CAPITOLUL I

1. DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND CAPITALURILE

Prin structura contabilă de capitaluri sunt delimitate sursele de finanţare stabile ale valorilor economice constituite ca activ patrimonial al întreprinderii. Determinativul stabil marchează prezenţa acestor surse la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an. O asemenea trăsătură reprezintă unul din elementele care pledează pentru desemnarea lor şi prin noţiunea de capitaluri permanente.

Capitalurile se diferenţiază, in funcţie de modul lor de constituire financiară, în capitalul propriu, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi datorii pe termen lung.

Capitalul propriu este partea de capital pusă la dispoziţia întreprinderii de către proprietari: întreprinzători individuali, asociaţi sau acţionari şi aparţine de drept acestora.

Capitalurile proprii se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţare şi din alte surse financiare nerambursabile. In accepţiunea cea mai larga, capitalul ca factor de producţie „reprezintă o valoare sub forma de bani şi bunuri, destinate activităţii economice din care se obţin alte bunuri si servicii”.

Componentele capitalurilor proprii sunt: capitalul social, primele de capital, rezervele din reevaluare, rezerve (legale, statutare sau contractuale, alte rezerve), rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului financiar.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt fonduri constituite la închiderea exerciţiului financiar, fiind destinate finanţării pierderilor şi cheltuielilor probabile sau exigibile în viitor, certe sau nedeterminate în ceea ce priveşte mărimea lor. I.A.S. 37 „Provizioane, datorii şi active contingente”, defineşte aceste provizioane ca datorii incerte din punct de vedere al mărimii lor şi al scadenţei.

Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli se ţine pe feluri de provizioane, după natura şi scopul sau obiectul pentru care au fost constituite. Provizioanele pot fi constituite decât pentru deprecierile reversibile.

Un provizion trebuie sa fie estimat la valoarea lui financiară viitoare, apreciată la data închiderii exerciţiului, ţinând cont de informaţiile disponibile la această dată. Prin valoare financiară viitoare se înţelege valoarea estimată a riscului, însă ţinând cont de efectele unei posibile actualizări sau indexări.

Datoriile pe termen lung reprezintă resurse financiare străine, furnizate pe termen mediu (durată de finanţare de până la cinci ani) sau lung (durată de finanţare de peste cinci ani) de terţe persoane.

Aceste resurse au fost incluse in cadrul clasei de conturi care privesc capitalul, întrucât datorită termenului lor de utilizare sunt asimilate capitalului unei unităţi patrimoniale.

Datoriile pe termen lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, creditelor bancare pe termen mediu şi lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în participaţie sau asociative, datorii privind concesiunile şi locaţiile de gestiune, alte împrumuturi şi datorii asimilate (credite de la alte întreprinderi sau instituţii financiare etc.) precum şi dobânzile aferente datoriilor pe termen lung şi mijlociu.

Capitalul propriu trebuie să deţină ponderea cea mai mare in totalul capitalului. Acesta constituie expresia independenţei financiare a patrimoniului, titularul având oricând posibilitatea

1

să-şi onoreze obligaţiile fată de terţi. În funcţie de mărimea capitalului propriu şi proporţia pe care o deţine în totalul capitalului se apreciază puterea economică a unităţii respective.

2. CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII

Capitalul propriu este sursa de finanţare stabilă de care dispune o întreprindere şi reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor acesteia.

2.1. CAPITALUL SOCIAL

Capitalul social, ca o componentă a capitalului propriu, se constituie la înfiinţarea unităţii patrimoniale prin aportul în natură şi/sau în numerar al proprietarilor sau asociaţilor, fiind o condiţie a existenţei si funcţionarii acesteia.

2.1.1. Structura capitalului social

Capitalul social se împarte în capital subscris nevărsat şi capital subscris vărsat.Capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii sau asociaţii s-au angajat să-l

pună la dispoziţia întreprinderii societare. În măsura în care capitalul este eliberat sau capitalizat efectiv în bani şi/sau în natură, el devine capital subscris vărsat.

In schimbul aporturilor aduse de asociaţi, societatea emite titluri de valoare. Acestea pot fi părţi sociale in cazul societăţilor in comandită simplă, societăţilor in nume colectiv si societăţilor cu răspundere limitată si acţiuni in cazul societăţilor pe acţiuni si in comandită pe acţiuni. Părţile sociale nu pot fi vândute decât cu acordul majorităţii asociaţilor reprezentând 75% din capitalul social, pe când acţiunile pot fi vândute liber pe piaţa financiară.

Din punct de vedere juridic acţiunea este însemnul prin care dreptul acţionarului este încorporat, adică un titlu de credit constatator al drepturilor şi obligaţiilor care decurg din calitatea de acţionar.

Acţiunile se împart în acţiuni nominative şi acţiuni la purtător. Acţiunile nominative au înscris numele acţionarului, vânzarea acestora necesitând transferul si in registrul acţionarilor ţinut de societate, pe când acţiunile la purtător nu au înscris numele deţinătorului, vânzarea acestora realizându-se „din mână-n mână”.

Societăţile pe acţiuni pot emite, pe lângă acţiunile ordinare, şi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot. Acţiunile preferenţiale nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi au aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare.

Pe parcursul funcţionării întreprinderii capitalul social se poate majora prin emisiunea de acţiuni noi şi prin operaţii interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exerciţiului precedent, transformarea de obligaţiuni în acţiuni). De asemenea, capitalul se poate micşora prin rambursarea către asociaţi a unei părţi din capital, prin răscumpărarea de acţiuni, prin acoperirea pierderilor provenite din exerciţiile precedente şi prin alte operaţii potrivit legii.

Contabilitatea capitalului social se realizează cu ajutorul contului sintetic 101 ”Capital social” - prin intermediul acestui cont se tine evidenta capitalului social subscris si vărsat in natura si/sau numerar de acţionarii sau asociaţii societarii, precum si măririi sau reducerii capitalului social potrivit legii. Contul 101”Capital social” este un cont de pasiv, dezvoltat în doua conturi sintetice de gradul II: - Contul 1011 “Capital social subscris şi nevărsat” se creditează cu capitalul subscris de acţionari şi asociaţi, dar nevărsat şi se debitează cu capitalul social subscris şi vărsat. Soldul final creditor reflecta capitalul social subscris şi nevărsat.

2

- Contul 1012 “Capital social subscris şi vărsat” se creditează cu capitalul subscris şi vărsat, precum şi cu creşterile de capital şi se debitează cu reducerile de capital. Soldul final creditor reflecta capitalul social subscris şi vărsat.

2.1.2. Evaluarea curentă a capitalului social

În principiu, capitalurile se evaluează şi înregistrează în contabilitate la valoarea nominală. Astfel, pentru capitalul social o asemenea valoare este indicată pe acţiunile şi părţile sociale, în calitatea lor de titluri de valoare.

Întrucât acţiunile prin care este reprezentat capitalul propriu sunt titluri de valoare negociabile, în sistemul de gestiune financiară a întreprinderii valorii nominale i se asociază şi alte categorii de valori cum sunt: valoarea de piaţă, valoarea de rentabilitate (valoarea financiară, valoarea de randament) şi valoarea patrimonială (valoarea matematică contabilă şi valoarea matematică intrinsecă).

I. Valoarea de piaţă este o valoare de cumpărare - vânzare a acţiunilor stabilită, de regulă, prin negociere la bursa de valori pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, raport numit cotaţie.

Preţul de piaţă al unei acţiuni este determinat de: dividendele aşteptate de acţionari; stabilitatea financiară a întreprinderii; situaţia activului industrial al întreprinderii; situaţia generală a pieţei de capital şi în limita ratei dobânzii în acel moment opozabilă pieţei financiar - bancare.

Preţul de emisiune sau cursul de acţiune care trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu acţiunile în momentul emiterii lor.

II. Valoarea de rentabilitate este o valoare bazată pe rezultatul întreprinderii. Ea poate fi financiară şi de randament.

a) Valoarea financiară (VF) exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe o acţiune la o rată medie a dobânzii pe piaţă.

VF = Dividendul distribuit pe o acţiuneRata medie a dobânzii pe piaţa

b) Valoarea de randament ( VR ) este valoarea corespunzătoare profitului net pe o acţiune care se poate capitaliza în cursul unui exerciţiu financiar, la o rată medie a dobânzii de piaţă.

Venitul titlurilor este egal cu dividendele plus cota parte unitară din profit încorporată în rezerve. VR = Dividendul distribuit pe o acţiune + Cota parte din profit pe o acţiune incorporata in rezerve

Rata medie a dobânzii pe piaţa III. Valoarea patrimonială constă în calculul valorii titlurilor pornind de la situaţia

patrimonială evidenţiată în bilanţ. În acest sens, se disting valoarea matematică contabilă, valoarea matematică intrinsecă şi valoarea de lichidare.

a) Valoarea matematică - contabilă a titlurilor sau valoarea bilanţieră este egală cu situaţia contabilă netă (activul net contabil) raportată la numărul de titluri.

Relaţia de calcul a activului net contabil (ANC) este de forma:ANC = Activul real - Datoriile

sau:ANC = Capitalurile proprii - Activele fictiveActivul real = Activul bilanţier - Activele fictive

b) Valoarea matematică - intrinsecă a titlurilor se calculează împărţind activul net intrinsec la numărul de acţiuni.

Activul net intrinsec se determină pe baza relaţiei:Activul Activul Provizioanele pentru Capitalulnet = net + riscuri si cheltuieli - subscrisintrinsec contabil nejustificate nevărsat

3

c) Valoarea de lichidare a titlurilor (valoarea casată) este cea care rezultă din vânzarea forţată a întreprinderii într-un interval limitat.

2.1.3. Constituirea capitalului social

Actul iniţial de constituire a capitalului social se identifică în plan economico-financiar cu înfiinţarea întreprinderii societare. La constituire este necesară subscrierea integrală a capitalului social, conform Legii 31 privind societăţile comerciale. Totodată, asociaţii subscriptori sunt obligaţi să aporteze efectiv în natură şi/sau în numerar valoarea capitalului subscris.

În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, data la care se varsă integral capitalul social subscris este stabilită prin contractul de societate. În cazul societăţilor cu răspundere limitată este similar cu precizarea că nu pot constitui aporturi prestaţiile în muncă, creanţele şi titlurile negociabile. Aporturile în natură reprezintă cel mult 60% din capitalul social.

În cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, întreprinderea societară se poate constitui numai dacă întregul capital a fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise. Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Aporturile în creanţe nu sunt admise.

Dacă asociaţii nu fac în termen vărsămintele la capitalul social subscris, ei sunt obligaţi la plata dobânzii legale pentru durata întârzierii. Plata dobânzii nu exclude răspunderea asociatului pentru daunele cauzate societăţii. Când acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor ce le datorează, societatea îl va invita să-şi îndeplinească această obligaţie printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la interval de 15 zile, în Monitorul Oficial şi într-un ziar răspândit. Când nici în urma acestei condiţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele retrase, fie anularea acelor acţiuni nominative. Dacă acţiunile sunt anulate, în locul lor vor fi emise noi acţiuni purtând acelaşi număr, care vor fi vândute.

Dacă în urma îndeplinirii formalităţilor de anulare şi vânzare nu s-au realizat sumele datorate societăţii, se procedează la reducerea capitalului proporţional cu diferenţa dintre capitalul existent şi capitalul social.

2.1.4. Majorarea capitalului social

Creşterea capitalului social este determinată de necesitatea procurării de noi resurse pentru finanţarea investiţiilor sau consolidarea situaţiei financiare.

Majorarea capitalului social se poate realiza prin: aporturi noi in numerar, aporturi noi in natură, operaţii interne (încorporarea rezervelor, a primelor de capital a rezultatului întreprinderii), dubla creştere de capital (prin aport in numerar si prin operaţii interne), prin conversia datoriilor in acţiuni.

Majorarea capitalului social prin aporturi noi în numerarMajorarea capitalului social prin aporturi noi in numerar are drept scop îmbunătăţirea

trezoreriei întreprinderii şi creşterea fondului de rulment al întreprinderii. Aceasta va emite noi acţiuni la un preţ de emisiune cuprins intre valoarea nominală a unei acţiuni si valoarea ei actuală. Diferenţa dintre preţul de emisiune si valoarea nominală poartă denumirea de primă de emisiune.

În urma majorării capitalului social prin aporturi noi in numerar, valoarea unei acţiuni se diminuează. Pentru a compensa pierderea de valoare si pentru a proteja vechii acţionari

4

împotriva diminuării procentului de control în întreprindere, societatea va emite pentru fiecare acţiune veche cate un drept de subscriere.

Drepturile de subscriere se determină ca diferenţă între valoarea matematică contabilă a unei acţiuni înainte de majorarea capitalului social si valoarea matematică contabilă a unei acţiuni după majorarea capitalului social.

Pentru a cumpăra o acţiune nouă va trebui plătit preţul de emisiune si totodată va trebui sa se facă dovada deţinerii unui număr de drepturi de subscriere determinat in funcţie de raportul de paritate.

Majorarea capitalului social prin aporturi noi în naturăMajorarea capitalului social prin aporturi noi in natură are ca efect creşterea activelor

imobilizate sau circulante ale întreprinderii concomitent cu creşterea capitalului propriu.Diferenţa dintre valoarea activului adus ca aport si majorarea capitalului social la nivelul

valorii nominale reprezintă prima de aport.Când majorarea capitalului este făcută prin aporturi noi în natură, nu se pune problema

protecţiei acţionarilor, deoarece acţiunile se vor emite la o valoare egală cu valoarea lor actuală.

Majorarea capitalului social prin operaţii interneCreşterea are loc prin încorporarea rezervelor, a profitului, a rezervelor din reevaluare şi a

primelor de capital. Motivul creşterii este cel al întăririi credibilităţii societăţii asigurând acţionarii de disponibilitatea unei mari părţi a fondurilor proprii.

Creşterea de capital se poate realiza prin crearea de noi titluri atribuite gratuit vechilor acţionari sau prin creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni. Se precizează că în condiţiile unui astfel de mod de majorare de capital, averea reală a societăţii nu se modifică.

Protecţia financiară a vechilor acţionari, în condiţiile în care se emit noi acţiuni, este asigurată prin deţinerea de către aceştia a drepturilor de atribuire (DA) ca titluri negociabile. Subscriptorii noilor acţiuni pot fi atât vechii acţionari care utilizează drepturile lor, cât şi noii acţionari cu condiţia ca aceştia să cumpere DA-uri la paritatea necesară.

Majorarea capitalului prin dublă majorareDubla mărire de capital social se realizează prin capitalizarea rezervelor, primelor de

capital sau rezervelor din reevaluare şi prin aporturi în numerar. Ea poate avea loc simultan sau succesiv.

În ipoteza în care creşterile sunt simultane, drepturile de subscriere şi cele de atribuire sunt rezervate în mod exclusiv vechilor acţionari. Dacă creşterile sunt succesive, drepturile de subscripţie sau de atribuire, după caz, aparţin vechilor acţionari din timpul primei creşteri. Drepturile celei de-a doua creşteri aparţin vechilor acţionari şi a celor ce au beneficiat de prima creştere de capital.

Majorarea capitalului prin conversia obligaţiunilor în acţiuniSocietatea poate converti in acţiuni fie datoriile sale curente fie obligaţiunile emise. Pe

această cale se asigură creşterea capitalului social prin diminuarea datoriilor fără a apela direct la trezorerie. Această conversie trebuie să fie dorită şi motivată de obligatari pentru a deveni acţionari. Purtătorul de obligaţiuni ca titluri de valoare cu dobândă fixă trebuie să fie interesat să le transforme în titluri cu venit variabil (dividende). În acest scop, acţiunile emise trebuie să aibă o valoare teoretică apropiată de cea a obligaţiunilor.

Diferenţa dintre valoarea nominală totală a obligaţiunilor convertite şi valoarea totală a acţiunilor noi emise ca echivalent se înregistrează ca prime de emisiune.

5

2.1.5. Micşorarea capitalului social

Micşorarea capitalului social poate avea loc in următoarele situaţii: acoperirea pierderilor, retragerea unui acţionar, rambursarea de capital prin răscumpărarea propriilor acţiuni si anularea lor.

Micşorarea capitalului social prin acoperirea pierderilorAcoperirea pierderilor exerciţiului din capitalul social are loc numai în cazul în care nu

există o altă modalitate de finanţare. În principiu, acoperirea pierderilor se face prin report la noul exerciţiu, din rezervele legale constituite în acest sens şi prin vărsăminte noi pentru reîntregirea capitalului.

Potrivit reglementărilor contabile şi financiare în vigoare, pierderile se acoperă in următoarea ordine:1. Reportarea pierderilor in exerciţiile viitoare pentru a fi acoperite din rezultatele pozitive;2. Acoperirea pierderii din rezervele create în acest scop;3. Acoperirea pierderii prin aporturi noi din partea acţionarilor;4. Acoperirea pierderii din capitalul social in cazul in care s-au epuizat toate cele trei variante enumerate mai sus.

Practic, apelul la capitalul social intervine în cazul în care se constată că bilanţul prezintă un nivel al pierderilor reportate prea important pentru a putea fi absorbit rapid de beneficiile exerciţiilor viitoare. Modalităţile contabile şi financiare folosite pentru finanţarea pierderilor direct din capitalul social sunt cea a reducerii valorii nominale a acţiunilor şi cea a anulării numărului de acţiuni.

Micşorarea capitalului social datorată retragerii unui acţionarDiminuarea capitalului social ca urmare a retragerii unui acţionar are ca rezultat scăderea

numărului de acţiuni aflate in circulaţie.

Micşorarea capitalului social prin rambursarea unei părţi către asociaţiReducerea pe această cale are loc în cazul în care capitalul este supraproporţionat faţă de

activitatea sa, atunci când se reduc investiţiile dintr-un sector de activitate sau când se decide realizarea (vânzarea) unei părţi din activul societăţii care nu este necesar activităţii sale.

Diminuarea capitalului social se realizează prin: reducerea numărului de acţiuni, reducerea valorii nominale a acţiunilor şi prin răscumpărarea acţiunilor de către societate şi anularea lor.

În cazul în care se reduce valoarea nominală a acţiunilor sau numărul de acţiuni prin rambursarea către acţionari, fiecare acţionar primeşte o sumă proporţională cu numărul de acţiuni pe care îl deţine.

Micşorarea - creşterea capitalului socialO societate care lucrează în pierdere şi doreşte să majoreze capitalul, poate apela la

tehnica financiar - contabilă în doi paşi succesivi:a) reducerea capitalului pentru a acoperi pierderile;b) majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor sau prin emiterea de noi acţiuni.

Majorarea capitalului prin încorporarea de rezerve are loc în cazurile în care pierderile nu depăşesc 50% din capital.

În caz contrar, creşterea se acoperă din emisiunea de noi acţiuni sau chiar conversia obligaţiunilor în acţiuni.

Amortizarea capitalului

6

Amortizarea capitalului constă în rambursarea depunerilor către acţionari fără ca prin aceasta să se reducă mărimea capitalului social. Rambursarea se face din rezervele disponibile constituite sau prin afectarea unei părţi din beneficiu. Ca reglementare, amortizarea capitalului se efectuează în virtutea unei dispoziţii statutare sau prin decizia adunării generale extraordinare a acţionarilor.

2.2. PRIME DE CAPITAL

Primele de capital (capitalul adiţional) se constituie ca excedent între valoarea de emisiune şi valoarea nominală (primele de emisiune); între valoarea contabilă sau intrinsecă a acţiunilor stabilite în urma fuziunii societăţilor şi valoarea lor nominală (primele de fuziune), între valoarea bunurilor primite ca aport şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise (primele de aport).şi între valoarea nominală a obligaţiunilor convertite în acţiuni şi valoarea nominală a acţiunilor (prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni).

Operaţiile care se înregistrează în contabilitate privind primele legate de capital sunt cele legate de constituirea lor ca sursă de finanţare şi de utilizare pentru acoperirea cheltuielilor de stabiliment sau de încorporarea lor în rezerve.

Conturile corespunzătoare primelor legate de capital pot avea numai sold pozitiv.Înregistrarea în contabilitate se realizează cu ajutorul contului 104 - Prime de capital,

cont de pasiv, care înregistrează în credit primele trecute stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii sau aportului de capital, iar în debit primele legate de capital şi primele trecute la rezerve. Soldul creditor al contului reflectă primele de capital neîncorporate în capitalul social sau netrecute la rezerve.      În funcţie de modalitatea de constituire, primele legate de capital pot fi de patru feluri: 1041 - Prime de emisiune. 1042 - Prime de fuziune. 1043 - Prime de aport. 1044 - Prime de conversie a obligaţiunilor in acţiuni.

Primele de emisiune si de aport asigură condiţii de egalitate la obţinerea dividendelor pentru toţi acţionarii acestora la constituirea capitalului social.

Primele de fuziune reprezintă diferenţa dintre valoarea bunurilor primite ca aport şi suma cu care s-a majorat capitalul social al unităţii patrimoniale absorbante.

Primele au drept scop asigurarea protecţiei vechilor acţionari; ele compensează sacrificiul consimţit de aceştia de a accepta noi acţionari.

Primele legate de capital aparţin tuturor acţionarilor şi sunt utilizate pentru încorporarea la capitalul social sau la majorarea rezervelor.

Adunarea generală poate aproba deblocarea primelor de emisiune sau de fuziune din capitalul social şi acordarea lor asociaţilor.

2.3. REZERVELE ÎNTREPRINDERII

Rezervele reprezintă elemente ale capitalului propriu constituite in principal din profitul întreprinderii. Constituirea rezervelor poate fi cerută de lege, de statut sau de alte acte normative.

În mod excepţional rezervele se mai pot constitui şi din alte resurse cum sunt diferenţele din reevaluare şi primele de capital.

Structural, rezervele se împart în rezerve legale, rezerve statutare şi contractuale, rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare şi alte rezerve.

Rezervele legale se constituie în proporţie de cel puţin 5 % din profitul contabil anual înainte de impozitare (profitul brut) până la limita când rezerva atinge 20 % din capitalul social -

7

la societăţile comerciale cu capital autohton şi regiile autonome - şi 25% la societăţile comerciale cu participare de capital străin.

Se precizează că sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă sunt deductibile la determinarea profitului impozabil, în limita a 5 % din profitul anual, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social.

Constituirea rezervelor legale are drept scop protecţia întreprinderii si garanţii aduse creditorilor. Rezervele legale nu pot fi utilizate pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social, fiind destinate exclusiv acţionarilor în momentul lichidării întreprinderii.

Rezervele legale pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege.Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din beneficii nete ale unităţilor

patrimoniale, conform prevederilor din statutul acestora. Dispoziţiile statutare sunt facultative, însă odată incluse in statut ele devin obligatorii.

Scopul constituirii de rezerve statutare este de a tempera dorinţa acţionarilor de a-şi însuşi tot rezultatul sub formă de dividende.

Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama beneficiilor şi din alte surse, cum sunt primele legate de capital, fiind destinate acoperirii pierderilor, creşterii capitalului social, acordării de dividende şi în anii de exerciţiu financiar care se încheie cu pierderi, pentru răscumpărarea propriilor acţiuni de către societate şi alte destinaţii stabilite prin hotărârea generală a asociaţilor.

Evidenţa rezervelor constituite prin capitalizarea beneficiilor şi din alte resurse stabilite prin lege se realizează prin contul de pasiv 106 “Rezerve”, dezvoltat pe trei sintetice de gradul II: 1061 „Rezerve legale”1063 „Rezerve statutare sau contractuale” 1068 „Alte rezerve”

contul 106 „Rezerve” înregistrează în credit rezervele constituite din profitul realizat în exerciţiile precedente şi primele de capital trecute la rezerve, iar în debit înregistrează rezervele destinate creşterii capitalului social şi cele utilizate pentru acoperirea pierderilor din exerciţiile anterioare. Soldul creditor al conturilor evidenţiază rezervele delimitate ca sursă de finanţare durabilă a activelor; rezervele existente.

Unitatea patrimonială poate decide ca o parte din rezervele neconsumate să fie încorporate în capitalul social.

2.4. REZERVELE DIN REEVALUARE

Rezervele din reevaluare reprezintă plusurile de valori economice create prin reevaluarea activelor imobilizate. Ele intervin numai în cazul în care creşterea de valoare faţă de valoarea contabilă anterioară este apreciată ca sigură şi durabilă.

Pentru contabilizarea rezervelor din reevaluare IAS 16 „Imobilizări corporale” prevede două tratamente şi anume:

Tratamentul contabil de bază. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ un element de terenuri şi mijloace fixe trebuie înregistrat la cost sau mai puţin amortizarea cumulată aferentă şi orice pierderi cumulate din depreciere.

Tratamentul contabil alternativ. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ un element de terenuri şi mijloace fixe trebuie înregistrat la valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puţin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă şi pierderile ulterioare cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate în aşa fel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanţului.

8

O întreprindere poate opta ori pentru tratamentul contabil de bază ori pentru cel alternativ permis, corespunzător politicii contabile aplicate şi va respecta aceasta opţiune pentru întreaga clasă de imobilizări corporale.

În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă din care face parte acel element trebuie reevaluată. Elementele dintr-o clasă de imobilizări corporale sunt reevaluate simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. Cu toate acestea, o anumită clasă de active poate fi reevaluată permanent, dacă această reevaluare se poate realiza în timp scurt şi dacă aceste reevaluări pot fi mereu actualizate.

Frecvenţa reevaluărilor depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor corporale în cauză. În cazul în care valoarea justă a unui activ reevaluat diferă semnificativ de valoarea contabilă, atunci este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale pot suferi modificări semnificative şi fluctuantele valorii juste, necesitând prin urmare, reevaluări anuale. Pentru imobilizările corporale ale căror valori juste nu suferă modificări semnificative, nu este necesar să se facă reevaluări. Pentru acestea, reevaluările făcute la 3-5 ani pot fi mai adecvate.

La data reevaluării unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data reevaluării este:a) fie recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă bruta a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită în cazul în care activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de înlocuire, mai puţin amortizarea corespunzătoare; b) eliminată din valoarea brută contabilă a activului şi valoarea netă recalculată la valoarea reevaluata a activului. De exemplu, aceasta metodă este folosită pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.

Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează ca:

• o creştere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ

• un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior, la acelaşi element de activ.

Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci aceasta se tratează ca:

• o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, dacă în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare)

• o scădere a rezervei din reeva1uare din cadrul capitalurilor proprii, cu minimul dintre va1oarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.

Pentru înregistrarea reevaluării există două metode:1. Metoda brută – constă în reevaluarea valorii contabile şi a amortizării cumulate cu un

indice de reevaluare calculat ca raport între valoarea reevaluată şi valoarea netă contabilă la dat reevaluării.

2. Metoda netă – constă în anularea amortizării cumulate până în momentul reevaluării şi înregistrarea diferenţei din reevaluare. Această diferenţă reprezintă diferenţa dintre valoarea reevaluată şi valoarea netă contabilă.Dacă valoarea neta contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări

această majorare trebuie înregistrată la capitaluri proprii sub denumirea de „Rezerve din reevaluare”.

Totuşi această majorare trebuie reluată la venituri dacă activul reevaluat a fost anterior depreciat.

9

Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii poate fi transferat direct în capitalurile proprii atunci când acest surplus este realizat. Se consideră că întregul surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului. Cu toate acestea, o parte din surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de întreprindere; în acest fel valoarea surplusului care este realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului. Transferul din surplusul de reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit şi pierdere.

Reevaluarea activelor are consecinţe fiscale care conduc la apariţia impozitelor amânate. Este cazul reevaluărilor care nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Diferenţa dintre valoarea fiscală a activelor respective (costul istoric mai puţin amortizarea cumulată pe baza costului istoric) şi valoarea contabilă (valoarea reevaluată mai puţin amortizarea calculată pe baza ei) este o diferenţă temporară impozabilă care dă naştere unei datorii din impozite amânate.

Soluţia prin care se realizează provizionarea datoriei fiscale potenţiale presupune transferarea unei părţi din rezerva (diferenţa) din reevaluare într-un cont de provizioane privind impozitele amânate. Obiectivul este acela de a se asigura resurse financiare care să vină în întâmpinarea unei eventuale datorii fiscale.

Indiferent daca valoarea rezervei a fost modificată sau nu în cursul exerciţiului financiar, entităţile trebuie sa prezinte în notele explicative următoarele informaţii:

- valoarea rezervei din reevaluare la începutul exerciţiului financiar;- diferenţele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exerciţiului

financiar;- sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul

exerciţiului financiar,prezentându-se natura oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislaţiei în vigoare;

- valoarea rezervei din reevaluare la sfârşitul exerciţiului financiar.Contabilitatea diferenţelor din reevaluare se realizează cu ajutorul contului 105

„Diferenţe din reevaluare”, cont de pasiv, care evidenţiază în credit valoarea diferenţelor favorabile aferentă activelor reevaluate, iar în debit valoarea diferenţelor încorporată în capitalul social şi valoarea diferenţelor încorporate în rezerve.

Soldul creditor al contului reprezintă valoarea diferenţelor aferente activelor reevaluate.Subconturile pentru Contul 105 – „Rezerve din reevaluare" sunt:

1051 - Rezerve din reevaluare aferente bilanţului de deschidere al primului an de aplicare a ajustării la inflaţie. 1058 - Rezerve din reevaluări dispuse prin acte normative.

2.5. REZULTATUL REPORTAT

În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse şi rezultatele financiare reportate din exerciţiile financiare precedente, a căror repartizare sau acoperire a fost amânata de adunarea generală a asociaţilor sau acţionarilor. În unele exerciţii financiare unitatea patrimonială poate înregistra pierderi, situaţie în care se trec în bilanţul exerciţiului următor, urmând ca tot adunarea generală să decidă modul de acoperire a lor, fie din rezervele constituite în exerciţiile anterioare, fie prin micşorarea capitalului social.

In situaţia când unitatea a obţinut profit, iar acesta nu a fost repartizat la sfârşitul exerciţiului financiar (sau nu a fost repartizat in totalitate), el se reportează în exerciţiul următor, adunarea generală urmând să decidă repartizarea lui, fie la capitalul social, fie la rezerve.

Contabilitatea rezultatului financiar din exerciţiile precedente se realizează cu ajutorul contului 117 „Rezultatul reportat”, cont bifuncţional care înregistrează în credit rezervele utilizate pentru acoperirea pierderilor din exerciţiile anterioare, profitul realizat în exerciţiile

10

precedente, nerepartizat şi pierderile înregistrate în exerciţiile precedente care diminuează capitalul social, iar în debit înregistrează pierderea înregistrată în exerciţiile precedente care nu a fost acoperită si profitul realizat în exerciţiul precedent destinat creşterii capitalului social.

Soldul final debitor al contului reflectă pierderea neacoperită. Soldul final creditor al contului reprezintă profitul nerepartizat.

Contul 117 „Rezultatul reportat” este un cont de pasiv, dezvoltat în cinci conturi sintetice de gradul II: 1171 – „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperata”1172 – „Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a normelor IAS, mai puţin IAS 29”1174 – „Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile”1176 – „Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene”.

Soldul creditor al unui cont sintetic de gradul II al contului 117 "Rezultatul reportat" poate fi utilizat pentru acoperirea pierderii reflectate într-un alt cont sintetic de gradul II al acestui cont (Exemplu: 1171 "Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperata" = 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima data a IAS, mai puţin IAS 29").

În situaţia în care în contul 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima data a IAS, mai puţin IAS 29" au fost transferate cu ocazia retratării situaţiilor financiare sume reprezentând rezerve brute (neimpozitate), inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale, acestea trebuie sa fie regăsite în soldul creditor al unui analitic distinct al acestui cont.

În aceasta situaţie, persoana juridica va acoperi pierderea contabila înregistrata în debitul contului 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima data a IAS, mai puţin IAS 29", neluând în calcul sumele din creditul contului care provin din sume neimpozitate, inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale.

Înregistrarea datoriei cu impozitul pe profit amânat în relaţia cu sumele evidenţiate în conturi de rezerve si rezultat reportat care reprezintă facilităţi fiscale nu se considera utilizare a rezervei.

Pentru ca sumele reprezentând facilităţi fiscale evidenţiate în conturi de rezerve si rezultat reportat sa nu fie diminuate cu datoria cu impozitul pe profit amânat aferent, aceasta datorie se va reflecta în contul 1176 " Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene", la fel si surplusul din reevaluare realizat fie la cedarea sau casarea imobilizării corporale reevaluate, fie pe măsura amortizării acesteia, conform politicii contabile adoptate.

Soldul creditor al acestui cont poate fi utilizat cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor sau a consiliului de administraţie, după caz.

.

3. PROVIZIOANE

Desfăşurându-şi activitatea în condiţiile concrete ale economiei de piaţă concurenţiale, orice agent economic este supus mai mult sau mai puţin la numeroase riscuri si cheltuieli. Aceste riscuri si cheltuieli, având precizat clar obiectul lot, determină potrivit principiului prudenţei constituirea de provizioane.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt destinate finanţării riscurilor şi cheltuielilor pe care evenimente trecute sau actuale le fac probabile (litigii, penalităţi, impozite, cheltuieli provocate de reparaţii ce se repartizează pe mai multe exerciţii). În mod indirect ele reprezintă

11

echivalentul unor datorii probabile generatoare de pierderi sau de cheltuieli. Cazurile cele mai tipice sunt:a) litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;b) cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;c) provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;d) provizioane pentru restructurare;

O abordare mai modernă a provizioanelor pentru riscuri este aceea prezentată în standardele internaţionale de contabilitate. Astfel, provizionul este o datorie a cărei mărime sau scadenţă este incertă.

Provizionul este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.Datoria: este o obligaţie curentă a unei întreprinderi, rezultată din evenimente

anterioare, a cărei stingere se aşteaptă să determine o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice ale întreprinderii.

Eveniment angajat: evenimentul care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât întreprinderea trebuie sa onoreze obligaţia respectivă.

Obligaţie legală: este obligaţia care rezultă dintr-un contract (în mod explicit sau implicit), din legislaţie; sau alt efect al legii.

Obligaţie contingentă este:- o obligaţie posibilă, apărută ca urmare a unor evenimente trecute şi a cărei existenţă va fi confirmată numai de apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi în totalitate sub controlul întreprinderii; sau- o obligaţie curentă, apărută ca urmare a unor evenimente trecute, dar care nu este recunoscută, deoarece:- nu este sigur ca vor fi necesare resurse (care să afecteze beneficiile economice) pentru stingerea acestei obligaţii; sau- valoarea obligaţiei nu poate fi evaluată cu suficientă credibilitate.

Activ contingent: un activ posibil care apare ca urmare a unor evenimente anterioare şi a cărui existenţă va fi confirmată numai prin apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot fi în totalitate sub controlul întreprinderii.

Contract oneros: un contract în care costurile inevitabile implicate de îndeplinirea obligaţiilor contractuale depăşesc beneficiile economice estimate a se obţine din respectivul contract.

Recunoaşterea provizioanelorUn provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:

- o întreprindere are o obligaţie curenta (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;- este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă;- poate fi realizata o estimare credibila a valorii obligaţiei.

In situaţia în care condiţiile de recunoaştere nu sunt îndeplinite, obligaţia nu va fi recunoscută ca provizion pentru riscuri şi cheltuieli şi nu va fi înregistrată în contabilitate. Totuşi, dacă probabilitatea ieşirii beneficiilor viitoare nu este neglijabilă, apare o datorie contingentă, care trebuie descrisă în note.

O întreprindere nu trebuie să recunoască o obligaţie contingentă.Un activ contingent nu trebuie niciodată recunoscut în bilanţ pentru ca acest fapt ar putea

avea ca rezultat recunoaşterea unor venituri care niciodată nu vor fi realizate.

12

EvaluareEstimarea provizionului va fi făcută pe baza unor factori cum sunt: experienţa unor

tranzacţii similare; aprecierile conducerii întreprinderii sau pe baza dovezilor suplimentare aduse de evenimentele care au avut loc ulterior datei încheierii exerciţiului (de exemplu, intre 31 decembrie si data la care consiliul de administraţie autorizează emiterea situaţiilor financiare către acţionarii şi terţi). La fiecare sfârşit de exerciţiu, are loc o revizuire a estimărilor, fapt care poate conduce la diminuarea sau la majorarea soldului provizioanelor.

Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente, la data bilanţului.

Modificări în provizioaneProvizioanele vor fi revizuite cu prilejul fiecărui bilanţ şi ajustate pentru a reflecta cea

mai buna estimare curentă. În cazul în care nu mai este probabilă o ieşire de resurse care încorporează beneficiile economice, pentru stingerea unei obligaţii, provizionul trebuie anulat.

RambursăriÎn cazul în care se estimează că o parte sau toate cheltuielile necesare stingerii unui

provizion vor fi rambursate de către o terţă parte, rambursarea trebuie recunoscută numai în momentul în care este sigur că suma va fi primită dacă firma îşi onorează obligaţia. Rambursarea trebuie considerată ca un activ separat. Suma recunoscută pentru rambursare nu trebuie să depăşească valoarea provizionului.

În contul de profit şi pierdere, costurile legate de un provizion pot fi prezentate la valoarea acestuia diminuată cu suma recunoscută pentru rambursare.

Tratament fiscalDată fiind incertitudinea care planează asupra evaluării şi scadenţei provizioanelor,

regimul lor fiscal este distinct de regimul celorlalte datorii. Astfel deductibilitatea lor fiscală nu este recunoscută decât în cazurile şi în cuantumul prevăzute expres de lege (cazul provizioanelor pentru garanţii acordate clienţilor).

Majoritatea provizioanelor constituite în cursul exerciţiului nu sunt deductibile în acel exerciţiu, ci ulterior, când suma şi scadenţa devin certe. Acest fapt este interpretat de către unii contribuabili ca fiind sinonim cu lipsa lor de utilitate.

Din punct de vedere contabil, însa, constituirea provizioanelor este necesară pentru obţinerea unui rezultat contabil real, care să nu fie supraevaluat, element esenţial pentru evitarea decapitalizării întreprinderii prin distribuirea unor dividende fără acoperire.

Înregistrarea în contabilitateContabilitatea analitica se tine distinct pe obiectivele pentru care au fost constituite. Contul

151 “Provizioane” este un cont de pasiv,care se creditează cu valoarea provizioanelor constituite pentru riscuri si cheltuieli, când acestea privesc exploatarea, activitatea financiara, precum si cele cu caracter excepţional şi se debitează cu sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli care privesc exploatarea, activitatea financiara.            Soldul contului reprezintă provizioanele pentru riscuri si cheltuieli constituite.

În funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite “Provizioanele” se dezvoltă în următoarele conturi sintetice de gradul II, şi anume: 1511 - “Provizioane pentru litigii” 1512 – “Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor” 1513 – “Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale si alte acţiuni similare legate de

13

acestea”1514 – “Provizioane pentru restructurare”1515 - “Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare”1516 - “Provizioane pentru impozite”1518 – “Alte provizioane “.

La finele exerciţiului financiar provizioanele constituite la închiderea exerciţiului precedent sau în cursul exerciţiului se analizează şi regularizează astfel: în cazul majorării provizionului vor creşte cheltuielile, iar în cazul reducerii sau anulării acestuia vor creşte veniturile excepţionale din provizioane.

Prezentarea informaţiilorPentru fiecare clasă de provizioane, o întreprindere trebuie să prezinte:

- valoarea contabilă la începutul şi la sfârşitul perioadei;- provizioanele suplimentare realizate în cadrul perioadei, inclusiv creşterea provizioanelor existente;- sumele utilizate (i.e. cele apărute şi plătite din provizion) în timpul perioadei;- sumele nefolosite şi reluate în timpul perioadei;- creşterea valorii actualizate în timpul perioadei datorită efectului în timp şi modificările datorate evoluţiei ratei de actualizare.

Nu sunt necesare informaţii comparative.O întreprindere trebuie să prezinte pentru fiecare clasă de provizioane:

- o scurtă descriere a naturii obligaţiei şi estimarea perioadei în care se vor înregistra ieşiri de resurse;- gradul de risc legat de valoarea sau momentul apariţiei acestor ieşiri. În cazul în care este necesar a fi furnizate informaţii adecvate, întreprinderea va prezenta principalele presupuneri referitoare la evenimentele viitoare;- valoarea oricăror rambursări preconizate, menţionându-se valoarea tuturor activelor recunoscute pentru rambursarea preconizată.

Cu excepţia situaţiei în care posibilitatea apariţiei unei ieşiri de resurse este înlăturată, o întreprindere trebuie să prezinte, pentru toate clasele de datorii contingente, la data bilanţului, o scurtă descriere a naturii datoriei contingente şi, dacă este cazul:- o estimare a efectelor financiare;- indicarea gradului de risc legat de suma sau momentul ieşirii resurselor;- posibilitatea unei rambursări.

Provizioanele se evaluează înaintea determinării impozitului pe profit, tratamentul fiscal al acestora fiind cel prevăzut de legislaţia fiscală.

Provizioanele prezentate în bilanţ la „Alte provizioane”trebuie descrise în notele explicative, dacă acestea sunt semnificative.

4. DATORII PE TERMEN LUNG

O unitate patrimonială care doreşte atragerea de capitaluri suplimentare pentru desfăşurarea activităţii sale are la îndemână utilizarea unor resurse variate grupate sub denumirea de „împrumuturi şi datorii asimilate”.

Aceste resurse au fost incluse în cadrul clasei de conturi care privesc capitalul, întrucât datorită termenului lorde utilizare (peste un an) sunt asimilate capitalului unei unităţi patrimoniale.

14

În componenţa acestei structuri patrimoniale de pasiv se cuprind: împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni, creditele pe termen lung si mediu, datoriile diverse pe termen lung, precum şi dobânzile aferente.

4.1. Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni

Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni denumite şi credite obligatare, reprezintă datorii pe termen lung create prin vânzarea de titluri de credit negociate către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare sau bancare, fără să fie exclusă şi posibilitatea vânzării directe de către întreprinderea societară.

Întreprinderea care emite astfel de titluri se angajează să ramburseze la termen sau eşalonat ratele scadente şi să plătească o dobândă sub forma cupoanelor ataşate titlurilor de credit.

În contabilitatea operaţiilor privind obţinerea şi rambursarea unui împrumut din emisiunea de obligaţiuni următoarele elemente sunt importante:• societatea pe acţiuni poate emite obligaţiuni pentru o sumă care să nu depăşească 3/4 din capitalul vărsat şi existent conform celui din urmă bilanţ aprobat;• procentul dobânzii care este remunerarea anuală a obligaţiunilor;• valoarea nominală a unei obligaţiuni care nu poate fi mai mică de o anumită limită şi în funcţie de care se calculează dobânda;• preţul de emisiune care este valoarea la care obligaţiunea este emisă şi care este adesea inferioară valorii nominale. Acest preţ trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu obligaţiuni în momentul emiterii lor;• valoarea (costul) sau preţul de rambursare care poate fi egală sau superioară valorii nominale;• durata împrumutului care trebuie să fie mai mare de un an;• valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.

În funcţie de condiţiile pieţei, obligaţiunile sunt emise cu un randament (rata dobânzii efective) egal, superior sau inferior ratei nominale a dobânzii. Dacă obligaţiunea este emisă sub valoarea nominală, diferenţa (valoarea nominală - preţul de emisiune) reprezintă prima de emisiune (discount-ul asimilat din punct de vedere contabil cu prima de rambursare), iar diferenţa eventuală între costul de rambursare şi valoarea nominală este prima de rambursare.

Pentru contabilitatea obligaţiilor unei societăţi ce decurg din împrumuturile de acest gen se utilizează un cont specific şi anume: 161 „Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni” cont de pasiv, care înregistrează în credit suma împrumuturilor obţinute la valoarea de rambursare a obligaţiunilor emise şi valoarea primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni, iar în debit înregistrează valoarea împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni rambursate, precum şi valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate anulate, la valoarea de răscumpărare.

Soldul creditor al contului reprezintă împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni nerambursate.

Subconturile pentru contul 161 – „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni" sunt: 1614 – „Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat”1615 – „Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de bănci”1617 – „Împrumuturi interne din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat”1618 – „Alte împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni”.

Luând în considerare faptul că, din punct de vedere practic, emisiunea de obligaţiuni se poate realiza în două modalităţi şi anume: fără primă de rambursare şi cu primă de rambursare, pentru cea de-a doua modalitate se utilizează un cont specific care evidenţiază primele de

15

rambursare a obligaţiunilor şi anume contul 169 „Prime privind rambursare a obligaţiunilor”. Este un cont de activ şi înregistrează în debit valoarea primelor aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni, iar în credit valoarea primelor amortizate.

Soldul debitor al creditului reflectă valoarea primelor de rambursat, neamortizate.Întrucât utilizarea împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni presupune plata unor

dobânzi, pentru contabilitatea acestora se utilizează contul 1681 „Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni”, cont de pasiv, care înregistrează în credit valoarea dobânzilor aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni, iar în debit valoarea dobânzilor plătite. Soldul creditor al contului reprezintă valoarea dobânzilor datorate.

4.2. Creditele pe termen lung si mediu

Aceste credite sunt garantate de unitatea patrimonială şi reprezintă sumele primite de la bancă sau alte instituţii de credit ori societăţi comerciale, pe o perioadă mai mare de un an. Ele se acordă în special pentru dezvoltarea unităţii.

Datoriile din creditele pe termen lung şi mediu primite de la bancă se contabilizează prin conturile de pasiv 162 “Credite bancare pe termen lung”, sumele principale şi 1682 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung”, dobânzile aferente. Dacă creditele sunt primite de la alte instituţii financiare, inclusiv creditele “întreprindere”, se înregistrează la contul 167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” sumele principale şi 1687 “Dobânzi aferente împrumuturilor şi datorii asimilate”, dobânzile corespunzătoare.

În creditul conturilor se înregistrează datoriile din creditele primite, respectiv dobânzile aferente, iar în debitul lor, după caz, rambursările de credite şi plăţile de dobânzi. Soldul creditor al conturilor reprezintă datoriile din credite pe termen lung şi mediu, respectiv din dobânzi neexpirate până la închiderea exerciţiului financiar.

Pentru a fi operaţional, contul 162 „Credite bancare pe termen lung" sunt: 1621 - Credite bancare pe termen lung. 1622 - Credite bancare pe termen lung nerambursate la scadenta. 1623 - Credite externe guvernamentale. 1624 - Credite bancare externe garantate de stat. 1625 - Credite bancare externe garantate de bănci. 1626 - Credite de la trezoreria statului. 1627 - Credite bancare interne garantate de stat.

Rambursarea creditelor se poate face o singură dată la scadenţa finală sau sub forma amortizărilor financiare. La rambursare se face înregistrarea inversă în raport cu cea prezentată mai înainte.

4.3. Datoriile diverse pe termen lung

Acestea evidenţiază datoriile unei unităţi patrimoniale legate de participaţii şi datoriile legate de dreptul obţinut de unitatea patrimonială de a exploata anumite bunuri sau servicii ale statului, datoriile privind dreptul de a folosii brevetele, licenţele şi mărcile de fabrică dobândite pe diferite căi.

Prin această categorie sunt delimitate datoriile din concesiuni, locaţiile de gestiune, închirierile de imobilizări şi alte datorii asimilate, precum şi datoriile legate de participaţii la întreprinderile asociate sau în relaţie de participaţie. Aceste datorii sunt evidenţiate la conturile 166 “Datorii legate de participaţii” şi 167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate”. Sunt conturi de

16

pasiv, se creditează cu datoriile create, se debitează la plata datoriilor. Soldul creditor al conturilor reprezintă datoriile pe termen lung aflate în curs de decontare.

Subconturile pentru contul 166 –“Datorii ce privesc imobilizarile financiare" sunt: 1661 – “Datorii catre societatile din cadrul grupului” 1662 – “Datorii catre societatile care detin interese de participare”.

Fiecare cont de datorie are asociat şi contul prin care se înregistrează dobânda neexpirată la închiderea exerciţiului. Mecanismul de funcţionare al acestor conturi este similar celor care înregistrează datoriile din credite.

O problemă specifică a contabilităţii datoriilor pe termen lung este cea a înscrierii sau nu în bilanţ a bunurilor deţinute de întreprindere cu titlu de împrumut. Este cazul leasingului ca metodă de finanţare realizată prin transmiterea de către proprietar (locator, finanţator, capitalist) a dreptului de utilizare asupra unui bun unei alte părţi denumită utilizator (locatar, beneficiar) la solicitarea acestuia. La sfârşitul perioadei de leasing, utilizatorul poate opta sau nu pentru cumpărarea bunului ori de a prelungi contractul de leasing.

Leasingul poate fi financiar sau operaţional. Distincţia dintre cele două metode este în funcţie de măsura în care riscurile şi avantajele aferente drepturilor de proprietate asupra bunului ce constituie obiectul contractului de leasing, aparţin locatarului sau locatorului. Leasing financiar în cazul în care locatorul cedează locatarului, în mare măsură toate riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului. Titlul de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu. Leasing operaţional este operaţiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar. Este o problemă de raţionament profesional care se înscrie în principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.

Revenind la reglementările contabile şi fiscale din România leasingul financiar presupune respectarea următoarelor condiţii:1. riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului;2. părţile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului, dreptul de proprietate asupra bunului;3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50 % din valoarea de intrare (piaţă) pe care acesta o are, la data la care opţiunea poate fi exprimată.4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75 % din durata normală de folosire a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Leasingul operaţional este operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile prezentate la leasingul financiar.

În cadrul operaţiilor de leasing se operează cu următoarele categorii de valori:a) Valoarea de intrare este valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţatori, respectiv costul de achiziţie;b) Valoarea totală este valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală;c) Valoarea reziduală este valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizatori. Ea reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate. Durata de viaţă utilă este perioada estimată care rămâne, de la începutul termenului de leasing, fără a fi limitată la aceasta, pe parcursul căreia se aşteaptă că beneficiile economice încorporate în bun să fie consumate de către întreprindere.d) Rata de leasing reprezintă:

În cadrul leasingului financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing (rata dobânzii cu care ar putea fi angajat un credit).

17

În cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi nu beneficiu (marja de profit) stabilit de părţile contractante.

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA CAPITALURILOR

Aplicaţie privind evaluarea curentă a capitalului social

Întreprinderea “ TITAN ” S.A. are o structură a capitalurilor proprii de forma:• Capital social 12.000 lei• Rezerve ( + ) 2.460 lei• Active fictive ( - ) 60 lei= Activ net contabil 14.400 lei• Numărul de acţiuni 12.000 titluri

Valoarea contabila a unei actiuni = 14.400 lei = 1,2 lei/actinea 12.000 titluri

Aplicaţii privind constituirea capitalului social

1. La data de 01 ianuarie N se constituie S.C. MAD S.A. cu un capital social de 50.000 lei, format din 50.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 1leu/acţiune.

Din totalul acţiunilor 20.000 sunt remunerate printr-un aport în natură sub forma unei clădiri, 10.000 sunt remunerate sub forma unui stoc de mărfuri, restul prin aport în numerar.

Pentru constituirea societăţii s-au făcut cheltuieli de 1.000 lei vizând taxe de timbru de 300 lei, comisioane si onorarii pentru avocaţi 600 lei, comisioane bancare 100 lei.

Cazul 1. Acţiunile sunt eliberate integral la constituire, numerarul este depus la bancă unde societatea are deschis contul la 10 ianuarie N, dată la care sunt transferate si drepturile de proprietate pentru aportul în natură.

01.01.N Subscrierea integrală a capitalului (constituirea capitalului social)

4561 = 1011 50.000 lei

10.01.N Vărsarea aporturilor

% = 4561 50.000 lei212 20.000 lei371 10.000 lei5121 20.000 lei

transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 50.000 lei

18

înregistrarea cheltuielilor de constituire% = 5121 1.000 lei621 600 lei627 100 lei635 300 leiCazul 2. Acţiunile sunt remunerate 100% pentru aportul în natură pe 10 ianuarie N, iar

cele sub forma de numerar sunt eliberate pentru 50% din valoarea nominală. Al doilea vărsământ pentru 50% din aportul în numerar este prevăzut sa se realizeze la 01 aprilie N.

01.01.N Subscrierea integrală a capitalului (constituirea capitalului social)

4561 = 1011 50.000 lei

10.01.N Vărsarea aporturilor 100% pentru aportul în natură şi 50% pentru aportul în numerar

% = 4561 40.000 lei212 20.000 lei371 10.000 lei5121 10.000 lei (20.000 acţiuni x 1 leu/acţiune x 50%)

Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 40.000 lei

Înregistrarea cheltuielilor de constituire% = 5121 1.000 lei621 600 lei627 100 lei635 300 lei

01.04.N Vărsarea a 50% din aportul în numerar

5121 = 4561 10.000 lei Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat

1011 = 1012 10.000 lei

Cazul 3. La data de 01 aprilie N un acţionar posesor a 1.000 de acţiuni care nu a realizat vărsarea sumelor este declarat în dificultate. Societatea vinde acţiunile sale la un preţ de 0,95 lei/acţiune după 75 de zile de la termenul limită de apel si îi impută acestuia cheltuielile cu publicitatea si vânzarea acţiunilor în sumă de 10 lei şi o dobândă de 30 lei.

01.04.N Punerea în dificultate a acţionarului aflat în incapacitate de plată

4565 = 4561 500 lei (1.000 acţiuni x 1 leu/acţiune x 50%)

15.05.N Vărsarea acţiunilor

5121 = 4565 950 lei (1.000 acţiuni x 0,95 lei/acţiune) Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat

1011 = 1012 500 lei Imputarea acţionarului a cheltuielilor de gestiune si a dobânzilor pentru întârziere

4565 = % 40 lei

19

758 10 lei768 30 lei

Regularizarea contului acţionarilor în dificultate4565 = 5121 410 lei2. Se constituie o societate pe acţiuni în condiţiile: acţiuni subscrise 400.000 titluri,

valoare nominală 1 leu/acţiune; cheltuieli de constituire 500 lei din care 300 lei comision de intermediere şi 200 lei cheltuieli de publicitate.

La subscrierea capitalului s-a vărsat în numerar prin depunere directă în contul curent 30% din capitalul subscris, iar restul se varsă în termen de 6 luni; înainte de expirarea celor 6 luni, 2 acţionari grăbiţi care deţin 100.000 de acţiuni varsă capitalul în mod anticipat; după expirarea celor 6 luni, 2 acţionari care deţin 50.000 de acţiuni sunt în dificultate şi nu pot vărsa aportul promis; se anulează acţiunile deţinute, fiind înlocuite cu altele care se vând la preţul de 1 leu/acţiune; cheltuielile cu vânzarea sunt în sumă de 100 lei sub forma comisioanelor bancare; dobânda penalizatoare 70 lei.

Subscrierea capitalului:4561 = 1011 400.000 lei

Vărsarea aportului: 5121 = 4561 120.000 lei (400.000 lei × 30 %)

Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 120.000 lei

Plata cheltuielilor de constituire:201 = 5121 5.000 lei

Vărsarea anticipată a aportului rămas pentru cele 100.000 de acţiuni:5121 = 4564 70.000 lei (100.000 acţiuni × 1leu/acţiune × 70 %)

Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 70.000 lei

Realizarea aportului la cel de al doilea apel: % = 4561 280.000 lei4564 70.000 lei4565 35.000 lei (50.000 ×1 × 70%)5121 175.000 lei (250.000×1 ×70%)

Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 175.000 lei

Vânzarea acţiunilor în cazul acţionarilor în dificultate:5121 = 4565 50.000 lei

Transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 35.000 lei

Înregistrarea cheltuielilor cu vânzarea:627 = 5121 1.000 lei

4565 = 758 1.000 lei Înregistrarea dobânzii penalizatoare:

20

4565 = 763 700 lei Regularizarea contului acţionarilor în dificultate:

4565 = 5121 13.300 leiAplicaţii privind majorarea capitalului social prin aporturi noi în numerar

S.C. MAD S.A. cu un capital propriu de 55.000 lei, structurat astfel:- Capital social: 50.000 lei, format din 50.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 1leu/acţiune.- Rezerve: 5.000 lei.

1. Majorarea capitalului social prin aporturi noi în numerarSocietatea decide să-şi majoreze capitalul social prin aporturi noi în numerar pentru care

se vor emite 5.000 de acţiuni la un preţ de emisiune de 1,5 lei/acţiune Subscrierea integrală a capitalului

456 = % 5.250 lei (5.000 acţiuni x 1,5 lei/acţiune)1011 5.000 lei (5.000 acţiuni x 1 leu/acţiune)1041 250 lei

Vărsarea aporturilor5121 = 456 5.250 lei

transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 5.000 lei

Structura capitalului propriu înainte de majorarea capitalului social:- Capital social: 50.000 lei- Rezerve: 5.000 lei Capital propriu: 55.000 lei

VMCi = Kpi/Ni = 1,1000 lei/acţiuneUnde:- VMCi – valoarea matematica contabila a unei acţiuni înainte de majorarea capitalului social;- Kpi - capitalul propriu înainte de majorarea capitalului social;- Ni - numărul de acţiuni înainte de majorarea capitalului social.

Structura capitalului propriu după majorarea capitalului social:- Capital social: 55.000 lei- Rezerve: 5.000 lei - Prime de emisiune: 250 leiCapital propriu: 60.250 lei

VMCf = Kpf/Nf = 1,0954 lei/acţiuneUnde:- VMCf – valoarea matematica contabila a unei acţiuni după majorarea capitalului social;- Kpf - capitalul propriu după majorarea capitalului social;- Nf - numărul de acţiuni după majorarea capitalului social.

DS = VMCi – VMCf = 0,0046 leiRp = n/Ni = 1/11 – la 11 acţiuni vechi deţinute se poate achiziţiona una nouă.

Unde:- DS - drept de subscriere;

21

- Rp – raportul de paritate;- n - numărul de acţiuni nou emise.

Situaţia unui acţionar vechi care deţine 11 acţiuni: acesta primeşte 11 drepturi de subscriere si va putea cumpăra o acţiune nouă, plătind preţul de emisiune şi făcând dovada deţinerii a 11 DS – uri.

Situaţia unui acţionar vechi care deţine 20 de acţiuni: acesta primeşte 20 drepturi de subscriere si va putea fie să cumpere o acţiune nouă, plătind preţul de emisiune şi făcând dovada deţinerii a 11 DS – uri, fie sa achiziţioneze 2 DS – uri şi sa cumpere 2 acţiuni noi, plătind de 2 ori preţul de emisiune si făcând dovada deţinerii a 22 DS.

Situaţia unui acţionar nou care vrea să cumpere 1 acţiune nouă: acesta va trebui sa achiziţioneze 11 drepturi de subscriere de la un acţionar vechi care nu doreşte să subscrie la majorarea capitalului social si va putea cumpăra o acţiune nouă, plătind preţul de emisiune şi făcând dovada deţinerii a 11 DS – uri.

Situaţia unui acţionar nou care vrea să cumpere 10 acţiuni noi: acesta va trebui sa achiziţioneze 110 drepturi de subscriere de la un acţionar vechi care nu doreşte să subscrie la majorarea capitalului social si va putea cumpăra 10 acţiuni noi, plătind de 10 ori preţul de emisiune şi făcând dovada deţinerii a 110 DS – uri.

2. Majorarea capitalului social prin aporturi noi în naturăSocietatea decide să-şi majoreze capitalul social prin aporturi noi în natură, primind ca aport

o clădire în valoare de 16.500 lei, pentru care se emit 15.000 de acţiuni la valoarea lor actuală de 1,1 lei/acţiune.

212 = % 16.500 lei1012 15.000 lei1043 1.500 lei

Situaţia capitalului propriu înainte de majorarea capitalului social:- Capital social: 50.000 lei- Rezerve: 5.000 lei Capital propriu: 55.000 lei

VMCi = Kpi/Ni = 1,1 lei/acţiuneUnde:- VMCi – valoarea matematica contabila a unei acţiuni înainte de majorarea capitalului social;- Kpi - capitalul propriu înainte de majorarea capitalului social;- Ni - numărul de acţiuni înainte de majorarea capitalului social.

Situaţia capitalului propriu după majorarea capitalului social:- Capital social: 65.000 lei- Rezerve: 5.000 lei - Prime de aport: 1.500 leiCapital propriu: 71.500 lei

VMCf = Kpf/Nf = 1,1 lei/acţiuneUnde:- VMCf – valoarea matematica contabila a unei acţiuni după majorarea capitalului social;- Kpf - capitalul propriu după majorarea capitalului social;- Nf - numărul de acţiuni după majorarea capitalului social.

22

În condiţiile majorării capitalului social prin aporturi noi în natură, nu se pune problema protecţiei acţionarilor, deoarece acţiunile se vor emite la o valoare egală cu valoarea lor actuală.

3. Majorarea capitalului social prin operaţii interne S.C. MAD S.A. cu un capital propriu 360.000 lei, structurat astfel:

- Capital social: 300.000 lei (30.000 acţiuni *10 lei/acţiune -Valoare nominală)- Rezerve : 60.000 lei.

Se încorporează în capitalul social rezerve de 30.000 lei, pentru care se emit 3.000 de acţiuni la valoarea nominală de 10 lei/acţiune.

106 = 1012 30.000 lei

Situaţia capitalului propriu înainte de majorarea capitalului social:- Capital social: 300.000 lei- Rezerve: 60.000 lei Capital propriu: 360.000 leiNi = 30.000 acţiuni

VMCi = Kpi/Ni = 360.000lei/30.000 acţiuni = 12 lei/acţiuneUnde:- VMCi – valoarea matematica contabila a unei acţiuni înainte de majorarea capitalului social;- Kpi - capitalul propriu înainte de majorarea capitalului social;- Ni - numărul de acţiuni înainte de majorarea capitalului social.

Structura capitalului propriu după majorarea capitalului social:- Capital social: 330.000 lei (300.000 lei + 30.000 lei)- Rezerve: 30.000 lei Capital propriu: 360.000 leiNf = 33.000 acţiuni

VMCf = Kpf/Nf = 360.000lei/33.000 acţiuni = 11 lei/acţiuneUnde:- VMCf – valoarea matematica contabila a unei acţiuni după majorarea capitalului social;- Kpf - capitalul propriu după majorarea capitalului social;- Nf - numărul de acţiuni după majorarea capitalului social.

DA = VMCi – VMCf = 12-11 = 1 leuRp = n/Ni = 3.000/30.000 = 1/10 – la 10 acţiuni vechi deţinute se va primi gratuit o acţiune nouă.

Unde:- DA - drept de atribuire;- Rp – raportul de paritate;- n - numărul de acţiuni nou emise.

Situaţia unui acţionar vechi care deţine 10 acţiuni: acesta primeşte 10 drepturi de atribuire, face dovada deţinerii acestora si primeşte în mod gratuit o acţiune nouă.

Situaţia unui acţionar vechi care deţine 20 de acţiuni: acesta primeşte 20 de drepturi de atribuire, face dovada deţinerii acestora si primeşte în mod gratuit 2 acţiuni noi.

23

Situaţia unui acţionar vechi care deţine 25 de acţiuni: acesta primeşte 25 de drepturi de atribuire si va putea fie să facă dovada deţinerii a 20 de drepturi de atribuire, primind în mod gratuit 2 acţiuni noi, îi rămân 5 DA-uri pe care le poate vinde; fie să achiziţioneze încă 5 DA-uri, totalizând 30 Da-uri, face dovada că le deţine şi va primi în mod gratuit 3 acţiuni noi.

Situaţia unui acţionar nou care vrea să cumpere 1 acţiune nouă: acesta va trebui sa achiziţioneze 10 drepturi de atribuire de la un acţionar vechi care nu doreşte să subscrie la majorarea capitalului social, plătind de 10 ori valoarea unui drept de atribuire (1leu*10 DA = 11 lei), reprezentând valoarea actuală a unei acţiuni şi va primi în mod gratuit o acţiune nouă.

Situaţia unui acţionar nou care vrea să cumpere 10 acţiuni noi: acesta va trebui sa achiziţioneze 110 drepturi de atribuire de la un acţionar vechi care nu doreşte să subscrie la majorarea capitalului social, face dovada deţinerii acestora si va primi în mod gratuit 10 acţiuni noi.

4. Majorarea capitalului social prin dublă majorare

S.C. MAD S.A. cu un capital propriu 150.000 lei, structurat astfel:- Capital social: 100.000 lei (100.000 acţiuni *1 leu/acţiune -Valoare nominală)- Rezerve : 50.000 lei.

Societatea decide să-şi majoreze capitalul social prin aporturi noi în numerar şi prin încorporarea de rezerve. Se emit simultan 10.000 de acţiuni la un preţ de emisiune de 1,2 lei/acţiune - pentru aporturile în numerar şi 10.000 de acţiuni la valoarea nominală de 1 leu/acţiune – pentru încorporarea de rezerve în sumă de 10.000 lei.

Acţiunile în numerar sunt eliberate integral în momentul majorării capitalului social.

Subscrierea integrală a capitalului 456 = % 12.000 lei (10.000 acţiuni x 1,2 lei/acţiune)

1011 10.000 lei (10.000 acţiuni x 1 leu/acţiune)1041 2.000 lei

Vărsarea aporturilor5121 = 456 12.000 lei

transferul capitalului social de la nevărsat la vărsat1011 = 1012 10.000 lei

majoararea capitalului social prin încorporarea de rezerve106 = 1012 10.000 lei (10.000 acţiuni x 1 leu/acţiune)

Situaţia capitalului propriu înainte de majorarea capitalului social:- Capital social: 100.000 lei- Rezerve: 50.000 lei Capital propriu: 150.000 leiNi = 100.000 acţiuni

VMCi = Kpi/Ni = 150.000lei/100.000 acţiuni = 1,5 lei/acţiuneUnde:- VMCi – valoarea matematica contabila a unei acţiuni înainte de majorarea capitalului social;

24

- Kpi - capitalul propriu înainte de majorarea capitalului social;- Ni - numărul de acţiuni înainte de majorarea capitalului social.

Structura capitalului propriu după majorarea capitalului social:- Capital social iniţial 100.000 lei - Majorarea capitalului prin aporturi în numerar 10.000 lei- Majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor 10.000 lei- Prime de emisiune 2.000 lei- Rezerve: 40.000 lei Capital propriu: 162.000 leiNf = 120.000 acţiuni

VMCf = Kpf/Nf = 162.000lei/120.000 acţiuni = 1,35 lei/acţiuneUnde:- VMCf – valoarea matematica contabila a unei acţiuni după majorarea capitalului social;- Kpf - capitalul propriu după majorarea capitalului social;- Nf - numărul de acţiuni după majorarea capitalului social.

1 DS + 1 DA = VMCi – VMCf = 1,5 – 1,35 = 0,15 lei

Raportul de paritate pentru majorarea capitalului social prin aporturi noi în numerarRp = n/Ni = 10.000/100.000 = 1/10 – la 10 acţiuni vechi deţinute se poate achiziţiona una nouă.

Raportul de paritate pentru majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelorRp = n/Ni = 10.000/100.000 = 1/10 – la 10 acţiuni vechi deţinute se se va primi gratuit o acţiune nouă.

Unde:- DS – drept de subscriere- DA - drept de atribuire;- Rp – raportul de paritate;- n - numărul de acţiuni nou emise.

1,35 = 1,2 + 10*DS => DS = 0,015 lei1,35 = 10 *DA => DA =0,135 lei

25