6 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Iulie 2014 Iulie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI
19
Un om neputincios de picioare, care „nu umblase niciodată” , la
cuvântul apostolului s-a sculat dintr-o săritură, și a început să
umble. Atunci „noroa-dele și-au ridicat glasul, și au zis în limba
licaoneană: «Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.»” Oamenii
voiau să le aducă chiar jertfe. „Apos-tolii Barnaba și Pavel, când
au auzit lucrul acesta, și-au rupt hainele, au sărit în mijlocul
norodului, și au stri-gat: «Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta?
Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste
bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul
cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea, și tot ce este în
ele.»” (v. 15).
Nu de mult am vizitat o familie de credincioși din biserica
noastră. După un serviciu de înmormântare, am dus acasă cu mașina
pe fratele Mureșan, un om în vârstă și care nu este prea bine cu
sănătatea. Cu această ocazie am zis că voi vizita și pe soția
dânsului, Susana Mureșan, femeie de 82 de ani, care de mai multă
vreme mă aștepta pentru rugăciune, fiind bolnavă. Înainte de a ne
ruga împre-ună, sora a dorit neapărat să-și exprime din nou bucuria
pe care Domnul i-o făcuse în urmă cu 17 ani de zile. Măr-turia ei a
fost din nou o încurajare pentru mine. Atunci, mă invitaseră să
merg acasă la ei pentru rugăciune cu ungere cu untdelemn, ea fiind
foarte bolnavă. Era într-o seară de joi, își amintește sora. După
slujba din acea seară, am mers în familia lor. Mărtu-risea sora
Susana acum despre durerile pe care le avea atunci, cum stătea cu
brațele așezate pe două perne, de ambele părți, cu o altă pernă la
spate și una la ceafă, sub povara celor 8 boli cu care fusese
atunci diagnosticată și cu neputința în care se afla, cu cor-pul
plin de apă. Soțul ei spunea că tre-buia atunci să cumpere lunar
câte „o plasă de medicamente”. Își amintesc amândoi că în fiecare
lună sora lua peste 380 de pastile de medicamente. Ajunsese la o
limită de acum. Spune sora că am intrat în casă la ei și după
câteva minute de conversație, pregă-tiți să ne rugăm, am
întrebat-o: „Sora Susana, ce ați vrea să vă facă Domnul?” Iar ea a
răspuns: „Să mă vindece, ca să pot merge la adunare”. Atunci, își
amintește că am spus ceva care tare a
încurajat-o:„Așa va face Domnul!” Ne-am rugat, după ce am făcut
unge-rea cu undelemn, apoi am plecat acasă. În prima duminică ce a
urmat, sora Mureșan a fost prezentă la casa Dom-nului și apoi 17
ani de zile a fost prin-tre persoanele cu cea mai bună frec-vență
la adunare, nelipsită și plină de bucurie, că Domnul o vindecase.
Mai spune dânsa, că s-a mai întâmplat ceva deosebit în acea seară.
Acolo era și fiul ei mai mare, Viorel, care atunci nu era
credincios. Ei se rugau de multă vreme ca Domnul să se îndure și de
el, ca și de ceilalți copii ai familiei. Când ne-am rugat, el s-a
aplecat lângă pat pe genunchi împreună cu noi și s-a rugat și el
astfel: „Doamne, te rog să nu mi-o iei pe mama încă, te rog să o
vindeci!”. Astăzi, și el împreună cu familia sunt membri ai
bisericii noastre, oameni de care ne bucurăm.
Am văzut astfel că vindecările mira-culoase petrecute în cadrul
bisericii au adus întotdeauna ca rezultat și con-vingerea despre
Dumnezeu și mântuire, cu hotărâri luate apoi pentru pocăință și
slujirea Domnului. Așa a fost și în cazul altor vindecări de care
ne-am bucurat cu biserica, de exemplu vinde-carea de cancer de sân
a sorei Mirela Miclăuș sau în cazul vindecării de can-cer la gât a
fratelui Călin Sin. Deși ajunseseră fiecare dintre ei într-o fază
în care în mod normal nu mai existau șanse de viață, Dumnezeu, în
mod miraculos, i-a vindecat în urma rugă-ciunilor și a ungerii cu
untdelemn în Numele Domnului. Astăzi slujesc cu bucurie pe Domnul
împreună cu fami-liile lor. Acesta este un mare har de la Dumnezeu.
Astfel, se poate observa că:
2. Operarea darului tămădu-irilor atrage oameni la credința
mântuitoare. Așa s-a întâmplat și în urma vindecării ologului de la
poarta „Frumoasă” (Fapte 3). Rezultatul îl vedem în 4:4: „mulți ...
au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la
cinci mii”.
Deasemenea, un alt exemplu este în Fapte 9:32-35, când apostolul
Petru a vindecat un om, Enea, „care zăcea de opt ani olog în pat”,
iar ca urmare „Toți locuitorii din Lida și din Sarona, l-au văzut,
și s-au întors la Domnul”.
3. Întotdeauna, operarea în puterea și darurile Duhului Sfânt
atrage gloria spre Dumnezeu și nu spre oamenii prin care se
realizează! Am văzut că în urma vindecărilor miraculoase,
apostolii îndreaptă atenția mulțimilor spre Dumnezeu. Așa s-a
întâmplat și în Egipt, în istorioara din Exod. 7:8-12. După ce
Aaron a înfăptuit o minune în fața lui Faraon și a celor din
preajma lui, prin puterea și voia lui Dumnezeu, v.11 spune că „și
vrăjitorii Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor”.
Diferența însă s-a văzut în faptul că Dumnezeu a triumfat în fața
magiei vrăjitorilor. De asemenea, slava a fost adusă lui Dumnezeu,
și nu lui Moise sau Aaron. O lucrare autentică va atrage
întotdeauna atenția și slava spre El și nu spre cel prin care se
realizează!
4. Operarea darului tămădu-irilor nu este o oportunitate pen-tru
reputația sau profitul nostru.
Apostolii nu folosesc aceste prilejuri pentru a căuta
publicitate, reputație proprie sau profit. Din păcate, în
prac-tică, se întâlnesc des alte tendințe. Rezultatele în acest
domeniu deschid uneori apetitul unor slujitori spre repu-tație,
spre construirea propriei imagini, sau spre profit personal. Ce
bine ar fi ca toți cei care sunt folosiți de Domnul și care
operează prin darurile Duhu-lui Sfânt, să procedeze întotdeauna
astfel încât atenția să nu fie îndrep-tată spre ei înșiși, ci spre
Domnul. Să putem spune ca și Pavel: „N-am râvnit nici la argintul,
nici la aurul, nici la hainele cuiva...” (Fapte 20.33).
5. Darul tămăduirilor nu poate opera întotdeauna, chiar dacă
cineva îl posedă.
În 1 Cor. 14.12 ni se spune: „Tot așa și voi, fiindcă râvniți
după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în
vederea zidirii sufletești a Bisericii”, iar în 12.11: „Dar toate
aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în
parte, cum voiește”.
Domnul este Cel care hotărăște când anume operează sau nu o
asemenea lucrare! Chiar atunci când sunt înde-plinite condițiile
considerate de noi esențiale, se prea poate ca Domnul să nu
înfăptuiască vindecarea. Motivele pot fi mai multe. Dar unul dintre
ele este clar: El știe cum și în ce condiții se aduce mai multă
zidire sufletească Bisericii. Chiar dacă pe noi poate să ne
surprindă un asemenea mod de gândire, uneori Dumnezeu care știe
(urmare din pag. 5)
DA
RU
RIL
E D
UH
UL
UI
SF
ÂN
TD
AR
UR
ILE
DU
HU
LU
I S
FÂ
NT
(continuare în pag. 23)
CA
LE
IDO
SC
OP
CA
LE
IDO
SC
OP „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei
13.8)
ra într-o duminică după-amiaza când, împreună cu o prietenă de-a
mea Ene-am hotărât să mergem împreună la o biserică (prietena mea
fusese crescută într-o familie creștină, dar în timp s-a depărtat
de Domnul).Bucuroasă că a acceptat să mergem și că vrea să se
apropie de Domnul am lăsat-o
pe ea să aleagă biserica și am plecat. Am ajuns la destinație și
a început slujba; ne bucuram împreună cu adunarea la închinare,
vedeam bucurie și pace pe fețele oamenilor și mă bucuram să o văd
și pe ea că încerca să lase problemele și necazurile deoparte. A
venit momentul predicii, era un frate englez, și ne bucuram de
Cuvântul pe care Domnul îl transmitea prin el, ne vorbea despre
eliberare, vindecare, pocăință...
Noi, amândouă, cu probleme ca toți oamenii, suferințe, dureri,
răni în suflet, răni în trup ...și Duhul Domnului ne cerceta!
Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a început să descopere, prin fratele,
durerile din trup ale anumitor persoane, fără să arate sau să dea
nume, doar spunea exact simptomele... dar printre acele persoane
eram și eu, cea cu durerile de coloană (eram bolnavă, aveam dureri
continue, deja mă obișnuisem cu durerea, făceam terapie, dar fără
prea mari rezultate).
Fratele ne-a îndemnat pe toți să punem mâna unde aveam suferința
și să ne rugăm, cu credință, cerând vindecare peste acele persoane
care erau cu probleme de sănătate.
Și a început rugăciunea, erau plânsete sincere, Duhul Domnului
ne cerceta și strigam și eu către Domnul să se îndure de mine, de
viața mea și să mă ajute, eram într-o perioadă în care aveam foarte
multe probleme și simțeam că nu mai pot... și dintr-o dată am
simțit o căldură în spatele meu, și durerea dispărea, și am început
să Îi mulțumesc Domnului că s-a îndurat de mine și mi-a luat
durerea despre care credeam că nu se va sfârși; rugăciunea s-a
terminat, dar eu plângeam încă de bucurie, nu mă mai durea spatele,
mi-am ridicat ochii și vedeam pe fețele unor frați bucurie, erau
vindecați și ei...
Apoi fratele a chemat în față pe toți cei cu inima zdrobită, cei
cu poveri, cei care simțeau că au nevoie de eliberare. O vedeam pe
prietena mea că vroia să iasă, dar nu avea curaj, am îndemnat-o de
câteva ori și îi era frică, am luat-o de mână și am spus „mergem
amândouă, împreună” și așa am făcut. Am mers în față și cu toții am
început să ne rugăm, din nou curgeau lacrimile șiroaie, și s-au
apropiat de prietena mea fratele pastor și încă 2 persoane, și-au
pus mâinile peste ea și am început să ne rugăm pentru ea, plângea
tot mai tare și mai tare, a început să se mărturisească Domnului și
își cerea iertare pentru toate greșelile, Îi cerea să o elibereze
de toate legăturile celui rău și să o primească înapoi, și Domnul,
prin Duhul Sfânt, i-a vorbit și s-a predat din nou, eliberată.
Plângea de bucurie că nu mai simte poverile. Frații s-au rugat și
pentru mine și simțeam cum mă prăbușesc înaintea Domnului, și
Domnul mi-a răspuns cu privire la ceea ce Îl întrebasem în
rugăciune în seara aceea, m-am simțit în siguranță, simțeam iubire
și pace.
Ne-am întors la locurile noastre și eram bucuroase de ceea ce
făcuse Domnul pentru noi. Chiar atunci, însă, am primit un mesaj pe
telefon de la o cunoștință din biserica în care sunt membră în
orășelul meu, și îmi scria că bunica mea era acolo în biserică –
bunica mea nefiind pocăită –, de altfel, nimeni din familia mea nu
e, eu sunt singura întoarsă la Domnul.
Am tresărit de bucurie și de mulțumire, Domnul îmi pregătea
bucurii și mă bucu-ram să văd că El lucrează în familia mea. Eram
uimită, nu îmi venea să cred că într-o singură seară am primit
vindecare, putere, vestea bună că bunica voia să Îl cunoască pe
Domnul, căci nu se mai sătura de cântările din biserică și plângea,
prietena mea fusese eliberată de toate legăturile celui rău și, în
sfârșit, după ani de zile, ea era liberă și avea pace în inimă.
Dumnezeu încă lucrează, încă face minuni, El nu s-a schimbat,
glorie Lui! Roxana, Arad
Dumnezeu vindecă și aziDumnezeu vindecă și azi
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu
vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2.8)
„Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.”
(Efeseni 4.5)
„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată,
dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.”
(1 Timotei 1.5)
„Și credința este o încredere neclin-tită în lucrurile
nădăjduite, o puternică încre-dințare despre lucrurile care nu se
văd.”
(Evrei 11.1)
Credința în Dumnezeu este un dar, un har, un bun pus în noi.
(Clement Alexandrinul)
Dacă păzim credința, ne vom împodobi cu tot felul de
virtuți.
(Chiril al Ierusalimului)
Cugetări despre CREDINȚĂ
„Tot ce veți cere cu credință,prin rugăciune, veți primi.”
Matei 21.22
„Tot ce veți cere cu credință,prin rugăciune, veți primi.”
Matei 21.22
Doamne, mă mai ierți odată?
Doamne, mă mai ierţi o dată?Te mai pleci spre mine jos?Mai
trezeşti din amorţireAzi un suflet păcătos?
Simt o lacrimă în pleoape,O strivesc, dar vine iar...Ţi-am
greşit, ce rău îmi pare...Mai găsesc la Tine har?
Mai primesc a Tale braţeFii risipitori ce vinCătre Patria
cereascăDintr-o lume de suspin?
Mai ridici ca milostivul Călător spre IerihonUn zdrobit de hoţi
ce zaceÎn afară de Sion?
Doamne, azi mă-ntorc la Tine,Căci în lumea-ntreagă nu-iLeac
alinător şi bineCa în casa Tatălui.
Dă-mi, Te rog, acum iertare!Mă primeşte, Domnul meu,De pe căile
pierzăriiAstăzi mă întorc şi eu!
Vin' la Tine, căci iubireaDe la Golgota, de sus,M-a chemat la
fericireaCe-o dai numai Tu, Isus!
EMIL BULGĂR
