Lucrare de Licenta Sociologie

8/13/2019 Lucrare de Licenta Sociologie

http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-de-licenta-sociologie 1/55

1

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI COMUNICARE

PROGRAMUL DE STUDII SOCIOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

RELAŢIILE SEXUALE PREMARITALE. RAPORTAREA TINERILOR LAÎNVĂȚĂTURILE CREȘTIN-ORTODOXE

Braşov

2013



2

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………….5

Partea I.....................................................................................................................6

Capitolul I. Introducere în sociologia religiei..........................................................6

1.1.Rolul sociologului în religie....................................................................................................6

1.2. Limitele sociologiei religiei...................................................................................................10

1.3.Între laicizare şi secularizare..................................................................................................11

Capitolul II. Sexualitatea premaritală- problemă de actualitate..............................15

2.1.Sexualitatea premaritală..........................................................................................................15

2.2. Sexualitatea premaritală în viziunea crestinilor -ortodocsi......................................................16

2.3. Desfrânarea în viziunea preoţilor ............................................................................................18

2.4. Patimile, boli spirituale...........................................................................................................2

Capitolul III.Combaterea patimii desfrânării în operele duhovniceşti răsăritene...28

3.1.Lupta, remediile şi vindecarea de patima desfrânării.............................................................28

Partea a II-a- Caracteristici ale relaţiilor sexuale premaritale în cuplurileactuale.....................................................................................................................32

1. Identificarea problemei............................................................................................................32

2. Obiective……………………………………………………………………………………..33

3. Ipoteze......................................................................................................................................33

4. Universul cercetării şi eşantionarea..........................................................................................33



3

5. Analiza şi interpretarea datelor...............................................................................................34

6. Infirmarea/confirmarea ipotezelor...........................................................................................49

Concluzii................................................................................................................50

Bibliografie............................................................................................................51

Anexă...........................................................................................................................................53



4

Introducere

Am ales această temă „Relaţiile sexuale premaritale” având în vedere faptul că estetemă de actualitate. Trăim într -o perioadă de modernitate în care tinerii sunt tot mai libertini şimai deschişi la tot ceea ce până acum ceva vreme nu era deloc aşa. Este o temă foarte delicdespre care nu mulţi sunt dispuşi să discute. Tocmai acest fapt m-a îndrumat şi mai mult săcontinui ceea ce mi-am propus.

Sexualitatea premaritala poate fi denumită şi desfrânare sau boala plăcerii estconsiderată o problemă contemporană, cu atât mai mult cu cât ia amploare şi ajunge să fie problemă socială pentru că afectează partea de bază a societăţii: familia.

Pe parcursul lucrării mi-am propus să abordez în primul rând rolul sociologului în religie,acesta este detaşat de tot ceea ce se întâmpla în religie, el doar constată ceea ce susţin şi afirteologii. Deşi sociologia a apărut după teologie, ca o continuare a acesteia, totuşi sunt destuldiferite.

Sexualitatea premaritala este privită şi tratată destul de drastic de Biserica crestin-ortodoxă, de aceea mi-am propus să exemplific câteva idei şi păreri ale teologilor dar şi păreri al

crestinilor-ortodocsi care pot fi deacord sau nu cu spusele preoţilor.

Perioada de frunte a acestor relaţii sexuale premaritale este cuprinsă între 18 şi 25 de ade aceea am ales să fac o cercetare chiar pe această vârstă în care am inclus tinerii dispuşirăspundă la câteva întrebări.

Cum spuneam că trăim într -o perioadă de modernitate, tinerii sunt influenţaţi de tot ceeace îi înconjoară, sunt uşor de corupt şi cu greu cedează tentaţiilor. Descriu în continuarea lucr

cum se raportează aceşti tineri la ispitele modernităţii.



5

PARTEA I

CAPITOLUL I

1.1.

Rolul sociologului în religieDacă psihologia religiei studiază modul în care sacrul se manifestă în viaţa fiecăr

individ, sociologia studiază modul în care sacrul se manifestă în societate şi în comunităţile credincioşi. Constantin Cuciuc în anul 2006 menţiona că abordarea sociologică a religiei deose beşte prin trei caracteristici de celelalte modalităţi de cercetare. Mai întâi, ea este abordare prin experienţă. Aceasta nu înseamnă că ea reprezintă sau realizează o experiereligioasă. El o compara cu muzicologia care este o ştiinţă despre muzică, sociologia cercete

experimental fenomenul religios folosind metode şi tehnici specifice (chestionare, interviuanaliza statistică etc.). În al doilea rând, ea se deosebeşte de ştiinţele teologice. Teologia înceasă explice, „să conceptualizeze ceea ce este incomunicabil, o raţionalizare a iraţionalului stransraţionalului”. Această interpretare teologică se realizează într -un univers mintal omogenunde inteligenţa şi credinţa devin un limbaj convenabil tuturor celor care gravitează în acestsistem. Sociologia îşi are însă centrul de gravitaţie în altă parte. Dacă în universul teologic omeste creaţia lui Dumnezeu, sensul vieţii e mântuirea etc., în sociologie omul este explicat cadrul social, pe baza unei evoluţii naturale. Iar, în al treilea rând, sociologia se deosebeşte decelelalte ştiinţe neteologice, preocupate şi ele de fenomenul religios, cum ar fi: antropologetnologia, psihologia clinică sau experimentală, istoria, geografia, fenomenologia, filosofia Cu ele are relaţii de vecinătate, uneori întrepătrunzându-se.

Sociologia religiilor se deosebeşte prin obiectul său de sociologia generală dar şi desociologiile particulare: sociologia politică, a culturii, dezvoltării, a muncii în rural sau industrial, a integrării şi conflictelor, a organizării sau a mişcărilor sociale. Sociologia religiinu se substituie altorştiinţe, dar le completează cercetând alte aspecte, studiate mai puţin dincelelalte perspective. Sociologia studiază viaţa societăţilor în care vieţuieşte şi religia.Fenomenul religios este o dimensiune a vieţii sociale, care cuprinde aspecte spirituale, teoretistructuri, relaţii şi principii, un mod specific de grupare şi organizare a oamenilor. James Beckford menţiona că în „vârsta de aur” a sociologiei religiei s-au conturat doartrei concepţiiomogene şi încă actuale în legătură cu această realitate: cele ale lui Durkheim, Weber şi Marx.



6

În tinereţe Marx a explicat materialist, din perspectiva lui Feuerbach, izvoarele teoretiale religiei individului. Era neglijată însă esenţa socială a acesteia. Treptat el devine tot mai preocupat de omul social, individul ca realitate în cadrul societăţii şi al statului. Începe să explicereligia nu numai ca o înstrăinare individuală a omului ci ca o imagine a societăţii. Societatea dinacel timp era însă “o lume întoarsă pe dos”; cei care produceau erau săraci, cei bogaţiexploatau. Religia, ca imaginea acelei lumi nu putea fi ceva real, era o reflectare falsă, fantasti

Cu mult timp înaintea marxismului filosofiicomparaseră religia cu un drog, care are un rolcompensator, de liniştire, calmare şi mângâiere în cazul unor suferinţe individuale şi crize pcare trec uneori anumite categorii sociale. Prin vocaţia sa, pentru mângâiere şi cultivaresperanţelor, idealurilor, religia a contribuit la depăşirea unor situaţii critice. În marxism însă acrol a fost redus la cel de „opiu al poporului”, în sensul că „aroma” religioasă adormea spirirevoluţionar al celor exploataţi. Religia devenea astfel o modalitate folosită de cei bogîmpotriva celor exploataţi. Marx considera că această iluzie nu poate fi înlăturată deoarece estcomponentă a unei lumi care are nevoie de iluzii. Religia, ca imagine a „mizeriei reale”, nudispare prin explicarea iraţionalităţii sale, ci o dată cu înlăturarea acestei lumi „întoarsă pe doEsenţială nu era critică religiei, care în Germania fusese încheiată, ci revoluţionarea societăcare generează suferinţa şi această compensare iluzorie. Religia va dispare o dată cu societateacare are nevoie de această imagine falsă, fantastică. (Cuciuc, 2006, p. 180)

De la începutul dezvoltării sociologiei, religia a fost denumită ca “un fenomen social maximă importanţă”. Fondatorii sociologiei August Comte şi Henri Saint-Simon auconstatat căsociologia înlocuia într-o măsură sau alta teologia şi interpretarea teologică a fenomenelorsociale. Înainte de apariţia sociologiei, teologia sau mai popular spus religia, era baza întresocietăţi, baza omului şi a naturii.

Sociologii clasici de la începutul secolului al douăzecilea au fost profund captaţi şiinteresaţi de sociologia religiei ca şi Comte. Max Weber prin strădania sa de a explica motive

care au dus la dezvoltarea raţionalităţii occidentale, a căutat cu tot interesul în teologie “susistemelor de vaori care determină organizarea socială”. Întrucât considera că religia nu mai aaceiaşi susţinere semnificativă pentru societate şi dezvoltarea socio-economica a acesteia el îiatribuia un rol important în dezvoltarea socială. (Wilson, 1981, p. 15)



7

Religia a reprezentat, fără dubii, un subiect central în sociologia clasică şi este şi astăzimijlocul tematic al sociologie. Atâta timp cât religia a fost considerată de către sociologi cateorie “pre-sociologica” a întregii societăţi, sociologia religiei este inevitabil o disciplină car pune accent pe probleme epistemologice fundamentale.(Wilson, 1981, p. 19)

Semnificaţia sociologică a religiei consta mai mult furnizarea de categorii şi simbolucare aduc un atuu simultan înţelegerii de către om a coordonatelor vieţii sale şi sporesccapacitatea sa de a le face o evaluare şi de a le face fata din punct de vedere sentimentSociologia a încercat încă de la începutul apariţiei şi până în prezent să explice religia şi să facest lucru în termini cât mai ştiinţifici.

Sociologia religiei, ca orice altă parte a sociologiei, şi-a propus să promoveze o orientare

ştiinţifică. Din acest motiv devine destul de importanta identificarea sociologiei religiei.

Pe sociolog nu-l interesează şi preocupa să testeze adevărul credinţei, el nu vrea să fie unarbitru intre interpretările divergente ale unei tradiţii şi nici nu pune la îndoială ceea ce susţinfac adepţii unei religii. El acceptă toate ideile şi practicile acestora, car e fac parte din datele cucare el trebuie să lucreze, să analizeze, să cerceteze. La început, sociologul, porneşte deobservaţiile nivelului social accesibil, cu idei şi cu un ansamblu de informaţii provenite decredincioşi. În studiul său sociologul trebuie să-şi fixeze ca punc de plecare interpretarea pe care

o dau propiei religii indivizii sau grupurile care o împărtăşesc, indiferent dacă este interesat natura credinţei religioase, de atracţia pe care o exercita învăţăturile sau ritualurile religioase, de procesele de convertire, de tipul de organizare, de regularitatea practicii religioase, dconsecinţele îmbrăţişării unei religii, de relaţia dintre clerici şi laici, de stilul şi funcţia legitimreligioase sau de orice alt subiect. Fireşte că el nu încearcă să-şi însuşească statutul unei religii înfelul în care o fac credincioşii. El nu urmează să fie un discipol, dacă ar face acest lucru, ar încsă mai fie sociolog. Totuşi el trebuie să încerce să înţeleagă ce anume învaţă un discipol şi, pe cât

posibil, să înţeleagă ce înţeleg ei, credincioşii, şi să facă lucrul acesta în termenii lor. Evident de vreme ce el trebuie să rămână detaşat şi imparţial, va exista în mod inevitabil o discrepaintre interpretarea pe care o da el naumitorformulări şi cea pe care le-o da un credincios. El poate însă, şi chiar trebuie, să încerce să ajungă la o înţelegere empatică a devoţiunii şcredinţelor lor. El nu poate să facă remarci pertinente legate de mişcarea religioasă pe care





9

sugerează altor personae care nu sunt familiarizate cu scopurile sale, sau care nu le accep“(Wilson, 1981, p. 27)

Nu numai sociologia se ocupa şi are legătură cu religia ci şi antropologia sau mai bine zic

punându-le la un loc socio-antropologia. Antropologia religiei nu se opreşte la a descrie, aclasifica faptele religioase, “ea priveşte religia ca pe o parte a culturii şi încearcă să explasemănările şi deosebirile dintre fenomenele religioase din diverse societăţi”. Antropologiareligiei îşi orientează activitatea în schimburi de informaţii cu numeroase discipline învecincare toate au ca principal scop să deschidă calea spre înţelegerea religiei.(Riviere, 2000)

1.2. Limitele sociologiei religiei

Credincioşii pot trăi cu impresia că nicio reprezentare pur ştiinţifică nu se potriveş pentru religia lor. Sociologii recunosc parţial acest lucru şi este evident că limbajul sociologic mai multă precizie atunci când tratează despre sisteme ce se pretează la o reprezentaimpersonal, cum ar fi organizaţiile, decât în cazul în care încearcă să comunice trăsăturdistinctive ale mişcărilor şi grupărilor religioase. Bineînţeles că sociologii religiei sunt şi interesaţi de studiul rolurilor, al autorităţii, al organizării din cadrul sistemelor religioase îndupă ce toate aceste elemente au fost explorate şi explicate, mai rămân o seamă de lucruri ce pot fi descries cu uşurinţă în limbaj sociologic şi care reprezintă, poate elemente de căpetenie

religiei, datorită faptului că ţin de comunitate şi afectivitate. O înţelegere deplină a grupurireligioase din lumea modernă presupune nu numai familiarizarea cu atmosfera, sentimentcollective, elanurile spiritual şi inspiraţia characteristic religioasă ci şi o receptivitate fata acestea.

Un sociolog al religiei onest ştie că remarci de genul “Pentru a înţelege o religie trebusă îi aparţii” sau “Ca să înţelegi cu adevărat o religie trebuie să o simţi” venite din partacredincioşilor sunt cel puţin la un anumit nivel adevărate. Preocuparea sociologului este dsitua religia într-un context social mai larg. Cadrul sau explicativ este limitat de parametrsocialului, de faptele de ordin social privitoare la apariţia unui set particular de idei şi practreligioase şi la compoziţia socială a aderenţilor. Este evident că demersul sociologului trebuiefie parţial istoric iar el se poate arăta interest de oricare dintre problemele obişnuite de natuistorică, continuitatea sau discontinuitatea din cadrul unei practici religioase, dezvoltarea unor



10

stiluri particulare de organizare religioasă, amprenta pusă de societatea secular asupra dezvoltreligiei şi efectul religiei asupra dezvoltării societăţii secular, originea şi răspândirea unei etreligioase şi aşa mai departe. Chiar dacă se obţin răspunsuri la toate aceste întrebări legate dimensiunile sociale ale religiei, este clar că nu se poate epuiza varietatea de subiecte legatefenomenele religioase. Exista şi alte niveluri de receptare a informaţiei religioase, mai rămâne şi problema semnificaţie pentru credincioşi.(Wilson, 1981, p. 29)

Una dintre problemele abordate de sociologia religiei se afla la graniţe cu psihologia înîn ciuda aparenţelor, modalităţile de abordare sunt diferite în cazul celor două disciplinInteresul manifestat de sociologia religiei pentru motivaţii vizează scheme de motivaţie tipiaşa cum pot fi acestea identificate în funcţie de variabile sociologice semnificative: clasa socieducaţie, sex etc.

Aşa cum sociologia religiei nu trebuie redusă la psihologie, ea nu trebuie privită nici fiind o simplă ramură a ceea ce denumim în mod frecvent religie comparată, deşi comparaeste, fără îndoială, parte a metodologiei sale. Demersul sociologului este diferit de cel alspecialiştilor în religie comparată, deoarece scopul lui final consta în explicarea religiei preferire la enunţuri teoretice mai generale despre societate. Religia este privită ca un fapt sociar inter esul sociologului nu se limitează la descrierea sau expunerea credinţelor, practicilodoctrinelor şi a organizării religiei, oricât de interesante aceste subiecte prin ele însele.(Wilson,

1981)

1.3. Intre laicizare şi secularizare

În spaţiul catolic este preferat termenul de” secularizare” şi nu de” laicizare”. Laicizareste „legată de tensiuni explicite între diferite forţe sociale (religioase, culturale, politicchiarmilitare) ce pot lua forma unui conflict deschis”. În schimb, secularizarea ar reprezenta maicurând un proces de pierdere progresivă şi relativă a pertinenţei sociale a religiosului, ce se produce – la nivelul tendinţelor puternice – în principal prin jocul dinamicii sociale,fără confruntări majore între politic şi religios. În ţările ortodoxe, unde statul şi Biserică au fostîn general într-o „armonie”, ruperea acestei armonii, o stare conflictuală între cele două autorităreprezintă o „secularizare”, în timp ce laicizarea este o diminuare treptată a manifestării sacruîn viaţa socială. Un exemplu este „secularizare a averilor mânăstireşti” de către domnito



11

Alexandru Ioan Cuza, care, prin măsuri oficiale a preluat o parte din proprietăţilemânăstirilor ortodoxe din ţara şi străinătate şi le-a trecut în proprietatea statului. Din aceste averiexpropriate au fost împroprietăriţi ţăranii săraci, ceicare au luptat în războiul de independenţă ş.a.Laici au existat întotdeauna. Ei sunt aceia care prin ceea ce fac nu se referă la sacru. Societamodernă, prin procesele sale obiective, laicizează treptat, dar diferenţiat, diferite categorii populaţie, persoane, zone ş.a. Bisericile sunt preocupate de „laicat”, încercând să-i readucă pefoştii credincioşi la viaţa religioasă mai intensă. Secularizarea este un proces bine precizattimp, presupune măsuri oficiale şi manifestarea explicită a divergenţelor dintre autoritatreligioasă şi autoritatea politică, unde statul îşi impune voinţa. În sens mai larg se poate realiza în alte domenii. Secularizarea reprezintă o etatizare sau naţionalizare, adică preluarea în seastatului sau a naţiunii, a unor bunuri care până atunci se aflau în altă proprietate. Statul, în b

suveranităţii sale, poate seculariza (prelua, înregistra, deposeda) anumite bunuri trecându-le în proprietatea naţiunii, instituţiilor social-politice, declarându-le de interes cultural, turistic etc.Statul nu-l poate transforma însă pe un laic în credincios sau pe un credincios în laic. Laicreprezintă categoria de populaţie care începe de la religiosul ocazional şi indiferentul religiosajungând până la ateu sau la cei care combat în forme variate Biserica şi religia. Laicizarea esteîn viaţa social un proces îndelungat şi lent de îndepărtare a populaţiei de preocupările religioaLaici şi atei sunt menţionaţi încă din antichitate. Unii nu au fost preocupaţi niciodată de sac(mântuire, destinul sufletului după moarte). Alţii, în împrejurări variate, au devenit trepdezinteresaţi în legătură cu sacrul, Biserica, personalul de cult. Laicizarea îngrijorează mai ales Bisericile tradiţionale, cu mulţi credincioşi, care constată o scădere lentă a preocupărilreligioase: numai sunt respectate recomandările bisericeşti, oamenii frecventează tot mai lăcaşurile de cult, se preocupă mai mult de „cele lumeşti”. Cei cu preocupări religioaocazionale sunt numiţi „mireni”. Ei se „miruiesc” (ungere cu mir) din când în când. Spdeosebire de călugări, sunt şi preoţi „mireni”, care slujesc în parohii, se căsătoresc, îi păstoresc pe credincioşi religios, dar sunt şi „apostolii satelor”, îiajută „în cele lumeşti”. „Laicatul catoleste o preocupare de sporirea religiozităţii în rândul mirenilor.

Comportamentele nu mai au că suportă legile divine ci legislaţia parlamentelor şiguvernelor, interdicţiile judecătoreşti, poliţieneşti, permisivitatea moralei laice. Tinerii, obserun paroh din Toscana, ignoră moartea şi mântuirea, sunt preocupaţi de sport, de viitoarea soţie,de profesiune, şi bani. Separarea Bisericii de stat şi transformarea religiei într -o problemă



12

particulară (personală), fără privilegii şi o protecţie specială, contribuie la procesul de laicizareCooperând cu alţi factori şi nu cu cei religioşi, oamenii se orientează spre domeniile eficientefost un timp când viaţa creştină era atotputernică întoate domeniile, cea mai mare parte atimpului liber era consacrată liturghiilor, chiar spectacolele de teatru se desfăşurau în preajmacate-dralelor. Acum viaţa este trăită în afara bisericii. Revoluţiile burgheze au eliminat structurfeudale în care religia aveaun rol dominant. Dezangajarea societăţii de religie este rezultatulunui îndelungat proces de diferenţiere şi specializare. Prin separarea şi specializarea funcţiilosociale, religia a fost periferializată. Sociologii apreciază că valorile religioase nu-şi pierdimportanţa, dar oamenii se călăuzesc după alte valori. În condiţiile liberalismului, individul mai estecontrolat ci activează personal, autonom. Subsistemele sociale (politic, juridic,economic) activează fără acordul religiei. Este o mişcare progresivă spre laic, fiind evitate în

primul rând ierarhiile şi instituţiile religioase. Laicizarea se extinde prioritar în practică, empiUn aspect al laicizării este sacralizarea laicului. Lumea profană goleşte de conţinutul religios practicile şi ritualurile care au fost sacre până atunci, dar le păstrează formele. În fascism saucomunism erau menţinute ceremonii, tradiţii, ierarhii, iniţieri, manifestări mistice – caracteristicereligiei. Divinizarea şefului, a partidului, caracterul ermetic şi tabu al unor instituţii, ipotezaegalităţii şi tovărăşismului, îndoctrinarea sunt forme religioase cu un conţinut antireligioSecularizarea are un sens mai precis conturat, în special îndomeniul juridic. Spre deosebire delaicizare, secularizarea presupune că ceva a fost anterior în lumea sacrului, dar a părăsit-o.Laicizarea neglijează sacrul, secularizarea îl abandonează. Secularizarea averilor mânăstireşti presupune preluarea acestor bunuri de către stat, principi, instituţiile nereligioase. Unii sociol discută sociologia religiei ca pe o „sociologie a secularizării”, un proces de trecere credincioşilor şi comunităţilor din sfera religiozităţii în profan. Există chiar exprimări că religifiind o viaţă spirituală care în curând va aparţine „memoriei”,sociologia religiei devinesociologia „unei morţi anunţate”. Secularizarea reprezintă pierderea controlului religios asudiferitelor sectoare ale vieţii sociale, trecerea de la viaţa religioasă la cea profană.

Există mai multe domenii de manifestare a secularizării: declinul religiozităţii şi trecerla o societate fără religie; orientarea grupurilor religioase spre viaţa profană; separarea ideilo şiinstituţiilor religioase de celelalte domenii ale vieţii sociale; transpunerea activităţilor referitorela divinîn domeniul secular; desacralizarea lumii; trecerea de la societatea sacr ă la cea seculară.



13

Alain Birou scria: „Cultura este secularizată când sensurile sale se bazează pe considerenteraţionale şi utilitare şi nu pe veneraţie”. (Constantin Cuciuc, 2006, p.205-209)



14

CAPITOLUL II

Sexualitatea premaritala - problema de actualitate pentru creştinii ortodocşi

2.1. Sexualitatea premaritală

În concepția Bisericii creștine, relaţiile sexuale premaritale şi extra-conjugale (adulterul)nesocotesc legământul pe care căsătoria e menită să-1 stabilească. Sexul premarital ia una dincele două forme cunoscute: fie a relaţiei întâmplătoare între cunoştinţe, fie cealaltă, a relaţiei madânci între două persoane care vor să se căsătorească. În primul caz, singurul scop este plăcerea- pentru distracţie şi satisfacţie- cu accentul pe sine şi pe nevoile şi dorinţele personale. Pentru călipseşte angajamentul personal şi, prin urmare, responsabilitatea personală, actul respecechivalează cu exploatarea celuilalt, chiar şi atunci când dorinţa este reciprocă. De aceea poate fi considerat, decât un "rău moral". Cu alte cuvinte, în concepţia Bisericii actul sexual e păcat în afara angajamentului conjugal.

Aventurile de-o noapte sau legăturile prelungite adeseori la săptămâni, luni sau chiar ani,trec mai întâi printr-o fază de entuziasm, dăruire şi încântare excesivă; apoi din teamă că sfârşitu

se apropie, fiecare partener doreşte să profite cât mai mult de serviciile celuilalt. Toate nereuşitele se adună, tulburând liniştea şi viaţa pătimaşilor; şi din fericirea

exuberanţa începutului se trece la insulte şi vrajbă, care uneori se rezolvă prin găsirea al partener. Dacă rămân împreună, trupurile lor alunecă pe povârnişul obişnuinţei din care nu semai pot opri; ritmul desfrâului se aprinde şi creşte până la pragul nebuniei.

Mai dificil de abordat este cazul relaţiilor sexuale între două persoane care doresc să căsătorească. Aceasta nu pentru că atitudinea Bisericii ar fi ambivalentă, ci întrucât există

societatea contemporană o frecvenţă ridicată a cuplurilor necăsătorite care trăiesc împreuindiferent dacă ei consideră că această relaţie este de probă sau nu. În urma acestui fenomen,cuplu logodit doreşte să-şi exprime dragostea şi în mod sexual. De ce ar fi ei obligaţi să aşteptemai ales dacă situaţia financiară sau alte motive nu le permit să se căsătorească imediat? De ce





16

cel chemat la hirotonie şi să asigure contextul sacramental în care Dumnezeu a ales să-şi reverseharul Său. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul celor chemaţi la unirea conjugală. Fără accontext şi fără această binecuvântare sacramentală, nu există nici preoţie, nici căsătorie. Nu edecât, în cel mai bun caz, actorie, iar în cel mai rău, blasfemie. Aşa cum nimeni nu po participa la Sfânta Împărtăşanie fără să fi fost botezat, iar preotul nu poate oficia o Liturgreală fără să fi fost hirotonit, cuplul nu poate beneficia de harul pe care Dumnezeu îl trimite prinunirea sexuală fără ca relaţia lor să fie binecuvântată de El, după cum Biserica a învăţat ş practicat dintotdeauna. Dragostea lor poate fi adâncă, iar angajamentul reciproc autentic, dar fharul do bândit prin Taina Căsătoriei, nu se poate vorbi de o comuniune reală între cei doRelaţiile lor sexuale nu fac decât să hrănească "dorinţele şi plăcerile cărnii", iar ei sunt incapasă ajungă la comuniunea veşnică şi la bucuria de negrăit a eros-ului divin care îi uneşte cu

Dumnezeu, precum şi pe unul cu celălalt; eros este iubirea care uneşte, care duce sufletul comuniunea eternă cu Dumnezeu.

De asemenea, este important ca cei tinerii să fie sensibilizaţi asupra nevoii de redirecţiona energia sexuală de la sine spre ceilalţi şi mai ales spre Dumnezeu. Convertireaeroticului în agape şi a erosului în philia nu este un simplu exerciţiu monastic, ci implifolosirea adecvată a sexualităţii de către fiecare creştin, bărbat sau femeie, căsătorit sausingur. Pe măsură ce două persoane se cunosc, se bucură şi se preţuiesc unul pe celălalt, este natural

ei să treacă de la gesturile timide de afecţiune la săruturi şi mângâieri. Pasiunile "raţionaliza pot trece uşor de la un grad de intimitate la altul, până când cele mai bune intenţii s-au pierdut,iar cuplul a cedat poftei. Aşa cum mulţi tineri recunosc la spovedanie când se întâmplă aclucru ei se simt murdari şi compromişi, nu din pricina sexului în sine, ci pentru că s-a spulberatun ideal şi, mult prea des, cineva este iremediabil rănit. E de prisos să spunem că, în asemenemomente, sensibilitatea pastorală este indispensabilă. Ea trebuie însoţită de fermitate, dar trebsă dăruiască iertare şi compasiune.

Este imposibil să impui limite- deci răspunsuri concrete la întrebarea "până unde..."- pentru că este dificil să le respecţi când ele par să fie formaliste şi arbitrare. Abordarea cea meficace este încurajarea tinerilor, începând cu perioada premergătoare adolescenţei, să meditşi să vorbească despre sensul vieţii lor ca şi fii ai lui Dumnezeu, ca purtători ai chipului Său ş



17

persoane a căror singură valoare vine din credincioşia faţă de Dumnezeu şi mărturia dată desEl înaintea oamenilor. ( Habra, 1994)

2.2. Desfrânarea înviziunea creştinilor ortodocşi

Pe site-ul ortodox Sfântul Ion Gura de Aur patima desfrânării consta în întrebuinţare patologică pe care omul o da sexualităţii sale.

Credincioșii ortodocși socotesc că folosirea sexualităţii nu ţine deloc de originea fiumane şi că aceasta a apărut numai ca urmare a păcatului protopărinţilor.

În cadrul căsătoriei, patimă de desfrânare nu consta, deci, în folosirea funcţiei dsexualitate, ci în folosirea ei în stil necumpătat. Noţiunea de necumpătare, pe care o găsim adeseala Sfinţii Părinţi, nu reiese un înţeles cantitativ, ci unul de calitate; ea înseamnă aici, ca şi diferite alte cazuri, o rea folosire a acestei noţiuni, o pervertire a ei, o folosire ce contrazscopului ei firesc şi deci contra celor din natura şi anormală sau, altfel spus, de natură patologi.Astfel, Sfântul Maxim Mărturisitorul se exprima foarte precis, vorbind despre această patimă şidespre alte patimi: "Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine negrija minţii de-a cultiva cele fireşti. Căci Dumnezeu, toate câte le-a făcut, le-a făcut bune şi cumăsură. Şi cât timp se păzeşte măsura cumpenei fireşti şi drepte a pornirilor din noi, mişcărfireşti nu ne pot sili să ieşim de pe calea cuvenită. Şi trupul se mişca numai în mişcările borânduite".(Sf. Marxim, 1993, p. 45)

Mai întâi, se neagă una dintre elementarele meniri ale funcţiei sexuale, considerată cmai vădită şi care este înscrisă prin însăşi firea ei: procrearea. Astfel, Sfântul Maxim spune îndeobşte, viciul "este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, căreia îi urmeareaua întrebuinţare a lucrurilor (abuzul de lucruri) " şi, de pildă, "când este vorba despre femeie, judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Decicare urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată socotind ceea ce nu e bine, că bine. Aşadar, unulacesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie împreunându-se cu ea". Aceasta menire, chiarfirească cum este, nu este nici singură, nici cea mai importantă.(Sf. Marxim, 1993, p. 50)



18

Folosită firesc, sfinţită prin taina cununiei, integrata şi transfigurata în mod spiritual diubirea dintre soţi trăită în Dumnezeu, sexualitatea, ca toate celelalte moduri de unire a lor,devine transparenta faţă de Dumnezeu şi realizează la nivelul ei şi în chip analogic o unasemănătoare celei care există între Hristos şi Biserica, căpătând un sens mistic. În patimdesfrânării, dimpotrivă, ea devine pentru om un obstacol pecalea întâlnirii cu Dumnezeu. Eaîncetează de a mai fi expresia pe plan trupesc a iubirii ancorate în sfinţenia Duhului şi deci, în-un anume fel, ea încetează de a mai fi, tocmai prin lipsa ei de spiritualizare, un act spiritudevenind un act pur carnal, mărginit la trup, opac la orice transcendentă. Plăcerea privită ca scopîn sine devine pentru om un absolut, care-L exclude pe Dumnezeu şi-I ia locul. Prin desfrânare,omul îşi face din voluptate un idol.

Atunci omul nu mai vede centrul firii sale în chipul lui Dumnezeu pe care îl poartă însine, ci în elementele funcţiilor sexuale, într -un anume fel, el se rezuma laacestea, tot aşa cumcel ce estestăpânit de patima lăcomiei se reduce, cum am văzut, la elementele funcţionale asale gustative şi digestive. Nefiind, aşa cum se cuvine, supusă iubirii spirituale, funcţia sexualăajunge să ocupe în om un loc nespus de mare, poate chiar exclusiv, şi înlocuieşte iubirea cu poanimalică şi instinctivă.

Ordinea facultăţilor omului este astfel tulburată, precum şi în fiinţa să se instaurează anumitul profund dezechilibru, provocat de faptul cum că mintea, voinţa şi afectivitatea încetesă mai stea în slujba spiritului şi, nemaifiind aranjate şi ordonate de el, sunt puse asupra sluj poftei sexuale, mânată de descoperirea plăcerii. Omul, stăpânit de instinct, ajunge asemeneaanimalelor. (accesat la data de 18.04.2013 http://www.ioanguradeaur.ro)

Omul desfrânat dispreţuieşte voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte folosirea trupului; păcătuieşte astfel împotriva propriului trup şi-L "defaimează pe Dumnezeu" însuşi.

Şi pentru că desfrânarea îl împinge pe om să-şi renege propria fire şi să se lepede de

Dumnezeu, de la Care a primit viaţa şi sens, desfrânarea poate fi privită ca izvor al morţii penîntr eaga fiinţă.

Consideraţiile precedente cu privire la trup exemplificate pe site-ul ortodox Sfântul IoanGură de Aur nu trebuie totuşi să ne forţeze să uităm că acesta nu poate fi întotdeauna implica patima desfrânării, deoarece, cel mai adesea, nu intervine decât într-un al doilea rând. Înainte de



19

a fi legat de fizică, sexualitatea umană este legată de psihic. Cel mai adesea, trupul este împins să păcătuiască de o dorinţă care se naşte în inima şi tot creşte până ajunge să implice trecereaactul fizic. "Pofta inimii" are în ea germenele patimii şi chiar ajunge s-o săvârşească în chipdeplin. Şi dacă este adevărat că, în anumite cazuri, imboldul trupului isca în suflet pofta, putspune totuşi ca şi atunci sufletul este cel care are iniţiativa, întrucât el dispune de puterea de a primi sau nu aceste îmboldiri, lăsându-le fie să se înteţească, fie, dimpotrivă, tăindu-le cu torul.Desfrânarea îl face să trăiască pe cel în care s-a încuibat într-o lume a fantasmelor, într-ununivers ireal, căzut pradă delirului şi forţelor demonice.

Iubirea este deschidere spre celălalt dar şi dăruire liberă de sine. Indivizii uniţi prin iubse dăruiesc unul celuilalt şi se primesc, în schimb, unul pe cealalt, în această comuniune, fiecdintre ei îşi îmbogăţesc şi îşi împlinesc întreaga fiinţă, în toate laturile sale şi în toate aspiraţi ei; iubirea care, aşa cum se cuvine, este înflăcărată de har şi ţinteşte să dobândească împărăsporind în spiritualizare, îl înalţă pe om la infinitul dumnezeiesc.

Cu totul dim potrivă, desfrânarea este o atitudine filautica, vădind o iubire egoistă de sinEa îl mărgineşte la sinele egoist pe cel posedat de ea şi îl închide cu totul faţă de ceilalîmpiedicând orice formă de comunicare şi schimbul de bogăţie fiintiala, pentru că, stăpânit de ea, pătimaşul nu-şi urmăreşte decât propria sa plăcere, nu dăruieşte nimic celuilalt, iar de la aceaşteaptă să primească numai ce-i cere dorinţa să pătimaşă. Iar ce dobândeşte este privit caîmplinirea propriei sale dorinţe, iar nu ca dar al celuilalt; pătimaşul şi-l însuşeşte pe celălalt, carenu este pentru el decât un simplu obiect al patimii sale. Atunci când desfrânarea se manifestă plăcere născută de închipuire, celălalt nici nu mai exista ca persoană sau ca semen; e doarobiect fantas-matic, o simplă proiecţie a dorinţei celui pătimaş. O asemenea fantazare are csiguranţă unele consecinţe asupra felului în care desfrânatul vede în realitate fiinţele concrspre care se îndreaptă patima sa. Se produce, inevitabil, o suprapunere a imaginarului peste real,care duce la deformarea celui din urmă.

Dar perceperea celuilalt în realitatea să nu este falsificată numai de ceea ce îşimaginează. Atunci când această patimă poate ajunge să se manifeste într -o comuniune directă,cu o persoană concretă dar şi reală, ea operează o micşorare a acestei persoane, în desfrânaomul nu-l întâlneşte pe cel de lângă el ca pe o persoană, nu-i mai observa dimensiunea spiritualăşi realitatea fundamentală; acesta este redus la ceea ce, în aparenţă sa exterioară, răspunde poftei



20

de plăcere a celui pătimaş; devine pentru acesta un simplu instrument de plăcere, un obiect,anumite cazuri, îi este tăgăduita viaţa orice viaţă lăuntrică, şi orice altă dimensiune a fiinţei scare depăşeşte planul sexual, şi mai cu seamă conştiinţa, afectivitatea de tip superior, voinţa. de altă parte, cel pătimaş ignora libertatea celuilalt, de vreme ce nu urmăreşte decât satisfacedorinţei sale, care apare cel mai adesea ca o necesitate absolută pentru el şi care nu ţine seamadorinţele celuilalt. Prin urmare, semenului nu-i mai sunt recunoscute şi nici respectate alteritateaşi caracterul unic al realităţii sale personale, care nu se pot revela decât ca expresie a libertăţica manifestare a sferelor superioare ale fiinţei sale. Reduse prin desfrânare la dimensiuneagenerică şi animalica a sexualităţii carnale, fiinţele omeneşti pot fi, practic, schimbate unelealtele, ca simple obiecte.

Ca urmare a desfrânării, omul îl observă pe aproapele sau altfel decât poate fi, şi nu acum este. Altfel spus, el dobândeşte o imagine delirantă a celor spre care-l mana nevoia să. Şiaşa, toate raporturile sale cu fiinţele omeneşti sunt cu totul pervertite.

Caracterul patologic şi patogen al desfrânării apare destulde evident la toate nivelurile, putând astfel să înţelegem de ce Sfinţii Părinţi o numesc adeseori boala şi văd în ea o formănebunie.

Pe site-ul ortodox Taina căsătoriei desfrânarea este cel mai adesea privită drept o form

de nebunie. Astfel Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum această patimă rătăceşte mintea omului, îîntuneca, îi tulbura, îi răvăşeşte şi îi chinuie sufletul: După cum norii şi ceata pun ca un valochii trupului (împiedicându-i să vadă), tot aşa, atunci când pofta necurată pune stăpânire pesuflet, îl lipseşte de orice prevedere şi nu-1 lasa să vadă altceva decât lucrul care-i stă înainte;tiranizat de aceste ispite, sufletul este uşor înrobit de păcat; având mereu în faţa ochilor, în inişi în minte numai un singur lucru „. Şi după cum orbii care, stând în plină lumină, la amiază, nuvăd nici o rază de soare, pentru că ochii lor sunt cu totul închişi, tot aşa nenorociţii căzuţi pra

acestei boli îşi închid urechile la nenumăratele şi folositoarele învăţături pe care li le dau ca propiaţi". Acelaşi Sfânt Părinte, în alt loc, numeşte plăcerea după care aleargă desfrâna"maica nebuniei". (accesat la data de 28.04.2013http: //tainacasatoriei. Wordpress.com)

Sunt exemplificate pe site-ul ortodox „De vorbă cu mine” din învăţăturile pe care le dauSfinţii Părinţi cu privire la desfrânare trei efecte patologice mai importante ale acestei patimi:



21

1) O tulburare şi un zbucium al sufletului, care însoţesc această patimă de la zămisliredorinţei până la împlinirea ei.

2) O nelinişte care însoţeşte dintru început patimă, în căutarea obiectului dorinţei şi î

elaborarea mijloacelor care să-i permită să ajungă la el (cu tot ceea ce implica aceasta, mai alesnesiguranţa, aşteptare plină de înfrigurare sau teamă de a nu izbuti). Apoi, de asemenea, onelinişte care urmează împlinirii dorinţei. Căci, aproape de îndată, plăcerea după care alergaseevaporă, lăsându-i omului în suflet un gust cu atât mai amar cu cât, privind-o că pe ceva absolut,aştepta de la ea o satisfacţie deplină, totală, netrecătoare.

Iată cum, abia împlinită, dorinţa renaşte şi, o dată cu ea, mulţimea de nelinişti. Ianeliniştea este cu atât mai mare cu cât împlinirea patimii hrăneşte şi înteţeşte dorinţa, şi spore

însemnătatea acordată plăcerii; astfel, piedicile ivite pe calea căutării plăcerii, ori de câte orcere patimă, apar cu atât mai dureroase, iar dezamăgirea pe care o resimte omul din pricnepotrivirii dintre ceea ce aştepta de la plăcere şi ceea ce-i dă ea în realitate, tot mai mare.

3) O întunecare a minţii, a conştiinţei şi o pierdere a puterii de judecată. "Din multele patimi care războiesc gândurile oamenilor, nici o altă patima nu are asupra noastră o putdeopotrivă cu boala plăcerii trupeşti, scrie Sfântul Grigorie de Nyssa”. Din această cauză, dadin pricina uimitoarei repeziciuni a lucrării demonice care o inspira, ea este greu de înfrânt şi

înfruntat.

Ca toate celelalte patimi, ea nimiceşte virtuţile şi, legat de aceasta, zămisleşte în suflet felul de atitudini vicioase şi mai ales lipsa temerii de Dumnezeu, scârbă de rugăciune, iubireasine, nesimţirea, alipirea de lume, deznădejdea. (accesat la data de 09.05.2013 http://de-vorba-

cu-mine.blogspot.ro)



22

2.3. Sexualitatea premaritala în viziunea preoţilor

Preoţii consideră sexualitatea premaritală o “desfrânare”. Termenul „desfrânare” essinonim cu „neînfrânare” și, în cazul de față înseamnă depășirea limitelor firești a relațiiltrupești (sexuale) dintre două persoane de sex opus legate între ele printr -o relaţie strânsă.

Această depășire poate avea două aspecte: Primul, când unul dintre soți, sau chiar amând părăsesc relația conjugală stabilită prin actul căsătoriei monogame creând o altă relație cu afemeie (bărbat). Al doilea aspect privește normalitatea relațiilor trupești între cei doi solegitimi. Când acestea deviază, pe motivul sporirii plăcerii, chiar dacă se petrec în cadrcăsătoriei legale, ele deja capătă aspectele desfrânării.

Care sunt cauzele acestor devieri de la normalitate?În prima situaţie, cea mai frecventă cauză este întreținerea altor relații sexuale, cu alte

persoane, înainte de căsătoria legitimă. Intervine comparația cu trecutul, care de obicei apîntr-o lumină nostalgică. Cel nemulțumit caută ceva „mai bun” decât soția pe care o are. Sf emeia, caută un alt bărbat.

O altă cauză este neacordarea atenţiei deosebite pe care o are efectul intim între cei doi.modul firescului, atunci când, nu se face abuz de acesta, sau când unul din cei doi nu-l pot da

refuz îndelung pe celălalt. În caz contrar, fie din cauza abuzului, fie din cauza refuzului, poateinterveni desfrânarea. Cel mai frecvent exemplu este, la ora actuală, plecarea unuia din soțițări străine. Foarte multe familii s-au destrămat din această cauză, sau s-au șubrezit.( Pr . Ţ esu,

2003, p.7)

Căutarea exclusiv a plăcerii, fără asumarea creșterii copiilor care rezultă din ea, este o acauză. Lăsând la o parte nocivitatea mijloacelor de suprimare a sarcinilor „nedorite”, lipnașterii tuturor copiilor care ar rezulta din iubir ea celor doi, duce inevitabil la un anumitdezinteres față de viață. Când persoana umană nu are niște idealuri mai grele, lipsite de egoiscare-l supun la un efort constant, cu alte cuvinte nu are o preocupare mai serioasă, ea poate cla prin încercareamereu a altor și altor plăceri egoiste, între care și relațiile nelegitime. Este drepaceasta nu este o regulă. Căci unii muncesc zi și noapte pentru creșterea și educația unicului cel mult a celor doi copii care îi au. În realitate, sunt exclusiv alipiți de cele materiale. Alții sunttârâți în satisfacerea necontenită a poftelor gâtlejului – beția și îmbuibarea. Dar nașterea și



23

creșterea tuturor copiilor pe care îi dă Dumnezeu, îi antrenează pe cei doi cu adevărat în luptaviața. Legați de copii prin dragostea naturală față de ei, ostenindu-se necontenit în grijă pentruviața și sănătatea lor, părinții înșiși se leagă mult unul de altul, nemaifiind loc de trădare.

Cauza cea mai cuprinzătoare însă este lipsa iubirii dintre cei doi, sau răcirea ei, căci sucupluri – este drept, puține- care vor copii, și nu au. Dacă la încheierea căsătoriei, aceasta nu afost baza ei, ci au fost poate alte motive, este foarte posibil să intervină desfrânarea. În a doua situaţie, după cum s-a precizat în treacăt, devierea relațiilor trupești de la normalitatesunt cauzate de dorința de exacerbare a plăcerilor pe care le poate oferi corpul uman. SpuPreotu Ioan Ţesu: „Cum poate fi ferită familia de desfrânare?”

Dar poate cineva nu ar vedea aceste realități că ar fi rele, și atunci de ce să mai vorbim protecția familiei împotriva lor. Pentru aceasta, mai întâi să arătăm că sunt rele, din două mot

care sunt intrinseci.Primul, pentru că se opun legilor divine. Dacă sunt persoane omenești care afirmă că ele

sunt deviații de la normalitate, ne punem întrebarea: cine sunt acele persoane și ce autoritate a Nu cumva ele însele sunt afectate de aceste anomalii? Și chiar dacă legi ale unor state afirmădesfrânarea nu este ceva anormal, acele legi sunt date tot de niște oameni, chiar presupunândar fi integri moral. Dar tot așa de bine putem găsi persoane omenești, fără puterea de a da lecare afirmă contrariul. Omul nu poate fi o autoritate supremă decât în măsura în care expricorect legea unei autentice autorități supreme, care nu poate fi decât Dumnezeu. Mai mult, acDumnezeu S-a revelat omenirii, iar apoi, făcându-Se Om, i-a vorbit personal, arătându-Șiintențiile sale în ceea ce privește lumea și mai ales omul, ca și creație a Sa. Deci din acest pude vedere trebuie văzută normalitatea în ceea ce privește familia.( Pr. Ţes u. 20 03 , p. 10 )

Al doilea motiv pentru care desfrânarea este un rău se vede din însăși efectele ei asuprafamiliei, asupra celor celor care o săvârșesc şi asupra celor din jurul lor. Am spus că cele domotive sunt intrinseci, deoarece oamenii de știință interesați doar de adevăr, au constatat că legdivine, odată ce sunt respectate, asigură sănătatea psiho-fizică a soțului şi a soției sale. Prinurmare, ar fi suficient să prezentăm aceste porunci divine, sau să le amintim sumar – pentru căele de fapt sunt imprimate în conștiința oricărui om – pentru a arăta răul desfrânării. Dar în zilelenoastre a slăbit foarte mult credința în Dumnezeu, prin urmare și poruncile Lui nu sunt luateseamă. De aceea vom aduce câteva argumente psiho-fizice pentru a adeveri nocivitateadesfrâului.



24

Între cei doi, căsătoriți legal, intervine o răceală spirituală și fizică, atât de dureroasă pencel nevinovat, care, pe măsura întăririi în timp a relației nelegitime pe care o are cel desfrânează, se adâncește. Cei doi se înstrăinează unul de altul, intervin certuri, chiar violenapare din ce în ce mai mult „necesitatea” divorțului, pentru că „nu se mai poate”. Copiii, dacsunt, privesc nedumeriți, neputincioși, se aleg cu traume psihice foarte greu vindecabile, schiar nevindecabile. Fetele de multe ori preferă să nu se mai căsătorească la timpullor, având înminte imaginile șocante ale neînțelegerii părinților lor.

Dar desfrâul nu produce dezechilibre grave doar în familia din care face parte desfrânatusau desfrânata ci, afectează și o terță persoană sau familie. Dacă este vorba de o persoanaceasta va fi condamnată de toți și mai întâi de propria conștiință pentru că a distrus o familApoi, căsătoria legală a acestei persoane este cu probleme. Dacă se va căsători legitim cu al

atunci ea a mai fost căsătorită sau nu? Legal, nu; dar practic, a mai avut o relaţie fie eanelegitimă. Dacă partenerul de desfrâu este familist, nu mai repetăm consecințele acestei faasupra propriei sale familii.

Pe plan fizic, un bărbat, nu poate face față, mai ales în condițiile vieții agitate de azi, unordouă partenere. Evident, propria soția va fi neglijată. La fel și în cazul femeii desfrâna (Răducă, 1998, p. 174)

Din relația soț-soție se nasc copiii care poartă genele celor doi și ale strămoșilor lor. Dacfemeia a avut relații sexuale cu alt bărbat, înainte de căsătoria cu actualul soț, atunci copiii pot purta gene de la partenerul nelegitim pe care l-a avut femeia înainte, deși ea în fapt nu arămas însărcinată cu acela. Aceasta pentru că spermatozoizii „informează” uterul femeii, în uractului sexual. Dacă desfrâul nu are loc și nici nu au existat relații sexuale înainte de căsătorcopiii celor doi moștenesc trăsături de la cei doi sau de la strămoși, iar cei doi, cu timpul ajungsemene unul cu altul, pe baza „informației” de care amamintit.

Aceste câteva motive sunt suficiente pentru a adeveri răutatea desfrânării. Aşadar, dacă am acceptat că desfrânarea este un rău, care distruge familia şi îmbolnăve

şi societatea în general, revenim la întrebarea, mai bine zis la răspunsul întrebării: Cum poateferită familia de desfrânare?

Temelia care ţine familia în chip nezdruncinat este credinţa în Dumnezeu. LegilEvangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, odată ce sunt norme de viață zilnică, nu-l lasă



25

pe creștin nici măcar să se uite cu poftă la vreo femeie, considera Jean- Claude Larchet în anul2001.

Participarea constantă la Tainele Bisericii întărește familia creştină cu puterdumnezeiască, ferind-o de destrămare. Când soții participă duminical la Sfânta Liturghie, când s spovedesc, când se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, sunt atât de străini de păcadesfrâului, încât mai degrabă ar prefera să fie uciși decât să se înșele unul pe altul. În istoBisericii este cunoscut cazul Sfintei Mucenițe Tomaida.- Sărbătorită la 14 aprilie- care a preferat să fie omorâtă decât să calce jurământul Cununiei prin care era legată de soțul ei. (Larchet, 2001, p. 5)

Mass media nu oferă norme de conduită în familie. Telenovelele siropoase, filmele ca promovează adulterul trebuie privite cu ochi critic și nu ca posibile situații de viață concretă

Ideile de viață stricată se furișează în sufletele privitorilor pe măsură ce aceștia îndrăgesc anumit personaj dintr-un film. Însă chiar actorii care interpretează aceste roluri, este posibil să nfacă în viața lor reală, ceea ce „propun” în filmele lor. Nu este oare cea mai mare prostie dorești să trăiești rolul fictiv al unuia pe care el însuși și-l înfierează?

Larchet este de parer că dacă ar fi să ne gândim și la scopul creștin al căsătoriei – sfințireacelor doi – unitatea lor este indispensabilă pentru acest țel. Iubirea naturală dintre ei, care a fosfințită prin Taina Cununiei în Biserică, cu timpul, prin credință și viețuire potrivit poruncildumnezeiești, ajunge la o iubire spirituală care se răsfrânge și asupra semenilor lor. Aceaiubire este alimentată de energia iubitoare dumnezeiască pe care o primesc de la DumnezIubirea curată, neconsumată prin senzualitate, caracterizată în special printr -o atitudine dedăruire reciprocă – un fel de mod antiegoist de a fi al celor îndrăgostiți- care ar trebui să stea latemelia căsătoriei dintre doi tineri- este pentru aceștia, model de iubire a lor, pentru Dumnezeu.Acest fapt este descris în Biblie, în cartea numită „Cântarea cântărilor”. Or, omul ajunge ladesăvârșire, care în fapt este fericirea pe care o caută toată viața, atunci când Îl iubește Dumnezeu din toată ființa să și își iubește și semenii – inclusiv pe dușmani – ca pe sine însuși.

În cele prezentate mai sus, termenul „căsătorie legală” trebuie înțeles prin încheiereacăsătoriei în Biserică. Dacă două persoane – femeie și bărbat – sunt căsătorite doar civil, în fațalui Dumnezeu acest act nu are nici o valoare. Legătura plăcută lui Dumnezeu dintre o femeieun bărbat este aceea când cei doi, fără a fi înainte împreună, deci fecior și fecioară, își adiubirea în Biserică, în fața Sfântului Altar pentru a fi sfințită prin Taina Sfintei Cununii. Ace



26

este începutul și tăria desăvârșirii celor doi, dacă vor petrece mai departe o viață curată, credință, potrivit poruncilor dumnezeiești. (Larchet, 2001, p. 18)

2.4. Patimile, boli spirituale

Pentru că Sfinţii Părinţi au văzut în păcat nişte boli spirituale, scrierile lor sunt adevăratratatede „medicină" duhovnicească, în care patimile sunt clasificate şi împărţite pe categordupă modul de acţiune şi formele specifice de atac ale fiecăruia.

Sfântul Ioan Casian arată cum pot fi împărţite prin raportarea la diferitele „părţi” a

sufletuluisău la puterile acestuia, pe care le afectează şi recurge pentru această demonstraţie lacomparaţie clară cu bolile trupului: „Există un singur izvor şi început al tuturor viciilor, ducalitatea părţii, sau, ca să spun aşa, a porţiunii din suflet care a fost molipsită, iar nume patimilor şi ale stricăciunilor sunt felurite. Aceasta se înţelege uneori mai uşor prin comparacu bolile trupeşti, care pot avea o singură cauză, dar felurile suferinţei sunt multe, dumembrele care au fost atinse de boală. Când este atacată de puterea veninului vătămătorfortăreaţa trupului, capul adică, apare cefalgia. Când acest venin a pătruns în urechi sau în oc

se produc otita şi oftalmia. Când acesta a atacat încheieturile sau extremităţile mâinilor, boalanumeşte gută, iar dacă s-a coborât în picioare, numele bolii este podagră. Aceeaşi singurăobârşie, veninul vătămător, produce boli cu atâtea nume, câte părţi ale sufletului a infectat.acelaşi chip, trecând de la cele văzute la cele nevăzute, credem că se aşează în părţile, sau, ca săspun aşa, în membrele sufletului nostru, puterea fiecărui viciu, înţelepţii spun că virtutea estetrei feluri, adică având drept obârşie raţiunea, voinţa şi sentimentul, care se pot tulbura din v pricină oarecare. Când, aşadar, puterea patimii vătămătoare a împresurat pe una dintre acestea prin stricare, în locul ei se aşează ceea ce numim viciu”. Acest text este reprezentativ pentru fSfinţilor Părinţi de a vedea păcatul şi patimile. Aici, păcatul şi patimă sunt definite în mod clar boli sufleteşti, nu ca o simplă comparaţie, ci „în virtutea unei autentice analogii care există înafecţiunile trupului şi cele ale sufletului”.(Sf. Maxim, 1993, p. 200)

Privit în acest fel, sufletul poate fi vătămat de o mulţime de boli după facultăţile salAstfel, Sfântul Ioan Casian ne dă următoarea clasificare: „Dacă este infectată de viciu par



27

raţională va da naştere la slavă deşartă, trufia, pizma, mândria, înfumurarea, sfada, erezia. Dva fi rănită voinţa (partea irascibilă) va produce furie, nerăbdare, tristeţe, nepăsare, laşitacruzime. Iar dacă va strica partea poftitoare va zămisli: lăcomia pântecelui, desfrânararghirofilia, avariţia şi poftele vătămătoare şi pământeşti”.(Sf. Maxim, 1993, p. 205)

Sfântul Maxim Mărturisitorul face o împărţire a patimilor în trei categorii: cele car provin din căutarea plăcerii, cele care provin din ferirea de durere şi cele ce apar din uni primelor două. „Căutând plăcerea din pricina iubirii trupeşti de noi înşine şi străduindu-ne săfugim de durere, din aceeaşi pricină, născocim surse neînchipuite de patimi făcătoare stricăciune. Astfel, când ne îngrijim prin plăcere de iubirea trupească de noi înşine, naşte lăcom pântecelui, mândria, slava deşartă, îngâmfarea, iubirea de arginţi, zgârcenia, tirania, fanfaronaaroganţa, nechibzuinţa, nebunia, părerea de sine, înfumurarea, dispreţul, injuria, necurăţuşurătatea, risipa, neînfrânarea, frivolitatea, umblarea cu capul prin nori, moleşeala, pornirea dmaltrata, de-a lua în râs, vorbirea prea multă, vorbirea la nevreme, vorbirea urâtă şi toate câsunt de felul acesta. Iar când ascuţim mai mult prin durere modul iubirii trupeşti de noi înşinaştem mânia, pizma, ura, duşmănia, ţinerea de minte a răului, calomnia, bârfeala, intrigîntristarea, deznădejdea, defăimarea Providenţei, lâncezeala, neglijentă, descurajaredeprimarea, puţinătatea la suflet, plânsul la nevreme, tânguirea, jalea, sfărâmarea totală, ciugelozia şi toate câte ţin de o dispoziţie care a fost lipsită de prilejurile plăcerii. În sfârşit, când

alte pricini se amestecă în plăcere durerea, dând perversitatea (căci aşa numesc unii întâlni părţilor contrare ale răutăţii) naştem făţărnicia, ironia, viclenia, prefăcătoria, linguşirea, doride a plăcea oamenilor şi toate câte sunt născociri ale acestui viclean amestec”. (Sf. Maxim

1993, p. 216.)

Deşi numărul păcatelor enumerate de Sfântul Maxim Mărturisitorul este impresionant, nu acoperă decât parţial câmpul de acţiune al răului, căci „a le număra pe toate şi a le sputoate, cu înfăţişările, modurile, cauzele şi vremurile lor, nu e cu putinţă", încheie Sf. Maxim. (Sf.

Maxi m 199 3, p. 21 8.)

Sfântul Casian susţine că, potrivit duhurilor care le lucrează, Sfinţii Părinţi împa patimile în trupeşti şi sufleteşti, în sensul că primele îşi iau prilejurile din trup, în timp ccelelalte îşi au cauza în lucrurile din afară. Dacă patimile trupeşti sunt mai grosiere- curvia,lăcomia, pofta cea rea- cele sufleteşti sunt mult mai grave, având efecte mult mai profunde



28

asupra omului în întregul lui. Patimile -după Sfântul Maxim Mărturisitorul- fie sufleteşti sautrupeşti- se produc astfel: „mai întâi amintirea aduce gândul simplu în minte; acesta zăbovind, stârneşte patimă. Aceasta, la rândul ei, nefiind scoasă afară, încovoie mintea la învoirîntâmplându-se aceasta, se ajunge, în sfârşit, la păcatul cu fapta".(Sf. Casian, 1990, p. 164.)

Printre aceste nenumărate boli sufleteşti, ascetică ortodoxă deosebeşte unele care sufundamentalesau generice, în sensul că, într -un anumit fel, le conţin dau naştere tuturorcelorlalte.Una dintre aceste „boli” este chiar desfrânarea:

Prin desfrânare, se neagă principala menire a funcţiei sexuale, procrearea. Atunci omulfoloseşte de sexualitatea sa numai pentru dobândirea plăcerii legate de ea, transformând plăcesexuală într -un scop în sine, ceea ce este un lucru pervers şi patologic. Sfinţii Părinţi numes

această patimă „boală a sufletului", „boala cea mai rea", „boala plăcerii", „boală rea" şi chiarnebunie, toate aceste numiri reflectând gravitatea ei. Din această, cauză tămăduirea desfrâneste foarte dificilă, cerând multă tărie, strădanie şi mult timp, după cum arată Sfântul loCasian: „A doua luptă, după predania bătrânilor, este împotriva duhului desfrânării. Este răzlung şi mai crâncen decât toate celelalte, terminat cu biruinţă de foarte puţini. Războiul aceînfricoşător începe să asalteze neamul oamenilor chiar din primul moment al tinereţii şi nu stinge, decât numai după ce vor fi înfrânte mai întâi celelalte vicii".( Sf. Casian, 1990, p.

342.)

Susţine Sfântul Casian ca vindecarea patimii desfrânării trebuie începută prin curăţirgândurilor şi a trăirilor interioare, lupta împotriva lăcomiei pântecelui, a trândăviei şi a somnuîntrucât patimile se sprijină unele pe altele. Sfinţii Părinţi mai recomandă deasa spovedanrugăciunea, citirea psalmilor şi ostenirea trupului. ( Sf. Casian, 1990)



29

CAPITOLUL III

Combaterea patimii desfrânării în operele duhovniceşti răsăritene 3.1. Mijloace trupeşti de luptă împotriva patimii desfrânării

Lupta cu patimile desfrânării i-a preocupat intens pe marii duhovnici ai Ortodoxiei.

Arhiepiscopul Hrisostom de Etnaîncerca să vadă cum se poate scăpa de patimadesfrânării, mai ales atunci când este vorba de o mare pasiune. O observaţie preliminară, valab pentru orice alt păcat: ca să poţi scăpa de el, trebuie să fii convins că e vorba de un păcat şitrebuie să scapi de el; „căci nu poţi să scapi de un rău de care nu ai cunoştinţă: cum ar admite bolnav să meargă la medic atâta vreme cât se crede perfect sănătos?”(Arhiepiscopul Hrisostom,

2003, p.140).

Acesta spune că trebuie să ştim de la bun început că pornirile sexuale dezordonate sunturmare a păcatului strămoşesc şi, prin urmare, nimeni nu este scutit de ele. Tot de aici şi datofiecăruia de a lupta împotriva lor. „Un prim pas este de a ne forma convingeri adânci asupnecesităţii şi posibilităţii de a combate această patimă. Sfântul Pavel ne spune: Iar cei ce sunt încarne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat, iar Duhul e viaţa în virtutea dreptăţi

Trebuie să fim fermi convinşi că trupurile noastre sunt temple vii ale lui Dumnezeu şi nu trebsă fie pângărite prin desfrânare: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt careeste în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”. (Arhiepiscopul

Hrisostom, 2003, p.148-149).

În scrierile teologice desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile un patimi cedomină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului neperver

Desfrânarea este o patimă primejdioasă, pentru că orbeşte pe om şi îl împinge laimoralitate. (Arhiepiscopul Hrisostom, 2003, p.153-154).

Preotul Constantin Galeriu afrma: „Prin urmare, nu ajunge numai postul trupesc pentrudobândirea desăvârşitei neprihăniri şi a adevăratei curăţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inişi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi citirea deasă a Scripturilor, şi osteneala, şi lucru



30

mâinilor, care abia împreună pot să oprească pornirile cele neastâmpărate ale sufletului, şi s-laducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine. Mai înainte de toate foloseştesmerenia sufletului,fără de care nu va putea birui nimeni nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început treb păzită inima cu toată străjuirea de gândurile murdare, căci dracul acesta nu încetează de a răz pe om până nu va crede omul cu adevărat că nu prin străduinţe şi nici prin osteneala să, ci pacoperământul şi ajutorul lui Dumnezeu se izbăveşte de boala aceasta şi se ridică la înălţimcurăţiei”. (Pr. Constantin Galeriu, 2001, p. 97)

Din mâncările grele, consideră Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, „se nasc zemurile celegroase, din zemurile cele groase umezelile cel groase şi sângele cel gros, din sângele cel grcărnurile cele groase, din cărnurile cele groase înmulţirea seminţei şi pentru aceea silnicgânduri; şi dintru acestea toate se iscă atunci ticălosului trup o văpaie şi un cuptor babilonesfierbinţeala trupului ce caută să se potolească prin satisfacerea patimii.(Arhiepiscopul

Hrisostom, 2003, pg. 120-125)



31

PARTEA a II-a

Caracteristici ale relaţiilor sexuale premaritale în cuplurile actuale

1. Identificarea problemeiSexualitatea premaritala este o problema de actualitate care in viziunea teologilor i

corespunde termenul desfranare.

Desfrânarea în viziunea Patintelui Galeriu Constă în reaua întrebuinţare pe care omul odă sexualităţii sale. Ea are mai multe aspecte: „relaţie trupească între sexe opuse în afacăsătoriei religioase; relaţii exagerate fără respectarea perioadelor de post şi fără finalitatea dnaşte copii; onania; relaţii contra firii între persoane de acelaşi sex sau de sex diferit; vorbeglumele, cuvintele uşuratice, triviale şi necumpătate, aluzii la desfrânare".

Prin desfrânare, se neagă principala menire a funcţiei sexuale, procrearea. Atunci omse foloseşte de sexualitatea sa numai pentru dobândirea plăcerii legate de ea, transformâ plăcerea sexuală într -un scop în sine, ceea ce este un lucru pervers şi patologic. Sfinţii Părinţnumesc această patimă „boală a sufletului", „boala cea mai rea", „boala plăcerii", „boală reachiar nebunie , toate aceste numiri reflectând gravitatea ei. Din această, cauză tămăduiredesfrânării este foarte dificilă, cerând multă tărie, strădanie şi mult timp, după cum arată Sfânloan Casian: „A doua luptă, după predania bătrânilor, este împotriva duhului desfrânării. Erăzboi lung şi mai crâncen decât toate celelalte, terminat cu biruinţă de foarte puţini. Războacesta înfricoşător începe să asalteze neamul oamenilor chiar din primul moment al tinereţii şi

se stinge, decât numai după ce vor fi înfrânte mai întâi celelalte vicii".Vindecarea patimii desfrânării trebuie începută prin curăţirea gândurilor şi a trăirilor

interioare, lupta împotriva lăcomiei pântecelui, a trândăviei şi a somnului, întrucât patimile sprijină unele pe altele. Sfinţii Părinţi mai recomandă deasa spovedanie, rugăciunea şi citir psalmilor.

Patima desfrânării a fost şi va rămâne pentru toate timpurile principala cauză degradării fiinţei umane; motiv de boală, neînţelegeri, crimă. De aceea, prin glasul mari

profeţi, Dumnezeu a mustrat adeseori pe Israel pentru mulţimea fărădelegilor sale, asemănând-lcu o desfrânată. Aşa de pildă, în cartea profetului Iezechiel, Samaria şi Ierusalimul ercomparate cu două surori necredincioase şi desfrânate care s-au aprins după amanţii lor “Cei cutrup ca de măgar şi cu înfierbântarea ca de armăsar”.



32

Concluzionăm spunând că porunca de a nu săvârşi desfrâul este divină, iar încălcarea atrage după sine inevitabil pedeapsa. De aceea, tot omul care se declară credincios trebuie srespecte necondiţionat.(Pr. Galeriu, 2001, p. 97)

2. Obiective

2.1. Care este părerea tinerilor despre relaţiile sexuale premaritale în cuplurile stabile?

2.2.Cum se raportează tinerii la prescripțiile moral-religioase prvind relaţiile sexuale premaritale?

3. Ipoteze

3.1. Tinerii socotesc relaţiile sexuale premaritale ca fiind ceva firesc.

3.2. Relaţiile sexuale premaritale în viziunea tinerilor sunt influenţate în mare măsură educaţia primită în familie.

4. Universul cercetării şi eşantionarea

Selectarea subiecţilor s-a făcut în baza unui eşantion de oportunitate, având în vederediponibilitatea participanţilor pentru realizarea studiului precum şi reprezentativitatea vârstei care fac parte intervievaţii.

Am realizat un număr de 50 de chestionare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18şi 25 de ani, pentru a afla părerea şi consideraţiile acestora cu privire la relaţiile sexua premaritale în cuplurile actuale. Am ales această vârstă ca fiind reprezentativă pentru cercetade fata având în vedere realitatea actuală în care majoritatea tinerilor cuprinşi în această vârstăo relaţie de cuplu stabilă şi îşi pot exprima clar şi concis părerile cu privire la relaţiile sexu premaritale în cuplurile actuale.

Chestionarele au fostscrise pentru a uşura prelucrarea datelor, sub incidenţa politicii deconfidenţialitate, şi s-au desfăşurat în mai multe locaţii, în funcţie de disponibilitatea subiecţilor.



33

5. Analiza şi interpretarea datelor

Figura 1.1.

Câte dintre cuplurile tinere întreţin relaţii sexuale premaritale?

Frequency Percent Valid Percent CumulativePercent

Valid

21%-49% 1 2.0 2.0 2.0

50% 2 4.0 4.0 6.0

51%-80% 13 26.0 26.0 32.0

>81% 34 68.0 68.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 1.2.

Din total respondenţi 34 au spus că peste 81% dintre cuplurile tinere întreţin relaţiisexuale premaritale, 13 au spus că între 51%-80% dintre cuplurile tinere întreţin relaţii sexuale



34

premaritale, 2 au spus că 50% dintre cuplurile tinere întreţin relaţii sexuale premaritale şi 1 aspus că între 21%-49% dintre cuplurile tinere întreţin relaţii sexuale premaritale.

Figura 2.1.

În ce măsură sunteţi deacord cu existenţa relaţiilor sexuale premaritale în cuplurile actuale? Frequency Percent Valid Percent Cumulative

Percent

Valid

Dezacord 5 10.0 10.0 10.0

nici acord nici dezacord 7 14.0 14.0 24.0

Accord 20 40.0 40.0 64.0

acord total 18 36.0 36.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 2.2.

Din total respondenţi 18 sunt în totalitate deacord cu relaţiile sexuale premaritale, 20 sudeacord cu relaţiile sexuale premaritale, 6 nu sunt nici în accord nici în dezacord şi 5 suîn dezacord.



35

Figura 3.1Cât de importanta consideraţi că este influenta atracţiei fizice pentru existenţa relaţiilorsexuale

remaritale în cupluri?


Valid

foarte importantă 30 60.0 60.0 60.0

importantă 10 20.0 20.0 80.0

nici/nici 6 12.0 12.0 92.0

puţin importantă 3 6.0 6.0 98.0

deloc importantă 1 2.0 2.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 3.2

Din total respondenţi 30 considera atracţia fizică foarte importantă pentru existenrelaţiilor sexuale premaritale, 10 o considera importantă, 6 nici importanta nici neimportantă puţin importantă şi 1 deloc importantă.



36

Figura 4.1.Cât de importanta consideraţi că este influenta mass-mediei pentru existenţa relaţiilor sexuale

premaritale în cupluri?

Frequency Percent Valid Percent Cumulative

Percent

Valid

foarte important 3 6.0 6.0 6.0

Important 9 18.0 18.0 24.0

nici/nici 7 14.0 14.0 38.0

puţin important 16 32.0 32.0 70.0

deloc important 15 30.0 30.0 100.0

Total 50 100.0 100.0Figura 4.2.

Din total respondenţi 3 considera influenta mass-mediei foarte importantă în existenţarelaţiilor sexuale premaritale, 9 o considera importantă, 7 nici importanta nici neimportantă, 16 puţin importantă şi 15 deloc importantă.



37

Figura 5.1.Cât de importanta consideraţi că este influenta mentalităţii societăţii pentru existenţa relaţiilor

sexuale premaritale în cupluri?


Percent

Valid


importantă 15 30.0 30.0 36.0

nici/nici 7 14.0 14.0 50.0



Total 50 100.0 100.0

Figura 5.2.

Din total respondenţi 12 sunt de părere că influenţa mentalităţii societăţii pentrextistenta relaţiilor sexuale premaritale nu este deloc importantă, 13 spun că este puţimportantă, 7 spun că nu este nici importanta nici neimportantă, 15 spun că este importantaspun că este foarte importantă.



38

Figura 6.1.Cât de importanta consideraţi că este influenta modalităţii de testare a relaţiei/cunoaştere

reciprocă pentru existenţa relaţiilor sexuale premaritale în cupluri?


Valid


Important 12 24.0 24.0 60.0

nici/nici 8 16.0 16.0 76.0



Total 50 100.0 100.0

Figura 6.2.

Din total respondenţi 18 sunt de părere că influenţa modalităţii de testare a relaţiei/decunoaştere reciprocă pentru existent relaţiilor sexuale premaritale în cuplurile actuale este foarimportantă, 12 spun că este importanta, 8 spun că nu este nici importanta nici neimportantă, 10spun că este puţin importantă şi 2 spun că nu este deloc importantă.



39

Figura 7.1.Cât de importanta consideraţi că este influenta educaţiei primită în familie pentru existenţa

relaţiilor sexuale premaritale în cupluri?


Valid


importantă 8 16.0 16.0 68.0

nici/nici 7 14.0 14.0 82.0



Total 50 100.0 100.0

Figura 7.2.

Din total respondenţi 26 sunt de părere că influenţa educaţiei primită în familie pentruexistenţa relaţiilor sexuale premaritale este foarte importantă, 8 spun că este importanta, 7 spuncă nu este nici importanta nici neimportantă, 8 spun că este puţin importantă şi 1 spune că nu edeloc importantă.



40

Figura 8.1.Cât de importanta consideraţi că este influenta relaţiilor tensionate din familie pentru existenţa

relaţiilor sexuale premaritale în cupluri?


Valid


Important 11 22.0 22.0 30.0

nici/nici 12 24.0 24.0 54.0



Total 50 100.0 100.0

Figura 8.2.

Din total respondenţi 4 sunt de părere că influenţa relaţiilor tensionatedin familie pentruexistent relaţiilor sexuale premaritale este foarte importantă, 11 spun că este importantă, 12 spcă nu este nici importanta nici neimportantă, tot 12 spun că este puţin importantă şi 11 spunnu este deloc importantă.



41

Figura 9.1.Cât de mare este influenta existenţei relaţiilor sexuale premaritale în cupluri asupra stării fizice?


Valid

foarte mică 8 16.0 16.0 16.0

Mică 17 34.0 34.0 50.0

nici mica nici mare 9 18.0 18.0 68.0

mare 10 20.0 20.0 88.0

foarte mare 6 12.0 12.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 9.2.

Din total respondenţi 8 sunt de părere că influenţa existenţei relaţiilor sexuale premaritaîn cupluri asupra stării fizice este foarte mică, 17 spun că este mică, 9 spun că nu este nici mnici mare, 10 spun că este mare şi 6 spun că este foarte mare.



42

Figura 10.1.Cât de mare este influenta existenţei relaţiilor sexuale premaritale în cupluri asupra natalităţii?


Valid

foarte mică 1 2.0 2.0 2.0

mică 13 26.0 26.0 28.0


mare 8 16.0 16.0 80.0

foarte mare 10 20.0 20.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 10.2.

Din total respondenţi 1 este de părere că influenţa existenţei relaţiilor sexuale premaritaleîn cupluri asupra natalităţii este foarte mică, 13 spun că este mică, 18 spun că nu este nici mnici mare, 8 spun că este mare şi 10 spun că este foarte mare.



43

Figura 11.1.Cât de mare este influenta existenţei relaţiilor sexuale premaritale în cupluri asupra stării

morale?


Percent

Valid

foarte mică 9 18.0 18.0 18.0

mică 10 20.0 20.0 38.0


mare 13 26.0 26.0 94.0

foarte mare 3 6.0 6.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 11.2.

Din total respondenţi 9 sunt de părere că influenţa relaţiilor sexuale premaritale asuprastării morale este foarte mică, 10 spun că este mică, 15 spun că nu este nici mica nici mare, 13spuncă este mare şi 3 spun că este foarte mare.



44

Figura 12.1.Cât de mare este influenta existenţei relaţiilor sexuale premaritale în cupluri asupra divorţului?


Valid

foarte mică 13 26.0 26.0 26.0

mică 11 22.0 22.0 48.0


mare 7 14.0 14.0 80.0

foarte mare 10 20.0 20.0 100.0

Total 50 100.0 100.0

Figura 12.2.

Din total respondenţi 13 sunt de părere că influenţa existenţei relaţiilor sexual premaritale încupluri asupra divorţului este foarte mică, 11 spun că este mică, 18% spun că neste nici mica nici mare, 9 spun că este mare şi 7 spun că este foarte mare.



45

Figura 13.1.Cea mai potrivită persoana pentru o discuţie cu privire la îndoielile moral-religioase

consideraţi că este:


Valid

un părinte 11 22.0 22.0 22.0

un prieten 7 14.0 14.0 36.0

un psiholog 11 22.0 22.0 58.0

un preot 21 42.0 42.0 100.0

Total 50 100.0 100.0Figura 13.2.

Din totalrespondenţi 11 sunt de părere că cea mai potrivită persoana pentru o discuţie c privire la îndoielile moral religioase este un părinte, 7 spun că este un prieten, 11 spun că eset psiholog şi 21 spun că este un preot.



46

Figura 14.1.Cât de eficienta c onsideraţi că este discuţia cu un părinte duhovnic pentru renunţarea la relaţiile

sexuale premaritale în cupluri:


Valid

foarte puţin eficientă 19 38.0 38.0 38.0

puţin eficientă 7 14.0 14.0 52.0

nici nici 6 12.0 12.0 64.0

Eficienta 13 26.0 26.0 90.0

foarte eficientă 5 10.0 10.0 100.0

Total 50 100.0 100.0Figura 14.2.

Din total respondenţi 19 sunt de părere că discuţia cu un părinte duhovnic pentrrenunţarea la relaţiile sexuale premaritale este foarte puţin eficientă, 7 spun că este puţeficientă, 6 spun că nu este nici eficienta nici neeficienta, 13 spun că este eficientă şi 5 spuneste foarte eficientă.



47

Figura 15.1.Cât de sensibili consideraţi că sunt tinerii la campaniile pentru descurajarea relaţiilor sexuale

premaritale în cupluri?


Valid

indiferenţi 24 48.0 48.0 48.0

dezinteresaţi 16 32.0 32.0 80.0

foarte dezinteresaţi 10 20.0 20.0 100.0

Total 50 100.0 100.0Figura 15.2.

Din total respondenţi 24 sunt de părere că tinerii sunt indiferenţi la campaniile pentrudescurajarea relaţiilor sexuale premaritale, 16 spun că sunt dezinteresaţi şi 10 spun că sunt foadezinteresaţi.



48

6. Infirmarea/confirmarea ipotezelor

Cercetarea întreprinsă şi-a propus să descopere în ce măsură sunt deacord tinerii curelaţiile sexuale premaritale şi cum privesc ei acest aspect. În urma chestionarului tinerii şi-auexprimat părerile răspunzând la fiecare întrebare fiecare după cosideratiile sale.

Concluzionând această parte de teorie se poate afirma că obiectivele pe care cercetarle-a avut în vedere cât şi ipotezele acesteia s-au confirmat, evidenţiindu-se faptul că tinerii suntîn mare parte deacord cu aceste relaţii sexuale premaritale. Se mai poate observa faptul că tinar fi dispuşi să discute, în mare măsură, cu preotul, despre îndoielile lor moral-religioase.

Din rezultatele cercetării reiese că cele două ipoteze se confirmă. Tinerii sunt de părecă educaţia primită în familie are o influentă destul de majora asupra relaţiilor sexua premaritale.



49

Concluzii

Lucrarea pe care am elaborate-o mi-a oferit prilejul de a investiga această perioadă dinviaţa omulu/tânărului caracterizată prin multiple şi majore transformări în plan intelectuemoţional, afectiv, social.

În debutul lucrării am realizat o prezentare generală a acestei perioade în care tinerii sutot mai cuprinşi de acest aspect al “sexualităţii premaritale”, dar scopul meu a fost acela desurprinde aspectele mai puţin plăcute legate de acest aspect destul de cunoscut. Mi-am îndreptatatenţia în primul rând spre tinerii cu prinşi între 18 şi 25 de ani având în vedere relevanta vâr

cu problematica în sine. Nu în cele din urmă am sintetizat şi ideile pe care Biserica Creşt-Ortodoxă le susţine şi prin care încearcă să descurajeze tinerii să continuie cu existent relaţiisexuale premaritale, oferindu-le diferite consecinţe ale acestui aspect şi încurajându-i să stopezeşi să repare tot ce au greşit prin căsătoria în taină.

Lucrarea a evidenţiat principalii factori care pun bazele existenţei relaţiilor sexua premaritale şi anume: relaţiile tensionate în familie, educaţia primită în familie pe care aceştiaconsiderat-o foarte importantă, influenta mass-mediei, mentalitatea societăţii, etc.

Având în vedere cele afirmate mai sus, pot preciza faptul că o preocupare mai mare a părinţilor în educaţia copiilor până la vârste cât mai mari îi poate ajuta pe aceştia să consolideze situaţia proprie şi demersurile pe care doreşte să le urmeze într -un mod mult maifavorabil pentru propria persoană, pentru viaţa socio-morala pe care acesta o are de trecut.



50

Bibliografie

1. Dumitru Belu, Despre iubire , Editura Omniscop, Craiova, 1997;

2. Sf. Ion Casian, Aşezăminte manăstireşti şi convorbiri duhovniceşti , Editura InstitutuluiBiblic şi de misiune al bisericii ortodoxe romane, Bucureşti, 1990;

3. Constantin Cuciuc,Sociologia religiilor , Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti,2006;

4. Septimiu Chelcea,Cercetarea sociologică. Metode şi tehnici , Editura Destin, 1998;

5. Michele Dillon, Handbook of the sociology of religion , Editura Cambridge UniversityPress, 2003;

6. Georges Habra , Iubire şi senzualitate , Editura Anastasia, Bucureşti, 1994;

7. Arhiepiscopul Hrisoston de Etna, Elemente de psihologie pastorală Ortodoxă , EdituraBuna-vestire, Galaţi, 2003;

8. http://www.ioanguradeaur.ro;

9. http://tainacasatoriei.wordpress.com;

10. http://de-vorba-cu-mine.blogspot.ro;

11. http://ziarullumina.ro;

12. Jean Claude Larchet,Terapeutica bolilor spirituale , Editura Sophia, Bucureşti 2001;

13. Sf. Marxim Mărturisitorul, Filocalia , Editura Harisma, Bucureşti, 1993;

14. Preot Constantin Necula, Tinerii şi ispitele modernismului, Editura AGNOS, Bucureş2008;

15. Vasile Răducă,Ghidul creştinului orthodox astăzi , Editura Humanitas, Bucureşti 1998;

16. Claude Riviere , Socio-antropologia religiilor , Editura Polirom, 2000;



51

17. Preot Ioan C. Ţesu, Patima desfrânării şi lupta împotriva ei. Frumuseţile căsătoriei şi ale

familiei creştine , Editura Creştină Strămoşeasca, Bucureesti, 2003;

18. Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică , Editura TREI, 1981.



52

Anexă

Chestionar

Salut! Numele meu este Jarlaianu Ionela, sunt studentă la facultatea de Sociologie şi comunicadin cadrul Universităţii Transilvania, Braşov şi realizez un studiu cu privire la percepţia tinerilasupra relaţiilor sexuale premaritale în cuplurile actuale. Vă rog să-mi răspundeţi sincer la câtevaîntrebări, ţinând cont de realitatea concretă.

1. Câte dintre cuplurile tinere întreţin relaţii sexuale premaritale?

< 20 % 10%-49% 50% 51%-80% >80%

2. În ce măsură sunteţi deacord cu existenţa relaţiilor sexuale premaritale în cuplurileactuale:

total dezacord dezacord nici acord nicidezacord

acord acord total

3. Cât de importanta consideraţi că este influenta următorilor factori pentru existenrelaţiilor sexuale premaritale în cupluri:

foarteimportantă

1 2 3 4

delocimportantă

5Atracţia fizică

Influenţa mass-media

Mentalitatea societăţii

Modalitatea de testare a relaţiei/ de



53

cunoaştere reciprocă

Educaţia primită în familie

Relaţiile tensionate în familie

Altele(specificaţi)……………………………………………………………

4. Cât de mare este influenta existenţei relaţiilor sexuale premaritale în cupluri asupurmătoarelor aspecte: (de la cifra 1=foarte mică lacifra 5=foarte mare)

1 2 3 4 5

Starea fizică Natalitate

Starea morală

Divorţul

Altele (specificaţi)…………………………………………

5. Cea mai potrivită persoană pentru o discuţie cu privire la îndoielile moral-religioase,consideraţi căeste:

□ un părinte

□ un prieten

□ un psiholog

□ un preot

□ altcineva (specificaţi)...



54

6. Cât de eficienta consideraţi că este discuţia cu un părinte duhovnic pentru renunţarea larelaţiile sexuale premaritale în cupluri:

1 2 3 4 5

Foarte puţin eficientă foarte eficientă

7. Cât de sensibili consideraţi că sunt tinerii la campaniile pentru descurajarea relaţiilsexuale premaritale în cupluri?

foarte sensibili sensibili indiferenţi dezinteresaţi foartedezinteresaţi

Sex: □ M

□ F

Vârsta:...

Starea civilă:

□ Necăsătorit (a)

□ Locuiţi împreună cu un partener (a)

□ Aveţi o relaţie serioasă dar locuiţi separat

□ Căsătorit (a)

□ Divorţat (a)

Ultima formă de învăţământ absolvita:

□ Nu am urmat nicio şcoală



□ Şcoala primară

□ Gimnaziu

□ Scoala profesională

□ Liceu

□ Facultate

□ Altă formă: (vă rugăm specificaţi)...

Nume:...

Prenume:...

Număr telefon...

Date post:	04-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	ionela-jarlaianu
View:	230 times
Download:	0 times

Lucrare de Licenta Sociologie

Documents