Date post: | 05-Dec-2014 |
Category: |
Documents |
Upload: | catalinu-catalin |
View: | 209 times |
Download: | 6 times |
2. MATERIALE PENTRU AMBALARE
La fabricarea ambalajelor se foloseşte o gamă variată de materiale cu proprietăţi diferite, ce
corespund cerinţelor impuse ambalajelor şi care sunt potrivite uneia sau alteia dintre grupele de
mărfuri ce necesită ambalare.
Materialele pentru ambalaje se împart în 3 grupe în funcţie de tipul ambalajului ce se fabrică
din ele, astfel:
1. materiale pentru ambalaje exterioare ;
2. materiale de protecţie, amplasate între produsul ambalat şi ambalajul exterior
(materiale de umplutură ) ;
3. materiale pentru ambalaje de prezentare .
Alegerea unui material de ambalare se face ţinând cont de gradul de protecţie pe care îl
asigură produsului, posibilităţile de transport, capacitatea de a îndeplini funcţia de promovare a
vânzărilor şi ponderea costului ambalajului în cadrul costului total al produsului.
Materialele pentru ambalarea alimentelor pot fi clasificate în două grupe principale, în
funcţie de perioada de timp de când sunt utilizate:
materiale clasice de ambalare
materiale moderne de ambalare
2.1. Materiale clasice de ambalare
Ambalaje din materiale celulozice (hârtia si cartonul)
Hârtia şi cartonul se afla pe primul loc în ierarhia materialelor de ambalare, în sensul că
înregistrează cel mai mare consum anual.
Ambalajele din materiale celulozice pot fi de trei tipuri:
1. Hârtie pentru ambalaje ;
2. Carton plat ;
3. Carton ondulat .
Aceste materiale se pot asocia între ele sau cu alte materiale, în vederea realizării
ambalajelor complexe.
Printre avantajele folosirii hârtiei şi cartoanelor la fabricarea ambalajelor amintim:
au masă proprie mică ;
se pot modela la forma şi dimensiunile dorite ;
se pot inscripţiona uşor, direct, fără să mai fie necesară ataşarea etichetei ;
1
au costuri reduse ;
sunt biodegradabile sau se pot recicla ;
unele pot fi rezistente la penetrarea uleiurilor şi grasimilor.
Dintre dezavantajele acestor materiale de ambalare se pot enumera:
rezistenţă mecanică mică la sfâşiere, rupere ;
permeabilitate la apă şi la vapori de apă ;
folosirea limitată doar la anumite mărfuri.
Printre preocupările recente din domeniul ambalajelor se înscrie îmbunătăţirea
caracteristicilor de calitate ale hârtiei şi cartonului, s-au creat astfel, hârtia ECO-ECO fabricată din
plante anuale, perfect compatibilă cu produsele alimentare şi biodegradabilă, hârtia obţinută din alge
de mare rezistenţă la rupere, reciclabilă şi mai ieftină.
Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor sunt:
1. Cartonul duplex ;
2. Cartonul ondulat ;
3. Cartonul triplex .
Cartonul ondulat este format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei straturi
ondulate din hârtia inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele cu un adeziv. Cartonul
ondulat poate fi combinat cu diferite materiale (lemn, materiale plastice) în scopul obţinerii unor
tipuri constructive de ambalaje mai eficiente şi cu proprietăţi îmbunătăţite.
Cartonul ondulat este utilizat la: ambalarea produselor care necesită protecţie împotriva
şocurilor şi presiunii exterioare; ambalajele secundare (cutii de prezentare); ambalaje terţiare (sub
forma învelişurilor de protecţie în jurul paletelor de transport încărcate).
Cartoanele pentru lichidele închise ermetic sunt cele mai răspândite şi utilizate în prezent, la
ambalarea unei game largi de produse alimentare lichide.
Sticla ca material de ambalare
Sticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită caracteristicilor sale şi a
avantajelor pe care le oferă ca ambalaj; fiind utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide
sau vâscoase.
Este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la
ambalarea produselor chimice etc.
Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele :
Este impermeabilă la gaze, vapori, lichide ;
2
Este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune
probleme de compatibilitate cu produsul ambalat ;
Este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea ;
Nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor ;
Este transparentă, permiţând vizualizarea produselor ;
Poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva
radiaţiilor ultraviolete ;
Este un material rigid care poate fii realizat în forme variate ;
Are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor
băuturi ca: şampanie, cidru etc. ;
Este reciclabilă, nu poluează mediul;
Se poate inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.
Reactivitatea chimică a sticlei este foarte scăzută ea fiind inertă faţă de cea mai mare parte a
substanţelor chimice şi mărfurilor cunoscute. Singura substanţă care reacţionează cu sticla este
acidul fluorhidric.
Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de :
Rezistentă la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi depozitare ;
Rezistenţă scăzută la şoc termic ;
Masă proprie mare.
Având în vedere faptul că sticla intră în contact direct cu mărfurile alimentare, ambalajele
din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii în vederea protecţiei sănătăţii consumatorilor. În
urma cercetărilor efectuate s-a reuşit obţinerea sticlei incasabile, a celei rezistente la şoc termic,
precum şi a sticlei uşoare (cu masa de 2-4 ori mai uşoara decât sticla obişnuită).
Ambalaje din materiale metalice
Metalele şi aliajele sunt folosite cu precădere în industria alimentară la ambalarea
conservelor de carne, peşte, fructe şi legume, la băuturilor alcoolice şi nealcoolice. Opinia
consumatorilor este mai puţin favorabilă metalelor deoarece acestea pot influenţa gustul produselor
ambalate.
Ambalajele metalice se realizează din tabla de oţel cositorită, aluminiu si materiale
combinate (materiale plastice, carton si metal). În ultima perioadă a crescut ponderea ambalajelor
din aluminiu şi aliaje din aluminiu datorită unor avantaje pe care le oferă aceste materiale.
Cutiile metalice sunt lăcuite în interior pentru a preveni :
3
schimbarea gustului sau pentru a preveni reacţii chimice datorate metalelor dizolvate in
produs ;
decolorarea produsului ;
reacţiile chimice între metal şi produs care pot cauza coroziunea sau formarea de hidrogen
în interiorul cutiei.
Avantajele utilizării ambalării în materiale metalice sunt considerate a fi următoarele:
au proprietăţi de barieră foarte bune ;
nu sunt toxice şi pot veni în contact cu produse şi băuturi alimentare ;
se pot inscripţiona uşor ;
se pot utiliza în combinaţii cu alte materiale pentru ambalare.
Lemnul - utilizarea lemnului ca material de ambalare este redusă la ambalaje exterioare de
mari dimensiuni. Ponderea acestui material este din ce în ce mai mică în cadrul materialelor de
ambalare, el fiind înlocuit treptat cu materiale plastice.
Principalele avantaje ale folosirii lemnului în acest domeniu sunt protecţia ridicată ce o
asigură produselor din interior şi faptul ca ambalajele din lemn sunt refolosibile.
Lemnul ca material de ambalare este puternic concurat de cartonul ondulat şi materiale
plastice. Lemnul conţine răşini, substanţe tanante, uleiuri eterice, care pot influenţa caracteristicile
organoleptice ale produselor ambalate.
Datorită compoziţiei şi umidităţii, ambalajele din lemn constituie un mediu prielnic pentru
dezvoltarea microorganismelor.
Principalele caracteristici ale materialului lemnos sunt :
rezistenţă bună la solicitări mecanice ;
rezistenţă bună la uzură ;
conductibilitate electrică foarte mică ;
este ecologic.
Lemnul este utilizat în special la confecţionarea ambalajului de transport, dar este utilizat
mai eficient în alte domenii ca : mobilier, fabricarea hârtiei, etc.
Printre dezavantaje enumerăm spaţiul mare ocupat de ambalaje atunci când nu sunt folosite,
domeniul restrâns de utilizare şi cantităţile tot mai reduse de lemn disponibile pentru ambalaje.
Ambalaje din materiale textile
Acestea au o utilizare restrânsă mai ales datorită unor dezavantaje ca :
constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor;
sunt atacate de rozătoare, insecte si nu rezistă la foc.
4
2.2. Materiale moderne de ambalare
Ambalaje din materiale plastice
Deşi sunt mai noi pe piaţa ambalajelor, materialele plastice oferă o serie de avantaje
incontestabile faţă de alte materiale clasice :
masă proprie mică ;
prelucrare uşoară, ele putând fi modelate în orice formă ;
prezintă rezistenţă la şocuri mecanice ;
protejează bine produsele ambalate în timpul transportului şi depozitării ;
sunt impermeabile la apă, vapori de apă, grăsimi, impurităţi etc.;
pot fi transparente sau opace, în funcţie de cerinţele de protecţie cerute de produsul ambalat;
prezintă rezistenţă la radiaţiile infraroşii şi ultraviolete ;
prezintă sudabilitate şi posibilitate de lipire .
Din materiale plastice se obţin următoarele tipuri de semifabricate destinate realizării
ambalajelor :
-filme flexibile, folii şi materiale complexe ;
-folii flexibile, din care se fac pungi şi saci pentru ambalare ;
-folii rigide, pentru realizarea de tăviţe, pahare, platouri, etc. ;
-materiale complexe obţinute din diferite tipuri de folii .
Ambalajele din materiale plastice pot fi recuperate si reintroduse în circuitul industrial,
evitându-se astfel poluarea mediului. Prin reciclarea ambalajelor din mase plastice se reduc costurile
de fabricaţie ale ambalajelor, consumul de materii prime sau chiar se pot înlocui ambalajele clasice.
Ambalajele flexibile din PE (polietilena) , PP (polipropilena), PVC (policrorura de vinil) ,
PET (polietilena tereftalat ), PA (poliamida) sunt utilizate, în principal, sub forma de straturi bariera
sau lianţi materiale complexe de ambalare.
Materialele complexe permit ambalarea în vid gaz inert a produselor congelate. Materialele
plastice sunt uşoare, impermeabile, tind să devină un înlocuitor al sticlei. Apariţia lor a revoluţionat
industria de ambalaje a produselor alimentare, proces care continuă şi în prezent, obţinându-se noi
astfel de materiale. Sunt destul de ieftine, iar ca dezavantaje, unele materiale plastice degajă, la
ardere, vapori corozivi şi încă nu s-a rezolvat problemele de sterilizare a acestora.
5
Utilizarea unui singur tip de material tinde să devină ceva excepţional, deoarece pare exclus
ca acesta să poată îndeplini toate exigenţele de ordin tehnic, comercial şi mai ales psihologic, care se
cer unui ambalaj corespunzător.
În prezent sunt utilizate tot mai multe materiale obţinute prin asocierea materialelor uşoare
în scopul obţinerii unor caracteristici superioare.
Caracteristica esenţială a unui material complex de ambalare este impermeabilitatea sa la
vapori de apă şi la diferite gaze. Alte proprietăţi importante sunt transparenţa, sudabilitatea,
rezistenţa mecanică, protecţia împotriva luminii, rezistenţa la acţiunea produselor agresive,
rezistenţa la temperaturi ridicate, etanşeitate.
În funcţie de natura materialelor suport, foliile complexe se pot clasifica in :
1. materiale complexe pe bază de aluminiu;
2. materiale complexe pe bază de hârtie şi carton ;
3. materiale complexe pe bază de materiale plastice.
Foliile complexe din aluminiu sunt formate din 3 straturi, din care aluminiul reprezintă
stratul median, iar ca strat intern, polietilena de joasă densitate şi ocazional polipropilena.
In alegerea stratului intern trebuie să se ţină seama de compatibilitatea dintre material şi
produsul ambalat. Ca material de acoperire pentru startul exterior pot fi folosite următoarele
materiale: celofan, folii de poliester şi polipropilena.
Domeniile de utilizare ale acestui tip de materiale sunt :
ambalarea produselor sensibile la umiditate (în acest caz se folosesc complexe de tipul
celofan + aluminiu + polietilena)
ambalarea lichidelor şi a produselor vâscoase (stratul intern trebuie să aibă o rezistenţă
mecanică bună ).
Materialele complexe pe baza de pelicule celulozice răspund unor cerinţe legate de:
transparenţa ;
impermeabilitate la grasimi ;
posibilităţi de termosudare .
Cartoanele acoperite cu mase plastice, cum ar fi complexul carton – polietilena, sunt
utilizate pe scara largă la ambalarea produselor alimentare.
Cartonul caşerat cu polietilena asociat cu folie de aluminiu este utilizat la confecţionarea
formelor tetraedrice, paralelipipedice pentru lichidele alimentare sterilizate UHT. Acest sistem de
ambalare se numeşte Tetra-Pak. Ambalajul Tetra Pak se prezintă sub forma unui tetraedru cu
6
capacitate de 1/4; 1/2; 1/1; având următoarea structura de la exteriorul ambalajului către interior:
topitura hot-melt-carton ( 134 -165 g/m².) – polietilena (15 g/m²) – folie de aluminiu (de 9 microni)
– polietilena (două straturi, gramaj total 50-70 g/m² ).
Materialele complexe având la bază materialele plastice sunt utilizate pentru ambalarea
produselor în vid, a produselor lichide şi congelate.
Procedeele moderne de sterilizare la temperatura ridicată au condus la necesitatea realizării
unor materiale complexe rezistente la temperatura de 135°C. Astfel de materiale conţin:
polipropilena şi poliamida sau poliester cu sau fără inserţie de folie de aluminiu, ca de exemplu,
Aluthen HPC (poliester + aluminiu + polipropilena), combithen HPA (poliamida/ polipropilena).
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească materiale moderne destinate confecţionării
ambalajelor pentru produse sterilizate sunt: termosudabilitate, barieră faţă de oxigen,
permeabilitate la vapori de apă, care se poate reduce prin asociere cu filme de aluminiu.
Astfel de ambalaje sunt suficient de performante pentru a asigura alimentelor ambalate o
conservare pe o perioada mai mare de un an.
Materialele complexe ca şi cele “barieră” (faţă de vaporii de apă, gaze, substanţe volatile,
radiaţii ultraviolete, microorganisme) prezintă dezavantaje în ceea ce priveşte reciclarea, iar
consumatorii zilelor noastre sunt foarte sensibili faţă de mediu. De aceea, după 1990, pe piaţa
ambalajelor s-au afirmat că o serie de materiale substitutive, cu proprietăţi de înaltă barieră faţă de
apă, grăsimi, ceruri.
Un asemenea material este Scotchban-ul, care nu modifică reciclabilitatea hârtiei şi
cartonului şi nici biodegradabilitatea. Impregnarea cu Scotchban se realizează pe o singură faţă a
materialului suport (pentru îngheţată, biscuiţi) sau pe ambele feţe (material recomandat pentru
produse alimentare cu concentraţie ridicata de uleiuri, grăsimi).
În SUA, s-a pus la punct tehnologia depunerii sticlei pe materiale plastice, obţinându-se
materiale cu proprietăţi barieră pentru gaze, arome, umiditate, capabile să suporte procesul de
sterilizare. Numele comercial al materialului este “ceramis” şi are multe aplicaţii în domeniu
alimentar (îndeosebi pentru produse zaharoase). Substratul de material plastic este reciclabil complet
şi chiar prin incinerare nu poluează mediul.
S-au creat noi materiale celulozice care răspund celor mai severe cerinţe ale ecologistilor.
Plecând exclusiv de la plante cu creştere anuală s-a creat hârtia de ambalaj ECO-ECO, care satisface
exigenţele consumatorilor, prezentând o totală compatibilitate cu produsul ce se ambalează şi, în
acelaşi timp este biodegradabilă.
3. METODE DE REALIZARE A AMBALAJELOR
7
Tehnicile utilizate pentru ambalarea produselor se diferenţiază între ele în funcţie de
specificul mărfii ce trebuie ambalată. Metodele de ambalare trebuie să răspundă favorabil la
atingerea următoarelor obiective :
să conducă la reducerea consumului de material de ambalare ;
să favorizeze creşterea performanţelor ambalajului prin folosirea unor materiale
potrivite ;
să asigure concomitent protecţia produsului ambalat şi a mediului înconjurător.
Metodele de ambalare descrise în continuare se referă la ambalarea realizată la nivel
industrial pentru diferite tipuri de mărfuri.
3.1. Ambalarea celulară sau tip „blister”
Ambalarea celulară constă în ambalarea produsului sub forma de caşete comprimate.
Produsele se aşează între două pelicule de material plastic sau una din material plastic şi cealaltă din
folie metalica, după care se presează din loc in loc cu scopul de ale lipi. În acest mod se obţin celule
în jurul fiecărui produs ambalat. Metoda ambalării celulare se aplică în special produselor
farmaceutice.
Acest tip de ambalare prezintă atât o serie de avantaje:
se realizează pe linii de ambalare automatizate, rezultând o productivitate
ridicată;
permite ambalarea produselor în condiţii igienice;
permite transportul, depozitarea şi deplasarea produselor ambalate, în condiţii de
protecţie şi igienă ridicate;
aceasta forma de ambalare conduce la o prezentare favorabilă a mărfurilor pe
piaţă.
3.2. Ambalarea tip “ aerosol “
Noţiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule solide sau lichide foarte fine,
susceptibile de a rămâne timp îndelungat în suspensie în atmosferă.
În conformitate cu Directiva Europeană din mai 1975 “ prin generator de aerosol se înţelege
un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil, din metal, sticla, material plastic, care sa
conţină un gaz comprimat, lichefiat şi prevăzut cu un dispozitiv care permite ieşirea conţinutului sub
8
forma de particule solide sau lichide aflate în suspensie într-un gaz sub forma de spumă, pastă,
pudră sau în stare lichidă “.
Această metodă de ambalare se foloseşte în domeniul alimentar, al produselor farmaceutice,
cosmetice (deodorante, spumă de ras, frişcă etc.)
Materialele din care se confecţionează recipientele sunt: tablă cositorită, aluminiu, sticlă şi
materiale plastice.
Faptul că gazul propulsor intră în contact direct cu produsul ambalat impune o serie de
condiţii absolute obligatorii :
gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul (să nu interacţioneze cu acesta
şi să nu-i influenţeze caracteristicile psihosenzoriale);
să nu corodeze materialele ambalajului;
să nu fie inflamabil;
să nu prezinte riscul unei explozii la presiunea la care se află în recipient;
În cazul gazelor comprimate se utilizează :
azotul, care este inert faţă de majoritatea substanţelor farmaceutice şi alimentare, este
incolor, netoxic, insolubil, neinflamabil şi indor;
dioxidul de carbon, care este mai bun agent propulsor, netoxic, neinflamabil, protejează
produsele contra oxidării şi nu permite dezvoltarea bacteriilor.
butanul şi propanul, care sunt netoxice, se combină uşor cu hidrocarburile lichefiate, dar sunt
inflamabile şi devin toxice.
În prezent, în domeniul ambalării tip aerosol se urmăreşte sterilizarea accesoriilor de
ambalare înaintea operaţiei de umplere, care elimină astfel o posibilă recontaminare în timpul
ambalării.
3.3. Ambalarea în vid
Aceasta metodă constă în introducerea produsului într-un ambalaj dintr-un material
impermeabil la gaze şi extragerea aerului din interior cu ajutorul unei pompe de vid. În felul acesta
se evită contactul mărfii cu oxigenul care, mai ales în cazul duratelor mari de depozitare, poate
declanşa reacţii ce duc la alterarea produsului.
Avantajele ambalării în vid sunt :
asigură integritatea produselor sensibile
menţine o forma regulată, fixă pentru produsul ambalat.
9
Ca materiale de ambalare potrivite pentru metoda de ambalare sub vid enumerăm: materiale
complexe de ambalare şi carton special impermeabil.
Dezavantajele utilizării metodei sunt următoarele:
produsele sensibile la presiune pot fi deteriorate sau distruse din cauza presiunii exercitate
asupra lor ;
riscul de a face masa cu folia de ambalaj a produselor sensibile ;
deprecierea produselor care conţin grăsimi, dacă în timpul ambalării în vid acestea sunt
supuse unor temperaturi mai mari decât temperatura de topire a grăsimilor.
Pentru ambalarea în vid a brânzeturilor, cărnii, mezelurilor, se poate utiliza o variantă
îmbunătăţită a ambalarii sub vid numită „ambalarea tip Cryovac”. Acestă metodă foloseşte ca
material de ambalare o folie de plastic specială, care are proprietatea de a se contrage în contact
cu apa caldă.
Operaţia de ambalare Cryovac cuprinde următoarele etape:
umplerea pungilor Cryovac cu produsul de ambalat ;
eliminarea aerului din ambalaj prin aspiraţie ;
răsucire şi închidere automată cu un clips de aluminiu ;
introducerea ambalajului şi produsului timp de o secundă într-un recipient cu apa la
temperatura de 92-97°C.
Materialele utilizate în această tehnică de ambalare sunt materiale termosudabile,
impermeabile, din carton pentru ambalajul exterior şi folii din materiale complexe de ambalare.
Aceste folii trebuie să răspundă următoarelor cerinţe :
rezistenţă mecanică bună ;
protecţie împotriva luminii ;
rezistenţă la acţiunea produselor agresive ;
rezistenţă la temperatura ;
rezistenţă bună la străpungere şi îndoire (de ex. combinaţiile poliamida-polietilena).
Protecţia împotriva luminii este cerută în cazul în care produsele se alterează rapid sub
influenţa luminii (carne proaspătă, produse cu conţinut mare de grăsimi).
Cea mai bună protecţie o asigură foliile complexe care conţin un strat de aluminiu. Pentru
produsele agresive (produse acide din fructe, preparate din peşte) este necesară o folie de ambalare
la care să nu intervină fenomenul de coroziune în cazul unei depozitări de lungă durată.
10
Rezistenţă la temperatura înaltă sau joasă este cerută în cazul în care produsele ambalate în
vid trebuie conservate prin sterilizare sau congelare. Folia complexă poliamida-polietilena suportă
aceste temperaturi fără a-şi pierde proprietăţile iniţiale.
3.4. Ambalarea aseptică
Ambalarea aseptică constă în introducerea unui produs sterilizat, destinat comercializării
într-un vas sterilizat, în condiţii aseptice, urmată de închiderea vasului, astfel încât să fie prevenită
contaminarea produsului cu microorganisme.
Termenul “aseptic” desemnează, prin urmare, absenţa microorganismelor, iar termenul
“ermetic” este folosit pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu
permite pătrunderea gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor de ambalaj.
Ambalarea aseptică este deci o metodă care garantează securitatea microbiologică a
alimentelor, fără ca acestea să-şi piardă caracteristicile nutritive şi organoleptice.
Operaţiile de sterilizare folosite în ambalarea aseptică sunt următoarele :
sterilizare HTST ( high temperature short time )
sterilizare UHT ( ultra high temperature )
sterilizare LTLT ( low temperature low time )
HTST este procedeul de sterilizare ce constă în încălzirea rapidă a produsului în intervalul
90-120°C. Acest tip de tratament se aplică produselor puternic acide care se menţin sterile la
temperaturi scăzute.
Sterilizarea UHT a produselor alimentare lichide se realizează prin încălzirea produselor în
intervalul de temperatura 135-150°C, urmată de răcire bruscă.
Limita superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică (lapte), iar
cea inferioară pentru produse cu vâscozitate mare. Cele mai utilizate materiale sunt complexele
pe baza de hârtie şi carton.
Ambalajul aseptic constă dintr-o folie mică, multistratificată, care combină cele mai bune
caracteristici ale hârtiei, materialului plastic şi aluminiului pentru a alcătui un recipient cu
performanţe ridicate. Cutiile pentru băuturi sunt alcătuite în proporţie de 70% din hârtie care oferă
rigiditate şi rezistenţă.
Polietilena deţine o pondere de 24% din cutie şi este utilizată în scopul etanşării ambalajului.
O folie subţire de aluminiu reprezentând 6% din ambalaj, formează o barieră împotriva aerului şi
luminii care pot distruge substanţele nutritive şi aroma alimentelor.
Straturile componente ale cutiei aseptice sunt :
11
1. polietilena ;
2. hârtie ;
3. polietilena ;
4. folie de aluminiu ;
5. polietilena ;
6. polietilena.
Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul că produsul devine
steril înainte ca temperatură ridicată să-i modifice caracteristicile nutritive şi organoleptice.
Tetra Rex, Tetra Pak sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor pasteurizate,
care sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinaţie cu radiaţii ultraviolete.
Sistemul Tetra Rex prelungeşte durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile şi între
60 şi 120 de zile pentru sucurile de fructe. Alte variante ale ambalajelor Tetra-Pak sunt: Tetra
Standard, Tetra Aseptic, Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King (ambalajul mixt în combinaţie
cu materialele plastice )
3.5. Ambalarea cu pelicule aderente
Metoda foloseşte un material special numit material peliculogen. Acesta se aplică pe
suprafaţa produsului ce trebuie ambalat şi după uscare se transformă într-un strat rezistent şi
impermeabil ce oferă o protecţie ridicată.
Pentru îndepărtarea stratului de material peliculogen produsul ambalat se introduce în apa
caldă. Metoda se aplică în special la produsele alimentare.
3.6. Ambalarea în atmosferă modificată
Ambalarea în atmosferă controlată “CAP” (Controlled Atmosphere Packaging) poate fi
definită ca reprezentând “ închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz în care gazele
de referinţă ca CO2, O2, N2 şi vaporii de apă au suferit modificări şi sunt controlate selectiv “.
Aceasta metodă de ambalare este mai puţin întâlnită în practica comercială. Modificarea
atmosferei din interiorul ambalajului este obţinută prin următoarele metode:
ambalare în vid;
ambalare în atmosferă modificată.
Ambalarea în atmosferă modificată MAP (modified atmosphere packaging) constă în
închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din interior este modificată (în raport cu
CO2, O2, N2, vaporii de apă).
12
Aplicarea acestei metode permite controlul reacţiilor chimice, enzimatice sau microbiene în
scopul reducerii sau eliminării proceselor de degradare ale mărfurilor.
Principalul scop al introducerii azotului (N2) care înlocuieşte oxigenul este de a reduce
oxidarea grăsimilor. Azotul este inert, inodor şi puţin solubil în apă şi grăsimi.
Dioxidul de carbon (CO2) este un agent bacteriostatic şi fungistatic în anumite condiţii poate
încetini faza de creştere exponenţială şi poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi
mucegaiurilor. Dioxidul de carbon este foarte solubil în apă şi grăsimi, de aceea este absorbit de
aliment.
Oxigenul este de obicei evitat în procesul ambalării, există cazuri în care este utilizat drept
component în amestecul gazos. De exemplu, la ambalarea cărnii, în amestecul gazos se utilizează şi
oxigen care are rolul de a menţine culoarea roşie a cărnii, peştelui, în scopul evitării apariţiei
germenilor patogeni anaerobi.
Temperatura este cel mai important factor care influenţează calitatea produselor ambalate în
atmosferă modificată. Menţinerea calităţii mărfurilor este posibilă în condiţiile în care temperatura
este menţinută şi controlată în timpul depozitării.
3.7. Ambalarea colectivă şi porţionată
Ambalarea colectivă este metoda care permite gruparea într-o singură unitate de vânzare a
mai multor produse. Materialele utilizate sunt: cartonul şi foliile contractibile. Ambalarea colectivă
se poate realiza şi prin gruparea produselor preambalate în hârtie Kraft, celofan sudabil etc.,
obţinându-se pachete paralelipipedice paletizate.
Ambalarea porţionată este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care urmează
să fie cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singura folosire.
Pentru ambalarea porţionată pot fi folosite: folii contractibile, folii termosudabile din
aluminiu sau hârtii metalizate.
3.8 Ambalarea în folii contractibile
Ambalarea în folii contractibile este o metodă de ambalare a produselor în porţii mici,
uniforme, prin aşezarea lor pe o placa suport, având alveole termoformate, urmată de închidere prin
acoperire cu folie şi termosudare.
Prin folie contractibilă se înţelege o folie din material plastic, întinsă în momentul fabricării
sale, cu tensiuni interne fixate prin răcire şi care în momentul încălzirii revine la poziţia iniţială.
13
Materialele întrebuinţate sunt: polietilena termoconductibilă, policlorura de vinil, policlorura de
viniliden, polipropilena etc.
Ambalarea de tip “skin” este un procedeu de ambalare sub vid al produselor, prin aşezarea
lor pe o placa suport plana, urmată de închidere prin acoperire cu folie transparentă şi termosudare.
Prin acest tip de ambalare la produsele alimentare se urmăreşte obţinerea unei permeabilitaţi
ridicate faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin formarea
oximioglobinei.
Ambalarea în folii contractibile se utilizează pe scară largă în domeniu produselor
cosmetice, medicamentelor, obiectelor din sticlă sau porţelan. Se caracterizează prin uşurinţa în
manipulare, având un impact pozitiv asupra consumatorului.
14