Omul forte reuşeşte

In lupta pentru viaţă, sânâtatea este primul factor el succesului, lată aci, pentru a păstra nervii liniştiţi,«ereerul l impede, muşchii sprinteni şl corpul vioi, o reţetă care a făcut toate pro­b e l e i e;tî d e a a turna un flacon de Çuintonine intr'un litru de vin de mesjj ţi d e a lua, înaintea fiecărei mese, un păhărel din acest delicios vin fortifiant. Dl. J . Coudurier, 99. bulevard du Tem­ple , din Paris, a făcut experienţa şi scrie -

„Sunt ani de zile de când între­buinţăm în casă Qumtonine ; nu ne-am săturat niciodată de acest

produs care constitue pentru noi cel mai bun tonic".

Nici un fortifiant nu poate fi con» parat cu Quinfonine pentrucă nici unul nu coţine atâtea principii regeneratoare. Quintonine este remediu sigur, com­p l e c t , ef icace — şi de preţ neîn­semnat — la care se poate r e cu rge U cef mai mic semn de obosea lă .

Q U I M T O M I W E PRODUS FRANCEZ. — LABORATOARELE HSLIN

I A F A R M A C I I f i D R O G U E R ! )

GÂNDIREA C E R T I T U D I N I

D E

N I C H I F O R CRAINIC

In minunata sa carte Littérature roumaine, a p ă m t ă în colecţia . .Panoramas des littératures contemporaines" <a editurii parisiene „Sagittaire", d. Vasile Munteanu pomeneşte de anumite certitudini, pe oare le-am adus la temelia acestei reviste. E foarte adevărat că, în treacăt, eruditul autor aruncă presupunerea „unei strădanii dureroase poate" pr in care am fi trecut până să ajungem la orizontul luminos al acestor certitudini. N 'am făcut aproape niciodată caz din zbuciumul acelor compli­cate procese psihologice, care stau în mod firesc îndărătul oricăror convingeri crista­lizate. Ele există, bănuim, în sufletul oricărui om, şi dacă ni se atribuie o anumită siguranţă, ce s'ar desface din scrisul nostru, ea nu e de natură atât de spontană şi de instinctivă, pe cât s'ar crede.

Cu convingerile rostite public se petrece adesea acelaş lucru ca şi cu imaginea ieşită din penelul unui pictor. O vedem şi o admirăm în desăvârşirea ei, şi ne în­chipuim că e izbucnirea pe pânză a unui divin moment de inspiraţie. Numai dupăce răscolim hârtiile cu schiţe ale pictorului, ne dăm seama de câte exerciţii, studii şi variante stau, ca fază de pregătire, îndărătul imaginii rotunziite pe pânză şi expuse vederii tuturor. Exemplul variantelor eminesciene în comparaţie cu forma definitivă a poesiilor e cunoscut astăzi tuturor şi el ne face să înţelegem lesne ce însemnează t ruda pentru cucerirea expresiei desăvârşite.

Nu e identic, dar e asemănător procesul psihologic dinnapoia unor convingeri cu înfăţişare de neclintire şi a unor credinţe cu osatura intransigenţii. Dacă uneori se

/observă o evoluţie, un salt sau o ruptură în linia convingerilor şi a credinţelor unei personalităţi ,care divulgă deveniri necoapte şi zbuciumări subterane în curs de lim­pezire, aceasta nu însemnează neapărat că certitudinile neclintite ale altor perso­nalităţi sunt tăiate direct din stofa absolutului. Uneori e mult mai mare şi mai adâncă t ruda nemărturisită, ce alcătuieşte substratul lor psihologic. Şi ne vine să credem că cu cât convingerile apar mai tari cu atât zbuciumul din care au răsărit, a fost mai dramatic. _

Cine e familiarizat oricum cu psihologia religioasă ştie că acesta e în deosebi cazul marilor personalităţi creştine. Aproape niciuna dintre ele n 'a fost ceeace este pentru noi decât în u rma unei vânzolite şi îndelungi drame lăuntrice cu binecu­vân ta t desnodământ în cristalizarea divinelor certitudini. Cu genială introspecţiune, Fericitul Augustin şi-a povestit în „Confesiuni" vijelia spirituală a devenirii sale

393

creştine. Evident, nu toţi ceti trec pr in asemenea procese lăuntrice simt nevoia să ni le descrie sau socotesc că e interesant s'o facă pent ru alţii.

Un temperament luptă tor în deosebi, după ce a ajuns la l imanul certitudinilor, simte mult mai poruncitoare nevoia de a le afirma pen t ru alţii decât bucur ia oarecum egocentrică de a divulga drama proprie p r in care s'a ridicat p â n ă la ele, cum a făcut-o cu strălucire şi răsunet u n G. Papini .

In ce ne priveşte, fiindcă nu noi am deschis această chestiune şi fiindcă citim de multe ori, în scrisul celor cari ne cinstesc cu interpretăr i asupra unei activităţi desfăşurate public în cursul anilor, că această activitate s'ar datora unui instinct suveran, care ne-ar fi dispensat ide îndoieli şi de căutări înfrigurate, trebuie să mărturisim că lucrul acesta nu corespunde întru totul adevărului . De certitudinea convingerilor noastre ne d ă m perfect seama, dar îndără tu l ei cunoaştem, fiindcă le-am trăit, a tâ tea trude, a tâ tea căutări , atâtea prăbuşir i şi revolte contrare încât suntem siguri că nu mulţ i dintre scriitorii de azi au trecut pr in ele. O disciplină însă, care e altceva decât simpla discreţie, a pus surdină peste tumulturi le lăuntrice, pen t ru ca la lumina zilei să nu apară* decât certitudinile clarificate.

E adevărat că în scrisul nostru, ideile, aproape toate ideile pe care le măr­turisim, s'au afirmat delà început instinctiv şi spontan. Foirma lor de-atunci era poe­tică. Am debuta t cu versuri şi a m continuat cu esseuri. E cu totul greşită şi nesin­ceră interpretarea, pe care u n adversar de totdeauna ca d. Eugeniu Lovinescu o d ă poesiei noastre, considerând-o „programatică" de pa rcă am fi scris-o d u p ă un sistem de concepte. Formulări le logice din esseistica noastră sunt istoriceşte ulterioare poesiei. Şi a socoti poesia ca u n rezultat a l esseisticei e ca şi cum. ai considera casa, care e u n sistem arhitectonic, anterioară copacilor din pădure , din lemnul cărora a fost clădită .

Şi totuş, elaborarea logică a unu i conţinut poetic, dat în chip instinctiv şi spontan, n 'a fost un lucru atât ide uşor pe cât s'ar crede. E un proces (lăuntric, pe care, dacă îl pomenim aici, o facem cu gândul că poate găsi o asemănare în psiho­logia intelectualilor de aceeaşi extracţie socială ca noi.

Puiul de ţăran, care se ridică de la sat în lumina culturii orăşene, vine de-acasă cu u n rezervoriu întreg de certitudini indiscutabile pentru el, fiindcă sunt indiscutabile pentru imensa p ă t u r ă socială din care se irupe. In discursul său de 'recepţie la Academie, Lucian Blaga a descris magnific acest „sat" de certitu­dini metafizice, care zace în adâncul sufletesc al celor veniţi delà ţară. Contactul ulterior cu aşa zisa noastră cultură superioară însă provoacă o ciocnire violentă şi penibilă între ea şi fondul adus de-acasă. Dece ? Pentrucă aşa zisa noastră cul­tură superioară profesează principii ce p u n imediat în problematic certitudinile/su­fletului rural , când nu le neagă direct şi categoric. Există o prăpas t ie între sistemul tradiţional în care s'a cristalizat mental i tatea populară şi între haosul ideologic, f luctuant şi anarhic, al c iuturi i superioare, alcătuite în covârşitoare măsură d in t r 'un mozaic de împrumutur i cu totul s trăine de firea românească. Această prăpast ie am afirmat-o de nenumărate ori în scrisul nostru, fără s'o înfăţişăm ca un proces psihologic personal, deşi avea la temelie cea mai dureroasă şi mai intimă expe­rienţă. Să-ţi vezi împroşcat cu noroiu „ştiinţific" însuş soarele ce străluceşte în zenitul credinţelor tale, aduse d in sfinţenia copilăriei, iată izvorul urii noastre învierşnnate împotriva semidoctismului savant şi a unei culturi maimuţări te după modeluri apusene. In mediul acesta superior nevoie mare, copilul de ţă ran cu cer­titudinile lui cu tot ë aruncat ca în mijlocul unei hai te în care savanţii fac figură de câini în turbare, ce-i sfâşie sufletul până Ia nimicire. Nimeni nu bănueşte sân-

geroasa luptă de apărare, pe care a trebuit s'o ducem în epoca de formaţie intelec­tuală, cu clătinările, cu nedumeririle, cu înfrângerile şi desnădejdile ei surde, până să ajungem să ne recucerim definitiv certitudinile aproape pierdute. Târgoveţii nu pricep de obiceiu asemenea drame încordate, fiindcă ei se ridică dintr 'un mediu fără certitudini şi aduc în faţa culturii superioare o pastă informă, dispusă să înregi­streze fără resistenţă orice lucru năstrujnic, profesat în numele ştiinţei.

In lipsa unor magistri, pe cari nu i-am prea avut, a trebuit să ne cufundăm în noi înşine şi să căutăm reazim şovăirilor în continentul lăuntric al credinţelor tra­diţionale româneşti, ce zace nativ în adâncul sufletesc al tuturor celor ridicaţi din popor. Fiecare e capabil să-şi poarte în sine neamul tot, rezumat ca o pădure într'o singură sămânţă. Şi atunci, esenţele ancestrale, rostite instinctiv şi spontan în versu­rile debutantului , au îmbrăcat progresiv forma ideilor rânduite pe cât s'a pu tu t de sistematic. Fireşte, nu mai era acum vorba de u n ţăran, care aderă fără deliberare, prin simpla autoritate a datinei strămoşeşti, ci de un proces de regăsire şi identificare pr in gimnastica mintală căpătată d in exerciţiul culturii. Zbuciumul s'a rezolvit odată cu găsirea tehnicei intelectuale pentru a stabili acordurile şi pentru a valo­rifica în lumină nouă vechile certitudini recucerite. O experienţă proprie ne deter­mină să credem că rostul unei culturi cu adevărat naţionale nu e acela de a crea monştri izolaţi şi ostili spiritului neamului lor, ci o elită reprezentativă, în con­ştiinţa căreia să pulseze idealurile şi adevărurile fundamentale, ce trăiesc nat iv în sufletul etnic. Ea poate evita conflictele dintre conducători şi conduşi numai dacă izbuteşte să stabilească o identitate de certitudini între cei de sus, cari se perindă, şi între cei de jos, cari rămân în veac.

Intuiţ ia artistului de rasă şi meditaţia învăţatului asupra problemelor ultime ale vieţii duc, în cazuri fericite, la această identificare cu spiritul simplu al tradiţiei naţionale, şi aceasta constituie temelia rodnică a oricărei culturi autohtone. Căci tradiţia aceasta, atât de superficial considerată de către monştrii unei false culori, pe cari noi i-am numit intelectuali-anexe sau reporteri intelectuali, e fuziunea verifi­cată prin veacuri a part icularului etnic cu universalul creştin. Comunicăm cu ea pr in doctrina Bisericii, care reprezintă suprema viziune metafizică a vieţii şi a lumii, până la care se poate ridica ştiinţa şi cugetarea cea mai înnaltă, şi prin geniul etnic.

Sensul luptei noastre, a celor adunaţ i în paginile acestei reviste, e tocmai acela de a regăsi acordul integral dintre gândul înnalt, zămislitor de cultură, şi dintre fiinţa neamului nostru.

Generaţia de scriitori, care ne-a precedat, a trăit această necesitate în faza ei ^ primă, ca o problemă a dezrădăcinării. Desrădăcinarea, înstrăinarea de mediul ^ autohton prin cultura şi civilizaţia de import, era tema de predilecţie a prozato­rilor, a poeţilor şi a militanţilor anteriori. Ea răsună ca o jelanie şi ca un blestem în poesia veacului trecut. Examinată în lumina vremii noastre, ea ne apare ca un ) suspin de suflet minor, gata să se predea sub tropotul invaziei. Totul se închidea ' în smârcul unui pesimism lacrimogen şi dezolant.

Noi n 'am repetat frumosul bocet pe aria lui „Ce-ai căutat tu la oraş, sărmane ciobănaş?" sau „Dece m'aţi dus de lângă boi?" şi nu ne-am intimidat în faţa navalei de străinism. Cu toate dramele intime, pe care le-am fi trăit , am izbutit să r idicăm „satul metafizic" din paradisul p ierdut al amintirii şi, peste haosul cul­turii orăşene, să-1 opunem categoric străinismului tentacular. Regăsitele lui certi­tudini au luat locul unei problematice sterile fiindcă era de împrumut şi primejdioase fiindcă era protivnică fiinţei noastre etnice. Dacă e u n merit cu adevărat real al revistei Gândirea, în evoluţia l i teraturii româneşti, este acela că ea a depăşit gene-

395

raţia, care a legănat în lacrimi feminine tema desrădăcinării , şi a cristalizat conştiinţa marelui acord cu sufletul etnic. Douăzeci de ani de luptă sunt douăzeci de ani susţinuţi de atâtea ereaţ iuni artistice, testimonii ale acestui acord, care au intrat încă de pe acum în rândul valorilor spiritului românesc. Astăzi Vasile Băneilă poate să judece în aprobarea tu turor metafizica lui Lucian Blaga în raportul ei de afini­tate cu categoriile mentalităţii ţărăneşti . Nimănui nu-i mai pare o absurditate ca filosofia, în cea mai innal tă expresie a ei, să se înrudească cu înţelepciunea unui cioban din Carpaţ i , — fiindcă prăpast ia desrădăcinării s'a închis şi un nou climat intelectual a pregătit calea fuziunilor rodnice. Desrădăcinarea s'a convertit într 'o înrădăcinare organică.

Despre oricare dintre scriitorii, cari au creat faima acestei reviste şi în lirica sau epica lor fac să răsune ecourile vieţii din adânc, se poate scrie acelaş lucru. Splendizii nori, cari înfloresc pe cerul artei lor, se alcătuiesc din aburii izvoarelor autohtone.

Cunoaştem foarte bine ce ostilitate şi rea-voinţă masivă stăruie încă în ju ru l acestei reviste. E vechea coaliţie a tu turor celor pe cari, reprezentând curente de adună tură şi făcând figură de biete scrumelniţe cu mucurile de idei ale unei Europe democratice intrată în agonie, am fost nevoiţi să-i lovim în cursul anilor. Organizată, cum era şi firesc, în publicaţiile de stânga, parfumate cu usturoiu talmudic, această ostilitate s'a pripăşit până sub prestigiul de p u r p u r ă al unor copioase t ipări tur i ofi­ciale. Cari i s'au insinuat în lemnul icoanelor. Beneficiari de ul t ima oră ai unei noi ordini de lucruri , împotriva căreia şi-au pus în joc până ieri toată sterila neputinţă, ei ne ostilizează fiindcă această ordine nouă nu e altceva decât încununarea ideilor pentru care noi am luptat . Ce ipochimene ridicule sunt în ochii noştri asemenea adversari, cari n 'au măcar lealitatea unei ati tudini pe picioare proprii . In criticile lor, umflă până la proporţii bovineştiene broaştele cu viers internaţional şi cred, sărmanii, că dacă, în atotputernicia lor, ne ignoră, ne-au şi îngropat. Dintr 'o metodă practicată cu rezultate contrare de douăzeci de ani încoace n 'au învă ţa t încă nimic şi singura lor vir iute e aceeaşi s tăruinţă oarbă de a ridica muşuroaie de cârtiţă împotriva luminii solare. \

Cu titlu de curiositate a t impului pe care îl trăim, să înregistrăm însă u rmă­torul fapt. Pe când publicaţiile oficiale, la care facem aluzie, ne ostilizează straşnic aici, pe ţ ă rmul Dâmboviţei , am observat că ori de câte ori statul nostru a crezut de cuviinţă că e necesară o propagandă peste hotare pentru a face demonstraţia forţelor româneşti în domeniul cultural, nu publicaţiile duşmane nouă, ci mişcarea revistei Gândirea şi scriitorii ei au alcătuit materialul demonstrativ al acestei pro­pagande. Se înţelege. N'o să mergi în Fran ţa să te făleşti cu simplii imitatori ai Franţei , nici în Germania să te grozăveşti cu imitatorii Germaniei. O propagandă culturală n 'are niciun efect, sau are unul contrar ,dacă înfăţişează străinătăţi i contrafacerile aproximative ale produselor ei. Ceeaoe poate interesa e personalitatea proprie a neamului nostru sugerată ochiului s trăin de operele care poartă pecetia spiri tului autohton. I \ \, I j

In legătură cu aceste observaţii, cartea lui Vasile Munteanu, care prezintă cititorilor de limbă franceză în t reaga noastră l i teratură contimporană cu o ştiinţă, cu o artă şi în t r ' un spirit de obiectivitate c u m nimeni n'a făcut-o până azi în ţară, săvârşeşte u n act repara tor încadrând în proporţ i i drepte mişcarea gândiristă. Ea poartă titlul de Littérature roumaine, dar titlul acesta t rebuie luat în cea mai largă accepţiune de vreme ce autorul cuprinde cu privirea întreaga frământare a scrisului românesc, sub toate aspectele lui, d e opt decenii încoace. E,̂ ca înt r 'un balans şi.

296

eontrabalans dialectic, desfăşurarea tuturor curentelor ideologice, care însufleţesc gândirea şi ar ta românească în acest t imp, ilustrate de operele respective, desfăşu­rare condusă ou o ascuţită nuanţare a contrastelor şi cu o magistrală măsură a pro­porţiilor îşi a semnificaţiei fiecărei tendinţe afirmate în legătură cu necesităţile neamului nostru. Toate istoriile literare de p â n ă acum, cu pretenţia să îmbrăţişeze perioada contimporană, scrise de şefi de şcoli îşi de curente, sunt p u r şi simplu stâl-ciri violente ale adevărului în râvna pătimaşă de a sluji orgoliile personale sau spi­ritul de grup. A trebuit să vină un Vasile Munteanu, care nu-şi ascunde totuş pre­ferinţele proprii , şi cu desăvârşită obiectivitate ştiinţifică să creeze ,această imagine credincioasă, în care orice curent şi orice scriitor se poate recunoaşte nedesfigurat. Până şi ovreiaşii, cari n 'au absolut nicio însemnătate pentru l i teratura română decât aceea de microscopici fermenţi de descompunere, sunt puşi la contribuţie; uneori cu exces de bunăvoinţă ca faţă de un aşa zis Ilarie Voronca, de pildă, dându-i-se u n spaţiu mai larg decât unui poet de adâncimea lui George Gregorian sau D. Ciurezu, sau N. Crevedia sau Radu Gyr. Asemenea scăpări însă se datoresc faptului că auto­rul cărţii, t răind de multă vreme la Paris, fără un contact direct cu ţara, nu a r e la îndemână toate mijloacele de informaţie necesare.

In ce priveşte Gândirea, care s'a bucurat până azi de susţinuta strâmbătate a criticilor, e întâia oară când rolul ei apare pus în lumină adevărată. Judecată în evoluţia istorică a ideilor şi a Idealurilor de artă, conturată în tumultul forţelor creatoare, ce se ciocnesc în câmpul literar delà războiu încoace, fizionomia ei se de­semnează în relieful autohton ce o caracterizează. Scriitori ca Cezar Petrescu, Lu­cian Blaga, Ion Pillât, Gib. Mihăescu, V. Voiculescu, Adrian Maniu, N. M. Condiescu, Matei Caragiale, Emanoil Bucuţa, Aron Cotruş, Victor Ion Popa (a cărui proză fer­mecătoare autorul n'o cunoaşte în întregime), Victor Papil ian (a cărui nuvelistică genială îi scapă), V. Băncilă, D a n Botta, Tudor Vianu, Ştefan Batiu, afară de cei citaţi mai sus, plus cei doi academicieni cari ne onorează cu aderenţa lor, Ion Petrovioi (pomenit în mod regretabil abia în treacăt) şi D. Caracostea, ocupă vreo 50 de pagini în măsurata economie a cărţii, i lustrând cu personalităţile lor „un véri­table courant... largement incorporé dans la recente littérature roumaine".

Chiar dacă n 'ar fi făcut acest act de dreptate, într 'o carte menită pr in supe­rioarele ei calităţi sa devina în curând manualul clasic al l i teraturii noastre contim­porane, Vasile Munteanu avea dreptul la recunoştinţă pentru prestigiul câştigat fără grabă în ştiinţa occidentală printr 'o excepţională erudiţie şi pr in luminile originale ale studiilor sale de istorie şi l i teratură comparată, atât de puţ in ştiute încă în România.

397

P O E S I I D E

L U C I A N B L A G A

LA C U R Ţ I L E D O R U L U I

Pr in vegherile noastre — site de in — vremea se cerne, şi-o pulbere albă pe tâmple s'aşează. Aurorele încă se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm o singură oră să ne 'mpărtăşim din verde imperiu, din raiul sorin.

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide iangi zile, pierduţi şi străini. Oaspeţi suntem în t inda nouii lumini la curţile dorului . C u cerul vecini.

Aşteptăm să vedem pr in columne de aui Evul de foc cu steaguri păşind, şi fiicele noastre ieşind să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim'apare şi fără durere se'ngroaşă pe geană. Hrăn im cu ea nu ştim ce firavă stea.

1 9 1 7

Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranşee reţeaua, l ivada cu flori, şi sdrenţele'n sârmă. Simţi Paştile 'n linişti. încă odată cei zece tovarăşi s tăm într 'o groapă, asemenea bărcii fără de cârmă.

398

Scumpe făpturi , fluturi mulţi, năvălesc din apus cu'nnalte sclipiri jucăuşe, curate. Trec pe deasupra în pâlcuri, culori salvate din alt continent, cufundat şi răpus.

Mâne bătaia va'neepe din nou. Fii inimă — lemn, când fiecare'n tăcere se'ntreabă : care pe munte cădea-va întâiul! — Când fiecare pe cealaltă frunte ar vrea să citească un semn.

Eu singur le zic : Fiţi liniştiţi ! Odată cu zorile cădea-vor întâi nu oameni, ci florile ! Dediţeii aceştia cu bluze albastre, păpădi i cu coifuri de aur ca ale noastre !

D E S T I N

Cocori s'au pornit spre clime de flăcări în ţ ipăt de-abea auzit peste ţară. Vâslesc pr in înalturi, traşi parcă 'n ţeapă pe-o rază lunară.

Mâne-or ajunge la vaduri . Peste tenebre trei zile pluti-vor dormind, să nu cadă. Fulger monosilabic i-arată în noapte sus peste mări biruind în baladă.

399

D E

G H . T U L E Ş

P O R T P E D U N Ă R E

Corăbii ancorate 'n mal Se leagănă în ziua caldă, înfierbântat , câte - un hamal Se - aruncă 'n apă şi se scaldă.

înotători se - avântă 'n larg Şi a p a - i poartă mai departe. O umbră neagră de catarg Mi se înclină 'ncet pe carte.

Pe chei, sunt mari movili de grâu Şi magazii Cu umbre groase, Hamalii goi până la b râu Duc sacii 'n şlepurile joase.

Un cargobot coboară greu Strivind talaze şi - anafoare, Pe când amiaza 'n juru l meu Aruncă ancore de soare.

S F Â R Ş I T D E B R U M A R

Pădurea s'a rări t şi pr intre t runchi Se vede miriştea şi zarea grea, Sub care dealul şade în genunchi, Cu creştetul sub un stihar de nea.

400

P O E S I I

Şi liniştea se sfarmă ca un vreasc Şi cade moartă din copacii goi, Doar nişte gâze roşii de mai pasc Lumină rece pe un vârf de foi.

Sunt cuiburi părăsite pr in copaci, Din care vântul smulge fulgi uşori Pe cer, ursuz, un soare ca un baci îşi păstoreşte turmele de nori.

O viţă - şi plânge strugurii amari, -Pe care nimeni nu i-a preţuit Şi 'n pieptul serii triste, cu ochi mari Se 'nfige crivăţul ca un cuţit.

401

DE D I N C O L O DE RÂU... D E

VICTOR PAPILIAN

N e mai pomenit ! C â n d Artemie Grozavul află de nefericirea fie-sei, în loc să^şi simtă inima pironită ca într 'o frigare şi t rupul scuturat ca de friguri — aşa s'ar fi cuvenit la o a t â t de mare pricină — încercă în suflet, iute ca fitilul, bănuiala unei mulţămiri . Măriuca trăgea să moară... dar cel puţ in acuma putea să intre în casa gineri-său. Apoi, repede, îşi dete seama de nelegiuire şi drept ispăşire începu să se tânguiască lui Toma Ciucurel, pândarul , care-i adusese cumplita veste.

— Doamne, Doamne !... cu ce-o fi greşit sărmana, de s'o nizuit moartea toc­mai la ea ?...

Ia r Ciucurel asculta fără să zică u n cuvânt, smerit, cu capul adus din grumaz şi descoperit ca la priveghiu, şi Artemie Grozavul, văzându-i faţa căzută fleşcăit din propta fălcilor şi privirile ochilor pâlpâind anevoie î n întunericul orbitelor, ca lu­minile unor candele fără untdelemn, ştia, de unde i se trage necazul. Se avusese bine cu Măriuca, erau ca şi încredinţaţi la plecarea feciorului în miliţie, dar când cu foa­metea cea mare de coceau oamenii cucuruz pe vatră, iar vitele rodeau muşchiul de pe copaci, s'a băgat fata slugă dincolo de râu, Ia Valter, Sasul cel bogat — vezi bine, a ajutat-o norocul că a pierit muierea Sasului — şi apoi s'a luat fata la olaltă cu stă­pânul , la început ca ibovnică şi mai târziu ca soţie cu cununie. Iar fata s'a pur ta t cinstit, a făcut bărba tu lu i doi copii, cum sta scris la legea Saşilor, iar la al treilea — tot după legea lor — a trebuit să alerge pe la bătrânele satului, să bea zemuri de bu­ruieni otrăvite şi să înghită în silă praf de sticlă pisată, ca să lepede. Şi de aci necazul...

— Bade Artemie... Bătrânului i se rupse gândul, ca aţa acolo unde-i mai subţire. — Bade Artemie... — Ce-i, băiete ? — Eu zic s'o aducem de dincolo aici, în partea noastră... s'o înmormântăm

creştineşte...

402

Nu se sfia să vorbească astfel, doar ştia că are să moară. O visase — nici trei zile să fi fost — mireasă, intrând la el în casă, .şi când să-i alerge în întâmpinare s'a lovit cil un piept de vânt intrat vraişte pr in uşa deschisă. Pr in uşa deschisă singură, în puterea nopţii... Iar c'o dimineaţă înainte, alt semn rău : căzuse icoana din părete fără ca cineva s'o atingă, şi un câne — de unde o fi fost ?... că era străin de casă şi de sat — începuse să urle aşa cum urlă cânele când jeleşte.

- Cum zic, s'o înmormântăm creştineşte... Da r băt rânul se îngâmfă : — Nu se poate, băiete Mintea i se smintise parca. Uitase că fie-sa nici măcai nu era moartă şi el, cu

gândul, se şi vedea în alaiul cel frumos, alături de gineri-său, în urma sicriului, şi după ei tot satul săsesc în mare regulă, întâi bărbaţi i înşiraţi doi câte doi şi apoi fe­meile, la fel de ascultătoare şi tăcute, ca nişte cătane în companie.

— S'o înmormântăm, bade, creştineşte... făcu pentru a treia oara Ciucurel. Acum băt rânul se desmetici. Ce făcea ? Cobea singur moartea copilei. Dar

nici să lase din mândria sa, parcă tot n u se îndura. — Aici e şi mamă-sa îngropată, şi ceilalţi copii ai dumitale... căută să-1 îm­

buneze tânărul . Bătrânul însă îşi scotocea mintea după u n gând potrivit, orbeşte, ca găina,

care mai, mai să-şi scoată ochii după un grăunte în muşuroiu. Şi în fine se lumină. — Nu se poate, băiete... Uiţi c'o trecut delà legea noastră la cea săsească ? Lui Ciucurel gândul acesta îi căzu greu pe suflet, ca un capac de fier. — Şi că părintele Romiţan nu mai are dar s'o înmormânteze ?... Sufletul băiatului se sbătea înăbuşit în gol şi întuneric. Ce moarte neagră !...

mai neagră ca pământul în care avea să intre, o aştepta pe biata femeie negrijită cu sfintele taine, cari şi pe cel mai păcătos îl ajută la trecerea din cea lume...

De dimineaţă, Artemie Grozavul şi-a scos din ladă cămaşa nouă, pieptarul în­florat şi cioarecii cei albi cu vipuşcă neagră, ca să se înfăţişeze mândru în casa gine-rilui, după toată cuviinţa rudeniei domneşti, şi să nu ducă vreo vătămare de nume bun naţiei sale rumâne. A luat delà o vecină două turte de grâu, zahăr şi untdelemn, cum e datina la lăuze, căci fie-sa, chiar dacă lepădase, tot lăuză se chema că este. Şi a pornit la drum. Socoteala Iui era sigură, fără tocmeală multă.

— Stăpâne... Aşa avea să-şi agrăiască ginerile : s tăpâne ! Căci aşa trebuiau agrăiţi cei de

dincolo de râu : stăpâne... şi el deşi îl avea de-aproape — putea zice chiar copil — totuşi, după puterea datinei, îl ţinea de domn şi stăpân. Şi tocmai această supuşenie îi făcea parcă mai multă fală.

— Stăpâne, am venit să-mi văd şi eu fata... c'am auzit că rău se pătimeşte, sărmana.., Şi n'are nici mamă care să-i stea într 'ajutor cu ştiinţa leacurilor... şi-i străina... ' ' i I

Aici, gândul lui Artemie Grozavul se opri. Parcă tot nu se cuvenea să aducă vorba despre această deosebire a oamenilor din sat. De bunăseamă unul era satul, dar despărţit în două prin vadul râului, ca prin marginea lumii cerul de pământ , o par te a Saşilor, cu tocmelele domnilor şi stăpânilor, şi partea de dincoace de râu cu sălaşul Rumânilor. De aceea sufletul să-i fie caş dulce, dar mintea, ghem de legat. Căci acum avea să treacă podul care lega şi totdeodată despărţea cele două neamuri

ale satului, şi fără vorbă bună şi gând isteţ nu putea răzbate . In sfârşit !... Avea să treacă şi el podul ca om de vază, în rândul stăpânilor. Căci, de doi ani, măcar că erau luaţi cu cununie, Valter cu fie-sa, el nu le trecuse pragul casei.

— Nu-i slobod, bade Grozavule... Omul simţea că se înneacă de mânie abia azi, când îşi dădea seama că-i de

neam bun dacă Sasul, eâtu-i el de fălos nu pregetase să-i ia fata. — Nu-i slobod, bade Grozavule... Cumpli t îl chinuiau în suflet acum vorbele astea, a l tădată parcă pe potriva firii

lucrurilor. De bunăseamă, una era legea pent ru Rumâni şi al ta pen t ru Saşi... dar pentru el, om înălţat î n rang, s'ar fi cuvenit o altă pur ta re . Şi totuşi ca şi pentru ceilalţi :

— Nu-i slobod, bade Grozavule... Ca slugă, aşa c u m intrase fie-sa Măriuca, se putea. D a r îndată ce încerca să

dovedească şi el c'o părere, c'o vorbă, c 'un gest măcar, iscusinţa lui de om ales din mulţime, i se punea ca spangă în piept cumplita poruncă :

— Nu-i slobod, bade Grozavule... Ei, dar azi n 'avea î n cotro... in fine avea să izbândească toată opreliştea. Tru­

faşi ei, trufaş şi el Plin de curaj , dar stăpânit , el trecu podeţul din faţa casei şi dete să intre

înăuntru . Dar poar ta era zăvorită. Tot sângele î i svâoni roată, de mânie, din piept şi până în urechi, parcă odată cu cumplitul consemn :

— Nu-i slobod, bade Grozavule... Furios începu să ba tă în poartă, apoi s'o sgâlţie cu putere. In curând se deschise

ferestruica din poartă şi văzu pe Peter, sluga cea nouă, care, recunoscându-1 îi t rânt i : — Nu-i slobod, bade Grozavule... Omul se smeri dintr 'odată. Aci nimeni n 'avea voie să cârtească nu numai cei

ce erau de dincolo de râu, dar chiar localnicii, acei cărora Rumânii le spuneau : stă­pâne. Aci pasul omului ,ca şi al vitelor, era pr iponit şi orice lucru se făcea îmboldit cu „musai 4 sau cu „nu j i slobod". Şi cum sta răsucind î n minte gândul, ca pe o ţigară între degete, poar ta se deschise şi domnul părinte, cel săsesc, ieşi, u rmat de „nahbar-şafţii" mai de seamă. Lui Grozavul i se încleşta deodată grumazul tot, amândouă făl­cile şi l imba până 'n rădăcină.

— Was will der Mensoh ?... Unul din fruntaşi începu să povestească. Artemie Grozavul nu cunoştea nici

boabă d in l imba lor, dar totuşi înţelegea ce spuneau, măcar după îndoiturile glasu­lui şi întoarcerile privirilor, şi o nădejde începu să pâ lpâe dincolo de creasta minţii. Ăsta era Artemie Grozavul, om — oe^i d rep t — de dincolo de râu , dar fruntaş şi el, cel pu ţ in pr in înrudirea lui cu Walter dacă nu pr in şti inţa de carte şi de limbi, sau pr in vreo avuţie mai de seamă. Şi avea şi el o vorbă de spus azi, când fie-sa trăgea să moară, că era socru şi bunic, şi pr in vrednicia lui de voinic, iată că neamul cel săsesc se înmulţise cu două odrasle, iar pr in silinţa lui la muncă, trecută în da r Măriucăi, averea lui Valter se înstărise.

Domnul Părinte, după ce pr icepu despre ce este vorba, plecă repezind mâna din închieturi, semn ce putea fi tălmăcit ca o învoială, şi după el toţi fruntaşii. Atunci Grozavul încercă încă odată, dar poarta tot zăvorită rămăsese şi d in curte, aceiaşi voce a argatului sas :

— Nu-i slobod. Şi acum Grozavul începu să se ruşineze. Treceau oamenii p r in faţa curţii şi,

măcar că fiecare era cu lucrul lui, lui Grozavul i se părea că numai la el cată cu bat-

404

\

jocură. Şi parcă mai puţ in îl durea sila Saşilor — căci erau oarecum în dreptul lor — decât rânjetul celor de dincoace de râu, adică a Rumânilor, care cu necaz văzuseră norocul fetei şi, prin ea, înălţarea .lui.

Şi stând aşa năuc la minte şi pusti i t în simţiri, a văzut deschizându-se fereastra şi atunci inima lui a tresărit. Ştia să tălmăcească semnul ăsta : moartea intrase în casă. Şi atunci sufletul lui înebuni de îngânfare. Să poftească acum şi domnul părinte sas, şi toţi „nahbarsafţii"... Delà înmormântare nu-1 pu teau îndepărta. Şi nici delà locul de cinste... Căci toate obiceiurile săseşti spre fala lui veneau. îşi vedea fata în­tinsă pe năsălie, îmbrăcată în hainele cele frumoase de nuntă, cu scufie albă prinsă in panglici negre, cu cămaşă şi laibăr şnuruit şi rochia toată creţuri, creţuri. Apoi, pe „nahbarşafţi", făcând, după obiceiurile lor, strigările din casă în casă pentru priveghiu.

— Vecine, să ştii c'a murit nevasta lui Valter.. — Care nevastă ? —• Fa ta lui Artemie Grozavul, de dincolo de râu. Vedea şi mândreţe de convoiu, după toată regula. în tâ i copiii de şcoală, doi

câte doi, apoi învăţătorul cu corul şi muzica urmat de domnul părinte binecuvântând sicriul pur ta t de pa t ru feciori, urmaţ i ca nişte generali de coloana bărbaţilor şi a femeilor ducând coroane de stejar şi merişor. Şi ce cântece frumoase ! A jale şi a mărire...

Deodată mintea i se opri din mers, ca ciocanul unui telefon în gară. Poarta curţii se deschise cu putere, gineri-său irumpse în stradă cu capul gol, părul desple­tit şi faţa urzicată toată de lacrimi.

— Stăpâne... făcu umil Grozavul. Da r Sasul i se repezi în braţe. — Nu stăpâne... ci fiule, tată... tată socrule Grozavul nu-şi credea auzului. Şi totuşi aşa era. îşi trăgea pedeapsa Sasul cel

fălos, plângând ca un copil în braţele lui. — A murit Măriuca, tată... tată socrule. Ce mă fac acum făr 'de ajutorul ei,

cu doi copii pe cap... In ima bătrânului se umflase ca aluatul, în coşul pieptului. Acum să fi fost de

faţă şi domnul părinte cel săsesc, şi primarul, şi „nahbarsafţii" şi toată naţia lui cea rumână.

—Când o înmormântăm ? făcu important Grozavul, desprinzându-se din îm­brăţişarea ginerelui. Voia să se arate bărbat în faţa nenorocirii.

•— Când vrei dumneata... Grozavul nu pricepea cum vine vorba asta. — Păi, trebue să faci strigările, după obiceiul vostru... să vesteşti pe domnul

învăţător şi muzica. Sasul clătină din cap ca în faţa unui lucru cu neputinţă. — Pe Măriuca trebue s'o iei dumneata de aici şi s'o înmormântezi acolo la

Dumneavoastră, de cealaltă parte... Mintea Iui Grozavu începu să hăue în ţeasta capului, ca glasul unui câine în­

chis într 'un beciu gol. Aruncă priviri zăpăcite în jur . Simţea c'ar fi murit de ruşine, dacă ar fi fost vreun om să audă u n a ca asta, şi că în loc de un singur sicriu, două ar fi fost de lipsă.

— Să intrăm în casă şi să vorbim pe îndelete, făcu el anevoie.

405

Dar Valter d int r 'un salt fu în dreptul porţii şi cu mâinile ridicate, parcă să-şi acopere avutul cu t rupul şi braţele sale, îl opri :

Nu-i slobod, bade Grozavule...

Nici nu ştie Artemie Grozavul cum a ajuns la el, de cealaltă par te a râului . Pur ta t ca nălucile, parcă nu pe pământ , ci pe aburul vântului , deşi inima în piept îi a târna grea s'o storci şi să-i cântăreşti veninul cu ocaua mare. Iar în curte la el, i s'a pă ru t dintr 'o dată casa pustie. Ciudat ! Doar de mai bine de trei ani îşi înstrăinase fata şi abia acum, moartă, îşi dădea seama că-i umpluse casa întreaeă. Locuinţa i se părea prea mare şi gata să cadă ca o haină prea largă pe u n t rup slăbit de boală. Şi îşi simţea sufletul topindu-se de jale şi s'ar fi topit tot, ca săul pe jărat ic, dacă u n gând amarnic nu l-ar fi or ins dintr 'o dată hoţeşte, parcă pe la soaţe, de grumaz. Dacă Măriuca se făcea strigoiu ? Artemie se înfurie şi, îndreptându-se vânîos din şale, încercă să doboare dintr 'o smucitură povara. D a r gândul se făcuse mititel şi subţire, îi intrase în creier şi, ca o ureehelmiţă cu mii de picioare, îl sfredelea parcă să răs­pundă în frunte. Casa mare şi pustie, şi de când lumea strigoii la loc pust iu au tras. Şi apoi înmormântată câneşte, fără preot... Aci, mintea lui Artemie Grozavul se cu­t remură de spaimă si dintr 'odată se cuminţi. Judeca acum ca cel mai priceput gră­mătic. Aşa era. Dacă popa cel săsesc nu vrea să ştie de ea, cu ce obraz avea el să se înfăţişeze înaintea părintelui Romiţan ?

— Ţi-a trebuit altă lege, avea să-i râdă în faţă părintele Romiţan — căci era fără îndurare la greşală — ţine-te de ea până la sfârşit....

Şi sfârşitul î l cunoştea doar. Băgată în pământ ca tâlharii , cu capul tăiat pe butuc , fără cruce, fără lumânare . Şi se mai temea să n 'a jungă strigoaie...

Sufletul lui Artemie se svârcoleşte de durere ,ca şi cum 1-aT sfâşia de viu în curele, curele. Strigoiul, fără să ţie seamă nici de omenie, nici de rudenie, vine noap­tea când somnul ţi-e mai drag şi te pedepseşte cu cele mai nepomenite răutăţ i . î ţ i răstoarnă lucrurile din casă şi le strică, î ţ i înfige ghiarele de drac în ochi şi îţi suge, cu pâlnie subţire de lipitoare, tot sângele din vine. Ferească Dumnezeu !...

Inebunit de spaimă Artemie se trezeşte făcându-işi cruci. D a r crucile — ştie el bine — sunt fără putere . Altul e leacul : la trei zile după înmormântare să dese-rom t rupul blestemat şi să-i înfigi piron de fier în inimă, să-i scoţi ochii din adâncul orbi­telor şi să-i tai urechile şi mâna dreaptă. Da r cum o să facă singur toată munca asta grea, el. om trecut în vârstă şi cu puterile slăbite ?

Şi cum sta aşa, păt imind ca o femeie în durerile facerii, dintr 'odată simţi slo-bozir»du-i-se gândul cel bun şi odată cu el, uşurat şi de toată munca. Pomi în scrabă la Toma Ciucurel. Băiatul era tânăr şi de mare credinţă. Şi apoi o iubise. Deci si r>e el îl păştea aceiaşi primejdie, căci strieroii — aşa le e blestemul — să se dea tocmai la cei rte care i-au a vuit mai draci . Să-1 înfricoşeze de moarte, chiar dacă era r»ândar fără frică. Pe urmă lucrurile t rebuiau să-şi urmeze cursul ca la moară. Băiatul avea s'o desgroape şi apoi să-i taie urechile şi mâna cea dreaptă, să-i scoată ochii din orbite şi să-i înfigă piron de fier în inimă.

începuseră să se deschidă pe cer, încetul cu încetul, luminile stelelor ca ochii puilor de pisică când pr ind a vedea lumea. In cimitir se găseau numai ei doi, Artemie Grozavul şi cu panduru l Ciucurel.

— Du-te, bade, de te culcă... că multe ai tras d é ieri dimineaţă...

406

I

Dar bătrânul îşi avea socotelile lui. De strigoiu nu se mai temea, căci căpătase deslegare delà Vlădică. Bun fecior se arătase Toma Ciucurel şi om de omenie. Avea să-i recunoască toată vieaţa. El alergase pe la domnul părinte Romiţan şi când acesta se înverşunase, după toată dreptatea, şi împotriva moartei şi a lui, şi a tuturor rene­gaţilor, băiatul n 'a pregetat şi neobosit a alergat în satul vecin la domnul părinte Bulbuc, care îi era naş. Iar părintele Bulbuc, om îndatoritor şi cu inima bună la orice necaz ,le-a înţeles păsul şi a iertat moartei, fără rugăciuni, fără canon, ci doar din milostenie curată, greşala. El a cerut la telefon Vlădicăi încuviinţare, el a citit toate deslegările pentru întoarcerea din păcatul înstrăinării de lege şi tot el avea s'o pro-hodească a doua zi.

— Du-te, bade Artemie, de te culcă... că mie munca îmi scurtează noaptea, iar dumitale ţi-o lungeşte.

Dar pe Artemie Grozavul îl bântuia un gând de grijă. Nu cumva băiatul să facă mormântul greşit. Căci ştiut este, groapa prea mare cheamă în ea pe ruda cea mai dintâi . Or, moarta altă rudă nu avea decât pe dânsul.

— Ai măsurat bine, fătul meu ? — Cât un aşternut... nici mai mare, nici mai mică. Artemie a ocolit de ju r împrejur, cu paşi rari , locul însemnat, 1-a privit din-

tr 'odată bine şi 1-a potrivit în minte după măsura năsăliei din biserică şi chibzuind că nu e loc gol de prisos, a plecat liniştit să se odihnească. Ciucurel a înfipt setos sapa în pământ . Dar sapa a intrat uşoară ca înt r 'un sac de lână. Şi-a amintit de vorba de adineaori : cât un aşternut... şi vorba asta spusă la întâmplare i-a muiat dintr 'o dată sufletul, cum moaie lacrima ochiul.

— Mormânt... Aşternut.. Aşternut de mireasă ar fi vrut el să-i întindă şi iată că acum îi pregăteşte

pat de moarte. — Mormânt... Aşternut... Şi cât de uşor se adâncea groapa ! Moale îi era privirea, moale inima şi moale

pământul. Poate şi stelele îl ajutau, toate stelele de pe boltă, picurând, din tărie rouă cerească, abur sfinţit care pă t runde în toate scobiturile pământului şi-1 afâ-nează. Da, aşternut de odihnă, mai frumos ca cel de mireasă, lucrat numai în bul­gări calzi, ca obrazul plâns, şi însăilaţi cu undreaua stelelor. II trezi o lacrimă chiar în colţul ochiului drept, lacrimă care nici nu voia să cadă, nici nu intra la loc în or­bită. Ciucurel se ruşina. Ce făcea ? Plângea ? El, pandur.. . el, om în toată firea, voinic cunoscut şapte poşte în depărtare! Dar nu-şi şterse lacrima. Lacrima e poate ca sticla de ochelari, te face să vezi mai bine...

Se găsea în groapă până aproape de genunchi. Lăsă lucrul nu fiindcă obosise, oi fiindcă îl bântuiau prea tare gândurile. Simţea că trebuia să cunoască ceva deo­sebit în noaptea asta, dacă nu cu cugetul, măcar cu simţirea. Sprijinit în sapă, el cătă în sus, spre bolta cerească. Stele, stele... însă toate cu rânduială împrăştiate şi tot cu rânduială strânse laolaltă. Către apus cobora, de sub u n nouraş alburiu ca o panglică, luceafărul; deasupra lui, carul mare aşteptând parcă să fie atras de oişte; şi de cealaltă parte, năframa căii laptelui, tot albă, ca şi cum cerul ar fi jelit o fe­cioară

Şi deodată, fără să-şi dea seama pentru ce, se trezi vorbind tare : — Doamne, cum să-ţi mulţămesc c'ai pus în t rupul meu suflet ?... Nu se ruşina de greşeala sa, căci nu numai nebunii vorbesc singuri, dar şt

oamenii când se roagă. Şi prin glasul lui i se părea că se roagă nu numai el, dar tot ce-1 înconjura : pământu l ce mâine va fi zăvorit cu lacătul crucii, bolta deschisă de-

407-

a-pururi ca o stropitoare a daruri lor dumnezeieşti, şi chiar Măriuca, moarta care re-pauzează acum în vechea ei biserică.

— Doamne, cum să-ţi mulţâmesc c'ai pus în t rupul meu suflet ?... Acum pricepea şi alte lucruri mult mai gingaşe. De t rupul ei avuseseră lipsa

cei de dincolo de râu , să le robotească pr in economie şi să le facă prunci pentru neamul lor săsesc. D a r de suflet, nu. Acum înţelege tot. De aceea i se arătase ea în preajma morţii, nu ca o cobe vestind moartea, ci ca un suflet ce cere alt suflet

— Doamne, cum să-ţi mulţămesc c'ai pus în t rupuri le noastre suflete ?... Şi cătând aşa spre cer, privirea i se opri de-a-dreptul în carul mare. — Carul mare, îşi zise el, e car de nuntă... carul de nuntă a sufletelor... Sufletul ei era acolo şi aştepta, de bunăseamă, sufletul lui. Nimic, nici chiar

moartea nu poate despărţi sufletele. In marea călătorie a sufletelor regăsite, carul mare te poartă mai lin ca barca pe lac. până în plaiul luminat şi nesfârşit, căruia i se zice raiu.

Acum Ciucurel se slobozi de tot în voia lacrimilor. Nu se ruşina de fel, nu se simţea slab, nevolnic sau neputincios, căci nu jelea pe moartă şi nici nu-şi blestema nenorocul, ci dimpotrivă, plângea de prea multă fericire. Mai mult ca atât mintea lui nu putea si nici nu voia să judece. Când se simţi prididit de fericire, el ridică privirile spre cer.

— Doamne, cum să-ţi mulţămesc ca ai pus in t rupuri le noastre, suflete ?...

Fratoşti ţa 29/VII 1938.

P O E S I I I U L T A N V E S P E R

P R I D V O R D E IMPERIU

Regele Buerebista sub trei stele vâna : Norocul, dragostea şi durerea. Buciume, zgomot de arme în vânt Asta-i era mângâierea.

Anii îngălbineau pe culmi, Steme se băteau în cetate. Cu regele'n frunte, armii şi chel Treceau în ţăr i depărtate.

Şi de pe cal, întins, gonei. Hotarele tot mai departe, Palidă fruntea, abia scânteia In negre zări deşarte.

Şi dacă neamuri pribege EI întâlnia tăcut. Iureş hohotitor dădea Intre moarte şi scut.

Chipul semeţ, întunecat; Se clătina spre morminte, Da r zimbetul înflăcărat Pe măguri gonia înainte.

Nevăzut, armele se depărtau In adânc, sub zodii barbare, Da r ochii ca în vis urzeau Mereu întinderi viitoare.

D E

409"

El călăria, înalt, sub stele. Plâns de durere n'auzia. Un trist prieten, de oblânc, Pumnalu l rece ascuţia.

Regele prăbuşit , zâmbi uşor, Cerurilor ce-1 aşteptau descoperite, I se părea că alerga Pr in noui provincii cucerite.

V I Z I U N E

Alb cavaler, în armuri de fier. Pavăză de crin a ridicat Instelatul mire scutier In amiezi de ger împurpura t ,

Din legende mari, proscris, venda. C u m p ă n a luminii să ne fie. Intre moarte şi între veşnicie Dreapta în argint se limpezea.

Da r când faţa şi-a întors spre zarea De dureri şi lacrimi pământene Chinul lumii izbucni sub gene. Palidă'şi văzu însingurarea.

Şi pr ivind cum moartea ne alunga Peste negre pajişti de vieţi Umbre pământeşt i să nu-1 ajungă, Chipul stins înmărmuri , semeţ.

PRIVIGHETOAREA OARBÀ D E

GHERGHINESCU VANIA

C A I N T R ' O S U P E R B Ă S P O V E D A N I E

In inimă, tristă, icoana ta mi-a rămas şi lumina s'a risipit ca fumul ; Florile şi-au adunat parfumul şi cerul, din cale-mi. stelele şi-a retras.

De pe lângă albe drumur i de munte Căprioarele au fugit departe... De eri parcă un veac ne desparte Şi peste prăpăsti i nu-i nici o punte .

In pustiul care mă cuprinde. Vinovat, eu îmi depăn trecutul; Peste mine gândurile îşi şueră cnutul Şi balta de amărăciune se întinde.

In clipa asta unică şi stranie Tu eşti atotputernică s tăpână; Buzele uscate cuvinte îngână Ca într 'o supremă spovedanie :

Domnită frumoasă şi bună Ca o mireasă de Voevod, Tu ai pus în gândul meu rod, După ce l-ai nins cu floare de lună.

Praf şi rugină din mine ai şters Vrăjind cu vorbe catifelate; M'ai dus de mână pe poteci neumblate Şi gândul mi l-ai făcut vers.

Numai ochiul meu, plâns astăzi, le ştie Fragedele tale ţ inutur i de raiu ; Ca sunetul pe buze de naiu Lunecam pr in tine în veşnicie.

Rătăcind fericiţi pe pământ Simţeam pe aproape, îngeri în sbor. Uitasem câtă suferinţă zace în dor Şi ce greu poate răni un cuvânt .

Eu vedeam ală tur i pe Dumnezeu Când te-apleoai cu mine peste izvoare.. Era, atunci, pr imăvară şi soare... Trist până la moarte e sufletul meu.

O ZI V A VENI. . .

O zi va veni, Când obosit de griji şi de drum In sfârşit voiu dormi Descompus în ţ ă rână şi fum... Cu stranie dragoste, atunci, Voiu hrăn i d in sângele meu Flori, pen t ru tine, p r in lunci; I a r dacă din humă să cresc va fi greu, Sufletul, el — prefăcut, Peste hău de văzduhuri , în stea — Iţi va face semn cunoscut Cu lacrimi ca fulgii de nea.

4 "

P O E S I I D E

V L A I C U B Â R N A

M U R M U R A U S T E R

Ugerele cerului, pr intre munţi, Se mulg în umbroase pârae — Le aşteaptă adâncimea fluviilor Sub coviltirele verzilor strae.

Apa luneca — şarpe — pe prunduri . Cu aur, cu stele, cu argint, Chemată de zarea mărilor — Fum sideral de argint.

Trece în fugă prin holdele coapte, Macină ţărmul, sapă în humă. Poalele cerului, cu tămâe de neguri — Dimineaţa, le afumă

Apă, fugă de căprioară sireapă, Fugă întoarsă domol la cer, Ia-mă 'n jos frunză ,1a 'ntoaroeri — pasăre, In jocul tău simplu şi auster.

M O L I F T U L

Creşte pr in ani şi peste mari prăpăstii Adesea, nopţile, cu brume îl sărută Sub semn ceresc, făcliile stelare Varsă ulei de au r pe cetina-i tăcută.

Zăpezile-1 cufundă în albe visuri când El străjue cu muşchiul în verdele lui scut ; Sporeşte drumul , teafăr, spre vinetele bolţi, Gonind gâze şi ierburi, oprind sboru 'nceput.

413

A D V I T A M A E T E R N A M

Roiuri — frunzele sboară Pr in liniştea humii , Sboară şi clipele, anii, înt ins, către marginea lumii

Păduri le toate şi - aruncă Vălul b ruma t pr in poeni... Crescut-a o singură floare Pe 'a t insa cerului luncă.

E veşnicul tânăr luceafăr AI serilor prea t impuri i ; Nici b r u m a nu-1 uscă nici vântul Nu-1 bate spre umede glii.,: c l

Mă ardeţi flăcări sbucnite din marele foc Tunet subpământean, mă da t in i .

Sburătoare negre, din. 'văzduh, mi~aţi ochii Carnea mea viermănoasă din datini.

O, până azi nicio asemenea sete Nu-şi risipi pârjolu 'n mădulare !

Aduceţi-mi cana ascunsă mie, bătrâni Pivnicieri gârjobiţi la ul t ima zare !

Vinul e vechiu :abui ind ceaţa de moarie Cât de setoasă gura -1 va soarbe deodată !

Apoi, în faţa temutelor svonuri Carnea canei va fi cu a mea cununată,

N U N T A

414

ORAŞE, BRESLE ŞI BURGHEZIE*) D E

N I C O L A E R O Ş U

Aşezările omeneşti sunt legate nu numai de anumite îndeletniciri pe care le puteau îndeplini anumite categorii de oameni, strâns uniţi pr in relaţiuni de familie şi interese, dar şi din nevoia concentrării, mai întâi la dată şi la loc fix, fenomen care cu vremea din temporar devine permanent. Oraşul era locul de încrucişare a dru­murilor, de concentrare a producţiei, de schimb şi de orânduire cu totul deosebită de aceia a marei mase de agricultori risipiţi în sate. Dacă la noi oraşele, în sensul burghez, s'au format mai târziu decât în occident, nu putem căuta cauza într 'o presupusă civilizaţie înapoiată, ci în eondiţiumile particulare ale ţării noastre. Pă­mântul foarte bogat, materii prime din abundenţă ,producţie în mare cantitate aşa încât omul şi lucrătorul, iar pe deasupra lui conducătorul, adică boemi, era preo­cupat în primul rând de valorificarea acestei producţii, de exploatarea ei, şi se gândea prea puţ in la exploatarea industrială.

Atunci nu era t impul pentru o asemenea ocupaţie, şi deci, nu se găseau nici oamenii pregătiţii. In vremuri de tot îndepărtate , meşteşugul nu-1 făcea decât în timpul liber, şi numai pentru nevoile stricte ale vieţii sale, nu pentru alţii, şi nici pentru a încerca a trăi din el, căci avea cu ce să trăiască. Iată pr ima cauză care deci trebue căutată în condiţiunile de viaţă ale pământului .

Din cele mai vechi t impuri, comerţul l-am făcut noi înşine, dar şi meşteşu­gurile, chiar pe cele perfecţionate, pe care le-am învăţat delà alţii.

Cu toate acestea, Ţările Române au stat în calea a două puteri , care pe rând au stăpânit drumurile comerciale către orient. Calea de uscat o ţineaţi mai mult neguţătorii germani, cea de apă, neguţătorii genovezi, care „la finea secolului al XIII au consuli pretutindeni la gurile Dunăre i" x ) .

Cu întărirea puterii turceşti, calea pe mare se tae. Suntem către sfârşitul seco­lului al XV. Cu întemeierea şi expansiunea puterii moscovite, pătrunderea agen­ţilor comerciali ai hanselor germane se reduce. De acum încolo, se vor intensifica relaţiunile cu oraşele mărginaşe ale Transilvaniei, dar mai înainte chiar ,1a 1368, Vkdis lav Vodă reînoeşte privilegiile braşovenilor. Tot pe vremea aceia, apare pr ima monedă de argint. Negustorii români trec dincolo de munţi , şi se stabilesc la Sibiu. La începutul secolului XVI ei erau toţi români. „In privinţa Rusiei, — spune Gion,

*) Capitol d i n s tud iu l „Istoria critică a liberalismului" (t it lu provizoriu) , oare se află î n lucru. 1) v. G. I. Iomescu-Gion : „Istoria Bucureştilor". Ed. Socec. 1899. Pag . 440.

4*5

— în secolul XVI, documentele nu ne vorbesc de nici un neguţător moscovit la Bucureş t i " 2 ) .

Comerţul nord-germanic a r fi pu tu t să înrâurească şi mai mult Ţările Române, dacă nu s'ar fi întări t puterea moscovită, peste tot mozaicul de naţionalităţi , devenit mai târziu imperiul Ţarului . Vorbind despre politica oraşelor hanseatice, prof. A. Von Sanders arată că „Wikingii s t răbătură malurile Mării Nordice şi sistemul Niprului până la Marea Neagră din secolul 8 până în al 10-lea" 3 ) , cău tând să t ragă de aici concluzia că dacă Europa ar fi avut o politică continentală de prevedere s'ar fi pu tu t împiedeca năvala valurilor mongole. Luptele de acaparare ale drumuri lor comer­ciale, pr in marea massă slavă sau mongolă, au fost aprige. Ele ne atingeau şi pe noi, dar mat mult decât atât, înrâuri rea lor se va resimţi asupra politicii comerţului ro­mânesc. , ... • ) • ' ' \ ' i ; >%• : I

O nouă putere, delà sud, se ridică : „genovezii p u n mâna pe peninsula Krimeia şi Azov şi rânduesc legăturile cu alte ţăr i care se aflau la Marea Neagră şi Caspică, Ei câştigă în 1346 Lesbos şi Chios, în 1383 Famagus ta d in Cipru, şi înfiinţează prin aceasta drumul lor spre sud. Timur slăbi pe Genovezi în Azov şi în Krim. Şi Turcii îi dădură la o par te în Chios şi Lesbos (1400), Famagusta (1466), Azov (1471) şi Kaffa (1475). Cu toate acestea, relaţiunile comerciale cu ţările din Marea Neagră şi Marea Caspică au fost vioae, până la tr iumful definitiv a l Turcilor în Europa, când aceste d rumur i au fost baricadate. D u p ă ce pr in Mongoli, şi mai târziu pr in Turci, vitalita­tea politicii continentale europene fusese distrusă, câştigară în centrul Europei o mare însemnătate ţările periferice, cu alte cuvinte Spania, Portugalia, Franţa , Olanda care părăsiseră drumul politicei continentale europene" 4 ) .

Rupându-se relaţiunile deabea începute cu civilizaţia burgheză a nordului, oraşele noastre nu au împrumuta t nimic delà mongolii din est şi delà Turcii din sud.

„In t impul acestui proces de desvoltare a fost descoperită America, o nouă su­prafa ţă de apă s'a deschis, p r in care s'a executat devoltarea culturi i politice şi econo­mice între Europa şi America.

Din acest t imp, politica continentală europeană spre vest-Europa a fost negli­jată,, pr intre care mai ales părţ i le estice ale Europei".

In întărirea puter i i moscovite pe deoparte, şi în orientarea ţărilor occidentale europene către America, vede A. von Sanders cauza părăsi r i i de către Genova şi de către oraşele hansseatioe a drumuri lor către est. Că acestea sunt două greşeli politice, şi mai cu seamă diplomatice, de care se va resimţi adânc aşezământul civilizaţiei euro­pene de mai târziu, n u mai rămâne nici o îndoială. Din t r ' un conglomerat semi-bar-bar, se va crea u n imperiu moscovit, bazat p e teroarea şi ambiţiile ţarilor, pe cruzi­mea tătarilor şi pe spiritul războinic al cazacilor. Relaţiunile noastre comerciale cu lumea mongolică delà est vor fi foarte reduse, iar civilizaţia oraşelor, întârziată din pricina acestui proces istoric, ne va veni delà nord. \

Plecând delà administrarea oraşelor noastre, conduse de câte un şoltuz, secun­dat de 12 pârgari , A. D . Xenopol ara tă că „ambele aceste numiri sunt în rădăcina lor de origină germană, derivând cel dintâiu din terminul german medieval de Seholiheisse

2) Id. P a g . 446. 3) v . A . v o n S a n d e r s : „Entwicklungslinien ăer eurapăischen Kontinental-politik", in „Vol-

klscher Beobachter", a n u l 1936. 4) Loc. Cit.

416

(modern Schùltheiss), iar cel de ai doilea delà germanul Btirger" B ) . In Muntenia se fo­loseşte numele de judeţ în locul celui de şoltuz, ceeace îl face pe A. D. Xenopol să arate că numai terminul de pârgar „a fost introdus în ambele ţări române pr in co­loniile săseşti din Transilvania, a căror întemeiere dincoace peste munţi este foarte veche" 6 ) .

Soltuzul moldovenesc ar fi însă împrumuta t delà Polonezi. 7 ) . Ionescu-Gion 8 ) , cercetează mai în adâncime origina oraşelor româneşti. E)

afirmă că încă de pe la 1211, când Regele Andrei II dărueşte Ţara-Bârsei cavalerilor teutoni, aşezările germane din aceste locuri au adus cu ele principiile de organizare ale oraşelor germane, şi odată cu aceasta, numirile amintite mai sus. însăşi Cartea oraşului, ar fi Privilegia burgurilor germane.

Ţinând seamă de dreptul românesc, statornicit de obiceiul pământulu i şi de pu­terea domnească, numai pârcălabii erau reprezentanţii aleşi ai Domnului, iar pentru un t imp (până la 1473) şi judeţii, iar mai târziu aceştia erau aleşi de orăşeni. A. D. Xenopol se îndoeşte de aceasta, afirmând că nu se ştie dacă judeţii erau aleşi de ob-ştie sau numiţi de Domn.

Este însă olar că pârcălăbia era „un fel de titlu onorific", iar judeţii se alegeau de breslele oraşului. „La Câmpulung, — spune Ionescu-Gion, — alegerea se făcea Marţi după Paşti. Pârgari i propuneau pe candidaţi. Preoţii, bătrânii şi toţi oamenii se pronunţau pentru unul . Cu acesta în frunte mergeau toţi la biserica catedrală. Pro­topopul întâmpina pe ales cu crucea şi cu Evanghelia. înaintea altarului, noul judeţ făcea ju rământu l de dreptate, de credinţă şi de iubire pentru interesele oraşului" 9 ) .

Fiecare breaslă, de negustori sau meşteşugari, îşi avea starostele ei. Dacă ju­deţul avea grijă de oraş, hotărând împreună cu un consiliu format din preoţi, pârgar i şi negustori, judecând pricinile dintre locuitori, starostea se ocupa numai de treburile breslei sale. El „era dator să găsească s tăpân calfelor, să contrasemneze zapisele uce­nicilor; el judeca pricinile neguţătoreşti de vânzare şi de cumpărare ale breslei. Cel ce nu se supunea de bună voe la hotărârea starostelui, era constrâns cu forţa de Agă sau de Căpi tanul za Dorobanţi" °).

Dacă Xenopol pretinde că orăşenii „rămâneau în clasa poporului, fără a se urca în rânduri le boierimii" 1 0 ) , nu-i mai pu ţ in adevărat că între negustorii bogaţi şi boari se făceau lesne legături de rudenie. Brâncoveanu numeşte pe neguţătorul Dumi­tru Nona „prietinul iubit al Domniei mele".

Origina breslelor este aşa dar legată de întemeierea şi conducerea oraşelor. Dintru început este vrednic de remarcat faptul că, negustorii şi meşteşugarii, pr in în­suşi felul ocupaţiunii lor, aveau mai multe libertăţi decât ceilalţi oameni din ţară, iar convieţuirea î n oraş, dădea drepturi de muncă şi de agoniseală după alte rapor tur i decât acelea care existau între ţărani şi boeri. Istoricii noştri au contestat existenţa unui ev mediu românesc, tocmai pr in faptul că plecau în cercetările lor delà marea masă a poporului, şi nu aveau în vedere organizarea şi configuraţia de clasă a în­jghebărilor orăşeneşti.

Bresle de negustori sau de meşteşugari se puteau întâlni în Germania, Italia sau Franţa încă din secolul al XII şi al XIII . Studiind paralel spiritul burgheziei şi al

5) v. A. D. X e n o p o l : „Istoria Românilor" Ed. 1914 V o l III, Pag . 250 6) Id. P a g . 251 7) Id. Pag . 252. 8) Loc . cit. P a g . 734. 9) I o n e s c u - G i o n . Loc. cit. Pag. 473.

10) Loc. cit. Pag . 250. .

breslelor, vedem în burghezie u n stil de viaţă care s'a născut în Trecento. Adesea ori istoricii au făcut o deosebire între burghezi şi meseriaşi. Alte ori, meseriaşii şi ne­gustorii au fost înglobaţi în burghezie. Vorbind despre Franţa , René Johannet spune: „In toate epocile istoriei noastre, în a l XX-lea, ca şi în a l XVIII-lea sau în al XII-lea, burghezia forma clasa intermediară între nobilime şi poporul de jos' ' 1 2 ) . Este defi­niţia cea mai largă pe care o găsim, d a r şi cea mai potrivită unei adaptăr i cât mai cu­prinzătoare. Cu bună dreptate , va spune Augustin Thierry în 1850 : „Burghezia, na­ţiunea nouă, ale cărei obiceiuri sunt egalitatea civilă şi independenţa de muncă" . Este evident, că peste tot această libertate decurge din necontenita tendinţă a burgheziei de a se deosebi de poporul de jos, şi de a rivaliza neputincioasă cu nobilimea. Feudali­tatea i-a da t o samă de privilegii, iar la noi în ţară, Domnul şi boierii.

In ţările Române, breslele încep a fi pomenite încă de pr in secolul al XVl-lea. Ele e rau formate d in ucenici, calfe şi meşteri. 1 3 ) . N a m putea spune că ele aveau o organizare asemănătoare sindicatelor, d a r oareeari puncte de contact tot găsim. Spri­jinirea celora care îşi pierdeau situaţia, ca şi asistenţa celor săraci, fără să u i tăm aju­toarele în bani ce se dădeau la înmormântări , sunt câteva din aceste obligaţiuni. Ceiace distingea odinioară burghezia şi breasla în general, era tocmai acest simţ de solida­ritate, de ajutor mutual , de înţelegere familială, de viaţă în comun, legată de pr inr cipii morale sănătoase, care dacă nu se ridicau până la o mare concepţie eroică a vieţii şi până la jertfă, nu erau nicidecum de despreţuii . Relaţii strânse de rudenie, şi chi­verniseala întotdeauna cinstită. „Eu numesc burghez, — spune André Liesse, — un om care are o disciplină şi dispune de un simţ de economie ,deasemenea ca şi de sim­ţul adevărat al familiei".

Nevoia oamenilor, care se îndeletniceau cu ooupaţiuni asemănătoare, ca să lo­cuiască în acelaş loc, a fost în totdeauna u n prilej de solidaritate. Târgul a fost aşa dar u n loc de adunare pentru toată lumea, un loc de schimb, şi din această pricină le vedem pe cele româneşti aşezate pe drumurile mari ale ţării , care erau tot acelea ce ne legau cu ţările învecinate. Aceste drumur i noi le-am creat, după ale noastre in­terese şi obişnuinţe. Tot atât de firesc era însă, ca i n ju ru l unei reşedinţe domneşti, să se producă acea aşezare de negustori şi meşteşugari, deveniţi mai târziu târgoveţi.

Domnii şi boerii au contribuit la formarea târgurilor şi la consolidarea vieţii orăşeneşti. Se citează foarte multe cazuri în care Domnii au hotărnicit anumite drep­turi sau privilegii, înzestrând oraşele cu moşii, după cum a făcut Mihai Viteazul cu Ploeştii, sau Ştefan cel Mare cu Vasluiul. Târgoveţii t rebuiau să cultive pământul , în vederea produselor de pr imă necesitate a traiului, şi d in această pricină aveau ne-voe de el. Pe de altă parte, Domnii aveau tot interesul să facă aceasta, deoarece ora­şele, înlesnind schimbul de mărfuri , aduceau bani în ţară, cu ele veneau lucrurile noui, a rmurăr ia ,dacă se poate spune, chiar progresul. In târguri se mai aduceau şi se vindeau o sumedenie de produse din satele învecinate. In concluzie, curtea, a rmata şi administraţ ia aveau nevoe de o samă de lucruri pe oare numai oraşul le putea pro­duce, sau pune în valoare prin relaţiunile lui. Târgurile se bucurau de oarecare li­bertate de iniţiativă, care uneori mergea foarte departe , în materie de raportur i comerciale. Ele aveau aşa dar şi o autonomie.

Dar nu numai târgurile se bucurau de protecţia Domnului , ci şi negustorii. Iată acel hrisov a l lui Mircea Voevod, delà 1407, este demonstrativ. Domnul vor-

11) W e m e r Somtoart : „Le Bourgeois". Trad. franceză . Bd. P a y o t . 1926. P a g . 129. 12) v . V. A . U r e c h i ă : „Istoria Românilor". Vol . X I I . P a g . 368—385 ş i u r m . 13) v. N . Iorga : „Istoria Românilor în chipuri şi icoane". Ed . R a m u r i . P a g . 302.

418

beşte pârgarilor din Braşov, întărindu-d în aşezările lor, şi fixându-le însuşi vămile, l o t asemeni, privilegiile acordate de Ylad Voevod neguţătorilor din Lemberg, pe care-i pofteşte „să vină în pace şi în voe, nimic să se teamă", d a r numai „Dacă îşi va plăti vama cea dreaptă", le cetim în t r 'un document din 8 Septembrie anul 1439.

Alexandru Voievod, încheie cu sfetnicii săi şi cu orăşenii d in târgul Liovului un contract, privind relaţiunile comerciale, în care deci se precizează plata vămi­lor, pe care le face să fie „mai uşoare de c u m a u fost în trecut", prohibeşte trecerea în altă ţa ră delà ungur i pela noi a anumitor lucruri (precum argintul ars), dar şi îngăduinţa de a ţine în Suceava „o casă a lor, în care să nu fie cârciumă, să n u se fiarbă bere, nici mied, nici să ţie măcelărie, nici pâne să se vândă: căci, pentru căl­carea acestei opriri, îngrijitorul casei va fi dat afară". Domnitorul lua aceste mă­suri de înlesnire a negoţului „pe cinstea noastră îşi pe credinţa noastră, după legea creştinească", având martori pe starostele Jiurji, pe Oană Vornic de Suceava, şi pe alţi martori soli din par tea Liovului.

Acest contract comercial este făcut la Suceava, având data de 8 Octom­brie 1407. 1 4 ) .

Examinând aceste hrisoave şi cărţi domneşti, se vede că într o vreme care în­cepe cu anul 1400, Domnii Ţărilor Române încurajau negoţul, şi numai pe cei care se ocupau special cu aceasta, având martori pe staroste, care de bună seamă era un om liber, s tând alături de boieri şi de ceilalţi soli comerciali. Străinii care veneau în ţară erau îngăduiţi ca să aducă marfa lor, şi să o cumpere pe a noastră, nu pentru a ne face ei negoţul nostru. După ce îşi îndeplineau treaba, ei p lă t ind vămile trebuiau să plece, iar casa Liovenilor delà Suceava, nu putea avea fiinţă decât în măsura în care nu stânjenea negoţul autohton fie domnesc fie orăşenesc.

Tot în această vreme, a secolului XV, se pomeneşte de câte u n negustor evreu, dar sporadic. „Despre aceşti negustori străini, — spune d. Ioan C. Filitti, — mai a-les Turci şi Evrei, este de observat că ei nu veneau decât numai până la hotarul ţării, sau până la un depozit intern, o carvasara; de aci, marfa era luată de negustorii de ţară şi desfăcută în interior, sau trecută în Ardeal". 1 5 ) .

Mai târziu, după ce s'a întăr i t puterea turcească, ajungând delà gurile Dunări i (1484) până la paşalâcul delà Buda (1541) şi cel delà Timişoara (1552), comerţul lă­untric ca şi cel exterior a fost considerabil stânjenit. Venise vremea de sguduire a breslelor, de fiscalitate exagerată, nesiguranţă, ha târ şi arbi trar în relaţii. Interme­diarii deveniseră numeroşi, dar şi necinstiţi. Basarab cel Tânăr într 'o scrisoare arată cum din pricina intermediarilor „mi s'au sărăcit negustorii". 1 6 ) . Breslele deveniseră „asiluri contra unei fiscalităţi neomenoase, asiluri asigurate de Stat, în care se re­trag, nu numai meşterii, oi şi negustorii şi felurite categorii de străini, care numai în astfel de condiţii primesc să rămâie şi să lucreze". 1 7 ) .

Cu toate acestea, breslele se vor organiza, căci vedem că pr in credinţa şi osâr­dia acelor negustori şi meşteşugari harnici s'au ridicat atâtea biserici care şi astăzi s tau mărturie. Numai în Bucureşti putem aminti pe aceia a Şelarilor, cu hramul la Sf. Niculae, a brutarilor, numită Manu Cavafu, după numele starostelui, apoi Sf. Ni-colae Tabacu şi chiar Mântuleasa, Popa Tatu şi Zlătarii sunt ctitorii tot din aceiaşi

14) Loc . cit. P a g . 304. 15) v. I o a n C. Fi l i t t i : „Evoluţia claselor sociale in trecutul Principatelor Române", în „Ar­

h iva p. Şt i inţa ş i R e f o r m a ^socială", an . V, nr. 3—4. Pag . 366—367. 16) v. I o n B o g d a n : „Relaţiile", Vol. I. P a g . 124. 17) v. N. Iorga : „Istoria comerţului românesc". Ed. 1925. Vol. I. Pag . 307.

419

categorie. Tot asemeni, în -celelalte oraşe din ţară : de pr in secolul XVlIi-îea biserica Sf. Parasehiva din Păcurar i i laşului era a breslei croitorilor, Sf. Andreiu a precupe-ţilor, Sf. Vineri a brutarilor, Sf. Ilie din Botoşani a blănarilor, Precista din Galaţi a bogasierilor, e tc . .

In secolul al XV şi a l XVI au existat în oraşele noastre boeri, robi şi orăşeni, adică meşteşugari şi negustori. Erau „meseriaşi şi negustori, împărţ i ţ i pe bresle; a-aoeştia a u fost chiar elementul caracteristic, orăşenii propriu zişi, justificând situa­ţia socială, economică şi administrat ivă deosebită pe care o au târgurile în vechea noastră organizare". Ei aveau şi „un regim deosebit şi de al boierilor şi de al rumâ­nilor". 1 S ) .

Din a doua jumăta te a secolului XIV, de când începe studiul lui Ci Giurescu, pe bază de documente scrise, se poate constata prezenţa a două clase sociale bine defi­ni te: a) proprietari i (boierii şi răzeşii), şi b) ţărani i sau rumânii , „cu excepţia orăşe­nilor", în care in t rau meşteşugarii şi negustorii, care erau şi ei oameni liberi, tocmai pr in condiţiile lor de viaţă liberă ,fiind legaţi pr in funcţia ce o îndepl ineau de muncă nu ide pământ . Din t ru început deci, deosebirea era esenţială. „Lucrul constituia doar deosebirea cea mai mare dintre rumân şi omul liber". 1 9 ) . Lucrul avea sens de obliga­ţie, de silnicie, de constrângere, fără „nici o limită de t imp". „Legătura rumânulu i cu pământu l este un drept al lui", pe care şi-1 creiază tot pr in muncă şi p r i n îmbunătă­ţiri, dar nu acest fapt caracterizează rumânia, ci „a târnarea î n care se găseşte faţă de s tăpânul său", deoarece pământu l nu-i aparţ ine decât p r in folosinţă.

Ceiaee însă nu lămureşte d. N. lorga, trecând cu prea multă uşurinţă asupra unui capitol de mare însemnătate, limpezeşte d. C. C. Giurescu, atunci când preci­zează că „dacă termenii meşter şi meşteşug sunt relativ noi, de origine ungurească, în schimb maestru şi măestrie vin din fondul lat in al limbii noastre ,iar numele meşteşugurilor fundamentale poartă tot numiri latine". 2 0 ) . D. N. Iorga, vorbind des­pre cuvântul meşteşug, a ra tă că „primirea şi răspândirea lui se datoreşte faptului că într 'un trecut îndepăr ta t , din veacul al XlII-lea înnainte , locuitorii celor mai vechi oraşe din Ţara Românească şi d in Moldova au fost şi Uunguri" . 2 1 ) . Din confruntarea acestor două aserţiuni se poate totuşi deduce de par tea căreia stă adevărul.

Oraşele dădeau şi oameni pentru războiu, adică ostaşi, care e rau sau numai lefegii, şi mulţi dintre aceştia au venit în spri j inul lui Ştefan Vodă, după cum pove­steşte Miron Costin, atunci când boieria au pornit cu răsmeriţă î n oontră-i şi l-au scăpat de ei, alţii erau „în dobândă", t rebuind a fi plăti ţ i pent ru ea pr in prada de răz­boiu, şi mulţi dintre aceştia au slujit lui Vasile Lupu în războiul cu Tătarii . D a r o-raşele mai aveau şi îndatorirea de a întreţine pe socoteala lor o samă de ostaşi, şi în cazul acesta fiecare breaslă îşi dădea par tea ei de contribuţie. 2 2 ) .

Străinii pripăşiţi în ţară îşi aveau breslele lor: „Evreii, Armenii, Nemţii; în seco­lul XVII, Chiprovăcenii. Toţi pu teau cumpăra în Bucureşti; numai Armenii pu teau cumpăra şi vii împrejurul oraşului. Pent ru străinii neguţători mai erau, pe lângă starostiile lor, şi ispravnicul de străini, şi sameşul de străini". 2 3 ) . Lup ta de izolare a fost aprigă, şi nu din pricina negustorilor români, care n u erau animaţi de vreun sentiment de ură, ci pentrucă evreii mai cu seamă, t ră iau î n cerc închis, refractari

18) Cons tant in C. G i u r e s c u : „Istoria Românilor". Ed. 1937. Vol . II , tpartea I I -a . Pag . 483. 19) C. G i u r e s c u : „Despre Rumâni". Ed. A c a d . R o m â n e . P a g . 236. 20) Cons tant in G i u r e s c u : „Istoria Românilor". P a g . 542. 21) N . Iorga : „Istoria Românilor în chipuri şi icoane". Pag . 262. 22) v. Cons tant in G i u r e s c u : L o c cit. Pag . 513—514. 23) v . I o n e s c u - G i o n : Loc . c i t . P a g . 743.

420

rânduielilor Statului, şi cu deosebire provocările lor de oameni cu moravuri necin­stite duceau la dese conflicte. Până la 1500 „evreii nu sunt pomeniţi în docu­mente" 2 4 ) , deci ei nu făceau comerţ şi nici meşteşuguri nu practicau. Când începe a se vorbi despre ei, îi găsim luând camătă, sau sustrăgându-se vămilor, înşelând buna credinţă a negustorilor români.

B. P. Hasdeu descoperă în Arhivele Municipale din Lemberg un document al lui Petru Vodă Şchiopul, delà 8 Ianuarie 1579. Văzând Domnul şicanele neguţători^ lor evrei din Polonia, şi pagubele pe care le cauzează negustorilor români, a „convo­cat, după cum spune documentul domnesc, pe toţi negustorii noştri moldovineşti şi pe boerii de ţară, întrebându-i despre starea primitivă a comercinlui nostru inter­naţional".

După ce analizează abuzurile, subterfugiile şi hoţiile evreilor polonezi venit] în relaţii comerciale la noi în ţară, înehee cu această hotărîre : „Să vă fie cunoscută alungarea evreilor din ţara noastră, n u din simplu capriciu, ci d in cauza despera-ţiunii neguţitorilor noştri, care îşi pierd timpul aşteptând la hotar sosirea cumpărăto­rilor de vite, pe când evreii, t recând ală turea şi aducând la noi postavurile leşeşti, după ce le desfac, îşi cumpără şi scot vite din interiorul ţării, lăsând pe ne-guţitorii noştri la hotar cu buzele umflate; noi nu le-am refuzat să-şi cum­pere vite şi în interiorul ţării, dar ca să ruineze pe neguţătorii noştri, una ca asta n'o putem îngădui". 2 5 ) . Această măsură venea delà un Domn care era el însuşi ne­gustor, deci pr iceput în treburile acestei bresle. Dar din acest document, în afară de alungarea evreilor polonezi din ţară, se mai pot trage şi alte concluzii: în primul rând, Domnul pentru a lua aceste măsuri se sfătuia cu „neguţătorii noştri moldove­neşti", punându- i alăturea de boieri, iar în al doilea rând, alungarea evreilor nu era determinată de un „simplu capriciu", şi de data aceasta nici măcar din dorinţa de a acorda privilegii negustorilor autohtoni, ci dintr 'un principiu moral. Domnul însuşi supraveghia starea alor noştri, şi nu puţ ine sunt cazurile când „tot ca mari proprie­tari de pă moşii, ca oameni cu trecere politică, boierii t rebuiau să facă negoţ.

Ii găsim în această calitate de negustori în amândouă ţările, mai ales de pe la 1450 înainte". 2 6 ) .

Evreii şi protecţia elementului românesc de către Domn, formează un capitol destul de însemnat pentru istoria noastră socială şi economica, şi socotim că este o ruşine faptul că nu s'a găsit încă un istoric care să scrie o lucrare, acoperind această lacună. A fost o epocă de înflorire a negoţului, în care „străbătătoarea energie a Lă-puşneanului", după cum o numeşte frumos d. N. Iorga, a fost un imbold pentru toată lumea; atât pent ru negustorii străini cât şi pentru cei localnici. Corăbiile cu „marfa domnească" a lui Alexandru Lăpuşneanu mergeau până la Venezia. Mai de mult chiar, negustorii care erau mai toţi români, mergeau în locuri îndepărtate p e apă sau pe uscat. După Lăpuşneanu a venit represiunea lui Petru Vodă Şchiopul, a-mintita mai sus, dar provocările evreilor s a u înteţit de vreme ce, nu odată Domnii români s'au văzut nevoiţi să ia măsuri de represiune împotriva negustorilor şi meş­terilor străini care fac „supărare locuitorilor", după spusa lui Constantin Mavrocor-dat, sau pricinuesc „răzvrătire şi stricăciune", după cum spune în alt loc Ştefan Vodă Raooviţă, care împiedeca pe români să facă legături de căsătorie cu ei, sau a cumpăra din prăvăliile lor. Tot asemeni, pr in constituţia de la 1741, Constantin Vodă

24) v . N. Iorga : „Ist. Corn.", Vol. I. P a g . 132. 25) v. B . P. H a s d e u '.^Arhiva, istorică a României", JTom. I, Par tea I. Pag. 172—J73. 26) v. N . Iorga: „Ist. Corn.". Voi. î . Pag . 133.

\

421

Mavrocordat hotărăşte : „copii slugi sau fete slujnice de vârstă p â n ă la 30 ani la ji­dovi să nu se mai afle slujind". 2 7 ) .

Evreii fac necontenit camătă, spoliind pe negustorii români. Cuta re călător pe vremea lui D u c a Vodă spunea : „Evreii ce locuiesc pr in aceste păr ţ i au inventat şi înnoit, cum fac pretutindenea, nesfârşite angarii , ai căror arendaşi făcându-se, se servesc de ele pent ru a suge sângele bieţilor supuşi, a jutaţ i de autoritatea Domnului ; sunt în cea mai mare par te din Polonia şi întrebuinţează cele mai răpăreţe meşte­şuguri pentru a apăsa în folosul lor pe ori cine e silit a li trece pr in mâini" . 2 8 ) .

La 1779, Alexandru Ipsilanti întăreşte Câmpulungului din Muntenia dreptul de a „nu intra străini să dăşchiză prăvăl ie şi să facă neguţătorie în oraş, ci numai ei pământeni i să ţie prăvăl ie şi să-şi facă alişverişul lor... alţii s trăini nu pot a dăşchide de a ţine prăvălie". 2 9 ) .

La 1783, Constant in Mavrocordat mergea şi mai departe cu hotărîrile sale în ceiaee priveşte organizarea comerţului. El spunea : „fără ştirea starostelui şi a frun­taşilor nimeni să nu fie volnic a deschide dughiană". Tot d u p ă a lui hotărîre, se im­pune închiderea prăvălii lor Duminica şi la hramuri . 3 0 ) . O sumedenie de măsuri pri­vind precupeţia şi comerţul mic, ca şi îndatoririle comercianţilor fie de ordin moral fie de ordin material, se iau pen t ru o mai bună organizare şi protecţie a autohtonilor.

Până la influenţa austr iacă, sub vechiul regim, s tarea breslelor s'a menţinut înfloritoare. „Breslele, — spune Ionescu-Gion, — ţineau foarte mult, până la bă tae inclusiv, la şartul lor şi, cu dorinţa de a se întrece unele p e altele, munciau de zor, îşi făceau concurenţă la toartă pent ru bogăţia steagului breslei, pen t ru măreţia ser­bări i anuale, când mergeau la anume biserică, la anume icoană ca să serbeze prazni­cul şi pe pat ronul breslei". 3 1 ) . Nu ne aflăm numai î n faţa unor asociaţiuni de luptă pent ru cucerirea unor l ibertăţi pe care le aveau, şi nici pentru întăr irea unei solida­rităţi care se menţinea p r in firea lucrurilor, ci mai presus de toate, „breslele repre­zentau nişte asociaţii morale. Fiecare era o familie: meşterul, cu calfele şi ucenicii, o formau. Li se dădea acestora o creştere, pen t ru care era răspunzător meşterul". 3 2 ) . Organizarea morală a breslelor nu avea î n vedere numai relaţiunile breslaşilor între ei, ţ inând de exercitarea unei meserii sau a negoţului, ci se întindea la morala fami­liei. „Copilul, spune în acelaş loc d. N. Iorga, era încredinţat d e păr inţ i unui anume meşter fiindcă ei erau siguri că acolo el va fi păstrat sănătos şi moral". Ia r mai de­par te „meşterul, negustorul, când se gândea să-şi mărite fata, avea în vedere, înainte de toate, pe cel mai b u n dint re calfe şi ucenicul se silea să ajungă calfă ca să poată fi ginerele s tăpânului" . 3 3 ) .

D u p ă întărirea influenţei austriace, s i tuaţ ia burgheziei s'a schimbat conside­rabil. Breslele au început a se desorganiza, solidaritatea s'a deslânat, străinii a u nă­pădit târgurile. Mai întâi grecii, apoi evreii.

27) v . Uriear iu l . Vol . IV. P a g . 404. 28) c i t . d e N . Iorga : „Ist. Corn.". Vol . I. P a g . 276. 29) v . „Studii şi documente", I—-II. Pag . 312—313. 30) v . N . Iorga :„Ist. Corn.". V o l II . P a g . 77—78. 31) v . I o n e s c u - G i o i i : Loc . cit. P a g . 743. 32) v . N . Iorga : „Evoluţia ideii de libertate" B u c . 1928. P a g . 278 33) Id. Pag . 279.

422

O, P A J I Ş T E A L A R G Ă

O, pajiştea largă a unei triste ore Ce sună de plecare din nori pe totdeauna. Sunt singur Doamne, acum, o stea în aurore, Şi trec spre miază noapte, aşa cum trece luna

Aceste toamne verzi, aceste nopţi curate Ne'nneaca tot mai mult, ca o tăcere grea. O, frunze 'n depărtări , din ceruri scuturate Şi dragostea frăţească şi pururea de stea.

Cunoşti tu parcul ăsta, cu-atâtea nsigurări Pr in care trecem azi, mai trişti ca niciodată ? O, liniştea brună a crengilor căzute pe cărări, Şi-a clipelor pierdute, în gânduri, altădată.

D E

OVID CALEDONIU

423

P O E S I I D E

G E O R G E M E N I U C

O S E M I N T E

Strigoi, ciudat câmpiei, suit pe o prăj ină, Un craniu, a l tădată huli t şi ars de bici, Visează 'n deal amurgu l brăzdat de rândunici , Să-1 cheme iar cu mâna, din prag, câte-o mezină.

Ori la imaş să fugă de herghelia toată Şi s tuhul nopţii, singur, depar te să-1 străbată-Arcuşul apei limpezi, pe şes cât o nuia, Vrăjit de murmur molcom şi cer întors, să-1 bea.

De n 'ar fi somnul veşted, în care inimi culci, Ar rumega şi astăzi licoarea ierbii dulci. Ciolan de roib, sprâncene, topite ca o sare, Trec zări necunoscute cu ceaţa în spinare.

Ascunsă 'n osul rece e viaţa-i încropită. Zăbala h o mai poar tă şi orzul nu-1 mai ştie. Nechez de mânz şi u rmă de ţeapănă copită -, S'au rătăcit cu anii şi ploaia în câmpie.»

O G L I N Z I M U L T I C O L O R E

In ochii tăi nu caut pasiuni , ci simetrii. In ei se odihnesc bizare linii înmulţite, Nelimpezi armonii, dar, ca şi apa, vii Şi somnul mării cu luna sângerată de cuţite.

424

Vezi piscuri în azurul umed se avântă. Pe culmi de piatră melodia de ghitară Aş vrea să ardă pură , uriaşă, solitară, I luminând torenţial o dragoste ce înspăimântă

Şi aprinde în noi peşteri de nuntă, limpezi şi vii. Vor muri şi acestea ? Vor muri şi aceste armonii ? Cântecul nostru, profund ca Siberia n pădure, Va îngheţa în albii, nu va şti să murmure ?

Piatră, lemn, talaz, toate mi-aduc aminte De ochii tăi ce oglindesc minuni terestre. Iubind, am asvârlit, hoţeşte, cu flacăra fierbinte In noaptea inimii de-au zângănit ferestre.

*

P O E S I I

Bolnav mereu de cântec şi sclipiri, te-am adunat din albe amăgiri şi te-am apr ins : tămâie pentru vis, lumină pură pent ru drum deschis şi am plecat spre suflet, amândoi.,.

Ce urme pământene-am dus cu noi, de ne-am oprit ş i 'ngânduraţi ne-am spus, că-i mai frumoasă floarea de noroi când o sărută soarele'a apus ?...

E o frumuseţe prea tristă în peisagiuI ăsta de ceară, cu clopote glăsuind departe, stins... P r in miriştile tăcute a rămas d in vară, ceva ca o rugăciune caldă; în necuprins.

Pr in t re seaeţi, ca u n roiu ameţit de albine — razele amurgulu i umed : coboară soarele — Domn...

Câmpul miroase a tămâie şi a somn. II ascult cum respiră ca u n bolnav în seară şi nu ştiu de ce simt ca mi-e dor de tine.

D E

T E O D O R SC AR LAT

Î N F R Â N G E R I

C Â M P E N E A S C Ă

426

P S A L M

Tot isgonesc dactil© pe margini de caet Şi scriu mereu poeme de reverii albastre. Sub tâmple doruri albe îmi înfloresc ca 'n glastre Şi nostalgii mă mână pe pârtii de brădet.

In cale îmi ies munţii cu pâcle mari în spate Şi piscuri mă adastă la fiecare pas. îmi cresc în gând prăpăst i i şi stânci fără de glas Şi noaptea, lin coboară, din cer singurătate.

Mă fugăresc în zare, tăceri, ca nişte ciute; Călcâiul sângerează pr in bulgări şi sloduni, Pe lături brazi se'nnalţă ca nişte rugăciuni Şi murmur de isvoare îl las să mă sărute.

Tot merg mereu cu mine pe unde altă dată Am întâlnit pe Domnul pe cruce răstignit; Vreau să mă 'nchin Iisuse la Tine mulţumit Că Ţi-am fost spus la lume Divinitatea toată.

D E

PETRE PAULESCU

427

VICTOR PAPILIAN ŞI ARTA NUVELEI

Cartea de nuvele a domnului Victor Papil ian, apă ru t a la începutul verii tre­cute, face par te din acele evenimente culturale cari pot fi înţelese numai dacă le pr i ­veşti din două puncte de vedere : acela al momentului pe care-1 încheagă în cadrul unei perioade anumite de istorie l i terară şi acela al valabilităţii proprii. Voi încerca, în studiul acesta pe care l-aş dori cât mai aproape de ambele perspective descoperite mai sus, să delimitez semnificaţia nuvelei domnului Victor Papi l ian şi să-i surpr ind tehnica ,adică să desfăşor ha r ta unui procedeu de creaţie în lumina autorului însuşi. Recunosc delà început că îmi revine o sarcină nespus de grea, căci ar ta domnului V. Papi l ian e călită î n t r u n a d in acele retorte unice în care, se conturează persona­litatea complexă şi adâncă a unui mare scriitor: însă e prea vie recunoştinţa pent ru creator şi prea plină de egoiste satisfacţii personale încrederea într 'o l i teratură ro­mânească de valabilitate universală pe care mi-o dă lectura „Vecinului", pentru a n u lăsa la uşă papuci i comozi ai ezitării.

E multă vreme de când nu s'a mai închinat un studiu unui nuvelist. Şi aceasta nu d in vina criticilor ci din aceea a scriitorilor cari au părăsi t nuvela pentru roman, lăsând în ui tare un gen care face gloria l i teraturii noastre delà Costache Negruzzi până la Gib. I. Mihăescu, A trebuit să asistăm în sfârşit şi la această umilinţă pe care scriitorul a aoeeptat-o în numele succesului momentan. Intr 'adevăr, pr in nu ştiu ce paradox, publicul a aderat la roman deşi lectura îndelungă, t impul cerut pentru a trece peste atâtea pagini şi sforţarea de a pricepe atâtea personagii, erau în contrast cu psihologia omului modern, cu setea lui de a înghiţi rapid t impul şi spa­ţiul, oare l-ar fi îndrepta t mai de grabă către dragostea scurtă a nuvelei. E adevărat că ceeace se cere acum nu e romanul în genere, ci un anumit fel de roman, care e cu siguranţă mai lesne de citit şi de înţeles decât orice nuvelă. Astfel că paradoxul despre care vorbeam mai sus se dizolvă delà sine şi persecuţia nuvelei devine expli­cabilă pr in însăşi setea de facil a actualităţii .

S'a scris multă vreme despre o criză a nuvelei şi a fost explicată parţ ial pr in evadarea scriitorului dintre hotarele înguste ale genului. Sunt însă şi alte cauze cari

D E

V I N T I L Ă H O R I A

428

au determinat apariţia acestei crize. Căci dacă scriitorii cu renume au părăsit pozi­ţiile acestui gen pentru a încerca să cucerească culmi mai înalte d in punct de vedere material, ce i-a împiedecat pe scriitorii tineri să-şi facă u n d rum într 'un domeniu unde nu-i pândea nici măcar ameninţarea înaintaşilor cu renume ? Exi­stă un singur răspuns : lipsa prozatorilor din rândurile generaţiei tinere. Avem poeţi tineri ca nicio altă ţară d in Europa, avem tineri esseişti serios pregătiţi, cu condee ascuţite şi inteligente, gata să răstoarne totul fără a putea însă pune nimic în loc, dar lipsesc prozatorii. Cei câţiva care sunt şi din rândurile rare ale cărora a dispărut atât de dureros şi de repede promisiunea solidă a lui Pavel Dan, se pot număra pe degete, iar cei mulţi care scriu numai de dragul literei t ipărite rămân dincolo de orice apreciere. Trebue să recunosc totuşi că a r ta nuvelei e una din cele mai pretenţioase şi că inexperienţa tinereţii scuză înt rucâtva lipsa remarcată mai sus. Pentrucă pornind delà o definiţie sumară a nuvelei — nuvela e un fragment de oiaţă — se poate ajunge la următoarea concluzie : a desface un asemenea fragment de viaţă dintr 'un întreg şi a-1 reprezenta înt r 'un cadru restrâns, oare să-i păstreze intact interesul şi individualitatea, e tot atât de greu ca a construi edificiul unei vieţi întregi in spaţiul încăpător al unui roman. Iată dece nuvelistul perfect trebue să stăpânească acea rară putere de concentrare şi de schematizare a acţiunii, care să redea în linii suple şi precise, conflictul unic al unui om cu societatea, cu natura, sau cu sine însuşi. Ceeaoe scuză întrucâtva absenţa scriitorilor tineri din rândurile uitate ale nuvelei, sunt, deci, tocmai dificultăţile nenumărate de care se lovesc talentele ce abia a u început să se definească. Marea artă a nuvelei rămâne fără 'ndoială un privilegiu al maturi tăţ i i şi al calităţii înnăscute, iar criza care a bântui t de câtva timp l i teratura noastră e datorită absenţei acestor privilegii sau nesocotirii lor de către acei ce le posedau însă le părăseau pentru îndeletniciri mai puţin nobile dar mai rentabile.

A continuat totuşi să existe, în paginile periodicelor literare un fel de nuvelă adaptată gustului actual, adică foarte depărtată de ceeaoe s'ar putea numi un ideal sau măcar o perfecţionare a genului. Căci despre o evoluţie a nuvelei în cadrul ace­stor apariţii săptămânale sau lunare, se poate vorbi, despre o evoluţie către super­ficialul modern însiropat de conflicte erotice sau, uneori, târnuit pr in diverse sosuri politice, însă nu aceasta era calea pe care s'ar fi putu t continua realizările izbutite ale predecesorilor. Din fericire o puternică stavilă moralizatoare, care-şi trăieşte acum declinul datorită excesului de zel, -— şi o înnoitoare curăţenie în vechiturile infecte ale politicului, au suprimat şi în l i teratură cele două extrémisme inspirate de u n modernism prost înţeles. Şi, de voe sau de nevoe, realismul grotesc sub firma căruia se ajunsese la adevărate crime de lese majestate literara, a pierdut ascen- i

dentul în folosul unui romantism evoluat oare extrage din fantastic esenţe de ceai mai pură calitate. Şi dacă se poate scrie astăzi despre un început de renaştere a nuvelei, faptul se datoreşte acestei salvatoare convertiri la fantastic. Intre hotarele ei trebue integrată l i teratura nuvelistică a d-lui Victor Papilian, deşi scrisul d-sale rămâne uneori t r ibutar unu i realism ciudat care se descompune în fantastic ca o dovadă a convertirii definitive oare va veni. „Vecinul" e icoana cea mai vie a acestei convertiri şi, în acelaş t imp, măsura cea mai justă a marelui talent pe care-1 stă­pâneşte autorul lui.

* * Personalitatea de nuvelist a domnului Victor Papilian e interesantă nu numai

prin perfecţiunea cu care se realizează şi pe care o simţi în t impul lecturii ca pe o

429

^ ar tă personală, d a r şi p r in varietatea esenţelor cu care lucrează. Gândiristul Victor / Papilian, a t â t de modern integrat în spiritul nou al revistei, e u n om de ştiinţă, un I medic care priveşte sufletul p r in prisma clară şi precisă a ştiinţei. Iată dece fan­

tasticul î n nuvela sa nu are nimic neverosimil, ci apare ca o reali tate puţ in obişnuită, , de existenţa căreia n u te îndoeşti totuşi, pentrucă e prezentată cu toată seriozitatea

, | unei experienţe ştiinţifice. î n t r u n a din nuvelele cele mai desăvârşite ale volumului, „Trădare", drama miraculoasă a celor doi amanţ i îndepăr ta ţ i cari fecundează spa­ţiile cu dragostea lor, e apropiată de controlul simţurilor şi făcută plausibilă pr in apari ţ ia unor semne vizibile cari reprezintă amprenta bărba tu lu i s trăin şi cari apar pretut indeni ca u n semn al eternei lui prezenţe. E vorba în această nuvelă de întâl­nirea soţiei personagiului principal cu u n Portughez care după ce o cunoaşte la un bal, pleacă peste ocean, lăsând în sufletul femeii pe oare o cucerise în întregime pr in simpla lui apariţie, o dragoste uriaşă care se va manifesta în toate împreju­rările. Astfel copiii legitimi ai acestei femei caire nu păcătuise decât cu sufletul, aveau să poarte pe obraz pa ta roşie pe care o avea în aoelaş loc omul plecat. Până şi florile care creşteau în preajmă duceau în petale dovada acestei iubiri care im­presiona spaţiile şi imprima lucrurilor şi fiinţelor din j u r semnul puteri i ei. Scena culminantă a acestei acţiuni, unice în l i teratura universală, e aceea în care martorul uimit al povestirii descoperă p e cer într 'o noapte de vară, o stea roşie deasupra femeii care pr ivea din grădină constelaţia centaurului . Pregătirea scenei e atât de nuan ţa tă şi a tât de dramatică, încât acţiunea care urmează găseşte în noi ecoul adânc al presimţirii : „Ne găseam în balcon. O teroare delicioasă punea în t remur nisipul fin al emoţiei. Bolta grea de stele, ca un năvod plin, tras din apele nopţii, părea că se strânge î n ju ru l nostru. Clinchet de nestimate, umbre metafizice, coşmar, poezie..." (pag. 81).

Deslegarea povestirii p r in moartea femeii care, după noaptea aceasta de confundare şi fecundare în misterul Centaurului naşte un monstru jumăta te om, jumăta te cal, e zguduitor de surprinzătoare. In aceeaşi zi, împins d e fluidul miste­rios al acestei iubiri supra-pământeşt i , Portughezul sosea de peste Ocean să-şi ia capiii... Ia tă o poveste care nu seamănă cu nimic, o contopire de real şi fantastic din care se desprinde însuşi tipicul artistic al d-lui V. Papil ian. Nuvela d-sale e o îmbi­nare de p lanur i la înt re tăerea cărora izbucneşte conflictul care se rezolvă întot­deauna î n defavoarea realităţii. S'ar pu tea vorbi despre pesimismul acestui om de ştiinţă care rămâne nedumeri t la capătul fiecărei experienţe şi care bănueşte dincolo de conglomeratul de celule omeneşti existenţa unu i mister care scapă de

, sub controlul bisturiului şi al microscopului. Atei convinşi, eroii d-lui Papi l ian se izbesc în totdeauna de neprevăzut, de pecetea vie a unei puter i despre care nu-i învăţase nimic ştiinţa lor. In acest sens e semnificativă nuvela „Groază" care pro­pune problema reînvierii p r in procedee ştiinţifice, rezolvată însă d in punct de vedere creştin, căci viaţa oare reîncepe în t rupul smuls de sub puterile morţii nu e tot una cu sufletul care refuză să se reîntoarcă. Omul înviat nu e decât o bestie care, abia adusă Ia viaţă, sfâşie umăru l iubitei sale şi-1 mestecă satisfăcut căci „în t impul morţii i se făcuse foame". Adevăratul chip al omului mort plecase odată cu sufletul, iar procesul artificial al învierii răscolise doar o viaţă superficială rea­dusă pe planul primitiv al instinctelor. E în fond un pesimism calculât, pesimismul personagiului voit astfel şi pus î n faţa îndoelii pent ru a reliefa cu atât mai pu­ternic sentimentul creştin al autorului . S'ar pu tea a lă tura ar ta d-lui Papi l ian de aceea a unu i François Mauriac sau Georges Bernanos, marii scriitori catolici cari

43°

propovăduesc morala creştină prin zugrăvirea crudă a răului şi a păcatului. E o artă a contrastului de două ori valabilă căci scopul moralizator sau simplu creştin e înfăţişat indirect pr in problematica abilă şi complicată a operei în sine.

N'am alăturat ar ta d-lui Victor Papil ian de aceea a scriitorilor francezi citaţi mai sus dintr'o simplă căutare de efecte. Căci sunt corespondenţe creştine care se ating pe deasupra dogmelor şi cari revelează substratul sincer al personalităţii lite­rare pe care încearcă să o schiţeze rânduri le acestea. Despre creştinism s'a scris cu ocazia apariţiei fiecăreia din operele d-lui Papil ian şi în descoperirea lui ca trăsă­tură fundamentală a unui temperament şi a unui crez artistic, s'a stabilit corelaţia puternică dintre autor şi coordonatele doctrinare ale „Gândirii". Creştinismul celui ce a scris „In credinţa celor şapte sfeşnice" ascunde, ca şi creştinismul lui Mauriac, o întreagă artă poetică, un misionarism paradoxal care are avantagiul fantasticului la scriitorul ortodox, faţă de realismul crud şi uneori ieftin, al celui catolic. Căci în t imp ce prezentările descompuse, ca o ghehenă actuală şi descurajată, ale lui Mauriac se rezolvă uneori îndoelnic şi au de cele mai multe ori înfăţişarea de sensaţional a unui „caz", rămânând totuşi legate de realitate prin tendinţa auto­rului de a moraliza cu orice preţ, — fantasticul din opera d-lui Papil ian îşi desfă­şoară flamurile sub cerul exact şi î n aparenţă controlabil al adevărurilor ştiinţifice. Substratul creştin rămâne să se ivească abia la sfârşitul lecturii, când gândurile caută in urmă axa adevărată a acţiunii.

In numele aceluiaş fantastic de origină ştiinţifică d. Papil ian închipue în nuvela „Râsul", una din perlele volumului şi a întregii literaturi, naşterea minunată a u n e i noi spiţe omeneşti : fiinţele păcii, cari aveau să populeze globul după moartea noastră. Cadrul experienţei la care asistă un medic român şi unul indian, e aşezat pe malurile Gangelui în ţinuturile sălbatice şi fastuoase ale junglei. In clipa în care ani­malele se impăcaseră cu oamenii presimţind minunea ce se pregătea, două coline în­cepură să se frământe „ca două t rupur i de om, care anevoe, cu pieptul, îşi făceau drum la aer şi lumină". Era efortul de a se desprinde din humă al unui nou cuplu omenesc. Intervine atunci barbar ia realistă a evreului Fainsilber, oare răscoleşte acest colţ de paradis ca să găsească şi să distrugă simbolul păcii. Şi când cele două t rupuri se înalţă pe cerul înstelat ca două umbre de lumină, mitraliera evreului le doboară şi le ucide, căci comunismul pe care venise să-1 propage era în conflict fatal cu acest miracol care-l contrazicea.

Sunt scene de u n dramatism atât de intens şi de neobişnuit încât recheamă de nenumărate ori atenţia, de fiecare dată cu sensaţia nouă de a part icipa tu însuţi ca cititor la un mister cu totul dincolo de li teratură. Fantasticul d-lui Papil ian reali­zează un stupefiant t u r de forţă : desprins din realitatea normală, el îşi creează sie însuşi o altă realitate, o paradoxală realitate a fantasticului. Nuvelele „Groază", „Trădare" şi „Râsul" ilustrează ciclul acesta de realitate extra-reală, izbutind în acelaş t imp să se aşeze, ca valoare literară, în fruntea nuvelisticei moderne.

Foarte mulţi scriitori au încercat să surprindă axa existenţială a poporului evreu. Unii, umanitarişt i cu desaga încărcată de lacrimi şi de mănuşi, au văzui numai nenorocul, blestemul sau ciudata continuare a unui destin fără ideal precis. Chiar fiii neamului lui Izrâel s'au silit să scrie cu lacrimi, poate nu atât din nece­sitatea organică de a se reprezenta, ci din îndemnul specific al rasei de a-şi acoperi cu mila altora propria slăbiciune şi prefăcătorie. Alţii au privit problema din punctul de vedere anti, centrându-se în jurul ideologiei rasiste, mai mult criticând şi spume­gând decât lămurind. Cărţile fade şi în doi peri ale fraţilor Tharaud, scriitorii cari

4 3 1

întruchipează azi împreună cu André Maurois, cu Jean Giraudoux şi alţi câţiva, cea mai stilată mediocritate franceză, n ' au contribuit cu nimic la limpezirea problemei. Romanele cari s 'au scris în s trăinătate despre sufletul evreesc au fost pornite fie din spirit de ură oarbă fie dintr 'o simpatie care inspiră tot a tâ t de puţ ină încredere. Inutil şi primejdios sau, dimpotrivă, surghiunit şi pl in de calităţi, poporul ales a rămas încă, o enigmă ambulantă, cu sufletul ascuns şi necunoscut poate nici celor ee-1 poartă în t rup. D. Victor Papil ian, situându-se delà început pe culmea rară a obiectivitătii, descoperă în ura, mobilul ontologic al lui Izrael. Giovanni Popini, într 'o carte apăru tă mai de mult, vorbea, referindu-se la acelaş subiect, despre destructi-vism şi îl i lustra cu numele şi cu opera celebrităţilor iudaice. Era cea dintâi şi cea mai serioasă ipoteză. „Ura", nuvela de adânci rezonanţe a d-lui Papilian, adună în t r 'un simbol toate nedumeririle şi le rezolvă simplu cu ar ta aceea de maestru dibaci şi ordonat care-i e caracteristică. Goldenfun Zanwel, evreul sărman care-şi vedea neamul bolnav de ură împotriva creştinilor, are impresia că va transforma universul, că va aduce el gloria pe care o râvneşte poporul ales. Ascultând rugă­ciunea unui evreu bătrân, vede astrele cum îşi limpezesc misterul şi cum se apropie de cunoştinţa adevărată. Insă în centrul acestui univers nou care se reface sub privirea lui înnebunită apare crucea, pretut indeni , în pântecele stelelor şi în sufle­tul atomilor. Şi atunci, dându-şi seama că Dumnezeu 1-a minţit, sare în spaţiu ca să nimicească totul : căci găsise marele simbol, ura, care pu tea să justifice şi să dă râme totul. „Şi înălţându-se pe balust rada balconului s'a aruncat în spaţiu, să adune într 'o îmbrăţişare toate crucile de lemn, ca pe un mănunchiu de aşchii, şi să le arunce î n foc" (pag. 146).

Aceeaşi sete de distrugere şi aceeaşi ură împotriva a tot ceeace depăşeşte cruzimea realităţii, apare în „Râsul", unde, cum am văzut mai sus, evreul comunist Fainsilber ucide cu mitraliera sufletul omului nou. Nuvela aceasta cuprinde pe lângă dramatismul unei acţiuni cu totul inedite şi pe lângă o subtilă analiză a per­sonagiilor, un pasagiu a cărui valoare psihologică nu poate fi trecută cu vederea. II citez în întregime pentru a pune în faţa cititorilor o bucată de antologie.

„Nu ştiu dacă aţi observat râsul Ovreilor când se simt stăpâni. El contrazice regulele mimicei şi depăşeşte explicaţiunile psihologilor, ascultând parcă de legi specifice neamului lui Izrael. Nimic din ironia subtilă a Francezilor sau din râsul nostru bădăran , dar prietenos. Ovreiul poate râde fără ca vreun muşchiu al feţei lui să se contracte, doar din sclipirea ochilor şi coloritul feţei, râs de sânge şi de fiere; sau, dimpotrivă, schimonosit, cu toţi dinţii la vedere, cu toate sbârciturile fărâmiţate în obraji, svârcolindu-se de voluptate cu toţi porii în erecţie şi întreaga făptură contractată d in beregată până 'n pumni , ca 'n spasmul sexual.

Atunci râsul lui hăue pe tot globul, fiindcă veşnic triumfă. Atunci râsul lui e tare, fiindcă veşnic crucifică. Atunci râsul lui e fericit, fiindcă veşnic batjocoreşte pe cel lovit şi pe

cel ce a lovit...". . * * *

O lumină deosebită scaldă înt reaga operă a d-lui Victor Papil ian. Atmos­fera pe care o crează nuvelele d-sale are ceva din tragedia revelată şi stranie a unui amurg de toamnă. Culoarea p lumbur ie a unui lac întins pe luciul căruia stărue pâlpâirea roşiatică a ultimelor raze! E foarte multă moarte legată de fantasticul acesta macabru, dincolo de care te surprinde totuşi intenţia sănătoasă a autorului.

432

întocmai ca amurgul dincolo de melancolia căruia bănueşti graţia proaspătă şi re­confortantă a zorilor... Chiar i n nuvela cu fond mai realist, angrenată în istorie, care e „Iată marfa stăpâne", pluteşte lumina aceasta obsedantă care constitue far­mecul inefabil al l i teraturii d-lui V. Papilian. E poate în întreaga operă a d-sale, freamătul unei societăţi în prefacere, care recurge la idei şi la probleme filosofice sau ştiinţifice ca la insule salvatoare, menite să aducă o lămurire şi o linişte. Roma- I nele de până acum, „In credinţa celor şapte sfeşnice" şi „Fără limită", ilustrau fră­mântarea aceasta şi o înfăţişau pe un plan social oare, oricât de întins, îşi căuta cu aceeaşi pasiune salvare în credinţă, în ideea de Dumnezeu sau în echilibristici subiective cari, de cele mai multe ori, sfârşeau in neant. Cazu l judecătorului Ermil Gărdăreanu eroul principal din „Fără limită", mi se pare în deosebi semnificativ. Preferinţa aceasta sau, mai de grabă, luciditatea critică a scriitorului, e manifestă chiar într 'o nuvelă istorică aşa cum e „Iată marfa, stăpâne", unde eroii se caută pe ei înşişi î n atmosfera turbure a începuturilor creştinismului. Ştiinţifismul ateu şi veşnic învins din nuvelele fantastice analizate mai sus, înfăţişează aceeaşi nesiguranţă, aceeaşi luptă cu concepte încă necristalizate, cu îndoeli din frământarea cărora aştepţi parcă ivirea unu i adevăr definitiv şi a unei lumi noi, ca în ciudata aşteptare din „Râsul" în care prinseseră contur fiinţele unui alt ev omenesc. Dramatismul halucinant al romanelor lui Dostoievschi trăieşte tot pr in redarea unui început de lume, zbuciumată şi nesigură, lumea slavă a Rusiei pravoslavnice încurcată în iţele unei civilizaţii cu care nu se obişnuise încă.

Care poate fi, pentru l i teratura noastră, sensul operei d-lui Papil ian şi a nu­velei sale în special, pe oare o ilustrează apari ţ ia „Vecinului" ? Chiar din cuprinsul acestei încercări critice s'ar putea, cred, descifra importanţa hotărîtoare a contri­buţiei de fantastic pe care am scos-o în evidenţă. Pentru decadenţa îndeobşte cu­noscută a nuvelei noastre, glasul nou al d-lui Papil ian echivalează cu o punte de sal­vare. El nu numai restabileşte contactul cu tradiţia de glorioasă amintire a nuvelei româneşti, dar deschide, pentru puternicii cari-1 vor putea urma, un drum fără precedent. împotmolită multă vreme în mlaştina fetidă a unui naturalism care nu era cel puţ in de tradiţie românească, rătăcită pe coclaurile seci ale acelui realism modern care r ima cu toate experienţele Occidentului, l i teratura noastră tânără poate extrage din lecţia solidă pe care o oferă d. Papil ian esenţa vie a unei ars poetica.

Paginile „Gândirii" î n ospitalitatea largă a cărora a crescut opera aceasta renovatoare, dovedesc încă odată spiritul de înţelegere care le animă faţă de orice creaţie demnă de numele acesta. Că atâta mişcare şi lumină s'au desprins în şai­sprezece ani de viaţă fără declin şi fără de moarte, nu mai surprinde astăzi. „Gân­direa" a crescut odată cu veacul şi a clădit, nu o şcoală literară, ci o epocă literară care se confundă cu întreaga li teratură majoră de după războiu. A fi „gândirist" astăzi echivalează cu a part icipa la efortul unic al desvoltării noastre culturale. Termenul acesta se potriveşte pe umerii d-lui Victor Papilian ca o mantie de gală.

433

C R O N I C I

I D E I , O A M E N I , F A P T E ŞTIINŢĂ, RUGĂCIUNE ŞI LUMINĂ TABORICĂ

l a t ă a c u m a d o u a p r o b l e m ă zbătută î n t r e r a ­ţ i o n a l i s m u l s c i en t i s t a l lu i V a r l a a m şi e x p e r i e n ­ţa har ică a S fântu lu i Grigor ie P a l a m a ş i a î n a ­intaş i lor să i : Rugăciunea lui Iisus.

.Rugăc iunea a c e a s t a const i tue o p e r m a n e n t ă şi aposto l ică tradi ţ ie î n sp ir i tua l i ta tea or todoxă . D a c ă n'a fost p u b l i c cunoscută — d i n pr ic ina caracterulu i ei sacru , oare o f ă c e a acces ib i lă n u ­m a i in i ţ ia ţ i lor — p â n ă î n v e a c u l X I V , c â n d se iscă i s i chasmul , î n v i a ţ a m o n a h a l ă î n s ă de p â n ă atunci , a f e c u n d a t u n s t i l d e tră ire spec i f i c r ă s ă ­ri tului . D e a ic i n e p u t i n ţ a lu i V a r l a a m d e a- i p r i n d e ros tur i l e îna l te , f i indcă e l s e f o r m a s e în apus . L a aceas ta se m a i adaogă şi r e a u a c r e d i n ţ ă a lui , care-1 î m p i e d e c ă să r e c u n o a s c ă jus ta p o z i ­ţ ie de a r g u m e n t a r e a l u i P a l a m a .

. C e e s t e rugăciunea lui Iisus, s a u mintală, sau neîntreruptă, s a u internă, s a u a inimii ? A c e s t e m a s i v e a tr ibute , care n u - s v o r b e goale , ci p l i n e d e s u b s t a n ţ ă sp ir i tua lă , pot d a o i d e e genera lă d e a d e r e n ţ a p l ină şi adâncă a aces te i rugăc iun i la rea l i t a t ea m i s t i c ă a lu i J isus . Căci mintală es te , p l i n ă f i ind m i n t e a n u m a i ide n u m e l e L u i — e x c l u s ă f i ind orice a l t a p r e z e n ţ ă ; neîntreruptă es te , f i indcă n e î n t r e r u p t t r e b u e s ă t e robeşt i , cu toată fenta, n u m e l u i L u i I i sus ; internă e s t e f i indcă t r e b u e s ă t e ascunz i cu I i s u s î n lăuntru l t ă u şi să l îngenunchi a c o l o ea'ntr 'un altar, c ă „mintea e s t e l i turghis i torul , i ar i n i m a e s t e a l ­tarul p e care a d u c e lu i D u m n e z e u jer t fa ta in ică a rugăc iuni i"; şi îns fârş i t e s t e a inimii f i indcă i n i m a e s t e a l tarul p e c a r e t r e b u e s ă jer t f im lui I i sus toată f i inţa noas tră

A r t i c u l a t ă concre t r u g ă c i u n e a lu i I i s u s e s t e aceas ta : „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, milueşte-mă pre mine păcătosul". A m ă n u n t e despre lorigina a c e s t e i rugăc iuni , d o ­c u m e n t a t e aprec ier i ş i s u b t i l e intui ţ i i , care r i ­v a l i z e a z ă e u grav i ta tea şt i inţ i f ică a tonu lu i şi •cu c l e ş t a r u l s t i lu lu i , găs i ţ i î n e s e u l d. prof. N i -chifor Cra in ic : Rugăciunea lui Iisus (Gândirea

— an. X V I I , nr . 5). (Noi m e n ţ i n e m d i s c u ţ i a î n cadrul d a t e l o r f u r n i z a t e d e d i sputa i s iohastă , a ş a c u m a e x p u s - o păr . iD. S t ă n i l o a e î n : „Viaţa .şi î n v ă ţ ă t u r a S f â n t u l u i Gr igore P a l a m a " (S ib iu 19.38), d e care n e - a m o c u p a t ş i 'n n u m ă r u l trecut al „Gândirii".

A ş a d a r t e x t u l .concret a l rugăc iuni i in imi i e s t e ce l d e m a i s u s I n t u i t ă î n s ă î n ar t i cu la ţ ia e i s p i ­r i tuală şi urmăr i tă î n p r o c e s u l e i d e asceză, a d i ­că î n m e t o d a d e in ter ior izare a lu i I i s u s p r i n aceas tă rugăc iune , n e g ă s i m d e o d a t ă î n fa ţa unu i c o m p l e x d e p r o b l e m e , concre t i za te î n a -ces te două: antropo log ia creş t ină şi haru l d iv in . D e a l t f e l î n î m b u c ă t u r a d i n t r e aces te d o u ă r e a ­l i tăţ i s t ă r u e e s e n ţ a re l ig ie i creşt ine. Ş i d e aici a porni t şi n e î n ţ e l e g e r e a d i n t r e V a r l a a m ş i P a ­l a m a .

R o s t u l a c e s t e i r u g ă c i u n i „este d e - a a d u n a m i n t e a ân in imă, e a d e - a c o l o s ă î n a l ţ e n e î n t r e ­rupt , la î n c e p u t 'în c u v i n t e , m a i târz iu n u m a i după sens , scurta r u g ă c i u n e a n u m e l u i lui I i sus (p. 45)". Ca s ă a j u n g i î n s ă l a aceas tă p u t e r e e x t r a o r d i n a r ă d e a-iţi a d u n a m i n t e a iîn i n imă , s e c e r d u r e r o a s e exerc i ţ i i spir i tuale , d u p ă o r i ­guroasă m e t o d ă , care a r e m a i m u l t e v a r i a n t e în m i s t i c a is iohastă. S ă veniim la cea cunoscută s u b n u m e l e lu i S i m i a n N o u l Teo log: „ Ş e z â n d într'o c h i l i e l in iş t i tă , s i n g u r î n t r ' u n colţ , ce - ţ i spun: î n c h i d e uşa ş i r idică m i n t e a d e l à t o t ce-1 deşert s a u trecător. A p o i spr i j in indu- ţ i barba î n p i e p t şi l îndreptându-ţ i o c h i u l sens ib i l , cu toată m i n t e a .spre m i j l o c u l pântecu lu i , a d e c ă s p r e ombi l ic , c o m p r i m ă respiraţiunea a e r u l u i care t rece p r i n nări p e n t r u a n u resp ira uşor, şi c erce t ează c u m i n t e a in ter ioru l m ă r u n t a i e l o r p e n t r u a af la locul in imi i , u n d e o b i ş n u e s c să se g ă s e a s c ă toa te p u t e r i l e suf l e teş t i . Mai i n t â i u v e i af la u n î n t u n e r e c şi u n strat gros d e n e s t r ă b ă ­tut, dar s tăru ind ş i f ă c â n d a c e s t lucru n o a p t e a şi ziua, v e i afla, o m i n u n e ! , o fer ic ire n e m ă r ­ginită . Căc i î n d a t ă ce află m i n t e a locul in imi i ,

434

v e d e ceeàcë n'a crezut n ic iodată; v e d e aerul d i n i n ­ter iorul in imi i şi p e s ine în treagă p l ină d e l u m i n ă şi d e d i s cernământ şi d in ace l m o m e n t , îndată ce se arată o cugetare o a l u n g ă şi n imiceş t e , m a i îna in te a s e î n c h e g a ş i l u a forma, p r i n -chema­r e a lu i I i sus Hriistas" (p. 47). Metode l e a c e s t u i exerc i ţ iu , care ân aparenţă p a r e c iudat şi care a d a t lui V a r l a a m pri le j d e î n v e n i n a t e ironii , n u m i n d p e i s ichaşt i omfalopsichi ad ică „cu suf le tu l î n buric", m e t o d e l e aces t ea sunt var ia te ş i m u l t e d a r î n esenţă sunt ace leaş i . E l e sunt n e c e s a r e p e n t r u începător i „până c e m i n t e a , o -bişnuindu-ise cu lucrarea aceasta, v a î n a i n t a şi v a pr imi p u t e r e de là Sf. D u h ca să poată să se r o a g e . întreagă ş i stăruitor. A t u n c i n u m a i e d e l ipsă s ă vorbeşt i ou gura, d a r n ic i n u se m a i poate ; a j u n g e a tunc i să săvârşeş t i lucrarea cu min tea" (p. 50). A c e s t e a sunt c u v i n t e l e lui Grigore, S inai tul , care ia tă ce s p u n e m a i departe : „ în ţe l eg i că n i m e n i n u poate pr in s ine să ţ ină mintea , d e n u v a ţ ine Duhul. . . Căci pr in călcarea p o r u n ­cilor ce lu i c e n e - a renăscut , n e - a m despărţ i t d e D u m n e z e u , p ierzând s imţ irea m i n t a l ă a lu i şi un i rea cu E l A l u n e c â n d m i n t e a d e aco lo şi d e s p ă r ţ i n d u - s e d e D u m n e z e u , e p u r t a t ă p r e t u ­t indeni ca u n prizonier . Ş i n u p o a t e f i opri tă al t fe l , decât dacă se s u p u n e l u i D u m n e z e u ş i e opri tă d e El şi s e v a u n i cu El cu bucur ie şi se v a ruga Lu i s tăruitor şi continuu. . . î n f r â n e a z ă m i n t e a şi re ţ inerea respiraţiei p r i n s trângerea gurii , dar numai în parte şi iarăşi se împrăştie. Când v i n e însă lucrarea nugăciuni i , a tunc i ţ ine propr iu zis a c e l e a l a s i n e m i n t e a şi o u m p l e d e bucur ie şi o iscapă d e robie" (ţp. 50).

A c e a s t ă s iguranţă a poziţ ie i i s ichaste , rost ită p â n ă în a m ă n u n t î ţ i d ă i m p r e s i a tare a u n e i real i tăţ i adânc trăite , p e care n'o pot z d r u n ­cina tancur i l e d e perf id ie a le unu i V a r l a a m s a u altul . Şi totuşi , i a tă c â t e v a a c c e n t e d i n s p a s m u l sp ir i tua l i s t a l î n v e r ş u n a t u l u i Var laam, î n care n u şt i i -ce să a d m i r i m a i mul t : s lugărnic ia fa ţă de porunca papală , sau r e a u a credinţă faţă de adevăr , căci î n a m â n d o u ă ipos tase le se comportă magis tra l . II d e m a s c ă însă c l e ş te l e logicei p a -l a m i t e şi-1 cop le şe ş t e -certitudinea sp ir i tuală a S fântu lu i Gr igore .

Pr inzând î n g r a b a atacur i lor -câteva e l e m e n t e d in m e t o d a exerc i ţ i i lor i s ichaste , V a r l a a m s p u n e : „cel ce se ocupă cu rugăc iunea , t rebue să dea odihnă s imţuri lor . A c e l a trebue s ă - ş i mort i f i ce d e p l i n par tea pas iona lă a su f l e tu lu i a şa încât să n u m a i lucreze pr in n i c i u n a d i n puter i l e ei.

L a fe l toată lucrarea c o m u n ă a suf le tu lu i şi a trupului . Căci f iecare e p i edecă p e n t r u r u g ă ­c iune . Mai a l e s în trucât s e face ou oarecare si lă, s a u p r o d u c e p lăcere ori durere , î n d e o s e b i s i m ­ţulu i ce lu i m a i m a t e r i a l şi m a i iraţ ional : celui

p r i n care l u ă m cunoş t in ţă d e dispozi ţ ia t r u p u ­lui". La obiecţ ia lui , P a l a m a -răspunde că a tunc i ar trebui s ă r e n u n ţ ă m la or ice e x e r c i ţ i u sp ir i ­tual ca: post , vegere , î ng enunchere , î n c h i n ă c i u n e „căci toa te a c e s t e a p u n ân lucrare s i m ţ u l despre «dispoziţia trupulu i şi turbură suf le tu l în r u g ă -g iune" (p. 64).

A i c i i n t e r v i n e o d i s t inc ţ i e a lui Grigore P a ­l a m a c a r e • îngenunche truf ia pre t insă şt i inţ i i f ică a lui Var laam, d i s t inc ţ i e -care ţ ine d e ps iho log ia creşt ină şi a n u m e : două fe lur i de lucrări m i ş c ă s imţur i le noastre: lucrările din lăuntrul nostru şi cele din afară. în tr 'un e x e r c i ţ i u sp ir i tua l l u ­crăr i le d i n a fară t r e b u e s ă înceteze , -ca s ă î n ­f lorească nes t ingher i t c e l e d i n l ăuntru . C e l e d i n afară turbură i s ichia , l in i ş tea credinciosului -care vrea s ă - ş i a d u n e m i n t e a î n i n i m ă . C e l e -din l ă u n ­tru însă provoacă s i m ţ u r i l e i a -o f e c u n d ă co la ­borare care ajută la î n c e p u t act iv la mort i f icare şi abia p e n t r u -cei perfec ţ ionaţ i în rugăc iunea m i n t a l ă d e v i n şi e l e o a r e c u m pas ive . Şi as ta s u b raportul condiţ ie i u m a n e n u m a i f i indcă î n fond toată f i inţa ce lu i învrednic i t d e - u n atare har , f reamătă d e - o sacră bucur ie . „Rugăc iunea fără durerea p r i n -simţuri e incoloră , e uscată . A c e ­stea sunt daruri a le lu i D u m n e z e u " — „ R u g ă ­c iunea adevăra tă e s te o lucrare perpetuă produsă de har în i n i m ă ş i ' înrădăcinată î n suf let , u n i z ­vor d e bucur ie s f â n t ă care a t r a g e spre s i n e m i n ­tea ş i o s c o a t e d e sub înch ipu ir i l e m u l t i p l e şi profane, iar bucur i i l e d i n ea se revarsă şi a s u ­pra trupului l u c r â n d î n trup, d a r r ă m â n â n d t o ­tuş i duhovnicească . . . Căci „spre D o m n u l a n ă d ă j ­du i t i n i m a m e a ş i m'a a juta t şi trupul meu a înflorit" (p. 66).

-Dar V a r l a a m n u r e c u n o a ş t e putere-a e fect ivă a harului a supra trupulu i -şi conchide că s u ­f le tu l ise înră-eşte p r i n c e e a c e a r e c o m u n eu trupul: „Iubirea lucrăr i lor car i s u n t c o m u n e părţ i i pas iona l e a su f l e tu lu i şi trupului , a taşează suf le tu l trupului şi-1 u m p l e ide î-ntunierec" (p. 66). Aces te i fa l se argumentăr i P a l a m a î i r ă s ­punde : „Cele d u h o v n i c e ş t i cari n u v i n d-ela t rup p e s t e m i n t e ci d e l à m i n t e p e s t e trup, r idică trupul î n s fera duhulu i . H a r u l Duhulu i p r i n m i j ­locirea suf le tu lu i t rece şi l a t rup şi-1 î n d u m -nezeeş te , abătându-1 de là ce le rele. . . A c e s t a e caracterul lucrări lor m i s t e r i o a s e d i n t rupu l ce ­lor dedaţ i i s ichiei" (67). Şi pentoucă V a r l a a m sus ţ ine că e e x c l u s -ca s imţur i l e să poată fi f o ­los i toare î-n rugăc iune , ci că t rebuesc -mortifi­cate , răspunde s fântul Gr igor i e c ă e s t e a d e v ă ­rat că uneor i s e a n u l e a z ă total s imţur i le ş i a --cea-sta î n ex taz . E x t a z u l î n s ă es te o i e ş i re d i n noi ,care durează foar te puţ in . I n i s iohie însă „el iberarea d e pat imi n u e s te omor îrea părţi i pas ionale , c i î n d r e p t a r e a e i de là c e l e -rele s p r e

435

ce le b u n e , spre ce l e dumneze ieş t i . . . A s t f e l l iber d t p a t i m i e s t e c e l oare-a l epădat ob i ce iur i l e re le , d a r e b o g a t î n c e l e bune. . . F i re sc e .ca p r i n .min­te să c u n o a ş t e m p e D u m n e z e u , p r i n par tea p a ­s ională să n e c â ş t i g ă m v ir tuţ i l e , î n c o n c u p i s ­cenţă isă s ă d i m iub irea curată, i ar p a r t e a i r a s ­c ibi lă s ă d o b â n d e a s c ă răbdarea . P e când ce l care mort i f i că par tea pas iona lă , e ind i f eren t atât faţă d e b i n e c â t şi diată d e rău" (p. 69). Totuş i V a r l a a m ins i s tă a s u p r a păreri i lu i d e a n u p a r t i ­c ipa par tea p a s i o n a l ă la r u g ă c i u n e ,iar Grigorie P a l a m a (îi r ă s p u n d e e'un accent î n d e s a t d e f inal efort , ,,că p r i n par tea p a s i o n a l ă i u b i m p e D u m ­n e z e u şi p e aproape şi u r î m răul . Ori iubirea lui D u m n e z e u şi ura răulu i n e î m p i e d e c ă s ă v e d e m p e D u m n e z e u ? P r e c u m n u o m o a r ă c u ­g e t a r e a ce i e a r i - ş i ocupă g â n d u l n u m a i cu D u m ­n e z e u ş i depăr tează c u g e t e l e re le , a ş a n u o m o a r ă par tea pas iona lă ce i care iubesc b i n e l e ; o m o a r ă n u m a i raportu l aces te ia cu c e l e rele , î n t o r -c â n d - o î n t r e a g ă s p r e dubirea lu i D u m n e z e u " (p. 70).

S e v e d e d e c i l i m p e d e cât d e s â c â i t ă şi p l ină d e n e s i g u r a n ţ ă e s t e poz i ţ ia iu i V a r l a a m c a r e v r e a să v a d ă im asceza răsăr i t eană o to ta lă c o n ­d a m n a r e a t rupu lu i ş i c a r e î n fond, c u m d o c u ­m e n t e a z ă iGrigorie P a l a m a , .este o aspră s t r ă ­d u i n ţ ă d e a î n d u m n e z a i o d a t ă cu s u f l e t u l şi trupul .

Rugăciunea lui Iisus, lîn pract ica i s iohastă , i m ­p l i c â nd o a n u m i t ă prac t i că d e aspră asceză , toţ i t e r m e n i i d i scuţ ie i p a l a m i t e p r i v e s c şi r ezo lvă p r o b l e m a s u b s e m n u l spec i f ic a l i s ichie i , care d e al t fe l s e i n t e g r e a z ă p e r f e c t î n m i s t i c a g e n e ­ral or todoxă . N u m e r o a s e l e pasag i i r e p r o d u s e a u ros tu l u n e i f a m i l i a r e apropier i a g â n d u l u i c u a lbe aripi d e credinţă al S f â n t u l u i Gr igor i e P a ­lama, a lătur i d e care suferă crunt t ă g a d a fără cer t i tud inea rădăcin i lor a d â n c i ş i fără bucur ia harulu i , a lui V a r l a a m . R â n j e t u l u i c a r e v r e a să b i c iue prac t i ca i s i chastâ şi s e îndreaptă , d i n ordin apusean» s p r e o m b i l i c u l m o n a r h i s m u l u i r ă s ă r i t e a n — a t â t p u t e a p r i c e p e V a r l a a m d i n d ia l ec t i ca h a r i c ă a celui m a i a d â n c f e n o m e n sp ir i tua l d i n răsări tul c re ş t in ! — Grigor ie P a ­l a m a î i r ă s p u n d e p e - u n t o n d e to leranţă a d e v ă ­

rat m o n a h a l ă : „. . . întrucât t rupu l î n tot ce face , reprez intă ca o i coană m i ş c ă r i l e Interioare, o î n ­toarcere quas ic ireu lară a lu i spre s ine , î n o h i -p u e ş t e şi .realizează în toarcerea m i n ţ i i d e l à ce le e x t e r n e spre s ine" <p. 72). — D a r V a r l a a m d i s -p r e ţ u e ş t e c u .suverană .suficienţă l u m i n a p e care s p u n i s i chaşt i i c ă o v ă d î n concentrarea r u g ă ­c iuni i .inimii, a f i r m â n d „că s ingura l u m i n ă sp i ­r i tuală e l u m i n a şt i inţi i , p e care o a u învăţaţ i i" .

I a t ă - n e aşadar l â n g ă cea d e a tre ia p r o b l e m ă 1

p u s ă d e cartea păr. D . S tăn i loae : lumina taborică, s a u mintală,

C e e s t e a c e a s t ă l u m i n ă ? I n n i c i - u n c a z n u e s t e o en t i ta te mater ia lă , n ă s c u t ă d i n c iocnirea n u ş t iu căror in f imi tă ţ i a t m o s f e r i c e s a u rezu l ta tu l n u ş t i u căror art iculaţ i i e lec tr ice , ci o rea l i t a t e harică , „s tră luc ire şi h a r d u m n e z e e s c v ă z u t ă n e ­v ă z u t ş i c u n o s c u t ă n e î n ţ e l e s , n u m a i p r i n e x p e ­r ienţă" (p. 74). — D a r n ic i „f i inţa lui D u m n e z e u n u e, c ă c i a c e e a e n e a t i n s ă ş i naîcmpărtăşibilă; înger iar n u e, căci poar tă c a r a c t e r e d u m n e -zeeşt i . U n e o r i s c o a t e d i n t rup e a p e P a v e l , a l ­teori; t rans f igurează ş i trupul , l u m i n â n d u - 1 şi î n d u m n e z e i n d u - 1 şl p e e l ca p e Mois i când c o ­bora d e p e S ina i . U n e o r i d e v i n e percept ib i lă şi p e n t r u ochi i trupeşt i , c e e a c e e o m a r e m i n u n e . Uneor i ce lu i ce-,o v e d e îi ş i g r ă e ş t e c u c u v i n t e negră i t e , ca l u i P a v e l . L u c r u l aces ta Scr iptura, Păr in ţ i i ş i i s i chaş t i i 'îi n u m e s c l u m i n ă . D a c ă V a r l a a m are o n u m i r e m a i bună , s'o s p u n ă " (p. 74).

A p l i c a t aces te i rea l i tăţ i har ice , n u m e l e d e l u m i n ă tabor ică e s t e , c u m s e v e d e , ana log ic , n u î n tru to tu l adéquat , t e r m e n i i ifiind î m p r u m u t a ţ i d in m i n u n e a s c h i m b ă r i i l a fa ţă d e p e m u n t e l e Taborulu i . D e c i n u î n s e n s u l concret a l no ţ iun i i de „ lumină" trebuia s ă s e î m p i e d i c e V a r l a a m , ci'n c e e a c e v r e a u să s p u n ă c u v i n t e l e Sf. I sac Ş iru l când z i c e că a v e m do i o c h i sufleteşt i . . . d i n c a r e cu al d o i l e a v e d e m „s lava natur i i Lui ce le i s f i n ­te, c â n d foineViOeşte D u m n e z e u s ă n e in troducă în tainele duhovniceş t i" .

Ş i d i sputa c o n t i n u ă asupra natur i i l u m i n i i m i n ­t a l e ş i a rapor tu lu i d in tre g r a ţ i e ş i l iber ta te , p r e c u m şi a supra deoseb ir i i în tre f i inţa şi e n e r ­giile divine. A t â t d e c o m p l e x se desvo l tă a c e a ­stă p r o b l e m ă încât e i m p o s i b i l s'o sch i ţez i s u ­m a r într'o cnonică. D e a c e e a n e o p r i m aici, c u r u g ă m i n t e a , p e n t r u cititor, de-a desch ide , p e n ­tru o f r u m o a s ă şi a c a d e m i c ă d o c u m e n t a r e şi a -dâneire a celor s c h i ţ a t e aci, car tea g r e a d e m u n ­că, u n p o m d e rod, a păr. D . S tă n i l o a e . Obosea la n u v a fi p e n t r u n i m e n i zadarnică , — m a i a l e s azi, c â n d cărturari i d a u atâta a t e n ţ i e f e n o m e ­n u l u i re l ig ios .

F i indcă f e n o m e n u l i s i chas t cupr inde î n s ine u n proces e x t r a o r d i n a r s u b d o u ă a s p e c t e : p e deopar te a f i rmă spec i f icul d e ex traord inară s e ­v e r i t a t e î n t ru d e s ă v â r ş i r e sp ir i tua lă a l or i en tu lu i m o n a h a l , iar p e d e a l ta s in te t i zează istoric n e -v o i n ţ e l e m i l e n a r a î n t r u i s i ch î e a l e u n e i l u m i p e r m a n e n t î n g o n u n e h i a t ă la „poa le le cerului". Iar d i n c o l o d e c e e a c e p o a t e f i c o n c r e t ident i f i -iCat ca p u r t â n d p e c e t e i s i chastă , s t ă r u e u n d u h î n B i z a n ţ „ca o m i r e a s m ă (într'o pădure", r ă s ­pând i t d e doctor i i iară d i p l o m e şi fără .catedre, ai chi l i i lor i n u n d a t e d e h a r u l Taboru lu i .

F ă r ă ei B i z a n ţ u l n'ar fi fast c e e a c e e s t e , iar Bi ser ica lui Hriatas robi tă toată d i formări lor

4&

confes ionale . D e a e e e a p o a t e af irmă b izant ino lo ­gu l g e r m a n Gelzer, în a sa „Abriss der byzant . Ha i sergesch ichte" (Munich 1897), că i s i chasmul „este cel m a i m i n u n a t şi ce l m a i in teresant f e ­n o m e n d in câte a cunoscut c â n d v a civi l izaţ ia" (p. 1058). Trebue să n e s p u n ă asta un s t ră in — alt fe l p o a t e nic i n u n e - a m da seama. U n d e - i

C R O N I C A B. M U N T E A N O : P A N O R A M A D E L A L I T ­

T É R A T U R E R O U M A I N E . — Cartea de p r e z e n ­tare şi d e judecată a l i teraturi i noas tre c o n t e m ­porane , — care d e v e n i s e atât d e necesară , — n e - a v e n i t p e n e a ş t e p t a t e şi dintr'o in i ţ ia t ivă care- i s ta torn iceş te o a r e c u m structura, şi î n b i n e şi î n rău . N'aş vrea să s e î n ţ e l e a g ă d i n a c e s t e c u v i n ­te, in t en ţ ia u n e i l imi tăr i per f ide ci a une i e x p l i ­caţii care să - i re l ie feze şi mai mul t va loarea .

P e n t r u a - ş i î m b o g ă ţ i co lecţ ia d e „panorame ale iliteraturilor contemporane" c u o perspec t ivă românească , v e c h e a ed i tură Kra n u s'a adresa t d u p ă ob ice iu l său u n u i l i terat f rancez c u n o s c ă ­tor, — p e n t r u b u n u l m o t i v c ă aces ta era m u l t m a i greu de găs i t ca u n R e n é La lou pentru l i teratura engleză,, u n F. B e r t a u x p e n t r u cea g e r m a n ă , u n J e a n Cassou pentru cea spanio lă şi chiar u n M a x D a i r e a u x şi u n J. L. Perre t p e n ­tru c e l e isudamericane ş i c e a f in landeză . Ci i s'a dat rând unu i g las al locului , ca şi lui VI. P o z -ner p e n t r u a l ă m u r i l i teratura rusă , ca şi lui H . Je l inek ca interpret al c e l e i cehos lovace . U n o m a l locu lu i însă , înves t i t c u aceas tă m i s i u n e difi cilă, îş i v a p u t e a păs tra c u a tâ t m a i g r e u c u m ­p ă n a af irmaţi i lor cu cât v a fi purtătorul de c u v â n t al u n e i cu l tur i m a i mic i î n d i m e n s i u n i .

D e s i g u r 'postura lui o a r e c u m so l emnă îi v a i m p u n e o accentuată s en ină ta te î n judecarea c o ­naţ ional i lor săi. A m înreg i s tra t n u d e m u l t chiar aici, într 'o in i ţ ia t ivă s imi lară d a r c u totul p e r ­sonală ca a d- lu i I. B iber i î n „Etudes sur la l i t ­t érature roumaine", u n efort de ob iec t iv i ta te impres ionant , chiar dacă rezu l ta te le n u erau t o t ­d e a u n a aproape de va loarea absolută. N u aceas ta e pr imejdia , ci aceea a u n e i erori d e perspec t ivă totală. Interpretul autohton v a fi Ispitit de v e c i ­nătăţ i l e grand ioase d i n aceas tă co lecţ ie s a u către o e x a l t a r e apo loget i că a creaţ ie i n e a m u l u i său, ori, p r i n contrast , v a e x a g e r a î n crit ic ism, s e v a umi l i r e n e g â n d şi scuzând. Intre r idicolul subt i l a l ş o v i n i s m u l u i ş i umi l in ţa dureroasă a m ă r t u ­risirii u n o r inferiorităţi ev idente , — e foar te g r e u ca c i n e v a să poată ţ i n e î n a s e m e n e a s i ­tuaţ ie c u m p ă n a u n o r în ţe l eger i şi af irmaţi i ca lme.

pas iunea şt i inţ i f ică şi dorul lumin i i taborice , care să d e s f u n d e e p o c a d e g lor ie » isnohas-m u l u i ?

F i indcă aceas tă e p o c ă n u s e reduce la s fântu l Grigorie P a l a m a . Dar e a d e v ă r a t că î n e l s tră­luceş te m a i puternic .

N I Ţ Ă M I H A I

L I T E R A R Ă A c e s t c ineva care s ă p o a t ă această m i c ă m i ­

n u n e a fost feric i t găs i t î n persoana d- lu i Baz i l M u n t e a n u . Cunoscut la noi în t r 'un cerc care p e cât a fost d e res trâns p e atât a fost d e e n t u ­ziast î n s p e r a n ţ e l e p u s e î n d-sa , d-1 M u n t e a n u e o persona l i ta te cu o car te de v i z i t ă cer tă î n l u ­m e a cărturărească pariziană,, fără c a aceas ta s ă facă d in d - sa u n pal id desrădăc inat s a u u n d i s ­preţu i tor al real i tăţ i lor or ig inare d e departe . D a r această l egătură păs tra tă cald şi totuşi î n -ţe lepţ i tă p r i n p e r s p e c t i v e l e d e c a l m a le d e p ă r ­tării n'ar f i fos t p o a t e d e s t u l ca t e m e l i e u n e i i n ­terpretări d e v a l o a r e a celei p e cari o aduce d-1 B. M u n t e a n u l i teraturi i noastre . I n l u m e a u n i ­vers i tară f ranceză însă , d - s a e u n recunoscut specia l i s t a l l i teraturi i comparate . P e n t r u î n ţ e ­l egerea justă a une i l i teraturi ca a noastră, — furn icând d e de f i c i en ţe dar ş i d e putern ice c r e a ­ţii, de improvizăr i dar şi de e lanuri autent ice , — pozi ţ ia aceas ta e n u n u m a i cât s e p o a t e d e reconfortantă d a r şi s ingura care îţi p o a t e î n ­gădui jus te le perspec t ive .

D i n toate a c e s t e împrejurăr i , cartea d - lu i B. M u n t e a n u s'a î m p l i n i t a şa c u m e: U n d e s e n m a ­siv, tot a şa d e b i n e v e n i t ş i p e n t r u străini i r â v -nitori de o in formaţ i e ser ioasă , ca ş i p e n t r u noi toţi, — doritori t o c m a i ifiindcă s â n t e m atât d e s t r â n s angajaţ i î n l u p t e l e ideo log ice d e l à noi d e acasă, d e o v i z i u n e ob iec t ivă a trecutu lu i i m e ­diat.

D u p ă istoria l i terară contemporană atât de p ă ­t imaşă şi de auto laudat ivă a d- lu i E. Lov inescu , d u p ă fresca v a s t ă d a r atât d e răsuci tor apăsa tă d e persona l i ta tea d - s a l e uriaşă, a d- lui N. Iorga, după compi la ţ i i l e s in i s t re cu cari câţ iva guşaţ i inte lectual i p e car i e inut i l să - i m a i n u m i m au făcut avere s p e c u l â n d se tea reală, d e a fi in for ­m a t fără părt inire , a m a r e l u i publ ic al ce t i tor i ­lor ş i al şcolari lor , — s tudiu l d- lu i M u n t e a n u e cartea l inişt i te lor în ţe leger i care n e trebue.

Ev ident , m i s i u n e a ei cea dintâi r ă m â n e aceea d e a n e înfăţ i şa c u m e m a i b ine puţ in i lor s t ră ­ini cari ar vrea să n e cunoască de departe . D e a n e înfăţ i şa „cum e m a i b ine" n u pr in trucajul abil sau fanfaron al une i real i tăţ i mizere , ci

437

p r i n în fă ţ i şarea iub i toare dar fără e m f a z ă a c e e a c e a v e m b u n şi m a i a les pitoresc î n l i t e r a ­tura noastră .

Ë ca lea p e care a a l e s - o dl. B . M. A izbut i t o ca ldă p ledoar ie p e n t r u l i t eratura noastră , n u atât p r i n t o n u l ei care e ace la a l u n e i g e n e r o z i ­tăţ i necesare , p u n c t a t ă î n s ă c â n d t r e b u e d e r e ­t i cenţe l e subt i l e dar ca tegor ice a l e u n e i luc idi tăţ i nec l int i te . Cât a izbut i t pr in d o u ă trăsătur i f e ­r ic i te d e m e t o d ă .

Cea dintâ i e s tructura e sen ţ ia l descriptivă a s tudiului . Intr'o î n ţ e l e g e r e străină, î n a i n t e d e a se i m p u n e ca va loare , c e e a c e e foarte greu, l i ­t eratura noas tră i zbeş te incontes tab i l p r i n v i a ţ a e i t u m u l t o a s ă , d iversă şi p i torească . Mai p u ţ i n şi m a i m u l t tot odată decâ t o b ib l io tecă d e cărţ i mar i , de f in i t ive , ea e u n pe i sa j d e o e x t r e m d e i n t e r e s a n t ă bogă ţ i e şi, — se p o a t e s p u n e c u ­v â n t u l , — or ig inal i tate . Cu toată pol i t i ca n e n o ­roci tă d e s e r v i l e imi ta ţ i i a t recutu lu i l i teraturi i noastre , to tuş i rea l i tă ţ i l e d e v i a ţ ă cari i zbutesc d e s t u l d e a d e s să c a p e t e înfăţ i şăr i î n e a sunt atât d e m a s i v e şi deoseb i t e d e ce l e occ identa le , iar z ă c ă m i n t e l e fo lc lor ice cari î i t rans f igurează aproape î n t o t d e a u n a e x p r e s i a s u n t atât d e a l e noastre , încât se poate face astăz i cons ta tarea c a l m ă că a v e m totuşi , aproape î n contra vo in ţe i noastre , o l i t eratură în b u n ă parte or ig ina lă .

P i torescu l aceste i or ig inal i tăţ i , n u e d e m o n ­strat ci r e i e s e f iresc d in s tructura subti l d e s c r i p ­t ivă a ana l ize lor p e cari l e a d u c e s tud iu l d - lu i M u n t e a n u . Tot c e e a c e doreşt i c e t i n d u - i î n c e p u ­turi le , e ca l ec toru l s tră in să a ibă răbdarea d e a s t răbate p r i m e l e douăzec i d e p a g i n i a l e c a p i ­to lu lu i dintâi . E l e cons t i tue p e n t r u aces t lector o poartă c a m difici lă, — dar aproape i n e v i t a ­bilă. II prez in tă p e A l e c s a n d r i ca p e o f igură d e tranz i ţ i e de là l i teratura v e c h e în fă ţ i şa tă s u ­m a r m a i ' n a i n t e î n c â t e v a pagini . D e s igur, A -lecsandr i n u e t o c m a i cartea d e v iz i tă cu care să a v e m curajul d e a b a t e la porţ i l e l i teraturi i u n i v er sa l e . A u t o r u l s e p a r e că a căutat să m i c ­şoreze aces t hand icap , l e g â n d u - 1 p e A l e c s a n d r i m ă c a r d e l ec toru l francez pr in a m ă n u n ţ i r e a in f luenţe lor ce i - a u i m p r i m a t opera. E p o a t e o greşa lă . A s t f e l d e s c h i d e o p e r s p e c t i v ă cu totul m i n o r ă când ea p u t e a fi ame l iora tă fără a f a l ­s i f ica real i tatea , pr in în fă ţ i şarea note lor d e rea l p i toresc a l e pas te lur i lor şi a l e prozei lui A l e c ­sandri .

Cet i torul s tră in v a p a r c u r g e apoi cu des tu l ape l la curioz i tăţ i le lu i p u r in t e l ec tua l e p a g i ­n i l e ar ide p e n t r u e l dar necesare , soroc i te d e s -bater i lor d intâ i a l e conşt i in ţe i n o a s t r e î n l i t e r a ­tură p r i n Maiorescu , H a s d e u , X e n o p o l . D a r o -dată a j u n s î n i n i m a f i le lor î n c h i n a t e lu i E m i -nescu , d u p ă l ec tura ce lor dintâi , cari î i c o n t u ­

rează rece, şt i inţ if ic , f ormaţ iunea , — v a fi pr ins î n d e a j u n s d e p u t e r n i c ca să poată s trăbate zona d e abstracţ i i spec i f i ce n o u ă : a desbater i lor i -deo log i ce p o s t e m i n e s c i e n e . P e n t r u noi , u n c a ­pitol r e m a r c a b i l pr in p u t e r e a lu i s intet ică , p r i n ob iec t iv i ta tea p u s ă în conturarea poziţ i i lor atât d e crâncene , cu o s ingură e x c e p ţ i e : s u r p r i n z ă ­toarea i sp i tă d e şarjă oare 1-a an trenat p e dl. M u n t e a n u la u n a d i n ce l e m a i ca tegor ice negaţ i i d in cartea d- sa le , n e g a ţ i e care c r e d e m că g â n ­direa m a s i v ă a d - lu i D r a g o m i r e s c u , a c u m , î n p e r s p e c t i v e l e m a i c lare a le d i s tanţe i de t i m p , n'o mer i tă .

A j u t a t în e n t u z i a s m şi d e p a g i n i l e dărui te lui Creangă , — căruia p o a t e i s'ar fi c u v e n i t m a i m u l t relief, — cet i torul s tră in v a s trăbate aces t capito l d e abs trac te desbater i p e n t r u e l şi v a intra î n l u m e a b o g a t ă a n u v e l e i n o a s t r e d i ­n a i n t e d e război . E u n capi to l care îi pr i l e ju i e ş t e d - lu i M u n t e a n u cre ionarea u n e i l u m i ep i ce d e ­s tu l d e i sp i t i toare p e n t r u s tră ini iar p e n t r u no i reab i l i tarea p r i n aceas tă p e r s p e c t i v ă a u n o r scri i tori p e cari i - a m nedreptă ţ i t î n u l t imul t imp, ca p e S lav ic i , s a u i - a m u i ta t ca p e pro za ­torul D e l a v r a n c e a . U n nedreptă ţ i t î n s ă şi aici , u n m a r e nedreptă ţ i t : Cal is trat Hogaş , p e care dl . M u n t e a n u î l î n g h e s u e î n c â t e v a rânduri , l a cot cu Vic tor Crăsescu .

I n capi to lu l î n c h i n a t poez ie i antebe l i ce , to t d i n gri ja d e a în fă ţ i şa l ec toru lu i s tră in rea l i tă ţ i l e n o a s t r e e senţ ia le , — ace iaş î n d r e p t a r e a unor p e r s p e c t i v e p r e a m u l t s t r â m b a t e î n u l t i m u l t imp, m a i a l e s p r i n ze lu l m o d e r n i s t a l d - lu i L o -v inescu . O p r e z e n t a r e ob iec t ivă a poez ie i m i ­s ionare a lu i V lahuţă , cu toa te de f i c i en ţe l e ei dar şi cu toa tă n o b l e ţ e a e i rea lă; o jus tă f i g u ­r ină a lu i Cerna, a tât de ma l t ra ta t d e dl. L o v i -n e s c u î n istoria sa l i terară; o m i n u n a t ă d e s v ă -v ă l u i r e a poez ie i u i ta tu lu i D. A n g h e l , care a a v u t la dl. L o v i n e s c u ace iaş i ingrată soartă; şi u n foarte b u n capi to l d e s p r e M a c e d o n s k i , c a p i ­tol p e care p r o f u n d e l e c u n o ş t i n ţ e d e l i t eratură franceză a le d - lu i M u n t e a n u şi j u d e c a t a sa ca l ­m ă nu-1 p u t e a u î n c h e g a decât astfe l .

B i n e în ţe l e s .aceas tă rect i f icare d e p e r s p e c t i v e se face în cartea d - s a l e fără d e n ic io i n t e r v e n ­ţ i e p o l e m i c ă ci doar pr in s i m p l a func ţ ionare c a l ­m ă şi nes i l i tă a în ţe l eger i i d - s a l e crit ice. Căci dl. M u n t e a n u v ă d e ş t e o a l c h i m i e rară d e î n s u ­şiri: u n is tor ic l i terar cu adânc i pos ib i l i tăţ i d e v ibraţ i e în fa ţa f rumosu lu i , şi u n crit ic d e u n i ­vers i tară pondere , d e rece c u m p ă n i r e , î n a -f irmaţi i .

A c e s t e însuş ir i sunt şi m a i e v i d e n t e , m a i b o ­g a t e î n b u n e împl in ir i , — s u b ţ e să tura v i e şi b o g a t ă a generoz i tă ţ i i c u care creaţ ia noas t ră e în fă ţ i şa tă descr ip t iv străini lor, — î n j u m ă t a t e a

438

a doua a cărţii , în care se răsfaţă larg l i teratura noastră de după războiu.

U n capitol a m p l u întâi , în care cu u n tact şi o subt i l i ta te admirabi l e s e dă locu l c u v e n i t t u ­turor mari lor debater i ai prob lemelor noas tre d e or ientare spir i tuală. L ibera l i smul şi r a ţ i o ­n a l i s m u l d- lu i Halea ca expres i e ac tua lă a „Vieţi i Româneşt i"; apolog ia l ibera l i smulu i r e ­vo luţ ionar încercată de Ze le t in şi dl. L o v i n e s c u ; „Români smul" d- lu i R ă d u l e s c u Motru; d ia l ec ­t ica s ingulară a d - lu i N a e Ionescu; au tohton i s ­m u l şi creş t in i smul „Gândiri i" teoret izat d e dl. Nich i for Crainic; f i losof ia culturi i pornită tot de aci d e dl. B laga , — totul îş i găseş te n u crit icul acid, care ar fi fost cu to tu l deplasat aici, cât interpretu l prob, care n u - ş i m a n i f e s t ă decât foarte rar şi foarte subt i l părer i l e în m o d d i ­rect, l ă s â n d u - l e să transpară doar pr in s a v a n ­tu l dozaj al atenţ ie i p e care -o dă f iecăruia .

A c e i a ş i a t i tudine şi în înfăţ i şarea luptei , încă în miezu l ei şi astăzi, în jurul mi s iune i artei şi scri i torului .

Intre ce le două desbater i , u n condescendent in termezzo: „La j e u n e s s e e n tumulte" , c u pr i ­v i r e la care însă m ă s imt dator să î n s e m n r e ­gretu l că n u a dat a tenţ ia m i n i m ă cuven i tă şi acelor indiv idual i tă ţ i t inere cari, în mi j locu l aces tu i t u m u l t pr iv i t de dl. M u n t e a n u uneor i cu o foarte f ină şi a s c u n s ă ironie , — a u căutat să rămână , a s i m i l â n d toate luc id i tăţ i l e noi a l e t impulu i , p e l inia d i n a m i c ă a mar i lor noas tre cert i tudini etnice . Cu atât m a i m u l t cu cât aces t t u m u l t p e care dl. M. î l v e d e atât d e actual , — ş i -a s t ins vo i t d e m u l t agitaţia. . .

Odată a j u n s aici, e adevărat târziu dar fără să se poată altfel , l ectorul s tră in v a descoperi în descr ier i le subt i le încărcate d e intuiţ i i adânc i a l e cr i t icului o l i teratură care există, — bogată şi i sp i t i toare în d ivers i ta tea ei, p i torească în te lur icul său şi impres ionantă în sp ir i tual i tatea ei. O l i teratură care n e og l indeş te f idel şi or i ­g ina l d u h u l etnic . Viaţa atât d e inega lă dar atât de s tufoasă a r o m a n u l u i nos tru d e acum, t u ­m u l t u l de sboruri largi şi d e ta ine adânci a l m a r e i noas tre l irici de astăzi , — cresc clar şi e v i d e n t p e n t r u u n och iu d e cât d e departe , d i n pag in i l e ce li s e dăruesc cu dragoste şi cu l u c i ­ditate . Foar te sobră î n e x p r i m a r e a s e n t i m e n t a -l i tăţi lor sale, foarte prudentă în deducer i şi c o n ­cluzii , — cartea aceas ta e ast fe l totuş i cât s e poate de conv ingătoare pentru u n s tră in şi foarte tonică p e n t r u noi.

Dl . M u n t e a n u a j u n g e la această f rumoasă şi dif ici lă i zbândă şi pr in cea de a doua t r ă s ă ­tură d e m e t o d ă speci f ică şi a n u m e pr in o r g a n i ­zarea st i l i s t ică a cărţi i . A c e a s t ă organizare e og l inda structuri i spir i tuale a autorului ei. Şi

această s tructură e acea a unu i autent i c t e m ­p e r a m e n t r o m â n e s c raf inat la cea m a i b u n ă şcoală franceză: f ineţe , l impez ime , lapidar i tate e legantă , echi l ibru.

O rară armonie prez idează a l c â t u h e a in te rioară a cărţii. Capitole , subcapito le , d iv iz iuni , totul se î n c h e a g ă şi se des face în şi d i n l in i i l e echi l ibrate armonic a le une i v iz iuni , n e c u t r e ­m ura tă de mari ambiţ i i de s inteză orig inală , de interpretare aparte , de noutate , —• dar l i m p e d e şi hotărîtă. Cartea n u v r e a să mărtur i sească o v i z i u n e persona lă ci a d e v ă r u l art ist ic al unu i n e a m .

A c e s t e i s tructuri c lare şi l ap idare îi c o r e s ­p u n d e o s imi lară s tră luc ire st i l ist ică. Ceti torul s tră in ca şi cel român, v a fi ispit i t b u n ă o a r ă şi conv ins d ina in te de e l eganţa geometr i că a t i t l u ­rilor: Vlahutza , l e p o è t e miss iona ire ; Cerna, ou l 'opt imisme pa thé t ique ; Rebreano , l e spec ta teur impass ib le ; Cezar Petresco , l e spectateur déso lé ; Crainic ou les d i v i nes cert i tudes; S a d o v e a n o et la m a g i e du souvenir ; P i l lâ t ou l e s b e a u t é s claires.. .

T r e b u e să t e duc i cu g â n d u l către „Epigonii ' ca să găseşt i o bogăţ i e s imi lară d e caracterizări lapidare.

Inter iorul descripţ i i lor a b u n d ă şi e l în astfe l d e formule ce ţi se gravează î n m e m o r i e cu c i -zelura lor f ină: „L'oeuvre d 'Eminesco e s t u n v a s t e concert a u c la ire d e lune"... „dans l e r ê v e d 'Eminesco l e m o n d e l u i - m ê m e s e m b l e rêver d e tous ses p h é n o m è n e s " , „Parmi la p o é s i e -sugges t ion , la p o é s i e - i m a g e , la p o é s i e - p r o b l è m e , , dont l 'empire est si fort aujourd'hui , Cra in ic ' m a i n t i e n t la tradi t ion de la poés i e - chant , u n chant m a j e u r et proc lamato ire , à ré sonance d'é­g l i se et à portée collective".. .

Opera d- lu i Baz i l M u n t e a n u e as t fe l n u n u -m a i u n a d in e x t r e m d e pu ţ ine l e cărţi ce n e î n ­făţ i şează cu c ins te î n s trăinătate , — după atâtea traduceri n ă t â n g e şi a tâ tea pag in i d e s implă şi abia a s c u n s ironică complezenţă , p lăt i te de noi cu bani grei, — n u n u m a i o l ec ţ ie de ob iec t iv i ­ta te crit ică necesară şi aş teptată , ci şi o f r u ­moasă , deosebi tă şi m a i a l e s p i ldui toare e x p e ­r ienţă st i l ist ică.

• * * *

P E R P E S S I C I U S : D E L A C H A T E A U B R I A N D L A M A L L A R M É . — Dl. Perpess i s ius i n a u g u rează n o u a colecţ ie „Critica", — d o m e n i u p u s sub îngrij irea d - sa l e d in spaţ iu l a c u m ajuns vas t al programulu i de edi tură al Fundaţ i e i Rega le , — printr'o de l ic ioasă anto log ie d e î m ­punsătur i şi r evo l t e a le scri i tori lor francezi faţă d e criticii v e a c u l u i X I X . O idee p e care numai o graţ ioasă fantez ie , atât d e înc l inată

439

spre a afla şi a de svă l i bobu l rece şi sc l ip i tor de ironie d intre p e t a l e l e u n u i v i s , ca acea a p o ­e tu lu i Perpess i c ius , o p u t e a t r a d u c e î n faptă. . .

A ş a s'ar părea , dacă n'ai şti că od in ioară sc l i ­p ir i le m ă r u n t e , ca lme , a l e i ronie i s a l e c o n t e m ­p l a t i v e şi f lu turăr i le a lbe a l e fan tez i e i n u f ă ­ceau decâ t să d e g h i z e z e îndărătn ic ges tur i l e de reac ţ i e şi d e apărare a l e u n e i v i i sens ibi l i tăţ i suf leteşt i , a le une i adânc i o m e n i i sufer i toare . Ş i dacă n'ai m a i şti că î n u l t i m u l t i m p p a r e că poe tu l evo lu iază , — ca m a i toa te s tructur i le s u ­f leteşt i de ace laş i fel , — către l in i ş t i l e bogate , f ine le sat is facţ i i şi a r m e l e subt i l e p e cari ţi l e dă erudiţia. . .

D . P e r p e s s i c i u s n e face i m p r e s i a î n a d e v ă r că se apropie şi î n l i t eratura şi î n cri t ica d - s a l e d in u r m ă d e î n ţ e l e p c i u n i l e ca lde şi s cept i ce t o t ­odată p e cari n u ţi l e p o a t e da decâ t f r e c v e n ­tarea î m b e l ş u g a t ă şi fără ambi ţ i i un ivers i tare , a cărţ i lor pr ie tene . U n A n a t o l e F r a n c e - i a n , d e o m a i p u ţ i n l ineară e l eganţă , m u l t m a i p u ţ i n s igur î n arh i tec tur i l e sa le , p r e f e r â n d suges t ia t imidă jocu lu i orgol ios şi prec i s al îmbinăr i lor n e a ş t e p t a t e d e idei , d e amint ir i cărturăreşt i m a i a les , — dar m a i apropiat d e m i c i l e s incer i ­tăţi, m a i umanizat , — t i n d e ast fe l să se c o n t u ­reze ca o t răsătură rară dacă n u ined i tă , î n p e i -sag iu l culturi i noastre .

A n t o l o g i a prezenta tă d e d. P e r p e s s i c i u s în u l t i m u l t i m p e e l o c v e n t ă p e n t r u m u l t e î n aces t sens . Ea mărtur i seş te , e drept , — u n e o r i chiar până la abuz, — întâ i d e toa te b u c u r i a severă , abstractă , şi totuş i g e n e r o a s ă a erudi ţ ie i pentru erudiţ ie , a asoc iaţ i i lor n u atât d e ide i cât d e informaţ i i , joc preţ ios şi subt i l ca o î m b i n a r e d e moza icur i rare. D a r m a i e făcută să m ă r t u ­r i sească indirect , fără os t en ta ţ i e dar c u p u ­terea fur i şe d e in f luenţă a u n u i ace laş i ton f u n d a m e n t a l d e gând ire sub fe lur i t e l e expres i i a l e atâtor t e m p e r a m e n t e d e art işt i a d u n a t e aici alături , — să i m p u n ă chiar, c â t e v a cred in ţe cari îi sânt aproape autorulu i ei.

Cea dintâ i e a c e e a a i n e x i s t e n ţ e i , a tât de a d e s şi a tât d e res tr ic t iv a c c e n t u a t ă p â n ă a c u m , incompat ib i l i tă ţ i i în tre critică ş i creaţie. C r e ­d inţă p e care o s u b s c r i e m şi no i în t ru totul . Şi n e b u c u r ă m că, după ce l i t eratura noas tră n e - a dat î n v r e m e a d in u r m ă f r u m o a s e e x e m p l e d e critici cari pot să creeze, o anto log ie d e l i t e ­raţi , — f ie e i şi c eva m a i d e d e p a r t e decât g r a n i ţ e l e noastre , — v i n e să d e m o n s t r e z e că şi creatori i pot face uneor i cri t ică b u n ă . P â n ă când p r o b l e m a v a p u t e a fi re luată c u m s'ar fi c u v e n i t de là î n c e p u t u l începutu lu i , adică p e t e m e i u l u n e i anto log i i r o m â n e ş t i d e crit ică a scriitorilor, — aşa c u m însuş i d. P e r p e s s i c i u s r e c u n o a ş t e că s'ar p u t e a face, tot atât d e i n t e ­

resantă dar m u l t m a i n e c e s a r ă nouă , — să î n ­s e m n ă m c â t e v a g â n d u r i p e m a r g i n e a ce le i de faţă.

Cu toată bogăţ ia ei d e pag in i şi t e x t e , aceas tă an to log i e n u d e m o n s t r e a z ă e x i s t e n ţ a u n e i cr i ­tici a scri i tori lor ci doar pos ib i l i ta tea ei , — a-tunc i când t e m p e r a m e n t u l scr i i torului a te s tă a-l iajul rar al u n e i ordini l u c i d e sp ir i tua le şi al u n e i f ebre suf le teş t i adânci . C u a l te cuv in te , scri i tori i d e p u t e r n i c ă in te l ec tua l i ta te ar p u ­tea crea şi în crit ică. I n adevăr , a d u n â n d d e o ­p a r t e p a g i n i l e m a g i s t r a l e a l e lu i B a u d e l a i r e d e s p r e Doamna Bovary, a l e lui B a r b e y d ' A u r e ­v i l l y şi a l e lu i T é o p h i l e Gaut i er d e s p r e B a u ­dela ire , a le lui Marce l S c h w o b despre G e o r g e Meredi th , şi a d ă u g â n d u - l e f r a g m e n t e l e cu m u l t e intu i ţ i i cr i t ice adânc i d i n Geniul Creş­tinismului d e Chateaubr iand , — r ă m â n d e al tă p a r t e p a g i n i l e a 21 d e scri i tori cari n'au fă­cut critică n ic i î n c e e a c e li s'a cu l e s ca s e m ­n i f i ca t iv î n aceas tă anto log ie . P a g i n i d e e n t u ­z i a s m f r u m o s dar n u m a i en tuz ia sm, ca ace l e a le lu i O c t a v e M i r b e a u d e s p r e Maeter l inck , în cari aces ta e aşezat m a i p r e s u s d e S h a k e s p e a r e , î n cari Principesa Maleine, cartea lu i u i ta tă cu totul azi, e „mai trag ică decât Macbeth, m a i ex traord inară decât Hamleth s u b raportul f i ­losof iei"; ca ace l e a l e lu i L a m a r t i n e despre Mistral , jus te î n p r e v i z i u n e a lor dar cu to tu l l ir ice în e x p r e s i a lor b o m b a s t i c ă ; ca a c e l e a l e lui B a l z a c d e s p r e S t e n d h a l , d e a s e m e n e a i r e p r o ­şabi le î n in tu i ţ ia lor in i ţ ia lă d e v a l o a r e dar toate .în rea l i ta te doar o convorb ire orgo l ioasă a lui B a l z a c cu s ine însuş i , aşa c u m s â n t şi ce l e î n c h i n a t e d e V. H u g o lui S h a k e s p e a r e sau d e M a l l a r m é lui Ver la ine .

P a g i n i apoi d e p l â n s e t s ingu lar al creatorului , de d r a m a t i c e desbater i cu propria lui c o n ­şt i inţă art ist ică, p r e c u m sânt a c e l e a l e se d i n S tendha l , A. d e V i g n y , L e c o n t e de Lis le , fraţi i Goncourt , E. Zola, M a u p a s a n t , — m a i toate pre fe ţe d e cărţi . I n sfârşit , pag in i de d u r e ­roasă so l idar izare cu fraţi i de creaţ ie b l e s t e ­m a ţ i d e soartă, ca ce le scr i se d e G. S a n d p e n ­tru G e o r g e s d e Guer in , d e Gérard d e N e r v a l p e n t r u Res t i f de là B r e t o n n e , de V e r l a i n e p e n ­tru Vi l l i ers d e l 'Isle A d a m .

Toate , d e m o n s t r â n d c e e a c e p o a t e n u vor , — dar cu o e v i d e n ţ ă d e care d. P e r p e s s i c i u s îş i dă s eama, se pare — că aşa zisa crit ică a a r t i ş ­t i lor e u n t ă r â m f e r m e c ă t o r în care m e r i t ă să rătăceş t i oricât. Insă c u condi ţ ia d e a n u căuta mar i l e luc id i tă ţ i cari să r ă s b u n e î n ţ e l e g e r i l e n e d r e p t e a l e cri t ic i lor d e profes ie , ci m a i m u l t u n e l e d in a c c i d e n t e l e ace l ea gra ţ ioase p r i n cari natur i i îi p lace atâta să p r e s a r e l u m e a cu m i ­racole .

440

Cea d e a doua credinţă a autorulu i aces te i antologi i e cea în d e m n i t a t e a creatorului de artă. Ea răsună orgol ioasă î n f r a g m e n t e l e d e aici d in Victor Hugo , d in Stendhal , d in M a l l a r ­mé , — şi p l ină de compăt imir i şi r evo l t e faţă de ch inul cu care î l copleşeş te societatea, în f r a g ­m e n t e l e d in A. d e V i g n y , Gaut ier şi Ver la ine . Pag in i de a m a r ă actual i ta te _ şi azi, depăş ind crit ica p e n t r u ca să intre î n procesu l de c o n ­şt i inţă necesară al omenir i i întregi , — ce m e r i t a u să fie adunate , dacă n u pentru a putea d e ­m o n s t r a e x i s t e n ţ a f ecundă a crit icei artişt i lor în orice caz p e n t r u a l e aduce oameni lor a-minte , pr in procedeu l de u n patet ic atât d e discret ut i l izat aici d e d. Perpess i c ius , d e ch i ­nui ta lor condiţ ie u m a n ă .

Dar aceas tă desbatere pate t ică se l e a g ă i n ­t i m d e a celei d e a tre ia credinţe a d- lu i P e r ­pess ic ius : aceea a desăvârş i te i l ibertăţ i a artei . A m p u t e a s p u n e chiar că l inia de organizare a întregi i antologi i e aceas tă credinţă. P e ea caută să o just i f ice f r a g m e n t u l d in C h a t e a u ­br iand hărăzi t iubiri i pas ionate a Didonei , v e ­h e m e n t a p ledoar ie p e n t r u i n d e p e n d e n ţ ă a lu i A. de Musset , gândur i l e dureroase a l e lu i B a u d e ­la ire despre F laubert şi ce le sarcast ice a l e lu i d 'Aurev i l ly cu pr iv ire la soarta lui Baude la ire , c râmpe ie l e d i n Jurna lu l Goncourt , notaţ i i l e apăsătoare a l e f ragmente lor d i n Corespondenţa lu i F lauber t î n p r e a j m a procesulu i său, gândur i l e lu i Vi l l i ers d e l 'Isle A d a m despre La tenta­tion de St. Antoine, ide i l e categorice ale lui Zola Despre moralitatea în literatură, d e s b a t e -ri le subt i l e a l e lui H u y s m a n s în jurul n a t u r a ­l i smulu i în l egătură cu ace iaş i problemă. . .

Su i ta lor categorică, p r e c u m şi u n e l e subţir i aluzi i d in not i ţe l e atât d e bogate în sugest i i d e preţ , în asocieri îndrăzneţe şi m a i a l e s î n informaţ i i d e is torie l i terară de b u n ă cal i tate , — arată că d. Perpess i c ius ţ ine să aducă şi ast fe l u n e l e a r g u m e n t e hotăr î toare în m a r e a luptă ce s'a desch i s la noi n u d e m u l t în p r o ­b l e m a raportului d intre artă şi et ică. T r e b u e să r e c u n o a ş t e m de là început că m o d u l aces ta de a in terven i într'o d i scuţ i e care a degenera t atât uneori la noi în injuri i şi lov i tur i personale , — e d e u n r a f i n a m e n t d e cuv i in ţă d i n ce l e m a i rare. Şi că t rebue să fii u n o m de s u b ţ i ­r imea şi cărturăria d- lu i Perpess i c ius ca să-1 poţi închipui .

Dar ce d e m o n s t r e a z ă aici aceas tă anto log ie ? C e v a ce a d m i t e azi u n a n i m o în treagă l u m e , şi deci o d e m o n s t r a ţ i e n u m a i era necesară : g r e -şala id ioată a unor f i l ist ini cari s'au î m p i e d e c a t d e câ teva cuv in te într'o operă ca a lui B a u d e ­laire, d e o atât d e trag ică conşt i inţă a p ă c a ­tu lu i încât azi autorul ei e r e v e n d i c a t c u or ­

gol iu de spir i tual i tatea catol ică, sau ca a lui Flaubert , atât de transf igurată de o îna l tă r e ­l igie a artei încât autorul î ţ i apare şi în v ia ţă şi î n creaţ ie ca u n ascet al ei.

Dar antologia aceas ta n u poate să î n d r e p t ă ­ţească ceva ce n u se p o a t e to lera n ic i când şi n i c iunde : ca v r e o câţ iva ovre i aht iaţ i de succes şi de bani să desor ienteze o în treagă l i teratură a unu i popor sănătos în suf le tu l lui ; ca v r e o câţ iva dăruiţ i d e D u m n e z e u dar l ipsiţ i d e c o n ­şt i inţa demni tă ţ i i lor şi d e o a m e n i şi d e a r ­tişti, să terorizeze o în treagă cultură pr in v i o ­lenţa căutată c inic a unu i l imbaj p l in d e toate spurcăciuni le .

S â n t e m siguri că d in toţ i scriitorii anto logaţ i d e d. Perpess i c ius se poate a lcătui o carte tot atât de m a s i v ă şi d e convingătoare , a credinţei lor î n demni ta tea înal tă a artei, în m i s i u n e a ei trasf igurătoare. U n Flaubert , u n Baude la i re a u a v u t re l ig ia cuvântu lu i , — n'au traficat , n'au spurcat şi n'au lov i t cu el , ca atâţ ia D a m i -eni S tăno i şi H a i m o v i c i B o n c i u de là noi , cari cer l ibertate neguţă torească î n n u m e l e sf inte lor chinuri a l e celor dintâi , — ci au căutat pr in cuvântu l s m u l s în sângera t d e s incer d i n car­nea lor să aducă u n e i Div in i tă ţ i uneor i c u n o s ­cută a l te ori ignorată dar t o t d e a u n a prezentă în impa lpab i lu l ei, s u p r e m a ofrandă a p ă c a t u ­lui o m e n e s c , umi l i t pr in s impla lui înfăţ i şare mizeră şi dureroasă . Nic i când n'a fost d i a v o ­lul m a i prezent în l u m e ca î n epoci le d e m a i puternică v ia ţă creşt ină. D a r n u se poate p u n e tr is teţea copleş i toare din Florile răului sau Doamna Bovary a lături d e m e s c h i n a ş m e c h e r i e sen ină a c ine ş t ie cărui e m u l delà noi al lui P i -tigril i .

Ceeace d e altfel , — d e s igur nici d. P e r p e s s i ­c ius n u poate să facă. D - s a caută, — cu m a i m u l t ă s a u m a i puţ ină dreptate , — să aducă mai aproape d e l in i i le sa le drepte o d i scuţ ie care s'a s t râmbat absurd d e m u l t e ori la noi .

D a r indi ferent de p u n c t e l e ei d e p lecare şi de concluz i i le ei, — cari s e pot discuta , — antologia d- lu i Perpess i c ius r ă m â n e cu va loarea ei în s ine. A c e e a d e foarte preţ ioasă i m a g i n e a u n u i a ce le câ teva de l i ca te spir i te cărturăreşt i pe cari Ie a v e m astăzi , aceea d e b u n ă că lăuză în u n e l e d in ce le m a i caracter is t ice frământăr i ale secolului X I X francez şi impl ic i t în i n f l u ­enţe l e lor europene , şi aceea d e aducătoare ut i lă a mul tor sugest i i şi in formaţ i i d e is torie l i terară.

R A D U B O U R E A N U : E N I G M A T I C U L B A Ï -K Â L . — P o e t u l R a d u B o u r e a n u a scris o p o v e ­s te f rumoasă ş i ' tr i s tă aşa c u m n u p u t e a s'o scrie

441

al t fe l u n iubi tor a l f lu idelor incanta ţ i i a l e v e r ­sului . O carte grea d e nosta lg i i , n u d e î n t â m ­plări . O carte î n a l e cărei p a g i n i r ea lu l n u i n ­t e r v i n e decâ t ca să contureze discret v o l u t e l e v i su lu i . A r fi o n e d r e p t a t e şi fa ţă d e autoru l ei şi fa ţă d e c e e a c e a izbut i t e l f r u m o s î n ea, — s ă - i ceri o a m e n i şi fapte . S u n t cărţi cari p o r ­n e s c doar d intr 'un colţ s ecre t şi dureros a l s u ­f le tu lu i nos tru şi cari n u tră iesc decâ t dacă g ă ­se sc ace laş i u n g h e r t i m i d i n suf le tu l cet i torului ; cărţ i p e cari n u l e poţ i cet i şi î n ţ e l e g e decât î n c l ipe le c â n d t e bat ace l eaş i e lanur i v a g i dar s trăvechi , ace l eaş i nos ta lg i i d e cari t e ruş inez i apoi , e t i c h e t â n d u - l e romant i ce , dar cari a u î m ­p i n s m e r e u , în cursul u n e i istori i foarte c o n ­crete în consec in ţe l e ei, ho tare l e l u m i i p e p ă ­m â n t şi a l e p ă m â n t u l u i în inf init .

E o p o v e s t e cu în frânţ i subt i l i ş i tr işt i ai v i e ­ţii, p e n t r u că au purta t u n v i s n u p r e a m a r e ci p r e a p u r p e u m e r i O p o v e s t e c u m a ş t iut s ă scr ie a c u m câ ţ iva an i u n G e o r g e s D u h a m e l . Eroii e i sunt î n s ă m a i p u ţ i n d e s c u s u ţ i su f l e t e ş t e decâ t u n G e o r g e s S a l a v i n d i n Confession de minuit. Dl. B o u r e a n u n u v r e a să a ibă luc id i ta tea î n t r i ­s t e ţe a lu i D u h a m e l . D - s a r ă m â n e cred inc ios s tructur i i sa l e l ir ice, i u b i n d u - ş i eroi i , î n t u n e -c â n d u - s e deodată c u e i suf l e teş te . E l i t eratura d- lu i B r ă t e s c u - V o i n e ş t i t r a n s p u s ă p e u n p o r t a ­t iv m o d e r n , n u pr intr 'un proces d e f i l i a ţ iune cu a tâ t m a i p u ţ i n d e imi taţ ie , cât p r i n s imi lar i ta tea nes i l i tă a a t i tudin i i creatorulu i fa ţă d e l u m e a lui . A c o l o m u r e a o c lasă soc ia lă apăsa tă d e propria e i pur i ta te patr iarhală . Aic i , o u m a n i t a t e p e care o f ă r â m ă p r e t u t i n d e n i î n z i l e le n o a s t r e p r o c e s u l necruţă tor d e adaptare a suf l e tu lu i u m a n la r i t ­m u l rece , meta l i c , al prec iz i i lor v i e ţ i i m o d e r n e . U m a n i t a t e a aceasta , aici t ră ieş te şi m o a r e m u l t m a i s t ins , m a i pa l id , decât în cărţ i le z u g r a v u l u i lu i N i c u l ă i ţ ă Minc iună , f i indcă aceas tă u m a n i ­ta te n u v i n e din afară î n scr i su l prozatorului ci e doar u n r e f l e x al u n o r f a n t o m e l ir ice cari a u cutreerat o cl ipă, — aşa c u m se p l i m b ă uneor i în a m u r g u r i l e in ter ioare a l e n o a s t r e a l e tuturor, — suf l e tu l u n u i poet d e atât d e p u t e r n i c e m e l a n ­colii c u m e dl. R a d u B o u r e a n u .

Eroii ei naufrag iază tragic f i indcă e u n r a ­port a s t ronomic în tre v i s u l şi puter i l e lor. Ş t e ­fan Horneţ , a g e n t într'o m i z e r ă percepţ ie , e v a ­dează v i s â n d p e f i l e le prospec te lor gratu i te a l e compani i l or d e că lător ie î n or i entu l depărtat şi a d u n ă b a n cu b a n d in l ea fa lu i m e s c h i n ă p e n ­t r u ca s ă - ş i poată t r a d u c e m i n u n i l e g â n d u l u i î n faptă . A n d r e i A n d r i c u , ac tor d e ta l en t m ă ­c inat î n t u r n e e m e d i o c r e p r i n prov inc ie , v i s e a z ă ace iaş i evadare . Cons tant in P o p , — m a i p u ţ i n cons i s t en t suf le teş te , f i indcă e d i n a l u a t u l ace lu i a m e s t e c atât de g r e u de conturat : de r e a l i s m şi

d e utopie , d i n su f l e tu l t inere tu lu i d e azi, dec i î i t rebuia al t cadru d e poves t i re , m a i l arg şi m a i a m ă n u n ţ i t , ca să s e def inească , — p leacă î n l e ­g i u n e a s tră ină franceză .

N i c i u n u l n u i zbuteş t e însă , f i indcă ei sânt doar nosta lg i i , ş i n u vo in ţe , su f l e te încordate . S â n t doar t erenur i d e u n d e îş i i a u sborul , ca n i ş t e păsăr i f rag i l e d e l e m n şi pânză , câ teva d i n m a r i l e şi n e p r e c i s e l e v i sur i a l e inadaptab i l i l or d i n t o t d e a u n a . A u t o r u l n u d i secă aces t proces de inadaptabi l i ta te , — nic i î n condi ţ i i l e epoci i de azi n ic i î n a l e v r e m i i d e or icând. El u r m ă r e ş t e doar î n d u i o ş a t v o l u t e l e t imide , d i n ce î n ce m a i s u g r u m a t e , a l e aces tor v i sur i .

U r m ă r i n d u - l e , a cre ionat f r u m o s şi colorat stări suf le teş t i f lu ide , e terate , aşa c u m d e p u ­ţ ine ori a u fost pr inse î n proza noastră , — d e ob ice iu ori p r e a . a spru teres tră ori p r e a haot i c p i erdută în v a s t e c ircui te metaf i z i ce . P r i n a c e ­s te pagin i , cred că îşi v a găsi cet i tori i de l i caţ i p e cari î i r â v n e ş t e de là început , — şi în d e s t u l n u ­m ă r ca s ă - i păs t reze câ tva t i m p i m a g i n e a în l i teratura noas tră actuală , î n care se v â n t u r ă atât d e r e p e d e n u m e şi glori i .

* * *

V. B E N E Ş : H A N U L R O Ş U . — La în tâ ia d - s a l e carte, dl. V. B e n e ş n u e to tuş i c e e a c e se c h i a m ă u n „debutant". Odată cu a tâ tea a l te le d i n f r a ­g e d e l e t a l e n t e cu cari A r d e a l u l t ânăr î n d r e p ­tă ţeş te azi a tât d e f r u m o s orgol i i l e ce lui v e c h i u , în e f lorescenta p e care a u pr i l e ju i t -o şi a u d e ­f in i t -o î n ace laş i t i m p r e v i s t e ca „ G â n d R o m â ­nesc", „Lanuri" şi „Pag in i l i terare", — dl. B e n e ş s'a conturat în f i l e le ce le i d i n u r m ă p r i n sch i ţ e cari v ă d e a u o m â n ă s igură d e prozator şi m a i a les p r i n o s e a m ă d e cronici p las t ice , măr tur i i a l e u n e i c lare subt i l i tăţ i i n t u i t i v e şi a l e u n e i cul turi adânc i te .

V o l u m u l s ă u dintâi , — t ipări t d e ed i tura M i -ron N e a g u cu o dragos te ce m e r i t ă să f ie s u ­b l in ia tă f i indcă e u n a d i n c e l e m a i f r u m o a s e încercăr i ce s'au făcut la noi p e n t r u a-i da cărţi i r o m â n e ş t i e l e g a n ţ a sobră cuven i tă , — a d u n ă c inci n u v e l e fantas t i ce .

Mai î n a i n t e d e a l e comenta , să î n s e m n ă m o a l tă bucur ie . S â n t e m în p l i n ă zodie b u n ă aici . A lă tur i d e cartea aceas ta d e n u v e l e . — Oameni în ceaţă, n u v e l e l e d e f lu idă ana l i ză a s u b c o n ­ş t i entu lu i p r e z e n t a t e d e d. I. Biberi , p r i n C o ­lec ţ ia scri i tori lor o l t en i t ipăr i tă la „Ramuri"; — Trântorul, c u l e g e r e a d e n u v e l e a d - lu i E m i l B o t t a ed i ta tă d e „Vremea"; In casa bunicilor, r e v e n i ­rea la sch i ţă şi n u v e l ă a d - lu i I. T e o d o r e a n u , adăpost i t ca d e o b i c e i u la ed i tura „Cartea R o ­m â n e a s c ă " ; Moartea lui Urcan Bătrânul, m a r i l e

442

n u v e l e a l e regretatu lu i P a v e l D a n promise p e curând de „Fundaţ ia R e g e l e Carol II"; u n n o u v o l u m d e n u v e l e sol ic i tat d e o edi tură b u c u -reş teană d- lu i V. P a p i l i a n la atât d e scurt t i m p după apari ţ ia ce lui dintâi , Vecinul... R e v e n i m pr in u r m a r e la nuve lă , — n u pr in u n ges t v i o ­l ent ca ace la pr in care a m ui tat de ea odinioară in trând î n furia romanului , ci printr'o s ta torn i ­cire f irească d e echi l ibru între p lanur i l e d e creaţ ie cari t rebue să se in trepătrundă l iber în toată d ivers i ta tea lor, într'o l i teratură a junsă la matur i ta te . R e v e n i r e care trebuia să se î n ­t â m p l e f i indcă, — a m m a i a f i rmat -o adesea î n aces te cronici şi c â n d v a într 'un e s s e u aparte , — noi a v e m o cultură v e c h e şi o s tructură s u ­f l e tească e tn ică or ientate f iresc spre poves t ire , or ientări cari au făcut să a v e m u n trecut l i t e ­rar de proză scurtă şi d e n s ă cu m u l t superior ce lui al poez ie i şi de s igur inf ini t m a i î n d e l u n g şi m a i bogat ca al r o m a n u l u i nostru . Ş i r e v e n i ­re care e b ine că s'a produs tot atât d e f iresc, în u r m a succesu lu i d - lu i V. Pap i l i an care a desch i s o cale largă în publ i c n u v e l e i în u l t i ­m u l t imp, — şi n u printr 'un nes incer trucaj de rec lamă, c u m a încercat m a i de mult , cu i n s u c ­cesu l cuveni t , edi tura Alca lay , pr in o carte p e care o pre t indea anto log ica şi care n u era decât o bă l ţă tură de n u m e atract ive d e scri itori c o n ­temporani , în tre cari m u l t e cu suspec te r e z o ­n a n ţ e ovreieşt i .

N u v e l a fantast ică a d - lu i B e n e ş n u porneş te însă p e dâre le d e ne l in i ş t e a le prozei d - lu i P a ­pi l ian . Ci m a i d in trecut, — din v e c h i l e l in iş t i robuste a l e tradiţ ie i noas tre de povest ire . Cea dintâ i d in ce le cinci, —• Hanul Roşu, p o v e s t e a e x a g e r a t e i răzbunări a u n u i tâ lhar trădat , — e chiar Lin fe l d e poartă pr in care autorul intră luc id d in l u m e a d e t e m p e r a m e n t e puternice , d e pat imi surupătoare , a n u v e l e l o r lui M. S a d o -v e a n u şi Gala Galact ion, — î n l u m e a sa proprie . A c e a s t ă l u m e se d e o s e b e ş t e pr in l ipsa oricărui r o m a n t i s m în trăsătur i le ei sau î n a t i tud inea autorului faţă de ea. Tânărul prozator n u e î n ­tru n i m i c u n e leg iac al trecutului . F a p t e l e d in Hanul roşu sânt d in trecut n u m a i f i indcă acolo pot fi aşezate , şi f iresc aşezate . P e r s p e c t i v a f a n ­tast ică n u creşte decât din f ina lu l de n e b ă n u i t a cruzime, prin care v ia ţa concurează imag ina ţ ia în ce are ea m a i n e p r e v ă z u t şi totuş i pos ib i l : tâ lharul trădat uc ide în l ipsa lui p e unicu l copil al hang iu lu i care 1-a v â n d u t ş i - i v o p s e ş t e h a n u l cu sânge l e v ic t imei . Prozatorul n u îi adaugă nici u m b r e nic i lumini . î n s e a m n ă fapta p e n t r u d i ­n a m i s m u l ei, o s m u l g e d in v ia ţă cu rădăcini le ei c u tot, ca să o t ransp lanteze în prezentu l e t e r n al luc idi tăţ i i u m a n e . N u e u n o m de disecţ i i ps ihologice: , sânt î n n u v e l a aceas ta m o m e n t e î n cari ţi s e pare că ea n u m a i are alt d r u m

decât a l Făcliei de Paşti a lu i Caragi'ale. D e ­parte d e a întârz ia însă, prozatorul se îndreaptă robust şi sigur, ca u n ver i tab i l t e m p e r a m e n t clasic, către exp loz ia f inală a „faptei", p e care o pres imţ i însă n u o poţ i p r e v e d e a î n f i inţa ei. A t i t u d i n e a asta n u e în tâmplătoare . D u p ă s b u -c i u m u l metaf iz ic d in u l t i m u l t imp, cred că a c u m n e î n d r e p t ă m şi în proza noastră spre u n neo­clasicism, spre u n echi l ibru p l in şi f iresc al g â ndu l u i în v iaţă . U n echi l ibru de care î n c e ­p u s e a se apropia atât d e c a l m şi m a r e b ie tu l Gib Mihăescu . N u e o s implă asociaţ ie d e idei. Ex i s tă în cartea d- lu i B e n e ş o n u v e l ă : Moartea prietenului Savin, — care pr in v ia ţa caldă p e care o capătă g â n d u l î n ea, pr in dur i tatea p e r ­cepţi i lor p e cari l e i m p u n e abstracţ ia , şi m a i a les pr in in t imi ta tea cu care se confundă totul în e x i s t e n ţ a carnală a omului , a m i n t e ş t e arta gravă şi puternică a lui Gib Mihăescu .

I n miezu l cărţii, s tau ce le trei n u v e l e în cari personal i ta tea l i terară a d- lu i V. B e n e ş se c o n ­turează cu accente l e ce le m a i hotărî te . F a n t a ­st icul lor n u e nici cerebral ,adică organizând o altă l u m e în abstracţ ie . Nic i inst inctual , crescând d in t enebre l e şi s p a i m e l e v e c h i a le suf le tu lu i nostru. El creşte dintr 'un g â n d care e atât d e putern ic încât abate neaş tep ta t cursul l ini i lor v ieţ i i fără să l e d i formeze . P o v e s t e a Vraciului Ieronimus e aceea a oricărui cărturar ce află prea tard iv z â m b e t u l v ie ţ i i ; cea a Ţării depăr­tărilor e a fasc inaţ ie i d e to tdeauna a n e c u n o s ­cutului ; şi cea a Bisericii din Fraustadt, p iesa d e m a x i m inedi t a cărţii, e mărtur i s i rea c o m p l e x ă a fragi l i tăţ i i suf le tu lu i m o d e r n în faţa r e v e l a ­ţiei păcatu lu i

M e c a n i s m e s imple , p r e c u m se vede , cari nici n u caută să apară a l t fe l d e c u m sânt. Esenţ ia lu l e că e l e î n g ă d u e organizarea în jurul lor a une i proze d e n s e în care însuş ir i l e ep ice p e care l e are d in p l in autorul s e l ă m u r e s c şi lucrează în vo ie : o trăsătură e x t r e m d e s igură şi de sobră î n poves t i re ; o putern ică s tăpânire a acţ iuni i , cu tot d i n a m i s m u l ei, care e căutat şi accentuat m a i presus d e toate; şi de aici, o luc idă î n d e m â ­n a r e în î n d r u m a r e a desfăşurări lor ei, care, cu toată s evera ei c o n s e c v e n ţ ă logică ce t e i sp i teş te să faci în cursul lecturi i pariuri cu t ine însuţ i cu pr iv ire la ceeace v a urma, are brusce r ă s u -cituri în neaşteptat .

Cartea d- lu i B e n e ş as t fe l n u dă n u m a i n ă ­dejdea unui v i i tor prozator m a r e dar e şi î n ea însăş i o creaţ ie p e care iubitori i une i l i teraturi ce cată î n p r i m u l rând să t e pr indă robust în cursa acţ iuni i ei, — cred că o vor aprecia.

* * *

T R A I A N C A N T E M I R : M E N S A A C A D E M I C A . — A m citit pag in i l e aceste i cărţuli i cu n e r ă b d ă -

443

toarea cur ioz i tate c u v e n i t ă u n e i a care v e n e a d i n ţara fag i lor b u c o v i n e n i , — ca u n a d i n ce l e d intâ i t inereş t i ver i f icăr i ep ice a le aces te i p r o ­v inc i i care n e - a dărui t d e u n ă z i o atât d e f r u ­m o a s ă p r i m ă v a r ă l ir ică.

D i n p ă c a t e însă , d in e a n u p l e z n e ş t e n i c i u n m u g u r putern ic , aşa ca î n f ragede l e cu leger i d e poez i i cari n e v e n e a u d i n B u c o v i n a odin ioară ca o b u c u r i e neaş tepta tă . „ M e n s a a c a d e m i c a " e doar o p o v e s t i r e a cărei uşoară curs iv i ta te , uneor i agreabi lă , n u d e p ă ş e ş t e c u n i m i c v e r v a u n o r amint ir i s a u în tâmplăr i t inereş t i , p o v e s t i t e în tre pr ie ten i d e n u i m p o r t ă c ine , la o v o r o a v ă

C R O N I C A A M I N T I R I L E D - L U I I. P E T R O V I C I cons t i tu ie

u n g e n pred i l ec t p e n t r u -condeiul aces tu i scriitor boga t î n resurse , care se s i m t e ân d o m e n i u l s ă u f ie că e v o r b a d e s tudi i f i losof ice î n n a l t e şi a-ride, f i e d e i m p r e s i i d e călătorie , f ie d e v i a ţ a i n t i m trăită şi reauzită , târziu, „în v â j â i t u l d e scoică a l memor ie i" . D u p ă ace l e -superbe e v o c ă r i d i n l u m e a univers i tară , c a r e n e d e z v ă l u i a u u n st i l ist d e o torţă i m p u n ă t o a r e , Amintirile unui băiat de familie v i n să î n t r e g e a s c ă o a u t o b i o ­graf ie cu e p i s o a d e -din cop i lăr i e şi a d o l e s c e n ţ ă ş i c u f r a g m e n t e -caracteristice 'din m a t u r i t a t e a profesorulu i şi a d e m n i t a r u l u i . U n P e t r o v ie i p o v e s t i t -de el -îmsuş e i n t e r e s a n t d i n d o u ă p u n c ­t e de v e d e r e : întâ iu , -fiindcă e v o r b a d e o p e r ­s o n a l i t a t e -ce s'a r id icat p e p r i m u l plan. a l v i e ţ i i i n t e l e c t u a l e româneş t i , ş i a l do i l ea , f i indcă mărtur i s i r i l e s a l e -au v a l o a r e a c o m u n i c a t i v ă a u n e i arte -personale -şi -adevărate.

S'ar p u t e a f a c e -o p a r a l e l ă ou t â l c î n t r e a c e s t e amint ir i a l e unu i „băiat -de f a m i l i e " ş i în tre a m i n t i r i l e l u i -Creangă. M o l d o v e n i ş i u n u l ş i a l ­tul , s u n t d o u ă m e d i i -cu totul -deosebite î n care s 'au format : Creangă î n l ipsa d e cons trângere a natur i i l ibere , P e t r o v i c i î n gr i ja e x c e s i v ă a u n e i -familii d e bo ier inaş i -sau, c u m o caracteri ­zează s i n g u r o u o i ron ie ce s t ă b i n e î n p a g i n i l e autob iograf i ce : „ în ce lu la c a p i t o n a t ă în care f u ­s e s e m î m p a c h e t a t -cu c e l e m a i b u n e g â n d u r i odinioară". M a n i e r e l e s u n t d e o s e b i t e f i indcă a -p a r ţ i n u n o r straturi soc ia l e v a r i a t e ; s t i lu l e a l t u l f i indcă sp ir i tu l n u e la fel. D i f eren ţa d i n ­tre -rural ş i u r b a n -se î n t i p ă r e ş t e în c u v i n t e , d a r a m â n d o u ă e v o c ă r i l e s e î n t r e g e s c î n c o n c e p t u l d e i erarh ie soc ia lă care , d inco lo d e l i teratură, p o a t e in teresa d e o p o t r i v ă soc io log ia ş i p e d a ­gogia .

Mai m u l t . -decât atât, -am găs i t î n -amintirile d - lu i I o n P e t r o v i c i u n e p i s o d d e o s i n c e r i t a t e

d e seară . O p o v e s t e d e dragos te î n t r u to tu l l a fe l cu m i i l e cari s'au m a i spus , î n e s e n ţ a ei , şi î n t ru n i m i c ined i tă î n notăr i l e e i t erne . Iar cadrul ei d e v ia ţă : m e d i u l s t u d e n ţ e s c c e r n ă u -ţean , — e o l u m e ce p a r e in teresantă şi care p u ­tea fi încorporată ep ice i n o a s t r e ca u n t ă r â m necercetat , dar care aici n u e conturată decâ t uşor anecdotic . . .

D e l à v e c h e a ed i tură ce p a r e că s'a înf ir ipat a c u m într'o n o u ă v ia ţă , m a i t inerească , aco lo î n B u c o v i n a , r ă m â n e as t fe l să a ş t e p t ă m î n c ă o -pera ep ică reprezenta t ivă .

O V I D I U P A P A D I M A

M Ă R U N T Ă cruntă , In ziua de cuminecătură, -ce p u n e într 'o l u m i n ă groaznică l ipsa d e e d u c a ţ i e re l ig ioasă ser ioasă î n -care s u n t cre scu ţ i ado l e scenţ i i ş c o a -le lor noastre . Lucrur i l e p o v e s t i t e a c o l o s u n ă c a o o s â n d ă f a ţ ă -de super f i c ia l i ta tea i re sponsab i lă a -celor m e n i ţ i s ă f i e d irector i i spir i tual i a i c o n ­şt i inţe i creşt ine . P a g i n i l e acestea , s c r i s e d e u n om, care a trebui t să a j u n g ă s ingur , p r i n c e r ­cetări ş i m e d i t a ţ i i propri i , l a c o n v i n g e r i l e r e l i ­g ioase d e azi , -ar trebui s ă d e a d e gândi t or ică­rui educator cu pre ten ţ i i să f o r m e z e t inere tu l î n sp ir i tu l n o u . Re l ig ia , p e n t r u in te l ec tua l i i î n formaţ ie , n u p o a t e fi u n si lmplu act r i tua l ; p e n ­tru e i , ac te l e r i tua le s e l u m i n e a z ă ş i capătă s e n s d i v i n n u m a i î n u r m a u n e i l abor ioase şi s u b t i l e cu l tur i a in te l igenţ i i , l u c r u p e care ce i m a i m u l ţ i d i n t r e educator i i sp ir i tua l i î l n e g l i ­jează f i indcă n i c i ei n u - 1 p r e a a u

D a r oricât d e b o g a t e î n a s e m e n e a sugest i i , a -minti-rile d- lu i P e t r o v i c i a t r a g ân p r i m u l r â n d p r i n n a t u r a l e ţ e a ş i s incer i ta t ea ' unor trăiri p o ­v e s t i t e c u s p l e n d o a r e d e frază. S u n t p a g i n i î n ­c â n t ă t o a r e î n c a r e s e n t i m e n t e l e s e colorează c u tablouri d i n natură , descr i se c u -un l ir i sm, ce s e -ridică a d e s e a p a r c ă p â n ă la m e l o d i a u n u i cântec . A r trebui să c i t ez m a g n i f i c a e v o c a r e a lunc i i Şiretului-, a p u s u r i l e d e s o a r e la m o ş i e s a u e f ec t e l e d e l u n ă v ă z u t e -cu ochiul f r a g e d a l a» d o l e s c e n t u l u i d e al tă dată . F i loso fu l absorbit d e în trebăr i l e u l t i m e a l e metaf iz ice i a r ă m a s t e t u ş u n l i terat c u a d e r e n ţ e d e art ist î n l u m e a s e n ­s ibi lă a f rumuseţ i i .

S e m n i f i c a t i v î n aceas tă p r i v i n ţ a e -capitolul in t i tu la t La Balcic, p o a t e ce l m a i re l i e fa t d i n toată cartea, u n d e scri i torul şi f i losoful s e în trec în z u g r ă v i r e a pe i sag iu lu i d o b r o g e a n — î n d e p e t e c u l d e u m b r ă e m a i rar c a u n d i a m a n t " — şi î n in t erpre tarea spir i tuală -a aspecte lor n a ­turii . E î n aceas tă b u c a t ă o p a r a l e l ă î n t r e m a r e

444

ş i m u n t e , u n a d in surpr ize le n e u i t a t e a l e cărţii , pr i le j f e c u n d p e n t r u autor s ă - ş i de f inească ş i să-işi just i f ice pre fer in ţe l e p e n t r u m u n t e , s i m ­bol al formei v i r i l e ş i al e l e v a ţ i e i faţă d e inf i ­n i tu l m ă r i i i n f o r m ş i mob i l e a o d e v e n i r e p e r ­petuă . N u e n e a p ă r a t ă n e v o e să aderi la m o t i ­v u l sub iec t iv al prefer inţe i p e n t r u a admira nouta tea şi puterea aces tu i f r a g m e n t v r e d n i c d e or ice lantologie & contemplaţ ie i naturi i .

T E O D O R M U R Ă Ş A N U , directorul f rumoase i r e v i s t e Pagini Literare, pe care o s c o a t e la Turda c u sacrifici i c u n o s c u t e n o u ă d i n l u n g i e x p e r i e n ţ e proprii , râmi t r imi te r e c e n t u l s ă u v o ­l u m d e p o e m e , foarte e l egant t ipărit s u b t i t lul căutat d e Lilvoară. L - a m c i t i t î n ecour i l e u n o r v e c h i amint ir i , a căror a d â n c i m e în t i m p t rece d inco lo d e trei deceni i . Ce m u l t e d e atunci , ş i parcă ier i a fo s t !

A r d e a l u l e r a ţară u n g u r e a s c ă şi noi , f oar te t iner i încă , î l v i s a m c e e a c e e s t e astăzi . E r a m e l e v d e s e m i n a r î n B u c u r e ş t i şi , d e dragu l şi d e dorul lui , a p r o a p e toate . începuturile m e l e l i t e ­r a r e l e t r i m e t e a m p e s t e m u n t e . A r d e a l u l era p l i n d e r e v i s t e î n c a r e zvâcnea v i u n e r v u l r o ­mânesc . . . Luceafărul, Cosânzeana, Revista po­litică şi literară, Răvaşul... Or todoxe ce le d i n -tâiu, u n i t e c e l e d i n u r m ă , colaboratori i l o r s e î n t â l n e a u d e a v a l m a î n aoelaş naţ iona l i sm, care n u c u n o ş t e a p e a tunc i s fâş ier i l e ş i s epara t i smul confes iona l d e azi. D i n pag in i l e lor a m cunoscut p e A r o n Cotruş îşi p e Teodor Murăşanu. N u ­m e l e n o a s t r e s e î n t â l n e a u regulat , m a i a l e s î n Cosânzeana Orăştiei or todoxe şi î n Revista po­litică şi literară a B la ju lu i uni t . Versur i mul te , de început şi d ibuire , p e c a r e aproape toţi l e - a m ui tat î n vra fur i l e prăfu i te d e treizeci d e an i î n ­coace. Dar pes t e v r e m e l n i c i a lor, n e - a r ă m a s în su f l e t e u n .sentiment de p r i e t e n i e şi parcă d e rudenie . N u n e v ă z u s e m n ic iodată m a i î n -na inte , d a r c â n d n e - a fost d a t să n e s t r â n g e m m â i n i l e î n s fântu l e n t u s i a s m al R o m â n i e i Mari, e r a m parcă pr ieteni d e când l u m e a . Cu A r o n Cotruş n u cunosc o s ingură cl ipă î n care să n u fi fost dintr'odată int imi . P e Teodor M u r ă ­şanu l - a m găsit ca p e o rudă de -aproape . A n i d e zile, n u m e l e n o a s t r e s tătuseră a lătur i p e a c e e a ş i p a g i n ă d e rev is tă , s t r â n g â n d real i n i m i l e pr in acest s i m p l u art i f ic iu grafic .

Azi , e l e conducător d e rev is tă la Turda, iar e u m i s e pare , pr in B u c u r e ş t i A m r ă m a s a -ceiaşi, ân pofida vântur i lor uscate , c e - a u bântu i t R o m â n i a rotunj i tă d i n v i sur i l e noas tre d e a l t ă ­dată . D e câte ori îi c i t e s c n u m e l e , ace laş s e n t i ­

m e n t s e r idică d i n prăpas t ia an i lor duşi. A m o rudă apropiată î n A r d e a l şi n u p o t vorbi a l t f e l de poe tu l acesta b lând , disoret , curat ş i m o d e s t d in cale-afară.

Cartea lu i d e p o e m e e . m u l t m a i î n n a l t ă c a n ive l artistic, d e cât versur i l e d e odinioară. Ceva d i n t ehn ica lui A n d r e i A d y a trecut prin d e g e t e l e aces tu i poet , care e u n u l d intre cei m a i bun i tă lmăci tor i lîn r o m â n e ş t e a i m a r e l u i şi n e ­fericitului cântăreţ m a g h i a r . M u r ă ş a n u a r e î n v e r s o f răgez ime d e adolescent , o pur i ta te f e ­c iore lnică , u n fior re l ig ios şi o iub ire m i s t i c ă p e n t r u p e i s a g i u ! e tn ic . P e a locurea , u n stim-mung muzical , c u m în tâ lneş t i la cehos lovacul A n t o n i n S o v a , de l i ca tu l pe i sag is t î n s t r o f e a l Boemie i , ţara care a d e v e n i t m ă r u l discordiei în Europa d e azi •

Neguri, gigantice minuni călătoare, Sporiţi-v& numai imensele fuioare - -Le vom lega noi boranaicul frânt De-o straşnică furcă din cer în pământ, Şi le vom toarce năpraznicul caer In mândre jirebii pe fuse de aer, Din scumpa beteală o pânză vom face Mai albă ca neaua din steagul de pace. Cu ea să se'mbrace, la primăvară, Pământul, pădurile, frageda ţară. Câmpia cu munţii până la stele Şi inima noastră odată cu ele

G E O R G T R A K L I N R O M Â N E Ş T E . — Stâr­n i n d u imire p r i n apar i ţ ia lui a tât d e precoce , Ş t e f a n B a c i u r ă m â n e î n c ă o m a r e s p e r a n ţ ă a l iricei n o a s t r e t inere . El v i n e .în mişcarea l i t e ­rară n u n u m a i cu remarcab i la s iguranţă a unu i vers nou , dar ş i c u cul tură poe t i că deoseb i tă î n ­tre ce i d e - o iseamă ou el. Fami l iar izat c u l irica g e r m a n ă d e l à .clasici p â n ă la cont imporani , Ş t e ­fan Bac iu , c â n d ş i - a propus să traducă, s'a oprit

asupra lu i Georg Trakl , poe tu l austriac, d i spărut atât de t i m p u r i u în v ă l m ă ş a g u l războiului . S u n t foarte f r u m o s tă lmăc i t e ce le 25 de poeme, s trânse laolaltă , cu o prefaţă de d. Octav Şuluţ iu .

N u î m p ă r t ă ş e s c e n t u s i a s m u l p e n t r u poes ia iu i Trakl. P o a t e f i indcă n ' a m af ini tăţ i o u .spiritul bo lnăvic ios î n g e n e r a l D e alt fe l , în l ir ica g e r ­m a n ă cont imporană , Trakl n u e m a r e lucru. P o e t minor, d e .respiraţie scurtă ş i albia susp inată , crepuscular ş i dezo lant d e monoton , producţ ia lui, f oar te redusă , e o l i t an i e a des trămăr i i ş i a vremelnic ie i , p e care a c â n t a t - o incomparab i l mai 1 f rumos u n H u g o v o n Hofmanns tha l ,

D . Octav Ş u l u ţ i u îi doreşte , inuti l , o i n f l u e n -

445

ţă a supra poez ie i r o m â n e ş t i . D a r - tona l i ta tea :a--*ieasta d e ' a m u r g i r e i r e m e d i a b i l ă o a r e la n o i un G. B a c o v i a , m a i c o n t u r a t ă ş i i n d e p e n d e n t ă «te Triatei. O a r e î n a l t ă m ă s u r ă ş i î n t r ' u n f e l foarte r o m â n e s c Virg i l Carianopol , care e -un l i ­ric s u b s t a n ţ i a l al tristeţi i . Iar d a c ă e s ă c ă u t ă m o in f luenţă directă , ea s'a p r o d u s anter ior t r a ­ducer i lor d e fa ţă î n rniorlăie>rie e v r e u l u i , oare î ş i z i c e Gami l Ba l tazar . * C h i a r d i n a c e s t caz spec ia l d e i m i t a ţ i e s e p o a t e

v e d e a că s e n t i m e n t u l d e viorbldezza, c a r a c t e r i ­s t i c lui Georg Tratei, c a r e îl t ă r ă g ă n e a z ă î n to t c e - a scr is ca p e o t u s e e x a s p e r a n t ă î n foşne tu l foi lor d e t o a m n ă , n u are n i m i c c o m u n cu d u i o ­ş ia s a u cu m e l a n c o l i a r o m â n e a s c ă . D . Octav Ş u l u ţ i u se înşea lă : Georg Trak l n'are nic i f i ­rea Şi m e i p u t e r e a sâ s târnească v r e u n c u r e n t în l ir ica noas tră tânără . S e r g i u Essen in , c u al cărui caz l - ar v r e a analog , e cu to tu l a l t ceva . Rusul acesta n ă b ă d ă i o s , iubeţ ş i b e ţ i v , e u n m a r e poe t şi r u s t i c i s m u l lui raf inat , m o d e l a t d e c a ­pric i i le ce l e i m a i l i b e r e ş i m a i i n g e n i o a s e i m a ­ginaţii, poate ispiti ş i c o n t a m i n a p e uni i d in tre t iner i i noştr i vers i f i cator i cu o e x p e r i e n ţ ă de viaţă Similară.

T ă l m ă c i r i l e lu i Ş t e f a n Bac iu , c u to t p r e ţ u l lor l i terar, n u v o r a v e a o altă î n s e m n ă t a t e decât p e a c e e a i n f o r m a t i v ă .

„ A P Ă R A R E A C I V I L I Z A Ţ I E I " e o î n t r e p r i n ­d e r e p e c a r e o face tânăru l î n t o r s n u d e m u l t de là s tudi i în Franţa , d. B u c u r Ţincu . N u m e l e s ă u era p â n ă m a i ier i c u n o s c u t d i n pub l i ca ţ i i l e Unor naţ ional i ş t i cari , d a c ă n u m ă î n ş e l , a u jucat u n rol p o n d e r a b i l î n s u s ţ i n e r e a aces tor s tudi i . Cu t o a t e aces t ea , d. B u c u r Ţ i n c u s'a î n ­tors . a n t i n a ţ i o n a l i s t şi f o a r t e 'liberal. „Civ i l i za ­ţ i a" p e o a r e î ş i p r o p u n e s'o a p e r e e s t e ideo log ia revo lu ţ i e i f r a n c e z e p r e c u m şi ins t i tu ţ i i l e n ă s ­c u t e d i n ea. A u t o r u l l e acordă u n Caracter u n i c d e u n i v e r s a l i t a t e şi g ă s e ş t e că p a t r i a lor, F r a n ­ţa, e s t e m a i a l e s as tăz i şi p e n t r u toată l u m e a , o d o v a d ă d e „extraord inară v i ta l i tate" .

A r f i e u to tu l i n u t i l s ă s c h i ţ ă m v r e o c o n t r a z i ­c e r e când e a t â t de c u n o s c u t -că î n (Spania lui Franco, ' i n I ta l ia l u i Musso l in i , î n G e r m a n i a 1 lu i Hit ler , î n I u g o s l a v i a , î n Grec ia ş i î n Bulgar ia , în U n g a r i a f e u d a l ă şi chiar î n R o m â n i a noii cons t i tu ţ i i a M. -S. R e g e l u i C a r o ! II, ideo log ia r e v o l u ţ i e i f r a n c e z e î ş i t ră i e ş te a p o g e u l ş i dă «îoyad.â în tr 'adevăr d e o e x t r a o r d i n a r ă v i t a l i ­tate .

Ev ident , p e n t r u d. B u c u r Ţ incu , u n i v e r s a l i ­t a t e a ..'Civilizaţiei c o n f u n d â n d u - s e cu c rèeru l l u i G â m b e t t a , c u r e n t e l e d e dreapta şi ce l e d é s tânga,

care ar î ndrăzn i să f a c ă opoziţ ie , s u n t vjdeopo--t-rivă d e pr imejd ioase" . C a r t e a e o cr i t ică f u l ­m i n a n t ă a r e g i m u r i l o r total i tare , î m p o t r i v a c ă ­rora s u n t ut i l i za te t o a t e l ocur i l e c o m u n e a d u ­l a t e d i n c o t i d i a n e l e democraţ i e i . A u t o r u l e foarte g r a v şi foarte ser ios î n m â n u i r e a a c e ­s tu i a r s e n a l care , î n rea l i ta te , n u m a i s p e r i e p e n i m e n i î n Europa.

M i - a p l ă c u t foarte m u l t f r ecuşu l magis tra l , a d m i n i s t r a t u n u i pub l i c i s t francez , p e n u m e Char le s Maurras , care ş i - a p e r m i s s ă a tace z e ­strea u n i v e r s a l ă a r e v o l u ţ i e i f ranceze . D e n u ­m e r o a s e ori e l e dec lara t „superf ic ia l" ş i p u s l a s t â l p u l i n f a m i e i . D a c ă a r c i t i b i e t u l Char les M a u r r a s o p e r a d - l u i B u c u r Ţincu , a r m u r i d e r u ş i n e ş i i s'ar c u r m a d e f i n i t i v pof ta să m a l a tace c iv i l izaţ ia r evo lu ţ ionară d i n propr ia - i p a ­tr ie ! B i n e c ă s'a găs i t u n r o m â n c o n ş t i e n t d e î n d r ă z n e a l a s a s ă - i o fere a c e a s t ă l ec ţ i e m e r i ­tată d i n p l i n !

A f a r ă d e a c e a s t ă t e m ă pr inc ipa lă a cărţi i , o . B u c u r Ţ i n c u e n e o b i ş n u i t d e f e c u n d î n ide i s e ­cundare , d a r n u m a i p u ţ i n că lăuz i toare . Ast fe l , despre ro lu l ţăr i lor mic i , c u m ar fi R o m â n i a . N u e î n prof i tu l -spiritual a l acestor ţări s ă s e Î n f u m u r e z e crezând î n p r o p r i u l l o r g e n i u . C i „ridicarea sp i r i tua lă a ţăr i lor m i c i s e f a c e p r i n î n s u ş i r e a pr inc ip i i lor card ina le , care aiu a s i g u ­rat p r o g r e s u l sp ir i tual , in te lec tua l i i a u m i s i u n e a d e a d e s v o l t à în spir i tu l aces tor n a ţ i u n i i d e e a d e cu l tură ş i p e r s p e c t i v a sol idari tăţ i i , î n l o c u l v e ­le i tăţ i lor imper ia l i s te , p e care î n m o d n e j s t i -f icat l e af i şează astăzi". . M a i p e r o m â n e ş t e , autorul e u n aderent a l

f i losofie i lu i P a r ă - m ă l ă i a ţ ă în g u r a n a ţ i u n i ­lor m i c i !

Gândirea are o doctr ină c l a i a în a c e a s t ă pr i ­v inţă , p e came e inut i l s'o r e p e t ă m p e n t r u u n a s e m e n e a caz .

C â n d a m i sprăv i t cartea d - lu i B u c u r Ţincu , ara r ă m a s cu i m p r e s i a că a tost s cr i să î n a n u l 1848. Ehei , c â t e n u s 'au răs turnat d e - a t u n c i î n ­coace p r i n R o m â n i a şi p r i n l u m e a în treagă .

D R E P T ŞI D R E P T A T E s e n u m e ş t e easeu l f i :

losaf ic , p r e m i a t ş i t ipări t d e e d i t u r a Fundaţ i i l or R e g a l e ş i dator i t d - l u i I l ie N . L u n g u l e s c u . A u ­toru l n u e l a în tâ ia s a c a r t e ; d a r lucrând i z o ­la t şi t ipăr indu-ş î v o l u m e l e p e socotea la proprws, a r ă m a s p â n ă ier i c u n o s c u t n u m a i în cercu l prietenilor. . D . I l i e N . L u n g u l e s c u e c e e a c e .se p o a t e n u m i cu a d e v ă r a t u n spir i t d e e l i tă . A x a scrier i lor ş a l e - e p a s i u n e a de aoordt ir i ş i d e s t o -teze , p r e o c u p a r e speci f ică; o a m e n i l o r o u lecturi

446

adânc i şi var ia te .cum e dânsul . S u f l e t d e o p r o ­fundă rel ig ios i tate , înzestrat c u d a r u l atât d e rar î n v r e m e a noastră al med i ta ţ i e i î n d e l u n g i şi negrăbi te , c ă u t a r e a adevăru lu i e p e n t r u e l v e ­rif icarea af irmaţ i i lor f i losof ice ş i a concluzi i lor ş t i inţ i f ice î n l u m i n a doctr inei creş t ine , p r e c u m şi contro larea principi i lor aces te i doctr ine p r i n rezul tate le u l t i m e a l e f i losofiei şi a l e şt i inţei .

Magis trat d e e m i n e n t ă carieră, ap l i că aceeaşi m e t o d ă c â n d îşi p r o p u n e să d i s e c e n o ţ i u n i l e d e drept şi d e dreptate . Esseu l său e o anal iză cr i ­t ică , sus ţ inută de o putern ică dialect ică , a t e o ­ri i lor ce lebre , e m i s e î n lămur irea acestor d o u a noţ iun i f u n d a m e n t a l e v ie ţ i i juridice. iDet ini ţ i i l t r e l a t i v e şi insuf ic i ente nu-1 m u l ţ u m e s c şi u n a d i n m a r i l e cal i tăţ i a l e cărţ i i e d e m o n s t r a r e a i n ­te l igentă a s lăb ic iuni i c e z a c e în argumentarea u n o r as t fe l de def iniţ i i . Conc luz ia sus ţ inută logic, la care a j u n g e autorul, î n u r m a unor labor ioase incurs iun i în f i losofic , î n soc io log ie şi î n ş t i inţă , e u r m ă t o a r e a :

„Din orice p u n c t d e v e d e r e a m e x a m i n a î n ches t ie ide drept lucruri le , e l e tot î n factorul spir i tual ş i în conş t i in ţa m o r a l ă a soc ie tăţ i i s e rezo lvă .

Ident i f icate î n na tura lor or ig inară şi t i n ­zând î n u l t ima ana l i ză s p r e acelaş. s cop , c a r e t b ina l e tuturor, e s t e e v i d e n t că n o r m e l e d e drept î ş i s m u l g din cadrul e tern izat a l pr inc ip i i lor m o r a l e şi forţa ş i insp ira ţ ia şi autori tatea . S in ­gură aceas tă nedasminţ i tă autor i ta te a celor d i n u r m ă i m p r i m ă celor d intâ i caracterul d e o b l i ­ga t iv i ta te nadiiscutată ş i i m p e r a t i v i t a t e ca tego ­rică. P e n t r u c ă iată — c a să r e m a r c ă m c u Ripert , — nic i soc io log i i şi n ic i sociologia, c u toată e x ­c e s i v a lor presumţios i ta te , n 'au fost iîn .stare p â n ă azi s ă i m p u n ă dreptulu i poz i t i v m ă c a r o s i n g u r ă n o r m ă juridică v o l u n t a r ob l igator ie şi n e d i s c u t a t autori tară.

Ş i d a c ă m o r a l a s'a d o v e d i t a fi f u n d a m e n t u l dreptu lu i ş i dacă, în c e p r i v e ş t e dreptu l p o p o a ­re lor d e tradi ţ ie cu l tura l -creş t ină , m o r a l a a -ce s t e i rel igi i ş i - a i m p r i m a t î n decursu l t impulu i e fec t iv într ' însul inf luenţa , î n s e m n e a z ă că tot ea v a să f ie şi d e aici înco lo p e n t r u soc ie tatea noastră: „şi sursa d e inspiraţ ie şi făc l ia d e l u m i ­n ă şi c ă l ă u z a d ir igu i toare în leg i ferăr i le ei".

I n u l t i m termen , p e n t r u d. l l i e N . Lungu le seu , ideea d e dreptate şi concret izarea e i î n legi , care const i tue dreptul , îş i are rădăcina, d inco lo d e re la t ivu l omenesc , î n metaf i z i ca creş t ină a dreptăţ i i d iv ine . A u t o r u l r e m a r c ă just că aceas tă concepţ ie e î n perfectă concordanţă o u i d e e a tradiţ ionai l -românească d e s p r e „sfânta dreptate".

N'aş p u t e a î n c h e i a a c e a s t ă not i ţă fără u n ca ld cuvânt d e e l o g i u p e n t r u a c e s t spiri t pas ionat d e m a r i l e p r o b l e m e , care, în l ă m u r i r e a lor, n u s e

opreş te la ca lea jumătate , şi n u s e m u l ţ u m e ş t e c u af irmaţ i i l e v e n i t e d i n partea oricărei a u t o ­r i tăţ i 'celebre fără s ă l e controleze cu a s c u ţ i m e crit ică, r e d u c â n d u - l e la rea la lor î n s e m n ă t a t e , p e n t r u a f a c e l o c m a r i l o r acorduri şi s inteze , d e care orice su f l e t cu adevărat re l ig ios a r e n e v o i e .

I e ş ind d i n izo larea d e p â n ă ieri , d. I l i e N. L u n g u l e s c u crează u n l u m i n o s e x e m p l u d e i n ­te lec tua l cu teori i şi i n t e m e i a t e conv inger i p r o ­prii în mij locul a tâ tor t iner i nes igur i ş i mobi l i , car i se aca ţă fără control d e or ice loz incă la moda. adusă de va lur i le şt vântur i l e î n t â m ­plări i

D A N B O T T A n e - a f ă c u t surpriza une i l u ­crări dramatice , Comedia Fantasmelor, e l e g a n t apărută î n edi tura s igh i şoreană Miron N e a g u . D u p ă t i t lu n'ai b ă n u i câ e v o r b a d e e v o c a r e a a -ce l e i epoc i d i n R e n a ş t e r e a i ta l iană, p l ină d e gen iu , d e profet i sm, d e cr imă, s â n g e ş i artă , i lustrată pr in f a i m a Borgi i lor , a Medic i lor , a lui S a v o n a r o l a s i Machiave l l i .

D e c e Comedia Fantasmelor ? D a n Boţita, ur­m ă r i n d u n s e n s d inco lo d e reproducerea d o c u ­m e n t a r ă a istoriei , a c o n d e n s a t în t i t lu însăş i i n ­terpretarea personală a f iguri lor, c a r e a p a r în această dramă, v i sco l i tă d e m o n s t r u o a s e pas iun i des lănţul te . „Comedia" aceasta , m a i m u l t decât o dramă, e t ragedia . individual ismului satanic de orgolios , n e b u n d e sânge , scă ldat în desfrâu, bea t d e g lor i e ş i d e p u t e r e c u orice preţ . P e r -sonag i i l e apar ha luc ina te d e propria lor a m b i ­ţ ie , care se p r o c l a m ă l e g e a lumi i p e s t e or ice legi , într'o anarhie m o r a l ă cu a p a r e n ţ e d e m ă ­reţie, f i indcă în joc e g e n i u şi pas iun i e x t r e m e . Papa , cardinal i i , Casare Borg ia ş i toţi potentaţ i i vremi i , cari se pândesc , s e trag p e sfoară şi s e uc id e a n i ş t e bandi ţ i î n purpură , cu m a n i e r e suverane , sunt î n fond v i c t i m e l e e g o c e n t r i s ­m u l u i propriu, care l e dă i luz ia u n e i isinistre atotputernici i .

S e n s u l acesta, care cons t i tue atât de nes i l i t a t i tudinea et ică a lui D a n Botta , s e ros teş te î n p i e să pr in gura Astrologului, c a r e e gândi t c a u n fe l d e complec tare a f iguri i lui Savonarola:

„ S u n t e m lîntr'o cumpl i tă decădere . R ă t ă c i m într 'un labir int al mater i e i Tradiţ ia spiritului , f irul l u m i n o s al Ar iadne i , l - a m pierdut . Mater ia e m u t ă d e or ice lumină . O a m e n i i m o d e r n i s u n t î m b ă t a ţ i de în tuner ic . D i n f a n t a s m e l e n ă s c u t e i n întuner ic , f i ecare î ş i f ă u r e ş t e legi . F i e c a r e se d ă d e m o d e l al creaţiei . A n c o r ă m tot m a i m u l t 'în mater ie , n e i m p l i c ă m tot m a i adânc î n ea . S e t e a aceas ta tragică d e sensibi l , dorul aces ta

447

apoca l ip t i c d e mater i e , m a t e r i a l i s m u l aces ta n e v a p ierde . E u n t i m p d e haos , u n t i m p a p o c a l i p ­tic. S u n t s e m n e m a r i p e cer . J u d e c a t a s e a p r o ­p ie . Ş i e u v ă s p u n : v a g h i a ţ i că n u s e ş t i e când v i n e D o m n u l . V e g h i a ţ i c a n u c u m v a v e n i n d să n u v ă a f l e d e v e g h e . (Cesare şi Machiavelli râd cu hohote). V ă bucura ţ i că o r i c i n e p o a t e a j u n g e orice. Că or i c ine î ş i p o a t e r id ica f a n t a s m e l e , p r o ­pr i i l e sa le i luzii , la t reapta d e adevărur i , d e pr inc ip i i a l e lumi i . C o n t e m p l a ţ i i erarh ia c e r u ­rilor, incorupt ib i la o r d i n e !"

I n raport ou aceas tă o r d i n e e ternă , î n contrast cu ea , h a o s u l a n a r h i c tratat î n p i e s ă a p a r e ca o „ c o m e d i e a fantasmelor" . 'Rebeli fa ţă d e l e ­g i l e ordinei , eroi i lui D a n B o t t a s e p r ă b u ş e s c ha luc inaţ i d e propr ia lor u m b r ă pro iec ta tă î n u n i v e r s . P e n t r u re l i e farea aces tu i sens , ei v o r ­b e s c şi s e m i ş c ă într'o t e n s i u n e d e posedaţ i , î n ­tr'o e x a l t a r e c o n t i n u ă ş i într 'o a t m o s f e r ă d e m i t sa tan ic .

Scr i i torul î i tratează în tr 'un sti l somptuos , de

s tră luc ire v e r b a l ă ş i d e l u m i n ă in te lec tua lă . D a n Bot ta a r e n u ş t i u ce v o l u p t a t e m u z i c a l ă î n ,fira-za- i e x t r e m d e cul t ivată , care îi conturează o f i s i o no m i e e u to tu l apar te in scr isul n o s t r u d e aizi. L e c t u r a lui e o b u c u r i e a in te l igenţ i i .

C e e a c e t rebu ie să r e m a r c ă m lîn d e o s e b i e o a n u m i t ă f a c i l i t a t e a intui ţ ie i autorulu i d e a p ă ­t r u n d e î n sp ir i tu l e p o c e i p e care o tratează . C ine a citit m a r e l e e s s e u Charmion, r ă m a s încă î n p a g i n i l e Gândirii, ş i v a citi apoi Comedia Fan­tasmelor, v a descoper i o d i f erenţa sens ibi lă . Oel d intâ iu , conceput î n f o r m a d ia logur i lor p l a t o ­nice , e transpus î n m e n t a l i t a t e a ant ică , p e când u l t i m a lucrare s e b u c u r ă d e propr ie ta tea m i n u ­n a t ă a unu i st i l R e n a ş t e r e . A c e a s t ă putere de t r a n s p u n e r e care , judeca tă d u p ă e f ec t e l e e i a r ­t is t ice , e tot u n a cu p u t e r e a d e e v o c a r e , c o n s t i ­t u e o d i s t insă ca l i ta te a scr i su lu i lu i D a n Bot ta , care ş t i e s ă r ă m â n ă î n t o a t e u n ar i s tocrat a l spir i tu lui .

N I C H I F O R C R A I N I C

A N U L XVII. — Nr. 8

44»

OCTOMVRIE 1938