DREPT COMUNITAR 2012-2013

ETIMOLOGIE

• Termenul “Drept” derivă din latinescul „directus”, ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă, drept. Corespondentul termenului este „jus” - drept, dreptate, licit.

Norma juridica

• Norma juridică se defineşte ca fiind o regulă de conduită generală,

impersonală şi obligatorie, care poate fi îndeplinită, la nevoie, prin forţa

coercitivă a statului.

Trăsăturile esenţiale ale normei juridice:

• Norma juridică are caracter general

• Norma juridică are caracter impersonal

• Norma juridică are un caracter obligatoriu

Structura normei juridice

• Ipoteza reprezintă acea parte a normei juridice care desemnează împrejurările concrete în care urmează să se aplice norma, categoria de persoane cărora li se aplică, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea normei;

• Dispoziţia reprezintă cel mai important element al normei. Ea cuprinde conduita impusă subiectelor de drept: ce anume trebuie să facă, ce anume nu trebuie să facă, ce anume pot să facă acestea;

• Sancţiunea cuprinde consecinţele nerespectării comandamentului (prescripţiei) din dispoziţie.

Clasificări ale normelor juridice

• Criteriul ramurii de drept

În baza acestui citeriu se disting norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constituţional, de drept comercial etc.

Criteriul forţei juridice a actului normativ

• Normele juridice pot fi cuprinse în legi, decrete, hotărâri guvernamentale, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului, alte acte normative, cum ar fi deciziile organelor administraţiei locale. Este utilă determinarea apartenenţei normei juridice la un anumit act normativ în vederea aplicării principiului ierarhiei actelor normative, în virtutea cărora normele juridice cuprinse în acte normative cu o forţă juridică inferioară trebuie să fie conforme cu normele juridice cuprinse în actele normative de o forţă juridică superioară.

Criteriul sferei de aplicare

• După sfera aplicării lor, normele juridice pot fi generale, speciale şi de excepţie. Normele generale au sfera cea mai largă de aplicabilitate întrun domeniu sau într-o ramură de drept.

A deroga înseamnă a se abate de la o prevedere generală, a reglementa o anumită problemă în chip diferit de reglementarea-cadru.

Criteriul conduitei prescrise

• Din punctul de vedere al conduitei prescrise în ipoteza normei, normele juridice pot fi imperative şi dispozitive. Normele imperative sunt cele care stabilesc o conduită univocă şi strict determinată la care subiectul de drept este obligat sau care îi este interzisă subiectului de drept.

• Normele imperative se mai numesc norme de ordine publică

• Există două categorii de norme imperative: norme onerative, care

impun sau ordonă subiectului de drept o anumită conduită şi norme

prohibitive, care interzic subiectului de drept o anumită conduită.

DREPT COMUNITAR

• Reprezintă un ansamblu organizat şi structurat de norme juridice ierarhizate după anumite criterii.

• Are izvoare proprii, organisme şi proceduri apte să emită NJ, să le interpreteze, să constate şi să sancţioneze, la nevoie, încălcarea lor.

• Teoretic, cuprinde ansamblul NJ existente în Europa, de drept naţional şi internaţional.

• DC instituţional se ocupă doar de NJ care depăşesc cadrul naţional, celelalte sunt de competenţa dreptului comparat.

Drept European

• Sens larg: totalitatea NJ care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor internaţionale în Europa.

• Sens restrâns: NJ care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea comunităţilor europene, respectiv raporturile juridice care se nasc între acestea şi statele membre, respectiv celelalte subiecte de drept internaţional( state care nu sunt membre, dar se apropie de UE printr-o legislaţie oglindă care se adaptează la prevederile DC).

DE în sens restrâns este DC

• Clasificare:

După obiectul reglementării:

-DC formal sau instituţional (NJ care reglem. str. org.com şi funcţ. lor)

-DC material (NJ care stab. scopurile concrete, materiale ale com .eur. Şi măsuri de realiz. a lor)

După izvorul NJ:

- DC originar(tratate de înf.)

- DC secundar ( NJ create)

- DC nescris (cutume, jurisprudenţă)

- DC complementar( tratate ce nu fac parte din DC)

Drept comunitar

Dreptul comunitar reprezintă o ordine juridică nouă, autonomă faţă de ordinea juridică internaţională, şi totodată integrată în sistemul juridic al statelor membre.

Dreptul comunitar primar este considerat a fi format din cele trei tratate institutive şi din tratatele modificatoare, în timp ce prin dreptul comunitar derivat se înţeleg actele comunitare, adoptate pe baza

tratatelor comunitare.

Drept comunitar

Creaţie a statelor membre, poate fi privit sub trei aspecte:

• a) este un drept supranaţional;

• b) este un drept distinct de dreptul intern al statelor membre;

• c) în acelaşi timp el este un drept integrat în dreptul intern al statelor membre, în ordinea juridică naţională.

Dreptul comunitar este aplicabil cu prioritate în ordinea juridică naţională a statelor membre, în raport cu dreptul intern al acestora.

PRINCIPII FUNDAMENTALE

• Principiul este o prescripţie normativă cu caracter general şi înalt nivel de abstractizare la care se raportează toate NJ

1. Împuternicire specială limitată: regula este competenţa statală, excepţia cea comunitară. Temeiul legal este obligatoriu.

2. Împuternicire implicită

3. Subsidiaritatea- noutate la Maastricht, perfecţ. la Amsterdam: omul este mai bătrân decât statul; statul să garanteze şi să intervină f. puţin*(Comunit intervine doar daca obiectivele pot fi realizate mb decat state).

• 4.Proportionalitatea reglem.modul si intensitatea actiunilor comunitare.

• 5. Echilibrul institutional prin control reciproc

• 6. Rangul prioritar al DC fata de dreptul national

• 7. Aplicarea directa a DC, dar nu imediata (dupa implementare in dreptul intern)

• 8.Respectarea drepturilor fund ale omului

• Non discriminare

• Proces echitabil si protectie juridica eficienta

• Interzicerea retroactiv.legii penale

• Dreptul la viata privata si de familie

• Dreptul la integritate fizica

• Dreptul la secretul medical

• Inviolabilitatea domiciliului

• Libertate religioasa

• Libertatea opiniei

• Libertatea de intrunire si exercit .dr. sindicale

• Dreptul de proprietate

• Libertatea exercit.unei activ.ec.

• Libertatea circulatiei

• Carta U.E. a dr.omului a fost publicata in dec.2000(53 de dr.fund.)

• Ex. Cap.I „Demnitatea umana” cuprinde 5 dr.fund.:

- Demnitatea umana

- Dreptul la viata

- La integritate fizica si psihica

- Interzicerea torturii si a tratamentelor inumane, indecente

- Interzicerea sclaviei si a mcii fortate

• 2007, Viena – Agentia Europeana pentru drepturi fundamentale

Izvoarele DC

• In sens material

• Sunt acele fapte/evenimente care genereaza aparitia de NJ: opinia publica europeana, convingeri juridice, interdependente sociale

Izvoarele DC

• In sens formal sunt reprezentate de mijloacele juridice in care se imbraca normele comunitare

Izvoare primare/originare

1. Tratatul de infiintare a C.E.C.O/1951

2. Tratatul de infiintare a CEE/1957/lex generalis comunitar

3. EURATOM/1957

4. Tratate, protocoale, fuziuni, modificari

5. Actul Unic European 1987, primul tratat de revizuire a DC

6. Tratatlu de la Amsterdam, 1997/1999

7. Nisa/2000/2003

8. Lisabona-2007

Izvoare derivate/secundare

• Regulamente, directive, decizii, recomandari, avize. Cuprinde un volum impresionant de acte normative care influenteaza 60% dreptul economic intern si 40% dreptul national

Caracteritici ale regulamentului

• Este un act normativ obligatoriu cu aplicabilitate generala si directa

• Se adreseaza tuturor statelor membre

• Are putere normativa completa

• Spre deosebire, directiva lasa autoritatilor nationale, competenta normei si a mijloacelor;

• Decizia este obligatorie pentru destinatari, avizele si recomandarile nu sunt obligatorii

Izvoare nescrise si complementare

• Nescrise: cutuma, , principiile generale de drept, jurisprudenta

• Complementare: conventiile internationale dintre state, decizii, acorduri.

DCI

• Dreptul comunitar instituţional este alfa tuturor disciplinelor de drept comunitar material (drept comunitar al afacerilor, dreptul muncii comunitar, dreptul de proprietate intelectual comunitar, dreptul comunitar agrar, dreptul mediului comunitar, drept financiar comunitar).

Cetăţenia unională

• Tratatul de la Maastricht(1992) consfinţeşte calitatea de cetăţean european: orice persoană care are cetăţenia unui stat memebru.

• Ea o completează pe cea clasică preexistentă.

Drepturi:

-La liberă circulaţie şi şedere;

-De vot în alegeri locale şi pt. PE;

-La protecţie diplomatică şi consulară;

-Dreptul de petiţionare;

-Dreptul la informaţie;

• Tratatul de la Lisabona, considerat piatra de temelie a unei uniuni mai democratice a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009.

• Acesta pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, provocărilor contemporane.

UNIUNEA EUROPEANĂ

1. Terminologie. Natura juridică a Uniunii Europene

• Termenul de “Uniune Europeană” este utilizat începând cu 1992, când Tratatul de la Maastricht a denumit astfel ansamblul hibrid format din Comunităţile Europene şi formele de cooperare interguvernamentală între statele membre ale Comunităţilor Europene, respectiv politica extenă şi de securitate comună şi cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

Principii

Atribuirii, subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

1. Principiul atribuirii: Uniunea acţionează numai în limitele • competenţelor care i-au fost atribuite prin tratate pentru

realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. 2. Principiul subsidiarităţii : în domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă,Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. 3. Principiul proporţionalităţii limitează acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă la ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Sistemul instituţional al Uniunii Europene este construit în jurul a şapte instituţii fundamentale:

- Consiliul European, devenit instituţie comunitară în urma Tratatului de la Lisabona, are rolul de a oferi Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi de a-i defini orientările şi priorităţile politice generale.

- Comisia Europeană, care iniţiază politici şi le pune în aplicare,

- Consiliul - organul legislativ, de decizie comunitară, care acţionează pe baza propunerilor Comisiei,

- Parlamentul European, cu rol iniţial consultativ, evoluând treptat către funcţia de co-legiferare în cadrul Uniunii, însă în urma ultimei revizuiri a tratatelor are un rol fundamental în procesul de luare a deciziilor comunitare,

- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care are sarcina de a interpreta actele comunitare şi tratatele institutive, în caz de conflict juridic.

- Curtea de Conturi, instituţie cu rol de control financiar, al administrării bugetului comunitar.

- Banca Centrală Europeană, instituţie cu personalitate juridică care, împreună cu băncile centrale naţionale ale statelor memre a căror monedă este euro, conduc politica monetară a Uniunii.

• Acest sistem instituţional, în forma sa prevăzută de Tratatul de la Lisabona, reprezintă reprezintă

elementul central al integrării europene.

ORGANISME DESCENTRALIZATE ALE

UNIUNII EUROPENE (AGENTII)

Agenţii ale Comunităţii Europene

Agenţia Europeana pentru Siguranţa Aeriană (AESA)

Agenţia Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor

(EMEA)

Agenţia Europeana a Mediului (EEA)

Fundaţia Europeana pentru Formare Profesională (ETF)

Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (EAR)

Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate in

Muncă (OSHA)

Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară

(EFSA)

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritima (EMSA)

Centrul European de Monitorizare a Drogurilor si a

Dependenţei de Droguri

(EMCDDA)

•

Centrul European de Monitorizare a

Rasismului si Xenofobiei (EUMC)

Centrul European pentru Dezvoltarea

Formării Profesionale (CEDEFOP)

Fundaţia Europeană pentru Imbunăţatirea

Condiţiilor de Viată şi Muncă (E. FOUND)

Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale

(CPVO)

Oficiul pentru Armonizare in Piaţa Internă

(OHIM)

Centrul de Traduceri pentru Instituţiile

Uniunii Europene

Agenţia Europeană pentru Securitatea

Reţelelor si a Informaţiei (ENISA)

Centrul European pentru Prevenirea si

Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC)

Politica externă şi de securitate comună

Centrul European pentru Observatii din Satelit (EUSC)

Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS)

Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală

Europol

Organismul European pentru Imbunătăţirea Cooperarii

Judiciare (Eurojust)

Parlamentul European

• Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 785 de deputaţi în Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii europeni. Ei sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 492 de milioane de cetăţeni.

• Sediile Parlamentului sunt în Bruxelles şi Strasbourg

Organizare şi competenţe

• Parlamentul îşi organizează activitatea printr-un sistem de comisii specializate, iar activitatea lui este importantă pentru că, în multe domenii de acţiune, deciziile privind noua legislaţie europeană sunt adoptate în comun de către Parlament şi Consiliul de miniştri, care reprezintă, de asemenea, statele membre.

• Parlamentul joacă un rol activ în elaborarea legislaţiei privind protecţia mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea şanselor, transportul, libera circulaţie a lucrătorilor, capitalurilor, mărfurilor şi serviciilor. Parlamentul are competenţe şi în ceea ce priveşte bugetul anual al Uniunii Europene.

• Parlamentul European se impune ferm în calitatea sa de

colegislator, are competenţe bugetare şi exercită un control

democratic asupra tuturor instituţiilor europene.

Consiliul Europei

• Nu a fost prevãzut în tratatele institutive ale Comunitãţilor Europene.

Consiliul European a fost înfiinţat în urma hotãrârii conferinţei la nivel înalt de la

Paris din 10 decembrie 1974, pentru a asigura dezvoltarea şi coeziunea pe ansamblu

a activitãţilor Comunitãţilor si a cooperãrii politice.

Pentru prima oarã s-a întâlnit Consiliul European la Dublin în 1975.

Organizare

• Conform art. D din Tratatul de la Maastricht:

"Consiliul European impulsioneazã dezvoltarea Uniunii şi stabileşte orientãrile politice generale necesare acestei dezvoltãri. Consiliul European reuneşte sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi preşedintele Comisiei. Aceştia sunt asistaţi de miniştri afacerilor externe ai statelor membre şi de un membru al Comisiei. Consiliul European se întruneşte cel puţin de douã ori pe an, sub preşedenţia şefului de stat sau de guvern al statului membru care deţine în momentul respectiv presedenţia Consiliului. Consiliul European prezintã Parlamentului European un raport în urma fiecãrei reuniuni, precum şi un raport scris privind progresele realizate de Uniune".

Consiliul Uniunii Europene

- Consiliul Uniunii Europene, denumit şi Consiliul de Miniştri, reprezintă,

împreună cu Parlamentul European, ramura legislativă a Uniunii Europene.

- Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii.

- Consiliul Uniunii Europene nu este acelaşi lucru cu Consiliul Europei, care este este o organizaţie internaţională, complet independentă de UE. De asemenea nu trebuie să fie confundat cu Consiliul European, care este o instituţie diferită a Uniunii Europene, chiar dacă foarte apropiată de aceasta.

Comisia Europeană

• Comisia CEE, spre deosebire de Înalta Autoritate, nu adopta decizii, ci punea în aplicare hotarârile Consiliului de Ministri, asigurând si executarea dispozitiilor prevazute de Tratat.

• Comisia CEE a trecut in prim plan, primul ei presedinte fiind profesorul german de drept Walter Hallstein.

• Denumirea de Comisie Europeana este cunoscuta dupa Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, in acesta prevazandu-se unirea celor trei Comisii existente la acel moment intr-un singura institutie, Comisia Comunitatilor Europene.

• Tratatul de fuziune stipuleaza independenta Comisiei fata de guvernele statelor membre, dar stabileste raspunderea politica a acesteea fata de Parlamentul European, care poate adopta o motiune de cenzura împotriva ei.

Organizare

Comisarii sunt membri cu drepturi egale ai comisiei, reprezentând deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani, începutul şi sfârşitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativă a Parlamentului European. Limbile de lucru ale Comisiei sînt - engleza, franceza şi germana. Regulamentul de funcţionare al Comisiei Europene este compusă la ora actuală din 27 de comisari, din care unul are funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Consiliul European îl nominalizează pentru fiecare nouă comisie pe preşedintele acesteia, după care se solicită acordul Parlamentului European. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene îşi deleagă câte un comisar, căruia i se alocă o anumită sferă de competenţă politică, care după posibilităţi trebuie să corespundă cu autoritatea deţinută de statul membru în acel domeniu politic. Consiliul European numeşte comisarii, după ce fiecare guvern naţional a propus pentru comisariat câte trei candidaţi. După numirea acestora se solicită apoi acordul Parlamentului.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene.

În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanţe diferite.

Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituţie a Consiliului Europei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

• Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, adesea numită informal

"Curtea de la Strasbourg", a fost

creată pentru sistematizarea

procedurii plângerilor în materia

drepturilor omului provenite din

statele membre ale Consiliului

Europei. Misiunea Curţii este să

vegheze la respectarea prevederilor

Convenţiei Europene a Drepturilor

Omului de către statele semnatare.

Curtea Europeană de Conturi

• Curtea Europeană de Conturi, instituită în 1997, examinează

legitimitatea şi regularitatea intrărilor şi ieşirilor din Uniunea Europeană şi supraveghează gestiunea financiară sănătoasă a bugetului UE.

• Curtea de conturi este compusă de un cetăţean pentru fiecare stat membru, numit de Consiliul Uniunii Europene cu un mandat de şase ani, care poate fi înnoit. Din 1 mai, 2004 Curtea este compusă din 25 de membri; din motive de eficienţă, Curtea poate institui secţiuni în interiorul ei, cu un număr redus de membri, pentru a adopta anumite categorii de relaţii şi păreri.

• Membrii îşi desemnează preşedintele Curţii, care rămâne în post timp de trei ani.

Ombudsmanul European

Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului la nivel comunitar şi este numit de Parlament pe o durata de cinci ani. Instituţia Ombudsmanului există din 1992, iar rolul sau este de a primi reclamaţii referitoare la acte de administrare deficientă in activitatea instituţiilor sau organismelor comunitare, din partea cetăţenilor europeni sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu sediul in unul din statele membre. Ombudsmanul soluţionează o astfel de reclamaţie prin efectuarea de investigatii, informarea instituţiei in cauză, cautarea unei soluţii amiabile şi emiterea de recomandări către instituţia respectivă – la care aceasta trebuie să raspundă printr-un raport detaliat, in termen de trei luni. Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfarşitul fiecarui an.

P. Nikiforos

DIAMANDOUROS

TRATATUL EUROPEAN

• Tratatul European – o versiune

“simplificată” ( 250 de pagini de

text) a fostei Constituţii

reglementează funcţionarea UE cu

27 de membri.

• UE trebuie să echilibreze nevoia de

schimbare (acută în unele domenii)

cu nevoia de calm, chibzuinţă,

toleranţă şi răbdare.

• Deviza UE cuprinde valori

fundamentale care obligă la

identificarea de soluţii

satisfăcătoare pentru toate ţările

membre.