DCI – 1

I. IMPORTANTA DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Problemele dreptului comertului international sunt deosebit de complexe, avand in vedere obiectul reglementarii, precum si exigentele promovarii unor solutii juridice care sa reflecte atat interesele tarilor dezvoltate, cat si pe cele ale tarilor in tranzitie la economia de piata.

Dreptul comertului international este o materie pluridisciplinara, un domeniu de conexiuni si interferente intre institutii si concepte care apartin mai multor componente ale dreptului privat.

II. NOTIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

II.1. NOTIUNEA DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

|n doctrina juridica intalnim notiunea de “drept comercial international” sau de “drept international privat comercial”, insa Comisia specializata a Natiunilor Unite in acest domeniu a adoptat, la infiintarea sa, in 1966 denumirea de “drept comercial international“.

Definim dreptul comertului international ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile comerciale si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale.

Normele dreptului comertului international se situeaza la limita ordinii juridice nationale cu ordinea juridica internationala. Normele dreptului comertului international reglementeaza relatiile comerciale internationale, dar si relatiile de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale. Normele dreptului comertului international sunt atat norme de drept material, cat si norme de drept procesual, vizand arbitrajul din comertul international.

II.2. PRINCIPIILE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Raporturile comerciale internationale si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationale fac obiectul dreptului comertului international, al unui ansamblu de principii si norme care structureaza juridic cadrul tranzactiilor comerciale internationale. La baza dreptului comertului international se afla un set coerent de principii, care se completeaza unele pe altele.

|n literatura de specialitate s-a atras atentia cu deosebire asupra principiilor:

II.2.1. PRINCIPIUL LIBERT~TII COMERTULUICharles Montesquieu atragea atentia ca “Libertatea comertului nu

este un drept acordat negustorilor de a face ceea ce vor; aceasta ar insemna in adevar mai degraba robia lui”.

a. “Nu de restrictii”, ci “de incurajari si stimulari” in comert “avem trebuinta” arata Xenophon.

b. ”Privilegiile exclusive trebuie eliminate”c. Libertatea de a revinde pentru a castiga. |n comertul

international, ca in orice act de comert este esential sa se asigure libertatea de a revinde pentru a castiga. Libertatea de a revinde pentru a castiga presupune:

DCI – 2- dezvoltarea capacitatilor nationale pentru ca printr-o industrie

proprie sa se poata vinde nu numai materii prime, ci si produse finite;

- un echilibru al balantei comerciale, asa incat exporturile sa depaseasca importurile;

- imprumuturile externe sa se faca in scopul productiei si nu consumului, astfel incat banii investiti sa produca profituri, nu pierderi.

d. Politica monopolista contravine principiului libertatii comertului.

e. Necesitatea unui control prin mijloace financiar-bancare:- implica un anumit control al statului asupra activitatii de comert

international, desfasurata de persoanele fizice si juridice. Mijloacele financiar-bancare de care dispune statul sunt: taxele si impozitele, licentele de import-export etc., care permit statului sa-si indeplineasca functiile in domeniu.

- liberatea comertului – importul si exportul – este asigurata prin taxe vamale moderate.

II.2.2. PRINCIPIUL CONCURENTEI LOIALEConcurenta, in schimburile comerciale, a constituit dintotdeauna

un factor de progres economic. Concurenta a avut un rol hotarator: in dezvoltarea mestesugurilor, in inflorirea unor localitati si chiar in dezvoltarea unor popoare si regiuni ale lumii.a. Competitia pe piata – consta intr-o concurenta intre cei care

exercita activitati asemanatoare. Concurenta comerciala este o confruntare in acele domenii si sectoare in care diversitatea agentilor economici este permisa, dar nu si in acelea care sunt sustrase concurentei, adica de confruntare pe plan economic, cu mijloace economice.

b. Domeniul concurentei comerciale internationale. |n comertul international, relatiile de competitie dintre diversi agenti economici vizeaza: atragerea de noi clienti, in conditiile mentinerii vechii clientele, cucerirea de noi piete pentru desfacerea marfurilor, in scopul declarat de realizare a unor profituri corespunzatoare. Concurenta, care tine de esenta relatiilor comerciale, imbraca mai multe forme, dintre care:

- concurenta loiala – este cand concurenta comerciala internationala se exercita in conformitate cu uzantele comerciale oneste, deci cu buna credinta in sensul respectarii normelor deontologice ale profesiei de comerciant;

- concurenta neleala – in conditiile liberalismului comercial si-au facut loc, in activitatea comerciala si industriala, acte si fapte contrare uzantelor cinstite generate de tendinta de a obtineprofituri cat mai mari cu orice mijloace;

- conventia anticoncurentiala – se intalneste in situatia prin care printr-un contract de sine statator sau printr-o clauza de neconcurenta inclusa in contract, debitorul se obliga, temporar, sa renunte la competitia pe piata intr-un anumit domeniu sau la o alta interdictie privind concurenta. Cand aceasta obligatie este incalcata, debitorul urmeaza sa fie supus raspunderii contractuale specifice. Conventia este acceptata numai daca sunt respectate: principiile libertatii comertului si libertatii conventiilor; ordinea publica si bunele moravuri.

c. Garantie a dezvoltarii comertului international. Concurenta loiala, principiu fundamental al dreptului comertului international, ca o

DCI – 3expresie a liberalismului economic, exercita importante functii in evolutia relatiilor comerciale internationale:

- functia de garantare a desfasurarii economiei de piata;- functia de facilitare a liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor,

serviciilor si persoanelor;- functia de de stimulare a initiativei participantilor la schimburilor

comerciale internationale.d. Rolul concurentei in fixarea unui pret just al marfurilor. Avand in

vedere ca actele de comert sunt exercitate in scopul obtinerii de beneficii (profit), principiul concurentei are un rol esential nu numai in fixarea pretului marfii, ci – prin efectul preturilor, care se reflecta in beneficii – si in determinarea unei mai bune organizari a proceselor complexe ale producerii lor, asa incat sa fie competitive pe piata internationala, tot mai exigenta.

II.2.3. PRINCIPIUL EGALIT~TII JURIDICE A P~RTILORRaportul de comert international se bazeaza pe egalitatea juridica

a partilor, fiecare parte contractanta are libertatea sa actioneze potrivit vointei sale.a. Vointa partilor – evident este expresia principiului egalitatii juridice

a partilor. Actele si faptele de comert se concretizeaza in: initiative, optiuni si decizii – care in operatiunile comerciale internationale sunt acte de vointa ale partilor.

b. Raporturi de jure gestionis – sunt raporturile ce iau nastere intre agenti economici – persoane fizice si juridice – din diferite state, in calitatea lor de participanti la comertul international, adica de pe o pozitie de egalitate juridica a unei parti cu cealalta parte, deoarece acestea actioneaza in relatiile comerciale internationale ca subiecte de drept privat. |n raporturile in care statul actioneaza ca o putere suvereana – de jure imperii – in realizarea politicii comerciale se stabileste o relatie de subordonare a persoanelor fizice si juridice straine – aceste raporturi tin de domeniul dreptului public.

II.2.4. PRINCIPIUL LIBERT~TII CONVENTIILORRaporturile juridice de comert international se concretizeaza in

contractele comerciale internationale si titlurile de valoare. Ambele dau expresie vointei juridice a partilor, depinzind de intinderea puterii lor de decizie, a caror limite sunt stipulate in dispozitiile exprese ale legii. |n aceste limite se aplica principiul libertatii conventiilor.a. Conventiile legal facute au putere de lege. b. Conceptia subiectiva si conceptia obiectiva. Conceptia subiectiva

cu privire la libertatea conventiilor considera acordul de vointa al partilor izvorul principal al drepturilor si obligatiilor negociate si stipulate in contract. Conceptia obiectiva sustine primatul legii asupra vointei. Tendintele de absolutizare a virtutilor unei sau altei conceptii sunt criticabile, insa trebuie sa admitem necesitatea concordantei acordului de vointa al partilor cu ordinea juridica nationala. |n temeiul clauzei electio iuris, partile pot desemna legea contractului lor, o asemenea optiune este permisa de legea care guverneaza materia.

c. Lex voluntatis, adica determinarea legii contractului de comert international prin acordul partilor. |n dreptul comertului international, partile pot sa aleaga legea competenta a carmui cerintele de fond si efectele contractului. Lex voluntatis mai poate fi definit si ca norma conflictuala fundamentala prin care

DCI – 4conditiile de fond si efectele contractelor de comert international sunt guvernate de legea desemnata de partile contractante.

Practica raporturilor comerciale internationale a pus in evidenta necesitatea uniformizarii normelor conflictuale existente, iar lex voluntatis este comuna in cele mai multe sisteme de drept privat, constituind un element de uniformitate compatibil cu cerintele actuale ale sigurantei schimburilor comerciale internationale.

II.2.5. PRINCIPIUL BUNEI-CREDINTE|n procesul incheierii si realizarii contractelor comerciale

internationale buna credinta a fost si este invocata, clamata cu insistenta, subliniindu-se importanta pe care o are pentru finalizarea schimburilor de marfuri si servicii in conditii reciproc avantajoase.

Buna credinta este un principiu general care calauzeste atat procesul elaborarii normelor dreptului comertului international, cat si pe acela al aplicarii lor. |n normele privind schimburile comerciale internationale si in contractele privind tranzactiile in acest domeniu se regasesc stipulate si raspunderile pentru incalcarea principiului bunei credinte.

II.3. CORELATIA CU ALTE RAMURI DE DREPTDreptul comertului international este o materie pluridisciplinara,

ceea ce subliniaza importanta cunoasterii corelatiilor sale cu celelalte ramuri de drept. Dreptul comertului international are relatii mai apropiate cu: 1. Dreptul comercial intern – avand caracter patrimonial si comercial, aceste doua ramuri sunt foarte apropiate, operand cu aceleasi concepte si categorii. |n ambele ramuri, raporturile juridice sunt patrimoniale si comerciale, iar participantii la aceste raporturi – persoane fizice si juridice – au calitatea de comerciant. Raporturile juridice sunt guvernate, in ambele ramuri de Codul comercial si Codul civil. Raporturile comerciale internationale au in cuprinsul lor un element de extranietate, de aceea sunt susceptibile sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept.2. Dreptul civil – fiind o materie pluridisciplinara, dreptul comertului international include – intre normele sale – multe norme de drept civil. |n raporturi comerciale internationale partile sunt pe pozitie de egalitate si in ambele ramuri raporturile juridice sunt de drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii.3. Dreptul procesual civil – au caracter comun pentru dreptul comertului international numai acele norme de drept procesual civil cu caracter general.4. Dreptul international privat – asemanarile si deosebirile rezulta din existenta unor caracteristici comune si din sfera diferita de cuprindere a relatiilor de reglementat.5. Dreptul international public – asemanarile si deosebirile dintre aceste doua ramuri se regasesc in anumite caracteristici comune, iar deosebirile in natura si pozitia diferita a subiectelor raporturilor juridice.

DCI – 5III. IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI

INTERNATIONAL (notiune, izvoare interne, izvoare internationale)

III.1. NotiuneIzvorul dreptului comertului international este forma prin care

continutul perceptiv al normei de drept devine regula de conduita, impunandu-se ca model de urmat in relatiile conerciale internationale.

Izvoarele dreptului comertului international sunt: izvoare interne si izvoare internationale. Ele cuprind reguli de drept material si reguli conflictuale in materie.

|n etapa actuala izvoarele interne se caracterizeaza printr-o sporire a volumului de norme materiale, prin perfectionarea legislatiilor nationale, relatiile comerciale beneficiaza de o reglementare proprie. Izvoarele interne nu detin insa o suprematie, o pondere, in cadrul Dreptului comertului international. Insuficienta normelor interne a determinat o reglementare proprie sub forma izvoarelor internationale. Reglementarea internationala a schimbat raportul dintre izvoare si a configurat particularitatile disciplinei. Reglementarea internationala formeaza un cadru juridic necesar si util, care permite desfasurarea normala a relatiilor comerciale. Izvoarele internationale au un rol important in unificarea normelor privind comertul asigurand evitarea situatiilor litigioase si stabilitatea raporturilor juridice.

|n situatiile in care dispozitiile existente sunt insuficiente sau nu exista deloc, relatiile comerciale se organizeaza pe baza unor instrumente specifice. Principalele institutii – instrumente – care asigura schimburile de marfuri si de servicii sunt: contractul, autonomia de vointa si examinarea arbitrala a litigiilor comerciale. Recunoscute de sistemele de drept ale tuturor statelor aceste trei institutii faciliteaza imbinarea intereselor urmarite de catre comercianti, precum si siguranta operatiunilor comerciale.

III.2. Clasificarea izvoarelor dreptului comercial international

1. Izvoare interne: - Constitutia fiecarei tari;- Codul civil al fiecarei tari;- Codul comercial al fiecarei tari;- Legile speciale ale fiecarei tari in materie comerciala.

2. Izvoare internationale: - conventiile bilaterale sau multilaterale;- uzantele.

3. Practica instantelor judecatoresti si practica instantelor arbitrale. |n tara noastra practica instantelor nu este un izvor de drept intern.

III.3. Izvoare interne|n sistemele juridice ale statelor izvoarele juridice ale materiei

sunt: legea, jurisprudenta.

III.3.1. Legea Legile si celelalte acte normative elaborate in baza lor reprezinta

principalul izvor al dreptului comertului international.Legile nationale se impart in: legi civile si legi comerciale.

DCI – 6Legile civile se aplica in absenta unor reguli comerciale. De altfel,

in aceasta materie reglementarea de drept civil reprezinta dreptul comun in materie.

Legile comerciale sunt concretizate sub forma unor legi codurilor comerciale, sub forma codurilor de comert exterior sau sub forma unor legi speciale. Normele sanctionate in cadrul lor se aplica nemijlocit relatiilor comerciale.

III.3.2. JurisprudentaReprezinta ansamblul solutiilor pronuntate de instantele

judecatoresti in litigiile de competenta lor. Practica judiciara sau jurisprudenta are o importanta deosebita in aplicarea si interpretarea dreptului comertului international. |n unele cazuri practica judiciara permite crearea sau elaborarea de reguli materiale.

|n dreptul roman izvoarele interne ale materiei – ale dreptului comertului international – sunt: Constitutia, Legea de comert exterior, Codul comercial, alte texte de lege si hotarari aplicabile in materie.

Principiile fundamentale ale Constitutiei din 1991 sunt aplicabile si relatiilor comerciale. Astfel, in incheierea si mentinerea relatiilor comerciale statul nostru se conduce dupa principiile generale admise in dreptul international. Tot astfel, art.134 din Constitutie prevede ca economia tarii noastre este o economie de piata, in consecinta statul roman trebuie sa asigure desfasurarea normala si eficienta a relatiilor comerciale, protectia concurentei loiale, precum si cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor din economia noastra. Prin acest articol se consacra institutiile fundamentale ale economiei de piata in tara noastra, precum si obiectivele ce revin statului in exercitarea functiilor specifice corespunzator conditiilor din tara noastra.

III.4. Izvoare intenationale

III.4.1. Conventia internationalaConventia internationala – este o intelegere convenita intre

doua sau mai multe state sau organizatii internationale pentru reglementarea unor probleme internationale. Conventiile internationale pot fi: bilaterale sau multilaterale si pot imbraca forma tratatelor, pactelor, acordurilor, precum si alte forme asupra carora pot conveni partile. Deci, conventia internationala este o intelegere scrisa intre doua sau mai multe state privind reglementarea relatiilor dintre ele. Conventia internationala reprezinta modalitatea juridica prin care se concretizeaza vointa statelor. Conventia internationala prezinta o pondere importanta in domeniul relatiilor comerciale, deoarece permite organizarea relatiilor internationale in conditii de certitudine si stabilitate juridica.

Conventiile internationale reprezinta acte normative bilaterale sau multilaterale – in functie de numarul statelor semnatare, si se mai numesc acorduri, tratate, pacte etc. Conventiile iau nastere in cadrul unor organisme internationale specializate in acest sens si se pot referi la o serie de domenii ca: securitatea nationala, transporturi, domeniul bancar, relatii comerciale internationale, relatii de drept international privat s.a. Aceste conventii prin ratificarea lor (semnarea sau aderarea) de catre un stat devin legi interne ale statului respectiv. La Conventia de la Viena din 1980 Romania a aderat in anul 1991 (Legea nr. 24/1991).

Conventia internationala bilaterala permite statului stabilirea modalitatii de contractare, un drept de optiune al statului in cauza, fiecare stat are dreptul sa decida asupra celei mai avantajoase si mai

DCI – 7convenabile modalitati de realizare a schimburilor de valori si a formelor de cooperare. Conventia internationala bilaterala reprezinta forma obisnuita a intelegerilor comerciale deoarece realizeaza un echilibru intre cerintele celor doua state si mentine relatii favorabile.

Conventia internationala multilaterala contribuie la unificarea mijloacelor materiale si conflictuale aplicabile in relatiile comerciale. |n domeniul relatiilor comerciale cele mai importante sunt cele privind: proprietatea intelectuala, arbitrajul international, instrumentele de plata, transporturile, vamale.

III.4.2. Acordul comercialAcordul comercial poate fi definit ca o intelegere

interguvernamentala prin care se reglementeaza schimburile de marfuri si prin care se garanteaza un anumit regim politico-economic. Prin acordul comercial pot fi convenite: modalitatea de desfasurare a schimburilor comerciale intre doua state, modalitatile de plata, termenele si modalitatile de contractare, reglementari vamale s.a.

Acordul comercial este format din: text si anexe.Textul cuprinde:

- titlul; - preambulul – care individualizeaza natura intelegerii, partile si

obiectul intelegerii si mai precizeaza scopul pentru care s-a incheiat acordul comercial, specificandu-se motivele care au stat la baza intelegerii;

- continutul – consta intr-un numar de stipulatii care sunt formulate in articole. Articolele contin dispozitii de drept international, administrativ, financiar, vamal. |n ansamblul reglementarilor cuprinse in acordul comercial normele de drept privat au o pondere redusa si nu determina reglementarile juridice ale acordului.Prevederile acordului comercial se refera la: contingentele de

marfuri – plafoane cantitative (valorice stabilite de parti), modalitatea de transport a marfurilor, reglementarile neexporturilor, eliberarea de licente de import si export, nivelul preturilor, reduceri si scutiri de taxe vamale, instituirea unui regim preferential, comisiile mixte, solutionarea litigiilor, valabilitatea acordului, modul de prelungire si lichidare a acordului comercial.

Anexele – in raport cu obiectul intelegerilor intervenite intre parti, au rolul de a exemplifica si interpreta prevederile generale incluse in acordul comercial. Anexele pot cuprinde si un numar de prevederi speciale. Anexele pot reglementa o serie de operatiuni: tranzitul, prelucrarea marfurilor, prestatiile de servicii. Uneori sunt mai importante decat textul acordului comercial, de exemplu cele “secrete” – care sunt valabile numai intre tarile semnatare ale acestora.

Egalizarea avantajelor intre partile acordurilor comerciale se realizeaza in baza unor principii generale. Clauza natiunii celei mai favorizate – partile se angajeaza sa-si acorde avantaje si privilegii comerciale la fel de favorizante ca orcarui stat tert. Rolul acesteia este: - unifica continutul material al regimurilor juridice aplicabile in

raporturile dintre parti;- asigura o stabilitate a comertului, prin evitarea unor eventuale

concesiuni ce pot fi acordate unui anumit stat;- stabileste conditii de concurenta egale pentru exportatorii straini.

DCI – 8Privind natura ei: clauza este de natura conventionala – partile se

inteleg asupra acordarii ei, sau unilaterala – decizia este a unui singur stat. Privind forma: poate fi neconditionata sau conditionata. |n raport de pozitia partilor poate prezenta o forma speciala, in sensul ca avantajele si privilegiile acordate fac exceptie de la aplicarea acestor prevederi in masura in care se refera la: o uniune vamala, o zona a liberului schimb, un regim preferential, micul trafic de frontiera.

Clauza regimului national – persoana care apartine unui stat strain si care exercita activitatea de comert pe teritoriul statului partener, beneficiind in principiu de aceleasi drepturi si inlesniri ca si cetatenii statului respectiv. Tratamentul luat in considerare este prevazut de legislatia interna a statului partener. Aceasta clauza asigura egalitate de tratament intre partile conventiei.

III.4.3. Uzantele comercialeUzantele comerciale reprezinta practici sau reguli care se aplica in

comertul international, presupun o anumita comportare sau conduita caracterizata prin continuitate, consonanta si uniformitate si se impun, printr-o repetare frecventa si participarea mai multor persoane interesate.

Extinderea si generalizarea uzantelor comerciale este in functie de sfera de aplicare, de numarul participantilor si de volumul comertului. Pentru formarea unei uzante comerciale, practica ori regula de conduita necesita o perioada de timp, care in raport de conditiile concrete poate fi mai lunga (indelungata) sau mai scurta (redusa). |n acest domeniu importanta timpului in aparitia uzantelor comerciale este relativa. Exigentele relatiilor comerciale au determinat luarea in considerare si a duratelor scurte de timp. Aplicarea repetata a unei uzante implica intotdeauna existenta unui interval de timp, dar nu si o durata indelungata.

Uzantele comerciale sunt dinstincte de obisnuintele sau practicile care se stabilesc intre partile contractante, in relatiile lor reciproce. Prin obisnuinte intre partile contractante se inteleg o serie de activitati anterioare unei tranzactii si care pot fi considerate, in mod rezonabil, ca stabilind intre parti o baza comuna de interpretare a expresiilor si a actelor lor. |n aceeasi masura comportarea partilor, concomitenta sau posterioara contractului, este luata in considerare pentru a servi drept baza pentru interpretarea intentiei lor. Tot referitor la obisnuinte – se considera ca partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele. Rezulta, deci, ca distinctia dintre uzante si obisnuinte este configurata de numarul partenerilor care le aplica. Prin dobandirea unui caracter colectiv, adica prin aplicarea lor de catre un numar de participanti, obisnuintele se pot transforma in uzante comerciale.

Prin prisma regulii de conduita, care constituie un element obiectiv, uzantele comerciale se aseamana cu obiceiul sau cutuma; pe de alta parte intre uzante si cutuma exista importante deosebiri. |n relatiile comerciale cutuma dintr-o anumita tara se aplica in calitate de lege a contractului.

Uzantele comerciale se pot grupa dupa mai multe criterii, respectiv: dupa ramura de activitate; dupa obiectul contractului; dupa profesiunea partilor; dupa modul sau modalitatea de transport si alte asemenea elemente.

Uzantele pot fi privite din doua puncte de vedere: uzantele ca izvoare de drept intern si uzante internationale.

Uzantele comerciale se pot clasifica astfel: 1. Uzantele comerciale sunt interne si internationale:

DCI – 9- interne – se folosesc pe teritoriul unui anumit stat. Sunt

legislatii interne ale diferitelor state care consacra putere normativa uzantelor (dreptul intalian).

- internationale – se folosesc in relatiile comerciale cu strainatatea. Uzantele internationale sunt uzantele din cadrul organismelor internationale consacrate. Astfel de uzante sunt: Uzantele sau regulile INCOTERMS – recunoscut in vanzarea internationala de marfuri pentru Europa – si uzantele sau regulile RAFTD – recunoscute in vanzarea internationala de marfuri in Canada si SUA.

2. Uzantele comerciale sunt locale, speciale si generale:- locale – se aplica intr-o anumita localitate, port sau regiune;- speciale – se aplica in anumite domenii ale relatiilor comerciale;- generale – se aplica pentru toate relatiile comerciale.Cele mai importante uzante comerciale au ca obiect conditiile de

livrare, platile internationale si asigurarile de marfuri in transporturile internationale.

Natura juridica a uzantelor comerciale este considerata diferit de catre doctrina si de catre practica juridiciara comerciala. Opiniile exprimate au asimilat uzantele comerciale fie dispozitiilor legale, fie prevederilor contractuale.

Uzantele comerciale nu pot fi incluse insa intr-o categorie unitara (intr-o singura categorie). Determinarea naturilor juridice implica luarea in considerare a distinctiei dintre uzantele de drept sau normative si uzantele de fapt sau conventionale.

Uzantele de drept – au valoarea unor norme juridice. Scopul uzantelor normative este de a completa sau de a suplini legea ori de a inlatura aplicarea unor dispozitii legale. Uzantele normative au autoritate proprie, intrucat legea se refera la ele sau aplicarea anumitor prevederi de existenta unor uzante contrare. Prin includerea in domeniul legii, uzantele normative se impun vointei contractantilor. Uzantele normative nu trebuie dovedite de catre partile contractante, datorita identitatii de regim juridic cu legea se presupune ca instanta judecatoreasca cunoaste uzantele normative, fiind tinuta sa le aplice din oficiu. Gresita interpretare a uzantelor normative si neaplicarea lor se sanctioneaza cu admiterea recursului la instanta suprema.

Uzantele de fapt – au valoarea unor clauze conventionale. Scopul uzantelor conventionale este de a interpreta, de a preciza si de a completa continutul contractului. Uzantele conventionale se aplica prin conventia partilor, care se poate manifesta in mod expres sau tacit. De asemenea, aplicarea uzantelor conventionale poate fi inlaturata de catre parti printr-o clauza contrara sau printr-o alta reglementare. Uzantele conventionale pot deroga numai de la normele supleative sau dispozitive. Constituind un element de fapt uzantele conventionale se probeaza de partea care le invoca. Gresita interpretare sau aplicare a uzantelor conventionale nu da dreptul la recurs la instanta superioara, este o proba de fapt. Uzantele conventionale care se folosesc in mod obisnuit in relatiile comerciale au un caracter conventional. Eficacitatea juridica a uzantelor comerciale rezulta din vointa partilor contractante.

DCI – 10IV. RAPORTUL JURIDIC DE COMERT

INTERNATIONAL, OBIECT AL DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL (notiune, caractere, elemente: partile, continutul si obiectul raportului juridic)

IV.1. NotiuneComertul international se desfasoara in cadrul unor raporturi care

cad sub incidenta normelor dreptului comertului international. Aceste raporturi se stabilesc intre participantii la schimburile comerciale internationale, avand un obiect determinat si vizand finalitati convenite intre parti in baza principiilor si normelor fundamentale care guverneaza comertul international si cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala. Raporturile juridice de comert international au elemente comune celorlalte raporturi de drept international, dar si elemente specifice, care le configureaza drept o categorie deosebita de raporturi in cadrul circuitului mondial de valori.

Definim r aportul juridic de comert international ca o relatie patrimoniala in cadrul activitatii de comert international,

reglementata juridic, in care participantii, aflati intr-o deplina egalitate juridica, sunt titulari de drepturi si obligatii,

realizate, la nevoie, prin forta de constrangere a statelor.Deci cind este vorba de un raport de comert international,

acesta este reglementat prin normele dreptului comertului international, iar participantii la comertul international si la cooperarea economica internationala sunt titulari de drepturi si obligatii corelative.

Raportul juridic de comert international se bazeaza pe acordul de vointa al partilor, care se gasesc in relatii de egalitate juridica in cadrul schimburilor comerciale internationale.

Mai simplu definim: Raportul juridic comercial international este raportul patrimonial reglementat de normele dreptului comertului international, iar relatia patrimoniala se stabileste intre participantii la raportul juridic.

IV.2. Caracterele raportului juridic de comert international

Raportul juridic de comert international cunoaste mai multe caracteristici, dintre care unele comune altor ramuri ale dreptului si altele specifice.

Caracterele raportului juridic comercial international sunt: - Caracterul social al raportului juridic; - Caracterul volitional al raportului juridic; - Caracterul de egalitate al partilor in cadrul raportului juridic; - Caracterul de comercialitate – se indeplinesc acte si fapte de

comert;- Caracterul de internationalitate – existenta elementului de

extraneitate.

IV.2.1. Raportul juridic de comert international este un raport volitional

Instrumentele juridice principale prin care se realizeaza raporturi juridice de comert international sunt: contractele de comert international si titlurile de valoare. |n ambele situatii rolul hotaritor revine vointei juridice a subiectelor de drept. Orice contract de comert

DCI – 11international se incheie prin acordul de vointa al partilor; participantii la raportul juridic de comert international determina – prin acordul lor de vointa – obiectul si continutul contractelor pe care le convin intre ele, dar si conditiile in care pot completa sau modifica continutul contractelor ori le pot chiar rezilia. Participantii la raportul juridic de comert international au libertatea sa opteze si asupra legii care sa guverneze fondul si efectele contractului, precum si asupra jurisdictiei careia vor supune litigiile ce ar putea sa apara pe parcursul derularii contractului.

IV.2.2. Raportul juridic de comert international este un raport valoric, urmarind obtinerea unor beneficii

Participantii la raportul juridic de comert international urmaresc, in mod declarat, obtinerea unor beneficii, a unui profit. Aceasta este o caracteristica a raporturilor de comert international din cele mai vechi timpuri. |n raporturile juridice de comert international beneficiile nu se realizeaza cu usurinta in conditiile unei competitii tot mai puternice, de aceea atat incheierea contractelor de comert international, cat si pe parcursul realizarii clauzelor stipulate, trebuie sa se faca tot ce se cuvine pentru ca produsele sa fie la nivelul calitativ al pietei mondiale sau a celei locale, iar preturile practicate sa fie atractive.

IV.2.3. Raportul juridic de comert international contine un element de extraneitate.

Elementul de internationalitate este foarte important in configurarea specificitatii acestor raporturi juridice, deosebindu-le de celelalte si conferindu-le locul si rolul pe care il au in sistemul raporturilor juridice internationale. Internationalitatea impreuna cu alte elemente specifice ca: comercialitatea, caracterul patrimonial, definesc raporturile juridice de comert international drept raporturi specifice in ansamblul raporturilor juridice.

Sediul sau domiciliul sau in absenta lor resedinta partilor constituie elemente de internationalitate pentru raportul juridic de comert international determinat de contractul incheiat intre parti.

IV.3. Elemente: partile, continutul si obiectul raportului juridic.

Elementele raportului juridic sunt: - partile raportului juridic – reprezentand participantii la raporturi

juridice comerciale internationale;- obiectul raportului juridic – reprezentand prestatia caracteristica a

partilor;- continutul raportului juridic – reprezentand drepturile si obligatiile.

IV.3.1. Partile raportului juridic de comert international

Raportul juridic de comert international apare numai in cazul in care exista anumite premise:

a) norma juridica de comert international; b) participantii la raporturile comerciale internationale;c) existenta unor imprejurari care produc efecte juridice prin

realizarea lor.Normele juridice de comert international definesc comportamentul

posibil sau datorat al participantilor la raporturile comerciale internationale. Norma juridica defineste capacitatea subiectelor raportului juridic de comert international si precizeaza categoriile de

DCI – 12fapte juridice care ar putea sa produca efecte juridice in raporturile de comert international.

Normele juridice de comert international sunt transpuse in viata prin raportul juridic din cadrul schimburilor comerciale internationale. De aceea, raportul juridic de comert international mai este definit drept norma de drept comercial in actiune, tocmai pentru ca raportul juridic este principalul mijloc de realizare a dreptului comertului international.

Raporturile juridice au loc intre persoane fizice sau juridice care savarsesc fapte obiective de comert. Conform Codului comercial roman, participantii la raportul juridic de comert international sunt acele persoane care au comertul ca profesie obisnuita, precum si societatile comerciale. Potrivit normelor in vigoare, odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele juridice ale persoanei respective sunt prezumate a fi comerciale.

Actele si faptele de comert international sunt acele imprejurari de care norma juridica leaga nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic de comert international. Faptele juridice sunt acele imprejurari – evenimente si actiuni – de care normele dreptului comertului international ataseaza consecinte juridice. Actele juridice sunt acte de vointa (volitive) savarsite cu intentia de a produce efecte juridice. Operatiunea juridicaeste un mijloc sau o tehnica juridica la care se recurge in scopul realizarii actului comercial international.

Raporturile juridice de comert international au elemente comune celorlalte raporturi de drept international, dar si elemente specifice, care le configureaza drept o categorie deosebita de raporturi in cadrul circuitului mondial de valori. Pe baza autonomiei lor de vointa, partile convin asupra actiunilor sau inactiunilor la care se obliga. De asemenea, partile stabilesc volumul si substanta obligatiilor pe care si le asuma. Raportul de drept al comertului international este o relatie comerciala, caracterizata prin existenta drepturilor si obligatiilor juridice corelative in procesul efectuarii schimburilor comerciale. Acest raport poate fi definit, deci, prin precizarea specificitatii sale in raport cu genul proxim – in cazul nostru – sunt relatiile internationale, in ansamblul lor.

V. SUBIECTELE |N DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

V.1. Notiunea si clasificarea subiectelor Complexitatea tranzactiilor internationale implica un mare numar

de participanti la raporturile juridice de comert international. Pe masura dezvoltarii schimburilor comerciale, in conditiile extinderii interesului pentru afaceri locale, regionale si globale, subiectele raporturilor juridice de comert international s-au diversificat foarte mult.

|n doctrina se foloseste, uneori, notiunea de intreprinzator pentru a defini persoana implicata in activitati comerciale. Prin notiunea de agenti economici se desemneaza participantii la raporturile comerciale, prin notiunea de agent economic intelegandu-se “orice persoana fizica sau juridica care produce, importa, exporta, transporta, depoziteaza si comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii”. |n aceasta notiune sunt inclusi comerciantii persoane fizice, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de consum si cooperativele de credit, cooperativele mestesugaresti, asociatiile in participatie, asociatiile cu scop lucrativ

DCI – 13fara personalitate juridica si asociatiile familiale daca efectueaza acte obiective de comert.

Notiunea de intreprinzator si aceea de agenti economici pot fi utilizate pentru a defini participantii la schimburile comerciale, insa se poate recurge la orice alta notiune cu conditia sa i se defineasca continutul. Pentru a defini, insa, participantii la raporturile juridice comerciale si, mai ales, la raporturile juridice de comert international este necesar sa se foloseasca termeni consacrati, avand o larga circulatie internationala.

Participantii la raporturile juridice comerciale internationale pot fi: - Persoanele juridice – societatile comerciale;- Persoana fizica comerciant; - Organizatiile interguvernamentale – sunt persoane juridice ce iau

nastere in baza acordurilor interguvernamentale stabilite intre diferite tari, pe diferite domenii de activitate.

- Societatile transnationale;- Persoanele juridice nonprofit;- in unele clasificari apare si statul, care participa prin Ministerul

Finantelor si nu ca titular de suveranitate, la incheierea unor contracte (ex. imprunuturi externe).Subiectele raportului juridic de comert international pot apartine:

- ordinii juridice nationale sau- ordinii juridice internationale.

V.2. Subiectii de drept ce apartin ordinii juridice nationale

V.2.1. Comercinatii – persoane fizicePersoana fizica comerciant participa din ce in ce mai redus la

raporturile comerciale internationale.Comerciantii – subiectele raportului juridic de comert international

– sunt aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesie obisnuita si societati comerciale. La raporturile juridice comerciale participa si alte persoane fizice si juridice care nu au calitatea de comerciant, de aceea notiunea cea mai indicata pentru a preciza care sunt participantii la comertul international este aceea de subiecte ale raportului juridic de comert international.

Reglementarea capacitatii de a fi comerciant nu are caracter unitar pe plan international, deoarece in baza principiului libertatii comertului “oricine ar putea exercita orice comert”. Cu toate acestea, in toate tarile sunt stipulate conditiile in care unei persoane i se acorda posibilitatea de a exercita un comert, si anume: potectia interesului general, a intereselor altor perofesiuni si a intereselor clientilor. Persoana fizica pentru a fi comerciant trebuie sa aiba capacitate de folosinta si de exercitiu.

Legislatia nationala a statelor poate prevedea interdictii pentru exercitarea comertului ca profesie de catre persoane care indeplinesc anumite functii, deci functii incompatibile cu profesia de comerciant. Comiterea unor fapte grave, desfasurarea unor activitati economice ilicite in procesul productiei, pe parcursul circulatiei marfurilor, in activitatile bancare, in domeniul asigurarilor si in alte domenii – fapte care constituie infractiuni – atrag decaderea din dreptul de a exercita profesia de comerciant.

Ansamblul drepturilor si obligatiilor comerciantului alcatuieste statutul sau juridic. Drepturile recunoscute si consacrate in legislatiile nationale ale statelor sunt: dreptul de a-si alege liber si a exercita o profesie comerciala; dreptul comerciantului la libera

DCI – 14circulatie (persoana fizica); dreptul la circulatie libera a marfurilor, serviciilor si capitalurilor; dreptul de a fi informati in permanenta cu privire la orice schimbare legislativa. Obligatiilecomerciantilor sunt: inscrierea la Registrul de comert, tinerea unei evidente privind derularea afacerilor, efectuarea unor acte de publicitate privind bilantul, lichidarea (falimentul) afacerii etc.

Comerciantii, persoane fizice straine, au dreptul sa exercite acte si fapte de comert international, cu respectarea regulilor stipulate in legea nationala a statului respectiv. Elementul de extraneitate care defineste comerciantul persoana fizica drept strain il constituie domiciliul sau in strainatate, cetatenia nu este relevanta in stabilirea regimului juridic prevazut pentru investitorii straini.

Comerciantii persoane fizice straine pot constitui sucursale sau filiale in Romania, urmand prevederile legale in acest domeniu.

V.2.2. Societatile comercialeRegimul juridic al societatilor comerciale este supus dreptului

comun, reprezentat de reglementarile comerciale interne. Ne vom opri asupra: regimului juridic derogator de la dreptul comun, care se aplica societatilor comerciale romane constituite cu participare straina, si asupra reglementarilor speciale privind activitatea de comert international a societatilor comerciale romane.

Societatile comerciale cu participare straina nu reprezinta o categorie distincta de societati comerciale, ci o specie a societatilor comerciale romanesti, avand o serie de particularitati. |n legislatia tarii noastre criteriul nationalitatii societatilor comerciale este, de regula, sediul social.

Temeiul juridic al societatilor comerciale cu participare straina il constituie principiul fundamental privind libertatea comertului consacrat in Constitutia Romaniei, legile speciale care reglementeaza activitatea societatilor comerciale din diferite unghiuri de vedere si acordurile bilaterale semnate de Romania cu alte state.

Obiectul general al activitatii – societatile comerciale cu participare straina pot fi constituite in toate sectoarele din domeniile: industriei, explorarii si eploatarii resurselor naturale, agriculturii, infrastructurii si comunicatiilor, constructiilor civile si industriale, cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice, comertului, transporturilor, turismului, serviciilor bancare si de asigurare etc. si in alte domenii avand dreptul sa opteze pentru orice obiect de activitate admis prin reglementarile in vigoare.

Societatile comerciale cu participare straina, precum si filialele si sucursalele lor se pot constitui in societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni, societate cu raspundere limitata. Pentru constituirea societatii este necesara intocmirea documentelor constitutive ale societatii: contractul de societate si statutul. |n actul constitutiv trebuie sa se precizeze localitatile din afara tarii unde se constituie filiale sau sucursale.

Constituirea societatii comerciale cu participare straina se poate efectua pe baza unei cereri a investitorului strain, inregistrata la Agentia Romana de Dezvoltare, care in baza datelor si informatiilor de care dispune raspunde acestei cereri in termen de 30 de zile, luand in considerare: bonitatea asociatului strain, domeniul si modalitatea in care urmeaza sa se constituie societatea si cuantumul capitalului subscris. Agentia Romana de Dezvoltare este competenta sa elibereze, la cererea asociatului strain, certificatul de investitor, pe baza contractului de societate si a statutului, contractelor comerciale

DCI – 15si altor acte juridice. Acest certificat este opozabil autoritatilor romane pentru dovedirea drepturilor investitorului respectiv de a efectua o investitie societara in tara noastra.

|n temeiul legii romane, toate societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane, deci inclusiv societatile comerciale cu participare straina. Aceste societati urmeaza regulile care se aplica societatilor comerciale romane, desigur in conditiile participarii partenerului strain care contribuie la majorarea capitalului social.

Societatea comerciala isi dobandeste personalitatea prin indeplinirea unor conditii de fond si forma. Conditiile de fond: obiectul de activitate, capitalul minim, participarea la beneficii si pierderi etc, iar conditiile de forma: semnarea unor inscrisuri, forme de publicitate etc. Consecintele juridice ale dobandirii personalitatii juridice ale societati comerciale sunt: societatea comerciala are patrimoniu propriu: societatea comerciala are un nume; societatea comerciala are un sediu social; societatea raspunde in nume propriu, in functie de scopul acesteia; societatea este citata in justitie pe numele ei.

V.3. Subiectii de drept ce apartin ordinii juridice internationale

V.3.1. Sucursalele si filialele societatilor comerciale Sucursalele si filialele sunt structuri exterioare societatilor

comerciale, determinate de amplificarea activitatii lor in zone si regiuni intinse ca efect al cresterii interesului clientelei pentru produsele respective. Sucursala si filiala sunt doua entitati distincte, avand un regim juridic diferit.

Definim sucursala ca un stabiliment secundar, avand o anumita autonomie, dar – neavand personalitate juridica – este dependenta economic de societatea mama. Deci sucursala este un dezmembramant al societatii comerciale, care este dotat de societate cu anumite fonduri, cu scopul de a desfasura o activitate economica in cadrul obiectului de activitate al societatii.

Definim filiala ca o societate comerciala cu personalitate juridica proprie, cu patrimoniu, obiect de activitate si raspundere proprii, avand o legatura economica cu societatea–mama, care detine o parte importanta din capitalul acesteia. Astfel: – sucursalele nu se disting de societatea-mama, nu au personalitate juridica si sunt dependente economic total de societatea-mama. Sucursalele sunt carmuite de lex societatis, deci de legea societatii-mama.- filialele sunt societati comerciale propriu-zise; beneficiaza de autonomie juridica totala fata de societatea-mama si sunt dependente economic de societatea-mama care detine, de regula, mai mult de jumatate din capitalul lor. Filialele sunt carmuite de legea tarii pe teritoriul careia isi au sediul social si a carei nationalitate o au.

Constituirea si functionarea sucursalelor: Pentru ca o sucursala a unei societati bancare straine sa poata functiona pe teritoriul Romaniei – conform normelor BNR – urmeaza sa parcurga trei etape, si anume:a) trebuie adresata o cerere de autorizare, care sa fie insotita de

statut sau alte acte doveditoare, descrierea societatii bancare, ultimele trei rapoarte anuale, descrierea sistemului de reglementare bancara din tara de origine, declaratia autoritatii

DCI – 16de supraveghere din tara de origine, programul de activitate, documentul autentic prin care societatea bancara straina imputerniceste doi conducatori sa o angajeze legal in Romania;

b) constituirea sucursalei;c) obtinerea autorizatiei de functionare, care se emite in

maximum trei luni de la depunerea cererii de autorizare. BNR tine inscrise intr-un Registru special sucursalele mai multor banci straine.

Constituirea si functionarea filialelor: Principalele etape ale constituirii unei filiale sunt:a) obtinerea autorizarii de constituire;b) indeplinirea formalitatilor de constituire;c) acordarea autorizatiei de functionare. Daca autorizatia de

functionare nu este acordata, atunci in mod automat este revocata si autorizarea de constituire.Societatile comerciale cu participare straina din domeniul

asigurarilor se pot constitui numai in asociere cu persoane fizice sau/si juridice romane, pot imbraca numai forma societatilor pe actiuni si cu raspundere limitata si se constituie si functioneaza in conformitate cu dispozitiile Legii nr.31/1990, Legii nr.35/1991 si ale Legii nr. 47/1991. Conform legii romane, societatile comerciale cu participare straina constituite in domeniul asigurarilor au dreptul sa investeasca – in lei sau valuta – o parte din capitalul social, din rezervele de capital si rezervele lor tehnice in titluri de valoare, bunuri mobiliare sau imobiliare, totodata au dreptul de a utiliza o parte din capitalul social pentru acordarea de credite institutiilor cu profil bancar, cu respectarea mentinerii unui coeficient de lichiditate.

|n cazul cand o societate comerciala romaneasca vrea sa constituie o sucursala sau filiala in strainatate urmeaza:a) sa specifice acest lucru in documentele sale constitutive (contract,

statut);b) sa faca obiectul unei hotarari a adunarii generale, daca dorinta de

constituire este ulterioara infiintarii societatii. Actul constitutiv si hotararea adunarii generale trebuie sa precizeze: forma noii entitati (sucursala sau filiala); sediul din strainatate; capitalul afectat etc.Legea nationala reglementeaza toate momentele esentiale ale

functionarii societatii comerciale: constituirea, organizarea, desfasurarea activitatii, transformarea, dizolvarea, lichidarea, inclusiv capacitatea juridica a societatii.

V.3.2. Reprezentantele societatilor comercialeSocietatile comerciale isi pot organiza reprezentante pe teritoriul

altor state, potrivit cerintelor impuse de expansiunea activitatii lor comerciale.

Reprezentantele se infiinteaza la cererea societatilor comerciale pentru a efectua acte si fapte juridice in numele si in contul acestora. Ele apar in procesul derularii tranzactiilor comerciale din nevoia societatilor comerciale de a-si asigura punerea in aplicare a clauzelor contractuale pe teritoriul tarilor in care sunt infiintate. Reprezentantele societatilor comerciale sunt o prelungire a personalitatii juridice a societatii-mama, neavand calitatea de subiect distinct de drept, ele sunt carmuite de legea societatii comerciale care le-a constituit. Reprezentantele societatilor comerciale nu au un capital propriu, ci numai bunuri care fac posibila indeplinirea activitatilor comerciale pentru care au fost infiintate. Reprezentantele

DCI – 17societatilor comerciale exercita numai functii de intermediere, in calitate de comisionar sau mandatar al societatii-mama.

Definim reprezentantele societatilor comerciale ca fiind acele entitati juridico-economice care indeplinesc functii de intermediere intre societatile care le-au constituit si partenerii lor contractuali din tara respectiva.

Din definitie rezulta: reprezentantele comerciale nu au personalitate juridica distincta; ele sunt o prelungire a personalitatii societatii primare si indeplinesc acte juridice si fapte materiale in numele si pe seama societatii care le-a constituit.

Decretul-lege nr. 122/1990 a statornicit un cadru general, in Romania, pentru constituirea (autorizarea) si pentru functionarea reprezentantelor societatilor comerciale, abrogand implicit prevederile art. 237 din Codul comercial roman. Cererea de autorizare a constituirii reprezentantei trebuie sa precizeze sediul social a societatii comerciale, obiectul de activitate a reprezentantei pe teritoriul Romaniei, durata functionarii, numarul si functiile persoanelor ce urmeaza sa lucreze la reprezentanta. La cerere trebuie anexata o atestare, in original din partea Camerei de Comert sau a altui organ care are competenta in domeniu in tara respectiva; o confirmare privind bonitatea societatii din partea bancii prin care societatea isi deruleaza operatiunile financiare; statutul si alte documente referitoare la societate; imputernicirea autentificata privind reprezentantii societatii trimisi sa o angajeze valabil in tara noastra. Competenta de a elibera autorizatia apartine Departamentului Comertului Exterior din Ministerul Industriilor si Comertului.

Reprezentantele societatilor comerciale pot emite si primi oferte sau comenzi; pot negocia sau incheia contracte; pot desfasura activitati de informare si reclama comerciala si pot efectua alte acte juridice si activitati in numele societatii si in concordanta cu obiectul de activitate al acesteia. Raspunderea pentru actele si faptele reprezentantilor revine societatii comerciale care a constituit-o. Reprezentantele societatilor comerciale pentru activitatile comerciale pe care le desfasoara sunt obligate: sa plateasca impozitele si taxele prevazute de lege; sa achite impozitul de profit; sa plateasca impozitul pe salariile personalului; sa respecte regimul vamal al bunurilor introduse in tara pentru dotarea si intretinerea sediilor. Personalul reprezentantei societatii comerciale poate fi format din cetateni romani si straini. Societatea comerciala raspunde solidar cu angajatii reprezentantei pentru daunele ce rezulta din faptele ilicite savarsite de angajati in exercitarea activitatii sau in legatura cu exercitarea activitatii reprezentantei.

V.3.3. Fuziunea internationala a societatilor comerciale

Fuziunea societatilor comerciale se poate realiza pe doua cai:a) prin absorbtie – reprezinta inglobarea a doua sau mai multe

societati comerciale intr-una existenta, care ramane in fiinta, iar celelalte societati inglobate dispar ca subiecte de drept.

b) prin contopire – consta in reunirea a doua sau mai multe societati comerciale, care isi inceteaza activitatea, dand nastere unei societati noi.

|n cazul ambelor modalitati de fuzionare suntem in prezenta unei modificari a statutului societatilor comerciale respective.

Fuziunea este posibila numai intre societati comerciale. Fuziunea implica: incorporarea sau reunirea patrimoniilor societatilor

DCI – 18comerciale; contopirea subiectelor de drept. |ncorporarea sucursalei unei societati comerciale de catre o alta societate comerciala nu reprezinta fuziune, ci o cesiune de fond de comert.

Fuziunea mai multor societati se hotaraste de catre adunarea generala a fiecarei societati in parte. Cererea de inscriere in registrul comertului a hotararii de fuziune adoptata de adunarea generala a societatii trebuie insotita de bilantul contabil al acesteia. Societatea care inceteaza de a exista in urma fuziunii, trebuie sa depuna o declaratie in care va preciza modul in care intelege sa actioneze pentru a stinge pasivul sau. Daca societatile au nationalitati diferite se impune ca fuziunea lor sa fie admisa de legea fiecarei societati, precum si de legea care ar urma sa carmuiasca societatea nou infiintata.

Fuziunea internationala a societatilor comerciale urmareste: expansiunea tranzactiilor comerciale; cresterea puterii lor economice si financiare si obtinerea succesului in competitia cu potentialii concurenti.

V.3.4. Integrarea societatilor comerciale pe plan international

Integrarea societatilor comerciale este un fenomen economic complex, determinat de amplificarea fluxurilor comerciale regionale si mondiale, precum si de tendinta, tot mai accentuata, de concentrare a capitalurilor.

Cele mai frecvente forme de integrare a societatilor comerciale sunt: a) trusturile – unifica in unitati colective puternice mai multe societati comerciale, care isi pierd autonomia, fiind subordonate unei conduceri centralizate, care le orienteaza activitatea, le stabileste obiectivele, precum si modalitatile realizarii lor. Trusturile reprezinta o forma accentuata de integrare a societatilor comerciale la nivel regional si mondial. Tendinta cea mai puternica o constituie specializarea societatilor componente pe diferite categorii de operatiuni, preocuparea de a asigura atingerea obiectivelor comune, integrate. Politicile comerciale ale trustului vizeaza functionarea eficienta a fiecarei societati comerciale componente, bazandu-se pe un management comercial eficient atat la nivel global, cat si la nivel sectorial, pentru a se atinge parametrii de calitate si de competitivitate la nivelul sistemului integrat pe care il reprezinta trustul.b) concernul – este constituit pe principii similare sistemului integrat al trusturilor. Concernele s-au legitimat ca societati comerciale de proportii constituite printr-un proces de treptata si constanta integrare a unor societati comerciale cu o forta economica mai mica, dar cu potential de crestere si consolidare in sistemul integrat, oferit de concern. Conducerea concernului are un caracter unitar, urmarind obiective strategice comune si adoptand procedeele tactice impuse pentru atingerea lor.c) holding-ul – este o societate comerciala care detine majoritatea actiunilor uneia sau mai multor filiale, exercitand – prin aceasta pozitie economica – controlul asupra activitatii acestora. Dreptul de control permite societatii de tip holding sa influenteze strategia si tactica societatilor controlate. Holding-ul este in masura sa emita directive obligatorii privind managementul general al societatilor comerciale implicate. Cu toate ca nivelul capitalului holding-ului este, de cele mai multe ori, sub nivelul capitalurilor insumate ale societatilor controlate, acest tip de societate are un rol

DCI – 19important in integrarea printr-un proces constant de achizitionare a firmelor mici si mijlocii. |n acest proces se imbina interesul holding-ului de a deveni tot mai puternic si influent in tranzactiile comerciale, cu interesul firmelor comerciale implicate de a dobandi acea siguranta in afacerile pe care le deruleaza, oferita de un sistem comercial integrat.

V.4. Societatile transnationale.Societatile transnationale au o importanta deosebita datorita

volumului mare al afacerilor realizate. Societatile transnationale iau nastere prin participarea mai multor societati comerciale ce provin din diferite state, avand in felul acesta mai multe sedii, aspect care duce la imposibilitatea stabilirii legaturii (apartenentei) cu un anumit sistem de drept specific unei anumite tari.

Dat fiind caracterul multinational si cifra foarte mare de afaceri a acestor societati, precum si numarul lor in continua crestere s-a ajuns la formarea unui sistem de drept propriu, cu reguli proprii de organizare si desfasurare a activitatii, sistem cuprins in actele lor constitutive. De asemenea, au si un sistem propriu de reglementare a litigiilor.

Localizate indeosebi in tarile dezvoltate, societatile transnationale ocupa piete de cel mai mare interes strategic: industria petroliera, industria de automobile, industria chimica si farmaceutica s.a. Cresterea fortei si influentei companiilor transnationale este definita drept o expresie a globalizarii si modernizarii economiei.

Societatile transnationale sunt societatile care:- se constituie pe baza unor elemente fara caracter national –

provenienta capitalului; - sedii principale in state diferite; - nu au o legatura juridica cu un stat anumit.

Trasaturile distinctive sunt de natura economica si juridica: a) capitalul lor este national sau multinational; b) au o structura internationala distincta, care le deosebeste de

vechile monopoluri; c) isi extind activitatile de productie si comercializare pe mai multe

piete, printr-o strategie globala, bazata pe studii aprofundate, aduse la zi in mod permanent;

d) nu se afla sub incidenta unor anumite legi nationale, datorita structurarii si functionarii concomitente in mai multe tari;

e) litigiile ce pot sa apara nu sunt de competenta instantelor nationale, ci a unor instante speciale.Modalitati de constituire – Actele de constituire ale Companiilor

transnationale contin reglementari convenite intre parteneri, dand expresie acordului lor de vointa privind: a) structura societatii; b) obiectul de activitate; c) pietele pe care actioneaza; d) capitalul social; e) principiile si normele care vor guverna tranzactiile comerciale. |n anii 1995–1999 modalitatea cea mai frecventa de constituire si implicit de expansiune a Companiilor transnationale a reprezentat-o fuziunea. Constituirea prin fuziune a fost determinata de cinci factori, prin excelenta economici: interesul pentru o expansiune mai rapida a tranzactiilor; teama de o restrangere a pietei si caderea preturilor; supraoferta pe unele piete (automobile); incertitudinile provocate de unele schimbari tehnologice; cresterea costurilor activitatilor de cercetare.

Evolutiile spectaculoase ale companiilor transnationale din ultimii ani in afara circumstantelor favorizante enuntate, se explica prin:

DCI – 20detinerea unor evidente avantaje concurentiale ca urmare a superioritatii lor tehnologice; competenta manageriala si organizatorica; existenta unui sistem informational dezvoltat; accesul la resurse financiare importante, in conditii avantajoase; posibilitatea diversificarii pietelor si obtinerea unor valori adaugate din ce in ce mai ridicate.

Societatile transnationale se constituie si functioneaza fara o legatura juridica cu un anumit stat, instituindu-si principii si norme acceptate de partile contractante, aplicabile in derularea tranzactiilor lor comerciale. Societatile transnationale pentru solutionarea litigiilor evita jurisdictia instantelor nationale, convenind sa se supuna unor instante internationale ad-hoc, compuse pe criteriile paritatii internationale.

Exista tendinta ca regimul juridic al societatilor transnationale sa fie structurat pe baza unor norme juridice uniforme, statuat prin conventii internationale.

VI. OBIECTUL {I CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC DE COMERT INTERNATIONAL

VI.1. Obiectul raportului juridic de comert international

Alaturi de subiectele raportului juridic de comert international, obiectul si continutul acestui raport reprezinta partile, elementele sale constitutive.

Prin obiectul raportului juridic se inteleg actiunile pe care titularii dreptului subiectiv le intreprinde sau le solicita in cursul desfasurarii raportului juridic. Obiectul raportului juridic defineste conduita la care se refera continutul acestui raport. Obiectul raportului juridic de comert international il reprezinta conduita, o anumita prestatie in scopul realizarii continutului raportului juridic.

Obiectul raportului juridic este prestatia pe care are obligatia sa o efectueze debitorul fata de creditorul sau. Aceste prestatii sunt de natura patrimoniala, concretizate in:

a) actiunea de a da sau de a face sau inb) inactiunea debitorului, adica de a nu face ceva in beneficiul

creditorului sau a unei persoane desemnate de acesta. Obligatiile generate de faptele de comert sunt obligatii de rezultat,

ceea ce inseamna ca prestatia asumata de debitor intr-un raport juridic de comert international va fi considerata executata numai in cazul in care creditorul va obtine rezultatul vizat.

Definim obiectul raportului juridic de comert international ca prestatia (conduita, comportamentul) subiectului pasiv pe care acesta o datoreaza subiectului activ, in vederea satisfacerii intereselor sale legitime.

VI.2. Continutul raportului juridic de comert international

Continutul raportului juridic de comert international poate fi definit ca fiind ansamblul drepturilor dobandite de subiectul activ si obligatiilor asumate de subiectul pasiv privind fondul de comert, intreprinderea pe care o organizeaza sau activitatea de comert international pe care urmeaza sa o desfasoare. Aceste drepturi si obligatii trebuie sa fie in concordanta cu normele de drept al comertului international care guverneaza materia ce face obiectul raportului juridic respectiv.

DCI – 21Drepturile dobandite de participantii la raportul juridic de

comert international – comerciantii persoane fizice sau societati comerciale – permit:- sa aiba o anumita atitudine fata de drepturile dobandite, de pilda

sa dispuna de drepturile respective;- sa ceara subiectului care si-a asumat obligatia sa si-o onoreze la

timp si la nivelul calitativ convenit prin contractul international incheiat;

- sa ceara apararea drepturilor organelor competente ale statului a carui lege a fost desemnata de parti sa guverneze fondul si efectele contractului.Obligatiile asumate de participantii la raportul juridic de comert

international. |ntr-un contract de comert international indatoriri revin ambelor parti. |n masura in care una din parti se obliga, ea este tinuta sa le indeplineasca, altfel cealalta parte va avea pierderi. |ntre parti pot fi convenite clauze prin care ambele parti au atat drepturi cat si obligatii.

Tranzactiile de comert international implica interdependenta drepturilor si obligatiilor, participantii la raportul juridic de comert international sunt, in acelasi timp, titulari de drepturi, cat si de obligatii, pe parcursul derularii contractului.

Practica raporturilor juridice de comert international demonstreaza ca operatiunile de comert international se caracterizeaza prin reciprocitatea drepturilor si obligatiilor. |n consecinta este greu sa se faca distinctie neta intre subiectul activ si subiectul pasiv, constatandu-se destul de frecvent ca acestia au o dubla calitate creditor si in acelasi timp debitor unul fata de celalalt.

VII. CONTRACTUL |N COMERTUL INTERNATIONAL

Contractul de comert international este un acord de vointa intre doi sau mai multi participanti la comertul international in vederea obtinerii unui profit (beneficiu).

Definitia: contractul comercial international este actul juridic bilateral incheiat intre participantii la raportul juridic comercial international, cu intentia de a manifesta vointa in sensul crearii, modificarii sau stingerii acestui raport juridic concret.

VII.1. Caractere juridice, elemente, forma si limba de redactare, legea aplicabila contractului

VII.1.1. Principalele trasaturi caracteristice ale contractelor de comert international

A) Contractele de comert international sunt contracte cu titlu oneros. Realizarea profitului constituie trasatura esentiala a comertului, iar contractele de comert international sunt menite sa faciliteze si sa garanteze atingerea acestui obiectiv. Chiar si in cazul unor operatiuni care, la prima vedere, au caracter gratuit – distribuirea gratuita de esantioane; vanzarea in regim de solduri; licente de brevete neremunerate – au in ultima instanta consecinte oneroase.

B) Contractele de comert international sunt contracte sinalagmatice, deoarece genereaza drepturi si obligatii reciproce intre parti. |n comertul international contractele de comert

DCI – 22international au caracter sinalagmatic perfect, urmare faptului ca “in domeniul comertului orice serviciu se plateste”.

C) Contractele de comert international sunt contracte consensuale realizate, de regula, in forma scrisa, care da certitudinea partilor cu privire la executarea obligatiilor asumate.

D) Contractele de comert international sunt contracte comutative, deoarece prestatiile la care se obliga partile sunt, de regula, certe, determinate sau determinabile, ceea ce nu exclude existenta unor elemente aleatorii in cazul unor contracte, cum sunt cele de asigurare si reasigurare internationala.

VII.1.2. Locul si rolul contractelor de comert international in sistemul relatiilor contractuale

Contractele de comert international reprezinta o forma a contractelor comerciale, deosebindu-se de contractele civile prin natura lor comerciala si de contractele comerciale prin caracterul lor specific de internationalitate.

Contractele de comert international sunt acte de comert care genereaza obligatii comerciale si juridice din diferite tari si reprezinta principalul instrument juridic in procesul schimburilor comerciale internationale.

Prof. Tudor R. Popescu atrage atentia asupra faptului ca o prima problema care se pune in precizarea locului si rolului contractului de comert international in sistemul relatiilor contractuale priveste definirea “notiunii de contract international”, observand ca in literatura de specialitate si in practica internationala “se considera ca nu exista o definitie absoluta a notiunii de <caracter international> a unei operatii comerciale si nici a unui contract comercial”.

VII.1.3. Clasificarea contractelor de comert international

|n comertul international, identificarea si cunoasterea principalelor tipuri de contracte si intelegerea criteriilor obiective ale clasificarii lor are o importanta practica deosebita atat in procesul negocierii lor, cat si in cel al incheierii si derularii tranzactiilor comerciale.

Contractele de comert international se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:1) Clasificarea contractelor dupa efectele pe care le produc:

- contractele de comert international constitutive de drepturi – se refera la crearea de drepturi de creanta (contractul de transport, depozit, antrepriza, consultanta etc.)

- contractele de comert international translative de drepturi – este vorba de transferul unor drepturi reale, iar in alte cazuri este transferat un drept de folosinta; mai rar intalnim in comertul international si contractul translativ de drepturi de creanta (contractul de vanzare-cumparare, contractele de schimb etc.)

- contractele de comert international declarative de drepturi – sunt contractele de tranzactie, frecventa lor nefiind pretutindeni aceeasi.

2) Clasificarea contractelor dupa felul obligatiilor:- contractele de comert international pot contine obligatii de a

da – cum sunt cele translative de drepturi sau cele care presupun o contraprestatie (contractul de navlu, comision etc.)

- contractele de comert international pot contine obligatii de a face – cum sunt cele privind executarea unor servicii – sau de

DCI – 23a nu face – cum este obligatia de a nu face concurenta neloiala.

- contractele de comert international contin, de regula, obligatii de rezultat – prin care se stipuleaza obligatia de a facilita realizarea unei clauze contractuale prin “toate eforturile” (contractele de diligenta).

3) Clasificarea contractelor in functie de natura operatiunilor comerciale:- contractele de comert international care au ca obiect operatiuni

comerciale propriu-zise, de export sau import de marfuri si servicii (contractele de vanzare-cumparare internationala de marfuri si cel de schimb)

- contractele de comert international care au ca obiect operatiuni de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala. Unele din aceste contracte se deruleaza sub forma unor societati cu participare straina, ele vizand conlucrarea dintre partile contractante, fiind specifice “epocii moderne”, al caror obiect il formeaza operatiunile de cooperare economica internationala, care nu presupun neaparat o legatura directa cu marfa.

4) Clasificarea contractelor dupa modalitatile de executare a obligatiilor stipulate in contractul de vanzare-cumparare internationala de marfuri: - contracte subsecvente sau complementare- contracte cu executare instantanee, imediata (ocazionale) sau

contracte cu executare succesiva (printr-o serie de prestatii de acelasi fel repetate la intervale diferite)

- contractele de comert international cu executare continua (contractele de furnizare de gaze naturale).

5) Clasificarea contractelor dupa durata pentru care se incheie:- contractele de comert international pe o durata scurta;- contractele de comert international pe o durata medie;- contractele de comert international pe lunga durata.

VII.1.4. Conditiile de validitate ale contractelor de comert international

Conditiile de validitate ale contractului de comert international sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.

Termenul este un element esential in cele mai multe contracte de comert international, iar conditia este esentiala in acele contracte in care vanzarea-cumpararea internationala de marfuri se efectueaza conform mostrei sau pe incercate. Forma – in cele mai multe contracte – nu reprezinta o conditie de validitate.a) Capacitatea partilor – capacitatea statului si a reprezentatilor sai

in contractele de comert international este reglementata de norme nationale si internationale, ceea ce ii confera statului un statut juridic special, ca si in cazul organizatiilor internationale interguvernamentale implicate in raporturi contractuale internationale. Capacitatea de a contracta a comerciantilor persoane fizice este reglementata de lex personalis – legea nationala a persoanei fizice, iar a societatilor comerciale de lex societatis – legea sediului social al persoanei juridice.

b) Consimtamantul partilor – este carmuit de lex contractus. Fiind un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane care incheie un contract de comert international, consimtamantul se concretizeaza in oferta facuta de o parte si in acceptarea ei de

DCI – 24catre cealalta parte. Consimtamantul produce efecte juridice numai daca a fost exprimat in mod liber, in cunostinta de cauza, nefiind viciat in continutul sau intelectual sau in exercitarea sa libera. |n contractele de comert international un loc important revine leziunii contractuale, ca viciu de consimtamant si se cunosc reglementari specifice privind eroarea substantiala si eroarea de drept. |n dreptul comertului international leziunea este viciu de consimtamant de care se tine seama mai mult decat in dreptul civil.

c) Obiectul contractului – prestatia la care se obliga partile sau numai una dintre ele in contractul de comert international – trebuie sa fie: determinat in momentul incheierii contractului si determinabil ulterior, potrivit clauzelor stipulate in contract.

d) Cauza – element constitutiv al contractului – este o conditie de validitate a contractului de comert international vizand scopul pentru care partile isi dau consimtamantul. Cauza trebuie sa fie licita si morala, pentru ca sa fie indeplinite conditiile de validitate ale contractului respectiv. Aceste cerinte cu privire la cauza sunt determinate de legea contractului (lex contractus).Lex contractus se aplica in privinta cesiunii de creanta, subrogatiei

conventionale, delegatiei, novatiei, a modului de stingere a obligatiilor izvorate din contract. Sunt supuse legii contractului aspectele procedurale: calitatea procesuala, obiectul si cauza actiunii nu pot fi disociate de aspectele de fond.

VII.1.5. Forma contractului Forma contractului reprezinta un numar de elemente care

exteriorizeaza si concretizeaza manifestarea de vointa a partilor. Partile au libertatea sa aleaga modalitatea in care isi exteriorizeaza consimtamantul lor. Forma scrisa este instituita pentru unele contracte ca o conditie esentiala pentru validitatea contractului. Partile recurg la forma scrisa a contractelor, deoarece in comertul international permite o mai mare rigoare, reducand substantial riscurile neintelegerilor ulterioare dintre parti.

|n comertul international forma scrisa nu se cere in mod obligatoriu. Legea din 1971 care reglementa relatiile Romaniei in domeniul cooperarii stiintifice cu alte state a fost abrogata si o alta lege nu prevede o asemenea reglementare. Aceasta lege prevedea in mod expres obligativitatea formei scrise a contractului comercial international.

|n cazul in care o legislatie interna stabileste in mod expres forma scrisa pentru contractele de comert international, aceasta forma este ceruta ad validitatem, contractul capatand un caracter solemn.

VII.1.6. Limba contractului|n relatiile de comert international, limba in care se incheie

contractul este cea aleasa de parti. Contractul se incheie in doua sau trei exemplare originale, redactate in limbile celor doua parti, unul fiind intr-o limba de circulatie internationala. |n practica se alege frecvent limba in care sunt consacrate formulele tehnico-comerciale specifice contractului.

Alegerea limbii de circulatie internationala in care se incheie contractul are importanta si pentru executarea clauzelor sale, precum si pentru solutionarea unor eventuale litigii.

DCI – 25VII.1.7. Legea aplicabila contractului

|n momentul incheierii contractului, partile sunt obligate sa tina seama de legea tarii lor, daca este comuna ambelor parti si de legile altor tari terte. |ntre legile aplicabile sunt:a) legea tarii in care se incheie actul juridic;b) legea tarii unde partile elaboreaza inscrisul constatator;c) legea tarii in care partea isi are domiciliul sau resedinta.

|n cazul societatilor comerciale este important sediul acestora in derularea operatiunilor de comert international. Contractele societatilor comerciale sunt incheiate in baza legilor nationale, care stipuleaza regulile ce guverneaza contractul. Daca societatea comerciala isi desfasoara activitatea intr-o alta tara, se impune cunoasterea legilor acelei tari, in virtutea careia sunt stabilite conditiile efectuarii tranzactiilor comerciale. Drepturile si obligatiile ce decurg din contract sunt determinate de legea aleasa de catre partile contractante. |n cazul in care partile nu au efectuat o electio juris, efectele contractului sunt guvernate de legea tarii unde s-a incheiat contractul sau de legea tarii unde se executa contractul.

VII.2. Negocierea si formarea contractului de comert international (oferta si acceptarea ofertei);

VII.2.1. Negocierea contractelor de comert international

Negocierile comerciale constituie un proces complex care se desfasoara in momentele decisive ale formarii contractului, implicand participarea activa – fizica si intelectuala – a negociatorului.

Negocierea implica elemente de strategie si tactica, folosirea tehnicilor adecvate contractului respectiv, recurgerea la metode si instrumente dictate de scopul si finalitatile urmarite. Orice negociere cunoaste coordonate generale, pe care urmeaza sa le parcurga negociatorii, cat si etape succesive subordonate realizarii obiectivelor generale.

Putem defini negocierea contractelor de comert international drept o activitate complexa intreprinsa prin excelenta de comercianti, persoane fizice si societati comerciale, in scopul obtinerii unor rezultate reciproc avantajoase in procesul derularii raporturilor contractuale. Negocierea acestor contracte este un proces organizat, etapizat si competitiv, in cursul caruia se ajusteaza si armonizeaza interesele lor fundamentale, urmarindu-se sa se asigure obtinerea profitului scontat de catre fiecare parte.

Avand in vedere principiile generale ale Dreptului comertului international, desprindem principiile specifice ale negocierilor comerciale: 1) Principiul reciprocitatii – aplicarea caruia implica “reciprocitatea

concesiilor”; 2) Principiul legalitatii – partile au drepturi egale in promovarea si

determinarea legii aplicabile contractului, partile nu sunt indiferente in privinta legii care va guverna contractul;

3) Principiul moralitatii – trebuie corelat cu principiul bunei – credinte.Etapele negocierii contractelor de comert international

1. Informarea preliminara – inaintea angajarii negocierii unui contract de comert international – implica prospectarea pietelor straine, cunoasterea conjuncturii economice, investigarea oportunitatilor unor tranzactii comerciale pe respectivele piete, astfel incat sa se

DCI – 26opteze pentru operatiunea comerciala cea mai favorabila. Dupa ce s-a conturat optiunea pentru o anume piata, este lansata reclama comerciala in scopul de a polariza interesul pentru produsul sau produsele care urmeaza a face obiectul negocierilor.

2. Pregatirea dosarelor pentru initierea dialogului contractual – inaintea inceperii negocierilor se pregatesc dosarele tehnice, comerciale, financiare si juridice, in scopul stabilirii modalitatilor de negociere si lansarii dialogului contractual. Dosarul tehnic trebuie sa includa date privind: parametrii de calitate ai produsului respectiv, garantiile tehnice, elemente comparative cu oferta concurenta, limitele acceptate de partener. Dosarul comercial trebuie sa cuprinda: modalitatile de livrare, de ambalare, nivelul minim al pretului, garantarea platii in cazul operatiunilor pe credit. Dosarul financiar priveste bonitatea partenerului.

3. Scrisorile de intentii – pe parcursul dialogului dintre potentialii parteneri are lor un schimb de documente care se numesc scrisori de intentii – fara a avea un statut juridic. Se poate distinge intre: scrisorile de intentii cu efecte provizorii si scrisorile de intentii cu efecte definitive. Ambele categorii de scrisori de intentii sunt preliminarii la o intelegere, prefigurand acordul pe care intentioneaza sa-l incheie partile.

4. Promisiunea unilaterala de a contracta – denumita antecontract – cand una dintre parti isi asuma obligatia de a incheia in viitor un contract.

5. Negocierea comerciala propriu-zisa – fiecare parte isi argumenteaza punctul de vedere, urmarindu-se prevenirea si combaterea obiectiunilor. Principalul efort se concentreaza asupra convingerii partenerului privind justetea propriului punct de vedere. Pe parcursul negocierilor propriu-zise se pot acorda concesii reciproce si se poate conveni solutia finala, care poate insemna incheierea contractului respectiv sau decizia de a nu finaliza si incheia contractul.

VII.2.2. |ncheierea contractelor de comert international

(a) Oferta de a contractaOferta constituie, in principiu, punctul de pornire si temeiul

desfasurarii negocierilor pentru incheierea contractului. Oferta este propunerea pe care o persoana o adreseaza in scopul incheierii unui contract, deci este o manifestare de vointa in vederea incheierii contractului.1. Conditiile ofertei:

- Oferta trebuie sa fie ferma – poate echivala cu o comanda ferma;

- Oferta trebuie sa fie precisa si completa – trebuie sa precizeze toate elementele contractului, asa incat sa faciliteze perfectarea acestuia printr-o simpla acceptare.

2. Revocarea ofertei – oferta produce efecte numai in momentul ajungerii ei la destinatar, deci o oferta poate fi retrasa daca retractarea ajunge la destinatar inainte sau cel mai tarziu in acelasi timp cu oferta.

- Revocarea ofertei inainte de a ajunge la destinatar – daca oferta nu a juns la destinatar nu poate avea efecte pe planul asumarii unor obligatii contractuale.

- Revocarea in cazul in care a ajuns la destinatar – sunt doua situatii: |n cazul in care contractul este sinalagmatic pana ce

DCI – 27contractul nu este perfect propunerea si acceptarea sunt revocabile. Deci contractul este impiedicat sa devina perfect si daca cealalta parte intreprinsese executarea lui, atunci partea care revoca contractul raspunde de daune-interese. |n cazul in care contractul este unilateral numai ofertantul se obliga. |n astfel de cazuri propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii careia este facuta.

(b) Acceptarea oferteiA doua latura a consimtamantului o constituie acceptarea.

Cunoasterea modalitatilor in care se exprima si a conditiilor ei de validitate se impune pentru a intelege cum se formeaza contractul in mod valabil.1. Acceptarea este definita a fi o declaratie sau o alta comportare a

destinatarului ofertei, din care rezulta acordul sau cu oferta. Acceptarea este deci, manifestarea de vointa a destinatarului ofertei de a incheia contractul respectiv. Daca oferta are forma comenzii ferme, acceptarea o reprezinta confirmarea comenzii.

2. Acceptarea poate fi expresa – in cazul unui raspuns (declaratii ale destinatarului ofertei) sau poate fi tacita – cand rezulta dintr-un fapt juridic (o anumita comportare) al destinatarului, care exprima vointa sa de a accepta oferta. |n cazul acceptarii tacite trebuie avute in vedere: continutul ofertei, natura contractului, uzantele comerciale etc. Tacerea nu poate constitui acceptare, in cazul in care o asemenea clauza nu exista.

3. Conditiile de validitate ale acceptarii. Pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:- sa emane de la destinatarul ofertei ori de la reprezentantul sau

autorizat;- sa fie conforma cu oferta;- sa ajunga la cunostinta destinatarului inlauntrul termenului de

acceptare.4. Continutul acceptarii. Acceptarea, pentru a produce efecte, trebuie

sa fie in concordanta cu continutul oferite. Atunci cand nu este in concordanta cu continutul ofertei poate fi considerata o noua oferta, deci o contraoferta, care implica in prealabil un refuz al ofertei initiale. Raspunsul la o oferta care contine conditionari sau limitari constituie un refuz si devine o contraoferta.Acceptarea cu modificari nu va fi considerata contraoferta daca: contine elemente complementare care nu altereaza in mod substantial stipulatiile ofertei; ofertantul nu face obiectie in cadrul unui termen scurt si daca oferta nu a stipulat in mod expres acceptarea pura si simpla. |n cazul in care ofertantul nu a facu nici o obiectie, atunci raspunsul constituie o acceptare, iar contractul va contine stipulatiile din oferta, cu elementele complementare cuprinse in acceptare.

5. Termenele in care trebuie sa aiba loc acceptarea. Regula este ca acceptarea sa se produca atunci cand oferta exista inca, cand oferta nu are specificat termenul acceptarea trebuie sa se produca intr-un termen rezonabil, tinand cont de natura afacerii si de rapiditatea mijlocelor de comunicare. |n cazul ofertei cu termen, acceptarea isi produce efectele numai in cazul in care ajunge la ofertant in termenul stipulat.Acceptarea este tardiva – in cazul in care ajunge la cunostinta ofertantului dupa ce a expirat termenul pe care l-a fixat pentru acceptare, iar cand un asemenea termen nu s-a fixat se socoate

DCI – 28expirat “termenul necesar schimbului propunerii”. Acceptarea tardiva este lipsita de efecte juridice, neputand duce la incheierea contractului. Daca ofertantul a hotarat un termen pentru acceptare si acesta nu a fost respectat, atunci oferta devine caduca. Exista si o exceptie: ofertantul poate primi ca buna o acceptare tardiva cu conditia ca sa incunostiinteze indata pe acceptant despre aceasta. |n mai multe sisteme de drept se acorda ofertantului latitudinea de a considera o acceptare tardiva ca avand efecte juridice.

6. Revocarea acceptarii. Acceptarea poate fi retractata daca retragerea ei ajunge la ofertant inaintea acceptarii sau cel mai tarziu in acelasi timp cu acceptarea. Conform Codului nostru comercial, pana ce contractul nu este perfect acceparea este revocabila, deci recovarea trebuie sa ajunga la ofertant cel mai tarziu odata cu acceptarea pentru a putea avea efecte juridice.

(c) Momentul si locul incheierii contractuluiCand se produce intalnirea ofertei cu acceptarea se realizeaza

acordul de vointa dintre parti, care marcheaza incheierea contractului. Asadar, momentul si locul in care are lor intalnirea concordanta a propunerii de a contracta cu acceptarea acestei propuneri reprezinta momentul si locul incheierii contractului. Pentru determinarea momentului si locului incheierii contractului se impune sa facem deosebirea intre cele doua situatii: partile sunt prezente sau partile sunt absente.1. |ncheierea contractului intre persoane prezente

|n cazul in care partile sunt prezente, contractul se incheie in momentul realizarii acordului de vointa. Regula generala este ca data si locul incheierii contractului sunt mentionate, marcand momentul semnarii, care coincide cu cel al incheierii contractului. Evident, vointa partilor materializata intr-un inscris produce efecte numai dupa semnarea contractului.|n cazul incheierii contractului prin telefon, partile sunt considerate prezente, deoarece acordul de vointa se exprima simultan si se aplica aceleasi reguli care guverneaza incheierea contractului cand partile sunt prezente.

2. |ncheierea contractului intre absenti|n cazul contractului de comert international, partile se afla, de regula, in tari diferite, contractele fiind incheiate intre absenti. Pentru determinarea momentului incheierii contractului intre absenti, se cunosc patru sisteme:- Sistemul emisiunii sau declaratiunii de vointa – in acest sistem

contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei si-a exprimat vointa de a o accepta. Consimtamantul se formeaza prin emiterea sau declararea celei de-a doua vointe. Momentul incheierii contractului depinde numai de vointa acceptantului, care poate reveni oricand asupra ei. Acceptantul poate semna inscrisul constatator al adeziunii sale la propunerea de contractare facuta de ofertant, dar are libertatea sa-l trimita cu intarziere sau sa nu-l mai trimita.

- Sistemul expedierii sau transmisiei declaratiei – in acest sistem, contractul se considera incheiat in momentul expedierii acceptarii catre destinatar, deci prin expedierea acceptarii, destinatarul si-a exprimat consimtamantul. |n cazul in care vointele partilor coincid, momentul incheierii contractului este usor de precizat.

DCI – 29- Sistemul receptiei (Theory of reception) – in acest sistem se

considera incheiat contractul in momentul in care acceptarea ajunge la ofertant. Sistemul introduce criteriul obiectiv al ajungerii acceptarii la autorul propunerii de a contracta. Acest criteriu ia in considerare sosirea acceptarii, contractul fiind considerat incheiat chiar si in cazul in care ofertantul nu a luat efectiv cunostinta de continutul acceptarii.

- Sistemul informatiei – in acest sistem, contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul ia cunostinta despre acceptarea destinatarului. Momentul concret in care ofertantul a luat cunostinta despre continutul acceptarii este greu de dovedit, lasand perfectarea contractului la discretia ofertantului. Sistemul informatiei a fost promovat si sustinut in literatura noastra juridica apreciindu-se ca este cel mai regiile autonometional, imbinand criteriu obiectiv al receptiei cu cel subiectiv al luarii efective la cunostinta despre continutul acceptarii.

(d) Forma contractului Forma contractului reprezinta un numar de elemente care

exteriorizeaza si concretizeaza manifestarea de vointa a partilor.|n schimburile comerciale internationale se recurge tot mai mult,

in ultimii ani, la forme simplificate pentru incheierea contractelor.|n relatiile de comert international, limba in care se incheie

contractul este cea aleasa de parti. Contractul se incheie in doua sau trei exemplare originale, redactate in limbile celor doua parti, unul fiind intr-o limba de circulatie internationala. Se alege frecvent limba in care sunt consacrate formulele tehnico-comerciale specifice contractului. Alegerea limbii de circulatie internationala are importanta pentru executarea clauzelor sale si pentru solutionarea unor eventuale litigii.

Volumul in crestere si frecventa tranzactiilor a impus deja mijloacele electronice, inclusiv la incheierea contractelor. Mijloacele moderne se impun tot mai mult in schimburile comerciale. Avand in vedere stadiul atins in folosirea mijloacelor electronice si tinand seama ca sistemul traditional se mentine in tari si chiar in mai multe regiuni ale lumii, Comisia Natiunilor Unite a adoptat solutia coexistentei celor doua sisteme, incurajandu-se promovarea, in tot mai multe tranzactii, a mijloacelor electronice in incheierea si derularea contractelor.

(e) Formarea si validitatea contractelor|n Legea Model privind comertul electronic sunt stipulate

exigentele minime acceptabile in comunicatiile electronice, ceea ce le confera caracter obligatoriu in relatiile comerciale prin mijloace electronice. Sunt stipulate:– principiul autonomiei – caracteristic tuturor relatiilor contractuale;– norme tipice relatiilor contractuale – asa cum sunt cele care

reglementeaza relatiile dintre cel care trimite mesajul electronic si cel caruia ii este adresat acest mesaj.

DCI – 30VII.3. Continutul contractului de comert

international (ansamblul drepturilor si obligatiilor stipulate concretizate in principalele clauze generale si clauze specifice convenite intre parti)

VII.3.1. Definirea continutului contractului de comert international

Orice contract de comert international trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate ale unui contract, asa cum este acesta reglementat de dreptul comun intern determinat conform legii aplicabile in speta, in masura in care nu-si gaseste aplicarea un drept uniform in materie. Cunoasterea si analizarea continutului contractului de comert international pune in evidenta trasaturile sale specifice, deosebirile prin care acest tip de contract se distinge de celelalte tipuri de contracte.

Ansamblul drepturilor si obligatiilor stipulate de partile contractante constituie continutul contractului de comert international. Sintagma continutul contractului de comert international desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor la care da nastere vointa juridica a contractantilor, materializata intr-un contract convenit intre participantii la comertul international.

Partile sunt libere sa decida ce clauze sa fie incluse in contractul pe care il incheie. Practica a demonstrat ca exista o multitudine de clauze susceptibile a fi incluse intr-un contract de comert international. |ntre clauzele generale ale contractului de comert international sunt: cele referitorare la identificarea partilor; cele referitoare la obiectul contractului; clauza privind pretul; clauza de forta majora; clauza privind alegerea legii aplicabile; clauza privind arbitrajul; clauza de exonerare; clauza de hardship (de impreviziune) si alte clauze. Clauzele clare si precise nu sunt susceptibile de interpretare.

Sunt clauze care nu sunt indispensabile in configurarea contractelor de comert international, cum sunt cele privind ambalarea marfii sau cele privind calitatea. Stipularea lor da un plus de siguranta partilor in executarea in bune conditiuni a obligatiilor convenite in contract. Aceste clauze au un caracter optional. Singura consecinta a absentei lor o constituie riscurile contractului fata de care partile raman mai putin protejate.

Multitudinea clauzelor contractelor de comert international obliga la o sistematizare a lor, in scopul intelegerii si formularii lor corecte in contractele incheiate. |n contractele lor, partile ar trebui sa stipuleze:1. clauze generale (necesare) pentru validitatea contractului; 2. clauze specifice comune tuturor contractelor de comert

international, cum sunt cele prin care se atenueaza sau agraveaza raspunderea, cele privind solutionarea litigiilor, precum si cele privind dreptul aplicabil;

3. clauze specifice unor anumite contracte (cele pe termen lung), cum ar fi clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare; clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare;

4. clauze privind raporturile dintre contractanti si terti, cum ar fi clauza primului refuz, clauza clientului cel mai favorizat, clauza ofertei concurente;

5. clauzele de confidentialitate, de exclusivitate si de concurenta.

DCI – 31VII.3.2. Clauzele generale (necesare) ale contractelor

de comert international |n aceasta categorie de clauze intra clauzele comune tuturor

contractelor si care, dupa o practica indelungata, alcatuiesc un set de adevarate uzante in materie – se mai numesc si necesare, pentru ca se impune includerea lor in orice contract de comert international, asa incat sa fie incheiat in mod valabil.a) Clauze privind identificarea partilor si a reprezentantilor lor – se

refera la precizarea atributelor de identificare a partilor: nume, prenume, domiciliu, denumire, sediu, statut juridic sau datele de identificare si calitatea reprezentantilor partilor. Aceasta este o conditie de validitate a oricariu contract.

b) Clauze referitoare la obiectul contractului – daca contractul are ca obiect o marfa este obligatorie precizarea unor elemente suficiente de identificare si determinare a marfii. Tinand cont ca o particularitate a contractelor de comert international este aceea ca ele se refera la bunuri viitoare, partile trebuie sa precizeze suficiente elemente pentru determinarea lor ulterioara.

c) Clauze referitoare la cantitatea marfii – daca obiectul contractului sunt bunuri in natura, partile trebuie sa precizeze: cantitatea marfii, unitatea de masura prin care s-a efectuat determinarea cantitativa sau urmeaza sa se determine cantitatea marfii, locul si momentul determinarii cantitatii, precum si documentul sau documentele pe baza carora se constata (atesta) cantitatea marfii. Partile urmeaza sa stipuleze o clauza de toleranta cantitativa functie de natura marfii si de modalitatile de transport. Conditiile de livrare si locul trebuie stabilite in raport de natura marfii.

d) Clauze referitoare la calitate – raspunderea pentru livrarea marfii in conditiile de calitate stipulate in contract revine debitorului, ceea ce confera contractului de comert international un rol esential in asigurarea si garantarea indeplinirii conditiilor de calitate. Partile trebuie sa stipuleze in mod expres cum vor determina calitatea marfii. Contractele de comert international contin tototdata clauze privind controlul si receptia calitativa a marfurilor. Controlul se poate face la locul de fabricatie sau la locul de destinatie al marfii. Operatiunile de control implica cheltuieli, astfel partile trebuie sa indice in contract cum vor fi suportate si in ce proportie de catre parti. Contractul va cuprinde si obligatia furnizorului privind garantia calitatii marfii si termenul de garantie. O clauza importanta este aceea privind conditiile de acordare a asistentei tehnice, a serviciilor implicate de asistenta tehnica, livrarea pieselor de schimb.

e) Clauze referitoare la reclamatiile privind cantitatea si calitatea marfii – aceste clauze trebuie completate cu stipulatii referitoare la reclamatiile ce vizeaza eventuale lipsuri cantitative si calitative. Partile trebuie sa indice: continutul pe care ar trebui sa-l aiba reclamatia, documentele ce ar urma sa o insoteasca, obligatiile ce revin cumparatorului pana ce s-a dat o solutie la reclamatia respectiva. Importante sunt si termenele in care sunt efectuate reclamatiile.

f) Clauze referitoare la ambalare si marcare – partile trebuie sa stipuleze in contract clauze privind felul ambalajului si daca acesta ramane proprietatea vanzatorului sau trece in proprietatea cumparatorului. Contractul trebuie sa indice pretul ambalajului si masuri de protectie cand marfa se livreaza neambalata. Marcarea

DCI – 32ambalajului are importanta, impunandu-se sa indice continutul marcajului si limba sau codul folosit.

g) Clauze referitoare la livrarea marfii la termenele de livrare – partile trebuie sa stipuleze in contract termenele de livrare a marfii: data calendaristica sau perioada de timp cand livrarea devine scadenta; termenele de intermediere, cand livrarea se face in transe, precizandu-se si termenul final al livrarii. Contractul va cuprinde conditiile care ar putea determina modificarea termenelor de livrare si raspunderea furnizorului pentru nerespectarea termenelor stipulate in contract pentru livrarea marfii. |n contract trebuie sa se indice momentul transmiterii dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator.

h) Clauze referitoare la conditiile de expeditie, incarcare-descarcare, transportul si asigurarea marfii in timpul transportului – partile trebuie sa stipuleze in contract conditiile de expediere, incarcare-descarcare a marfii, modalitatile in care se va efectua transportul si asigurarea marfii in timpul transportului. |n contract trebuie stipulata o clauza cu privire la modul in care cheltuielile cu aceste operatiuni vor fi suportate.

i) Clauze referitoare la obligatia de preluare a marfii – trebuie sa indice conditiile si modalitatile in care cumparatorul urmeaza sa-si indeplineasca aceasta obligatie, care trebuie corelata cu obligatia furnizorului de livrare a marfii.

j) Clauze referitoare la pret – regula este ca partile trebuie sa determine pretul, atat pentru unitatea de produs, dar si ca valoare totala pentru marfa care a fost contractata. Pretul poate fi determinat sau determinabil. Daca plata pretului constituie cauza obligatiei asumate de una dintre parti, trebuie stipulata in contract obligatia de executare, precum si conditiile de executare a obligatiei, odata cu modalitatile de plata. Contractul trebuie sa indice locul si data efectuarii platii, instrumentele de plata, documentele necesare, modalitatile de garantare a platii. Partile pot convenit asupra ordinii de stingere a debitelor in cazul in care se pune problema imputatiei pretului.

VII.3.3. Clauze specifice, comune tuturor contractelor de comert international

a) Clauze prin care se atenueaza sau agraveaza raspunderea partilor contractante – in contract, pentru a-i garanta executarea, trebuie stipulate acele sanctiuni care se vor aplica partilor in cazul in care incalca prevederile contractului. Aceste sanctiuni sunt continute in clauza penala. Partile pot stipula clauze exoneratorii de raspundere, in cazul in care in cursul executarii obligatiilor contractuale survin evenimente imprevizibile care impiedica indeplnirea obligatiilor asumate. Contractul poate include si clauza solve et repete potrivit careia debitorul unei prestatii contractuale nu poate pune in miscare o actiune in rezolutiune si nici opune exceptii bazate pe neexecutarea obligatiei corelative a celeilalte parti, atata timp cat el nu si-a indeplinit obligatia contractuala. |n contract se pot stipula clauze privind rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor de catre una dintre parti.

b) Clauze referitoare la dreptul aplicabil – sistemul de drept ales de parti va reprezenta dreptul aplicabil contractului. Partile, pentru a evita conflictele de legi, exprima din momentul incheierii contractului vointa lor de a supune raporturile lor contractuale unui anumit sistem de drept. |n cazul in care partile contractuale nu fac

DCI – 33uz de electio juris la incheierea contractului lor, lex contractus va fi determinata de catre organul de jurisdictie competent.

c) Clauza privind solutionarea litigiilor – partile contractante obisnuiesc sa prevada in contractele lor clauze privind preintampinarea litigiilor pe parcursul executarii obligatiilor stipulate in contract. Daca litigiile nu pot fi preintampinate partile recurg mai intai la o solutionare amiabila pe cale de conciliere. |n contract trebuie stipulata o clauza de jurisdictie privind optiunea partilor contractante pentru instantele judecatoresti sau un tribunal arbitral. Clauza compromisorie este clauza stipulata in contract prin care partile recurg la arbitraj. Conventia arbitrala este intelegerea prin care partile contractante supun spre solutionare diferendul dintre ele unui arbitraj, renuntand la dreptul lor de a supune litigiul respectiv unei instante judecatoresti. Partile contractante au obligatia sa arate, in cadrul compromisului – sub sanctiunea nulitatii – obiectul litigiului, ceea ce distinge compromisul de clauza compromisorie, care stipuneaza intelegerea partilor cu privire la solutionarea unui litigiu viitor si eventual.

VII.3.4. Clauze specifice unor contracte de comert international

Practica relatiilor contractuale de comert international demonstreaza ca cele mai multe contracte sunt incheiate in acest domeniu – pe termen lung si contin clauze importante.1. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare – riscul

contractual reprezinta posibilitatea de a avea de infruntat o paguba, ca urma a incetarii contractului dintr-o cauza independenta de culpa uneia dintre partile contractante. Consecintele realizarii riscului, in contractele de comert international, se concretizeaza, mai intai, intr-o pierdere materiala pe care o suporta debitorul obligatiei a carei executare este impiedicata (ex, paritatea leului fata de dolarul american). Riscurile valutare se refera la modificarea cursului de schimb, care are drept consecinta schimbarea paritatii monedei de plata fata de moneda de referinta. |n scopul prevenirii riscurilor valutare, partile contractante pot stipula in contract asemenea clauze, cum sunt: a) clauza aur – principalele forme ale acestei clauze sunt:

- gold-value clause – se recurge atunci cand pretul stipulat in contract este exprimat intr-o valuta, aurul fiind luat ca etalon al acestei valute.

- gold-coin clause – se recurge atunci cand pretul este exprimat direct in aur, urmand a fi platit in moneda de aur.

b) clauzele valutare – in literatura de specialitate se disting:- clauza monovalutara – se bazeaza pe luarea in considerare

a doua monede diferite: una de plata si cealalta de cont. Moneda de cont este considerata mai stabila, in ea se exprima pretul, constituie etalon de plata si stingere a datoriei.

- clauza multivalutara sau plurivalutara bazata pe un cos valutar convenit intre parti – partile stabilesc pretul contractual exprimat intr-o anumita moneda de plata, prin luarea drept cursuri de referinta cele existente intre aceasta moneda si alte 3 – 5 monede, care alcatuiesc cosul valutar. Prin cosul valutar este inlocuit astfel etalonul aur si etalonul dolar. Stabilirea cosului valutar implica obligatia partilor de

DCI – 34alegere a valutelor si determinarea ponderii pentru fiecare valuta in cosul valutar. Partile trebuie sa convina si asupra metodei de calcul a modificarilor cursului valutei de plata fata de valutele din cosul valutar; trebuie sa stabilesca modalitatile de modificare in structura cosului, precum si metodologia de calcul pe timpul derularii contractului.

- clauza multivalutara sau plurivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat sau pe o unitate de cont institutionalizata – in acest caz valutele nu sunt convenite de parti, ci de un organ international specializat. O asemenea clauza are in vedere o unitate de cont institutionalizata (FMI). |n anul 1976 Drepturile Speciale de Tragere (DST) au devenit etalonul principal al sistemului monetar international, in cosul valutar DST intrand 5 monede. Conform clauzei, in momentul efectuarii platii se va compara cursul valutei de plata fata de DST din acel moment cu cel de referinta, adica la incheierea contractului, iar daca diferenta dintre cele doua cursuri este mai mare de un anumit procent, suma de plata se va recalcula. Dupa lansarea monedei unice EURO reprezinta unitatea de cont a sistemului monetar european, manifestandu-se ca mijloc de referinta pentru valutele statelor membre.

c) Clauza de optiune a locului de plata – este o varianta a caluzei monovalutara, prin care partile contractante stipuleaza unde se va face plata, astfel creditorul opteaza pentru plata de catre debitor in moneda locala, cuantumul fiind calculat in functie de cursul de schimb al acestei monede, fata de moneda de cont.

d) Clauza de optiune a monedei liberatorii sau clauza de monede multiple – partile contractante pot conveni pretul in doua sau mai multe monede de plata, tinand seama de paritatea existenta intre ele la data incheierii contractului, creditorul avand dreptul sa aleaga in care dintre aceste monede sa i se faca plata de catre debitor la scadenta.

2. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare a) Clauzele de recalculare sau revizuire a pretului cu indexare

unica sau speciala – prin aceasta partile stipuleaza ca pretul contractual se raporteaza la pretul curent al unei unitati de masura uzuale a unui produs de baza. Partile trebuie sa indice in contract documentul sau toate elementele necesare care stabilesc etalonul.

b) Clauze de recalculare sau revizuire a pretului cu indexare cumulativa – sunt stipulate asemenea clauze pentru cazul in care pretul stipulat este legat de valoarea mai multor elemente de referinta, considerate cumulativ (contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii-montaj – pretul depinde de valoarea unei pluralitati de elemente). Partile trebuie sa precizeze elementele de referinta.

c) Clauze de recalculare sau revizuire a pretului cu indexare generala – prin aceasta partile raporteaza pretul contractului la valoarea intregului ansamblu de bunuri si servicii, care pot fi procurate cu cantitatea de moneda in care este exprimat pretul. Partile au in vedere, ca element de referinta, indicele statistic sintetic asupra evolutiei preturilor din intreaga economie a unei tari.

d) Clauze de postcalculare a pretului – partile stipuleaza in contractele lor asemenea clauze cu scopul mentinerii pretului

DCI – 35marfii, a serviciilor sau a lucrarii efectuate la nivelul pietei in momentul scadentei. Definitivarea pretului este realizata de creditor si poate avea loc ulterior executarii integrale a obligatiilor asumate sau la termenele intermediare convenite de partile contractante.

3. Clauze privind raporturile dintre contractanti si terti a) Clauza primului refuz – se prezinta ca un antecontract

unilateral, una din parti obligandu-se sa acorde preferinta beneficiarului fata de alti clienti. Aceasta clauza este inclusa intre clauzele de optiune. Este o conditie potestativa simpla si contine o promisiune suspensiva. Clauza presupune: beneficiarul sa ofere promitentului conditii similare celor oferite de terti; promitentul sa nu ofere tertilor conditii mai favorabile decat pe care s-a obligat sa le ofere beneficiarului.

b) Clauza clientului mai favorizat – prin aceasta una din parti se obliga ca, in cazul in care incheie un contract prin care acorda unui tert conditii mai favorabile decat cele stipulate in contractul aflat in proces de executare, sa acorde aceste conditii si celeilalte parti contractante.

c) Clauza ofertei concurente – vanzatorul se obliga sa acorde cumparatorului aceleasi conditii pe care i le-ar oferi – pentru acelasi produs – alti furnizori concurenti in domeniul respectiv.

4. Clauzele de confidentialitate, de exclusivitate si de neconcurenta Asemenea clauze sunt specifice contractului de comert international si au un rol deosebit in unele dintre aceste contracte in raport de natura si finalitatile lor.a) Clauza de confidentialitate – stipulata mai ales in contractele de

consulting-engineering, cele de asistenta tehnica, cele de vanzare si cele de publicitate. Aceasta clauza imbraca frecvent forma unei conventii in care este stipulat angajamentul unilateral al partii care a primit informatia confidentiala continuta in oferta. Obligatia de confidentialitate poate sa fie in sarcina ambelor parti si incepe din momentul comunicarii informatiei secrete si poate dura chiar si dupa executarea contractului, in raport de natura si specificitatea sa.

b) Clauza de exclusivitate – stipulate in contracte de franchising, de concesiune exclusiva sau de agent. Aceasta clauza se poate referi la o exclusivitate absoluta acordata: asupra unui domeniu de activitate; cu privire la o categorie de clienti sau pe un teritoriu determinat.

c) Clauza de neconcurenta – admisa numai in cazul in care ocrotirea beneficiarului clauzei este justificata economic si juridic. Clauza trebuie sa indice cu precizie obiectul interdictiei pentru a evita limitarile excesive si interdictia sa fie limitata in spatiu si in timp.

5. Clauzele prestabilite in contractele de comert international Extinderea relatiilor comerciale internationale a determinat multiplicarea raporturilor contractuale intre parti. Contractele incheiate contin clauze care se repeta urmarind finalitati identice si oferind un grad de protectie similar partilor contractante, s-a luat initiativa elaborarii unor contracte-tip sau contracte-cadru, care contin clauze prestabilite.Clauzele prestabilite sunt cele care au un grad ridicat sau foarte ridicat de repetabilitate in cadrul unui anumit tip de contract. Aceste clauze au un caracter general si sunt adaptate principalelor raporturi juridice.

DCI – 36Clauzele prestabilite sunt obligatorii pentru parti numai in cazul in care acestea le accepta. Fiind elaborate de specialisti clauzele prestabilite reduc riscul unor omisiuni sau al unor formulari ambigue. Acceptarea si raspandirea clauzelor prestabilite contribuie, totodata, la uniformizarea practicii contractuale, ceea ce faciliteaza expansiunea schimburilor comerciale internationale.

VII.4. Efectele contractului de comert international Contractele de comert international se incheie in scopul executarii

obligatiilor asumate de parti, astfel incat tranzactia comerciala sa fie finalizata.

Particularitatile contractelor de comert international – La incheierea si derularea lor participa subiecte de drept din tari diferite, afacerile sunt finalizate in zone si chiar regiuni diferite – determina fie intarirea efectelor principiului obligativitatii, fie restrangerea lor.

VII.4.1. Interpretarea contractuluiInterpretarea contractelor de comert international se face in

scopul determinarii intelesului exact si complet al continutului contractului. Interpretarea urmareste sa elimine ambiguitatile care pot apare in intelegerea unora din clauzele contractului. Interpretarea contractelor intervine, deseori, inaintea fazei contencioase a litigiului, deslusirea intelesului clauzelor facandu-se pe cale amiabila. Interpretarea indeplineste urmatoarele functii: clarificarea sensului si deslusirea intelesului anumitor clauze din contract, asupra carora au aparut controverse; deblocarea procesului de executare a obligatiilor stipulate in unele clauze din contract.

Putem defini interpretarea contractelor de comert international ca fiind un ansamblu de principii si reguli folosite in operatiunea logico-rationala si sistematica de clarificare si determinare a intelesului exact si complet al continutului (clauzelor) contractului.

(a) Principiile care guverneaza interpretarea contractelor de comert international

1. Principiul bunei-credinte – clauzele contractelor, uzantele si cutumele admise trebuie interpretate cu buna-credinta, astfel incat executarea contractului sa se efectueze dupa vointa reala a partilor. Buna-credinta este unul din principiile fundamentale ale Dreptului comertului international, fiind aplicat in interpretarea si executarea contractelor de comert international.

2. Principiul loialitatii – presupune interpretarea clauzelor contractului in baza respectului pentru cealalta parte, intr-un efort de cautare si gasire a acelor intelesuri reale ale textului clauzelor care au fost concepute in interesul ambelor parti.

3. Principiul colaborarii dintre parti – in procesul interpretarii contractului presupune obligatia fiecarei parti de a-si aduce contributia la determinarea continutului sau. Una din exigentele acestui principiu in cursul interpretarii contractului o constituie obligatia de a lua masuri de limitare a pierderilor si a castigului nerealizat de catre partea care invoca incalcarea contractului – cealalta parte poate cere o reducere a daunelor-interese egala cu marimea daunelor care ar fi putut fi evitate, daca cealalta parte ar fi luat masurile care se impuneau.

DCI – 37(b) Principalele reguli de interpretare a

contractelor de comert international Codul civil roman stipuleaza ca interpretarea contractelor se face

dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.

Daca suntem in prezenta unei clauze susceptibile de mai multe intelesuri, aceasta se interpreteaza in baza regulii potius ut valeat in sensul in care sa produca oarecare efecte, iar nu in sensul in care nu ar produce nici un efect.

|n cazul unor termeni susceptibili de doua intelesuri, regula este ca ei se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.

Regula in dubio pro reo este aplicata tinand seama de pozitia celui care se obliga. Cand este indoiala conventia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, insa trebuie avuta in vedere exceptia conform careia orice clauza obscura sau insidioasa se interpreteaza in contra vanzatorului.

Toate clauzele contractelor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg. Orice interpretare trebuie sa tina seama de conceptia generala a contractului si de locul si rolul fiecarei clauze in configurarea sa, de ansamblu.1. Reguli generale de interpretarea contractelor de comert

international incheiate pe baza de clauze prestabilite: - conditiile generale se considera incorporate in contract numai

daca una din parti le-a propus, iar cealalta parte le-a acceptat in mod expres;

- orice clauza convenita in mod expres de catre parti prevaleaza asupra oricarei clauze din conditiile generale;

- conditiile generale propuse de una din parti sunt interpretate in favoarea celelalte parti, prin aplicarea regulii in dubio contra stipulantem;

- daca ambele parti propun reguli generale, existand neconcordante intre ele, interpretarea va tine seama cu precadere de cele propuse de cumparator, deoarece in practica relatiilor contractuale propunerea cumparatorului este ulterioara celei pe care o face vanzatorul, iar in cazul in care n-a fost respinsa este considerata acceptata, fiind opozabila ambelor parti.

2. Reguli de interpretarea contractelor de comert international pe baza uzantelor comerciale:- intr-un conflict intre o uzanta comerciala si o clauza comerciala

stipulata expres de partile contractante, prevaleaza clauza contractuala;

- clauzele tip, expresiile si formulele obisnuite in comertul international vor fi interpretate in sensul consacrat in practica relatiilor contractuale in domeniul respectiv;

- uzantele codificate pe plan international prevaleaza asupra uzantelor locale, iar interpretarea se face in baza acestei reguli;

- daca intre exemplarul aflat la vanzator si cel aflat la cumparator apar neconcordante, interpretarea se face in favoarea cumparatorului, avandu-se in vedere ca in mod obisnuit proiectul de contract este intocmit de vanzator;

- daca suma de plata apare scrisa in doua moduri, in cifre si in litere, si la cea in litere apar neconcordante, prevaleaza suma

DCI – 38stipulata in litere avandu-se in vedere ca in acest caz posibilitatea de eroare este redusa considerabil.

3. Reguli de interpretarea contractelor de comert international in functie de limba in care sunt redactate:- obligativitatea interpretarii dupa sensul acordat termenilor,

expresiilor, formularilor din contract in limba de redactare;- interpretarea dupa sensul care le este acordat in limba de

redactare a contractului se impune, chiar daca acest sens este, uneori, diferit de sensul dat de legea aplicabila contractului;

- termenilor tehnici, economici, financiari etc., trebuie sa li se desluseasca conotatiile din limba contractului pentru a fi posibila desprinderea concluziilor privind continutul acestuia, in ansamblul sau.

(c) Interpretarea contractelor de comert international pe baza textelor legale uniforme

1. Interpretarea prin luarea in considerare a lucrarilor pregatitoare si a comentariilor – judecatorii si arbitrii au obligatia sa dea o solutie corecta privind litigiul ivit si pentru a ajunge la o asemenea solutie, ei trebuie sa inteleaga legea uniforma care carmuieste contractul cat mai bine, iar cunoasterea lucrarilor premergatoare si a comentariilor textelor serveste acestor scopuri.

2. Interpretarea pe baza studierii unor solutii pronuntate in cazuri precedente – s-a observat rolul ce revine studierii colectiei de cazuri. S-au facut pasi remarcabili, in doctrina, in pregatirea si sistematizarea solutiilor pronuntate in cazuri precedente, demonstrandu-se utilitatea lor.

3. Interpretarea urmareste promovarea uniformitatii – uniformitatea si internationalitatea se afla intr-o relatie stransa. Daca interpretarea va deslusi sensurile si semnificatiile proprii clauzelor contractului, actionand in baza legii care il guverneaza, va asigura ajungerea la concluzii corecte, facilitand executarea obligatiilor asumate de parti in tranzactia comerciala respectiva.

VII.4.2. Obligativitatea contractului

(a) Obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante

Conform legii romane, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante – aceasta dispozitie are caracter de generala aplicare si este fara echivoc. |n contractele de comert international, principiul obligativitatii are o semnificatie deosebita nu numai in relatiile dintre parti, dar si in afacerile internationale in general, deoarece contractele reprezinta instrumentul principal al derularii acestor afaceri.

Principiul obligativitatii isi gaseste expresia si in imposibilitatea modificarii unilaterale de catre una din parti a contractului. Orice adaptare sau modificare pot fi efectuate numai prin acordul de vointa al partilor contractante.

Forta obligatorie a contractului poate fi afectata – in anumite cazuri – de imprejurari exterioare vointei partilor contractante, cum este cazul contractelor incheiate intuitu personae. |n caz de forta majora executarea contractului poate fi impiedicata total sau partial, definitiv sau temporar, sau poate determina suspendarea temporara a executarii, obligativitatea contractului fiind suspendata sau incetand definitiv in raport de circumstantele concrete.

DCI – 39(b) Obligativitatea contractului in raporturile cu

persoanele care nu au calitatea de parti contractante – efectele contractului fata de terti

Conform legii romane, conventiile n-au efecte decat intre partile contractante – acest text stipuleaza principiul relativitatii efectelor contractului, in sensul ca numai partile se pot obliga prin incheierea acestuia si pot beneficia de drepturile carora le da nastere. Succesorii partilor, fara sa fi participat la incheierea contractului suporta – in anumite limite – efectele contractului.

De regula, participantii la raporturile juridice de comert international sunt persoane juridice, care sunt supuse fuziunii sau divizarii, circumstante in care suntem in prezenta unei transmisiuni de efecte ale contractului catre succesorii lor.

|n contractul de comert international se admite stipularea unor drepturi in favoarea unor persoane straine de contractul respectiv.

VII.4.3. Efectele specifice contractului de comert international ca si contract sinalagmatic

Drepturile si obligatiile din contractele de comert international sunt reciproce si interdependente, deoarece aceste contracte – in marea lor majoritate – sunt sinalagmatice, fiecare parte are atat calitate de creditor, cat si de debitor fata de cealalta parte. Creditorul are dreptul sa refuze indeplinirea prestatiei sale daca debitorul nu si-o indeplineste pe a sa. Creditorul care si-a indeplinit integral prestatia sa are dreptul sa ceara si sa obtina pe cale jurisdictionala rezolutiunea sau rezilierea contractului. Sarcina riscului se distribuie intre creditor si debitor, decurgand din neexecutarea fortuita a obligatiilor asumate prin contract.

(a) Exceptia de neexecutare a contractului de comert international

Contractele de comert international fiind contracte sinalagmatice, obligatiile asumate trebuie sa fie executate simultan de catre ambele parti.

Exceptia de neexecutare presupune existenta unor conditii, intre care: neindeplinirea prestatiei, chiar daca este partiala, sa fie importanta; obligatiile (prestatiile) sa aiba caracter reciproc si sa fie stipulate in acelasi contract; neindeplinirea prestatiei sa nu se datoreze celui care invoca exceptia de neexecutare, ci unor circumstante care nu-i sunt imputabile; raportul contractual sa presupuna indeplinirea simultana a prestatiilor stipulate in contract.

Exceptia de neexecutare reprezinta modalitatea prin care o parte contractanta instiinteaza cealalta parte contractanta, care trebuie deja sa-si fi indeplinit obligatia, ca nu-si va indeplini propria obligatie pana cand cealalta parte nu-si va indeplini obligatia.

(b) Rezilierea contractului de comert internationalRezilierea este o sanctiune aplicata in cazul contractelor de

comert international, avand caracter sinalagmatic cu executare succesiva. Aceasta sanctiune consta in desfiintarea contractului cu efecte numai pentru viitor.

Rezilierea poate fi constatata si pronuntata de tribunalul arbitral sau de catre o instanta judecatoreasca sau poate opera in baza unui pact comisoriu intre parti. Daca dupa reziliere mai sunt executate prestatii de catre parti, ele urmeaza a fi supuse restituirii.

DCI – 40(c) Rezolutiunea contractului de comert

internationalLa cerera uneia din parti, cea care si-a indeplinit prestatia la timp

si in conditiile stipulate in contract, se poate aplica rezolutiunea – care inseamna desfiintarea contractului, pentru ca cealalta parte nu si-a indeplinit prestatia sa. Desfiintarea contractului de comert international prin rezolutiune constituie o sanctiune suprema, in urma aplicarii careia finalitatile contractului sunt compromise total.

|n literatura de specialitate s-a sustinut ca rezolutiunea in cazul contractului de comert international are caracter judiciar, pe de alta parte se apreciaza ca rezolutiunea contractului se face prin simpla declaratie notificata celelalte parti.

Atat in cazul rezolutiunii judiciare, cat si in cazul rezolutiunii conventionale, are ca efecte: desfiintarea contractului; repunerea partilor in situatia anterioara; solicitarea si obtinerea de despagubiri in favoarea partii contractante care si-a executat prestatia.

Rezilierea si rezolutiunea contractului sunt sanctiuni intervenite ca urmare a nerespectarii obligatiilor unei dintre parti, in timp ce cealalta parte isi respecta obligatiile.

|n cazul rezilierii contractul inceteaza dupa ce a fost incheiat valabil datorita nerespectarii obligatiilor de catre una dintre parti. Se aplica in cazul contractelor cu executare succesiva, cand nu se poate ca partile sa fie puse in situatia anterioara incheierii contractului.

|n cazul rezolutiunii contractul este desfiintat, iar partile sunt puse in situatia anterioara incheierii contractului. Se aplica contractelor cu executare dintr-o data (contractul de vanzare-cumparare)

VII.4.4. Riscul contractului de comert internationalContractele de comert international sunt supuse unor riscuri

economice si politico-administrative. Riscul contractului in suporta de regula proprietarul sau debitorul

prestatiei imposibil de executat.Regula generala este ca riscurile contractului sunt suportate de

catre debitor. Exceptia de la aceasta regula o constituie devalorizarea monedei de plata intre momentul incheierii contractului si cel al executarii sale, care este in sarcina creditorului. Daca contractul cuprinde clauze privind mentinerea valorii contractului, riscul este suportat de catre debitor.

|n cazul contractelor translative de drepturi reale, transferul riscurilor opereaza in momentul preluarii marfii de catre cumparator. Transferarea dreptului de proprietate asupra marfii nu are loc in momentul incheierii contractului, ci in acela al predarii marfii cumparatorului. Astfel, se ajunge la o distribuire echilibrata intre parti a riscurilor fortuite, care pot apare in contractele de comert international pe termen lung.

VII.5. Executarea contractului de comert international

Executarea obligatiilor asumate intr-un contract de comert international se poate face de buna voie, prin plata, pe cale silita in natura sau prin echivalent. Fiecare din aceste modalitati de executare face obiectul unor reglementari adecvate.

VII.5.1. Executarea voluntara a contractelor de comert international

Executarea voluntara a obligatiilor inseamna indeplinirea prestatiei asumata de debitor prin contract. Plata pretului, la

DCI – 41termenele si in conditiile stipulate in contract, constituie modul in care sunt executate cele mai multe contracte de comert international.a) Modalitati de plata – Plata poata fi facuta de debitor sau orice alta

persoana in numele debitorului. Cel care primeste plata este creditorul sau mandatarul sau. Legea prevede trei posibilitati: plata sa se faca creditorului, reprezentantului sau sau unei persoane autorizate de lege sau de instanta de judecata sa o primeasca. Plata trebuie facuta in moneda stipulata in contract. Plata intr-o alta moneda reprezinta o modificare unilaterala a acordului dintre parti. Plata intr-o alta moneda poate fi acceptata de creditor, iar raportul dintre aceasta moneda si cea convenita este determinat in momentul in care se efectueaza plata.

b) Data executarii obligatiei – |n contractele de comert international pure si simple plata trebuie facuta imediat, la data facturatii marfii. |n cazul in care obligatia este afectata de un termen suspensiv, plata urmeaza sa se efectueze la expirarea termenului respectiv.

c) Locul executarii obligatiei – este cel stipulat de parti prin acordul de vointa. |n cazul in care lipseste o clauza contractuala expresa, contractul trebuie sa fie executat in locul unde cel ce s-a obligat isi avea stabilimentul comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta, la formarea contractului.

d) Imputatia platii – nu se aplica regulile din dreptul civil in cazul contractelor de comert international. Termenele de gratie din dreptul comun nu sunt admise in materie comerciala. |n privinta imputatiilor solutiile sunt stipulate in favoarea creditorului, deci mai favorabile creditorului decat debitorului. Imputatia plati, ca si modul cum opereaza imputatia platii se stabilesc prin acordul de vointa al partilor. Daca un asemenea acord nu s-a realizat, atunci se face conform art. 1110 si 1111 din Codul civil, adica de catre debitor cu ocazia platii si de catre creditor prin chitanta.

VII.5.2. Executarea silita in natura a contractelor de comert international

Daca obligatiile asumate nu se executa voluntar, tribunalele recurg la aplicarea executarii silite in natura a acestor obligatii. Prin executarea silita in natura, creditorul primeste prestatia care ii era datorata. Se are in vedere natura contractului, tinand cont de faptul ca executarea silita in natura in unele cazuri nu ar fi posibila. Executarea silita in natura a obligatiilor asumate este mai putin intalnita in cazul contractelor de comert international.

VII.5.3. Executarea prin echivalent a obligatiilor din contractele de comert international

|n situatia cand este vorba de neexecutarea voluntara a obligatiilor, in relatiile comerciale internationale se procedeaza, de regula, la executarea prin echivalent, devenind aplicabile regulile raspunderii contractuale.

VII.6. Conditiile raspunderii contractuale in raporturile de conert international

Raspunderea contractuala opereaza in cazul cand:- exista un fapt ilicit – fapta ilicita poate fi: neexecutarea de catre

debitor a obligatiilor contractuale; executarea obligatiilor in mod necorespunzator sau executarea lor cu intarziere;

- s-a produs un prejudiciu – creditorul poate obtine despagubiri pentru prejudiciile materiale cauzate, dar si pentru prejudicii de ordin moral;

DCI – 42- exista un raport de cauzalitate intre faptul ilicit si prejudiciul

cauzat – care conditioneaza existenta raspunderii;- exista vinovatia debitorului – in cazul obligatiilor de rezultat culpa

debitorului este prezumata, in cazul obligatiilor de mijloace sau de diligenta nerealizarea rezultatului trebuie dovedita.

VII.6.1. Conventiile privind raspunderea in contractele de comert international

|n conventiile pe care le incheie partile pot modifica clauzele privind raspunderea contractuala, agravand sau micsorand intinderea raspunderii debitorului.

|n conventiile incheiate partile pot stipula: clauze privind limitarea in timp a raspunderii, clauze privind limitarea daunelor pentru care raspunde, clauze privind plafonarea raspunderii la un cuantum predeterminat, clauze privind reducerea nivelului raspunderii, clauze privind suprimarea solidaritatii pasive.

(a) Repararea prejudiciului |n cazul executarii cu intarziere sau neexecutarii obligatiilor

asumate de catre debitor, creditorul are dreptul la repararea prejudiciului pe care l-a suferit. Evaluarea daunelor poate fi: - Evaluarea legala – conform legii romane asemenea evaluare se

efectueaza in cazul unei obligatii care are ca obiect o prestatie pecuniara, despagubirile inbracand forma dobanzilor platite de catre debitor in favoarea creditorului. Dobanda comerciala este datorata chiar daca nu a fost stipulata in contract. Ea curge de plin drept de la scadenta, fara a mai fi necesara punerea in intarziere a debitorului. Partile pot deroga de la acest termen. Evaluarea legala este aplicata numai in cazul in care partile nu au convenit o alta evaluare, avand dreptul sa fixeze dobanzi inferioare sau superioare celor prevazute de lege. Dobanzile sunt datorate pe intreaga perioada pana la restituirea capitalului.

- Evaluarea judiciara – Despagubirile cuprind pierderea pe care a suferit-o creditorul in mod efectiv si castigurile pe care acesta nu le-a realizat. Debitorul raspunde numai de daunele previzibile la momentul perfectarii contractului, cu exceptia stipulatiilor in care prejudiciul imbraca forma dolului. Raspunderea debitorului se refera numai la daunele directe, nu si la cele indirecte. Probatiunea cuantumului daunelor suferite este in sarcina partii care invoca prejudiciul respectiv.

- Evaluarea conventionala (clauza penala in contractele de comert international) – Problema recuperarii prejudiciului produs poate fi solutionata de parti pe cale de intelegere. Partile pot stipula o clauza sau pot incheia o conventie suplimentara dupa perfectarea contractului, dar inainte ca prejudiciul sa se fi produs, prin care sa stabileasca anticipat cuantumul despagubirilor datorate de debitor prin neexecutarea obligatiilor ce-i revin. Clauza penala in schimburile comerciale internationale indeplineste urmatoarele functii: are o finalitate reparatorie, un rol stimulator prin penalitatile progresive pe care le contine, dar indeplineste si o functie limitativa de raspundere prin stabilirea unui nivel maxim al daunelor. Clauza penala are un caracter de stricta interpretare, ea urmand sa fie aplicata numai situatiei de fapt pentru care aceasta sanctiune patrimoniala a fost prevazuta.

DCI – 43(b) Forta majora in contractele de comert

international Forta majora se refera la evenimentele imprevizibile si

insurmontabile, independente de culpa celui care le invoca, survenite dupa ce contractul a fost perfectat si fac imposibila executarea obligatiilor asumate; sunt clauze exoneratoare de raspundere.

|n contracte partile enumera situatii pe care le considera forta majora: conflictele armate, rechizitiile, embargoul, calamitatile naturale, conflictele de munca grave etc.

Partea care invoca forta majora are indatorirea sa o probeze.

VII.7. Transmisiunea, transformarea si stingerea (altfel decat prin plata) a obligatiilor comerciale internationale

VII.7.1. Transformarea obligatiilor prin novatiune|n baza legii novatiunea nu se prezuma, vointa de a o face trebuie

sa rezulte evident din act. Vointa partilor de a nova reprezinta conditia esentiala a novatiunii. Intentia de a stinge vechea obligatie si de a o inlocui cu una noua trebuie sa rezulte din inscrisul partilor.1. Novatiunea prin schimbarea de debitor – cand un debitor este

substituit celui vechi si acesta din urma este descarcat de creditor.2. Novatiunea prin schimbarea de obiect – animus novandi constituie

conditia esentiala pentru validitatea acesteia. |ntr-un contract de comert international se poate proceda la renegocierea contractului, asa cum se intampla in cazul clauzei de impreviziune.

3. Efectele novatiunii asupta privilegiilor si ipotecilor vechii creante – privilegiile si ipotecile creantei vechi nu le are si creanta ce-i este substituita, afara de cazul cand creditorul le-a rezervat expres. Daca ipoteca creantei novate a fost rezervata pentru garantarea noii creante, aceasta se va inscrie cu rangul vechii ipoteci, in temeiul inscrisului dovedind novatiunea.

VII.7.2. Stingerea obligatiilor altfel decat prin plata

(a) compensatia|n dreptul comertului international, compensatia – ca si in dreptul

comun – constituie un mod de stingere a obligatiilor. Cand doua persoane sunt datoare una alteia, se opereaza inre dansele o compensatie care stinge amandoua datoriile. De la aceasta regula generala legea stipuleaza urmatoarele cazuri cand compensatia nu opereaza: in cazul unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar; in cazul unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat; in cazul unei datorii declarate nesesizabile.

Compensatia stinge cele doua obligatii fie in totalitate – daca sunt egale – fie in parte, in cazul in care sunt inegale, pana la concurenta celei mai mici.1. Compensatia legala – opereaza prin efectul legii, daca obligatiile

de plata sunt reciproce intre aceleasi doua persoane, daca au ca obiect sume de bani sau bunuri fungibile de aceeasi natura si daca ambele creante sunt certe, lichide si exigibile. |n baza legii compensatia n-are loc in prejudiciul drepturilor dobandite de alte persoane.

2. Compensatia judiciara – este pronuntata de instanta in solutionarea unor pretentii reciproce ale partilor aceluiasi proces si opereaza in cazul in care nu poate opera compensatia legala.

DCI – 443. Compensatia conventionala – este expresia acordului de vointa

al partilor in cazul in care nu opereaza compensatia legala.|n toate cazurile compensatia produce aceleasi efecte: stingerea

datoriilor reciproce pana la concurenta valorii celei mai mici; stingerea concomitenta a garantiilor si accesoriilor obligatiei principale; aplicarea regulilor imputatiei platii – in cazul in care intre aceleasi parti exista mai multe datorii reciproce compensabile.

Compensatia este cunoscuta in diferite sisteme de drept ca o operatiune comerciala complexa, prin care importul este legat de derularea exportului, fiecare partener fiind – in acelasi timp – si debitor si creditor. |n compensatia bilaterala largita, partenerii din aceeasi tara au calitatea de importator si exportator, pentru marfurile livrate exportatorul urmand sa fie platit de catre importatorul din tara sa. |n compensatia triunghiulara si multipla, marfurile se livreaza intre parteneri din tari diferite in circuit inchis, efectele fiind aceleasi. |n toate cazurile compensatia se stipuleaza printr-o clauza in contractul de comert international, in baza acordului survenit intre parti.

(b) Darea in plataUn alt mod de stingere a obligatiilor comerciale internationale este

darea in plata. Darea in plata opereaza atunci cand intre debitor si creditor intervine o intelegere prin care primul se obliga sa indeplineasca o alta prestatie decat cea initiala. Prin executarea noii prestatii, obligatiile debitorului fata de creditor se sting.

(c) Remiterea de datorieRemiterea de datorie si imposibilitatea fortuita de

executare nu duc la realizarea creantei creditorului. Remiterea de datorie si imposibilitatea fortuita de executare sunt supuse acelorasi conditii ca in relatiile in dreptul comun.

Remiterea de datorie – renuntarea creditorului la dreptul sau impotriva debitorului – trebuie sa fie expresa, neputand fi considerata implicita sau prezumata. |n baza legii, remiterea sau descarcarea expresa facuta in folosul unuia din codebitorii solidari libereaza pe toti ceilalti.

Remiterea sau descarcarea expresa facuta debitorului principal libereaza cautiunile. Legea precizeaza, insa, ca aceea acordata cautiunii nu libereaza pe debitorul principal; aceea acordata uneia din cautiuni nu libereaza pe celelalte.

Remiterea voluntara a titlului original facuta de catre creditor debitorului da proba liberatiunii.

Remiterea lucrului dat ca siguranta nu este de ajuns ca sa faca a se presupune remiterea datoriei.

Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului facuta unuia din debitor, are acelasi efect in folosul codebitorilor.

Aceste dispozitii urmeaza a se aplica pe baza particularitatilor fiecarei spete din raporturile contractuale de comert international.

DCI – 45VIII. CONTRACTUL DE VANZARE-CUMP~RARE |

N COMERTUL INTERNATIONAL

VIII.1. Contractul de vanzare-cumparare internationala, privit ca si contract de comert international (a se vedea pct.7 din programa)

Contractul de vanzare–cumparare in relatiile comerciale internationale constituie un instrument juridic important, prin care se efectueaza operatiuni comerciale internationale de transmitere a marfurilor de la producator la consumator.

Contractul de vanzare-cumparare este un act juridic prin care partile – vanzatorul si cumparatorul – apartinand unor state diferite, se obliga reciproc sa transmita proprietatea unui bun in schimbul platii unui pret.

VIII.1.1. Caracterele juridice comune ale contractului de vanzare-cumparare in comertul international:

- contracte bilaterale sau sinalagmatice – da nastere la obligatii reciproce pentru ambele parti;

- contracte cu titlul oneros – partile contractante urmaresc anumite interese patrimoniale;

- contracte comutative – intinderea drepturilor si obligatiilor partilor e cunoscuta din momentul incheierii contractului.

VIII.1.2. Caracterele juridice specifice ale contractului de vanzare-cumparare in comertul international:

- Comercialitatea – contractul de vanzare-cumparare international are caracter comercial deoarece reglementeaza numai relatiile care apar in operatiunile de comert exterior; comercialitatea contractului de vanzare-cumparare este determinata de natura operatiunilor indeplinite. Pe plan international deosebirea dintre vanzarea-cumpararea civila si vanzarea-cumpararea comerciala are o semnificatie minora, deoarece sunt supuse unor norme identice; in masura in care se ridica totusi probleme, caracterele vanzarii-cumpararii se determina dupa lex contractus.

- Internationalitatea – contractul de vanzare-cumparare are caracter international, deoarece cuprinde elemente de extranietate care se intemeiaza pe nationalitatea diferita a partenerilor, circuitul marfii de la o tara la alta, actele – oferta sau acceptarea – pot fi indeplinite pe teritorii diferite.Vanzarea-cumpararea in comertul international este un contract

original, care comporta caracteristici proprii si problematici specifice si nu este un contract intern la care se adauga un elemente de extraneitate.

Obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie marfa vanduta, in schimbul careia cumparatorul plateste vanzatorului pretul stabilit. Pentru existenta contractului bunul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:- bunul sa fie in circuitul civil;- bunul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata

exista in viitor;- bunul sa fie determinat sau determinabil- bunul sa fie proprietatea vanzatorului.

DCI – 46Cand vanzatorul are calitatea de intermediar are urmatoarele

obligatii: sa procure marfurile pe care le vinde si sa le predea cumparatorului.

VIII.2. Contractul de vanzare internationala de marfuri – Conventia de la Viena din 1980

|nca din primul capitol, Conventia de la Viena din 1980 precizeaza ca “se aplica contractelor de vanzare de marfuri intre parti care isi au sedii in state diferite”, cand aceste state “sunt state contractante” sau cand normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant. Conventia defineste caracterul international al acestor contracte prin aceea ca se aplica partilor care au sedii in state diferite. Faptul ca partile au sedii in state diferite trebuie sa rezulte din contract ori din tranzactiile incheiate anterior intre parti sau din informatiile furnizate de ele in orice moment care trebuie sa fie anterior incheierii sau cu ocazia incheierii contractului.

Conventia se aplica contractelor de vanzare de marfuri. Dupa confruntarea mai multor puncte de vedere, s-a apreciat ca normele Conventiei trebuie sa circumscrie obiectul acesteia, asa incat sa vizeze marfurile ce urmeaza a fi fabricare sau produse, deci bunuri viitoare, deoarece aceste bunuri sunt determinate sau determinabile.

Contractul de vanzare-cumparare internationala de marfuri nu este reglementat sub toate aspectele in Conventie, ci avand in vedere locul si rolul ce revin vointei partilor, precum si practicilor traditionale in materie. Validitatea contractului, clauzele sale, uzantele si efectele pe care contractul poate sa le aiba asupra proprietatii marfurilor vandute nu intra sub incidenta Regulilor Uniforme ale Conventiei. Aceste reguli carmuiesc exclusiv formarea contractului de vanzare si drepturile si obligatiile la care un astfel de contract da nastere intre vanzator si cumparator.

Normele Conventiei nu se aplica raspunderii vanzatorului pentru decese sau leziuni corporale cauzate oricui de catre marfuri, avand caracter delictual.

Atat domeniul de aplicare personal – ratione personae – cat si domeniul de aplicare materiale – ratione materiae – au fost riguros reglementate, ajungandu-se chiar la reglementari de detaliu. |n procesul de elaborare a unor Reguli Uniforme care sa faciliteze schimburile comerciale internationale, practicile internationale, uzantele comerciale au fost prezentate pe larg demonstrandu-se utilitatea lor. Astfel au triumfat exigentele privind promovarea unor norme care – precizand domeniile supuse uniformizarii – sa respecte diversitatea, prin luarea in considerare a valentelor ei in vanzarea internationala de marfuri.

VIII.2.1. Reguli privind interpretarea S-a convenit ca la interpretarea Conventiei sa se tina seama de

caracterul sau international si de necesitatea de a promova aplicarea sa uniforma, precum si de a asigura respectul bunei-credinte in comertul international. Buna-credinta este necesara in toate fazele contractului.

Problemele carmuite de Conventie care nu sunt rezolvate in mod expres de catre ea, urmeaza sa fie reglementate potrivit cu principiile generale din care ea se inspira sau, in lipsa acestor principii, in conformitate cu legea aplicabila in temeiul normelor de drept international privat.

Criteriile obiective cum sunt uzantele si obisnuintele partilor si criteriile subiective care tin de comportamentul partilor sunt de natura

DCI – 47a servi la determinarea intentiei in procesul, adeseori complex, al interpretarii contractului. Conventia stipuleaza expres ca – potrivit scopurilor ei – indicatiile si celelalte manifestari ale unei parti trebuie interpretate dupa intentia acesteia, cand cealalta parte cunostea sau nu putea sa ignore aceasta intentie.

VIII.2.2. Forma contractului Conventia de la Viena din 1980 stipuleaza reguli exprese cu privire

la forma contractului, precizand ca acesta nu trebuie sa fie incheiat, nici constatat in scris si nu este supus nici unei alte conditii de forma. (Art.11)

Art.29 din Conventie prevede ca un contract poate fi modificat sau reziliat prin acordul partilor.

VIII.2.3. Proba contractuluiConform Regulilor Uniforme stipulate in Conventie, principiul care

guverneaza probatiunea este libertatea probei contractului. Conform art. 11, contractul poate fi probat prin orice mijloace, inclusiv martori. Se admit si comunicarile adresate prin telegrama sau prin telex, evident telefaxul si alte mijloace moderne de comunicare.

VIII.2.4. Formarea contractuluiPentru a acoperi intregul proces a carei finalitate este incheierea

contractului ar trebui sa denumim acea faza drept faza formarii contractului si ea cuprinde: oferta, acceptarea ofertei si incheierea contractului.

(a) OfertaOferta reprezinta propunerea de incheiere a unui contract

adresata uneia sau mai multor persoane determinate. Conventia de la Viena din 1980 stipuleaza cateva conditii de validitate ale ofertei: sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate; sa fie suficient de precisa (sa contina denumirea marfurilor si, expres sau implicit, cantitatea si pretul sau sa dea informatii care sa permita determinarea lor; sa denote vointa ofertantului de a se angaja in cazul acceptarii). Oferta produce efecte in momentul in care ajunge la destinatar.

(b) Acceptarea ofertei Momentul acceptarii ofertei este definit ca fiind acela in care

destinatarul printr-o declaratie sau alta forma de manifestare isi exprima acordul sau la o oferta. Conventia de la Viena din 1980 precizeaza ca tacerea sau inactiunea, prin ele insele, nu pot constitui acceptare.

Daca destinatarul ofertei poate arata ca o accepta prin indeplinirea unor acte de natura a confirma aceasta concluzie suntem in prezenta unei acceptari tacite, care isi produce efectele din momentul indeplinirii unor asemenea acte.

Acceptarea ofertei produce efecte in momentul in care indicatia de acceptare parvine ofertantului, iar in cazul in care acceptarea ofertei are stabilit un termen aceasta trebuie sa se situeze in termenul stipulat, altfel nu produce efecte. Momentul producerii efectelor acceptarii este cel al indeplinirii unuia din actele din care rezulta ca oferta a fost acceptata: expedierea marfurilor sau plata pretului. Conventia prevede conditia acceptarii exprese a ofertei.

Regula instituita de Conventie cu privire la continutul acceptarii este ca acceptarea sa fie pura si simpla, adica sa concorde cu continutul ofertei. De la aceasta regula Conventia instituie o exceptie:

DCI – 48tinde sa fie acceptarea unei oferte, dar care contine elemente de completare sau diferite care nu altereaza in mod substantial termenii ofertei, constituie o acceptare. Conventia stipuleaza o exceptie la aceasta exceptie: ofertantul, fara intarziere nejustificata, a relevat verbal deferentele sau a adresat un aviz in acest scop, in acest caz raspunsul nu va fi considerat o acceptare, chiar daca nu altereaza termenii ofertei.

Privind termenele de acceptare, Conventia precizeaza ca termenul de acceptare a ofertei incepe sa curga in raport cu mijloacele de comunicare folosite. Zilele de sarbatoare sau nelucratoare sunt cuprinse in cadrul acestui termen.

Acceptarea tardiva este cea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului stipulat in oferta sau a termenului rezonabil reglementat prin Conventie.

Acceptarea poate fi retractata daca retractarea ajunge la ofertant inainte de momentul in care acceptarea ar fi produs efecte sau in acel moment.

(c) |ncheierea contractului Momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea

unei oferte produce efecte potrivit regulilor analizate anterior. Momentele in care acceptarea ofertei isi produce efectele sunt: cel al receptiei, cand acceptarea parvine ofertantului; cel al realizarii acordului de vointa intre parti; cel in care actul de acceptare tacita a fost indeplinit. Aceste momente, in care acceptarea unei oferte produce efecte constituie momentul in care contractul este incheiat.

VIII.2.5. Efectele contractuluiEfectele contractului se concretizeaza in:

- obligatiile care se creaza in sarcina partilor;- transmiterea proprietatii si a riscurilor.

(a) Transmiterea proprietatii si a riscurilor|n dreptul roman regula este: transmiterea proprietatii lucrului

vandut de la vanzator la cumparator are loc prin simplul efect al incheierii contractului. Exceptiile de la regula sunt: partile pot sa prevada printr-o clauza expresa un alt mod de transferare a proprietatii bunului; vanzarea de bunuri generice; vanzarea de bunuri viitoare.

|n celelalte sisteme de drept exista o reglementare unitara – in general exista doua modalitati: proprietatea se transmite in momentul incheierii contractului sau in momentul predarii bunului vandut.

|n practica comertului international stabilirea transmiterii proprietatii are un caracter simplificat: momentul transmiterii proprietatii se determina de parti in functie de specificul contractului, in caz contrar transmiterea dreptului de proprietate va fi guvernata de lex contractus.

Dispozitiile uniforme ale Conditiilor generale de livrare CAER 1968/1975/1980, reglementeaza transferul proprietatii in raport de mijloacele traditionale folosite pentru livrarea marfii. Conventia Natiunilor Unite de la Viena din 1980 nu se ocupa de transmiterea proprietatii, ci se refera numai la remiterea efectiva a marfurilor.

Privind problema transmiterii riscurilor, in unele legislatii se precizeaza ca: riscurile se transmit odata cu dreptul de proprietate; riscurile vor fi suportate de cumparator, care devine proprietar al bunului vandut; pierderea sau deteriorarea fortuita a bunului ramane in sarcina debitorului obligatiei imposibil de executat. |n alte legislatii

DCI – 49transmiterea riscurilor este distincta de transferul dreptului de proprietate si are loc in momentul incheierii contractului; in momentul individualizarii bunului sau in momentul predarii bunului vandut.

|n practica comerciala internationala partile determina transmiterea riscurilor prin includerea in contract a unor clauze tip uzuale.

Datorita importantei lor, solutiile privind problema transmiterii riscurilor au fost consacrate in cadrul dreptului uniform al contractelor: Conventia Natiunilor Unite de la Viena din 1980; Regulile INCOTERMS 1953; Conditiile generale de livrare CAER 1968/75/80.

Partile pot sa prevada in contract si alte momente de transfer a riscurilor, insa intentia partilor trebuie sa se manifeste in mod clar, iar in absenta unei clauze exprese, transferul riscurilor este supus lui lex contractus.

Conditiile generale de livrare si contractele tip redactate de Comisia economica a ONU pentru Europa prezinta o importanta deosebita. |n elaborarea acestora Comisia ONU a tinut seama de practica existenta, de complexitatea si varietatea raporturilor comerciale si de interesele partilor. Conditiile generale de livrare si contractele tip redactate de Comisia economica a ONU sunt rezultatul cooperarii internationale pentru realizarea instrumentului reprezentand o redactare perfectionata, care tinde sa inlature practica de adeziune si sa atenueze din consecintele pe care le produce astfel de contracte.

(b) Obligatiile care se creaza in sarcina partilor1. Obligatiile vanzatorului |n contractul de vanzare comerciala internationala vanzatorul are

o pozitie importanta si activa. Rolul sau se concretizeaza in urmatoarele obligatii principale: - predarea efectiva a marfii vandute;- asigurarea conformitatii marfii predate cu clauzele contractului;- remiterea documentatiei tehnice referitoare la marfa.

A. Predarea marfii vandute. Predarea inseamna actele, faptele, procedeele prin care marfa

este remisa cumparatorului.Termenul predarii. Predarea marfii implica pentru vanzator

respectarea momentului privind executarea obligatiei; momentul predarii se stabileste de partile contractante. Termenul de predare poate fi: determinat sau cert si determinabil sau indicativ. |n raport de posibilitatea existentei unor date suplimentare termenul poate fi riguros sau ferm si simplu.

Tinand cont de felul termenului predarea poate fi: - prompta – marfa se expediaza in 15 zile de la formarea

contractului;- la termen – in contract se prevede expres data predarii;- indata ce e gata, posibil – fara a depasi 45 zile de la formarea

contractului.Daca marfa urmeaza sa fie expediata intr-o anumita perioada si

exista o alta prevedere, vanzatorul poate sa determine data permisa a predarii. Termenul de predare se calculeaza din momentul incheierii contractului. Daca obligatia de predare este conditionata de un fapt al cumparatorului, termenul va incepe sa curga dupa realizarea lui. Predara marfii partiala in avans se poate efectua numai cu acordul anticipat al cumparatorului.

DCI – 50|n absenta unei clauze (indicii) predarea se efectueaza intr-un

termen rezonabil in functie de natura marfurilor si imprejurarile contractului. Vanzatorul trebuie sa-si indeplineasca obligatia de predare a marfii fara a fi necesara punerea in intarziere.

Locul predarii marfii este, de regula, locul prevazut in contract. |n mod obisnuit locul predarii este in raport de conditiile de livrare prevazute de parti. Cand vanzatorul este tinut sa ia masuri pentru trimiterea marfurilor, el trebuie sa execute contractul pentru ca marfa sa fie predata la locul prevazut.

Controlul calitatii marfii. Modalitatile folosite in practica sunt in raport de natura marfurilor si intelegerea partilor. Controlul calitatii marfii poate fi facut la locul de expediere a marfii; la locul de destinatie al marfii sau la locul de instalare a utilajelor.

|nainte de expedierea marfii vanzatorul este obligat sa supuna controlului calitatii marfii, pe cheltuiala sa, in conditiile prevazute in contract si conform conditiilor obisnuite existente in tara sa pentru marfa respectiva. La livrarea marfurilor de larg consum si a produselor alimentare, verificarea calitatii se face numai prin sondaj, conform regulilor obisnuite din tara vanzatorului. Vanzatorul este obligat sa confirme calitatea marfii livrate prin: protocolul de incercare; certificatul de calitate sau un alt document similar. Controlul calitatii se poate efectua de catre cumparator la locul de expeditie al marfii sau la locul de destinatie al marfii si se executa in porturi, statii de frontiera s.a. Cumparatorul trebuie sa procure actele de control. Controlul calitatii executat de parti implica cheltuieli ridicate si dificultati tehnice, iar pentru anularea lor, in practica comerciala internationala, s-a impus o forma proprie de control care se realizeaza prin intermediul unui organ tert specializat: o casa de control.

Garantia calitatii marfii. Prin inscrierea clauzei de garantie in contract, vanzatorul raspunde pentru calitatea marfii. O anumita perioada de timp el este obligat sa remedieze oricare defectiune si sa asigure folosirea normala a marfii, potrivit destinatiei sale.

Partile trebuie sa prevada in contract: durata garantiei; ziua cand incepe garantia; la ce se refera garantia si responsabilitatile partilor.

B. Conformitatea marfii predateMarfa predata de vanzator trebuie sa fie conform clauzelor

contractuale, fara a avea defecte sau vicii. Bunul predat poseda calitatile si particularitatile prevazute expres sau tacit in contract. Conformitatea marfii predate se determina tinand cont de stipulatiile contractuale privind calitatea, cantitatea si tipul marfii.

Potrivit Conventiei Natiunilor Unite de la Viena din 1980, in absenta unei dispozitii contrare, marfurile sunt conforme contractului in urmatoarele cazuri: - sunt proprii imbunatatirilor la care servesc in mod obisnuit marfuri

de acelasi tip;- sunt adecvate oricaror intrebuintari speciale care a fost adusa la

cunostinta vanzatorului in momentul incheierii contractului; - poseda calitatile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat-o

cumparatorului ca esantion sau model;- sunt ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile

de acelasi tip si intr-o maniera adecvata pentru a le conserva si proteja.Cantitatea marfii se stabileste in functie de natura marfii si uzante,

prin utilizarea unor unitati de masura specifice. |n contract trebuie sa se mentioneze locul unde se va determina cantitatea marfii – la locul

DCI – 51de expediere sau la locul de destinatie -, momentul determinarii cantitatii marfii si modul de detereminare a cantitatii marfii.

Calitatea marfii reprezinta totalitatea insusirilor care le are o marfa fabricata la nivelul tehnologiei mederne si datorita carora e preferata, satisfacand in conditii optime necesitatile cumparatorului. Calitatea marfii trebuie prevazuta in contract de catre parti in mod precis si detaliat. Calitatea marfii se refera la caracteristicile tehnice ale marfii, la functionalitatea ei si la gradul in care corespunde cerintelor pentru care a fost produsa.

Nivelul calitativ al marfii se stabileste prin intermediul unor criterii sau caracteristici ale produsului. Calitatea marfii se poate stabili prin unele metode ce folosesc urmatoarele elemente: - vazut si placut – cumparatorul examineaza marfa si este de acord

s-o cumpere. Contractul se incheie fara a fi necesara o deschiere tehnica.

- Dupa incercare; - Dupa degustare;- Tel quel – cumparatorul este de acord sa primeasca marfa asa cum

este;- Rye terms – cumparatorul primeste marfa in starea in care este,

dar poate primi o bonificatie daca nu este corespunzatoare;- Sound Delivered – cumparatorul poate refuza marfa avariata;- Mostre- Tipuri – notiune obstracta fata de care calitatea marfii ce se

livreaza trebuie sa se apropie cat mai mult; denumiri uzuale: lamai de Catania, bumbac Cleveland;

- Norme si standarde – caracteristici ale produsului care au fost codificate;

- Descriere – indicarea caracteristicilor tehnice ale produsului.Daca partile nu au stabilit ca bunul sa corespunda unei anumite

calitati, vanzatorul este obligat sa livreze marfa de calitate medie obisnuita existenta in tara sa, corespunzator destinatiei prevazute in contract, in caz contrar conform destinatiei obisnuite a acesteia in tara vanzatorului.

C. Predarea documentatiei tehnice. |n contractele care au ca obiect instalatii complexe, obiective

industriale mari, aparate sau utilaje, vanzatorul trebuie sa predea documentatia tehnica si know-how-ul corespunzator. Vanzatorul trebuie sa asigure montarea masinilor si utilajelor, punerea lor in functiune, intretinerea si posibilitatea unei utilizari normale.

Predarea documentatiei tehnice are loc in momentul, locul si forma prevazuta in contract sau uzante. Documentatia tehnica se poate expedia odata cu marfa, indicandu-se numarul contractului si comenzii. Vanzatorul pastreaza un drept exclusiv asupra documentatiei tehnice transmise cuparatorului, daca prin contract nu s-a stabilit altfel. Cumparatorul o poate folosi doar pentru intretinerea utilajului achizitionat si numai pe teritoriul tarii sale.

2. Obligatiile cumparatorului.|n contractul de vanzare comerciala internationala cumparatorul

are urmatoarele obligatii principale:- plata pretului;- luarea in primire a marfii predate.

A. Plata pretuluiPlata pretului este obligatia asumata de cumparator, pe care o

executa in schimbul marfii primite. Cumparatorul este obligat sa ia

DCI – 52masurile si sa indeplineasca formalitatile destinate sa permita plata pretului prevazut in contract si lege.

Determinarea pretului. |n vanzarea comerciala internationala pretul poate fi: - determinat – prevazut de parti cu ocazia incheierii contractului.

Pretul se inscrie printr-o formula fixa sau mobila. Se fixeaza un pret de baza, dupa efectuarea livrarii, in raport de limitele admise si de proportiile imediate se va determina pretul efectiv.

- determinabil – se concretizeaza dupa incheierea contractului, avandu-se in vedere: cotatiile la bursa; media cotarilor de pe diferite piete, pretul din ziua predarii.|n stabilirea pretului se tine cont de:

- cantitatea la care se calculeaza pretul – dupa cantitatea de marfa ce se gaseste la locul si momentul executarii contractului;

- valuta in care se face plata – care poate fi cea stabilita de parti, iar daca se face plata cu alta valuta decat cea stabilita, in contract se prevede si cursul de schimb valutar;

- reducerile de pret acordate cuparatorului – de catre vanzator, care sunt uzuale sau specifice. |n practica se utilizeaza reduceri privind calitatea si integritatea marfii sau determinate de natura operatiilor legate de obiectul contractului.Daca pretul nu a fost fixat in contract, partile s-au referit la pretul

practicat in momentul incheierii contractului, in ramura comerciala respectiva pentru aceleasi marfuri vandute in imprejurari comparabile.

Elementele pretului. Pretul de vanzare internationala cuprinde pretul intern plus un numar de elemente, in functie de situatia concreta. Componente:- cheltuieli de ambalare – depind de natura marfii si vointa

vanzatorului. Partile pot sa nu discute insa cine le suporta.- Cheltuieli de transport – sunt in functie de conditia de livrare si se

impart intre partile contractante dupa modalitatile de vanzare folosite. Exista cumparator – Exworks

FOB - vanzatorul suporta cheltuielile de aducere a marfii in port si cele de incarcare

- cumparatorul suporta cheltuielile de navlosire.CIF, C and F - vanzatorul suporta cheltuielile de transport pana la destinatie- cheltuielile de asigurare – constituie un element al pretului numai

in vanzarea CIF, vanzatorul are obligatia sa procure pe propria cheltuiala o polita de asigurare maritima sub forma transferabila. |n celelalte conditii de livrare, asigurarea revine cumparatorului.Cheltuieli in legatura cu procurarea unor acte prevazute de

regimul legal al exporturilor sau importurilor, respectiv cheltuieli diverse: impozite, taxe, tarife vamale, comisioane bancare si comerciale si alte elemente ale pretului de vanzare in raport de partea care le suporta.

Data platii se prevede de catre parti in contract sau rezulta din uzantele comerciale. Pretul se plateste la momentul fixat, fara a fi necesara nici o cerere sau alta formalitate din partea vanzatorului, sau in caz contrar in momentul punerii la dispozitie a marfurilor ori a remiterii documentatiei reprezentative a marfurilor. Vanzatorul poate face din plata o conditie a remiterii marfurilor sau documentatiei. Cumparatorul nu este tinut sa plateasca pretul inainte de a fi avut

DCI – 53posibilitatea sa examineze marfurile, in afara de cazul in care in contract se prevede altfel.

Locul platii este diferit de dreptul comun. Locul platii este portabil: pretul se plateste la sediul vanzatorului, daca contractul nu prevede altfel sau la locul predarii bunului, daca plata trebuie efectuata contra remiterii marfurilor sau documentatiei. |n situatia in care vanzatorul isi schimba sediul dupa incheierea contractului, el trebuie sa suporte orice sporire a cheltuielilor accesorii platii.

B. Luarea in primire a marfiiLuarea in primire a marfii – reprezinta indeplinirea oricarui act care

se poate cere, in mod rezonabil, cumparatorului pentru a permite vanzatorului sa efectueze predarea. |n raport de natura livrarii, cumparatorul este tinut sa respecte indicatiile vanzatorului si in unele cazuri trebuie sa procure mijloacele de transport si sa indice elementele marfii.

3. Raspunderea in vanzarea internationala.Prin contractul de vanzare-cumparare international partile

urmaresc executarea obligatiilor asumate si crearea unor conditii optime pentru realizarea operatiunilor comerciale.Partile raspund pentru neexecutarea obligatiilor contractuale si pentru executarea acestora in mod necorespunzator.

Formele raspunderii materiale sunt: repararea prejudiciilor cauzate si plata de penalitati.

Partea care a atras o terta persoana la indeplinirea obligatiilor sale contractuale poarta raspunderea fata de cealalta parte contractuala pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor de catre terta persoana, ca pentru propriile actiuni.

Acordarea de penalitati este conditionata de unele cerinte:- sa exista un contract valabil intre parti;- neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor de

catre debitor;- penalitatile sa fie prevazute de Conditiile generale de livrare,

acordul bilateral, contract;- creditorul sa ceara penalitatile respective.

Creditorul are dreptul sa ceara plata penalitatilor pentru urmatoarele temeiuri:- intarzierea in livrare;- intarzierea in punerea la dispozitie a documentatiei tehnice;- neprezentarea certificatelor de analiza;- intarzierea in livrare in cazul sistarii livrarilor din cauza defectelor

care se repeta;- neutilizarea marfii;- cererea neintemeiata privind restituirea sumelor platite;- nedeschiderea acreditivului la termenele prevazute.

a) Raspunderea vanzatoruluiDaca vanzatorul nu-si executa obligatiile contractuale, cuparatorul

poate sa ceara executarea contractului, poate sa solicite rezolutiunea contractului sau poate sa pretinda daune-interese.

1. Executarea contractului poate fi ceruta daca marfa nu este conform cu prevederile contractului: - cumparatorul poate sa ceara predarea unor marfuri de inlocuire

sau sa se repare lipsa de conformitate intr-un termen rezonabil de la denuntarea lipsei de conformitate sau in momentul sau in momentul denuntarii lipsei de conformitate;

- cumparatorul poate sa ceara o bonificatie, reducerea pretului proportional cu diferenta intre valoarea pe care marfurile efectiv

DCI – 54predate le aveau in momentul predarii si valoarea pe care marfurile conforme ar fi avut-o in acel moment;

- cumparatorul poate sa acorde vanzatorului un termen suplimentar, de o durata rezonabila, pentru executia obligatiei sale. |nainte de expirarea acestui termen cumparatorul nu poate sa se prevaleze de vreunul din mijloacele de care ar dispune in caz de incalcare a contractului, dar nu pierde dreptul de a cere daune-interese pentru intarziere in executare.Conform Conditiilor generale de livrare CAER 1968/75/80 –

cumparatorul trebuie sa faca o reclamatie cu privire la calitatea si cantitatea marfii, prin care se urmareste gasirea unei solutii amiabile si evitarea unui litigiu. Relamatia se poate face in termen de 3 luni de la data livrarii marfii privind cantitatea marfii; in termen de 6 luni de la data livrarii marfii privind calitatea marfii si in termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de garantie, in caz contrar cumparatorul decade din dreptul de a se adresa arbitrajului.

Reclamatia trebuie sa contina: denumirea marfii conform contractului; cantitatea marfii pentru care se formuleaza reclamatia; numarul contractului; date care sa permita identificarea marfii; pretentia cumparatorului.

Reclamatia trebuie sa fie confirmata de vanzator in cel mult 7 zile lucratoare de la data prezentarii ei. Vanzatorul este obligat sa analizeze conditiile de fond ale reclamatiei si sa comunice modalitatile de solutionare cumparatorului in termenul prevazut in contract, insa nu mai tarziu de 60 de zile. Daca admite pretentiile cumparatorului, reclamatia se poate rezolva prin: inlaturarea deficientelor constatate la destinatie prin reconditionarea marfii; restituirea marfii pentru inlocuirea ei; acordarea unei bonificatii; livrarea cantitatii lipsa; restituirea sumei platite pentru cantitatea de marfa lipsa. |n cazul intarzierii in livrarea marfii fata de termenele convenite prin contract, vanzatorul va plati cumparatorului o penalitate calculata la valoarea marfii nelivrate in termen.

2. Rezolutiunea contractului – este sanctiunea pentru neexecutarea de catre vanzator a obligatiilor asumate prin contract si poate fi ceruta in urmatoarele imprejurari, conform Conventiei de la Geneva din 1980:- neexecutarea de catre vanzator a uneia din obligatiile sale

constituie o incalcare esentiala a contractului;- vanzatorul nu preda marfurile in termenul suplimentar acordat de

cumparator sau declara ca nu le va preda intr-un termen astfel acordat;

- daca neexecutarea partiala a obligatiilor asumate sau lipsa de conformitate reprezinta o incalcare esentiala a contractului.Rezolutiunea contractului se face printr-o declaratie notificata de

cealalta parte.Daca este evident ca inainte de data executarii contractului se va

savarsi o incalcare esentiala a contractului, cealalta parte poate declara rezolutiunea anticipata a contractului.

b) Raspunderea cumparatoruluiVanzatorul are posibilitatea: sa ceara executarea contractului;

rezolutia contractului si daune-interese.1. Executarea contractului. Daca nu s-a prevalat de un mijloc

incompatibil cu ele, vanzatorul poate cere: plata pretului; preluarea marfii predate; executarea altor obligatii ale cumparatorului. Vanzatorul poate sa acorde cumparatorului un termen suplimentar, de durata rezonabila, pentru executarea obligatiilor sale. |nainte de

DCI – 55expirarea termenului, vanzatorul nu se poate prevala de nici unul din mijloacele de care dispune in caz de incalcare a contractului. Daca plata pretului se efectueaza cu intarziere, vanzatorul are dreptul sa ceara penalitati. Datorita intarzierii in deschiderea acreditivului, vanzatorul poate sa opreasca expedierea marfii, suspendarea executarii contractului intervine automat, nefiind necesara nici o formalitate.

2. Rezolutiunea contractului – se poate declara de vanzator in urmatoarele cazuri:

- neexecutarea de catre cumparator a uneia din obligatiile sale contractuale care constituie o incalcare esentiala a contractului;

- cumparatorul nu-si executa obligatia de plata a pretului sau preluare a marfurilor predate in termenul suplimentar acordat de vanzator sau cumparatorul declara ca nu o face in termenul acordat.

|n caz de executare tardiva, iar vanzatorul a declarat rezolutiunea contractului inainte de a afla despre executarea contractului, partea respectiva poate declara contractul rezolvit pentru viitor.

c) Daune – intereseDaunele-interese cuprind pierderea suferita, care este supusa

intotdeauna repararii de cealalta parte, si castigul nerealizat, care este supus repararii numai daca s-a prevazut in contract sau exista acordul partilor. Daunele-interese nu pot fi superioare pierderii suferite si nici castigului nerealizat pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le prevada in momentul incheierii contractului. Persoana care invoca incalcarea contractului trebuie sa ia masurile rezonabile, tinand seama de imprejurari pentru a limita pierderea, inclusiv castigul nerealizat, iar daca neglijeaza sa o faca, partea cealalta poate sa ceara o reducere a dezdaunarii egala cu pierderea care ar fi trebuit evitata.

Pentru acordarea despagubirilor trebuie intrunite urmatoarele conditii:- neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor

contractuale;- producerea unei pagube materiale celeilalte parti;- legatura cauzala intre neindeplinirea sau indeplinirea

necorespunzatoare a obligatiilor contractuale si producerea unei pagube materiale celeilalte parti;

- culpa debitorului.Sarcina probei revine creditorului. Culpa debitorului este

prezumata.d) Exonerarea de raspundere

Partile sunt exonerate de raspundere daca neexecutarea obligatiilor contractuale sau executarea lor necorespunzatoare se datoreaza unei cauze straine, daca nu pot fi imputabile debitorului ori daca dreptul creditorului de a cere executarea contractului inceteaza.

Exonerarea de raspundere intervine in urmatoarele cazuri:- culpa contractantului- culpa tertului – daca motivul invocat este determinat de

neexecutarea de catre un tert, pe care partea l-a insarcinat sa execute in intregime sau partial contractul, ea nu este exonerata decat in cazul in care dovedeste ca sunt intrunite conditiile exonerarii in persoana sa si a tertului;

- forta majora – imprejurare care a intervenit dupa incheierea contractului ca urmare a unor evenimente extraordinare, neprevazute si inevitabile pentru una din parti. Forta majora

DCI – 56trebuie anuntata in scris celeilalte parti, fara intarziere, in limita termenului de executare a obligatiilor contractuale, in caz contrar se impune repararea prejudiciilor cauzate. |n consecinta termenul de executare a obligatiilor contractuale de catre parti se dubleaza in mod corespunzator cu durata acelor imprejurari si a consecintelor lor. Comunicarea va cuprinde date despre intervenirea si

caracteristicile imprejurarii, despre eventualele consecinte ale acesteia. De asemenea, partea este obligata sa comunice, in scris, incetarea fortei majore.

Exonerarea de raspundere poate rezulta din: Conditiile generale de livrare, un acord bilateral sau contract, dreptul national al tarii vanzatorului, aplicabil contractului respectiv.

Sarcina de a dovedi existenta imprejurarilor exoneratoare de raspundere apartine debitorului.

VIII.3. Prescriptia in materia vanzarii internationale de marfuri

Prescriptia in materia vanzarii internationale de marfuri a facut obiectul Conventiei adoptata la New York la 14 iunie 1974 si a Protocolului de modificare a acestei Conventii, adoptat odata cu adoptarea Conventiei asupra contractului de vanzare internationala de marfuri, la 11 aprilie 1980.

Precizam de la inceput ca termenul de prescriptie este de 4 ani, in Conventie sunt stipulate dispozitii riguroase cu privire la modalitatile determinarii termenului de prescriptie si a punctului de plecare a acestui termen.

Conventia prevede o limitare generala a termenului de prescriptie, precizand ca orice termen de prescriptie expira cel mai tarziu 10 ani dupa data la care a inceput sa curga.

Termenul de prescriptie curge de la data la care actiunea poate fi exercitata, in temeiul reglementarilor exprese stipulate in Conventie. O actiune rezultand dintr-o incalcare a contractului poate fi exercitata incepand cu data la care aceasta incalcare s-a produs. O actiune sprijinita pe dol sau rezultand din manopere frauduloase ulterioare, poate fi exercitata incepand cu data la care faptul a fost sau trebuia in mod rational sa fi fost descoperit. |n cazurile in care o parte declara rezolutiunea contractului inaintea datei fixate pentru executarea sa, termenul de prescriptie curge incepand cu data la care declaratia este adresata celeilalte parti.

Conventia reglementeaza trei cauze de incetare a curgerii termenului de prescriptie:- indeplinirea de catre creditor a unui act introductiv al oricarei

proceduri impotriva debitorului – cand partile au convenit sa supuna diferendul lor arbitrajului, termenul de prescriptie inceteaza sa curga incepand de la data la care una dintre parti recurge la procedura de arbitraj;

- indeplinirea de catre creditor a oricarui act care are efect intreruptiv de prescriptie, conform legii statului unde debitorul isi are sediul;

- recunoasterea de catre debitor a obligatiei pe care o are fata de creditor.Conventia stipuleaza in mod expres ca termenul de prescriptie nu

poate fi modificat, nici cursul sau schimbat – printr-o declaratie a partilor sau pe calea unui acord de vointa intre ele – cu exceptia cazurilor prevazute expres in Conventie. |n cursul termenului de

DCI – 57prescriptie, debitorul poate sa prelungeasca acest termen, printr-o declaratie scrisa adresata creditorului.

Efectul prescriptiei consta in faptul ca nici un drept nu este recunoscut, nici nu devine executoriu in nici o procedura inceputa dupa expirarea termenului de prescriptie. Efectul prescriptiei nu se produce cand: prescriptia nu este invocata de catre partea interesata; atunci cand dreptul este invocat pe cale de exceptie.

Conventia stipuleaza ca termenul de prescriptie este calculat astfel incat sa expire la miezul noptii al zilei a carei date corespunde celei la care termenul a inceput sa curga. |n lipsa datei corespunzatoare, termenul de prescriptie expira la miezul noptii ultimei zile a ultimei luni a termenului.

VIII.4. Uzantele internationale in materia vanzarilor internationale de marfuri – Regulile INCOTERMS si RAFTD;

VIII.4.1. Uzantele internationale in materia vanzarilor internationale de marfuri

Uzantele comerciale se aplica prin inscrierea in contracte a unei clauze de trimitere sau prin formularea unei clauze integrate in contractele tip sau in conditiile generale de livrare.

|n materie comerciala se considera ca, in absenta unei conventii contrare, partile s-au referit in mod tacit, in contractul pe care l-au incheiat, la oricare uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in relatiile comerciale este in mod constant repetata, larg cunoscuta, in contracte de acelsi tip in ramura comerciala respectiva.

Aplicabilitatea uzantelor comerciale este determinata de principiul libertatii comertului, consacrat in Codul comercial. Titlul si conditiile aplicarii uzantelor comerciale sunt prevazute de legea contractului, care se determina de parti, iar in absenta unei alegeri a partilor se determina de instanta de judecata.

Uzantele comerciale se aplica cu titlu de clauza conventionala, care poate expresa sau tacita. Clauzele conventionale, ca si prevederile instantelor judecatoresti si arbitrale in solutionarea litigiilor care rezulta din operatiunile comerciale, trebuie sa tina seama pe langa prevederile legii aplicabile contractului si de uzantele comerciale – prevedere consacrata expres in Conventia europeana de arbitraj comercial international, preluata ulterior in majoritatea legislatiilor nationale.

|n absenta unor reglementari adecvate a relatiilor comerciale, practica comerciala internationala:- a creat anumite reguli nescrise, acceptate de buna voie si folosite

in mod regulat. Aceste reguli nescrise au devenit norme ce se aplica in relatiile comerciale;

- a realizat o uniformizare si o standardizare a uzantelor comerciale prin elaborarea unor conditii uniforme si contracte tip si prin includerea in contracte a unor conditii generale;

- o codificare a uzantelor comerciale in anumute ramuri ale activitatii, care asigura certitudine juridica si uniformitatea reglementarilor.Rolul uzantelor comerciale este de a determina drepturile si

obligatiile partilor prin precizarea si completarea continutului contractului si acela de a interpreta si explica termenii si expresiile folosite de parti in contractele comerciale.

DCI – 58VIII.4.2. Regulile INCOTERMS si RAFTD

Pe parcursul timpului, in relatiile comerciale mondiale s-au conturat cateva tipuri de vanzari internationale individualizate, indeosebi in raport de modul in care sunt delimitate obligatiile partilor. Contractele respective sunt desemnate prin formule sau abreviatii care dau o expresie sintetica operatiunilor juridice pe care le determina partile potrivit autonomiei lor de vointa.

(a) INCOTERMS 1990INCOTERMS – International Commercial Terms – Termeni

Comerciali InternationaliCulegerea si sintetizarea uzantelor comerciale in domeniul vanzarii

internationale de marfuri si-au gasit expresia intr-o prima forma codificata sub egida Camerei de Comert din Paris sub denumirea Trade Terms – Termeni Comerciali. Editia completa a fost publicata in anul 1928. Lucrarea a fost rodul activitatii laborioase a mai multor experti comerciali, intruniti intr-un Comitet Special, constituit cu prilejul primului Congres al Camerei de Comert International, ale carui lucrari s-au desfasurat la Paris in 1920.

Prima editie TRADE TERMS cuprindea sase termeni comerciali, insotiti de tabele sinoptice privind uzantele comerciale in materie din peste 30 de tari. Ultima editie a fost publicata cu prilejul Congresului de la Viena al Camerei de Comert International, care a avul loc in 1953. |n anul 1967 s-au mai adaugat doi termeni, iar in anul 1976 s-a adoptat termenul FOB si s-au retiparit Regulile INCOTERMS. |n anul 1990 s-au revizuit termenii si s-a efectuat o modernizare a metodei de prezentare a termenilor, care faciliteaza intelegerea lor in relatiile comerciale.

(b) RAFTD 1941RAFTD – Revised American Foreign Trade Definitions – Definitii

revizuite ale comertului extern american.RAFTD au aparut intr-o prima varianta in anul 1919, ca urmare a

codificarii uzantelor de catre comercinati. Aceasta varianta a cunoscut modificari si imbunatatiri, termenii capatand dimensiuni noi si reprezentand un instrument tot mai apreciat in practica relatiilor comerciale.

(c) Principalele reguli INCOTERMS si RAFTD |n raport de obligatiile partilor intr-un contract de vanzare

internationala, se deosebesc mai multe feluri de contracte desemnate prin clauze TERMS, consacrate in relatiile comerciale internationale. |n Regulile INCOTERMS si RAFTD se regasesc obligatiile vanzatorului – indicativul A – si cele ale cumparatorului – indicativul B.

Regulile privind obligatiile vanzatorului sunt: A1 – livrarea marfii in baza clauzelor stipulate in contract (Vanzatorul are obligatia sa livreze marfa si sa prezinte factura comerciala sau mesajul electronic echivalent);A2 – licente, autorizatii si alte formalitati;A3 – transportul si asigurarea;A4 – livrarea ( continutul acestei reguli variaza dupa cum livrarea este directa sau indirecta, precum si in functie de momentul si locul livrarii); A5 – transferul riscurilor; A6 – repartitia cheltuielilor; A7 – avizarea cumparatorului;

DCI – 59A8 – dovada livrarii marfii (documentul de transport si chiar mesajul electronic echivalent);A9 – verificarea (operatiuni de ambalare si marcare a marfii);A10 – alte obligatii.

Regulile privind obligatiile cuparatorului sunt: B1 – plata pretului;B2 – licente, autorizatii si alte formalitati;B3 – contractul de transport;B4 – preluarea marfii; B5 – transferul riscurilor;B6 – repartitia cheltuielilor;B7 – avizarea vanzatorului;B8 – dovada livrarii (documentul de transport si chiar mesajul electronic echivalent);B9 – inspectarea marfii(verificarea concordantei calitatii si cantitatii cu obligatiile asumate in contract);B10 – alte obligatii.

Reguli privind livrarea marfii:FAS – Free Alongside Ship – in baza acestei reguli vanzatorul trebuie sa livreze marfa de-a lungul vasului desemnat de catre cumparator, la locul de incarcare precizat de acesta;FOB – Free on Board – vanzatorul trebuie sa livreze marfa la bordul vasului desemnat de catre cumparator si in portul convenit de parti;CIF – Cost Insurance and Freight – vanzatorul trebuie sa livreze marfa la bordul navei, in portul convenit, la data sau in perioada care au fost stabilite;CPT si CIP – Carriage and Insurance Paid To – vanzatorul trebuie sa predea marfa in custodia transportatorului, ori a primului transportator, daca sunt transportatori succesivi;DAF – Delivered at Frontier – vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la locul convenit la frontiera (livrat la frontiera);DES- Delivered Ex Ship – vanzatorul trebuie sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la bordul navei, in punctul de descarcare uzual din portul stabilit (livrat pe nava);DEQ – Delivered Ex Quay – vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului pe chei, in portul de destinatie care a fost convenit.

Regulile privind plata pretului si preluarea marfii – in INCOTERMS – sunt corelate cu cele referitoare la obligatiile cumparatorului (indicativul B si A, respectiv B1 si B4; A1 si A4).

|n baza regulilor RAFTD, obligatia cumparatorului de plata a pretului si preluare a marfii este subinteleasa.

Reguli privind transferul riscurilor: Atat potrivit regulilor INCOTERMS, cat si a regulilor RAFTD,

transmiterea riscurilor corespunde cu momentul livrarii marfii.Din punctul de vedere al fortei lor juridice, Regulile INCOTERMS si

RAFTD au un caracter facultativ si supleativ, partile putand sa prevada in contractul lor orice fel de derogari. Regulile INCOTERMS si RAFTD sunt acele uzante care au ajuns la un grad suficient de maturitate juridica. Fiecare dintre Regulile INCOTERMS si RAFTD constituie expresia unui anumit tip de vanzare. Aplicarea lor este posibila numai daca partile, prin vointa lor exercita, aleg una din ele spre a fi incorporata in contractul lor. Partile sunt libere sa aleaga termenului pe care-l considera potrivit si sunt in masura sa

DCI – 60completeze sau sa modifice continutul regulilor care interpreteaza termenul comercial desemnat de ele.

|n cazul in care exista o contradictie intre Regulile INCOTERMS si RAFTD si o clauza speciala stipulata de parti in contract, aceasta clauza speciala prevaleaza.

VIII.5. Categorii de vanzari (prin burse, prin licitatii, alte categorii reglementate de legislatia romana)

VIII.5.1. Vanzarea prin burse

(a) Notiune.Bursa este o institutie specifica economiei de piata. Activitatea

bursei este considerata ca un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale.

Bursa este o piata unde se intalnesc comerciantii sau intermediarii lor pentru a negocia marfuri fungibile si valori mobiliare, dupa o procedura speciala, sub supravegherea unei autoritati. Operatiunile de bursa se incheie pentru marfuri viitoare si care nu sunt prezente, ci reprezentate prin mostre sau descrise prin anumite caracteristici.

La bursa se vand sau se cumpara numai titlurile prin care se efectueaza transferul de proprietate asupra marfurilor. Absenta marfurilor de la locul tranzactiei permite si realizarea unor operatiuni pur speculative.

Bursele au aparut in perioada de inceput a dezvoltarii capitalismului, in cateva orase europene, determinate fiind de operatiunile bancare si de circulatia marfurilor. Prima bursa moderna – 1531 – la Anvers, care detinea cladire proprie unde se incheiau tranzactii asupra marfurilor coloniale.

(b) Functiile burselor sunt: - constituie o piata principala pentru unele marfuri sau valori prin

concentrarea cererii si ofertei;- faciliteaza incheierea rapida a tranzactiilor;- asigura acoperirea din timp a cerintelor de materii prime;- permite transmiterea sau divizarea riscurilor;- inlesneste realizarea operatiunilor speculative;- influenteaza nivelul preturilor care se formeaza in afara bursei;- reprezinta un izvor de informatii cu caracter economic si juridic.

(c) Clasificarea burselor1. |n functie de varietatea tranzactiilor:

- burse generale – la care se negociaza marfuri si efecte de comert;

- burse specializate – la care se tranzactioneaza grupe de marfuri, anumite produse sau numai valori mobiliare.

2. |n functie de obiectul lor de activitate: - burse de marfuri sau de comert – sunt o piata pentru produse

fungibile, inrudite calitativ, substituibile si conservabile (metale, cereale, zahar, cafea, seminte si uleiuri vegetale etc.). Daca marfurile nu sunt identice se stabileste o calitate tip si in uzante sau regulamentul bursei, se prevad devierile posibile si diferentele de pret. Daca pentru unele produse valorile de tranzactii prezinta o pondere deosebita, atunci caracteristica bursei este ca activitatea lor se desfasoara in zonele

DCI – 61producatoare sau de larg consum si indeplineste si rolul de redistribuitor al acestor marfuri.

- burse de valori sau de fonduri – au ca obiect efecte de comert (actiuni, obligatiuni, cambii, bonuri de tezaur, certificate de depozit s.a.). Acestea atrag disponibilitatile existente pe piata de la un numar mare de persoane si le plaseaza in sectoarele active ale vietii economice.

- Bursa pentru operatiuni ajutatoare comertului international – bursa de asigurari si bursa de navlosiri.

3. |n functie de forma de organizare: - burse private – infiintate si organizate de particulari;- burse de stat – infiintate si organizate de stat.

4. |n functie de admiterea participantilor: - burse la care participarea nu este limitata sau se face pe baza

unui bilet de intrare;- burse la care sunt admisi numai cei ce au calitatea de membri.

(d) Organizarea burseiBursele au forma unor societati pe actiuni. Bursele prezinta in mod

periodic dari de seama publice. Capitalul social este divizat intr-un numar de actiuni sau certificate, care confera dreptul de a participa la afaceri si nu la dividende. Bursele sunt conduse de un comitet, care au un presedinte ales ce exercita urmatoarele prerogative: indeplineste sarcinile curente; mentine ordinea la bursa; supravegheaza respectarea uzantelor si a regulamentului bursei; reprezinta bursa fata de terti.

Bursa nu incheie afaceri in nume propriu. Membrii bursei au rolul de intermediari profesionisti, acestia perfecteaza operatiunile de vanzare-cumparare. Pentru garantarea operatiunilor negociate membrii bursei sunt obligati sa depuna o cautiune. Intermediarii sau agentii de schimb care participa la operatiunile de bursa se impart in: - brokeri – este un mijlocitor care primeste ordine de la persoane

din afara bursei, iar remuneratia sa consta din comisionul pe care il incaseaza la incheierea tranzactiei;

- dealeri – poate incheia operatiuni si pe cont propriu, castigul sau este format din diferentele de pret, iar legatura cu clientul se realizeaza prin intermediul brokerului.

(e) Cotatiile de bursa (cursuri)Cotatiile de bursa (cursuri) reprezinta preturile la bursa si se

determina zilnic pentru marfurile si valorile negociate la bursa. Listele care cuprind cursurile operatiunilor se numesc cota bursei.

Cotatiile de bursa (cursuri) se inregistreaza si se transmit in toata lumea prin intermediul mijloacelor de comunicatie, se publica in presa si se afiseaza in holul bursei. Clientii, fiind informati in timp util, pot lua operativ deciziile necesare.

Clasificare:1. din punct de vedere al realizarii tranzactiilor sunt:

- cotatii efective – se stabilesc pe baza tranzactiilor incheiate intr-o anumita perioada;

- cotatii nominale – sunt preturile marfurilor cotate curent la bursa, fara sa se incheie insa o tranzactie, o perioada de cateva zile, din lipsa de cerere sau de oferta.

2. din punct de vedere al modului de calcul: - cotatii medii – media preturilor unei marfi pentru care s-au

incheiat tranzactii la bursa;

DCI – 62- cotatii limita – media preturilor maxime sau minime a marfurilor

comercializate la bursa;- cotatii de lichidare – se stabilesc de oficiile de decontare pentru

realizarea operatiunilor la termen.3. din punct de vedere al momentului publicarii:

- cotatii oficiale – se comunica dupa incheierea sedintei de dimineata, fiind utilizate pentru perfectarea contractelor pe termen lung;

- cotatii neoficiale – se anunta dupa incheierea sedintei de seara, oferind un indiciu pentru tendinta preturilor bursiere.

Operatiile la bursa se incheie in cadrul sedintelor, care au loc zilnic, insa la unele burse se tin si doua sedinta pe zi. Marfurile sau efectele de comert trebuie inscrise oficial la bursa. |nscrierea se face de un comitet special, care stabileste si limita valorica a operatiunii. Agentul de schimb, sub supravegherea sindicului bursei, fixeaza cursul de deschidere si de inchidere si calculeaza cursul sau pretul unitar al zilei. Tranzactiile se incheie prin strigarile publice de oferta si cerere ale agentilor oficiali, care se afla in jurul unui perimetru circular. Momentul perfectarii operatiunii este marcat de agentii de schimb prin expresiile: am cumparat sau am vandut. |n cazul folosirii unor sisteme electronice tranzactiile se inregistreaza automat.

Sindicul bursei controleaza intreaga desfasurare a operatiunilor in calitate de sef al agentilor intermediari. Sindicul bursei, impreuna cu membri din comisia cotei, alcatuieste lista incheierilor de tranzactii, care sunt consemnate in registrul de procese verbale.

Tranzactiile care se incheie initial oral, sunt perfectate in forma scrisa. Concretizarea intelegerii se face printr-un contract tip, care prevede: obiectul tranzactiei; conditiile de calitate; unitatea de masura; termenele de livrare; modul de cotare al preturilor; lichidarea operatiunilor.

Pentru facilitarea incheierii operatiunilor si eliminarea titrajelor la bursa se folosesc conditii uniforme inspirate din uzantele comerciale. Aceste conditii uniforme se refera la: calitatea marfii; marimea tranzactiei; locul de livrare; termenul de predare si de plata; ambalajul.

(f) Operatiunile la bursaOperatiunile pe bani gata – cash sau la disponibil – livrarea marfii

si plata se fac imediat dupa incheierea contractului; Operatiunile la termen – livrarea marfii si plata – au loc la o data

ulterioara. Operatiunile la termen pot fi: - operatiuni efective – au ca scop livrarea sau preluarea reala a unei

anumite marfi; livrarile efective se efectueaza prin intermediul depozitelor de bursa si evita fluctuatiile excesive ale preturilor pe piata internationala;

- operatiuni de hedging sau tranzactii de acoperire – combinatii care ingradesc riscurile unei tranzactii reale. Pierderile care se inregistreaza in urma fluctuatiei pietii pot fi acoperite prin tranzactii de sens opus, inversandu-se pozitiile de vanzare-cumparare;

- operatiuni speculative – urmaresc obtinerea unui castig din diferentele intre pretul de cumparare si de vanzare a unei marfi sau valori mobiliare. Tranzactiile, nefiind efective, creaza unele aparente nereale care influenteaza preturile mondiale.

DCI – 63a) á la haussi – cuparatorul achizitioneaza o marfa pe care o vinde

la termenul de livrare cu un pret mai mare – speculeaza prin urcarea pretului;

b) á la braisse – vanzatorul vinde o marfa pe care o procura ulterior la o valoare mai redusa – speculeaza prin scaderea pretului;

Aceste doua moduri de speculare a bursei permit utilizarea urmatoarelor combinatii:- operatiuni ferme – partile se inteleg ca la termenul stabilit sa-si

indeplineasca obligatiile asumate prin incheierea contractului; - operatiuni cu prima sau reziliabile – unul din parteneri isi rezerva

dreptul de a rezilia contractul, platind o anumita suma de bani – prima. Pierderile vanzatorului sau cumparatorului sunt limitate la nivelul primei.

- Operatiuni facultative multiple – una din parti are dreptul sa dubleze sau sa tripleze volumul tranzactiilor;

- Operatiuni de report si deport – partile pot prelungi termenul tranzactiilor in situatia in care nu si-au realizat intentiile speculative pana in ziua lichidarii;

- Operatiuni de filiera- Opertiuni de corner-ring- Operatiuni de arbitraj – diferenta de pret intre doua termene de

livrare sau doua piete realizata printr-o cumparare si vanzare simultana.

VIII.5.2. Vanzarea prin licitatii

(a) NotiuneLicitatiile internationale constituie o piata speciala care

concretizeaza oferta si cererea unor marfuri si servicii. Folosirea lor este facultativa si sunt utilizate cand proiectele de dezvoltare sunt finantate de unele institutii finaciare internationale. Ex. BIRD conditioneaza acordarea de imprumuturi pentru realizarea unor obiective de utilizarea licitatiei.

Caracteristicile licitatiei sunt: marfurile sau mostrele se gasesc la locul unde se desfasoara licitatia si programul de functionare al licitatiei nu este continuu.

Functia licitatiei este aceea de valorificare a marfurilor care nu pot fi tipizate sau descrise, iar marfurile supuse licitatiei trebuie sa fie vizionate de eventualii cumparatori.

(b) Clasificare1. |n functie de periodicitatea organizarii:

- licitatii periodice – se desfasoara la anumite perioade;- licitatii ocazionale – se organizeaza ad-hoc.

2. |n raport de posibilitatea de participare: - licitatii deschise sau publice – la care poate participa orice firma

sau organizatie interesata;- licitati inchise sau limitate sau restrictive – la care pot participa

numai anumite firme invitate de organizatori.3. |n functie de pozitia sau calitatea organizatorilor:

- licitatii de export – licitatiile pentru vanzari de marfuri – ofera posibilitatea vanzarii marfurilor in conditii avantajoase si permit obtinerea de credite din partea bancilor;

- licitatii de import-sunt licitatii pentru cumpararea de produse, instalatii si atribuirea de lucrari de constructii sau tratative de concurenta. Asigura obtinerea unui numar mare de oferte,

DCI – 64faciliteaza luarea unei decizii obiective si rentabile, contribuie la cunoasterea pietelor externe si permit controlul statului asupra activitatii de comert exterior.

(c) Organizarea licitatiei de exportLicitatiile de export se instituie de producatori, vanzatori, persoane

specializate; se organizeaza in mod obisnuit de agenti, societati comerciale sau banci.

Efectuarea unei publicitati prin: inserarea de anunturi in presa, trimiterea de cataloage, teste, prospecte, invitatii persoanelor interesate. Marfurile oferite spre vanzare se grupeaza pe pozitii; se expun pentru a fi examinate de cumparatori si daca loturile sunt omogene se pot lua si mostre.

Pentru informarea detaliata a participantilor, organizatorii elaboreaza conditiile de vanzare: conditii de participare; vizionarea loturilor; atribuirea lor; conditii de plata; modalitati de livrare si transport a marfii cumparate; modul de solutionare a litigiilor.

Cumparatorul poate participa la licitatie personal sau prin agenti de cumparare – care ofera avantajul ca au cunostinte de specialitate si trebuie sa pastreze secretul. |n unele tari participarea la licitatii se face numai prin intermediul firmelor agent. |n calitate de mandatare ale participantilor straini, firmele agent sunt in contact cu organizatorii licitatiei indeplinind toate formalitatile tehnice si comerciale.

(d) Procedura licitatiei de exportMarfurile sunt licitate in ordinea numerotarii loturilor.Licitatia practica tehnica pretului crescator si poate avea loc:

- prin metoda publica – licitatorul comunica numarul si pretul minim al lotului; cumparatorul ridica pretul; marfa se atribuia cumparatorului care ofera, ultimul, pretul cel mai mare.

- prin metoda nepublica – ridicarea pretului se anunta cumparatorului folosind unele semne speciale, posibilitatea pastrarii secretului asupra cantitatii marfurilor adjudecata.Licitatia prin tehnica pretului crescator:

- licitatorul comunica un pret maxim, care in mod treptat este redus pana se anunta o oferta;

- cumparatorul care liciteaza primul devine proprietarul marfii.La terminarea licitatiei se incheie o nota de vanzare cumparare,

avand functia de contract scris. |n baza notei, dupa achitarea de catre cuparator a pretului oferit, licitatorul emite ordinul de livrare a marfii.

(e) Organizarea licitatiei de importLicitatia pentru cumparatorii marfurilor se organizeaza de

importatori si firmele de consulting. Organizarea licitatiilor se anunta prin presa din tara si din strainatate, prin orice mijloace de publicitate, prin invitatii scrise, daca licitatia are caracter inchis. Licitatia se anunta cu 2–4 luni inaintea tinerii ei in functie de complexitatea obiectivelor. Anunturile licitatiei vor mentiona: organizatorul licitatiei, obiectul licitatiei, termenul de punere in functiune, cuantumul si modul de depunere a garantiei, adresa organizatiei de unde se poate obtine caietul de sarcini, locul, ziua si ora tinerii licitatiei, data pana la care se primesc ofertele. Organizatorul licitatiei stabileste conditiile de participare prin caietul de sarcini. Deoarece conditiile de participare nu sunt codificate, ele se determina de legislatia statului unde se tine licitatia.

DCI – 65Caietul de sarcini sau conditii este documentul, precontractul care

e considerat ca o cerere de oferta specifica. Caietul de sarcini cuprinde conditiile generale, tehnice si comerciale ale licitatiei (conditiile licitatiei, specificatiile tehnice, constructive si functionale, standardele carora trebuie sa le corespunda masinile, utilajele si instalatiile complexe, conditiile generale ale contractului ce se va semna cu adjudecarea licitatiei, valuta in care pot fi exprimate preturile din oferta si se vor efectua platile aferente contractului).

Participantul la licitatie trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:- sa participe in numele unei firme inregistrate;- sa indeplineasca cerintele de capacitate tehnica si economica,

stabilite prin caietul de sarcini;- sa depuna garantia de 1 – 10 % din valoarea ofertei.

Ofertele de participare se intocmesc pe formulare oficiale cu respectarea stricta a prevederilor din caietul de sarcini. Exceptie:- ofertantul poate propune conditii tehnice si economice mai

avantajoase;- se pastreaza de organizatorul licitatiei inchise si sigilate- raman ferme pana la expirarea termenului de validitate.

Participantii care isi retrag ofertele pierd dreptul la restituirea garantiei depuse. Dupa tinerea licitatiei garantia se inapoiaza participantilor, daca ofertele lor nu au fost acceptate.

(f) Procedura licitatiei de import|n raport de modul de atribuire, licitatiile de import se pot

desfasura prin doua metode:- licitatii obisnuite – la care comanda se atribuie in ziua organizarii- supralicitatie – la care atribuirea comenzii este conditionata de

imprejurarea ca intr-un anumit timp de la tinerea licitatiei sa nu intervina o oferta mai avantajoasa.Comisia de adjudecare a licitatiei deschide ofertele depuse – la

data fixata printr-o procedura publica – apoi se comunica numele participantilor si valoarea totala a fiecarei oferte. Comisia de adjudecare poate permite si purtarea de tratative deschise.

Aprecierea ofertelor este determinata de nivelul pretului si de alte elemente considerate esentiale in acceptarea ofertei.

Adjudecarea licitatiei se constata printr-un proces verbal, in baza lui comisia de adjudecare: anunta participantilor hotararea luata; comunica in scris firmei care a obtinut comanda data pana la care va semna contractul de import.

IX. CONTRACTELE DE INTERMEDIERE |N COMERTUL INTERNATIONAL

Intermedierea este activitatea depusa de o persoana pe seama unei alte persoane care este titulara a interesului. Intermedierea presupune reprezentarea titularului interesului. |n calitate de reprezentant, intermediarul poate lucra in numele persoanei reprezentate sau in nume propriu.

Reprezentarea este operatiunea juridica prin care o persoana (reprezentant) incheie acte juridice cu tertii, in contul unei alte persoane (reprezentat).

Raporturile de reprezentare se stabilesc intre trei persoane: reprezentant, reprezentat si terti. Reprezinta o derogare de la regula potrivit careia conventiile nu au efecte decat intre partile contractului.

Reprezentarea poate fi:

DCI – 66- conventionala – este activitatea comerciala de mijlocire a incheierii

unor afaceri comerciale intre doi sau mai multi parteneri. Pentru a produce efecte juridice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:- sa existe o imputernicire de a reprezenta;- intermediarul trebuie sa actioneze in limita imputernicirii

primite (teoria mandatului);- raportul de reprezentare sa fie cunoscut de terta persoana.

- legala- judiciara

Actele juridice incheiate de reprezentant fara imputernicire sau cu depasirea puterilor acordate, obliga reprezentatul numai daca le ratifica ulterior. Ratificarea poate fi expresa sau tacita, avand valoarea unui mandat.

|n scopul ocrotirii tertilor de buna-credinta, in practica comerciala se admite si reprezentarea aparenta. |n situatia unei imputerniciri aparente, actele juridice incheiate de un reprezentant cu un tert de buna-credinta vor fi opozabile reprezentatului.

|n functie de obiectul sau reprezentarea poate fi generala sau speciala.

Reprezentarea poate fi:- directa sau perfecta – raporturile juridice se stabilesc intre

reprezentat si terti, fara ca reprezentantul sa ramana parte in contract;

- indirecta sau imperfecta – reprezentantul apare ca parte in contract; intre reprezentat si terti se stabilesc relatii contractuale directe numai in masura in care se cunosc; in mod necesar terta persoana isi mentine drepturile impotriva reprezentantului.

IX.1. CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL

IX.1.1. DefinitieContractul de mandat comercial este acel contract prin

care o persoana (mandatar) se obliga, in baza insarcinarii primite de la o alta persoana (mandant) sa trateze sau sa incheie acte comerciale.

Originea contractului de mandat se afla in dreptul roman, preluat de dreptul civil si-a gasit aplicarea si in materie comerciala.

Contractul de mandat comercial este reglementat de Codul comercial in art. 374 si urmatoarele, de legislatia de comert exterior si de Codul civil in art. 1532 si urmatoarele, care daca este necesar completeaza regulile din Codul comercial. Cele doua institutii – civila si comerciala – se aseamana prin structura si se deosebesc prin functia indeplinita.

Calificarea unui mandat este data de natura obiectului, mandatul comercial are un obiect specific care consta in tratarea de afaceri comerciale pe seama si pe socoteala mandantului. Actele incheiate trebuie sa fie comerciale atat pentru terta persoana, cat si pentru mandant.

IX.1.2. Caracteristicile contractului de mandat comercial

Mandatul comercial poate fi numai conventional, aceasta trasatura decurgand din acordul de vointa al partilor contractului.

Reprezentarea este de natura contractului si nu de esenta lui – mandatarul poate actiona in propriul sau nume, dar pe contul mandantului.

DCI – 67Contractul este cu titlul oneros, mandatarul e platit printr-o suma

stabilita in contract (comision).Mandatarul este imputernicit sa faca toate actele necesare

executarii operatiunii cu care a fost insarcinat, chiar daca aceste acte nu au fost prevazute in mod expres.

Libertatea de actiune si independenta acordata mandatarului permit angajarea mandantului si in cazul unei aparente de reprezentare.

Mandatul comercial se revoca munai pentru motive intemeiate.Contractul de mandat comercial este folosit in activitatea de

intermediere a agentilor comerciali:- acestia au calitatea de mandatari, exercitand intermedierea in

mod independent sau cu titlu profesional;- acestia reprezinta interesele mandantul lor in mod accidental sau

continuu si in schimbul unei plati (comision)

IX.1.3. Electele contractului de mandat comercial

(a) Obligatiile mandatarului1. Sa execute mandatul.

Mandatarul va respecta instructiunile primite de la mandant, fara a putea sa adopte alte masuri, insa prin prisma intereselor mandantului are posibilitatea sa deroge de la acestea si sa ia masurile pe care le considera necesare.

|n absenta unor dispozitii contrare, mandatarul isi poate substitui o alta persoana care va executa o parte sau toate obligatiile sale contractuala, dar va raspunde pentru lipsa de diligenta in alegerea persoanei sau pentru modul in care a dat instructiunile.2. Sa-l informeze pe mandantul despre operatiunile intreprinse.

Aceasta se realizeaza la cererea mandantului si este determinata de relatiile concrete care exista intre parti. |n functie de intelegerea lor, mandatarul poate prezenta informari sau dari de seama periodice.

Mandatarul are obligatia sa-l incunostiinteze, fara intarziere, pe mandant despre exercitarea mandatului. Daca mandantul intarzie raspunsul mai mult timp decat cel cerut de natura afacerilor, se va considera ca a acceptat exercitarea mandatului, chiar daca mandatarul a trecut peste limita imputernicirii date.

Mandatarul trebuie sa actioneze cu diligenta si va tine seama de: obiectul contractului, specializarea mandatarului, cuantumul remuneratiei. |n absenta unei stipulatiei exprese, mandatarul nu va raspunde de neexecutarea obligatiilor asumate de terta persoana.

(b) Obligatiile mandantului1. Sa plateasca remuneratia convenita.

|n absenta unei conventii intre parti (rar), cuantumul remuneratiei se va determina de instanta judecatoreasca. Numai culpa mandatarul il poate scuti pe mandant de aceasta obligatie.2. Sa creeze conditiile necesare executarii mandatului.

Exprima principiile colaborarii partilor contractante in realizarea finalitatii urmarite. Mandantul va preda: documentatia tehnica; desenele sau materialul publicitar; orice ale informatii utile mandatarului. Daca partile au convenit altfel, mandantul trebuie sa avanseze mandatarului toate cheltuielile necesare pentru indeplinirea mandatului.3. Sa restituie cheltuielile efectuate de mandatar,

Mandantul trebuie sa restituie mandatarului: toate cheltuielile facute (in afara de plata pretului); pierderile suferite cu ocazia

DCI – 68executarii mandatului; dobanzile la sumele avansate, platite de mandatar. Aceste cheltuieli vor fi suportate daca mandatarul nu a comis o culpa in executarea mandatului. Mandantul nu poate cere o reducere a cheltuielilor pe motiv ca sunt mult exagerate.

Pentru asigurarea realizarii creantelor sale, mandatarul are un privilegiu asupra sumelor sau bunurilor ce apartin mandantului si se gasesc la el in vederea executarii contractului. Mandatarul are un drept de retentie pana la satisfacerea drepturilor sale. Daca bunurile au fost vandute de mandatar, privilegiul va subzista asupra pretului obtinut.

(c) |ncetarea contractului de mandat comercial Motivele generale de incetare a contractului de mandat comercial

sunt: - realizarea obiectului; - indeplinirea obligatiilor convenite; - expirarea termenului stipulat intre parti;- imposibilitatea fortuita de executare.

Motivele particulare (datorate increderii reciproce ce exista intre parti) de incetare a contractului de mandat comercial sunt: - revocarea de catre mandant;- moartea mandatarului;- renuntarea mandatarului, sub conditia informarii prealabile, in

termen util, a mandantului.Mandatarul nu va putea primi decat cheltuielile necesare ce au

fost efectuate pentru indeplinirea mandatului si o remuneratie corespunzatoare rezultatelor inregistrate.

Spre deosebire de dreptul comun (civil), in practica comerciala se aplica teoria mandatului de interes comun. Partea lezata prin revocarea mandatului poate sa ceara acordarea de despagubiri; nu este obligata sa dovedeasca abuzul de drept (reaua-credinta) a partii care revoca mandatul, deoarece revocarea este unilaterala.

IX.2. CONTRACTUL COMERCIAL DE COMISION

IX.2.1. DefinitieContractul comercial de comision este contractul prin care

o persoana (comisionar) se obliga sa trateze acte de comert, in nume propriu, pe seama altei persoane (comitent), in schimbul unei remuneratii, a unui pret.

Contractul comercial de comision este o forma a reprezentarii, o varietate a contractului de mandat comercial, intemeindu-se pe o reprezentare imperfecta.

IX.2.2. Trasaturi juridice si caracteristiciContractul comercial de comision este un contract: bilateral,

consensual, comutativ, intuitu personae si cu titlu oneros.Caracteristicile contractului comercial de comision sunt:|n contractul comercial de comision sunt implicate trei persoane:

comitentul, comisionarul si tertul.|n raporturile dintre comitent si comisionar exista relatii de

mandat.Comisionarul are calitatea de parte in raporturile perfectate cu

tertul, garantand astfel executarea contractului.Privilegiul comisionarului asupra bunurilor incredintate reprezinta

o garantie a creantelor care exista impotriva comitentului.

DCI – 69|n practica contractuala comisionul este folosit in: vanzarea de

marfuri, in domeniul transporturilor si in domeniul operatiilor asupra valorilor imobiliare.

Comisionarii sunt intermediarii care lucreaza in baza contractului de comision. Acestia lucreaza in nume propriu si isi fac o profesie din activitatea de intermediere, devenind sau tinzand sa devina mandat. Comisionarul este supus reglementarilor mandatului.

IX.2.3. Efectele contractului comercial de comision |ntre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca

intre mandant si mandatar – exista o suprapunere de regim juridic – dar comisionarul, actionand in nume propriu, numai el se obliga fata de terti, iar intre comisionar si terti se stabileste, deci, o legatura juridica.

(a) Obligatiile comisionarului1. Sa indeplineasca operatiunile comerciale cu care a fost

imputernicit. Aceasta presupune incheierea de catre comisionar a tuturor actelor necesare, iar in realizarea acestei obligatii comisionarul trebuie sa actioneze potrivit diligentei sale profesionale.

2. Sa se conformeze instructiunilor comitentului. Pentru aceasta comisionarul trebuie sa respecte conditiile si mijloacele stabilite: trebuie sa vanda si sa cumpere cu pretul ce i-a fost fixat sau cu pretul curent in lipsa unor intelegeri; daca a vandut cu un pret mai mic, atunci va trebui sa plateasca comitentului diferenta de pret; daca a cumparat cu un pret mai mare, atunci comitentul poate refuza operatiunea, afara de cazul in care comisionarul se obliga sa plateasca diferenta de pret.Comisionarul se poate indeparta de la instructiunile primite daca: - este in interesul comitentului;- consimtamantul comitentului nu a fost obtinut in timpul

necesar.Daca operatiunile se incheie in conditii mai avantajoase decat cele prevazute initial, castigul obtinut va reveni comitentului in absenta altor prevederi contractuale.

3. Obligatia de a da socoteala, de a raspunde pentru executarea contractului.- informarea ceruta si operativa a comitentului asupra modului in

care a lucrat comisionarul;- sa predea tot ce a dobandit in executarea contractului;- la cererea comitentului, sa-i transmita toate drepturilor fata de

terti, provenite din operatiunile pe care le-a incheiat.

(b) Obligatiile comitentului1. Sa plateasca remuneratia convenita. Aceasta poate fi sub forma

unei sume fixe sau sub forma unui procent din valoarea operatiunii realizate (5,10,1% etc).Plata comisionului se poate face: din momentul incheierii actelor juridice, fara a fi conditionat de executarea obligatiei asumate de tert sau cand comisionarul preda bunul dobandit si transfera drepturile obtinute in executarea operatiunilor.|n lipsa unei intelegeri, cuantumul dreptului la comision se calculeaza in raport de activitatea desfasurata sau de rezultatele concrete obtinute.

DCI – 702. Sa restituie comisionarului cheltuielile si avansurile platite cu

ocazia executarii contractului – in masura in care aceste sume nu au fost incluse in comision.

3. Sa-l despagubeasca pe comisionar de pierderile suferite – daca nu a savarsit o culpa in indeplinirea obligatiilor sale.Comisionarul isi poate asuma, printr-o clauza expresa, si obligatia

de a garanta executarea contractului principal de catre terti. Prin acceptarea unei astfel de clauza de garantie a solvabilitatii tertului, comisionarul are dreptul la o remuneratie suplimentara; are un privilegiu special asupra bunului sau pretului comitentului – pe care le detine pentru executarea contractului si care se gasesc la dispozitia sa; privilegiu special pentru tot ce i se datoreaza sau chiar pentru retributia sa.

Creantele comisionarului rezultate din contractul de comision sunt garantate direct de catre comitent a unui gaj tacit.

(c) Efectele contractului comercial de comision fata de terti

Efectele contractului comercial de comision fata de terti sunt configurate in principal de pozitia comisionarului. Drepturile care rezulta din contractul incheit cu tertii, pot fi executate numai de comisionar, acesta este direct obligat catre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie.

Comitentul nu are actiune in contra persoanei cu care a contractat comisionarul, iar tertul nu are vreo actiune in contra comitentului. Tertul contractant ramane strain fata de comitent, cu exceptia cazului in care intervine o cesiune, dar cesionarul dobandeste doar drepturile pe care le-a avut cesionarul.

IX.2.4. |ncetarea contractului comercial de comision Fiind o forma a mandatului comercial, contractul comercial de

comision va inceta in aceleasi cazuri, pentru aceleasi cauze. |n situatia in care contractul comercial de comision este revocat

unilateral de comitent, comisionarul va avea dreptul la despagubiri si la cheltuielile efectuate cu realizarea operatiunilor comerciale.

IX.3. CONTRACTUL DE AGENCY

IX.3.1. Notiune. Forme.|n sistemul de drept anglo-american mandatul nefiind

reglementat, nu se face nici o distinctie intre mandatar si comisionar. Formele juridice ale intermedierii se realizeaza prin institutia agency.

Institutia agency reprezinta raportul ce se stabileste in temeiul imputernicirii date de o persoana (principal) unei alte persoane (agent) care accepta sa actioneze in numele sau.

Raportul de agency poate rezulta: 1. din acordul partilor – raporturi de intermediere care sunt

concretizate de parti;- denumirile: agency by agreement, agency by consent, agency

of the parties- agentul trebuie sa aiba o imputernicire reala, care poate fi

expresa – actual authority – sau poate fi implicita- agentul actioneaza pe seama si sub controlul principalului.

2. dintr-o prezumtie legala – care se deduce din conduita partilor – agency by estoppel – sau se justifica in caz de necesitate – agency by necessity.

DCI – 71|mputernicirea agentului este aparenta (apparent authority), fiind

creata de conduita principalului fata de tert. Aceasta institutie se utilizeaza cu precadere in domeniul

comertului international si include reprezentarea, mandatul, contractul de munca, contractul de antrepriza, gestiunea de afaceri, raspunderea delictuala indirecta.

Actele agentului trebuie sa fie precedate de consimtamantul principalului. Operatiunile efectuate pe seama principalului, fara imputernicire, pot fi ratificate ulterior numai daca exista sau identitatea principalului au fost aduse la cunostinta tertilor. Daca principalul este necunoscut, agentul actioneaza fata de terti in nume propriu si nu se poate proceda la ratificare.

Agentul este persoana fizica sau juridica ce actioneaza pe seama sau in interesul principalului, indeplinind acte juridice si prestatii materiale.

|n functie de controlul efectuat de principal agentul poate fi: agent–servant si independent contractor–agent.

Dupa operatiunile pe care le indeplineste agentul poate fi: general–agent si special–agent.

Categorii: - broker – agent care incheie tranzactii comerciale fara a avea

posesia si controlul bunurilor negociate; - factor – agentul comercial care actioneaza in nume propriu, fiind

imputernicit sa vanda bunuri a caror posesie si control i-au fost incredintare de principal;

- Anctioneer – agent autorizat sa vanda la licitatie publica bunurile principalului;

- Manager – agent imputernicit sa administreze o afacere sau investitiile intr-o afacere sau un imobil

- Schipmaster – agent de necesitate imputernicit sa faca tot ce este necesar pentru realizarea unei afaceri

- Attorney at law – aparator al principalului in problemele juridice.

IX.3.2. Obligatiile partilor

(a) AgentulPotrivit imputernicirii primite, agentul poate actiona in nume

propriu sau in numele principalului. Agent poate fi: o disclosed agency – agentie care lucreaza pentru un principal cunoscut – sau o undisclosed agency – agentie care lucreaza pentru un principal necunoscut.

Obligatiile agentului sunt: - sa actioneze conform promisiunii facute principalului;- are obligatia de loialitate – trebuie sa lucreze numai in folosul si

sub controlul principalului; trebuie sa respecte instructiunile primite; nu trebuie sa actioneze in interesul partii adverse, sa aiba interese contrarii sau sa concureze principalul;

- sa dea socoteala de ceea ce a primit sau platit pentru principal;- sa transmita informatiile care privesc operatiunile incredintate;- sa predea principalului toate foloasele rezultate din afacerile

incheiate, inclusiv darurile manuale oferite de terti pentru a-l compensa;

- daca este retribuit pentru activitatea depusa, agentul are obligatia de a depune o anumita competenta si diligenta;

- daca agentul lucreaza cu titlu gratuit, se vor aplica regulile privind raspunderea civila delictuala.

DCI – 72(b) Principalul

Principalul este obligat fata de agent:- sa furnizeze informatiile necesare;- sa plateasca suma promisa pentru serviciile prestate;- sa acorde o indemnizare pentru pierderile si spezele suportate de

agent;- daca existenta lui este cunoscuta de tert, principalul devine parte

in contract, chiar daca numele lui n-a fost mentionat;- daca existenta si identitatea principalului nu sunt dezvaluite,

efectele contractului se produc fata de principal in temeiul autorizatiei.Pentru serviciile efectuate de agent in limitele imputernicirii sale,

principalul are o raspundere contractuala sau delictuala.

IX.4. CONTRACTUL DE TRUST???

IX.5. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE CURTAJ???

X. CONTRACTELE DE CONCESIUNE |N COMERTUL INTERNATIONAL

Contractul de concesiune in comertul international este o creatie a practicii comerciale si se foloseste in activitatea de desfacere a marfurilor si serviciilor.

Acestea resprezinta tehnici contractuale moderne care permit desfasurarea relatiilor comerciale in conditii avantajoase, desi includ elemente de intemediere, dar diferite de mandat si comision.

Diferenta fata de mandat consta in aceea ca concesionarul actioneaza in nume propriu. Contractul de concesiune comerciala stabileste intre parti raporturi de interes comun si permite integrarea concesionarului in reteaua comerciala a concedentului.

Diferenta fata de comision consta in aceea ca concesionarul actioneaza pe cont propriu, fiind proprietar al marfurilor tranzactionate. Contractul de concesiune implica o legatura intre parti si exercitarea unei activitati de promovare a vanzarilor.

X.1. CONTRACTUL DE CONCESIUNE EXCLUSIV~

X.1.1. Notiune, trasaturi, avantajeConcesiunea exclusiva este operatiunea prin care o

persoana (concedent) vinde marfurile sale intr-o anumita zona teritoriala unei alte persoane (concesionar) ce le cumpara spre a le revinde clientilor sai.

Denumire: contract de distribuire speciala, contract de vanzare exclusiva, contract de concesiune comerciala, contractul de concesiune exclusiva, contract de concesiune de vanzare exclusiva.

Contractul cuprinde unele elemente ale operatiunii de vanzare si intermediere, rezulta ca sunt reunite doua operatiuni intr-o anumita succesiune.

Concesionarul are o dubla calitate: cumparator si vanzator si lucreaza in nume si pe cont propriu.

X.1.2. Caractere juridice si caracteristiciContractul de concesiune exclusiva este un contract bilateral,

consensual, intuitu personae, comutativ si cu titlu oneros.

DCI – 73|n raport de interesele partilor contractul de concesiune exclusiva

are urmatoarele variante: - se poate incheia cu o clauza de exclusivitate de vanzare sau

aprovizionare;- poate fi completat cu un contract de depozit, concesionarul

obligandu-se sa pastreze marfurile concedentului.Caracteristici:

- dubla legatura de exclusivitate prin care cedentul se obliga sa vanda anumite marfuri si concesionarul sa le cumpere si revanda clientelei sale;

- activitatea concesionarului se desfasoara in mod independent, el fiind tinut sa raspunda pentru afacerea intreprinsa;

- remuneratia concesionarului consta in diferenta dintre pretul de cumparare si revanzare;

- durata obisnuita a concesiunii este de 1 an.Avantajele concedentului:

- isi asigura desfacerea marfurilor sau serviciilor;- isi asigura patrunderea pe noi piete fara cheltuieli de investitii;- isi asigura o simplificare contabila a bilantului;- integreaza activitatea partenerului in politica sa comerciala;- obtine cresterea vitezei de rotatie a fondurilor circulante.

Avantajele concesionarului: - beneficiaza de castigul realizat fata de pretul marfii si de marca de

fabrica a concedentului;- are siguranta limitarii riscurilor comerciale la nivelul comertului cu

amanuntul si evitarii concurentei.

X.1.3. Efectele contractului de concesiune exclusiva

(a) Obligatiile concedentului1. Sa livreze marfurile catre concesionar. Exceptie facand rezervele

privind vanzarile directe anumitor clienti.2. Conform clauzei de exclusivitate, concedentul se obliga sa vanda

produsele sale numai concesionarilor dintr-o anumita zona teritoriala determinata. Concedentul trebuie sa asigure o aprovizionare sustinuta si conditii de credit avantajoase.

3. Sa respecte exclusivitatea teritoriala a concesionarului: sa-i remita comenzile primite de la clienti; sa-i permita folosirea marcii sale de fabrica; sa-l informeze asupra posibilitatii sale de livrare.

(b) Obligatiile concesionarului1. Sa comercializeze marfurile stabilite in contract. Pentru realizarea

unei concesiuni eficiente, concesionarul e tinut sa cumpere o anumita cantitate de marfuri intr-o perioada de timp determinata.

2. Sa nu faca concurenta concedentul prin vanzarea de produse similare ale altor producatori. |n scopul realizarii gestiunii comerciale, concesionarul poate fi obligat: sa cumpere si sa vanda o cota anuala minima; sa aiba un stoc determinat de marfuri; sa efectueze unele servicii dupa vanzare; sa organizeze publicitatea comerciala.

X.1.4. |ncetarea contractului de concesiune exclusiva

Contractul de concesiune exclusiva inceteaza: 1. prin ajungerea la termen, pentru contractele incheiate pe durata

determinata;2. prin reziliere, pentru contractele pe durata nedeterminata.

DCI – 74Posibilitatea partilor de a rezilia unilateral contractul este conditionata de respectarea unui termen prevazut sau de acordarea unei despagubiri.Pe timpul duratei contractului, rezilierea este admisa numai in cazuri justificate: nerespectarea sau violarea clauzelor contractuale ori prejudicierea materiala sau morala adusa prin conduita partenerului contractant.|n functie de rezultatele obtinute concesiunea poate fi reinnoita, in caz contrar se poate incredinta altei persoane. Refuzul de innoire a contractului se sanctioneaza prin daune-interese numai in situatia unui abuz de drept. Concesionarul are posibilitatea de a prelua o concesiune similara, utilizand reteaua comerciala existenta.

3. Prin moartea sau declararea incapacitatii concesionarului (datorita caracterului intuitu-personar).

4. Unele clauze specifice privind solvabilitatea partilor: falimentul uneia din parti; protestul unei cambii; neplata unui CEC.

X.2. CONTRACTUL DE FRANCHISING

X.2.1. DefinitieContractul de franchising este operatiunea prin care o

persoana (concedent) acorda unei alte persoane (concesionar) concesiunea unei marci internationale de fabrica sau de serviciu, precum si ansamblul de metode si mijloace de comercializare care sa asigure exploatarea si gestiunea in caz de rentabilitate.

Parti in contractul de franchising sunt: concedentul – franchisor – si concesionarul – franchisee.- concedentul – in relatiile cu partenerul sau are in vedere realizarea

unei activitati eficiente- concesionarul – comerciant independent care se integreaza in

sistemul politicii comerciale a unui producator sau intreprindere prestatoare de servicii.

X.2.2. Caractere juridiceContractul de franchising este un contract unilateral, consensual,

intuitu personae, comutativ si cu titlu oneros. Prin prisma elementelor pe care le cuprinde are un caracter

complex si general; prezinta catacterele juridice ale unor alte operatiuni: realizarea unui monopol, know-how-ul si licenta-reprezentarea.

X.2.3. Obiectul contractului de franchising Obiectul contractului de franchising poate fi:

- concesiunea unei marci de fabrica sau de serviciu;- asistenta tehnica si toate cunostintele necesare.

Concesionarul poate sa aiba o dubla calitate – distribuitor si producator – cunostintele tehnice transmise vor fi de natura comerciala si industriala. Prin intermediul franchisingului se creaza o unitate economica intre intreprinderea producatoare si societatea specializata in vanzarea exclusiva a produselor sau serviciilor. Activitatea concedentului este prelungita astfel, pana in stadiul comercializarii, asigurandu-se o clientela constanta, cu posibilitati si pe riscul concedentului.

Franchisingul a aparut in SUA, odata cu legislatia antitrust prin care s-a interzis desfacerea marfurilor de catre producator. Reprezinta

DCI – 75o operatiune economica folosita constant in relatiile comerciale datorita dinamismului si calitatii sale.

Avantaje: Concedentul poate patrunde pe pietele straine fara eforturi de

investitii si beneficiaza de existenta unei retele de distributie a produselor sau serviciilor si de dreptul de a primi taxa platita de concesionar la incheierea contractului si de redeventele periodice. Prin integrarea activitatii concesionarului in cadrul politicii sale comerciale, concedentul are posibilitatea de a efectua investitii pentru diversificarea activitatii. Concedentul isi asigura clientela si extinderea operatiunilor economice.

Concesionarul isi desfasoara activitatea cu mijloacele concedentului, folosindu-i numele, marca, experienta tehnica si comerciala, sistemul de organizare si de publicitate. Cu toate ca isi mentine independenta juridica, concesionarul este integrat in sistemul politicii economice a concedentului, care ii supravegheaza activitatea. Concesionarul are dreptul de a revinde concesiunea acordata unei persoane agreate de concedent.

X.2.4. Efectele contractului de franchising Obligatiile partilor sunt prevazute prin clauze generale si speficice,

care se elaboreaza in baza principiului libertatii contractelor si care reflecta raporturile de colaborare existente intre parti.

(a) Obligatiile concedentului.- Sa cedeze concesionarului folosinta marcii sale si un complex de

elemente tehnice.Pentru realizarea operatiunii concedentul trebuie sa furnizeze partenerului: elemente de inginerie privind amenajarea si organizarea intreprinderii; elemente de marketing cuprinzand metodele, mijloacele si tehnicile de comercializare; mijloacele pentru pregatirea profesionala a personalului.

- Sa nu-si valorifice dreptul sau de exclusivitate asupra marcii- Sa garanteze rentabilitatea investitiilor facute de concesionar- Sa acorde concesionarului o asistenta continua in domeniul:

comercial, tehnic, financiar, juridic.- Sa modernizeze produsele si serviciile pe care le ofera

concesionarul.

(b) Obligatiile concesionarului: - Sa expoateze investitiile facute de concedent. Pentru realizarea

acestei obligatii trebuie sa respecte marca sau formula de proprietate a concedentului si sa asigure un anumit nivel de calitate, cu respectarea stricta a indicatiilor.

- Sa se aprovizioneze cu produsele concedentului in conditiile prevazute in contract

- Sa furnizeze toate informatiile care ar contribui la perfectionarea tehnicilor de comercializare

- Sa plateasca in momentul incheierii contractului o taxa de intrare- Sa plateasca redevente periodice. Cuantumul redeventelor se

calculeaza proportional cu valoarea cifrei de afaceri.

X.2.5. |ncetarea contractului de franchising Contractul de franchising inceteaza:

- prin ajungerea la termen. Perioada de incheiere a contractului este determinata de parti intre 1-20 ani. La expirarea duratei stabilite

DCI – 76partile au posibilitatea sa prelungeasca contractul pentru o noua perioada.

- Prin rezilierea contractului. Opereaza de plin drept in cazul in care una din parti nu-si indeplineste obligatiile stabilite. Eventuala punere in intarziere a partenerului contractant se realizeaza prin simpla trimitere a unei scrisori recomandate.

XI. CONTRACTELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE |N COMERTUL INTERNATIONAL

|n cadrul schimburilor comerciale internationale un loc important il ocupa comertul cu inteligenta umana. Elementul esential in aceasta forma de comert este transferul sau schimbul de tehnologie.

Tehnologie reprezinta mijlocele tehnice, produsele tehnologice si cunostintele de specialitate legate de aplicarea lor.

Transferul de tehnologie poate constitui obiectul unui contract principal sau adiacent sau al unei clauze intr-un contract complex.

XI.1. CONTRACTUL DE LICENT~

XI.1.1. Definitie, avantaje, caractere juridiceContractul de licenta este contractul prin care titularul

unui brevet (licentiator) transmite unui beneficiar (licentiat) dreptul de folosinta al unei inventii.

Avantaje pentru licentiator: - evitarea barierelor vamale si masurilor restrictive cu caracter

netarifar;- repartizarea zonelor de desfacere si inlaturarea concurentei pe

piata;- stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime;- valorificarea rezultatelor cercetarii, precum si a potentialului de

proiectare;- facilitatea patrunderii pe pietele externe;- obtinerea de participatii directe la beneficiul obiectivelor realizate.

Avantaje pentru licentiat: - realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de

marfuri similare sau identice;- introducerea unei tehnici avansate; - asimilarea unor produse tehnice complexe;- promovarea exporturilor de marfuri produse sub licenta.

XI.1.2. Caractere juridice si obiectul contractului de licenta

Contractul de licenta este un contract incheiat intuitu personae, deoarece se incheie in vederea calitatilor personale ale licentiatului. Contractul de licenta este un contract incensibil in lipsa unor prevederi exprese.

Obiectul contractului de licenta il constituie autorizarea sau acordarea dreptului ca o licenta sa fie folosita de partener. Contractul de licenta nu implica un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv de brevet, licentiatorul transmite numai folosinta totala sau partiala a dreptului de exploatare.

XI.1.3. Formele contractului de licenta |n functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract

licenta poate fi:

DCI – 771. Licenta exclusiva cand licentiatorul renunta la posibilitatea de a

mai acorda alte licente, iar licentiatul are un drept exclusiv de utilizare a licentei.a) licenta nelimitata sau deplina – licentiatorul beneficiaza de

exclusivitate pe toata durata de valabilitate a brevetului.b) licente limitate – dreptul de folosire a inventiei, desi e exclusiv,

prezinta unele ingradiri: modul de aplicare a inventiei; utilizarea obiectului contractului si perioada de timp.

2. Licenta neexclusiva sau simpla cand licentiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licentiatul are dreptul de a folosi inventia in conditiile convenite.a) licenta deplinab) licente limitate – intinderea in spatiu, cantitatea de obiecte

produse, preturile de vanzare.|n situatia in care exista mai multi licentiati, conditiile create pot fi

diferite. Pentru existenta unui regim identic, in contract se poate insera clauza natiunii celei mai favorizate sau clauza licentei colective.

XI.1.4. Efectele contractului de licenta 1. Obligatiile licentiatorului sunt:

- sa asigure beneficiarul de o exploatare optima a inventiei- sa garanteze existenta dreptului acordat.

2. Obligatiile licentiatului sunt: - sa foloseasca inventia in conditiile stabilite- sa plateasca pretul.Pretul se poate plati prin folosirea urmatoarelor modalitati: o suma

forfetara integrata; o suma globala initiala; un procent aplicat la valoarea productiei sau vanzarilor; sume suplimentare pentru compensarea diferentelor.

|n caz de nerespectare a obligatiilor contractuale, in raport de gravitatea incalcarii, partea prejudiciata poate cere: plata de compensatii sau anularea contractului.

XI.1.5. |ncetarea contractului de licenta Contractul de licenta inceteaza in urmatoare situatii:

- expirarea duratei pentru care licenta a fost acordata;- intrarea inventiei in domeniul liberei concurente, dupa perioada

stabilita de lege.

XI.2. CONTRACTUL DE KNOW-HOW

XI.2.1. Notiune si caracteristiciKnow – how este ansamblul de cunostinte tehnice

nebrevetate, necesare la elaborarea, fabricarea, exploatarea si uneori comercializarea unui produs.

Elementele unui know–how sunt: abilitatea tehnica, experienta tehnica, cunostintele tehnice si procedurile de aplicare.

Contractul de know-how reprezinta calea de transmitere a tehnologiei.

Caracteristicile contractului de know-how sunt: - noutatea – desi este relativa si subiectiva – are valoare prin

eficacitatea si utilitatea rezultatului;- secretul – trebuie pastrat de catre partile contractului;- complexitatea elementelor componente – se pot concretiza in

forme variate;- dinamismul operatiunii – proces in continua transformare.

DCI – 78XI.2.2. Clasificare

1. Dupa gradul de complexitate al operatiunilor efectuate: - contracte prin care se transfera o tehnologie sau un procedeu,

in stadiul determinat de momentul incheierii, prin acte simple;- contracte care cuprind aceleasi operatiuni de transfer, dar prin

acte complexe si succesive, stabilite in mai multe faze;- contracte prin care se transfera produse sau procedee tehnice

dintr-un domeniu de activitate, care au rezultat din cercetari proprii sau se vor obtine succesiv, pe o perioada de timp determinata.

2. |n raport cu gradul de interferare cu alte operatiuni tehnico-economice contractele de know-how sunt: - pur – transferul nu este conditionat de o alta operatiune;- combinat – transferul este un accesoriu sau consecinta a altor

operatiuni;- complimentar – conditionat de transferul necesar realizarii unor

conventii distincte, se stabilesc separat.

XI.2.3. Obiectul contractului know-how Obiectul contractului de know-how il reprezinta transmiterea de

cunostinte tehnice, de la informatii si documentatii simple, pana la procedee sau tehnologii complexe.

Transferul de know-how poate avea loc prin umatoarele modalitati: - transmiterea de documente, planuri, desene, manuale, modele,

formule;- furnizarea de material sau parti de material;- trimiterea de tehnicieni in intreprinderea beneficiarului;- primirea de tehnicieni pentru specializare.

XI.2.4. Efectele contractului de know – how 1. Obligatiile furnizorului sau transmitatorului sunt:

- sa transmita anumite cunostinta tehnice;- sa acorde beneficiarului garantii asupra rezultatului; dreptul

exclusiv de folosinta; asistenta tehnica si dreptul de folosire a marcii sale de fabrica.

2. Obligatiile beneficiarului sau dobanditorului sunt: - plata pretului. Poate fi in bani – o suma globala ori forfetara sau

cote parti din valoarea productiei rezultate – poate fi in produse sau poate fi in alte cunostinte tehnice.

- pastrarea secretului – obligatie esentiala datorata absentei unui brevet; Beneficiarul este tinut sa nu divulge altor persoane informatiile primite, pentru ca know-how sa nu intre in domeniul publicitatii.

- mentinerea calitatii produselor obtinute – beneficiarul poate comercializa produsele obtinute sub marca furnizorului.

Partile de comun acord pot stipula in contract si alte obligatii reciproce: comunicarea eventualelor perfectionari si modificarile aduse obiectului contractului; raspunderea pentru neexecutarea obligatiilor contractului; regimul taxelor fiscale.

XI.2.5. |ncetarea contractului de know – howContractul de know-how inceteaza in urmatoarele situatii:

- la expirarea termenului stipulat;- in caz de denuntare a contractului;- in caz de reziliere a contractului.

DCI – 79XI.3. CONTRACTUL DE CONSULTING-ENGINEERING

XI.3.1. NotiuneCONSULTING – reprezinta studierea si cercetarea pentru un

beneficiar a posibilitatilor tehnice si comerciale in baza stadiului actual al stiintei si practicii intr-un anumit domeniu si acordarea corespunzatoare de asistenta tehnica. Consultantul propune numai solutiile, fara a lua parte la luarea deciziilor.

ENGINEERING – reprezinta un complex de operatiuni prealabile sau concomitente de conceptie si elaborare, de coordonare si executare a proiectelor si lucrarilor pentru realizarea unui obiectiv. Operatiunile de engineering se indeplinesc in cadrul a doua faze: - studii constituind cercetarile in baza carora se elaboreaza un

proiect;- executare constituind realizarea sau punerea in stare de serviciu a

unui obiectiv.Consulting–engineering reprezinta activitatea de natura

intelectuala, care se concretizeaza, in principal, prin furnizarea de sfaturi sau studii tehnice. Studiile tehnice sunt rezultatul unor cercetari regiile autonometionale, oferind partenerului contractual posibilitatea de a lua deciziile obiective si eficiente. Consulting – engineering se desfasoara de ingineri si tehnicieni grupati in societati sau organizatii de specialitate.

Societatile:1. dupa forma organizatorica societatile sunt:

- societati autonome – reprezinta organizatii sau cabinete de ingineri consultanti;

- societati integrate – depind nemijlocit de firmele industriale, fiind filiale sau servicii de studii ce lucreaza pentru terti.

2. |n functie de obiectul lor sunt: - societati de proiectare si constructii; - societati specializate in conducerea activitatii intreprinderii;- societati de cercetare.

XI.3.2. Formele contractului de consulting – engineering

1. Contractul in regie – cheltuielile firmei de engineering pentru lucrarile efectuate se controleaza de beneficar si sunt retribuite contra cost si plus onorar.

2. Contractul la cheie – firma de engineering livreaza beneficiarului un anumit obiectiv in stare de functionare si este platita printr-o suma globala sau forfetara.

3. Contractul pentru servicii – retributia se face printr-o suma fixa sau procentuala, raportata la costul obiectivului.

4. Contractukl mixt sau combinat – echipamentul si serviciile prestate se platesc printr-o suma fixa globala, iar materialele si serviciile locale contra cost plus onorar.

XI.3.3. Obiectul contractului de consulting-engineering

Obiectul contractului de consulting-engineering constituie operatiunile prestate, de la simple consultatii, pana la realizarea unor proiecte sau obiective. Sfera larga a activitatilor impune stabilirea riguroasa a obiectului contractului, domeniul sau de cuprindere trebuie determinat printr-o descriere succinta si exacta.

DCI – 80|n general, fara ca distinctia sa fie neta contractul de consulting-

engineering cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul comercial engineering obligatii de rezultat.

XI.3.4. Efectele contractului de consulting-engineering

|n raport de specificul contractului, prestatorul de consulting–engineering poate avea urmatoarele obligatii: efectuarea de studii; prestarea de asistenta tehnica; conducerea realizarii obiectivului industrial; coordonarea activitatii antreprenorilor; verificarea lucrarilor de montaj; predarea documentatiei obiectivului; garantarea functiei si capacitatii obiectivului; pastrarea secretului informatiilor si realizarilor.

Obligatiile clientului sau beneficiarului sunt: sa plateasca pretul si sa predea toate datele si informatiile cerute.

Plata pretului – se aplica urmatoarele principii: - plata se face numai de catre client; - valoarea retributiei include si cheltuielile cu caracter permanent

intreprinse de societate pentru sporirea pontentialului tehnico – stiintific;

- modul si conditiile de efectuare a platii sunt stabilite de catre parti.Metode de calcul a pretului:

- metoda timpului folosit – aplicarea unor nivele de plata pe unitatea de timp consumat plus cheltuielile sumplimentare;

- metoda cost plus onorar – cheltuielile societatii plus onorarul (suma convenita anticipat);

- metoda suma forfetara – retributia reprezinta suma globala ce cuprinde toate activitatile societatii;

- metoda procentajului – aplicarea la valoarea lucrarii a unei taxe proportionale fixe, prevazuta in contract.

XI.3.5. Raspunderea partilor contractului de consulting-engineering

|n caz de neexecutare a obligatiilor contractuale, societatea CONSULTING-ENGINEERING va raspunde in raport cu intinderea misiunii si caracterul obligatiilor. Societatea poate fi obligata sa plateasca daune-interese si penalitati. |n practica, pentru a se preciza limita raspunderii se aplica urmatoarele reguli:

Societatea raspunde numai daca a savarsit o greseala profesionala si prin culpa sa a cauzat o paguba. Repararea prejudiciului nu cuprinde decat consecintele directe si este proportionala cu onorariul, fara a-i depasi cuantumul.

Clientul este tinut sa raspunda pentru respectarea dreptului de proprietate materiala si intelectuala a societatii si de exactitatea datelor transmise.

Daca misiunea a fost intrerupta, redusa, anulata, fara vreo culpa a societatii, clientul trebuie sa plateasca lucrarile executate si sa restituie cheltuielile efectuate plus sa plateasca o despagubire (20% din sumele ce ar fi revenit societatii).

DCI – 81XII. CONTRACTELE DE FINANTARE |N

COMERTUL INTERNATIONAL

XII.1. CONTRACTUL DE LEASING

XII.1.1. Notiune. Avantaje.Leasing este operatiunea prin care o persoana cumpara

unele bunuri de la un vanzator pentru a le inchiria unui client solicitator.

|n contractul de leasing intervin urmatoarele persoane: - cumparatorul bunului sau finantatorul operatiunii, de obicei o

persoana specializata;- vanzatorul, furnizorul, constructorul, producatorul sau fabricantul

lucrului;- clientul solicitator, chiriasul, locatarul, beneficiarul sau utilizatorul

bunului.Prin operatiunea de leasing se inchiriaza temporar bunuri de

investitii, bunuri imobiliare si servicii – in mod obisnuit bunurile date in locatie sunt masinile si utilajele.

Elemente definitorii: - cumpararea de catre o persoana, in vederea inchirierii, a unor

bunuri, in conformitate cu specificatiile primite;- inchirierea bunului unui client, pe o anumita perioada, in schimbul

unei redevente locative;- utilizarea bunului de catre client numai in scopuri profesionale,

potrivit obiectului de activitate;- posibilitatea clientului, la indeplinirea termenului de a cumpara

bunurile inchiriate.Leasingul a aparut in SUA in 1952 – Societatea United States

Leasing Corporations – datorita rigiditatii procedeelor de finantare a comertului si a necesitatii dotarii intreprinderilor cu masini si utilaje moderne.

Avantajele clientului sunt: - isi poate procura operativ si simplificat masinile si utilajele

necesare fara cheltuieli imediate de investitii si cu evitarea riscurilor aferente;

- beneficiaza de reducerea cheltuielilor de productie, de credite curente pentru plati si de un rabat in masura in care va cumpara bunurile inchiriate.Avantajele vanzatorului sunt:

- are posibilitatea sa-si asigure debuseuri pentru produsele sale si consolidarea pozitiei fata de concurenta;

- realizeaza si castiguri suplimentare peste pretul net de export al bunului inchiriat.Avantajele societatii specializate sunt:

- poate obtine importante beneficii, prin plata chiriei;- personalul si baza materiala necesara desfasurarii activitatii nu

implica cheltuieli ridicate.

XII.1.2. Forme de leasing 1. |n raport de partile contractante:

- direct – presupune incheierea nemijlocita a contractului intre furnizor si client;

- indirect – se realizeaza prin societati specializate care indeplinesc functia de creditare si de prestare de servicii, suportand riscul operatiunilor pe care le incheie.

DCI – 822. |n raport de continutul ratelor:

- financiar – in perioada de baza a incheierii se recupereaza preturile de export, costurile auxiliare si un beneficiu; partile nu pot rezilia contractul; riscurile sunt asumate de client. |n caz de neplata a ratelor societatea sau furnizorul are dreptul sa dispuna de bunul ce formeaza obiectul contractului.

- functional – termenul de valabilitate a contractului este redus; ratele sunt mai mari; riscurile apartin societatii de leasing sau furnizorului; in perioada incheierii se obtine numai o parte din pretul de export.

3. Dupa elementele cu care se calculeaza ratele: - net – ratele reprezinta pretul net de vanzare si beneficiul;- brut – ratele reprezinta pretul net de vanzare si beneficiul plus

cheltuielile pentru intretinere, reparatii si servicii.4. |n functie de durata incheierii:

- pe termen scurt – se incheie succesiv mai multe contracte, asimilat cu leasingul functional;

- pe termen lung – se incheie un singur contract, corespunde leasingului financiar.

XII.1.3. Natura juridicaLeasingul reprezinta o forma de finantare cu termen si se

aseamana cu contractul de inchiriere, vanzarea in rate si locatie–vanzare.

Leasingul este un contract original care se realizeaza prin urmatoarele procedee: 1. un contract de vanzare-cumparare prin care se achizitioneaza

bunul solicitat de utilizator. Utilizatorul are o actiune in garantie impotriva vanzatorului. |n configuratia operatiunii obligatia de garantie apare ca o stipulatie pentru altul.

2. un contract de mandat prin care se determina elementele vanzarii si se realizeaza operatiunile tehnice si formalitatile administrative.

3. contractul de locatie a carui durata, precum si ratele chiriei sunt determinate de termenul de amortizare a bunului. Contractul de inchiriere are caracter intuitu personae si este incesibil. Locatia este irevocabila din motive economice, financiare si fiscale.

4. un contract prealabil care include o promisiune unilaterala de vanzare a cumparatorului. Leasingul este un contract complex ale carui elemente formeaza

un cadru distinct si unitar; este un contract propriu de finantare, fiind o fuziune de tehnici juridice.

XII.1.4. Efectele contractului de leasing

(a) Obligatiile vanzatorului- livrarea bunului in stare de functionare; - participarea la instruirea personalului destinat exploatarii bunului;- reparatia defectiunilor care nu provin din culpa clientului;- asigurarea pieselor de schimb necesare reparatiei sau achitarea

contravalorii lor.

(b) Obligatiile clientului- Sa plateasca ratele chiriei. |n practica, rata de leasing se

determina prin mai multe metode. Totusi elementele cu caracter general folosite in calculul unei rate sunt: pretul real de achizitie al bunului inchiriat; nivelul comisionului; cotele de amortizare; ajutorul financiar acordat clientului.

DCI – 83- Sa respecte dreptul de proprietate al societatii de leasing; - Obligatii legate de folosirea lucrului inchiriat: sa exploateze bunul

inchiriat conform instructiunilor tehnice; sa se ingrijeasca de instruirea personalului destinat exploatarii bunului; sa nu aduca nici un fel de modificare in contructia bunului, fara acordul societatii de leasing; sa conserve bunul in perfecta stare de functionare; sa asigure bunul inchiriat in folosul societatii de leasing. Daca utilizatorul nu plateste o singura rata sau nu-si indeplineste

alta obligatie, societatea poate rezilia de plin drept contractul. Astfel utilizatorul va restitui bunul, va plati chiriile restante, cheltuielile aferente si indemnizatiile forfetare de reziliere (corespunde ratelor restante viitoare).

(c) Obligatiile societatii de leasing- sa schimbe bunul avariat, in anumite conditii;- sa inlocuiasca bunul invechit sau depasit, in schimbul unei chirii

majorate;- sa controleze periodic starea bunului si modul lui de folosire;- are dreptul sa vanda bunul, cu conditia ca noul proprietar sa

respecte contractul de locatie si promisiounea de vanzare.

XII.1.5. |ncetarea contractului de leasing Contractul de leasing inceteaza in una din situatiile:

- Expirarea termenului, cu exceptia reinnoirii locatiei;- Reziliere.

XII.2. CONTRACTUL DE FACTORING

XII.2.1. Notiune. Aparitie. Rol.Contractul de factoring este contractul prin care o

persoana (aderent) cedeaza creantele sale unui tert (factor) ce se obliga sa preia activitatea de incasare in schimbul unui comision.

Contractul de factoring implica urmatoarele persoane: - aderentul – vanzatorul de bunuri sau furnizorul de servicii;- factorul – cesionarul creantelor, concretizate in facturi- clientul – cumparatorul marfii sau beneficiarul serviciilor.

Cedarea creantelor se realizeaza prin intermeniul unei subrogari conventionale. Prin simpla transmitere a facturilor, fara nici o formalitate, factorul devine proprietarul creantelor.

Rolul acestui tip de contract este ca: permite patrunderea pe noi piete externe si contribuie la dezvoltarea exportului, in conditii de securitate.

XII.2.2. Forme de factoring - Factoring la scadenta – factorul plateste facturile la data scadentei

lor;- Factoring traditional sau obisnuit – factorul plateste facturile

imediat si constituie un mijloc de finantare pe termen scurt.Prin simplificarea activitatii contabile, factoringul constituie o

modalitate de gestiune economica.

XII.2.3. Natura juridica Exista asemanari cu cesiunea de creanta, imprumutul, mandatul

comercial, operatiuni de asigurare-credit, insa nu poate fi asimilat cu o alta institutie juridica datorita trasaturilor sale specifice. |n

DCI – 84contractul de adeziune clauzele conventiei sunt stabilite de cesionarul creantei.

Caracterele juridice ale contractului sunt: caracter intuitu personae; cu titlu oneros; cu executare succesiva si poate contine o clauza de exclusivitate, in baza ei aderentul cedeaza creantele in totalitatea lor, integral sau global.

XII.2.4. Efectele contractului de factoring Factorul are obligatia:

- sa plateasca creantele care i-au fost transferate de aderent; - trebuie sa incaseze facturile cedate; - sa suporte eventualele riscuri;- in calitate de proprietar al creantelor, nu dispune de nici un drept

de recurs asupra aderentului. Exceptie: are o actiune in repetitiune a platii nedatorate, in cazul inexistentei creantei.Facturile se remit factorului la termenele stabilite prin contract si

sunt insotite de un borderou care contine: creantele cedate, cu drepturi, accesorii si actiunile respective; declaratia de transmitere a creantelor in proprietatea factorului; cererea de plata a facturilor, in schimbul unei chitante subrogatorii.

Factorul achita numai creantele care au fost acceptate in prealabil, tinand cont de garantiile care le prezinta. Creantele care nu au fost acceptate, factorul le poate prelua doar cu titlu de mandatar. Factorul presteaza pentru aderent si unele servicii de natura administrativa si comerciala: selectionarea clientilor; punerea la dispozitie a unor metode moderne; efectuarea de studii si procurarea de informatii. Prin gestiunea creantelor, factorul are posibilitatea de a cunoaste si orienta activitatea aderentului.

Aderentul are obligatia: - sa plateasca un anumit comision;- sa garanteze existenta creantei;- sa coopereze cu factorul pe toate durata contractului; - sa notifice debitorilor transmiterea creantei- sa mentioneze pe factura subrogarea efectuata.

XIII. CONTRACTUL DE ASIGURARE INTERNATIONAL~

XIII.1. |ncheierea contractuluiContractul de asigurare trebuie sa fie incheiat in forma scrisa. El

nu se poate dovedi prin martori chiar daca exista inceput de dovada scrisa. Forma scrisa este ceruta de lege indiferent de valoarea contractului, insa numai ad probationem, asigurarea nefiind un contract solemn. De aceea, consimtamintul asiguratorului poate fi dovedit nu numai cu inscrisul constatator al contractului, dar si cu alte inscrisuri, cum ar fi cererea de plata a primei, cu inscrisul prin care se constata primirea acestei plati sau cu orice alt inscris din care reiese vointa asiguratorului de a incheia contractul, numit de lege document de asigurare.

|n vederea incheierii contractului de asigurare, persoana care doreste sa incheie un astfel de contract trebuie sa faca o oferta de contract, numita declaratie de asigurare, prin care trebuie sa raspunda in scris la intrebarile formulate de asigurator. Daca, fata de raspunsuri, asiguratorul este de acord cu incheierea contractului, redacteaza contractul in forma scrisa si inmineaza un exemplar asiguratului. |nscrisul constatator se numeste polita de asigurare (in

DCI – 85cazul asigurarilor de persoane) sau certificat de asigurare (in cazul asigurarilor de daune). |n cazul incheierii contractului intre prezenti nu intotdeauna este necesara oferta (declaratia de asigurare), ci se poate trece direct la redactarea contractului.

Contractul se considera incheiat, intre prezenti, din momentul redactarii lui in forma scrisa, iar intre absenti, din momentul in care ofertantul a luat cunostinta despre acceptare (teoria informatiunii – art. 35 Cod comercial), prezumindu-se ca a luat cunostinta de acceptare pe data cind a sosit la adresa lui (sistemul receptiei aceptarii).

Momentul incheierii contractului nu trebuie sa fie confundat cu data de la care incepe suportarea riscurilor de catre asigurator (inceputul asigurarii), intrucit aceste momente nu coincid. Ca regula generala, asiguratorul nu suporta riscurile inainte de plata cel putin a primei rate de prima, regula ce se exprima prin formula “nu exista risc fara plata anticipata a primei”. |n principiu, asigurarile nu se fac pe credit.

|n cazul asigurarilor facultative de bunuri si de raspundere civila, principiul este ca primele de asigurare se achita anticipat pentru perioada de asigurare (daca nu s-a prevazut altfel in mod expres in contract), iar la expirarea termenului pentru care s-a platit prima inceteaza asigurarea, daca nu a fost reinnoita pe un nou termen sau contractul nu prevede un termen de pasuire.

{i in cazul asigurarilor de persoane contractul se considera incheiat prin emiterea de catre asigurator a politei de asigurare. |n ce priveste prima, odata cu semnarea declaratiei de asigurare, ofertantul achita drept anticipatie o suma egala cu valoarea celei dintii rate de prima, inclusiv taxa de polita1. |n acest caz, in practica societatilor de asigurare, asiguratorul suporta riscul de deces, chiar inainte de incheierea contractului, dupa un numar de zile de la plata anticipatiei.

Deci momentul incheierii contractului nu coincide obligatoriu cu momentul de la care incepe suportarea riscurilor de catre asigurator. Momentul inceperii (ca si cel al incetarii) suportarii riscurilor de catre asigurator se precizeaza in contractul de asigurare.

XIII.2. Prima de asigurareAsiguratul (contractantul) este obligat sa plateasca primele de

asigurare la termenele stabilite in contract, asiguratorul nefiind obligat sa reaminteasca asiguratului scadenta ratelor de prime. |nsa, daca plata primei rate de prima afecteaza inceputul asigurarii, neplata ratelor ulterioare, in cazurile prevazute in contract, nu atrage dupa sine incetarea imediata a asigurarii. |n caz de neplata la scadenta a unei rate de prima, asiguratul are dreptul sa o plateasca in cadrul termenului de pasuire, situatia contractului de asigurare raminind neschimbata pina la expirarea acestui termen.

Daca nu s-a convenit un termen de pasuire, contractul de asigurare se reziliaza in cazul in care sumele datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sint platite in termenul prevazut in contract. Numai in cazul asigurarilor de persoane la care se constituie rezerva de prime, asiguratul poate inceta plata primelor, cu dreptul de a mentine totusi contractul in vigoare la o suma asigurata redusa stabilita in raport cu marimea rezervei de prime acumulate (daca nu opteaza pentru rezilierea contractului cu restituirea rezervei constituite).

1 Anticipa]ia se restituie dac` asigur`torul nu accept` \ncheierea contractului, put\nd fi re]inut` numai taxa de poli]` la asigur`rile cu examen medical.

DCI – 86Plata primelor este portabila: se face la sediul asiguratorului sau al

imputernicitilor sai, daca nu s-a prevazut altfel in contract.Dovada platii primelor de asigurare revine asiguratului, inscrisul

constatator fiind contractul sau polita de asigurare, chitanta, dispozitia de plata sau alt document probator al platii. Deci proba cu martori sau cu prezumtii nu este admisibila.

Legea mai prevede ca asiguratorul are dreptul sa compenseze primele ce i se mai datoreaza pina la sfirsitul anului de asigurare in temeiul oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului sau beneficiarului. Dispozitia poate primi aplicare, de exemplu, in ipoteza survenirii cazului asigurat in termenul de pasuire sau daca ratele de prime se platesc pe perioade mai scurte de un an.

XIII.3. Riscul asiguratPentru ca riscul sa fie asigurabil, trebuie sa intruneasca

urmatoarele conditii:a) Riscul trebuie sa fie determinat cu precizie in contract, caci numai

in posesia datelor necesare asiguratorul poate aprecia posibilitatea acoperirii riscului si, in caz afirmativ, cuantumul primelor. De aceea, asiguratul este obligat sa raspunda in scris la intrebarile formulate de asigurator cu privire la imprejurarile esentiale referitoare la risc, pe care le cunoaste. Sint esentiale imprejurarile hotaritoare pentru incheierea contractului sau pentru conditiile in care acesta se incheie. Asiguratul este obligat si in cursul executarii contractului sa comunice in scris asiguratorului schimbarea imprejurarilor esentiale privind riscul.Spre deosebire de reglementarea anterioara in materie (Decretul nr. 471/1971), Legea nr. 136/1995 nu precizeaza consecintele juridice pentru ipoteza in care asiguratul a facut declaratii inexacte (false) sau incomplete (reticenta frauduloasa) cu privire la imprejurarile esentiale referitoare la risc pe care le cunoaste sau daca nu comunica modificarea acestor imprejurari intervenite in cursul executarii contractului.|ntrucit asiguratul este in culpa, in baza principiilor generale, asiguratorul are dreptul (daca nu s-a prevazut altfel in contract):– inainte de producerea cazului asigurat – sa denunte contractul

sau, cu acordul asiguratului, sa procedeze la modificarea lui corespunzatoare;

– dupa intervenirea cazului asigurat – sa refuze plata indemnizatiei daca dovedeste ca fata de imprejurarile reale nu ar fi incheiat contractul (putind fi obligat, cel mult, la restituirea primelor incasate) sau sa reduca in mod corespunzator indemnizatia de asigurare (proportional cu acoperirea riscului marit prin primele de asigurare platite).

b) Riscul trebuie sa fie un eveniment viitor, posibil, dar incert. De aceea contractul se reziliaza de drept daca, inainte de a incepe obligatia asiguratorului, riscul asigurat s-a produs ori daca, inainte sau dupa aceasta data, producerea lui a devenit imposibila. Din punct de vedere teoretic, inexistenta sau imposibilitatea producerii riscului din chiar momentul incheierii contractului ar justifica nulitatea contractului. Pentru unificare, legiuitorul a prevazut pentru toate cazurile solutia rezilierii. Primele de asigurare platite pentru perioada ulterioara rezilierii urmeaza sa fie restituite.

c) Riscul trebuie sa fi independent de fapta intentionala a asiguratului sau a altor persoane determinate. De aceea, in cazurile stabilite in contract, in asigurarile contra pagubelor asiguratorul nu datoreaz

DCI – 87aindemnizatia daca dovedeste ca evenimentul a fost produs cu intentie de catre asigurat sau beneficiar, respectiv de catre un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, lucrind in aceasta calitate, ori de catre alte persoane prevazute in contractul de asigurare. Deci faptele culpabile (dar neintentionate) ale asiguratului sau ale persoanelor prevazute in contractul de asigurare sau faptele – fie si intentionale – ale persoanelor neprevazute in contractul de asigurare nu indreptatesc pe asigurator sa refuze plata indemnizatiei de asigurare.|n asigurarile de persoane, numai sinuciderea asiguratului in termen de doi ani de la incheierea contractului sau comiterea cu intentie de catre asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevazute in contract indreptatesc pe asigurator sa refuze plata indemnizatiei de asigurare. Sarcina probei revine asiguratorului.Daca un beneficiar a produs intentionat decesul asiguratului, suma asigurata se plateste celorlalti beneficiari desemnati sau mostenitorilor.

d) Noua lege nu exclude de la asigurare riscul de razboi. |n contractele de asigurare, insa, de regula, se prevede neplata indemnizatiei in aceste cazuri (operatiuni militare in timp de razboi, invazie, razboi civil, revolutie, rebeliune, insurectie etc.). Daca nu s-a prevazut o asemenea clauza (direct sau indirect prin aratarea riscurilor cuprinse in asigurare), asiguratorul este obligat sa plateasca indemnizatia (de exemplu pentru caz de deces) si in astfel de imprejurari.

XIII.4. Cazul asiguratAsiguratul este obligat sa comunice asiguratorului producerea

riscului asigurat, in termenul prevazut in contractul de asigurare. Nerespectarea acestei obligatii se poate sanctiona cu refuzul platii indemnizatiei numai daca, din acest motiv, nu s-au putut determina cauza producerii evenimentului si intinderea pagubei.

XIV. CONTRACTELE BANCARE |N COMERTUL INTERNATIONAL

??????NU

XV. CONTRACTELE DE TRANSPORT INTERNATIONAL NU

XV.1. NotiuneTransporturile au fost definite a fi cai de comunicatie rutiere,

feroviare, maritime, fluviale si aeriene, prin care se asigura traficul de persoane si marfa dintr-un loc in altul.

Cele mai importante principii care guverneaza transportul international sun aceleasi care guverneaza transportul intern si acestea sunt: rapiditatea, fluiditatea, siguranta, la care se adauga unele principii specifice ramurii respective.

Definim: transporul international este un sistem de cai de comunicatii, caruia ii sunt subsumate mai multe subsisteme, vertebrate intr-o sutructura armonioasa in masura sa asigure traficul de calatori si de marfa dincolo de frontierele statelor, care este guvernat de principiile rapiditatii, fluiditatii si sigurantei cat mai depline.

DCI – 88XV.2. Elemente definitorii ale contractului de

transport internationalDin definirea conceptului a rezultat ca managementul si

structurarea subsistemelor reprezinta o componenta majora a procesului complex al derularii traficului international.

Un loc important revine contractului de transport, care trebuie sa contina clauze in masura sa garanteze o prestatie de calitate si intr-un inalt grad de siguranta.

Contractul de transport se incheie intre expeditor sau acela care da insarcinarea pentru transportul unui lucru si intreprinzatorul care se obliga a-l face in numele sau propriu si in socoteala lui, ori intre unul dintre acestia si carausul care se insarcineaza a-l face.

XV.3. Raspunderea CFR in transporturile internationale

SMGS – Conventia privind traficul international de marfuri, adoptata la Moscova la 1 noiembrie 1951 si revizuita la Berlin in 1955

CIM – Conventia internationala cu privire la transportul de marfuri pe calea ferata

|n sistemul ambelor conventii, calea ferata care a primit marfa la transport, pe baza scrisorii de trasura, este raspunzatoare de executarea transportului pe intregul parcurs, pina la eliberarea in statia de destinatie.

Fiecare cale ferata urmatoare primind marfa impreuna cu scrisoarea de trasura, participa astfel la acest contract de transport si ia asupra sa obligatiile ce decurg din aceasta. Deci expeditorul expediaza marfa la statia de predare catre statia de destinatie dintr-o alta tara, in temeiul uni singur contract de transport incheiat cu carausul initial. Se naste garantia raspunderii solidare a fiecarui caraus care participa la transport, intre ei formindu-se o participatiune la unicul contract de transport.

Potrivit art. 436 Cod comercial, actiunea va putea fi indreptataimpotriva primului caraus, celui intermediar sau ultimul, cind se va putea face dovada ca dauna a avut loc in timpul transportului executat de el. Carausul care a raspuns pentru un fapt al altui caraus va avea o actiune in regres impotriva carausului efectiv raspunzator, iar daca nu-l gaseste, va actiona pe cel precedent, care la rindul sau il va actiona pe cel in culpa. Prin art. 437 Cod comercial se acorda ultimului caraus reprezentarea celor precedenti pentru exercitiul drepturilor lor fata de destinatar, dreptul de retentie asupra marfii si dreptul de privilegiu asupra sumelor obtinute in cazul vinzarii marfurilor transportate, pentru satisfacerea creantelor.

|n sistemul ambelor conventii, calea ferata raspundept pierderea totala sau partiala, pentru avariile suferite de marfa si pentru depasirea termenului de executare a contractului de transport.

Cumulul tuturor despagubirilor nu poate fi mai mare decit despagubirea datorata pentru pierderea totala a marfii.

Daca pierderea este totala, dreptul la reclamatie il are expeditorul; din momentul primirii scrisorii de trasura, dreptul la reclamatie apartine destinatarului, care are acest drept si pentru depasirea termenului de executare, precum si pentru restituirea taxelor percepute in plus la calea ferata care a incasat suma.

Termenul de introducere a reclamatiei administrative si actiunilor judecatoresti impotriva caii ferate, cit si actiunile acesteia impotriva expeditorilor sidestinatarilor pentru plata taxelor, amenzilor si despagubirilor este de 1 an, conform CIM, si de 9 luni, conform SMGS.

DCI – 89|n ambele conventii, introducerea reclamatiei administrative

suspenda curgerea termenului de prescriptie pina la primirea raspunsului de respingere totala sau partiala sau dupa 180 zile cind a ramas fara raspuns.

XV.4. Contractul de transport international auto de marfuri

Transporturile auto internationale de marfuri sint reglementate prin: CMR – Conventia referitoare la contractul de transport international

de marfuri; TIR – Conventia vamala referitoare la transportul international al

marfurilor sub acoperirea carnetelor TIR – 1959; Conventia asupra circulatiei rutiere din 19.09.1949.

Contractul de transport se incheie prin oferta facuta de o parte si acceptarea ei de cealalta parte (consimtamintul) si predarea efectiva a marfurilor transportatorului, avind un caracter real.

Proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trasura, care se intocmeste in 3 exemplare originale, semnate de expeditor si transportator. Acestea se remit: primul expeditorului, al doilea insoteste marfa pe parcurs iar al treilea se retine de transportator.

Pe linga mentiunile pe care le cuprinde contract de transport in trafic intern, in scrisoarea de trasura se vor insera urmatoarele indicatii: cheltuielile aferente transportului; instructiunile necesare pentru formalitatile de vama; indicatia ca transportul se supune conventiei CMR.

Expeditorul raspunde pentru toate cheltuielile si daunele cauzate transportatorului din cauza inexactitatii sau insuficientei mentiunilor.

Transportatorul este obligat sa verifice: exactitatea mentiunilor referitoare la numarul de colete, marcajul

si numerele lor; starea aparenta a marfii si ambalajului.

Scrisoarea de trasura face dovada incheierii contractului, a continutului acestuia, cit si a primirii marfii la transport.

Pentru exercitarea dreptului de dispozitie (modificare a contractului de transport), expeditorul sau destinatarul trebuie sa respecte urmatoarele conditii: sa inscrie noile dispozitii pe exemplarul ce-l detine al scrisorii de

trasura si sa despagubeasca transportatorul pentru cheltuielile suplimentare;

executarea modificarii sa fie posibila; modificarea sa nu constea in divizarea transportului.

Obligatia transportatorului este si de a executa transportul in termenul convenit.

Pentru ca destinatarul sa-si poata exercita drepturile fata de caraus, este obligat sa-si plateasca creantele care greveaza transportul, asa cum rezulta din scrisoarea de trasura.

Cind apar impedimente la eliberare la destinatie sau la executarea transportului ori destinatarul refuza primirea marfii, transportatorul poate sa descarce marfa in contul persoanei care are dreptul sa dispuna de aceasta, transportul fiind considerat executat. Deci marfa ramine grevata de creantele rezultate din documentul de transport si de cheltuielile ocazionate de descarcare si depozitare.

Procedura utilizata pentru vinzarea marfurilor este conform legii sau uzantelor locului unde se gaseste marfa.

DCI – 90Expeditorul raspunde fata de transportator pentru daunele

pricinuite persoanelor, mijlocului de transport sau altor marfuri, precum si pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului marfii, exceptie facind defectele aparente fata de care nu s-au facut rezerve. De asemenea, are obligatia de a anexa la scrisoarea de trasura si de a preda transportatorului toate documentele necesare (factura, licenta de export, formalitatile de vama etc.) ce trebuie sa insoteasca transportul, fiind raspunzator pentru toate daunele ce ar rezulta din lipsa, insuficienta sau neregularitatea acestor documente.

Marfa se considera pierduta daca nu a fost predata in termen de 30 zile de la expirarea termenului convenit, iar in celelalte cazuri in 60 zile de la primirea marfii de catre transportator. |n lipsa cererii de predare a marfii, dupa ce a fost gasita, sau in cazul gasirii ei dupa un an de la plata despagubirii, transportatorul poate dispune de marfa potrivit legislatiei locului unde se gaseste marfa.

Daca vehiculul incarcat cu marfa este transportat o parte a parcursului cu un alt mijloc de transport, raspunderea acestuia din urma se determina prin dispozitiile Conventiei CMR si in masura in care scrisoarea de trasura prevede acest lucru (pierdere, avarie etc.).

|n cazul avariei marfii transportate, carausul va fi obligat la plata contravalorii deprecierii marfii.

Este exonerat de raspundere carausul daca pierderea, avaria sau intirzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa sau un viciu propriu al marfii.

Daca transportatorul este obligat la plata de despagubiri, va datora si plata unei dobinzi de 5% pe an, care curge din ziua reclamatiei adresate in scris transportatorului sau – daca s-a introdus direct actiunea – din ziua introducerii actiunii in justitie. Despagubirea poate fi ceruta in moneda tarii in care se cere plata, convertirea facindu-se la cursul zilei din locul platii despagubirii.

Prin contract, partile insereaza o clauza prin care sa atribuie competenta solutionarii litigiilor de catre un tribunal arbitral, care are obligatia de a aplica dispozitiile Conventiei.

Termenul de prescriptie (art. 32 din Conventie) a dreptului la actiune izvorit din contractul de transport rutier international de marfuri este de un an, iar in caz de dol sau culpa grava din partea partii pirite este de 3 ani. |ntreruperea cursului prescriptiei are loc prin introducerea actiunii la organul jurisdictional, cit si in celelalte cazuri prevazute de lege.

Actiunea prescrisa nu mai poate fi exercitata nici sub forma de cerere reconventionala, nici pe cale de exceptie.

Orice transport auto international de marfuri poate fi executat de un singur transportator sau de mai multi transportatori, in temeiul unui singur contract de transport. Daca un transport face obiectul unui contract de transport unic si este executat in mod succesiv de mai multi transportatori rutieri, fiecare dintre ei isi asuma raspunderea executarii transportului total, devenind parti in contract in conditiile prevazute in documentul de transport. Scrisoarea de trasura face dovada incheierii si continutului contractului de transport, fiind opozabila tuturor transportatorilor.

Transportatorul care a platit despagubiri are dreptul la actiune in regres pentru recuperarea sumei platite si a dobinzilor, precum si a cheltuielilor suportate, impotriva transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport. Dispozitiile Conventiei referitoare la prescriptie sint aplicabile si actiunilor in regres introduse de un transportator impotriva altui transportator.

DCI – 91XV.5. Conventii internationale privind raspunderea

proprietarilor de naveReglementarea raspunderii – prin Conventia Natiunilor Unite

privind transporturile pe mare din 1978Aceasta Conventie reglementeaza:

raspunderea carausului si limitele raspunderii sale; raspunderea incarcatorului; caile de valorificare a pretentiilor in caz de pierdere, avarie sau

intirziere; prescrierea dreptului la actiune; competena solutionarii litigiilor.

Carausul este raspunzator de prejudiciile rezultate din: pierderea marfurilor (nu au fost livrate in termen de 60 zile

consecutive de la expirarea termenului de livrare) sau avariile produse marfurilor;

intirzierea in livrarea marfurilor (cind nu au fost livrate la destinatie in termenul stipulat de parti).Pentru pierderea sau avarierea marfurilor, raspunderea carausului

pentru prejudiciul cauzat este limitata la o suma echivalenta cu 885 unitati de cont (este dreptul special de tragere, definit de FMI si corespunzator valorii de 55,5 mg aur la titlu de noua sute miimi puritate) pe colet de incarcatura, sau la 2,5 unitati de cont pe kg de greutate bruta a marfurilor pierdute sau avariate. Totalul despagubirilor datorate de caraus nu poate depasi limita stabilita in caz de pierdere sau avarie (adica 2,5 unitati de cont pe kg brut).

Pentru intirzierea livrarii marfurilor, raspunderea carausului este limitata la o suma echivalenta cu de doua ori si jumatate valoarea navlului platibil pentru marfurile intirziate, dar care nu va depasi navlul total platibil conform contractului de transport.

Cazurile de exonerare si limitele raspunderii prevazute in Conventie se aplica in orice actiune impotriva carausului in legatura cu pierderea sau avaria marfurilor sau pentru intirzieri in livrare, indiferent daca actiunea este intemeiata pe raspunderea contractuala sau delictuala.

Privind prescrierea dreptului la actiune referitoare la transporturile marfurilor pe mare, prin Conventie se stabileste ca orice actiune se prescrie daca nici o actiune judiciar sau arbitrara nu a fost introdusa in termen de 2 ani. Termenul de prescriptie curge din ziua in care carausul a predat marfurile sau o parte a acestora sau, in cazurile in care marfurile nu au fost predate, incepind din ultima zi in care marfurile trebuiau predate. |n orice moment, in timpul termenului de prescriptie, se poate prelungi acest termen printr-o reclamatie (declaratie) scrisa, adresata piritului.

Privind cmpetenta solutionarii litigiilor rezultate prin indeplinirea necorespunzatoare sau neindeplinirea obligatiilor rezultate din contractul de transport, potrivit art. 21 din Conventie, reclamantul poate sa inainteze o actiune in fata unui tribunal care este competent in conformitate cu legea statului in care este situat si sub jurisdictia caruia se afla unul din locurile sau porturile partilor implicate.

Odata ce o actiune a fost intentata in fata unui tribunal competent sau o hotarire a fost pronuntata de un asemenea tribunal, nici o alta actiune nu mai poate fi inceputa intre aceleasi parti si intemeiata pe aceeasi cauza, decit daca hotarirea data nu este executori in tara in care se angajeaza noua procedura.

Potrivit prevederilor Conventiei, partile pot recurge pentru solutionarea litigiului la arbitraj; astfel, partile pot prevedea printr-o

DCI – 92intelegere scrisa (art. 22) ca orice litigiu privind transportul marfurilor va fi deferit arbitrajului. Competenta teritoriala a arbitrajului va fi stabilita dupa regulile de stabilire a competentei tribunalului, in lipsa unei clauze contractuale.

Orice clauza dintr-un contract, conosament etc. este nula in masura in care deroga, direct sau indirect, de la prevederile Conventiei, cu exceptia clauzelor prin care carausul isi asuma o responsabilitate si obligatii mai mari decit cele prevazute in Conventie.

Prezenta Conventie nu afecteaza in nici un fel drepturile sau obligatiile carausului, ale carausului efectiv si ale prepusilor si mandatarilor lor rezultind din conventii internationale sau din legislatia nationala privind limitarea raspunderii proprietarilor de nave maritime. Partile pot stabili ca in aceasta materie sa le fie aplicabile si prevederile altor conventii internationale.

XV.5.1. Limitarea raspunderii proprietarilor de nave|n practica transporturilor maritime sint aplicabile mai multe

sisteme privind limitarea raspunderii proprietarilor de nave:Sistemul abandonului navei – Proprietarul navei (art. 998 Cod civil)

este obligat cu intregul sau patrimoniu prezent si viitor sa acopere prejudiciul cauzat.

Sistemul abandonului navei consta in declaratia de vointa a proprietarului navei de a desparti patrimoniul naval de patrimoniul sau general, ceea ce produce ca efect posibilitatea creditorilor gestiunii navale de a se putea indestula in creantele lor in limita valorii navei si a navlului. Abandonul navei apare ca o modalitate a sistemului general al limitarii raspunderii carausului maritim la care ne-am referit.

Pe cale de consecinta, proprietarul armator nu beneficiaza de limitarea raspunderii si abandonul navei nu este admisibil cind datoria pe care trebuie sa o acopere este rezultatul faptelor sau omisiunilor sale personale sau ale prepusilor sai, care nu fac parte din echipajul navei in cauza.

Un alt sistem este reglementat prin legislatia engleza si consta in limitarea datoriei la care este obligat proprietarul navei printr-un criteriu tarifar. Potrivit acestui sistem, in vederea acoperirii datoriilor cauzate prin faptele ilicite ale comandantului si echipajului sau din actele incheiate de comandant in timpul calatoriei in folosul navei, proprietarul este obligat sa plateasca creditorilor o suma fixa in limita a £8 pentru fiecare tona registru brut a navei.

|n cazul in care armatorul proprietar urmeaza sa plateasca despagubiri unor persoane carora le-au fost cauzate leziuni corporale sau sa despagubeasca mostenitorii celor dfecedati, despagubirile vor fi platite in limita unui fond constituit prin plata a £7 pentru fiecare tona registru.

Prin art. 486 Cod comercial german din 1990 se stabileste sistemul raspunderii reale, care consta in raspunderea proprietarului armator cu “nava si navlul”. Din pretul obtinut, creditorii urmeaza sa fie satisfacuti proportional cu valoarea creantei si rangul acesteia, deci au un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai debitorului.

|n sistemul nord-american, raspunderea proprietarului armator se limiteaza la valoarea navei si a navlului.

Potrivit Codului navigatiei comerciale din fosta Uniune Sovietica, raspunderea este limitata la valoarea navei si navlului, la care se adauga despagubirile ce i se cuvin navei dintr-o avarie comuna.

DCI – 93|n afara acestor sisteme de limitare a raspunderii proprietarilor

armatori, reglementate prin legislatiile nationale, prin Conventia de la Bruxelles din 25 august 1924 s-a incercat o reglementare care tine seama de toate sistemele prezentate mai sus. La baza acestei Conventii stau urmatoarele principii: al raspunderii forfetare; al raspunderii limitate pina la concurenta valorii navei, a navlului si a accesoriilor navei; al despagubirilor speciale pentru caz de deces sau leziuni corporale; al despagubirii in valuta, cu posibilitatea convertirii in moneda nationala.

XV.6. Contractul de transport de transport aerian international de marfuri

Aprobarea dreptului de trafic se stabileste prin acorduri bilaterale de trafic aerian, iar in lipsa unui asemenea acord zborurile se executa pe deasupra unui alt stat pe baza de autorizatie.

Prevederile Conventiei de la Varsovia se aplica transporturilor internationale aeriene de calatori, bagaje si marfuri. Transporturile internationale sint acelea care, potrivit intelegerii dintre parti, au ca aeroport de decolare si de destinatie teritorii a doua parti contractante ori, desi se afla pe teritoriul aceluias stat, fac o escala pe teritoriul unui alt stat, chiar daca acest stat nu este parte contractanta. Prevederile acestei conventii nu se aplica transporturilor de scrisori si colete postale.

Transportul care se executa de mai multi transportatori aerieni succesivi este considerat un transport unic, fie ca a fost incheiat sub forma unui singur contract sau a unei serii de contracte, nepierzindu-si caracterul international prin faptul ca un singur contract sau o serie de contracte trebuie sa fie executate pe teritoriul aceluiasi stat.

Contractul de transport international de marfuri se incheie sub forma scrisorii de transport aerian (Air Waybill), care face dovada incheierii contractului, a primirii marfii la transport de catre transportatorul aerian, precum si a conditiilor transportului. |n lipsa scrisorii de transport, dovada incheierii contractului de transport aerian se poate face cu orice mijloc legal de proba, potrivit dreptului comun.

Scrisoarea de transport aerian se intocmeste de expeditor in trei exemplare originale si se preda carausului odata cu marfa. Destinatia fiecarui exemplar este urmatoarea: primul exemplar cu mentiunea “pentru transportator” si semnat de

expeditor; al doilea exemplar cu mentiunea “pentru destinatar”, semnat de

expeditor si transportator, insoteste marfa; al treilea exemplar, semnat de transportator dupa primirea marfii

la transport, ramine la expeditor.Pe linga cele trei exemplare originale, scrisoarea de transport

cuprinde si o recipisa de primire a marfii, exemplarul pentru formalitatile de vama la destinatie si cite o copie pentru caraus si agentii acestuia.

Scrisoarea de transport aerian trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni: aeroportul de decolare si cel de destinatie, cu indicarea statelor pe

teritoriul carora se afla; escalele pe parcurs si teritoriul staului respectiv;

DCI – 94 un aviz indicind expeditorilor ca transport este supus prevederilor

Conventiei de la Varsovia prin care se limiteaza raspunderea transportatorilor in caz de pierdere sau avariere a marfurilor;

felul si greutatea marfii, dimensiunile si ambalajul, precum si numarul coletelor.Expeditorul raspunde pentru exactitatea datelor inscrise; tot lui ii

revine obligatia de a da toate lamuririle necesare si de a anexa la scrisoarea de transport aerian documentele necesare pentru indeplinirea de catre transportator a formalitatilor vamale, fiscale, sanitare etc., raspunzind fata de caraus pentru orice dauna care rezulta din absenta, insuficienta sau neregularitatea acestor documente.

|n transporturile aeriene internationale de marfuri, prin conventia partilor, scrisoarea de transport aerian poate avea forma unui titlu reprezentativ al marfii.

|n virtutea dreptului de dispozitie asupra marfii, expeditorul poate dispune modificari ale contractului de transport: retragerea marfii la aeroportul de plecare sau la cel de destinatie; oprirea marfii in timpul calatoriei la o escala pe un anumit

aeroport; predarea marfii la destinatie sau la o escala intermediara, altei

persoane decit destinatarul prevazut initial; inapoierea marfii la aeroportul de plecare.

Transportatorul va executa dispozitia de modificare primita daca prin aceasta nu se aduc prejudicii nici lui, nici celorlalti expeditori, iar expeditorul respectiv a suportat toate cheltuielile pe care le presupune modificarea ceruta. Daca transportatorul se afla in imposibilitatea de a executa dispozitia de modificare primita, el are obligatia de a comunica aceasta de urgenta expeditorului care a solicitat-o.

Transportatorul are obligatia de a incunostinta pe destinatar imediat ce a sosit marfa. Destinatarul are dreptul sa ceara remiterea scrisorii de transport aerian si predarea marfii, dupa ce a facut plata tuturor creantelor ce greveaza transportul si a executat toate obligatiile ce-i incumba din scrisoarea de transport aerian. Daca destinatarul refuza primirea marfii sau daca nu poate fi gasit, transportatorul va incunostinta pe expeditor, care va dispune asupra marfii.

Transportatorul aerian raspunde, in principiu, pentru daunele cauzate prin pierderea totala sau partiala ori avarierea marfii, cind eventimentul care a pricinuit daunele respective s-a produs in timpul calatoriei aeriene, deci in timpul cit marfurile se aflau in paza transportatorului, pe aerodrom, in magazie sau la bordul aeronavei. Transportatorul aerian raspunde si pentru daunele cauzate de executarea cu intitriziere a transportului.

La transporturile de marfuri, raspunderea transportatorului este limitata la suma de 250 franci (65,5 mg aur) pentru un kilogram, cu exceptia cazului unei declaratii speciale de interes la livrare a expeditorului in schimbul achitarii unei taxe suplimentare. Despagubirea poate fi facuta si in moneda nationala, instanta de judecata facind conversia pe baza monedei aur la cursul existent la data pronuntarii sentintei, iar la despagubire se adauga si plata cheltuielilor de judecata, in totalitate sau in parte.

Carausul aerian va fi exonerat de raspundere daca dovedeste ca a luat masurile necesare pentru a evita paguba sau ca ii era cu neputinta sa le ia, ca aeronava era echipata corespunzator si in buna

DCI – 95stare de navigabilitate. Carausul va fi exonerat de raspundere daca dovedeste ca dauna provine din greseala persoanei lezate ori un alt caz de exonerare de raspundere cind dauna a rezultat din natura sau viciu propriu al marfurilor primite la transport.

Actiunea va putea fi introdusa la instanta de pe teritoriul uneia din partile contractante sau membre ale aceleiasi Conventii, dupa cum urmeaza: la instanta domiciliului transportatorului, la instanta de la sediul principal al exploatarii carausului sau unde are o agentie prin care s-a incheiat cntractul, la instanta aeroportului de destinatie, in toate cazurile procedura fiind cea a instantei sesizate.

Dreptul de actiune in despagubire se prescrie in termen de 2 ani, termenul incepind sa curga de la sosirea la destinatie a aeronavei sau in ziua in care ar fi trebuit sa soseasca ori in ziua intreruperii transportului.

Transporturile succesive efectuate de mai multi transportatori aerieni presupun solidaritatea acestora in privinta raspunderii fata de expeditor si destinatar. |n cazul transporturilor combinate, dispozitiile Conventiei de la Varsovia se aplica numai pentru transportul aerian al marfii.

Taxele de transport si celelalte cheltuieli accesorii sint suportate de expeditor sau destinatar, in functie de prevederile stabilite in contractul de comert exterior, dupa cum urmeaza: “franco uzina” – conditie conform careia transportul marfii la

aeroport, taxa de transport aerian si taxele accesorii se suporta de destinatar;

“franco aeroport” – expeditorul suporta cheltuielile pentru transportul marfii si taxele accesorii pe aeroportul de plecare, iar destinatarul suporta taxa de transport si cele accesorii pe aeroportul de sosire si pina la domiciliu;

“franco aeroport destinatie” – clauza prin care expeditorul suporta taxa transportului marfii pina la aeroportul de plecare, taxele accesorii si taxa de transport, iar celelalte cheltuieli fiind suportate de destinatar.

“franco domiciliul destinatatului” – obliga expeditorul sa suporte toate cheltuielile aferente expeditiei pina la domiciliul destinatarului.|n traficul international aerian de marfuri sint tarife unice, stabilite

pe baza propunerilor societatilor de transporturi aeriene. Taxele de transport se calculeaza de la aeroportul de plecare la cele de destinatie, ele neincluzind taxele pentru serviciile auxiliare (vamuire, magazinaj etc.), care se platesc separat.

Taxele de transport se calculeaza potrivit tarifelor in vigoare la data emiterii “frachtului aerian”; se stabilesc dupa greutatea sau volumul marfii, separat pentru marfuri generale si separat pentru anumite grupe speciale de marfuri.

Casele de expeditie grupeaza mai multe loturi de marfuri cu aceeasi destinatie, pe care le expediaza cu un singur document de transport (“franch aerian”).

XV.7. Contractul de transport aerian international de calatori si bagaje

Reglementarea transporturilor internationale aeriene de calatori si bagaje este realizata prin Conventia de la Varsovia din 1929, modificata la Haga in 1955.

Conform art. 3–5 din Conventia de la Varsovia, se stabileste obligatia transportatorului de a emite un document de transport

DCI – 96constatator al contractului de transport calatorului (pentru el si bagajele sale). Documentul de calatorie este cerut numai ad probationem, facind dovada incheierii si conditiilor contractului pina la proba contrara.

Lipsa, neregularitatea sau pierderea documentului de transport nu afecteaza nici existenta, nici validitatea contractului de transport, care ramine supus regulilor Conventiei de la Varsovia.

Drepturile si obligatiile partilor contractante sint relativ aceleasi ca si in transporturile aeriene interne.

Conventia de la Varsovia limiteaza raspunderea transportatorului la suma de 250.000 franci pentru fiecare calator. Daca prin sentinta judecatoriei sesizate s-a stabilit despagubirea sub forma de renta, totalul rentelor pe care le va achita transportatorul nu va putea depasi limita de 250.000 franci.

|n cazul pierderii sau distrugerii bagajelor ramase in supravegherea pasagerului, raspunderea carausului aerian este limitata la 5.000 franci de calator.

Transportul aerian de bagaje se executa pe baza unui contract incheiat intre proprietarul bagajului, prin prezentarea acestuia si plata tarifului corespunzator, si transportator care, in urma primirii la transport a bagajului, va elibera un buletin de bagaje. Ca orice document de transport, buletinul de bagaje face dovada incheierii contractului de transport de bagaje si a conditiilor de transport, pina la proba contrara. Lipsa, neregularitatea sau pierderea buletinului de bagaje nu afecteaza nici existenta, nici validitatea contractului de transport, fiind aplicabile prevederile Conventiei.

Executarea cu intiziere a transportului poate atrage raspunderea carausului aerian numai daca intrzierea a fost cauza care a provocat daune bagajelor.

Exonerarea de raspundere a transportatorului va putea avea loc numai daca face dovada ca dauna provine din culpa exclusiva a proprietarului bagajelor; transportatorul va avea o raspundere diminuata cind la producerea daunei a contribuit si persoana lezata (culpa comuna a transportatorului si a persoanei lezate).

Raspunderea limitata la 250 franci pe kilogram se aplica si in cazul bagajelor, afara de cazul declararii interesului la predare, facuta de expeditor in schimbul unei taxe suplimentare.

Procedura care trebuie urmata de reclamant pentru obtinerea recuperarii daunelor de la caraus: in caz de avariere a bagajelor, destinatarul trebuie sa adreseze

transportatorului un protest, dupa descoperirea pagubei, dar cel mai tirziu in termen de 7 zile de la data primirii lor;

in caz de intirziere la transport, protestul trebuie introdus in ziua in care bagajul a fost pus la dispozitia proprietarului.Dreptul la actiune, prescrierea dreptului la actiune si competenta

instantei de judecata sint aceleasi ca si in cazul pierderii, avariei sau intirzierii in contractul de transport international aerian de marfuri.

XVI. ALTE CONTRACTE |N COMERTUL INTERNATIONAL

XVI.1. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE ANTREPRIZ~ (MONTAJ)

?????nu

DCI – 97XVI.2. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE LIVR~RI DE

M~RFURI |N CONTRAPARTID~?????nu

XVI.3. CONTRACTUL INTERNATIONAL DE LOHNOpertiunea comerciala in lohn consta in prelucrarea, pe baza

contractuala, de catre o intreprindere industriala a materiilor prime, semifabricatelor si accesoriilor furnizate de firma beneficiara, potrivit indicatiilor sau modelelor puse la dispozitie de catre aceasta din urma.

Pentru prestator, o atare operatie prezinta avantaje cum sunt: acoperirea capacitatilor sale de productie; degrevarea balantei de plati pentru unele importuri; utilizarea fortei de munca; perfectionarea procedeelor de productie si ridicarea calificarii personalului muncitor prin insusire de produse noi, cerute pe piata externa.

Dezavantajul principal il prezinta limitarea exporturilor la manopera si cheltuieli generale si amortismente, fapt ce conduce la un aport valutar mai redus.

XVI.4. CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL DE EXPORTURI COMPLEXE

????nu

XVI.5. CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAITONAL DE SERVICE {I |NTRETINERE

????nu

XVI.6. CONTRACTUL INTERNAIONAL DE TURISM????nu

XVII. RELATIILE DE PL~TI |N COMERTUL INTERNATIONAL

XVII.1. TITLURILE DE CREDIT |N COMERTUL INTERNATIONAL

XVII.1.1. NotiuneTitlurile de credit reprezinta documente negociabile care

permit titularilor sa-si exercite, la scadenta, drepturile literale si autonome mentionate in cuprinsul lor.

|n literatura de specialitate sunt mai multe denumiri pentru titlurile de credit: efecte de comert, instrumente negociabile, valori mobiliare, titluri de valoare.

Titlurile de credit sunt creatia originala a comertului si sunt cunoscute inca din antichitate, iar reglementarea lor a fost determinata de nesiguranta transportului si dificultatea transmiterii creditelor.

(a) Trasaturi1. formalism – titlurile de credit se exprima printr-un inscris sau

document. |nscrisul are rolul de act al dreptului, fiind de esenta titlului, datorita incorporarii in titlu, pentru nasterea, transmiterea si exercitarea dreptului esre necesar existenta unui inscris.

2. literalitate – dreptul mentionat in titlu se realizeaza numai in conditiile indicate prin inscris. Continutul titlului nu poate fi modificat, interpretat sau combatut prin alte mijloace de dovada, deoarece posesorul titlului beneficiaza de un drept cert.

DCI – 983. autonomie – dreptul din titlu este independent. Fiecare posesor

legitim al titlurilor de credit dobandeste un drept propriu si autonom. Dreptul tertului dobandit fiind originar si nu cedat sau derivat, exceptiile ce puteau fi invocate fata de titularii precedenti sunt neopozabile, noul drept este determinat numai de relatia dintre posesor si titlu.

(b) Clasificare1. |n functie de natura prestatiei sau continutului:

- Titlurile de credit propriu-zise – cuprind o promisiune de prestatii viitoare si dau dreptul titularului la o suma determinata de bani sau o anumita cantitate de marfuri fungibile; astfel de titluri sunt: cambia, biletul la ordin, CEC-ul, titlurile emise de stat, obligatiile emise de societati comerciale, politele de asigurare.

- Titlurile de credit reprezentative – incorporeaza un drept real asupra unei cantitati de marfuri determinate care se depoziteaza sau este predata pentru a fi transportata. Titularul documentului are posesia marfurilor prin reprezentantul sau, precum si un drept de dispozitie asupra lor. Titlurile de credit reprezentative se subroga si circula in locul marfurilor pe care le reprezinta. Astfel de titluri sunt: conosamentul, recipisa de depozit, warantul.

- Titlurile de credit de participatie sau de drepturi corporative – certifica un drept complex ce decurge din calitatea de comportament al unei colectivitati. Astfel actionarul unei societati comerciale are atat drepturi patrimoniale, cat si drepturi personale nepatrimoniale. Astfel de titluri sunt actiunile.

- Titlurile de credit improprii – documente de probatiune si legitimare, nu incorporeaza dreptul in document. Constituie titluri de credit numai prin structura lor exterioara, in principiu ele nu circula si nu confera un drept autonom. Titlurile de credit improprii se divid in: A) documente de legitimare – se folosesc pentru proba

titularitatii dreptului si cuprind promisiunea unui serviciu sau obligatia de consumare a unei lucrari sau efectuarea unei plati. Astfel de documente sunt: biletele de tren, autobuz, tramvai, biletele de intrare la teatru, muzee, conferinta ori tratament; tichetele de garderoba; biletele de loterie.

B) Titlurile aparente – se utilizeaza ca mijloc de dovada a unor raporturi juridice. Astfel de titlu este factura.

2. Dupa modul de circulatie, de desemnare a posesorului sau forma:- Titlurile de credit normative – contin in text numele posesorului,

care este titular al dreptului de creanta si se transmit prin: cesiune se realizeaza prin inserarea unei mentiuni in inscris sau remiterea documentului si prin transfer care se efectueaza prin inscrierea transmiterii in registrul societatii emitente, indicarea ei in titlu sau prin formalitati necesare transmisiunii care presupune participarea debitorului.

- Titlurile de credit la ordin – cuprind numele beneficiarului, precum si o clauza prin care posesorul este indrituit sa dispuna de document. Se transmit prin gir care implica manifestarea de vointa a posesorului, predarea titlului.

DCI – 99- Titlurile de credit la purtator – nu precizeaza in cuprins numele

titularului, beneficiarul este persoana care se afla in posesia documentului. Sunt considerate, datorita unitatii deosebite intre drept si inscris, ca bunuri mobile si se transmit prin traditia documentului.

3. |n raport de cauza lor: - Titlurile de credit cauzale – cuprind mentiunea expresa a cauzei

pentru care se datoreaza prestatiunea. Fiind un element intermediar al obligatiei, indicarea cauzei este esentiala pentru valoarea juridica a titlului;

- Titlurile de credit abstracte – nu prevad cauza juridica a obligatiei. Valabilitatea titlului este independenta de exprimarea cauzei care constituie un element extern al obligatiei.

(c) Rolul titlurilor de creditInstrument de credit. Are acest rol prin amanarea platii la o data

ulterioara. Pentru suma prevazuta in creanta se va incasa si dobanda stabilita, posesorul titlului poate dispune insa de suma inscrisa in document pana la scadenta.

Prin transmiterea inscrisului in plina proprietate sau in gaj, titularul va beneficia de credit. Prin intermediul acestei operatiuni titlurile de credit contribuie la mobilizarea creditelor.

Instrument de plata. Plata se realizeaza prin predarea documentului. Beneficiarul titlului poate obtine suma de bani prin transmiterea inscrisului unei alte persoane. |n lichidarea platilor titlurile de credit au avantajul ca inlocuisc folosirea numerarului.

(d) Cadrul juridic al titlurilor de credit Pe plan international titlurile de credit constituie obiectul unor

reglementari uniforme: Conventia de la Geneva 1930. Conventia cuprinde: - legea uniforma asupra cambiei si biletului de ordin;- reglementarile unor conflicte de legi in materie de cambie si bilet

de ordin;- dreptul de timbru in materie de cambie si bilet de ordin.

Conventia din 19 martie 1931 cuprinde legea uniforma asupra cecului si reglementarile unor conflicte de legi in materia cecului.

Conventia de la Geneva se caracterizeaza printr-o unificare partiala si incompleta datorita: neratificarii de catre unele state; rezervele inscrise in anexa; interpelari diferite ale textelor. Din aceasta cauza se aplica 3 sisteme de drept cambial: cel german, francez si anglo-saxon.

Romania a participat la Conferintele de la Geneva, insa nu a ratificat nici una dintre conventii.

Cambia, biletul de ordin, cecul au fost reglementate prin lege in 1934.

XVII.1.2. Principalele titluri de credit

(a) Cambia1. Notiune. Trasaturi. Efecte.

Definim: cambia este inscrisul care cuprinde ordinul dat de o persoana (tragator) unei alte persoane (tras) de a plati unui beneficiar, la scadenta si locul stabilit, o suma de bani determinata.

DCI – 100Cambia mai este denumita trata sau polita. Cambia implica

participarea a trei persoane: - tragatorul – creditorul sau exportatorul – este persoana care emite

titlul;- trasul – importatorul – este persoana careia ii este adresat ordinul

sau mandatul de a plati o anumita suma;- beneficiarul – terta persoana catre care sau la ordinul careia se

face plata.Creanta tragatorului catre tras reprezinta proviziunea sau

acoperirea cambiei. Creanta beneficiarului contrac tragatorului reprezinta valoarea furnizata.

Trasaturi specifice: - cambia este un titlu complet, neputand fi dovedit prin elemente

exterioare;- forma cambiei este prevazuta de lege;- obiectul cambiei il reprezinta plata unei sume de bani;- obligatiile cambiei sunt abstracte, neconditionate, autonome,

independente si cu termen;- cambia se transmite prin gir, fara a fi necesar sa contina clauza la

ordin;- obligatii cambiali sunt tinuti sa raspunda in mod solidar;- cambia este un titlu executor pentru capital si accesorii.

Cambia presupune doua categorii distincte de raporturi: - raport fundamental – are la baza o tranzactie anterioara (ex.

Vanzarea de marfuri, prestarea de servicii, imprumutul unei sume de bani);

- raport cambial – independent fata de raportul fundamental si priveste numai dreptul la titlu, iar obligatia cambiala este de sine statatoare si distinca si are o natura comerciala.

2. Forma cambiei.a. Necesitatea unui inscris

Pentru emiterea cambiei este necesara existenta unui document sau act scris, care poate fi un act autentic sau inscris tip. Deoarece cambia este negociabila, conditiile de forma asigura: increderea posesorului dreptului transmis; responsabilitatea semnatarului titlului.

|nscrisul se redacteaza in limba aleasa de parti si cu orice mijloace grafice. |n mod obisnuit se folosesc formulare tip.

Rigurozitatea formei impune si includerea in inscris a unor anumite mentiuni sau elemente, care pot fi obligatorii sau facultative si se introduc in titlu cu respectarea a doua reguli: - regula certitudinii – indicatiile trebuie sa fie certe si corecte, fara a

prezenta o anumita ordine;- regula suficientei – indicatiile trebuie sa contina toate informatiile

necesare.b. Elemente obligatorii

A. Enumerarea elementelor obligatorii: 1. Denumirea cambiei – se include in textul titlului de credit,

in limba folosita la redactare. Este o mentiune specifica si solemna, de aceea nu se admite intrebuintarea unei denumiri echivalente sau inscrierea ei in afara titlului. Scopul este determinarea exacta a naturii si efectelor obligatiilor asumate; de asemenea se evita includerea abuziva a mentiunii si se inlatura eventualele controverse.

2. Mandatul neconditionat de plata a unei sume determinate – mandatul este diferit de ordinul de a plati o suma de bani, care trebuie sa fie reprezentata prin

DCI – 101formulele: “platiti”, “veti plati”, “va rog sa platiti”, “Va autorizez sa platiti”. Mandatul trebuie sa fie pur si simplu – fara nici un fel de rezerve sau contraprestatie si clar si precis. Ordinul are ca obiect plata efectiva a unei sume determinate de bani. Determinarea sumei se face prin aratarea cuantumului si felul monedei. Suma de plata se poate indica in cifre si in litere. |n caz de neconcordanta se va lua in considerare suma inscrisa in litere. Cand suma este precizata de mai multe ori, in cifre sau in litere, va fi valabila obligatia cea mai usoara.

3. Numele trasului – prin indicarea numelui de familie sau al firmei. Valorificarea cambia impune ca individualizarea trasului sa fie completa si exacta. Pentru plata sumei pot fi indicati: mai multi trasi sau tragatorul. Indicarea mai multor trasi se face cumulativ sau alternativ, iar indicarea tragatorului pentru ca in caz de acceptare a cambiei, devine obligat principal.

4. Scadenta – sau termenul de plata, reprezinta ziua in care cambia va deveni exigibila. Scadenta trebuie sa fie posibila, certa si unica, deoarece cambia cu scadente succesive sau aternativa este interzisa. Scadenta poate fi de mai multe feluri: - Scadenta la vedere – cambia se plateste la prezentare;

trebuie prezentata intr-un an de la data emiterii. Termenul de prezentare poate fi marit sau micsorat de catre tragator si micsorat de catre giranti. |n situatia in care cambia nu contine o scadenta se considera ca este la vedere.

- Scadenta la un anumit termen de la vedere – termenul se socoteste din momentul acceptarii sau al actului de protest;

- Scadenta la un anumit termen de la data emisiunii – termenul se indica in titlu si se calculeaza incepand cu ziua urmatoare a datei emisiunii indicate in cambie;

- Scadenta la o zi fixa – se indica printr-o data precisa sau calendaristica. Pentru a fi completa indicatia va cuprinde ziua, luna si anul scadentei.

5. Locul de plata – reprezinta localitatea unde se va face plata si se prevede pe fata cambiei, sub numele trasului. Pot fi mentionate mai multe locuri, cambia poate fi prezentata la oricare din ele. Locul de plata poate fi si la domiciliul unui tert, ceea cecul reprezinta cambia domiciliata.

6. Numele beneficiarului – este primitorul sumei cambiei. Numele beneficiarului trebuie individualizat in mod precis si complet. Pot fi desemnate mai multe persoane in mod cumulativ sau alternativ. |n functie de modalitatile desemnarii, drepturile care rezulta din cambie se exercita impreuna de toti beneficiarii sau de oricare dintre ei. |n unele situatii, mai ales cand exista rezerve asupra acceptarii titlului, ca beneficiar se poate indica insusi tragatorul: “platiti la ordinul meu”, “veti plati catre mine insumi”.

7. Data si locul emiterii – data cambiei se insereaza pe fata documentului si prevede ziua, luna si anul emiterii. Data emiterii este unica, certa si opozabila tuturor. Data emiterii se prezuma a fi reala pana la proba contrara si se calculeaza in raport de ea scadenta si se determina capacitatea

DCI – 102tragatorului. Locul emiterii, in caz ca lipseste se ia in considerare localitatea cecul figureaza langa semnatura tragatorului. Daca omisiunea se repeta, cambia va fi nula, deoarece indica legea aplicabila conditiilor de forma.

8. Semnatura tragatorului – se trece sub text, in partea de jos a titlului, pe marginea sau de-a curmezisul cambiei, daca vointa tragatorului rezulta neindoielnic. Se executa pe cale autografa si manuscrisa. Persoanele care din diferite motive nu pot semna, vor folosi un inscris autentic sau un reprezentant cu procura speciala. Elemente pe care trebuie sa le cuprinda semnatura sunt: numele si prenumele, care poate fi prescurtat sau prin initiale sau firma celui cecul se obliga. Tragatorul poate semna si prin pseudonim.

B. Sanctiunea pentru nerespectarea elementelor obligatorii consta in nulitatea cambiei, atunci titlul fiind fara valoare cambia nu mai produce efectele juridice speciale si poate da nastere la alte efecte juridice reglementate de dreptul comun.

C. Cambia in alb.Cambia in alb reprezinta titlul emis fara indicarea elementelor esentiale, cu exceptia semnaturii tragatorului si este valabila daca respecta urmatoarele cerinte: - absenta interntionata a unei sau mai multor mentiuni – daca

omisiunile sunt independente de vointa tragatorului, cambia incompleta este nula.

- Forma cambiala a semnaturii emitentului.Cambia se completeaza de beneficiar sau girator. Cambia in alb se completeaza in trei ani de la emiterea titlului, in momentul prezentarii la plata sau al adresarii protestului pentru neplata. |n caz de depatire a acestui termen cambia devine nula, completarea tardiva poate fi opusa beneficiarului si girantilor de toti debitorii cambiei.Urmare completarii cambia in alb devine un titlu terfect, efectele sale se produc cu caracter retroactiv. Completarea abuziva a titlului se sacntioneaza prin corectarea mentiunilor care deroga de la continutul si limitele conventiei, exceptia poate fi invocata de debitorul cambiei anterior completarii textului.

c. Elemente facultative 1. Clauze explicative – interpreteaza sau lamuresc obligatiile

cambiale, fara a fi necesare pentru validitatea lor. Clauze: “la ordin”, “fara procura”.

2. Clauze complementare – adapteaza si completeaza continutul mentiunilor cambiale. Se pot referi la desemnarea unui tert domiciliatar sau la promisiunea de a plati dobanzi.

3. Clauze suplimentare – servesc ca mijloc de proba pentru raporturi conexe cu titlurile de credit. “dupa aviz” – trasul este anuntat de catre tragator sa nu plateasca sau accepte titlul inainte de instiintarea sa; “valoarea in marfuri, in alimente sau in numerar” – mentioneaza cauza emiterii titlului de credit sau provizionului. Clauza prin care se mareste valoarea creditului cambiei, acordandu-se o garantie suplimentara.

4. Clauze derogatorii – modifica sistemul legal al titlului. Sunt permise clauze: - “nu la ordin”, “fara gir”, “netransmisibil prin gir” – limiteaza

circulatia cambiei numai la cesiunea de creanta, conform dreptului comun;

DCI – 103- “negarantie pentru acceptare” – exonereaza de raspundere pe

tragator pana la scadenta;- clauza prin care se interzice prezentarea cambiei spre

acceptare in mod absolut sau pana la un anumit termen;- “fara protest”, “fara cheltuieli” – perimite exercitarea actiunii

de regres fara adresarea protestului pentru refuz de acceptare ori de plata.

5. Clauze interzise – schimba esenta sau structura obligatiilor cambiei.Din punct de vedere al sanctiunii sunt:

- clauze ce contravin naturii titlurilor de credit – exemplu: conditionarea ordinului de plata, rezulta nulitatea cambiei;

- clauze ce nu contravin naturii titlurilor de credit – exemplu: exonerarea tragatorului de garantarea platii – se socotesc ca nescrise.

d. Duplicare si copii. Posesorul inscrisului cambiei are dreptul sa solicite emiterea de

duplicate sau sa-si faca una sau mai multe copii.Duplicatele sunt exemplare identice si originale. Duplicatele

trebuie numerotate in textul titlului si trebuie sa contina iscaliturile autentice ale semnatarilor cambiei. Plata unuia din exemplare are efect liberatoriu. Totusi trasul ramane obligat pentru fiecare exemplar acceptat care nu i-a fost restituit si girantul ramane obligat pentru exemplarele semnate si transmise altor persoane.

Copiile sunt reproduceri intocmai ale originalului. Fiecare copie trebuie sa indice unde ia sfarsit. Copiile pot fi girate si analizate. Copiile trebuie sa arate pe detinatorul titlului initial, care este tinut sa-l predea posesorului pentru a exercita dreptul de regres.e. Amortizarea.

|n situatia in care cambia a fost pierduta, sustrasa ori distrusa, posesorul poate cere anularea sau amortizarea titlului.

Amortizarea se efectueaza pe cale de judecata. Instanta examineaza cererea, pronunta o ordonanta prin care cambia se declara nula sau posesorul legitim este autorizat sa-si exercite dreptul. Ordonanta se publica in Monitorul Oficial si se notifica trasului si debitorului de regres.

3. Acceptarea cambiei1. Notiunea de acceptare

Ordinul de plata emis de tragator nu creaza obligatii cambiale pentru tras. Trasul devine parte in raportul cambial numai in urma acceptarii ordinului de plata. Din momentul acceptarii trasul se obliga sa plateasca la scadenta suma indicata.

Definitie: Acceptarea cambiei reprezinta o garantie suplimentara prin care trasul devine debitorul cambiei principale.2. Prezentarea cambiei la acceptare

Cambia se prezinta la acceptare de posesorul titlului. Prezentarea cambiei la acceptare trebuie realizata pana la ajungerea cambiei la scadenta. Pezentarea cambiei la acceptare este dreptul a carui exercitare este facultativa. Posesorul poate prezenta cambia trasului direct la scadenta.

Derogari de la regula prezentarii cambiei spre acceptare: a. obligativitatea prezentarii poate fi dispusa:

- printr-o dispozitie legala – cambia este platibila unui tert in alta localitate decat a domiciliului trasului sau la un anumit termen de la vedere;

DCI – 104- de parti – tragatorul si girantii au posibilitatea sa stabileasca o

clauza prin care sa dispuna prezentarea cambiei spre aprobare sau un termen pentru prezentare.Nerespectarea obligativitatii prezentarii conduce la pierderea dreptului de regres.

b. interzicerea prezentarii – prezentarea cambiei la acceptare poate fi interzisa de titlu. Clauza prin care cambia se declara neacceptabila trebuie formulata clar si inclusa in texul titlului. |ncalcarea acestei clauze creaza o obligatie de dezdaunare. Prezentarea cambiei se face la domiciliul trasului prin infatisarea ei materiala. Daca trasul refuza acceptarea, posesorul cambiei are un drept de regres, cu conditia dresarii protestului pentru neacceptare.

3. Conditiile acceptarii Pentru a produce efecte cambia acceptata trebuie sa

indeplineasca unele conditii de forma si continut.Conditiile de forma se mentioneaza pe titlu de catre tras si se

concretizeaza prin: expresia “acceptat” sau o formula echivalenta plus semnatura trasului ori prin simpla semnatura pe fata cambiei.

|n imprejurarea in care prezentarea cambiei este obligatorie, mentiunea de acceptare trebuie sa fie datata, in caz contrar rezulta decaderea din dreptul de regres.

Conditiile de continut – cambia se accepta in conditiile indicate de emitent, acceptarea care modifica elementele cambiei echivaleaza cu un refuz al acceptarii. Cu caracter de exceptie, trasul poate accepta partial sau limitat pentru restul sumei posesorul cambia trebuie sa dreseze un protest de neacceptare partiala.4. Efectele acceptarii

Trasul devine debitorul cambiei si este obligat direct, principal si solidar. Obligatia acceptantului este literala, autonoma si abstracta. Acceptantul este obligat chiar daca nu este debitorului tragatorului si nu a primit provizionul. Ceilalti semnatari ai cambiei sunt obligati de regres si pot fi urmariti de posesorul cambiei numai daca acceptantul refuza sa plateasca.5. Revocarea acceptarii

Pana in momentul restituirii titlului, trasul poate reveni asupra acceptarii sale. Revocarea acceptarii se face prin stergerea acceptarii inscrisa pe cambie. |n practica sunt mai multe mijloace de stergere a acceptarii: radierea, tragerea de linii sau scrierea unei alte mentiuni.

Revocarea poate fi execitata numai in timpul cat se afla in posesia trasului. Prezumtia de radiere inainte de restituirea titlului nu opereaza daca posesorul a fost anuntat in scris de acceptarea cambiei.

Stergerea acceptarii resprezinta un refuz, posesorul are un drept de regres prin dresarea protestului de neacceptare.

4. Transmiterea cambieiTransmiterea cambiei are loc prin mijloace proprii: gir, scontare si

rescontare.Transmiterea cambiei are loc pe calea dreptului comun, cand titlul

cuprinde clauza “nu la ordin”, prin: cesiune, subrogare legala sau succesiune.

A. GirulGirul sau andosarea reprezinta operatiunea prin care

cambia circula de la un beneficiar la altul. Se realizeaza printr-o declaratie sau mentiune pe cambie si prin traditiunea titlului.

Girant reprezinta posesorul care transmite cambia prin andosare.Girator este noul purtator al titlului, primitorul sau beneficiarul.

DCI – 105Conditiile de valabilitate:

- girul se mentioneaza pe titlu. Daca intervin mai multe giruri ele se pot inscrie pe o foaie anexata care reprezinta adaos sau allonge;

- girul cuprinde un ordin de plata – care se exprima printr-o anumita formula sau o simpla mentiune ori se semneaza si, eventual, se dateaza;

- girul trebuie dat pur si simplu – eventualele conditii date de girant socotindu-se ca nescrise;

- interdictia divizarii girului – asigura indivizibilitatea creanta si posesia titlului. Inserarea unui gir partial atrage nulitatea operatiunii. Desi creanta nu se imparte, un gir poate avea mai multi giratori cecul trebuie desemnati cumulativ sau alternativ.

- Functionarea girului implica predarea cambiei. Cat timp titlul nu a fost remis girul poate fi revocat si giratorul nu are posibilitatea sa-si exercite drepturile cambiale.Efectele girului

1. Girul – mijloc de transmitere a cambiei: – girul transmite- toate dreptule cambiale in conformitate cu titlul, prin

prezentarea cambiei, dresarea protestului, exercitarea actiunii de regres, transmiterea creantei.

- garantiile reale – sun prevazute pentru a garanta plata cambiei: gaj, ipotexa, privilegii. Se transfera prin simplul fapt al girului, fara a fi necesare anumite formalitati.

Prin efectul translativ al girului, dobanditorul devine proprietarul cambiei – drept propriu sau autonom.

2 Girul – mijloc de legitimare a posesiunii titluluiDreptul girantului se justifica in mod formal prin seria neintrerupta de giruri care sunt incrise pe cambie. Girul legitimeaza: - Posesia titlului – primul gir se efectueaza de tragator, iar ultimul

poate fi si in alb, deoarece posesorul titlului este considerat girator. Pentru existenta legitimarii seria girurilor trebuie sa fie neintrerupta. Seria este continua daca fiecare gir se semneaza de catre girantul care in operatiunea precedenta era girator. Astfel identitatea lor in succesiunea girurilor este deplina.

- Executarea drepturilor cambiale – sirul girurilor se intrerupe sau se opreste la posesorul titlului. Ultimul girator este titularul legitim al dreptului care rezulta din cambie. Persoana obligata sa plateasca nu poate controla valabilitatea girurilor, de aceea ea trebuie numai sa determina identitatea posesorului si succesiunea formala a girurilor.

Formele girului.|n functie de forma sau medierea beneficiarului:

- gir plin sau complet – in care se mentioneaza numele beneficiarului;

- gir in alb – nu prevede numele giratorului. Permite transmiterea titlului prin simpla traditiune. Titularul poate completa girul cu numele sau sau al altei persoane sau poate sa gireze cambia mai departe sau s-o transmita prin simpla traditiune;

- gir la purtator – beneficiarul este desemnat prin posesia titlului. Este socotit ca un gir in alb. Datorita asimilarii, giratorul nu poate gira si inscrisul care ramane cu titlu la ordin.Dupa efectele care se produc:

- gir propriu- gir impropriu (anormale sau speciale) – dau nastere la alte efecte

sau numai la o parte din ele;

DCI – 106- girul pentru procura – “pentru procura”, “pentru incasare”, “pentru

acoperire” – giratorul este investit sa reprezinte drepturile girantului. Giratorul are calitatea de reprezentant in raportul dintre girator si girant se aplica regulile mandatului.

- Girul in garantie – “in garantie”, “Valoarea in garantie”, “valoarea in gaj” – constituie un gaj pentru garantarea altei creante. Giratorul exercita in nume propriu toate drepturile cambiale, el nu poate insa sa dispuna de gaj sau sa transmita cambia, exceptie face girul pentru procura. Regulile dintre girant si girator sunt regulile gajului conform dreptului comun.

- Girul “nu la ordin” – se limiteaza raspunderea giratorului. Girul transfera beneficiarului toate drepturile cambiale, dar girantul isi asuma responsabilitatea numai fata de girator, nu si de ceilalti posesori succesivi.

- Girul “fara garantie” – “fara regres”, “fara obligatii”, “fara responsabilitatea cambiei” – exonereaza pe girant de orice obligatie de garantie. Girantul are pozitia de cedent si raspunde numai pentru existenta sau realitatea creantei.

- Girul de intoarcere – beneficiarul transmite titlul unui obligat cambial ce poate gira din nou. Cand titlul se gireaza trasului, cambia se stinge prin confuzie; cand titlul se gireaza tragatorului efectele nulitatii sunt determinate de pozitia trasului – in raport de acceparea sau neacceptarea titlului, tragatorul poate cere plata sau cambia se stinge.

- Girul “dupa protest” – prin care cambia se transmite dupa scadenta. Produce efectele unei cesiuni, posesorul titlului dobandeste drepturile cambiale ale cedentului cara garanteaza numai existenta creantei. Giratorul se legitimeaza prin seria neintrerupta a girurilor, indiferent de perioada cand intervine.

- Girul fiduciar – giratorul dobandeste exercitiul drepturilor cambiale in mod deplin si absolut. Titlul cambia, datorita increderii girantului se transfera fara aratarea scopului. |n raportul girant – girator se aplica regulile mandatului sau gajului. Se folosesc de regula pentru: incasarea creantei cambiei; garantarea unei creante; scontarea titlului.

- Girul simulat – nu transmite proprietatea cambiei. Actul juridic fiind aparent, intre girant – girator nu exista raporturi cambiale. Relatiile lor sunt reglementate de regulile simulatiei, fata de terti girul produce efectele obisnuite.

B. Scontarea Scontarea reprezinta operatiunea prin care beneficiarul

transmite cambia catre o banca comerciala pentru a obtine suma indicata in titlu, inainte de ajungerea la termen. Banca plateste valoarea cambiei, mai putin taxa scontului. Taxa scontului reprezinta dobanda la creditul acordat pana la scadenta cambiei. Alaturi de taxa scontului se percepe si un comision, care se stabileste de bancile comerciale.

C. Rescontarea Rescontarea reprezinta operatiunea prin care o banca

comerciala sconteaza cambia la banca centrala. Taxa de rescont sau taxa oficiala a scontului se retine de banca centrala, se fixeaza de banca de emisiune in raport de cerintele schimburilor comerciale si este un indicator pentru nivelul general al dobanzilor.

5. Garantarea cambieiGirul – prin efectele de continuitate al girului, girantul devine

obligat cambial, rezulta obligarea de garantare a cambiei. Acesta isi

DCI – 107asuma obligatia de acceptare si plata fata de toti posesorii cambiei si este un debitor de regres care raspunde solidar cu ceilalti obligati. Obligatia de garantie a girantului poate fi inlaturata prin includerea in gir a unei clauze de exonerare.

Avalul – este obligatia cambiala prin care se garanteaza plata titlului. Nu este de esenta titlului, cambia poate circula si fara aval. Avalist – reprezinta persoana care garanteaza plata sumei. Avalezat – este obligatul garantat.

1. Conditii de valabilitate1. Avalul se poate constitui de orice persoana – semnatar al cambiei

au tert. Garantia trebuie data pana la expirarea termenului pentru protest sau pana la adresarea protestului de neplata.

2. Avalul se inscrie pe cambie sau pe adaus sau pe duplicat sau pe copie sau pe un act separat. |n dreptul nostru nu este valabil, produce efectele unei fidejusiuni.

3. Avalul rezulta din expresia “pentru aval”, “pentru garantie”, “in obligatie solidara”, “in locul debitorului cambiei” plus semnatura avalistului. Simpla semnatura a unei persoane pe fata cambiei, cu exceptia tragatorului sau trasului.Formula avalului cuprinde de obicei si numele avalizatului. |n absenta unei indicatii, avalul se prezinta ca fiind constituit in favoarea tragatorului.

4. Clauzele avalului – trebuie sa fie compatibile cu natura garantiei si se formuleaza pur si simplu, fara conditii sau modificari.

2. Efectele avalului.Avalistul are obligatia de a plati cambia pentru persoana care a

garantat. Acesta este tinut sa raspunda in acelasi mod, potrivit categoriei si rangului avalizatului. Avalistul este un obligat solidar – nu se poate prevala de beneficiul discutiunii sau diviziunii.

Avalistului unui tras devine un obligat direct. Posesorul titlului poate intenta actiune cambiala fara a fi necesar sa dreseze protestul de neplata. Garantul poate opune posesorului numai exceptii personale sau exceptii rezultand din: forma titlului, valabilitatea formala a obligatiei, conditiile pentru exercitarea actiunii cambiale. Datorita independentei semnaturilor, avalistul nu poate invica exceptii personale debitorul avalizat.

Avalistul unui girant raspunde numai fata de giratorii care urmeaza in succesiunea girurilor. Garantul poate opune posesorului cambiei decaderile si exceptiile girantului. Girantul nu poate fi urmarit decat cu respectarea formalitatilor privind prezentarea titlului sau dresarea protestului. Prin executarea obligatiei garantul dobandeste toate drepturile care rezulta din cambie impotriva avalizatului sau a celor tinuti fata de el. Garantul este un debitor de regres – intenteaza actiunea de regres impotriva obligatilor anteriori pe baza: titlului cambia, actul de protest, contului de intoarcere. Garantul poate invoca numai exceptii personale in raport cu avalistul.

Actiunea cambiala nu poate fi exercitata intre coavalisti, garantul care a platit pentru ceilalti ii poate urmari numai pentru cota lor parte de creanta.

6. Plata cambiei1. Plata la scadentaPlata poate fi ceruta de posesorul legitim al titlului prin

prezentarea cambiei. Titlul trebuie prezentat pentru plata debitorului principal sau persoanei determinate sa plateasca pentru debitor – trasul acceptant sau avalistii.

DCI – 108|nainte de a plati debitorul trebuie da stabileasca identitatea

posesorului si legimitatea formala.Cambia se plateste: la termen; in ziua scadentei sau in

urmatoarele doua zile lucratoare – posesorul poate prezenta cambia; la locul si adresa indicate, daca nu sunt indicate la domiciliul trasului, acceptantului prin interventie.

Efectele sunt stingerea obligatiei cambiei. Totusi plata facuta de un debitor de regres nu elibereaza si obligatii anteriori, care pot fi urmariti in continuare.

2. Plata anticipataPlata trebuie efectuata la scadenta, creditorul nu este obligat sa

primeasca plata cambiei inainte de termen. Debitorul poate plati anticipat pe riscul si raspunderea sa si numai cu consimtamantul posesorului cambiei.

3. Plata partialaDatorita interesului debitorului dreptul cambial consacra plata

partiala. Semnatarii cambiei fiind tinuti sa raspunda in mod solidar, orice reducere a sumei de plata reprezinta un avantaj.

Plata partiala se efectueaza la scadenta, inainte de expirarea termenului pentru protest si dresarea protestului de neplata. Plata partiala se poate face de tras, domiciliatar, avalist. Desi admisa, nu pot plati partial debitorii de regres si intervenientul.

4. Dovada platiiPersoana care plateste are dreptul sa solicite predarea cambiei.

Restituirea se face cu mentiunea de achitare scrisa pe titlu de catre posesor. |n situatia unei plati partiale titlul nu poate fi pretins posesorului, pentru ca el este necesar pentru suma ramasa neplatita, platitorul va cere numai inscrierea mentiunii pe cambie si eliberarea unei chitante.

|n cazul in care posesorul titlului nu se prezinta la scadenta spre a cere plata, debitorul poate consemna suma la CEC pe riscul si cheltuiela creditorului.

1. Refuzul la plataDaca suma promisa este refuzata sau exista indicii ca nu va fi

platita, posesorul titlului isi poate realiza dreptul prin intermediul actiunii cambiale. |n caz de pierdere a actiunii cambiale sau pentru obtinerea anumitor avantaje, posesorul titlului poate intenta doua actiuni de drept comun: actiunea auzala si actiunea de imbogatire fara justa cauza.

Actiunea cambiala poate fi: - directa – se exercita impotriva acceptantului sau a avalistilor sai;- de regres – contra girantilor, avalistilor lor, acceptantului prin

interventie.RegresulActiunea de regres se exercita:

- la scadenta – daca trasul refuza plata cambiei in total sau in parte. Deschiderea dreptului la regres implica indeplinirea urmatoarelor conditii: prezentarea titlului in termenele legale; refuzul nejustificat al platii; constatarea prin protest a neplatii cambiei; instiintarea tragatorului si girantilor despre neplata cambiei; depunerea la dosarul cauzei cambia in original.

- inainte de scadenta – cand situatia economica a trasului este nesigura. Cazurile in care cambia devine exigibila sunt: refuzul acceptarii cambiei total sau partial; falimentul trasului, indiferent daca a acceptat sau nu cambia; insolventa trasului – fara a fi necesar ca starea de incetare a platilor sa fie printr-o hotarare

DCI – 109judecatoreasca; executarea silita intreprinsa de alti creditori asupra bunurilor apartinand trasului este infructuoasa; falimentul tragatorului unei cambii neacceptabile.Prin actiunea de regres, posesorul titlului poate cere: suma

prevazuta in titlu; dobanzile stipulate si legale; eventualele cheltuieli accesorii. Debitorul de regres care a platit are dreptul sa urmareasca obligatul anterior.

Protestul Protestul reprezinta actul autentic prin care se constata

indeplinirea formalitatilor necesare pentru exercitarea drepturilor cambiale. Constituie un mijloc de proba a indeplinirii de catre posesor a actelor de diligenta cambiala si o conditie esentiala pentru conservarea actiunilor de regres.

Protestul se poate face: pe cambie sau pe un adaos ori pe un act separat, cu conditia efectuarii pe cambie a unei mentiuni de dresare. Mentiunile ce formeaza continutul actului de protest sunt prevazute in mod expres prin lege si fac proba deplina pana la inscrierea in fals.

|n raport de situatia pe care o constata se pot dresa urmatoarele tipuri de proteste: de neacceptare; de neplata; de nedare; de nepredare.1. Protestul pentru neacceptare – constata prezentarea cambiei si

refuzul acceptarii. Posesorul titlului trebuie sa dreseze protestul cand prezentarea cambiei la acceptare este obligatorie sau cand intentioneaza sa exercite actiunea de regres inainte de acceptare. Protestul pentru neacceptare se dreseaza contra trasului sau indicatului la nevoie, pana in ziua scadentei sau in ziua scadentei daca trasul solicita si o a doua prezentare a cambiei; la adresa prevazuta in cambie sau la domiciliul debitorului. Daca protestul, desi obligatoriu, nu este dresat, posesorul cambiei este decazut din termen.

2. Protestul pentru neplata – se adreseaza impotriva trasului, domiciliatorului, indicatului la nevoie, acceptatului prin interventie. Trasul dresat la locul platii si la adresa mentionata in cambie; in una din cele doua zile lucratorare care urmeaza scadentei, se adauga o zi daca este indicatul la nevoie sau acceptantul prin interventie; la scadenta la vedere in cadrul termenului de prezentare pentru plata.Dresarea protestului pentru neplata nu este obligatorie cand: - cambia cuprinde clauza “fara protest”, “fara cheltuieli” sau alta

formula echivalenta;- exista un protest pentru refuzul de acceptare;- trasul sau tragatorul au fost declarati in stare de faliment;- refuzul debitorului cambiei se constata printr-o declaratie.Declaratia de refuz de acceptare si plata.Protestul pentru neacceptare si protestul pentru neplata pot fi inlocuite printr-o simpla declaratie, prin care se evita publicitatea protestului. Folosirea acesteia este conditionata de neimpunerea protestului de catre tragator si de acordul posesorului cambiei. Declaratia de refuz de acceptare si plata se scrie si se semneaza pe titlu sau adaos si trebuie datata pentru a se evita eventualele intelegeri frauduloase in perioada de dresare a protestului.

3. Contracambia – reprezinta o alta cambie trasa de posesorul titlului care are dreptul sa exercite regresul asupra unui garant anterior. Contracambia se trage la vedere, se plateste la domiciliul trasului si cuprinde, pe langa sumele cec pot fi cerute: un drept de curtaj si o taxa de timbru.

DCI – 110Avantaje: se evita urmarirea unui alt girant si se creaza posibilitatea incasarii sumei prevazute prin scontarea cambiei.

4. Interventia – exercitarea actiunii de regres poate fi evitata prin interventia unei persoane care accepta sau plateste cambia. Acceptarea sau plata intervenientului se efectueaza in favoarea unui obligat de regres. Interventia se poate realiza in urmatoarele modalitati:- provocata sau silita – tragatorul, girantul, avalistul prevad un

tras subsidiar cu domiciliul la locul platii si care este indicat la nevoie sau recomanditar;

- voluntara sau pentru onoare – interventia unei persoane se produce in mod spontan.

7. Executarea cambiala1. Forta executorie a cambieiCambia are valoare de titlu executor pentru suma si accesoriile

pretinse. Se poate cere executarea cambiei: ultimului girant sau debitorilor de regres care au platit cambia. |nscrisul se investeste cu formula executorie de NP sau alt organ competent, printr-o incheiere. Posesorul cambiei trimite debitorului o somatie care constituie o comunicare judiciara, trebuie sa contina transcrierea exacta a cambiei si a celorlalte acte care justifica pretul creditorului. |n termen de 5 zile de la primirea somatiei, debitorul poate face opozitie la instanta judecatoreasca – pornirea procesului cambial sin initiativa debitorului.

2. Exceptiile cambialeExceptiile cambiale sunt cele ce pot fi opuse de debitor in actiunea

cambiala (la somatie): nulitatea titlului; incapacitatea unui semnatar al cambiei; falsificarea semnaturii; lipsa de reprezentare; decaderea din actiunea de regres.

Acestea pot fi opuse oricarui posesor al titlului sau numai unuia din ei si se pot invoca de orice debitor sau anumiti debitori sau un singur debitor. |n raport de aceste doua criterii exceptiile se pot grupa in:

I. obiective si absolute – orice debitor impotriva oricarui posesor, in legatura cu forma titlului

si relative – anumiti debitori impotriva oricarui posesor, exceptii: fals, omonimie, lipsa de reprezentare, omisiune, reprezentarea titlului, nedresarea protestului.II. subiective si absolute – orice debitor impotriva anumitor

posesori, ex: lipsa de legitimate, completarea abuziva a cambiei in alb, falimentul.

si relative – un debitor impotriva unui posesor, rezulta din raporturile dintre parti. Exceptiile cambiale se propun la primul termen de infatisare, iar

modurile de proba sunt: trebuie sa fie de grabina solutie sau intotdeauna intemeiate pe o proba scrisa.

Posesorul titlului se poate apara daca este de buna-credinta si nu a lucrat cu stiinta in paguba debitorului.

8. Prescriptia cambiei Termenele de prescriptiei sunt:

- 3 ani – actiunea directa indreptata impotriva acceptantului sau avalistilor;

- 1 an – actiunea de regres a posesorului impotriva obligatiilor de regres;

- 6 luni – actiunea obligatiilor de regres indreptata de unii impotriva altora sau impotriva tragatorului.|nceputul termenului de prescriptie:

DCI – 111- actiunea directa – termenul de prescriptie incepe de la data

scadentei;pentru cambia trasa cu scadenta la un anumit termen de la vedere – termenul de prescriptie incepe de la data: acceptarii sau vizei; dresarii protestului pentru nedatare; in absenta protestului se va lua in calcul ultima zi a termenului in care trebuie prezentat titlul;

- actiunea de regres – termenul de prescriptie incepe de la data protestului facut in timp util sau la data scadentei in caz de stipulatie fara cheltuieli.

(b) Biletul la ordin1. Notiune

Biletul la ordin este inscrisul prin care emitentul se obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani unui beneficiar.

|n aceasta operatiune intervin doua persoane: - emitentul – debitorului sau importantorul – emite inscrisul,

obligandu-se sa efectueze o plata;- beneficiarul – creditorul sau exportatorul – catre care sau la

ordinul caruia urmeaza sa se faca plata.2. Elementele esentiale

- Denumirea de bilet la ordin trecuta in textul titlului in limba utilizata la redactare;

- Promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata;- Scadenta (daca nu este aratata, biletul la ordin se socoteste

platibil la vedere);- Locul de plata (daca nu este indicat se ia in considerare locul

emisiunii titlului);- Numele beneficiarului;- Data si locul emiterii: - Semnatura emitentului;

3. Transmiterea, garantarea si plata biletul la ordin Dispozitiile referitoare la cambie se aplica si biletul la ordin in

masura in care nu sunt incompatibile. |n ceea ce priveste avalul, in absenta mentiunii pentru cine a fost dat, se socoteste acordat pentru emitent. Operatiunea acceptarii nu mai este necesara, deoarece sunt implicate numai doua persoane. Daca biletul la ordin este platibil la un anumit termen de la vedere, inscrisul trebuie prezentat spre viza emitentului, in termenul prevazut. Refuzul emitentului de a pune viza datata se constata printr-un protest.

(c) Cecul1. Notiune

Cecul este un inscris care contine ordinul adresat de tragator unei banci de a plati o suma de bani unui beneficiar. Persoanele care participa la CEC sunt: - tragatorul sau emitentul titlului – dispune efectuarea unei plati; - trasul sau banca – primeste ordinul de a plati o suma de bani

determinata; - beneficiarul sau purtatorul titlului sau terta persoana – incaseaza la

scadenta suma limitata.Titlul se trage asupra bancii, prin limitarea fondurilor de care

dispune emitentul. Proviziunea sau acoperirea sau disponibilul din cont are la baza un contract de depozit sau de credit. Proviziunea trebuie sa fie prealabila, de o valoare corespunzatoare CEC-ului, trebuie sa fie certa, lichida, exigibila si disponibila. |n unele sisteme de drept se cere ca disponibilul sa se gaseasca la tras in momentul emisiunii.

DCI – 112CEC-urile se emit de titularul contului, potrivit conventiei, exprese

sau tacite, incheiate cu banca.2. Forma cecului

1. Elemente esentiale - Denumirea de CEC – se insereaza in insusi textul titlului, in

limba intrebuintata la redactare;- Mandatul neconditionat de a plati o anumita suma mentionata

in litere; suma de plata se inscrie in cifre si litere. Daca indicatiile nu concorda va fi valabila suma mentionata in litere. Daca indicatiile cu valori mai mici se scriu de mai multe ori, se plateste suma cea mai mica.

- Numele trasului – trasul trebuie individualizat in mod precis. Nu poate fi si tragator – exceptie cand titlul e tras intre intreprinderi diferite ale aceluiasi emitent. Trasul nu este tinut sa accepte cecul, are numai obligatia de a plati suma indicata, in limita disponibilului existent.

- Locul de plata – in lipsa mentionarii acestuia, se ia in considerare locul prevazut langa numele trasului. Daca sunt aratate locuri mai multe, cecul este platibil la primul dintre ele. |n absenta oricaror indicii, cecul se plateste la locul unde trasul isi are principalul sau stabiliment. Plata cecului se poate face si la domiciliul unui tert, care trebuie sa fie o banca.

- Data si locul emiterii – data trebuie sa arate ziua, luna si anul emisiunii. |n situatia neindicarii locului emiterii se va lua in considerare localitatea de langa numele trasului.

- Semnatura tragatorului – numele si prenumele sau firma celui care se obliga. Numele si prenumele sau firma pot fi prescurtate sau aratate prin initiale.

2. Sanctiunea nerespectarii elementelor esentiale Titlul in care lipseste un element esential nu se socoteste ca fiind

un cec; are valoarea unei simple obligatii si poate fi folosit ca mijloc de proba.3. Pluralitatea exemplarelor

Cecul, cu exceptia titlurilor la purtator, poate fi tras in mai multe exemplare identice. Ele trebuie sa contina in insusi textul titlului un numar de ordine, in caz contrar fiecare exemplar constituie un cec distinct. Nu se admite emiterea de copii.4. Amortizarea

Posesorul legitim poate amortiza cecul in caz de pierdere, sustragere sau distrugere. Se aplica aceeasi procedura ca la cambie.

3. Formele cecului1. |n functie de indicarea beneficiarului sau natura lor sunt: cecuri

nominative; cecuri la ordin sau cecuri la purtator.2. Dupa modul de incasare sunt:

- cecuri barate – are pe fata titlului doua linii paralele. Barare generala – nu contine nici o mentiune intre cele doua linii, iar cecul se plateste unei banci sau client al trasului. Bararea speciala – cuprinde intre cele doua linii numele bancii beneficiarului

- cecuri circulare – titlul la ordin. Se emite de o banca autorizata si se plateste la vedere posesorului legitim al titlului.

- cecuri certificate – cuprinde semnatura trasului pe fata titlului, reprezinta certificarea proviziunii;

- cecuri postale – localitatea cecului nu are sucursale ale bancilor de depozit, atunci acoperirea lor se face de avalul denumit Centrala a Postelor;

DCI – 113- cecuri de calatorie – titlu cu o valoare fixa emis de o banca

pentru a fi utilizat de o persoana care efectuaza un voiaj in strainatate.

4. Transmiterea ceculuiTransmiterea cecului este conditionata de modalitatea indicarii

beneficiarului. Cecul nominativ cu clauza “nu la ordin” se transmite numai in forma si cu efectele cesiunii de drept comun. Cecul cu sau fara clauza expresa “la ordin” circula prin gir. Andosarea presupune si remiterea titlului. Girul facut de tras este nul. Girul facut in favoarea trasului are valoarea unei chitante. Cecul la purtator se transmite prin traditiunea titlului.

5. Garantarea ceculuiPlata unui cec poate fi garantata printr-un aval pentru intreaga

suma sau numai pentru o parte din ea. Garantarea cecului se poate da de un tert diferit de tras sau de un semnatar al cecului.

Obligatia avalistului este la fel cu cea garantata. Avalistul care plateste cecul dobandeste toate drepturile rezultand din titlu impotriva avalizatului si a celor tinuti fata de persoana garantata.

6. Plata ceculuiCecul este platibil la vedere – orice stipulatie contrara se socoteste

ca fiind nescrisa. Termenele de prezentare la plata sunt stabilite prin lege: cecul emis si platibil in aceeasi tara in 8 zile si cecul emis intr-o tara si platibil in alta in 20-60 de zile.

Efectuarea platii este precedata de controlul completarii formularului si al autenticitatii semnaturilor. |n functie de forma cecului se verifica: posesiunea legitima a titlului, dar si capacitatea si identitatea beneficiarului.

Ordinul dat trasului de a nu plati suma din cec nu are efecte decat dupa expirarea termenului de prezentare. Daca ordinul de plata nu este revocat, trasul poate plati si dupa expirarea termenului.

|n urma achitarii cecului trasul poate cere predarea titlului cu mentiunea “achitat” sau in urma platii partiale trasul va solicita efectuarea unei mentiuni si o chitanta.

Daca trasul nu plateste cecul prezentat in termen util, posesorul titlului poate exercita dreptul de regres impotriva girantilor, a tragatorului si a avalistilor.

Refuzul de plata trebuie constatat printr-un protest sau delaratie a trasului scrisa si datata pe cec. Protesul trebuie dresat inainte de expirarea termenului de prezentare.

Posesorul titlului isi poate realiza dreptul prin: actiunea de regres; exceptia in urma investirii cecului cu formula executorie; actiunea cauzala.

XVII.2. MIJLOACELE DE PLAT~ |N COMERTUL INTERNATIONAL

Mijloacele de plata straine sau externe reprezinta totalitatea posibilitatilor materiale prin care se poate lichida o creanta internationala.

Mijloacele de plata sunt in raport de: interesul partilor; natura tranzactiei; locul si momentul platii; pozitia concurentei; uzantele pietei.

XVII.2.1. AurulAurul – este mijlocul universal de plata, fiind echivalentul general

al marfurilor. Aurul constituie si un instrument de acumulare de rezerve. Prin utilizarea etalonului aur, intre sistemele banesti

DCI – 114nationale s-a creat un mijloc de plata cu caracter unitar si international.

Formele etalonului aur: - aur–moneda – se caracterizeaza prin libera batere si circulatie a

monedelor de aur si convertibilitatea bancnotelor in aur;- aur-lingouri – aurul nu mai circula ca moneda, fiind depozitat sub

forma de lingouri in rezervele emitentului bancnotelor;- aur-devize – se defineste prin formarea rezervei monetare alaturi

de aur, din devize si valute.|n prezent rolul sau este in declin datorita contradictiilor din sfera

relatiilor valutar–financiare internationale. Aurul are un pret instabil si este inegal distribuit si nu mai este un instrument direct de lichidare a obligatiilor comerciale.

|n relatiile internationale platile prin aur se folosesc cand conditiile concrete nu permit utilizarea altor mijloace si pentru echilibrarea balantei de plati care se realizeaza prin intermediul aurului.

XVII.2.2. ValuteleValutele – reprezinta moneda nationala a unei tari folosita in

decontarile internationale.|n raport de forma distingem:

- valutele efective – sub forma de numerar: bancnotele si monede divizionare;

- valutele in cont – sub forma de disponibil la o banca.|n raport de posibilitatea de preschimbare:

- valutele convertibile – pot fi preschimbate in alte valute; - valutele neconvertibile – nu se pot preschimba in monedele altor

tari.Raporturile valorice dintre valute se concretizeaza prin:

- paritatea monetara – reprezinta raportul dintre valorile paritare a doua monezi. Valoarea paritara inseamna continutul valoric al unitatii monetare nationale. Stabilirea valorii paritare poate avea ca etalon aurul, DST (drepturi speciale de tragere), o alta valuta. Paritatea monetara constituie o notiune fixa si abstracta. Paritatea monetara in raport de exprimarea valorica poate fi: metalica, valutara sau DST.

- Cursul valutar sau cursul de schimb – reprezinta raportul valoric dintre moneda unui stat si moneda altui stat si se poate determina de autoritatea monetara sau de piata. |n raport de modul de stabilire cursul valutar poate fi: a) curs oficial – se stabileste pe baza paritatii sau in mod

conventional, atat pentru banii convertibili, cat si pentru cei neconvertibili si este un curs fix;

b) cursul liber sau al pietei – este determinat de oscilatia cererii si ofertei, este fluctuant, variabil, flexibil.

Stabilirea cursului pietei inseamna COTATIE, care poate fi: - directa sau incerta – prin care unitatea monetara straina se

exprima in moneda nationala;- indirecta sau certa – unitatea monetara nationala se indica in

moneda straina.

XVII.2.3. DevizeleDevizele sunt titluri de credit pe termen scurt, exprimate in

moneda straina. Titlurile de credit utilizate trebuie sa fie lichide. Platile se realizeaza de banci si constituie operatiuni de devize.

|n functie de forma: cambii, cecuri, valori mobiliare.

DCI – 115|n functie de regimul de utilizare sau calitate: convertibile sau

neconvertibile.

XVII.3. MODALIT~TILE DE PLAT~ |N COMERTUL INTERNATIONAL

Modalitatile de plata reprezinta totalitatea mecanismelor prin care se poate transmite de la importator la exportator contravaloarea marfurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrarilor executate.

Modalitatile de plata se precizeaza de parti prin acorduri si contracte si sunt determinate de raporturile dintre parti; diversitatea schimburilor si situatia economica si politica generala.

XVII.3.1. Creditul documentar

(a) Notiune, avantajeCreditul documentar reprezinta angajamentul prin care o banca se

obliga fata de un tert beneficiar, la cererea si in conformitate cu instructiunile unui client.

La executarea unui credit documentar participa urmatoarele persoane: - importatorul, debitorul, clientul bancii, ordonatorul- exportatorul, creditorul, tertul beneficiar - banca emitenta sau ordonatoare- banca corespondenta sau intermediara.

Creditul documentar se aproba numai in baza unor anumite documente care dovedesc expedierea marfii si se realizeaza in doua faze:1. Verificarea de catre banca a documentelor de expeditie;2. Plata, acceptarea sau negocierea documentelor prezentate sau a

cambiilor trase de beneficiar.Avantaje: certitudinea importatorului ca plata se va efectua in

conditiile stabilite si siguranta exportatorului ca va incasa pretul marfii luvrate.

(b) Deschiderea creditului documentar Deschiderea creditului documentar implica urmatoarele

operatiuni: 1. Un acord intre importantor si exportator – prin contractul de

export-import partile stabilesc ca modalitate de plata creditul documentar, astfel impreuna se obliga sa deschida un credit documentar in favoarea exportatorului.

2. O conventie intre importator si banca – intre banca si importator se incheie un contract intuitu personae prin care se obliga banca sa puna la dispozitie clientului un credit, iar importatorul sa plateasca dobanzile prevazute si comisioanele.Dupa deschiderea creditului, banca ordonatoare avizeaza banca exportatorului prin notificarea care precizeaza obligatia bancii si drepturile exportatorului.

3. Documentele de expeditie – principalele documente necesare pentru utilizarea unui credit documentar sunt: - documentul de incarcare si expediere – conosament, scrisoare

de trasura, scrisoare de transport aerian, recipisa postala;- documentele de asigurare – polita de asigurare sau certificatul

de asigurare;

DCI – 116- documentele de receptie – certificatul de receptie calitativa si

cantitativa, procesul verbal de receptie calitativa si cantitativa, buletinul de analiza chimica;

- documente secundare – factura, autorizatia de export, specificatiile tehnice, certificatul de origine, de greutate, sanitar – veterninar, fitopatologic, de germinatie.

Documentele de expeditie de depun la banca exportatorului, care plateste numai daca documentele sunt corespunzatoare conditiilor stabilite si raspunde de verificarea documentelor si nu de autenticitatea lor. Banca exportatorului transmite documentele bancii ordonatoare care le remite pentru justificare importatorului.

|n situatia in care conditiile de utilizare a creditului nu sunt respectate, banca poate plati sub rezerva, iar daca importatorul nu ridica rezervele bancii, exportatorul trebuie sa restituie suma incasata.

(c) Formele creditului documentar Acreditivul documentar este modalitatea de plata prin care

importatorul da dispozitie bancii sale sa achite exportatorului printr-o alta banca contravaloarea marfii a carei livrare o dovedeste cu anumite documente.

|n raport cu persoanele care intervin apare ca o dispozitie sau promisiune de plata:- importatorul emite dispozitia de plata pe baza creditului acordat

de banca sau unui depozit propriu;- exportatorul este acreditat in anumite conditii pe langa banca

emitenta, putand beneficia si de un avans.

(d) Clasificare |n raport de natura, caracterul, fermitatea sau garantia lor:

- Acreditivul documentar revocabil – in cadrul perioadei de valabilitate pot fi modificate sau anulate in orice moment;

- Acreditivul documentar irevocabil – nu pot fi modificate sau anulate decat cu acordul tuturor partilor interesate;

- Acreditivul documentar irevocabil neconfirmat – se deschide de banca importatorului si se avizeaza beneficiarului prin intermediul unei alte banci, care nu-si asuma nici un angajament. Raportul juridic se stabileste numai intre importator si beneficiar, banca intermediara neconfirmand acreditivul documentar, nu are nici o obligatie.

- Acreditivul documentar irevocabil confirmat – se deschide de banca importatorului si se confirma de banca notificatoare. Prin confirmare, banca intermediara se angajeaza in mod ferm, alaturi de banca ce a deschis acreditivul documentar. |ntre cele doua banci se creaza un raport juridic direct, daca obligatiile fata de beneficiar sunt indeplinite, banca notificatoare se substituie bancii emitente.Dupa locul de plata sau domiciliu acreditivul documentar sunt

domiciliate: - in tara importatorului – prin care exportatorul incaseaza

contravaloarea marfii numai dupa primirea documentelor de expeditie de catre banca straina si verificarea lor;

- in tara exportatorului – prin care beneficiarul incaseaza suma stabilita in momentul prezentarii si verificarii de catre banca locala a documentelor de expeditie;

- intr-o tara terta – se notifica sau confirma beneficiarului de o banca din tara sa.

DCI – 117Avand in vedere cauzele pe care le contin:

- Acreditivul documentar transferabil – pot fi cedate de beneficiar unui alt exportator sau unei alte banci. Clauza de transfer trebuie prevazuta in acreditivul documentar in mod expres si in baza ei acreditivul documentar se poate transfera o singura data si pentru intreaga cantitate de marfa.

- Acreditivul documentar netransferabil – se platesc numai beneficiarului in favoarea careia a fost deschis

- Acreditivul documentar utilizabil total sau partial – se achita in transe proportionale cu valoarea lucrarilor

- Acreditivul documentar pentru lucrari esalonate – prevad expedierea marfii intr-un numar de transe repartizate in timp;

- Acreditivul documentar revolving – se deschid pentru o transa din valoarea marfii, cu dreptul bancii de a le reactiva automat, pana la concurenta sumei totale a livrarii, pe masura utilizarii lor si in limitele termenelor de valabilitate.

(e) Elementele acreditivul documentar - denumirea si adresa bancii ordonatoare;- denumirea si adresa bancii corespondente;- numarul de ordine al acreditivului documentar; - numele si adresa importatorului; - numele si adresa exportatorului; - conditiile in care beneficiarul poate obtine un credit documentar; - conditiile in care se utilizeaza acreditivul documentar; - valoarea in valuta a acreditivului documentar; - termenul de valabilitate; - descrierea marfii care formeaza obiectul acreditivului documentar

si pretul;- enumerarea documentelor de expeditie.

XVII.3.2. Scrisoarea de credit comercialaScrisoarea de credit comerciala este modalitatea de plata prin

care o banca se obliga sa onoreze, prin achitare sau acceptare, cambiile trase de beneficiar, in conditiile prezentarii in termen a documentelor de expeditie convenite. Scrisoarea de credit comerciala se emite la ordinul importatorului, de catre banca. Scrisoarea de credit comerciala se adreseaza beneficiarului, care poate trage asupra bancii cambii la vedere sau la termen.

Scrisoarea de credit comerciala este o modalitate de plata, dar si un titlu de credit.

|ntrucat cambiile pot fi negociate, scrisoarea de credit comerciala este irevocabila.

Scrisoarea de credit comerciala se emite de o banca straina, fiind adresata direct exportatorului. Locul de plata este intotdeauna in strainatate. Se utilizeaza prin cambii trase asupra bancii emitente. Scrisoarea de credit comerciala sta la baza cambiei emise si negociate de exportator la banca locala.

XVII.3.3. Incasso documentarIncasso documentar este modalitatea de plata prin care o banca

incaseaza la ordinul unui client, valoarea marfii expediate, in schimbul remiterii documentelor de expeditie.

Partile sunt: - exportatorul, creditorul, clientul bancii; - banca exportatorului, ordonatoare; - banca importatorului, corespondenta

DCI – 118- importatorul, debitorul.

Incasso documentar constituie o modalitate de plata plus o operatiune financiar-bancara, intre exportator si importator se creaza o relatie de creditare.

Trasaturile incasso-ului documentar: - tehnica de realizare este simpla;- comisioanele bancare sunt reduse; - suma de plata datorata de importator nu este imobilizata;- cambia trasa de exportator asupra importatorului poate fi scontata

de banca inainte de scadenta;- nu asigura incasarea contravalorii marfii livrate;- locul de plata este intotdeauna in tara importatorului.

(a) Tehnica incasso-ului documentar Dupa livrarea marfii exportatorul va depune la banca

coordonatoare documentele de expeditie si poate emite si o cambie (in functie de intelegerea partilor).

Banca verifica numarul documentelor de expeditie si andoseaza cambia la ordinul corespondentului. Daca documentele sunt in set complet, impreuna cu o scrisoare de remitere se expediaza bancii importatorului, care va incasa de la importator suma de plata. Banca exportatorului va fi creditata in cont cu suma incasata.

Banca ordonatoare va trebui sa fie avizata de incheierea operatiunii. |n urma primirii avizului de creditare banca va plati clientului sau contravaloarea marfurilor expediate.

(b) Forme de incasso documentar - Incasso documentar cu acceptare ulterioara sau cu plata imediata.

Documentele de expeditie sunt platite exportatorului de banca ordonatoare in momentul depunerii lor. Banca exportatorului plateste in mod direct si imediat. Regulile derogatorii ale operatiunii se stabilesc prin contract, conditii generale de livrare, acorduri comerciale si plati. Banca ordonatoare verifica existenta documentelor si concordanta dintre ele cu privire la continutul si datele exprimate in cifre, apoi plateste exportatorului, dupa care face decontarea cu banca importatorului.

- Incasso documentar cu acceptare prealabila. Se recurge la aceasta in situatia in care documentele de expeditie prezinta vicii de forma sau de fond. Se folosesc doua variante: 1. incasso documentar reglementat remis in strainatate –

creditorii se afla in tara, iar debitorii se afla in strainatate. Creditorul depune documentele de expeditie la banca sa, iar banca importatorului verifica regularitatea lor formala, stabileste scadenta si le remite spre plata debitorului.

2. incasso documentar reglementat primit din strainatate – creditorul se afla in strainatate, iar debitorul se afla in tara. Documentele de expeditie parcurg acelasi circuit. Dupa primirea lor, banca debittorului fixeaza scadenta si le prezinta la plata.

XVII.3.4. Ordinul de plataOrdinul de plata este dispozitia prin care un importator (ordonator)

cere unei banci sa achite o suma determinata unui exportator (beneficiar). Dispozitia de plata se poate transmite letric, telegrafic, prin telex, telefon si poate fi simpla sau documentara.

Ordinul de plata are caracter revocabil, ordonatorul il poate modifica sau anula pana in momentul incasarii de catre beneficiar.

DCI – 119XVIII. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL

XVIII.1. Notiune si trasaturi caracteristiceLitigiile care se nasc intre parti pot fi solutionate pe calea

arbitrajului.Arbitrajul are caracter conventional, nu este obligatoriu pentru

partile in litigiu, ca mod de solutionare, ci este facultativ. |n lipsa acordului partilor, litigiul nu poate fi solutionat pe calea arbitrajului.

Procedura arbitrajului este difera de procedura judecatoreasca. Procedura judecatoreasca se defasoara la cererea reclamantului, fara a fi necesar consimtamantul partilor pentru ca instanta sa aiba calitatea de a solutiona cauza. Dimpotriva, arbitrajul este o cale de solutionare a anumitor litigii, pe baza acordului partilor in acest sens, excluzandu-se competenta instantelor judecatoresti.

Exceptie: Arbitrajul este obligatoriu in cazul in care litigiul se iveste intre resortisantii unor state care au convenit prin acord international ca o anumita categorie de litigii sa fie rezolvate pe calea arbitrajului, cu excluderea instantelor judecatoresti.

Temeiul juridic al arbitrajului (inclusiv pentru comertul exterior) este: conventia partilor litigioase si acordul international.

Definitie: Arbitrajul este rezolvarea unui litigiu de catre o persoana sau un organ stabilit prin acordul partilor litigioase sau prin acordul interernational, a carui sentinta este obligatorie pentru acele parti.

Arbitrajul poate fi: a. intern – rezulta dintr-un raport juridic fara elemente de

extranietate;b. international care poate fi: arbitraj comercial international si

arbitraj de drept international privat. Un litigiu arbitral care se desfasoara in Romania este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu elemente de extranietate.Persoanele care au capacitate de exercitiu deplina pot conveni sa

solutioneze pe calea arbitrajului un litigiu patrimonial dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Art. 4 din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj comercial international precizeaza ca in cazurile in care partile convin, arbitrajul, Curtea este competenta sa solutioneze si litigii nascute din raporturi contractuale directe. Astfel: - Societati comerciale constituite in Romania cu participare straina

de capital sau cu capital integral strain;- Orice alte persoane fizice sau juridice romane.

Partile pot conveni ca arbitrajul sau supraarbitrajul sa fie constituit al unui al treile stat.

XVIII.1.1. Arbitrajul de drept international privatDaca partile din proces au incheiat o conventie arbitrala, pe care

una din ele o invoca in fata instrantei judecatoresti, atunci instanta isi verifica competenta; va retine spre solutionare procesul daca: partea si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala, conventia arbitrala este lovita de nulitate sau inoperanta si tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile partilor in arbitraj; apoi instanta va solutiona prin hotarare. Daca instanta nu este competenta, litigiul se va solutiona de arbitraj.

DCI – 120XVIII.1.2. Arbitrajul pentru comertul exterior

Arbitrajul pentru comertul exterior este diferit de arbitrajul international. |n arbitrajul pentru comertul exterior partile litigioase sunt subiecte de drept civil, pe cand in arbitrajul international partile litigioase sunt statele. Aceste doua feluri de arbitraj ridica probleme diferite si se studiaza la discipline deosebite.

XVIII.1.3. Felurile arbitrajului in comertul international 1. arbitrajul permanent – se infaptuieste prin intermediul unei

institutii permanente. Ex. Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Procedura de urmat este fixata de normele de functionare ale acesteia. Institutiile de arbitraj permanente pot fi cu competenta generala sau specializate pentru comercializarea anumitor produse sau pentru un anumit gen de comert international.

2. arbitrajul ad-hoc sau ocazional – se creaza numai cu privire la un anumit litigiu, iar dupa solutionarea litigiului inceteaza sa mai existe.

3. arbitrajul de drept strict – de iure – arbitrii judeca dupa normele de drept, asa cum face si judecatorul.

4. arbitrajul in echitate – arbitrii solutioneaza litigiul dupa principiul de echitate si dupa cugetul si chibzuinta lor. Partile trebuie sa convina expres daca vor sa recurga la arbitrajul in echitate.

XVIII.2. Arbitrajul institutional si arbitrajul ad-hocSolutionarea litigiilor comerciale poate fi efectuata de catre un

tribunal institutionalizat sau de catre un tribunal ad-hoc (ocazional). Arbitrajul comercial international, atat cel institutionalizat, cat si cel ad-hoc (ocazional) solutioneaza, in principiu, toate litigiile aparute in raporturile de comert international.

XVIII.2.1. Arbitrajul institutionalArbitrajul institutional se efectueaza de catre institutii permanente

de arbitraj, care functioneaza pe langa camerele de comert ori marile asociatii corporative sau profesionale, ca institutii specializate.

Arbitrajul institutional trebuie examinat atat din perspectiva ipostazei in care prin legea care il instituie este stipulata si modalitatea procedurala de solutionare a litigiilor comerciale respective, cat si a ipostazei in care legea stipuleaza numai principiul solutionarii litigiilor pe cale de arbitraj.

Caracterul institutional al arbitrajului rezulta din existenta unui act normativ, care reglementeaza modul de functionare al acestei instante, precum si din existenta unui numar prestabilit de arbitri.

Arbitrajul institutional se deosebeste de instantele judecatoresti, neavand caracter statal. Instantele arbitrale au un caracter obstesc, neguvernamental.

|n definirea atributiilor jurisdictionale ce le revin, arbitrii se bucura de independenta deplina, avand datoria sa actioneze impartial, ei nefiind mandatari ai partilor.

XVIII.2.2. Arbitrajul ad-hocArbitrajul ad-hoc (ocazional), spre deosebire de un organ

institutional de jurisdictie, asa cum este definit, functioneaza numai in scopul solutionarii unui litigiu determinat.

|n unele sisteme juridice, pentru a interveni spre a asigura constituirea unei asemenea instante arbitrale, precum si desfasurarea normala a procedurii contencioase, se organizeaza un mecanism

DCI – 121administrativ, care poarta denumirea de autoritate competenta sau appointing authority. Acest mecanism intervine, in principal, pentru desemnarea arbitrilor. Autoritatea competenta rezolva orice cerere de recuzare a arbitrilor in baza dispozitiilor lex causae. |n cazul in care partile nu au convenit intr-un alt mod, caile de atac se exercita in baza dispozitiilor lex causae.

Arbitrajul ad-hoc este definit si prin caracterul sau facultativ, esentialmente voluntar. Arbitrajul ad-hoc reprezinta o procedura facultativa.

Procedura de arbitraj este determinata, de regula, prin conventia partilor, pe baza autonomiei lor de vointa. Totusi exista un arbitraj denumit “arbitraj fortat”, in acele situatii in care – pentru o anumita materie – legea prevede ca orice contencios va fi solutionat numai pe cale de arbitraj si numai dupa o anumita procedura.

Conventia de la Geneva a largit atributiile arbitrilor pentru a asigura functionarea arbitrajului ad-hoc in mod independent. Astfel, Conventia a abilitat arbitrii sa determine sediul si procedura instantei arbitrale si sa instituie camerele de comert si un Comitet Special – alcatuit din delegati ai camerelor de comert – in calitate de mecanism prearbitral de natura internationala. Precizam ca prin angajamentul incheiat la Paris la 17 decembrie 1962, tarile membre ale Consiliului Europei au convenit ca anumite masuri privind organizarea arbitrajului sa nu se aplice la diferendele dintre persoane fizice sau juridice in raporturile dintre statele membre ale Consiliului.

Regulile UNCITRAL din 1976, prin solutiile stipulate, asigura un cadru viabil de organizare si functionare a arbitrajului ocazional. Adunarea Generala a Natiunilor Unite a recomandat aplicarea acestor reguli in special in disputele comerciale aparute in contractele comerciale.

XVIII.2.3. Arbitrajul institutional si arbitrajul ad-hoc in sistemul juridic romanesc

Atat Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, cat si arbitrajul ad-hoc, functioneaza in conformitate cu Regulamentul adoptat pe baza Decretului-lege nr. 139 din 20 mai 1990.

|n baza Regulamentului, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei se organizeaza si functioneaza ca organism permanent de arbitraj, neguvernamental, fara personalitate juridica, independent in exercitarea atributiilor jurisdictionale ce ii revin potrivit competentelor sale.

Competenta si activitatea Curtii de Arbitraj sunt stipulate in Regulile de procedura aprobate de Colegiul acesteia.

Curtea de Arbitraj este alcatuita din 35–40 de arbitri, numiti de Comitetul executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, la propunerea presedintelui in functiune al Curtii de Arbitraj, pe trei ani, dintre personalitati cu o inalta calificare si cu experienta in domeniul dreptului comercial si relatiilor economice internationale.

Curtea de Arbitraj isi exercita atributiile prin complete de arbitraj formate din trei arbitri sau printr-un arbitru unic, alesi sau desemnati in conformitate cu Regulile de procedura.

Plenul Curtii de Arbitraj are atributii importante, dintre care: - dezbaterea informarilor Colegiului Curtii cu privire la activitatea

desfasurata;- examinarea problemelor deosebite de drept care au aparut in

activitatea jurisdictionale a Curtii;

DCI – 122- analizarea propunerilor cu privire la imbunatatirea reglementarilor

asupra arbitrajului comercial.Arbitrajul ad-hoc se organizeaza la cerere, conform Decretului-

Lege nr. 139/1990, pentru solutionarea de litigii comerciale interne si internationale. Camera poate organiza arbitrajul ad-hoc numai daca intre parti exista o conventie arbitrala scrisa. Camera poate organiza arbitrajul si in cazul in care nu exista o conventie arbitrala, la cererea comuna a partilor sau a uneia dintre ele, in cazul in care cealalta parte accepta cererea.

Camera organizeaza arbitrajul ad-hoc prin Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei pe baza intelegerii cu partile aflate in litigiu. Curtea de arbitraj are atributii si in privinta:- redactarii compromisului; - colaborarii cu celelalte comisii de arbitraj ale camerelor de comert,

indeosebi in privinta schimburilor de liste de arbitraj si de experienta;

- dezbaterii problemelor de drept mai deosebite aparute in practica arbitrala;

- tinerii evidentei practicii arbitrale;- efectuarii de propuneri pentru imbunatatirea organizarii si

desfasurarii arbitrajului comercial;- indeplinirii altor atributii conferite prin Regulament si prin Regulile

de procedura arbitrala.|n cazul in care sunt indoieli sau contestatii cu privire la existenta

conventiei arbitrale sau daca apare ca aceasta conventiei este caduca, inoperanta sau susceptibila de aplicare, Curtea de Arbitraj poate refuza organizarea unui arbitraj.

Regulamentul precizeaza ca solutionarea litigiului apartine exclusiv tribunalului arbitral, deoarece acesta este arbitrul unic sau dupa caz – totalitatea arbitrilor investiti de parti prin conventia arbitrala ori in conformitate cu aceasta conventie – sa solutioneze un litigiu determinat si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele.

Camera – avand rolul la care ne-am referit in organizarea arbitrajului ad-hoc – este obligata sa se abtina sa intervina in solutionarea litigiului sau sa influenteze in vreun fel tribunalul arbitral.

XVIII.3. Conventia arbitralaPartile pot recurge la procedura de arbitraj in doua moduri:

- pe cale de conventie arbitrala (compromisul) – este intelegerea dintre parti cu privire la un litigiu deja, prin care se inteleg sa-l supuna spre solutionare institutiei de arbitraj, excluzandu-se competenta instrantelor judecatoresti;

- prin clauza arbitrala – compromisorie – acea dispozitie cuprinsa intr-un contract si prin care partile convin ca eventualele litigii care se vor ivi cu privire la acel contract sa fie solutionate pe calea arbitrajului. Este un contract in alt contract, o stipulatie contractuala intr-un contract de comert exterior. Clauza obisnuita in contractul de comert exterior este forma cea mai des intalnita.Ambele trebuie incheiate in forma scrisa.Contractul principal si conventia sau clauza arbitrala sunt

autonome una fata de alta :- nulitatea contractului principal nu atrage neaparat si nulitatea

conventiei sau clauzei arbitrale;

DCI – 123- eventuala rezolutie a contractului principal nu se repercuteaza

asupra conventiei sau clauzei arbitrale;- legea aplicabila conventiei sau clauzei arbitrale poate diferi de

legea aplicabila contractului principal;Aceasta autonomie nu trebuie absolutizata, pentru ca partile pot

solidariza cele doua contracte si unele clauze de nulitate pot fi comune.

Conventia sau clauza arbitrala, referitor la competenta, produce doua efecte: 1. inlatura competenta de drept comun in judecarea litigiilor la care

se refera – pune la dispozitia partilor o exceptie de necompetenta in cazul in care totusi reclamantul se adreseaza instantelor de drept comun;

2. partile isi asuma obligatia de a participa la judecarea lirigiilor si de a se supune hotararilor ce se vor pronunta de instanta arbitraj.Legea aplicabila conventiei arbitrala sau clauzei arbitrale:

- lex voluntatis – partile pot alege legea aplicabila;- lex contractus – se aplica legea contractului in lipsa optiunii;- se aplica legea sediului organului arbitral.

XVIII.4. Tribunalul arbitral si procedura arbitrala

XVIII.4.1. Tribunalul arbitral

(a) Compozitia Tribunalului ArbitralDesemnarea directa a arbitrilor de catre parti este considerat un

avantaj esential al arbitrajului. Libertatea partilor in desemnarea arbitrilor este imensa, nici o restrictie in alegerea arbitrilor neimpunandu-se in legatura cu profesiunea sau nationalitatea lor.

|n conformitate cu dispozitiile Legii Model asupra Arbitrajului Comercial International, partile sunt libere sa determine numarul de arbitri, in cazul in care o asemenea determinare nu a fost posibila, numarul arbitrilor va fi de trei – fiecare parte va desemna un arbitru, iar cei doi arbitri desemnati astfel vor desemna al treilea arbitru.

|n cazul in care una din parti nu a reusit sa desemneze arbitrul in 30 de zile de la primirea solicitarii celeilalte parti de a-l numi, sau daca cei doi arbitri n-au cazut de acord asupra desemnarii celui de-al treilea arbitru in termen de 30 de zile de la desemnarea lor, atunci desemnarea va fi facuta, in baza solicitarii unei parti, de catre Curte sau de catre oricare alte autoritati specificate in Legea Model. |ntr-un arbitraj cu un singur arbitru, in aceeasi situatie, pe baza solicitarii unei parti el va fi desemnat de catre Curte sau de catre o alta autoritate competenta specificata de Legea Model.

|n cazul in care apar indoieli justificate asupra impartialitatii sau independentei unui arbitru acesta poate fi recuzat. Conform prevederilor Legii Model, daca un arbitru a devenit de iure si de facto incapabil sa-si indeplineasca functiile sau daca pentru alte motive nu poate sa actioneze imediat, mandatul sau se incheie daca el se retrage sau daca partile sunt de acord asupra incheierii mandatului sau. Oricare dintre parti poate cere Curtii sau altei autoritati competente sa decida asupra terminarii mandatului. O asemenea decizie – dupa adoptarea ei – nu poate fi supusa apelului.

|n cazul in care un arbitru se retrage sau daca una din parti este de acord cu incheierea mandatului sau, aceasta nu implica acceptarea validitatii punctelor de vedere exprimate in text.

Daca mandatul unui arbitru a incetat in baza unor considerente privind indoieli justificate asupra impartialitatii sau independentei sale

DCI – 124sau a unor circumstante care ar putea sa justifice asemenea indoieli, Legea Model stipuleaza ca un inlocuitor al arbitrului respectiv va fi desemnat. Partea care a luat cunostinta de circumstantele care constituie temei pentru a pune la indoiala impartialitatea sau independenta arbitrului, poate cere recuzarea acestuia, trimitand Tribunalului o declaratie scrisa cu motivele recuzarii.

|n baza reglementarilor din tara noastra, recuzarea trebuie sa fie ceruta – sub sanctiunea decaderii – in termen de 20 de zile de la data cand partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz, de la survenirea cauzei de recuzare. Cererea de recuzare se solutioneaza de tribunalul arbitral, fara participarea arbitrului recuzat, acesta fiind inlocuit de presedintele Curtii de Arbitraj sau de un arbitru desemnat de el. Daca cererea de recuzare este admisa, arbitrul, supraarbitrul sau arbitrul unic vor fi desemnati potrivit Regulilor de procedura mentionate.

Daca procedura enuntata nu s-a putut parcurge, partea care a cerut recuzarea poate sa solicite Curtii sau autoritatii competente sa decida. Aceasta decizie nu va putea fi supusa apelului.

Noul arbitru va fi desemnat in conformitate cu regulile aplicabile pentru desemnarea arbitrului care a fost inlocuit.

(b) Competenta Tribunalului Arbitral|n conformitate cu prevederile Legii Model asupra Arbitrajului

Comercial International, Tribunalul arbitral poate dispune asupra jurisdictiei proprii, inclusiv asupra obiectiilor in legatura cu existenta sau validitatea conventiei arbitrale.

Spre deosebire de instantele judecatoresti, tribunalul arbitral isi intemeiaza activitatea pe conventia arbitrala ori se pronunta asupra validitatii acesteia.

Reglementarile nationale si internationale au consacrat dreptul tribunalului arbitral de a se pronunta asupra propriei sale competente. Faptul ca tribunalul arbitral nu este competent poate fi invocat nu mai tarziu de declaratia apararii. Acest fapt nu poate fi invocat de una din parti, deoarece partile au desemnat arbitrii sau au participat la desemnarea lor ca arbitri. Invocarea faptului ca tribunalul arbitral si-a depasit competenta poate avea loc in timpul desfasurarii procedurii arbitrale.

Conventia de la Geneva dispune ca arbitrul a carui competenta este contestata nu trebuie sa se desesizeze de litigiu. |n baza Conventiei el are puterea de a statua asupra propriei sale competente si validitatii conventiei de arbitraj sau a contractului din care acesta face parte.

|n cazul in care tribunalul arbitral – analizand validitatea conventiei arbitrale – constata ca aceasta este lovita de nulitate, adopta o hotarare prin care sarcina tribunalului inceteaza. Daca constata ca respectiva conventie este valida, dar contractul principal este lovit de nulitate, tribunalul arbitral judeca litigiul si se pronunta asupra nulitatii contractului, precum si a efectelor acestei nulitati.

Tribunalul arbitral dispune de o competenta materiala cu caracter specializat, privind operatiunile de comert international si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala.

Fiind configurata prin norme imperative, competenta tribunalului arbitral este inderogabila, motiv pentru care are obligatia sa-si verifice in fiecare litigiu in parte propria competenta.

Tribunalul arbitral se caracterizeaza, in acelasi timp, prin accesibilitatea nestransa a competentei, in limitele specializarii, orice subiect – fara deosebire de nationalitate – avand posibilitatea sa

DCI – 125supuna tribunalului spre solutionare un litigiu, daca din conventia arbitrala sau dintr-un acord international rezulta ca este abilitat sa-l rezolve.

Prin conventia arbitrala se acorda numai tribunalului arbitral competenta de a judeca litigiile existente sau viitoare privind raporturile de comert international.

Legea Model precizeaza ca tribunalul arbitral este competent sa dispuna masuri interimare in legatura cu materia aflata in disputa.

La cererea uneia din parti, daca partile nu au convenit altfel, Tribunalul arbitral poate cere oricarei parti sa ia asemenea masuri interimare de protectie pe care tribunalul le considera necesare in legatura cu materia care face obiectul litigiului.

Tribunalul arbitral este competent sa ceara oricarei parti sa ofere securitatea necesara in legatura cu o asemenea masura.

XVIII.4.2. Procedura arbitralaConform Conventiei de la New York, procedura arbitrala se

desfasoara dupa regulile stabilite de parti sau dupa legea tarii unde a avut loc arbitrajul, in lipsa de acord expres.

|n tara noastra Curtea de arbitraj isi desfasoara activitatea in conformitate cu regulamentul sau.

Conventia de la Geneva prevede:1. Cand diferendul este supus arbitrajului permanent, intreaga

procedura de arbitraj este supusa reglementarilor institutiei desemnate;

2. Cand diferendul este supus arbitrajului ocazional, partile au dreptul sa fixeze regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii.Alegerea dintre arbitrajul permanent si arbitrajul ocazional

apartine partilor.

(a) Legea aplicabila fondului litigiuluiPartile au posibilitatea sa determine daca litigiul se va solutiona:

- in temeiul legii – partile vor determina legea pe care arbitrii o vor aplica fondului litigiului, iar in lipsa acestui element arbitrii vor aplica legea indicata de normele conflictuale pe care ei le vor considera potrivite in speta. Arbitrii vor tine seama de stipulatiile contractului si de uzantele comerciale.

- potrivit echitatii.

(b) Legea aplicabila recunosterii si executarii unei sentite arbitrale

Recunoasterea si incuviintarea executarii sentintei arbitrale straine apartine instantelor de exequatur. Procedura de exequatur este supusa legislatiei statului unde are loc urmarirea silita. Vor fi excluse procedurile de exequatur mai complicate si cheiltuielile mai mari decat cele aplicate de sentitelor arbitrale interne.

(c) Conditiile ce trebuie indeplinite pentru recunoasterea si executarea sentintei arbitrale straine

Conventia de la New York stabileste prezumtia regularitatii sentintei arbitrale straine – sentita arbitrala straina constituie prin ea insasi un titlu caruia i se datoreaza deplina incredere.

Partea litigioasa care invoca sentinta nu are de facut dovada ca sunt indeplinite conditiile de regularitate cerute de Conventia de la New York, ci trebuie sa infatiseze numai originalul sentintei arbitrale si al conventiei de arbitraj pe care se intemeiaza.

DCI – 126Partea adversa are obligatia de a dovedi ca exista motive care sa

justifice refuzul recunoasterii si executarii sentintei arbitrale straine.Recunoasterea si executarea sentintei va putea fi refuzata:

I. daca se dovedeste in fata autoritatii competente a tarii unde se cere recunoasterea si executarea sentintei: a. ca partile la conventia arbitrala, in virtutea legii aplicabile

lor, erau lovite de incapacitate. Conventia nu este valabila in virtutea legii careia partile au subordonat-o sau in virtutea legii tarii in care sentinta a fost data.

b. ca partea impotriva careia se invoca sentinta nu a fost informata in modul convenit despre desemnarea arbitrilor si despre procedura de arbitraj. Astfel, i-a fost imposibil sa-si puna in valoare mijloacele de aparare.

c. ca sentinta se refera la un diferend nementionat in conventia de arbitraj sau in clauza de arbitraj. Sentinte care contin hotarari ce depasesc prevederile conventiei sau clauzei de arbitraj.

d. Constituirea instantei arbitrale sau a procedurii de arbitraj nu a fost conforma conventiei partilor sau cu legea tarii in care a avut loc arbitrajul.

e. Sentinta nu a devenit obligatorie pentru parti sau a fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii in care a fost data sentinta sau dupa legea tarii careia i-a fost data sentinta.

II. daca autoritatea competenta a tarii in care se cere recunoasterea si executarea constata: - ca in conformitate cu legea acestei tari obiectul diferendului

nu este susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului;- ca recunoasterea si executarea sentintei ar fi contrare

ordinii de drept a acestei tari.Pentru a se recunoaste si executa o sentinta arbitrala straina

trebuie indeplinite urmatoarele conditii: 1. Competenta instantelor arbitrale: sentinta trebuie data de un

organ de arbitraj competent; competenta se determina in conformitate cu vointa partilor exprimata in conventia sau clauza de arbitraj. Problema privind competenta trebuie privita sub doua aspecte: - valabila investire a organelor de arbitraj – instanta de arbitraj

este investita in mod valabil in masura in care intre parti a intervenit o conventie de arbitraj, altfel constituie o cauza de nulitate. Organele de arbitraj nu sunt valabil investite in cazul in care lipseste capacitatea partilor, conform legilor lor personale sau nationale sau in virtutea oricarui alt motiv prevazut de legea careia partile au subordonat conventia lor sau legii tarii in care a fost data sentinta.

- organele de arbitraj sa nu-si fi depasit competenta pe care partile au inteles sa i-o acorde. Sentita arbitrala exclude limitarea competentei stabilite prin conventia arbitrala daca: se refera la un diferend nementionat in conventia sau clauza de arbitraj sau cuprinde solutii care depasesc prevederile conventiei sau clauzei arbitrale.

2. Caracterul obligatoriu al sentintei arbitrale. Pentru a putea fi recunoscuta si executata sentita arbitrala straina, aceasta trebuie sa fi devenit obligatorie pentru parti si sa nu fi fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii in care sau dupa legea careia a fost data sentinta.

DCI – 1273. Respectarea dreptului de aparare. Dreptul de aparare nu a fost

respectat daca partea impotriva careia este invocata sentinta nu a fost informata in modul convenit despre desemnarea arbitrilor si despre procedura de arbitraj sau i-a fost imposibil pentru orice alt motiv, sa-si puna in valoare mijloacele sale de aparare.

4. Constituirea organelor de arbitraj si procedura urmata inaintea acesteia. Aceasta trebuie se fie in conformitate cu conventia partilor, in lipsa de precizare trebuie sa fie respectata legea tarii unde a avut loc arbitrajul.

5. Ordinea publica. Sentita arbitrala straina nu este recunoscuta si executata daca contravine ordinii publice din statul unde se cere recunoasterea si executarea.

6. Conditiile reciprocitatii. Decretul 186/1991 dispune expres aceasta conditie in cazul aplicarii Conventiei de la New York. |n ce priveste sentintele date pe teritoriul unor state necontractante, tara noastra va aplica conventia numai pe baza reciprocitatii stabilite prin intelegerea dintre parti.

7. Refuzul recunoasterii si executarii sentintei arbitrale straine. Neindeplinirea conditiilor mentionate e sanctionata cu refuzul recunoasterii si executarii sentintei arbitrale. Refuzul recunoasterii si executarii sentintei arbitrale afecteaza intreaga sentinta, exceptie fac cazurile cand se poate refuza partial recunoasterea si executarea sentintei arbitrale.

8. Recunoasterea si executarea sentintei arbitrale straine. Pentru indeplinirea acestui lucru, partea care cere recunosterea si executarea sentintei arbitrale trebuie sa depuna odata cu cererea: - originalul sentintei autentificat in modul convenit, o copie a

acestui original, intrunind conditiile cerute pentru autenticitatea sa

- originalul conventiei scrise de arbitraj.Daca aceste documente nu sunt redactate in limba tarii unde se invoca sentinta, acestea se vor traduce de un traducator oficial.

9. Recunoasterea si executarea hotararii arbitrale pronuntata in materie de investitii internationale. Aceasta hotarare este asimilata cu hotarari judecatoresti interne, nefiind tratata ca un act juridic strain si se realizeaza suprimarea procedurii prealabile de exequatur.

XVIII.5. Hotararea arbitrala si efectele sale.

XVIII.5.1. Notiunea de sentinta arbitrala. Elemente.1. Izvorul sentintei arbitrale – il reprezinta conventia scrisa a partilor

sa supuna arbitrajului anumite diferende privind un raport de drept contractual sau necontractual, referitor la o problema susceptibila de a fi reglementata pe calea arbitrajului.

2. Organul de la care emana sentinta arbitrala – poate fi un arbitraj ocazional sau permanent. Instrantele judecatoresti sunt necompetente sa solutioneze un diferend care formeaza obiectul unui compromis sau unei clauze compromisorii.

3. Obiectul sentintelor arbitrale – se refera la raporturile contractuale sau necontractuale susceptibile de a fi reglementate pe calea arbitrajului. Aceste raporturi pot fi de drept civil sau de drept comercial.

4. Partile la care se refera sentinta arbitrala – Conform Conventiei de la New York, partile pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Pot avea calitatea de parti si persoane care nu sunt cetateni ai statului unde se incheie contractul. Conventia de la Geneva prevede in

DCI – 128plus ca partile trebuie sa aiba resedinta lor obisnuita sau sediul in state diferite de locul incheierii contractului.

XVIII.5.2. Caracterul de extraneitate al sentintei arbitrale

(a) Criterii obiective- sentita arbitrala are caracter de extraneitate daca este data pe

teritoriul altui stat decat acela unde se cere recunoasterea si executarea ei;

- conform Conventiei de la New York, sentita arbitrala poate fi data intr-un stat contractual sau necontractual;

- conform Conventiei de la Geneva, sentita arbitrala trebuie sa fie data pe teritoriul unuia din statele partilor contractuale.

- Romania: tara noastra va aplica recunoasterea si executarea sentintelor date pe teritoriul unui alt stat contractual, conform Conventiei de la New York la care a aderat prin Decretul 186/1961. Sentintele date pe teritoriul unor state necontractuale – se va aplica Conventia numai pe baza reciprocitatii stabilite prin intelegerea intre parti.

(b) Criterii subiective- Conventia de la New York se aplica si sentitelor arbitrale care nu

sunt considerate ca sentinte nationale in statul unde este ceruta recunoasterea si executarea lor.

- Pot avea caracter strain sentintele arbitrale date in statele unde sunt puse ulterior in executare daca: au fost pronuntate in temeiul unei legi straine; au rezolvat un diferend privitor la raporturi juridice straine.

- Dreptul roman considera hotarare arbitrala straina pe aceea data pe teritoriul unui stat strain si care nu e calificata ca hotarare nationala in Romania.

XVIII.5.3. Efectele sentintei arbitrale straineSentinta arbitrala straina – in mod obisnuit se executa de

bunavoie, in caz contrar se aduce la indeplinire prin executarea in tara unde a avut loc pronuntarea sau pe teritoriul altui stat.

Sentinta arbitrala pronuntata intr-un stat si invocata in alt stat, devine in acest din urma sentinta arbitrala straina.

Regimul sentintelor arbitrale straine in dreptul nostruDeosebim:

a) reglementarea interna – art. 181 din Legea nr. 105/1992 referitor la dispozitiile legii privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine, se aplica in mod corespunzator si sentintelor arbitrale straine. Hotarari arbitrale straine: hotararea data pe teritoriul unui stat strain sau hotararea care nu este calificata ca hotarare nationala in Romania.

b) Reglementarea data prin conventii multilaterale internationale: 1958 –Conventia de la New York si 1961 – Conventia de la Geneva.Nu pot fi solutionate pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale

privind drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Se verifica competenta organelor de arbitraj nationala si teritoriala – aceasta verificare include uneori punerea in discutie a validitatii conventiei sau clauzei arbitrale – daca acestea nu sunt suficiente, sentinta arbitrala nu este susceptibila de executare.

DCI – 129Legea aplicabila se poate stabili prin acordul partilor, dar aceasta

problema se pune, in mod practic, in cazul in care partile nu au stabilit, prin vointa lor, legea aplicabila.

Conform Decretului-lege nr. 139/1990, art. 13: - hotararile Curtii de arbitraj romane sunt titluri executorii si se

executa fara investire cu formula executorie;- hotararile arbitrale straine pronuntate de un tribunal arbitral

competent au forta probanta in fata instantelor din Romania, cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.