Economia+serviciilor+Unitatea+III.pdf

3. PIATA SI INFLUENTA SERVICIILOR ASUPRA

TIMPULUI LIBER

3.1. Particularitatile pietei serviciilor 71

3.2. Oferta de servicii 73

3.3. Cererea de servicii 74

3.4. Tarifele pentru servicii 76

3.5. Tipuri de piete ale serviciilor 79

3.6. Semnificatia si functiile timpului liber 82

3.7. Timpul liber – consecinta a cresterii serviciilor 83

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 100

Teste de autoevaluare 100

Bibliografie minimală 103

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

să identifici cele cele trei categorii de grupare structurală a ofertei de

servicii;

să explici raporturile ofertă>cerere, ofertă=cerere, ofertă<cerere;

să exemplifici particularităţile pieţei serviciilor de transport, de turism,

de învăţământ, financiare, de cultură şi sport;

să descrii importanţa, semnificaţia si functiile timpului liber in functie

de structura timpului liber la nivelul societăţii.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Anca Gabriela Turtureanu Piaţa şi influenţa serviciilor asupra timpului liber

Economia serviciilor 71

3.1. Particularităţile pieţei serviciilor

Ca oricare altă piaţă şi cea a serviciilor se încadrează în definirea şi descrierea

generală. Aceasta reprezintă un spaţiu economic unde se întâlnesc vânzătorii şi

cumpărătorii exprimaţi prin cerere şi ofertă, unde se formează preţurile şi unde

se manifestă concurenţa.

Totuşi, conturarea pieţei serviciilor este destul de dificilă, dar pleacă în

principal de la distincţiile care se fac între produse şi servicii.

Identificarea, şi mai ales delimitarea pieţei unui serviciu anume, se realizează,

în principal, pe baza a trei parametri:

grupul de clienţi omogeni deserviţi;

necesităţile de utilizare ale acelor clienţi (definite prin funcţiile serviciului

respectiv);

tehnologia folosită pentru satisfacerea acelor necesităţi.

Şi pe piaţa serviciilor ca şi pe piaţa bunurilor identificăm sectorul pieţei reale şi

cel al pieţei potenţiale, cel intern şi cel internaţional, piaţa producătorilor şi cea

a consumatorilor.

Existând şi activităţi necomerciale (non-marfă) reprezentate de servicii publice

care nu se comercializează şi de serviciile gratuite, piaţa serviciilor nu va putea

cuprinde în totalitate sfera de activitate a serviciilor.

Particularităţile acestei pieţe sunt date de structura, aria şi capacitatea lor.

Structura pieţei serviciilor este influenţată, în primul rând, de destinaţia

acestora, iar în acest sens distingem piaţa serviciilor de producţie şi piaţa

serviciilor de consum (care se adresează populaţiei), dar trebuie precizat că

există o gamă de servicii care satisfac cerinţele ambelor categorii de pieţe:

transporturile, telecomunicaţiile, asigurările, învăţământul, băncile etc.

Tot oferta poate structura piaţa chiar pentru acelaşi tip de întreprinderi din

cadrul ei. Astfel, distingem pentru transporturi: piaţa transporturilor auto, cea a

transporturilor navale, transporturile aeriene etc.; pentru societăţile de

asigurări: piaţa asigurărilor auto, cea a asigurărilor de persoane, de bunuri,

societăţile de reasigurări etc.; pentru instituţiile bancare: piaţa creditelor, piaţa

capitalurilor, investiţiilor de capital ş.a.

Structura cererii şi o serie de caracteristici ale consumatorilor pot contura

segmente aparte. Pentru cererea serviciilor pentru populaţie, caracteristice sunt

criteriile demografice, psihologice sau chiar statutul social, în timp ce pentru

cererea serviciilor pentru producţie se structurează în funcţie de zona

geografică, natura activităţii desfăşurate şi pe baza cifrei de afaceri.

Pentru fiecare tip de serviciu în parte, cererea se structurază pe criterii

departajate: pentru turism sunt folosite criteriile vârstei, ocupaţiei, sexului,

venitului, zonei de provenienţă etc.; pentru transport criteriile tipului de

transport (marfă, persoane), cantităţile, destinaţia; pentru servicii bancare:

venitul clientului, beneficiile obţinute, factorul psihologic.

Segmentarea cererii poate să aibă la bază şi măsurarea răspunsului purtătorilor

cererii la acţiunile firmei, cum ar fi: răspunsul la serviciile prestate sau



intensitatea cererii (care se poate manifesta constant, periodic la nivele

diferite), câştigurile clienţilor (exprimate de cele mai multe ori prin aprecieri

sau critici asupra serviciului prestat).

Extindera unei pieţe se face mai ales pe criterii geografice şi diferă major de la

un serviciu la altul. Cunoaşterea ariei unei pieţe serveşte la evaluarea

posibilităţilor de pătrundere în interiorul acesteia şi chiar dimensionarea

capacităţii pieţei respecive (cunoscând arealul geografic de extindere şi cota

de piaţă deţinută).

Aria geografică de dezvoltare a unor pieţe de servicii este limitată de caracterul

local al cererii şi rigiditatea ofertei. Această situaţie este întâlnită pentru

serviciile din sănătate, cultură, învăţământ, transport local care au de cele mai

multe ori un caracter local, uneori zonal şi, cu unele excepţii, naţional sau

internaţional (învăţământul superior, anumite secţii din sănătate, teatre, muzee

etc.). În schimb, pentru alte servicii, extinderea pieţei este practic nelimitată

având un caracter naţional şi internaţional (transporturi, turism,

telecomunicaţii).

Determinarea capacităţii pieţei în întreprinderile de servicii utilizează indicatori

specifici care reflectă particularităţile fiecărui serviciu, dar şi modul de formare

a cererii şi ofertei.

Volumul ofertei şi al cererii reprezintă indicatori importanţi în stabilirea

capacităţii pieţei, dar aceştia sunt destul de greu de exprimat cantitativ, prin

indicatori fizici datorită caracterului rigid şi eterogen impus de fiecare serviciu

cererii şi ofertei.

Volumul încasărilor exprimă raportul cerere-ofertă şi spre deosebire de piaţa

mărfurilor, în cazul pieţei serviciilor are un corespondent fizic-gradul de

utilizare a capacităţii ofertei (gradul de ocupare a locurilor de cazare,

coeficientul de utilizare a capacităţii de transport etc.) cu excepţia serviciilor

financiare care folosesc indicatorul volumului tranzacţiilor.

Alte particularităţi intervin din relaţia întreprinderii de servicii cu piaţa fie ca

relaţii preferenţiale (bazate pe o aşa-zisă "scară a fidelităţii" ale cărei trepte

reprezintă poziţii distincte ale procesului de transformare a unui client

potenţial în susţinător fidel şi se bazează pe calitatea înaltă a serviciilor,

preţuri preferenţiale pentru clienţii firmei, prioritate în efectuarea unor servicii

pentru clienţii firmei) şi relaţii de concurenţă.

Relaţiile de concurenţă se manifestă şi prin preţuri care trebuie să reflecte

calitatea, cantitatea şi raritatea serviciilor.

Faptul că serviciile au un grad înalt de eterogenitate, ce le face incomparabile,

determină necesitatea ca preţurile să fie stabilite corect şi să reflecte realitatea,

chiar dacă acestea au la bază un ansamblu de consideraţii calitative, subiective,

psihologice şi chiar personale.

În general, concurenţa dintre servicii este una directă, cea indirectă întâlnindu-

se mai rar (turism, finanţe, uneori transport). Se poate vorbi şi în domeniul

serviciilor de o concurenţă imperfectă, datorată caracteristicilor serviciilor şi a

conjuncturii care se formează: produse neomogene, îngrădirea uneori a



pătrunderii libere pe piaţă şi a liberei circulaţii a capitalurilor, informarea

consumatorilor şi concurenţilor fiind limitată.

După unii autori, chiar şi atunci când există un singur ofertant, piaţa este numai

aparent neconcurenţială, deoarece consumatorii, când sunt nemulţumiţi, vor

căuta o alternativă să le rezolve nevoia.

În conturarea pieţei serviciilor trebuie pornit de la cele două laturi ale sale:

oferta şi cererea de servicii.

3.2. Oferta de servicii

„Producţia” de servicii în cadrul pieţei exprimă oferta de servicii.

Oferta de servicii este definită ca fiind capacitatea organizatorică a furnizorilor

de a satisface, în anumite condiţii de calitate, structură şi termene, cerinţele

beneficiarilor

Prin capacitatea organizatorică a furnizorilor înţelegem: forţa de muncă, baza

tehnică şi sistemul de relaţii.

Forţa de muncă asiguratoare de prestări de servicii, în cea mai mare parte a sa

deoarece vine în contact direct cu clientul, trebuie să aibă pregătirea necesară

pentru a putea presta un serviciu de calitate. Suportul material (baza tehnică)

reprezintă un element foarte important pentru anumite servicii şi trebuie să se

ridice la cerinţele consumatorului. În sistemul de relaţii se evidenţiază tot mai

pregnant rolul clientului la buna desfăşurare a serviciului fiind considerat ca o

„resursă umană externă”.

Oferta anumitor tipuri de servicii (turistice, financiare, transport etc.) este în

cea mai mare parte omogenă, oferind acelaşi pachet de servicii, dar

irepetabilitatea serviciilor conferă şi un grad înalt de unicitate.

Caracterul intangibil, dar şi inseparabilitatea producţiei şi consumului de

servicii duc la apariţia iniţială a unei oferte potenţiale, care în momentul

întâlnirii cu cererea (şi ea potenţială până în momentul consumului) când are

loc prestaţia se transformă într-o ofertă reală.

Datorită faptului că fiecare client personalizează diferit acelaşi tip de serviciu,

între oferta potenţială şi cea reală pot apărea diferenţieri, fie că unii

consumatori renunţă, fie că apar mai mulţi doritori. Acest fapt se conturează şi

din cauză că serviciile, deşi oferite în pachete globale, sunt consumate de cele

mai multe ori individual. Astfel de exemple se pot regăsi în cazul

învăţământului (aceeaşi programă predată într-o anumită şcoală, de un anumit

profesor), în domeniul transporturilor (pentru trenuri accelerate un anumit

vagon, o anumită poziţie în compartiment), în turism (acelaşi pachet de

servicii, dar consumat într-un anumit hotel, etaj, cameră, poziţie) etc.

Datorită imaterialităţii serviciului şi inseparabilităţii, prestatorul de servicii îşi

asumă un risc atunci când alcătuieşte oferta de servicii. Riscurile pot apărea

datorită modurilor diferite de percepţie a consumatorilor, de relaţiile care se

stabilesc între prestator şi consumator şi de gradul de participare mai ridicat sau

nu al clientului în procesul de „fabricare”.



O importanţă deosebită pe piaţa serviciilor o are denumirea (marca) sub care

apar anumite servicii. Pentru a asigura un oarecare succes viitorului serviciu,

numele acestuia ar trebui să prezinte o uşurinţă de a fi memorat (cuvinte scurte,

fără semne grafice deosebite), originalitate (pentru a putea fi deosebit uşor în

cadrul concurenţei), sugestivitate (să reflecte natura şi calitatea serviciului:

"DIALOG" reflectă telefonia, "FORTE COMPUTERS" reflectă oferta de

computere performante, "PIZZA HUT" reflectă specificul restaurantului etc.).

Datorită caracterului nestocabilităţii serviciilor rezultă că dimensionarea ofertei

se face în condiţii de risc şi incertitudine. Modelele matematice ale teoriei

deciziilor şi ale teoriei jocurilor pun la îndemână opţiuni de tipul:

minimax (n,...,1j

min m,...,1i

max

cij=m,...,1i

max

cip), care oferă decidentului cel mai mic câştig

în condiţiile cele mai bune de acţiune;

maximin (m,...,1i

max n,...,1j

min

cij=n,...,1j

min

ckj) care oferă decidentului strategia pentru care

se obţine cel mai bun câştig în condiţiile cele mai defavorabile

unde cij este câştigul realizat în condiţiile alegerii unei variante de acţiune "i"

din m posibile, concurentul alegând opţiunea "j" din n avute la îndemână.

Astfel, deciziile care stau în faţa unui producător de servicii pot fi, de exemplu

în cazul unui solicitant de credite: solicitarea imediată a creditului (dacă

dobânda este avantajoasă), amânarea acestuia (în condiţii de instabilitate a

economiei) sau solicitare parţială (dacă situaţia economică este oscilantă).

Din punct de vedere structural rămâne esenţială gruparea ofertei în următoarele

trei categorii:

de bază;

complementare;

suplimentare

Tendinţele în evoluţia structurii ofertei de servicii sunt particulare fiecărei

ramuri ale serviciilor (bancare, transporturi, turism etc.) şi sunt proporţionale

cu evoluţia cererii pentru servicii din fiecare categorie. Cele mai dinamice s-au

dovedit a fi serviciile pentru întrepinderi financiare, de sănătate, alimentaţie

publică, hotelărie spre deosebire de serviciile clasice care au ritmuri mai reduse

de evoluţie (transporturi, servicii domestice).

3.3. Cererea de servicii

Cererea de servicii exprimă nevoia omului pentru acestea în cadrul pieţei.

Cererea va reflecta fidel caracteristicile nevoilor consumatorilor.

Nevoile primare ale consumatorilor exprimate prin cererea de transport, igienă,

sănătate, reparaţii şi întreţinere, unele servicii bancare prezintă o elasticitate

scăzută, iar nevoile secundare cum ar fi: cererea pentru servicii culturale,

turistice prezintă un grad de elasticitate ridicat, satisfacerea acestora putând fi

amânată.

Manifestarea cererii este influenţată şi determinată de mai multe variabile:

nivelul preţurilor;



nivelul veniturilor;

nivelul timpului liber

Cererea prezintă un puternic caracter local manifestându-se într-un spaţiu

geografic restrâns, determinând şi amplasarea elementelor de ofertă.

Cererea pentru anumite tipuri de transport este influenţată şi de peisajul

geografic, consumatorul optând pentru transportul naval dacă se află în

perimetrul unor căi de transport pe apă sau pentru cel aerian dacă se află la

distanţe mari faţă de anumite destinaţii.

Cererii pentru anumite servicii de sănătate îi sunt determinante anumite tipuri

şi frecvenţe ale îmbonăvirilor în funcţie de anumiţi factori de risc caracteristici

unei regiuni (boli pulmonare în zone miniere, afecţiuni cardiovasculare în zone

calde şi secetoase etc.). În funcţie de gradul de dezvoltare socio-economică şi

de dotare tehnologică cererea pentru servicii de întreţinere şi reparaţii este mai

pronunţată (în ţările super-dezvoltate) sau mai scăzută (ţările lumii a treia).

Comportamentul consumatorului influenţează cererea sub aspectul

diversificării acesteia, dar totodată contribuie şi la structurarea şi evoluţia

serviciilor oferite.

Totalitatea acţiunilor privind modul de utilizare a veniturilor pentru

cumpărarea de servicii alcătuiesc comportamentul consumatorului de servicii.

Conţinutul procesului decizional de cumpărare a serviciilor cuprinde mai multe

etape:

conştientizarea nevoii;

culegerea de informaţii;

evaluarea alternativelor;

achiziţionarea serviciilor;

evaluarea gradului de satisfacere post-achiziţionare.

Pe tot parcursul procesului de cumpărare, clientul, după ce conştientizează

nevoia, dorinţa, se bazează pe informaţii mai ales din surse personale privind

utilizarea serviciului luând decizia de a achiziţiona sau nu serviciul, asumându-

şi un risc mai intens (deoarece serviciile nu sunt standardizate) faţă de situaţia

cumpărării unor bunuri materiale.

Evaluarea serviciilor post-cumpărare de către client este influenţată foarte mult

şi de participarea clientului la procesul de "fabricaţie" care contribuie la

ridicarea gradului de satisfacţie (în cazul unui serviciu reuşit) şi reapelarea

acestuia în viitor.

Particularităţile comportamentului consumatoru-lui de servicii prezintă o serie

de implicaţii în activitatea firmelor prestatoare, acestora din urmă solcitându-le

o mai multă atenţie şi răbdare în explicarea şi prestarea unui serviciu pe care

consumatorul îl cumpără, dar şi îl compară cu servicii similare.

Legătura care se stabileşte între consumator şi prestator şi raportul cerere-ofertă

determină particularităţi în evoluţia acestor componente.



Caracterul variabil al cererii şi constanţa relativă a unor elemente din structura

ofertei conduc la următoarele situaţii (caracteristice unor perioade de timp):

oferta>cererea semnifică situaţia în care gradul de utilizare a capacităţilor

este redus. Situaţia este caracteristică unei perioade de surplus a ofertei

(întâlnită de multe ori în cazul produselor agro-industriale, dar şi în cazul

transporturilor);

oferta=cererea este specifică unui echilibru prezent în sectoare "dirijate"

cum ar fi învăţământul primar şi gimnazial;

oferta<cererea demonstrează incapacitatea pieţei de a se adapta la cerinţele

consumatorilor, fiind întâlnită în sectoare cum ar fi: sănătatea, învăţământul

liceal şi superior.

3.4.Tarifele pentru servicii

Tariful exprimă valoarea pe piaţă a unui serviciu.

Pentru serviciile a căror valoare este stabilită de organele financiare şi se varsă

la bugetul statului se întâlneşte denumirea de taxă: taxă pentru parcare, pentru

firme luminoase, pentru autostrăzi, pentru urbanism etc.

În economia de piaţă tarifele serviciilor sunt stabilite fie liber prin negociere

între vânzător şi cumpărător (atunci când reglementările legale permit acest

lucru şi în funcţie de sectorul de servicii: piaţă agroalimentară, bazare etc.),

fie de către vânzător, ţinând seama de cheltuielile de producţie şi

comercializare, de cotele de impozitare, de taxe, de marja de profit şi de

redevenţă (contravaloarea achiziţionării de licenţe şi de know-how plata

făcându-se în cote procentuale din cifra de afaceri).

În stabilirea preţului sunt luate în considerare atât costurile specifice, cât şi alte

elemente pe care consumatorul le are în vedere atunci când apelează la un

serviciu:

timpul (factor ce aparţine consumatorului şi are pentru acesta semnificaţia

de cost);

efectele senzoriale (zgomot, miros pestilenţial, căldură sau frig în exces);

costurile psihice (sentimente de incertitudine, teamă);

eforturi fizice (ce apar în situaţii de autoservire).

Tarifele solicitate consumatorului trebuie stabilite în cote adaptate naturii şi

calităţii serviciului, deoarece în cazul unor exagerări tarifare beneficiarul va

percepe negativ serviciul primit şi nu va mai apela ulterior la acesta. Percepţia

consumatorului poate fi, însă, uneori şi subiectivă, deoarece informaţiile

acestuia sunt, de regulă, incomplete sau nu ţin seama de factori obiectivi cum

ar fi: scurgerea timpului între două servicii consecutive, rata inflaţiei,

modificarea de ambianţă etc. De asemenea, aprecierea valorii serviciului

variază de la un individ la altul în funcţie de puterea de cumpărare, de nivelul

său educaţional, moral şi psihic.



Atât cererea, cât şi oferta sunt sensibile la variaţiile preţurilor şi a veniturilor

populaţiei, concretizate prin elasticitatea cererii în funcţie de tarif şi venituri şi

elasticitatea ofertei în funcţie de aceleaşi variabile.

Considerând C-cererea, O-oferta, V-venitul, T-tariful unui serviciu, definim

coeficientul de elasticitate ca fiind raportul între variaţia relativă a cererii,

respectiv ofertei şi variaţia relativă a venitului sau a tarifului.

Fie deci:

funcţia de elasticitate a cererii în funcţie de venit (CV):

CV=)V(lnd

)C(lnd

V

dVC

dC

funcţia de elasticitate a cererii în funcţie de tarif (CT):

CT=)T(lnd

)C(lnd

T

dTC

dC

funcţia de elasticitate a ofertei în funcţie de venit (OV):

OV=)V(lnd

)O(lnd

V

dVO

dO

funcţia de elasticitate a ofertei în funcţie de tarif (OT):

OT=)T(lnd

)O(lnd

T

dTO

dO

Astfel, dacă C este o funcţie liniară de venit, avem: C=aV+b de unde:

CV=baV

aV

V

CdV

dC

V

dVC

dC

Dacă b=0 atunci elasticitatea este unitară.

Dacă C este o funcţie putere de venit, avem: C=aVb de unde:

CV=1b

1b

aV

abV

V

CdV

dC

V

dVC

dC

=b

deci elasticitatea fiind constantă devine o izoelasticitate.



Între mărimea cererii unui serviciu şi tariful acestuia există o relaţie inversă

sugerată de următoarele situaţii:

- cerere perfect inelastică, în care elasticitatea este nulă şi care semnifică

faptul că schimbarea relativă a tarifelor nu are influenţă asupra cererii;

- cerere inelastică, în care elasticitatea este subunitară şi semnifică faptul că

schimbarea relativă a cererii este inferioară celei a tarifelor;

- cerere echilibrată, în care elasticitatea este unitară şi reprezintă faptul că

schimbarea relativă a tarifelor este egală cu cea a cererii;

- cerere elastică, în care elasticitatea este supraunitară, semnificând faptul că

schimbarea relativă a tarifelor este mai mică decât cea a cererii;

- cerere perfect elastică, în care elasticitatea este infinită şi semnifică faptul

că schimbarea relativă a tarifelor influenţează creşterea la infinit a cererii.

Fig. 3.1. Influenţa mărimea cererii unui serviciu asupra tarifului acestuia

Cererea şi nivelul tarifelor se condiţionează reciproc.

În determinarea cererii pentru produsele turistice, în afara variabilelor venit sau

preţ, pot fi incluşi alţi factori de natură economică, socială, psihologică,

politică etc. care pot fi incluşi în această metodă. Valoarea coeficientului de

elasticitate a cererii turistice diferă de la un tip de cerere la alta, de la o

perioadă la alta, de la o ţară la alta.

O C

Tt

C0

T0

T

O C

T

O C

T

O C

T

O C

Tt

C0

T0

T

cerere perfect inelastic̀ cerere inelastic̀

cerere echilibrat` cerere elastic̀

cerere perfect elastic̀

Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

O C

Tt

C0

T0

T

O C

T

O C

T

O C

T

O C

Tt

C0

T0

T




Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

O C

Tt

C0

T0

T

O C

T

O C

T

O C

T

O C

Tt

C0

T0

T




Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

O C

Tt

C0

T0

T

O C

T

O C

T

O C

T

O C

Tt

C0

T0

T




Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0

Ct

Tt

C0

T0



Tarifele se pot stabili diferenţiat în funcţie de variaţia cererii. Se folosesc tarife

diferenţiate după ore şi perioade, cum ar fi: tarife ridicate când cererea este

ridicată sau tarife scăzute când cererea este slabă.

Diferenţierea tarifelor se face şi în funcţie de alte criterii cum ar fi: categoria

unităţii, diversitatea serviciilor oferite, gradul de confort, executarea unor

servicii în regim de urgenţă, la domiciliul consumatorilor, cantitatea serviciilor

consumate.

3.5. Tipuri de piete ale serviciilor

Piaţa serviciilor financiare

Serviciile financiare constau în activitatea de mobilizare şi utilizare a resurselor

băneşti existente în economie.

Relaţiile financiare se găsesc reflectate fie în bugetul de stat şi în fonduri

extrabugetare (finanţele publice), fie se desfăşoară prin intermediul agenţilor

economici specializaţi (bănci, societăţi de asigurare, agenţii de schimb valutar,

fonduri mutuale etc.) ce au un scop comercial şi se constituie în sfera

serviciilor bancare.

Datorită unor fenomene ale lumii moderne cum ar fi:

fenomenele inflaţioniste;

progresul tehnic;

creşterea economiilor populaţiei;

introducerea cărţilor de credit;

pătrunderea pe piaţa financiară a unor instituţii nespecializate se produc

dereglări frecvente în mediile financiare. Acestea au drept consecinţe asupra

pieţii financiare:

multiplicarea numărului de intermediari care acţionează pe piaţă prin

instituţii noi, nebancare, cu potenţial ridicat;

pierderea unor poziţii dominante de către bănci recunoscute şi până în acel

moment stabile;

pierderea încrederii populaţiei în unele din societăţile financiare;

plasarea disponibilităţilor băneşti în sectoare economice prin activităţi de

investiţii şi plasament sau activităţi de comerţ (chiar dacă acestea implică

riscuri suplimentare).

Pe piaţa financiară, un loc central este ocupat de către clienţi care se situează

atât ca furnizori faţă de insituţiile financiare (în situaţia depunerilor), cât şi ca

beneficiari (în situaţia solicitării de credite).

Indiferent însă de poziţia pe care întreprinderea financiară o are în raport cu

oricare din componentele pieţei, ea apare ca ofertant de servicii.

Caracterul omogen şi unitar al ofertei de servicii, furnizate de către

întreprinderile financiare, se distinge prin faptul că fiecare beneficiar (agent

economic sau simplu cetăţean) beneficiază de acelaşi tip de servicii.



Serviciile financiare bancare constau în esenţă din: depozite, împrumuturi,

plăţi, încasări, garanţii, acţiuni şi obligaţiuni, investiţii, plasamente, evaluări

etc.

Serviciile societăţilor de asigurare constau din: asigurări de bunuri şi servicii,

de persoane, auto, de credite, plasamente în investiţii şi titluri de valoare etc.

Cererea de servicii financiare se manifestă ca o consecinţă a actelor de vânzare-

cumpărare de mărfuri şi servicii, diferenţiindu-se totuşi de acestea. Astfel,

varietatea cererii, diversitatea ei, frecvenţa acesteia le conferă serviciilor

financiare un caracter aparte.

Gradul de elasticitate al cererii financiare este ridicat prin reacţia la evoluţia

unor elemente specifice (venituri, dobânzi, comisioane bancare etc.).

Piaţa transporturilor

În sfera transporturilor, oferta de servicii este compusă din ansamblul acţiunilor

prin care se realizează deplasarea călătorilor şi a mărfurilor dintr-un loc în

altul. Oferta de servicii conţine pe de o parte transportul în sine (mijloacele de

transport, activităţile conexe: încărcare-descărcare, pază etc.), iar pe de alta

infrastructura aferentă activităţii de transport.

Oferta de servicii în transporturi este influenţată de o serie de factori externi

cum ar fi: producţia mijloacelor de transport, preţurile de achiziţie ale acestora,

nivelul de pregătire a persoanelor din reţeaua de transport, măsuri

guvernamentale etc.

Cererea de servicii în domeniul transporturilor este expresie, în majoritatea

cazurilor, a nevoilor primare sau a celor curente din economie.

Cererea în domeniul transporturilor de călători este de dimensiuni mari,

implicând în analiza ei un eşantion foarte larg de populaţie. Din punct de

vedere practic, aproape orice persoană apelează la servicii de transport:

deplasarea de la domiciliu la locul de muncă, deplasarea în alte localităţi în

scopuri turistice, la rude sau prieteni, deplasarea în scopuri de aprovizionare

etc.

Transportul de mărfuri este absolut necesar şi este dependent de producţie, dar

şi o poate influenţa în sens pozitiv sau negativ (în cazul unor eventuale

disfuncţionalităţi).

Gradul de elasticitate al cererii este scăzut, de aceea măsurile de stimulare a

acesteia nu oferă rezultate spectaculoase, ci cel mult pot reorienta cererea către

alte mijloace de transport.

Piaţa serviciilor turistice

Din punct de vedere geografic, piaţa serviciilor turistice are două componente:

una locală care confruntă oferta cu cererea din zonă şi alta naţională şi

internaţională în care oferta se adresează cererii din zone mai îndepărtate.



Oferta turistică constă în ansamblul atracţiilor care motivează vizitarea acestora

de către turişti, bunurile şi serviciile ce satisfac cererea turistică.

Elementele de atractivitate turistică variază uneori de la un anotimp la altul

influenţând în mod corespunzător oferta turistică.

Bunurile şi serviciile (capacităţile de cazare, de alimentaţie publică,

personalul aferent) rămân constante şi în general fixe şi de aceea pot influenţa

foarte puţin oferta turistică.

În cadrul ofertei trebuie luate în seamă şi cadrul natural, monumentele istorice,

tradiţiile zonei ş.a. Toate acestea trebuie fie întreţinute şi conservate, fie

promovate pentru ca oferta să-şi găsească cererea turistică meritată.

Cererea turistică se constituie într-o nevoie a omului de relaxare şi odihnă şi

este din acest motiv extrem de elastică la acţiunea factorilor de influenţă.

Elasticitatea ridicată face ca cererea să cunoască oscilaţii însemnate în funcţie

de evoluţii mărunte ale unor factori cu elasticitate mică (cum ar fi preţurile

mărfurilor alimentare).

Cererea turistică poate fi clasificată în funcţie de mai multe criterii (geografic:

munte, litoral, staţiuni balneoclimaterice, al scopului: odihnă, tratament,

vizitare etc.).

De asemenea, cererea turistică se diferenţiază în funcţie de vârstă, ocupaţie şi

nivel de pregătire profesională.

Piaţa serviciilor de învăţământ

Piaţa serviciilor de învăţământ este de un tip oarecum special între celelalte

categorii de servicii. Ea îndeplineşte un dublu rol: pe de o parte se adresează

economiei naţionale care beneficiază de absolvenţii diferitelor nivele

educaţionale, iar pe de altă parte oamenilor care sunt beneficiari ai

cunoştinţelor şi deci viitori ocupanţi ai unui loc de muncă.

Oferta serviciilor de învăţământ este generată, în primul rând, de solicitările

economiei şi de orientarea culturală generală a viitorilor beneficiari. Astfel,

perioade de penurie de specialişti în anumite domenii, generează o ofertă din

partea instituţiilor de stat, dar şi private de locuri de învăţământ şi de

specializări necesare.

Cererea serviciilor de învăţământ este puţin elastică, ea fiind influenţată foarte

mult de ofertă. Cu cât centralizarea în domeniul învăţământului este mai mare

cu atât şi cererea de servicii este mai mult subjugată ofertei.

Piaţa serviciilor culturale şi sportive

Domeniul serviciilor culturale şi sportive este de un dinamism accentuat.

Oferta de servicii are un caracter special fiind extrem de diversă atât în conţinut

cât şi ca formă de manifestare.



Uneori, oferta este unică şi ireproductibilă (concerte, piese de teatru), alteori

este fixă (muzee, expoziţii, cinematografe).

În alegerea ofertei trebuie să se ţină seama atât de nivelul cultural al

segmentului căreia i se adresează, cât şi de necesităţile generale de ridicare a

nivelului de cultură şi de sănătate ale populaţiei.

Cererea de servicii în aceste domenii este, în general, spontană. Ea este

diferenţiată în funcţie de vârstă, nivel cultural, zonă, modă culturală şi sportivă

(aceasta din urmă influenţată de performanţe mari ale unor sportivi locali).

O formă specifică de manifestare este îmbrăcată de cererea de sponsorizare a

evenimentelor culturale şi sportive. Aceasta se manifestă în dublu sens: firmele

doresc să-şi facă publicitate la manifestări care au o audienţă mare, iar

beneficiarii au nevoie de fonduri tocmai pentru buna desfăşurare a acestora.

3.6. Semnificaţia şi funcţiile timpului liber

Binele individului către care tinde orice democraţie adevărată are în structura

sa, alături de componentele materială şi socială şi una spirituală.

În cadrul progresului economic şi social, reproducţia condiţiilor materiale de

existenţă este dublată de grija pentru sănătate, inteligenţă, forţă de creaţie a

membrilor societăţii. Aceste însuşiri se pot menţine, dezvolta sau stagna în

funcţie de timpul liber afectat întreţinerii lor.

De-a lungul istoriei omenirii au existat mai multe încercări de a defini noţiunea

de timp liber, fiecare lăsând loc perfectării, în funcţie de concepţia de viaţă şi

cea politică a autorului ei.

Astfel, în societăţile nedemocratice, "timpul de muncă" aparţine "oamenilor de

rând"-producătorii direcţi de valori materiale-iar "timpul liber" este atributul

"clasei conducătoare".

Începuturile industrializării-epoca maşinilor-a adus o accentuare a opoziţiei

timp lucrat/timp nelucrat, prin acesta din urmă înţelegându-se timp liber.

Sub pretextul formării "omului nou multilateral-dezvoltat", ideologia

comunistă introduce în conceptul de "timp liber" şi timpul afectat muncilor

obşteşti ("patriotice") sau pregătirii politice.

Sarcina de lucru 1*

Analizand datele din Anuarul Statiatic al Romaniei 2010 stabileste evolutia

serviciilor de sanatate

*aceasta sarcina de lucru va fi verificata de catre tutore in cadrul intalnirilor

tutoriale.



Într-o societate liberă, considerăm că timpul liber reprezintă o parte a timpului

situat în afara muncii, dedicat vieţii de familie, educaţiei, distracţiei, sportului

şi care permite omului să-şi refacă energiile cheltuite în procesul complex al

muncii şi, de asemenea, pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane.

Timpul liber apare astfel ca un indicator al calităţii vieţii, iar dimensiunile lui

se diferenţiază în funcţie de profesiune, grad de pregătire, vârstă, sex, tradiţie şi

cultură.

Funcţiile timpului liber sunt:

funcţia de refacere a organismului

Omul modern, prins în vârtejul obligaţiilor cotidiene (muncă, obligaţii sociale,

politice, mondene) împătimit al televizorului şi calculatorului lasă o mică parte

din timpul liber pentru odihnă. Timpul liber contribuie la refacerea

capacităţilor de muncă, la întreţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate.

Acestea se realizează prin odihna propriu-zisă (somn) şi prin odihnă activă

(pescuit, vânătoare, alte hobby-uri)

funcţia formativă

Aceasta cuprinde mai multe laturi: instructiv-educativă, estetică, aportivă. Prin

această funcţie se urmăreşte autoinstruirea, completarea studiilor în vederea

eficientizării muncii. Funcţia formativă se realizează în cadrul unor activităţi

multiple: vizite la muzee, lectură, contacte ştiinţifice, vizionare de spectacole şi

concerte, participare la activităţi sportive.

funcţia socială

În condiţiile democraţiei, această funcţie capătă o pondere tot mai mare în

cadrul bugetului de timp liber. Omul nu se gândeşte numai la sine, ci şi la

semenii săi. Astfel că, patron sau simplu vânzător, omul este angajat în

activităţi de binefacere în cadrul unor fundaţii sau pe lângă lăcaşele de cult.

Uneori, funcţia socială capătă şi o tentă politică, unii membri ai societăţii

desfăşurând, în timpul liber, activităţi la sediile partidelor cărora le aparţin.

Realizarea funcţiilor timpului liber contribuie la reproducţia calitativă a forţei

de muncă, la stimularea inteligenţei, a capacităţilor creatoare, la atingerea unui

stil de viaţă elevat.

3.7.Timpul liber – consecinţă a creşterii serviciilor

Structura bugetului de timp şi relaţiile dintre componentele acestuia

Bugetul de timp al membrilor unei societăţi are următoarea structură:

1) Timp de muncă

2) Timp în afara procesului de producţie:

a) Timp legat de muncă (transportul la şi de la locul de muncă);

b) Timp pentru satisfacerea nevoilor vieţii (îngrijire personală, hrană, somn

etc.);



c) Timp pentru activităţi gospodăreşti (curăţenie, vizitarea magazinelor,

aprovizionare, pregătirea hranei etc.);

d) Timp dedicat familiei (supravegherea, îngrijirea şi educarea copiilor, vizite

la părinţi etc.);

e) Timp liber (necesar formării culturale, spirituale, pentru exerciţii fizice,

destindere, recreere, divertisment, activităţi sociale).

Raportul dintre timpul de muncă şi timpul liber nu este o simplă relaţie

cantitativă de complementa-ritate. Există, astfel, o serie de factori economici,

sociali, fiziologici, psihologici care influenţează acest raport. Dacă timpul de

muncă se extinde peste limitele normale fiziologice şi sociale atunci timpul

liber nu-şi mai poate îndeplini funcţia de regenerare a forţelor fizice şi

spirituale. Dacă timpul de muncă scade, iar timpul liber suplimentar obţinut

este cheltuit în activităţi gospodăreşti, casnice sau transport defectuos atunci nu

se vor crea condiţii pentru activităţi specifice timpului liber.

Raportul timp de muncă/timp liber are şi un caracter istoric. Astfel, la un nivel

redus de dezvoltare a forţelor de muncă, timpul liber nu se delimitează clar de

timpul de muncă. Pe măsură ce societatea umană evoluează şi creşte nivelul de

dezvoltare a ştiinţei, tehnicii ca şi a metodelor de organizare şi conducere,

volumul de timp liber creşte.

Un rol deosebit în creşterea cantităţii şi calităţii timpului liber îl au serviciile.

Clasificarea serviciilor în raport cu obţinerea şi utilizarea timpului liber

Este necesar să reaminim că serviciile sunt acele activităţi efectuate de către

persoane, întreprinderi şi instituţii, care satisfac anumite necesităţi sociale sau

individuale, fără a se concretiza în bunuri materiale şi care se consumă chiar în

momentul producerii lor.

Sfera serviciilor pentru populaţie cuprinde două tipuri de servicii:

1) Servicii care influenţează dimensiunea timpului liber:

1.a) Servicii de transport pentru populaţie;

1.b) Servicii privind aprovizionarea populaţiei cu mărfuri alimentare şi

nealimentare;

1.c) Servicii de întreţinere şi reparaţii a obiectelor de uz personal, casnic şi

gospodăresc;

1.d) Servicii de asistenţă medicală;

1.e) Servicii pentru îngrijirea şi educarea copiilor;

1.f) Alte servicii (poştă, telefonie, rezervări de locuri etc.)

2) Servicii pentru folosirea timpului liber:

2.a) Servicii de informare şi de completare a studiilor (conferinţe,

simpozioane, activităţi de bibliotecă, lectură);

2.b) Servicii cultural-artistice (spectacole, concerte, expoziţii, muzee);

2.c) Servicii de turism şi agrement;



2.d) Servicii de educaţie fizică şi sport;

2.e) Alte servicii (de artă fotografică, înregistrări şi închirieri de casete

audio şi video, publicitate, asigurări, INTERNET etc.)

Servicii de transport pentru populaţie

În cadrul bugetului de timp din afara procesului de producţie, un loc important

îl ocupă transportul, în general, şi transportul de la domiciliu la şi de la locul de

muncă în special.

Serviciile de transport pot fi:

Transport de persoane:

transportul de călători pe calea ferată;

transportul auto de călători;

transportul naval (fluvial, maritim şi pe ape interioare);

transportul aerian de călători;

transportul urban de persoane (tramvai, troleibuz, autobuz, metrou,

taximetru);

transportul de călători cu cabina-teleferic.

Transportul de mărfuri pentru populaţie

transportul de mărfuri pe calea ferată;

transportul auto de mărfuri;

transportul naval (fluvial, maritim şi pe ape interioare);

transportul aerian de mărfuri;

transportul urban de mărfuri.

Cantitatea de timp necesară transportului depinde într-o mare măsură de felul

în care societatea organizează acest serviciu, ca şi de opţiunea individului în

sensul apelării la mijlocul de transport adecvat scopului şi momentului

deplasării.

Dacă avem în vedere deplasarea zilnică de acasă la locul de muncă şi înapoi cu

mijloacele de transport în comun, trebuie să ţinem seama de mai mulţi factori:

durata deplasării de la domiciliu la staţia de urcare în mijlocul de transport;

numărul mijloacelor de transport folosite;

timpul de aşteptare în staţie;

durata de mers a vehiculului;

durata deplasării de la staţia de coborâre până la locul de muncă.

Un consum mare de timp pentru deplasarea spre şi de la locul de muncă

înseamnă nu numai micşorarea timpului afectat altor activităţi, ci şi o creştere a

oboselii fizice şi nervoase, ceea ce afectează negativ calitatea muncii.



La timpul consumat pentru deplasarea către şi de la locul de muncă se adaugă

şi timpul necesar transportului pentru cumpărături, pentru vizite, pentru a

merge la spectacole, pentru a aduce la domiciliu copiii de la cămine şi şcoli,

pentru tratamente medicale etc.

În ultimul timp, observăm tendinţa de modernizare a parcului de mijloace de

transport, introducându-se pe lângă cele tradiţionale (autobuze, implicit

poluante) şi mijloace acţionate electric (tramvai, troleibuz, metrou).

Transportul urban de mărfuri se realizează cu autofurgonete, autocamioane, iar

relaţia dintre distribuitor-transportator-consumator are un rol deosebit în

cantitatea de timp liber al membrilor societăţii.

Operativitatea funcţionării serviciilor destinate transportului de mărfuri din

zonele aflate în apropierea localităţilor urbane (legume, fructe, lactate) spre

pieţele oraşului influenţează atât calitatea produselor oferite populaţiei, cât şi

timpul necesar achiziţionării acestora.

În condiţiile ritmului trepidant al vieţii moderne, capătă o pondere tot mai mare

transportul cu autoturismul personal (şi de aici posibilitatea extinderii discuţiei

la calitatea acestuia, achiziţionarea carburan-tului, preţul acestuia, poluare,

timpul risipit cu parcările în zonele aglomerate, facilităţile oferite de serviciile

de asigurări etc.).

Servicii privind aprovizionarea populaţiei cu mărfuri alimentare şi nealimentare

Mărimea timpului necesar efectuării aprovizionării este influenţată de o serie

de factori:

amplasarea şi dezvoltarea corespunzătoare a reţelei de unităţi de desfacere a

bunurilor alimentare şi nealimentare;

existenţa unui program de funcţionare a unităţilor de desfacere adecvat

posibilităţilor de timp ale cumpărătorilor;

asigurarea unor stocuri în unităţile de desfacere şi depozitele acestora astfel

încât solicitările populaţiei să fie satisfăcute operativ.

Dacă până în anul 1989 serviciile de aprovizionare se realizau prin:

comerţul de stat;

comerţul cooperatist;

piaţa dezorganizată

după acest an, atunci când societatea românească a intrat într-o perioadă de

tranziţie spre normalizare, a crescut ponderea comerţului particular.

La început, spaţiile comerciale au fost date în locaţie de gestiune, apoi

privatizate în urma unor licitaţii.

Proprietarul spaţiului comercial nu este întotdeauna şi comerciantul. De cele

mai multe ori, proprietarul închiriază spaţiul unuia sau mai multor comercianţi,

în funcţie de dimensiunile acelui spaţiu şi de specificul mărfurilor

comercializate.



Amplasarea spaţiilor comerciale are în vedere apropierea de consumatori.

Criteriul de bază al comerţului actual este corelarea cererii cu oferta.

Magazinele moderne pot fi de mai multe tipuri:

magazine de tip "en gros" care funcţionează ca depozite de marfă şi care se

aprovizionează direct de la producători;

magazine "cu amănuntul" care se aprovizionează fie direct de la

producători, fie de la unităţile de tip "en gros".

În marile centre urbane s-au dezvoltat mega-magazine, supermarket-uri, cu un

sortiment de mărfuri foarte variat (mărfuri alimentare, industriale, de

îmbrăcăminte, încălţăminte, aparatură electro-casnică de folosinţă

îndelungată).

Se dezvoltă însă tot mai mult reţeaua micilor magazine ce au un anumit

specific sau care într-un spaţiu restrâns asigură desfacerea unor mărfuri variate.

Îmbunătăţirea serviciilor pentru desfacerea produselor alimentare şi a celor

nealimentare se poate realiza prin:

extinderea autoservirii;

preambalarea mărfurilor;

dezvoltarea unor prestaţii de servicii referitoare la transportul, montajul şi

instalarea la domiciliu a bunurilor electrocasnice sau a mobilei;

introducerea sistemului de livrare pe bază de comenzi (telefonice sau

computerizate) sau abonamente;

extinderea vânzării prin automate în mod deosebit în instituţiile publice (de

învăţământ, spitale) sau în mijloace şi staţii de transport în comun (avioane,

trenuri, staţii de metrou, gări);

îmbunătăţirea sistemului de reclame.

Servicii de întreţinere şi reparaţii a obiectelor de uz personal, casnic şi gospodăresc

Obiectele de uz personal, casnic şi gospodăresc achiziţionate la un anumit nivel

al veniturilor şi al gradului de civilizaţie au menirea să satisfacă anumite

cerinţe de ordin spiritual sau de confort ale omului.

În urma cercetării statistice a bugetului de familie s-a putut observa că ordinea

îndeplinirii acestor cerinţe este:

cerinţe de ordin vital (asigurarea şi prepararea hranei, încălzirea locuinţei,

buna funcţionare a grupurilor sanitare);

cerinţe de îmbrăcăminte şi încălţăminte;

dotarea cu articole de uz casnic şi gospodăresc şi cu bunuri de folosinţă

îndelungată;

cerinţe legate de petrecerea timpului liber (televizor, casetofon,

videocasetofon, calculatoare dedicate pentru jocuri etc.).



O parte din bunurile de uz casnic şi gospodăresc sunt menite să uşureze munca

în gospodărie şi să sporească, deci, timpul liber.

Chiar dacă au fost exploatate la parametrii proiectaţi, obiectele de uz casnic şi

gospodăresc se uzează în timp şi se defectează. Nefuncţionalitatea lor atrage

după sine o dublă influenţă asupra timpului liber:

timpul liber scade, transformându-se în timp de întreţinere, reparare sau

înlocuire a obiectelor defecte;

timpul liber scade deoarece activităţile casnice aferente obiectului redevin

manuale.

Centrele de reparaţii (depanare) a obiectelor de uz casnic şi gospodăresc

trebuie să-şi organizeze activitatea, programul şi aprovizionarea cu piese de

schimb în funcţie de numărul de solicitări, dependent la rândul lui de numărul

de aparate de uz casnic şi gospodăresc, de fiabilitatea generală a acestora şi de

densitatea populaţiei din zonă.

Timpul de nefuncţionare a aparatelor este alcătuit din:

intervalul dintre momentul defectării şi predarea la unitatea de reparaţii;

timpul necesar reparării;

timpul de transport la domiciliu şi repunerea în funcţiune a aparatului.

Pentru micşorarea timpului de nefuncţionare a aparatelor de uz casnic şi

gospodăresc, serviciile vin în întâmpinarea consumatorilor prin:

dotarea aparatelor cu piese de schimb uzuale;

perfecţionarea serviciilor de garanţie;

intervenţia rapidă la comandă telefonică;

serviciile de protecţie a consumatorului.

Servicii de asistenţă medicală

Serviciile de asistenţă medicală au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi

asigurarea sănătăţii-element fundamental în organizarea timpului liber.

Funcţionarea eficientă a serviciilor medicale duce la menţinerea şi creşterea

capacităţii de muncă, influenţând astfel în mod direct progresul social.

Organizarea serviciilor medicale este, în România, în curs de perfecţionare. În

cadrul sistemului se consolidează Casa Asigurărilor de Sănătate care

funcţionează pe baza coontribuţiei băneşti în raport cu venitul fiecărui cetăţean.

Alături de cabinetele medicale din policlinici, dispensare şi instituţii unde îşi

desfăşoară activitatea medicii de familie, există şi cabinetele medicale

particulare care sunt, în general, mai bine organizate.

Numărul de medici în raport cu populaţia unei zone, apropierea cabinetului

medical de zonele dens populate, timpul afectat consultaţiilor şi organizarea

sistemului de vizite ale medicului la domiciliu sunt factori care influenţează

cantitatea de timp liber.



Servicii pentru îngrijirea şi educarea copiilor

În familia tradiţională românească, îngrijirea şi educarea copiilor revine direct

părinţilor şi bunicilor. În societatea modernă acest serviciu de îngrijire şi

educare este organizat într-un sistem care urmăreşte obiective pe termen lung.

Familiile, în care părinţii lucrează, îşi pot duce copiii la creşe sau la grădiniţe

cu program normal sau prelungit. Acestea pot fi de stat sau particulare.

Copiii abandonaţi de părinţi sau copiii orfani sunt crescuţi şi educaţi în leagăne

de copii, case de copii sau internate.

În ţara noastră începe să se introducă şi serviciul de baby-sitter (agenţii care

trimit la comandă persoane verificate moral şi medical pentru îngrijirea

copiilor) care în statele dezvoltate funcţionează de mult timp şi cu un deosebit

succes.

Amplasarea grădiniţelor în apropierea domiciliului sau a locului de muncă

contribuie la reducerea timpului necesar pentru însoţirea copiilor şi deci

mărirea cantităţii de timp liber.

Alte servicii

Alte servicii care simplifică viaţa cotidiană şi deci implicit duc la creşterea

timpului liber sunt:

notariatele;

serviciile de evidenţa populaţiei;

administraţiile financiare;

administraţiile locative;

companiile de asigurări;

unităţile CEC;

poşta;

sistemele de telefonie (fixă şi mobilă);

serviciile de informare electronică (INTERNET).

Structura timpului liber nu este omogenă, ci depinde atât de evoluţia rolului şi

locului omului în procesul de producţie şi în societate, cât şi de factori

individuali subiectivi.

Timpul liber este alcătuit din:

timp necesar satisfacerii unor nevoi sociale:

nevoia de sociabilitate;

nevoia de participare la viaţa socială (fundaţii, activităţi obşteşti,

activităţi de binefacere, activităţi mondene);

nevoia de perfecţionare a calificării (cursuri de perfecţionare,

examene de promovare);



timp necesar satisfacerii unor nevoi bio-sociale:

nevoia de compensare a efortului depus (activităţi sportive, de turism,

de agrement);

nevoia de informare şi dezvoltare intelectuală.

Structura timpului liber este influenţată de caracteristici socio-demografice

(sex, vârstă, stare civilă, grad de instrucţie, cultură şi civilizaţie, credinţă,

condiţii de locuit şi transport, tradiţii culturale) precum şi de factori subiectivi

(aptitudini, dorinţe, năzuinţe, grad de angajare în viaţa socială şi politică,

accepţiunea pe care o dă fiecare individ noţiunii de timp liber).

Timpul liber pentru populaţia ocupată poate fi grupat în:

timp liber cotidian (la sfârşitul zilei de muncă);

timp liber periodic (la sfârşitul săptămânii de muncă);

timp liber sezonier (concedii, vacanţe).

Timpul liber cotidian este petrecut, în general, la domiciliu (organizarea

locuinţei, urmărirea de emisiuni la radio şi televiziune, vizionări de casete

video, lectură, jocuri cu copiii) şi nu necesită dotări speciale din partea

societăţii.

Timpul liber periodic presupune pentru cheltuirea lui o arie lărgită de activităţi

care se desfăşoară în afara domiciliului. Pentru folosirea acestui timp este

nevoie de echipamente colective, de dotări complementare.

El poate fi folosit pentru:

activităţi de informare şi instruire:

frecventarea bibliotecilor;

participarea la simpozioane şi conferinţe;

consultarea unor colecţii de presă;

întâlniri cu scriitori şi oameni de ştiinţă

activităţi de divertisment:

vizionare de spectacole de teatru;

participarea la concerte;

frecventarea cinematografelor;

participarea la manifestări sportive;

activităţi de colecţionare

activităţi recreativ-fortifiante

excursii;

drumeţii;

plimbări;

practicarea sportului



activităţi sociale:

participarea la acţiuni de binefacere;

slujbe religioase;

concursuri

activităţi de educare a copiilor:

spectacole la teatre de păpuşi;

vizionări de casete cu poveşti;

jocuri educative

activităţi de menţinere a relaţiilor interumane:

întruniri;

conversaţii amicale;

vizite

alte activităţi

Pentru utilizarea eficientă a timpului liber, oamenii pot opta pentru anumite

tipuri de activităţi şi pot apela la o gamă de servicii specifice.

a. Servicii de informare şi de completare a studiilor

Nevoia de informare, de cunoaştere a realităţii cotidiene (politice, economice,

sportive, culturale) este satisfăcută prin apelarea la:

mijloace de comunicare şi informare (mass-media): ziare, reviste, gazete,

radio şi televiziune;

biblioteci;

târguri de carte;

simpozioane;

cursuri de vară pe diverse specialităţi

b. Servicii cultural-artistice

Aceste servicii satisfac nevoia omului de armonie şi frumuseţe şi conduc la

împlinirea personalităţii umane. Ele constau în:

muzee şi expoziţii;

festivaluri artistice prilejuite de aniversări sau comemorări ale unor

personalităţi culturale;

târguri de carte



c. Servicii de turism şi agrement

Cererea turistică este influenţată de:

creşterea populaţiei şi a duratei medii de viaţă;

modificarea duratei săptămânii de lucru;

creşterea gradului de urbanizare (ce are ca efect deplasarea turistică înspre

zonele nepoluate);

tradiţii, obiceiuri, modă;

necesităţi de îngrijire a sănătăţii.

Serviciile turistice sunt:

servicii de informare turistică;

servicii de intermediere (închiriere, comenzi, rezer-vări);

servicii cu caracter special (organizarea congreselor, simpozioanelor,

expoziţiilor şi festivalurilor);

servicii cu caracter recreativ (organizarea de spectacole, agenţii de

impresariat artistic);

servicii de tratament (dezvoltate prin punerea în valoare a bazei balneo-

climaterice şi medicale: ape minerale, ape termale, nămoluri, saline,

mofete);

servicii diverse (servicii bancare, de schimb valutar etc.).

d. Servicii de educaţie fizică şi sport

În condiţiile de viaţă ale omului modern, atunci când aparatura casnică,

automatizarea şi mecanizarea au dus la sedentarism, educaţia fizică şi sportul

oferă echilibrul necesar unei dezvoltări armonioase şi un mijloc de refacere a

sănătăţii.

Timpul dedicat mişcării fizice şi sportului preferat depinde de profesiune,

vârstă, sex, stare de sănătate, acces la baze sportive etc.

O parte a activităţilor fizice se pot desfăşura fără dotări speciale (alergare,

mişcări fizice în aer liber), iar altă parte necesită servicii speciale (săli de

gimnastică, stadioane, terenuri, bazine de înot, cluburi de gimnastică aerobică,

agenţii de închiriere de ambarcaţiuni, baze de schi nautic sau de schi alpin

etc.).

Având în vedere că activitatea de educaţie fizică şi sport caracterizează orice

vârstă şi contribuie la menţinerea sănătăţii şi implicit la creşterea

randamentului muncii, în cadrul bugetului unei ţări trebuie alocate sume

importante pentru dezvoltarea acestora.

Creşterea dimensiunii timpului liber şi a complexităţii funcţiilor lui oferă

posibilitatea sporirii eficienţei muncii, contribuind astfel la progresul social.



Aplicaţii

1. Alegerea ofertelor optime în situaţii de incertitudine

În practica alegerii ofertelor din mai multe prezentate apar cel mai des situaţii

în care informaţia este incompletă. Teoria care modelează şi rezolvă parţial

aceste situaţii este teoria jocurilor.

În cadrul acestei teorii sunt prezentate mai multe metode care, cu o doză

oarecare de risc (dependent însă de metodă) sugerează varianta optimă de

acţiune.

Fie deci următoarea situaţie:

O firmă de transport doreşte achiziţionarea unui număr de 5, 8 sau 10 autocare

pentru scopuri turistice. Este evident că firma va alege acel număr de autocare

prin care îşi va recupera rapid valoarea investită. Există în practică însă mai

multe situaţii care pot influenţa oferta de cumpărare: cererea sezonieră

turistică, nivelul de trai al populaţiei, prognoze meteo pentru perioada imediat

următoare. Pentru fiecare din situaţiile de mai sus considerăm o rată de

rentabilitate (arbitrară la noi) ce va fi folosită pentru recuperarea investiţiei.

Tabelul 3.1.

Situaţii

Alternative

5

autocare

8

autocare

10

autocare

cerere mare, nivel ridicat, prognoză bună 20 25 30

cerere mare, nivel ridicat, prognoză proastă 15 18 20

cerere mare, nivel scăzut, prognoză bună 12 17 10

cerere mare, nivel scăzut, prognoză proastă 17 20 9

cerere mică, nivel ridicat, prognoză bună 10 15 18

cerere mică, nivel ridicat, prognoză proastă 3 7 9

cerere mică, nivel scăzut, prognoză bună -3 -5 -8

cerere mică, nivel scăzut, prognoză proastă -7 -8 -8

1. Criteriul lui Wald (pesimismului)

Criteriul lui Wald constă în aplicarea metodelor maximin sau minimax. Se

calculează astfel maximul pe fiecare linie a tabelului şi apoi minimul acestor

maxime şi, de asemenea, minimul pe fiecare coloană a tabelului şi apoi

maximul acestor minime. Dacă cele două valori sunt egale opţiunea este cea

Sarcina de lucru 2* Analizand datele din Anuarul Statiatic al Romaniei 2010 stabileste

evolutia si importanta serviciilor de invatamant

*aceasta sarcina de lucru va fi verificata de catre tutore in cadrul intalnirilor

tutoriale.



corespunzătoare celulei ce furnizează această valoare. Dacă valorile nu sunt

egale atunci se aplică alte metode cum ar fi cele ale programării liniare.

Avem deci:

Situaţii Alternative

max 5 8 10

cerere mare, nivel ridicat, prognoză bună 20 25 30 30

cerere mare, nivel ridicat, prognoză proastă 15 18 20 20

cerere mare, nivel scăzut, prognoză bună 12 17 10 17

cerere mare, nivel scăzut, prognoză proastă 17 20 9 20

cerere mică, nivel ridicat, prognoză bună 10 15 18 18

cerere mică, nivel ridicat, prognoză proastă 3 7 9 9

cerere mică, nivel scăzut, prognoză bună -3 -5 -8 -3

cerere mică, nivel scăzut, prognoză proastă -7 -8 -8 -8

min -7 -8 -8 -8/-8

Cum cele două valori din celula din dreapta jos a tabelului sunt egale rezultă că

strategia cea mai bună este aceea a cumpărării de 10 autocare.

2. Criteriul lui Hurwicz (optimismului)

Definim optimismul decidentului ca fiind un număr 0,1. Notăm, de

asemenea, cj= ijn,...,1icmin

şi Cj= ij

n,...,1icmax

unde cij sunt ratele din tabel. Strategia

optimă va fi aceea pentru care avem:

jj

m,...,1jc)1(Cmax

Avem deci, pentru =0,5:

Situaţii

Alternative

5 autocare 8 autocare 10 autocare









cj= ijn,...,1icmin

-7 -8 -8

Cj= ijn,...,1icmax

20 25 30

Cj+(1-)cj 6,5 8,5 11

jj

m,...,1jc)1(Cmax

- - 11

Decizia optimă va fi cumpărarea a 10 autocare.

3. Criteriul lui Savage (regretelor)

Definim regretul decidentului ca fiind: bij= ikm,...,1kcmax

-cij

acesta exprimând diferenţa între câştigul pe care-l realizează acesta în

condiţiile în care ia o decizie fără a avea informaţii despre situaţiile concrete şi



câştigul pe care l-ar fi realizat decidentul dacă ar fi avut informaţii complete

despre situaţiile reale.

Jocul astfel obţinut se rezolvă prin metoda minimax (Wald) dacă este

echilibrat.

Avem deci, mai întâi tabelul regretelor:


5 8 10







cerere mică, nivel scăzut, prognoză bună 0 2 5

cerere mică, nivel scăzut, prognoză proastă -1 0 0

şi apoi metoda minimax:


max 5 8 10

cerere mare, nivel ridicat, prognoză bună 10 5 0 10

cerere mare, nivel ridicat, prognoză proastă 5 2 0 5

cerere mare, nivel scăzut, prognoză bună 5 0 7 7

cerere mare, nivel scăzut, prognoză proastă 3 0 11 11

cerere mică, nivel ridicat, prognoză bună 8 3 0 8

cerere mică, nivel ridicat, prognoză proastă 6 2 0 6

cerere mică, nivel scăzut, prognoză bună 0 2 5 5

cerere mică, nivel scăzut, prognoză proastă -1 0 0 0

min -1 0 0 0/0

Alegerea optimă va fi cea a cumpărării de 10 autocare.

4. Criteriul Bayes-Laplace

În această situaţie, se aleg probabilităţile situaţiilor ca fiind egale cu n

1.

Decidentul va alege strategia ai pentru care are loc:

n

1iij

m,...,1jc

n

1max

Avem deci:


5 8 10









8

1iij

3,12jc

8

1max

8

67

8

89

8

80

Cea mai bună variantă este acum cea a cumpărării de 8 autocare.



Observăm din metodele anterioare că, în general, metodele de determinare a

deciziei optime în condiţii de incertitudine nu dau întotdeauna acelaşi rezultat.

Este recomandat să se aplice cât mai multe din acestea (dacă este posibil) şi să

se adopte decizia care satisface cele mai multe din aceste criterii.

5. Consideraţi o situaţie care presupune alegerea unui produs dintr-un număr de

trei oferte în cantităţi oarecare. Alegând un număr arbitrar de situaţii ce pot

interveni în practică determinaţi cu ajutorul criteriilor de mai sus produsul ce

va fi selecţionat.

2. Alegerea ofertelor optime în situaţii de certitudine

În unele situaţii practice există o multitudine de informaţii referitoare la

acţiunile care trebuie desfăşurate însă pentru fiecare variantă de acţiune există

o multitudine de posibilităţi. Problema care se pune este de a găsi o cale prin

care să putem discerne între diversele variante posibile. În acest sens, o metodă

clasică este metoda Electre.

Fie următorul exemplu:

O firmă de turism oferă clienţilor săi transportul la destinaţie cu autocarul,

trenul sau avionul. Fiecare mijloc de transport este supus unui număr de patru

criterii: siguranţă, confort, durată de deplasare, cost, conform tabelului nr.2.

Tabelul nr.2

Criteriu/Variantă siguranţă confort durată de deplasare cost

autocar mică mediu mare mic

tren mare redus medie mediu

avion medie mare mică mare

Vom converti calificativele în numere, astfel: mic sau redus=1, mediu=2,

mare=3 şi obţinem următorul tabel:


autocar 1 2 3 1

tren 3 1 2 2

avion 2 3 1 3

Problema care se pune este acea de a alege un mijloc de transport din cele

prezentate care să ofere cel mai mare indice.

Vom atribui, mai întâi, câte un coeficient de importanţă (ales de regulă

subiectiv, dar în practică bazat pe experienţa anterioară) pentru fiecare criteriu.

Fie deci k1=0,3, k2=0,5, k3=0,4, k4=0,8 atribuiţi în funcţie de experienţa

agenţiei în relaţiile acesteia cu turiştii.

Pentru aplicarea metodei Electre se stabileşte, mai întâi natura metodei (de

maximizare sau de minimizare). Se adaugă două linii sub tabel pe care se

calculează minimul şi maximul elementelor de pe fiecare coloană.




autocar 2 2 3 1

tren 3 1 2 2

avion 3 2 1 3

min 1 1 1 1

max 3 3 3 3

Se determină apoi utilităţile Uij corespunzătoare perechilor (variantă,criteriu)

astfel:

pentru problema de maximizare:

Uij=kj

n,...,1kkj

n,...,1k

kjn,...,1k

ij

vminvmax

vminv

;

pentru problema de minimizare:

Uij=kj

n,...,1kkj

n,...,1k

ijkjn,...,1k

vminvmax

vvmax

.

unde vij sunt valorile date în tabelul iniţial. Cantităţile astfel obţinute se trec

într-un tabel de utilităţi.

În cazul prezentat, problema este de maximizare. Tabelul utilităţilor este:

Criteriu/Variantă siguranţă

(k1=0,3)

confort

(k2=0,5)

durată de deplasare

(k3=0,4)

cost

(k4=0,8)

autocar 0 0,5 1 0

tren 0,5 0 0,5 0,5

avion 0,5 0,5 0 1

Se calculează indicatorii de concordanţă:

c(Vi,Vj)=

m

1rr

UUm,...,1pp

k

k

jpip

şi indicatorii de discordanţă:

d(Vi,Vj)= )0,UU(maxipjp

m,...,1p

unde Vi, Vj sunt variante de acţiune.

Indicatorii de concordanţă se calculează comparând două linii oarecare a

tabelului utilităţilor şi de câte ori prima linie are valoare mai mare sau egală cu

a doua se adună valoarea coeficientului de importanţă. Rezultatul se împarte la

suma tuturor coeficienţilor de importanţă.

Indicatorii de discordanţă se calculează astfel: se consideră două linii ale

tabelului şi se efectuează diferenţele pe coloane (a doua minus prima linie).

Dacă aceste diferenţe sunt pozitive se reţine valoarea corespunzătoare, iar dacă

sunt negative se consideră valoarea 0. Cea mai mare dintre aceste valori este

cea care va fi trecută în tabel.



Vom trece indicatorii de concordanţă în dreapta, iar cei de discordanţă în

stânga fiecărei celule a unui tabel care va avea pe linii şi coloane variantele Vi.

Avem, în cazul problemei noastre:

Tabelul indicatorilor de concordanţă şi de discordanţă autocar tren avion

autocar 0 1 0,5 0,9 1 0,9

tren 0,5 1,1 0 1 0,5 0,7

avion 1 1,6 0,5 1,6 0 1

De exemplu, considerând liniile (autocar,tren) avem: 0,5>0 şi 1>0,5 deci

valoarea obţinută pentru indicatorul de concordanţă este k2+k3=0,9.

Considerând aceleaşi linii pentru indicatorul de discordanţă avem: max (0,5-0;

0-0,5; 0,5-1; 0,5-0; 0)=0,5.

Se stabilesc apoi două valori p şi q (cu semnificaţie de probabilităţi

complementare) astfel încât p,q(0,1) şi p+q=1 care să măsoare limitele

admise de concordanţă şi cele de discordanţă. Vom spune astfel că o variantă

Vi surclasează o variantă Vj dacă:

q)V,V(d

p)V,V(c

ji

ji

Construim matricea G=(gij)Mn(R) astfel: gij=1 dacă Vi surclasează pe Vj şi 0

în caz contrar. De asemenea, vom considera gii=1 i=1,...,n deoarece

c(Vi,Vi)=1 şi d(Vi,Vi)=0 satisfac întotdeauna condiţiile de mai sus.

Dacă există o linie a matricei cu toate elementele egale cu 1 rezultă că varianta

respectivă surclasează toate celelalte variante deci va fi cea aleasă. Dacă nu

există o astfel de linie micşorăm valoarea lui p (şi evident creştem valoarea lui

q) până când obţinem condiţia cerută.

În cazul analizat, avem pentru p=0,5 şi q=0,5:

G=

110

111

011

Cum linia a doua a matricei are toate elementele egale cu 1 rezultă că varianta

cea mai bună este varianta a doua a trenului.

1. Considerând o firmă oarecare ce oferă clienţilor săi trei facilităţi, pe care le

veţi specifica şi care vor fi supuse unui număr de patru criterii, determinaţi cea

mai bună variantă.

3. Calculul tarifelor în servicii

Determinarea tarifelor prin metoda echivalenţei venitului marginal cu costul

marginal

Venitul marginal este un venit suplimentar obţinut prin creşterea cererii. Costul

marginal este modificarea costului ca efect al introducerii de servicii

suplimentare. Dacă nu sunt aduse îmbunătăţiri serviciilor atunci costul

marginal variază în limita costurilor variabile.



În cazul serviciilor tarifele se stabilesc oarecum diferit de preţurile mărfurilor

deaorece, pe de o parte, în costuri nu se includ cheltuieli de desfacere, iar pe de

altă parte nu apare explicit noţiunea de adaos comercial (acesta apărând numai

pentru materialele utilizate în cazul prestării serviciului).

Ideea de stabilire a tarifelor constă în faptul că maximizarea profitului se

realizează în condiţiile în care venitul marginal este egal cu costurile

marginale.

Să considerăm că în prestarea unui serviciu există costurile variabile cv şi

costurile fixe cf. Costurile variabile sunt cheltuieli globale (chirii, impozite pe

teren etc.) pe când cele variabile depind de numărul de servicii prestate. Fie de

asemenea tariful iniţial ti şi tariful căutat tf şi, de asemenea, Ri cererea iniţială şi

Rf cererea finală. Din determinări anterioare se cunoaşte coeficientul de

elasticitate al cererii care este Et. Problema care se pune este aceea a

determinării unui nou nivel al tarifului (mai mic) astfel încât prin suplimentarea

cererii să se obţină beneficii suplimentare.

Fie deci: Et=i

if

i

if

t

tt:

R

RR coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de

tarif. Profitul realizat în urma modificării tarifului va fi: P=tfRf-(cf-cvRf).

Problema se reduce la determinarea maximului acestei funcţii.

Avem deci: Rf=Et

i

if

t

tt Ri+Ri de unde:

P=i

it

t

REtf

2+(Ri-EtRi-cv

i

it

t

RE)tf+cvEtRi-cvRi-cf

Pentru o funcţie de gradul 2: f(x)=ax2+bx+c (a>0) maximul este dat de x=-

a2

b,

y=-a4

. Cum P este funcţie de gradul 2 de tf rezultă că maximul se obţine

pentru tf*=t

itvit

E2

tEctE , iar Pmax=P(tf*)=-cf-Ri

ti

2

titvi

Et4

EtEct .

Fie deci o firmă de transport gen maxi-taxi care are cheltuieli fixe de 2000000

lei/lunar şi cheltuieli variabile de 100 lei/persoană. Firma transportă la ora

actuală un număr de 1000 clienţi pe zi la un nivel al tarifului de 2000

lei/persoană. Elasticitatea cererii (calculată anterior pe baza vechilor modificări

de tarife) este de -3.

Avem deci: cf=2000000, cv=100, Ri=1000, ti=2000, Et=-3. Din formula de mai

sus, obţinem: tf=6

20003006000

=1383 lei 1400 lei/persoană. Profitul

realizat va fi:

P=-2000000-1000

24000

600030020002

=2470417-2000000=470417 lei.

1. Fie o firmă oarecare ce are cheltuieli fixe de „x” lei/lunar şi cheltuieli

variabile de „y” lei/persoană. Firma are la ora actuală un număr de „c” clienţi

pe zi la un nivel al tarifului de „t” lei/persoană. Să se calculeze elasticitatea

cererii şi profitul realizat.



Teste de autoevaluare

1. Identificarea şi delimitarea pieţei unui serviciu anume se realizează pe baza

criteriilor:

a) grupul de clienţi omogen deserviţi, necesităţile de utilizare ale acelor

clienţi;

b) tehnologia folosită pentru satisfacerea acelor necesităţi;

c) forţa de muncă să fie înalt calificată;

d) gradul de elasticitate al cererii să fie mare;

e) tarifele să reflecte strict calitatea serviciilor.

Rezumat

Identificarea, şi mai ales delimitarea pieţei unui serviciu anume, se

realizează, în principal, pe baza a trei parametri: grupul de clienţi omogeni

deserviţi; necesităţile de utilizare ale acelor clienţi (definite prin funcţiile

serviciului respectiv); tehnologia folosită pentru satisfacerea acelor

necesităţi. Şi pe piaţa serviciilor ca şi pe piaţa bunurilor identificăm sectorul

pieţei reale şi cel al pieţei potenţiale, cel intern şi cel internaţional, piaţa

producătorilor şi cea a consumatorilor. Pentru fiecare tip de serviciu în parte,

cererea se structurază pe criterii departajate: pentru turism sunt folosite

criteriile vârstei, ocupaţiei, sexului, venitului, zonei de provenienţă etc.;

pentru transport criteriile tipului de transport (marfă, persoane), cantităţile,

destinaţia; pentru servicii bancare: venitul clientului, beneficiile obţinute,

factorul psihologic. Volumul ofertei şi al cererii reprezintă indicatori

importanţi în stabilirea capacităţii pieţei, dar aceştia sunt destul de greu de

exprimat cantitativ, prin indicatori fizici datorită caracterului rigid şi

eterogen impus de fiecare serviciu cererii şi ofertei. Oferta de servicii este

definită ca fiind capacitatea organizatorică a furnizorilor de a satisface, în

anumite condiţii de calitate, structură şi termene, cerinţele beneficiarilor.

Cererea de servicii exprimă nevoia omului pentru acestea în cadrul pieţei.

Cererea va reflecta fidel caracteristicile nevoilor consumatorilor. De-a lungul

istoriei omenirii au existat mai multe încercări de a defini noţiunea de timp

liber, fiecare lăsând loc perfectării, în funcţie de concepţia de viaţă şi cea

politică a autorului ei. Timpul liber apare astfel ca un indicator al calităţii

vieţii, iar dimensiunile lui se diferenţiază în funcţie de profesiune, grad de

pregătire, vârstă, sex, tradiţie şi cultură. Realizarea funcţiilor timpului liber

contribuie la reproducţia calitativă a forţei de muncă, la stimularea

inteligenţei, a capacităţilor creatoare, la atingerea unui stil de viaţă elevat.

Raportul dintre timpul de muncă şi timpul liber nu este o simplă relaţie

cantitativă de complementa-ritate. Este necesar să reaminim că serviciile

sunt acele activităţi efectuate de către persoane, întreprinderi şi instituţii,

care satisfac anumite necesităţi sociale sau individuale, fără a se concretiza

în bunuri materiale şi care se consumă chiar în momentul producerii lor.

Creşterea dimensiunii timpului liber şi a complexităţii funcţiilor lui oferă

posibilitatea sporirii eficienţei muncii, contribuind astfel la progresul social.



2. Structura pieţei serviciilor este influenţată de destinaţia acestora, astfel

distingem:

a) piaţa serviciilor internaţionale;

b) piaţa serviciilor de producţie;

c) piaţa serviciilor de consum;

d) piaţa bunurilor de consum;

e) piaţa serviciilor cultural –sportive.

3. Recunoaşteţi mai jos pieţele de servicii care aparţin aceloraşi tipuri de

întreprinderi:

a) piaţa asigurărilor auto;

b) piaţa creditelor;

c) piaţa transporturilor rutiere;

d) piaţa trasnporturilor auto;

e) piaţa serviciilor de învăţământ.


întreprinderi:


b) piaţa asigurărilor de persoane;

c) piaţa transporturilor auto;

d) piaţa capitalurilor;

e) piaţa serviciilor medicale.


întreprinderi:


b) piaţa transporturilor aeriene;

c) piaţa serviciilor de sănătate;

d) piaţa creditelor;

e) piaţa investiţiilor de capital.

6. Structura cererii şi o serie de caracteristici ale consumatorului pot contura

segmente aparte;pentru cererea serviciilor pentru populaţie caracteristice

sunt criteriile:

a) demografice;

b) psihologice;

c) statutul social;

d) toate răspunsurile sunt corecte;

e) nici un răspuns nu este corect.

7. Structura cererii şi o serie de caracteristici ale consumatorilor pot contura

segmente aparte; pentru cererea serviciilor pentru producţie caracteristice

sunt:

a) zona geografică;

b) natura activităţii;

c) cifra de afaceri;





8. Pentru fiecare tip de serviciu în parte cererea se structurează pe criterii

departajante; pentru turism sunt valabile următoarele criterii:

a) criteriul vârstei;

b) criteriul ocupaţiei;

c) criteriul venitului;

d) criteriul sexului;

e) toate răspunsurile sunt corecte.

9. Pentru fiecare tip de serviciu în parte cererea se structurează pe criterii

departajante; pentru transport sunt valabile următoarele criterii:

a) tipul de transport;

b) cantităţile transportate;

c) destinaţia;



10. Pentru fiecare tip de serviciu în parte, cererea se structurează pe criterii

departajante; pentru serviciile bancare sunt folosite criteriile:

a) venitul clientului;

b) beneficiile obţinute;

c) factorul psohologic;



11. Pin capacitatea organizatorică a furinizorilor de servicii înţelegem:

a) forţa de muncă;

b) baza tehnică;

c) sistemul de relaţii;



12. Productivitatea relativă a muncii în domeniul serviciilor se obţine:

a) raportând valoarea PIB la populaţia ocupată în servicii;

b) raportând ponderea serviciilor în populaţia ocupată la ponderea

serviciilor în PIB;

c) raportând ponderea serviciilor în PIB la ponderea serviciilor în

populaţia ocupată;

d) raportând cifra de afaceri la numărul de lucrâtori;




Bibliografie minimală

Ghibuţiu, A. (2000). Serviciile şi dezvoltarea – De la prejudecăţi la noi

orizonturi. Bucureşti: Expert, 82- 114

Turtureanu, A.G. (2008). Culegere de intrebari, teste si probleme pentru

seminarul de economia serviciilor. Galaţi: Ed. Fundaţiei Academice

Danubius,33- 60

Turtureanu, A.G. (2005). Economia serviciilor. Bucureşti: Ed. Didactică şi

Pedagogică.120 -163

Turtureanu, A.G. (2008). Economia serviciilor. Galaţi: Ed. Fundaţiei

Academice Danubius, 80- 124

Date post:	28-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	maria
View:	7 times
Download:	0 times

Economia+serviciilor+Unitatea+III.pdf

Documents