Vasile Maziliescu Elemente de Informatica Aplicata

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Departamentul de Economie

Vasile Mazilescu

Elemente de informatică aplicate în economie

ISBN 978-973-1950-90-7

Editura EUROPLUS

Galaţi, 2010

I

C U P R I N S

INTRODUCERE 1

CAPITOLUL 1. TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI 3

CAPITOLUL 2. ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL 9

2.1. Componentele de bază ale unui Sistem de Calcul

2.1.1. Plăcile de bază

2.1.2. Memoria

2.1.3. Hard discurile

2.1.4. Microprocesoarele

2.2. Calculatoare în reţea

CAPITOLUL 3. PROBLEME ALGORITMIC REZOLVABILE 17

CAPITOLUL 4. COMUNICARE ŞI INTERNET 25

4.1. Concepte introductive

4.2. Securitatea datelor

4.3. Navigare în Web şi accesarea paginilor Web

4.4. Căutarea în Web

4.5. Aplicaţii propuse

APLICAŢII-Lucrări practice

A.1 EDITAREA TEXTELOR 47

A.1.1 Utilizarea aplicaţiei Word

A.1.2 Introducerea, copierea, mutarea şi ştergerea textului. Găsirea şi înlocuire

A.1.3. Formatare text. Formatare paragraf

A.1.4. Tabele, grafice şi imagini

A.1.5. Corespondenţă

A.1.6. Corectarea gramaticală. Imprimarea

A.1.7. Exerciţii propuse

II

A.2 ELEMENTE DE CALCUL TABELAR 65

A.2.1. Noţiuni de bază

A.2.1.1. Aspecte generale

A.2.1.2. Sistemul de asistenţă Microsoft Office

A.2.1.3. Lucrul cu meniuri Excel

A.2.1.4. Lucrul cu foi şi registre de calcul

A.2.2. Constituirea foilor de calcul

A.2.2.1. Introducerea datelor. Tipuri de date

A.2.2.2. Introducerea automată a datelor

A.2.2.3. Introducerea comentariilor

A.2.2.4. Verificarea automată a textelor

A.2.2.5. Salvarea datelor în Excel

A.2.3. Editarea datelor

A.2.3.1. Editarea datelor din celule

A.2.3.2. Deplasarea într-o foaie de calcul

A.2.3.3. Selectarea datelor

A.2.3.4. Controlul modului de vizualizare a unei foi de lucru

A.2.3.5. Operaţii de mutare, copiere, ştergere a datelor

A.2.3.6. Editarea rapidă. Find şi Replace

A.2.3.7. Modificarea structurii foii de calcul

A.2.4. Formatarea foilor de calcul

A.2.5. Rezumat şi completări

A.2.5.1. Conceptele utilizate de programul Excel

A.2.5.2. Elemente caracteristice aplicaţiei de calcul tabelar Excel

A.2.5.3. Exploatarea foii de calcul

A.2.5.4. Interfaţa aplicaţiei Excel

A.2.6. APLICAŢII

A.2.6.1. Stabilirea elementelor afişate în fereastra de aplicaţie

Exerciţii

A.2.6.2. Utilizarea foii de calcul

Exerciţii

A.2.6.3. Funcţii din domeniul bancar

Exerciţii

BIBLIOGRAFIE 97

1

INTRODUCERE

Un efect important al evoluţiilor actuale în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor îl

constituie gradul ridicat, în continuă creştere, în care informaţia este accesibilă şi utilizată de

către societate. Pe de altă parte, trebuie remarcat că utilizatorii sunt nu numai consumatori,

dar şi producători de informaţie. Universalitatea răspândirii reţelelor de calculatoare conduce

la o producţie de informaţii într-un ritm care depăşeşte capacitatea de absorbţie şi asimilare a

societăţii. O explicaţie a interesului pentru interacţiunea om-calculator, o constituie tocmai

dorinţa de a căuta noi modalităţi prin care informaţia şi cunoştinţele despre informaţii să fie

mai accesibile, compensând capacităţile limitate de asimilare şi prelucrare a omului. Se

cuvine a fi menţionat faptul că în asimilarea informaţiilor intervin cel puţin doi factori:

individul şi organizaţia în care lucrează, care poate acţiona ca un accelerator, sau, dimpotrivă

poate să frâneze acest proces. În afara posibilităţilor economice, care permit un grad mai mic

sau mai mare de racordare la circuitul informaţional electronic, structurile organizaţionale

determină modul în care această informaţie este verificată şi transmisă la diferite niveluri. Un

alt aspect care condiţionează utilizarea eficientă a tehnologiei îl constituie uşurinţa în învăţare

şi utilizarea unui nou produs informatic. În prezent se cheltuiesc sume considerabile pentru

instruirea utilizatorilor. Efortul făcut este cu atât mai mare cu cât ritmul de schimbare a

tehnologiilor este foarte ridicat, deci perioada de amortizare a unei investiţii este foarte

scurtă. Din acest motiv, pornind de la ideea că interacţiunea om-calculator este principala

“poartă de acces” către utilizarea cu succes a tehnologiei, organizaţii ştiinţifice şi organisme

guvernamentale din alte ţări au susţinut dezvoltarea de cercetări cu caracter explorator,

privind direcţiile prioritare de urmat în dezvoltarea interacţiunii om-calculator.

Tehnologia informaţiei este o specializare care încearcă să construiască o bază ştiinţifică

pentru un număr mare de domenii, printre care proiectarea şi programarea calculatoarelor şi

reţelelor de calculatoare pe structuri von Neumann sau simbolice, prelucrarea informaţiilor,

rezolvarea algoritmică şi euristică a problemelor, sinteza sistemelor suport în luarea deciziilor

în timp real, etc. Din această perspectivă se impune abordarea în capitolul 1. Funcţionarea

unui sistem de calcul are ca fundament matematic o serie de concepte aritmetice şi algebrice

(sisteme de numeraţie, operaţii cu numere reprezentate în diverse sisteme de numeraţie,

coduri pentru reprezentarea informaţiei, structuri algebrice) şi logice (algebra booleană,

funcţii şi expresii booleene, paralelismul valoare logică - cifră binară). Necesitatea realizării

unei comunicări cât mai simple între om şi sistemele de calcul a condus la utilizarea

codurilor (sau a limbajelor de codificare). Calculatoarele numerice tratează informaţia sub

forma numerică. Prin urmare, structura lor fizică trebuie să includă dispozitive capabile să

reprezinte numerele. Este necesar în primul rând să fie modelată cifra, iar dispozitivul

corespunzător trebuie să aibă funcţional un număr de stări distincte egal cu baza sistemului de

numeraţie. Utilizarea dispozitivelor bistabile conduce la utilizarea preferenţială a sistemului

de numeraţie binar (sau în bază putere întreagă a lui 2, ceea ce implică tot utilizarea cifrelor

binare 0 şi 1, în grupări de triade sau tetrade).

Capitolul 2, Arhitectura Sistemelor de Calcul, prezintă cu precădere componenta hardware a

unui sistem dezvoltat în jurul unui microprocesor, precum şi aspecte de structură ale reţelelor

de calculatoare. Analizăm în acest capitol problemele absolut fundamentale privind

arhitectura şi principiile funcţionale ale unui sistem de calcul (SC), pornind cu prezentarea

plăcilor de bază, a procesoarelor, hard discurilor şi memoriei, din structura unui calculator

personal (PC) şi continuând cu arhitectura detaliată a unui microprocesor, sau hardware-ul

Elemente de Informatică Aplicată în Economie

2

acestuia. Reţelele pot fi utilizate pentru sarcini simple, precum partajarea unei imprimante,

sau pot fi utilizate pentru aplicaţii mai avansate, cum ar fi un sistem complex (conferinţă la

nivel mondial). Toate reţelele, indiferent că sunt de mici sau mari dimensiuni, sunt de obicei

create astfel încât utilizatorii din reţea să poată partaja resurse şi să comunice.

Pentru reprezentarea unui algoritm, este necesar un anumit limbaj. Pentru oameni, acesta

poate fi, în principiu, orice limbaj natural. Totuşi, limbajele naturale nu sunt suficient de

riguroase pentru a fi folosite în acest scop, astfel că au fost introduse diferite limbaje

artificiale destinate special pentru reprezentarea algoritmilor. Cele mai răspândite dintre

acestea, în cazul când algoritmii respectivi sunt destinaţi oamenilor, sunt pseudecodul şi

schema logică. Reprezentarea algoritmilor destinaţi calculatoarelor se face prin limbaje de

programare. Alături de aspectele de bază privind algoritmii, în capitolul 3 sunt prezentate

elemente privind problemele algoritmic rezolvabile.

Capitolul 4 (Comunicare şi Internet) este deosebit de atractiv prin faptul că Internet-ul a

devenit mediul cel mai adecvat prin care are loc curgerea liberă a informaţiei, care este una

din resursele economice cele mai importante. Reţeaua Internet pune la dispoziţia utilizatorilor

mai multe tipuri de servicii, cele mai des utilizate fiind următoarele: Serviciul de poştă

electronică (mesaje e-mail): trimiterea şi primirea de scrisori; Serviciul de grupuri de

informare (Usenet): recepţionarea şi emiterea mesajelor referitoare la subiecte din grupuri de

informare (discuţii); Serviciul de transferuri de fişiere (FTP, File Transfer Protocol): schimb

de fişiere între calculatoare server şi calculatoare locale; Serviciul de acces la calculatoare

server (Telnet): permite utilizatorului să se conecteze la un calculator aflat la distanţă,

propriul calculator fiind un terminal obişnuit al calculatorului îndepărtat; Serviciul de

conversaţii, cu suport Internet (IRC, Internet Relay Chat): conversaţie între mai mulţi

utilizatori, în timp real.

A1 (Editarea textelor) oferă studenţilor cunoştinţele de bază ce privesc utilizarea unui

procesor de texte. În acest capitol cititorul are ocazia să înţeleagă multitudinea aspectelor ce

caracterizează automatizarea fluxurilor informaţionale dintr-o firmă. A2 (Elemente de calcul

tabelar) prezintă aplicaţia Microsoft Excel, deosebit de interesantă datorită diversităţii

instrumentelor pe care le pune la dispoziţia utilizatorului şi uşurinţei cu care acestea pot fi

manevrate, în principal, el este destinat calculului tabelar şi construirii de diagrame, dar poate

fi utilizat şi în alte scopuri: gestionarea bazelor de date, aproximarea curbelor, analiză de date

etc. Fiecare subcapitol este însoţit de exemple şi exerciţii.

Cursul “Elemente de Informatică Aplicată în Economie” se adresează prin problematica

abordată atât studenţilor de la forma de învăţământ (economic) zi, cât şi studenţilor de la

forma ID, care pot studia elementele de bază ale informaticii în versiunea actualizată şi

prezentată în cursul de faţă, alături de numeroasele exemple, probleme rezolvate, exerciţii

propuse, teme de seminar şi laborator.

Autorul,

GALAŢI, 2010

3

CAPITOLUL 1.

Tehnologia Informaţiei. Caracteristici

Omenirea a adăugat recent celor trei factori de producţie cunoscuţi o nouă resursă:

informaţia. Acest fenomen se explică prin faptul că deţinerea unei informaţii corecte la

momentul potrivit reprezintă în sine un factor de putere. Recunoaşterea existenţei acesteia dă

naştere eternelor întrebări: Cine poate să o obţină şi cum? La ce preţ? Cine o controlează?

Care sunt implicaţiile acesteia asupra modului în care organizaţiile vor supravieţui şi vor

prospera în mediul economic, politic, social şi tehnologic, din ce în ce mai complex? Aceste

dileme au stat la baza apariţiei şi dezvoltării unor noi teorii în legătură cu managementul

resursei numită informaţie. Ea are patru proprietăţi fizice esenţiale: a) Informaţia este a priori

inepuizabilă. Produsele şi serviciile se consumă pe măsura utilizării lor, informaţia în schimb

este nelimitată; b) Informaţia este copiabilă. Mutarea bunurilor din punctul A în punctul B

reprezintă transferul fizic al acestora între cele două puncte în timp ce transferul electronic al

informaţiei între punctele A şi B permite existenţa acesteia în ambele poziţii; c) Informaţia

este indivizibilă. În momentul utilizării lor resursele sunt individualizate, de exemplu: gazul,

electricitatea, apa. Informaţia implică însă un anumit context de existenţă, neputând fi

divizată, separată, ci fiind tratată ca un tot unitar; d) Informaţia este cumulativă. Acumularea

bunurilor are loc doar atunci când acestea nu sunt consumate în măsura în care sunt produse.

Deoarece informaţia este nelimitată şi este copiabilă, noile informaţii se adaugă întotdeauna

bazei de informaţii acumulate anterior.

Pentru a răspunde problemei centrale privind modul în care vor supravieţui, vor prospera şi

îşi vor atinge obiectivele strategice organizaţiile în mileniul al treilea, managementul acestora

trebuie să conştientizeze rolul şi impactul informaţiei şi al tehnologiei informaţiei (TI) asupra

îmbunătăţirii regulilor fundamentale de concurenţă şi de identificare a unor noi arme în lupta

concurenţială. Concept al anilor '90, tehnologia informaţiei este definită printr-un ansamblu

complex de elemente aflate într-o permanentă schimbare care au o largă şi incontestabilă

aplicabilitate. Aceste elemente au fost cunoscute în ultimii 35 de ani sub numele „Era

procesării datelor” (Data Processing Era). Însă evoluţia şi integrarea lor în noul concept

reprezintă ceea ce astăzi numim tehnologia informaţiei, cu următoarea structură:

Hardware-ul cuprinde tehnica de calcul de toate tipurile şi generaţiile, de la puternicele

mainframe-uri, până la microcalculatoarele miniaturizate;

Software-ul include de la întreaga gamă de limbaje tradiţionale, cum ar fi COBOL-ul şi până

la limbajele generaţiei a patra, ale inteligenţei artificiale, la produsele software dedicate

proiectării şi fabricaţiei asistate de calculator (CAD/CAM), baze de date şi de cunoştinţe,

sisteme expert etc.;

Reţele de comunicaţii, din gama celor publice şi private, de bandă îngustă sau largă.

CAPITOLUL 1. Tehnologia Informaţiei. Caracteristici

Staţiile de lucru, reprezentate de calculatoare cu posibilităţi de calcul sporite şi posibilitatea

de afişare dinamică a graficelor color, tridimensionale precum şi de staţiile de lucru

profesionale utilizate în cadrul serviciilor bancare de acordare a creditelor sau de către

analiştii pieţelor de capital. Ultimele sunt bazate pe modele sau euristici având incluse vaste

baze de date procesate paralel.

Robotica, astăzi are o largă sferă de cuprindere, de la roboţii cu „viziune” şi grade de mişcare

multiple, utilizaţi în uzinele complet automatizate, până la o largă varietate de periferice

familiare în mediul financiar-bancar, cum sunt maşinile de numărat bani, de convertire

automată a unei monede în alta, distribuitoarele automate de numerar.

Circuitele integrate inteligente (Smartchips), utilizate pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea şi

fiabilitatea produselor, cum sunt cele specifice sistemelor de frânare, de prevenire a patinării,

asigurând acestora din urmă îmbunătăţirea timpului de răspuns şi detectarea erorilor iminente

în funcţionare. Dar în forma cea mai răspândită le regăsim în plăcile active utilizate în

construcţia sateliţilor.

Impactul complex al tehnologiei informaţiei asupra evoluţiei umanităţii se poate modela

utilizând o formulă celebră: E = MC2, elementele acesteia având următoarea semnificaţie:

„E” de la „Energia informaţiei”. Informaţia este resursa vitală care generează energie şi

asigură libertate în acţiune prin utilizarea elementelor TI. Staţia de lucru ajunge din ce în ce

mai „nomadă” şi mai puternică, legată intim tot mai mult de individ şi nu de un loc anume în

spaţiu. Astfel că devine interesant răspunsul la întrebarea „Cum vor arăta structurile care vor

surmonta calculatoarele?”

„M” de la „Multiprocesor”. Arhitectura calculatoarelor de mâine include procesarea paralelă:

calculatorul nu mai există izolat ci interconectat în starea de nod al unei reţele. Calculatorul

putem spune că devine „holomorf” (de la grecescul „holos” – „întreg” şi „morfos” –

„formă”), dacă folosim un concept din matematică. Un ansamblu holomorf este un ansamblu

ale cărui elemente au fiecare în parte puterea funcţională a ansamblului însuşi. Această

proprietate se aplică de asemenea arhitecturilor client-server1, în care postul client extrem sau

un sistem de gestiune a bazelor de date dintr-o staţie de lucru are aceeaşi performanţă SQL

(Sequential Query Language) ca şi cea a unei maşini cu arhitectură paralelă.

„M” provine de asemenea de la „Multimedia” care, „the state-of-the-art” în TI, constituie

câmpul de bătălie al creatorilor de software, de hardware, de standarde de telecomunicaţii şi

de electronică industrială. Un „C” semnifică „Computer”, termen care nu mai trebuie

prezentat, sau „client-server”. Alt „C” provine de la „Comunicare”. Staţia de lucru devine

asociată prin comunicare unui individ, „client”, de aici decurge importanţa „mijlocului de

transport” al „energiei informaţiei”.

Problema fundamentală a ultimului deceniu al secolului al XX-lea a fost decizia managerilor

organizaţiilor de a investi în TI, care este privită astăzi tot mai mult ca resursă strategică.

Această decizie trebuie fondată pe o profundă înţelegere a diferenţei dar şi a continuităţii

dintre formele TI şi alte inovaţii tehnologice de ieri şi de astăzi. Studii recente aduc

argumente potrivit cărora caracteristicile şi utilizarea informaţiei determină impactul strategic

1 Modelul client-server este un model „holomorf” de dezintermediere într-un context de „coopetiţie =

cooperare + competiţie”


5

al tehnologiei informaţiei asupra organizaţiilor într-un mod aparte, total diferit faţă de al altor

tehnologii.

J. R. Beniger remarcă faptul că informaţia este puterea unică deoarece aceasta poate fi

utilizată în controlul proceselor de producţie. Acesta consideră TI ultima fază a Revoluţiei

Controlului, începută în secolul al XIX-lea, ca răspuns al avântului tehnologiilor de

producţie.

T. W. Malone defineşte unicitatea TI şi natura sa revoluţionară în termenii diferenţei faţă

de procesele productive. Acesta caracterizează TI drept prima tehnologie de coordonare, în

contrast cu tehnologiile de producţie care au evoluat din Revoluţia Industrială.

S. Zuboff în cartea sa In the Age of The Smart Machine identifică alt aspect unic şi

revoluţionar al TI. Potrivit acestui autor, TI nu doar automatizează procesele de manipulare a

informaţiei; aceasta informează sau generează mari cantităţi de informaţie2 inaccesibile

anterior organizaţiei. TI indică modul în care informaţia suplimentară poate fi utilizată pentru

a îmbunătăţi activitatea în cadrul organizaţiei identificând două posibile implementări:

utilizarea suplimentului de informaţie pentru o creştere viitoare a controlului managerial

asupra forţei de muncă sau pentru a determina creşterea responsabilităţilor forţei de muncă.

C. Jonscher evidenţiază două caracteristici unice ale informaţiei cu rol determinant în

utilizarea acesteia şi, în consecinţă, asupra economiei TI. În primul rând, printr-un set foarte

limitat de simboluri se poate reprezenta o varietate virtual nelimitată de informaţii aparţinând

oricărui subiect. De asemenea, acesta a remarcat faptul că valoarea informaţiei este

independentă de forma fizică a simbolurilor prin care se exprimă. Astfel, resursele fizice

(hârtie, bandă magnetică, dischetă, Cd-rom etc.) necesare pentru a reprezenta şi stoca

informaţia pot fi reduse substanţial, fără a afecta valoarea informaţiei. Aceste două

caracteristici creează oportunităţi economice fără precedent pentru TI.

Alţi autori prezintă TI ca o nouă descoperire, dar nu unică în istoria omenirii.

H. Simon compară calculatorul cu motorul cu aburi. Motorul cu aburi a declanşat o revoluţie

prin larga sa aplicabilitate: „Nici un lucru cu o singură destinaţie, oricât de folositor ar fi, nu

va determina o revoluţie. Semnificaţia unei revoluţii constă în generalitate”. Calculatorul are

o generalitate similară, dar şi o abilitate de a fi utilizat în activităţi multiple. Aşa cum motorul

cu aburi a reprezentat declanşatorul Revoluţiei Industriale, calculatorul este declanşatorul

Revoluţiei Informaţiei.

J. D. Bolter evidenţiază similarităţile dintre efectele revoluţionare ale motorului cu aburi şi

ale TI. Acesta argumentează faptul că TI este una dintre tehnologiile definitorii în istoria

culturală a omenirii prin faptul că, la fel ca motorul cu aburi, a schimbat percepţia noastră în

relaţia cu natura. Motorul cu aburi a deschis calea spre producţia de masă, strâns legată de

specializarea activităţii. Revoluţia TI a distanţat omul de activitatea fizică productivă,

favorizând reducerea specializării.

În prezentarea argumentelor pro TI nu trebuie ignorate comparaţiile istorice ale TI de astăzi

cu tehnologiile similare de ieri. Deoarece „Revoluţia Informaţiei” s-a petrecut atât de rapid,

omenirea consideră TI un concept nou, uitând că are un trecut. Până acum trecutul său a fost

2 În 1988, S. Zuboff anticipa rolul energizant al TI: vezi ecuaţie TI, E = MC

2, unde E = energia informaţiei


în multe cazuri la fel de revoluţionar ca şi prezentul. De exemplu, apariţia telegrafului a

schimbat dramatic lumea. Înţelegând schimbările TI în trecut, vom înţelege mai clar

oportunităţile şi problemele viitorului.

Informaţia poate fi convertită dintr-o formă în alta a existenţei ei atât în momentul

introducerii acesteia într-un dispozitiv sau sistem informatic (conversie de intrare sau

codificare), cât şi atunci când aceasta părăseşte sistemul sau dispozitivul (conversia de ieşire

sau decodificare). Conversia de intrare transformă informaţia într-o formă proprie

dispozitivului, în timp ce conversia de ieşire o codifică într-un mod convenabil utilizatorului.

Astăzi, pentru calculatoarele din toate generaţiile, conversia de intrare se realizează în

principal prin intermediul tastaturii, dispozitiv care a înlocuit cartela perforată, predominantă

acum 15 ani. Scanarea documentelor, a imaginilor ocupă de asemenea un rol important în

codificarea informaţiei. Domeniul inteligenţei artificiale lansează însă noi tehnologii, foarte

complexe, care sprijină conversia de intrare, cum ar fi tehnologia recunoaşterii vocii umane.

Conversia de intrare nu este un proces nou. În secolul al XIX-lea, telegraful realiza conversia

mulţimii de coduri Morse în simboluri specifice sistemului telegrafiei. La sfârşitul secolului,

maşina Hollerith prelua cartele perforate pentru ale converti într-o formă specifică modului

acesteia de procesare.

Conversia de ieşire se realizează astăzi în general prin intermediul monitorului, al

imprimantei sau al perifericului fax. Si aici, tehnologiile inteligenţei artificiale de sintetizare,

stimulare a vocii umane completează modalităţile de comunicare între calculator şi utilizator.

În secolul alo XIX-lea, informaţiile de ieşire puteau fi convertite într-o formă specifică

utilizatorului prin imprimarea telegramelor sau traducerea codurilor Morse. Duplicarea

informaţiilor de ieşire sau crearea copiilor multiple ale acestora reprezintă un caz special al

conversiei de ieşire. Strămoşul tehnologiilor moderne de acest tip: fotocopierea, listarea, este

copia informaţiilor realizată la indigo.

Memorarea. Informaţia poate fi memorată într-o varietate de forme (text sau date structurate)

şi medii de memorare (hârtie sau discuri magnetice) în scopul simplei conversii de ieşire sau

a procesării. Memorarea trebuie să realizeze păstrarea informaţiei într-o formă cât mai

compact posibilă şi cât mai rapid accesibilă. Astăzi, informaţia computerizată este cel mai

frecvent memorată pe discuri, benzi magnetice, discuri optice, sub formă de date numerice,

text, date structurate în baze de date sau spreadsheet-uri, sau reprezentări complexe sub formă

de hărţi de biţi. În funcţie de modul în care este codificată şi apoi memorată, informaţia poate

fi regăsită aşadar sub diverse forme.

Procesarea presupune manipularea şi prelucrarea informaţiei. În această perioadă informaţia

poate fi procesată la viteze extrem de mari în mainframe-uri, mini sau microcalculatoare.

Aplicaţiile acoperă domenii din cele mai complexe, culminând cu „inferarea” cunoştinţelor în

sistemele expert. Creşterea vitezei de procesare şi a capacităţii de memorare, completată de

sporirea performanţelor limbajelor de programare permit prelucrarea complexă în cadrul

bazelor de date, în sistemele expert, în proiectarea grafică tridimensională şi în multe alte

asemenea aplicaţii.

Primele intenţii serioase de sporire a vitezei de procesare s-au manifestat spre sfârşitul

secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o dată cu conştientizarea rolului

informaţiei în implementarea noilor modele de management. La început s-a utilizat o metodă


7

manuală de sortare a cartelelor perforate, apoi maşina mecanică de adunat, patentată de

Burroghs, care a accelerat realizarea calculelor simple. Maşina Hollerith a apărut ca

dispozitiv electromecanic pentru a sorta şi a calcula datele codificate sub formă de cartele

perforate. Dezvoltată iniţial pentru a gestiona cantităţile imense de date colectate cu ocazia

recensământului din 1890 din S.U.A., această tehnologie de calcul şi-a găsit foarte repede

aplicaţii generale în lumea afacerilor. Aceste noi metode de procesare a informaţiei codificate

au necesitat conversii moderne de intrare şi de ieşire, constituind un pas înspre integrarea

funcţiilor TI.

Comunicarea. Privită ca funcţie a tehnologiei informaţiei, comunicarea reprezintă

transmiterea informaţiei dintr-un punct în altul. Distanţa traversată poate fi mică, în cazul în

care circulă între calculator şi imprimanta sa, sau mare, cum ar fi de-a lungul ţării sau chiar al

globului, exemplu în „Magistrala informaţională” numită Internet. Astăzi există posibilitatea

alegerii dintr-o gamă largă de medii de comunicare. Informaţia poate fi transmisă acum în

jurul globului prin mijloace audio, video, text, date structurate, utilizând tehnologii din gama

fibrelor optice sau a transmisiilor prin satelit, sfârşitul secolului al XX-lea fiind caracterizat

din comunicaţia multimedia. La începutul secolului al XIX-lea sistemul poştal a reprezentat

„motorul” şi mijlocul transmiterii informaţiei. Jumătatea secolului al XIX-lea a marcat

apariţia comunicaţiei electromagnetice sub forma celor două inovaţii „dramatice”: telegraful

şi telefonul. Înaintea apariţiei telegrafului informaţia nu circula mai repede decât omul sau

bunurile create de el. După acest moment informaţia a fost degrevată de limitările

infrastructurii suportului fizic şi a putut astfel circula de la un capăt la altul al globului în

termenii minutelor şi secundelor. Telefonul, apărut câteva decade mai târziu, a permis

realizarea unei conversaţii în timp real, amplificând facilităţile telegrafului. Totuşi, nici o

invenţie nu a înlocuit până astăzi poşta. De remarcat este astăzi faptul că mediile de

comunicaţie sunt aditive, oferind posibilităţi de selectare multiple, neînlocuindu-se una pe

alta pe măsura apariţiei lor.

Integrarea funcţiilor tehnologiei informaţiei. Rândurile de mai sus evidenţiază existenţa

funcţiilor TI cu mult timp în urmă. Multe dintre dezvoltările anilor ’60 – ’70 au dus la

creşterea vitezei şi diminuarea costurilor acestor funcţii, evidenţiind însă un aspect nou:

integrarea celor patru funcţii în sisteme informatice integrate. Deşi unele tehnologii

precedente au realizat interconectarea a două funcţii, de exemplu maşina Hollerith şi cartelele

perforate au interconectat memorarea şi procesarea, legăturile create erau limitate. Astăzi, la

un singur calculator sau staţie de lucru se pot introduce date, care se pot apoi memora,

manipula sau tipări şi transmite în altă locaţie din aceeaşi clădire sau oriunde în lume.

Integrarea celor patru funcţii, deşi încă nefinisată în toate detaliile şi confruntată cu diverse şi

multiple probleme de compatibilitate, face posibilă obţinerea unor câştiguri enorme din

funcţionalitatea TI, creând totodată oportunităţi pentru noi utilizări ale acesteia.

8

9

CAPITOLUL 2.

Arhitectura Sistemelor de Calcul

Analizăm în acest capitol problemele absolut fundamentale privind arhitectura şi principiile

funcţionale ale unui sistem de calcul (SC), pornind cu prezentarea plăcilor de bază, a

procesoarelor, hard discurilor şi memoriei, din structura unui calculator personal (PC) şi

continuând cu arhitectura detaliată a unui microprocesor, sau hardware-ul acestuia. Ulterior

este abordată şi problema interconectării SC în structuri numite reţele de calculatoare.

2.1 Componentele de bază ale unui Sistem de Calcul

2.1.1 Plăcile de bază

Placa de bază este principala placă de sistem pentru un calculator personal PC şi conţine

magistrala de date care transferă datele între diferitele componente de pe placa de bază şi

procesorul calculatorului personal. Viteza cu care sunt transferate datele de-a lungul

magistralei este măsurată în megahertzi (MHz). Deşi 66 MHz a fost standardul pentru

calculatoarele personale care aveau un procesor Pentium, plăcile de bază pot opera azi la

viteze de la 100 până la 300 MHz. O placă de bază este specifică tipului de procesor care

rulează pe calculator. Astfel, o placă de bază a unui calculator IBM PC va fi concepută diferit

de o placă de bază pentru calculatoarele Apple iMac, care folosesc un procesor Motorola.

Placa de bază mai oferă toate sloturile destinate procesorului şi memoriei calculatorului. Tot

pe placa de bază se află zonele în care se conectează (cu ajutorul cablurilor panglică) hard

discurile şi alte dispozitive hardware precum unităţile CD-ROM, ca şi sloturile de extensie

(PCI şi ISA) pentru alte dispozitive cum ar fi plăcile de sunet şi plăcile de interfaţă pentru

reţea. Plăcile de bază sunt caracterizate şi prin tipul de conectare oferit pentru procesor. O

placă de bază cu Socket 7 foloseşte un procesor ce este în esenţă un pătrat mic ataşat la un

Socket de pe placa de bază printr-o serie de pini de mici dimensiuni. Intel, AMD şi Cyrix

produc procesoare pentru plăcile de bază cu socket 7. Plăcile de bază cu slot 1 şi slot 2

prezintă un „slot” mai mare pentru procesor, care este de regulă de formă rectangulară şi

seamănă cu o cărămidă foarte mică. O serie de plăci de bază cu slot 1 disponibile pe piaţă

furnizează spaţiu pentru procesoare duale. Acest lucru face ca plăcile de bază pe slot 1 să fie

adecvate pentru staţiile de lucru client performante sau pentru serverele de reţea. Deşi

rapiditatea cu care un calculator poate prelucra datele este în realitate determinată de

procesorul calculatorului, deciderea asupra unei anumite plăci de bază ar trebui să fie,

influenţată de caracteristicile oferite de chipset-ul plăcii de bază. Chipsetul este acela care

CAPITOLUL 2. Arhitectura Sistemelor de Calcul

10

determină nivelul maxim al vitezei magistralei de date. Chipseturile oferă suportul DMA şi

alte caracteristici, cum ar fi portul AGP (care asigură un răspuns video mai rapid). Aceste

caracteristici vor influenţa pozitiv performanţele globale ale calculatorului.

2.1.2 Memoria

Pentru calculatoarele personale par a exista tot atâtea tipuri de memorie pe cât sunt diferite

sortimentele de mere între ele. Memoria calculatorului sau memoria RAM reprezintă spaţiul

de stocare funcţional. Ea este utilizată de procesor şi de alte dispozitive pentru stocarea

temporară a informaţiilor şi, este accesată de software atunci când noi lucrăm pe

calculatoarele noastre. Nu puteţi instala orice tip de memorie de RAM pe placa

dumneavoastră de bază. Acest lucru este de fapt determinat de chipset-ul instalat de

producător pe placa de bază. Trebuie să cunoaşteţi astfel ce tip de memorie RAM este

compatibil cu o anumită placă de bază.

Memoria RAM se prezintă în două formate de bază: SIMM şi DIMM. O memorie SIMM

(Single Inline Memory Module) este o placă de silicon epoxidată care conţine o serie de

cipuri de memorie. Memoriile SIMM se instalează într-un slot de pe placa de bază. Ele

trebuie instalate pe placa de bază în perechi identice. Pentru a avea 64 MB de memorie pe o

placă de bază, trebuie instalate două SIMM – uri de 32 MB. O memorie DIMM (Dual Inline

Memory Module) conţine cipuri de memorie, la fel ca memoria SIMM, dar oferă o densitate

mai mare de cipuri de memorie, deci mai multă memorie RAM. Memoriile DIMM nu trebuie

să fie instalate în perechi şi, de regulă, există 3 sloturi DIMM pe o placă de bază. Aceasta

înseamnă că un calculator cu 128 MB de memorie va necesita instalarea unui singur banc de

memorie DIMM de 128 MB. Toate plăcile de bază mai noi folosesc memoria DIMM, dar

este posibil să întâlniţi şi unele plăci de bază care prezintă sloturi atât pentru memorii DIMM,

cât şi pentru memorii SIMM.

Memoria RAM a fost măsurată, din punct de vedere istoric, în nanosecunde (ns). Cu cât o

memorie RAM este caracterizată printr-un timp de acces mai mic în nanosecunde, cu atât este

ea mai rapidă. De exemplu, o memorie RAM pe 10 ns este mai rapidă decât o memorie RAM

pe 30 ns. Viteza memoriilor RAM mai noi este acum măsurată în MHz. În prezent sunt

disponibile memorii RAM pe 100 şi pe 133 MHz. Aceste două viteze ale memoriei RAM

sunt echivalente aproximativ cu 12 şi respectiv, 8 ns.

Există o serie de tipuri de memorii RAM diferite iar tipul care va fi utilizat depinde de placa

de bază folosită de calculator. Deşi memoriile s-au modificat dramatic de la apariţia

calculatoarelor personale, tipurile de memorii RAM prezentate în continuare reprezintă toate

modelele pe care la puteţi găsi pe o placă de bază pentru un procesor Pentium:

Memoria FPM (Fast Page Mode). Acest tip de memorie RAM este montată în module

SIMM de 2, 4, 8, 16 sau 32 MB şi reprezintă tipul tradiţional de memorie RAM.

Memoria FPM RAM se găseşte în două versiuni: 60 ns şi 70 ns. Nu puteţi combina

memorii cu viteze diferite pe aceeaşi placă de bază.

Memoria EDO (Extended Data Output). Acest tip de memorie RAM reprezintă o

îmbunătăţire faţă de memoria FPM RAM şi oferă o citire mai rapidă a datelor. Memoriile


11

EDO RAM se vând, de regulă în versiunile de 60 şi 50 ns. Versiunea pe 50 ns este

disponibilă la un cost mai ridicat. Memoria EDO RAM este montată în module SIMM.

Memoria SDRAM ( Synchronuos Dynamic RAM). Acest tip de memorie RAM este mai

nou şi este utilizat în majoritatea calculatoarelor personale noi. Acest tip de memorie este

denumit, de regulă, PC 100 sau PC 133 RAM, în funcţie de viteza sa. Memoria SDRAM

este montată în module DIMM şi are un timp de acces de 12 ns (PC 100 RAM), respectiv

de numai 8 ns (PC 133 RAM). Acest tip de memorie RAM este numit sincron deoarece

este capabil să se sincronizeze cu viteza plăcii de bază.

Memoria DDR-SDRAM (Double Data Rate-Synchronous DRAM). Cel mai nou tip de

memorie RAM, care este deocamdată suportat doar de puţini producători de plăci de bază,

este DDR-SDRAM. Acest tip de memorie RAM este capabil să transfere date de două ori

în cursul unui singur ciclu al ceasului plăcii de bază (care este măsurat în MHz). Aceasta

înseamnă că acest tip de memorie RAM poate fi de două ori mai rapid decât celelalte tipuri

de memorie RAM. Memoria DDR-SDRAM este montată în module DIMM.

Ca o concluzie, cu cât există mai multă memorie RAM pe un sistem, cu atât performanţele

sistemului vor fi mai bune. Adăugarea de mai multă memorie RAM la orice calculator va

spori rata de transfer în sistem şi, în multe cazuri, va oferi chiar un spor de performanţă mai

mare decât cel obţinut prin trecerea la un procesor mai rapid.

O. Un alt tip de memorie RAM apărut recent pe piaţă este RDRAM (Rambus DRAM). Această

memorie a fost dezvoltată de compania Rambus inc. Memoria RDRAM este un tip de memorie

DRAM extrem de rapid şi poate funcţiona la 600 MHz. În prezent, memoria RDRAM este

utilizată în unele plăci de accelerare grafică. Cu toate acestea, Intel are un acord de licenţă cu

Rambus pentru a utiliza tehnologia RDRAM la viitoarele plăci de bază Intel.

2.1.3 Hard discurile

Primul hard disc disponibil pentru calculatorul IBM PC original avea o capacitate de 10 MB

(10 milioane de bytes). Astăzi este un lucru obişnuit pentru hard discuri (sau discuri fixe) să

aibă o capacitate de peste 40 GB (adică 30 miliarde de biţi). Hard discurile sunt împărţite în

două mari categorii: discuri IDE şi discuri SCSI. Un disc IDE (Integrated Drive Electronics)

este un hard disc (sau un alt dispozitiv, cum ar fi unitatea CD-ROM) în care controller-ul

pentru disc este construit chiar în discul respectiv. Un disc IDE este conectat la placa de bază

folosind o panglică. Fiecare conector IDE de pe placa de bază suportă maxim două discuri

IDE. Plăcile de bază au de regulă doi conectori IDE, ceea ce înseamnă că pe un calculator pot

fi instalate maxim patru discuri IDE (incluzând aici hard discurile şi unităţile CD-ROM).

O. Cel mai nou standard disponibil în materie de discuri este EIDE (En-hanced IDE). El

oferă rate de transfer a datelor mai mari şi poate suporta dispozitive de stocare mai mari decât

standardul IDE.

Hard discurile SCSI (Small Computer System Interface) sunt ataşate la un controller SCSI

(plasat în unul din sloturile de extensie ale plăcii de bază sau construit direct pe placa de bază,

în cazul serverelor). Controller-ele SCSI permit ataşarea mai multor discuri (până la şapte).

Prin urmare, discurile SCSI reprezintă oarecum standardul pentru calculatoarele server. În


12

ceea ce priveşte componentele hardware pentru servere, hard discurile SCSI sunt preferate

discurilor IDE, deoarece ele oferă un spor de performanţă de 12%, în comparaţie cu discurile

IDE similare. De asemenea, numai două discuri IDE pot fi conectate la placa de bază prin

intermediul aceleiaşi panglici (limitând un calculator la maxim patru discuri IDE conectate la

placa1 de bază). Pe de altă parte, un controller SCSI va suporta până la şapte discuri, ceea ce

face mai uşoară construirea configuraţiilor multi-disc.

2.1.4 Microprocesoarele

Aceste componente procesează informaţiile binare furnizate de către utilizator sau primite de

la diferite dispozitive ale calculatorului, cum ar fi placa de interfaţă pentru reţea. Viteza

procesorului este măsurată în MHz sau GHz. Procesorul Intel utilizat de primul calculator

IBM PC avea viteza de 8 MHz. În prezent sunt disponibile procesoare care rulează la peste

3600 MHz. Procesoarele sunt fabricate de o serie de companii diferite ca: Intel, Motorola,

Cyrex şi AMD. Selectarea tipului de procesor şi a vitezei acestuia va depinde, din punctul de

vedere al reţelei, de tipul de calculator pe care îl configuraţi: maşină client sau un server de

reţea. Procesoarele mai rapide reprezintă o cerinţă obligatorie pentru un server care trebuie să

proceseze un număr mare de solicitări de date din partea utilizatorilor din reţea.

Microprocesorul reprezintă cea mai importantă realizare a industriei electronice a ultimelor

decenii. Apariţia sa este legată de necesitatea producerii unor circuite integrate pe scară

largă (LSI) universale, apte de a fi utilizate într-o gamă extinsă de aplicaţii. Până la crearea

microprocesorului, circuitele LSI erau proiectate pentru o aplicaţie anume, ceea ce limita

foarte mult extinderea masivă a producţiei acestora. Era necesar un nou concept în ceea ce

priveşte funcţionalitatea unui asemenea circuit, flexibilitatea utilizării lui. Această varietate

de funcţii şi posibilităţi, permiţând realizarea, cu un număr redus şi standardizat de circuite

integrate, a diverse sisteme automate complexe, a fost implementată cu ajutorul sistemelor

microprocesor. Legat prin interfeţe specifice de lumea înconjurătoare, un astfel de sistem are

posibilitatea culegerii de informaţii din exterior (mărimi numerice, analogice, semnalizări), a

prelucrării lor (diverşi algoritmi de calcul şi decizie), şi a acţionării spre exterior (dând

comenzi numerice, analogice, semnalizări diverse, comunicând rezultatele operaţiilor

efectuate, etc.). Preluând, uneori chiar dezvoltând structura funcţională de bază a oricărui

calculator electronic „clasic”, această gamă deosebit de largă de sisteme, denumite

microcalculatoare, poate implementa aplicaţii limitate doar de marginile imaginaţiei

omeneşti. Aria lor de utilizare este considerabil mărită faţă de cea a calculatoarelor

electronice mari, prin dimensiuni mult reduse, funcţionare nepretenţioasă din punct, de

vedere al condiţiilor de mediu ambiant, fiabilitate ridicată, viteză de lucru comparabilă (tot

mai mare la tipurile noi de microprocesoare), şi, nu în ultimul rând, preţul, în scădere

exponenţială, al acestor tipuri de echipamente.

Utilizatorii actuali, cât şi cei potenţiali, ai acestor puternice instrumente, trebuie să

stăpânească într-o oarecare măsură noţiunile fundamentale, atât ale structurii constructive

(hardware) a microcalculatoarelor, cât şi a celei referitoare la programarea lor (software). Pe

de o parte, cel ce implementează structura unui astfel de sistem trebuie să cunoască

disponibilităţile de programare (setul de instrucţiuni) ale microprocesorului utilizat, iar cel ce


13

utilizează sistemul are nevoie de informaţii constructive şi funcţionale pentru a implementa în

mod optim, ca performanţe, o aplicaţie dată (prin realizarea unui program adecvat). Pentru

punerea în acord a cunoştinţelor de bază, necesare la înţelegerea principiilor de funcţionare

ale unui microprocesor, ale programării acestuia, această prezentare face o trecere în revistă a

noţiunilor fundamentale legate de sistemele microprocesor.

2.2 Calculatoare în reţea

O reţea reprezintă o simplă colecţie de calculatoare dintr-un anumit amplasament, care au

fost legate împreună folosind un anumit mediu de conectare (cablu de cupru, de exemplu),

până la o uriaşă reţea globală, cum este Internet-ul, care foloseşte o serie de medii diferite de

conectare, inclusiv tehnologia transmisiilor prin satelit. Reţeaua poate fi astfel utilizată pentru

transmiterea de date, aplicaţii vocale şi chiar video. Reţelele sunt compuse din calculatoare,

cabluri şi alte dispozitive, cum ar fi hub- uri, comutatoare şi rutere (toate aceste dispozitive

sunt discutate în acest paragraf), care formează infrastructura reţelei. Unele dispozitive, cum

ar fi plăcile de interfaţă pentru reţea, servesc drept conexiune a calculatoarelor în reţea.

Dispozitive precum comutatoarele sau ruterele asigură reţelei strategiile de control al

traficului. Pentru transferul de date dintr-un loc într-altul pot fi utilizate, de fapt, tot felul de

tehnologii diferite, incluzând aici cablurile, undele radio şi chiar tehnologia microundelor.

Reţelele pot fi utilizate pentru sarcini simple, precum partajarea unei imprimante, sau pot fi

utilizate pentru aplicaţii mai avansate, cum ar fi un sistem complex point - of - sale şi o video

– conferinţă la nivel mondial. Toate reţelele, indiferent că sunt de mici sau mari dimensiuni,

sunt de obicei create astfel încât utilizatorii din reţea să poată partaja resurse şi să comunice.

Prezentăm câteva dintre motivele pentru conectarea calculatoarelor în reţea:

- Partajarea fişierelor. Conectarea calculatoarelor în reţea face extrem de facilă pentru

utilizatorii din reţea partajarea fişierelor aplicaţii. Fişierele de pe calculatorul unui anumit

utilizator pot fi partajate în reţea sau anumite fişiere pot fi plasate pe un server de fişiere, care

oferă o locaţie centrală şi unică pentru toate fişierele de care au nevoie utilizatorii din reţea.

- Partajarea componentelor hardware. Utilizatorii pot partaja dispozitive precum

imprimante, unităţi CD-ROM şi hard discuri. După ce au fost conectate în reţea,

calculatoarele pot partaja propriile dispozitive locale, cum ar fi o unitate CD-ROM şi hard

discurile,sau pot profita de avantajul imprimantelor sau al altor dispozitive de mare viteză

care sunt furnizate de un anumit server din reţea.

- Partajarea programelor. Aplicaţiile precum foile de date şi procesoarele de text pot fi

rulate în reţea. Acest lucru vă permite să păstraţi majoritatea fişierelor care formează aplicaţia

pe un server special de aplicaţii din reţea. Acest lucru face mai uşoară instalarea programelor

pe un calculator (deoarece se poate efectua prin reţea). De asemenea, actualizarea aplicaţiilor

este mai uşoară, deoarece trebuie efectuată numai pe server.

- Comunicarea între utilizatori. Reţelele permit utilizatorilor să profite de avantajele

mediilor de comunicare de genul poştei electronice, grupurilor de discuţii sau video –

conferinţelor. Deoarece fişierele vocale, de imagini şi video pot fi transferate în reţea ca

simple date, comunicarea în reţea cu certitudine nu se va limita doar la mesaje de tip text.


14

- Jocurile în reţea. Chiar dacă acesta nu reprezintă cu siguranţă un motiv pentru conectarea la

reţea a calculatoarelor dintr-o companie persoanele care îşi construiesc acasă reţele peer-to-

peer pot profita de numeroasele jocuri pe calculator care oferă suport pentru mai mulţi

jucători într-o reţea.

O. Reţelele nu sunt reţele doar pentru că ele conţin strategii de conectare extrem de

sofisticate. Două calculatoare pe care rulează sistemul de operare Windows ME pot fi

conectate prin intermediul porturilor COM (cunoscute şi sub denumirea de”porturi seriale”),

printr-un singur cablu serial. Este oare aceasta o reţea? Bineînţeles, ea permite partajarea

resurselor între cele două calculatoare şi, prin urmare, corespunde definiţiei fundamentale a

unei reţele.

În discuţia de faţă despre reţelele de calculatoare vom analiza două entităţi distincte: reţelele

locale (LAN) şi reţelele de arie largă (WAN). O reţea locală (local area network, LAN)

reprezintă o colecţie de calculatoare personale şi alte dispozitive periferice conectate într-un

anumit amplasament. O reţea de arie largă (wide area network, WAN) reprezintă o colecţie

de reţele locale aflate în amplasamente diferite, conectate împreună prin utilizarea tehnologii

WAN.

În reţelele compuse din mai multe calculatoare veţi întâlni două tipuri diferite de calculatoare

care operează în reţea: clienţi şi servere. Calculatoarele client asigură utilizatorilor conectarea

la reţea. Severele, de fapt deservesc toate resursele care sunt disponibile în reţea – de la

fişiere la oficii de poştă electronică.

O reţea nu numai că oferă posibilitatea de a partaja resurse găsite local în reţea (cum ar fi o

imprimantă partajată de mai mulşi utilizatori dintr-un mic birou), dar faptul că reţeaua există

înseamnă că această reţea locală poate să fie conectată la alte reţele. Majoritatea reţelelor, de

mici şi mari dimensiuni, sunt de asemenea conectate acum la Internet, ceea ce înseamnă că

potenţialul de partajare a resurselor şi comunicaţiilor este aproape nelimitat. Unul dintre

argumentele cele mai solide pentru care o companie se decide să-şi conecteze calculatoarele

într-o reţea este acela ca toţi utilizatorii săi să fie ,,conectaţi” la reţeaua globală care este

Internet-ul.

Deşi mai multe super calculatoare au fost inventate şi înainte de 1950, piaţa iniţială de sisteme

mainframe (care nu era nici pe departe atât de mare, datorită dimensiunilor şi costurilor acestor

calculatoare) a fost dominată de compania International Busines Machines (IBM).

În august 1981 a fost lansat calculatorul personal IBM PC. Deşi nu a fost singurul calculator

personal important disponibil în anii 1980 (în 1984 a fost lansat Aplle Macintosh), calculatorul

IBM PC a devenit rapid un standard pentru mediile de afaceri. Deoarece sistemul de operare

pentru IBM PC (şi anume DOS) nu era deţinut integral de IBM (Microsoft a comercializat

programul MS-DOS şi altor producători de calculatoare personale), au apărut rapid pe piaţă şi

clone ale IBM PC. Acest lucru a făcut din calculatorul personal un instrument pe care şi-l

puteau permite chiar şi persoanele fizice şi companiile de cele mai mici dimensiuni.

Dezvoltarea aplicaţiilor software pentru maşinile care rulau programe DOS a explodat în anii

1980, consolidând astfel rolul calculatorului personal drept principal cal de bătaie în domeniul

calculelor din lumea afacerilor. Cu toate acestea, faptul că aceste calculatore erau dispozitive


15

independente însemna că utilizatorii nu puteau, de fapt, să colaboreze şi partajeze resurse cu

rapiditate. Calculatorul personal, în esenţă, îşi izola utilizatorul.

Conectarea calculatoarelor personale în reţea

Deoarece IBM a adus pe piaţă în 1981, un dispozitiv de calcul independent şi descentralizat

(calculatorul personal), v-aţi putea gândi că teoria, dispozitivele hardware şi software utilizate

pentru conectarea calculatoarelor personale în reţea urmau să se dezvolte abia după această

dată. De fapt, problemele legate de conectare calculatoarelor personale în reţea fuseseră

rezolvate încă înainte de 1980 de către ingenioşii ingineri de la centrul de cercetare din Palo

Alto (PARC) al corporaţiei Xerox. Aceştia nu numai că au creat Alto, un calculator dotat cu o

interfaţă grafică cu utilizatorul (GUI) şi mouse, dar au dezvoltat şi dispozitivele hardware şi

software pentru conectarea calculatoarelor şi imprimantelor împreună, într-o reţea locală.

În 1976, Robert Metcalfe şi David Boggs, cercetători la Centrul de cercetare din Palo Alto,

au publicat un articol intitulat ’’Ethernet: Comutarea pachetelor distribuite pentru

reţelele locale de calculatoare’’. Ethernet-ul a fost dezvoltat în continuare de firmele Xerox,

Intel şi DEC şi reprezintă şi azi cea mai populară arhitectură din lume pentru conectarea

calculatoarelor personale în reţea. Pe măsură ce calculatoarele personale au obţinut

supremaţia în lumea dispozitivelor de calcul, au fost dezvoltate şi alte arhitecturi de reţea,

cum ar fi arhitectura Token-Ring de la IBM. Multe companii noi precum 3 Com şi Cisco

Systems, au apărut în anii ’80 şi ’90 şi au crescut extrem de rapid, pe măsură ce cererea de

plăci de interfaţă pentru reţea şi alte dispozitive de conectare la reţea s-a extins, în paralel cu

evoluţia şi vânzările de calculatoare personale.

Clienţi şi servere

Deşi o parte din sistemele de operare pentru calculatoarele personale disponibile astăzi

(precum Windows şi Apple OS) oferă suport pentru conectarea la reţele peer-to-peer

(discutată în cele ce urmează), în majoritatea cazurilor gândim o reţea ca fiind alcătuită din

clienţi şi servere. Un client este un calculator care permite utilizatorului sau utilizatorilor să

se logheze la o reţea şi să profite de avantajele resurselor disponibile în reţeaua respectivă. Pe

un calculator client va rula un sistem de operare client (client operating system), cum ar fi

Windows 2000 Professional sau Windows ME. Scopul clientului este de a-l introduce pe

utilizator în reţea. Prin urmare, calculatoarele client nu au, de obicei, puterea de procesare,

spaţiul de stocare sau memoria care se găsesc pe un server, deoarece clientul nu trebuie să

servească resurse pentru alte calculatoare din reţea.

Un server, pe de altă parte, este de obicei un calculator mult mai puternic, pe care rulează un

sistem de operare în reţea (Network Operating System, NOS). Serverul asigură administrarea

centralizată a reţelei şi deserveşte resursele disponibile în reţea, cum ar fi imprimante sau

fişiere (sistemul de operare în reţea asigură serverului aceste posibilităţi). Administratorul

serverului decide cine se poate şi cine nu se poate loga la reţea şi ce resurse pot accesa diferiţi

utilizatori.

Majoritatea gospodăriilor locale sunt formate din mai mulţi clienţi şi câteva servere. În timp

ce un server controlează întotdeauna logările utilizatorilor, alte servere pot fi specializate în a


16

oferi anumite tipuri de resurse (cum ar fi serverele de tipărire şi serverele de fişiere). Figura

2.1 prezintă diagrama unei reţele ’’tipice’’ de calculatoare personale.

Figura 2.1

În mod evident, ordinul de marime al unei reţele va depinde de faptul dacă reţeaua este utilizată

de o companie gigant sau dacă ea a fost construită pentru o afacere derulată de acasă. De

exemplu, o reţea pentru acasă şi una pentru o companie vor utiliza probabil amândouă hub-uri

ca modalitate de conectare fizică a calculatoarelor. Dar reţeaua de acasă nu va avea în mod

obligatoriu servere de reţea şi servere de tipărire, care sunt necesare pentru a oferi servicii

numărului mare de utilizatori aflaţi într-o companie gigant. Este posibil să auziţi expresia staţie

de lucru utilizată în paralel cu termenul de client cu referire la calculatoarele folosite de

utilizatorii din reţea pentru a accesa reţeaua. În realitate, staţia de lucru se referă mai des la

maşinile client mai sofisticate, care necesită mai multă memorie şi putere de procesare pentru a

rula un software mai complex, cum ar fi cel de proiectare utilizat de ingineri.

Faptul că într-o reţea există două tipuri de calculatoare – clienţi şi servere – înseamnă că

oamenii din reţea vor juca şi ei roluri diferite. Utilizatorii reprezintă cea mai mare parte dintre

persoanele pe care le veţi găsi într-o reţea de calculatoare personale. Ei sunt acolo pentru a

accesa resursele reţelei. Un utilizator are nevoie de un nume de logare şi de o parolă pentru a

obţine accesul la reţea. Persoana care joacă rolul de gestionar al reţelei este administratorul

de reţea. Administratorul controlează serverele de reţea. Asta înseamnă că accesul la reţea şi

nivelul de acces sunt controlate de administrator, utilizând instrumentele furnizate de sistemul

de operare pentru reţea.

Majoritatea sistemelor de operare în reţea furnizează administratorului de reţea posibilitatea

de a monitoriza utilizarea reţelei, inclusiv logările utilizatorilor. De asemenea, de obicei sunt

disponibile şi instrumente pentru monitorizarea parametrilor hardware, cum ar fi utilizarea

memoriei şi a procesorului de pe un server. Administratorul este responsabil, de asemenea,

pentru prevenirea accidentelor şi securizarea resurselor reţelei împotriva atacului din exterior

şi a infectării cu viruşi.

Unul dintre cele mai dificile aspecte ale activităţii de administrator de reţea este să-i convingi

pe utilizatori că nivelele de acces şi politicile de securitate folosite în reţea sunt acolo cu un

scop, iar scopul este acela de a proteja resursele importante ale companiei, care se găsesc în

reţea. Deşi administratorii de reţea sunt de obicei considerate de către utilizatori nişte

dictatori de doi bani sau indivizi obsedaţi de controlul absolut, administratorii se confruntă,

de regulă, cu ore îndelungate şi cu multă muncă pentru a-şi menţine reţelele în stare de

funcţionare.

17

CAPITOLUL 3.

Probleme Algoritmic Rezolvabile

Pentru reprezentarea unui algoritm, este necesar un anumit limbaj. Pentru oameni, acesta

poate fi, în principiu, orice limbaj natural. Totuşi, limbajele naturale nu sunt suficient de

riguroase pentru a fi folosite în acest scop, astfel că au fost introduse diferite limbaje artificiale

destinate special pentru reprezentarea algoritmilor. Cele mai răspândite dintre acestea, în cazul

când algoritmii respectivi sunt destinaţi oamenilor, sunt pseudecodul şi schema logică.

Reprezentarea algoritmilor destinaţi calculatoarelor se face prin limbaje de programare.

Pseudocodul este un limbaj de reprezentare a algoritmilor asemănător cu limbajul natural, dar

în care se foloseşte numai un set strict limitat de construcţii sintactice riguros definite, astfel

încât să nu poată da naştere la interpretări diferite. El este totuşi mai slab formalizat decât

limbajele de programare, deoarece se adresează omului şi nu maşinii.

Schema logică este reprezentarea grafică a algoritmului, în care pentru fiecare tip de acţiune

se folosesc anumite simboluri grafice specifice, iar pentru a indica ordinea executării acţiunilor

se folosesc săgeţi. Se observă că se folosesc simboluri specifice tipurilor de instrucţiune,

respectiv: trapez pentru operaţii de intrare/ieşire, romb pentru decizie, dreptunghi pentru

calcul şi atribuire, dreptunghi cu colţuri rotunjite pentru Start şi Stop. Avantajul schemei logice

faţă de pseudocod este că, în cazul algoritmilor mici, permite o mai bună urmărire a fluxurilor

de instrucţiuni. Acest avantaj se pierde însă atunci când numărul instrucţiunilor este mare.

Vom trece acum în revistă câteva exemple de probleme care se rezolvă prin algoritmi,

accentuând modul lor de reprezentare cât şi caracterul lor dinamic.

A. În mod tradiţional începem cu algoritmul lui Euclid pentru calculul c.m.m.d.c. a două

numere întregi şi pozitive M şi n. Vom prezenta o variantă a algoritmului lui Euclid (datorată

lui Nicomachus şi obţinută la aproximativ 400 de ani după Euclid), în care se folosesc numai

operaţiile de scădere şi comparare:

Intrarea: numerele întregi pozitive m0,n0.

Iesirea: c.m.m.d.c. (m0, n0)

O forma de prezentare a algoritmului lui Nicomachus este urmatoarea:

N0./Intrarea/: Se atribuie m := m0, n := n0.

N1./Este egalitate?/: Daca m = n, atunci raspunsul este m si stop.

N2./Comparatia/: Daca m > n, atunci m = m - n; se merge la N1.

N3. /Revenirea/. Se pune n = n - m si se merge la N1.

Algoritmul lui Nicomachus descrie o anumită dinamică, o evoluţie în timp discret a

conţinutului variabilelor m şi n. Timpul este măsurat prin numărul de execuţii ale ciclurilor (I)

(sau respectiv(II)) la care se adaugă intrarea şi ieşirea. În ciclul (I) executăm operaţia n = n –

m (adică, din conţinutul lui n la acel moment, să scădem conţinutul lui m, la acelaşi moment iar

m rămâne neschimbat). În ciclul (II) executăm m = m – n, iar n rămâne neschimbat. În cazul

CAPITOLUL 3. Probleme Algoritmic Rezolvabile

18

egalităţii, m şi n nu se vor modifica (procesul ia sfârşit). În schema de mai sus am lucrat cu

constante (m0, n0) şi variabilele m, n. O variabilă (de exemplu m) are un nume (m) şi un

conţinut. Conţinutul variabilei se schimbă în procesul execuţiei algoritmului. În blocul de

decizie se compară conţinuturile actuale ale variabilelor m şi n, şi se iese pe una din cele trei

ramuri, potrivit relaţiei existente. În sfârşit, am lucrat cu operaţia de atribure, care în forma cea

mai simplă se scrie m = n şi are semnificaţia următoare: conţinutul lui m se distruge şi este

înlocuit cu valoarea conţinutului lui n, iar acesta din urmă rămâne neschimbat. Nu trebuie

confundate, deşi întrebuinţează acelaşi semn, relaţia de egalitate şi operaţia de atribuire. În

urma execuţiei operaţiei m = n conţinuturile variabilelor m şi n sunt egale, dar execuţia

operaţiei m = n produce în general un efect diferit de cel al operaţiei n = m (de exemplu dacă

m = 5, n = 1 şi executăm m = n, atunci m = 1, n = 1, iar dacă n = m, m = 5, n = 5).

Dacă în membrul drept al unei operaţii de atribuire se află o expresie E, atunci pentru a

executa operaţia m = E, se evaluează mai întâi E şi apoi se atribuie lui m rezultatul obţinut.

Acesta presupune că E poate fi evaluată! Iată cum evoluează calculul în cazul m = 15 şi n =

35:

N0: m = 15, n = 35

N1: -

N2: -

N3: m = 15, n = 35 - 15 =20

N1: -

N3: m = 15, n =20-15= 5

N1: -

N2: m = 15-5=10, n = 5

N1: -

N2: m=10-5=5, n=5

N1:Afiseaza cmmdc(15,35)=5

STOP

Apar următoarele întrebări: se termină întotdeauna algoritmul? Dacă algoritmul se termină,

atunci răspunsul este totdeauna cel dorit, adică c.m.m.d.c. al numerelor m0, n0 ? A priori,

lucrurile sunt relativ clare, dar să luăm un exemplu:

N0: m = 1, n = 0

N1: -

N2: m = 1 - 0 =1, n = 0

N1: -

N2: m = 1 - 0 = 1, n = 0

N1: -

Procesul nu se sfârşeşte niciodată! De ce ? răspunsul este simplu: datele de intrare nu sunt în

domeniul de aplicabilitate al algoritmului (n0 = 0). Vom demonstra că pentru orice m0, n0

întregi şi pozitive, algoritmul se termină după un număr finit de paşi iar rezultatul produs este

c.m.m.d.c. (m0, n0). Pentru aceasta vom construi şirurile de numere întregi pozitive (mk)k şi

(nk)k definite recursiv astfel:

altfel,,

daca,1

k

kkkk

km

nmnmm

altfel,,

daca,1

k

kkkk

kn

mnmnn


19

cu m0 şi n0 ca valori iniţiale. Se observă că mk(nk) reprezintă conţinutul variabilei m (respectiv

n) la momentul k.

Lema 1. Algoritmul lui Nicomachus se termină după un număr finit de paşi dacă există k 0

astfel încât mk = nk.

Demonstraţie: Algoritmul se termină dacă testul N1 este îndeplinit, adică există un moment

j 0 cu mj= nj.

Lema 2. algoritmul lui Nicomachus este corect dacă există k 0 astfel încât cu mk=nk =

c.m.m.d.c.(m0, n0).

Demonstraţie: Dacă algoritmul este corect, atunci el se termină după un număr finit de paşi,

deci prin Lema 1. există j 0 cu mj = nj. Conform lui N1 şi ipotezei, mj = c.m.m.d.c. (m0,no).

reciproc, din mk = nk = c.m.m.d.c. (m0,n0) rezultă, prin Lema 1, că algoritmul se termină după

un număr finit de paşi şi rezultatul este c.m.m.d.c. (m0,n0) (prin pasul N1), adică algoritmul este

corect.

Am redus problema noastră privind evoluţia procesului dinamic al execuţiei algoritmului lui

Nocomachus la o anumită proprietate matematică a şirurilor (mk), (nk). Spunem că aceste

şiruri formează un model al comportării algoritmului. „Uitând” de motivaţia ce a condus la

construirea şirurilor (mk) şi (nk), ne ocupăm de acestea numai din punct de vedere matematic,

Lema 3. Pentru şirurile (mk) şi (nk) definite mai sus există t 0 astfel încât mt = nt =

c.m.m.d.c. (m0,n0).

Demonstraţie: Fie xj = mj + nj. Se observă că xj este întreg pozitiv şi xj+1 = xj, oricare ar fi j

0. Există deci t 0 cu xt = xt+1 = … . Din definiţia lui xj rezultă imediat că xj+1 = xj implică mj =

nj. Rămâne decide arătat că mt = nt = c.m.m.d.c. (m0, n0). Vom observa că pentru orice j 0

c.m.m.d.c. (m0, n0) = c.m.m.d.c. (mj, nj) (prin inducţie după j). Verificarea fiind evidentă,

demonstraţia este încheiată.

În rezumat, având o funcţie f: A B, vom spune că un algoritm de calcul pentru f este finit

dacă pentru orice a A, algoritmul se termină pe intrarea a după efectuarea unui număr

finit de paşi; algoritmul este corect dacă este finit şi pentru orice a A, la sfârşit algoritmul

produce valoarea f(a). Studiul unui algoritm nu trebuie încheiat odată cu elaborarea şi

demonstrarea corectitudinii sale, ci continuat cu analiza sa. Prin analiza unui algoritm

înţelegem în principal determinarea necesarului de memorie precum şi timpul cerut de

executarea lui, adică studiul eficienţei sale.

Analiza algoritmilor constă în următoarele:

1. Determinarea mărimii memoriei suplimentare necesare;

2. Determinarea timpului necesar execuţiei algoritmului;

3. Determinarea optimalităţii algoritmului.

Vom detalia 2. Determinarea timpului necesar execuţiei algoritmului în funcţie de numărul de

date de intrare. Fie T(n) timpul cerut de un algoritm oarecare; dacă termenul dominant în

expresia T(n) este f(n), vom folosi scrierea: T(n) = O(f(n)), care exprimă faptul că:


20

.1)(

)(lim

nf

nT

n

În general însă este greu (dacă nu imposibil!) de determinat o expresie pentru T(n), deci

implicit pentru f (n). Pentru unii algoritmi este posibil să determinăm o valoare minimă şi una

maximă pentru T(n), valori în care termenul dominant diferă doar printr-o constantă

multiplicativă. Spunem că: T(n) = O(f(n)), dacă ( ) C1 şi C2, precum şi n0 astfel încât:

C1f(n) ≤ T(n) ≤ C2f(n), n≥n0.

În alte situaţii mai complicate se poate pune problema doar găsirii limitei superioare a expresiei

timpului necesar.

Spunem că: T(n) = O(f(n)), dacă ( ) două constante C, n0 >0 astfel încât T(n) ≤ Cf(n), n≥n0.

Evident vom căuta să determinăm o „cea mai mică” astfel de funcţie f şi pentru aceasta o cea

mai mică valoare C. Faptul că interesează comportarea valorii expresiei numărului de calcule

pentru valori mari ale lui n mai are încă un aspect ce rezultă din exemplul următor. Să

presupunem că într-un algoritm ce prelucrează un vector A = (a1, …, an) intervin numai două

operaţii notate şi şi anume de n, respectiv n3 ori; în plus operaţia necesită un timp de

10.000 de ori mai mare decât operaţia . Deci pentru n < 100, operaţiile necesită mai mult

timp decât operaţiile de . Evident este greşit să luăm în considerare numai operaţia

deoarece n10000

nlim

3

n.

De aceea, putem considera că toate operaţiile elementare care intervin într-un algoritm

necesită acelaşi timp. Mai menţionăm că practica a impus ca acceptabili numai algoritmii

comportare în timp polinominală, adică pentru care ( ) k>0 astfel încât T(n) = O(nk).

Algoritmii cu comportare exponenţială sunt consideraţi ca inacceptabili şi de aceea se încearcă

înlocuirea lor cu algoritmi cu comportare în timp polinomială.

Revenim la analiza „formei” de reprezentare a algoritmului lui Nicomachus. „Instrucţiunile”

folosite se împart în următoarele categorii:

- instrucţiuni de intrare (N0);

- instrucţiuni de test (N2);

- instrucţiuni de salt (se merge la N1);

- instrucţiuni de evaluare şi atribuire (se pune n = n – m);

- combinaţii ale instrucţiunilor descrise mai sus (N2).

Instrucţiunile de test combinate cu cele de salt, asigură posibilitatea efectuării repetate a unor

grupuri de instrucţiuni, o puternică proprietate de calcul a algoritmilor. În exemplul nostru am

folosit schema: if cond then S1 else S2 reprezentată prin schema logică:

cond ?S2

S1

NU DA


21

cu următoarea semnificaţie: dacă la momentul execuţiei condiţia logică cond este adevărată,

atunci se trece la execuţia blocului în caz contrar se execută blocul S2.

De exemplu, în N2

cond : m > n

S1 :m = m – n; se merge la N1

S2 :N3

O altă formă de execuţie repetitivă este oferită de schema:

while cond do S reprezentată sub forma schemei logice:

cond ? SNU DA

cu semnificaţia: atâta timp cât condiţia logică cond este îndeplinită se execută blocul S (mai

precis: se testează cond şi în cazul în care ea este îndeplinită se execută blocul S şi apoi se

revine la testarea condiţiei cond … ş.a.m.d.). În momentul în care cond nu este îndeplinită se

iese din schemă, trecându-se la execuţia instrucţiunii următoare. De exemplu, algoritmul lui

Euclid, în forma uzuală poate fi reprezentat astfel:

E0/Intrarea/: Se pune m = n0, n = n0

E1/Comparaţia/: while m > 0 do t = n mod m (restul împărţirii lui n la m), n = m, m = t

E2/Final/: Rezultatul este n; STOP.

O a treia formă de schemă repetitivă este repeat S until cond reprezentată prin schema

logică:

cond ?

SNU

DA

cu semnificaţia: execută S atâta timp cât cond nu este satisfăcută. De exemplu, algoritmul care

calculează c.m.m.d.c. pornind de la definiţie utilizează această construcţie:

D0/Intrarea/: Se păune m = m0, n = n0

D1/Iniţializare/: Se pune i = min(m, n) + 1

D2/Comparaţia/: repeat i = i – 1 until (i divide m şi i divide pe n).

D3/Final/: Rezultă este i; STOP.

Se observă că în schema while se tratează validitatea lui cond şi apoi se execută S, existând

posibilitatea ca S să nu fie executată niciodată. În contrast, în schema repeat blocul S se

execută cel puţin odată şi apoi se trece la testarea condiţiei cond.


22

Exerciţii

a) Demonstraţi finitudinea şi corectitudinea algoritmului lui Euclid.

b) Arătaţi că dacă min(m0, n0) este format din p cifre zecimale atunci numărul de execuţii

ale pasului E1 în algoritmul lui Euclid este cel mult 5p.

c) Arătaţi că cel mai nefavorabil caz în aplicarea algoritmului lui Euclid se obţine când m

= ui, n = ui+1. unde u1 = u1 = 1, ui + 2 = ui + 1 + ui este şirul lui Fibonacci.

Exerciţiu rezolvat. Algoritmul următor (creditat de MANNA lui Dijkstra) calculează simultan

c.m.m.d.c. şi c.m.m.m.c. a două numere naturale strict pozitive.

P0/Intrarea/: Pune x1 = m0, x2 = n0

P1/Initializare/: Pune x3 = x2, x4 = 0

P2/Comparatia/: while x1 x2 do:

while x1 > x2 do:

x1 = x1 - x2

x4 = x4 + x3

while x1 < x2 do:

x2 = x2 - x1

x3 = x4 + x3

P3/Final/: Pune y = x3 + x4, x = x1. Rezultatul este: x = c.m.m.d.c.

(m0, n0), y = c.m.m.m.c. (m0, n0); STOP.

Invariantul schemei este: x1x3 + x2x4 = m0n0.

Demonstratie.

Initial: x1 = m0, x2 = n0

x3 = x2 = n0

x4 = 0

x1x3 + x2x4 = m0n0

Inductiv: x1 > x2 x1 = x1 - x2

x4 = x4 + x3

x1x3 + x2x4 = (x1 - x2)x3 + x2(x3 + x4) =

= x1x3 - x2x3 + x2x3 + x2x4 = m0n0

x1 < x2 x1x3 + x2x4 = x1 (x3 + x4) + (x2 - x1)x4 = m0 - n0

x2 = x2 - x1

x3 = x3 + x4

Algoritmul se termină deoarece reţinând că:

i) instrucţiunile marcate cu chenar şi P1 nu afectează decât variabilele x3, x4, iar

ii) restul este chiar algoritmul lui Nicomachus, putem aplica Lema 3.

La fel x = c.m.m.d.c. (m0,n0) este corect. Rămâne de arătat că y = c.m.m.m.c. (m0,n0).

Invariantul ne dă:

x1x3 + x2x4 = m0n0, x1 = x2,

c.m.m.d.c. (m0, n0)(x3 + x4) = m0n0

deci:

),n(m

nmxxy

00

00

43c.m.m.d.c.

= c.m.m.m.c. (m0, n0)

B: Evaluarea unui polinom într-un punct. Fie f = a0 + a1x +…+ anxn un polinom din Q[x] şi

q Q. Următorul algoritm calculează f(q) pornind de la definiţie:


23

Input: a0, ..., an, q

s = a0, r = 1

for i = 1 to n do r = r × q, s = ai × r + s

return s.

Acest algoritm execută 2n înmulţiri şi n adunări. O îmbunătăţire a sa a fost propusă de Isaac

newton (17119 şi apoi de W.G. Horner (1819), metodă care poartă numele de schema lui

Horner. Ea se bazează pe următoarea rescriere a polinomului f: f = a0 + x(a1 + x(a2 + … +

x(an-1+ xan) …))

Input: a0, ..., an, q

s = an

for i =1 to n do s = s×q + an-i

return s

Acest algoritm are nevoie de n înmulţiri şi n adunări.

Exerciţiu. Demonstraţi corectitudinea algoritmilor de mai sus. Demonstraţi optimalitatea

schemei lui Homer în raport cu numărul de operaţii aritmetice (+, -, ×, /).

C. Căutarea binară. Fie naaa ...21

un şir de numere raţionale şi x Q. Se cere să se

determine o valoare 1 j n astfel încât x = aj. Dacă un astfel de j nu există, atunci se pune

j=0.

Exerciţiu. Construiţi un algoritm care caută secvenţial pe x în şirul (ai).

O altă posibilitate este să împărţim o situaţie iniţială i = (n, a1, …, an,x) în trei situaţii în raport

cu un indice k {1, …, n} : I1 = (k-1, a1, …, ak-1,x), I2 = (1,ak,x), I3 = n-k, ak+1, …, ak,x) şi să

comparăm p x cu ak.

Dacă x = ak, atunci j = k şi cazurile I1, I3 nu mai sunt necesare în analiză. Dacă x < ak, atunci

pentru I2 şi I3, j = 0; prin urmare continuăm cu analiza cu I1. În fine, dacă x > ak, I1, I2 nu mai

sunt necesare şi continuăm doar cu I3.

Dacă alegerea lui k se face întotdeauna ca elementul din mijloc, atunci căutarea se numeşte

binară şi poate fi reprezentată prin următorul algoritm:

Input n , a1, …, an, x

low = 1, high = n

while {low high do mid =[(low – high)/2]

if x < amid then high = mid – 1 else

if x > amid then low = mid + 1 else

return j = mid; stop}

return j = 0; stop.

Să arătăm corectitudinea algoritmului (finitudinea sa este lăsată ca exerciţiul!). Dacă n = 0,

atunci grupul while este ignorat şi se obţine în mod corect j = 0. Astfel, în cadrul ciclului while

x este comparat cu elementele alow, alow×1, …, amid, …, ahigh. Dacă x = amid, atunci algoritmul se

termină cu j = mid. Astfel aria de comparaţie se micşorează (low = mid + 1 sau high = mid –

1), fără a se afecta rezultatul căutării (!). Când low : higher, j = 0.


24

Lema 4. Dacă n [2k-1

, 2k) N, atunci algoritmul căutării binare execută cel mult k

comparaţii.

Demonstraţie. Procedăm prin inducţie după k (reamintim că k numărul comparaţiilor este x :

amid!). dacă k = 1, atunci 20 n < 2, deci n = 1 şi avem de efectuat o singură comparaţie.

Presupunem că enunţul lemei este corect pentru un k 2 şi îl probăm pentru k + 1. Fie deci 2k

n < 2k+1

. Vom deosebi două situaţii:

a) Dacă n = 2k+1

– 1, deci mid = [(n + 1)/2] = 2k. În urma comparaţiei x : amid vom opri

calculul (dacă x = amid) sau vom trece de la şirul a1, …, an la şirul a1, a2, …, a2k+1

-1, dacă x >

a2k; în fiecare din cazuri noul n fiind 2

k + 1 [2

k-1, 2

k), deci putem aplica ipoteza de inducţie.

b) Dacă n < 2k – 1, deci 2

k + 1 n+1 < 2

k+1, 2

k-1< (2

k + 1)/2 (n+1)/2<2

k, 2

k-1

2

1n= mid <

2k, adică noul şir analizat alow, …, ahigh va avea lungimea în intervalul [2

k-1, 2

k), putând să

aplicăm din nou ipoteza de inducţie.

25

CAPITOLUL 4.

Comunicare şi Internet

4.1 Concepte introductive

Noţiunile de Internet şi Word Wide Web (WWW)

Internet-ul este o colecţie globală de reţele de calculatoare care conectează la un larg sistem

electronic de servicii, resurse şi informaţii atât instituţii guvernamentale, militare,

educaţionale şi comerciale cât şi persoane fizice. Sunt utilizate o serie de convenţii şi

instrumente pentru a crea imaginea unei singure reţele, cu toate că sistemele de calcul din

reţea se bazează pe platforme hardware şi software foarte diferite.

Această reţea nu numai că reprezintă o sursă inepuizabilă de informaţii, dar în acelaşi timp,

este o nouă formă de comunicaţie între oameni, graţie unor servicii precum poşta electronică

(e-mail) şi grupurile de informare (Usenet-ul). Calculatoarele conectate direct la Internet sunt

denumite calculatoare server (host, gazdă). Unui calculator server îi pot fi conectate mai

multe calculatoare locale (client). Calculatoarele locale nu au acces direct la Internet, decât

prin intermediul calculatoarelor server.

Reţeaua Internet pune la dispoziţia utilizatorilor mai multe tipuri de servicii (secţiuni, tipuri

de informaţii), cele mai des utilizate fiind următoarele:

1. Serviciul de poştă electronică (mesaje e-mail): trimiterea şi primirea de scrisori.

2. Serviciul de grupuri de informare (Usenet): recepţionarea şi emiterea mesajelor

referitoare la subiecte din grupuri de informare (discuţii).

3. Serviciul de transferuri de fişiere (FTP, File Transfer Protocol): schimb de fişiere între

calculatoare server şi calculatoare locale.

4. Serviciul de acces la calculatoare server (Telnet): permite utilizatorului să se conecteze

la un calculator aflat la distanţă, propriul calculator fiind un terminal obişnuit al

calculatorului îndepărtat.

5. Serviciul de conversaţii, cu suport Internet (IRC, Internet Relay Chat): conversaţie între

mai mulţi utilizatori, în timp real.

6. Serviciul WWW (World Wide Web = pânza de păianjen care înconjoară lumea) sau WEB,

este secţiunea multimedia a reţelei. El constă din milioane de pagini care se pot afişa pe

ecranul utilizatorului. Aceste pagini, numite pagini Web, pot conţine texte, imagini

grafice, animaţii, fişiere audio şi video precum şi hyperlink-uri (“legături” spre alte pagini

Web). Paginile Web sunt scrise în limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Se

subliniază faptul că WWW este doar unul din serviciile oferite de Internet, însă este

serviciul utilizat cel mai des.

CAPITOLUL 4. Comunicare şi Internet

26

Noţiunile de URL, HTTP, FTP, hyperlink, ISP şi site Web

URL (Uniform Resource Locator) este adresa prin care se identifică o resursă (fişier) din

reţea şi se specifică modul de acces la fişierul respectiv. Prin URL se pot identifica pagini

Web, ştiri Usenet, fişiere, mesaje e-mail şi altele. De obicei un URL conţine patru elemente şi

are forma următoare: Serviciu://NumeServer/cale/fişier. Nu toate aceste elemente apar în

fiecare URL, elementele prezente depind de tipul serviciului.

HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) este numele serviciului Internet prin care paginile

Web sunt transferate prin Internet. Prin HTTP se precizează programului de navigare faptul

că se va conecta la o pagină Web.

FTP (File Transfer Protocol) este numele serviciului prin care se asigură transferul

fişierelor între două calculatoare (server şi client).

Hyperlink (hiperlegătură) este adresa unei pagini Web care este inclusă în interiorul unei

alte pagini Web. Conceptul de hyperlink este esenţial pentru navigarea rapidă între paginile

Web. Dacă cursorul de mouse indică un hyperlink, atunci cursorul se transformă dintr-o

săgeată într-o mânuţă, iar în bara de stare a navigatorului (status bar) se afişează adresa

paginii Web referite. Dacă se efectuează un clic pe un hyperlink, în fereastra navigatorului se

va afişa pagina indicată de această legătură. Hyperlink-urile sunt subliniate şi sunt colorate.

ISP (Internet Service Provider) este firma care oferă accesul la Internet, precum şi alte

servicii gratuite (spaţiu pentru propria pagină Web, software de acces la Internet, accesul la

serviciile proprii de informaţii şi altele).

Site Web este mulţimea paginilor Web memorate pe un calculator server de adresă

specificată. De obicei se foloseşte următoarea terminologie: informaţii referitoare la subiectul

x se găsesc la site-ul www.firma.ro.

Structura adresei unei pagini Web

Adresa unei pagini Web de obicei este compusă din următoarele patru părţi:

HTTP://CalculatorServer/Cale/Pagină

HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este numele serviciului prin care paginile Web sunt

transferate prin Internet. Prin HTTP se precizează programului de navigare utilizat că se va

conecta la o pagină Web.

CalculatorServer este numele calculatorului server utilizat, format de obicei din următoarele

trei elemente, despărţite prin caracterul punct:

■ locaţia calculatorului respectiv, de obicei www;

■ numele organizaţiei care este proprietarul calculatorului;

■ sufix, prin care se indică fie profilul organizaţiei (com = comercial, edu = educaţional,

gov = guvern, ...), fie ţara de domiciliu (ro = România, de = Germania,...).

Cale este calea spre pagina Web, rezidentă pe un anumit calculator server. Dosarele

specificate în cale sunt despărţite prin caracterul / (slash). Dacă calea nu este specificată,

atunci pagina Web se află în dosarul rădăcină al serverului.


27

Pagina este numele paginii Web utilizate, de extensie HTM sau HTML. Dacă pagina nu este

specificată, atunci se utilizează o pagină implicită având numele index.htm, index.html,

default.htm sau default.html, în funcţie de modul de organizare a calculatorului server.

Exemple: http://www. gmi.ro/index. html

http Acest calculator server utilizează serviciul HTTP (Hyper Text Transfer Protocol)

www Serverul este la locaţia Word Wide Web

gmi Serverul este la firma gmi (Grupul Microinformatica, din Cluj-Napoca)

ro Serverul este în România

index.html Numele paginii Web este index.html, fişier care este memorat în dosarul rădăcină al calculatorului server www.gmi.ro

http://www.gmi.ro/librărie/catalog/

http Acest calculator server utilizează serviciul HTTP

www Serverul este la locaţia Word Wide Web

gmi Serverul este la firma gmi (Grupul Microinformatica, din Cluj-Napoca)

ro Serverul este în România

/librărie/catalog/ Pagina Web este memorată în dosarul librărie, subdosarul catalog al calculatorului server www.gmi.ro. Numele paginii nefiind specificat este pagina index.html

http://members.fortunecity.com/sanyi/p/cv.html

http Acest calculator server utilizează serviciul HTTP (Hyper Text Transfer Protocol)

members Serverul este la locaţia members

fortunecity Serverul este la firma fortunecity

com Profilul firmei este comercial

/sanyi/p/ Pagina Web este memorată în dosarul sanyi. subdosarul p al calculatorului server

members.fortunecity.com

cv.html Numele paginii Web este cv.html

Noţiunea de program de navigare în Web şi utilizarea lui

Prin program de navigare în Web (navigator, browser) se înţelege o aplicaţie care este

memorată pe calculatorul propriu, adică pe un calculator client. Scopul programului este

afişarea pe ecranul calculatorului propriu a paginilor Web. Funcţionând în calitate de client,

acest program ia legătura cu calculatorul server asociat, căruia îi transmite adresa paginii

Web dorite de utilizator. În continuare preia pagina Web cerută de la calculatorul server şi o

afişează pe ecranul calculatorului propriu. Programul de navigare pune la dispoziţia

utilizatorului mijloace simple pentru descărcarea în calculatorul utilizat a diferitelor fişiere

existente în Internet. Există un număr mare de programe de navigare în Web, de exemplu

Internet Explorer, Netscape Navigator, Opera, Neoplanet. În acest curs ne vom referi la

programul de navigare Internet Explorer.

Noţiunea de motor de căutare şi portal

Prin motor de căutare (search engine) se înţelege un program cu ajutorul căruia se pot căuta

paginile Web referitoare la o informaţie specificată de utilizator. Această informaţie se

introduce într-o cutie text, după care se lansează în execuţie procesul de căutare. Rezultatul


28

căutării este o pagină Web în care sunt specificate rezultatele găsite (adică adresele paginilor

Web în care apar informaţii despre subiectul căutat). Portalul este un server Web care

conţine legături cu multe alte site-uri şi pe care utilizatorul îl poate folosi ca punct de pornire

atunci când se conectează la reţeaua Internet. El este creat de un furnizor de servicii Internet

şi oferă utilizatorului un pachet de servicii şi resurse, de tipul: un motor de căutare Web,

instrumente care oferă pagini de referinţă, un sector de grupuri de ştiri orientate pe diferite

domenii, acces la magazine virtuale on-line, mesaje publicitare. Există un mare număr de

portaluri, ca de exemplu:

Google (http://www.google.com - creat în 1998, este considerat în prezent cel mai bun

motor de căutare. Este unul dintre cele mai rapide motoare de căutare, care întreţine cea

mai mare bază de date. Are interfaţă şi în limba română. Întreţine un catalog de categorii

de subiecte, permiţând redefinirea unei arii particulare de căutare prin restrângerea

căutării la un domeniu sau categorie. Nu caută după familii de cuvinte, nu face diferenţă

între literele mari şi cele mici, nu este sensibil la diacritice),

MSN (Microsoft Network – http://www.msn.com - prezintă în lista cu rezultate o scurtă

descriere a fiecărei pagini găsite),

Yahoo (http://www.yahoo.com- a fost creat în 1994 şi întreţine o bază de date în care

site-urile sunt organizate pe categorii, pentru fiecare site existând şi descrierea lui.

Permite limitarea căutării la paginile scrise în limba română. Căutarea se poate face

oriunde în pagină, numai în titlul paginii sau numai în adresa URL a paginii.),

Altavista (http://www.altavista.com – este un motor de căutare foarte rapid. Întreţine o

bază de date în care sunt organizate paginile şi nu siturile, şi indexează textul integral al

documentului. Întreţine un catalog pe categorii de subiecte, permiţând căutarea după

domenii. Permite limitarea căutării la paginile scrise în limba română).

Alte exemple de portaluri sunt:

Lycos (http://www.lycos.com),

InfoSeek (http://www.infoseek.com), HotBot (http://www.hotbot.com) sau portaluri

româneşti: Kappa (http://www.kappa.ro), Portal (http://www.portal.ro)

Bumerang (http://www.bumerang.ro), care au şi motoare de căutare.

Pentru a ajunge la un portal, furnizaţi browserului adresa URL a portalului.

Noţiunea de cache

Când utilizatorul afişează pagini Web, navigatorul “urmăreşte” activitatea de afişare a

paginilor.

Această urmărire înseamnă că prima dată când se deschide o pagină, ea este salvată pe

harddisk-ul calculatorului utilizat într-o zonă de memorie numită cache. În afară de pagini

Web, această zonă conţine şi imaginile grafice afişate pe pagini Web, precum şi fişiere tip

cookie. Fiecare utilizator al calculatorului are o zonă cache proprie. Această zonă se găseşte

în dosarul:

C:\Documents and Settings\NumcUtilizator\Local Settings\Temporary Internet Files

Dacă ulterior se revine la o pagină Web care a fost vizitată anterior, atunci, folosind


29

informaţiile memorate în zona cache, reafişarea paginii respective va fi mult mai rapidă,

deoarece navigatorul o va încărca direct de pe harddisk-ul, în loc să o încarce din Web.

Astfel, utilizatorul poate economisi din timpul necesar afişării paginii respective, deoarece

încărcarea de pe disc este mult mai rapidă. De obicei modul de actualizare a fişierelor

memorate în zona cache este realizat automat de navigator, însă utilizatorul poate să

reconfigureze parametrii zonei. În caz de criză de spaţiu pe harddisk, conţinutul zonei cache

poate fi şters.

Noţiunea de cookie

Prin cookie se înţelege un mic fişier text creat de unele site-uri Web şi memorat pe

calculatorul vizitatorului de site. Acest tip de fişier conţine anumite informaţii despre

calculator, de exemplu preferinţele utilizate în vizionarea paginilor Web, lista paginilor Web

vizitate, timpul utilizat pentru vizitarea paginilor, chiar şi informaţii referitoare la persoana

vizitatoare, motiv pentru care fişierele cookie sunt considerate ca fiind un atac dur la

confidenţialitate. Avantajul cookie-urilor este că la vizitarea ulterioară a site-ului care a creat

cookie-ul respectiv, schimburile de informaţii între vizitator şi site-ul respectiv vor fi mai

rapide. Fişierele tip cookie pot fi şterse, deoarece ştergerea lor nu influenţează buna

funcţionare a sistemului de operare.

4.2 Securitatea datelor

Noţiunea de site Web protejat

Unele site-uri Web permit păstrarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor. La aceste site-uri,

prima dată, utilizatorii trebuie să solicite un nume de utilizator şi o parolă de la

administratorul site-ului. După ce s-au obţinut aceste informaţii, în momentul apelării site-

ului respectiv se va completa un formular în care se vor specifica numele utilizatorului (User

Name) şi parola lui (Password). Datele memorate în site vor fi accesibile numai dacă ambele

informaţii s-au completat corect.

Noţiunea de certificat digital

Certificatele digitale sunt fişiere folosite pentru identificarea în mod unic a resurselor pe

reţele cum este Internet-ul. Certificatele digitale dau posibilitatea comunicaţiei sigure şi

confidenţiale între două părţi. Certificatele digitale sunt alocate de către o autoritate numită

Certification Authority. Rolul acestei autorităţi este să valideze identitatea posesorului

certificatului şi “să semneze” certificatul astfel încât acesta să nu poată fi falsificat de către o

terţă parte. Certificatele digitale garantează o comunicaţie criptată, de mare securitate între

navigatorul clientului şi serverul web.

Noţiunea de criptare

Prin criptare se înţelege procesul prin care se face imposibilă citirea datelor proprii de către

persoane străine. Aceste date personale pot fi fişiere păstrate pe suport magnetic sau mesaje e-


30

mail. Când un fişier este criptat, datele memorate pe discuri sunt “codificate”, imposibil de citit

de persoane străine; acest lucru este valabil şi la mesaje e-mail, ele nu se pot citi în timpul

transmiterii lor. Sistemul criptografic utilizat de sistemul de operare Windows XP foloseşte o

tehnică numerică de criptare, extrem de complexă, numită EFS (Encryption File System).

Pe volume disc tip NTFS criptarea unui fişier sau dosar este extrem de simplă: se selectează

fişierul sau dosarul, se afişează fereastra de dialog referitoare la proprietăţile avansate ale

fişierului sau dosarului, după care se selectează caseta de selectare Encrypt contents to secure

data. Criptarea este transparentă pentru utilizatorul care a criptat un fişier sau dosar (adică nu

este necesară decriptarea fişierului sau dosarului criptat înainte de utilizare). Ceilalţi

utilizatori al calculatorului vor primi un mesaj de forma “Access denied” (acces interzis) în

momentul în care doresc să deschidă un obiect criptat.

Pericolul infectării calculatorului cu viruşi

În reţeaua Internet sunt multe site-uri specializate în propagarea diferitelor produse software.

Produsele software descărcate de la aceste site-uri prezintă însă un pericol potenţial, deoarece

ele pot conţine viruşi. În aceste condiţii, se recomandă ca un program descărcat din Internet,

înainte să fie instalat, să fie verificat cu un program antivirus.

Pericolul utilizării cărţilor de credit pe Internet

Nu se recomandă utilizarea cărţilor de credit pentru a cumpăra produse de pe Internet,

întrucât prin aceasta contul utilizat poate să devină public, deci banii din cont pot să fie

sustraşi de străini.

Noţiunea de firewall

Prin firewall (“zid de apărare a incendiilor”) se înţelege o combinaţie de hardware şi software

care formează un sistem de securitate, prin care se interzic accese neautorizate din exterior în

interiorul reţelei proprii de tip LAN. Acest zid interzice comunicarea directă între reţeaua

proprie şi calculatoarele din exteriorul reţelei. În loc de comunicare directă, toate informaţiile

sunt dirijate spre un calculator server, numit proxy server, situat în exteriorul reţelei proprii.

Calculatorul proxy server stabileşte dacă este periculos sau nu transferul unui fişier în reţeaua

internă. Fişierele considerate periculoase sunt respinse de proxy server. Un proxy server

înregistrează şi volumul de informaţii schimbat cu calculatoare din exterior precum şi

atacurile (încercările) calculatoarelor din exterior de a ajunge la datele proprii. Se recomandă

ca firmele care au reţele proprii să-şi construiască un firewall.

4.3 Navigarea în Web şi accesarea paginilor Web

Afişarea unei pagini Web de adresă specificată

Pentru a afişa o pagină Web, în fereastra programului de navigare se va acţiona astfel:

■ Se execută un clic în cutia text etichetată cu Address din bara de adrese a

navigatorului utilizat, în cazul nostru Internet Explorer.


31

■ Se tastează adresa paginii Web (URL-ul paginii).

■ Se efectuează un clic pe butonul de comandă (Go, salt) sau se apasă tasta Enter. În

urma acestei acţiuni, după o oarecare perioadă de aşteptare, în fereastra programului

de navigare se va afişa conţinutul paginii Web solicitate.

Evident, după vizualizarea unei pagini se poate trece la o altă pagină, prin repetarea

algoritmului anterior.

Activarea unui hyperlink afişat într-o pagină Web

Paginile Web pot conţine şi hyperlink-uri, adică adresele altor pagini Web. Ele permit

navigarea rapidă între paginile Web. Dacă cursorul de mouse indică un hyperlink (un

fragment de text explicativ, o imagine grafică sau o adresă propriu-zisă), atunci cursorul de

mouse se transformă dintr-o săgeată într-o mânuţă, iar în linia de stare a navigatorului se

afişează adresa paginii Web referenţiate. Dacă se efectuează un clic pe un hyperlink, în

fereastra navigatorului, după o perioadă de aşteptare, se va afişa pagina indicată de hyperlink-

ul respectiv. Hyperlink-urile sunt subliniate şi colorate. Imaginilor depuse în paginile Web li

se pot asocia şi diferite hyperlink-uri. Dacă cursorul de mouse indică o imagine pentru care s-

a asociat un hyperlink, atunci cursorul de mouse se transformă dintr-o săgeată într-o mânuţă,

iar în linia de stare a navigatorului se afişează adresa paginii. Dacă se efectuează un clic pe

imagine, atunci în fereastra navigatorului se va afişa pagina asociată imaginii. Există

posibilitatea ca unei singure imagini să-i corespundă chiar mai multe hyperlink-uri. Să

presupunem, de exemplu, că într-o imagine apare harta României şi harta Franţei. Dacă se

efectuează un clic pe harta României, atunci se va afişa o pagină care conţine informaţii

despre România. Analog, dacă se efectuează un clic pe harta Franţei, pagina afişată va livra

informaţii despre Franţa. Singurul mod de a afla dacă unei imagini îi sunt asociate mai multe

hyperlink-uri este examinarea liniei de stare a navigatorului în timp ce se deplasează cursorul

de mouse deasupra imaginii.

Navigare înapoi şi înainte în şirul paginilor Web vizitate anterior

Navigând în Internet, în aceeaşi sesiune de obicei se vizitează mai multe pagini Web. Uneori

se doreşte revenirea la o pagină vizitată anterior. Prin efectuarea unui clic pe butonul Back

(înapoi) se va reveni la pagina deschisă anterior. Prin acţionarea repetată a butonului Back se

poate ajunge până la prima pagină vizitată în sesiunea actuală.

De asemenea, dacă se execută clic-uri succesive pe butonul Forward (înainte), atunci se

poate ajunge din nou la ultima pagină vizitată în sesiunea actuală (după ce s-a reajuns la

ultima pagină, butonul Forward va fi inhibat).

Completarea unui formular afişat într-o pagină Web

Unele pagini Web conţin formulare. Ele permit, de exemplu, încheierea unor tranzacţii.

Astfel, pagina Web a unei edituri poate conţine formularul alăturat. Se completează cutiile

text ale formularului cu datele cumpărătorului. Pentru a trimite comanda editurii respective se

va acţiona butonul de comandă Submit (trimite).


32

Utilizarea atributului “preferat” asociat unei pagini Web

Unele pagini Web sunt vizitate frecvent de utilizator. Similar, unele programe ale

calculatorului utilizat sunt lansate în execuţie cu regularitate. Pentru a accelera procesul de

afişare a paginilor Web sau pe cel de lansare a diferitelor programe, sistemul de operare

Windows XP pune la dispoziţia utilizatorului un atribut special care are numele “preferat”

sau “prevăzut cu un bookmark”. Adresele paginilor Web prevăzute cu atributul preferat sunt

memorate într-un dosar special denumit Favorites. Acest dosar, specific fiecărui utilizator al

sistemului de calcul, se găseşte la locaţia:

C:\Documents and Settings\NumeUtilizator\Favorites

În acest dosar se pot insera adrese de pagini Web (URL), nume de programe ale

calculatorului utilizat, nume de unităţi ale calculatorului utilizat şi nume de dosare ale

calculatorului utilizat. Fiind lansat în execuţie navigatorul Internet Explorer, conţinutul

dosarului Favorites poate fi vizualizat prin efectuarea unui clic pe meniul Favorites

(preferinţe). În meniul derulant apar următoarele elemente:

■ Comanda Add to Favorites (adăugare la preferinţe).

■ Comanda Organize Favorites (organizare preferinţe).

■ Nume de subdosare predefinite (de exemplu Channels, Media) sau create de utilizator.

■ Adrese de pagini Web (URL).

■ Prescurtări spre fişierele calculatorului utilizat.

■ Prescurtări spre dosarele sau unităţile calculatorului utilizat.

Adăugarea adresei unei pagini Web în dosarul Favorites

■ În fereastra programului de navigare Internet Explorer se afişează pagina Web care

va avea atributul “preferat” (pagină prevăzută cu un “bookmark”).

■ Din meniul Favorites se dă comanda Add to Favorites. Se afişează o fereastră de

dialog etichetată cu Add Favorite.

■ În cutia text Name se tastează sau se acceptă numele propus pentru pagina Web.

■ Dacă se efectuează un clic pe butonul de comandă Create in (creare în), atunci

fereastra actuală de dialog este completată cu o imagine în care este afişată structura actuală a

dosarului Favorites. Efectuând un clic pe numele unui dosar, se poate desemna dosarul în

care se va depune adresa paginii Web analizate, respectiv folosind butonul de comandă New

Folder se poate crea un nou subdosar de salvare în dosarul Favorites sau în subdosarele lui.

■ Dacă se selectează caseta de selectare etichetată cu Make available offline (accesibil în

mod neconectat), atunci se cere ca pagina Web analizată să fie accesibilă în regimul offline,

adică atunci când calculatorul nu este conectat la Internet. În acest caz, pagina Web se va

memora în zona cache a calculatorului, care ulterior poate fi vizualizat. Astfel, este posibilă

descărcarea unei pagini Web pe un calculator portabil, iar conţinutul respectiv poate fi

vizualizat în momentul în care nu mai există legătură spre Internet. În cazul selectării acestei

casete de selectare în pagina actuală de dialog va fi accesibil butonul de comandă Customize

(particularizare). Dacă se efectuează un clic pe butonul de comandă Customize, atunci se

lansează în execuţie un expert, prin care se configurează opţiunile de vizualizare în modul

neconectat ale paginii Web analizate.


33

■ Prin acţionarea butonului de comandă OK se adaugă adresa paginii Web actuale

dosarului Favorites.

Afişarea unei pagini Web care a fost prevăzută cu atributul “preferat” se face astfel:

■ În fereastra Internet Explorer se efectuează un clic pe elementul de meniu Favorites.

■ În meniul afişat se va aplica un clic pe adresa paginii Web dorite. În urma acestei

acţiuni în fereastra navigatorului se va afişa conţinutul paginii Web selectate.

Organizarea dosarului Favorites

Organizarea dosarului Favorites (adică a dosarului în care sunt depuse adresele paginilor

Web prevăzute cu atributul “preferat” sau “bookmark”) se realizează cu ajutorul comenzii

Organize Favorites (organizare preferinţe). Această comandă afişează o fereastră de dialog

în care se afişează structura curentă a dosarului Favorites. Fereastra este prevăzută cu şase

butoane de comandă. Butonul de comandă Create Folder creează un nou subdosar în dosarul

Favorites. După acţionarea butonului se va tasta numele noului subdosar, după care se va

apăsa tasata ENTER. Butonul de comandă Move to Folder afişează o fereastră de dialog prin

care elementul selectat al dosarului Favorites poate fi mutat într-un dosar specificat. În

fereastra afişată (etichetată cu Browsefor Folder) printr-un clic se desemnează dosarul

destinaţie al elementului selectat, după care se acţionează butonul de comandă OK. Butonul

de comandă Rename permite redenumirea elementului selectat al dosarului Favorites. Se

tastează noul nume, după care se acţionează tasta Enter. Butonul de comandă Delete şterge

elementul selectat din dosarul Favorites. Operaţia de ştergere trebuie confirmată de utilizator.

Butonul de comandă Properties afişează proprietăţile paginii Web selectate din lista Favorites

(adresa paginii Web, cantitatea de informaţie care se descarcă împreună cu pagina Web,

modul de planificare a sincronizării paginii Web şi alte proprietăţi). Dacă este selectată caseta

de selectare Make available offline, atunci conţinutul paginii Web selectate este accesibil în

regim de offline, adică atunci când calculatorul utilizat nu este conectat la Internet. Dacă o

pagină este marcată ca fiind accesibilă offline, atunci conţinutul paginii respective poate fi

actualizat manual folosind comanda Synchronize (sincronizare) a meniului Tools

(instrumente). Dacă se doreşte actualizarea automată a paginii Web, atunci se va efectua un

clic pe butonul de comandă Properties, după care se va stabili modul de sincronizare a

paginii. Butonul de comandă Close închide fereastra de dialog Organize Favorites.

4.4 Căutarea în Web

Utilizarea unui motor de căutare

Selectarea unui motor de căutare

Prin motor de căutare se înţelege un program, accesibil în Internet, prin care se pot căuta

pagini Web care conţin informaţii referitoare la un subiect specificat de utilizator. Există un

mare număr de motoare de căutare. Numele şi adresele principalelor motoare de căutare sunt


34

centralizate în tabelul alăturat. Se pare că, la ora actuală, cele mai populare motoare de

căutare sunt sunt cele înglobate în portalurile Google, Yahoo şi Altavista.

Nume portal cu motor inclus Adresa

7Search.Com http://www.7search.com

AltaVista http://altavista. digital.com

AltaVista http://vvww.origo.hu

Euroseek http://www.euroseek.com

Excite http://www\excite.com

Go http://www.go.com

Google http://www.google.com

GoTo http://www.goto.com

HotBot http://vvww.hotbot.com

Infoseek http://www.infoseek.com

Lycos http://www.lycos.com

MSN hup://wvvw. msn.com

SNAP! http://www.snap.com

WebCrawler http.//www/webcrowler.com

Yahoo htip://w vvw.yahoo.com

Realizarea unei căutări pentru o informaţie folosind un cuvânt cheie sau o frază

Paginile Web corespunzătoare motoarelor de căutare, conţin o cutie text în care se tastează un

cuvânt cheie (reprezentativ) sau o frază care caracterizează subiectul căutat. Cutia text este

asociată cu un buton de comandă etichetat de obicei cu Search. Dacă se efectuează un clic pe

acest buton, atunci se lansează în execuţie procesul de căutare a paginilor Web în care apare

subiectul specificat. Rezultatul căutării este o listă care conţine adresele paginilor Web în care

apar informaţii despre subiectul căutat.

Combinarea criteriilor de selecţie într-o căutare

Motoarele de căutare permit de obicei, stabilirea unor opţiuni utilizate în procesul de căutare.

Aceste opţiuni se pot stabili, de regulă, prin efectuarea unui clic pe legătura Advanced

Search (căutare avansată). În cazul motorului de căutare din cadrul portalului Google modul

de căutare referitor la textul căutat sunt următoarele: toate cuvintele specificate, fraza exactă,

oricare dintre cuvintele specificate, fără cuvintele specificate.

Copiere de texte, URL-uri (adrese, hyperlink-uri) şi imagini dintr-o pagină Web într-un

document

Porţiuni de text, hyperlink-uri şi imagini conţinute în pagina Web curentă pot fi copiate într-

un document, de exemplu Word, al calculatorului propriu.

■ Se navighează la pagina Web din care se va copia o informaţie.

■ Se selectează textul, hyperlink-ul sau imaginea care urmează să fie copiată într-un

document. Dacă se doreşte copierea textului întregii pagini Web, atunci din meniul

Edit se va da comanda Select All (selectare totală). Informaţia selectată se va fi afişa

în video invers.

■ Din meniul Edit al navigatorului se dă comanda Copy (copiere), prin care

informaţia selectată este copiată pe clipboard.


35

■ Se deschide documentul destinaţie, într-un program de editare (de exemplu Word),

în care se va include informaţia depusă pe Clipboard.

■ Se mută cursorul de text la locaţia destinaţie din interiorul documentului.

■ Pentru inserarea informaţiei depuse pe masa de montaj din meniul Edit al editorului

utilizat se va da comanda Paste (lipire).

Salvarea unei pagini Web pe calculatorul propriu

Pagina Web curentă poate fi salvată într-un fişier al calculatorului utilizat, în vederea

analizării ei ulterioare, de exemplu atunci când calculatorul nu mai este conectat la Internet,

adică în regim offline. Pentru salvarea paginilor Web se va utiliza algoritmul următor: în

fereastra programului de navigare, fiind afişată pagina Web care se va salva pe calculatorul

propriu, din meniul File se dă comanda Save As. Se afişează fereastra de dialog etichetată cu

Save Web Page.

Tipul de salvare Rezultatul salvării

Web Page, complete

(*.htm, *.html)

Se salvează toate fişierele necesare afişării paginii, inclusiv imaginile

grafice, sunetele, foi de stil şi altele. Fiecare fişier este salvat în formatul lui

original. Astfel, de exemplu, dacă pagina Web, conţinând două imagini

grafice, are titlul A. atunci salvarea paginii în formatul HTM este realizată

în fişierul A.htm şi se generează un dosar cu numele A_files, în care sunt

salvate cele două imagini grafice.

Web Archive single file

(*.mht)

Se salvează toate informaţiile necesare afişării paginii Web într-un singur

fişier. Se salvează un “instantaneu” al paginii curente; această opţiune este

accesibilă numai dacă pe calculatorul utilizai s-a instalat versiunea 5 (sau

mai recentă) a programului Outlook Express.

Web Page, HTML only

(*.htlm)

Se salvează doar pagina HTML curentă, nefiind salvate imaginile grafice,

sunetele şi alte construcţii utilizate în pagina Web actuală.

Text File (*.txt) Se salvează doar textul paginii curente, nefiind salvată nici o caracteristică

de formatare existentă pe pagină. Astfel, de exemplu, dacă pagina conţine

un tabel, atunci se salvează doar conţinutul celulelor din tabel, fără să Fie

salvată formatarea de tabel.

■ Cu ajutorul listei combinate Save in se stabileşte unitatea şi dosarul calculatorului utilizat

în care se va salva pagina Web curentă.

■ În cutia text File name se introduce numele cu care se salvează pagina Web.

■ Cu ajutorul listei combinate Save as type se stabileşte tipul fişierului de salvare. Se pot

alege din patru tipuri de salvare, centralizate în tabelul de mai sus.

■ Din lista combinată Encoding se selectează setul de caractere utilizat în procesul de

salvare.

■ Pentru lansarea în execuţie a procesului de salvare se acţionează butonul de comandă

Save.

Descărcarea unui fişier, unei imagini sau a unui produs software dintr-o pagină Web

pe calculatorul propriu

■ Dacă pagina Web actuală conţine un hyperlink, pe care se efectuează un clic dreapta,

atunci se activează meniul local. Comanda Save Target As (salvare ţintă ca) a meniului local


36

salvează obiectul indicat de hyperlink într-un fişier al calculatorului utilizat. Această

comandă va afişa trei ferestre de dialog. În prima fereastră de dialog, etichetată cu File

Download (descărcare fişier), programul de navigare determină informaţii de bază despre

fişierul care se va descărca (dimensiunea fişierului, rata de transfer, timpul de descărcare

estimat). În a doua fereastră de dialog, etichetată cu Save As, utilizatorul trebuie să specifice

informaţii referitoare la locul de salvare al fişierului care se va descărca, şi anume în cutia

text Save in se va specifica unitatea şi calea utilizată în procesul de salvare. În cutia de text

File name se încarcă automat numele fişierului indicat de hyperlink (acest nume poate fi însă

modificat). Lista Save as type se încarcă automat şi conţine tipul fişierului indicat de

hyperlink. Pentru a demara procesul de salvare a obiectului indicat de hyperlink se va acţiona

butonul de comandă Save. În continuare, va apare a treia fereastră de dialog în care, printr-o

bară de progres, se indică evoluţia procesului de descărcare.

■ Dacă pagina Web actuală conţine o imagine neasociată unui hyperlink, pe care se

efectuează un clic dreapta, atunci se activează un meniu local. Comanda Save Picture As

(salvare ca imagine) a meniului local salvează imaginea indicată într-un fişier al

calculatorului utilizat. Această comandă afişează fereastră de dialog etichetată cu Save

Picture. În cutia text File name se încarcă automat numele imaginii indicate (acest nume

poate fi modificat). Lista Save as type conţine tipul imaginii indicate. Lista Save in permite

stabilirea unităţii şi căii care se vor utiliza în procesul de salvare a imaginii. Pentru a demara

procesul de salvare se va acţiona butonul de comandă Save.

■ Dacă pagina Web actuală conţine o imagine asociată unui hyperlink, pe care se efectuează

un clic dreapta, atunci se activează meniul local. Comanda Save Target As a meniului local

salvează obiectul indicat de hyperlink ataşat imaginii, într-un fişier. In fereastra de dialog

afişată, în cutia text File name se încarcă automat numele obiectului indicat de hyperlink-ul

asociat imaginii (acest nume poate fi modificat). Lista Save as type conţine tipul obiectului,

care este încărcat automat. Lista Save in permite stabilirea unităţii şi a căii care va fi utilizată

în procesul de salvare. Pentru a demara procesul de salvare se va acţiona butonul de comandă

Save.

Observaţie. Din Internet se pot descărca pe calculatorul propriu produse software. Cele mai

cunoscute calculatoare server de la care se pot descărca produse software sunt date în

tabelul de mai jos.

CNet http://www.download.com/

hllp://www.shareware.com/

Tucows http://www.tucows.com/

http://idilis.tucows.com/

http://tucows.windows.vipnet.ro/

http://rdstm.tucows.com

http://tucows.euroweb.hu/

WebAttack http://www.webattack.com/

WinDrivers http://www.windrivers.com/

ZDNet lui jk//www.hotfiles.com

La aceste calculatoare server, prima dată se localizează programul care se va descărca, după

care se efectuează un clic pe un hyperlink etichetat de obicei cu Download. Se afişează o

fereastră de dialog în care se întreabă dacă se doreşte deschiderea (Open) sau salvarea


37

fişierului (Save). Se va alege varianta Save. În continuare se va specifica dosarul din

calculatorul propriu în care se va salva fişierul descărcat. Înaintarea procesului de descărcare

este indicată printr-o bară de progres. Se estimează şi durata aproximativă a descărcării şi se

comunică viteza de transfer. Multe fişiere descărcate sunt în formatul comprimat de extensie

zip, putând fi despachetate din interiorul sistemului de operare Windows XP3 (adică nu este

necesar nici un program extern de despachetare de genul WinZip). Se recomandă verificarea

programelor descărcate cu un program antivirus. Pentru a începe instalarea programului

descărcat, de obicei se va executa un dublu clic pe un fişier având numele Install.exe sau

Setup.exe.

Pregătirea imprimării paginii Web actuale

Înainte de a imprima pagina Web actuală (curentă), se recomandă:

■ configurarea paginilor de hârtie pe care se va imprima, prin care se stabilesc diferite

opţiuni de bază, de exemplu dimensiunea hârtiei utilizate, marginile şi altele (meniul

File, comanda Page Setup, iniţializare pagină);

■ vizualizarea paginii înainte de imprimare (meniul File, comanda Print Preview,

examinare înaintea imprimării).

Configurarea paginilor pe care se va imprima

Din meniul File se dă comanda Page Setup. Se afişează o fereastră de dialog etichetată

cu Page Setup.

Se configurează opţiunile referitoare la pagina utilizată.

Se acţionează butonul de comandă OK.

Opţiunile referitoare la pagina utilizată în procesul de imprimare sunt următoarele:

Cele două liste combinate depuse în subfereastra Paper stabilesc opţiunile referitoare la

hârtia utilizată: Size = dimensiunea hârtiei; Source = sursa de alimentare cu hârtie.

Se efectuează un clic dreapta pe numele fişierului de extensie zip. Din meniul local afişat

se dă comanda Extract All.

Butoanele de opţiune depuse în subfereastra Orientation stabilesc orientarea hârtiei:

Portrait = portret, liniile imprimate sunt paralele cu marginea mai îngustă a hârtiei;

Landscape = vedere, liniile imprimate sunt paralele cu marginea mai lată a hârtiei.

În subfereastra Margins în cele patru cutii text se specifică, în inch, dimensiunea

marginilor: Left = stânga; Right = dreapta; Top - sus; Bottom = jos.

Cutiile text depuse în subfereastra Headers and Footers stabilesc textele care se vor

imprima în zona antet (cutia text Header) şi în zona subsol a hârtiei (cutia text Footer). În

aceste cutii pot fi introduse texte şi/sau coduri de control.

Examinarea (vizualizarea) paginii înainte de imprimare

Pentru vizualizarea paginii Web înainte de imprimare, din meniul File se va da comanda

Print Preview. Această comandă afişează o bară de instrumente. Funcţiile butoanelor de

comandă ale acestei bare de instrumente sunt centralizate în tabelul următor:


38

Butonul de comandă Funcţie

Print... (Print) Configurarea opţiunilor de imprimare şi lansarea procesului de imprimare a

paginii. Această comandă afişează fereastra corespunzătoare comenzii Print a

meniului File.

(Page Setup) Stabileşte dimensiunea hârtiei, anteturile şi subsolurile, orientarea şi marginile paginii actuale. Această comandă afişează fereastra corespunzătoare comenzii

Page Setup a meniului File.

(First page) Afişarea primei pagini.

(Previous page) Afişarea paginii precedente.

(Page number) În cutia text se tastează numărul paginii care se va afişa.

(Next) Afişarea paginii următoare.

(Last) Afişarea ultimei pagini.

(Zoom out) Micşorarea panoramării paginii analizate.

(Zoom in) Majorarea panoramării paginii analizate.

(Zoomlist) Afişarea listei cu procentajele de panoramare şi selectare.

(Opţiunile de

imprimare a paginilor cu

chenare)

Specifică modul de imprimare a paginilor Web cu chenare.

▪ As laid out on screen: Se vor imprima paginile din chenar în modul în care

ele sunt afişate de programul de navigare.

▪ Only the selected frame: Se va imprima numai pagina memorată în chenarul selectat.

Imprimarea paginii Web actuale

După ce au fost stabilite opţiunile referitoare la pagina utilizată în imprimare şi s-a dat

comanda de examinare a paginii înainte de imprimare, se poate demara procesul de

imprimare propriu-zisă a paginii Web actuale.

În acest scop:

■ Din meniul File se dă comanda Print (imprimare). Se afişează o fereastră de dialog

etichetată cu Print, formată din două file (General şi Options).

■ Se configurează opţiunile de imprimare.

■ Pentru lansarea în execuţie a procesului de imprimare se acţionează butonul de comandă

Print.

Fila General a ferestrei de dialog Print are structura următoare:

■ Controalele din subfereastra Select Printer se referă la selectarea imprimantei utilizate în

procesul de imprimare. Lista conţine tipurile de imprimante, care au fost instalate la

calculatorul utilizat. Imprimanta dorită se selectează printr-un clic. Prin utilizarea butonului

de comandă Add Printer se lansează expertul specializat în instalarea unei noi imprimante.

■ Butonul de comandă Preferences afişează o fereastră de dialog prin care pot fi configurate

proprietăţile imprimantei selectate.

■ Dacă se selectează caseta de selectare Print to file, atunci pagina Web curentă va fi

imprimată într-un fişier specificat, de extensie PRN. Fişierul respectiv poate fi imprimat fizic

ulterior, cu comenzile standard din sistemul de operare astfel: se acţionează butonul de

comandă Start, se indică AH Programs, în continuare Accessories şi se dă comanda

Command Prompt. La prompter se introduce comanda COPY nume.PRN LPT1: /b .

■ Butoanele de opţiune din subfereastra Print range stabilesc şirul (domeniul) de pagini care

urmează să fie imprimat. Opţiunile posibile sunt următoarele: All (se imprimă toate paginile


39

documentului); Pages (se imprimă un număr de pagini, numărul paginii de început se

introduce în cutia text From, numărul paginii de sfârşit se introduce în cutia text To);

Selection (se imprimă textul selectat al paginii).

■ Controalele din subfereastra Copies se referă la numărul de copii imprimate şi modul lor

de imprimare. Lista Number of copies stabileşte numărul copiilor. Dacă se imprimă mai

multe copii, atunci caseta de selectare Collate defineşte modul de asamblare a copiilor.

Fila Options a ferestrei de dialog Print conţine următoarele controale:

■ Butoanele de opţiune din subfereastra Print frames sunt accesibile numai atunci când

pagina Web actuală este compusă din mai multe cadre. Opţiunile posibile sunt: As laid out on

screen (pagina Web se imprimă exact aşa, cum apare pe ecran); Only the selected frame (se

imprimă doar cadrul selectat; selecţia unui cadru se realizează prin efectuarea unui clic

dreapta în interiorul cadrului); All frames individually (se imprimă fiecare cadru, sub formă

de documente separate).

■ Dacă este selectată caseta de selectare Print all linked documents, atunci se vor imprima

şi documente, care sunt legate (referenţiate) prin hyperlink-uri de documentul curent.

■ Dacă este selectată caseta de selectare Print table of links, atunci la sfârşitul documentului

se imprimă un tabel cu legăturile (referinţele) existente în documentul curent.

Observaţie. Înainte de lansarea operaţiei de imprimare se recomandă dezactivarea funcţiei de

imprimare a culorilor şi a imaginilor de fundal. În cazul imprimării acestora textul, probabil,

va fi mai lizibil dar, în acelaşi timp, consumul de consumabile (toner, cerneală) este mare.

Paşii de urmat pentru a evita consumul exagerat de consumabile sunt:

■ Din meniul Tools se dă comanda Internet Options.

■ Din fereastra de dialog afişată se selectează fila Advanced (complex).

■ În secţiunea Printing se deselectează caseta de selectare Print background colors and

images.

4.5 Aplicaţii propuse

1. Deschideţi un fişier text nou. Introduceţi datele Dvs. de identificare pe primul rând al

documentului şi salvaţi fişierul sub numele test1.

2. Descrieţi pe scurt termenul de hyperlink, introduceţi răspunsul în fişier şi salvaţi.

3. Deschideţi o aplicaţie de navigare pe Internet şi accesaţi URL-ul: http://www.ugal.ro.

4. Copiaţi sigla universităţii în fişier şi salvaţi.

5. Accesaţi pagina FSE folosind image link-ul cu sigla existentă.

6. Copiaţi data sistem în fişier şi salvaţi.

7. Reveniţi la pagina anterioară şi salvaţi-o în format html.

8. Accesaţi pagina de start a aplicaţiei şi copiaţi URL-ul acesteia în fişier.

9. Tipăriţi în format tip vedere la o imprimantă disponibilă sau în fişier.

10. Salvaţi fişierul şi închideţi toate aplicaţiile.

11. Deschideţi o aplicaţie electronică de e-mail.

12. Va trebui să compuneţi şi să trimiteţi un mesaj. Creaţi un nou mesaj şi introduceţi o adresă în


40

câmpul To.

13. Ataşaţi fişierul test1.

14. Introduceţi Rezultate modul 1 în câmpul subject.

15. Introduceţi următorul text: Aştept răspunsul dumneavoastră cu privire la rezultatele

obţinute. Vă mulţumesc anticipat şi trimiteţi mesajul.

16. Deschideţi un mesaj din Inbox şi adăugaţi adresa în Address Book.

17. Veţi răspunde (reply) la acest mesaj (cu sau fără textul iniţial).

18. Descrieţi pe scurt termenul de blind copy (Bcc) şi introduceţi răspunsul în mesaj.

19. Introduceţi o adresă [email protected] în câmpul Cc şi trimiteţi mesajul (xxx – oarecare)

20. Închideţi aplicaţia.



2. Descrieţi în câteva cuvinte ce este acela un site protejat şi daţi un exemplu; salvaţi răspunsul

în fişier.

3. Deschideţi o aplicaţie de navigare pe Internet.

4. Schimbaţi pagina de start în http://www.ugal.ro; accesaţi pagina de start a aplicaţiei.

5. Deschideţi o nouă fereastră în aplicaţie şi accesaţi URL-ul http://www.ase.ro.

6. Reveniţi la prima fereastră şi accesaţi link-ul existent în această pagină spre pagina din

cealaltă fereastră.

7. Salvaţi pagina de web în format txt.

8. Accesaţi pagina www.ecdl.com şi copiaţi cele trei rânduri referitoare la ECDL în fişier.

9. Reveniţi la pagina iniţială şi tipăriţi în format tip vedere.

10. Salvaţi fişierul şi închideţi toate aplicaţiile existente.


12. Introduceţi adresa Centrului ID în Address Book.

13. Folosind lista de adrese (Address Book) veţi trimite un mesaj nou către Centrul ID.

14. Introduceţi Rezultate modul 2 în câmpul Subject şi ataşaţi fişierul test2.

15. Trimiteţi mesajul şi sortaţi mesajele din Sent Items după subject în ordine descrescătoare.

16. Deschideţi primul mesaj din folderul Sent Items.

17. Selectaţi primul paragraf şi tipăriţi selecţia.

18. Veţi retransmite mesajul (forward ).

19. Introduceţi [email protected] în câmpul To şi trimiteţi mesajul.



documentului şi salvaţi fişierul sub numele de test3.


3. Accesaţi URL-ul http://www.ecdl.com/main/index.php .

4. Adăugaţi adresa paginii în Bookmarks (Favorites).

5. Introduceţi în fişier adresa paginii de start a aplicaţiei şi salvaţi.

6. Accesaţi pagina de noutăţi (News) folosind hyperlink-ul existent.

7. Copiaţi sigla ECDL (sau adresa locaţiei imaginii) în fişier şi salvaţi.

8. Setaţi aplicaţia astfel încât să încarce doar textul, nu şi imaginile şi reîncărcaţi pagina

folosind butonul potrivit.

9. Schimbaţi orientarea paginii în tip vedere şi salvaţi pagina în format txt.


41



12. Sortaţi mesajele din Inbox după subiect în ordine crescătoare.

13. Deschideţi primul mesaj care are fişiere ataşate.

14. Deschideţi un nou mesaj de e-mail şi copiaţi textul din mesajul anterior în mesajul nou.

15. Introduceţi adresa Centrului ID în câmpul To şi [email protected] în câmpul Cc.

16. Introduceţi Test Modul 3 în câmpul Subject şi trimiteţi mesajul.

17. Reveniţi la primul mesaj şi marcaţi-l.

18. Salvaţi unul din fişierele ataşate mesajului în folderul My Documents.

19. Printaţi primul mesaj în 2 copii la o imprimantă disponibilă sau în fişier.


1. Deschideţi un fişier text nou. Introduceţi datele Dvs. de identificare pe primul rând din

document şi salvaţi fişierul sub numele test4.

2. Deschideţi o aplicaţie de navigare pe web.

3. Ştergeţi lista paginilor accesate anterior (browsing history).

4. Accesaţi un motor de căutare şi efectuaţi o căutare folosind cuvântul cheie virus.

5. Rafinaţi căutarea anterioară pentru a obţine informaţii despre virus în limba româna şi

accesaţi orice pagină dintre cele găsite.

6. Creaţi un nou folder în Bookmarks( Favourites ) şi salvaţi URL-ul paginii în acest folder.

7. Copiaţi în fişier două rânduri de text din pagina de web şi salvaţi.

8. Folosind bara de adrese, vizualizaţi lista paginilor vizitate, copiaţi URL-ul primei pagini din

listă în fişier şi salvaţi.

9. Folosind funcţia Help, căutaţi informaţii despre firewall şi copiaţi două rânduri de text în

fişier.



12. Sortaţi mesajele din Inbox descendent după data la care au fost primite.

13. Deschideţi primul mesaj care are fişiere ataşate.

14. Salvaţi pe disc unul din fişierele ataşate mesajului.

15. Creaţi un nou folder in folderul Sent Items. Denumiti-I Folder Test.

16. Mutaţi mesajul în folderul nou creat.

17. Marcaţi mesajul ca necitit.

18. Vizualizaţi mesajul pentru tipărire.

19. Tipăriţi mesajul în 2 copii la o imprimantă disponibilă sau în fişier.




2. Descrieţi pe scurt termenul de HTTP , introduceţi răspunsul în fişier şi salvaţi.

3. Deschideţi o aplicaţie de navigare pe Internet şi accesaţi URL-ul: http://www.ecdl.orq.ro.

4. Copiaţi sigla ECDL în fişier şi salvaţi..

5. Accesaţi pagina fundaţiei ECDL folosind image link-ul cu sigla ECDL existent.

6. Copiaţi data din colţul din dreapta sus al paginii de web în fişier şi salvaţi.

7. Reveniţi la pagina anterioară şi salvaţi-o în format txt.

8. Accesaţi pagina de start a aplicaţiei şi copiaţi URL-ul acesteia în fişier.


42

9. Schimbaţi orientarea paginii în tip portret şi tipăriţi.



12. Creaţi un nou folder în folderul Sent Items.

13. Numiţi acest folder Folder Test.

14. Sortaţi mesajele din folderul Sent Items în ordine crescătoare după subiect.

15. Mutaţi câteva mesaje care au fişiere ataşate în Folder Test.

16. Marcaţi toate mesajele din Folder Test.

17. Deschideţi un nou mesaj şi introduceţi adresa [email protected] în câmpul To.

18. Introduceţi Rezultate modul 5 în câmpul subject şi ataşaţi fişierul test 5.

19. Jrimiteţi mesajul şi Centrului ID folosind funcţia carbon copy (Cc) .





3. Descrieţi pe scurt termenul de http în fişier şi salvaţi.

4. Accesaţi URL-ul : http://www.ecdl.com/main/index.php.

5. Accesaţi pagina Regions folosind hyperlink-ul existent.

6. Copiaţi informaţiile referitoare la România în fişier şi salvaţi.

7. Accesaţi secţiunea download şi downloadaţi unul dintre fişiere în My Documents sub

numele de test.

8. Salvaţi pagina de web în format html.

9. Folosind funcţia Help căutaţi informaţii despre encryption şi copiaţi două rânduri în fişier.



12. Deschideţi un mesaj din Inbox. Veţi retransmite (forward) acest mesaj.

13. Deschideţi un al doilea mesaj şi copiaţi tot textul din cel de al doilea mesaj în primul mesaj.

14. Introduceţi adresa Centrului ID în câmpul To şi transmiteţi mesajul.


16. Introduceţi Rezultate modul 7 în câmpul subject şi ataşaţi fişierul test6.

17. Trimiteţi mesajul şi Centrului ID folosind funcţia blind copy (Bcc) .

18. Ştergeţi toate mesajele trimise din folderul Sent Items.

19. Goliţi folderul Deteled Items.




2. Descrieţi în câteva cuvinte ce este acela un server de mail şi daţi un exemplu; salvaţi

răspunsul în fişier.


4. Schimbaţi pagina de start în http://www.ecdl.orq.ro; accesaţi pagina de start a aplicaţiei.

5. Deschideţi o nouă fereastră în aplicaţie şi accesaţi URL-ul http://www.atic.org.ro.

6. Reveniţi la prima fereastră şi accesaţi link-ul existent în această pagină spre pagina din

cealaltă fereastră.

7. Salvaţi pagina de web în format txt.


43

8. Accesaţi pagina Hot Topics şi copiaţi cele trei rânduri referitoare la ECDL în fişier.

9. Reveniţi la pagina iniţială şi tipăriţi în format tip portret.



12. Introduceţi numele dumneavoastră în câmpul pentru semnătura digitală.


14. Deschideţi un al doilea mesaj şi copiaţi tot textul din cel de al doilea mesaj în primul mesaj.

15. Introduceţi adresa Centrului ID în câmpul To şi transmiteţi mesajul.



18. Trimiteţi mesajul şi Centrului ID folosind funcţia carbon copy (Cc) .

19. Marcaţi cele două mesaje trimise în folderul Sent Items.




2. Deschideţi o aplicaţie de navigare pe web.

3. Ştergeţi lista paginilor accesate anterior ( browsing history ).

4. Accesaţi un motor de căutare şi efectuaţi o căutare folosind cuvântul cheie contract.

5. Rafinaţi căutarea anterioară pentru a obţine informaţii despre contract în limba romană şi

accesaţi orice pagină dintre cele găsite.

6. Creaţi un nou folder în Bookmarks (Favorites) şi salvaţi URL-ul paginii în acest folder.

7. Copiaţi în fişier două rânduri de text din pagina de web şi salvaţi.

8. Folosind bara de adrese, vizualizaţi lista paginilor vizitate, copiaţi URL-ul ultimei pagini din

listă în fişier şi salvaţi.

9. Folosind funcţia Help, căutaţi informaţii despre ISP şi copiaţi câteva rânduri de text în fişier.




13. Folosind lista de adrese (Address Book) veţi trimite un mesaj nou către Centrul ID.

14. Introduceţi Rezultate modul 7 în câmpul Subject şi ataşaţi fişierul test8.

15. Trimiteţi mesajul şi sortaţi mesajele din Sent Items după From în ordine descrescătoare.


17. Selectaţi ultimul paragraf şi tipăriţi selecţia.

18. Marcaţi mesajul ca necitit.

19. Sortaţi mesajele din folder după To în ordine crescătoare.











44

8. Setaţi aplicaţia a.î. să încarce doar textul, nu şi imaginile şi reîncărcaţi pagina folosind

butonul potrivit.





13. Deschideţi un al doilea mesaj şi copiaţi tot textul din el în primul mesaj.

14. Introduceţi adresa Centrului ID în câmpul to şi transmiteţi mesajul.



17. Trimiteţi mesajul şi Centrului de testare folosind funcţia blind copy (Bcc)

18. Creaţi un nou folder numit Mesaje vechi.

19. Mutaţi toate mesajele din folderul Sent Items în folderul Mesaje vechi.










8. Setaţi aplicaţia a.î. să încarce doar textul, nu şi imaginile şi reîncărcaţi pagina folosind

butonul potrivit.





13. Folosind Address Book veţi trimite un mesaj nou către Centrul ID.

14. Introduceţi Rezultate modul10 în câmpul Subject şi ataşaţi fişierul test10.

15. Trimiteţi mesajul şi sortaţi mesajele din Sent Items după Received în ordine descrescătoare.


17. Selectaţi ultimul paragraf şi tipăriţi selecţia.

18. Veţi retransmite mesajul (forward ).

19. Introduceţi [email protected] în câmpul To şi trimiteţi mesajul.


Întrebări

1. Care dintre următoarele afirmaţii despre World Wide Web este adevărată?

a) World Wide Web este o aplicaţie a sistemului de operare

b) World Wide Web nu utilizează http

c) World Wide Web este un motor de căutare

d) World Wide Web este o parte a Internetului


45

2. Care dintre următoarele afirmaţii descrie o aplicaţie de navigare pe Internet?

a) O aplicaţie folosită pentru a interacţiona cu WWW

b) O aplicaţie cu ajutorul căreia puteţi trimite mesaje

c) O aplicaţie cu ajutorul căreia scrieţi un document în format html

d) Nici una dintre cele de mai sus.

3. Firewall reprezintă:

a) Un sistem de securitate împotriva căderilor bruşte de tensiune

b) Un sistem ce ajută la descărcarea mai rapidă a informaţiilor de pe Internet

c) Un tip de reţea ce ajută la partajarea fişierelor

d) Un sistem de securitate ce protejează reţeaua împotriva accesuluineautorizat

4. Criptarea datelor este:

a) Codificarea datelor pentru a proteja datele împotriva viruşilor

b) Codificarea datelor pentru a evita pierderea acestora

c) Codificarea datelor pentru a proteja datele împotriva accesuluineautorizat

d) Nici una dintre afirmaţii nu este adevărată

5. Ce reprezintă o listă de distribuţie pe care o creaţi în cadrul unei aplicaţii de poştă electronică?

a) O lista cu adresele persoanelor la care aţi răspuns.

b) O listă cu adresele mesajelor din Inbox

c) O listă cu adrese grupate în funcţie de diferite categorii

d) O listă ce conţine toate mailurile cu ataşament

6. Un provider de Internet (ISP) este:

a) O firmă ce oferă servicii de conectare la Internet

b) Un program cu ajutorul căruia căutaţi informaţii pe Internet

c) Un fişier pe care îl descărcaţi de pe Internet

d) O legătură către o pagină de Internet

7. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată?

a) Nu vă puteţi infecta calculatorul dacă deschideţi un mail deprovenienţă necunoscută

b) Aplicaţia de poştă electronică este cea mai sigură modalitate de transmitere a

informaţiilor confidenţiale

c) Costul transmiterii unui mesaj cu ajutorul unei aplicaţii de poştă electronică este

redus

d) Nu puteţi trimite ataşat unui mail decât fişiere de tip text.

8. FTP reprezintă:

a) Un proces ce permite schimbul de fişiere între două calculatoare

b) Protocolul standard cu ajutorul căruia se poate comunica prin Internet

c) O adresă cu ajutorul căreia se pot face legături cu alte pagini de web

d) Nici unul dintre răspunsurile anterioare

9. Proxy server reprezintă:

a) O aplicaţie

b) O componentă a unui firewall care organizează traficul pe Internet de la o reţea LAN

cât şi către o reţea LAN

c) Un firewall

d) Nici una dintre afirmaţiile de mai sus.

10. Cookie este:


46

a) O pagină web

b) O informaţie care este stocată pe hard disk care ajută la încărcarea mai rapidă a

paginii web ce a mai fost vizitată

c) Browser-ul de internet

d) Un director pe calculator

11. Care dintre următoarele dezavantaje este un dezavantaj al folosirii poştei electronice?

a) Puteţi ataşa fişiere unui mesaj

b) Mesajul poate fi trimis oriunde în lume

c) Reprezintă o metodă de comunicare puţin costisitoare

d) Poate introduce viruşi în calculator

12. Semnătura electronică este:

a) Acelaşi lucru cu certificatul digital

b) Un mesaj primit la instalarea unei aplicaţii de poştă electronică

c) O informaţie în format electronic ataşată sau asociată logic unei alte informaţii în

format electronic în scopul autentificării acesteia

d) Nici unul dintre cele de mai sus

13. Afirmaţia TCP/IP este protocolul standard folosit pentru a comunica de-a lungul Internetului

este: Adevărată sau Falsă

14. Ce reprezintă http dintr-o adresă de tipul: http://www.andreco.ro?

a) Numele domeniului,

b) Sufix

c) Protocolul de transfer

d) Nici una dintre răspunsurile de mai sus

15. Un motor de căutare este:

a) Un sistem de operare

b) Un program cu ajutorul căruia căutaţi cuvinte cheie pe Internet

c) Un program antivirus

d) Un program care caută o conexiune Internet

16. Care dintre următoarele concepte reprezintă un mesaj de securitate pentru mesajele trimise cu

ajutorul unei aplicaţii de poştă electronică?

a) o aplicaţie antivirus

b) semnătura digitală

c) certificat digital

d) nici unul dintre răspunsuri

17. În adresa de e-mail: [email protected],ro. ecdl.org.ro reprezintă:

a) numele utilizatorului

b) protocolul de transfer

c) o adresă de e-mail

d) server-ul de mail

47


A.1 Editarea Textelor

A.1.1 Utilizarea aplicaţiei Word

Deschiderea aplicaţiei Word

Pentru a deschide aplicaţia de procesare de texte există mai multe posibilităţi:

- Din meniul Start - Programs - Microsoft Office Word 2003

- Dacă există o pictogramă pe ecran sub care scrie Microsoft Office Word 2003 se poate

porni aplicaţia printr-un dublu clic pe această iconiţă.

În acest moment pe ecranul monitorului apare imaginea specifică acestui program ce conţine:

o bară de meniu, o bară de instrumente, pagina albă pentru document şi altele.

Deschiderea unui document nou şt salvarea acestuia

- Un document nou se poate deschide prin opţiunea New (Nou) din meniul File (Fişier)

sau prin clic pe simbolul din bara de instrumente.

- Altă posibilitate de creare a unui document nou dacă aveţi fereastra Explorer deschisă

este: clic dreapta în directorul în care vreţi să salvaţi documentul şi apoi alegerea opţiunii

New Microsoft Word Document.

- Salvarea documentului se face apelând opţiunea Save (Salvare) din meniul File (Fişier)

având grijă să introduceţi calea corectă unde doriţi să salvaţi fişierul.

Deschiderea unui document existent şi salvarea acestuia

Pentru a deschide un document existent se poate alege între următoarele posibilităţi:

Având aplicaţia deschisă se poate alege din meniul File (Fişier) opţiunea Open (Deschidere)

sau se poate apăsa pe pictograma existentă în bara de sub meniul File.

Se observă că şi apăsarea tastelor Ctrl+O duce la deschiderea unui document existent.

Apare o fereastră de dialog în care se specifică locul unde este fişierul ce trebuie deschis.

Deschiderea documentului se poate realiza:

- Printr-un dublu clic pe numele fişierului.

- Printr-un clic efectuat pe butonul Open, după ce fişierul dorit a fost selectat.

- Dacă aveţi deschisă fereastra Explorer atunci documentul se poate deschide printr-un clic

dublu pe documentul dorit.

Mai aveţi două posibilităţi de deschidere a documentelor deja create:

1. Din meniul Start - My Recent Documents

2. Din meniul File (Fişier) se deschide un document deja existent.


48

Pentru a salva un document Word se apelează funcţia Save (Salvare) din meniul File (Fişier)

sau se apasă pictograma existentă în bara de sub meniul File (Fişier). Se observă că şi

apăsarea tastelor Ctrl+S duce la salvarea unui document.

Deschiderea mai multor documente

Există posibilitatea de a avea mai multe documente deschise simultan. Procedeul de

deschidere este acelaşi, ca şi cel din secţiunea anterioară, ele fiind suprapuse pe ecran

(asemănător unor foi suprapuse) şi semnalate în bara de jos (Taskbar), sau în meniul

Window (Fereastră).

Salvarea documentelor sub alt nume sau în alt format

Pentru aceasta se apelează funcţia Save As (Salvare ca) din meniul File (Fişier).

După alegerea acestei opţiuni pe ecran apare caseta de dialog Save As (Salvare ca) în care se

stabileşte tipul documentului şi calea unde se doreşte a se salva, şi eventual noua denumire.

Salvarea în format Web

Se poate realiza prin:

- apelarea funcţiei Save As (Salvare ca) şi apoi se alege tipul Web Page (Pagină web), cu

extensia *.htm, sau *.html.

- opţiunea Save as Web Page (Salvare ca pagină web) din meniul File (Fişier).

Închiderea documentului

Pentru a închide un document lăsând aplicaţia Word deschisă pentru utilizări ulterioare se

utilizează următoarea comandă:

- File - Close (Fişier-închidere),

- Se apasă butonul existent în colţul din dreapta sus.

Funcţia Help

Dacă ajutorul nu apare pe ecran el se poate activa prin apăsarea tastei respective. Pe ecran va

apărea fereastra Word Help (Ajutor Word). Scrieţi întrebarea în câmpul Search for

(Căutare pentru) şi apăsaţi butonul Start searching (Pornire căutare) pentru a începe

căutarea.

- Fereastra Word Help (Ajutor Word) se mai poate activa şi prin apăsarea tastei F1.

- Pentru a închide fereastra se va apăsa butonul existent în dreapta sus a ferestrei Word

Help (Ajutor Word).

Închiderea aplicaţiei

Pentru a închide aplicaţia se va alege opţiunea Exit (Ieşire) din meniul File (Fişier) sau se va

închide printr-un clic pe butonul din dreapta sus a ferestrei.

Modul de vizualizare al paginii

Prin intermediul meniului View (Vizualizare) puteţi vizualiza în diferite moduri pagina cu

care lucraţi. Cel mai clar dintre modurile de vizualizare este Print Layout (Aspect pagină


49

imprimată), unde sunt vizualizate marginile formatului ales (de obicei formatul A4, folosit la

imprimarea documentului). Vizualizarea Normal prezintă textul sub formă mai mare

deoarece nu prezintă marginile proprii. Vizualizarea Web Layout (Aspect pagină web) este

folosită de obicei pentru a crea pagini simple de Internet (cu extensia html). Aceste

vizualizări se mai găsesc şi în partea din stânga jos a ferestrei.

Observaţie. Este de preferat ca atunci când scrieţi un document să folosiţi vizualizarea Print

Layout, pentru a avea o imagine cât mai reală a documentului creat.

Funcţia de modificare a dimensiunii paginii

Modificarea dimensiunii paginii se realizează prin comanda View -Zoom (Vizualizare -

Panoramare). Vizualizarea pe ecran a mai multor pagini se realizează prin selectarea cu

mouse-ul a numărului de pagini dorit.

IMPORTANT. Modificările asupra dimensiunii de vizualizare nu au nici un fel de efect

asupra mărimii reale a paginii şi a caracterelor.

Modificarea barei de instrumente

Microsoft Word oferă mult mai multe instrumente decât sunt prezente iniţial. Aceste

pictograme se pot adăuga sau şterge din bara de instrumente după preferinţele fiecărui

utilizator. Adăugarea sau ştergerea barelor se obţine prin deschiderea meniului View –

Toolbars (Vizualizare - Bare de instrumente). Doar prin simpla apăsare a mouse-ului se

pot activa şi alte bare de instrumente. Toate barele active la un anumit moment sunt marcate

(cu o bifă), dar pentru a dezactiva una dintre ele este suficient să apăsaţi o singură dată pe

numele acesteia.

Nu se recomandă folosirea unui număr prea mare de bare de instrumente deoarece micşorează

spaţiul dedicat paginii.

- Uneori în document pot exista cuvinte, propoziţii, fraze sau chiar paragrafe întregi

ascunse pe care nu le vedeţi. Dacă doriţi ca aceste cuvinte, propoziţii, fraze, paragrafe să

devină vizibile puteţi apăsa butonul Show - Hide (Afişare -Ascundere), existent pe bara

standard de meniuri.

- Puteţi să modificaţi anumite opţiuni predefinite ale aplicaţiei Word ca de exemplu:

numele utilizatorului, directorul implicit în care vor fi salvate documentele şi alte opţiuni.

Pentru aceasta va trebui să apelaţi funcţia Options (Opţiuni) existentă în meniul Tools

(Instrumente). Apelarea acestei funcţii va deschide o fereastră de dialog în care puteţi

modifica diferite opţiuni în funcţie de dorinţele dumneavoastră.

A.1.2 Introducerea, copierea, mutarea şi ştergerea textului.

Găsire şi înlocuire

Introducerea textului

Textul este introdus prin acţionarea tastaturii în momentul în care se ajunge la capătul

rândului cursorul sare pe rândul următor. În momentul în care s-a greşit introducerea se

apelează funcţia Undo (Anulare) pentru a anula greşeala făcută. Funcţia Undo (Anulare) se


50

găseşte în meniul Edit - Undo (Editare- Anulare) sau în pictograma aflată pe bara de

instrumente. Se observă că apăsarea tastelor Ctrl+Z realizează anularea ultimei operaţii.

Opus funcţiei Undo (Anulare) este funcţia Redo (Repetare), care realizează refacerea

ultimei operaţii anulate. Funcţia Redo (Repetare) se găseşte în meniul Edit (Editare)

asemănător funcţiei Undo (Anulare) sau în pictogram a existentă pe bara de meniuri. Se

observă că şi apăsarea tastelor Ctrl+Y realizează refacerea ultimei operaţii anulate. Pentru a

introduce un paragraf nou se apăsa tasta Enter.

Atenţie! Dacă folosiţi la sfârşitul fiecărui rând tasta Enter există posibilitatea ca atunci când

modificaţi dimensiunea caracterelor să modificaţi întreg aspectul documentului.

Introducerea simbolurilor şi a caracterelor speciale

Word oferă posibilitatea introducerii caracterelor ce nu există pe tastatură. Ele se numesc

simboluri şi se introduc în text prin meniul Insert - Symbol (Inserare - Simbol). Astfel, se pot

introduce în text diferite semne simple precum literele greceşti, diferite săgeţi şi altele.

Apelând această comandă se deschide o nouă fereastră cu opţiuni. Se selectează caracterul -

simbol dorit şi apoi prin apăsarea butonului Insert (Inserare) simbolurile vor fi introduse în

text.

Selectarea unui caracter, cuvânt, frază, paragraf sau a întregului document

Selectarea unui text se realizează în diferite moduri folosind tastatura sau mouse-ul. Cea mai

simplă modalitate de selectarea unui caracter, cuvânt se face cu ajutorul mouse-ului, ţinând

apăsat butonul din stânga şi deplasând cursorul mouse-ului peste caracterul sau cuvântul care

se doreşte a fi selectat. Textul selectat va apărea scris cu culoarea alb pe fond negru.

Atenţie! Nu puteţi marca textul decât numai într-o singură direcţie, de la dreapta la stânga, de

la stânga la dreapta, de sus în jos sau de jos în sus. Pentru a renunţa la selecţie trebuie să daţi

un simplu clic oriunde pe ecran.

- Selectarea unei fraze - deplasaţi cursorul mouse-ului ţinând apăsată tasta stângă de-a

lungul frazei pe care doriţi să o selectaţi.

- Marcarea unui paragraf - se realizează fie printr-un dublu clic în partea stângă a

paragrafului, sau printr-un triplu clic pe paragraful respectiv.

Selectarea se mai poate realiza ţinând apăsate tastele Shift + , sau oricare dintre acestea

(,,) în funcţie de direcţia pe care o doriţi.

- Marcarea întregului text - se realizează prin intermediul meniului Edit -Select AII

(Editare - Selectare totală) sau prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+A

Copierea, ştergerea şi mutarea textului

Copierea şi mutarea textului în diferite părţi ale documentului sau chiar în documente diferite

este posibilă datorită existenţei Clipboard-ului. Clipboardul este o memorie temporară

folosită la păstrarea pe termen scurt a cuvintelor, imaginilor sau diagramelor.

Mutarea şi copierea textului

Pentru a copia un text în altă parte a documentului sau între documente diferite se alege

opţiunea Copy (Copiere) din meniul Edit (Editare), sau se foloseşte combinaţia de taste


51

Ctrl+C. Se mai poate da clic pe pictograma aflată în bara de instrumente.

Atenţie! Pentru a putea alege opţiunea Copy va trebui ca textul ce trebuie copiat să fie

selectat, în caz contrar această opţiune va apărea cu culoarea gri în meniu (neactivat).

După copierea textului pentru a putea fi pus în locul unde se doreşte va trebui să alegeţi

opţiunea Paste (Lipire) din meniul Edit (Editare), sau prin combinaţia de taste Ctrl+V.

Se poate opta şi pentru un simplu clic pe imaginea din bara de instrumente.

Pentru a muta un text în altă parte a documentului sau între documente diferite se alege

opţiunea Cut (Decupare) din meniul Edit (Editare), sau se foloseşte combinaţia de taste

Ctrl+X. Se mai poate da clic pe pictograma aflată în bara de instrumente. Opţiunea Edit -

Paste Special (Editare - Lipire specială) vă oferă posibilitatea de a stabili cum anume va fi

inserat în document conţinutul Clipboard-ului.

Ştergerea textului - se realizează prin apăsarea tastelor Backspace (ştergerea făcându-se în

direcţia ) sau prin apăsarea tastei Delete (ştergerea făcându-se în direcţia )

Găsire şi înlocuire

Găsire cuvânt sau frază

Uneori puteţi avea nevoie de un anumit cuvânt sau propoziţie. Dacă dimensiunea

documentului este mare căutarea acestuia este dificilă. De aceea Word ne pune la dispoziţie

funcţia Find (Găsire). Ea se apelează din meniul Edit (Editare), sau prin apăsarea simultană

a tastelor Ctrl+F. Cuvântul pe care doriţi să-l căutaţi se introduce în câmpul numit Find

what (De căutat).

Word memorează operaţiie de căutare din sesiunea curentă într-o listă derulantă aflată în

partea dreaptă a câmpului Find what (De căutat). Pentru a căuta acest cuvânt în document se

apasă butonul Find Next (Următorul găsit). De fiecare dată când cuvântul căutat a fost găsit

căutarea este întreruptă şi acest cuvânt apare selectat. Pentru a reporni procesul de căutare se

apasă din nou butonul Find Next (Următorul găsit).

Înlocuire

În multe cazuri este necesară înlocuirea cuvântului găsit cu un alt cuvânt. în opţiunea

Replace (înlocuire) al meniului Edit (Editare) se introduce cuvântul dorit. Opţiunea

Replace (înlocuire) se poate apela şi prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+H. Cuvântul

dorit se introduce în câmpul Replace with (înlocuire cu). înlocuirea se realizează prin

apăsarea butonului Replace (înlocuire). După înlocuirea cuvântului puteţi reporni din nou

căutarea prin apăsarea butonului Find Next (Următorul găsit). Dacă se doreşte înlocuirea în

întreg documentul se apasă butonul Replace All (înlocuire peste tot).

Funcţia Find (Găsire) se mai poate apela apăsând pe cerculeţul aflat sub bara derulantă din

partea dreaptă jos.


52

A.1.3 Formatare text. Formatare paragraf

Formatarea fonturilor

După introducerea textului puteţi alege opţiunea de formatare a acestuia. Din meniul Format

apelaţi opţiunea Font. În prima parte se poate modifica tipul de font, stilul şi dimensiunea

acestuia, doar printr-un simplu clic pe opţiunea dorită. Dacă vreţi să modificaţi culoarea

fontului, stilul sau culoarea de subliniere a cuvintelor soluţia se găseşte în meniul derulant

Font Color (Culoare font) sau Underline Style (Stil subliniere).

Pentru a alege o culoare specială va trebui să daţi clic pe meniul derulant Font Color

(Culoare font) ce deschide o nouă fereastră din care se poate alege o culoare pentru font.

Dacă totuşi nu sunteţi mulţumit de culorile prezentate, şi vreţi o nuanţă specială puteţi opta

pentru a o realiza apăsând pe butonul More Colors (Mai multe culori). Se va deschide

fereastra Colors (Culori). Aici vă puteţi crea orice culoare doriţi prin combinarea unor culori.

Culoarea pe care o doriţi se poate obţine prin deplasarea crucii albe în fereastra Colors

(Culori). Intensitatea culorii se modifică prin deplasarea săgeţii negre din partea dreaptă în

sus sau în jos după cum doriţi.

În fereastra de dialog Font mai apar şi efecte ce pot fi activate prin marcarea acestora printr-

un simplu clic. Fiecare efect selectat va fi atribuit doar textului selectat.

Efectele mai importante sunt: Superscript (Exponent) care scrie textul selectat ca exponent şi

Subscript (Indice) ce scrie textul selectat ca indice, Shadow (Umbră) ce îi oferă textului

selectat o uşoară umbră, Strikethrough (tăiere text cu o linie) care taie textul prin mijloc cu o

linie, Hidden (Ascuns) care face ca textul selectat să devină ascuns şi All caps (Doar

majuscule) care transformă toate caracterele în literă mare. Toate modificările efectuate se

observă în fereastra din josul ferestrei numită Preview (Examinare). În acest câmp textul

apare exact cum arată după efectuarea modificării. Pentru a face definitive modificările va

trebui apăsată tasta OK. În caz contrar apăsarea tastei Cancel (Revocare) va lăsa textul aşa

cum era. Puteţi economisi timp făcând aceste lucruri prin intermediul imaginilor prezente pe

bara de meniuri. Pentru:

- a scrie mai îngroşat va trebui aleasă opţiunea Bold (Aldin) prin apăsarea butonului B sau

prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+B.

- a scrie înclinat se va alege opţiunea Italic (Cursiv) prin apăsarea I , sau prin apăsarea

simultană a tastelor Ctrl+I.

- a sublinia textul veţi alege opţiunea Underline (Subliniere) apăsând U , sau prin

apăsarea simultană a tastelor Ctrl+U.

- a schimba fontul sau dimensiunea acestuia, alegeţi caracterele dorite din meniurile

derulante existente pe bara de meniuri

Stiluri de formatare a paragrafelor

Puteţi atribui un anumit stil unei porţiuni de text care rămâne aceeaşi până la o modificare

ulterioară. Acest lucru se realizează prin derularea meniului Styles (Stiluri şi formatare) ce

deschide o fereastră cu şabloanele existente. Aplicarea stilului se realizează cu un simplu clic

pe stilul respectiv. Fereastra Styles and Formatting (Stiluri şi formatare) se deschide prin


53

apăsarea butonului A de pe bara de instrumente. Un stil existent în cadrul ferestrei se poate

aplica printr-un simplu clic pe acesta după ce textul dorit a fost selectat.

Dacă apelaţi meniul Format - Styles and Formatting (Format - Stiluri şi formatare) se va

deschide o fereastră de dialog în care există posibilitatea de a modifica un stil existent sau de

a defini unul nou.

Dacă doriţi puteţi copia stilul de formatare şi în alt document. Pentru aceasta va trebui să

apelaţi funcţia Templates and Add-Ins (Şabloane şi programe de completare) din meniul

Tools (Instrumente).

În această fereastră va trebui să daţi clic pe butonul Organizer (Organizator), ce va deschide

o fereastră în care puteţi copia oricare dintre stilurile existente în document.

În această fereastră puteţi copia stilul dorit. Dacă acest stil nu se găseşte în documentul curent

apăsaţi butonul Close File (închidere fişier) pentru a închide documentul curent, apoi puteţi

apăsa butonul Open File (Deschidere fişier) pentru a deschide documentul cu stilul dorit.

Copierea se va face în documentul deschis în partea dreaptă. Puteţi închide documentul

deschis şi puteţi deschide documentul în care doriţi să copiaţi acest stil. Copierea stilului se

va face apăsând butonul Copy (Copiere).

Despărţirea în silabe

Dacă un cuvânt nu mai încape în rând aplicaţia Word nu desparte automat cuvintele în silabe

ci obligă cursorul să treacă pe rândul următor. Dacă doriţi ca un cuvânt să fie despărţit în

silabe puteţi alege una din următoarele două metode:

Despărţirea manuală - când va trebui ca în locul în care doriţi să se efectueze despărţirea în

silabe să introduceţi dumneavoastră o liniuţă despărţitoare.

Despărţirea automată în silabe - cu ajutorul funcţiei Hyphenation (despărţire în silabe) din

meniul Tools - Language (Instrumente - Limbă) ce deschide fereastra.

Pentru a despărţi cuvintele în timpul introducerii textului va trebui activată opţiunea

Automatically hyphenate document (Despărţire automată în silabe în document).

Hyphenation zone (Zonă de despărţire în silabe) arată distanţa de marginea dreaptă

documentului, unde textul trebuie despărţit.

Este recomandat să aveţi variante diferite cu zonele de despărţire deoarece modul în care va

apărea texul nu este anticipat uşor.

Formatarea Paragrafelor

Pentru a vedea câte paragrafe aveţi în documentai locul în care există paragrafe va trebui să

apăsaţi butonul ¶ existent pe bara de meniuri. După apăsarea acestui buton în document vor

apărea semne care arată locul unde există un paragraf. Pentru a reveni la forma iniţială a

documentului va trebui să mai apăsaţi încă o dată butonul.

Uneori aveţi nevoie de a scrie linii de dimensiuni reduse (ca de exemplu atunci când scrieţi o

poezie), astfel încât în loc să folosiţi tasta Enter puteţi apela o întrerupere de linie (line

break). Pentru a realiza o întrerupere de linie va trebui să daţi un clic în locul unde doriţi să

apară întreruperea şi să apăsaţi tastele Shift+Enter.


54

Aceste întreruperi de linie în mod normal nu sunt vizibile în document, dar dacă vreţi să

vedeţi dacă în document există întreruperi de linie puteţi apăsa butonul Show/Hide (Afişare/

Ascundere).

Rigla (Ruler)

Se apelează din meniul View - Ruler (Vizualizare - Riglă). Prin apelarea acestei funcţii în

partea de sus a documentului va apărea o linie gradată, asemănător şi în partea stângă a

documentului.

Folosire şi setare tabulatori

Tabulatorul de aliniere la stânga - textul este introdus de la stânga la dreapta începînd de la

tabulator.

Tabulatorul de aliniere la centru - textul este centrat ţinând cont de poziţia tabulatorului.

Tabulatorul de aliniere la dreapta - textul se aliniază la dreapta până la tabulator.

Tabulatorul separatorul zecimal - textul se aliniază înainte de punctul zecimal la stânga, iar

după punctul zecimal se aliniază la dreapta.

O altă posibilitate de lucru cu tabulatori este prin intermediul meniului Format (Format) din

care alegeţi opţiunea Tabs (Tabulatori). Această opţiune deschide fereastra de dialog Tabs

(Tabulatori), în care puteţi stabili tipul de tabulator precum şi pasul acestuia.

Fixarea Tabulatorilor

Se apasă pe butonul din colţul stânga sus, pentru a se activa un nou tip de tabulator, ce se va

selecta. Pentru a se deplasa un tabulator se trage cu mouse-ul la stânga sau la dreapta poziţiei

iniţiale.

Ştergerea Tabulatorilor

Ştergerea unui tabulator se realizează trăgând acest tabulator oriunde în afara riglei.

Pentru a formata spaţiul dintre rânduri şi diferite moduri de vizualizare a paginii puteţi apela

funcţia Format - Paragraph (Format -Paragraf).

Pentru a economisi timp puteţi lucra şi cu butoanele din bara de comenzi: la stânga, Centrat,

Justified, la dreapta. Definirea spaţierii dintre rânduri prin utilizarea meniului Line Spacing

(Spaţiere). Distanţa dintre rânduri se stabileşte din meniul derulant Line Spacing (Spaţiere).

Ea poate fi la un rând (Single), la 1,5 rânduri (1,5 lines), la două rânduri (double). Dacă

alegeţi opţiunile At least, Exactly, Multiple (cel puţin, exact, multiplă) va trebui să adăugaţi

date în câmpul At (La).

Folosirea listelor (numerotare, marcatori)

O altă modalitate de formatare a paragrafelor existente într-un document este cea cu ajutorul

marcatorilor din meniul Format - Bullets and Numbering (Format -Marcatori şi


55

numerotare). Această opţiune deschide o fereastră de dialog din care ne putem alege

simboluri diverse pentru a evidenţia anumite paragrafe. Tipurile de marcatori sunt:

1. Bulleted (cu marcatori) - se introduc diferite simboluri pentru a se remarca mai uşor

anumite paragrafe.

2. Numbered (schiţă numerotată) - oferă posibilitatea de a ordona paragrafele din

document cu ajutorul cifrelor arabe, sau a literelor.

3. Outline numbered (schiţă numerotată) - oferă posibilitatea organizării paragrafelor sub

forma unei schiţe numerotate.

Pentru a introduce automat un marcator se poate da clic pe imaginea corespunzătoare din bara

de instrumente.

Folosirea Chenarelor

Dacă vreţi să adăugaţi anumite borduri unor porţiuni de text pentru a le scoate în evidenţa va

trebui să lucraţi cu opţiunea Borders and Shading (Borduri şi umbrire) ce se află în meniul

Format. Se deschide fereastra de dialog Borders and Shading.

Atenţie! Trebuie să selectaţi mai întâi textul pe care doriţi să îl încadraţi. Din această

fereastră puteţi alege una din următoarele opţiuni:

• chenarul să fie trasat în jurul textului selectat

• chenarul să fie trasat în jurul întregului paragraf.

Pentru a adăuga un chenar întregului document din fereastra Borders and Shading (Borduri

şi umbrire) se va alege opţiunea Page Border (Borduri de pagină), şi din meniul derulant

Apply to ( Se aplică pentru) se va alege Whole Document (Document întreg).

Stabilirea formatului paginii

Formatul paginii se stabileşte cu ajutorul opţiunii Page Setup (Iniţializare pagină) din

meniul File (Fişier). Stabilirea dimensiunii paginii este de mare importanţă pentru

imprimarea unui document. De obicei documentul se imprimă pe foaie A4, de aceea va trebui

setat documentul astfel încât să respecte acest format. Această opţiune se alege din Page

setup - Paper (Iniţializare pagină - Hârtie). Uneori se doreşte trecerea la o nouă pagină fără

ca pagina curentă să se fi terminat. Acest lucru se realizează cu ajutorul comenzii Break

(întrerupere) din meniul Insert (Inserare). Această comandă duce la apariţia casetei de

dialog Break (întrerupere) din care se selectează opţiunea Page Break (Sfârşit de pagină).

Introducerea antetului şi a subsolului

Dacă aveţi un text sau o imagine care doriţi să apară pe fiecare pagină a documentului nu

trebuie să o faceţi de mână. Puteţi apela funcţia Header and Footer (Antet şi subsol) din

meniul View (Vizualizare). După alegerea acestei opţiuni va apărea bara de instrumente de

lucru pentru antete şi subsoluri. Antetul este vizibil numai dacă documentul este vizualizat

sub aspectul Page Layout (Aspect pagină imprimantă). În celelalte vizualizări antetul şi

subsolul nu sunt vizibile.

Textul normal apare scris cu gri şi nu mai poate fi modificat. Doar după ce se apasă butonul

Close (închidere) de pe bara de instrumente se poate prelucra din nou textul. După apăsarea

pe acest buton textul antetului devine gri si nu se mai poate prelucra.


56

În afara barei de instrumente, în partea de sus a paginii apare o secţiune încadrată ce prezintă

poziţia antetului. Textul introdus aici se poate formata asemănător cu formatarea textului în

pagină. În bara de instrumente există câteva funcţii utile:

- Inserarea numărului de pagină - ce introduce în ordine crescătore numere pe fiecare

pagină a documentului;

- Inserarea numărului de pagini - introduce numărul de pagini create ale documentului;

- Inserare dată - introduce data curentă;

- Inserare oră - introduce ora curentă.

O funcţie des utilizată este cea de formatare a numărului de pagină, deoarece numerotarea

paginilor nu se face întotdeauna începând cu 1. Apăsarea acestui buton are ca rezultat

deschiderea ferestrei de dialog Page Number Format (Format număr de pagină): în această

fereastră din meniul derulant Number Format (Format de număr) se poate alege stilul dorit.

Chiar mai mult: se poate stabili numărul de pagină cu care să înceapă numerotarea paginilor

din documentul respectiv. După crearea antetului puteţi crea subsolul prin apăsarea butonului

corespunzător, se comută cursorul la subsol care se poate forma în acelaşi mod în care s-a

format şi antetul. Pentru a introduce numere de pagină se poate apela şi funcţia Insert - Page

Numbers ce deschide o fereastră, în care se alege poziţia numărului de pagină şi tipul de

aliniere.

A.1.4 Tabele, grafice şi imagini

Tabele

Crearea unui tabel - se realizează uşor cu opţiunea Insert - Table (Inserare - Tabel) din

meniul Table (Tabel). Această opţiune va duce la apariţia unei casete de dialog în care va

trebui să precizaţi numărul de rânduri şi de coloane ale tabelului. Dacă apăsaţi butonul OK

veţi obţine un tabel cu 5 coloane şi 2 rânduri.

Dacă doriţi un format special pentru tabelul dumneavoastră puteţi apăsa butonul

AutoFormat (AutoFormatare) din care să alegeţi stilul dorit. După alegerea tipului de tabel

pentru a vă deplasa de la o coloană la alta puteţi folosi tastele ,,,, existente pe tastatură

sau puteţi da un clic în celula în care doriţi să introduceţi textul sau imaginea.

Pentru a formata fontul din tabel procedaţi la fel ca la formatarea textului, dar aveţi grijă ca

ceea ce doriţi să formataţi să fie selectat.

Pentru a crea un tabel mult mai rapid puteţi folosi butonul de pe bara de instrumente. Pentru a

introduce un tabel de 5 coloane şi 2 rânduri în document veţi alege:

Selectarea unei coloane din tabel - Pentru a selecta o coloană poziţionaţi mouse-ul deasupra

coloanei pe care doriţi să o selectaţi. În acest moment trebuie să vă apară o săgeată neagră

deasupra coloanei. Pentru a selecta coloana daţi un simplu clic cu mouse-ul. Selectarea unui

rând din tabel - se face asemănător cu selectarea unei coloane singura diferenţă fiind

poziţionarea mouse-ului. Poziţionaţi mouse-ul în dreptul rândului pe care doriţi să îl selectaţi

şi apoi cu un clic simplu selectaţi tot rândul. Selectarea întregului tabel - se face printr-un

clic pe steluţa apărută în partea stângă a tabelului.


57

Selectarea unei coloane sau a unui rând se mai poate realiza şi cu ajutorul funcţiei Select

(Selectare) din meniul Table (Tabel).

Schimbarea dimensiunii şi a culorii unei celule

Pentru a schimba dimensiunea unei celule aveţi următoarele posibilităţi:

- Manual prin poziţionarea mouse-ului şi tragerea de coloana sau rândul pe care doriţi să-l

modificaţi.

- Automat prin apelarea funcţiei Table Properties (Proprietăţi Tabel) din meniul Table

(Tabel).

Se va deschide o fereastră în care pentru fiecare rând şi coloană veţi preciza dimensiunile

exacte. Pentru a schimba culoarea de umplere a unei celule şi a liniei va trebui să lucraţi cu

bara de instrumente pe care o porniţi prin apăsarea butonului Tables and Borders.

Introducere şi ştergere de linii şi coloane

Inserarea liniilor noi sau a coloanelor în tabel se face cu ajutorul funcţiei Insert Rows sau

Columns (Inserare Rânduri sau Coloane) din meniul Table (Tabel).

Atenţie! Inserarea se realizează la stânga, la dreapta, deasupra sau sub locul unde este

poziţionat cursorul. Aveţi grijă unde este poziţionat cursorul înainte să inseraţi o linie sau o

coloană.

Ştergerea coloanelor se face cu ajutorul comenzii Delete (Ştergere) din meniul Table

(Tabel). Şi această comandă depinde mult de locul unde este poziţionat cursorul.

NU UITAŢI ! Dacă nu aţi inserat sau şters bine o coloană sau un rând pentru a reveni la

structura iniţială a tabelului puteţi folosi funcţia Undo, sau butonul corespuzător de pe bara de

instrumente. Puteţi adăuga şi anumite chenare unei celule sau întregului tabel. Pentru aceasta

va trebui să selectaţi celula, rândul sau coloana căreia vreţi să îi adăugaţi un chenar şi apoi

adăugaţi un chenar asemănător textului sau paragrafului.

Inserare obiecte şi imagini

Uneori aveţi nevoie şi de alte elemente pe care să le introduceţi în document, ca de exemplu:

foi de calcul, imagini, alte documente. Petru aceasta folosiţi meniul Insert. Pentru a insera o

foaie de calcul apelaţi funcţia Object (Obiect) din meniul Insert (Inserare).

Se va deschide o fereastră în care puteţi alege ceea ce doriţi să inseraţi. Pentru a insera în

document o foaie de calcul veţi alege opţiunea Microsoft Excel WorkSheet. Dacă doriţi să

inseraţi un grafic puteţi alege opţiunea Microsoft Excel Chart.

Dacă alegeţi să inseraţi o foaie de calcul în document va apărea imaginea corespunzătoare. Cu

acestă formă puteţi lucra asemănător unei foi de calcul din Excel. Puteţi realiza diferite

calcule, tabele. Pentru a edita în interiorul acesteia va trebui să daţi un dublu clic pe imaginea

inserată.

După ce aţi terminat de introdus datele pentru a ieşi din această fereastră va trebui să daţi un

clic oriunde în document în afara imaginii şi aceasta va arăta ca o imagine selectată.

Pentru a avea în document diferite imagini puteţi alege una dintre cele două opţiuni:


58

Inserarea clipart-urilor - cu ajutorul funcţiei Insert - Picture -Clipart (Inserare - Imagine -

Miniatură) sau prin apăsarea butonului ce se află în bara de instrumente Drawing (Desen).

În fereastra Clip Art (Miniatură) apăsaţi butonul Go (Salt) dacă doriţi să căutaţi toate tipurile

de imagini din cadrul calculatorului dumneavoastră sau vă puteţi rafina căutarea în funcţie de

ceea ce doriţi să căutaţi. Introduceţi în cadrul câmpului Search for (Căutare) cuvântul cheie şi

apoi apăsaţi butonul Go (Salt). Puteţi rafina căutarea şi mai mult cu ajutorul câmpurilor Search

in (Căutare în) şi Results should be (Rezultatele ar fi).

Inserarea unei imagini - se foloseşte funcţia Insert - Picture - From File (Inserare -

Imagine - Din fişier) sau se apasă butonul din bara de instrumente Drawing (Desen).

Această funcţie deschide următoarea fereastră din care puteţi alege imaginea pe care doriţi sa

o inseraţi în document. Pentru a introduce în document un grafic apelaţi funcţia Insert -

Picture - Chart (Inserare - Imagine - Diagramă). Această funcţie deschide o fereastră în

care puteţi uşor să introduceţi datele şi să realizaţi graficul dorit. În acest tabel prin dublu clic

puteţi schimba datele şi chiar denumirile rândurilor sau a coloanelor şi astfel obţineţi graficul

dorit. Pentru a ieşi din această fereastră trebuie doar să daţi un clic stânga în orice parte a

documentului. Pentru a copia, muta imaginea sau obiectul în altă parte a documentului sau

între două documente diferite va trebui să lucraţi cu funcţiile Copy - Paste (Copiere -

Lipire) (pentru copiere) şi Cut - Paste (Decupare - Lipire) (pentru mutare).

Redimensionarea unei imagini sau a unui grafic

În primul rând va trebui să selectaţi imaginea dorită. Selectarea imaginii se face printr-un clic

stânga pe aceasta. Imaginea va apărea într-un pătrat încadrat de 8 puncte.

Acum puteţi modifica dimensiunea obiectului plasând cursorul mouse-ului deasupra unuia

din cele 8 puncte. Cursorul va avea diferite forme în funcţie de punctul deasupra căruia îl

plasaţi.

Pentru a şterge desenul trebuie să îl selectaţi şi apoi să apăsaţi una din tastele Back Space

sau Delete.

Pentru a scrie în document diferite ecuaţii sau sisteme de ecuaţii puteţi folosi Editorul de

Ecuaţii oferit de Word. Pentru a introduce o ecuaţie în document alegeţi Insert - Object -

Microsoft Equation 3.0 (Inserare - Obiect - Microsoft Equation 3.0)

După apăsarea pe butonului OK în document va apărea o zonă încadrată în care veţi

introduce ecuaţia. Va mai apărea şi o bară de instrumente din care puteţi alege diferite semne

matematice (sumă, integrală, aparţine şi altele).

După ce aţi terminat de scris ceea ce aveaţi nevoie pentru a ieşi din această zonă daţi un clic

stânga în document în afara acestei zone.

La sfârşit puteţi scrie ecuaţii de forma: 1 1

n

i

B CA

D. Pentru a scrie această ecuaţie va trebui să

lucraţi cu bara de instrumente. Pentru a introduce semnul sumă daţi un clic stânga în bara de

instrumente pe semnul corespunzător şi alegeţi tipul dorit.

Procedaţi asemănător pentru toate semnele pe care doriţi să le introduceţi în document cu

ajutorul Editorului de Ecuaţii oferit de Microsoft Word.


59

A.1.5 Corespondenţă

Îmbinare corespondenţă

Uneori aveţi nevoie de a trimite o invitaţie sau o scrisoare la mai multe persoane. Textul

invitaţiei este acelaşi, dar persoanele la care trimiteţi invitaţia sunt diferite. Pentru a

economisi timp şi a nu scrie aceeaşi invitaţie pentru fiecare persoană Word vă oferă funcţia

Mail Merge cu ajutorul căreia puteţi îmbina textul invitaţiei cu numele persoanelor care vor

primi această invitaţie. Funcţia Mail Merge presupune parcurgerea a trei paşi.

Primul pas presupune crearea textului invitaţiei. Al doilea pas îl reprezintă crearea unei liste

cu toatele persoanele care vor primi invitaţii (în cazul în care această listă nu există deja). Al

treilea pas îl reprezintă îmbinarea textului invitaţiei cu această listă de persoane.

Funcţia Mail Merge se află în meniul Tools.

În prima etapă va trebui să alegeţi tipul de document pe care doriţi să îl realizaţi (scrisori,

plicuri şi altele). Dacă doriţi să creaţi o invitaţie veţi alege Form Letters. După alegerea

acestei opţiuni se va deschide o fereastră ce vă va permite să alegeţi unde să creaţi noua

scrisoare (în documentul existent sau într-un document nou). Acum treceţi la a doua etapă şi

anume cea în care precizaţi de unde luaţi datele. Dacă nu aveţi nici o sursă creată alegeţi

opţiunea de a crea o listă nouă. Alegerea acestei opţiuni va deschide o fereastră în care veţi

alege rândurile pe care doriţi să le inseraţi în document. După stabilirea coloanelor şi a

rândurilor tabelei va trebui să introduceţi date. Acest lucru îl obţineţi prin apăsarea butonului

Edit Data Source din fereastra ce va apărea după apăsarea butonului OK. Apăsarea acestui

buton deschide o fereastră în care puteţi introduce datele.

Acum pe bara de instrumente apare o nouă bară (Mail Merge). Cu ajutorul câmpului Insert

Merge Field de pe bara de instrumente se pot introduce în document câmpurile dorite. După

realizarea scrisorii se trece la etapa a treia în care veţi îmbina datele pe care le-aţi creat cu

textul scrisorii. Pentru aceasta va trebui să apăsaţi pe butonul Merge. Se va deschide o

fereastră de dialog din care puteţi alege locul unde veţi îmbina documentul.

Acelaşi lucru îl puteţi obţine şi dacă apăsaţi pe butoanele din bara de instrumente. Pentru a

îmbina documentele la imprimantă va trebui să apăsaţi buton , iar pentru a realiza un

document nou veţi apăsa butonul.

Dacă folosiţi Word XP atunci această îmbinare se realizează asemănător, dar interfaţa oferită

este mai prietenoasă. Funcţia Mail Merge (Expertul îmbinare corespondenţă) se află în

meniul Tools-Letters and Mailings-Mail Merge Wizard (Instrumente - Scrisori şi

corespondenţe). Va apărea în partea dreaptă o fereastră în care introduceţi opţiunile dorite.

În prima etapă alegeţi tipul de document pe care doriţi să îl realizaţi (scrisori, plicuri şi

altele). Dacă doriţi să creaţi o invitaţie veţi alege opţiunea Letters (Scrisori). Pentru a trece

mai departe apăsaţi butonul Next (Următorul) din partea de jos a ferestrei. După alegerea

acestei opţiuni se va deschide o fereastră ce vă va permite să alegeţi unde veţi crea noua

scrisoare (în documentul curent sau puteţi folosi un document existent). Pentru a folosi

documentul curent selectaţi opţiunea Use the current document (Utilizare document

curent) şi opţiunea Start from existing document (Pornire de la un document existent)

pentru a utiliza un document existent.


60

Acum treceţi la a doua etapă şi anume cea în care precizaţi de unde luaţi datele. Dacă nu

aveţi nici o sursă creată alegeţi opţiunea de a crea o listă nouă prin selectarea opţiunii Type a

new list (Tastarea unei noi liste), şi apoi apăsarea butonului Create (Creare). Alegerea

acestei opţiuni va deschide o fereastră în care veţi alege rândurile pe care doriţi să le inseraţi

în document.

Această fereastră cuprinde datele implicite referitoare la o persoană, dar dacă doriţi să

adăugaţi câmpuri noi sau vreţi să ştergeţi unele câmpuri apăsaţi butonul Customize

(Particularizare), ce va duce la deschiderea următoarei ferestre de dialog. După stabilirea

coloanelor şi a rândurilor tabelei va trebui să introduceţi date. Acest lucru îl obţineţi prin

apăsarea butonului Edit Data Source din fereastra ce va apărea după apăsarea butonului OK.

Apăsarea acestui buton deschide o fereastră în care puteţi introduce datele. Acum pe bara de

instrumente apare o noua bară (Mail Merge). În acest moment va trebui să scrieţi scrisoarea

folosind diferite formulări pe care Word-ul vi le oferă. Dacă nu vă plac puteţi scrie singuri

propria formulare.

Cu ajutorul câmpului Insert Merge Field (Inserare câmpuri îmbinare) de pe bara de

instrumente se pot introduce în document câmpurile care se doresc. După realizarea scrisorii

se trece ta etapa a treia în care veţi îmbina datele pe care le-aţi creat cu textul scrisorii.

Pentru aceasta va trebui să treceţi la următorul pas. Puteţi îmbina documentul într-un

document nou (opţiunea Edit individual letters (Editare scrisori individuale)) sau îl puteţi

imprima (opţiunea print (Imprimare)). Acelaşi lucru îl puteţi obţine şi dacă apăsaţi pe

butoanele din bara de instrumente. Pentru a îmbina documentele la imprimantă va trebui să

apăsaţi butonul, iar pentru a realiza un document nou veţi apăsa butonul , dar mai aveţi şi

posibilitatea de a trimite mail prin apăsarea butonului

A.1.6 Corectarea gramaticală. Imprimarea

Corectarea gramaticală

Înainte de verificarea ortografică a documentului va trebui să vă alegeţi limba dicţionarului,

respectiv cea în care realizaţi corectarea ortografică. Acest lucru se realizează cu ajutorul

funcţiei Set Language (Stabilire limbă) existentă în meniul Tools - Language

(Instrumente - Limbă). Apelarea acestei funcţii va conduce la deschiderea ferestrei

Language (Limbă) din care vă puteţi alege limba dorită. Corectarea gramaticală se face cu

ajutorul opţiunii Spelling and Grammar (Corectare ortografică şi gramaticală) din

meniul Tools (Instrumente). Implicit această funcţie este activă, lucru demonstrat de faptul

că cuvintele apar subliniate. Acest lucru este demonstrat cu roşu.

Pentru a dezactiva această opţiune se alege funcţia Options (Opţiuni) din meniul Tools

(Instrumente). În această fereastră doar printr-un simplu clic puteţi activa sau dezactiva

corectarea gramaticală. Dacă această funcţie este activată, toate cuvintele ce nu există în

dicţionar sunt subliniate cu roşu. Cuvintele subliniate cu roşu au una din următoarele

caracteristici: - Sunt scrise incorrect, - Cuvântul este scris corect, dar el nu se găseşte în

dicţionarul predefinit. Cum se pot corecta greşelile existente?, - Prin corectare manuală -

dacă funcţia Corectare gramaticală este inactivă, - Prin corectare automată - cu ajutorul

funcţiei din meniul Tools -Spelling and Grammar (Instrumente - Corectare ortografică şi


61

gramaticală), sau prin apăsarea tastei F7, sau a butonului de pe bara de instrumente. Apare

fereastra de dialog. Dacă nu aţi ales încă limba dorită o mai puteţi alege acum din această

fereastră. De fiecare dată când este semnalată o greşeală ea apare în partea de sus a ferestrei,

în partea de jos se află o listă cu opţiuni ce cuprinde propunerile de modificare. Greşeala se

poate ignora, sau modifica apăsând butoanele Ignore (Ignorare) sau Change (Modificare).

Corectarea se poate întrerupe oricând apăsând butonul Cancel (Revocare).

Imprimarea pe hârtie

După ce documentul a fost creat se doreşte imprimarea acestuia pe hârtie. Pentru a vedea

modul în care va arăta documentul se alege opţiunea Print Preview (Examinare înaintea

imprimării) din meniul File (Fişier), sau se apasă pe imaginea corespunzătoare în bara de

instrumente. Se va deschide o fereastră în care se va vedea cum arată documentul. Înainte de

imprimare va trebui stabilit formatul paginii. Pentru aceasta se alege opţiunea Page Setup

(Iniţializare pagina) din meniul File (Fişier). Un lucru important pentru a imprima un

document este stabilirea dimensiunii paginii. De obicei documentul se imprimă pe foaie A4

de aceea va trebui setat documentul astfel încât să respecte acest format. Această opţiune se

alege din Page setup - Paper (Iniţializare pagină - Hârtie). Acum puteţi trece la

imprimarea efectivă a documentului. Pentru aceasta va trebui să apelaţi funcţia print

(Imprimare) din meniul File (Fişier) sau combinaţia de taste Ctrl+P. Această comandă va

deschide o fereastră din care vă puteţi alege dacă imprimarea se va face pe hârtie sau în fişier

şi câte copii doriţi, şi mai ales ce imprimantă va fi folosită. Dacă vreţi să imprimaţi

documentul folosind opţiunile implicite atunci pentru o mai mare simplitate puteţi da clic pe

butonul existent pe bara de instrumente.

A.1.7 Exerciţii propuse

-I-

1. Deschideţi aplicaţia de procesare de texte.

2. Creaţi un document nou pe dischetă.

3. Introduceţi următoarele două paragrafe :

4. Antetul este vizibil numai dacă documentul este vizualizat sub aspectul Page Layout.

5. În celelalte vizualizări antetul şi subsolul nu sunt vizibile.

6. Selectaţi primul paragraf şi modificaţi caracterele în Comic Sans MS de dimensiune 10.

7. Centraţi paragraful al doilea.

8. Scrieţi 2 cuvinte din paragraful 2 îngroşate.

9. Salvaţi documentul sub denumirea document.doc

10. Deschideţi documentul existent pe dischetă.

11. Selectaţi tot textul şi stabiliţi distanţa între rânduri la 2 puncte.

12. Selectaţi primul paragraf şi setaţi-l să înceapă din partea stângă la 2,9 cm.

13. înainte de al doilea paragraf inseraţi o pagină nouă.

14. Căutaţi cuvântul Header şi înlocuiţi-l cu Antet.

15. Selectaţi cuvântul Footer şi scrieţi-l subliniat cu culoarea roşu.

16. Introduceţi în document un tabel cu 3 rânduri şi 3 coloane.

17. Formataţi tabelul cu un stil ales.


62

18. Verificaţi dacă există în text anumite erori gramaticale şi dacă există corectaţi-le.

19. Introduceţi numere de pagină începând cu cifra 3.

20. Introduceţi în antet data şi ora.

21. Selectaţi cuvântul Instrucţiuni şi adaugaţi-i un chenar verde de dimensiune 6, culoare verde

şi adăugaţi-i umbră.

22. Salvaţi documentul şi închideţi aplicaţia de procesare de texte.

-II-

1. Deschideţi fişierul A.doc de pe dischetă (ce conţine textul: “Stabilirea dimensiunii paginii

este de mare importanţă pentru imprimarea unui document. De obicei documentul se

imprimă pe foaie A4 de aceea va trebui setat documentul astfel încât să respecte acest

format.. Această opţiune se alege din Page Setup-Paper”).

2. Folosind instrumentele de mărire şi micşorare stabiliţi dimensiunea paginii la 75%.

3. Selectaţi tot textul şi modificaţi fontul caracterelor în Arial.

4. Schimbaţi culoarea textului în verde.

5. Selectaţi paragraful 2 şi stabiliţi spaţierea între rânduri la 1,5 cm.

6. Adăugaţi umbră cuvântului Paper.

7. După paragraful 3 introduceţi o întrerupere de pagină.

8. Introduceţi în documentul A.doc textul Disciplina birotică este interesantă

9. Selectaţi textul Page Setup - Paper şi ştergeţi-l.

10. Folosiţi comanda Undo pentru a reface textul şters.

11. înlocuiţi cuvântul imprimarea cu cuvântul tipărirea.

12. Compuneţi un mesaj poştal (mail merge).

13. Creaţi o listă nouă de date numită date şi salvaţi-o în directorul My Documents

14. Introduceţi în document următoarele câmpuri: «Nume» «Prenume»; «Adresa» ;

«adresa_mail».

15. Îmbinaţi cele două documente şi salvaţi noul document cu denumirea imbinare.doc.

16. Descrieţi modul în care vizualizaţi un document înaintea imprimării.

17. Imprimaţi fişierul la o imprimantă disponibilă.

18. În subsol introduceţi-vă numele.

19. Salvaţi documentul.

20. Închideţi aplicaţia de procesare de texte.

- III -

1. Deschideţi documentul a1.doc existent pe dischetă (ce conţine textul: “Formatare. O

funcţie des utilizată este cea de formatare a numărului de pagină, deoarece numerotarea

paginilor nu se face întotdeauna începând cu 1. Apăsarea acestui buton are ca rezultat

deschiderea următoarei ferestre de dialog Page Number Format ”).

2. Salvaţi fişierul a1.doc ca fişier în format txt.

3. Schimbaţi modul de vizualizare a documentului în Weblayout.

4. Introduceţi un paragraf nou după cuvântul ... cu 1.

5. Mutaţi titlul după al doilea paragraf.

6. Introduceţi în document un simbol din lista de simboluri.

7. Selectaţi cuvântul formatare şi scrieţi-l cursiv.

8. Scrieţi cifra 1 din text ca indice.

9. Folosind funcţia de vizualizare a paragrafului spuneţi câte rânduri există între paragrafele 1


63

şi 2.

10. Setaţi paragraful doi astfel încât acesta să înceapă de la 2,5 cm.

11. Transformaţi literele cuvântului format în majuscule.

12. Introduceţi în subsolul documentului data curentă.

13. Modificaţi dimensiunea hârtiei din A4 în Letter.

14. În dreptul cuvintelor Apăsarea acestui... adăugaţi un marcator.

15. Creaţi un document nou şi copiaţi titlul (şi formatarea) în noul document.

16. Introduceţi o imagine din galeria de imagini.

17. Mutaţi imaginea sub titlu.

18. Salvaţi documentul sub numele de AAA.doc

19. Salvaţi toate documentele existente.


-IV-

1. Deschideţi fişierul a.doc şi salvaţi-l cu numele dumneavoastră pe dischetă.

2. Utilizând funcţia Help căutaţi informaţii despre Tipărire.

3. Modificaţi numele utilizatorului în Grigore.

4. Copiaţi primul paragraf şi puneţi-l după paragraful al treilea.

5. Mutaţi titlul după al doilea paragraf.

6. Introduceţi în documentul a.doc textul „în afara barei de instrumente, în partea de sus a

paginii apare o secţiune încadrata ce prezintă poziţia antetului.”

7. Selectaţi tot textul şi modificaţi dimensiunea caracterelor la 16.

8. Selectaţi titlul şi aliniaţi-l la dreapta.

9. Schimbaţi fontul titlului în Comic Sans Ms.

10. Modificaţi culoarea titlului în roşu.

11. Modificaţi dimensiunea titlului la 20.

12. Folosiţi funcţia de despărţire în cuvinte pentru a separa cuvântul secţiune.

13. La începutul fiecărui paragraf adăugaţi diferiţi marcatori.

14. După paragraful 3 introduceţi o întrerupere de pagină.

15. În document creaţi un grafic pe baza următoarelor date:

Ţara 1 100 150 175

Ţara 2 .50 75 100 Ţara 3 110 95 80

16. Cu ajutorul editorului de ecuaţii scrieţi o ecuaţie de forma: xx 2

=Ψ

17. Verificaţi corectitudinea gramaticală în cadrul documentului.

18. Imprimaţi pagina 2 a fişierului.

19. Salvaţi documentul.


-V-

1. Creaţi un document nou şi salvaţi-l cu numele dumneavoastră pe C:/

2. Utilizând funcţia Help căutaţi informaţii despre Creare Tabel si copiaţi trei paragrafe în

documentul nou creat.

3. Folosind instrumentele de mărire şi instrumente din care puteţi micşorare stabiliţi

dimensiunea paginii la alege diferite semne 75%.


64

4. Mutaţi primul paragraf după paragraful al treilea.

5. Introduceţi în document un simbol din lista de simboluri.

6. Folosind instrumentul de căutare căutaţi în document cuvântul tabel.

7. Selectaţi cuvântul tabel şi scrieţi-l îngroşat.

8. Schimbaţi culoarea cuvântului în albastru.

9. Folosind funcţia de vizualizare a paragrafului spuneţi câte rânduri există între paragrafele 1

şi 2.

10. Adăugaţi un chenar întregii pagini.

11. Setaţi marginile de sus - jos ale paginii astfel încât să înceapă de la 4 cm.

12. Adăugaţi un chenar cuvântului tabel.

13. Adăugaţi un antet în care introduceţi o imagine.

14. Introduceţi în antetul documentului locul unde este localizat fişierul.

15. Creaţi un document în care introduceţi 3 persoane cu nume, prenume, număr de telefon şi

adresa de mail.

16. Creaţi un nou document în care introduceţi câmpurile: «Nume» «Prenume» «adresa mail»

«număr de telefon»

17. Îmbinaţi aceste două documente la imprimantă.

18. Cu ajutorul editorului de ecuaţii scrieţi o ecuaţie de gradul n cu coeficienţi în Q.

19. Salvaţi documentul creat.


65


A.2 Elemente de Calcul Tabelar

A.2.1 Noţiuni de bază

A.2.1.1 Aspecte generale

Microsoft Excel este un program destinat, în principal, calculului tabelar. Sunt descrise în

continuare cele mai importante operaţii executate de versiunea Excel 2000, evidenţiind

problemele generale legate de manevrarea tabelelor, utilizarea formulelor de calcul şi

construirea diagramelor. Într-un program de calcul tabelar, elementul esenţial este foaia de

calcul, numită worksheet sau doar sheet. O foaie de calcul este similară unei foi de hârtie pe

care se scrie o lucrare. Un fişier Excel constă dintr-un grup de foi de calcul incluse într-un

registru de calcul (workbook).

Excel acordă automat primului fişier registru numele Book1, iar următoarelor Book2,

Book3,... Acest nume, afişat în partea de sus a ferestrei, se poate schimba prin operaţia de

salvare. Un registru nou are, pentru început, trei foi de calcul, etichetate Sheet 1, Sheet2,

Sheet3. Într-un registru de calcul se poate trece de la o foaie la alta, se pot scoate sau adăuga

foi, se pot redenumi foile de calcul.

Structura unei foi de calcul constă din coloane (columns) pe verticală şi linii (rows) pe

orizontală. Coloanele sunt etichetate cu litere începând cu A, iar liniile sunt numerotate cu

cifre începând cu 1. Prin intersectarea unei coloane cu o linie se formează o celulă. Deci zona

de lucru din cadrul ferestrei Excel este constituită din celule. Fiecare celulă are o adresă

derivată din etichetele coloanei şi liniei la intersecţia cărora se află. De exemplu, intersecţia

coloanei C cu linia 3 este celula C3. Adresa celulei se mai numeşte şi referinţa celulei.

Executând clic pe o celulă, ea devine celulă activă. Aceasta este marcată printr-un chenar

îngroşat şi va fi celula în care se introduc datele. De asemenea, antetele de linie şi coloană

corespunzătoare celulei active sunt reliefate şi scrise îngroşat. Mai multe celule constituie un

domeniu, identificat printr-o referinţă de domeniu. De exemplu, referinţa Al:A5 desemnează

un domeniu format din celulele Al, A2, A3, A4 şi A5.

■ Pornirea şi părăsirea programului Excel

Pornirea programului Excel este identică cu pornirea oricărui alt program în Windows 2000.

1) O primă procedură presupune folosirea butonului Start şi căutarea în meniurile imbricate, astfel:

1. Se efectuează clic pe butonul Start din Windows.

2. Se indică opţiunea Programs.

3. Se efectuează clic pe Microsoft Excel.


66

Copia programului Excel s-ar putea să se găsească alături de alte programe din pachetul

Office, într-un dosar numit Microsoft Office, caz în care trebuie indicată opţiunea Microsoft

Office şi apoi se efectuează clic pe Excel.

2) Pornind tot de la meniul Start, se alege opţiunea New Office Document care deschide

fereastra New Office Document. Se selectează pictograma Blank Workbook (registru gol)

din pagina General. Acţionând butonul OK se deschide programul Excel.

3) O altă modalitate de pornire a programului Excel se bazează pe folosirea unei pictograme

de comandă rapidă de pe desktop. Plasarea pictogramei pe desktop se face parcurgând

următoarele etape:

1. Sunt minimizate sau redimensionate toate ferestrele deschise, astfel încât să fie vizibilă

suprafaţa de lucru. Dacă suprafaţa de lucru este acoperită de mai multe ferestre

deschise, se minimizează fiecare dintre acestea sau se efectuează clic dreapta pe bara de

task-uri. Se alege apoi opţiunea Minimize All Windows pentru a minimiza dintr-o dată

toate ferestrele deschise. O altă posibilitate de acces rapid la desktop este prin utilizarea

pictogramei Show Desktop de pe bara de task-uri din Windows.

2. Se efectuează clic dreapta pe o zonă liberă a suprafeţei de lucru, se indică New din

meniul contextual afişat, apoi se alege Shortcut. Va apărea o nouă pictogramă pe

suprafaţa de lucru, alături de caseta de dialog Create Shortcut.

3. Se manevrează în continuare butonul Browse. În fereastra Browse, câmpul Files of type

va indica Programs, ceea ce înseamnă că vor fi listate numai fişiere executabile. în

caseta de dialog Look in, se realizează navigarea până la dosarul care conţine un fişier

numit Excel. Acesta se află, de obicei, în dosarul C:\Program Files\Microsoft

Office\Office, dar s-ar putea să se găsească şi altundeva.

4. Se efectuează clic pe numele fişierului. Întreaga cale până la fişier va apărea în caseta

de dialog Create Shortcut.

5. Se acţionează butonul Next.

6. Se poate redenumi pictograma de comandă rapidă, dacă utilizatorul doreşte.

7. Finish încheie procedura. Pictograma de acces rapid apare pe desktop. Acest tip de

pictograma (pictograma de tip shortcut) se deosebeşte de alte pictograme prin mica

săgeată din colţul din stânga jos.

Pornirea programului Excel se poate astfel realiza accesând cu dublu clic pictograma

corespunzătoare.

4) Programul Excel poate fi pornit din bara Office de comenzi rapide dacă aceasta este afişată

pe ecran. Dacă lipseşte butonul pentru programul Excel, acesta poate fi adăugat efectuând

clic dreapta pe capătul din stânga al barei de comenzi rapide sub mica pictograma

Microsoft şi apoi selectând Customize. Pe tabulatorul Buttons se validează caseta

Microsoft Excel, apoi clic pe OK.

Dacă nu există o bară de comenzi rapide, se poate reinstala Office 2000 pentru a avea o

astfel de bară, după care aceasta va putea fi personalizată.

5) Meniul Start conţine comanda My Recent Documents care se referă la ultimele

documente accesate. Selectarea unui document Excel (caracterizat prin extensia .xls)

presupune deschiderea acestuia în cadrul programului Excel.

6) Dacă aplicaţia Excel constituie obiectul activităţii zilnice, ea poate fi adăugată la folderul


67

Startup, astfel încât programul să fie lansat în execuţie imediat după pornirea

calculatorului şi a sistemului Windows. Această metodă se configurează astfel:

1. Se alege comanda Start => Settings => Taskbar & Start Menu (sau clic dreapta pe o

zonă liberă a barei de task-uri şi alegerea opţiunii Properties din meniul contextual

afişat).

2. În pagina Start Menu Progmms, se acţionează butonul Add.

3. În fereastra de dialog Create Shortcut, în caseta de text Command line, se introduc

calea şi numele de fişier al programului Excel (Excel.exe). Dacă nu se cunoaşte calea

exactă către fişierul program, se foloseşte butonul de navigare Browse, apoi se execută

dublu clic pe pictograma Excel.

4. Next continuă procedura.

5. Se derulează caseta Select folder to place shortcut in (selectarea folderului în care va fi

plasată scurtătura) până se găseşte StartUp. Se execută clic pe acesta.

6. Next.

7. Se introduce un nume pentru pictograma de acces rapid, nume care va apărea în meniul

Start (sau este acceptat numele prestabilit).

8. Finish.

7) Pictogramele de tip shortcut se pot aduce şi pe bara de task-uri, la fel ca pe desktop, ele

fiind astfel permanent vizibile pentru utilizator, indiferent ce ferestre sunt deschise pe

ecran. Prin urmare, acţionarea pictogramei Excel de pe bara de task-uri reprezintă o altă

modalitate de lansare în execuţie a programului. Imediat după pornirea programului, este

afişat un registru Excel gol, pregătit pentru introducerea şi editarea datelor.

După terminarea lucrului într-un fişier Excel, File => Close închide registrul de calcul

curent, iar File => Exit determină părăsirea programului Excel. Aceleaşi operaţii se pot

efectua şi cu butoanele de închidere ale ferestrelor situate în colţul din dreapta sus. Butonul

interior aparţine registrului de calcul, iar cel exterior - programului Excel. Clic dreapta pe

bara de titlu a aplicaţiei Excel afişează un meniu de comenzi rapide care conţine şi comanda

Close de închidere a programului. Acelaşi efect se obţine cu combinaţia de taste (Alt) + (F4).

Tastele (Ctrl) + (F4) închid numai registrul curent.

Dacă există registre de calcul care trebuie salvate înainte de închidere, Excel va întreba acest

lucru printr-o casetă de dialog. Opţiunea Yes permite salvarea fişierului, iar No presupune

închiderea registrului de calcul fără salvarea modificărilor.

■ Componentele ferestrei Excel

Fereastra Excel apare la lansarea în execuţie a programului, operaţie realizată cu una dintre

metodele descrise în secţiunea precedentă. Ea are numeroase elemente comune cu ferestrele

Windows, respectiv bara de titlu, bara de meniuri, bare cu instrumente, bare de derulare, zona

de lucru, linia de stare. În plus, specifice acestui program sunt bara de formule şi bara cu

etichete ale foilor de calcul.


68

Bara de titlu conţine, în partea din stânga, numele programului (Microsoft Excel) precedat de

pictograma acestuia şi numele registrului de calcul. În partea dreaptă se află butoanele de

manevrare a ferestrei, respectiv trimitere în bara de stare, maximizare (actualizare), închidere.

Când butonul din mijloc conţine un singur dreptunghi, fereastra este maximizată, deci

operaţia ulterioară posibilă constă în restabilirea dimensiunilor anterioare. Dacă acest buton

este reprezentat prin două dreptunghiuri suprapuse, fereastra se poate maximiza prin

acţionarea acestuia. Primele trei butoane se referă la aplicaţia Excel, iar butoanele similare de

dedesubt - la registrul de lucru.

Sub bara de titlu se află meniurile principale (aşezate pe orizontală), a căror acţionare

determină desfăşurarea meniurilor verticale (meniuri pull-down).

Barele Standard şi Formatting sunt cele mai utilizate bare cu instrumente, de aceea ele

rămân, de obicei, pe ecran. Semnificaţia butoanelor acestor bare este prezentată în tabelele

A.2.1. şi A.2.2.

Comanda View => Toolbars aduce pe ecran şi alte bare cu instrumente. Semnificaţia

butoanelor din aceste bare poate fi descifrată plasând indicatorul mouse-ului deasupra

acestora. Ca urmare, va apărea o etichetă cu numele butonului respectiv.

Tabelul A.2.1. Butoanele barei Standard

Numele butonului Acţiunea asociată butonului

New Deschide un nou registru de calcul.

Open Deschide un registru de calcul existent.

Save Salvează registrul de calcul activ.

E-mail Transformă registrul sau foaia de calcul într-un mesaj pentru poşta electronică.

Print Tipăreşte foaia de calcul activă.

Print Preview Previzualizează pagina de tipărit.

Spelling Porneşte verificatorul ortografic.

Cut Taie datele selectate pentru inserare.

Copy Copiază datele selectate-pentru inserare.

Paste Inserează datele tăiate sau copiate.

Format Painter Copiază elementele de formatare dintr-o zonă în alta.

Undo Anulează comanda precedentă.


69

Redo Reface comanda anulată anterior.

Insert Hyperlink Inserează o hiperlegătură.

AutoSum Foloseşte funcţia SUM într-o formulă.

Paste Function Deschide o casetă de dialog din care se pot insera funcţii.

Sort Ascending Sortează un tabel în ordine crescătoare.

Sort Descending Sortează un tabel în ordine descrescătoare.

Chart Wizard Iniţiază procedura de creare a unei diagrame.

Drawing Afişează sau ascunde bara cu instrumente pentru desenare.

Zoom Modifică nivelul vizualizării foii de calcul.

Microsoft Excel Help Apelează la ajutorul oferit de asistentul pentru Office.

Tabelul A.2.2. Butoanele barei Formatting

Numele butonului Acţiunea asociată butonului

Font Afişează lista fonturilor disponibile.

Font Size Afişează lista cu mărimile fonturilor.

Bold Formatează aldin datele selectate.

Italic Formatează cursiv datele selectate.

Underline Subliniază datele selectate.

Align Left Aliniază la stânga datele selectate.

Align Center Aliniază la centru datele selectate.

Align Right Aliniază la dreapta datele selectate.

Merge and Center Combină celulele selectate într-una singură în care se realizează alinierea la centru.

Currency Style Formatează numerele în stilul monetar.

Euro Afişează simbolul Euro pentru valorile numerice selectate.

Percent Style Formatează numerele în stilul procentual.

Comma Style Formatează numerele scriindu-le cu virgulă.

Increase Decimal Măreşte numărul de zecimale afişate.

Decrease Decimal Micşorează numărul de zecimale afişate.

Decrease Indent Micşorează indentarea (deplasează intrările spre stânga).

Increase Indent Măreşte indentarea (deplasează intrările spre dreapta).

Borders Aplică sau îndepărtează chenare pentru tabelul selectat.

Fiii Color Aplică culoare de fond celulelor selectate.

Font Color Aplică culoare textelor selectate.

Sub barele cu instrumente Standard şi Formatting se află bara de formule. Aceasta conţine în

partea stângă caseta de nume în care este afişată ultima celulă selectată sau celula din colţul

stânga sus al unui domeniu, iar în partea dreaptă se află zona în care apare conţinutul celulei

active. Configuraţia acestei bare se modifică atunci când se execută calcule în Excel prin

intermediul formulelor. în aceste condiţii, caseta de nume este înlocuită cu o listă derulantă ce

conţine funcţiile predefinite în Excel, iar zona conţinut vizualizează formula de calcul.

Zona centrală, formată din celule, este zona de lucru. În partea de jos a zonei de lucru sunt

vizibile etichetele foilor de calcul (Sheet1, Sheet2, Sheet3).

A.2.1.2 Sistemul de asistenţă Microsoft Office

Sistemul Help în Excel este organizat pe mai multe niveluri:

1) asistentul pentru Office - un ajutor animat;


70

2) cuprins (Contents), index (Index) şi vrăjitorul pentru răspunsuri (Answer Wizard)-acces la

toate fişierele cu ajutor ale programului Excel;

3) ce este aceasta? (What's This?) - casete de dialog cu asistenţă contextuală.

■ Utilizarea asistentului pentru Office

După preferinţă, asistentul Office poate fi păstrat pe ecran sau ascuns în timpul lucrului.

Aducerea pe ecran a asistentului Office se face cu comanda Help => Show Office Assistant,

care, după utilizare, se schimbă în Hide Office Assistant destinată ascunderii acestui

instrument. Clic dreapta şi selectarea comenzii Choose Assistant permit alegerea înfăţişării

dorite a acestuia din opt posibilităţi (pagina Gallery a ferestrei Office Assistant). Diversele

personaje se obţin prin defilare cu butoanele Next şi Back. Forma animată a fiecărei

înfăţişări se obţine executând clic dreapta pe asistent şi alegând comanda Animate!.

Fereastra de lucru ataşată asistentului este afişată cu un clic pe acesta. În acelaşi mod, se

îndepărtează.

În caseta Type your question here se introduce un cuvânt sau o frază, după care se acţionează

butonul Search. Asistentul pentru Office va încerca să răspundă, oferind o listă cu posibile

subiecte. Dacă nu reuşeşte să înţeleagă întrebarea, se va introduce un nou cuvânt sau o nouă

frază. Dintre opţiunile oferite, se alege cea care interesează. Ca urmare, va apărea o fereastră

cu informaţii referitoare la subiectul discutat.

Dacă se selectează comanda Options din meniul contextual obţinut cu clic dreapta pe

simbolul asistentului Office, se pot activa sau dezactiva diferite comportamente, cum ar fi

producerea de sunete, răspunsul la apăsarea tastei (F1), mişcarea din drumul utilizatorului sau

afişarea comenzilor rapide pentru tastatură. Asistentul furnizează informaţii în mod automat

în timpul lucrului (dacă este menţinut pe ecran), chiar înainte de a i se adresa întrebări.

Pentru a îndepărta permanent asistentul pentru Office, el se dezinstalează folosind

caracteristica Add/Remove Programs din Control Panel al sistemului de operare Windows.

Astfel:

1. Se introduce CD-ROM-ul cu Office 2000 în unitate.

2. Se selectează Start => Settings => Control Panel.

3. În fereastra panoului de control, se efectuează dublu clic pe Add/Remove Programs.

4. În pagina Install/Unistall a ferestrei Add/Remove Programs Properties, se selectează

Microsoft Office 2000 Premium Edition, după care se efectuează clic pe OK.

5. În caseta de dialog Microsoft Office 2000 Maintenance Mode se alege Add or

Remove Features.

6. În următoarea casetă de dialog se acţionează simbolul „ + „ de lângă Office Tools,

apoi pictograma de lângă Office Assistant. în lista derulantă afişată se selectează Not

Available.

7. Update Now.

8. După apariţia unui mesaj care informează că procedura de configurare a fost

îndeplinită cu succes, se apasă butonul OK.

9. Se închid ferestrele Add/Remove Programs şi Control Panel.Pentru a reinstala

asistentul pentru Office, se repetă aceiaşi paşi, folosind Run from My Computer în

lista derulantă de la pasul


71

10. Se efectuează clic pe simbolul „ + „ de lângă Office Assistant (acesta nu trebuie să fie

marcat cu x) şi apoi se continuă cu paşii de la 7 la 9.

■ Utilizarea ferestrei Help

Dacă asistentul pentru Office este instalat, fereastra Help cu două panouri se obţine prin

intermediul acestuia; dacă asistentul nu este instalat, butonul Help de pe bara cu instrumente

deschide fereastra de ajutor. În consecinţă, punând o întrebare asistentului, este afişată mai

întâi o listă cu posibile subiecte într-o fereastră numită Microsoft Excel Help. Acţionând

butonul Show/Hide (primul buton din bara cu instrumente a ferestrei), se obţine o fereastră

cu două panouri. Fereastra de ajutor nu oferă asistenţă contextuală ca asistentul pentru Office.

Ea furnizează un cuprins general (Contents) în care noţiunile sunt organizate sistematic, pe

probleme, un vrăjitor conversaţional pentru răspunsuri (Answer Wizard) şi un index (Index)

ce permite accesul la anumite elemente prin alegerea acestora dintr-o listă alfabetică.

În cadrul paginii Contents, se efectuează clic pe simbolul „+„ de lângă titlurile subiectelor

până când se găseşte subiectul de interes; un clic pe acesta deschide fişierul cu ajutor în

panoul din dreapta.

În pagina Index, în caseta Type keywords, se tastează cuvântul de căutat în index. Acţionarea

butonului Search determină afişarea fişierului de ajutor în panoul din dreapta.

În pagina Answer Wizard, în caseta din partea superioară, se tastează un cuvânt, o frază sau o

întrebare, apoi se efectuează clic pe Search. în caseta Select topic to display se alege un

subiect cât mai apropiat de cel dorit şi se citesc informaţiile în panoul din partea dreaptă.

Panoul din partea dreaptă conţine adeseori o mulţime de hiperlegături (cuvinte şi fraze

albastre, subliniate) care conduc către alte fişiere de ajutor. Efectuând clic pe una dintre ele se

obţine fişierul ataşat.

Pentru revenire la un fişier anterior din panoul din partea dreaptă, se acţionează butonul Back

din partea de sus a ferestrei de ajutor. Fişierele din panoul din partea dreaptă se vor succeda

unul câte unul în ordinea inversă a deschiderii lor. Butonul Forward va afişa fişierele în

ordinea în care au fost deschise anterior, unul câte unul.

Pentru a menţine fereastra de ajutor deschisă în timpul lucrului în registrul de calcul, se

efectuează clic în interiorul registrului de calcul. Fereastra de ajutor va fi ascunsă în spatele

registrului de calcul. Pentru a vedea din nou fereastra ajutor, se efectuează clic pe butonul de

ajutor de pe bara de task-uri.

■ Întrebarea What's This ?

What's This reprezintă asistenţă contextuală pentru cazurile în care un element al unei casete

de dialog nu este cunoscut.

Se acţionează butonul cu semn de întrebare din colţul din dreapta sus al unei casete de dialog

(de lângă butonul de închidere), apoi se selectează elementul necunoscut. Va apărea un

răspuns rapid.

O altă modalitate de lucru presupune accesarea elementului necunoscut cu un clic dreapta


72

şi apoi acţionarea casetei ce conţine întrebarea What's This?. Se obţine o bandă de text cu un

răspuns rapid ca în cazul precedent.

Pentru a obţine asistenţă contextuală pentru elementele care nu se află în interiorul unei

casete de dialog, se foloseşte comanda What's This ? din meniul Help. De exemplu, se pot

astfel obţine explicaţii despre semnificaţia butoanelor de pe barele cu instrumente (indicarea

lor cu mouse-ul afişează numai numele acestora), precum şi despre alte elemente ale ferestrei

Excel.

A.2.1.3 Lucrul cu meniuri Excel

Meniurile Excel conţin aceleaşi comenzi ca şi barele cu instrumente, dar şi altele

suplimentare. Pentru a accesa un meniu Excel, se execută clic pe numele lui sau se apasă

(Alt) + litera subliniată din numele meniului. Pentru a închide un meniu deschis din greşeală,

se foloseşte tasta (Esc) sau se selectează din nou numele acestuia. Meniurile Microsoft Office

conţin următoarele elemente:

• Comenzi - cuvinte care, prin selecţie, declanşează acţiuni. Dacă acestea sunt urmate de trei

puncte (...), se va deschide o casetă de dialog. Dacă sunt urmate de un triunghi orientat

către dreapta, va apărea un submeniu.

• Pictograme de referire la barele cu instrumente - simboluri grafice ce reprezintă

comenzile din meniuri în barele cu instrumente.

• Combinaţii de taste - afişate la dreapta textului comenzii, ce permit folosirea tastaturii

pentru selectarea unei comenzi.

Meniurile adaptive, care au fost introduse în Office 2000, pot fi modelate de către utilizator.

Fiecare program începe prin a afişa un set prestabilit de comenzi atunci când este deschis un

meniu. Păstrând meniul deschis câteva secunde, apar şi alte comenzi (mai puţin utilizate). Pe

măsura folosirii lor, aceste comenzi suplimentare vor fi inserate în setul prestabilit; în acest

fel, meniurile se adaptează la modul în care este utilizat programul.

Meniurile de comenzi rapide (numite şi meniuri contextuale) constituie un alt tip de meniuri

disponibile în Excel şi în toate celelalte aplicaţii Office. Executând clic dreapta pe diverse

elemente din fereastra registrului, pot fi deschise meniuri care oferă comenzi dependente de

context (specifice obiectului accesat).

A.2.1.4 Lucrul cu foi şi registre de calcul

Fişierele Excel sunt registre care conţin în mod prestabilit câte trei foi de lucru. Aceste foi de

lucru pot fi accesate printr-un clic pe etichetele de foaie sau prin utilizarea butoanelor de

derulare a etichetelor, aflate la stânga acestora. Deşi într-o foaie de calcul încap foarte multe

date, este preferabil să se lucreze cu mai multe foi şi registre de calcul decât cu foi de

dimensiuni mari. În favoarea primului mod de lucru se pot aduce argumentele:

• Un clic pe eticheta unei foi de calcul este mult mai la îndemână decât derularea unei foi

foarte mari.

• Se pot adăuga foi de calcul la cele trei foi prestabilite cu care se deschide orice registru.


73

Numărul de foi al unui registru este limitat doar de memoria calculatorului.

• Este posibil ca o celulă dintr-o foaie să conţină referinţe la celule din altă foaie, creându-se

astfel legături între foile registrului de calcul.

• Se pot utiliza mai multe foi pentru a separa componentele unui registru de calcul. Astfel,

diagramele pot fi păstrate pe foi de calcul separate.

• Indiferent câte foi conţine, registrul de calcul este un singur fişier.

• O serie de operaţii permise asupra foilor de calcul reprezintă facilităţi de lucru

suplimentare în Excel: redenumirea foilor de lucru, schimbarea ordinii şi ştergerea unor foi

în întregime, copierea foilor, gruparea foilor şi crearea simultană a mai multor foi identice.

Înainte de numele primei foi de calcul există patru butoane: primul şi ultimul afişează

eticheta primei şi, respectiv, ultimei foi de calcul, iar butoanele al doilea şi al treilea permit

derularea în cele două sensuri cu câte o etichetă.

■ Denumirea foilor de calcul

Numele prestabilite atribuite foilor de calcul sunt Sheetl, Sheet2,... Pentru a denumi o foaie de

lucra, se poate folosi una dintre următoarele metode:

• Dublu clic pe eticheta foii de calcul.

• Format => Sheet => Rename.

• Clic dreapta şi alegerea comenzii Rename.

Oricare dintre metodele enumerate determină accesarea în modul editare a numelui foii de

calcul; numele vechi va apărea evidenţiat şi va fi suprascris de îndată ce începe tastarea

noului nume.

■ Inserarea foilor de calcul

Ori de câte ori va fi deschis un nou registru de calcul Excel, acesta va conţine trei foi. După

dorinţa utilizatorului, se pot adăuga şi altele printr-o procedură foarte simplă:

1. Foile noi sunt inserate în stânga foii active, deci se execută un clic pe eticheta foii

înainte de care se va face inserarea.

2. Se selectează Insert => Worksheet pentru a insera o foaie nouă.

O altă metodă de a adăuga o foaie nouă este selectarea comenzii Insert din meniul

contextual afişat cu clic dreapta pe eticheta unei foi.

Noile foi sunt adăugate în ordine cronologică. De exemplu, dacă se adaugă foaia a patra

(Sheet4) şi apoi se şterge, următoarea foaie nouă va fi denumită Sheet5, chiar dacă Sheet4 nu

se mai află în registru.

■ Eliminarea foilor de calcul

Eliminarea unei foi de calcul dintr-un registru se face astfel:

1. Se execută un clic dreapta pe eticheta foii care urmează a fi ştearsă din registru, în scopul

afişării meniului contextual.

2. Se alege comanda Delete.

3. Va fi afişată o casetă de dialog ce conţine un mesaj de avertizare asupra faptului că


74

ştergerea foii selectate este definitivă.

4. OK încheie operaţia, iar butonul Cancel oferă posibilitatea anulării ei.

Ştergerea este într-adevăr definitivă. Comanda Undo nu funcţionează în acest caz pentru

recuperarea foii de calcul.

Pentru a elimina simultan mai multe foi de calcul, se selectează etichetele lor folosind în

acelaşi timp şi tasta (Ctrl) (aceasta permite selectarea mai multor foi), după care se

procedează ca mai sus. În mod similar, cu Insert => Worksheet se pot adăuga mai multe foi

de calcul, respectiv atâtea câte au fost selectate în prealabil.

Este posibilă stabilirea încă de la începutul lucrului a numărului de foi conţinut de fiecare

registru nou. Pentru aceasta, se selectează Tools => Options, secţiunea General, iar în caseta

Sheets din New Workbook se precizează numărul dorit de foi.

■ Reordonarea foilor de calcul

În multe cazuri, noua foaie inserată nu se află în poziţia dorită relativ la foile existente. Pentru

a muta o foaie, se execută clic pe eticheta ei şi apoi aceasta este trasă într-o nouă poziţie,

urmărind micul triunghi orientat în jos care apare pe ecran şi este deplasat împreună cu

eticheta. Indicatorul mouse-ului este însoţit şi de o mică pictogramă ce înfăţişează o pagină.

■ Gruparea şi separarea foilor de calcul

Foile de calcul pot fi grupate (conectate) pentru a facilita crearea sau formatarea a două sau

mai multe foi identice. De exemplu, pot fi grupate mai multe foi albe în care urmează să se

introducă aceleaşi informaţii, fără a mai fi necesară copierea. Deoarece foile sunt conectate

înainte de introducerea conţinutului, informaţiile sunt plasate automat în toate foile grupate,

în exact aceleaşi locaţii. Este important de reţinut faptul că, atunci când foile sunt grupate,

aproape toate acţiunile se aplică tuturor foilor. Astfel de acţiuni sunt:

• Tastarea (inclusiv adăugarea şi ştergerea textelor).

• Adăugarea şi eliminarea elementelor de formatare.

• Operaţiile de decupare, copiere şi lipire a datelor.

• Modificarea setărilor de pagină (File => Page Setup).

• Operaţii de mutare, copiere, ştergere a foilor de calcul.

• O serie de opţiuni din pagina View a comenzii Tools => Options, cum ar fi întreruperi de

pagină, formule, linii de grilă, titluri de rând şi de coloană şi valori nule.

Pentru a grupa foile, se execută clic pe eticheta unei foi ce va face parte din grup şi se apasă

tasta (Ctrl). În continuare, se selectează, prin acţionare pe numele lor, şi celelalte foi ale

grupului. Toate etichetele foilor grupate vor deveni albe, iar după numele registrului din bara

de titlu va apărea indicatorul [Group].

Se pot grupa toate foile dintr-un registru executând clic dreapta pe orice etichetă de foaie şi

alegând opţiunea Select All Sheets din meniul de comenzi rapide afişat.

Pentru a separa foile, se execută clic pe o etichetă de foaie din afara grupului sau clic dreapta

pe oricare dintre etichetele foilor grupate şi se alege comanda Ungroup Sheets din meniul de

comenzi rapide. De asemenea, (Ctrl) + clic pe eticheta unei foi are ca efect eliminarea

acesteia din grup.


75

AVANTAJE ALE PROGRAMELOR DE CALCUL TABELAR

Programele de calcul tabelar reprezintă instrumentul ideal de lucru în domeniile în care sunt

de efectuat calcule multiple şi de întocmit rapoarte în diferite forme - de exemplu, domeniul

gestiunii întreprinderilor. Enumerăm câteva facilităţi oferite de acest tip de programe (în

particular, Excel):

1. recalcularea automată a rezultatelor formulelor şi funcţiilor;

2. simulările;

3. rearanjarea automată a liniilor şi coloanelor;

4. posibilităţi de afişare a datelor în diferite formate;

5. implementarea diferitelor categorii de funcţii;

6. posibilităţi de automatizare a unor sarcini;

7. instrumente de lucru orientate către utilizatorul final;

8. posibilitatea interogărilor listelor pe baza unor condiţii complexe ;

9. aproximarea datelor experimentale prin modele predefinite.

1) Recalcularea automată presupune modificarea rezultatului dat de formule sau funcţii

atunci când se modifică valorile unor celule referite din foaia de calcul. În acest fel,

modificările nu implică refacerea calculelor în care sunt implicate elementele modificate.

2) Simulările reprezintă actualizarea automată a diagramelor atunci când valorile numerice

reprezentate se modifică sau transformarea foii de calcul corespunzător unor modificări ale

diagramei. Astfel, diagramele reflectă permanent conţinutul tabelelor cu date care le

generează. Există posibilitatea construirii de modele de simulare mai complexe prin tehnici

cum ar fi: tabelele de simulare cu una sau mai multe variabile şi formule de calcul, căutarea

unui rezultat final cu instrumentul Goal Seek, utilizarea unei funcţii de rezolvare (Solver),

gestiunea scenariilor.

3) Rearanjarea automată a liniilor/coloanelor. După acţiunile de inserare sau ştergere de

linii sau coloane, sistemul face automat numerotarea acestora şi actualizarea adreselor de

celule utilizate în formule şi funcţii. Astfel, utilizatorul este scutit de sarcina verificării

modelului actualizat.

4) Afişarea datelor în diferite formate. În funcţie de tipul datelor, se poate stabili un mod

de afişare diferit de cel implicit. Pentru datele de tip caracter se pot face formatări cum ar fi:

modificarea fontului, a dimensiunii şi stilului caracterelor, alinieri, modificări de culoare,

utilizarea indicilor, scrierea textului pe mai multe rânduri în aceeaşi celulă etc. Pentru

numere, există formate speciale care permit scrierea lor cu un număr precizat de zecimale, cu

mantisă şi exponent, pe baza unor simboluri monetare, cu diferite simboluri pentru marca

zecimală sau în stiluri definite de utilizator. Autoformatarea este o metodă de formatare

completă a unei zone din foaia de calcul, pe baza unor elemente predefinite. De asemenea, se

pot defini şi utiliza în formatare stilurile. Formatarea condiţionată (selectivă) se referă la

formatarea acelor date care îndeplinesc o anumită condiţie, impusă în prealabil.

5) Implementarea diferitelor categorii de funcţii. Sunt disponibile în Excel funcţii

statistice standard (pentru medii, contorizare, determinarea extremelor, abatere medie

pătratică, dispersie), dar şi funcţii statistice pentru baze de date care sunt foarte utile în

analize economice. Funcţiile financiare pot fi împărţite în: funcţii pentru analize economico-


76

financiare, funcţii pentru calculul amortizării, etc. De asemenea, se pot folosi funcţii

calendaristice, matematice şi trigonometrice, de căutare, pentru prelucrarea textelor, logice,

de informare, inginereşti sau funcţii definite de utilizator.

6) Posibilităţile de automatizare a sarcinilor se concretizează în crearea şi utilizarea de

module de program prin intermediul macro-urilor. Astfel, prelucrările repetitive pot fi

aplicate rapid şi eficient, fiind necesară definirea lor o singură dată. Limbajul macro-urilor

este uşor de utilizat şi constituie un instrument util la dispoziţia celor interesaţi.

7) Instrumentele de lucru orientate către utilizatorul final sunt oferite de cele trei

elemente de bază: foaia de calcul, baza de date şi modulul grafic, care pot fi utilizate simultan

pentru prezentarea datelor utilizatorului.

8) Bazele de date în Excel se numesc liste. Acestea pot fi interogate pe baza unor condiţii

complexe, rezultatele fiind vizibile selectiv în baza de date sau pot fi extrase într-o zonă

distinctă a foii de calcul.

9) Aproximarea datelor experimentale prin modele predefinite presupune utilizarea

instrumentului „trendline”, care oferă şase tipuri de modele predefinite, afişând explicit

ecuaţia modelului.

A.2.2 Construirea foilor de calcul

A.2.2.1 Introducerea datelor. Tipuri de date

Tipurile de date specifice unui program de calcul tabelar sunt datele numerice, datele tip şir

de caractere şi datele calendaristice. Alte elemente ce pot fi introduse în celule sunt

formulele şi funcţiile, prin intermediul cărora se pot efectua diverse calcule. Printr-o formulă

se defineşte conţinutul unei celule în funcţie de conţinutul altora. Funcţiile reprezintă formule

predefinite în sistem. Formulele şi funcţiile sunt elemente ale foii de calcul din care derivă

performanţa şi capacităţile de simulare ale programului de calcul tabelar. Procedura standard

de introducere a datelor în celulele foii de calcul este simplă: se selectează o celulă printr-un

clic de mouse, se tastează ceva, după care operaţia se încheie cu una din tastele (Enter) sau

(Tab).

Modul în care funcţionează tasta (Enter) (sensul de deplasare a cursorului în foaia de calcul)

depinde de opţiunea selectată de utilizator: Down, Up, Right, Left. Selectarea uneia dintre

aceste opţiuni se face în Tools => Options => Edit, alegând una dintre posibilităţile oferite

de lista derulantă Move selection after Enter, Direction.

Pentru a forţa trecerea la linia următoare în cadrul unei celule (dispunerea pe mai multe

rânduri a conţinutului unei celule), se foloseşte combinaţia (Alt) + (Enter), iar pentru a insera

un tabulator - (Ctrl) + (Alt) + (Tab).

Excel tratează drept text orice combinaţie de numere, spaţii şi caractere nenumerice. De

exemplu, 127AXY, 12-976, 208 4675. În Microsoft Excel, un număr poate conţine numai

următoarele caractere: 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 + - ( ) , / $ %. E e. Caracterele recunoscute ca

numere depind de opţiunile selectate în Start => Setting => Control Panel => Regional


77

Settings (comandă a sistemului Windows). De exemplu, se alege punctul ca marcă zecimală

(Decimal symbol). Dacă în acest câmp se tastează simbolul virgulei, marca zecimală a

numerelor în Excel va fi considerată virgula. Valorile câmpurilor se selectează din listele

disponibile anunţate de săgeţile din partea dreaptă.

Sistemul detectează tipul datei după natura primului caracter introdus sau după conţinut. În

principiu, dacă primul caracter este o literă, data este considerată de tip şir de caractere, dacă

începe cu o cifră, este considerată de tip numeric. Ca urmare, textele se aliniază la stânga în

interiorul celulei, în timp ce numerele sunt aliniate la dreapta. Pentru ca numerele să fie

considerate drept text (şi astfel să nu fie luate în considerare în calcule, chiar dacă sunt

incluse în selecţie), se tastează în faţa numărului semnul apostrof. După scriere, apostroful nu

mai este vizibil în celulă, iar numărul respectiv apare aliniat la stânga, fiind considerat text

(numărul 3456). Se observă că, deşi au fost incluse în selecţie toate cele patru celule, numai

două dintre ele, respectiv cele care conţin valori numerice, au participat la suma al cărei

rezultat este vizibil temporar în linia de stare.

Se enumeră câteva particularităţi referitoare la scrierea numerelor:

• Pentru a introduce un număr negativ, se plasează în faţa lui un semn minus, se încadrează

între paranteze rotunde sau se scrie cu roşu.

• Pentru a introduce o fracţie, se scrie în faţa ei un zero, urmat de un spaţiu. În caz contrar,

Excel va interpreta intrarea ca pe o dată calendaristică.

Dacă, introducând un număr, el apare, în final, sub forma unei succesiuni de simboluri diez,

aceasta înseamnă că celula nu este suficient de lată pentru ca numărul să poată fi afişat în

întregime. Este necesară, în acest caz, reglarea lăţimii celulei.

Opţiunile selectate în fereastra Regional Settings Properties, paginile Date şi Time determină

formatul implicit pentru dată şi timp. De asemenea, se stabilesc separatorii pentru acest tip de

date: „/”, „-”, „ : „.

Data şi ora se pot introduce în diferite formate. Iată câteva exemple : MM/DD/YY

(04/08/58), MMM - YY (Jan - 92), HH : MM : SS AM/PM (11 :45 :16 AM). Formatele

disponibile pentru dată şi timp pot fi trecute în revistă în lista Type din fereastra Format Cells

(Format => Cells => Number => Date/Time).

Dacă Excel recunoaşte intrarea ca fiind o dată sau o oră, aceasta va apărea aliniată la dreapta

în celulă. În caz contrar, va fi tratată ca text şi deci aliniată la stânga.

Dacă înainte de a începe tastarea există ceva în celula respectivă, acest conţinut se pierde prin

suprascriere.

În funcţie de necesităţi, lăţimea coloanelor sau înălţimea rândurilor se poate ajusta. Cea mai

simplă metodă constă în tragerea cu mouse-ul, în antet, a liniei ce separă coloanele sau

rândurile, în sensul şi cu distanţa dorite.

A.2.2.2 Introducerea automată a datelor

În Excel, există mai multe facilităţi de completare automată a unei foi de calcul, legate de

situaţii diferite, cum ar fi:


78

• introducerea datelor care se repetă;

• introducerea seriilor de date ce constituie progresii;

• repetarea introducerii datelor dintr-o listă pe baza primei sau primelor două litere.

După cum se manevrează valori numerice sau texte, procedurile corespunzătoare diferă.

■ Introducerea datelor care se repetă sau a seriilor cu AutoFill

Funcţia AutoFill funcţionează cu numere, cu zilele săptămânii, cu luni sau cu date

calendaristice, permiţând repetarea conţinutului celulelor sau constituirea automată a unor

serii.

Completarea celulelor cu valori numerice care se repetă cu ajutorul instrumentului AutoFill

se face astfel:

1. Se introduce valoarea care se repetă.

2. Celula completată este celula activă marcată printr-un contur îngroşat. Colţul din dreapta

jos al chenarului este un pătrăţel numit marcaj de umplere. Se plasează indicatorul mouse-

ului pe marcajul de umplere, forma acestuia schimbându-se într-o cruce neagră.

3. Se trage marcajul de umplere peste domeniul de celule ce urmează a fi completat.

Rezultatul procedurii constă în multiplicarea valorii introduse în celula iniţială.

Dacă deplasarea marcajului de umplere a depăşit domeniul dorit, se poate trage înapoi (atâta

timp cât butonul mouse-ului nu a fost încă eliberat) şi AutoFill va şterge datele introduse în

plus.

Tragerea marcajului de umplere peste celule care conţin deja date are ca efect suprascrierea

acestora.

Dacă în timpul extinderii marcajului se ţine apăsată şi tasta (Ctrl), este completată automat o

serie, respectiv valorile numerice sunt incrementate cu o unitate. De exemplu, seria cu prima

valoare 3 va fi 3, 4, 5.

Pentru a introduce o serie personalizată (o progresie aritmetică cu pas diferit de unu sau cu

valori descrescătoare), se procedează ca mai sus, cu deosebirea că sunt furnizate iniţial două

intrări şi, înainte de extinderea marcajului de umplere, se selectează cele două celule. De

exemplu, se completează celulele C1 şi C2 cu valorile 2 şi 4, se selectează aceste două celule

şi se trage marcajul de umplere peste domeniul de completat. Excel va calcula seria şi va

completa celulele selectate cu valorile corespunzătoare.

Când se efectuează tragerea cu mouse-ul, căsuţa ce însoţeşte deplasarea marcajului de

umplere va indica conţinutul fiecărei celule din domeniul acoperit.

În ceea ce priveşte seriile constituite din cuvinte (recunoscute dintr-o listă pre-definită),

tragerea marcajului de umplere are drept efect obţinerea seriei. Realizarea operaţiei cu tasta

(Ctrl) duce la copierea primei intrări. De exemplu, seria care începe cu Jan va fi Jan, Feb,

Mar,.... De reţinut însă că acest lucru este valabil pentru seriile predefinite. Altfel, se

procedează la copierea intrării, fie că se foloseşte sau nu tasta (Ctrl).

Seriile constituite din texte sunt completate de AutoFill dintr-o listă predefinită. Accesul la

această listă este permis de comenzile Tools => Options => Custom Lists. Lista poate fi

însă completată cu opţiuni ale utilizatorului, procedând astfel:


79

1. În foaia de calcul se constituie într-o coloană seria ce va fi adăugată în lista AutoFill.

2. Se deschide caseta de dialog cu Tools => Options => Custom Lists.

3. Se apasă butonul Collapse Dialog aflat în partea dreaptă a câmpului Import listfrom cells,

pentru a minimiza caseta de dialog (suprimarea temporară a dialogului). Această etapă nu

este însă obligatorie.

4. Se selectează din foaia de calcul domeniul seriei ce va constitui o nouă intrare în listă şi

se revine în fereastra Options cu butonul Collapse Dialog rămas pe ecran.

5. Definitivarea acţiunii este realizată cu butoanele Import şi OK.

Este posibilă şi introducerea seriei direct în fereastra Options, pagina Custom Lists, în zona

List entries, elementele seriei fiind scrise pe verticală, unul sub altul. Astfel, nu se mai preia

prin Import seria din foaia de calcul, ci se foloseşte, după scriere, butonul Add.

O dată introduse în AutoFill liste suplimentare, acestea pot fi utilizate oricând pentru

completarea seriilor corespunzătoare.

Modul în care Excel acţionează asupra diferitelor tipuri de date este mai clar evidenţiat dacă

marcajul de umplere este tras cu butonul din dreapta al mouse-ului. Indicatorul îşi recapătă

forma de săgeată, iar la eliberarea butonului se afişează un meniu imediat din care se alege

acţiunea dorită. Astfel, nu mai este necesar ajutorul tastei (Ctrl), care funcţionează diferit

pentru numere şi text.

Această modalitate de completare automată permite introducerea în foaia de calcul a unei

progresii geometrice. De exemplu, 2, 4, 8, 16, 32 etc.

1. Se introduc primele două numere ale progresiei.

2. Se trage marcajul de selecţie al caracteristicii AutoFill cu butonul dreapta al mouse-ului.

3. La eliberarea butonului, este afişat un meniu imediat din care se alege Growth Trend.

În acest fel, pe baza datelor introduse iniţial, va fi determinat factorul de multiplicare,

completându-se progresia geometrică.

În afară de modalitatea prezentată pentru automatizarea operaţiei de introducere a datelor, se

mai pot folosi, în acelaşi scop, comenzile: Edit => Fill (Down, Up, Left, Right, Series).

Primele patru opţiuni realizează copierea pe direcţia indicată, iar comanda Series asigură

completarea unei serii cu caracteristicile fixate. De asemenea, o posibilitate rapidă de a

introduce aceleaşi date (text, numere, date calendaristice) în mai multe celule simultan este

reprezentată de utilizarea combinaţiei de taste (Ctrl) + (Enter).

1. Se selectează toate celulele în care se vor introduce date.

2. Se tastează datele care se vor repeta în celulele domeniului selectat.

3. Se apasă (Ctrl) + (Enter).

Rezultatul este vizibil, în care, la punctul 2 al procedurii, s-a tastat 24.

■ Extinderea unei liste pe baza primelor valori

Când se introduc primele litere ale unei intrări, funcţia AutoComplete poate completa în mod

inteligent intrarea respectivă pe baza intrărilor oferite anterior. AutoComplete funcţionează

numai pentru date introduse în coloane, nu şi pe rânduri. Exemplul următor ilustrează modul

de lucru cu această funcţie.


80

În celula C8 urmează a fi introdus numele unui autor deja existent, Manolescu, spre exemplu.

După scrierea primei litere (M), este completat automat numele respectiv, existent deja în

listă. Dacă se acceptă intrarea, se apasă tasta (Enter).

Pentru numele Sadoveanu (care repetă, de asemenea, o intrare a listei), se folosesc două litere

(„Sa”) pentru că mai există un cuvânt care începe cu S, respectiv Stancu.

Pentru a vedea o listă cu intrările din AutoComplete, se execută clic dreapta pe următoarea

celulă (după cele completate, C10 şi se selectează Pick From List din meniul cu comenzi

rapide afişat). Excel va arăta lista de intrări, în ordine alfabetică, creată în mod automat pe

baza cuvintelor introduse în coloană. Se execută clic pe un cuvânt din Pick List pentru a-1

insera în celula selectată. Opţiunea este utilă în cazul în care există elemente similare în listă.

În configuraţia prestabilită, funcţia AutoComplete este întotdeauna activată, astfel încât nu

trebuie selectată. Dacă însă acţiunea ei incomodează în timpul lucrului, se poate dezactiva

astfel: Tools => Options => Edit => Enable AutoComplete for cell values.

A.2.2.3 Introducerea comentariilor

Celulelor li se pot adăuga comentarii care includ informaţii detaliate despre datele foii de

calcul. Ele se află deasupra foii de calcul, în loc să ocupe celule din foaie. Nu apar în

versiunea tipărită, ci apar de fiecare dată când cursorul mouse-ului este poziţionat pe celula

care necesită explicaţii. Pentru a adăuga un comentariu în foaia de lucru, se procedează astfel:

1. Se selectează celula căreia i se va ataşa un comentariu.

2. Se aleg comenzile Insert => Comment sau clic dreapta şi selectarea comenzii Insert

Comment din meniul de comenzi rapide. Va apărea un cadru pentru comentarii,

completat cu numele de utilizator de pe calculatorul respectiv (furnizat în cursul instalării

pachetului Office şi afişat pe rândul User Name din pagina General a casetei de dialog

Options). Acesta poate fi însă şters.

3. Se execută clic în casetă pentru a activa cursorul şi se tastează comentariul.

4. Se execută clic în oricare altă celulă pentru a închide caseta de comentarii şi a stoca textul

introdus.

Comentariul nu este permanent vizibil pe ecran, dar celulele comentate se recunosc după un

triunghi roşu plasat în colţul din dreapta sus al celulei. Pentru a citi ulterior comentariile, se

plasează indicatorul mouse-ului pe o celulă cu triunghi roşu şi Excel va afişa comentariul.

Editarea unui comentariu presupune utilizarea comenzilor Insert => Edit Comment.

Comentariul va fi deschis, cu un chenar haşurat şi marcaje de selecţie pentru redi-

mensionare, la fel ca un nou comentariu. Ştergerea unui comentariu se face cu Edit => Clear

=> Comment. O serie de opţiuni referitoare la vizualizarea comentariilor sunt disponibile în

Tools <=> Options ■=> View, secţiunea Comments. De exemplu, pentru a nu afişa niciodată

comentarii (textele propriu-zise ale acestora) sau indicatoare de comentarii (triunghiurile roşii

din colţurile celulelor), se alege opţiunea None; apariţia pe ecran numai a unui indicator de

comentariu, aşa cum s-a prezentat mai sus, corespunde selectării opţiunii Comment

indicator only ; pentru a păstra pe ecran atât comentariul, cât şi indicatorul său, se foloseşte

Comment & Indicator.


81

A.2.2.4 Verificarea automată a textelor

■ Utilizarea caracteristicii AutoCorrect

Caracteristica AutoCorrect previne, prin corectare automată, apariţia erorilor de ortografie, în

plus, instrumentul poate fi personalizat prin adăugarea în listă a altor greşeli frecvente şi

poate fi configurat pentru a efectua tastări repetitive.

AutoCorrect este, de fapt, o listă cu peste 500 de intrări, ce conţine şiruri de caractere şi

textele de înlocuire corespunzătoare. Iată câteva exemple:

• Dacă se tastează două majuscule consecutive, automat a doua este transformată în literă

mică. Acest lucru se întâmplă dacă este validată opţiunea Tools => AutoCorrect =>

Correct Two Iniţial Capitals.

• Litera mică după punct, considerată început de propoziţie, este transformată automat în

majusculă (corespunzătoare opţiunii Capitalize first letter of sentence din fereastra

AutoCorrect).

• Apăsarea accidentală a tastei (Caps Lock) determină scrierea textului cu majuscule. Soluţia

în acest caz este validarea opţiunii Correct accidental use of cAPS LOCK key. Astfel,

dacă se apasă (Caps Lock) pentru a scrie cu majuscule şi se tastează un cuvânt care începe cu

literă mică şi continuă cu majucule, Excel inversează automat tipul literelor şi, în plus,

dezactivează modul Caps Lock, revenind la scrierea cu litere mici.

• Tastarea unui element din câmpul Replace (fereastra AutoCorrect) are drept consecinţă

înlocuirea sa automată cu corespondentul din câmpul With. Astfel, „adn” se corectează

prin „and”, i devine Y (corecţii specifice limbii engleze) etc.

Pentru a activa înlocuirea automată, trebuie bifată opţiunea Replace text as you type.

înlocuirile nedorite se elimină din lista Replace prin selectarea lor şi apăsarea butonului

Delete. Pe de altă parte, pentru a adăuga alte elemente în lista AutoCorrect, se selectează din

meniul Tools comanda AutoCorrect. Va fi afişată secţiunea AutoCorrect a casetei de dialog

cu acelaşi nume. Se introduce textul de corectat în caseta de text Replace, iar textul corect în

caseta With, apoi se execută clic pe Add. în continuare, ori de câte ori se va introduce şirul de

caractere din caseta Replace, va fi înlocuit automat cu şirul din With.

AutoCorrect se dovedeşte util nu doar la corectarea erorilor de dactilografiere şi de

ortografie, ci şi la crearea comenzilor rapide pentru introducerea textelor mai lungi şi a

simbolurilor greu de inserat în text. Pentru aceasta se folosesc tot câmpurile Replace şi With;

primul va conţine o prescurtare convenţionată sau un simbol ce se găseşte pe tastatură, iar cel

de-al doilea - textul mai lung sau un simbol din liste speciale. De exemplu, se scrie un text în

care apare frecvent termenul „Asociaţia inginerilor chimişti din România”. S-ar putea utiliza

facilitatea AutoCorrect astfel încât, ori de câte ori se va scrie „asing”, în text să fie inserată

denumirea corectă. Cu alte cuvinte, „asing” se adaugă în lista Replace, iar „Asociaţia

inginerilor chimişti din România” - în câmpul corespunzător With.Dacă, ocazional, efectul

unei operaţii AutoCorrect nu este dorit, se foloseşte combinaţia de taste (Ctrl) + (Z) imediat

după ce s-a efectuat corectarea automată (fără a încheia editarea). Acţiunea efectuată de

AutoCorrect va fi anulată şi ceea ce a fost tastat iniţial rămâne neschimbat. Dacă (Ctrl) 4- (Z)

urmează tastei (Enter) care încheie editarea, conţinutul întregii celule va fi anulat şi şters.


82

■ Utilizarea instrumentului de verificare ortografică

Pentru cuvinte care nu se află în lista AutoCorrect, se poate apela la un alt instrument de

corectare automată disponibil în pachetul de programe Office care se foloseşte astfel:

1. Se selectează celula ce conţine textul de verificat. De exemplu, o celulă în care este scris

cuvântul „program”.

2. Pe bara cu instrumente Standard se acţionează butonul Spelling (sau Tools => Spelling).

3. Când instrumentul de verificare ortografică găseşte un cuvânt care nu se află în

dicţionarul acestuia (probabil din cauza ortografiei greşite), pe ecran va apărea o casetă

de dialog). Pentru cuvinte corecte, fereastra Spelling este înlocuită cu mesajul „The

spelling check is complete for the entire sheet”.

4. Sugestiile ortografice sunt listate în caseta Suggestions. Utilizatorul decide asupra

următoarei acţiuni selectând una dintre comenzile: Change (modificarea cuvântului

greşit cu una dintre soluţiile propuse), Change All (înlocuire pentru toate apariţiile),

Ignore (lasă cuvântul în forma iniţială), Ignore All (ignoră toate apariţiile cuvântului),

Add (adăugare în dicţionare), AutoCorrect (adaugă greşeala de tastare în lista

AutoCorrect).

În exemplul considerat, se acceptă sugestia „program”, rezultatul fiind corecţia automată a

conţinutului celulei selectate.

A.2.2.5 Salvarea datelor în Excel

În Excel, operaţia de salvare este foarte simplă, fiind similară salvării în toate aplicaţiile

Microsoft Office. Se efectuează cu butoane de pe bara de instrumente, comenzi din meniuri

sau cu combinaţii de taste. în plus, se atrage atenţia asupra unui fişier nesalvat la închiderea

acestuia.

■ Prima operaţie de salvare

Când se salvează prima oară un registru Excel, este necesară denumirea fişierului, selectarea

unei locaţii pentru acesta şi, în unele cazuri, alegerea formatului de salvare. Pentru prima

operaţie de salvare se poate folosi una dintre următoarele metode:

• File => Save

• File => Save As

• (Ctrl) + (s)

• (Alt) + (F2), (Alt) + (Shift) + (F2) sau (Shift) + (F12)

• Se execută clic pe butonul Save din bara Standard.

Indiferent de metoda aleasă, la prima salvare a fişierului se deschide caseta de dialog Save As,

în care se precizează denumirea fişierului (File name) şi folderul în care se salvează (Save in).

Este posibilă crearea unui nou folder chiar în timpul salvării dacă se foloseşte butonul Create

New Folder din bara cu instrumente a ferestrei Save As.


83

■ Salvarea registrului de calcul cu o parolă

Dacă informaţiile din registrul de calcul sunt confidenţiale, se poate aplica o parolă care îi va

împiedica pe alţi utilizatori să deschidă şi/sau să editeze registrul respectiv. Această măsură

de securitate va fi aplicată suplimentar faţă de alte metode de protecţie oferite de lucrul în

reţea sau de facilităţile de protecţie oferite de Excel.

Pentru a adăuga o parolă fişierului, în caseta de dialog Save As se acţionează butonul Tools,

alegând opţiunea General Options. Pentru a stabili o parolă ce va fi cerută la fiecare

încercare de deschidere a fişierului, în fereastra de dialog, se introduce parola în caseta

Password to open. Parola va apărea sub forma unor caractere asterisc. Pentru un nivel

suplimentar de securitate, se adaugă o parolă pentru modificare în caseta Password to modify.

în acest caz, utilizatorul va trebui să introducă încă o parolă pentru a edita registrul. Parola

trebuie confirmată prin tastare în câmpul Reenter password to proceed. Utilizatorul trebuie să

aibă grijă să nu uite parolele, deoarece nu există nici o metodă de a regăsi o parolă uitată sau

de a o modifica fără a cunoaşte parola existentă.

A.2.3 APLICAŢII

A.2.3.1 Stabilirea elementelor afişate în fereastra de aplicaţie

Afişarea barei formulei şi a casetei cu identificatorul celulei poate fi controlată fie cu

comutatorul Formula Bar (comutator activat înseamnă bară şi casetă afişate) din secţiunea

View a casetei de dialog Options pe care o deschideţi cu opţiunea Options -> Tools, fie prin

opţiunea de meniu de tip comutator Formula Bar -> View.

Afişarea barelor cu instrumente este controlată la fel ca şi la aplicaţia Word, fie prin

intermediul obiectelor din secţiunea Toolbars a casetei de dialog Customize, pe care o

deschideţi cu opţiunea Customize -> Tools, fie prin opţiunile submeniului Toolbars ->

View.

Afişarea barei de stare poate fi controlată fie prin comutatorul Status Bar (comutator activat

înseamnă bară de stare afişată) din secţiunea View a casetei de dialog Options pe care o

deschideţi cu opţiunea Options -> Tools, fie prin opţiunea de meniu de tip comutator Status

Bar -> View.

Stabiliţi elementele afişate în fereastra document. Pentru a controla şi afişa elementele

afişate în fereastra document, alegeţi opţiunea Options -> Tools. Se deschide caseta de dialog

Options, din care alegeţi secţiunea View. În zona Window a casetei, activaţi comutatoarele

care corespund elementelor care ajută la editarea documentului:

Page breaks - se afişează întreruperile de pagină;

Formulas - se afişează formulele de calcul în celule şi nu rezultatul lor;

Gridlines - se afişează caroiajul, iar din lista ascunsă Color puteţi să alegeţi culoarea

acestuia;

Row & Column headers - se afişează anteturile rândurilor şi coloanelor;

Horizontal Scroll Bar - se afişează bara de defilare pe orizontală din fereastra document;


84

Vertical Scroll Bar - se afişează bara de defilare pe verticală din fereastra document;

Sheet tabs - se afişează etichetele foilor de calcul.

Din grupul de butoane Objects, activaţi butonul corespunzător modului în care vreţi să fie

afişate obiectele grafice:

Show all - sunt afişate toate obiectele grafice;

Show placeholders - în locul obiectelor sunt afişate casete gri;

Hide all - obiectele nu sunt afişate.

Din grupul de butoane Comments activaţi butonul corespunzător modului în care vreţi să fie

afişate comentariile:

None - nu sunt afişate;

Comment indicator only - sunt afişate numai indicatoarele de comentarii, sub forma unui

triunghi roşu în colţul din dreapta-sus al ceiulei (dacă treceţi cursorul de mouse peste

celulă, este afişat într-o casetă şi conţinutul comentariului);

Comment&indicator - sunt afişate simultan indicatorul de comentarii şi caseta cu

comentarii.

Dicţionar. Completaţi dicţionarul cu termenii: foaie de calcul, registru de lucru, adresa

celulei, vizualizare, tipul datei, serii de date, referirea celulei, referire relativ, referire

absolută, serii de celule, formulă, funcţie, recalculare, analiza „Ce-ar fi dacă...”, caută

rezultatul final, rezolvare, scenarii, revizuire, tabel de date, listă, tabel pivot, legătură

dinamică de date, bara formulei, fişier de tip spaţiu de lucru.

Încercaţi:

1. Ce este o foaie de calcul? Dar o celulă? Dar un registru de lucru?

2. Ce puteţi insera în celulele unei foi de calcul?

3. Cum puteţi folosi în formula de calcul inserată în celula curentă o valoare dintr-o

celulă din alt tabel?

4. Ce tipuri de operatori pot fi folosiţi într-o formulă de calcul? Dar operanzi?

5. Ce tipuri de date pot fi folosite în celulele unei foi de calcul?

6. Prin ce metode puteţi face referiri la celulele unui tabel într-o formulă de calcul?

7. Ce este o serie de date? Ce tipuri de serii de date puteţi folosi?

8. Ce este o serie de celule? Cum poate fi identificată?

9. Ce operatori se folosesc pentru referirea celulelor?

Exerciţii

1. Lansaţi în execuţie aplicaţia Excel. În fereastra aplicaţiei va fi deschis un registru

lucru nou.

2. Identificaţi elementele caracteristice ale ferestrei aplicaţie şi ale ferestrei document.

Ce bare cu instrumente sunt afişate?

3. Renunţaţi la afişarea barei de stare. Reafişaţi bara de stare. Identificaţi informaţiile din

bara de stare. Activaţi pe rând tastele comutator. Observaţi cum se schimbă

informaţiile afişate în bara de stare.

4. Deplasaţi selectorul în foaia de calcul. Identificaţi adresa celulei selectate.

5. Renunţaţi la barele de derulare. Reafişaţi barele de derulare. Identificaţi butoanele


85

care le puteţi folosi pentru deplasarea în foaia de calcul. Derulaţi conţinutul foii calcul

folosind barele de derulare.

6. Configuraţi foaia de lucru astfel încât grila să fie trasată în culoarea albastră. Reveniţi

la vechea culoare a grilei.

7. Renunţaţi la afişarea etichetelor foilor de calcul. Reafişaţi etichetele foilor de calcul.

8. Renunţaţi la afişarea anteturilor de rânduri şi coloane. Reafişaţi aceste anteturi.

9. Renunţaţi la afişarea barei cu formule. Reafişaţi această bară.

10. Alegeţi scara de vizualizare de 120%. Reveniţi la scara de afişare 100%.

11. Afişaţi pe ecran bara cu instrumente standard, bara pentru formatare, bara pentru

imaginile grafice, bara cu instrumente de desenare şi bara pentru formatarea artistică a

textului. Identificaţi numele butoanelor afişate. Folosind caseta cu informaţii

suplimentare, aflaţi la ce sunt utile butoanele de pe bara cu instrumente standard.

12. Păstraţi afişate pe ecran numai bara cu instrumente standard şi bara pentru formatare.

13. Transformaţi bara cu instrumente standard într-o bară mobilă. Deplasaţi această bară

în interiorul ferestrei de aplicaţie. Ancoraţi această bară în vechea poziţie.

14. Treceţi în modul de vizualizare ecran complet. Reveniţi la modul de vizualizare

normal.

15. Adăugaţi în bara cu instrumente standard butonul pentru asistenţa registrului. Atribuiţi

o pictogramă butonului alegând-o din lista cu pictograme puse la dispoziţie de

aplicaţie. Afişaţi în locul pictogramei numai numele butonului. Înlăturaţi din bara cu

instrumente standard butonul pentru închiderea registrului.

16. Adăugaţi la bara cu instrumente standard butonul pentru asistenţa dependentă de

context (comanda What's This din categoria Windows and Help). Folosiţi acest buton

pentru a obţine informaţii suplimentare despre fiecare buton de pe bara cu instrumente

standard.

17. Creaţi o bară cu instrumente utilizator care să conţină butoanele corespunzătoare

operaţiilor:

Din categoria View alegeţi comenzile Formula Bar (care controlează afişarea

barei cu formule), Status Bar (care controlează afişarea barei de stare), Normal (care

stabileşte modul normal de vizualizare), Page Break Preview (care stabileşte modul

de vizualizare a întreruperilor de pagină), Full Screen (care stabileşte modul de

vizualizare ecran complet) Zoom (care permite alegerea scării de vizualizare).

Din categoria File alegeţi comenzile Print Preview (care stabileşte modul

previzualizarea tipăririi) şi Save Workspace (care permite salvarea spaţiului de lucru

într-un fişier).

Grupaţi corespunzător butoanele, introducând separatori între grupurile de butoane,

pentru butoanele care nu au pictograme, alegeţi câte o pictogramă din lista de

pictograme a aplicaţiei.

18. Creaţi o bară cu instrumente pentru comentarii folosind comenzile referitoare la

comentarii din categoria View.

19. Creaţi un meniu Vizualizări care să conţină opţiuni pentru următoarele comenzi din

categoria View: Status Bar, Formula Bar, Normal, Page Break Preview, Full

Screen şi Zoom.

20. Ştergeţi meniul Vizualizări.

21. Închideţi aplicaţia Excel fără să salvaţi registrul de lucru.


86

A.2.3.2 Utilizarea foii de calcul

Pentru a introduce valori sau formule într-o celulă sau pentru a modifica valoarea unor celule

trebuie să deplasaţi selectorul pe acea celulă. Veţi proceda astfel: Executaţi clic în celulă.

Folosiţi următoarele taste:

Efectul acţionării tastelor cu săgeţi este controlat de tasta comutator Scroll Lock. Dacă tasta

Scroll Lock este activată (numele ei este afişat în bara de stare), acţionând aceste taste veţi

derula conţinutul foii de calcul în fereastra document în direcţia săgeţii. Dacă tasta Scroll

Lock nu este activată, acţionând aceste taste veţi deplasa selectorul de celulă în direcţia

săgeţii. La acţionarea tastei Enter, selectorul de celulă se poate deplasa pe una dintre celulele

adiacente. Modul în care se deplasează selectorul de celulă se stabileşte astfel:

1. Deschideţi caseta de dialog Options cu opţiunea de meniu Options -> Tools.

2. În secţiunea Edit a casetei de dialog, activaţi comutatorul Move selection after Enter,

iar din lista Direction alegeţi direcţia de deplasare a selectorului: Down – în jos, Up - în

sus, Left - la stânga şi Right - la dreapta. Veţi alege direcţia Down.

Scrieţi titlul tabelului. Pentru a scrie titlul tabelului procedaţi astfel:

1. Scrieţi titlul în prima celulă din partea stângă (în exemplu, scrieţi titlul în celula A1).

2. Selectaţi pe rândul titlului celulele pe care doriţi să le ocupe acesta (celulele A1 :F1).

3. Alegeţi opţiunea Cells -> Format.

4. Deschideţi caseta de dialog Format Cells la secţiunea Alignment.

5. Din lista ascunsă Horizontal alegeţi opţiunea Center across selection.

Scrieţi antetul tabelului. Pentru a scrie antetul tabelului procedaţi astfel:

1. Poziţionaţi selectorul în prima celulă a antetului (în exemplu, celula B3).

2. Scrieţi textul antetului. Textul introdus de la tastatură va fi afişat atât în celula curentă,

cât şi în bara formulei.

3. După ce aţi scris textul pentru primul antet de coloană, apăsaţi tasta Tab sau tasta ->

pentru a deplasa selectorul în celula următoare pe orizontală.

4. Reluaţi ultimele două operaţii până terminaţi de scris toate anteturile de coloană.

Tipăriţi mai multe registre. Pentru a tipări mai multe registre de lucru, executaţi

următoarele operaţii:

1. Alegeţi opţiunea de meniu Open -> File. Se deschide caseta de dialog Open.

2. Selectaţi în listă registrele de lucru pe care vreţi să le tipăriţi.


87

3. Executaţi clic pe butonul Commands and settings şi alegeţi opţiunea de meniu Print.

Încercaţi:

1. Care este structura unei foi de calcul?

2. Ce operaţii de editare puteţi executa?

3. Cum puteţi scrie un număr într-o celulă astfel încât Excel să-l trateze ca pe o dată de

tip text?

4. Care este alinierea implicită pentru fiecare tip de dată?

5. Ce facilităţi vă oferă Excel pentru automatizarea procesului de introducere a datelor?

Ce parametri caracterizează operaţia de recalculare?

6. Ce operaţii de formatare puteţi executa?

7. Câte tipuri de aliniere există?

8. Numiţi patru formate de afişare pentru valorile de tip numeric.

9. Ce este formatul ştiinţific al datelor de tip numeric?

10. Ce facilităţi vă oferă Excel pentru operaţiile de formatare?

11. Numiţi patru stiluri de formatare prestabilite.

12. Prin ce metode puteţi proteja valorile din celulele foii de calcul?

13. Câte tipuri de întreruperi de pagină există?

14. Care sunt parametrii ce vă permit să controlaţi împărţirea zonei tipărite în pagini?

15. Viteza de tipărire este dependentă de anumiţi factori. Care sunt aceştia?

16. Ce este zona de tipărire?

Exerciţii

1. Construiţi un tabel cu cheltuielile lunare pentru utilităţi: apă, gaze şi electricitate. Tabelul

va avea 15 coloane: una pentru tipul utilităţii, 12 pentru fiecare lună, una pentru totalul

anual al cheltuielilor pentru o utilitate şi una cu media anuală a cheltuielilor pentru o

utilitate. Când executaţi operaţii de copiere sau de selectare a celulelor de pe un rând,

pentru a putea lucra cu toate coloanele micşoraţi scara de vizualizare la 50%. După ce

executaţi operaţia, reveniţi la scara de afişare 100%. Daţi foii de calcul numele Cheltuieli

pe orizontala.

a) Introduceţi în celula A1 titlul tabelului: Cheltuieli anuale.

b) Introduceţi în rândul 2 anteturile pentru coloane.

c) Introduceţi în coloana A anteturile pentru rânduri.

d) Formataţi cu stilul bold titlul tabelului si anteturile de rânduri si coloane.

e) Introduceţi date în celulele B3:M5. Corectaţi datele introduse greşit.

f) Selectaţi blocul de celule B3:M3 şi atribuiţi-i numele Apa.

g) Selectaţi blocul de celule B4:M4 şi atribuiţi-i numele Gaze.


88

h) Selectaţi blocul de celule B5:M5 şi atribuiţi-i numele Electricitate.

i) Introduceţi în celula N3 formula de calcul sum(Apa), în celula N4 formula de

calcul sum(Gaze), în celula N5 formula de calcul sum(Electricitate).

j) În acelaşi mod introduceţi în celulele 03, 04 şi 05 formulele de calcul pentru media

aritmetică.

k) Introduceţi în celula B6 formula de calcul pentru calcularea totalului pe coloană:

sum(B3:B5).

l) Copiaţi această formulă de calcul în celulele C6:N6.

m) Introduceţi în celula 06 fomula de calcul pentru media aritmetică a cheltuielilor

lunare: average(B6:M6).

n) Afişaţi cu stilul bold valorile numerice din celulele N6 şi 06.

o) Aplicaţi formatări condiţionate pe fiecare rând cu valori numerice din tabel:

valoarea maximă trebuie să fie afişată cu stilul bold şi culoarea roşie. De exemplu,

pentru rândul 3, veţi proceda astfel: selectaţi celula B3, deschideţi caseta de dialog

pentru formatarea condiţionată, alegeţi formatarea în funcţie de formulă şi scrieţi

condiţia =max(Apa)=B3. Stabiliţi apoi tipul de formatare s închideţi Treceţi în

modul Page Beak Preview şi mutaţi manual întreruperea de pagină după coloana

lunii caseta de dialog. Copiaţi formatarea din celula B3 în celulele C3:M3.

p) iunie.

q) Stabiliţi opţiunile de tipărire: orientarea să fie Landscape, pe fiecare pagină să se

repete titlul (rândul 1) şi coloana cu anteturile de rânduri (coloana A).

r) Previzualizaţi documentul pentru tipărire.

s) Definiţi în modul Page Break Preview ca zone de tipărire coloanele care conţin

valorile maxime pentru cheltuieli şi coloanele pentru total şi medie. Previzualizaţi

documentul pentru tipărire.

t) Reveniţi la afişarea în modul de vizualizare normal. Selectaţi aceleaşi coloane.

Alegeţi opţiunea de tipărire şi în caseta de dialog stabiliţi să se tipărească numai

zona selectată. Previzualizaţi documentul pentru tipărire. închideţi caseta de dialog

fără să tipăriţi. Anulaţi selectarea zonelor de celule.

2. Adăugaţi în foaia de calcul un tabel care să realizeze un rezumat trimestrial al datele din

primul tabel. Pentru a vă uşura munca, atribuiţi nume cheltuielilor trimestriale pentru

fiecare utilitate (de exemplu, atribuiţi numele Apa_tr1 blocului de celule B3:D3), iar în

celula corespunzătoare din cel de al doilea tabel veţi insera formula sum(Apa_tr1).

3. Aplicaţi acestui tabel o formatare automată.

4. Adăugaţi în foaia de calcul, după acest tabel, următoarele informaţii suplimentare: Cea

mai mare cheltuială în trimestrul 1, Cea mai mare cheltuială trimestrială, Cea mai mică

cheltuială trimestrială.

5. Tipăriţi din foaia de calcul numai ultimul tabel, împreună cu informaţiile suplimentare.

6. Deschideţi o nouă foaie de calcul şi construiţi un nou tabel, cu acelaşi conţinut ca cel din

foaia precedentă, transformând rândurile în coloane şi invers. Atribuiţi acestei foi de

calcul numele Cheltuieli pe verticală. Reluaţi operaţiile de la punctele 1, 2 şi 3, cu

deosebirea că alegeţi pentru tipărire orientarea Portrait.

7. Construiţi un registru pentru încasări şi plăţi, care va conţine următoarele coloane: Nr.

crt., Dată, Tip document, Număr document, Descriere operaţie, Plată, încasare şi Sold.

Scrieţi titlul pe primul rând, antetul pe rândul 2 şi datele începând cu rândul 4. Formataţi


89

antetul tabelului astfel încât denumirile de coloană să fie scrise, acolo unde este cazul, pe

două rânduri, pentru a fi vizibile. Aplicaţi stilul bold titlului şi antetului de tabel.

Completaţi automat coloana Nr. crt. cu o serie liniară de date. în celula H3 (coloana

soldului) introduceţi valoarea 0. Scrieţi în celula H4 formula pentru calculul soldului:

H3+G4-F4. Copiaţi această formulă în toate celulele din coloana soldului. Aplicaţi o

formatare condiţionată celulelor pentru care soldul este negativ (stilul bold şi culoarea

roşu pentru caractere).

8. Previzualizaţi documentul pentru tipărire. Introduceţi întreruperi manuale de pagină la

sfârşitul unei foi de tipărit. în modul de vizualizare normal, inseraţi la sfârşitul fiecărei

pagini un rând în care scrieţi în coloana B Total, iar în coloanele pentru plată şi încasare

funcţii pentru calcularea totalului pe coloană. Pentru inserarea acestor sume selectaţi

celula, scrieţi în bara formulei numele funcţiei sum() şi, pentru argumente, selectaţi din

tabel numai celulele care conţin sumele pentru plată, respectiv pentru încasări, mai puţin

celulele cu totalul, de la sfârşitul fiecărei pagini. în coloana pentru sold, copiaţi formula

pentru sold din celula de deasupra, folosind însă referirea absolută pentru a se copia

valoarea soldului din celula respectivă. Previzualizaţi documentul.

9. Adăugaţi antetul şi subsolul paginii. În antetul paginii se va tipări textul Registru de

încasări şi plăţi, aliniat la stânga, şi data la care se tipăreşte, aliniată la dreapta. în

subsolul paginii se va tipări, centrat, numărul de pagină.

10. Tipăriţi documentul.

A.2.3.3 Funcţii din domeniul bancar

Veţi insera într-una dintre celulele foii de calcul funcţia pentru următoarele cazuri: Dacă vreţi

să aflaţi suma lunară de plată pentru un împrumut bancar de 50.000.000 lei, contractat cu o

dobândă anuală de 25%, pe care trebuie să-l rambursaţi în 3 ani, veţi folosi funcţia:

pmt(25%/12,3*12,50.000.000).

Rezultatul furnizat este 1.987.991,30. El este afişat folosind culoarea roşie. Pentru a fi afişat

normal, va trebui să scrieţi valoarea pe care trebuie să o restituiţi cu semnul minus (-

50.000.000), deoarece este o datorie care trebuie achitată.

Dacă vreţi să aflaţi numărul de perioade (luni) în care trebuie să restituiţi un credit de

50.0000.000 lei contractat cu o dobândă anuală de 25%, pentru care plătiţi lunar 2.000.000

lei, veţi folosi funcţia:

nper(25%/12r2.000.000,-50.000.000).

Rezultatul furnizat este 34,61644 luni, adică 2 ani şi 11 luni. Valorile pentru suma plătită

lunar şi pentru credit sunt negative, deoarece ele reprezintă datorie de achitat. Valoarea

viitoare este 0, deoarece la sfârşitul perioadei creditul trebuie stins.

Dacă vreţi să aflaţi numărul de perioade (luni) în care, depunând la bancă o sumă de

1.000.000 lei, cu o dobândă anuală de 20%, veţi constitui un depozit de 50.000.000 lei, veţi

folosi funcţia:

nper(20%/12,-1.000.000,0,50.000.000)


90

Rezultatul furnizat este 36,67038 luni, adică 3 ani şi o lună. Valoarea pentru suma plătită

lunar este negativă deoarece ea reprezintă sumă de achitat, iar valoarea prezentă este 0 (la

constituire contul este gol).

Dacă vreţi să aflaţi valoarea finală a unui cont bancar în care depuneţi periodic (lunar) o sumă

de 2.000.000 lei timp de 3 ani la o bancă ce oferă o dobândă anuală de 20%, veţi folosi

funcţia:

fv(20%/12,3*12,2.000.000)

Rezultatul furnizat este 97.575.651,5.

Dacă vreţi să aflaţi dobânda percepută de bancă pentru un credit de 50.000.000 lei pentru care

trebuie să rambursaţi lunar o sumă de 2.000.000 lei timp de 3 ani, veţi folosi funcţia:

rate(3*12,-2.000.000,50.000.000)

Rezultatul furnizat este 2,12% pe lună, adică 25,45% pe an.

Dacă vreţi să aflaţi care este dobânda efectivă pe care o plătiţi în prima lună pentru un credit

de 50.000.000 lei contractat cu o dobândă anuală de 25%, pe care trebuie să-l rambursaţi în 3

ani, veţi folosi funcţia:

ipmt(25%/i2,1,3*12,-50.000.000)

Rezultatul furnizat este 1.041.666,67. Valoarea pentru credit este negativă, deoarece ea

reprezintă datorie de achitat.

Dacă vreţi să aflaţi care este dobânda efectivă pe care o plătiţi în ultimul an pentru un credit

de 50.000.000 lei, contractat cu o dobândă anuală de 25%, pe care trebuie să-l rambursaţi în 3


pmt(25%,3,3,-50.000.000)

Rezultatul furnizat este 5.122.950,82.

Dacă vreţi să aflaţi care este dobânda efectivă pe care o plătiţi în ultima lună pentru un credit



pmt(25%/12,3*12,3*12,-50.000.000)

Rezultatul furnizat este 45.571,25.

Dacă vreţi să aflaţi care este dobânda efectivă pe care o plătiţi în ultima lună pentru un credit



jpmt(25%/12,3*12,3*12,-50.000.000)

Rezultatul furnizat este 45.571,25.

Dacă vreţi să aflaţi ce sumă trebuie să depuneţi într-un cont într-o bancă ce vă oferă o

dobândă anuală de 25% astfel încât să puteţi să extrageţi lunar timp de 10 ani câte 1.000.000

lei, până la lichidarea completă a contului, veţi folosi funcţia:

pv(25%/12,10*12,1.000.000)


91

Rezultatul furnizat este -43.957.406,08. El este negativ, deoarece reprezintă o sumă pe care

trebuie să o achitaţi băncii. La sfârşitul perioadei, valoarea finală a contului va 1 fi 0 (contul a

fost lichidat).

Dacă vreţi să aflaţi la cât se devalorizează suma de 1.000.000 lei în timp de un an

considerând că, în loc să-i depuneţi la o bancă cu o dobândă anuală de 25C: (aceasta

reprezentând aproximativ inflaţia anuală), i-aţi împrumutat fără dobândă unei persoane, veţi

folosi funcţia:

pv(25%/12,12,1.000.000)

Rezultatul furnizat este 780.803,75. El este pozitiv deoarece reprezintă valoarea reală pe care

o veţi primi. Suma depusă lunar este 0, deoarece persoana vă restituie suma I la sfârşitul

perioadei de un an, şi nu lunar, prin sume fixe. Valoarea finală a contului o reprezintă suma

pe care o va restitui persoana peste un an, adică 1.000.000 lei. Aşadar, dacă împrumutaţi

astăzi unei persoane 1.000.000 lei şi ea o va restitui peste un an, veţi primi practic, la valoarea

de la acea dată, numai 780.803,75 iei.

Folosiţi funcţii pentru calculul amortizării. Aţi achiziţionat un echipament de 30.000.000

lei care se va amortiza în 3 ani, valoarea de casare fiind de 3.000.000 lei. Veţi insera într-una

dintre celulele foii de calcul funcţia pentru calculul amortizării în următoarele cazuri:

Dacă folosiţi metoda liniară, amortizarea va fi aceeaşi pentru fiecare an al duratei de viaţă:

sln(30000000,3000000,3)

Rezultatul furnizat este 9.000.000.

Dacă folosiţi metoda cumulată, amortizarea va fi diferită la sfârşitul fiecărui an al duratei de

viaţă:

syd(30000000,3000000,3,1)

syd(30000000,3000000,3,2)

syd(30000000,3000000,3,3)

Rezultatele furnizate vor fi 13.500.000; 9.000.000; 4.500.000.

Dacă folosiţi metoda regresivă cu factor de regresie fix, amortizarea va fi diferită la sfârşitul

fiecărui an al duratei de viaţă:

db(30000000,3000000,3,1)

db(30000000,3000000,3,2)

db(30000000,3000000,3,3)

Rezultatele furnizate vor fi 16.080.000,00; 7.461.120,00; 3.461.959,68.

Dacă folosiţi metoda regresivă cu factor de regresie variabil, amortizarea va fi diferită la

sfârşitul fiecărui an al duratei de viaţă:

ddb(30000000,3000000,3,1,2)

ddb(30000000,3000000,3,2,2)

ddb(30000000,3000000,3,3,2)

Rezultatele furnizate vor fi 20.000.000, 6.666.666,67, respectiv 333.333,33.

Dacă folosiţi metoda regresivă cu factor de regresie variabil, amortizarea va fi la sfârşitul

primei luni 1.666.666,67:


92

ddb(30000000,3000000,3*12,1)

Dacă folosiţi metoda regresivă cu factor de regresie variabil, amortizarea va fi la sfârşitul

primei zile 54.794,52:

ddb(30000000,3000000,3*365,1)

Folosiţi funcţii logice. Construiţi un tabel pentru stabilirea calificativelor angajaţilor. În

stabilirea calificativelor se vor folosi cinci criterii de evaluare, aprecierea făcându-se prin

note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu. Calificativul se va stabili în funcţie de media notelor

obţinute: dacă media este peste 9, calificativul Foarte bine, între 7 şi 9, calificativul Bine,

între 5 şi 7, calificativul Satisfăcător, şi sub 5, calificativul Nesatisfăcător. Tabelul va avea 10

coloane: A/r. crt., Nume, Prenume, C1, C2, C3, C4, C5 (notele pentru cele cinci criterii

folosite), Media şi Calificativul.

Pentru construirea acestui tabel veţi proceda astfel:

1. Scrieţi în celula A1 titlul tabelului: Calificative. Formataţi conţinutul conţinutul aceste

celule astfel: stilul caracterelor Bold, corpul caracterelor cu 2 puncte mai mare decât al

celor din tabel, alinierea de-a lungul celulelor A1:J1.

2. Scrieţi antetul tabelului în rândul 3. Formataţi conţinutul celulelor: stilul Bold aliniere

centrată.

3. Introduceţi datele în celulele din coloanele B, C, D, E, F, G, H. Presupunem că aţi

introdus date pentru 15 angajaţi.

4. În coloana A introduceţi o serie liniară de date pentru numerotarea angajaţilor.

5. În celula I4 introduceţi formula de calcul prin care calculaţi media: average (D4:H4).

6. Copiaţi această formulă în toate celulele din coloana / (I15:I18).

7. În celula H4 introduceţi formula de calcul prin care stabiliţi calificativul în funcţie de

valoarea mediei:

if (I4>=9;”Foartebine”; if(I4>=7;”Bine”; if (I4>=5;”Satisfăcător”;”Nesatisfăcător”)))

8. Copiaţi această formulă în toate celulele din coloana H (H5:H18).

Folosiţi funcţii pentru căutare. Introduceţi datele nomenclatoarelor de preţuri, iar în tabelul

corespunzător facturii completaţi cu date numai coloanele pentru Nr. crt., Produs şi Cantitate.

Pentru calcularea celorlalte valori se va proceda astfel:

1. În primul tabel (pentru exemplul de căutare pe verticală).

Inseraţi în celula D5 funcţia vlookup(B5,l$4:J$10,2).

Copiaţi această funcţie în blocul de celule D6:D9.

Inseraţi în celula E5 formula de calcul C5*D5.

Copiaţi această formulă în blocul de celule E6:E9.

Inseraţi în celula F5 formula de calcul E5*19%.


93

Copiaţi această formulă în blocul de celule F6:F9.

Inseraţi în celula G5 formula de calcul E5+F5.

Copiaţi această formulă în blocul de celule G6:G9.

Inseraţi în celula E11 formula de calcul sum(E5:E9).

Copiaţi această formulă în blocul de celule F11:G11.

2. În al doilea tabel (pentru exemplul de căutare pe orizontală).

Inseraţi în celula D19 funcţia hlookup(B19,A$28:G$29,2).

Copiaţi această funcţie în blocul de celule D20:D23.

Inseraţi în celula E19 formula de calcul C19*D19.

Copiaţi această formulă în blocul de celule E20:E23.

Inseraţi în celula F19 formula de calcul E19*19%.

Copiaţi această formulă în blocul de celule F20:F23.

Inseraţi în celula G19 formula de calcul E19+F19.

Copiaţi această formulă în blocul de celule G20:G23.

Inseraţi în celula E25 formula de calcul sum(E19:E23).

Copiaţi această formulă în blocul de celule F25:G25.

Încercaţi:

1. Ce este o listă? Ce operaţii puteţi executa cu datele din listă?

2. Ce reguli trebuie să respectaţi atunci când construiţi o listă?

3. Ce este referirea tridimensională?

4. Ce condiţii logice folosiţi atunci când construiţi un criteriu de căutare într-o listă?

5. Când se recomandă folosirea unui criteriu de căutare avansată? Ce condiţii logice

puteţi folosi?

6. Ce este un formular de introducere a datelor?

7. Ce funcţii puteţi folosi în liste?

8. Ce este un tabel pivot?

9. Ce este butonul câmp dintr-un tabel pivot? La ce este folosit? Daţi exemple de tipuri

de butoane câmp.

10. Ce zone conţine un tabel pivot?

11. Ce sunt etichetele rândurilor într-un tabel pivot?

12. Cum pot fi textele într-o diagramă? Ce texte pot fi modificate de utilizator?

13. Ce elemente caracterizează o diagramă?

14. Daţi exemplu de cinci tipuri de diagrame. Precizaţi la fiecare tip forma de reprezentare

a datelor şi în ce situaţii le veţi folosi.

15. Ce funcţii de căutare în foaia de calcul puteţi folosi? Prin ce se deosebesc?

Exerciţii

1. Adăugaţi în lista din foaia de calcul Agenda un câmp pentru adresa de poştă electronică.

Folosiţi această listă pentru a obţine următoarele informaţii (precizaţi criteriile de căutare sau

de filtrare folosite):

a) Numărul de telefon al unei anumite persoane (trebuie să-i comunicaţi o informaţie

importantă persoanei respective).

b) Numărul de telefon al persoanei care îşi serbează ziua de naştere în data curentă (vreţi să

o felicitaţi cu ocazia zilei de naştere).


94

c) Numărul de telefon al persoanelor care îşi serbează ziua onomastică; presupuneţi că

sunteţi în data de 6 decembrie sau 21 mai (vreţi să le felicitaţi cu ocazia zilei

onomastice).

d) Adresa şi numărul de telefon ale persoanelor care locuiesc în localitatea Braşov (faceţi o

excursie la Braşov şi vreţi să-i vizitaţi).

e) Adresa şi numărul de telefon ale persoanelor care locuiesc în judeţul Constanţa (plecaţi

în vacanţă la mare şi vreţi să-i vizitaţi).

f) Adresa de poştă electronică a persoanelor care locuiesc în Franţa (este Anul Nou şi vreţi

să le trimiteţi un mesaj de felicitare).

2. Stabiliţi structura de câmpuri a unei liste în care să se păstreze date despre relaţia cu un

furnizor: codul, numele şi adresa furnizorului, numele şi numărul de telefon al persoanei de

contact, identificatorul, denumirea, unitatea de măsură, cantitatea şi preţul produsului

comandat şi data la care a fost comandat, cantitatea trimisă de către furnizor şi data la care a

fost primită comanda. Creaţi această listă. Ce informaţii puteţi obţine din ea? Extrageţi aceste

informaţii.

3. Stabiliţi structura de câmpuri a unei liste în care să se păstreze date despre personalul din

departamentul de vânzări al unei firme. Personalul este răspândit în mai multe localităţi din

ţară. Lista trebuie să conţină următoarele date: identificatorul persoanei, numele, prenumele,

numărul de telefon, adresa, localitatea, volumul vânzărilor din luna în curs. Folosiţi această

listă pentru a obţine următoarele informaţii:

a) Persoana cu cele mai mari vânzări.

b) Persoana cu cele mai mici vânzări.

c) Localitatea cu cele mai mari vânzări.

d) Localitatea cu cele mai mici vânzări.

e) Totalul vânzărilor pe o anumită localitate.

f) Media vânzărilor pe o anumită localitate.

g) Câte persoane au vândut peste un anumit plafon al vânzărilor,

h) Câte persoane au vândut sub un anumit plafon al vânzărilor.

i) Calculaţi pentru fiecare localitate suma totală a vânzărilor şi media vânzărilor.

4. O organizaţie are filiale în mai multe oraşe din ţară în care vinde diferite produse. Fiecare

filială are trei departamente: vânzări, administraţie şi conducere. Creaţi o lista care să conţină

date despre salariile personalului din filiale. Lista va conţine câmpuri cu următoarele date:

numele şi prenumele salariatului, localitatea în care se găseşte filiala, departamentul în care

lucrează şi salariul.

a) Construiţi un tabel pivot prin care să puteţi analiza totalul salariilor pe filială şi pe

departament. Câmpul filială va defini rândurile, iar câmpul departament coloanele.

b) Creaţi o diagramă care să compare în fiecare filială totalul salariilor pe cele trei

departamente.

c) Adăugaţi la tabelul pivot, după coloana cu totalul salariilor, o coloană pentru totalul

vânzărilor din filială. Completaţi cu valori celulele din această coloană pentru fiecare

filială.

d) Construiţi o diagramă care să compare pentru fiecare filială vânzările şi salariile.

5. O organizaţie păstrează o evidenţă a vânzărilor. Lista conţine câmpuri cu următoarele date:

numele şi prenumele agentului de vânzări, data, categoria produsului vândut (există patru

categorii de produse) şi valoarea cantităţii vândute.

a) Pentru a vedea care dintre agenţi a vândut cel mai mult şi care dintre produse se vinde cel


95

mai bine, construiţi un tabel pivot în care câmpul nume şi prenume va defini rândurile,

iar câmpul categorie produs va defini coloanele.

b) Construiţi un grafic tridimensional care să vă permită compararea volumului vânzărilor

pe agent de vânzări şi pe categorie produs.

6. O organizaţie vinde patru tipuri de produse folosind cinci agenţi comerciali. Creaţi o listă

care să conţină date despre vânzările din primul semestru al anului. Lista va conţine câmpuri

cu următoarele date: luna în care s-au făcut vânzările, numele şi prenumele persoanei care a

vândut şi câte un câmp pentru valoarea lunară vânzărilor (în lei) pentru fiecare dintre cele

patru tipuri de produse:

a) Construiţi un tabel pivot prin care să puteţi analiza totalul vânzărilor pe semestru, pe

persoană şi pe tip de produs.

b) Construiţi un tabel pivot prin care să puteţi analiza totalul vânzărilor pe toate produsele,

pe lună şi pe persoană.

c) Construiţi o diagramă care să arate modul în care a evoluat în timp volumul total al

vânzărilor.

d) Construiţi o diagramă care să arate modul în care a evoluat totalul vânzărilor în cele şase

luni. Diagrama trebuie să pună în evidenţă relaţia procentuală între fiecare lună şi

semestru.

e) Construiţi o diagramă prin care să comparaţi volumul valoric al vânzărilor pe fiecare

agent comercial în cele şase luni.

f) Construiţi o diagramă prin care să comparaţi volumul valoric al vânzărilor pe fiecare tip

de produs în cele şase luni.

7. O organizaţie vinde patru tipuri de produse. Creaţi o listă care să conţină date despre

vânzările lunare ale acestor produse. Lista va avea trei coloane: Luna, Produsul şi Cantitatea.

Pentru fiecare lună vor fi patru rânduri, câte un rând pentru fiecare produs. Creaţi un tabel

pivot prin care să obţineţi o sinteză a vânzărilor pe fiecare produs şi pe fiecare lună.

8. Construiţi o listă prin care să puteţi analiza modul în care vă petreceţi timpul în cursul unei

săptămâni. Lista va avea şapte rânduri, câte un rând pentru fiecare zi din săptămână, şi atâtea

coloane câte tipuri de activităţi desfăşuraţi (vorbit la telefon, dormit, transport etc). Analizaţi

prin diagrame modul în care vă ocupaţi timpul zilnic şi săptămânal.

9. Un profesor îşi construieşte un tabel pentru calcularea mediilor semestriale ale elevilor din

clasă. Tabelul va avea următoarele coloane: Nr. crt., Nume, Prenume, cinci coloane pentru

note (presupunând că un elev poate primi maxim cinci note pe un semestru), Media şi Situaţia

(promovat sau corigent, în funcţie de medie). Adăugaţi la sfârşitul tabelului informaţii

statistice despre situaţia clasei: media pe clasă, câţi elevi au promovat, procentul de

promovabilitate, cea mai mare medie şi cea mai mică medie. Pentru calcularea mediei trebuie

avut în vedere că un elev poate primi cel puţin o notă şi cel mult cinci note. Din această

cauză, media se va calcula în funcţie de numărul de note primite. Presupunând că notele sunt

înregistrate în coloanele D, E, F, G, H şi primul elev este înregistrat în rândul 4, în coloana

pentru medie veţi insera formula de calcul:

if(E4 = 0, D4, if (F4 = 0, (D4 + E4) / 2, if (G4 = 0, (D4 + E4 + F4) / 3, if (H4 = 0,

(D4 + E4 + F4 + G4) / 4, (D4 + E4 + F4 + G4 + H4) / 5))))

10. Angajaţii unui departament trebuie să se deplaseze în diferite localităţi din ţară pentru

rezolvarea unor probleme de serviciu. Pentru ţinerea evidenţei cheltuielilor de deplasare

întocmiţi o listă cu următoarele date: nume şi prenume angajat, data la care a avut loc

deplasarea, localitatea, numărul de zile, motivul, tipul cheltuielii (transport, cazare etc; se


96

recomandă folosirea unui sistem de codificări pentru identificarea tipului de cheltuială),

valoarea cheltuielii. Folosind această listă, obţineţi următoarele informaţii:

a) totalul cheltuielilor pe fiecare deplasare a unei persoane;

b) totalul cheltuielilor pe fiecare persoană;

c) totalul cheltuielilor pentru deplasările în fiecare localitate;

d) totalul cheltuielilor pentru fiecare tip de cheltuială;

e) compararea cu ajutorul unei diagrame a volumului cheltuielilor în fiecare lună;

f) compararea cu ajutorul unei diagrame a volumului cheltuielilor pe fiecare tip de

cheltuială;

g) compararea cu ajutorul unei diagrame a volumului cheltuielilor pe angajat;

h) compararea cu ajutorul unei diagrame a volumului cheltuielilor pe localităţi.

97

B I B L I O G R A F I E

MAZILESCU V. – ELEMENTE DE INFORMATICĂ APLICATĂ ÎN ECONOMIE, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009

Date post:	28-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	daniel-mitrea
View:	326 times
Download:	3 times