5

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE

MALEFICUL FEMININ

ÎN BASMUL POPULAR

ROMÂNESC

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

Autor:

NADIA-GABRIELA MIREA

(COLUMB)

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR:

ANTOANETA OLTEANU

București

Septembrie 2012

6

În această lucrare s-a urmărit evoluția maleficului feminin în basmele românești atât

printr-o suită de considerații teoretice cât și printr-o insistentă analiză pe text a unui corpus

reprezentativ pentru fiecare din cele patru tipologii ilustrate. În paginile ce urmează, vom

arăta care a fost cursul lucrării în ceea ce privește criteriile de selecție care au generat-o (în

capitolul dedicat perspectivelor interpretative), câteva considerații asupra tradiției, vom

menționa apoi o suită de observații ce vor focaliza unul dintre cei doi termeni ai binomului

malefic și feminitate, vom arăta că perspectivele analitice asupra basmelor sunt limitate din

cauza informațiilor sumare despre cei aflați în circuitul performării și vom menționa în cursul

acestui demers câteva dintre basmele utilizate.

I. Perspective interpretative

O problemă importantă a abordării unei lucrări ce pleacă de la binomul malefic –

feminitate în basm este selectarea criteriului ori amestecului potrivit de criterii cu caracter

pertinent. În acest sens, am dezvoltat mai multe tipuri posibile și acestea ne-au făcut să

vedem cum anume putea fi construită o lucrare care să evite pierderea în generalitate, într-o

privire prea apropiată, care să nu fie nici dicționar, dar nici eseu cu baza într-un singur basm.

Cum vom vedea din criteriile propuse, trebuia selectat acela care permite atât o străbatere a

ofertei de basme, deși nu în chip exhaustiv, cât și dese popasuri teoretice care fie pornesc din

demersul analitic, fie ajută la continuarea lui. În continuare, voi arăta modul cum am rotit

setul de criterii pentru a folosi acele elemente adjuvante necesare:

1. Schema narativă – a dus la distincția judicios realizată de I. I. Popa1 care a

observat faptul că un informator de calitate depășește această schemă minimală fără

probleme, ba chiar ajunge s-o reinventeze, unul mediocru, abia reușește să se mențină în

această schemă, dar cu numeroase scăderi valorice, în sfârșit, un povestitor ocazional, o va

1 I. I. Popa, 1968, Despre relația narator – narațiune –ascultător în basmul contemporan, în Folclor literar, I,

redactat de Eugen Todoran, Gabriel Manolescu, Ed. Tipografia Universității Timișoara, Timișoara, p.

74 și pp. 78-88

7

ignora aproape constant pentru că nici măcar nu a ajuns la înțelegerea necesității existenței

sale.

2. Arta interpretativă. Ne-a făcut să observăm implicarea naratorului în diferite

grade, de la o interpretare ce însuflețește personajele cu adaosuri paremiologice sau regionale

până la expunerea seacă, telegrafică, a unor evenimente fantaste.

Am constatat, de asemenea, prezența anumitor pasaje plate care sunt de rigoare în

orice basm ori țin de zona de trecere narativă între două momente tensionale intense. Mai

mult, accentele cad cu fiecare performare în altă parte, chiar dacă parcursul schemei are

aceeași regularitate (cel mult, o eventuală ușoară inversiune a unor episoade). Astfel, uneori o

anume scenă este condensată la o frază pripită sau poate fi descrisă în numeroase mișcări

narative.

3. Tematism. Titlul acestei lucrări – feminitatea malefică - poate servi drept reper

pentru o suită de alte ordonări ale basmelor în funcție de următorul criteriu:

i. Criteriul opozitiv – putea genera o clasificare á revers în care urma să

prevaleze, de pildă, feminitatea pozitivă (benefică) sau doar maleficul masculin în arealul

imaginativ generat de basme. Merită menționat faptul că despre masculinul benefic există

asemenea încercări de așezare tematică, dar sub altă titulatură, anume figura eroului în basme.

ii. Criteriul asociaționist – ne putea duce la identificarea unor acțiuni similare

ale maleficului masculin și feminin – unde fie se anulează efectul discriminatoriu de gen, fie

se arată că există forme de malefic compensatoriu pentru fiecare dintre genuri.

iii. Criteriul sintetic – putea genera o conturare a figurii femeii în narațiunea

populară – o temă mai complexă care ar fi presupus o străbatere a culegerilor de povești,

povestiri, snoave, basme. Se puteau întrevedea aici și alte etape ascensionale superioare în

care figura femeii să fie urmărită în toposul popular în genere sau măcar să se facă o reunire

de portrete ale feminității între genul liric și genul epic cu coloratură populară.

iv. Criteriul restrictiv – a fost până la urmă selectat deoarece propune o

viziune cu o mai redusă generozitate conceptuală. Astfel, prin maleficul feminin a fost

subînțeleasă alegerea a doar patru tipologii posibile feminine: Maștera, Ielele, Muma-Pădurii,

Zmeoaica.

Am observat că tot în zona acestui tip de criteriu ne menținem și dacă luăm ca model

o formulă asociaționistă în care să punem în oglindă două tipologii feminine. Astfel am putea

surprinde tipul vrăjitoarei și a rolurilor sale posibile în basm unde accentul s-ar pune pe

8

aspectele similare din identități diferite (e.g. Zmeoaica vrăjitoare, Maștera vrăjitoare, slujnica

ori Muma-pădurii cu posibilități magice, ș.a.). O putem surprinde, tot în formula

asociaționistă pe Zgripsoroaica evoluând între Zmeoaică și animal fantastic, de tipul

Ghionoaiei sau al unui balaur feminin.

4. Alte propuneri de clasificare a basmelor. Există, alături de metoda analitică ori

cea sintetică, și posibilitatea de a prelua o anume teorie deja formată căreia să i se caute

exemplificări potrivite.

i. Teoria funcțiilor narative – (ilustrată pertinent în lucrarea lui Carmen

Iordache1 care a plecat de la cele 31 de funcții ale lui V.I. Propp) - ne-a dus la observația că

nu se întâlnesc toate acele funcții într-un singur basm și nici nu au aceeași importanță în

economia narațiunii de la o interpretare ori de la o variantă la alta.

ii. Teoria antropologică – trimite la aspectele primitive care se conservă în

comportamentul feminin sau al societății în raport cu feminismul. Ne gândim la tipul femeii-

trofeu oferită uneori ca supliment funciar (pe lângă o jumătate din împărăție, cum vedem în

atâtea basme). Sau la figura vrăjitorului în variantă feminină, înzestrat cu o putere

considerabilă și adesea cu calitatea de lider. Putem vedea regresia în starea de primitivism

datorată vârstei, răutății, unor pofte necuvenite culinare (e.g. Muma-Pădurii care își caută

victime umane pentru hrană).

iii. Teoria onirică - susținută de B.P. Hașdeu – ne-a dus la considerația că

Ielele ori Muma-Pădurii ca ființe nocturne pot fi văzute și ca făpturi ale unui coșmar cu efecte

negative ulterioare, mai mult sau mai puțin perceptibile. Tot ceea ce ține de un alt tărâm ne

duce cu gândul la un vis verosimil, în care realitatea e construită cromatic și geografic diferit,

în care fabulosul și mixarea de calități ori proprietăți aparținând unor specii distincte în lumea

albă funcționează în chip natural. Toate femeile au posibilitatea metamorfozei (cum am văzut

la zmeoaice), iar odată ajunse bătrâne pot deveni din persoane fenomene (acea pară de foc

urmăritoare) , pot accesa tărâmul uman (mai ales în chip de Vâlve, de Marțolea, de

Joimărițe), pot speria sau agresa persoanele aflate în locuri impure noaptea (Ielele,

Strigoaicele). Mai mult, uneori și viața din lumea reală poate fi percepută ca o formă de

coșmar: traiul împreună cu maștera, în acest sens, nu este unul care să facă victima sau

1 Carmen Iordache, 2011, Transformări ale basmului fantastic românesc din zilele noastre, teză de doctorat,

Universitatea din București, Facultatea de Litere, București

9

victimele ei să se trezească într-o nouă zi cu inima ușoară. E un coșmar prelungit curmat abia

de visul roz al unei căsătorii fericite.

iv. Teoria ritualistă. Putem urmări femeia implicată în rituri din cele mai

diferite și, eventual, să vedem ce pedepse i se aplică în cazul nerespectării anumitor

prescripții. Aici vom întâlni ca personificări feminine executive o întreagă pleiadă de ființe

negative: Ielele care înnebunesc pe fetele ce beau noaptea din fântânile impure, Marțolea care

este atentă dacă vreo femeie toarce în ziua ei, Rusaliile care nu suportă să se lucreze în ziua

lor de peste an, Muma-Pădurii care viclenește pe lângă gospodărie așteptând o eventuală

greșeală a victimei sale ori căutând cea mai mică fisură în ordinea vaselor casei (obiecte ce

i-ar facilita accesul înăuntru).

v. Teoria poetică –ne-a dus la constatarea existenței unor pasaje cu

ornamentică bogată, cu o coloratură stilistică remarcabilă. S-a constatat că uneori (la Simion

Florea Marian) formulele basmului pot ajunge să fie considerate poeme miniaturale. Mai

mult, putem vorbi de o epopee în proză atunci când avem un basm constituit din multe

episoade în care destinul său are o traiectorie ondulatorie. De altfel, basmul poate căpăta

frumusețile suplimentare adăugate de un scriitor cult, și aici se cuvine menționat înainte de

toate M. Eminescu al cărui ”Făt-frumos din lacrimă” poate fi văzut ca o alegorie cu incursiuni

în fabulos a iubirii: Muma-Pădurii care bea din butea cu putere sau iubita lui Făt-frumos care

l-a așteptat până i-au secat ochii de la atâtea lacrimi sunt imagini poetice de neuitat. Mai mult,

uneori basmele au stat la baza și a unor creații culte din alte genuri literare. Cum am putea

uita de frumoasa Cătălina ce a dat iubirea unui luceafăr pe pasiunea pasageră a unui

pământean, poem inspirat din basmul ”Fata în grădina de aur”, propunându-se în fond două

forme diferite de abordare a iubirii, sacrificiul pe de-o parte, insistența și atacul șăgalnic pe de

alta.

vi. Perspectiva religioasă. Putem decela în basme anume urme religioase, fapt

care i-au făcut pe cercetătorii tipologi: A. Aarne, S. Thompson, H. J. Uther să și clasifice o

serie de narațiune exclusiv ca basme religioase. Totuși, există și în alte tipuri de basme

întâlniri de o formă sau alta cu sacrul. Uneori eroul poate accesa tărâmul de dincolo numai cu

ajutorul Divinității. Alteori capătă puteri fantastice dintr-o astfel de sursă, prin simpla

rugăciune. Uneori i se restabilește condiția fizică (într-un basm1, o eroină prin rugăciune

1 în basmul ”Fata cu mâinile tăiate” de I. Oprișan

10

primește de la Maica Domnului mâinile înapoi) sau, într-un caz rar, la sfârșitul altui basm1

Dumnezeu acceptă ca mama bună a unei fete prigonite de mașteră să reînvie.

Chiar tărâmul de dincolo poate fi considerat o alegorie fie a celor două tărâmuri

propuse de ortodoxie, raiul și iadul, fie a celui preliminar creionat suplimentar de catolicism,

respectiv, a purgatoriului. Sunt apoi zonele sacre în care oamenii se pot feri de ființele

malefice. Ne amintim că există credința ca să nu doarmă călușarii noaptea altundeva în afara

spațiului bisericii întrucât riscau să devină victimele Ielelor. Există apoi anumite spații sacre

restrânse la un loc, de obicei gospodăria sau, mai generos, spațiul comunitar. Există apoi

timpuri consacrate și timpuri prielnice lucrului. Concepția asupra spațiului și timpului sacru a

generat o mulțime de interdicții sau de ritualuri pe care omul trebuie să le îndeplinească fără

abatere.

Observăm, de asemenea, amestecul între credința creștină și credințele primitive,

ființele malefice fiind toate cu o alură păgână sau (pentru bătrânele devenite rele) cu una

eretică. Tot de anumite credințe animiste țin formulele apotropaice prin care sătenii căutau să

se apere de atacul necurmat al făpturilor nocturne de spaimă. Nu cu mult timp în urmă se mai

păstra încă obiceiul, cel puțin în anumite locuri, la stână bunăoară, să se spună în fiecare seară

un basm considerându-se că o astfel de acțiune ar fi un mijloc preventiv eficace.

Prin urmare, metoda folosită în această lucrare nu a putut fi una singură, ci doar a avut

un caracter preponderent, în timp ce în anumite pasaje abordările sugerate anterior și-au făcut

simțite prezența. A fost urmărit fluxul narațiunii de basm și au fost oprite instantanee cu

grade semnificative diverse. Uneori de aici au rezultat reflecții asupra limbajului utilizat de

informatori, alteori au fost deschise porți spre universul artei interpretării, s-au identificat

părți fascinante de filozofie populară, urme mitologice, învățături folositoare. Apoi s-a

constatat că nu putem vorbi decât relativizând lucrurile despre prezența unui tipar din care

s-ar desprinde numeroase variante, întrucât nu putem stabili care dintre ele este cea mai veche

și care ar juca, de fapt rolul de variantă-tip. În cadrul basmelor, fiecare variantă forțează

tiparul în locuri neașteptate, este aidoma unei albii de fluviu care-și croiește porțiuni noi în

toate locurile care sunt permisibile evaziunilor fanteziei.

În această lucrare, s-a încercat păstrarea atât a tensiunii măcar unor dintre narațiuni cât

și a aspectului intrigant care a dus la generarea poveștii. Aspectele teoretice au fost așezate ca

o eflorescență suplimentară, nu ca bază care conține printre altele și ceva urme de basm. S-a

1 în basmul ”Vaca neagră” de D. Stăncescu

11

urmărit mai degrabă deschiderea basmului spre gândire decât modul cum teoria sufocă prin

puncții demonstrative frumusețea basmului.

vii. Metoda lexicografică. Pe de altă parte, s-a încercat evitarea construcției

unei priviri enciclopedice cu respirație amplă care era încă necesară în cursul secolului XX

până spre sfârșitul său. Dar odată cu apariția lucrărilor cu caracter lexicografic ale Antoanetei

Olteanu, Ion Taloș, Ivan Evseev, iar mai nou odată cu substanțial dicționar din teza de

doctorat a lui Marin Neagu din 2010, o asemenea abordare nu ar fi dus decât la redundanță

ideatică. În ultimă instanță, dincolo de definițiile personajelor feminine malefice se ascunde

un adevărat univers și, odată cu fiecare nou basm în care le întâlnim, coloratura lor,

atmosfera, modul de a se înfățișa suferă o schimbare de fațetă.

II. Tradiția

Înseamnă, printre altele, un corpus oral de cunoștințe care caută să păstreze

eventual din cunoștințele noi dobândite doar tiparul de gândire dar, în același timp, o parte

însemnată din ea are o ținută labilă, experimentală, negociabilă. Prin tradiție, de obicei, se

înțelege acel domeniu în care se păstrează cele ce sunt ale trecutului, dar putem vorbi și de o

tradiție a celorlalte timpuri, una care se face sub ochii noștri (bunăoară, reducerea drastică a

condițiilor prielnice povestitului ori relocalizarea acestora în contexte moderne) și alta care

stă sub semnul unei deveniri probabile (de pildă - înlocuirea eroilor tradiționali ai basmului

românesc cu figurile eroice propuse de imaginarul limbii internaționale, anume limba

engleză).

Să remarcăm faptul că vechile tradiții au atras și dintr-o anume viziune antropologică

în care se considera că acestea erau alcătuite de către persoane considerate genuine, este

adevărat, lipsite de știința cărții, dar care colorau într-o manieră particulară timpul și spațiul,

un fel de ființe ale imanentului care explicau îndepărtatul și neînțelesul prin forme familiare.

Antoaneta Olteanu1 consemna, în acest sens, modul de înțelegere populară a existenței

tărâmului celălalt prin utilizarea subiacentă a conceptului de contiguitate în procedeele

magice.

1 Antoaneta Olteanu, 1998, Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Ed. Paideia, București, p. 169

12

În folclor constatăm, de altfel, că există aceleași dileme care dau substanță oricărei

filosofii a unui popor, chiar dacă răspunsurile sunt formulate adesea în chip naiv sau

metaforic: e.g. la întrebarea cum a apărut lumea - aflăm o credință populară ce considera că

Dumnezeu și-a luat ca făuritor-asociat un arici care, neștiind ce dimensiuni sunt potrivite, a

făcut pământul mai mare decât cerul, după cum consemnează într-o povestire Simion Florea

Marian1 .

Să remarcăm că pentru povestitorii profesioniști (din păcate, nu avem decât prea

puține cărți despre aceștia și aici merită o mențiune specială cartea lui Tony Brill2 despre

povestitoarea hațegană Sânziana Ilona), adesea unei dileme existențiale i se dădea ca răspuns

o poveste. Bunăoară aflăm că lumea cealaltă e populată de zmei mai mult sau mai puțin

fioroși ori agresivi, că frica nocturnă se poate amplifica dacă trecătorul are neșansa de a se

întâlni cu persoane malefice de genul Ielelor, Vâlvelor, Mumei-Pădurii ori Fetei-Pădurii, că

uneori răul există foarte aproape, în propria familie, generat de diferite rude (și, din păcate,

numai uneori acestea sunt vitrege), că adesea oamenii uită de orice rost al lor când sunt

năpădiți de viclenie, de gelozie, de ură.

S-a constatat că tradiția are, de obicei, un răspuns pentru aproape toate marile

probleme umane, numai că trebuie să menționăm faptul că membrii vechii comunități nu se

specializau într-un anume domeniu, dincolo de meseriile tradiționale cu caracter foarte

generos: fierar, agricultor, eventual soldat ori negustor. Integrați unui foarte riguros circuit

agricol sau de creștere a animalelor, nu erau interesați decât într-un mod secundar de alte

probleme ale universului, deși trebuiau să răspundă unei diversități copleșitoare de situații.

Cum nu mulți oameni stau să cerceteze asupra unei probleme care nu privește direct

comunitatea, de pildă cum apare ploaia, cum s-a făcut pământul, atunci un răspuns

meșteșugit, eventual însoțit de o narațiune dorită de comunitate va fi primită ca temeiul unei

noi cristalizări tradiționale. Mai mult, constatăm că oriunde căutăm în viața țăranului, vom

găsi la prima vedere, tradiții. Acestea îl ajută, în ultimă instanță să-și disciplineze viața, (să nu

și-o complice cu imensitatea de dileme exterioare preocupărilor sale de bază), îl feresc de

îndoială, de deznădejde, de revoltă, lucruri care vin, în schimb, inexorabil odată cu

contestarea tradiției și care ajung să scoată omul din matca sa prielnică de vecuire. Omul se

simte protejat printr-o suită de mituri și tradiții și acestea sunt în mare măsură generatoare ale

1 Simion Florea Marian, 1903, Insectele, București, p. 126 apud Tudor Pamfile, 2008, Mitologia poporului

român, vol. 1, ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan, Ed. Vestala, București, p. 23-24

2 Tony Brill, O povestitoare din Hațeg, în Studii de folclor și literatură, 1967, Ed. Pentru literatură, București

13

sentimentului de apartenență la comunitate. Contestarea lor – fie prin furnizarea unor tradiții

complementare (Haloween în loc de Dragobete ori de noaptea Sf. Andrei) , fie prin ipotezele

adesea neconfirmate dar autoritare ale științei - nu duce întotdeauna la un efect pozitiv, ci, în

anumite situații, pot duce la declinul ori dispariția elementelor unei anume civilizații. Omul

modern riscă să-și piardă, prin contestare, nu numai tradițiile – care pot fi uneori eronate -,

dar și poveștile asociate și care le dau farmecul și misterul indicibil. Desigur că nu ariciul este

coautorul creației lumii, dar asta explică, în chip estetic, care ar fi sursa atâtor necazuri, atâtor

înțepături cu diverse grade de suportabilitate din partea existenței. Uneori adevărul, fără

temei estetic, se dovedește lipsit de preț. Iar fantezia populară știe să-și asocieze fermecătoare

povești pentru a da viață făpturilor din zona posibilului.

De fapt, observăm că și în modernitate relația cu tradiția este ubicuă. Întâi se resimte o

tresărire contestatară a vreunui nou orizont tehnologic, apoi se constată că noua invenție este

folosită în aceleași scopuri ca și altele de dinaintea sa, că omul nu se schimbă fundamental (și

în acest sens, basmele sunt valoroase fiindcă nu au ca miză consemnarea unei anume

tehnologii, ci urmărirea raporturilor umane și a relației cu inexplicabilul și miracolul),

dimpotrivă o integrează în suita sa personală de tradiții, iar curând, la rândul ei, odată cu noile

generații, ajunge să fie considerată tradiție.

În altă ordine de idei, s-a constatat de mult timp că la baza oricăror tradiții poate fi

urmărit conflictul etern dintre bine și rău, fiecare forță ajutând la venirea ori menținerea în

existență ori, dimpotrivă, refuzând sau căutând să distrugă existența.

Problema existenței răului și-o pune fiecare om, din indiferent care societate. De ce

are o paletă atât de mare de acțiune și este comis cu atâta ușurință?

Răspunsul n-a fost niciodată ușor de dat, de fapt niciuna din frazele articulate astfel nu

a epuizat marea revoltă contra manifestării maleficului. Mai mult, aceste răspunsuri parțiale

au favorizat doar un anumit mod de a vedea lumea cu ajutorul uneia sau a câtorva discipline

asociate dintr-o categorie similară cu caracter mai înalt de generalitate. Fiindcă răul are o

configurație diferită în funcție de perspectiva abordată, de pildă în literatură față cu știința, în

istorie în raport cu politica, în sport pus față în față cu politica, în viziunea consumistă față de

cea individualistă.

Să remarcăm că tradiția, prin viziunea ei amplă, este un corpus de cunoștințe care

încearcă să epuizeze prin soluții preventive ori curative formele de manifestare ale răului,

prin descântece, prin interdicții (de limbaj, de acțiune, de pildă), prin algoritmi (cel mai

probabil de comportament ori de activitate lucrativă, ca să nu numim decât câteva).

14

Într-un fel, putem considera că avem de-a face cu tradiția când sentimentul îndoielii a

fost epurat și cu modernitatea când îndoiala a ajuns principiul director. Prin urmare, răul, în

viziunea tradițională conține întotdeauna și filonul îndoielii, al contestării modului de a fi al

lumii tradiționale și al ierarhiilor sale.

III. Maleficul feminin

Este un subiect care a necesitat, la rândul său, mai multe perspective de lucru.

1. Criteriul temporal asupra maleficului – a permis urmărirea acțiunii răului

de-a lungul vârstelor omului, dar și după moartea sa în câteva scene caracteristice din

basmele populare. Astfel, pentru răul prenatal au fost identificate situațiile când femeia nu

poate naște până ce nu-și va regăsi soțul plecat definitiv în lume, dar și situația inversă când

există voința de a veni pe lume a fătului, dar mama vitregă se opune în fel și chip. Au fost

stabilite de aici două tipuri de rău, unul remediabil, altul letal (în funcție de tabăra în care se

află personajul).

Odată cu nașterea, răul se poate manifesta fie printr-o ursire dezavantajoasă, fie

printr-o ființă preventivă care încearcă să-i ia pruncului puterile (vinele de la mâini și de la

picioare). Copilăria poate genera uneori o mulțime de rele datorate neascultării părinților,

exploatării naivității de către ființele răuvoitoare, maltratării fizice și psihice a mașterei.

În tinerețe se regăsesc numeroase forme de rău: întâlnirea tinerilor cu Ielele, a fetelor

nubile cu Zburătorul sau cu zmei ce le răpesc definitiv, maștera caută s-o mutileze pe tânăra

ei fiică vitregă, mult mai frumoasă.

Vârsta senectuții poate contura și personaje nărăvite în rău, de tipul Mumei-Pădurii, al

babei-maștere ori, în anumite situații, cu Zmeul ori Zmeoaica bătrână care complotează,

atacă, caută să ucidă, comit tot felul de acte nedrepte.

Există un rău de diferite nuanțe și odată cu venirea pragului morții. Uneori moartea

poate fi păcălită, prin anumite ierburi ori prin formulele stereotipe în care se menționează un

banchet încă neterminat și, poate de aceea, basmul va captiva totdeauna fiindcă ne propune o

anume utopie, respectiv imaginarea unei lumi care poate ajunge, la un moment dat, lipsită de

15

rău. Odată cu moartea este posibil ca femeile decedate să se transforme în moroaice,

strigoaice, iar dacă s-au petrecut de tinere pot ajunge Iele.

În cealaltă lume, zmeoaice, drăcoaice, între care se distinge Talpa Iadului,

zgripsoroaice își etalează cu plăcerea răutatea fie în lumea neagră, fie, când au ocazia, în

lumea oamenilor.

2. Criteriul spațial - a constatat prezența unor obiecte nefaste de tipul

ierburilor magice sau al mâncărurilor otrăvite1 sau spurcate cu carne de om

2. Între spațiile

rele au fost numite pădurea, livada – atunci când este masca uneia dintre zmeoaice, chiar

țarina cu condiția să fi fost desemnată drept proprietatea unei ființe rele. Acțiunile malefice

pot atrage asupra eroului blestemul, vraja care necesită mijloace preventive, ologirea (eroului

Țugulea de către Zmeoaică), uciderea de către frați, bunăoară, sau aruncarea soției frumoase

în fântână de către sora ei vitregă), furtul aștrilor ori al fetelor frumoase de împărat de către

zmei.

În fața acestui taifun de răutate, eroul sau eroina sunt nevoiți să apeleze mai totdeauna

la mijloace magice cu caracter protector sau percutant. Diferite animale vorbitoare (calul

fermecat, boul protector, fratele-cerb) sunt folosite drept consilieri, sunt amintite arme

magice, mijloace de locomoție foarte rapide (și care duc la gândul ori ca vântul), obiecte de

îmbrăcăminte insolite (încălțări de fier, veșminte de deghizare).

3. Posibile categorii ale răului - au fost stabilite de Marin Neagu3 într-o

remarcabilă lucrare dedicată acestui subiect în nouă categorii cărora le-am propus diferite

forme de reducție care au generat drept componente esențiale ale răului: împotrivirea,

diabolicul și nonsensul.

4. Problema răului în raport cu binele - Am constat că ambii termeni ai

opoziției nu au o manifestare continuă, nu sunt omniprezenți, sunt locuri unde pur și simplu

nu se manifestă sau au prea puțină putere. Există și spații în care răul și binele dovedesc forțe

relativ egale, de aceea binele trebuie să dovedească un plus de istețime pentru a învinge (cum

vedem din confruntările eroului cu zmeii, cu Muma-Pădurii, cu dracii neghiobi la minte).

1 În basmul ”Pipăruș Voinic” de Pamfil Bilțiu

2 În basmul ”Busuioc și Siminoc” de I. Oprișan

3 Marin Neagu, 2010, Imaginarul malefic în literatura populară română, teză de doctorat, Universitatea din

București, Facultatea de Litere, pp. 40-46

16

Mai mult, răul acționează începând chiar cu propria noastră personalitate, poate

destrăma personalitatea umană până la aplatizarea într-o singură trăsătură negativă generală.

De altfel, o personalitate negativă nu suportă corecția comunitară, vrea să fie deasupra

oricărei intervenții și observații constrângătoare. Vede în orice manifestare potrivnică o

declarație de război. Am observat însă că există și în cadrul răului momente de intermitență,

de ”îmbunare”, când ființele malefice pot accepta să devină adjuvanți pentru probele dificile

ale protagonistului.

5. Viziuni asupra răului. Au fost generate cu o altă coloratură de fiecare

personaj studiat. Astfel, pentru Mașteră prima lege identificată a fost incompatibilitatea sa cu

copiii vitregi. Ei sunt dușmanii săi de moarte, de aceea nu-i vede ca pe niște ființe inofensive,

ci îi consideră complotiști, rezervor de rele (observăm că răul are adesea tentația de a atribui

binelui acțiunile sale descalificante), personaje care întind curse și așteaptă o lovitură

decisivă. Joaca este văzută ca un gest agresiv, dezvoltarea armonioasă, în ciuda unui rele

îngrijiri, un act de sfidare, eventuala frumusețe a rivalei, ajunge o declarație de război. Este

aici viziunea receptării lucrurilor altfel de cum apar în realitate, o receptare pe dos în care se

selectează doar convenabilul.

Ura continuă este datorată unei poziționări strâmbe, antifrastice față de conturul

comunitar, de aceea personajele de tip mașteră vor căuta să reinventeze valorile în care

comunitatea crede doar pentru ca realitatea să se potrivească viziunii sale deformante.

Părintele să-și persecute copiii, să-i exploateze la sânge, să le refuze orice acces la educație,

la înfățișarea în comunitate, aspecte însă invalide pentru propria odraslă căruia, dimpotrivă, îi

oferă toate beneficiile educației, îngrijirii corecte, expunerii comunitare. Constatăm astfel că

există un rău care acționează îndelung, cu caracter progresiv, un rău cronic, dar cu pulsații tot

mai teribile (probele cu grade tot mai mari de dificultate ale copilului oropsit), dar și un rău

rapid, acut care acționează decisiv și care duce victima până în pragul morții (actele de

substituție de la curțile împărătești). A fost punctat și faptul că maștera își ține victima într-o

atmosferă de uzură până ce își limpezește obiectivele (lucru care se întâmplă fie datorită unei

suite de evenimente potrivnice, fie datorită naivității copilului care îi spune, fără să-și dea

seama, modul cum reușește să reziste, fie, pur și simplu, datorită unor acțiuni de spionaj

realizate prin intermediul fiicei bune a mașterei, înzestrată bunăoară cu un ochi în plus), până

ce îi devine clar modul cum își poate elimina fără pedeapsă adversarul său juvenil. Ori își

persuadează soțul s-o izgonească, ori o trimite în condiții climatice greu de suportat să-i

17

satisfacă vreun capriciu alimentar, ori o mutilează ajutându-se de tehnica înfometării ori a

însetării.

Răul cel mai mare la nivel psihic pentru copilul–victimă este generat de lupta continuă

dintre imaginea mamei bune absente și mama-uzurpatoare prezente care oferă doar semne

toxice și care induc nefericirea. Eficacitatea mașterei funcționează până ce, într-un chip

neașteptat, binele găsește o portiță de scăpare și îi va copleși tot șirul de minciuni.

Uneori recunoaștem în basme externalizat conflictul dintre soț și soție asupra copilului

vitreg. Cearta conjugală este convertită în persecuție maternă. Dacă fiecare din cuplu are câte

un copil, atunci pe lângă aspectele nedrepte ale mașterei, pot apărea și conflicte ideatice, de

viziune diferită asupra educației demne de urmat. Într-o altă narațiune1 am constatat că

existau două metode educative opuse, una în care se promova facerea și îngrijirea continuă a

lucrurilor, metoda activă și una în care se căuta folosirea lucrurilor în funcție de ce ofertă

exista în realitate și abandonarea lor atunci când dădeau semn că ar avea nevoie de îngrijire,

respectiv metoda pasivă. Este diferența dintre viziunea proiectivă și cea a lui hic et nunc. Una

pune accentul pe îndatoririle solicitate de comunitate, altele pe drepturile oferite de

comunitate. În termeni economici, este diferența dintre mentalitatea furnizorului și cea a

beneficiarului. Mașterei și fiicei sale li se cuvin lucrurile, fără explicații, numai prin faptul că

sunt și au grijă să repete acest lucru în chip apăsat și, evident, deformant.

Între credințele privind Ielele, două merită consemnate în chip special în

ceea ce privește originea lor. Astfel de ființe provin fie din lumea celor fără suflare, anume

dintre fetele necăsătorite, nelumite și care iau chipul Vântoaselor pentru a-și exprima ratările

existențiale. Fie provin din lumea celor vii, anume vecine care noaptea se transformă în Iele

și se pot astfel dezlănțui fără opreliști. Putem vorbi de Iele ale morții și Iele ale vieții, de ființe

extramundane, dar și de ființe comunitare, deși ambele se manifestă, mai ales, în spațiul

extracomunitar.

Cele două viziuni necesită unghiuri de înțelegere diferită. Pe de-o parte, Ielele ca

ființe moarte, nelumite, exprimă prin jocul lor acel rest de vitalitate necheltuită. În acea horă

este închipuită maternitatea ratată, lumina soarelui rătăcită pentru totdeauna, este cumva o

aspirație spre lumea albă pe care n-o pot accesa decât sub forma unei închipuite guri de

intrare. În schimb, Ielele provenite din ființele vii sunt mult mai înspăimântătoare fiindcă sunt

recrutate din rândul persoanelor cunoscute, cu figuri familiare. Persoane blânde în regim

diurn, devin noaptea ființe de spaimă și, în fapt, oscilează între vestale și bacante, între ordine

1 în basmul ”Dragu mamii și fata tatii” de I. G. Sbierea

18

și dezlănțuire. Hora lor închipuie cumva o gură de acces spre infern și le putem vedea ca

ființe care caută să-și sugrume excesul de vitalitate și să acceseze rolurile malefice ale

nocturnului, ca strige, vrăjitoare, femei demon. Oricum, Ielele aduc ca informații

suplimentare asupra viziunii răului starea de nemulțumire generată fie de o carență, fie de un

prisos de vitalitate.

Muma-Pădurii, remarca Tudor Pamfile1 are posibilitatea de a se insera în

visele femeii adulte și să-i inducă cele mai negre coșmaruri, smintind-o și perpelindu-i

sufletul. Cum pare să nu existe protecție în fața unui asemenea pericol interior, Muma-Pădurii

poate fi văzută ca numele unui complex interior negativ din zona spaimei. O astfel de

imaginare a Mumei-Pădurii explică astfel și comportamentul nepotrivit ulterior al femeii-

victimă care devine necredincioasă, adulteră, trădătoare. Trebuie să adăugăm că această

imagine a femeii cu interior de Muma-Pădurii am întâlnit-o în basme la mașteră, indiferent de

cât de frumoasă ori disimulantă era în realitate.

Uneori Muma-Pădurii are aspectul unei Moire, o ființă care și-a făcut un rost de

existență din propria damnare, dar care, zgândărită, poate dovedi puteri mari vrăjitorești..

Este, într-un fel, un model de luptă cu demonii interiori, anume în fața tentațiilor titanice a

căutat să-și instituie un circuit vital modest, cu necesitate izolat, tocmai pentru a păstra măcar

urme din valorile umanitare.

Zmeoaica propune tipul femeii perseverente care nu abandonează până ce

nu-și atinge scopul. Odată identificată ținta, va face orice să-și nimicească adversarul, de la

ordine de luptă la urmăriri senzaționale, incendiare. Oscilează între Medeea și Gorgona, este

mama furioasă fie că și-a pierdut familia, fie că a fost înșelată de propria fiică. Este învinsă

fiindcă nu știe în timp util să alterneze registrul pasiv cu cel activ de luptă, dar și datorită

faptului că eroul este mai totdeauna ajutat de obiectele dimensionale. Nu este posibilă o luptă

dreaptă a eroului cu Zmeoaica, avem de-a face doar cu o urmărire în care prin viclenie sau

accident urmăritoarea ajunge răpusă.

6. Anumite trăsături specifice ale maleficului. Maștera este lovită în special

de boala invidiei și a ciudei ce o aduce până la un prag nervos paroxistic, într-unul dintre

basme chiar înnebunește când constată eșecul complotului său. Ielele aduc coloratura

nebuniei coregrafice în câmpul maleficului. Totul la ele seduce, înfierbântă, îndeamnă la

mișcare, dar consecințele sunt teribile, de la orbire, nebunie până la moarte. Muma-Pădurii

1 Tudor Pamfile, 2008, Mitologia poporului român, vol. 2, p. 231

19

aduce cu sine toate spaimele imaginate de comunitate pentru starea de singurătate: murdărie,

neglijență, hrană ciudată sau dezgustătoare, trăirea printre jigănii, în condiții uneori de mare

sălbăticie (și ne gândim, în special, la acea Muma-Pădurii care doarme prin scorburi sau în

copaci). Este răul din umbra codrului, cea care poate pândi oricând odată cu înserarea din

întunericul amenințător vegetal.

Zmeoaica înseamnă o primejdie de moarte în fața căreia nu poate exista o replică

directă. Niciunul dintre eroi nu-i poate supraviețui fără vicleșug. Este un rău infailibil într-o

confruntare directă, având o putere mai mare decât a oricăruia dintre progeniturile sale și o

iscusință care întrece cu mult pe cea a oricărei fiice. Dar dezavantajul ei este că nu-și

alternează registrele de luptă la momentul oportun.

7. Forme de rău - fiecare dintre personajele studiate are anumite forme

specifice de a provoca răul. Maștera este, în această privință, un personaj ciudos, are

capacitatea de a-și transmite răutatea fiicei sale, face tot felul de declarații otrăvite sau

disimulate, evoluează între intrigă și despotism. De obicei, are succes inițial reușind să

izgonească ori să copleșească pe copilul dușmănit cu tot felul de treburi. Caută forme de rău

tot mai mari care merg până la izgonire și asasinat. Uneori este pedepsită cumplit, atunci când

joacă un rol principal în economia basmului, alteori primește pedeapsa prin intermediari (fie

prin fiica vitregă îndrăgostită nepotrivit de un zmeu răuvoitor cu fratele ei, fie printr-o

slujnică acționând în aceeași manieră ca a ei).

Ielele provoacă tot felul de rele oamenilor, îi schilodesc, îi ucid, le aduc

muțenia ori nebunia în chip direct sau mediat (de pildă, atunci când cineva se așează ori

atinge un loc unde au jucat astfel de ființe). Semnele cuiva atins de Iele sunt râsul isterizant,

mișcările convulsive inexplicabile, starea de transă, implicarea totală în fantezia interioară.

Muma-Pădurii răpește copii, fură zilele bune din destinul omului,

pedepsește pruncucigașele pe celălalt tărâm, amăgește tinere cu promisiuni de inițiere în arta

torsului. Are o experiență infailibilă în arta deghizării și se arată cu adevăratul chip numai

acolo unde e sigură că deja victima nu mai are scăpare, în locuința ei, atunci când vine cu o

victimă aburcată pe umăr sau când clatină fioros geamurile casei în căutarea unui loc de

intrare.

Zmeoaica este o ființă de final de motiv, cu calități ignifuge, oarecum este

asemănătoare unui incendiu care avansează cu o viteză amețitoare spre eroi și, în această

privință, un povestitor abil va face auditoriul să albească de groază odată cu apropierea ei de

20

cei urmăriți. Este întruchiparea răului care este cât pe-aici să reușească, este un rău care

ratează de puțin și care, în anumite basme, odată înfrânt aduce eroului admirația generală.

8. Aspecte curative ori preventive – Fapt cunoscut, nu se pot contracara toate

formele de acțiune ale răului, ci poate fi cel mult, o vreme, estompat sau izolat dincolo de

planul narativ. Odată cu nunta finală, vocea răului a fost dată pe off, emite în continuare, dar

pe alte frecvențe decât cele propuse de narațiunea tocmai încheiată. În ceea ce privește

atitudinea față de rău, după cum știm, există soluții preventive și soluții curative. Primele

necesită respectarea cu strictețe a anumitor ritualuri, necălcarea interdicțiilor de spațiu și de

timp, anumite strategii de apropiere de ființele demonice. Pentru Iele, de pildă, este necesară

o ascundere dibace încât acestea să nu-l poată dibui pe flăcăul îndrăzneț care vrea să capete

harul muzical sau pentru Muma-Pădurii este recomandată tratarea ei cu mult respect astfel

încât să fie îmbunată până la a fi convinsă să adopte masca unei alte bunici materne. Uneori,

chiar Moartea poate fi biruită, măcar iluzoriu, printr-o activitate stereotipă pozitivă cum

sugerează formulele de final ale basmului.

Soluțiile curative, în mod necesar mai multe, sunt datorate neputinței

oamenilor de a se feri de toate modalitățile de manifestare ale răului. Uneori ajută

descântecele ori anumite plante de leac: tătăneasa, usturoiul, florile de Sânziene. Alteori sunt

necesare anume expediții curative – de pildă, în scopul recuperării aștrilor necesari vieții

furați de către zmei. Răutatea mașterei este eliminată la sfârșit prin diferite metode: execuție

publică, tăierea capului, sfâșierea de către armăsari ce trag în patru părți diferite, arderea pe

rug. Răul este omniprezent în anumite momente ale basmului, dar lasă portițe de scăpare

neașteptate eroului care va profita de ele.

Pentru cel apucat de Iele se folosesc fie plante tămăduitoare, fie în zona muntenească

se apelează la jocul Călușarilor, doctori populari de odinioară ce amintesc de ritualurile de

mișcare ale vracilor tribali. Singura protecție eficace pentru cineva urmărit de Muma-Pădurii

este baricadarea în casă și ungerea tuturor vaselor cu usturoi pentru a nu și le face aliate și a o

ajuta să găsească o intrare. Nu este însă menționată nicio formă curativă pentru femeile care

suferă de complexul Mumei-Pădurii în afara unor binemeritate pedepse pentru răutățile lor.

Zmeoaica necesită atât atitudini preventive (spionarea planurilor ei) cât și protective:

folosirea unor mijloace indirecte de răspuns la provocările ei directe de luptă. Pentru

Zmeoaică, în această privință toți eroii acționează identic, cel mai bun leac este fuga însoțită,

21

eventual, fie de obiecte magice adjuvante, fie de un plan cu adăposturi neobservate de

urmăritoare. Iar leacul final este ori o ghiulea înroșită în foc, ori păcălirea ei de a muri

înecată. În confruntarea cu Zmeoaica, nu pot supraviețui ambii combatanți, unul trebuind cu

necesitate să dispară. Datorită lipsei de ingeniozitate oportună, acest lucru se întâmplă

personajului rău.

IV. Feminitatea malefică

1. Problema unității sau multiplicității în abordarea feminității. - Ne-a dus

la importanta distincție a Otiliei Cazimir1 care consemna faptul că nu avem, de fapt, de-a face

cu un singur tip de femeie, ci cu o multiplicitate și sugera, în acest sens, mai degrabă

adoptarea noțiunii de identitate de gen drept criteriu substitut. Ce este drept, asumarea unei

unități pentru această importantă categorie umană nu poate propune decât un set de trăsături

ce vor oscila între caracteristic și ipotetic. Putem regăsi, de aceea, un model feminin în basme

evoluând între exagerare (atunci când caută să-și impună frumusețea cu orice chip, cum

vedem în basmele împărătesei geloase pe frumusețea fiicei sale) și modestie (care duce eroina

la starea cea mai umilă, de servitoare, de cenușăreasă, de ființă izolată în gospodărie).

2. Feminism și misoginism în basme. - Deși întâlnim o formă de feminism

incipient și în basme, constatăm că obiectivele acestei mișcări nu sunt susținute în mod direct,

ci mai degrabă sunt asumate de fiecare eroină sau antieroină ce caută să și le obțină prin

mijloacele proprii sau prin adjuvanți. Mutațiile sociale apar pentru eroinele pozitive datorită

unor calități înnăscute precum bunătatea, frumusețea, delicatețea, mila, în timp ce pentru

eroinele negative datorită unor defecte exagerate din plin precum crima fără remușcări,

spionatul, asasinatul pruncilor și al lăuzei, exilul, minciuna. Avem în vedere, în special,

uzurpatoarea care reușește totuși să se mărită cu prințul ce-și alesese inițial cu mare grijă o

altă logodnică (cu ajutorul condurului fără seamăn), dar care dovedește neglijență în

aprecierile ulterioare asupra calității soției sale care, de fapt, fusese între timp substituită.

1 Otilia Dragomir, 2002, Limbaj, gen și putere, în Adina Brădeanu, Otilia Dragomir, Daniela Rovența-

Frumușani, Romina Surugiu, Femei, cuvinte și imagini, Perspective feministe, Ed. Polirom, Iași, pp.

133-134

22

De asemenea, condiția nefericită a femeii nu este văzută ca o neșansă la existența

normală a femeii în genere, ci este mai degrabă înțeleasă ca un concurs nefericit de

împrejurări la care este supusă o anume eroină o perioadă mai mare sau mai mică de timp.

Starea de decădere a eroinei va fi compensată în finalul basmului printr-o largă recunoaștere

comunitară, în timp ce persecutoarea – având cele mai mari avantaje încă de la început – și le

va pierde datorită perseverenței încăpățânate în rău. Să marcăm faptul că în conflictul dintre

mașteră și fata vitregă se poate recunoaște coloratura sentimentală negativă, respectiv invidia,

gelozia, îndârjirea, disprețul, ura opusă unei persoane care este nativ generoasă, plină de

iubire, perseverentă totuși, înțelegătoare și rapid ajutătoare pentru cei aflați în suferință.

Am arătat că atitudinea misogină poate fi de înțeles dacă am avea doar personajele

negative – de altfel, într-unul dintre basme1, împăratul, după pierderea fiicei sale, exilate fără

știința sa, își va respinge soția în chip hotărât. Totuși, la fel ca și în feminism nu se face pasul

de la respingerea unui anume individ până la respingerea genului, nu este marcată actul

generalizării. Din acest punct de vedere, avem un feminism individual, dar și un misoginism

cu o focalizare similară.

De altfel, țin să precizez că pentru misogin frumusețea, de pildă, nu are decât atribute

malefice. Orice dovadă de trăsătură pozitivă este citită în această cheie distorsionantă, ca o

mască îndărătul căreia pândește răul ca adevărata realitate. Este opinia unui totalitar care

pleacă de la opinia că acuzatul e dinainte vinovat. Nu poate exista dialog pentru că va citi

orice calitate à revers. Este adeptul credinței că femeia conspiră, ocultează, disimulează.

Gestul său e mereu deconspirator fulminant, radical, dar, de obicei, lovește în gol. Pentru

misogin lumea este alcătuită din maștere, zmeoaice, drăcoaice, Iele, slujitoare netrebnice și

vrăjitoare metamorfozate în tinere ispititoare. Problema se pune dacă se manifestă acest

misoginism într-un chip explicit în zona basmelor și răspunsul nostru nu poate fi decât

nuanțat. Da, există o asemenea viziune, dar nu extinsă la întreaga comunitate feminină, ci

punctual, pentru anumiți membri.

Să remarcăm că adesea acestor persoane malefice li se aduce o răsplată pe măsura

răutății lor. Uzurpatoarea va fi la rândul ei uzurpată, după ce acceptă ca bărbatul ei să-și

petreacă mai multe nopți cu o vânzătoare de lucruri scumpe. Ființa care face rău preventiv își

va pierde copiii tocmai din cauza comiterii acelui act nedrept. Tot de o anume viziune a

feminismului ține și interpretarea sentimentală a evenimentelor, în care nu mai contează lupta

dreaptă, ci lupta mediată, prin vicleșuguri, prin nedreptăți, prin intrigi. Feminism egoist și

1 în basmul ”Naramza cea frumoasă” de G. Dem Teodorescu

23

misoginism punctual, acțiune și reacțiune pe măsură, reacția preponderent sentimentală,

aceștia sunt polii de viziune între care evoluează personajul malefic feminin.

3. Un sine cu ascunzișuri malefice. - Uneori, așa cum observa și

M. Eminescu1 în poezia ”Venere și Madonă”, există în aceeași ființă o oscilație între răutate

și sfințenie, între credință și necredință. Ce părere să ne facem de orfana care împreună cu

fratele ei abia scapă cu viață din urgia Mașterei și care, ulterior, îndrăgostindu-se de un zmeu

răuvoitor, complotează să-și omoare această rudă atât de apropiată de propria ei suferință?!

Sau de Muma-Pădurii ce, în anumite contexte, în loc să rămână consecventă unei atitudini de

spaimă continue, să se arate mereu o ființă rapace ori vicleană, devine ghid și sfătuitor pentru

viitoarele probe grele ale eroului. Ielele care înnebunesc sau omoară trecătorii nocturni, dacă

sunt spionate în anumite condiții pot dărui harul cântecului neasemuit sau taina vindecării

oamenilor.

4. Expresivitatea feminină depinde de coloratura narativă. - Un anume

portret depinde foarte mult de imaginea naratorului, anume cu cine populează zona exterioară

spațiului familial protector, dar și de cursul acțiunii dacă eroul este în faza identificării unor

ajutoare sau urmează să întâmpine o piedică majoră în care-și va risca viața (cum se întâmplă,

de pildă, cu eroul care-și poate pierde capul dacă nu-i va păzi bine iepele babei).

Cum în această lucrare am căutat în special aspectele expresive ale celor patru

tipologii de personaje, am ajuns la constatarea că pentru ființele extracomunitare, dar

mundane, de la un moment dat identitatea lor poate deveni confuză (Ielele pot fi înțelese și ca

Rusalii, Muma-Pădurii și ca vâlvă, bunăoară), în schimb, pentru Mașteră și Zmeoaică

aspectele identitare dovedesc în chip vizibil o atracție centripetă, deși în contexte particulare,

uneori poate deveni Mașteră chiar mama bună, cât despre Zmeoaică poate fi și vrăjitoare,

farmazoană, drăcoaică, pajură. Observăm, că în ciuda bunăvoinței de a face distincții nete, în

fapt, lucrurile sunt privite mai generos, în inocente încălcări de graniță conceptuală și care

provoacă adesea confuzii. Dar acest lucru se întâmplă atunci când este luat în considerare un

1 Mihai Eminescu, 2000, Opera completă, resursă electronică, Editura Software Petar, Botoșani,

http://eminescu.petar.ro/opera_completa/index.html

24

corpus substanțial de basme, nu un basm anume, deoarece această specie poate exista – ca,

de altfel, orice narațiune – numai dacă este amplasat sub semnul verosimilității. Imaginile

aceluiași personaj intră în conflict numai dacă le asociem din basme diferite, pierzând în mod

evident din vedere anume motivații care dădeau o notă de fundamentare particulară într-o

performare singulară.

Acest caracter parțial ubicuu al personajului feminin generează însă o multiplicitate

augmentată la toate femeile societății tradiționale? În mod evident răspunsul nu poate fi decât

negativ, pentru că majoritatea femeilor dintr-un basm sunt amintite episodic sau în roluri

secundare, nu ies din rostul lor, merg repetitiv pe același algoritm local (de pildă,

uzurpatoarea care permite, lacomă de lucruri din aur, vânzătoarei să petreacă mai multe nopți

cu bărbatul ei).

Singura care-și modifică unul sau mai multe aspecte din viața sa este eroina

principală, fie ea negativă sau pozitivă. Nu feminitatea ca parte a umanității este vizată de

basm, ci anumite tipuri care, în zona maleficului cel puțin, sunt imediat asociate cu teama, cu

primejdia de moarte, cu metamorfoza de spaimă, cu decesul în forme violente, cu boala, cu

nebunia, cu mutilarea gravă. Uneori însă, din probabile necesități narative, personajul-clișeu

al unei anumite stări negative acționează în chip contradictoriu. Astfel de personaje malefice

pot fi îmbunate dacă le sunt satisfăcute anumite nazuri și li se acordă acel respect de sine

care, și acest lucru se arată cu claritate în basmele cu anomalii de la tipicul comportamental,

le lipsește din partea comunității. Ielele nu mai fură mințile unui tânăr, ci-l prefac într-un

viitor cântăreț „cu căutare”, Muma-Pădurii nu mai tinde să consume carne umană, ci devine

doar un reprezentant antropomorfizat al pădurii, chiar Zmeoaica acceptă, într-un basm, ca o

prințesă (autoexilată din împărăția unui frate cu dorințe păcătoase) să rămână ca fiica ei, dar

cu anumite restricții. Pare că doar Maștera este o ființă intolerabilă în întreaga ei paradigmă în

raport cu eroina pozitivă, dar și ea, în anumite basme, măcar încearcă o vreme să lege familia

în care a ajuns. Evident că în majoritatea narațiunilor își intră însă direct în rolul de ființă

răuvoitoare.

5. Înfățișare feminină. - Merită consemnate și câteva date despre portretul

acestor femei malefice. În basmele Mașterei aflată într-o dispută închipuită de frumusețe cu

fiica sa (vitregă sau nu), observăm că ființa ostilă ajunge, încă de la aflarea existenței unei

concurente, atinsă de negii invidiei. Aceștia se vor dezvolta în timp pustiitor transformând-o

dintr-o femeie deosebit de frumoasă în imaginea unei femei ucigașe, a unui monstru feminin.

25

Țin să remarc că în oferta de clișee asupra frumuseții pot fi deosebite două tipuri, în funcție

de viziunea activă sau pasivă asupra vieții: pe de-o parte, există credința că frumusețea

autentică nu poate apărea decât odată cu o hărnicie pe măsură, dar și cu o suită de calități

suplimentare: bunătate, gingășie, milostenie, ș.a., pe de alta, că frumusețea este posibilă,

dimpotrivă, numai pentru persoanele care nu fac nimic, care sunt protejate excesiv de

mămuca lor, acceptând, eventual, exploatarea nemeritată a surorilor lor. Astfel de antieroine

întrețin o frumusețe artificială, mascând adevărata înfățișare rea și diformă.

Ielele amăgesc tinerii prin tinerețe, veselie, expunere erotică, având aceeași

ofertă vestimentară ca în mediul rural, dar purtată cu neglijență, astfel încât să înfierbânte

până la nebunie privitorul. Au o frumusețe agonică, hora lor poate închipui și viziunea omului

amețit pentru care lumea a ajuns să-și piardă reperele și să se învârtească aleatoriu.

Muma-Pădurii, după cum îi spune și numele, este departe de a fi o ființă

atrăgătoare. Sperie și când umblă despuiată și când este înveșmântată doar în frunze și ierburi

și când are o rufărie dubioasă pe ea din cauza faptului că are anumite diformități trupești:

picioare de bou, ochi cât o sită, dinți cât lopețile. Este, de fapt, doar un monstru prădător cu o

aparență vagă de feminitate. Este însă o femeie bătrână normală atunci când, în rare situații,

se dovedește generoasă cu eroul de basm.

Zmeoaica nu primește de obicei un portret fizic, ci doar unul moral.

Totuși, se pare că nu este lipsită de anume calități frumoase, din moment ce, măcar într-unul

dintre basmele străbătute1 se va căsători cu eroul timp de nouă ani, ce este drept, în acest

răstimp căutând și un prilej de a-și ucide partenerul. Este o răzbunare în maniera Jimena care

îi cere Cidului, eroului ce-i ucisese tatăl, să o ia de soție drept penitență.

6. Roluri feminine. – Cum am văzut deja, numai în pozițiile principale de

evoluție eroina sau antieroină își poate modula comportamentul, uneori adoptând

comportamentul tradițional, alteori inovând ingenios sau catastrofal. Fata care îngrijește de

lighioanele Sf. Duminici se comportă ca și cum ar spăla niște copii mici. În grădina raiului, o

altă fată necăjită are ideea de a-l căuta pe Dumnezeu în cap de musafiri nepoftiți. Fata

concurentă, fata babei, refuză să respecte indicațiile precise pe care le-a primit, din cauza

dezinteresului și a lenei, opărește animalele sălbatice, respinge scârbită pe bătrânelul din acea

grădină mirifică, refuză să-l ajute pe ursul care-i cerea un ajutor minimal.

1 în basmul „Nicodim Viteazul” de I.C. Chițimia

26

Am recunoscut în cursul analizei basmelor diferite roluri sociale în care femeia poate

ajunge în anumite momente: femeia războinic, atunci când trebuie să substituie un urmaș

masculin inexistent; femeia înțelept, care dă răspunsuri corecte atunci când nimeni altcineva

din împărăție nu o poate face în raport cu întrebările dificile puse de un vecin puternic cu

caracter provocator; femeia politican, abilă, care realizează când trebuie să intervină pentru

a-și restabili situația pierdută prin uzurpare (cazul fetei orbite și abandonate în pădure care-și

recuperează ochii cu diplomație). Politica poate fi dusă și în scop egoist, maștera care caută

să se folosească de mijloacele puterii pentru a-și distruge rivala. Experiența poate duce și la

întunecarea minții, întâlnim cazul zmeoaicei care se mărită în loc să se răzbune, astfel încât

constatăm că mai rar caracterul ei belic năvalnic poate fi însoțit și de o eventuală strategie a

pașilor prudenți.

Sunt apoi stabilite anumite roluri sociale fixe: mama a doua va fi întotdeauna o mamă

de scoarță în basme; femeia singură tinde să devină Muma-Pădurii sau una dintre Iele; femeia

autoritară caută să instituie un matriarhat local. Femeia seducătoare este rolul obișnuit sub

care apar Ielele, bătrâna binevoitoare își joaca aparența ca Muma-Pădurii, Zmeoaica

evoluează între rolul de general tactician și jucător care nu mai are nimic de pierdut. Există și

roluri de detectiv, maștera care depistează sursa rezistenței fiicei sale vitrege, Zmeoaica

atunci când realizează cu rapiditate că fiii săi au fost omorâți. Putem identifica și altele, de

slujnică și prințesă, de prigonitoare și persecutat, de femeie sfântă și femeie blestemată în

singurătate.

În ultimă instanță, orice personaj feminin cu caracter de protagonist joacă mai multe

roluri. În devenirea basmului la un moment dat cerințele vechiului rol nu mai funcționează.

Femeia-protagonist trebuie să-și reevalueze calitățile sau defectele din propriul CV și să

încerce să se adapteze. Eroinele pozitive, de fapt, abia în nouă mișcare narativă se regăsesc în

firescul lor, în timp ce antieroinele ajung într-o situație neconvenabilă și, în majoritatea

cazurilor, letală.

V. Povestitori. Culegători de basm. Audiență

Colecțiile de basme străbătute ne-a făcut să ne întrebăm care dintre următoarele

componente este mai importantă, anume: basmul-tip, variantele sale, povestitorul, culegătorul

sau publicul. Fiecare poate să primească locul fruntaș din ierarhie, apoi prin contestare să fie

27

detronat. Astfel ar trebui să considerăm basmul-tip așa cum, de altfel, ne și propune catalogul

ATU. Numai că vom constata că în majoritatea variantelor nu este respectat basmul-tip decât

parțial, schematic, având extensii sau reducții care ne creează câteodată îndoieli mari dacă a

fost bine încadrat tipologic un anume basm. În ultimă instanță, basmul-tip își păstrează

importanță atât timp cât abia luăm cunoștință de subiect.

Ne fascinează apoi jocul deconcertant al variantelor, în care colaționarea sau

focalizarea motivelor se fac după reguli ce necesită o mai adâncă înțelegere: unele sunt

adevărate bijuterii, altele însăilări narative, unele sunt bine interpretate, altele doar repetări cu

numeroase căderi de memorie.

Încercăm să ne interesăm de povestitor, dar constatăm că întâlnim bariera

culegătorului. Până în secolul XX, acesta adesea nici nu era interesat de cine performa

basmul, important era să-l culeagă și să-l publice, eventual într-o formă îmbunătățită. Din

acest punct de vedere, constatăm că avem șanse destul de mici de a ajunge la sursa orală

întrucât cerințele tipografice, modul de receptare al culegătorului, tabelul său miniatural de

date asupra povestitorului și-au pus amprenta definitiv. Prin urmare, artistul popular are o

voce aproape izolată în concertul uriaș al culegătorilor care totuși trăiesc de pe urma lui. De

altfel, până azi, par să fie rarități culegerile de basme care să se inspire de la o singură sursă.

I s-ar putea studia acelui povestitor amplitudinea narativă, modul cum trece de la un basm la

altul schemele narative, formulele stereotipe, descrierile, cum importă și exportă motive, cum

face reducții și amplificări. În mod straniu, astfel de lucrări există, dar numai ca manuscrise

depozitate la prețiosul Institut de folclor. Dar pentru cel care nu are acces la aceste porți din

diferite motive (temporale, spațiale), șansele de a vedea conturul unui povestitor sunt destul

de mici. Trebuie să se rezume, de pildă, la cartea de bună-credință a lui Tony Brill despre o

povestitoare din Hațeg, dar și aceasta are niște limite ale epocii în care a fost scrisă. Nu sunt

consemnate toate creațiile pe care știa să le spună acea remarcabilă Sânziana Ilona, deși sunt

inventariate numărul lor.

Nu în ultimul rând, o poveste depinde și de publicul ei, de ce reacții generează, de ce-l

însuflețește sau îl distrage, de așteptări și satisfacții ulterioare. Este un public obișnuit

povestitorului și altul insolit. Cum ar putea culegătorul să cunoască formele de corespondență

adâncă între povestitor și ”ascultătorii” săi fideli? Dar ce înseamnă să interpretezi în fața unei

săli pline si cum poți spune aceeași poveste astfel încât narațiunea să fie întreruptă când și

când de ropote de aplauze.

28

Vom discuta în continuare doar ultimele trei componente ale actului narativ deoarece

sunt mai greu de găsit în lucrările de folclor, au caracter local și, cum am văzut din

experiența proprie, de obicei apar doar în urma unei comparări perseverente de variante.

1. Povestitorul – au fost ridicate o suită de probleme legate de interpretare

(problema discursului suplimentar, diferențele interpretative, intercalările și omisiunile,

atitudinea față de evenimentele narate, pasajele plate, pasajele de trecere, pasajele

ornamentale, formulele și raportarea față de final, atitudinea față de climaxul narativ care

solicită unul sau mai multe motive, gradul de emotivitate) ori de oralitate și scripturalitate

(defectele oralității: neglijențele de limbaj, deformările vulgare, uitările de mișcări narative

precedente, încurcătura de cifre, nemotivarea unor acte eroice; dar și calitățile oralității:

vioiciunea, vitalitatea, influențarea la cote înalte a publicului, atitudinea contrastivă bine

marcată, problema inconfortului generat de întâlnirea dintre culegător și informator care duce

la lungirea sau scurtarea basmului față de performarea obișnuită, imposibilitatea unui

interpret de a deveni o voce critică). Au fost propuse o suită de date suplimentare despre

contextul actului de interpretare, despre modul cum percepe povestitorul actul său

performativ, dacă îl poate interpreta într-alt registru sentimental, dacă a fost provocat să

devină interpret și ce speranțe are în raport cu performarea.

2. Culegătorul. Din perspectiva istorică au fost distinse următoarele tipuri de

culegători în funcție de coloratura majoră a colecției lor de basme:

Culegători=povestitori: Schott, Ispirescu, Sbiera

Culegători=povestitori culți: Slavici, Creangă, chiar Eminescu

Culegători=observatori: Bârlea

Culegători = anchetatori: Oprișan

La fel ca și la povestitor, au apărut problemele culegătorului legate de atitudinea

față de interpret (dacă acesta este un bun narator, un actor, un regizor), dacă merită utilizarea

unei strategii scripturale separate formulele stereotipe de interior (discutarea avantajelor și

dezavantajelor izolării lor în scriere rimată la G. Dem. Teodorescu), a fost observată

atitudinea acestuia față de repetiții și triplicări, s-a pus, într-un fel, tocmai problema anchetării

anchetatorului (Cum a cules? Cu ce rezultate? Ce a adus nou? De ce merită acele variante

consemnate și nu altele? De ce a intervenit asupra textului și de ce nu a lămurit toate

cuvintele ori contextele obscure?)

În ceea ce privește raportul oralitate-scripturalitate, culegătorul trebuie să se raporteze

la indexurile de teme și motive existente (ATU; S. Thompson, L. Șăineanu, A. Schulerus și,

29

mai greu de accesat, C. Bărbulescu), să caute eliminarea senzației de stinghereală a

povestitorului neobișnuit să performeze pentru înregistrare, să nu mai selecteze doar pe acei

informatori care ar vorbi în grai pur românesc întrucât neologismele azi au pătruns în toate

zonele țării, acestea arătând până la urmă capacitatea civilizației românești de adaptare la

modernitate. Trebuie să fie conștient că basmele sunt de bună seamă și relicve ale unei alte

societăți, dar acelea care dezvoltă astăzi noi variante sunt construite cu o limbă colorată

neologistic în conformitate cu epoca lor.

3. Publicul. A necesitat următoarele observații: realizarea unei distincții între

spectator și lector; dacă publicul cunoaște sau nu subiectul, dacă vrea pentru un anume basm

un anume interpret, dacă primește contexte familiare în cadrul performării, dacă tonul

interpretului este acordat cu așteptările publicului, dacă acesta acceptă soluțiile miraculoase

sau este cuprins de scepticism. Sunt importante și criteriile publicului eteroclit sau construit

în funcție de vârstă, de gen, de preferințe, de ocupații (la depănușat porumb, de pildă). Uneori

publicul percepe basmele ca mijloace terapeutice, ca forme de a scăpa de stres sau ca o

modalitate de a transmite învățăminte folositoare.

Trebuie să menționăm câteva cuvinte și despre colecțiile de basme.

Unele au fost utile pentru toate cele patru figuri feminine, respective colecțiile propuse de

P. Ispirescu, de Ov. Bîrlea, de I. Oprișan. Altele au fost de folos doar pentru două secțiuni

tipologice cum este cazul basmelor antologate de M. Robea, T. Pamfile, G. Dem.

Teodorescu. Altele au propus subiecte doar pentru o singură tipologie: I.C. Chițimia,

M. Ioniță, A. Schott, V. Doniga, C. Mohanu. Sunt doar câteva mențiuni din numeroasele

surse prezente în studiul celor patru personaje feminine, avem aici de-a face cu un filon bogat

datorat culegătorilor perseverenți. Nu la fel se întâmplă când este vorba de informatorii abia

vizibili (aspect atins anterior și în aceste pagini rezumative) ori de interpreții acestor date,

mult mai puțini și pertinenți: B.P. Hașdeu, L. Șăineanu, M. Pop, Gh. Vrabie, C. Bărbulescu,

T. Brill, Ov. Bîrlea, N. Constantinescu, A. Olteanu, I. Taloș, I. Evseev ca să nu numim decât

câteva dintre numele de referință. O consemnare specială merită s-o facem și lucrărilor de

doctorat realizate în ultimul timp la Universitatea București de către Marin Neagu în 2010 și

Carmen Iordache în 2011.

Revenind asupra orizontului larg al acestei lucrări, constatăm că a fost generată de

confruntarea cu trei probleme importante –maleficul, feminitatea, interpretarea. Fără îndoială

că au fost atinse câteva dintre punctele de adâncime ale acestor sfere semantice, dar până la

un excurs exhaustiv rămân încă multe de făcut și străbătut. Sunt bunăoară și alte figuri

feminine interesante, apar și formele de rău masculine, informatorii și culegătorii ar merita

30

din partea literaturii culte o atenție mult mai mare. Suntem în situația Meșterului Manole care

privește satisfăcut la clădirea realizată, dar în același timp simte în suflet biciul otrăvit al

îndoielii că sunt alte studii mai frumoase, mai largi, mai bine făcute. Și totuși, aici apar într-o

ultimă dată informatorii cu consolarea că fiecare interpretare își are frumusețea ei unică. De

aceea merită un basm spus de nenumărate ori fiindcă degajă de fiecare dată o altfel de

luminozitate. Sperăm ca o mică parte din acea strălucire fascinantă să fi fost prinsă și în

lucrarea de față.

I. BIBLIOGRAFIE

A. Opere

Adam, Jean Michel, Revaz, Françoise, 1999, Analiza povestirii, traducere de Sorin Pârvu, Ed. Institutul

European, Iași

Albastru, Matei, 2004, Povești alese, ediție bilingvă: română – germană, Ed. România Press, București

Alecsandri, Vasile, 1965, Opere, vol. I, ediție critică îngrijită de G.C. Niculescu, Ed. Academiei Române,

București

Alecsandri, Vasile, 1978, Opere, vol. III, Poezii populare, text stabilit de Georgeta Rădulescu-Dulgheru, Ed.

Academiei Române, București

Andrei, Al., 1979, Valori etice în basmul fantastic românesc, Ed. Societatea literară ”Relief românesc”,

București

Angelescu Silviu, 1985, Portretul literar, Ed. Univers, București

Angelescu, Silviu, 1999, Mitul și literatura: eseuri, Ed. Univers, București

Angelescu, Silviu, 2008, Legenda, Ed. Valahia, București

Anghelescu Mircea, 1987, Introducere în opera lui Petre Ispirescu, Ed. Minerva, București

Avram, Vasile, 1994, Constelaţia magicului – o viziune românească asupra misterului existenţial, Ed.

Universitatea Creştină, Năsăud

Balázs, Lajos, 2003, Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetică populară, Ed. Scientia Kiadó,Koloszvár

Barbu, Violeta, Constantin, Florina Manuela, Vintila-Ghițulescu, Constanța, Iancu, Andreea-Roxana, Lazăr,

Gheorghe, 2007, De la comunitate la societate: studii de istoria familiei din Țara Românească sub

Vechiul Regim, Ed. Institutul Cultural Român, București

Basme din Banat, 1995, antologie îngrijită și prefațată de Otilia Hedeșan, Ed. Universității de Vest, Timișoara

Basme populare româneşti, 1967, ediţie îngrijită de Ioan Şerb, prefaţă de Virgiliu Ene, 2 vol., Ed. pentru

Literatură, Bucureşti

31

Basme populare româneşti, 1977, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi bibliografie de Virgiliu Ene, Ed.

Albatros, Bucureşti

Basme populare româneşti, 2008, antologie, cronologie, notă asupra ediţiei, repere bibliografice şi glosar de

Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu, A. Gh. Olteanu, studiu introductiv de Nicolae Constantinescu,

Ed. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arta, Bucureşti

Basme populare româneşti, 2010, 2 vol.,

Basme rusești, 1973, traducere de Iulian Vesper și Andrei Ivanovschi, Ed Univers, București

Basme, povești, povestiri, 1982, Ed. Minerva, Bucureşti

Basmele românilor, I, Poveștile lui Făt-Frumos, 1991, ediție îngrijită de Ioan Șerb, studiu introductiv de Ovidiu

Bîrlea, Ed. ”Grai și suflet - Cultura Națională”, București

Bădicel, Ileana Stana,1989, Geana-Azurie:basme, Ed. Facla, Timișoara

Bărbulescu, Corneliu, 1967, Făt-Frumos: basme populare româneşti, Ed. Tineretului, Bucureşti

Berdan, Lucia, 2001, Totemism românesc: structuri mitice arhetipale în obiceiuri, ceremonialuri, credințe,

basme, Ed. Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi

Bernea, Ernest, 1985, Cadre ale gândirii populare românești: contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și

cauzalității, postfață de Ovidiu Bârlea, Ed. Cartea românească, București

Bettelheim, Bruno, 1999, Psychanalyse des contes de fées, Ed. Robert Laffont , Paris

Biblia sau Sfânta Scriptură, 1988, Ed. Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București

Bilțiu, Pamfil, 1990, Poezii și povești populare din Țara Lăpușului, antologie, vol. 10, Ed. Minerva, București

Bilţiu, Pamfil, 1994, Făt-Frumos cel înţelept. O sută de basme, poveşti, legende, snoave şi povestiri din judeţul

Maramureş, Ed. Gutinul, Baia Mare

Bilţiu, Pamfil, 2002, Basme, poveşti, legende, povestiri, snoave şi poezii populare din zona Codrului, Ed.

Dacia, Cluj-Napoca

Bilţiu, Pamfil, 2003 – 2004, Studii de etnologie românească, 2 vol., Ed. Saeculum I.O., Bucureşti

Bilțiu, Pamfil, Bilțiu, Maria, 1999, Izvorul fermecat: legende, basme mitologice, poveşti mitologice şi mito-

credinţe din judeţul Maramureş, Ed. Gutinul, Baia Mare

Bilţiu-Dăncuş, Petru, 1970, Colecţiune de hori, strigături, glume şi basme culese din popor, cu scopul de a

compune o icoană vie a modului de vieţuire şi culegere a săteanului român (1893-1907). Colecţie

publicată sub îngrijirea lui Iordan Datcu în Folcloristica Maramureşului, Dumitru Pop, Ed. Minerva,

Bucureşti

Bilțiu-Dăncuş, Titus, 2005, Basme şi povestiri, cuvânt înainte de Gheorghe Pop, studiu introductiv de Pamfil

Bilţiu, Ed. Ethnologică, Baia Mare

Bîrlea Ovidiu, 1974, Istoria folcloristicii româneşti, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti

Bîrlea, I., 1924, Balade, colinde și bocete din Maramureș, Ed. Casei Școalelor, București

Bîrlea, Ovidiu, 1966, Antologie de proză populară epică, 3 vol., Ed. pentru literatură, București

Bîrlea, Ovidiu,1976, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Bîrlea, Ovidiu, 1977, ”Basmul românesc”, în Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului, ediție

îngrijită și comentarii de Ioan Șerb și Florica Șerb, prefață de Dan Grigorescu, Ed. Eminescu, București

Bîrlea, Ovidiu, 1981, Folclor românesc, 2 vol., Ed. Minerva, București

32

Bîrlea, Ovidiu, 1982, Eseu despre dansul popular românesc, Ed. Cartea Românească, București

Bîrlea, Ovidiu, 1991,,”Basmul românesc”, studiu introductiv în Șerb Ioan (editor), Basmele românilor, I,

Poveștile lui Făt-Frumos, Ed. ”Grai și suflet - Cultura Națională”, București

Bîrlea, Ovidiu, 1996, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Blaga, Lucian, 1969, Trilogia culturii, Editura pentru Literatură Universală, București

Bock, Gisela, 2002, Femeia în istoria Europei, Din Evul Mediu până în zilele noastre, traducere de Mariana

Cristina Bărbulescu, Ed. Polirom, București

Boer, Demetriu, Stănescu Arădanul, Mircea Vasile, Cacoveanu, Ștefan,1975, Povești din Transilvania, ediție

îngrijită de Ovidiu Bârlea și Ion Taloș, prefață de Ovidiu Bârlea, Ed. Dacia, Cluj

Botezatu, Grigore (antologator), 1997, Basme populare românești, Ed. Litera, Chișinău

Botezatu, Grigore, 1991, La izvoare: povești, poezie populară și cercetări de folclor, prefață de Vasile

Movileanu, Ed. Hyperion, Chișinău

Botezatu, Grigore, 1995, Făt-Frumos și Soarele: povești populare din Basarabia, cuvânt înainte de Iordan Datcu,

Ed. Minerva, București

Botiș-Ciobanu, Maria, 1928, Țara Moților: legende și credințe, Ed. Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad

Botiș-Ciobanu, Maria, 1976, Crăiasa codrului: povestiri, versuri, legende, povești, ediție îngrijită și prefață de G.

Nistor, Ed. Facla, Timișoara

Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, 2002, Femei, cuvinte și

imagini, perspective feministe, Ed. Polirom, Iași

Bremond, Claude, 1981, Logica povestirii, traducere de Micaela Slăvescu, Ed. Univers, București

Brendan, Lucia, 2001, Totemism românesc. Structuri mitice arhetipale în obiceiuri, ceremonialuri, credințe,

basme, Ed. Universității Al. I. Cuza Iași, Iași

Brill Tony, O povestitoare din Hațeg, în Studii de folclor și literatură, 1967, Ed. pentru literatură, București

Butură, Valer, 1979, Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Butură, Valer, 1992, Cultura spirituală românească, ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Ed. Minerva,

București

Calendarul Maramureşului, 1980, realizat de Ion Bogdan, Mihai Olos şi Nicoară Timiş, sub egida Asociaţiei

Folcloriştilor şi Etnografilor şi Măiastra – Asociaţia Tinerilor Artişti, Ed. Centrul de Îndrumare a

Creaţiei Populare Maramureş, Baia Mare

Cantemir, Dimitrie, 2006-2007, Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, studiu introductiv, notă asupra

ediției și note de Valentina și Andrei Eșanu, traducere din limba latină și indici de Dan Slușanschi , 2

vol., Ed. Institutul Cultural Român, București

Caprettini, Gian Paolo, 2000, Semiologia povestirii, traducere de George Popescu, Ed. Pontica, Constanța

Caracostea, Dumitru, Bârlea, Ovidiu, 1971, Problemele tipologiei folclorice, Ed. Minerva. București

Carbarău, Constantin, 2006, Literatura Africii negre, de la basm la roman (Câteva considerații), Ed. Do-Minor,

București

Catană, George, 1974, Rozuna, doamna florilor: povești și povestiri, ediție prefațată și îngrijită de V. Șerban,

Ed. Facla, Timişoara

Catană, George, 1984, Basme, poveşti şi balade, ediţie îngrijită de Doina Comloşan şi Vasile Şerban, Ed. Facla,

Timişoara

33

Călinescu, George, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediție și prefață de Al. Piru, Ed.

Minerva, București

Călinescu, George, 2006, Estetica basmului, Ed. Pergamon, București

Cândrea Ioan-Aurel, 200, Lumea basmelor: studii și culegeri de folclor românesc, ediție îngrijită de Antoaneta

Olteanu; cuvânt înainte de Alexandru Dobre, Ed. Paideia, București

Cândrea, Ioan-Aurel, 1999, Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, studiu

introductiv de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași

Cândrea, Ioan-Aurel, Iarba fiarelor: studii de folclor din datinile și credințele poporului român, cuvânt înainte de

Dan Horia Mazilu ; studiu introductiv și ediție de Al. Dobre, Ed. Fundația Națională pentru Știință și

Arta, Academia Româna, Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu", București, 2001

Cândroveanu, Hristu, 1976, Povești de la Miazăzi: pe motive din basme aromâne, Ed. Ion Creanga, București

Cântecele și poveștile Oltului,zonele Scornicești, Drăgănești-Olt, Corabia, 1979, studiu introductiv de Ioan

Șerb, Ed. Minerva, București

Cele mai frumoase basme rusești, 2007, selecție și traducere de Iozefina Danilov și Ilie Danilov, Ed. Polirom,

Iaşi

Cele trei rodii aurite, o istorie a basmelor românești în texte, 1979, prefață, antologie, bibliografie și traduceri de

Viorica Nișcov, Ed. Minerva, București

Chelarul, George I., 2003, ”Babele în basmuri” în Hașdeu, Bogdan, Petriceicu, Folcloristica, vol. 2, ediție

critică, note, variante, comentarii de I. Oprișan, Ed. Saeculum, București

Chiş Şter, Ion, 1989, Cunoaşterea structurii de rudenie, necesitatea absolută în cer-cetarea nemijlocită a culturii

populare, vol. V, Studii şi articole, Baia Mare

Chiţimia, Ion Constantin, 1971, Clasificarea şi definirea literaturii populare în proză în folclorul românesc în

perspectivă comparată, Ed. Minerva, Bucureşti

Chițimia, Silvia, 1992, ”Șarpele mediator în folclorul românesc”, în Imagini și permanențe în etnologia

românească, Ed. Știința, Chișinău

Chivu, Iulian, (antologator), 1988, Basmul cu Soarele şi Luna: (din basmele timpului și spațiului), Ed. Minerva,

Bucureşti

Ciocârlie Corina, 1992, Pragmatica personajului, Ed. Minerva, București

Cioran, Emil, 2011, Demiurgul cel rău, traducere de Emanoil Marcu, Ed. Humanitas, București

Ciubotaru, Ion H., 1999, Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funebru din Moldova, Ed. ”Grai și

suflet – cultura națională”, București

Ciubotaru, Silvia, 2009, Folclorul medical din Moldova, tipologie și corpus de texte, Ed. Universității

”Alexandru Ioan-Cuza”, Iași

Ciupală, Alin, 2003, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea: între public și privat, Ed.

Meridiane, București

Ciupală, Alin,(editor), 2004, Despre femei și istoria lor în România, Ed. Universității din București, București

Ciurea-Genuneni, Nicolae, 1981, De la daci la români: studii de folclor mitic românesc, prefață de Romulus

Vulcănescu, Ed. Comitetul Judetean de Cultură și Educație Socialistă Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea

Coatu, Nicoleta, 2004, Eros, magie, speranță, Ed. Rosetti Educațional, București

34

Coman, Mihai, 1976, Mitologie populară românească, 2 vol., Ed. Minerva, Bucureşti

Coman, Mihai, 1980, Izvoare mitice, Ed. Cartea Românească, București

Coman, Mihai, 2008, Introducere în antropologia culturală, Mitul și ritul, Ed. Polirom, București

Coman, Mihai, 2009, Studii de mitologie, Ed. Nemira, București

Comănici, Germina, 2004, Ramura verde în spiritualitatea populară, Ed. Etnologică, București

Constantin, Lucian V., 2004, Cele mai frumoase basme româneşti, Ed. Oscar Print, Bucureşti

Constantinescu, Nicolae, 1986, Lectura textului folcloric, București, Ed. Minerva

Constantinescu, Nicolae, 1987, Relațiile de rudenie în societățile tradiționale: reflexe în folclorul românesc, Ed.

Academiei, București

Constantinescu, Nicolae, 1996, prefață la G. Dem. Teodorescu, Basme române, ediţie îngrijită și glosar de

Rodica Pandele și Petre D. Anghel, Ed. Vitruviu, București

Constantinescu, Nicolae, 2000, Etnologia și folclorul relațiilor de rudenie, Ed. Univers, București

Constantinescu, Nicolae, Dobre Alexandru, 2001, Etnografie și folclor românesc: note de curs, Ed. Fundației

România de Mâine, București

Constantinescu, Nicolae, Fruntelată Ioana, 2006, Folclor, Ed. Ministerul Educației și Cercetării, București

Cordun, Val, 2005, Timpul în răspăr Încercare asupra anamnezei în basm, ediție îngrijită și prefațată de I.

Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București

Costaforu, Xenia, 2004, Cercetarea monografică a familiei: contribuție metodologică, ediție îngrijită și studiu

introductiv de Maria Voinea, Ed.Tritonic, București

Crăciun, Boris, 1993, Carte de superstiții, Ed. Porțile Orientului, Iași

Creangă, Ion, 2000, Opere, ediție critică, note și variante, glosar de Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș,

introducere de Eugen Simion, Ed. Univers Enciclopedic, București

Cristescu-Galopenția, Ștefania, 1940, Gospodăria în credințele și riturile magice ale femeilor din Drăguș, s.n.,

București

Dante Alighieri, 2005, Divina Comedie, traducere de Eta Boeriu, note de Alexandru Balaci, Ed. Paralela 45,

Pitești

Delumeau, Jean, 1986, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII): o cetate asediată, traducere, postfață și note de

Modest Morariu, vol. II, Ed. Meridiane, București

Densușianu, Ovid, 1915, Graiul din Țara Hațegului, Ed. Atelierele Grafice Socec, București

Dominte, Ion, 1994, Povești bucovinene, cuvânt înainte de Pan M. Vizirescu, ediție îngrijită, glosar și postfață

de Constantin Dominte, Ed. Coresi, București

Doniga, Vasile T., 1980, Folclor din Maramureș, postfață de Mihai Pop, Ed. Minerva, București

Dozon, Auguste, 2001, Chansons populaires bulgares inedites, Ed. Kessinger Publishing, Whitefish

Dumitraşcu, N. I., Nanu, Dimitrie Al., 1989, Basme, legende, snoave şi cântece populare româneşti, vol. 9, Ed.

pentru Literatură, Bucureşti

Dumitru, Luiza Maria, 2007, Sacrul monstruos: (mitologie-mitistorie-folclor românesc), Ed. Paideia, București

Eftimiu, Victor, 1966, Omul de piatră, Ed. Tineretului, București

Eftimiu, Victor, 1975, Basme, Ed. Ion Creangă, Bucureşti

Eftimiu, Victor, 1982, Basme, poveşti, povestiri, Ed. Minerva, Bucureşti

35

Eminescu Mihai, 2000, Opera completă, resursă electronică, Editura Software Petar, Botoșani,

http://eminescu.petar.ro/opera_completa/index.html

Eminescu, Mihai, 1963, Opere, vol. VI, Literatura populară, Ed. Academiei, București

Eminescu, Mihai, 1995, Basme şi poeme originale de inspiraţie folclorică, studiu introductiv: Perpessicius,

comentarii G. Călinescu, selecţia şi îngrijirea textului: Marcel Duţă, Ed. Garamond - Junior, Bucureşti

Eretescu, Constantin, 2004, Folclorul literar al românilor, o privire contemporană, Ed. Compania, București

Evola, Julius, 2002, Metafizica sexului, cu un eseu introductiv de Fausto Antonini, traducere de Sorin

Mărculescu, Humanitas, București

Evseev, Ivan, 1997, Dicționarul de magie, demonologie și mitologie românească, Ed. Amarcord, Timișoara

Evseev, Ivan, 1999, Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale, Ed. Amarcord, Timișoara

Evseev, Ivan, 2001, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Ed. Amarcord, Timișoara

Fata din dafin, basme populare româneşti, 1967, ediţie îngrijită de Dumitru Lazăr, Ed. pentru Literatură,

Bucureşti

Făt-Frumos cu părul de aur: basme populare româneşti, 1966, ediţie îngrijită de Ioan Şerb, Ed. Tineretului,

Bucureşti

Fochi, Adrian, 1976, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele

lui Nicolae Densuşianu, Ed. Minerva, Bucureşti

Fochi, Adrian, 1980, Estetica oralității, Ed. Minerva, București

Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului, 1977, ediție îngrijită și comentarii de Ioan Șerb și Florica

Șerb, prefață de Dan Grigorescu, Ed. Eminescu, București

Fundescu, I.C., 1875, Basme, orații, păcălituri și ghicitori, ed. a III-a, București

Furtună, Dumitru, 1973, Izvodiri din bătrâni: basme, legende, snoave, cântece bătrâneşti şi pluguşoare din

Moldova, ediţie îngrijită şi prefaţă de Gh. Macarie, Ed. Minerva, Bucureşti

Gennep, Arnold van, 1996, Riturile de trecere, traducere de Lucia Berdan Și Nora Vasilescu, studio introductive

de Nicolae Constantinescu, postfață de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași

George Călinescu, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediție și prefață de Al. Piru, Ed.

Minerva, București

Gheorghiu, Constantin Virgil, 1999, Memorii, vol. 1, traducere de Sanda Mihăescu-Cârstean, Ed. Gramar,

București

Ghinoiu, Ion, 1988, Vârstele timpului, Ed. Meridiane, București

Ghinoiu, Ion, 2001, Panteonul românesc. Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti

Ghinoiu, Ion, 2005, Comoara satelor: calendar popular, Ed. Academiei Române, București

Ghinoiu, Ion, 2008, Mică enciclopedie de tradiții populare românești, ediție îngrijită și coordonare lexicografică

de Valeria Filimon, Ed. Agora, București

Gorovei, Artur, 1909, Zmei și zâne, povești, Ed. Librăriei Socec, București

Gorovei, Artur, Ciaușianu, Gh.F., 2000, Credințe și superstiții românești după Artur Gorovei și Gh.F. Ciaușanu,

ediție de Irina Nicolau și Carmen Huluța, Humanitas, București

Greabu, Ioana, 2000, Basme, poveşti, povestiri: culegere Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

Greimas Algirdas Julien,1975, Despre sens. Eseuri semiotice, Ed. Univers, București

36

Grimm, Iacob, Grimm, Wilhelm, 1998, Povestirile fraților Grimm, traducere Viorica S. Constantinescu, Ed.

Polirom, Iași

Hașdeu, Bogdan Petriceicu, 1970, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. II, ediție îngrijită de Andrei Rusu,

Ed. Minerva, București

Hașdeu, Bogdan Petriceicu,1997, Proza populară: Omul de flori, basme și legende populare românești, ediţie

critică, prefaţă, note, comentarii, variante și indici de I. Oprișan, Ed. Saeculum, Ed. Vestala, Bucureşti

Haşdeu, Bogdan Petriceicu, 2000, Basme populare româneşti,vol. 1, Ed. Grai şi Suflet, Bucureşti

Haşdeu, Bogdan Petriceicu, 2000, Literatura populară: basme populare româneşti, ediţie îngrijită de Lia Stoica

Vasilescu, prefaţă de Ovidiu Bârlea, vol. 1, Ed. Grai si Suflet - Cultura Naţională, Bucureşti

Hașdeu, Bogdan, Petriceicu, 2003, Folcloristica, vol. 2, ediție critică, note, variante, comentarii de I. Oprișan,

Ed. Saeculum, București

Hașdeu, Bogdan Petriceicu, 2004, Folclor literar, ediție critică de Ionel Oprișan, Ed. Academia Româna,

Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, Fundația Națională pentru Știință și

Artă, București

Hedeșan, Otilia, 2000, Pentru o mitologie difuză, Ed. Marineasa, Timișoara

Herseni, Traian, 1977, Forme străvechi de cultură poporană românească: studiu de paleoetnografie a "cetelor de

feciori" din Țara Oltului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Ilieşiu, Iustin, 1967, Poezii şi basme populare din Munţii Rodnei: antologie, Ed. pentru Literatură, Bucureşti

Ilieşiu, Iustin,1969, Calul cu potcoave de aur: basme populare ardeleneşti, Ed. Tineretului, Bucureşti

Ionescu, Mihaela, Negreanu, Elisabeta (coord.), 2006, Educația în familie. Repere și practice actuale, Ed.

Institutul de științe ale educației, București

Ionescu, Nae, 1991, Curs de metafizică, ediție îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, București

Ioniță, Maria, 1982, Cartea Vâlvelor, Legende din Apuseni, cu un cuvânt introductiv de Ion Şeuleanu, Ed Dacia,

Cluj-Napoca

Ioniţă, Maria, 1986, Drumul urieşilor: basme, poveşti şi legende din Apuseni, Ed. Dacia, Cluj

Iordache, Carmen, 2011, Transformări ale basmului fantastic românesc din zilele noastre, teză de doctorat,

Universitatea din București, Facultatea de Litere, București

Iordache, Daniela-Olguţa, 2003, Urma de sânge: poveşti, snoave, legende şi basme din Vlaşca culese şi

comentate, (1974-2002), cu un cuvânt introductiv de George Anca, Ed. Bibliotheca, Targovişte

Iosifescu Silvian,1973, Configurație și rezonanțe. Un itinerar teoretic, Ed. Eminescu, București

Ispirescu Petre, 1968, Legende sau Basmele românilor, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Iorgu

Iordan, Ed. pentru Literatură, Bucureşti

Ispirescu Petre, 1971, Snoave sau povești populare. Povestiri istorice. Varia. Manuscrise și corespondență, ediție

îngrijită de Aristița Avramescu, Ed. Minerva, București

Ispirescu Petre, 1981, Basmele românilor, postfaţă şi bibliografie de Viola Vancea, Ed. Minerva, Bucureşti

Ispirescu Petre, 1988, Legende sau basmele românilor, 2 vol., Ed. Cartea Românească, Bucureşti

Ispirescu Petre, 1997, Legende sau Basmele românilor, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Aristiţa Avramescu,

prefaţă de Nicolae Constantinescu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti

Ispirescu, Petre, 1997, Basme, ed. Miracol, Bucureşti

37

Kernbach, Victor, 1994, Universul mitic al românilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti

Kunisch, Richard, 2000, Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia, traducere, prefaţă şi note

de Viorica Nişcov, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti

Lazard, Madeleine, 2007, Eva în oglindă, Viața femeii în Renaștere, traducere de Adriana Mitu, Ed. Saeculum,

București

Lăzărescu, George, 1992, Dicționar de mitologie, Ed. Casa editorială Odeon, București

Legende populare românești, 1991, 2 vol., ediție critică și studiu introductiv de Tony Brill, prefață de Ion Dodu

Bălan, Ed. Minerva, București

Leger, Louis, 1901, Mytologie slave, Ed. E. Leroux, Paris

Lenghel Izanu, Petre, 1985, Poezii şi poveşti populare din Maramureş, Ediţie îngrijită de Octav Păun, Prefaţă de

Mihai Pop, în seria Folclor din Transilvania, vol. VII, Ed. Minerva, Bucureşti

Levinas, E., 1999, Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, traducere, glosar și bibliografie de Marius

Lazurcă, postfață de Virgil Ciomuș, Ed. Polirom, București

Lévi-Straus, Claude, 1978, Antropologia structurală, prefață de Ion Aluaș, traducere de I. Pecher, Ed. Politică,

București

Lee, Linda J., 2008,”Mother” în The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 3 vol., ediție de

Donald Haase, Ed. Greenwood press, Westport, Connecticut

Lotman Iuri, 1973, La structure du texte artistique, Ed. Gallimard, Paris

Lovinescu Vasile,1993, Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti, Ed. Cartea

Românească, Bucureşti

Lungianu, Mihail, 19—, s.a., Din ţara lui Alb Împărat: basme, Ed. Cugetarea, Bucureşti

Marghescu, Georgeta, 1999, Introducere în antropologia structurală, Ed. Fundația ”România de mâine”,

București

Marian Simion Florea, 1995, Trilogia vieții, text stabilit de Teofil Teaha, Ed. Grai și Suflet - Cultura Națională,

București

Marian, Simion Florea, 1975, Basme din Țara de Sus, ediţie îngrijită de M. Cărăușu și Paul Leu, Ed. Junimea,

Iași

Marian, Simion Florea, 1975, Legendele păsărilor: basme, ediţie îngrijită de Mihai Căraușu și O. Tofan, Ed.

Junimea, Iași

Marian, Simion Florea, 1986, Basme populare românești, 2 vol., ediţie îngrijită și prefaţă de Paul Leu, Ed.

Minerva, Bucureşti

Marian, Simion Florea, 1997, Basme populare românești, 2 vol., Ed. Euroland, Suceava

Marian, Simion Florea, 2000, Sărbătorile la români, ediție îngrijită și studiu introductiv de Iordan Datcu, Ed.

Grai și Suflet-Cultura Națională, București

Marian, Simion Florea, 2000, Botanica românească, Ed. Paideia, București

Marian, Simion Florea, 2000, Înmormântarea la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere,

bibliografie și glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București

Marian, Simion Florea, 2000, Mitologie românească, ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Antoaneta

Olteanu, Ed. Paideia, București

38

Marian, Simion Florea, 2000, Nașterea la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere, bibliografie și

glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București

Marian, Simion Florea, 2000, Nunta la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere, bibliografie și

glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București

Marian, Simion Florea, 2004, Basme populare românești, II, ediție îngrijită, prefață, note și variante de Paul

Leu, Ed. ”Grai și suflet – Cultura națională”, București

Martin, Laura, 2008,”Mother Hole” în The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 3 vol.,

ediție de Donald Haase, Ed. Greenwood press, Westport, Connecticut

Max Vasmer, 1973, Etimologicheskii slovar' russkogo yazyka, Vol. IV, Ed. Progress, Moscow

Măldărescu, Ion C. (antol.), 2000, Din şezători: Basme din Bucureşti din anii 1885, culese de studiu introductiv

de Alexandru Dobre, text îngrijit de Doina Prisecaru, Ed. Centrul de Conservare şi Valorificare a

Tradiţiei şi Creaţiei Populare al Municipiului Bucureşti, Bucureşti

Mihalcea, Gheorghe C., 2003, Fluierul de izbândă: basme, povestiri și snoave din Nifon, județul Tulcea,

întâmpinare de Nicolae Constantinescu, studiu introductiv Narcisa Alexandra Știucă, Ed. Ex Ponto,

Constanța

Mircov, Alexandra, 2009, Legende, basme și povești populare românești, Ed. Eurostampa, Timișoara

Mohanu, Constantin, 1998, Cinel-cinel, ghicitorile românilor, Ed. Litera, Chișinău

Mohanu, Constantin, 2003, Fata munților. Basmele și poveștile Loviștei, Ed. Academia Română, Fundația

națională pentru știință și artă, Institutul de istorie și teorie literară ”G. Călinescu”, București

Morariu, Leca, 1983, De la noi: povești, poezii și cimilituri populare, prefață de Petru Rezuș, Ed. Minerva,

București

Mușlea, Ion, 1971-1972, Cercetări etnografice și de folclor, ediție îngrijită, cu studiu introductiv, bibliografie,

indice de Ion Taloș, 2 vol., Ed. Minerva, București

Mușlea, Ion, Bârlea, Ovidiu, 1970, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hașdeu, Ed.

Minerva, București

Neagu, Marin, 2010, Imaginarul malefic în literatura populară română, teză de doctorat, Universitatea din

București, Facultatea de Litere

Nicolaescu-Plopșor, Constantin, 1975, Studiu, Povesti oltenești, ediție îngrijită, postfață și glosar de Aurelian I.

Popescu, Ed. Scrisul Românesc, Craiova

Niculescu, Radu, 1991, Folclorul:sens, valoare, ediție îngrijită de Viorica Nișcov, postfață de Zoe Dumitrescu-

Bușulenga, Ed. Minerva, București

Niculiță-Voronca, Elena, 1998, Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, 2

vol., ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București

Nietzsche, Friedrich, 2011, Dincolo de bine și de rău, preludiu la o filozofie a viitorului, traducere de Francisc

Grünberg, Ed. Humanitas, București

Nijloveanu, Ion, 1982, Basme populare româneşti, vol. 8, Ed. pentru Literatură, Bucureşti

Nișcov, Viorica, 1996, A fost de unde n-a fost: basmul popular românesc - excurs critic și texte comentate, Ed.

Humanitas, București

Noapte bună, copii!: culegere de povești, povestiri, legende din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune,

1998, vol. 1, cuvânt înainte de Sebastian Sârca, Ed. Casa Radio, București

39

Noica, Constantin,1978, Sentimentul românesc al ființei, Editura Eminescu, București

Oarcea, Vasile, 1999, Trandafir-Crăișor, cel mâncător de dor și alte basme cu crai și crăiese, Ed. "Grai și suflet -

Cultura Națională", Bucureşti

Obedenaru, Mihail Gheorghiad, 1891, Texte macedo-române: basme și poesii poporale de la Cruşova, cu un

glosar complet de Ion Bianu, Ed. Academiei Române, București

Oișteanu, Andrei, 2004, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, Ed. Polirom, București

Olinescu, Marcel, 2001, Mitologie românească, ediție critică și prefață de I. Oprișan, Ed. Saeculum I.O.,

București

Olteanu, Antoaneta, 1998, Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Ed. Paideia, București

Olteanu, Antoaneta, 1999, Școala de solomonie, Ed. Paideia, București

Olteanu, Antoaneta, 2008, Zile și demoni. Calendar și mitologie populară bulgară, Ed. Eikon, Cluj-Napoca

Olteanu, Antoaneta, 2008, Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă, Ed. Eikon, Cluj-Napoca

Omul de flori: basme și legende populare românești, 1997, ediție critică, prefață, note, comentarii, variante și

indici de I. Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București

Oprișan I., 2002, Basme fantastice românești, vol. I, Fata răpită de soare, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2003, Basme fantastice românești, vol. II, Frumoasa lumii, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2003, Basme fantastice românești, vol. III, Inimă putredă, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2004, Basme fantastice românești, vol. IV, Basme superstițios-religioase, 2 vol., Ed. Vestala,

Bucureşti

Oprișan I., 2005, Basme fantastice românești, vol. V, Fata din icoană, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2006, Basme fantastice românești, vol. VI, Busuioc și Siminoc, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2006, Basme fantastice românești, vol. VII, Țăpian și Țăpianca, Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2008, Basme fantastice românești, vol. VIII, Basme ale înțelepciunii (1), Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2008, Basme fantastice românești, vol. IX, Basme ale înțelepciunii (2), Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2009, Basme fantastice românești, vol. X, Basme și povestiri nuvelistice (1), Ed. Vestala, Bucureşti

Oprișan I., 2009, Basme fantastice românești, vol. XI, Basme și povestiri nuvelistice (2), Ed. Vestala, Bucureşti

Pamfile, Tudor, 1976, Basme, Ed. Junimea, București

Pamfile, Tudor, 1997, Mitologie românească, ediție îngrijită, cu studiu introductiv și notă asupra ediției de

Mihai Alexandru Canciovici, Ed. All, Bucureşti

Pamfile, Tudor, 1997, Sărbătorile la români: studiu etnografic, ediție și introducere de Iordan Datcu, Ed.

Saeculum, București

Pamfile, Tudor, 1998, Dragostea în datina tineretului român, text stabilit, cuvânt înainte și întregiri bibliografice

de Petre Florea, Ed. Saeculum, București

Pamfile, Tudor, 2001, Cerul și podoabele lui, Ed. Paideia, București

Pamfile, Tudor, 2008, Mitologia poporului român, vol. 2, ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan, Ed. Vestala,

București

Papadima, Ovidiu, 1968, Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei, Ed. pentru literatură, Bucureşti

Papahagi, Pericle N., 1977, Vânatorul cel Viteaz și Frumoasa-Pamântului: basme aromâne, transpunere în

dacoromâna de Mihail Magiari, Ed. Minerva, Bucureşti

40

Pascu, Ana, 2006, Povești încrucișate: jurnal de teren în Țara Hațegului, Ed. Muzeul Taranului Român, Centrul

GeoMedia, Ars Docendi, București

Paulme Denise, 1976, La Mère dévorante: essai sur la morphologie des contes africaines, Ed. Gallimard, Paris

Pavelescu, Gheorghe, 1998, Magia la români. Studii și cercetări despre magie, descântece și mană, Ed. Minerva,

București

Păun, Octav, Angelescu, Silviu, 1981, Folclor din Dâmbovița, Ed. Universitatea din București, Facultatea de

Limba și literatura română, București

Păun, Octav, Angelescu Silviu, 1989, Basme, cântece bătrânești și doine, vol. 10, Ed. pentru literatură, București

Pânișoară, Ion-Ovidiu, 2008, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, București, p. 179

Petrea Făt-Frumos, 1967, Povești populare românești, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, Ed. pentru Literatură,

București

Philippe Gilles, 2002, Romanul. De la teorii la analiză, Ed. Institutul European, Iași

Pop Reteganul, Ion, 1986, Povești ardelenești: basme, legende, snoave, tradiții și povestiri, ediţie îngrijită și

studiu introductiv de Vasile Netea, Ed. Minerva, București

Pop Reteganul, Ion, 1989, Povești populare, tabel cronologic și glosar de Doina David, Ed. Facla, Timișoara

Pop Reteganul, Ion, 1997, Zâna apelor: povești ardelenești culese din gura poporului, ediție îngrijită, prefață și

tabel cronologic de Iordan Datcu, Ed. Meridiane, București

Pop Reteganul, Ion, 2007, Povești ardelenești, ediție îngrijită și prefață de Constantin Cubleșan, Ed. Eikon, Cluj

Pop, Mihai, 1970, Despre medicina populară românească, Ed. Medicală, București

Pop, Mihai, 2007, Folclor românesc, ediție îngrijită și notă asupra ediției de Nicolae Constantinescu, Adrian

Stoicescu și Rodica Zane, prefață de Nicolae Constantinescu, Ed. Universității din București, București

Pop, Mihai, Ruxăndoiu Pavel, 1990, Folclor literar românesc, E. D. P., Bucureşti

Popa, I. I., 1968, Despre relația narator – narațiune –ascultător în basmul contemporan, în Folclor literar, I,

redactat de Eugen Todoran, Gabriel Manolescu, Ed. Tipografia Universității Timișoara, Timișoara

Popa, Marian, 1968, Homo fictus. Structuri și ipostaze, Ed. pentru Literatură, Iași

Popovici, Vasile, 1997, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Ed. Echinox, Cluj – Napoca

Povești, snoave și legende: antologie de literatura populară, 1967, ediție alcătuită și îngrijită de I. C. Chițimia,

Ed. Academiei RSR, București

Propp, V.I., 1970, Morfologia basmului, în românește de Radu Nicolau, studiu introductiv și note de Radu

Niculescu, Ed. Univers, București

Propp, V.I., 1973, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, traducere de Radu Nicolau, prrefață de Nicolae

Roșianu, Ed. Univers, București

Rădulescu-Codin, Constantin, 1986, Literatura populară, I, ediție critică de Ioan Șerb și Florica Șerb, Ed.

Minerva, București

Rădulescu-Codin, Constantin, 2001, Basme, legende, snoave,vol. 2, Ed. "Grai și Suflet - Cultura Națională",

București

Rezuș, Petru, 1972, Dochița Împărătița: basme și poezii populare din Țara - de - Sus, Ed. Minerva, București

Ricoeur, Paul, 2008, Răul, o sfidare a filosofiei și a teologiei, cuvânt înainte de Pierre Gisel, traducere de

Bogdan Ghiu, Ed. Art, București

41

Robea, Mihail M., 1979, Basme, snoave, legende şi povestiri populare: folclor din Valea Vâlsanului – Argeş,

Ed. Societatea literara "Relief Românesc", Bucureşti

Robea, Mihail M., 1986, Basme populare româneşti, Ed. Minerva, Bucureşti

Robea, Mihail M., 1994, Basmul cu Ion Săracu și Sfântu Soare, Basme populare din Muntenia, Ed. Casa

Editorială Cuget, simțire și credință, București

Rodari, Gianni, 2009, Gramatica fanteziei: introducere în arta de a inventa povești, traducere de Gheorghe Anca,

Ed. Humanitas, București

Rogoz, Viorel, 2002, Familia în credinţe, rituri, obiceiuri, Ed. Solstiţiu, Satu Mare

Roșianu, Nicolae, 1975, Stereotipia basmului, Ed. Univers, București

Sandu-Timoc, Cristea, 1988, Povești populare românești, Ed. Minerva, București

Sbiera I. Gh., 1971, Povești și poezii populare românești, ediție îngrijită și prefață de Pavel Țugui, Ed. Minerva,

București

Schott, Arthur, Schott, Albert, 2003, Basme valahe: cu o introducere despre poporul valah și o anexă destinată

explicării basmelor, Ed. Polirom, Iași

Schullerus, Adolf, 2006, Tipologia basmelor românești și a variantelor lor, conform sistemului tipologiei

basmului întocmit de Antti Aarne, traducere de Magda Petculescu, ediție îngrijită și prefață de I.

Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București

Scurtu, Vasile, 1966, Termeni de înrudire în limba română, Ed. Academiei, București

Semiotica folclorului, 1975, sub redacția prof. Solomon Marcus, Ed. Academiei RSR, București

Sima, Grigore, 2003, Folclor din Țara Moților: povești, ed. îngrijită de Ioan Felea și Mircea Popa; cuvânt

înainte de Mircea Popa, postfață de Romulus Felea, Ed. Napoca Star, Cluj

Slavici, Ioan, Opere, 1976, vol. I, prefață de D. Vatamaniuc, Ed. pentru literatură, București

Slavici, Ioan, 1982, Zâna Zorilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Slavici, Ioan, 2004, Povești. Teatru, vol. 5, Ed. Fundatiei Nationale pentru Știință și Artă Univers Enciclopedic,

București

Stahl, Paul H., 2000, Triburi și sate din sud-estul Europei, structuri sociale, structuri magice și religioase,

traducere de Viorica Nicolau, Ed. Paideia, București

Stăncescu, Dumitru, 1970, Sora soarelui: basme culese din popor, ediţie îngrijită de Iordan Datcu, prefaţă de I.

C. Chițimia, Ed. Minerva, București

Stăncescu, Dumitru, 1985, Cerbul de aur: basme culese din popor, ediţie îngrijită, prefaţă și tabel cronologic de

Iordan Datcu, Ed. Minerva, București

Stăncescu, Dumitru, 2000, Sur-vultur: basme culese din gura poporului român, ediţie îngrijită de Iordan Datcu,

Ed. Saeculum, București

Studii de folclor și literatură, H.H. Stahl, Dan Simonescu, Ernest Bernea, Eugeniu Speranția, Tony Brill, Al. I.

Amzulescu, Gh. I. Neagu, Vasile Netea, Const. C. Giurescu, Ovidiu Bîrlea, Eugen Todoran, V.

Voiculescu, Ion Apostol Popescu, 1967, Ed. pentru literatură, București

Șăineanu, Lazăr, 1978, Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele

popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, ediție îngrijită de Ruxandra Niculescu, prefață

de Ovidiu Bârlea, Ed. Minerva, București

42

Șăineanu, Lazăr, 2003, Studii folclorice. Cercetări în domeniul literaturii populare, Ed. Fundația Națională

pentru Știință și Artă, București

Șerb, Ioan, 1982, Poveștile lui Făt-Frumos: basme fantastice, prefaţă de Valeriu Filimon, Ed. Minerva,

București

Șoit, Ana, 1974, Legende populare minerești, studiu introductiv de Ion Iliescu, Ed. Minerva, București

Taloș, Ion, 2004, Cununia fraților și nunta Soarelui, incestul zădărnicit în folclorul românesc și universal, Ed.

Enciclopedică, București

Tatar, Maria, 1999, The classic fairy tales, texts, criticism, Ed. Norton &Company, Inc, London

Tăzlăuanu, Gheorghe I., 1943, Snoave și basme, vol. 10, București

Teodorescu, G. Dem, 1985, Poezii populare românești, 3 vol., Ed. Minerva, București

Teodorescu, G. Dem., 1996, Basme române, ediţie îngrijită și glosar de Rodica Pandele și Petre D. Anghel,

prefaţă de Nicolae Constantinescu, Ed. Vitruviu, București

Teodorescu, G. Dem., 2005, Basme române, Ed. Rosetti Educational, București

Terzea-Ofrim, Lucia, 2002, Ce mi-e drag nu mi-e urât. O antropologie a emoției, cuvânt înainte de Constantin

Bălăcescu-Stolnici, Ed. Paideia, București

The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 2008, 3 vol., ediție de Donald Haase, Ed.

Greenwood press, Westport, Connecticut

Thompson, S., 1955-1958, Motif-index of folk-literature: a classification of narrative elements in folktales,

ballads, myths, fables, medieval romances, exempla, fabliaux, jest-books, and local legends, Ed.

Indiana University Press, Bloomington

Tinerețe fără bătrânețe: basme populare românești, 2001, antologie, prefaţă și bibliografie de Ovidiu Papadima,

ediţie și cuvânt înainte de Iordan Datcu, Ed. Universal Dalsi, București

Tocilescu, Gr. C., 1900, Materialuri folkloristice, vol. II, Tipografia Corpului Didactic C. Ispăsescu & G.

Brătănescu, București

Todorov, Zvetan, 1965, Theorie de la litteratura. Textes de formalists russes reunis presents et traduits par T.

Todorov, Ed. Seuil, Paris

Uglișiu, Petre, 2000, Basme și poezii populare, Ed. România Press, București

Uglișiu-Delapecica, Petre, 1968, Poezii și basme populare din Crișana și Banat, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Ed.

pentru Literatura, București

Uglișiu-Delapecica, Petre, 1969, Pipăruș-Pătru: povești populare culese din Banat, Ed. Tineretului, București

Uglișiu-Delapecica, Petre, Albastru, Matei, 2000, Basme și poezii populare, notă asupra ediţiei Gavril Matei

Albastru, Ed. România Press, București

Uther, Hans-Jörg, 2004, The Types of International Folktales: A Classification and Bibliography Based on the

System of Antti Aarne and Stith Thompson, 3 vol., FF Communications No. 284-86, Ed. Academia

Scientiarum Fennica, Helsinki

Valière, Michel, 2009, Povestea populară. O perspectivă socio-antropologică, traducere de Doina-Nicoleta

Mitroiu, Ed. Institutul European, București

Van Gennep, Arnold, 1996, Riturile de trecere, traducere de Lucia Berdan și Nora Vasilescu, studiu introductiv

de Nicolae Constantinescu, postfață de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași

43

Vasiliu, Alexandru, Fundescu, I.C., 2010, Basmele românilor, vol. IV, Ed. Curtea Veche, București

Vasiliu, Radu, 2000, Însemnări despre basme, ediţie îngrijită de Florin Mihăescu și Roxana Cristian, Ed.

Rosmarin, București

Vasmer, Max, 1973, Etimologičeskij slovar' russkogo jazyka, Vol. IV, Ed. Progress, Moscova

Vianu Tudor, 1982, Opere, volumul X, art. Fazele portretului moral, Ed. Minerva, București

Voiculescu, Nicolae, 2000, Cititor în basme, Ed. Europa Nova, București

Vrabie, Gheorghe, 1973, Basmul cu Soarele și fata de împărat: povești, snoave și legende argeșene, Ed.

Minerva, București

Vrabie, Gheorghe, 1975, Structura poetică a basmului, Ed. Academiei, Bucureşti

Vrabie, Gheorghe, 1986, Proză populară românească: studiu stilistic, Ed. Albatros, București

Vulcănescu Romulus, 1985, Mitologie română, Ed. Academiei , București

Zipes, Jack, (Editor), 2000, The Oxford Companion to Fairy Tales, Ed. Oxford University Press, Oxford

Zweier, Albrecht, 1975, Povești populare românești și săsești, antologie, tălmăcire de Al. Mitru, Ed. Ion

Creanga, București

B. Dicționare, enciclopedii

Anghelescu, Mircea, Ionescu, Cristina, Lăzărescu, Gheorghe, 2007, Dicționar de termeni literari, Ed.

Garamond, București

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, 1993, Dicţionar de simboluri, 3 vol., traducere de Daniel Nicolescu, Doina

Uricariu, Olga Zaicik, Laurenţiu Zoicaş, Irina Bojin, Victor-Dinu Vlădulescu, Ileana Cantuniari, Liana

Repeţeanu, Agnes Davidovici, Sanda Oprescu, Ed. Artemis, Bucureşti

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain (coord.), 2009, Dicționar de simboluri: mituri, obiceiuri, vise, gesturi

forme, figuri, culori, numere, 3 vol., Ed. Polirom, Iași

Datcu, Iordan, 1998 – 2001, Dicţionarul etnologilor români, 3 vol., Ed. Saeculum I.O., Bucureşti

Datcu, Iordan, Stroescu Sabina Cornelia, 1979, Dicţionarul folcloriştilor. Folclor literar românesc, Ed. Ştiinţifică

şi Enciclopedică, Bucureşti

Dictionnaire universel de lettres, 1961, Ed. Laffont-Bompiani, Paris

Dicţionar analitic de opere literare româneşti, 1998 – 2007, 4 vol, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj

Dicționar de estetică generală, 1972, Ed. Politică, București

Dicționar de etnologie și antropologie, 1999, volum coordonat de Pierre Bontesi și Michel Izard, în colaborare

cu Marion Abélès, Philippe Descola, Jean-Pierre Digard, traducere de Smaranda Vultur, Radu Răutu

(coordonator), Diana Buglea, Ed. Polirom, Iași

Dicționar de termeni literari, 1976, Ed. Academiei RSR, București

Dicționar de terminologie literară, 1970, Ed. Științifică, București

Dicţionarul explicativ al limbii române, 2009, coordonatori Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche, Ed.

Univers Enciclopedic, Bucureşti

44

Enciclopedia Italiana Di Scienze. Lettere ed Arti, 1929 – 1939, ediţie Istituto G. Treccani, Treves

Encyclopaedia Universalis, 2002, Ed. Encyclopaedia Universalis, Paris

Grand Larousse Encyclopédique, 1961, vol. 4, ediţie Librairie Larousse, Paris

Kernbach, Victor, 2004, Dicționar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti

La Grande Encyclopédie, DVD, Ed. Micro Application, Paris, 2009

Laffont și Bompiani, 1961, Dictionnaire universel des Lettres, Ed. Societe de dictionnairres et encyclopedies,

Paris VII

Leach, Maria, 1984, Funk & Wagnalls Standard Dictionary of Folklore, Mithology and Legend, Ed. Harper

Collins Publisher, New York

Literatura română. Ghid bibliografic. Partea I: Surse, Ed. Biblioteca Centrală Universitară, București, 1979

Littré, Émile, 2004, Dictionnaire de la langue française, Ed. Livre de poche, Paris

Olteanu, Antoaneta, 2009, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite, Ed. Paideia, București

Papahagi, Tache, 1979, Mic dicționar folcloric: spicuiri folclorice și etnografice comparate, ediție îngrijită, note

și prefață de Valeriu Rusu, Ed. Minerva, București

Ruşti, Doina, 2002, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti

Ruști, Doina, 2009, Dicționar de termeni și simboluri în literatura română, Ed. Polirom, Iaşi

Săndulescu, Al., Anghelescu, Mircea, Balotă, Nicolae, 1976, Dicţionar de termeni literari, Ed. Academiei RSR,

Bucureşti

Taloș, Ion, 2002, Gândirea magico-religioasă la români. Dicționar, Ed. Enciclopedică, București

The Enciclopaedia Britannica, 2009, vol. 8, Ed. The Enciclopaedia Britannica, Londra

Vulcănescu, Romulus, 1980, Dicționar de mitologie, Ed. Albatros, București

C. Istorii literare, monografii, lucrări de informație generală, publicații

Bibliografia folclorului românesc pe anii 1939-1943, 1947, în Anuarul Arhivei de folclor, nr. 7, București

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (1956-1964), 2004, ediţie îngrijită şi prefaţă de I.

Oprişan, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (1965-1969), 2005, ediţie îngrijită şi prefaţă de I.

Oprişan, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, vol. I (1800-1891),1968, cuvânt înainte de Mihai

Pop. Coordonare şi prefaţă de Adrian Fochi, Ed. pentru Literatură, Bucureşti

Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, vol. II (1892-1904), 2002, editată de Academia

Română, coordonare şi cuvânt înainte de Adrian Fochi, ediţie îngrijită şi prefaţată de Iordan Datcu, Ed.

Saeculum I.O., Bucureşti

Bibliografia lucrărilor cu caracter folcloric şi etnografic publicate de Academia Română (1877-1929), 1933, în

Anuarul Arhivei de folclor, București, p. 221-227.

45

Cârstean, Stelian, Creaţia populară românească. Lucrări editate de centrele judeţene ale creaţiei populare (1954-

2002), 2003, în Colecţia „Anotimpuri culturale”, nr. 3, Ed. Centrul Naţional pentru Conservarea şi

Promovarea Culturii Tradiţionale, Bucureşti

Dăncuş, Elena, Bibliografia selectivă a etnografiei şi folclorului românesc (1944-1974), 1975, Ed. Institutul de

Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Bucureşti

Gavriluță, Cristina, 2006, Expresii și reprezentări sociale ale femininului în practicile divinatorii, în JSRI, nr. 14,

p.74-82

Geamăn, N.D., 1899, Căluşarii, „Albina. Revistă enciclopedică populară”, an II, nr.33, p.1042

Manolescu, Nicolae, 2008, Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatură, Ed. Paralela 45, Piteşti

Micu, Dumitru, Istoria literaturii române de la creaţia populară la postmodernism, Ed. Saeculum, Bucureşti,

2000

Muşlea, Ion, 2003, Bibliografia folclorului românesc (1930-1955), ediţie şi cuvânt înainte de Iordan Datcu, Ed.

Saeculum I.O., Bucureşti

Olteanu, Antoaneta, 1995, Zilele nefaste. Personaje malefice legate de un cult al torsului, „Revista de etnografie

și folclor”, nr.3, București

Pop, D., 1991, Cultură populară și viață modernă, „Anuarul arhivei de folclor”, VIII-IX

Raliade, Rodica, 1994, Bibliografia Revistei de etnografie şi folclor (1981-1993), în REF, tomul 39, nr. 3-4,

București, p. 329-376

Rogoz, Viorel, 1992, Relaţii de familie din perspectivă etnologică, în Buletinul Ştiinţific, seria A, Filologia,

Baia Mare, vol. 8, p. 180-186.

Rogoz, Viorel, 1996, Relaţia bărbat-femeie în credinţe, rituri şi obiceiuri, în Buletinul Ştiinţific, seria A,

Filologia, Baia Mare, vol. 10, p. 187-198; vol. 11, 1997, p. 79-94.

Speranţia, Eugeniu, 1967, Basmul ca mijloc educativ, în Revista Studii de folclor şi literatură, Ed. pentru

Literatură, Bucureşti

Văduva, Ofelia, 1999, Regândind sacrificiul, „Revista de etnografie și folclor”, tom 44, nr.1, p.54