Gestiunea educatiunei femeiei. Iuteresulu, ce se manifesta la t<5te poporele,

fagia de femeia si cultur'a acelei'a, ocupa celu mai de frunte locu intre curentele culturali, de cari e străbătută vieti'a actuala a societatiei ome-nesci. Acest'a este unu curenţii culturala forte poternicu, si multu va ateruâ dela direcţiunea ce o va luă elu si asiediarea societatiei omenesci pe o basa mai solida; pre care basa cu mai multa înlesnire se pota înainta organismulu 6u\ ,"... câtra idealulu perfectiunei omenesci.

Gestiunea cultivarei femeiei, este o cestiune vitala si intre problemele sociali uu'a din cele mai insemnate, — însemnata mai cu sema, pentru urmările ei binefacat6re asupr'a vietiei morali a omeni mei. Dela o resolvire raţionala a acestei pro­bleme va depinde atâtu f e r i c i r e a f e m e i e i câ atare, câtu si a societat iei , in mijloculu cârei'a este pusa, câ se promoveze interesele ei c u l t u ­r a l i u m a n i t a r i .

Admitiendu odată, câ nimerita, asemănarea societatiei cu unu organismu, a priori admitemu si ace'a, câ ea numai atunci va poteâ se prospe-reze, dându semne de vitalitate, cându fie-care membru alu ei va fi destulu de vigorosu, pentru-câ se p6ta îndeplini cu usioratate funcţiunea, pentru oarea este destinatu.

Constatata acumu din unu punctu de vedere mai iualtu importauti'a acestei cestiuni, se ne dâmu se'ma, in ce chipu caută omenimea se-i afle o solutiune d6mna de importanti'a ei.— Nu ne vomu ocupa de părerile singuratice, pre cari le audîrau

Disertatiune. *) — dîlnicu sioptiudu-se din o parte s6u alt'a, fiiudu-câ acestea nu arare-ori den6ta o lipsa de pătrundere mai adenca in obiectulu cu care ne ocupamu, nici de acelea, cari emaneza din anumite consideia-tiuni de positia sociala, seu de interesu familiarii, — ci ne vomu dâ silinti'a, se aflamu cele mai remar­cabile direcţiuni, cari plutescu asia dîcundu — de-asupr'a noianului de gândiri.

D<5ue suutu direcţiunile mai pronunciate, cari preocupa actualu vieti'a spirituala a pop6reloru cu pretensiuni mai înalte culturali, la cari femei'a nu mai pdte se jon,e rol'a dejosit(3re, cum ne-o presinta vremurile trecute. — Unii dorescu se v6dia femei'a a l ă t u r e a p u s a cu b ă r b a t u Iu, emu-lându pe tribun'a oratorica, pe catedr'a Areopagului de sciintie, in căutarea si aflarea celoru mai pro­funde întrebări, cari privescu natur'a si omulu, in cutrierarea celoru mai depărtate coltiuri de lume, pentru a inmultî capitalulu sciintiei; cu unu cuventu, voiescu se-o arunce in mijloculu valuri-loru lumei, descbidiendu-i port'a la t6te acele ca­rieri, cari astadi suntu deschise esclusivu numai bărbatului, — din contra alţii cu pretensiuni mai modeste, credu câ nu lucra in i n t e r s u l u b ine p r e c e p u t u alu femeiei, d6ca pre ac6st'a caută a-o depărta de vieti'a familiara, pentru care anume pare a fi destinata.

Este o urmare naturala deci, câ si eduea-tiunea, de carea voru dori se se impartasiesca fe­mei'a, altcumu va trebui se se intocme'sca după vederile unor'a, decâtu ale altor'a. Cei cu striga-

•) Cetită la adunarea generala a Associatiunei transilvane in Abrudu la 6 Augustu n. a. c.

302 /

tulu loru de emancipare, pretindu susu si tare, câ femei'a se guste din tdte radele culturei, din cari gusta barbatulu, uitându câ, a g u s t a nu i n s e m n e z a a m â n c a ; drept u ace'a si vedemu cum suntu de iucarcate programele de scdla a acestor'a, cu studiulu f i l o l o g i e i c l a s s i c e eline si latine, cum din sciintiele reali suntu in­troduse pârii de acelea, cari mai de-apr6pe potu se intereseze numai pre specialiştii, si câte alte lucruri fâra de uici o valora ulteri6ra in vieti'a femeiei. Nu ast'feliu dorescu representautii parerei a d6u'a, cari in femeia, inainte de tdte, voiescu se vddia formata: o s o ţ i a b u n a si o m a m a / de m od e 1 u ; programele acestor'a inca voru pareâj in alte colori, conformu vederei loru asupra cul­turei femeiei, si iu ultim'a analisa acesti'a pdte câ si producu re s u l t a t e p o s i t i v e , in sciiuti'a, cu carea au se zestreze femei'a, er' nu o simpla spoiala culturala.

PunSndu odată facia in fagia aceste doue direcţiuni, dimpreună cu formele diferite sub cari ele ni se presinta, urmeza iu modu logicu, se ve­demu, care din doue se unescu cu p r i n c i p i i l e p e d a g o g i e i s i cu p r e t e n s i u ui 1 e v i e t i e i , ; de 6re-ce numai puse sub aceste ddue puncfe de vedere, voinu poteâ se adncemu o judecata temei­nica, fia in favorulu uuei'a seu a altei'a.

Se consultamu mai ântâiu pedagogi'a, câ o sciintia, cârei'a in materia de educatiune î-i coni-pete prim'a atenţiune.

Uuulu din cele mai ponderase principii ale ei, deia aplicarea cârui'a atârna forte multu o educatiuue sauetdsa si bogata iu resultate, este c o n s i d e r a r e a s c r u p u l d s a a u a t u r e i c e ­l u i e d u c a tu. Ori-si-ce mijldce, pre cari Ie va folosi educatiunea nu voru pote se aibă efectulu doritu atunci, cându ele voru stâ in directa opo-sitiune cu individualitatea celui educaţii; eV de alta parte chiar' si mijloculu educativu de o va­iere mai inferiora va produce efectu atunci, cându elu va merge mâna in mâna cu natur'a iudividuala a acelui'a. Au si iostu chiar' pedagogi, câ Herbert, cari preferiâu educatiunea privata educatiuuei pu­blice din motivulu, câ acolo se p6te mai usioru luâ iu privire, individualitatea siuguraticiloru de-câtu aici.

Nu este loculu aci se cercetamu, deca acestu principiu dusu la esageratiuue, nu viue iu con-flictu cu altele, nu ddra de o importantia mai \ pucina pentru educatiunea omenimei, dupa-ce scimu j câ unu idealu de educatiune este eflucsulu mai multoru factori hotarîtori.

Sustiânemu in unire cu resultatele sciintiei pedagogiei, câ uici poterea educatoriului si uici forti'a impregiurariloru, sdu vorbindu in limb'a darwinismului „mediulu" in care se mişca celu ce are se fia educatu nu va potd face ace'a ce vo-iesce din elu, uu! fiindu-câ va intelni unu poter-nicu impedimentu in individualitatea acestui'a. Au fostu ce e dreptu bărbaţi, cari ascrfu educatiunei o influintia nemărginita, crediându câ omului i-se p6te dâ dela inceputu form'a, pe carea vedemu

câ pdte, se-o deâ olariulu lutului seu; precuinu au fostu si de acei'a, cari credeau, câ educatiunea nu este iu stare se facă uimic'a, fiindu dela in­ceputu ursltu ce are se fia omulu. Teori'a „fata­lista," precumu si a unei „predestinatului speciali," credinti'a cestoru din urma s'a aretatu tocmai asia de ilusorica, dupa-cum s'a aretatu a aceloru din-tâiu, unde educatoriulu este unu prea poternicu, in mâuile cârui'a este pusa fericirea seu neferi­cirea omenimei.

Resultatele sciintiei si si esperieuti'a dîlnica constata, câ nu stâ nici in poterea absoluta a educatoriului de a conduce tinerele mladltie acolo unde voiesce, Or' de alta parte nici celu lasatu ia grigi'a sortiei nu se pote face oinu, incâtu se para superflua ori si ce educatiune, diu contra se se desvdlte dintr'ânsulu o fiiutia demna de compăti­miţi!, asia incâtu trebue se dâi dreptulu lui Herder, cându susfiene: câ unu baiatu pusu in străinătate, afara de controlulu dmeniloru, nu represinta o Mintia omeuesca, ci unu animalii compleţii. Asia dara după dîs'a latinului „unum est faciendum, al-terum non est omittendum1' si uu'a si alfa, si in­dividualitatea considerata, si si poterea educato­riului nu despretiuita.

Fie-care p6te sci diu esperieuti'a propria, câ nu vei pote iutâlnl doi iudividi despre cari se poţi sustieneâ. câ sdmena in tdte privintiele, fâra de a observa cea mai mica abatere a uaturei unui'a dela a celui'aîaltu. Ddca acest'a este unu faptu, pe care ni-lu spune chiar' si vieti'a de t6te dîlele, cu câtu mai vertosu va trebui se o marturisimu acest'a cându vomu compara cele d o u e s e c s e , cari la olalta luate făcu omenimea. Secsulu celu barbatescu si femeiescu suutu atâtu de diferite, incâtu nu credu câ se va poteâ incumetâ ciuev'a se sustiena coutrariulu. Atâtu diu vieti'a de tdte dîlele, câtu si din cercetările sciintiei ne potemu incredintiâ^despre acesta diferiutia; diferintia care privesce acatu corpulu câtu si spiritulu.

Auatomului si fisiologului de o parte, pre­cumu si psichologului de alta parte li se presinta spre studiare si opinare ddue naturi diferite, cari iu respectulu educatiuniloru, ne conducu la con-clusiuni cu totulu diferite. Anatomulu si fisiolo-gulu ne punu iu evideutia diferinti'a provenita din organismulu corporalu alu ambeloru sexe, eV psi-chologulu ne invdtia asupr'a constitutiunei vietiei loru spirituali.

Eta form'a sub carea ni se presiuta natur'a corporala a acestoru ddue sexe: organismulu băr­batului este de o constitutiune forte, anume fa-cutu, câ se resiste valurilorn lumei acestei'a, pre cându alu femeiei este mai debilu, mai gingasiu, in tdte membrele lui, cu unu cuvâutu ma i de c r u ţ i a t u . Atâtu sistemulu muscularii!, câtu si celu ososu si nervosu constatdza sciiuti'a, câ au forme variate si se afla in proportiuni diferite unele de altele. Partea superidra a corpului si partea lui inferiora presinta dimensiuni diferite; creerulu femeiei se rapdrta catra alu bărbatului in pondu aproximativu câ 14'JO grame la 1160

303

giame. Nu se pdte uegâ, câ funcţiunile creerulni I suntu dependente de acesta proportiune. Constitu­ţia nea capului la barbatu, favorisâza desvoltarea raţiunii, er' la femeia desvoltarea fantasiei, de ace'a dîce unu scriitoriu germanu, *) câ femeile simpatiseza forte tare cu poeţii si cu artiştii. O deosebire eclatanta, ne areta form'a mâniloru, deosebire, carea face câ trasurile scrisorii acestor'a i se se deosebesca, câ-si-câudu ar' voi se ne spună spre ce anume suntu potrivite la unulu, si la al-tulu din cele ddue sexe.

Se trecemu acum'a eu cercetările ndstre pe altu terenu, pe terenulu spiritualii: aici aflainu, câ la femeia domnesce mai multu p o t e r e a seu-t i m e n t u l u i , decâtu a r a t i u n e i si a vo in t ie i , ea este mai aplicata a judeca după impresiunile momentului, decâtu a supune cele vediute seu audîte unei profunde cugetări si apoi a asceptâ botarîrea adusa de forulu ratiunei, ea este in ju-decat'a s'a forte iute, pre candu bărbatule, mai incetu: de niulte-ori câ in modn instinctivu, con­dusa numai de sentinientu, ea afla jiulecatile cele mai nimerite, asupra motiveloru, câror'a nu totu-de-a-un'a scie se-si deie s6ma, o veste buna s6u I o veste rea provOca cu multu mai repede efecte | iu femeia decâtu in barbatu. In priviuti'a desvol- j tarei spirituali este de notatu, câ acest'a la femeia i se întâmpla cu o iutieda mai mare decâtu la bar­batu, dupa-cum adeveratu este, câ si organismulu j e,i corporala se desvdlta mai repede.

Se ascultamu in urma si vocea unei femei, a doinuei Neeker de Saussure — despre femeia: „Natur'a femeiei a fostu adese-ori analisata. Se scie, câ intr'ensele, principiulu pasivii seu sem-tîtoriu, prin care noi primimu intr'unu modu iu-voluntariu impresiunile, iutrece principiulu activii, care ne servesce a direge atenţiunea si cugetările ndstre. Urmeza de aici, câ ori-unde se ceru sfor-tiari poternice si continue, femeile nu au potutu se tîe; organisati'a loru e prea mobila, peutru-câ sensibilitatea se nu apuce inaintea vointiei.M

Eta deci pre scurtu diferenti'a dintre sexulu barbatescu si femeiescu, diferenţia, care din punctu de vedere pedagogicu ne iudruma se aplicamu mijldce educative in conformitate cu aceste doue individualităţi atâtu de marcante, prin urmare si o educatiuue diferita.

Diferenti'a constatata atâtu in vi 6 t i ' a f i -s i c a, câtu si p si c h i c a a ambeloru sexe, ne în­demna se cercetamu acumu din punctu de vedere alu pretensiuniloru vietiei practice, cari ore se afla pe calea adeverului: — acei'a, cari voiescu se pună pre capulu femeiei cordu'a baccclaureatului, câ ast'feliu se-i fia data posibilitatea de a imbra-cjsiâ medicin'a, jurisprudenti'a, filosofi'a, teologi'a sâu d6ra si diplomatî'a, s6u acei'a cari represinta cealaltă părere.

Fiindu femei'a de natur'a ei de o constitu-tiune corporala debila, ea nu va fi in stare se

*) Karl Weis in cartea s'a „Unsere Tochter und ihre Zukunft" pag. 8.

supdrte greutăţile pre cari vedemu câ le supdrta barbatulu. Acest'a straforme'za faci'a pamentului, mutâudu deluri si darîmându stâncile cele mai grozave, si era elu de alta parte pdte se redice dia aceste darîmaturi opere măreţie. Lucrările technice, productulu mâniloru bărbatului, in cea mai mare parte, pretindu o asia incordare a mus-chiloru, incâtu organismulu femeiei nu ar' poteâ resistâ. fâra a se cutropt in scurta vreme.

Ni se va obiecta ddra, câ nu e vorb'a de a pune pre umerii femeiei atari sarcine, pre cari organismulu ei uu ar' fi iu stare se le suporte. Acestor'a prea usioru le potemu replica, câ invo­carea de drepturi egali, aduce cu sine in modu consecuentu si primirea de detorintie egali; de-cide-te pentru unele, atuuci nu te poţi lapedâ de celelalte. Ce e dreptu, ni se dâ ocasiune se in-tâlnimu adese in vieti'a comuna, mai cu s6ma la poporulu de rendu, ocupatiuni de acele incredin-tiate femeiei. cari contradîcu celoru mai susu dîse. Trebue se reciiuoscemu, câ acest'a este o stare provocata prin necesităţile vietiei, si multu pu-ţinu unu semim, care uu vorbesce de locu in fa-vorulu cui tuiei acelui poporu.

Acest'a ar' fi ace'a parte din cestiuuea ctil-tivarei femeiei, la carea ddra nici n'au reflectaţii bărbaţii, cari au produsu curentulu amiutitu. La ori-si-ce, fâra numai la acest'a uu se voru fi cu­getaţi! atunci, de Ore-ce ei au avutu in vedere numai pre femei'a din cele mai inalte trepte so­ciali. Se ne fia permisu a-o spune aci, câ unu principiu, daca este adeveratu, trebue se se si pdta aplica pretutiudenea, si acest'a cu atâtu mai vertosu iu casiilu de facia, fiindu-câ noi nu mai impartasîmu părerea anticuata; câ cultur'a are se fia numai proprietatea unoru anumite clase so­ciali, care părere, ddca s'ar' mai afla undev'a, ar' fi o rusîne pentru tempulu nostru atâtu de inaintatu.

De rddele biuefacatdre ale culturei au se se bucure t6te straturile societatiei fâra deosebire, tienendu-se in evidenţia trebuintiele vietiei sociali, cari la straturi diferite, apăru pre unu cercu de estensiune diferiţii.

Atâtu, câtu privesce aplicarea priucipiului la clasele muncitdre.

(Va urmă.)

DR. PETRU SPANU.

Si deca aminte-mi aduou! Si deca aminte-mi mai aducu

De tine câte-odata, Este, ca amintirea t'a

In senu-mi e 'ngropata. Si daca astadi nu mai plângu

La-aducerile aminte, Este, ca-a secatu de multu

A lacrimei sorginte. V. B. MUNTENESCU.

304

Judetiulu, — R o m a n u i s t o r i c u . —

(Urmare.) XVII.

Osend'a si esecutiunea. Pasîndu iu sala Robei se redicâ oblu in susu

si aruncă o căutătura repede asupr'a adunare! Spre mirarea generala, Robei venise in cos-

tumu de gala, dar' câ-si-câudu ar' fi voitu se-si bata jocu da cei adunaţi, nu se îmbrăcase in por-tulu de cetatie"ttu sasescu, ci in unu costumu de gentilomii uugurescu, care semenâ forte multu cu acel'a alu Sasiloru, dar' totuşi se deosebiâ destulu de bine, incâtu, ea cei iniţiaţi nu poteâu fi la îndoiala nici unu momentu macaru, cumcâ Robei avea intentiuuea se tr6ca, uu de cetatienu sasescu ci de gentilomu ungurescu.

Acesta impregiurare uu erâ uici-decumu me­nita de a distruge auimositatea adunarei in contr'a s'a, er' discursulu, ce se puse a tieue, 'Iu pierdu cu totulu.

„Am comparutu," dîse elu, „dinaintea d.-v. dar' se uu credeţi cumv'a câ am venitu, fiindu-eâ j m'ati chemaţii, ci pentru a ine plânge, ci m'ati citatu priu unu dorobantiu, desl sciţi, câ suntu gentilomu si câ unu gentilomu nu se paie cita dinaintea unui tribunalu de burghezi, ci numai dinaintea unui foni de magnaţi si câ in totu ca­gula trebue citatu după tota cuviiuti'a. Am voltu dara numai se ve auuuciu, câ tribunalulu unde aveţi se me câutati si unde poteti se me gaslti, este tribunalulu voevodului."

Dupa-ce sfersî Robelu, făcu o plecatiuue ne­păsătore si voi se esa.

Dar' uu potu, câ-ci cuvintele s'ale provocasera o nespusa furtuna de iudiguatiune. Mai mulţi dintre senatori si juraţi săriseră in susu, câ se i-se pună in cale.

„Suferi-vomu câ se fimu ast'feliu batjocoriţi iu propri'a uostra casa de sfatu din partea unui cetatienu?" striga unulu dintre seuatori.

„Nu, asemenea lucru nu se p6te, puneţi mân'a pe elu si dati-lu călăului," răcni altulu.

Judetiulu priviâ si taceâ. Ochiulu seu celu pânditoriu urmariâ cu sete t6ta mişcarea lui Robei.

Acest'a vedieudu câ voiescu a-lu opri, se in-t6rse câtra acei'a care stăteau iutre elu si intre usia, si cu unu aeru amenintiatoriu, punendu mân'a pe mâueriulu spadei s'ale, cu care erâ incinsu, dîse:

„Ce, d6r' volti se-mi opriţi calea. Ve sfa-tuescu cu bine se parasiti acestu gându, câ-ci bra-ciulu, care voiesce se-mi tiâua calea trebue se fia alu unui omu uu numai veujosu, dara si cu capu, voi inse, dupa-cum, vedu n'aveti de câtu paie iu capu si pr6 lesue mi-ar' poteâ veni poft'a se me făcu imblatitoriu, chiar' de asiu sci câ im-blatescu numai paie gole."

Unu fulgeru de satisfactiune trecu preste facfa lui Weiss la aceste cuvinte cutezatore ale lui Robei, câ-ci batjocur'a s'a cea n6ua infuriâ

asia de multu pre cei preseuti, incâtu o mare parte din ei, punendu mân'a pe mânerele spadeloru in-naiutâu spre acestu sumetiu.

Weiss se scolase de pre scaunulu seu, si câ unu sierpe veuinosu, care prin simpl'a s'a privire este in stare a ametî pe potrivniculu seu, veui câtra cei care impresorău pre Robei.

Privirea s'a pâudit6re pareâ a atietiâ pe po­trivnicii nesocotitului, si nici unu cuventu, nici uuu gestu macaru nu fu lausatu de elu, care se-i fi retienutu dela intentiunea lorii periculosa.

Robei infuriându-se până la estremitate, uita intru atât'a de sine, incâtu 'si smuci spad'a din teca.

Weiss prevediuse, bă asceptâse acestu mo­mentu, care pareâ pentru elu unu momeutu de triumfu.

Dintr'o singura săritura se aruucâse asupr'a lui Robei, si-i smucise arm'a din mâna. Ducundu-se cu ea o depuse pe mes'a cea verde, apoi 'si re­ocupa loculu seu si strigă cu voce resunalore:

„Siedeti josu, cojcetatieniloru, si nu uitaţi, câ acel'a, care tragă arm'a iu acesta adunare este declaratu de duşmanu alu orasiului, si câ pe duşmanii sei, orasiulu i determineza cu frântura pe rota."

Toţi se înfiorară la audîrea acestei ameniu-tiari grozave si alergâudu cu toţii a se pune pe scaunele loru se facil o tăcere cumplita.

„Robale," se a Iresâ judetiulu câtra acest'a, „asiedia-te si d.-t'a pe acelu scauuu si asculta."

Cu o privire eruata se pase Robol pe scau­nulu inlicitu de judetiu.

Acesta privire sndat6re revolta pe Weiss. „Chiar' pentru cuvintele ce ai iudrasnitu a

rosti dinaintea n6stra," începu elu, si vocea i suuâ câ duraitulu departatu alu tunetului uimicitoriu, „ai meritatu ped6ps'a de m6rte. Te-asiu fi iertatu inse . . . ."

„Daca uu te-ai fi temutu, câ voiu descoperi secretulu pazitu de turuulu teu, asia inse. . . ."

„luvinovatîtulu are se tacă," 'Iu dojeui Weiss cu vocea aspra, „cându i vorbesce judecatoriulu seu. Trebue se asculte cu smerenie. Te-asiu fi iertatu, fiindu-câ esci unu barbatu cu multe merite pentru acestu orasiu, dar" dupa-ce ai trasu arm'a aici in sal'a de adunare si ai ameniutiatu pe cou-cetatieuii, pe judecătorii d.-t'ale, si fiiudu-câ totu-odata ai indrasnitu a strigă iu gura mare, câ esci omu alu Voevodului, ai meritatu „rtft'a."

„R(5t'a!" esclamâ Robei palindu-se Voi se sară iu susu, dar' la unu semuu alu judetiului, doi dintre juraţi 'Iu retiânura. Voi se vorbesca, dar' la unu altu sem iu alu judetiului, uuu alu treilea juratu i puse mân'a pe gura, eY unu alu patrulea alergă de aduse dorobanţii orasiului, care legară pe delincuentu.

Dupa-ce se restabili din nou ordinea, jude­tiulu reluă din nou cu glasu serbatorescu :

„Ne aflamu in stare de resboiu, eV in acâsta stare, legea 'mi dâ potere nemărginita pentru ju­decarea si osândirea omeniloru resvratitori de

•"•P

Dolce farniente.

306

te'p'a t'a. Deci luându iu vedere, că d6ca asin su­feri asemenea împotriviri si amenintiari fâra a le pedepsi, orasiulu ar' cadeâ in mare primejdie, am hotarîtu si hotarescu, Robei este si remâne os6n~ ditu la — m6rte, care din consideraţiune, câ osen-ditulu până acum a fostu unu bunu si credintiosu cetatienu alu acestui orasiu, nu i-se va aplica prin frângere pe r6ta, câ-ci amu gasitu cu cale de a-Ju agratiâ, permitiendu câ se fia dusu afara la pier-diari, unde slugile călăului 'Iu voru ucide cu aruncaturi de petrii."

Robei voi se replice, dar' n'avii tempu, câ-ci îndată fu lutu si scosu din sal'a de adunare.

Toţi erau multiamiti cu aceasta sententia, numai Alexandru nu poteâ intielege atât'a crudîme.

Pedeps'a rotei. Nici nu sciâ bine ce va se dîca ast'a, dar' unu vecinii alu seu, care-i espli-câse tote câte se vorbise, i făcu o descriptiune si a acestui instrumeutu, o descriptiune, ce-lu infiorâ asia de tare, iucâtu acunm 'si potii esplicâ si elu, câ prefacerea pedepsei de r6ta iu lapidare, erâ in adeveiu o gratie.

As^â erâ de alteratu Alexandru, incâtu so-sindu-i rendulu de a vorbi si elu. câ se-si facă propunerea, nici nu sciii dintiu ântâiu cumu se Înc6pa.

Dar' iii fine se reculese si tiemi urmatoriulu discursu, pe care unu dragomanu 'Iu traduse frasa de frasa, câ-ci Alexandru vorbiâ româneşte:

,.Pre cinstiţii senatu, jupâniloru juraţi si cinstita obştesca adunare. Sciţi câ suntu trimisu de tata meu Radu Mihnea, D mnulu Româuiei, cu optu sute de ostaşi, câ se ve dâmu ajutoriu impotriv'a vraşmasiului nostru Gavriilu Baţhori. îngăduiţi dara, câ si eu se-mi dau părerea, cumu ar' fi mai bine câ se intocmimu lucrurile. — Am audîtu, câ o parte din d.-v. a-ti vot se remâneti aici in Brasiovu si se nu intempinati in câmpu liberii pe Batliori, ci intarindu orasiulu se mistuiţi poterile vraşmasiului prin aperarea lui. Piauulu este bunu, uu-i vorba dara nu se potrivesce nici-de-cumu cu venirea mea, câ-ci pentru sevfirsîrea acestui planii, n'ar' fi fostu de lipsa câ se ne cbe-mati; bâ tocmai din potriva a-ti trebui se goliţi orasiulu si de ostaşii ce a-ti strînsu dimpregiurimi, de 6re-ce ve poteti ap'erâ si cu mai puţini inşi, eV ale traiului vi-s'ar' ajunge pe mai multu tempu. Vorbindu-ve de hrana, v'am amintiţii totu-odata si punctulu celu slabu alu planului d.-v., câ-ci in adeveru, d6ca va isbuti Rathori a ve t\en6 im-presorati unu tempu mai indelungatu decuin v'ati provediutu cu de-ale mâucarei, atunci de buna se'ma a-ti fi pierduţi. B61a lunga, m6rte sigura, dîce o vorba. Omenii cu inima, cum sunteţi si d.-v, nu urescu nimicii mai multu decâtu bol'a, deci nici nu credu câ o veţi alege, ci veţi starul a bate pe vraşmasiu in câmpu liberu. D6ca pre-lânga ostile ce a-ti strînsu pâua acumu veţi luâ in ajutoriu pre toţi Românii, atâtu de prin sate câtu si din suburbiele d.-v. Derste, Stupini, Bra-siov-vechiu si Scheiu . . . ."

Alexandru fu silitu a se opri din vorba, câ-ci talmacindu dragomauulu cele ce spunea despre ajutoriulu româniloru de prin pregiuru si din sub­urbii, de-odata isbucni o furtuna de indiguatiune grozava printre ascultători.

„En' audîti!" striga şehir.eşterulu Senketer, unulu dintre cei mai îndârjiţi Saşi, ,,en' audîti, ce ocara pe noi! Cere câ se punemu pe Blechii (vlahii) de-o potriva cu noi: dar' mai bine decâtu se facemu uu'a câ ast'a, ne inchinamu lui Batliori, care este omu câ omenii, si nu este vita incal-tiata câ si Blechii."

„Ba dieu, gola batjocura este ce'a ce se cere i dela noi," sbierâ altulu, „o uespusa ocara. Trebue

se-si inchipuesca cinev'a, câ amu ajunsu peritori de frica, câ se creda câ vomu alegă la ajutoriulu slugiloru si iobagiloru noştri!"

„Nu se p6te, nu se j)6te! Nici unu cuventu mai departe, — se tacă nemernicnlu !"

Aste si alte asemenea strigate resunâu din tote părţile.

Alexandrii deşi nu intielegeâ nimicii din ce'a ce dîceâu 6meuii, totuşi senitî, câ vorbele s'ale nu le-a placutu Sasiloru. Dar' nici pe dej arte nu se gândiă, câ aceşti omeni incrediuti, se indignaseră fiindu-câ le vorbise de fraţii «ei români din Brasiovu câ si de nisce semeni ai lorii.

Judetiulu Weiss interveni cu autoritatea s'a, si potoli iurtun'a strigându:

„Nu este lucru cuviincioşii, că se ve portati ast'feliu facia de unu omu, care vorbesce dupa-

j cumu 'Iu trage inim'a si-lu taie capulu, care inse nu voiesce decâtu binele nostru. Lasati-lu se-si

j sfârsiesca vorb'a, si-apoi dupa-ce nu va mai avea ce se ne spună, ne vomu sfătui noi intre noi si vomu hotărî dupa-cum vomu găsi câ va fi mai bine. Se nu-lu intrerupeti, asia ve rogu."

Acum se int6rse spre Alexandrii si cu unu gestu afabilu 'Iu pofti se urineze.

„Ast'feliu dara, cu unu nu merii sporiţii de resboinici," relua Alexandru cuvântarea ^'a, „vomu esî din orasiu, no vomu asiediâ in vre-uu'a din satele invecinate, alegându vre-o respâutie, ne vomu intari sapându siantiuri si impletindu gar­duri. De acolo vomu poteâ cu înlesnire pazf ora­siulu, si totu odată i vomu ti fine' deschise căile prin care i vinu cele trebuiuti6se ale traiului. Câudu se va apropia duşmanulu 'Iu vomu intem-pinâ, si batându-lu straşnicu, 'Iu vomu nimici pentru totu-de-a-un'a. Ast'a-i părerea mea."

Sferşîndu Alexandru ast'feliu, judetiulu Weiss fâcii o mica plecatiune dinaintea lui, totu-odata i multiami pentru sfatulu seu celu bunu si- i spuse in fine câ nimicu nu-lu mai retiâne in mijloculu loru.

Alexandrii se scolâ si esî câm uedumeritu, câ-ci nu prea sciâ cumu se-si esplice purtarea acestoru omeni fâşia cu elu.

Precauţii si intieleptii saşi, dupa-ce remasera siuguri, incepura a desbate fdrte intarîtati propu­nerile lui Alexandru si fura mai toţi de părere, câ ar' fi o mare rusîue, d6ca s'ar' decide a alerga la ajutoriulu Vlahiloru brasioveni si din districtu.

307

Hotarîra dara a nici nu luă iu mai de-apr<5pe desbatere propunerile lui Alexandru. Pentru a se orienta mai bine aaupr'a iiitentiuniloru lui Bathori, deciseră a trimite isctide in calea lui. Câu Iu voru afla ca se apropie Uugurulu de Brasiovu, se voru aduna din nou.

„Ve inultiamescu," cu aceste cuviate jude-tiulu Weiss încheia adunarea, „si au ms iadoiescu, ca in ce^sulu primejdiei ve voiu găsi pe fie-care din voi la loculu seu."

„Se traiesca judetiulu nostru Michiilu Weiss, ca se ne conducă la isbeida si la slava!" Cu acestu strigatu de trufia se risipiră membrii aduuarei

Fie-care apuca incâtro.i 'Iu chema interesele j s'ale, uumai unulu diucre cinstiţii juraţi, uiu omu micu de stătu, cu fagi'a mohorîta de rosîe si cu ochii esîti cam tare din capii, se opri dinaintea j scarei sfatului, si pune.idu-si degetulu pe nasu, 'si dîse in sine :

„Asiu da multu deca asiu poteâ vorbi numai trei cuvinte cu Robei, ca se aflu, ce a voitu se spună despre turuulu judetiului."

„Ce stai pe gânduri Tîmentare?" strigă unu omu mare câtu u:iu uriasiu, care coborindu trep­tele sfatului, se oprise lângă inititeluiu nostru.

„Eu' :n'am socotiţii si eu despre unu lucru, d.-le Tarapana." replică acel'a, pe care am audîtu că-Ju numesce Timeutaru, apoi adause in siue: „alta treba u'am decâtu se-ti spunu eu tîe gân­durile mele."

„Hai se mergemu la monetarie," relua Tara­pana, „ori nu mai ai astadi nici o treba in dire-gatori'a t'a."

„Ba da," repiicâ Timeutaru, „eta viu si eu." j Cei doi n'aveâu se merga departe, câ-ci mo-

netari'a orasiului eră impotriva cu sfatulu. Fie-care din ei se duse la tre"b'a s'a, dar'

Tîmentarulu nu se apuca de lucru, ci stete ne-curmatu pe gânduri.

„Este cu nepotintia de a-i vorbi lui Robei," dîse Tiementariu după o indelungata cugetare, | „dar' voiu câutâ se me apropiu de acelu turnu. Lucrulu este cam primejdiosu, dar' pentru a des­coperi unu secretu alu judetiului si a deveni ast'-feliu stapânu preste elu, potu se făcu o incercare, fia câtu de primejdiosa. —

A d6u'a dî nesocotitulu si nefericitulu Robei, desu de demin^tia fu luâtu de dorobanţii orasiului, care cu armele trase si urmăriţi de cete dese de curioşi, compuse mai cu s6ma din femei si copii, in sunetulu lamentalu alu clopotului osenditiloru, 'Iu duseră pe strad'a porţii in josu, pe dinaintea tîganiei, 6r' de-acolo prin Blumeua afara din orasiu. Aici alaiulu funebru coti spre drept'a, unde este malulu furciloru, loculu de pierdiari de atunci si pana mai de-unadîle alu Brasiovului.

Malulu furciloru formâza unu cornu 6pre sioseu'a ce duce spre tieYa românesca. Inca prin anii siese-dieci ai acestui secolu, nisce stelpi da-rîmati de patra zidita, aretâu remasîtiele faimo-seloru furci dela Brasiovu.

Pe tempurile de care vorbimu, aceste furci erau intregi si bine tiânute, er' pre lângă furci mii eră si rot'a, cehi mai regulaţii instrumentu de pierdiare, la care civilisatorii lianei de pe atuuci aveau recursu adese-ori.

Eta formul'a iufioratâre, care se aplica fâşia cu nefericiţii, ce erau destinaţi a expiâ pecatele loru, pe acesta unelta iufricosiata: „Osenditu de a fi im detitu pe rota, unde i-se voru sdrobl mai antâiu fluerii petioreloru, apoi . . ."

Dar' ne oprimu, câ-ci n'avemu de gându a înfiora pre cetitori cu descrierea ameuuntîta a acelei proceduri barbare si revoltatdre.

Robei, dupa-cum scimu, era agratiatu dela acesta executiune, elu nu avea se mora pe rota, ci eră se fia ucisu cu lovituri de petrii, date de slugile călăului.

Pe alte tempuri si unu altu judetiu pbte l'ar' fi agratiatu cu totulu, dar' Weiss avea vre-o causa personala, care 'Iu îndemnase a pedepsi asia de cruntu nenorocit'a pornire a acestui omu, care se ere linse unu momentu stapâuu preste situa-tiune, pe bas'a unui secretu ce credea a fi des-coperitu si prin care socotiâ că va supune pe Weiss.

Dar'se insielase.—Judetiulu Brasiovului nu se temuse până intru atât'a de Robei, incâtu se se fi crediutu iudemnatu a-lu crutiâ, pare inse, câ se temuse din destulu pentru a-lu pierde iu pri-mulu momentu in care o potu face sub pretextulu sfintei justiţii.

Vai de acelu omu, care avendu poterea si arm'a justiţiei in mâna, se servesce de densele, cum se serviâ trufasiulu Weiss de ele.

Robei se încercase din temnitia a se pune in relatium cu aprigulu judetiu, sperându câ-i va succede a-lu iufluintiâ in favorea s'a prin ame-niutiarile s'ale, dar' nu potuse face uimicu, câ-ci nimeni nu venise la eh, decâtu unu temnitieriu — surdo-mutu.

Er' demine'ti'a, câudu 'Iu scosera in vederea lumei, de câte ori incercâ a adresă cuventulu câtra cinev'a, tobosiarii si horuistii escortei s'ale, faceâu unu sgomotu atâtu de mare, incâtu nimeni nu poteâ se-lu intielâga.

Robei se vediii invinsu. Aretâ o resignatiuue d6mua de uuu lucru mai maretiu, decum eră acel'a, pentru care trebuia se mora, si ast'feliu se supuse fatalului seu destinu.

Cu unu curagiu admirabilu percurse drumulu pâua la loculu de piediari. Ajunsu acolo i-se aretâ unu părete de stânci dinaintea cârui'a avea se se asiedie. Până a nu se posta acolo, voi se vor-besca câtra poporulu adunatu, dar' la unu semnu din partea lui Blues, care erâ conducatoriulu exe-cutiunei, tobosiarii incepura din nou a bate tobele, asia incâtu nimeni nu intielese nimicu din vorbele osenditului, care tăcu in fine, vediendu câ inzadaru se trudesce si făcu semnu calfiloru de calau se-si implin6sca datori'a.

Dar' lucrulu nu mergea asia degrabă, dupa-cum credea elu. Saşii erau 6meni regulaţi si tac-ticosi. Nu se împliniseră inca tote formele legale.

308

Hans Blues, câ ajutoriu alu funogiului, nu avea nuinai acele indetoriri la a câroru executare l'am insocitu prin piatia, câudu am vediutu cum inirosâ carnea tăiata de măcelari, si cum cantariâ jimblele covrigariloru, ci era insarcinatu cu func­ţiuni si mai iualte, dintre care detori'a de a re-presentâ poterea justiciara fâşia cu cei osândiţi la mdrte eră un'a dintre cele mai insemnate si era la totu casulu cea mai seridsa funcţiune, ce a potutu esercitâ vre-unu moritoriu.

Câ represeutantu alu senatului Brasioveanu, Hans Blues, dupa-ce tăcuseră tobele, cu voce pa-truudietore, dete cetire senteutiei de morte, ce se redactase in mare graba de siefulu seu funogiulu, apoi dupa-ce termină cu acesta cetania lugubra, scotiendu din busuuariu unu betîsioru, 'Iu tienii in faci'a osâuditului, apoi 'Iu rupse iu drjue si-lu aruncă la petidrele lui Robei.

„L'am ruptu si l'am aruncatu din societatea omenesca, totu asemenea precumu am ruptu si am aruncatu acestu betîsioru," dîse elu apoi si incheiă: „calâiloru, facetî-ve detori'a!"

Slugile călăului, nisce pui de cidra, care de care mai negru si mai despoiatu, aruncându-se cu petrii, incepura a aruncă cn inversiunare in Robei.

Spre fericirea lui, chiar' cea de-ântâia arun­cătura de patra, lovindu-lu in templ'a cea stânga, 'Iu doborî la pamentu si-i luă sâmtîrile.

Preste puginu expiră sub cele-alalte lovituri, dar' călăii nu incetara pâna-ce nu formaseră o movila de petrii acolo, unde stăse bietulu si ne-fericitulu Robei.

Nu scimu, deca malulu furciloru, fostulu locu de perdiare din Brasiovu, este dela natura asia de petrosu, ori ddca iu urm'a celoru multe exe-cutiuni de acdsta natura a devenitu asia, dar' este faptu, câ vegetatiunea nici pana in dîu'a de astadi nu voiesce se progreseze in acelu locu din pricin'a desului petris'u ci care este acoperitu.

(Va urma.) TECOHAR ALEXI.

Omulu si duşmanii lui.

Omu-i nai'a de pre mare, Ventu-i sortea ce l'a-'mpinsu ; Farulu celu din depărtare E speranti'a . . . dulce visu !

Valurile suntu duşmanii Ce 'ntru-o forma nesuescu Se sdrobesca — colo! farulu Si ici nai'a ce urescu !

G. SlMU.

Bunica si nepotielulu. (Urmare.)

Dar' ce ai? Ci că eu nu-ti făcu imputări pentru acest'a cheltuela? E dreptu, că ar' trebui se-ti făcu, de dre-ce ai facutu mari spese; dar' sum asia de fericita, incâtu nici că me mai potu cugetă la asia cev'a!... Nu intru atât'a mai fa­cutu fericita prin delicateti'a si atenţiunea t'af câtu mai vârtosu prin poterea acea imaginare, ce resulta din ele. Dar' tu iuca totu plângi ? Ce ai,. pentru D.-dieu, spune-mi ce ai?

— Ace'a.. . câ m'au fâcutu se platescu 60 de franci pentru uafram'a ascest'a!

La cuvintele acestea bunic'a s'a impiedecatu. Ce se facă actimu? Ar' fi fostu usioru a remând la obiectulu acest'a si a dîce copilului câ nafram'a platesce 60 franci; dar' mai ântâiu, copilulu n'ar' fi crediutu-o acest'a, mai departe, acdst'a ar' fi fostu o minciuna si iu sfersîtu, ar' fi scapatu o ocasiune, carea de sine-si oferiâ o invetiatura folosi-tdre. Bunic'a s'a reaflatu indata si ast'feliu vorbi nepotielului seu:

— Sci ce invetiatura poţi scdte din acdst'a, miculu mieu prietinu? Ace'a, câ copiiloru nu li-e iertatu se facă nici chiar' fapte bune, fâra a co­munică acest'a sdu cu părinţii sdu cu consângenii loru. Mie nu mi-ai potutu impartasî secretulu, de dre-ce in casulu acel'a s'ar' fi nimicitu incântarea surprinderei, — dar' matusi'a t'a desiguru ar' fi mersu cu tine, si atunci nu te-ar' fi insielatu!

— Dar' dre pentru ce m'a insielatu acelu negutiatoriu uritiosu?

— Oh! copilulu meu, pentru ace'a, pentru-câ ddca suntu negutiatori oneşti, cari pentru lumea ast'a uu ar' insielâ pre nimenea, si cu câtu mai vertosu nu pre copii, — suntu si de acei'a si inca mulţi, cari nu se rusîndza a trai din nescienti'a si neesperinti'a cumperatoriloru. — Ddca ai fi fostu mai iutieleptu... e dreptu, câ ddca esci mai in-tieleptu, ne esci asia placutu,. . . nu esci miculu meu Josifu, care ddca inim'a i sioptesce cev'a, fâra amânare indeplinesce. — In sfersîtu e bine asia cum e; preseutulu teu 'mi eausdza o bucuria ne­spusa, er' tîe 'ti iutinde obiectu folositoriu de me-ditatiune. In vietia 'ti vei aduce adese-ori a minte de nafram'a cea de peru de cămila!. . .

Si Josifu vediendu indestulirea bunicei s'ale s'a mângâiaţii indata.

latre acestea a trecuţii tâmpu multu ; bunic'a a imbetrânitu mai tare si nepotielulu a crescutu, dar' simpatia intre dânşii a remasu ace'asi. Josifu a trecutu de 14 ani, si la etatea de 15 aui cea mai mare desfătare ce avea eră, câ se petrdca dominec'a ser'a cu buuica-s'a, si se asculte dela dâns'a, D.-dieu scie a câtea dra, istoriile cele vechi. Scaunulu celu vechiu obdusu cu catifea de Utrecht, e dreptu câ nu-i mai incapeâ pre amen-doi; dar' nu stau bunu pentru elu, câ din cându in cându nu va fi siediutu pre geuunchii bunicei s'ale, si nu va fi primitu desmierdarile ei celea.

301)

— Copilulu meu — dîse morbos'a —• caută chei'a mesei mele de scrisu, e iu laditi'a cea nâgra; descuie cu ea pui ucu Iu celu mai de desubtu si in drept'a vei afla o punga cu bani de argiutu, — acesti'a suntu spesele inmormentarei mele Chiama indata pre vechiulu prietinii alu familiei nostre F La acestea cuvinte, sermanulu co-pilu s'a iucliuatu spre patu, erumpendu in plâu-setu desperata si resunatoriu.

Tăcere, miculu meu Josifu, — dîse bu-nic'a cu glasu blându si asiediatu, - - nu plânge asia de tare. Sem dora ai crediutu, câ eu au voiu mori nici-odata? Sermanu copilu, ce dorere te-a ''uprinsu! Oh. am avutu causa se te iubescu — câ-ci tu ai o inima uespusu de buna! Dar' n'ai tema, copilulu meu, nu despera asia cureudu, aibi curagiu! — Si cu acestea strîuse la senulu seu betrânu si moriudu, faci'a udata de lacremi a ne-potielului seu! Dar' acum si bunic'a fu învinsa de amar'a dorere a despartîrei . . . .

Bine-i, copilulu meu, biue-il - continua stringendu-lu la senulu seu. — Plângi bine faci. . . peutru-câ ce pierdi acum, nu vei mai aria nici-odata in vieti'a t 'a! . . . Asia, cum te-a iubitu buoiea-fa, nici-odata nu te va mai iubi nimenea! Poţi intelni iu calea vietiei simpatia profunda si sincera, — o recunoscu; dar' delicateti'a ace'a, care singura cu tine s'a ocupaţii, cu tiue si pentru tine a traitu recuuosci-o tu ace'a, — mai aduci-ti a-minte de ea ? . . . .

Cuvintele acestea au maritu numai despe­rarea lui Josifu.

— Oh ! câtu de egoista suni eu — dîse bunic'a vediându acest'a. — I-i causezu dorere iu locu de a-lu mângâia. Asia asia copilulu meu, amân­doi avemu lipsa de mul tu curagiu. . . . lucruri se-riose ne ascepta! Si acumu dute . . . lasa-me pu-cjuu singura, încordarea ne-a obosltu; voiescu, pâua-ce numai voiu pote se-mi retieuu liniscea. Te-am invetiatu se traiesci, acumu. . . . se te iu-vetiu a mori! . . .

Si in adeverii ultimele 6re de curagiu. pa-cientia si liniscire in voi'a lui Domuedieu, au fostu nisce esemple indemnatbre, esemple liuiscite si tăcute, întrerupte din tempu in tâmpii de câte unu cuvâutu mângaitoriu. —

Iu dîu'a urmatore a moritu, dar' chiar' si in 6r'a mortiei a fostu âugerulu aperatoriu a uepo-tielului seu. S'a iugrigitu de unu tutorii pre sean'a lui. Spre scopulu acest'a a alesu pre nauasiulu lui Josifu si l'a designaţii de atare prin testamentu, bine sciiudu, ca la acestu omu chiar' si dens'a nu odată a aflatu sfaturi salutarie si sprigioua poter-nica. A sciutu bunic'a, câ oper'a inceputa de dens'a, nimenea nu 'o va pote indeplini, câ si acestu omu nobilu si mare-inimosu.

dulci, cu cari s'au fostu dedatu asia de bine, iuca din fraged'a etate a prunciei. Ei si acum traiâu câ si mai de multu, numai cetitulu de sei'a s'a schimbaţii; Josifu iubiâ tragediile lui Corueille cu insutietîrea fantasta a etatei tineresc!; si cei doi prieteni buni — câ-ci nu-i potu numi alt'feliu — la .S ore ser'a după o cina gustuosa, lângă cas­tanele ce se coceau iu focu, petreceau cu fru­muşele viersuri aie lui Corueille. de 6re-ce lui Josifu i placeâ se le cetesea cu viersu inaltu si oratoricii. E probabilii, câ betrân'a femeia avendu mai puţina idea despre literatura câ Josifu nu adora intru atât.'a figurile singuratice ale lui Cor-neille, cumu erau: Horatiu. Ciuna si Nicomede.— dar' adora pre Josifu, si acest'a erâ unu mare avautagiu pentru Corueille.

După vre-o câtev'a luni. demaneti'a la 7 61 e, inainte de esîrea din liceu, directorulu institu­tului a cliiamatu pre Josifu la sine, si l'a indru-matu se grabesca hi bunica-s'a, care adi uopte a patimitu de friguri inflamatore.

Desperatu a alergatu tinerulu a-casa, si in-telnindu-se cu niediculu ce tocmai esiâ, a aflatu câ bunica-s'a patimesce in aprindere de plumâui. Sernian'a femeia, cu o dî mai inaiute de ace'a, stându mai multu tempu in terestra pre frigu si ventu, pentru-câ se-si pota vede nepotielulu, s'a recitii.

Morbulu nu e periculoşii, — dîceâ niediculu, — usioru se pote vindeca; numai câtu morbos'a e de totu debila, organisatiuuea ei e ruinata, si cine scie ore, etatea si debilitatea ei potevâ su­porta suferindele . . . .

Si a avutu dreptu. In dîu'a a nou'a i-a fostu mai usioru, er' iu dîu'a a diecea a moritu. Dîu'a si îioptea a veghiatu Josifu la capetâuilu ei;-iude-siertu i dîceâ bunica-s'a se se culce; câudu 'Iu invingeâ somnulu, se arunca in fotelulu celu vechia, lângă euptoriu, dormiâ o ora si după ace'a erasi luâ loculu seu lângă pătulu betrâuei. Si lucru de iniratu! Copilulu acest'a, alta-data de o natura vioie, înflăcărată si câte-odata chiar' iieastemperata a deveuitu in tempulu ingrigirei liniscitu, prudentu si iudemâuatecu. Femei'a, ce ingrigiâ de bunica in tâmpulu morbului seu, nu poteâ lauda in de-ajuusu prevederea, indemânarea si pacienti'a ne-potielului : cându trebuia se dea bunicei tea, de comunu elu tien°â tati'a si elu redicâ pre braciele s'ale capulu bunicei. Iu tempulu acest'a, bunic'a i arunca câte o privire nespusu de lunga si frageda.

Asia bunic'a mea, mai multu, si mai multu, bea-o tota, — i dîceâ elu iu modu mustră­torul, de 6re-ce câte odată nepotielulu o si mustra, si schimbarea acest'a de roluri, cadeâ nespusu de bine betrânei femei, se semtiâ câ si-cându ar' fi copil'a nepot.ielului seu! Dar' nu preste multu s'a ruptu intre ei si ac6sta relatiune dulce si ultima : bunic'a s'a dusu pre urm'a dulcei s'ale mama! Iu dîu'a a diecea, precâudu Josifu dormita lângă eup­toriu, au audîtu unu glasu linii strigâudu-lu pre nume. — Fâra veste a alergatu lângă patulu morb6sei.

Cu finea anului scolastecu, Josifu er' a câs-cigatu premiu, dar'vediendu-lu l'au napaditu lacre-mile, pentru-câ nu-lu mai pot6 duce câ semuu de triumfu înaintea bunicei s'ale. 111 dorerea s'a amara l'a dusu la singurele remasîlie pamentesci,

3 1 0

la mormentulu ei, a vorbitu câtra dens'a blându, erediendu iutru sine firmu si sfâutu, ca i-a audîtu respunsulu. Cum se nu ? cându dela dâns'a a iii­vetiatu ace'a apropiare mângaitore si dulce, cu mortii; ea l'a iiivetiatu ca mortii trebue priviţi numai câ nisce fiintie ce s'au mutatu dela noi, dar' cu cari potemu vorbi, desî nu cu gur'a, celu puciuu prin mijlocirea iuimei, — ea la invetiatu, câ părinţii sei desî s'au mutatu departe, forte de­parte, totuşi suntu pururea cu elu, câ conducători, sfătuitori si mâiigaitori. —

Tempulu a trecutu si Josifu a deveiiitu june, Josifu a deveniţii barbatu, Josifu a devenitu avutu, Josifu a devenitu tata, Josifu a devenitu betrânu; dar' in mijbculu schimbariloru de etate positiune a pastratu câ pre o sfânta relique (muşte) unu socju petrecatoriu, unu amicu, care a cuprinsu totu-de-a-un'a priniulu locu in odai'a s'a de lucru, dela care in minutele grele ale vietiei, nu odată a ceru tu sfatu, si acestu amicu a fostu scaunulu obdusu cu catifea galbeaa de Utrecht! . . .

Ac6st'a e istori'a bunicei si a nepotielului. Cuprinsu de frica amu scrisu partea ultima a ei, peutru-câ este storcature de lacremi; dar' amu scrisu-o fiindu-câ suntu lacremi, cari pentru ochi suntu intocmai asia de folositdre câ pWi'a pentru pamentu,... avendu in sine potere producatdre!

(Fine.) (Brnest Legouve.) (J, SilflU.

Nevastutia cu peru galbenu

Nevastutia cu peru galbenu Te-am visatu,

Câ esci la părinţi a-casa si ca nu te-ai Măritaţii.

Uitâ-ti deci, câ e s c i . . . ce esci Pe unu minutu ;

Si-mi intinde de pre busa-ti unu sublimu si caldu Sarutu I

Si de cumv'a va semtî Alu teu barbatn,

Câ mi-ai datu si mie 'n taina ore-cându unu Sarutatu ;

Nu mintî, ci spune-i numai C a visatu,

Elu te-a crede. — Ce nu crede la femeia unu Barbatu?! . .

G. SlMU.

Catra violina. Susu in cuiu arcu, violina, Va i ! de multu ve odichni t i ! . Pe cându inim'a-mi suspina, Voi s'o consolaţi nu sciţi.

Ha i ! graiti mai. num'odata, Sbâre tonulu vost sonoru, Câ s'auda cea ingrata, Câ si voi plângeţi de doru ! OCTAVIANU.

— = ~ 5 j i-T^rţ fc3~=-

2v<£a,tTJLsi'a "b-u.n.a,_ — U n a ic6na din vietia. —

Prelucrare libera, după Josefina Flach, de St. C. Z—nulu. (Urmare.)

Acestu claustru, câ si multe altele in tâm­pului mai târdîu, aflâudu-se necorespundietoriu „tempului liberalii" fu secuestratu sî sierbi tempu mai iudelungatu câ depositu de alimente pentru garuisonulu niilitariu mai de-aprdpe. — Pentru prea marea depărtare inse se dovedi cu tempulu: câ acestu magazinu e necorespundietoriu; in locu nu se afla ouau, care se cumpere pe vecia, seu se inchirieze aceste edificii, prin urmare fusese pă­răsite cu totulu . . . spre ruinare.

Chiar' si acumu se estiudeâ intre cas'a pa-rochiala si intre beseric'a incungiurata de mor­minte vechi, o zidire lunga, apr6pe decadiuta, care mai uainte era in legătura prin corid6re crucisie cu cas'a lui Domnedieu; acum iuse fiiudu aprbpe de a cadeâ de sine, fusese derîmata. Aci au lo­cuiţii cându-v'a sororile, si se mai aflau inca si acumu doue rânduri de chiliutie auguste.

Ferestrile, cari in parte erau inca provediute cu drugi de fieru, se deschidea spre cimiteriu, — se pareâ câ-si-cumu locuitdrele acestoru chiliutie nu ar' ft trebuitu se pierdia dinaintea ochiloru cu-getulu la presenti'a mortiei si la avisarea la veeî-nicia, nici in scurtulu tempu, in care se bucurau de frurads'a lume a lui Domnedieu. Ochii feres-treloru erau sdrobiti, tâncuial'a cu varu a pare-tiloru erâ câdiuta, usîle lipsiâu cu totulu, si prin­tre lespedile de petra, cu cari erâ poditu padi-meutulu si printre trepte cresceâ erba. Aci siedeâ adese-ori Elis'a si visa; cându apoi se insera seu cându uegur'a acoperiâ cu unu velu de jumetate întunecaţii, monumintele sepulcrali acoperite de muschiu, atunci i-se pareâ copilei: câ vede nisce figuri îmbrăcate in albii, cari figuri o chemau la sine. Prin asemenea impresiuni se născu in inim'a ei inca de tenipuriu dorulu de a duce si ea cându-v'a o vietia de abnegatiune intre murii unei mănăstiri. Si cându odată 'si esprimâ acesta doriutia a s'a preotului, acestu patîtu pastoriu sufletescu o invetiâ, câ omulu nu numai iu ângust'a chiliutia a unei mănăstiri, ci si iu lume pote duce o vietia cuviosa si plăcuta lui Domnedieu, o vietia de abnegatiune de sine, si plina de dedicatiune pentru fericirea acelor'a, pre cari Domnedieu ui i-au incredintiatu n6ue.

Luis'a erâ aprdpe de i2 ani, pre cându se născu Silvi'a, cea mai tmera nepota a medicului. Ea avea asia de mare bucuria in sorora-s'a mai micutia, câ iutr'o papusia mare.

Prin crescund'a boia a mamei s'ale, jun'a copila erâ a visata a impleni inca acumu mai multe detorintie casnice. La totu casulu inse nu ar' fi potutu invetiâ nicairi mai bine implenirea acelor'a, dacâtu din esemplulu acelei femei escelente, care intrâga vieti'a s'a si-au petrecutu-o intru imple­nirea cu plăcere a detorintieloru s'ale.

311

Prelâoga tdte siliutiele aprigi si ueintrerupte a medicului, saţietatea sociei uu se mai poteâ recâştiga.

Ddmn'a Muuteuescu nu se aniagiâ din ince-putu nici asupr'a starei in care se afla, nici asupr'a insemnatatiei privirei pline de grigia, ce arunca adese-ori asupr'a-i sociulu ei, atunci cându elu cugetă câ ea uu-lu observa.

Suferiutiele sî-le suporta cu pacieutia si su­punere creştina ; adese-ori se ineercâ a mângâia pie sociulu ei inco.isolabilu.—„Suutu t6te inzadaru, amiculu meu," dîse ea odată, precându acest'a i prescriâ unu nou medicamentu: „nu ne mai re-mâne alfa, decâtu se ne sttpuuemu cu răbdare vointiei providenţiali. Pentru-ce se mai lungimii o lupta nimicii folositdre prin opunerea nostraî"

— „O, nu vorbi asia, scumpa Marta!" se rogâ mediculu. „Eu cu ajutoriulu lui D.-dieu am scosu mai multe jertfe chiar' din ghiarele mortiei, au dura poţi tu crede, scump'a mea socie, câ te voiu lasâ asia de usioru, si nu voiu ineercâ totulu, pentru a lupta in contr'a suferintiei fale? Si-apoi multieniita Domnului, starea iu care te afli, nu e asia de peticulosa precumu tî-se pare."

— „Se nu ne mai aniagimu iu privinti'a acest'a! Singurii Domnedieu scie: câ câtu de amaru me apesa cugetulu, câ trebue se me despartu de tine si de copilele mele. Pre tine te lasu singuru in acesta lume, Silvi'a e asia de tinera, si Elis'a pa-siesce chiar' acumu in etatea, in care ar' ave" cea mai mare lipsa de mama, — o cine-mi va poteâ supleni loculu la voi! . . ."

— „Marta! cuvintele t'ale 'mi sfasîe iuim'a! Cum voiu pote vietiui fâra de tine, scump'a mea femeia ? Din minutulu, de cându amu deveniţii unulu alu altui'a, am semtîtu cea mai mare fericire prin tine si prelânga tine, tu vei trai pentru a me ferici si mai incolo, si pentru a dâ copileloru t'ale unu esemplu stralucitu in totu ce e buuu si frumoşii.

— „Cum va v i Domnedieu." replica ea cu reseninatiune. —

Trecuse ver'a intrega fâra a aduce amelio­rarea dorita a sanefatiei sdruncinate; poterile bolnavei slabiâu din ce in ce, si pre cându tdmn'a se apropia de sfersîtulu ei, singurii numai copilele si sociulu ei erau acei'a, cari se mai ainagiâu asupr'a starei adeverate a bolnavei; celea diutâiu nu poteâu, cestu din arma nu voia a-o intielege.

Precându ddmn'a Muntenescu nu erâ mai multu in stare a-si paraşi patulu, bietei Elise totu inca uu-i trecea prin visu starea desperata a ma­mei s'ale, - copil'a erâ asia de tinera! Câ din instinctu semtiâ totuşi, câ e detorinti'a ei, a crutiâ pre suferitdria de ori-ce neplăceri si conturbare. —

Intr'o sera doctorulu Muntenescu fu chematu fdrte târdîu la unu pacienţii, care locuia in de­părtare. Micuti'a Silvia dormiâ de multu in liuisce, Elis'a inse ocupata cu cev'a lucru de mâna, stateâ in chili'a laterala, gafa spre a impleni ori-si-ce dorintia a maicei s'ale.

— „Eliso!" striga ddmn'a Muntenescu, cu o vdce de totulu slăbită, si ia momentu copil'a se afla lângă patulu maicei s'ale.

„Siedi aprdpe de mine, seump'a mea copila!" continua boluav'a, „am se vorbescu mai indelun-gatu si seriosu cu tine. Asculta cu luare a-miute vorbele maicei t'ale, Eliso!"

— „Vorbesce iubita mama; unu singuru cuventu din cele ce-mi vei spune, nu voiu uită nici-cându."

— „Bun'a mea copila. . . . tu vedi câ de unu tenipu indelungatu mi s'a sdrunciuatu sanetatea, poterile me parasescu din dî in dî. si ar' trebui se fimu mai multu că orbi, deca ne-amu mai pote amăgi, câ acesla stare trebue se se sfersiesca câtu mai curendu."

„Mama! pentru ce te munceşti cu atari cu­gete dorerdse si infricosiate ? pre cându acestea suntu fâra de nici o basa! Numai chiar' astadi deminetia 'mi dîsese tat'a, câ are cea mai buna sperare de-a te vede pre deplinu reinsanetosiata," o intrerupse copil'a plina de spaima,

— „Tataiu teu spereza asia, fiindu-câ 'mi do-resce reinsanetosiarea, — noi cu toţii speramu, câ se ni se împlinească dorintiele. Câtu de fericita asiu fi, si cumu asiu înultiami lui Domnedieu, deca asiu avea parte a mai poteâ remâne intre voi, si mi-asiu pote cresce iusu-mi pre copilele mele. Dar' eu suni convinsa: cumcâ dr'a vietiei mele va suna preste scurţii tempu pentru ultim'a dra, si de ace'a, iuainte de a-mi inchide pentru totu-de-a-uu'a ochii, dorescu a-ti dâ unele povetie. Tu, Eliso, sapati afuudu in iuima cuvintele mamei fale murinde."

— „Mama, iubita, buna mama!" striga copil'a cu facj'a scăldata in lacrimi." —

— „Nu plânge, Eliso, asculta-me in linisce!" o admouiâ boluav'a. „De câtev'a dîle am doritu dr'a, iu care se ne aflamu singure, si tataiu teu se nu ne pdta surprinde. Se ne folosimu acumu de tem-pulu doritu. Eliso! tu ai fostu in tuta vieti'a t'a o copila bunn, — remâni si de aci incolo cu fric'a lui Domnedieu si virtudsa, câ-ci atunci darulu lui Domnedieu te va adumbri totu-de-a-un'a. — Tataiu teu va senitî cu amaru lips'a mea, — tu i cuuosci obiceiurile. Du lucrurile casei iu linisce, precumu am facutu eu, de acest'a va avea cea mai mare trebuintia; silesce-te a me suplini asia de bine iucâtu numai vei poteâ. Voiesci tu acest'a, Eliso?"

— „Mama . . . eu . . . me voiu ineercâ!" respunse fiic'a innecata de plâusu.

— „Eu sciu prea bine, câ tu, deşi sarcin'a ce o iâi asupr'a-ti in gingasi'a fa etate e de totulu grea, — 'ti vei impliui cu scumpetate promisiunea ce mi-ai facutu. A te ingrigi de tataiu teu, e de-torintia sânta de copilu, Eliso!—Si acumu maica-t'a ar' mai Îndreptă inca o rogare catra tine."

Cu mare greutate se aredicâ boluav'a si aretâ cu mân'a uscata spre Silvi'a, a cârei'a leganu se afla lâuga patulu maicei s'ale. Mâudr'a copila su-rideâ in somnulu seu.— „Pe Silvi'a o lasu mderetu fâra nici unu ajutoriu; ea inca nu' scie cuprinde

312

cu mintea, câ ce pierde prin mdrtea mea: vr6i se-i suplinesci loculu de mama?"

Elis'a câdiîi in genunchi. — „Voieseu," resunâ incetu dar' cu resolutiune de pre buzele-i tre-muratdre. „Nimicii nu-mi va fi in intreg'a mea vidtia prea greu, prin ce voiu pote asecurâ fericirea sororei."

— „'Ti inultiainescu copil'a mea. Prin promi­siunea t'a mi-ai liniscitii inim'a, Domuedieu se te biueeuviuteze! Er' eu colo susu ine voiu rogâ peutru voi," siopti cu o v6ce, care abia se mai poteâ iutielege, er' mân'a-i amortîta o puse pe capulu fetei s'ale, biuecuveutâudu-o. —

In scurtu tempu după acest'a, pre cându eadeâu de pre arbori celea din urma frundie re-pausâ domn'a Muntenescu, chiar' asia de linu, pre-cuinu a trăita.

Dorerea acest'a mare, săgeta pentru prim'a 6ra, inim'a Elisei, inca inaiute de-a fi ea de 17 ani.

Dupa-ce scosese din casa sicriulu, care cu­prindea in sine reniasîtiele maicei s'ale, i-se pareâ bietei fete: câ-si-cum lumea si tote ce suutu in ea, s'ar' fi sfersîtu cu totulu.

Lumea inse fâra de a cousemtî cu dorerea copilei, 'si urmă cursulu iu tota liniscea, preste loculu, pre care stătea odini6ra reposat'a, se sba-teâu fâra intârdiare undele vietiei.

In cas'a in care cu pucinu mai naiute se afla atât'a fericire, domnia acumu o gele profunda. Numai Silvi'a, care se invetiâse a intrebâ necur-matu de maica-s'a, mai iuviosiâ acesta casa din cându in cându prin rîsetulu ei voiosu — copilarescu, si prin vorbirea-i nevinovata. I fu de totulu greu bietei Elise, a face câ se intielega eo;>iliti'a, câ nu-i este iertaţii a pune asemenea iutvebari ta­tălui ei. Acest'a dela minutulu, de cându iuchisese ochii iubitei s'ale socii, remase liniscitii si ta-cutu ; — se pareâ câ viosî'a-i de mai naiute l'a pă­răsita cu totulu si peutru totu-de-a-uu'a, chiar' si micutiulo ângerasiu, favorit'a inimei s'ale, nu­mai din cându in câudu erâ in stare a vragi asia dîeundu câte uuu surisu dela tatalu ei iutristatu.

Elis'a se siliâ diu respoteri a duce si mai incolo ecouomi'a casei, chiar' asia precumu o du­sese maica-s'a; ea se incercâ a-si impleni cu scum-petate promisiunea ce a facutu-o reposatei.

D-sioYa Bunescu si d-n'a Selbatescu i oferiâu Wta iubirea si amiciti'a loru copilei fâra de es-perintia, si o ajutau cu sfatu si in faptu. Pre lângă t6te acestea, sarciu'a neobicinuita apesâ greu intru iuceputu umerii gingaşi a copilei, până ce tempulu si indatinarea o facurâ incetulu cu incetulu mai pucinu sâmtîtore.

Fie-care privire iubitore, fie-care cuventu de recuuoscintia a tatălui ei, versâ o noua vietia de incuragiare iu poterile scadiende ale fiicei.

Pre sor'a cea mica se siliâ a-o cresce chiar' asia precumu fusese ea crescută. Ea erâ conscia de greVa responsabilitate, care i impunea deto-rinti'a de a cresce o copila, pre câudu ea ins'asi erâ asia dîcuudu numai copila. Adese-ori intre sîrdie

de lacremi fierbinţi rogâ pre buuulu D.-dieu, câ dimpreună cu maica-s'a reposata, se-i stea intru ajutoriu, pentru câ se-si pota ore deplinii iude-pliui detorinti'a.

Silvi'a erâ o copila ftfrte talentata, chiar' asia de plăcuta pre câtu de frumâsa. Si chiar' dragalasî'a ei, erâ o piedeca pentru creşterea ei. Deca sovu-s'a o mustra pentru o necuviiutia co-

! pilaresca, micuti'a 'si infasiurâ braciele prelâuga gutulu ei, si-i astupa gur'a cu sarutele s'ale, seu o desarmâ prin ace'a, câ 'si faceâ ea ins'asi mustrări seriose, cari c â u asia de comice incâtu soror'a-i mai betrâua numai poteâ reinâne seridsa. Apoi si altcum Silvi'a faceâ adeseori nisoe observatiuni forte nimerite, si de o natura multu mai matura decâtu se poteâ asceptâ dela o copila in o etate asia de frageda câ a ei. - Câudu o intrebâ odată Elis'a, câ cum se potu nasce atari cugete in ca-putiulu ei? i respunse cu tota seriositatea: „Sora Elisa, capulu meu e micu, dar' in elu se afla multa intieleptiune." Si-apoi ajel'a, la care priviâ cu atât'a incredere cu ochii ei ce ni Iii, ar' poteâ câ se se mânie pre ea? Intre acestea ea cresceâ si se desvoltâ atâtu trupesce câtu si suflelesce sub in-grigirea neobosita a Elisei; silinti'a sororei s'ale o resplateâ prin o iubire calda aprdpe copilaresca.

Silvi'a erâ câm de 6 ani, precându iu senulu familiei se intâmplase cev'a ce trebuia se aibă o inrîurire hotarîtdre si deosebita asupr'a viitoriului copilei.

Uoctovulu Muntenescu primi dela soru-s'a mai mare o epistola, de coutiânutulu: cumcâ ea se afla de presentu iu unu locu de scalda, care e in depărtare de-abia o dî dela elu, si cumcâ s'a hotarîtu, câ indata ce-si va fiui cur'a, va cerceta pre câtev'a dîle pre fratele ei.

D6mn'a Mândrescu erâ cu multu mai in etate decâtu fratele ei. Inca de multu se măritase după fabricantele Mândrescu, care si atunci se afla in impregiurari materiali favoritdre, in decursulu

: tâmpului inse, prin diligintia si hărnicia neobosita, 'si câscigase o avere fdrte insemnata. După mdrtea lui, uniculu tiiu luâ asupr'a-si manipularea estin-sului comerciu, alte ddue fete erau măritate, si femei'a prevedietore si intielepta, pre lâuga tote, s6u pentru-câ chiaru câ se iubiâu nespusu de tare

I cu norora-s'a, nu afla cu cale câ se mai locuesca cu copii sei in un'a si ace'asi casa, in care nu mai erâ mai multu stăpâna cu copii ei.

Ea se muta de aici in unu orasiu mai mare; ea erâ bogata si de nime aternatdre, luâ parte vi6ia la tote aparitiuuile de arta si sciintia, si

J iubiâ societatea mai mare. Tempulu bunu alu anului si-lu petrecea pre la copii n6u in caletorii.

Tâmpu iudelungatu nu poteâ se ierte fratelui seu, câ in coutr'a sfatului primitu dela ea, s'a asiediatu in acelu orasielu ueinsemnatu, si prin casatori'a s'a, s'a legatu cu totulu de elu. Pre lângă tote acestea inse, comunicatiunea in scrisu intre frate si sora nu au incetatu de locu, si cându se născuse Silvi'a, domn'a Mândrescu primise cu multa

313

•bucuria loculu de nanasia; si de-atunci inc6ce nu lipsise in totu anulu a trimite micutiei botezate, frumose si preti6se daruri. — Acumu inse dâmn'a Mândrescu nu crutiâ caletori'a impreunata cu in-cungiuru strapaticu, spre a-si revedâ pre fratele ei.

In tâmpulu, pre câudu mediculu Muutenescu asceptâ cu nerăbdare sosirea sororei s'ale, si mi-cuti'a Silvia, plina de neastemperu a scl, ca cum va prospigiâ inatusia-s'a cea iuca necunoscuta, sermau'a Elisa, erâ iutr'o grigia deprimatore cu privire la âspele asceptatu. Părinţii ei vorbise adese despre referintiele strakcite materiali a matusiei Mândrescu, ea se temea, câ cas'a simpla a tatălui ei, nul totulu ce pote imbiâ acestu ora-sielu nu va multiami pre deplinii pre dam'a res-fatiata.

Si pre cându 'si respicăse iuaintea tatălui ei acesta a ei ingrigire, acest'a intru inceputu nu o pricepea de locu; după ace'a i resnunse pre scurtu : ..Iubita copila, sororei mele, Mândrescu i suntu cunoscute referintiele mele, ea nu va dori mai multu decâtu ce'a ce cu buna inima i potemu implinl."

D6mn'a Selbatescu inse asculta cu mare buua-voiutia ingrigirile Elisei; cu ajutoriulu ei se pre­găti chili'a pentru 6spe, provediâudu-o cu multe feliuri de lucruri micutie comode, cari suntu de lipsa unei dame culte, la cari inse Elis'a, pre lângă tota a s'a bunavointia, nici câ poteâ cugeta.

Or'a temuta se apropia din ce in ce, in urma o careta mare de caletori se apropia si stătu iuaintea casei D-rului Cestu din urma alergă cu neastemperu preste treptele casei, ajută cu mare grigia unei dame mai betrâne a se pote scoborî din careta, si amândoi se imbracjosiara cu multa iubire.

Iubirea fratîniloru uu s'au îuvechitu de locu nici după despărţirea de ani indelungati.

Elis'a, tieneudu pre sora-s'a Silvi'a de mâna, stateâ intru ace'a cu modestia la o parte La sfa-tuirea domuei Selbatescu, micuti'a copila eră îm­brăcata iu vestmintele primite câ daru mai in urma dela matusi'a si totu-odata si nanasi'a ei.

„Acestea suntu asiâdara .copilele fale, iubite Ludovicii?" intrebâ acumu domn'a Mândrescu, pri-vindu cu o câutaura fugitiva spre Elis'a, pre câudu privirea ei plina de admiratiune se asiediâ câ pi­ronita asupr'a Silviei, a cârei'a facia iubita, incun-giurata de unu peru blondu cretiu, si îmbrăcata in vestmântulu elegantu, o aretâu multu mai in-cântatCre câ de comunu.

„Asia e, iubita sora, Elis'a e copil'a mea cea mai mare, — maicuti'a grigitore a casei, - si Silvi'a e fiu'a t'a din botezu," esplicâ fratele ei.

Cu afabilitate, dar' cu 6re-si-care recâla să­rută domn'a Mândrescu fruntea Elisei; pre fru-moVa Silvia inse o strînse cu multa căldura in bracjele s'ale.

Eu si nepotielele mele ne vomu face in cu-rându cunoscute un'a cu alt'a, dîse ea, fâra de-a lasâ din mâna mâu'a Silviei.

Sâr'a se culcase matusi'a câm de timpuriu; ea erâ ostenita de caletoria. Prin acest'a câscigă Elis'a tempu de o ora, ce'a ce 1 crâ forte bine veuitu. Voi'a matusiei erâ, câ se petrâca d6ue dîle

; la uemurile s'ale, — doue dîle pline de grigia si anxietate pentru Elis'a. — Cu câtu dorn ofta Elis'a, câ se treca odată si acestu tempu. — Spre norocirea ei, domn'a Selbatescu i puse la dispositiune pre servitori'a s'a propria, m'e o feta destoinica; alt-cumu i erâ preste potintia a se ajuta pre sine.

In demaneti'a urmatore se preseutâ matusi'a Mândrescu cu manile pline de presente la mes'a de dejunu. - Ea acoperiâ asia dîcuudu pre ne­poţele s'ale cu presentele aduse, pre cari Elis'a le considera cu multu mai pretiâse pentru sine si starea preseutâ a familiei: pre cându Silvi'a erâ încântata de ele, si nu afla cuvinte pentru a-si pote esprimâ bucuri'a nemărginita.

Iu decursuiu dîlei, iubirea matusiei, intimi­tatea preste mesura, făcu se dispară neindrasueTa Elisei. Cbiar' si prândiulu, care i făcuse fiuei econâine de casa atâtea ingiigiri, se sfârşi in pace. — După prâudiu, matusi'a Mândrescu se re­trase in chili'a s'a, unde dormi câ de obiceiu.

Doctorulu se duse la unu pacientu alu seu, er' Elis'a, dupa-ce puse in ordine celea ale casei, luă lucrulu ei de mâna si asceptâ trezirea din somuu a matusiei s'ale. Acesta matusia! Câ:u de puciuu semâaâ ea cu chipulu imaginaţii mai uaiute de câtra Elis'a! T6te i-au convenitu, cu tdte au fostu multiamita, se pareâ câ nici uu baga sema de celea ce se petrecea iu giuru-i! Iutr'adeveru, câ copil'a nu avea de ce se se sfiesca iuaintea ei.

Unele neghiobii ale servitorei, făcute sub decursuiu prâudiului, o atinseră dorerosu pre juu'a econâma de casa, precâudu matusi'a Mândrescu nici câ le băgase in sema. — Si pre câtu de simpla i erâ portarea, chiar' asia de simpla i erâ si iu-faţisiarea esteri6ra.

Sermau'a Elisa! ea iuca nu sciâ atuuci, câ chiar' o atare portare la părere firesea, nesilita si fiua nu se pote câscigâ de câtu numai prin o atingere dîlnica de lungi ani cu partea cea mai alesă a societatiei; chiar' si toalet'a simpla a ma­tusiei corespundea intru tâte cu cele mai rigordse pretensiuni ale bunului gustu, deşi simpl'a copila nu erâ in stare a apretiui valorea acelei'a.

A dou'a dî după amâdi, domn'a Mândrescu cercetă pre fratele seu in cabiuetulu de studii. — „Ludovice," incepu ea, „eu am de a-ti îndreptă o rogare, care e asia de mare, iucâtu nu me in-cumetu a ti-o esprimâ."

„Iutr'adeveru, buna sora? Am eu 6re de a dispune de asia lucruri pretiâse? Si-apoi de cându te-ai potutu face asia de timida? Amândoue acestea impregiurari me frapâza," o asecurâ Muntenescu iutr'unu tonu pliuu de viosîe, care de tâmpii in-delungatu nu-lu mai aretâse nimenui'a. „Daca voiu fi in stare a-ti pote" impleui doriuti'a, 'ti promitu serbatoresce câ o voiu face. - La rata iutemplarea inse te rogu si eu câ se mi-o faci cunoscuta, — nimicu pre lume nu me mai p6te surpriude.

314

„Bine dara! 6re tu te-ai pote cuinv'a otarî, câ se-mi eoncredi mie pre câtîv'a ani numai, pre flic'a t'a cea mai tiuera?"

Doctorulu se scolâ câ galvanisatu si plina de mirare. „Pe Silvi'a se o departezu de mine? iu-tr'adeveru câ spre asia cev'a n'aiii fostu pregătiţii... iubita sora . . ."

„O nu respunde indata, Ludovicii !" 'Iu între­rupse d6mn'a Mândrescu. „Cugeta-te scriosu si iu linisce asupr'a propunerei mele, eu numai mâne asceptu dela tine respuusulu. Deca cumv'a te vei invoi cum eu prea tare credu, atunci nu o se plecu indata mâne, ci voiu remâneâ inca un'a seu doue dîle pentru a pote lv.â pre copiliţi'a cu mine. Vedi numai iubite frate, Silvi'a promite a deveni cu tempulu o frumsetia; dar' mea si mai multu de câtu acest'a: ea este si acuinu o fiintia de totulu ineâutatdre Pre lângă acest'a se pare a ave multu spiritu si uuu talentu iu tota privinti'a uimitoriu. Si-apoi, scumpulu meu frate, ar' fi intr'adeveru unu pecatu, o paguba mare, câ iususîrile atâtu de multu promitiatore se le lasamu a se inabusî iutr'uuu locu asia de ueiusemuatu, si pre lângă o crescere asia de defectuosa. - Pentru cultivarea mai incolo a Elisei, nu mai potemu face absolutu nimicu, e prea târdîu; si-apoi ea nu va fi nici-eându in stare a pote' duce o rola strălucita in lume. Silvi'a mi-a cadiutu troucu la inima, o iu-bescu preste mesura. Eu asiu cresce pre acâsta dragalasia copila, chiar' asia, câ-si-cum mi-ar' fi propri'a mea feta, si tu scii prea bine, câ mijlo-cele pentru asia cev'a nu-mi lipsescu

D6mn'a Mândrescu avea totu dreptulu, acâst'a trebuia se o pricepa si fratele ei. Câ unu părinte bunu, nu-i erâ iertatu a despretiui avantagiele ce î-se puneau in prospectu pentru viitoriulu scumpei s'ale copile. O a dou'a ocasiune de a-si pote educa copil'a in asia modu, nu poteâ ave" sperare, câ i-se va mai poteâ dâ in vietia, — si pote câ cu tem­pulu, copil'a i-ar' fi potutu face grele si amare imputări, de ca nu ar' fi primitu binevoitorea îm­biate a sororei s'ale. Elu iuca hesitâ, — dar' de jumetate erâ de totulu invinsu.

„Iubita sora," dîse elu in urma, „eu nu potu desconsidera marele avantagia, care bunătatea t'a le pune in prospectu fiicei mele, si plinu de bu­curie ti-asiu incredhtiâ pe Silvi'a iugrigirei fale, dar' trebue se ceicu si părerea Elisei, câ-ci ei i-au iucredintiâtu neuitat'a mea socia crescerea Silviei. Inca astadi voiu vorbi cu ea despre lucrulu acest'a, si voiu cerca, deca 'ti va impleni si ea donnti'a, si deca va voi a se desparţi de sora-s'a?"

„Mai bine ine lasă pe mine, frate. Eu po-siedu multa cunosciutia de omeni, si-ar' trebui se me insielu cu totulu, deca Elis'a chiar' si numai din : iubire câtra sora-s'a nu mi-ar' impleni dorinti'a." !

Domn'a Mândrescu a judecaţii fCrte biue pe nepota-s'a. Dama multu âmblata in lume, se pre-cepeâ de minune a pune in vibrare cele mai de­licate strune ale iniuiei fetitiei dela tiara. — Cu priceperea ei simpla dar' sanetosa, iutielese in­data Elis'a, câ crescerea desî forte buba, dar'

la părere de totulu simpla ce primise ea, ar' fi cu totulu nesatisfacatoie pentru sor'a ei cea de to­tul, i talentata si dragalasia.

Si-apoi matusi'a Mândrescu voia a luâ la sine pre micuti'a fina si nepota, fâra de-a cugeta la spesele ce i voru cresce prin acest'a.

Avantagiele îmbiate nu se poteâu ajunge de câtu in unu orasiu mare, — si-apoi cine s'ar' fi incumetatu a răpi acele avautagie dela Silvi'a?

Matusi'a iutielese indata, câ prin acest'a atâtu tatalu câtu si sor'a aducu o mare jertfa; dar' dupa-ce odată se hotarîse pariutele, Elis'a nu-i pusese cev'a piedeca, — câ-ci ea nu erâ de locu egoista.

Cum poteâ ea resturnâ dovedite aduse? Ea semtiâ profundu, cumcâ de-odata cu Silvi'a, se va depărta totu-odata ori-ce bucuria a vietiei s'ale, si asia plina de ainaratiuni nu indrasuiâ a-si esprimâ temerile s'ale fundate, câ ore sora-s'a, pre lâuga o atare crescere strălucita, se va afla cându-v'a multiamita cu vieti'a din cas'a tăcuta a parintiloru si din orasielulu de totulu simplu.

Matusi'a inviuse pre deplinu; —ea mai remase inca câtev'a dîle pentru a pote luâ indata cu sine si pe Silvi'a.

Micuti'a se alipise cu dragu de matusia-s'a, care i promitea munţi de auru

Versându lacremi fierbinte se desparţi de tatalu seu si de sora-s'a, dar' acele lacremi se uscara indata in urm'a varieloru inipresiuni ce primiâ sufletulu copilitiei.

Elis'a inse, serman'a Elisa, se semtiâ uespusu de siugurateca, de cându paşii usiori si viersulu so­norii alu Silviei nu mai inviosiâ cas'a. Lacremi multe si fierbinte i udau perin'a de sub capu in nopţile petrecute fâra de somnu. Darurile bogate, primite dela matusia-s'a, i erau aprope urîte.

Se intielege de sine, câ domn'a Mândrescu le promisese: câ in ver'a urmatore va aduce pre Silvi'a pre câtev'a septemâui la cas'a pariutiesca. O erna si o primavera î-i despartiâu inse de acelu tempu.

Cine se pdte dara mira, d£ca inim'a singu­ratica si setosa de iubire t Elisei, se deschise plina de multiamire pentru a primi simpati'a si iubirea altor'a ?

Adolfu Selbatescu, tovaresiulu si sociulu de copilărie alu ei, care de câtîv'a ani se afla la universitate câ medicinistu. 'si petrecea pre atunci tempulu lungu alu vacatiunei de tomna la maica-s'a. Acest'a cerceta negenatu in tota dîu'a, cas'a dlui Muntenescu. înainte de-a se depărta din orasielu, elu cerii mân'a Elisei, sî-si jurară crediinia pentru vecia. A se ved6 iubita erâ pentru biat'a copila cev'a nou si dulce ! . . .

June? parechi nu i-se pusese nici o piedeca. Atâtu domn'a Selbatescu câtu si tatalu Elisei nu aveau nimicu iu coutr'a senitieininteloru copiiloru. Cea de-ântâiu iubiâ inca de multu pe fidantiat'a fiiului ei, câ-si-cum i-ar' fi fostu propri'a s'a co­pila, si mediculu nu rîonâ cev'a stare strălucita ci numai o modestia mântuita de lipsele si iugri-girile dîlnice pentru fiic'a lui.

315

Adolfu nu erâ cu multu mai de dîle ca Elis'a, si trebuiau se traca inca aui până se fia in stare de a-o face fericita. Eiis'a credea, câ bărbatului, pve care 'Iu iubiâ mai pre susu de câtu pre sine ins'asi, nu-i pbte implenf mai bine voi'a si a-i aretă mai frumosu credinti'a decâtu prin ace'a: câ sub conducerea preotului Bunescu se siliâ din tbte poterile a-si nobilitâ sufietulu si semtiemintele. Totu ce-si poteâ insusî frumosu si buuu, priviâ câ este unu presentu pentru iubitulu ei, cârui'a voia a-si incredintiâ intreg'a ei fiintia, si care trebuia se priinesca cu tâmpulu nu numai virtuţile ci si scăderile ei ; si pentru ace'a se trudea a desradacinâ pre cestea din urma din inim'a s'a.

Elis'a 'si petrecea tempulu cu afacerile cas­nice, cu studiele s'ale si cu corespoudintiele ce le intretieneâ cu logodniculu si cu sorora-s'a, si, preste asceptarea s'a, ern'a multu temuta se strecura câ pre nesemtîte.

Trecuse si primaver'a, si in vera venise Silvi'a, dar' numai pre scurtu tenipu. — Ce bu­curia pentru Elis'a si pentru tatalu ei! Ce fericita erâ Silvi'a ins'asi!

Matusi'a Mândrescu si-a tienutu cuvântulu : Silvi'a traiâ in cas"a ei câ-si-cumu ar' fi fostu propri'a ei copila. Ea primiâ instruire escelenta in t6te ramurile scientiei si faceâ inaiutari stră­lucite. Desvoltarea ei fisica inaintâ pasiu de pasiu cu cultur'a ei spirituala, si pre lângă acdst'a tra­gerea de inima câtra tata si sora erâ nestrămu­tata. — Cu ac6sta ocasiune Elisei i venise multu mai usioru despartîrea sororei s'ale, acâst'a era trebui se revină in ver'a viitbre, si-apoi tomn'a pre cându asceptâ pre fidantiatulu ei, se apropia.

Asia trecură ani după ani. Elis'a iu vitHi'a s'a monotona si liuiscita nu mai socotea tempulu, decâtu numai după visitele făcute mamei s'ale de câtra logodniculu ei, precum si după petrecerea in cas'a parintiesca a Silviei, care cresceâ si se desvoltâ cu repediuue.

Adolfu porta acumu numele de Dr. Selbatescu ; — elu sustieuu si trecu cu onore preste tdte ri-gorosele, si acum ajunsese la resolvarea grelei în­trebări, câ unde se se asiedie pentru viitoriu?

Si pre cându vorbiâ cu maica-s'a si cu lo-godnic'a despre acestu lucru, ambele cestea din | urma aflau de unu ce forte firescu, câ elu se re- j mâua in loculu natalu, si se practiseze su con­ducerea d-rului Muntenescu.

Junele avea inse cu totulu alte priviri. „Cum!" esclainâ elu, „eu se me ingropu de viu si cu voi'a in unu atare cuibuletiu, in care nici uuiculu me­dicii uu-si pote câscigâ subsistenti'a s'a precaria? Ore pe viitoriu se urmarescu numai din depărtare progresele scientiei, si se rupu ori-si-ce legătura cu ace'a, ce după privirile mele singura e iu stare a dâ val6re vietiei ? Cliiar' mediculu e acel'a, care are mai multa si mai mare lipsa de esperientiele proprii ale s'ale!

(Finea va urmă.)

Cronica. — Gimnasiu romanu in Aradu. Cousistoriulu pleuariu alu Eparchiei Aradului iu siedinti'a din 22 Novembre a hotarîtu, câ intru ameutirea iubileului de 4 ani a domnirei M. S. Imperatului-Rege alu Austro-Ungariei Eranciscu Iosifu I , ce cade pe dîu'a de 2 Decembre u. a. c. se intemeieze unu fondu uumitu „Fondulu Fran-ciscu Iosefinu pentru infientiarea unui gimnasiu romanu gr. or. diecesanu in Aradu."

Carmen Sylva, regin'a României, a fostu lau­reata de Acadeini'a fraucesa primindu unu fru­mosu premiu

Ministeriulu României s'au constituiţii ast'feliu: Teodoru Eosetti, presiedinte alu consiliului, miuistru fâra portofoliu; G. Vernescu, ministru de justiţiei; P. Carpii, ministru de esterne; Principele Al. Ştirbei, ministru de interne: Generalu G. Mânu, miuistru de resboiu: Menelaus Ghermani, îniuist. de finantie; Al. Lahovari, ministru alu domeuiiloru : T. L. Ma-iorescu, ministru alu cnlteloru si instrucţiune! pu­blice ; Al. Marghilomanu, miuistru alu lucrariloru publice.

Societatea Petru Maiorii — a tiuerimei uni­versitare din Budapest'a — s'a coustituitu pe anulu acest'a ast'feliu: vice-presiediute: dlu Târfaloga, stud. jur.; seoretariu: G. Bogdanii, stud. filos.; notari: G. Morariu, st. med. si R. Polis st. jur . ; bibliotecarul: I. Ouciu, st. techu.; cassariu: I. Craciunelu stud. jur.; ecouomu I. Curitia st. filos.; redactofu alu foiei societatiei: Virgilu Onitiu, st. filos.; colaboratori: Eiu. Popescu st. filos., George Bogoieviciu st. juriştii. In coinisiunea literara: Craciunelu, Bogdauu, Morariu, Popescu, Blag'a, Curitia

Dlu Dr. Ioana Farcasiu, fiiulu v-protopop. gr. C. din Secu. in 7. 8 si 10 1. tr. a facutu censur'a advocatiala la tabl'a reg. din Tergu-Muresiului cu succesu stralucitu. Cancelari'a advocatiala si-o va deschide iu Desiu. In cer­curile române dlu advocatu este deja de multu cunoscutu câ unu tineru romanu forte talentatu si cu caracteru firmu. — I-i dorimu succesu bunu in nou'a cariera!

Dora d'lstria. Distms'a literata, coutes'a Dora d'Istria, recte princes'a Ghic'a măritata Koltzoff-Massalski a incetatu din vietia in urm'a unui atacu de apoplexie la Floreuti'a. Princes'a Elea'a Ghic'a s'a nascutu la Bucuresci in anulu 1-28, Ianuarie 22. Tatalu ei a fostu principele Mihailu Ghic'a. Ea si-a facutu unu nume celebru iu literatur'a universala prin scrierile ei pline de spiritu, publicate parte in limb'a italiana, parte in cea fraucesa. Obiectulu scrieriloru ei au fostu cu predilecţiune stările so­ciale ale poporeloru orientale, romanice si germane, pe care ea le-a cunoscutu din temeiu din ca leto­nele s'ale îndelungate. Pseudonimulu Dora d'Istria a ascunsa pe un'a dintre cele mai nobile fiice ale poporului românescu, si pierderea ei este unu eve-uimeutu dorerosu pentru noi toţi.

316

Ducele Max Joseph de Bavari'a, tatalu M. S. Imperatesei-Regine a Austro-Uugariei, a repausatu in la Novembre la Miinchen iu etate 80 aui.

Armatele Europei. Germani'» in tempu de resboiu, afara de glotasi, pdte pune in petiore o armata de 1,035,955, Franci'a are 3,753,OOu sol­daţi, Rusi'a 3 milioue, Itali'a preste 1 milionu. In anulu 1867 statele Europei erau datore numai 66 miliarde franci; in 1870 se urca la 77 miliarde, eV la 1887 la 117 miliarde. Pentru armata chel-tuesce Rusi'a 'Jc8 milione, Franci'a 859, Engliter'a 740, Germaui'a ;J40, Itali'a 343, Austri'a 342, Spaui'a 2«0, Turci'a 200, Olaud'a 7c, Belgi'a 46, Portugali'a 39, Svedi'a 35, Români'a 29 si Greci'a 23 mili6ne.

Scrisori din Romaiii'a. Bucuresei, */io Nov. 1888.

Stimate amice! Este deja câm multisioru, de cându m'am

asiediatu aci in metropol'a României; si credu, câ erai in dreptu — după relatiuuile n6stre cele vechi — se ascepti vre-o scris6re s6u vre-uuu ra- î portu asupr'a momenteloru si mişcariloru celoru J mai insemnate din vi6ti'a culturala a Româniloru de aci. Am lipsitu inse până acum'a dela acestu j obligameutu moralu din d6ue motive: odată câ adeverat'a viâtia sociala si adeverat'a mişcare in­telectuala aci numai acum'a se incepe de-odata

cu eru'a, (carea de asta-data a sositu aci mai degrabă decâtu ori-si-cându — dupa-cum spuuu ] indigenii); a dou'a, câ eram prea ocupatu si prea distrasu prin regularea treburiloru mele private. Dar' acum'a fiindu delaturate piedecile pomenite, cu bucuria alergai adi pentru prim'a 6ra la „sie-d i u t i ' a p u b l i c a " ce se tiânu chiar' acum'a la Academi'a româna. — Siedinti'a erâ anuntiata pe 1 6ra după amedi, si eu am fostu celu de-ântâiu iu sal'a festiva a Academiei. 'Ti poţi inchipui, stimate ; amice, sfieTa, pietatea voiu dîce, cu care pasiâm raru si incetinelu prim'a 6ra preste pragulu pentru I mine sacru alu „areopagului" scientificu românu. Stăm uiraitu in mijloculu salei si priviâm plinu j de admiratiune acum la tablourile decedatiloru membri ai „Academiei," ce iufrumsetiâza paretii i si cari 'mi inpingeâu fantasi'a de o parte la primele ! lucrări literarie in limb'a româneasca ale lui I N e a g o e V o d ă B a s a r a b a (din a. 1513) „ în ­v e ţ i a t u r i c â t r a f i u 1 u meu T e o d o s i e," la „Tatalu nostru" alu lui Luc 'a S t r o i c i etc, eV de alfa 'mi readuceau iu memorie uriasiele si in-drasnetiele încercări de desarmortiâla si cultivare a limbei române ale unoru bărbaţi nemoritori câ Sîncai, Maioru, câ George Lazaru, Asachi, Chichin-dealu etc.; acum 'mi pasceâin ochii pre bogatele si bine ordinatele bibliotece, cându de-odata me tre-

Proprietariu, Redactoru respundietoriu si Gherl'a. Imprimari'a „Auroi

diescu din visurile mele evlaviose paşii venerabi-liloru membri actuali ai Academiei. Aci am ve-diutu pentru prim'a dra pre portatorii si vrednicii representanti ai literaturii n6stre: P. S. Episcopu Melchisedecu dela Romanu, dd. Sionu (care tienu presidiulu), D. Sturdz'a (câ secretariu), Haşdeu, Urechia, N. lonescu (Iaşi), A. Odobescu, G. Ste-fauescu, Em. Bacaloglu, S. Falcoiatiu, N. Quiutescu. — S'au cetitu doue conferintie. —Antâiu d. Urechia, cuuoscutulu istoricu românu a cetitu unu memoriu asupr'a Archimandritului V a r t o l o m e i u Maza-r e a n u l u , care iu restempulu dela 1773 —;7&0 a scrisu preste 37 lucrări istorice, parte despre mănăstirile moldovene, parte despre feliuritii domni ai tierei s'ale. Dlu couferentiariu făcu publicului asistentu (intre care si câtev'a dame) o ic6na clara despre epoc'a acelui tempu fanarioticu; arerâ cu date positive diu viâti'a Cionicariului Mazareanulu (care erâ archimandritu la prim'a mănăstire din Moldov'a - la Putn'a) — cum limb'a roinâuesca nu e r â de t o t u s c 6 s a (dupa-cum se crediuse de obşte in trecuţii) din scolele româuesci sub Fa­narioţi; apoi asupririle ce Românii avură se indure de o parte dela Austriaci (prin prigonirile religidse), de alfa dela Ruşi, preste cari stapâniâu d6ue fe­mei poteruice: Mari'a Teresi'a si Catarin'a II., in sfersîtu aretâ pre neobositulu calugaru câ „ î n ­d r e p t a t o r iu (iuspectoriu) a l u s c d l e l o r u , " carele împreuna cu metropo'itulu Tierei bine­merita dela lumin'a culturala a Moldovei si în­cheia cu anafor'a câ „si Moldov'a a potutu pro­duce 6meni mari in a ddu'a jumetate a secolului alu ls-le!"

A ddu'a conferintia a tienutu-o dlu O d o ­b e s c u . Subiectulu acestei interesante conferintie a fostu „ O r n a m e n t e l e in f o r m a de capu de b o u iu a n t i c i t a t e " si in legătura despre „ r h y t o n u l u (cornulu) de a r g i u t u d e s c o -p e r i t u (iu a 18&2 de d. Tocilescu) la sa tu Iu P o r o i ' a " si aflatoriu in museulu de anticitati din Bucuresei. Ar' trebui se fiu uuu archeologu, câ se potu reproduce fia si numai in liuiameiitele principale aedsta conferintia. Mi-am insemuatu totuşi, cum „ c a p u Iu" de bou si si „albin'a" se afla pe ornam in tele popdreloru iucependu dela ve­chii Egipteni până inedee la noi — la Români. Dlu Odobescu dovedi, cu mulţii spiritu, cu date positive luate din vidti'a de agricultori a pjpd-reloru, cum capulu de bou (vita) deveni s i m b o l u si câ atare se perpetua pe ornamentele si vasele acelor'a până la noi, la cari iu Moldov'a precumu se scle, — capulu de bou ajunse a fi m a r c ' a t i e r e i .

M'am depărtaţii câ si intregu publiculu mân-gaiatu si multiumitu in sufletu, si diu parte-mi preamariudu provedinti'a d.-diee'sca, carea m'a fa-cutu partasiu unei atari bucurie sufletesci!

Salutare! Tr _ „ V. Or. Borgovanu.

Editoru: NICOLAE FEKETE-NEGRUTIU. ^ p T ĂTTodoranu 1888.