Impactul evaziunii fiscale asupra societăţii româneşti

1. Concept şi scurt istoric al evaziunii fiscale

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor şi nivelul acestora au constituit um factor motivant, specific economiei de piaţă care stimulează ingeniozitatea şi creativitatea experţilor fiscali şi juridici, generatori de soluţii şi metode adaptate nevoilor specifice de eludare a obligaţiilor fiscale, ale diferitelor categorii de contribuabili (firme sau persoane fizice).

Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă, deoarece obligaţiile fiscale au lovit permanent în averea contribuabililor, atingând interesul material în cel mai sensibil punct – interesul bănesc.

Traseele financiare imaginate de „firmele străine” rezidente în România sunt motivate în special de următorul raţionament pragmatic: „Am investit în România, am creat locuri de munca, avem contracte cu companii româneşti cărora le dăm de lucru, plătim impozite şi taxe locale, accize, TVA..., de ce am plăti şi impozit pe profitul real obţinut şi de ce am plăti şi impozite pe dividendele acţionarilor străini, în situaţia în care acestea ar fi înregistrate contabil şi transferate acestora”. Acestui set de argumente şi se mai adaugă uneori şi după caz, motivaţia provenienţei banilor aferenţi investiţiilor făcute din bani publici externi obţinuţi din impozitele plătite de cetăţenii statului din care provine firma-subiect din România. În cazul companiilor multinaţionale şi transnaţionale această motivaţie este lipsită de orice consistenţă, acţionariatul este difuz şi extrem de complicat de localizat concentrarea naţională a acestuia.

Acţiunile firmelor străine cu renume internaţional sunt concentrate, în majoritatea cazurilor, în zona evaziunii fiscale legale, evitându-se intrarea în conflict cu autorităţile competente în România, apariţia de comentarii de presă cu efecte negative asupra imaginii internaţionale a firmei, care pot avea cxa efect pierderi mai mari decât avantajele produse de anumite „inginerii financiare”.

Tot în cazul unora dintre acestea, există declaraţii de politică a firmelor care exclud operaţiuni de evaziune, fie ea şi legală.

Cu toate acestea, poate fi observată generarea unor plăţi ale unor „servicii” prestate de diferite firme aflate în alte domicilii fiscale, fiind astfel crescută valoarea cheltuielilor operaţionale şi diminuată, corespunzator, valoarea masei impozabile (profitul brut). Evident aceasta nu reprezintă decât o simplificare eminente grosieră, cu scopul de a facilita înţelegerea rapidă a fenomenului de către studenţi, în realitate acţiunile menţionate fiinf mult mai rafinate.

2. Noţiunea de evaziune fiscală

Potrivit Constituţiei României, art. 138, „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii”.

Stabilirea impozitelor şi a taxelor locale de către consiliile locale sau judeţene reprezintă o expresie a principiului autonomiei locale prevăzut de art. 119 din Constituţie.

Potrivit art. 53 alin. 1 din Constituţie „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuieli publice”.

Din art. 53 alin.1 şi art. 138 din Constituţie rezultă o implicită garantare a dreptului de proprietate, a averii tuturor cetăţenilor.

Bugetul public naţional cuprinde trei bugete distincte, elaborate, aprobate şi executate în condiţii de deplină autonomie: bugetul administraţiei locale de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Proiectul bugetului administraţiei centrale de stat este elaborat de guvern, sub răspunderea directă a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi se aprobă de parlament. Realizarea prevederilor acestui buget este dată în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor, răspunzător de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar, aplicarea politicii financiare a guvernului şi de cheltuirea cu eficienţă a resurselor financiare. Guvernul exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, răspunde de realizarea prevederilor bugetare, în cazul în care examinează periodic situaţia financiară pe economie, execuţia bugetului public naţional şi stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea echilibrului financiar.

Astfel, bugetul public naţional poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp.

Conţinutul bugetului public naţional este format din veniturile publice şi cheltuielile publice. Veniturile publice sint formate din venituri ordinare (curente) şi venituri extraordinare. Veniturile ordinare sunt reprezentate prin taxe şi impozite.

Veniturile extraordinare sunt reprezentate prin împrumuturi (datoria publică), suplimentarea masei monetare aflate în circulaţie printr-o nouă emisie monetară, emiterea de bonuri de tezaur şi vânzarea unei părţi din rezervele de aur ale statului.

a) Veniturile publice ordinare sunt formate din: impozite directe, impozite indirecte şi venituri de la întreprinderile şi domeniile statului. Impozitele directe au ca obiect al impunerii pământul, clădirile, activităţile economice cu caracter neagricol şi mişcarea capitalului bănesc. Impozitele indirecte se realizează sub forma impozitelor de consum la vânzarea diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii. Veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile statului reeprezintă prelevări cu caracter nefiscal în etapa repartiţiei primare a venitului naţional. Acestea sunt legate de calitatea statului de proprietar şi organizator al activităţii în întreprinderile şi domeniile sale.

b) Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri la care statul apelează numai în cazuri excepţionale, şi anume când mijloacele băneşti provenite din resursele curente nu acoperă integral cheltuielile bgetare.

Împrumuturile de stat se acordă statului mai ales pe seama unor capitaluri acumulate anterior, ele constituind venituri ale statului, care se negociază cu creditorii acestuia. Emisiunea de bani de hârtie depăşeşte nevoile suplimentare imediate. Ea afectează mai cu seamă veniturile băneşti ale maselor largi de oameni şi nu se restituie niciodată.

În anumite situaţii, statul transferă la buget o parte din fondul de amortizare a capitalului fix, aparţinând întreprinderilor sale productive; pentru plata diferitelor cheltuieli bugetare în monedă străină, apelează la rezervele sale de aur şi la disponibilităţile sale valutare, lichidează participaţiile de capital în străinătate sau valorifică o parte din bunurile sale mobile şi imobile aflate peste graniţă.

Statul poate folosi ca venit bugetar şi resurse externe, cu precădere sub forma împrumuturilor. În timp de război, statele beligerante folosesc pentru acoperirea cheltuielilor militare resurse materiale şi băneşti jefuite de pe teritoriile ocupate.

Cheltuielile publice sunt repartizate de la bugetul de stat pentru: acoperirea nevoilor militare, funcţionarea aparatuluio de stat, plata datoriilor publice, acordarea de subvenţii publice, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperiorea nevoilor social-culturale şi a celor de cercetare-dezvoltare.

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor băneşti instituite prin lege, care contribuie la construirea fondurilor băneşti ale acestuia alcătuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor bugetare.

În raport cu natura sa financiar-economică şi juridică, denumirea venitului bugetar poate fi: impozit, taxă, un impozit sau este obligată la efectuarea unei anumite prelevări la bugetul statului.

Persoana fizică, cu capacitatea deplină de exerciţiu, datorează taxe şi impozite pentru unele servicii solicitate organelor de stat, pentru unele venituri obţinute, pentru bunurile pe care le deţine sau le dobândeşte etc.

Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat, societăţile comerciale cu capital mixt, celelalte societăţi comerciale, toţi agenţii economici datorează statului unele impozite şi taxe, în funcţie de veniturile pe care le realizează şi de obiectul acitvităţii lor.

Unităţile cooperatiste, asociaţiile şi oraganizaţiile obşteşti datorează bugetului public naţional impozite şi taxe, în funcţie de veniturile obţinute şi bunurile taxabile şi de impozitele ce le deţin.

Calitatea de debitor (subiect al impunerii) şi plătitor al sumei către buget se regăseşte în aceeaşi persoană. De la această regulă există o excepţie, atunci când plata la buget se face de alte persoane decât debitorul. Este situaţia oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, în cazul cărora impozitul pe venit este reţinut şi virat la buget de edituri sau uniunile de creatori.

Un alt exemplu edificator este cel care priveşte contribuţia persoanelor încadrate în muncă şi impozitul pe venit este reţinut şi virat la buget de unităţile respective.

Venitul impozabil se poate construi sub diferite forme: beneficiul sau profitul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale, veniturile unităţilor cooperatiste, veniturile persoanelor fizice etc. Bunurile impozabile sau taxabile se pot constitui din: clădiri, terenuri, mijloace de transport etc.

Mai pot constitui obiect al impunerii şi actele realizate de organe ale statului pentru care se datorează taxe de timbru: legalizări, autentificări, succesiuni, soluţionarea unor litigii de către instanţele judecătoreşti.

„Impozitul reprezintă o contribuţie obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin sau pe care le posedă.”

Impozitul, ca act unilateral al statului, este consecinţa directă a exerciţiului suveranităţii de stat.

Impozitul este un raport obligaţional personal, de drep public, derivând din apartenenţa unei persoane la un stat anume, cu care se află în raporturi juridice de cetăţenie. Impozitul are ca suport juridic şi moral participarea contribuabililor la avantajele generale şi particulare, derivând dib societate, economiea naţională şi activitatea statului.

Impozitul este obligaţia juridică ce ia naştere fără consimţământul contribuabilului.Fiind o instituţie de drept public, toate normele referitoare la impozit şi sancţiunile

stabilite pentru încălcarea dispoziţiilor acestor norme sunt de drept public.Statul, datorită puterii sale suverane, exercită constrângerea fiscală asupra cetăţenilor săi

în scopul obţinerii mijloacelor financiare necesare exerciţiului severanităţii saleFiscul reprezintă autoritatea de stat care stabileşte şi încasează contribuţiile datorate

statutului de persoane fizioce şi juridice şi urmăreşte pe cel care nu a plătit la termen asemenea contribuţii.

Fiscalitatea reprezintă sistemul de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului naţional, cu ajutorul impozitelor şi taxelor, acest sistem fiind reglementat prin norme juridice exprese şi imperative.

Efectuarea de activităţi permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizaţii emise de organul competent sau a unui alt temei legal. Persoanele care realizează venituri impozabile posedă anumite bunuri şi au capacitate legală sunt obligate la plata unui impozit sau taxă, având calitatea de contribuabili.

Contribuabilii, în calitatea lor de persoane fizice sau juridice, care realizează venituri şi deţin bunuri mobile sau imobile, ori desfăşoară activităţi supuse impozitelor şi taxelor au obligaţia legală:a) să declare, în termen de 5 zile de la înregistrarea la organul fiscal pe a cărui rază

teritorială îşi au sediul, datele în legătură cu subunităţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine şi oricare alte locuri în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, băncile şi conturile în lei şi valută, indiferent unde funcţionează în ţară sau în străinătate. Declararea sediilor de pe teritoriul ţării se face la organul fiscal teritorial unde acestea funcţionează;

b) să declare organului de conrol bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele menţionate la alineatul precedent;

c) să comunice organelor fiscale competente, în termen de 15 zile de la data când a avut loc, orice schimbare intervenită în legătură cu datele de la punctele a) şi b);

d) să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate în activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege;

e) să declare cu sinceritatea veniturile realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau obţinute cu titlu legal, precum şi alte valori care generează titluri de creanţă fiscală. Când legea nu prevede obligaţia de depunere a declaraţiei de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor şi taxelor pe care trebuie sa le verse şa buget, în condiţiile prevăzute de lege;

f) să plătească la termen sumele datorate statului;g) să permită efectuarea controlului şi să pună la dispoziţia organelor de control toate

documentele contabile, evidenţele şi oricare alte elemente materiale sau valorice, solicitate, în vederea cunoaşterii realităţii obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.

Controlul contribuabililor cu privire la respectarea dipoziţiilor legale, de organizare şi desfăşurare a activităţilor economice, producătoare de venituri impozabile sau bunuri supuse impozitelor şi taxelor, se efectuează de organele financiar-fiscale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi din unităţile teritoriale subordonate, Garda Financiară si alte persoane împuternicite de lege.

Evaziunea fiscală a fost pemanent în atenţia experţilor care, prin lucrările lor de specialitate, au încercat să definească cât mai cuprinzător această noţiune.

Astfel, Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind „totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag, total sau parţial, averea lor, obligaţiilor stabilite prin legile fiscale”.

Spre deosebire de aceasta, este dată şi o definiţie conform căreia evaziunea fiscală reprezintă „ansamblul sustragerilor intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte simulate şi numai aparent reale”.

O altă definiţie este cea dată de Niţă Drobotă în lucrarea „ABC-ul economiei de piaţă moderne”, conform căruia evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”, dar şi

aceasta este incompletă, deoarece evaziunea fiscală se poate concretiza în mai multe acţiuni ale contribuabililor.

Definiţia la zi, oficială si completă, este dată de Legea privind perevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, publicată în Monitorul oficial nr. 672/27.05.2005.

3. Formele evaziunii fiscale

Încă de la începutul secolului s-a încercat a se da o definiţie cât mai completă a noţiunii de evaziune fiscală, dar nici una dintre încercări nu acoperă în întregime faptele în care acest fenomen se concretizează.

„Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase aplicate, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperi a legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune”.

După modul în care se procedează în activitatea de evitare a legislaţiei fiscale, avem de-a face cu cele două forme diferite ale evaziunii fiscale:

evaziunea fiscală legală; evaziunea fiscală frauduloasă.

3.1. Evaziunea fiscală legală (tolerantă)

Prin evaziunea fiscală legală se înţelege activitatea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută a acesteia, deci „tolerată” prin scăparea din vedere.

Această formă de evaziune fiscală este posibilăatunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe. În această situaţie, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale aflate în vigoare.

Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere, datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi, exploatând insuficienţele legislaţiei fiscale şi financiare, eludează în mod „legal” prevederile acestora, sustrăgându-se total sau în parte plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor şi statul nu sepoate apăra decât elaborând o legislaţie bine studiată, clară, exactă şi cuprinzătoare. În aceste cazuri, singurul vinovat de producerea evaziunii fiscale este doar legiuitorul.

În practică, faptele de evaziune fiscală, bazate pe interpretarea favorabilă a legii (evaziunea fiscală legală), sunt diversificate şi numeroase, în funcţie de inventivitatea contribuabililor şi largheţea legii. Metodele cele mai frecvent folosite sunt următoarele:

investirea unei părţi din profitul realizat în achiziţii de maşini şi utilaje pentru care statul acordă reduceri la impozitul pe profit;

folosirea prevederilor legale privind donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea ai avut loc sau nu;

scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate, în valoare mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

intrepretarea favorabilă a dispoziţiilor legale, care prevăd importante facilităţi pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor social-culturale, ştiinţifice şi sportive;

constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic.

3.2. Evaziunea fiscală frauduloasă (frauda fiscală)

Frauda fiscală se săvârşeşte prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. Prin evaziune fiscală frauduloasă (ilicită) se înţelege acţiunea contribuabilului de a încălca prescripţia legală, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume cuvenite statului.

Evaziunea fiscală frauduloasă (frauda fiscală) se manifestă atunci când contribuabilul, obligat să furnizeze date în sprijinul declaraţiei de impunere, recurge la disimilarea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau a altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

În activitatea fiscală, formele de evaziune frauduloasă sunt practic nelimitate, dar cele frecvent utilizate şi întâlnite sunt:

înregistrările cu scop de a micşora rezultatele; înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive; înscrierea de cifre nereale în registrele contabile; amortismele nelegale şi amortismele supraevaluate; întocmirea de declaraţii false; întocmirea de documente de plăţi fictive; crearea de rezerve latente; alcătuirea de registre contabile nereale; nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor; trecerea în conturi personale a unor părţi din beneficiu; compensaţii de conturi; reducerea cifrei de afaceri; nedeclararea materiei impozabile; crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve; declararea de venituri impozabile inferioare celor reale; falsificarea sau crearea pur şi simplu a unor piese şi acte justificative; executarea de registre de evidenţă duble, un exemplar real şi altul fictiv; contabilizarea de cheltuieli şi facturi fictive; erori de adunare şi raportare; diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri, prin

înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor, ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;

vânzările fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzarea efectivă, care ascund operaţiunile reale supuse impozitării;

falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a Fiscului, care presupune o convenţie între patronşi contabili-şef (director economic), ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentri fapta comisă.

Dimensiunile evaziunii fiscale diferă de la o ţară la alta, în funcţie de legile şi realităţile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară atât prin nivelul veniturilor fiscale atrase la buget, cât şi prin gradul de consimţire la impozit. Nivelul evaziunii fiscale într-un anumit sta este invers proporţional cu gradul de consimţire la impozit al contribuabililor din acel stat.

În ţara noastră, fenomenul de evaziune fiscală este intens, iar cauzele acestuia au fost legate de slăbiciunea legislaţiei fiscale şi de faptul că măsurile de sancţionare nu au fost în măsură să-i sperie pe cei care comit astfel de fapte.

4. Cauzele evaziunii fiscale

Pentru a putea să înţelegem corect, să dimensionăm real fenomenul evaziunii fiscale, pentru a putea elabora şi aplica măsuri eficiente de combatere a acestuia, trebuie, în primul rând, să înţelegem cauzele acestui fenomen complex.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, dintre care, menţionăm pe cele mai importante: excensiunea sarcinilor fiscale (povara fiscală), mai cu seamă pentru unele categorii

de contribuabili, această excesivitate dă amploare fenomenului de evaziune fiscală, fiind atât cauză, cât şi efect pentru evaziune;

sistemul legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă mari lacune, imprecizii şi ambiguităţi, creează pentru contribuabilul evazionist un spaţiu larg de manevră, în încercarea de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale legale;

psihologia contribuabilului şi insuficienţa educaţiei fiscale şi civice a acestuia; modul de organizare, funcţionare şi dotare a organelor fiscale şi a celor de

control financiar-fiscal; lipsa unor reglementări clare, precise şi unitare, pentru combaterea acestui fenomen.

Posibilităţile de eludare a Fiscului diferă de la o categorie socială la alta,în funcţie de natura şi provenienţa veniturilor ori a averii supuse impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal, precum şi de alţi factori specifici. Dintre toate categoriile sociale, salariaţi sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilităţi de eludare a Fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza declaraţiei unui terţ întreprinzător (angajator). În schimb, industriaşii, comercianţii, liber-profesioniştii au din plin posibilităţi de eschivare de la impozit, datorită faptului că impunerea se face pe baza de declaraţie.

În mod concret, în raportcu condiţiile sociale şi economice ale perioadei de tranziţiei din ţara noastră, abaterile fiscal-financiare şi deficienţele din activitatea agenţilor economici au în principal următoarele cauze:

posibilitatea oferită prin prevederile Legii nr. 31/1990 republicată în 1998, cu modificările ulterioare, de a autoriza înfiinţarea şi funcţionarea de societăţi comerciale, cu multe activităţi în obiectul de activitate, fără a se verifica dotările şi condiţiile reale de desfăşurare a acestora, în cadrul legal existent;

limita minimă a capitalului social (200 lei noi pentru SRL-uri), care nu asigură condiţiile pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetului statului;

lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenţilor economici, deşi Legea nr. 31/1990 republicată în 1998, cu modiicările ulterioare, prevede posibilitatea suspendării activităţii agenţilor economici, la care s-au constatat abateri repetate;

lipsa de operativitate şi uneori chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informaţii legate de operaţiunile de vămuire, în vederea identificării operative a cazurilor de contrabandă şi implicit de evaziune fiscală;

lipsa unor prevederi legale şi a unor sancţiuni mai severe pentru inexistenţa documentelor de însoţire a mărfurilor, pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea eliminării posibilităţilor de producere ulterioară a unor documente justicative, în urma unor situaţii surprinse şi constatate de organul de control. Această problemă a fost soluţionată prin Legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005.

nivelul modest de retribuire a experţilor, insuficienţa şi ineficienta folosire a mijloacelor informatice, participarea restrânsă la cursuri de perfecţionare profesională în ţară şi în spaţiul UE etc.

5. Efectele evaziunii fiscale

Impozitele sunt, prin natura lor, legale şi destinaţia lor clasică este o sarcină contributivă normală, pe care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existenţa statului, de funcţiile şi obligaţiile acestuia, pentru realizarea condiţiilor dezvoltării societăţii.

Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părţi din venitul sau din averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod silit, fără contraprestaţie şi cu titlu neraburasabil.

Impozitele şi taxele au o multitudine de funcţii, începând cu funcţia de bază a alimentării bugetului de stat şi terminând cu funcţiile sociale şi politice.

Analizând funcţiile impozitelor şi taxelor, în interdependenţă cu fenomenul de evaziune fiscală, se pot constata mai multe tipuri de efecte, şi anume:

efecte asupra formării veniturilor statului; efecte economice; efecte sociale; efecte politice.

5.1. Efectele fenomenului de evaziune fiscală asupra formării veniturilor statului

Existenţa fenomenului de evaziune fiscală duce în mod direct şi obligatoriu la diminuarea volumului veniturilor statului. Aceasta determină automat un buget de stat mai mic, care nu mai poate să acopere crearea de fonduri financiare necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor de bază. În această situaţie, statul trebuie să ia măsuri cu efect imediat – creşterea cotelor de impunere la impozitele existente şi chiar înfiinţarea de noi impozite şi taxe. Aceasta duce la o creştere a presiunii fiscale care, la rândul ei, determină o creştere a rezistenţei la impozitare şi o creştere a fenomenului de evaziune fiscală. Se produce un cerc vicios, din care se poate ieşi, dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale şi, implicit, se reduce volumul de venituri ce se sustrag de la bugetul de stat.

Reducerea evaziunii fiscale determină, în mod imediat, o creştere a volumului veniturilor statului, în condiţiile aceluiaşi nivel de impozitare şi ale aceleiaşi politici fiscale.

În acest mod, în care nevoia de bani a statului este satisfăcută, fondurile sunt sigure şi încasate la timp, este posibil a se lua măsura reducerii cotelor de impunere (relaxare fiscală).

Se poate observa că fenomenul de evaziune fiscală influenţează în mod negativ volumul veniturilor statului prin două mecanisme:

unul direct; prin fapte de evaziune fiscală privează direct bugetul de stat de o parte a veniturilor ce i se cuvinm prin neplata obligaţiilor fiscale;

un altul indirect, prin determinarea administraţiei centrale de a majora cotele de impozitare şi deci de a creşte presiunea fiscală, rezistentă la impozitare şi ponderea fenomenului de evaziune fiscală.

De asemenea, necolectarea şi nevărsarea la timp a sumelor ce se cuvin bugetului de stat afectează în mod negativ execuţia bugetară. În acest caz, se produc grave dezechilibre în bugetul de stat, între nivelul real al veniturilor şi nivelul cheltuielilor stabilite. În acest mod apare deficitul bugetar pentru care Ministerul Economiei şi Finanţelor trebuie să contracteze împrumuturi externe şi interne, pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare. Aceste deficite sunt amplificate şi uneori generate de existenţa şi amploarea fenomenului de evaziune fiscală.

5.2. Efectele economice ale fenomenului de evaziune fiscală

Pentru îndeplinirea rolului şi funcţiilor statelor cu economie de piaţă, structura bugetară îndeplineşte o serie de funcţii inportante. În primul rând, bugetul de stat este un mijloc de asigurare a echilibrului general economic. Planurile adoptate au un caracter pur orientativ pentru agenţii economici. Bugetul de stat este un fundament al măsurilor de reglare a proceselor economice, de intervenţie a statului în viaţa economică.

În al doilea rând, bugetul de stat este un mijloc pentru corectarea conjuncturii economice. Măsurile adoptate sunt diferite de la o ţară la alta,unele ţări au acordat prioritate luptei antişomaj şi aştor căi cu efecte deflaţioniste.

Pentru a-şi îndeplini aceste funcţii, bugetuk de stat are nevoie de un volum crescut al veniturilor şi mai ales de venituri sigure şi la termenele prevăzute. În cazul când veniturile bugete sunt mici, bugetul de stat nu mai are forţa financiară necesară îndeplinirii scopurilor propuse.

Efectele fenomenului de evaziune fiscală diminuează considerabil veniturile bugetului de stat şi, implicit, diminuează forţa financiară de care are nevoie acesta. Efectele pot fi atât asupra contribuabililor ce îşi respectă obligaţiile fiscale, cât şi asupra celor care nu îşi respectă obligaţiile fiscale.

Ca o consecinţă directă a menţinerii unei fiscalităţi ridicate sau a creşterii acesteia apare diminuarea veniturilor, ce rămân la dispoziţia persoanelor fizice sau juridice pentru consum şi acumulare. Contribuabilii care varsă la buget o mare parte a veniturilor lor sub formă de impozite şi taxe sunt lipsiţi de mijloace financiare, pentru a-şi continua activitatea în condiiţii bune.

De asemenea, programele de subvenţionare şi sprijinire de către stat a acelor contribuabili care au de suferit, în sensul că nu primesc subvenţiile sau le primesc la cote reduse cu întârziere. Aceasta determină o dereglare gravă sau încetarea activităţii unor agenţi economici, situaţie care poate produce dezechilibre la nivelul economiei naţionale.

Pe de altă parte, existenţa unui volum mic de venituri, ce ajung la bugetul de stat, determină menţinerea de cote de impozitare mari sau chiar creşterea unora dintre ele.

În cazul agenţilor economici, care nu-şi respectă obligaţiile fiscale, influenţa este în sensul obţinerii unor venituri crescute la dispoziţia lor, care nu pot fi introduse în circuitul economic, deoarece se descoperă evaziunea fiscală. Aceste venituri vor merge în conturi bancare camuflate sau vor pătrunde în economia subterană, întreţinând în acest mod evaziunea fiscală.

5.3. Efectele sociale ale fenomenului de evaziune fiscală

Sustragerea de la plata impozitelor constituie o faptă gravă, care conduce la diminuarea veniturilor de la bugetul de stat şi în acestă situaţie statul nu îşi poate îndeplini funcţiile şi sarcinile sale. Buhetul de stat reprezintă un instrument de realizare a unor obiective social-economice, prin intermediul subvenţiilor şi al facilităţilor fiscale.

Subvenţiile se realizează atât pe calea cheltuielilor directe, efectuate din resurse bugetare, cât şi pe calea renunţării statului la anumite venituri bugetare. Acordarea de facilităţi fiscale se referă la măsuri care să stimuleze anumite activităţi economice (scutiri, reduceri, amânări, reeşalonări).

Acestea se pot realiza numai în condiţiile în care există fonduri suficiente la bugetul de stat. În condiţiile în care fenomenul evaziunii fiscale este însemnat, bugetul de stat se micşorează, şi aceste programe guvernamentale nu mai pot fi duse la bun sfârşit.

5.4. Efectele politice ale fenomenului de evaziune fiscală

După decembrie 1989, toate campaniile electorale au avut în cuprinsul lor lupta împotriva corupţiei, a economiei subterane, a fenomenului de evaziune fiscală, pentru asigurarea supremaţiei legii.

În condiţiile existenţei evaziunii fiscale ridicate, în economia românească apare o neîncredere accentuată a contribuabililor în puterile politice şi în special în cele aflate la guvernare. Acest factor de nemulţumire a cetăţenilor este determinat de sentimentul de inechităţi sociale şi economice, ce sunt produse şi amplificate de evaziunea fiscală crescută, având o importanţă deosebită asupra evoluţiei sistemului politic din ţara noastră.

Din toate aspectele prezentate în acest capitol rezultă importanţa majoră a faptului că fenomenul de evaziune fiscală trebuie sever diminuat, pentru a înlătur acest lanţ de efecte negative.

6. Combaterea evaziunii fiscale şi instrumentale folosite în acest scop

Pentru a stabili şi aplica cele mai bune şi eficiente măsuri de combatere a evaziunii fiscale trebuie în primul rând să cunoaştem cauzele acestui fenomen, etiologia sa şi efectele economice, sociale, politice şi morale pe care le produce.

Efiacitatea procesului de stopare sau măcar de limitare severă a fenomenului de evaziune fiscală constă în capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau pot favoriza faptele respective şi nu de înlăturare a efectelor acestui fenomen.

De aici rezultă în mod clar importanţa cunoaşterii fenomenului de evaziune fiscală, a mecanismului de transpunere în realitate şi factorii psihologici şi morali, ce îl determină pe contribuabil să recurgă la acte de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale legale.

Având în vedere cauzele fenomenului de evaziun e fiscală, principala direcţie de combatere a acestuia se face prin măsuri legislative (instrumente de lucru). În acest sens au fost elaborate:

Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005 şi

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În prima parte a Legii nr. 241/2005 este definită noţiunea de evaziune fiscală şi sunt stabilite obligaţiile contribuabililor care desfăşoară activităţi permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile.

În partea a doua sunt prevăzute capitole distincte de infracţiuni şi pedepse, cît şi contravenţii şi sancţiuni.

Dintre infracţiuni menţionăm: refuzul de a prezenta organelor de control, împuternicite conform legii, documentele

justificative şi actele de evidenţă contabilă, precum şi bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la fondurile publice, în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare;

întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a avut drept consecinţă diminuare veniturilor sau surselor impozabile;

punerea în circulaţie, în orice mod, fără drept, sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie, fără drept, a documentelor financiare şi fiscale;

sustragerea de la obligaţiile fiscale prin neînregistrarea unor activităţi pentru care legea precede obligaţia înregistrării sau prin exercitarea de activităţi neautorizate în scopul obţinerii de venituri;

sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale, în scopul obţinerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor, ca urmare a unor operaţiuni fictive;

omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuţia;

organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile;

emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu ştiinţă de documente fiscale false.

Contravenţiile sunt acele fapte care, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, că constituie infracţiuni, au un pericol social mai mic şi dintre ele menţionăm:

nedeclararea, în termenele prevăzute de lege, de către contribuabili, a veniturilor şi bunurilor supuse impozitelor, taxele şi contribuţiilor;

calcularea eronată a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor, cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului;

nepredarea de către contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justicative şi contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligaţiile fiscale;

refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor şi taxelor, în vederea stabilirii veridicităţii declaraţiei de impunere şi a realităţii înregistrării acestora;

nereţinerea şi nesăvârşirea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabilii cărora le revin asemenea obligaţii, impozitelor, taxelor şi contribuţiilor care se realizează prin stopaj la sursă;

nedepunerea actelor, situaţiilor sau a oricăror alte date în legătură cu activitatea efectuată de unitatea şi subunităţile de care răspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale, în vederea cunoaşterii realităţii financiar-contabile din acea unitate sau subunităţi, precum şi utilitatea, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, a documentelor cu regim special;

neducerea la îndeplinire, la termen, a dispoziţiilor date prin actul de control încheiat de oragnele financiar-fiscale;

neonorarea, în mod nejustificat, de către bănci sau instituţii financiare, la care contribuabilii au deschise conturi de disponibilităţi băneşti, a tipurilor de creanţă fiscală emise de organele competente, în vederea urmăririi silite a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor neachitate la termen, inclusiv a dobânzilor.

Sancţiunile fiscale sunt multiple şi ele pot fi clasificate în raport cu severitatea şi modul de aplicare, astfel:

amenda fiscală (contravenţională) este mijlocul cel mai obişnuit pentru sancţionarea abaterilor fiscale, considerate contravenţii şi se aplică de organul de control în sumă fixă;

amenda penală, aplicată de instanţa judecătorească pe baza actelor de control fiscal pentru fapte considerate infracţiuni;

dobânda reparatorie sau majorările de întârziere şi penalităţile pentru neplata integrală şi la termen a impozitelor şi taxelor datorate;

confiscarea bunurilor, ca măsură complementară, potrivit legii; repararea prejudiciului adus statului în cazul evaziunii fiscale prin aceea că organul de

control are legiferat dreptul de a stabili, prin estimare, nivelul impozitului sau taxei datorate, utilizând orice documente şi informaţii referitoare la activitatea şi perioada desfăşurată.

BIBLIOGRAFIE :

1. Sandu, Gherorghe , Finanţe publice , Editura Universităţii Suceava, 19992. Moraru, Dan, Finanţe publice şi evaziune fiscală, Editura Economică, Bucureşti, 2008