Macarescu Elena -Licenta

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………4

Cap. I Istoric……………………………………………………...........5

Cap. II Ascaris lumbricoides şi Ascaridioza.........................................7

II.1. Morfobiologie şi ciclu evolutiv al speciei

Ascaris lumbricoides.....................................................................7

II.2. Ascaridioza.................................................................................15

II.2.A. Patogenie................................................................................15

II.2.B. Manifestări clinice..................................................................17

II.2.C. Diagnostic...............................................................................19

II.2.D. Tratament................................................................................20

II.2.E. Epidemiologie.........................................................................22

II.2.F. Măsuri profilactice..................................................................22

Cap. III Enterobius vermicularis şi Enterobioza...............................24

III.1. Morfobiologie şi ciclu evolutiv al speciei

Enterobius vermicularis............................................................24

III.2. Enterobioza...............................................................................31

III.2.A. Patogenie...............................................................................31

III.2.B. Manifestări clinice.................................................................32

III.2.C. Diagnostic..............................................................................34

III.2.D. Tratament...............................................................................35

III.2.E. Epidemiologie........................................................................35

III.2.F. Măsuri profilactice.................................................................36

Cap. IV Hymenolepis nana şi Himenolepidaza..................................38

IV.1. Morfobiologie şi ciclu evolutiv al speciei Hymenolepis nana...38

1

IV.2. Himenolepidaza.........................................................................44

IV.2.A. Patogenie...............................................................................44

IV.2.B. Manifestări clinice.................................................................44

IV.2.C. Diagnostic..............................................................................45

IV.2.D. Tratament...............................................................................46

IV.2.E. Epidemiologie........................................................................46

IV.2.F. Măsuri profilactice.................................................................47

Cap. V Cercetări proprii.....................................................................48

V.1. Materiale şi metode de lucru......................................................48

V.2. Prezentare generală a oraşului Gura Humorului........................54

V.3. Dominanţa paraziţilor intestinali la persoanele investigate la

Spitalul clinic Gura Humorului în perioada 2007-2008...........56

V.4. Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele

investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în

perioada 2007-2008...................................................................58

V.5. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele


perioada 2007-2008 în funcţie de sex şi vârstă..........................62



perioada 2007-2008 în funcţie de vârstă....................................70

V.7. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali

la persoanele investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în

perioada 2007-2008....................................................................75



funcţie de mediul de viaţă în perioada 2007-2008......................79

2

CONCLUZII .............................................................................88

BIBLIOGRAFIE.......................................................................89

3

INTRODUCERE

Parazitologia este o ramură a biologiei care studiază toate

organismele parazite (protozoare, viermi, moluşte, artropode, etc),

adaptările morfo – fiziologice, dinamica lor sub influenţa factorilor,

interrelaţiile cu gazdele respective şi măsurile de combatere a acestora.

Parazitologia, în general se ocupă cu studiul modalităţilor şi căilor de

răspândire, prevenire şi combatere a paraziţiilor.

Parazitismul implică un caracter intim şi prelungit dintre două

organisme, care fac parte din specii diferite, ce pot duce la stabilirea unui

echilibru delicat, prin care se tolerează reciproc. În cazul dereglării acestui

echilibru, gazda poate elimina sau distruge parazitul sau parazitul poate să

devină activ atacând gazda, în cazuri extreme.

Trecerea organismelor de la viaţa liberă la viaţa parazitară a fost

însoţită de numeroase modificări evolutive, morfologice şi funcţionale,

determinate de faptul că parazitul are drept mediu de viaţă un organism viu.

Această lucrare urmăreşte evidenţierea unor date legate de bolile

parazitare, modalităţile şi căile de răspândire ale paraziţilor intestinali la

persoanele de diferite vârste în anul 2007-2008.

În realizarea aceastei lucrări au fost folosite date din literatura de

specialitate şi rezultatele obţinute în practica efectuată la laboratorul de

analize din cadrul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului din judeţul

Suceava.

Doresc să adresez pe această cale mulţumiri domnului lector doctor

Irinel Popescu pentru recomandările şi sugestiile făcute.

4

Cap. I. ISTORIC

Parazitologia, ca ştiiţă, s-a conturat abia în secolele XVIII – XIX ,

deşi unele boli parazitare precum şi unii paraziţi ai omului au fost semnalaţi

încă din antichitate în scrierile vechilor egipteni. Vechile documente

egiptene, papirusul Ebers care datează din anul 500 î.e.n., descrie boala

cauzată de viermele „Heltu” care poate fi identificat cu Ancyclostoma

duodenale; în acelaşi manuscris se mai citează viermii „Hoff” (Ascaris

lumbricoides), „PENT” (Taenia saginata) şi „Herxetef” (Enterobius

vermicularis)

În anul 1684, italianul Francesco Rodi a publicat primul tratat despre

paraziţi, în care ordonează speciile de paraziţi cunoscute, pe baza gazdelor

lor.

În anul 1740, Morgagni descoperă trichocefalul, iar în 1751, G.

Dubois descrie Dipylidium caninum.

În 1776 Retzius propune denumirea de Distoma pentru trematode. În

1875, Loesch, descoperă Entamoeba disenterica în scaunul unui bolnav.

După 1900, cercetările parazitologice iau un mare avânt, tot mai mulţi

parazitologi declarându-se adepţii concepţiei ecologice a parazitologiei.

Începând cu anul 1950 au fost întreprinse, cu tehnici şi aparaturi

moderne, numeroase cercetări de fiziologie şi biochimie a paraziţilor. Cele

mai importante contribuţii la dezvoltarea parazitologiei în această perioadă

le-au adus: Graff şi Linstow (1910), Skriabin (1956), Doghel (1927, 1947,

1962), Cameron (1956), Noble (1964).

O importantă contribuţie la dezvoltarea parazitologiei a fost adusă şi

de oamenii de ştiinţă români. În majoritatea tratatelor de specialitate străine

5

autorii citează oameni de ştiinţă români ca V. Babeş, N. Leon, St. Nicolau,

I.Ciurea, Gh. Zotta şi alţii.

Meritele lui V. Babeş în acest domeniu sunt confirmate la Congresul

Internaţional de Zoologie ţinut la Londra în 1900, care hotărăşte să dea

numele de „babeşii” germenilor descoperiţi de el.

În domeniul învăţământului parazitologic românesc, „părintele”

acestei discipline este N. Leon (1862 - 1931), care a infiinţat primul

laborator de parazitologie din ţară la Facultatea de Medicină din Iaşi.

În prezent, în lume se fac cercetări de fiziologie şi biochimie a

paraziţilor, acestea fiind strâns legate de fenomenul de imunitate şi

mecanismele de acţiune ale genţilor terapeutici.

La Bucureşti, la Facultatea de Medicină, Gh. Zotta a fost primul

pofesor de parazitologie, iar împreună cu Mihai Ciuca au iniţiat şi condus

primele companii antimalarice de la noi.

C. Levatidi (1974 – 1953), colaborator a lui V. Babeş, confirmă

etiologic, primul caz de toxoplasmă congenitală.

Primul care a înfiinţat un serviciu clinic de parazitologie la noi a fost

V. Nitzulescu, care a făcut cercetări helmintologice şi entomologice la om.

Prof. Gh. Lupaşcu (1908 – 1979) a condus acţiunea de eradicare a

malariei în ţara noastră şi a elaborat numeroase monografii asupra unor

parazitoze.

6

Cap. II. ASCARIS LUMBRICOIDES ŞI

ASCARIDOZA

II.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI ASCARIS LUMBRICOIDES

Încreng. Nemathelminthes

Clasa Nematoda

Ordin Ascaroidea

Familia Ascaride

Morfologie: Sexele sunt separate şi prezintă dimorfism sexual.

Examenul macroscopic al ascaridului femel: măsoară 20-30 cm

lungime şi 5-7 mm grosime. Forma este cilindrică, alungită cu extremităţile

corpului ascuţite, iar extremitatea posterioară a corpului este dreaptă.

Culoarea este alb-rozacee iar după moarte devine albă-cenuşie.

Cuticula prezintă la suprafaţă nişte striaţii false, transversale şi patru

benzi albicioase de-a lungul corpului, aproape paralele, dintre care două

foarte bine vizibile (creste longitudinale).

Examenul macroscopic al ascaridului mascul: măsoară 15-20 cm şi 5-

4 mm grosime. Forma este cilindrică, extremitatea posterioară a corpului

curbată spre faţa ventrală, în formă de cârjă. Prin orificiul cloacal ies la

exterior doi spiculi articulari, foarte fini, de lungime egală şi uşor încovoiaţi-

spiculi peniali folosiţi la împerechere.

7

Examenul microscopic

Morfologia externă

La lupa binoculară, la extremitatea anterioară a ascaridului se

observă 3 proeminenţe care înconjoară orificiul bucal şi care reprezintă

buzele: una dorsal, iar celelalte două latero-ventral. Buza dorsală prezintă la

baza sa două papile, iar buzele latero-ventrale au câte o singură papilă.

Buzele au margini fin dinţate şi prin aşezarea lor imită forma lirerei ״y״.

Organizarea internă a ascaridului femel

La Ascaris lumbricoides cavitatea corpului este un pseudocel. În ea se

găsesc organele de formă alungită şi un lichid de consistenţă uşor vâscoasă.

Peretele corpului este format din pătura cuticulară şi pătura subcuticulară.

Musculatura este de tip polimiar.

Tubul digestiv începe cu orificiul bucal înconjurat de cele trei buze

chitinoase, se continuă cu un esofag mai voluminos de culoare albicioasă.

Cavitatea generală cuprinde organe tubulare şi un lichid pseudocelomic,

toxic şi antigenic. Esofagul se deschide în intestin ce are culoare galben-

verzuie, turtit dorso-ventral, care străbate corpul până la extremitatea

posterioară unde se dilată puţin, formând rectul, care se deschide

subterminal prin orificiul anal.

Sistemul nervos - în porţiunea posterioară a esofagului şi în jurul

acestuia se observă un inel îngroşat - inelul nervos esofagian, de la care

pleacă două cordoane nervoase în lungul corpului.

8

Sistemul reproducător este de tip tubular, foarte dezvoltat, ocupând

aproape toată cavitatea generală. Se observă două tuburi paralele răsucite de

mai multe ori şi unite într-un tub comun pe linia mediană a corpului, care se

deschide apoi la exterior prin orificiul genital. În aceste formaţiuni tubulare

de grosimi inegale se disting patru formaţiuni componente ale aparatului

genital. Tuburile mai subţiri, foarte sinuoase şi spiralate, corespund ovarelor.

Acestora le urmează câte o formaţiune mai groasă şi mai puţin sinuoasă,

oviductele. Formaţiunile cele mai groase şi foarte puţin sinuoase formează

uterele care se unesc într-un uter comun, urmate de un canal vaginal foarte

subţire ce se deschide în treimea anterioară a corpului, ventral, prin orificiul

genital.

Anatomia internă a ascaridului mascul

Aparatul reproducător mascul are un singur testicul filiform, foarte

subţire, răsucit de mai multe ori, ce ocupă jumătatea posterioară a corpului.

El se continuă cu o porţiune tubulară mai dezvoltată cu aspect alb

lăptos:vezicula seminală. În continuare se observă canalul ejaculator mai

subţire decât vezicula seminală, care se deschide ventral, în partea terminală

a intestinului posterior care se deschide în cloacă. Orificiul cloacal este situat

în cavitatea cârjei, subterminal. Prin orificiul cloacal ies la exterior cei doi

spiculi peniali.

Oul fertil de Ascaris lumbricoides, fecundat în momentul depunerii,

este sferic sau uşor oval, măsurând 60-70µ/30-50µ. La exterior are un

înveliş albuminos, mamelonat, servind de membrană protectoare auxiliară,

sub el găsindu-se un strat incolor relativ gros, neted, apoi o membrană

9

internă subţire, impermeabilă. Aceste membrane adăpostesc în interior

celula ou rotundă, care nu umple complet oul, lăsând un spaţiu liber la

extremităţi.

Oul nefertil. În lipsa masculului, femela depune ouă nefertile care

sunt mai alungite măsurând 88-93 µm lungime/38-40 µm lăţime. În interior,

acestea conţin o masă dezorganizată de granule ce umplu complet oul. Atât

ouăle fertile, cât şi cele nefertile, au o culoare galben-brună atunci când sunt

evacuate din organismul gazdei odată cu materiile fecale. Ouăle fertile sunt

eliminate în stadiul unicelular.

Ouăle de Ascaris lumbricoides rezistă la temperaturi scăzute, la

desicaţie şi la putrefacţie, rămânând viabile pe sol mai mult de un an. La

temperaturi între 22-23ºC în ou se dezvoltă în decurs de 3-4 săptămâni, în

condiţii de umiditate o larvă infectată.

10

Fig.2 Ascaris lumbricoides-ou Fig. 3 Ascaris lumbricoides-ou fertil

(www.umftgm.ro/mbl) (www.umftgm.ro/mbl)

Fig.4 Ascaris lumbricoides - ou nefertil Fig.5 Ascaris lumbricoides:femelă

dreapta şi mascul stânga

(www.umftgm.ro/mbl) (www.umftgm.ro/mbl)

Ciclul evolutiv

11

http://www.umftgm.ro/mbl

Dezvoltarea ascaridului necesită parcurgerea obligatorie a trei stagii:

I. Stagiul în sol - durează 9-13 zile şi asigură embrionarea

ouălor fertile, eliminate de femela de Ascaris lumbricoides.

II. Stagiul perienteric - se desfăşoară la om în decurs de 14-20

zile, timp în care viermele traversează ficatul, cordul drept şi plămânul, via

hematogenă (circulatorie), suferind o dezvoltare larvară specifică, prin două

năpârliri sau ecdysis (modificarea învelişului extern sau cuticular, cu o

rearanjare a configuraţiei epitopilor de suprafaţă).

III.Stagiul intestinal - constă în maturizarea viermelui, apariţia

adulţilor şi localizarea lor în intestinul subţire al omului pentru 10-12 luni în

absenţa tratamentului.

Femela de Ascaris lumbricoides elimină ouă fertile sau fecundate

numai în prezenţa masculului, producţia zilnică de 200.000-250.000 ouă

fiind impresionantă. Oviproducţia se menţine la aceeaşi cotă şi în absenţa

masculului, însă femela nefiind fecundată va elimina ouă nefertile, fără rol

biologic.

Oul fertil, eliminat odată cu materiile fecale în mediu, necesită un

stagiu pe sol de 9-13 zile, perioadă în care se realizează embrionarea,

finalizată prin apariţia în interiorul oului a unei larve mobile şi răsucite,

denumite în mod convenţional L1.

Oul cu larva L1 reprezintă stadiul infecţios pentru om, transmiterea sa

realizându-se prin consumarea de vegetale nespălate sau direct prin mâna

murdară de pământ. În intestin, larva L1 din ou suferă o primă năpârlire sau

ecdysis, urmată de eclozare şi penetrarea peretelui intestinal.

Larva L1 ajunge în ficat fie pasiv pe calea venei porte, fie activ prin

12

penetrarea pliurilor mezenterice şi capsulei Glisson, rămânând în

parenchimul hepatic o perioadă de 4-6 zile. Ulterior, larva urmează calea

venelor hepatice, traversează atriul şi ventriculul drept, prin arterele

pulmonare ajungând în plămân.

La nivelul ţesutului pulmonar, larva L1 suferă două năpârliri- prima în

ziua 5-6, iar a doua în ziua a 10 a, transformându-se în larvă de stadiul 2.

Această larvă măsoară 1.7-2.3 mm lungime, prezintă cili vibratili care

căptuşesc arborele respirator, ceea ce-i asigură o mişcare de autopropulsie,

cu ruperea septelor interalveolare şi ascensionare prin bronhiole spre faringe.

La acest nivel larva L2 declanşează o senzaţie de corp străin, datorită căreia

larva va fi expectorată, eveniment urmat fie de moartea sa în mediul extern,

fie prin deglutiţie ajunge în jejun - ziua a 25 a până la a 29 a postinfecţie.

Aici năpârleşte a patra oară, transformându-se în adult.

Durata ciclului biologic la om este de 60 - 65 de zile.

13

Fig.6. Ascaris lumbricoides-ciclul evolutiv

( www.umftgm.ro/mbl )

II.2. ASCARIDOZA

14


II.2.A. Patogenie

Ascaridoza evoluează stadial, în două etape succesive, prima

corespunzând formei de migraţiune larvară, iar a doua localizării intestinale

a paraziţilor adulţi.

În faza larvară migrarea larvelor din intestin în ficat şi apoi în plămân,

nu produce o patologie semnificativă, cel puţin în cazul primoinfecţiilor.

Situaţia se modifică uneori spectaculos în cazul reinfecţiilor, migrarea

larvelor produce reacţii tisulare intense,chiar dacă numărul larvelor este

redus, ca urmare a apariţiei fenomenului de hipersensibilitate. La nivelul

parenchimului pulmonar şi hepatic unele larve provoacă un infiltrat

eozinofilic focal şi formează în jurul lor granuloame cu eozinofile,

macrofage şi celule epiteloide.

În timpul migrării larvelor prin plămâni, prezenţa lor în alveole

provoacă un infiltrat cu polimorfonucleare şi eozinofile, denumit sindrom

Löffler. Acest sindrom se caracterizează printr-o eozinofilie sanguină

ridicată şi prin apariţia la examenele radiologice a unor umbre pulmonare

difuze, şterse şi fugacee. Sindromul Löffler reprezintă combinarea leziunilor

directe provocate de larve ţesutului pulmonar (hemoragii şi exudat alveolar),

cu răspunsul imun al gazdei (infiltratul inflamator al ţesutului peribronşic).

În infestaţiile masive are loc extravazarea de sânge în alveole boala

luând aspectul unei fiind prezente în zone dense ,״pneumonii verminoase״

pulmonare şi posibile suprainfecţii bacteriene.

Severitatea reacţiei gazdei faţă de larvele migratorii este proporţională

cu intensitatea infecţiei şi cu gradul de sensibilizare provocate de infecţiile

15

anterioare. În timpul migrării larvelor, reacţiile locale pot fi însoţite de

reacţii generale de hipersensibilitate: astmul bronşic, infiltratul pulmonar

eozinofilic fugaceu, endemul angioneurotic şi urticaria.

Etapa intestinală corespunde prezenţei paraziţilor adulţi de obicei în

jejun sau ileon, gazda manifestând o toleranţă mai mare. Viermii adulţi îşi

exercită influenţa asupra organismului pe cale spoliatoare, mecanică,

traumatică, toxico-alergică şi bacteriferă.

Acţiunea spoliatoare se poate exercita direct, prin sustragerea de către

paraziţi a unei părţi din chimul intestinal, iar indirect se exercită prin

intermediul toxinelor care neutralizează o parte din fermenţii digestivi,

determinând astfel tulburări de digestie şi malabsorbţie la cei infestaţi.

Acţiunea mecanic-traumatică se exercită pe cale iritativă, oclusivă sau

traumatică. Acţiunea pe cale iritativă este determinată de mişcările pe care le

fac ascarizii în lumenul intestinal.

Acţiunea oclusivă apare în urma adunării paraziţilor în gheme. Apare

şi în cazul când ascarizii care părăsesc intestinul se opresc prin organism, în

canalul coledoc, canalul Wirsung, căile respiratorii.

Acţiunea traumatică este reprezentată de micro traumatisme pe care

paraziţii le realizează în peretele intestinal sau prin traumatisme brutale când

pot perfora peretele intestinal, ajung în cavitatea peritoneală, provocând

peritonita generalizată.

Acţiunea toxico-alergică este reprezentată de modificări hematologice

(anemie, leucocitoză, eozinofilie), diferite fenomene cutanate (prurit,

urticarii) sau nervoase (modificări de comportament, insomnii, convulsii,

cefalee), respiratorii (rinite, stări astmatice).

16

Acţiunea bacteriferă se realizează prin leziuni pe care le provoacă

paraziţii în peretele intestinal, leziuni care pot servi drept porţi de intrare

pentru diferiţi agenţi patogeni.

II.2.B. Manifestări clinice

Aspectele clinice depind în mare măsură de încărcătura parazitară.

Ascaridoza prezintă o simptomatologie polimorfă, care diferă în primul rând

după stadiul de dezvoltare, în faza larvară, în stadiul mic de dezvoltare,

localizată la nivelul plămânului sau de adult, care parazitează la nivelul

intestinului.

Perioada de incubaţie, începând de la înghiţirea ouălor şi până la

apariţia lor în fecale, este de 60-70 de zile. În ascaridoza larvară pulmonară,

simptomele apar la 4-16 zile de la infectare.

Din punct de vedere clinic se distinge o ascaridoză pulmonară,

determinată de stadiul larvar al parazitului şi o ascaridoză intestinală,

determinată de prezenţa adulţilor la nivelul intestinului subţire.

•Ascaridoza pulmonară

Manifestările pulmonare din stadiul larvar sunt datorate atât acţiunii

mecanice cât şi acţiunii toxico-alergice pe care o exercită larvele migratorii

ale parazitului.

Din punct de vedere clinic şi radiologic manifestările locale şi

generale ale acestui stadiu poartă numele de „sindrom Löffler”. În cazul

unor prime infecţii, reactivitatea gazdei la prezenţa larvelor este de obicei

scăzută. În cazul unor infecţii repetate însă, pot apare manifestări de

hipersensibilitate concretizate prin: urticarie, edem angioneurotic sau astm

bronşic. La persoanele alergice, simptomatologia poate fi extrem de severă :

17

fenomene astmatice asociate cu dispnee, tuse cu expectoraţie, edem

pulmonar.

Prezenţa larvelor în parenchimul pulmonar determină o tuse

productivă, uneori sputa fiind uşor hemoragică datorită ruperii unor capilare.

Se pot produce spasme bronşice asociate cu tulburări respiratorii.

Eozinofilia sanguină creşte spectaculos, ajungând la o proporţie de 40-

50% şi pote fi însoţită de o leucocitoză de până la 12.000 leucocite/mmc. Pe

lângă o eozinofilie periferică în sindromul Löffler evoluează şi o eozinofilie

medulară, care poate fi mai persistentă decât cea periferică. Examenul sputei

permite evidenţierea de eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi uneori chiar a

larvelor, după ziua a noua de la infestare.

Radiologic apar zone infiltrative, migratorii care dispar spontan în 3-

14 zile, dar pot frecvent recidiva.

•Ascaridoza intestinală

Este însoţită de cele mai multe ori de manifestări clinice variate fiind

încadrate în simptomatologia digestivă a parazitozei, cele determinate pe

cale toxico - alergică constituind simptomatologia extradigestivă.

Simptomatologia digestivă. Primul semn clinic care apare sunt

durerile abdominale. Uneori sunt uşoare, cu caracter generalizat, alteori

capătă caracterul de crampe sau de colici. În ascaridoza intestinală cu

încărcătură parazitară mare, durerile pot fi însoţite de balonări şi de un

abdomen destins de volum, în unele cazuri fiind prezent fenomenul de

inapetenţă sau de bulimie. Tulburările de tranzit intestinal din ascaridoză ca

şi acţiunea de spoliere pe care o exercită paraziţii la nivelul intestinului pot

duce, în cazuri rare, la tulburări de maldigestie, de malabsorbţie şi la

denutriţii severe.

18

Simptomatologia extradigestivă. Manifestările sunt variate fiind

clasificate în manifestări digestive, respiratorii, cutanate, hematologice şi

nervoase.

Manifestări digestive. Diareea, întâlnită în unele cazuri de ascaridioză

şi spasmele intestinale, care stau la originea fenomenelor oclusive sau

suboclusive, sunt determinate pe cale alergică.

Manifestări respiratorii. Unele rinite, tusea sau diferite bronşite

astmatice sunt manifestări alergice care pot însoţi ascaridioza.

Manifestările cutanate. Pruritul anal şi cel nazal, urticaria, unele

eczeme şi chiar edemul Quincke sunt determinate pe cale alergică.

Manifestările neurologice. Tot pe cale alergică sau toxicologică pot

apărea diferite fenomene nervoase : oboseala, cefalee, tulburări de

comportament, stări de nelinişte, scăderea capacităţii intelectuale. În cazuri

rare, întâlnite de regulă la copii, manifestările neurologice simulează boli ca

epilepsia sau meningita.

Manifestări hematologice. În faza adultă a parazitului eozinofilia

sanguină este mai scăzută. Unele cazuri de ascaridoză intestinală evoluează

cu stări anemice, trombocitopenii sau leucocitoze datorită şi mecanismului

toxico-alergic.

II.2.C. Diagnostic

Forma larvară se pune în evidenţă prin examenul morfologic al

sângelui şi analiza sputei în care se pot găsi hematii, eozinofile şi cristale

Charcot-Leydin. Dar examinarea unui aspirat gastric oferă mai multe şanse

de depistare a larvelor decât în spută. Anticorpii se găsesc în sângele

bolnavilor numai în faza de migrare a larvelor.

19

Adulţii şi ouăle se pun în evidenţă prin analize coproparazitologice.

Dar când numărul de paraziţi este mic, analiza poate să fie negativă, la fel şi

când toţi indivizii sunt masculi sau imaturi. Ouăle pot să lipsească atunci

când administrarea unor medicamente a determinat încetarea temporară a

depunerii pontei ascarizilor. De aceea se recomandă repetarea analizelor mai

multe zile.

În cazul ascaridozei căilor biliare, ouăle acestora pot fi puse în

evidenţă pe baza examenului de bilă.

Pentru evidenţierea adulţilor se folosesc şi hemaglutinarea indirectă,

aglutinarea particulelor de carmin, intradermoreacţia.

II.2.D. Tratament

Medicaţia antiparazitară este eficientă numai faţă de stadiul adult de

Ascaris lumbricoides.

Tratamentul ascaridozei necomplicate constă în administrarea unui

antihelmintic: Mebendazol sau Albendazol.

» Mebendazol (Vermox) – este un derivat de benzimidazol care

blochează asimilarea glucozei şi a altor nutrienţi de către larvă şi parazitul

adult, ceea ce duce la paralizia şi moartea lentă a viermelui. Se

administrează două tablete de 100 mg/zi timp de 3 zile.

» Albendazol (Zentel) - este un agent antihelmintic cu spectru larg

care reduce producţia de ATP, cauzând evacuarea energiei, imobilizarea şi

în final moartea viermelui. Se recomandă la copiii între 2 şi 5 ani într-o

singură doză de 200 mg; pentru copiii peste 5 ani şi adulţi, doza unică

administrată este de 400 mg.

20

În complicaţii, cum sunt ocluzia intestinală sau biliară este mai

indicată administrarea derivaţilor de Piperazină (hidratul sau adipatul), iar ca

medicaţie alternativă se mai utilizează Levamisol sau Pyrantel pamoat.

» Derivaţii de Piperazină – sunt agenţi paralizanţi ce cauzează

blocajul receptorilor neuromusculari cholinergici ai parazitului. Au efect

narcotizant asupra parazitului, imobilizându-l şi împiedicând migrarea atunci

când tratamentul se realizează pe baza unor medicamente slabe, cum ar fi

Thiabendazolul.

Produsul farmaceutic este cunoscut sub numele de Nematocton şi se

prezintă sub formă de soluţie de 10 sau 20% conţinând hidrat de piperazină

şi sub formă de comprimate de 0,300 gr conţinând adipat de piperazină.

Hidratul de Piperazină – se administrează în doze de 75mg/kg

corp/zi, fără a depăşi doza maximă individuală de 2 g la copiii sub 20 de kg

şi 4 g la adult. Eficacitatea unui tratament cu doză unică este de 70-80%, dar

tratamentul în 2 zile consecutive ridică la 90% rata de vindecare.

Adipatul de Piperazină – se recomandă câte un comprimat pe zi de

fiecare an de vârstă, până la vârsta de 6 ani. Peste această vârstă şi la adulţi,

se administrează 6 comprimate pe zi timp de 4 zile înainte de masă.

» Levamisol (Decaris) – este un derivat aminotiazolic cu proprietăţi

antihelmintice. Provoacă o inhibare a fumaratreductazei ceea ce conduce la

paralizarea musculaturii ascaridului, determinând eliminarea lui prin

activitatea peristaltică intestinală. Este condiţionat în tablete de 50 mg pentru

copiii între 6 – 14 ani şi de 150 mg pentru adulţi. Tratamentele se aplică în

doză unică, de cele mai multe ori o tabletă fiind suficientă; eficacitatea este

între 77 - 90%.

» Pyrantel pamoat (Combantrin) – este o amidină ciclică care

acţionează asupra transmisiei neuromusculare din Ascaris, provocând

21

paralizia spastică a viermelui. Se recomandă într-o doză unică de 10 mg/kg

corp, eficacitatea tratamentului fiind de 90%.

II.2.E. Epidemiologie

Rezervorul de infestare îl constituie omul purtător de ascarizi adulţi de

la ambele sexe şi care elimină prin dejecţii ouăle fecundate ale parazitului.

Ouăle care sunt eliminate odată cu materiile fecale nu sunt embrionate

şi nu sunt infestate. Evoluţia acestora până la stadiul de ouă infestate

(embrionate) se face în mediul extern, pe pământ, în funcţie de condiţiile de

mediu. Astfel la temperatura de 24-30ºC, ouăle devin infestante în 10-30 de

zile, la peste 37ºC ouăle nu mai evoluează; la 45ºC sunt distruse după o oră;

sub -12ºC ouăle îşi opresc dezvoltarea, dar supravieţuiesc, reluându-se

dezvoltarea când condiţiile devin favorabile. Creşterea temperaturii trebuie

să fie urmată procentual de creşterea umidităţii.

II.2.F. Măsuri profilactice

Datorită proprietăţii sale de geohelmint, măsurile de prevenţie şi

control faţă de Ascaris lumbricoides cuprind intervenţii la nivelul practicilor

agricole, a deprinderilor de igienă personală, respectiv de igienă a mediului :

• Evitarea fertilizării naturale a agriculturilor cu dejecte umane;

• Sisteme amenajate de canalizare, cu evitarea irigaţiilor cu apă

fecaloidă;

• Protejarea surselor de apă potabilă;

• Amenajarea toaletelor ecologice;

22

• Educaţie sanitară continuă a populaţiei, cu informare permanentă

asupra riscului alimentar şi promovarea normelor de igienă;

• Chimioterapia de masă pentru zonele calde hiperendemice în

campanii comune cu alte geohelmintiaze.

23

Cap. III ENTEROBIUS VERMICULARIS ŞI

ENTEROBIOZA

III.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI ENTEROBIUS VERMICULARIS

Încreng. Nemathelminthes

Clasa Nematoda

Subclasa Phasmidia

Ordin Oxyuroidea

Morfologie: Sexele sunt separate.

Examenul macroscopic al oxiurului femel: măsoară 0,9-1,2 cm

lungime şi 0,3-0,5 mm grosime. Forma este cilindrică, prezintă porţiunea

mediană a corpului mai groasă, datorită celor două utere pline cu ouă, iar

capătul distal este drept şi foarte ascuţit, formând o adevărată coadă.

Fertilizarea este de 10.000-15.000 ouă, eliminarea lor făcându-se printr-o

singură expulzie şi numai în mediu extern, la nivel perianal. Golirea uterelor

odată finalizată este urmată de moartea femelei.

Culoarea este alb-gălbuie.

Examenul macroscopic al oxiurului mascul: măsoară 3-5 mm

lungime 0,1-0,2 mm grosime. Forma este cilindrică, extremitatea posterioară

a corpului curbată spre faţa ventrală, în formă de cârjă. Extremitatea sa

caudală este turtită şi prevazută cu şase papile senzoriale. Masculul posedă

24

un testicul urmat de canalul deferent, vezicula seminală şi un canal

ejaculator, ce se deschide în cloaca prevăzută cu un spicul.

Culoarea este alb - gălbuie.

Examenul microscopic

Morfologia externă

La extremitatea anterioară se observă orificiul bucal înconjurat de trei

buze retractile nedinţate, care nu proemină la exterior ca la Ascaris: cel mai

adesea ele sunt invaginate în tubul helmintului. Tot anterior există o

expansiune cuticulară, numită buton cefalic în care pătrunde lichidul

perienteric, căpătând un aspect veziculos. Cu ajutorul acestuia, parazitul se

fixează de mucoasa intestinală. Corpul helmintului este mai ingroşat în

partea mediană, subţiindu-se treptat către extremitatea posterioară. La

femelă această parte este foarte ascuţită, formând o coadă. La oxiurul femel,

orificiul anal se deschide ventral, la locul unde începe porţiunea subţire a

corpului. La mascul se observă acelaşi buton cefalic, dar extremitatea

posterioară nu este ascuţită şi dreaptă ca la femelă, ci este îndoită în cârjă.

Orificiul ano-genital este subterminal ventral.

Organizarea internă

Sub cuticulă este manşonul de tip meromiar, format din celule

conjunctivo-musculare mari.

Tubul digestiv începe cu orificiul bucal, se continuă cu un faringe

scurt, urmat de un esofag voluminos, format din două loji: prima alungită,

25

iar a doua rotundă ca un bulb. Acesta se continuă cu un intestin lung şi

subţire, urmat de rect care se deschide la exterior prin orificiul anal.

Aparatul genital femel cu aspect tubular, este format din două tuburi

ovariene foarte subţiri, sinuoase, cu direcţii opuse, un ovar în direcţie

anterioară, mai scurt, şi celălalt cu direcţie posterioară, mai lung, urmate de

două oviducte. Cele două utere sunt mai groase şi mai puţin sinuoase decât

la ascarid, au direcţie opusă, iar uterul anterior este mai scurt decât cel

posterior. Uterul comun rezultă din unirea celor două tuburi uterine. Vagina

subţire şi scurtă se deschide prin orificiul genital situat ventral în treimea

anterioară a corpului.

Aparatul genital masculin are aceeaşi înfăţişare şi dispoziţie ca la

ascarid, singura deosebire fiind dimensiunile mai reduse comparativ cu cele

de la Ascaris. Orificiul ano-genital prezintă un singur spicul penial.

Oul de oxiur

Oul este ovalar, de formă asimetrică plan-convexă, alb, transparent,

având dimensiuni cuprinse între 50-55 µ / 30-32 µ.

Prezintă un înveliş dublu format din două membrane subţiri ce se unesc intr-

un singur punct spre unul din poli. În interior se găseşte embrionul

giriniform, care are un corp ovoid şi o codiţă fiind asemănător unui

mormoloc de broască. Embrionul se transformă în câteva ore la temperatura

de 30-36º în larvă vermiformă infestantă.

26

Femela Mascul

Fig.7 Enterobius vermicularis –adulţi-

(www.parasitologia.uchile.cl/.../Tabla%201.htm)

Fig.8 Enterobius vermicularis - ou Fig.9 Ouă de Enterobius vermicularis

(www.avte.net ) (www.fujita-hu.ac.jp/~tsutsumi/image/)

27

http://www.parasitologia.uchile.cl/.../Tabla%201.htm

Ciclul evolutiv

Omul este singura gazdă a oxiurului, constituind totodată şi rezevorul

acestuia. Oxiurii adulţi colonizează temporar intestinul subţire, după care se

localizează în colon, mai ales în zona cecumului, hrănindu-se cu materie

organică. După acuplare, masculii rămân la nivelul regiunii ileo-cecale, timp

în care femelele după maturarea ouălelor în uter, care se produce în

aproximativ 30 zile, migrează descendent spre anus, strabat activ sfincterul

anal şi depun toate ouăle în pliuri radiale ale mucoasei anale. Depunerea

ouălor se produce în special seara sau în cursul nopţii. Datorită mişcărilor

continue ale femelelor de oxiuri în momentul depunerii ouălor şi mai ales a

lichidului perienteric toxic eliminat, se declanşează un intens prurit anal şi

perianal dezagregabil. Ouăle sunt în momentul emisiei embrionate şi în

câteva ore, în condiţiile optime de temperatură (36-37ºC) şi umiditate de

40%, embrionul din ou se transformă în larvă viermiformă infestantă, ceea

ce explică caracterul contagios al bolii şi posibilitatea autoinfecţiei.

Infecţia exogenă a persoanelor susceptibilese realizează prin ouăle

embrionate, prin contact direct, persoană parazitată - persoană sănătoasă.

Persoanele parazitate vehiculează ouăle embrionate pe degete sau

subunghinal, unde ajung datorită gratajului impus de pruritul anal.

Infecţia exogenă se poate realiza şi indirect, prin obiecte cantaminate de

persoanele parazitate. Ouăle se pot găsi pe lenjerie, de unde pot fi diseminate

în mediul de viaţă al persoanei parazitate. Ele sunt rezistente în mediul

extern, pot fi vehiculate la distenţă prin praf, ceea ce explică contagiozitatea

crescută a parazitozei.

Este posibilă şi autoinfestaţia exogenă a persoanei deja parazitate, prin

28

mecanism fecal – oral, în condiţii de igienă defectuoasă.

Infecţia exogenă şi autoinfecţia este urmată de eliberarea larvei din ou

la nivel ileo – cecal, cu transformarea larvelor în viermi adulţi în decurs de

2-4 săptămâni.

Durata ciclului biologic este în medie de 30 zile, însă parazitoza poate

prezenta o evoluţie cronică, datorită autoinfecţiei exogene, a autoinfecţiei

endogene şi a retroinfecţiunii.

Autoinfestaţia endogenă se produce în situaţii rare, când femela de

Enterobius vermicularis depune ouă în grosimea mucoasei intestinale cu

eclozarea lor şi eliberareade larve, care se transformă în viermi adulţi în 2– 4

săptămâni.

Retroinfecţiunea se produce în condiţiile unei igiene defectuoase

locale, anale. Ouăle rămân o perioadă de timp în regiunea perianală,

eclozează spontan şi larvele pătrund în mod activ prin orificiul anal, urcând

pe tractul intestinal, unde se transformă în adulţii.

29

Fig.10 Enterobius vermicularis – ciclu evolutiv

(www.biologyimagelibrary.com)

30

III.2. ENTEROBIOZA (OXIUROZA)

III.2.A. Patogenie

Enterobioza este o boală ce poate deveni cronică datorită

autoinfestării sau reinfestării cu elemente parazitare luate de la membrii

familiei sau din colectivităţi. În majoritatea cazurilor, modificările

patologice provocate de acest parazit se întâlnesc la nivelul apendicelui, al

regiunii anale şi înlocalizările ectopice.

În 1-38% din cazuri, oxiurul pătrunde în apendice, provocând

apendicita acută sau cronică. Prezenţa paraziţilor în regiunea anală este

însoţită de apariţia unui prurit intens, care este considerat patognomonic

pentru oziurază. Acest simtom variază în intensitate în funcţie de

sensibilitatea individuală şi de existenţa unei componente alergice. Ca

urmare a gratajului se pot produce leziuni, care ulterior se pot suprainfecta

cu bacteria patogenă. La persoanele de sex feminin în infestări masive,

femelele de oxiur pot migra în zona vulvară, unde provoacă vulvo-vaginite,

pruriginoase sau pătrund în tractul urinar.

Leziunile produse la nivelul intestinului sunt minore. Uneori apar

abcese la nivelul mucoasei sau al submucoasei, abcese datorate mai ales

infecţiilor bacteriene. Se consideră că uneori adulţii, mai ales masculii pot

penetra mucoasa. Se cunosc cazuri în care viermii pot fi transportaţi la

distanţă pe cale hematogenă formând un granulom la nivelul ficatului.

Sporadic se produc abcese la nivelul sânului, splinei, plămânilor.

Simtomele apar când femela gravidă migrează descendent şi părăseşte

anusul în zana perianală pentru a depozita ouăle. Aceasta va determina

pruritul anal caracteristic în enterobioză.

31

III.2.B. Manifestări clinice

Infecţia cu Enterobius vermicularis are o incubaţie de 12-14 zile.

Frecvent, în aproximativ o treime din cazuri, boala este asimtomatică.

În cazul infecţiilor uşoare prezenţa parazitului este semnalată mai ales

de disconfortul produs de femelele ce îşi depun ouăle.

Prezenţa oxiurilor adulţi pe mucoasa anală şi pe tegumentele perianale

este însoţită de apariţia unui prurit intens, fiind considerat principalul

simtom al bolii. Pruritul anal variază de la prurit de intensitate moderată

până la durere, care se produce mai ales noaptea, persoana infestată

prezentând oboseală şi o stare de nervozitate excesivă. Pruritul favorizează

scărpinatul şi gratajul regiunii perianale având drept consecinţă excoriaţiile

şi infecţiile secundare. Deseori, pruritul anal se acompaniază şi cu prurit

nazal.

Gratajul produce leziuni care deschid poarta de intrare a

microorganismelor generatoare de afecţiuni cutanate. La copii este posibilă

apariţia unei dermatite liniare datorită migrării larvelor iar gratajul se poate

complica cu piodermizări secundare. La adulţi gratajul produce eczematizări

şi lichenificări.

Uneori la pacienţii cu enterobioză se înregistrează o anemie

microcitară şi o uşoară leucocitoză. Eozinofilia apare la o săptămână de la

infectare, atinge maximul către ziua 28 când are valori de 20-30 %, iar

ulterior revine la normal. În faza tardivă a bolii când practic pacientul ajunge

la medic, nivelul eozinofilelor este scăzut.

Simtomelele generale ale enterobiozei sunt insomnia, neliniştea,

pierderea apetitului, scăderea în greutate, iritabilitate, instabilitate

32

emoţională şi enurezisul. Rolul patogen al nematodului este variat

determinând semne de enterocolită.

În infecţiile masive apar complicaţii.

Complicaţiile locale sunt:

Tiflite şi apendicite, deseori flegmentoase, necesitând intervenţii

chirurgicale de urgenţă.

Piodermitele perianale apar ca urmare a suprainfectării leziunilor

postgrataj cu bacterii piogene.

La fetiţe, dar chiar şi la femela adultă, oxiurii pot migra spre

regiunea vulvară, producând vulvite oxiurizice ce determină o

scurgere cu caracter mucos şi prurit vulvar.

Complicaţiile generale sunt de natură neuropsihică, copilul având o

capacitate scăzută de concentrare, tulburări comportamentale, miokinii

faciale, ticuri sau stereotipii diverse. Au fost descrise infecţii recurente ale

tractului urinar, datorate antrenării concomitente a unor bacterii în uretră sau

abcese perianale atunci când viermele invadează glandele anale.

Complicaţiile ectopice sunt datorate prezenţei femelei sau ouălelor

de Enterobius vermicularis în diverse organe, frecvent abdomino-pelviene,

dar şi pulmonare: salpingite cronice şi piosalpingite, endometrite cronice şi

tulburări menstruale, ooforite şi pelviperitonite granulomatoase.

III.2.C. Diagnostic

Ouăle de oxiuri se întâlnesc în examenul coproparazitologic în mod

excepţional.

Există un diagnostic de prezumţie prin starea de iritabilitate şi

oboseală pe care o prezintă copiii al căror somn este tulburat de viermii ce

33

coboară la nivelul orificiului anal pentru a-şi depune ouăle. Copiii se plâng

de mâncărimi în regiunea anală, perianală. Acest simtom întăreşte şi mai

mult prezumţia că este vorba de oxiuroză. Dar nu tebuie să considerăm că

orice prurit anal ca datorat acţiunii acestor paraziţi, candidele anale şi

vaginale, trichomonoza pot provoca prurit anal.

Femelele de oxiuri nu depun ouăle în intestin. Ouăle de oxiuri trebuie

căutate acolo unde sunt depuse, adică în preajma orificiului anal. Astfel

depistarea oxiurozei se face prin utilizarea metodei baghetei, a răzuirii

pliurilor mucoasei şi metoda benzii adezive ce se pare că dă rezultate mai

bune.

La femei pot fi găsite uneori ouă de oxiuri în sedimentul urinar ca

urmare a antrenării acestora din regiunea genitală în jetul urinar.

Metoda amprentei anale, cunoscută şi sub denumirea de scotch – test

sau metode Graham reprezintă procedura diagnostică de elecţie în oxiuroză.

Metoda constă din recoltarea locală, din zona anală, a ouălor şi a femelelor,

folosind o bandă adezivă care ulterior se examinează între lamă şi lamelă

într-o picătură de ser fiziologic sau glicerină. În cazul unui examen negativ,

dacă suspiciunea persistă, se recomandă repetarea examenului de trei ori la

interval de o săptămână.

III.2.D. Tratament

Tratamentul antioxiuroză beneficiază de chimioterapice eficiente, dar

este caracterizat de nevoia repetării sale, cu o anumită periodicitate şi pe

termen lung.

Chimioterapicile active faţă de Enterobius vermicularis sunt:

34

Albendazol (Zentel) – este preferat în doză unică de 400 mg

sau 10-14 mg/kg corp administrat per osos, sub formă de soluţie

10% sau tablete de câte 200 mg.

Mebendazol (Vermox, Vermin, Permax) – este eficace într-o

doză unică orală de 100 mg care se repetă după două săptămâni.

Pyrantel Pamoat (Combatrin) – se administrează în doză unică

de 10 mg/kg corp oral. Cura se repetă la fiecare 6 săptămâni

până când mediul este curat.

Pirvinium Pamoat – se administrează la copii o tabletă /an de

vârstă, până la 6 ani sau la copiii între 5-10 ani se administrează

o linguriţă. Copii între 10-20 ani de kg primesc 2 linguriţe şi cei

între 20-40 kg primesc 3 linguriţe. La adulţi se administrează 5-

6 linguriţe. Cura se repetă de 2 ori la interval de 10 zile. Doza

unică se administrează în cantitate de 5 mg/kg corp cu un

maxim de 250-300 mg.

III.2.E. Epidemiologie

Enterobioza este o parazitoză contagioasă având o răspândire

universală. Rezervorul de infestare este în mod exclusiv omul. Ouăle sunt

embrionate în momentul depunerii, în condiţii optime de mediu devin

infestante în 6-7 ore prin transformarea larvei giriniforme în larvă

vermiformă. Ouăle pot fi găsite la persoane intens infestate pe suprafeţe largi

ale corpului, pe lenjerie sau pot fi vehiculate prin diferite obiecte sau

alimente. Aderenţa puternică a ouălor face ca aceasta să fie cu greu

îndepărtate la o simplă baie fără săpun.

35

Autoinfestarea este favorizată de pruritul anal provocat de femele în

momentul depunerii ouălor. Prin scărpinare ouăle ajung sub unghii şi de aici

în gură, nas, pe alimente.

Retroinfestarea – unele ouă la nivelul regiunii perianale, eclozează,

iar larvele pot pătrunde prin orificiul anal în tubul digestiv, migrând invers

migraţiei femelelor.

Autoinfestarea endogenă – uneori se găsesc pachete de ouă de oxiuri

în grosimiea peretelui intestinal, reprezentând punctul de plecare al unei

reinfestări endogene. Unii autori resping această cale de infestare, ca urmare

a lipsei oxigenului necesar transformării larvei giniforme în larvă

vermiformă.

Infestarea pe calea prafului – în praful locuinţelor infestate se pot găsi

ouă de oxiuri infestante, care provin de pe lenjeria scuturată în aceste spaţii.

În ceea ce priveşte masa receptivă, nu există nici o vârstă care să fie la

adăpost de infestare. Se pare însă că la sugari există o „imunitate” naturală la

oxiuroză, datorită alimentaţiei cu lapte matern.

III.2.F. Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie faţă de infecţia cu oxiuri au la bază două

noţiuni fundamentale – educaţia şi igiena:

Controlul pesoanelor care lucrează în sectorul alimentar;

Dehelmintizarea grupelor de populaţie puternic infectate, mai ales a

copiilor;

Fierberea şi călcarea lenjeriei de pat a celor parazitaţi şi interzicerea

folosirii în comun a acesteia;

36

Pentru a evita autoinfecţia frecventă, la copii se indică

supravegherea şi respectarea măsurilor de igienă individuală –

unghiile tăiate foarte scurt, deprinderi corecte alimentare şi de

defecaţie, sterilizarea jucăriilor.

În cazuri rare se recomandă combaterea muştelor, gândacilor şi a altor

transmiţători mecanici ai ouălor de paraziţi.

37

Cap. IV HYMENOLEPIS NANA ŞI

HIMENOLEPIDOZA

IV.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI HYMENOLEPIS NANA

Încreng. Plathelminthes

Clasa Cestoidea

Subclasa Cestoda

Ordin Cyclopyllidea

Familia Hymenolepidide

Morfologie externă

Hymenolepis nana este cel mai mic dintre cestodele umane, având o

lungime de 2,5-4 cm şi o lăţime de 0,7-0,9 mm.

Strobilul este format din segmente mai mult decât lungi, ca un lanţ continuu

ce se lăţeşte treptat spre extremitatea posterioară.

Scolexul are o formă romboidală şi măsoară 0,3-0,4 mm.Prezintă 4 ventuze

cu contur regulat, rotunde şi uşor escavate. Rostrul este scurt, gros, retractil

cu 24-30 cârlige dispuse pe o singură coroană. Cârligele sunt foarte fine,

egale ca formă şi lungime. Gâtul este lung şi subţire, cu lăţimea aproape cât

jumatate din lăţimea scolexului. Strobilul cuprinde proglote tinere foarte

scurte, adulte şi bătrâne. Cele bătrâne pot ajunge la 0,17 mm lăţime/0,8 mm

lungime. Numărul proglotelor poate ajunge la 100-200, forma lor este

trapezoidală. Are culoare albă.

38

Organizarea internă

Locul lor este în intestinul subţire şi colon, apoi ele sunt eliminate la

exterior odată cu excrementele gazdei.

Proglota tânără nu reprezintă organizaţie genitală bine diferenţiată.

Proglota adultă prezintă:

Aparatul reproducător mascul, alcătuit din trei mase testiculare

rotunde, dispuse spre marginea posterioară: un testicul de partea

papileigenitale. Cele trei canale deferente se unesc într-un canal deferent

comun, ce se deschide, trecând prin punga cirului în papila genitală. Punga

cirului are aspectul unui organ musculos cu marginile regulate, dispuse spre

partea anterioară a proglotei într-o poziţie oblică. Punga cirului este

străbătută de porţiunea terminală a canalului deferent, care la extremitatea sa

internă, mai dilatată, formează vezicula seminală.

Aparatul reproducător femel este format din două glande germigene,

(ovar bilobat), situate de o parte şi alta a liniei mediane, spre partea

posterioară a proglotei. Ele sunt formate din lobuli strânşi între ei , care dau

aspect neregulat celor două glande. Glanda vitelogenă nepereche este situată

posterior faţă de glandele germigene pe linia mediană. Vaginul porneşte din

papila genitală. El este situat sub punga cirului, avândo direcţie laterală

deschizându-se în răspântia genitală. Pe traiectul său prezintă o umflătură,

receptacul seminal. Uterul are o formă de potcoavă cu concavitatea spre

partea posterioară.

Proglota bătână

Are interiorul ocupat în întregime de uter, care s-a mulat după forma

proglotei. Uterul este plin cu ouă: 80-180 ouă.

39

Fig.11. Hymenolepis nana- scolex

(www.stanford.edu/.../Home%20Page%20corrected.htm)

Oul de Hymenolepis nana

Oul are formă ovală, cu dimensiuni cuprinse între 40-50 µ / 30-40 µ.

Privit la microscop, se observă la exterior o membrană subţire, transparentă.

În interior se observă un al doilea înveliş cu aspect mai dens, care prezintă

lateral două proeminenţe. Între cele două membrane se găseşte o substanţă

transparentă semisolidă. În interiorul celui de-al doilea înveliş se observă o

formaţiune ovulară care măsoară 24-35µ. Cârligele sunt mai lungi de 10-15µ

şi grupate câte două. La depunere, oul este embrionat.

40

http://www.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites2005/Hymenolepis/Home%20Page%20corrected.htm

Fig.12 Hymenolepis nana – ouă Fig.13 Hymenolepis nana – ou

(www.facmed.unam.mx) (www.facmed.unam.mx)

Fig.14 Hymenolepis nana – adult

(www.geocities.com)

Ciclul evolutiv

41

http://www.facmed.unam.mx/


Spre deosebire de celelalte cestode ce parazitează la om, Hymenolepis

nana, este o specie monoxenă – nu prezintă gazdă intermediară. Parazitul se

transmite prin intermediul mâinilor murdare, al alimentelor şi al apei

contaminate. Dacă oul este ingerat de om, la nivelul intestinului subţire

membranele lui sunt distruse find eliberat embrionul hexacant care pătrunde

cu ajutorul croşetelor în vilozitatea intestinală. După circa 4 zile, larva

cisticercoid este complet dezvoltată, măsoară 20µ lungime, părăseşte

vilozitatea, rupând-o şi ajunge în lumenul intestinului.

Aici cu ajutorul scolexului se ataşează de mucoasa intestinală, începe

să se hrănească şi devine matură în 10 – 12 zile. După alte 14 zile începe să

depună ouă. Oule sunt eliberate în intestinul gazdei. Dacă ouăle rămân în

intestine mai mult timp, membranele lor sunt distruse, embrionii sunt apoi

eliberaţi, ei pătrund în vilozităţi (autoinfestare internă) şi ciclu va fi reluat.

Ouăle din care embrionii nu au fost eliberaţi sunt eliminate la exterior odată

cu excrementele, putând fi luate pe degete şi vehiculate la gură

(autoinfestare externă) sau sunt transportate pe alimente. Un exemplar de

Hymenolepis nana poate trăi circa o lună şi jumătate, dar datorită

autoinfestării, boala se menţine ani în şir, numărul paraziţilor dintr-un

organism gazdă putând ajunge la câteva mii sau zeci de mii de exemplare.

42

Fig.15 Hymenolepis nana – ciclu evolutiv

(www.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites200.)

43

http://www.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites2005/Hymenolepis/Hymenolepis%20Diminuta%20page%20corrected.htm

IV.2. HIMENOLEPIDOZA

IV.2.A. Patogenie

Embrionul de parazit ajuns în intestinul omului, inclaveaza vilozităţile

intestinale. Dupa 4 zile larva este complet dezvoltată şi rupe vilozităţile.

În unele cazuri, când funcţiile de protecţie a organismului gazdei sunt

micşorate de hipovitaminoză sau dereglări ale tractului digestiv, din ouăle

acestui parazit ies oncosferele, care pătrund în mucoasa intestinală.

Ajungând până la stadiile de cisticercoid, se acumulează în lumenul

intestinului, ulterior se fixează de mucoasa lui şi se dezvoltă până la

maturizare. În organismul uman ouăle parazitului, mai frecvent nimeresc pe

cale bucală (exogenă) odată cu fructele, legumele murdare şi infestate, de

asemenea prin apa infestată, mâinile murdare, iar la copii, chiar şi prin

intermediul jucăriilor infestate. În intestinul subţire oncosferele ies din

ouşoare, pătrund în mucoasa lui şi se dezvoltă până la stadiul de cisticercoid.

O importanţă primordială în patologia himenolepidozei este lezarea

mecanică de către larve şi parazitul matur a pereţilor intestinului subţire,

ceea ce duce la apariţia necrozei mucoasei intestinale cu formarea ulcerelor.

Totodată parazitul provoacă diverse reacţii alergice ale organismului uman

IV.2.B. Manifestări clinice

Parazitul este hematofag, iar intensitatea manifestărilor clinice ţin de

starea de imunitate a gazdei şi de nivelul parazitemiei. Pe lângă anemie,

parazitul determină apariţia unor disfuncţii intestinale reprezentate prin

44

tulburări de digestie şi de absorţie intestinală. Când numărul de ouă

depăşeşte 15.000/g de fecale, simptomele semnificative sunt: anorexie,

cefalee şi dureri abdominale. Copiii infestaţi sunt uşor retardaţi, prezintă

tulburări de creştere. În afara fenomenelor locale de congestii, ruperi de vase

sau chiar ulceraţii, numărul mare de paraziţi determină o acţiune toxică

generală. În exotoxinele parazitare se găseşte şi o componentă neurotoxică şi

pot apărea cazuri de epilepsie ce dispar la eliminarea paraziţilor sau cazuri

de percepţii senzoriale false. La o singură persoană, numărul de exemplare

poate să ajungă până la 10.000/g de fecale.

IV.2.C. Diagnostic

Diagnosticul pozitiv se pune în urma identificării ouălelor parazitului

la examenele coproparazitologice. Numărul acestora poate să ajungă până la

10.000 şi chiar 50.000/g fecale. Un interes deosebit îl are caracterul de ouă

degradate al unora sau chiar a totalităţi lor. Aceste ouă degradate, uşor de

identificat, sunt un semn al mersului afecţiunii către vindecarea spontană.

În himenolepidoză se întâlneşte adesea termenul de recidivă tardivă.

După câteva luni în care analiza parazitologică rămâne negativă, ouăle

parazitului reapar în scaune, dovedind că boala nu a fost vindecată. Cauzele

care determină aceste recidive tardive nu se cunosc. Din aceste motive, se

recomandă supravegherea unui bolnav de himenolepidoză, cel puţin un an,

cu repetarea lunară a examenului coproparazitologic.

Diagnosticul diferenţial nu pune probleme, deoarece ouăle de

Hymenolepis nana se recunosc uşor.

45

IV.2.D. Tratament

În prezent există trei tipuri de medicamente eficiente în tratamentul

himenolepidozei:

praziquantel

niclosamida

albendazol

Praziquantelul este un bactericid foarte eficient ce se administrează într-o

doza unică pentru toate stadiile parazitului (25mg/ kg corp) şi reprezintă

tratamentul de elecţie. Este eficient în peste 96% din cazuri.

Albendazolul este şi el foarte util, doza recomandată de către specialişti

fiind de 400 mg. Administrarea niclosamidului se face urmarind scheme

terapeutice mai complicate cu administrare prelungită timp de 7 zile şi de

aceea pacienţii sunt mai puţin complianţi la tratament.

Mecanismele de acţiune ale antihelminticelor sunt diferite în funcţie de

clasă, însa frecvent acestea interfereză cu preluarea glucozei din mediul

extern, determinând inhibarea acţiunii colinesterazelor, blochează

depolarizarea neuromusculara, favorizează pierderea calciului şi

vacuolizarea membranelor.

IV.2.E. Epidemiologie

Rezevorul de infestare îl constituie omul care elimină în mediul

înconjurător ouăle parazitului odată cu fecalele.

Răspândirea bolii se face prin ouăle embrionate ale parazitului.

Alături de răspândirea monoxenă, care duce la infestarea omului,

Hymenolepis nana poate să evolueze şi printr-o gazdă intermediară –

evoluţie diheteroxenă, reprezentată de puricii şobolanilor (Xenopsyla

46

eheopis şi Ceratophylus fasciatus) care se infesteayă în stadiul de larvă.

Cisticercoizii rezistă 2-3 luni în corpul acestor insecte constituind ca şi ouăle

embrionate, forme de infestare pentru om.

În himenolepidoză mai susceptibili de a se îmbolnăvi sunt copiii de

vârstă preşcolară.

IV.2.F. Măsuri profilactice

Se recomandă tratamentul bolnavilor şi a „purtătorilor sănătoşi”

izolaţi în prealabil de colectivitate. În colectivităţi este necesar un control

coproparazitologic periodic.

Trebuie folosite obiecte individuale care se sterilizează prin fierbere

sau flambare, combaterea şoarecilor şi a şobolanilor, a muştelor sau puricilor

care vehiculează ouăle sau care servesc ca gazdă intermediară.

Se recomandă respectarea riguroasă a măsurilor de igienă individuală.

47

Cap.V CERCETĂRI PROPRII

V.1. MATERIALE ŞI METODE DE LUCRU

Investigaţiile s-au făcut în perioada ianuarie – decmbrie 2007 – 2008

la Laboratorul de parazitologie umană din cadrul Spitalului Clinic Gura

Humorului.

Examenul coproparazitologic constituie examenul de bază pentru

evidenţierea unor infestări cu:

Protozoare: amibiază, giardiază, coccidioze intestinale

Helminţi: ascaridioză, trichocefaloză, teniază, strongiloidoză.

Prima dată s-a făcut recoltarea probelor din scaunul din ziua

planificată pentru analiză. Este recomandat ca proba să se preleveze din mai

multe locuri ale bolului fecal, deoarece elementele parazitare nu sunt

uniform repartizate în masa scaunului, ele putând să se găsească, mai cu

deosebire, într-o anumită regiune. Foarte importantă este evitarea de a se

amesteca scaunul cu urina, în special atunci când este vorba de căutarea de

protozoare în stare vegetativă.

Trimiterea materialului fecal în laborator se face în recipiente

speciale. Pentru recoltare se folosesc recipiente din plastic acoperite cu

dopuri, la care sunt ataşate languete sau linguriţe fabricate din acelaşi

material.

Fiecare recipient trebuie să aibă un număr de ordin, iar în registrul de

analiză al laboratorului în dreptul numărului trebuie trecute următoarele date

informative:

Numele şi prenumele

48

Adresa

Vârsta

Observaţii

Metode folosite în examinarea coproparazitologică

Diagnosticul se face prin punerea în evidenţă a ouălor de helmiţi şi a

larvelor sau a formelor chistice ale protozoarelor cu localizare intestinală.

Acest examen se aplică în cazul ascaridiozei, trichocefalozei, teniazelor,

precum şi în cazul infestărilor cu protozoare patogene cu localizare

intestinală ( balantidioza, lambliaza, trichomonaza intestinală)

Toţi paraziţii intestinali a căror prezenţă o semnalăm prin punerea în

evidenţă a ouălor, proglotelor, a formelor larvare sau a formelor chistice în

fecale, au perioade de eliminări şi perioade negative. Examenul

coproparazitologic are un rol foarte important în stabilirea diagnosticului,

de aceea acesta trebuie repetat de cel puţin trei ori, la un interval de 3–4

zile.

Recoltarea materialelor fecale pentru examenul parazitologic

S-au recoltat materii fecale emise în mod spontan, fără utilizarea de

purgtive uleioase sau laxative pe bază de cărbune. Examenul parazitologic

trebuie să se efectueze întotdeauna înaintea examenului radiologic, deoarece

probele fecale au un conţinut ridicat de bariu şi compuşi de bismut, care

creează mici picături retractile, îngreunează examenul morfologic, ducând

la confuzii.

49

Orice fragment suspect se recoltează şi se trimite la laborator. De la

recoltare probele au fost trimise la laborator în maximum 4 ore. Probele

s-au păstrat la o temperatură de +4ºC.

Materiile fecale s-au recoltat în recipiente curate, de plastic. Se evită

contaminarea cu apă, care poate distruge formele vegetative ale

protozoarelor.

Pentru un examen coproparazitologic de rutină se recomandă minim 3

probe: două din scaunul emis spontan şi unul după administrarea unui

laxativ.

Examinarea imediată a scaunului este foarte importantă pentru

scaunele lichide sau moi, care ar putea conţine trofozoizi de protozoare.

Scaunele formate pot rămâne câteva ore la temperatura camerei sau la

frigider până a doua zi.

Dacă examenul nu se poate efectua imediat sau fecalele se transportă

la distanţă, se introduce în borcanul cu produse recoltate, soluţie de 5%

formol (în cazul cestodelor) sau alcool 70% (pentru nematode).

Analizele expediate sunt însoţite de un bilet în care se vor menţiona

date despre bolnav şi indicaţia examenului solicitat.

Examenul parazitologic al probelor recoltate

Helminţii şi formaţiunile suspecte se trec într-un cristalizator cu apă şi

se examinează cu ochiul liber şi cu lupa, după care se efectuează examenul

microscopic.

Pentru paraziţii mici, examenul microscopic se realizează prin etalarea

lor pe lama de microscop, acoperită de o lamelă şi apoi se examinează cu

obiectiv 5x, 10x, sau 40x.

50

După tratamentele antihelmintice se pot pune în evidenţă următorii

paraziţi: diferite specii de tenii, ancilostome, ascarizi, trichocefali.

Metode directe de investigare coproparazitologică

Examenul direct se face atât macroscopic cât şi microscopic

Examenul direct macroscopic

Materiile fecale se examinează direct cu lupa, într-un recipient de

sticlă, aşezat pe fond alb şi apoi negru pentru a se putea distinge paraziţii

intestinali întregi sau proglotele de tenii, striurile de sânge, mucozităţi,

fragmente de mucoase, produse nedigerate etc. Dacă produsele sunt dure, se

diluează cu ser fiziologic.

În urma examenului macroscopic, se vor nota următoarele:

Culoarea scaunului: de la galben deschis, la brun şi negru

Consitenţa: scune dure, moi, lichide, păstoase, gelatinoase,

aderenţe

Mirosul: putred sau fad

Ph-ul: se ia cu hârtia de turnesol, care arată o reacţie acidă, alcalină

sau amfoteră

Toate aceste date ne dau indicii asupra stării funcţionale a tubului

digestiv. Ouăle de heliminţi se pot găsi în orice scaun, deşi în cele lichide

şansele decelării lor vor fi reduse datorită diluării. Trofozoizii protozoarelor

se întâlnesc în scaunul moale sau lichid. Formele chistice se întâlnesc doar

în

51

scaunele formate. Adultul de Ascaris poate fi găsit la suprafaţa scaunului.

Macroscopic se pot descoperi helminţi ca: Enterobius vermicularis,

Ascaris lumbricoides, Taenia solium, Taenia saginata etc.

Examenul direct microscopic (între lamă şi lamelă)

Un preparat proaspăt se efectuează punând o picătură de soluţie

fiziologică pe o lamă de sticlă, apoi se adaugă cu o baghetă un mic fragment

din proba de fecale. Se omogenizează, apoi se acoperă cu o lamelă şi se

examinează la microscop. Pentru a se putea studia morfologia chisturilor de

protozoare peste soluţia fiziologică se poate adauga o picătură de de soluţie

Lugol.

Prin acest examen, se pot pune în evidenţă forme vegetative de

Entamoeba histolytica, Escherichia coli, Trichomonas duodenalis sau larve

de Strongylloides stercoralis.

Materiale necesare:

Soluţie de glicerol – verde malahit (glicerol 100 ml: soluţie apoasă

verde malahit – 1 ml, apă distilată – 100ml)

Benzi de celofan cu dimensiuni de 22x22 mm

Lame de sticlă

Mod de lucru:

Benzile de celofan se ţin în soluţie glicerol – verde malahit cel puţin

24 ore. Pe lama de sticlă se depun 7-8 particule de materii fecale, recoltate

din diferite regiuni ale probei, după care se pun 1-2 picături soluţie Kato şi

se omogenizează bine cu o baghetă de sticlă. Peste materialul omogenizat se

52

pune o foiţă de celofan, apoi se presează o a doua lamă de sticlă, până

preparatul devine plat. Se mai adugă câteva picături de glicerol în caz că mai

rămân câteva bule de aer.

Preparatul se lasă la temperatura camerei 30 minute - o oră pentru

clarificare, după care se examinează la microscop cu un obiectiv de 10x sau

40x.

53

V.2. PREZENTAREA GENERALĂ A ORAŞULUI

GURA HUMORULUI

Oraşul Gura Humorului este situat în centrul judeţului Suceava, cu

un relief predominant de deal, care face trecerea de la podiş la munte

(altitudinea maximă se întâlneşte pe vârful Toaca, la 833,5 m). Râul

Moldova traversează oraşul de la vest spre est, colectând apele pârâielor

Humor şi Voroneţ.

Acest oraş este situat în depresiunea intramontană cu acelaşi nume,

dezvoltată la confluenţa Moldovei cu râul Humor, la o altitudine de 490m.

La nord sunt culmile Obcinei Humorului, la sud Obcina Voroneţului, iar la

vest Obcina Mare. Aceşti munţi sunt bine împăduriţi, iar climatul de adăpost

conferă oraşului cu cca. 16.850 de locuitori un cadru plăcut şi pitoresc.

Localitatea apare pentru prima data menţionată documentar la 26 februarie

1490.

Spitalul Orăşenesc Gura Humorului are o capacitate de 650 de

paturi ceea ce reprezintă 18% din totalul de paturi din judeţ asigurând

asistenţă medicală de specialitate.

Serviciile medicale spitaliceşti de care beneficiază consumatorii de

sănătate sunt asigurate în 12 secţii.

Furnizarea serviciilor medicale se asigură în regim continuu, în acest

sens fiind organizate 14 linii de gardă în 5 specialităţi medicale diferite.

Unitatea de primire a urgenţelor este strucurată din punct de vedere

funcţional şi dotată conform normativelor în vigoare. Are în dotarea sa

compartiment de imagistică radiologică distinct.

54

Ridicarea nivelului de pregătire profesională este dezideratul de zi cu

zi, completat cu creşterea actului medical, fapt ce presupune schimbarea

radicală a modului de abordare a cererilor formulate de către consumatorii

de sănătate prin intervenţia medicală în timp util realizată într-un spaţiu

corespunzător şi dotat la standardele actuale, realizat într-o unitate de

primire a urgenţelor, modernă care este veriga de bază în sistemul de

preluare a pacientului către unitatea sanitară.

55

V.3. DOMINANŢA PARAZIŢILOR INTESTINALI LA

PERSOANELE INVESTIGATE LA SPITALUL CLINIC

GURA HUMORULUI ÎN PERIOADA 2007 – 2008

56

57

V.4. SPECIILE DE PARAZIŢI INTESTINALI

ÎNREGISTRAŢI LA PERSOANELE INVESTIGATE LA

SPITALUL CLINIC GURA HUMORULUI ÎN PERIOADA

2007-2008

În anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului au fost investigate

7956 de persoane dintre care 2042 de persoane au fost diagnosticate pozitiv.

Din totalul persoanelor investigate 3.89% prezentau infestări cu

Ascaris lumbricoides, 1.53% cu Enterobius vermicularis, iar procentajul cel

mai mic l-a avut Hymenolepis nana – 1.42%.

În anul 2008, din totalul de 7020 de persoane investigate, doar 2892

au fost diagnosticate pozitiv, reprezentând 41.19%

Ca şi în anul precedent, Ascaris lumbricoides a dominat parazitând

295 de subiecţi, iar Hymenolepis nana a inregistrat cel mai mic număr de

purtători – 56

58

Tabelul nr. 1: Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele

investigate la Spitalul Orăşenesc Gura – Humorului în anul 2007

NrCrt.

LunaNr.persoaneinvestigate

Persoane infestate Nr.Personaesănătoase A.l. E.v. H.n. Alte sp.

Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %

1 Ianuarie 391 49 12,53 12 3,06 9 2,30 63 16,11 258 65,98

2 Februarie 420 26 6,19 4 0,95 19 4,52 132 31,4 239 56,90

3 Martie 322 43 13,35 0 0 19 5,90 44 13,66 216 67,08

4 Aprilie 465 23 4,94 21 4,51 0 0 137 29,46 284 61,07

5 Mai 607 38 1,31 4 0,65 0 0 113 18,61 482 79,40

6 Iunie 541 28 5,17 0 0 9 1,66 84 15,52 420 77,63

7 Iulie 697 14 2,00 0 0 0 0 222 31,85 461 66,14

8 August 445 11 2,47 4 0,89 0 0 110 24,71 320 71,91

9 Septembrie 1420 20 1,40 8 0,56 39 2,74 137 8,94 1226 86,33

10 Octombrie 1657 11 0,66 4 0,24 18 1,08 312 18,82 1312 79,17

11 Noiembrie 680 37 5,44 25 3,67 0 0 134 19,70 484 71,17

12 Decembrie 311 40 12,86 40 12,86 0 0 19 6,10 212 68,16

TOTAL 7956 310 3,89 122 1,53 113 1,42 1497 18,81 5914 74,33

Legenda : -A.l. – Ascaris lumbricoides

-E.v – Enterobius vermicularis

-H.n. – Hymenolepis nana

59

Tabelul nr. 2: Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele

investigate la Spitalul Orăşenesc Gura – Humorului în anul 2008

NrCrt.

LunaNr.persoaneinvestigate

Persoane infestate Nr.Personaesănătoase A.l. E.v. H.n. Alte sp.

Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %

1 Ianuarie 474 45 9,49 15 3,16 1 0,21 146 30,80 267 56,32

2 Februarie 570 35 6,14 7 1,22 15 2,63 278 48,77 235 41,22

3 Martie 453 32 7,06 1 0,22 4 0,88 319 70,41 97 21,41

4 Aprilie 330 19 5,75 15 4,54 4 1,21 196 59,39 96 29,09

5 Mai 524 14 2,67 4 0,76 1 0,19 169 32,25 336 64,12

6 Iunie 382 35 9,16 1 0,26 1 0,26 123 32,19 222 58,11

7 Iulie 668 10 1,49 4 0,59 4 0,59 234 35,02 416 62,27

8 August 445 17 3,82 1 0,22 1 0,22 187 42,02 239 53,70

9 Septembrie 1080 22 2,03 4 0,37 15 1,38 225 20,83 814 75,37

10 Octombrie 1231 7 0,56 1 0,08 8 0,64 298 24,20 917 74,49

11 Noiembrie 615 34 5,52 15 2,43 1 0,16 234 38,04 331 53,82

12 Decembrie 248 25 10,08 30 12,09 1 0,40 34 13,70 158 63,70

TOTAL 7020 295 4,20 98 1,39 56 0,79 2443 34,80 4128 58,80

Legenda : -A.l. – Ascaris lumbricoides -E.v – Enterobius vermicularis -H.n. – Hymenolepis nana

60

61

V.5. GRADUL DE INFESTARE CU PARAZIŢI

INTESTINALI LA PERSOANELE INVESTIGATE LA


2007 – 2008 ÎN FUNCŢIE DE SEX ŞI VÂRSTĂ

În cursul anului 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului au fost

investigate 4764 de persoane de sex feminin şi 3192 de sex masculin.

Numărul persoanelor infestate de sex masculin domină pe cele de sex

feminin, gradul de infestare fiind de 54,14% şi respectiv 32,59%.

Conform datelor prezentate în tabelul nr. 3 se pot observa că

parazitozele predomină la copii, în cazul băieţilor procentul fiind mai ridicat

79,00% comparativ cu 48,15% în cazul fetelor. Aceste procente pot fi

explicate prin faptul că de obicei băieţii sunt mai neglijenţi şi nu acordă

atenţia cuvenită normelor de igienă.

În cazul infestării cu Ascaris lumbricoides la subiecţii de sex feminin

din grupa tinerilor şi a maturilor nu a fost diagnosticată pozitiv nici o

persoană, valorile cele mai mari înregistrându-se la persoanele de sex

feminin din rândul copiilor – 15,82%.

Enterobioza este frecventă la persoanele de sex feminin din grupele

copiilor (3,95%), preadolescenţilor (2,33%) şi adolescenţilor (2,94%), iar

procentul cel mai mare se înregistrează la persoanele cu vârstă cuprinsă între

19- 34 ani (4,55%).

În ceea ce priveşte infestările cu Hymenolepis nana cel mai ridicat

procent este întâlnit la segmentul de persoane de sex masculin cu vârsta

peste 60 ani (9,09%), în timp ce atât persoanenle de sex feminin cât şi cele

62

de sex masculin din cadrul adolescenţilor şi tinerilor au fost diagnosticaţi

negativ în urma analizelor efectuate.

În cursul anului 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului s-au prezentat

3954 de persoane de sex feminin şi 3066 de sex masculin în vederea

efectuării analizei coproparazitologice. Din compararea datelor celor 2 sexe

rezultă că gradul de infestare cu paraziţi este aproximativ egal, sexul feminin

înregistrând o diferenţă doar de 1,35% (41,76%) faţă de cel masculin

(40,41%).

Dintre paraziţi, Ascaris lumbricoides este specia dominantă

înregistrând cele mai mari procente la persoanele de sex feminin din rândul

copiilor (18,67%) şi preadolescenţilor (12,34%). Cele mai mici procente s-

au înregistrat la tineri (2,13%) şi la maturi (2,33%).

Persoanele de sex feminin din grupele preadolescenţilo,

adolescenţilor, tinerilor şi bătrânilor prezintă un grad mic de infestare cu

Enterobius vermicularis.

Populaţia umană de sex masculin prezintă o anumită vulnerabilitate,

ca şi cea de sex feminin pentru Ascaris lumbricoides, procentul de infestare

este de 5,76% faţă de 2,64% pentru Enterobius vermicularis. Cel mai mic

grad de infestare s-a înregistrat la Hymenolepis nana -1,2%, bătrânii fiind cei

mai receptivi.

Rezultatele înregistrate la Spitalul clinic Gura Humorului ne permit să

conchidem că în anul 2008 nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între

cele două sexe.

63

Tabelul nr.3. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de sex feminin investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr.crt Grupa de vârstă

Persoane investigate

Persoane infestate Total din care infestaţi (%)

Nr. Nr. % A.l. E.v. H.n Alte sp.

1 Copii (1– 11 ani) 2145 1033 48,15 15,82 3,95 1,98 78,25 2 Preadolescenţi

(11,1- 15 ani) 952 251 26,36 10,47 2,33 1,05 86,16

3 Adolescenţi (15,1-19ani)

439 99 22,55 5,88 2,94 0,00 91,18

4 Tineri(19,1-34 ani) 744 64 8,60 0,00 4,55 0,00 95,45 5 Maturi(34,1-60

ani) 283 67 23,67 0,00 0,00 4,35 95,65

6 Bătrâni(peste 60 ani)

201 39 19,40 7,69 0 7,69 84,62

TOTAL 4764 1553 32,59 12,78 3,38 1,69 82,14 Legenda : Tab. 1 pag. 59

Tabelul nr.4. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de sex masculin investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului






(11,1- 15 ani) 599 239 39,90 3,66 1,22 0,98 92,92


242 38 15,70 7,69 7,69 0 84,62

4 Tineri(19,1-34 ani) 274 26 9,49 11,11 0 0 88,89 5 Maturi(34,1-60

ani) 256 35 13,67 8,33 8,33 8,33 83,33

6 Bătrâni(peste60 ani)

102 32 31,37 0 0 9,09 90,91

TOTAL 3192 1728 54,14 6,57 1,85 1,52 91,08

Legenda : Tab. 1 pag. 59

64

65

66

Tabelul nr.5. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de sex feminin investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului





1 Copii (1– 11 ani) 1272 668 52.52 18.67 4.00 1.78 75.56 2 Preadolescenţi

(11,1- 15 ani) 766 457 60.0 12.34 2.60 0.65 84.42


523 166 31.74 8.93 0 0 91.07

4 Tineri(19,1-34 ani) 633 140 22.12 2.13 0 2.13 95.74 5 Maturi

(34,1-60 ani) 549 128 23.32 2.33 6.98 0 90.70

6 Bătrâni(peste60 ani)

211 92 43.60 0 0 0 100

TOTAL 3954 1651 41.76 12.23 2.88 1.08 83.81

67


Tabelul nr.6. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de sex masculin investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului





1 Copii (1– 11 ani) 927 502 54.15 6.51 2.96 1.18 89.35 2 Preadolescenţi

(11,1- 15 ani) 576 270 46.88 8.79 3.30 2.20 85.71


404 235 58.17 5.06 0 0 94.94

4 Tineri(19,1-34 ani) 597 107 17.92 0 2.78 0 97.22 5 Maturi

(34,1-60 ani) 437 74 16.93 0 8.00 0 92.00

6 Bătrâni (peste 60 ani)

125 51 40.80 5.88 0 5.88 88.24

TOTAL 3066 1239 40.41 5.76 2.64 1.20 90.41

68


69

Fig.7. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de sex feminin investigate în anul 2008

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

20

A.l.

E.v.

H.n.

70




2007 – 2008 ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ

În cursul anului 2007 în urma analizelor coproparazitologice efectuate

s-a constatat că dintre paraziţi specia cea mai răspândită este Ascaris

lumbricoides.

Grupa de populaţie cea mai expusă îmbolnăvirii cu Ascaris

lumbricoides sunt copiii, înregistrând un procent de 10.84%, în timp ce rata

de îmbolnăvire în rândul maturilor este de 2.86%.

În cazul infestărilor cu Enterobius vermicularis , adolescenţii au

înregistrat cel mai mare procent – 4.26%, urmaţi de tineri cu 3.23% şi de

maturi cu 2.86%. Aceste procente pot fi explicate prin faptul că se poate

transmite foarte uşor în colectivităţi sau în cadrul familiei prin lenjerie,

obiecte infestate.

Hymenolepis nana a înregistrat o rată de infestare de 8.33% în rândul

bătrânilor, în timp ce adolescenţii şi tinerii au fost diagnosticaţi negativ.

În anul 2008 cei mai afectaţi au fost preadolescenţii, fiind

diagnosticaţi pozitiv 54.24% din subiecţii invstigaţi, fiind urmaţi de copii şi

bătrâni.

Pe specii de paraziţi, Ascaris lumbricoides a dominat, infestând

13.45% din subiecţii analizaţi în cazul copiilor şi 11.02% la preadolscenţi.

Enterobius vermicularis a infestat 3.55% din persoanele investigate cu

vârsta cuprinsă între 1 – 11 ani şi 2.86% la cei cu vârsta cuprinsă între 11.1 –

71

15 ani. La fel ca şi în anul precedent Enterobius vermicularis şi

Hymenolepis nana au avut valori nesemnificative.

72

Tabelul nr.7. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului în funcţie de vârstă

Nr.crt Stadiul de dezvoltare





(11,1- 15 ani) 1552 491 31,63 7,14 1,79 0,60 90,48


681 137 20,11 6,38 4,26 0 89,36

4 Tineri(19,1-34 ani) 1019 91 8,93 3,23 3,23 0 93,55 5 Maturi

(34,1-60 ani) 541 102 18,85 2,86 2,86 2,86 91,43


299 70 23,41 4,17 0 8,33 87,50

73


Tabelul nr.8. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului în funcţie de vârstă






(11,1- 15 ani) 1342 728 54,24 11,02 2,86 1,22 84,90


927 401 43,25 6,67 0 0 93,33

4 Tineri(19,1-34 ani) 1230 247 20,08 1,20 1,20 1,20 96,39 5 Maturi

(34,1-60 ani) 986 202 20,48 1,47 7,35 0 91,18


340 143 42,05 2,08 0 2,08 95,83

74


75

76

V.7. DINAMICA TRIMESTRIALĂ A INFESTĂRILOR CU

PARAZIŢI INTESTINALI LA PERSOANELE

INVESTIGATE LA SPITALUL CLINIC GURA

HUMORULUI ÎN PERIOADA 2007- 2008

În anul 2007 din 7956 de persoane investigate, cele mai multe cazuri

de infestări au fost depistate în primul trimestru – 52,58%.

La fel ca şi în celelalte analize pe sex, vârstă, specia dominantă este

Ascaris lumbricoides cu un grad ridicat de parazitare, înregistrat în

trimestrul I – 20%.

Cele mai mici procente au fost înregistrate în cazul speciei

Hymenolepis nana – 0,40% în trimestrul II.

În anul 2008, au fost investigate 7020 de persoane dintre care 2890 au

fost diagnosticate pozitiv, procentul reprezentând 41,17%.

După analizarea datelor s-a constatat că Ascaris lumbricoides a avut

un grad mai mare de infestare în trimestrul I şi II , iar în trimestrul III s-a

înregistrat o tendinţă de scădere evidentă.

La o diferenţă considerabilă de Ascaris lumbricoides (9,46%) se află

parazitul Enterobius vermicularis cu o rată de infestare de 2,77%. Procentul

cel mai mare de persoane infestate cu Enterobius vermicularis s-a înregistrat

în trimestrul IV – 6,14%, iar cel mai mic în trimestrul III – 0,83%.

Hymenolepis nana are gradul cel mai mic de infestare dintre speciile

de paraziţi intestinali luaţi în calcul.

Astfel în anul 2008 comparativ cu 2007 s-a înregistrat o creştere

nesemnificativă a parazitozelor produse de aceşti paraziţi intestinali.

77

Tabelul nr.9. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali la

persoanele investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr.crt Trimestrul




1 I 1139 599 52,58 20,00 1,95 2,44 75,61 2 II 1617 721 44,59 8,50 2,43 0,40 88,66 3 III 2578 943 36,58 4,95 0,93 1,24 92,88 4 IV 2622 1025 39,09 8,26 4,56 0,57 86,61 5 TOTAL 7956 3288 41,33 9,50 2,58 1,07 86,86

78


Tabelul nr.10. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali

la persoanele investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr.crt Trimestrul




1 I 1503 918 61,07 11,33 1,94 1,29 85,44 2 II 1233 576 46,72 10,82 2,58 0,52 86,08 3 III 2186 719 32,89 6,20 0,83 1,65 91,32 4 IV 2098 677 32,27 9,21 6,14 0,88 83,77 5 TOTAL 7020 2890 41,17 9,46 2,77 1,13 86,64 Legenda : Tab. 1 pag. 59

79

80

81



SPITALUL CLINIC GURA HUMORULUI ÎN FUNCŢIE DE

MEDIUL DE VIAŢĂ ÎN PERIOADA

2007- 2008

În anul 2007 au fost investigate 7956 de persoane, 5679 aparţinând

mediului urban şi 2277 mediului rural.

Făcând o analiză a datelor din tabelul nr.11 se poate constata gradul

ridicat de infestare la persoanele din mediul rural – 55,16%, comparativ cu

cei din mediul urban, unde procentul este de 36,13%.

În mediul urban cele mai frecvente infestări sunt cele cu Ascaris

lumbricoides înregistrându-se valorile cele mai mari, în rândul adolescenţilor

– 9,38%, în timp ce segmentul populaţiei format din tineri şi bătrâni au fost

diagnosticaţi negativ.

În cazul speciei Hymenolepis nana se observă că populaţia umană din

mediul rural a fost mai afectată comparativ cu populaţia umană din oraş,

cauza fiind nerespectarea normelor de igienă, irigarea culturilor cu apă

fecaloidă şi faptul că cele mai multe sate nu au sisteme amenajate de

aprovizionare cu apă potabilă.

Faptul că la persoanele cu domiciliu în oraş, Enterobius vermicularis

a fost găsit mai frecvent decât la persoanele de la sate poate fi explicat prin

modul de transmitere al acestui parazit, fiind întâlnit şi răspândit foarte uşor

în colectivităţi mari.

82

Infestările cu paraziţi intestinali au înregistrat o uşoară creştere în anul

2008 faţă de 2007 în mediul urban, iar în mediu rural s-a observat o

diminuare a cazurilor.

În anul 2008 nu se observă o tendinţă de diferenţiere între mediile de

viaţă, rata infestărilor având valori foarte apropiate, atât în mediul rural cât şi

în cel urban.

Pe specii de paraziţi ca şi în anul precedent Ascaris lumbricoides a

dominat infestând 9,47% din subiecţii analizaţi ce aparţin mediului urban şi

9,42% aparţinând mediului rural. Valorile maxime au fost înregistrate în

rândul bătrânilor din mediul rural, iar cele minime la maturii şi adolescenţii

din mediul urban. Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana au afectat şi

în acest an nesemnificativ populaţia umană din sate şi oraşe, procentul fiind

cuprins între 2,87% şi 1%.

83

Tabelul nr. 11 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul urban investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului






(11,1- 15 ani) 1267 383 30,23 5,34 2,29 0 92,37


537 94 17,50 9,38 3,13 0 87,5

4 Tineri(19,1-34 ani) 578 64 11,07 0 4,55 0 95,45 5 Maturi

(34,1-60 ani) 385 88 22,86 3,33 0 0 96,67


222 32 14,41 0 0 0 100

TOTAL 5679 2052 36,13 6,40 3,56 0,43 89,62

84


Tabelul nr.12 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul rural investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului






(11,1- 15 ani) 288 110 38,19 13,51 0 2,7 83,78


146 44 30,13 0 6,67 0 93,33

4 Tineri(19,1-34 ani) 448 27 6,02 11,11 0 0 88,89 5 Maturi

(34,1-60 ani) 157 15 9,55 0 20 20 60


110 39 35,45 7,69 0 15,38 76,92

TOTAL 2277 1256 55,16 14,66 0,95 2,13 82,27

85


86

Tabelul nr.13 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul urban investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului






(11,1- 15 ani) 1078 549 50,93 11,89 2,70 1,08 84,32


704 285 40,48 7,29 0 0 92,71

4 Tineri(19,1-34 ani) 873 125 14,32 0 2,38 2,38 95,24 5 Maturi

(34,1-60 ani) 826 151 18,28 1,96 7,84 0 90,20


255 125 49,02 0 0 2,38 97,62

TOTAL 5423 2070 38,17 9,47 2,87 1 86,66

Legenda : Tab. 1 pag 59

Tabelul nr.14 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul rural investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului






(11,1- 15 ani) 264 178 67,42 8,33 3,33 1,67 86,67


223 116 52,02 5,13 0 0 94,87

4 Tineri(19,1-34 ani) 356 122 34,27 2,44 0 0 97,56 5 Maturi

(34,1-60 ani) 160 50 31,25 0 5,88 0 94,12


65 18 27,69 16,67 0 0 83,33

TOTAL 1597 820 51,35 9,42 2,54 1,45 86,59

87

Legenda : Tab. 1 pag 59

88

89

90

CONCLUZII

În perioada 2007 – 2008 un număr de 14.976 de persoane au fost

investigate din punct de vedere parazitologic, identificându-se

următoarele specii cu preponderenţă ridicată: Ascaris lumbricoides,

Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana.

În anul 2007 gradul de infestare cu paraziţi intestinali a fost de

6.84%, iar în anul 2008 s-a înregistrat în mod surprinzător o scădere

de 0.46%, gradul de infestare fiind de 6.38%.

Pe sexe, pe baza datelor procurate de la Spitalul clinic Gura

Humorului putem observa că sexul feminin a fost mai receptiv la

infecţiile cu paraziţi intestinali comparativ cu sexul masculin, atât în

2007 cât şi în 2008.

În funcţie de stadiul de dezvoltare, cei mai afectaţi de infecţiile cu

paraziţi intestinali au fost copiii, atât în anul 2007 cât şi anul 2008.

În ambii ani specia dominantă a fost Ascaris lumbricoides.

Pe trimestre, în anul 2007 cel mai mare procent de persoane infestate

s-a înregistrat în trimestrul I, iar în 2008 la fel. Surprinzător valorile

cele mai ridicate s-u înregistrat în lunile de iarnă.

În funcţie de mediul, în perioada 2007-2008 copiii din mediul rural

au fost cei mai afectaţi de infestările cu paraziţi intestinali, desigur

specia dominantă fiind Ascaris lumbricoides.

Din cele trei specii de paraziţi intestinali găsite cu frecvenţa cea mai

mare la persoanele investigate în anii 2007 – 2008, specia cu cel mai

mare grad de infestare a fost Ascaris lumbricoides urmată de

Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana.

91

BIBLOGRAFIE

1. BADEA, Victoria, 2003, Parazitologie medicală – curs, Ovidius

University Press, Constanţa.

2. BORNUZ, M., ELIAS, M., PETCU I.P., 1981, Parazitologie Medicală,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

3. CHIRIAC, Elena, 1976, Parazitologie Generală, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

4. COSOROABĂ, Iustin, DĂRĂBUŞ, Gh., OPRESCU, I., MORARIU, S.,

2002, Diagnostic paraclinic şi tehnici experimentale în parazitologie,

Ed. Mirton, Timişoara.

5. DĂNCESCU, P., 1981, Laboratorul clinic – parazitologic, Ed.

Medicală, Bucureşti.

6. DIMACHE, Gh., PANAITESCU, Dan, 2004, Bacteriologie, virusologie

şi parazitologie medicală, Ed. Carol Davila, Bucureşti.

7. FÂRĂ, Valeria, NĂSTĂSESCU, M., 1977, Zoologia nevertebratelor,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

8. GHERMAN, I., 1974, Coprologie clinică, Ed. Medicală, Bucureşti.

9. GHERMAN, I., 1993, Compendiu de parazitologie clinică, Ed. All,

Bucureşti.

10. IACOBICIU, Ioan, OLARIU, R., CALMA, C., 2003, Parazitologie

medicală, Ed. Mirton, Timişoara.

11. IŞFAN, Traian, 2001, Dinamica lucrărilor parazitologice în România,

Ed. Academiei Române, Bucureşti.

12. LAZĂR, Lidia, 2006, Compendiu de parazitologie medicală, Ed.

Universităţii Carol Davila, Bucureşti.

92

13. MOGLAN, Ion, 1998, Parazitologie animală, Ed. Universităţii „Al. I.

Cuza”, Iaşi.

14. NITZULESCU, Al., 1975, Patologia şi clinica bolilor parazitare, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

15. PETCU, I., 1987, Parazitologie medicală, Ed. Universităţii „Al. I.

Cuza”, Iaşi.

16. RĂDULESCU, Simona, MEYER, E., 1994, Parazitologie medicală,

Ed. All, Bucureşti.

17. STERIU, Dan, 1999, Infecţii parazitare umane, Ed. Brilliant,

Bucureşti.

18. www.avte.net

19. www.biologyimagelibrary.com

20. www.facmed.unam.mx

21. www.fujita-hu.ac

22. www.geocities.com

23. www.parasitologia.uchile.

24. www.stanford.edu

25. www.stanford.edu

26. www.umftgm.ro

27. www.umftgm.ro

28. www.umftgm.ro

93



http://www.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites200

http://www.parasitologia.uchile.cl/.../Tabla%201.htm

http://www.geocities.com/

http://www.fujita-hu.ac/


http://www.biologyimagelibrary.com/

http://www.avte.net/

Date post:	03-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	radu-butucel
View:	106 times
Download:	9 times

Macarescu Elena -Licenta

Documents