B. Bloom A clasificat obiectivele educative propuse elevilor în școli în trei domenii taxonomice
1. Domeniul congnitiv. Acesta include toate obiectivele care presupun însușiirea de cunoștințe dar și dezvoltarea de capacități intelectuale.
2. Domeniul afectiv. Obiectivele care presupun formarea unor convingeri, atitudini, sentimente3. Domeniul psihomotor. Pbiective care presupun însușiirea unor mișcări, formarea unor
deprinderi manuale.
Fiecare domeniu taxonomic presupune condiții specifice ale învățării. Unele discipline școlare includ obiective aparținând tuturor celor trei domenii, altele însă presupun obiective care aparțin cu predominanță unui anumit domeniu. Matematica de exemplu , presupune prea puține obiective de timp afectiv sau psihomotorii.
Pentru fiecare domeniu taxonomic a fost elaborată cel puțin câte o taxonomie.
Taxonomia domeniului cognitiv
Taxonomin lui Bloom cuprinde șase clase taxonomice ordonate de la simplu la complex în funcție de procesele intelectuale implicate în realizarea unui obiectiv cognitiv.
Clasele sunt următoarele:
1. Cunoașterea . Ea include toate obiectivele care presupun din partea elevilor doar o simplă reactualizare și reproducere din memorie a unor informații specifice, denumiri, simboluri, clasificări, teorii, cifre, numere, date.
2. Înțelegerea . Aceasta are trei trepte:
- translatarea ce presupune traducerea unei informații într-un alt limbaj care poate fi semantic, grafic, simbolic;
- extrapolarea. Aceasat înseamnă a inversa o situație și a vedea ce se întâmplă;- interpretarea ce include exprimarea în cuvinte proprii, comentareea unui lucru,
rezumarea a unei informații.3. Aplicarea . Include obiectivele care presupun: utilizarea unor principii, legi, reguli, formule
generale, pentru a obține informații despre o situație particulară (rezolvarea problemelor școlare).
4. Analiza . Obiective care presupun un efort personal de cercetare, de gândire pentru a identifica elementele componente ale unui sisitem, relațiile dintre elementele acestuia, cauze, premise.
5. Sinteza . Ea include obiectivele care presupun creativitate din parte elevilor. Elaborarea unei compuneri, începerea unui plan propriu de acțiune, elaborarea unei sinteze teoretice personale
6. Evaluarea . Obiective ce presupun elaborarea unei judecăți de valoare, personale și argumentate în legătură cu o operă, un sistem, o realizare etc. Evaluarea poate folosi criterii interne cum a r fi onsistența, ordonarea logică, dar și criterii externe cum sunt originalitatea, utilitatea socială, rolul îndeplinit în practică.
Taxonomia domeniului afectiv
Aceasta are 5 clase taxonomice ordinate de la simplu la complex în funcție de gradul de interiorizare a convingerii, aptitudinii sau sentimentului. Clasele sunt următoarele:
1. Receptarea. Include obiectivele care-și propun să-i determine pe elevi să manifeste toleranță pentru cei care manifestă o anumită atitudine sau sentiment, sau au anumite convingeri, diferiote de cele personale. O primă treaptă este aceea în care elevii sunt dispuși să accepte că pot exista oameni care pot amnifesta alte convingeri sau alte preferințe diferite de cele ale lor iar acest lucru este normal. Toleranța (subiectul să nu manifeste ostilitate față de un anumit domeniu)
2. Reacția. Include obiectivele care-și propun să deremine pe elevi să intreprindă ceva pentru a cunaște un anumit lucru care deși nu îl atrage îi stârnește totuși curiozitatea. Intreprinde ceva petnru a conaște ideeile unei alte religii sau pentru a asculta un alt gen de muzică decât cel pe care-l prefedă.
3. Valorizarea. Includ obiectivele care-și propun să-i determine pe elevi să intreprindă ceva pentru a face cunoscută altor persoane plăcerea personală pe care i-o oferă o anumită preocupare sau o anumită practică, un anumit gen de muzică, de literatură, de activitate religioasă sau chair de politică .
4. Organizarea. Obiective care-și propun să-i determine pe elevi să întreprindă studii aprofndate într-un anumit domeniu care-i atrage, cu scopul de a putea să ierarhizeze valorile în interiorul domeniului respectiv și de a ajunge la o cunoaștere profundă a acestuia.
5. Personalizare. Subiectul a transformat domeniul care-l pasionează în aspectul central al vieții și al personalității sale. Toată existența sa se organizează în jurul acestei pasiuni dominante.
În învățământul contemporan se manifestă tendința de a inversa triada tradițională unoștințe deprinderi atitudini și de a pune la baza învățării în școlii formarea atitudinilor apo a deprinderilor și apoi a acorda preț memorării de cunoștințe. Explicația este legată de faptul că la baza personalității unui om stă sistemul de etaloane valorice cu care operează și în funcție de care decide care sunt cunoștințele pe care dorește să le însușiească, care sunt activitățile să deprinderile pe care dorește să le pună în acțiune.
Programele actuale de învățământ precizează pentru fiecare disciplină școlară pe lângă obiectivele cadru și cele de referință, care sunt atiitudinile și valorile la interiorizarea cărora ar trebuii să participe disciplina respectivă.
Taxonomia domeniului psihomotor
1. Pregătirea. Toate obiectivele care își propun să ajute pe elevi să cunoască teoretic operațiile de efectuat, ordinea lor, materiale necesare (deși nu se pune încă problema realizării practice)
2. Încercarea. Obiective care-și propun să ajute pe elevi să realizeze practic acțiunea vizată însă sub îndrumarea profesorului.
3. Performanța obițnută. Elevii sunt capabili să realizeze independent activitatea în mod corect într-un ritm optim cu acuratețe și cu economie de efort.
4. Măiestria. Elevii sunt capabili de performanțe deosebite ca urmare a capacităților de a combina operații și activități pe care le stăpânesc în vederea realizării unor lucruri noi cu caracter originar.
Utilitatea taxonomiilor.
Acestea oferă sigestii pentru elaborarea unor probe sau teste de cunoștințe care să evalueze nu doar cantitattea de cunoștinșe memorate ci și alte capacități ale elevilor cum ar fi cea de înțelegere, de aplicare, de analiză etc.
Oferă profesorului sugestii cu privire la etapele de parcurs cu elevii în activitatea de învățare (activități de memorare, asigurarea înțelegerii, aplicații, analize, cercetări personale).
Sugerează profesorilor diferitele trepte de exigență pedagogică. Un profesor exigentr este acela care solicită elevilor săi nu doar să facă dovada memorării unor informații ci și a capacităților sale de interpretare, de aplicare, de analiză și de creație.
Taxonomiile servesc profesorilor la selecționarea obiectivelor operaționale care vor fi propuse elevilor în cadrul unei lecții dintre multiplele obiective operaționale posibile profesorii vor selecționa doar pe acelea care se situează în clasa taxonomică cea mai înaltă posibil de atins cu elevii.
Dimensiunile educa ieiț
Dumitru Salade – dimensiunile educației, didactica si pedagogica.
Sunt 5 mari dimensiuni sau laturi, componente ale educației.
În unele manuale apare și educația religioasă separat, altele o încadrează fie la la cea intelectuală fie la cea morală.
Ele reprezintă tot odată finalități ale educației vizate de toți factorii educativi ai societății (Familia, școala, instituțiile culturale). Educația intelectuală, morala estetică nu reprezintă doar o sarcină a școlii deoarece presupune colaborarea factorilor educativi.
Idealiul educativ al personalitatii dezvoltate integral si armonios are in vedere toate aceste aspecte ale personalitatii. Preocupări pentru realizarea fiecăreia dintre aceste dimensiuni trebuie să existe în toate tipurile de școli, indiferent de tipul sau de nivelul acestora.
Fiecare profesor indiferent de specialitatea sa si de nivelul la care predă are datoria de a contribuii la realizarea acestor dimensiuni ale educației. Contribuția fiecăruia va fi in functie de specificul disciplinei scolare predate, dar intr-o masura mai mare sau mai mică, fiecare profesor va contribuii cu ceva la realizarea oricăreia dintre aceste dimensiuni.
Între aceste cinci dimensiuni ale educației există raporturi de intercondiționare și interdependență. Educația morală se sprijină pe educația intelectuală așa cum profesionalismul are componente intelectuale, morale și chiar estetice.
În secolul XX a apărut ideea existenței în plus a unor așa numite noi educații. Lista lor este lungă întrucât este vorba despre pregătirea oamenilor pentru a soluționa satisfăcător o multitudine de probleme cu care se confruntă civilizația contemporană (poluarea, războaiele, sărăcia, manipularea prin mass-media). Astfel au apărut educația ecologică, educația pentru pace, educația economică și antreprenorială, educația sanitară, educația rutieră, educația tehnologică, etc.
Intelectul provine etimologic din latinescul Intellectum ce însemna și cunoaștere dar și înțelegere. Aceste două sensuri sugerează că activitatea intelectuală precum și educația intelectuală ridică două probleme: problema dobândirii de cunoștințe care se mai numește aspectul informativ și a doua problemă este cea a dezvoltării capacității de înțelegere a lucrurilor care mai poarta numele de aspect formativ.
Intelectul reprezintă și o importantă dimensiune a personalității care oferă ființei umane posibilitatea de a se adapta la mediu prin cunoaștere și prin acțiunea transformativă asupra lumii. Opținerea de informații și prelucrarea lor superioară sunt esențiale pentru adaptarea cu succes a individului la mediu. (Cunoașterea înseamnă putere).
În concluzie scopul general al educației intelectuale este acela de a-i ajuta pe oameni să-și dezvolte una dintre cele mai importante dimensiuni ale personalității, cea intelectuală, care le permite adaptarea prin cunoaștere, înțelegere și creație la mediu.
Sarcinile educației intelectuale
Aceste pot fi identificate pornin de la principalele aspecte ale gândirii umane abstracte (deoarece activitatea intelectuală este leagă de acest tip de gândire). Acestea sunt trei:
Aspectul informativ (se referă la cunoștințele cu care operează o personaă și pe care ți le-a însușit)
Aspectul operațional referitor la capacitatea individului de a desfășura operațile generale ale gândirii (abstractizarea, generalizarea, concretizarea, analiza, sinteza) dar și operațiile specifice ale diferitelir ștințe și domenii de reflecții umane (Operații matematice, lungvistice, etc.)
Aspectul performanțial cu mai multe aspecte: posibilitățile înțelegerii, capacitățile de a rezolva problemele și creativitate.
Rezultă că principalele sarcini ale educației intelectuale sunt următoarele: transmiterea de cunoștințe, informații din diferite domenii, în speciala unor cunoștințe de bază; dezvoltarea capacităților de gândire ale elevilor; stimularea creativității elevilor. Dezvoltarea intereselor de cunoaștere ale elevilor și a motivației de a învăța pe perioada întregii vieți. inițierea elevilor în metode și tehnici de autoinstruire pe durata întregii vieți (a învăța cum să înveți). O ultimă sarcină este cea de formare a unei concepții coerente despre lume și viață fundamentată pe valorile umaniste și științifice și
pe o temeinică cultură generală (integrarea cunoștințelor într-o viziune unitară asupra lumii). Toate aceste sarcini ale educației intelectuale trebuie să constituie preocupări ale oricărui profesor indiferent de disciplina școlară predată și de nivelul de vârstă a elevilor cu care lucrează.
Principiile educației intelectuale
Acestea sunt teze teorietice importante care vor orienta activitățile de predare ale profesorilor astfel incat sa contribuie la dezvoltarea intelectuală a elevilor lor. Aceste principii sunt derivate din principiile dezvoltării cognitive studiate de psihologia educației.
Principiile educației intelectuale sunt următoarele:
- Principiul activismului intelectula al elevului. Psihologia genetică a inteligenței a scos în evidență că omul se dezvoltă intellectual atunci când este pus în situația de a utilize capacitățile intelectuale disponibile pentru a rezolva diverse problem adaptative, pentru a descoperi lucruri noi, pentru a descoperii informații prin efort individual. Acest principiu solicit profesorilor să stimuleze permanent participarea elevilor la lecții, pentru a răspunde la întrebări, pentru a desprinde singuri anumite concluzii, pentru a face diverse aplicații și chiar propriile investigații, acolo unde acest lucru este posibil. Profesorul nu le va spune nimic elevilor din ceea ce aceștia ar putea să spună singuri sau să descopere prin efor personal. În concluzie se poate spune că intelectul nu se dezvoltă atunci când elevilor li se cere doar să ascule și să reproducă cuvintele profesorului, ci atunci când li se cere să-și pună mintea la contribuție.
- Principiul interacțiunii sociale. Dezvoltarea intelectuală a elevilor se produce atunci când interacționează cu colegii. Cu alte persoane în cadrul unor dezbateri, discuții, schimburi de idei, pe măsură ce fiecare încearcă să își argumenteze și să-și impună proprile soluți sau să contribuie la bunul mers a unor activități colaborative. Activitate în cadrul grupurilor de învățare este stimulativă atât motivațional cât și intellectual pentru elevii care participă. Izolarea, însingurarea, retragerea din societate nu sunt de natură să stimuleze dezvoltarea intelectuală a omului. Profesorii vor organiza activități de instruire în grupuri mici, dezbateri, controverse, cu scopul de a contribuii și pe această cale la dezvoltarea wintelectuală a elevilor.
- Principiul dezvoltării limbajului. Între limbaj și gândire există o strânsă interdependență, deaceea profesorii se vor străduii pe elevi să-și însușească noțiuni, să-și dezvolte vocabularul, să utilizeze terminologia științifică in analizarea fenomenelor.
- Principiul esafodajului. Se referă la ajutorul oferiot de către profesor elevilor pentru a-I ajuta să depășească dificultățile de învățare. Acest ajutor va fi temporar, urmând a fi retras treptat, întrucât se urmărește ca în cele din urmă elevii să devină capabili să acționeze independent. Formele pe care le poate lua acest ajutor sunt foarte diverse: întrebări ajutătoare, prezentarea unor modele de lucru, oferirea de explicații, sprijinirea în elaborarea unor planuri de rezolvare, de prezentare, de acțiune, incurajarea si antrenarea elevilor in realizarea sarcinilor de invatare.
Educația intelectuală are patru categiorii de conținuturi:
1. Rețeaua conceptuală sau rețeaua de noțiuni și concepte fundamentale pentru înțelegerea fenomenelor abordaet de știința respectivă. Familarizarea cu aceste noțiun semnifică și inițierea în limbajul științei, deoarece noțiunile sunt exprimate prin cuvinte. Noțiunile permit clasificarea faptelor nou întâlnite în categoria din care face parte fiecare. Acest lucru face posibilă înțelegerea lor prin atribuire de semnificații. Această clasificare a faptelor permite și stabilirea importanței unor lucruri sau dimpotrivă stabilirea caracterului superficial al altora. Subiectul cunoscător are astfel posibilitatea să se ridice deasupra faptelor particulare și să nu se lase influențat de evenimente nesemnificative căci e capabil să le stabileasă adevărata lor semnificație. Această capacitate de ridicare deasupra lucrurilor mărunte poartă numele de înțelepciune.
2. O a doua arie de conținuturi o reprezintă inițiere elevilor în diverse metode și tehnici delucru intelectual care uneori iau forma unor algoritmi de lucru. Fiecare știință și domeniu de reflecție isi are algoritmii săi specifici (algoritmul este un ansamblu de operatii mintale care urmează să fie desfășurate intodeauna in aceeasi ordine si in totalitatea lor pentru a se obtine un anumit rezultat). Algoritmii pot fi de calcul, de analiză, de identificare, de comunicare.
3. A treia arie de concepte este reprezentată metode și procedee de studiu individual, specific, de autoinstruire în diferite domenii ale cunoasterii.
4. A patra arie o reprezintă modelele exemplare pentru fiecare știință care oferă elevilor imaginea celor mai nalte performanțe care pot fi obținute în domeniul respectiv. Aceste modele iau forma unor personalități reprezentative petru treptele cele mai inalte ale cunoasterii in domeniul studiat. Ele mai pot lua si forma unor lucrari de referintă, capodopere ale domeniului respectiv. Toate la u loc alcătuiesc așa numita cultură a științei.
Conținutul educației intelectuale va trebuii să fie în acord cu stadiile și ciclurile dezvoltării copilului. Astfel în ciclul primar el va include noțiuni elementare de cunoaștere a mediului dar și de istorie, geografie, gramatică. Va inlude de asemenea algoritmi de calcul aritmetic de analiză gramaticală simplă sintactică și morfologică, procedee de măsurare a diferitelor mărimi (vezi psihologia educației capitolul despre Stadiul scolarului mic).
Metodele educației intelectuale
Sunt legate de cele trei mari surse ale cunoașterii și anume: profesorul, experiența personală a elevilor și interaacțiunea cu colegii. Dintre metodele de predare ale profesorilor cele mai stimulative petnru dezvoltarea intelectuală a elevilor sunt metodele care ii solicita pe elevi sa participe in timpul lectiei la discutii sau la identificarea unor consecinte, concluzii, descoperirea relatiilor cauzale intre diverse fenomene sau metodele care presupun cercetarea de către elevii insisi a unor documente,
efectuarea unor mici experimente, intr-un cuvânt toate metodele care raspund principiului activismului la care ne-am referit anterior.
In ce priveste invatarea din propria experienta vor fi incurajate activitatile de cercetare a naturii, efectuarea unor excursii, vizite, constituirea unor colectii de obiecte sau de alte materiale. Vor fi de asemenea incurajate activitatiile in echipe, invaatarea in grupuri mici, schimbul de idei pe diferite probleme.
Educa ia moralăț
1. Fenomenul moralei
2. Sarcinile educației morale
3. Principiile educației morale
4. Conținuturile educației morale
5. Metodele educației morale
Fenomenul moralei
Morala este un fenomen social care constă în utilizarea de către oameni a unui ansamblu de
norme, reguli, standarde de comportare în relație cu semenii (societate) pentru a face posibilă
conviețuirea socială.
Morala are în structura ei următoarele componente:
- Idelul moral, nivelul cel mai înalt
- Valorile morale, modele de comportare în situații foarte generale (cinste, generozitate,
patriotsmul)
- Normele morale, acestea sunt modele de comportare în situații particulare
individualizate.
Moralitatea reprezintă ecoul moralei în mintea și în ccomportamentul unei persoane. Este
modul particular în care cineva înțelege și practică morala.
Moralitatea are două componente: conștința morală (ideile, convingerile, semntimentele unei
persoane cu privire la morală) și conduita morală (modul de comportare a individului). Ambele
componente sunt influențate de mai mulți factori cum sunt vârsta copilului și stadiul de dezvoltare n
care se găsește.
Sarinile educației morale
Aceasta are două mari sarcini:
1. Formarea conștinței morale a elevilor, ceea ce presupune mai intai formarea reprezentarilor
morale. Formarea noțiunilor morale adică gruparea unor categorii de fapte morale de
același fel și denumirea lor printr-o noțiune. Formarea onvingerilor morale , adică idei
dominante cu o triplă componență cognitivă dar și afeectivă și volitivă. Formarea
sentimentelor morale .
2. Formarea conduitei morale a eelvilor presupune formarea deprinderilor de comportare
morală adică a comportamentelor care prin exercițiu ajung să fie declanșate fărădeliberări
prealabile îndelungate ca niste reactii firesti char automatizate. Formarea trăsăturilor
pozitive de voință și de caracter.
Principiile educatiei morale
Cele mai importante principii sunt urmatoarele:
1. Principiul îmbinării conducerii de către profesor cu independența acordată elevilor. Solicită
profesorului să evite pe de-o parte tutelarea măruntă a comportamentului elevului iar pe de
altă parte renunțarea la funcțai sa de îndrumare a copiilor întrucât scopul însușii al educației
este acela de a îi ajuta pe elevi să ajungă la capacitatea de a acționa independent, profesorul
va acorda dinc e în ce mai multă libertate de inițiativă elevilor săi. Această libertate va fi însă
dublată de asumarea de către elevi a responsabilității inițiativelor pe care le iau.
2. Principiul îmbinării exigenței cu respectul față de elevi. Solicită profesorilor să arate elevilor
respect, adică să manifeste față de ei o atitudine prietenoasă, apropiată, lipsită de suspiciuni
și care evită limbajele ironice sau jugnitoare la adresa copiilor, inclusiv adresările arogante.
În acelașii timp profesorul le va cere elevilor lucruri din ce în ce mai dificile și mai
complicate, dovedind exigență și intransigență în fața eventualelor abateri sau nerealizări.
Le va explica elevilor că exigența este un semn al respectului pentru o persoană deoarece
exprimă încrederea că persoana respectivă este în stare să realizeze sarcini dificile. În
concluzie se va evita atitudinia veșnic nemulțumită și critică la adresa elevilor iar pe de altă
parte trecerea cu vederea a nereușitelor sau a abaterilor.
3. Principiul sprijinirii pe însușiirile pozitive ale unui elev în vederea înlăturării
comportamentelor sale negative. Se va porni de la premisa că nu există oameni în întregime
răi și că în ficare ființă umană există dorința de a se face remarcată de semenii săi și de a
dobândi respectul de sine. Multe dintre comportamentele indisciplinate reprezintă
modalități greșite în care unii copii înțeleg să atragă atenția asupra lor și să iasă în evidență.
De aceea profesorii au datoria să descopere calitățile reale prin care aceștia ar putea fi
ajutați să dobândească admirația colegilor pentru care ar fi dispuși să renunțe la
comportamentele ce umbresc aceste calități.
4. Principiul educației în grup și prin intermediul grupului de colegi. Solicită priofesorului să-și
facă aliat în promovarea valorilor morale grupul de elevi ai clasei. Grupul va avea mereu o
mai mare putere de influențare a indivizilor izolați din interiorul său decât are profesorul.
Pentru aceasta profesorii vor initia discutii in cadrul grupului cu privire la regulile ce ar
trebuii sa fie respectate astfel incat activitatea sa se desfasoare in bune conditii și toată
lumea sa aibă de castigat. Ulterior eventualele abateri de la ce s-a satabilit ca trebuie
respectate trebuie discutate tot in grup iar vinovatiile vor fi stabilite de catre colegii insisi.
5. Principiul unității continuitatii si consecventei in educatia morala solicita profesorilor sa facă
un corp comun in promovarea acelorasi cerinte de comportare si desigur sa evite discutiile
in contradictoriu in fata elevilor. Continuitatea in educatie inseamna ducerea la bun sfarsit a
proiectelor educative initiate si aceasta implica obligatia de a controla gradul de indeplinirea
a hotararilor luate. Consecventa inseamna afirmarea acelorasi valori si judecarea lucrurilor
dupa aceleasi etaloane.
6. Principiul legarii teoriei de practica solicita profesorilor sa evite excesul de discursuri
moralizatoare aderesate elevilor si să acorde prioritate activitatilor prin care elevii isi vor
afirma calitatile lor morale ca harnicia generozitatea etc.
7. Principiul respectării particularitatilor individuale si de varsta solicita prfesorilor adaptarea
actiunilor edcative la particularitatile elevilor.
Conținutul educației morale
E. Durkheim spinea ca omu vine la nastere pe lume ca o fiinta biologica si prin intermediul
procesului de socializare el devine o fiintă socială (morală). Aceasta implica - respectul regulilor,
atasamentul față de grup – autonomie, responsabilitate.
Conținutul educației morale: educația disciplinei constiente, educarea atitudinii pozitive față de
muncă, educarea spiritului de colaborare a civismului și a patriotismului.
Educația disciplinei conștienței
- Semnificația pedagogică a disciplinei.
- Teorii pedagogice asupra disciplinei
- Modalitati de actiune ale profesorilor pentru educarea spiritului de disciplină la elevi.
Semnificatie pedagogică a disciplinei. Prin disciplina se intelege respectarea de catre elevi a
normelor si regililor de comportare. Din punct de vedere psihologic o persoana disciplinata se
caracterizeaza prin stapanire de sine si rationalitate si prin autonomia conducerii conduitei in acord u
regulile si normele morale.
Disciplina constienta are doua laturi si anume autoritatea si liberatatea. Libertaatea se refera la
respectarea regulilor din propria vointa ca urmare a transformarii acestora in trebuinte interne.
In concluzie intro scolala pentru a exista disciplina trebuie sa existe un sistem de reguli de
comportare a elevilor, aceste reguli trebuie sa fie acceptate si respectate din propria initiativa de catre
elevi. Aceasta inseamna disciplina constienta.
Teorii pedagogice asupra disciplinei scolare
S-au diferentiat prin modul diferit in care a fost conceput raportul dintre autoritate si libertate,
adica intre modul in care ar trebuii sa fie impuse regulile de comportare si libertatea acordata elevilor in
legatura cu respectarea lor. S-a conturat astfel doua mari orientari pedagogice – Permisivismul
(liberalismul) și Autoritarismul.
Permisivismul considera ca regulile de comportare nu ar trebuii sa fie impse elevilor prin
dispoziții, ordine interdicții, pedepse, ci ar trebuii sa fie rezultatul alegelor facute de catre elevii insisi. În
acest curent de idei se inscrie ideea lui J. J. Rousseau. El pornea de la premisa că omul vine pe lume bun
de la natură insa comportamentele sale degenereaza datorita influentelor negative, exercitatea asupra
copilului de catre societate. ”Totul este bun cand iese din mainile creatorului lucrurilor, totul
degenereaza in mainile omului.” Daca copilul este bun de la natura atunci necesitatea naturala ar trebuii
sa inlocuiasca autoritatea educatorului. Copilul trebuie lasat să suporte consecintele naturale ale
faptelor sale. Daca a mintit să suporte consecinta de a nu fi crezut chiar atunci cand spune adevarul.
Daca a spart un geam sa suporte frigul.
”Educatia nouă” este o alta orientare reprezentata de Dewey si Maria Montesson, considera ca
disciplina vine de la sine atunci cand elevii au libertatea de a realiza activitati care corespund
trebuintelor lor. Educatorul trebuie sa mentina disciplina nu atat prin ordine si dispozitii cat printr-o
organizare rationaa amuncii care sa inlesneasca libertatea de manifestare a copilului.
O alta orientare este Nondirectivismul cu reprezentant Carl Rogers, considera ca activitatile in
grup il disciplineaza pe copil intrucat elimina conflictul dintre acesta si persoana adulta a educatorului.
Autoritarismul reprezinta o alta orientare pedagogica in problema disciplinei. El porneste de la
premisa ca natura umana este prin esenta ei predispusa spre manifestari negative. Pentru atenuarea lor
sunt necesare masuri severe de constrangere. Herbart 1777 - 1841 considera ca ”guverbnarea copiluli se
face prin porunci, interdictii severe inclusiv pedepse corporale.” Se pot folosi si alte metode ca sfaturile,
antrenarea copilului in activitati interesante dar acestea nu pot fi substituite din cauza naturii copilulului
orientat spre zburdalnicie salbatica.
In concluzie permisivismul absolutizeaza libertatea si pierde din vedere că educatia disciplinei nu
se poate face in conditiile absentei oricarei reglementari si ingradiri.
Autoritarismul pierde din vedere ca regulile se respecta la un moment dat nu numai din
constrangere amenintare si frica ci si prin adeziune libera la ele.
Activitatea prin care profesorul creaza in clasa un climat de ordine, disciplina, colaborare, mai
este cunoscuta sub denumirea managementul clasei de elevi (a se vedea capitolul corespunzator din
manual). Aceasta activitate presupune respectarea de catre profesor a unor anumite reguli atat in
proiectarea activitatilor cat si in etapa de dirijare a invatarii in clasa si in activitatea de monitorizare.
Inca din faza de proiectare , profesorii vor concepe astfel activitatile incat sa se realizeze
urmatoarele aspecte: elevii sa fie tinuti tot timpul ocupti. Sarcinile care urmeaza sa fie realizate de elevi
sa fie formulate cu claritate astfel incat elevii sa inteleaga exaxct ceea ce au de facut. Nivelul de
dificultate al sarcililor date elevilor nu trebuie sa depaseasca posibilitatile acestora dar nici nu trebuie sa
fie prea mici. In primul caz vom avea abandonarea sarcinii si aparitia unor momente de indisciplina si in
al doilea caz este dezinteres si cautare de alte ăreocupari.
Momentele de trecere de la o etapa la alta a activitatilor, de la o lectie la alta, trebuie sa fie
foarte bine reglementate intrucat majoritatea actelor de indisciplina apar in pauzele dintre lectii, pe
durata deplasarilor de la un spatiu la altul. Inca de la inceputul anului scolar trebuie sa se organizeze o
discutie cu tot colectivul clasei perin care sa se stabileasca regulile de respectata astfel incat nimeni sa
nu fie abatut de la regulile de invatare. Aceste reguli nu trebuie sa fie numeroase ci sa vizeze aspecte
esentiale ca respectarea termenelor stabilite, participarea la dezbateri, predarea lucrarilor etc.
In general profesorii se vor straduii ca activitatile sa fie foarte bine organizate. Un aspect
important il constituie amenajarea spatiului astfel incat sa fie prevenite altercatile si actele de
indisciplina (existenta unor coridoare de trecere, accesul la materialel didactice sau la tabla, materialele
didactice noi vor fi distribuite elevilor doar in momentul in care se vor folosi).
Un aspect important al atitudinii disciplinate este legat de autoritatea si respectul de care se
buura profesorul. El trebuie sa dea elevilor certitudina ca e o persoana buna, apropiata, generoasa dar
care tine ca toate activitatile sa fie realizate. Dimineata sa fie mai devreme in clasa, sa-i intampine cu un
salut, cu rostirea numelui, cu intinderea mainii.
Profesorul trebuie sa verifice inainte de inceprerea lectii buna functionare a aparaturii ce va fi
folosita.
Educa ia permanentăț
Conceptul de educație permanentă, factorii sociali-istorici ai educației permanente, obiectivele
acesteia, sarcinile școlii în vederea educației permanente, specificul educației adulților, transformări ale
educației cerute de educația permanentă.
Conceptul de educație permanentă
Ed. permanentă reprezintă un scop al învățământului dar și o strategie a acestuia care constă în
ai pregăti pe oameni in asa fel incat acestia sa-și dezvolte și să-și întrețină capacitățile de autoinstruire și
autoeducație pe durata întregii lor vieți.
În epoca actuală educația permenentă este considerată o modalitate de a-l pregăti pe om prin
educație petrnu a se adapta unei vieți in contiună schimbare. Omul contemporan reacționează în fața
schimbărilor din viața lui învățând să facă lucruri noi, care să-i permită supraviețuirea. Educația
permanentă a devenit un mod de viață al omului contemporan prin care axesta înțelege să se adapteze
unei lumi în continuă schimbare.
Factorii social-istorici
Cei mai importanți factori sunt explozia informațională, revoluția tehnologică, dinamica
profesilor, demodratizarea vieții sociale, creșterea duratei medii de viață.
Explozia informațională constă în multiplicarea informațiilor acumulate în toate domeniile
cunoașterii. În aceste condiții devine imposibilă transmiterea în școală a tuturor informațiilor
acumulate. Singura soluție este de a le oferii elevilor acele elemente care sunt indispensabile pentru a
putea să învețe singuri în diferite domenii atunci când vor fi nevoiți să facă acest lucru.
Noile tehnologii constau in schimbarea tehnologiilor de fabricatie utilizate in diferite domenii
productive la intervale din ce in ce mai mici. Pentru a-și păstra locul de muncă oamenii trebuie să învețe
a utiliza noile tehnologii.
Dinamica profesilor consta in aparitia unor profesii noi si disparitia altora traditionale. Omul
modern ajunge sa schimbe de mai multe ori locul de munca le-a lungul unei cariere.
Democratizarea vietii sociale face ca un numar tot mai amre de oameni sa aiba șansa de a
prmova și de a ocupa un status inalt in profesie sau in societate, care il obliga să se pregateasca pentru a
face față noilor sarcini. Oamnii participa voluntar la diverse proiecte sociale care deasemenea ii obliga sa
se pregateasca pentru a actiona eficient.
Cresterea duratei medii de viață face să cresca numarul pensionarilor care inteleg să-și utilizeze
timpul liber studiind ori pregatindu-se pentru a-si indeplini proiecte pe care nu le-au putut realiza in
perioada vietii active.
Obiectivele educației permanente
Obiective tradițională, Obiective instrumentale, Obiective de importanță centrală.
Categoriile 2 si 3 pot fi interpretate ca fiind si conditii psihologice ale educatiei permanente si
conditii instrumentale (competente de care depinde capacitatea de a invata singur pe durata intregii
vieti). Obiectivele psihologice se referă la anumite stări de spirit și convingeri fără de care individul uman
nu poate să se concentreze pe un proiect de învățare.
Aceste conditii psihologice sunt considerate si premise ale unei vieti de calitate in care
preocuparea de a invata se afla pe un loc important. Calitatea vietii se refera la falul in care subiectul
resimpte viata pe care o trăiește.
Obiectivele psihologice se refera asadar la educatia unor calitati psihologice ale omului,
importante pentru preocuparea lui de a invata continuu. Cele mai importante sunt urmatoarele:
stabilitatea intrapsihică, vigoarea emoțională, dorinta de autoperfectionare continuă, disponibilitatea
participării sociale, atitudinea față de nou (curiozitatea), capacitatea de optiune responsabilă.
Stabilitatea intrapsihica se refera la capacitatea de a rezista si de a pastra integritatea psihica in
fata socurilor unor shimbari neplacute.
Vigoarea emotionala - capacitatea de a pastra calmul si luciditatea in situatii de risc si de
incertitudine.
Dorinta de autoperfectionare - preocuparea permanenta de a progresa de al o zi la alta pri
raportarea progresului la proprile realizari ulterioare.
Disponibilitatea participarii la viata sociala – dorinta de a contribuii cu ceva la solutionarea unor
probleme de interes general si intelegerea faptului ca afirmarea personala este posibila doar daca
persoana se afirma in solutionarea unor probleme de interes general.
Ataitudinea față de nou – manifestarea curiozitatii si dorintei de acomodare la nou, perceperea
noului ca o provocare ne natura sa inlature monotonia si rutina si nu ca o amenintare.
Capacitatea de optiune responsabilă – capacitatea individului de a lua singur decizii
responsabile.
Obiectivele instrumentale se refera la competente de invatare necesare educatie permanente:
- invatarea de a invata (a invata cum sa inveti singur). Important este insusirea inca de pe
bancile scolii a limbajului stiintelor (notiunile fundamentale), cunoasterea universului problematic al
stiintelor (marile teme, capitole, subteme, probleme) care-l vor ajuta pe om sa invete unde sa caute
informatii despre problemele cu care se confrunta.
- interinvatarea este modul de a activa in echipe, de a lucra in grup, de a invata de la altii.
Un alt obiectiv instrumental este organizarea invatarii adica deprinderi de autoorganizare a
studiului inividual a activitatilor de invatare, deprinderi de desfasurare a unor activitati de cercetare sau
de elaborare a unor lucrari
Valorificare educatiei – capacitatea e a invata de oe urma experientelor de viata.
Educația permanentă îmbracă două forme majore Educatia permanenta in scola si cea adultilor
Sarcinile scolii sunt legate de deporinderi de documentare personala (metode de procurare a
informatilor ) deprinderi de organizare a activitatilor de studiu (elaborarea unor priecte de studiu sau de
cercetare, a unor planuri), formarea unor deprinderi de comunicare a celor asimilate (imitierea in
diferite limbaje inclusiv audiovizuale matematice, informatice), initiere in tehnici de redactare a
diferitelor tipuri de materiale , formarea tuturor deprinderilor metacognitive.
Educatia adultilor se realizeaza in cadrul sociocultural (cluburi, case de cultura, institutii de
cultura, universitati populare) si urmareste cultivarea individului.
Particularitati metodologice ale activitatii cu adultii. Profesorul nu mai impune teme, subiecte,
obiective ci le stabileste pe baza consultarii cu participantii. Obiectivele propuse au de obicei un caracter
foarte concret, si se refera la lucruri pe care adultul doreste sa le facă pentru că are nevoie de ele.
Cursantii participa activ la toate etapele conceperii si desfasurarii programului de instruire (stabilirea
obiectivelor, alegerea modalitatilor de lucru).
Se lucreaza predominant in grup, in echipă, se utilizeaza experienta acumulata de fiecare
invatandu-se unii de la altii. Profesorul indeplineste un rol de indrumator, consilier si organizator iar
raporturile lui cu participantii sunt de colegialitate si egalitate. Se practica evaluarile colective si
