Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța ...lpsconstanta.ro/Revista nr 4.pdf ·...

Citius AltiusFortius

De ce mint copiii?Cum ne

exprimăm emoțiile și

sentimentele?

Interviu cuAndreea Boca

Numărul 4 - Iunie 2015

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța

Kar Wai Wong

De ce trebuie susținut hip hop-ul

românesc?

Daniela Varona

Cuprins1. Mare, moarte lichidă

2. De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinții sinceritatea?

4. Sandra Sonia Axinciuc, o sportivă bună şi o elevă la fel de bună

6. Cum ne exprimăm emoțiile și sentimentele?

8. Andrei Filimon

9. Interviu cu Daniela Varona

12. De ce trebuie susținut hip hop-ul românesc?

16. Cititorul lui Bernhard Schlink

18. Interviu cu doamna profesoară Andreea Boca

20. Mari Regizori: Kar Wai Wong

24. Știați că...

Am coborât scările în grabă. Plaja aurie se întindea cât vedeai cu ochii. Marea, care înghiţea nisipul, îl devora cu valurile ei spumoase. Marea de nuanţe albastre-verzui cu uşoare nuanţe albe vroia cu fiecare val să înghită şi mai mult nisip. Marea, pen-tru unii o muză care vrăjea pictorii şi veteranii de pe corăbii, îi atrăgea în mrejele ei ca o sirenă căreia îi este foame de sânge şi de carne vie, ieșind la atac, iar pentru ceilalţi casă, un loc cald care le oferă o sursă constantă de hrană. Marea semnifică o fiică a lui Neptun cu rochia învolburată şi transparentă, cu părul-alge şi cu chip-nisip marin. Mamă a vietăţilor marine, casă pentru marinari, ea îşi protejează copiii când cineva o atacă şi îl face o parte din ea. Totul pare un dans supranatu-ral, magnific care implică forţă şi caracter. Temperamentul este generat de vreme, iar ei îi este constant foame de oameni, sete de vieţi şi ia o formă calmă, rochia devine năvod, curenţii- forţă dezlănţuită, calmitatea ei - momeală. O, tu, mare, casă pentru unii, capcană pentru alţii! Marea -o ființă ce suferă de bipolaritate, uşor irascibilă care cere constant suflete. Mare ce eşti fascinantă prin tot! Mă retrag învins pe scări, speriat de forța ta, alungat de setea ta, iar tu şi mai furioasă mănânci nisip pentru a ajunge la mine, pentru a mă face parte din tine. Te cunosc prea bine şi încerc să fug, dar pentru a te ţine mai mult lângă mine, fac o poză şi fug. Fug speriat de tine. Moarte lichidă, da, tu asta eşti, eşti vraja transpusă în poveşti de marii scriitori şi de marii pictori. O, tu, Mare!

Mare, moarte lichidăVlad Ioan Țepeș

De ce mint copiii?Cum pot încuraja părinții sinceritatea?

„De ce mint copiii?!...” este o carte de psiholo-gie practică scrisă de Paul Ekman. Paul Ekman este un cunoscut psiholog ameri-can, profesor la University of California Medi-cal School din San Francisco care a studiat timp de peste 30 de ani emoțiile, minciunile, expresi-ile copiilor, adulţilor şi relaţiile lor. Am citit această carte cu atenţie şi mi-a plăcut. Este o carte în care autorul îmbină poveştile personale cu studii şi cercetări ştiinţifice, face trimiteri la alte cărţi şi autori de specialitate. Exemplele lui sunt reale, luate chiar din viaţa lui de familie (are un băiat şi o fată) şi arată tuturor punctul lui de vedere privind rezolvarea con-flictelor care apar din cauza minciunilor spuse zi de zi, din diferite motive.

Din această carte am aflat că există multe şi diferite motive pentru care se minte. Ca de exemplu: - pentru a evita o pedeapsă - este motivul cel mai frecvent întâlnit; - pentru a obține ceva ce altfel nu poate fi obţinut; - pentru a-ţi proteja prietenii de o problemă; - pentru a-ţi proteja propria persoană sau pe altcineva de rău; - pentru a câştiga admiraţia sau interesul celorlalţi (fanfaronada şi lăudăroșenia) - pentru a evita crearea unei situaţii sociale dificile; - pentru a evita o situaţie stânjenitoare; - pentru a menţine intimitatea; - pentru a demonstra propria putere asupra unei autorităţi (din acest motiv apar cele mai dese conflicte cu părinţii).

Acestea nu sunt singurele motive pentru minciună, dar sunt printre cele mai co-mune raportate şi recunoscute, inclusiv în studiile şi testele făcute de autor, de către copii, părinţi si profesori. Ceea ce am înţeles citind această carte este că nu există o diferenţă prea mare între a spune ceva fals şi a ascunde adevărul. Ambele sunt minciuni. Scopul este acelaşi: de a induce în eroare în mod deliberat.

de Paul EkmanEduard-Bela Szoke

Carte, muzică, film și joc

Tăinuirea nu este cu nimic mai bună sau mai acceptabilă decât minciuna propriu-zisă. Sunt doar tehnici diferite pentru a minţi. Însă toată lumea, copil sau adult, preferă să ascundă adevărul decât să spună ceva neadevărat. E mai uşor. Asta nu înseamnă că una este o minciună mai bună şi alta o minciună mai rea. Sau că una este o minciună mai mare şi cealaltă o minciună mai mică. TOATE sunt minciuni. Impor-tant este să înţelegi asta şi mai ales să înţelegi de ce eşti tentat să minţi. Mi-a plăcut foarte mult punctul de vedere al lui Paul Ekman care spune că minciuna este un lucru firesc la copii, mai ales la vârsta când aceştia vor să-şi câştige independenţa faţă de părinţi.

Şi m-a pus serios pe gânduri când am realizat că exact aşa s-a întâmplat de câte-va ori şi în viaţa mea.

Şi mi-a plăcut când am citit:„Admiteţi. Copiii vor continua să vă mintă... Mă tem că nu am o soluție miraculoasă pentru felul în care să vă împiedicaţi copiii să mintă. Căci în mare parte este inevi-tabil şi vor exista minciuni pe care nu le-aţi putut împiedica. Dar dacă creaţi mai multe situaţii în care copilul dumneavoastră se simte mai puţin constrâns să mintă şi poate să spună adevărul, atunci puteţi schimba foarte mult lucrurile referitoare la cât de mult vă minte copilul dumneavoastră” (pag. 132) Şi am mai învăţat ceva interesant: „Încrederea se întrepătrunde cu minciuna sub multe aspecte. Copilul mincinos trădează încrederea părinţilor. Părintele care a fost minţit trebuie să se lupte pentru a ierta copilul şi pentru a permite restabilirea încrederii. Părintele care nu are în-credere ar putea distruge credinţa sinceră a copilului în dreptatea şi devotamentul părintelui. Ar putea fi de folos să ne gândim că uneori copiii ne mint pentru că nu au încredere în noi, pentru că nu sunt siguri că pot fi sinceri cu noi fără să fie certaţi sau pedepsiţi” (pag. 209)

Ce nu mi-a plăcut în această carte este stilul greoi, cu multe trimiteri la autori pe care nu-i cunosc. Iar toate exemplele date sunt doar din Statele Unite.

Pe scurt, cartea „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea” m-a ajutat să înțeleg mai bine ceea ce fac, ceea ce spun şi ce efect pot avea toate acestea în relaţiile cu cei din jur, în special cu părinții mei.

Însă să nu uităm ce spunea Paul Ekman:

„Părinţii încep cu încrederea copilului, dar, pe măsură ce acesta creşte, trebuie să o câştige”. (pag 209)

Citius! Altius! Fortius! | Iunie 2015 3

Sandra Sonia Axinciuc, o sportivă bună şi o elevă la fel de bunăInterviu realizat de către Teodora Constantin

Șefa de promoţie, Sandra Sonia Axinciuc a acceptat să ne raspundă la următoarele întrebări:

Teodora: Cum ţi s-au părut aceşti ani la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru?

Sandra: Cum zice toată lumea: “Sunt anii care nu se uită niciodată. Sunt cei mai frumoşi ani. ” Liceul cu Pro-gram Sportiv a fost şi este pentru încă puţin timp o a doua casă.

Teodora: Ai reușit să ai note foarte bune și în același timp să faci și sport de performanță. Ce le-ai recomanda celorlalți elevi care ar vrea să-ți urmeze modelul?

Sandra: Am reuşit cu multe sacrificii să le fac pe amândouă la un nivel destul de ridicat. Daca îţi place ceva, e imposibil să nu îţi iasă, cel putin aşa gândesc eu. Mi-ar plăcea ca toţi să realizeze că sportul cândva se termină, şi atunci o să ai nevoie de şcoală.

Teodora: Care a fost materia ta preferată şi profesorul preferat? Te-a influenţat acesta în vreun fel sau altul?

Sandra: Materia preferată nu ştiu să-ţi spun. Îmi place câte puţin din fiecare… Nu cred că primează vreuna, cât despre profesorul preferat pot spune că îi apre-ciez pe profesorii Reghina Borcilă, Cătălin Spătaru şi Simona Popescu. Sunt o fire destul de greu de influenţat, însă am “furat” câte ceva de la fiecare.

Teodora: Mai ai puţin şi termini liceul… Ce planuri de viitor ai?

Sandra: Îmi doresc foarte mult să intru la Academia de Poliţie din Bucureşti şi ca a doua facultate vreau sa fac Facultatea de Kinetoterapie.

Sportivii și elevii noștri...

4 Citius! Altius! Fortius! | Iunie 2015

Teodora: Care este cea mai frumoasă amintire din cursul anilor de liceu?

Sandra: Anul trecut când mi s-a înmânat cheia liceului a fost cu adevărat un moment frumos şi emoţionant. Să fii în faţa tuturor colegilor de a 12-a, în faţa profesorilor şi să primeşti aplauze este un lucru deosebit!

Teodora: De ce îţi va fi cel mai dor din anii de liceu?

Sandra: Îmi va fi dor de colegii mei…

Teodora: Îţi este frică de examenul de bacalaureat?

Sandra: Nu mă sperie absolut deloc examenul. Atâta timp cât învăţ nu am de ce să mă tem.

Teodora: Ce te-ai gândit să faci cu sportul? Îţi vei continua cariera de sportivă?

Sandra: Din păcate, am terminat junioratul, iar Academia de Poliţie nu îmi per-mite să practic un sport pe lângă cursurile de acolo. Din câte ştiu, au echipe la fiecare sport în cadrul facultăţii şi asta mă bucură.

Teodora: Ce calităţi crezi că ţi s-au dezvoltat în aceşti ani la Liceul cu Program Sportiv?

Sandra: Sunt mult mai răbdătoare.

Teodora: Consideri că ar trebui să se schimbe ceva la acest liceu?

Sandra: Liceul trebuie modernizat, în rest totul este exact cum trebuie să fie.



Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele?de François Lelord şi Christophe André

Ana-Maria Manea Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele este o carte cu întrebări, răspunsuri şi sfaturi pentru toţi oamenii şi toate caracterele, în care ne sunt descrise: furia, frica, invidia, tristeţea, bucuria, ruşinea, gelo-zia şi nu în ultimul rând, iubirea.

Încă de la început ne putem da seama despre ce urmează să găsim mai departe în carte, printr-un dialog în care ne sunt oferite două opinii complet diferite.

“– Emoţiile sunt ca un ghimpe în coastă, o povară...– Nici vorbă! Emoţiile te fac să simţi că trăieşti!– Zău? Cu un nod în gât, cu inima bubuindu-ţi în piept, cu mâinile umede...– Să simţi bucuria, dragostea...– Să fii torturat de furie, ros de invidie...– Entuziasmul, tandreţea...– Îngrijorat, deprimat, dezamăgit...– Explozia de energie, provocările...– Paralizat, incapabil de a gândi raţional...– Inspirat, mânat de intuiţii... “ Cartea a fost scrisă cu scopul de a ne ajuta pe noi, cititorii, să convieţuim cu propriile emoţii. Nu tre-buie să le ascundem sau să ne fie ruşine pentru ceea ce simţim. Din contră, trebuie să învăţăm să le exprimăm, pentru că doar aşa vom putea trăi împăcaţi cu noi înşine.



Deşi majoritatea oamenilor tind să creadă că sentimentele şi emoţiile sunt doar nişte inamici împotriva succesului, ele ne fac de fapt să fim oameni, ne ajută să evoluăm, ba chiar ne sunt aliaţi împotriva bolilor psihice.

În capitolele cărţii ne sunt descrise fiecare dintre emoţiile şi senti-mentele menţionate mai sus, anume, furia, invidia, bucuria, tristeţea, ruşinea, gelozia, frica şi dragostea. Dragostea ocupând un capitol mai special deoarece aceasta implică majoritatea emoţiilor descrise anteri-or. Toate acestea ne sunt prezentate foarte explicit, cu exemple din viaţa de zi cu zi, exemple ale expresiilor faciale, exemple din diverse filme sau cărţi. Pe lângă faptul că ne sunt descrise, găsim şi sfaturi referitoare la cum ne putem controla emoţiile negative sau cum ar fi cel mai indi-cat să reacţionăm în diverse situaţii.

Situaţii precum cea în care ne vedem soţul sau persoana iubită vorbind sau flirtând cu o altă persoană de sex opus şi începem să simţim acel flash de gelozie incontrolabil sau situaţii în care suntem cuprinşi de furie, iar singurul lucru pe care îl facem este să ne „vărsăm” nervii pe obiecte sau persoane nevinovate.

Această carte o putem considera un ghid al emoţiilor şi sentimente-lor. Rolul ei principal este acela de a ne ajuta să ne rezolvăm şi să ne înţelegem problemele sentimentale, sau psihice, prin exteriorizarea lor. Trebuie să ne dezlănţuim, să exprimăm tot ceea ce simţim şi ne apasă în interior, pentru că acesta este singurul mod prin care vom reuşi să ne simţim confortabil cu noi înşine şi cu restul din jur.

Din punctul meu de vedere, al unui simplu cititor, cartea poate fi foarte de folos, mai ales pentru cei instabili emoţional deoarece te ajută şi îţi arată unde greşesti în anumite situaţii, te învaţă cum să te con-trolezi şi cum să îţi exterorizezi sentimentele şi emoţiile. Este o carte foarte interesantă pe care o recomand cu drag.



Andrei FilimonAlina–Georgiana Zaharia

Andrei Filimon este un jucător de tenis de masă, în vârstă de 38 de ani. Are înălţimea în jur de 1.80 m şi o statură atletică, poate face faţă foarte bine la meciurile intense. Având un caracter puter-nic şi o statură solidă, el poate fi un model şi îi poate influenţa pe micii jucători să-i calce pe urme.

Mereu deschis la dialog, el oferă celor din jur strategii şi indicaţii în domeniu. Dintre calităţile pe care le apreciez la el sunt: stăpânirea de sine în momentele critice, hotărârea în deciziile luate, fer-mitatea ce îi scoate în evidenţă aptitu-dinile unui adevărat luptător. Prezenţa lui în sala de antrenament îi motivează pe cei din jur să facă dovada a tot ceea ce este mai bun în ei. Aşadar, consider că Andrei Filimon este un model de urmat în toate privinţele: seriozitatea, devotamentul, ambiţia, dorinţa şi motivarea. De aceea, pentru mine, Andrei Filimon este un model în viaţa sportivă, dar şi în cea de zi cu zi.



Interviu cu Daniela VaronaInterviu realizat de către Teodora Vasilescu



Daniela Varona, elevă a Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanța, se numără printre cei mai buni sportivi ai anului 2015. Interviu luat de Teodora Vasilescu, elevă în clasa a XII-a A, L.P.S. „Nicolae Rotaru”.Reporter: Bună, Dana! Știu că ești una dintre cele mai bune sportive din liceul nostru și aș vrea să îți adresez câteva întrebări despre viața ta sportivă. Ești de acord?Daniela: Desigur! Cu cea mai mare plăcere!Reporter: Ce vârstă ai?Daniela: Am 19 ani.Reporter: Unde te-ai născut?Daniela: În județul Tulcea, comuna Jurilovca.Reporter: Ce sport practici și de cât timp?Daniela: Practic kaiac-canoe de 5 ani și jumătate.Reporter: Cum ai ajuns să practici acest sport? Te-a îndrumat cineva?Daniela: Cu ajutorul profesoarei de sport din generală și îi mulțumesc foarte mult.

Reporter: Cine este antrenorul tău?Daniela: Antrenorul meu este Aftenie Gabriel, dar la început am fost antrenată de tatăl său, Aftenie ȘtefanReporter: Câte antrenamente faci pe săptămână și cât durează un antrenament?Daniela: Fac 15 antrenamente pe săptămână, iar unul durează 3 ore.Reporter: Descrie-mi o zi de antrenament.Daniela: Fiecare antrenament este diferit, dar iată un exemplu: Începem cu o încălzire de 30 de minute, apoi ieșim pe apă, și în funcție de ce echipaje se fac de către antrenori (simplu, dublu sau patru), avem intervale în regim de viteză, o cursă de 2000 m și continuăm un rulaj până la 14 km, apoi programul de forță care conține 2 circuite x 80 de repetări x 40 kg, la 7 aparate (ramat, împins, abdomene, tras stânga, tras dreapta, ramat vertical si 12 tracțiuni din forță). Reporter: În ce an ai participat la primele concursuri și ce rezultate ai obținut?Daniela: La un an de când m-am apucat de sport, pe când aveam 15 ani, iar primul rezultat a fost o medalie de aur în echipaj de dublu, pe 2000 m.Reporter: Care au fost cele mai importante concursuri la care ai participat? Și ce rezultate ai avut?Dana: Cele mai importante au fost Europenele și Mondialele de Juniori și Europenele de Seniori. În 2013 la Europene am obținut 2 medalii de aur, la Mondiale o medalie de bronz si în 2014 la Europene 2 medalii de argint. Primul concurs din anul acesta a fost la Europenele de Seniori, pe 1 Mai, în Cehia și m-am clasat pe locul 9 în echipaj de patru.Reporter: Ce părere ai de sportul pe care îl practici?Daniela: La început mi se părea ceva uimitor, dar acum spor-tul acesta este ca un job pentru mine, o obișnuință plăcută și frumoasă. Nu regret că am început acest drum, chiar dacă tot-deauna sunt departe de casă. Sunt foarte mândră de mine și de efortul depus.



Reporter: Ai practicat și alt sport?

Daniela: Da, am practicat handbal, dar nu de performanță.

Reporter: Cum suporți despărțirea de familie?

Daniela: La început îmi era foarte greu, plângeam mereu, mer-geam mai tot timpul acasă, dar acum m-am obișnuit și chiar dacă mi se face cateodată dor de casă, fac cumva și îmi trece.

Reporter: Ți-ar fi plăcut să faci și altceva în afară de sportul pe care îl practici?

Daniela: Nu m-am gândit niciodată pentru că nu am avut timp, dar nu cred că m-ar încânta altceva.

Reporter: Mai ai timp și de viață personală?

Daniela: Nu prea, dar ne mai lasă din când în când să ieșim în week-end prin oraș, desigur cu program stabilit.

Reporter: Am înțeles. Să fii sigură că îți apreciem munca și ești un exemplu pentru foarte mulți! Îți mulțumesc pentru timpul acordat și mult succes în continuare!

Daniela: Cu cea mai mare plăcere și mulțumesc mult!

Sportivii și elevii noștri


De ce trebuie susținut hip hop-ul românesc?Radu Mihai

Ca orice ascultător devotat de hip-hop din România, în momentul în care navighez pe internet, paginile mele sunt pline de acest stil de muzică. Însă, după cum bine știți, hip-hop-ul este mai mult decât atât, este un stil de viață ce trebuie atât trăit, cât și simțit. De multe ori am întâlnit la anumite persoane niște concepții pe care le respect, însă cărora nu le dau dreptate și o să vă explic și de ce. „Nu există hip-hop în România, doar în State.” sau „Nu trebuie să existe hip-hop altundeva în afară de America.” - Sunt două dintre acele idei cărora nu le dau dreptate. Cultura despre care discutăm s-a extins pe plan mondial într-un timp foarte scurt, deoarece a oferit oamenilor șansa de a se putea exprima prin muzică, texte, dans și desen. Dacă există oameni peste tot în lume, ce doresc să își poată arăta talentul iar hip-hop-ul le oferă această șansă, atunci de ce să nu o facă? De ce să nu susținem această mișcare, mai ales dacă se întâmplă în țara noastră? De ce să ne limităm la aprecierea altor națiuni și să nu vedem ceea ce avem la noi „acasă”? Aici am avut parte de răspunsuri variate:

- Pentru că hip hop-ul există doar în America. Unde în România vezi tu oameni care se împușcă pe stradă fiindcă poartă o haină ce reprezintă culoarea unei găști sau pentru o bucată de teritoriu?; - Pentru că artiștii din țara noastră nu sunt reali. Nu este real ceea ce spun în piese; - Pentru că la noi nimeni nu trăiește în acest stil.

A venit momentul în care trebuie să îmi spun părerea:

Ei bine, nu totul se rezumă la împușcături și droguri. Hip hop-ul a avut puterea să transmită gândurile și dorințele unei societăți. Poate că nu există răfuieli atât de puternice între posibilele găști din țara noastră, iar dacă există, sunt foarte puține. Și aici nu intru în detalii legate de ceea ce se întâmplă „în afacerile ‘marilor’ oameni”, căci nu mă simt în stare să discut despre așa ceva. De aceea, vreau să subliniez faptul că această cultură instigă în primul rând la exprimare.


12 Citius! Altius! Fortius! Iunie 2015

Această problemă nu este întâlnită doar la noi în țară. Se întâmplă peste tot și nici eu nu înghit oamenii care mint, însă aici ține de personalitatea ascultătorului. Totul se vede în afara studioului și în afara ecranului, de aceea nu trebuie să îi crezi pe cuvânt, până ce nu dovedesc faptul că sunt așa cum spun ei că sunt. Simplu, nu? Țineți minte că artiștii sunt tot oameni, iar oamenii pot fi „adevărați” sau „falși”.

Atâta timp cât nu este susținut, cum este posibil ca vreo persoană să îl trăiască? Așadar, este foarte important să susținem evenimentele de hip-hop, indiferent de ce element promovează. Dacă mișcarea este susținută de către public, stilul o să se im-prime în viețile celor ce doresc sau cine știe, sunt nevoiți să îl trăiască. Însă, atâta timp cât în România există sute de mii de ascultători de hip-hop, atunci vă pot asigura că stilul este trăit. Mult mai important, este trăit de cine trebuie. Dacă tinerii artiști ai țării noastre sunt încurajați și susținuți, atunci mai există o speranță. De asemenea, o parte ce trebuie reținută, este următoarea: Un artist este bun pentru că demonstrează acest lucru, nu pentru că așa spune artistul X sau pentru că face parte dintr-un anumit label, fiindcă îl cunoaște pe Y. Încercați să aveți propriile păreri, nu să le împrumutați de la alte persoane.

„Nu faci hip-hop dacă nu ești underground.” sau „Rapperii de la televizor sunt de c…. Artistul X s-a comercializat, nu mai face hip-hop.” - Vorbind strict despre ceea ce se întâmplă în țara noastră, aceste idei mi se par total greșite. Știu că mulți ascultători sunt influențați să spună aceste lucruri deoarece un tip pe care îl apreciază este de această părere sau pentru că așa este moda în prezent, însă problema a ajuns în stadiul în care astfel de comentarii sunt prezente peste tot pe internet! Aud atât de des lucruri precum: „Guess Who este o p…” / „Grasu XXL e de c…” / „Puya e un manelist” / „Connect-R e un țigan care nu are nici o treabă cu rap-ul” și mult altele.

De ce? Nu mi s-a oferit un răspuns concret în nici o discuție. Dar vă spun eu de ce. Pentru că așa au zis unele persoane. Multă lume îl asculta pe Guess Who, chiar și când a lansat „Probe Audio”. Până și când cânta „Manifest” sau „Locul potrivit”, piese care, după părerea mea, sunt foarte bune. Dar a devenit o așa-zisă „p…” după ce Cheloo a spus acest lucru. Îi respect total opinia, chiar dacă eu nu sunt de acord cu ea, însă problemele trebuie să și le rezolve ei, nu să se implice „fanii”, care știu cu siguranță motivul pentru care artistul a spus acest lucru și ce anume s-a întâmplat între ei. Sau uităm ce e ăla un „beef ’”? Dar bineînțeles că fiecare artist are susținătorii lui. Problema vine în momentul în care acei fani sunt la fel ca niște oi.

Am întâlnit ascultători ce dau dreptate unui artist, cu speranța că acesta o să îl țină minte și o să îl bage în seamă. Normal, un motiv de laudă în fața prietenilor: „Am vorbit cu X, ce tare sunt.”



Sună copilăresc? Da, pentru că așa și este. Probabil că toate aceste lucruri au fost implementate de ascultători care au considerat că doar artiștii din „under-ground” sunt cei are fac hip-hop. Dar până la urmă cum definim termenul de „underground”? E simplu, dacă îl luăm mot-a-mot: Nemediatizat. De ce? Pen-tru că, la fel ca peste tot în lume, muzica de acest gen nu este făcută pentru oricine. Pentru că există cenzură și pentru că societatea se ascunde de anumite lucruri existente, precum drogurile, însă preferă să promoveze pornografia. Dar aici deja intrăm în alt subiect, mult mai vast decât cel pe care încerc să îl vorbesc acum.

Și totuși, dacă stăm să ne gândim, ce înseamnă pentru ascultători „media”? Există site-uri de hip-hop, deci se pare că și undergroundul este promovat. Există Youtube. Deci se pare că și undergroundul poate fi mediatizat, însă rămâne în cartiere, aici intervine diferența. Dar nu cumva, ca orice om, artistul dorește să facă bani? Și să îi facă din talentul său, nu să muncească pentru altcineva, pe un salariu de nimic? În acest caz, artistul se “comercializează’’ și este renegat de o mare parte a ascultătorilor săi. „Chiar dacă și piesele alea de la TV sună bine, dar nu trebuie să afle prietenii, că mă fac de râs.”



Dar nu cumva, în anul 2004, băieții de la B.U.G. Mafia spuneau: „Am ales să fac asta, altceva n-a fost! Și vreau să fac bani din asta, altfel n-are rost!” - Chiar nu ați înțeles nimic din acest refren?

Dar haideți să ne întoarcem în trecut. Nu cumva ascultați hip-hop la televizor? Nu cumva ați crescut cu nume ca La Familia, Metha-don 3000, Moromeții, Getto Daci, ș.a.? Ah, probabil că nu. Fiindcă dacă ați fi făcut-o, nu ați mai fi comentat referitor la alegerile artiștilor din prezent. Sau sunteți ascultători din perioada Specii? Era la modă să asculți Dragonu și Chimie, ba chiar și Kazi. Păcat de faptul că nu orice ascultător îi putea înțelege, cum nu o poate face nici acum. Însă deciziile lor sunt comentate? De ce? „Fiindcă îi ascultam că erau la modă, nu că îi înțelegeam.”

De ce trebuie susținut hip-hop-ul românesc? Datorită a tot ceea ce am enumerat mai sus. Dacă aceste lucruri nu se vor schimba, totul se va re-strânge în cercuri mult mai mici decât cele din prezent, până când acestea vor dispărea la rândul lor.

Articol publicat la data de 8 ianuarie pe site-ul de profil www.blacksheepsound.ro



Cititorul lui Bernhard SchlinkDana Maria Avasilcăi

Romanul surprinde povestea de iubire dintre un adolescent în vârstă de cincisprezece ani şi o femeie trecută de treizeci, în Germania secolului XX.

Michael, adolescentul, găseşte în Hanna Schmitz iubirea unei ibovnice, consolarea unei mame, precum şi amiciţia unei bune prietene. Femeia, deşi cu mult mai în vârstă decât iubi-tul ei, are momente în care pare atât de mică şi neputincioasă în comparaţie cu el, încât Michael rămâne hipnoti-zat, orbit în iubirea lui faţă de ea toc-mai din cauza multiplelor roluri pe care aceasta le joacă in viaţa lui. Este impresionantă nebunia şi curajul cu care acesta se aruncă într-o aventură ce nu poate avea un viitor, dar şi modul în care femeia îi răspunde, deşi aparent este rece şi nepăsătoare în faţa iubirii băiatului.

Cei doi îşi creează un fel de lume a lor, ce nu ieşea din limitele aparta-mentului Hannei, unde prezenţa ce-luilalt era necesară şi suficientă.

Autorul reuşeşte să alterneze trecutul cu prezentul într-un mod plăcut, atrăgând şi mai mult interesul pentru povestire.

După despărţirea bruscă cauzată de dispariţia Hannei, cei doi se reîntâlnesc în sala de judecată. Michael, student la Drept, asistă la judecarea femeii iubite, fostă gardian în lagărele de concentrare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Felul în care autorul lasă descoperit abia spre final secretul Hannei, secret care îi aduce condamnarea, aminteşte de un roman poliţist. Pentru mine a fost surprinzător şi neaşteptat să aflu motivul pentru care eroina îi solicita tânărului să îi citească cărți sau rapiditatea cu care a mărturisit că a scris un raport atunci când i s-a cerut să îi fie comparat scrisul. Femeia era analfabetă, defect pe care l-a ascuns timp de mulţi ani. Este, în cele din urmă, condamnată la închisoare pe viaţă.



Michael îi trimite Hannei casete cu înregistrări audio ale multor ro-mane, iar femeia, spre surprinderea lui, învaţă să scrie şi să citească. După optsprezece ani de detenţie, Hannei îi este acceptată cererea de graţiere, dar se sinucide chiar în ziua în care poate să părăsească liberă închisoarea. Acest lucru m-a uimit, printre multe altele, deşi nu-mi pot imagina un final mai potrivit pentru poveste.

Romanul mi se pare de-a dreptul excepţional, atât prin povestea în sine, cât şi prin modul în care auto-rul scoate la iveală adevărul despre defectul Hannei abia spre final. Tre-buie să recunosc că acest lucru m-a uimit cel mai tare, cum un neajuns, aparent minor în ochii noştri, este un lucru pentru care Hanna preferă să fie condamnată, decât să îl scoată la iveală.

Îndrăzneala, curajul, felul în care tânărul se lasă purtat de o aventură cu o femeie mult mai în vârstă şi implicarea emoţională de care dă dovadă ulterior sunt absolut fascinante. Este minunat, şi trist totodată cum o iubire nebunească din adolescenţă reuşeşte să răzbată pes-te ani, în ciuda despărţirii bruşte. Dem-nitatea de care dă dovadă Hanna înainte să fie condamnată emană naturaleţea şi curajul care au însoţit-o încă de la în-ceputul povestirii.

Un roman ce îmbină elegant ficţiunea cu realitatea prin iţe abia simţite, plasând iubirea celor doi undeva în mijlocul ce-lui de-Al Doilea Război Mondial, ca un trandafir răsărit printre mărăcini.



Bernhard Schlink

Interviu cu doamna profesoară Andreea BocaInterviu realizat de către Ema Crangă

În acest interviu, am avut ocazia și plăcerea de a discuta cu doam-na Andreea Boca, ce activează din anul 2006 ca profesoară de muzică în învățământul românesc. În următorul material vom descoperi viziunea doamnei profesoare asu-pra învățământului și de asemenea asupra muzicii.

Reporter: De ce ați vrut să urmați aceasta carieră?

D-na profesoară: Inițial nu m-am gândit la această carieră, nu cre-deam că mi se potrivește, dar am vrut sa încerc pentru că nu aveam altă opțiune. A fost mai mult o provocare. După primele luni mi-am dat seama că îmi place și spre surprinderea mea am realizat că îmi este mai ușor decât credeam, să îndrăgesc această meserie.

Reporter: Sunteți mulțumită de de-cizia dumneavoastră?

D-na profesoară: La momentul ac-tual, da, sunt mulțumită.

Reporter: Materia pe care o predați acum, a fost și materia preferată în gimnaziu și liceu?

D-na profesoară: Da, mi-a plăcut foarte mult muzica de când eram mică, dar trebuie să recunosc că îmi plăcea foarte mult sportul și limba engleză.

Reporter: Ce ne puteți spune despre anii de liceu?

D-na profesoară: Fără să exagerez, au fost și răman cei mai frumosi ani ai vieții mele, unde am trăit momente pe care nu o să le mai trăiesc niciodată.

Profesorii noștri...


Reporter: Să vorbim și despre materia pe care o predați. Ce viziune aveți asupra muzicii?

D-na profesoară: Viziunea mea...lumea fără muzică ar fi mult mai tristă si goală. Muzica, după mine, încununează și sentimentul iubirii.

Reporter: Aș dori să vorbim si despre genuri muzicale, artisti. Ce ne puteți spune?

D-na profesoară: Eu iubesc în general orice fel de muzică, mai ales dacă e de calitate. Cel mai mult îmi place muzica ambientală, de relaxare, mai ales cea cântată la pian și îmi place mult și muzica anilor ‘80 dar și muzica de după 2000, pe când eram adolescentă, pentru că îmi trezeste cele mai frumoase amintiri.

Reporter: Ce sfat aveți pentru elevi?

D-na profesoară: În primul rând, să nu uite niciodată că bunul simț și buna creștere valorează enorm, să fie responsabili în tot ce fac, să își respecte părinții, profesorii și bineînțeles să iubească muzica de calitate.Am ascultat si părerea elevilor de la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru:

,,Doamna Andreea Boca este una dintre puținele profesoare ce își predă mate-ria într-o oră de curs diferită de banalitatea în care alte ore sunt susținute de anumiți profesori. Este o doamnă mereu pozitivă, alături de care poți discuta orice subiect, indiferent de momentul în care o întâlnești.”

,,Doamna Boca este o persoană deosebită care face orele plăcute și distractive. Merg la fiecare oră cu drag și mă bucur că am o profesoara ca dânsa. “

,,Doamna profesoară Boca este o fire foarte veselă si optimistă cu care pot vor-bi cu drag despre orice temă. E profesoara mea preferată.”

,,Pot spune despre doamna Andreea Boca că este printre puținele persoane care mi-a demonstrat că bunul simț mai merită o șansă în această societate și mă bucur foarte mult pentru acest lucru, este o profesoară de nota 10. “

Reporter: Daca ați putea schimba ceva în invățămant, care ar fi acel lucru?

D-na profesoară: În primul rând programele, manualele, și aș moderniza ac-cesul la informație în școală, în special pentru profesori, aș înlesni accesul la tehnologia modernă pentru a face orele mai atractive și plăcute.

Profesorii noștri...


Mari Regizori: Kar Wai WongHermina Dohotariu Cătălin Spătaru

Născut în Shanghai, în 1958, Wong Kar Wai a emigrat în Hong Kong cu părinţii săi, la vârsta de cinci ani. A debutat în film ca scenarist, înainte de a se îndrepta spre regie, în 1988. Fondează propria companie de producţie, Jet Tone, în 1992, şi petrece următorii doi ani în inima Chinei, filmând Ashes of Time, selectat la Festivalul de Film de la Veneţia în 1994. Profitând de o pauză de două luni în timpul postproducție la Ashes of Time, a regizat Chungking Express, care îl propulsează ca regizor pe scena internaţională. Apoi el semnează Fallen Angels, care continuă unele teme începute în Chungking Express. În principal filmat în Argentina, Happy Together este prezentat în competiţia Festivalului de film de la Cannes în 1997, unde a câştigat premiul pentru regie.



„Chungking Express” (1994)

Filmul Chungking Express prezintă în paralel două povești de viață a doi polițiști din Hong Kong. Primul polițist, He Qiwu, obsedat de eșecul în dragoste pe care l-a trăit după despărțirea de o anume May la 1 aprilie, caută dragostea apropiindu-se de o femeie misterioasă care purta o perucă blondă într-un bar în seara aniversării lui de 1 mai. După o noapte petrecută platonic într-o cameră de hotel cu misterioasa femeie ce era traficantă de droguri, acesta întâlnește la un fast-food o nouă angajată pe nume Faye, verișoara patronului. Aici începe povestea celui de-al doilea polițist, care era în aceeași situație, după o despărțire de o frumoasă însoțitoare de bord. Faye îi atrage atenția, iar acesta frecventează regulat locul unde aceasta lucra. Într-o tură liberă a lui, însoțitoarea de bord îi lasă un plic la fast-food în care este o scrisoare însoțită de cheile apartamentului acestuia. Având cheile la îndemână, Faye merge pe ascuns în apar-tament și îl redecorează, fără ca polițistul să știe cine face asta. Când într-un final este pregătit pentru o nouă relație și o invită la restau-rant, află că Faye este în drum spre California. După ceva timp ea revine ca și însoțitoare de bord, iar el cumpărase între timp afacerea vărului ei. Finalul filmului este unul ambiguu, iar viitorul persona-jelor nu este dezvăluit.Acţiunea pune în evidenţă efectul negativ al despărţirii asupra celor doi poliţişti, care au nevoie de o perioadă de singurate pentru a-şi reveni, dar atunci când sunt pregătiţi să înceapă o nouă relaţie constată că nu găsesc persoană potrivită. Fil-mul reflectă o realitate tristă a orașelor aglomerate în care totuși oamenii sunt singuri.

Surse: www.cinemagia.ro; www.wikipedia.com



„Fa yeung nin wa”/„In the mood for love” (2000)

În unul dintre cele mai apreciate filme de cinefili și de critici, regizorul continuă ca și în Chunking Express să folosească imagini successive lente pentru întâlnirile dintre personaje. Scara întunecată, ploaia scurgându-se pe trepte, pe pereți, pe caldarâm, mii de picături sclipind în lumina becului singuratic, personajele mergând lent, în ritmul unei muzici dominate de un violoncel tânguitor, un bărbat și o femeie se privesc în treacăt, privirile sunt pierdute printre gânduri, printre trăirile lor. Așteptarea celor doi, clipe în care ploaia se scurge încet, clipe neluate în seamă dintr-o viață obișnuită, în care sufletele nasc sentimente încă necunoscute, dar bănuite de cinefil. Teh-nica încetinirii scurgerii imaginilor, muzica din fundal trimite spre ceea ce nu poate fi arătat: întâlnirea obișnuită dintre doi oameni, fire invizibile legân-du-le drumurile, apariția iubirii. Regizorul insistă asupra nedeterminării în-ceputului unei relații. Descoperind că partenerii lor de viață sunt împreună, vor să înțeleagă zadarnic apropierea dintre ei. Și ca într-o scenetă, el joacă rolul amantului soției lui iar ea pe al amantei soțului ei. Eșecul este inevitabil.



Fiecare legătură are începutul ei necunoscut, iar cei doi nu pot decât să aibă propriul început și propria legătură necunoscută de ceilalți. Mai mult, legătura pe care o voiau diferită rămâne secretă, un secret pe care el îl rostește în groapa unui zid dintr-un templu budist părăsit. Dacă prima dată cei doi se întâlnesc fără voia lor, după plecarea lui în străinătate, ei încearcă reîntâlnirea, un nou în-ceput, dar totul este pierdut. Rămâne doar groapa purtând secretul acoperit cu pământ pentru totdeauna. În filmul 2046, următorul film al lui Kar Wai Wong, apărut 4 ani mai târziu, regizorul reia tema legăturii pierdute pentru totdeauna. 2046 era numărul camerei unde stătea eroina din In the mood for love. 2046 este un loc fictiv, într-o societate viitoare, unde amintirile rămân pentru totdeauna și unde poți călători pentru regăsirea trecutului, filmul având uneori o tentă SF. Ultimul film al regizorului chinez, The Grandmaster (2013) este despre maestrul Yip Man. În perioada 2008-2013, despre maestrul de arte marțiale Yip Man apar alte 4 filme cunoscute, unul dintre acestea, Yip Man (2008) este în top 250 cele mai apreciate filme din toate timpurile (vezi www.imdb.com). Însă filmul lui Kar Wai Wong este diferit. Imaginile în sucesiune lentă sunt din nou prezente, fiind pătrunse de o atmosferă asemănătoare unui vis, un vis despre un mare maestru, maestrul lui Bruce Lee, un maestru redescoperit, visat de cei care caută în trecut secretul începutului măreției unui maestru. Însă începutul măreției îi aparține doar căii maestrului, chiar dacă pentru o clipă o trăiește poate și cinefilul. La sfârșitul filmului totul este trecut, visul a pierit, rămânând doar o fotografie cu maestrul și discipolii, o ultimă imagine smulsă trecutului.



Ştiaţi că... Selecţie de Andreea Oana Ştefan

1. Există o închisoare în Nebraska ce foloseşte pisici pen-tru a relaxa prizonierii.

2. Persoanele plictisite sunt de 2.5 ori mai predispuse la infarct faţă de cele care nu sunt plictisite.

3. Persoanele cu ochi albaştri au un singur strămoş co-mun.

4. Ne uităm mereu la nasul nostru, dar creierul îl ignoră.

5. Statul la computer mai mult de 6 ore pe zi măreşte şansele de a muri cu 40%.

6. Satelitul Voyager 1, trimis în spaţiu acum 35 de ani de către NASA, a ajuns la marginea sistemului solar.

7. A fost nevoie de 20.000 de oameni şi 22 de ani pentru a construi Taj Mahal-ul.

8. Furnicile îşi pot aminti cum au ieşit dintr-un labirint dacă la sfârşitul acestuia au găsit mâncare.

9. Plămânii unui om sunt de 100 de ori mai uşor de um-flat decât un balon.

10. Un profesor de la universitatea din Michigan - U.S.A. a demonstrat că bărbaţii sunt de 6 ori mai predispuşi la a fi loviţi de fulger, decât femeile.

11. Dacă ai pune cap la cap venele, arterele şi capilarele din organismul unui adult acestea ar măsura 160.000 km .

12. La fel ca şi amprentele, striaţiile de pe limbă sunt unice la fiecare persoană în parte.



13. În afară de oameni, lemurii negri sunt singurele primate care pot avea ochi albaştri.

14. Anual, unul din 3000 de oameni îşi dă cu ciocanul peste de-gete.

15. Şi peştii pot avea rău de mare.

16. Ciocolata conţine un ingredient care combate depresia.

17. Ochiul unui struţ este mai mare decât creierul acestei păsări.

18. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezintă lobi ai ure-chilor.

19. Limba unui crocodil este imobilă. Ea este ataşată de cerul gurii acestui animal.

20. Cea mai mare meduză observată vreodată avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se întindeau până la 36 de metri.

21. Cel mai mare restaurant Mc. Donalds se află în ... Beijing, China. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 2,6 kilometri pătraţi şi are nu mai puţin de 29 de case de marcat.

22. În urmă cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu trăiau mai mult de 30 de ani.

23. Unghiile de la degetele mâinilor unui om cresc de patru ori mai repede decât cele de la picioare.

24. Un sfert dintre oasele unui organism uman se află numai în picioare.

25. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai puţin de 3.100.000 de piese diferite.Bibliografie : Ala, Bujor; E. Papuc, L. Erșov (2008). Curiozități de ieri și de azi: între legendă și realitate (ed. ed. a II-a, rev. și compl.), ed. Epigraf, Chișinău, 2008



„Creatorii” RevisteiColaboratori:

Eduard-Bela SzokeSandra Sonia Axinciuc

Teodora ConstantinAna-Maria Manea

Alina–Georgiana ZahariaDaniela Varona Teodora Vasilescu

Radu MihaiDana Maria Avasilcăi

Andreea BocaEma Crangă

Cătălin SpătaruHermina Dohotariu

Andreea Oana Ștefan

Vlad Țepeș

Redacția:Cătălin Spătaru

Mădălina HalibeiCorectori:Cătălin SpătaruMădălina Halibei

Design revistă:Radu Mihai Citius!Altius!Fortius!

Revista Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanțae-mail: [email protected] adresa: Constanța, str. Ion Corvin, nr. 2, cod 900160ISSN: 2284-7332

Date post:	11-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	6 times
Download:	0 times

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța ...lpsconstanta.ro/Revista nr 4.pdf ·...

Documents