UNIVERSITATEA

DANUBIUS

DIN GALATI

FACULTATEA DE RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

SPECIALIZAREA: RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

Prof. univ. dr. Cristian BOCANCEA

IDEOLOGII POLITICE CONTEMPORANE

SUPORT DE CURS PENTRU NVATAMNT LA DISTANTA

2008

CUPRINS

Capitolul I: CONSTRUCTIA DISCURSULUI IDEOLOGIC, DE LA MODERN LA POSTMODERN

1. Ce este ideologia 2. Panorama ideologiilor politice TEME DE REFLECTIE LECTURI RECOMANDATE

Capitolul II: IDEOLOGIA LIBERALA NTRE FILOSOFIA SI PRACTICA LIBERTATII

1. Cadrele generale ale liberalismului 2. Marile idei liberale si proiectiile lor n practica politica TEME DE REFLECTIE LECTURI RECOMANDATE

Capitolul III: CONSERVATORISMUL

IDEOLOGIA LIBERTATII REZONABILE

1. Conservatorismul de la Platon la John din Salisbury 2. Sensurile moderne ale conservatorismului 3. Geneza ideologiei conservatoare 4. Supozitiile si pledoariile conservatorismului anglo-saxon TEME DE REFLECTIE LECTURI RECOMANDATE

Capitolul IV: SOCIALISMUL, DE LA UTOPIE LA STIINTA

1. Utopia socialista 2. Socialismul lui Pierre-Joseph Proudhon 3. Socialismul revolutionar marxist TEME DE REFLECTIE LECTURI RECOMANDATE

Capitolul V: EVOLUTIA IDEOLOGIILOR POLITICE N LUMEA CONTEMPORANA

1. Ideologiile politice la nceputul contemporaneitatii 2. Ideologiile epocii interbelice si postbelice 2.1. Liberalism si neoliberalism 2.2. Crestin-Democratia 2.3. Conservatorismul postbelic 2.4. Social-Democratia 2.5. Nationalismul TEME DE REFLECTIE LECTURI RECOMANDATE

BIBLIOGRAFIE GENERALA

VARIANTE DE TESTE PENTRU EVALUAREA CUNOSTINTELOR

Capitolul I

CONSTRUCTIA DISCURSULUI IDEOLOGIC, DE LA MODERN LA POSTMODERN

1. Ce este ideologia 2. Panorama ideologiilor politice

n acest capitol, veti afl ce este ideologia: o matrice de gndire care ne ofera arg umentele necesare pentru a justifica un regim politic sau o forma de actiune si pentru a le demonta sau d iscredita pe cele concurente. Ideologia defineste scopul central si valoarea fundamentala dupa care se oriente aza un guvernamnt.

Ideologiile politice au aparut n epoca moderna, structurndu-se n jurul ideilor de l ibertate, egalitate si respect pentru traditie si ordine. Astfel au aparut ideologii precum: liberalism ul, socialismul, conservatorismul. Adaptndu-se la schimbarile sociale din secolul XX, ideologiile s-au multiplicat s i s-au reformat, putndu-se identifica, n timp, mai multe asemenea constructe: liberalismul clasic si neolibe ralismele; conservatorismul si neoconservatorismele; socialismul marxist si socialismele reformate; social-d emocratia; eurocomunismul; noua stnga; crestin-democratia; noua dreapta; ecologismul; feminismul; fascismul; fundamentalismul islamic etc.

1. Ce este ideologia?

Vreme de mai bine de doua mii de ani, din antichitate pna n epoca moderna, discurs ul despre ordinea politica existenta si despre cea dezirabila a fost produs n interi orul filosofiei politice. Filosofia politica a justificat si a laudat guvernamintele pe care le considera bune din punct de vedere moral, criticndu-le pe cele care contraziceau valorile fundamentale ale civilizatiei (libertatea individului, egalitatea oamenilor n fata legii, dreptul la viata si l a fericire etc.). De prin secolul al XVIII-lea, nsa, filosofii nu s-au mai multumit doar sa reflecteze asup ra lumii politice; ei au cautat sa provoace o schimbare reala n domeniul politic, mai nti convingndu-i pe guvernanti de necesitatea unei ordini a libertatii. Vaznd ca monarhii, desi agreau n teorie i deea libertatii, nu erau dispusi sa renunte la guvernamntul absolutist, filosofii au nteles ca o schim bare politica se poate realiza nu prin bunavointa autoritatilor, ci prin actiunea maselor popular e. Dar masele nu stiau mare lucru despre politica si nici nu ntelegeau ideile filosofice. Pentru p opor, trebuiau explicate lucrurile politice ntr-un limbaj simplu, care sa ndemne la actiune. Asa s-a nascut discursul ideologic n epoca moderna. Ideologia se defineste ca un ansamblu de convingeri si de expresii cu caracter s imbolic, ce permit prezentarea, evaluarea si interpretarea lumii n functie de un anumit model , preferat de catre un gnditor, o clasa sociala, un regim, o cultura sau o epoca istorica. Ideologia este o matrice de gndire care ne ofera instrumentele si argumentele necesare pentru a justifica un regim politic sau o forma de actiune si pentru a le demonta si discredita pe altele. Opernd mai mult n planul afectivitatii si al credintei dect n cel al ratiunii, ideol ogia este o forma de cunoastere politica. Spre sfrsitul veacului al XVIII-lea, Destutt de T racy intentionase sa creeze o stiinta a ideilor, care ar fi trebuit sa se numeasca ideologie. Cteva de cenii mai trziu, sensul initial al termenului se pierduse deja; prin ideologie se va ntelege, odat a cu Marx, o constructie teoretica pe care clasa dominanta o impune ntregii societati, cu scop ul de a-si justifica privilegiile.

Prezente n toate societatile, n forme discrete sau n forme agresive, ideologiile po t fi considerate, dupa caz, evadari din prezent, reactii critice fata de imperfectiun ile acestuia, proiecte pentru o lume mai buna, dar si apologii ale prezentului. Vom constata, asadar, c a n orice societate exista ideologii concurente: cea promovata de clasa dominanta este ntotdeauna o i deologie a statu-quo-ului (a conservarii starii de fapt); cea profesata de nemultumitii une i societati este ideologia schimbarii, este pledoaria n favoarea unei forme de organizare asa-zis superioare.

Ideologiile ndeamna, adesea, la refuzul formelor politice alternative, practicnd o atitudine maniheista (aceea care plaseaza mereu binele n tabara proprie si raul n tabara advers rilor). O astfel de forma de cunoastere politica ntelege sa se materializeze ntr-un regim po litic, o ornduire sau un tip de civilizatie, relund parca un adagio marxist din Tezele despre Feuer bach: filosofii nu trebuie doar sa contemple lumea, ci sa o si schimbe.

2. Panorama ideologiilor politice

De la nceputurile civilizatiei europene si pna spre sfrsitul Evului mediu, lumea a evoluat lent, cantonndu-se n structuri cognitive, economice, sociale si politice a caror s chimbare era marcata de ceea ce istoricii scolii Analelor numesc durata lunga. n mod oarecum s urprinzator, secolele urmatoare, catalogate generic drept modernitate, ne-au oferit spectacol ul desprinderii de durata lunga si al precipitarii n ritmuri evolutive accelerate, n evenimente tensi onate si cataclismatice, facnd ca istoria nsasi sa se raporteze la dimensiunile temporale a le vietii unei singure generatii, care putea sa traiasca numeroase schimbari de regim politic, progrese tehnologice uimitoare, rasturnari de paradigme si de sisteme axiologice etc. n interval de doar cteva decenii, gratie marilor descoperiri geografice, lumea cun oscuta si-a crescut uluitor ntinderea; mobilitatea populatiei a atins cote nemaintlnite, iar ec onomia s-a structurat ca sistem mondial. Dizlocnd autarhia domeniilor senioriale, piata libe ra a favorizat consolidarea pozitiilor burgheziei, fapt ce atragea dupa sine necesitatea recons iderarii raporturilor

de putere n societatea apuseana, dominata pna atunci de cler si de nobilime. Catre aceeasi finalitate condusesera nu numai mecanismele economiei, ci si procesele si evenim entele exceptionale de genul Renasterii si Reformei. Asa s-a ajuns ca n organizarea soci ala si politica sa se treaca de la ierarhia feudala si de la dreptul divin al monarhiei absolute, l a un sistem care se voia al libertatii, egalitatii si fraternitatii. Desprinderea brutala de traditia Evu lui mediu crestin, pe fondul unei ncrederi nelimitate n puterea ratiunii, proiecta deja n Europa occident ala a secolelor XVII-XVIII imaginea unei lumi cu totul noi, pe care medievalii nu ar fi ndraznit sa o descrie dect n povestirile fantastice. Toate aceste mutatii proprii modernitatii au consti tuit dintru nceput obiectul constiintei autoreflexive si motivul unei interogatii cu privire la sen sul istoriei. Daca n plan economic epoca moderna a adus cu sine suprematia pietei, daca n domeni ul spiritului a promovat secularizarea si triumful ratiunii, n politica a produs ctev a schimbari esentiale pentru manierele de actiune si de ntelegere a fenomenului puterii. n pla n teoretic, modernitatea a inventat ideea libertatii, iar n plan practic a dat nastere revolu tiei, n care a implicat masele populare, iluzionndu-le cu statutul de subiect activ al Istoriei. Odata cu schimbarea regimului politic prin revolutie, falsa impresie a activismului maselor va fi po tentata, de pe la mijlocul veacului al XIX-lea, de introducerea votului universal mecanism politic cu functie de legitimare pentru noile state nationale, bazate pe guvernamntul constitutional si pe democratia reprezentativa. De acum nainte, guvernarea se va institui si se va exercita n nume le natiunii, declarndu-se slujitoare a intereselor sale. Pentru a fixa n constiinta colectiva aceste transformari din sfera politicului, m odernitatea a dezvoltat un discurs ideologic, structurat pe coordonatele a trei mari doctrine: liberalismul, conservatorismul si socialismul. n interiorul marilor ideologii ale modernitatii clasice de secol XIX, limbajul politic complicat (pe care l folosise pna nu demult filosofia) a fos t nlocuit cu un

limbaj direct, simplu, percutant, pragmatic si laic, n care termenii cei mai util izati au devenit, dupa caz: libertatea si democratia, traditia si datoria, egalitatea economica si dict atura proletariatului etc. Acestia ndemnau la un anume tip de actiune n spatiul public, proiectnd totodat a cadrele si finalitatile guvernamntului civil. Modernitatea a debutat cu o revolutie filosofica (petrecuta n plan epistemologic, m ai cu seama), a continuat cu una politica (prin care a fost nlaturat Vechiul Regim) si s-a desavrsit prin secularizarea si birocratizarea statului democratiei liberale. Pe fondul schimba rilor economice si culturale provocate de marile descoperiri geografice, de Renastere si Reforma, O ccidentul a dat nastere nu numai sistemului mondial modern al economiei de piata, ci si sistemul ui politic bazat pe constitutionalism si libertate. Intrnd ntr-un ciclu al schimbarilor istorice rapid e, Occidentul si-a proiectat o noua ordine politica n interiorul discursurilor filosofice si ideolog ice, apoi a transferat proiectiile teoretice n practica revolutiilor burgheze. Constituirea modernitatii politice n spatiul apusean are, desigur, multiple cauze economice si sociale. nsa acestea nu pot sa explice doar ele singure de ce a fost abandonat modelul organizarii politice de factura teologica n favoarea unui model laic, bazat pe ratiune si pe experienta. Pentru a ntelege aceasta schimbare n mentalitati si n practica politica, este necesar sa exa minam demersurile teoretice ale filosofiei moderne n domeniul organizarii comunitare. Discursurile ideologice pe care le-a produs Europa moderna se prezinta ca niste proiectii ale alternativelor pe care societatea le avea la ndemna n realizarea solidaritatii comu nitare si n gestionarea binelui public. Spre deosebire de filosofia politica clasica aceea c are s-a limitat cel mai adesea la simpla contemplare a societatii si la inventarea unor motivatii me tafizice pentru ordinea politica , ideologiile vor face un pas mai departe pe calea apropierii de practica guvernamntului si pe calea conturarii relatiei dintre societate si autoritate. Cr iticnd ordinea politica existenta, ideologiile s-au straduit sa ofere cadrele teoretice pentru o mai buna guvernare si sa convinga societatea de necesitatea instaurarii unor noi regimuri politice; id eea de guvernamnt mai bun sau de ordine sociala dezirabila s-a structurat, n interiorul marilor ide ologii, n jurul unor valori politice, morale si sociale n sens larg cum ar fi: libertatea, egalitatea, proprietatea, legea etc., toate acestea opernd ca elemente n acelasi timp filosofice si praxiologice. nceputurile ideologiilor n Europa moderna sunt legate de ideea si valoarea fundame ntala a libertatii umane. Ideea de libertate, sustinuta cu argumente antropologice, mora

le si juridice, are o cariera sinuoasa, putnd fi regasita la autori extrem de diferiti din perspectiva optiunilor politice. Astfel, despre libertate a vorbit Hobbes, celebrul exponent al absolutismului te oretic; libertatea a fost o tema centrala si la un filosof de talia lui John Locke, considerat parint ele liberalismului; n spatiul francez, vor aclama libertatea gnditori total diferiti ca formatie intele ctuala si ca interese politice: Montesquieu, Voltaire, Rousseau, Constant, Tocqueville etc. Si n cultur a germana ideea de libertate a fost viu dezbatuta de Kant si Hegel, ca si de curentele filosofic e pe care ei le-au inspirat. Dincolo de aceasta mare diversitate de autori si de persepctive de ntelegere a li bertatii, un lucru ramne comun pentru toata Europa moderna: vointa de a nlatura Vechiul Regim a l monarhiei absolutiste si de a instaura o ordine politica a libertatii individuale. Ea s-a materializat n doua doctrine care se aseamana n privinta premiselor lor, dar difera n privinta modalit atilor practice de c instaurare si de conservare a autoritatii. Una este liberalismul, iar cealalta onservatorismul.

Liberalismul s-a nascut n Anglia secolului al XVII-lea, unde, dupa doua revolutii burgheze, s-a ajuns la instaurarea unui regim de monarhie constitutionala si de separatie a puterilor n stat. Pentru a-si garanta libertatea politica, englezii au limitat prerogativel e regelui, au dat putere parlamentului si au supus executivul unui control din partea autoritatii legisla tive. Liberalismul englez, nascut n urma razboiului civil (1642-1649) si a Glorioasei Revolutii (168 8-1689), a fost teoretizat de John Locke1. n spatiul continental al Europei moderne, spre deosebi re de lumea 1 John Locke, ntemeietor al liberalismului politic si al spiritului liberal moder n, se remarca n literatura filosofico-politica prin Two Treatises of Government (n traducere romneasca a aparut: Al doilea tratat despre crmuire, Editura Nemira, Bucuresti, 1999).

britanica, liberalismul nu a avut ca fundament filosofic empirismul si nici un s uport praxiologic precum acela al revolutiilor. Continentalii au pus la lucru ratiunea speculativa , iar scenariile create de aceasta, ca si valorile aferente rationalismului, vor impulsiona geneza unei noi lumi, a voluntarismului constitutional. 2 Edmund Burke, Reflectii asupra Revolutiei din Franta, Editura Nemira, Bucurest i, 2000. Ideea britanicilor despre libertate poate fi caracterizata succint ca o dorinta a individului de a fi lasat n pace, de a nu i se impune de catre autoritatea politica tot felul de r estrictii absurde. Libertatea anglo-saxona este un drept individual de substanta naturala si, corel ativ, o obligatie a statului de a se tine ct mai departe de spatiul vietii private a cetateanului. Pe continent nsa, n spiritul rationalismului, libertatea va fi nteleasa diferit. Pentru francezi mai ales, constructia societatii libere nu se face de la sine; ca sa se ajunga ntr-o lume a libertatii, este necesara actiunea energica a puterii politice, care sa-i nvete pe oameni cum sa fie liberi si feric iti. Astfel, englezii si-au imaginat si au practicat libertatea ca pe o afacere individuala, privata, cta vre me francezii au privit-o ca pe o ntreprindere comunitara, publica. Pentru a face posibila libertatea la ni velul vietii cotidiene, adversarii absolutismului francez au considerat ca trebuie sa apeleze la mecanis mele rationalizarii politicii si ale voluntarismului constitutional. Dar aceste mecanisme, desi bune n principiu, s-au materializat nefericit n practici autoritare si de teroare politica, compromitnd i deea libertatii. Modul n care Revolutia de la 1789 a nteles sa instaureze libertatea, rasturnnd o ntr eaga ordine sociala, dar nereusind sa creeze neaparat una mai buna, a declansat n lumea anglo -saxona o reactie ideologica ce va purta numele de conservatorism. Daca discursul liberal englez din secolul al XVII-lea promovase o libertate rezo nabila si echilibrata, liberalismul iluminist francez, cu voluntarismul sau constitutional , ajunsese la o libertate exagerata, lipsita de masura si de spirit de prevedere. n numele libert atii, francezii instaurasera, de fapt, dictatura; n plus, libertatea politica pe care o proclamas e Revolutia nu condusese la o societate mai buna, cu institutii mai eficiente si cu un plus de siguranta a persoanei. De aceea, la numai un an dupa Revolutia franceza, Edmund Burke va scrie o carte ce inaugureaza ideologia conservatoare: Reflectii asupra Revolutiei din Franta2. Aceasta lucrar e contrasta puternic cu entuziasmul general provocat n Europa de evenimentele de la Paris. n timp ce fi losofii de pe continent si exprimau adeziunea la noul regim francez, care spunea ca se ntemeiaza pe libertate,

egalitate si fraternitate, Burke si exprima ndoielile cu privire la capacitatea re gimului revolutionar de a instaura n realitate o ordine politica viabila. Discursul conservator al lui Burke aparea, astfel, ca o expresie a liberalismului matur care nu voia sa se lase prada radicalismelo r si exceselor revolutionare. Libertatea politica pe care englezii o dobndisera n secolul al XVII -lea se vedea amenintata de bulversarile Revolutiei franceze, care promitea o lume mai buna, d ar pe termen scurt oferea una mai rea.

Conservatorismul este ideologia care apara libertatea echilibrata, n fata proiect iilor hazardate de schimbare a societatii de la o zi la alta prin productia de acte co nstitutionale. Este ideologia care prefera o libertate relativ limitata, dar reala, dect una absoluta , dar abstracta si irealizabila. Pentru conservatori, societatea este un organism inertial, pe care nu trebuie sa-l bruschezi prin gesturi politice de genul revolutiei. Libertatea si echilibrul so cial se consituie pe termen lung, prin adaptari succesive si prin valorificarea respectuoasa a tradit iilor. Furia schimbarilor politice pe care o declansase Revolutia franceza era un exemplu de nechibzuinta, de ncredere nemasurata n ratiunea umana care, asa cum a dovedit-o de multe ori, este capabila de erori monumentale. Asadar, libertatea s-a constituit n valoare centrala pentru doua doctrine care au promovat o maniera diferita de ntelegere si de constructie a guvernamntului civil. La sfrsitul epocii Luminilor, Europa occidentala avea o ideologie liberala temperata n spatiul anglo -saxon, un liberalism radicalizat si ultra-rationalist n spatiul francez, dar si o reactie d e respingere a exceselor libertatii, n ideologia conservatoare. Alaturi de ideea libertatii, Europa moderna a promovat si ideea de egalitate. Ch iar liberalii puneau mare accent pe egalitatea tuturor cetatenilor, combatnd practicile Vechiul ui Regim de

utilizare a unor jurisdictii diferite, n functie de apartenenta de clasa. Pentru liberalii secolelor XVIIXVIII, ca si pentru conservatori mai apoi, egalitatea nsemna tratarea nediscrimin atorie a tuturor indivizilor n raport cu legile. Era vorba, deci, despre o egalitate juridica.

Pe la nceputul veacului al XIX-lea, nsa, tot mai multi filosofi (care si spuneau no vatori sociali) considerau ca egalitatea juridica este n fapt inoperanta, cta vreme exist a mari diferente de avere ntre oameni. Saracia exagerata a celor mai multi dintre cetateni si bogatia exagerata a unei minoritati, aceasta polarizare sociala n plan economic (si implicit n plan cultura l) face imposibile deopotriva libertatea si egalitatea juridica. Prin urmare, proiectul unei lumi m ai bune ar trebui sa aiba n vedere instaurarea unei ordini sociale ntemeiate pe egalitatea economica. Primele idei de acest gen au fost formulate la nceputul secolului al XIX-lea de c atre asanumitii socialisti utopici. Proiectul utopistilor viza transformarea societatii prin actiuni punctuale de organizare a unor colectivitati restrnse, n care sa opereze efectiv egalitatea eco nomica. Asemenea idei s-au materializat chiar n cteva experimente n America si Europa, unde pentru s curte perioade de timp au functionat mici colectivitati ale egalilor . Ideile socialismului utopic vor fi continuate de ideologia socialismului revolut ionar, ce i are ca fondatori pe Karl Marx si Friedrich Engels. n conceptia lor, pentru a se a junge la adevarata egalitate de substanta economica, nu e suficient sa se experimenteze organizari de tip utopic, ci trebuie schimbata ntreaga ordine sociala si economica, prin revolutie proletara. Mijlocul secolului al XIX-lea, marcat de nasterea stiintelor pozitive, de progre sul tehnologic al societatii industriale si de o seama de deschideri politice prilejuite de rev olutiile de la 1848, a cunoscut o dezvoltare a ideologiilor clasice n forme discursive tot mai coerente si cu implicatii din ce n ce mai profunde n planul ordinii sociale si politice. Astfel, liberalismul ju stifica progresul societatii indivizilor liberi si egali, care concureaza pe piata potrivit ordini i constitutionale proiectate de ratiune; conservatorismul ncerca sa tempereze infatuarea ratiunii nt emeietoare de regimuri politice si sa redea traditiei rolul de fundament al vietii publice si private; socialismul marxist voia sa justifice schimbarea revolutionara a ordinii sociale prin ideea ca proprietatea detinuta n mod nedrept de clasa burgheza trebuie sa revina la adevaratul producat or de valori materiale, care este proletariatul. n timp ce primele doua ideologii si cautau ech ilibrul teoretic si formulele de rezonabilitate, socialismul facea nota discordanta, printr-un radic

alism cu accente de violenta si de nihilism.

Cu toate acestea, ideile socialiste au nceput sa-si schimbe stilul argumentativ s i sa-si reconsidere finalitatile catre sfrsitul veacului al XIX-lea, n conditiile n care ca pitalismul nu-si dezvaluia doar partile lui critice (reprezentate de exploatare si de pauperizare a proletariatului), ci si pe cele pozitive (precum accesul tot mai larg la educatie si cultura, la protect ie sociala si nu n ultimul rnd la viata politica pluripartidista). ncercnd sa se adapteze la capitalis mul sfrsitului de secol XIX, socialismul si-a amendat teoria deja clasica a revolutiei proletare, a acceptat cadrele democratiei burgheze, evolund spre social-democratie. Noua ideologie a stngii renunta la schimbarea ordinii politice pe cale revolution ara si considera ca idealurile proletariatului pot fi mplinite si n interiorul sistemului capitalist, prin socializarea crescnda a productiei si a capitalului, prin instrumentele luptei si ndicale si prin parlamentarism. Aceste optiuni ale social-democratiei de la cumpana secolelor XI X si XX nu erau doar simple proiectii ideologice; ele aveau un suport n realitatea economica si p olitica a Occidentului. Capitalismul evolua n mod cert spre socializarea productiei, a cons umului si a proprietatii, iar sistemul politic al democratiei liberale, bazat pe constitutio nalism si pe pluripartidism, oferise partidelor de stnga (multe dintre ele avndu-si originea n s indicalism sau cel putin colabornd cu organizatiile de reprezentare profesionala) sansa de a par ticipa la viata parlamentara si implicit la sinteza binelui public (care se putea traduce acum s i prin masuri economice si sociale favorabile proletariatului). n aceste conditii, la nceput de secol XX, Europa se prezenta ca un spatiu al echilibrului economic si politic, echilibru care ult erior va fi numit metaforic la belle poque .

Declansarea primului razboi mondial n 1914 a rupt echilibrul european, deschiznd o noua perioada de efervescenta n plan ideologic. n timp ce liberalismul si conservatoris mul aveau mari dificultati n a explica de ce nu au putut pastra pacea, stabilitatea si prosperit atea, doua noi curente ideologice cstiga teren n rndul maselor, miznd tocmai pe criticile la adresa unei so cietati care se precipitase n conflict si n dezordine. n acest context se afirma leninismul, n spati ul ideologiilor de stnga, iar n partea dreapta a esichierului politic apare fascismul. Leninismul a nsemnat o radicalizare a socialismului revolutionar marxist si o ada ptare a sa la conditiile economice si culturale ale Rusiei tariste. n conceptia lui Lenin, nt r-o Rusie slab dezvoltata economic, cu o clasa proletara putin numeroasa si cu o masa enorma de tarani analfabeti, era necesara o lovitura de stat si apoi o dictatura rosie care sa schimbe radica l societatea n structurile ei economice, dar mai ales n practicile ei politice. Ideologia lenini sta avea sa se materializeze n revolutia socialista din octombrie 1917 si n crearea primului stat al sovietelor.

Dupa razboi, n timp ce Rusia se izola de Europa constituindu-si propriul sistem p olitic si economic, n Occident, n doua tari nemultumite de solutiile sistemului de pace de l a Versailles, apare un discurs ideologic de extrema dreapta fascismul , centrat pe cteva teme de baza: superioritatea rasei ariene si superioritatea culturala a italienilor; necesitat ea instaurarii unei ordini politice a statalitatii totale; revizuirea prevederilor tratatelor de pace care erau considerate nedrepte n raport cu Germania si Italia. Aceasta noua ideologie de extrema dreapta, aflata la polul opus fata de bolsevism (dar avnd foarte multe puncte comune cu el), a cunoscut doua ramuri principale: fascismul italian, caracterizat prin corporatism si etatism integral; nazismul ( national-socialismul german), care se distinge prin rasism, antisemitism, providentialism si cultul Fh rer-ului. Comunismul si fascismul s-au afirmat ca doua regimuri totalitare avnd la baza o s uma de principii politice comune: existenta unei singure ideologii oficiale, care nu to lera opozitia; monopartidismul; statul politienesc; dizolvarea structurilor societatii civile s i controlul total asupra mijloacelor de informare n masa; controlul politic asupra economiei, ntr-un sistem centralizat si planificat; expansionismul teritorial. Sistemele totalitare urmau sa se confrunt e, n anii 40, n cadrul celui de-al doilea razboi mondial. Noua conflagratie declansata n septembr ie 1939 va schimba ordinea politica si sociala a lumii, lasnd loc deopotriva dezvoltarii reg

imurilor democratice si totalitarismelor de stnga.

Dupa ncheierea celui de-al doilea razboi mondial, noua mpartire a sferelor de infl uenta ntre lumea democratica de factura liberala si asa-numitul sistem al democratiei p opulare a condus la un bipolarism ideologic. Blocul occidental a ramas sa promoveze democratia pa rlamentara si pluripartidismul, n timp ce n spatiul rasaritean socialist s-a instaurat regimul p artidului unic si al dictaturii proletariatului. n cadrul celor doua blocuri capitalist si socialist a veau sa se nregistreze numeroase evolutii ideologice, n ncercarea de adaptare a politicului la noile realitati economice si sociale. Occidentul, pastrnd n linii generale principiile politice li berale si pe cele conservatoare, avea sa cunoasca dezvoltarea social-democratiei, a crestin-democr atiei, neoliberalismului si neoconservatorismului, a noii stngi si a noii drepte, a euro comunismului, ecologismului si feminismului. Rasaritul Europei a experimentat n unele tari rebel e diverse variante ale socialismului cu fata umana (variante considerate de catre Moscova ni ste deviatii periculoase, ce trebuiau eliminate, fie si prin interventie militara), ajungnd n a nii 80 la marea si ultima provocare a reformei gorbacioviste din Uniunea Sovietica. Schimbarile adaptative n ideologiile secolului XX ncepusera, de fapt, nca de prin a nii 30, cnd social-democratia devenise guvernanta n Suedia, pe cnd n restul Europei apusene era la moda neoliberalismul. Schimbarile din anii 30 n ideologia liberala si n social-demo cratie fusesera prilejuite n special n marea criza economica dintre anii 1929 si 1933. n acea perio ada, odata estompat avntul initial al reconstructiei de dupa razboi, economia de substanta l iberala a nceput sa se confrunte cu o incapacitate a pietei libere de a regla spontan mecanismele pr oductiei, ale distributiei si ale consumului. n aceste conditii, statele capitaliste care pna at unci respectasera principiul laissez-faire-ului au nteles ca este necesara o interventie n economie, n special prin masuri monetariste, dar si prin implicarea directa ca agent economic ce investes te n mari proiecte

de infrastructura. Astfel, pentru a contracara criza, guvernele au apelat la pol itici de reglare a cantitatii de moneda aflata n circulatie, iar pe de alta parte au creat mari ntrep rinderi de stat. Neoliberalismul Lordului Keynes proiecta transformarea statului minimal (specifi c liberalismului clasic) ntr-un stat asistential-interventionist. Cam acelasi lucru se ntmpla si n stnga moderata (social-democratia): miznd pe mecanisme economice asemanatoare cu c ele neoliberale, ideologia social-democrata pune nsa accent pe politicile sociale, as tfel nct capitalismul sa nu fie benefic doar pentru o minoritate cu statut de mare propri etar, ci pentru ntreaga societate. Dupa razboi, Europa occidentala va oscila ntre neoliberalismul etatic si socialdemocratie, promovnd o politica a prosperitatii generale sau, altfel spus, un sta t al bunastarii generale. Pe fondul dezvoltarii capitaliste sub guvernari neoliberale si social-democrate, apar totusi n Occident unele miscari ideologice care contesta fie politica dreptei, fie politi ca stngii. De exemplu, n spatiul liberal apar unii doctrinari care considera ca statul si-a depasit atri butiile, implicndu-se prea mult n viata cetatenilor si crend premisele unei noi servituti. Aceasta ideol ogie contestatara poarta numele de neoliberalism doctrinar sau nostalgic. n gndirea politica a stngii apusene, apar de asemenea miscari protestatare, inspirate n special de politicile promovate n la garul socialist de China si Uniunea Sovietica. Miscarile de inspiratie comunista erau niste reactii ale intelectualitatii progresiste, care se lasase nselata de mirajul sovietic, necunoscnd adevarata subs tanta a comunismului. Asa cum am mai precizat, si n lumea socialista s-au nregistrat destul de multe schi sme , n pofida proclamatei unitati ideologice patronate de Moscova. Astfel, la mijlocul anilor 50, n Yugoslavia se afirma socialismul autogestionar; n Ungaria, dupa ce regimul pro-so vietic era pe punctul de a fi eliminat n 1956, odata cu revolutia de la Budapesta, s-a ajuns n a nii 80 la asanumitul socialism al gulasului. Un moment nsemnat n istoria socialismului est-euro pean l-a constituit Primavara de la Praga (1968), miscare de reformare a regimului de dem ocratie populara n sensul construirii socialismului cu fata umana . n Romnia, prin teoria socialismului multilateral dezvoltat, a fost pusa n circulatie o constructie ideologica de fact ura neostalinista si nationalista. ntre timp, chiar si n Uniunea Sovietica apareau semne de ntrebare si miscari de dizidenta fata de politica represiva a regimului comunist.

Cea mai notabila schimbare n doctrinele stngii se va produce la mijlocul anilor 80 n Uniunea Sovietica, atunci cnd secretarul general al P.C.U.S., Mihail Sergheevici Gorbaciov, a declansat politica de perestroika si glaznost. Aceasta, prin deschiderile ideolo gice si sociale, va permite renasterea societatii civile n Europa rasariteana, revenirea la pluralism si n cele din urma la democratia liberala.

TEME DE REFLECTIE

1. Care este deosebirea dintre filosofia politica si ideologie? 2. Care sunt marile idei filosofice care au stat la baza nasterii ideologiilor m oderne? 3. Asociati evenimentele politice si schimbarile conomice ale lumii contemporane cu evolutia constructelor ideologice.

LECTURI RECOMANDATE

Cristian Bocancea, Istoria ideilor politice de la antici la moderni, Polirom, Ia si, 2002. Franois Chatelet, Evelyne Pisier, Conceptiile politice ale secolului XX, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994. Adrian-Paul Iliescu, Doctrine politice comparate, Universitatea din Bucuresti, F acultatea de Filosofie, Curs Masterat, 2005-2006.

Capitolul II

IDEOLOGIA LIBERALA NTRE FILOSOFIA SI PRACTICA LIBERTATII

1. Cadrele generale ale liberalismului 2. Marile idei liberale si proiectiile lor n practica politica

n acest capitol, veti nvata despre convertirea ideii filosofice de libertate ntr-o ideologie politica ce a reusit sa schimbe deopotriva realitatile economice si practicile guvernamntului civil.

Liberalismul a aparut ca o dubla revendicare de libertate: n plan economic si spi ritual. Pentru a se putea obtine si garanta libertatea, gnditorii moderni au considerat ca este necesar ca statului sa-i fie limitate prerogativele n raport cu viata privata a individului.

Principalele

axiome

libeale sunt:

a) n plan economic: proprietatea privata sacra si inviolabila; piata libera, conc urentiala; b) n plan spiritual: libertatea constiintei; libertatea de expresie; c) n plan politic: stat minimal; egalitatea juridica a cetatenilor; separatia put erilor n stat.

1. Cadrele generale ale liberalismului

Epoca moderna, pe lnga multimea determinativelor sale din sfera economiei, a stii ntei si a spiritului, este n primul rnd un timp al individualitatii si al libertatii. n jurul ideilor de individ si de libertate, filosofii moderni au elaborat prima mare ideologie, care avea sa c onduca la abolirea Vechiului Regim al monarhiei absolutiste si la crearea unei noi ordini politice, bazate pe drept, pe statul minimal si pe egalitatea de principiu a sanselor tuturor indivizilor n ati ngerea scopului lor esential numit fericire . Termenul de liberalism provine din latinescul liber , de la care au derivat concept ele de libertate si de liberal. Acestea vor contura existenta modernitatii, opunnd-o tut uror ideilor si practicilor medievale, care facusera din om o fiinta predeterminata, supusa dest inului si nglobata n comunitatea crestina. Termenul de libertate a fost folosit nca de la nceputul epoc ii moderne pentru a desemna acea conditie a individului care, desi traind sub autoritatea politica , are dreptul natural la un segment de viata privata n care nimeni sa nu se amestece. Conceptul de liberal apare n limbajul modernitatii ceva mai trziu, prin jurul anului 1800, desemnnd o grupare parlamenta ra din Spania (Liberales). Pe la 1840, termenul se ncetateneste si n Anglia, odata cu transforma rea numelui Partidului Whigs n Partidul Liberal. Acelasi concept avea n epoca si o semnificati e mai putin politica: liberalul era considerat acel individ educat si tolerant, adevaratul g entleman cu deschidere culturala si cu o atitudine pozitiva fata de lume. Ideologia liberala, construita n jurul acestor concepte, a ncercat sa explice ce e ste libertatea din unghi filosofic si cum poate fi ea dobndita sau pastrata n practica politica, att la nivel individual, ct si comunitar; pentru aceasta, libertatea a fost privita n strnsa rel atie cu determinativele naturii umane.

De-a lungul epocii moderne, natura umana a fost caracterizata destul de diferit de la un filosof la altul, fapt care a generat mai multe proiectii liberale n veacul Lumin ilor si n secolul al XIX-lea. Fondul comun al ideilor liberale despre natura umana l gasim n teoriile s colii dreptului natural, care afirma ca exista o lege universala ce guverneaza toate popoarele, facndu-i pe toti indivizii liberi si egali din nastere. n mod natural, toti indivizii au niste drepturi inalienabile, cum ar fi dreptul l a viata, la libertate, la proprietate si la fericire. n principiu, oamenii sunt capabili sa r ecunoasca si sa-si exercite aceste drepturi. Capacitatea de a trai conform propriei naturi este exp licata, nsa, n mod diferit de curentele filosofice numite rationalism si empirism. Rationalismul co nsidera ca oamenii sunt capabili sa traiasca liberi deoarece sunt fiinte rationale; empirismul cons idera ca, de cele mai multe ori, oamenii au pasiuni si dorinte care le tulbura ratiunea; dar cu toate acestea ei pot sa-si stapneasca pornirile, daca apare o motivatie demna de urmat.

Cele doua conceptii despre natura umana si despre modul n care individul si asuma libertatea au generat doua filosofii liberale distincte si implicit doua tipuri de practica politica n ntreprinderea de demolare a Vechiului Regim si de constructie a statului libertat ii. n spatiul rationalist continental, libertatea (privita n relatie nemijlocita cu dezrobirea omului de religie si obscurantism) este nteleasa ca un efort comunitar de factura educationala, pentru a-i nvata pe oameni cum sa-si utilizeze puterile ratiunii. Pentru rationalisti, libertatea nu se afla ab initio si implicit n natura umana, ci ea se cucereste pas cu pas, printr-un efort de luminar e a poporului. n mediul anglo-saxon, marcat de empirism, libertatea nu este o afacere publica, ci una strict individuala, de aici rezultnd faptul ca autoritatea politica nu trebuie sa se ame stece in viata particulara a individului. Dincolo de dimensiunile individuale si comunitare ale libertatii, n epoca moderna s-a conturat o conceptie potrivit careia libertatea nseamna nlaturarea oricarui obstac ol din calea omului n efortul sau de realizare a propriilor interese si a fericirii. Obstacole le principale pe care le identificau filosofii moderni erau: traditiile sociale, sistemul dependentelor f eudale si celelalte institutii ale Vechiului Regim, religia si prejudecatile de tot felul. Daca aces te bariere ar putea fi nlaturate din calea fericirii, s-ar putea ca omul sa-si aleaga propria cale n viat a si s-ar instaura o egalitate a sanselor de reusita pentru toti indivizii.

Egalitatea sanselor nu trebuie confundata cu egalitatea reusitei nsasi; chiar dac a oamenii sunt egali n mod natural, chiar daca ei se bucura de tratament nediscriminatoriu din punct de vedere juridic si de aceleasi conditii de start n cursa pentru fericire, nu toti vor ajunge la acelasi rezultat. Ideologia liberala postuleaza necesitatea concurentei ntre indivizi, as tfel nct de la egalitatea sanselor se ajunge la diversitatea rezultatelor.

Cum putea fi obtinuta libertatea n epoca moderna, pentru ca indivizii sa-si mpline asca idealurile? Din perspectiva filosofica, libertatea nu trebuia obtinuta sau cucer ita, pentru ca ea era nscrisa n conditia umana originara. Pentru filosofii moderni, individul liber exis ta naintea statului, si orice ntocmire politica legitima se ntemeiaza pe vointa lui de a institui autor itatea. n practica politica, nsa, lucrurile stau exact invers: mai nti exista statul, cu institutiile lui constrngatoare; mai nti avem de-a face cu un regim politic ce limiteaza libertatea, pentru ca apoi , prin concesionari succesive din partea suveranului (care nu e poporul sau corpul soci al, ci un monarh), indivizii sa dobndeasca tot mai multe drepturi si libertati. n acest plan al praxi sului, drumul spre libertate va fi presarat fie cu acte de vointa ale monarhilor luminati, fie cu r evolutii prin care suveranii sunt obligati sa renunte la puterea lor absoluta si sa accepte liberta ti cetatenesti, garantndu-le prin constitutie. Asa s-a ntmplat, spre exemplu, n Anglia secolului al XVII-lea. n 1763, ideea de a obtine libertatea prin revolutie apare si n spatiul nord- americ an, cnd fata de ncercarea englezilor de a mari impozitele n colonii, americanii vor lansa celebra formula: "Nici o taxa fara reprezentare!". Refuzul de a plati taxele impuse de un parlament n care nu aveau reprezentanti i-a condus pe colonistii din America de Nord la un conflict deschi s cu metropola si la proclamarea independentei la 4 iulie 1776. Tot pe o cale revolutionara vor obtin e libertatea si

3 Cf. Andr Lalande, Vocabulaire technique et critique de la philosophie, Presses Universitaires de France, Paris, 1991. 4 Cf. Encyclopaedia Britanica, vol. 13, Inc. William Benton Publisher, 1972. 5 Cf. Encyclopaedia Americana, vol. 17, International Edition, New York, 1971. 6 Pierre Manent, Istoria intelectuala a liberalismului, Humanitas, Bucuresti, 19 92. 7 Adrian-Paul Iliescu, Liberalismul ntre succese si iluzii, Editura All, Bucursti , 1998. francezii n 1789, introducnd n Europa continentala o noua si controversata modalita te de actiune politica, modalitate care n opinia unor exegeti a nsemnat civilizarea Europei, iar n opinia altora prabusirea ei n fanatism. Odata intrat n istorie ca rezultat al revolutiilor, liberalismul a devenit un obi ect de cercetare pentru filosofii si savantii moderni, care au ncercat sa-i precizeze sensurile pr in definitii ct mai complete. Exista n prezent mai multe definitii clasice pentru liberalism, pe care le gasim n marile dictionare si enciclopedii.

Astfel, Dictionarul Lalande priveste liberalismul din patru perspective: a) ca o doctrina politica opusa autoritarismului si care instituie independenta legislativului si a puterii judecatoresti n raport cu executivul; b) ca doctrina politico-filosofica ce critica unanimitate a si conformismul religios, proclamnd libertatea de gndire; c) ca doctrina economica ce afirma ca st atul nu trebuie sa exercite functii industriale sau comerciale si nici sa nu intervina n relatiile e conomice dintre indivizi dect ca garant al legalitatii; d) ca atitudine de respect pentru indepen denta celuilalt si implicit ca exercitare de catre fiecare individ a propriei libertati doar pentru a produce efectele ei fericite3. Encyclopaedia Britanica defineste liberalismul ca o filosofie si o mi scare ndreptate spre libertate, aceasta fiind vazuta ca metoda de guvernare, principiu organizator al societatii si cale a vietii pentru individ si comunitate4. Encyclopaedia Americana afirma ca elementu l constant n liberalism este atitudinea, mai degraba dect doctrina. Liberalii au fost mereu cr itici fata de extinderea institutiilor ce restrng libertatea individuala. Ei au ncredere n bunata tea omeneasca si n rationalitatea oamenilor. De asemenea, liberalii cred ca puterea si bogatia tin d sa corupa omul; n schimb, egalitatea sanselor si educatia universala vor elimina relele sociale si politice, crend premisele pentru nasterea unei societati a indivizilor aproximativ egali5.

2. Marile idei liberale si proiectiile lor n practica politica

Traditia analizei liberalismului n spatiul european accentueaza doua dimensiuni a le acestei ideologii: una economica (reprezentata de piata libera) si alta politico-institu tionala (constnd n statul minimal bazat pe constitutionalism si separatia puterilor). Depasind acest dualism economico-politic, ce acopera, desigur, planuri esentiale ale doctrinei, Pierre Manent considera ca este totusi necesar sa privim originile si sensul liberalismului n legatura cu marea problema teologico-politica ce a stat n fata Occidentului ncepnd din secolul al XVIII-lea6. Problema teologico-politica ar putea fi exprimata succint n felul urmator: cum anume este posibil sa edificam un stat tolerant, neutru (care sa nu ne impuna o credinta sau o opinie anume) si care, n plus, sa fie un garant si un arbitru n societatea libera? Potriv it autorului francez, liberalismul s-a nascut pornind de la o revendicare de libertate a constiintei s i s-a edificat n interiorul efortului de reconstructie democratica a societatii si a institutiilo r politice moderne. Pentru a-si justifica idealurile si proiectiile institutionale, liberalismul a apelat la cteva inventii fondatoare si la o distinctie fondatoare 7. n primul caz, este vorba despre s tarea de natura, contractul social, piata libera si statul minimal. Ct priveste distinctia fondatoare, aceasta vizeaza sfera publica si sfera privata. Primele doua inventii fondatoare (starea naturala si contractul social) nu sunt niste creatii propriu-zis liberale. Despre starea naturala discutasera filosofii romani si jur isconsultii protestanti,

8 Adam Smith, Avutia natiunilor, n: Adrian-Paul Iliescu si Mihail-Radu Solcan (ed itori), Limitele puterii, Editura All, Bucuresti, 1994, pp. 39-40. 9 Ibidem, p. 41. iar ideea de contract social apare mai nti la Thomas Hobbes, care nu poate fi soco tit un gnditor liberal. Liberalismul a sesizat, totusi, importanta celor doua idei n mecanismul teoretic de justificare a libertatii omului si a necesitatii ca orice institutie politica sa se bazeze pe vointa libera a indivizilor de a se asocia n corpul social. Gratie ideilor de stare naturala si d e contract social, gnditorii liberali vor putea afirma egalitatea tuturor oamenilor si dreptul socie tatii de a rezista n fata opresiunii si a tiraniei. Contractul social, mai ales, deschidea n practica politica posibilitatea ca schimbarea regimurilor sa fie justificata si normala. Celelalte doua inventii fondatoare respectiv piata libera si statul minimal apar tin originar liberalismului, care le-a postulat pe fondul conflictului ideologic cu radicalis mul de stnga si n speta cu socialismul. Astfel, n timp ce socialistii promovau ideea egalitatii eco nomice, precum si exercitarea puterii n stat printr-o dictatura proletara, liberalii vor sustine ca n plan economic este necesara o politica a laissez-faire-ului, iar n planul guvernamntului o limitare ct mai mare a atributiilor statului. Daca socialistii voiau puterea politica pentru ca sa desfiinteze proprietatea pr ivata si sa o foloseasca la eradicarea saraciei, doctrinarii liberali vor prefera un stat cu m inime atributii, menit sa garanteze doar egalitatea sanselor, adica egalitatea juridica a indivizilor. O a semenea egalitate era perfect consonanta cu ideea binelui public. Economistul englez Adam Smith afirma n acest sens ca exista o convergenta predestinata ntre interesele personale ale ntreprinzatorilor si interesul public. Formulnd asa-numita teorie a minii invizibile , el spunea ca proprietatea si capitalu l nu actioneaza doar n avantajul intereselor particulare, ci si n cel al interesului ge neral. n lucrarea Avutia natiunilor, Smith afirma: n mod obisnuit, individul nu intentioneaza promov area interesului public si nici nu stie ct contribuie la aceasta promovare. Atunci cnd prefera sa sprijine activitatea indigena, iar nu pe cea straina, el urmareste propria lui siguranta. ndrumnd acea activitate n asa fel nct sa produca cea mai mare valoare posibila, el este condus d e o mna invizibila ca sa promoveze un scop ce nu face parte din intentia lui. Urmarindusi interesul sau, individul promoveaza adeseori interesul societatii, mai eficient chiar dect atunc i cnd intentioneaza sa-l promoveze 8.

Binele public nu presupune, asadar, desfiintarea proprietatii private si egaliza rea economica a cetatenilor; pe piata libera, individul producator va lucra inevitabil att pent ru sine, ct si pentru societate. Dar existenta pietei libere nu este de conceput n conditiile n care sta tul se comporta autoritar, mpiedicnd cetatenii sa-si urmareasca interesele. De aceea tot Adam Smit h spunea ca: Pentru a aduce un stat din starea de barbarie la cel mai nalt grad de belsug, nu e ste nevoie de multe alte lucruri dect de pace, impozite usoare si o mpartire rezonabila a drepta tii; restul vine de la sine, n virtutea cursului natural al lucrurilor 9. Statul liberal va avea drept functie doar supravegherea legalitatii, nepermitnd nici unui cetatean sa-si exercite libertate a ncalcnd-o pe a altora. Atta vreme ct individul respecta legile dreptatii, el trebuie lasat liber sa-si utilizeze priceperea si capitalul pentru binele sau. nceputurile epocii moderne, cu dezvoltarea sistemului economic al pietei libere si cu revolutia industriala, a atras dupa sine nasterea societatii de masa. n contextul masificarii societatii, au nceput sa se schimbe tot mai mult pattern-urile raporturilor dintre stat si so cietate, precum si cele ale relatiilor interindividuale; viata publica si cea privata, ca si relati ile dintre ele, si-au modificat mult continutul, mijloacele si finalitatile. Filosoful francez Benjamin Constant a sesizat printre primii caracteristicile pr ocesului de masificare a societatii si pericolele ce rezultau de aici n planul vietii publice . El arata ca cetateanul modern nu se mai simte suveran n exercitarea drepturilor politice, asa cum era ce tateanul polis-ului antic. n opinia sa, diferenta dintre libertatea anticilor si libertatea modernilo r consta n modul diferit de ntelegere a raportului dintre domeniul public si domeniul privat. Ceta teanul Greciei antice resimtea caracterul privativ al vietii private n sensul ca ea se reducea l a trebuintele biologice si economice ale familiei. Evadnd din acest foaier, cetateanul si dobndea libertate a doar n viata

publica. Asadar, libertatea cetateanului antic era una traita prin participarea la treburile cetatii, o libertate colectiva si directa. Ideea drepturilor individuale ale omului nu-si f acuse nca aparitia. Libertatea moderna nu mai are nimic n comun cu exercitiul civic din restrnsa colec tivitate a cetatii. Dupa ce aproape doua milenii de politica asezasera practica guvernamntul ui pe coordonatele autoritatii si ale supunerii, idealul de libertate al modernului nu mai privea recuperarea statutului de decident pentru cetateanul de rnd, ci doar salvarea unui segment de v iata privata de la imixtiunile statului. Cu alte cuvinte, libertatea va presupune dreptul indivi dului de a nu fi subordonat vointei altuia, ci doar legii, care este aceeasi pentru toti (indifer ent de statutul economic, social si cultural si de pozitia n raport cu autoritatea guvernanta). Astfel, de prin secolele XVIIXVIII, n climatul spiritual al rationalismului si Iluminismului, ncepe un proces d e emancipare a individului de sub tutela autoritatii, fie ea laica sau ecleziastica. Individul va revendica tot mai insistent dreptul la libertate n spatiul vietii sale private. Accentul pus pe viata privata apare si ca o reactie la masificarea societatii di n cauza industrialismului. Aflat n contact cu o lume masificatoare si vindicativa, indivi dul ntreprinzator simte tot mai mult nevoia de intimitate si liniste n spatiul privat, de siguranta n raport cu institutiile publice si cu presiunile societatii. ntruct ntre public si privat apar use deja un clivaj sau o zona cu potential de risc, individul resimtea nevoia ca aceasta zona interstit iala sa fie amenajata si organizata, deopotriva sub aspectul fundamentelor ei teoretice (filosofice) si s ub acela al cadrelor practice (reguli, institutii, comportamente etc.). Acest lucru avea sa-l faca in dividualismul liberal, n conformitate cu principiile caruia societatea civila devine partener al statului minimal. Inventiile si distinctia fondatoare din ideologia liberala au proiectat n practic a politica o noua ordine constitutionala, apta sa protejeze viata privata, libertatea de acti une economica si libertatea de constiinta. Pe temeiurile doctrinare liberale, statele Occidentulu i modern isi vor organiza sistemul de autoritate potrivit principiului separatiei puterilor, iar cetateanului i vor da posibilitatea de a participa la sinteza Binelui public att prin actiunea economic a a liberei ntreprinderi, ct si prin gestul politic al votului universal.

TEME DE REFLECTIE

1. Descrieti continutul economic, spiritual si politic al ideii de libertate. 2. Explicati relatia dintre libertate si egalitate, din perspectiva liberala. 3. Explicati relatia dintre individ si stat, din perspectiva liberala.

LECTURI RECOMANDATE

Cristian Bocancea, Istoria ideilor politice de la antici la moderni, Polirom, Ia si, 2002. Adrian-Paul Iliescu, Liberalismul ntre succese si iluzii, Editura ALL, Bucursti, 1998. Pierre Manent, Istoria intelectuala a liberalismului, Humanitas, Bucuresti, 1992 .

Capitolul III

CONSERVATORISMUL REZONABILE

IDEOLOGIA LIBERTATII

1. Conservatorismul de la Platon la John din Salisbury 2. Sensurile moderne ale conservatorismului 3. Geneza ideologiei conservatoare 4. Supozitiile si pledoariile conservatorismului anglo-saxon

n acest capitol, vom defini conservatorismul att ca ideologie aparuta ntr-un moment istoric bine definit, ct si ca atitudine umana prezenta n societate ori de cte ori stabilitatea si ordinea sunt periclitate. Astfel, conservatorismul a aparut ca o reactie doctrinara fata de excesele Revolutiei fr anceze de la 1789. Dar elemente de gndire conservatoare pot fi identificate de-a lungul ntregii istorii a civilizatiilor.

Ideea de baza a ideologiei conservatoare este aceea ca societatea nu trebuie bru scata prin gesturi politice de genul revolutiei. Ordinea sociala si politica nu trebuie schimbata radical de la o zi la alta, ci trebuie lasata sa evolueze natural.

Viziunea organica asupra societatii are la baza o perspectiva realista asupra na turii umane: omul nu este o fiinta dominant rationala, ci mai curnd instinctuala; nu este o fiinta apta de pe rfectiunea morala, ci nclinata spre viciu. Cunoscndu-ne limitele, vom putea ntelege ca cea mai buna solutie polit ica este, pentru om, o guvernare capabila sa impuna ordinea, ferindu-l de raul pe care acesta este n sta re sa si-l faca lui nsusi.

Axiomele conservatorismului sunt: libertatea rezonabila; respectul fata de traditi e; respectul ierarhiilor sociale; cultul ndatoririlor.

n ntreaga istorie politica a existat mereu o tensiune ntre tendinta liberala si cea conservatoare; chiar nainte de nasterea doctrinelor clasice ale epocii moderne, l iberalismul si conservatorismul s-au confruntat n gndirea si n practica politica, primul asumndu-si ideile libertatii, ale progresului, concurentei si mplinirii individuale, iar cel din ur ma privilegiind traditia, armonia si integrarea comunitara, pe fondul responsabilitatii fiecarui cetatean si al respectului fata de datorie. Aceste diferente de ethos politic au condus la asocierea liberalismu lui cu spiritul novator si progresist, n timp ce conservatorismul a fost identificat cu rigiditatea, imob ilismul si tendinta reactionara. Dincolo de aceste etichetari (partial adecvate, partial exagerate), daca analiza m ideologia conservatoare, observam ca ea nu se confunda cu refuzul neconditionat al schimba rii si cu apologia traditiei. Caracteristicile sale apar cu claritate abia atunci cnd nlocuim modelul de analiza bazat pe opozitia dintre dreapta si stnga politica cu modelul ce pune fata n fata spiritul moderat si cel radical. De pe acest ultim aliniament, constatam ca ideologia conservatoare nu e ste alergica la schimbarea n sine, ci doar la marile proiecte de inginerie sociala, care si propun sa modifice rapid si fundamental omul si societatea. Spiritul conservator nu este adversarul liber tatii si al progresului, ci doar al maximalismelor (fie ele de stnga sau de dreapta) care vor sa revolutio neze societatea cu orice pret.

10 Constantin Noica, Interpretare la Republica, n: Platon, Opere V, Editura Stiin tifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986. 11 Cf. Morton Auerbach, The Conservative Illusion, Columbia University Press, Ne w York, 1959, p. 8. 1. Conservatorismul de la Platon la John din Salisbury

ntoarcerea la Platon pentru descoperirea unor elemente de gndire conservatoare nu este un simplu reflex al cautarilor de origini si filiatiuni; dimpotriva, Platon care a fost considerat cnd progresist, cnd reactionar, cnd revolutionar, cnd nclinat spre tiranie poate fi citi t pe drept cuvnt ca un conservator. Nostalgia conservatoare i fusese transmisa de o ntreaga ep oca de literatura clasica (dominata de mitul vrstelor), precum si de catre dialecticianu l Heraclit. Aceste origini intelectuale vor imprima conservatorismului platonician o nuanta special a: daca, n general, spiritul conservator se opune schimbarii si uraste revolutia, Platon va profesa un conservatorism restaurator, activ, care conduce n final la un radicalism social demn de revoluti onarii extremei stngi. Pornind de pe aliniamente conservatoare, filosoful atenian a ajuns la o te orie radicalista a restaurarii cetatii perfecte (sau, dupa alte interpretari, a celei mai potrivite constitutii interioare 10). Pentru Platon, cetatea este rezultatul unei conventii umane ce are drept cauza i mperfectiunea individului. Datorita multiplelor sale limitari si insuficiente naturale, omul t rebuie sa traiasca, mpreuna cu alti semeni, n interiorul statului singura existenta autosuficienta si sa se supuna unei ordini naturale si sociale, exprimate sintetic n principiul oikeiopragiei. D aca acest principiu ar fi fost respectat n cetatea initiala si daca conducatorii ei ar fi detinut secret ele eugeniei (stiinta mentinerii puritatii castelor superioare), atunci lumea s-ar fi conservat n forma ei paradisiaca. Odata ce germenele degradarii a patruns n cetatea perfecta, ea n-a mai putut fi p astrata n echilibru si a intrat n ciclul marilor transformari. n aceste conditii, nu se putea pune pro blema conservarii vreunei forme decazute de guvernamnt, pe motiv ca ar fi fost preferabila alteia, ci aparea proiectul de restaurare integrala a cetatii ideale, prin actiunea asupra indivizilor si as upra comunitatilor, care trebuiau sa nvete o noua morala. Aceasta noua morala presupunea urmatoarele eleme nte: dragostea individului fata de comunitate si primatul obligatiilor fata de aceasta; ajustar ea dorintelor individuale n functie de ceea ce ne permite societatea; nvatarea frumusetii si a r ationalitatii

armoniei, care trebuia sa domneasca deopotriva n natura si n societate11. Iar pent ru ca moralitatea si armonia sa persiste, cetatea va trebui sa functioneze dupa legi bine chibzuit e, de clara orientare colectivista: legea nu se sinchiseste ca o singura clasa sa o duca deosebit de bi ne n cetate, ci ea ornduieste ca n ntreaga cetate sa existe fericirea, punndu-i n acord pe cetateni prin convingere si constrngere ; legea este facuta nu ca sa lase pe fiecare sa se ndrepte pe unde ar vre a, ci ca ea sa-i foloseasca [pe oameni n.n.] pentru a ntari coeziunea cetatii (Republica, 519 e - 5 20 a). Conservatorismul platonician poate fi exprimat succint n ideile urmatoare: lipsa autosuficientei, imperfectiunea si inegalitatea naturala a oamenilor; conservare a puritatii claselor sociale; coeziune si armonie n societatea de status; subordonarea individului fat a de societate si stat, pentru crearea unei totalitati stabile, a unei unitati naturale de ordin sup erior. Dintre aceste idei, cea care va ramne ca baza a ideologiei conservatoare este ideea armoniei, e xprimata laborios n Republica. Ulterior, gnditorii de factura conservatoare o vor relua si ajusta, n functie de circumstantele istorice. Odata cu declinul cetatii-stat si cu nasterea imperiilor macedonean si roman, mo delul politic centrat pe comunitatea restrnsa si pe traditia guvernarii prin participare a fost nlocuit n mare masura de modelul monarhic sustinut de forta militara si de autoritatea unor leg i cu valabilitate universala . Adaptarea conservatorismului la aceasta noua situatie istorica s-a rea lizat prin stoicism. Acest curent filosofic i va gasi individului (pierdut n imensitatea impe riului) o noua comunitate, aceea a societatii mondiale (cosmopolis); iar moralitatii, care nu-s i mai putea afla sprijin n vreo legislatie particulara, i va da ca fundament legea naturala , care tri mitea la un cod conservator al auto-controlului si al auto-negarii individului, n interesul coezi unii umane. Daca stoicismul timpuriu s-a limitat la refacerea comunitarismului ntr-o noua dimensiu ne (mondiala), stoicismul mijlociu a trecut la un discurs mult mai accentuat, straduindu-se sa demonstreze ca cea mai importanta functie sociala este aceea politica; iar puterea politica se legi timeaza prin

12 Ibidem, p. 19. consimtamntul comunitatii morale. Admitnd ideea lui Platon despre primatul armonie i si coeziunii sociale, Cicero va afirma ca Imperiul roman este capabil sa asigure ac este lucruri, impunndu-le chiar si cu forta, acolo unde este necesar. Dar, odata cu declinul im periului, va fi abandonata pretentia ca armonia si coeziunea exista n fapt; stoicismul trziu va de veni un conservatorism al pesimismului si al resemnarii 12. Constatnd ca vrsta de aur a omeni rii este ndepartata si ca declinul societatii nu poate fi oprit, stoicismul trziu va ajunge la concluzia ca numai moartea (sinuciderea) mai poate aduce pacea individului. Conservatorismul alienarii

din stoicismul trziu ajunge si n gndirea crestina, ncepnd

Sfntul Augustin. Acesta va dezvolta, nsa, si un conservatorism radical, bazat pe m ilitantismul si expansionismul crestin. Astfel se va ntlni conservatorismul cu religia crestina, p e care o va asimila ca dimensiune esentiala n secolele urmatoare. n veacul al V-lea, n vremea Sfntului Augustin, decadenta imperiului si triumful bar barilor erau la apogeu. Pentru a explica aceasta stare de lucruri (ca si sentimentul ali enarii si al pierderii armoniei lumii), teologul crestin a incriminat pacatul originar, care ar fi atra s n mod inevitabil raul si nefericirea. Pacatul originar a distrus armonia lumii lui Dumnezeu, prin conc eperea ego-ului uman ca centru al Universului. n aceasta postura care i depaseste conditia si posi bilitatile, omul nu a fost capabil sa conserve vreo ordine sau vreo armonie de substanta divina; ist oria lumii sale a devenit aceea a cresterii si a ruinei civilizatiilor, care trec de la o relativa coeziune la degenerare, coruptie si conflict. Potrivit Sfntului Augustin, pentru a se evita disolutia societatii, este preferab ila orice forma de guvernare, orict de corupta ar fi ea; oricum va fi mai buna dect dezordinea pol itica. Asadar, individul nu trebuie sa se opuna autoritatii, ntruct autoritatea civila garanteaza coeziunea comunitatii. El are datoria de a trai dupa legile morale, supunndu-i-se lui Dumne zeu si lucrnd fara ncetare pentru propria sa perfectionare. La rndul lor, societatile omenesti pot sa -si maximizeze armonia interioara, ndreptndu-si iubirea catre Dumnezeu. Dar salvarea se va produc e abia la sfrsitul Istoriei. Numai odata cu acest sfrsit si cu nvierea ce va urma se vor pute a atinge scopurile conservatoare: cei alesi vor trai viata eterna n perfecta liniste si n absenta orica rui conflict. n comunitatea finala, va domni armonia divina; iubirea aproapelui va fi maxima, ia r scopurile materiale vor pierde ntietatea; nu vor exista dorinte nestapnite si nici necesitate

a puterii guvernante. Pna la atingerea plenitudinii conservatoare de la sfrsitul Istoriei, societatea fe udala timpurie trebuia sa constate, nsa, ca se afla departe de armonie si de moralitate . Aparitia statelor europene pe baze tribale (transformate ulterior n fundamente nationale) a nsemnat, pna la un punct, accentuarea conflictelor si a declinului civilizatiei. Abia n primele seco le ale mileniului al doilea au aparut din nou conditiile pentru o societate conservatoare. Doctrina crestina a spiritului conservator n politica s-a conturat treptat, de-a lungul Evului mediu, pe masura ce societatea iesita din epoca barbara a ajuns la ordinea polit ica a regatelor occidentale. Prin secolul al XIII-lea, lumea feudala ajunsese la o relativa stab ilitate gratie institutionalizarii sistemului dependentelor personale (sistemul vasalitatii). A ristocratia laica si cea ecleziastica dobndisera privilegii politice ereditare care i garantau suprematia e conomica si culturala. Stabilitatea sociala devenea tot mai solida, ntruct se produsese o deli mitare clara a starilor, precum si o specificare a drepturilor si ndatoririlor acestora, ntr-un s istem juridic bazat pe dreptul roman. n paralel cu ordinea politico-juridica a statului, biserica veghea la bunastarea morala a comunitatii crestine, asumndu-si un rol asemanator celui pe care Platon l atribuise nteleptilor cetatii. n interiorul acestui sistem stabil si relativ armonios, John din Salisbury (1115 1180) avea sa descopere, nsa, trei probleme majore: coruptia societatii politice (a aristocr atiei laice, dar si a clerului), conflictul continuu ntre autoritatea spirituala si cea seculara si nu n ultimul rnd nclinatia spre tiranie a unora dintre principi. Aceste realitati ieseau din cadru l proiectului unei societati conservatoare, pe care episopul de Chartres o imagina n termenii morali tatii, traditiei si armoniei. Pentru el, societatea umana este n acelasi timp o confederatie de oameni si o adunare de

13 Cf. Dictionnaire de la pense politique. Hommes et ides, Hatier, Paris, 1989, p. 413. crestini, n care naturalul si divinul lucreaza mpreuna 13. Republica (societatea org anizata politic) este ca un organism viu, care trebuie sa asigure conformitatea actelor indivizil or cu echitatea lui Dumnezeu, astfel nct legea laica (lex) sa devina forma n care se transmite pe pamnt legea divina (aequitas). n aceste conditii, suveranul nu va face dect sa aplice echitatea divin a, fiind slujitorul acesteia. Este de la sine nteles ca orice rezistenta sau rebeliune mpotriva unui a semenea suveran reprezinta o rebeliune mpotriva lui Dumnezeu. Daca principele este, nsa, un tiran, revolta supusilor se justifica pe deplin. Totusi, numai Dumnezeu are dreptul de a pedeps i tiranii, caci daca oamenii ar face-o ei nsisi, s-ar putea ajunge la consecinte negative incalculabil e, att pentru stat, ct si pentru biserica. n privinta conflictului dintre cele doua autoritati concurent e, John din Salisbury recomanda aplicarea cu ntietate a dreptului canonic, considerat superior celui lai c. n fine, pentru remedierea coruptiei, recomanda purificarea morala a societatii, pe baza unei cu noasteri naturale a dreptului moral, pe care fiecare individ l poate afla n sine, gratie uzajului rati unii. Conservatorismul gnditorilor crestini s-a remarcat prin dimensiunea sa providenti alista si comunitarista. Providentialismul ordinii naturale a facut din puterea politica o misiune divina; n acelasi timp, caracterul rational al puterii deriva si dintr-o ordine naturala, care justifica buna guvernare, indiferent de religia principelui. n felul acesta, prin gndirea crestin a se edifica preistoria statului de drept si a statului laic, preistorie marcata puternic de obsesia conservarii formelor politice si a statu-quo-ului social. Cele aproape doua milenii de gndire conservatoare (din epoca antichitatii clasice grecesti si pna la sfrsitul Evului mediu) se asociaza mersului general al istoriei n durata lun ga si traditiei profund inegalitare a societatii europene. Aceasta traditie va marca si conserva torismul de mai trziu care, n virtutea relatiei sale cu biserica si cu regalitatea, va fi cataloga t drept inert si reactionar. Odata cu epoca moderna, gndirea conservatoare va estompa discursul despre ordinea natural inegalitara care ar trebui pastrata cu orice pret, preocupndu-se n primul rnd de armonia sociala, de exercitarea autoritatii si a drepturilor politice n contextul unei li bertati rezonabile. Daca gndirea conservatoare fusese din antichitate si pna n Evul mediu o apologie a inega litatii si a supunerii, n epoca moderna conservatorismul devine o ideologie a libertatii tempe

rate, a datoriei si dreptatii, criticnd excesele rationalismului si ale spiritului revolutionar.

2. Sensurile moderne ale conservatorismului

Daca spiritul conservator este prezent de-a lungul ntregii istorii politice, ideo logia conservatoare propriu-zisa a luat nastere ntr-un moment istoric bine determinat, marcat de reactia aristocratiei europene fata de rasturnarea Vechiului Regim prin Revolutia france za de la 1789. Doctrina moderna a conservatorismului, spre deosebire de spiritul conservator, p une astfel cteva probleme de datare istorica si de explicitare contextuala a sensurilor sale.

Termenul de conservatorism a fost utilizat prima oara pentru a desemna idealuri politice si masuri guvernamentale adoptate n Franta dupa caderea lui Napoleon (1815). Din Fra nta, termenul s-a raspndit prin anii 20- 30 n restul Europei apusene, iar mai apoi (n anii 40 ai vea ului al XIX-lea) a patruns si n Statele Unite. Sensurile principale atribuite acestui con cept se circumscriu unui set ideatic ce trimite la preferinta pentru ceea ce este vechi si deja prob at n ordinea sociala, mai degraba dect pentru ceea ce este nou si neexperimentat. n afara de rezistenta la schimbare si inovatie, conservatorismul se mai refera la prescriptie si prudenta, la imperfec tibilitatea naturii umane si, desigur, la o ordine inegalitara asociata n mod natural diferentelor di ntre oameni si cresterii organice a societatii de status. Toate aceste idei care dau contur con servatorismului rezulta dintr-un mod de argumentare ce se sprijina pe simtul comun si pe experienta, res pingnd excesele

14 Cf. Clinton Rossiter, Conservatism in America, 2nd edition, Alfred A. Knopf, New York, 1968, pp. 6-10. 15 Apud: Anton Carpinschi, Doctrine politice contemporane, Editura Moldova, Iasi , 1992, p. 110. 16 Robert Nisbet, Prejudices. A Philosophical Dictionary, Harvard University Pre ss, 1982, p. 55. 17 Cf. Robert Nisbet, Conservatorismul, Editura Du Style, Bucuresti, 1998, p. 46 . 18 Cf. Russell Kirk, The Conservative Mind: From Burke to Santayana, Henry Regne ry Co., Chicago, 1953, pp. 7-8. ratiunii si ale teoretizarii excesive. Doctrinarii clasici ai conservatorismului (n speta Edmund Burke, Louis de Bonald si Joseph de Maistre) nu au definit sensul ideologiei pe care au promovat-o si s-au limitat la elaborarea unui discurs pentru justificarea valorilor conserv atoare. n schimb, exegetii conservatorismului au ncercat sa determine prin diverse definitii semnif icatiile restrnse si semnificatiile mai generale ale acestei ideologii.

Spre exemplu, Clinton Rossiter identifica patru varietati de conservatorism: a) unul temperamental, care trimite la natura inertiala a omului, la frica lui n fata nec unoscutului si a schimbarii; b) un conservatorism posesiv, ce se refera la atasamentul individulu i fata de proprietatea sa si n general fata de tot ce-i apartine (statut social, reputatie, putere etc. lucruri pe care nu vrea sa le piarda sau sa le vada erodate de diversele schimbari din societate); c) co nservatorismul practic (o extensie a conservatorismului temperamental si a celui posesiv de la dimensiu nea individului la aceea a societatii), referitor la manierele actionale sanctionate social, nvatate si greu de abandonat, precum si la ntelegerea de catre fiecare om a necesitatii de a-si adapta scopuril e individuale la interesul comunitar; d) conservatorismul filosofic, ce consta n suma principiilor si a judecatilor care fac din ordinea naturala si din traditiile societatii baza mentinerii unei ordin i sociale stabile si argumentul pentru respingerea reformelor nejudicioase, a proiectelor ce forteaza sensul si ritmul dezvoltarii istorice14.

n conceptia lui Samuel Huntington, exista trei sensuri ale conservatorismului: a) acela de conceptie generala despre lume, definita n termenii unor valori universale pre cum ordinea, armonia, traditia si moderatia; b) sensul situational vizeaza conservatorismul c a ideologie ce apare

n istorie ori de cte ori ordinea sociala si politica este amenintata de tendintele schimbarii necontrolate; c) conservatorismul ca reactie a aristocratiei fata de liberalismu l sfrsitului de secol XVIII si al nceputului de secol XIX15. Robert Nisbet considera ca esenta conservatorismului rezida n protectia ordinii so ciale (familia, vecinatatea, comunitatea locala, regionala n primul rnd) fata de silnici ile statului ca for politic centralizat 16. Conservatorismul apara, mai mult dect oricare alta ideologi e, dreptul la proprietate, valoarea traditiei si valoarea credintei, respingnd teoria dreptului natural, utilitarismul liberal si imixtiunea statului national n viata privata a cetateanului17.

Russell Kirk identifica sase canoane sau mari idei ale gndirii conservatoare: a) credinta ca societatea este guvernata de intentia divina si ca problemele politi ce sunt, de fapt, probleme de ordin religios si moral; b) preferinta pentru diversitate, spre deos ebire de uniformitatea ngusta si de egalitarismul abstract pe care le promoveaza ideologiile radicale; c ) convingerea ca societatea trebuie sa se bazeze pe o ordine inegalitara a claselor, singura egal itate autentica fiind doar cea morala; d) convingerea ca libertatea si proprietatea privata sunt indis olubil legate si ca egalizarea economica a indivizilor nu conduce niciodata la progres; e) credinta n traditie si n ideea ca omul trebuie sa faca mereu un efort pentru a-si controla vointa si dorintele; f) recunoasterea necesitatii schimbarii ca mijloc de conservare, preferinta pentru schimbarile le nte (asa-zis organice ) si respingerea inovatiilor radicale18.

Edward McNall Burns caracteriza conservatorismul n felul urmator: Ingredientul la care adera majoritatea conservatorilor si care i diferentiaza de alte orientari este u n corp de doctrine privind natura omului si capacitatile acestuia pentru viata n societate. Succint, aceste doctrine sunt urmatoarele: slabiciunea si urtenia naturii umane; incapacitatea omului mediu de a utiliza ratiunea n rezolvarea problemelor sale; inutilitatea si chiar nocivitatea majoritatii form elor de actiune sociala; imposibilitatea democratiei si, n consecinta, necesitatea existentei unu i guvern puternic sau

19 Edward McNall Burns, Ideas in Conflict. The Political Theory of the Contempor ary World, W. W. Norton & Company Inc., New York, 1960, p. 345. 20 Cf. Robin Harris, The Conservative Community, Center for Policy Studies, Lond on, 1998, apud: Adrian-Paul Iliescu, Conservatorismul anglo-saxon, Editura All, Bucuresti, 1994, p. 11. 21 Michael Oakeshott, Rationalismul n politica, Editura All, Bucuresti, 1995, p. 79. a unei forme de elitism care sa faca operanta regula minoritatii; nevoia de reli gie ca sursa a imperativelor sociale si a asigurarii legitimitatii 19. n afara sensurilor politice care dau contur ntelegerii restrnse a conservatorismulu i, aceasta ideologie se poate defini si dintr-o perspectiva mai larga. Astfel, ea este o co nceptie generala asupra vietii individuale si sociale, un ansamblu de valori si credinte nglobate ntr-un m odel cultural si materializate ntr-un stil de viata si ntr-un regim politic. Potrivit lui Robin Har ris, n aceasta suma de valori, credinte si comportamente intra urmatoarele elemente: sentimentul apa rtenentei la o ordine sociala preexistenta legitimata de traditie; atitudinea antirationalista si nclinatia spre natura, nteleasa ca instinct educat; pretuirea ordinii si a stabilitatii, a sigurantei si a securitatii, respingnd inovatiile si promisiunile desarte; loialitatea si patriotismul; tendinta de a nt elege societatea mai curnd ca o piramida a ndatoririlor, dect ca un cadru de drepturi20.

Tot ntr-un sens larg caracterizeaza conservatorismul si Michael Oakeshott: Pentru el, a fi conservator nseamna a prefera familiarul necunoscutului, a prefera ceea ce s-a nce rcat nencercatului, faptul misterului, realul posibilului, limitatul nemarginitului, c eea ce este aproape ndepartatului, ceea ce este ndeajuns supra-abundentului, acceptabilul perfectului, rsul de azi beatitudinii utopice. Legaturile si fidelitatile familiale vor fi preferate sedu ctiei unor atasamente mai profitabile; a dobndi si a amplifica va fi mai putin important dect a pastra, a cu ltiva si a te bucura de ceea ce ai; durerea unei pierderi va fi mai acuta dect atractia unei noutati s au promisiuni. nseamna a fi pe potriva soartei pe care o ai, a trai la nivelul propriilor mijloa ce, a te multumi cu acea nevoie de mai multa perfectiune care este pe masura omului si a mprejurarilo r n care traieste 21. Spiritul conservator nseamna, asadar, tendinta de a trai n mod natural si echilibrat, evitnd excesele si rezistnd tentatiilor.

Conservatorismul mai poate fi nteles si ca un tip de rationalitate. Adrian-Paul I liescu considera, n acest sens, ca ideologia conservatoare nu este doar o doctrina ntre a ltele, ci un mod de a vedea lumea omului; ea nu este doar o simpla practica politica, ci un tip de a titudine fata de viata.

3. Geneza ideologiei conservatoare

Ideologia conservatoare a aparut n epoca moderna ca o reactie la Revolutia france za, pe care au criticat-o virulent, dar cu ndreptatire, gnditori ca Edmund Burke, Joseph de Maistre si Louis de Bonald. Totusi, gndirea contra-revolutionara (asociata conservatorismulu i modern) nu trebuie privita doar ca un fenomen ulterior anului 1789. Pe parcursul ntregului s ecol al Luminilor se confruntase un iluminism radical si revolutionar cu unul asa-zis reactionar . Aces ta din urma se va manifesta ca o conceptie despre om si despre societate opusa liberalismulu i si voluntarismului constitutional. n secolul al XVIII-lea, voluntarismul constitutional a reprezentat expresia ideol ogica a scolii moderne a dreptului natural si a unei puternice iluzii mecaniciste, proie ctate din domeniul stiintelor despre natura n acela al cunoasterii si actiunii sociale. Astfel, volu ntarismul pornea de la premisa ca omul, ca individ, este dotat cu anumite caracteristici sau calitati p ermanente si inalienabile, care i justifica drepturile universale. Ct priveste organizarea poli tica, ea trebuie sa fie regizata de o constitutie-masina , care sa faca posibila functionarea fiecarui segm ent al societatii cu eficacitatea si cu precizia mecanismului unui ceasornic. Voluntarismul consti tutional al revolutionarilor de la 1789 poate fi concentrat n urmatoarele concepte: individua lism, voluntarism,

22 Edmund Burke, Op. cit., p. 45. 23 Ibidem, pp 128-129. credinta n progres, rationalitate si eficienta. Acestea vin, nsa, dintr-o ncredere exagerata n forta ratiunii (care se dovedise de prea multe ori neputincioasa), dintr-o iluzie a pe rfectiunii (care nu poate fi atinsa la scara umanului) si dintr-o iluzie a progresului (care nu este totdeauna asa de mare precum pare). Spiritul liberalismului care a inundat sfrsitul secolului Luminilor , declansnd Revolutia franceza, a fost unul radical, lipsit de prudenta si de moderatie, pre ocupat de libertati abstracte si insensibil la nedreptatile reale pe care le-a produs. O astfel de a ventura a libertatii nu putea sa nu fie criticata de catre un apologet al revolutiei restauratoare de la 1688.

Edmund Burke (1729-1797), parintele doctrinei conservatoare, a fost cel dinti car e a ntrerupt entuziasmul declansat printre intelectualii Europei de Revolutia de la P aris, punnd cteva ntrebari incomode cu privire la relatia dintre libertate si buna guvernare n Frant a anului 1789. n Reflectii asupra revolutiei din Franta (carte publicata la doar un an dupa cader ea Bastiliei), Burke afirma: nainte de a ma aventura sa felicit oamenii n mod public pentru ceea ce au cs tigat, trebuie sa ma asigur ct de ct ca este cu adevarat vorba de o binefacere ( ). Ar trebui deci sa amn orice felicitari pentru noua libertate a Frantei, pna cnd voi fi informat despre modul n care libertatea a fost combinata cu guvernarea; cu forta publica; cu disciplina si supunerea armat elor; cu colectarea si distribuirea corecta a unui impozit real; cu morala si religia; cu siguranta proprietatii; cu pacea si ordinea; cu comportamentul civic si social. Toate acestea sunt si ele (n felul lo r) lucruri bune; iar fara ele, libertatea, atta vreme ct dureaza, nu este o binefacere; dupa cum fara e le, sansele ca libertatea sa existe sunt mult prea mici. Efectul libertatii asupra indivizilor este acela ca ei pot face ceea ce vor: trebuie deci sa vedem ce ar vrea ei sa faca, nainte de a ne grabi cu felicitarile care se pot transforma foarte repede n condoleante 22. Stapnit de o prudenta tipic englezeasca, Burke a considerat ca toate catastrofele istoriei au fost generate de mndrie, de ambitie si de entuziasmul nestapnit al schimbarii legi lor, traditiilor, guvernarilor si a societatii nsasi. Criticnd spiritul aventurier al revolutionaril or francezi (adepti ai rationalismului si progresisti care se credeau ndreptatiti sa experimenteze o nou a forma de guvernamnt n propria lor tara), Burke face elogiul conservatorismului insular: Dato rita

rezistentei noastre obstinente la inovatie ( ), noi nu ne-am pierdut (asa cum cred ) generozitatea si demnitatea modului de a gndi din secolul al XIV-lea, si nici nu ne-am preschimbat ntre timp n salbatici. Nu am mbratisat gndirea lui Rousseau. Nu suntem discipolii lui Voltaire . Ideile lui Helvetius nu s-au raspndit printre noi. Ateistii nu sunt predicatorii nostri. Neb unii nu sunt cei care fac legile la noi. Stim ca noi nu am facut nici un fel de descoperiri si conside ram ca n morala nu e nimic de descoperit; la fel si n ceea ce priveste marile principii de guvernare s au ideile de libertate, al caror sens a fost patruns nainte ca noi sa ne fi nascut si va ramne astfel si d upa ce tarna mormntului ne va fi acoperit vanitatea ( ). Noi ne temem de Dumnezeu. Noi privim ca tre regi cu un respect nfiorat de teama; catre parlamente, cu afectiune; catre magistrati, cu sentimentul datoriei; catre preoti, cu veneratie, si cu respect, catre nobilime ( ). Toate cel elalte sentimente sunt false si lipsite de sinceritate, tinznd sa ne corupa mintile, sa ne vicieze simti rile morale naturale si sa ne faca inapti pentru libertatea rationala 23. Libertatea rationala despre care vorbeste Burke nu deriva din vreo metafizica a drepturilor omului, cum este cea care a stat la baza Declaratiei drepturilor omului si cetat eanului. Practic, el opune drepturile abstracte din mentionata Declaratie celor pe care o guvernare co recta le poate realmente asigura unui popor. Combatnd spiritul speculativ prezent si n ideile cu privire la originea si legitimitatea puterii politice, Burke respinge conventia sau contrac tul, pentru a privilegia prescriptia (consolidarea unei delegari de putere guvernantilor odata cu trecere a timpului si cu fixarea n practica politica a acelor obiceiuri care conduc spre binele comun). Pr escriptia atesta faptul ca regimul politic dintr-o tara este bun si adaptat conditiilor sale part iculare, ca el se bazeaza pe asentimentul celor mai multi dintre cetatenii ei, ale caror interese le garan teaza pe termen lung. Constitutia unei tari, departe de a fi produsul unui voluntarism si al unei anal ize rationale a formei optime de guvernare, este rezultatul unei dezvoltari graduale, n timp, a institut iilor si legilor,

24 Louis de Bonald, Thorie du pouvoir politique et religieux dans la socit civile, apud: Pascal Ory (coord.), Nouvelle histoire des ides politiques, Hachette, 1987, p. 170. 25 Ibidem, p. 171. care sunt cu att mai bine fondate cu ct deriva din cutumele societatii. Armonia un ei societati care functioneaza la un moment dat este produsul unei multitudini de compromisur i pe care le-au realizat generatiile anterioare. n aceste conditii, societatea nu poate deveni ob iectul unei analize rationale, ntruct coerenta institutiilor ei, legile si traditiile ei nu se conform eaza vreunei reguli generale cunoscute sau cognoscibile; totul provine din adaptare si compromis. Conservatorismul lui Burke pornea de la un scepticism n ceea ce priveste capacita tea indivizilor si a societatilor de a descoperi si de a controla vreo lege a evolut iei umane. Deci nici o transformare rationala , pe baza de program (revolutionar sau reformist), nu poate fi operata sistematic n societate. Totusi, reformele au importanta lor n economia politicii c onservatoare: O societate care nu are mijloacele de a se reforma nu are mijloacele de a se conse rva , spunea Burke. Numai ca reformele trebuie sa se limiteze la eliminarea din societate a unui rau imediat si manifest.

Critica voluntarismului constitutional a avut protagonisti si printre francezii pe care Revolutia i-a dezamagit sau carora le-a pricinuit neajunsuri. Aparatori ai valor ilor Vechiului Regim (caruia i apartineau) si admiratori ai cartii lui Burke, gnditori ca Louis de Bona ld, Joseph de Maistre, La Mennais sau Blanc de Saint-Bonnet au atacat permanent voluntarismul constitutional si radicalismul revolutionarilor, argumentnd necesitatea restaurarii regalitatii si a traditiei. Louis de Bonald (1754-1840), autor al lucrarii Thorie du pouvoir politique et rel igieux dans la socit civile (1796), considera ca pretentia liberalilor de a construi pe c ale rationala o constitutie pentru societatea civila sau religioasa este nendreptatita, ntruct nu o mul creeaza sau constituie societatea, ci invers: departe de a constitui societatea, omul, prin i nterventia sa, nu poate dect sa mpiedice ca societatea sa se constituie sau, pentru a ne exprima mai exact , nu poate dect sa ntrzie succesul eforturilor pe care societatea le face pentru a parveni la cons tituirea sa naturala 24. Aceasta constituire naturala se produce n virtutea unor legi inerente societatii, pe care omul poate cel mult sa le tulbure prin interventia sa nesabuita, dar pe care nu le poate modifica sau nlatura. Dezordinile de genul Revolutiei nu reprezinta dect accidente, n urma caror

a societatea si va reintra n matca (adica va reveni la forma constituita si ordonata, ca cea a Ve chiului Regim). Spre deosebire de adeptii teoriei moderne a dreptului natural (care fac din soci etate o instanta voluntara si chiar artificiala, rezultat al contractului dintre indiviz ii care preexista societatii si care au nscrisa n natura lor o nclinatie sociala), Bonald considera ca natura so ciala a individului este de neconceput fara societate: societatea i da omului configuratia sa specifi ca (utilizarea limbajului si ordinea existentei). De la aceste consideratii antropologice, Bona ld va ajunge la o justificare a monarhiei si la o respingere a republicii n urmatorii termeni: Cum s ocietatea este facuta pentru om si omul pentru societate, Monarhia, care considera omul n raport urile sale cu societatea, convine si omului si societatii. Iar Republica, considernd omul fara raporturi cu societatea, nu convine nici societatii, nici omului 25.

Pentru Joseph de Maistre (1753-1821), Revolutia franceza a fost la nceput un even iment salutar. Ulterior, el va deveni un aprig contra-revolutionar si un critic al fil osofiei Luminilor, considerata sursa radicalismului orgolios si utopic. Filosofia aceasta, ridicnduse mpotriva oricarei autoritati traditionale si mpotriva crestinismului, nu era dect o insurectie mpotri va lui Dumnezeu. Omul a fost creat dupa imaginea divina, dar el a cazut n pacat; liberul sau arbit ru l-a mpins spre o alegere gresita. Abandonndu-si virtutile sociale, el a fost pervertit de pasiunea puterii si de jocul demiurgic al schimbarii legilor. Joseph de Maistre a respins voluntarismul constitutional, care ncerca sa construi asca un edificiu institutional nou, ignornd traditia secolelor trecute. nsa ceea ce respin gea cu si mai mare tarie gnditorul savoyard era orgoliul anti-divin al celor care voiau sa reconstru iasca omul social plecnd doar de la luminile ratiunii , pretentia nebuneasca a societatii de a se auto constitui. Societatea nu se construieste printr-un contract ntre indivizi, ci prin actiunea lui Dumnezeu, n

26 ***, Dictionnaire de la pense politique. Hommes et ides, Hatier, Paris, 1989, p . 135. anumite circumstante istorice. Constitutia unui popor nu poate nici ea sa apara prin actiunea rationala a oamenilor; ea este opera circumstantelor, iar numarul circumstantelo r este infinit. Referindu-se la legile ( constitutia ) care regleaza politica Angliei, Maistre arata ca ele exista prin gratia traditiei si nu ca urmare a vreunei tranzactii istorice precise. nsa acumu larea traditiei nu trebuie privita pur si simplu n dimensiunea sa istorica. Traditia are o sursa sup erioara, de ordinul transcendentei mai curnd dect de ordinul imanentei; ea este mai degraba metafizica dect propriuzis istorica. Pentru a ilustra acest fapt, Maistre scria n lucrarea Essai sur le principe gnrateur des constitutions politiques (redactata n 1809 si publicata cinci ani mai trziu): S-a c rezut adesea ca se face o excelenta gluma ntrebndu-i pe francezi n ce carte era scrisa legea salica? D ar Jrome Bignon raspundea cu tarie n acest sens ca era scrisa n inima francezilor. n fapt, sa presupunem ca o lege de o asemenea importanta nu exista dect pentru ca este scrisa; este sig ur ca autoritatea care ar fi scris-o va avea si dreptul de a o sterge; legea nu va avea, asadar, c aracterul de sfintenie si imuabilitate care distinge legile veritabil constitutionale. Esenta unei legi fu ndamentale este aceea ca nimeni nu are dreptul de a o aboli: or, cum va fi aceasta lege deasupra tutur or, din moment ce cineva anume a facut-o ? .

Demonstratia impecabila a lui Joseph de Maistre vizeaza, asadar, imposibilitatea unui legitim si benefic voluntarism constitutional. Nici o constitutie nu poate fi pr odusul vointei generale , ntruct ea nu s-ar mai putea distinge de legile ordinare, care sunt rezult atul unei astfel de vointe. Prin urmare, constitutia nu are vreo legatura cu suveranitatea populara, ci cu o traditie de ordin divin. Caci, asa cum spunea si Bonald n Lgislation primitive considre dans les derniers temps par les seules lumires de la raison (1802), autoritatea asupra omul ui nu poate logic proveni de la om. Ea nu poate decurge dect dintr-un principiu superior: Dum nezeu . Existent ca atitudinea umana din zorii istoriei, conservatorismul a ajuns sa se exprime n cadrul unui discurs coerent la cumpana dintre secolele XVIII si XIX, manifestnduse ca reactie la Revolutia franceza care, dupa cum spunea Robert Nisbet, a daruit lumii moderne fa natismul politic . Odata lansat n disputa ideologica, conservatorismul va evolua pe aliniame ntele a trei traditii principale. Traditia britanica s-a remarcat printr-o critica a Revoluti

ei franceze, careia i reprosa urmatoarele lucruri: mai nti, fanatismul cu care a transformat politica ntr -o cruciada ideologica mpotriva raului; n al doilea rnd, rationalismul trufas, care afirma ca n umai ratiunea poate crea si legitima institutii umane satisfacatoare pentru functionarea corpu lui social; n al treilea rnd, optimismul exagerat cu privire la puterea vointei umane de a modela destinul omenirii; n fine, conservatori