşezat cu spatele lipit de masă ceea ce m-a îndemnat să fac şi eu, iar pe mama a bagat-o sub masă.

Astfel, Maşa sau Nataşa nu au fost găsite!Şi o altă întâmplare pe care o ştiu mai mult din auzite

este: că un ofiţer rus i-a propus mamei mele să meargă cu el la Moscova însă mama i-a spus că este căsătorită şi are un copil şi nu are cum să facă asta. Ofiţerul i-a răspuns însă foarte crud că nu îi trebuie decât două gloanţe!!!Cum s-a terminat discuţia între ei şi în ce limbă, nu mai ştiu că mama a rămas cu tata şi cu mine la Călăraşi.

Din această perioadă îmi mai aduc aminte că bunica avea un şal mare maro cu ciucuri pe care îl purta ca palton.

Cred că eram tot în cursul primar când a venit la Călăraşi pe strada Griviţa nr. 135, o verişoară (fiica sorei mamei mele, tanti Zoica), Silvia – o fetiţă cuminte care purta părul lung, pe spate şi care stătea ore întregi pe piatra casei unde locuiam, fără să se mişte, ca să o pieptăn. Altceva nu-mi amintesc...

Plecasem cu mama cu o gabrioléta din Călăraşi, poate spre comuna Dichiseni. La marginea Călaraşi-ului, vizitiul s-a oprit în dreptul unei staţii de benzină să umple nişte canistre cu benzină sau petrol. El a coborât, iar eu cu mama am rămas în gabriolétă (brişcă mai boierească cu două roţi). La un moment dat, a trecut un autoturism – cum se numesc azi maşinile –care a speriat caii şi au început să fugă până când au scăpat hamurile din gură. Au fugit pe sosea, unde oamenii au încercat să-i oprească însă din păcate fără sorţi de izbândă, apoi unul dintre cai a luat-o prin şanţ iar celălalt spre şosea până când au întâlnit în drumul lor, un copac. Oiştea a intrat în copac şi odată cu

5

Page 6: Jurnal Dna Nicolescu 11

aceasta şi piciorul mamei mele. Îmi amintesc ce şoc am avut văzând-o pe mama accidentată... carnea, sângele ţâşnind, ciorapii, coaja de copac... totul era ca un pilaf.

Despre accidentul pe care l-a avut tata ştiu doar din auzite că ar fi căzut pe scările clădirii în care locuiam, de la etajul I, până la parter, unde s-a lovit la cap. Ulterior a suportat o operaţie la baza craniului la clinica Prof. Dr. Gerota (care se afla în anii 1940-1941 pe partea dreaptă a B-dului Gheorghi Maihailovici Dimitrov – revoluţionar bulgar, 1882-1949). Acest bulevard se numea înainte B-dul Ferdinand - mergând de la Universitate la Gara Bucureşti Est (Obor).

Operaţia tatălui meu a fost făcută de către renumitul Prof. Dr. Bagdazar D-tru (care fusese profesorul actualului Prof. dr. I. Arseni), care a murit într-un accident de avion prin anul 1945 sau 1946.

Într-o vizită pe care am făcut-o tatălui meu împreună cu mama mea, în perioada când era internat în această clinică, îmi amintesc că am văzut în curtea clinicii oameni foarte mulţi cu capul bandajat cu vată multă şi pansament, tifon, mare cât o „baniţă”. Întrebând cine sunt toţi aceşti oameni mi s-a răspuns că sunt „oamenii de zăpadă”, dar în acelaşi timp că sunt oameni care nu văd ,sau care nu aud, sau care nu vorbesc, sau care nu merg şi numai în urma operaţiei care li se va face la craniu, le vor reveni aceste simţuri. L-am găsit pe tata într-un pat cu tot capul bandajat. Era de nerecunoscut...

Deoarece mama a avut întotdeauna serviciu, am mâncat împreună cu părinţii la Cantina de pe strada mare Ştirbei Vodă de vis-a-vis de frizeria lui Agopian.

Şi parcă mă văd împreună cu mama mea înghesuită într-o masă de oameni pe o terasă din faţa uşii de intrarea sălii de cinematograf amenajate în parcul oraşului în aşteptarea începerii unui film oarecare!

După cele patru clase primare am intrat la liceul de Fete „Sfântul Gheorghe” din Călăreaşi, judeţul Ialomiţa. Nu mai ţin însă minte dacă am dat examen sau nu. Tot la acest liceu, care

6

Page 7: Jurnal Dna Nicolescu 11

a fost Liceul particular al surorilor Teodorff, au învăţat şi mama mea, tanti Zoica şi tanti Anişoara, cu aproximativ 25 de ani înaintea mea.

În anul şcolar 1946-1947 am intrat în clasa I-a de liceu. În clasa a III-a de liceu a intervenit Reforma învăţământului astfel că faţă de generaţia părinţilor mei, noi am învăţat cu 10 materii mai puţin şi anume:

1. Limba latină2. Limba germană, 1 an engleză3. Limba greacă (elenă)4. Dreptul5. Filosofia6. Logica7. Religia (numai 3 ani)8. Lucrul manual (lucrul de mână), (câţiva ani)9. Gospodăria (câţiva ani)10. Instruirea civică

Dintre profesoarele de la Liceul de fete „Sfântul Gheorghe” din Călăraşi, Ialomiţa, le-am reţinut pe următoarele: D-na Ana Ghicu de Ştiinţele Naturii care a fost şi Directoarea liceului pentru o perioadă, D-na Marcu de Limba Română, D-na Degheto de Limba Franceză, D-na robănescu de Limba Rusă, D-na Monica Ionescu de Istorie, D-na Elena Ştefănescu şi apoi D-na Marghiola Constantinescu de Matematici, D-ra Minculescu de Fizico-Chimice, D-na Vicol de Psihologie şi Constituţie, D-na Guţulescu de Gospodărie, D-na Butuc Nina de Sport etc.Noi în clasa a III-a de liceu am trecut clasa a „VII-a” la Şcoala Medie.În liceu şi Şcoala Medie mi-a plăcut foarte mult matematica, profesoara Maria Constantinescu (Marghiola, cum îi spuneau elevele), umblând cu tezele mele la matematică prin curtea liceului şi arătându-le tuturor. De asemenea îmi mai amintesc că după o teză la Istorie, am zis că am avut „noroc” primind un subiect pe care îl ştiam, pe care l-am scris foarte bine şi pentru care am primit o notă foarte mare.

7

Page 8: Jurnal Dna Nicolescu 11

Să nu uit de colega de clasă din liceu, Puca Iacob Liliana (Puica) care a fost îndrăgostită în ultimele clase de liceu de un coleg, George Grigorescu, pe care părinţii ei îl făceau „ţigan, lăutar şi filozof”, din cauza acestei îndrăgosteli o băteau crunt de venea la cursuri învineţită... Părinţii ei doreau să o căsătorească cu radu Nicolescu, băiatul unui medic din Călăraşi, care locuia pe strada Plevnei, colţ cu strada Mihai Viteazul. Nu s-a căsătorit, însă cu niciunul dintre ei ci cu un italian. După 1968, am întâlnit-o la Bucureşti era asistentă la Spitalul Filantropia. Pe italian am auzit că l-a urmat mai apoi în Italia, dar că nu a dus-o prea bine cu el.

Din perioada aceea îmi amintesc că în 1947 a fost o secetă cumplită şi îmi amintesc că Mama mare neavând mălai făcea mămăliguţă din seminţe de in măcinate mărunt.

Liceul de Fete „Sfântul Gheorghe” s-a transformat în Şcoala Medie de Fete din Călăraşi. Am terminat această şcoală în anul şcolar 1952-1953 din câte ţin eu minte, cu un mic incident. În timpul unei ore de Constituţie cu profesoara Vicol a avut loc o discuţie între mine şi câteva colege, şi anume: Nela Davidescu, Gemina Nedelcu precum şi cu alte fete. Eu m-am enervat tare şi am subliniat cu creion negru sau roşu pe cartea de constituţie. Una dintre ele a tras cartea, alta ce-o fi făcut, o a treia colegă la fel, astfel că s-a produs o agitaţie în grupul respectiv lucrurile luând proporţii, agitaţie potrivită zicalei din „ţânţar s-a făcut armăsar”! O colegă ne-a reclamat atunci... Belivan o chema. Eu, Nedelcu Gemina şi Davidescu Cornelia a trebuit să dăm examenul de bacalaureat în toamnă.

În urma acestei probleme „minore” am avut nevoie de intervenţia mamei mele pentru a putea să dau bacalaureatul în toamna anului şcolar respectiv, urmând ca imediat după, să dau admitere la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii din Municipiul Bucureşti.

Am picat pentru că dacă îmi amintesc bine, nu scrisesem bine formula glucozei.

8

Page 9: Jurnal Dna Nicolescu 11

Da, am vrut să urmeă Chimia, cu toate că venind odată la Bucureşti în perioada liceului la sora mamei mele, Anişoara Săveanu, soţul acesteia, Nicuşor Săveanu – unchiul şi naşul meu de botez, îmi zicea că „vreau să învăţ să fac cremă de ghete”. De... el era aviator cu gradul de comandor şi îmi recomanda să urmez silvicultura, să mă căsătoresc cu un nepot de-al lui, Titişor, băiatul lui Lizica, care urma tot silvicultura, apoi să ne stabilim la un ocol silvic unde să ne organizăm o gospodărie cu păsări şi cu animale. Dar nu a fost să fie aşa.

Tocmai zilele trecute îmi povestea mama că cineva i-a arătat un catolog, lung şi îngust în care apărea nota 2 la Chimie Organică (atunci, în perioada Reformei Învătământului notaţia este de la 1-5). Tot mama, povestea mai departe că a doua zi de dimineaţă cineva i-ar fi spus să mergem la Institutul de Mine care tocmai se înfiinţase în Bucureşti şi să plătim o taxă de 5 lei, pentru a da admitere acolo. Am urmat sfatul şi m-am dus, am dat admitere şi am fost admisă. Studiile au durat 5 ani, din care pe ultimul l-am făcut la Bucureşti. Zic asta deoarece între timp Institutul de Mine fusese mutat la Petroşani, începând cu anul şcolar 1956-1957.

În perioada studenţiei totul a decurs normal luând notiţe, învăţând şi primind note bune.

Cum aş putea oare compara disciplinele care se învăţau în perioada 1953-1958 la acest Institut, cu materiile care s-au învăţat în anii precedenţi, de către alte generaţii într-un institut identic cu Institutul de Mine (ce se afla pe str. Ştirbei Vodă nr. 33, Bucureşti, în fostul local al liceului de Fete „Carmen Sylva”), înainte de Reforma Învăţământului şi după. (însemnând după 1948). De la această reformă au trecut deja 38 de ani.

În primii doi ani am avut discipline generale: matematică, fizică, chimie. Am o amintire nu prea plăcută de la examenul de Mecanică Teoretică, disciplină care a fost predată de către profesorul Virgil de la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti şi care era compusă numai din ecuaţii şi formule despre care nu am înţeles mare lucru şi de care nu m-am folosit niciodată în niciun fel în serviciul de investiţii pe care l-am avut

9

Page 10: Jurnal Dna Nicolescu 11

la Intreprinderea de Fabricaţii Auxiliare de la Ploieşti, strada Anul 1907 nr. 7.

La acest examen au rămas repetenţi foarte mulţi colegi de grupă astfel că din 30-32 studenţi au rămas în grupă doar 13!

În iarna anului 1953-1954 şi mai precis în luna februarie 1954, când locuiam la sora tatălui meu, Tanti Mărioara – a fost o iarnă cumplită cu zăpadă care ajungea până la acoperişul caselor de la parter.

Tatăl meu care venise de la Călăraşi în deplasare cu lucrări de birou la Bucureşti numai în costum de haine şi în pantofi a fost nevoit să rămână două săptămâni în capitală deoarece linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa fusese blocată de zăpadă. Eu, la Bucureşti mergeam pe jos printr-un tunel de zăpadă din cartierul Vitan unde locuiam, până la Institutul de Mine, care se afla pe strada Ştirbei Vodă la nr. 33 şi unde mai înainte fusese Liceul „Carmen Sylva” Astăzi în această clădire funcţionează Conservatorul.

Mi-a fost foarte greu în acea iarnă să merg atata drum prin troiene de zăpadă...

După absolvirea facultăţii am fost repartizată la Institutul de Cercetări din Petroşani însă nu m-am prezentat. Am amânat o lună, două, interval în care am primit o scrisoare de la o fostă colegă de grupă, Milcovici Valeria din Tg. Jiu, în care mă întreba dacă urmează să mă mai prezint sau nu la post, căci ar fi dorit să ocupe ea loc de muncă, fiindu-i aproape de Tg. Jiu. Nu sunt şovină, nici antisemită... aş vrea să fiu filofranceză, dar nu pot. Aş vrea să merg la Paris ca bunicul, dar nu am posibilităţi financiare.

La 15 septembrie 1954 eram la Tanti Anişoara: un coleg, Ambruş Ludovic – mai mare cu doi ani decât mine – care venea din Timişoara, şi care era student la acelaşi Institut, a venit la mătuşa Anişoara, însă ea ne-a dat afară... Poate că era supărată din cauza decesului recent al soţului ei, Nicuşor Săveanu.

La data de 13 octombrie 1954 am primit repartiţia pentru camera de pe strada Ionescu Gion nr. 10, et. III, apartamentul 7.

10

Page 11: Jurnal Dna Nicolescu 11

În anul şcolar 1955-1956 eram în anul al III-lea la Institutul de Mine, Facultatea de Electromecanică Minieră, secţia Prepararea Minereurilor şi a Cărbunilor. În perioada vacanţei am făcut practică la Petrila, la Instalaţia de Prepararea Cărbunilor.

Anul şcolar 1957-1958, eram în anul V de studii şi am rămas la Bucureşti în „lichidare” deoarece Institutul de Mine, a fost mutat la Petroşani.

Am avut ca temă la Proiectul de Stat „Prelucrarea nisipului aluvionar pentru oxidul de titan şi oxidul de zirconiu”, proiect pe care l-am întocmit cu mare plăcere şi pentru care am făcut şi practică la Merişani-Borleşti unde l-am văzut trăgând cu arma în păsări pe atunci ministru al Minelor, Domnul Almăşan.

Ulterior întocmirii proiectului de diplomă am fost repartizată la Institutul de Cercetări pentru Cărbuni din Petroşani, oraşul părându-mi-se la vârsta aceea de 23 de ani, capătul pământului. În decurs de şase luni am intervenit şi am obţinut o altă repartiţie la Întreprinderea de Fabricaţii Auxiliare din Ploieşti. Acolo am lucrat nouă ani ca stagiar, şef Serviciu Tehnic şi apoi în cea mai mare parte ca şef Serviciu Investiţii.

O amintire frumoasă din timpul acestui serviciu e că atunci când sărbătoream vreo zi onomastică ne reuneam la Restaurantul din apropierea Întreprinderii sau la familia Duţă Nicolae, care pregătea pastrmă la grătar şi mămăliguţă într-un ceaun enorm, iar alt coleg aducea must în damigeană!

Da, am fost şi eu căsătorită. Tot la Ploieşti m-am căsătorit cu Domnul Gogulescu N., care în primii ani mi-a arătat oraşul Ploieşti, dar şi Castelul Peleş, Mănăstirea Brebu, Închisoarea Doftana, Staţiunea şi Mănăstirea Cheia, Sanatoriul Drajna de Jos iar la Vălenii de Munte, Casa Memorială Nicolae Iorga.

O amintire neplăcută din perioada excursiilor făcute cu soţul meu, o am de la Sovata, când era să se înece în Lacul Ursu. Atunci am tras o sperietură, soră cu moartea!

M-am plimbat mult la viaţa mea. În timpul concediilor de odihnă – câte douăsprezece zile – cu bilete obţinute prin

11

Page 12: Jurnal Dna Nicolescu 11

sindicatul întreprinderii – am fost în staţiunile: Sinaia, Predeal, Borsec, Sovata, Mamaia.

La Bucureşti veneam destul de des în interes de serviciu precum şi la unele spectacole care aveau loc la Sala Palatului.

Astfel i-am ascultat pe renumiţii: Louis Mariano, Ima Sumac şi pe Sarita Montiel care împărţea în timpul interpretării unui cântec violete dintr-un coşuleţ pe care îl purta pe braţ.Am revăzut-o pe Sarita Montiel după aproximativ 30 de ani la televizor în cadrul emisiunii „Surprize, surprize”, dar nu mai era aceeaşi... îmbătrânise şi se îngrăşase!

De la Întreprinderea de Fabricaţii Auxiliare unde lucram am făcut şi unele deplasări la Uzina „Independenţa” de la Sibiu, la Frasin, Suceava în legătură cu zăcământul de barită, la salina Ocna Mureş, la care era director Dl. Ienkel, tatăl actriţei Tatiana Ienkel, prima soţie a actorului Florin Piersic.

Tot din Ploieşti, în perioada 1961-1968 am făcut şi unele excursii în străinătate: în R.P. Bulgaria (1961), în R.P. Ungaria şi R.S. Cehoslovacia în anul 1965, la Bratislava şi la Praga, în R.P. Polonia în anul 1966 şi din nou în R.P. Ungaria în anul 1967. Cu mama am fost în R.P. Bulgaria la Russe, iar din staţiunile de la Marea Neagră, la Varna.

După mutarea la Bucureşti am continuat să fac excursii astfel: în anul 1968 în U.R.S.S. - două zile la Moscova şi opt zile la Leningrad, cu ocazia celui de al VIII-lea Congres Internaţional de Preparare a Minereurilor, în anul 1971 în R.D. Germania – la Dresda, Berlin, Weimar.

În anul 1972 am fost în Israel la Beer Sheva, Tel Aviv, Haifa, Aco, Nazaret, Ierusalim ş.a.

În anul 1976 la Varna, tot cu mama, în 1977 în Ungaria, apoi de trei ori în Turcia, în 1994 în Grecia, în 1996, în Spania la Madrid, dar şi prin Franţa, la Marsilia, Lyon, Avignon, Paris.

Toate excursiile au fost foarte obositoare, iar benzina costa din ce în ce mai mult.

La data de 4 septembrie 1958 am fost operată de apendicită la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti din str. Arh. Ion Mincu 7. Cu o seară înainte fusesem cu Tanti Anişoara, unchiul

12

Page 13: Jurnal Dna Nicolescu 11

Marcel şi alte rude la Gradina-restaurant „Doina” de pe Şoseaua Kiseleff unde după o friptură şi o bere mi s-a făcut rău. Tata lucra pe atunci la O.R.A.C.A. Bucureşti.

Din 3 aprilie 1958 - 13 mai 1958 am găsit două adrese IPROMIN-Bucureşti din care rezultă că am vrut să mă angajez la această instituţie apoi o altă adresă M.I.P.Ch. – D.G.E.M. din 10 decembrie 1958 şi în fine decizia din 1 iulie 1959 de 850 lei/lună pentru funcţia de Inginer Preparare de la I.F.A. – Ploieşti, str. Anul 1907, nr.7. La data de 30 martie 1960, decizia pentru salariul de 1200 lei/lună pentru funcţia de Inginer Tehnolog iar la 9 septembrie 1960 pentru salariul de 1450 lei/lună ca şef al Instalaţiei de Preparare a diatomitei, semnată de ing. O. Dascăl. La data de 2 iunie 1961, decizia M.I.P.C. – D-G-E-F-T pentru funcţia de Inginer în secţia Pleaşa ca şef al instalaţiei de Preparare-măcinare a sulfului semnată tot de Ing. O. Dascăl. La data de 8 iulie 1961 o adresă pentru un concurs la Institutul Geologic-Bucureşti şi din 19 septembrie 1961 o caracterizare. Nu am dat însă concurs la acest Institut, dar nu îmi amintesc de ce.

De la data de 15 decembrie 1961 am funcţionat în cadrul Serviciului Tehnic al IFA-Ploieşti iar cu Decizia 22-8.11.1962 ca şef al serviciului Tehnico-Productiv.

La data de 1 august 1962 şi 6 august 1962 mi se măreşte salariul de la 1450 lei/lună la 1550 lei/lună iar de la data de 1 septembrie 1962 sunt numită Şef Serviciu Investiţii cu 1600 lei/lună.

La data de 1 august 1963 am 1700 lei/lună, la 6 ianuarie 1964 sunt în continuare Şef Serviciu Investiţii, iar cu decizia nr. 118-64 din 8 decembrie 1964 primesc 1800 lei/lună.

Mai târziu după ieşirea părinţilor mei la pensie la Călăraşi, la începutul anului 1968, am obţinut un apartament pe strada Jianu nr. 2, scara II (din imediata apropiere a Gării Ploieşti Sud) compus din trei camere şi dependinţe şi astfel am putut să îmi aduc părinţii aproape de mine.La Ploieşti am avut ca vecine pe D-ra Zoe Pop, profesoară de greacă şi latină, care după reforma învăţământului din 1948 s-a

13

Page 14: Jurnal Dna Nicolescu 11

reprofilat ca profesoară de limbile română şi franceză, şi pe sora acesteea Dna Maria Albulescu, casnică.

Am mai cunoscut-o în bloc pe D-na Şandru care locuia împreună cu fiica sa, Iulia Şandru, medic stomatolog, la care mama mea a apelat cu încredere.

Am locuit împeună cu părinţii vreme de patru ani până până când în urma unui concurs la Institutul Geologic din Bucureşti ne-am mutat la Bucureşti, în drumul Taberei, unde stau şi astăzi. Apartamentul cumpărat în Bucureşti am constatat că era inferior celui din Ploieşti… camerele mici, fără parchet, bucătărie mică, îngustă, fără aerisirea cămărilor, a WC-ului ş.a.Apartamentul l-am plătit în rate timp de 15 ani, reţinute din salariul de la Institutul Geologic din Bucureşti.La terminarea ratelor, mama mea a fost scoasă din apartament şi reţinută în Spitalul Municipal Bucureşti fără motiv, făcându-se la cererea unui necunoscut o experienţă de magie în urma căreia am intervenit la spital, la Ministerul Sănătăţii, Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti şi chiar la procuratura sectorului în care locuiesc dar fără rezultat… De 14 ani locuiesc însă singură în apartament…

Cu acestea începe şirul suferinţelor mele din Bucureşti, şi ca o ironie, o colegă de la Institut vorbea de “fericire”.

După venirea la Bucureşti am trăit cu frică că aş putea muri în fiecare clipă, iar din 1985 m-am îmbolnăvit psihic din cauza reţinerii mamei mele la Spitalul Municipal Bucureşti şi am fost insultată de verişoara mea, Silvia.

Calomnii, jigniri repetate, rata de la apartament achitată din singurul venit lunar, neînţelegeri repetate la institutul Geologic ca urmare a funcţionării mele la Arhivele oraşului Bucureşti timp de două săptămâni şi primirii de absenţe nemotivate la Institut, reţinerea beneficiului pe aproximativ 15 ani, contractarea de diferite boli: gripe repetate, zona zoster, gonartroza, parodontoza, diabetul, administrarea de “conecama”, despre care Tanti Mimi a spus că “ea nu a luptat contra naturii”!

14

Page 15: Jurnal Dna Nicolescu 11

Luarea tatălui meu la data de 17.02. 1978, fără motiv, reţinerea mamei mele la Spitalul Municipal de la data de 09.07.1985 cu 10 ani înaintea decesului normal, a morţii cerebrale.

14 ani de corespondenţă şi de audienţe la S.M.B. acum Spitalul Universitar Bucureşti, Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Procuratura Sectorului 6 fără niciun rezultat.

Doctoriţa din Secţia Medicală II în îngrijirea căreia fusese mama şi care o internase în urma unui telefon primit de ea – dr. Fierbinţeanu Carmen 14 ani nu a răspuns nimic nefiind de găsit.

Când a venit doctoriţa Fiebinţeanu în salonul de rezervă în care eram mama şi cu mine, mama a spus “Fetelor nu mă mişcaţi din pat că nu mă doare nimic” la care doctoriţa a răspuns “Eu sunt doctoriţă de serviciu şi eu răspund”.

Tot această doctoriţă a mai spus:dacă s-a întâmplat, s.a întâmplat, nu ai uitat?”, “nu ştiu absolut, absolut, nimic!”, “e nebună!”, “au trecut patrusprezece ani!” Dar este vinovată!

Dar oare cine a telefonat să fie internată şi cine a dispus să nu i se facă autopsia, nu am putut afla până acum!

Pe mama am iubit-o foarte mult. După cum am menţionat şi mai sus a fost foarte talentată, era chiar poreclită “talentata”: a avut voce şi a cântat foarte frumos, a pictat, a brodat. Tot mămica mea dragă mi-a spus că sora ei, Zoica i-a furat doi saci cu lână şi broderii în perioada când a fost internată în spitalul din oraşul Călăraşi unde a fost operată la picior în urma accidentului pe care l-a avut.

A fost şi foarte frumoasă şi foarte cochetă. I se spunea: “Regina Maria”, Dida, Drina, Didina, Didona, Sanda.

Nici mama nu a dus lipsă de supărări la viaţa ei…A suferit foarte mult din cauza tatălui meu care avusese

şi el un accident şi o operaşie la craniu.A mai suferit şi din cauza mea pentru că m-am căsătorit

cu domnul Nicolae Gogulescu din Ploieşti, strada Decebal 39.Între 15.12.1959-1-01-1964 – deci timp de patru ani,

am fost căsătorită la ploieşti cu dl Gogulescu născut la data de

15

Page 16: Jurnal Dna Nicolescu 11

13.11.1917 în oraşul Ploieşti, dar care fusese căsătorit cu Coca şi care avusese cu ea un băiat, pe Aurel, crescut ulterior de bunica din partea mamei lui. Dl Nicolae Gogulescu era cu optsprezece ani mai mare decât mine, nu avea studii superioare, deoarece familia – şase copii rămaşi orfani de tata şi sora cea mare fiind nevoită să îşi ia serviciu şi să-şi întreţină mama şi cei cinci fraţi mai mici. Fusese legionar şi din această cauză a fost luat într-o noapte - în care mama lui a paralizat - şi dus la Canalul Dunăre Marea-Neagră pentru construcţia acestuia, probabil prin anul 1954.

A mai fost supărată pentru că o găsisem pe ea vinovată că am plătit apartamentul din Bucureşti la preţ dublu. Pe Maria, sora tatălui meu – care nu i-a dat şi ei un inel de aur. A mai purtat necaz şi pentru faptul că bărbaţii fugeau de mine şi mai ales şi pentru faptul că nu am avut copii, spunându-mi că “nu eşti bună de nimic”!

Nu am făcut copii pentru că m-am gândit că nu aş putea pleca în excursii peste hotare şi pentru că ştiam că voi avea mult de lucru.

Cât de supărată o mai fi fost mama mea şi de faptul că “s-a întâmplat aşa” sau că: pierdeam timpul cu Iliescu Marius, că sora ei Anişoara Roman nu o lăsa să fie înmormântată lângă mama ei, Maria Adamescu.. sau că lumea umbla după avere; că eu îi zisesem vorbe urâte, că dădusem în ea, ieşindu-mi din minţi din lipsa banilor (plăteam ratele la apartament din salariu, că Institutul îmi oprise pe nedrept o chenzină şi vreo zece beneficii dacă nu mai mult, că cei de la Institut se făceau că lucrează, că nu ştiu cine se făcea că-i plăteşte etc); că îşi mai amintise că tata fusese plecat de acasă timp de şaptesprezece ani… şi mai ales ccând spusese “fetelor nu mă mişcaţi din pat că nu mă doare nimic” şi nu o auzise nimeni, iar asistentul Câmpeanu Viorel a luat-o în braţe şi a mutat-o din rezervă la secţia AT. 1 unde a injectat-o în mâna stângă, când s-a văzut fără apărare, singură.

Vis-à-vis de Institut mama m-a sfătuit să nu mă duc la Institut că sunt oameni periculoşi.

16

Page 17: Jurnal Dna Nicolescu 11

După opt ani de la decesul mamei am descoperit că am diabet, crezând că mă dor rinichii şi ducându-mă la medical de circumspecţie, acesta mi-a recomandat să fac analiza urinei şi astfel am descoperit că am “glicozurie”.

Diabetul contractat de mine a fost pe fond nervos datorită în cea mai mare parte supărărilor cauzate de pierderea părinţilor mei şi de lipsa banilor necesari pentru plata ratelor la apartament din salariul lunar, reţinerea sau mai bine zis neacordarea beneficiului anual pentru un număr important de ani ca urmare a notării de către I.G.G. Bucureşti timp de două săptămâni cu absenţe nemotivate în perioada funcţionării mele la Arhivele oraşului Bucureşti de pe calea Văcăreşti, cu delegaţie semnată de directorul Institutului doctor în geologie Iosif Bercia pentru căutarea în arhivă şi găsirea proprietarilor de suprafeţe de teren din zona oraşului Bucureşti în subsolul cărora există minereuri! Fără să mai trec pe la Institut astfel am avut supriza de a nu primi niciun ban nefiind trecută prezentă în Ştatul de salarii!

În audienţa de la Directorul Institutului acesta mi-a spus că el m-a trimis la Arhivele oraşului “pentru o treabă geologică iar mie mi-a fost ochii după Eminescu”!Gândindu-mă fulgerător că Directorul este un om neserios, i-am răspuns şi eu că “mi-au fost ochii nu numai după Eminescu ci după toţi scriitorii de acum o sută de ani”!!!

Ulterior, am auzit că şeful secţiei noastre Domnul Doctor Inginer Vlad Petru într-o discuţie pe care a avut-o cu Directorul Institutului l-a făcut pe acesta din urmă “poet”, iar o colegă pe care am întâlnit-o la secţia CEC a sectorului 6 de unde ridic lunar pensia pentru vârstă şi vechime neîntreruptă de 33 de ani, mi-a spus că banii ce mi se cuveneau “au fost împărţiţi între ei”!

Ce a fost interesant la Arhivele oraşului Bucureşti a fost faptul că am găsit dosare întregi cu fire umede şi în marea lor majoritate mucegăite de “scutire de cvartiruire” în Bucureşti a soldaţilor ruşi rămaşi după războiul din 1877, cereri semnate de către locuitorii “Bucureşcilor” de atunci!

17

Page 18: Jurnal Dna Nicolescu 11

Şi am mai găsit şi câte ceva despre familia Bunicului meu din partea mamei: Familia Adamiadi, Adam, Manu…

Cel mai important fapt a fost acela că în perioada respectivă – Nicolae Adam şi Mihai Manu din mahalaua Mogoşoaei Bucureşti au mai avut doi fraţi: pe Constantin şi pe Medelnicu, ultimul dintre ei căsătorit cu Sultana Năstase din Leordeni. Au avut cinci copii:

Michael – născut în 1840 sau 1841Constantin – născut în 1842

Între anii 1985 şi 1982 am petrecut şapte ani, dintre care şase consecutive – concediul de odihnă în staţiunea Băi Băiţa amplasată la trei minute de centrul oraşului Gherla şi un an şi patru luni chiar în oraşul Gherla în gazdă la familia Noghi Ianoş, de pe strada Dragoş Vodă nr. 5, timp în care am scris aproximativ 700 de pagini despre Gherla şi împrejurimile ei: oraşul Cluj, oraşul Dej, Mănăstirea Nicula, comuna Sic, Ocna Dejului, mina şi instalaţia de preparare a minereului de fier de la Maşca-Băişoara, Rodna Veche, Baia Borşa, Bistriţa, Năsăud, comuna George Coşbuc fostă Hordou şi către sfârşitul perioadei – Marghita, reşedinţa familiei Mocanu Mariana.

Pe urmele armenilor am fost la Dumbrăveni, judeţul Sibiu precum şi la Ghiorghieni şi comuna Frunoasa – localităţi din judeţul Harghita, toate foste colonii de armeni de prin 1700.

Lucrarea a fost apreciată ca fiind “foarte interesantă” de către Editura Humanitas, dar nu a fost publicată până în present, ceea ce m-a determinat să intervin la Profesorul de Limbă şi Literatură Română de la Iaşi, Al. Husar.

Corespondenţă am mai purtat cu colega Maria Popa, vecina de apartament de la Ploieşti, D-ra Zoe Pop. Mi-a scris 50 de scrisori o anume Velniţă V. Dora-Rodica din Odobeşti, judeţul Vrancea, str G-ral Eremia Grigorescu nr. 10, dar căreia nu i-am răspuns niciodată fiind prea supărată de reţinerea mamei mele la spitalul Municipal Bucureşti.

18

Page 19: Jurnal Dna Nicolescu 11

Cea mai voluminoasă corespondenţă o am de la fosta mea cumnată Constanţa (Tanţa) Boboc fostă Gogulescu: 175 de scrisori sau cărţi poştale!

Din străinătate am corespondenţă cu Tanti Marioara, sora tatălui meu, colega de grupă de la facultate, Rodica Teodorescu căsătorită Alvez în Brazilia, Bogdan Mecarschi din Cracovia-Polonia ş.a.

Au fost şi persoane care m-au ajutat în viaţă, ca de exemplu: mama mare, Adamescu Maria din Călăraşi; mama, Alexandrina Nicolescu, fosta mea cumnata Gogulescu Constanţa, care ne aducea la pat farfurioara cu dulceaţă şi ceşcuţa cu cafea când ne trezeam din somnul de după amiază.

La doamna Constanţa am mâncat pentru prima dată în viaţă dulceaţă de gogonele verzi pentru murături. Era de-a dreptul delicioasă!

Alte persoane mi-au spus că trebuia să am şi eu copii, de exemplu: mătuşa Firica, Constanţa Boboc, Mama mea şi în primul rând Dr. Popa Maria de la Spitalul de Ginecologie din Ploieşti.

19

Page 20: Jurnal Dna Nicolescu 11

Dl.  Grigore Opran mi-a povestit că părinţii mei au fost chiriaşii coanei sau cucoanei Savasta, o boieroaică scăpătată care a locuit vis a vis de şcoală, în comuna Borăneşti. Dânsa închiria camere diferitor persoane. Mai târziu, urmând ca părinţii mei să se mute la altcineva şi anume, la un tâmplar.       Tot acel domn Grigore mi-a mai spus despre doi fraţi? Chiroiu din aceeaşi comună menţionată mai sus. Constantin şi Dumitru Chiroiu au avut la rândul lor 2 fii, pe Vasile şi Ioan. Vasile a avut o fată care după căsătorie a avut numele Tipelu.            În povestirile sale, dl. Opran îl menţiona şi pe primarul Oncescu din comuna Borăneşti. Băiatul cel mare al primarului, Dl. Ioan N. Oncescu era preot paroh în Bucureşti la biserica de pe Calea Dorobanţi – lângă Poştă.            Se pare că preotul Ioan a avut deosebita idee să adune într-o duminică oarecare, pe toţi oamenii născuţi în Comuna Borăneşti şi care aveau domiciliul în Bucureşti.            A fost o iniţiativă frumoasă şi chiar prima de acest fel despre care am auzit până la această vârstă.            În acest scop, Dl. Grigore Opran mi-a dat numărul de telefon de acasă: 46. 27. 11., urmând ca după revenirea mea în Bucureşti să mă pot interesa de adunarea respectivă la care vroiam să particip neapărat. Am revenit în Bucureşti, însă nu am avut norocul să particip la aceea adunare deoarece una dintre fiicele preotului a fost operată (aşadar nu s-a mai ţinut reuniunea).            A treia familie amintită de povestitor, a fost familia Riri Mustaţă, fata unuia care avea depozit de vinuri. Riri s-a

20

Page 21: Jurnal Dna Nicolescu 11

căsătorit mai târziu cu preotul Mitache cu care a locuit la Coşereni.            Mama mea este fotografiată împreună cu Riri Mustaţă şi încă două colege, în curte la ea, jucând table, când nu era căsătorită şi se afla la Urziceni. Fotografia se află printre fotografiile mamei mele şi datează din 8 septembrie 1927. Mă uit uneori la această fotografie. Mama avea pe atunci 19 ani. Ce tânără şi frumoasă era!

Printre vederile de la Borăneşti, am găsit cinci vederi adresate mamei mele, sau tatălui meu, ori familiei Nicolescu. Le enumăr:

1. D-nei Alexandrina NicolescuComuna Borăneşti – Judeţul Ialomiţa13 octombrie 1932Expeditor: Anişoara din Câmpulung – Lereşti

- Deci, la data de 13 octombrie 1932, mama mea locuia deja în comuna Borăneşti, judeţul Ialomiţa, unde a primit o vedere de la tanti Anişoara din C. Lung-Lereşti.

2. D-nei şi D-lui Sandu Nicolescu – NotarComuna Borăneşti – Judeţul Ialomiţa12 august 1934Expeditor: Lizica şi Nelu

3. Familiei Alex. F. Nicolescu – NotarComuna Borăneşti –Of. Urziceni – Jud. Ialomiţa18 iulie 1935, Mangalia

4. Familiei Alex. NicolescuPrimăria comunei Borăneşti – jud. Ialomiţa22. august 1935

- În 22 august 1935, înainte cu puţin timp de naşterea mea, la data de 6 octombrie 1935, mama mare, Maria Adamiadi se afla la mama, la Borăneşti.

5. D-lui Alex. Nicolescu – Notar

21

Page 22: Jurnal Dna Nicolescu 11

Comuna Borăneşti – Judeţul Ialomiţa, prin gara UrziceniExpeditor: Anişoara şi Nicuşor13 mai 1937

În 1928, mama era învăţătoare în comuna Ciochina, judeţul Ialomiţa.

Prin mai-august 1930, Drina (mama) şi Zoe Adamescu (una dintre surorile ei) locuiau pe strada Griviţei 131, în anul 1931, pe strada Plevnei 238, apoi pe Calea Rahovei 388, iar din august 1934-mai 1936 au locuit pe strada Aurora, nr. 60.

După revenirea în oraşul Călăraşi, în anul 1943, eu şi cu părinţii mei ne-am stabilit la bunicii Nicolae şi Maria Adamiadi, care locuiau pe strada Griviţei la nr. 135, la familia Coman Popa.

Era greu traiul pe vremuri, nu exista canalizare ca azi, acum e boierie şi tot nu suntem mulţumiţi...

Mama mare, Maria Adamiadi căra apă de băut cu căldarea de vis-a-vis de clădirea în care locuiam, de la Dada Lina, o femeie măruntă şi grasă, care avea o casă tip-vagon, nu prea lungă, unde închiria camere la familişti sau nefamilişti. Deoarece, de cele mai multe ori apa era tulbure cu argilă sau nisip, mâl, bunica o bătea cu „piatră acră”, cu făcăleţul, - piatră acră sau alaun de aluminiu şi potasiu (caliu).

Spăla rufele în „lohancă”, o albie uşoară din tablă zincată, punând după fiecare spălare rufele nestoarse la capătul din partea ei stângă ca să protejeze fibra, să nu o torsioneze.

Îmi amintesc că în fiecare an, toamna de Sfânta Maria Mică, mergeam la Bâlciul care se ţinea pe terenul de vis a vis de Gara C.F.R., Călăraşi. De acolo cumpăram prune gustoase foarte dulci aduse de oameni în căruţe cu coviltir din alte localităţi.

O amintire puţin mai tristă o am de la întâmplarea când m-am apropiat de o roată norocoasă, cuiele de pe ea mi-au smuls ceasul de la mână pe care nu l-am mai găsit.

22

Page 23: Jurnal Dna Nicolescu 11

Bunica – am aflat mult mai târziu – că era din comuna Iacobeni, astăzi judeţul Harghita. Mimi mi-a povestit că fusese împreună cu soţul ei, Petrică Zisu în comuna în care se născuse bunica, trecând muntele cu trăsura.

Curiozitatea m-a împins şi pe mine astfel că în vara anului 1986, fiind în concediu de odihnă la Tuşnad Băi am plecat spre locul de baştină al bunicii, Iacobeni.

Am urmat traseul: comuna Cozmeni - Miercurea Ciuc - Târgu Secuiesc – Comuna Plăieşu de Jos (Plăieşii de Sus, Imper, Iacobeni, Casinul Nou), străbătând trecătoarea Niergheş cu autobuzul. Dincolo de munte s-a deschis o vale largă, luminoasă. În comuna Plăieşii de Jos se afla şi un conac al unui grof, o clădire mare cu două etaje. În comuna Iacobeni, din păcate nu am găsit nicio o rudă a bunicii mele.

Preşedintele Consiliului Popular căruia i-am spus numele de fată al bunicii, Raduli Maria, mi-a spus că numele terminate în y au fost nişte titluri de nobleţe cumpărate.

În comuna Imper am găsit o familie cu acelaşi nume de familie ca al bunicii, Raduli Simion. Au fost foarte ospitalieri şi ne-au servit cu pită, slană, ceapă, bere, cafea. Mai târziu am primit câteva rânduri de la un bărbat din comuna Iacobeni, care îmi scria că poate suntem rude. El îşi amintea că bunica lui mergea adeseori la Galaţi unde – coincidenţă – a plecat şi bunica mea prin pasul palaca, la un unchi şi unde l-a întâlnit pe bunicu – soţul ei de mai târziu – venit la Bucureşti pentru efectuarea stagiului militar. La Galaţi s-a născut şi primul lor copil, Elena-Firica în anul 1897. Ultimul lor copil, al zecelea s-a născut la Călăraşi în 1921, o fată pe care au botezat-o tot Elena.

La Tata mare venea mereu un băiat prostănac, Petre, care îl ajuta la diferite treburi gospodăreşti grele: spartul lemnelor, căratul lor pe scări până-n casă, căratul apei, cumpărături, etc.

Prepararea mâncării se făcea pe maşini de gătit din tablă neagră dar şi pe lămpi de gătit cu fitil rotund care funcţionau cu „gaz” şi pe care cocea şi pâine în „cratiţa minune”.

23

Page 24: Jurnal Dna Nicolescu 11

Mama mare avea şi legume în grădină, de abia aştepta coacerea primelor legume de primăvară de ex. a dovleceilor, pe care îi plăcea să îi prăjească, tăiaţi felii, felii.

Ah, ce buni, mai erau! Cât despre obiceiurile lui Tata mare, îmi amintesc că

mânca în fiecare dimineaţă: ceai cu pâine, pe care o tăia bucăţele pătrate şi câte un ou, moale. Îşi tăia pâinea felii, felii şi apoi pe acestea le tăia bucăţele, bucăţele şi avea un cuţitaş cu mânerul de lemn pe care cred că l-am pierdut la Biblioteca Centrală de Stat.

Bunica mea, Maria Adamiadi îmi zicea „Lingocea”... Practic, am locuit împreună cu dânsa de la vârsta de 7-8 ani până la majorat. A murit în 1956, când eu mă aflam în practică la Petrila (anul III de Institut), la Instalaţia de preparare a cărbunilor. Regret că nu am putut participa la înmormântarea dumneaei, cum de altfel nu am participat nici la înmormântarea bunicului, eu fiind stabilită pe atunci în oraşul Ploieşti.

Alte amintiri legate de naşterea mea mi-au fost povestite de tanti Mimi sora mai mare a mamei mele – şi anume că mama m-ar fi născut la spitalul din localitatea Urziceni, unde ocupa ultima cameră şi unde stătaea singură, părăsită. La naştere, a făcut o septicemie de care s-a vindecat foarte greu.

Din o altă serie de patru vederi am dedus că mama mea, înainte de a locui în Borăneşti, a fost învăţătoare în comuna Broşteni şi în comuna Ciochina. La data de 8 septembrie 1927, mama mea primeşte două vederi pe numele de Didi Adamescu de la Riri Mustaţă, la Broşteni, judeţul Ialomiţa. La 22 mai 1928 şi 23 mai 1928, primeşte alte două vederi pe numele de Didina Adamescu, învăţătoare şi respectiv pe numele Drina Adamescu.

În afară de toate acestea, Dl. Grigore Opran mi-a mai spus că Hotelul restaurant Cerna din staţiunea balneoclimaterică Herculane a fost contruit în anul 1930 şi nu în 1945-1946 după cum îmi spusese Dl.Ing. Săvulescu din Bucureşti (aflat şi dânsul în staţiune), care a locuit pe B-dul Ferdinand (azi Gheorghi Mihailovici Dimitrov, revoluţionar bulgar, 1882-1949). Inginerul Săvulescu era foarte supărat deoarece i se demolase

24

Page 25: Jurnal Dna Nicolescu 11

casa şi a fost nevoit să-şi contruiască singur o altă casă cu cinci camere în comuna Voluntari.

Ce păcat că s-au demolat atâtea case, clădiri, în Bucureşti, care erau în stare bună de funcţionare. Vorbesc despre vile din cărămidă, cu diferite ornamentaţii, scări interioare, stucaturi etc. Ex: Toată strada Mihai Vodă... case metereze care puteau rezista după părerea mea zeci de ani...

Dintre arhitecţii care au construit vilele de pe strada Mihai Vodă îi menţionez pe: arhitect Enzo Canella (str. Alex. Orescu 1 IAL 61036, arhitect D. O. Fuchs 1915-1915 (str. Izvor 38), arhitect Opari Nicolau (antrep. 1 Agostini, 1955, miercuri 27 iunie 1984), când locatarii se mutaseră în noul cartier Pantelimon şi clădirile erau în curs de demolare.

În povestirile sale, dl. Opran mi-a mai relatat că a vizitat oraşul Orşova, biserica catolică din oraş, o construcţie foarte frumoasă, nouă, din beton şi aluminiu, precum şi Mănăstirea care a fost construită de către Pamfil Şeicaru.

La Porţile de Fier, a văzut o placă neagră comemorativă care imortalizează întâlnirea dintre Franz Josef, Carol I şi regele Alexandru al Iugoslaviei cu ocazia inaugurării acesteia.

Hotelul Herculane din staţiunea balneoclimaterică Herculane a fost construit între anii 1969-1970.

În privinţa hotelului Afrodita, am auzit de la o femeie al cărei nume nu-l ştiu, că a fost dat în folosinţă în luna mai 1979, însă fără baza de tratament.

25

Page 26: Jurnal Dna Nicolescu 11

Despre bunici şi nu numai

Părinţii mamei mele au avut zece copii dintre care pe şapte i-am cunoscut şi eu (opt cu mama):

- Lena Lemnaru (Firica) născută în anul 1897 la Galaţi, decedată în toamna anului 1987 la vârsta de 90 de ani.

- Maria Zissu, a doua oară căsătorită Plesnilă, născută în anul 1903 la Olteniţa

- Zoica Chira născută în anul 1908 la Constanţa pe str. Ion Lahovari nr. 17

- Mama mea, Alexandrina Nicolescu născută la 11.07.1910 la Constanţa pe strada Rahova 8 şi decedată la 09.07.1985 la Spitalul Municipal Bucureşti

- Ana Săveanu (Anişoara) - căsătorită a doua oară Roman, cu inginerul Roman Marcel – s-a născut în anul 1913 tot la Constanţa într-un hotel din Cartierul plaja „3 papuci”, astăzi strada Puşchin nr. 7.

- Nicolae Adamescu (Nicu, Nae) născut în anul 1916 la Călăraşi, judeţul Ialomiţa

- Elena Spirescu (Luli) născută în anul 1921 tot la Călăraşi. A plecat la Bucureşti în anul 1942 ca urmare a căsătoriei cu Zaharia Spirescu.

- Gogu care s-a înecat în Borcea

Părinţii tatălui meu au avut numai cinci copii:

26

Page 27: Jurnal Dna Nicolescu 11

- Alexandru (tata) născut la 9 noiembrie 1908 în comuna Roseţi

- Costică- Maria- Marin- IlieBunica din partea tatălui meu, Nedelia a murit la

Căminul Spital din Bucureşti „Sfântul Luca” în vârstă de 94 de ani. A trăit singură 25 de ani, fiind văduvă după moartea soţului său Fronea. Nu a avut niciun fel de venit, fără a avea drept lapensie socială având copii în viaţă.

Din această cauză a vândut casa de pe strada I. L. Caragiale fostă Aurora nr. 49 din Călăraşi, Ialomiţa cu 13.000 lei pe care i-a consumat până am adus-o la Bucureşti în apartamentul pe care îl ocupam în cartierul Drumul Taberei, unde nu se simţea probabil prea bine deoarece bătea cu bastonul în podea pentru a fi dusă înapoi acasă la ea, la Călăraşi.

În familia noastră de la zece respectiv cinci copii s-a trecut la trei sau numai un descendent: singura mătuşa Firica a avut trei copii: doi băieţi şi o fată care la rândul ei a avut tot trei copii (doi băieţi şi o fată).

Eu am fost singură la părinţi, ca şi verişoarele mele: Silvia şi Mihaela (Micni), ca şi vărul Bebe Adamescu, băiatul fratelui mamei mele, Nicolae Adamescu despre care nu mai ştiu însă nimic.

Fiica cea mare a bunicilor mei din partea mamei, Elena-Zamfira (Firica) Lemnaru căsătorită cu Lemnaru sau Duţu Constantin, s-a născut la 1 august 1897 la Galaţi, deci pe atunci bunicul avea 27 de ani, iar bunica Maria Raduly avea vreo 23 sau chiar 20 de ani (născută în 1874 sau 1877).

A locuit la Galaţi până la vârsta de nouă ani, deci aproximativ până în 1907. Deşi făcând nişte calcule cred ca tanti Firica a stat la Galaţi nu mai până la cinci-şase ani.

27

Page 28: Jurnal Dna Nicolescu 11

De la Olteniţa, familia bunicului meu Nicolae Adamiadi s-a mutat la Constanţa, unde au locuit aproximativ şapte ani, însă nu sunt foarte sigură nici de acest lucru. (Mama mi-a povestit că au plecat din Constanţa când ea avea doar cinci ani, adică prin 1913, după naşterea lui tanti Anişoara.

Realitatea pare însă să fi fost altfel: Tanti Firica s-a născut în 1897 la Galaţi de unde au plecat prin anii 1902-1903 la Olteniţa, unde în anul 1903 s-a născut Tanti Mimi. De aici au plecat la Constanţa prin 1907, mama mea născându-se la data de 11 iulie 1908 la Constanţa, tanti Zoica la data de 24 noiembrie 1910, iar tanti Anişoara la 22 august 1913.

Tanti Firica a făcut şcoala primară şi trei ani de Şcoală profesională la Constanţa, şcoală care avea următoarele secţii: Secţia de Croitorie, Secţia de Lenjerie de pat şi de corp şi Secţia de Mode.

Au locuit pe strada Maior Giurescu (astăzi Taras Sevcenco) în aşa-numitul Hotel Steflea, o clădire construită pentru a fi hotel, dar deoarece proprietarul, un Căpitan, nu a avut bani să cumpere mobilier, nu a putut să amenajeze clădirea ca hotel şi atunci a închiriat camere la diferiţi chiriaşi. Clădirea avea 12 camere la parter şi 12 camere la etajul 1. Parterul era ocupat de două familii, iar bunicul, bunica şi cele patru fiice locuiau jos, în trei camere.

Când mergea la şcoală, Tanti Firica trecea prin Grădina Publică, care se afla în mijlocul oraşului. În timpul celui de al doilea război mondial, ruşii au devastat această grădină.

Tanti Firica povesteşte că în spatele străzii unde locuiau la Constanţa era un bar. La bar erau grecoaice frumoase, îmbrăcate numai în dantelă.

Tot Tanti Firica povestea că bunica mea, Maria Adamiadi-Adamescu s-a pomenit cu un glonte care a intrat pe fereastră şi a ricoşat pe lângă mâna dânşii, în timp ce dormea spre ziuă.

Mătuşa Firica pleca în fiecare dimineaţă la şcoală cu colega ei, fata generalului Dragalina. Băieţii de la internatul Liceului de Băieţi se ţineau după fete, iar după ea (tanti Firica) se ţinea Andi, care îi spunea că vrea să îi sărute cozile.

28

Page 29: Jurnal Dna Nicolescu 11

Bunicul din partea mamei avea serviciu la Administraţia Financiară, care se afla undev ape malul Mării Negre. Era cam zgârcit... pleca de acasă şi nu lăsa niciodată bani de mâncare.

În oraşul Constanţa era mulţi greci destrăbălaţi. Fetele erau frumoase şi îmbrăcate numai în dantele. Tanti Firica avea o rochiţă de marchizet ivoire cu cerculeţe şi găurele late pe jos şi peste piept. La Şcoala profesională a purtat pălărie grena, întoarsă peste cap. Odată a fost şi la o serată (bal) la liceu. Nu i-a fost prea uşor mătuşii Firica în viaţă... era foarte necăjită, deoarece suferea odată cu bunica, toate suferinţele bunicii răsfrângându-se asupra ei.

Când avea 17 ani – primul an de şcoală profesională – a fost la Băile Moderne din Constanţa şi Techirghiol unde a făcut băi de nămol. Şcoala profesională se afla lângă renumitul cazino din Constanţa. Şcoala avea trei secţii: de croitorie, de lenjerie şi de flori. În anul III a fost repartizată la Atelierul de croitorie, dar ei îi plăceau ajurul şi broderia Richelieu cu feston şi barete. După ce a terminat cursurile a lucrat într-un atelier unde făcea practică. Aici, se lucrau rochii, ea fiind mai întâi „mânecăreasă”. Patroana atelierului nu era de origine romană ci era franţuzoaică. Pe atunci era vorba ca Tanti Firica să-şi deschidă un magazin mare, iar surorile ei să fie lucrătoare şi Firica maestră.

În Bucureşti le-a avut ca prietene pe: Margareta Doleş, Dora Davidescu, Tanţa Rădulescu şi Margareta Iordăchescu, colege şi prietene de la C.A.M. (R.M.S.), Bucureşti.

Nu ştiu din ce motiv mama mea şi Tanti Firica nu au fost aşa apropiate... Nu a fost deloc apreciata.

Bunica se pare că a mai avut un copil, după Mimi, un băiat Costică. Într-o zi, a luat băiatul în braţe, a coborât nişte scări (ce duceau până în casă) şi s-a dus în curte, unde Mama mare întindea nişte rufe. Băiatul a răcit şi a murit de pneumonie.

Mama Mare şi cu Tata mare s-au revăzut după aproximativ doi ani, cât a durat refugiul la Iaşi şi respectiv la Slobozia-Ialomiţa. Bunicul a fost refugiat la Iaşi împreună cu Gogu, alt fiu al său care se pare că a avut o soartă tragică.

29

Page 30: Jurnal Dna Nicolescu 11

Gogu iubea pe atunci o fată, cu care vorbea de ceva vreme. Nu ştie nimeni însă cine a fost această fată. Odată el a sustras nişte metraj din Magazinul unde era vânzător, la Drăgan Călinescu de pe strada Sf. Nicolae din Călăraşi-Ialomiţa. Patronul aflând acestea a venit la bunicul să îl înştiinţeze de fapta comisă. Tata mare în loc să plătească daunele a răspuns că Gogu nu este băiatul său şi că nici măcar nu-l cunoaşte... fără să ştie că această „mişcare” îl va determina pe băiat să-şi curme zilele...

Atunci, Gogu a vorbit cu prietena lui să se înece împreună. Ea a răspuns că nu se pot îneca împreună, deoarece el ştie să înoate şi va scapa astfel. Dar Gogu i-a răspuns: „să te încredinţezi că mor şi eu, o să ne legăm” şi a scos cureaua de la pantaloni şi s-au legat pachet împreună...

Mama mare a suferit îngrozitor... şi nimeni nu ştie cum a putut face faţă acestei tragedii. Mergea în fiecare pe malul Borcei şi plângea, întrebând mereu: „Unde eşti, unde eşti, Gogule?”

Mai târziu au ieşit la mal, dar bunicul nu a contribuit la înmormântare. Amândoi copiii au fost înmormântaţi unul lângă altul, de părinţii fetei, însă fără popă, deoarece se ştie că pentru sinucigaşi nu se face slujbă de înmormântare.

Mama mea, Dida a făcut la nouă luni sau la doi ani, dublă pneumonie, iar bunica îi punea muştar în pungă sau în săculeţ, şi pe acesta (aceasta) în apă. Doctorul care venea la consult le-a spus ca au procedat foarte bine.

Tanti Firica mai povesteşte despre mama că odată avea un rendez-vous cu unul Georgescu care lucra la Regie la Călăraşi. Despre el spunea ca era un băiat frumos, dar beţivan. El îi spunea mamei mele, Drina. Când mama pleca la întâlnire, sora-sa, tanti Zoica punea patefonul deoarece pe ea nu o lua mama mea la întâlnire. O amintire „amuzantă” legată de Georgescu ar fi că s-a îmbătat odată şi l-au găsit beat de mort într-un closet.

De la Constanţa, familia s-a mutat la Călăraşi – Ialomiţa, iar în timpul celui de al doilea război mondial s-au

30

Page 31: Jurnal Dna Nicolescu 11

refugiat la Slobozia – Ialomiţa. Mama mare trebuia atunci să care singură crăci de lemne cu spinarea.

După terminarea refugiului, Tanti Firica a rămas la Slobozia unde s-a căsătorit cu un băiat frumos şi de treabă. Mama mare şi soacra eu s-au îmbătat criţă la nunta ei. A câştigat 26.000 de lei şi a cheltui 8.000 de lei sau 18.000 lei dacă ţin eu bine minte. La nunta au participat si mama şi tanti Zoica. Rochia miresei a fost o adevărată splendoare, o rochie iulien cred că vroia să scrie Julien de mătase cu un fir mai gros şi altul mai subţire.

A avut trei copii; pe Georgeta (Gica) – născută la 19 noiembrie 1920, trecută în nefiinţă la vârsta de 59 de ani (1979).Al doilea copil, Anton s-a născut în anul 1923, iar mezinul Licuţă (Ilie) a murit la vârsta de 20 de ani, într-un accident. Mătuşa povestea printre lacrimi că Licuţă al ei s-ar fi urcat pe o maşină nemţească, care a făcut o explozie şi l-a omorât.

Nenorocirile nu s-au oprit însă aici... a rămas văduvă de tânără, având doar 26 de ani. Cu soţul ei, Constantin Lemnaru-Duţu a fost căsătorită doar şase ani. Înainte de a muri, Costică a lucrat la Sighireanu. Ceea ce i-a declanşat îmbolnăvirea a fost o răceală. El s-a culcat într-o clădire fără uşi şi geamuri unde a răcit. Ca urmare a acestui gest necugetat a zăcut în congestie pulmonară 24 de ore... ceea ce i-a determinat moartea. Tanti Firica a fost atât de supărată încât umbla cu Licuţă în braţe şi urla de durere. Gica avea pe atunci doar 3 anişori.

Nu s-a dat bătută în lupta cu „asperităţiile” vieţii şi la vârsta de 45 de ani (1942-1943 sau 1945) s-a mutat la Bucureşti, după căsătoria fiicei sale Gica cu Costică Ichim, eu aveam pe atunci doar şase ani pe atunci. Nu sunt foarte sigură de datele respective.

La venirea în Bucureşti au locuit la Depozitul de lemne la ICAB „Ştefan cel Mare” lângă Fabrica de pâine Gaghel pe Şoseaua Ştefan cel Mare, unde doamna Dragomir le dăduse o cameră.

Odată am venit şi noi la o petrecere la ei. D-na Dragomir ţin minte că - a mâncat atunci - un borcan întreg (de 2 kg) de dulceaţă de gutui!! Tanti Firica mă tot întreba atunci

31

Page 32: Jurnal Dna Nicolescu 11

cum îl chema pe Tata mare din partea lui tata, iar eu îi răspundeam că Moş Focea. Ea ţinea minte că bunicul din partea tatălui meu şi-ar fi schimbat numele din Adamiadi în Adamescu.

După mutarea noastră la Bucureşti, în Aleea Bucşeneşti nr. 2, bl. Z 8, ap. 5, sectorul 6 fost 7, Tanti Firica a venit de câteva ori la noi, însă pe lângă amintirile depănate de ea a spus mereu că tata a avut cancer, ceea ce mi-a declanşat o antipatie faţă de dânsa.

Mătuşa Firica mai povesteşte cîte ceva despre: Gloria, Unchiul Nicuşor Săveanu, primul soţ al sorei mai mici Anişoara, Mimi, sora mai mică, Anton şi fiica lui Mihaela, mama şi fratele ei , Gogu, şi anume:

Gloria era o maestră de lucru la Călăraşi-Ialomiţa, unde avea un atelier de croitorie. Fetele care terminau Şcoala Profesională făceau practică la atelierul său. Această Gloria era măritată cu Radu, un băiat pe care l-a crescut un avocat, Eustian şi care la rândul lui era cumnat cu prefectul Ioan din Călăraşi-Ialomiţa.

Tanti Anişoara, sora mai mică a lui tanti Firica şi a mamei mele a lucrat ca funcţionară la Aeronautică. Aici, l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, pe Nicuşor Săveanu, comandor, căruia îi murise soţia, care fusese croitoreasă la „Bon-Gou”.

La acea vreme exista o mentalitate că cei care aveau grade militare până la Colonel nu puteau să se căsătorească cu fete sărace, atunci le dădeau dispensă, dar peste gradul de Colonel, nu mai era nici o problemă dacă erau sărace.

Mezina familiei, Tanti Mimi s-a căsătorit cu Petrică Zisu, numit de Tanti Mimi „Von Zisu”. Era moldovean şi avea două surori: Greti şi Lucia. Petrică a murit 22 iunie 1942, la vârsta de 42 de ani. Tatăl lui Petrică mai avea un frate care avea la rândul lui doi băieţi pe care i-a trimis să studieze vreo 2-3 ani la Paris. Mama lui Petrică îl trimitea pe Petrică să rupă gardul de la regie, ca să poată face focul. Cam acelaşi lucru îl făcea şi Mama mare, Maria Adamiadi-Adamescu la Slobozia-Ialomiţa în timpul refugiului din primul război mondial – căra crăci pentru foc.

32

Page 33: Jurnal Dna Nicolescu 11

Fiul ei, Anton Duţu a fost arestat politic. Fiica ei, Mihaela Duţu, care a cântat la Televiziunea Română şi la Barul Continental din Bucureşti, s-a căsătorit cu un ceh, Carol, care a a venit în Bucureşti şi cu care a făcut doi copii.

Tanti Mimi şi Mama mare au călătorit odată cu trenul până la Tuşnad băi, iar de acolo până în satul Iacobeni cu o trăsură. Drumul era frumos pietruit. În sat am găsit-o pe una dintre surorile bunicii (Mama mare), pe Cati sau pe Ana ( nu îmi amintesc pe care dintre ele). Îmi amintesc însă că era o femeie înaltă, voinică şi foarte distantă. Pregătea mâncare pentru porci (mâncare sănătoasă, nu ca lăturile din ziua de azi), zer de lapte şi cartofi fierţi sfărâmaţi cu mâna. Văzându-le venind cu trăsura şi cu un bărbat, pe care l-a crezut avocat, s-a gândit că Mama mare vine după bani, după avere. Până la acea vreme, Mama mare ii trimisese bani. Primul socru al lui Tanti Mimi a fost mai întâi şef de gară la Hagieni şi apoi funcţionar.În 1955 a murit Georgică Plesnilă, al doilea soţ al lui tanti Mimi.

Mătuşa Mimi a venit la Bucureşti de la Călăraşi-Ialomiţa, în anul 1921 când avea 18 ani. A locuit pe strada Ştirbei Vodă la nr. 43, pe partea castelului Creţulescu.

Tanti Firica îşi aminteşte că mama mea, Dida, a venit de la Borăneşti la Slobozia odată împreună cu tatăl mei în vizită la ea. Erau amândoi tineri şi frumoşi. Au rămas la Slobozia numai vreo trei zile. Într-una din zile i-au spus lui tanti să meargă în oraş să-şi cumpere şi dânsa o rochie frumoasă.

Tatăl meu, Alexandru (Sandu) i-a dat meditaţii lui Vasilică Vasilescu, băiatul unui mare negustor comerciant de vinuri din Slobozia.

Tanti Firica şi celelalte surori au mai avut un frate, Gheorghe-Gogu, care s-a înecat împreună cu prietena lui... iar Tata mare a trebuit să se ducă să-şi identifice băiatul...

Mama mea, Dida a avut cinstea de a fi cea mai talentată dintre surori, însă şi nenorocul de a fi cea mai bolnăvicioasă, ea de mică suferind cu plămânii. Acum are un reumatism puternic la membrele superioare şi la cele inferioare

33

Page 34: Jurnal Dna Nicolescu 11

(a făcut maladia Dupuytren), are bătături nevindecabile şi ca să fie paharul plin, odată cu venirea sa în Bucureşti în iulie 1968 a făcut şi diabet.

Mama a urmat şcoala primară la Şcoala primară nr. 1 dinspre parc cu intrarea pe str. Cantacuzino, la clasa D-nei Zamfirescu. Directoare era D-na Ţopescu, o femeie mărunţică, grăsuţă, cu riduri foarte multe, boită şi rujată şi care purta pălărie. Am dedus eu că ar fi fost mama lui Cristian Ţopescu, crainicul.

Doresc sa menţionez câteva dintre talentele înnăscute ale mamei mele, şi anume: era talentată la lucrul manual (macrame-uri, chelim-uri, broderii de o fineţe rară); la pictură (a pictat câteva tablouri foarte frumoase dintre care două-trei, le-am avut eu unde am locuit o vreme, pe strada Ionescu Gion nr. 10... pe care regret că le-am lăsat la fata cu care am împărţit camera). După venirea la Bucureşti, pe la 60-70 ani a lucrat şi creat zece lasete şi numeroase bluze din melană cu diferite modele, unul mai frumos şi mai greu ca altul. Ca o inovaţie a făcut la două bluze platcă din melană, „lasetă”, iar restul l-a croşetat cu andrelele.

De la mătuşa Firica am aflat că averea şi casa străbunicului, Constantin Adamiadi a rămas soţului uneia din fetele lui: Amelia Cristescu, din cea de a doua căsătorie. Averea altei fete, Tanti Mari Antonovici a rămas la Dr. Virgil Ştefănescu care a lucrat la Institutul Cantacuzino.

Bunicul lui Tanti Firica a fost mocan şi a avut 300 de oi, iar bunica ei era unguroaică.

Dacă ar fi aşa să le descriu pe mătuşile mele aş scrie că: Firica a fost afurisită, Mimi inteligentă, Dida şi Zoica realiste, Anişoara norocoasă dar şi calică, iar încrezuta casei, Lenuţa.

34

Page 35: Jurnal Dna Nicolescu 11

Excursiile mele

Paris mon amour

Excursia în sine a durat 10 zile şi am avut următorul itinerar.

Bucureşti –BudapestaBudapestaSalzburgSalzburg-ParisParisParisParis-Strasbourg-AugsburgViena-Budapesta-Simeria-Braşov-BucureştiAm plecat din Bucureşti, miercuri 28.10.1998, la

ora 19.00. Am călătorit noaptea făcând două popasuri pe itinerariul Piteşti-Orşova-Arad.

Banii de voiaj i-am strâns astfel: am făcut economii-nu am mâncat carne; am vândut patru lasete; am avut banii depuşi la Banca Agricolă cu dobândă.

În drum spre Paris, în autocar fiind şi având atâta timp la dispozitie, mă gândeam la care editură să mă adresez pentru publicarea lucrării „Trecând prin Gherla şi prin împrejurimi”: Editura Minerva, Editura Cartea Românească sau la unele persoane ca Adrian Păunescu sau Marius Iliescu sau unde trebuie să mă duc la întoarcere din excursie... asta în loc să mă relaxez.

Mă gândeam la ce ar trebui să cumpăr de la Paris: calculator, ceas, ochelari, cărţi, Maugee, basc pentru domnul Cheşcheş.

Mergând prin ploaie spre Paris. Foarte aproape de Paris observ că s-a mai rărit circulaţia.

35

Page 36: Jurnal Dna Nicolescu 11

Am făcut o pauză la un restaurant unde am schimbat mai întâi 10 dolari cu 50 de franci şi apoi 20 dolari cu 200 franci. Aici am consumat o cafea şi am cumpărat o pâine şi o cutiuţă cu bomboane, în total făcând 26.5 franci.

În fine am ajuns la Paris!Nu am facut nici turul Budapestei, nici al

Salzburg-ului...Am fost cazati la Grand Hotel de Normandi, vis-a-

vis de Gara Saint Lazare împreună cu două doamne, una din Braşov iar cealaltă din Rucăr.

O doamnă din autocar care era din Orăştie mi-a povestit că i-a murit băiatul şi că nora s-a recăsătorit după două luni de la decesul acestuia...

Aici în Paris trebuie să mă întâlnesc cu Lucetta. Sacul pe care l-am pregatit pentru Lucetta a conţinut: un jerseu alb croşetat de mama, un şampon Timotei, o sticluţă cu palincă de Bihor, o cutiuţă cu Cremă Nivea, o carte în limba franceză despre reumatism, o revistă Ioana, un pacheţel cu biscuiţi, ciocolată, mentosan.

Lucettei i-a plăcut jerse-ul cu care s-a îmbrăcat imediat spunându-mi că în Franţa îmbrăcămintea e foarte scumpă. Când a văzut însă şamponul Timotei a râs şi a spus că în Franţa se găseşte peste tot. Palincă nu bea şi m-a întrebat cine este „Ioana”, întrebare la care i-am răspuns că este soţia lui Ion!!

Am plecat împreună să căutăm un restaurant prin apropierea hotelului şi unde am luat dejunul: două feluri de mâncare, desert, apă minerală şi pâine cu stafide.

Apoi am făcut o plimbare cu vaporaşul pe sena. De pe malul senei am cumpărat două tablouri pe care le mai am şi acum.

În drum spre hotel, la întoarcere am servit un şnap cu sirop care mi-a provocat o faringolaringită.

36

Page 37: Jurnal Dna Nicolescu 11

Despre Sena, Lucetta mi-a spus că are 30-40 m şi străbate Parisul pe o lungime de 10 m cu 35 de poduri.

37


Recommended