1

IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare”.

I.Delimitări privind poziţia financiară a întreprinderii

Bilanţul contabil oferă informaţii privind poziţia financiară a entității raportoare,

informații care se referă la resursele economice (active) și la pretențiile față de entitatea

raportoare (datorii și capitaluri proprii).

Poziția financiară redată de bilanț

RESURSE ECONOMICE

(ACTIVE)

PRETENȚII

(DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII)

Informațiile privind natura și valorile resurselor economice și pretențiilor față de

entitatea raportoare pot ajuta utilizatorii să identifice punctele forte și vulnerabilitățile

financiare ale entității raportoare. Aceste informații pot ajuta utilizatorii să evalueze

lichiditatea și solvabilitatea entității raportoare, nevoia sa de finanțare suplimentară și

probabilitatea ca entitatea să aibă succes în obținerea finanțării. Informațiile privind pretențiile

ajută utilizatorii să identifice prioritățile și dispozițiile de plată și să prognozeze modul în care

vor fi distribuite fluxurile viitoare de trezorerie între cei care au pretenții față de entitatea

raportoare.

Concret, bilanțul contabil oferă informații privind:

a)resursele economice pe care întreprinderea le controlează (volumul şi structura

activelor întreprinderii);

În funcţie de aceste resurse se poate anticipa capacitatea întreprinderii de a genera

lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi în viitor.

Exemplu Întreprinderea achiziţionează un utilaj al cărui cost este de 100 lei. Managerii decid să

utilizeze acest utilaj pe o perioadă de 5 ani în vederea obţinerii de produse finite destinate

clienţilor. Managerii au decis să facă achiziţia deoarece au estimat că din utilizarea acestei

resurse pe o perioadă de 5 ani şi eventual din vânzarea ei la sfârşitul duratei de utilitate vor

obţine cel puţin 100 lei.

În bilanţul întreprinderii există un stoc de mărfuri în valoare de 20 lei. Această

informaţie sugerează că, în condiţii de eficienţă managerială, stocul are potenţialul de a aduce

întreprinderii în urma vânzării, lichidităţi băneşti de cel puţin 20 de lei.

Resursele pe termen lung au potenţialul de a aduce întreprinderii lichidităţi băneşti pe

termen lung iar resursele pe termen scurt oferă informaţii privind potenţialul obţinerii de

lichidităţi pe termen scurt.

Diferitele tipuri de resurse economice influențează diferit modul în care utilizatorii

evaluează perspectivele entității raportoare de a obține fluxuri de trezorerie viitoare. Unele

fluxuri viitoare rezultă direct din resursele economice existente, cum ar fi conturile de creanțe.

alte fluxuri rezultă din utilizarea în comun a unor resurse pentru a produce și comercializa

bunuri și servicii pentru clienți.

b)structura financiară (raportul dintre capitalurile proprii şi datoriile

întreprinderii);

2

În funcţie de aceasta se apreciază şansele întreprinderii de a primi finanţare în viitor

dar şi efectele pe care strategia de finanţare a întreprinderii le are asupra fluxurilor viitoare de

lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi.

Resursele întreprinderii pot proveni din diverse surse de finanţare. După cum am văzut

într-un capitol anterior, resursele puse la dispoziţia întreprinderii de proprietarii ei au drept

contrapartidă în structura financiară a întreprinderii capitalul social. Finanţarea prin apelul la

proprietari nu este gratuită. Ea este remunerată prin dividende.

Managerii nu pot apela tot timpul la proprietari pentru a finanţa afacerea. Am văzut că

ei pot apela la bănci, la societăţi de leasing, se pot împrumuta prin emisiunea de obligaţiuni,

etc. Nici aceste finanţări externe nu sunt gratuite. Ele au un cost reprezentat de dobândă dar şi

de alte elemente care ar putea intra în costul finanţării.

Exemplu O întreprindere în care capitalurile proprii sunt de 100 de lei iar datoriile sunt de 500

de lei este o întreprindere riscantă din punct de vedere financiar atât pentru proprietari cât şi

pentru creditori. O primă concluzie pe care ar putea-o desprinde cineva care lecturează

bilanţul este că întreprinderea din exemplul nostru aparţine mai degrabă creditorilor decât

proprietarilor ei. În plus, este foarte probabil să îşi fi atins pragul maxim de îndatorare.

Managerii vor avea mari dificultăţi de a mai convinge alţi creditori să finanţeze

întreprinderea. Datoriile de 500 de lei vor trebui rambursate în viitor. Aceasta înseamnă că

managementul va trebui să facă faţă în viitor unor eforturi mari de trezorerie. Vor trebui luate

decizii care să genereze suficiente lichidităţi băneşti în viitor pentru a stinge datoriile şi a plăti

costul acestora.

c)lichiditatea întreprinderii (capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor în

viitorul apropiat);

Lichiditate întreprinderii se apreciază având în vedere activele care se află sub formă

de lichidităţi băneşti precum şi pe cele care ar putea fi transformate în lichidităţi băneşti într-

un orizont scurt de timp (de regulă de sub un an) pentru a putea face faţă datoriilor cu

scadenţă mai mică de un an.

d)solvabilitatea întreprinderii (capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor

pe termen lung);

O întreprindere este solvabilă dacă îşi poate asigura lichidităţile băneşti pe termen lung

pentru a putea asigura plata obligaţiilor pe termen lung şi continuitatea activităţii.

e)capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi

desfăşoară activitatea;

Adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi este abilitatea sa de a acţiona efectiv

pentru a modifica mărimea şi ritmul fluxurilor de trezorerie, astfel încât să răspundă

necesităţilor neaşteptate sau oportunităţilor ivite.

Măsura în care şi căile prin care o entitate doreşte să fie adaptabilă din punct de vedere

financiar vor depinde de riscurile cu care aceasta se confruntă dar şi de apetitul pentru risc al

investitorilor săi.

3

Întreprinderea poate fi riscantă. Riscul poate fi interpretat diferit de utilizatorii

situaţiilor financiare. El poate fi un risc economic, un risc comercial, un risc financiar, un risc

de continuitate a activităţii (risc de lichidare), etc.

II.Recunoașterea elementelor poziției financiare Elementele care definesc poziţia financiară a întreprinderii sunt activele, datoriile şi

capitalurile proprii.

Pentru ca un element de activ sau de datorie să fie recunoscut în bilanț și să afecteze

astfel poziția financiară a întreprinderii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

(a)elementul să răspundă definiției activului sau datoriei, după caz (probabilitatea

intrărilor sau ieșirilor de beneficii economice viitoare), și

(b)evaluarea elementului să se poată realiza cu suficientă fiabilitate (fiabilitatea

evaluării).

(a)Definiția elementelor de active, datorii și capitaluri proprii având în vedere

probabilitatea intrărilor sau ieșirilor de beneficii economice viitoare

(1)Un activ reprezintă o resursă economică controlată de întreprindere ca urmare a unui

eveniment trecut şi de la care se aşteaptă să se obţină beneficii economice viitoare pentru

întreprindere.

Explicitarea definiţiei:

Resursă economică

Resursele economice sunt elementele pe care managementul le gestionează pentru a

crea valoare (pentru a obţine beneficii economice viitoare). În funcţie de obiectul de activitate,

la nivelul unei întreprinderi pot fi identificate resurse precum:

-bunuri şi drepturi utilizate pe termen lung (de exemplu terenuri, clădiri, utilaje, licenţe,

etc.);

-bunuri utilizate pe termen scurt (de exemplu, mărfuri, produse finite etc.);

-titluri de valoare (de exemplu, acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri achiziţionate de la alte

întreprinderi);

-creanţe faţă de terţi (de exemplu, sumele de încasat de la clienţi în urma vânzărilor de

mărfuri sau prestărilor de servicii etc.);

-lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi (de exemplu, sume de bani aflate în

conturile de la bănci, în casierie etc.);

Controlul

Se consideră că o resursă este controlată dacă întreprinderea are posibilitatea sau

abilitatea de a extrage beneficiile economice încorporate dar şi capacitatea de a restrânge

accesul altor entităţi la potenţialul pe care aceasta îl oferă. Prin urmare, controlul trebuie

efectiv exercitat. De regulă, controlul este asigurat dacă întreprinderea preia cea mai mare

parte a beneficiilor şi riscurilor asociate resursei respective. Acest lucru se poate face prin

deţinerea dreptului de proprietate juridică şi/sau prin deţinerea dreptului de utilizare

(proprietate economică).

Există situaţii când întreprinderea, deşi nu deţine proprietatea juridică asupra unei

resurse, o controlează şi, prin urmare o va recunoaşte în activul bilanţier. Este cazul, spre

exemplu, al bunurilor dobândite printr-un contract de leasing financiar.

4

Exemplu Întreprinderea ALFA are nevoie de un utilaj în vederea asigurării desfăşurării ciclului

de exploatare. Managementul a decis să apeleze la o societate de leasing BETA, neavând

suficiente lichidităţi băneşti disponibile pentru o achiziţie directă. BETA achiziţionează de la

un furnizor specializat utilajul la costul de 500 lei şi îl dă cu chirie societăţii ALFA pentru o

perioadă de 4 ani. Utilajul are o durată de viată estimată la 5 ani iar chiria este stabilită la 150

lei pe an. ALFA estimează că va obţine încasări de aproximativ 2.000 lei în cei 4 ani. În

contract se precizează că ALFA este cea care suportă riscurile de defecţiune şi costurile de

exploatare şi întreţinere ale utilajului şi că în cazul în care valoarea de piaţă a chiriilor va

creşte se obligă să achite diferenţa de chirie societăţii BETA.

Din analiza informaţiilor de mai sus se poate observa că BETA (locatorul) deţine

proprietatea juridică dar nu şi proprietatea economică asupra utilajului. Cel care se comportă

ca un veritabil proprietar este chiriaşul ALFA (locatarul). El utilizează utilajul pe cea mai

mare parte din durata lui de viaţă şi se bucură de beneficii economice mai mari decât BETA

(încasările lui ALFA sunt estimate la 2.000 lei în timp ce BETA va încasa chirii totale de 600

lei). În plus ALFA îşi asumă toate riscurile legate de exploatarea utilajului şi de evoluţia

valorii acestuia.

În concluzie, deşi BETA este proprietarul juridic, proprietatea economică asupra

utilajului a fost transmisă lui ALFA deoarece aceasta din urmă deţine controlul (îşi însuşeşete

cea mai mare parte a beneficiilor şi riscurilor ataşate utilajului).

Eveniment trecut

Întreprinderea trebuie să poată justifica accesul la beneficiile încorporate în activ ca

urmare a unui eveniment trecut şi nu ca urmare a unui eveniment ce urmează să aibă loc.

Exemplu În exerciţiul N, societatea ALFA a înaintat acţiune în instanţă împotriva societăţii

BETA, ca urmare a încălcării drepturilor de autor şi a pretins despăgubiri de 2.000 lei. BETA

a făcut recurs iar consilierii juridici au opinat că soluţia finală se va da foarte probabil în

exerciţiul N+1

Pe baza informaţiilor de care dispunem la sfârşitul exerciţiului N putem constata că

accesul la încasarea de 2.000 lei depinde de un eveniment care nu a avut încă loc (va avea loc

în exerciţiul N+1), şi anume soluţionarea recursului înaintat de BETA.

Prin urmare, nu putem recunoaşte activul în bilanţ dar putem face o informare în note

cu privire la existenţa unui activ eventual.

Beneficii economice viitoare

Capacitatea de a genera beneficii economice viitoare este dimensiunea esenţială a unui

activ. Beneficiile economice legate de un activ corespund potenţialului prin care acest activ

contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi.

Aprecierea beneficiilor economice viitoare se face în contextul rarităţii resurselor, ţinând

seama de consumul şi expirarea acestora.

Consumul presupune extragerea voluntară a beneficiilor economice din resurse. Felul

în care un activ se consumă reflectă capacitatea întreprinderii de a extrage beneficiile

economice din resurse.

5

Expirarea reflectă modul în care potenţialul unei resurse se diminuează în timp,

datorită altor factori decât consumul deliberat de către întreprindere.

Beneficiile economice generate de un activ, pot să apară în diferite moduri. De

exemplu, un activ poate să fie:

-utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producția

de bunuri destinate vânzării;

-schimbat cu alte active;

-utilizat pentru decontarea unei datorii;

-distribuit proprietarilor entității.

(2) O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entității rezultată din evenimente trecute şi

pentru a cărei decontare se aşteaptă să aibă loc o ieşire de resurse ce încorporează beneficii

economice.

O datorie se poate deconta prin:

-o plată sub formă de lichidităţi;

-transferul altor active;

-prestarea de servicii;

-o înlocuire a respectivei obligaţii cu o altă obligaţie;

-prin conversia respectivei obligaţii în capitaluri proprii;

-o renunțare a creditorului la drepturile sale.

Cele mai multe dintre datoriile întreprinderii rezultă dintr-o bază legală, statutară sau

contractuală.

Exemplu De exemplu datoriile fiscale au la bază o obligaţie legală (codul fiscal) în timp ce

datoriile faţă de furnizori au la bază contracte încheiate. Politica de dividend poate fi stipulată

în contractul sau în statutul de societate

În bilanţ sunt reflectate însă şi datorii implicite. O datorie implicită există atunci când

întreprinderea a creat în rândul celor interesaţi, prin politicile sale făcute publice, o aşteptare

cum că aceasta îşi va asuma anumite responsabilităţi, fără să existe o obligaţie legală în acest

sens.

Valoarea datoriilor rezultă, în cele mai multe situații, din contractele încheiate cu

terții, tranzacțiile efectuate și documentele justificative.

Totuși, există și situații în care ulele datorii nu pot fi evaluate decât recurgând la

tehnici de estimare (aceste datorii poartă denumirea de provizioane).

(3)Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele întreprinderii,

după deducerea tuturor datoriilor.

Capitalul propriu se defineşte în ipoteza lichidării întreprinderii. Cu ocazia lichidării

întreprinderea va vinde toate bunurile, va încasa creanţele şi va achita datoriile faţă de

creditori. Practic, capitalurile proprii reprezintă partea pe care ar revendica-o proprietarii din

activul întreprinderii după realizarea operaţiilor de lichidare.

Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanț depinde de evaluarea

activelor și datoriilor.

(b)Fiabilitatea evaluării

6

Pentru ca un element să fie recunoscut în bilanț este necesar ca acesta să aibă un cost

sau o valoare ce poate fi evaluat(ă) în mod fiabil. Informațiile au proprietatea de a fi fiablile

atunci când sunt complete, neutre și fără erori. Spre exemplu, un stoc de marfă achiziționat se

va evalua la costul de achiziție care cuprinde prețul consemnat pe factura furnizorului la care

se adaugă alte cheltuieli direct legate de achiziție, consemnate și ele în documente

justificative. Dacă toate aceste elemente de cheltuieli ocazionate de achiziția elementului sunt

identificate sau identificabile la momentul achiziției atunci costul de achiziție este evaluat

fiabil. În cazul unui stoc de produse finite obținut din producție proprie, costul de producție

este o măsură fiabilă. În cazul datoriilor generate de procurarea de active, evaluarea acestora

este fiabilă deoarece valoarea lor este dată de costul sau valoarea resurselor procurate prin

îndatorare. Dacă activul are o valoare fiabilă atunci și datoria este evaluată la fel de fiabil.

În multe cazuri însă, trebuie să se estimeze costul sau valoarea. Utilizarea estimărilor

rezonabile este o parte esențială a întocmirii situațiilor financiare și nu le subminează

fiabilitatea.

Dacă nu poate fi efectuată o estimare rezonabilă, elementul nu va fi recunoscut în bilanț chiar

dacă răspunde definiției.

Un element care răspunde definiției activului dar care nu poate fi evaluat fiabil poartă

denumirea de activ contingent (eventual). Un element care răspunde definiției datoriei dar

care nu poate fi evaluat fiabil poartă denumirea de datorie contingentă (eventuală).

Activele și datoriile contingente nu se prezintă în bilanț și se menționează în notele la

situațiile financiare. Acestea pot deveni în viitor active sau datorii în bilanț dacă condițiile de

recunoaștere vor fi îndeplinite.

Un activ respectiv o datorie recunoscut(ă) inițial în bilanț poate să nu mai răspundă la un

moment dat criteriilor de recunoaștere. În acest caz, elementul în cauză va fi derecunoscut

(eliminat din bilanț).

Un element recunoscut în bilanț poate să devină ulterior un element contingent după cum și

un element contingent poate deveni element recunoscut în bilanț.

Un element care nu răspunde condițiilor de recunoaștere și care nu este recunoscut în bilanț,

poate fi recunoscut mai târziu, ca urmare a unor circumstanțe sau evenimente ulterioare care

determină îndeplinirea condițiilor.

III.Prezentarea Situaţiei poziţiei financiare conform IAS 1

“Prezentarea situaţiilor financiare”

IAS 1 lasă întreprinderilor posibilitatea de a opta fie pentru un model de Situaţie a

poziţiei financiare care are la bază ecuaţia ACTIVE – DATORII = CAPITALURI PROPRII

fie pentru un model al cărei ecuaţie este ACTIVE = CAPITALURI PROPRII + DATORII.

Odată ales, modelul trebuie utilizat cu consecvenţă de la o perioadă la alta.

Indiferent de opţiune, în funcţie de natura activităţii, întreprinderea trebuie să

procedeze la analiza activelor şi a datoriilor sale şi să le delimiteze în necurente şi curente.

Criteriul cel mai larg utilizat în aprecierea caracterului curent sau necurent al unui

activ/datorie este durata de realizare/decontare raportată la durata exerciţiului financiar.

Un activ care va fi realizat (transformat în lichidităţi băneşti prin vânzare sau consum,

spre exemplu) într-o perioadă mai mare de 1 an va fi considerat activ necurent. Dacă durata de

realizare este mai mică de 1 an, activul în cauză va fi considerat curent.

O datorie va fi considerată necurentă dacă are o scadenţă mai mare de 1 an. Datoriile

cu scadenţa mai mică de un an sunt considerate curente.

7

Unele întreprinderi fac derogare de la acest principiu general în ceea ce priveşte

prezentarea creanţelor şi a datoriilor aferente ciclului normal de exploatare al întreprinderii

(creanţele şi datoriile faţă de clienţi, furnizori, salariaţi etc.). Aceste elemente sunt prezentate

adesea în categoria elementelor curente chiar dacă au o scadenţă mai mare de un an. În aceste

situaţii se recomandă prezentarea distinctă în bilanţ a părţii cu scadenţa mai mare de an sau

menţionarea ei în notele la situaţiile financiare.

Iată, în sinteză, precizările IAS 1 în acest sens:

Prevederile IAS 1 ce trebuie avute în vedere pentru elaborarea Situației poziției

financiare sunt :

O entitate trebuie să prezinte activele circulante și imobilizate și datoriile curente și

pe termen lung drept clasificări distincte în situația poziției financiare în conformitete cu

punctele 66-67, cu excepția cazului când o prezentare bazată pe lichiditate oferă informații

care sunt fiabile și mai relevante. Atunci când se aplică această excepție, o entitate trebuie să

prezinte toate activele și datoriile în ordinea lichidității (pct.60).

Indiferent de metoda de prezentare adoptată, o entitate trebuie să prezinte valoarea pe

care se așteaptă să o recupereze sau să o deconteze după o perioadă mai mare de

douăsprezece luni pentru fiecare element-rând de activ sau datorie care combină valori care

se preconizează că vor fi recuperate sau decontate :

(a)într-un unterval de până la douăsprezece luni după perioada de raportare, și

(b)într-un interval de peste douăsprezece luni după perioada de raportare (pct.61).

O entitate trebuie să clasifice un activ drept activ circulant atunci când :

(a)se așteaptă să valorifice activul, sau intenționează să îl vândă sau să îl consume în

cadrul ciclului normal de exploatare ;

(b)activul este deținut în principal, în scopul tranzacționării ;

(c)se așteaptă valorificarea activului în termen de douăsprezece luni după perioada

de raportare ; sau

(d)activul reprezintă numerar sau echivalente de numerar (după cum sunt definite de

IAS 7), cu excepția cazului în care există restricția ca activul să fie schimbat sau utilizat

pentru decontarea unei datorii pentru o perioadă de cel puțin douăsprezece luni după

perioada de raportare.

O entitate trebuie să clasifice toate celelalte active drept active imobilizate (pct.66).

O entitate trebuie să clasifice o datorie drept datorie curentă atunci când :

(a)se așteaptă să deconteze datoria în ciclul normal de exploatare al entității ;

(b)datoria este deținută, în principal, în scopul tranzacționării ;

(c)datoria trebuie decontată în termen de douăsprezece luni după perioada de

raportare ; sau

(d)entitatea nu are un drept necondiționat de a amâna decontarea datoriei pentru cel

puțin douăsprezece luni după poerioada de raportare (a se vedea punctul 73). Termenii unei

datorii care, la opțiunea partenerului, ar putea fi decontată prin emiterea de instrumente de

capitaluri proprii nu influențează clasificarea acesteia.

O entitate trebuie să clasifice toate celelalte datorii drept datorii pe termen lung

(pct.69).

IAS 1 lasă întreprinderii o marjă destul de largă în detalierea posturilor în situaţia

poziţiei financiare. Vor fi prezentate în poziţii distincte doar acele elemente care sunt

considerate semnificative din punct de vedere al naturii, al funcţiei şi al mărimii lor.

Elementele considerate nesemnificative vor fi cumulate după criterii de omogenitate şi

evidenţiate în posturi numite, de exemplu, "Alte stocuri", "Alte datorii", etc.

8

IAS 1 revizuit prezintă o listă de elemente relevante ce trebuie publicate fie în cadrul

situaţiilor financiare principale fie în notele explicative. Anexa la IAS 1 prezintă un exemplu

ilustrativ al Situaţiei poziţiei financiare întocmită de un grup de societăţi.

Situaţia poziţiei financiare la 31.12.N

N N-1

ACTIVE

Active necurente

Imobilizări corporale

Investiții imobiliare

Fond comercial

Alte active necorporale

Investiţii în întreprinderile asociate

Active financiare disponibile pentru vânzare

Active necurente din activităţi discontinue

Active de impozit amânat

Active curente

Stocuri

Creanţe comerciale

Alte active curente

Active imobilizate deținute în vederea vânzării

Active financiare deținute în vederea tranzacționării

Active curente din activităţi discontinue

Lichidităţi şi alte echivalente de lichidităţi

TOTAL ACTIVE

CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII

Capitaluri atribuibile acţionarilor societăţii mamă

Capital social

Rezerve

Alte rezerve

Câştiguri nedistribuite

Interese minoritare

TOTAL CAPITALURI PROPRII

Datorii necurente

Împrumuturi pe termen lung

Datorii de impozit amânat

Provizioane pe termen lung

Total datorii necurente

Datorii necurente din activităţi discontinue

Datorii curente

Datorii comerciale şi alte datorii curente

Împrumuturi pe termen scurt

Partea curentă a împrumuturilor pe termen lung

Impozitul pe profit curent de plătit

Provizioane pe termen scurt

Datorii curente din activităţi discontinue

Total datorii curente

9

TOTAL DATORII

TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII

Detalii privind activele

A.Structuri privind activele necurente

I.Imobilizări corporale

Imobilizările corporale sunt acele active corporale care:

(a)sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea

de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

(b)este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade (IAS 16 Imobilizări

corporale).

Exemple: Terenuri şi amenajări de terenuri, Construcţii, Instalaţii tehnice şi maşini, Mijloace

de transport, Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, Animale şi plantaţii, Mobilier,

aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale, Avansuri acordate

pentru imobilizări corporale, Imobilizări corporale în curs de execuţie

Vor fi recunoscute în activul bilanţului şi acele imobilizări corporale dobândite printr-

un contract de leasing financiar deoarece întreprinderea deşi nu deţine proprietatea juridică a

acestora deţine proprietatea economică (adică îşi însuşeşte cea mai mare parte a avantajelor

economice viitoare şi riscurile semnificative asociate deţinerii şi utilizării bunurilor luate în

leasing financiar).

Întrucât pentru recunoaşterea unei imobilizări corporale esenţiale sunt natura şi

destinaţia acesteia şi nu durata de utilizare sau valoarea, anumite bunuri de natura obiectelor

de inventar ar trebui asimilate imobilizărilor corporale (piesele de schimb de exemplu).

Imobilizările corporale (cu excepţia terenurilor) se consumă treptat, consumul fiind

reflectat în contabilitate sub forma cheltuielilor cu amortizarea. Amortizarea trebuie să

reflecte ritmul de consum al activului în cauză. Deasemenea, imobilizările corporale sunt

supuse unor teste de depreciere înainte de a fi prezentate în situaţiile financiare iar

deprecierile constatate sub forma provizioanelor pentru depreciere sunt imputate de regulă

contului de profit şi pierdere.

Exemplu Întreprinderea ALFA achiziţionează la începutul exerciţiului N un utilaj la costul de

1.000 lei. Managerii estimează că acesta se va consuma uniform în timp într-o perioadă de 5

ani. La sfârşitul exerciţiului N managerii estimează că valoarea pe care o mai pot recupera din

acest activ este de 650 lei. La ce valoare va fi prezentat utlajul în bilanţul de la sfârşitul

exerciţiului N?

La momentul achiziţiei, incidenţa în bilanţ este următoarea (pentru a simplifica

raţionamentul vom neglija impactul TVA şi vom considera că până la sfârşitul exerciţiului nu

se achită datoria faţă de furnizor):

10

Bilanţ la 1.01.N

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Utilaj 1.000 Furnizori de imobilizări

1.000

Total 1.000 Total 1.000

Ulterior achiziţiei, utilajul se consumă ca urmare a utilizării.

Consumul aferent primului an este 1.000 lei/5 ani = 200 lei. Acesta se numeşte în

termeni contabili amortizare şi se deduce în bilanţ din valoarea de 1.000 lei. Utilajul a avut la

momentul achiziţiei sale potenţialul de a genera avantaje economice viitoare de cel puţin

1.000 lei. În urma utilizării aceste avantaje viitoare se epuizează şi vor genera recunoaşterea

unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere de 200 lei. Ţinând cont de estimarea iniţială, la

31.12.N întreprinderea ar mai fi avut de obţinut avantaje economice viitoare de 800 lei.

Realitatea la 31.12.N este alta însă. Managerii estimează că mai pot recupera cel mult 650 lei

şi nu 800 lei. Cu alte cuvinte, la sfârşitul anului N se constată că utilajul este depreciat iar

deprecierea este 800 lei – 650 lei = 150 lei. Suma de 150 lei reprezintă suma pe care

managerii nu o mai pot recupera din ceea ce au estimat iniţial ţinând cont de starea actuală a

utilajului şi de condiţiile de piaţă existente la sfârşitul anului N. Deprecierea constatată nu este

definitivă deoarece în viitor valoarea de piaţă a utilajului ar putea să crească iar managerii ar

putea lua măsuri prin care să crească avantajele economice viitoare aşteptate din utilizarea

acestuia Această depreciere va genera diminuarea valorii utilajului în bilanţ şi recunoaşterea

unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere. În termeni contabili, deprecierea unui activ se

numeşte provizion pentru depreciere.

În concluzie, situaţia la sfârşitul exerciţiului N va fi următoarea:

Bilanţ la 1.01.N

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Utilaj

650(1)

Datorii:

Furnizori de imobilizări

Capitaluri proprii:

Rezultat

1.000

(350)(2)

Total 650 Total 650

(1)Valoarea la care utilajul va fi prezentat în bilanţ va fi valoarea de intrare din care se deduc

consumul şi deprecierea: 1.000 – 200 – 150 = 650 lei.

(2)Rezultatul se preia din contul de profit şi pierdere. În situaţiile financiare valorile negative

se trec adesea între paranteze.

Cont de profit şi pierdere N

Cheltuieli Suma Venituri Suma

Cheltuieli privind 200 0

11

amortizarea utilajului

Cheltuieli cu provizionul

pentru deprecierea

utilajului

150

Rezultat (pierdere) 350(1)

(1)Rezultat = Venituri – Cheltuieli = 0 – 350 = -350 lei. În exemplul nostru rezultatul este

negativ deoarece am neglijat toate celelalte tranzacţii şi evenimente care au loc în exerciţiul

N. Rezultatul este sursa de îmbogăţire sau de sărăcire a proprietarilor întreprinderii. Prin

urmare el se regăseşte în masa capitalurilor proprii în bilanţ.

În concluzie, când active precum utilajul nostru se amortizează şi/sau se depreciază la

data bilanţului, valoarea acestora trebuie diminuată cu consumurile şi deprecierile constatate

şi simultan recunosute cheltuieli în contul de profit şi pierdere care vor diminua rezultatul

exerciţiului care se va etala în bilanţ ca element de capital propriu.

După cum vom vedea într-un capitol următor, întreprinderile pot prezenta

imobilizările în bilanţ fie la o valoare diminuată cu amortizările şi provizioanele pentru

depreciere fie la o valoare reevaluată.

II. Imobilizări necorporale

Imobilizările necorporale sunt active nemonetare, identificabile, fără substanţă fizică,

deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi

închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative (IAS 38 Imobilizări

necorporale)

1.Cheltuieli de dezvoltare

Cheltuielile de dezvoltare sunt ocazionate de realizarea unor proiecte de dezvoltare ce

au ca finalitate obţinerea de produse, dispozitive, tehnologii, servicii noi sau substanţial

ameliorate etc.

Cheltuielile de dezvoltare vor figura în bilanţ atâta timp cât există certitudinea că, prin

angajarea lor, întreprinderea va obţine în viitor avantaje economice şi că ele pot fi evaluate

în mod fiabil. Dacă această certitudine nu există, atunci cheltuielile de dezvoltare vor fi

trecute pe cheltuieli în contul de profit şi pierdere.

Potrivit IAS 38, se consideră că această certitudine există dacă întreprinderea poate

demonstra următoarele:

-fezabilitatea tehnică pentru finalizarea activului necorporal, în aşa fel încât să fie

disponibil pentru utilizare sau vânzare;

-intenţia de a finaliza acel activ necorporal;

-abilitatea de a folosi sau vinde activul necorporal;

-modul în care activul necorporal va genera probabile avantaje economice viitoare;

-existenţa resurselor tehnice, financiare şi a altor resurse adecvate pentru a duce la bun

sfârşit dezvoltarea sa în vederea utilizării sau vânzării activului necorporal; şi

-abilitatea de a evalua fiabil cheltuiala atribuibilă activului necorporal în timpul

dezvoltării sale.

12

Cercetarea este o investigaţie originală şi programată, întreprinsă în vederea

achiziţionării unui procedeu de înţelegere şi a unor cunoştinţe ştiinţifice sau tehnice noi.

Cheltuielile de cercetare (fundamentală) nu trebuie recunoscute în activul bilanţului. Ele

vor fi recunoscute drept cheltuieli în contul de profit şi pierdere deoarece nu pot fi

identificate şi evaluate fiabil avantajele economice viitoare generate de acestea. De regulă

un proiect de cercetare este urmat de unul de dezvoltare iar avantajele economice sunt

atribuite fazei de dezvoltare.

2.Concesiuni, brevete, licenţe, mărci şi alte drepturi şi valori similare

(i)Concesiunea este contractul prin care o parte numită concedent, cedează contra

plată, unei alte părţi, numită concesionar pe o perioadă determinată dreptul de exploatare a

unor bunuri sau de exercitare a unei activităţi. Ea poate fi publică sau privată.

(ii)Brevetul reprezintă un drept exclusiv de a folosi, realiza sau vinde un produs sau un

serviciu.

(iii)Licenţa reprezintă dreptul de a exploata pe o perioadă determinată rezultatul unui

brevet.

(iv)Marca reprezintă cheltuielile pe care întreprinderea le angajează cu scopul de a-şi

delimita produsele şi serviciile de cele oferite de terţi.

3.Fondul comercial este determinat cu ocazia achiziţiei unei întreprinderi, poate fi pozitiv

(goodwill) sau negativ (badwill) şi se determină ca diferenţă între preţul plătit la momentul

achiziţiei şi valoarea de piaţă a cotei părţi din activul net achiziţionat.

Fondul comercial pozitiv este recunoascut ca imobilizare necorporală în timp ce fondul

comercial negativ este trecut pe venit în contul de profit şi pierdere (IFRS 3 Regrupări de

întreprinderi).

Exemplu

Întreprinderea ALFA achiziţionează 80% din societatea BETA. La momentul

achiziţiei se identifică valorile juste ale activelor şi datoriilor societăţii BETA. Experţii în

evaluare au estimat valoarea justă a activelor la 1.000 lei iar valoarea justă a datoriilor la 600

lei. Preţul la care va avea loc achiziţia este de 500 lei.

Fondul comercial = 500 – (1.000 - 600)x80% = 180 lei.

Fondul comercial de 180 lei reprezintă un surplus de avantaje economice viitoare ce se

aşteaptă a fi obţinute peste valoarea justă de 320 lei şi care este pus pe seama unor elemente

care nu pot fi evaluate separat dar care sunt generatoare de avantaje economice. Astfel de

elemente sunt: clientela, canalele de distribuţie, nivelul de pregătire al salariaţilor, calitatea

furnizorilor, bunele relaţii cu băncile, salariaţii, cu partenerii comerciali, renumele

întreprinderi în mediul de afaceri etc.

Cheltuielile pe care întreprinderea le face pentru a-şi dezvolta fondul comercial

(cunoscute şi sub denumirea de fond comercial creat sau generat intern) nu figurează în bilanţ

ci afectează contul de profit şi pierdere deoarece nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca

activ.

13

4.Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale

5.Imobilizări necorporale în curs

6.Alte imobilizări necorporale (programe informatice, know-how, drepturi de autor

etc.).

Imobilizările necorporale se amortizează de regulă pe durata lor de utilitate şi pot face

obiectul constatării unor deprecieri la data bilanţului.

III.Active financiare disponibile pentru vânzare

Acestea sunt acele active financiare care nu sunt deţinute până la scadenţă dar nici nu

sunt deţinute în vederea tranzacţionării. Cel mai adesea ele sunt reprezentate de interesele de

participare. Ele se evaluază în bilanţ la valoarea justă iar variaţia de valoare justă se impută

direct în capitalurile proprii.

Titlurile de participare sunt acţiuni achiziţionate cu scopul de a controla exclusiv,

concomitent sau de a influenţa notabil întreprinderea emitentă.

Exemplu Să analizăm următoarea structură :

Societatea noastră M deţine 80% din acţiunile societăţii A. Dacă pornim de la

ipoteza că o acţiune dă un singur drept de vot atunci M deţine majoritatea drepturilor de vot şi

deci un control exclusiv asupra societăţii A. Societatea controlată exclusiv se numeşte filială.

Prin urmare A este filiala lui M. Politicile operaţionale, de investiţii şi de finanţare ale lui A

sunt impuse de M. A are şi nişte acţionari minoritari a căror influenţă este slabă. Societatea M

partajează controlul asupra societăţii B cu societatea C. Altfel spus, B este controlată

concomitent sau conjunctiv (sau joint venture). Societăţile M şi A formează grupul MA.

Societatea B este o societate asociată grupului MA. Societatea M deţine 20% din societatea D.

E este filiala societăţii E. Societatea M are o formă slabă de control asupra lui D care se

numeşte influenţă notabilă. D este o societate în care M are un interes de participare.

IV. Active financiare deţinute până la scadenţă

Acestea sunt împrumuturi acordate şi alte creanţe financiare a căror scadenţă este într-o

perioadă mai mare de 1 an.

M

A B

D

E

C

80%

50%

50%

20%

80%

14

V.Active necurente deținute în vederea vânzării

Întreprinderile care întocmesc un bilanţ contabil conform IAS 1 trebuie să prezinte

activele necurente ce urmează a fi vândute separat de cele ce sunt deţinute în vederea utilizării

(de exemplu terenuri, clădiri care vor fi vândute).

Dacă vânzarea acestor active este foarte probabil să aibă loc într-o perioadă mai mare

de 1 an atunci ele vor fi prezentate distinct în categoria activelor necurente. Dacă vânzarea va

avea loc în cel mult un an de la data bilanţului atunci ele se vor prezenta distinct în masa

activelor curente.

VI.Cheltuieli în avans

Acestea sunt plăţi efectuate în perioada curentă dar care vor fi imputate cheltuielilor

perioadei sau perioadelor următoare (chirii, abonamente plătite anticipat). Dacă aceste

cheltuieli vor fi imputate la cheltuieli în contul de profit şi pierdere într-o perioadă mai mare

de 1 an, vor fi considerate active necurente.

Exemplu Întreprinderea ALFA a luat cu chirie un depozit în exerciţiul N. Ea plăteşte suma de

300 lei reprezentând chiria aferentă exerciţiului N şi în avans chiria aferentă următorilor doi

ani (chiria anuală este de 100 lei).

Chiria aferentă perioadei curente va fi recunoscută drept cheltuială în contul de profit

şi pierdere. Chiria plătită în avans de 200 de lei reprezintă o creanţă a cărei scadenţă se întinde

pe parcursul a doi ani (N+1 şi N+2). Întreprinderea nu este obligată să achite chiria anticipat.

Făcând o plată în avans ea acordă un credit proprietarului depozitului şi, prin urmare are o

creanţă faţă de acesta. Chiria plătită în contul exerciţiului N+1 va fi considerată activ curent în

timp ce suma plătită în contul anului N+2 va fi prezentată în masa activelor necurente.

B.Structuri privind activele curente

I.Stocurile

Stocurile sunt active :

a)deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţi;

b)în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus ; sau

c)sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în

procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii (IAS 2 Stocuri).

Exemple:materii prime, materiale consumabile, producţie în curs de execuţie, produse

(semifabricate; -produse finite; -produse reziduale); stocuri aflate la terţi; mărfuri; ambalaje.

Unele întreprinderi asimilează stocurilor şi avansuri plătite furnizorilor de stocuri.

II.Creanţele

1.Creanţele comerciale sunt drepturi de primit de la clienţii şi furnizorii întreprinderii:

(i)Clienţi – sume de încasat de la clienţi în contul bunurilor livrate şi serviciilor

prestate acestora;

(ii)Avansuri plătite furnizorilor de lucrări şi servicii – sume achitate în avans

furnizorilor şi în contrapartida cărora întreprinderea urmează să primească o lucrare sau un

serviciu;

15

(iii)Efectele comerciale de primit – sunt generate în momentul în care întreprinderea a

acceptat o hârtie de valoare care poate fi preschimbată în bani la scadenţă sau cu care poate

stinge o datorie. Aceste efecte sunt reprezentate de cambii, bilete la ordin, warant-uri, etc.

2.Creanţele salariale sunt reprezentate de avansurile plătite salariaţilor.

3.Creanţele faţă de asociaţi şi acţionari sunt reprezentate de contravaloarea bunurilor şi a

sumelor de bani promise cu titlu de aport la capitalul social dar care nu au fost realizate

(vărsate). Cu alte cuvinte, capitalul a fost subscris dar nu a fost vărsat, societatea dobândind

astfel un drept de creanţă asupra asociaţilor.

4.Creanţele fiscale reprezintă sume de recuperat de la autoritatea fiscală (de exemplu, TVA de

recuperat).

5.Alte creanţe, denumite generic debitori diverşi. Acestea apar din operaţii precum vânzarea

de imobilizări necorporale, corporale, titluri de valoare etc.

III.Active financiare deţinute în vederea tranzacţionării

Acestea sunt titlurile de plasament achiziţionate în scop speculativ pentru a fi vândute

de regulă într-o perioadă scurtă de timp. Ele se prezintă în bilanţ la valoarea justă iar variaţiile

de valoare justă se impută contului de profit şi pierdere (la cheltuială sau venit).

IV.Active financiare deţinute până la scadenţă.

V. Active financiare disponibile pentru vânzare (dacă vânzarea va avea loc în anul

următor)

VI.Active necurente deținute în vederea vânzării (dacă vânzarea va avea loc în anul

următor)

VII.Lichidităţi şi echivalente de lichidităţi

Lichidităţile se referă la sumele deţinute în casierie şi în conturile de la bănci (conturi

la vedere şi de depozit, acreditive). În casierie sunt deţinute şi o serie de valori precum bilete

şi tichete de călătorie, abonamente, timbre fiscale şi poştale, cecuri, bonuri de masă, de

benzină, etc.

Echivalentele de lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide

(convertibile cu uşurinţă în lichidităţi) şi care sunt supuse unui risc neglijabil de schimbare a

valorii. Scadenţa lor este de regulă sub trei luni şi nu au scop speculativ.

V.Cheltuieli în avans

Vor fi considerate active curente acele cheltuieli în avans care vor fi imputate la

cheltuieli în contul de profit şi pierdere într-o perioadă mai mică de 1 an.

Detalii privind datoriile Criteriul curent-necurent este criteriul principal de alocare al datoriilor în bilanţ. După

delimitarea lor în necurente şi curente, datoriile sunt analizate, în vederea prezentării lor în

bilanţ şi în funcţie de natura lor (acesta este un criteriu secundar).

În funcţie de natura lor, datoriile întreprinderii pot fi:

1.Datorii financiare

Acestea sunt reprezentate de:

a)sume datorate instituţiilor de credit (credite bancare şi dobânzile aferente acestora);

b)împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni şi dobânzile aferente acestora;

16

c)datorii faţă de filiale, faţă de societăţi asociate sau faţă de societăţi în care există interese de

participare, etc.;

2.Datorii comerciale

Acestea sunt reprezentate de:

a)datoriile faţă de furnizori;

b)avansurile încasate de la clienţi (clienţi creditori);

c)efectele comerciale de plată.

3.Datorii salariale şi sociale

a)datoriile salariale sunt reprezentate de salarii;

b)datoriile sociale sunt reprezentate de contribuţiile cu caracter social suportate atât de

întreprindere cât şi de salariaţi (contribuţii la sigurările sociale, la fondul de şomaj, la fondul

asigurărilor sociale de sănătate), datorii privind pensiile (în cazul existenţei fondurilor private

de pensii).

4.Datorii fiscale

Acestea sunt reprezentate de impozitele şi taxele datorate autorităţii fiscale (de exemplu TVA

de plată, impozitul pe profit, pe dividende, pe clădiri etc.).

5.Datorii faţă de asociaţi şi acţionari

Acestea sunt reprezentate de dividendele de plată dar şi de sumele de rambursat în cazul

retragerii unor asociaţi.

6.Alte datorii (denumite generic creditori diverşi). Acestea sunt generate, spre exemplu, cu

ocazia achiziţiei unor titluri de valoare ce urmează a fi achitate ulterior.

7. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt datorii a căror scadenţă şi/sau mărime

este nesigură . Ele pot avea scadenţa foarte probabil în anul următor sau într-o perioadă mai

mare de un an şi se stabilesc în urma unor estimări.

Întreprinderea trebuie să constituie aceste provizioane dacă ele sunt justificate

economic indiferent că rezultatul acesteia va fi profit sau pierdere şi indiferent de regimul lor

fiscal (dacă sunt deductibile sau nu).

Exemplu: În cursul anului N, societatea Alfa S.A. este acţionată în justiţie de către un client Beta,

ca urmare a încălcării unei clauze contractuale. La 31.12.N, consultanţii juridici ai societăţii

Alfa opinează că este foarte probabil ca în cursul anului N+1 litigiul să fie pierdut şi să fie

necesară plata unor despăgubiri societăţii Beta, estimate la 1.000 lei. În luna noiembrie N+1,

Alfa primeşte rezoluţia definitivă din partea instanţei şi care o obligă la plata sumei de 1.100

lei. Cum afectează aceste evenimente situaţiile financiare ale societăţii Alfa?

La 31.12.N se constată existenţa unei obligaţii prezente de natură contractuală ce are la

bază un eveniment trecut (acţiunea în instanţă introdusă de Beta ca urmare a încălcării de

către Alfa a clauzei contractuale). Dacă avem în vedere opinia consultanţilor juridici atunci

este foarte probabil ca pentru decontarea acestei obligaţii care va avea scadenţa în anul N+1 să

17

aibă loc o ieşire de trezorerie de 1.000 lei. În concluzie, efectele în situaţiile financiare ale

societăţii N la 31.12.N sunt:

-recunoaşterea în bilanţ a unei datorii estimată la 1.000 lei;

-recunoaşterea în contul de profit şi pierdere a unei cheltuieli de 1.000 lei.

Bilanţ la 31.12.N

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

……………… …………….

Datorii:

Provizion pentru litigiu

……………

Capitaluri proprii:

……………

Rezultat

1.000

(1.000)

Total X Total X

Cont de profit şi pierdere N

Cheltuieli Suma Venituri Suma

Cheltuieli cu

provizioanele pentru

riscuri şi cheltuieli

.................

1.000

……….

………… 0

Rezultat (pierdere) 1.000

Altfel spus, apariţia în bilanţ a datoriei de 1.000 lei are ca efect diminuarea averii

proprietarilor întreprinderii datorită faptului că în viitor (în anul N+1) vor avea loc ieşiri de

lichidităţi către altcineva decât către proprietari. Rezultatul exerciţiului N este negativ

deoarece au fost neglijate toate celelalte tranzacţii şi evenimente care au avut loc în exerciţiul

N.

În luna noiembrie N+1, decizia instanţei atestă obligaţia întreprinderii de a achita suma

de 1.100 lei. Prin urmare, în contabilitatea exerciţiului N+1 se va recunoaşte datoria efectivă

de plată de 1.100 lei în contrapartidă cu o cheltuială a anului N+1. Din moment ce a fost

reflectată datoria efectivă, nu mai are sens menţinerea în bilanţ şi a datoriei estimate la

31.12.N, de 1.000 lei. Nu putem încărca în bilanţul anului N de două ori aceeaşi datorie.

Deci, imaginea în bilanţul anului N+1 va fi următoarea:

Bilanţ la 31.12.N+1

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

…………….. ……………….

Datorii:

18

Despăgubiri de plată

.....................

Capitaluri proprii:

.....................

Rezultat

1.100

………..

………..

(100)

Total X Total X

În bilanţul N+1 va fi reflectată datoria efectivă de 1.100 lei ceea ce va avea ca efect sărăcirea

proprietarilor şi recunoaşterea unei cheltuieli de 1.100 lei. În acelaşi timp, va fi ştearsă datoria

estimată de 1.000 lei ceea ce va antrena recunoaşterea în contul de profit şi pierdere a unui

venit de 1.000 lei.

Cont de profit şi pierdere N +1

Cheltuieli Suma Venituri Suma

Cheltuieli cu

despăgubirile

.................

1.100 Venituri din provizioane

pentru riscuri şi

cheltuieli

...............

1.000

…………

Rezultat (pierdere) 100

8.Veniturile în avans sunt, în cele mai multe dintre cazuri, asimilate datoriilor în analizele

financiare.

Veniturile în avans sunt încasări înregistrate în cursul perioadei curente dar care se

referă la perioadele următoare. Încasările în contul exerciţiului financiar următor sunt datorii

curente iar cele aferente unei perioade mai mare de 1 an sunt datorii necurente.

Sunt asimilate veniturilor în avans şi subvenţiile pentru investiţii (dacă întreprinderea

optează pentru tratamentul de referinţă prevăzut de norma IAS 20 Subvenţii). Subvenţiile

pentru investiţii sunt fonduri primite de la stat pentru finanţarea achiziţiei sau producţiei

proprii de imobilizări corporale.

Subvenţiile pentru investiţii sunt structuri a căror prezenţă în bilanţ este controversată.

Ele sunt asimilate datoriilor mai degrabă pentru că nu sunt capitaluri proprii decât pentru că ar

respecta pe deplin criteriile de recunoaştere ca datorie.

Subvenţiile pentru investiţii nu sunt capitaluri proprii deoarece nu provin de la

proprietarii întreprinderii şi nici nu sunt forme de rezultat utilizate în vederea autofinanţării.

Ele provin din afara întreprinderii. Primirea lor nu crează o obligaţie ce trebuie decontată în

viitor. Cel mai adesea aceste subvenţii sunt nerambursabile deşi ar putea exista şi situaţii în

care întreprinderea să fie obligată le ramburseze. Rambursarea se face în cazul în care

întreprinderea nu a respectat condiţiile impuse pentru acordarea ei. Cand statul decide să

acorde subvenţia este foarte probabil că aceste condiţii vor fi respectate şi deci este foarte

probabil că nu va exista nici o decontare viitoare.

19

Exemplu

Să presupunem că întreprinderea noastră primeşte o subvenţie pentru achiziţia unui

echipament tehnologic, la 1.01.N, în sumă de 400 lei. Costul utilajului este de 600 de lei,

întreprinderea suportând 200 de lei. Durata de amortizare a utilajului este de 5 ani iar metoda

utilizată este cea liniară.

Practic, întreprinderea primeşte o subvenţie de 400 de lei pentru a acoperi cheltuielile

generate de utilizarea activului care vor fi de 600 de lei. Din utilizarea lui, utilajul va genera în

anul N o cheltuială cu amortizarea de 600 lei: 5 ani = 120 lei. Cheltuielile cu amortizarea

aferente exerciţiilor următoarea vor fi de 600 lei – 120 lei = 480 lei. Din subvenţia pentru

investiţii de 400 lei o parte va fi venit al anului N (400 lei: 5 ani = 80 lei) iar restul (400 lei-80

lei = 320 lei) vor fi venituri ale anilor următori. În concluzie partea din subvenţia încasată

aferentă cheltuielilor viitoare generate de activ va fi recunoscută ca venit în avans.

Dacă subvenţia pentru investiţii va fi virată la venituri într-o perioadă mai mică de 1

an, va fi considerată datorie curentă. Partea din subvenţie care va fi reluată la venituri într-o

perioadă mai mare de 1 an va fi considerată datorie necurentă.

Unele întreprinderi preferă să deducă în bilanţ subvenţiile pentru investiţii din

valoarea activelor pentru care acestea s-au primit pentru a nu mări artificial gradul de

îndatorare.

Detalii privind capitalurile proprii

1.Capitalul social

Capitalul social este un indicator care arată că o parte din activele întreprinderii

(bunuri şi sume de bani) au fost puse la dispoziţia acesteia de către proprietari. În funcţie de

forma juridică a întreprinderii, capitalul social se divide în acţiuni (la societăţile pe acţiuni şi

societăţile în comandită pe acţiuni) sau în părţi sociale (la societăţile în nume colectiv,

societăţile în comandită simplă şi societăţile cu răspundere limitată). Capitalul social se

evaluează la valoarea nominală a titlurilor.

Uneori, necesităţile de informare solicită prezentarea separată a capitalului social

subscris şi nevărsat şi respectiv a capitalului social subscris şi vărsat.

Pe parcursul vieţii întreprinderii capitalul social poate fi modificat prin operaţii de

majorare sau de diminuare.

Creşterea capitalului social se poate realiza prin:

-noi aporturi (în numerar şi/sau în natură);

-operaţii interne (încorporarea altor structuri de capital propriu cum ar fi rezervele,

primele legate de capital, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului);

-conversia unor datorii în capital social (conversia obligaţiunilor în acţiuni, etc.).

Diminuarea capitalului social se poate realiza prin:

-retragerea unor asociaţi;

-acoperirea unor pierderi dacă au fost epuizate celelalte surse.

2.Prime legate de capital

20

Primele legate de capital sunt generate cu ocazia operaţiilor de majorare a capitalului

social. Ele pot fi:

a)prime de emisiune – acestea rezultă din majorarea capitalului social prin aport în

numerar în situaţia în care preţul de emisiune al titlurilor este superior valorii nominale a

acestora;

Exemplu Societatea ALFA decide majorarea capitalului social prin aport în numerar. În acest

scop se emit 100 acţiuni care se vând la un preţ de emisiune de 12 lei. Valoarea nominală a

unei acţiuni este 10 lei. Să presupunem că acţiunile sunt achitate în contul de la bancă.

Incidenţa în bilanţ a acestei tranzacţii este următoarea:

Bilanţ

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Conturi la bănci

(100x12=1.200)

1.200 Datorii:

Capitaluri proprii:

Capital social

(100x10=1.000)

Prima de emisiune

(100x12-100x10)

1.000

200

Total 1.200 Total 1.200

Primele de emisiune reprezintă echivalentul sumei încasate peste valoarea nominală a

acţiunilor emise. Acest surplus nu este recunoscut ca venit în contul de profit şi pierdere

deoarece provine de la proprietarii întreprinderii.

b)prime de aport – acestea apar ca urmare a creşterii capitalului social prin aport în

natură, în situaţia în care valoarea de aport este superioară valorii nominale a titlurilor emise

în contrapartidă;

Exemplu Societatea ALFA primeşte de la un asociat un mijloc de transport cu titlu de aport la

capital. Valoarea stabilită de expertul în evaluare este de 1.217 lei. Valoarea nominală a unei

acţiuni este de 10 lei. Se decide atribuirea a 121 de acţiuni pentru remunerarea acestui aport.

Incidenţa în bilanţ va fi următoarea:

Bilanţ

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Mijloc de transport 1.217 Datorii:

Capitaluri proprii:

Capital social

(121x10=1.210)

1.210

21

Prima de aport

(1.217-1.210)

7

Total 1.217 Total 1.217

c)prime de fuziune – acestea apar cu ocazia operaţiilor de fuziune a două întreprinderi;

d)prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni – acestea apar atunci când valoarea

obligaţiunilor convertite depăşeşte valoarea nominală a acţiunilor emise în contrapartidă.

Primele legate de capital pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru

constituirea de rezerve iar în cazul lichidării întreprinderii pot fi distribuite proprietarilor.

3.Rezerve

Acestea pot fi:

a)rezerve din reevaluare

Rezervele din reevaluare rezultă din reevaluarea imobilizărilor corporale la valoarea

justă.

Exemplu Societatea ALFA a achiziţionat la începutul exerciţiului N un utilaj la costul de 1.000

lei. Se estimează o durată de utilizare a acestuia de 5 ani şi se optează pentru amortizarea

liniară. La sfârşitul exerciţiului N valoarea justă a utilajului este de 1.200 lei. Deoarece

aceasta este semnificativ mai mare decât valoarea contabilă, managerii decid reevaluarea

utilajului la valoarea justă. Să vedem care este incidenţa reevaluării în bilanţul de la 31.12.N.

a)la data achiziţiei utilajului (începutul exerciţiului N) incidenţa în bilanţ este

următoarea:

Bilanţ

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Utilaj 1.000 Datorii:

Furnizori de imobilizări

1.000

Total 1.000 Total 1.000

b)la sfârşitul exerciţiului N situaţia în bilanţ este următoarea:

Bilanţ

Active Suma Datorii + Capitaluri

proprii

Suma

Utilaj 1.200 Datorii:

Furnizori de imobilizări

Capitaluri proprii :

Rezervă din reevaluare

Rezultatul exerciţiului

1.000

400

(200)

Total 1.200 Total 1.200

22

Managerii au achiziţionat utilajul cu 1.000 lei deoarece au estimat că vor putea obţine

cel puţin 1.000 lei din utilizarea acestuia. Ca urmare a utilizării, din avantajele de 1.000 lei

sperate iniţial s-au consumat 200 lei (amortizarea aferentă exerciţiului N =200 = 1.000/5 ) şi

au mai rămas de recuperat 800 lei. Consumul a generat o cheltuială ce a avut ca efect

diminuarea rezultatului exerciţiului cu 200 lei. Dacă managerii ar vinde utilajul la sfârşitul

anului (la data bilanţului) ar putea încasa 1.200 lei (valoarea justă). Cu alte cuvinte, la sfârşitul

anului valoarea sperată a avantajelor economice viitoare este cu 400 lei mai mare. Acest plus

de valoare trebuie să fie inclus în averea proprietarilor (în masa capitalurilor proprii). El nu se

recunoaşte drept venit în contul de profit şi pierdere deoarece nu este un câştig realizat

(întreprinderea nu a vândut şi nici nu are intenţia să vândă utilajul). Dacă plusul de 400 lei ar

fi recunoscut ca venit el ar majora profitul iar întreprinderea va trebui să plătească dividende

şi impozitele pe profit şi dividende pentru el. Ori dacă întreprinderea nu a vândut utilajul,

acest plus de valoare nu trebuie inclus în rezultatul distribuibil. El se recunoaşte ca rezervă din

reevaluare şi nu se distribuie atâta vreme cât activul care l-a generat nu s-a realizat (nu s-a

transformat în lichidităţi băneşti).

b)rezerva legală

Aceasta se constituie ca o obligaţie legală (în baza legii societăţilor comerciale) din

profitul brut şi este destinată acoperirii unor pierderi ce ar putea să survină în exerciţiile

următoare.

c)rezerve statutare sau contractuale – acestea se constituie din profitul net şi sunt

destinate autofinanţării întreprinderii;

Asociaţii pot să consimtă ca o parte din profitul net să nu se distribuie la dividende ci

să fie utilizat pentru autofinanţare, astfel încât managerii să nu fie nevoiţi să se îndatoreze

peste măsură. Dacă acţionarii fac presiuni pentru distribuirea de dividende în prezent aceasta

ar putea avea ca efect diminuarea dividendelor viitoare. În lipsa autofinanţării managerii vor

merge la bănci (spre exemplu) pentru a căuta finanţare iar această decizie va avea un cost

numit dobândă ce va diminua dividendele viitoare.

d)câştiguri/pierderi din vânzarea sau anularea instrumentelor de acţiuni proprii

– acestea afectează capitalurile proprii cu semnul + dacă sunt câştiguri şi cu semnul – dacă

sunt pierderi.

e)alte rezerve – acestea se pot constitui din profitul net dar şi din alte surse proprii

(prime legate de capital, rezultat reportat).

f)acţiunile proprii – valoarea acestora se deduce din rezerve deoarece întreprinderea

nu se poate deţine pe ea însăşi (capitalurile proprii trebuie să reflecte averea deţinătorilor de

acţiuni aflate în circulaţie).

4.Rezultatul reportat este reprezentat de profitul nedistribuit din anii anteriori sau pierderea

anilor anteriori care nu a fost acoperită. Acesta este afectat şi de efectele corecţiilor de erori

semnificative precum şi ale erorilor nesemnificative dacă sunt aferente exerciţiilor anterioare.

5.Rezultatul exerciţiului reprezintă rezultatul perioadei pentru care se întocmesc situaţiile

financiare şi se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei.