Informatica economică

( Curs rezumativ )

1. Bazele teoretice ale informaticii economice

Informaţia poate exista independent de prezenţa umană, ea nu capătă însă valoare decât trecută

prin prisma utilizării sale într-un cadru decizional. Iată de ce, pe măsură ce omul devine tot mai

independent de necesităţile sale vitale, informaţia câştigă în importanţă. "Alimentarea" oamenilor

cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot

informaţie. Nouă.

Date, informaţii, cunoştinţe.

Dezvoltarea masivă a sistemelor informaţionale în ultimele decenii, dezvoltarea tehnologică

generală, deschiderea către comunicare concură la naşterea unei societăţi în interiorul căreia

cantitatea de informaţie şi rolul acesteia cresc enorm. Nu poate deci surprinde faptul că termenul

de societate informaţională câştigă tot mai mult teren. Aceasta reprezintă societatea în care

cunoaşterea şi informaţia devin resursele strategice şi de înnoire ale societăţii, ele jucând rolul pe

care îl aveau capitalul şi munca în societatea industrială. Societatea informaţională este

societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi

pentru care informaţia este elementul cel mai important" . Ea este societatea secolului 21. Ea va

trebui să creeze şi să asigure condiţii echitabile pentru toţi cetăţenii planetei, de a avea acces la

informaţii şi cunoştinţe.

Pentru R. Moldova, adoptarea tehnologiei societăţii informaţionale este o cerinţă pentru aderarea

la UE (adoptarea acquis communautaires) şi constituie o soluţie de creştere a productivităţii

sociale a muncii, condiţie necesară a îmbunătăţirii nivelului de trai.

În acest context, informaţia devine de o importanţă vitală. Se face însă diferenţa între informaţie

ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii" care se ocupă de ordonarea şi

distribuţia informaţiilor prin cărţi; reviste, radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de

producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în

ultimii ani, ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii, necesare în activitatea

continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii" ).

2

Dacă în anii '50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon), o cerinţă birocratică,

viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului, ea trecând progresiv de la suport

al scopurilor generale (perioada 1960-1970), la suport în controlul managerial (perioada 1970-

1980), devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii

firmei, un agent hotărâtor al dezvoltării, fiind numită şi „petrolul secolului XXI".

Datorită importanţei ei, informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane,

cele materiale sau financiare. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei

acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de înseninate ca

producţia şi vânzarea. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt

selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a

le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter

de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. Gestionarea acestei resurse, numită informaţie,

reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile modeme. Astfel, au apărut în structura

organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere, prelucrare şi distribuire

a informaţiilor, responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt.

Informaţia ca noţiune este foarte veche. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al

cunoştinţelor umane, unitate de măsură în informatică (biţi), ştire, noutate etc. Sensurile noţiunii

de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta.

Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate, toate ştiinţele operând cu

informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Cunoaşterea umană, transmiterea

cunoştinţelor vehiculează informaţii.

În sens larg, informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute

în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri, într-o comunicare, ştire, semnal, imagine etc.

prin care se exprimă o situaţie, o stare, o acţiune.

Pentru a fi percepută, informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. Această formă concretă

se numeşte dată. Prin dată se înţelege un număr, o mărime, o relaţie care serveşte la rezolvarea

unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări.

Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Data are o existenţă obiectivă,

tangibilă. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea

informaţiilor. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. Informaţia este produsul

3

prelucrării datelor, care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop

anume. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să

considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de

înţelegere, persoana poate spune că a primit o informaţie.

Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. Pentru cineva familiarizat cu limbajul

matematicii, această ecuaţie sau dată, când este primită, receptată şi prelucrată, comunică o

informaţie semnificativă. Cineva, însă, neobişnuit cu limbajul matematic, cu toate încercările pe

care le-ar face, nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date.

În informatică prin dată se înţelege un "model de reprezentare a informaţiei, accesibil unui

anumit procesor (om, unitate centrală, program), model cu care se poate opera, pentru a obţine

noi informaţii despre fenomenele, procesele şi obiectele lumii reale". Sistemele de calcul

prelucrează date, iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori

diferiţi.

Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel:

intrări ieşiri

d1…n i1…n

unde

d1…n -date i1…n - informaţii

Datele sunt utilizate pentru:

• transmiterea informaţiilor între oameni; • păstrarea informaţiilor pentru o utilizare viitoare; • obţinerea de noi informaţii prin prelucrări. O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o

persoană, poate să nu însemne nimic pentru altele. Pe de altă parte, pornind de la acelaşi set de

Prelucrări

4

date, persoane diferite, prin prelucrări diferite, pot obţine informaţii diferite. Dacă data are o

existenţă fizică, tangibilă, informaţia există numai în receptor, fiind intangibilă.

Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică.

Acestui nivel i se adaugă un al doilea, acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază

de raţionament, nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor.

Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale, materializate în cea de-a cincea

generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi

memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. Astfel, denumirea de calculator

devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe, termenul adecvat fiind cel de sisteme de

prelucrare a cunoştinţelor.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că "cunoştinţele cuprind totalitatea

noţiunilor, ideilor, informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare".

Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. Astfel, unele informaţii sunt deja între

cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Pe de altă parte, unele informaţii s-

ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor, în sensul că nu se integrează între cunoştinţele

lui. Cunoştinţele reprezintă, deci, totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul

considerat.

1.2. Aspecte privind organizarea şi structura datelor

Data este un model de reprezentare a informaţiei, accesibil unui anumit procesor (om, calculator,

program), model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii.

O dată care apare ca o entitate indivizibilă, atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă, cât şi

în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. Data elementară poate fi

privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la

nivelul reprezentării interne, respectiv pe suport (nivel fizic).

5

Din punct de vedere logic, data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma:

D = ( i, a, v )

unde

i - identificator a – atribute v - valori

Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi

pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare.

Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul

de prelucrare. Iată câteva exemple de atribute:

• tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date, în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. Se disting astfel date de tip numeric (întreg, real, complex), logic, şir de caractere. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei.

Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie.

• valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static, dinamic).

Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere,

valori logice, şiruri de caractere, în funcţie de valoare, datele se clasifică în :

• date variabile (variabile) - date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei; • date constante (constante) - date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei

Din punct de vedere fizic, o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o

anumită mărime, situată la o anumită adresă, în care se şochează într-o formă specifică valorile

datei.

6

Principalele tipuri de date elementare sunt:

• Tipul numeric care include numerele întregi, reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare, scădere, etc.; • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE, YES) sau neadevăr (FALSE, NO) ale unui enunţ. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: AND, OR, NOT; • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare, ordonare etc.; • Tipul pointer, adică date elementare ale căror valori sunt adrese, referinţe pentru alte date.

O structură este o entitate de sine-stătătoare, indentificabilă prin nume, ale cărei componente îşi

menţin proprietăţile. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin

nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură, conform cu relaţia de ordine

specificată.

Structurile de date pot fi clasificate după mai multe criterii:

a. după modul de selectare a componentelor:

• structuri cu acces direct atunci când o componentă poate fi selectată fără a ţine seama de celelalte componente ale structurii • structuri cu acces secvenţial atunci când localizarea unui element se face printr-un proces de parcurgere a mai multor componente, conform cu ordinea acestora. b. după suportul de memorie pe care se creează structura de date :

• structuri de date interne (şir, masiv, înregistrare, liste, arbori) • structuri de date externe (fişiere, baze de date) c. după variabilitatea structurii:

• structuri de date dinamice, care îşi modifică pe parcursul prelucrării structura • structuri de date statice, care pe tot parcursul existenţei au acelaşi număr de componente şi în aceeaşi ordine

Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale, cât şi operaţii specifice tipului

structurii. Cele mai întâlnite sunt:

1. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective, presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială, pe suportul de memorie internă sau externă. 2. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune:

7

• adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii; • modificarea valorilor unor elemente ale structurii; • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. 3. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei

structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia.

4. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri, după

anumite criterii stabilite de utilizator, fiind o rearanjare fizică a acestora.

5. Separarea este desfacerea unei structuri in două sau mai multe structuri.

6. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură

structură conform unor criterii.

7. Copierea presupune obţinerea unei dubluri, integrale sau parţiale aleasă de utilizator.

1.3. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor

Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează

asupra valorilor acestora. Ele se pot grupa în următoarele categorii:

• operaţiuni de atribuire; • operaţiuni de calcul; • operaţiuni de decizie; • operaţiuni de intrare /ieşire; • operaţiuni de transfer a controlului.

Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare

predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii.

Exemplu:

NOTA = 10 TOTALV = TOTALV + VALOARE

Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. Dintre acestea fac parte operaţia

de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere, calculul unor expresii numerice etc.

Ca operatori se utilizează:

• + pentru adunare; • - pentru scădere; • * pentru înmulţire; • / pentru împărţire; • ** pentru ridicare la putere.

8

De asemenea, în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele, evaluarea acestora facându-se

după regulile din algebră.

Exemplu:

SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) - IMPOZ a = (b * c)**2 + V650

Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii

(adevărat sau fals). Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni.

Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=, >, <, f) şi/sau

operatori logici (NOT, AND, OR).

Exemplu:

IF STOCSIGURANTA < 25000 THEN PRINŢ "Este necesară reaprovizionarea" ENDIF

Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea

internă şi invers. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere)

atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de

deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date.

Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. Cele de salt au rolul de a

preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare, iar cele de apel, determină

lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni), evitându-se astfel descrierea lor de

mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei.

1.4. Accesul şi organizarea fişierelor

Modul de organizare al fişierelor

Organizarea fişierelor înseamnă definirea regulilor de dispunere fizică a articolelor pe suport.

Metodele de organizare a fişierelor sunt de două tipuri: clasice (elementare) şi mixte (derivate).

Metodele clasice de organizare sunt organizarea secvenţială, organizarea directă, organizarea

secvenţial-indexată.

9

Organizarea secvenţială

presupune dispunerea articolelor pe suport unele după altele, în ordinea obţinerii lor, după criterii

stabilite de utilizator. Fişierele secvenţiale se caracterizează prin:

• fiecare articol n, în afară de primul şi ultimul articol, are un articol precedent n-1 şi un

articol următor n+1;

• articolele nu au o identitate. Astfel, pentru a ajunge la articolul n, trebuie să se parcurgă

toate cele n-1 articole precedente;

• orice fişier secvenţial are ca ultim articol, un articol special, respectiv EOF (End of File);

• adăugarea articolelor se realizează, de obicei, la sfârşitul fişierului.

• articolele unui fişier secvenţial nu pot fi şterse, de aceea de obicei există un câmp special,

numit câmp de ştergere unde se marchează articolele care se doresc a fi şterse, ştergerea

realizându-se prin rescrierea fişierului respectiv.

Consultarea unui astfel de fişier se poate face prin citirea articolelor în ordinea în care apar pe

suport, accesul fiind secvenţial. Ca urmare, timpul de acces este destul de ridicat, actualizarea

fiind greoaie şi lentă.

Aceste fişiere sunt recomandate atunci când prin program se prelucrează toate articolele

conţinute sau un număr mare a acestora. Fişierele secvenţiale se utilizează şi ca fişiere de

salvare/arhivare. Avantajul lor constă în faptul că pot fi organizate pe orice tip de suport

(adresabil sau nu, reutilizabil sau nu).

O operaţie tipică pentru fişierele secvenţiale este sortarea. Sortarea reprezintă rearanjarea unui

fişier secvenţial la nivel fizic într-un alt fişier secvenţial, după un anumit criteriu aplicat unei

părţi a articolelor (de obicei un câmp), parte numită cheie de sortare. Sortarea poate fi efectuată

după mai multe chei. în acest caz, prima cheie este cea care hotăreşte ordinea şi numai dacă două

articole au aceeaşi valoare pentru aceasta, se ia în considerare a doua cheie, pe urmă a treia cheie,

etc. Din această cauză cheile se numesc chei primare, secundare, terţiare etc.

Fişierele secvenţiale se pot concatena, adică din două fişiere se poate obţine un al treilea fişier,

sortat în aceeaşi ordine.

Organizarea directă (selectivă) stochează şi gestionează înregistrările pe suport pe baza unor

procedee de repartizare (randomizare). Plecând de la un element al înregistrării, numit cheie de

repartizare, se calculează adresa de dispunere pe suport pe baza unei formule. Aceeaşi formulă

este aplicată atât la dispunerea pe suport, cât şi la căutările ulterioare. Adresa de pe suport se

10

determină astfel pe baza algoritmului de randomizare, folosind o funcţie A=F(k), unde k

reprezintă un element al înregistrării.

Organizarea directă este specifică suporturilor adresabile şi asigură consultarea şi actualizarea

rapidă a fişierelor.

Organizarea secvenţial-indexată are o largă utilizare în practică deoarece permite atât accesul

secvenţial, cât şi accesul direct. Suporturile utilizate trebuie să fie adresabile. Fişierele indexate

sunt ansambluri de articole logice aşezate unul după altul în ordinea crescătoare sau

descrescătoare a valorii cheii de articol. Cheia de articol este un câmp sau rezultatul evaluării

unei expresii de câmpuri din structura articolului fişierului indexat. Fişierele index înlătură

limitele fişierelor prezentate anterior:

1.5. Informatica şi informatica economică.

Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională

determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei

şi tehnicii. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă

pentru toate domeniile activităţii umane. Astfel, informatica - ştiinţa culegerii, transmiterii,

stocării şi prelucrării automate a datelor - pătrunde, pe zi ce trece, în tot mai multe sfere de

activitate, generalizându-se.

Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul

omului pentru a lua decizii. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt

următoarele:

l. apariţia limbajului articulat, ca principal mijloc de comunicare între oameni; 2. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice; 3. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii; 4. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă; 5. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare.

Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX, termenul de

informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. Noţiunea de informatică a fost

creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE.

11

Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica

este „ştiinţa prelucrării raţionale, îndeosebi prin maşini automate, a informaţiei considerată ca

suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice, economice şi sociale".

Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia:

- prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale, programării liniare, teoriei algoritmilor etc.; - prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice, acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii; - universalitatea informaticii, adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate.

În dicţionarul de informatică, definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate

pluridisciplinară, având ca scop iniţial elaborarea de metode noi, inclusiv sisteme automate

pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice, studiind procesele de comunicaţie în

colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru

organizarea, memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei.

Pe măsura dezvoltării ei, informatica a căpătat noi valenţe, iar domeniile sale de utilizare s-au

extins continuu. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică, economică, socială etc.,

vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor

de activitate, considerând-o ca o informatică particulară. Lucru posibil, deoarece informatica este

o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate.

Astfel, a ajuns să se vorbească de o "informatică industrială" , de "informatică medicală", de

"informatică economică" etc.

Informatica economică reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice (bazate pe calculator) şi

umane destinate culegerii, stocării, prelucrării şi transmiterii informaţiilor în scopul

eficientizării managementului, a altor activităţi economice din firme, precum şi a planificării

afacerilor.

12

La sfârşitul anilor '70 odată cu proliferarea microinformaticii a apărut un nou concept:

Informatica utilizatorului final .

Prin noile instrumente de lucru disponibile pe microcalculatoare (programe de calcul tabelar,

procesoare de texte, limbaje de interogare a bazelor de date), utilizatorul lucrează direct cu

sistemele de calcul, fără a recurge la intermediari.

în informatica clasică, bazată pe o organizare centralizată, între utilizatori şi calculator se

interpuneau alte categorii de personal (operatorii de date, analiştii de sistem, informaticienii).

Astăzi, utilizând microcalculatoarele şi programe foarte uşor de utilizat, orice economist,

indiferent de compartimentul (finanţe, contabilitate, marketing etc) în care îşi desfăşoară

activitatea şi nivelul ierarhic la care se află, vine în contact direct cu datele legate de operaţiunile

pe care le gestionează. Cu actualul suport din partea tehnologiilor informaţionale, utilizatorii pot

căuta şi extrage informaţiile necesare fundamentării deciziilor, pot procesa documente, transmite

electronic documente, consulta bănci de date, ba chiar pot crea programe de aplicaţii de mai

mare sau mai mică anvergură.

Informatica utilizatorului final reprezintă utilizarea directă şi efectivă a calculatorului de către

utilizatorul final. Aceasta nu înseamnă dispariţia centrelor (oficiilor) de calcul din întreprinderi,

ci reorientarea acestora, ieşirea din încăperile speciale şi difuzia în toate birourile şi

compartimentele funcţionale. Transferul a avut loc deoarece oficiile de calcul ale întreprinderilor

nu au posibilitatea de a dezvolta atâtea aplicaţii cât să satisfacă toate cerinţele informaţionale ale

utilizatorilor. Actualmente, datorită metodologiilor şi instrumentelor utilizate în dezvoltarea de

aplicaţii-program, între cerinţele utilizatorilor şi implementarea aplicaţiilor cerute există un

decalaj ce variază, în general, de la doi la cinci ani. în al doilea rând, apariţia şi extinderea

utilizării unor echipamente puternice, pe care se poate executa programe cu o interfaţă

prietenoasă, generalizarea limbajelor de interogare a bazelor de date, a instrumentelor pentru

analiza datelor au adus la îndemâna utilizatorilor instrumente care, în trecut, pentru a fi create şi

puse în funcţiune, necesitau un imens volum de timp şi bani. Utilizatorii au acces nu numai la

propriile echipamente, aplicaţii şi date, ci şi ale grupului de lucru, compartimentului funcţional

sau ale întregii întreprinderi în care-şi desfăşoară activitatea.

13

Pentru a asigura coordonarea activităţii de informatică în contextul în care utilizatorii finali au

acces direct la resursele informaţionale, numeroase întreprinderi şi-au creat infocentre la nivelul

cărora există o serie de specialişti (analişti, programatori, administratori baze de date,

administratori de reţele) care oferă asistenţă de specialitate (consultanţă) utilizatorilor finali în

efortul lor de a-şi informatiza activităţile. Infocentrul este o unitate organizaţională care

furnizează echipamentele, programele şi personalul care asistă utilizatorii în cadrul unei

organizaţii. Aceasta unitate poate fi organizată ca un compartiment funcţional distinct al

întreprinderii, dar poate fi şi „difuzată" în toate departamentele (marketing, personal, producţie,

financiar, contabilitate etc.).

Introdus de IBM Canada în 1974, infocentrul s-a răspândit rapid şi este privit ca un pilon

important al informatizării organizaţiilor, în cursul ultimilor ani, însă, o serie de întreprinderi au

renunţat la infocentrele proprii, delegând responsabilităţile de asistare a utilizatorilor finali unor

firme specializate. Cu toate acestea, infocentrul continuă să fie privit ca un excelent suport al

informaticii utilizatorului final.

Cea mai mare parte a infocentrelor furnizează:

• suport material utilizatorului final care are nevoie de microcalculatoare, terminale inteligente,

terminale grafice evoluate, imprimante rapide etc.

• asistenţă software pentru instruirea în lucrul cu procesoare de texte, programe de calcul

tabelar, programe de prezentare/grafică etc.

• consultanţă de specialitate pentru utilizatori, asigurată de consilieri în scopul exploatării

resurselor materiale şi software pentru ameliorarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor.

14

2. Baze de date

Noţiuni generale

O bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor informaţii (date) pe un suport extern, cu

posibilitatea regăsirii acestora.

De obicei o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fişiere. Bazele de date sunt

manipulate cu ajutorul sistemelor de gestiune a bazelor de date.

Cel mai răspândit model de baze de date este cel relaţional, în care datele sunt memorate în

tabele. Pe lânga tabele, o bază de date relaţională mai poate conţine: indecşi, proceduri stocate,

trigger-e, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanisme de securitate şi de

gestiune a tranzacţiilor etc.

Un server de baze de date este un software care înteţine o bază de date, şi un client este o

aplicaţie care cere informaţii de la server. Fiecare calculator într-un sistem este un nod. Un nod

într-un sistem de baze de date distribuite se comportă ca un client, un server, sau ambele,

depinde de situaţie.

Bazele de date relaţionale (BDR) utilizează modelul de date relaţional şi este un ansamblu

organizat de tabele (relatii) împreună cu legăturile dintre ele. Atunci când dorim sa realizăm o

bază de date relaţională trebuie sa ştim clar ce avem de făcut, adică să stabilim obiectivele

activităţii noastre.

În acest sens, câteva dăntre cele mai importante obiective sunt :

- Partiţionarea

semnifică faptul că aceleasi date trebuie să poată fi folosite ăn moduri diferite de către diferiţi

utilizatori;

- Deschiderea

se referă la faptul că datele trebuie să fie uşor adaptabile la schimbările care pot apărea

(actualizarea structurii, tipuri noi de date etc.);

15

- Eficienta

are în vedere stocarea si prelucrarea datelor, care trebuie sa se facă la costuri cît mai scăzute,

costuri care să fie inferioare beneficiilor obţinute;

- Reutilizarea

înseamnă faptul că fondul de date existent trebuie să poată fi reutilizat în diferite aplicaţii

informatice;

- Regăsirea

este o actvitate frecventă pe bazele de date şi de aceea cererile de regăsire trebuie să poată fi

adresate usor de catre toate categoriile de utilizatori, dupa diferite criterii;

- Accesul

înseamnă modul de localizare a datelor si acest lucru trebuie să poată fi realizat prin diferite

moduri de acces, rapid si usor;

- Modularizarea

presupune faptul ca realizarea BDR trebuie să se poată face modular pentru generalitate si

posibilitatea lucrului în echipa;

- Protectia

bazei de date trebuie asigurată sub ambele aspecte: securitatea si integritatea datelor;

Pentru a rula programe SQL, este necesar un sistem de gestionare a bazelor de date (SGBD). O

bază de date nu este acelasi lucru cu software-ul pentru baze de date .Software-ul pentru baze de

date este denumit SGBD. O baza de date , care este doar o componentă a unui SGBD, conţine

datele propriu-zise - cu alte cuvinte este un container (unul sau mai multe fişiere) care stochează

informaţii structurate. În afara sarcinilor de control al organizării şi integrităţii bazelor de date,

SGBD-urile execută şi alte sarcini, ca de exemplu stocarea fizică, securitatea, replicarea si

recuperarea infomaţiilor dupa erori. În locul prescurtării SGBD se poate utiliza prescurtarea

SGBDR în care R reprezintă prescurtarea pentru relational.

16

Conceptul de bază de date.

Organizarea datelor în vederea prelucrării pe calculator este o activitae tot aşa de importantă ca şi

realizarea programelor. Cele două componente principale ale unui sistem informatic: datele şi

programele, se găsesc într-o strînsă interdependenţă. Un program, oricît de elaborat şi rafinat ar

fi, nu va produce rezultatele scontate, dacă va lucra cu o structură de date depăşită. Tot aşa de

bine, o structură de date bine pusă la punct nu va putea suplini carenţel unui program care o

prelucrează.

Trebuie făcută distincţie între date, informaţii şi cunoştinţe. Din punct de vedere al prelucrării pe

calculator, datele sunt definite de trei elemente: un identificator, atribuite şi valoare. Exemplu:

cantitate (identificator), număr real şi pozitiv (atribuite), 50,5 (valoare).

La modul cel mai simplu, informaţia este un mesaj care are carater de noutate, altfel spus care

înlătură o nedeterminare (necunoaştere). Informaţiile se obţin în urma prelucrării datelor.

Cunoştinţele reprezintă informaţii simple sau agregate, pe care le dobîndim din lumea reală. În

ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de organizarea acestora în baze de cunoştinţe.

Organizarea datelor din punct de vedere informatic are 2 componente:

organizarea datelor în memoria internă a calculatorului, care cuprinde structurile de tip: listă,

coadă, stivă şi decoadă;

organizarea datelor pe memoria externă, care cuprinde structurile de tip fişier şi bază de date.

Organizarea datelor pe memoria externă a parcurs în timp mai multe stadii: fişier, fişiere cu

legături şi a culminat cu bazele de date actuale. Majoritatea sistemelor informatice actuale

lucrează cu baze de date.

O bază de date poate fi definită ca un ansamblu de date elementare sau structurate, accesibile

unei comunităţi de utilizatori. Mai concret, o bază de date, este un ansamblu de fişiere

intercorelate, care conţine nucleul de date necesare unui sistem informatic (aplicaţie

informatică).

17

Un fişier este un ansamblu de înregistrări fizice, omogene din punct de vedere al conţinutului şi

al prelucrării. O înregistrare fizică este unitatea de transfer între memoria internă şi cea externă a

calculatorului. Aceasta este formată din una sau mai multe înregistrări logice. O înregistrare

logică este unitatea de prelucrare din punct de vedere al programului utilizator. Aceasta este

formată dintr-un ansamblu de cîmpuri, care descriu o anumită realitate.

În afara conceptului de bază de date (BD) există un alt concept cunoscut sub numele de bancă de

date. O bancă de date este o BD mai puţin struturată şi care deserveşte sistemele documentare.

Finalitatea utilizării unei bănci de date este mai puţin precisă decît a unei baze de date (care

răspunde cerinţelor informaţionale ale unei organizaţii) ţinînd seama de diversitatea utilizatorilor

potenţiali ai acesteia. În general, băncile de date sunt orientate spre publicul larg pentru a oferi

diverse servicii de informare cum ar fi: mesul trenurilor, cursul valutar, consultarea unei

biblioteci etc.

2.1. Obiectivele fundamentale ale unei baze de date (BD)

Centralizarea datelor permite: suprimarea redundanţei, asigurarea unicităîii înregistrării şi

controlul centralizat (asupra datelor). În prelucrarea clasică în care fişierele sunt dedicate

aplicaţiilor, aceleaşi date apar înregistrate în mai multe fişiere şi în formate diferite. Acest lucru

implică o utilizare ineficientă a spaîiului de memorie externă, actualizarea dificilă a acestor date

şi lizibilitate redusă ca urmare a formatelor diferite.

Independenţa între date şi prelucrări. Baza de date, ca imagine a unei anumite realităţi, trebuie

actualizată permanent. Acest lucru nu trebuie să afecteze programele de prelucrare. Pentru

aceasta trebuie ca fiecare program să aibă o viziune proprie asupra BD.

Realizarea de legături între entităţile de date, care sunt indispensabile pentru exploatarea

eficientă a sistemului informatic. Spre exemplu, în cadrul gestiunii aprovizionării, trebuie asociat

un furnizor la lista de produse pe care le vinde şi invers un produs la lista de furnizori, precizînd

condiţiile de vînzare pentru un furnizor şi un produs.

18

Integritatea datelor asigură fiabilitatea şi coerenţa bazei de date (BD). Pentru aceasta trebuie

definite restricţii de integritate cum ar fi:

apartenenţa la o listă de valori sau interval;

apartenenţa la un anumit format;

reguli de coerenţă cu alte date.

Aceste reguli trebuie să reflecte atît aspectele statice cît şi cele dinamice. Spre exemplu, după o

actualizare de creştere a salariului, nivelul acestuia trebuie să fie mai mare decît cel precedent.

Securitatea datelor. Baza de date trebuie să fie protejată împotriva unei distrugeri logice

(anomalie de actualizare) sau fizice. Pentru aceasta există instrumente care permit:

crearea unor puncte de repriză; altfel spus salvarea din timp în timp a unor copii coerente ale

bazei de date;

gestiunea unui jurnal de tranzacţii; lista operaţiilor realizate asupra bazei de date după ultimul

punct de repriză.

Dacă apare o anomalie care ar putea distruge BD, pe baza copiei de la ultima repriză şi a

jurnalului de tranzacţii se poate reface baza de date în forma iniţială. Protecţia împotriva unei

distrugeri fizice se face prin realizarea unei copii a bazei de date.

Confidenţialitatea datelor este asigurată prin proceduri de:

identificarea a utilizatorilor prin nume sau cod;

autentificarea prin parole;

autorizarea accesului diferenţiat prin drepturi de creare, consultare modificare sau ştergere

pentru anumite segmente de date.

Partajarea datelor permite înlănţuirea tranzacţiilor solicitate simultan pe aceiaşi înregistrare din

baza de date, prin blocarea cererilor în aşteptare şi deservirea ulterioară a acestora.

19

2.2. Sisteme de Gestiune pentru Baze de date Distribuite (SGBDD)

Necesitatea descentralizării sistemelor informatice, pe de o parte, şi realizarea pe plan mondial a

unor reţele de calculatoare care permit conectarea mai multor baze de date într-o reţea, pe de altă

parte, au dus la apariţia bazelor de date distribuite şi, implicit, a SGBDD. BDD reprezintă un salt

calitativ superior în evoluţia bazei de date, deschizînd noi perspective în proiectarea şi realizarea

sistemelor informatice. Un sistem de BDD este format dintr-o colecţie de baze de date locale,

amplasate geografic în puncte diferite (noduri ale unei reţele de calculatoare) şi legate logic prin

relaţii funcţionale, astfel încît pot fi văzute la nivel global ca o singură baza de date.

Obiectivele principale ale unui sistem SGBDD sunt:

definirea şi manipularea colecţiilor de date distribuite pe calculatoare diferite, ca un singur

ansamblu logic (baza de date distribuită);

distribuirea datelor trebuie să se facă după criterii foarte variate care să răspundă tuturor

necesităţilor utilizatorilor;

utilizatorii manipulează datele fără a cunoaşte locul unde sunt memorate;

pentru creşterea gradului de fiabilitate sau de performanţă, datele pot fi duplicate pe mai

multe sisteme, fără ca utilizatorii să cunoască acest lucru;

asigurarea coerenţei bazei de date în cazul operaţiilor de actualizare şi de reluare în caz de

incidente la unul sau la mai multe din nodurile reţelei;

exploatarea bazei de date în regim de multi-acces;

controlul accesului la date.

2.3. ACCESS 2002/2003

Elemente ale bazei de date

Baza de date - ansamblu de obiecte utilizat pentru a gestiona informaţii. Ea conţine unul sau

mai multe tabele, precum şi alte obiecte (de exemplu, rapoarte). O bază de date Access e stocată

sub forma unui fişier unic.

Tabel Obiect dintr-o bază de date, în care informaţiile sunt stocate bidimensional, aranjate pe

rînduri şi coloane.

20

Cîmp Categorie de informaţii dintr-un tabel, de pildă o adresă, titlul unei casete sau actul de

identitate al unui client. Cîmpurile reprezintă coloanele tabelului.

Înregistrare Toate informaţiile legate de un subiect dintr-un tabel. Rîndurile reprezintă

înregistrările unui tabel.

Obiect O unitate indentificabilă într-o bază de date, de exemplu , un tabel, un raport sau un

formular.

Spre deosebire de instrumentele anterioare de baze de date, Microsoft Access stochează toate

componentele unei baze de date într-un singur fişier cu extensia mdb. La deschiderea fişierului,

obiectele care formează baza de date sunt afişate în fereastra Database.

Tabele

Toate datele stocaţe în Access sunt în tabele. Fiecare coloană a tabelului este denumită cîmp, iar

fiecare rînd al tabelului este o înregistrare. Atunci cînd creaţi un tabel nou, vi se cere să definiţi

cîmpurile, atribuind fiecăruia o denumire unică şi indicîndu-i programului Access tipul de date.

Puteţi adăuga alte cîmpuri mai tîrziu, dar dacă aţi creat interogări, formulare şi rapoarte care

folosesc datele din tabel, s-ar putea să fie nevoie să le reproiectaţi şi pe aceasta. În lumea bazelor

de date, puţină planificare popate duce la beneficii substanţiale.

Pentru a vă ajuta să creaţi repede tabelele, Access vă pune la dispoziţie Table Wizard (program

“vrăjitor” pentru tabele), care defineşte nume de cîmpuri şi tipuri pentru baze de date personale

sau de afaceri uzuale.

Access construieşte el însuşi tabele pentru a stoca informaţii despre tabelele, interogările şi

celelalte obiecte pe care le creăm. Pentru a vedea aceste tabele ascunse, selectaţi opţiunile

Options/View/System Objects (Opţiuni / Afişare/Obiecte de sistem) din meniul Tools

(Instrumente).

21

Interogări

O interogare este destinată găsirii datelor din tabele sau operării asupra acestora. Folosesc

interogările pentru:

• A afişa numai înregistrările care corespund criteriilor pe care le-aţi ales, cum ar fi, de

exemplu, membrii unei societăţi care provin din Germania.

• A afişa înregistrările în orice ordine doriţi, de exemplu după numele de familie sau

corespunzător districtului poştal.

• A combina datele din tabele diferite, afişînd rezultatele într-o singură fereastră care

cuprinde tot ce vă interesează în momentul respectiv.

• A realiza modificări similare în mai multe înregistrări dintr-un tabel simultan.

• A şterge grupuri de înregistrări, cum ar fi cele referitoare la plăţile întîrziate cu mai mult

de 12 luni.

• A crea alte tabele pentru a păstra un instateneu al informaţiilor, cum ar fi instrucţiile

trimise la săfîrşitul lunii.

În majoritatea situaţiilor, Access vă permite să editaţi datele afişate într-o interogare.

Orice modificări vor fi scrise înapoi, în tabelul care a furnizat datele. O interogare nu are date

proprii, operînd cu ceea ce citeşte din sau scrie în tabelul

respectiv.

Formulare

Un formular este o fereastră pentru introducerea datelor pe ecran, pentru afişarea şi editarea

datelor. În timp ce tabele şi interogările prezintă datele într-o formă asemănătoare cu o foaie de

calcul, formulare pot afişa, de asemenea, cîte o înregistrare deodată, ca un sistem de cartele

index. Totuşi, spre deosebire de cartele index, formularul poate prezenta înregistrările în orice

ordine, găsi o anumită înregistrare în funcţie de valoarea unui cîmp sau selecta numai

înregistrările care îndeplinesc criteriile alese de utilizator. Suplimentar, formularele pot conţine

22

subformulare pentru a afişa date asociate, cum ar fi cursurile la care este înscris un student. De

asemenea, formularele pot conţine butoane care realizează sarcini specifice.

Formularele reprezintă interfaţa utilizator a bazei de date. În plus faţă de introducerea şi

extragerea datelor, putem folosi butoanele unui formular pentru a deschide alte formulare sau

pentru a tipări rapoarte. Deoarece formularele sunt partea cea mai vizibilă a bazei de date,

Access 2002 pune la dispoziţie noi posibilităţi de a îmbunătăţi înfăţişarea fortmularelor, cum ar

fi fundalurile obţinute prin redinmensioanrea la scară a imaginilor, etc.

Rapoarte

Dacă formularele sunt utilizate pentru introducerea datelor pe ecran, rapoartele sunt folosite

pentru operaţii de ieşire, datele fiind dirijate de obicei către o imprimantă. Orice se intenţionează

a se tipări merită să capete forma unui raport, indiferent de faptul că este vorba de o listă de

clienţi, de o statistică financiară pe o anumită perioadă, de un grafic colorat sau o secvenţă de

etichete poştale.

Access pune la dispoziţie mai multe programe Wizard (“vrăjitor”) pentru a ajuta la crearea

tipurilor de rapoarte uzuale. Dacă se doreşte selectarea doar a unor date în vederea includerii în

raport, trebuie să se creeze mai întîi o interogare şi să se fundamenteze raportul pe rezultatele

interogării.

De asemenea, se va folosi o interogare pentru a genera un raport care combină informaţii din mai

multe tabele.

Comenzi macro

O comandă macro reprezintă o secvenţă de acţiuni care trebuie repetată la comanda

utilizatorului. Această secvenţă este programată prin alegerea dintr-o listă derulată de acţiuni

disponibile şi introducerea detaliilor pentru operaţia respectivă în partea de jos a ecranului .

De exemplu, dacă alegem acţiunea OpenForm (Deschide formularul) , Access aşteaptă să

introducem numele formularului care trebuie deschis. Comenzile macro sunt asociate adeseori

unui buton din cadrul unui formular astfel înît, atunci cînd executaţi clic pe butonul respectiv,

acţiunile respective sunt îndeplinite. Comenzile macro din Access trebuie create direct de

utilizator.

23

Module

Modulele sunt recipiente pentru subrutinele şi funcţiile Vizual Basic, astfel încît este necesară o

oarecare experienţă de programare.

Tot ce poate fi realizat cu o comandă macro poate fi îndeplinit, de asemenea, cu un modul şi

chiar mai mult. De exemplu, o funcţie simplă poate realiza o verificare de validare a datelor

dintr-un formular, înainte de a permite salvarea înregistrării într-un tabel.

Orice formular şi orice raport au un modul intern, modul care nu este reprezentat în fereastra

Database şi care conţine codul corespunzător numai pentru formularul sau raportul respectiv.

Fiecare modul CBF este creat pentru a manipula nişte rutine speciale care vor fi rulate în mod

automat la orice apariţie a unor evenimente particulare. Aceste proceduri pentru tratarea

evenimentelor determină adevărata putere şi flexibilitate a sistemului, constituind esenţa

adevăratei programări a bazelor de date în Access.

Posibilităţile sunt extinse în continuare în Access 2000: codul dintr-un modul CBF poate fi

folosit acum pentru alte formulare şi module.

Obţinerea asistenţei soft

Apăsînd tasta F1 apelăm sitemul de asistenţă soft contextual la care avem acces în aproape orice

situaţie posibilă. Fereastra iniţială Access Help are patru etichete:

Contents (Cuprins): dacă aveţi nevoie să porniţi de la început.

Index: în cazul în care cunoaşteţi denumirea subiectului pentru care vreţi ajutor.

Find(Găseşte): dacă vă puteţi permite să folosiţi spaţiu suplimentar pe disc pentru un sistem

index mai cuprinzător.

Answer Wizard (program “vrăjitor” pentru răspunsuri): un program nou care încearcă să

răspundă la întrebările puse în limbaj natural.

24

Întreţinerea bazelor de date

În timp ce lucraţi cu o bază de date (adăugînd şi ştergînd date, creînd şi distrugînd obiecte,

folosind tabele temporare şi aşa mai departe), stocarea din interiorul ei începe să se fragmenteze

într-o anumită măsură. Aşa cum o unitate de disc are nevoie de o defragmentare periodică, un

fişier bază de date are nevoie de o compactare periodică pentru a-şi menţine performanţele la un

nivel optim.

Pentru a compacta o bază de date, închideţi fereastra Database, dar lăsaţi sitemul Access ca

atare deschis. Asiguraţi-vă că nu există alţi utilizatori care să fi deschis fişierul. Alegeţi opţiunile

Database Utilities/Compact Database din meniul Tools. Access vă va cere numele bazei de

date de compactat, precum şi denumirea care trebuie folosită pentru baza de date compactată.

Este permisă alegerea aceluiaşi nume. În acest caz, Access va crea o copie temporară pe care o

va redenumi cu numele original la sfîrşitul procesului de compactare.

Ocazional, un fişier bază de date se poate defecta. Dacă o parte a fişierului este afectată,

consecinţele pot fi devastatoare, deoarece toate obiectele sunt plasate într-un singur fişier.

Access vă pune la dispoziţie un utilitar pentru reparaţii, care încearcă să rezolve unele probleme

cum ar fi indecşi şi legături de obiect care nu sunt valabile. Dacă primiţi un mesaj care vă spune

că baza dumneavoastră de date are nevoie de reparaţie sau dacă aceasta începe să se comporte

ciudat, încercaţi să folosiţi utilitarul pentru reparaţii.

Spre deosebire de Compact Database, utilitarul Repair Database nu lucrează cu o copie a bazei

dumneavoastră de date, ci încearcă să repare chiar originalul. În consecinţă, înainte de a rula

programul de reparare a bazei de date, trebuie să vă creaţi o copie de siguranţă. În cursul

procedurii de preparare, în fişier sunt create obiecte temporare, astfel încît va trebui să folosiţi

utilitarul de compactare după finalizarea reparaţiei.

Tabelele

reprezintă obiectele din cadrul bazei de date care stochează datele. Un tabel este constituit din

cîmpuri, care sunt coloane cărora li se atribuie cîte un nume, fiecare avînd un tip de date şi o

demensiune bine precizate. Această abordare structurată a datelor asigură bazelor de date puterea

şi viteza de lucru de care au nevoie.

25

Acces permite să folosiţi nume cu o lungime de pînă la 64 de carctere, inclusiv spaţiile

înglobate.

Tipuri de cîmpuri

Trebuie de precizat tipul de date pe care-l conţine fiecare cîmp, în cadrul următoarelor opţiuni:

Text

Cu toate că în Access dimensiunea prestabilită a unui cîmp text este de 50 de caractere, puteţi

alege orice dimensiune de la 11 la 255.

Memo

Dimensiunea e limitată de 64 KB (kiloocteţi). Această limită a dimensiunii unui cîmp memo

înseamnă că puteţi stoca aproximativ 16 pagini de text scris la un rînd pentru fiecare înregistrare.

Cîmpurile memo constau numai din text.

Număr

Tipul număr (Number) include mai multe tipuri care diferă prin modul de stocare şi viteza de

răspuns. Tipul Byte (Octet) acceptă numai valori întregi pozitive pînă la 255, tipul Integer

(Întreg) acoperă domeniul numerelor întregi de la - 32768 la 32768, iar Long Integer (Întreg

Lung) numerele întregi pînă dincolo de limitele de plus şi minus 2 miliarde. De notat că spaţiul

de stocare pentru un număr Long Integer este de patru ori mai mare decît cel pentru un octet.

Viteza de lucru va fi mai redusă în cazul manipulării tipurilor în virgulă mobilă Single şi Double.

Tipul Single acoperă domeniul numerelor fracţionare cu pînă la şapte cifre semnificative, în timp

ce Double măreşte precizia pînă la 14 cifre semnificative, permiţînd lucrul cu numere uriaşe şi

infinitezimale.

Dată calendaristică/Oră

Access stochează intern datele calendariswtice sub forma unor numere în virgulă mobilă de opt

octeţi, ora fiind reprezentată ca o fracţiune dintr-o zi.

Dacă vreţi ca Access să introducă în mod automat data curentă, indicaţi pentru proprietatea

Default Value (Valoarea prestabilită) a cîmpului ă Now () pentru a stoca atît ora cît şi data.

26

Număr cu incrementare automată

În versiunile anterioare ale programului Access, tipul număr cu incrementare automată

(AutoNumber) era numit Counter (numărător), putîndu-i fi atribuite numai valori întregi lungi

secvenţiale.

Da/Nu

Tipul Da/nu (Yes/No) stochează numai valori True/False (Adevărat/Fals). O astfel de valoare

poate fi afişattă în una din formele True/False, Yes/No sau On/Off (Pornit/Oprit sau

Activat/Dezactivat). Dacă aveţi nevoie să selectaţi manual unele înregistrări, un astfel de cîmp

Yes/No prezentat sub forma unei casete de validare reprezintă o metodă foarte eficientă de

selectare şe deselectare.

Obiect OLE

Tipul de cîmp OLE este destinat păstrării datelor provenite de la alte programe, care s-au

înregistrat ele însele ca servere OLE în Windows. Aceasta permite bazei dumneavoastră de date

să stocheze documente create de programe de prelucrare a textelorr, seturi de foi de calcul,

ilustraţii, sunete.

Proprietăţile cîmpurilor

Sunt afişate în partea de jos a ferestrei Table Design (Proiecatre table), avîndu-se posibilitatea de

a preciza mai multe proprietăţi pentru fiecare cîmp.

Field Size (Dimensiunea cîmpului) depinde de tipul cîmpului, aşa cum am arătat mai sus.

Format

Opţiunea stabilită pentru această proprietate realizează modul în care Access vă afectează datele.

Conţinutul şirului de formatare poate fi un fornmat predefinit, cum ar fi Currency (Valută),

Percent (Procent) sau Short Date (Data calendaristică în formă scurtă ), etc.

Input Mask

Pe cînd proprietatea Format controlează modul de afişare a datelor pe ecran, proprietatea Input

Mask (Masca de intrare) controlează introducerea datelor în cadrul cîmpului.

27

Caption

Access foloseşte valoarea proprietăţii Caption (Titlu) pentru a afişa titlurile numelor de cîmp în

modul de afişare Datasheet (Foaie de date). Suplimentar, această valoare este utilizată ca etichetă

a unui control legat de acest cîmp, din cadrul unui formular nou. Dacă proprietatea Caption este

necompletată, chiar numele cîmpului va fi folosit ca titlu.

Default Value

Default Value (Valoarea prestabilită) reprezintă valoarea iniţială, oferită la adăugarea unei noi

înregtistrări. De exemplu, cîmpurile Yes/No cer adeseori valoarea prestabilită True.

Validation Rule şi Validation Text

Fiecare cîmp are proprietăţile de Validation Rule (Regulă de validare) şi Validation Text (Text

de validare).

De exemplu, pentru a restrînge datele introduse la numerele dintre 75 şi 750, oopţinea Validation

Rule trebuie stabilită la

Between 75 and 750 (între 75 şi 750).

Dacă datele introduse nu respectă regulă de validare, textul din Validation Text va fi afişat într-o

casetă de mesaje. În mod normal, acest text trebuie să explice în ce constă regula, astfel încît un

utilizator să poată înţelege cum să introducă o valoare acceptabilă.

Required

Pentru a sublinia faptul că un cîmp nu trebuie lăsat necompletat, stabiliţi pentru proprietatea

Required (Necesar) valoarea Yes (Da). Pentru cîmpurile Primary Key (Cheie primară) o astfel de

configurare este inutilă, deoarece Access insistă deja asupra faptului că nu trebuie lăsate

necompletate.

Indexed

Indecşii asigură mecanismul de regăsire rapidă a datelor. În general, indexaţi un cîmp atunci

cînd:

1. Cîmpul cuprinde valori cu gamă largă de variaţie.

2. Cîmpul va fi folosit în mod semnificativ în criteriile de selecţie sau sortare.

28

Indexul cheie primară (Primary Key) prevede cîte un pointer unic către fiecare înregistrare şi

reprezintă ordinea de afişare prestabilită pentru tabele în Access.

Formularele (Forms)

reprezintă ferestrele primare folosite pentru introducerea şi afişarea datelor în Access. Un

formular poate fi afişat în trei moduri diferite:

Modul Design (proiecatre) este utilizat pentru a schimba prezentarea şi proprietăţile unui

formular, sau pentru a modifica controalele dintr-un formular.

Modul Datasheet (Foaie de date) este similar, cel puţin în aparenţă, cu afişarea directă a

tabelului sau a interogării.

Modul Form (Formular) reprezintă modul de afişare normal al unui formular în curs de

utilizare.

Alegeţi eticheta Form din fereastra Database şi executaţi clic pe New. Access răspunde oferindu-

vă serviciile mai multor programe wizard pentru formulare (Form Wizards), după cum urmează:

Design view (modul proiectare) vă permite să creraţi toate elementele manual.

Form Wizard vă oferă posibiliatea să controlaţi fiecare etapă a procesului.

Auto Form: Columnar (Configurare automată a formularului: aşezare în coloană) crează un

formular cu controalele aliniate unul sub celălalt (configuraţie corespunzătoare pentru un

formular principal).

Auto Form: Tabular (Coniguarare automată a formularului: aşezare tabelară) creează un

formular cu controalele aliniate unul sub celălalt (configuraţie corespunzătoare pentru un

formular principal).

Auto Form:Datasheet (Configurare automată a formularului: modul Datasheet) creează un

formular avînd modul de afişare prestabilit Datasheet (configuraţie corespunzătoare pentru

afişarea numărului maxim posibil de înregistrări deodată).

Chart Wizard (program pentru reprezentări grafice) creează un grafic. Pentru a obţine un

grafic tipărit, folosiţi un raport în loc de formular.

29

Proprietăţile formularului

Fiecare obiect (formularul însuşi, secţiunile acestuia precum şi fiecare control din cadrul lui) are

un anumit număr de proprietăţi. Pentru a afişa, se execută clic pe butonul Proprieties de pe bara

de instrumente sau se execută un dublu-clic pe obiect.

La fiecare versiune nouă a programului Access, numărul proprietăţilor a crescut pentru pune la

dispoziţie posibilităţi de control mai eficiente asupra aplicaţiei utilizatorului. În continuare vor fi

prezentate numai proprietăţile de bază.

Din punctul de vedere al datelor, cea mai importantă proprietate a formularului este

RecordSource (Sursa înregistrării). Această proprietate este stabilită în numele tabelului sau

interogării care furnizează date formularului. Se aceptă de asemenea o instrucţiune SQL valabilă.

Dacă RecordSource este necompletat, formularul nu are un set de înregistrări suport. În cazul în

care schimbaţi proprietatea RecordSource, formularul va citi şi va scrie date într-un alt tabel.

Programatorii modifică uneori proprietatea RecordSource în timp ce formularul rulează în

modul Form, pentru a filtra numai anumite înregistrări în cadrul formularului sau pentru a

schimba ordinea de sortare.

Proprietăţile Data controlează tipul operaţiilor cu date care sunt permise în cadrul formularului.

Fiecăruia dintre proprietăţile următoare i se poate atribui valoarea Yes sau no:

Allows Edits (Permite editarea): dacă este No, utilizatorii pot vedea , dar nu pot modifica

înregistrările existente.

AllowDeletions (Permite ştergerile): dacă este No, înregistrările nu pot fi şterse.

AllowDeletions (Permite ştergerile): dacă este No, nu pot fi adăugate înregistrări noi. În

modul de afişare Datasheet, rîndul New Record (Înregistrare nouă) va lipsi.

DataEntry ( Introducere de date): dacă este Yes, formularul poate fi folosit numai pentru

introducerea unor înregistrări noi. Înregistrările existente nu vor fi prezentate, iar numărătorul de

înregistrări indică numai numărul de înregistrări adăugate de la deschiderea formularului.

Prorpietăţile Format controlează aspectul formularului. printre ele sunt incluse:

Caption (Titlu): introduceţi textul care va fi afişat pe bara de titlu a formularului. Dacă

proprietatea Caption este necompletată, numele formularului va fi afişat ca titlu.

30

Default View (Mod de afişare prestabilit): stabileşte dacă formularul va fi afişat în mod

Single Form (cel mai uzual), Continuous Form (de exemplu, proiect tabelar) sau Datasheet.

Views Allowed (Moduri de afişare permise): stabileşte dacă utilizatorul poate trece de la

modul Form la modul Datasheet.

ScrollBars (Bare de derulare): stabileşte dacă formularul are bare de derulare orizontale şi/sau

verticale.

RecordSelectors (Elemente de selectare a înregistrărilor): dacă este Yes, un element de

selectare a înregistrării va fi afişat pe toată înălţimea secţiunii Detail.

NavigationButtons (Butoane de navigaţie): dacă este No, butoanele navigaţie vor lipsi de la

capătul din stînga al barei de derulare orizontale.

RecordDividers(Linii de separare a înregistrărilor): dacă este Yes, o linie va fi afişată între

înregistrări în cadrul unui formular în modul Continuos.

AutoResize (Rediminsionare automată): dacă este Yes, fereastra formularului va fi

dimensionată corespunzător la fiecare deschidere a acestuia. Reprezintă echivalenttul funcţional

al opţiunii Size To Fit Form (Dimensionează corespunzător cu formularul) din meniul Window.

AutoCenter (Centrare automată): dacă este Yes, formularul este centrat pe ecran la

deschidere.

ControlBox (Caseta de control): dacă este Yes, caseta de control va fi inclusă în partea stîngă

a barei de titlu.

MaxMinButtons (Butoanele de maximizare şi minimizare): Butoanele Maximize şi Minimise

sunt fie prezente amîndouă, fie absente amî1ndouă. Totuşi, puteţi preciza că numai unul dintre

ele (fie Minimize, fie Maximize) este permis. Dacă vreţi să folosiţi aceste butoane, proprietatea

WhatsThisButton (Ce este ecest buton) trebuie stabilită la No.

Evenimentele formularului

Formularul are mai multe evenimente decît oricare alt control.

Evenimentele controaleor vă dau puterea de administrare a unui cîmp. Multe dintre evenimentele

formularului vă oferă însă posibiliatatea de administrare a întregii înregistrări.

La editarea unei înregistrări, au loc evenimentele BeforeUpdate (Înainte de actualizare) şi

AfterUpdate (După actualizare).

La adăugare unei înregistrări, au loc evenimentele BeforeInsert (Înainte de inserare) şi

AfterInsert (După inserare).

31

La ştergerea unei înregistrări, au loc evenimentele Delete (Ştergere), BeforeDelConfirm

(Confirmare înainte de şergere) şi AfterDelConfirm (Confirmare după ştergere).

Cînd o înregistrare oarecare este selectată şi devine înregistrare curentă, are loc evenimentul

Current.

Alte evenimente ale formularului sunt dedicate administrării formularului însuşi.

Evenimentele Open (Deschide) şi Load (Încarcă) se petrec atunci cînd este deschis un

formular, iar evenimentele Unload (Descarcă) şi Close (Închide) atunci cînd aceasta este închis.

Activate şi GotFocus au loc activarea formularului; Deactivate şi LostFocus se petrec la

dezactivarea acestuia.

Evenimentele Click, DblClick, MouseUp, MouseDown şi MouseMove au loc atunci cînd

mouse-ul intercţionează cu formularul.

Evenimentele KeyDown, KeyUp şi KeyOccur se petrec la interacţiunea taastaturii cu

formularul.

De asemenea, mai există evenimentele pentru Resize (Redimensionează), Error (Eroare),

Timer, Filter (Filtru) şi ApplyFilter (Aplică filtru).

Avem nevoie de evenimentele formularului pentru a administra nu numai un cîmp, ci întreaga

înregistrare, inclusiv

pentru a răspunde la modificările operate datelor;

pentru verificarea ştergerilor, adăugărilor sau schimbărilor datelor.

pentru a desena o aplicaţie şi pentru a face formularele să lucreze mai cooperat.

pentru a administra problemele care apar în cazul în care datele nu sunt disponibile.

Analizînd pe rînd fiecare dintre aceste evenimente, veţi primi sugestii pentru folosirea uzuală a

fiecăruia.

Mai jos vom analiza acele evenimente folosite pentru administrarea înregistrării în interiorul

formularului şi apoi pe cele care implică fromularul.:

BeforeUpdate (Înainte de actualizare) este, indiscutabil, cel ami semnificativ eveniment al

formularului. Acest eveniment se petrece după editarea unei înregistrări, dar înainte de scrierea ei

în tabel. Este asemănător cu ceea ce se întîmplă atunci cînd utilizatorul încearcă să treacă la altă

32

înregistrare sau să salveze înregistrarea curentă. Uzual, evenimentul este utilizat pentru validarea

întregii înregistrări.

Folosim evenimentul BeforeUpdate (Înainte de actualizare) al formularului pentru:

A ne asigura că un control nu este vid, or evenimentul BeforeUpdate (Înainte de actualizare) al

controlului nu poate face această verificare, deoarece nu are loc dacă nu este introdusă nici o

valoare de intrare.

A compara diferite controale. Comparaţiile nu pot fi făcute în cadrul evenimentelor

controalelor, deoarece nu ştiţi dacă al doilea control conţine date.

A cere confirmarea în cazul în care valoarea introdusă pare incorectă.

A anula actualizarea dacă înregistrarea nu este găsită satisfăcătoare şi altele .

Evenimentul AfterUpdate (După actualizare) se foloseşte în următoarele cazuri:

Sincronizarea datelor în alt formular, tabel sau bază de date.

Scrierea unui proces de tranzacţie (audit).

Punerea noilor date în controale libere (ca, de exemplu, suma unui cîmp în care se aplică o

condiţie).

Evenimentul AfterUpdate (După actualizare) nu poate fi anulat.

Evenimentul Current

Are loc de fiecare dată cînd o altă înregisrtare devine curentţ. Acest eveniment vă permite să

răspundeţi datelor din înregistrare prin sincronizarea cu alt formular, prin ascunderea/afişarea

controalelor sau prin configurarea proprietăţilor astfel încît să evidenţieze detaliile datelor.

Evenimentele Open (Deschide), Load(Încarcă), UnLoad(Descarcă) şi Close(Închide)

Evenimentul Open(Deschide) are loc primul atunci cînd este deschis un formular. Evenimentul

poate fi folosit pentru anularea operaţiei de deschiderea altui formular de bază sau pentru

culegereade informaţii suplimentare de la utilizator. Evenimentul Open (Deschide) nu are loc

dacă este executată acţiunea OpenForm (DeschideFormular) într-un formular deja deschis.

După aceasta, au loc evenimentele Current şi Load (Încarcă). Acest lucru înseamnă că , dacă

vreţi să faceţi referire la conţinutul controalelor din formular, trebuie să folosiţi evenimentul

33

Load (Încarcă) şi nu evenimentul Open(Deschide). Evenimentul Load (Încarcă) nu poate fi

anulat.

Evenimentele Activate (Activează), Deactivate (Dezactivează),GotFocus (Obţine cursorul de

selecţie) şi LostFocus (Pierde cursorul de selecţie)

Evenimentul GotFocus pentru un formular nu are loc dacă există cel puţin un control care poate

fi selectat, astfel încît, în mod normal, GotFocus se petrece numai dacă undeva este o eroare. În

mod similar, evenimentul LostFocus are loc numai dacă toate controalele sunt dezactivate, iar

formularul însuşi a pierdut cursorul de selecţie.

În mod clar, evenimentele GotFocus şI LostFocus nu vă spun dacă un formular este sau nu activ.

Evenimentul Activate are loc atunci cînd un formular devine activ: la prima încărcare a

formularului sau ori de cîte ori utilizatorul comută din noi pe acest formular. Evenimentul

Deactivate se petrece atunci cînd utilizatorul comută pe alt formular sau cînd formularul este

închis.

Deactivate nu are loc dacă utilizatorul comută pe un lat program Windows. Deşi bara de titlu a

formularului indică starea inactivă, acesta este considerat încă formularul activ din aplicaţia

Access.

Interogări.

Scopul pentru care creaţi şi folosiţi o bază de date constă în extragerea rapidă a datelor care vă

interesează. Interogarea (query) este o definiţie a datelor pe care vreţi să le regăsiţi: ce cîmpuri,

din care tabele, corespunzător căror criterii, în ce ordine de sortare.

Interogările pot afişa simultan înregistrări din mai multe tabele.În cazul în care două tabele sunt

implicate într-o relaţie de la unu la mai mulţi, interogarea are în mod normal cîte un rînd pentru

fiecare înregistrare din partea “mai mulţi”, iar valorile din partea “unu” a relaţiei sunt repetate

pentru fiecare rînd.

Interogări acţiune

Chiar de la prima versiune, Access a prevăzut patru interogări acţiune. Aceste interogări nu

determină afişarea unor informaţii de ieşire pe ecran, ocupîndu-se doar cu modificarea datelor

stocate în tabelele dumneavoastră:

34

Interogarea Delete (Şterge) şterge înregistrări dintr-un tabel.

Interogarea Update modifică valoarea din fiecare cîmp specificat.

Interogarea Make Table (Creează tabelul) creează un tabel nou pornind de la înregistrările

existente.

Interogarea Append (Adaugă) adaugă înregistrări noi unui tabel existent.

Access nu vă oferă nici o posibilitate de anulare a interogăriloe acţiune. Modificările aduse

datelor dumneavoastră sunt permanente şi ireversibile. Singura metodă de revenire la starea

anterioare a bazei dumneavoastră de date constă în restabilirea acesteia de pe o copie de

siguranţă.

Cum să creaţi o interogare acţiune, începeţi prin a crea o interogare în modul uzual: executaţi clic

pe New în timp ce eticheta pictograma Query Type de pe bara de instrumente pentru a alege

tipul de acţiune corespunzător sau selecta Query este selectată în fereastra Database. În

continuare, utilizaţi interogarea dorită din meniul Query.

Interogarea Delete

Interogarea Delete este utilă pentru ştergerea mai mulotr înregistrări deodată. Sintaxa interogării

Delete este similară cu cea a interogării Select:

DELETE [*] FROM tableexpression [WHERE...] ;

Pentru a crea o interogare Delete, începeţi cu o interogare Select, după care alegeţi opţiunea

Delete din lista derulantă Query Type de pe bara de instrumente (sau din meniul Query). De

multe ori, metoda cea mai sigură de generare a unei interogări Delete constă în crearea într-o

primă etapă a unei interogări Select, în verificarea rezultatelor acesteia în modul de afişare

Datasheet şi în transformarea ulterioară într-o interogare Delete.

Spre deosebire de alte baze de date, Access nu are posibilităţi de anulare a ştergerii

înregistrărilor.

35

Interogarea Update

Folosiţi interogarea Update pentru a schimba conţinutul unui cîmp la o valoare nouă. Valoarea

cea nouă poate să se bazeze pe conţinutul curent al cîmpului de modificat sau a altor cîmpuri sau

poate fi o valoare literală.

Examinarea înregistrărilor selectate pentru actualizare în modul de afişare Datasheet reprezintă

o verificare utilă înainte ca noile valori să fie scrise în mod ireversibil în tabelel dumneavoastră.

Sintaxa interogării Update este destul de simplă:

UPDATE tableexpression SET newvaluelist [ WHERE...];

Există posibilitatea actualizării mai multor cîmpuri ale unui tabel în acelaşi timp. Cîmpurilor le

sunt atribuite valorile noi din newvaluelist (listavalorinoi). De exemplu, dacă un operator de

introducere a datelor a introdus incorect adresa La Crosse, Wi în loc de Lacrosse, Wa, o

interogare Update va localiza şi va modifica aceste date greşite. Dedesubtul cîmpului Oraş

(City), introduceţi Lacrosse în rîndul Update şi La Crosse în rîndul de criterii. Sub cîmpul Stat

(State), introduceţi Wa în rîndul Update şi Wi în acelaşi rînd de criterii. Rulaţi interogarea şi

Access va executa această instrucţiune SQL:

UPDATE tblCustomers SET City = “Lacrosse”, State = “Wa” WHERE City = “La Crosse”

AND Sate = “Wi”;

Interogarea Update se poate referi la valoarea curentă din cîmp. De exemplu, pentru a asigura

tuturor angajaţilor o creştere de salariu de 20$, rulaţi interogarea următoare:

UPDATE tblStaff SET Pay= Pay + 20;

Interogarea Update se poate referi de asemenea la alte cîmpuri.

36

Interogarea Make Table

Interogarea Make Table nu modifică datele dintr-un tabel existent; rolul ei este să creeze un tabel

nou din cîmpurile şi înregistrările selecate. Noul tabel poate fi creat în baza de date curentă sau

într-o altă baze de date, inclusiv în mai multe baze de date diferite de Access.

Interogarea Make Table poate fi utilă pentru crearea tabelelor temporare sau a unei copii a

datelor la un anumit moment de timp. În SQL, interogarea Make Table reprezintă un caz special

de utilizare a verbului SELECT:

SELECT fieldlist INTO newtable [IN externaldb] FROM source [WHERE...];

În acest fragment de cod

fieldlist (listacîmpuri) reprezintă o listă de nume

newtable (tabelnou) reprezintă numele atribuitn noului tabel

externalb (bdexterna) indică numele, calea şi tipul bazei de date externe.

soucre (sursa) reprezintă interogarea sau tabelul sursă (sau instrucţiunea de asociere în cazul

tabelelor multiple).

Interogarea Append

Interogarea Append este similară din punct de vedere al fundcţionării cu interogarea

Make Table, cu deosebirea că înregistrările acesteia sunt adăugate unui tabel existent.

Deoarece structura tabelului destinaţie există deja, este nevoie de o oarecare atenţie pentru a vă

asigura că datele sunt scrise în cîmpul corect.

Interogarea Append se bazează pe verbul SQL INSERT INTO:

INSERT INTO target

[IN externaldb] [targetfieldlist] SELECT [ sourcefieldlist] FROM source [WHERE...];

În acest fragment de cod

37

target (destinaţia) reprezintă tabelul sau interogarea care primeşte noile înregistrări.

externaldb (bdexterna) reprezintă numele, calea şi tipul bazei de date externe.

targetfieldlist (listacîmpurdestinaţie) reprezintă o listă de cîmpuri în care trebuie reaqlizată

scxrierea, separate cu virgule.

sourcefieldlist (listacîmpurisursă) reprezintă o listă de cîmpuri din care se citesc datele,

separate cu virgule, această listă corespunzînd cu lista cîmpurilor destinaţie.

source (sursa) reprezintă interogarea sau tabelul sursă (sau instrucţiunea de asociere în cazul

tabelelor multiple).

38

3. Visual Basic pentru aplicaţii

Visual Basic pentru aplicaţii este limbajul pentru dezvoltarea aplicaţiilor în Access. Acest capitol

oferă o imagine de ansamblu asupra limbajului Visual Basic pentru aplicaţii şi asupra structurii

sale.

Visual Basic pentru aplicaţii, prescurtat uzual VBA, pune la dispoziţie un limbaj complex pentru

dezvoltarea aplicaţiilor în cadrul programelor din Microsoft Office. Aceasta înseamnă că nucleul

limbajului, componentele sale şi mediul sunt aceleaşi ca în Microsoft Access for Windows XP,

Microsoft Visual Basic, Microsoft Excel şi Microsoft Project.

Aplicaţiile mai simple din Access pot fi scrise folosind comenzi macro. Daţi comenzile macro

sunt bune pentru crearea rapidă de prototipuri de funcţii şi pentiu dezvoltarea majorităţii

aplicaţiilor de bază, dezvoltarea unor aplicaţii serioase în Access se face folosind limbajul VBA.

Acest lucru se datorează faptului că, spre deosebire de comenzile macro, Visual Basic pentru

Aplicaţii oferă următoarele posibilităţi de lucru:

• crearea unor structuri ciclice pentru parcurgerea seturilor de înregistrări

• crearea prin program a obiectelor bazei de date

• utilizarea constantelor şi a variabilelor

• implementarea tratării erorilor, etc

De asemenea, VBA uşurează scrierea bibliotecilor de funcţii reutilizabile, precum şi proiectarea

şi depanarea proceselor complexe de către programatori .

Codul VBA este scris în unităţi numite subrutine şi funcţii. Aceste subrutine şi funcţii sunt

păstrate în module. Modulele pot fi globale sau specifice unui anumit formular sau raport.

Modulele specifice unui formular sau raport sunt în general numite coduri din spatele

formularelor (Code Behind Forms - CBF).

O subrutină (subprocedură) este o rutină care răspunde la apariţia unui eveniment sau execută o

anumită acţiune. O funcţie este un tip special de rutină, datorită faptului că poate returna o

valoare. O subrutină nu poate returna o valoare.

3.1. Apelarea procedurilor evenimentetor şi a celor definite de utilizator

39

Procedurile evenimentelor sunt apelate automat când are loc un eveniment pentru un obiect. De

exemplu, când un utilizator execută clic pe un buton de comandă, este executat codul

evenimentului Click pentru acel buton de comandă.

în mod obişnuit, pentru apelarea procedurilor definite de utilizator se foloseşte cuvântul cheie

Call, ca în exemplul următor

Call SayHello

Aţi putea apela procedura de bază şi fără să folosiţi cuvântul cheie Call, astfel:

SayHello

Totuşi, această metodă contravine standardelor, deoarece cuvântul cheie Call indică faptul că

apelaţi o rutină definită de utilizator sau o rutină de eveniment. Cuvântul cheie Call face ca

instrucţiunea să fie mai clară si mai uşor de citit O procedură definită de utilizator poate fi

apelată dintr-o rutină de eveniment sau din altă procedură sau funcţie definită de utilizator.

3.2. Declararea variabilelor

Când creaţi variabile VBA trebuie să luaţi în considerare mai multe lucruri. Modul în care

declaraţi o variabilă determină domeniul de valabilitate, durata de valabilitate şi alte caracteristici

ale acesteia. Următoarele subiecte analizate vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine declararea

variabilelor în limbajul Visual Basic pentru aplicaţii.

Sunt mai multe metode de declarare a variabilelor în limbajul VBA. Trei metode sunt greşite si

numai una este corectă. De exemplu, aţi putea declara simplu

x=10

Folosind această metodă, practic nu declaraţi deloc variabila. In mod obişnuit, veţi declara

variabilele în timp ce le folosiţi. Această metodă este foarte periculoasă, deoarece poate cauza

multe probleme. Aţi putea, de asemenea, să introduceţi

Dim iCounter

40

Aici, instrucţiunea Dim declară variabila. Singura problemă a acestei metode este că nu aţi

declarat tipul variabilei.

O altă greşeală obişnuită este declararea mai multor variabile pe aceeaşi linie:

Dim iCounter, iAge, iWeight As Integer

În acest caz, numai ultima variabilă este declarată ca o variabilă de tip Integer (Întreg) Celelalte

variabile sunt declarate de tipul Variant.

Cea mai eficientă şi mai lipsită de erori erori metodă de declarare a variabilelor este de a le

transmite cât mai exact compilatorului, ca în exemplul următor:

Dim iCounter As Integer

Dim sName As Strung

Aşa cum puteţi vedea, acest tip de declaraţie conţine atât numele variabilei, cât şi tipul datelor pe

care le poate conţine.. La o implementare corespunzătoare, prob selectarea celui mai scurt tip de

date folosit pentru fiecare variabilă, puteţi .reduce resursele necesare executării programului

Variabilele locale

Variabilele pot fi declarate locale, la nivel de modul sau publice. Variabilele locale sunt

disponibile numai în subrutina în care au fost declarate. Iată un exemplu

ilustrativ:

Private Sub cmdOkay_Click

Dim sAnimal As String

s Animal = "Câine"

Call ChangeAnimal

Debug.Print sAnimal ‘ încă are valoafea câine

End Sub

41

Private Sub ChangeAnimal

sAnimal = "Pisica"

End Sub

Această secvenţă de cod ar putea să fie tratată în două moduri. Dacă este valabilă instrucţiunea

Qption Explicit, ceea ce înseamnă că variabilele trebuie să fie declarate înainte de folosire, acest

cod va retuma o eroare de compilare. În caz contrar, variabila sAnimal poate fi schimbată în

„Pisică" numai în cadrul subrutinei ChangeAnimal.

Option Explicit (Opţiune de explicitare).

Este o instrucţiune care poate fi inclusă în secţiunea General Declarations a unui modul,

formular sau raport . Cînd Option Explicit este plasata într-o secţiune General Declarations, toate

variabilele din interiorul obiectului respectiv (modul, formular sau raport) trebuie să fie declarate

înainte de folosire.

Realizaţi includerea opţiunii Option Explicit prin selectarea opţiunii Options din meniul Tools.

În cadrul marcajului de tabulare Modules, executaţi clic pe opţiunea Require Variable

Declarafions (Cere declaraţii de variabile). Este foarte important ca această comandă (Option

Explicit) să fie plasată în toate modulele dumneavoastră.

Variabile statice

Exemplul următor ilustrează diferenţa dintre variabilele locale şi cele statice. Variabilele locale

sunt iniţializate la fiecare apel al codului. De fiecare dată când lansaţi în execuţie această

procedură, în fereastra de depanare este afişat numărul 1.

Private Sub cmdLocal_Click{)

Dim iCounter As Itrteger

iCounter = iCounter +1

Debug.Print iCounter

End Sub

42

De fiecare dată când acest cod este executat, instrucţiunea Dim reiniţializează variabilă iCounter.

Este puţin diferit faţă de următoarea secvenţă de cod, care ilustrează folosirea variabilelor statice:

Private Sub cmdStatic_Click()

Static iCounter As Integer

iCounter = iCounter +1

Debug.Print iCounter

End Sub

De fiecare dată când acest cod este executat, variabila cu numele iCounter este incrementată şi

reţinută.

Până acum, această discuţie s-a limitat la variabilele care au domeniul în interiorul unei

proceduri individuale. Variabilele de nivel modul pot fi vizualizate din orice rutină aparţinând

modulului în care au fost declarate. Variabilele de nivel modul sunt declarate prin plasarea unei

comenzi Dim în secţiunea General Declarations a formularului, raportului sau modulului de cod.

[General Declarations]

Option Explicit

Dim miCounter As Integer

Valoarea variabilei poate fi schimbată de orice subrutină sau funcţie din modulul respectiv. De

exemplu, următoarea subrutină schimbă valoarea variabilei de nivel modul miCounter la 20.

Reţineţi convenţia de numire a variabilei prin folosirea literei «m» ca prefix al numelui acesteia.

Aceasta o face să fie recunoscută ca o variabilă de nivel modul. Ar trebui să folosiţi declaraţii de

nivel modul numai pentru variabilele care trebuie să fie văzute de mai multe rutine. Ar trebui să

încercaţi să declaraţi majoritatea variabilelor dumneavoastră de tip local. Această metodă face

codul dumneavoastră mai modular şi mai uşor de depanat

Private Sub cmdModule_Click()

miCounter =20

Debug.Print miCounter

Bnd Sub

43

Variabile publice

O variabilă publică poate fi accesată de oriunde din aplicaţia dumneavoastră. Variabilele publice

se folosesc de obicei pentru identificatori de acces, valori de configurare pentru mediul de lucru

şi alte variabile cate trebuie să fie vizibile pentru întreaga aplicaţie. Declaraţiile variabilelor

publice trebuie să fie plasate în secţiunea General Declarations a modulului de cod. O declaraţie

de variabilă publică arată ca în exemplul următor

Option Explicit

Public piCounter As Integer

Reţineţi folosirea prefixului p, care indică tipul public al variabilei. Secvenţa de cod următoare,

plasată în evenimentul Click al butonului de comandă cmdPublic schimbă valoarea variabilei

publice piCounter la 50.

Private Sub cmdPublic_Click()

piCounter = 50

Debug.Print piCounter

End Sub

3.3. Structuri de control VBA

VBA pune la dispoziţie programatorului câteva structuri diferite pentru bucle şi pentru luarea

deciziei. Cele mai folosite dintre ele sunt analizate în secţiunile următoare.

Structura IF …Then … ELSE

Structura If. ..Then. ..Else evaluiează dacă o condiţie este adevărată sau falsă. Dacă expresia este

adevărată , vor fi executate toate instrucţiunile dintre IF şi Else. Dacă expresia este falsă, vor fi

executate toate instrucţiunile dintre Else şi End. Folosirea comemti Else este opţională.

Private Sub cmdIf_Click()

44

If isNull (Me!txtValue) Then

MsgBox "Trebuie să introduceti a valoane”

Else . '

MsgBox "Aţi introdus" & Me!txtValue

End If

End Sub

Structura Setect Case

În loc să folosiţi mai multe instrucţiuni If. ..Then. ..Else este cu mult mai simplu, fără îndoială,

să.folosiţi o instrucţiune Case.

Private Sub cmdCase_Click

Dim iResponse As Integer

If isNull (Me!txtValue) Then

iResponse=0

Else

iResponse = Val (Me!txtValue)

End If

Select Case iResponse

Case 0

MsgBox "Trebuie sa introduceţi un număr"

Case 1 to 5

MsgBox "Aţi introdus un număr între 1 şi 5"

Case 7, 11, 21

MsgBox "Aţi introdus 7, 11 sau 21"

Case Else

45

MsgBox "Aţi introdus un număr incorect"

End Select

End Sub

Această rutină utilizează în prima parte o instrucţiune IF pentru a evalua dacă txtValue este nul.

În acest caz, rutina memorează un zero într-o variabilă numită iResponse. În caz contrar,

valoarea conţinută în txtValue este memorată în iResponse. Instrucţiunea Case evaluează

conţinutul variabilei iResponse. Dacă valoarea este 0, este. afişată o Casetă de text cu mesajul

„Trebuie să introduceţi un număr". Dacă valoarea este între l şi 5 inclusiv, este afişată o casetă de

text conţinând mesajul „Aţi introdus o valoare între l şi 5". Dacă utilizatorul introduce 7, 11 sau

21, este afişat un mesaj corespunzător. În celelalte cazuri, utilizatorul primeşte un mesaj care

indică introducerea unui număr incorect.

Structura Looping (Buclarea)

În VBA sunt disponibile mai multe structuri ciclice. Două, dintre ele vor fi discutate în această

secţiune.

Private Sub cmdLoop1_Click()

Dim iCounter As Integer

iCounter = l

Do While iCounter < 5

MsgBox iCounter

iCounter= iCounter+1

Loop

End Sub

Această structură nu asigură întotdeauna executarea secvenţei de cod din interiorul buclei. Dacă

iCounter este mai mare sau egal cu 5, codul din interiorul buclei nu va fi executat niciodată.

46

Dacă doriţi ca secvenţa de cod să fie executată necondiţionat cel puţin o dată, va trebui să folosiţi

următoarea structură:

Private Sub cmdLoop2_Click()

Dim iCounter As Integer

iCounter = 5

Do

MsgBox iCounter

iCounter= iCounter+1

Loop While iCounter+1<5

End Sub

Acest cod va fi executat cel putin o dată, chiar dacă iCounter are valoarea 5.

Structura Do While . . . Loop face evaluarea înainte de executarea codului şi de

Aceea nu asigură execuţia codului din interiorul buclei. Structura Do … Loop

While face evaluarea la sfârşitul buclei şi de aceea execuţia codului este asigurată.

Structura For...Next

Structura For... Next este folosită atunci când aveţi un număr exact de iteraţii pe care doriţi să le

executaţi. Aceasta va arăta astfel:

Private Sub cmdForNext_Click()

Dim iCounter As Integer

For iCounter = l To 5

MsgBox iCounter

Next iCounter

End Sub

47

Observaţi că iCounter se auto-incrementează. Atât valoarea de start, cât şi cea de sfârşit pot fi

ambele variabile. Unei structuri For ... Next i se poate da, de asemenea, o valoare de

incrementare ( Step ):

Private Sub cmdForNext_Click()

Dim iCounter As Integer

For iCounter = l To 5 Step 2

MsgBox iCounter

Next iCounter

End Sub

3.4. Transmiterea parametrilor şi să returnarea valorilor

Atât subrutinele, cât şi funcţiile pot primi argumente (parametri), dar numai funcţiile pot retuma

valori. Subrutina din exemplul următor primeşte doi parametri, txtFirst şi txtLast. Aceasta

afişează apoi un mesaj cu primul caracter al fiecăruia dintre parametri primiţi.

Private Sub cmdSendNames_Click( )

Call Initials(Me!txtFirstName, Me!txtLastName)

End Sub

Sub Initials (sFirst As String, sLast As String)

MsgBox "Iniţialele dumneavoastră sunt” &

Left$(sFirst, 1) & Left$(sLast, 1)

48

End Sub

Observaţi că textul din controalele txtFirstName şi txtLastName din formularul curent (Me) sunt

transmise subrutinei cu numele Initials (Iniţiale). Parametrii sunt recepţionaţi ca sFirst şi sLast.

Primul caracter din stânga al fiecărui parametru este afişat în caseta de mesaje.

Codul precedent transmite pur şi simplu valori şi apoi operează cu ele.

Exemplul următor ilustrează folosirea unei funcţii care întoarce o valoare.

Private Sub cmdNameFunc_Click()

Dim sInitials As Integer

sInitials = ReturnInit (Me!txtFirstName, Me!txtLastName)

MsgBox "Iniţialele dumneavoastră sunt: " & sInitials

End Sub

Function ReturnInit(sFName As String, sLName As String)

ReturnInit=Left$( sFName,1) & Left$( sLName,1)

End Function

Reţineţi că acest exemplu apelează o funcţie ReturnInit, trimiţând valorile celor două casete de

text ca parametri ai funcţiei. Funcţia asociază numelui funcţiei ( ReturnInit ) o valoare egală cu

primele două caractere ale şirurilor. Apoi, funcţia retumează valoarea rutinei apelante

(cmdNameFunc_Click) şi o atribuie variabilei sInitials.

Parametri opţionali

Access vă permite să utilizaţi parametri opţionali. Cu alte cuvinte, nu este necesar să ştiţi câţi

parametri vor fi transmişi. Funcţia numită ReturnInit din secvenţa de cod următoare primeşte

49

ultimii doi parametri ca opţionali. Apoi evaluează prezenţa sau nu a parametrilor şi acţionează în

consecinţă.

Function ReturnInit (sFName As String, Opţional sMI, Opţional sLName)

If IsMissing(sMI) Then

sMI=InputBox(" Introduceţi iniţiala cuvântului din mijloc”)

End If

If IsMissing(sLName) Then

sLName = InputBox (" Introduceţi ultimul nume") "

End If

ReturnInit = sLName & " " & sFName & " " & sMI

End Function

Aceasta funcţie poate fi apelată în felul următor

sName = ReturnInit ("Bill", , "Gates")

Aşa cum ati putut vedea, lipseşte al doilea parametru, în loc să rezulte o eroare de compilare,

acest cod va fi compilat şi executat cu succes.

3.5. Funcţii interne

Visual Basic pentru aplicaţii conţine o bibliotecă de funcţii foarte bogată şi cuprinzătoare. Câteva

dintre cele mai utilizate funcţii sunt listate în secţiunea următoare a capitolului.

Funcţia Format

50

Funcţia Format formatează expresiile în stilul specificat. Primul parametru este expresia pe care

doriţi să o formataţi. Al doilea parametru este tipul de format pe care doriţi să îl aplicaţi.

Private Sub cmdFormat_Click( )

Debug.Print Format$ (50, “Valuta” ) ' – Tipăreşte $50.00

Debug.Print Format$ (Now,: "Data în format scurt.") ' - Afişează 8/5/07

Debug.Print Format$ (Now, "DDDD") ' - Afişează cuvântul 'pentru zi

Debug.Print Format$ (Now, "DDD") ' - Afişează ziua în 3 caractere

Debug.Print Format$ (Now, "YYYY”) ' - Afişează anul din 'patru cifre

End Sub ,

Reţineţi că apostroful indică un comentăriu.

Funcţia InStr

Funcţia InStr retumează poziţia în care un şir se situează în interiorul altui şir.

Private Sub cmdInstr_Click()

Debug.Print InStr("Alison Balter","Balter") ‘ Returneazâ 8

Derbur.Print lnStr("Hello",”l") ' Returneazâ 3

End Sub

Funcţia. Left

Funcţia. Left (Stânga) retumează primele n caractere ale unui şir, unde n este un argument care

indică numărul de caractere.

Private Sub cmdLeft_Click()

51

Debug.Print Left$("Hello World", 7) 'tipăreşte Hello W

End Sub

Funcţia Right

Funcţia Right (Dreapta) returnează ultimele n caractere ale unui şir, unde n este un argument

care indică numărul de caractere.

Private Sub cmdRight_Click()

Debug.Print Right$("Hello World", 7) ' tipăreşte o World

End Sub

Funţia Mid

Funţia Mid returnează un subşir format dintr-un număr specificat de caractere dintr-un şir. În

exemplul următor, subşirul începe la al patrulea caracter şi retumează cinci caractere.

Debug.Print Mid$("Hello World", 4, 5) ' Tipăreşte lo Wor

End sub

Funcţia Ucase

Funcţia Ucase retumează un şir cu toate caracterele majuscule.

Private Sub cmdUCase_Click()

Debug.Print Ucase$ ("Hello World") ‘ Tipăreşte HELLO WORLD

52

End Sub

Funţia DatePart

Funcţia DatePart returnează o parte specificată a unei date.

Private Sub DatePart_Click( )

Debug.Print DatePart$ ( "YYYY", Now ) ‘ Tipăreşte anul

Debug.Print DatePart$ ( "M" , Now) ‘ Tipăreşte luna

Debug.Print DatePart$ ( "Q" , Now) ‘ Tipăreşte numărul trimestrului

Debug.Print DatePart$ ( "Y" , Now) ‘ Tipăreşte ziua din an

End Sub

Funcţia DateDiff

Funcţia DateDif f retumează intervalul de timp dintre două date.

Private Sub cmdDateDif f_Click()

Debug.Print DateDiff ("d" , Now, "12/31/07") ‘ Tipăreşte numărul zilelor pînă la 12/31/07

Debug.Print DateDiff ("m" , Now, "12/31/07") ‘ Tipăreşte numărul lunilor pînă la 12/31/07

Debug.Print DateDiff ("YYYY" , Now, "12/31/07") ‘ Tipăreşte numărul anilor pînă la 12/31/07

Debug.Print DateDiff ("q" , Now, "12/31/07") ‘ Tipăreşte numărul trimestrelor pînă la 12/31/07

End Sub

Funcţia DateAdd

53

Funcţia DateAdd returnează rezultatul adăugării sau scăderii unei perioade specificate de timp la

o (dintr-o) dată stabilită.

Private Sub cmdDateAdd_Click{)

Debug.Print DateAdd ("d", 3, Now) 'Ziua de azi plus 3 zile

Debug.Print DateAdd("m", 3, Now) 'Ziua de azi plus 3 luni

Debug.Print DateAdd("yyyy", 3, Now) 'Ziua de azi plus 3 ani

Debug.Prinţ DateAdd("q", 3, Now) 'Ziua de azi plus 3 trimestre

End Sub

54

4. Produse-program utilizate în economie.

Sistemele informatice economice sunt caracterizate printr-o structură complexă generată atât de

multitudinea activităţilor şi subactivităţilor informatizate, cât şi de necesitatea asigurării unor

prelucrări ierarhizate în care regimurile de prelucrare în timp real şi distribuit sunt

preponderente. Aceste elemente impun în unele cazuri dezvoltarea unor sisteme de programe

specifice unui anumit utilizator/grup de utilizatori, iar în alte cazuri a unor sisteme de prelucrare

cu caracter generalizabil.

4.1. Caracteristici generale.

Produsele informatice pot fi concepute, realizate şi implementate în trei moduri:

• produse specifice unui anumit tip de utilizator, în care tipologia prelucrărilor este

particulară şi în principiu regenşralizabilă către alte tipuri de utilizatori;

• produse-program generalizabile de la un anumit tip de utilizatori către alte tipuri de

utilizatori, atunci când este posibilă asimilarea acestora;

• sisteme informatice exploatabile atât prin produse-program specifice, cât şi prin produse-

program generalizabile într-un context operaţional din punct de vedere tehnic, dinamic şi

funcţional.

Indiferent de varianta folosită trebuie să se respecte cerinţele, restricţiile şi dezideratele legislaţiei

economice în vigoare.

Aceste elemente impun dezvoltarea unor sisteme de programe care să satisfacă cerinţele

informatice de prelucrare cu caracter general ale unei arii largi de utilizatori, în practica

informatică aceste sisteme sunt cunoscute cel mai adesea sub denumirea de produse-program

generalizabile, pachete de programe, produse informatice generalizabile.

Produsul-program generalizabil reprezintă un sistem complet, parametrizabil, adaptabil şi

documentat de programe, proiectat de firme specializate în software de aplicaţii, livrabil

utilizatorilor finali.

Soluţia utilizării de produse program comercializate de firme producătoare sau de firme

specializate în comercializare conduce la o mare economie de timp în realizarea aplicaţiilor la

nivelul întreprinderilor, înlăturând fazele pretenţioase de analiză şi proiectare a aplicaţiilor.

55

Produsele-program sunt comercializate acum ca oricare alt produs şi cuprind în general

următoarele componente:

• dischete sau CD-ROM-ul cu programele înregistrate;

• manualul de prezentare care descrie amănunţit diferitele funcţii ale programelor şi

organizarea fişierelor;

• manualul de utilizare care explică modul de utilizare a produsului-program;

• datele de test care permit însuşirea uşoară a principiilor de lucru.

4.2. Principii de utilizare specifice produselor program generalizabile

Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie,

fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. Ca şi în industrie, firmele producătoare fac

investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. De aceea, la proiectarea

pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii:

1. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea

unor studii de marketing care . să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai

produselor program care urmează să fie comercializate. Prin aceste studii sunt identificate

următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori, nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi

realizare, posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. Un

prpdus-program este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea

lui. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde într-un mare număr de

exemplare. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele

condiţii:

• Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către

clienţii săi - se realizează prin lege, prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin

practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat

(documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni).

• Piaţă potenţială extinsă, urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai

la nivelul unei ţări, ci într-o zonă geografică întinsă.

• Produse-program de calitate, utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă

utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu.

56

• Un răspuns pertinent la o cerinţă generică, produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe

care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată.

2. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea

cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu

veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. Analizele economice trebuie

realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse

informatice.

3. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în

concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de

origine, cât şi în alte ţări.

4. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor

informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu, noutăţi care

conduc la obţinerea unor produse competitive.

5. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi

utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un

caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic

de calcul.

6. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile

în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea

unor structuri care să permită dezvoltarea, modificarea sau suprimarea unor module informatice

cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare.

7. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea

fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic, urmată de o campanie

publicitară eficientă. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o

tehnică de calcul de un nivel înalt. Pentru asigurarea credibilităţii, firma producătoare trebuie să

asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv.

8. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de

comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, în acest scop la

57

proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi

din ţările în care produsul va fi livrat, particularităţile limbii, alfabetul, sistemul de unităţi

monetare, sistemele de codificare, termenii şi conceptele economice utilizate etc.

Plecând de la aceste principii, utilizarea produselor-program generalizabile presupune

parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program

existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant).

4.3. Caracteristici de calitate ale produselor program generalizabile.

Produsele-program generalizabile se caracterizează prin anumite proprietăţi de calitate specifice

pe care le prezentăm în continuare:

• Generalitatea asigură universalitatea pentru o gamă largă de utilizatorii, ele fiind totuşi

dedicate anumitor clase de activităţi.

• Flexibilitatea se referă la capacitatea de adaptare a produsului-program la

specificaţiile concrete ale utilizatorilor prin livrarea în diferite variante constructiv-

funcţionale.

• Parametrizarea permite folosirea anumitor variabile specifice de prelucrare aferente unui

utilizator, asigurându-se astfel flexibilitatea în adaptarea produsului-program la nivelul fiecărui

utilizator.

• Eficacitatea are în vedere asigurarea calităţilor şi performanţelor imediate ale

produselor-program.

• Adaptabilitatea se referă la compatibilitatea produsului-program cu condiţiile concrete

de prelucrare ale beneficiarului (particularităţi, specificaţii, date reale).

• Portabilitatea permite exploatarea produselor-program pe alte sisteme de calcul decât cel pe

care a fost proiectat.

• Interactivitatea înseamnă exploatarea facilă şi prietenoasă a produselor-program prin

utilizarea unor ferestre, subferestre, a opţiunilor, a tastelor de control.

• Extensibilitatea se referă la posibilitatea dezvoltării de noi versiuni prin adăugarea,

modificarea, inserarea sau suprimarea unor funcţii standard de prelucrare în scopul adaptării

eficiente la cerinţele şi condiţiile concrete ale utilizatorului final.

• Integrabilitatea se referă la posibilitatea unei integrări statice şi dinamice între procedurile

automate ale sistemului informatic existent şi cele ale produsului-program.

58

• Configurarea şi reconfigurarea produselor-program are în vedere asigurarea unei

independenţe relative a produselor-program faţă de hardware şi software, fiind

posibilă rularea lor chiar şi în cazul instalării unor noi versiuni constructive.

• Fiabilitatea şi mentenabilitatea înseamnă asigurarea unei siguranţe maxime în utilizare şi

posibilitatea contracarării uzurii fizice şi morale a procedurilor asociate pachetului de programe.

• Eficienţa presupune îmbunătăţirea parametrilor economici ai firmei în care este

exploatat produsul-program, justificându-se astfel efortul financiar făcut pentru

achiziţionarea lui.

4.4. Selecţia produselor program generalizabile şi evaluarea performanţelor acestora.

Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar

trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia.

La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi:

• Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă

planificată de produsul program.

• Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului

program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul.

• Flexibilitate, uşurinţa în vehicularea datelor de I/E, modul de înţelegere (învăţare) a utilizării

produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu

erori.

• Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele

care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare.

• Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate

ulterior şi/sâu să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a

configuraţiei sistemului de calcul.

59

• Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale

produsului program; produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date, poate

realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea, iar mesajele de eroare trebuie să stabilească

cât mai exact locul, cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor.

Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor

ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă.

Criteriile de alegere sunt strâns legate de caracteristicile de calitate, asigurate în toate etapele de

elaborare a produsului program. Putem vorbi, ca în cazul oricărui produs, de calitatea la

elaborator şi calitatea la beneficiar sau de calitatea procesului de realizare şi calitatea produsului

final.

Din punct de vedere al beneficiarului evaluarea performanţelor şi limitelor unui produs program

presupune examinarea unor elemente cum sunt: configuraţia minimă (maximă) necesară

implementării; necesarul de memorie internă pentru program sau corelaţia dintre elementele care

definesc dimensiunile problemei în raport cu disponibilul de memorie internă; precizia pe care o

pot avea rezultatele în raport cu durata rezolvării problemei; opţiuni pentru obţinerea rezultatelor

intermediare; modul de tratare al erorilor; nivelul fiabilităţii produsului program etc.

Evaluarea performanţelor produsului program mai poate fi înţeleasă ca o comparare a nivelelor

caracteristicilor sale de calitate şi cele planificate, în acest sens evaluarea se realizează de către

echipa de realizatori luând în considerare exemple de control proprii sau unele probleme de

rezolvat de către beneficiarii potenţiali ai produsului program. Valorile atribuite nivelelor

caracteristicilor de calitate au în acest caz caracter orientativ. Evaluarea performanţelor se

efectuează şi de fiecare utilizator în parte, incluzând particularităţile specifice ale fiecărui tip de

problemă pe care o rezolvă. Valorile obţinute în acest caz au menirea de a corecta sau de a

confirma nivelele existente în documentaţia care însoţeşte produsul program.

Pentru evaluarea performanţelor se întocmeşte un plan de observaţii statistice şi se înregistrează

informaţii cu privire la:

• descrierea problemei (dimensiuni, volum de date semnificative, elemente de

structură a problemei);

• numărul de rulări, tipul şi numărul erorilor înregistrate pentru fiecare rulare;

60

• consumurile de resurse (ore programare, asistenţă, timp calculator);

• momentele de timp în care se efectuează măsurătorile. Constituirea seriilor de date se

realizează în timp şi la evaluareaperformanţelor sunt utilizate metode statistice (calculul mediei,

dispersiei, corelaţiei, testarea ipotezelor privind egalitatea mediilor/dispersiilor, analiza

dispersională etc.).

Pe măsura completării seriilor de date cu noi înregistrări se procedează la recalcularea nivelelor

pentru caracteristicile ce definesc performanţele produsului program. Studierea caracteristicilor

cu nivele mai scăzute crează premizele modificării produsului program sau proiectării de noi

versiuni care conduc la îmbunătăţirea nivelelor şi pentru aceste caracteristici.

Gestionarea unică a produselor program are menirea de a selecta după criteriul performanţei şi

de a generaliza implementarea lor. în acelaşi timp cererile formulate de beneficiar au ca efect

perfecţionarea produselor program existente şi influenţează lansarea în realizare de noi produse

program.

4.5. Stocarea şi difuzarea produselor program

Progresul în domeniul programării, până la ceea ce se numeşte industrializarea programării

calculatoarelor s-a realizat în momentul în care s-a constatat paralelismul existent între produsele

industriale în general şi produsul program, deosebit de precedentele prin faptul că este un produs

abstract. După cum produsul industrial este obţinut prin prelucrarea unor materii prime şi

semifabricate pe fluxul tehnologic, stările intermediare fiind stocate în depozite de flux, iar

produsul finit în magazia de produse finite, tot astfel şi produsul program pleacă de la problema

concretă, de la o serie de programe de sistem (compilatoare, programe utilitare etc.), care fac

obiectul unei elaborări, stările şi componentele intermediare fiind stocate în biblioteci ce pot fi

numite biblioteci tehnologice, iar produsul finit este depus în biblioteca unităţii de informatică şi

eventual este înaintat spre difuzare unei biblioteci de distribuţie.

Din punct de vedere al rolului lor în fluxul tehnologic şi de utilizare a produselor program,

bibliotecile de programe pot fi tehnologice şi de distribuţie.

61

Bibliotecile tehnologice constituie premize de creştere a productivităţii şi calităţii producţiei de

produse program şi conţin: bibiotecile de sistem, bibliotecile proiectelor şi bibliotecile personale

ale programatorilor.

Bibliotecile tehnologice pot fi de patru tipuri:

• biblioteci centrale ale unităţilor de informatică în care sunt cuprinse toate programele aflate

în exploatare în unitatea respectivă;

• biblioteci de proiect - sunt specifice unui anumit proiect de produs program, de aplicaţie sau

de sistem informatic şi conţin programe sau module, componente finite ale unui produs program

complex, ale unei aplicaţii sau ale unui sistem, deja testate şi acceptate;

• biblioteci individuale - sunt organizate şi întreţinute de programator pentru nevoi ce apar pe

parcursul activităţii curente de programare şi conţin module şi programe în curs de elaborare sau

programe finite;

• biblioteca de sistem conţine instrumentele cu ajutorul cărora se realizează produsele program

aplicative, adică programele utilitare, compilatoarele, translatoarele, interpretoarele etc.;

în unităţile de informatică pot apare ierarhii de biblioteci de programe, la nivelul cel mai înalt

fiind biblioteca centrală care conţine toate produsele program finite elaborate în cadrul unităţii

sau în alte unităţi de informatică şi exploatate în unitatea în cauză. Pe nivelul următor pot fi

considerate bibliotecile de proiect care conţin toate modulele şi programele elaborate de către toţi

programatorii care lucrează la proiectul respectiv. La rândul lor, programatorii au biblioteci

individuale, organizate pe proiecte, care conţin programe elaborate de către aceştia şi în curs de

finisare şi programe/module preluate din biblioteca sistem.

Bibliotecile de distribuţie sunt destinate pentru difuzarea la utilizator a produselor program de uz

general şi generalizabile, ceea ce permite scurtarea duratei de elaborare a sistemelor informatice

şi elimină posibilitatea elaborării de produse program cu funcţii identice.

În unele cazuri, bibliotecile de programe ale unităţilor de informatică departamentale au rolul de

biblioteci de distribuţie pentru produse program specifice prelucrării informaţiei din ramura

respectivă. Bibliotecile de distribuţie au următoarele funcţii:

• colectarea de produse program de uz general şi generalizabile de la elaboratori şi

difuzarea acestora la utilizatorii interesaţi;

• evidenţa produselor program eleborate şi în curs de elaborare aflate la autori;

62

• selectarea de produse program de uz general şi generalizabile care prezintă interes

pentru mai mulţi utilizatori;

• colectarea produselor program selectate şi repartizarea lor pe clase;

• testarea şi validarea produselor colectate;

• informarea utilizatorilor cu privire la produsele program aflate in fondul bibliotecii;

• difuzarea la utilizator a produselor program;

• urmărirea în exploatare a produselor program;

• colectarea de la utilizator de informaţii cu privire la comportarea în exploatare a produselor,

precum şi de cerinţe pentru noi produse program.

Existenţa bibliotecilor de programe şi organizarea lor conform anumitor principii poate constitui

un mijloc important de ordonare şi disciplinare a procesului de realizare a produselor program.

Ele contribuie la îmbunătăţirea productivităţii activităţii de programare prin furnizarea de module

şi programe gata elaborate, prin înlăturarea paralelismelor şi constituie un spaţiu de depozitare

pentru produsele program şi componentele acestora în curs de elaborare sau produse finite. In

concluzie, bibliotecile de programe contribuie la creşterea indicilor cantitativi şi calitativi ai

activităţii de elaborare a produselor program.

4.6. Aspecte legislative privind protecţia produselor program.

Protecţia produselor program a fost reglementată prin lege.Legea defineşte obiectul şi conţinutul

dreptului de autor, având o serie de dispoziţii speciale referitoare la produsele software.

Astfel, obiectul dreptului de autor îl reprezintă operele originale de creaţie intelectuală, indiferent

de modalitatea de creaţie, modul şi forma concretă de exprimare şi independent de valozrea şi

destinaţia lor.

Conţinutul dreptului de autor: autorul are dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea integrală

sau parţială, difuzarea, transmiterea prin fir, cablu, fibră optică, accesul public la bazele de date,

dacă ele sunt protejate, utilizarea, închirierea, împrumutul originalului sau a copiilor.

Prin contractul de închiriere autorul permite folosirea pe un timp determinat a originalului sau a

copiilor.

63

Durata dreptului de autor - tot timpul vieţii autorului şi se transmite prin moştenire pe o durată

anume.

Dispoziţiile speciale referitoare la protecţia produselor program se referă la:

• Protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui program,

programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice limbaj (cod sursă sau cod

obiect), materialul de concepţie pregătitor şi manualele

• Nu sunt protejate ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice

şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program, inclusiv cele care stau la baza

interfeţelor

• Autorul are dreptul exclusiv de a realiza şi de a autoriza reproducerea permanentă sau

temporală, integrală sau parţială a unui program, prin orice mijloc sau formă o traducerea,

adaptarea, rearanjarea şi alte transformări ale unui program precum şi reproducerea acestor

transformări, fără a prejudicia drepturile persoanei care face transformările, difuzarea

originalului sau a copiilor, sub orice formă, inclusiv prin închiriere

• Drepturile asupra programelor create de unul sau mai mulţi angajaţi, ca atribuţii de servici sau

după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.

Prin contractul de utilizare al unui program:

• Utilizatorul are dreptul neexclusiv de utilizare a programului

• Utilizatorul nu poate transmite dreptul de utilizare unei alte persoane

• Cesiunea dreptului de utilizare al unui program nu implică transferul dreptului de autor

asupra acestuia

• Utilizatorul autorizat are dreptul de a realiza copii de arhivă sau de siguranţă fără acceptul

autorului

64

• Reproducerea sau traducerea codului program pentru interoperabilitate cu alte

programe trebuie autorizată de titularul dreptului de autor, etc