Ï11VIІЛІІ P R O P R I E T A R :
SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 23 DIRECTOR ŞI AD-TOR DELEGAT, STELIAN POPESCU înscrisă sub No. 163 Trib. Ilfov
A B O N A M E N T E ;
autorităţi şl instituţii 1000 lei de oneare 500 particulare 250 ,.
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA
BUCOIEŞTI I Str. Brezoianu 23-25
TELEFON 3.30,10
APARE SĂPTĂMÂNAL
P R E Ţ U L 5 L E I
A N U L L • Nr. 33
SÂMBĂTA 9 August 1941 Redactor responsabil: MIHAI NICULESCU
Dragoste si Moarte j
de LATJRENŢIU FULGA Nu se poate iubi decât ac
ceptând majoratul morţii. Nu se poate muri decât ispăşind blestemul iubirii.
Intre aceste extreme obiective, stă raţiunea oricărei vieţi. Căci dacă prin naştere, acest act sublim de tragic, nu putem înlătura nici caracterele unei heredităţi decadente, пісг nostalgiile primare ale unui paradis obsedant — nu ne mai rămâne decât simbolul unei fericiri supreme prin Iubire şi simbolul dispreţului vieţii prin Moarte.
Pe cât iubim mai intens, renunţăm la viaţă — pe cât trăim mai adânc, intrăm în moarte. Deaceea câteodată nu ne pasionează dement valorile de muzică, artă ori revoluţie — pentrucă revelaţiile lor sunt numai de o clipă, pe când permanentă nu ni se pare a fi decât VIAŢA. Punem mai mult preţ pe prezenţa reală a unei femei sau pe trăirea desăvârşită a oricărei experienţe, decât pe orice extaz nobil de natură divină sau spirituală.
Nu se denunţă de aici un raport categoric între carne şi spirit? nu raport de opresiune ci de coaliţie. Chiar surghiunul ceasurilor de singurătate, chiar magia unei perfecţiuni artistice, Ca Şi coşmarul îndeplinirii zeieşti — capătă un echivalent imediat în reacţiu-nea trupului. Carnea este astfel eliminatoriul acestor tra-gisme, care nu mai pot încăpea în cuşca duhului.
Cine o ceti vreodată sugrumat şi el singur — răstignirea lui Isus, e cu neputinţă să nu plângă. Cineva care l-a văzut pe Moissi jucând, declara că o atmosferă ciudată sălăşluia în sală şi îi clocotea fruntea să se spargă. Tot a\şa, iubind definitiv şi esenţial o femee, a-vem certitudinea unei biruinţe spirituale.
Relaţiile acestea nu ţăr-muesc voluptăţi deosebite, ci numai determină efecte a căror confuzie ne face să credem că una este derivatul celeilalte. Carnea este un sublimat frenetic al spiritului, după cum spiritul este un nimb al frumuseţilor cărnii. A jertfi însă conştiinţa pură pentru un. fast incircumstanţial, înseamnă a cădea în cea mai perfectă platitudine. Ei şi? „o! superbe platitude!"
Idealul nostru uman nu пг reţine delà iubirea minoră, ci dimpotrivă ne-o obligă pentru a depăşi triumfal strategiile morţii. Deaceea, chiar prin inferioritatea substanţialităţi: noastre corporale, ne sugestionăm şi mai mult în libertatea acestui act unanim: iubire şi moarte!
Cărţile adesea ne neliniştesc, dar niciodată nu ne satură pentru totdeauna. Nu sunt cărţi, care să ne determine la sinucidere, la asceză sau la nebunie. Fugim din noi un timp oarecare, aparţinem cărţii într'o înjumătăţire aproape corporală, dar apoi ne trezim. Am vrea după aceea să fim Hamlet, Rascolnicoff sau Lafcadio — pentrucă ne aducem aminte de ei, tocmai în clipele în care numai ei ar fi putut acţiona altfel decât aşa cum am făcut noi. Dar până a deveni pseudo-eroii unor cărţi răsbunătoare, fii tu! Trăeşte-te numai pe tine! Adesea, în conţinutul jurnalistic al biografiei tale şi in istoria imediată din preajma ta, sunt faple şi aventuri de înaltă tensiune — care nu se pot egala cu acelea ale cărţilor.
Aşa dar — arta nu este viaţa oamenilor întâmplători, pentrucă aceştia sunt insuficienţi pentru artă. După cum muzica nu se poate transmite integral prin instrumente, pentrucă ele sunt unelte de-ale noastre şi nu posibilităţi ale divinităţii.
(Urmare în pag. 2-a)
MARIA CABADAIEFF-DRAGAN „Cioban cu oi"
Să vorbească „bătrânii" Nu de mult, am avut ocazia să
mă opresc asupra celor două volume care eonstituesc Opera politică a lui Miihail Eminescu, cule-
• gere trudnică de vast material, realizată recent de d. I. Creţu, cü' a-tât mai meritoriu cu cât cea mai mare parte din articolele politice publicate de poet în Timpul n'au fost semnate şi d-sa socoteşte că a izbutit să identifice un foarte mare număr din cele rămase necunoscute până acum Nu e nevoie să mai insist ce preţioasă contribuţie constitue pentru istoria noastră literară operaţiunea de descoperire a paternităţii unei serii întregi de articole, mai ales când esle vorba de Eminescu. După examinarea făcută, mi-am îngăduit însă exprimarea îndoielii că toate articolele publicate ar fi într'adevăr ale poetului. Mai rceent încă, am putut privi şi mai atent seria de articole publicate anonim în T impul din 1878 şi intitulate Bucovina si Basarabia, pe care d. Creţu le atribue tot Iui Eminescu. Cu acest prilej, mi-am sporit convingerea interioară că seria aceasta de articole nu aparţine poetului.
Scriirtd aceste rânduri, nu mă gândesc să fac imputări d-lui Creţu, nici să reiau această discuţie. Se cunosc greutăţile problemelor de atribuţiune şi dacă se poate spune cu dreptate că d-sa n'a fost tocmai riguros în critica elementelor care duceau la idenificare, nu e mai puţin adevărat că nici nu-i stăteau la îndemână altele mai sigure pentru articolele a cărora paternitate nu fusese stabilită până acum. Căci, ce mijloace de identificare stau la dispoziţia oricărui cercetător care urmăreşte asemenea probleme ? In lipsa unor dovezi concrete, rămâne ca singur mijloc cert o severă observaţie formală, mai puţin a unor expresii, cât a grafiei, a punctuaţiei, a morfologiei şi sintaxei particulare, a stilului, raportâbdu-ne totdeauna însă, pentru comparare şi concluzie, la texte sigur autentice şi din absolut paralelism temporal. Este, fără îndoială, o operaţie nu uşoară, nu totdeauna posibilă şi, până la sfârşit, lăsând în spiritele
mai pozitiviste o urmă de neîncredere asupra identificării realizate.
Incontestabil deci că cea mai sigură, cea mai general valabilă identificare este cea făcută pje,.. bază de documente.' O scrisoare* particulară, o pagină de memorii, un rând dintr'un volum de însemnări zilnice, o amintire pot releva lucruri remarcabile, pot identifica autori anonimi, pot scoate în lumină colaborări nemărturisite sau surise de idei, cum s ' a întâmplat de atâtea ori. Din păcate, aceste contribuţii preţioase au lipsit mai totdeauna la noi. încât, ceea ce acum două decenii e r a poate încă posibil, acum, când toţi contemporanii lui Eminescu s'au dus, e s e cu neputinţă de realizat şi o bună parte din ргояа politică eminesciană ne va rămâne nesigură sau pe veci îngropată şi neştiută. Este aici un ireparabil al cărui dramatism iubitorii de literatură nu se poate să nu J l simtă.
Ceea. ce s'a întâmplat cu proza politică a lui Eminescu s'a putut întâmpla cu atâtea- alte opere, cu atâţia alţi scriitori, fără ca până acum să ne dăm seama poate. A-bia mai târziu vom simţi că lipseşte „ceva", fără să putem preciza anume ce şi de unde. Sunt a-tâtea fenomene, fie în domeniul literaturii, fie în alte domenii, la care colaborează direct sau indirect şi alţii decât cei ce stau pe primul plan. Câteodată cei din umbră au jucat un rol mai însemnat de cât cei ce sunt socotiţi protagonişti. Iar mai târziu, când fe-nemenelor li se va scrie istoria şi vor fi judecate, „ceva" nu se va potrivi, „cava" va fi ciudat, răsărit în chip neaşteptat aparent, pentrucă nu vom fi ştiut tt*:ul în fond.
Este şi nedreaptă şi nefolositoare această îngropare involuntară, care aruncă într'o umbră definitivă bogăţii spirituale reale, forţe dinamice preţioase, a cărora acţiune, poate modestă, poate subterană, poate anonimă pentru cei mulţi, a constituit la un moment dat un factor determinant. Cu siguranţă că şi acum se găsesc asemenea factori însemnaţi şi necunoscuţi, în literatura ca şi în politica noastră, în filosofia ca şi în ştiinţa noastră. Mâine, pe de o parte rolul lor va fi uitat, iar pe de alta, cercetătorul obiectiv nu va putea reconstitui istoria credincioasă a (fenomenelor, pentrucă nu va avea toate elementele necesare identificării acestor factori.
De aceea, cei ce au lucrat, au colaborat, au văzu); sau au auzit
de C . C . N I C O L E S C U
sunt datori să vorbească, să scrie amintirile lor. Nu interminabilele conferinţe sau nenumăratele pagini în care neînsemnata persoană a fiecăruia este socotită ca centru al univresului, dur să se dea realmente ceea r>_- poate constitui o contribuţie la istoria evoluţiei spirituale a acestei ţări, orice amintire personală, orice document care ar lumina oameni şi fenomene. Toţi „bătrânii" vieţii noastre româneşti au obligaţia de a-şi da contribuţia. Scriitorii în primul rând — în ce ne priveşte — sumt datori să scrie cu sinceritate istoria spirituală a vieţii lor, să facă amănunţita relatare a germinării şi realizării operelor lor, să recunoască influenţele ce le-au suferit, să indice oamenii a cărora apropiere a avut urmări în desvol-tarea lor, să arate lucrurile anonime sau uita'te pe care le-au publicat sau la care au colaborat, să comunice tot ce ştiu în legătură cu confraţii lor. Iar cei mai tineri să-şi ţină la curent caete de însemnări zilnice, din care să se vadă mai târziu mu mumai dinamica vieţii exterioare, cât mai ales frământările lăuntrice, problemele de conştiinţă artistică, lecturile cu influenţele sau reacţiunile produse de ele. Cine nu crede în importanţa acestor mărturii, să ia cele două volume de însemnări zilnice ale lui Maiorescu, care sunt totuşi necomplete, înlcă la începutul lor, amestecate cu multă politică, şi se va convinge.
Dacă cei de astăzi nu vor înţelege folosul ce va ieşi. din această îndatorire ce o au pentrucă au a-vut norocul să fie nişte protagonişti ai spiritualităţii noastre, să trăiască în preajma unor oameni aleşi saju să cunoască unele amănunte pe care nu le ştie oricine si ale căoir efecte n'au fost strict intime, nu peste multă vreme cei ce vor urma vor avea tot atâtea greutăţi în legătură cu anumite detalii din opera d-lor Sadoveanu sau Rebreanu câte au cei de acum să identifice paginile lui Eminescu sau să precizeze care din cele două versiuni aiîe Ţiganiadei este ultima realizată de Budai-Deleanu.
„Bătrânii" să vorbească, deci!
F ranz Grillparzer, celebrul d r a m a t u r g german, autor, p r in t re altele, a dramei
istorice ..Königs Ottokar Glück und Ende", (Soarta şi sfârşitul Regelui Ottokar), se pronunţă undeva despre istorie, în felul următor :
.,Ce este istoria, decât felul în care spir i tul omului în tâmpină evenimentele care sunt pen t ru el de nepătruns; felul în care el leagă ceeace se potriveşte Dumnezeu ştie cum; felul în care înlocueşte ceeace este d e neînţeles cu ceva comprehensibil ; felul în care el îşi împrumută concepţiile, de o finalitate exterioară, unui tot care nu cunoaşte decât finalita te interioară; felul în care el admite hazardul acolo unde funcţionează o mie de cauze mărunte?
Tot omul îşi are finalitatea sa par t iculară , în aşa fel încât mii de direcţii aleargă unele lângă altele în linii curbe ori drepte; ele se întretaie, se în-lănţuesc priindu-şi sau împo-trivindu-se una alteia, înnain-tează şi dau îndărăt , şi iau în felul acesta, una alătur i de alta, caracterul de hazard, făcând astfel imposibilă demonstrarea unei finalităţi dec i sve în evenimentele care ar îmbrăţişa omenirea întreagă, dacă lăsăm la o pa r t e influenţele fenomenelor naturi i" .
Gril lparzer vorbea de istorie, adică de posibilitatea de a interpreta fenomenele aparţ i nând trecutului omenirii.
Concluzia s a sceptică i n a t ă întrebarea dacă asupra fenomenelor prezente ale acţiunii umane în genere, avem mai mulţi sorţi de a ne pronunţa just. Nu cumva în tâmpinăm e-venimentele a căror finalitate intimă ne scapă, cu cadrele nestabilite ale prqpiilor noastre finalităţi?
Impenetrabi l i ta tea faptelor istorice nu este de-opotrivă impenetrabi l i ta tea faptului politic actual?
Şt im doar, decând Nae Ionescu şi gândirea lui răscolitoare au intrat între categoriile judecăţii noastre, că istoria este semnul unor finalităţi, ale căror încarnăr i organice ascultă de legi s t ră ine individului.
Impasul în care s'ar găsi, realizând gândul acesta, spiritul partizan, ar fi preludiul trecerii înspre criticism. Numai că spiri tul par t izan nu-şi pune întrebări de felul acesta.
J ONNATHAN SWIFT, acest Gulliver în ţara piticilor intelectuali care
n'au înţeles din scrisul lui decât că există intenţii satirice şi situaţii hilare, care să le scuture burţile în hohote, scrie undeva despre o baracă de bâlci, care purta deasupra uşei
inscripţia: „Aici se poate vedea elefantul cel mai mare din lume, cu excepţia lui însuşi". Hilara întorsătură de frază a inscripţiei cuprinde însă mult Skepsis filosofic. Cel mai mare dintre elefanţi va avea totuşi întotdeauna un adversar: propria sa măsură — pe care nu Şi-o va putea întrece niciodată.
In cazurile bine cunoscute de „elefantiasis" psihologic, de hipertrofiere megalomană a eului, admiraţia pe care „N'importe qui" vrea s'o stârnească în cugetele celorlalţi, va avea o frână, matematic funcţionând, întru inhibiţia a-plauselor: comparaţia cu propria măsură a celui ce se o-jeră admiraţiei.
Căci, în definitiv, cel mai mare elefant din lume este cel mai mare elefant din lume pentrucă încă nu există un alt elefant care să-l întreacă. Intre existent şi posibil, comparaţia desavantajează întotdeauna realitatea.
G oethe, vorbind despre vorbele unui grădinr de Curte legendară, ni le re
latează paradoxal de just: , ,Putem uneori forţa natura,
dar n'o pu tem constrânge". Este prea mustoasă de sen
suri contradicţia aparentă, ca să mai sufere vreun comentariu.
N e amintim de vorbele fenomenalului personagiu din Maeştrii Cântăreţi a
lui Wagner: Hans Sachs. Acest „Schuisster und Dichter dazu", cum este consfinţit în d rama muzicală pomenită, are odată formularea de o intuiţ ie profundă a adevărului : ...„toate lucrurile mari, spune el, nu progresează fără puţintică i-luzie".
Rolul de ferment al oricărei acţiuni omeneşti pe care inspiratul acesta, biet ciobotar căruia filistinismul cultural nu i-ar fi permis desigur să-şi r i dice nasul mai sus de sandală („...ne sutoir u l t ra crepi-dam" a fost rostit de Apelles pen t ru uzul filistinilor ra ţ ionalişti din România secolului nostru !) — îl intueşte nedreptăţitei, hulitei iluzii, este în fond toomiai ceeace postulează oricare idealism voluntarist. De altfel, adevărul acesta îl încearcă şi detractori i săi: fără să se creadă Auguste Comte, nici un dascăl de pozitivism ar iera t n 'ar agita magistral ferula de belfer, ca pe un sceptru al magnificenţei rectorale academice.
„Puţintică iluzie" intră aşadar şi în autocritica propriei tale ,,lucidităţi". Şi o ţâră de sentimentală suiprapreţuire stă la baza până şi ,a celei mai lucide afirmări a raţ ionalismului dorit.
LAFCADIO
Delimitări logice: Misticismul Se abuzează de câitva timp, şi
nu întodeauna cu părintească în. găduinţă fată de ceeace el cuprinde, de termenul „misticism".
Problema cauzelor abuzului si implicaţiile sole de alt ordin de cât cel al cugetării, nu ne interesează. Că se combate în incriminatul „misticism" un mod de viaţă, o credinţă ori un sistem de critică literară, sunt fapte care nu ating preocupările noastre, nici nu ne suscită interesul. Socotim de prea muit timp că oamenii aparţin, cu sau fără vrere, mai mult prin structură decât prin deliberare, unui feu de a fi, care le este preexistent şi determinant şi dinlăuntrul căruia — oricâtă spuză de obiectivitate şi-ar trage pe turta teoretică — nu pot evada. Aşa cum cineva este blond, este ciclotimie, este mediteranian sau nordic, este târgoveţ, este finlandez, fără ca atributele acestea să le fi câştigat în urma unei deliberări, tot în acelaş chip el este filo... — sau este anti — c a prefix, este ...—fob sau ...—iii, ca sufix, este adică pro sau contra, faţă de fiecare aporie atitudinală, mai înainte chiar de a avea timp să se pronunţe. Apartenenţa este predeterminată prin complexul
de ION FRUNZETTI
condiţiilor de toate ordinile, în virtutea cărora fiinţează individul respectiv.
Nu ne interesează aşa dar, de ce d. X, în sferă politică, gândeşte într'un fel anumit; dacă este consecvent faţă de modul său de a gândi estetic sau etic sau logic, stilul gândirii politice a lui X este justificat intern şi ireductibilitatea atitudinii sale neîndo-ioasă. Discuţia devine deci inutilă, dacă nu primejdioasă. Intransi. genţele suint lesne previzibile.
Dacă însă nu vedem rodnicia cercetării cauzelor apartenenţei sau protivniciei cuiva faţă de o idee, atunci când e vorba de buna sa credinţă în discuţie lucrurile se schimbă.
Se ştie că unul din modurile de a nu fl oneist-teoretic, este păstrarea voită a unui echivoc, pentru a-1 putea specula.
Cuiburile de mitralieră cu marca de fabrică a „raţiunii" pe ţeava, împroaşcă periodic şi copios ..misticismul" în literatură, luând în bătaia puştii, obiective care numai cu greu ar putea fi socotite că fac parte din aceeaş categorie.
(Urmare în pag. 3-a)
UNIVERSUL^ LITERAR 9 August 1941
Cronica dramatică TEATRUL LUPTA ŞI LUMI-
NA : „MUŞCATA DIN F E . REASTRA", de VICTOR ION
POPA
Relua rea piesei d-lui Vict o r Ion. P o p a a fost î n t â m p i n a t ă de acelaşi n e d e s m i n -ţ i t succes, ca re a însoţ i t î n t o t d e a u n a car ie ra aceste i „un fel de comedie" — c u m o în t i tu l ează au to ru l .
Succesul e de la s ine î n ţ e les. P iesa d-lui Victor I o n Popa a i n t r a t de m u l t î n r e per tor iu l pieselor de ca l i t a t e a le t e a t r u l u i r o m â n e s c . Si d u p ă c u m „Veler im şi Veler D o a m n e " r ă m â n e o o p e r ă de cu lme, a r o m a n u l u i r o m â nesc, a şa „Muşca ta din fe r e a s t r ă " este u n a d in cele m a i b u n e piese ale l i t e ra tu r i i d r a m a t i c e or iginale .
E i nu t i l s ă m a i facem aici a l t e aprecier i pr iv ind t a l en tu l şi p r iceperea d-lui Victor Ion Popa , u n a n i m recunoscu te şi a t â t de p re ţ ioase t e a t ru lu i r o m â n e s c ; n e vom m ă r g i n i deci s ă n o t ă m că i n t e r p r e t a r e a şi p u n e r e a î n s c e n ă au fost l a î n ă l ţ i m e a t e x t u l u i de exce len tă ca l i t a t e ai comediei.
D_l Al. Giugaru r o m â n e a-celaşi m a r e comic — p o a t e un i c î n p r i v i n ţ a n a t u r a l e ţ i i sale, (care c u m scr ia c ineva, a fost l u a t ă m u l t ă v reme d r e p t „ t a l en t " , în t i m p ce n u e ra decâ t „geniu comic" ) . T o a t e rolur i le i n t e r p r e t a t e de d-sa devin m a r i b i r u i n ţ e pe r sona le .
D. I o n M a n t a a desăvârş i t o exce l en t ă compozi ţ ie î n ro lul p reo tu lu i . N ' a fost o su r p r i ză : d. M a n t a n e . a î n v ă ţ a t — î n c ă din „Volpone" în care a izbut i t o a d e v ă r a t ă c rea ţ ie — să-1 cons ide răm ca u n a c to r de m a r i posibi l i tă ţ i .
N u m a i cuv in t e de l audă p e n t r u d o a m n a Florica Ste-rescu, ca şi p e n t r u d o a m n a Joujou Paveíescu, ca re , în r o lul de t r aves t i al elevului de liceu, sport iv şi „ a n t i r o m a n -t ic" , a r eco l ta t aplauzele şi s i m p a t i a sălii .
Excelent a fost d. Va len t in Gustav în rolul lui R a d u . Un ac to r pe care a m vrea să-1 vedem m a i des.
D. Ion Gheo rgh iu a fost s impa t i c şi a m u z a n t în sch i ţ a sa, vag bufă, ia r d. Popa Mija a emo ţ iona t şi a smuls ap lauze şi h o h o t e de r â s . U n ac to r ex t r em de i n t e r e s a n t şi cu o f rumoasă g a m ă de p o s ib i l i tă ţ i .
Cuv in t e de l audă p e n t r u d o a m n a Emilia Predescu.
INTERIM
PROGRAMUL TEATRULUI NATION Ab
va fi tipărit anul acesta, sub forma unei reviste lunare şi se va bucura de colaborarea per. manentă a fruntaşilor scrisului şi teatrului românesc.
Ştim că ideea aceasta a mai fost pusă cândva în circulaţie, căpătând chiar un început de înfăptuire.
De astă dată, nădăjduim că autoritatea d-lui Liviu Rebreanu va face să dăinuiască revista a cărei apariţie o vestim, până când programul Teatrului Naţional va deveni programiul spectatorului român din tot cuprinsul ţării.
Dragoste şi Moarte (Urmare din pag. l-a)
Poezia nu e cuvinte, ritm, melodie — ci umblătură chinuită prin intermedii pure; poezia este prometeizarea facultăţilor nebuloase ale unui singur om. Toate aparţin artistului, acest semizeu — care nu poate fi identic cu tine.
Dar şi tu poţi fi artistul propriei tale existenţe, dacă îi speculezi extravaganţele şi a-попгаііііе. Adesea, viaţa omului oarecare e mai diversă şi mult mai complicată. Pentrucă lor, deşi le lipseşte geniul sau harul, le revine în schimb destinul илог vieţi cumplite. Chiar banalitatea, pe care o ignorăm şi o urâm, e foarte dramatică.
In schimb, ceeace ne vine greu să ştim, oamenii banali au mai mult darul de a-şi inbi trupurile. Şi asta este extraordinar de mult. („Daţi-mi a-cum sufletul unui sclav din suita împărătească a lui Ram-ses al doilea sau împrumutaţi-mi inconştienţa geografică a unui marinar depe corabia lui Columb — şi vă creez o nouă civilizaţie egipteană sau vă descopăr o nouă Americă").
Sunt oameni cu trupul prea indicat spre orizontalitate, deaceea fericirile lor sunt umile dar frecvente. Căci ei exclud orice iubire laterală, afară de
aceea a cărnii căreea se sacrifică..
Să se plimbe cineva din zori până dimineaţa pe străzile Capitalei, să nu înfrunte nimic, să nu determine nimic, să lase totul să decurgă aşa cum e scris — şi se va convinge că nu există carte mai dinamică, mai fecundă, mai pasionantă — decât cartea străzii, cartea existenţelor întâmplătoare.
Oare cu ce se deosebeşte e-roul din cărţi de oricare anonim ce-şi ucide amanta sau copiii? care este limita dintre odisseia antică şi experienţa oricărui soldat german împins dela Narwick în Creta? Peste tot, în nadirul zilei şi în peştera miezului de noapte, ne urmăreşte strigoiul propriei noastre cărni, sublimul şi abjectul acestei singure certitudini! Căci iubirea corporală sublimează toate pasiunile (de artă, poezie, aventură). In clipa aceea de potentă vibrantă, se uită toate amintirile, nostalgiile, toate iluziile. Există acest prezent concret, demn de orice altă revelaţie.
Atunci dacă s'ar putea muri definitiv, în momentul acelei sfâşieri moleculare şi a anulării spiritului. Atunci moartea ar fi cu adevărat un triumj. Dar şi aşa moartea le cuprinde pe toate şi le desfiinţează.
Iubirea şi Moartea sunt prea eterne, ca să ne mai înspăimânte. Istoria, civilizaţia, viitorul nostru decadent — toate provin sau vor proveni din încleştarea şi paralelizarea trupurilor. Chiar Artichrist va fi o stârpitură a iubirii, iar noi nişte bieţi strigoi ai morţii!
LAURENŢIU FULGA
Teatrul Naţional din Iaşi la lucru
Actorii Teatrului Naţional din Iaşi, sub direcţia de scenă harnică şi pricepută a talentatului director de scenă N. Massim au pregătit încă din primăvară repertoriul viitoarei stagiuni.
S'a repetat „Femeia îndărătnică*' d e 'Shakespeare cu Margareta Baciu şi Ştefan Ciubotăraşu, „Sfânta Ioana" de Bernard Schaw cu Elena Petrăchesou, „A v a r <u 1" de Molière eu C. Ramadan, toate în regia d-lui Massim.
I n regia d-lui Fernando de
E c r a n u l
Nevoia unui îndreptar a/l vieţii noastre artistice, fiind tot aşa de simţită în rândul spectatorilor ca şi în rândul oamenilor de teatru, socotim că în împrejurările actuale, apariţia unei reviste care să înfăţişeze efortul dramaturgilor, pictorilor decoratori, regisorilor, muzicanţilor şi tutu. ror slujitorilor scenei, capătă semnificaţia unui luminos act de cultură.
Iată pentru ce aşteptăm acum cu nerăbdare sporită, deschiderea stagiunii Teatrului Naţional, trimiţând poetului Teodor Scarlat, secretarul literar al viitorului program, urarea noastră de izbândă.
DOMNUL GRI GORE MĂRCULESCU
artistul pe care de atâtea ori l-am aplaudat, ca interpret al marelui repertoriu, pe scena teatrului Naţional, e de câtăva vreme interpretul simţimântului care înfrăţeşte azi în eroism şi în jertfă întreaga suflare românească.
Domnia-sa cutreeră ţara, în fruntea unei echipe strălucite, purtând din triumf în triumf, comedia reputatului autor german Franz Schönthan, cunoscută la noi sub titlul „Ginerele d-lui Prefect" şi jucată de nenumărate ori pe scenele româneşti, în localizarea atât de reuşită a maestrului Paul Gusty.
Şi la fiecare popas, d-1 Măr-culescu, rosteşte înainte de spectacol, cuvântarea pe care o reproducem aci, ca pe un docur-
ment de preţ, la îndemâna celor ce vor spori cândva ou pagini noi, istoria teatrului românesc, atât de bogată în fapte patriotice.
Transcriem : Onorată asistenţă,
înainte de a ridica cortina, dorim să vă împărtăşim câteva cuvinte — nu ca o justificare a prezenţei noastre oci—căci după cum foarte bine ştiţi şi Domniile Voastre, în toate ţările cari suferă de urmările rasbokdui — mişcarea teatrală n'a încetat, ba dimpotrivă. Pentru acest lucru D-l Director General al Teatrelor, eminentul romancier şi academician D-l Liviu Rebreanu, ne-a trimes cu această reprezentaţie de înveselire şi destindere, socotindu-o ca împlinirea unei adevărate misiuni.
Când o ţară duce un răsboi Sfânt, cum este al nostru, viaţa, — bine-înţeles fără aspectele ei frivole — trebue să continue.
Aceasta este seninătatea omului, tare pe credinţa lui şi sigur de biruinţă-
Dar un lucru se impune, ca o sfântă datorie: nimic nu putem începe, nimic nu putem porni să înfăptuim, fără a ne purta gândul la bravii cari-şi varsă sângele şi-şi sacrifică tot ce omul are mai de preţ, pentru cea. mai sfântă dintre cauze.
Cinste lor, cinste Neamului care a dat asemenea viteji.
Chiar dacă noi actorii, ne vom strădui să vă purtăm acum într'o lume mai senină, sau ne vom trudi să înflorim zâmbetul pe feţele Dvs. Xnţgrijate; să se ştie că toţi de aci, public şi interpreţi, înlănţuiţi în aceiaşi comunitate de simţiri, nu vom uita o clipă er aii cari duc răsboiul sfânt pentru desrobire şi civilizaţie.
De aci, pe aripile gândului, care-i însoţeşte pretutindeni, le trimetem îndemnul nostru de îmbărbătare pentru toate încer
cările lor; căci nimic temeinic nu se poate înfăptui astăzi si nimic nu înobilează mai mult, decât suferinţa.
Iar celor care au plecat din lumea aceasta, pentru ca o altă lume românească, desăvârşită, să renască din sângele lor,le trimetem semnele recunoştinţei şi veneraţiei noastre.
Pentru odihna sufletelor lor, vă rugăm să păstrăm un moment de tăcere.
Gândul nostru se îndreaptă acum cu recunoştinţă către Conducătorul Statului, D-l General Ion Antonescu, care în fruntea oştirilor poantă stindardul românesc din biruinţă în biruinţă pe pământul nostru în veci desro-bit.
Eri Bucovina, azi întreaga Basarabie.
închei aceste cuvinte, aducând tânărului nostru Suveran, Ma-jestăfei Sale Regelui Mihai I, urările noastre fierbinţi, ca Domnia Lui să se întindă asupra tn-tregei suflări româneşti, într'o Românie deapururi fericită.
„ŢĂRANII",
e titlul piesei cu care se va inaugura viitoarea stagiune a Studioului.
Premiera acestei piese, va consacra — ni se spune — un autentic autor dramatic.
Pe d-l Andrei Corteanu.
40 DE ANI DE TEATRU,
se deapănă, cu toate luminile şi umbrele lor, în cartea de amintiri a regretatului Petre I. Sturdza. Dar spovedania acestui artist de obârşie domnească, este pilduitoare, mai cu seamă, prin credinţa sa în nobila misiune a teatrului, care l'a învrednicit să-şi cucerească într'o lume plină de prejudecăţi, lângă blazonul familiei din care obârşea, un blazon propriu.
Tinerii noştri actori, câţi se îmbulzesc azi pe treptele gloriei, au datoria să citească atenţi cartea lui Petre Sturdza.
S. D.
P R E I S T O R I C E
Cruciatti, s'a repetat „Fiica Iui Iorio", cu T. Călin.
Repetiţi i le vor începe efectiv pe ziua de 18 August. Din repertoriul românesc se vor relua „Vlaicu Vodă", „Cruciada copiilor" de Lucian Blaga şi „Acolo, departe"... de Mircea Ştefănescu.
Repertoriul clasic va fi prezent prin „Wilhelm Tell" de Schiller, „Mincinosul", de Goldoni, etc.
Se va relua marele succes din stagiunea trecută : „Meşterul Manole" de Lucian Blaga.
CINEMA SCALA : „BESTIILE ROŞU"
Mi-ar plăcea teribil de mult ca filmul prezentat de Cinema „Scala" să poată fi văzut de cei de pe front. Să sperăm că va fi reluat la sfârşitul războiului. Dealtfel cinematografele din Basarabia şi Bucovina n'ar putea găsi un film mai nimerit pentru redeschiderea stagiunei.
Mărturisesc că nu m'am dus cu prea multe speranţe la premiera lui. Poate, din cauza reclamei. N'aşi putea explica, dece mi-a intrat în cap că un film căruia i se face multă reclamă, trebuie să fie slab.
„Bestiile roşii" e nu numai magistral regizat ci şi bine jucat. De subiect nu mai vorbesc. Mi-ar fi plăcut însă, ca în alegerea interpreţilor, regisorul să caute pentru rolurile antipatice, nişte actori cari să ne înfăţişeze nişte bolşevici, cu un fizic ceva mai fioros...
Camila Horn este, fără discuţie, o actriţă ale cărei posibilităţi se vădesc a fi extrem de variate. Sperăm s'o revedem cât de curând. Alături de ea contribuie la succesul filmului Theodor Loos, Werner Hinz, Fritz Kampers.
Aplauzele spectatorilor la „scenă deschisă" vorbesc dela sine acestui film ideologic de actualitate. -
„CAPRICII"
Succesul filmului nu-i datorat numai fermecătoarei Ann Sheridan, cum se afirmă, „prin târg". In „Capricii" ne este înfăţişat un subiect, a cărui profunzime e „camuflată" de o serie de întâmplări vesele, ce par a nu avea altă menire decât aceia de a distra ochiul.
Regina sex-appellului are însă într'această comedie, plină de învăţăminte pentru „generaţia de azi"— o siluetă mult mai puţin plină decât în filmele anterioare.
Pe-atunci nu era oare încă decretată ca cea mai ispititoare fiică a Americei ?
Marsha Hunt, actriţa pe care o compătimeam într'una din cronicile trecute de a se fi specializat numai în roluri de femei nenorocite, ne.arată că ştie să şi râdă, în frântura ei de „rol fericit". Ca şi spectatorii, cari stau să mai vadă odată filmul.
(Cei pricepuţi în materie de ski s'au întrebat însă dece la puţinele coborîri cari nu erau luate din diverse jurnale germane, sgo-motul făcut de skiurile cari a-lunecau pe „zăpadă moale" era a unor „beţe" ce evoluiază pe „zăpadă îngheţată".
ADRIANA NICOARĂ
в-t-nabt».
Cronica muzicală „li-jj!,, ""«'•'"" '•«'»• ' HffiMHH1
BĂTRÂNA : Nu mai ştiu ce să mai inventeze oa menii din ziua de
azi; uite-1 pe ăsta : merge In două picioare!
ORGANIZAREA MUZICALĂ A R O M Â N I E I , O NECESITATE
NAŢIONALĂ
Statistica este /câteodată mai elocventă decât ©ele mai meşteşugite argumentări.
Câteva cifre, câteva concluzii directe şi orice replică este exclusă.
Ca de pildă, în privinţa vieţii muzicale a aproape întregei noastre provincii, dacă lăsăm să vorbească... borderourile drepturilor de autor din arhiva societăţii, compozitorilor români.
Alegem un oraş, altul, multe altele: Tecuci, Râmnicul Sărat, Bârlad, Botoşani, Călăraşi, Slatina, şi aproape oricare altul, afară de un infim număr de oraşe mari relativ privilegiate. Deschidem scriptele respective, serii de pomelnice de execuţii muzicale care comportă vărsă-m i n t e de drepturi de autor, încasate, precum o dreaptă lege hotărăşte, de agenţii societăţii, şi citim, invariabili: cinematograf, restaurant, „petrecere", serată, bal şi iarăşi cinematograf, şi iarăşi serată şi bal, şi alt nimic.
Iată viaţa muzicală a provinciei. Iată viaţa ei artistică. Iată un aspect categoric al orziontu-rilor ei culturale şi spirituale. Restaurant/ serată, bal !
Cuvintele concert, concert simfonic, operă, operetă, balet, sunt condamnate să nu facă parte din vocabularul deprimant al acestor triste borderouri.
Este o stare de lucruri care nu se poate îndrepta singură. O acţiune energică, luminată, perseverentă şi sistematică trebue pornită in cel mai scurt timp. Neamul românesc, care a germinat atâtea talente, care e apt să asimileze din plin roadele celor mai alese ogoare ale culturel, tineretul setos de a înţelege şi simţi bucuriile celor mai frumoase făuriri ale cugetului omenesc, merită un mediu superior, un mediu prielnic des voi tării lui spirituale, înălţării lui printre marile popoare de cultură şi înaintat nivel de viaţă intelectuală şi artistică.
Un centru de muzicalizare a ţării, trebue creat. Locul lui pare să fie la Ministerul Propagan
de ROMEO ALEXANDRESCU
dei, căci inimic nu va însemna o mal strălucită valoare în preţuirea lumii înconjurătoare decât această acţiune de organizare a muzicii in România. Urmând exemplele Italiei şi Germaniei, se pot crea prin intermediul şi sub oblăduirea acestui centru de organizare, o serie de asociaţii muzicale regionale, grupate în zeci de oraşe, astăzi complet a-morfe pe tărîm muzical, mâine putând fi mici focare de activitate muzicală vii şi înfloritoare.
Abia atunci, schimbul de artişti, acela căruia îi revine misiunea de a stabili atât de adânci şi preţioase legături între noi şi marile popoare ale Axei, mijloace de apropiere sufletească din acelea pe care numai arta le poate desvăiui, va putea fi desfăşurat în toată amploarea şi cu toate binefacerile lui.
Astăzi, resursele ne sunt cu totul limitate. Schimbul artistic nu poate înflori. Şi cum ar putea oare să fie altfel, atâta vreme cât, orice oaspete străin, după ce a trecut prin Bucureşti, Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov şi Sibiu, a epuizat România muzicală?
însăşi artiştii noştri nu pot avea continuitate în carieră. Nu au unde da concerte. Pierd obişnuinţa estradei. Vegetează şi sunt expuşi declinului şi pieirei.
Muzica românească este în joc. Şi, cu ea, un mare blun naţional, care riscă să se irosească, să se înăbuşe.
Se impune de aceea o organizare muzicală a României, pentru ridicarea Spiritualităţii artistice româneşti, pentru promovarea valorilor noastre din arta muzicii, pentru înzestrarea ţării noastre bogate cu o cultură fără lacune, demnă de virtuţile ce-ftu fost hărăzite neamului românesc şi de rolul pe care este chemat a-1 deţine în Europa a căror zori de regenerare se înalţă, sub ochii noştri.
9 August 1941 UNIVERSUL LITERAR
N o t e germane • « ^ Ы с в Л „COMUNISMUL"
se numeşte o valoroasă lucrare de d- Franz Schuttack. Prin ea, autorul realizează o acerbă şi perfect susţinută critică la adresa U.R-S.S.-olui. Documentat, dăruit cu un stil plăcut, d. Franz Schuttack împlineşte un mare gol în demascarea celei mai sinistre ideologii din istoria omenirii: comunismul.
„CÂNTECUL CERTEI INTRE VIAŢA ŞI MOARTE",
opera unui poet necunoscut din secolul al XVI-lea, merită să fie cunoscut şi în traducere românească:
„Aşa vorbeşte viaţa: Lumea-i a mea, pe mine mă preţuiesc florile şi sburătoarele, eu sunt ziua şi lumina soarelui. Aşa vorbeşte viaţa: Lumea-i a mea.
Aşa vorbeşte moartea: Lumea-i a mea, strălucirea ta e numai o splendoare vanitoasă, stea şi lună se cufundă 'n veşnică noapte. Aşa vorbeşte moartea: Lumea-i a mea.
Aşa vorbeşte viaţa : Lumea-i a mea, şi — cu toate că faci sicrie de marmoră — totuşi nu poţi închide într'un sicriu dragostea. Aşa vorbeşte viaţa : Lumea-i a mea.
Aşa vorbeşte moartea: Lumea-i a mea, eu am făcut o mare groapă, am născocit ciuma şt războitul. Aşa vorbeşte moartea: Lumea-i a mea.
Aşa vorbeşte viaţa: Lumea-i a mea, şi fiecare mormânt trebue să fie o brazdă de ogor, sămânţa mea eternă cade în ea. Aşa vorbeşte viaţa: Lumea-i a mea-
O poezie simplă, profundă, pe care-ar fi putut s'o semneze şi-un Rainer Maria Rilke.
PÈRE DIDÓN.
un scriitor elveţian, citat în ziarul „Ţara" al poetului Gr. Popa, scrie următoarele despre omul german : „Germanul e pierdut în azurul insului său şi totuşi, în a-celaş timp, se sbate foarte îngrijorat pentru interesele sale, pe care le rânăueşte cu multă înţelepciune. In gândurile sale ou-
fipt în realităţi, şi urmează calea omenilor cumpăniţi şi sănătoşi".
Pentru ilustrarea acestei afirmaţii, exemplificăm cu „Hermann şi Dorothea", una din cele mai profunde şi închegate opere ale lui Goethe. O caracterizare mai nimerită decât aceea a lui Père Didon pentru omul german, întruchipat în Hermann, flăcăul cântat de Goethe, nici că s'ar putea afla.
„FAUST",
opera într'adevăr nemuritoare a marelui poet dela Weimar, ispiteşte tot mai mulţi scriitori români. După traducerile lui Nădejde, Ion Gorun, Soricu, iată
Fr. Schiller
prinzătoare şi înamurgite, în clar obscurul visărilor sale, el idealizează totul, cu o îndrăzneală şi o putere fără margini, pe când în rosturile mărunte ale vieţii de toate zilele, rămâne adânc în-
Goethe
una nouă — republicare perfect pusă la punct — de d-na Laura Dragomirescu, apărută în colec. ţia ,,Convorbirilor literare1'. Ne gândim dacă înzestrata autoare a acestei versiuni româneşti n'ar realiza un mare act de cultură traducând şi trilogia walleustein-iană a lui Schiller, pe care „Teatrul Naţional" ar trebui s'o reprezinte neapărat în una din viitoarele stagiuni.
LITERATURA GERMANĂ
găseşte un viu ecou în revistele româneşti. „R. F. R.'', de pildă, îi consacră o bună parte din cronicele sale. Tot ea a publicat destule traduceri din lirica germană, datorate d-lui Philippide- In numărul pe Iunie al „Revistei Fundaţiilor Regale", d. V. Beneş publică un instructiv şi foarte frumos scris esseu, întitulat: „Măştile de sub „Schrecken-stein", pe care-1 prefaţează cu sugestivul „Krumme Linie — Sieg der freien Natur über die Regel" al lui Novalis. Intenţia apologetică a d-lui V. Beneş faţă de romantismul german se conturează nu numai printr'o reală forţă dialectică, bine sttrânsă în copcile unui rigorism aproape ştiinţific, ci şi prin afinităţile pe cari autorul şi le manifestează în creaţiile originale.
In acelaş număr, d. Wolf von Aiicheburg semnează un studiu documentat asupra lui Franz Grillparzer, unul din cei mai importanţi dramaturgi germani.
TRADIŢIE ARTISTICA
In Germania, găsim numeroase familii de artişti. O puternică tradiţie leagă de multe ori generaţii întregi din aceeaşi ramură de o artă oarecare. Familia Bach oferă un exemplu strălucit în această privinţă. Unul din fiii marelui Johann Sebastian Bach a fost un muzician desăvârşit — numai că un temperament nenorocit a făcut ca viaţa lui să se termine fără ca el să-şi poată arăta măsura talentului. E interesant că sora pianistului filosof Schopenhauer a fost o delicată poetă- Născută la Hamburg în anul 1797. a murit în anul 1849. A frecventat cu asiduitate cercul literar al lui Goethe, căruia i-a şi dedicat o poezie de adâncă veneraţie.
TEATRUL CONTEMPORAN
din Germania înregistrează mari succese — mă refer şi la succesul de artă, nu numai la cel de public, care e incontestabil. Regretăm că teatrele noastre par. ti cui are reprezintă piese evreo-maghiare în loc să apeleze ht dramaturgia germană contemporană. O piesă de Johst sau de Jaray ar avea cel puţin tot atâta succes cât un— Vaszary. Dar unii directori de teatru se cramponează de ideea că publicul românesc e incapabil să înţeleagă o piesă bună. Numai că publicul se va răsbuna într'o buhă zi şi nu se va mai duce la teatrele unor astfel de directori.
PARAFRAZA LA UN VERS DE RILKE
„Ich glaubte dich viel weiter*', — scrie Rainer Maria Rilke, disperat de reversul idealurilor realizate.
Fantastic deşirându-şi lung umbra din perete, Se înălţa din perne şi boală Don Quichotte. Ardeau ca jarul ochii bătrânului netot, Dur se-arouia profilul său aprig de erete.
In cuşca îmbâcsită în care, cot la cot Cu Sa'ncho, cu mojicii, sfârşea pe îndelete, El — ce slăvită luptă cu morile o dete — Spre-amurgul din fereastră se întinsese tot.
Căci dorul său din urmă îi arăta prim zare, Strălucitor de tânăr în zale suntăoare Alt Don Quichotte, mai mândru, de acelaş vis atras, Ce părăsind pământul şi răii toţi şi bunii, Schimbându şi Rosinanta pe'naripat Pegas, Cu lancia poeziei lovea în scutul lumii.
ION PILLAT
năvicioasă cu mâini lungi şi albe, ca făcând parte din însăşi muzica executată, încordate şi nervoase, acum calme parcă mângâind sunetele, puternice uneori. Heine îi spunea „la morte vi-vente".
Călătoria în Europa a durat şase ani ; aplauzele şi entuziasmul publicului l-au costat mult. Căci executând, Paganini nu rămânea pasiv ci trăia în intensitate fiecare acord, se sfâşia. Cele aproape o sută de concerte l-au extenuat spiritual şi fizic ; obosit, Paganini mai trăeşte încă şase ani. Compune Concerte, va-riaţiuni, Capricii.
ote italiene NICCOLO PAGANINI
Dela moartea acestui vrăjitor de strune, au trecut 100 de ani ; s'a stins în 1840 după o viaţă tumultoasă, căreia soarta i-a dat din belşug o glorie şi o popularitate necunoscută până atunci în câmpul artei. Cucerind rând pe rând oraşele importante ale Italiei, — Roma şi Napoli au însemnat pentru evoluţia sentimentală a lui Paganini experienţe hotărîtoare — în urma numelui său care trecuse de mult dincolo de Italia, maestrul păşeşte şi el frontierele patriei. Primul concert îl dă la Viena în 1828, patronat de autoritatea prinţului
Metternich. Se opreşte aici câteva luni unde se desparte de cântăreaţa Antonia Bianchi, soţia lui, rămânând numai cu micul său fiu Achille. Durerea sau demonul triumfului îl îndeamnă să colinde toată Europa : Berlin, Monaco, Praga, Varşovia, Paris, Londra, Bruxelles, marchează tot atâtea victorii. Sălile de concerte erau neîncăpătoare, publicul entuziasmat nu mai păstra nicio convenienţă, de şi critica oficială îi e ostilă.
Paganini e atotputernic, e a-semeni unui zeu care însufleţeşte coardele viorii. Figura îi era şi ea stranie, neobişnuită ; înalt şi foarte slab, de o paliditate bol-
Niccolo Paganini
Incarnarea spiritului romantic în arta executării la vioară, Paganini posedă ceva din Berlioz, fiind în acelaş timp corespondentul a ceeace a fost Liszt pentru piano.
Un eveniment de importanţa celui de anul trecut, n'a putut trece neobservat în Italia, ţara muzicii. Paganini a fost comemorat cu mare fast în Genova, oraşul său de naştere (1782). S'au ridicat în acelaş timp nenumăraţi cercetători, doritori de a extrage din documentele vremii cât
mai multe şi interesante note privitoare la viaţa şi activitatea sa artistică. Căci Italienii nu văd în Paganini numai o figură trecută în legendă, ci un geniu de intensă umanitate, iar în călătoria triumfală prin capitalele Europei ei recunosc una dintre cele mai impozante afirmări a artei şi geniului italian.
„NUOVA RACCOLTA DI CLAS-SICI ITALIANI ANNOTAIT'
e o colecţie de noui ediţii ale clasicilor italieni, editate de Casa Einandi, din care au apărut până în prezent două volume : „Rimele" lui Dante şi „Citta del Sole" a lui Campanella.
Nu s'a făcut aceasta pentrucă ar fi lipsit o colecţie a clasicilor italieni, ci, pentrucă editorul — Giullio Einandi — nemulţumin-duse numai cu notele explicative date textelor, note care întrec de muie ori însăşi opera în ceea ce priveşte volumul lor, a t;ott să ofere publicului universitar — pentru care se îngrijeşte în deosebi editorul — altceva. Transcriem, fără a încerca să mai comentăm, câteva rânduri dintr'o mărturisire a lui Guilio Einandi; „Era necesară o încadrare a fiecărei opere în timpul şi activitatea autorului său, precedată de o substanţială introducere; pe de altă parte o notă finală asupra condiţiei textului şi asupra ediţiilor înaintaşe trebue să uşureze orientarea celui care se aprofundează în examenul filologic al operii.
Ca o călăuză credincioasă pentru încercările critice anterioare, fiecare volum cuprinde o bibliografie esenţială ; în timp ce pentru a facilita consultarea volumului însuşi se prevăd diferite indice, totdeauna potrivit cu tipul operei şi a comentariului".
SORACTES
Snzi am treizeci de ani
C Â N T E C E N O U I
Câteva nedumeriri
Rainer Maria Rilke
Oare, dacă azururile cerului ar fi mai aproape de noi, am mai reuşi să avem momente de dragoste, de bunătate, de nostalgie?
Elanul eternităţii rămâne valabil numai în parantezele unui timp limitat.
MIRCEA STREINUL
Lingă leat şi bolovani Azi am treizeci de ani. Destinu-i pasăre'n vint Glasul meu e de pămînt.
Vin din lut (nu prea departe) Braţ la braţ cu sora moarte Şi m'aud plîngînd în om Bînă'n cel mai sterp atom.
Mieii visului meu drag Sar la mine peste prag. Din cenuşă şi sudalmă
]Le dau stelele în palmă.
Seara mi-i întorc sătui Prin tristeţea nimănui Şi-i adă.p din somnul mas La fântâna fără glas.
Numai lacrima-mi tăcuta, îmi tot adânceşte cuta. Numai vremea, numai apa, îmi tot adânceşte groapa.
ION SOFIA MANOLESCU
Mai
Delimitări logice: Misticismul Astfel, toate confuziile logice,
toate deficienţele dialectice şi toate neajunsurile intelectuale ale unuia sau altuia dintre autorii trecuţi prin purgatoriul critic al r a ţ i o n a l i s m u l u i integral, sunt etichetate drept „misiticism".
Pentru a respecta spaţiul strâmt pe care ni-1 permite paginatorul, şi pentru a nu lărgi inutil discuţia, renunţăm la enumerări şi exemple, identificând toate cele de mai sus în categoria „sub-logicului".
Detractorii misticismului numesc aşa dar astfel, ceeace nu ajunge până la formularea logică Procedând astfel, dacă o fac din rea credinţă, atacurile lor nu sunt valabile, din lipsă de obiect. Dacă o fac din deficienţe ale funcţiei teoretice, cad ei înşişi în categoria de ei numitului „mis. ticism". Dacă în fine n'au procedat, din cine ştie ce pricină, deşi ar fi avut posibilitatea, Ia definirea conceptului, suntem dispuşi să o facem noi, pentru a evita confuziile de aici încolo. (Nu e într'adevăr, plăcut să vezi amestecaţi în aceeaşi căciulă pe Sfântul Augustin şi pe Gâgă Ionescu). Termenul ,.misticism" poate desemna o metodă de cunoaştere, înscriindu-se deci în ordine epistemologică, — poate apoi însemna un sistem soteric şi poate însemna un fond temperamental.
Ca metodă epistemologică, mis. ticismul este — uzual — cunoscut drept afirmarea putinţei sur-prinderei supra-raţionale a esenţei ultime a realităţii.
(Urmare din pag. I-a}
Ca exerciţiu soteric, este credinţa în contopirea individului cu Totul Absolut, prin extazul conştiinţei.
Ca fond temperamental, misticismul este totalitatea înclinărilor psihice înspre cunoaşterea supra.raţională ori înspre mântuirea individuală prin pierderea în „divin".
Nici odată însă misticismul n'a fost, nici n'a fost luat drept un 'imbaj, un mod de expresie. Gânditori de structură mistică au utilizat cu deosebită abilitate dialectică deplină a raţiunii.
Raţiunea este un mijloc de investigaţie şi comunicare a rezultatelor ei. Poţi stăpâni perfect mijloacele raţiunii, punându-le să slujească unei convingeri mistice. Misticismul nu este anti.ra-ţionalist, ci supra-raţionalist, în sensul că el nu exclulde raţiunea, ci dimpotrivă, 0 utilizează, însă fără să-i acorde roluri pe care nu le poate deţine.
Misticismul nu e ignoranţă, acolo unde este posibilă cunoaşterea. Dar este afirmare a ignoranţei raţionale în sfera de domira-ţie a resemnatului „ignorabimus". Şi mai este încercare de aprofundare a misterelor recunoscute ca mistere. Un soiu de încorporare a necunoscutului, pentru a putea opera cu el.
Mistic nu este cel ce nu ajunge până la raţiune, ci cel care nu se mulţumeşte cu ea, constatându-i bancruta universală, în încercările care-i depăşesc forţele. Realismul slăvit nu este al raţionalis
mului care se încăpăţânează să creadă într'o utaealtă verificat neputincioasă dela anumite limite înainte. Realist este gânditorul care delimitează treburile raţiuni de cele ale credinţei, când e vorba de investigaţie, cerând fiecăreia ce poate da, şi neamestecându-le planurile.
Cine abordează atitudini false, crezând pur şi simplu, când poate verifica experimental şi induce logic, este tot atât de culpabil ca şi cel ce raţionează, acolo unde n'are ţărmuri de experienţă.
Şi unul şi altul sunt deficienţi. Primul, „misticul" 'in limbajul
demascat la început, este incapabil de utilizare a naţiunii. Cel de al douilea este incapabil să-şi dea seama de inadecuarea mijloacelor sale. Sunt oare ,.mistici"? Româ. nul zice că sunt sărăntoci cu duhul. Dând logicei ce este al logicei şi misticei ce este al misticei, im. plinim un postulat al raţiunii: suium cuique. Neintervenţionismul trebuie înţeles, nu ca o neputinţă a logicei şi misticei de a se ajuta reciproc, dar ca o interdicţie a fiecăreia de a încălca domeniu] celeilaiteia, când e vorba de cunoaştere.
Când e vorba de expresie, putem reda aforistic silogismele raţiunii, fără să fim pentru asta mistici, după cum putem transpune silogistic convingerile iraţionaliste ale misticismului nostru, fără să fim mai puţin mistici totuşi.
ION FRUNZETTI
Suspine dulci din muguri scoate Maiul Ca depe buze crude de copil. Dă fuga, măi ştrengarule, April, Că a'nceput să-ţi cânte singur naiul!
Mânzul de vânt, în crâng scăpat din hamuri. Nechează, fără frâu şi fără şea. Ce uriaş motan se va juca Cu motăcem atârnată de ramuri?
Răspântii largi clipesc din gene Şi se gătesc frumos cu flori de măr; Ţi s'a oprit o briză mică'n păr Şi-a adormit pe fruntea ta, de lene-
Pe podul mic te simt de tot aproape Şi lunecăm pe pârtii de ispită. Cerul ne-aruncă-o cracă înflorită Ca să ieşim, căci am căzut în ape.
VASILE CULICÄ
J"inat Pe pluşur i moi de ape şi de volburi Ne-om odihni odată albe tâmple, C u m lenevesc amurgur i le 'n colburi La 'ncrucişarea d rumur i lo r simple.
Mătăsur i negre mângâia-vor , blând, Uscata carne 'nt insă peste oase; In ochi vor creşte ierbur i somnoroase Şi păsăr i mar i de ceramici p r in gând.
Un alt parfum n e va înconjura Mai straniu, mai puternic şi mai fin, In inelar sclipi-va u n rubin, Bră ţă r i de-argint pe m â n a ta...
Şinmi vor pă rea p u ţ i n sau deprisos Aceste flori de negura tec lux; Oceane m a r i scădea^vor în reflux, Iar noi ne-om pierde 'mbrăţ işa ţ i , ma i jos...
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
Nu ne putem da seama prea bine dece tinerii poeţi se sbat într'un univers atât de restrâns, nu ne putem da seama, deoarece probabil că suntem încă prea aproape de ei. Simţim însă foarte deseori că micul lor univers este într'adevăr mic, că formele lor te sufocă, melodiile lor suint ma i mul t de greere, când de mul tă vreme poetul ar fi trebuit să înceteze de-a imita pe acest s impatic cântăreţ. Suntem prea săraci şi 'n afară de cei câţiva cari îşi fac loc în aceste coloane, nu mai vedem alte personalităţi. Poeţii ş i -au a-sastaat posibilităţile, rezu-mându-se doar la câteva „teme", care a u început să semene cu acele terenuri virane, pline de praf ş i de ni mic.
Dece oare ? Dece, când în juru-ne viaţa e atât de dinamică, dece, când inima ţării bate cu totul altfei de cât debilul lor cord? Să nu ne su im ou toţii pe baricade, însă să deschidem ochii, mari, sinceri, pentru a vedea mii şi mii de lucruri noui, d© care va trebui să n e apropiem cu o altă înţelegere poetică, dându-le tuturor, marele şi noul suflu liric pe care îl merită.
Tineri poeţi, oare vă daţi voi s eama că omenirea aşteaptă de astă-dată şi altceva dela noi ? Cheia magică de care este nevoie, o ţine fiecare dintre noi, dar prea puţini sunt aceia cari ştiu ce au de făcut cu ea. Poesia timpului nostru va trebui să-şi schimbe faţa. Ermetici, elegiaci, oricum aţi fi, nu uitaţi nici o cl ipă că lumea n u este numai aceea pe care vreţi s'o vedeţi în jurul vostru. Ea este cu mult mai mare, ea este cu totul alta. Şi aduceţi-vâ aminte că bătrânul poet german, Eichendorff, a spus :
„Doarme un cântec în toate lucrurile
„Care visează mereu, „Şi lumea prinde să cânte, „De-ai să afli cuvântul magic".
Aflaţi cuvântul magic, faceţi să cânte toate lucrurile, fiţi poeţi, fiţi mai poeţi de cât au fost toţi marii voştri înaintaşi, pentrucă altfel vă veţi înneca în propria voastră bogăţie verbală, care —
ea singură — nu a fost şi nu va fi niciodată esenţa poesiei !
Intre cele câteva grave a-corduri bărbăteşti care au răsunat în cadrul acesta, poate că lectorii noştri vor fi auzit şi câteva muzicuţe. E vorba de puţinele poetese pe care le -am publicat, dând loc unor melodii care au mai mult sunetul şi savoarea u-nor poesii de album, decât a liricei adevărate. Fără a ne teme de o exagerare, putem afirma că aceste poetese sunt numai în flirt c u versul şi nici nu cunosc rostul unei adevărate şi fierbinţi poesii femeeşti — nu f eme . nine ! Tonul spre care merg ele e un ton minor, in tenţ ia însemnării de faţă nu este alta decât de a arăta că până în clipa în care scriem a-ceste rânduri, nu ne-a fost dat să ne întâ lnim cu o poetă care să atace cuvintele şi înţelesurile cu gravitatea necesară unui asemenea act. Nu numai puţinul dat la lumină, dar şi corespondenţa din sertar, n e s tă mărturie că poeta nu este creatoare, ci mai mult pisicuţă peltică şi alintată. Intre scriitoarele cu nume, dela Elena Farago la Madeleine Andronescu, au fost câteva condee care s'au realizat. Sunt versuri pe care nu numai că le preferăm, dar le s imţ im vibrând în carne, noui, ca un torent de sânge şi de durere. Dar in rest, poate fi oare vorba de p o e t e ? Nu, nu poate fi vorba, de cât de gingaşe flaşnete, care încă nu au ajuns la înţelesurile cele mai adânci ale lucrurilor, cu toate că iscălesc în revistele zilei, cu toate că au scris maldăre întregi de vechi noutăţi . Iată dece aşteptăm o revelaţie. Aici sau aiurea, indiferent unde, dar pândim apariţia femeii care să ştie că înaintea ei au scris şi altele, tragic, profund, învâlvorat. A-pariţia ei va trebui să fie flacără şi nu va mai trebui să ne ducă cu gândul la pantofii ei de casă cu moţ de puf, nici la cutia ei de pudră sau la graţiile din cafenea. Dar unde va isbucni oare gheizerul acesta ?
Şi restul nedumeririlor fără de răspuns, pe altădată !
ŞTEFAN BACIU
UNIVERSUL LITERAR 9 August 1941
°VL f l o t t u l Om
Convorbirea cu poetul D. IOV a însemnat din capul locului — o intrare în vis!... In răstimpul de câteva ore am trăit neasemuit de luminoase amintirile ce ne-au îmbătat inimile la fel de tare, amândurora. Ceasul nu mai era al regretelor, căci drumurile de atunci s'aw întors mai albe iar noi ne-am regăsit pe marginea înflorită a celui dintâi, fericiţi... Aveam pasul în cadenţă şi un obiectiv unic : Basarabia !
Intru slava aceleiaşi mult adorate Basarabii, poetul Iov şi-a închinat clipele şi entuziasmul celor mai frumoşi ani. Meleagurile provinciei îl cunosc toate ca pe un statornic prieten bun. Zarea cerului moldovean, boltită dinspre cerdacul căsuţei din Sor oca, până în sppe Hotin şi dincolo spre mare, a pogorît, iluminân-ă/a-l, de]asupra gândului şi caetului său de versuri adeseori, mângâinău-i fiecare vis de artă. Şi arta poetului n'a cunoscut aVte îndemnuri. Delà răscolitoarele nostalgii ale C o v o r u l u i B a s a r a b e a n şi până la paginile recentului volu'm de proză P r i v e l i ş t i d i n B a s a r a b i a , în •care neîncetată dragostea s'aprinde întreagă dar cu încântătoare discreţie, ceea ce face să ne pătrundă mai mişcător; totul imprimă impresia certă că singura, disciplină din viaţa sa este predilecţia (exclusivă) pentru acest pământ. Intr'un cuvânt, cântăreţul sufletului basarabean în sensul cel mai mare şi cel mai bum. Pentru Basarabia poetul D. Iov a ars, necumpănitor, luminosul său holocaust...
Nu sunt în stare să însemn aici nici urmă din lumina, transfigurarea, bucu-
In primul rând, — Sufletul scriitorului şi destinele neamului — Amintiri despre Soroca — Debutul literar
— Scriitorul favorit—Cartea cea mai dragă—Proiecte—Cea mai frumoasă amintire — O datorie de împlinit m
s t r a j ă l a h o t a r e , c u d e a l u - „Cărţile Poştale" a u a v u t A u v e n i t r i le p o d g o r i t e î n s p a t e , c u u n deoseb i t e cou î n cei 30 s t â n c i m a e s t o a s e s t ă p â n e p e de a n i de c â n d le t o t p u b l i c , ză r i , c u l ivezi b o g a t e , c u p ă -
S C R I I T O R U L F A V O R I T
'cănească. Cum se putea să nit r&cwnosc în moş Pintilie un om de-al scrisului d-lui Iov? — lucru pe care mi l-a confirmat mai târziu autorul însuşi. ' Nici n'am băgat de seamă cum a coborît amurgul, ca în poezie — violet, peste Soroca, rai dintr'un nuc al căsuţei cu cerdac, cântecul privighetorilor a pus stăpânire pe bitme. Şi iarăşi totul e bătut de lună şi de tăcere. Numai din când în când undueşte pe o aripă de vânt mai taricel — presimţire a Nistrului apropiat — svon mobcom, binecuvântat de ţarină românească, îmbelşugată. Exact ca în scrierile d-lui D. Iov, fiindcă arta sa "şi găseşte în felul acesta o 'expresie din cele mai calde, mai esenţiale, având totodată o încredere fără margini în resursele ei.
Ceea ce dovedeşte dealtfel şi destăinuirile d-sale, aici de faţă. GEORGE DORUL DUMITRESCU
S U F L E T U L S C R I I T O R U L U I Ş I D E S T I N E L E
N E A M U L U I
E u soco t e sc c ă f i e c a r e s c r i i t o r t r e b u e s ă m e a r g ă p e a c e i a ş l in ie c u n ă z u i n ţ e l e n e a m u l u i s ă u . M a i a l e s î n a-4 u m i t e v r e m u r i , c u m s u n t a c e s t e s f i n t e p e n t r u n o i t o ţ i . D a r t r e b u e să f a c o t r i s t ă m ă r t u r i s i r e : î n a n i i d i n u r m ă sc r i i to r i i , n u t o ţ i , b i n e î n ţ e l e s , a u a b s e n t a t de l à d a t o r i a p e c a r e le-o i m p u n e a ţ a r a .
B A S A R A B I A N O A S T R Ă
S u n t l e g a t de B a s a r a b i a p r i n t o a t e f ibre le i n i m i i m e l e . N u m i - a fos n i m i c m a i d r a g d e c â t B a s a r a b i a . N ' a m i u b i t m a i c u a p r i n s ă p a t i m ă a l t c e v a d e c â t p ă m â n t u l a c e s t a d i n t r e P r u t ş i Nis t r u , c u t o t f a r m e c u l l u i , c u o a m e n i i l u i b u n i , p r i m i t o r i ,
V i s sa r ion , I o n M i n u l e s c u , G e o r g e G r e g o r i a n , C. A r d e -l e a n u , I o n M a r i n S a d o v e a -n u şi a l ţ i i , v o r b i n d d e s p r e B a s a r a b i a . L a S u c e a v a , c â n d a m s p u s : „Azi se î m p l i n e s c 23 de a n i d e c â n d B a s a r a b i a s ' a u n i t c u P a t r i a - m a m ă " — î n t r e a g a a s i s t e n ţ ă , f o r m a t ă d i n B u c o v i n e n i c a r e î n 1917-1918 a c t i v a s e r ă aco lo , a u î n c e p u t s ă p l â n g ă . L a T u r d a , l a A l b a - I u l i a , l a S ib iu , l a D e v a , l a P i e t r o ş a n i , l a P i a t r a N e a m ţ , B a c ă u , F ă l t i c e n i , C ă l ă r a ş i şi I a ş i p r e t u t i n d e n i a m î n ţ e l e s c â t d e i u b i t e s t e s t r ă v e c h i u l p ă m â n t b a s a -r a b . A u l ă c r i m a t c u m i n e o-d a t ă , î n t i m p ce r o s t e a m
Casă ţărănească în Basarabia
ria fierbinte, lacrimile ce-i inundau ochii, vorbindu-mi; cuvântul „Basarabia" avea în glasul scriitorului şi în acel ceas un accent aproape religios. A însemnat mai mult decât o confesie. Ru găciune. Rugăciune pentru sufetul Basarabiei reînviate.
I-tim vizitat orăşelul de reşedinţă şi de poezie, ţn-tr'un amurg de August, a-cum câţiva ani, când aceleaş tentaţii şi încântări mă mâ-цаи să ascult pe aceleaş drumuri, un cântec la fel... Scriitorul era plecat, dar îmi rămăseseră în schimb dasa şi Soroca — amândouă bunuri numai ale sale — pentru mine...
înainte de a intra în târg, pe drumeagul coborînd panta — priveliştea s\a desfăşurat într'un luminos pastel de verde, negru şi alb: pomi, case, acoperişuri. Culorile, cele dintâi, ale autenticului sat românesc. Până şi moş Pintilie, cel care m'a însoţit •spre locuinţa poetului, avea iţari albi şi plete de plăeşi sub o căciulă zdravăn mo-
N. I. H e r e s c u , I . A. B a s s a r a b e s c u , I. M i n u l e s cu , E u g e n B o u r e a n u l , G. G r e g o r i a n , N. D u n ă r e a n u , M i h a i l S o r b u l j l o n B u z d u g a n . I n g a r a F i o r e ş t i i - am
M i h a i l S a d o v e a n u . T o t ce p r i m i t c u m u z i c a m i l i t a r ă , sc r ie a c e s t o m m ă f a r m e c ă , ş i a u t o r i t ă ţ i l e t o a t e . P r i m a -S c r i s u l lu i p e n t r u m i n e e s t e n i l , M i h a i l ' G e a n g u , a ofer i t
fec t , m i - a m l e g a t s u f l e t u l u n r e c o n f o r t a n t . C â n d s u n t p r e ş e d i n t e l u i H e r e s c u p â n e d e a c e s t j u d e ţ de m a z â l i şi a m ă r î t , i a u o c a r t e de S a d o - щ s a r e . A u r m a t o „ g u s t a r e de r ăzeş i . v e a n u ş i -o c i t e sc . C â n d s u n t b a s a r a b e a n ă " c o m p u s ă d i n
S t a m î n t r ' o c a s ă p e dea l , b o l n a v , m ă v i n d e c c i t i n d zeci de fe lur i de b u c a t e , î n t r e vii, l a i n t r a r e a î n o r a ş . „ H a n u l A n c u ţ e i " . D i n ce le т п d r u m l a G u r a C a m e n -A v e a m u n c e r d a c d e 32 de 6000 v o l u m e r ă m a s e l a S o -p a ş i l u n g i m e . I n c e r d a c u l a- r o c a , n u m a i v o l u m e l e lu i
d u r e a T r i f ă u ţ u l u i şi c u ch i l i a s ă p a t ă î n p i e p t u l de p i a t r ă , m a i s u s de p o d u l Be-k i r u l u i .
C a fos t de d o u ă or i p r e -
ca , a u e ş i t ţ ă r a n i i , şcol i le , p r eo ţ i i , corul C ă m i n u l u i
c e s t a a s t a t O c t a v i a n G o g a , S a d o v e a n u l e - a m l u a t , c u C u l t u r a l . A ş a de f r u m o s a M i h a i l S a d o v e a n u , C i n c i n a t c â t e v a l u n i î n a i n t e , c â n d b ă - c â n t a t s ă t e a n c a P r o f i r i t a P a v e l e s c u , N. D u n ă r e a n u , n u i s e m o c u p a ţ i a c o m u n i s t ă . M a n o l a c h e *că I. A. B a s s a r a -S t e f a n C i o b a n u , M a r e ş a l A-
CEA M A I F R U M O A S A A M I N T I R E
T o a t e a m i n t i r i l e s u n t f ru m o a s e . Ale m e l e cele m a i m u l t e se l e a g ă de B a s a r a b i a .
C ă l ă t o r i a c u v a p o r u l p e N i s t r u , de l à T i g h i n a l a Sor o c a şi î n a p o i , î n v a r a l u i
b e s c u şi I. M i n u l e s c u p l â n g e a u c u h o h o t e .
Ce a fos t la S o r o c a m i - a r p l ă c e a să -ş i a m i n t e a s c ă c â n d v a a l ţ i i . D a r e u a m fost cel m a i fer ic i t p o a t e că a m p u t u t o s p ă t a î n c ă s u ţ a m e a c u c e r d a c p r i e t e n i a ş a de d i s t i n ş i . I n c a m e r a m e a de l u c r u , u n d e e r a si bibl io-
•УЧ:--.л^ 4-.-
1918, c u u n g r u p de s c r i t o r i , şi a r t i ş t i , c â n d ţ i n e a m şeză- t e c a ' u n P s r e t e e r a P l m c u
t o r i şi î n f i i n ţ a m bib l io tec i p r i n s a t e l e m o l d o v e n e ş t i .
U n a d i n cele m a i s c u m p e a m i n t i r i e s t e a d u c e r e a sc r i i t o r i l o r r o m â n i la S o r o c a , B ă l t i s i C h i ş i n ă u . D a r m a i t u a ic i n e ţ i i î n s a m ă . . .
p o r t r e t e l e t u t u r o r s c r i t o r i -lor.
— T a t ă Iov, s p u n e M i n u lescu, no i la B u c u r e ş t i n e î n c ă e r ă m si n e b â r f i m — si
a l e s la m i n e l a S o r o c a , A fost a s t a î n 13 Apr i l ie 1940.
I n t r ' a d e v ă r , m a r e p l ăce r e a v e a m c â n d d i m i n e a ţ a s ă r u
t a m c u pr iv i r i l e figurile s c r i i t o r i l o r d i n p e r e t e .
Ş e z ă t o a r e a a s t r â n s l u m e şi d i n a l t e j u d e ţ e . A fost o min u n a t ă şi n e u i t a t ă s ă r b ă t o a re . Loca ln i c i i î m i s p u n e a u c ă v a c o n s t i t u i a c e a s t a o a-m i n t i r e d i n t r e cele m a i t rain ice .
L a b a n c h e t , l i s t a de bucat e î n t o c m i t ă a fost : Ţuică d i n p ivn i ţ e l e lu i N. D u n ă r e a n u — I n t r ă r i c a p e n t r u O a m e n i î n t o a t ă f i r ea — P e ş t e p r i n s cu s b i l ţ u l — F r i p t u r ă de mie l t ă i a t l a p o a r t a d i n u r m ă — F r i p t u r ă de c u r c a n r ă m a s ă de là m o a r t e a f r a t e l u i m e u — T o r t u r i din L i r i c a l a t i n ă — C r e m ă pe foi de C ă r ţ i p o ş t a l e — Vin d i n p o d g o r i i d e a r a m ă .
I n s e a r a ace i a a m p r o p u s r i d i c a r e a u n u i b u s t l u i Emin e s c u p e m a l u l N i s t ru lu i . T o ţ i s ' a u a s o c i a t .
I u b i t e p r i e t e n H e r e s c u : A-v e m a s t ă z i d a t o r i a s ă n e ţin e m de c u v â n t ! . . .
C A R T E A C E A M A I DRAGA
G r e u de p rec iza t ! . . . Medelenii l u i I o n e l T e o d o r e a n u şi Uliţa copilăriei ş i m a i ales Adela de I b r ă i l e a n u . Apoi poezi i le lu i A n g h e l d i n vol u m u l In grădină.
P R O I E C T E
I n E d i t u r a N a ţ i o n a l a Gh. M e c u a a p ă r u t zilele aces t ea v o l u m u l Privelişti basarabe-ne, î n c a r e a m p u s t o t ce a m v ă z u t şi s i m ţ i t î n B a s a r a b i a . P r i e t e n u l m e u T o r o u ţ i u de a n i de zile m ă î n d e a m n ă să-i d a u s p r e p u b l i c a r e „Căr ţ i l e p o ş t a l e " .
P o a t e m a i t â r z i u u n vol u m de poezi i s ă se î n c h e g e s u b t i t l u l Covor basarabean. S u n t g a t a : P ă ţ a n i a l u i Ni-culai Arventiev, Bărbieria din Hârlău, r o m a n u l Vulpea din baltă.
Cetatea Soroca
a ş e z a ţ i ş l c h i b z u i ţ i l a vo rbă . A m c o l i n d a t t i m p de 22 de a n i s a t c u s a t , de aco lo de
s u s , de l à P â r â u l N e g r u , c a r e f ace g r a n i ţ ă , p â n ă la Vâl -cov. A m c e r c e t a t t r e c u t u l B a s a r a b i e i şi l - am î n f ă ţ i ş a t p r i n m a i b i n e d e d o u ă mi i d e a r t i c o l e p u b l i c a t e p r i n t o a t e r ev i s t e l e şi z i a r e l e n o a s t r e . P r i n n e n u m ă r a t e c o n f e r i n ţ e l a R a d i o a m c â n t a t f r u m u s e ţ i l e a c e s t u i ţ i n u t şi a m reliefat t r e c u t u l l u i de v i te j ie , d e b a l a d ă , de poez ie , d e r o m a n i t a t e .
I n a n u l t r e c u t , de r e f u g i u , p e l â n g ă b r o ş u r i l e „ B a s a r a b i a , p ă m â n t r o m â n e s c " şi „ B u c o v i n a " , a m p l â n s - o î n v e r s u r i , s m u l g â n d f i eca re s t r o f ă d i n i n i m a m e a î n d u r e r a t ă . P r i n v o l u m u l de p r o ză p e c a r e l - a m b o t e z a t „ P ă ţ a n i a lu i N e c u l a i A r v e n t i ev" , a m c ă u t a t s ă a r ă t ce a m p i e r d u t n o i p r i n f u r t u l ce n i s 'a f ă c u t .
C â n d c e n z u r a o p r e a t i p ă r i r e a poez i i lo r m e l e d e s p r e B a s a r a b i a , a m c o l i n d a t t o a t ă ţ a r a , î m p r e u n ă c u Al. C a z a b a n , G h . B r ă e s c u , I . C.
„Au î n f l o r i t c a s t a n i i l a Sor o c a " . L a L u g o j s a l a a fost a ş a de m i ş c a t ă c ă e u î n s u m i m i - a m p i e r d u t ş i ru l . L a T u r -n . î - S e v e r i n , î n b a n c a î n t â i a , u n g e n e r a l p l â n g e a . A m a-f l a t l că-l c h e a m ă M i t r ă n e s c u şi c ă s ' a p u r t a t c u a d e v ă r a t o s t ă ş e ş t e , c â n d c u r e t r a g e r e a d i n B u c o v i n a .
P e n t r u „ B a s a r a b i a n o a s t r ă " a m a v u t c i n s t e a s ă f iu î n s ă r c i n a t a vorb i la R a d i o , l a 27 M a r t i e î m p l i n i n d u - s e 23 de a n i de l à U n i r e . A m vorb i t , p r i n t r e a l t e l e , şi d e s p r e Moldova p â n ă l a BÚjg. A m v o r b i t D u m i n e c ă şi Jo i , Leg a ţ i a s o v i e t i c ă a p r o t e s t a t l a M i n i s t e r u l de E x t e r n e . C u m c o n f e r i n ţ a fusese a p r o b a t ă d e d. G e n e r a l A n t o n e s -cu , L a v r e n t i e v a fost s f ă t u i t s ă se a d r e s e z e C o n d u c ă t o r u l u i S t a t u l u i . Dea l t f e l a-ces t L a v r e n t i e v m a i p r o t e s t a s e o d a t ă î m p o t r i v a m e a , c â n d la B r e a z a , l a o s e r b a r e , c i n e v a d e c l a m a s e v e r s u r i a le m e l e .
D a r s ă l a s s ă s e aşeze colb u l p e a c e s t e a m i n t i r i , c a m a i f r u m o a s e s ă - m i p a r ă d a c ă v a fi s ă le r ă s c o l e s c î n t r ' u n t â r z i u .
A M I N T I R I D E S P R E S O R O C A
De u n d e s ă î n c e p ?... I n cel m a i f e r m e c ă t o r o răşe l a l B a s a r a b i e i a m t r ă i t 20 de a n i . S c r i s u l m e u i-a d a t n u m e l e de Sinaia Basarabiei.
Ce m i n u n a t o r ă ş e l p e m a lu l N i s t r u l u i , c u p o d i ş u l P o -dol ie i î n f a ţ ă , c u C e t a t e a
v e r e s c u , E u g e n G o g a , G. M. V l ă d e s c u , D. C i u r e z u , Mih a i l M u n t e a n u , N i e u l e s c u -B a s u ş i - a t â ţ i a c t o r i , ş i - a t â ţ i p i c to r i , c ă g r e u n u m ă r să - i c u p r i n d ă . De j a i c i , t i m p d e 2 zile, a a s c u l t a t I o n P e t r o v i c i p r i v i g h e t o r i l e , î n M a i , u i t â n d că , m i n i s t r u f i ind , a r e u n p r o g r a m de î n d e p l i n i t . I n c a s a a c e a s t a de p e d e a l a m b ă u t , î n t r ' o i a r n ă g e r o a s ă , c u M i h a i l S a d o v e a n u şi b u n u l r o m â n , f o s t u l m i n i s t r u S e r g i u N i ţ ă , m u l t e d a m i g e n e d e v i n d e C u h u r e ş t i .
P u n c a p ă t a m i n t i r i l o r : Mi s ' a u î m p ă i n j i n i t ochii . . .
D E B U T U L L I T E R A R ?
A m î n c e p u t s ă s c r i u d i n ş c o a l ă l a „ N e a m u l R o m â n e s c " , a p o i l a „ U n i v e r s u l Lit e r a r " , poez i i de d r a g o s t e , ce ia ce -mi a d u c e a zeci de sc r i so r i s ă p t ă m â n a l de l à cit i t o a r e , s p r e m a r e a b u c u r i e a l u i A l e x a n d r e s c u - D o r n a , c o n d u c ă t o r u l „ U n i v e r s u l u i L i t e r a r " d e p e a t u n c i . U n a c a r e - m i s c r i a d e s şi î n f l ă c ă r a t e r a ch ia r . . . s e r v i t o a r e a p r o p r i e t a r u l u i , d u p ă c u m a m a f l a t d u p ă v reo 2 an i ! . . .
C e a d i n t â i b u c a t ă de p r o ză a a p ă r u t l a „ R a m u r i " , t r i m i s ă de m a r e l e m e u p r i e t e n ş i î n d r u m ă t o r G. T u t o -vean 'u : „ F ă r ă s t ă p â n " , ş i -a a p ă r u t î n v o l u m u l „ I n l u n ca T r o t u ş u l u i " e d i t a t de C a s a Şcoa'lelor.
A m sc r i s l a t o a t e rev i s t e le d i n ţ a r ă şi m a i l a t o a t e z ia r e l e . ' C r e d c ă p o t a f i r m a :
C A
Popas basarabean
I n t r ' u n u l d in in te resan te le sale etsseuri, D M I T R I MER E J K O W S K Y , a f i rmă că s u n t m u l t e d rumur i l e ca re duc la D u m n e z e u , d r u m u r i con t r a rii, pozitive, sau c h i a r nega t ive. „Lup ta lui Iacob î m p o t r iva lui Dumnezeu , c â r t i r e a lui Iov .nec red in ţa lui Torna, n u s u n t oare aces tea adevă ra t e l e d r u m u r i c ă t r e D u m n e zeu ? — se î n t r e a b ă M e r e j kowsky.
Af i rma ţ i a şi î n t r e b a r e a lui Dmi t r i Merejkowsky, m e r i t ă o deosebi tă a t en ţ i e .
Am fost şi s u n t e m to ţ i o-b i şnu i ţ i să c redem că p u t e m a j u n g e la Dumnezeu pe calea Binelui , a Lumini i , a Adevărulu i ( toa te aces tea cu m a ju scu l ă ) , — şi i a t ă - n e a c u m in f a ţ a unei „ispi te" — în sens c reş t in —, pe care să n u ne g r ă b i m s ă o socot im că vine delà S a t a n . T rebue însă ca gând i r i i lui D. M. să n u i se dea o i n t e r p r e t a r e greş i tă .
Da, Binele este u n a d in căile care duc la D u m n e z e u . Binele, aşa c u m l_a p ropovădu i t I isus, r id ică omul pe t rep te le super ioare ale Div in i tă ţ i i . Lum i n a , Adevărul , Iubi rea , D r e p t a t e a s i m t şi ele t r ep te , d r u m u r i de a t inge re a lui Dumnezeu .
Aces ta e u n luc ru a s u p r a că ru i a n u m a i e nevoe să s t ă r u i m . Căci î n concepţ ia c o m u n ă , e des tu l s ă zici P r i n cipiul Binelui — ca să ai i-m e d i a t în m i n t e ideia de Dumnezeu . Sau invers , — spui Dumnezeu , şi î ţ i a p a r e în gând i re Binele. Şi p r o n u n ţ i cuvin te le „ rău" , „ în tuner i c" , „minc iună" , „ n e d r e p t a t e " , ,u-r ă " — a v â n d în f a ţ a t a imag inea lui S a t a n , aşa c a m poţ i s'o in tu ieş t i cu g â n d i r e a şi i m a g i n a ţ i a t a .
D a r oa re a cea s t ă „clasif icare", este ea def ini t ivă, e valabi lă o r i când şi o r iunde ? Nu c u m v a se pot a m e s t e c a i-deiie înş i ra te m a i sus ? Nu c u m v a une l t e l e lui A h r i m a n po t sluji p e n t r u a a junge l a O h r m u z ?
E t o c m a i p rob lema pe care o a t i n g e în t r e a c ă t Mere j kowsky în al s ă u „MuIfle^Roi" c u m n e . a m explica altfel e -x i s t e n ţ a a t â t o r sec te re l ig i oase ca r e împânzesc î n t r e a ga l u m e civil izată, cu p r e c ă de re „pravos lavnica Rusie" , — decâ t p r i n c r ed in ţ a CÁPA-TATA ia r n u m o ş t e n i t ă , că
s u n t m u l t e d r u m u r i l e ca re duc la Dumnezeu ? !..
Des tu l s ă n e a m i n t i m de cu l tu l lui Dyonissos, cu îns p ă i m â n t ă t o a r e l e lui orgii (vezi : V. IVANOV : LA RE
L I G I O N DE DYONISSOS" — şi H. SANIELEVICI : „IN SLUJBA S A T A N E I ? " ) , cu a-cea „bă lăc i re în p ă c a t " d in ritualurile secte lor ruseş t i — ca să n e d ă m s e a m a că aceas t ă c r e d i n ţ ă a p r i n s r ădăc in i pu t e rn i ce ca re nu pot fi uşor smulse .
Şi i n t e r e s a n t e fap tu l că aceas t ă concepţ ie a aflări i , a cunoaş te r i i lui Dumnezeu , n ' o găs im n u m a i în „b inecre-d inc ioasa" Rusie, ci şi în ve-qhile Religii a le Asiei. I a t ă de p i ldă Ind ia . I n doc t r ina YOGA, cele două e x t r e m e : ascet ismul şi e ro t i smul , s u n t căi de cunoaş t e re , s u n t m i j loace de desăvârş i re . Yogh i -nul , cel ce t i n d e la pe r fec ţ iu ne , a re de a les î n t r e abs t i n e n ţ ă , î n t r e asce t i sm — şi î n t r e orgie, da r a cea s t ă orgie a re u n sens cu to tu l super ior ideiei pe care ne-o facem noi . Cele două e x t r e m e coexis t ă , ele n u se p o t î n l ă t u r a u -n a p e a l t a , p e n t r u c ă a m â n două s u n t căi de cunoaş t e r e şi deci de desăvârş i re , la fel de pre ţ ioase .
Despre aceas tă po l iva len ţă în doc t r ine le ind iene , e rud i tu l nos t ru o r i en ta l i s t MIRCEA ELIADE, a scr is u n ex t r e m de i n t e r e s a n t cap i ta l : L 'ÉROTIUQE MYSTIQUE, în a s a l u c r a r e despre YOGO.
Şi î n a l te filosofii s au doct r i ne mist ice , găs im aceas t ă concepţ ie a p lu ra l i t ă ţ i i căilor de cunoaş te re şi de a jungere la D u m n e z e u —• astfel că a f i r m a ţ i a lui Merejkowsliy d i n care a u purces note le de fa ţa , — c a p ă t ă o t emein ic ie des tu l de p r o n u n ţ a t ă .
F a p t u l că a cea s t ă doc t r ină a r e m u l ţ i adepţ i , t r e b u e s â n e dea de gând i t . Am s t a t de vorbă , î n t â m p l ă t o r , c u u n „credincios" din aceş t ia , — şi din cuvintele pe ca re le spunea , vedeam bine c â t de convins e el că merge pe „ d r u m u l cel b u n " , cu t o a t e că e ra cunoscut ca f ă c â n d p a r t e d i n t r ' u n a d in cele m a i f ana t ice secte — sec t ă al căre i r i tua l e cu to tu l desgus tă to r şi îngrozi tor în acelaşi t i m p .
E ra convins omu l nos t ru că „rel igia" lui — DIN CARE NU LIPSEA I ISUS HRISTOS — îl duce, în m o d absolu t sigur, la „ m â n t u i r e " . Şl l -am î n t r e b a t pe aces t om : „Bine, d a r î n v ă ţ ă t u r a lui I isus, aşa c u m reiese ea din Evanghel ie , e cu to tu l deosebi tă de felul d u m i t a l e de v ie ţu i re . Cum î ţ i explici aceas t a ?" „Fiecare i n t e r p r e t e a z ă după c u m îl l uminează pe el HARUL — (a a p ă s a t pe acest c u v â n t ) pe care îl a re . Noi a ş a c r e d e m ; că aces ta e „ d r u m u l " —, m i - a r ă s p u n s el.
Să fie oa re o i n t e r p r e t a r e cu to tu l a p a r t e d a t ă cuvân tu lu i d in Apocal ipsa lui l oan . „Dar f i indcă eşti „căldicel n ic i rece, nici în clocot, a m să te vărs d in gura m e a " (A-poc. 3 : 16) ?
Acea p re ţu i r e a ex t remelor , e u n c a r a c t e r c o m u n mu l to r doc t r ine .
Căci l a c a p ă t u l aces tor „ e x t r e m e " — s t ă Dumnezeu . I a r d r u m de mij loc n u exis tă . Sau d a c ă exis ta — p e n t r u c ă as tăz i cred că m e r g pe el 90 la s u t ă d in o a m e n i — el nu valorează.
Nu se af lă pe „d rumul m â n tui r i i" decâ t cel ce u r m e a z ă d r u m u l LUMINA, — sau d ru m u l INTUNEREC.
D a r n u m a i o s i n g u r ă cale . Cel ce m e r g e şe rpu ind î n t r e cele d o u ă d r u m u r i , n u poa t e a t i n g e „ m â n t u i r e a " .
P o a t e câ şi Mere jkowsky s'a g â n d i t la a cea s t a c â n d s'a î n t r e b a t : „Lupta lui Iacob împo t r iva lui Dumnezeu , m u r m u r u l lui Iov, nec red in ţ a lui Torna, n u s u n t aces tea a-devă ra t e l e d r u m u r i că t re D u m n e z e u ?"
S ă a legem a t u n c i calea I n -tune recu lu l p e n t r u c ă , — de m u l t e ori — e m a i p l ăcu t ă şi m a i u ş o a r ă ? R ă s p u n s u l la a cea s t ă f i rească î n t r e b a r e ni-1 d ă to t MEREJKOWSKY, în u l t imele r â n d u r i ale esseul'ui s ău :
„AVEC LE C H R I S T VERS LA LIBERTÉ, ET NON CONTRE LE C H R I S T !
LE C H R I S T — ET SEUL LE C H R I S T — LIBÉRERA LE MONDE.
AVEC LE CHRIST CONT R E L'ESCLAVAGE", (p. 92).
...Şi CRISTOS, e LUMINA !
TRAIAN PALOŞANU
9 August 1941 UNIVERSUL UTERAR 5
î Cronica l i terară
A N A L U C A : C i o p l i t u r i , v e r s u r i
0 cronică bizară din Evul Mediu Dupa Guiseppe Lipporini
Cu păr blond ca un caer, Pe sub masa „Sfântului Aier".
(pag. 19)
se desfăşoară eu verdeaţa sa, printre două râuri spumegă nde! Se zăresc în jos, ca într'una din acele vederi panoramice preferate de pictorii şi cartografii de odinioară: Reggio, Modena, Par
Noul volum de versuri, al la clipele vii sau al desprin- Să mă duc la biserica din uli-d-nei ANA LUCA, apărut derii din rădăcina lor : [cioară, recent, constitue O hotărîtă . „. Printre cei bătrâni,
Za. ••• " л. ci ~m Mă sfărâm şi iarăşi ma adun, Cu ,jciuboţica cucului in surpriza, meat îl recenzam P o a t e m ă ^ p o a t e ^ r â z [ b u n > [ m ă n i > _ CU teama de a nu fi prevăzut Vreau sa- distrug pe cineva în Suav mănuchi, — această evoluţie a autoarei, _ [efigie, Să trec în genuchi, în prima culegere, Candelă, (pag. 18) despre care am scris cronica . . . . . , . , „, noastră, anul trecut Fireşte, JSTJ™ + este o eroare pentru critica щ Q p r a | 0 t a c ă m a g i c á j împo-sa aşeze un raport necesar ^ ѵ а ѵ і е щ . Pentrucă'cel ca- ză în această pendulatie, am r*?*? J între calitatea a doua cărţi r e œ r i s i p e ş t e j f u g i n d d i n z i c e de negru şi alb, sau de Й Е Й е Г л Е З Г а Г E ^ T l e consecutive, ale aceluiaş au- propria-i făptură, lăsând în stabilitate şi lunecare, neu- Montechiangeio şi turnurile sale, tor. Pentrucă este posibili şi i o c zădărnicia, îsi ucide prin tralizând fórtele ce desbină а р а г е ^ п с л întinsă şi albăstrie drumul contrar, dela o operă g â n d u i acestei zadarnicii, în. sufletul .atunci când se de- pţtrar^, " „ ^ p a l u r i i e ^ ' a e ^ reuşita, la una nereuşită, tors asuprâ-şi, chipul real, cide să se supue smerită unei seivapiana. r>e cealaltă parte, Fără a fi spus, la apariţie ascuns ca sub o efigie. soarte depăsitoare sau îm- dincolo d e ooUneie albe ca za-că volumul „Candelă", nu simţirea continuă deci să blânzind Necunoscutul cu 1 ? ™ ^ " ^ ^ ' a e r i e Ä este isbutit, după cum nici se manifeste, în chip nega- reveria. Iată ce vede poeta Аіыпеа, către Scandiano cei
' bogat in cântece. Aici s'a retras, în tăcerea din
urmă, prin anul 1281, un smerit
Dacă aţi cunoaşte mănăstirea lecţie a editurii „Carabba" din râtul Frederich II. Fragmentul Dar n'a fost în stare, — adaogă Montefalcone, mare şi frumoa- Lanciano: Scriitorii italieni' şi acesta, precum atâtea altele, cu cronicarul, — fiindcă in acea casă, la poalele dealurilor din Reg- străini (colecţie în care s'a ti- anumite ciudăţenii, îl înrudesc dere şi-a rupt un picior", gio, în mijlocul unui amfiteatru părit şi „Neamul Şoimăneştilor" pe Salimbene, la distanţă de Povestitorul acesta care se cu turnuri şi castele, în faţa în- al lui Mihai Sadoveanu, în tra- veacuri, cu Benvenuto Cellini desfăta scriind, la bătrâneţe, în tinsei câmpii a Ghiardoului, care ducere italienească). (gravor, sculptor şi turnător în frumoasa Iui sihăstrie, trăise în-
Cartea se chiamă Bizara cro- bronz al vestitului Perseu, aflat tr'un secol tulburător şi aventu-nică a Fratelui Salimbene. şi astăzi la Florenţa; autorul ros, crud şi sublim.
Salimbene este un povestitor Vieţei scrisă de sine însuşi, bo-ciudat plin de gust, şiret... Cro- ™ aventuri, amintiri colo-nica lui e plină de figuri" şi fi- r a t e 9 1 impresii dm Renaşterea gurine, plăcute, dar şi bizare, italiană), precum îl înrudesc
ma, cu turnurile şi clopotniţele R e a l i s m u l > с а ш а viguros, când oarecum şi cu galantul Casa-lor ascuţite. In spate se ridică creştetul înălţimilor, până Ia
Viziunea autoarei exceiea- stânca solitară pe care se cuibă-ruinele Canossei, printre
de castani şi de stejari.
acum nu afirmăm acest lu- tiv, şi lucrează în numita, c â n d s t i e ^ privească în fa cru, constatăm în schimb, chiar când credem că nu a- ^ a сгющ ;
neşovăitor că autoarea rea- 7 e m nici un sentiment viu, ' Uzează surprinzător, expre- 1 1 1 n°i> pentrucă nu ne dam M'am uitat în ochii lui deschişi sia unei sensibilităţi de seama, cum coborîm treptat, De lăcomii şi de uimiri, largi dimensiuni Dacă bu- Pecetluiţi sub efigia tăgadei L a vioriul tâmplelor de ma-năoară am caracteriza unul d e n o i « f 1 n e * alunecam din aspeotele acestei simţiri, s P r e n e a n t . cu eticheta de „fior al mor- J=>ar d-na Ana Luca fuge ţii", trebuie să Щ Л ^ ^ . ^ ^ ^ ^ neapărat acest fior ca o re- l o c a e ö l e s t e m . I a c a n л
vulgar şi mistic în acelaş timp, plin de mari figuri : dela San Francesco şi San Domenico, până la Federico Seconde, împăratul Siciliei, dela Fratele Elia, la Sfântul
ingenuu, ne face adeseori să nova. Când este preocupat de Torna d'Aquino, la sfântul rege zâmbim şi ne satisface. Astfel faptele şi de oamenii din epoca Ludovic, şi până la Alberioo Ro-volumul lui Bernini este cu ade- sa, ne dă portrete amănunţite şi m a n o , tiran fioros şi crud Pagi-vărat preţios, cu introducerea stufoase asupra fratelui Elia, п ц е despre cruzimea acestuia şi sa limpede şi bine informată, şi Frederich II (regele Siciliei) sau îndeosebi rândurile în care vor-cu versiunea căreia a ştiut să-i Segalello; ne povesteşte pe deo- beşte despre femeile silite să ia dea un oarecare colorit arhaic, parte scene pioase, religioase, pe parte la cazna iubiţilor lor. fiind într'o cumpănită măsură. I-a fo- de alta istorii ale tiraniei şi cru- trimise apoi despuiete, ca să ră-losit la traducere faptul că şi el zimii; şi deşi uneori este atât de tăcească pe câmp, dealungul este din Parma, cum a fost şi migălos, spunându-ne că în cu- râului, sunt fără seamăn. Salimbene. Căci latina bunului tare an a dat moartea în pisici, Lumea religioasă, nu mai pu-frate este, cum se spune, gro- — n a m gatti inifirmabantur.. et ţin decât cea mireană, era tur-solană; un amestec de latină şi moriebantur, — sau că în alt an burată de preziceri şi erezii : de dialect; un dialect şlefuit de mureau atâtea găini, încât o sin- ioachimiţii predicau sfârşitul lu-artist într'un chip original. Dar gură femeie din Cremona a pier- mii şi apropiata venire a lui An-dacă în multe cazuri poate fi dut, în puţină vreme, patruzeci tichrist. Salimbene însuşi încli-înţeles şi de cei cari nu ştiu la- ş i o p t . c ă ^jată iarna a fost n a ^ T e ioachimism, dar pe tina (astfel, despre Bernardo di
sa
[jolică, La petalele obrajilor de tran
dafiri, Şi odaia'n care ne aflam cu-
[prinşi A început să se scufunde,
• • - u a i .i i ,wm, H W , » ^ — atât de rece încât' lupii intra- u r m ă a evitat secta aceasta УЖЬДиГ iff". ** - i ü " ^ Qumtavalle ne face cunoscut că b a n t e v i U l i ^ d e n Q c t e ( i n t r a u când a văzut că Antiehristul a-fuit intimus meus arnicus sau, noaptea în oraş): totuşi povesti- nunţat întârzie să apară. Se despre un altul care-şi păzea rea lui devine cu adevărat operă iveau nenumăraţi apostoli min-pielea, ne informează că pelli de artă când vorbeşte despre cinoşi, urmaţi de credincioşii lor. suae timebat), el devine greu de а і л е ІДЗЦЯІ punându-se în pri- Altfel» Gherardino Segalello, înţeles chiar şi pentru învăţaţi, m u l p l a n ajungând el însuşi dascălul lui Fra Dolcino, cu felul când desfăşoară vigurosul fond e r o u • evenimentelor. Atunci îşi uraniu de a dovedi castita-
răsară, din acelaş suflet tor- Adânc, adânc, cu pereţii 'grei
şi aventuroasă cunoscuse oameni şi ţări, trăise multă vreme în Franţa şi avusese prilejul, deseori, să se apropie de puternicii pământului.
La şaizeci de ani, recunoscător Domnului Dumnezeului său, care-i îngăduise atâtea să vadă Ш 1 m e r i t ă л f i e s o ^ şi sa săvârşească, el a început sa ^ p r o z a t < > r î n l i m b a v u i s a r ă ,
in limba cea vorbita.
dialectal, prin care în loc de ^ ь i v e a l ă f i r e a M f a n tez i s tă
f S Í ^ i f r r S f ^ H f t u r a t > l i m P e ^ e a priveliştei CuZechZTliv^e scunde, aeopomva, ехсіаташ ae d e primăvară, ou. puteri de Cu mobilă, cu cărţi, cu covoare, spaima, un fel de geamăt expansiune suficiente ca să . . . . . • . . . inefabil, dar şi cuvinte de corecteze tristeţea cât de Şi noi erajn bătrâni, încredere şi de chemare a mare . puterilor vieţii. Iată un ast- , . . fel de apel, pronunţat de a Ninge asupră-mi, înflorit me
[rişor, Vânt uşor, Aripă albă, Să mai fie Paşti, ca odinioară,
celaş glas care se înfioară şi care afirmă bucuria de a trăi :
Floare de mătrăgună sau de [cucută
De vânturile pustiei bătută, Sau blestemată floare de ur-
[zică, Iubitule, frăţioare, nu mă lăsa
[singurică, s (pag. 28)
Remarcabil în multe privinţe, este mânuirea, ca un instrument generator, a câtorva termeni, pe care îi putem socoti centre,concrete ale gândirii poetice. Un astfel de cuvânt încărcat cu putere de concretizare este adverbul acum. pe care autoarea îl lasociază cu „acasă", ceeace însemnează concretizarea simţirii după cele două coordonate a tim- n e o b o s i t u l cercetător al foicio-pului Şi spaţiului, prin în- r u l u i românesc de dincolo de tâlnirea lor. Este drept Că Carpaţi — din Banat în special nu de multe ori elementele — a scos de curând cel de-al lui acum se întâlnesc CU e- treilea caiet din ciclul „Studii a-lementele lui aici, astfel în- s u P r a folclorului bănăţean", în
titulat Ghicitorile bănăţene.
scrie amintirile propriei sale vieţi; şi ne-a lăsat astfel una din cărţile cele mai plăcute şi mai preţioase ale literaturii italiene, în limba aproape vulgară 1). Este Cronica de care mulţi vorbesc, dar prea puţini au citit-o, şi care poartă pe frontispiciu numele autorului ei: Fratele Salimbene din Parma.
Ca s'o citeşti, de altfel, nu e uşor. Originalul se află mimai in publicaţiile erudite, pe care trebue eă le scotoceşti în fundul bibliotecilor, şi cam greu este să găseşti versiunea pe care a fă-cut-o Cantarelli, după un ori-
turi", Ca pe O importantă gmal, pe la 1832. A fost acum surpriză ,atât în Cariera au- câţiva ani tradusă şi în germa-toarei cât şi pentru îndrep ^ А Х Г А а і А tarile ШТСеі de azi. Oare a m Parma, Ferdinand» Bernini, Simţirea nu este iSVOrUl Cel a publicat o culegere populară, bun ? Cât pentru expresie, într'un volum din cunoscuta co-încetul cu încetul, va găsi măsura Sa, inversă celei CO- ») in Evul Mediu începuse să mune. se facă trecerea dela limba la
tină, — în scris, — la cea vul-CONSTANTIN FANTANERU gară. la limba vorbită...
Bătrâni de zeci de mii de ani,
încremeniţi afund, afund Al veacurilor viitoare prund...
(pag. 94)
Consemnăm prin urmare volumul de versuri „Ciopii-
Cronica lui Salimbene, totuşi, nu este o operă istorică. Nu putea să fie, date fiind obiceiurile şi ideile timpului. Dar în ceeace priveşte arta, ea îşi are impor- m/ß* tanţa ei, întrucât este o carte de amintiri personale. Seria povestitorilor italieni, de amintiri personale, de autobiografie, cu Salimbene începe. Si începe cu fiul lui Guido degli Adami, ţinut în braţe la botez, în Octombrie 1221, de către Messer Baliano din Si-don, mare baron francez, care venise de peste mare la împă-
tea, este întâmpinat de Sali m şi pornirea"" către lăudoro^enie, b e n e c u • străjnicie ce se poto-foarte pitorească, prin care se l e * t e & devine dragoste şi ad-apropie de Cellini. miraţie faţă de smeritul cismar
.„ . . „, „ Asidente, pe care însă Dante in-Se făcuse frate (calugăr fran- l r a n s i s e n t c u m b a
ciscan) minorit, împotriva vom ţei tatălui său. Negreşit că, asemenea fiecărui moment autobio-
el accentuiază asupra faptului acesta şi-1 dramatizează, spre a se arăta mai apropiat de fiul lui Pietro Bernardone, de Sfântul Francise din Assisi, în al cărui ordin călugăresc intrase.
Faţă de superiori este uneori îndrasneţ şi obraznic, făcanuu-ne însă a crede că după ani şi ani, scriindu-şl amintirile in singurătatea oela Montefalcone, el ne-a povestit că a spus ceeace în faţa mai marilor săi abia
în bolgia ghicitorilor. Era timpul când, la semnalul predice) unui inspirat din aceştia, mulţimile obosite de războae se ridicau cu ardoare mistică şi sărbătoreau, după ce depuneau armele, — zilele de linişte şi de pace, de bucurie şi de desfătare, de veselie şi de exultantă, mergând în procesiune, cu crengi de copaci şi cu candele aprinse...
La Parma, în fruntea tutu-or, se afla fratele Benedetto, cu trompeta lui răsunătoare ce-i slujea la chemarea şi la strângerea credincioşilor. Mai târziu,
Note româneşt i D. LUCIAN COSTIN,
cât din formula vie, acum sunt aici, să ţâşnească stră-vezimea diamantului fără spaţiu şi timp.
Această localizare este cu
După cum declară autorul, munca depusă în strângerea materialului s'a concentrat în deosebi asupra Banatului românesc şi celui jugoslav şi numai com-
lalte provincii. Niciodată nu se va putea spune că un atât de bogat şi interesant filon — cum este folcorul — se va epuisa, deoarece retorta în care se frământă şi ia naştere creaţia э-
putinţă totuşi ,atunci Când parativ a făcut ^apel jşiJs. cele-viaţa, care este pretutindeni dar rareori aici, se întâlneşte cu moartea, despre care multă vreme credem că va fi cândva şi niciodată acum. Când deci necunoscu- ceasta, sufletul poporului, nu va tul ÎSi anunţă apropierea, sta niciun moment inactivă. Case adună ca Să se apere, pu- <-acteristicile_ ce individualizează terile care refuză disparité, ? h c f n l e b a n a t f n e s e т в &™ с -
*w* 1 ' in forme uşor de recunoscut, m şi înviind într'un aprig aici, mai toate colţurile ţării. De-aci, Se Concentrează în prezen- dovada unei forţe de pătrunde-tul unei afirmaţii SUprafi- г е И circulaţie a ghicitorilor pe r e s ^ . întregul cuprins al ţării.
Strădania d-lui Lucian Costin va fi folositoare, în egală măsură, specialiştilor cât şi marelui public, dornic să cunoască manifestările de artă, atât de bogate şi în celelalte domenii, ale bănâ-
Ascultă strigătul clipitei dată ţenilor. [mie,
Din toată veşnicia, acum, în-[tăiadată,
Şi dwpă ceasul ăsta, niciodată! Din ceasul ăsta de dor,
înalţ spre tine, ţipătul fiin [ţei mele,
Sunt, sunt, sunt, Sunt, aici, pe pământ ! Slavă Ţie
(pag. 10)
DINU CONSTANTIN: DIMEVEAŢA
BUNĂ
Strigăt de bucurie cu care un copil îşi întâmpină sufletul ce prinde aripi şi &e 'nalţă mirat spre miragiile unui răsărit de
CU astfel de Versuri des- s o a r e > ' eliberare, puţin stângace
lumina tainică a unei lămpi, între o lecţie de algebră şi alta de latineşte, neurmărind altceva decât ecoul propriei sale însingurări, îşi arată calităţile şi defectele sale: sinceritate şi avânt puse în slujba prea plinului su. fletesc ce se cere golit fără teama de-a se frânge sau de-a poticni sub pecetea vreunui verdict.
Debut al unei minţi fragede, dar bine orientată spre ce e simţire suavă, cartea lui Dinu Constantinescu, păstrează mireasma florilor de câmp nepretenţioase dar cu atât mai frumoase în singurătatea şi modestia lor. Ea ne mai indică şi legitimatele posibilităţi de viitor în literatură ale acestui tânăr dotat, dacă nu ar fi fost întrerupte prin moarte la şasesprezece ani.
I. MANIU : DIN LUMEA SOVIETICĂ
Notele de călătorie pe care d. I. Manu le-a publicat într'un mic volum apărut în editura „Universul", constituesc un preţios ghid de descifrarea unui stat-enigmă căruia astăzi i se sfâşie vălul de mister sub care s'a complăcut din 1919 încoace.
Desigur, o călătorie în ţara a-ceasta a necunoscutului de până ieri punea o seamă de probleme în legătură cu spiritul de observaţie a celui ce încerca să vadă şi dincolo de paravanele măe-strit aranjate, dincolo de
delele grijuliu lăsate de conducătorii bolşevici, răsbăteau întotdeauna semne ciudate, anumite mici sunete desarticulate ce se încredinţau, nude, imaginaţiei.
Şi d. I. Manu a ştiut să prindă aceste svonuri şi să le contureze în scrisul său personal, dându-ne o imagine — pe cât a fost posibil — cât mai apropiată de realismul tragic astăzi în „Alegere de stariţă" pe care edi-
Autorul, oare a trăit o bună bucată din acest timp în Cernăuţi, cunoaşte ca puţini alţii pulsaţiile acestui centru din provincia românească dela Nord şi lucrearea sa va fi, sperăm, o icoană adevărată a muncii constructive româneşti desfăşurată sub cele mai bune semne în ţara fagilor.
E CUNOSCUTA
priza pe care au avut.o mai totdeauna la cititori romanele d-lui Damian Stănoiu. JVouile difii din „Camere mobilité'' şi
va fi îngăduit ; lucru care şi as- a u venit zilele Flagelanţilor. Dar tăzi este ш Urea multora dintre cuvioşia aceasta exagerată (denot De cateori izbuteşte să ne y o ţ . c a r i a u ^ i i e b i t u ţ l c u
pună ui iaţa propria-i fiinţă, se n u e l e t — m ^^sviM cu no-simte in ei mulţumirea omului ^ n u a p l a c l l t l u i ^ a v i c i n o ,
seniorul Cremonei. Atunci, pentrucă patima aceasta sa nu treacă şi in principatul său, „puse sâ se înalţe spânzurători pe malul Fadului, astfel că dacă va trece vreunul um llagelanţi, să moară în furci".
Este realismul care alternează cu misticismul. Şl în atmosfera aceasta .uluitoare de pasiuni şi de aprinsă dragoste, josnică prin gusturile ei, dar euDiimă prin năzuinţele către infinit, se pregătea începutul artei noui şi a nouei literaturi. Când Fra Salimbene murea, dupa 1287, Dante începuse să cânte, pe malurile Arnuiui, nouiie rime de dragoste.
Printre memoriile 'lui Salimbene se află o pagină celebră, cu care am voit să ne luăm rămas bun dela el. într'o zi, pe când se afla în Pisa, stând de vorbă cu un tovarăş, cerşea pâi-
caruia îi place sa minuneze pe ascultător sau cititor.
O veselă lăudăroşenie manifestă odată, — oeşi era călugăr, — când ne povesteşte despre frumoasa fiica a cardinalului Octavian Ubaldini şi despre drăgăstoasa prietenie ce aceasta îi arătase. Dealtfel frumuseţea femenină nu-1 înspăimântă, dar nu-1 îndreaptă totuşi spre păcat. Despre o femee germana, care era iubita lui Giuliano da Sezzo spune că frumuseţea ei era aşa de mare, „că prea s'ar socoti sever cine n'ar admira-o". Şi despre doamna Fior u unva, — domina Flos Olivae, — soaţa lui Nazarío Ghiradini, scrie că a fost pulchra domina, pinguis et carnosa, et mihi familiáris et devota. Nu mai este nevoie să traducem.
Şi aşa cum îl atrăgeau femeile, tot astfel îi plăceau bucatele cele
parte cunoscut lumii civilizate. Interesantă prin documentul verificat, această carte se impune atenţiei tuturor celor ce vor să cunoască aspectul Rusiei sub un regim care, după douăzeci de
twro „Cartea Românească" le-a scos de curând, chiar în aceste vremuri când atenţia cititorilor se prinde mai uşor de un comunicat oifdal de pe front decât de
bune şi vinurile spumoase, de nea (se ruşinează de asta, dar o care nu se lipsea. După treizeci mărturiseşte totuşi : aşa porun-de ani dela cele întâmplate, îşi eise doar Sfântul Francise, ca amintea bine lista bucatelor dela tr&ţii să nu aibă nimic, fără de
ani de svârcoliri, este azi in plină m l u i l cărti aşezată cuminte într'o vitrină, dovedesc, semn îmbucvjrător, că — repetăm, — în ciuda vitregiei vremurilor se găsesc încă destui amatori de cărţi bune şi confirmă încrederea pe care oamenii de litere
prăbuşire.
D. GEORGE IONAŞCU,
cunoscut publicului cititor prin volumele sale de versuri de o aleasă sensibilitate, lucrează la
un ospăţ, oferit fraţilor franciscani, în Franţa, de către regele Ludovic cel Sfânt, când acesta se pregătea să plece în Cruciată :
,,Mi s'a dat întâi pâine albă, şi vin şi s'a adus... din belşug, şi din cel bun... Pe urmă ni s'au mai adus peşti, raci şi tipuri (pastillos anguillarum), orez cu must de rodii, turte şi prăjituri (turtas), şi fructe câte ne-a poftit inima.
Discută apoi despre vinurile
ceeace ar căpăta dela cei avuţi). Au ajuns astfel, tot cerând de pomană, la o curte cu porţile deschise, şi au intrat amândoi înăuntru.
„Erau acolo leoparzi şi alte fiare de peste mare, pe care bucuroşi le-au privit multă vreme, căci, cu mulţumire te uiţi la ceeace e neobişnuit şi frumos. Mai erau acolo fete şi flăcăi, la vârsta cea mândră fiind, ale căror nestemate frumoase şi a căror drăgălăşenie a obrazului făceau să crească frumuseţea şi
un roman de largi proporţii, în trebue s'o acorde pe viitor unor albe şi roşii din Auxerre, ca un plăcerea. Şi aveau în mâini, a-care va fi prezentată viaţa plină cwitingente din ce in ce mai nude sbucium creator a Bucovinei, meroase şi mai credincioase sorişi a centrului său, Cernăuţii, în s u j u j primii douăzeci de ani dela Unire. c. POSTELNICU
bun cunoscător. Ne face portré- t a t l e t e i e , cât şi băeţii, lăute şi tul fratelui Giovanni da Kaven-
„BREVET DE Р П І О Т "
cartea d-lui Ion Vediciu, recent apărută în vitrina librăriilor, cunoaşte o bună primire în^public, care îi asigură un succes meritat.
Carte în care aviaţia română
„LUPUL DIN ŢARA HUŢULILOR"
e prezentată publicului pentru care prima dată într'o povestire lite-
însă mintea cu greu ar fi bănuit rară şi vie şd adevărată, „BRE-realiattea dureroasă. Peste per- VET DE PILOT" înlesneşte ce
titorului să cunoască, la el aca-
chidem volumul d-nei Ana Luca. Rând pe rând, autoarea populează şi devastează cosmosui, pe care sensibilitatea sa înfiorată l-a creat,
poate, dar avântată către piscuri de poezie şi gândire, — iată ce înseamnă bucăţile •strânse ' în-scoarţele cărţii acesteia apărută de curând.
Jurnalul unui tânăr, aproape după acest ritm al aderenţei copii, de 14—15 ani, migălit sub
să, pe bravii noştri zburători, care în actuala campanie s'au ridicat prin faptele lor de arme, la culmi de eroism.
Pentru oamenii în vârstă, deopotrivă oa şi pentru tineretul căruia i-a fost închinată, ,.BREVET DE PILOT" constituie o lectură plăcută şi folositoare.
De curând a apărut un nou roman de d. Mircea Streinul. Lucrarea se numeşte „Lupul din Ţara Huţulilor". Acţiunea se desfăşoară în cadrul pitoresc al munţilor bucovineni^ în lumea aspră şi sălbatică a Huţulilor. Oameni dârji, pasionaţi, oameni cari luptă cu fiarele codrilor şi cu vitregiile unei naturi pline de neguri şi orcane, însufleţesc paginile acestui roman care încearcă să descrie o fărâmă din sufletul Bucovinei străbătut de
na, gros, mare la trup şi tuciuriu, adăogând că nu mai văzuse vreodată un om care „să mănânce cu atâta uşurinţă ca el".
Portretele vin unul după altul, făcute cu trăsături originale şi curioase. Iată, avem în faţă pe Filippo Fontana, arhiepiscop din Ravenna, care rătăcea prin vila sa din Argenta, „cântând dintr'un colţ într'altul, spre lauda glorioasei Fecioare ; iar tot mereu bea când era vară, şi în fic-
citere şi alte instrumente muzicale, din care scoteau dulci sunete, prin mişcări dibace. Niciun alt sgomot ; nimeni nu vorbea : toţi ascultau în tăcere. Iar cântecul era atât de nou şi de frumos, fie din pricina cuvintelor, fie prin felurimea glasurilor şi a chipului cum cântau aceia, că mima se umplea de bucurie. N'au grăit nimica, şi nici noi nu le-am spus ceva : n'a încetat glasul sau muzica instrumentelor, cât timp am rămas noi acolo ; a
care ungher ial palatului avea ţ i ^ t multă vreme şi nu ne \ e un urcior cu vin bun şi rar, ţi- n e a s a n e desllpim din loc", nuit la apă rece ca ghiaţa". Viaţa frumoasă şi liberă poa-
Pare că auzim pe meşterul te, eliberată mai ales de auste-Morando da Pădova, cântând ritatea şi de stricteţea absurdă a vesel laudele vinului : moralei excesive triumfa încă
Vinurn forte, vinum purum. de pe atunci, cu nobilele ei gin-Reddit Rominem securum... Să ne gândim că ne des-
« , » Í T Í , _. » Î j part două veacuri de viitoarea Şi îndrăgostit de muzică şi de R c n a ş t e T e . . .
cântece cu ce delicateţă ne ta- Ş i t e ^ f r a | t e l e 8 а Ш п Ь е п е faţişează chipul fratelui Vita da m ^ £ m w l ţ ^ P a r a i t t l l l I u i . Pisa: suav cântăreţ, cu glas gin- d a j . п щ ^ g e £м mai degrabă
atâta sbucium. „Lupul din Ţara gaş Şi subţire, care ,odată, cântă — „ д а щ i a sfârşitul unei zile atat de plăcut, incat o călugări- rti r w a r n o r n n ?
Huţulilor" a apărut în editura ţă care-i asculta, epre a-1 ur- decameron : „Imprimeria Bucureşti". mări, se aruncă pe fereastră. C. N. NEGOIŢA
UNIVERSUL LITERAR 9 August 1941
(S Doua schiţe de Sărmanul Klopştock — „Da din ce s'a hiat Vruse eu Pintilie
de i-a furat fata omului? — „Dintr'o cojoacă! — „Dintr'o cojoacă, dintr'o cojoacă, da
cojoaca a fost cu tâlc! — „Şi cum vine asta! — „Vne aşa că, într'o bună zi, Vruse s'.a
pomenit eu Pintilie că opreşte boii în bătătura cârciumii. Vruse avea spânzurate în cui afară, în pridvor, două blăni de miel.
— „Cam cât să-ţi dau pe ele, negustor Vruse?
— „Pe blăni? — „Păi pe miei? Miei s'a mâncat! — „Păi la urma urmei pieile tot după
mici sunt luate! — „Or fi fost da s*a isprăvit! — Să-mi dai 15 poli. — „Bai mai bine să-iţi dau pe éle 100 de
vsrze că tot e varza acum în sezon. — „Blăni pe verze, aşa ceva negoţ nu
fac ! — „Atunci să-ţi dau pă ele preţ ca la
10 poli-— „Din 15 poli nici o lăţcae mai jos! — „Aşi da şi 15, la urma urmelor, d-ir
mă gândesc cu ce m'aleg din ele? — „Cu un cojoc. „Cam greu cu un cojoc — nu s'ajung
mânecile ! — „Atunci cu un pieptar. — „Cam Ie asta m'am gândit şi eu, cu
un pieptar, da vezi că în pieptaru ăla, ca să-1 vezi gata, mai intră şi cusutu şi unde mai pui că aşa gros cum sunt, miramaşi că m'aşi alege şi cu pieptaru!
— ,,Ia şi pe bălane ! Bălana era o a treia piele care se usca
In soarele auriu de Septembrie în cuiul cârciumii lui Vruse din Gulia.
— S'o ieu dar vezi, mă gândesc cât să mă mai coste şi ea?
— încă cinci poli pă d'asup;v?a — cu totul douăzeci de poli una peste alta.
— Scump, dar nu face! — • „Cum nu face? tu oa mare negustor
ce te găseşti, de schimbi boii după modă. să nu poţi să dai paralele lastes?
— „Da ce socoteală să aibă boii mei cu blănurile d-tale ?
— „Aşa numai ea să ne tocmim ! — „Atunci mai zi odată, cât? — Aşa cum am zis — una peste alta,
douăzeci de poli! „Tfirgu s'a oprit aici. Boii oftau pe nările late, iar pieile lui
Vruse tânjeau în lumina aprinsă a «sfinţitului.
K ч :.
Pintilie veni domol spre marfa spânzurată în soare, o întoarse şi pă faţă şi pă dos, suflă prin ţuguiul buzelor în părul ţeapăn al miedului, plimbă nedumerit palma scorojită deailungul şirei spinărei mortăciunilor, o privi o vreme în gol, oftă din adâncul chimirului şi intră îndoit în prăvălie.
Inserarea îmbucă pieile în întuneric. In geamul cârciumei fulgeră pripit o
lampă. înăuntru tocmeala conteni. într'o vreme toate trele pieile trecură
pe mormanul verzelor din car şi jugul schinci în ceafa boilor. Vnuse piti paralele în flanelă şi caru lui Pintilie se afundă în holdele Omeştilor.
De când cu afacerea cu pieile, vărzarul Pintilie prinse pică pe Vmise. Ba chiar se socotea cum s'ar putea despăgubi — prea era mare păcăleala eu blănile !
Printre poşidicul de copii, cârciumarul Vruse se grozăvea cu cea mai mare dintre fete, Veronica, fruntea frumuseţii din Guba, — o mândreţe !
Fata mai avea pe deasupra şi educaţie. Urmase la Pompilian un timp, dar Vruse şi-a luat repede seama — prea multă carte ar fi înstrăinat-o de dragostea de casă ! Si a adus-o în prăvălia din Gulia, la tij-ghea, să dirijeze afacerile.
Pintilie, flăcăul plin, harnic şi cu ceva agonisit, 'a pus ochii pe ea.
înainte de Porry>ilian tinerii se întâni-seră în porumb, lângă pluta lui Buzaver-că aşteptând blagoslovenia părintească.
Dar Vruse s'a împotrivit dârz — prea era mocofan Pintilie pentru o fată cu carte, ou toată faima lui în set-
Fata s'a incuiminţit, dar Pintilie tot i-a pregătit un cui lui Vruse, aşteptând doar prilejul. Veronica tânjea cai şi prilejul.
Veni întâmplarea eu pieile de miel. Colac peste pupăză, vărzarul Pintilie,
peste refuzul cârciumarului de a-i da pe Veronica în căsătorie, se mai crezu pe deasupra şi jefuit cu blănile. Preţui 1-E- înumă-rat ce-i drept, până într'o para, dar numai el ştie cum l'a înumărat — cu noduri !
După târg, omul s'a gândit că momentul era venit.
Un ţignal tras din rărunchi în răscrucea de lângă pluta lui Buzavercă, aduse pe Veronica în porumb. Carul aştepta goii, înclinat într'un răzor de levănţică. Pintilie înşfacă fugara de pestelci, îi prinse buzele arse de grozăvia stratagemei în muşcătura dinţilor cari îi clănţănea în gingii cu ţăcănituri de înfrigurare, roti hoţeşte privirea pe toată revărsarea răcoroasă a porumbului şi ginerde îşi urcă mireasa în car.
Boii urni încărcătura din loc şi „nunta" sp cufundă în noapte.
Aci povestitorul îşi îndopă luleaua, râzând cu gura închisă.
— „Şi Vruse? întrebă un curios. — „Vruse încotro avea să apuce? le-a
sărutat cununiile! După asta, socru a mai dat din colţ în colţ şi la urma urmei i-a făcut vărzarukii foaie de zest.-e în regulă, prin Tribunal.
— „Vorba e că a pus rumânu mâna pe bani şi pă fată ?
— „A pus că a pus ! Pintilie s'a lăsat de vărzărie, a vândut boii şi a deschis cu banii luaţi pă ei şi cu firimitură din zes
tre, o fabrică de sifoane în „Trestieni" — „Da cununie Ia biserică a făcut? — „In legi! Prostovaniul ajuns, s'a cu
nunat în mondir nemţesc! — „Da cu cojoaca cum a rămas?! A mai
dat să-i facă pieptar după ce şi-a făcut mondir nemţesc?
— „A rămas că Vruse a întors ginere-'ui preţu pieilor cu vârf şi îndesat.
— „Dar cu răzbunarea cum a rămas? întrebă din nou întrerupătorul cel curios.
— „După furtişagul fetii, Pintilie s'a lăsat cam greu! Vărzarul pretindea, mai în urmă, zestrea întreagă că, dacă nu, îi lasă pe Veronica în prag, mimai aşa ca s'o facă de râs !
— „Şi Vruse cum a cârmit-o? — „A întărit foaia şi i-a dat »zestrea
întreagă"! — „Şi pieile ! — Păi dacă omu dobândise haină nem
ţească, ce era să mai facă cu cojoaca? A spânzurat Ia loc toate irele pieile, în
cuiul cârciumii de unde le cumpărase ! — „Şi Vruse ? — „Vruse le-a vândut a doua oară'!
— Nu mai merge ! M'am codit e u cât m 'am codit, da r văd că n ' a m încotro — trag ulucii şi pace ! Ţiganii mi -au dijmuit toţi bobocii- Eu n u m ă îndur să t rântesc unu pă varză şi hoţomanii mi-i înghesuie în şatră. Dacă v iu cu j andar i i şi îi prinz. tâlhari i , ori schilodesc l ighioanele ca să r u semene cu ale mele adecă ou alea furate, or i le bagă în oala cu fiertu r i ca să l i se piarză de u rmă. D'aia nici nu mai merg cu ei la „post", că dacă s'a dus pasărea, ce să ma i fac anche tă şi ce să mai îmi ţie mie dă cald procesul lor verbal! Lipsă!
— Aşa e când ai căta ! — Trag ulucă şi pace — curm zavistia,
r ămâi cu gâştele în t regi şi nici cu lumea nu mă mai pui r ă u !
— Atunci fă aşa Chirane , — t rage ulucă.
— E ca şi trasă : ui te lemnăr ia în răzoare — 1400 franci cubu, bez pa rma lâ -cii, bez catranu, bez cuile, bez p la ta dul gherului care le înal ţă ! Da ba rem pui hotar odată zaverei, — zău aşa !
Picherul Chiran t recu mâneca cămăşii pe fruntea înt insă. Nevoile e rau prea mar i pen t ru puter i le lui. Căldura şi grija închelberi tului ulucilor îi îngrămădea
„Am fugit de Dumnezeu..." „Сітіе ar îndrăzni să
spute că soarele e fals?" (Virgiliu).
î n d â r j i t de ne îndui ra rea Lui , a m fugit d e El ca u n p ă g â n şi s i l i t s ă - m i a s t â m p ă r gr i j i le d u p ă p ă m â n t e ş t i l e o-r â n d u i r i , a m r e n u n ţ a t să - I m a i d ă r u i c red in ţă . . .
P o a t e că aşa m ' a v r u t : t r u d n i c şi nevo i a ş d in o r fana m e a copi lă r ie şi p â n ă la v â r s ta de s cu t a ţ ă r i i , ca s ă -mi d r ă m u i a s c ă p ă r i n t e ş t e a s -p r a - m i r ă b d a r e , r u p t ă d in a-d â n c u l g r e u al m u n c i i de f iece zi...
L a v â r s t a de c r u d ă c h i b z u -i re , v i a ţ a m e a desp r in să — p a r c ă — d in m u c e n i c i a u n e i v ie ţ i d e sfânt , mi^a des luş i t g r e u calea sp r e l acu r i u n d e rrmnica o v o i a m folos d e î n ţ e l epc iune şi u n d e l u m e a n o u ă de oraş în c a r e a m p ă t r u n s , v ă d u v i t ă de s e n t i m e n te omeneş t i , m i - a a r ă t a t delà î n c e p u t n e î n d u p l e c a r e a în t oa t e t i ne reş t i l e mo le î n c e r căr i .
P e u r m ă a fost m a i greu. . . D in ce în ce m a i g reu , de
p a r c ă v i a ţ a - m i e ra fura tă , i a r b l e s t e m u l a ce s tu i păca t m ă u r m ă r e a cu z ă b a v ă în de f in i t iva lu i împ l in i r e .
O t r u d ă ce p ă r e a zada rn i că , — în c i u d a an i lo r anevo ios scurş i , — îmi apăsa to t a v â n t u l n ă s c u t î n d r ă z n e ţ , o d a t ă cu t e r m i n a r e a t â rz i i lo r an i un ive r s i t a r i , î ncâ t to t e l anu l şi p l a n virile s 'au g h e m u i t î n f rân te , î n t r ' o c a m e r ă m o d e s t ă cu d u l a p u r i m a r i , scă r i î na l t e ş i dosa re miuite, u n d e a j u n sesem să îndep l inesc funcţ ia de t e M .
A ş a dar , d i n to t ce m i n t e a - m i p r e g ă t i s e t e m e i n i c in zi lele şi nop ţ i l e an i lo r în şir, a v a r i în p e t r e c e r i , f ap tă de m o d e s t î n d r u m ă t o r , i a t ă c u m u n e l e fălise regul i , t ocma i î n zilele de p r o m o v a r e a t i n e re tu lu i , m ' a u î m p i n s sp r e p i v n i ţ a c u t ip icur i şi c anoa n e b iu roora te ş t i .
E r a destul . . . E r a d e s t u l p e n t r u u n su
flet d ă r u i t t a ine i unea s f in te şi n e s d r u n c i n a t e c red in ţe , ca s ă - m i v ă d şi s ă - m i simit î n f r ânge rea to t a l ă a u n e i v ie ţ i d e s b u c i u m şi obidă, de o î n de le tn ic i re , — c ă r e i a i se o-p u n e a or ice s imţ d e o n e s t i t a t e .
Şi p e d e a s u p r a a t â t o r l i p su r i şi f r ă m â n t ă r i î n d u r a t e p â n ă d incolo de ce p o a t e o-m u l r ă b d a , u m i l i n ţ a i sgonir i i şi celei d in <urmă î n g ă d u i n ţ i în suf le tu l o m u l u i : Speranţa, m i - a î n f r ân t d u r e r o s p u t e r e a c red in ţ i i m o ş t e n i t ă d in j e r t fele moş i lo r şi s t r ămoş i lo r noş t r i , ş i a m fugit de El...
A m fuSit de D u m n e z e u , nepu t inc ios şi laş , t r u f a ş şi gol, ca or ice o m d e s m e t k . . .
P â n ă când. . . P â n ă când cu t r e i l ov i tu r i
p u t e r n i c e î n poairta s ă r ă c ă cioasei m e l e locuin ţe , c u r i e ru l ven i t m i - a da t ordinul de chemare.
S o l d a t u l r eze rv i s t Nicolae
Ganea , c o n t i n g e n t u l 1929 e ra mobil izat . . .
L - a m p r i m i t cu fr ică şi l^am c i t i t cu t e a m a încol ţ i tă în i n i m a f iecărui o m s t ă p â n i t de necunoscu t . A m v ă z u t însă cu m u l ţ u m i r e c u m două l i t e re mic i , conven ţ iona le , t. şi r. a d ă o g a t e i m e d i a t l ângă g r a d u l de solidat, s epa ra ca n i căe r i î n t â l n i t p â n ă a tunc i , o m u l ou m a i m u l t ă ş t i in ţă de car te , de cel c u m a i p u ţ i n ă .
P â n ă a tunc i , în funcţ ia de „ te la l ' , nici m ă c a r aceas t ă n o t ă de m e r i t a t ă d i s t inc ţ i e a m u n c i i i s tov i toa re d i n săl i le d e oursuiri şi bibláioteci, n ' a m în tâ ln i t . E r a m şi c o n t a m doar a t â t : Nicolae Ganea , te la l clasa I I I -a ; c a şi Ş t e f an P o -pescu, r e p e t e n t al u n e i şcoli de contabi l i .
I n aceas tă func ţ i e s i m b r i a t ă cu 2.800 lei , î ncasa ţ i l u n a r cu s e m n ă t u r ă de p r i m i r e , în r e gulă , a m păz i t c r ed inc ios op i se şi d o s a r e c u migă loase so coteli de j i t a r şi u n d e căs -n imdu-mă să u ş u r e z p e cât p u t e a m ce r in ţe l e ex i s t en ţe i , m ' a m făcu t j u d e c ă t o r u l lui Dumnezeu . . .
P o r n e s c la d r w n eu aceas tă r e m u ş c a r e în suflet . . .
E p a r c ă o r egăs i r e a to t ce î n l ă t u r a s e m . S a u o î n c e r ca re d e t a in ică m u s t r a r e o p o r t u n oobor î tă s ă - m i î n l ă t u r e frica !...
Ca civil, m ă feresc cu t e a m ă la or ice sgomot s u s pect , î m b r ă c a t so lda t , m ă a-propi i de în ţe l e su l da to r ie i . Cu cât a j u n g s ă - m i c o m p l e tez e c h i p a m e n t u l , cu a t â t m ă s i m t m a i în s i g u r a n ţ ă .
S u n t î n t r ' o echipă de m i -t r a l io r i . In a r m a aceas ta s imt s i g u r a n ţ a u n e i cl ipe î nă l ţ ă toa r e , m a i m u l t decâ t o v i a ţ ă î n t r e a g ă de obos i toare con t empla re . . .
P o r n i m tăcu ţ i , s im ţ ind doa r ghesu l amin t i r i l o r a n co ra t e t e m e i n i c în suf le t , la f iecare l an de g r â u s au la f iecare f â n t â n ă î n t â l n i t ă . Sp ice le „col i l ie" l e g ă n a t e de v â n t î n l u m i n a d e a r g i n t a soa re lu i , t ă m ă d u i e ş t e f r ă m â n t a r e a n o a s t r ă l ă u n t r i c ă p r i n domoa la lor fâş iere ca o c h e m a r e a p ă m â n t u l u i p e n t r u d e s r o b i r e a şi paza lui. . .
P e aceas tă cale de n e g r ă i te v o r b e , î n v e ţ i că v i a ţ a în h o t a r e l e ei a r v u n i t e ce ru lu i ,
î ţ i dă î n ţ e l e p c i u n e a t â rz ie a c u n o a ş t e to t ce es te şi î n s e m n e a z ă ea: sacr i f ic iu .
I fosele d e om cu c i u d a t e amb i ţ i i ş i d e ş e r t ă c i u n i s u n t d u r e r o s c o m p ă t i m i t e , a t u n c i când îi î n ţ e l eg i a d â n c a -ceas tă a d e v ă r a t ă m e n i r e a ei.
Ma i a v e m p u ţ i n d r u m p â n ă la p u n c t u l u n d e m i s i u nea n o a s t r ă se t ă l m ă c e ş t e t e chn i c : r e c u n o a ş t e r e .
Ia tă , s u n t e m descoper i ţ i de i n a m i c .
Z a d a r n i c ai î n cap , o r â n d u i t e şi p ă s t r a t e oa î n t r ' u n raft , t oa t e doc t r in i l e m a r i l o r în ţe lep ţ i , că n u po ţ i l impez i s i tua ţ i a m a i folosi tor ca u n m o r m a n d e bă lă r i i . Şi cu câ t t e şti i fu r i şa t m a i b i n e , cu a t â t ^ p ă t r u n z i m i n u n e a b i n e făcă toa re a u n u i a s e m e n e a adăpos t .
T r a g e m r ă z b u n ă t o r şi t o tuş i d i n p a r t e a cea l a l t ă n i s e r ă s p u n d e ser ios. Ţ ă c ă n i t u l r e g u l a t şi p u t e r n i c al a r m e i n o a s t r e în l e sneş te fu r i ş a r ea câ to rva în a d â n c i m e .
Al p a t r u l e a , d u p ă Voicu Tăn ase , s u n t eu. . .
O clipă, două, t r e i , p a t r u , cinci, şase. . . L e n u m ă r ca p e filele d e ca l enda r , d o r n i c d e s ă r b ă t o a r e . N u p r e a m i - a m s t i m u l a t n ic ioda tă s e n t i m e n tu l aces ta d e d ă r u i r e a su f l e t u lu i şi t o tuş i a c u m m ă s imt p ă t r u n s de u n î n d e m n v i j e lios al s ânge lu i .
G a t a !... P ă r ă s e s c cu ibu l a rme i , l ă
s â n d în u r m ă ţ ă c ă n i t u l a-cela de ca re t e ş t ia i oc ro t i t şi m ă p o m e n e s c l u n g i t î n t r ' u n ş a n ţ la câ ţ iva pa ş i î n u r m a l u i Voicu T ă n a s e şi la m a i m u l ţ i d e cei la l ţ i doi .
S t r ă b ă t â n d v i a ţ a d e pace , p a r i neno roc i t la o r ice p r e s u p u s ă p ied ică . Aic i s i m t c u m g loan ţe l e î m i ş u e r ă n ă s d r ă v a n e p e la u r ech i , i a r schi je le , scobind , îm i a r u n că p ă m â n t u l î n fa ţă , de là câ teva p a l m e d e locul m i r u lu i şi n imic n u m ă î n s p ă i m â n t ă .
In aceas tă a p r o p i e r e d e h o t a r a l v ie ţ i i , o f loare î m i z â m b e ş t e d e s m i e r d ă t o r , ca să -mi t r ezească a m i n t i r i d e acasă.. .
Acolo, acasă, pe m a s a d i n m i c u ţ a n o a s t r ă su f r age r i e , V. p u n e a zi lnic , î n t r ' o b a r -dacă , f lori cu l e se d i n c u r t e a
m ă r g i n a ş e i n o a s t r e gospodăr i i . E r a î n v i a ţ a d e - a t u n c i o t i h n ă t u r b u r a t ă doa r d e m e n d r e l e u n u i om m e r e u nemul ţumit* d e viaţă . . .
M ă g â n d e s c : să a m flori le de c â m p p e m a s ă ; să a m — aşa c u m s e p u t e a găs i î n t r ' o casă m o d e s t ă — o m â n c a r e pe masă , să a m l â n g ă m i n e n e v a s t ă d r ă g ă s t o a s ă şi g r i j u l i e la f iecare d o r i n ţ ă a m e a şi to tuş i să m ă î n c r u n t şi să m ă î n c u m e t a m ă r ă s -v r ă t i c o n t r a lu i D u m n e z e u , n e m u l ţ u m i t că a m p r e a p u ţ in , i a t ă d e s v ă l u i r e a c â r d ă -şeniei d e t o t d e a u n a ca r e t r ă e ş t e a scuns î n t r e d iavol şi om.
A m fost om, cu f i re şi a-p u c ă t u r i de o m şi n i m i c m a i m u l t .
A c u m s u n t u n o m p r i n s în v â r t e j u l aces te i ' namiez i d e C u p t o r a a n u l u i d e ve şn i că p o m e n i r e , 1941, d e t a i n a m ă r e a ţ ă a u n e i î n ţ e l ege r i de s f ă t ă toa re p e p o g o a n e l e cu spicele în au r , f r ă m â n t a t e de l u p t e p e n t r u i z b â n d a năde jd i i lo r noas t re . . .
A m r e g ă s i t p e D u m n e z e u . . . Şi d i n aceas tă c l ipă , m i - a m
î n t e m e i a t o n o u ă şi c u r a t ă c redin ţă . . .
C â n d m ' a m r id ica t să fac nou i s a l tu r i , a m î n t â l n i t p r i m u l dol iu î n fami l ia m a r e a a r m a t e i : Voicu T ă n a s e e r a m o r t . A d o r m i s e u n suf le t b u n d e c a m a r a d voinic , p e o b l ă d u i t a câmpie , p e n t r u ca r e nici t i m p d e c r e ş t i nea s că î n c h i n ă c i u n e n u - ţ i l asă să- i faci, ţ i u i t u r i l e d u ş m a r e .
Dosesc d o a r p e s u b g e n e o l a c r i m ă p e n t r u c a m a r a d u l Voicu T ă n a s e ş i -mi d u c n ă de jdea , poa t e , a u n e i a p r o p i a t e î m p e r e c h e r i de suf le te sp r e î n a l t u l c e r u l u i .
î n t â m p i n u n foc v i u d e c l ăn ţăn i t m e t a l i c . D e - a b i a po t r o t i p e s u b m a r g i n i l e căşcii ochii , ca s ă - m i u r m e z camaraz i i d i n f a ţ ă şi să - i o r i en tez p e cei d i n u r m a m e a . S t a u g h e m u i t d u p ă o b r a z d ă d e r ăzo r ş i p â n d e s c m o m e n t u l . U n u l , două , t re i . . . sar.. .
Şi to t aşa , cu v ă p a i a d e foc în fa ţă r ă m â n n e d u m e r i t că n u s u n t a t i n s d e c â t p r i n c â t e v a c u t e a l e v e s t o n u l u i .
Păgânia-mi f ă p t u r ă î n l ă t u r ă a c e s t e c i u b u c u r i d e m e ta l u c i g ă t o a r e d e su f le te ? Sau. . .
A m în ţe les . . . D u p ă câ tva t i m p d e l à r e
z u l t a t u l mi s iun i i n o a s t r e , s a t u l S... p u r t a s e m e ţ p e m u chea u n u i zid d e ce ta te , s i m bolu l na ţ iun i i . . .
Şi î n su f le tu l m e u a coborât o l in i ş t i t ă î n c r e d e r e şi s igu ran ţă . . .
D e - a c u m , D o a m n e , ce a l t ceva p o a t e fi m a i m ă r e ţ , d e câ t ceeace s imt şi văd? . . .
N i m i c .
ION MINCU-LEHLIU Iu l i e 1941.
broboanele de sudoare, dungându- i faţa cu dâ re roşii d e mânie .
— Da b a r e m fac ceva să se ducă pomina !
— Să se ducă, nene Chirane, că n u degeaba îţi iei bucăţica dă la gură !
Isprava picherului Chiran nu era a tâ t de grozavă, p e câ t era de gălăgioasă la r ma cheltueQilor cu ulucile. Omul îşi luase nădejdea delà orice îmbună tă ţ i r e înău-trul gospodăriei. Tot prisosul agonisirilor îl e runca acum în uluci . Victoriţa, nevâs -tă-sa cu cununie , — renun ţase şi ea la „balul suptofiţerilor reangaja ţ i " numai să apuce să vadă şi ea cu ochii uluca r i dicată dinspre ţ igani — i se potopeau femeii oră tăni i le c u chiui ta . Nu e vorbă, a trimes ceva p e n t r u tombolă — o pupăză lucrată în inişor, au igllţa — şt s'a scuzat la sediul pa t rona ju lu i că e ocupată cu... menajer ia ! Pa ra le l e după toaleta balului le-a băgat şi ea ca şi Chiran, tot în uluci. Şi aşa s'a t ras temelia. Mâr ţână dulgherul d in Flămânzeni , a înt ins sfoar.4 pe hotar pen t ru ca scândura să cază dea-dreptu l în linie. Megieşii s'au apropiat gânditori de sfoară, pre t inzând ca p a r m a -lâcii să cadă tot pe linia veche- P lu tonierul Balotă invi ta t ca „Arbitru" dă la jandarmer ie îşi dă cu ideia că lemnăria poată călca o muche de cuţit în bă tă tu ra ţ iganilor, căci paguba n 'o fi ea a t â t de mare , mai cu seamă că toată cheltuiala cădea în spinarea lui Chiran. Lucrarea e nouă şi profită tu tu ror împricinaţi lor. Paracl iserul Oană, r ă m a s de là feştanie, era de păre re ca sfoara să cază d rep t pe mima butucilor. Dar broboanele de mân ie năjpădea Éruntea p icherului Chiran, încrunta tă şi aprinsă d e parcă ar fi fost bă tu tă cu urzici. Dacă bulamaci i cădeau în curtea picherului , faţa nouă şi curata a uluci lor avea să se a ra te în ograda duşmanilor. Dacă la ţur i le cu pa r i cu tot, se înfigeau însă în ograda ţiganilor, atunci toa tă , frumuseţea scânduri lor albe şi lust rui te şi-ar fi îndrep ta t lumina în grădina lui Chiran. Dar atunci lăeţii aveau să sară cu târnăcoapele pret inzând că li se schimonoseşte pământu l şi ei n 'a-veau zor de u lucă — întărea plutonierul Balotă cu pa lma răşch i ra ţ i pe dragonul săbiei. Nici una nici alta ! Să înceapă lucrarea şi mai la u r m ă se va vedea cum or eşi t rebur i le se rătoi paracl iserul Oanţă jumuîindu-TŞi ciocul d e fante cu cangea unghiilor rumen i t e de tu tun . Şi lucrarea se .înfiripă KM nedumer i re , pe placul omului bisericii. O sticlă cu drojdie îşi iriza lumina a lbă a otrăvii î n undele domoale ale dimineţ i i . Lumea ciocni cu hotărâre pahare pline. Ţiganii pi t i ţ i în porumb, pândeau cu a r ţ ag închegarea uJuelor. Mâr ţână t rase tesla d in chimir, scuipă
zgomotos în pa lmă şi începu alinierea. Deocamdată ilucrurile .rămaseră tot aşa — butucii t r ebu iau să cadă, pen t ru u n moment în curtea duşmană după ideia p i cherului Chiran. Şi vrăjmaşi i de alătur i se tăvăleau d e râs în burueni . Scânduri le fulgerau una câte u n a albe, în palmele dulgherulu i orânduindu-se în dunga fumur ie a sforii. Tesla împlânta cuiele lucioase în in ima lemnulu i proaspăt ,
curmând dihonia d in t r e oameni. După cea dintâi duzină de ciocane de drojdie, uluca picherului Chiran luci fcămfoitoare în florile albe d e salcâmi. Tesla lui Mârţână îşi înăl ţă lumini le oţalului în soare şi de ,acoo apoi îşi t r imetea ap-ig t răsnetele în capsele f ierbinţi ale cuielor-
Grilajul sporea dar şi cumetr ia ţiganilor nu se lăsa ma i prejos în ascunzătoarea boziilor. P icheru l Chi ran nu se desmet i -cia cu nici u n chip d e bucuria înăbuşi tă a duşmanilor . O a l tă duz ină de rachiur i se fitui şi uluca se hotărnici din cap în cap, dealungul liniei gâicevite. Bucuria oamenilor de dincolo, împuia lumea. P i cherul Chiran pleznea d e nedumer i re . Dar în t r 'o v r e m e Chiţoran, no ta ru l Flămânze-nilor, care cinstise la amândouă gospodăriile, se ivi deodată în pâr leazul p icherului .
— Dar ce-i cumetria aia acolo la voi în burueni , măi nene Chi ţorane ?
— Iaca ce să fie, m ă i ve r e picher ? Se sbat ţ iganii de bucur ie d e nu- i ma i încape albia pământu lu i ! Zice că aşa cum a i întors tu par i i cu faţa sp re ei, ar veni odată şi odată că u luca a r fi r idicată de ei, adică că u luca ta r idicată cu sudoarea şi munculi ţă ta, a r deveni înt r 'o v reme ede-cul lor, făcut cu p a r a u a lor — o... „servitu te de vedere" amesteca tă cu o cotropire, după cum a m auzit şi eu ca pros tul pe Domnul P i m a r ! De, Domnul Pr imar , ca să zic, bea mai adineauri cu toţii la un loc. în iarbă — p r i m a r u l ţ igan tot d 'ai lor. El îi înva ţă la toate — o fi şti ind el ceva pr imarul , nene Chirane! Dumireş te- te bine zău aşa, că prea se topeau ţiganii de râs când au văzut uluca gata !
— Aşa e socoteala ? — Pări... cam aşa n e n e Chirane ! — Mârţane, doboară la pământ uluca,
că fac pr imejdie d e moa r t e şi ducă-se o-rătăni i le pe apa Sâmbet i i cu bobocii lor cu tot.
TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24464-938.