5
UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE
MALEFICUL FEMININ
ÎN BASMUL POPULAR
ROMÂNESC
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
Autor:
NADIA-GABRIELA MIREA
(COLUMB)
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR:
ANTOANETA OLTEANU
București
Septembrie 2012
6
În această lucrare s-a urmărit evoluția maleficului feminin în basmele românești atât
printr-o suită de considerații teoretice cât și printr-o insistentă analiză pe text a unui corpus
reprezentativ pentru fiecare din cele patru tipologii ilustrate. În paginile ce urmează, vom
arăta care a fost cursul lucrării în ceea ce privește criteriile de selecție care au generat-o (în
capitolul dedicat perspectivelor interpretative), câteva considerații asupra tradiției, vom
menționa apoi o suită de observații ce vor focaliza unul dintre cei doi termeni ai binomului
malefic și feminitate, vom arăta că perspectivele analitice asupra basmelor sunt limitate din
cauza informațiilor sumare despre cei aflați în circuitul performării și vom menționa în cursul
acestui demers câteva dintre basmele utilizate.
I. Perspective interpretative
O problemă importantă a abordării unei lucrări ce pleacă de la binomul malefic –
feminitate în basm este selectarea criteriului ori amestecului potrivit de criterii cu caracter
pertinent. În acest sens, am dezvoltat mai multe tipuri posibile și acestea ne-au făcut să
vedem cum anume putea fi construită o lucrare care să evite pierderea în generalitate, într-o
privire prea apropiată, care să nu fie nici dicționar, dar nici eseu cu baza într-un singur basm.
Cum vom vedea din criteriile propuse, trebuia selectat acela care permite atât o străbatere a
ofertei de basme, deși nu în chip exhaustiv, cât și dese popasuri teoretice care fie pornesc din
demersul analitic, fie ajută la continuarea lui. În continuare, voi arăta modul cum am rotit
setul de criterii pentru a folosi acele elemente adjuvante necesare:
1. Schema narativă – a dus la distincția judicios realizată de I. I. Popa1 care a
observat faptul că un informator de calitate depășește această schemă minimală fără
probleme, ba chiar ajunge s-o reinventeze, unul mediocru, abia reușește să se mențină în
această schemă, dar cu numeroase scăderi valorice, în sfârșit, un povestitor ocazional, o va
1 I. I. Popa, 1968, Despre relația narator – narațiune –ascultător în basmul contemporan, în Folclor literar, I,
redactat de Eugen Todoran, Gabriel Manolescu, Ed. Tipografia Universității Timișoara, Timișoara, p.
74 și pp. 78-88
7
ignora aproape constant pentru că nici măcar nu a ajuns la înțelegerea necesității existenței
sale.
2. Arta interpretativă. Ne-a făcut să observăm implicarea naratorului în diferite
grade, de la o interpretare ce însuflețește personajele cu adaosuri paremiologice sau regionale
până la expunerea seacă, telegrafică, a unor evenimente fantaste.
Am constatat, de asemenea, prezența anumitor pasaje plate care sunt de rigoare în
orice basm ori țin de zona de trecere narativă între două momente tensionale intense. Mai
mult, accentele cad cu fiecare performare în altă parte, chiar dacă parcursul schemei are
aceeași regularitate (cel mult, o eventuală ușoară inversiune a unor episoade). Astfel, uneori o
anume scenă este condensată la o frază pripită sau poate fi descrisă în numeroase mișcări
narative.
3. Tematism. Titlul acestei lucrări – feminitatea malefică - poate servi drept reper
pentru o suită de alte ordonări ale basmelor în funcție de următorul criteriu:
i. Criteriul opozitiv – putea genera o clasificare á revers în care urma să
prevaleze, de pildă, feminitatea pozitivă (benefică) sau doar maleficul masculin în arealul
imaginativ generat de basme. Merită menționat faptul că despre masculinul benefic există
asemenea încercări de așezare tematică, dar sub altă titulatură, anume figura eroului în basme.
ii. Criteriul asociaționist – ne putea duce la identificarea unor acțiuni similare
ale maleficului masculin și feminin – unde fie se anulează efectul discriminatoriu de gen, fie
se arată că există forme de malefic compensatoriu pentru fiecare dintre genuri.
iii. Criteriul sintetic – putea genera o conturare a figurii femeii în narațiunea
populară – o temă mai complexă care ar fi presupus o străbatere a culegerilor de povești,
povestiri, snoave, basme. Se puteau întrevedea aici și alte etape ascensionale superioare în
care figura femeii să fie urmărită în toposul popular în genere sau măcar să se facă o reunire
de portrete ale feminității între genul liric și genul epic cu coloratură populară.
iv. Criteriul restrictiv – a fost până la urmă selectat deoarece propune o
viziune cu o mai redusă generozitate conceptuală. Astfel, prin maleficul feminin a fost
subînțeleasă alegerea a doar patru tipologii posibile feminine: Maștera, Ielele, Muma-Pădurii,
Zmeoaica.
Am observat că tot în zona acestui tip de criteriu ne menținem și dacă luăm ca model
o formulă asociaționistă în care să punem în oglindă două tipologii feminine. Astfel am putea
surprinde tipul vrăjitoarei și a rolurilor sale posibile în basm unde accentul s-ar pune pe
8
aspectele similare din identități diferite (e.g. Zmeoaica vrăjitoare, Maștera vrăjitoare, slujnica
ori Muma-pădurii cu posibilități magice, ș.a.). O putem surprinde, tot în formula
asociaționistă pe Zgripsoroaica evoluând între Zmeoaică și animal fantastic, de tipul
Ghionoaiei sau al unui balaur feminin.
4. Alte propuneri de clasificare a basmelor. Există, alături de metoda analitică ori
cea sintetică, și posibilitatea de a prelua o anume teorie deja formată căreia să i se caute
exemplificări potrivite.
i. Teoria funcțiilor narative – (ilustrată pertinent în lucrarea lui Carmen
Iordache1 care a plecat de la cele 31 de funcții ale lui V.I. Propp) - ne-a dus la observația că
nu se întâlnesc toate acele funcții într-un singur basm și nici nu au aceeași importanță în
economia narațiunii de la o interpretare ori de la o variantă la alta.
ii. Teoria antropologică – trimite la aspectele primitive care se conservă în
comportamentul feminin sau al societății în raport cu feminismul. Ne gândim la tipul femeii-
trofeu oferită uneori ca supliment funciar (pe lângă o jumătate din împărăție, cum vedem în
atâtea basme). Sau la figura vrăjitorului în variantă feminină, înzestrat cu o putere
considerabilă și adesea cu calitatea de lider. Putem vedea regresia în starea de primitivism
datorată vârstei, răutății, unor pofte necuvenite culinare (e.g. Muma-Pădurii care își caută
victime umane pentru hrană).
iii. Teoria onirică - susținută de B.P. Hașdeu – ne-a dus la considerația că
Ielele ori Muma-Pădurii ca ființe nocturne pot fi văzute și ca făpturi ale unui coșmar cu efecte
negative ulterioare, mai mult sau mai puțin perceptibile. Tot ceea ce ține de un alt tărâm ne
duce cu gândul la un vis verosimil, în care realitatea e construită cromatic și geografic diferit,
în care fabulosul și mixarea de calități ori proprietăți aparținând unor specii distincte în lumea
albă funcționează în chip natural. Toate femeile au posibilitatea metamorfozei (cum am văzut
la zmeoaice), iar odată ajunse bătrâne pot deveni din persoane fenomene (acea pară de foc
urmăritoare) , pot accesa tărâmul uman (mai ales în chip de Vâlve, de Marțolea, de
Joimărițe), pot speria sau agresa persoanele aflate în locuri impure noaptea (Ielele,
Strigoaicele). Mai mult, uneori și viața din lumea reală poate fi percepută ca o formă de
coșmar: traiul împreună cu maștera, în acest sens, nu este unul care să facă victima sau
1 Carmen Iordache, 2011, Transformări ale basmului fantastic românesc din zilele noastre, teză de doctorat,
Universitatea din București, Facultatea de Litere, București
9
victimele ei să se trezească într-o nouă zi cu inima ușoară. E un coșmar prelungit curmat abia
de visul roz al unei căsătorii fericite.
iv. Teoria ritualistă. Putem urmări femeia implicată în rituri din cele mai
diferite și, eventual, să vedem ce pedepse i se aplică în cazul nerespectării anumitor
prescripții. Aici vom întâlni ca personificări feminine executive o întreagă pleiadă de ființe
negative: Ielele care înnebunesc pe fetele ce beau noaptea din fântânile impure, Marțolea care
este atentă dacă vreo femeie toarce în ziua ei, Rusaliile care nu suportă să se lucreze în ziua
lor de peste an, Muma-Pădurii care viclenește pe lângă gospodărie așteptând o eventuală
greșeală a victimei sale ori căutând cea mai mică fisură în ordinea vaselor casei (obiecte ce
i-ar facilita accesul înăuntru).
v. Teoria poetică –ne-a dus la constatarea existenței unor pasaje cu
ornamentică bogată, cu o coloratură stilistică remarcabilă. S-a constatat că uneori (la Simion
Florea Marian) formulele basmului pot ajunge să fie considerate poeme miniaturale. Mai
mult, putem vorbi de o epopee în proză atunci când avem un basm constituit din multe
episoade în care destinul său are o traiectorie ondulatorie. De altfel, basmul poate căpăta
frumusețile suplimentare adăugate de un scriitor cult, și aici se cuvine menționat înainte de
toate M. Eminescu al cărui ”Făt-frumos din lacrimă” poate fi văzut ca o alegorie cu incursiuni
în fabulos a iubirii: Muma-Pădurii care bea din butea cu putere sau iubita lui Făt-frumos care
l-a așteptat până i-au secat ochii de la atâtea lacrimi sunt imagini poetice de neuitat. Mai mult,
uneori basmele au stat la baza și a unor creații culte din alte genuri literare. Cum am putea
uita de frumoasa Cătălina ce a dat iubirea unui luceafăr pe pasiunea pasageră a unui
pământean, poem inspirat din basmul ”Fata în grădina de aur”, propunându-se în fond două
forme diferite de abordare a iubirii, sacrificiul pe de-o parte, insistența și atacul șăgalnic pe de
alta.
vi. Perspectiva religioasă. Putem decela în basme anume urme religioase, fapt
care i-au făcut pe cercetătorii tipologi: A. Aarne, S. Thompson, H. J. Uther să și clasifice o
serie de narațiune exclusiv ca basme religioase. Totuși, există și în alte tipuri de basme
întâlniri de o formă sau alta cu sacrul. Uneori eroul poate accesa tărâmul de dincolo numai cu
ajutorul Divinității. Alteori capătă puteri fantastice dintr-o astfel de sursă, prin simpla
rugăciune. Uneori i se restabilește condiția fizică (într-un basm1, o eroină prin rugăciune
1 în basmul ”Fata cu mâinile tăiate” de I. Oprișan
10
primește de la Maica Domnului mâinile înapoi) sau, într-un caz rar, la sfârșitul altui basm1
Dumnezeu acceptă ca mama bună a unei fete prigonite de mașteră să reînvie.
Chiar tărâmul de dincolo poate fi considerat o alegorie fie a celor două tărâmuri
propuse de ortodoxie, raiul și iadul, fie a celui preliminar creionat suplimentar de catolicism,
respectiv, a purgatoriului. Sunt apoi zonele sacre în care oamenii se pot feri de ființele
malefice. Ne amintim că există credința ca să nu doarmă călușarii noaptea altundeva în afara
spațiului bisericii întrucât riscau să devină victimele Ielelor. Există apoi anumite spații sacre
restrânse la un loc, de obicei gospodăria sau, mai generos, spațiul comunitar. Există apoi
timpuri consacrate și timpuri prielnice lucrului. Concepția asupra spațiului și timpului sacru a
generat o mulțime de interdicții sau de ritualuri pe care omul trebuie să le îndeplinească fără
abatere.
Observăm, de asemenea, amestecul între credința creștină și credințele primitive,
ființele malefice fiind toate cu o alură păgână sau (pentru bătrânele devenite rele) cu una
eretică. Tot de anumite credințe animiste țin formulele apotropaice prin care sătenii căutau să
se apere de atacul necurmat al făpturilor nocturne de spaimă. Nu cu mult timp în urmă se mai
păstra încă obiceiul, cel puțin în anumite locuri, la stână bunăoară, să se spună în fiecare seară
un basm considerându-se că o astfel de acțiune ar fi un mijloc preventiv eficace.
Prin urmare, metoda folosită în această lucrare nu a putut fi una singură, ci doar a avut
un caracter preponderent, în timp ce în anumite pasaje abordările sugerate anterior și-au făcut
simțite prezența. A fost urmărit fluxul narațiunii de basm și au fost oprite instantanee cu
grade semnificative diverse. Uneori de aici au rezultat reflecții asupra limbajului utilizat de
informatori, alteori au fost deschise porți spre universul artei interpretării, s-au identificat
părți fascinante de filozofie populară, urme mitologice, învățături folositoare. Apoi s-a
constatat că nu putem vorbi decât relativizând lucrurile despre prezența unui tipar din care
s-ar desprinde numeroase variante, întrucât nu putem stabili care dintre ele este cea mai veche
și care ar juca, de fapt rolul de variantă-tip. În cadrul basmelor, fiecare variantă forțează
tiparul în locuri neașteptate, este aidoma unei albii de fluviu care-și croiește porțiuni noi în
toate locurile care sunt permisibile evaziunilor fanteziei.
În această lucrare, s-a încercat păstrarea atât a tensiunii măcar unor dintre narațiuni cât
și a aspectului intrigant care a dus la generarea poveștii. Aspectele teoretice au fost așezate ca
o eflorescență suplimentară, nu ca bază care conține printre altele și ceva urme de basm. S-a
1 în basmul ”Vaca neagră” de D. Stăncescu
11
urmărit mai degrabă deschiderea basmului spre gândire decât modul cum teoria sufocă prin
puncții demonstrative frumusețea basmului.
vii. Metoda lexicografică. Pe de altă parte, s-a încercat evitarea construcției
unei priviri enciclopedice cu respirație amplă care era încă necesară în cursul secolului XX
până spre sfârșitul său. Dar odată cu apariția lucrărilor cu caracter lexicografic ale Antoanetei
Olteanu, Ion Taloș, Ivan Evseev, iar mai nou odată cu substanțial dicționar din teza de
doctorat a lui Marin Neagu din 2010, o asemenea abordare nu ar fi dus decât la redundanță
ideatică. În ultimă instanță, dincolo de definițiile personajelor feminine malefice se ascunde
un adevărat univers și, odată cu fiecare nou basm în care le întâlnim, coloratura lor,
atmosfera, modul de a se înfățișa suferă o schimbare de fațetă.
II. Tradiția
Înseamnă, printre altele, un corpus oral de cunoștințe care caută să păstreze
eventual din cunoștințele noi dobândite doar tiparul de gândire dar, în același timp, o parte
însemnată din ea are o ținută labilă, experimentală, negociabilă. Prin tradiție, de obicei, se
înțelege acel domeniu în care se păstrează cele ce sunt ale trecutului, dar putem vorbi și de o
tradiție a celorlalte timpuri, una care se face sub ochii noștri (bunăoară, reducerea drastică a
condițiilor prielnice povestitului ori relocalizarea acestora în contexte moderne) și alta care
stă sub semnul unei deveniri probabile (de pildă - înlocuirea eroilor tradiționali ai basmului
românesc cu figurile eroice propuse de imaginarul limbii internaționale, anume limba
engleză).
Să remarcăm faptul că vechile tradiții au atras și dintr-o anume viziune antropologică
în care se considera că acestea erau alcătuite de către persoane considerate genuine, este
adevărat, lipsite de știința cărții, dar care colorau într-o manieră particulară timpul și spațiul,
un fel de ființe ale imanentului care explicau îndepărtatul și neînțelesul prin forme familiare.
Antoaneta Olteanu1 consemna, în acest sens, modul de înțelegere populară a existenței
tărâmului celălalt prin utilizarea subiacentă a conceptului de contiguitate în procedeele
magice.
1 Antoaneta Olteanu, 1998, Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Ed. Paideia, București, p. 169
12
În folclor constatăm, de altfel, că există aceleași dileme care dau substanță oricărei
filosofii a unui popor, chiar dacă răspunsurile sunt formulate adesea în chip naiv sau
metaforic: e.g. la întrebarea cum a apărut lumea - aflăm o credință populară ce considera că
Dumnezeu și-a luat ca făuritor-asociat un arici care, neștiind ce dimensiuni sunt potrivite, a
făcut pământul mai mare decât cerul, după cum consemnează într-o povestire Simion Florea
Marian1 .
Să remarcăm că pentru povestitorii profesioniști (din păcate, nu avem decât prea
puține cărți despre aceștia și aici merită o mențiune specială cartea lui Tony Brill2 despre
povestitoarea hațegană Sânziana Ilona), adesea unei dileme existențiale i se dădea ca răspuns
o poveste. Bunăoară aflăm că lumea cealaltă e populată de zmei mai mult sau mai puțin
fioroși ori agresivi, că frica nocturnă se poate amplifica dacă trecătorul are neșansa de a se
întâlni cu persoane malefice de genul Ielelor, Vâlvelor, Mumei-Pădurii ori Fetei-Pădurii, că
uneori răul există foarte aproape, în propria familie, generat de diferite rude (și, din păcate,
numai uneori acestea sunt vitrege), că adesea oamenii uită de orice rost al lor când sunt
năpădiți de viclenie, de gelozie, de ură.
S-a constatat că tradiția are, de obicei, un răspuns pentru aproape toate marile
probleme umane, numai că trebuie să menționăm faptul că membrii vechii comunități nu se
specializau într-un anume domeniu, dincolo de meseriile tradiționale cu caracter foarte
generos: fierar, agricultor, eventual soldat ori negustor. Integrați unui foarte riguros circuit
agricol sau de creștere a animalelor, nu erau interesați decât într-un mod secundar de alte
probleme ale universului, deși trebuiau să răspundă unei diversități copleșitoare de situații.
Cum nu mulți oameni stau să cerceteze asupra unei probleme care nu privește direct
comunitatea, de pildă cum apare ploaia, cum s-a făcut pământul, atunci un răspuns
meșteșugit, eventual însoțit de o narațiune dorită de comunitate va fi primită ca temeiul unei
noi cristalizări tradiționale. Mai mult, constatăm că oriunde căutăm în viața țăranului, vom
găsi la prima vedere, tradiții. Acestea îl ajută, în ultimă instanță să-și disciplineze viața, (să nu
și-o complice cu imensitatea de dileme exterioare preocupărilor sale de bază), îl feresc de
îndoială, de deznădejde, de revoltă, lucruri care vin, în schimb, inexorabil odată cu
contestarea tradiției și care ajung să scoată omul din matca sa prielnică de vecuire. Omul se
simte protejat printr-o suită de mituri și tradiții și acestea sunt în mare măsură generatoare ale
1 Simion Florea Marian, 1903, Insectele, București, p. 126 apud Tudor Pamfile, 2008, Mitologia poporului
român, vol. 1, ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan, Ed. Vestala, București, p. 23-24
2 Tony Brill, O povestitoare din Hațeg, în Studii de folclor și literatură, 1967, Ed. Pentru literatură, București
13
sentimentului de apartenență la comunitate. Contestarea lor – fie prin furnizarea unor tradiții
complementare (Haloween în loc de Dragobete ori de noaptea Sf. Andrei) , fie prin ipotezele
adesea neconfirmate dar autoritare ale științei - nu duce întotdeauna la un efect pozitiv, ci, în
anumite situații, pot duce la declinul ori dispariția elementelor unei anume civilizații. Omul
modern riscă să-și piardă, prin contestare, nu numai tradițiile – care pot fi uneori eronate -,
dar și poveștile asociate și care le dau farmecul și misterul indicibil. Desigur că nu ariciul este
coautorul creației lumii, dar asta explică, în chip estetic, care ar fi sursa atâtor necazuri, atâtor
înțepături cu diverse grade de suportabilitate din partea existenței. Uneori adevărul, fără
temei estetic, se dovedește lipsit de preț. Iar fantezia populară știe să-și asocieze fermecătoare
povești pentru a da viață făpturilor din zona posibilului.
De fapt, observăm că și în modernitate relația cu tradiția este ubicuă. Întâi se resimte o
tresărire contestatară a vreunui nou orizont tehnologic, apoi se constată că noua invenție este
folosită în aceleași scopuri ca și altele de dinaintea sa, că omul nu se schimbă fundamental (și
în acest sens, basmele sunt valoroase fiindcă nu au ca miză consemnarea unei anume
tehnologii, ci urmărirea raporturilor umane și a relației cu inexplicabilul și miracolul),
dimpotrivă o integrează în suita sa personală de tradiții, iar curând, la rândul ei, odată cu noile
generații, ajunge să fie considerată tradiție.
În altă ordine de idei, s-a constatat de mult timp că la baza oricăror tradiții poate fi
urmărit conflictul etern dintre bine și rău, fiecare forță ajutând la venirea ori menținerea în
existență ori, dimpotrivă, refuzând sau căutând să distrugă existența.
Problema existenței răului și-o pune fiecare om, din indiferent care societate. De ce
are o paletă atât de mare de acțiune și este comis cu atâta ușurință?
Răspunsul n-a fost niciodată ușor de dat, de fapt niciuna din frazele articulate astfel nu
a epuizat marea revoltă contra manifestării maleficului. Mai mult, aceste răspunsuri parțiale
au favorizat doar un anumit mod de a vedea lumea cu ajutorul uneia sau a câtorva discipline
asociate dintr-o categorie similară cu caracter mai înalt de generalitate. Fiindcă răul are o
configurație diferită în funcție de perspectiva abordată, de pildă în literatură față cu știința, în
istorie în raport cu politica, în sport pus față în față cu politica, în viziunea consumistă față de
cea individualistă.
Să remarcăm că tradiția, prin viziunea ei amplă, este un corpus de cunoștințe care
încearcă să epuizeze prin soluții preventive ori curative formele de manifestare ale răului,
prin descântece, prin interdicții (de limbaj, de acțiune, de pildă), prin algoritmi (cel mai
probabil de comportament ori de activitate lucrativă, ca să nu numim decât câteva).
14
Într-un fel, putem considera că avem de-a face cu tradiția când sentimentul îndoielii a
fost epurat și cu modernitatea când îndoiala a ajuns principiul director. Prin urmare, răul, în
viziunea tradițională conține întotdeauna și filonul îndoielii, al contestării modului de a fi al
lumii tradiționale și al ierarhiilor sale.
III. Maleficul feminin
Este un subiect care a necesitat, la rândul său, mai multe perspective de lucru.
1. Criteriul temporal asupra maleficului – a permis urmărirea acțiunii răului
de-a lungul vârstelor omului, dar și după moartea sa în câteva scene caracteristice din
basmele populare. Astfel, pentru răul prenatal au fost identificate situațiile când femeia nu
poate naște până ce nu-și va regăsi soțul plecat definitiv în lume, dar și situația inversă când
există voința de a veni pe lume a fătului, dar mama vitregă se opune în fel și chip. Au fost
stabilite de aici două tipuri de rău, unul remediabil, altul letal (în funcție de tabăra în care se
află personajul).
Odată cu nașterea, răul se poate manifesta fie printr-o ursire dezavantajoasă, fie
printr-o ființă preventivă care încearcă să-i ia pruncului puterile (vinele de la mâini și de la
picioare). Copilăria poate genera uneori o mulțime de rele datorate neascultării părinților,
exploatării naivității de către ființele răuvoitoare, maltratării fizice și psihice a mașterei.
În tinerețe se regăsesc numeroase forme de rău: întâlnirea tinerilor cu Ielele, a fetelor
nubile cu Zburătorul sau cu zmei ce le răpesc definitiv, maștera caută s-o mutileze pe tânăra
ei fiică vitregă, mult mai frumoasă.
Vârsta senectuții poate contura și personaje nărăvite în rău, de tipul Mumei-Pădurii, al
babei-maștere ori, în anumite situații, cu Zmeul ori Zmeoaica bătrână care complotează,
atacă, caută să ucidă, comit tot felul de acte nedrepte.
Există un rău de diferite nuanțe și odată cu venirea pragului morții. Uneori moartea
poate fi păcălită, prin anumite ierburi ori prin formulele stereotipe în care se menționează un
banchet încă neterminat și, poate de aceea, basmul va captiva totdeauna fiindcă ne propune o
anume utopie, respectiv imaginarea unei lumi care poate ajunge, la un moment dat, lipsită de
15
rău. Odată cu moartea este posibil ca femeile decedate să se transforme în moroaice,
strigoaice, iar dacă s-au petrecut de tinere pot ajunge Iele.
În cealaltă lume, zmeoaice, drăcoaice, între care se distinge Talpa Iadului,
zgripsoroaice își etalează cu plăcerea răutatea fie în lumea neagră, fie, când au ocazia, în
lumea oamenilor.
2. Criteriul spațial - a constatat prezența unor obiecte nefaste de tipul
ierburilor magice sau al mâncărurilor otrăvite1 sau spurcate cu carne de om
2. Între spațiile
rele au fost numite pădurea, livada – atunci când este masca uneia dintre zmeoaice, chiar
țarina cu condiția să fi fost desemnată drept proprietatea unei ființe rele. Acțiunile malefice
pot atrage asupra eroului blestemul, vraja care necesită mijloace preventive, ologirea (eroului
Țugulea de către Zmeoaică), uciderea de către frați, bunăoară, sau aruncarea soției frumoase
în fântână de către sora ei vitregă), furtul aștrilor ori al fetelor frumoase de împărat de către
zmei.
În fața acestui taifun de răutate, eroul sau eroina sunt nevoiți să apeleze mai totdeauna
la mijloace magice cu caracter protector sau percutant. Diferite animale vorbitoare (calul
fermecat, boul protector, fratele-cerb) sunt folosite drept consilieri, sunt amintite arme
magice, mijloace de locomoție foarte rapide (și care duc la gândul ori ca vântul), obiecte de
îmbrăcăminte insolite (încălțări de fier, veșminte de deghizare).
3. Posibile categorii ale răului - au fost stabilite de Marin Neagu3 într-o
remarcabilă lucrare dedicată acestui subiect în nouă categorii cărora le-am propus diferite
forme de reducție care au generat drept componente esențiale ale răului: împotrivirea,
diabolicul și nonsensul.
4. Problema răului în raport cu binele - Am constat că ambii termeni ai
opoziției nu au o manifestare continuă, nu sunt omniprezenți, sunt locuri unde pur și simplu
nu se manifestă sau au prea puțină putere. Există și spații în care răul și binele dovedesc forțe
relativ egale, de aceea binele trebuie să dovedească un plus de istețime pentru a învinge (cum
vedem din confruntările eroului cu zmeii, cu Muma-Pădurii, cu dracii neghiobi la minte).
1 În basmul ”Pipăruș Voinic” de Pamfil Bilțiu
2 În basmul ”Busuioc și Siminoc” de I. Oprișan
3 Marin Neagu, 2010, Imaginarul malefic în literatura populară română, teză de doctorat, Universitatea din
București, Facultatea de Litere, pp. 40-46
16
Mai mult, răul acționează începând chiar cu propria noastră personalitate, poate
destrăma personalitatea umană până la aplatizarea într-o singură trăsătură negativă generală.
De altfel, o personalitate negativă nu suportă corecția comunitară, vrea să fie deasupra
oricărei intervenții și observații constrângătoare. Vede în orice manifestare potrivnică o
declarație de război. Am observat însă că există și în cadrul răului momente de intermitență,
de ”îmbunare”, când ființele malefice pot accepta să devină adjuvanți pentru probele dificile
ale protagonistului.
5. Viziuni asupra răului. Au fost generate cu o altă coloratură de fiecare
personaj studiat. Astfel, pentru Mașteră prima lege identificată a fost incompatibilitatea sa cu
copiii vitregi. Ei sunt dușmanii săi de moarte, de aceea nu-i vede ca pe niște ființe inofensive,
ci îi consideră complotiști, rezervor de rele (observăm că răul are adesea tentația de a atribui
binelui acțiunile sale descalificante), personaje care întind curse și așteaptă o lovitură
decisivă. Joaca este văzută ca un gest agresiv, dezvoltarea armonioasă, în ciuda unui rele
îngrijiri, un act de sfidare, eventuala frumusețe a rivalei, ajunge o declarație de război. Este
aici viziunea receptării lucrurilor altfel de cum apar în realitate, o receptare pe dos în care se
selectează doar convenabilul.
Ura continuă este datorată unei poziționări strâmbe, antifrastice față de conturul
comunitar, de aceea personajele de tip mașteră vor căuta să reinventeze valorile în care
comunitatea crede doar pentru ca realitatea să se potrivească viziunii sale deformante.
Părintele să-și persecute copiii, să-i exploateze la sânge, să le refuze orice acces la educație,
la înfățișarea în comunitate, aspecte însă invalide pentru propria odraslă căruia, dimpotrivă, îi
oferă toate beneficiile educației, îngrijirii corecte, expunerii comunitare. Constatăm astfel că
există un rău care acționează îndelung, cu caracter progresiv, un rău cronic, dar cu pulsații tot
mai teribile (probele cu grade tot mai mari de dificultate ale copilului oropsit), dar și un rău
rapid, acut care acționează decisiv și care duce victima până în pragul morții (actele de
substituție de la curțile împărătești). A fost punctat și faptul că maștera își ține victima într-o
atmosferă de uzură până ce își limpezește obiectivele (lucru care se întâmplă fie datorită unei
suite de evenimente potrivnice, fie datorită naivității copilului care îi spune, fără să-și dea
seama, modul cum reușește să reziste, fie, pur și simplu, datorită unor acțiuni de spionaj
realizate prin intermediul fiicei bune a mașterei, înzestrată bunăoară cu un ochi în plus), până
ce îi devine clar modul cum își poate elimina fără pedeapsă adversarul său juvenil. Ori își
persuadează soțul s-o izgonească, ori o trimite în condiții climatice greu de suportat să-i
17
satisfacă vreun capriciu alimentar, ori o mutilează ajutându-se de tehnica înfometării ori a
însetării.
Răul cel mai mare la nivel psihic pentru copilul–victimă este generat de lupta continuă
dintre imaginea mamei bune absente și mama-uzurpatoare prezente care oferă doar semne
toxice și care induc nefericirea. Eficacitatea mașterei funcționează până ce, într-un chip
neașteptat, binele găsește o portiță de scăpare și îi va copleși tot șirul de minciuni.
Uneori recunoaștem în basme externalizat conflictul dintre soț și soție asupra copilului
vitreg. Cearta conjugală este convertită în persecuție maternă. Dacă fiecare din cuplu are câte
un copil, atunci pe lângă aspectele nedrepte ale mașterei, pot apărea și conflicte ideatice, de
viziune diferită asupra educației demne de urmat. Într-o altă narațiune1 am constatat că
existau două metode educative opuse, una în care se promova facerea și îngrijirea continuă a
lucrurilor, metoda activă și una în care se căuta folosirea lucrurilor în funcție de ce ofertă
exista în realitate și abandonarea lor atunci când dădeau semn că ar avea nevoie de îngrijire,
respectiv metoda pasivă. Este diferența dintre viziunea proiectivă și cea a lui hic et nunc. Una
pune accentul pe îndatoririle solicitate de comunitate, altele pe drepturile oferite de
comunitate. În termeni economici, este diferența dintre mentalitatea furnizorului și cea a
beneficiarului. Mașterei și fiicei sale li se cuvin lucrurile, fără explicații, numai prin faptul că
sunt și au grijă să repete acest lucru în chip apăsat și, evident, deformant.
Între credințele privind Ielele, două merită consemnate în chip special în
ceea ce privește originea lor. Astfel de ființe provin fie din lumea celor fără suflare, anume
dintre fetele necăsătorite, nelumite și care iau chipul Vântoaselor pentru a-și exprima ratările
existențiale. Fie provin din lumea celor vii, anume vecine care noaptea se transformă în Iele
și se pot astfel dezlănțui fără opreliști. Putem vorbi de Iele ale morții și Iele ale vieții, de ființe
extramundane, dar și de ființe comunitare, deși ambele se manifestă, mai ales, în spațiul
extracomunitar.
Cele două viziuni necesită unghiuri de înțelegere diferită. Pe de-o parte, Ielele ca
ființe moarte, nelumite, exprimă prin jocul lor acel rest de vitalitate necheltuită. În acea horă
este închipuită maternitatea ratată, lumina soarelui rătăcită pentru totdeauna, este cumva o
aspirație spre lumea albă pe care n-o pot accesa decât sub forma unei închipuite guri de
intrare. În schimb, Ielele provenite din ființele vii sunt mult mai înspăimântătoare fiindcă sunt
recrutate din rândul persoanelor cunoscute, cu figuri familiare. Persoane blânde în regim
diurn, devin noaptea ființe de spaimă și, în fapt, oscilează între vestale și bacante, între ordine
1 în basmul ”Dragu mamii și fata tatii” de I. G. Sbierea
18
și dezlănțuire. Hora lor închipuie cumva o gură de acces spre infern și le putem vedea ca
ființe care caută să-și sugrume excesul de vitalitate și să acceseze rolurile malefice ale
nocturnului, ca strige, vrăjitoare, femei demon. Oricum, Ielele aduc ca informații
suplimentare asupra viziunii răului starea de nemulțumire generată fie de o carență, fie de un
prisos de vitalitate.
Muma-Pădurii, remarca Tudor Pamfile1 are posibilitatea de a se insera în
visele femeii adulte și să-i inducă cele mai negre coșmaruri, smintind-o și perpelindu-i
sufletul. Cum pare să nu existe protecție în fața unui asemenea pericol interior, Muma-Pădurii
poate fi văzută ca numele unui complex interior negativ din zona spaimei. O astfel de
imaginare a Mumei-Pădurii explică astfel și comportamentul nepotrivit ulterior al femeii-
victimă care devine necredincioasă, adulteră, trădătoare. Trebuie să adăugăm că această
imagine a femeii cu interior de Muma-Pădurii am întâlnit-o în basme la mașteră, indiferent de
cât de frumoasă ori disimulantă era în realitate.
Uneori Muma-Pădurii are aspectul unei Moire, o ființă care și-a făcut un rost de
existență din propria damnare, dar care, zgândărită, poate dovedi puteri mari vrăjitorești..
Este, într-un fel, un model de luptă cu demonii interiori, anume în fața tentațiilor titanice a
căutat să-și instituie un circuit vital modest, cu necesitate izolat, tocmai pentru a păstra măcar
urme din valorile umanitare.
Zmeoaica propune tipul femeii perseverente care nu abandonează până ce
nu-și atinge scopul. Odată identificată ținta, va face orice să-și nimicească adversarul, de la
ordine de luptă la urmăriri senzaționale, incendiare. Oscilează între Medeea și Gorgona, este
mama furioasă fie că și-a pierdut familia, fie că a fost înșelată de propria fiică. Este învinsă
fiindcă nu știe în timp util să alterneze registrul pasiv cu cel activ de luptă, dar și datorită
faptului că eroul este mai totdeauna ajutat de obiectele dimensionale. Nu este posibilă o luptă
dreaptă a eroului cu Zmeoaica, avem de-a face doar cu o urmărire în care prin viclenie sau
accident urmăritoarea ajunge răpusă.
6. Anumite trăsături specifice ale maleficului. Maștera este lovită în special
de boala invidiei și a ciudei ce o aduce până la un prag nervos paroxistic, într-unul dintre
basme chiar înnebunește când constată eșecul complotului său. Ielele aduc coloratura
nebuniei coregrafice în câmpul maleficului. Totul la ele seduce, înfierbântă, îndeamnă la
mișcare, dar consecințele sunt teribile, de la orbire, nebunie până la moarte. Muma-Pădurii
1 Tudor Pamfile, 2008, Mitologia poporului român, vol. 2, p. 231
19
aduce cu sine toate spaimele imaginate de comunitate pentru starea de singurătate: murdărie,
neglijență, hrană ciudată sau dezgustătoare, trăirea printre jigănii, în condiții uneori de mare
sălbăticie (și ne gândim, în special, la acea Muma-Pădurii care doarme prin scorburi sau în
copaci). Este răul din umbra codrului, cea care poate pândi oricând odată cu înserarea din
întunericul amenințător vegetal.
Zmeoaica înseamnă o primejdie de moarte în fața căreia nu poate exista o replică
directă. Niciunul dintre eroi nu-i poate supraviețui fără vicleșug. Este un rău infailibil într-o
confruntare directă, având o putere mai mare decât a oricăruia dintre progeniturile sale și o
iscusință care întrece cu mult pe cea a oricărei fiice. Dar dezavantajul ei este că nu-și
alternează registrele de luptă la momentul oportun.
7. Forme de rău - fiecare dintre personajele studiate are anumite forme
specifice de a provoca răul. Maștera este, în această privință, un personaj ciudos, are
capacitatea de a-și transmite răutatea fiicei sale, face tot felul de declarații otrăvite sau
disimulate, evoluează între intrigă și despotism. De obicei, are succes inițial reușind să
izgonească ori să copleșească pe copilul dușmănit cu tot felul de treburi. Caută forme de rău
tot mai mari care merg până la izgonire și asasinat. Uneori este pedepsită cumplit, atunci când
joacă un rol principal în economia basmului, alteori primește pedeapsa prin intermediari (fie
prin fiica vitregă îndrăgostită nepotrivit de un zmeu răuvoitor cu fratele ei, fie printr-o
slujnică acționând în aceeași manieră ca a ei).
Ielele provoacă tot felul de rele oamenilor, îi schilodesc, îi ucid, le aduc
muțenia ori nebunia în chip direct sau mediat (de pildă, atunci când cineva se așează ori
atinge un loc unde au jucat astfel de ființe). Semnele cuiva atins de Iele sunt râsul isterizant,
mișcările convulsive inexplicabile, starea de transă, implicarea totală în fantezia interioară.
Muma-Pădurii răpește copii, fură zilele bune din destinul omului,
pedepsește pruncucigașele pe celălalt tărâm, amăgește tinere cu promisiuni de inițiere în arta
torsului. Are o experiență infailibilă în arta deghizării și se arată cu adevăratul chip numai
acolo unde e sigură că deja victima nu mai are scăpare, în locuința ei, atunci când vine cu o
victimă aburcată pe umăr sau când clatină fioros geamurile casei în căutarea unui loc de
intrare.
Zmeoaica este o ființă de final de motiv, cu calități ignifuge, oarecum este
asemănătoare unui incendiu care avansează cu o viteză amețitoare spre eroi și, în această
privință, un povestitor abil va face auditoriul să albească de groază odată cu apropierea ei de
20
cei urmăriți. Este întruchiparea răului care este cât pe-aici să reușească, este un rău care
ratează de puțin și care, în anumite basme, odată înfrânt aduce eroului admirația generală.
8. Aspecte curative ori preventive – Fapt cunoscut, nu se pot contracara toate
formele de acțiune ale răului, ci poate fi cel mult, o vreme, estompat sau izolat dincolo de
planul narativ. Odată cu nunta finală, vocea răului a fost dată pe off, emite în continuare, dar
pe alte frecvențe decât cele propuse de narațiunea tocmai încheiată. În ceea ce privește
atitudinea față de rău, după cum știm, există soluții preventive și soluții curative. Primele
necesită respectarea cu strictețe a anumitor ritualuri, necălcarea interdicțiilor de spațiu și de
timp, anumite strategii de apropiere de ființele demonice. Pentru Iele, de pildă, este necesară
o ascundere dibace încât acestea să nu-l poată dibui pe flăcăul îndrăzneț care vrea să capete
harul muzical sau pentru Muma-Pădurii este recomandată tratarea ei cu mult respect astfel
încât să fie îmbunată până la a fi convinsă să adopte masca unei alte bunici materne. Uneori,
chiar Moartea poate fi biruită, măcar iluzoriu, printr-o activitate stereotipă pozitivă cum
sugerează formulele de final ale basmului.
Soluțiile curative, în mod necesar mai multe, sunt datorate neputinței
oamenilor de a se feri de toate modalitățile de manifestare ale răului. Uneori ajută
descântecele ori anumite plante de leac: tătăneasa, usturoiul, florile de Sânziene. Alteori sunt
necesare anume expediții curative – de pildă, în scopul recuperării aștrilor necesari vieții
furați de către zmei. Răutatea mașterei este eliminată la sfârșit prin diferite metode: execuție
publică, tăierea capului, sfâșierea de către armăsari ce trag în patru părți diferite, arderea pe
rug. Răul este omniprezent în anumite momente ale basmului, dar lasă portițe de scăpare
neașteptate eroului care va profita de ele.
Pentru cel apucat de Iele se folosesc fie plante tămăduitoare, fie în zona muntenească
se apelează la jocul Călușarilor, doctori populari de odinioară ce amintesc de ritualurile de
mișcare ale vracilor tribali. Singura protecție eficace pentru cineva urmărit de Muma-Pădurii
este baricadarea în casă și ungerea tuturor vaselor cu usturoi pentru a nu și le face aliate și a o
ajuta să găsească o intrare. Nu este însă menționată nicio formă curativă pentru femeile care
suferă de complexul Mumei-Pădurii în afara unor binemeritate pedepse pentru răutățile lor.
Zmeoaica necesită atât atitudini preventive (spionarea planurilor ei) cât și protective:
folosirea unor mijloace indirecte de răspuns la provocările ei directe de luptă. Pentru
Zmeoaică, în această privință toți eroii acționează identic, cel mai bun leac este fuga însoțită,
21
eventual, fie de obiecte magice adjuvante, fie de un plan cu adăposturi neobservate de
urmăritoare. Iar leacul final este ori o ghiulea înroșită în foc, ori păcălirea ei de a muri
înecată. În confruntarea cu Zmeoaica, nu pot supraviețui ambii combatanți, unul trebuind cu
necesitate să dispară. Datorită lipsei de ingeniozitate oportună, acest lucru se întâmplă
personajului rău.
IV. Feminitatea malefică
1. Problema unității sau multiplicității în abordarea feminității. - Ne-a dus
la importanta distincție a Otiliei Cazimir1 care consemna faptul că nu avem, de fapt, de-a face
cu un singur tip de femeie, ci cu o multiplicitate și sugera, în acest sens, mai degrabă
adoptarea noțiunii de identitate de gen drept criteriu substitut. Ce este drept, asumarea unei
unități pentru această importantă categorie umană nu poate propune decât un set de trăsături
ce vor oscila între caracteristic și ipotetic. Putem regăsi, de aceea, un model feminin în basme
evoluând între exagerare (atunci când caută să-și impună frumusețea cu orice chip, cum
vedem în basmele împărătesei geloase pe frumusețea fiicei sale) și modestie (care duce eroina
la starea cea mai umilă, de servitoare, de cenușăreasă, de ființă izolată în gospodărie).
2. Feminism și misoginism în basme. - Deși întâlnim o formă de feminism
incipient și în basme, constatăm că obiectivele acestei mișcări nu sunt susținute în mod direct,
ci mai degrabă sunt asumate de fiecare eroină sau antieroină ce caută să și le obțină prin
mijloacele proprii sau prin adjuvanți. Mutațiile sociale apar pentru eroinele pozitive datorită
unor calități înnăscute precum bunătatea, frumusețea, delicatețea, mila, în timp ce pentru
eroinele negative datorită unor defecte exagerate din plin precum crima fără remușcări,
spionatul, asasinatul pruncilor și al lăuzei, exilul, minciuna. Avem în vedere, în special,
uzurpatoarea care reușește totuși să se mărită cu prințul ce-și alesese inițial cu mare grijă o
altă logodnică (cu ajutorul condurului fără seamăn), dar care dovedește neglijență în
aprecierile ulterioare asupra calității soției sale care, de fapt, fusese între timp substituită.
1 Otilia Dragomir, 2002, Limbaj, gen și putere, în Adina Brădeanu, Otilia Dragomir, Daniela Rovența-
Frumușani, Romina Surugiu, Femei, cuvinte și imagini, Perspective feministe, Ed. Polirom, Iași, pp.
133-134
22
De asemenea, condiția nefericită a femeii nu este văzută ca o neșansă la existența
normală a femeii în genere, ci este mai degrabă înțeleasă ca un concurs nefericit de
împrejurări la care este supusă o anume eroină o perioadă mai mare sau mai mică de timp.
Starea de decădere a eroinei va fi compensată în finalul basmului printr-o largă recunoaștere
comunitară, în timp ce persecutoarea – având cele mai mari avantaje încă de la început – și le
va pierde datorită perseverenței încăpățânate în rău. Să marcăm faptul că în conflictul dintre
mașteră și fata vitregă se poate recunoaște coloratura sentimentală negativă, respectiv invidia,
gelozia, îndârjirea, disprețul, ura opusă unei persoane care este nativ generoasă, plină de
iubire, perseverentă totuși, înțelegătoare și rapid ajutătoare pentru cei aflați în suferință.
Am arătat că atitudinea misogină poate fi de înțeles dacă am avea doar personajele
negative – de altfel, într-unul dintre basme1, împăratul, după pierderea fiicei sale, exilate fără
știința sa, își va respinge soția în chip hotărât. Totuși, la fel ca și în feminism nu se face pasul
de la respingerea unui anume individ până la respingerea genului, nu este marcată actul
generalizării. Din acest punct de vedere, avem un feminism individual, dar și un misoginism
cu o focalizare similară.
De altfel, țin să precizez că pentru misogin frumusețea, de pildă, nu are decât atribute
malefice. Orice dovadă de trăsătură pozitivă este citită în această cheie distorsionantă, ca o
mască îndărătul căreia pândește răul ca adevărata realitate. Este opinia unui totalitar care
pleacă de la opinia că acuzatul e dinainte vinovat. Nu poate exista dialog pentru că va citi
orice calitate à revers. Este adeptul credinței că femeia conspiră, ocultează, disimulează.
Gestul său e mereu deconspirator fulminant, radical, dar, de obicei, lovește în gol. Pentru
misogin lumea este alcătuită din maștere, zmeoaice, drăcoaice, Iele, slujitoare netrebnice și
vrăjitoare metamorfozate în tinere ispititoare. Problema se pune dacă se manifestă acest
misoginism într-un chip explicit în zona basmelor și răspunsul nostru nu poate fi decât
nuanțat. Da, există o asemenea viziune, dar nu extinsă la întreaga comunitate feminină, ci
punctual, pentru anumiți membri.
Să remarcăm că adesea acestor persoane malefice li se aduce o răsplată pe măsura
răutății lor. Uzurpatoarea va fi la rândul ei uzurpată, după ce acceptă ca bărbatul ei să-și
petreacă mai multe nopți cu o vânzătoare de lucruri scumpe. Ființa care face rău preventiv își
va pierde copiii tocmai din cauza comiterii acelui act nedrept. Tot de o anume viziune a
feminismului ține și interpretarea sentimentală a evenimentelor, în care nu mai contează lupta
dreaptă, ci lupta mediată, prin vicleșuguri, prin nedreptăți, prin intrigi. Feminism egoist și
1 în basmul ”Naramza cea frumoasă” de G. Dem Teodorescu
23
misoginism punctual, acțiune și reacțiune pe măsură, reacția preponderent sentimentală,
aceștia sunt polii de viziune între care evoluează personajul malefic feminin.
3. Un sine cu ascunzișuri malefice. - Uneori, așa cum observa și
M. Eminescu1 în poezia ”Venere și Madonă”, există în aceeași ființă o oscilație între răutate
și sfințenie, între credință și necredință. Ce părere să ne facem de orfana care împreună cu
fratele ei abia scapă cu viață din urgia Mașterei și care, ulterior, îndrăgostindu-se de un zmeu
răuvoitor, complotează să-și omoare această rudă atât de apropiată de propria ei suferință?!
Sau de Muma-Pădurii ce, în anumite contexte, în loc să rămână consecventă unei atitudini de
spaimă continue, să se arate mereu o ființă rapace ori vicleană, devine ghid și sfătuitor pentru
viitoarele probe grele ale eroului. Ielele care înnebunesc sau omoară trecătorii nocturni, dacă
sunt spionate în anumite condiții pot dărui harul cântecului neasemuit sau taina vindecării
oamenilor.
4. Expresivitatea feminină depinde de coloratura narativă. - Un anume
portret depinde foarte mult de imaginea naratorului, anume cu cine populează zona exterioară
spațiului familial protector, dar și de cursul acțiunii dacă eroul este în faza identificării unor
ajutoare sau urmează să întâmpine o piedică majoră în care-și va risca viața (cum se întâmplă,
de pildă, cu eroul care-și poate pierde capul dacă nu-i va păzi bine iepele babei).
Cum în această lucrare am căutat în special aspectele expresive ale celor patru
tipologii de personaje, am ajuns la constatarea că pentru ființele extracomunitare, dar
mundane, de la un moment dat identitatea lor poate deveni confuză (Ielele pot fi înțelese și ca
Rusalii, Muma-Pădurii și ca vâlvă, bunăoară), în schimb, pentru Mașteră și Zmeoaică
aspectele identitare dovedesc în chip vizibil o atracție centripetă, deși în contexte particulare,
uneori poate deveni Mașteră chiar mama bună, cât despre Zmeoaică poate fi și vrăjitoare,
farmazoană, drăcoaică, pajură. Observăm, că în ciuda bunăvoinței de a face distincții nete, în
fapt, lucrurile sunt privite mai generos, în inocente încălcări de graniță conceptuală și care
provoacă adesea confuzii. Dar acest lucru se întâmplă atunci când este luat în considerare un
1 Mihai Eminescu, 2000, Opera completă, resursă electronică, Editura Software Petar, Botoșani,
http://eminescu.petar.ro/opera_completa/index.html
24
corpus substanțial de basme, nu un basm anume, deoarece această specie poate exista – ca,
de altfel, orice narațiune – numai dacă este amplasat sub semnul verosimilității. Imaginile
aceluiași personaj intră în conflict numai dacă le asociem din basme diferite, pierzând în mod
evident din vedere anume motivații care dădeau o notă de fundamentare particulară într-o
performare singulară.
Acest caracter parțial ubicuu al personajului feminin generează însă o multiplicitate
augmentată la toate femeile societății tradiționale? În mod evident răspunsul nu poate fi decât
negativ, pentru că majoritatea femeilor dintr-un basm sunt amintite episodic sau în roluri
secundare, nu ies din rostul lor, merg repetitiv pe același algoritm local (de pildă,
uzurpatoarea care permite, lacomă de lucruri din aur, vânzătoarei să petreacă mai multe nopți
cu bărbatul ei).
Singura care-și modifică unul sau mai multe aspecte din viața sa este eroina
principală, fie ea negativă sau pozitivă. Nu feminitatea ca parte a umanității este vizată de
basm, ci anumite tipuri care, în zona maleficului cel puțin, sunt imediat asociate cu teama, cu
primejdia de moarte, cu metamorfoza de spaimă, cu decesul în forme violente, cu boala, cu
nebunia, cu mutilarea gravă. Uneori însă, din probabile necesități narative, personajul-clișeu
al unei anumite stări negative acționează în chip contradictoriu. Astfel de personaje malefice
pot fi îmbunate dacă le sunt satisfăcute anumite nazuri și li se acordă acel respect de sine
care, și acest lucru se arată cu claritate în basmele cu anomalii de la tipicul comportamental,
le lipsește din partea comunității. Ielele nu mai fură mințile unui tânăr, ci-l prefac într-un
viitor cântăreț „cu căutare”, Muma-Pădurii nu mai tinde să consume carne umană, ci devine
doar un reprezentant antropomorfizat al pădurii, chiar Zmeoaica acceptă, într-un basm, ca o
prințesă (autoexilată din împărăția unui frate cu dorințe păcătoase) să rămână ca fiica ei, dar
cu anumite restricții. Pare că doar Maștera este o ființă intolerabilă în întreaga ei paradigmă în
raport cu eroina pozitivă, dar și ea, în anumite basme, măcar încearcă o vreme să lege familia
în care a ajuns. Evident că în majoritatea narațiunilor își intră însă direct în rolul de ființă
răuvoitoare.
5. Înfățișare feminină. - Merită consemnate și câteva date despre portretul
acestor femei malefice. În basmele Mașterei aflată într-o dispută închipuită de frumusețe cu
fiica sa (vitregă sau nu), observăm că ființa ostilă ajunge, încă de la aflarea existenței unei
concurente, atinsă de negii invidiei. Aceștia se vor dezvolta în timp pustiitor transformând-o
dintr-o femeie deosebit de frumoasă în imaginea unei femei ucigașe, a unui monstru feminin.
25
Țin să remarc că în oferta de clișee asupra frumuseții pot fi deosebite două tipuri, în funcție
de viziunea activă sau pasivă asupra vieții: pe de-o parte, există credința că frumusețea
autentică nu poate apărea decât odată cu o hărnicie pe măsură, dar și cu o suită de calități
suplimentare: bunătate, gingășie, milostenie, ș.a., pe de alta, că frumusețea este posibilă,
dimpotrivă, numai pentru persoanele care nu fac nimic, care sunt protejate excesiv de
mămuca lor, acceptând, eventual, exploatarea nemeritată a surorilor lor. Astfel de antieroine
întrețin o frumusețe artificială, mascând adevărata înfățișare rea și diformă.
Ielele amăgesc tinerii prin tinerețe, veselie, expunere erotică, având aceeași
ofertă vestimentară ca în mediul rural, dar purtată cu neglijență, astfel încât să înfierbânte
până la nebunie privitorul. Au o frumusețe agonică, hora lor poate închipui și viziunea omului
amețit pentru care lumea a ajuns să-și piardă reperele și să se învârtească aleatoriu.
Muma-Pădurii, după cum îi spune și numele, este departe de a fi o ființă
atrăgătoare. Sperie și când umblă despuiată și când este înveșmântată doar în frunze și ierburi
și când are o rufărie dubioasă pe ea din cauza faptului că are anumite diformități trupești:
picioare de bou, ochi cât o sită, dinți cât lopețile. Este, de fapt, doar un monstru prădător cu o
aparență vagă de feminitate. Este însă o femeie bătrână normală atunci când, în rare situații,
se dovedește generoasă cu eroul de basm.
Zmeoaica nu primește de obicei un portret fizic, ci doar unul moral.
Totuși, se pare că nu este lipsită de anume calități frumoase, din moment ce, măcar într-unul
dintre basmele străbătute1 se va căsători cu eroul timp de nouă ani, ce este drept, în acest
răstimp căutând și un prilej de a-și ucide partenerul. Este o răzbunare în maniera Jimena care
îi cere Cidului, eroului ce-i ucisese tatăl, să o ia de soție drept penitență.
6. Roluri feminine. – Cum am văzut deja, numai în pozițiile principale de
evoluție eroina sau antieroină își poate modula comportamentul, uneori adoptând
comportamentul tradițional, alteori inovând ingenios sau catastrofal. Fata care îngrijește de
lighioanele Sf. Duminici se comportă ca și cum ar spăla niște copii mici. În grădina raiului, o
altă fată necăjită are ideea de a-l căuta pe Dumnezeu în cap de musafiri nepoftiți. Fata
concurentă, fata babei, refuză să respecte indicațiile precise pe care le-a primit, din cauza
dezinteresului și a lenei, opărește animalele sălbatice, respinge scârbită pe bătrânelul din acea
grădină mirifică, refuză să-l ajute pe ursul care-i cerea un ajutor minimal.
1 în basmul „Nicodim Viteazul” de I.C. Chițimia
26
Am recunoscut în cursul analizei basmelor diferite roluri sociale în care femeia poate
ajunge în anumite momente: femeia războinic, atunci când trebuie să substituie un urmaș
masculin inexistent; femeia înțelept, care dă răspunsuri corecte atunci când nimeni altcineva
din împărăție nu o poate face în raport cu întrebările dificile puse de un vecin puternic cu
caracter provocator; femeia politican, abilă, care realizează când trebuie să intervină pentru
a-și restabili situația pierdută prin uzurpare (cazul fetei orbite și abandonate în pădure care-și
recuperează ochii cu diplomație). Politica poate fi dusă și în scop egoist, maștera care caută
să se folosească de mijloacele puterii pentru a-și distruge rivala. Experiența poate duce și la
întunecarea minții, întâlnim cazul zmeoaicei care se mărită în loc să se răzbune, astfel încât
constatăm că mai rar caracterul ei belic năvalnic poate fi însoțit și de o eventuală strategie a
pașilor prudenți.
Sunt apoi stabilite anumite roluri sociale fixe: mama a doua va fi întotdeauna o mamă
de scoarță în basme; femeia singură tinde să devină Muma-Pădurii sau una dintre Iele; femeia
autoritară caută să instituie un matriarhat local. Femeia seducătoare este rolul obișnuit sub
care apar Ielele, bătrâna binevoitoare își joaca aparența ca Muma-Pădurii, Zmeoaica
evoluează între rolul de general tactician și jucător care nu mai are nimic de pierdut. Există și
roluri de detectiv, maștera care depistează sursa rezistenței fiicei sale vitrege, Zmeoaica
atunci când realizează cu rapiditate că fiii săi au fost omorâți. Putem identifica și altele, de
slujnică și prințesă, de prigonitoare și persecutat, de femeie sfântă și femeie blestemată în
singurătate.
În ultimă instanță, orice personaj feminin cu caracter de protagonist joacă mai multe
roluri. În devenirea basmului la un moment dat cerințele vechiului rol nu mai funcționează.
Femeia-protagonist trebuie să-și reevalueze calitățile sau defectele din propriul CV și să
încerce să se adapteze. Eroinele pozitive, de fapt, abia în nouă mișcare narativă se regăsesc în
firescul lor, în timp ce antieroinele ajung într-o situație neconvenabilă și, în majoritatea
cazurilor, letală.
V. Povestitori. Culegători de basm. Audiență
Colecțiile de basme străbătute ne-a făcut să ne întrebăm care dintre următoarele
componente este mai importantă, anume: basmul-tip, variantele sale, povestitorul, culegătorul
sau publicul. Fiecare poate să primească locul fruntaș din ierarhie, apoi prin contestare să fie
27
detronat. Astfel ar trebui să considerăm basmul-tip așa cum, de altfel, ne și propune catalogul
ATU. Numai că vom constata că în majoritatea variantelor nu este respectat basmul-tip decât
parțial, schematic, având extensii sau reducții care ne creează câteodată îndoieli mari dacă a
fost bine încadrat tipologic un anume basm. În ultimă instanță, basmul-tip își păstrează
importanță atât timp cât abia luăm cunoștință de subiect.
Ne fascinează apoi jocul deconcertant al variantelor, în care colaționarea sau
focalizarea motivelor se fac după reguli ce necesită o mai adâncă înțelegere: unele sunt
adevărate bijuterii, altele însăilări narative, unele sunt bine interpretate, altele doar repetări cu
numeroase căderi de memorie.
Încercăm să ne interesăm de povestitor, dar constatăm că întâlnim bariera
culegătorului. Până în secolul XX, acesta adesea nici nu era interesat de cine performa
basmul, important era să-l culeagă și să-l publice, eventual într-o formă îmbunătățită. Din
acest punct de vedere, constatăm că avem șanse destul de mici de a ajunge la sursa orală
întrucât cerințele tipografice, modul de receptare al culegătorului, tabelul său miniatural de
date asupra povestitorului și-au pus amprenta definitiv. Prin urmare, artistul popular are o
voce aproape izolată în concertul uriaș al culegătorilor care totuși trăiesc de pe urma lui. De
altfel, până azi, par să fie rarități culegerile de basme care să se inspire de la o singură sursă.
I s-ar putea studia acelui povestitor amplitudinea narativă, modul cum trece de la un basm la
altul schemele narative, formulele stereotipe, descrierile, cum importă și exportă motive, cum
face reducții și amplificări. În mod straniu, astfel de lucrări există, dar numai ca manuscrise
depozitate la prețiosul Institut de folclor. Dar pentru cel care nu are acces la aceste porți din
diferite motive (temporale, spațiale), șansele de a vedea conturul unui povestitor sunt destul
de mici. Trebuie să se rezume, de pildă, la cartea de bună-credință a lui Tony Brill despre o
povestitoare din Hațeg, dar și aceasta are niște limite ale epocii în care a fost scrisă. Nu sunt
consemnate toate creațiile pe care știa să le spună acea remarcabilă Sânziana Ilona, deși sunt
inventariate numărul lor.
Nu în ultimul rând, o poveste depinde și de publicul ei, de ce reacții generează, de ce-l
însuflețește sau îl distrage, de așteptări și satisfacții ulterioare. Este un public obișnuit
povestitorului și altul insolit. Cum ar putea culegătorul să cunoască formele de corespondență
adâncă între povestitor și ”ascultătorii” săi fideli? Dar ce înseamnă să interpretezi în fața unei
săli pline si cum poți spune aceeași poveste astfel încât narațiunea să fie întreruptă când și
când de ropote de aplauze.
28
Vom discuta în continuare doar ultimele trei componente ale actului narativ deoarece
sunt mai greu de găsit în lucrările de folclor, au caracter local și, cum am văzut din
experiența proprie, de obicei apar doar în urma unei comparări perseverente de variante.
1. Povestitorul – au fost ridicate o suită de probleme legate de interpretare
(problema discursului suplimentar, diferențele interpretative, intercalările și omisiunile,
atitudinea față de evenimentele narate, pasajele plate, pasajele de trecere, pasajele
ornamentale, formulele și raportarea față de final, atitudinea față de climaxul narativ care
solicită unul sau mai multe motive, gradul de emotivitate) ori de oralitate și scripturalitate
(defectele oralității: neglijențele de limbaj, deformările vulgare, uitările de mișcări narative
precedente, încurcătura de cifre, nemotivarea unor acte eroice; dar și calitățile oralității:
vioiciunea, vitalitatea, influențarea la cote înalte a publicului, atitudinea contrastivă bine
marcată, problema inconfortului generat de întâlnirea dintre culegător și informator care duce
la lungirea sau scurtarea basmului față de performarea obișnuită, imposibilitatea unui
interpret de a deveni o voce critică). Au fost propuse o suită de date suplimentare despre
contextul actului de interpretare, despre modul cum percepe povestitorul actul său
performativ, dacă îl poate interpreta într-alt registru sentimental, dacă a fost provocat să
devină interpret și ce speranțe are în raport cu performarea.
2. Culegătorul. Din perspectiva istorică au fost distinse următoarele tipuri de
culegători în funcție de coloratura majoră a colecției lor de basme:
Culegători=povestitori: Schott, Ispirescu, Sbiera
Culegători=povestitori culți: Slavici, Creangă, chiar Eminescu
Culegători=observatori: Bârlea
Culegători = anchetatori: Oprișan
La fel ca și la povestitor, au apărut problemele culegătorului legate de atitudinea
față de interpret (dacă acesta este un bun narator, un actor, un regizor), dacă merită utilizarea
unei strategii scripturale separate formulele stereotipe de interior (discutarea avantajelor și
dezavantajelor izolării lor în scriere rimată la G. Dem. Teodorescu), a fost observată
atitudinea acestuia față de repetiții și triplicări, s-a pus, într-un fel, tocmai problema anchetării
anchetatorului (Cum a cules? Cu ce rezultate? Ce a adus nou? De ce merită acele variante
consemnate și nu altele? De ce a intervenit asupra textului și de ce nu a lămurit toate
cuvintele ori contextele obscure?)
În ceea ce privește raportul oralitate-scripturalitate, culegătorul trebuie să se raporteze
la indexurile de teme și motive existente (ATU; S. Thompson, L. Șăineanu, A. Schulerus și,
29
mai greu de accesat, C. Bărbulescu), să caute eliminarea senzației de stinghereală a
povestitorului neobișnuit să performeze pentru înregistrare, să nu mai selecteze doar pe acei
informatori care ar vorbi în grai pur românesc întrucât neologismele azi au pătruns în toate
zonele țării, acestea arătând până la urmă capacitatea civilizației românești de adaptare la
modernitate. Trebuie să fie conștient că basmele sunt de bună seamă și relicve ale unei alte
societăți, dar acelea care dezvoltă astăzi noi variante sunt construite cu o limbă colorată
neologistic în conformitate cu epoca lor.
3. Publicul. A necesitat următoarele observații: realizarea unei distincții între
spectator și lector; dacă publicul cunoaște sau nu subiectul, dacă vrea pentru un anume basm
un anume interpret, dacă primește contexte familiare în cadrul performării, dacă tonul
interpretului este acordat cu așteptările publicului, dacă acesta acceptă soluțiile miraculoase
sau este cuprins de scepticism. Sunt importante și criteriile publicului eteroclit sau construit
în funcție de vârstă, de gen, de preferințe, de ocupații (la depănușat porumb, de pildă). Uneori
publicul percepe basmele ca mijloace terapeutice, ca forme de a scăpa de stres sau ca o
modalitate de a transmite învățăminte folositoare.
Trebuie să menționăm câteva cuvinte și despre colecțiile de basme.
Unele au fost utile pentru toate cele patru figuri feminine, respective colecțiile propuse de
P. Ispirescu, de Ov. Bîrlea, de I. Oprișan. Altele au fost de folos doar pentru două secțiuni
tipologice cum este cazul basmelor antologate de M. Robea, T. Pamfile, G. Dem.
Teodorescu. Altele au propus subiecte doar pentru o singură tipologie: I.C. Chițimia,
M. Ioniță, A. Schott, V. Doniga, C. Mohanu. Sunt doar câteva mențiuni din numeroasele
surse prezente în studiul celor patru personaje feminine, avem aici de-a face cu un filon bogat
datorat culegătorilor perseverenți. Nu la fel se întâmplă când este vorba de informatorii abia
vizibili (aspect atins anterior și în aceste pagini rezumative) ori de interpreții acestor date,
mult mai puțini și pertinenți: B.P. Hașdeu, L. Șăineanu, M. Pop, Gh. Vrabie, C. Bărbulescu,
T. Brill, Ov. Bîrlea, N. Constantinescu, A. Olteanu, I. Taloș, I. Evseev ca să nu numim decât
câteva dintre numele de referință. O consemnare specială merită s-o facem și lucrărilor de
doctorat realizate în ultimul timp la Universitatea București de către Marin Neagu în 2010 și
Carmen Iordache în 2011.
Revenind asupra orizontului larg al acestei lucrări, constatăm că a fost generată de
confruntarea cu trei probleme importante –maleficul, feminitatea, interpretarea. Fără îndoială
că au fost atinse câteva dintre punctele de adâncime ale acestor sfere semantice, dar până la
un excurs exhaustiv rămân încă multe de făcut și străbătut. Sunt bunăoară și alte figuri
feminine interesante, apar și formele de rău masculine, informatorii și culegătorii ar merita
30
din partea literaturii culte o atenție mult mai mare. Suntem în situația Meșterului Manole care
privește satisfăcut la clădirea realizată, dar în același timp simte în suflet biciul otrăvit al
îndoielii că sunt alte studii mai frumoase, mai largi, mai bine făcute. Și totuși, aici apar într-o
ultimă dată informatorii cu consolarea că fiecare interpretare își are frumusețea ei unică. De
aceea merită un basm spus de nenumărate ori fiindcă degajă de fiecare dată o altfel de
luminozitate. Sperăm ca o mică parte din acea strălucire fascinantă să fi fost prinsă și în
lucrarea de față.
I. BIBLIOGRAFIE
A. Opere
Adam, Jean Michel, Revaz, Françoise, 1999, Analiza povestirii, traducere de Sorin Pârvu, Ed. Institutul
European, Iași
Albastru, Matei, 2004, Povești alese, ediție bilingvă: română – germană, Ed. România Press, București
Alecsandri, Vasile, 1965, Opere, vol. I, ediție critică îngrijită de G.C. Niculescu, Ed. Academiei Române,
București
Alecsandri, Vasile, 1978, Opere, vol. III, Poezii populare, text stabilit de Georgeta Rădulescu-Dulgheru, Ed.
Academiei Române, București
Andrei, Al., 1979, Valori etice în basmul fantastic românesc, Ed. Societatea literară ”Relief românesc”,
București
Angelescu Silviu, 1985, Portretul literar, Ed. Univers, București
Angelescu, Silviu, 1999, Mitul și literatura: eseuri, Ed. Univers, București
Angelescu, Silviu, 2008, Legenda, Ed. Valahia, București
Anghelescu Mircea, 1987, Introducere în opera lui Petre Ispirescu, Ed. Minerva, București
Avram, Vasile, 1994, Constelaţia magicului – o viziune românească asupra misterului existenţial, Ed.
Universitatea Creştină, Năsăud
Balázs, Lajos, 2003, Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetică populară, Ed. Scientia Kiadó,Koloszvár
Barbu, Violeta, Constantin, Florina Manuela, Vintila-Ghițulescu, Constanța, Iancu, Andreea-Roxana, Lazăr,
Gheorghe, 2007, De la comunitate la societate: studii de istoria familiei din Țara Românească sub
Vechiul Regim, Ed. Institutul Cultural Român, București
Basme din Banat, 1995, antologie îngrijită și prefațată de Otilia Hedeșan, Ed. Universității de Vest, Timișoara
Basme populare româneşti, 1967, ediţie îngrijită de Ioan Şerb, prefaţă de Virgiliu Ene, 2 vol., Ed. pentru
Literatură, Bucureşti
31
Basme populare româneşti, 1977, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi bibliografie de Virgiliu Ene, Ed.
Albatros, Bucureşti
Basme populare româneşti, 2008, antologie, cronologie, notă asupra ediţiei, repere bibliografice şi glosar de
Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu, A. Gh. Olteanu, studiu introductiv de Nicolae Constantinescu,
Ed. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arta, Bucureşti
Basme populare româneşti, 2010, 2 vol.,
Basme rusești, 1973, traducere de Iulian Vesper și Andrei Ivanovschi, Ed Univers, București
Basme, povești, povestiri, 1982, Ed. Minerva, Bucureşti
Basmele românilor, I, Poveștile lui Făt-Frumos, 1991, ediție îngrijită de Ioan Șerb, studiu introductiv de Ovidiu
Bîrlea, Ed. ”Grai și suflet - Cultura Națională”, București
Bădicel, Ileana Stana,1989, Geana-Azurie:basme, Ed. Facla, Timișoara
Bărbulescu, Corneliu, 1967, Făt-Frumos: basme populare româneşti, Ed. Tineretului, Bucureşti
Berdan, Lucia, 2001, Totemism românesc: structuri mitice arhetipale în obiceiuri, ceremonialuri, credințe,
basme, Ed. Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Bernea, Ernest, 1985, Cadre ale gândirii populare românești: contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și
cauzalității, postfață de Ovidiu Bârlea, Ed. Cartea românească, București
Bettelheim, Bruno, 1999, Psychanalyse des contes de fées, Ed. Robert Laffont , Paris
Biblia sau Sfânta Scriptură, 1988, Ed. Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București
Bilțiu, Pamfil, 1990, Poezii și povești populare din Țara Lăpușului, antologie, vol. 10, Ed. Minerva, București
Bilţiu, Pamfil, 1994, Făt-Frumos cel înţelept. O sută de basme, poveşti, legende, snoave şi povestiri din judeţul
Maramureş, Ed. Gutinul, Baia Mare
Bilţiu, Pamfil, 2002, Basme, poveşti, legende, povestiri, snoave şi poezii populare din zona Codrului, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca
Bilţiu, Pamfil, 2003 – 2004, Studii de etnologie românească, 2 vol., Ed. Saeculum I.O., Bucureşti
Bilțiu, Pamfil, Bilțiu, Maria, 1999, Izvorul fermecat: legende, basme mitologice, poveşti mitologice şi mito-
credinţe din judeţul Maramureş, Ed. Gutinul, Baia Mare
Bilţiu-Dăncuş, Petru, 1970, Colecţiune de hori, strigături, glume şi basme culese din popor, cu scopul de a
compune o icoană vie a modului de vieţuire şi culegere a săteanului român (1893-1907). Colecţie
publicată sub îngrijirea lui Iordan Datcu în Folcloristica Maramureşului, Dumitru Pop, Ed. Minerva,
Bucureşti
Bilțiu-Dăncuş, Titus, 2005, Basme şi povestiri, cuvânt înainte de Gheorghe Pop, studiu introductiv de Pamfil
Bilţiu, Ed. Ethnologică, Baia Mare
Bîrlea Ovidiu, 1974, Istoria folcloristicii româneşti, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti
Bîrlea, I., 1924, Balade, colinde și bocete din Maramureș, Ed. Casei Școalelor, București
Bîrlea, Ovidiu, 1966, Antologie de proză populară epică, 3 vol., Ed. pentru literatură, București
Bîrlea, Ovidiu,1976, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
Bîrlea, Ovidiu, 1977, ”Basmul românesc”, în Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului, ediție
îngrijită și comentarii de Ioan Șerb și Florica Șerb, prefață de Dan Grigorescu, Ed. Eminescu, București
Bîrlea, Ovidiu, 1981, Folclor românesc, 2 vol., Ed. Minerva, București
32
Bîrlea, Ovidiu, 1982, Eseu despre dansul popular românesc, Ed. Cartea Românească, București
Bîrlea, Ovidiu, 1991,,”Basmul românesc”, studiu introductiv în Șerb Ioan (editor), Basmele românilor, I,
Poveștile lui Făt-Frumos, Ed. ”Grai și suflet - Cultura Națională”, București
Bîrlea, Ovidiu, 1996, Mică enciclopedie a poveștilor românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
Blaga, Lucian, 1969, Trilogia culturii, Editura pentru Literatură Universală, București
Bock, Gisela, 2002, Femeia în istoria Europei, Din Evul Mediu până în zilele noastre, traducere de Mariana
Cristina Bărbulescu, Ed. Polirom, București
Boer, Demetriu, Stănescu Arădanul, Mircea Vasile, Cacoveanu, Ștefan,1975, Povești din Transilvania, ediție
îngrijită de Ovidiu Bârlea și Ion Taloș, prefață de Ovidiu Bârlea, Ed. Dacia, Cluj
Botezatu, Grigore (antologator), 1997, Basme populare românești, Ed. Litera, Chișinău
Botezatu, Grigore, 1991, La izvoare: povești, poezie populară și cercetări de folclor, prefață de Vasile
Movileanu, Ed. Hyperion, Chișinău
Botezatu, Grigore, 1995, Făt-Frumos și Soarele: povești populare din Basarabia, cuvânt înainte de Iordan Datcu,
Ed. Minerva, București
Botiș-Ciobanu, Maria, 1928, Țara Moților: legende și credințe, Ed. Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad
Botiș-Ciobanu, Maria, 1976, Crăiasa codrului: povestiri, versuri, legende, povești, ediție îngrijită și prefață de G.
Nistor, Ed. Facla, Timișoara
Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, 2002, Femei, cuvinte și
imagini, perspective feministe, Ed. Polirom, Iași
Bremond, Claude, 1981, Logica povestirii, traducere de Micaela Slăvescu, Ed. Univers, București
Brendan, Lucia, 2001, Totemism românesc. Structuri mitice arhetipale în obiceiuri, ceremonialuri, credințe,
basme, Ed. Universității Al. I. Cuza Iași, Iași
Brill Tony, O povestitoare din Hațeg, în Studii de folclor și literatură, 1967, Ed. pentru literatură, București
Butură, Valer, 1979, Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
Butură, Valer, 1992, Cultura spirituală românească, ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Ed. Minerva,
București
Calendarul Maramureşului, 1980, realizat de Ion Bogdan, Mihai Olos şi Nicoară Timiş, sub egida Asociaţiei
Folcloriştilor şi Etnografilor şi Măiastra – Asociaţia Tinerilor Artişti, Ed. Centrul de Îndrumare a
Creaţiei Populare Maramureş, Baia Mare
Cantemir, Dimitrie, 2006-2007, Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, studiu introductiv, notă asupra
ediției și note de Valentina și Andrei Eșanu, traducere din limba latină și indici de Dan Slușanschi , 2
vol., Ed. Institutul Cultural Român, București
Caprettini, Gian Paolo, 2000, Semiologia povestirii, traducere de George Popescu, Ed. Pontica, Constanța
Caracostea, Dumitru, Bârlea, Ovidiu, 1971, Problemele tipologiei folclorice, Ed. Minerva. București
Carbarău, Constantin, 2006, Literatura Africii negre, de la basm la roman (Câteva considerații), Ed. Do-Minor,
București
Catană, George, 1974, Rozuna, doamna florilor: povești și povestiri, ediție prefațată și îngrijită de V. Șerban,
Ed. Facla, Timişoara
Catană, George, 1984, Basme, poveşti şi balade, ediţie îngrijită de Doina Comloşan şi Vasile Şerban, Ed. Facla,
Timişoara
33
Călinescu, George, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediție și prefață de Al. Piru, Ed.
Minerva, București
Călinescu, George, 2006, Estetica basmului, Ed. Pergamon, București
Cândrea Ioan-Aurel, 200, Lumea basmelor: studii și culegeri de folclor românesc, ediție îngrijită de Antoaneta
Olteanu; cuvânt înainte de Alexandru Dobre, Ed. Paideia, București
Cândrea, Ioan-Aurel, 1999, Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, studiu
introductiv de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași
Cândrea, Ioan-Aurel, Iarba fiarelor: studii de folclor din datinile și credințele poporului român, cuvânt înainte de
Dan Horia Mazilu ; studiu introductiv și ediție de Al. Dobre, Ed. Fundația Națională pentru Știință și
Arta, Academia Româna, Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu", București, 2001
Cândroveanu, Hristu, 1976, Povești de la Miazăzi: pe motive din basme aromâne, Ed. Ion Creanga, București
Cântecele și poveștile Oltului,zonele Scornicești, Drăgănești-Olt, Corabia, 1979, studiu introductiv de Ioan
Șerb, Ed. Minerva, București
Cele mai frumoase basme rusești, 2007, selecție și traducere de Iozefina Danilov și Ilie Danilov, Ed. Polirom,
Iaşi
Cele trei rodii aurite, o istorie a basmelor românești în texte, 1979, prefață, antologie, bibliografie și traduceri de
Viorica Nișcov, Ed. Minerva, București
Chelarul, George I., 2003, ”Babele în basmuri” în Hașdeu, Bogdan, Petriceicu, Folcloristica, vol. 2, ediție
critică, note, variante, comentarii de I. Oprișan, Ed. Saeculum, București
Chiş Şter, Ion, 1989, Cunoaşterea structurii de rudenie, necesitatea absolută în cer-cetarea nemijlocită a culturii
populare, vol. V, Studii şi articole, Baia Mare
Chiţimia, Ion Constantin, 1971, Clasificarea şi definirea literaturii populare în proză în folclorul românesc în
perspectivă comparată, Ed. Minerva, Bucureşti
Chițimia, Silvia, 1992, ”Șarpele mediator în folclorul românesc”, în Imagini și permanențe în etnologia
românească, Ed. Știința, Chișinău
Chivu, Iulian, (antologator), 1988, Basmul cu Soarele şi Luna: (din basmele timpului și spațiului), Ed. Minerva,
Bucureşti
Ciocârlie Corina, 1992, Pragmatica personajului, Ed. Minerva, București
Cioran, Emil, 2011, Demiurgul cel rău, traducere de Emanoil Marcu, Ed. Humanitas, București
Ciubotaru, Ion H., 1999, Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funebru din Moldova, Ed. ”Grai și
suflet – cultura națională”, București
Ciubotaru, Silvia, 2009, Folclorul medical din Moldova, tipologie și corpus de texte, Ed. Universității
”Alexandru Ioan-Cuza”, Iași
Ciupală, Alin, 2003, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea: între public și privat, Ed.
Meridiane, București
Ciupală, Alin,(editor), 2004, Despre femei și istoria lor în România, Ed. Universității din București, București
Ciurea-Genuneni, Nicolae, 1981, De la daci la români: studii de folclor mitic românesc, prefață de Romulus
Vulcănescu, Ed. Comitetul Judetean de Cultură și Educație Socialistă Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea
Coatu, Nicoleta, 2004, Eros, magie, speranță, Ed. Rosetti Educațional, București
34
Coman, Mihai, 1976, Mitologie populară românească, 2 vol., Ed. Minerva, Bucureşti
Coman, Mihai, 1980, Izvoare mitice, Ed. Cartea Românească, București
Coman, Mihai, 2008, Introducere în antropologia culturală, Mitul și ritul, Ed. Polirom, București
Coman, Mihai, 2009, Studii de mitologie, Ed. Nemira, București
Comănici, Germina, 2004, Ramura verde în spiritualitatea populară, Ed. Etnologică, București
Constantin, Lucian V., 2004, Cele mai frumoase basme româneşti, Ed. Oscar Print, Bucureşti
Constantinescu, Nicolae, 1986, Lectura textului folcloric, București, Ed. Minerva
Constantinescu, Nicolae, 1987, Relațiile de rudenie în societățile tradiționale: reflexe în folclorul românesc, Ed.
Academiei, București
Constantinescu, Nicolae, 1996, prefață la G. Dem. Teodorescu, Basme române, ediţie îngrijită și glosar de
Rodica Pandele și Petre D. Anghel, Ed. Vitruviu, București
Constantinescu, Nicolae, 2000, Etnologia și folclorul relațiilor de rudenie, Ed. Univers, București
Constantinescu, Nicolae, Dobre Alexandru, 2001, Etnografie și folclor românesc: note de curs, Ed. Fundației
România de Mâine, București
Constantinescu, Nicolae, Fruntelată Ioana, 2006, Folclor, Ed. Ministerul Educației și Cercetării, București
Cordun, Val, 2005, Timpul în răspăr Încercare asupra anamnezei în basm, ediție îngrijită și prefațată de I.
Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București
Costaforu, Xenia, 2004, Cercetarea monografică a familiei: contribuție metodologică, ediție îngrijită și studiu
introductiv de Maria Voinea, Ed.Tritonic, București
Crăciun, Boris, 1993, Carte de superstiții, Ed. Porțile Orientului, Iași
Creangă, Ion, 2000, Opere, ediție critică, note și variante, glosar de Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș,
introducere de Eugen Simion, Ed. Univers Enciclopedic, București
Cristescu-Galopenția, Ștefania, 1940, Gospodăria în credințele și riturile magice ale femeilor din Drăguș, s.n.,
București
Dante Alighieri, 2005, Divina Comedie, traducere de Eta Boeriu, note de Alexandru Balaci, Ed. Paralela 45,
Pitești
Delumeau, Jean, 1986, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII): o cetate asediată, traducere, postfață și note de
Modest Morariu, vol. II, Ed. Meridiane, București
Densușianu, Ovid, 1915, Graiul din Țara Hațegului, Ed. Atelierele Grafice Socec, București
Dominte, Ion, 1994, Povești bucovinene, cuvânt înainte de Pan M. Vizirescu, ediție îngrijită, glosar și postfață
de Constantin Dominte, Ed. Coresi, București
Doniga, Vasile T., 1980, Folclor din Maramureș, postfață de Mihai Pop, Ed. Minerva, București
Dozon, Auguste, 2001, Chansons populaires bulgares inedites, Ed. Kessinger Publishing, Whitefish
Dumitraşcu, N. I., Nanu, Dimitrie Al., 1989, Basme, legende, snoave şi cântece populare româneşti, vol. 9, Ed.
pentru Literatură, Bucureşti
Dumitru, Luiza Maria, 2007, Sacrul monstruos: (mitologie-mitistorie-folclor românesc), Ed. Paideia, București
Eftimiu, Victor, 1966, Omul de piatră, Ed. Tineretului, București
Eftimiu, Victor, 1975, Basme, Ed. Ion Creangă, Bucureşti
Eftimiu, Victor, 1982, Basme, poveşti, povestiri, Ed. Minerva, Bucureşti
35
Eminescu Mihai, 2000, Opera completă, resursă electronică, Editura Software Petar, Botoșani,
http://eminescu.petar.ro/opera_completa/index.html
Eminescu, Mihai, 1963, Opere, vol. VI, Literatura populară, Ed. Academiei, București
Eminescu, Mihai, 1995, Basme şi poeme originale de inspiraţie folclorică, studiu introductiv: Perpessicius,
comentarii G. Călinescu, selecţia şi îngrijirea textului: Marcel Duţă, Ed. Garamond - Junior, Bucureşti
Eretescu, Constantin, 2004, Folclorul literar al românilor, o privire contemporană, Ed. Compania, București
Evola, Julius, 2002, Metafizica sexului, cu un eseu introductiv de Fausto Antonini, traducere de Sorin
Mărculescu, Humanitas, București
Evseev, Ivan, 1997, Dicționarul de magie, demonologie și mitologie românească, Ed. Amarcord, Timișoara
Evseev, Ivan, 1999, Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale, Ed. Amarcord, Timișoara
Evseev, Ivan, 2001, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Ed. Amarcord, Timișoara
Fata din dafin, basme populare româneşti, 1967, ediţie îngrijită de Dumitru Lazăr, Ed. pentru Literatură,
Bucureşti
Făt-Frumos cu părul de aur: basme populare româneşti, 1966, ediţie îngrijită de Ioan Şerb, Ed. Tineretului,
Bucureşti
Fochi, Adrian, 1976, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele
lui Nicolae Densuşianu, Ed. Minerva, Bucureşti
Fochi, Adrian, 1980, Estetica oralității, Ed. Minerva, București
Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului, 1977, ediție îngrijită și comentarii de Ioan Șerb și Florica
Șerb, prefață de Dan Grigorescu, Ed. Eminescu, București
Fundescu, I.C., 1875, Basme, orații, păcălituri și ghicitori, ed. a III-a, București
Furtună, Dumitru, 1973, Izvodiri din bătrâni: basme, legende, snoave, cântece bătrâneşti şi pluguşoare din
Moldova, ediţie îngrijită şi prefaţă de Gh. Macarie, Ed. Minerva, Bucureşti
Gennep, Arnold van, 1996, Riturile de trecere, traducere de Lucia Berdan Și Nora Vasilescu, studio introductive
de Nicolae Constantinescu, postfață de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași
George Călinescu, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediție și prefață de Al. Piru, Ed.
Minerva, București
Gheorghiu, Constantin Virgil, 1999, Memorii, vol. 1, traducere de Sanda Mihăescu-Cârstean, Ed. Gramar,
București
Ghinoiu, Ion, 1988, Vârstele timpului, Ed. Meridiane, București
Ghinoiu, Ion, 2001, Panteonul românesc. Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti
Ghinoiu, Ion, 2005, Comoara satelor: calendar popular, Ed. Academiei Române, București
Ghinoiu, Ion, 2008, Mică enciclopedie de tradiții populare românești, ediție îngrijită și coordonare lexicografică
de Valeria Filimon, Ed. Agora, București
Gorovei, Artur, 1909, Zmei și zâne, povești, Ed. Librăriei Socec, București
Gorovei, Artur, Ciaușianu, Gh.F., 2000, Credințe și superstiții românești după Artur Gorovei și Gh.F. Ciaușanu,
ediție de Irina Nicolau și Carmen Huluța, Humanitas, București
Greabu, Ioana, 2000, Basme, poveşti, povestiri: culegere Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
Greimas Algirdas Julien,1975, Despre sens. Eseuri semiotice, Ed. Univers, București
36
Grimm, Iacob, Grimm, Wilhelm, 1998, Povestirile fraților Grimm, traducere Viorica S. Constantinescu, Ed.
Polirom, Iași
Hașdeu, Bogdan Petriceicu, 1970, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. II, ediție îngrijită de Andrei Rusu,
Ed. Minerva, București
Hașdeu, Bogdan Petriceicu,1997, Proza populară: Omul de flori, basme și legende populare românești, ediţie
critică, prefaţă, note, comentarii, variante și indici de I. Oprișan, Ed. Saeculum, Ed. Vestala, Bucureşti
Haşdeu, Bogdan Petriceicu, 2000, Basme populare româneşti,vol. 1, Ed. Grai şi Suflet, Bucureşti
Haşdeu, Bogdan Petriceicu, 2000, Literatura populară: basme populare româneşti, ediţie îngrijită de Lia Stoica
Vasilescu, prefaţă de Ovidiu Bârlea, vol. 1, Ed. Grai si Suflet - Cultura Naţională, Bucureşti
Hașdeu, Bogdan, Petriceicu, 2003, Folcloristica, vol. 2, ediție critică, note, variante, comentarii de I. Oprișan,
Ed. Saeculum, București
Hașdeu, Bogdan Petriceicu, 2004, Folclor literar, ediție critică de Ionel Oprișan, Ed. Academia Româna,
Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, Fundația Națională pentru Știință și
Artă, București
Hedeșan, Otilia, 2000, Pentru o mitologie difuză, Ed. Marineasa, Timișoara
Herseni, Traian, 1977, Forme străvechi de cultură poporană românească: studiu de paleoetnografie a "cetelor de
feciori" din Țara Oltului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca
Ilieşiu, Iustin, 1967, Poezii şi basme populare din Munţii Rodnei: antologie, Ed. pentru Literatură, Bucureşti
Ilieşiu, Iustin,1969, Calul cu potcoave de aur: basme populare ardeleneşti, Ed. Tineretului, Bucureşti
Ionescu, Mihaela, Negreanu, Elisabeta (coord.), 2006, Educația în familie. Repere și practice actuale, Ed.
Institutul de științe ale educației, București
Ionescu, Nae, 1991, Curs de metafizică, ediție îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, București
Ioniță, Maria, 1982, Cartea Vâlvelor, Legende din Apuseni, cu un cuvânt introductiv de Ion Şeuleanu, Ed Dacia,
Cluj-Napoca
Ioniţă, Maria, 1986, Drumul urieşilor: basme, poveşti şi legende din Apuseni, Ed. Dacia, Cluj
Iordache, Carmen, 2011, Transformări ale basmului fantastic românesc din zilele noastre, teză de doctorat,
Universitatea din București, Facultatea de Litere, București
Iordache, Daniela-Olguţa, 2003, Urma de sânge: poveşti, snoave, legende şi basme din Vlaşca culese şi
comentate, (1974-2002), cu un cuvânt introductiv de George Anca, Ed. Bibliotheca, Targovişte
Iosifescu Silvian,1973, Configurație și rezonanțe. Un itinerar teoretic, Ed. Eminescu, București
Ispirescu Petre, 1968, Legende sau Basmele românilor, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Iorgu
Iordan, Ed. pentru Literatură, Bucureşti
Ispirescu Petre, 1971, Snoave sau povești populare. Povestiri istorice. Varia. Manuscrise și corespondență, ediție
îngrijită de Aristița Avramescu, Ed. Minerva, București
Ispirescu Petre, 1981, Basmele românilor, postfaţă şi bibliografie de Viola Vancea, Ed. Minerva, Bucureşti
Ispirescu Petre, 1988, Legende sau basmele românilor, 2 vol., Ed. Cartea Românească, Bucureşti
Ispirescu Petre, 1997, Legende sau Basmele românilor, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Aristiţa Avramescu,
prefaţă de Nicolae Constantinescu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti
Ispirescu, Petre, 1997, Basme, ed. Miracol, Bucureşti
37
Kernbach, Victor, 1994, Universul mitic al românilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti
Kunisch, Richard, 2000, Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia, traducere, prefaţă şi note
de Viorica Nişcov, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti
Lazard, Madeleine, 2007, Eva în oglindă, Viața femeii în Renaștere, traducere de Adriana Mitu, Ed. Saeculum,
București
Lăzărescu, George, 1992, Dicționar de mitologie, Ed. Casa editorială Odeon, București
Legende populare românești, 1991, 2 vol., ediție critică și studiu introductiv de Tony Brill, prefață de Ion Dodu
Bălan, Ed. Minerva, București
Leger, Louis, 1901, Mytologie slave, Ed. E. Leroux, Paris
Lenghel Izanu, Petre, 1985, Poezii şi poveşti populare din Maramureş, Ediţie îngrijită de Octav Păun, Prefaţă de
Mihai Pop, în seria Folclor din Transilvania, vol. VII, Ed. Minerva, Bucureşti
Levinas, E., 1999, Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, traducere, glosar și bibliografie de Marius
Lazurcă, postfață de Virgil Ciomuș, Ed. Polirom, București
Lévi-Straus, Claude, 1978, Antropologia structurală, prefață de Ion Aluaș, traducere de I. Pecher, Ed. Politică,
București
Lee, Linda J., 2008,”Mother” în The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 3 vol., ediție de
Donald Haase, Ed. Greenwood press, Westport, Connecticut
Lotman Iuri, 1973, La structure du texte artistique, Ed. Gallimard, Paris
Lovinescu Vasile,1993, Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti, Ed. Cartea
Românească, Bucureşti
Lungianu, Mihail, 19—, s.a., Din ţara lui Alb Împărat: basme, Ed. Cugetarea, Bucureşti
Marghescu, Georgeta, 1999, Introducere în antropologia structurală, Ed. Fundația ”România de mâine”,
București
Marian Simion Florea, 1995, Trilogia vieții, text stabilit de Teofil Teaha, Ed. Grai și Suflet - Cultura Națională,
București
Marian, Simion Florea, 1975, Basme din Țara de Sus, ediţie îngrijită de M. Cărăușu și Paul Leu, Ed. Junimea,
Iași
Marian, Simion Florea, 1975, Legendele păsărilor: basme, ediţie îngrijită de Mihai Căraușu și O. Tofan, Ed.
Junimea, Iași
Marian, Simion Florea, 1986, Basme populare românești, 2 vol., ediţie îngrijită și prefaţă de Paul Leu, Ed.
Minerva, Bucureşti
Marian, Simion Florea, 1997, Basme populare românești, 2 vol., Ed. Euroland, Suceava
Marian, Simion Florea, 2000, Sărbătorile la români, ediție îngrijită și studiu introductiv de Iordan Datcu, Ed.
Grai și Suflet-Cultura Națională, București
Marian, Simion Florea, 2000, Botanica românească, Ed. Paideia, București
Marian, Simion Florea, 2000, Înmormântarea la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere,
bibliografie și glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București
Marian, Simion Florea, 2000, Mitologie românească, ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Antoaneta
Olteanu, Ed. Paideia, București
38
Marian, Simion Florea, 2000, Nașterea la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere, bibliografie și
glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București
Marian, Simion Florea, 2000, Nunta la români, studio etnografic, ediție îngrijită, introducere, bibliografie și
glosar de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București
Marian, Simion Florea, 2004, Basme populare românești, II, ediție îngrijită, prefață, note și variante de Paul
Leu, Ed. ”Grai și suflet – Cultura națională”, București
Martin, Laura, 2008,”Mother Hole” în The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 3 vol.,
ediție de Donald Haase, Ed. Greenwood press, Westport, Connecticut
Max Vasmer, 1973, Etimologicheskii slovar' russkogo yazyka, Vol. IV, Ed. Progress, Moscow
Măldărescu, Ion C. (antol.), 2000, Din şezători: Basme din Bucureşti din anii 1885, culese de studiu introductiv
de Alexandru Dobre, text îngrijit de Doina Prisecaru, Ed. Centrul de Conservare şi Valorificare a
Tradiţiei şi Creaţiei Populare al Municipiului Bucureşti, Bucureşti
Mihalcea, Gheorghe C., 2003, Fluierul de izbândă: basme, povestiri și snoave din Nifon, județul Tulcea,
întâmpinare de Nicolae Constantinescu, studiu introductiv Narcisa Alexandra Știucă, Ed. Ex Ponto,
Constanța
Mircov, Alexandra, 2009, Legende, basme și povești populare românești, Ed. Eurostampa, Timișoara
Mohanu, Constantin, 1998, Cinel-cinel, ghicitorile românilor, Ed. Litera, Chișinău
Mohanu, Constantin, 2003, Fata munților. Basmele și poveștile Loviștei, Ed. Academia Română, Fundația
națională pentru știință și artă, Institutul de istorie și teorie literară ”G. Călinescu”, București
Morariu, Leca, 1983, De la noi: povești, poezii și cimilituri populare, prefață de Petru Rezuș, Ed. Minerva,
București
Mușlea, Ion, 1971-1972, Cercetări etnografice și de folclor, ediție îngrijită, cu studiu introductiv, bibliografie,
indice de Ion Taloș, 2 vol., Ed. Minerva, București
Mușlea, Ion, Bârlea, Ovidiu, 1970, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hașdeu, Ed.
Minerva, București
Neagu, Marin, 2010, Imaginarul malefic în literatura populară română, teză de doctorat, Universitatea din
București, Facultatea de Litere
Nicolaescu-Plopșor, Constantin, 1975, Studiu, Povesti oltenești, ediție îngrijită, postfață și glosar de Aurelian I.
Popescu, Ed. Scrisul Românesc, Craiova
Niculescu, Radu, 1991, Folclorul:sens, valoare, ediție îngrijită de Viorica Nișcov, postfață de Zoe Dumitrescu-
Bușulenga, Ed. Minerva, București
Niculiță-Voronca, Elena, 1998, Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, 2
vol., ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București
Nietzsche, Friedrich, 2011, Dincolo de bine și de rău, preludiu la o filozofie a viitorului, traducere de Francisc
Grünberg, Ed. Humanitas, București
Nijloveanu, Ion, 1982, Basme populare româneşti, vol. 8, Ed. pentru Literatură, Bucureşti
Nișcov, Viorica, 1996, A fost de unde n-a fost: basmul popular românesc - excurs critic și texte comentate, Ed.
Humanitas, București
Noapte bună, copii!: culegere de povești, povestiri, legende din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune,
1998, vol. 1, cuvânt înainte de Sebastian Sârca, Ed. Casa Radio, București
39
Noica, Constantin,1978, Sentimentul românesc al ființei, Editura Eminescu, București
Oarcea, Vasile, 1999, Trandafir-Crăișor, cel mâncător de dor și alte basme cu crai și crăiese, Ed. "Grai și suflet -
Cultura Națională", Bucureşti
Obedenaru, Mihail Gheorghiad, 1891, Texte macedo-române: basme și poesii poporale de la Cruşova, cu un
glosar complet de Ion Bianu, Ed. Academiei Române, București
Oișteanu, Andrei, 2004, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, Ed. Polirom, București
Olinescu, Marcel, 2001, Mitologie românească, ediție critică și prefață de I. Oprișan, Ed. Saeculum I.O.,
București
Olteanu, Antoaneta, 1998, Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Ed. Paideia, București
Olteanu, Antoaneta, 1999, Școala de solomonie, Ed. Paideia, București
Olteanu, Antoaneta, 2008, Zile și demoni. Calendar și mitologie populară bulgară, Ed. Eikon, Cluj-Napoca
Olteanu, Antoaneta, 2008, Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă, Ed. Eikon, Cluj-Napoca
Omul de flori: basme și legende populare românești, 1997, ediție critică, prefață, note, comentarii, variante și
indici de I. Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București
Oprișan I., 2002, Basme fantastice românești, vol. I, Fata răpită de soare, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2003, Basme fantastice românești, vol. II, Frumoasa lumii, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2003, Basme fantastice românești, vol. III, Inimă putredă, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2004, Basme fantastice românești, vol. IV, Basme superstițios-religioase, 2 vol., Ed. Vestala,
Bucureşti
Oprișan I., 2005, Basme fantastice românești, vol. V, Fata din icoană, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2006, Basme fantastice românești, vol. VI, Busuioc și Siminoc, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2006, Basme fantastice românești, vol. VII, Țăpian și Țăpianca, Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2008, Basme fantastice românești, vol. VIII, Basme ale înțelepciunii (1), Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2008, Basme fantastice românești, vol. IX, Basme ale înțelepciunii (2), Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2009, Basme fantastice românești, vol. X, Basme și povestiri nuvelistice (1), Ed. Vestala, Bucureşti
Oprișan I., 2009, Basme fantastice românești, vol. XI, Basme și povestiri nuvelistice (2), Ed. Vestala, Bucureşti
Pamfile, Tudor, 1976, Basme, Ed. Junimea, București
Pamfile, Tudor, 1997, Mitologie românească, ediție îngrijită, cu studiu introductiv și notă asupra ediției de
Mihai Alexandru Canciovici, Ed. All, Bucureşti
Pamfile, Tudor, 1997, Sărbătorile la români: studiu etnografic, ediție și introducere de Iordan Datcu, Ed.
Saeculum, București
Pamfile, Tudor, 1998, Dragostea în datina tineretului român, text stabilit, cuvânt înainte și întregiri bibliografice
de Petre Florea, Ed. Saeculum, București
Pamfile, Tudor, 2001, Cerul și podoabele lui, Ed. Paideia, București
Pamfile, Tudor, 2008, Mitologia poporului român, vol. 2, ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan, Ed. Vestala,
București
Papadima, Ovidiu, 1968, Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei, Ed. pentru literatură, Bucureşti
Papahagi, Pericle N., 1977, Vânatorul cel Viteaz și Frumoasa-Pamântului: basme aromâne, transpunere în
dacoromâna de Mihail Magiari, Ed. Minerva, Bucureşti
40
Pascu, Ana, 2006, Povești încrucișate: jurnal de teren în Țara Hațegului, Ed. Muzeul Taranului Român, Centrul
GeoMedia, Ars Docendi, București
Paulme Denise, 1976, La Mère dévorante: essai sur la morphologie des contes africaines, Ed. Gallimard, Paris
Pavelescu, Gheorghe, 1998, Magia la români. Studii și cercetări despre magie, descântece și mană, Ed. Minerva,
București
Păun, Octav, Angelescu, Silviu, 1981, Folclor din Dâmbovița, Ed. Universitatea din București, Facultatea de
Limba și literatura română, București
Păun, Octav, Angelescu Silviu, 1989, Basme, cântece bătrânești și doine, vol. 10, Ed. pentru literatură, București
Pânișoară, Ion-Ovidiu, 2008, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, București, p. 179
Petrea Făt-Frumos, 1967, Povești populare românești, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, Ed. pentru Literatură,
București
Philippe Gilles, 2002, Romanul. De la teorii la analiză, Ed. Institutul European, Iași
Pop Reteganul, Ion, 1986, Povești ardelenești: basme, legende, snoave, tradiții și povestiri, ediţie îngrijită și
studiu introductiv de Vasile Netea, Ed. Minerva, București
Pop Reteganul, Ion, 1989, Povești populare, tabel cronologic și glosar de Doina David, Ed. Facla, Timișoara
Pop Reteganul, Ion, 1997, Zâna apelor: povești ardelenești culese din gura poporului, ediție îngrijită, prefață și
tabel cronologic de Iordan Datcu, Ed. Meridiane, București
Pop Reteganul, Ion, 2007, Povești ardelenești, ediție îngrijită și prefață de Constantin Cubleșan, Ed. Eikon, Cluj
Pop, Mihai, 1970, Despre medicina populară românească, Ed. Medicală, București
Pop, Mihai, 2007, Folclor românesc, ediție îngrijită și notă asupra ediției de Nicolae Constantinescu, Adrian
Stoicescu și Rodica Zane, prefață de Nicolae Constantinescu, Ed. Universității din București, București
Pop, Mihai, Ruxăndoiu Pavel, 1990, Folclor literar românesc, E. D. P., Bucureşti
Popa, I. I., 1968, Despre relația narator – narațiune –ascultător în basmul contemporan, în Folclor literar, I,
redactat de Eugen Todoran, Gabriel Manolescu, Ed. Tipografia Universității Timișoara, Timișoara
Popa, Marian, 1968, Homo fictus. Structuri și ipostaze, Ed. pentru Literatură, Iași
Popovici, Vasile, 1997, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Ed. Echinox, Cluj – Napoca
Povești, snoave și legende: antologie de literatura populară, 1967, ediție alcătuită și îngrijită de I. C. Chițimia,
Ed. Academiei RSR, București
Propp, V.I., 1970, Morfologia basmului, în românește de Radu Nicolau, studiu introductiv și note de Radu
Niculescu, Ed. Univers, București
Propp, V.I., 1973, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, traducere de Radu Nicolau, prrefață de Nicolae
Roșianu, Ed. Univers, București
Rădulescu-Codin, Constantin, 1986, Literatura populară, I, ediție critică de Ioan Șerb și Florica Șerb, Ed.
Minerva, București
Rădulescu-Codin, Constantin, 2001, Basme, legende, snoave,vol. 2, Ed. "Grai și Suflet - Cultura Națională",
București
Rezuș, Petru, 1972, Dochița Împărătița: basme și poezii populare din Țara - de - Sus, Ed. Minerva, București
Ricoeur, Paul, 2008, Răul, o sfidare a filosofiei și a teologiei, cuvânt înainte de Pierre Gisel, traducere de
Bogdan Ghiu, Ed. Art, București
41
Robea, Mihail M., 1979, Basme, snoave, legende şi povestiri populare: folclor din Valea Vâlsanului – Argeş,
Ed. Societatea literara "Relief Românesc", Bucureşti
Robea, Mihail M., 1986, Basme populare româneşti, Ed. Minerva, Bucureşti
Robea, Mihail M., 1994, Basmul cu Ion Săracu și Sfântu Soare, Basme populare din Muntenia, Ed. Casa
Editorială Cuget, simțire și credință, București
Rodari, Gianni, 2009, Gramatica fanteziei: introducere în arta de a inventa povești, traducere de Gheorghe Anca,
Ed. Humanitas, București
Rogoz, Viorel, 2002, Familia în credinţe, rituri, obiceiuri, Ed. Solstiţiu, Satu Mare
Roșianu, Nicolae, 1975, Stereotipia basmului, Ed. Univers, București
Sandu-Timoc, Cristea, 1988, Povești populare românești, Ed. Minerva, București
Sbiera I. Gh., 1971, Povești și poezii populare românești, ediție îngrijită și prefață de Pavel Țugui, Ed. Minerva,
București
Schott, Arthur, Schott, Albert, 2003, Basme valahe: cu o introducere despre poporul valah și o anexă destinată
explicării basmelor, Ed. Polirom, Iași
Schullerus, Adolf, 2006, Tipologia basmelor românești și a variantelor lor, conform sistemului tipologiei
basmului întocmit de Antti Aarne, traducere de Magda Petculescu, ediție îngrijită și prefață de I.
Oprișan, Ed. Saeculum I.O., București
Scurtu, Vasile, 1966, Termeni de înrudire în limba română, Ed. Academiei, București
Semiotica folclorului, 1975, sub redacția prof. Solomon Marcus, Ed. Academiei RSR, București
Sima, Grigore, 2003, Folclor din Țara Moților: povești, ed. îngrijită de Ioan Felea și Mircea Popa; cuvânt
înainte de Mircea Popa, postfață de Romulus Felea, Ed. Napoca Star, Cluj
Slavici, Ioan, Opere, 1976, vol. I, prefață de D. Vatamaniuc, Ed. pentru literatură, București
Slavici, Ioan, 1982, Zâna Zorilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca
Slavici, Ioan, 2004, Povești. Teatru, vol. 5, Ed. Fundatiei Nationale pentru Știință și Artă Univers Enciclopedic,
București
Stahl, Paul H., 2000, Triburi și sate din sud-estul Europei, structuri sociale, structuri magice și religioase,
traducere de Viorica Nicolau, Ed. Paideia, București
Stăncescu, Dumitru, 1970, Sora soarelui: basme culese din popor, ediţie îngrijită de Iordan Datcu, prefaţă de I.
C. Chițimia, Ed. Minerva, București
Stăncescu, Dumitru, 1985, Cerbul de aur: basme culese din popor, ediţie îngrijită, prefaţă și tabel cronologic de
Iordan Datcu, Ed. Minerva, București
Stăncescu, Dumitru, 2000, Sur-vultur: basme culese din gura poporului român, ediţie îngrijită de Iordan Datcu,
Ed. Saeculum, București
Studii de folclor și literatură, H.H. Stahl, Dan Simonescu, Ernest Bernea, Eugeniu Speranția, Tony Brill, Al. I.
Amzulescu, Gh. I. Neagu, Vasile Netea, Const. C. Giurescu, Ovidiu Bîrlea, Eugen Todoran, V.
Voiculescu, Ion Apostol Popescu, 1967, Ed. pentru literatură, București
Șăineanu, Lazăr, 1978, Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele
popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, ediție îngrijită de Ruxandra Niculescu, prefață
de Ovidiu Bârlea, Ed. Minerva, București
42
Șăineanu, Lazăr, 2003, Studii folclorice. Cercetări în domeniul literaturii populare, Ed. Fundația Națională
pentru Știință și Artă, București
Șerb, Ioan, 1982, Poveștile lui Făt-Frumos: basme fantastice, prefaţă de Valeriu Filimon, Ed. Minerva,
București
Șoit, Ana, 1974, Legende populare minerești, studiu introductiv de Ion Iliescu, Ed. Minerva, București
Taloș, Ion, 2004, Cununia fraților și nunta Soarelui, incestul zădărnicit în folclorul românesc și universal, Ed.
Enciclopedică, București
Tatar, Maria, 1999, The classic fairy tales, texts, criticism, Ed. Norton &Company, Inc, London
Tăzlăuanu, Gheorghe I., 1943, Snoave și basme, vol. 10, București
Teodorescu, G. Dem, 1985, Poezii populare românești, 3 vol., Ed. Minerva, București
Teodorescu, G. Dem., 1996, Basme române, ediţie îngrijită și glosar de Rodica Pandele și Petre D. Anghel,
prefaţă de Nicolae Constantinescu, Ed. Vitruviu, București
Teodorescu, G. Dem., 2005, Basme române, Ed. Rosetti Educational, București
Terzea-Ofrim, Lucia, 2002, Ce mi-e drag nu mi-e urât. O antropologie a emoției, cuvânt înainte de Constantin
Bălăcescu-Stolnici, Ed. Paideia, București
The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 2008, 3 vol., ediție de Donald Haase, Ed.
Greenwood press, Westport, Connecticut
Thompson, S., 1955-1958, Motif-index of folk-literature: a classification of narrative elements in folktales,
ballads, myths, fables, medieval romances, exempla, fabliaux, jest-books, and local legends, Ed.
Indiana University Press, Bloomington
Tinerețe fără bătrânețe: basme populare românești, 2001, antologie, prefaţă și bibliografie de Ovidiu Papadima,
ediţie și cuvânt înainte de Iordan Datcu, Ed. Universal Dalsi, București
Tocilescu, Gr. C., 1900, Materialuri folkloristice, vol. II, Tipografia Corpului Didactic C. Ispăsescu & G.
Brătănescu, București
Todorov, Zvetan, 1965, Theorie de la litteratura. Textes de formalists russes reunis presents et traduits par T.
Todorov, Ed. Seuil, Paris
Uglișiu, Petre, 2000, Basme și poezii populare, Ed. România Press, București
Uglișiu-Delapecica, Petre, 1968, Poezii și basme populare din Crișana și Banat, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Ed.
pentru Literatura, București
Uglișiu-Delapecica, Petre, 1969, Pipăruș-Pătru: povești populare culese din Banat, Ed. Tineretului, București
Uglișiu-Delapecica, Petre, Albastru, Matei, 2000, Basme și poezii populare, notă asupra ediţiei Gavril Matei
Albastru, Ed. România Press, București
Uther, Hans-Jörg, 2004, The Types of International Folktales: A Classification and Bibliography Based on the
System of Antti Aarne and Stith Thompson, 3 vol., FF Communications No. 284-86, Ed. Academia
Scientiarum Fennica, Helsinki
Valière, Michel, 2009, Povestea populară. O perspectivă socio-antropologică, traducere de Doina-Nicoleta
Mitroiu, Ed. Institutul European, București
Van Gennep, Arnold, 1996, Riturile de trecere, traducere de Lucia Berdan și Nora Vasilescu, studiu introductiv
de Nicolae Constantinescu, postfață de Lucia Berdan, Ed. Polirom, Iași
43
Vasiliu, Alexandru, Fundescu, I.C., 2010, Basmele românilor, vol. IV, Ed. Curtea Veche, București
Vasiliu, Radu, 2000, Însemnări despre basme, ediţie îngrijită de Florin Mihăescu și Roxana Cristian, Ed.
Rosmarin, București
Vasmer, Max, 1973, Etimologičeskij slovar' russkogo jazyka, Vol. IV, Ed. Progress, Moscova
Vianu Tudor, 1982, Opere, volumul X, art. Fazele portretului moral, Ed. Minerva, București
Voiculescu, Nicolae, 2000, Cititor în basme, Ed. Europa Nova, București
Vrabie, Gheorghe, 1973, Basmul cu Soarele și fata de împărat: povești, snoave și legende argeșene, Ed.
Minerva, București
Vrabie, Gheorghe, 1975, Structura poetică a basmului, Ed. Academiei, Bucureşti
Vrabie, Gheorghe, 1986, Proză populară românească: studiu stilistic, Ed. Albatros, București
Vulcănescu Romulus, 1985, Mitologie română, Ed. Academiei , București
Zipes, Jack, (Editor), 2000, The Oxford Companion to Fairy Tales, Ed. Oxford University Press, Oxford
Zweier, Albrecht, 1975, Povești populare românești și săsești, antologie, tălmăcire de Al. Mitru, Ed. Ion
Creanga, București
B. Dicționare, enciclopedii
Anghelescu, Mircea, Ionescu, Cristina, Lăzărescu, Gheorghe, 2007, Dicționar de termeni literari, Ed.
Garamond, București
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, 1993, Dicţionar de simboluri, 3 vol., traducere de Daniel Nicolescu, Doina
Uricariu, Olga Zaicik, Laurenţiu Zoicaş, Irina Bojin, Victor-Dinu Vlădulescu, Ileana Cantuniari, Liana
Repeţeanu, Agnes Davidovici, Sanda Oprescu, Ed. Artemis, Bucureşti
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain (coord.), 2009, Dicționar de simboluri: mituri, obiceiuri, vise, gesturi
forme, figuri, culori, numere, 3 vol., Ed. Polirom, Iași
Datcu, Iordan, 1998 – 2001, Dicţionarul etnologilor români, 3 vol., Ed. Saeculum I.O., Bucureşti
Datcu, Iordan, Stroescu Sabina Cornelia, 1979, Dicţionarul folcloriştilor. Folclor literar românesc, Ed. Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti
Dictionnaire universel de lettres, 1961, Ed. Laffont-Bompiani, Paris
Dicţionar analitic de opere literare româneşti, 1998 – 2007, 4 vol, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
Dicționar de estetică generală, 1972, Ed. Politică, București
Dicționar de etnologie și antropologie, 1999, volum coordonat de Pierre Bontesi și Michel Izard, în colaborare
cu Marion Abélès, Philippe Descola, Jean-Pierre Digard, traducere de Smaranda Vultur, Radu Răutu
(coordonator), Diana Buglea, Ed. Polirom, Iași
Dicționar de termeni literari, 1976, Ed. Academiei RSR, București
Dicționar de terminologie literară, 1970, Ed. Științifică, București
Dicţionarul explicativ al limbii române, 2009, coordonatori Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche, Ed.
Univers Enciclopedic, Bucureşti
44
Enciclopedia Italiana Di Scienze. Lettere ed Arti, 1929 – 1939, ediţie Istituto G. Treccani, Treves
Encyclopaedia Universalis, 2002, Ed. Encyclopaedia Universalis, Paris
Grand Larousse Encyclopédique, 1961, vol. 4, ediţie Librairie Larousse, Paris
Kernbach, Victor, 2004, Dicționar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti
La Grande Encyclopédie, DVD, Ed. Micro Application, Paris, 2009
Laffont și Bompiani, 1961, Dictionnaire universel des Lettres, Ed. Societe de dictionnairres et encyclopedies,
Paris VII
Leach, Maria, 1984, Funk & Wagnalls Standard Dictionary of Folklore, Mithology and Legend, Ed. Harper
Collins Publisher, New York
Literatura română. Ghid bibliografic. Partea I: Surse, Ed. Biblioteca Centrală Universitară, București, 1979
Littré, Émile, 2004, Dictionnaire de la langue française, Ed. Livre de poche, Paris
Olteanu, Antoaneta, 2009, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite, Ed. Paideia, București
Papahagi, Tache, 1979, Mic dicționar folcloric: spicuiri folclorice și etnografice comparate, ediție îngrijită, note
și prefață de Valeriu Rusu, Ed. Minerva, București
Ruşti, Doina, 2002, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti
Ruști, Doina, 2009, Dicționar de termeni și simboluri în literatura română, Ed. Polirom, Iaşi
Săndulescu, Al., Anghelescu, Mircea, Balotă, Nicolae, 1976, Dicţionar de termeni literari, Ed. Academiei RSR,
Bucureşti
Taloș, Ion, 2002, Gândirea magico-religioasă la români. Dicționar, Ed. Enciclopedică, București
The Enciclopaedia Britannica, 2009, vol. 8, Ed. The Enciclopaedia Britannica, Londra
Vulcănescu, Romulus, 1980, Dicționar de mitologie, Ed. Albatros, București
C. Istorii literare, monografii, lucrări de informație generală, publicații
Bibliografia folclorului românesc pe anii 1939-1943, 1947, în Anuarul Arhivei de folclor, nr. 7, București
Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (1956-1964), 2004, ediţie îngrijită şi prefaţă de I.
Oprişan, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti
Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (1965-1969), 2005, ediţie îngrijită şi prefaţă de I.
Oprişan, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti
Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, vol. I (1800-1891),1968, cuvânt înainte de Mihai
Pop. Coordonare şi prefaţă de Adrian Fochi, Ed. pentru Literatură, Bucureşti
Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, vol. II (1892-1904), 2002, editată de Academia
Română, coordonare şi cuvânt înainte de Adrian Fochi, ediţie îngrijită şi prefaţată de Iordan Datcu, Ed.
Saeculum I.O., Bucureşti
Bibliografia lucrărilor cu caracter folcloric şi etnografic publicate de Academia Română (1877-1929), 1933, în
Anuarul Arhivei de folclor, București, p. 221-227.
45
Cârstean, Stelian, Creaţia populară românească. Lucrări editate de centrele judeţene ale creaţiei populare (1954-
2002), 2003, în Colecţia „Anotimpuri culturale”, nr. 3, Ed. Centrul Naţional pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale, Bucureşti
Dăncuş, Elena, Bibliografia selectivă a etnografiei şi folclorului românesc (1944-1974), 1975, Ed. Institutul de
Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Bucureşti
Gavriluță, Cristina, 2006, Expresii și reprezentări sociale ale femininului în practicile divinatorii, în JSRI, nr. 14,
p.74-82
Geamăn, N.D., 1899, Căluşarii, „Albina. Revistă enciclopedică populară”, an II, nr.33, p.1042
Manolescu, Nicolae, 2008, Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatură, Ed. Paralela 45, Piteşti
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române de la creaţia populară la postmodernism, Ed. Saeculum, Bucureşti,
2000
Muşlea, Ion, 2003, Bibliografia folclorului românesc (1930-1955), ediţie şi cuvânt înainte de Iordan Datcu, Ed.
Saeculum I.O., Bucureşti
Olteanu, Antoaneta, 1995, Zilele nefaste. Personaje malefice legate de un cult al torsului, „Revista de etnografie
și folclor”, nr.3, București
Pop, D., 1991, Cultură populară și viață modernă, „Anuarul arhivei de folclor”, VIII-IX
Raliade, Rodica, 1994, Bibliografia Revistei de etnografie şi folclor (1981-1993), în REF, tomul 39, nr. 3-4,
București, p. 329-376
Rogoz, Viorel, 1992, Relaţii de familie din perspectivă etnologică, în Buletinul Ştiinţific, seria A, Filologia,
Baia Mare, vol. 8, p. 180-186.
Rogoz, Viorel, 1996, Relaţia bărbat-femeie în credinţe, rituri şi obiceiuri, în Buletinul Ştiinţific, seria A,
Filologia, Baia Mare, vol. 10, p. 187-198; vol. 11, 1997, p. 79-94.
Speranţia, Eugeniu, 1967, Basmul ca mijloc educativ, în Revista Studii de folclor şi literatură, Ed. pentru
Literatură, Bucureşti
Văduva, Ofelia, 1999, Regândind sacrificiul, „Revista de etnografie și folclor”, tom 44, nr.1, p.54