Universitatea “Constantin Brâncoveanu”

Facultatea de Management, Marketing în afaceri economice

Specializarea ECTS

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Probleme globale ale omenirii și implicările lor

Prof . coordonator: prof. Univ. Puiu Ovidiu

Absolvent:Alexandru Mihaela Loredana

Râmnicu Vâlcea, 2013

CuprinsIntroducere.................................................................................................................1

Cap 1: Globalizarea. Realitate a secolului XXI.........................................................2

1.1. Globalizarea. Definire...................................................................................2

1.2. Avantaje și dezavantaje ale globalizării......................................................12

1.3. Clasificarea problemelor globale.................................................................19

Cap 2. Probleme economice globale actuale...........................................................24

2.1. Energia. Problemă a dimensiunii planetare –...............................................24

2.2. Precaritatea siguranței alimentare globale....................................................26

2.3. Subdezvoltarea- problema globală a economiei mondiale contemporane....28

2.4. Poluarea și mediul inconjurator.....................................................................32

Cap 3. Probleme sociale globale la inceput de mileniu...........................................38

3.1. Analfabetismul..............................................................................................38

3.2. Suprapopularea planetei................................................................................40

3.3. Creșterea criminalității la nivel mondial.......................................................42

Concluzii..................................................................................................................46

Introducere

Motto: “Trebuie să gândeşti global şi să acţionezi local.”

- Clubul Roma

Am ales această temă întrucât conceptual de globalizare face parte din viața noastră. Nevoia de a trece barierele naționale este alimentată de extinderea relațiilor sociale, de creșterea calității bunurilor și serviciilor și de dorința de a cunoaște locuri, culturi, obiceiuri.

Mi-am propus ca în această lucrare să abordez în primul capitol globalizarea ca o realitate a secolului XXI astfel că am identificat ce reprezintă globalizarea, avantajele și dezavantajele acesteia, precum și o clasificare a problemelor globale.

Pentru cel de-al doilea capitol doresc să aprofundez probleme economice globale, precum energia, siguranța alimentară, subdevoltarea și poluarea mediului înconjurător.

În capitolul trei mi-am propus să abordez câteva probleme sociale majore, analfabetismul, suprapopularea planetei și creșterea criminalității.

1

Cap 1: Globalizarea. Realitate a secolului XXI

1.1. Globalizarea. Definire.

Globalizarea este "procesul de surmontare al granițelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu și cu disparitia) suveranității statelor naționale și se înfățișează ca o "detașare" a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți", propune Elmar Altvater.

Potrivit analistului Anthony Giddens, globalizarea este "intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanță unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulți kilometri departare și viceversa".

Globalizarea este "intensificarea cantitativă și calitativă a tranzacțiilor ce depășesc limitarea impusă de granițe, concomitentă cu expansiunea spațială a acestora", considera Ulrich Menzel. Cercetătorii Dirk Messner și Franz Nuscheler spun că acest fenomen reprezintă "cea mai mare schimbare economică și socială de la Revoluția Industrială încoace".

Pe de altă parte, Meghnad Desai explică globalizarea ca pe "o interdependență sporită și integrarea diferitelor economii din lume", iar Johannes Varwick ca pe "un proces al creșterii numărului legaturilor dintre societăți și domenii-problemă. A devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice și științifice în mod inflaționist, și care este privit, pe de o parte, ca o "amenințare" și, pe de cealaltă, ca o "oportunitate".

În timp ce Schumann explică globalizarea pe o "descatușarea puterilor pieții mondiale și slăbirea puterii economice a statului", Klaus Mller crede ca "dinamica globalizarii este controlată de puterile economice, și totuși consecințele sale cele mai importante aparțin domeniului politic".1

Globalizarea, este una dintre noţiunile cel mai des folosite în special în ultimile câteva decade.  Ideia globalizării o poţi găsi în multiple emisiuni ale radio şi

1 Assadourian, Erik - Probleme globale ale omenirii – București, 2004

2

televiziunii de pe întregul Glob, într-o mulţime de web-situri ale diferitelor companii, în discursurile politicienilor, în mitingurile organizaţiilor naţionale şi internaţionale, ca să nu mai vorbim de sutele sau chiar miile de pagini în care se prezintă tot felul de puncte de vedere referitoare la cauzele şi în special efectele acestui fenomen.

Diferite aspecte şi conexiuni ale acestui concept s-au amplificat şi continuă să se dezvolte într-un mod deosebit de rapid.

Ideia globalizării este prezentă în toate domeniile vieţii: în ştiinţă, artă, cultură, morală, în tehnică, în sitemele financiare, în transporturi şi mijloacele de comunicare, în tehnologie, în domeniul militar, în mediul înconjurător, ş.a.

Fiecare îşi face un act de proprie acuzare dacă nu utilizează în limbajul cotidian, această noţiune, s-au unele complimentare cum ar fi economia mondială, piaţa mondială sistemul financiar global, criza globală şi altele, raliendu-se celor ce susţin aceast fenomen sau celor care îl combat.

Ceea ce este deosebit de interesant şi tot odată inexplicabil, este faptul că după atâţia ani dela apariţia şi dezvoltarea acestui concept atât de larg răspândit în toate domeniile vieţii, nu s-a găsit încă o definiţie simplă, clară şi tot odată complexă care să fie unanim recunoscută.2

După opinia specialiştilor în domeniul lingvisticii, verbul „a globaliza”, a fost atestat pentru prima oară de către Merriam Webster Dictionary în 1944. Unii lingvişti istorici, consideră însă că acest cuvânt se poate regăsi şi în unele scrieri ce datează dela sfârşitul secolului al XIV, sau chiar mai înainte.

După opinia unor economişti teoreticieni procesul globalizării a fost ”inventat” în anii ‘80, dar recunosc că din punct de vedere conceptual, el a existat cu mult timp înainte.

După primul război mondial, procesul globalizării a cunoscut o şi mai largă extindere.

2 Assadourian, Erik - Probleme globale ale omenirii – București, 2004

3

Într-un sens şi mai larg, cuprinzând o arie mai mare de activităţi şi domenii de aplicare, s-a manifestat după cel de al doilea război mondial şi ulterior după lichidarea Războiului Rece dintre cele două sisteme competiţionale, capitalist şi socialist.

Odată cu apariţia şi extinderea folosirii computerelor şi apoi a sateliţilor artificali, explozia acestui fenomen nu a mai putut fi controlată. A luat proporţiile fireşti în adevăratul sens mondial.3

Într-un mod obiectiv se poate considera că suntem martorii şi utilizatorii unei noi revoluţii mondiale.

Dintre toate domeniile de aplicare, cel mai mult şi mai des se discută în prezent despre fenomenul globalizării economice care la rândul lui are un larg spectru al manifestării în acivitatea manufacturieră, în întregul sistem financiar şi în special în investiţii, în domeniul comerţului internaţional, în migraţia forţei de muncă, în turism şi în alte sectoare.

Dacă în urmă cu circa 50 de ani globalizarea apărea sub o formă a aşa numitei  americanizări, în prezent ea are cu totul alt aspect şi cu totul alt sens.

Iniţial ea se referea în mod special la investiţii străine în stocuri, în bonduri, în comerţul internaţional stimulat de reducerea tarifelor vamale.

Astăzi comerţul internaţional în care sunt atrase sute de ţări se referă la o gamă enormă de produse finite de toate categoriile, tot felul de materii prime şi materiale, schimburi şi tranzacţii financiare, investiţii în toate domeniile, schimburi de servicii ş.a.

Ea oferă oportunitatea unor largi schimburi şi conecţii între oameni de ştiinţă, a celor din viaţa politică şi socială şi a oricăror oameni care traversează toate meridianele şi paralele Globului în interes de serviciu pentru întălniri profesionale sau pentru plăcerea de a vizita locuri noi.

3 Assadourian, Erik - Probleme globale ale omenirii – București, 2004

4

Fenomenul globalizării este marcat de o integrare a economiilor diverselor ţări, care schimbă întregul eşafod al structurilor calitative ale diferitelor economii naţionale.

Sute de economii închise iniţial, au devenit în timp, parte a unei economii ce se manifestă prin conecţii globale, cu multiple avantaje şi dezavantaje

Chiar dacă acest fenomen şi-a găsit mulţi suporteri şi combatanţi, un lucru este clar: el există, trăim cu el şi chiar dacă în anumite condiţii specifice s-ar putea să îşi diminueze sfera de acţiune, el nu poate dispărea.

De fapt se poate vorbi despre o puternică interdependenţă între factorii socio-economici şi politici care i-au determinat apariţia şi îi continuă stimularea existenţei.

Dintre factorii cei mai importanţi fac parte: dezvoltarea mijloacelor de producţie şi a bunurilor de consum, extinderea cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi transport, migraţia forţei de muncă în mari proporţii şi bine înţeles mişcarea sub diverse forme a capitalurilor.

În mod special doi factori au jucat un rol cheie în stimularea acestui fenomen, şi continuă influenţarea lui: liberalizarea pieţelor şi manifestarea unora dintre principile democraţiei la nivelul naţional al unor ţări şi treptat la nivel internaţional. Când aceşti doi factori conjugaţi îşi manifestă prezenţa într-o anumită ţară sau zonă geografică, fenomenul globalizării îşi urmează într-un mod obiectiv prezenţa.4

Au existat pe parcursul istoriei şi încă mai există unele concepţii politice care caută să stăvilească evoluţia procesului globalizării, dar acest lucru nu a putut şi nu poate să fie de lungă durată.

Lipsa de materii prime de bază, a tehnologiilor de fabricaţie, remunerarea celor ce munceau cu salarii sub limitele calificării, lipsa oricărei competiţii sau a oricărui stimulent real, au creat un spirit de dezinteres care a luat proporţii dela un an la altul extinzându-se ca o molimă la nivelul întregii societăţi. Giganţii industriali şi marile colhozuri au devenit total ineficiente şi au trebuit să fie stipendiate de către 4 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

5

stat, prin fonduri sustrase pe diverse căi din căştigurile populaţiei. Numai pe această cale au putut cât de cât supravieţuii pentru o anumită perioadă de timp.

După cel de al Doilea Război Mondial o politică similară s-a aplicat şi în ţările satelite ale Uniunii Sovietice, unde sub directa îndrumare a unor consilieri ruşi se preconizau aceleaşi metode economice şi principii politice.

Zeci de ani intenţiile unor firme occidentale sau ale unor investitori particulari, au fost respinse sub lozinca „noi nu ne vindem ţara”. Reacţia acestora a fost imediată. Nici unele dintre firmele străine, nici investitorii străini şi nici suportul unor organizaţii sau organisme internaţionale nu s-au mai manifestat.

Gradul de mizerie, foamete şi lipsa de libertate în care trăiau milioane de oameni, au dus până la urmă la disperearea acestora şi la declanşarea revoluţiilor în diverse ţări.

După căderea comunismului atât în Uniunea Sovietică cât şi în ţările ei satelite au trecut zeci de ani în care şi-au manifestau prezenţa tot felul de concepţii care au pus piedici în continuare manifestării şi aplicării principiilor democratice şi a concepţilor şi reglementărilor economice privind manifestarea unei pieţe liberalizate

Au existat însă şi ţări care au înţeles suflul nou al concepţiei globalizării şi s-au angrenat dela început în acest spirit al relaţiilor internaţionale. Japonia, Corea de Sud, Taivanul, Spania, Irlanda, Grecia sunt numai câteva exemple de ţări care au primit un substanţial suport financiar şi tehnic, s-au dezvoltat şi au putut intra în arena schimburilor internaţionale.

Sfărşitul secolului 20 a fost marcat de o serie de factori care au favorizat şi mai mult extinderea relaţiilor internaţionale. Pentru un timp au existat relaţii mai calme şi mai stabile (comparativ cu prima jumătate a secolului 20) între diferite ţări. S-au creat şi s-au consolidat unele organisme internaţionale printre care ONU, Fondul Monetar Internaţional (IMF), Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) şi încă multe altele.

6

Scopul acestor organizaţii şi organisme internaţionale a fost dela început acela de a sprijinii dezvoltarea ţărilor rămase în urmă din punct de vedere economic. Acestor ţări li s-au redus sau chiar li s-au anulat total datoriile pe care le aveau faţă de alte ţări şi au fost sprijinite din punct de vedere tehnic şi tehnologic.

Asemenea factori s-au corelat cu modificările ce au apărut pe harta geografică a lumii ca urmare a revoluţiilor cu caracter democratic ce au avut loc în Europa şi în fostul teritoriu al Uniunii Sovietice.

În China, după 1970 au avut loc reforme economice care au propulsat interesul spre economia de piaţă şi dorinţa de participare la viaţa internaţională.

O situaţie similară s-a manifestat şi în India la sfărşitul anilor 80 când au avut loc o serie de reforme democratice.

Globalizarea a devenit astfel un fenomen real al secolului 20 cu toate avantajele şi dezavantajele pe care le manifestă.

Tocmai aceste avantaje şi dezavantaje pe care le are şi le crează diferitelor ţări, sau unor întregi zone geografice, au creat şi continuă să fie puncte de continuă controversă între susţinătorii acestui proces mondial şi cei care s-au opus creerii şi evoluţiei lui încă dela început.

În condiţiile continui dezvoltări a mijloacelor de informare şi comunicare (TV, Internet, poşta electronică, fax, telefoane mobile şi altele), informaţiile traverseaza Globul dela un capât la altul în câteva minute.

O asemenea viteză de transmitere a oricăror informaţii a făcut să nu mai existe nici un fel de bariere şi graniţe artificiale între ţări. Pamântul a devenit „FLAT” .aşa cum s-a exprimat într-un mod ingenios scriitorul Thomas Friedman.

Acest enorm succes pentru omenire are încă multe aspecte negative.

Odată cu informaţiile deosebit de utile ce se transmit între diferiţi oameni din diverse ţări, se transmit şi tot felul de informaţii (sub formă de text sau imagini), din diferite domenii total nedorite şi în majoritatea lor imposibil de controlat sau de blocat cel puţin pentru moment (pornografii, trivialităţi ş.a.).

7

Dezvoltarea mijloacelor de informare şi comunicare a constituit şi continuă să fie un real suport al globalizării.

Nimeni nu se mai poate opune acestei revoluţii, şi conexiunii oamenilor de pe întregul mapamond.

Ştiinţa, tehnica arta, cultura şi orice face parte din viaţa şi inteligenţa umană şi care sunt destinate satisfacerii nevoilor umane, au căpâtat valenţe globale.

Nenumărate creaţii naţionale care prin valoarea şi importanţa lor au încercat să fie ţinute sub lacâtul impus de anumite idei sau politici retrograde, la un anumit moment dat au sfărămat aceste bariere şi au intrat în patrimoniul valorilor universale.

Referindu-ne în mod special la dezvoltarea economică a diferitelor ţări, bazată pe dezvoltarea continuă a ştiinţei şi tehnicii şi suportată de concepţiile social-politice democratice, globalizarea urmează calea firească a unei traiectorii cu adevărat revoluţionare.

Noutăţile privind creerea unor produse sau servicii în anumite ţări au atras atenţia şi dorinţa de folosire a acestora de către un număr din ce în ce mai mare de oameni depăşind limitele şi graniţele naţionale, devenind astfel bunuri de folosinţă internaţională.5

În condiţiile dezvoltării economice a secolului 20 şi 21 nu se mai pun astfel de probleme legate de sistemul de transport şi de timpul îndelungat pentru procurarea anumitor bunuri şi servicii. În acest fel, tot felul de materii prime, materiale, bunuri de consum şi mijloace de producţie sunt transferate între diferite ţări şi zone geografice fără nici un fel de impediment. Bunurile şi serviciile au devenit parte din producţia şi consumul global.

Chiar dacă au existat tot felul de bariere convenţionale, cum au fost barierele vamale sau protecţionismului tehnologic, acestea au avut un caracter temporar şi s-au manifestat numai în raport cu anumite ţări sau zone geografice.

5 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

8

Oferta de bunuri şi servicii devenind o sursă de profit pentru producători, a determinat un nou concept economic: necesitatea găsirii unor surse mai ieftine de producţie care să asigure obţinerea unor profituri mai mari.

Acest lucru nu s-a produs peste noapte şi nici instantaneu în toate ţările lumii.

La început si chiar după mai mulţi ani, calitatea produselor obţinute din aceste ţări nu satisfăceau pe deplin pretenţile consumatorilor.  Ne existând alte opţiuni, consumatorul a acceptat şi s-a acomodat cu ceea ce se oferea pe piaţele de desfacere a diverselor produse.

Ceea ce este important este să remarcăm şi să înţelegem anumite stări de fapt, pentru a putea desprinde aspectele pozitive şi negative ale societăţii contemporane în ansamblul ei.

Viaţa de zi cu zi confirmă faptul că nici un om bogat, nici o companie prosperă sau nici un stat dezvoltat nu îşi investeşte resursele financiare, dacă nu are certitudinea sau cel puţin speranţa unor avantaje care să ducă la o creştere a veniturilor pe care le au.

Unele donaţii, făcute drept acte caritabile, în favoarea anumitor organizaţii, sau pentru anumite idei umanitare, nu au întotdeauna numai aspectul real al unor asemenea acte filantropice.

Investiţiile occidentale făcute în diverse ţări străine în curs de dezvoltare, nu urmăresc întotdeauna ajutorarea acelor ţări pentru a se dezvolta din punct de vedere economic sau pentru a ridica nivelul de viaţa al popoarelor respective.

Ideia investiţiilor este bazată pe o multitudine de studii prealabile referitoare la obţinerea unor profituri economice (prin folosirea unei forţe de muncă mai ieftină, prin obinerea unor materii prime la preţuri mai mici, sau asigurarea unor rezerve energetice pentru nevoile de consum în ţările investitoare şi obţinerea profiturilor din vânzarea acestor resurse) sau în vederea asigurării unor poziţii strategice şi militare.

Atunci când se discută despre cei ce căştigă de pe urma extinderii fenomenului globalizării şi cei care nu sunt avantajaţi de un asemenea proces, sau nu pot

9

beneficia de unele dintre avantajele lui, sunturmărite diferitele aspecte specifice existente în diverse ţări.

Expunere diferitelor ţări în curs de dezvoltare sau a unora nedezvoltate, la cerinţele şi avantajele globalizării, depind de mai mulţi factori, printre care:

- resursele de care dispun aceste ţări (bogăţiile solului şi ale subsolului),

- gradul de dezvoltare a infrastructurii de care dispune ţara repectivă,

- gradul de stabilitate politică din ţara sau zona respectivă

- condiţiile climaterice, mediul înconjurător şi diverse obiective istorice, favorabile dezvoltării turismului,

- gradul de educaţie şi calificare al poporului respectiv

- perspectivele dezvoltării într-un viitor mai scurt sau mai îndepărtat,

- distanţele faţă de căile principale de transport pe apă, sau aer

- poziţia geografică şi strategică pe plan mondial.

De multe ori nu toţi aceşti factori sunt luaţi concomitent în calculele investitorilor. Sunt de ajuns numai unii dintre aceşti factori pentru ai atrage pe investitori.

Unii economişti analişti, care au urmărit în timp evoluţia procesului globalizării, au ajuns la concluzia că cei ce sunt bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei ce sunt săraci rămân sau devin şi mai săraci.

China, India, Brazilia ş.a. au avut o evoluţie mai dinamică din punct de vedere economic, determinată printre altele şi de multiplele investiţii străine

Necesitatea asigurării în continuare a acestei dezvoltări economice se bazează şi pe un consum ridicat al energiei şi în special pe creşterea consumului de petrol.

Alături de Statele Unite şi Europe care sunt recunoscute pe plan mondial ca fiind mari consumatoare de petrol, aceste ţări în curs de dezvoltare intră într-o mare competiţie pentru asigurarea rezervelor energetice necesare.6

6 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

10

În aceste condiţii fenomenul globalizării în loc să fie un suport devine un factor al competiţiei, care ar putea provoca conflicte nedorite, pe plan internaţional.

Pentru a-şi asigura obţinerea de investiţii, aceste ţări în curs de dezvoltare oferă lumii  occidentale o forţă de muncă calificată, mult mai ieftină care poate fi utilizată în producţia bunurilor de consum, în extracţia anumitor bogăţii naturale sau în asigurarea diferitelor serviciil

India este un alt exemplu în acest sens. Având un procent ridicat de oameni cu educaţie, a atras unele companii occidentale care au fost dispuse să investească şi să dezvolte anumite ramuri de producţie industriale şi unele dintre activităţiile de servicii.

Lipsa infrastructurii nu a constituit un impediment şi nici instabilitatea securităţii sau gradul ridicat al corupţiei. Aşa se explică cum în mijlocul unor zone lipsite de o infrastructură elementară şi unde populaţia locuieşte în condiţiuni deosebit de rudimentare, s-au ridicat scheletele din oţel şi sticlă, după ultima arhitectură, a unor firme occidentale. Aici terenurile pe care s-au construit asemenea companii şi forţa de muncă ieftină au fost factori deosebit de importanţi pentru investitori.

Nici pentru toate ţările în curs de dezvoltare, avantajele oferite de existenţa şi extinderea procesului globalizării nu sunt similare. Unele ţări primesc un suport substanţial şi ca atare au şanse mult mai mari şi mai rapide de a deveni participante la procesul mondial al globalizării, în timp ce altele, considerate de un grad secundar de interes, au şanse mai mici şi mai îndepărtat în dezvoltarea lor economică.

Dacă în asemenea ţări, există o pătură de oameni bogaţi care sunt dispuşi să-şi procure bunuri de uz curent sau de folosinţă îndelungată, preocuparea unor investitori se îndreaptă spre creerea unor sucursale sau a unor magazine pentru desfacerea bunurilor solicitate (automobile, vapoare, bijuterii, îmbrăcăminte sau obiecte destinate gospodăriei).

Relaţia între efectele globalizării şi inegalitatea ce se crează în timp între diferite ţări atestă cu claritate cine sunt cei ce căştigă de pe urma acestui fenomen şi cei care pierd sau nu sunt deloc afectaţi de acţiunea lui.

11

Pentru foarte multe ţări sărace, procesul globalizării este numai o noţiune foarte vagă şi fără şanse prea mari de aplicabilitate

1.2. Avantaje și dezavantaje ale globalizării

Procesul de globalizare nu este un proces nou, dar este rezultatul unor modificari la nivelul economiei mondiale ce s-au accentuat in ultimii ani. Ridicarea barierelor vamale, aparitia firmelor multinationale, cresterea competitiei pe pietele interne si externe, cresterea importantei resurselor si a modului in care acestea sunt consumate, toate acestea reprezinta atit cauze cit si efecte ale globalizarii.

Punctele de vedere a celor care au susţinut şi continuă să susţină fenomenul globalizării ca şi a celor ce se opun diferitelor aspecte ale manifestării lui, dovedesc argumente deosebit de convingătoare în ambele tabere.

Vom prezenta în continuare unele puncte de vedere a celor PRO şi CONTRA lasând oportunitatea cititorului să-şi stabilească opinia personală şi să decidă singur de partea cui consideră că ar vrea să fie.

Opiniile PRO şi CONTRA

Susţinătorii globalizării consideră că acest fenomen are un efect deosebit asupra creşterii veniturilor consumatorilor, într-ucât pe piaţa mondială sunt aduse cantităţi largi de produse, deosebit de variate şi preţurile la care se vând sunt competitive, datorită preţului forţei de muncă, şi al celorlalte cheltuieli de fabricaţie, care sunt deosebit de reduse.

În realitate, după opinia celor ce sunt contra procesul globalizării acest fenomen trebuie privit şi înţeles şi prin prisma modului în care „ se încearcă” să se asigure aşa numitul câştig al consumatorilor.

Prin transmiterea peste hotare a cererii de produse (în ţări cum ar fi China, Malaezia, Filipine, India, Mexic ş.a.), se elimină un enorm de mare număr de locuri de muncă din întreprinderile autohtone. O mulţime de muncitori, tehnicieni, ingineri şi alte categorii de meserii şi profesii îşi pierd locurile de muncă.7

7 Raportul SUA pentru bariere vamale şi investiţii, Brussels, Comisia Europeană, Octombrie 1998, pg.12

12

Pierderea acestor locuri de muncă se apreciază de către specialiştii din domeniu organizării muncii, nu este temporară ci definitivă. S-ar putea ca într-un timp care este foarte greu de apreciat, unele dintre aceste locuri de muncă ce au fost transferate peste oceane, să revină, în ţările de unde au fost eliminate, dar acest lucru este cel puţin în momentul de faţă este total ne sigur.

Efectul direct al eliminării locurilor de muncă prin procesul outsourcing-ului însemnă creşterea şomajului naţional.

În prezent datorită crizei economice se dicută despre un număr de şomeri,ce depăşeşte în SUA, 12 milioane de persoane.

Eliminarea forţei de muncă, atrage după sine pierderea veniturilor certe lunare sau limitarea temporară a acestor venituri (prin acordarea ajutorului de şomaj) pentru cei ce sunt eliminaţi din activitatea ce o desfăşurau. În felul acesta foştilor cumpărători le sunt reduse drastic veniturile şi ca atare posibilităţile de cumpărare a unor bunuri de consum sau procurării unor servicii.

Pe de altă parte cei eliminaţi din procesul muncii ajung să iasa din rândurile clasei mijlocii a populaţiei, îngroşând rîndurile celor săraci.

Nu trebuie uitat că cei ce formează clasa mijlocie a societăţii, este cea care asigură veniturile societăţii, căci ea reprezintă majoritatea populaţiei.

Reducerea procentuală a acestei clase sociale, atrage după sine şi multiple probleme financiare pentru ţara respectivă.

Efectul de domino al acestei situaţii se continuă şi cu aspectul următor: în momentul în care creşte şomajul şi se reduce posibilitatea de cumpărare a produselor existente pe piaţă, chiar dacă se spune că se vând la preţuri mult mai reduse, scad vânzările, şi ca atare .8

Cei ce susţin globalizarea arată că acest proces atrage după sine creşterea numărului de muncitori în procesul de producţie şi distribuţie.

8 More Aid for Trade?- Investor’s Business Daily, February 24, 2000 pg. A26

13

Ceea ce uită însă aceşti pro-globalizatori, sau nu vor să menţioneze, este ideea unde se petrece acest proces de creştere a muncitorilor. În mod categoric nu în ţările de unde sunt eliminate locuri de muncă.

Desigur în China, Malaezia sau Tailanda poate să crească numărul muncitorilor şi a celorlate categorii ce participă la procesul muncii, dar oare ajută aceast aspect la rezolvarea problemelor forţei de muncă active din ţările „beneficiare” de aşa zise bunuri „mai ieftine”?.

Cu ani de zile în urmă prin acţiunea unor senatori şi congresmeni din Statele Unite, s-a încercat introducerea spre votare a unor legi anti-trust. De asemeni prin unele acţiuni ale Comisiei Federale pentru Comeţ, s-a încercat să se oprească sau cel puţin să se limiteze procesul outsourcing-ului.

Susţinătorii globalizării vorbesc despre avantajul ridicării rapide a nivelului de trai al muncitorilor din ţările care produc diverse bunuri şi asigură diverse servicii.

Nu se poate contesta că mulţi muncitori chinezi, de exemplu chiar dacă sunt plătiţi cu un minimum de salariu comparativ cu muncitorii din ţările dezvoltate, au în prezent un standard de viaţă mai ridicat decât au avut cu 50 de ani în urmă.

Dinamica economiei chineze din ultimile câteva decade a permis scoaterea din stadiul de sărăcie a peste 400 milioane de chinezi.

Referindu-se la acest aspect, economistul Jeffrez Sachs spunea:”China are cel mai mare succes al dezvoltării economice  din toată istoria lumii”.

Cei ce se opun globalizării susţin că standardul de viaţă al muncitorilor din China sau din alte ţări în curs de dezvoltare sau a celor sub dezvoltate, nu se poate compara cu standardul de viaţă pe care şi l-au creat în sute de ani muncitorii americani sau din alte ţări dezvoltate.

După cel de al II-lea război mondial, administraţiile dela Washington, de exemplu, s-au preocupat să sprijine creşterea standardului de viaţă al populaţiei americane şi în timp şi cu mari eforturi acest standard de viaţă a ajuns la un nivel acceptabil, corespunzător cât de cât secolului în care trăim.

14

Este adevărat că nu s-au dezvoltat mijloacele de transport în comun, dar s-au dezvoltat în schimb prin suportul întreprinderilor auto, şosele statale şi naţionale şi s-a dezvoltat însăşi industria auto.

În general populaţia activă şi restul populaţiei foloseşte în marea majoritate, mijloacele proprii de transport auto şi nu biciletele, aşa cum se asigură transportul majorităţii populaţiei chineze.9

După cel de al II-lea război mondial s-a sprijinit visul fiecărei familii de americani de a avea propria locuinţă; lucru care s-a remarcat în ultimile câteva decade şi prin extinderea zonelor suburbane. Un număr relativ limitat de americani locuiesc în apartamente.

În China de exemplu, foarte puţini locuiesc în propriile case; majoritatea populaţiei locuieşte în foarte modeste apartamente de tip maoist ce oferă un minim de comfort.

La ce fel de nivel de trai şi la ce proporţii ale acestuia se referă susţinătorii globalizării este destul de greu de apreciat. Poate într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat şi pe baza unei creşteri susţinute economice, China sau alte ţări în curs de dezvoltare vor putea ajunge din urmă multe din ţările dezvoltate şi ca atare se va putea vorbi despre asigurarea unui standard ridicat de viaţă al populaţiilor respective.

Susţinărorii globalizării se referă la faptul că prin acest sistem se poate asigura o largă difuzare a inovaţiilor şi tehnologiilor de fabricaţie.

Acest aspect este real într-ucât odată cu procesul outsourcing-ului ţările care solicită fabricarea de produse sau realizarea de sevicii, oferă ţărilor producătoare, tehnologiile de fabricaţie şi le asigură programe complexe de training în domeniul respectiv.

Mai mult decât atâta în momentul în care se încheie convenţiile economice de fabricaţie, un larg flux de investiţii occidentale se îndreaptă spre aceste ţări, se construiesc întreprinderi şi se doteaza cu cele mai noi tehnologii de fabricaţie, cu 9 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

15

tehnici moderne şi cu tot felul de echipamnete care să ajute la creerea produselor sau asigurarea serviciilor cerute.

În ultimile decade s-au înmulţit într-un mod impresionant,şi cazurile în care unele companii străine din ţări dezvoltate din punct de vedere economic şi-au deschis sucursale în alte ţări dezvoltate. Scopurile unor asemenea „cooperări” economice, se referă la reducerea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor de vamă, eliminarea taxelor de import, o mai rapidă livrare a unor produse, şi încă multe alte avantaje.

Urmărind ceea ce se întămplă în ţările dezvoltate, se poate remarca şi un alt fenomen ce nu trebuie neglijat. Multe companii mici, care nu au posibilitatea să beneficieze de fabricarea produselor în afara graniţelor încearcă cu mari eforturi să facă faţă competiţiei marilor companiile. Această competiţie este neechitabilă din punctul de vedere financiar al micilor întreprinderi şi ca urmare aceste companii mici sunt obligate să-şi închid porţile şi să-şi concedieze muncitorii.

Experienţa economică confirmă că asemenea întreprinderi mici au fost întotdeauna un suport al economiei naţionale, într-ucât ele au creiat şi au asigurat locuri de muncă.

Un alt aspect relevant este şi faptul că unele dintre marile companiile care caută surse de producţie mult mai ieftine, se preocupă în mod special şi de găsirea ţărilor în care există aşa numitele „sectoare ne-formale” ale economiei.

În asemenea sectoare nu există nici un fel de reglementări în privinţa salariului minim ce trebuie plătit muncitorilor şi nici o legislaţie care se referă la vârsta minimă de încadrare în muncă. În aceste condiţii copii de 10-12 ani sunt angajaţi să muncească, în condiţii de lucru sub limitele normale acceptate în alte ţări şi sunt remuneraţi cu sume infime de câţiva dolari pe zi.

Mass media din diverse ţări a prezentat de multe ori imagini din ţări cum ar fi de exemplu Columbia, Peru, El Salvador, ş.a. în care copiii lucrează în condiţiile total insalubre şi sunt folosiţi pentru executarea a tot felul de produse printre care şi încălţămintea.

16

După achiziţionarea acestor producţii, la preţuri derizorii, încălţămintea respectivă se vinde în boutiqurile din Statele Unite şi din alte ţări dezvoltate, la preţuri de sute şi mii de dolari.

În aceste ţări forţa de muncă „ne-formală” reprezintă 50-60% din forţa totală de muncă activă.

Susţinătorii globalizării consideră că prin extinderea acestui proces, dispar barierele şi limitările drepturilor de circulaţie între ţări şi continente şi ca atare circulaţia oamenilor pe diferitele meridiane şi paralele ale Globului devine deosebit de uşoară şi cu un minimum de formalităţi.10

O asemenea mobilitate a oamenilor, susţin suporterii globalizării, înseamnă o mişcare a inteligenţei din care omenirea nu are decât de câştigat.

Aspecte negative

Cei ce sunt contra globalizării consideră că aspectele negative ale unor asemenea facilităţi, se regăsesc în situaţia în care mobilitatea oamenilor atrage după sine o mişcare sau o extindere masivă a unor maladii grave. Exemplul dat de aceştia este cel al răspândirii virusului HIV-AIDS (SIDA), care face anual milioane de victime pe întregul Glob.

Profitând de asemenea facilităţi şi de lipsa unor controale între diferite ţări şi continente, criminalitatea internaţională, vânzătorii de droguri şi alte vicii, iau proporţii. De asemeni există şi riscul infiltrării celor care formează aşa numitele celulele latente ale terorismului mondial, şi care au o posibilitate de instalare şi acţionare în diferite ţări străine. Se poate considera această situaţie – îşi pun întrebarea cei ce sunt contra, drept un avantaj al dispariţiei barierelor dintre ţări?

Aşa cum am mai afirmat şi mai înainte, atât susţinătorii fenomenului globalizării cât şi cei ce se opun acestui concept au puncte de vedere deosebit de reale.

10 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

17

În timp, se va vedea mult mai limpede dacă şi în ce măsură un asemnea fenomen poate ajuta la dezvoltarea societăţii globale umane sau îşi va limita sfera de manifestare.

S-ar putea ca la un anumit moment dat, cel puţin din punct de vedere economic să se manifeste un interes mai mare spre o veche concepţie a specializării producţiei şi serviciilor pe diferite ţări şi continente şi să se re-extindă comerţul mondial cu produse şi servicii creiate şi asigurate de unele ţări specializate.

S-ar putea ca în acest fel să se reducă „hemoragie de inteligenţă” ce a luat mari proporţii în ultimile decade, în special prin deplasarea unor cadre calificate cum este de exemplu din India şi China sau a răspândirii concepţiilor şi religiei musulmane spre lumea occidentală.

Aspectele globalizării fiind deosebit de multiple şi regăsindu-se în toate domeniile legate direct sau indirect de viaţa şi evoluţia societăţii umane în general şi a fiecărui individ în special, merită de văzut cine sunt beneficiarii şi cine sunt cei ce pierd de pe urma extinderii fenomenului globalizării.11

1.3. Clasificarea problemelor globale

Omenirea se confruntă cu o serie de probleme grave care nu pot fi ignorate şi care necesită soluţii viabile şi rapide. Dintre aceste probleme globale amintim:

- explozia demografică din ţările Sudului;

- probabilitatea unor schimbări şi perturbări profunde ale climei planetei;

- precaritatea siguranţei alimentare globale;

- dubiile privind disponibilităţile de energie;

- conflictele militare şi problema dezarmării - păcii;

- sărăcia şi subdezvoltarea, problema datoriei externe;

- problemele mediului (probleme ecologice, ameninţarea distrugerii nucleare, etc.).

11 Goldberg and Pavcnik- Distribution Efects of Globalization in Developing Countries. Journal of Economi Literature, Vol.XLV, March 2007, pg. 73

18

La apariţia şi actualizarea problemelor globale au contribuit esenţial:

- creşterea bruscă a comsumului de resurse naturale,

- influienţa antropogenă negativă asupra mediului natural,

- înrăutăţirea condiţiilor ecologice de viaţă ale oamenilor,

- decalajul în creştere dintre nivelul de dezvoltare social-economică a ţărilor lumii

- crearea armei de nimicire în masă care pune în pericol însăşi existenţa civilizaţiei umane. 12

Criza economică globalizată

Întreaga lume se confruntă în prezent cu efectele ale unei puternice crize economice.

Opinia multor economişti din diverse ţări este că această criză s-a declanşat în Statele Unite şi prin efectele globalizării, se resimte în toate ţările dezvoltate, în curs de dezvoltare şi în ţările lumii a treia.

Statele Unite au intrat iniţial şi în mod oficial, în recesie în urmă cu peste doi ani şi nici unul dintre conducătorii departamentelor guvernamentale nu au vrut să recunoască în mod oficial această stare de fapt.

La multiplele solicitări ale mass-mediei, răspunsurile erau foarte evazive sau chiar false, susţinându-se că economia americană este solidă, sistemul financiar şi inflaţia erau sub un total control şi ca atare toată lumea putea fi liniştită.

Dacă aceşti reprezentanţi aleşi, senatorii şi congresmenii ar fi atenţionat populaţia Statelor Unite şi a altor ţări, despre riscurile acestei degringolade economice, poate s-ar fi putut luat din timp anumite măsuri care ar fi redus impactul global.

Cauzele unei asemenea crize economice ce a depăşit cu mult pe cea din anii 1929-1933, sunt multiple şi s-au acumulat datorită unor enorme cheltuieli bugetare nejustificate, a unor fraude financiare de mari proporţii şi ne controlate, acordarea unor credite enorme fără nici un fel de acoperire, scăderea puterii dolarului în 12 Rusnac, Gheorghe- Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău 2007

19

diverse tranzacţii economice, extinderea procesului de outsorcing în vedere obţinerii unor mari profituri pentru companiile particulare şi pentru posesorii de stocuri ale acestor companii şi încă multe altele.

Mass media care urmăreşte de luni de zile ca un radar situaţia bursei stocurilor prezintă în mod continu instabilitatea stocurilor şi căderea treptată a unora dela valori deosebit. de ridicate (de sute de dolari), până la valoarea unor fracţiuni derizorii.

Cheltuielile enorme efectuate în ultimii ani au afectat şi continuă să afecteze bugetul Statelor Unite în general şi al fiecărui stat în special.

Dela valorile pozitive pe care bugetul SUA l-a avut în urmă cu opt ani, s-a ajuns la un enorm deficit bugetar şi cu perspective, în actuala situaţie, de continuă.creştere.

Specialiştii din domeniul finanţelor suţin că un asemenea deficit nu a fost cunoscut în toată istoria Americii.

Care va fi până la urmă suma totală a acestui deficit, cum se va acoperii acest enorm deficit şi care vor fi efectele asupra situaţiei naţionale în general şi asupra nivelului de trai al fiecărei familii în mod special sunt sub mari semne de întrebare.

Preşedintele Obama a susţinut în campania sa electorală şi ulterior că există toate posibilităţile de a se reduce acest deficit cu peste 533 bilioane dolari în următorii cinci ani.

Chiar dacă această afirmaţie a avut numai rolul de a încuraja populaţia Statelor Unite, spiritul de neîncredere ia proporţii din ce în ce mai mari, punând la îndoială concepţia economică actuală.

Estimările privind creşterea deficitului bugetar până la sfârşitul anului 2009,se referă la câteva trilioane de dolari, ceea ce va genera un deficit de circa 1 trilion dolari anual pentru următoarele decade. O asemenea situaţie pune nu numai actualele generaţii dar şi pe cele ce vor urma într-un mare risc economic.

20

O parte din nevoile curente destinate acoperiri cheltuielilor excesive sunt acoperite din împrumuturi de sute de bilioane dolari dela diferite ţări printre care şi din China.

Altele se bazează pe taxele ce se vor impune populaţiei în paralel cu reducerea sau lichidarea unor programe naţionale (destinate reparării infrastructurii la nivelul fiecărui stat şi la nivel naţional, reparării unora dintre poduri care prezintă riscuri în utilizare, repararea şcolilor şi dotarea lor cu echipamentul necesar laboratoarelor), eliminarea unui număr din ce în ce mai mare de personal din activităţile destinate serviciilor publice (profesori, bibliotecari, poliţişti, pompieri, poştaşi, ş.a.)

Toate aceste efecte imediate şi pe termen lung, nu se opresc la graniţele Statelor Unite. Ele s-au extins în jurul întregii lumi. Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America Latină se confruntă şi ele cu diversele aspecte ale actualei crize economice.

În prezent se fac tot felul de eforturi pentru găsirea şi soluţionarea acestei crize economice globale.

Sunt solicitaţi experţi economişti din diverse ţări chemaţi să-şi spună opiniilr,şi să dea unele soluţii cu efecte cât mai rapide.

Realitatea confirmată de practica financiară de zi cu zi din domeniul sistemului financiar mondial confirmă ideia după care instituţiile financiare ce acţionează la nivel mondial,cum ar fi: FMI, Banca Mondială, Sectorul Financiar al Naţiunilor Unite, ş.a. nu s-au adaptat în ultimile decade la modul de acţiune al sistemului economic global.

În acelaş timp, multe dintre ţările dezvoltate din cadrul Grupului G-8 sau G-20, nu au acţionat destul de hotărât în privinţa soluţionării acestei maladii mondiale.

Prin poziţia actuală pe care o deţine economistul Stiglitz, în calitate de Preşedinte al Comisiei Experţilor Financiari, de sub egida Naţiunilor Unite, el are ca principală misiune de a pregăti un raport complex cu privire la situaţia financiară mondială şi până în luna Iunie 2009 să prezinte un puct de vedere privind reforma Sistemului Monetar Internaţional, care să permită un „un nou start”.

21

Aşa după cum nici fenomenul globalizării nu s-a petrecut peste noapte , mai mult ca sigur nici soluţionarea actualei crize economice mondiale nu îşi va găsi rezolvarea în mod instantaneu.

Vor fi necesare luni de zile dacă nu chiar ani pentru găsirea soluţiilor optime, acceptarea unanimă, aplicarea lor şi manifestarea rezultatelor globale.

În tot acest timp întreaga omenire este deosebit de îngrijorată şi intrigată de ceea ce s-a întâmplat şi continuă să aibă loc în Statele Unite şi de efectul global al acestei crize economice.

Este un moment în care factorul psihologic al nesiguranţei şi neîncrederii a pus stăpânire pe fiecare om şi îi crează o stare de totală derută.

Nimeni nu ştie cum şi în ce fel să acţioneze pentru aş-i salva modestele rezerve financiare pe care le-a agonist într-o viaţă de muncă, pentru a putea supravieţuii până în momentul în care vor dispare norii negri ai acestui cataclism mondial.

Marii investitori particulari sau marile instituţii bancare sunt deosebit de circumspecte şi reţinute în a acţiona.

Plasându-ne pe o poziţie optimistă credem că într-un timp mai scurt sau mai îndepărtat, econoimia mondială îşi va regăsi stabilitatea necesară care s-o propulseze spre noile culmi ale actualului secol. Cum şi când se va petrece acest lucru, numai timpul va fi cel care o va putea confirma.

Ceea ce este deosebit de important până atunci este de a se asigura un echilibru general, economic, social şi în special politic care să împiedice provocarea unor scântei cu efecte dezastruase la nivelul naţional al diferitelor ţări sau chiar pentru întreaga omenire.

22

Cap 2. Probleme economice globale actuale

2.1. Energia. Problemă a dimensiunii planetare –

Importanţa energiei electrice.

Viaţa modernă nu poate fi concepută fără energie electrică. Astfel, cea mai mare parte a descoperirilor din ultimul secol nu ar fi fost realizate dacă nu ar fi existat energia electrică. Aceasta e folosită pretutindeni. Presupunând că, brusc, am fi lipsiţi de energie, iată ce s-ar întâmpla :

- lipsa luminii electrice

- căderea sistemelor informatice

- probleme imense cu transporturile (tramvaie, trenuri, avioane, masini cu sistem de aprindere etc.) ; cele care vor rămâne, vor putea fi folosite doar în timpul zilei la capacitate maximă (lipsa luminii pentru faruri)

- un gol imens în domeniul comunicării (telefoane de orice fel, aparate radio, TV, internet)

Şi toate acestea doar la o privire fugară asupra importanţei energiei.

Modalităţi de producere a energiei electrice.

Există numeroase modalităţi de producere a energiei. Dintre acestea le amintesc pe cele alternative :

- Energia solară – intens mediatizată ca o sursă de energie nepoluantă şi gratuită, aceasta e departe de a furniza suficientă putere electrică.

- Energia eoliană

- Energia mareelor

- Energia geotermală

- Energia osmotică, energia produsă din biomasă, energia produsă de bacterii

23

Cele mai răspândite căi de producere a energiei electrice sunt prin intermediul hirdrocentralelor, termocentralelor si a atomocentralelor.

În 1997, Canada, Mexic şi Statele Unite au globalizat 86% din consumul de energie si 80% din producţia de energie din cele două americi (de sud şi de nord). Aproximativ 57% din energia produsă în America e termică (cărbuni, petrol, gaze naturale); 25% de hidrocentrale, 16% nucleară iar geotermală şi alte surse neconvenţionale 2%. În 1997 energia generată în America a totalizat circa 1.083 gigawaţi, aproximativ o treime din totalul mondial.

California conduce întreaga lume prin metodele alternative de producere a energiei prin sursele sale nepoluante: vânt, soare şi surse geotermale. În 1992, California deţinea mai mult de jumătate din energia geotermală obţinută, peste 80% din energia eoliană şi 99% din capacitatea energiei solare obţinute la nivel global. Şi totuşi, acestea trei împreună reprezintă mai puţin de 6% din energia totală generată de California.

Potenţial, SUA ar putea îndruma lumea în dezvoltarea unor surse noi de energie. Industria de aparare a SUA produce cele mai profesionale produse de inginerie, metale şi calculatoare. Aceste cunoştinţe sunt necesare pentru a beneficia pe deplin de noile surse energetice din lume.

Tendinţe la nivel mondial (GENI)

Înfiinţat de către Peter Meisen, care este şi Directorul Executiv al acestui institut, GENI (Global Energy Network Institute) reprezintă un institut la nivel mondial, non-profit ce are ca scop găsirea de soluţii pentru problemele enegetice globale.

În acest sens institutul are în vedere realizarea unui proiect la scară mondială ce presupune conectarea tuturor reţelelor de energie deja existente, realizându-se astfel o reţea mondială. Aceasta s-a constatat a fi prioritatea numarul 1 la nivel planetar, în urma unui studiu efectuat la nivel global. Acest studiu punea următoarea întrebare:

Acum doua decenii s-a ajuns la concluzia că o furnizare suficientă de electricitate asigură un standard decent de viaţă.

24

Astăzi, apelând la sursele de energie ale planetei, nevoile întregii umanităţi pot fi îndeplinite.

Beneficiile acestui proiect sunt enorme şi dovedite. Proiectul cuprinde 190 de naţiuni care urmează să coopereze zilnic pentru beneficiul general.

Interconectarea reţelelor electrice între ţări şi continente va avea un impact pozitiv net imens asupra planetei. Astfel:

- va creşte nivelul de trai universal

- va creşte comerţul, cooperarea şi va întări pacea mondială

- creşte eficienţa energiei şi dezvoltarea susţinută

- reduce schimbarea climatului datorată folosirii curente de combustibili fosili şi a reziduurilor nucleare

- stabilizează creşterea populaţiei mondiale

Obiectivul GENI este să pună această strategie pentru o reţea globală interconectată pe agenda a 190 lideri mondiali cât mai curând posibil.13

2.2. Precaritatea siguranței alimentare globale

În pofida unor progrese înregistrate în ultimii 20 de ani, a reducerii numărului absolut al persoanelor care au acces insuficient la hrană, totuşi acest număr rămâne ridicat: cca o persoană din 5 nu se hrăneşte suficient. Circa 2/3 din populaţia globului, în majoritate din ţările sărace, cunoaşte fenomene de foamete şi subalimentaţie, în timp ce o minoritate, situată mai ales în ţările industrializate, consumă peste normele raţionale.Cauzele crizei agroalimentare: factorii naturali, creşterea demografică, starea înapoiată a agriculturii în ţările în curs de dezvoltare, interdependenţa cu alte probleme globale, sporirea preţurilor la petrol, reformele proprietăţii, liberalizarea economiei ş.a.

O opinie raspândită spune că dacă produsele alimentare ar fi echitabil și corect repartizate pe glob, atunci nu ar mai exista oameni înfometați. E bine de ar fi așa, dar din păcate punctul acesta de vedere nu corespunde adevarului, mai ales când se

13 http://www.geni.org/

25

cercetează situația producției mondiale de cereale. De câțiva ani de zile consumul de produse cerealiere este superior cantității produse, ceea ce are drept urmare sporirea numărului celor ce suferă de foame. Între 1995 și 2005 numărul oamenilor suferind de subalimentare pe întreg globul a sporit de la 826 la 852 milioane. Dintre acești infometați, trei din patru trăiesc la țară, majoritatea ca agricultori și din ei, peste 200 de milioane locuiesc in Africa.14

Mai mult decât atât, stocurile de cereale au atins deja cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani. Dacă brusc, de azi pe mâine, omenirea nu ar mai culege recolta, ea nu ar mai beneficia de o rezervă de cereale decât pentru 12 săptămâni de consum. Ba chiar grâul s-ar consuma total în 9-10 săptămâni, iar porumbul – în 7 săptămâni. Sunt departe vremurile când stocurile de cereale se ridicau la 20-30 săptămâni de consum. Iar cerealele sunt esențiale pentru hrana omenirii, căci pe alte alimente nu ne putem bizui :  producția de carne, oua și lactate depinde în bună măsură tot de cereale, zarzavaturile – ca și cerealele – sunt influențate de condițiile de climă și nu le pot înlocui pe acestea în alimentația zilnică, iar multe specii de pești sunt pe cale de dispariție datorită pescuitului excesiv.

Bilanțul stării actuale a alimentației este deci cam sumbru. „International Grains Council“ (IGC) a dat publicației recent un raport15 în care semnalizează gravitatea problemei în diverse țări. Pe global, în sezonul 2010-2011, cantitatea de grâu recoltat a fost evaluată la 603 milioane tone, pentru o cerere de consum de 611 milioane tone. La porumb, acest raport este de 765 milioane tone producție, pentru 770 milioane tone consum. Trebuie ținut seamă că o cantitate tot mai mare din recoltă este folosită nu ca aliment, ci fie în producție de combustibil („biosprit“), fie pentru hrana animalelor. Evaluarea de IGC a cantității mondiale de cereale produse în anul curent, de 1657 milioane tone, este mai redusă cu două milioane tone decît cantitatea prognozată în noiembrie 2011, datorită recoltei slabe de porumb din St. Unite și a secetei din Argentina. Dar chiar și atunci consumul global de cereale era evaluat la 1676 milioane de tone.

Revenind la reducerea rezervelor de cereale, aceasta are loc cu toată creșterea volumului recoltat. Iar o situație grea este în țările Uniunii Europene. Pentru a menține prețurile, Comisia de la Bruxelles a decis aruncarea pe piață a unei 14 Grain Market Report – No. 374 din 24.01.200815 Grain Market Report – No. 374 din 24.01.2008

26

cantități de 14 milioane tone cereale din stocul de rezervă și astfel nu au mai ramas la dispoziția sa decat un milion de tone. Iar dacă rezervele mondiale de cereale vor fi epuizate, cifra celor ce suferă de foame în întreaga lume va spori exponențial. Toți așteaptă recolta anului 2008, dar indiferent de mărimea sa este exclus ca numărul celor ce suferă de foame  să scadă.

„World Food Program“ (WFP) al ONU, care e cea mai mare organizație de distribuire de hrană pentru populația țărilor aflate în nevoie, a convocat la sfârșitul lunii februarie 2008 o sedință de analiză a situației de criză creata de faptul că fondurile disponibile nu mai sunt suficiente pentru achiziționarea produselor alimentare necesare. D-na Josette Sheeran, directoare a WFP, a arătat că sporirea prognozată cu 40 % a prețului grâului va arunca lumea într-o nouă eră a foametei. O situație care însă nu e cauzată de razboi, de secetă sau alte catastrofe naturale, ci are un caracter sistemic.

Pentru compensarea crizei, Uniunea Europeana a adoptat două măsuri : desființarea taxelor vamale pentru importul aproape a tuturor soiurilor de cereale și eliminarea sistemului de subvenții pentru lăsarea terenurilor în parloagă. Pe de altă parte China a introdus taxe vamale la exportul de cereale, făina de grâu și soia, Rusia a sporit cu 40 % taxele vamale la exportul de cereale, India a pus obstacole la exportul de orez etc.

Organizația americană de ajutorare US Agency for International Development (USAID) a anunțat recent că va reduce drastic livrările de ajutoare alimentare în acest an, ca urmare a prețurilor ridicate ale acestor produse (v. Washington Post din 1.o3. 2008). Astăzi primesc ajutoare USAID un număr de 40 de țări, printre care Etiopia, Irak, Somalia, Honduras, și provincia Darfur din Sudan. Dar datorită creșterii prețurilor la produse alimentare, USAID pierde 200  milioane de dolari din bugetul ce i-a fost acordat în acest an pentre ajutoare. Jeff Borns , director al programelor Foods for Peace, ce coordonează livrarile de ajutoare ale USAID, calatorește în prezent prin multe țări sărace și verifică unde e cea mai mare nevoie și în ce proporții mai e necesară trimiterea de alimente.

2.3. Subdezvoltarea- problema globală a economiei mondiale contemporane

27

Definiția subdezvoltării se bazează pe teoria generală a dezvoltării. Conceptul de dezvoltare economică este multidimensional, el fiind privit ca și capacitatea unei economii naționale de a genera și susține o creștere anuală a PIB-ului/locuitor sau în plan mai larg a PNB/locuitor. Dar experiența multor popoare din Lumea a Treia a demonstrat că, chiar dacă acestea au înregistrat o creștere a produsului intern pe locuitor, sărăcia și șomajul s-au extins, iar neechitatea distribuirii veniturilor a atins forme alarmante.Banca Mondială arată că dezvoltarea înseamnă îmbunătățirea calității vieții, iar în special în țările sărace o calitate mai bună a vieții înseamnă mai mult decât venituri mai mari pe locuitor. Această îmbunatățire a calității vieții presupune:

- pe de o parte satisfacerea nevoilor materiale (alimente, locuință, sănătate, protecție socială);

- pe de altă parte educație și afirmarea personalității umane, precum și posibilitatea de a alege.

În condițiile în care unul dintre aceste elemente lipsește sau se caracterizează printr-o ofertă slabă, atunci se poate vorbi de o subdezvoltare absolută.Subdezvoltarea este așadar reversul dezvoltării. Ea reprezintă o situație economică în care persistă niveluri reduse ale standardului de viață, sărăcia absolută, rate de creștere economică scazute, nivel redus al consumului, rate ridicate ale mortalității și ale natalității, dependența față de exterior.Națiunile Unite au definit limita sărăciei absolute ca fiind nivelul veniturilor de 1 dolar pe zi, ajustat cu paritatea puterii de cumparare. Astăzi aproximativ 1,3 miliarde de oamenii trăiesc sub această limită a sărăciei.Au fost identificate nouă probleme majore ale țărilor subdezvoltate:

- speranța de viață - a crescut mult în ultimii 30 de ani ajungând la o medie de 63 de ani, iar în unele țări chiar la 70 de ani.

- sănătatea – doar 2/3 din populația acestor țări are acces la serviciile de sănătate; 1,3 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă, iar în Africa sub-sahariană un adult din 40 este seropozitiv.

- hrana – în ultimii 30 de ani numărul țărilor în care s-a asigurat necesarul de hrană s-a dublat de la 25 la 50. Totuși 15% din populația lumii nu are hrană suficientă, iar un copil din 3 sufera de malnutriție.

- educația – gradul de alfabetizare a crescut la 65%, restul populației adulte fiind analfabetă

28

- venituri și sărăcie – 1,3 miliarde trăiesc în sărăcie absolută, definită prin venituri prea mici pentru a asigura mijloacele de subzistență. În Africa aproape jumatate din populație se află sub pragul de sărăcie

- copii – în ultimii 30 de ani, mortalitatea infantilă a fost redusă cu mai mult de 50%, dar cu toate acestea malnutriția și bolile, în general,ucid mai mult de 34.000 de copii în fiecare zi

- femeile – două treimi din totalul analfabeților din țările cele mai sărace ale lumii sunt femei. Femeile acced într-un număr de două ori mai mic decât barbații în învățământul superior

- securitate – aproximativ 35 de milioane de oameni sunt refugiați

- mediul – în ultimii 20 de ani ponderea familiilor rurale cu acces la apă potabilă a crescut de la sub 10% la 60% - pădurile tropicale sunt distruse în fiecare secundă cu o suprafață egală cu mărimea unui teren de fotbal.

Subdezvoltarea nu reprezintă un fenomen caracteristic numai etapei actuale de dezvoltare a societății; ea a existat şi s-a manifestat în diferite forme cu mult timp în urmă. Țările dezvoltate economic s-au confruntat, la începutul evoluției lor moderne, cu probleme asemănătoare celor existente azi în lumea subdezvoltatăCa urmare, au fost formulate mai multe puncte de vedere cu privire la cauzele subdezvoltării. Dintre acestea, menționăm două concepții: una ce consideră că starea de subdezvoltare reprezintă doar o întârziere a dezvoltării țărilor în curs de dezvoltare; a doua este cea după care subdezvoltarea este un produs sau rezultat al dezvoltării, în sensul că anumite țări au ajuns într-un stadiu de dezvoltare foarte avansat şi pe seama rămânerii în urmă a altora.16

Conform acesteia,în dezvoltarea tărilor avansate se disting cinci stadii: societatea traditională, pregătirea conditiilor pentru decolare, decolarea, marşul spre maturitate, consumul de masă.Tările în curs de dezvoltare, subliniază Rostow, se află într-unul din primele trei stadii, iar cele subdezvoltate s-ar situa chiar în primul stadiu.Multe din aceste tări au o organizare rigidă, o conceptie arhaică asupra productiei, o putere politică de natură feudală.Unul din principalii sustinători ai celei de a doua conceptii – Celso Furtado – afirmă că „subdezvoltarea este un proces istoric autonom şi nu o etapă prin care au trebuit să treacă în mod necesar

16 Iliescu Ion- Probleme globale – creativitate – Editura Tehnică, București, 2002

29

economiile care au atins deja un nivel superior de dezvoltare”.Pe baza acestei ultime conceptii s-au constituit două modalităti de explicare a cauzelor subdezvoltării: după prima,subdezvoltarea ar fi rezultatul dominatiei şi exploatării coloniale,a jafului,căruia i-au fost supuse,de-alungul timpului, fostele colonii de către marile metropole. Procesul respectiv a condus la împărtirea lumii, pe baza diviziunii internationale a muncii, impusă de tările dezvoltate, în două mari categorii: tări bogateşi tări sărace.Tările bogate continuă să exploateze tările sărace,mai ales prin intermediul schimburilor economice internationale;după a doua modalitate cauzele subdezvoltării decurg din efectele de dependentă care au rezultat dintr-un complex de factori şi conditii obiective ce au condus la o astfel de evolutie a economiei mondiale, şi nu dintr-un sistem organizat de exploatare.Cunoaşterea cauzelor subdezvoltării, a mecanismului actiunii lor trebuie să ajute nu atât la stabilirea responsabilitătilor sau vinovătiei unora sau altora dintre tări,ci,mai ales,la identificarea căilor şi posibilitătilor actuale şi de perspectivă pentru diminuarea şi înlăturarea efectelor ei negative.17

Cauze interne şi externeAnaliza evolutiei economice a diferitelor tări şi grupe de tări evidentiază că multiplele cauze ale subdezvoltării pot fi grupate în cauze interne şi cauze externe.

Cauzele interneSe referă, în principal, la resursele naturale şi umane, la factorii economici şi politici. În ce priveşte resursele naturale tările cele mai slab dezvoltate au fost vitregite, de regulă, denatură, iar putinele lor resurse minerale şi agricole sunt repartizate foarte inechitabil între oameni. Cu toate acestea, progresele mari ale ştiintei şi tehnicii contemporane au făcut şi fac posibile descoperirea de noi resurse şi utilizarea resurselor existente astfel încât ele să numai constituie o restrictie atât de severă pentru majoritatea tărilor în curs de dezvoltare. În privinta resurselor agricole, pe ansamblul tărilor în curs de dezvoltare, agricultura nu poate satisface trebuintele lor de consum la cereale, situând aceste țări în poziția de importator net de asemenea produse. Resursele umane au fost şi rămân unul din factorii cei mai abundenți ai acestor țări. Numai că simpla creştere numerică a populației nu este sinonimă cu dezvoltarea. Explozia demografică din perioada postbelică a fost însoțită, în unele 17 Dicționar de economie,coord.: Niță Dobrotă, Editura Economică,Bucureşti, 2001

30

cazuri, de o scădere a nivelului venitului pe locuitor, cu consecințe negative asupra investițiilor şi a nivelului de viață a populației. Din punct de vedere al creşterii economice, mai importante sunt aspectele calitative ale factorului uman şi comportamentul său în activitatea economică. În consecință, problema fundamentală a integrării acestor resurse în procesul dezvoltării constă în asigurarea formării profesionale în concordanță cu schimbările structurilor de ramură şi tehnologice.Factorii economici se referă, îndeosebi, la structura diversificată a economiei, la dimensiunea redusă a economiilor şi investițiilor interne, la eficiența scăzută a acumulării, la dimensiunile insuficiente ale pieței interne, la posibilitățile proprii reduse de finanțare a creşterii, la insuficiența sau absența mediului economic necesar pentru funcționarea normală a mecanismelor economice etc. După unele studii de specialitate, pentru a se realiza ritmuri medii anuale de creştere a PIB de 4-6%, în țările în curs de dezvoltare ar trebui să se aloce pentru investiții circa 20% din venitul național, în timp ce pentru atingerea unor ritmuri de 9-10% ar fi nevoie de rate de investiții de peste 35%. Subdezvoltarea a fost agravată de natura unor regimuri politice dictatoriale, programele de dezvoltare adoptate în mod nedemocratic având efecte dezechilibrante.

Cauzele externe ale subdezvoltăriiSe referă la o multitudine de condiții, factori, mecanisme economice care au obstrucționat dezvoltarea țărilor respective. Dintre aceşti factori, menționăm: asuprirea colonială, deposedarea de bogățiile naturale, războaiele de cotropire, practicarea de schimburi inechitabile pe piața mondială, politici financiar-monetare defavorabile pentru țările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare etc.Toate aceste cauze se întrepătrund şi acționează diferențiat pe țări, ceea ce impune ca şi direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea lor să fie concepute şi promovate, de asemenea, într-un sistem interdependent.18

2.4. Poluarea și mediul inconjurator

Pentru a trăi în condiţii mai bune, omul a utilizat permanent resurse naturale: animale, plante, arbori, minereuri, cărbuni, sare, petrol, gaze naturale, apă. Din

18 Iliescu Ion- Probleme globale – creativitate – Editura Tehnică, București, 2002

31

utilizările acestor resurse naturale (primare) au rezultat şi produse neutilizabile, cum sunt: gaze, prafuri, produse lichide sau solide ce au fost permanent evacuate în natură. Unele dintre acestea produse au putut să se integreze în ciclurile naturale ale unor elemente, altele însă se tot acumulează, producând perturbaţii ecologice. Un alt fenomen a fost epuizarea unor resurse naturale, dispariţia unor specii de plante şi animale. Activităţile antropice au provocat şi schimbări topografice şi de climă, ce au avut puternice repercursiuni asupra mediului, unele pozitive (împăduriri, îndiguiri), altele însă negative (defrişări, asanări, eroziunea solului).Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere a dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare (de la cuvintele polluo, -ere= a murdări, a degrada). Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel:

- utilizarea haotică a rezervelor naturale;

- acumulări în mediu de substanţe neutilizabile;

- apariţia de substanţe noi, la care ritmul de consum şi de reciclare de către organisme este mult inferior ritmului de apariţie;

- creşterea demografică vertiginoasă, în special în ultimele două secole;

- dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi a agriculturii;

- apariţia centrelor urbane suprapopulate.

Tipuri de poluareDupă provenienţă

- poluare naturală: biologică, fizico-chimică, antropică;

- poluare industrială: agricolă, din transporturi, menajeră;După natura poluanţilor

- poluare fizică: termică, fonică (sonoră), radioactivă, electromagnetică;

- poluare chimică: cu carbon şi derivaţii acestuia, cu compuşii sulfului, flourului sau ai azotului, compuşi cu metale grele, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile;

- poluare biologică: prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate, prin modificări ale biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (de exemplu insecte nedorite, buruieni);

- poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, industriei, sistematizării eronat concepute;

32

După starea fizică a poluantului (factorul care, aflat în mediu în cantităţi ce depăşesc optimul pentru una sau mai multe specii, are acţiune toxică)

- poluare cu lichide;

- poluare cu substanţe solide;

- poluare cu gaze şi pulberi.

I. Poluarea apeiDeşi acoperă trei pătrimi din suprafaţa globului şi constituie 75% din ţesuturile vii, apa constituie totuşi o resursă naturală limitată. Şi aceasta din mai multe motive.În primul rând, nu e suficient de a avea apă, este necesar să fie avută într-un loc corespunzător şi la momentul oportun. În plus, trebuie să fie şi de o calitate convenabilă (de exemplu, apa de mare reprezintă 97% din resursele totale, în timp ce apele de suprafaţă – fluvii, râuri, lacuri - ori subterane reprezintă mai puţin de 1%).Poluarea apelor este definită ca acea schimbare a compoziţiei apelor care le face dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, neadecvate pentru întrebuinţarea economică sau recreativă şi care duce la deteriorarea florei şi faunei din mediul acvatic; se manifestă ca un fenomen complex, multiform, care exprimă atât unitatea dintre apele dulci şi de mare, cât şi dintre uscat şi mediul acvatic.

II. Poluarea aeruluiAerul atmosferic reprezintă un amestec de gaze, particule, vapori de apă, microorganisme.Există, în principal, două grupe de surse generatoare de praf, cenuşă şi fum în atmosferă:

- surse artificiale

- surse naturaleSursele artificiale pot fi grupate în două mari categorii:

- surse bazate pe arderea combustibililor în scop industrial;

- surse bazate pe arderea combustibililor în scop domestic.O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips)

33

III. Poluarea soluluiSolul reprezintă un subsistem component al ecosistemelor terestre, rezultat al numeroase procese fizice, chimice şi biologice. Solul şi organisme-le formează în cadrul biosferei o unitate inseparabilă. Solul este suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare terestre, principalul mijloc de producţie vegetală şi forestieră.Poluarea solului constă în orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a acestuia ca suport şi mediu de viaţă pentru plantele terestre superioare din cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.Solurile sunt supuse unor procese continue de degradare şi alterare. Degradarea reprezintă procesul de mărunţire şi dispersare a rocilor şi mineralelor în fragmente mai mici, sub influenţa temperaturii, apei, vântului, gravitaţiei şi vieţuitoarelor. Procesul este ireversibil. Alterarea reprezintă totalitatea proceselor chimice la care sunt supuse rocile şi mineralele sub acţiunea apei, acizilor minerali, organici şi a sărurilor. Degradarea şi alterarea acţionează simultan.

IV. Poluarea cu radiaţiiPoluarea cu radiaţii apare datorită emisiei şi propagării în spaţiu a unor radiaţii, capabile de a produce efecte fizice, chimice şi biologice asupra organismelor vii. Aparatele si instalaţiile cu surse de radiaţii sunt utilizate numai de personal calificat în domeniu, pentru prevenirea accidentelor. Transportul materialelor radioactive şi al surselor de radiaţii trebuie să se realizeze cu respectarea normelor republicane şi internaţionale, în containere adecvate şi etichetate.

V. Poluarea termicăAcest tip de poluare apare în industria metalurgică, la elaborarea metalelor şi aliajelor, în turnătorii, tratamente termice, în unele domenii ale industriei chimice, în energetică. Polurea termică a aerului se manifestă în special la termocentrale, care răcesc cantităţi mari de apă în turnurile de răcire cu ajutorul aerului. În zonă se modifică microclimatul, circulaţia maselor de aer, regimul precipitaţiilor, deoarece creşte umiditatea şi temperatura aerului. În industrie, căldura emisă de unele utilaje sau produse măreşte considerabil temperatura. Sunt situaţii în mineritul subteran al carbunilor sau al minereurilor neferoase ca în unele galerii temperatura să crească, făcând dificilă sau imposibilă extracţia.

34

O mare parte a apelor utilizate în industrie sunt ape de răcire care apoi se evacuează în stare caldă. Ca atare, acestea vor degaja căldură, fie în atmosferă, fie în ape. Acest fenomen de încălzire a apelor poate avea două mari consecinţe:o influenţă directă asupra unor specii de plante şi animale;o activitate bacteriană mai intensă şi astfel un foarte mare consum de oxigen (se observă frecvent, în perioadele foarte calde, peşti pe mal, asfixiaţi, victime ale unui ‘’şoc de căldură’’).

VI. Poluare fonicăSunetul reprezintă o vibraţie a particulelor unui mediu capabil să producă o senzaţie auditivă. Sunetul se propagă sub forma unor unde elastice numai în substanţe (aer, lichide şi solide), dar nu se propagă în vid. În aer, viteza de propagare este de 340 m/s. Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni. Poluarea fonică sau sonoră produce stres, oboseală, diminuarea sau pierderea capacităţii auditive, instabilitate psihică, randament scăzut şi chiar fisurarea clădirilor sau spargerea geamurilor. Efectele poluării sonore sunt:infrasunetele ce pot apărea la automobile cu viteza mare, elicoptere, la apropierea furtunii şi în timpul zborului avioanelor supersonice;ultrasunetele ce sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatură electrocasnică. La om ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, apar migrene, greaţă sau chiar pierderea echilibrului.zgomotul care acţionează asupra întregului organism, deoarece senzaţia auditivă ajunge la sistemul nervos central, prin intermediul căruia influenţează alte organe. Efectele resimţite de om sunt: reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşte riscul producerii de accidente, traumatisme ca: ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea timpanului, scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, surditate. Zgomotele de intensitate mare pot provoca deteriorarea clădirilor, aparatelor şi instrumentelor.

VII. Poluarea transfrontieră

35

Poluarea transfrontieră sau internatională apare sub forma unor efecte defavorabile provocate de un sistem economic dintr-o ţară peste graniţe asupra altor sisteme naturale şi economice.

Prin programul conferinţei de la Rio de Janeiro denumit “Agenda 21’’ s-a stabilit că statele au dreptul de a exploata propriile resurse, după politici proprii legate de dezvoltare şi de protecţia mediului înconjurător, fără să prejudicieze însă mediul altor state sau zone ce nu sunt în jurisdicţia naţională. Nu trebuie trecut cu vederea că toţi locuitorii sunt afectaţi de creşterea temperaturii planetei, că unele teritorii, inclusiv cele polare sau insulare, foarte slab dezvoltate economic pot fi afectate de poluarea aerului şi apelor generată în alte ţări, uneori la sute şi mii de kilometrii distanţă. Se pierd terenuri agricole, scad recoltele, diversitatea ecologică se reduce, se extind bolile tropicale, iar O.N.U. ar putea interveni doar ca mediator între conflictele ecologice interstatale.

VIII. Protecţia mediuluiSecolul al XXI-lea va prelua o mare problemă nerezolvată de secolul

anterior – protecţia mediului înconjurător. Actualmente, există numeroase semnale de alarmă din cauza poluării excesive şi a epuizării unor resurse naturale. Cu toate preocupările existente în fiecare ţară şi la scară internaţională orientate spre protecţia mediului şi protejarea resurselor naturale, conservarea vieţii, a diversităţii ecologice se apreciază unanim că eforturile sunt insuficiente şi distribuite inegal pe glob. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între ţări vor marca profund şi acest domeniu.

36

Cap 3. Probleme sociale globale la inceput de mileniu

3.1. Analfabetismul

Anul trecut, UNESCO le-a făcut numărătoarea: 774 milioane de analfabeţi pe tot globul. Când spunem analfabeţi, ne gândim, desigur, la Africa Subsahariană, la ţările arabe, la Cuba sau la Argentina.

 Planeta analfabeţilor 

Din cele 774 de milioane de analfabeţi, 64% sunt femei, potrivit UNESCO . Mai mult de 72 milioane de copii nu sunt şcolarizaţi. Tot UNESCO lansează un avertisment privind analfabetismul în Europa: 9 milioane de analfabeţi în centrul şi estul continentului 19, cu toate că rata alfabetizării este de 96%. De asemenea, unul din şase adulţi britanici este lipsit de abilităţile de scriere şi citire ale unui copil de 11 ani. În fiecare an, 100.000 de elevi britanici părăsesc şcoala analfabeţi funcţional, scria ziarul britanic Daily Telegraph, în iunie 2006. În  SUA, nivelul alfabetizării este de 99%. Cu toate acestea, în fiecare an, 2 milioane de persoane se adaugă numărului de analfabeţi funcţional care a atins 40-44 milioane de persoane (21-23% din adulţi). Statisticile creionează o realitate îngrijorătoare: 50 milioane de americani nu depăşesc nivelul clasei a patra la citire, 20% din absolvenţii de liceu pot fi clasificaţi ca analfabeţi funcţional (National Right to Read Foundation), iar 43% din analfabeţii funcţionali trăiesc în sărăcie (National Institute for Literacy).

În fiecare an, guvernul american cheltuie 10 miliarde de dolari pentru combaterea analfabetismului. Un studiu despre nivelul alfabetizării şi locul de muncă, publicat de Northeast Institute în 2001, a concluzionat că pierderi de miliarde de dolari în afaceri (productivitate scăzută, greşeli, accidente) s-au datorat analfabetismului funcţional.

Woodrow Kroll găseşte o explicaţie pentru această stare de fapt: „când vorbim de analfabetism biblic în America nu ne referim la incapacitatea de a citi, ci la

19 2008 Education for All Global Monitoring Report

37

alegerea de a nu citi. Analfabetismul biblic a devenit o epidemie în America.” Şi ar trebui tratat ca o “urgenţă medicală”, după cum spunea George Gallup jr

Pentru un european din cinci lumea e greu de citit”... Sub acest slogan, Comisia Europeană si-a facut public astăzi raportul privind analfabetismul in Europa. Raport ale cărui concluzii sînt, cum o subliniaza autorii - un grup multinational de experti -, un „semnal de alarmă”.

Raportul ajunge la concluzia alarmantă că un european din cinci nu are suficiente cunoștințe de scris si citit pentru a funcționa in societatea modernă. Țările UE luate laolaltă au cel mai ridicat prag al analfabetismului - total sau partial - din lumea industrializata. Proportional, mai multe persoane întâmpină dificultăți in scris si lectură in Europa decât in SUA sau Japonia.

Când se calculează procentul tinerilor sub 18 ani care întâmpină dificultăți la citit si scris, procentul e de 20% in UE, față de 18% in SUA, 14% in Japonia, 10% in Canada si numai 6% in Coreea. Aceasta este insa o medie europeană. Când se calculează pe tari, procentul merge de la 8% in Finlanda, pana la peste 40% in România si Bulgaria din tinerii care studiază si care au rezultate mediocre in lectura si scris. Raportul subliniază doua alte mari probleme. Prima este aceea a fracturii dintre sexe in domeniul educației. Peste tot in Europa fetele sînt in medie mai educate decât băieții, având in medie un avans de un an în educația de baza. A doua problema este aceea a fracturii digitale: nu numai ca saracii si cei slab alfabetizați folosesc mai puțin Internetul, dar când o fac e mai degrabă pentru amuzament, decât pentru a se instrui.

Comisia Europeană își propune sa coboare procentul de tineri cu probleme de citit si scris de la 20% acum, la 15 % pînă in 2020, plan care poate părea prea ambitios si care înseamnă ca procentul va rămâne oricum mai ridicat in Europa decât in Canada sau Japonia.

Tot asa, procentul de europeni de peste 55 de ani care nu au folosit niciodată Internetul depășește 70%, asta in condițiile in care peste tot in Europa cetățenii se vad nevoiți sa munceasca ani suplimentari pîna la pensie.

În plină civilizaţie, eticheta a fost lipită: analfabetism funcţional.

38

 Analfabetismul funcţional  se referă la incapacitatea individului de a folosi deprinderile de citire, scriere şi utilizare a calculatorului în situaţiile de zi cu zi. Nu e vorba de inabilitatea de a citi, ci de inabilitatea de a înţelege ceea ce citeşti. O persoană analfabetă funcţional are dificultăţi în completarea unui formular, nu înţelege instrucţiunile scrise, descifrează cu greutate un articol de ziar, semnele de circulaţie, nu ştie să consulte un dicţionar sau orarul autobuzului. Aceste persoane devin subiecte ale marginalizării sociale, prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire, de stres şi au venituri mai mici. Există, de asemenea, o corelaţie între crimă şi analfabetismul funcţional: 70% din deţinuţii adulţi şi 85% din delincvenţii juvenili aflaţi în închisorile americane au fost clasaţi ca analfabeţi funcţionali în anul 2000, potrivit National Institute for Literacy.

3.2. Suprapopularea planetei

Populația Terrei în momentul de față este în jur de 7 miliarde de oameni, răspândiți inegal pe suprafața planetei. În urma unor studii, se consideră că numărul ideal de oameni pe planetă este în jur de 500 milioane, chiar și 528 milioane. Un număr de 500 milioane de locuitori distribuiți uniform pe Pământ, ar putea trăi pe planetă, fără probleme și fără ca pământul, fauna și flora să fie afectate. Pentru acest rezultat s-a luat în calcul că omenirea nu ar avea voie să folosească în agricultură și în alte domenii ajutor "artificial" cum sunt îngrășămintele chimice, pesticidele. Populația globului a cunoscut 3 etape de creștere demografică semnificativă. Prima a fost acum 600.000 ani, prin revoluția culturală adică dominația Homo sapiens asupra lumii animale prin intelect. A doua etapa a fost acum 8.000 ani, prin revoluția agricolă adică ruperea dependenței omului față de resursele oferite de natură. Acest moment mai poartă denumirea și de "primul val", epoca agrară. În acele vremuri, oamenii erau fermieri, iar în gospodăriile lor era destul de muncă: mulsul vacilor, aratul pământului, tăiatul porcilor, etc. Din această cauză, familiile de fermieri erau numeroase, fiecare copil primea de lucru din belșug. A treia etapă a fost acum 200 ani, prin revoluția industrială adică prin capacitatea omului de a modifica natura. Au aparut noi tratamente, apoi mai tarziu cercetarea a dus la fabricarea de noi medicamente care vindecau boile ce până atunci erau incurabile. Până la începutul revoluției industriale și a Revoluției Franceze,

39

populația globală era sub 528 de millioane de oameni. De atunci a început populația să explodeze și resursele necesare să le exploateze la extrem.

Creșterea populației în zilele noastre De la revoluția industrială și până azi, numărul populației a crescut vertiginos, precum o rachetă care se înalță cu viteza mare. Fiecare din aceste 6 miliarde de oameni, este preocupat să consume cât mai mult, de aici apărând această "bomba de consum". Nerabdători să iși îmbunatățească stilul de viață, populația este încurajată, prin intermediul publicității, diverselor campanii, să consume cât mai mult, consumând cât mai mult din resursele Terrei, unele resurse fiind limitate. De exemplu, rimul global de extracție a petrolului pe glob se apropie de vârf. Nevoia tot mai mare de consum a populației, face ca să crească tot mai mult ritmul de extracție a petrolului. În acest fel, rezervele mondiale de petrol vor mai ajunge doar 40 de ani. Nu mai treebuie să amintim că numărul tot mai mare de mașini și fabrici care polueaza, duc la aparitia de boli ale plamanilor, ochilor, si nu numai, in randul populației. Regiunea cea mai poluată de pe glob este Asia de Sud-Est, zona unde și numărul populației este foarte mare.

Consecințele suprapopulației O parte a consecințelor le-am descris deja mai sus. Însă nu doar petrolul este singura resursa limitată a Terrei. Resursele globale pentru care există cele mai multe griji sunt: apa dulce, pământul și energia și aerul. În prezent, în multe zone există deficite de hrană, combustibili minerali, păduri, și altele. Tendințele actuale sunt de a extinde orașele tot mai mult.Consecințele imediate sunt reducerea suprafețelor agricole, care și așa sunt limitate, și o nevoie tot mai mare de hrana. Cum se va putea produce hrană mai multă pe suprafete tot mai mici? Tendințele marilor producatori de semințe și material săditor vegetal, este de a crea soiuri sau hibrizi care să o producție cât mai mare de organe comestibile/plantă. Cu toate acestea, nu se poate urca până la nesfârșit producția de organe comestibile pe planta. Soiurile sau hibrizii productivi tot nu rezolvă problema în totalitate. Cu cât crește o suprafață cultivată cu o cultură, cu atât mai mult se înmulțesc bolile și insectele dăunatoare acelor culturi. Culturile agricole reprezintă un ecosistem simplu și artificial. Din cauza aceasta este greu de ținut sub control, iar pentru a combate bolile, insectele dăunatoare și buruienile, este nevoie de tot mai multe

40

pesticide, la care se adaugă și îngrașămintele chimice. Acestea ajung în stratul de apa freatică, contaminand-o. Nevoia tot mai mare a populației de diverse produse de lemn (un important produs este și hârtia), duce la un ritm de despădurire mult mai mare decât viteza de regenerare a pădurilor. La ora actuală, în lume suprafața totală de păduri se estimează a fi în jurul a 4,5 miliarde ha. Viteza de despădurire este de 17 milioane ha/an.

Măsuri pentru stoparea populațieiO soluție la îndemâna oricui este o mai bună gestionare a resurselor. Cu toții suntem manipulați, prin diferite campanii, să consumăm cât mai mult. Altă soluție ar fi o distribuire a resurselor, uniformă, pe glob, atât în lumea I, cât și în lumea a III-a furnizându-se același regim de nutriție, sănătate, educație în toate regiunile lumii. O distribuție uniformă a resurselor în lume, ar determina creșterea nivelului de trai în zone sărace, fapt care ar impiedica migrația spre alte zone, astfel s-ar împiedica formarea unor zone cu o densitate excesivă a populației pe kmp. Tehnologia trebuie să se îndrepte spre posibilitatea utilizării pe scara largă a surselor alternative de energie, combustibililor ecologici și regenerabili (hidrogenul). Tot tehnologia ar putea transforma deșerturile și zonele aride, nefertile, în zone favorabile culturilor agricole. O gestionare mai bună a resurselor nu ar fi așa greu de realizat. Mai greu de realizat ar fi conștientizarea populației asupra reproducerii în exces. Calea către scăderea populației nu este cea prin exterminare, ci prin controlarea nașterilor ulterioare.

3.3. Creșterea criminalității la nivel mondial

La momentul actual, omenirea este marcată de un vast proces de globalizare, determinat de creșterea spectaculoasă a piețelor de capital, de libertatea și amplitudinea fără precedent în operarea transferurilor financiar-bancare, de circulatie nestânjenită a persoanelor și marfurilor, toate acestea având drept consecință internaționalizarea criminalității, extensia acesteia la o dimensiune alarmantă.

41

Tranziția la economia de piață și criza de autoritate a instituțiilor statului din fostele țări comuniste au favorizat diversificarea și proliferarea criminalității precum și crearea unei economii subterane paralele, perverse, care subminează puterea statului și zdruncina încrederea populației în activitatea organelor judiciare.

Grupurile de infractori cu articulații de tip mafiot, din ce în ce mai organizate, au prosperat continuu prin activități de contrabandă, evaziune fiscală, plasare de monedă falsa etc.

Comunitatea internațională este confruntată la acest sfarșit de secol și mileniu cu dezvoltarea alarmantă a unor amenințări la adresa securității și ordinii generale a statelor, precum crima organizată, traficul de droguri, de arme și de materiale radioactive, acțiuni de spălare a banilor și fraude financiar-bancare, terorism, criminalitatea informatică, trafic de carne vie.

La nivel planetar, toate componentele crimei organizate au devenit afaceri transnaționale, al căror produs financiar depășește anual 500 miliarde de dolari. Analiștii fenomenului criminalității apreciază ca aceasta dispune de o uriașă forță de a se infiltra și corupe sistemele politice și juridice, ajungând foarte rapid la stadiul de a influența actul de decizie în materie economică, politică și socială. Ea exploatează cu maiestrie fisurile și contradicțiile existente la un moment dat în societate, compromite binele social și dezvoltarea armonioasă a economiei anumitor țări.

Se vorbește astăzi, și nu fără temei, de o veritabilă industrie a prostituției, de un înfloritor turism sexual, de dimensiunea în creștere a pornografiei și taxei de protecție, de asasinate la comandă, răpiri, șantaje, trafic de organe vii.

Aproape în toate țările s-au comis numeroase atentate asupra unor bancheri și oameni din lumea afacerilor, s-a dezvoltat piața traficanților și consumatorilor de droguri, s-au furat mii de autoturisme de înaltă performanță, industria prostituției producând sume de ordinul milioanelor de dolari, în multe state economia subterană depășind în medie cu peste 30% PIB al acestor țări.

În tabloul general al criminalității corespunzatoare deceniului actual se disting câteva trăsături care dovedesc că fenomenul s-a internaționalizat într-o asemenea

42

măsură, încât acțiunea autorităților abilitate în limitele stricte ale granițelor naționale rămâne total depașită și ineficientă.

Se remarcă în același timp că, după 1990, criminalitatea înregistrează o tendință de creștere permanentă relativ constantă, atât sub aspectul frecvenței, numărului și gravității unor fapte antisociale, cât și cu privire la consecințele negative din ce în ce mai nefavorabile comunității.

Subliniem totodată agresivitatea fără precedent a unor grupari criminale care au reușit să se înfiltreze până în vârful ierarhiei sociale punand în pericol însăși stabilitatea statelor în cauză.

Imensele acumulari de bunuri și valori constituie în aceste cazuri un suport logistic de invidiat care, în multe cazuri, depășește posibilitățile de reacție ale autorităților publice fapt ce influențează în limite mai mult decât rezonabile însăși decizia politică a unor state.

Conflictele zonale ori în interiorul unor state, îndeosebi între diferite grupuri minoritare, au creat premisele unui intens trafic de arme ultrasofisticate s-au tradiționale, fapt ce conduce la consolidarea nucleelor de crimă organizată și la slabirea intervenției forjelor de ordine abilitate.

Regimul de frontieră, instituționalizat după prabușirea sistemului comunist într-o serie de state sau grupuri de state, a accentuat migrația clandestină a unui important numar de cetățeni pe direcția est-vest, fapt ce produce grave perturbări statelor de tranzit, iîntre care se afla și România, dar și celor de destinație finală.

Dată fiind slaba capacitate de reacție a autorităților publice față de acest fenomen cu toate măsurile și acordurile de readmisie semnate, numărul celor care rămân ori revin ilegal în statele civilizate ale Europei, precum Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda etc. este în continuă creștere.

Migrația unui segment important al populației către aceste state, ce exprimă belșug și bunăstare, este favorizată și de acțiunile interesate a unora dintre aceste state care permit, tolerează, periodic și selectiv, acest fenomen cu grave consecințe atât asupra cetățenilor în cauză, cât și a statelor implicate.

43

În lipsa unor legislații ferme, a mijloacelor materiale și financiare modeste și experienței reduse în lupta cu grupurile criminale, autoritățile publice investite cu atribuții de apărare a societății împotriva infracțiunilor, constituie încă obstacole ușor de trecut pentru infractori.

În concluzie, la nivel global se constată o creștere accentuată a crimei organizate și a numărului infracțiunilor considerate drept obișnuite (furturi, violențe de vecinatate ori intrafamiliale etc.), concomitent cu adâncirea cooperarii autorităților statale și crearea unor organisme internaționale de luptă împotriva rețelelor criminale.

Dinamica fenomenului infracțional din ultimii ani și eforturile instituțiilor statului și ale societății civile de a-i face față într-o manieră coerentă și eficace, impune realizarea unei strategii naționale de prevenire a criminalității. Acest lucru impune realizarea unei strategii international de prevenire a criminalității. Acest lucru este pe deplin posibil deoarece există o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu.

Noile evoluții contemporane demonstrează pericolul criminalității pentru dezvoltarea socială, dreptul cetățenilor de a trăi în securitate și, ca o consecință, elaborarea unei strategii pe termen lung pentru a evita mersul spre o societate terorizată.

Peste tot în lume, statisticele oficiale arată creșteri importante ale criminalității dar și eforturi din ce în ce mai mari pentru a-i face față atât la nivel de stat cât și la nivel comunitar.

Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute – corupția, sărăcia, șomajul, drogurile, alcoolismul – se adaugă terorismul, crima organizată, degradarea mediului urban, precum și factorii subtili ca abuzurile, discriminările, absența controlului, promovarea violenței prin mass-media. Toți acești factori se conjugă, desigur, cu cei particulari ai unei țări amplificând vulnerabilitatea socială.

44

Concluzii

Problemele globale sunt probleme ce afectează întreaga populație a Pământului prezintă pericol pentru întreaga societate umană. Problemele globale ale umanității aparțin diferitor domenii, însă toate testează maturitatea societății prin schimbarea mentalității și gasirea în comun a soluțiilor pentru rezolvare. Problema ecologică, terorismul, problema demografică sau a sărăciei, toate au un impact fatal asupra dezvoltării societății.Impactele problemelor globale sunt multiple. Problema ecologică , spre exemplu, afectează stratul subțire al învelișului atmosferei, totodată cauzând lipsa apei potabile și apariția maladiilor grave. Problema ecologică testează gradul de maturitate al umanității prin faptul că motivează oamenii spre a înțelege interconexiunea schimbărilor globale, dar și prin faptul că face populația să conștientizeze interdependența dintre activitățile demografice, economice și sociale.O altă problemă globală este terorismul, care se răspândește ca o epidemie catastrofală în secolele XX-XXI. Terorismului internaţional modern, fiind cel mai periculos fenomen socio-politic, are un impact foarte mare asupra proceselor politice din lume. El manipulează, comportamentul alenaţiunilor întregi. Datorită unei resurse independente financiare, organizatorice şi ideologice are capacitatea de a influenţa dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi procesele internaţionale. G. Bush afirmă în 2001: ”Lupta cu terorismul a dovedit lumii întregi capacitatea noastră de colaborare pentru binele popoarelor noastre”, această afirmație demonstrând că terorismul este un test de maturitate datorită impunerii omenirii spre colaborare.În a doua jumatate a secolului XX, Pamantul a înregistrat o creștere explozivă a numarului populației, fapt resimțit și mai bine în ziua de astăzi. Impactul problemei demografice constă în epuizarea resurselor locale agricole. Totodată, tehnologiile ”primei lumi” dăunează țărilor sărace , ruinând producția locală și amenințând economia lor. Demograful american N. Erbershtadt afirma că sporirea numărului populației provoacă destabilizarea guvernelor din țările cu venituri mici. Problema demografică poate fi considerată drept un test de maturitate al societății umane întrucât unește și stabilește un echilibru între statele bogate și cele sărace.Problema sărăciei se face de asemenea resimțită la nivel global la sfârșitul secolului XX. Impactele problemei sărăciei sunt malnutriția și infometarea, bolile

45

infecțioase și criminalitatea. Maturitatea umanității se poate depista în momentul în care, în prezența sărăciei, oamenii se ajută reciproc, iar statele își acorda ajutor în forma de donații și alocații. Chiar dacă doar în teorie, totuși soluții de rezolvare sunt pentru orice problemă. Problema ecologică poate fi rezolvată prin reducerea numărului populației, prin renunțarea la industrializare, cât și prin utilizarea rațională a resurselor energetice. Terorismul poate fi soluționat în primul rând prin oprirea cauzelor ce ar putea declanșa acte de terorism, dar și prin limitarea factorului de impact al mass-media asupra opiniei publice internaţionale. Problema demografică poate fi soluționată prin metode grave precum foametea, războaie sau maladii, însă o politică de reducere a numărului populației ar putea eficient rezolva această problemă. Soluții ale problemei sărăciei sunt : ajutoarele sociale, asigurarea posibilității unei calificării corespunzătoare tineretului conform necesarului economic, cât și implementarea unor politici sociale pentru accesul la educaţie gratuită a copiilor din familii sărace. Problemele globale ale lumii contemporane nu pot fi rezolvate decât printr-o abordare interdisciplinară centrată pe valorile umane. Este necesară schimbarea radicală a mentalităţii omului contemporan, realizată în baza redimensionării conţinutului valorilor, normelor, principiilor morale. Din necesitatea supravieţuirii omul, societatea trebuie să valorifice potenţialul principiului umanismului, întrucât toate problemele globale nu sunt decat teste de verificare a maturității comunității internaționale.

46

Bibliografie

1. Assadourian, Erik - Probleme globale ale omenirii – București, 2004

2. Rusnac, Gheorghe - Globalizarea şi integrarea, problemele globale ale contemporaneităţii, antiglobalismul, Chișinău, 2007

3. Goldberg and Pavcnik- Distribution Efects of Globalization in Developing Countries. Journal of Economi Literature, Vol.XLV, 2007

4. Raportul SUA pentru bariere vamale şi investiţii, Brussels, Comisia Europeană, Octombrie 1998

5. http://www.geni.org/

6. http   : // www,wikipedia.com/

7. http://www.ecomagazin.ro /