Informatica aplicata

Alin MUNTEANU

INFORMATICĂ APLICATĂ

2

ISBN: (10) 973-687-461-3 (13) 978-973-687-461-1

Editura Eurostampa Timiºoara, bd. Revoluþiei nr. 26 Tel./fax: 0256-204816 E-mail: [email protected]

3

UNIVERSITATEA TIBISCUS TIMIŞOARA Facultatea de Ştiinţe Economice

Lect. dr. Alin MUNTEANU

INFORMATICĂ APLICATĂ

Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR

Timişoara 2006

4

5

CUPRINS TEMA I. PREZENTARE GENERALĂ A APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE ........... 7

1.1. APLICAŢII ALE PACHETELOR DE TIP OFFICE................................................................ 7 1.2. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE INTERFEŢELOR APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE .............. 8 TESTE DE EVALUARE.................................................................................................. 9

TEMA II. OPERAŢII ELEMENTARE ÎN CADRUL FIŞIERELOR DE TIP OFFICE.............................................................................................................................. 10

2.1. OPERAŢIA DE CREARE A UNUI FIŞIER - NEW................................................ 10 2.2. OPERAŢIA DE SALVARE A UNUI FIŞIER – SAVE AS ..................................... 11 2.3. OPERAŢIA DE DESCHIDERE A UNUI FIŞIER - OPEN...................................... 11 2.4. OPERAŢIA DE ACTUALIZARE A UNUI FIŞIER - SAVE .................................. 11 2.5. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A UNUI FIŞIER - CLOSE....................................... 12 2.6. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A APLICAŢIEI - EXIT ........................................... 12 2.7. OPERAŢIA DE TIPĂRIRE A UNUI FIŞIER - PRINT ........................................... 13 2.8. OPERAŢIA DE COPIERE - COPY......................................................................... 13 2.9. OPERAŢIA DE MUTARE – CUT .......................................................................... 14 2.10. OPERAŢII DE IDENTIFICARE A INFORMAŢIILOR ÎN CADRUL FIŞIERELOR - FIND, REPLACE.................................................................................. 15 TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 16

TEMA III. ELEMENTE FUNDAMENTALE ALE EDITOARELOR DE TEXTE.. 17 3.1. PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE......................................................... 17 3.2. ELEMENTE DE BAZĂ ÎN EDITAREA UNUI TEXT ........................................... 20 3.3. FONT-URI............................................................................................................... 21 3.4. ATRIBUTE ALE FONT-URILOR.......................................................................... 22 3.5. STILURI .................................................................................................................. 23 3.6. ALINIEREA ŞI FORMATAREA PARAGRAFELOR ........................................... 23 3.7. TABULATORI........................................................................................................ 25 3.8. FORMATAREA PAGINILOR................................................................................ 26 TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 28

TEMA IV. TABELE ŞI ELEMENTE GRAFICE ÎN CADRUL EDITOARELOR DE TEXT.................................................................................................................................. 29

4.1. TABELE .................................................................................................................. 29 4.2. OBIECTE GRAFICE............................................................................................... 31 4.3. ORGANIGRAME. DIAGRAME ............................................................................ 33 TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 38

TEMA V. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR........................................................................................................ 39

5.1. PREZENTAREA APLICAŢIEI DE CALCUL TABELAR..................................... 39 5.2. ENTITĂŢI FOLOSITE ÎNTR-O APLICAŢIE DE CALCUL TABELAR .............. 40 5.3. TIPURI DE DATE................................................................................................... 44 5.4. FORMATAREA ÎNREGISTRĂRILOR.................................................................. 46 5.5. FORMULE ŞI CALCULE SIMPLE........................................................................ 47 5.6. REFERINŢE ABSOLUTE ŞI RELATIVE DE CELULE........................................ 48 5.7. FUNCŢII.................................................................................................................. 49 TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 55

TEMA VI. REALIZAREA GRAFICELOR ÎN CADRUL APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR........................................................................................................ 56

6.1. ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND GRAFICELE ................................................... 56 6.2. ELEMENTELE UNUI GRAFIC ............................................................................. 57 6.3. TIPURI DE GRAFICE............................................................................................. 58 TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 61

6

TEMA VII. ELEMENTE GENERALE LEGATE DE BAZELE DE DATE ÎN APLICAŢIILE DE CALCUL TABELAR.......................................................................62

7.1. SORTAREA.............................................................................................................63 7.2. FILTRAREA............................................................................................................64 TESTE DE EVALUARE ................................................................................................66

TEMA VIII. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA.........................................67

8.1. CONCEPTE GENERALE REFERITOARE LA PREZENTĂRI.............................67 8.2. PREZENTAREA APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA...............................................................................................................68 8.3. ETAPELE UNEI PREZENTĂRI .............................................................................71 TESTE DE EVALUARE ................................................................................................75

7

TEMA I. PREZENTARE GENERALĂ A APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE

CONŢINUT

1.1. Aplicaţii ale pachetelor de tip Office. 1.2. Elementele principale ale interfeţelor aplicaţiilor de tip Office.

OBIECTIVE Tema propusă se doreşte a fi o introducere în studiul informaticii aplicate prin prezentarea aplicaţiilor ce alcătuiesc pachetul de aplicaţii de tip Office sau aşa numitele aplicaţii de birou. REZUMAT

Evoluţia unei organizaţii către un management modern şi performant este condiţionată de capacitatea de acceptare a noilor concepte sau definiţii asupra unui document, de aceea documentele prezintă o importanţă deosebită în informatică.

Suita de aplicaţii Office este o colecţie de aplicaţii destinate prelucrării şi gestionării informaţiilor. Există mai multe tipuri de pachete Office ce pot fi implementate, cele mai importante fiind ale companiilor Microsoft – Microsoft Office şi Sun – Star Office.

1.1. APLICAŢII ALE PACHETELOR DE TIP OFFICE

Documentele au o importanţă deosebită în informatică, lucru dovedit

prin faptul că la ora actuală există o multitudine de aplicaţii necesare prelucrării informaţiilor legate de documente (prelucrare de date numerice, texte sau imagini, calcule tabelare etc.), iar utilizatorul, fie el economist sau om de afaceri, trebuie să le poată gestiona.

Figura 1. Relaţia dintre procesele de afaceri şi documente

Procese orientate spre Administrarea internă a afacerilor

nestructurate, ad-hoc

Orientarea proceselor de afaceri

Procese orientate spre realizarea misiunii organizaţiei

Documente esenţiale pentru definirea cadrului de desfăşurare a activităţilor de bază

Documente pentru fundamentarea deciziilor, activităţi strategice şi tactice

Documente informative pentru înţelegerea mediului extern de activitate

Documente pentru guvernarea organizaţiei

Documente pentru desfăşurarea funcţiilor administrative

puternic structurate

Relaţia dintre procesele de afaceri

şi documente

8

Toate informaţiile ce sunt prelucrate şi gestionate în cadrul aplicaţiilor de tip Office vor fi numite documente. „Documentul – un fişier ce conţine lucrarea creată de dumneavoastră, cum ar fi un raport de afaceri, o notă sau o foaie de calcul” conform dicţionarului de informatică. [1]. Documentele pot fi elaborate manual sau automat, iar la baza elaborării lor stă tehnologia informaţională. Evoluţia unei organizaţii către un management modern şi performant este condiţionată de capacitatea de acceptare a noilor concepte sau definiţii asupra unui document.

În ultimii ani, datorită importanţei domeniului prezentat, s-au dezvoltat foarte multe aplicaţii în acest domeniu. Există aplicaţii de tip Open Source (gratuite), Shareware (gratuite pentru o anumită perioadă de timp) sau contra cost. Suita de aplicaţii Office este o colecţie de aplicaţii destinate prelucrării şi gestionării informaţiilor. Există mai multe tipuri de pachete Office ce pot fi implementate, cele mai importante fiind ale companiilor Microsoft – Microsoft Office şi Sun – Star Office. Aplicaţiile ce alcătuiesc aceste pachete sunt în general editoare de text, aplicaţii de calcul tabelar, aplicaţii pentru baze de date, aplicaţii pentru prezentări multimedia, avantajul major al pachetului de aplicaţii fiind reprezentat printr-o serie de facilităţi intermediare componentelor .

- Editor de text – aplicaţie destinată în principal editării, vizualizării şi tipăririi documentelor. Permite gestionarea textelor, tabelelor, includerea de grafice etc.;

- Aplicaţie de calcul tabelar - este o aplicaţie tabelară , ce se prezintă sub forma unui tabel, ce permite efectuarea automată a unor calcule dispunând de o bibliotecă însemnată de funcţii matematice şi grafice;

- Aplicaţie pentru prezentări multimedia – aplicaţie destinată realizării de prezentări statice sau dinamice ce pot conţine diverse elemente multimedia (sunet, imagine, secvenţe video);

- Aplicaţie pentru baze de date – aplicaţie destinată gestionării bazelor de date;

- Aplicaţie pentru gestionarea activităţilor de secretariat – aplicaţie destinată activităţii de secretariat folosită pentru gestionarea poştei electronice, agendei, calendarului etc.

1.2. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE INTERFEŢELOR

APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE Dintre marile avantaje ale utilizării aplicaţiilor Office se pot aminti:

- interfaţă comună aplicaţiilor; - sistem de înlănţuire şi importare de fişiere dintr-o

aplicaţie în alta; - utilizarea unui limbaj de programare comun aplicaţiilor –

Visual Basic. Interfaţa comună a aplicaţiilor Office se transpune prin:

Aplicaţiile pachetelor de tip

Office

Avantajele utilizării aplicaţiilor de tip

Office

9

- fereastra de tip windows în care rulează aplicaţiile şi elementele specifice acesteia;

- linia de meniu – linie ce conţine un ansamblu de opţiuni prezentat utilizatorului prin intermediul unui meniu vertical;

- linia de instrumente – alcătuită din butoane pentru principalele operaţii din cadrul fişierelor, linie ce poate fi particularizată de către utilizator;

- zona de lucru – reprezintă spaţiul de lucru al utilizatorului în cadrul aplicaţiei respective;

- linia de stare – zonă din care utilizatorul poate obţine diverse informaţii specifice despre fişierul respectiv informaţiile utilizate în cadrul acestuia.

În continuare vor fi prezentate doar primele trei aplicaţii ale pachetului Office, celelalte aplicaţii alcătuind obiectul de studiu al altor discipline.

BIBLIOGRAFIE

1. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2005

2. Niţchi, Şt, şi colectiv, Informatică economică şi de afaceri, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2006

3. Pfaffenberger B., Wall D., Dicţionar de calculatoare şi Internet, Editura Teora, Bucureşti, 1997

4. *** Microsoft Press, Microsoft Office , Editura Teora, Bucureşti, 2000

TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi rolul fiecărei aplicaţii Office.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Enumeraţi elementele comune interfeţelor aplicaţiilor de tip Office.

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

10

TEMA II. OPERAŢII ELEMENTARE ÎN CADRUL FIŞIERELOR DE TIP OFFICE

CONŢINUT 2.1. Operaţia de creare a unui fişier – NEW 2.2. Operaţia de salvare a unui fişier – SAVE AS 2.3. Operaţia de deschidere a unui fişier - OPEN 2.4. Operaţia de actualizare a unui fişier - SAVE 2.5. Operaţia de închidere a unui fişier - CLOSE 2.6. Operaţia de închidere a aplicaţiei - EXIT 2.7. Operaţia de tipărire a unui fişier - PRINT 2.8. Operaţia de copiere - COPY 2.9. Operaţia de mutare – CUT 2.10. Operaţii de identificare a informaţiilor în cadrul fişierelor –

FIND, REPLACE OBIECTIVE Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu operaţiile de bază ce sunt întâlnite în aplicaţiile de tip Office. Se realizează o prezentare generală a diferitelor comenzi, fără a se particulariza în mod expres pentru o anume aplicaţie. REZUMAT În cadrul aplicaţiilor Office există o serie de comenzi ce se regăsesc în toate aplicaţiile referitoare la: crearea, deschiderea, salvarea, închiderea unui fişier, închiderea aplicaţiilor, operaţii de copiere, mutare, căutare şi înlocuire a informaţiilor. Aceste comenzi se execută în mod similar în toate aplicaţiile conţinute în pachetul Office, fie prin intermediul meniurilor sau cu ajutorul butoanelor corespunzătoare.

2.1. OPERAŢIA DE CREARE A UNUI FIŞIER - NEW

Pentru a putea prelucra informaţiile disponibile, este necesar, în primul rând, să se identifice tipul de informaţii pentru a se putea alege aplicaţia potrivită pentru prelucrarea acestora. După lansarea în execuţie a aplicaţiei utilizatorul are la dispoziţie două posibilităţi:

- să folosească fişierul ce îi este pus la dispoziţie de către aplicaţie în cadrul ferestrei de lucru;

- să genereze un nou fişier. În general, aplicaţiile de tipul editoarelor de text, calcul tabelar şi prezentări multimedia pun la dispoziţie utilizatorului un fişier de lucru, imediat după ce au fost lansate în execuţie. Acest fişier de lucru este un fişier temporar, ce nu există în mod real pe suportul de memorie externă, acesta fiind prezent doar în memoria internă. Utilizatorul are la dispoziţie comanda NEW pentru generarea unui nou fişier de lucru, fişier ce se va afla în memoria internă.

Comanda NEW

11

2.2. OPERAŢIA DE SALVARE A UNUI FIŞIER – SAVE AS

Fişierul de lucru folosit de utilizator pentru prelucrarea informaţiilor, fişier care a fost generat prin operaţia de creare, este supus riscului de distrugere (pierderea informaţiilor) deoarece se găseşte în memoria internă care are un caracter volatil. Păstrarea în siguranţă a informaţiilor din cadrul unui fişier este posibilă doar dacă acesta se găseşte stocat pe un suport de memorie externă (hard disk, dischetă, compact disc). Transferul fişierului din memoria internă pe un suport de memorie externă se realizează în urma operaţiei de salvare, operaţie ce se realizează prin intermediul comenzii SAVE AS. În cadrul operaţiei de salvare utilizatorul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- stabilirea denumirii pe care o va avea fişierul, cu ajutorul căreia acesta poate fi regăsit sau identificat pe suportul de memorie externă şi a extensiei aferente acestuia (numele şi extensia alcătuiesc identificatorul fişierului);

- definirea unităţii de disc şi a directorului ce vor conţine fişierul respectiv.

2.3. OPERAŢIA DE DESCHIDERE A UNUI FIŞIER - OPEN

Se impune deseori consultarea conţinutului uni fişier de tip Office în vederea prelucrării, adăugării, modificării informaţiilor existente. Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesară încărcarea de pe suportul de memorie externă în memoria internă a conţinutului fişierului respectiv, deoarece „memoria internă este componenta de bază a calculatorului, ce serveşte la păstrarea temporară a informaţiilor (programul şi datele aferente problemei respective)” şi este acel loc de unde/unde se pot extrage/introduce informaţii [1]. Încărcarea în memoria internă a conţinutului fişierelor se realizează prin intermediul comenzii OPEN. La lansarea în execuţie a acestei comenzi utilizatorul trebuie să identifice următoarele elemente:

- unitatea de disc, respectiv directorul în care este stocat fişierul ce se va încărca în memoria internă;

- identificatorul fişierului respectiv. În urma operaţiei de deschidere conţinutul fişierului este disponibil utilizatorului prin intermediul unei ferestre de tip Windows, fiind afişat pe ecranul video.

2.4. OPERAŢIA DE ACTUALIZARE A UNUI FIŞIER - SAVE În timpul prelucrării informaţiilor din cadrul fişierelor de tip Office, datorită modificărilor efectuate, se impune ca fiind necesară o actualizare a fişierului. Actualizarea unui fişier va avea loc doar dacă fişierul a fost încărcat în memoria internă în urma operaţiei de deschidere (OPEN) şi constă în transferarea informaţiilor din memoria internă pe suportul de memorie externă în cadrul aceluiaşi fişier operaţie ce se va realiza prin intermediul comenzii SAVE.

Comanda SAVE AS

Comanda OPEN

Comanda SAVE

12

În urma operaţiei de actualizare fişierul îşi va păstra locul (directorul) şi identificatorul în formă iniţială neexistând nici un dialog între utilizator şi aplicaţie. OBSERVAŢIE În cazul în care utilizatorul doreşte ca în urma operaţiei de actualizare să modifice directorul ce conţine fişierul respectiv identificatorul fişierului va opta pentru comanda SAVE AS.

2.5. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A UNUI FIŞIER - CLOSE Aplicaţiile de tip Office, aflându-se în execuţie în cadrul sistemelor de operare de tip multitasking, permit accesarea şi prelucrarea informaţiilor din cadrul mai multor fişiere în acelaşi timp. În acest context, se impune ca fiind necesar să se renunţe la unele fişiere ce nu vor mai fi modificate dar în acelaşi timp aplicaţia să rămână activă, acest lucru fiind necesar pentru eliberarea memoriei interne dar şi pentru eliminarea anumitor blocaje ce pot apărea în cadrul aplicaţiei respective. Pentru închiderea unui fişier utilizatorul are la dispoziţie, în toate aplicaţiile de tip Office, comanda CLOSE, ce va avea ca scop închiderea fişierului curent. În cazul în care în cadrul aplicaţiei există mai multe fişiere în lucru, deschise, prin intermediul comenzii CLOSE se va închide doar fişierul curent, toate celelalte fişiere rămânând deschise. La lansarea în execuţie a comenzii CLOSE, aplicaţia va analiza starea fişierului ce se solicită a fi închis, adică, în cazul în care utilizatorul a efectuat modificări în cadrul fişierului şi nu s-a realizat actualizarea acestuia se va afişa prin intermediul ferestrelor de dialog un mesaj de atenţionare, iar după dialogul respectiv se va realiza operaţia de închidere a fişierului. În caz contrar se va realiza închiderea fişierului curent fără nici un mesaj din partea aplicaţiei.

2.6. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A APLICAŢIEI - EXIT Orice aplicaţiei odată lansată în execuţie trebuie şi oprită. Închiderea unei aplicaţii de tip Office se va realiza prin intermediul comenzii EXIT, comandă ce va avea ca efect eliberarea memoriei interne de fişierele ce au fost prelucrate, respectiv de nucleul aplicaţiei Office. Comanda EXIT va avea efect atât asupra fişierelor cât şi asupra aplicaţiei. Orice fişier aferent unei anumite aplicaţii Office ce se găseşte încărcat în memoria internă, deci practic este deschis şi supus prelucrării, va fi închis în mod automat la execuţia comenzii EXIT. Închiderea unei aplicaţii respectiv a unui fişier în mediul Windows se poate realiza şi prin intermediul butoanelor de control ale ferestrelor.

Comanda CLOSE

Comanda EXIT

13

Figura 2.1. Evidenţierea butoanelor de control la nivel de aplicaţie şi fişier

Trebuie avut în vedere faptul că aplicaţia este afişată pe ecranul

video în cadrul unei ferestre iar fişierul asociat aplicaţiei Office este afişat în cadrul unei alte ferestre, independent de fereastra aplicaţiei. OBSERVAŢIE Închiderea ferestrei aplicaţiei conduce întotdeauna la închiderea fişierului/fişierelor de lucru.

2.7. OPERAŢIA DE TIPĂRIRE A UNUI FIŞIER - PRINT Informaţiile conţinute în cadrul fişierelor sunt disponibile în mod direct utilizatorului prin intermediul diverselor aplicaţii de tip Office şi nu numai pe ecranul video. Pentru transmiterea informaţiilor respective altor utilizatori se pot alege mai multe variante:

- pe cale electronică via e-mail; - prin transferul informaţiilor pe un suport de memorie

externă flexibil (dischetă sau compact disc); - pe suport de hârtie.

Transmiterea informaţiilor cuprinse în cadrul unui fişier pe suport de

hârtie se va realiza în urma operaţiei de tipărire a fişierului, operaţie realizată cu ajutorul comenzii PRINT. În urma acestei comenzi, aplicaţia va prelua din memoria internă informaţiile aferente fişierului curent şi le va transmite către echipamentul periferic de ieşire (imprimanta) într-un format accesibil utilizatorului.

2.8. OPERAŢIA DE COPIERE - COPY

În cadrul procesului de editare a unui fişier se impune ca fiind necesară multiplicarea anumitor informaţii în acelaşi format sau uşor modificat. Utilizatorul poate realiza această multiplicare într-un mod simplu şi rapid fără a mai fi necesar reintroducerea datelor respective prin intermediul comenzii COPY şi a memoriei CLIPBOARD. Memoria CLIPBOARD reprezintă o zonă tampon (buffer) de memorie temporară cu ajutorul căreia se face schimb de informaţii (text, imagini, etc.) între diverse aplicaţii Windows sau în cadrul aceluiaşi fişier.

Butonul de închidere a aplicaţiei Butonul de

maximizare/restaurare a aplicaţiei

Butonul de închidere al

documentului

Butonul de minimizare a aplicaţiei

Comanda PRINT

Comanda COPY

14

În această memorie, informaţiile sunt păstrate temporar, numai în timpul unei sesiuni de lucru Windows. Pentru apelarea comenzii COPY utilizatorul trebuie să ţină cont de următorii paşi:

1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi multiplicate; 2. COPIEREA informaţiilor selectate în memoria temporară

CLIPBOARD - COPY; 3. POZIŢIONAREA în cadrul fişierului în locul în care se

doreşte realizarea multiplicării informaţiilor; 4. PASTE – apelarea memoriei temporare CLIPBOARD şi

copierea din conţinutul memoriei temporare, în locul dorit, a informaţiilor.

Prin selectarea informaţiilor se înţelege marcarea sau evidenţierea informaţiilor pe care utilizatorul le supune unui proces (prelucrare, copiere, mutare, ştergere etc.).

Memoria CLIPBOARD este o memorie temporară sau tampon utilizată pentru stocarea temporară a anumitor informaţii în urma procesului de selectare şi nu există din punct de vedere fizic.

Poziţionarea în cadrul fişierului se realizează prin indicarea poziţiei în cadrul fişierului a locului unde se vor afişa informaţiile supuse procesului de copiere.

Prin comanda PASTE utilizatorul solicită aplicaţiei apelarea din cadrul memoriei temporare CLIPBOARD a informaţiilor ce urmează a fi supuse procesului de copiere. OBSERVAŢIE:

Operaţia de copiere se consideră efectuată doar dacă au fost executaţi toţi paşii. În cazul în care se execută doar primii doi paşi are loc copierea în memoria CLIPBOARD a informaţiilor selectate fără a se realiza multiplicarea acestora în cadrul fişierului.

2.9. OPERAŢIA DE MUTARE – CUT

Pe lângă operaţia de copiere (multiplicare) a informaţiilor în cadrul

procesului de editare a fişierelor intervine şi posibilitatea de reorganizare a informaţiilor prin intermediul mutării acestora. Operaţia de mutare este foarte asemănătoare, din punctul de vedere al procedurii (paşilor ce trebuie executaţi), cu cea de copiere.

1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi mutate; 2. TRANSFERAREA informaţiilor selectate în memoria

temporară CLIPBOARD - CUT; 3. POZIŢIONAREA în cadrul fişierului în locul în care se

doreşte realizarea mutării informaţiilor; 4. PASTE – apelarea memoriei temporare CLIPBOARD şi

copierea din conţinutul memoriei temporare, în locul dorit, a informaţiilor.

Comanda PASTE

Comanda CUT

15

După cum se observă diferenţa, în modul de desfăşurare a paşilor de execuţie, în cadrul operaţiei de mutare apare la pasul al doilea. Spre deosebire de operaţia de copiere, în cadrul operaţiei de mutare informaţia selectată va fi transferată (mutată) în memoria CLIPBOARD, urmând a fi mutată efectiv prin executarea ultimilor doi paşi.

OBSERVAŢIE Informaţiile stocate în cadrul memorie CLIPBOARD, prin

intermediul comenzii COPY şi CUT, pot fi accesate şi preluate dintr-o aplicaţie în alta.

Figura 2.2. Rolul memoriei Clipboard

2.10. OPERAŢII DE IDENTIFICARE A INFORMAŢIILOR ÎN

CADRUL FIŞIERELOR - FIND, REPLACE

În urma procesării datelor pot rezulta fişiere de dimensiuni mari şi în acest caz identificarea unei informaţii poate să se desfăşoare într-un mod anevoios. Pentru mărirea vitezei de lucru în cadrul aplicaţiilor de tip Office, aceste aplicaţii pun la dispoziţia utilizatorului câteva comenzi utile care vor automatiza unele dintre operaţiile efectuate de către acesta. Toate aceste comenzi ce sunt integrate în aplicaţiile de tip Office se vor derula prin intermediul unui dialog între utilizator şi aplicaţie. Căutarea (identificarea) unei informaţii (caracter sau şir de caractere) în cadrul unui fişier se realizează cu ajutorul comenzii FIND. În cadrul procesului de identificare se vor căuta în fişierul curent toate informaţiile ce se supun regulii definite de utilizator. Comanda FIND este asociată deseori cu comanda REPLACE, comandă ce are rolul de a înlocui şirul de caractere ce a fost identificat în urma operaţiei de căutare cu un nou şir de caractere definit de utilizator. Această operaţie de înlocuire se poate defini ca având arie de acoperire pentru întregul fişier ce este supus operaţiei respective.

ZONĂ text/imagine

ZONĂ text/imagine

CLIPBOARD (zonă temporară de memorie internă)

COPY/CUT PASTE

Rolul memoriei CLIPBOARD

Comanda FIND

Comanda REPLACE

16

BIBLIOGRAFIE

1. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006 2. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura

Risoprint, Cluj Napoca, 2005 3. Niţchi, Şt, şi colectiv, Informatică economică şi de afaceri, Editura

Risoprint, Cluj Napoca, 2006 4. Pfaffenberger B., Wall D., Dicţionar de calculatoare şi Internet,

Editura Teora, Bucureşti, 1997 5. *** Microsoft Press, Microsoft Office , Editura Teora, Bucureşti,

2000

TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi diferenţa dintre comanda SAVE şi SAVE AS. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Enumeraţi elementele comune în cadrul operaţiilor de copiere respectiv mutare.

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. Justificaţi necesitatea existenţei comenzii REPLACE ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

17

TEMA III. ELEMENTE FUNDAMENTALE ALE EDITOARELOR DE TEXTE

CONŢINUT 3.1. Prezentarea editorului de texte 3.2. Elemente de bază în editarea unui text

3.3. Fonturi 3.4. Atribute ale fonturilor 3.5. Stiluri 3.6. Alinierea şi formatarea paragrafelor 3.7. Tabulatori 3.8. Formatarea paginilor

OBIECTIVE Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu noţiunea de editor de text. Se realizează o prezentare a modului de lucru la modul general cu editoarele de text precum şi definirea noţiunilor elementare ale acestora. REZUMAT Aplicaţiile specializate în editarea textelor sunt cele mai răspândite aplicaţii în cadrul sistemelor informatice. „Un procesor de text este echivalentul electronic al hârtiei, creionului şi, de cele mai multe ori, al dicţionarului de sinonime”. [3] Compania Xerox a fost prima firmă care a utilizat tehnologia WYSIWYGI (What You See is What You Get It – ceea ce vezi este ceea ce vei obţine), tehnologie ce este implementată în cadrul editoarele de text actuale. Această tehnică permite utilizatorului să vizualizeze fişierul în forma finală având posibilitatea de a modifica în mod direct elementele ce sunt conţinute în cadrul fişierului.

3.1. PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE

Unul din marile avantaje al editoarelor de text este interfaţa grafică ce este foarte prietenoasă cu utilizatorul. Ca orice aplicaţie care rulează sub un sistem de operare de tip GUI (Graphical User Interface – Interfaţă grafică pentru utilizatori) editoarele de text vor rula în cadrul unei ferestre de tip Windows. Bara de titlu – este o bară standard Windows cu butoanele de minimizare, maximizare, restaurare şi pentru accesarea meniului sistem; Linia de meniuri – reprezintă un mod de organizare a unei liste de meniuri (prin meniu înţelegându-se o listă de comenzi) derulante ce conţin comenzile aplicaţiei, comenzi ce sunt grupate în funcţie de rezultatul acţiunii; Linia de instrumente – reprezintă un set de instrumente predefinit sau stabilit de utilizator fiind realizată din butoane ce au ca rol o transpunere rapidă a unor comenzi prin simpla acţionare a butonului aferent;

Zonele unei ferestre de

tip Windows

18

Figura 3.1. Fereastră editor de text cu exemplificare zone

Zona de lucru – este prezentată utilizatorului prin reprezentarea grafică a unei pagini de hârtie, fiind locul unde utilizatorul va realiza editarea informaţiilor. Această zonă poate fi personalizată ca dimensiune după necesităţile utilizatorului. Editarea unui text se realizează prin introducerea acestuia în cadrul zonei de lucru prin intermediul tastaturii, nefiind nevoie ca la sfârşitul fiecărei linii să fie acţionată tasta <ENTER>, întrucât editorul de texte va realiza în mod automat această trecere. Utilizatorul va acţiona <ENTER> doar în cazul în care doreşte trecerea la un nou rând. Poziţia curentă de editare în cadrul fişierului este evidenţiată de un element grafic numit cursor ce este evidenţiat, de regulă, printr-o linie verticală care clipeşte. În cadrul procesului de editare forma cursorului se poate modifica în funcţie de comenzile pe care le execută aplicaţia în acel moment.

Butonul Control Menu

Linia de meniuri

Linia de instrumente

Butonul de maximizare/restaurare

Butonul de minimizare

Panoul de configurareLinia de derulare verticală

Zona de lucru

Linia de stareLinia de derulare orizontală

Linia de titlu

Butonul de închidere a documentului

Butonul de închidere a aplicaţiei

Definirea cursorului

19

FORME GRAFICE DE CURSOR

Tabel 3.1. IMAGINE CURSOR EXPLICAŢIE

Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei comenzi

Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei noi comenzi în timpul procesării comenzii anterioare

Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe orizontală unei ferestre Windows

Imaginea cursorului pentru redimensionarea unei ferestre Windows, atât pe orizontală cât şi pe verticală

Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe verticală unei ferestre Windows

Imaginea cursorului pentru selectarea unui tabel

Imaginea cursorului de selecţie a unui sau mai multor rânduri din cadrul unui tabel

Imaginea cursorului de selecţie a unei sau mai multor coloane din cadrul unui tabel

Imaginea cursorului de selecţie a textului

Deplasarea cursorului în cadrul unui document poate fi realizată atât

prin intermediul tastelor direcţionale, tasta Tab şi tasta Space cu ajutorul mouse-ului, cât şi cu ajutorul altor taste sau combinaţii de taste.

TASTE PENTRU DEPLASAREA CURSORULUI

Tabel 3.2. Tasta Acţiunea ← Deplasează cursorul în stânga cu un caracter → Deplasează cursorul în dreapta cu un caracter ↑ Deplasează cursorul în sus cu o linie ↓ Deplasează cursorul în jos cu o linie Ctrl + ← Deplasează cursorul în stânga cu un cuvânt Ctrl + → Deplasează cursorul în dreapta cu un cuvânt Ctrl + ↑ Deplasează cursorul la începutul paragrafului Ctrl + ↓ Deplasează cursorul la sfârşitul paragrafului Home Deplasează cursorul la începutul rândului curent End Deplasează cursorul la sfârşitul rândului curent Page Up Deplasează cursorul cu un ecran mai sus Page Down Deplasează cursorul cu un ecran mai jos Ctrl + Home Deplasează cursorul la începutul documentului Ctrl + End Deplasează cursorul la sfârşitul documentului Ctrl + Page Up Deplasează cursorul cu o pagină în sus Ctrl + Page Down Deplasează cursorul cu o pagină în jos

Deplasarea cursorului

20

3.2. ELEMENTE DE BAZĂ ÎN EDITAREA UNUI TEXT

Un editor de texte operează cu următoarele noţiuni:

1. caracter (character) – cea mai mică entitate (indivizibilă) ce se poate prelucra într-un text şi care poate fi literă, cifră, spaţiu(blank), caracter special, adică 256 de semne din codul ASCII (American Standard Code for Information Interchange);

2. cuvânt (word) – şir de caractere delimitat de restul textului prin spaţiu sau semne de punctuaţie; alinierea textului între marginile paginii se face fără a segmenta cuvintele; cuvintele pot fi despărţite în silabe la sfirşitul unei linii (rând) de text;

3. linie (rândul) de text(Text Line) – grup de cuvinte despărţit de restul textului printr-un caracter de control numit „sfârşit de linie” introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe ecran(de regulă, se generează prin acţionarea tastei <Enter>);

4. frază (Sentence) – grup de cuvinte (şir de caractere) delimitat de restul textului printr-un punct; de regulă, procesoarele de texte permit selectarea unei fraze şi procesarea ei ca un bloc de text;

5. paragraf (Paragraph) - grup de linii de text delimitat de restul textului printr-un caracter de control numit „sfârşit de paragraf” introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe ecran;

6. text (Text) – grup de paragrafe, fraze, linii, cuvinte sau caractere ; 7. obiect (Object) – formă grafică (imagine, grafic, tabel etc.), formă

sonoră (sunet) ce pot fi înserate în text; 8. pagină (Page) – pagină utilă formată din text şi obiecte sau pagină

fizică constituită din pagina utilă şi elemente specifice tehnoredactării;

9. document (Document) – colecţie de pagini ce constituie o lucrare tehnoredactată (scrisoare, raport, referat, articol, carte etc.).

Figura 3.2. Elementele constitutive ale unui document

Prima condiţie de bază în editarea unui text este ca editorul de texte să fie lansat în execuţie şi nu în ultimul rând utilizatorul să dispună de o tastatură. Prin intermediul sistemului de operare utilizat utilizatorul poate opta pentru editarea în limba maternă folosind integral toate caracterele specifice alfabetului respectiv.

Definirea caracterului

Definirea cuvântului

Definirea rândului de text

Definirea frazei

Definirea paragrafului

Definirea paginii

Definirea documentului

21

În cadrul operaţiei de editare se vor folosi caracterele specifice limbii respective (caractere tipice limbii române, şi anume „ă”, „î”, „â”, „ş”, „ţ”). Unele dintre aceste caractere nu se regăsesc pe tastatura standard, şi în concluzie va trebui activată mai întâi opţiunea ce va permite introducerea caracterelor româneşti de la tastatură.

În tabelul alăturat este prezentat modul de accesare a caracterelor specifice tastaturii româneşti prin echivalarea lor cu caracterele specifice tastaturii engleze.

MODUL DE ACCESARE A CARACTERELOR ROMÂNEŞTI

PRIN INTERMEDIUL UNEI TASTATURI STANDARD

Tabel 3.3. Caracterul

de pe tastatura standard

Caracterul ce se va tipări pe

ecran \ â [ ă ] î ; ş ’ ţ z y y z * ( ( ) ) = _ ? = * / - ? _ - + $ ¤ ^ & & / ` ] ~ [

Un caracter (Character) este un simbol pentru litere, cifre şi semne speciale, simbol caracterizat de : lăţime (Width), înălţime (Height), stil (Style), orientare (Orientation), culoare(Color) şi formă/schelet (Type face). Aspectul unui caracter este controlat prin font şi stil.

3.3. FONT-URI

Font-ul reprezintă „un set de caractere de un anumit tip şi aspectul asociat literelor, cifrelor, simbolurilor şi semnelor de punctuaţie tastate” [4], fiind o colecţie de caractere care au anumite proprietăţi comune: lăţime, înălţime, stil, orientare, formă. Această colecţie de caractere este memorată într-un fişier pe suportul de memorie externă, toate font-urile folosite de

Modul de accesare a

caracterelor româneşti

Definirea font-ului

22

programele de tip Office fiind gestionate de către sistemul de operare, astfel încât font-urile disponibile într-o aplicaţie Office sunt disponibile în toate celelalte aplicaţii ale pachetului. Fonturile folosite de aplicaţiile Office sunt organizate într-o biblotecă de font-uri, iar pentru a fi disponibil într-o aplicaţie de tip Office, un font trebuie să fie instalat (inclus în biblioteca de font-uri), adică fişierul corespunzător fontului să fie legat de nucleul sistemului de operare. În funcţie de lăţimea caracterelor, există:

• font-uri fixe – formate din caractere ce au aceeaşi lăţime; • font-uri proporţionale – formate din caractere a căror lăţime

variază proporţional de la un semn la altul, pentru a diminua estetic spaţierea dintre caractere (font-urile Kerning).

În funcţie de modul în care sunt descrise simbolurile grafice, există:

• font-uri bitmap (hartă de biţi) – semnul grafic este descris printr-o matrice de puncte (pixeli). Aceste font-uri sunt primele font-uri care au apărut un dezavantaj important al lor fiind acela că într-o astfel de reprezentare, semnul grafic nu este scalabil (mărit sau micşorat automat);

• font-uri vectoriale (scalabile) – semnul grafic este descris prin reprezentarea cu aşa-numitele curbe B-spline, reprezentare care permite scalarea şi operaţii diverse asupra semnului grafic: rotire, oglindire, înclinare etc.

În funcţie de lăţimea caracterelor, există următoarele tipuri de caractere:

• caractere foarte înguste (extra condensed); • caractere înguste (condensed); • caractere largi (expanded); • caractere foarte largi (extra expanded).

Dimensiunea caracterului reprezintă înălţimea efectivă (size) a caracterului şi se măsoară în puncte tipografice. Editoarele de text oferă fonturi de mărime (prin caseta Font Size) diferite exprimate de obicei prin valori numerice întregi. Exemplu. Text de mărime 10. Text de mărime 18. Mărime 26.

3.4. ATRIBUTE ALE FONT-URILOR

Îmbunătăţirea aspectului textului prelucrat, se poate face prin aplicarea font-urilor şi a stilurilor de font-uri oferite de editorul de texte. Un anumit text poate fi supus unor efecte: scrierea îngroşată-aldine, B, scrierea cursivă - italică, I, scrierea subliniată, U, dar şi a schimbării culorii fontului, pentru punerea lui în evidenţă.

Tipuri de caractere

23

În cadrul operaţiei de tehnoredactare, pentru prelucrare (formatarea) textului dorit, se pot utiliza diverse atribute ale font-urilor:

• Font style – stiluri de font (Regular, Italic, Bold, Bold Italic); • Size – mărimi (dimensiuni) pentru font-uri; • Font color – culori pentru font; • Underline style – stiluri de sublinieri; • Effects – diferite efecte speciale de text.

3.5. STILURI

În cadrul editoarelor de text, un mod eficient de a gestiona prelucrarea caracterelor text sau a blocurilor de text (paragrafe) este asigurat prin folosirea stilurilor. Un stil este o grupare de atribute de formatare: font, dimensiune, mod de scriere etc. În funcţie de modul de acţionare, există:

- stiluri referitoare la caractere, care au efect asupra textului selectat sau au efect de tip comutator activare/dezactivare (modul de scriere aldin, subliniat, cursiv);

- stiluri referitoare la paragrafe, care au efect asupra paragrafului curent (modul de aliniere în pagină şi formatare a paragrafului).

Este bine de reţinut că pentru estetica documentului, nu se recomandă să se abuzeze de diversele stiluri de scriere sau culori, în special în documente oficiale.

3.6. ALINIEREA ŞI FORMATAREA PARAGRAFELOR

Un fragment de text terminat cu un marcaj de sfârşit de paragraf, acesta fiind definit prin acţionarea tastei <ENTER>, se numeşte paragraf. Orice fişier nou creat prin intermediul unu editor de texte (document) conţine un paragraf gol ce nu poate fi şters. Operaţiile de aliniere şi formatare în procesarea textelor sunt operaţii de bază pentru orice editor de texte. În general, acestea oferă utilizatorului patru opţiuni pentru alinierea textelor incluse în paragrafe:

• Left-aligned – alinierea la stânga, stil care are linii neregulate la dreapta;

• Centered-aligned – centrarea liniilor faţă de marginile paginii/cadrului;

• Right-aligned – alinierea la dreapta, stil care are linii neregulate la stânga;

• Justified – alinierea completă, liniile fiind desfăşurate pe toată lăţimea paginii. Stabilirea mărimii spaţiului liber dintre marginea stângă a paginii şi primul caracter al paragrafului, dimensiunea spaţiului liber dintre marginea dreaptă şi sfârşitul paragrafului se definesc prin intermediul indentării.

Atribute ale fonturilor

Definirea stilurilor

Opţiuni de aliniere a

textului din paragrafe

24

Figura 3.3 Modalităţi de aliniere

Indentarea – constă în definirea locului unde va fi plasat textul unui paragraf în funcţie de marginea din stânga şi cea din dreapta a paginii. Un alt element important referitor la modul de editare al unui text este spaţierea pe verticală a textului. Spaţierea pe verticală în cadrul unui document sau la nivelul paragrafelor, se poate realiza prin opţiunile de spaţiere între linii, şi anume:

• Single – cazul implicit care realizează o spaţiere suficientă pentru a afişa în condiţii convenabile caracterul cel mai înalt existent pe o linie (ediatre la un rând);

• 1.5 Lines – spaţierea liniilor de text se face 1,5 din dimensiunea de la cazul Single (editare la un rând şi jumătate);

• Double – spaţierea de 2 ori mai mare decât cazul Single (editare la două rânduri);

• At Least – realizează o spaţiere minimă între rânduri (valoarea prestabilită poate fi modificată automat de către utilizator);

• Exacty - spaţiul dintre rânduri este fix, indiferent de dimensiunea fontului folosit sau de elementele grafice din text;

• Multiple – spaţiul dintre rânduri va fi multiplicat faţă de cazul Single cu o valoare precizată.

Aspectul unui paragraf poate fi controlat prin : • aliniere - modul în care se încadrează între marginile textului -

Justified, Left, Right, Centered;

ALINIEREA

Justified Alinierea complet centrată (la stânga şi la dreapta) este un stil clasic de aliniere. Textul are un aspect uniform în ambele părţi ale documentului. Liniile sunt de lungimi egale, dar spaţiul dintre cuvinte şi uneori dintre litere este astfel dimensionat pentru a realiza alinierea între ambele margini.

Left Alinierea la stânga este un stil de aliniere care creează un aspect neregulat textului în partea dreaptă raportată la marginea paginii au marginea cadrului în cazul utilizării de Text Box.

Centered Alinierea centrată este

un stil clasic de aliniere. Textul este

alezat simetric faţă de o axă care trece prin

mijlocul paginii. Liniile sunt de lungimi

inegale. Această operaţie se recomandă

pentru titluri.

Right

Alinierea la dreapta este un stil de aliniere care creează un aspect

neregulat al textului în partea stângă

raportată la marginea paginii sau la

marginea cadrului în cazul utilizării de

Text Box.

Definirea indentării

Opţiuni de spaţierea pe

verticală

25

• spaţiul dintre liniile de text – Single, 1.5 lines, Double, At least, Exactly, Multiple;

• indentarea paragrafului - decalaj şi a primei linii First Line din paragraf, respectiv indentare agăţată Hanging Ident;

• modul în care sunt despărţite cuvintele în silabe. Formatarea unui paragraf constă în stabilirea parametrilor întregului paragraf:

- alinierea faţă de marginile paginii; - indentarea; - distanţa dintre rânduri; - etc.

Prin formatarea unui document se înţelege a atribui anumite caracteristici entităţilor (secţiuni, paragrafe, caractere etc.) ce-l alcătuiesc, pentru a-l face mai uşor de parcurs. Editoarele de text permit, în general, formatarea următoarelor entităţi elementare: caracterul, paragraful secţiunea şi pagina. Există două moduri în care se poate realiza operaţia de formatare a entităţilor elementare:

- scrierea textului şi apoi efectuarea formatărilor; - stabilirea caracteristicilor de formatare şi apoi scrierea

textului.

3.7. TABULATORI Alinierea unui text se realizează, de obicei, prin intermediul opţiunilor de aliniere (stânga, centru, dreapta, justify), dar există situaţii în care se doreşte să fie scos în evidenţă un anumit paragraf sau să fie realizată o aliniere a textului altfel decât modurile implicite. Tehnica tabulatorilor permite organizarea paragrafelor sub forma unor tabele sau alinierea lor în pagină în modul ales de utilizator. Un tabulator este asociat unei poziţii în cadrul paginii în care va fi deplasat cursorul prin acţionarea tastei <TAB>. O linie din cadrul paginii poate fi împărţită în mai multe zone (poziţii de tabulatori) ce pot fi accesate prin intermediul tabulatorilor. Astfel, la prima acţionare a tastei <TAB> cursorul se va muta la poziţia asociată primului tabulator (primei zone), la a doua acţionare a tastei <TAB> se va realiza poziţionarea în cea de a doua zonă şi aşa mai departe. Dimensiunea standard a poziţiei tabulatorilor, care se mai numeşte şi zonă de oprire a tabulatorilor, este de 1,27 cm, dimensiune ce poate fi modificată. Editoarele de text permit o aliniere a textului sub formă de coloane prin intermediul tabulatorilor şi a modului lor de definire:

- Left Tab – aliniază textul la stânga în cadrul zonei tabulatorului;

- Center tab – centrează textul în cadrul zonei tabulatorului;

- Right Tab - aliniază textul la dreapta în cadrul zonei tabulatorului;

Formatarea unui

document

Definirea tabulatorilor

26

- Decimal Tab – aliniază datele de tip numeric în funcţie de virgula zecimală.

3.8. FORMATAREA PAGINILOR

O pagină fizică, fiind reprezentată de suprafaţa de hârtie, este suportul pentru imprimarea unui document, iar pagina utilă este acea suprafaţă din pagina fizică pe care se va scrie textul documentului. Formatarea unui document la nivel de pagină se realizează prin următorii parametri : - dimensiunea paginii fizice (Paper size) – determinată de lăţime (Width) şi înălţime (Height); Există câteva formate standard: Letter (8,5 x 11 inch), Legal (8,5 x 14 inch), A4 (210 x 297 mm), A5 (148.5 x 210 mm), B5 (JIS) (182 x 257 mm); - orientarea paginii fizice (Orientation) – orientarea pe verticală (tip portret – Portrait) sau orientarea pe orizontală ( Landscape); - marginile paginii fizice (Margins) – marginea superioară (Top), marginea inferioară (Bottom), marginea din stânga (Left), marginea din dreapta (Right), marginea de legătură (şina ; margine de îndosariere) (Gutter); - poziţia legăturii (şinei) (Gutter position) – poziţia la stânga (Left), poziţia în partea superioară (Top); - antet şi subsol (Header and Footer) – marginea antetului şi marginea subsolului; - aspectul paginii (Layout) – antete şi subsoluri diferite pentru paginile impare şi pare; - numerotarea paginilor fizice (Page Numbers) – poziţia numărului de pagină în partea superioară sau în partea inferioară a paginii – (Top of page, Bottom of page), alinierea numerotării (Alignment): Left (la stânga), Center (în centru), Right (la dreapta), Inside (în interior), Outside (în exterior). Formatarea paginilor presupune în principal următoarele :

• stabilirea (setarea) dimensiunii paginii fizice şi paginii utile; • stabilirea modului de organizare a textului în pagină şi orientarea

paginii; • administrarea întreruperilor de pagină introduse manual; • administrarea secţiunilor de document; • numerotarea paginilor (poziţia şi alinierea numerotării); • crearea antetelor şi subsolurilor, a notelor de subsol şi a notelor

de sfârşit. Formatarea paginilor se poate realiza înainte de introducerea textului

sau în orice moment al introducerii, în acest caz editorul de text realizând reformatarea tuturor paginilor documentului sau începând de la o zonă anume.

Parametrii de formatare a

paginii documentului

27

Figura 3.4 Arhitectura paginii unui document

De obicei un procesor de texte împarte automat documentul prelucrat în pagini. În momentul când textul şi obiectele inserate în document au ocupat întreaga pagină utilă, se face trecerea automată la o pagină nouă. Paginile sunt separate prin aşa-numitele marcaje de pagină (page breaks) şi anume întreruperi de pagină. Orice intervenţie în document va avea ca efect renumerotarea paginilor şi deci actualizarea întreruperilor de pagină. Întreruperile de pagină se pot introduce şi manual, la opţiunea utilizatorului, procesorul de texte rearanjând automat paginile care urmează după întreruperea manuală.

BIBLIOGRAFIE




Editura Teora, Bucureşti, 1997 5. *** Microsoft Press, Microsoft Dicţionar de calculatoare , Editura

Teora, Bucureşti, 1999

Margineasubsolului

Header (antet)

Footer (subsol)

PAGINA UTILĂ

Top (marginea superioară)

Bottom (marginea inferioară)

Margineaantetului

Left (marginea

stângă) Right

(marginea dreaptă)

Arhitectura paginii unui document

28

TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi ce este cursorul şi rolul acestuia. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2. Explicaţi importanţa documentului precum şi elementele

fundamentale ale acestuia. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3. Modalităţi de formatare a documentului şi a paragrafelor _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

29

TEMA IV. TABELE ŞI ELEMENTE GRAFICE ÎN CADRUL EDITOARELOR DE TEXT

CONŢINUT 4.1. Tabele 4.2. Obiecte grafice 4.3. Organigrame

OBIECTIVE Prin parcurgerea temei curente utilizatorul se va familiariza cu noţiunile legate tabele, obiecte ale uneltelor drawing precum şi cu noţiunea de organigramă. REZUMAT Editoarele de text, prin capacitatea mare de prelucrare datelor de care dispun, permit ordonarea informaţiilor într-un mod ordonat prin intermediul tabelelor sau a obiectelor grafice specifice. Totodată, pun la dispoziţia utilizatorului o gamă bogată de modalităţi de reprezentare a evenimentelor ce se succed în cadrul unui proces.

4.1. TABELE

Editoarele de text pun la dispoziţia utilizatorului un format tabular ce asigură flexibilitatea necesară aranjării textului şi a imaginilor într-o manieră organizată, utilizând coloane şi rânduri, numit tabel. Elementul dintr-un tabel situat la intersecţia dintre o linie şi o coloană se numeşte celulă. În acest caz, tabelul este o matrice de celule, dimensiunea acestuia fiind dată de numărul de linii şi numărul de coloane.

dimensiune tabel = numărul total de celule = nr. linii x nr. coloane Prin domeniu de celule se înţelege aceea zonă ce este formată din două sau mai multe celule învecinate. O celulă poate conţine text, imagine grafică, formulă şi poate fi formatată independent, respectiv se va redimensiona în mod automat în funcţie de dimensiunea informaţiei conţinute. Elementele ce definesc un tabel sunt:

- liniile tabelului; - coloanele tabelului; - celulele tabelului; - capul de tabel; - chenarul tabelului; - titlul tabelului; - sursa pentru datele introduse în tabel (dacă este cazul).

Definirea tabelului

Domeniu de celule

30

Titlul tabelului

Nr. crt. Numele Prenumele

Figura 4.1 Elementele unui tabel

Liniile tabelului sunt stabilite în modul de definire a tabelului,

acestea putând fi adăugate şi ulterior definirii tabelului. Numărul minim de linii al unui tabel este 1 (una). Coloanele tabelului sunt stabilite, de asemenea, în modul de definire a tabelului, numărul minim de coloane fiind 2 (două). Celulele sunt acele zonele ce definesc tabelul, fiind utilizate pentru înregistrarea informaţiilor. Capul de tabel este definit prin prima linie a tabelului fiind o descriere a informaţiilor ce vor fi înregistrate în cadrul coloanelor. Chenarul tabelului este reprezentat prin ansamblul liniilor interioare şi exterioare ce definesc tabelul. Există două tipuri de chenare: unul interior, ce se referă la liniile interioare ce separă celulele unele de altele, şi altul exterior ce caracterizează liniile ce definesc conturul tabelului. Titlul tabelului este un text ce caracterizează informaţiile ce sunt evidenţiate în tabel. Sursa tabelului este un text opţional, ce indică cartea, raportul sau locul de unde s-au preluat datele pentru tabelul respectiv. În cadrul unui tabel informaţiile se vor introduce în cadrul celulelor, poziţionarea în cadrul unei celule a tabelului realizându-se cu ajutorul mouse-ului sau a tastaturii prin intermediul tastei <TAB>. Tasta/Combinaţia de taste Efect TAB sau → Deplasarea cursorului în celula

următoare Shift + TAB sau ← Deplasarea cursorului în celula

anterioră Alt + Home Deplasarea cursorului la început de

linie Alt + End Deplasarea cursorului la sfârşit de

linie Alt + Page Up Deplasarea cursorului la început de

coloană Alt + Page Down Deplasarea cursorului la sfârşit de

coloană

Liniile tabelului

Coloanele tabelului

Celulele tabelului

Capul de tabel

Chenarul tabelului

Elementele unui tabel

Deplasarea cursorului în cadrul unui

tabel

31

Caracteristicile unui tabel definit se pot modifica cu uşurinţă prin operaţii de:

- inserare linii/coloane; - ştergere linii/coloane; - redimensionare linii/coloane; - formatare – la nivel de celulă, linie, coloană sau domeniu

de celule. Tabelele sunt elemente statice în cadrul documentelor, asupra acestora putându-se aplica operaţiile de copiere şi/sau mutare, procedurile fiind identice cu cele aplicate pentru text sa paragrafe. În cadrul tabelelor există posibilitatea reunire a două sau mai multe celule, rezultatul fiind o singură celulă, sau de divizare a unei celule în două sau mai multe celule. Operaţiile de reunire şi multiplicare sunt considerate ca fiind elemente avansate de formatare a unui tabel, ele utilizându-se pentru generarea unui aspect cât mai estetic tabelului.

4.2. OBIECTE GRAFICE

Un alt mod de reprezentare a informaţiilor în cadrul unui document este cel grafic. Adăugarea unui element grafic într-un document este doar o problemă de identificare a locului din document unde se doreşte plasarea imaginii. Din punct de vedere al elementelor grafice, editoarele de text permit inserarea următoarele tipuri de fişiere imagine:

- CompuServe GIF (.gif) - Encapsulated PostScript (.eps) - Diverse programe de desenare (.pcx) - Tagged Image File Format (.tif) - Windows bitmap (.bmp) - Formatul JPEG (.jpg) - etc.

Figura 4.2. Utilizarea uneltelor de lucru Drawing

Operaţii de modificare a

unui tabel

32

Deşi este dedicat procesării textelor, editorul de text oferă facilităţi de desen liber sau de utilizare a unor elemente predefinite. În figura 4.2. este prezentat un document ce conţine diferite desene şi obiecte.

Uneltele de lucru Drawing conţin instrumente pentru a desena, manipula sau formata diverse desene.

CREAREA DE FORME

Editoarele de text conţin, în general, o serie de forme predefinite care pot fi utilizate prin intermediul uneltelor de lucru Drawing. Aceste forme predefinite sunt grupate pe categorii: - linii (Lines), forme de bază (Basic Shapes), săgeţi (Block Arrows), elemente pentru diagrame de flux (Flowchart Elements), steluţe şi insigne (Stars and Banners) etc. Cu ajutorul formelor de bază se pot insera în cadrul documentelor figuri geometrice de bază (pătrate, dreptunghiuri, cercuri, hexagoane etc.) sau alte figuri predefinite. Pentru a insera (desena) oricare din aceste forme, este necesară selectarea ei şi apoi poziţionarea în cadrul documentului în locul în care se doreşte inserarea. Orice formă, odată desenată, poate fi redimensionată prin intermediul punctelor de mânuire (handles).

Figura 4.3. Punctele de mânuire ale unui obiect

ADĂUGAREA DE TEXT LA DESENE

Pentru oricare obiect desenat, mai puţin liniilor, formelor libere sau conectorilor, se poate adăuga un text, prin simpla selectare a desenului şi apoi editarea textului respectiv. Un instrument important în cadrul uneltelor Drawing este

instrumentul Text Box , cu ajutorul căruia se poate introduce un text încadrat într-un chenar oriunde în pagină.

LINII DREPTE, CURBE ŞI ALTE FORME

Cu ajutorul opţiunii Line din cadrul uneltelor de lucru Drawing se pot desena linii drepte sau linii curbe. Aceste desene pot fi modificate, în sensul schimbării grosimii, culorii, tipului (punctat, de exemplu) sau transformării liniilor în săgeţi.

MANIPULAREA OBIECTELOR

Manipularea unui obiect presupune selectarea în prealabil a acestuia, cu ajutorul mouse-ului. Asupra obiectului se pot efectua apoi următoarele acţiuni:

Puncte pentru redimensionarea verticală/orizontală ale elementului

Punct pentru rotirea elementului

33

• Copiere, tăiere sau lipire – cu ajutorul comenzilor Copy, Cut sau Paste; • Redimensionare – cu ajutorul punctelor de dimensionare (handles). Dacă se lucrează cu punctele de dimensionare, desenul este adus la forma dorită cu ajutorul mouse-ului; • Rotire – cu ajutorul punctelor de dimensionare. Obiectul va putea fi rotit de utilizator în ce sens doreşte.

FORMATAREA OBIECTELOR

Formatarea unui obiect are ca scop modificarea atributelor asociate acestuia, şi anume: • Modificarea culorii de fond a obiectului - Colors and Lines->Fill • Modificarea conturului, ca stil de linie sau culoare – Colors and Lines • Aliniere sau mod de dispunere în pagină – Layout

GRUPAREA OBIECTELOR

Dacă se lucrează cu mai multe obiecte la un moment dat, pentru a le manipula mai uşor acestea pot fi grupate, rezultând un singur obiect. Acest lucru se realizează cu ajutorul comenzii Group din cadrul uneltelor de lucru Drawing. Dacă se doreşte degruparea unui obiect alcătuit din mai multe obiecte grupate se utilizează comanda Ungroup, opţiune ce se foloseşte atunci când se doreşte o modificare a unui obiect din cadrul unui obiect grupat.

4.3. ORGANIGRAME. DIAGRAME

Organigramele (care se mai numesc şi hărţi de concepte) reprezintă o metodă grafică de reprezentare a cunoştinţelor şi de organizare a informaţiilor, realizând o redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării şi a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituţii. Acestea servesc la convertirea şi comprimarea unor informaţii aparent fără legătură, într-un mod de vizualizare grafic, structurat şi uşor de urmărit, mod ce furnizează informaţii complexe într-o manieră inteligibilă. Procesul de transformare a unei cantităţi de date/informaţii/idei într-o reprezentare grafică va determina o mai bună înţelegere cu privire la esenţa subiectului vizat. Pentru a crea o organigramă, trebuie acordată atenţie relaţiei dintre entităţi şi examinate sensurile fiecăreia dintre acestea. În timpul realizării organigramei, are loc stabilirea priorităţilor informaţiilor, determinarea părţilor ce prezintă o importanţă mai mare şi care dintre acestea trebuie incluse în organigramă. Diagramele sunt o reprezentare grafică, schematică a unui fenomen, a unui obiect. Diagramele se utilizează pentru structurarea ideilor din cadrul unui text, pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme, luarea unor decizii, studiu,

Definirea organigramelor

34

planificare etc. Acestea pot fi realizate prin intermediul elementelor grafice predefinite sau pot fi generate în mod automat apelând o anumită clasă de tipuri de organigrame şi diagrame predefinite.

Figura 4.4. Tipuri de diagrame

TIPURI DE ORGANIGRAME ŞI DIAGRAME

Stea (Star): folosită pentru reprezentarea atributelor sau proprietăţilor asociate unei entităţi.

Reţea (Spider): folosită pentru reprezentarea atributelor sau proprietăţilor asociate unei entităţi, şi pentru detalierea acestora. Se aseamănă cu tipul stea, având în plus un nivel de detalii suplimentare.

Reţea de tip schelet (Fishbone): utilizată în cazul domeniilor complexe ce au la bază factori de tip cauză-efect evidenţiind modul de interacţiune dintre elemente.

Organigrama de tip Stea

Organigrama de tip Reţea

Organigrama de tip schelet

35

Reţele complexe (Cloud/Cluster): utilizate pentru domenii ce implică generarea unei reţele de idei bazate pe interacţiunea subreţelelor (reţele incluse în reţeaua principală).

Reţeaua arbore (Tree): utilizate pentru situaţiile ce implică un lanţ de evenimente ce un acelaşi punct de pornire, prezentând multiple ramificaţii.

Reţea tip lanţ de evenimente (Secvenţială) (Chain of Events): utilizată pentru reprezentarea lineară a evenimentelor, de la primul la ultimul, în ordine cronologică.

Reţeaua secvenţială complexă (Continuum/Timeline): utilizată pentru reprezentarea lineară a evenimentelor, de la primul la ultimul, având detaliat din punct de vedere cronologic fiecare eveniment în parte.

Reţeaua tip ciclu de evenimente: utilizată în situaţia în care se face referire la un ciclu de evenimente fără a se specifica unu anumit eveniment de început sau de sfârşit.

Flowchart: utilizată dacă subiectul se referă la un lanţ de instrucţiuni ce trebuie urmate, ce au un singur punct de plecare şi mai multe posibile puncte de ieşire, conforma anumitor reguli. Acest tip de organigramă se aseamănă cu schemele logice.

Organigrama de tip

Reţea complexă

Organigrama de tip

reţea arbore

Organigrama de tip reţea lanţ de

evenimente

Organigrama de tip reţea secvenţială complexă

Organigrama de tip ciclu de

evenimente

Organigrama de tip

Flowchart

36

Diagrame Venn (Venn Diagram): utilizată în examinarea asemănărilor şi a diferenţelor dintre două sau mai multe entităţi.

Diagramele matriciale (Chart/Matrix Diagram): utilizate în situaţiile în care subiectul se referă la condensarea şi organizarea datelor ce au mai multe proprietăţi şi atribute.

Diagrama de tip Y (Y-Chart Diagram): se foloseşte atunci când situaţia presupune analizarea şi organizarea a trei proprietăţi sau atribute ale datelor.

Diagrama de tip T (T-Chart Diagram): se utilizează când e necesară analizarea sau compararea a două aspecte referitoare la acelaşi subiect.

Diagrame PMI (PMI Diagram): utilizate pentru evidenţierea şi analizarea plusurilor, minusurilor şi a implicaţiilor referitoare la o decizie sau o acţiune.

Diagrame pentru luarea deciziei (Decision Making Diagrams): se utilizează în situaţiile în care e necesară luarea unei decizii, acest tip de diagramă permiţând enumerarea posibilelor alternative şi motivele pentru şi contra fiecărei variante.

+ i

DECISION

-

Diagrama Venn

Diagrama matricială

Diagrama de tip Y

Diagrama de tip T

Diagrama PMI

Diagrama pentru luarea

deciziei

37

Diagrame KWHL (KWHL Diagram): se folosesc atunci când e necesară analizarea şi organizarea a ceea ce se cunoaşte şi ceea ce se doreşte a se cunoaşte în legătură cu un anumit subiect. KWHL. Semnificaţia iniţialelor este următoarea: K - KNOW (CUNOAŞTERE) adică ceea ce se cunoaşte deja legat de subiect, W - WANT (VOINŢĂ) adică ceea ce se doreşte a se învăţa, H - HOW (CUM) adică modalitatea prin care se vor învăţa mai multe legat de subiect, iar L - LEARN (ÎNVĂŢARE) care sugerează ce se va învăţa pe măsură ce se studiază.

Diagrama tip PIE (plăcintă) Pie Charts: utilizată pentru evidenţierea modului de divizare în grupuri a unui întreg.

Diagrama celor 5W (5 W's Diagram): utilizat pentru analiza celor 5 W (Who - Cine, When - Când, Where - Unde, What - Ce, and Why – De ce) referitori la un eveniment.

BIBLIOGRAFIE






K W H L

Who When

Where What Why

Diagrama KWHL

Diagrama de tip PIE

Diagrama celor 5W

38

TESTE DE EVALUARE

1. Descrieţi modalităţi de lucru cu ajutorul tabelelor prin intermediul

editoarelor de text. ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ 2. Enumeraţi elementele unui tabel. ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ 3. Argumentaţi modul de utilizare a diagramelor de tip Spider şi Pie. __________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________________________________________

39

TEMA V. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR DE CALCUL

TABELAR

CONŢINUT 5.1. Prezentarea aplicaţiei de calcul tabelar 5.2. Entităţi folosite într-o aplicaţie de calcul tabelar 5.3. Tipuri de date 5.4. Formatarea înregistrărilor 5.5. Formule şi calcule simple 5.6. Referinţe absolute şi relative de celule 5.7. Funcţii

OBIECTIVE Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu cea de a doua dintre aplicaţiile pachetului Office – aplicaţiilor de calcul tabelar. Se realizează o prezentare succintă a aplicaţiei precum şi a modului de lucru cu aceasta. REZUMAT Aplicaţiile de calcul tabelar sunt aplicaţii informatice care au drept scop gestionarea unor tabele virtuale asemănătoare cu cele din realitate. Acestea au fost concepute pentru a veni în sprijinul funcţionarilor, care, fie nu găseau o foaie suficient de mare pentru realizarea rapoartelor, fie nu reuşeau să definitiveze situaţiile la termen datorită activităţilor de rutină care acaparau marea majoritate a timpului. Eliminarea procedurilor de rutină din cadrul activităţilor de birou, constituie premisa esenţială a apariţiei aplicaţiilor de calcul tabelar. Printre avantajele oferite de aplicaţiile de calcul tabelar se pot enumera:

- uşurinţa de a introduce date şi a efectua diverse calcule; - multitudinea funcţiilor matematice, financiare, statistice

etc.; - modificarea datelor iniţiale conduce la modificarea

automată a rezultatelor calculelor; - facilităţi grafice multiple.

5.1. PREZENTAREA APLICAŢIEI DE CALCUL TABELAR

Aplicaţiile de calcul tabelar sunt aplicaţii eficiente şi complete, care oferă totalitatea instrumentelor matematice şi grafice necesare pentru a efectua calcule matematice şi reprezentări grafice de la cele mai simple până la cele mai complexe Mare parte din elementele ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar sunt deja cunoscute din detalierea ferestrei aplicaţiei pentru editarea textelor, şi anume butoanele de control, bara de titlu, butonul Control Menu, bara de meniuri, bara de instrumente, bara de stare, barele de derulare.

40

Figura 5.1. Descrierea ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar

5.2. ENTITĂŢI FOLOSITE ÎNTR-O APLICAŢIE DE CALCUL TABELAR

Într-o aplicaţie de calcul tabelar (agenda de lucru; workbook) sunt folosite următoarele entităţi fundamentale:

• Date – informaţii ce sunt conţinute în celule; informaţiile sunt de diverse categorii ce determină tipul informaţiei care caracterizează apartenenţa datei la o clasă de date; tipul de date determină şi operaţiile ce se pot executa asupra datelor de acelaşi tip; în general, aplicaţiile de calcul tabelar atribuie automat tipul unei informaţii în funcţie de valoarea procesată;

• Celule – forme dreptunghiulare generate de reţeaua de coloane şi linii a unei foi de calcul, fiecare formă fiind identificată prin concatenarea dintre identificatorul coloanei (abscisa - A,B, .. ) şi identificatorul liniei ( ordonata – 1, 2, 3, …); referirea unei celule reprezintă identificatorul celulei prin intermediul căruia, în cadrul unei formule, este utilizat conţinutul celulei;

• Formule şi funcţii – expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de celule), operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii; formula este precedată de semnul “=”; funcţia este o formulă complexă predefinită identificată printr-un nume şi conţine între paranteze o listă de argumente ce reprezintă o expresie;

• Grafice şi diagrame – forme grafice sugestive şi sintetice obţinute prin procesarea datelor conţinute în celule; există diverse moduri de reprezentare grafică a datelor procesate.

Zona de lucru reprezintă spaţiul util al foii de calcul marcat printr-o

reţea de linii, reţea ce împarte foaia de calcul în linii şi coloane. Se prezintă

Linia de etichete a coloanelor Zona de lucru

Linia de etichete a liniilor

Linia de unelte standard

Cursor

Linia de formule

Linia de stare

Linia de etichete a foilor de calcul

Definirea datelor

Definirea celulelor

Definirea formulelor şi

funcţiilor

Definirea graficelor şi diagramelor

41

sub forma unui tabel, alcătuit din coloane si linii, numită foaie de calcul (Sheet). Linia de formule este zona în care utilizatorului îi este afişată valoarea sau formula înscrisă în celula selectată. Această zonă este împărţită în trei subzone: zona ce indică adresa celulei, zona pentru selectarea funcţiilor matematice şi zona pentru afişarea conţinutului celulei.

INTRODUCEREA DATELOR

Introducerea datelor se realizează de la tastatură în celulele foii de calcul conform structurii definite în funcţie de obiectivele acesteia. Deplasarea în cadrul foii de calcul se poate face folosind tastele direcţionale sau cu ajutorul tastei <TAB> pentru a trece la o celula la alta (deplasare pe orizontală), sau prin apăsarea tastei <ENTER> (deplasare pe verticală). Prin celulă activă se înţelege celula selectată la un moment dat(încadrată cu un chenar evidenţiat îngroşat-indicatorul de celulă).

CURSOR

Indicatorul de mouse (cursorul) va lua mai multe forme în timpul deplasării într-o foaie de calcul, şi anume:

• cruce mare – în această formă se poate utiliza pentru activarea sau selecţia celulelor, respectiv pentru introducerea datelor;

• săgeată – această formă se va obţine când se deplasează spre marginea unei celule active; când indicatorul are această formă, se poate utiliza mouse-ul pentru deplasarea celulei (copierea conţinutului celulei în altă celulă sau conţinutului mutarea celulei);

• cruce mică neagră – se va obţine această formă când mouse-ul se deplasează spre colţul jos-dreapta al indicatorului de celulă, formă ce se utilizează pentru a comunica utilizatorului că este permisă operaţia de completare.

CELULE. DEPLASARE ÎN PAGINĂ O aplicaţie de calcul tabelar poate conţine una sau mai multe foi de calcul, ansamblul acestora formând o agendă de lucru sau worbook. Fiecare foaie de calcul (foaie de lucru; worksheet) este formată din linii şi coloane ce constituie sistemul de grilă (gridlines) care generează o matrice de celule. Liniile tabelului sunt identificate prin valorile numerice întregi 1, 2, 3, …, iar coloanele sunt identificate prin simbolurile alfabetice A, B, C, … . O celulă reprezintă intersecţia dintre o linie (un rând) şi o coloană şi are o adresă unică (identificator) alcătuită din concatenarea identificatorilor de coloană şi linia pe care se află celula. De exemplu, C7 este identificatorul celulei aflată la intersecţia coloanei C cu linia 7.

Forme ale cursorului în

cadrul aplicaţiei de

calcul tabelar

42

Prin selectarea unei celule se înţelege evidenţierea ei prin indicatorul de celulă (celula este încadrată printr-un dreptunghi îngroşat) şi indicarea adresei celulei în linia de formule. La un moment dat doar o singură celulă poate fi selectată, aceasta numindu-se celulă activă sau celulă curentă. Operaţia de selectare a unei celule se poate realiza prin diverse moduri:

• folosind tastele direcţionale – se va selecta celula vecină din direcţia corespunzătoare tastei;

• folosind mouse-ul prin execuţia unui click pe celula dorită; Deplasarea indicatorului de celulă (selectarea unei alte celule) se

poate realiza şi prin următoarele taste sau combinaţii de taste:

<Home> – deplasarea la începutul liniei pe care se află cursorul;

<End> + săgeată direcţională – deplasarea până la prima celulă ocupată din

direcţia indicată de săgeata direcţională; <PageUp> – deplasare în sus cu o fereastră; <PageDown> – deplasare în jos cu o fereastră; <Ctrl> + <PageUp> – deplasare la foaie de calcul următoare; <Ctrl> + <Page Down> – deplasare la foaia de calcul anterioară; <Ctrl> + <Home> – deplasare la începutul foi de lucru (celula

A1); <Ctrl> + <End> – deplasare la sfârşitul foii de lucru (celula IV

65536); Pentru vizualizarea altor regiuni din foaia de calcul, se vor folosi barele de derulare/navigare (verticală sau orizontală). Diversitatea problemelor reclamă utilizarea mai multor categorii de informaţii (tipuri de date) ce trebuie procesate în vederea obţinerii de rezultate în conformitate cu aplicaţia ce se elaborează.

ADRESAREA CELULELOR

Un grup de celule se numeşte domeniu (un dreptunghi obţinut prin cancatenarea unor celule). Pentru a selecta un domeniu, se procedează asemănător cu selectarea unei zone dintr-un editor de text, adică se selectează celula dintr-un colţ al domeniului (se verifică dacă indicatorul de mouse are forma de cruce îngroşată, ce înseamnă regimul de selectare), se menţine apăsat butonul şi se trage spre celula din colţul opus (deplasare spre dreapta sau stânga, şi apoi în sus sau în jos), după care se eliberează butonul de mouse. Domeniul selectat va fi încadrat de un dreptunghi îngroşat, iar celule ce compun domeniu vor fi colorate, excepţie făcând celula cu care s-a început selectarea. Pentru a selecta toate celulele dintr-un rând sau dintr-o coloană, se selectează antetul rândului, respectiv coloanei. Pentru a selecta mai multe coloane sau rânduri, se selectează un antet de rând sau coloană, după care se efectuează operaţia de tragere pentru a le selecta şi pe celelalte.

Definirea domeniului

de celule

43

În cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar adresarea unei celule se realizează prin specificarea adresei celulei respective, ceea ce va conduce la poziţionarea identificatorului de celulă pe celula indicată şi determină accesul la conţinutul celulei pentru a fi prelucrat în cadrul unei formule sau a fi modificat. După modul în care sunt grupate, celulele pot fi referite prin:

• lista de celule – celule nu sunt grupate; • bloc de celule (domeniu) – celulele sunt grupate.

Indicarea unei celule sau a unui grup de celule prin intermediul zonei de adresare a celulei se poate face în mai multe moduri:

Exemplu Grupul de celule

Metoda LA CE SE REFERA REFERIREA

O celulă Adresa celulei PRIMA CELULĂ A1 Mai multe celule negrupate

Enumerare adrese celule

PRIMA CELULĂ DIN RÂNDUL 2, A DOUA ŞI A PATRA CELULĂ DIN RÂNDUL 3

A2,B3,D3 sau A1;B3;D3

Un bloc de celule

Adresa primei şi ultimei celule

Celulele unui dreptunghi A1:C2

Un bloc de celule de pe o linie


Trei celule din linia 2 care formează un bloc

B2:D2

Un bloc de celule de pe o coloană


Trei celule din coloana A care formează un bloc

A2:A4

Toate celulele de pe o linie

Identificatorul liniei

Toate celulele de pe a treia linie 3:3

Toate celulele de pe o coloană

Identificatorul coloanei

Toate celulele de pe a treia coloană

C:C

Celulele dintr-o altă foaie de calcul

Identificatorul foii de calcul

Celule A1,D2 din foaia de calcul Tabel7

Tabel7!A1;D2

Într-o foaie de calcul activă se pot face referiri la celulele din foaia de calcul respectivă, dar se pot face şi referire externe, şi anume la celule aflate în alte foi de calcul. În acest caz, referirea este precedată de numele foii de calcul urmat de simbolul ”!”. Reuniunile şi intersecţiile de domenii reprezintă două categorii speciale de domenii. O reuniune de celule reprezintă totalitatea celulelor din două domenii separate. De exemplu, dacă se doreşte adăugarea grupului de celule de la C2 la C8, la grupul de celule C20:C28, se va face referirea (C2:C8,C20:C28). Prin utilizarea virgulei pentru separarea celor două domenii, se realizează reuniunea celor două domenii. Intersecţia a două domenii reprezintă totalitatea celulelor comune a două domenii. Dacă pentru reuniune s-a utilizat simbolul virgulă, pentru intersecţie se utilizează un spaţiu. De exemplu, intersecţia (C2:C10 A10:J10) se referă la singura celulă C10.

44

5.3. TIPURI DE DATE Aplicaţiile de calcul tabelar au fost proiectate pentru prelucrarea rapidă şi facilă a unui volum mare de date care nu sunt supuse unor constrângeri foarte drastice (tabelele nu trebuie să aibă neapărat un antet, rânduri de dimensiuni egale, aceleaşi tipuri de date într-o coloană). Tipurile de date ce sunt folosite în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar se regăsesc sub forma elementelor unei liste simple din cadrul modului de configurare a unei celule (click dreapta pe celula selectată).

Figura 5.2. Tipurile de date în aplicaţiile de calcul tabelar

Tipul General - utilizat pentru reprezentarea numerelor fără o configurare aparte. Numerele sau listele vor apărea aşa cum sunt tastate. Sunt folosite caractere alfanumerice şi caractere speciale; Exemplu: 42568.325

Cursul valutar este 1€ = 35428 lei, 1$ = 29789 lei. Acesta este un text

Tipul Number (numeric) - utilizat pentru manipularea numerelor întregi sau raţionale. Sunt folosite caractere numerice şi speciale Exemplu: 789

-851.487 60E3

Asupra datelor de tip numeric pot fi aplicaţi diferiţi operatori aritmetici rezultând expresii numerice. Ordinea operatorilor în funcţie de prioritatea lor este (în ordine crescătoare): adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi ridicarea la putere. Schimbarea priorităţii operatorilor poate fi realizată prin folosirea parantezelor ().

Tipul de date General

Tipul de date Number

45

OPERATORI ARITMETICI

Operator Semnificaţie + Adunare - Scădere / Împărţire * Înmulţire ^ Ridicare la putere

Tipul Currency (monetar) - este folosit pentru reprezentarea valorilor valutare sau monetare. Se comportă şi are acelaşi format ca şi cel numeric. În plus este însoţit de însemnul monetar utilizat (de exemplu € , $ etc.) Exemplu: 128,23$

€546

Tipul Accounting (contabil) - este asemănător cu cel monetar. Nu pot fi scrise valori negative, acestea fiind reprezentate într-un chenar de culoare roşie. Tipul Percentage (procent) - se foloseşte tipul de dată numeric. Afişarea se face prin înmulţirea valorii tastate cu 100 şi adăugarea simbolului %. Este permisă afişarea unui anumit număr de zecimale. Exemplu: 34.67% Tipul Fraction (fracţie) - tipul fracţie permite transformarea sau aproximarea unor numere reale cu fracţii. Exemplu: numărul real 0.5 are ca rezultat în urma configurării celulei transformarea sa în fracţia 1/2. Tipul Scientific (ştiinţific) - numerele vor fi afişate în modul de scriere ştiinţific. Se va folosi expoonentul E (adică 10 la puterea ) Exemplu: 125.3E5 are echivalent 12530000 în scrierea obişnuită.

Figura 5.3. Diferenţa între formatul datelor numerice

Tipul Text - se utilizează pentru manipularea textelor şi şirurilor de caractere. Este posibil ca o dată de tip text să se întindă peste mai multe celule de pe aceeaşi linie cu toate că testul va aparţine unei singure celule. Exemplu: Următoarele date sunt de tip text.

Tipul de date Currency

Tipul de date Accounting

Tipul de date Percentage

Tipul de date Fraction

Tipul de date Scientific

Tipul de date Text

46

Tipul Date (dată calendaristică) şi Time (timp) - tipurile de date de tip dată calendaristică şi timp unt reprezentate intern prin numere. Există mai multe modalităţi de a afişa informaţiile despre dată şi timp. Exemplu: 3/20/2005

20 martie 2005 7:23 AM 7:23:58

Date de tip logic - date ce pot lua două valori: adevărat (TRUE) sau fals (FALSE). În general, valori de acest tip sunt returnate de funcţii sau expresii logice. Pentru datele de tip logic se folosesc operatorii relaţionali pentru compararea a două valori numerice.

OPERATORI RELAŢIONALI

Operator Semnificaţie > Mai mare decât < Mai mic decât >= Mai mare sau egal <= Mai mic sau egal <> Diferit de

Tipul Special - este un timp aparte de dată ce propune utilizatorului câteva formate uzuale.(de exemplu cod poştal, număr de telefon etc.) Tipul Custom - predefinirea unui tip de format pentru datele ce vor fi folosite în ideea în care nici un format existent nu este folositor.

5.4. FORMATAREA ÎNREGISTRĂRILOR

Aplicaţiile de calcul tabelar sunt, prin definiţia lor, aplicaţii destinate procesării datelor numerice. Prelucrarea datelor alfanumerice conţinute în celule constau formatarea textului prin opţiuni de aliniere a textului în interiorul unei celule, controlul textului, orientarea textului prin rotire, aplicarea de margini (Borders), colorarea celulei, utilizarea de fonturi colorate etc. În mod prestabilit, aplicaţiile de calcul tabelar aliniază textul la stânga, iar numerele la dreapta în cadrul celulei. Există mai multe opţiuni de formatare a datelor alfanumerice ce sunt disponibile utilizatorului prin intermediul casetei de dialog Format Cells, şi anume: Alignment, Font, Patterns, Protection. Formatarea datelor numerice conţinute în celule reprezintă opţiuni de prezentare a datelor numerice într-o varietate de formate (categorii de format): General, Number, Currency, Accounting, Date, Time, Percentage, Fraction, Scientific, Text, Special, Custom.

Tipul de date Date şi Time

Tipul de date logic

Tipul de date Special

Tipul de date Custom

47

Prin formatarea unei date numerice, ceea ce se schimbă este modul de afişare şi nu valoarea numerică a acesteia. Formatul general al numerelor, în speţă General, nu afişează zerourile care nu influenţează valoarea efectivă a numărului. De exemplu, dacă se introduce valoarea numerică 10,50, care are aceeaşi valoare cu 10,5, aplicaţia de calcul tabelar va ignora ultimul zero, denumit şi zero de final (trailing zero). În cazul formatării datelor numerice se poate opta pentru reducerea/creşterea numărului de cifre, adică se pot elimina/adăuga cifre diferite de zero. În cazul reducerii numărului de cifre, numărul afişat va fi rotunjit. De exemplu, dacă numărul 9,45 este afişat cu o cifră după virgulă, atunci acesta va fi rotunjit la 9,5.Dacă numărul 9,75 este afişat fără cifre după virgulă, atunci va fi rotunjit la 10. Formatările ce pot fi aplicate unei celule ce conţine date numerice sunt următoarele:

Stil Efect – Exemplu Currency (monedă) Afişează şi aliniază simbolul menedei ($,lei,..),

data numerică fiind reprezentată în format cu zecimale 123,00 lei

Percent Style (stil procent) Afişează numărul sub formă de procent: 0.45 sub forma 45%

Comma Style (stil virgulă) Identic cu stilul Currency, dar fără simbolul monedei: 12345.6 sub forma 12345,6

Increase Decimal (creşte numărul de cifre după virgula zecimală)

Adaugă o cifră după virgulă: 0,45 devine 0,450

Decrease Decimal (scade numărul de cifre după virgula zecimală)

Reduce cu una numărul de cifre după virgulă: 0,450 apare sub forma 0,45

5.5. FORMULE ŞI CALCULE SIMPLE

Formulele sunt expresii formate din operanzi (constante şi/sau referiri de celule), operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii, fiind precedată de semnul „=”. Cea mai simplă formulă în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar este cea care conţine o valoare (constantă numerică sau text). Formulele mai complexe sunt construite cu ajutorul expresiilor matematice. În cazul în care formula nu este precedată de semnul „=”, expresia matematică este interpretată ca o dată (numerică sau de tip text). Orice formulă va fi editată într-o celulă a foii de calcul iar formula respectivă va putea fi vizualizată în zona de afişare a conţinutului celulei din linia de formule. În cadrul celulei nu va fi afişată formula , ci rezultatul calculelor în conformitate cu expresia corespunzătoare formulei.

Figura 5.4. Exemplu de calcul simplu

48

În practică, există două moduri diferite de a edita (scrie) o formulă:

1. tehnica tradiţională – se selectează celula în care trebuie să fie creată formula şi se introduce formula indicând adresele de celulă ale tuturor celulelor care urmează a fi introduse în formulă; nu se recomandă pentru formulele complexe, deoarece pot apărea erori prin tastare;

2. tehnica de tip indicare – se selectează celula unde trebuie să fie afişat rezultatul şi se tastează semnul „=”; introducerea formulei se face prin repetarea următoarei acţiuni: se efectuează click pe celula ce este operand în formulă şi se tastează semnul pentru operatorul corespunzător, până la terminarea întregii formule; se încheie formula prin apăsarea tastei <ENTER>;

În cazul tehnicii de tip indicare, dacă este necesară referirea unor celule la mare distanţă unele de altele, se recomandă atribuirea de nume pentru aceste celule şi apoi referirea numelor atribuite. Denumirea domeniilor de celule este o facilitate prin care utilizatorul poate specifica un nume pentru a desemna o celulă sau un grup de celule (rolul variabilelor într-un limbaj de programare), în loc de a folosi adresele de celule ca referinţe. Numele asociate celulelor prezintă următoarele avantaje:

• numele sunt mai descriptive şi mai uşor de memorat decât adresele de celule;

• când o celulă este deplasată, numele este deplasat o dată cu celula; • se poate folosi un nume în locul unei celule sau al unui domeniu de

celule într-o formulă sau în argumentul unei funcţii, similar utilizării unei etichete de rând sau de coloană;

• la copierea unei formule care foloseşte un nume, efectul este acelaşi ca şi cum s-ar folosi o referinţă absolută de celulă.

Numele asociate celulelor pot avea maximum 255 de caractere alfanumerice, primul caracter trebuind să fie un caracter nenumeric. În numele asociate celulelor nu se pot regăsi adrese valide de celule. Modificarea formulelor (revizuire/actualizare) poate interveni în diverse situaţii :

• s-a introdus o formulă incorectă ; • au fost adăugate date noi şi este necesară modificarea formulei

pentru reflectarea datelor noi introduse; realizându-se în modul de editare a conţinutului celulelor, prin crearea unei noi formule, scriind formula corectă, sau prin editarea formulei existente.

5.6. REFERINŢE ABSOLUTE ŞI RELATIVE DE CELULE

Un aspect esenţial al aplicaţiilor de calcul tabelar este facilitatea

acestora de a include şi referinţe la celule cu aplicabilitate la modificarea conţinutului celulelor referenţiate prin reevaluarea automată a formulelor.

49

Referinţele sunt adresele unor celule sau a unor grupuri de celule., reprezentând un identificator prin care, în cadrul unei formule, poate fi desemnată altă celulă.

Operaţia de copiere a celulelor în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar este o operaţie mai specială ţinând seama că o celulă poate conţine valori de date (constante - numere, text) sau formule (apeluri de funcţii şi expresii). Dacă o foaie de calcul este mai complexă (volum mare de date şi calcule complexe), este incomod să se repete introducerea unor formule în mai multe celule. De exemplu, dacă trebuie să se realizeze suma valorilor pe mai multe linii sau pe mai multe coloane, ar trebui să se introducă acelaşi tip de formulă de mai multe ori, schimbându-se doar coordonatele (referinţele) unor coloane sau linii.

Prin introducerea referinţelor de celule absolute şi relative s-a creat un instrument puternic în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar, astfel încât în urma operaţiei de copiere a unei formule dintr-o celulă în alta, aplicaţia va modifica automat fiecare referinţă de celula din formulă. Există moduri diferite în care celulele pot referenţiate: - referinţe absolute – indică adresa absolută a celulei în cadrul foii de calcul. Din punct de vedere sintactic, referinţele absolute sunt puse în evidenţă prin intermediul simbolului $ plasat înaintea literei de identificare a liniei şi înaintea numărului de identificare a coloanei ($A$4); - referinţe relative – aplicaţia memorează poziţia relativă a celulei faţă de celula în care este definită formula în loc să memoreze adresa celulei. Din punct de vedere sintactic, referinţele relative se notează fără simbolul $ (A4); - referinţe mixte – reprezintă o combinaţie între referinţele absolute şi cele relative. Prezintă semnul $ în faţa literei liniei, dacă linia este absolută, sau în faţa coloanei, dacă coloana este absolută (A$4 – linie relativă şi coloană absolută); - referinţe tridimensionale – permite referenţierea celulelor sau a domeniilor de pe o altă foaie de calcul sau a unui domeniu din alte foi de calcul ale aceluiaşi registru. OBSERVAŢIE: - referinţele absolute devin importante la copierea formulelor, acestea rămânând constante în formulele copiate.

5.7. FUNCŢII

Aplicaţiile de calcul tabelar, la fel ca şi limbajele de programare, au o serie de funcţii predefinite. Avantajul pe care acestea îl oferă utilizatorului constă în posibilitatea de a efectua operaţii complexe într-un mod simplu şi rapid. Funcţia este o formulă complexă predefinită identificată printr-un nume şi o listă de argumente, reprezentând o expresie matematică. Orice funcţie returnează o valoare astfel încât ea poate fi inclusă în orice expresie ca orice alt operand, utilizatorul economisând timp pentru efectuarea unor calcule complexe. Funcţiile de calcul tabelar sunt constituite din două părţi:

Referinţa absolută a unei celule

Referinţa relativă a unei celule

Referinţa mixtă a unei celule

Referinţa tridimensională

a unei celule

50

- numele funcţiei, care indică aplicaţiei de calcul tabelar ce să facă cu parametrii efectivi;

- lista de argumente sau parametrii efectivi, care furnizează datele care se introduc în cadrul unei funcţii.

Funcţiile fiind formule trebuie să fie precedate de semnul „=”.

=Nume_funcţie (<lista-argumente>)

Argumentele pot fi : • date numerice (inclusiv date calendaristice sau de timp); • text, valori logice sau şiruri de caractere; • referinţe de celule; • referinţe de regiuni de celule (domenii).

Exemplu: = SQRT(9) Aplicaţiile de calcul tabelar pun la dispoziţia utilizatorului o gamă variată de funcţii pentru diverse domenii: financiar, ştiinţific, ingineresc, matematic etc.

CATEGORII DE FUNCŢII EXCEL

CATEGORIE EXEMPLE Financial (financiar) Calculează rata dobânzii, rata

lunară de rambursare a împrumutului, valoarea uzurii, etc. (17 funcţii)

Date & Time (data şi timp)

Determină ora curentă, ziua din săptamână sau din an, ora sau data

Math & Trig (matematică şi trigonometrie)

Calculează valoarea absolută, rădăcina pătratică, suma, funcţia exponenţială, funcţia logaritmică, funcţii trigonometrice, etc.

Statistical (statistic) Calculează medii, maxime şi minime, abateri medii pătratice, cuantile, etc.

Database (baze de date)

Prelucrează valori dintr-o bază de date (tabel)

Text (text) Converteşte text în majuscule sau minuscule, elimină caractere din dreapta sau stânga, concatenează şiruri de caractere, etc.

Logical (logic) Evaluează o expresie logică şi returnează o valoare TRUE (adevărat) sau FALSE (fals), folosită pentru diverse acţiuni sau pentru formatare (condiţionată)

Engineering (ingineresc)

Realizează convertire de valori între diferite sisteme de măsurare, sisteme de numeraţie, respectiv permite realizarea de calcule cu numere complexe

Elementele unei funcţii de

calcul tabelar

51

OBSERVAŢIE

Evident, nu este necesară memorarea tuturor funcţiilor dintr-o categorie, dar utilizatorul trebuie să se informeze despre existenţa acestor funcţii şi să cunoască funcţiile de bază şi să aibă suficiente informaţii despre alte funcţii pentru a le putea apela atunci când este nevoie. Înainte de a apela o funcţie, utilizatorul trebuie să cunoască rezultatul returnat (întors) de funcţie, ce argumente trebuie sa aibă funcţia (tipul şi semnificaţia lor) şi modul de apelare al funcţiei. Prin regimul de asistenţă (Help) aplicaţiile de calcul tabelar oferă toate aceste aspecte pentru fiecare funcţie, utilizatorul urmând să fie în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte oportunitatea accesării unor funcţii în cadrul aplicaţiei la care lucrează. De exemplu, dacă se doreşte valoarea unui împrumut sau a unei investiţii într-un moment de timp viitor, după efectuarea tuturor plăţilor, utilizatorul trebuie să cunoască faptul că există în categoria funcţiilor financiare (Financial) funcţia FV (future value; valoare viitoare) ce se apelează cu argumentele :

• rate –rata dobânzii la împrumut; • nper (number of periods) –număr de perioade (număr de luni, ani,

zile sau alte unităţi); • pmt (payment) –plată; suma plătită periodic ca rată la împrumut; • pv (present value) – valoarea actuală; valoarea iniţială a unui

împrumut; • type –tip având valoarea 1 sau 0.

Apelul funcţiei se va face sub următoarea formă: = FV(rate ; nper ; pmt ; pv ;type)

Figura 5.5. Modul de definire a funcţiei PV.

INTRODUCEREA UNEI FUNCŢII ÎNTR-O CELULĂ

Introducerea unei funcţii într-o celulă se realizează în următorii paşi:

1.) se selectează celula în care se doreşte a fi introdusă funcţia; 2.) se introduce semnul „=” pentru a începe introducerea

funcţiei;

52

3.) se introduce numele funcţiei urmat de o paranteză deschisă, 4.) se selectează grupul de celule sau se indică celulele cărora li

se aplică funcţia; 5.) se închide paranteza deschisă şi se validează funcţia prin

apăsarea tastei <ENTER>.

FUNCŢII MATEMATICE CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE AVERAGE (x1, x2,…, xn) Media aritmetică a numerelor

m = (x1+ x2 + … + xn) / n SUM(x1, x2,…, xn) Suma aritmetică a numerelor

s = x1+ x2 + … + xn PRODUCT(x1, x2,…, xn) Produsul arimetic al numerelor p

= x1 x2 … xn MIN (x1, x2,…, xn) Minimul dintre numerele x1, x2,…,

xn MAX (x1, x2,…, xn) Maximul dintre numerele x1,

x2,…, xn COUNT (val1, val2, … , valn) Numărul elementelor ce conţin

valori numerice COUNTA (val1, val2, … , valn)

Numărul elementelor nevide

ABS (x) Valoarea absolută (modulul) numărului x

INT(x) Partea întreagă inferioră a numărului x

SQRT(x) Radăcina pătratică a numărului x ROUND(x,n) Rotunjeşte valoarea numărului x

la n zecimale PI() Valoarea numărului π =

3,14159265358979 RAND() Număr aleator uniform în

intervalul (0,1) STDEV(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard estimată a

valorilor x1, x2,…, xn (radăcina pătrată a dispersiei estimate)

VARP(x1, x2,…, xn) Dispersia calculată a valorilor x1, x2,…, xn D= ∑(xi – m)2 /n, unde m este media aritmetică a valorilor

STDEVP(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard calculată a valorilor x1, x2,…, xn (radăcina pătrată a dispersiei calculate)

POWER(b,e) Puterea be IF(exp, exp1, exp2) Se evaluează valoarea expresiei

logice exp. Dacă valoarea expresiei exp este TRUE, atunci funcţia IF returnează valoarea specificată prin exp1, altfel returnează valoarea specificată prin exp2

Funcţii matematice

53

TODAY() Data calendaristică curentă NOW() Data şi ora calendaristică curentă

FUNCŢII DE TIP TEXT CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE

VALUE(s) Valoarea numerică a şirului de caractere s

LEN(s) Numarul de caractere din şirul de caractere s

LOWER(s) Transformă toate literele mari din şirul s în litere mici

UPPER(s) Transformă toate literele mici din şirul s în litere mari

CONCATENATE(s1,s2, …, sn)

Un şir de caractere obţinut prin concatenarea şirurilor s1,s2, …, sn

REPLACE(s1,n1,s2,n2) Şirul de caractere obţinut prin înlocuirea în şirul s1 a n2 caractere începând din poziţia n1 cu şirul de caractere s2

FUNCŢII DE TIP FINANCIAR CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE FV(rate, nper, pmt, pv, type) Valoarea viitoare (Future value) a

unui împrumut într-un moment de timp viitor, după efectuarea tuturor plăţilor, unde rate = rata dobânzii, nper = numărul de perioade, pmt = suma plătită ca rată la împrumut, pv = valoarea actuală a împrumutului, type = 1 sau 0 după cum plata se face la începutul perioadei sau la sfârşitul peroadei

NPER(rate, pmt, pv, fv, type) Number of periods - Numărul de luni, ani, zile sau alte unităţi de timp necesare pentru un împrumut

PMT(rate, nper, pv, fv, type) Payment-Suma plătită periodic ca rată la împrumut

PV(rate, nper, pmt, fv, type) Present value – Valoarea actuală a unui împrumut

RATE(nper, pmt, pv, fv,type, quess)

Rate – Rata dobânzii la un împrumut

FUNCŢII PENTRU PROCESAREA BAZELOR DE DATE

FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE

DAVERAGE(db,col,crit) Returnează media aritmetică a valorilor din coloana col a bazei de date db care verifică criteriul crit, unde db = referinţă la o

Funcţii de tip text

Funcţii de tip financiar

Funcţii pentru baze de date

54

regiune (domeniu) de celule care conţine baza de date, col = referinţă la un nume de câmp al bazei de date ( o celulă din prima linie a bazei de date) prin care se accesează coloana utilizată de funcţie, crit = referinţă la o regiune de celule care specifică criteriul utilizat (tabelul de condiţii)

DCOUNT(db,col,crit) Returnează numărul celulelor cu valori numerice din coloana col a bazei de date db care verifică citeriul crit. Argumentul col este opţional. Dacă acest argument este omis, funcţia va determina numărul tuturor celulelor bazei de date care verifică criteriul

DCOUNTA(db,col,crit) Returnează numărul celulelor nevide din coloana col a bazei de date db care verifică citeriul crit

DGET(db,col,crit) Returnează conţinutul unei singure celule din baza de date db. Celula este situată în coloana col şi verifică criteriul crit. Dacă nici un articol nu verifică criteriul, se va returna valoarea de eroare #VALUE !, iar dacă mai multe articole verifică criteriul, se va returna #NUM !

DMAX(db,col,crit) Returnează valoarea maximă a numerelor din coloana col a bazei de date db care verifică criteriul crit

DMIN(db,col,crit) Returnează valoarea minimă a numerelor din coloana col a bazei de date db care verifică criteriul crit

DPRODUCT(db,col,crit) Returnează produsul valorilor din coloana col a bazei de date db care verifică criteriul crit

DSUM(db,col,crit) Returnează suma volorilor din coloana col a bazei de date db care verifică citeriul crit

BIBLIOGRAFIE


Risoprint, Cluj Napoca, 2005

55

3. Niţchi, Şt, şi colectiv, Informatică economică şi de afaceri, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2006


5. *** Microsoft Press, Microsoft Dicţionar de calculatoare , Editura Teora, Bucureşti, 1999

TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi diferenţa dintre adresa relativă şi cea absolută __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2. Detaliaţi modul de realizare a calcului mediei aritmetice pentru notele

obţinute de un student pe perioada anului şcolar, prin intermediul funcţiilor şi a expresiilor matematice.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3. Care este unitatea de referinţă în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar? _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

56

TEMA VI. REALIZAREA GRAFICELOR ÎN CADRUL APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR

CONŢINUT

6.1. Elemente de bază privind graficele 6.2. Elementele unui grafic 6.3. Tipuri de grafice

OBIECTIVE Tema propusă se doreşte a fi o introducere în studiul destinat elementelor grafice din cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar. REZUMAT Graficele şi diagramele reprezintă un mod eficient de interpretare a datelor numerice prin intermediul reprezentărilor grafice oferite de calculatoarele actuale. Datele numerice conţinute în diverse tabele pot fi mai uşor de înţeles sau de interpretat dacă sunt reprezentate sub formă grafică, astfel că acestea oferă comparaţii sugestive între numere sau între seturi de numere.

6.1. ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND GRAFICELE

În general, dacă se consideră valorile (argumentele) x1, x2, …, xn,

şi valorile y1, y2, …, yn

ce sunt imaginile argumentelor printr-o funcţie f, atunci reprezentarea grafică a relaţiilor

yi = f(xi )

semnifică graficul funcţiei f. Aceste relaţii pot fi reprezentate prin următorul tabel :

x / f f X1 Y1 X2 Y2 X3 Y3 . . .

.

.

. Xn Yn

Orice tip de grafic se construieşte pe baza uneia sau mai multor serii de date. Fiecare serie poate fi considerată o succesiune de valori ale unei funcţii y=f(x). Argumentele (valorile x) funcţiei sunt considerate categorii şi

57

fiecărei categorii îi corespunde o valoare y. Şirul valorilor y corespunzătoare categoriilor formează o serie. Apariţia mai multor serii într-un grafic înseamnă reprezentarea mai multor funcţii (şiruri de valori), cu condiţia ca toate funcţiile să preia aceleaşi argumente x (categorii). În practică, prin utilizarea tabelelor, se prezintă valori pe mai multe coloane – serii de date - şi pe mai multe linii –categorii. Prin urmare, dacă un tabel are mai multe coloane, atunci tabelul se referă la reprezentarea mai multor funcţii f1 , f2 , …, fm , dacă sunt m coloane.

Serii/categorii f1 f2 ... fm x1 f1(x1) f2(x1) fm(x1)x2 f1(x2) f1(x2) fm(x2)... xn f1(xn) f1(xn) fm(xn)

6.2. ELEMENTELE UNUI GRAFIC Crearea de grafice în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar permite utilizatorului să transforme cifrele în imagini sugestive. Dacă sunt executate corect, graficele vor ilustra totul de la sine, fără a mai fi necesare explicaţii suplimentare. Crearea unui grafic se realizează, în general, prin intermediul unei miniaplicaţii de tip wizard (aplicaţie ce asistă utilizatorul). Graficul rezultat poate inclus în aceeaşi foaie de lucru cu datele sursă sau creat pe o foaie separată. Un grafic este alcătuit din următoarele elemente: - axele de reprezentare a datelor (axa X şi axa Y şi dacă este cazul axa Z); - graficul propriu zis; - titlul axelor; - titlul graficului; - valorile ce sunt reprezentate grafic (dacă este cazul); - legenda; - sursa (tabelul ataşat graficului); - grilajul (liniile de control).

Serii de date

Categorii

Elementele componente

ale unui grafic

58

Figura 6.1. Elementele ce alcătuiesc un grafic

Utilizatorul are la dispoziţie crearea de grafice bidimensionale cât şi tridimensionale sub diverse forme geometrice. Selectarea unui tip de grafic este posibilă prin executarea unui click pe tipul de grafic dorit, acesta modificându-şi aspectul (afişare în “negativ”).

Figura 6.2. Prima etapă de construcţie a graficului – alegerea tipului de grafic

6.3. TIPURI DE GRAFICE

Histogramele – pun accent pe reprezentarea proporţională a datelor, adică a modului în care valorile totale pe categorii sunt împărţite în valori corespunzătoare seriilor;

0%

20%

40%

60%

80%

100%

1997 1998 1999 2000 2001 2002

ProfitCheltuieli

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

1997 1998 1999 2000 2001 2002

ProfitCheltuieli

Figura 6.3. Histograme

Sursa

Legenda

Titlul graficului

Axele graficului

Linii de control

Valorile graficului

59

Graficele de tip Pie – indică distribuţia unei valori totale pe categorii, pe baza unei serii unice de valori.

Profit

199718%

199810%

199913%

200018%

200122%

200219%

Figura 6.4. Grafic de tip Pie

Graficele de tip Area şi Line – au rol şi opţiuni similare cu histogramele;

55

45

60

7078 80

35 34

4550 53

59

2011

1520

2521

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

1997 1998 1999 2000 2001 2002

VenituriCheltuieliProfit

19

9719

98

1999

2000

2001

2002

Veni

turi

Chel

tuie

li

Prof

it

0

20

40

60

80

Figura 6.5. Grafice de tip Line şi Area

Graficele de tip XY – sunt folosite pentru reprezentarea perechilor în coordonatele XY, de regulă în funcţii matematice şi nu în distribuţii sau evoluţii statistice.

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003


Figura 6.6. Grafic de tip XY

Graficele de tip Radar – sunt folosite pentru reprezentarea comparativă a valorilor din fiecare categorie.

020

40

60

801997

1998

1999

2000

2001

2002


Figura 6.7. Garfic de tip Radar

60

Etapele pentru elaborarea unei aplicaţii de calcul tabelar sunt:

1. definirea obiectivelor aplicaţiei şi ale foilor de calcul – problemele ce trebuie rezolvate prin intermediul foilor de calcul;

2. definirea cerinţelor foilor de calcul – informaţii de tip intrare/ieşire şi calcule; informaţiile (datele) ce vor fi introduse în foile de calcul, formulele de calcul ce se vor aplica asupra datelor introduse, informaţiile ce trebuie furnizate şi forma de prezentare (datele de intrare, datele de ieşire);

3. construirea structurii foilor de calcul – antetul coloanelor şi liniilor, celulele cu datele de intrare, celulele cu formulele de calcul, acestea în conformitate cu cerinţele foilor de calcul; salvarea aplicaţiei într-un fişier pe un suport de memorie externă;

4. testarea şi verificarea foilor de calcul – se introduc datele în celule şi se verifică dacă rezultatele obţinute prin formulele de calcul implementate sunt corecte conform obiectivelor foilor de calcul;

5. exploatarea foilor de calcul – dacă în etapa de testare se constată că foile de calcul furnizează rezultate corecte, se poate trece la folosirea aplicaţiei pentru exploatarea ei curentă conform obiectivelor aplicaţiei; în cazul în care aplicaţia este folosită si de alte persoane, trebuie să se elaboreze o documentaţie de exploatare care să conţină explicaţii privind ordinea operaţiilor pentru introducerea datelor ţi particularităţi privind interpretarea rezultatelor; se recomandă să se realizeze o copie a fişierelor aplicaţiei în vederea eliminării de pierderi accidentale.

Figura 6.8. Etapele pentru elaborarea unu grafic

BIBLIOGRAFIE



Risoprint, Cluj Napoca, 2006

Input Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4 Etapa 5 Output

Entităţi folosite într-o aplicaţie

Date Celule Formule şi funcţii

Grafice şi diagrame

61


5. *** Microsoft Press, Microsoft Dicţionar de calculatoare , Editura Teora, Bucureşti, 1999

TESTE DE EVALUARE

1. Enumeraţi elementele ce alcătuiesc un grafic. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2. Specificaţi etapele ce trebuiesc parcurse pentru elaborarea unui

grafic. ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3. Care sunt etapele principale întâlnite la elaborarea unei foi de calcul? ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

62

TEMA VII. ELEMENTE GENERALE LEGATE DE BAZELE DE DATE ÎN APLICAŢIILE DE CALCUL

TABELAR

CONŢINUT 7.1. Sortarea. 7.2. Filtrarea.

OBIECTIVE Tema propusă se doreşte a fi o introducere în domeniul bazelor de date din prisma aplicaţiilor de calcul tabelar. REZUMAT Într-un sens exact, o bază de date reprezintă o colecţie de informaţii. Prin bază de date se înţelege un sistem coerent, integrat şi partajat de date. Ansamblul programelor care asigură gestiunea datelor într-o bază de date este denumit sistemul de gestiune al bazei de date (SGBD). Prin bază de date sau listă în aplicaţiile de calcul tabelar se înţelege un ansamblu contiguu de celule format din linii identice. Elementele unei baze de date sunt:

- domeniul bazei de date – zona dreptunghiulară determinată de celule;

- articolele – linii din baza de date. Toate liniile au aceeaşi structură;

- câmpurile – coloane în baza de date. Câmpurile pot conţine orice dată, funcţie sau formulă pe care o poate conţine o foaie de lucru Excel;

- numele câmpurilor – sunt definite în prima linie a domeniului bazei de date.

Diferenţa majoră dintre aplicaţiile de tip bază de date şi aplicaţiile de calcul tabelar est că primele utilizează baze de date relaţionale (tabele ce sunt în legătură unele cu altele prin intermediul unor legături) iar aplicaţiile de calcul tabelar utilizează baze de date non-relaţionale (sau aşa numitele fişiere simple). În cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar într-un fişier (tabel) nu pot fi aranjate toate informaţiile, după un anumit format, referitoare la înregistrările existente. În gestionarea bazelor de date aplicaţiile de calcul tabelar oferă următoarele facilităţi:

- sortarea – presupune aranjarea articolelor din baza de date după conţinutul anumitor coloane. Criteriile de sortare precum şi ansamblul de date cărora li se aplică aceste criterii sunt definite de utilizator;

- filtrarea – presupune vizualizarea acelor date din baza de date ce satisfac un anumit filtru (condiţie);

63

7.1. SORTAREA Sortarea unei baze de date constă în aranjarea articolelor sale în ordinea crescătoare sau descrescătoare a valorilor unor câmpuri, numite chei de sortare. Cheia primară este acea cheie care stabileşte ordinea principală, celelalte chei ce pot fi asociate unei înregistrări fiind numite secundare (în aplicaţiile de calcul tabelar unui element îi pot fi asociate cel mult trei chei). Pentru fiecare cheie se poate opta pentru o sortare crescătoare sau descrescătoare în sens uzual (numeric sau alfabetic) sau personalizat (nume). În aplicaţiile de calcul tabelar se impun următoarele reguli fundamentale referitoare la operaţia de sortare, şi anume:

- sortarea se execută după o singură cheie: - liniile pentru care valoarea cheii este duplicată (se repetă) rămân în ordinea iniţială din listă; - liniile pentru care cheia are valoare vidă vor fi afişate la sfârşitul listei. - dacă sortarea se realizează după mai multe chei, se aplică aceleaşi reguli luând în considerare cheile în ordinea lor de prioritate (cheia primară urmată de cele secundare); - ordinea descendentă este inversa celei ascendente, cu excepţia celulelor vide care sunt întotdeauna ultimele; - pentru a asigura o sortare corectă, datele din cadrul unei chei trebuie să fie de acelaşi tip; - pentru datele numerice, calendaristice şi timp ordinea este cea naturală; - pentru caracterele alfanumerice ordinea ascendentă este dată de ordinea alfabetică iar pentru cele numerice este cea naturală; - pentru datele logice ordinea este FALSE, TRUE.

Prima etapă în realizarea unei sortări constă în introducerea datelor ce vor fi supuse prelucrării în foaia de calcul. Acest lucru se execută în modul de editare şi completare a celulelor. Pentru a se putea utiliza cât mai eficient facilitatea de sortare trebuie ca datele să fir introduse într-un mod cât mai ordonat sub forma unui tabel.

Următoarea etapă constă în prelucrarea datelor conform cu cerinţele problemei iar apoi se poate realiza ordonarea datelor. Pentru aceasta se vor selecta toate celulele care conţin datele ce urmează a fi ordonate, după care se activează opţiunea Sort (sortare). Ca urmare, pe ecran va apare fereastra de dialog Sort, care permite utilizatorului sortarea bazei de date diverse criterii (figura 7.1).

Reguli referitoare la operaţia de sortare

Definirea operaţiei

de sortare

64

Figura 7.1. Fereastra de dialog Sort

Pentru fiecare criteriu se poate opta pentru o ordonare crescătoare (Ascending) sau descrescătoare (Descending) a informaţiilor.

Ca urmare a operaţiunilor anterioare, aplicaţia sortează baza de date creată după criteriile specificate şi aranjează datele din foaia de calcul în mod corespunzător. În mod identic se poate executa sortarea după orice criteriu.

7.2. FILTRAREA Prin filtrarea articolelor se înţelege construirea unei liste logice de articole, în care să nu fie luate în considerare decât articolele care satisfac o anumită condiţie, numită filtru. Se impune deseori ca în baza de date să fie necesară găsirea în timp relativ scurt a informaţiilor referitoare la o înregistrare. În acest scop, se va face apel la opţiunea de filtrare a informaţiilor în cadrul unei baze de date. Căutarea informaţiilor solicitate se va realiza prin intermediul unui formular pus la dispoziţie de aplicaţia de calcul tabelar prin intermediul opţiunii Form. Ca urmare, pe ecran se afişează o fereastră de dialog pentru baza de date creată, în care se alege opţiunea Criteria (criteriul), pentru a introduce criteriul de căutare în baza de date (figura 7.2).

Figura 7.2. Fereastra de dialog afişată în urma activării opţiunii Form

În această fereastră de dialog se permite introducerea unei “chei” de căutare pentru oricare din câmpurile bazei de date. Trebuie menţionat faptul, că o bază de date poate avea mai multe “câmpuri” (de ex. “Nume”,

Definirea operaţiei

de filtrare

65

“Prenume“ etc.), fiecare fiind format din mai multe înregistrări. Practic, se va căuta o anumită (sau anumite) înregistrare. O altă metodă pentru realizarea interogării bazei de date este realizată prin definirea filtrelor. Pentru definirea filtrelor se va poziţiona cursorul în cadrul tabelului şi se va selecta opţiunea Data->Filter->AutoFilter, care va avea ca efect apariţia în cadrul capului de tabel a elementului grafic . Prin executarea unui click pe acest element se va deschide o listă ce va afişa toate elementele coloanei respective precum şi elementele particulare de configurare a listei (All, Top 10, Custom). Prin selectarea unui element din lista filtrului utilizatorul va avea control doar asupra înregistrării respective, celelalte înregistrării fiind ascunse pentru moment.

Figura 7.3. Modul de definire al filtrelor Selectarea opţiunii Custom din listă va afişa o casetă de dialog (figura 7.4.) prin intermediul căreia utilizatorul îşi va defini criteriile de interogare a bazei de date.

Figura 7.4. Modul de alegere a criteriilor de interogare În urma definirii unui filtru pentru o bază de date, utilizatorul va avea control şi va putea vizualiza doar acele înregistrări ce se supun regulii definite în cadrul filtrului

Figura 7.5. Rezultatul obţinut în urma aplicării filtrelor

66

BIBLIOGRAFIE

1. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006 2. Munteanu, A., Cristina Ofelia Sofran, Informatică Aplicată – caiet

de lucrări practice, Editura Augusta, Timişoara, 2006 3. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura





TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi noţiunea de sortare: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2. Definiţi termenul de filtrare: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 3. Enumeraţi elementele unei baze de date: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

67

TEMA VIII. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA

PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA

CONŢINUT 8.1. Concepte generale referitoare la prezentări 8.2. Prezentarea aplicaţiilor pentru crearea prezentărilor multimedia 8.3. Etapele unei prezentări

OBIECTIVE Tema propusă se doreşte a fi o introducere în modul de realizarea a prezentărilor multimedia, prezentări destinate transmiterii informaţiilor într-un mod simplu şi elegant. REZUMAT Cuvintele şi cifrele sunt sugestive pentru expunerea unor informaţii, dat reprezentările grafice ale acestora pot stimula interesul asistenţei. O imagine face cât 1000 de cuvinte spune un proverb. În mod similar, o prezentare de calitate poate transmite foarte multe informaţii utile unui auditoriu într-un timp foarte scurt. O prezentare multimedia se prezintă sub forma unor ecrane ce se rulează succesiv unul după celălalt şi conţin următoarele componente: text, imagine, grafic şi alte obiecte ce port fi aranjate în diverse moduri.

8.1. CONCEPTE GENERALE REFERITOARE LA PREZENTĂRI Cuvintele şi cifrele sunt sugestive pentru expunerea unor informaţii, dat reprezentările grafice ale acestora pot stimula interesul asistenţei. O imagine face cât 1000 de cuvinte spune un proverb. În mod similar, o prezentare de calitate poate transmite foarte multe informaţii utile unui auditoriu într-un timp foarte scurt. O aplicaţie de prezentare multimedia este un program care transformă datele stocate pe un suport de memorie externă într-o prezentare vizuală. O prezentare este o succesiune de ecrane concepute pentru a expune o idee, pentru a susţine un punct de vedere. Cu ajutorul aplicaţiilor pentru crearea prezentărilor multimedia se vor crea ecrane care vor fi incluse în prezentare în ordinea dorită. Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia fac parte din setul de programe Office şi au următoarele avantaje:

• au acelaşi tip de interfaţă cu celelalte aplicaţii Office; • permit integrarea într-o prezentare a informaţiilor create cu ajutorul

editoarelor de text sau a aplicaţiilor de calcul tabelar. Prin intermediul aplicaţiilor de creare a prezentărilor multimedia sunt posibile următoarele: - creare de ecrane;

- adăugarea şi prelucrarea unui text într-un material deja existent;

Definirea prezentării multimedia

68

- desenarea, deplasarea, dimensionarea obiectelor incluse în prezentare;

- efecte speciale şi grafice ce pot fi adăugate ecranelor; - facilităţi de colorare; - etc.

8.2. PREZENTAREA APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA

O prezentare multimedia se prezintă sub forma unor ecrane ce se rulează succesiv unul după celălalt şi conţin următoarele componente: text, imagine, grafic şi alte obiecte ce port fi aranjate în diverse moduri. Aranjamentul componentelor unui ecran se numeşte machetă. Operaţiile de bază ce se întâlnesc în cadrul aplicaţiilor pentru realizarea de prezentări multimedia sunt similare cu cele cunoscute şi întâlnite în cadrul aplicaţiilor de tip Office.

Figura 8.1. Elementele ferestrei unei aplicaţii pentru crearea prezentărilor multimedia

Aplicaţia operează cu următoarele entităţi:

o Prezentarea (presentation) este un ansamblu de foi de prezentare (ecrane). Pe fiecare foaie de prezentare va fi afişată o categorie de informaţii, fie sub forma de text fie în formă grafică, fie în ambele forme.

foaia de prezentare

zona de previzualizare a

ecranelor

zona de note panoul de sarcini – tipuri de ecrane

tipuri de obiecte

linia de meniu linii de unelte

69

o Foaia de prezentare (slide sau ecran) este unitatea de prezentare. Aceasta organizează informaţia în mai multe formate:

Titlu (title) care este folosit de obicei pentru titlul prezentării; este format din text evidenţiat prin formatul şi mărimea caracterelor;

Lista marcată (bulleted list) folosită pentru a evidenţia o informaţie formată din enumerări;

Coloanele de text - folosite pentru a uşura citirea unui text mai mare;

Tabelul - folosit pentru a prezenta de obicei o informaţie numerică (dar nu numai) ce necesită alinerea pe verticală, aranjarea după un anumit criteriu, stabilirea unei relaţii între date;

Textul şi graficul, sau numai graficul - care sunt folosite pentru prezentarea informaţiilor numerice sub forma de diagrame şi explicarea lor;

Textul şi imaginea care sunt folosite pentru prezentarea imaginilor, a sunetelor sau a animaţiei, împreună cu un text explicativ.

Fiecare dintre aceste informaţii este inserată în foaia de prezentare (ecran) sub formă de obiect. Fiecare foaie de prezentare poate avea la rândul ei un titlu.

o Foaia de prezentare de bază (master slide) reprezintă structura de bază care determină aspectul prezentării. În aceasta se memorează diferite date despre foile prezentării: poziţia titlului şi a obiectelor în cadrul foii, entităţile care se vor repeta în fiecare foaie de prezentare (de exemplu numărul foii şi data la care se face prezentarea) şi schema de culori folosită în prezentare;

o Planul prezentării (outline) conţine rezumatul lucrării format din titlurile foilor de prezentare şi listele marcate. Acesta poate fi vizualizat pe ecran sau tipărit, permiţând utilizatorului să aibă o vedere de ansamblu a prezentării, să verifice dacă prezentarea informaţiilor se face într-o ordine logică şi să urmărească mai uşor în timpul expunerii ordinea în care îşi prezintă verbal ideile. Subiectele din prezentare pot avea niveluri diferite. Pentru fiecare nivel se poate stabili o anumită formatare (fontul, dimensiunea şi stilul caracterelor, schema de culori, elemente grafice şi chenarele folosite).

o Notele (notes) sau observaţiile conţin imagini în miniatură (thumbnails) ale foilor de prezentare. Ele permit urmărirea ordinii şi conţinutului prezentării fără a răsfoi foile de prezentare reale. Notele sunt utile pentru a repeta mai uşor ordinea în care se va face prezentarea fără a exista riscul de a omite un punct din prezentare.

o Comunicatele (handouts) sunt copii ale prezentării care pot fi oferite interlocutorilor.

70

Faţă de alte aplicaţii din suita Office apar următoarele concepte noi:

o Reîntoarcerea (drill down) este o facilitate prin care utilizatorul poate reveni temporar la documentul sursă care conţine obiectul legat sau inclus în prezentare (de exemplu un obiect sau o diagramă creată cu editoare de text sau aplicaţii de calcul tabelar). Facilitatea se poate folosi pentru a examina şi modifica obiectul.

o Schema de culori (color scheme) este o combinaţie unică de două culori folosită pentru prim plan (foreground) şi fundal (background) în cadrul unei prezentări, astfel încât să se asigure compatibilitatea foilor de prezentare în timpul prezentării.

o Recolorarea desenului (recolor picture) este o facilitate prin care pot fi armonizate culorile dintr-o imagine cu schema de culori folosită în prezentare şi prin care poate fi eliminat contrastul între culorile nepotrivite astfel încât să se păstreze unitatea de culoare în prezentarea vizuală.

o Retrogradarea (demote) este schimbarea nivelului unui subiect în cadrul planului lucrării. Subiectul retrogradat va fi subordonat subiectului precedent şi va fi formatat conform noului nivel.

o Gruparea obiectelor (group) este o facilitate prin care se poate crea un singur obiect din mai multe tipuri de obiecte (text, imagine, diagramă) care poate fi mutat şi redimensionat ca un singur obiect.

o Degruparea obiectului (ungroup) este operaţia inversă prin care se descompune un obiect în obiectele componente care pot fi apoi formatate şi manevrate independent.

o Durata repetiţiei (rehearse new timing) este o caracteristică a funcţiei de prezentare a ecranelor (slide show) prin care se păstrează timpul consumat cu repetarea fiecărei foi de prezentare la trecerea în revistă cu operaţia de ordonare a foilor de prezentare (slide sorter).

o Afişarea foilor prezentării (slide show) este o funcţie prin care pot fi prezentate foile pe ecranul video ca şi cum ar fi proiectate pe ecran, fără să mai fie afişate instrumentele interfeţei aplicaţiei pentru crearea prezentărilor multimedia (bara de meniuri, barele de instrumente, etc.). În timpul prezentării trecerea de la o foaie la alta se poate face automat prin stabilirea timpului de expunere a unei foi sau manual (folosind mouse-ul sau tastatura).

Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia dispun de următoarele instrumente pentru a construi mai uşor o prezentare şi mai eficient:

71

o Şabloane de foi de prezentare (template) sunt modele de foi de prezentări în care sunt stabilite schema de culori, modelul fundalului, etc.) care pot fi folosite la construirea unei prezentări.

o Asistentul conţinutului (Autocontent Wizard) este o procedură care iniţiază un dialog prin care se cere comunicarea unui set de informaţii necesare pentru formatarea prezentării şi un model de prezentare. Ulterior se deschide prezentarea formată din mai multe foi de prezentare predefinite, ale căror obiecte se vor completa cu informaţiile precizate. În funcţie de modelul de prezentare ales (recomandarea unei strategii, vânzarea unui produs, a unui serviciu, a unei idei, etc.) vor fi completate un anumit număr de foi de prezentare şi, în fiecare foaie vor fi incluse obiectele precizate.

o Prezentarea fără conţinut (blank presentation) este o foaie de prezentare neformatată. După stabilirea conţinutului foii se trece la aplicarea unui şablon sau a diferitelor formatări.

8.3. ETAPELE UNEI PREZENTĂRI Realizarea unei prezentări presupune parcurgerea câtorva etape importante:

1. crearea prezentării, introducerea şi modificarea textului

Orice prezentare începe cu o idee. Trebuie avut în vedere, în crearea unei prezentări, ce se doreşte să se comunice, să se transmită audienţei, practic care este mesajul de bază al prezentării. În acest punct al prezentării, se pune problema identificării felului în care subiectul prezentării corespunde cu tema pentru care se întocmeşte prezentarea şi va trezi interesul audienţei, altminteri prezentarea nu va avea nici un scop şi nici un rezultat vizibil.

Figura 8.2. Structura de bază a unei prezentări

Introducere Agenda

Subiect 1

Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice

Fapte şi date Exemple Grafice

Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice

Concluzii

72

Luând în considerare aceste lucruri, se poate crea structura de bază a prezentării ca fiind formată din introducere, expunerea unor probleme urmate de soluţiile lor (cuprins) şi în final concluziile. Structura oricărei prezentări poate fi descrisă folosind diagrama din figura 1. Pentru realizarea prezentării, trebuie, mai înainte efectuată operaţia de culegere a materialelor şi informaţiilor care să ajute în ilustrarea ideilor identificate anterior. Din punct de vedere practic, se va avea în vedere o reutilizare a, documentelor şi informaţiilor care pot fi de ajutor: documente generate de editoarele de text, tabele rezultate din aplicaţiile de calcul tabelar, informaţii din prezentări realizate anterior, imagini, secvenţe video sau audio, diagrame etc. Toate acestea pot fi cu uşurinţă integrate în noua prezentare pentru a ilustra cât mai bine ideile prezentate. Se va realiza o selecţie, respectiv o sortare a materialelor care vor incluse în prezentare. Această primă parte „de cercetare” este cea mai dificilă şi de durată. Având în vedere structura tip a unei prezentări discutată anterior, o prezentare va include cel puţin următoarele ecrane:

• titlul prezentării şi numele prezentatorului; • introducere – de la bun început trebuie enunţată problema al cărei răspuns îl redă prezentarea; • agenda – care prezintă pe scurt subiectele tratate în prezentare şi vine ca un răspuns la problemele enunţate în introducere; • o succesiune de 3-4 subiecte care conţin fiecare: o idee sau o problemă şi modul de rezolvare al acesteia, date suplimentare sau exemple care ilustrează ideea respectivă, grafice, imagini sau elemente multimedia. E recomandat ca pentru un subiect din cadrul prezentării să nu fie alocate mai mult de 3-5 ecrane; • sumar al celor prezentate: se pot repeta elementele incluse în agendă; • concluzii şi reiterarea mesajului principal.

2. reordonarea ecranelor În timpul creării prezentării pot interveni modificări ale ordinii de derulare a ecranelor, prin introducerea unei noi idei sau a unui nou mesaj. Utilizatorul poate stabili în orice moment care este ordinea de apariţie a ecranelor în cadrul prezentării, prin modificarea ordinii acestora. 3. aplicarea unui şablon de prezentare şi modificare acestuia Pentru a păstra consistenţa prezentării se folosesc şabloane. Aplicaţii pentru crearea prezentărilor multimedia au şabloane predefinite care pot fi aplicate prezentării care se realizează. Aceste şabloane definesc tipul, formatul şi dimensiunea textului, background-ul folosit, poziţia casetelor de text, schema de culori, etc.

73

Aplicarea unui şablon prezentării se poate face în orice moment, conferindu-i astfel un aspect profesional şi asigurând consistenţa tuturor ecranelor. De asemenea, se pot crea propriile şabloane pentru fi folosite la toate prezentările. De exemplu se poate crea un şablon care să includă sigla companiei, header sau footer, un anumit background şi schemă de culori. Prin utilizarea unui astfel de şablon la toate prezentările se poate crea o anumită identitate. Schema de culori defineşte acele culori folosite în cadrul prezentării pentru: fundal, text, umbră, titlu, etc. Este indicat a se folosi culori cu contrast puternic între fundal şi culoarea textului. 4. formatarea ecranelor după necesităţile utilizatorului Fiecare utilizator îşi poate configura ecranele prezentării după bunul plac. Este bine, ca în formatarea ecranelor unei prezentări să se ţină cont de câteva recomandări privind realizarea acestora. Acestea sunt prezentate în continuare. Primul ecran va conţine titlul şi numele prezentatorului. Acesta este ecranul pe care audienţa îl va vedea atunci când intră în sală şi deci titlul trebuie să fie cât mai sugestiv. Celelalte ecrane au de obicei acelaşi format. Recomandările ce urmează se aplică tuturor ecranelor din prezentare. Fiecare ecran are un titlu care permite audienţei să identifice dintr-o privire ideea ecranului. Dacă este nevoie se poate folosi şi un subtitlu care să furnizeze explicaţii suplimentare. Corpul (conţinutul) ecranului trebuie să conţină maximum 4-6 rânduri de text. Trebuie evitată realizarea de ecrane cu foarte multă informaţie şi care sunt greu inteligibile. Fiecare rând de text trebuie să descrie sau să argumenteze ideea de bază prezentată în titlu. Se vor folosi font-uri mari care pot fi citite de la distanţă. Titlul prezentării are de obicei dimensiunea 48 şi subtitlul 36. Textul din corpul ecranului are dimensiunea 32 şi se reduce corespunzător pentru textul identat. Prin includerea în ecran doar a ideilor principale se evită tendinţa de a se citi ecranele în timpul prezentării. Trebuie subliniat că ecranele sunt doar un suport pentru ilustrarea mesajului care trebuie transmis audienţei. 5. adăugarea obiectelor în cadrul prezentării Imaginile, elementele grafice şi multimedia constituie sarea şi piperul oricărei prezentări. Se pot insera imagini din fişiere sau din librăria de imagini, texte scrise artistic, foi de calcul şi grafice, filme şi sunete folosind meniul Inserare. 6. introducerea şi modificarea tranziţiilor şi a efectelor de animaţie Pentru a crea o prezentare dinamică, în cadrul prezentării se adăuga tranziţii între ecrane, dar trebuie avută grijă la asigurarea consistenţei: nu

74

trebuie obosită audienţa folosind tot felul de efecte spectaculoase ce pot conduce la devierea de la mesajul prezentării. Pentru a explica mai bine succesiunea unor acţiuni sau pentru a descrie de exemplu fluxuri de documente sau mesaje se pot folosi animaţii particularizate. Animaţiile exprimă mai bine succesiunea unor idei sau paşi şi permite focalizarea atenţiei audienţei succesiv asupra câte unui singur element la un moment dat. Ordinea de apariţie a fiecărui element (text sau grafic) poate fi configurată şi totodată se poate automatiza apariţia fiecărui element la un anumit interval de timp sau se poate alege ca fiecare element să fie afişat cu un click de mouse. 7. repetiţia generală După finalizarea realizării prezentării este indicat să se realizeze o repetiţie generală a acesteia pentru sesizarea eventualelor greşeli respectiv pentru o verificare finală. Orice prezentare trebuie să aibă un scop şi rezultate măsurabile, prin care să se poată identifica succesul acesteia. O prezentare reuşită este o prezentare al cărei scop a fost atins.

BIBLIOGRAFIE

1. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006 2. Munteanu, A., Cristina Ofelia Sofran, Informatică Aplicată – caiet

de lucrări practice, Editura Augusta, Timişoara, 2006 3. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura





75

TESTE DE EVALUARE

1. Explicaţi noţiunea de şabloane de foi de prezentare (template): ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 2. Enumeraţi etapele de realizare a unei prezentări. ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ __________________________________________________________ 3. Explicaţi diferenţele dintre diferitele tipuri de ecrane ce apar în

cadrul unei prezentări: ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Date post:	09-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	giorgiana-amegica
View:	13 times
Download:	0 times

Informatica aplicata

Documents