TESTE GRILĂ FIZIOKINETOTERAPIE 2006

TESTE GRILĂ EVALUAREA ÎN KINETOTERAPIE

TEMA 1. BILANŢUL ARTICULAR UTILIZAT ÎN CADRUL EVALUĂRII DEFICITULUI FUNCŢIONAL

Bibliografie: 1. Roxana Popescu, Luminiţa Marinescu, Bazele fizice şi anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo- articulară. Editura

AGORA, Craiova, 1999, pag 43-75.

1. Aprecierea amplitudinii de mişcare articulară se poate realiza:

a. goniometric b. radiologic c. fotografic d. prin firul cu plumb e. subiectiv, prin unghiuri imaginare

Corect: a, b, d, e

2. Valoarea mobilităţii unei articulaţii poate fi comparată cu:

a. cea a articulaţiei simetrice la nivelul membrelor b. valoarea standard c. valoarea generală a mobilităţii pe anumite tipuri

de patologii d. cea a articulaţiilor supraiacente e. cea a articulaţiilor subiacente

Corect: a, b

3. Selectaţi cazurile în care se folosesc poziţii de start preferenţiale, altele decât poziţia zero de testare articulară:

a. aprecierea amplitudinii de mişcare a rahisului cervical

b. aprecierea amplitudinii de mişcare a piciorului c. aprecierea amplitudinii de mişcare a şoldului d. aprecierea amplitudinii de mişcare a pronaţiei şi

supinaţiei e. aprecierea amplitudinii de mişcare a rahisului

dorso-lombar

Corect: b, c, d

4. Selectaţi enunţurile adevărate incluse în regulile generale ale bilanţului articular:

a. cotul şi genunchiul nu au mişcări de extensie b. relaxarea şi instruirea pacientului c. aşezarea pacientului în poziţia preferată de acesta d. aplicarea goniometrului pe partea externă a

articulaţiei testate(cu excepţia supinaţiei)

e. aplicarea goniometrului în poziţie cât mai comodă pentru pacient

Corect: a, b, d

5. Ce alte elemente, în afara amplitudinii de mişcare se apreciază la examenul obiectiv al unei articulaţii:

a. deformarea articulară b. modificările de temperatură ale tegumentului

supraiacent c. deviaţiile în ax d. tonusul muscular e. forţa musculară

Corect: a, b, c

6. Care sunt mişcările proprii ale umărului: a. antepulsie b. retropulsie c. extensie d. ridicare e. coborâre

Corect: a, b, d, e

7. Cum se apreciază amplitudinea mişcărilor proprii ale umărului:

a. goniometric b. cu ajutorul firului cu plumb c. prin măsurarea distanţei în centrimetri d. prin măsurarea distanţei în milimetri e. prin raportarea la valorile umărului opus

Corect: c

8. Care afirmaţii sunt adevărate pentru aprecierea mobilităţii scapulo- humerale:

a. abducţia şi adducţia se realizează în plan frontal b. anteducţia se realizează în plan sagital c. rotaţiile se realizează în jurul unui ax orizontal d. rotaţiile se realizează în plan orizontal e. anteducţia se realizează în plan frontal

Corect: a, b, d

9. Pentru măsurarea abducţiei în articulaţia scapulo- humerală, goniometrul se plasează:

a. cu braţul fix pe linia axilară posterioară b. cu braţul fix pe linia axilară medie c. cu braţul mobil pe faţa posterioară a braţului d. cu braţul mobil pe faţa medială a braţului e. indiferent, astfel încât pacientul să aibă o poziţie

comodă

Corect: a, c

10. Pentru măsurarea rotaţiilor în articulaţia scapulo-humerală:

a. goniometrul se plasează cu braţul fix orizontal b. goniometrul se plasează cu braţul mobil pe linia

mediană a feţei mediale a antebraţului c. goniometrul se plasează cu braţul mobil pe linia

mediană a feţei posterioare a antebraţului d. pozitia 0 este în şezând e. pozitia 0 este în decubit dorsal

Corect: a, c, e

11. Care enunţuri sunt false despre amplitudinea mişcărilor în articulaţia scapulo- humerală:

a. abducţia 180º b. extensia (retroducţia) 30º c. rotaţia internă 70º d. rotaţia externă 90º e. flexia 180º

Corect: b, c

12. Care este poziţia de start pentru goniometria flexiei cotului:

a. poziţia şezând cu braţul întins b. în decubit dorsal cu cotul în extensie completă c. în ortostatism cu cotul în extensie completă d. în decubit ventral cu cotul în extensie completă e. poziţia şezând cu braţul flectat

Corect: b, c

13. Care afirmaţii sunt adevărate, referitor la bilanţul articular al cotului:

a. la femei se poate întâlni cubitus varus fiziologic b. extensia nu e posibilă din poziţia anatomică c. la femei şi copii cu hiperlaxitate ligamentară

poate fi o hiperextensie de 5º-10º d. flexia activă are o amplitudine de 145º e. flexia activă are o amplitudine de 180º

Corect: b, c, d

14. Mişcarea de pronosupinaţie este realizată de articulaţiile:

a. radiocubitală superioară b. radiocubitală inferioară c. humero-cubitală d. radio-carpiană e. toate articulaţiile de la nivelul antebraţului

Corect: a, b

15. Mişcarea de supinaţie este mişcarea de: a. rotaţie spre interior b. orientare a palmei în sus c. rotaţie internă a pumnului d. orientare a palmei în jos e. orientarea palmei cu policele la zenit

Corect: b

16. Cum se poziţionează goniometrul pentru aprecierea pronaţiei:

a. braţul fix pe faţa palmară a pumnului, paralel cu humerusul

b. braţul fix pe faţa dorsală a pumnului, paralel cu humerusul

c. braţul mobil de-a lungul stiloidelor d. braţul mobil de-a lungul metacarpianului 3 e. braţul mobil de-a lungul metacapianului 1

Corect: b, c

17. Complexul articular al pumnului este format din:

a. articulaţia mediocarpiană b. articulaţia radio-carpiană c. articulaţia carpo-metacarpiană d. articulaţia metacarpo-falangiană e. articulaţiile interfalangiene

Corect: a, b

18. Care mişcări sunt posibile la nivelul pumnului: a. flexia şi extensia b. înclinarea cubitală şi deviaţia radială c. abducţia şi adducţia d. rotaţie pasivă e. circumducţia

Corect: a, b, c, e

19. Selectaţi enunţurile adevărate în legătură cu bilanţul articular al articulaţiilor metacarpofalangiene:

a. flexia activă are o amplitudine de 90º

b. flexia independentă a degetelor din art. MCF este ajutată de ligamentul palmar

c. lateralitatea este mişcarea de abducţie şi adducţie a degetelor 2-5 faţă de axa ce trece prin medius

d. lateralitatea are o amplitudine de 15º-20º e. nu se realizează circumducţie

Corect: a, c, d

20. Care enunţuri sunt false, privind bilanţul articulaţiei trapezoido- metacarpiene:

a. abducţia se realizează în planul palmei b. flexia se realizeze într-un plan perpendicular pe

planul palmei c. flexia are 15º d. abducţia are 60º-70º e. participă la mişcarea de opozabilitate

Corect: a, b

TEMA NR. 2. Bilanţul muscular al membrului inferior

Bibliografie: 1. Roxana Popescu, Luminiţa Marinescu, Bazele fizice şi anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo- articulară. Edit.

AGORA, Craiova,1999, pag 76-79, 105-120.

21. Care sunt condiţiile obligatorii pentru realizarea unui bilanţ muscular:

a. să preceadă bilanţul articular b. pozitionarea corectă a pacientului c. asigurarea unui microclimat de confort termic d. înregistrarea valorilor în sistem internaţional 0-5 e. pacient cooperant

Corect: b, c, d, e

22. Selectaţi afirmaţiile adevărate, privind obiectivele bilanţului muscular:

a. realizarea unui diagnostic neurologic b. realizarea unui diagnostic funcţional corect c. evaluarea corectă a amplitudinii de mişcare pentru

stabilirea prognosticului funcţional d. alcătuirea şi evaluarea programului de recuperare e. aprecierea end-feel

Corect: a, b, d

23. Care sunt posibilele erori care pot sa apară în cursul bilanţului muscular:

a. substituţie musculară b. limitarea amplitudinii de mişcare c. variaţiile forţei musculare funcţie de vârstă, sex,

gradul de antrenament d. variaţiile forţei musculare funcţie de patologia

locală e. facilitarea amplitudinii de mişcare

Corect: a, c

24. Ce semnifică valoarea 1 a forţei musculare: a. muşchiul se contractă, deplasând segmentul pe

toată amplitudinea într-un plan fără gravitaţie

b. muşchiul se contractă (vizibil sau palpabil), dar forţa e insuficientă să deplaseze segmentul pe toată amplitudinea într-un plan fără gravitaţie

c. muşchiul nu prezintă contracţii d. muşchiul deplasează segmentul doar pe o anumit

sector de mobilitate articulară în plan antigravitaţional

e. muşchiul deplasează segmentul în plan antigravitaţional

Corect: b

25. Regulile bilanţului muscular, în sistemul 0-5, prevăd:

a. poziţionarea corectă pentru mişcările realizate antigravitaţional pentru forţa 3, 4, 5

b. stabilizarea regiunii distale a segmentului ce este deplasat de muşchiul respectiv

c. pentru aprecierea forţelor 3-5, rezistenţa se opune în treimea distală a segmentului spre capătul cursei de mişcare

d. stabilizarea regiunii proximale a segmentului ce este deplasat de muşchiul respectiv

e. stabilizarea regiunii distale a segmentului ce este deplasat de muşchiul respectiv

Corect: a, c, d

26. Care sunt muşchii care realizează abducţia şoldului:

a. fesierul mijlociu b. fesierul mic c. iliac d. fesierul mare e. tensorul fasciei late

Corect: a, b, e

27. Selectaţi enunţurile greşite în ce priveşte testarea muşchiului psoasiliac:

a. poziţia FG de testare este cu pacientul în decubit heterolateral cu genunchiul în flexie

b. se stabilizează bazinul c. se execută flexia coapsei cu genunchiul flectat d. poziţia AG este cu pacientul în decubit ventral e. pentru forţa 3,4,5 se opune rezistenţă în treimea

distală a coapsei pe faţa anterioară

Corect: a, c, d

28. Ce muşchi realizează rotaţia externă a şoldului: a. psoas b. obturator intern şi extern c. gemen superior şi inferior d. piramidal şi pătrat femural e. tensor fascia latae

Corect: b, c, d

29. Care sunt afirmaţiile corecte pentru testarea muşchilor adductori ai şoldului:

a. poziţia FG este cu pacientul în decubit dorsal cu ambele membre inferioare în abducţie şi cu genunchii în extensie

b. se stabilizează pelvisul c. pentru F1 se palpează muşchii pe faţa anterioară a

coapsei d. pentru F2 se palpează muşchii pe faţa laterală a

coapsei e. se identifică contracţii pentru valoarea 1 la

palparea muşchilor pe faţa posterioară a coapsei

Corect: a, b

30. Care sunt afirmaţiile corecte pentru testarea muşchilor rotatori interni ai şoldului:

a. se stabilizează pelvisul b. poziţia FG este în decubit dorsal cu membrul

inferior de testat cu şoldul şi genunchiul flectate la 90 grade

c. din FG, valoarea este 2 dacă face rotaţia internă a coapsei, deplasând gamba spre exterior

d. în AG se opune rezistenţă în treimea distală a feţei interne a gambei

e. se stabilizează gamba

Corect: b, c, d

31. Care sunt muşchii care realizează flexia gambei: a. biceps femural b. drept anterior c. semitendinos d. semimembranos e. cvadriceps

Corect: a, c, d

32. Care sunt muşchii care realizează flexia dorsală apiciorului:

a. gambierul anterior b. gambierul posterior c. extensor propriu al halucelui d. lungul peronier e. extensor comun al degetelor

Corect: a, c, e

33. Mişcarea de inversie a piciorului este realizată de următorii muşchi:

a. gemenul intern b. gambierul posterior c. lumbricali d. extensor comun al degetelor e. flexorul comun al degetelor

Corect: b

34. Mişcarea de eversie este realizată de următorii muşchi:

a. scurtul peronier b. lungul peronier c. pedios d. extensor al halucelui e. extensor comun al degetelor

Corect: a, b

35. Selectaţi afirmaţiile corecte pentru testarea muşchiului triceps sural:

a. realizează flexia dorsală a piciorului b. se stabilizează gamba c. se stabilizează genunchiul d. poziţia FG este în decubit homolateral, cu

genunchiul flectat şi piciorul în poziţie neutră e. se opune rezistenţă în treimea distală a piciorului

pe faţa plantară

Corect: b, d, e

36. Selectaţi afirmaţiile corecte pentru testarea muşchiului cvadriceps:

a. este alcătuit din: dreptul anterior, vastul intern, vastul extern şi vastul intermediar

b. în timpul testării se stabilizează pelvisul c. în timpul testării se stabilizează coapsa d. poziţia FG este în decubit homolateral cu

genunchiul flectat la 90º e. poziţia AG este în decubit ventral cu genunchiul

flectat

Corect: a, c, d

37. Următoarele afirmaţii sunt corecte cu o excepţie. Care este aceasta:

a. muşchii ischiogambieri fac flexia gambei b. poziţia AG pentru cvadriceps este în şezând la

marginea planului de testare cu picioarele atârnate c. pentru muşchiul gambier posterior se opune

rezistenţă pe marginea externă a piciorului d. pentru muşchiul iliopsoas se opune rezistenţă pe

faţa anterioară a coapsei în treimea distală e. muşchiul iliopsoas face flexia coapsei pe bazin

Corect: c

38. Selectaţi afirmaţiile corecte pentru testarea muşchilor abductori ai şoldului:

a. se stabilizează pelvisul b. poziţia FG este în decubit dorsal cu genunchiul

flectat c. poziţia AG este în decubit heterolateral cu

genunchiul extins pentru membrul testat şi cu şoldul şi genunchiul membrului de sprijin flectate

d. se palpează muşchii (pentru forţa 1) pe faţa anterioară a coapsei

e. se palpează muşchii (pentru forţa 2) pe faţa laterală a coapsei

Corect: a, c

TEMA NR. 3 EVALUAREA ALINIAMENTULUI ŞI POSTURII ORTOSTATICE

Bibliografie: 1. Roxana Popescu, Luminiţa Marinescu, Bazele fizice şi anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo- articulară. Edit.

AGORA, Craiova,1999, pag 125-128.

39. Care sunt factorii care influenţează postura şi aliniamentul segmentelor corpului:

a. ereditatea b. alimentaţia c. obişnuinţa ( posturi vicioase) d. afecţiuni ale aparatului locomotor e. boli generale ale organismului

Corect: a, c, d, e

40. Care sunt elementele care intervin în aspectul general morfologic al corpului:

a. atitudinea corpului b. creşterea în raport cu vârsta şi sexul c. dezvoltarea organismului raportat la

caracteristicile vârstei şi sexului d. forţa musculară e. rezistenţa musculară

Corect: a, b, c

41. Poziţia ortostatică se evaluează prin: a. aprecierea liniei gravitaţiei în plan frontal şi

sagital cu firul cu plumb b. măsurarea înălţimii şi a taliei şezând c. evaluarea alinierii segmentelor din faţă, din lateral

şi din spate d. aprecierea liniei gravitaţiei în plan orizontal cu

firul cu plumb e. aprecierea liniei gravitaţiei în plan oblic cu firul

cu plumb

Corect: a, c

42. Prin ce repere anatomice nu trece firul cu plumb la examinarea din spate, pentru înclinările laterale:

a. apofiza spinoasă C7 b. trohanter c. pliul interfesier d. pe marginea axilară a omoplatului e. între condilii interni ai genunchilor

Corect: b, d

43. Prin ce repere anatomice nu trece firul cu plumb la examinarea din lateral, pentru înclinările sagitale:

a. anterior de umăr b. lateral de trohanter c. de-a lungul liniei albe d. medial de condilii interni femurali e. la nivelul liniei Chopart

Corect: c, d

44. La examinarea din faţă se pot aprecia: a. linia mamelonară b. linia spinelor scapulare c. linia spinelor iliace antero-superioare d. genu recurvatum e. halus valgus

Corect: a, c, e

45. La examinarea din lateral se pot întâlni următoarele modificări patologice:

a. genu valgum b. genu flexum

c. cifoză dorsală accentuată d. hipolordoză lombară e. picior plat

Corect: b, c, d, e

46. La examinarea din posterior se pot întâlni următoarele modificări patologice:

a. atitudine scoliotică b. scolioză structurală c. flexum de şold d. picior var e. picior scobit

Corect: a, b, d

47. La examinarea din spate se pot aprecia: a. linia tendoanelor ahiliene b. linia spinelor scapulare c. bolta longitudinală a piciorului d. bolta orizontală a piciorului e. relieful genunchiului

Corect: a, b

TESTE GRILĂ ELECTROTERAPIE

Bibliografie 1. Rădulescu A.: Electroterapia, Editura Medicala, Bucureşti, 1993. 2. Popescu R., Bighea A.: Curs de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală, Editura ACSA Craiova,

1995

1. După natura particulelor încărcate electric, curentul electric poate fi:

a. de conducţie b. de convecţie c. de conversie d. de deplasare e. de polaritate sau molecular

Corect: a, b, d, e

2. Intensitatea curentului electric: a. reprezintă fluxul densităţii pe unitatea de timp b. reprezintă fluxul densităţii pe unitatea de

suprafaţă c. se măsoară în amperi d. se măsoară în volţi e. se măsoară în amperi/m2

Corect: a, c

3. Structuri foarte bune conducătoare de curent din corpul omenesc sunt:

a. soluţiile electrolitice b. sângele c. fanerele d. umorile e. aponevrozele

Corect: a, b, d

4. Rezistenţa electrică: a. în circuit continuu se măsoară în ohmi b. în circuit continuu se măsoară în volţi c. în circuit alternativ poartă numele de impedanţă d. este invers proporţională cu intensitatea curentului e. este direct proporţională cu intensitatea curentului

Corect: a, c, d

5. 1 volt este: a. puterea egală cu unitatea aplicată la capetele unui

conductor b. tensiunea egală cu unitatea aplicată la capetele

unui conductor c. =1 amper x 1 hertz d. =1 amper x 1 ohm e. =1 watt x 1 joule

Corect: b, d

6. Transformarea energiei electrice în alte forme de energie:

a. determină efecte calorice b. determină scăderea rezistenţei c. determină efecte luminoase d. determină scăderea conductibilităţii e. determină efecte electromagnetice

Corect: a, c, e

7. Soluţiile sunt: a. sisteme omogene solide, lichide sau gazoase b. constituite din cel puţin două substanţe c. constituite din substanţe care îşi păstrează

individualitatea chimică d. formate dintr-un solvent şi un dizolvant e. formate dintr-un solvent şi un dizolvat

Corect: a, c, d, e

8. Masa de substanţă depusă la un electrod: a. rezultă din Legea I a lui Faraday b. este proporţională cu cantitatea de electricitate c. rezultă din Legea a II-a a lui Faraday d. este proporţională cu echivalentul electrochimic e. este invers proporţională cu echivalentul

electrochimic

Corect: a, b, d

9. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate? a. un ţesut este un conductor uniform b. cu cat un segment este situat mai departe de

electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai mică

c. pe regiunea cuprinsă între electrozi, intensitatea curentului este egală

d. cantitatea cea mai mare de curent trece prin zonele ce opun rezistenţa cea mai mică

e. conductibilitatea electrică a unui ţesut este direct proporţională cu conţinutul lui în apă

Corect: b, d, e

10. Masa de substanţă depusă la un electrod: a. rezultă din Legea I a lui Faraday b. este proporţională cu cantitatea de electricitate c. rezultă din Legea a II-a a lui Faraday d. este proporţională cu echivalentul electrochimic e. este invers proporţională cu echivalentul

electrochimic

Corect: a, b, d

11. Care sunt calităţile stimulului electric pentru a declanşa o excitaţie ?

a. intensitate maxim suportabilă b. intensitatea să fie egală cu timpul c. să acţioneze un anumit timp minim d. intensitate sub prag, timp de 1 minut e. intensitatea sa depăşească “pragul”

Corect: c, e

12. Potenţialul de repaus este determinat de: a. raportul Na+ extracelular/ intracelular de 12/1 b. raportul Na+ intracelular/extracelular de 12/1 c. raportul K+ extracelular/ intracelular de 1/38 d. raportul K+ intracelular/extracelular de 1/38 e. raportul Na+/ K+ egal cu 1

Corect: a, c

13. Stimularea membranei celulare permite următoarele:

a. migrarea masivă a Na+ dinspre exteriorul spre interiorul membranei

b. creşterea foarte mare a permeabilităţii pentru K+ c. viteza de migrare transmembranară a Na+ este de

7 ori mai mare decât cea a K+ d. reducerea potenţialului de repaus la -65mV e. declanşarea potenţialului de acţiune

Corect: a, c, d, e

14. Ce reprezintă reobaza ? a. intensitatea minimă necesară declanşării excitaţiei b. permeabilitatea celulară c. intensitatea “prag” d. potenţialul de acţiune al celulei e. pozitivitatea crescută din interiorul membranei

Corect: a, c

15. Ce este repolarizarea ? a. procesul de revenire la potenţialul de membrană b. inactivarea mecanismului de transport al sodiului c. creşterea fluxului de ieşire a K+ din celulă d. creşterea fluxului de intrare a K+ în celulă e. modificarea durează 19 ms

Corect: a, b, c

16. Ce este restituţia? (refacerea potenţialului de repaus)

a. prin pompa de Na-K , Na+ suplimentar iese din celulă

b. prin pompa de Na-K , Na+ suplimentar intră în celulă

c. prin pompa de ioni, K+ se reîntoarce în celulă d. prin pompa de ioni, K+ iese din celulă e. refacerea potenţialului de repaus de –80 mV

Corect: a, c, e

17. Stimularea electrică se produce astfel: a. la variaţii ale intensităţii curentului într-o perioadă

scurtă de timp b. la variaţii ale intensităţii curentului într-o perioadă

lungă de timp c. la intensitate sub valoarea “prag“ d. la intensitate peste valoarea “prag“ e. la intensităţi mari ale curentului în timp prelungit

Corect: a, d

18. Ce semnificaţie are electrotonusul ? a. modificările caracteristice ale proprietăţilor fizice

ale ţesuturilor determinate de sensul curentului b. modificările caracteristice ale proprietăţilor

fiziologice ale ţesuturilor determinate de sensul curentului

c. catelectrotonusul semnifică creşterea excitabilităţii tisulare (la catod)

d. pragul de excitabilitate este mai coborât la catod e. excitaţia la catod este la deschiderea circuitului

Corect: a, b, c, d

19. Masurarea excitabilităţii unui nerv/muschi se face prin:

a. închiderea unui curent continuu b. aplicarea unui stimul dreptunghiular c. aplicarea unui stimul subliminal d. aplicarea impulsurilor de curent “în treaptă“ e. aplicarea unui stimul triunghiular

Corect: a, b

20. Parametrii electrofiziologici uzuali sunt: a. temperatura b. reobaza c. timpul util d. cronaxia e. cronofagia

Corect: b, c, d

21. Condiţiile esenţiale de răspuns la stimularea electrică sunt:

a. intensitatea curentului b. timpul util c. bruscheţea curentului aplicat d. creşterea lentă a intensităţii e. impulsul să fie triunghiular, trapezoidal sau

exponenţial

Corect: a, b, c

22. Acomodarea este: a. o proprietate a muşchilor normal inervaţi b. oprită de un curent cu pantă bruscă c. absentă la muşchii denervaţi d. proporţională cu forţa e. măsurată cu coeficientul de acomodare

Corect: a, b, c, e

23. Frecvenţa stimulilor este importantă în producerea excitaţiei electrice pentru că:

a. frecvenţa stimulilor este proporţională cu intensitatea

b. există o perioadă de timp refractară la o nouă excitaţie

c. musculatura netedă nu reacţionează la impulsuri izolate

d. musculatura netedă reacţionează la sumaţia temporară a impulsurilor

e. organele inervate de parasimpatic necesită o frecvenţă mai mare a excitaţiilor

Corect: b, c, d, e

24. Creşterea excitabilităţii se produce : a. fiziologic, în perioada de revenire lentă la

potenţialul de repaus b. prin scăderea ionilor de calciu c. prin creşterea ionilor de calciu d. în spasmofilie e. prin substanţe anestezice.

Corect: a, b, d

25. Ce este conductibilitatea şi cum se manifestă ? a. proprietatea membranei excitabile de a conduce

unda de depolarizare b. în fibrele amielinice excitaţia se transmite din

aproape in aproape c. în fibrele mielinizate excitaţia se transmite

saltator d. sensul de propagare al excitaţiei în axonii

nemielinizaţi şi mielinizaţi este bidirectional e. sensul de propagare al excitaţiei în axonii

nemielinizati si mielinizati este unidirectional

Corect: a, b, c, d

26. Curentul galvanic reprezintă: a. o deplasare de sarcini electrice de-a lungul unui

conductor b. deplasarea electronilor de-a lungul unui conductor c. deplasarea ionilor de-a lungul unui conductor d. producerea de curent electric variabil e. producerea de curent electric continuu

Corect: a, b, c, e

27. Efectele fiziologice ale curentului galvanic a. acţiunea analgezică se produce la nivelul polului

pozitiv b. acţiunea analgezică se produce la nivelul polului

negativ c. acţiunea analgezică se produce la nivelul ambilor

poli d. la polul pozitiv, membranele celulare se

hiperpolarizează e. la polul pozitiv, scade excitabilitatea

Corect: a, d, e

28. Acţiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii

a. polul negativ produce o creştere a pragului de excitaţie

b. polul negativ este utilizat ca electrod activ c. polul negativ produce o scădere a pragului de

excitaţie d. creşterea bruscă a intensităţii curentului determină

o contracţie musculară promptă e. polul negativ produce scăderea excitabilităţii

Corect: b, c, d

29. Efectele curentului galvanic asupra sistemului nervos central:

a. galvanizarea ascendentă - polul pozitiv cranial şi negativ caudal

b. galvanizarea descendentă - polul pozitiv cranial şi negativ caudal

c. galvanizarea ascendentă - apare creşterea excitabilităţii

d. organele de simţ nu reacţionează la aplicarea curenului galvanic

e. galvanizarea descendentă - apare creşterea excitabilităţii

Corect: b, c

30. Efectele terapeutice ale aplicării curentului galvanic

a. vasoconstrictor

b. analgezic la polul pozitiv c. hiperemie activă la nivelul circulaţiei superficiale

şi profunde d. analgezic la nivelul electrodului negativ e. antialgic prin creşterea excitabilităţii nervoase la

nivelul polului pozitiv

Corect: b, c

31. Modalităţi de aplicare a galvanizărilor a. cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci b. baie galvanică parţială c. baie galvanică generală d. iontoforeza e. nici una din cele de mai sus

Corect: a, b, c, d

32. Galvanizarea simplă în scop antialgic: a. electrodul activ este electrodul negativ b. electrodul activ este electrodul pozitiv c. electrodul activ este de dimensiuni mai reduse d. electrodul activ este indiferent e. electrodul activ este de dimensiuni mai mari

Corect: b, c

33. Modalităţi de aplicare a curentului galvanic: a. intensitatea se reglează la ”înţepătură” b. aşezarea electrozilor se face longitudinal c. nu se utilizează stratul hidrofil între electrod şi

tegument d. pacientul va fi poziţionat în posturi antialgice e. electrodul se aplică pe zona păroasă a capului

Corect: b, d

34. Băile galvanice a. temperatura apei va fi mai mare de 39ºC b. temperatura apei va fi 34-38°C c. direcţia curentului va fi numai ascendentă d. durata şedinţelor va fi de 10-30 minute e. ritmul şedinţelor la 3 zile

Corect: b, d

35. Avantajele aplicării iontoforezei a. este posibilă o acţiune locală reflexă la nivelul

dermatomioamelor b. cantitatea de substanţă care pătrunde este

necontrolabilă c. au efect local demonstrat şi recunoscut d. cantitatea de substanţă care pătrunde nu poate fi

dozată e. se cumulează cu efectul analgezic al curentului

galvanic

Corect: a, c, e

36. Contraindicaţiile galvanoterapiei a. artrite b. distonii neurovegetative c. nevralgii şi nevrite diferite d. eczeme e. supuraţii

Corect: d, e

37. Curenţii de joasă frecvenţă sunt: a. forme de curent continuu b. curenţi cu impulsuri dreptunghiulare c. impulsuri triunghiulare d. curent galvanic e. impulsuri exponenţiale

Corect: b, c, e

38. Tehnica de aplicare a curenţilor de joasă frecvenţă

a. electrozii nu se plasează la nivelul inserţiilor musculare

b. electrozii se plasează la nivelul zonei de trecere muşchi-tendon

c. electrodul pozitiv se plasează proximal de muşchiul afectat

d. electrodul pozitiv se plasează pe muşchiul afectat la nivelul plăcii neuromotorii

e. electrodul negativ se plasează pe muşchiul afectat la nivelul plăcii neuromotorii

Corect: b, c, e

39. Electrostimularea selectivă a muşchiului denervat se face cu:

a. Curenţi exponenţiali de joasă frecvenţă b. Curenţi de medie frecvenţă c. Impuls cu durata de 500 ms cu panta de creştere

de 1000 m d. Impuls cu durata de 200 ms urmat de pauză de

600 ms e. Ultrasunet

Corect: a, d

40. Musculatura total denervată a. răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri

exponenţiale de lungă durată b. răspunde neselectiv la stimularea prin impulsuri

exponenţiale de scurtă durată c. răspunde la impulsuri de scurtă durată d. nu răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri

exponenţiale de scurtă durată e. răspunde la impulsuri cu panta de creştere rapidă

Corect: a

41. Tehnica de aplicare a electrostimulării pentru musculatura total denervată

a. în tehnica bipolară electrodul negativ se aplică proximal, electrodul pozitiv distal

b. în tehnica bipolară electrodul negativ se aplică distal, electrodul pozitiv proximal

c. tehnica bipolară este indicată la denervările accentuate

d. în tehnica monopolară, electrodul negativ se aplică pe muşchiul afectat

e. nu se recomandă masajul sau curentul galvanic înainte de stimulare

Corect: b, c, d

42. Principiul de acţiune al terapiei musculaturii spastice:

a. se induce un efect de inhibiţie a motoneuronilor muşchilor spastici

b. nu se produce relaxare c. se aplică două circuite de excitaţie separate,

sincronizate d. se utilizează un electrod e. nu este indicată în tratamentul paraliziilor spastice

Corect: a, c

43. Curenţii diadinamici au efecte: a. contracţii musculare în muşchii denervaţi b. analgetice c. hiperemiante d. dinamogene e. nu are efect excitomotor

Corect: b, c, d

44. Curenţii Träbert: a. nu sunt indicaţi în lombalgii b. au efect analgetic şi hiperemiant c. electrodul negativ se plasează pe locul dureros d. timpul de aplicare este de 30 minute e. au durata de 2 ms urmaţi de o pauză de 5 ms

Corect: b, c, e

45. TENS a. este un curent cu impulsuri dreptunghiulare de

joasă frecvenţă b. polul pozitiv este activ c. polaritatea electrozilor nu are importanţă d. plasarea electrozilor se face pe zona dureroasă e. aplicaţia poate dura mai multe ore

Corect: a, c, d, e

46. Sunt adevărate următoarele afirmaţii: a. curenţii de medie frecvenţă nu prezintă acţiune

vasoactivă b. curenţii de medie frecvenţă produc contracţii

asupra musculaturii scheletice şi muşchilor netezi c. singura formă de aplicare este cu un curent unic

de medie frecvenţă d. curenţii de medie frecvenţă produc analgezie e. curenţii de medie frecvenţă produc contracţii

musculare dureroase

Corect: b, d

47. Efectele fiziologice ale curenţilor interferenţiali a. excitomotor pe muşchi sănătoşi, normoinervaţi b. decontracturant c. vasoconstrictor d. analgetic e. excitomotor pe musculatura netedă

Corect: a, b, d, e

48. Contraindicaţii ale aplicării electroterapiei prin curenţi interferenţiali:

a. procese inflamatorii articulare b. afecţiuni febrile de diferite etiologii c. tuberculoza activă d. neoplazii e. caşexie

Corect: b, c, d, e

49. Tehnici de aplicare a curenţilor interferenţiali a. tehnica interfero triplex b. tehnica statică c. tehnica cinetică d. tehnica mixtă e. nici una din cele de mai sus

Corect: b, c

50. La aplicaţia de curenţi interferenţiali: a. la începutul şedinţei intensitatea se creşte lent şi la

sfârşit se scade brusc b. la începutul şedinţei intensitatea se creşte lent şi la

sfârşit se scade tot lent c. este necesară creşterea intensităţii pe parcursul

procedurii d. nu este necesară creşterea intensităţii pe parcursul

procedurii e. intensitatea se dozează pentru obţinerea senzaţiei

de furnicătură

Corect: b, d, e

51. Procedeul curenţilor interferenţiali: a. se bazează pe încrucişarea a doi curenţi de medie

frecvenţă, cu frecvenţe diferite b. se bazează pe încrucişarea a patru curenţi de

medie frecvenţă, cu frecvenţe diferite c. prin interferenţă va rezulta tot un curent de medie

frecvenţă, dar cu amplitudine variabilă d. prin interferenţă va rezulta un curent de joasă

frecvenţă, între 1 şi 100 Hz e. la locul interferenţei direcţia şi intensitatea

curentului se modifică repetitiv

Corect: a, c, e

52. Acţiunile fiziologice ale undelor scurte sunt: a. efecte calorice de profunzime fără a produce

leziuni cutanate b. analgetic c. miorelaxant-antispastic d. activarea metabolismului e. nici una de mai sus

Corect: a, b, c, d

53. Modalităţi de aplicare a undelor scurte a. metoda interfero- triplex b. metoda în câmp condensator c. metoda cu frecvenţe modulate d. metoda în câmp inductor e. metoda în cuplaj indirect

Corect: b, d

54. În terapia cu unde scurte, electrozii pot fi poziţionaţi:

a. în acelaşi plan b. transversal c. longitudinal d. oblic e. în oricare din poziţiile de mai sus

Corect: b, c

55. Dozarea intensităţii câmpului de unde scurte. Notaţi afirmaţiile adevărate:

a. doza I atermică are efect revulsiv b. doza III se aplică în afecţiunile acute c. doza II este oligotermică cu acţiune antispastică d. doza I, II se recomandă în stadiile acute e. numărul şedinţelor este fix

Corect: c, d

56. Sunt false următoarele afirmaţii: a. la metoda în câmp condensator se poate aplica

tratamentul pe regiuni acoperite de vestimentaţie

b. undele scurte se pot aplica la pacienţi cu pacemakere, sau obiecte metalice

c. se recomandă undele scurte la pacientele cu sarcină

d. se evită zonele cu sensibilitate cutanată e. pacientul trebuie supravegheat permanent

Corect: b, c

57. Terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă are următoarele efecte:

a. ameliorează osteoporoza b. accelerează vindecarea unor plăgi c. creşte spasmele musculaturii netede d. previne şi tratează cicatricile cheloide e. accentuează edemul tisular

Corect: a, b, d

58. Sunt adevărate următoarele afirmaţii referitoare la aplicaţia Diapulse:

a. se indică în afecţiunile pelvine inflamatorii cronice: anexite, parametrite, metroanexite

b. se indică în herpes zoster c. vindecă fracturile într-un timp cu 10% mai scurt d. 4-8 aplicaţii în suferinţele acute şi subacute e. 10-14 aplicaţii în suferinţele cronice

Corect: a, b, d, e

59. Avantajele utilizării terapiei de înaltă frecvenţă pulsatilă

a. produce efecte calorice locale, hipertermie b. se poate utiliza la pacienţii cu pace maker cardiac c. poate fi aplicat la orice vârstă, fără riscul de a

provoca tulburări trofice d. poate fi tratată orice regiune a corpului e. nu produce nici o stare de discomfort

Corect: c, d, e

60. Sunt false următoarele afirmaţii privind tehnica terapiei cu unde scurte;

a. electrozii se aplică direct pe piele b. electrozii se aplică la 2-3 cm faţă de regiunea de

tratat c. poziţia electrozilor nu are importanţă d. efectul de vârf se produce la nivelul suprafeţelor

plane e. electrozii au dimensiuni diferite, electrodul activ

fiind de dimensiuni mai reduse

Corect: a, c, d

61. Efectele fizico-chimice ale ultrasunetului sunt: a. efectul mecanic

b. efectul termic c. efectul de cavitaţie d. efectul de difuziune e. efectul radioactiv

Corect: a, b, c, d

62. Acţiunea biologică a ultrasunetului determină: a. scăderea permeabilităţii membranelor celulare b. hiperemie tegumentară c. efecte fibrolitice d. creşterea metabolismului celular e. la doze mari, produc distrucţii celulare şi rupturi

capilare

Corect: b, c, d, e

63. Efectele fiziologice ale ultrasunetului sunt: a. analgetice b. excito-motorii c. miorelaxante d. hiperemiante e. sedative

Corect: a, c, d

64. Modalităţi de aplicare a ultrasunetului: a. segmentare indirecte, pe zone paravertebrale

corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare b. segmentare directe pe cale neurală c. aplicaţii reflexe pe dermatoamele corespunzătoare

organelor interne d. aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglionii simpatici e. aplicaţii pe proeminenţele osoase

Corect: a, b, c, d

65. Metodele de aplicare ale ultrasunetului sunt: a. prin câmp inductor b. cuplaj direct, utilizând o substanţă de contact c. prin strat hidrofil d. cuplaj direct utilizând substanţe medicamentoase e. cuplaj indirect prin intermediul apei

Corect: b, d, e

66. Alegeţi formele de ultrasunet utilizate în terapie: a. în câmp inductor b. în regim continuu c. în câmp condensator d. în regim discontinuu e. toate răspunsurile sunt incorecte

Corect: b, d

67. Alegeţi formularea corectă: a. nu este indicată succesiunea terapeutică masaj-

ultrasunet sau ultrasunet-masaj b. pacienţilor prezentând stări febrile li se

recomandă tratament cu ultrasunet paravertebral toracic

c. aplicaţiile cu ultrasunet pot precede şedinţele de kinetoterapie, datorită acţiunii analgetice şi miorelaxante

d. se poate recomanda terapia combinată ultrasunet-curenţi de joasă frecvenţă

e. este indicată aplicarea concomitentă a roentgenterapiei cu ultrasonoterapia pe aceeaşi regiune

Corect: a, c, d

68. Intensitatea energiei ultrasonore, utilizată în practică, depinde de:

a. regiunea de tratat b. profunzimea locului de tratat c. forma de cuplaj d. tensiunea de reţea e. starea generală a pacienţilor

Corect: a, b, c, e

69. Indicaţiile ultrasonoterapiei sunt: a. reumatism degenerativ b. fracturi recente c. cicatrici cheloide d. TBC e. afecţiuni neurologice

Corect: a, b, c, e

70. Contraindicaţiile ultrasonoterapiei sunt: a. stări inflamatorii b. neoplazii c. stare generală alterată d. boala artrozică e. tromboflebite

Corect: a, b, c, e

TESTE GRILĂ HIDROTERMOTERAPIE ŞI BALNEOLOGIE

Bibliografie:

1. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti, 1987; 2. Roxana Popescu, Simona Pătru, Hidrotermoterapie şi Balneologie, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2003; 3. Roxana Popescu, Adrian Bighea, Noţiuni practice de medicină recuperatorie, Editura Agora, 1997. 4. Antoaneta Creţu, Ghid clinic şi terapeutic fizical-kinetic în bolile reumatice 5.

1. O singură afirmaţie din cele enumerate mai jos este falsă. Care?

a. Iradierea este transferul de energie calorică prin radiaţii infraroşii

b. Convecţia are două componente: internă şi externă

c. Evaporarea se activează în condiţii de confort termic şi căldură umedă

d. Evaporarea constă în: secreţie sudoripară, perspiraţie insensibilă şi evaporare la nivelul suprafeţelor respiratorii

e. Conducţia este transferul de căldură prin contact direct între obiecte cu temperaturi diferite

Corect: c

2. Alegeţi răspunsul corect: a. Tipul constituţional microkinetic încadrează

persoanele cu extremităţi calde şi tendinţă la vasodilataţie periferică

b. Reacţia dermovasculară reprezintă modalitatea de răspuns a circulaţiei superficiale la aplicarea locală a factorului termic

c. Aplicaţiile termice de scurtă durată scad excitabilitatea nervilor periferici

d. Aplicaţiile calde de lungă durată cresc randamentul muscular

e. Băile fierbinţi uşurează munca inimii, iar băile moderat reci solicită foarte mult cordul

Corect: b

3. Baia cu peria se efectuează la temperatura: a. De indiferenţă b. Rece c. Caldă d. Hipertermă e. Intens hipertermă

Corect: a

4. O singură afirmaţie din cele enumerate mai jos este falsă. Care?

a. Băile de mâini determină vasodilataţie coronariană şi bronhodilataţie

b. Băile alternante de mâini activează circulaţia periferică şi descongestionează organele intraabdominale

c. Băile Hauffe la membrele superioare sunt indicate în arteriopatii obstructive ale membrelor inferioare

d. Băile calde de şezut sunt indicate în colici uterine, vezicale, intestinale

e. Băile reci de şezut sunt contraindicate în cistite

Corect: b

5. Zona periferică este alcătuită din: a. Tegument b. Organe interne toraco-abdominale c. Ţesut celular subcutanat d. Muşchi e. Organe intracraniene

Corect: a, c, d

6. Funcţiile zonei periferice sunt: a. De receptor caloric b. De tampon termic c. De comutator d. De organ efector al termogenezei într-un mediu

cald e. De izolator caloric variabil

Corect: a, b, c, e

7. Alegeţi răspunsurile corecte: a. Termogeneza se realizează prin reacţii chimice

celulare tip redox b. Termoliza se realizează prin procese fizice c. Termogeneza netremurândă intervine la

temperaturi mai mici de 14˚ C d. Frisoanele sunt mecanisme de urgenţă în

termogeneză, mari consumatoare de energie e. Tremurăturile sunt contracţii individuale ale

fibrelor musculare

Corect: a, b, d

8. Termoreceptorii periferici sunt: a. Receptorii de tip A

b. Corpusculii Krause şi Ruffini c. Receptorii de tip B d. Terminaţiile nervoase libere amielinice din

tegumente şi mucoase e. Terminaţiile nervoase libere de la nivelul

viscerelor

Corect: b, d, e

9. Aplicaţii generale de căldură sunt contraindicate în:

a. Afecţiuni reumatismale degenerative b. Sechele posttraumatice c. Afecţiuni neurologice însoţite de spasticitate d. TBC e. Tumori maligne

Corect: d, e

10. Efectele aplicaţiilor locale de căldură sunt următoarele:

a. Antialgic b. Rezorbtiv c. Spasmolitic d. De asuplizare e. Hemostatic

Corect: a, b, c, d

11. Crioterapia are următoarele efecte: a. Creşte metabolismul local b. Scade temperatura cutanată, subcutanată şi

musculară c. Antiinflamator d. Antispastic e. De asuplizare

Corect: b, c, d

12. În funcţie de suprafaţa pe care se aplică factorul termic, procedurile de termoterapie se împart în:

a. Locale b. Ascendente c. Alternante d. Parţiale e. Generale

Corect: a, d, e

13. Băile calde includ: a. Baia de 36˚ C b. Baia cu valuri c. Baia de jumătate d. Baia de imersiune e. Baia de 37˚ C

Corect: a, e

14. Baia de sare are următoarele efecte: a. Creşte capacitatea de apărare a organismului b. Efect hemostatic c. Antiinflamator d. Creşte eliminarea de acid uric e. Vasodilataţie cutanată

Corect: c, d, e

15. Efectele băilor cu CO2 sunt: a. Hipotensor b. Sedativ c. De antrenare economică a cordului d. Realizează un masaj fin la nivelul tegumentelor e. Astringent asupra tegumentelor

Corect: a, b, c, d

16. Alegeţi răspunsurile corecte: a. Afuziunile sunt proceduri prin care asupra

corpului se proiectează o coloană de apă fără presiune

b. Duşul scoţian este un duş sul sub formă alternantă c. Perierile pot fi: complete, parţiale, uscate şi

umede d. Compresele stimulante au o durată de aplicare de

6 ore e. Duşurile sunt proceduri prin care se aplică apă,

aburi, aer cald cu jetul foarte aproape de tegument

Corect: a, b, c, d

17. Alegeţi răspunsurile corecte: a. Tehnicile de aplicare a parafinei sunt: pensulare,

baie de parafină pentru mâini şi picioare, feşi parafinate, plăci de parafină

b. Temperatura la care se utilizează este de 70˚C c. Parafina are proprietăţi termopexice d. Împachetările cu parafină sunt indicate în artroze,

sechele posttraumatice ale aparatului locomotor, articulaţii inflamate

e. Se poate refolosi cu condiţia să fie sterilizată

Corect: a, c, e

18. Termoterapia contrastantă cuprinde: a. Hidroterapia mică b. Hidroterapia mare c. Hidrofoare d. Cataplasme e. Cura Kneipp

Corect: a, b, e

19. Balneaţia cu ape minerale clorurate sodice este indicată în:

a. Afecţiuni reumatismale degenerative b. Afecţiuni ORL şi bronhopulmonare c. Afecţiuni ginecologice d. Reumatisme abarticulare e. Afecţiuni neurologice şi posttraumatice

Corect: a, c, d, e

20. Modalităţile de terapie cu nămoluri teraputice sunt:

a. Cataplasme b. Oncţiuni c. Împachetări d. Băi e. Aerosoli

Corect: a, b, c, d

TESTE GRILĂ METODOLOGIA DE KINETOTERAPIE

Bibliografie 1. Sbenghe T: Kinesiologia-ştiinţa mişcării., Editura Medicală, Bucureşti, 2002 2. Sbenghe, Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare, Ed.Medicală, 1987. 3. Popescu R., Bighea A.: Curs de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală, Editura ACSA Craiova,

1995 4. Sidenco E L: Bilanţul articular şi muscular. Ed A.P.P. Bucureşti 1999. 5. Nemeş I. D. A: Metode de explorare şi evaluare în kinetoterapie. 2001, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, ISBN 973-

8109-87-6. 6. Kiss I: Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Ed Med., Bucureşti, 2002, ISBN 973-39-0338-8. 7. Zdrenghea D, Branea I: Recuperarea bolnavilor cardiovasculari, Ed. Clusium, Cluj Napoca, 1995

1. Capacitatea de mişcare articulară se apreciază prin:

a. bilanţ clinic b. istoricul bolii c. disponibilităţile de comunicare d. bilanţ articular e. bilanţ muscular

Corect: d

2. Odată cu bilanţul articular se pun în evidenţă: a. hipotrofii musculare b. laxitatea ligamentară care poate duce la

hiperextensie (ex. genu recurvatum) c. contractura în flexie cu apariţia unui flexum, care

în stadiul ireductibil face imposibilă extensia. d. laxitate complexă capsulo-ligamentară e. atrofii musculare

Corect: b, c, d

3. Bilanţul articular se realizează: a. prin testarea forţei musculare a muşchilor

adiacenţi unei articulaţii. b. cu ajutorul goniometrului. c. prin comparaţie cu mobilitatea normală

contralaterală d. cu ajutorul artroscopului e. cu ajutorul firului cu plumb

Corect: b, c, e

4. În analiza mobilităţii articulare se apreciază: a. gradul maxim de mobilitate b. unghiul funcţional c. forţa musculară d. spasticitatea e. abilitatea

Corect: a, b

5. Bilanţul muscular apreciază: a. tonusul muscular b. gradul maxim de mobilitate c. forţa musculară d. unghiul funcţional e. rezistenţa musculară

Corect: a, c, e

6. Bilanţul muscular are un sistem de cotare internaţională. Sistemul are scala:

a. 0-1 b. 0-5 c. 0-10 d. 0-100 e. 0-3

Corect: b

7. Care din următoarele tehnici aparţin imobilizării:

a. poziţia de corecţie b. punerea în repaus c. posturile de facilitare d. contenţia e. contracţia izometrică

Corect: b, d

8. Tehnicile anakinetice apelează la: a. mobilizare pasivă b. imobilizare c. posturare d. contracţie izometrică e. contracţie izotonă

Corect: b, c

9. Care din următoarele modalităţi tehnice aparţin mobilizărilor pasive:

a. mobilizarea liberă b. contracţia izometrică c. relaxarea musculară d. mobilizarea pasivă pură asistată e. mobilizarea auto-pasivă

Corect: d, e

10. Mobilizarea pasivo-activă aparţine: a. tehnicilor anakinetice b. mobilizărilor active c. tehnici kinetice statice d. mobilizărilor pasive e. tehnicilor de facilitare

Corect: d

11. Contracţia reflexă din cadrul mobilizărilor active reflexe este provocată prin:

a. reflex de întindere (stretch-reflex) b. mişcarea voluntară cu modificarea lungimii

muşchiului c. reflex de echilibru d. reflexe de poziţie e. creşterea tensiunii muşchiului

Corect: a, c, d

12. Mobilizarea activă liberă este o tehnică în cadrul:

a. mobilizării active reflexe b. mobilizării pasive c. kineziei statice d. mobilizării active voluntare e. tehnicilor anakinetice

Corect: d

13. Care din următoarele modalităţi tehnice aparţin mobilizărilor active voluntare:

a. mobilizarea activă liberă b. mobilizarea activo-pasivă c. mobilizarea pasivo-activă d. mobilizarea activă cu rezistenţă e. contracţia izokinetică

Corect: a, b, d

14. Care din următoarele modalităţi tehnice aparţin mobilizărilor pasive:

a. mobilizarea pasivă mecanică b. manipulările c. tracţiunile

d. mobilizarea activă reflexă e. mobilizarea autopasivă

Corect: a, b, c, e

15. Care din următoarele modalităţi tehnice aparţin mobilizărilor pasive:

a. contracţia izometrică b. relaxarea c. tracţiunile d. mobilizarea pasivo-activă e. mobilizarea pasivă pură asistată

Corect: c, d, e

16. Stretchingul are următoarele avantaje: a. scade flexibilitatea ţesuturilor b. creşte abilitatea de a învăţa sau performa diferite

mişcări c. determină relaxarea fizică şi psihică d. determină o conştientizare asupra propriului corp e. creşte riscul de traumatisme ale aparatului

locomotor prin muncă sau sport

Corect: b, c, d

17. Care din următoarele reguli pentru stretching sunt adevărate?

a. încălzirea prealabilă a ţesutului b. aplicarea unor tehnici de relaxare c. poziţionarea corectă a pacientului d. iniţial se întinde doar o singură articulaţie, apoi se

poate executa stretching peste 2 sau 3 articulaţii e. se începe cu articulaţiile proximale şi apoi cele

distale

Corect: a, b, c, d

18. Ce tipuri de stretching pentru muşchi cunoaşteţi?

a. izotonic b. balistic c. dinamic d. activ sau stato-activ e. static sau pasiv

Corect: b, c, d, e

19. Mişcările jocului articular sunt: a. rulare b. alunecare c. flexia d. compresie e. tracţiune

Corect: a, b, d, e

20. Efectele jocului articular sunt: a. asigură mişcările segmentelor în articulaţiile

periferice b. asigură o repartiţie fiziologică a lichidului

sinovial c. permite formarea de aderenţe în articulaţie d. transmite impusuri aferente ale controlului

proprioceptiv de la nivel articular e. efect antialgic

Corect: a, b, d, e

21. Indicaţiile refacerii jocului articular sunt: a. ameliorarea sensibilităţii locale b. limitarea mişcărilor articulare prin afectare

capsulară articulară c. dureri articulare d. menţinerea unei biologii normale articulare e. rol profilactic în imobilizările prelungite mai ales

prin paralizii

Corect: b, c, d, e

22. În timpul mobilizărilor vom ţine seama de o serie de reguli:

a. poziţia pacientului să fie comodă, relaxată b. poziţia articulaţiei care va fi mobilizată să permită

o cât mai bună relaxare locală c. kinetoterapeutul să aibă o poziţie comodă cu

posibilitate de abordare uşoară a pacientului d. mâna kinetoterapeutului care face mobilizarea nu

va avea contact cu articulaţia e. segmentul articular care nu va fi mobilizat va

trebui stabilizat printr-o curea, de către un ajutor, sau de o mână a kinetoterapeutului

Corect: a, b, c, e

23. Tehnica oscilaţiei gradate. Alegeţi gradele corecte:

a. Gradul 1: amplitudini maxime ritmice la începutul excursiei de mişcare

b. Gradul 2: mişcări mai ample care însă nu ating extremele valorilor de mobilitate

c. Gradul 3: mişcări ample spre excursia maximă, la nivelul rezistenţei tisulare

d. Gradul 4: la fel ca la gradul 3, dar cu mici oscilaţii e. Gradul 5:mici amplitudini la limita mobilităţii

care forţează rezistenţa tisulară (stretching)

Corect: b, c, d, e

24. Tehnica manipulării. Alegeţi cei 3 timpi corecţi: a. punerea în poziţie b. punerea în relaxare c. punerea în tensiune

d. impulsul cortical e. impulsul manipulativ

Corect: a, c, e

25. Capacitatea de a manifesta valori mari de forţă în cea mai mică unitate de timp se numeşte:

a. forţă maximă relativă b. forţă maximă absolută c. forţă explozivă d. forţă dinamică e. forţă de rotaţie

Corect: c

26. Mărimea forţei musculare depinde de mai mulţi parametri, dintre care:

a. diametrul de secţiune al muşchiului b. numărul unităţilor motorii în acţiune c. frecvenţa impulsurilor nervoase d. tipul articulaţiei e. aranjamentul fibrelor musculare

Corect: a, b, c, e

27. Dezavantajele contracţiilor izometrice sunt: a. măresc munca ventriculului stâng, tensiunea

arterială, frecvenţa cardiacă b. ameliorează supleţea ţesuturilor periarticulare c. tonifică în special fibrele musculare activate la

unghiul la care s-a produs izometria d. antrenează muşchi pentru o contracţie mai lentă e. nu ameliorează coordonarea pentru mişcări mai

complexe

Corect: a, c, d, e

28. Avantajele contracţiilor izometrice: a. sunt foarte eficiente b. reduc edemul prin efect de pompă c. tehnica este simplă d. durata exerciţiilor este scurtă e. solicită articulaţiile

Corect: a, b, c, d

29. Care din următoarele afirmaţii este falsă cu privire la contracţia izometrică?

a. muşchiul nu-şi schimbă lungimea b. fibra musculară îşi măreşte tensiunea c. se scutură ritmic membrul respectiv d. creşteri marcate ale forţei şi rezistenţei musculare e. se suspendă circulaţia muşchiului

Corect: c, d

30. Pentru a creşte forţa musculară se execută: a. exerciţii izometrice b. tehnici de facilitare proprioceptivă

neuromusculară pentru a creşte direct forţa musculară

c. posturile declanşatoare de reflexe tonice d. exerciţii dinamice cu rezistenţă e. coordonările paliative

Corect: a, c, d

31. Exerciţiile izometrice practicate pentru creşterea forţei musculare sunt:

a. exerciţii unice scurte izometrice zilnice b. exerciţiul maximal scurt c. exerciţii repetitive scurte izometrice zilnice d. exerciţii rezistive regresive e. exerciţiul maximal cu repetiţie

Corect: a, c

32. Exerciţiile unice scurte izometrice zilnice constau în:

a. o contracţie de 6 secunde pe zi b. 20 de contracţii a 6 secunde cu o pauza de 20 de

secunde intre ele-o şedinţă pe zi c. grupaj de 3 contracţii a 6 secunde, cu o pauză de

30-60 de secunde între contracţii d. o contracţie de 12 secunde pe zi e. o contracţie de 10 secunde pe zi

Corect: a

33. Dintre exerciţiile dinamice cu rezistenţă fac parte:

a. exerciţiul maximal scurt b. exerciţiul maximal cu repetiţie c. exerciţiile rezistive regresive d. exerciţiile repetitive scurte izometrice e. grupajul de 3 contracţii a 6 secunde

Corect: a, b, c

34. Exerciţiul maximal cu repetiţie : a. se urmăreşte prin creşterea progresivă a

greutăţilor b. se testează acea greutate care poate fi ridicată

de10 ori c. la 5-7 zile se retestează noua rezistenţă pentru 10

RM d. se execută 4 seturi de 10 RM pe zi de trei ori pe

săptămână e. se numeşte tehnica Oxford

Corect: a, b, c, d

35. Tehnica De Lorme-Watkins are în structură următoarele seturi de exerciţii:

a. setul I: 10 ridicări cu ½ 10 RM b. setul II: 10 ridicări cu ¾ 10RM c. setul III: 10 ridicări cu 10 RM d. setul IV: 5 ridicări cu ½ 10 RM e. setul V : 5 ridicări cu ½ 10 RM

Corect: a, b, c

36. În cazul tehnicii de Lorme-Watkins a. între seturi se intercalează o pauză de 2-4 minute b. între seturi se intercalează o pauză de 10 minute c. cele 3 seturi se execută o data pe zi, de 4 ori pe

săptămână d. în ziua a 5-a se retestează 10 RM e. seturile se execută de 5 ori pe zi

Corect: a, c, d

37. Din câte seturi de exerciţii este compusă schema tehnicii Oxford?

a. 2 seturi b. 3 seturi c. 5 seturi d. 4 seturi e. 5 seturi

Corect: d

38. În cazul exerciţiilor regresive: a. muşchiul oboseşte treptat b. progresia este asigurată prin retestarea 10RM la 5-

7 zile c. numărul de repetări într-o repriză depinde de

greutate d. schimbarea frecventă a greutăţilor face ca tehnica

să nu fie agreată de pacient şi de kinetoterapeut e. se obţine o performanţă aproape maximă pentru

starea fiziologică a muşchiului în momentul respectiv

Corect: a, b, d, e

39. Schema tehnicii Oxford este compusă din: a. setul I: 10 ridicări cu 10 RM b. setul II: 10 ridicări cu 90% 10 RM c. setul III: 10 ridicări cu 80% 10 RM d. setul IV: 10 ridicări cu 70% 10 RM e. setul V: 10 ridicări cu 5 RM

Corect: a, b, c, d

40. Schema exerciţiilor cu 10 rm (repetiţii minime) este:

a. seria I: de 10 ridicări cu 2 x 10 rm

b. seria II: de 10 ridicări cu 1,5 x 10 rm c. seria III: de 10 ridicări cu10 rm d. seria IV: de 5 ridicări cu 2 x 5 rm e. seria V : de 5 ridicări cu 2 x 5 rm

Corect: a, b, c

41. Exerciţiile dinamice cu rezistenţă sunt indicate pentru :

a. hipertofia musculară b. hipotrofia musculară c. ameliorarea mobilităţii articulare d. creşterea rezistentei musculare e. scăderea rezistentei musculare

Corect: a, c, d

42. Izometria este exerciţiul: a. care nu reuşeşte să realizeze creşterea forţei

musculare b. care asigură creşterea cea mai rapidă a forţei

musculare c. solicită articulaţia d. realizează o hipertrofie musculara e. realizează o hipotrofie musculară

Corect: b, d

43. Exerciţiile dinamice cu rezistenţă presupun: a. viteza mişcărilor nu are importanţă b. durata exerciţiilor nu reprezintă un parametru de

dozare c. urmărirea atentă, zilnică a semnelor de oboseală

musculară d. durata exerciţiilor este un parametru de dozare e. la începutul exerciţiilor se testează forţa grupului

muscular simetric

Corect: c, d, e

44. În situaţiile deficitelor mari de forţă musculară este necesar să se apeleze şi la:

a. posturi declanşatoare de reflexe tonice b. întinderea prelungită la muşchii posturali

extensori slabi c. tehnici de facilitare pentru întărirea musculaturii d. elemente facilitatorii de creştere a răspunsului

motor e. nu se utilizează tehnici de facilitare pentru

întărirea musculaturii

Corect: a, c, d

45. Rezistenţa musculară reprezintă : a. “o rezistenţă locală”, executată de un segment cu

½ din masa musculară a corpului

b. capacitatea de a susţine un efort c. capacitatea muşchiului de a susţine o contracţie d. capacitatea muşchiului de a executa o activitate

sau exerciţiu pe o perioadă prelungită de timp e. incapacitatea muşchiului de a susţine o contracţie

Corect: b, c, d

46. Rezistenţa musculară depinde de: a. forţa musculară b. valoarea circulaţiei musculare c. integritatea metabolismului muscular d. starea generală a organismului e. pH-ul sângelui

Corect: a, b, c, d

47. Testarea rezistenţei muşchiului se face: a. testarea se face cu greutăţi între 60-70% din forţa

maximă b. prin testarea capacităţii de menţinere a unei

contracţii c. testarea se face cu greutăţi între 15%-40% din

forţa maximă cronometrându-se timpul menţinerii contracţiei

d. testarea se face cu greutăţi între 50%-60% din forţa maximă

e. calculând numărul de repetări posibile la încărcare şi la un ritm de metronom precizat

Corect: b, c, e

48. Pentru a realiza creşterea rezistenţei musculare: a. scădem durata exerciţiilor b. creştem durata exerciţiului c. utilizăm terapia ocupaţională d. se lucrează la intensităţi mai joase de efort dar

prelungite în timp e. se lucrează la intensităţi mari de efort

Corect: b, c, d

49. Bolnavii care beneficiază de antrenamentul la efort sunt:

a. bolnavii cardiovasculari, mai ales coronarienii după infarctul de miocard

b. bolnavii respiratori c. sechelarii unor afecţiuni ale aparatului locomotor d. sedentarii e. bolnavi cu bloc atrio-ventricular de gradul III

Corect: a, b, c, d

50. Metodele antrenamentului la efort utilizează: a. electroterapia b. mersul

c. urcatul scărilor şi pantelor d. terapia ocupaţională e. crioterapia

Corect: b, c, d

51. Cea mai modernă exprimare a intensităţii unui efort se face prin:

a. urcatul scărilor b. alergare c. echivalentul metabolic d. covorul rulant e. bicicleta ergometrică

Corect: c

52. Suportabilitatea efortului se urmăreşte pe baza semnelor clinice care apar:

a. tahicardia b. durerile precordiale c. cefalee d. transpiraţii reci e. oboseala

Corect: a, b, d

53. Intensitatea efortului la cardiaci şi pulmonari se recomandă a fi:

a. 30-40% din consumul maxim de oxigen b. 40-50% din consumul maxim de oxigen c. 20-30% din consumul maxim de oxigen d. 60-80% din consumul maxim de oxigen e. 60-80% din capacitatea funcţională testată a

pacientului

Corect: d, e

54. Durata efortului în cazul antrenamentului la efort este de:

a. 3 minute de efort urmate de o pauză de 30-180 secunde, ciclu care se repetă la 30-60 minute

b. 5 minute de efort c. 10 minute de efort d. 15 minute de efort e. 7 minute de efort

Corect: a

55. Frecventa şedinţelor de efort la pacienţii cardio pulmonari este de:

a. 1 pe săptămână b. 2, 2-3 pe săptămână c. 5 pe săptămână d. 6 pe săptămână e. 10 pe săptămână

Corect: b

56. Metodica unei şedinţe de antrenament la efort împarte programul în:

a. prima parte 6-15 minute încălzire b. partea a doua alcătuită din exerciţiul propriu-zis

de efort c. partea a treia marchează trecerea la starea de

repaus, durează 20 minute d. partea a treia marchează trecerea la starea de

repaus, durează 5-10 minute e. partea a treia durează 25 minute

Corect: a, b, d

57. Antrenamentul la efort are ca efecte: a. creşte rezistenţa vasculară periferică b. scade amplitudinea denivelării segmentului ST la

efort c. scade nivelul catecolaminelor serice şi al lipidelor

serice d. creşte extracţia de O2 la nivelul ţesuturilor e. creste amplitudinea denivelării segmentului ST la

efort

Corect: b, c, d

58. Antrenamentul pentru refacerea coordonării se face după anumite reguli:

a. exerciţiile de coordonare trebuie să se execute de câteva ori pe zi, fără întrerupere, până ce coordonarea este obţinută

b. orice contracţie a muşchiului care nu este necesară unei activităţi date trebuie evitată

c. se vor utiliza explicaţii verbale, înregistrări cinematice, desene

d. antrenamentul se opreşte la orice semn de oboseală sau plictiseală

e. este necesară o forţă mare pentru o mişcare de precizie

Corect: a, b, c, d

59. Kinetoterapia respiratorie cuprinde: a. relaxarea b. posturarea c. gimnastica corectoare d. educarea tusei e. refacerea abilităţilor

Corect: a, b, c, d

60. Posturile de drenaj bronşic se execută: a. înainte de masă b. după masă c. seara

d. dimineaţa e. dimineaţa, seara, înainte de masă

Corect: a, c, d, e

61. Reeducarea respiratorie are următoarele componente:

a. dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare

b. reeducarea respiraţiei costale c. reeducarea respiraţiei diafragmatice d. controlul şi coordonarea respiraţiei e. corijarea curburilor patologice

Corect: a, b, c, d

62. Controlul şi coordonarea respiraţiei are următoarele componente:

a. controlul ritmul respirator b. controlul volumului curent c. raportul intre timpii respiratori d. controlul fluxului de aer e. raportul gazelor din aerul inspirat

Corect: a, b, c, d

63. În programele de recuperare ale bolnavilor cardiovasculari, efortul lor este cel mai mult limitat de:

a. medicaţia specifică afecţiunii b. pragul angios restant c. valorile crescute ale TA d. valorile crescute ale frecvenţei cardiace e. valorile crescute ale frecvenţei respiratorii

Corect: b

64. În perioada de la 8-12 săptămâni postinfarct, nivelul de solicitare al exerciţiilor fizice corelat cu frecvenţa cardiacă este de:

a. 30% din frecvenţa maximă b. 50% din frecvenţa maximă c. 70%-80% din frecvenţa maximă d. 100% din frecvenţa maximă e. 90% din frecvenţa maximă

Corect: c

65. Obiectivele terapeutice ale pacienţilor coronarieni se pot realiza:

a. medicamentos b. chirurgical c. antrenament fizic d. drenajul de postură e. reeducarea tusei

Corect: a, b, c

66. Obiectivele fazei a II-a şi a III-a a programului de recuperare a coronarienilor sunt:

a. reantrenarea la efort b. readaptarea la viaţa cotidiană c. readaptarea socio-profesională d. nici una din variantele de mai sus e. pensionarea pacienţilor

Corect: a, b, c

67. Imobilizarea prelungită la pat a pacienţilor coronarieni este urmată de multiple complicaţii:

a. decondiţionarea cardio-vasculară b. stază venoasă şi bronşică c. tulburări trofice d. ameliorarea fracţiei de ejecţie e. decompensări psihice

Corect: a, b, c, e

68. Se consideră infarct miocardic necomplicat în următoarele situaţii:

a. infarctul miocardic cu hipotensiune arterială b. infarctul miocardic fără durere cardiacă

persistentă sau recurentă c. infarctul miocardic fără disritmii semnificative d. infarctul miocardic fără insuficienţă cardiacă e. infarct miocardic cu anevrism ventricular

Corect: b, c, d

69. Parametrii urmăriţi în recuperarea după infarctul miocardic acut necomplicat sunt:

a. frecvenţa cardiacă b. EKG c. tensiune arterială d. monitorizarea holter e. toţi parametrii de mai sus

Corect: a, c

70. În testarea de efort la cicloergometru, creşterea progresivă a intensităţii efortului la fiecare treaptă de efort este de:

a. 10W b. 25-30W c. 40W d. 50W e. 20W

Corect: b

71. Criteriile de terminare a testului de efort sunt: a. durerea anginoasă suportabilă b. extrasistolia ventriculară agravată la efort (peste

25% din bătăi) c. tahicardiile ectopice supraventriculare sau

fibrilaţia ventriculară d. tulburările de conducere atrio-ventriculare sau

intraventriculare e. creşterea TA peste 230/130mmHg

Corect: b, c, d, e

72. Ritmul minim de antrenament la pacientul coronarian în faza a II-a a infarctului miocardic acut este de:

a. 5 şedinţe/săptămână b. 2 şedinţe/săptămână c. 3 şedinţe/săptămână d. 4 şedinţe/săptămână e. zilnic

Corect: c

73. Complicaţiile posibile ale testării la efort sunt: a. infarctul miocardic acut, oprirea cardiacă, decesul b. hipotensiunea c. insuficienţa respiratorie d. insuficienţa circulatorie cerebrală acută e. insuficienţa cardiacă congestivă

Corect: a, b, d, e

74. Contraindicaţii testării la efort sunt. a. infarctul miocardic acut în primele 6 zile de

evoluţie b. angină pectorală de efort c. insuficienţa ventriculară stângă simptomatică

severă d. hipertensiunea arterială (TAS 170 mmHg sau

TAD 100 mmHg) e. stenoză aortică severă

Corect: a, c, e

TESTE GRILĂ KINETOPROFILAXIE

Bibliografie: 1. Tudor Sbenghe, Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală Bucureşti, 1999, pag 325 -336, 345-357. 1. Antrenamentul aerobic se realizează printr-un

program de exerciţii: a. cu o anumită durată b. cu o anumită frecvenţă c. aplicate consecvent d. de intensităţi întâmplătoare e. la temperatura de 37º

Corect: a, b, c

2. Efectele adaptative la nivelul organismului sunt prezente:

a. în timpul efortului prin exerciţiu fizic b. în repaus c. în cazul adaptării la altitudini diferite d. în cazul exerciţiilor anaerobe e. în somn

Corect: a, b

3. Modificările adaptative apar la nivelul: a. organismului ca întreg b. aparatului cardio-vascular c. analizatorilor d. aparatului respirator e. fanerelor

Corect: a, b, d

4. Dintre factorii care condiţionează răspunsurile adaptative individuale la antrenamentul aerobic, fac excepţie:

a. vârsta b. sexul c. coeficientul de inteligenţă d. nivelul de fitness iniţial e. abilităţile individuale

Corect: c

5. Efectele adaptative la nivelul muşchilor se manifestă prin:

a. creşterea consumului de glicogen muscular b. aport crescut de oxigen local c. hipertrofie musculară d. hipotrofie musculară e. hipotonie musculară

Corect: b, c

6. Creşterea VO2 max prin kinetoprofilaxie în regim aerobic este:

a. mai mare la tineri b. mai mare la vârstnici c. aceeaşi pentru toate categoriile de vârstă d. aceeaşi pentru indivizii cu aceeaşi greutate şi

înălţime e. independentă de alimentaţie

Corect: a

7. Adaptările cardio-vasculare în repaus sunt: a. uşor cuantificabile b. greu cuantificabile c. exprimă un nivel crescut de fitness d. apar doar la anumiţi pacienţi, în funcţie de

parametrii cardiaci iniţiali e. exprimă un nivel crescut al VO2 max

Corect: a, c

8. Adaptările cardio-vasculare în repaus înregistrează următoarele modificări ale parametrilor:

a. scăderea frecvenţei cardiace b. scăderea volumului sanguin circulant c. scăderea valorilor tensionale d. creşterea volumului bătaie cardiac e. scăderea volumului bătaie cardiac

Corect: a, c, d

9. Adaptările cardio-vasculare manifestate în timpul efortului fizic se caracterizează prin:

a. creşterea consumului de oxigen miocardic b. scăderea volumului bătaie cardiac c. creşterea debitului cardiac corespunzător

cerinţelor efortului d. scăderea consumului de oxigen la nivelul

miocardului e. creşterea consumului de oxigen la nivelul

miocardului

Corect: c, d

10. Modificările adaptative sanguine prin antrenament aerobic nu sunt reprezentate de:

a. creşterea valorilor colesterolului b. scăderea valorilor trigliceridelor c. scăderea cantităţii de hemoglobină d. scăderea hematocritului e. scăderea trombocitelor

Corect: a, c, d, e

11. Antrenamentul aerobic este indicat la pacienţii cu afecţiuni coronariene deoarece prin modificările adaptative sanguine:

a. scade riscul trombotic b. creşte riscul trombotic c. creşte fibrinoliza d. previne apariţia ischemiilor coronariene e. scade fibrinoliza

Corect: a, c, d

12. Modificările adaptative respiratorii apărute în antrenamentul aerobic sunt reprezentate de:

a. creşterea frecvenţei respiratorii în mod special b. creşterea volumelor respiratorii c. scăderea volumelor respiratorii d. scăderea capacităţii de difuziune alveolo-capilară e. creşterea travaliului respirator

Corect: b

13. Efectele adaptative la nivel psihic prin antrenament aerobic:

a. nu apar decât la pacienţii cu tulburări emoţionale b. sunt prezente la orice pacient c. sunt utile în managementul stresului d. sunt utile pentru creşterea performanţelor

cognitive e. stimulează atenţia

Corect: b, c, d, e

14. Efectele adaptative obţinute prin antrenamentul aerobic în kinetoprofilaxia primară sunt:

a. ireversibile b. reversibile c. durează maxim o săptămână d. menţinute numai dacă se menţine permanent un

anumit grad de antrenament e. menţinute numai dacă se execută sporadic

exerciţii aerobice

Corect: b, d

15. Antrenamentul aerobic se realizează prin următoarele tipuri de activităţi fizice:

a. orice exerciţiu fizic care se face cu consum energetic în prezenţa oxigenului

b. orice exerciţiu fizic care se face cu consum energetic în absenţa oxigenului

c. numai activităţi sportive specifice d. activităţi cotidiene e. orice activitate sportivă

Corect: a, d

16. Antrenamentul aerobic în kinetoprofilaxie exclude următoarele tipuri de activităţi:

a. Mersul cu ritm rapid b. Efortul la covor rulant c. Pedalarea la bicicleta ergometrică sau simplă d. Exerciţii cu greutăţi e. Baschet de performanţă

Corect: e

17. Parametrii care caracterizează antrenamentul aerobic sunt următorii:

a. intensitatea b. durata c. frecvenţa d. variaţia e. temperatura

Corect: a, b, c, d

18. Factorii care condiţionează alegerea exerciţiilor aerobice sunt:

a. abilităţile individuale b. musculatura vizată c. preferinţa terapeutului d. temperatura corporală e. presiunea atmosferică

Corect: a, b

19. Notaţi semnificaţiile adevărate în legătură cu numărul de seturi pentru exerciţiile aerobice:

a. se începe cu un set pentru fiecare exerciţiu b. se creşte din 3 în 3 c. se creşte progresiv, până la maxim 6 seturi d. se creşte din 5 în 5 e. se creşte din 10 în 10

Corect: a, c

20. Ordinea aplicării exerciţiilor aerobice începe cu: a. grupele musculare mici b. grupele musculare mari

c. cu membrele superioare d. cu membrele inferioare e. cu hemicorpul drept

Corect: b, c

21. Variaţia programului aerobic semnifică modificarea:

a. poziţionării segmentelor mobilizate b. raportului durata exerciţiilor/durata intervalelor de

repaus c. tipului de exerciţiu d. orelor la care se realizează antrenamentul e. numărului de participanţi la antrenament

Corect: a, b, c

22. Conform principiului încărcării, intensitatea antrenamentului aerobic trebuie să fie:

a. la acelaşi nivel cu activităţile cotidiene b. peste pragul stimulului de antrenament c. crescută progresiv d. scăzută progresiv e. crescută brusc ca să poată produce creşterea forţei

musculare

Corect: b, c

23. De obicei raportul intensitate/durată, utilizat în antrenamentul aerobic, este:

a. direct proporţional b. invers proporţional c. aleator d. dependent de greutatea pacientului e. dependent de înălţimea pacientului

Corect: b

24. Frecvenţa antrenamentului aerobic este: a. de 3-4 ori/ săptămână b. de 3-4 ori pe zi c. o dată/ săptămână d. în funcţie de efortul total realizat e. zilnic

Corect: a, d

25. Exerciţiul aerobic muscular poate fi: a. static b. dinamic c. izokinetic d. izometric e. izomorf

Corect: a, b, c, d

26. Specificaţi care dintre tipurile de antrenament aerobic nu se foloseşte singur, deoarece nu determină creşterea VO2 max:

a. de anduranţă b. de flexibilitate c. de forţă d. submaximal e. supramaximal

Corect: b

27. Structura unui antrenament aerobic în kinetoprofilaxie cuprinde următoarele perioade, cu excepţia:

a. adaptarea la microclimat b. adaptarea la macroclimat c. încălzirea d. exerciţiile e. răcirea

Corect: a, b

28. Selectaţi enunţurile afirmative despre efectele perioadei de încălzire a antrenamentului aerobic:

a. creşte fluxul sanguin muscular b. previne lezarea aparatului neuro-mio-artrokinetic c. previne tulburărilr de ritm cardiac şi de irigaţie

coronariană d. creşte performanţa musculară e. scade performanţa musculară

Corect: a, b, c, d

29. Tipurile de antrenament aerobic pot fi: a. antrenament continuu b. antrenament cu intervale c. antrenament continuu cu intervale d. antrenament cu circuit e. antrenament în circuit cu intervale

Corect: a, c, d, e

TESTE GRILĂ MASAJ

Bibliografie: 1. I D Nemeş, A Gogulescu, M Jurca - Masoterapie. Masaj şi tehnici complementare.Edit. Orizonturi Universitare,

Timişoara, pag. 17 - 21 1. Selectaţi care sunt efectele generale ale

masajului: a. creşterea metabolismului bazal b. scăderea metabolismului bazal c. ameliorarea stării generale d. hiperemie e. creşterea fluxului urinar

Corect: a, c, e

2. Selectaţi care sunt efectele locale ale masajului: a. decontracturant b. rezorbtiv c. creşterea temperaturii centrale a corpului d. scăderea temperaturii centrale a corpului e. hiperemiant

Corect: a, b, e

3. După modul de acţiune al tipului de masaj folosit, efectele pot fi:

a. directe b. indirecte c. reflexogene d. numai reflexe e. toate răspunsurile de mai sus

Corect: a, b. c

4. Asupra tegumentului masajul produce următoarele efecte:

a. scăderea secreţiei glandelor sudoripare b. descuamare c. inhibarea creşterii celulelor tinere d. vasodilataţie activă e. vasoconstricţie activă

Corect: b, d

5. Asupra ţesutului celular subcutanat masajul produce următoarele efecte:

a. scade afluxul de sânge b. stimulează refacerea elasticităţii ţesutului

conjunctiv c. îmbunătăţeşte schimburile nutritive şi eliminarea

reziduurilor d. scade masa de ţesut gras e. creşte masa de ţesut muscular

Corect: b, c, d

6. Care afirmaţii sunt adevărate privind efectele masajului asupra muşchilor?

a. creşte contractilitatea b. scade conductibilitatea c. creşte performanţa musculară d. scade performanţa musculară e. stimulează refacerea postefort

Corect: a, c, e

7. Care afirmaţii sunt adevărate privind efectele masajului la nivelul tendoanelor?

a. stimulează creşterea supleţei acestora b. stimulează propriocepţia c. determină staza sanguină şi limfatică cu scop

nutritiv d. stimulează circulaţia locală e. inhibă circulaţia locală

Corect: a, b, d

8. Care afirmaţii sunt adevărate privind efectele masajului la nivel circulator:

a. la nivelul circulaţiei capilare inhibă vasomotricitatea

b. la nivel venos creşte viteza de circulaţie c. la nivel venos scade uşor presiunea venoasă d. creşterea fluxului sanguin la nivel arteriolar e. scăderea fluxului sanguin la nivel arteriolar

Corect: b, d

9. Care afirmaţii sunt adevărate privind efectele fiziologice ale masajului?

a. decontracturant b. stimulant muscular c. analgetic d. inhibarea circulaţiei e. stimularea eliminării reziduurilor

Corect: a, b, c, e

10. Care sunt contraindicaţii temporare pentru masaj?

a. procese inflamatorii acute

b. procese inflamatorii cronice c. tromboflebita d. neoplazii e. boli acute ale organelor interne

Corect: a, c, e

11. Care afirmaţie nu este adevărată pentru netezire? a. efect relaxant b. efect stimulant c. se aplică numai la sfârşitul altor manevre de

masaj d. se aplică la începutul şedinţei de masaj e. se aplică intercalată între alte manevre

Corect: c

12. Netezirea prezintă următoarele variante tehnice: a. cu regiunea tenară b. cu faţa dorsală a degetelor, uşor flectate c. cu faţa dorsală a mâinii d. cu pumnul închis e. cu cotul

Corect: a, b, c

13. Fricţiunea-care afirmaţii sunt adevărate: a. vizează ţesutul subcutanat b. vizează ţesuturile moi periarticulare c. vizează ţesutul muscular în special d. vizează osul e. are efecte reflexogene

Corect: a, b, e

14. Fricţiunea prezintă următoarele variante tehnice: a. cu vârful policelui sau al indexului b. cu rădăcina mâinii c. prin lovirea ritmică a ţesuturilor d. prin rularea tegumentului e. intensitatea depinde de unghiul de aplicare

Corect: a, b, e

15. Care afirmaţii sunt adevărate pentru frământat? a. se adresează în special muşchilor b. constă într-o comprimare gradată a ţesuturilor c. se realizează prin ridicarea, torsiunea şi presarea

ţesuturilor pe planurile subiacente d. creşte schimburile nutritive şi eliminarea toxinelor e. ameliorează mobilitatea articulară

Corect: a, c, d

16. Frământatul prezintă următoarele variante tehnice:

a. cuta plimbată b. circular c. masajul rindea d. ciupituri e. pieptănatul

Corect: a, b, c, d

17. Care afirmaţii sunt adevărate pentru batere? a. constă din presiunea ritmică b. constă din lovirea ritmică a ţesuturilor superficiale

sau profunde c. determină hiperemie locală d. are efect reflex e. nu are efect reflex

Corect: b, c, d

18. Care sunt variantele tehnice ale baterii? a. percutatul b. tocatul c. tocatul tangenţial d. bătătoritul e. măngăluirea

Corect: a, b, c, d

19. Vibraţiile se caracterizează prin: a. imprimarea unor mişcări oscilatorii ritmice asupra

ţesuturilor b. se pot realiza manual c. se realizează numai cu aparate vibratorii d. stimulează circulaţia şi propriocepţia locală e. se pot face cu vârful unui deget sau cu trei degete

reunite

Corect: a, b, d, e

TESTE GRILĂ TERAPIE OCUPAŢIONALĂ Bibliografie: 1. Adriana Sarah Nica, Compendiu de Medicină fizică şi Recuperare, Editura Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 1998,

pagini 119-128 2. Daiana Popa, V. Popa, Terapie ocupaţională pentru bolnavii cu deficienţe fizice, Editura Universităţii din Oradea, 2003,

paginile 101-128, 145-158, 159-186, 188-242, 281-293, 306-317, 331-356 3. T. Sbenghe, Kinesiologie-ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002, pagini 470-512 1. Care dintre definiţiile următoare sunt adevărate

pentru terapia ocupaţională: a. Formă de tratament care foloseşte activităţi şi

metode specifice, pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţe fizice

b. Profesie care ajută o persoană cu incapacitate să îşi câştige potenţialul maxim pentru independenţă şi productivitate în propria viaţă

c. Îndrumă indivizii să se ajute singuri, să facă ce trebuie cu ce pot

d. Arta practică de a promova dependenţa funcţională prin utilizarea activităţilor cotidiene fără a modifica echipamentul sau mediu, când este necesar

e. Nu foloseşte activităţi pentru creşterea şi restaurarea stării fizice şi psihice a unei persoane la nivel disfuncţional al vieţii cotidiene

Corect: a, b, c

2. Subordonarea unui obiectiv funcţional lucrativ pentru acţiunea terapiei ocupaţionale se realizează prin următoarele trei direcţii de lucru:

a. Impunerea anumitor activităţi individului b. Adaptarea activităţilor astfel încât individul “să

facă” ce ar trebuie “cu ce poate” c. Adaptarea mediului înconjurător la deficitul

funcţional al pacientului d. Plasarea individului într-un anumit mediu

înconjurător, preexistent e. Adaptarea manierei unui individ de a realiza o

sarcină, un scop lucrativ

Corect: b, c, e

3. Principiul de bază, specificul terapiei ocupaţionale este:

a. Mobilizarea atenţiei pacientului pe o activitate fizică şi manuală, care este atrăgătoare psihologic şi care îl solicită din punct de vedere somatic, psihic sau mental

b. Stimularea şi dirijarea activităţilor c. Creşterea şi menţinerea forţei musculare d. Refacerea şi menţinerea amplitudinii de mişcare e. Redobândirea controlului muscular

Corect: a

4. Una dintre metode nu reprezintă o metodă de evaluare în terapia ocupaţională:

a. Observaţia b. Orarul zilnic c. Interviul d. Documentul medical e. Alcătuirea planului terapeutic

Corect: e

5. Cele enumerate mai jos reprezintă activităţi ocupaţionale, cu o excepţie:

a. Autoîngrijirea zilnică b. Activităţile educaţionale c. Jocul şi sportul d. Hobby-uri diverse e. Refacerea balansului

Corect: e

6. Pacientul care va urma un program de terapie ocupaţională trebuie să fie evaluat complet, evaluare ce cuprinde:

a. Evaluarea tegumentului b. Evaluarea aparat neuro-mio-artrokinetic c. Evaluarea funcţională (generală, adaptată la viaţa

personală, profesională) d. Bilanţul posibilităţilor de adaptare e. Nici unul dintre aspectele cuprinse la punctele a,

b, c, d

Corect: a, b, c, d

7. Categoriile de pacienţi care beneficiază de metodele terapiei ocupaţionale sunt:

a. Limitate b. Doar pacienţii cu afecţiuni locomotorii c. Pacienţii neurologici d. Pacienţii cu afecţiuni senzoriale e. Foarte multe categorii de pacienţi

Corect: c, d, e

8. Programele de terapie ocupaţională oferă: a. Evaluarea clinică a pacientului b. Evaluarea complexă a stării pacientului şi

aplicarea unei asistenţe specifice c. Dezvoltă, ameliorează, susţine sau reface

abilităţile fizice pentru viaţa cotidiană, pentru muncă sau activităţi productive, de vacanţă

d. Menţine constante performanţele cognitive, senzitivo-senzioriale, psiho-sociale

e. Identifică şi facilitează angajarea pacientului în ocupaţii sănătoase, lipsite de risc

Corect: b, c, e

9. Principalele tehnici de bază utilizate în terapia ocupaţională sunt:

a. Olăritul b. Prelucrarea lemnului şi fierului c. Împletitul nuielelor, rafiei, papurei etc. d. Ţesutul la război, gherghef e. Marochinăria

Corect: a, b, c, d

10. Tehnicile de exprimare utilizate în terapia ocupaţională cuprind:

a. Preocupări cu caracter artistic b. Preocupări cu rol de comunicare c. Jocurile distractive d. Bucătărie-cofetărie e. Cartonajul şi tipografia

Corect: a, b

11. În terapia ocupaţională modernă există următoarele tipuri de metode de lucru:

a. Metode sportive b. Metode esenţiale c. Metode neesenţiale d. Metode facultative e. Metode ajutătoare

Corect: b, c, e

12. În alegerea activităţilor semnificative (esenţiale), care au un scop final, se ţine seama de mai multe condiţii:

a. Să se justifice pentru un anumit pacient, să fie acceptată

b. Să nu solicite o participare activă fizică şi mintală c. Să realizeze recuperare deficitelor prezentate de

pacient d. Să dezvolte abilităţi care să mărească performanţa

de viaţă e. Să promoveze dependenţa pacientului, indiferent

starea sa funcţională

Corect: a, c, d

13. Modalităţile de gradare în cadrul activităţilor esenţiale pentru amplitudine de mişcare sunt:

a. Distanţarea obiectelor de manipulat b. Mărimea obiectelor şi sculelor (pentru

prehensiune) c. Schimbarea planului de lucru d. Lucrul cu manşete de plumb din ce în ce mai

grele e. Poziţionarea echipamentului

Corect: a, b, e

14. Scopurile metodelor neesenţiale folosite în programul de terapie ocupaţională sunt:

a. A antrena forţa şi rezistenţa musculară b. A reface amplitudinea de mişcare c. A crea scheme practice de mişcare d. A antrena abilităţi sensoriomotorii e. A dezvolta capacităţi perceptuale şi cognitive

Corect: c, d, e

15. Gestualităţile din ADL-uri (activităţi neesenţiale) deseori folosite în programul de terapie ocupaţională sunt:

a. Ridicat-aşezat de pe scaun b. Intrat-ieşit din baie (cada de baie) c. Spălat-bărbierit-pieptănat-şters cu prosopul d. Elemente din gestica mâncatului, îmbrăcatului e. Împingerea cu piciorul pe podea a unor obiecte

Corect: a, b, c, d

16. Categoriile de metode ajutătoare din componenţa programului de terapie ocupaţională sunt:

a. Activităţile de tip ADL b. Activităţile de tip I-ADL c. Exerciţiile terapeutice d. Fizioterapia e. Ortezarea

Corect: c, d, e

17. Nivelele de probleme care alcătuiesc planul terapeutic într-u program de terapie ocupaţională prezintă următoarea succesiune logică:

a. Determinarea „scopului final” → identificarea „ariei de performanţă”→ identificarea deficitelor din „componenta de performanţă” prin evaluare

b. Determinarea „scopului final” → identificarea deficitelor din „componenta de performanţă” prin evaluare → identificarea „ariei de performanţă”

c. Identificarea „ariei de performanţă”→ determinarea „scopului final” → identificarea deficitelor din „componenta de performanţă” prin evaluare

d. Identificarea „ariei de performanţă”→ identificarea deficitelor din „componenta de performanţă” prin evaluare → determinarea „scopului final”

e. Identificarea deficitelor din „componenta de performanţă” prin evaluare → determinarea „scopului final” → identificarea „ariei de performanţă”

Corect: a

18. În metodologia de lucru în terapia ocupaţională se descriu următoarele „componente de performanţă”:

a. Activităţi de tip ADL b. Componenta senzomotorie c. Componenta cognitivă d. Componenta psihosocială e. Componenta profesională

Corect: b, c, d

19. Care dintre următoarele aspecte se încadrează în componenta senzomotorie:

a. Memorie b. Atenţie c. Self-control d. Toleranţă la efort e. Control motor

Corect: d, e

20. ADL-urile, definite ca abilităţi de bază legate de activităţile obişnuite zilnice ale omului, se grupează în următoarele categorii:

a. De autoîngrijire b. De mobilitate c. De forţă d. De comunicare e. De manipulare

Corect: a, b, d, e

21. I-ADL-urile reprezintă o categorie aparte a ADL-urilor deoarece:

a. Sunt mai elaborate b. Necesită o participare mai mare a proceselor

cognitive

c. Fac referire la abilităţile tehnice, sociale, complexe de mediu

d. Caracterizează individul independent e. Reprezintă un mijloc de evaluare exclusiv în

terapia ocupaţională

Corect: a, b, c, d

22. I-ADL-urile includ: a. Activitatea casnică b. Deprinderi pentru convieţuirea în comunitate c. Autoîngrijirea sănătăţii d. Măsuri de securitate şi manipularea obiectelor din

mediu e. Alimentarea şi toaleta

Corect: a, b, c, d

23. Importanţa analizării ADL-urilor în terapia ocupaţională rezidă în următoarele aspecte:

a. Contribuie la precizarea diagnosticului pozitiv de boală

b. Nu exprimă nivelul de performanţă al unui individ c. Arată nivelul de performanţă al individului, ca o

linie de pornire de la care pot fi măsurate progresele sau regresele

d. Reprezintă un ghid pentru modificările care trebuie făcute în activitatea de rutină a individului

e. Contribuie la precizarea diagnosticului funcţional şi a prognosticului, cu exprimarea nivelului de incapacitate

Corect: c, d, e

24. Programul pentru refacerea ADL-urilor în cadrul terapiei ocupaţionale este complex, făcând referire la următoarele aspecte:

a. Executare pentru antrenare a diverselor ADL-uri deficitare

b. Obişnuirea pacientului cu mijloace ajutătoare pentru realizarea ADL-urilor

c. Modificări în mediul ambiant al pacientului d. Deprinderea acelor ADL-uri care nu sunt

deficitare, cu neglijarea acestora din urmă e. Menţinerea constantă a mediului ambiant, fără

modificări ale sale

Corect: a, b, c

25. Secvenţa activităţilor în antrenamentul gradat pentru autoîngrijire din cadrul antrenamentului pentru ADL este următoarea:

a. Alimentaţie, pieptănat, continenţa sfincteriană, transferurile, toaleta personală, dezbrăcatul, îmbrăcatul, baia sau duşul

b. Alimentaţie, transferurile, toaleta personală, dezbrăcatul, îmbrăcatul, pieptănat, continenţa sfincteriană, baia sau duşul

c. Alimentaţie, pieptănat, continenţa sfincteriană, dezbrăcatul, îmbrăcatul, transferurile, toaleta personală, baia sau duşul

d. Alimentaţie, pieptănat, îmbrăcatul, continenţa sfincteriană, transferurile, toaleta personală, dezbrăcatul, baia sau duşul

e. Alimentaţie, baia sau duşul, pieptănat, continenţa sfincteriană, transferurile, toaleta personală, dezbrăcatul, îmbrăcatul

Corect: a

26. Dintre adaptările locuinţei care permit facilitarea îmbăiatului la un pacient cu limitare de forţă şi mobilitate, care urmează un program de terapie ocupaţională, fac parte:

a. Bara fixă de sprijin pe peretele de lângă cada de baie

b. Taburete plasat în interiorul căzii de baie c. Covoraşe cu ventuze pentru prevenirea alunecării,

plasate în interiorul şi lângă cada de baie d. Robinete cu filet e. Duş fix cu furtun rigid şi capăt cu mâner

Corect: a, b, c

27. Terapia ocupaţională este performată la pacientul vârstnic după evaluarea completă a acestuia şi încadrarea sa într-una din următoarele 3 categorii:

a. Persoană vârstnică sănătoasă, cu incapacitate funcţională fizică şi psihologică determinată de sindromul de dezadaptare

b. Persoană vârstnică sănătoasă, fără incapacitate funcţională fizică şi psihologică determinată de sindromul de dezadaptare

c. Persoană vârstnică relativ activă cu independenţă conservată, care face boală cu caracter disfuncţional

d. Persoană vârstnică relativ activă cu independenţă conservată, care face boală fără caracter disfuncţional

e. Persoană vârstnică care prezintă o încărcătură disfuncţională cumulativă

Corect: a, c, e

28. Corectarea deficitului de transfer se face prin învăţarea pacientului cu una dintre următoarele tehnici de transfer adecvate pentru deficitul lor funcţional:

a. Transferul independent, din şezând în ortostatism, din scaunul cu rotile pe u scaun obişnuit, din scaunul cu rotile în pat

b. Transferurile asistate de una sau două persoane c. Transferurile prin liftare, cu sau fără scripeţi d. Transferul coordonat verbal de o persoană e. Transferul prin liftare cu orteze

Corect: a, b, c

29. Obiectivele generale ale programului de terapie ocupaţională la un pacient cu sechele posttraumatice nu includ:

a. Obţinerea cât mai rapidă a independenţei funcţionale

b. Recuperarea mobilităţii în contextul unghiurilor funcţionale

c. Creşterea statusului algo-disfuncţional d. Readaptarea pacientului la activitatea anterioară e. Creşterea indicelui de calitate a vieţii

Corect: c

30. Derularea programului de terapie ocupaţională la un pacient cu sechele posttraumatice se face prin ameliorarea gestualităţii cotidiene în diverse secţiuni, cu excepţia:

a. Mediul menajer cotidian b. Aspectele de toaletă c. Activităţile domestice d. Activităţile ateliere şi grădinărit e. Sala de operaţii

Corect: e

31. Programul de terapie ocupaţională la pacientul neurologic se derulează etapizat şi urmăreşte:

a. Refacerea independenţei maxime b. Recuperarea specifică c. Pregătirea pentru revenirea în mediul familial şi

profesional d. Menţinerea cât mai mult posibil a dependenţei

pacientului de alte persoane e. Pregătirea pentru scoaterea pacientului din mediul

său de viaţă anterior

Corect: a, b, c

32. În cadrul unui program de terapie ocupaţională la un pacient neurologic nu se urmăreşte:

a. Îmbrăcarea şi toaleta zilnică

b. Transferurile şi deplasările c. Posibilităţile de alimentare d. Monitorizarea valorilor tensiunii arteriale e. Capacitatea de comunicare

Corect: d

33. Cele mai importante categorii de aparatură tehnică ajutătoare din terapia ocupaţională sunt:

a. Ortezele b. Protezele c. Medicamentele d. Furculiţa, cuţitul, lingura adaptate e. Mijloacele tehnice ajutătoare pentru îmbrăcat

Corect: a, b, d, e

34. La pacientul protezat pentru amputaţie de membru superior, programul de terapie ocupaţională urmăreşte:

a. Utilizarea cât mai puţin a membrului superior protezat în activităţile cotidiene

b. Scoaterea din mediul profesional a pacientului, cu recomandarea repausului

c. Exerciţii de apropiere a obiectelor d. Programe care să asigure prehensiunea activă şi

pasivă, menţinerea prin presiune pe obiect e. Exerciţii de desprindere de obiect

Corect: c, d, e

35. Diagonala D1 flexie pentru extremitatea superioară (flexia, adducţia, rotaţie externă umăr) din cadrul metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Mâna la gură în timpul alimentaţiei b. Lovitura de tenis (forehand) c. Pieptănatul părului pe o parte a capului, cu mâna

opusă d. Rostogolirea din decubit dorsal în decubit ventral e. Toate activităţile de la punctele a, b, c, d

Corect: e

36. Diagonala D1 extensie pentru extremitatea superioară (extensia, abducţia, rotaţie internă umăr) din cadrul metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Pieptănatul părului pe o parte a capului, cu mâna opusă

b. Lovitura de tenis (backhand) c. Deschiderea uşii la maşină dinăuntru d. Rostogolirea din decubit ventral în decubit dorsal e. Mâna la faţă când se şterge cu prosopul

Corect: b, c, d

37. Diagonala D2 flexie pentru extremitatea superioară (flexia, abducţia, rotaţie externă umăr) din cadrul metodei Kabat nu se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Pieptănatul părului pe o parte a capului, cu mâna de aceeaşi parte

b. Pieptănatul părului pe o parte a capului, cu mâna opusă

c. Ridicarea rachetei la serviciu, în cadrul jocului de tenis

d. Înotul pe spate e. Rostogolirea din decubit ventral în decubit dorsal

Corect: b, e

38. Diagonala D2 extensie pentru extremitatea superioară (extensia, adducţia, rotaţie internă umăr) din cadrul metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Aruncarea la baseball b. Încheierea nasturilor laterali cu mâna de partea

opusă c. Lovirea mingii la serviciu (în jocul de tenis) d. Ridicarea rachetei la serviciu, în cadrul jocului de

tenis e. Înotul pe spate

Corect: a, b, c

39. Diagonala D1 flexie pentru membrul inferior (flexie, adducţie, rotaţie externă şold) din cadrul metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Încălţarea unui pantof cu piciorul încrucişat b. Răsturnarea din decubit dorsal în decubit lateral c. Lovirea mingii de fotbal d. Îmbrăcarea pantalonilor e. Rostogolirea din decubit ventral în decubit dorsal

Corect: a, b, c

40. Diagonala D1 extensie pentru membrul inferior (extensie, abducţie, rotaţie internă şold) din cadrul metodei Kabat nu se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Lovirea mingii de fotbal b. Îmbrăcarea unui crac al pantalonului c. Rostogolirea din decubit ventral în decubit dorsal d. Încălţarea unui pantof cu piciorul încrucişat e. Răsturnarea din decubit dorsal în decubit lateral

Corect: a, d, e

41. Diagonala D2 flexie pentru membrul inferior (flexie, abducţie, rotaţie internă şold) din cadrul

metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Lovirea mingii de fotbal b. Îmbrăcarea unui crac al pantalonului c. Rostogolirea din decubit ventral în decubit dorsal d. Lovitura de karate e. Aproprierea călcâielor în înotul bras

Corect: d, e

42. Diagonala D1 extensie pentru membrul inferior (extensie, abducţie, rotaţie internă şold) din cadrul metodei Kabat se regăseşte în următoarele activităţi funcţionale:

a. Încălţarea unui pantof cu piciorul încrucişat b. Răsturnarea din decubit dorsal în decubit lateral c. Începutul mersului d. Şezut alungit cu picioarele încrucişate e. Lovirea mingii de fotbal

Corect: c, d

43. Corespondenţele corecte între activităţile funcţionale şi schemele bilaterale simetrice în cadrul metodei Kabat sunt următoarele:

a. Schema bilaterală simetrică D2 extensie ↔ dezbrăcarea puloverului

b. Schema bilaterală simetrică D2 flexie ↔ ridicarea unei cărţi grele de pe un raft înalt al bibliotecii

c. Schema bilaterală simetrică D1 extensie ↔ desprinderea de pe scaun

d. Schema bilaterală simetrică D2 extensie ↔ desprinderea de pe scaun

e. Schema bilaterală simetrică D2 extensie ↔ ridicarea unei cărţi grele de pe un raft înalt al bibliotecii

Corect: a, b, c

44. Schemele reciproce în metoda Kabat, în care membrele perechi efectuează mişcări în acelaşi timp, în scheme opuse cu efect stabilizator asupra capului, gâtului şi trunchiului, au exprimare în activităţi funcţionale de tipul:

a. Mersul b. Aruncarea mingii la baseball c. Înotul indian d. Mersul pe o bară cu membrele superioare unul în

flexie şi altul în extensie e. Toate activităţile cuprinse la punctele a, b, c, d

Corect: e

45. Modalităţile de a încorpora membrul superior la pacientul hemiplegic în activitatea funcţională, într-un program de terapie ocupaţională, sunt:

a. Activităţile bilaterale b. Posturarea antalgic, antideclivă c. Ghidarea membrului superior paralizat de către

terapeut d. Ghidarea prin mişcări brutale a membrului în

diferitele activităţi e. Încărcarea pe membrul superior plegic în timpul

desfăşurării activităţii

Corect: a, c, e

46. Activităţile terapeutice promovate în programul de terapie ocupaţională pentru recuperarea membrului superior la pacientul hemiplegic sunt:

a. Clădirea conurilor b. Aranjarea unui mozaic de cuburi c. Adunarea unor boabe de fasole d. Tricotatul e. Pedalarea la cicloergometru

Corect: a, b, c

47. Mijloacele prin care se realizează obiectivele terapiei neuroevolutive aplicate în îngrijirea permanentă a pacientului hemiplegic sunt:

a. Rearanjarea locuinţei b. Abordarea pacientului c. Antrenamentul pentru ADL d. Poziţionarea în pat e. Toate mijloacele precizate anterior

Corect: e

48. Ordinea valorii terapeutice a poziţiilor de bază din cadrul programului recuperator al pacientul hemiplegic este următoarea:

a. Decubit lateral de partea paralizată → decubit lateral de partea sănătoasă → decubit dorsal

b. Decubit lateral de partea paralizată → decubit dorsal → decubit lateral de partea sănătoasă

c. Decubit lateral de partea sănătoasă → decubit lateral de partea paralizată → decubit dorsal

d. Decubit lateral de partea sănătoasă → decubit dorsal → decubit lateral de partea paralizată

e. Decubit dorsal → decubit lateral de partea paralizată → decubit lateral de partea sănătoasă

Corect: a

49. Măsurătorile necesare pentru prescrierea scaunului rulant sunt următoarele:

a. Înălţimea braţelor b. Înălţimea spatelui c. Adâncimea şezutului d. Înălţimea pacientului e. Circumferinţa (talia) pacientului

Corect: a, b, c

50. Aspectele care trebuie luate în considerare pentru ca pacientul să îşi poată propulsa singur scaunul rulant sunt:

a. Existenţa unei mobilităţi adecvate la nivelul coloanei vertebrale

b. Existenţa unei forţe suficiente de prehensiune bilaterală

c. Forţă musculară la nivelul braţelor d. Forţă musculară la nivelul coapselor şi gambelor e. Rezistenţă fizică la efort, suficientă pentru a

permite manevrarea independentă a scaunului rulant

Corect: b, c, e

51. Poziţionarea şi aliniamentul corect în scaunul rulant au următoarele obiective:

a. Prevenirea diformităţilor b. Creşterea tonusului muscular c. Evitarea escarelor d. Promovarea funcţiei e. Menţinerea unei funcţii respiratorii optime

Corect: a, c, d, e

52. Tehnicile comune de transfer pentru pacientul aflat în scaun rulant, componente ale programului de terapie ocupaţională, sunt în număr de 4 cu o excepţie, şi anume:

a. Transfer prin pivotare din poziţie ortostatică b. Transferul cu ajutorul scândurii de alunecare c. Transfer prin pivotare cu genunchii flectaţi d. Transfer dependent de 4 persoane e. Transfer dependent de 2 persoane

Corect: d

53. Care dintre următoarele aspecte sunt adevărate pentru transferul asistat de 2 persoane la pacientul aflat în scaun rulant:

a. Se utilizează la pacienţii cu afecţiuni reumatismale inflamatorii

b. Permite un control mai bun asupra extremităţilor superioare

c. Un terapeut se plasează în faţă iar celălalt în spatele pacientului

d. Se utilizează la pacienţii neurologici e. Permite un control mai bun asupra feselor şi

trunchiului

Corect: c, d, e

54. Îmbrăcarea la pacientul hemiplegic sau cu amputaţie de membru superior, în cadrul unui program de terapie ocupaţională, presupune următoarele aspecte:

a. Hainele se plasează la îndemâna pacientului b. Pacientul se află în poziţie şezândă, sigură, pentru

a preveni manifestările tulburărilor de balans c. Se începe îmbrăcatul cu braţul şi piciorul afectate,

iar dezbrăcatul cu braţul şi piciorul neafectate d. Există mai multe metode de îmbrăcare /

dezbrăcare pentru cămăşile cu nasturi e. Se recomandă obiecte de îmbrăcăminte cu cât mai

multe accesorii

Corect: a, b, c, d

55. Îmbrăcarea pantalonilor la pacientul hemiplegic, în cadrul unui program de terapie ocupaţională, presupune următoarele aspecte:

a. Dacă îmbrăcarea se face cu pacientul plasat în scaunul rulant, acesta va sprijini picioarele pe sol şi nu pe suportul scaunului

b. Măsura pantalonilor să fie mai mare cu un număr şi suficient de largi jos

c. Pantalonii se îmbracă după ce au fost puse şosetele, dar înainte de a se încălţa

d. Se îmbracă iniţial membrul inferior sănătos, apoi cel afectat

e. Pentru a evita căderea pantalonilor la trecerea peste şold se recomandă ca mâna afectată să fie ţinută pe lângă trunchi

Corect: a, b, c

56. Succesiunea care trebuie respectată la îmbrăcarea pacientului cu paraplegie, aflat în scaun rulant este următoarea:

a. Şosete, cămaşă sau rochie, lenjerie de corp, pantaloni sau indispensabili, pantofi

b. Şosete, lenjerie de corp, pantaloni sau indispensabili, pantofi, cămaşă sau rochie

c. Şosete, pantofi, lenjerie de corp, pantaloni sau indispensabili, cămaşă sau rochie

d. Şosete, pantaloni sau indispensabili, pantofi, lenjerie de corp, cămaşă sau rochie

e. Şosete, pantaloni sau indispensabili, pantofi, cămaşă sau rochie, lenjerie de corp

Corect: b

57. Etapele unui program de terapie ocupaţională performat la un pacient paraplegic sunt următoarele:

a. Obţinerea autonomiei şi performarea activităţilor în pat

b. Performarea activităţilor în poziţie şezândă c. Performarea activităţilor în poziţie verticală d. Recuperarea independenţei pacientului e. Deplasarea permanentă şi derularea activităţilor

numai în scaunul rulant

Corect: a, b, c, d

58. Etapele unui program de terapie ocupaţională performat la un pacient tetraplegic sunt următoarele:

a. Refacerea unei independenţe maxime pentru alimentare, comunicare, toaletă, îmbrăcare, transferuri, deplasări

b. Recuperarea specifică în funcţie de nivelul lezional

c. Pregătirea pentru reinserţia socială şi profesională d. Performarea activităţilor în poziţie verticală e. Deplasarea permanentă şi derularea activităţilor

numai în scaunul rulant

Corect: a, b, c

59. Criteriile minime pentru îmbrăcare la pacientul cu tetraplegie sunt:

a. Existenţa unei forţe musculare de valoare -3 sau 3 la muşchii deltoid, trapez mijlociu şi superior, rotatorii umărului, romboizi, biceps, supinatori, extensori radiali ai carpului

b. Existenţa unei forţe musculare de valoare 3 sau 4 la muşchii deltoid, trapez mijlociu şi superior, rotatorii umărului, romboizi, biceps, supinatori, extensori radiali ai carpului

c. O amplitudine articulară de 0º-90º abducţie şi flexia umăr, 0º-80º rotaţia internă umăr, 0º-30º rotaţia externă umăr, 15º-140º flexia cotului

d. Imposibilitatea balansului din şezând în pat sau în cărucior

e. Prehensiunea cu degetele cu ajutorul unei prize realizate prin tenodesis sau cu ajutorul ortezei de mâna cu balama

Corect: b, c, e

60. Activităţile de igienă şi toaletă personală la pacientul hemiplegic, în cadrul unui program de terapie ocupaţională, presupune următoarele aspecte:

a. Se recomandă maşina de bărbierit electrică

b. Scaun special în cabina de duş c. Covor care alunecă d. Burete fără mâner lung, săpun normal e. Bare de sprijin fixate la marginea căzii

Corect: a, b, e

61. La pacientul cu traumatism vertebro-medular cu nivel lezional la nivel C3-C4 se descriu următoarele capacităţi / limite funcţionale:

a. Dependenţă totală în sfera ADL-uri b. Pacientul poate utiliza scaunul electric comandat

cu bărbia sau penumatic c. Este necesară asistarea respiratorie temporară sau

permanentă d. Sunt posibile activităţi comandate cu ajutorul

gurii (întoarcerea paginilor, dactilografiere, jocuri)

e. Pacientul necesită supraveghere şi îngrijire atentă în permanenţă

Corect: b, c, d, e

62. La pacientul cu traumatism vertebro-medular cu nivel lezional la nivel C7-T1 se descriu următoarele capacităţi / limite funcţionale:

a. Transferul dependent din pat în scaun rulant şi invers

b. Întoarcerea în pat de pe o parte pe alta şi ridicarea în şezut

c. Nu îşi poate asigura independent igiena personală, îmbrăcarea

d. Se poate alimenta independent cu echipamente de asistenţă

e. Nu poate şofa un automobil cu adaptări

Corect: b, d

63. La pacientul cu traumatism vertebro-medular cu nivel lezional la nivel T10-L2 se descriu următoarele capacităţi / limite funcţionale:

a. Independenţă pentru majoritatea activităţilor b. Independenţă în autoîngrijire, igienă, sport c. Independenţă în activităţi profesionale şi casnice d. Ambulaţie posibilă, cu dificultăţi, folosind orteze

şi mijloace ajutătoare de mers e. Este posibilă ambulaţia independentă cu orteze

scurte de picior şi cârje

Corect: b, c, d

64. Activităţile ocupaţionale indicate la pacientul cu poliartrită reumatoidă sunt:

a. Rezistive b. Promovează mobilizarea articulaţiei pe un anumit

sector de mişcare

c. Atractive d. Astfel alese încât ţin seama de toate articulaţiile

afectate e. Nonprotective pentru articulaţii

Corect: c, d

65. Principiile care stau la baza terapiei ocupaţionale în reumatismele inflamatorii sunt:

a. protecţia articulară b. principiul conservării energiei c. evitarea oricărei activităţi d. simplificarea activităţilor e. principiul progresivităţii

Corect: a, b, d

66. Principiile de protecţie articulară care rtebuie respectate la pacientul cu poliartrită reumatoidă care urmează un program de terapie ocupaţională sunt:

a. Menţinerea forţei musculare şi a amplitudinii de mişcare (în cursul ADL-urilor toate articulaţiile trebuie mobilizate pe amplitudinea maximă)

b. Evitarea poziţiilor şi a penselor care favorizează deformările articulare

c. Folosirea fiecărei articulaţii în planul său anatomic cel mai stabil şi mai funcţional

d. Utilizarea articulaţiilor celor mai puternice pentru diferite activităţi

e. Folosirea şi menţinerea articulaţiilor în poziţii fixe prelungite

Corect: a, b, c, d

67. În cadrul evaluării la pacientul cu durere lombară pentru aplicarea unui program de terapie ocupaţioanală trebuie observate următoarele activităţi:

a. Îmbrăcatul, toaleta, autoîngrijirea b. Mobilitatea în scaun c. Transferurile d. Spălatul vaselor şi pregătirea mâncării e. Ridicarea şi transportul obiectelor foarte uşoare

Corect: a, c, d

68. La un pacient cu traumatism la nivelul umărului, programul de terapie ocupaţională din cadrul asistenţei medicale de recuperare se caracterizează prin:

a. Activităţi care se derulează în condiţii de indoloritate

b. Activităţi care se derulează din suspendare, aparatele de imobilizarea asigurând mâinii o mobilizare facilă

c. Activităţile recomandate pentru paciente sunt cele casnice

d. Activităţile recomandate pentru pacienţi sunt de tipul olărit, tâmplărie, împletit nuiele, ţesut

e. Nu trebuie respectat aspectul funcţional

Corect: a, b, c, d

69. Principalele aspecte kinetice de care trebuie ţinut seama într-un program de terapie ocupaţională aplicat la un pacient care a suferit leziuni traumatice la nivelul mâinii sunt:

a. Obţinerea unei amplitudini de mişcare şi a unei prehensiuni adecvate în condiţiile unei forţe musculare optime pentru grupele musculare flexoare şi extensoare ale mâinii

b. Limitarea participării muşchilor interosoşi, cu rol în stabilizarea regiunii metacarpofalangiene

c. Stimularea comenzii centrale prin promovarea mişcărilor spontane uzuale

d. Deplasări articulare maxime de la început, imediat posttraumatic

e. Promovarea prehensiunii de forţă

Corect: a, b, c

70. Activitatea aleasă în programul de terapie ocupaţională la pacientul cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare respectă următoarele indicaţii:

a. În cursul derulării sale se evită atitudinile vicioase ale trunchiului şi membrelor

b. În cursul derulării sale se evită poziţia de rotaţie când pacientul este aşezat

c. Se preferă activităţile de tip ţesut, macrame, cartonaj

d. Se indică folosirea unor mijloace ajutătoare de tip microcontacte

e. Activitatea poate solicita cu încărcare oricare dintre segmentele membrelor inferioare

Corect: a, b, c, d

TESTE GRILĂ ORTEZARE - PROTEZARE Bibliografie: 1. Roxana Popescu, Rodica Trăistaru, Recuperarea membrului superior ortezat şi protezat, Editura Medicală Universitară

Craiova, 2002, pagini 7-27, 44-90, 111-164, 190 - 274 2. T. Sbenghe, Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, Bucureşti., 1981;

pagini 309-313, 362-365, 408 - 414 3. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti., 1987; pagini 517-519 4. T. Sbenghe, Kinesiologie-ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002, pagini 488-490 5. Delia Cinteză, Daniela Poenaru, Ortezarea în recuperarea medicală, Editura Vox, Bucureşti, 2004 1. Care dintre următoarele definiţii caracterizează

noţiunea de orteză: a. mijloc / dispozitiv extern folosit pentru

modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuro - mioartrokinetic, cu menţinerea sau refacerea funcţiei segmentului la care este aplicată

b. aparat sau dispozitiv de substituţie artificială folosit pentru înlocuirea diferitelor segmente absente sau organe ale corpului

c. dispozitiv adăugat corpului unei persoane pentru a susţine, a poziţiona, a imobiliza, a corecta diformităţi, a asista forţa musculară, a modifica tonusul muscular sau a promova mişcarea unor segmente

d. modalitate fizică pentru creşterea forţei şi rezistenţei musculare

e. una dintre cele mai importante exerciţii din kinetoterapia pasivă

Corect: a, c

2. Ortezele au rol multiplu în recuperarea medicală, dar nu asigură:

a. imobilizarea sau susţinerea unei articulaţii sau unui segment al corpului, asigurând astfel prevenirea / corectarea deformărilor şi menţinerea articulaţiei într-o poziţie cât mai funcţională

b. îmbunătăţirea funcţiei articulare în condiţiile unei asistări corespunzătoare a mobilităţii la acel nivel, cu posibilitatea aplicării unei tracţiuni

c. controlul unei mişcări direcţionate d. durerea şi presiunea în segmentul respectiv prin

transferul de forţă de la o zonă topografică la alta e. protecţie a structurilor segmentului respectiv

(muşchi, ligamente, oase, nervi, vase) pe toată perioada programului de recuperare

Corect: d

3. Oricare dintre ortezele folosite în practica medicală trebuie să prezintă următoarele calităţi:

a. grele, cu durabilitate scăzută b. confortabile, tolerate corespunzător

c. acceptabile din punct de vedere cosmetic, mai ales pentru cele folosite la extremitatea distală a membrului superior

d. uşor de întreţinut şi de curăţat; simple, în sensul facilităţii (uşurinţei) montării / demontării (“pus / scos”) corecte

e. utile, să servească în realitate scopului propus, ajustabile diferitelor faze evolutive ale suferinţei respective

Corect: b, c, d, e

4. Oricare dintre protezele folosite în practica medicală trebuie să prezintă următoarele calităţi:

a. confecţionată din material dur, rezistent b. acceptabilă din punct de vedere cosmetic, fără

determinarea modificărilor trofice la nivelul bontului

c. să posede relief adaptat segmentului protezat şi caracteristicilor bontului cu care trebuie să se articuleze

d. uşor de întreţinut, de aplicat la nivelul bontului e. să nu se modifice în raport cu evoluţia afecţiunilor

asociate

Corect: b, c, d

5. Ortezele se confecţionează din următoarele materiale, cu o excepţie:

a. metalul (oţel călit - inoxidabil, aliaj de aluminiu) b. plasticul c. pielea d. hârtia e. fibrele sintetice, materiale plastifiabile

Corect: d

6. Fiecare orteză este prezentată în detaliu, prin intermediul mai multor fotografii (din diferite unghiuri) şi însoţită de o fişă tehnică, care cuprinde următoarele elemente:

a. numele şi tipul ortezei-statică sau dinamică, temporară sau definitivă

b. indicaţiile sale terapeutice, obiectivele montării sale la un anumit segment

c. descrierea materialului din care este confecţionată, durata în care se poate realiza, dificultatea de execuţie

d. alte menţiuni sau remarci cu privire la orteza respectivă

e. date despre pacientul la care urmează a fi aplicată

Corect: a, b, c, d

7. Aspectele motivaţionale care permit încadrarea ortezelor în orteze statice sunt:

a. menţinerea tonusului şi forţei musculare b. corectarea deformărilor din afecţiunile

neurologice prin deficitul muscular c. prevenirea şi corectarea contracturilor musculare d. stretching-ul pasiv e. stabilizarea articulară analitică şi globală, mai

precis în lanţ cinematic

Corect: c, d, e

8. Aspectele motivaţionale care permit încadrarea ortezelor în orteze dinamice sunt:

a. imobilizarea, limitare activităţii articulare b. prevenirea deformărilor secundare dezechilibrelor

musculare c. stimulare senzorială, în principal proprioceptivă d. menţinerea schemelor de mişcare e. posturarea corectă şi păstrarea aliniamentului

articular

Corect: b, c, d

9. Principalele condiţii patologice care presupun în cadrul asistenţei medicale complexe şi ortezarea sunt:

a. leziunile de neuron motor central sau periferic b. suferinţe ortopedico-traumatice diverse c. afecţiuni reumatismale d. complicaţiile după arsuri e. afectări tegumentare grave, cu edem fluctuant

Corect: a, b, c, d

10. Principalele condiţii patologice care presupun în cadrul asistenţei medicale complexe şi protezarea sunt:

a. Amputaţiile membrelor inferioare b. Traumatismele c. Tumorile benigne d. Malformaţiile dobândite e. Osteosarcoamele

Corect: a, b, e

11. Selectarea protezei optime pentru pacientul cu amputaţie de membru se realizează în baza unor criterii, cu excepţia:

a. nivelul amputaţiei membrului respectiv b. starea aparatelor cardiovascular şi respirator ale

pacientului, precum şi statusul cognitiv cu motivaţia personală

c. activităţile-vocaţionale şi nevocaţionale-pe care pacientul le anticipează

d. existenţa sau nu a antecedentelor heredo-colaterale de amputaţie

e. resursele financiare şi tehnice de care dispune persoana în cauză

Corect: d

12. La nivelul membrului superior, ortezele sunt indicate pentru refacerea funcţionalităţii normale, prin:

a. asistarea sau suportul musculaturii deficitare (cu forţă scăzută); substituirea musculaturii paralizate

b. protejarea zonelor algice şi / sau deformate de solicitări importante

c. corectarea / minimalizarea deformărilor sau tulburărilor de aliniament existente, cu asigurarea unui aliniament corect al axelor biomecanice

d. prevenirea mobilităţii pe direcţii corecte, controlate, asigurând conservarea energiei şi prevenirea mişcărilor anormale

e. imposibilitatea montării altor dispozitive asistate, supravegheate

Corect: a, b, c

13. Principalele criterii în funcţie de care se clasifică ortezele sunt:

a. Clasic (gruparea în două mari categorii-statice şi dinamice)

b. Anatomic (în funcţie de segmentul ce urmează a fi ortezat)

c. Clinico-funcţional d. Materialul din care sunt confecţionate e. Denumirea firmei producătoare

Corect: a, b, c

14. Radiculopatiile cervicale inferioare, paralizia de plex brahial, paralizia de nerv circumflex, hemiplegia, tetraplegia, miopatiile, atrofia spinală pseudomiopatică beneficiază în programul de recuperare de ortezare şi fac parte din categoria afecţiunilor:

a. Reumatismale degenerative b. Reumatismale inflamatorii c. Ortopedico-traumatice d. Neurologice

e. Cardio-vasculare

Corect: d

15. Cele mai importante afecţiuni reumatismale cu localizare la nivelul centurii scapulare care beneficiază de ortezare a umărului sunt:

a. Capsulita adezivă sau umărul „îngheţat” b. Suferinţa articulaţiei acromioclaviculare c. Boli inflamator-imune d. Reumatismul abarticular e. Sindrom postcombustional

Corect: c, d

16. Rolul ortezei statice de tipul stabilizatorului pentru abducţia umărului este complex, incluzând:

a. mobilizarea braţului şi umărului, practic a întregului membru superior

b. prevenirea contracturii muşchilor adductori ai umărului

c. reducere a dezechilibrelor biomecanice la nivelul centurii scapulare, a consecinţelor acestora (subluxaţia umărului, retracţiile musculare)

d. prevenirea stretchingului muşchilor rotatori interni simultan cu asuplizarea muşchiului deltoid şi a “coafei rotatorilor”

e. asistarea şi stimularea muşchilor membrului superior în raport cu derularea recuperării, când există o paralizie de plex brahial

Corect: b, c, e

17. Care din următoarele aspecte caracterizează eşarfa de umăr:

a. este inclusă în categoria ortezelor dinamice b. permite mobilizării algice după variate injurii

musculare sau capsulare, la pacienţii cu umăr dureros sau în luxaţiile de umăr

c. prevenirea suprastretching-ului (overstretching-ului) musculaturii sau ligamentelor în programul kinetic derulat la pacienţii cu paralizie de plex brahial

d. ameliorarea durerii la nivelul umărului în sindromul algoneurodistrofic uni- (umăr) sau bipolar (umăr - mână) din diferite afecţiuni (neurologice sau posttraumatice), asigurând şi menţinerea antideclivă a extremităţii distale (mână, antebraţ), mai ales când acesta prezintă modificări trofice

e. protejarea braţului, cu evitarea unor poziţii inadecvate dar cu asigurarea poziţionării mâinii în câmpul vizual al pacientului

Corect: c, d, e

18. Orteză complexă pentru membrul superior în care este inclusă şi orteza dinamică pentru umăr are rol multiplu pentru:

a. asistarea mişcărilor la nivelul centurii scapulare şi braţului astfel încât funcţionalitatea mâinii şi pumnului să fie cât mai aproape de cea fiziologică

b. prevenirea contracturii musculaturii membrului superior

c. conservarea funcţiilor neafectate ale membrului superior, avându-se în vedere că funcţia principală este prehensiunea alături de mişcarea de prono-supinaţie a extremităţii distale

d. reducerea aspectelor dinamice ale funcţionalităţii membrului superior,

e. înlăturarea riscului traumatismelor secundare mişcărilor anormale, a tracţiunii pe rădăcinile nervoase

Corect: a, b, e

19. Unul dintre aspectele de mai jos nu caracterizează orteza dinamică pentru balansul / mobilizarea antebraţului (BFO = balanced forearm orthoses):

a. indicată la pacientul cu suferinţă neurologică, fără o bună stabilitate şi un control motor schiţat al trunchiului

b. deosebit de utilă când există posibilitatea suspendării eşarfei, prin intermediul a două benzi sau curele, deasupra capului pacientului

c. poate fi montată la scaunul cu rotile, cu care se mobilizează pacientul neurologic (tetraplegic, distrofie neuromusculară severă)

d. articulat cu orteza, se aplică un dispozitiv sub formă de jgheab pe mânerul scaunului, ceea ce permite ca printr-un efort muscular minim la nivelul centurii scapulohumerale şi trunchiului, pacientul poate să-şi mobilizeze, în plan orizontal, braţul, să-şi flecteze cotul şi să ajungă cu mâna la gură

e. tip aparte de orteză dinamică pentru membru superior

Corect: a

20. Ortezarea umărului la pacientul hemiplegic permite:

a. în perioada flască a hemiplegiei, ortezarea de repaus asigură poziţionarea corectă a umărului, cu braţul în abducţie de 450 şi uşor anteflectat

b. în etapele de recuperare, ortezarea dinamică asigură derularea kinetoterapiei corespunzătoare (tehnicile de facilitare neuroproprioceptive, exerciţii de redresare şi echilibru, de antrenare a simetriei corporale etc.)

c. derularea stretching-ului rapid pentru corectarea spasticităţii

d. derularea stretching-ului lent necesar asuplizării structurilor ţesutului moale din regiunea mâinii

e. promovarea contracturilor generate de dezechilibrele tonusului muscular şi la nivelul centurii scapulohumerale

Corect: a, b

21. Orteza helicoidală a membrului superior este: a. o orteză funcţională statică b. indicată când paralizia de plex brahial este

definitivă, severă şi nu există posibilitatea altor atitudini terapeutice (ortopedico-chirurgicale)

c. indică la pacienţii cu paralizie de plex brahial cu sau fără conservarea unei mâini funcţionale

d. orteza care-i permite pacientului să-şi utilizeze optim restantul funcţional muscular

e. orteză care necesită o purtare permanentă, independent de programul de recuperare sau de intervenţiile chirurgicale ulterioare

Corect: b, c, d

22. Ortezarea umărului instabil, la pacienţii cu luxaţie sau subluxaţie a umărului, presupune:

a. respectarea poziţiei funcţionale, timp de 7-10 zile b. obţinerea stării antalgice c. prevenirea redorii articulare, care predispune la

dezvoltarea sindromului dureros cronic d. iniţierea programului de recuperare pentru

refacerea mobilităţii articulare (prin intermediul exerciţiilor globale de mobilizare pe abducţie-flexie-rotaţie externă) şi a controlului motor al umărului

e. toate aspecte cuprinse la punctele a, b, c, d

Corect: e

23. Ortezarea umărului la pacientul cu poliartrită reumatoidă presupune:

a. orteza des utilizată este cea care asigură rotaţia externă şi abducţia umărului, fiind necesară mai ales la pacienţii cu ambii umeri afectaţi sau / şi cu tendinţa la redoare marcată

b. orteza des utilizată este cea care asigură rotaţia internă şi adducţia umărului, fiind necesară mai ales la pacienţii cu ambii umeri afectaţi sau / şi cu tendinţa la redoare marcată

c. menţinerea braţului în poziţie funcţională, cu evitarea poziţiei “protectoare” din perioadele dintre şedinţele kinetice

d. asigurarea igienei corespunzătoare a regiunii axilare, evitându-se astfel posibilele infecţii, cu impact negativ asupra evoluţiei bolii

e. asistarea unora dintre exerciţiile kinetice

Corect: a, c, d, e

24. La un pacient cu tendinopatie a coafei rotatorilor, ruptura sub 1 cm, programul de recuperare în care este inclusă şi ortezarea cuprinde:

a. imobilizare în eşarfă, în poziţie antalgică, 2-3 săptămâni (primele din cele 6 săptămâni ale fazei de protecţie din cadrul recuperării)

b. imobilizare în eşarfă, în poziţie funcţională, confortabilă, 1-2 săptămâni (primele din cele 6 săptămâni ale fazei de protecţie din cadrul recuperării)

c. ortezarea este suprimată în timpul exerciţiilor kinetice (ex. de tip Codman, ex. active asistate cu ajutorul unui baston în L, scripetoterapie, ex. izometrice pentru m. abductori şi rotatori ai umărului, m. flexori ai umărului şi cotului)

d. ortezarea este suprimată în timpul crioterapiei, electroterapiei

e. ortezarea se menţine în timpul crioterapiei, electroterapiei

Corect: b, c, d

25. Un umăr endoprotezat, trebuie să posede, imediat postoperator:

a. o mişcare de abducţie de 90ºşi o rotaţie externă de cel puţin 20º

b. o mişcare de abducţie de 60ºşi o rotaţie externă de cel puţin 10º

c. o mişcare de abducţie de 30ºşi o rotaţie externă de cel puţin 20º

d. o mişcare de abducţie de 60ºşi o rotaţie externă de cel puţin 20º

e. o mişcare de abducţie de 90ºşi o rotaţie externă de cel puţin 60º

Corect: a

26. Principalele indicaţii pentru endoprotezarea parţială a umărului sunt:

a. incongruenţă glenohumerală cronică dureroară la pacientul cu poliartrită reumatoidă

b. fracturi complexe cervicocefalice recente c. leziuni capitale vechi postfractură d. leziuni capitale vechi la pacientul cu boală

reumatismală inflamator-imună e. osteonecroza avasculară a capului humeral

Corect: b, c, d, e

27. Criteriile care sunt luate în considerare pentru artroplastia de umăr sunt:

a. distrucţia suprafeţelor osoase articulare de către procesul patologic inflamator-imun

b. durere permanentă la nivelul umărului cu impact funcţional semnificativ (perturbarea ADL-urilor),

necontrolate prin măsuri terapeutice conservatoare

c. algoneurodistrofia unipolară a umărului d. afectarea bilaterală a umerilor, pacientul aflându-

se în stadiu avansat al bolii, cu disfuncţie şi handicap multiplu, de cele mai multe ori fără o acuză algică semnificativă

e. distrucţia suprafeţelor osoase articulare de către procesul patologic inflamator-imun

Corect: b, c, d, e

28. Sunt descrise următoarele contraindicaţii pentru endoprotezarea umărului:

a. procesul infecţios localizat la nivelul structurilor articulare şi periarticulare ale umărului

b. paralizia completă a muşchiului deltoid şi / sau a coafei rotatorilor

c. radiculopatiile cervicale, cu manifestări complexe (mai ales deficit de forţă musculară pentru muşchiul deltoid şi muşchii spinali, cu expresie electromiografică)

d. prezenţa complianţei pacientului e. asocierea suferinţei reumatismale degenerative la

nivelul genucnhilor

Corect: a, b, c

29. O endoproteză totală de umăr, corect montată, prezintă o funcţionalitate foarte mult asemănătoare cu a umărului sănătos, comportamentul cinematic constând din trei timpi esenţiali:

a. primul timp-rularea-glisarea, cu deschiderea spaţiului scapulo-humeral (permite o anteflexie de 40º-50º

b. primul timp-rularea-glisarea, cu închiderea spaţiului scapulo-humeral (permite o anteflexie de 40º-50º

c. al doilea timp-bascularea scapulei (anteflexia se continuă până la 90º-100º

d. al doilea timp-bascularea scapulei (anteflexia se continuă până la 60º-80º

e. al treilea timp-deschiderea spaţiului scapulo-humeral (completarea flexiei până la 140º-160º

Corect: a, c, e

30. Principiile reeducării kinetice postoperatorii în cazul unui pacient cu umăr endoprotezat sunt următoarele:

a. programul kinetic este parte componentă a programului de reabilitare complex, etapizat, fiind fundamentat pe gesturi blânde, simple şi respectând principiul indolorităţii

b. durata unei şedinţe kinetice este variabilă, de 5-10-15-20 minute

c. frecvenţa şedinţelor kinetice în cursul unei zile este de 5 ori, chiar de mai multe ori dacă starea pacientului o permite

d. exerciţiile de tip stretching pasiv şi decoaptare (tracţiune-glisare) sunt indicate folosesc în programul kinetic

e. programul kinetic se derulează doar în condiţii de spitalizare

Corect: a, b, c

31. Luxaţiile cotului, fracturile diafizei humerale, ruptura ligamentului colateral ulnar, injuriile cotului la sportivi beneficiază de ortezare şi reprezintă suferinţe de tip:

a. neurologic b. reumastimale inflamatorii c. reumatismale degenerative d. postcombustionale e. ortopedico-traumatice

Corect: e

32. Ortezele statice pentru cot şi umăr sunt indicate pentru imobilizarea articulară şi corecta poziţionare a membrului superior (refacerea aliniamentului dacă este necesar), cu scopul multiplu:

a. de a promova durerea b. de a menţine deformaţiile structurilor

periarticulare şi articulare c. de a controla mobilitatea activă (să o

îmbunătăţească atât pe flexie, cât şi pe extensie, când este necesar, sau din contră să limiteze tendinţa la hipermobilitate, prin asigurarea stabilităţii articulare corespunzătoare)

d. de a suplini deficitul musculo-ligamentar, cu protejarea de injuriile variate (cu precădere de stresul articular) şi gradarea forţei exercitate pe braţ şi antebraţ

e. de a furniza condiţiile optime pentru refacerea tegumentului

Corect: c, d, e

33. Atitudinile kinetice din cadrul fazei a II a programului de recuperare la un pacient cu luxaţie de cot sunt:

a. imobilizarea într-o orteză / atelă din material termoformabil, adaptată amplitudinii mişcării de extensie (care creşte progresiv); orteza / atela nu sunt folosite în cursul programului kinetic

b. orteza este menţinută 2 săptămâni în luxaţiile stabile, apoi doar nocturn încă o săptămână

c. mobilizarea activă ajutată şi activă a cotului în limitele amplitudinilor de mişcare nedureroase-după 2 –3 şedinţe sunt permise auto-mobilizările în condiţii de ortezare

d. exerciţii de tip stretching pentru toate grupele musculare ale cotului, cu prudenţă

e. exerciţii active rezistive

Corect: a, b, c, d

34. Artroliza într-o redoare de cot se aplică avându-se în vedere următoarele obiective:

a. obţinerea dolorităţii b. obţinerea unei amplitudini funcţionale maxime

(pentru flexie o amplitudine cuprinsă între 300-1200, sector care reprezintă funcţionalitatea utilă)

c. refacera mişcărilor de flexie şi pronaţie, esenţiale în funcţionalitatea membrului superior.

d. obţinerea unei amplitudini de mişcare la nivelul cotului cât mai aproape de cea fiziologică, în limita sectorului de funcţionalitate, în 3-6 luni postoperator

e. obţinerea unei amplitudini de mişcare la nivelul cotului cât mai aproape de cea fiziologică, în limita sectorului de funcţionalitate, în 6-9 luni postoperator

Corect: b, c, d

35. Principalele indicaţii pentru endoprotezarea cotului (în concordanţă cu procedurile de reconstrucţie ale celorlalte articulaţii ale membrelor) sunt următoarele:

a. poliartrita reumatoidă stadiul I şi II sau cu sinovectomie (pentru un proces sinovial agresiv, distructiv) şi rezecţie a capului radial fără efecte favorabile

b. anchiloza cotului în poziţii nefuncţionale la pacienţii cu poliartrită reumatoidă sau la tinerii cu artrită cronică juvenilă

c. artrodeza în poziţie nefuncţională, cu impact negativ funcţional semnificativ

d. traumatismele la nivelul cotului cu pierderea stabilităţii osoase a articulaţiei şi / sau limitarea algică semnificativă a amplitudinii de mişcare

e. artroza cotului

Corect: b, c, d

36. Complicaţiile postoperatorii ale endoprotezării cotului sunt:

a. indoloritatea b. afectarea (de tip neuropraxie) a nervului ulnar c. redoarea sau instabilitatea de cot d. cicatrizarea tardivă şi necorespunzătoare a plăgii

postoperatorii

e. decimentarea, ruptura endoprotezei sau disocierea părţilor componente

Corect: b, c, d, e

37. Oricare dintre membrii echipei recuperatorii trebuie să ţină seama de următoarele aspecte în derularea programului de reabilitare la pacientul cu endoproteză de cot:

a. repausul imediat al cotului endoprotezat trebuie să fie unul decliv, pentru reducerea cât mai lentă a edemului postoperator

b. mişcarea activă a cotului este practic permisă imediat ce edemul şi durerea postoperatorie încep să se remită

c. regula de bază este progresivitatea şi blândeţea, fiind proscrise mobilizarea intempestivă şi flexia peste 90° în primele 21 zile, pentru a permite vindecarea tricipitală

d. în perioadele de repaus dintre terapia fizicală, cotul va fi suspendat în poziţii alternative de flexie 90° şi extensie maximală, timp de 4 săptămâni; după această perioadă, pacientul poate începe activitatea fizică uzuală, zilnică, adaptându-se progresiv la ea în funcţie de toleranţa cotului operat

e. se indică cât mai multe mişcări pasive, cu tracţiuni în axul membrului superior

Corect: b, c, d

38. Dintre principii generale care trebuie respectate în ortezarea mâinii face excepţie:

a. orteza trebuie să corespundă cât mai fix conturului mâinii şi antebraţului

b. lungimea ortezei să fie suficient de lungă (există şi excepţii), prelungindu-se de cele mai multe ori până în 1/3 proximală a antebraţului

c. lăţimea ortezei la nivelul antebraţului trebuie să fie suficientă pentru asigurarea stabilităţii sale

d. orteza să asigură o extensie de minim 15º– 30ºla nivelul gâtului mâinii, cu particularizare în funcţie de scopul ortezei

e. arcurile anatomice ale mâinii nu sunt absolut respectate de forma ortezei iar degetele sunt plasate rareori în poziţie funcţională

Corect: e

39. Terapeutul care execută orteza pentru complexul mâinii trebuie:

a. să cunoască noţiunile fundamentale de anatomie şi biomecanică ale mâinii (! semnificaţia gestuală a unghiurilor funcţionale) precum şi noţiunile semiologice minime corelate cu suferinţa respectivă

b. să cunoască mecanismele de deformare şi de corectare pentru aspectele patologice care sunt posibile la nivelul complexului mâinii

c. să dovedească discernământ în alegerea programului kinetic şi să posede noţiuni de terapie ocupaţională

d. să nu explice pacientului rolul aplicării etapizate a educaţiei gestuale cu ajutorul ortezelor în cadrul programului kinetic general

e. să adapteze / schime tiparul ortezei în funcţie de dinamica suferinţei

Corect: a, b, c, e

40. Orteza în paralizia / pareza de nerv radial prezintă următoarele aspecte definitorii:

a. combate tendinţa la retracţie a tendoanelor muşchilor flexori

b. combate tendinţa la retracţie a tendoanelor muşchilor extensori

c. asigurară utilizarea convenabilă a mâinii, prin susţinerea activităţii aparatului extensor al mâinii

d. este indicată o orteză cu suport dorsal pentru gâtul mâinii şi accesorii care să controleze extensia la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene

e. dacă muşchii extensori ai pumnului sunt indemni sau refăcuţi, este necesară o orteză statică pentru extensia în articulaţiile metacarpofalangiene, plasată tot pe faţa dorsală a mâinii

Corect: a, c, d

41. Orteza în paralizia / pareza de nerv cubital prezintă următoarele aspecte definitorii:

a. are rol de substituţie pentru muşchii lombricali b. corectează hiperextensia în articulaţia

metacarpofalangiană la nivelul ultimelor două degete (stoparea extensiei tuturor articulaţiilor metacarpofalangiene în pareza musculaturii intrinseci a mâinii)

c. este indicată orteza de tip bară lombricală, pentru degetele IV, V, prin intermediul căreia se blochează dorsal articulaţiile metacarpofalangiene, fixată cu o bandă adezivă la nivel palmar

d. deficitul de adducţie al policelui este uşor controlabil

e. corectează hiperflexia în articulaţia metacarpofalangiană la nivelul ultimelor două degete (stoparea extensiei tuturor articulaţiilor metacarpofalangiene în pareza musculaturii intrinseci a mâinii)

Corect: a, b, c

42. Orteza în paralizia / pareza de nerv median prezintă următoarele aspecte definitorii, cu excepţia:

a. asistă flexia dorsală a pumnului şi opoziţia policelui

b. asistă extensia degetelor c. sunt folosite orteze statice (sub formă de bară în

C) şi orteze dinamice pentru police d. când deficitul motor este minim, pacientul preferă

să folosească orteză doar în mişcările de fineţe, mai ales atunci când pensele laterale polici-digitale sunt posibile

e. pentru deformările degetelor II şi III sunt indicate ortezele statice de tipul benzilor adezive sau suporţilor externi

Corect: b

43. În leziunile de nervi periferici ale membrului superior, cu expresie clinico-funcţională la nivelul compexului mâinii, ortezarea se aplică pentru:

a. prevenirea deformărilor determinate de asinergismul muscular

b. refacerea amplitudinii maxime de mişcare pasivă pentru sectorul afectat şi restabilirea / menţinerea amplitudinii maxime de mişcare activă, a forţelor musculare optime în teritoriile neafectate

c. poziţionarea complexului mâinii astfel încât să poată fi utilizată optim

d. substituirea parametrilor musculari din teritoriile nervoase interesate

e. inhibarea parametrilor musculari din teritoriile nervoase interesate

Corect: a, b, c, d

44. La pacientul cu mână reumatoidă, ortezele de repaus asigură:

a. limitarea durerii în contextul combaterii procesului inflamator prin repaus articular

b. prevenirea / corectarea deviaţiilor articulare, a dezvoltării poziţiilor vicioase, a deformaţiilor la nivelul pumnului, degetelor

c. menţinerea în poziţie neutră de lucru a mâinii d. menţinerea durerii e. prevenirea poziţiei neutre de lucru a mâinii

Corect: a, b, c

45. Stabilizatorii digitali, stabilizatorii policelui, stabilizatori pentru deget-mână-pumn / gâtul mâinii, orteze pentru reducerea hipertoniei, orteze de tip mânuşă fac parte din categoria de orteze:

a. statice, de repaus sau de protecţie

b. dinamice c. funcţionale d. de substituţie e. susţinători instrumentali

Corect: a

46. Gâtul mâinii în uşoară flexie, asociată deseori cu înclinarea ulnară moderată şi semipronaţie, policele în extensie-adducţie moderată, degetele II → V în poziţie indiferentă (uşoară flexie în articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene), muşchii regiunii tenare sunt în repaus când poziţia policelui este de 40ºantepulsie şi 20º abducţie definesc:

a. poziţia funcţională a complexului mâinii b. poziţia funcţională a antebraţului distal c. poziţia antalgică a complexului mâinii d. poziţia antalgică a antebraţului e. poziţia de repaus nocturnă

Corect: c

47. Orteza Bichat, uşor acceptată de pacient şi deseori folosită în reabilitare la pacienţii cu leziuni ale nervului radial, asigură următoarea poziţionare a complexului mâinii:

a. pumnul în flexie 30º cu uşoară înclinaţie cubitală pentru facilitarea opoziţiei policelui

b. pumnul în extensie 30º cu uşoară înclinaţie cubitală pentru facilitarea opoziţiei policelui

c. articulaţiile metacarpofalangiene în flexie 30º(există un susţinător la nivelul primei flange, în structura ortezei)

d. articulaţiile interfalangiene libere, asigurând mişcarea de extensie a degetelor prin contracţia muşchilor interosoşi şi lombricali

e. policele liber, cu o „contrarezistenţă” la nivelul articulaţiei metacarpofalangiene, cu ajutorul căreia este evitată tendinţa la subluxaţie a acestei articulaţii

Corect: b, c, d, e

48. Contraindicaţiile pentru endoprotezare la nivelul complexului mâinii includ următoarele aspecte:

a. statusul noninfecţios articular sau cu altă localizare

b. afecţiuni neurologice diverse, cu impact clinico-funcţional la nivelul complexului mâinii

c. absenţa structurilor osoase (insuficienţa capitalului osos) şi a stabilităţii ligamentare corespunzătoare pentru consolidarea endoprotezei

d. pacientul tânăr / copil la care sunt prezente cartilajele de creştere (endoprotezare este posibilă numai după închiderea cartilajelor de creştere)

e. pacientul cooperant

Corect: b, c, d

49. Ortezele pentru membrul inferior sunt indicate pentru:

a. asistarea mersului şi controlul mişcării b. reducerea durerii şi a încărcării articulare prin

greutatea corpului c. maximizarea efectelor deformărilor articulare

existente d. minimalizarea efectelor deformărilor articulare

existente e. creşterea încărcării articulare prin greutatea

corpului

Corect: a, b, d

50. Ortezele pentru membrul inferior trebuie să fie centrate astfel:

a. orteza de gleznă centrată la nivelul maleolei mediale

b. orteza de genunchi la nivelul proeminenţei condil femural medial

c. orteza de şold astfel încât să permită pacientului o flexie de 90º la nivelul şoldului

d. orteza de genunchi la nivelul proeminenţei condil femural lateral

e. orteza de gleznă centrată la nivelul maleolei laterale

Corect: a, b, c

51. Rolul ortezelor de picior este în funcţie de tipul de orteză. Astfel:

a. Orteza statică menţine segmentul de corp disfuncţional într-o anumită poziţie

b. Orteza dinamică inhibă mişcarea segmentului de corp, asigurând o funcţionalitate optimă

c. Orteza biomecanică sau funcţională are rol multiplu (controlul mişcărilor excesive, plasarea piciorului în neutralitate subtalară în faza de sprijin a mersului, absorbţia şocului la atacul cu talonul)

d. Ortezele acomodative asigură amortizarea şocurilor, distribuirea uniformă a presiunilor

e. Ortezele acomodative asigură solicitarea reliefurilor osoase şi accentuarea frecării suprafeţelor plantare

Corect: a, c, d

52. Endoproteza cefalică la nivelul şoldului este indicată la pacientul cu:

a. fractură de acetabul b. fractură de col femural

c. osteonecroză aseptică de cap femural d. pseudartroza postfractură de cap femural e. fractura intertrohanteriană

Corect: b, c, d

53. Proteza totală de şold este indicată în marile degradări anatomo-funcţionale ale şoldului, dintre care mai importante sunt:

a. Coxartroze secundare sau primitive decompensate b. Sechele posttraumatice şi artrodeza de necesitate

la vârste tinere c. Reumatismul cronic inflamator d. Procesul infecţios local e. Periartrita coxofemurală

Corect: a, b, c

54. Avantajul endoprotezării şoldului cu proteză totală cimentată se exprimă prin:

a. Fixarea biologică prin contactul intim biologic la interfaţa implant-os

b. Fixare definitivă de la început c. Posibilitatea de a relua mersul cu încărcare, la

câteva zile postoperator d. Reluarea tardivă a mersului cu încărcare e. Refacerea părţilor moi ale şoldului

Corect: b, c, e

55. Aşezarea şi ridicarea de pe scaun la pacientul cu endoproteză de şold comportă următoarele aspecte definitorii:

a. scaunul folosit de pacient se recomandă a fi cu înălţime cât mai mică, astfel încât flexia la nivelul genunchiului şi şoldului să fie peste 90º

b. la aşezare, pacientul se îndepărtează cât poate de mult cu călcâiele de scaun, se lasă cât mai repede cu greutatea mai mult pe membrul inferior afectat pe scaun

c. la ridicarea de pe scaun, apropie călcâiele, cu membrul inferior operat cât mai aproape de scaun, deplasează şezutul la marginea scaunului şi se ridică cu sprijin cât mai mult în membrul inferior neprotezat

d. la aşezare, pacientul se apropie cât poate de mult cu călcâiele de scaun, se lasă pe scaun cât mai uşor cu greutatea mai mult pe membrul inferior sănătos

e. la ridicarea de pe scaun, apropie călcâiele, cu membrul inferior sănătos cât mai aproape de scaun, deplasează şezutul la marginea scaunului şi se ridică cu sprijin cât mai mult în membrul inferior neprotezat

Corect: d, e

56. În cadrul programului kinetic performat la un pacient cu endoproteză de şold se derulează exerciţii pentru grupele musculare:

a. fesiere b. cvadricipitale c. paravertebrali d. ale membrelor superioare e. sternocleidomastoidieni

Corect: a, b, c, d

57. Obiectivele programului de recuperare aplicat la un pacient cu artroplastie totală şold sunt:

a. creşterea forţei musculare b. menţinerea atitudinilor preoperatorii ale

membrului inferior c. menţinerea mobilităţii articulare şi evitarea

instalării atitudinilor vicioase d. recuperarea completă a genunchiului e. evitarea sau tratarea sechelelor tromboflebitei

postoperatorii şi prevenirea edemului

Corect: a, c, d, e

58. Postoperator, la pacientul cu artroplastie totală cimentată de şold sunt indicate mobilizările asistate la nivelul şoldului operat din ziua a 5-a, pentru:

a. flexie şi adducţie b. flexie şi abducţie c. extensie şi rotaţie d. rotaţie e. extensie şi adducţie

Corect: b

59. Pacientul cu artroplastie totală necimentată la nivelul şoldului nu are voie să:

a. încarce membrul inferior operat şi nu are voie să şofeze înainte de 6-8 săptămâni

b. solicite mult grupele musculare abductoare ale şoldului

c. solicite prin exces de forţă sau amplitudine de mişcare endoproteza

d. meargă cu sprijin în cadru, apoi în baston e. facă kinetoterapie în programul de recuperare

Corect: a, b, c

60. Care dintre următoarele aspecte nu reprezintă indicaţie pentru artroplastia parţială de genunchi:

a. distrugere articulară moderată b. dureri persistente c. aparat ligamentar distrus

d. deviaţii axiale peste 20º e. pacient cu vârsta peste 60 ani

Corect: c, d

61. În programul de recuperare postoperator într-o artroplastie parţială de genunchi contracţia izometrică a muşchiului cvadriceps se iniţiază:

a. Din a treia zi postoperator b. Din a patra zi postoperator c. Chiar din ziua operaţiei d. La 3-4 săptămâni postoperator e. Este contraindicată

Corect: c

62. Reluarea mersului la pacientul cu artroplastie genunchi cu endoproteză parţială nu se face în modul următor:

a. 5-6 şedinţe de mobilizare activă a genunchiului, aflat în gips bivalv în extensie, din ziua 3-a sau 4-a; mersul în cârje fără sprijin la 2 săptămâni; încărcare egală cu membrele inferioare la 3-4 săptămâni, cu sprijin în cârjă sau baston; mersul normal cu sprijin total în membrul inferior operat, cu indicaţia folosirii bastonului totuşi, la 3 luni postoperator

b. mersul în cârje cu sprijin la 2 săptămâni; încărcare inegală cu membrele inferioare la 4 săptămâni, cu sprijin în cârjă sau baston; mersul normal cu sprijin total în membrul inferior operat la 4 luni postoperator

c. mersul în cârje cu sprijin la 4 săptămâni; încărcare inegală cu membrele inferioare la 5 săptămâni, cu sprijin în cârjă sau baston; mersul normal cu sprijin total în membrul inferior operat la 3 luni postoperator

d. mersul în cârje cu sprijin la 3 săptămâni; încărcare egală cu membrele inferioare la 5 săptămâni, cu sprijin în cârjă sau baston; mersul normal cu sprijin total în membrul inferior operat la 4 luni postoperator

e. încărcare egală cu membrele inferioare la 4 săptămâni, cu sprijin în cârjă sau baston; mersul normal cu sprijin total în membrul inferior operat la 4 luni postoperator

Corect: b, c, d, e

63. Indicaţiile mai importante pentru artroplastia totală de genunchi sunt:

a. gonartroza decompensată care interesează toate structurile genunchiului

b. deviaţiile axiale importante, peste 20º c. flexumul ireductibil d. instabilitatea marcată, intens dureroasă

e. persoane sub 50 ani, cu modificări de aliniament la nivelul genunchiului

Corect: a, b, c

64. Pentru care dintre grupele musculare sunt indicate exerciţiile de tip izometric în programul kinetic preoperator la pacientul cu endoproteză de genunchi:

a. fesier mare b. cvadriceps c. triceps sural d. ischiogambieri e. tibial anterior

Corect: b, c

65. Din săptămâna a 6 –a postoperator la pacientul cu artroplastie de genunchi sunt permise:

a. alergarea b. ridicare şi purtare de greutăţi mari c. şofatul d. exerciţii în lanţ cinematic închis pentru

coordonare şi control motor al membrului inferior e. pedalare la cicloergometru

Corect: c, d, e

66. Metodele şi mijloacele programului de recuperare la pacientul cu artroplastie de gleznă sunt astfel alese încât asigură:

a. combaterea durerii, tulburărilor trofice, complicaţiilor posibile

b. refacerea funcţionalităţii gleznei şi consolidarea regiunii piciorului

c. o schemă de mers cât mai normală, cu evitarea şchiopătatului

d. menţinerea statusului clinico-funcţional iniţial e. o schemă de mers antalgică

Corect: a, b, c

67. Încălţămintea indicată la pacientul cu hallux valgus se caracterizează prin:

a. căpută moale, largă şi rotunjită cu decupaj b. pelotă laterală în dreptul articulaţiei

metatarsofalangiene a halucelui c. toc înalt d. pelotă metatarsiană sau sesamoidă e. susţinător al arcului longitudinal lateral

Corect: a, b, d

68. Tehnica prescrierii înălţătorului plantar la un pacient cu picior echin presupune:

a. Un înălţător calcanean de 1,8-2,5 cm înălţime dacă dorsiflexia este de 0º

b. Un înălţător calcanean mai mic de 1,8 cm înălţime dacă dorsiflexia este mai mare de 0º

c. Înălţătorul calcanean cu înălţime mai mică de 1 cm se va purta în interiorul pantofului

d. La nivelul piciorului opus este indicat un înălţător asemănător pentru a evita diferenţa de lungime a membrelor inferioare

e. Înălţătorul calcanean va fi indicat doar la nivelul piciorului echin

Corect: a, b, c, d

69. Ortezele pentru gleznă-picior se grupează în două mari categorii, în funcţie de articulaţia care solidarizează între ele cele două componente (gambieră şi podală):

a. Orteze fixe, rigide, din material plastice b. Ortezele hibride, dinamice, din metal c. Orteze funcţionale d. Orteze mobile e. Orteze de repaus

Corect: a, b

70. Principalele indicaţii ale ortezelor genunchi-gleznă-picior sunt:

a. Deformări primare ale genunchiului cu modificări secundare ale complexului gleznă-picior

b. Genu recurvatum, peste 25º c. Instabilitate anterioară a genunchiului d. Contracturi severe în flexie ale genunchiului e. Hipotrofie muşchi cvadriceps

Corect: a, b, c, d

71. Ortezarea membrului inferior afectat la pacientul hemiplegic în stadiu flasc cuprinde două modalităţi prin care se obţin stimularea tonusului muscular şi antrenamentul proprioceptiv:

a. Orteza mobilă, fixată în poziţie neutră sau câteva grade de flexie plantară

b. Orteza mobilă cu stop pe flexie plantară şi asistarea dorsiflexiei pe un anumit sector

c. Orteză dinamică d. Orteză cu arc de mişcare limitat e. Orteză adaptată

Corect: a, b

72. La piciorul spastic se indică ortezele de reducere a tonusului care se caracterizează prin:

a. Favorizează poziţia de recurvatum la nivelul genunchiului

b. Sisteme cu trei puncte de presiune c. Corectează biomecanic varul calcanean şi

supinaţia antepiciorului, cu refacerea rulării plantei pe sol în schema de mers

d. Permit mişcarea liberă a şoldului şi genunchiului e. Asigură un sector important de mişcare a

complexului gleznă-picior

Corect: b, c, d

73. Dispozitivele externe folosite pentru a susţine sau corecta postura şi aliniamentul coloanei vertebrale definesc:

a. Ortezele de genunchi-gambă-picior b. Ortezele complexului mâinii c. Ortezele spinale d. Ortezele de umăr e. Ortezele gleznă-picior

Corect: c

74. Ortezele cervicale, cu rol preponderent de menţinere a memoriei kinestezice şi de relaxare a ţesuturilor moi din regiunea cervicală, se grupează în:

a. Orteze cervicale propriu-zise (colarul uşor şi colarul rigid)

b. Orteze cervicocefalice (colarul Philadelphia) c. Orteze cervicotoracice (orteza tip SOMI, orteza

halo) d. Orteze toracolombare e. Orteze toracolombosacrate

Corect: a, b, c

75. Orteza William se caracterizează prin: a. Este o orteză spinală simplă, dinamică b. Este o orteză dinamică pentru membru superior c. Controlează extensia şi inflexiunile laterale ale

coloanei dorso-lombare d. Este alcătuită dintr-o bandă elastică la nivel

abdominal, două benzi rigide (pelvină şi toracică) unite prin două benzi laterale şi prin benzi mai subţiri, oblice

e. Este indicată la pacientul cu spondiloliză, spondilolisteză

Corect: a, c, d, e

TESTE GRILĂ KINETOTERAPIA DE RECUPERARE NEUROMOTORIE ŞI PROPRIOCEPTIVĂ Bibliografie: 1. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti., 1987; pagini 191 - 228 2. T. Sbenghe, Kinesiologie-ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002, pagini 142-158, 331-343 3. Roxana Popescu, Rodica Trăistaru, P. Badea, Ghid de evaluare clinică şi funcţională în recuperarea medicală, Editura

Medicală Universitară, Craiova, 2004, volumul II, pagini 333 - 483 1. Care dintre următoarele afirmaţii reale

caracterizează cortexul sensoriomotor: a. Aria 4 (aria cortexului motor primar) are rolul de

a sintetiza informaţiile de la diferite zone ale sistemului nervos central, de a genera şi transmite comanda motorie centrală spre etajele inferioare, cu iniţierea şi modularea mişcării voluntare

b. Aria 6 (aria cortex premotor) are rolul de a orienta corpul şi membrele înainte de mişcare, de a învăţa mişcări noi

c. Aria 6 suplimentară are rolul de a planifica mişcările care asigură corectitudinea secvenţelor activităţii musculare pentru mişcări cu abilitate mică

d. Ariile 5 şi 8 (cortexul parietal posterior) au rolul de analizare a informaţiilor senzitivo-senzoriale pentru acordarea mişcării cu mediul înconjurător şi de a imagina mişcările

e. Ariile 1-3 (cortexul somatosenzitiv primar) au rolul de a primi aferenţe de la periferie

Corect: a, b, e

2. Rolul celor două emisfere cerebrale este: a. Analiza informaţiilor de la văz, auz, tact în

emisferul stâng b. Analiza informaţiilor de la tact, propriocepţie,

vorbire în emisferul drept c. Analiza secvenţialităţii sunetelor şi a actelor

motorii în emisferul stâng d. Analiza conţinutului informaţiilor spaţiale

globale, aprecierea întregului corp în emisferul drept

e. Analiza ritmului vocii, a locului ocupat de corp în spaţiu în emisferul drept

Corect: a, c, d, e

3. Rolul tractului piramidal este complex, şi anume:

a. Controlează motricitatea voluntară, având rol în declanşarea intenţională a activităţii aparatului motor muscular, cu predilecţie pentru musculatura distală

b. Rol activator direct, facilitator pentru motoneuronii medulari

c. Rol activator indirect pentru motoneuronii medulari

d. Rol în menţinerea tonusului muscular prin influenţarea motoneuronului alfa fazic

e. Rol în menţinerea tonusului muscular prin influenţarea motoneuronului alfa tonic

Corect: a, b, e

4. Rolul tractului extrapiramidal este complex, şi anume:

a. Reglează tonusul muscular al posturii b. Reglează tonusul muscular al membrelor c. Reglează mişcările complexe voluntare d. Controlează dimensiunea, amplitudinea mişcării

voluntare declanşate de sistemul piramidal e. Rol facilitator sau inhibitor asupra motoneuronilor

medulari

Corect: a, d, e

5. Ajustarea permanentă a tonusului postural de către bucla gamma este posibilă în baza mai multor aspecte, cu excepţia:

a. Comenzii extrapiramidale b. Comenzii piramidale c. Modularii cerebeloase d. Modulării formaţiunii reticulate e. Modulării aparatului vestibular

Corect: b

6. Principalele aspecte funcţionale care definesc cerebelul sunt:

a. Aparat de timp-opreşte mişcarea la locul şi momentul dorit

b. Aparat de învăţare-circuitele cerebelului se modifică prin experienţă

c. Aparat de învăţare-inputurile repetate slăbesc sinapsele

d. Aparat coordonator-integrează mişcările unor articulaţii într-un lanţ cinematic complex şi coerent

e. Aparat coordonator-nu influenţează semnificativ abilităţile

Corect: a, b, d

7. Ganglionii bazali au rol important şi complex în controlul mişcării, definit prin mai multe aspecte, cu excepţia:

a. Modularea mişcării active comandate de scoarţă b. Implicarea în procesul de planificare motorie-

direcţia, viteza, amplitudinea de mişcare c. Corpul amigdalian conduce automatismul,

coordonarea şi tonusul muscular în repaus şi mişcare

d. Corpul striat conduce „jocul” elementelor sistemului locomotor şi ale musculaturii mimicii

e. Corpul striat acţionează unitar deşi componentele sale au funcţii antagoniste

Corect: c

8. Etapele pe care le parcurge dezvoltarea controlului motor se derulează în următoarea ordine:

a. Mobilitatea → stabilitatea → mobilitatea controlată → abilitatea

b. Mobilitatea → mobilitatea controlată → stabilitatea → abilitatea

c. Mobilitatea → abilitatea → mobilitatea controlată → stabilitatea

d. Mobilitatea → stabilitatea → abilitatea → mobilitatea controlată

e. Mobilitatea → mobilitatea controlată → abilitatea → stabilitatea

Corect: a

9. Definiţia corectă a celor trei procese prin care se exprimă controlul motor este:

a. Controlul muscular, corelat cu contracţia musculară şi cu mişcarea segmentului respectiv, reprezintă abilitatea de a activa un grup limitat de unităţi motorii ale unui singur muşchi, fără a fi activaţi şi alţi muşchi

b. Controlul muscular, corelat cu contracţia musculară şi cu mişcarea segmentului respectiv, reprezintă abilitatea de a activa un grup limitat de unităţi motorii ale unui singur muşchi, fiind activaţi şi alţi muşchi

c. Coordonarea, controlată de cerebel, se defineşte prin combinarea activităţii unui număr minim de muşchi în cadrul unei scheme de mişcare continuă, lină, în ritm normal, cu forţă adecvată pentru derularea respectivei activităţi

d. Coordonarea, controlată de cerebel, se defineşte prin combinarea activităţii unui număr minim de muşchi în cadrul unei scheme de mişcare întreruptă, aritmică, cu forţă adecvată pentru derularea respectivei activităţi

e. Echilibrul sau balansul reprezintă inabilitatea de a menţine sau de a mobiliza corpul fără a cădea,

adică menţinerea liniei gravitaţionale a corpului în afara poligonului de sprijin

Corect: a, c

10. Aspectele definitorii ale controlului muscular sunt:

a. Tonusul şi forţa musculară b. Mişcarea normală, activă, voluntară c. Mişcarea involuntară d. Abilitatea de mişcare e. Antrenamentul la efort

Corect: a, b, c, d

11. Cele mai importante modalităţi kinetice folosite pentru antrenarea controlului muscular sunt:

a. Stretching-ul şi excitaţia cutanată, în cadrul metodei Kabat

b. Stretching-ul şi excitaţia cutanată, în cadrul metodei Rood

c. Activarea imaginativă d. Antrenarea percepţiei contracţiei e. Electrostimularea neuromusculară, chiar în

absenţa complianţei pacientului

Corect: b, c, d

12. Şedinţa kinetică derulată pentru antrenarea controlului muscular se caracterizează prin:

a. 3-5 contracţii musculare pentru muşchiul care se lucrează

b. status de indoloritate al pacientului c. absenţa senzaţiei de oboseală d. în cursul unei şedinţe se lucrează doar un singur

muşchi e. în cursul zilei se poate derula o singură şedinţă

kinetică

Corect: a, b, c

13. Modalităţile kinetice care fundamentează programul kinetic aplicat pentru refacerea / antrenarea coordonării sunt:

a. Tehnici de facilitarea neuromotorii proprioceptive b. Mobilizările articulare din cadrul metodei Frenkel c. Gestualitatea necoordonată d. Terapia ocupaţională e. Coordonările paliative

Corect: a, b, d, e

14. Legile formulate de Kottke care trebuie luate în considerare în alcătuirea programului kinetic pentru antrenarea coordonării sunt:

a. Şedinţele kinetice se execută o singură data pe zi

b. Se evită contracţiile musculare care nu sunt necesare în activitatea pentru care se doreşte antrenamentul coordonării

c. Nu trebuie folosite modalităţi de întărire a percepţiei senzoriale adecvate pentru engrama corectă

d. Complianţa pacientului, cu concentrarea acestuia nu sunt absolut necesare

e. Exerciţiile nu se derulează cu rezistenţă şi nu necesită forţă mare (se lucrează cu forţă musculară chiar sub 10% din forţa maximă a muşchiului respectiv)

Corect: b, e

15. Principiile kinetice care stau la baza programului de recuperare a echilibrului sunt:

a. Pentru antrenarea unuia din sistemele responsabile cu menţinerea echilibrului se suspendă un altul pentru a-l forţa pe primul să intre cât mai mult în acţiune

b. Antrenamentul se începe pe suprafeţe stabile, apoi se derulează pe suprafeţe instabile

c. Se variază înălţimea centrului de greutate în cursul exerciţiilor

d. Membrele superioare şi trunchiul se utilizează ca elemente stabilizatoare sau destabilizatoare pentru echilibru

e. Câştigarea unei abilităţi motorii funcţionale nu se face prin antrenament şi experienţă, într-un mediu corespunzător

Corect: a, b, c, d

16. Mişcările sunt coordonate atunci când există: a. Stimuli senzitivi proprioceptivi, exteroceptivi

tactili şi senzoriali b. Variate „permutări” de mişcare, posibile prin

contracţia muşchilor agonişti, sinergişti, stabilizatori, antagonişti

c. Integritatea componentelor motorii ale echilibrului

d. Abilitatea de a stabiliza un segment al corpului simultan cu mobilizarea celorlalte în cursul unei mişcări uşoare, fine

e. Inabilitatea de a stabiliza un segment al corpului simultan cu mobilizarea celorlalte în cursul unei mişcări uşoare, fine

Corect: a, c, d

17. Termenul care desemnează tulburările de coordonare este:

a. Asinergie b. Adiadocochinezia c. Ataxia d. Hipotonia

e. Hipermetria

Corect: c

18. Recuperarea coordonării la pacienţi cu disfuncţii cerebeloase presupune:

a. Mişcare rapidă, unică, cu încărcare la extremitatea superioară şi inferioară

b. Tehnici de facilitare (stabilizarea ritmică, izometria alternantă) pentru tonifierea musculaturii stabilizatoare

c. Exerciţiile metodei Frenkel d. Alergarea e. Terapia ocupaţională

Corect: b, c, e

19. Exerciţiile în cadrul metodei Frenkel se derulează în conformitate cu următoarele reguli:

a. Iniţierea este totdeauna de partea afectată, apoi de partea sănătoasă

b. Iniţierea este totdeauna de partea sănătoasă sau mai puţin afectată, apoi de partea contralaterală

c. Fiecare exerciţiu se derulează iniţial cu ochii deschişi, sub control vizual, apoi cu ochii închişi

d. Oricare exerciţiu se derulează lent, cu multă răbdare, cu repetare de 4-5 ori, în ordinea corespunzătoare

e. Exerciţiile se derulează cât mai rapid, cu multă răbdare, cu repetare de 4-5 ori, în ordinea corespunzătoare

Corect: b, c, d

20. Testele Romberg sensibilizat, unipodal şi al stresului postural reprezintă teste pentru aprecierea:

a. Forţei musculare b. Rezistenţei musculare c. Tonusului muscular d. Amplitudinii de mişcare funcţională e. Echilibrului din ortostatism static

Corect: e

21. Testarea echilibrului din ortostatism activ se face cu ajutorul următoarelor teste:

a. Testul întinderii membrelor superioare b. Testul controlului motor c. Testul „brânciului” d. Testul transferului, al deplasării ritmice a greutăţii

corpului anterior-posterior, stânga-dreapta e. Testul Romberg

Corect: a, d

22. Refacerea şi menţinerea echilibrului se derulează în două etape, acestea fiind:

a. Antrenarea controlului motor b. Antrenarea sistemelor senzitivo-senzoriale c. Controlul amplitudinii de mişcare d. Controlul centrului de greutate e. Antrenarea abilităţii

Corect: b, d

23. Ordinea posturilor pentru exerciţiile kinetice derulate pentru controlul centrului de greutate este:

a. De la posturile stabile la cele mai puţin stabile b. De la porturile instabile la cele stabile c. Patrupedie → în genunchi → şezând lungit →

şezând scurtat → ortostatism d. Patrupedie → în genunchi → şezând scurtat →

şezând lungit → ortostatism e. Patrupedie → ortostatism → şezând lungit →

şezând scurtat → în genunchi

Corect: a, c

24. Principalele strategii dinamice care trebuie antrenate pentru echilibru sunt:

a. Strategia coloanei vertebrale b. Strategia gleznelor c. Strategia genunchilor d. Strategia şoldurilor e. Strategia paşilor

Corect: b, d, e

25. Tehnicile de facilitarea neuromusculară proprioceptivă se clasifică în:

a. Fundamentale (de bază) b. Particulare c. Speciale d. Specifice e. Generale

Corect: a, c, d

26. Următoarele tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă fundamentale se folosesc deseori în practica kinetică, cu o excepţie:

a. Prizele mâinilor b. Comenzile, comunicarea c. Întinderea (stretch-reflexul) d. Inversarea lentă e. Tracţiunea şi compresiunea

Corect: d

27. Conţinutul principalelor tehnici de facilitarea neuromusculară proprioceptivă speciale este următorul:

a. inversarea lentă (contracţie izotonă) - contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, fără pauză între inversări; inhibă contracţia agonistului spre sfârşitul mişcării, dar pregăteşte antagonistul (reflex miotatic, circuit Renshaw).

b. inversare lentă cu opunere (contracţie izometrică) - variantă a inversării lente în care se introduce gradat contracţia izometrică la sfârşitul amplitudinii mişcării (contracţie izotonă-izometrică-izotonă - izometrică); creşte forţa de contracţie agonistă.

c. contracţii repetate: se execută contracţii concentrice pe musculatură unei direcţii de mişcare care este slabă (întinderi rapide - declanşează reflexul miotatic de extensie, se opune apoi rezistenţa pentru realizarea unei contracţii izometrice, cu stimularea buclei gama musculare).

d. secvenţialitate pentru întărire: când un component dintr-o mişcare este slab se execută schema de mişcare cu contracţie izotonă până în punctul unde există componentă musculară puternică; în acel punct se face contracţie izometrică tot pe musculatura puternică, timp în care musculatura slabă continuă mişcarea izotonă, putându-se asocia periodic întinderi rapide; punctul este situat în zona de mijloc a arcului de mişcare pentru muşchii flexori sau în zona scurtată.

e. inversare agonistică: se execută mişcarea concentrică pe toată amplitudinea, contra unei rezistenţe tolerate; la amplitudinea maximă se face o mişcare de revenire pe o distanţă mică tot cu rezistenţă (contracţie concentrică), apoi din nou mişcarea iniţială, până la capăt; se repetă.

Corect: a, c, d

28. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru tehnicile de facilitarea neuromusculară proprioceptivă specifice:

a. Pentru promovarea mobilităţii se folosesc: iniţierea ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere, relaxare-opunere, relaxare-contracţie, stabilizare ritmică, rotaţie ritmică

b. Pentru promovarea mobilităţii se folosesc: iniţierea ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere, izometrie alternantă, relaxare-contracţie, stabilizare ritmică, rotaţie ritmică

c. Pentru promovarea stabilităţii se folosesc: contracţii izometrice în zona scurtată, iniţierea ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere, stabilizare ritmică, rotaţie ritmică

d. Pentru promovarea stabilităţii se folosesc: contracţii izometrice în zona scurtată, izometrie alternantă

e. Pentru promovarea abilităţii se folosesc: inversarea agonistică, progresia cu rezistenţă, secvenţialitatea normală, repetiţia

Corect: a, d, e

29. Elementele de facilitarea proprioceptive sunt: a. întinderea / stretching-ul b. rezistenţa aplicată unei mişcări (prin greutatea

corporală, manual, mecanic) c. vibraţia d. telescoparea / compresiunea şi tracţiunea e. accelerarea, rostogolirea, balansarea ritmică.

Corect: a, b, c, d, e

30. Elementele de facilitarea telereceptive sunt: a. Văzul b. Auzul c. Stimularea sinusului carotidian d. Olfacţia e. Presiunile pe tendoanele lungi

Corect: a, b, d

31. Pentru refacerea mobilităţii articulare prin interesarea ţesutului moale se folosesc următoarele metode kinetice specifice:

a. Mobilizările b. Manipulările c. Stretching-ul pentru ţesutul moale d. Inhibiţia activă pentru toate structurile ţesutului

moale e. Inhibiţia activă pentru muşchi

Corect: c, e

32. Care dintre următoarele aspecte definitorii ale diferitelor tipuri de stretching sunt adevărate:

a. În timpul stretching-ului balistic tensiunea musculară este de 10 ori mai mare faţă de o întindere obişnuită

b. Stretching-ul dinamic se realizează prin mişcări voluntare lente ale segmentului încercând să se treacă blând peste punctul maxim al amplitudinii posibile de mişcare

c. Stretching-ul activ presupune o mişcare voluntară spre amplitudinea de mişcare maxim posibilă, cu menţinerea poziţiei 10-15 secunde, prin contracţia agoniştilor, fără ajutor extern

d. Stretching-ul static, cu durată de minim 6 secunde, se realizează de către terapeut sau cu un echipament, cu obţinerea unei întinderi active a

musculaturii de pe faţa opusă a direcţiei de mişcare

e. Stretching-ul isometric este combinarea celui pasiv cu o contracţie isometrică în poziţia de întindere pasivă realizată de terapeutul fizical.

Corect: b, c, e

33. Modul corect de aplicare a stretching-ului presupune:

a. Se începe cu articulaţiile distale, apoi se trece spre cele proximale

b. Se întinde doar câte o articulaţie iniţial, apoi se trece spre cele proximale

c. Se realizează concomitent o tracţiune uşoară în ax, pentru evitarea compresiei articulare

d. Trebuie evitat overstretching-ul (supraîntinderea) e. Toate aspectele precizate la punctele a, b, c, d

Corect: e

34. Stretching-ul este contraindicat în următoarele situaţii:

a. Când limitarea amplitudinii de mişcare este de cauză musculară

b. După o fractură veche, corect consolidată c. În prezenţa unui proces inflamator acut sau

infecţios intraarticular sau periarticular d. În prezenţa unui hematom sau a altor leziuni ale

ţesutului moale e. La pacientul cu scădere severă de forţă musculară

Corect: c, d, e

35. Inhibiţia activă se aplică pentru refacerea amplitudinii de mişcare compromisă de contractura musculară la pacientul cu:

a. Muşchi normal inervat b. Muşchi denervat c. Muşchi aflat sub control voluntar normal d. Miopatie severă e. Spasticitate piramidală

Corect: a, c

36. Dintre tehnicile enumerate două nu se folosesc pentru obţinerea inhibiţiei active:

a. Tehnica hold - relax (contracţie - relaxare) b. Tehnica hold-relax - contraction (contracţie-

relaxare - contracţie) c. Tehnica contracţiei agonistului d. Tehnica Oxford e. Tehnica Delorme Watkins

Corect: d, e

37. Indicaţiile pentru mobilizarea articulaţiei periferice sunt:

a. Scăderea sindromului algic articular b. Menţinerea feedback-ului proprioceptiv articular c. Scăderea feedback-ului proprioceptiv articular d. Creşterea mişcărilor articulare prin afectare

articulară capsulară e. Rol profilactic în cazul imobilizărilor prelungite,

mai ales la pacientul cu paralizie

Corect: a, b, e

38. Principiile de bază care „controlează” facilitarea proprioceptivă sunt:

a. Acţionare iniţial de partea afectată b. Acţionare iniţial de partea sănătoasă c. Respectarea liniilor de mişcare în diagonală şi

spirală d. Iniţierea se face de la nivelul capului şi gâtului,

continuând cu genunchiul, indiferent scopul funcţional urmărit

e. Creierul uman diferenţiază atât noţiunea de mişcare cât şi pe cea musculară

Corect: b, c, d

39. Elementul unificator al tehnicilor de facilitarea îl reprezintă utilizarea:

a. Mecanismelor reflexe elementare b. Modificărilor de repartiţie tonică prin schimbări

ale poziţiei corpului c. Sincineziilor, în mod diferenţiat d. Intervenţiilor reflexe periferice e. Electroterapiei

Corect: a, b, c

40. Obţinerea facilitării în metoda Kabat se realizează prin:

a. folosirea unor scheme globale de mişcare b. folosirea unor scheme de mişcare locale c. opunerea unei rezistenţe maxime la mişcarea

dorită a fi executată de pacient d. opunerea unei rezistenţe minime la mişcarea

dorită a fi executată de pacient e. alternarea antagoniştilor în reeducarea mişcărilor

active prin mecanismul inducţiei succesive descris de Sherrington

Corect: a, c, e

41. Facilitarea proprioceptivă a activităţii musculare în cadrul metodei Kabat este asigurată de o serie de manevre care se aplică în timpul mişcărilor active pe diagonală, şi anume:

a. contactul manual şi comanda verbală

b. stimulii de întindere (aplicaţi în schema de mişcare în care grupul muscular antagonist este în scurtare maximă)

c. tracţiunea şi fixarea articulară d. sincronizarea normală (contracţia muşchilor în

secvenţe desprinse din mişcări coordonate, cu derulare cursivă)

e. toate aspectele precizate la punctele anterioare

Corect: e

42. În exerciţiile de tip Kabat se ţine seama de următoarele aspecte kinetice fundamentale:

a. Pentru fiecare segment al corpului există două diagonale de mişcare

b. Fiecare diagonală de mişcare are două scheme antagonice

c. Fiecare diagonală de mişcare are trei scheme antagonice

d. Fiecare schemă presupune o mişcare cu trei componente

e. Fiecare schemă presupune o mişcare cu două componente

Corect: a, b, d

43. În exerciţiile de tip Kabat se ţine seama că două mişcări nu se asociază niciodată, indiferent schema de mişcare:

a. Flexie cu rotaţie externă, totdeauna la membrul superior

b. Extensie cu rotaţie internă, totdeauna la membrul superior

c. Adducţie cu rotaţie externă, totdeauna, la membrul inferior

d. Flexie cu rotaţie externă, totdeauna la membrul inferior

e. Abducţie cu rotaţie internă, totdeauna, la membrul inferior

Corect: d

44. În recuperarea hemiplegicului, metoda Kabat este utilă dacă sunt luate în considerare următoarele aspecte:

a. dezvoltarea neuromotorie se face în sens cranio-caudal şi proximo-distal

b. utilizarea activităţii reflexe întărită de reflexele posturale şi corelată cu receptorii senzitivi şi auditivi

c. importanţa mişcărilor ritmice, a combinaţiilor bilaterale simetrice, asimetrice, homolaterale, cu alternarea reciprocă în diagonale a amplitudinii de flexie şi extensie pe verticală, abducţie-adducţie pe orizontală şi a rotaţiilor pe diagonală

d. pronaţia antebraţului inhibă extensia cotului

e. reflexul tonic lombar facilitează extensia globală a trunchiului şi membrului inferior

Corect: a, b, c, e

45. Exerciţiile de tip Bobath, cu largă aplicabilitate la pacientul hemiplegic / hemiparetic, au următoarele scopuri / obiective:

a. limitarea excesului de activitate tonică-reflexă perturbatoare a schemei motorii normale

b. inhibarea sau suprimarea activităţii tonic reflexe anormale

c. modificarea tonusului muscular d. facilitarea integrării reacţiilor superioare de

“ridicare şi echilibru”, în secvenţa dezvoltării lor reale

e. activarea reflexelor posturale, recâştigând controlul asupra mişcărilor izolate

Corect: a, b, d, e

46. Aspectele de bază necesare a fi respectate în aplicarea exerciţiilor de tip Bobath sunt:

a. respectarea ordinii poziţiilor fundamentale reflex-inhibitorii (se începe totdeauna cu poziţionarea capului şi gâtului) care sunt, de cele mai multe ori, diametral sau parţial opuse poziţiilor pe care le adoptă pacientul în mod spontan

b. nu se suprapun schemele anormale peste cele normale şi nu se repetă o mişcare incorectă parazitată de sincinezie până când schema sincinetică nu este voliţional controlată

c. poziţiile de inhibiţie reflexă combat spasticitatea, obţinându-se atenuarea tonusului muscular anormal şi o coordonare motrică superioară

d. posturarea pacientului se face cu respectarea acelor poziţii adoptate de acesta

e. controlul permanent al punctelor cheie (articulaţiile) localizate axial (coloana vertebrală cu centurile scapulară şi pelvină) şi distal (degete-pumn, degete-tibiotarsian).

Corect: a, b, c, e

47. Care din următoarele afirmaţii referitoare la exerciţiile de tip Bobath sunt adevărate:

a. Iniţial se derulează exerciţii pentru obţinerea controlului activ al poziţiei, cu eliminarea acţiunii gravitaţiei

b. Urmează exerciţii pentru obţinerea controlului activ al diferitelor combinaţii posturale care necesită o mişcare finalizată, acţionând contra gravitaţiei

c. Se vor diversifica apoi exerciţiile fizice pentru obţinerea controlului asupra coordonării mişcărilor

d. În final se lucrează exerciţii pentru redobândirea reacţiilor de echilibru

e. Ordinea menţionată pentru exerciţiile de la punctele a, b, c şi d nu este important a fi respectată

Corect: a, b, c, d

48. Exerciţiile din metoda Rood se fundamentează pe următoarele aspecte neurofiziologice:

a. Se facilitează contracţiile voluntare maxime, prin activarea aferentă gamma, cu reglementarea activităţii fusurilor neuromusculare

b. Este necesar un “input” corect pentru obţinerea unui răspuns motor corect

c. Cea mai eficientă stimulare cutanată se realizează prin perierea tegumentului sau prin trecerea rapidă a unor cuburi de gheaţă

d. Fiecare mişcare care se execută trebuie să aibă o finalizare prestabilă, iar senzaţiile care se percep în tot cursul mişcării constituie elemente de bază ale învăţării motorii

e. Toate aspectele anterioare sunt adevărate

Corect: e

49. Receptorii stimulaţi mai frecvent în cadrul exerciţiilor metodei Rood sunt:

a. Receptorii cutanaţi b. Fusul neuromuscular c. Organul tendinos Golgi d. Mecanoreceptorii din derm şi articulaţii e. Receptorii olfactivi

Corect: a, b, c, d

50. Stimularea receptorilor cutanaţi în cadrul exerciţiilor metodei Rood se realizează prin:

a. Periere rapidă, uşoară, superficială b. Periere rapidă, profundă c. Aplicaţii de rece (gheaţă) pentru perioadă scurtă d. Aplicaţii de cald pentru perioadă lungă e. Netezirea lentă, uşoară, ritmică

Corect: a, c, e

TESTE GRILĂ TEHNICI DE KINETOTERAPIE PENTRU FORŢĂ ŞI REZISTENŢĂ MUSCULARĂ.

Bibliografie: 1. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti., 1987; pagini 282-286;

310-318 2. T. Sbenghe, Kinesiologie-ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002, pagini 162-222, 243-247, 514-599 3. *** Caiet documentar, Ministerul Sănătăţii, Institutul de Medicină fizică, balneoclimatologie şi recuperare medicală,

Kinetoterapia în recuperare afecţiunilor aparatului locomotor, Editura Medicală, Bucureşti, 1981 1. Forţa musculară, element caracteristic

muşchiului exprimat prin contracţia musculară, este condiţionată de următorii factori musculari:

a. Mecanica muşchiului-lungime, schimbare în lungime, puterea muşchiului

b. Arhitectura muşchiului-aranjamentul fibrei musculare, aranjamentul întregului muşchi

c. Numărul recrutărilor unităţilor motorii d. Inserţiile musculare e. Ritmul de descărcare a potenţialelor de acţiune

sosite la muşchi

Corect: a, b, d

2. Evaluarea obiectivă cantitativă a forţei musculare se realizează prin următoarele modalităţi:

a. Examen clinico-funcţional b. Măsurarea suprafeţei de secţiune musculară c. Manometrie d. Testare musculară manuală e. Examen electromiografic

Corect: b, c, e

3. Care din următoarele aspecte nu condiţionează rezistenţa musculară:

a. Amplitudinea de mişcare b. Forţa musculară c. Circulaţia musculară d. Integritatea metabolismului muscular e. Factorii nervoşi

Corect: a

4. Energia necesară pentru întreaga activitate musculară se extrage din:

a. Glucoză b. Aminoacizi c. Acizi graşi liberi d. Lipide e. Enzime mitocondriale şi sarcoplasmatice

Corect: a, c, d

5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru valoarea forţei musculare:

a. Valoarea forţei musculare este independentă de lungimea muşchiului

b. Forţa musculară variază cu variaţia de lungime a muşchiului

c. Valoarea minimă a forţei musculare este realizată la mijlocul lungimii muşchiului

d. La mijlocul lungimii muşchiului, forţa musculară este dată de două componente (musculară şi matriceală conjunctivală)

e. Valoarea maximă a forţei musculare este realizată la mijlocul lungimii muşchiului

Corect: b, d, e

6. Travaliul muscular este maxim când: a. Forţa musculară este egală cu 1/2 din forţa

maximă b. Forţa musculară este egală cu 1/3 din forţa

maximă c. Forţa musculară este egală cu 1/4 din forţa

maximă d. Velocitatea este egală cu 1/3 din velocitatea

maximă e. Velocitatea este egală cu 1/4 din velocitatea

maximă

Corect: b, e

7. Substratul creşterii forţei musculare, obiectiv fundamental în kinetoterapie, este reprezentat numai prin:

a. Substrat morfologic b. Substrat funcţional-sumaţie spaţială c. Substrat funcţional-sumaţie temporală d. Substrat funcţional-sincronizare crescută e. Substrat morfologic, sumaţie spaţială, temporală

(sincronizare crescută)

Corect: e

8. În programul kinetic se contraindică sau necesită precauţii aplicarea exerciţiului rezistiv în următoarele situaţii:

a. Procesul inflamator articular şi / sau muscular b. Status algic intens preexistent sau întreţinut /

apărut în cursul exerciţiului cu persistenţa unui interval de 24 ore după exerciţiu

c. Manevra Valsalva sau derularea pe inspir a exerciţiului la pacienţii cu patologie cardiovasculară

d. Oboseala musculară locală şi generală e. Nici unul dintre aspectele menţionate la punctele

anterioare

Corect: a, b, c, d

9. Condiţiile minime care trebuie realizate într-un exerciţiu rezistiv fundamentat pe contracţie isometrică pentru creşterea şi menţinerea forţei musculare sunt:

a. Intensitatea să corespundă unui minim de 35% din tensiunea musculară maximă

b. Durata să fie cuprinsă între 30-60 secunde c. Ritmicitatea contracţiei isometrice - se preferă

tipul exerciţiu repetitiv scurt isometric zilnic (ERSIZ)

d. Lungimea muşchiului la care se realizează contracţie trebuie adaptată

e. Concentraţia voliţională nu are importanţă

Corect: a, c, d

10. Condiţiile minime care trebuie realizate într-un exerciţiu rezistiv fundamentat pe contracţie izotonă pentru creşterea şi menţinerea forţei musculare nu includ:

a. Contracţia dinamică creşte forţa musculară dacă raportul dintre capacitatea muşchiului şi valoarea rezistenţei este adecvat

b. Uzual se foloseşte o rezistenţă moderată (35-40% din cea maximă) care creşte progresiv

c. Ritmicitatea contracţiei izotone d. Viteza derulării exerciţiului se află în relaţie

directă cu rezistenţa e. Coordonarea musculară este necesară

Corect: d

11. Principalele dezavantaje ale exerciţiilor isotone cu rezistenţă sunt:

a. Solicită articulaţia b. Determină dureri articulare şi musculare c. Afectează osul patologic d. Pot declanşa sinovite traumatice e. Creşte nu doar forţa musculară dinamică dar şi pe

cea isometrică

Corect: a, b, c, d

12. Exerciţiile culturiste: a. se bazează pe exerciţii analitice executate cu

încărcare progresivă b. utilizează exerciţiile isometrice şi combinate c. baza o reprezintă exerciţiile dinamice cu

rezistenţă d. ordinea de lucru a grupelor musculare este de jos

în sus e. asigură în timp o hipotrofie musculară

Corect: a, b, c

13. In cazul metodei culturiste care din aspecte nu sunt caracteristice:

a. se execută 7 antrenamente pe săptămână, de câte 180 de minute fiecare

b. se execută 3 - 7 antrenamente pe săptămână c. durata unui antrenament este cuprinsă între 50-

120 minute pentru toate grupele musculare d. pentru bolnavi, totul se reduce la nivelul

capacităţii funcţionale musculare individuale e. nu asigură o dezvoltare progresivă a forţei

musculare

Corect: a, e

14. In situaţiile deficitelor mari de forţă musculară (valoare 0,1 sau 2 la testing muscular manual) este necesar să se apeleze şi la:

a. posturi declanşatoare de reflexe tonice b. întinderea prelungită la muşchii posturali

extensori slabi c. tehnici de facilitare pentru întărirea musculaturii d. elemente facilitatorii de creştere a răspunsului

motor e. se contraindică tehnici de facilitare pentru

întărirea musculaturii

Corect: a, c, d

15. Mişcarea activă asistată este utilizată în cazurile cu forţă musculară:

a. –2 la testing muscular manual b. 2 la testing muscular manual c. –3 la testing muscular manual d. 3 la testing muscular manual e. +3 la testing muscular manual

Corect: b, c, d

16. Mişcarea activă cu rezistenţă se aplică în antrenarea muşchilor cu forţă musculară:

a. +2 la testing muscular manual b. +3 la testing muscular manual

c. -5 la testing muscular manual d. -4, 4, +4 la testing muscular manual e. 2 la testing muscular manual

Corect: b, c, d

17. Aspectele importante ale antrenării muşchilor sănătoşi prin electrostimulare musculară isometrică (ESMI) sunt:

a. Creşterea de forţă musculară se face prin valori de forţă isometrică mai joase decât valorile contracţiei voluntare isometrice

b. ESMI activează preferenţial unităţi motorii mici c. După 5 săptămâni de activare creşte forţa

musculară cu 15% pe muşchiul contralateral celui stimulat

d. Creşte oboseala musculară e. Aplicată cu succes la pacienţii care nu reuşesc să

realizeze contracţii voluntare suficiente

Corect: a, c, e

18. Rezistenţa generală a organismului se defineşte prin:

a. Abilitatea organismului de a continua timp îndelungat o activitate fizică aerobică, cu apariţia oboselii

b. Capacitatea organismului de a efectua activităţi fizice complexe, cu intensitate redusă, pe o perioadă de timp mai mare

c. Abilitatea organismului de a continua timp îndelungat o activitate fizică aerobică, fără apariţia oboselii

d. Măsură a fitness-ului exprimat prin consumul maxim de oxigen

e. Abilitatea organismului de a continua timp îndelungat o activitate fizică anaerobică, fără apariţia oboselii

Corect: b, c, d

19. In cadrul reantrenării la efort este necesar să se ţină seama de:

a. mijloacele de antrenare fizică care se pot aplica pacientului

b. statusul clinico-funcţional al subiectului c. nivelul de efort al pacientului d. starea psihică a pacientului e. vârsta pacientului

Corect: a, b, c

20. Ca metode ale antrenamentului la efort nu se utilizează:

a. mersul pe jos b. termoterapia

c. jogging-ul d. înotul e. ciclismul

Corect: b

21. Parametrii care sunt necesari a fi precizaţi pentru exerciţiile fizice din componenţa unui antrenament pentru rezistenţa generală a organismului sunt:

a. Intensitate b. Frecvenţă / ritm c. Durata d. Modalitatea de execuţie, tipul de contracţie

musculară e. Menţiuni speciale sau particulare, totdeauna

Corect: a, b, c, d

22. Structura antrenamentului aerobic pentru forţă include un set de exerciţii care nu se caracterizează prin:

a. Mai multe tipuri de mişcări legate între ele care se repetă până la obţinerea senzaţiei de oboseală

b. Setul de exerciţii este alcătuit din repetarea a 8-10 exerciţii

c. Rezistenţa (încărcarea) (1 RM) care va declanşa oboseala după cele 8-10 repetiţii se stabileşte prin tatonare

d. Este indicată intensitate înaltă (1-6 RM încărcare) e. Este indicată intensitate uşoară (18-30 RM)

Corect: e

23. Principalele componente ale antrenamentului aerobic pentru anduranţă sunt:

a. Perioada de încălzire („warm-up”) cu durata de 5-10 minute

b. Perioada de încălzire („warm-up”) cu durata de 15-20 minute

c. Perioada derulării exerciţiilor propriu-zise (contracţii isometrice, izotonice, stretching) cu durata de 20-30 minute

d. Perioada de revenire („cool - down”) cu durata de 5-8 minute

e. Perioada de revenire („cool - down”) cu durata de 10-15 minute

Corect: a, c, d

24. Stabilirea intensităţii exerciţiului fizic din antrenamentul la efort se face în raport cu ritmul cardiac (RC) care se calculează după mai multe formule, mai des utilizate fiind:

a. RC max. = 220-vârsta (în ani) b. RC max. = 200 - vârsta (în ani)

c. RC max. = 215 - vârsta (în ani) x 0,66 d. (RC max.-RC repaus) x 85% + RC repaus = RC

ţintă e. RC max. = 210 - vârsta (în ani)

Corect: a, c, d

25. Programul de antrenare aerobică pentru anduranţă respectă următorii parametri:

a. Intensitate medie sau chiar sub medie (în jur de 40% din intensitate maximă)

b. Durata şedinţei ajunge până la 2 ore c. Şedinţa se poate repeta de 2-3 ori / săptămână d. Durata şedinţei ajunge până la 1 oră e. Şedinţa se poate repeta de 4-5 ori / săptămână

Corect: a, d, e

26. Cele mai indicate exerciţii din componenţa antrenamentului pentru anduranţă sunt reprezentate prin:

a. Exerciţii rezistive maximale b. Exerciţii rezistive submaximale, continue, ritmice,

izotone, care implică grupe musculare restrânse c. Exerciţii rezistive submaximale, continue, ritmice,

izotone, care implică grupe musculare extinse d. Exerciţii rezistive submaximale, continue,

aritmice, izotone, care implică grupe musculare restrânse

e. Exerciţii rezistive maximale, continue, ritmice, izotone, care implică grupe musculare restrânse

Corect: c

27. Efectele antrenamentului la efort sunt complexe, cu o excepţie:

a. ameliorarea condiţiei psihice b. scăderea indicelui tensiune-timp c. creşterea suprafeţei alveolo-capilare de schimb d. apariţia unor modificări favorabile în sistemul

coagulare - fibrinoliză e. creşterea indicelui tensiune - timp

Corect: e

28. Refacerea forţei şi rezistenţei musculare la nivelul centurii scapulare presupune:

a. Un status de doloritate la nivelul umărului b. Existenţa unei amplitudini de mişcare optime,

funcţionale c. Exerciţiile rezistive se derulează iniţial analitic,

apoi global d. Poziţia de start pentru exerciţii este cu încărcare

gravitaţională pentru trenul superior e. Ulterior refacerii forţei musculare se efectuează

exerciţii în lanţ cinematic deschis şi închis pentru

refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii

Corect: b, c, d, e

29. Refacerea forţei şi rezistenţei musculare la nivelul cotului presupune:

a. În testarea musculară manuală se ţine seama că forţa muşchilor flexori este mai mare în pronaţie decât în supinaţie şi când braţul este vertical, ascendent

b. Programul se derulează în două etape c. Mobilitatea cotului este esenţială în program,

fiind dobândită prin mobilizări active d. Se lucrează mai ales grupele musculare flexoare şi

pronatore e. Exerciţiile desprinse din programele de terapie

ocupaţională nu sunt indicate

Corect: a, b, c, d

30. Refacerea forţei şi rezistenţei musculare la nivelul complexului mâinii la pacientul cu poliartrită reumatoidă presupune:

a. Tonifierea muşchilor interosoşi şi lumbricali pentru corectarea deviaţiei cubitale degete

b. Tonifierea muşchiului extensor al carpului pentru corectarea deformării degetelor în „gât de lebădă”

c. Tonifierea muşchiului flexor superficial al degetelor pentru corectarea deformării degetelor în „butonieră”

d. Tonifierea muşchilor flexor profund, lung abductor şi opozant al policelui pentru corectarea deformării în „Z” a policelui

e. Tonifierea muşchilor extensor lung şi scurt abductor al policelui pentru corectarea deviaţiei cubitale degete

Corect: a, b, d

31. Refacerea forţei şi rezistenţei musculare la nivelul centurii pelvine presupune:

a. Tonifierea musculaturii hipotone (muşchii fesier mijlociu, cvadriceps, fesier mare)

b. Tonifierea musculaturii hipotone (muşchii adductori, rotatori externi, iliopsoas)

c. Asuplizarea musculaturii cu tendinţa la retractură (muşchii adductori, rotatori externi, iliopsoas)

d. Asuplizarea musculaturii cu tendinţa la retractură (muşchii fesier mijlociu, cvadriceps, fesier mare)

e. Restabilirea echilibrului funcţional al grupelor musculare periarticulare antagoniste

Corect: a, c, e

32. Exerciţiile isometrice pentru muşchiul cvadriceps sunt esenţiale în refacerea forţei şi rezistenţei musculare deoarece:

a. Sunt uşor de performat b. Determină o forţă de reacţie minimă în articulaţia

genunchiului c. Sunt activaţi şi muşchii biceps femural, fesier

mijlociu d. Nu sunt activaţi alţi muşchi e. Asigură o incoordonare motorie cu un impact

funcţional important

Corect: a, b, c

33. Principalele grupe musculare care trebuie tonifiate pentru refacerea echilibrului muscular al piciorului sunt:

a. Muşchiul triceps sural b. Muşchiul cvadriceps c. Muşchii tibiali d. Muşchii peronieri e. Muşchii ischiogambieri

Corect: a, c, d

34. Antrenamentul pliometric presupune: a. Schema de antrenare a mobilităţii articulare b. Schema de antrenare a forţei musculare prin

contracţii secvenţiale excentrice - concentrice c. Schema de antrenare a forţei musculare prin

contracţii secvenţiale excentrice-concentrice - isometrice

d. Rapiditatea de dezvoltare a forţei la nivelul muşchilor extensori ai genunchilor

e. Lentoarea de dezvoltare a forţei la nivelul muşchilor extensori ai genunchilor

Corect: b, d

35. Avantajele exerciţiilor pliometrice sunt: a. Forţa musculară obţinută este superioară celorlalte

modalităţi dinamice de refacere a forţei musculare b. Se obţine o sincronizare a unităţilor motorii ale

muşchiului c. Este favorizată coordonarea musculară d. Nu există risc al leziunilor structurilor tendinoase e. Nu necesită prudenţă în derulare

Corect: a, b, c

TESTE GRILĂ RECUPERAREA ÎN ORTOPEDIE, TRAUMATOLOGIE ŞI MEDICINĂ SPORTIVĂ

Bibliografie 1. Tudor Sbenghe, Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, 1981 2. Roxana Popescu, Adrian Bighea, Noţiuni practice de medicină recuperatorie, Editura Agora, 1997 3. Iaroslav Kiss, Recuperarea neuromotorie prin mijloace fizical-kinetice, Editura Medicală, 1985 4. Kinésiologie scientifique ( kinétotherapie, traumatologie et médicine du sport) 5. Andrei Voinea, Corneliu Zaharia, Elemente de chirurgie ortopedică, Editura Militară, 1985 6. Roxana Popescu, Rodica Trăistaru, Recuperarea membrului superior ortezat şi protezat, Editura Medicală

Universitară, Craiova, 2002 7. Clement Baciu şi colab, Kinetoterapia pre- şi postoperatorie, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981 1. Sechelele osoase posttraumatice cuprind:

a. edemul posttraumatic, plaga granulară, plaga grefată, cicatricea patologică

b. pseudartroza, calusul vicios, osificarea subperiostală, osteoporoza de imobilizare, osteonecroza aseptică, algoneurodistrofia

c. redoare articulară, hipotrofie musculară, osteoporoza de imobilizare, scăderea capacităţii cardio-pulmonare

d. rupturi musculare, rupturi de tendon, hematom muscular, contracturi musculare, atrofie musculară

e. osteoporoză generalizată, redoare articulară, denervări parţiale, tulburări circulatorii

Corect: b

2. După intervenţii chirurgicale asupra coloanei lombo-sacrate, adresate structurilor osteo-articulare, fără fixarea acestora (laminectomii etc.), etapa de reluare progresivă a mişcărilor segmentului lombo-sacrat durează:

a. 10-20 zile b. 20-40 zile c. 30-60 zile d. 60-90 zile e. 90-120 zile

Corect: c

3. În faza I a recuperării umărului cu artroplastie sunt contraindicate:

a. exerciţiile pasive b. exerciţiile autopasive c. exerciţiile izometrice d. exerciţiile de tip Codman e. mobilizările active

Corect: e

4. După intervenţia chirurgicală pentru ruptura tendonului distal al bicepsului tratamentul recuperator durează:

a. 1-3 săptămâni b. 4-6 săptămâni

c. 6-8 săptămâni d. 8-12 săptămâni e. mai mult de 16 săptămâni

Corect: d

5. În cazul deviaţiilor axiale posttraumatice ale genunchiului se recomandă:

a. scădere ponderală, tonifierea stabilizatorilor genunchiului

b. scădere ponderală, creşterea stabilităţii pasive şi active a genunchiului, încălţăminte ortopedică corectoare, kinetoterapie

c. corecţii ortopedice, kinetoterapie pasivă, termoterapie, reflexoterapie

d. imobilizare în aparat gipsat, urmată de recuperarea mersului

e. asigurarea stabilităţii pasive şi active a genunchiului, reeducarea mersului

Corect: b

6. În recuperarea sechelelor cutanate posttraumatice, menţinerea funcţionalităţii şi troficităţii segmentului se realizează prin:

a. ultrasunete, căldură moderată locală, radioterapie

b. diapulse, ultraviolete, curenţi diadinamici, imobilizarea segmentului

c. mobilizări pasive şi active, contracţii izometrice

d. masaj pentru circulaţia veno-limfatică, hidrokinetoterapie

e. îngrijirea şi supravegherea chirurgicală a plăgii

Corect: c, d

7. Pentru recuperarea forţei segmentelor neafectate de paralizie (în cadrul sechelelor posttraumatice ale nervilor periferici) se recomandă:

a. exerciţii cu rezistenţă b. exerciţii izometrice c. electroterapie excitomotorie d. masaj profund e. curenţi de medie frecvenţă

Corect: a, b

8. Atrofia musculară se poate produce prin: a. denervare b. imobilizare c. ischemia musculară d. ruptura fibrelor musculare e. ruptura de tendon muscular

Corect: a, b

9. În perioada de imobilizare la pat pentru sechele generale posttraumatice, kinetoterapia va cuprinde:

a. scripetoterapie şi mobilizări pasive ale segmentelor imobilizate

b. contracţii izometrice sub gips c. hidrokinetoterapie la bazin d. exerciţii active cu rezistenţă e. mobilizări pentru toate articulaţiile accesibile

Corect: b, e

10. Obiectivele recuperării sechelelor articulare posttraumatice sunt:

a. combaterea durerii şi inflamaţiei b. refacerea mobilităţii şi stabilităţii c. evaluarea deficitului motor şi senzitiv d. refacerea abilităţilor e. recomandări privind tratamentul balneo-

climatic

Corect: a, b, d

11. Pentru refacerea stabilităţii în recuperarea sechelelor articulare posttraumatice, articulaţia trebuie să fie:

a. indoloră, chiar în condiţii de musculatură slabă b. fixată de o musculatură puternică c. indoloră şi protejată de capsule şi ligamente

integre d. stabilizată prin orteze e. dureroasă, dar cu capsule şi ligamente integre

Corect: b, c

12. În osificările subperiostale posttraumatice nu sunt recomandate:

a. mobilizările active b. imobilizarea completă (cu excepţia fracturilor) c. diapulse d. mobilizările şi întinderile pasive e. recuperarea mobilităţii articulare

Corect: b, d

13. Tratamentul recuperator al algoneurodistrofiei de stadiu I cuprinde: a. repaus, comprese reci cu sulfat de magneziu b. Sollux cu filtru albastru, terapie ocupaţională

c. reflexoterapie cu ultrasunete d. diapulse, magnetodiaflux local e. aplicaţii locale de parafină

Corect: a, c, d

14. Dacă reducerea mobilităţii articulare este determinată de retractură musculară, refacerea flexibilităţii musculare (în cazul sechelelor posttraumatice musculare) se poate realiza prin: a. repaus tendinos, medicaţie antialgică, terapie

fizicală antalgică b. masaj, căldură, tracţiuni c. manipulări facilitate d. ultrasunete în doze mari e. ionogalvanizări sclerolitice

Corect: b, c, d

15. În recuperarea sechelelor posttraumatice, dintre formele de hidrotermoterapie sunt utilizate şi pentru efectul produs prin mecanism reflex: a. băile generale la 38,5ºC b. băile alternante la temperaturi mai mici de

38ºC c. împachetările cu parafină d. aplicaţiile locale de rece e. băile cu bule

Corect: c, d

16. Avantajele contracţiilor izometrice utilizate în refacerea forţei de contracţie sunt: a. eficienţa crescută, tehnica simplă b. nu ameliorează supleţea articulară, nu creează

feed-back c. nu dau dureri articulare şi oboseală d. necesită timp scurt de execuţie e. determină creşterea diametrului muşchiului

Corect: a, c, d, e

17. Tratamentul recuperator al hematomului muscular în faza granulomatoasă se realizează prin: a. punerea în repaus a muşchiului, bandaj

compresiv, crioterapie b. electroterapie antalgică şi excitomotorie,

kinetoterapie cu rezistenţă c. combaterea edemului şi stazei venoase din

zona lezată d. masaje, căldură, antiinflamatoare pe cale

generală e. electroterapie antalgică şi excitomotorie,

reluarea funcţiei musculare fără rezistenţă

Corect: a, c, e

18. Recuperarea sindromului motor din cadrul sechelelor posttraumatice ale nervilor periferici are ca obiective: a. evitarea apariţiei deformărilor şi atitudinilor

vicioase b. evitarea atrofiei muşchilor paralizaţi şi

creşterea funcţiei fibrelor musculare restante sănătoase

c. combaterea şi prevenirea durerii d. refacerea imaginii kinestezice şi recâştigarea

coordonării mişcărilor e. recuperarea mobilităţii şi forţei segmentelor

neafectate de paralizie

Corect: a, b, d, e

19. Pentru evitarea atrofiei muşchilor paralizaţi (în cadrul sechelelor posttraumatice ale nervilor periferici) se poate recurge la: a. căldură b. electrostimularea muşchiului denervat c. atele de postură d. curenţi de medie frecvenţă e. mobilizări active şi active cu rezistenţă

Corect: b, d

20. Recuperarea sindromului vasculotrofic din cadrul sechelelor posttraumatice ale nervilor periferici poate beneficia de: a. băi călduţe cu vârtejuri de apă b. aplicaţii locale reci c. împachetări locale sau generale cu parafină d. hidroterapie alternantă la temperaturi mai

mici de 38º C e. mofete parţiale

Corect: a, d, e

21. În cadrul tratamentului recuperator al sechelelor generale posttraumatice, în perioada de imobilizare la pat se recomandă: a. posturi de facilitare a circulaţiei veno-

limfatice şi pentru drenaj bronşic b. masaj şi gimnastică vasculară c. kinetoterapie respiratorie şi aerosoloterapie d. climatoterapie şi tratament balnear e. curenţi de medie frecvenţă şi electrostimulări

Corect: a, b, c, e

22. Mijloace fizicale folosite în managementul durerii în cadrul tratamentului recuperator al sechelelor posttraumatice sunt: a. aplicaţii calde şi reci, imobilizări b. TENS, stimulare nervoasă periferică c. Masaj d. exerciţii corectoare, stretching e. medicaţie antialgică şi antiinflamatorie

Corect: a, b, c, d

23. Forme de terapie fizicală utilizate în recuperarea sechelelor posttraumatice, care pot acţiona prin mecanism reflex sunt: a. ionogalvanizările, ultrasunetele, kinetoterapia

pasivă b. ionogalvanizările, ultrasunetele, masajul c. fototerapia, hidrotermoterapia d. curenţi de înaltă frecvenţă, diapulse e. fototerapia, termoterapia, climatoterapia

Corect: b, c, d

24. Enumeraţi forme de terapie miorelaxantă utilizate în recuperarea sechelelor posttraumatice: a. masajul, căldura prelungită b. întinderea, manipulările facilitate c. aplicaţiile generale şi locale reci d. undele scurte, kinetoterapia activă cu

rezistenţă e. ultrasunetele

Corect: a, b, e

25. Examenul bolnavului cu sechele posttraumatice ale coloanei vertebrale, efectuat de către terapeut, trebuie să cuprindă: a. evaluarea respiratorie şi cardiovasculară b. evaluarea respiratorie, a amplitudinii tuturor

articulaţiilor implicate, a forţei musculară c. aprecierea gradului de spasticitate d. aprecierea prezenţei edemelor e. testarea biologică şi radiologică

Corect: a, b, c, d

26. Tratamentul recuperator al bolnavului posttraumatic cu fractură-luxaţie de coloană cervicală în perioada de purtare a Minervei, cuprinde: a. exerciţii de echilibrare b. mobilizări ale membrelor superioare c. izometrie pentru menţinerea tonusului dorso-

lombar d. gimnastică respiratorie abdominală e. reprofesionalizare pentru asigurarea

independenţei bolnavului

Corect: a, b, c, d

27. În perioada de imobilizare la pat a bolnavului cu sechele posttraumatice ale coloanei vertebrale se recomandă: a. electroterapie de înaltă frecvenţă b. termoterapie locală sau generală c. terapie respiratorie

d. mişcări pasive e. mişcări active

Corect: c, d, e

28. Pentru prevenirea escarelor la pacienţii cu leziuni posttraumatice medulare se vor recomanda: a. întoarcerea pacientului la fiecare 3 ore b. inspectarea tegumentului de către pacient c. protejarea împotriva căldurii excesive d. evitarea traumatismelor prilejuite de

transferuri şi ridicări e. electroterapie antialgică şi vasculoactivă,

masaj decontracturant

Corect: a, b, c, d

29. Mijloace de reeducare micţională la bolnavii cu leziuni posttraumatice ale coloanei vertebrale sunt: a. masajul superficial, electroterapia de joasă

frecvenţă, psihoterapia b. termoterapia locală, hidrokinetoterapia,

curenţii de medie frecvenţă c. curenţi de joasă frecvenţă pentru stimulare

transvezico-pelvină d. curenţi de medie frecvenţă şi câmpuri

magnetice de joasă frecvenţă e. crenoterapia cu ape sulfuroase hipotone

Corect: c, d, e

30. Etapele de recuperare a bolnavilor cu fracturi-luxaţii de coloană dorso-lombară conform metodei Magnus, sunt: a. imobilizarea conştientizată a coloanei b. decubit pe pat tare c. verticalizarea d. recuperarea e. reeducarea mersului

Corect: b, c, d

31. Complicaţii ale utilizării pe termen lung a ortezelor sunt: a. atrofii, fibroze b. contracturi musculare, ale fasciilor şi

ligamentelor c. tulburări micţionale d. iritaţii cutanate e. dependenţă psihologică

Corect: a, b, d, e

32. Metodele prin care se realizează rearmonizarea mecanică a umărului posttraumatic sunt: a. posturi b. mobilizări pasive cu tracţiuni

c. exerciţii active d. electroterapie antalgică e. electroterapie excitomotorie

Corect: a, b, c

33. Din săptămâna 8-9 după artroplastia parţială de umăr, tratamentul recuperator (faza III) cuprinde: a. exerciţii de tip Codman şi rotaţii autopasive b. hiperextensii autopasive, rotaţii active c. mobilizări ale cotului, scripetoterapie d. exerciţii de tip stretching e. exerciţii active cu rezistenţă

Corect: d, e

34. În faza IV a recuperării umărului posttraumatic, kinetoterapia cuprinde: a. manevre de decoaptare capsulo-ligamentară,

exerciţii de facilitare proprioceptivă b. exerciţii autopasive la scripete şi exerciţii

active pentru creşterea mobilităţii c. exerciţii cu rezistenţă pentru creşterea forţei

musculare, exerciţii de coordonare d. exerciţii izometrice executate pe principii ale

facilitării proprioceptive e. kinetoterapie respiratorie de tip costal

superior şi de tip abdominal

Corect: a, b, c

35. Definiţi cauze posibile ale limitării de mobilitate a cotului posttraumatic:

a. organizarea colagenică consecutivă edemului, calusul vicios

b. leziuni de vase şi nervi c. retracţii musculo-tendo-ligamentare, cicatrici

retractile d. artrita posttraumatică e. osteomul periarticular, fragmente osoase

intraarticulare

Corect: a, c, d, e

36. Pentru recâştigarea mobilităţii cotului posttraumatic după suspendarea imobilizării se recurge la următoarele mijloace: a. terapie fizicală antialgică, masaj,

electroterapie excitomotorie b. mişcări pasive cu ajutorul scripeţilor, reglate

de durere c. mobilizări pasive, cu purtarea de greutăţi în

mână d. mişcări active analitice, de reeducare globală

a cotului şi de facilitare neuro-musculară proprioceptivă

e. exerciţii de tip Codman şi întinderi pasive

Corect: b, d

37. Faza III a programului recuperator la bolnavii cu artroplastie de cot cuprinde: a. ortezare discontinuă b. exerciţii active şi pasive la nivelul cotului c. ortezare continuă d. numai mobilizări active e. doar mobilizări pasive

Corect: a, b

38. În faza I a reeducării mâinii după intervenţii chirurgicale pentru leziuni ale tendoanelor flexorilor degetelor, posturarea optimă a complexului mâinii presupune: a. 40º flexie pentru gâtul mâinii b. 45º flexie în articulaţiile metacarpofalangiene c. 90º flexie în articulaţiile interfalangiene

proximale d. flexie completă în articulaţiile interfalangiene

distale e. flexie 90º a cotului

Corect: a, b, c, d

39. Terapia ocupaţională în recuperarea mâinii posttraumatice vizează:

a. redobândirea abilităţilor în scopul asigurării independenţei bolnavului

b. recuperarea mobilităţii articulare la nivel axial şi periferic

c. refacerea forţei şi a rezistenţei musculare d. evaluarea necesităţii unor facilităţi de muncă

prin realizarea unor adaptări la restantul funcţional

e. dezvoltarea unor noi vocaţii profesionale

Corect: a, d, e

40. În sechelele posttraumatice ale mâinii, întinderile sunt indicate în: a. fracturi intraarticulare la nivelul articulaţiilor

metacarpofalangiene b. aderenţe ale ţesuturilor moi şi ale tendoanelor c. redoare articulară prin retracţii

capsuloligamentare d. cicatrici şi grefoane postoperatorii e. hipercorecţii ale unor deformări pentru care se

aplică atele seriate

Corect: b, c, d, e

41. Recuperarea pacienţilor cu fractură de şold presupune, alături de posturări pentru evitarea deviaţiilor şi de mobilizări precoce:

a. prevenirea edemului, tromboflebitelor, tulburărilor trofice

b. aplicarea de diapulse pentru grăbirea consolidării focarului de fractură

c. atenţie pentru reeducarea genunchiului şi cvadricepsului

d. reeducarea membrului superior în lanţ kinetic închis

e. reeducarea coloanei vertebrale cervico-dorsale

Corect: a, b, c

42. Obiectivele recuperării şoldului posttraumatic sunt: a. combaterea durerii b. refacerea stabilităţii c. recuperarea mobilităţii d. reluarea precoce a mersului e. refacerea aliniamentului şi posturii corpului

Corect: a, b, c

43. În recuperarea bolnavului cu artroplastie totală de şold se vor evita:

a. adducţia şoldului b. abducţia de şold c. flexia şoldului d. rotaţiile şoldului e. extensia şoldului

Corect: a, d

44. Metodele de recuperare a stabilităţii pasive a genunchiului posttraumatic sunt: a. tonifierea musculaturii stabilizatoare a

genunchiului b. creşterea rezistenţei ligamentare c. respectarea regulilor de igienă a genunchiului d. ortezarea genunchiului e. artroplastia genunchiului

Corect: a, b, c, d

45. După îndepărtarea gipsului utilizat pentru imobilizarea genunchiului în cazul rupturii aparatului extensor cvadricipital, se va recurge la:

a. exerciţii de mobilizare a genunchiului, cu accent pe mobilizările active

b. tonifierea cvadricepsului prin izometrie şi exerciţii rezistive cu încărcare progresivă

c. mobilizări pasive în poziţii extreme d. ortezarea genunchiului şi exerciţii izometrice e. masaj profund şi mobilizări pasive controlate

de durere

Corect: a, b

46. Recuperarea echilibrului muscular al piciorului posttraumatic presupune:

a. recuperarea mobilităţii şi forţei musculare b. tonifiere musculară analitică c. exerciţii de coordonare, de refacere a feed-

back-ului senzitivo-motor d. metode fizicale de combatere a durerii şi

retracţiilor tendinoase

e. recuperarea exclusivă a forţei şi rezistenţei musculare

Corect: b, c

47. Tratamentul recuperator al entorselor instabile fără smulgeri osoase presupune: a. imobilizare în aparat gipsat b. diapulse, roentgen-terapie c. electroterapie excitomotorie d. posturi antideclive pe perioada imobilizării în

aparat gipsat e. mobilizări ale degetelor, genunchiului şi

şoldului

Corect: a, b, d, e

48. Recuperarea funcţională după intervenţiile chirurgicale practicate pentru rupturi ale tendonului achilean presupune după îndepărtarea aparatului gipsat:

a. electroterapie antalgică, masaj decontracturant, kinetoterapie activă a piciorului şi gleznei

b. posturi antideclive, baie cu vârtejuri, diapulse, masaj

c. hidrokinetoterapie pentru remobilizarea articulaţiei gleznei

d. tratamentul edemului (posturi antideclive, bandaje elastice, baie cu vârtejuri, diapulse, masaj), tonifierea tricepsului sural

e. remobilizarea gleznei prin hidrokinetoterapie, întinderea tricepsului şi tendonului acestuia (când a apărut retracţia)

Corect: d, e

TESTE GRILĂ RECUPERAREA REUMATOLOGICĂ 1. Din grupa afecţiunilor reumatismale

degenerative fac parte: a. Gonartroza b. Periartrita scapulo-humerală c. Tendinitele d. Periartrita coxo-femurală e. Miozitele

Corect: a

2. Alegeţi răspunsul fals: a. PR este o afecţiune reumatismală inflamatorie, cu

evoluţie cronică progresivă b. PR afectează cu predilecţie articulaţiile mici

(mâini, picioare) c. PR evoluează către deformare şi anchiloză

articulară d. În PR redoarea matinală durează cel puţin o oră e. În stadiul III al PR se instalează anchiloza

fibroasă sau osoasă

Corect: e

3. Alegeţi răspunsul fals. Caracterele comune ale spondilartritelor seronegative sunt următoarele:

a. Prezenţa factorului reumatoid b. Absenţa nodulilor subcutanaţi c. Prezenţa artritelor periferice d. Afectarea articulaţiilor sacroiliace şi a coloanei

vertebrale e. Afectarea tegumentelor şi mucoaselor

Corect: a

4. Obiectivele kinetoterapiei în spondilita anchilozantă sunt cele enumerate cu o singură excepţie:

a. Menţinerea / corectarea posturilor şi aliniamentului corpului

b. Menţinerea / ameliorarea mobilităţii articulare şi tonusului muscular

c. Prevenirea poziţiilor vicioase d. Prevenirea disfuncţiei ventilatorii restrictive e. Redimensionarea obiectivelor casnice

Corect: e

5. Obiectivele tratamentului în boala artrozică sunt următoarele, cu excepţia:

a. Combaterea durerii b. Reeducarea respiratorie

c. Recuperarea mobilităţii articulare şi a tonusului muscular

d. Prevenirea deteriorării în continuare a cartilajului articular

e. Ameliorarea circulaţiei locale

Corect: b

6. Clinica gonartrozei este caracterizată de următoarele elemente, cu excepţia unuia singur:

a. Subfebrilitate b. Redoare de inactivitate c. Senzaţie de instabilitate la nivelul genunchiului d. Chist Baker e. Tulburări de statică la nivelul genunchiului

Corect: a

7. O singură afirmaţie cu privire la spondiloza cervicală din cele enumerate mai jos este falsă. Care?

a. Este contraindicat masajul la nivel paravertebral cervical

b. Electroterapia include galvanizări, CDD, curenţi de medie frecvenţă şi înaltă frecvenţă

c. Împachetările cu parafină „pelerină” au efect benefic

d. Exerciţiile urmăresc refacerea tonusului musculaturii extensoare

e. Tratamentul chirurgical este indicat în formele cu tulburări neurologice severe şi progresive

Corect: a

8. Alegeţi răspunsul fals. Discopatia lombară de fază IV se manifestă astfel:

a. 60-70% din pacienţi sunt asimptomatici b. Lombalgie cronică mecanică, meteorodependentă c. Lumbago acut cu pseudosciatică, după ridicare de

greutăţi d. Sciatica vârstnicului cu Lasseque pozitiv e. Sindrom de coadă de cal

Corect: d

9. Alegeţi răspunsul fals. Reumatismul abarticular cuprinde următoarele entităţi clinice:

a. Gonartroza b. Periartrita scapulo-humerală c. Periartrita coxofemurală d. Algoneurodistrofia e. Maladia Dupuytren

Corect: a

10. Alegeţi răspunsurile corecte. La inspecţia tegumentelor pacienţilor cu sindrom reumatoid se pot evidenţia:

a. Leziuni eritemato-scuamoase în psoriazis b. Noduli reumatoizi în spondilita anchilozantă c. Noduli Bouchard şi Heberden în boala artrozică d. Tofi gutoşi în poliartrita reumatoidă e. Eritem facial „în fluture” în lupusul eritematos

diseminat

Corect: a, c, e

11. Mobilitatea coloanei cervicale este evaluată prin:

a. Indicele Schöber b. Indicele tragus-acromion c. Indicele Ott d. Indicele menton-stern e. Indicele occiput-perete

Corect: b, d, e

12. Poliartrita reumatoidă este caracterizată de următoarele deformări articulare:

a. Deviaţia cubitală a degetelor şi mâinii b. Police în „Z” c. Flexum de cot d. Genu recurvatum e. Genu flexum

Corect: a, b, c, e

13. În poliartrita reumatoidă, posturarea mâinii cu ajutorul ortezelor se realizează astfel:

a. Pumn în extensie 10-20˚ b. Deviaţia cubitală a mâinii şi degetelor c. Flexie uşoară a metacarpofalangienelor d. Police în abducţie şi opoziţie e. Interfalangiene proximale în extensie

Corect: a, c, d

14. Alegeţi răspunsurile corecte. În poliartrita reumatoidă:

a. Se evită poziţiile sau activităţile ce solicită flexorii degetelor

b. Se recomandă purtarea de susţinători plantari c. Se evită poziţia şezândă pe scaune sau fotolii

joase d. Se recomandă exerciţiile care antrenează

prehensiunea de forţă e. Cura balneară se adresează tuturor formelor de

poliartrită reumatoidă

Corect: a, b, c

15. În poliartrita reumatoidă se pune accent pe tonifierea:

a. Extensorilor degetelor b. Flexorului superficial al degetelor c. Flexorilor antebraţului d. Flexorilor coapsei şi gambei e. Musculaturii intrinseci a mâinii

Corect: a, b, e

16. Sindromul Reiter: a. Este artrita reactivă b. Este caracterizat de triada: conjunctivă, artrită,

uretrită c. Nu este însoţit de manifestări generale d. Sunt contraindicate procedurile de electroterapie

şi termoterapie e. Poate evolua către spondilita anchilozantă

Corect: a, b, e

17. Care din următoarele afirmaţii cu privire la artrita psoriazică sunt adevărate:

a. Manifestările cutanate constau în plăci eritemato-scuamoase pe coate, genunchi, trunchi

b. Este însoţită de manifestările extraarticulare: oculare, cardiace, respiratorii

c. În majoritatea cazurilor apar manifestările articulare şi apoi cele cutanate

d. Cea mai frecventă formă este artrita mutilantă e. Unul dintre obiectivele de tratament este

prevenirea deformărilor şi anchilozelor articulare

Corect: a, b, e

18. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate: a. În spondilita anchilozantă cura balneară este

indicată în special în staţiunile de pe litoralul Mării Negre

b. Spondilita anchilozantă afectează cu preponderenţă sexul feminin

c. Caracteristice spondilita anchilozantă sunt lombosacralgiile în a doua jumătate a nopţii, cu iradiere în basculă

d. Tabloul clinic al spondilita anchilozantă include şi disfuncţia ventilatorie restrictivă

e. În stadiile avansate ale spondilita anchilozantă se poate instala „poziţia de schior”

Corect: a, c, d, e

19. În timpul activităţilor cotidiene spondiliticul trebuie să păstreze anumite posturi:

a. Decubit dorsal pe pat tare, cu pernă sub cap

b. Şezând pe scaun cu spătar înalt şi păstrarea contactului permanent al spatelui cu spătarul

c. Masa de lucru la nivelul pieptului, cu antebraţele pe masă

d. Evitarea şederii prelungite în fotoliu e. În ortostatism păstrarea distanţei maxime xifoid-

pube

Corect: b, c, d, e

20. În spondilita anchilozantă menţinerea sau creşterea tonusului muscular se realizează în special la nivelul anumitor grupe musculare:

a. Ischiogambieri b. Iliopsoas c. Adductorii coapsei d. Erectorii capului şi trunchiului e. Muşchii abdominali

Corect: b, d, e

21. Alegeţi răspunsurile corecte privitoare la programul de kinetoterapie din spondilita anchilozantă:

a. Se începe cât mai precoce şi are continuitate absolută

b. Ocupă primul loc în ierarhia formelor de tratament fizical

c. Pune accent pe exerciţiile de flexie la nivelul coloanei vertebrale şi centurilor

d. Cuprinde exerciţii pentru reeducarea respiraţiei toracice şi abdominale

e. Kinetoterapia este adaptată stadiului evolutiv

Corect: a, b, d, e

22. Care dintre următorii factori favorizează deteriorarea cartilajului articular:

a. Menopauza b. Obezitatea c. Vârsta peste 50 ani d. Sexul feminin e. Rasa neagră

Corect: a, b, c

23. Tabloul clinic al coxartrozei cuprinde: a. Durere la nivelul genunchiului b. Redoare de inactivitate c. Durere la nivelul peritrohanterian, fesier, inghinal,

pe faţa anterioară a coapsei d. Mers şchiopătat e. Parestezii pe faţa anterioară a coapsei

Corect: a, b, c, d

24. Igiena ortopedică a şoldului constă în: a. Mers şi ortostatism prelungit b. Greutate corporală ideală c. Mers pe teren accidentat d. Mers cu sprijin în baston e. Evitarea urcării şi coborârii scărilor

Corect: b, d, e

25. Indicaţiile curei balneare în coxartroză sunt reprezentate de:

a. Formele acute b. Formele subacute c. Coxartroza la debut d. Coxartroza operată e. Forme cu redoare strânsă şi atitudine vicioasă

ireductibilă

Corect: c, d

26. Igiena ortopedică a genunchiului constă în: a. Evitarea tocurilor înalte b. Evitarea traumatismelor directe c. Repaus prelungit d. Medicaţie antialgică e. Descărcarea de greutate a genunchiului

Corect: a, b, e

27. Procedurilor de electroterapie antialgică în gonartroză includ:

a. Comprese reci cu sulfat de magneziu b. Împachetări cu parafină c. Curenţi de joasă frecvenţă d. Curenţi de medie frecvenţă e. Biostimulare laser

Corect: c, d, e

28. Kinetoterapia în gonartroză constă în: a. Posturări în flexie a genunchiului b. Tonifierea cvadricepsului, a tricepsului sural c. Mobilizări articulare pentru refacerea extensiei

complete d. Exerciţii în lanţ kinetic închis e. Exerciţii pentru coordonare

Corect: b, c, d, e

29. Spondilodiscartroza cervicală are manifestări clinice polimorfe:

a. Cervicalgie iradiată occipital, în vertex, în umeri b. Nevralgie cervico-brahială c. Sindrom Barré-Lieou d. Puncte dureroase la nivelul umărului e. Vertij, fosfene, acufene

Corect: a, b, c, e

30. Obiectivele de tratament recuperator în spondilodiscartroza lombară sunt următoarele:

a. Reeducarea respiratorie b. Combaterea durerii c. Corectarea dezechilibrului muscular între agonişti

şi antagonişti d. Restabilirea controlului adecvat al mişcării e. Profilaxia recidivelor

Corect: b, c, d, e

31. Tratamentul fizical al spondilodiscartrozei lombare cuprinde:

a. Masaj sedativ lombosacrofesier b. Băi galvanice, 4 celulare c. Curenţi diadinamici în special în lumbago

musculo-ligamentar d. Împachetări cu parafină lombar în formele acute e. Băi simple la 36-37˚ în cazul radiculopatiilor

reziduale

Corect: a, c, e

32. Kinetoterapia din perioada acută a discopatiei lombare urmăreşte:

a. Asuplizarea trunchiului inferior b. Relaxarea musculaturii lombare contracturate c. Relaxare generală d. Scăderea iritaţiei radiculare e. Creşterea tonusului vagal

Corect: b, c, d, e

33. „Şcoala spatelui” constă în: a. Conştientizarea poziţiei neutre a coloanei lombare

şi bazinului b. Înzăvorârea coloanei lombare c. Menţinerea forţei musculare agonişti şi

antagonişti d. Programul Williams fazele I şi II e. Relaxarea musculaturii lombare contracturate

Corect: a, b, c

34. Tratamentul chirurgical în hernia de disc lombară este indicat în cazul:

a. Durerilor care nu cedează la tratament conservator

b. Recidivelor frecvente c. Manevrei Lassèque pozitivă la valori mici d. Apariţiei sau agravării unui deficit motor e. Apariţiei sindromului de „coadă de cal„

Corect: a, b, d, e

35. PSH (umărul dureros simplu) se caracterizează prin:

a. Durere de intensitate mare b. Limitarea mare a mobilităţii pasive c. Substratul anatomopatologic este capsulita

retractilă d. Aspect radiologic normal e. Evoluţie favorabilă la aplicarea curenţilor de joasă

frecvenţă

Corect: d, e

36. PSH (umărul pseudoparalitic) se caracterizează prin:

a. Durere de intensitate mare b. Mobilitate activă absentă c. Mobilitate pasivă normală d. Absenţa tulburărilor de sensibilitate e. Modificări ale reflexelor osteotendinoase

Corect: b, c, d

TESTE GRILĂ RECUPERARE RESPIRATORIE

BIBLIOGRAFIE: 1. Adriana Sarah Nica, Compendiu de Medicină fizică şi Recuperare, Editura Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 1998,

pagini 229-232 2. T. Sbenghe, Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti, 1996, pagini 186-246 3. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti, 1987, pagini 292-305

1. Care dintre următoarele mecanisme de producere reversibile nu caracterizează disfuncţia ventilatorie obstructivă:

a. hipersecreţia (hipercrinia) şi vâscozitatea crescută (discrinia) a mucusului bronşic

b. bronhospasm c. edemul mucoasei d. îngustarea dinamică din expir e. procese fibrotice bronşice şi peribronşice

Corect: e

2. Care dintre următoarele mecanisme de producere ale disfuncţiei ventilatorii obstructive sunt ireversibile:

a. hipertrofia şi hiperplazia glandelor bronşice b. procesele fibrotice bronşice şi peribronşice c. atrofia peretelui bronşic şi pierderea de căi aeriene d. bronhospasm e. scăderea reculului elastic

Corect: a, b, c, e

3. Concluziile terapeutice şi de recuperare care trebuie luate în considerare în corelaţie directă cu perturbarea fluxului aerian-unul dintre procesele fiziopatologice determinate de sindromul obstructiv-sunt:

a. mărirea diametrului bronşic, prin ţintirea mecanismelor reversibile

b. mărirea diametrului bronşic, prin ţintirea mecanismelor ireversibile

c. scăderea vitezei fluxului aerului d. creşterea vitezei fluxului aerului e. controlul fluxului de aer

Corect: a, c, e

4. Concluziile terapeutice şi de recuperare care trebuie luate în considerare în corelaţie directă cu perturbarea volumelor pulmonare-unul dintre procesele fiziopatologice determinate de sindromul obstructiv-sunt:

a. mărirea diametrului bronşic, prin ţintirea mecanismelor reversibile

b. mărirea diametrului bronşic, prin ţintirea mecanismelor ireversibile

c. scăderea obstrucţiei dinamice din expir d. creşterea obstrucţiei dinamice din expir e. reeducarea ritmului respirator

Corect: a, c

5. Concluziile terapeutice şi de recuperare care trebuie luate în considerare în corelaţie directă cu perturbarea distribuţiei aerului intrapulmonar-unul dintre procesele fiziopatologice determinate de sindromul obstructiv-sunt:

a. reeducarea ritmului respirator b. reeducarea raportului inspir / expir c. scăderea obstrucţiei dinamice din expir d. creşterea obstrucţiei dinamice din expir e. reeducarea ritmului respirator

Corect: a, b

6. Un schimb gazos fiziologic la nivelul membranei alveolo-capilare este dependent de normalitatea celor 2 factori determinanţi-ventilaţia alveolară şi circulaţia capilară, al căror raport este egal cu:

a. 0,5 b. 0,6 c. 0,7 d. 0,8 e. 0,9

Corect: d

7. Concluziile terapeutice şi de recuperare care trebuie luate în considerare în corelaţie directă cu perturbarea schimburilor gazoase alveolare-unul dintre procesele fiziopatologice determinate de sindromul obstructiv-sunt:

a. reeducarea raportului inspir / expir b. scăderea obstrucţiei dinamice din expir c. corectarea inegalităţii de distribuţie d. oxigenoterapia e. ventilaţia mecanică

Corect: c, d

8. Musculatura respiratorie îşi măreşte travaliul (pentru a genera o creştere a presiunii coloanei de aer care străbate căile aeriene cu rezistenţă crescută în sindromul obstructiv) prin următoarele modalităţi:

a. creşterea tensiunii de contracţie a muşchilor în activitate

b. scăderea tensiunii de contracţie a muşchilor în activitate

c. intrarea în contracţie a muşchilor inspiratori de rezervă (muşchi de obicei inactivi în respiraţia de repaus)

d. intrarea în contracţie a muşchilor expiratori (muşchi de obicei inactivi în respiraţia de repaus)

e. intrarea în contracţie a muşchiului diafragm

Corect: a, c, d

9. Creşterea costului ventilator de câteva ori în sindromul obstructiv se traduce sub raport clinic prin:

a. cefalee b. dispnee c. tuse d. expectoraţie e. febră

Corect: b

10. Concluziile terapeutice şi de recuperare care trebuie luate în considerare în corelaţie directă cu perturbarea travaliului ventilator-unul dintre procesele fiziopatologice determinate de sindromul obstructiv-sunt:

a. tonifierea musculaturii respiratorii b. reeducarea ritmului respiraţiei c. reeducarea frecvenţei respiraţiei d. scăderea obstrucţiei e. oxigenoterapie

Corect: a, b, c, d

11. Apariţia hipoxemiei exprimă instalarea insuficienţei pulmonare denumită:

a. insuficienţă pulmonară parţială b. insuficienţă pulmonară de distribuţie c. insuficienţă pulmonară de perfuzie d. insuficienţă pulmonară totală e. insuficienţă pulmonară gravă

Corect: a, b

12. Reversibilitatea hipertensiunii arteriale pulmonare (HAP) la administrarea de oxigen se

explică prin următoarea succesiune de fenomene:

a. administrarea de oxigen → scade hipoxemia → scade vasoconstricţia capilară → scade HAP

b. administrarea de oxigen → creşte hipoxemia → scade vasoconstricţia capilară → scade HAP

c. administrarea de oxigen → creşte hipoxemia → creşte vasoconstricţia capilară → scade HAP

d. administrarea de oxigen → scade hipoxemia → creşte vasoconstricţia capilară → scade HAP

e. administrarea de oxigen → menţine hipoxemia → accentuează vasoconstricţia capilară → scade HAP

Corect: a

13. Reperele clinice ale bronşitei cronice sunt: a. tusea b. cefalee c. expectoraţia d. febra şi frisonul e. semnele sindromului obstructiv în funcţie de

gradul disfuncţiei ventilatorii

Corect: a, c, e

14. În definiţia astmul bronşic ca boală respiratorie cronică trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

a. hiperreactivitatea bronşică b. crize paroxistice de dispnee care dispar spontan c. crize paroxistice de dispnee care dispar la un

bronhodilatator d. tahicardie e. creşteri ale valorilor tensionale

Corect: a, b, c

15. Dispneea este un simptom subiectiv definită ca o:

a. senzaţie de tensiune toraco-pulmonară inadecvată b. percepere anormală a unei jene respiratorii c. senzaţie de disconfort abdominal d. percepere anormală a bătăilor inimii e. senzaţie de astenie fizică

Corect: a, b

16. Caracteristicile programului de recuperare medicală la pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă sunt:

a. complexitatea metodelor b. simplicitatea metodelor c. continuitatea aplicării lor d. intermitenţa aplicării lor

e. absenţa măsurilor de profilaxie din componenţa programului

Corect: a, c

17. Din metodele programului de recuperare medicală aplicat la pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă nu face parte:

a. îndepărtarea factorilor de risc bronho-pulmonari b. corectarea factorilor patologici extrapulmonari de

întreţinere sau agravare a disfuncţiei ventilatorii obstructive

c. dezobstrucţia bronşică d. creşterea costului ventilaţiei şi relaxarea

musculaturii respiratorii e. ameliorarea distribuţiei intrapulmonare a aerului

Corect: d

18. Principalele modalităţi terapeutic-recuperatorii prin care se reuşeşte evacuarea secreţiilor bronşice, cu scopul de a dezobstrua căile respiratorii la pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă sunt:

a. umidifierea bronşică b. drenajul de postură şi educarea tusei c. utilizarea mucokineticelor şi a medicaţiei

specifice pentru pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă

d. posturarea relaxantă e. exerciţii respiratorii abdominale

Corect: a, b, c

19. Reeducarea tusei cuprinde următoarele componente:

a. poziţionarea corpului în timpul tusei, au adoptarea poziţiilor de facilitare a tusei

b. poziţionarea corpului în timpul tusei, au adoptarea altor poziţii cu evitarea celor de facilitare a tusei

c. controlul respiraţiei în accesul de tuse d. controlul respiraţiei numai perioadele fără acces

de tuse e. emiterea unei tuse cu sunet „rotund”, „surd”

Corect: a, c, e

20. Kinetoterapia respiratorie performată pentru reducerea rezistenţei din expir-element de bază al scăderii travaliului ventilator la bolnavii obstructivi-cuprinde următoarele aspecte:

a. expirul numai pe gură b. expirul cu buzele strânse, ca pentru fluierat sau cu

pronunţarea consoanelor de tipul h, s, f, pf c. îndepărtarea narinelor cu ajutorul policelui şi

indexului

d. reeducarea respiraţiei diafragmatice e. tonifierea musculaturii respiratorii

Corect: a, b, c

21. Respiraţia abdominală se învaţă în diferite posturi ale pacientului obstructiv pulmonar, ordinea corectă a acestora fiind:

a. decubit dorsal, şezând, ortostatism, mers b. şezând, ortostatism, mers, decubit dorsal c. decubit dorsal, ortostatism, mers, şezând d. şezând, ortostatism, mers, decubit dorsal e. ortostatism, mers, decubit dorsal, şezând

Corect: a

22. Efectele favorabile ale relaxării generale la pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă sunt:

a. reechilibrarea tonusului muscular general şi al musculaturii respiratorii, cu instalarea eutoniei

b. limitarea cererii de oxigen a organismului şi a producţiei de bioxid de carbon

c. diminuă semnificativ starea de „tensiune inadecvată”

d. permite ventilaţia asistată e. limitează efortul fizic

Corect: a, b, c

23. Tehnicile de lucru prin care se realizează antrenarea muşchiul diafragm ca principal muşchi inspirator constau din:

a. posturare în Trendelenburg cu o greutate pe abdomen

b. folosirea borcanelor Pescher c. folosirea unei sticle cu un tul de plastic introdus în

ea şi în care se suflă continuu pentru a produce bule

d. exerciţii de respiraţie la nivelul nasului e. gimnastica corectoare

Corect: a, b, c, d

24. Controlul şi coordonarea respiraţiei-unul dintre cele mai importante capitole din kinetoterapia respiratorie la pacientul cu disfuncţie ventilatorie obstructivă-include următoarele aspecte:

a. reducerea ritmului respirator b. creşterea ritmului respirator c. controlul volumului curent d. controlul fluxului de aer e. obţinerea unui raport între timpii respiratori

(inspir / expir) egal cu 1 / 2-1 / 2,5

Corect: a, c, d, e

25. Condiţia fizică a pacientului pulmonar este rezultatul:

a. leziunilor bronhopulmonare b. stării de antrenament la efort a pacientului c. mediului ambiant d. condiţiilor meteo e. funcţiei reno-urinare a pacientului

Corect: a, b

26. Introducerea antrenamentului de efort la pacienţii cu disfuncţie ventilatorie obstructivă determină creşterea toleranţei la efort prin:

a. ameliorarea ventilaţiei printr-o mai bună coordonare a „pompei” toraco-abdominale

b. reducerea suprafeţei de schimb alveolo-capilar c. reducerea extracţiei periferice a oxigenului d. ameliorarea performanţei cardiace prin efortul

dozat e. ameliorarea condiţiei psihice

Corect: a, d, e

27. Cele mai utilizate modalităţi de antrenament la efort performate la pacienţii cu disfuncţie ventilatorie obstructivă sunt:

a. antrenamentul prin mers (cura de teren) b. antrenamentul la scăriţă c. exerciţii fizice rezistive, progresive, intense d. antrenamentul la piscină e. antrenamentul prin terapie ocupaţională

Corect: a, b, d, e

28. Obiectivele kinetoterapiei respiratorii sunt: a. corijarea curburilor patologice ale gâtului şi

poziţiei capului b. corijarea poziţiei umerilor şi scapulei c. corijarea curburilor patologice ale coloanei

dorsale şi lombare d. conservarea poziţiei şi mobilităţii existente ale

bazinului e. tonifierea diafragmului şi musculaturii respiratorii

Corect: a, b, c, e

29. Posturarea in kinetoterapia respiratorie cuprinde: a. posturi relaxante b. posturi facilitatorii c. posturi de drenaj d. posturi corective e. posturi antideclive

Corect: a, b, c

30. În ortostatism, pacientului dispneic i se recomandă adoptarea următoarei posturi facilitatorii:

a. spate rezemat de perete b. coloana cifozata c. membrele superioare la zenit d. membre inferioare extinse e. membrele inferioare uşor flectate din genunchi

Corect: a, b, e

31. În decubit dorsal, pacientului dispneic i se recomandă adoptarea următoarei posturi facilitatorii:

a. capul aşezat pe o pernă mică, patul fiind înclinat la 45º

b. braţele în abducţie la 30º-40º c. şoldurile şi genunchii în extensie d. şoldurile şi genunchii în uşoara flexie e. antebraţele stau în sprijin pe două perne

Corect: a, b, d, e

32. Pacientului dispneic îi sunt caracteristice următoarele posturi / poziţii facilitatorii:

a. în şezând "postura rezemat de spătar" b. poziţia Trendelenburg c. spate rezemat de perete, coloana cifozată, umerii

căzuţi, membre inferioare uşor flectate d. în şezând "postura aplecat înainte" e. posturarea conform sistemului celor "5 perne în

scară"

Corect: c, d, e

33. Aspectele care caracterizează posturile de drenaj bronşic sunt:

a. durează aproximativ 40 minute pentru întreg plămânul

b. se efectuează după masă c. se efectuează înainte de masă d. sunt urmate de tapotament e. sunt urmate de vibromasaj

Corect: a, c, d, e

34. Gimnastica corectoare privind corijarea curburilor patologice ale coloanei dorsale nu urmăreşte:

a. decontracturarea musculaturii spinale si tonifierea musculaturii abdominale

b. asuplizarea coloanei dorso-lombare c. diminuarea cifozei, mobilizarea si tonifierea

centurii scapulare d. creşterea lordozei lombare

e. întinderea şi decontracturarea musculaturii spatelui

Corect: d

35. În aplicarea programului de gimnastică corectoare pentru corijarea curburilor patologice ale gâtului şi poziţiei capului nu se urmăreşte:

a. asuplizarea b. decontracturarea c. corectarea lordozei cervicale d. tonifierea musculaturii cefei e. accentuarea lordozei cervicale

Corect: e

36. Scăderea volumului curent la pacientul cu disfuncţie ventilatorie restrictivă se explică prin:

a. scăderea stimulilor ventilatori b. creşterea numărului stimulilor ventilatori c. imposibilitatea mobilizării sistemului de către o

musculatură respiratorie deficitară d. creşterea importantă a travaliului ventilator e. reducerea importantă a travaliului ventilator

Corect: a, c, e

37. Ritmul respirator la pacientul cu disfuncţie respiratorie restrictivă trebuie să:

a. se adapteze spontan b. să fie lăsat liber la nivelul cel mai convenabil c. să compenseze volumul curent mic d. să respecte raportul optim al timpilor respiratori e. fie cât mai redus

Corect: a, b, c

38. Programul de recuperare la pacientul cu disfuncţie respiratorie restrictivă include:

a. tratarea cauzei supraîncărcării b. ameliorarea ventilaţiei alveolare c. dezobstrucţia bronşică d. antrenamentul la efort e. reducerea rezistenţei la flux în căile aeriene

Corect: a, b, d

39. Aplicarea respiraţiei în presiune pozitivă intermitentă (RPPI) la pacientul cu disfuncţie respiratorie restrictivă asigură:

a. corectare rapidă a gazelor sanguine b. ameliorarea ventilaţiei alveolare c. reducerea efortului ventilator d. creşterea complianţei toraco-pulmonare e. reducerea complianţei toraco-pulmonare

Corect: a, b, c, d

40. Tehnicile utilizate pentru programele de recuperare respiratorie sunt variate dar nu includ:

a. proceduri de electroterapie b. hidroterapia sub formă de aerosoli, cu sau fără

medicaţie c. hidroterapia de tip general sau local d. kinetoterapie e. electrostimularea nervilor periferici ai membrelor

inferioare

Corect: e

TESTE GRILĂ RECUPERAREA ÎN AFECŢIUNILE NEUROLOGICE ŞI NEUROCHIRURGICALE

BIBLIOGRAFIE: 1. Adriana Sarah Nica, Compendiu de Medicină fizică şi Recuperare, Editura Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 1998,

pagini 141-153, 159 - 186 2. T. Sbenghe, Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, Bucureşti, 1981; pagini

230 - 245 3. T. Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti, 1987; pagini 554 - 608 4. *** Caiet documentar, Ministerul Sănătăţii, Institutul de Medicină fizică, balneoclimatologie şi recuperare medicală,

Kinetoterapia în recuperare afecţiunilor aparatului locomotor, Editura Medicală, Bucureşti, 1981, pagini 25-36 5. T. Sbenghe, Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti, 1996, pagini 130-183 6. I. Kiss, Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999, pagini 106 - 120, 188-195, 201-

206, 224-240, 244-249, 260-269, 270 - 284 1. Programele de recuperare la pacientul cu

suferinţă neurologică trebuie instituite precoce pentru:

a. Menţinerea statusului clinico-funcţional existent al pacientului

b. Prevenirea dezvoltării sechelelor funcţionale neurologice

c. Combaterea modificărilor somatice secundare-deformări, deviaţii, redoare articulară

d. Combaterea modificărilor somatice secundare-degenerescenţe şi fibroză musculară, escare de decubit

e. Refacerea mobilităţii articulare

Corect: b, c, d

2. Metodele şi mijloacele specifice folosite în programul de recuperare performat la pacientul neurologic fac parte din:

a. Electroterapie şi termoterapie (terapie fizicală) b. Kinetoterapie specifică, masaj şi terapie

ocupaţională (ergoterapie) c. Psihoterapie şi alte categorii terapeutice (ortezare) d. Modalităţile chirurgicale e. Farmacoterapie

Corect: a, b, c

3. În patologia neurologică, alegerea şi adaptare unui program de recuperare la un pacient spastic presupune evaluarea spasticităţii prin analizarea următoarelor aspecte:

a. Datele biografice ale pacientului b. Capacitatea funcţională c. Dinamica funcţiei cardiovasculare d. Dinamica testelor neuropsihologice e. Stimularea deaferentaţiei

Corect: b, d, e

4. Bilanţul muscular (testarea musculară manuală) la pacientul spastic nu se apreciază:

a. Analitic, pentru fiecare grup muscular b. În conformitate cu cotaţia de la 1 la 5 c. Grosier, prin capacitatea de a realiza gesturi din

viaţa cotidiană d. Pe ambele hemicorpuri e. În diferite momente ale zilei

Corect: a, b, d, e

5. Modularea spasticităţii şi stimularea sa controlată se poate realiza prin:

a. Controlul la stimuli nociceptivi b. Schimbările posturale şi utilizarea de posturi

inhibitorii c. Stretching-ul lent pentru musculatura spastică şi

stimularea vibratorie pe tendoanelor muşchilor antagonişti celor spastici

d. Stimularea electrică funcţională e. Mişcări rezistive, rapide

Corect: a, b, c, d

6. Obiectivele programului de recuperare la pacientul cu hernie de disc lombară operată comune cu programele kinetico-educaţionale pentru persoanele cu afectarea coloanei vertebrale lombare sunt reprezentate prin:

a. Conştientizarea poziţiei corecte a coloanei vertebrale lombare şi a bazinului, menţinerea permanentă a posturii corijate, neutre a coloanei lombare, indiferent de poziţia corpului sau de activităţile desfăşurate

b. Conştientizarea poziţiei corecte a coloanei vertebrale lombare şi a bazinului, menţinerea intermitentă a posturii corijate, neutre a coloanei lombare, indiferent de poziţia corpului sau de activităţile desfăşurate

c. Zăvorârea (înlăcătarea) coloanei lombare

d. Menţinerea forţei musculare a muşchilor paravertebrali inferiori şi a fesierilor

e. Menţinerea forţei musculare a muşchilor ischiogambieri

Corect: a, c, d

7. Programul de kinetoterapie inclus în recuperare pacientului cu patologie discală lombară, conflict disco-radicular, trebuie să cuprindă:

a. Relaxarea musculaturii contracturate b. Asuplizarea trunchiului inferior c. Asuplizarea trunchiului superior d. Asuplizarea muşchilor centurii scapulare e. Relaxarea musculaturii hipotone

Corect: a, b

8. Care sunt obiectivele tratamentului fizical-kinetic în cazul recuperării paraliziilor de nervi periferici, pentru prevenirea complicaţiilor:

a. Conservarea unui ţesut cutanat şi subcutanat trofic, fără aderenţe, edeme

b. Cicatrici cât mai suple c. Profilaxia retracţiilor capsulo-ligamentare d. Conservarea amplitudinii de mişcare în limite

normale la toate articulaţiile e. Conservarea tonusului muscular şi a forţei de

contracţie în grupele agoniste

Corect: a, b, c, d

9. Evaluarea în timp a evoluţiei unei leziuni traumatice a nervilor periferici se realizează prin următoarele tipuri de bilanţ:

a. Bilanţ repetat al funcţiei motorii b. Bilanţ repetat al funcţiei sensitive c. Bilanţ repetat al funcţiei vegetative d. Imagistic-radiografie, ecografie e. ECG

Corect: a, b, c

10. Electrostimularea selectivă a muşchiului denervat se face cu:

a. Curenţi excitomotori exponenţiali de joasă frecvenţă

b. Curenţi excitomotori de medie frecvenţă c. Impuls de 1000 ms cu panta de creştere > 500-

700 ms d. Impuls urmat de pauză în raport de 1/4 e. Parametrii orientativi

Corect: a, d, e

11. În recuperarea neurologică sunt preferate tehnicile:

a. Kinetoterapie manuală b. Tehnici de facilitare a contracţiei musculare

voluntare şi care se bazează pe iradierea influxului nervos

c. Autoantrenament muscular d. Exerciţii izometrice şi izodinamice e. De relaxare extrinsecă

Corect: a, b, c, d

12. În funcţie de intensitatea agresiunii şi modul de aplicare, afectarea cerebrală într-un traumatism cranio-cerebral poate fi de tipul:

a. Comoţie b. Contuzie c. Dilacelare d. Fractură e. Entorsă

Corect: a, b, c

13. Disfuncţia neurologică tranzitorie la un pacient cu traumatism cranio-cerebral presupune o reluare a funcţiilor cerebrale în:

a. Câteva ore sau zile b. Câteva zile c. Câteva săptămâni d. Câteva luni e. 1 an

Corect: a

14. Criteriile majore de prognostic la un pacient care a suferit un traumatism cranio-cerebral sunt:

a. Sexul pacientului b. Vârsta pacientului c. Mediul de provenienţă al pacientului d. Durata şi profunzimea comei e. Durata anamnezei posttraumatice

Corect: a, d, e

15. Evaluarea neuropsihologică la un pacient care a suferit un traumatism cranio-cerebral este necesară pentru a aprecia nivelul cognitiv, intelectual şi emoţional şi include aprecierea următoarelor aspecte:

a. Funcţiile verbale şi de limbaj b. Funcţia cardio-respiratorie c. Percepţia, organizarea şi integrarea în relaţie cu

timpul şi spaţiul

d. Flexibilitatea gândirii, capacitatea de reflectare şi de formare conceptuală

e. Orientarea, concentrarea şi memoria

Corect: a, c, d, e

16. Limitarea spasticităţii în programul de recuperare la un pacient care a suferit un traumatism cranio-cerebral constituie un obiectiv foarte important şi se realizează prin intermediul următoarelor metode şi mijloace fizicale, cu o excepţie:

a. Kinetice-tehnici de facilitare, exerciţii ale musculaturii antagoniste

b. Masajul c. Electroterapia d. Termoterapia e. Medicaţie

Corect: e

17. Exerciţiile de mers la un pacient care a suferit un traumatism cranio-cerebral sunt incluse în programul de recuperare atunci când:

a. Se poate ridica în şezând dar nu are stabilitate b. Poate menţine decubitul dorsal, fără capacitatea

de realizare a transferurilor c. Are nevoie de un scaun special pentru menţinerea

rectitudinii coloanei d. Se realizează un bun echilibru în balans vertical e. Nu prezintă tulburări de vorbire

Corect: d

18. După traumatismele cerebrale, sectoare dificile de recuperare sunt reprezentate prin:

a. Tulburările de echilibru b. Spasticitate moderată c. Absenţa tulburărilor de sensibilitatea

proprioceptivă d. Tulburările vizuale şi de integrare în spaţiu e. Tulburările de memorie

Corect: d, e

19. Complicaţiile asociate descrise la un pacient care a suferit un traumatism cranio-cerebral sunt:

a. Epilepsia posttraumatică b. Hidrocefalia posttraumatică c. Miozită osifiantă, osificări heterotopice d. Cefaleea fronto-occipitală e. Amnezia posttraumatică

Corect: a, b, c

20. Traumatismele directe sau indirecte care interesează structurile osteoarticulare ale regiunilor vertebro-medulare se exprimă prin:

a. Entorse vertebrale, cu leziuni intervertebrale de părţi moi

b. Luxaţii vertebrale sau luxaţii cu fracturi c. Fracturi vertebrale (ale corpului vertebral sau ale

diferitelor zone ale arcului vertebral) d. Tulburări de memorie şi orientare temporo-

spaţială e. Miozită osifiantă

Corect: a, b, c

21. În traumatismele vertebro-medulare zonele afectate cu predilecţie sunt centrele traumatice sau zonele de tranziţie anatomo-funcţionale ale coloanei vertebrale localizate:

a. cervical C1-C2 b. cervical C5-C6 c. toracal T2-T10 d. toracal T11-T12 e. lombar L1-L4

Corect: a, b, d

22. Obiectivele fundamentale ale programului de asistenţă medicală la un pacient care a suferit un traumatism vertebro-medular sunt următoarele, cu o excepţie:

a. Stabilizarea focarului de fractură b. Refacerea integrităţii pachetelor vasculo-nervoase c. Refacerea integrităţii părţilor moi de tip capsulo-

ligamentar şi musculo-tendinos d. Instituirea progresivă a programului de recuperare e. Iniţierea rapidă a kinetoterapiei

Corect: e

23. Sindromul cardinal al traumatismelor vertebro-medulare este:

a. Deficitul motor b. Pierderea echilibrului c. Mersul nesigur d. Durerea, considerată ca semn neurologic e. Cefaleea

Corect: d

24. Elementele clinico-disfuncţionale care sunt asociate durerii în cadrul tabloului clinic la pacientul care a suferit un traumatism vertebro-medular sunt următoarele:

a. Contractura musculară paravertebrală

b. Redoare marcată cu tendinţa la blocaj segmentar sau global vertebral

c. Modificare axelor coloanei vertebrale cu atitudini particulare

d. Dispneea la eforturi minime e. Impotenţa funcţională

Corect: a, b, c, e

25. Pacientul cu tetraplegie posttraumatică are şanse de supravieţuire dacă nivelul traumatismului vertebro-medular se situează:

a. La nivelul vertebrei C1 b. Sub nivelul vertebrei C2 c. Sub nivelul vertebrei C3 d. Sub nivelul vertebrei C4 e. Sub nivelul vertebrei C5

Corect: d, e

26. Traumatismul vertebro-medular determină mai multe situaţii lezionale caracterizate prin întrerupere a funcţiilor medulare, de gravitate variabilă şi cu o evoluţie limitată sau permanentă. Aceste situaţii lezionale sunt:

a. Comoţia medulară b. Contuzia medulară c. Compresia medulară d. Dilacerarea medulară e. Coma

Corect: a, b, c, d

27. Comoţia medulară se caracterizează prin: a. Abolire temporară a funcţiilor medulare b. Absenţa substratului anatomo-patologic specific c. Remisiune completă d. Transsecţiune medulară e. Dezvoltarea unor sechele posttraumatice

Corect: a, b, c

28. Contuzia medulara reprezintă un: a. traumatism vertebro-medular cu modificări

anatomo-patologice variate, urmat de compromiterea funcţională parţială sau totală a măduvei şi dezvoltarea unor sechele posttraumatice

b. traumatism vertebro-medular cu abolirea temporară a funcţiilor medulare cu remisiune completă

c. traumatism vertebro-medular fără modificări anatomo - patologice specifice

d. traumatism vertebro-medular fără expresie clinică e. traumatism vertebro-medular fără modificări

anatomo - patologice variate, urmat de

compromiterea funcţională parţială sau totală a măduvei şi dezvoltarea unor sechele posttraumatice

Corect: a

29. Dilacerarea medulară apare cel mai des după un traumatism vertebro-medular de tipul:

a. fracturi - luxaţii vertebrale toracale b. fracturi-luxaţii vertebrale toraco-lombare c. entorse vertebrale toracale d. entorse vertebrale cervicale e. fracturi vertebrale cervicale

Corect: a, b

30. Următoarele entităţi patologice sunt incluse în sindroamele neurologice posttraumatice parţiale:

a. Sindromul Brown-Sequard b. Sindromul de coadă de cal c. Sindromul de compresie cervicală centro-

medulară d. Sindromul radiculo-medular acut e. Sindromul de fibre lungi

Corect: a, c, d

31. Pacientul care a suferit un traumatism vertebro-medular la nivelul vertebrei C5 prezintă următoarele elemente clinico - disfuncţionale şi posibilităţi de recuperare:

a. Toate funcţiile afectate iniţial b. Deplasare cu scaunul rulant electric c. Refacerea gestualităţii de hrănire d. Dependenţa totală pentru igiena personală,

îmbrăcare, toaletă, scris, şofat, transferuri e. Independenţa totală pentru igiena personală,

îmbrăcare, toaletă, scris, şofat, transferuri

Corect: a, b, c, d

32. Pacientul care a suferit un traumatism vertebro-medular la nivelul vertebrei C6 prezintă următoarele elemente clinico - disfuncţionale şi posibilităţi de recuperare:

a. majoritatea pacienţilor necesită asistenţa parţială pentru autoîngrijire

b. deplasarea se realizează cu scaunul rulant electric c. deplasarea se realizează cu ajutorul ortezelor

membrului inferior şi cadru d. câştigă independenţa pentru hrănire, scriere,

condus maşina e. pot trăi izolaţi, nesupravegheaţi

Corect: a, b, d

33. Pacientul care a suferit un traumatism vertebro-medular la nivelul toracal T7-T12 prezintă următoarele elemente clinico - disfuncţionale şi posibilităţi de recuperare:

a. pacientul poate obţine o independenţă completă pentru funcţiile sfincteriene

b. pacientul devine independent pentru transferuri, îmbrăcat şi şofat

c. pacientul este independent pentru mers neortezat d. pacientul este independent complet, pentru

deplasare, în scaun rulant e. pacientul rămâne total dependent fizic

Corect: a, b, d

34. Pacientul care a suferit un traumatism vertebro-medular la nivelul lombo-sacrat L5, S1, S2 prezintă următoarele elemente clinico - disfuncţionale şi posibilităţi de recuperare:

a. obţine independenţa funcţiilor sfincteriene b. recuperează mersul biped cu orteze de gleznă şi

cârje canadiene c. pentru independenţa sa este absolut necesar

scaunul rulant d. gesturile de autoîngrijire nu pot fi reluate e. este afectată poziţia ortostatică

Corect: a, b, e

35. Din grupa traumatismelor rahidiene fără complicaţii neurologice fac parte:

a. entorsele b. luxaţii si luxaţii-fracturi c. traumatismele joncţiunii lombo-sacrate d. fracturile instabile şi stabile e. traumatismele vertebro-medulare care determină

un sindrom Brown-Sequard

Corect: a, b, c, d

36. Programul de recuperare la pacientul care a suferit o entorsă cervicală benignă include:

a. Imobilizarea într-un colan câteva zile b. Termoterapie şi masaj decontracturant pentru

contractura musculară c. Manipulări vertebrale şi prudenţă în aplicarea

tracţiunilor vertebrale d. Mobilizare fără rezistenţă şi tonifierea

musculaturii statice e. Mobilizare contra rezistenţei manuale imediat

după traumatism

Corect: a, b, c, d

37. Programul de recuperare la pacientul care a suferit o entorsă cervicală severă include:

a. Mobilizare cervicală iniţială b. Iniţial, aplicare de colan-minervă c. Program kinetic pentru musculatura

paravertebrală, mai ales cervicală şi dorsală (contracţii statice globale şi metode de facilitare proprioceptivă)

d. Program kinetic de solicitare musculară cu mobilizare cervicală minimă după scoaterea imobilizării

e. Exerciţii rezistive pentru toate grupele musculare ale gâtului

Corect: b, c, d

38. Programul de recuperare la pacientul care a suferit o fractură vertebrală stabilă include mai multe aspecte, cu o excepţie:

a. exerciţii de mobilizare automata a segmentului b. întreţinerea şi creşterea forţei musculaturii

paravertebrale c. se poate aplica masaj decontracturant anterior

programului kinetic d. recuperarea amplitudinii rahisului începe după 3

luni de la traumatism e. recuperarea amplitudinii rahisului se iniţiază

imediat după producerea traumatismului

Corect: e

39. Evaluarea complexă care precede alcătuirea unui program de recuperare la pacientul hemiplegic nu include:

a. Aprecierea funcţiilor vitale, ale activităţii mintale şi a capacităţii de comunicare

b. Aprecierea abilităţii motorii şi a controlului motor în diverse situaţii posturale

c. Aprecierea sensibilităţii exteroceptive şi proprioceptive, a perceperii imaginii corpului

d. Aprecierea amplitudinii de mişcare şi a activităţilor cotidiene, cu integrarea familială, socială şi ocupaţională a pacientului

e. Aprecierea funcţiei hepatice

Corect: e

40. Pacientul hemiplegic, pe baza evaluării funcţionale, este încadrat în trei stadii:

a. Iniţial b. Mediu (de flasciditate) c. Mediu (de spasticitate) d. Avansat (de refacere) e. Avansat (de spasticitate intensă)

Corect: a, c, d

41. În programul de recuperare performat la pacientul hemiplegic, combaterea spasticităţii se face prin utilizarea:

a. Posturilor statice reflex-inhibitorii b. Mişcărilor cu efort care augumentează reflexele

tonice c. Schemelor stereotipe de mişcare d. Schemelor de mişcare reflex-inhibitorii care

facilitează mişcările active automate şi voluntare e. Schemelor de mişcare reflex-inhibitorii care

inhibă mişcările active automate şi voluntare

Corect: d

42. Cauzele mai des întâlnite la pacientul cu accident vascular cerebral sunt:

a. Tromboza cerebrală b. Hemoragia intracerebrală sau subarahnoidiană c. Trombembolismul d. Tumora intracraniană e. Meningita virală

Corect: a, b, c

43. La pacientul care a suferit un accident vascular cerebral drept tabloul clinico-funcţional cuprinde:

a. Hemiplegie stângă b. Probleme vizuale şi de integrare spaţială c. Abolirea disponibilităţilor relaţionale normale d. Afectarea vorbirii şi limbajului (afazia) e. Afectarea înţelegerii materialului verbal, cititul,

scrisul

Corect: a, b, c

44. Parametrii care se verifică în cadrul bilanţului clinico-funcţional la pacientul hemiplegic sunt:

a. Toleranţa la exerciţii, la efortul fizic (adaptarea cardio-respiratorie)

b. Deficitul motor (inclusiv modificările fiziopatologice de tipul spasticitate, contractura, retractura, sincinezii etc.) şi controlul postural, al mersului

c. Motivaţia corelată cu starea emoţională, posibilităţile de comunicare, nivelul de integrare corticală şi de memorizare

d. Deficitul senzitiv (sensibilitatea, tulburări de auz şi văz, integrare corticală)

e. Toţi parametrii cuprinşi la punctele de mai sus trebuie verificaţi

Corect: e

45. Cele mai importante complicaţii descrise la un pacient cu accident vascular cerebral aflat în faza precoce sunt:

a. Staza de decubit b. Retenţia sau incontinenţa de urină (infecţii de

tract urinar) şi / sau materii fecale c. Tromboza venoasă profundă d. Atelectazia pulmonară/pneumonia e. Sindromul umăr-mână

Corect: a, b, c, d

46. Cele mai importante complicaţii descrise la un pacient cu accident vascular cerebral aflat în faza tardivă sunt:

a. Spasticitatea, contractura musculară b. Durerea de tip central c. Sindromul umăr-mână d. Tulburările de focar (epilepsia) e. Tromboza venoasă profundă

Corect: a, b, c, d

47. Mobilizările pasive realizate în programul de recuperare la pacientul hemiplegic aflat în fază precoce au mai multe roluri:

a. Combaterea spasticităţii b. Întreţinerea schemei de mişcare c. Prevenirea redorilor articulare d. Combaterea contracturilor musculare e. Refacerea forţei musculare

Corect: b, c, d

48. Îngrijirea respiratorie a pacientului hemiplegic aflat în fază precoce presupune:

a. Aplicarea exerciţiilor din metoda Bobath b. Performarea diagonalelor Kabat pentru membre

inferioare c. Drenajul postural respirator d. Masajul şi tapotajul toracal e. Kinetoterapia respiratorie

Corect: c, d, e

49. Recuperarea funcţională a membrului superior la hemiplegic în faza precoce, perioada flască cuprinde următoarele aspecte:

a. Posturarea corectă a membrului superior-braţ în abducţie 450-600, cot în uşoară flexie, pumn în extensie, degete II-V în uşoară flexie şi police în abducţie

b. Posturarea corectă a membrului superior-braţ în extensie 450-600, cot în uşoară flexie, pumn în

extensie, degete II-V în uşoară flexie şi police în abducţie

c. Posturarea corectă a membrului superior-braţ în abducţie 45º-600, cot în uşoară flexie, pumn în flexie, degete II-V în uşoară flexie şi police în abducţie

d. Mobilizarea pasivă a tuturor articulaţiilor, priza fiind aplicată la extremitatea segmentului de mobilizat

e. Stimulări tactile şi proprioceptive, stimulare senzitivo-senzorială pentru modularea răspunsurilor motorii

Corect: a, d, e

50. Recuperarea funcţională a membrului superior la hemiplegic în faza post-acută, perioada flască cuprinde următoarele aspecte:

a. Exerciţii de redresare şi echilibru, prin împingeri uşoare ale trunchiului

b. Exerciţii de antrenare a simetriei corpului c. Ameliorarea şi controlul spasticităţii, cu

corectarea reflexelor tonice anormale prin folosirea punctelor cheie şi a tehnicilor de facilitare Kabat

d. Exerciţii de întreţinere a mobilităţii articulare e. Mobilizare pasivă a tuturor articulaţiilor

membrului superior

Corect: a, b, c, d

51. În recuperarea mâinii la pacientul hemiplegic se speră doar la:

a. Priză şi un sprijin grosier (după Wynn Parry) b. Controlul mişcărilor de fineţe c. Refacerea prehensiunii în toate aspectele sale d. Refacerea doar a prizei de forţă e. Refacerea abilităţii şi funcţionalităţii mâinii

Corect: a

52. Kinetoterapia pasivă este performată de la început în orice program de recuperare la pacientul hemiplegic şi cuprinde următoarele aspecte cu referire la membrul superior-complexul mâinii:

a. Posturare corectă, indiferent poziţia generală a pacientului

b. Mobilizare pasivă blândă, de 2 ori / zi, în toate articulaţiile, în amplitudine maximă, cu stretching lent la capătul excursiei maxime

c. Mobilizare auto-pasivă, cu favorizarea „integrării senzoriale” a mâinii afectate

d. Exerciţii active rezistive e. Exerciţii din metodele de facilitare proprioceptive

Corect: a, b, c

53. Kinetoterapia activă pentru recuperarea mâinii la pacientul hemiplegic se începe imediat ce pacientul participă efectiv la derularea programului şi este fundamentată pe:

a. Exerciţii active cu rezistenţă maximă b. Exerciţii cu bastonul c. Exerciţii de facilitare şi inhibiţie neuromusculară d. Exerciţii desprinse din metodele Bobath şi Kabat e. Exerciţii de tip stretching rapid

Corect: c, d

54. În kinetoterapia activă pentru recuperarea mâinii la pacientul hemiplegic se are în vedere:

a. Realizarea extensiei simultane a pumnului şi degetelor pentru a se obţine o prehensiune corectă

b. Realizarea extensiei pumnului simultan cu flexia degetelor pentru a se obţine o prehensiune corectă

c. Realizarea flexiei pumnului simultan cu flexia degetelor pentru a se obţine o prehensiune corectă

d. Realizarea flexiei pumnului simultan cu extensia degetelor pentru a se obţine o prehensiune corectă

e. Realizarea independentă a extensiei pumnului şi degetelor pentru a se obţine o prehensiune corectă

Corect: a

55. Obiectivele programului de recuperare a membrului inferior şi mersului la pacientul hemiplegic sunt:

a. Prevenirea stării de comă b. Monitorizarea valorilor tensiunii arteriale c. Corectarea sincineziilor pentru ameliorarea

mersului d. Echilibrarea comenzilor pe grupele musculare

agonist-antagonist e. Refacerea unei prehensiuni cât mai aproape de

cea fiziologică

Corect: c, d

56. Stadiile standardizate de recuperare ale mersului la pacientul hemiplegic sunt:

a. stadiul I → ortostatism între bare paralele b. stadiul II → mers între bare paralele c. stadiul III → mers fără bare paralele d. stadiul IV → urcat-coborât scările e. stadiul V → alergarea

Corect: a, b, c, d

57. Stadiul iniţial al hemiplegiei se caracterizează prin:

a. hipotonie musculară urmată de debutul hipertoniei b. reflexe tonice şi spinale dominante c. control voluntar normal pe partea afectată d. dificultăţi de utilizare şi a părţii sănătoase e. pierderea „conştientei” asupra părţii afectate

Corect: a, b, d, e

58. Obiectivele programului de recuperare aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul iniţial nu includ:

a. Ameliorarea funcţiilor vitale b. Creşterea „conştientizării” schemei corporale c. Ameliorarea controlului asupra trunchiului şi

centurilor d. Creşterea tonusului muscular e. Creşterea abilităţii de a încrucişa linia mediană a

corpului cu membrele afectate

Corect: d

59. Componentele kinetice ale programului de recuperarea aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul iniţial sunt:

a. Postura în pat b. Mobilizările pasive c. Exerciţiile terapeutice pentru controlul

trunchiului, controlul extremităţilor d. Mişcări pasive şi active tip Bobath e. Exerciţii rezistive

Corect: a, b, c, d

60. Stadiul mediu (de spasticitate) al hemiplegiei se caracterizează prin:

a. Tonus muscular crescut b. Mişcare sinergică completă şi iniţierea schemelor

de mişcare şi în afara sinergismelor c. Controlul suficient al mişcării, fără a se putea

executa mişcări în posturi mai dificile d. Tonus muscular crescut pentru muşchii flexori la

membrul inferior şi muşchii extensori la membrul superior

e. Mişcarea fiecărei articulaţii este dificilă, cu posibilitatea derulării sale optime în cadrul unui lanţ kinetic

Corect: a, b, e

61. Obiectivele kinetoterapiei performate în cadrul programului de recuperare aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul mediu nu includ:

a. Promovarea activităţii antagoniştilor prin inhibarea musculaturii spastice şi facilitarea mişcărilor antagoniştilor

b. Promovarea unor scheme complexe de mişcare c. Promovarea unor scheme simple de mişcare d. Promovarea controlului musculaturii proximale în

timpul unor activităţi de performanţă crescută e. Promovarea începutului controlului motor al

articulaţiilor intermediare (cot, genunchi)

Corect. c

62. Posturile recomandate în recuperarea pacientului hemiplegic aflat în stadiul mediu sunt:

a. Decubit lateral şi decubit dorsal b. Decubit cu genunchii flectaţi şi poziţia „de pod” c. Şezând şi şezând în picioare cu sprijin pe mâini d. Decubit ventral e. Patrupedie

Corect: a, b, c

63. Pentru controlul trunchiului şi al extremităţii inferioare se recomandă în recuperarea pacientului hemiplegic aflat în stadiul mediu următoarele tehnici kinetice derulare din decubit lateral:

a. Izometria alternantă b. Stabilizarea ritmică c. Mişcarea activă cu relaxare-opunere d. Inversarea lentă e. Inversarea lentă cu opunere

Corect: c, d, e

64. Unul dintre exerciţiile din metoda Bobath aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul mediu pentru încărcarea pe partea afectată, cu facilitarea ortostatismului corect este următorul:

a. Pacientul din „şezând” pe un taburet, cu şoldul şi genunchiul flectate la 900, cu picior flectat, talonul în sprijin pe podea, fără ca membrul inferior afectat să fie mai abdus şi mai antedus decât cel sănătos; se măreşte încărcarea pe partea afectată şi se transferă greutatea corpului spre partea afectată, cu bascularea înainte a capului, mâinile luând sprijin mai lângă corp

b. Pacientul din „şezând” pe un taburet, cu şoldul şi genunchiul flectate la 900, cu picior flectat, talonul în sprijin pe podea, cu membrul inferior afectat mai abdus decât cel sănătos; se măreşte încărcarea şi se transferă greutatea corpului spre partea afectată, cu bascularea înainte a capului

c. Pacientul din „şezând” pe un taburet, cu picior flectat, talonul în sprijin pe podea, membrul inferior afectat fiind mai abdus decât cel sănătos; se măreşte încărcarea pe partea afectată şi se transferă greutatea corpului spre partea afectată, cu bascularea înainte a capului, mâinile luând sprijin mai lângă corp

d. Pacientul din „şezând” pe un taburet, cu picior flectat, talonul în sprijin pe podea, fără ca membrul inferior afectat să fie mai abdus şi mai antedus decât cel sănătos; se măreşte încărcarea şi se transferă greutatea corpului spre partea sănătoasă, cu bascularea înainte a capului, mâinile luând sprijin mai lângă corp

e. Pacientul din „şezând” pe un taburet, cu şoldul şi genunchiul flectate la 900, cu picior flectat, talonul în sprijin pe podea; se măreşte încărcarea pe partea afectată şi se transferă greutatea corpului spre partea sănătoasă, cu bascularea înainte a capului, mâinile luând sprijin mai lângă corp

Corect: a

65. Obiectivele kinetoterapiei performate în cadrul programului de recuperare aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul de refacere includ:

a. Promovarea abilităţilor extremităţilor pentru a merge cât mai corect, pentru a utiliza mâna în activităţile zilnice uzuale

b. Ameliorarea controlului motor concentric c. Ameliorarea vitezei de mişcare d. Ameliorarea automatismului mişcărilor e. Promovarea controlului musculaturii proximale în

timpul unor activităţi de performanţă crescută

Corect: a, c, d

66. Kinetoterapia din cadrul programului de recuperare aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul de refacere cuprinde următoarele procedee specifice pentru redobândirea mişcării de rotaţie în sens invers a trunchiului în timpul mersului:

a. Iniţierea ritmică b. Inversarea antagoniştilor c. Stabilizarea ritmică d. Izometria alternantă e. Contracţii repetate

Corect: a, b

67. După Bobath, obiectivele fundamentale ale programul kinetic de recuperare aplicat la pacientul hemiplegic aflat în stadiul de refacere sunt:

a. Promovarea individualităţii mişcării articulare, independent unele de altele

b. Promovarea individualităţii mişcării articulare, independent de posturi

c. Antrenarea coordonării pentru mers d. Recâştigarea abilităţii mâinii e. Promovarea controlului musculaturii proximale în

timpul unor activităţi de performanţă crescută

Corect: a, b, c, d

68. Dificultatea la mers la pacientul cu paraplegie prin lezarea neuronului motor central este dată de spasticitatea care determină 2 forme clinice de paraplegie:

a. În flexie, severă sub raport funcţional b. În extensie, mai funcţională c. Paraplegia asociată cu tulburări sfincteriene d. Paraplegia asociată cu tulburări de sensibilitate e. Paraplegia asociată cu tulburări genitale

Corect: a, b

69. prezenţa spasticităţii la pacientul paraplegic este salutară din mai multe motive:

a. fixează postura membrelor inferioare în extensie permiţând stabilitatea genunchilor în ortostatism

b. fixează în flexie membru inferior pe bazin c. ajută expulsia urinară d. inhibă expulsia urinară e. menţine densitatea osoasă prin forţa musculară

aplicată pe os

Corect: a, c, e

70. În alcătuirea programelor de recuperare la pacientul paraplegic se ţine seama mai puţin de etiologie dar important este starea celor 3 mari sindroame descrise:

a. Paralizia b. Tulburările de sensibilitate c. Tulburările sfincteriene d. Tulburările de memorie e. Dificultăţile de comunicare

Corect: a, b, c

71. Stadiile care se descriu în planul de recuperare performat la un pacient paraplegic sunt:

a. Stadiul I-perioada de şoc medular b. Stadiul II-perioada de independenţă la pat

c. Stadiul III-perioada de independenţă în scaunul cu rotile

d. Stadiul IV-perioada de reeducare a mersului e. Stadiul V-perioada de reluare a independenţei

Corect: a, b, c, d

72. Reeducarea paraplegicului la pat presupune: a. Poziţionarea corectă a pacientului cu evitarea

escarelor şi a retracturilor care favorizează poziţiile vicioase; asistarea tulburărilor sfincteriene

b. Mobilizările (pasive, active) şi creşterea forţei musculare pentru membrele superioare şi trunchi

c. Gimnastica respiratorie d. Autoposturarea în pat şi antrenarea pacientului de

a-şi modifica singur, fără ajutor poziţia în pat e. Ridicarea cât mai precoce în ortostatism

Corect: a, b, c, d

73. Reeducarea paraplegicului din şezând presupune:

a. Program kinetic derulat din şezând alungit (mobilizări pasive şi active)

b. Program kinetic derulat din şezând scurtat (mobilizări active şi pasive)

c. Instalarea în scaunul cu rotile şi derularea programelor de terapie ocupaţională

d. Ridicare în ortostatism e. Menţinerea forţei musculare iniţiale pentru

membrele superioare şi trunchi

Corect: a, b, c

74. Realizarea unui ortostatism chiar limitat şi doar protezat se obţine după ce pacientul reuşeşte să:

a. Menţină poziţia şezând, cu diferite modalităţi de destabilizare şi revenire

b. Numere coerent până la 100 c. Menţină poziţia de patrupedie, cu diferite

modalităţi de destabilizare şi revenire, şi să deruleze exerciţii de târâre

d. Aibă un bun control vasomotor în verticalitate e. Se familiarizeze cu ortezele de verticalitate în

formele de paraplegie flască

Corect: c, d, e

75. Criteriul Guttman care dacă este îndeplinit permite ridicarea în ortostatism şi mersul paraplegicului se exprimă astfel:

a. Pacientul poate să se menţină în echilibru din stând în şezând scurtat, cu braţele întinse înainte şi cu ochii închişi

b. Pacientul poate să se menţină în echilibru din stând în şezând lungit, cu braţele întinse înainte şi cu ochii închişi

c. Pacientul poate să se menţină în echilibru din stând în şezând scurtat, cu braţele întinse înainte şi cu ochii deschişi

d. Pacientul poate să se menţină în echilibru din stând în şezând lungit, cu braţele întinse înainte şi cu ochii deschişi

e. Pacientul poate să se menţină în echilibru din stând în genunchi, cu braţele întinse înainte şi cu ochii deschişi

Corect: a

76. Ambulaţia la pacientul paraplegic care posedă cele 2 cârje absolut necesare se derulează într-unul din cele 3 tipuri fundamentale:

a. Mers cu cârje prin paşi alternanţi (în 4 timpi) b. Mers cu cârje prin paşi târşâiţi (în 4 timpi sau în 2

timpi) c. Mers cu cârje prin paşi simultani (în 2 timpi) d. Mers cu cârje prin pendulare (balans) e. Mers cu cârje prin paşi alternanţi (în 3 timpi)

Corect: a, b, d

77. Mersul în cârje poate fi iniţiat la pacientul paraplegic atunci când:

a. Muşchii coborâtori ai umărului pot ridica o greutate de cel puţin 15 kg

b. Muşchii adductori ai umărului pot ridica o greutate de cel puţin 15 kg

c. Muşchii coborâtori ai umărului pot ridica o greutate de cel puţin 20 kg

d. Muşchii adductori ai umărului pot ridica o greutate de cel puţin 20 kg

e. Muşchii abductori ai umărului pot ridica o greutate de cel puţin 15 kg

Corect: a, b

78. Parkinsonismul este un sindrom clinic caracterizat prin 4 semne fundamentale:

a. tremor în repaus b. bradikinezie / hipokinezie-akinezie c. rigiditate d. instabilitate posturală e. hipertonie de tip piramidal

Corect: a, b, c, d

79. Mersul pacientului cu parkinsonism este tipic: a. mersul se face cu săltarea pasului, dansant b. imposibilitatea rotaţiei corpului şi a păşirii laterale

(nu există mobilitate controlată, având loc

revenirea la scheme primitive de mişcare, într-un singur plan)

c. doar din genunchi flectaţi cu târşâitul paşilor d. membrele superioare îşi menţin balansul e. caracteristicile pasului sunt puţin modificate

Corect: a, b, c

80. Terapeutul fizical care participă la alcătuirea şi aplicarea asistenţei de recuperare la un pacient cu parkinsonism îşi orientează programul kinetic pentru realizarea următoarelor scopuri:

a. reducerea rigidităţii prin controlul mecanismului stretch reflexului la toate nivele

b. prevenirea derulării reacţiilor normale c. ajutarea pacientului să aibă o cât mai completă

experienţă pentru reacţiile normale d. promovarea mişcărilor componente ale schemelor

normale, pe o amplitudine cât mai mare şi cu o asistare redusă, chiar derularea lor independentă

e. promovarea mişcărilor componente ale schemelor normale, pe o amplitudine cât mai mare şi cu o asistare redusă, chiar derularea lor independentă

Corect: a, c, d

81. La pacientul cu sindrom parkinsonian, obiectivele asistenţei medicale complexe sunt:

a. ameliorarea mobilităţii, cu reducerea rigidităţii şi corectarea posturilor vicioase (menţinerea ortostatismului, mersului, transferurilor, autoservirii cu membrele superioare)

b. ameliorarea coordonării şi recuperarea mimicii c. ameliorarea respiraţiei d. continuarea la domiciliu a programului de

asistenţă medicală e. întreruperea la domiciliu a programului de

asistenţă medicală

Corect: a, b, c, d

82. Pentru ameliorarea mobilităţii, cu reducerea rigidităţii şi corectarea posturilor vicioase la pacientul parkinsonian, în cadrul programului kinetic, ordinea derulării exerciţiilor este:

a. din punct de vedere al tipului de mişcare - analitic, segmentar, plurisegmentar, global

b. din punct de vedere al topografiei-coloana vertebrală, membre inferioare, membre superioare

c. din punct de vedere al tipului de mişcare - plurisegmentar, global, analitic, segmentar

d. din punct de vedere al topografiei-membre superioare, coloana vertebrală, membre inferioare

e. indiferentă

Corect: a, b

83. Programul kinetic aplicat la pacientul parkinsonian pentru ameliorarea coordonării cuprinde:

a. rotaţia trunchiului asociată la paşii de mers, cu mişcări ale braţelor în ritmuri variabile

b. menţinerea fixă a trunchiului, fără mişcări ale braţelor

c. mers cu păşiri variate, cu dezechilibrări voite (mers pe vârfuri, mers cu "aruncarea" unui braţ înainte sau în abducţie, "culegerea" unor obiecte mici de pe jos în timpul mersului etc.)

d. exerciţii de aruncat la ţintă cu mingea, jocul de popice, menţinerea în echilibru pe mână a unui obiect

e. terapie ocupaţională cât mai multe ore pe zi (activităţi casnice, jocuri)

Corect: a, c, d, e

84. Pentru corectarea faciesului inexpresiv la pacientul parkinsonian sunt indicate:

a. exerciţii de mimică, precoce, de 2-3 ori / zi, în faţa oglinzii

b. exerciţii analitice: exerciţii izolate ale frunţii, sprâncenelor, pleoapelor, obrajilor, gurii

c. exerciţii globale, de expresie: râs, plâns, mirare, furie, veselie

d. exerciţii active rezistive e. exerciţii din metoda Kabat

Corect: a, b, c

85. In perioada de "on" în care se poate conta pe participarea activă a bolnavului:

a. Kinetoterapia nu este esenţiala b. Kinetoterapia se aplică atât muşchilor cât şi

coloanei vertebrale c. Se acordă o atenţie specială coloanei vertebralei

cervicale d. Kinetoterapia trebuie să se adreseze muşchilor

respiratori e. Se utilizează tehnici active şi pasive

Corect: b, c, e

86. In perioada "off" la pacientul parkinsonian se descriu următoarele aspecte:

a. Akinezia domină tabloul clinic b. Pacientul trebuie învăţat să descompună fiecare

gest motor complex în secvenţele sale elementare c. Pacientul nu trebuie mobilizat d. Mişcările elementare sunt repetate de nenumărate

ori până când bolnavul învaţă să le iniţieze voluntar

e. Kinetoterapia nu este esenţială

Corect: a, b, d

87. Programul de recuperare funcţională la pacientul parkinsonian se adresează următoarelor activităţi motorii:

a. Menţinerea ortostatismului b. Mersul c. Transferul dintr-o poziţie în alta d. Urcatul şi coborătul scărilor e. Folosirea membrelor superioare pentru

autoservire

Corect: a, b, c, e

88. Programul kinetic din componenţa asistenţei de recuperare, performată numai în perioada de stabilizare post leziune cerebeloasă a pacientului, indiferent de cauza acesteia, se fundamentează pe următoarele obiective:

a. redobândirea stabilităţii posturale (controlul capului şi al trunchiului, balansul din poziţia şezând, ridicarea din poziţia de decubit dorsal sau ventral în şezând)

b. transferuri independente (recuperarea transferurilor din scaunul cu rotile în alt scaun sau în pat)

c. recuperarea mersului d. reeducarea mişcării extremităţilor e. creşterea hipertoniei piramidale sau

extrapiramidale

Corect: a, b, c, d

89. Scleroza multiplă (scleroza în plăci, leuconevraxita) este o afecţiune care aparţine unui grup de boli demielinizante, caracterizată prin:

a. distrugerea tecii de mielină cu o relativă conservare a celorlalte elemente nervoase

b. distribuţia leziunilor variabilă, sub formă de focare sau difuz

c. afectează mai ales persoane tinere, mai ales femei în decada III-a de viaţă

d. afectează mai ales persoanele de sex masculin e. distrugerea tecii de mielină şi a celorlalte

elemente nervoase

Corect: a, b, c

90. Obiectivele pe care terapeutul fizical le are în vedere în alcătuirea programului fizical din componenţa asistenţei medicale complexe la un pacient cu scleroză multiplă nu includ:

a. inducerea activităţii motorii voluntare cu combaterea simultană a spasticităţii, slăbiciunii musculare şi oboselii musculare

b. ameliorarea feedback-ului senzorial c. ameliorarea coordonării şi a balansului, cu

promovarea unei scheme corecte de mers d. ameliorarea disfuncţiei cerebeloase e. conservarea disfagiei şi menţinerea disfuncţiilor

cognitive

Corect: e

91. În cadrul programului de recuperare la pacientul cu scleroză multiplă se va ţine seama de următoarele aspecte:

a. tratamentul se va institui tardiv b. tratamentul va fi continuu pe toată durata bolii c. tratamentul va fi adaptat tuturor sindroamelor

prezentate de bolnav d. se vor recomanda cure balneare în staţiunile de

profil e. se va evita apariţia oboselii

Corect: b, c, e

92. Recuperarea medicală în scleroza multiplă va urmări:

a. să scadă dificultăţile mersului b. să reducă spasticitatea c. să limiteze efectele ataxie d. să realizeze independenţa totală a pacientului e. să fie aplicată în puseu evolutiv

Corect: a, b, c

93. Lezarea nervilor periferici determină următoarele sindroame clinice de bază:

a. Sindrom piramidal b. Sindrom motor c. Sindrom cerebelos d. Sindrom senzitiv e. Sindrom vasculotrofic

Corect: b, d, e

94. Evitarea apariţiei deformărilor şi a atitudinilor vicioase, unul dintre obiectivele de recuperarea ale sindromului motor la pacientul cu afecţiune a neuronului motor periferic se realizează prin tehnici de elecţie de tipul:

a. Mobilizări pasive b. Mobilizări active c. Posturări d. Tehnici de facilitare neuromotorie e. Terapie ocupaţională

Corect: c

95. Evitarea atrofiei muşchilor paralizaţi, unul dintre obiectivele de recuperarea ale sindromului motor la pacientul cu afecţiune a neuronului motor periferic se realizează prin:

a. Stimulări electrice b. Manevre kinetice de tipul mobilizări pasive,

tehnici de facilitare, stretch-reflex c. Exerciţii rezistive d. Exerciţii izometrice e. Terapie ocupaţională

Corect: a, b

96. Reeducarea sensibilităţii la pacientul cu afecţiune a neuronului motor periferic are ca obiective:

a. Refacerea stereognoziei b. Corectarea spasticităţii c. Corectarea deficitului de mobilitate d. Refacerea forţei musculare e. Refacerea localizării senzaţiei

Corect: a, e

97. Lezarea motoneuronilor periferici sau a axonilor lor la diferite niveluri determină o serie de tulburări, cu o excepţie:

a. Tulburări de grade diferite a mobilităţii active şi dispariţia motilităţii automate (involuntare) şi a celei reflexe

b. Tulburări musculare-hipotonie musculară, atrofie musculară, fibrilaţii şi fasciculaţii musculare

c. Abolirea reflexelor osteotendinoase cu păstrarea celor ideomusculare

d. Degenerescenţa walleriană a nervului e. Hipertonie musculară asociată cu exagerarea

reflexelor osteotendinoase

Corect: e

98. La pacientul cu lezarea nervului circumflex de tip neuropraxie sau axonotmesis programul de recuperare se adresează direct muşchiului deltoid şi are în vedere următoarele aspecte:

a. Evitarea căderii umărului, a instalării retracţiei capsulare sau a ridicării umărului (prin contracţia muşchiului trapez)

b. Antrenarea propriu-zisă a muşchiului deltoid c. Integrarea muşchiului deltoid în diferite scheme

de mişcare, cu refacerea mişcării controlate şi abilităţii

d. Promovarea poziţiei de umăr „în epolet” e. Evitarea includerii muşchiului deltoid în schemele

de mişcare caracteristice diagonalelor Kabat

Corect: a, b, c

99. Paralizia totală a nervului radial determină următoarele aspecte clinico-funcţionale:

a. Imposibilitatea extensiei degetelor, pumnului, antebraţului („mâna căzută”)

b. Imposibilitatea flexiei degetelor, pumnului, antebraţului

c. Imposibilitatea supinaţiei (parţială) d. Deficit de prehensiune e. Menţinerea prehensiunii normale

Corect: a, c, d

100. Teritoriul senzitiv al nervului radial cuprinde: a. pielea feţei posterioare a braţului b. pielea feţei posterioare a antebraţului c. pielea feţei anterioare a braţului d. pielea feţei posterioare a mâinii şi a tabacherei

anatomice e. pielea feţei anterioare a antebraţului

Corect: a, b, d

101. „Mişcările trucate” pe care le poate prezenta mâna cu paralizie de nerv radial sunt următoarele, cu o excepţie:

a. după flexia puternică a pumnului şi mâinii, relaxarea poate da impresia extensiei pumnului

b. extensia în metacarpofalangiene se poate realiza datorită muşchilor interosoşi

c. extensia în metacarpofalangiene se poate realiza datorită muşchilor lombricali

d. extensia degetelor cu flectarea în metacarpofalangiene

e. extensia ultimei falange a policelui dacă aceasta este abdus şi puţin flectat

Corect: c

102. Reinervarea muşchilor extensori ai pumnului începe cu:

a. muşchiul cubital posterior b. muşchiul extensor radial al carpului c. muşchiul extensor propriu al degetului II d. muşchiul extensor comun al degetelor e. muşchiul extensor lung al policelui

Corect : b

103. In paralizia nervului radial deviaţiile care apar sunt:

a. antebraţul flectat b. degetele în extensie uşoară c. poziţia „în gât de lebădă” (mână pronată şi

„căzută”) d. policele addus şi uşor flectat e. degete în uşoară flexie

Corect: a, c, d, e

104. Reeducarea motorie a muşchilor paralizaţi în cadrul paraliziei nervului radial cuprinde:

a. mişcări pasive b. tehnici de facilitare motorie c. mobilizarea întregului membru superior pe

schemele D1F şi D2E d. exerciţii analitice în ordinea triceps şi anconeu,

scurtul supinator, lungul supinator, cubitalul posterior, primul şi al doilea radial, muşchii extensori

e. exerciţii de tip contralateral pentru promovarea extensorilor cotului, pumnului, degetelor

Corect: a, b, e

105. Refacerea abilităţii de mişcare a mâinii în paralizia nervului radial :

a. este prima etapă a oricărei reeducări motorii şi senzitive

b. este etapa finală a oricărei reeducări motorii şi senzitive

c. utilizează exerciţii proximo-distale şi disto-proximale

d. utilizează terapia ocupaţională e. nu utilizează terapia ocupaţională

Corect: b, c, d

106. În cadrul programului de recuperare la pacientul cu afectarea mâinii într-un sindrom de neuron motor periferic se iau în considerare următoarele probleme articulare:

a. Articulaţiile metacarpofalangiene au tendinţa rapidă de a intra în redoare în extensie, cu afectarea prehensiunii de forţă digito-palmare

b. Articulaţiile metacarpofalangiene au tendinţa rapidă de a intra în redoare în flexie, cu afectarea prehensiunii de fineţe

c. Unul dintre timpii capitali ai opoziţiei policelui este rotaţia acestuia, mişcare care trebuie conservată

d. Mobilitatea pumnului este necesar a fi conservată pentru funcţionalitatea complexului mâinii

e. Articulaţiile interfalangiene nu se vor mobiliza, fiind menţinute în postură antalgică

Corect: a, c, e

107. Tabloul clinic al mâinii la pacientul cu paralizie de nerv radial cuprinde următoarele aspecte cu o excepţie:

a. Mâna de predicator b. Mâna în gât de lebădă

c. Extensia activă şi înclinarea radială a pumnului sunt imposibile

d. Extensia activă a degetelor în totalitate este imposibilă

e. Deficit variabil de forţă musculară pentru grupele musculare inervate de nervul radial

Corect: a

108. Kinetoterapia mâinii în faza de paralizie la pacientul cu interesarea nervului radial se limitează la mobilizarea pasivă în amplitudine maximă permisă cu tensionări la capătul excursiei de mişcare iar poziţia de lucru este următoarea:

a. Antebraţ în semipronaţie, mâna sprijinită cu marginea cubitală pe masă

b. Antebraţ extins, cu mâna sprijinită cu marginea cubitală pe masă

c. Antebraţ în semipronaţie, mâna sprijinită cu marginea radială pe masă

d. Antebraţ în pronaţie, mâna sprijinită cu faţa palmară pe masă

e. Antebraţ în supinaţie, mâna sprijinită cu faţa dorsală pe masă

Corect: a

109. Kinetoterapia mâinii în faza de refacere la pacientul cu interesarea nervului radial se derulează analitic pentru următoarele grupe musculare:

a. Brahioradialul b. Extensorii mâinii (primul şi al doilea radial) şi

cubitalul posterior c. Extensorul comun al degetelor şi extensorii

policelui (lung şi scurt) d. Abductorul lung al policelui e. Flexorii degetelor (superficial şi profund)

Corect: a, b, c, d

110. Tabloul clinic al mâinii la pacientul cu paralizie de nerv cubital cuprinde următoarele aspecte:

a. Atitudine spontană tipică-grifa cubitală b. Imposibilitatea de a efectua abducţia-adducţia

degetelor c. Deficit muscular variabil al interosoşilor palmari

şi dorsali d. Deficit muscular variabil al lombricalilor e. Tulburări de sensibilitate în tabachera anatomică

Corect: a, b, c, d

111. Kinetoterapia activă analitică la pacientul cu paralizie de nerv cubital presupune exerciţii

pentru tonifierea următoarelor grupe musculare, cu o excepţie:

a. Cubitalul anterior, flexorul comun profund al degetelor

b. Muşchii din regiunea hipotenară c. Muşchii interosoşi şi lombricali d. Muşchiul adductor al policelui e. Muşchii extensori ai degetelor

Corect: e

112. „Mişcările trucate” pe care le poate executa „mâna cubitală” sunt:

a. extensia interfalangienelor devine posibilă prin acţiunea extensorului comun

b. deşi abducţia degetelor este abolită, extensorul comun poate face o uşoară abducţie când metacarpofalangienele sunt extinse

c. adducţia policelui este „trucată” de acţiunea lungului extensor şi prin flectarea primei falange

d. abducţia degetelor este păstrată e. extensia interfalangienelor este imposibilă

Corect: a, b, c

113. Prevenirea instalării redorilor articulare la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene şi interfalangiene a degetelor IV şi V se obţine prin:

a. Mobilizări active b. Mobilizări pasive c. Mobilizări autopasive d. Mobilizări active cu orteze e. Exerciţii izometrice

Corect: b, c, d

114. Semnele reinervării musculaturii paretice din teritoriul nervului cubital sunt:

a. opozabilitatea police-deget (II-V) b. degetul V poate fi abdus c. mişcările de abducţie - adducţie ale degetelor

devin posibile d. flectarea metacarpofalangienelor cu extensia

interfalangienelor e. degetul V nu poate fi abdus

Corect: a, b, c, d

115. Tabloul clinic al mâinii la pacientul cu paralizie de nerv median cuprinde următoarele aspecte:

a. Ştergerea reliefului eminenţei tenare şi poziţionarea policelui în acelaşi plan cu celelalte degete în repausul mâinii

b. La formarea pumnului, flexia pumnului este posibilă dar cu forţă redusă iar indexul rămâne extins şi degetul III se flectează moderat

c. Opozabilitatea policelui este imposibilă d. Deficit de forţă musculară pentru grupele

musculare flexoare şi pronatoare ale antebraţului şi mâinii

e. Absenţa oricăror tulburări trofice

Corect: a, b, c, d

116. Disfuncţionalitatea cea mai invalidantă a mâinii-atât motorie cât şi senzitivă-este determinată de mononeuropatia tronculară de:

a. Radial b. Cubital c. Circumflex d. Median e. Crural

Corect: d

117. Kinetoterapia activă analitică la pacientul cu paralizie de nerv median presupune exerciţii pentru tonifierea următoarelor grupe musculare:

a. Flexorii mâinii şi pumnului b. Muşchii policelui-scurtul abductor, scurtul flexor,

opozantul c. Extensorii mâinii şi pumnului d. Muşchii interosoşi e. Muşchii lombricali

Corect: a, b

118. Paralizia musculaturii inervate de nervul median determină următoarele aspecte:

a. aspectul de „mână simiană” b. „gheara medianului” la încercarea de a închide

mâna c. policele nu acoperă indexul, ci rămâne extins la

încercarea de a închide mâna d. scădere diametrului transversal al mâinii e. policele acoperă indexul

Corect: a, b, c

119. Importante tulburări vasomotorii şi trofice, cu apariţia sindromului cauzalgic se descriu în paralizia de nerv:

a. Radial b. Median c. Cubital d. Sciatic popliteu extern e. Sciatic popliteu intern

Corect: b, e

120. Recuperarea paraliziei nervului median urmăreşte:

a. ameliorarea deficitului motor b. ameliorarea deficitului senzitiv c. ameliorarea tulburărilor vasculotrofice d. creşterea rezistenţei generale e. refacerea prehensiunii

Corect: a, b, c, e

121. Reeducarea musculaturii paralizate la pacientul cu paralizie de nerv median se realizează prin:

a. Schemele Kabat în care se promovează activarea flexorilor (D1F şi D2E)

b. Schemele Kabat în care se promovează activarea flexorilor (D2F şi D1E)

c. Exerciţii analitice pentru flexorii pumnului, flexorii degetelor şi musculatura eminenţei tenare

d. Exerciţii globale pe lanţul kinetic al triplei flexii e. Exerciţii globale pe lanţul kinetic al triplei

extensii

Corect: a, c, d

122. Semnele kinetice care sugerează refacerea nervului median sunt:

a. posibilitatea de rotaţie a policelui b. posibilitatea de a menţine interfalangienele

extinse şi metacarpofalangienele flectate la 90º, cu uşoară rezistenţă

c. posibilitatea de a menţine metacarpofalangienele extinse

d. posibilitatea de a menţine interfalangienele flectate şi metacarpofalangienele flectate la 90º, cu uşoară rezistenţă

e. posibilitatea de a extinde policele

Corect: a, b

123. Sensibilitatea globală în cazul paraliziei nervului median revine la normal după:

a. 1an b. 5 luni c. 3 luni d. 4 luni e. 2 luni

Corect: a

124. Traumatismele-cea mai frecvenţă cauză a paraliziei de plex brahial-acţionează prin mecanismul de:

a. Compresie b. Întindere c. Tracţiune d. Presiune

e. Rulare

Corect: c

125. Tipurile topoclinice pe care le prezintă paralizia de plex brahial sunt:

a. Tipul superior (Duchenne-Erb) b. Tipul mijlociu (Remak) c. Tipul inferior (Dejerine-Klumpke) d. Tipul total (prin lezarea întregului plex) e. Tipul fascicular

Corect: a, b, c, d

126. Tipul mijlociu (Remak) ca urmare a lezării trunchiului mijlociu al plexului brahial se evidenţiază prin paralizia:

a. Muşchiului triceps b. Muşchilor pătrat şi rotund pronator c. Muşchiului mic pectoral d. Muşchiului brahial e. Muşchiului deltoid

Corect: a, b

127. Pentru prevenirea redorilor articulare şi a poziţiilor disfuncţionale în paralizia plexului brahial se recurge la:

a. posturări prin orteze pentru umăr-cot - mână b. purtarea unei eşarfe sub cot pentru a evita

subluxaţia capului humeral c. mobilizări active d. mobilizări autopasive cu sau fără scripetoterapie e. evitarea purtării unei eşarfe sub cot

Corect: a, b, d

128. Prevenirea şi tratarea fenomenelor vasculotrofice în cazul paraliziei de plex brahial va folosi:

a. posturarea antideclivă pentru combaterea edemului

b. mobilizări pasive repetate de 5-6 ori pe zi c. contracţii izometrice şi mobilizări active ale

musculaturii rămase indemne sau parţial paralizate

d. contracţii izotonice e. gimnastica generală şi exerciţii de respiraţie

Corect: a, b, c, e

129. Recâştigarea funcţionalităţii şi abilităţii membrului superior în paralizia plexului brahial se realizează prin:

a. reeducarea prizelor

b. reeducarea poziţionării mâinii pentru executarea unor activităţi

c. reeducarea activităţii combinate a celor două mâini

d. orteze dinamice e. utilizarea electroterapiei şi termoterapiei

Corect: a, b, c

130. Programul kinetic de recuperare performat la pacientul cu paralizie de nerv crural cuprinde:

a. Prevenirea diformităţii de tip genu recurvatum şi a contracturilor lombare

b. Pregătirea compensărilor până la recâştigarea forţei musculare pierdute

c. Menţinerea tonusului în musculatura denervată şi reeducarea forţei musculare

d. Reeducarea funcţională a genunchiului e. Menţinerea poziţiei de genu recurvatum

Corect: a, b, c, d

131. Pregătirea compensărilor, până la recâştigarea forţei musculare pierdute în paralizia nervului crural se face prin:

a. tonifierea musculaturii membrelor superioare b. tonifierea musculaturii trunchiului (abdominalilor

şi dorsalilor) c. tonifierea fesierilor mari şi a tricepsului sural d. tonifierea muşchiului croitor e. tonifierea muşchilor ischiogambieri

Corect: a, b, c

132. În paralizia nervului sciatic popliteu extern sunt afectate grupele musculare care realizează:

a. Flexia dorsală şi eversia piciorului b. Flexia plantară şi inversia piciorului c. Extensia degetelor d. Flexia degetelor e. Pronaţia piciorului

Corect: a, c

133. Prevenirea devierilor piciorului „în echin”, cum se întâmplă în cazul paraliziei nervului sciatic popliteu extern, presupune:

a. menţinerea poziţiei în unghi drept a piciorului printr-o atelă (orteză)

b. purtarea unei atele (orteze) mai ales noaptea c. încălţarea piciorului în cursul zilei cu o gheată cu

carâmb dur d. se contraindică susţinătorii plantari e. evitarea purtării de orteze în cursul nopţii

Corect: a, b, c

134. Reeducarea motorie a muşchilor paralizaţi în leziunile nervilor periferici se realizează prin intermediul următoarelor modalităţi fizical-kinetice:

a. Termoterapie b. Masaj c. Electroterapie (baie galvanică, stimulări electrice) d. Reeducare kinetică propriu-zisă e. Vitaminoterapie grup B

Corect: a, b, c, d

135. Deficitul complet de forţă a cvadricepsului nu împiedică mersul:

a. mersul pe teren plat b. mersul pe plan înclinat c. mersul pe scări d. mersul pe bicicletă e. „mersul piticului”

Corect: a

136. Programul de recuperare a leziunii traumatice a nervului crural trebuie să insiste pe:

a. Tonifierea fesierului mijlociu b. Tonifierea marelui fesier c. Tonifierea adductorilor coapsei d. Refacerea forţei şi rezistenţei cvadricepsului după

reinervarea lui e. Tonifierea tricepsului sural

Corect: b, d, e

137. Etiologia leziunilor trunchiului sciatic este complexă, incluzând:

a. Fracturile bazinului b. Hematomul fesier c. Injecţiilor intramusculare d. Chirurgia şoldului e. Tratamentul recuperator

Corect: a, b, c, d

138. Lezarea nervului sciatic popliteu extern se face prin:

a. Traumatism direct al regiunii poplitee b. Traumatism direct al marginii externe a 1/3 corpul

gambei c. Compresiune d. Fractura e. Injecţie intramusculară

Corect: a, b, c, d

139. Manifestarea paraliziei nervului sciatic popliteu extern include următoarele aspecte motorii:

a. Imposibilitatea eversiei piciorului b. Imposibilitatea inversiei piciorului c. Stepajul piciorului d. Grafia degetelor e. Mers pe călcâi/vârful degetelor, dificil sau absent

Corect: c, d, e

140. Manifestarea paraliziei nervului sciatic popliteu extern include următoarele aspecte senzitive:

a. Hipoestezia plantei b. Hipoestezia gleznei c. Hipoestezia feţei dorsale a piciorului d. Anestezia feţei dorsale a piciorului e. Cauzalgie

Corect: c, d

141. Tratamentul fizical-kinetic al paraliziei nervului sciatic popliteu extern implică:

a. Mobilizări precoce pasive manuale b. Precocitatea tratamentului datorată tendinţei de a

dezvolta redoare c. Ortezarea nu e necesară d. Electrostimularea analitică a musculaturii

dorsiflexoare şi eversoare nu e necesară e. O durată de 9-12 luni

Corect: a, b, e

142. Nervul tibial posterior derivă din nervul sciatic popliteu intern şi inervează:

a. Muşchii flexori ai degetelor b. Muşchiul gambier posterior c. Muşchii intrinseci ai degetelor d. Muşchii anteriori ai gambei e. Muşchii laterali ai gambei

Corect: a, b, c

143. Care dintre grupele musculare inervate de nervul facial sunt importante pentru programul de recuperare în cazul afectării nervului:

a. Muşchiul occipital b. Muşchiul auricular c. Muşchii feţei d. Muşchii pleoapelor e. Muşchiul scăriţei

Corect: c, d

144. Care dintre modalităţile de asistenţă medicală reprezintă mijlocul terapeutic indispensabil în

recuperarea fizică şi psihică a pacientului cu paralizie de nerv facial:

a. Medicaţia b. Intervenţia chirurgicală c. Electroterapia d. Termoterapia e. Kinetoterapia

Corect: e

145. Stadiile evolutive ale unui pacient cu paralizie de nerv facial în funcţie de care se va alcătui programul de recuperare sunt:

a. Stadiul iniţial b. Stadiul de reinervare provocată c. Stadiul de reinervare spontană d. Stadiul de sechelă cu musculatura feţei hipertonă

şi prezenţa sincineziilor e. Stadiul premonitor

Corect: a, c, d

146. Care este categoria pacienţilor cu paralizie de nerv facial care nu beneficiază de tratamentul fizical-kinetic:

a. Paralizia „a frigore” b. Paralizia prin afectarea intracraniană a nervului c. Paralizia cu sincinezii musculare d. Paralizia cu hipertonia musculară e. Pacienţii la care s-a instalat spasmul facial

Corect: e

147. Schema terapeutic-recuperatorie performată la pacientul cu paralizie de nerv facial, în stadiu iniţial constă din următoarea succesiune de metode:

a. Căldură locală, masaj, kinetoterapie b. Masaj, căldură locală, kinetoterapie c. Kinetoterapie, căldură locală, masaj d. Kinetoterapie, masaj, căldură locală e. Masaj, kinetoterapie, căldură locală

Corect: a

148. În recuperare pacientului cu paralizie de nerv facial, kinetoterapeutul are un rol complex:

a. Menţinerea unei bune troficităţi musculare b. Instruirea precoce a pacientului cu privire la

aspectele legate de recuperare funcţională, cu respectarea ordinii analitic-global pentru exerciţiile la nivelul hemifeţei afectate

c. Recomandarea obligatorie a exerciţiilor globale, ulterior cele analitice

d. Promovarea mişcărilor sincinetice şi a hipertoniei

e. Acordarea unei atenţii deosebite recuperării muşchilor orbiculari

Corect: a, b, e

149. La pacientul cu poliradiculonevrită, tratamentul fizical-kinetic în perioada de extensie a deficitului motor include:

a. Măsuri antalgice locale şi segmentare b. Prevenirea instalării unor atitudini vicioase ale

segmentelor afectate c. Menţinerea supleţei articulare prin mobilizări

pasive d. Exerciţii active rezistive e. Antrenament la efort

Corect: a, b, c

150. Programul de recuperare a mersului la pacientul cu poliradiculonevrită presupune următoarele aspecte:

a. Verticalizarea gradată a pacientului, în condiţiile refacerii echilibrului activ

b. Întărirea reacţiilor posturale de sprijin (în staţiune bipodală, unipodală, pe planşetă instabilă)

c. Redobândirea schemei de mers normale d. Refacerea statusului clinico-funcţional la nivelul

trenului superior e. Promovarea statusului algic

Corect: a, b, c

TESTE GRILĂ RECUPERAREA ÎN PEDIATRIE

Bibliografie: 1. N. Robănescu, Readaptarea copilului cu handicap fizic, Editura Medicală, Bucureşti, 1976, pagini: 161-203, 235-278 2. N. Teleki, Centrele de recuperare pentru copiii cu deficienţe neuromotorii din staţiunile balneo-climatice din România,

Bucureşti, 2001 3. N. Robănescu, Reeducarea neuro-motorie, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, pagini: 22-27, 47-64, 71 –72, 109 –117,

204-208, 224-247, 250-254, 284 - 286 1. Copilul normal aflat în primele 3 luni de viaţă se

află în stadiul mişcărilor neorganizate sau al primului model de flexie care se caracterizează neuromotor prin:

a. Producerea unor mişcări fără scop b. Mişcări subordonate reflexelor tonice de postură c. Prezenţa reflexelor tonice simetrice d. Prezenţa reflexelor tonice asimetrice e. Postură simetrică cu predominanţa tonusului

extensorilor

Corect: a, b, d

2. La sfârşitul lunii a 3-a de viaţă copilul normal reuşeşte să adopte postura păpuşii, care exprimă:

a. Trecerea în primul stadiu de extensie a lui Vojta b. Dezvoltarea tonusului muşchilor flexori c. Dezvoltarea tonusului muşchilor extensori gradat,

în ordinea cap, coloană, şolduri d. Posibilitatea iniţierii rostogolirii e. Creşterea influenţei reflexelor tonice cervicale

Corect: a, c

3. Reacţiile primare prezente la nou-născut, cu dispariţia lor treptată până în luna a 4-a sunt următoarele cu o excepţie:

a. Reacţia de ortostatism (reacţia pozitivă de sprijin) b. Reflexul de păşire peste obstacole şi mersul

automat c. Reflexul Moro şi reflexul punctelor cardinale d. Reflexul de prindere şi de deschidere al mâinii e. Reflexul Landau

Corect: e

4. Rostogolirea la un copil normal cu vârsta de cel puţin 3 luni este posibilă deoarece:

a. Pe măsură ce se dezvoltă tonusul de extensie scade influenţa reflexelor tonice cervicale

b. Creşte tonusul muşchilor flexori ai gâtului c. Adoptă cu multă uşurinţă decubitul dorsal, cu

flexie membrelor

d. Stă în decubit ventral, cu bazinul pe planul de sprijin, se susţine pe antebraţe şi coate, cu palmele deschise, în pronaţie

e. Persistenţei reflexului Moro

Corect: a, d

5. Copilul normal, cu vârsta cuprinsă între 4-6 luni de viaţă se află în stadiul mişcărilor necoordonate sau al stadiului I de extensie care se caracterizează neuromotor prin:

a. Creşterea tonusului muşchilor extensori cu apariţia reflexului Landau

b. Inhibarea reflexelor tonice asimetrice permite dezvoltarea mişcărilor simetrice contralaterale

c. Apariţia primelor reacţii de echilibru în poziţiile de decubit ventral şi dorsal, la sfârşitul lunii a 6-a

d. Rostogolire completă, de mai multe ori e. Creşterea reacţiilor primare

Corect: a, b, c, d

6. Reflexul Landau se caracterizează prin următoarele elemente:

a. Reflexe de redresare combinate cu reflexe tonice cervicale

b. Primul timp al reflexului exprimă dezvoltarea tonusului de extensie-dacă copilul este ridicat din poziţia pronată, cu o mână sub torace sau abdomen, el îşi va extinde coloana şi va ridica capul, cu extensia membrelor inferioare

c. Al doilea timp în care se apasă pe cap copilul, cu accentuare flexiei capului, moment în care tonusul de extensie dispare imediat

d. Se evidenţiază la copilul normal până în luna a 15-a

e. Se evidenţiază la copilul normal până la 3 ani

Corect: a, b, c, d

7. Copilul normal, cu vârsta cuprinsă între 7-10 luni de viaţă se află în stadiul de debut al coordonării sau al doilea de flexie care se caracterizează neuromotor prin:

a. Ridicarea în şezând din decubit dorsal b. Stă în şezut fără sprijin sau cu uşor sprijin lombar

c. Îşi foloseşte mâinile pentru a se juca sau pentru menţinerea echilibrului, indiferent poziţia capului

d. Ridicarea în ortostatism din şezând e. Nu se joacă cu picioarele şi nu ţine cuburi în

mână

Corect: a, b, c

8. Reflexul „pregătirea pentru săritură” sau reacţia de paraşută constituie unul dintre punctele de referinţă în dezvoltarea neuromotorie a copilului caracterizându-se prin:

a. Extensia braţelor, a mâinilor şi a degetelor, cu desfacerea lor în momentul în care corpul este pe punctul de a cădea înainte

b. Persistă toată viaţa, fiind un reflex de apărare c. Dispare la vârsta de 1 an d. Flexia braţelor şi a mâinilor, cu protecţia

trunchiului anterior dacă se produce căderea e. Este inclus în categoria reacţiilor primare ale

copilului

Corect: a, b

9. Ridicarea copilului în picioare, în jurul vârstei de 10 luni, se face:

a. Din poziţia în „patru labe”, copilul îşi îndreaptă trunchiul şi se agaţă de un suport; duce apoi un picior înainte, în fandat, apoi se ridică prin sprijin pe acest membru inferior

b. Din poziţia în „genunchi”, copilul îşi îndreaptă trunchiul şi se agaţă de un suport

c. Sprijinindu-se şi căţărându-se cu mâinile pe propriile membre inferioare; mâinile îl ajută să extindă genunchii, până când poate prinde cu mâinile un suport

d. Din poziţia şezând, copilul îşi îndreaptă trunchiul şi se agaţă de un suport

e. Direct din decubit dorsal, cu sprijin

Corect: a, c

10. Prehensiunea-pensa de fineţe la copilul normal cu vârsta de 9-10 luni presupune:

a. Pensa între police şi celelalte degete b. Pensa între police şi faţa externă a indexului

flectat, iniţial şi ulterior între vârfurile celor două degete

c. Pensa între feţele laterale ale policelui şi indexului d. Pensa între police şi degetul V e. Pensa între police şi palmă

Corect: b

11. Copilul normal la 10 luni poate să: a. Stea fără ajutor, cu bună coordonare

b. Prindă obiecte c. Se rotească fără să piardă echilibrul d. Se rotească, dar cu dezechilibrare e. Facă transferul din şezând în decubit ventral, cu

târâre apoi ridicare în şezând

Corect: a, b, c, e

12. Mersul la copilul normal, cu vârsta cuprinsă între 10 - 18 luni de viaţă, aflat în stadiul coordonării parţiale sau al doilea de extensie, se caracterizează neuromotor prin:

a. Merge în „patru labe” la 11 luni b. La 12 luni merge fără reacţii de echilibru şi are o

prehensiune cât mai apropiată de cea a adultului c. La 15 luni merge singur, pornind şi oprindu-se

fără să cadă d. La 16 luni stă pe un singur picior cu asistenţă e. La 18 luni merge lateral independent

Corect: a, b, c, e

13. Copilul normal, cu vârsta cuprinsă între 18 - 24 luni de viaţă, aflat în stadiul coordonării parţiale sau al doilea de extensie, se caracterizează neuromotor prin:

a. Merge singur şi trage jucării după el, mergând cu spatele

b. Urcă scările cu susţinere de balustradă c. Construieşte turnuri din cuburi d. Aleargă fără să cadă e. Nu se poate alimenta singur

Corect: a, b, c, d

14. După ce a împlinit vârsta de 3 ani, copilul normal prezintă un control total al corpului fiind capabil să:

a. Urcă şi coboară scările cu alternarea picioarelor, având sprijin la balustradă

b. Poate sta 4-8 secunde într-un picior şi poate sări, parcurgând 2 m

c. Merge pe vârfuri distanţe lungi, la 5 ani d. Numai dup 7 ani poate să scrie, să deseneze, să

decupeze, să coloreze e. Nu poate construi turnuri sau alte forme din

cuburi

Corect: a, b, c

15. Reflexele posturale au fost sistematizate de Magnus, după natura receptorilor senzitiv, în:

a. Reacţii statice posturale b. Reacţii primare c. Reacţii statice segmentare d. Reacţii statice generale

e. Reacţii de postură

Corect: a, c, d

16. Reflexul de extensie încrucişată şi acţiunea întinderii unui membru asupra tonusului membrului opus se încadrează în:

a. Reacţii statice posturale b. Reacţii primare c. Reacţii statice segmentare d. Reacţii statice generale e. Reacţii de postură

Corect: c

17. Reflexele tonice ale cefei (RTC), încadrate în reacţiile statice generale, cuprind:

a. RTC rotatoare asimetrice b. RTC de extensie (simetric) c. RTC de flexie (simetric) d. Reflexul de extensie încrucişată e. Reacţia negativă de sprijin

Corect: a, b, c

18. Reflexele posturale sunt cu atât mai vii şi persistă cu atât mi mult cu cât:

a. Statusul clinico-funcţional al copilului diagnosticat cu paralizie spastică cerebrală este mai grav

b. Statusul clinico-funcţional al copilului diagnosticat cu paralizie spastică cerebrală este mai puţin grav

c. Statusul clinico-funcţional al copilului diagnosticat cu tulburare de aliniament a coloanei cervicale este mai grav

d. Statusul clinico-funcţional al copilului diagnosticat cu tulburare de aliniament a coloanei cervicale este mai puţin grav

e. Statusul clinico-funcţional al copilului diagnosticat cu handicap senzorial este mai grav

Corect: a

19. Reflexele tonice ale cefei (RTC) constituie un suport patologic pentru programul kinetic în care copilul cu infirmitate motorie cerebrală dar cu intelect bun reuşeşte:

a. Să înveţe să-şi folosească poziţia capului pentru realizarea unor mişcări libere, mai puţin spastice

b. Să-şi menţină echilibru şi să-şi diminueze spasmul tricipital prin extensia capului şi uşoara lui rotare

c. Să-şi menţină echilibru şi să-şi diminueze spasmul tricipital prin flexia capului şi uşoara lui rotare

d. Să înveţe să-şi folosească poziţia capului pentru evitarea mişcărilor libere, mai puţin spastice

e. Să-şi menţină echilibru şi să-şi crească spasmul tricipital prin flexia capului şi uşoara lui rotare

Corect: a, c

20. În evaluarea clinică a copilului cu infirmitate motorie centrală este obligatorie testarea reflectivităţii care permite aprecierea:

a. Tonusului muscular b. Gravităţii leziunii cerebrale c. Aliniamentului coloanei vertebrale d. Sensibilităţii cutanate e. Funcţiei cardio-respiratorii

Corect: a, b

21. Evaluarea neuro-motorie în primul an de viaţă cuprinde:

a. Elemente de anamneză obligatorii b. Examenul craniului şi examenul ocular c. Examenul posturilor, al activităţii motorii

spontane, al tonusului (pasiv al membrelor, pasiv al axului corpului, activ)

d. Reacţiile primitive e. Toate aspectele cuprinse la punctele a, b, c, d

Corect: e

22. Programul kinetic performat la un copil cu cifoză are următoarele obiective:

a. Corectarea atitudinii sau diminuarea diformităţilor b. Asuplizarea coloanei vertebrale dorsale c. Creşterea forţei musculare pentru grupele

musculare paravertebrale d. Gimnastica respiratorie pentru menţinerea unei

funcţii respiratorii cât mai normale e. Creşterea forţei musculaturii centurii pelvine

Corect: a, b, c, d

23. Tehnica Mezieres aplicată la copilul cu cifoză presupune:

a. Întinderea m. ischiogambieri pentru limitarea lordozei lombare şi întinderea m. triceps sural pentru anularea / prevenirea flexiei genunchiului

b. Postura în decubit dorsal a pacientului, cu membrele inferioare în flexie 900 la nivelul şoldurilor dar extensie completă genunchi

c. Accentuarea lordozei lombare d. Scurtarea grupelor musculare de pe faţa

posterioară a membrului inferior e. Promovarea flexiei la nivelul genunchilor

Corect: a, b

24. Apăsarea articulară, în cadrul stimulării la nivelul tegumentelor din metoda Rood, la copilul cu paralizie spastică cerebrală asigură:

a. Creşterea stabilităţii prin stimularea proprioceptorilor articulari

b. Facilitează contracţiile muşchilor cu funcţii posturale

c. Rostogolirea d. Extensia totală e. Mersul

Corect: a, b

25. Metoda Kabat care se aplică la copilul cu tulburări în dezvoltarea neuro-motorie include scheme de exerciţii globale prin care se exersează mişcările globale ale membrelor, mişcări grupate astfel:

a. Mişcări de închidere-apropie membrele superioare de axa corpului

b. Mişcări de deschidere-depărtează membrele superioare de axa corpului

c. Mişcări de propulsie-duc înainte membrele inferioare

d. Mişcări de recepţie-duc înapoi membrele inferioare

e. Mişcări de echilibrare pentru revenirea la poziţia de repaus în diferite situaţii

Corect: a, b, c, d

26. În cadrul metodei Bobath aplicată în programul de recuperare la copilul cu encefalopatie infantilă inhibiţia spasticităţii poate să:

a. Plece de la puncte cheie (central, centura scapulară, centura pelvină)

b. Se producă prin stretching lent şi susţinut pentru lanţul muscular spastic

c. Se instaleze prin poziţionare d. Se instaleze prin autoinhibiţie e. Se însoţească de inhibarea reacţiilor de redresare

Corect: a, b, c, d

27. Facilitarea în cadrul metodei Bobath aplicată în programul de recuperare la copilul cu encefalopatie infantilă constă în:

a. Obţinerea unor mişcări de răspuns spontan din partea copilului controlat într-o postură reflex-inhibitoare, ferm stabilite prin repetiţie

b. Mişcările de răspuns spontan obtinute din partea copilului sunt ferm stabilite prin repetiţie

c. Obţinerea unor mişcări de răspuns spontan din partea copilului controlat într-o postură de facilitare

d. Obţinerea unor mişcări de răspuns spontan din partea copilului care îşi derulează activităţi cotidiene în limita posibilă

e. Obţinerea unor mişcări de răspuns spontan din partea copilului care urmează un program de terapie ocupaţională

Corect: a, b

28. La copilul cu infirmitate motorie cerebrală care prezintă şoldul flectat, addus şi rotat intern, programul kinetic performat în cadrul asistenţei medicale recuperatorii include:

a. Posturare în decubit dorsal cu membre inferioare abduse, şezând călare pe o bancă sau pe rulou, căluţ

b. Extensia şi abducţia pasivă a şoldurilor în decubit dorsal, la marginea mesei de lucru, pe minge sau pe rulou (la copilul mic)

c. Ridicarea din poziţia în genunchi în ortostatism prin „postura cavaler”

d. Alternarea antagoniştilor sub rezistenţă minimă, în cadrul metodei Kabat

e. Exerciţii de abducţie şi rotaţie internă a membrelor inferioare din decubit dorsal, lateral şi din ortostatism

Corect: a, b, c

29. La copilul cu infirmitate motorie cerebrală care prezintă genu flexum, programul kinetic performat în cadrul asistenţei medicale recuperatorii include:

a. Poziţionare cu genunchi extinşi b. Ortezare c. Stretching pasiv lent pentru grupele musculare

flexoare d. Alternarea antagoniştilor, în cadrul metodei Kabat e. Urcare şi coborâre de la spalier cu flexie cât mai

completă a genunchilor

Corect: a, b, c, d

30. La copilul cu infirmitate motorie cerebrală care prezintă picior echin, programul kinetic performat în cadrul asistenţei medicale recuperatorii nu include:

a. Posturare şi încălţăminte ortopedică pentru o flexie dorsală a piciorului cât mai amplă

b. Stretching pasiv lent, precedat de proceduri locale de termoterapie, pentru muşchiul triceps sural

c. Exerciţii de târâre şi elemente ale metodei Rood d. Alternarea agoniştilor sau flexia plantară în cadrul

metodei Kabat e. Planşa basculantă sau urcarea unui plan înclinat

cu toată planta pe sol

Corect: d

31. Tratamentul de recuperare funcţională a infirmităţii motorii cerebrale are următoarele obiective:

a. Corectare posturii anormale b. Reducerea hipertoniei, a spasticităţii, a spasmelor

intermitente, cu prevenirea contracturilor şi diformităţilor

c. Dezvoltare mişcărilor importante cu deprinderea celor obişnuite vieţii cotidiene

d. Menţinerea sensibilităţii copilului e. Promovarea hipertoniei piramidale şi a schemei

posibile de mers

Corect: a, b, c

32. Următoarea schemă kinetică inclusă în asistenţa medicală recuperatorie Relaxare → mişcări alterne ale membrelor → rostogolire laterală şi adoptarea posturii „păpuşii”→ târârea → stimularea prehensiunii cu o mână din postura păpuşii → stând pe genunchi şi pe călcâie → mersul în „patru labe” → adoptarea poziţie şezânde şi stimularea reacţiilor de echilibru din această poziţie → ridicarea şi culcarea din poziţia şezândă → mersul altern → reeducarea reflexului „pregătirea pentru săritură” → ridicarea în ortostatism → reeducarea echilibrului în ortostatism şi sprijinul unipodal → mersul cu ridicarea membrului superior de partea afectată se aplică la copilul cu:

a. Cifoscolioză b. Rahitism c. Disfuncţie respiratorie d. Infirmitate motorie cerebrală e. Artrită cronică juvenilă

Corect: d

33. La copilul cu infirmitate motorie cerebrală formă atetozică se indică în programul kinetic următoarele:

a. Exerciţii din metoda Kabat b. Exerciţii de menţinere a echilibrului în toate

poziţiile c. Exerciţii din metoda Frenkel d. Curenţi de joasă şi medie frecvenţă e. Exerciţii active rezistive

Corect: a, b, c

34. La copilul cu rahitism, cu vârsta cuprinsă între 4-6 luni, programul kinetic nu cuprinde:

a. Mişcări ale membrelor superioare asociate cu mişcările respiratorii

b. Mişcări alterne ale membrelor inferioare c. Mişcări de flexie ale coloanei vertebrale

provocate prin flexia capului şi a cefei, dacă este posibil, asociate cu rotaţii ale trunchiului, rostogoliri

d. Ridicarea copilului în şezut, prinderea lui de mâini, cu braţele în abducţie şi revenire, cu uşoare opoziţie pentru tonifierea musculaturii abdominale

e. Exerciţii de provocare a reflexului „pregătirea pentru săritură”

Corect: e

35. La copilul cu rahitism, cu vârsta cuprinsă între 10-14 luni, programul kinetic cuprinde:

a. Elementele kinetice corespunzătoare grupelor de vârstă anterioare

b. Exerciţii de extensie a coloanei vertebrale, ridicând copilul din decubit dorsal, cu sprijin numai pe cap şi pe călcâie

c. Exerciţii de aplecare a copilului după diferitele jucării, de preferat singur, fără ajutor

d. Mersul şi urcatul pe scări e. Posturarea în decubit dorsal cu flexia membrelor

Corect: a, b, c

36. Principiile Klapp care se aplică în programul kinetic la copilul / adolescentul cu scolioză sunt:

a. Orice poziţie care menţine coloana vertebrală paralelă cu solul elimină acţiunea nefavorabilă a gravităţii asupra deviaţiilor coloanei vertebrale

b. În poziţie patrupedă, coloana vertebrală se mobilizează lateral mai uşor decât în poziţie ortostatică

c. În poziţie patrupedă, decontracturarea musculaturii paravertebrale şi expansiunea cutiei toracice sunt maxime

d. Există un raport constant între sediul vârfului curburii scoliotice şi direcţia prealabilă a planului spatelui în raport cu solul

e. Nu există nici o legătură între inflexiunile laterale ale coloanei vertebrale şi apariţia rotaţiilor corpilor vertebrali

Corect: a, b, c

37. La un copil cu scolioză care urmează un program de recuperare trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte esenţiale:

a. Să se cunoască limitele programului recuperator

b. Să se apeleze la momentul oportun pentru intervenţia chirurgicală

c. Să se cunoască tipul constituţional al copilului şi afecţiunile asociate

d. Să se continue programul kinetic cât mai mult timp posibil

e. Nu se recomandă mijloacele ortotice corectoare

Corect: a, b, c

38. Paralizia cerebrală infantilă se defineşte astfel: a. Grupare de diferite sindroame caracterizate prin

dezordini în mişcări şi posturi cauzate de leziuni neprogresive ale creierului imatur

b. Elementul distinctiv al sindroamelor componente este modificarea tonusului muscular şi a posturii, atât în repaus cât şi în activitatea voluntară

c. Asociază defecte intelectuale şi tulburări de vorbire

d. Boala reumatismală inflamatorie e. Boala demielinizantă a sistemului nervos central

Corect: a, b, c

39. Paralizia cerebrală infantilă mai este denumită: a. Infirmitate motorie cerebrală b. Scleroză multiplă c. Paralizie spastică cerebrală d. Parkinsonism metabolic e. Distrofie musculară progresivă

Corect: a, c

40. La copilul cu infirmitate motorie cerebrală, tulburările asociate de tonus muscular, control şi echilibru determină:

a. Perturbări ale aliniamentului articular b. Contracturi şi deformări c. Tulburări de stereognozie d. Propriocepţie scăzută e. Retard psiho-motor

Corect: a, b