devianta power.ppt

Phare RO/2006/018-147.01.04.05.01 “Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune în România”Proiect finanţat de UE şi implementat de către Bernard Brunhes International si Asociaţia Alternative Sociale

Tehnici de asistenţă şi consiliere a persoanelor condamnate

• Principii, valori şi atitudini operaţionalizate în

lucrul cu persoanele condamnate

• Metode şi tehnici de lucru individual

• Tehnici de motivare

• Lucrul cu grupul

• Evaluarea activităţii de grup

Structură

Principii, valori şi atitudini operaţionalizate în lucrul cu persoanele condamnate

Valorile :• Sunt convingeri, preferințe sau presupuneri despre ce este dezirabil sau bun pentru

oameni.• Ceva intrinsec valorizabil și dezirabil, cu caracter abstract, exprimat în convingeri

foarte puternice.• Sunt un produs al condiţionărilor culturale.• Pot fi valori personale caracteristice fiecărei persoane , dar sunt și valori

profesionale specifice fiecărei profesii.• Valorile personale și profesionale constituie o componentă semnificativă a cadrului

de referință al profesionistului din penitenciar și probațiune.


Exemplificări ale unor valori :

• Respectul unicității, individualității și demnității fiecărei persoane

• Cinstea• Adevărul• Dreptatea• Binele


Principiile :

• Au la bază valorile și reprezintă expresia lor instrumentală ;

• Sunt formulări prescriptive ;• Ghidează propriu-zis practica de zi cu zi a

profesioniștilor din penitenciare și din probațiune


Exemplificări ale unor principii :

• Acceptarea• Toleranța• Autodeterminarea• Obiectivitatea• Confidențialitatea


Atitudini :

• Reprezintă exprimări la nivel acțional, interpersonal a valorilor, respectiv a principiilor

• Sunt luări de poziție ale unui individ în raport cu un alt individ, lucru, eveniment sau situație ;

• Este ceea ce se află în spatele comportamentului și deciziilor indivizilor.


Exemplificări ale unor atitudini :

• Nondiscriminarea• Atitudinea suportivă• Atitudinea pozitivă• Deschiderea• Ostilitatea• Inflexibilitatea


Autodeterminarea : • ” Recunoașterea practică a faptului că fiecare persoană are

libertatea de a face propriile alegeri și de a lua decizii cu privire la viața sa”. (Hepworth si Larsen,2002)

• Profesioniștii pot limita acest drept al clienților atunci când aceștia, prin acțiunile lor sau prin potențialele lor acțiuni, dezvoltă un risc pentru ei sau pentru alții.


Nondiscriminarea :• Este o atitudine care exprimă atât valoarea demnității, cât si

principiile acceptanţei, toleranței și obiectivității. • Pornește de la premisa că toate ființele umane au o valoare

intrinsecă, oricare este comportamentul lor prezent sau trecut, convingerile lor, stilul de viață sau statusul social.

• Încorporează concepte precum : respect sau perspectivă necondiţionat pozitivă.

• Operează la nivel individual, de grup și instituțional, în vederea evitării discriminării și inechităților


Confidențialitatea :• Este un principiu, conform căruia practicienii - în limitele prescrise

profesional - trebuie să : respecte caracterul privat al informațiilor oferite de client să colecteze informații relevante, pe considerente strict profesionale ; să nu dezvăluie aceste informații decât cu consimțământul clientului

sau /şi conform reglementărilor legale/profesionale.• Ghidează comportamentul profesional şi stă la baza unor relații

profesionale de încredere ; • Este întotdeauna limitată, nu are un caracter absolut .


Limitările confidențialității determinte de :• Reglementările legale referitoare la activitatea şi accesul la

informații în spațiul justiției ;• Reglemetările specifice celor două instituţii: penitenciar

respectiv probațiune ;• Activitatea de supervizare• Metodologia utilizată, de pildă managementul de caz care

presupune colaborarea mai multor sisteme ;• Clientul se dovedește un pericol pentru sine sau pentru ceilalţi.

Metode și tehnici de lucru la nivel individual

Ascultarea activăOferirea informaţiilor

Reflectarea conţinutuluiEmpatia

Întrebările în consiliereReflectarea sentimentelor


Ascultarea activă:• este o deprindere complexă, motiv pentru care deseori considerată

chiar o tehnică;• înseamnă în cadrul comunicării nu doar o prezență fizică ci şi una

psihologică, socială şi emoțională;• presupune o ascultare completă ce implică patru aspecte: observarea şi ”citirea”comportamentului nonverbal al

clientului (postură, expresie facială, tonul vocii şamd); ascultarea şi înțelegerea mesajului verbal al clientului; a asculta persoana în contextul cadrelor sociale de viață; detectarea distorsiunilor, disonanțelor care sunt parte din realitatea

experimentată de beneficiar.


Oferirea informațiilor

Este o deprindere care are un imediat efect de asistare/consiliere:

• beneficiarul care primește informaţia se simte ajutat, simte suport

• îi crește încrederea în relaţia profesională de asistenţă și consiliere

• informaţiile primite devin o resursă la nivelul clientului

• creează, astfel, premise pentru autodeterminare

Se face în funcţie de nevoile beneficiarului, obiectivul consilierii şi

disponibilitatea acestuia de a primi și utiliza informația oferită.


Reflectarea conținutului:• este o deprinderea ce implică faptul că practicianul comunică ce a

înțeles din ce a exprimat clientul cu privire la problema, situația ori alte aspecte ale vieții sale;

• urmează după mai multe intervenţii ale clientului;• reflectarea conţinutului celor exprimate de client se face de genul:

”Ai spus că...” la care se adaugă parafrazarea a ceea ce a spus clientul (parafrazarea este o reafirmare selectivă a ceea ce a spus clientul mai important, cu cuvinte asemănătoare , dar nu identice cu cele folosite de beneficiar)


Empatia:• poate fi considerată fie ca mod de a fi, fie ca abilitate de

comunicare• ca abilitate de comunicare, empatia presupune perceperea

cadrului intern de referință al altuia, cu acuratețe, inclusiv cu componentele emoţionale, ca şi cum ai fi cealaltă persoană , dar fără a pierde vreodată din vedere condiţia beneficiarului, înţelegerea lui, concentrarea asupra problemei şi sentimentelor sale, precum şi comunicarea acestei înţelegeri, astfel încât acesta să se cunoască mai bine pe sine.


Răspunsul empatic(1):• există o scală a comunicării empatice (cea cu cinci nivele este mai utilizată):- nivelul 1 = nivel scăzut de responsivitate empatică- nivelul 2 = nivel moderat-scăzut de responsivitate empatică- nivelul 3 = nivel interşanjabil sau reciproc al răspunsului empatic- nivelul 4 = nivel moderat-ridicat de responsivitate empatică- nivelul 5= nivel ridicat de responsivitate empatică• Răspunsul reciproc sau interşanjabil (nivelul 3) reprezintă o deprindere de

comunicare de bază, folosită pe tot parcursul consilierii; răspunsurile empatice de nivelul 4 şi 5 sunt extensii avansate ale răspunsului empatic de nivelul 3

• În faza inițială facilitează dezvoltarea relaţiei profesionale, contribuie la promovarea unui climat de înţelegere necesar comunicării şi deschiderii.


Răspunsul empatic (2):Răspunsul empatic de nivelul 3 presupune formularea răspunsului astfel încâtacesta să capteze cu acurateţe conţinutul şi sentimentele de suprafaţă dinmesajul clientului.

Modelul unui răspuns empatic de nivelul 3:Simţi-----------------------------în legătură cu----------------------------------------- Identifici sentimentele Pentru că Descrii cu acuratețe situaţia

clientului sau evenimentul la care se referă clientulDeci: într-un răspuns empatic, cel care ascultă (consilierul), comunică celui care

vorbeşte (beneficiarului) - faptul că el înţelege şi acceptă sentimentele beneficiarului şi motivarea acestora.


Tipuri de întrebări principale:• Întrebări închise : dihotomice (permit răspunsul Da sau Nu) şi cu variante de răspuns

(mai mult de două)• Întrebări deschise (invită la dezvoltarea răspunsului, oferă libertate de exprimare

clientului)• Alte tipuri de intrebări :• întrebări de clarificare-concretizare (Mai precis ce înseamnă că nu ești respectat?)• întrebări de argumentare (Ce te face să crezi asta?)• întrebări de exemplificare (Poți să-mi dai un exemplu?)• întrebări de opinie (Care este părerea ta despre situația actuală a familiei tale?)• întrebări directe (Tu ce crezi despre situatia voastră financiară)• întrebări indirecte (Ce crede familia despre situația voastră financiară)• întrebări circulare (Când soția ta îl ceartă pe copil, mama ta cum reacționează” - se

folosește mai ales în interviul cu familia)


Reguli de formulare a întrebărilor :• formularea să fie inteligibilă (cu sens)• corectă gramatical • să folosească un limbaj normal• să fie clară• să nu fie lungă, complicată• să nu sugereze răspunsul• să nu cuprindă mai mult de o întrebare• să nu fie jignitoare sau etichetante


Reflectarea sentimentelor 1:• este deprinderea ce presupune comunicarea înțelegerii exprimărilor verbale și nonverbale ale sentimentelor clientului, legate de problemele, situațiile sau interacțiunileacestuia.• Formularea tipică este” Te simți”... sau ”Din ce - mi spui, îmi dau seama că te simți....” apoi urmează indicarea cât mai acurată a sentimentelor, emoțiilor și a intensității lor. • Algoritmul deprinderii:

- pasul 1 - identificarea sentimentului explicit/de suprafață sau de adâncime, exprimat direct sau indirect de beneficiar (”Îmi dau seama că ești foarte îngrijorat de ce se întâmplă cu copilul tău.”) - pasul 2 - urmează o scurtă parafrazare, care întregește reflectarea, incluzând motivul (”Îmi dau seama că ești foarte îngrijorat de ce se întâmplă cu copilul tău pentru că mama l-a lăsat în grija unor străini.”)- pasul 3 - Întrebare de verificare pentru a vedea dacă reflectarea este în acord cu sentimentele clientului.

Metode și tehnici de lucru la nivel individual Reflectarea sentimentelor 2: Cuvinte cheie pentru reflectarea sentimentelor,emoțiilor și a intensității acestora:

FERICIRE TRISTEŢENivelul intensităţii Nivelul intensităţii

Puternic Mediu Slab Puternic Mediu Slab

minunat,exuberant, teribil, iubit , vrăjit

împlinit,răsplătit, încurajat, optimist, admirat, mândru, respectat, încrezător

liniștit, încrezător, relaxat, vesel,satisfăcut

disperat, rănit, învins,distrus, neajutorat,nedorit, părăsit,jignit, disprețuit

singur, neglijat, abandonat, murdărit, degradat, pierdut, lipsit,descurajat,rușinat, întristat

apatic, deranjat,rău,părere de rău

Tehnici de motivare

• Modelul Prochaska & DiClemente (”wheel of change” 1982)

• Interviul motivaţional

Tehnici de motivare

Modelul Prochaska & DiClemente (”wheel of change” 1982):

• Modelul descrie o serie de stadii prin care trec indivizii în cadrul încercării de a schimba o situație, o problemă, un comportament.

• ”wheel of change” Este un model circular, ceea ce presupune că individul parcurge procesul/stadiile de câteva ori înainte de a realiza o schimbare stabilă.

• Motivația pentru schimbare în cadrul acestei abordări trebuie înțeleasă ca stadiul în care se află persoana ca pregătire pentru schimbare.

Tehnici de motivare: Cercul SchimbăriiStadiile cercului schimbării sunt:

• stadiul precontemplativ - individul nu ia în considerare schimbarea• stadiul contemplativ - individul este ambivalent• stadiul determinării - individul ia hotărârea schimbării, este

motivat• stadiul acţiunii - individul se angajează în diferite acțiuni pentru

schimbare• stadiul menținerii - individul menține/sau nu acțiunea pentru

schimbare• stadiul (re)căderii - individul renunţă la schimbare, cade sau - după

caz - recade în comportamentul problematic.

Tehnici de motivare: Interviul MotivaționalUn instrument prin care practicianul ajută persoana condamnată:• să-şi recunoască/conștientizeze problemele • să administreze ambivalența• să-şi dezvolte şi / sau să-şi sporească motivația intinsecă pentru schimbare • să progreseze în procesul schimbării• să-și sporească stima de sine şi eficacitatea de sinePrincipiile interviului motivațional exprimarea empatiei dezvoltarea discrepanţei evitarea conflictualizării lupta cu rezistența promovarea la beneficiar, a unei atitudini optimiste, de încredere în

capacitățile sale

Tehnici de motivare: Interviul Motivațional

Abordări motivaționale eficace (strategii și tehnici):• oferirea de informaţii şi sfaturi• îndepărtarea barierelor• asigurarea condițiilor pentru a face alegeri / oferirea de

alternative• descreșterea dezirabilităţii• utilizarea empatiei• oferirea de feedback• clarificarea obiectivelor• ajutorul activ

Tehnici de motivare: Bariere în dezvoltarea motivației pentru schimbare

• capcana întrebare - răspuns

• capcana confruntare - negare

• capcana expertului

• capcana stigmatizării

• capcana focalizării

• capcana învinuirii


Lucrul cu grupul

Consilierea de grup: definiţie şi caracteristici

Consilierea de grup este procesul în care 7–8 persoane se întâlnesc săptămânal, sub îndrumarea unui facilitator, de obicei o persoană specializată în domeniu, pentru a discuta despre anumite probleme comune tuturor participantilor cu scopul modificării tiparelor dezadaptative ale comportamentelor pe care le manifestă.

Caracteristici ale consilierii de grup: are obiective şi tehnici specifice se adresează persoanelor sănătoase mintal participanţii recunosc şi integrează calitatea de membru, se bazează pe interacţiunea între participanţi.

Lucrul cu grupul: avantajele consilierii de grup

UniversalitateSperanţă

Oferire de modeleÎnvăţare interpersonală

ÎncredereÎmbunătăţirea aptitudinilor de socializare

Catharsis Posibilitatea de a exersa noi aptitudini într-un mediu

protejatDezvoltare personală

Lucrul cu grupul: selecţia participanţilor

... în funcţie de:• Scopul programului/nevoile participanţilor;• Prezenţa/absenţa unei boli mintale;• Prezenţa/absenţa unei nevoi sau probleme specifice;• Vârsta participanţilor;• Nivelul motivaţiei de participare;• Locul de reşedinţă• ...

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului

I. 1. Pregătirea participanţilor pentru participare la consilierea de grupI. 2. Formarea

II. AtaculIII. Normarea

IV. PerformanţaV. Încheierea

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului I. 1. Pregătirea membrilor pentru participare la consilierea de grup – interviu individual

• Includerea în grup a beneficiarilor ca aliaţi informaţi: scopul, obiectivele şi temele programului de consiliere;

• Descrierea modului de funcţionare a grupului de consiliere: împărtăşireaexperienţelor proprii, a temerilor, identificarea şi integrarea comportamenteloradaptative;• Cum se participă cel mai bine în grup: a fi direct şi onest;• Anticiparea frustrărilor şi dezamăgirilor: normalizarea stării de confuzie iniţială,neîncredere şi dificultăţi în exprimarea emoţiilor, aşteptări neîntâmpinate de cătrefacilitator, dar contrabalansate de către grup;• Stabilirea unui contract cu privire la durata şi frecvenţa consilierii;• Stabilirea unor reguli de bază: onestitate, confidenţialitate în limitele legii,relaţionarea participanţilor în afara grupului de consiliere

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului - I. 2. Formarea

• Confuzie: “Cum o să mă ajute asta?”, “Ce legătură au toateacestea cu rezolvarea problemelor mele?”• Participare ezitantă: membrii grupului se evaluează uniipe alţii, încearcă să observe cine le răspunde favorabil, cinevede lucrurile la fel ca ei, de cine să se teamă, pe cine sărespecte;• Preocupări legate de acceptare;• Dependenţă faţă de facilitator.

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului - II. Atacul

• Conflict între membrii grupului;

• Conflict între membri şi facilitator;

• Sub-grupuri;

• Lupta pentru control ca rezultat al nevoii de a domina;

• Revoltă împotriva facilitatorului.

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului - III. Normarea

• Identificare cu grupul

• Coeziune

• Suport reciproc

• Încredere

• Dezvăluire de sine

• Preocuparea pentru intimitate şi apropiere

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului - IV. Performanţa

• Adevăratul efort de echipă

• Tensiunea apare nu din lupta pentru control, ci din lupta

fiecărui membru al grupului cu propriile rezistenţe

• Re-individualizare

Lucrul cu grupul: procese şi etape în dezvoltarea grupului – V. Încheierea

• Scopul programului a fost atins

• Exprimarea emoţiilor este încurajată

• Se oferă feedback constructiv

Lucrul cu grupul: conţinutul unei sesiuni

Obiective Activităţi Metode Resurse Evaluare

- Ce îmi propun să realizez la finalul sesiunii?- De ce am ales această sesiune pentru grupul ţintă?

Ce anume voi face ca să realizez ce mi-am propus?1.....2.....3.....4.....

Cum voi proceda ca să desfăşor activităţile?

- Ce anume voi folosi astfel încât să-mi pot desfăşura activităţile?- Ce mă poate ajuta să desfăşor activităţile mai uşor?

Cum îmi voi da seama la sfârşitul sesiunii că ceea ce mi-a propus am realizat?

Grupul de consiliere: autodezvăluirea

• Face parte dintre formele pe care le îmbracă empatia de nivelul 4 si 5 (empatia avansată)

• Autodezvăluirea poate fi: indirectă (fiecare privire, cuvânt, mișcare, răspuns emoţional a

facilitatorului vorbește clientului despre sine) directă (funcționează ca o formă a modelării - consilierii pe adicție,

grupurile self-help);

pozitivă (sunt dezvăluite reuşite) negativă (sunt dezvăluite eşecuri)


• Poate implica evenimente trecute sau prezente din viaţa cuiva, visuri sau fantezii cu conotaţii pozitive şi/sau negative;

• Făcută în grupurile coezive, are o secvenţă predictibilă în sensul că generează autodezvăluiri din partea celorlalţi membri;

• Autodezvăluirea în grup trebuie încurajată prin şi urmată de comportamente de acceptare şi susţinere.

• Autodezvăluirea făcută de facilitator trebuie să: Conţină material relevant pentru subiectul discutat, Încurajeze membrii grupului să împărtăşească informaţii personale Să nu reprezinte o problemă nerezolvată a facilitatorului


Funcţiile adaptative ale autodezvăluirii:• Creşte gradual implicarea şi responsabilitatea membrilor grupului;• Integrarea adecvată a comportamentului de autodezvăluire în relaţiile din

afara grupului conduce la aprofundarea acestora şi la creşterea stimei de sine;

Funcţiile neadaptative ale autodezvăluirii:• Prea puţină autodezvăluire împiedică avansarea membrilor la nivel de

individ şi de grup ca întreg;• Prea multă autodezvăluire generează respingere din partea membrilor

grupului;• Făcută într-un moment sau situaţie nepotrivite, expune persoana la un

grad ridicat de vulnerabilitate.

Grupul de consiliere: situaţii dificile

Surse de conflicte:“Prea mult sau prea puţin conflict este contraproductiv”

(Irvin D. Yalom, 2008)• Lipsa consideraţiei de sine a clientului care generează devalorizarea

celorlalţi membri ai grupului;• Rivalitatea şi invidia: membrii grupului pot concura între ei pentru

atenţia facilitatorului sau pentru un anumit rol (persoana respectată sau cu cele mai mari nevoi)

• Experienţele de respingere, eşec empatic sau ruşine ale membrilor sunt “răzbunate” în timpul sesiunii de grup prin manifestarea unor atitudini de neîncredere, dezaprobare sau persistenţa în susţinerea unei idei care blochează grupul în dezvoltarea temei sesiunii respective.

Grupul de consiliere: gestionarea situaţiilor dificile

• Stabilirea încă de la început a unui climat de siguranţă şi acceptare şi a unor reguli ale grupului care să împiedice dezvoltarea neîncrederii;

• Menţinerea comunicării în grup: toate părţile trebuie să continue să se confrunte una cu cealaltă, indiferent de cât de mult se înfurie;

• În situaţii neobişnuit de intense şi distructive facilitatorul trebuie să ia forţat controlul şi să stabilească limite;

• Fiecare membru al grupului trebuie luat în serios: stabilirea unor norme care clarifică faptul că membrii se află acolo cu un scop, altul decât ridiculizarea;

• Conflictul poate avea efect terapeutic dacă este administrat în două secvenţe: experienţă (exprimarea afectului) şi reflectare asupra experienţei.

Grupul de consiliere: membrii problemă

Monopolistul este persoana care devine anxioasă dacă tace, părândconstrânsă să trăncănească neîncetat.• Modalitate de abordare: bilateral – se ia în considerare atât grupul cât

şi monopolistul. Nu se insistă asupra cauzei comportamentului (nevoia de control, teama de a fi influenţat, supraevaluarea propriilor idei etc.), ci asupra manifestărilor beneficiarului în grup şi a răspunsurilor celorlalţi membri la comportamentul lui.

Beneficiarul tăcut . Tăcerea nu este niciodată tăcere, ci comportament.• Modalitate de abordare: evidenţierea comportamentului nonverbal ca

reacţie la situaţia sau subiectul dezbătut în grup; încurajarea implicării prin împărtăşirea experienţelor şi opiniilor proprii.


Beneficiarul plictisitor este puternic inhibat, fără spontaneitate, nu-şiasumă riscuri, evită confruntările, spune ceea ce crede că ceilalţi aşteaptă de la el, suprimând orice sentiment contrar care ar veni din interior.• Modalitate de abordare: dacă facilitatorul se simte plictisit de client,

atunci şi membrii grupului sunt plictisiţi. Sarcina facilitatorului nu este de a inspira clienţii, de a le induce spontaneitate, ci de a identifica părţile lor creative, vitale pentru a-i ajuta să se exprime liberi. Întrebări ale- şi pentru- facilitator: “Ce face persoana plictisitoare?”, “Când sunt cel mai mult şi când sunt cel mai puţin plictisit?”, “Cum aş putea găsi persoana – reală, vie – în această carapace plictisitoare?”. Răspunsul la aceste întrebări necesită timp, iar tehnicile de urgenţă sunt contraindicate.


Nemulţumitul care refuză ajutorul este lipsit de empatie, trăieşte într-un cerc vicios: pe de o parte se simte neajutorat şi insignificant, dependentde ceilalţi şi de facilitator cu privire la sentimentul valorii personale, iarpe de altă parte nu are încredere şi simte duşmănie faţă de figurileautorităţii.Din nevoie solicită ajutor persoanelor pe care le consideră încă de laînceput indisponibile şi incapabile să-l ajute .• Modalitate de abordare: evitarea exprimării optimismului şi a încurajării şi

adoptarea unei poziţii de acord cu pesimismul clientului (printr-o uşoară tachinare, fără însă a ironiza). După ce clientul a parcurs etapa de integrare a calităţii de membru într-un grup coeziv, poate fi încurajat în sensul învăţării interpersonale prin abordarea folosită pentru beneficiarul monopolist.

Evaluarea activităţii de grup

Evaluarea activităţii de grup este un proces, o examinare riguroasă prin care se apreciază calitatea programului de consiliere. De asemenea reprezintă o metodă de verificare a modului în care indicatorii sesiunii/programului de grup au fost atinşi.

Funcţiile evaluării:• Verificarea gradului de înţelegere a informaţiilor expuse;• Verificarea modului în care a fost integrat conţinutul

sesiunii/programului;• Adaptarea sesiunilor şi a programului în funcţie de caracteristicile nou

descoperite şi/sau de nevoile identificate pe parcurs de către participanţi

Evaluarea activităţii de grup

Tipuri de evaluare• Iniţială se face la începutul unei etape de instruire/dezvoltare şi are ca

obiectiv “diagnosticarea” calităţii şi cantităţii cunoştinţelor şi abilităţilor participanţilor la grup. Presupune de asemenea identificarea lacunelor cu scopul organizării adecvate a activităţilor;

• Intermediară implică verificarea pe secvenţe mici (sesiuni) a cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite. Permite cunoaşterea efectelor activităţii, identificarea neajunsurilor, adoptarea măsurilor.

• Finală (raportul de evaluare) presupune analiza verificărilor parţiale pe parcursul programului (la sfârşitul unei sesiuni) şi vizează atât participanţii (cunoştinţele şi abilităţile dobândite), cât şi programul propus şi schimbările intervenite.

Evaluarea: obiectivă sau subiectivă?

Evaluarea activităţii de grup include două componente esenţiale şi interdependente:

1. Măsurarea (dimensiune obiectivă) – presupune verificarea indicatorilor cantitativi ai obiectivelor propuse (în cadrul sesiunilor şi a programului per ansamblu), de ex.: numărul întâlnirilor, numărul de beneficiari iniţiali şi finali, frecvenţa participării individuale la program, analiza chestionarelor validate statistic etc.

Evaluarea: obiectivă sau subiectivă?

2. Aprecierea (dimensiune subiectivă) – presupune verificarea indicatorilor calitativi ai obiectivelor propuse, din două perspective:

• Perspectiva consilierului – modul în care consilierul percepe (în funcţie de expectanţele sale iniţiale şi de atitudinea vis a vis de propriile competenţe) gradul de îndeplinire a scopului şi obiectivelor programului.

• Perspectiva beneficiarului- modul în care beneficiarul a integrat procesul de modelare pe parcursul programului: nivelul de înţelegere a informaţiilor, (re)cunoaşterea propriilor pattern-uri comportamentale, deprinderile învăţate/dezvoltate, schimbarea comportamentală, nivelul de percepţie a propriei integrări în grup.

Evaluarea: instrumente şi tehnici

În funcţie de tipul de evaluare, există mai multe instrumente şi tehnici care

pot fi aplicate participanţilor la programul de consiliere:

Evaluare iniţială: • Observaţii în timpul interviului individual de pregătire a

beneficiarului pentru programul de consiliere• Chestionar de verificare a cunoştinţelor privind temele ce vor fi

abordate în cadrul programului• Formular cu aşteptări şi temeri ale participanţilor


Evaluare intermediară:• Observarea beneficiarilor şi a dinamicii de grup în timpul sesiunii• Chestionar de verificare a cunoştinţelor• Sumarizarea de către grup a sesiunii• Tehnici interactive de tipul “ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut”, “trei

lucruri pe care le-aş lua cu mine acasă, trei lucruri la care aş da cu piciorul”, “ce mi-a rămas în gând, ce mi-a rămas în inimă, la ce aş renunţa” etc.

• Proiecte individuale, “teme pentru acasă”


Evaluarea finală constă într-un raport de evaluare finală a programuluide consiliere ce va include: Scopul şi obiectivele programului de consiliere Temele abordate Numărul de participanţi iniţiali şi finali; Motivele absentării/renunţării unor membri la grup şi efectele asupra

grupului; Centralizarea chestionarelor aplicate pe parcursul programului Centralizarea observaţiilor notate de consilier Feedback final: trecere în revistă a aşteptărilor şi temerilor iniţiale Concluzii şi recomandări privind conţinutul programului şi modul de

abordare a acestuia de către consilier, inclusiv situaţiile dificile întâmpinate şi modul de gestionare a acestora.

Sesiunea 7Prezentarea programului:

Reducerea riscului de recidivă după închisoare

Reducerea riscului de recidivă după închisoareIntroducere şi principii de bază

Un sistem românesc de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală:

• modul de bază;• module opţionale individualizate;

• asistenţa postpenală

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Procesul de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală

preluare din Ioan Durnescu, Sam Lewis, Fergus McNeill, Peter Raynor, Maurice Vanstone, Manual Reducerea riscului de recidivă după închisoare, Anexa 2, p. 148

Reducerea riscului de recidivă după închisoareProcesul recidivei

Modelul Paradigma

RNR DESISTARE

Risc Maturizare Nevoi Relaţii sociale Responsivitate Identitate

GLM Good Life Model “Puncte tari” Aspiraţii/scopuri Responsabilitate

Reducerea riscului de recidivă după închisoareProcesul recidivei

Capital personal Capital social competenţe, motivaţie oportunităţi

Desistare Primară/secundară

Funcţionalitate socială Motivaţie Capacitate Oportunitate

Reducerea riscului de recidivă după închisoarePrincipiul continuităţii

Respect pentru persoaneEchitate şi responsabilitate

Minima intervenţieNormalizarea

Oportunitatea intervenţieiContinuitatea intervenţieiColaborare şi parteneriat

Reducerea riscului de recidivă după închisoareProcesul de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală

Părţile principale ale programului

I. Modulul de bază II. Modulele opţionale - 6 sesiuni de grup - individualizate

evaluare problemele asociate cu planificare riscul de recidivă acţiune

III. Asistenţa postpenală

Reducerea riscului de recidivă după închisoareProcesul de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală

Etapa pregătitoare a programului:• aspecte administrative – identificarea

participanţilor eligibili – lista cu persoanele private de libertate care au mai puţin de 3 luni până la liberarea condiţionată;

• informarea generală şi individuală a participanţilor eligibili la program

Reducerea riscului de recidivă după închisoareÎnscrierea în program

Grupul ţintă este format din persoane private de libertate care mai au de executat 3 luni de pedeapsă până la momentul liberării în următoarele condiţii:

• persoana privată de libertate să fi parcurs etapele procesului de planificare a executării pedepsei (ideal!);

• persoana privată de libertate să provină dintr-un regim deschis sau semideschis;

• persoana privată de libertate sa fie cel puţin curioasă dacă nu chiar motivată să participe la program în momentul în care optează pentru înscriere.


Voluntariat Informare

- înscrierea în program - disponibilitate program- participarea la program - obiectivele programului

Curiozitate Disponibilitate MotivaţieStimularea cooperării voluntare a participanţilor eligibili!


Planificarea individualizare Planificareaexecutării pedepsei reintegrării sociale- evaluare iniţială - plan individual de acţiune- plan individual de executare- evaluarea atingerii obiectivelor

Pregătirea pentru liberare – asistenţa postpenală


Etape în procesul de recrutare a persoanelor private de libertate la programul de grup

• Informare generală – afişe, fluturaşe, verbal sau prin contact cu personalul penitenciarului

• Inregistrarea voluntarilor – se oferă pentru a participa la program

• Informare specifică – se oferă explicaţii detaliate cu privire la program

• Asistenţă individuală – atunci când este cazul –necesară ajustării nivelului motivaţional


Responsabilităţile echipei de lucru în cadrul programului:

Personalul penitenciarului - promovează programul în cadrul penitenciarului;- selectează participanţii la program;- organizează resursele pentru implementarea programului;- Implementează programul

Consilierul de probaţiune - participă la implementarea programului;- punct de legătură cu faza postliberatorie:

- susţine persoanele condamnate în menţinerea sau /şi stabilirea unui contact cu agenţiile de incluziune socială;- realizează managementul de caz în asistenţa postpenală.


Instrucţiuni de aplicare a programului:• pentru a menţine integritatea şi eficacitatea programului,

implementarea trebuie să respecte instrucţiunile; • modulul de bază se desfăşoară conform manualului; • modificările de ordin practic trebuie să respecte obiectivele

programului şi elementele esenţiale; • modificarea exerciţiilor trebuie să răspundă stilului de

învăţare şi experienţei grupului; • modificările se fac doar de către personalul cu experienţă.

Reducerea riscului de recidivă după închisoareI. Modulul de bază: un scurt program de grup

Principiile de bază ale programului1. Nevoi esenţiale ca premise ale succesului:

- gândire şi atitudini pro-sociale;- nivel minim al motivaţiei pentru schimbare;- informaţii adecvate despre resursele necesare;- nivel suficient al competenţelor sociale.

Reducerea riscului de recidivă după închisoareModulul de bază: un scurt program de grup

2. Coordonatele principale ale programului:- motivaţia pentru schimbare;- încrederea în sine şi autoeficacitatea;- reflecţia asupra comportamentului infracţional şi

asupra desistării;- formarea competenţelor sociale;- asistenţă specifică din partea agenţiilor de

incluziune socială.


3. Obiectivele programului de grup:• Identificarea nevoilor şi a ariei problematice• Evaluare atitudinal-comportamentală• Creşterea nivelului motivaţional• Creşterea încrederii în abilitatea de schimbare şi

succes• Însuşirea de cunoştinţe şi competenţe prosociale


• Identificarea resurselor individuale şi sociale• Stabilirea unor obiective realiste• Construirea unor planuri individuale de acţiune

eficiente• Construirea unui sistem individual de acţiune• Învăţarea alternativelor pozitive de răspuns la

eşecuri sau impedimente• Accesarea resurselor şi negocierea cu agenţiile de

incluziune socială în procesul de asistenţă postpenală


SESIUNEA 1. Introducere şi evaluare Obiectivele sesiunii:• cunoaşterea facilitatorilor de grup şi a

participanţilor;• stabilirea regulilor de bază ale grupului;• prezentarea clară a obiectivelor şi conţinutului

programului;• identificarea problemelor şi nevoilor

participanţilor

Modulul de bază: un scurt program de grup

SESIUNEA 1. Introducere şi evaluare Principii şi valori relevante:• Colaborare• Voluntariatul în dezvăluirea informaţiilor

personale sau private• Respectarea deciziei personale• Confidenţialitatea informaţiilor personale

Modulul de bază: un scurt program de grup SESIUNEA 1. Introducere şi evaluare

Exerciţii:1. Etichete 2. Analiza câmpului de forţe 3. Priorităţi 4. Lista de verificare a problemelor

Rolul facilitatorului de grup:- Oferirea oportunităţii de cunoaştere şi interacţiune;- Stabilirea regulilor nenegociabile şi a celor negociabile;- Informarea şi motivarea pentru participarea la programul de grup;- Sprijinirea participanţilor în evaluarea nevoilor şi problemelor

personale.

Modulul de bază: un scurt program de grup SESIUNEA 2. Evaluare

Obiectivele sesiunii:- analiza motivaţiei infracţionale;- expunerea motivelor reale şi nu a scuzelor pentru comiterea

infracţiunii. Exerciţii:

1.Completarea propoziţiei 2. Lucruri bune şi lucruri rele 3. Evaluarea infracţiunii 4. Motivele comiterii infracţiunii 5. Scuze individuale

Rolul facilitatorului de grup:- să ajute procesul de evaluare a nevoilor şi problemelor legate de

comiterea infracţiunii;- să urmeze principiile de bază ale interviului motivaţional.


SESIUNEA 3. Stabilirea obiectivelor Obiectivul sesiunii:• să definească conceptul de „obiectiv personal”• să formuleze obiective personale relevante prin valorificarea

informaţiilor generate de procesul de evaluare;• convertirea obiectivelor personale în obiective S.M.A.R.T.Exerciţii:

1. Exerciţiu privind terminarea propoziţiei 2. Evaluarea impulsivităţii 3. Obiective personale 4. Graficul treptelor5. Obiective personale

Rolul facilitatorului de grup:- sprijinirea în formularea obiectivelor personale relevante.


SESIUNEA 4. Planuri individuale de acţiune

Obiectivele sesiunii:

• Întocmirea planului individual de acţiune;• Introducerea sistemului de acţiune şi a “Pieţei”

Rolul facilitatorului de grup:- îndrumarea participanţilor în formularea de obiective SMART

utilizând tehnici de consiliere şi consilierea „centrată pe client”.


SESIUNEA 5. Prevenirea recidivei Obiectivele sesiunii:• identificarea situaţiilor riscante şi a semnelor de avertizare în recădere;• înţelegerea motivelor şi a consecinţelor refuzului de a cere ajutor;• înţelegerea şi însuşirea modurilor alternative de reacţie la eşec;• înţelegerea elementelor esenţiale ale prevenirii recidivei.

Exerciţii: 1. Semne de avertizare 2. Matricea Schimbării

Rolul facilitatorului de grup:- Sprijinirea participanţilor în înţelegerea şi identificarea factorilor de risc ai recăderii;- Motivarea participanţilor de a solicita ajutor;- Sprijinirea participanţilor de a folosi ca resursă a schimbării sistemul de acţiune.


SESIUNEA 6 Piaţa Obiectivele sesiunii:• facilitarea contactului cu potenţialele surse de ajutor suplimentar;• corelarea planurilor individuale de acţiune cu sistemele de acţiune

specifice fiecărui obiectiv din plan Vor fi prezenţi în mod necesar:

- reprezentanţii agenţiilor de incluziune socială;- consilierii de probaţiune;- membrii relevanţi ai familiei.

Rolul facilitatorului de grup:- asigurarea cadrului necesar derulării “Pieţei”;- sprijinirea participanţilor pentru verificarea planurilor şi a sistemelor

de acţiune.

Modulul de bază: un scurt program de grup SESIUNEA 6 Piaţa

Personal din Pregătirea pentru liberare Consilieri depenitenciar probaţiune

Persoana privată de libertate“capital personal”

Membrii Reprezentanţii agenţiilor de Consilieri defamiliei incluziune socială probaţiune

Piaţa – vehicul de promovare“capital social”

Asistenţa postpenală

Reducerea riscului de recidivă după închisoare II. Modulele opţionale individualizate: instrucţiuni

generale Domeniile abordate vizează problemele asociate cu

riscul de recidivă:- Ocuparea (în plan socio-profesional)- Situaţia financiară şi datoriile - Abuzul de droguri- Locuirea - Sănătatea mintală - Documentele de identitate - Viaţa de familie

Reducerea riscului de recidivă după închisoare II. Modulele opţionale individualizate: instrucţiuni

generale

• Concepute funcţie de nevoile şi circumstanţele individuale – formă nestandardizată

• Pot fi derulate: - în format de grup sau individual - în penitenciar sau/şi în comunitate

• Specificul sesiunilor: - furnizarea de informaţii sau/şi

- consilierea la nivel individual

Reducerea riscului de recidivă după închisoareIII. Contactul cu personalul de reintegrare socială şi consilierii de

probaţiune înainte şi după liberare înainte de liberare – persoana privată – după liberare

de libertate

principiul continuităţii

- menţinerea contactului -

Servicii de Agenţii de Servicii de probaţiune incluziune socială probaţiune


Contactul cu personalul de reintegrare socială şi cu consilierii de probaţiune înainte şi după liberare

1. Contacte în cadrul modulelor opţionale individualizate:

- pot fi furnizate în penitenciar sau/şi în comunitate (cu o abordare unul-la-unul);

- trebuie să respecte principiul continuităţii;- presupun colaborarea dintre partenerii participanţi la

modulele opţionale şi facilitatorii din modulul de bază;- necesită o evidenţă a participării.

Reducerea riscului de recidivă după închisoareContactul cu personalul de reintegrare socială şi consilierii

de probaţiune înainte şi după liberare

2. Contactul cu consilierii de probaţiune Ideal – menţinerea contactului cu consilierul de probaţiune

care a fost implicat în modulul de bază din cadrul penitenciarului

Necesar – realizarea contactului cu consilierul de probaţiune care nu a participat la modulul de bază să aibă

loc înainte de liberare

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Contactul cu personalul de reintegrare socială şi consilierii

de probaţiune înainte şi după liberare

Consilierul de probaţiune în procesul de asistenţă postpenală

Managementul de caz

derularea şi revizuirea planului de asistenţă postpenală


Contactul cu personalul de reintegrare socială şi cu consilierii de probaţiune înainte şi după liberare

3. Voluntari şi mentori - au disponibilitate mare de a oferi sprijin în momente

dificile- au posibilitatea cunoaşterii persoanei privată de libertate

înainte de liberare - lucrează sub supravegherea unui consilier de probaţiune- pot fi şi persoane care au fost private de libertate – sub o

atentă supraveghere!Pot sprijini concret persoanele private de libertate

în cadrul asistenţei postpenale


Lucrul cu grupulImportanţa şi rolul facilitatorului în grup

- Sesiunea 8 -


Sesiunea 1 Program – Introducere şi evaluare

Evaluarea (I)- sesiunea 9 -

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 1 Program – Introducere şi evaluare

Obiectivele sesiunii:• cunoaşterea facilitatorilor şi a participanţilor la grup;

• stabilirea regulilor de bază ale grupului;

• prezentarea clară a obiectivelor şi conţinutului programului;

• identificarea nevoilor şi problemelor participanţilor.


Principii şi valori relevante:

• Colaborare;• Voluntariatul în dezvăluirea informaţiilor personale sau

private;• Respectarea deciziei personale;• Confidenţialitatea informaţiilor personale.


Derularea sesiunii:1. Exerciţiu de prezentare a participanţilor2. Prezentarea structurii şi obiectivelor programului de grup:

• identificarea nevoilor şi problemelor participanţilor;• identificarea resurselor individuale şi sociale;• pregătirea şi implementarea planului de acţiune la ieşirea din

penitenciar• integrarea planului individual de acţiune intr-un sistem de

acţiune.


3. Stabilirea regulilor de grup4. Explicarea conţinutului sesiunii 1din program;5. Aplicarea exerciţiilor:

Etichete Analiza câmpului de forţe Priorităţi

Lista de verificare a problemelor

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 2 Program - Evaluare

Evaluarea (II)Motivele comiterii infracţiunii şi scuzele

individuale- Sesiunea 10 -

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 2 Program – Evaluare


- analiza motivaţiei infracţionale;- expunerea motivelor reale şi nu a scuzelor pentru

comiterea infracţiunii

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 2 Program – Evaluare

Derularea sesiunii:1. Reamintirea sesiunii anterioare 2. Prezentarea obiectivelor sesiunii3. Aplicarea exerciţiilor:

Completarea propoziţiei Lucruri bune şi lucruri releEvaluarea infracţiunii Motivele comiterii infracţiunii Scuze individuale

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 3 Program – Stabilirea obiectivelor

Stabilirea obiectivelor I- Sesiunea 11 -



• să definească conceptul de „obiectiv personal”• să formuleze obiective personale relevante prin

valorificarea informaţiilor generate de procesul de evaluare;

• convertirea obiectivelor personale în obiective S.M.A.R.T.


Derularea sesiunii:1. Definirea obiectivelor – în strânsă legătură cu nevoile şi

problemele identificate2. Explicarea procesului de stabilire a obiectivelor

personale relevante3. Aplicarea exerciţiilor:

Exerciţiu privind terminarea propoziţiei Evaluarea impulsivităţii Obiective personale Graficul treptelor Obiective personale


4. Definirea obiectivelor personale din perspectiva grilei de analiză S.M.A.R.T.

6. Explicarea modului de convertire a obiectivelor personale în obiective S.M.A.R.T..


Stabilirea obiectivelor II- Sesiunea 12 -


Obiective SMART

S – Specific, concretM – MăsurabilA – Posibil de atins, fezabil, realizabil, R – Realist, relevantT – Termen limită, oportun

Reducerea riscului de recidivă după închisoareSesiunea 4 Program – Planuri individuale de acţiune

Planurile individuale de acţiune- Sesiunea 13 -

Reducerea riscului de recidivă după închisoareSesiunea 4 Program – Planuri individuale de acţiune

Obiectivele sesiunii:• Întocmirea planului individual de acţiune;• Introducerea sistemului de acţiune şi a “Pieţei”

Cadrul derulării sesiunii:• presupune o relaţie bazată pe respect, încredere şi empatie cu

persoana condamnată

• poate necesita o întâlnire de discutare a anxietăţilor, de accentuare a caracterului de colaborare al programului

• facilitatorul de grup va folosi toate tehnicile de consiliere, precum şi consilierea „centrată pe client”

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 4 Program – Planuri individuale de acţiune

Derularea sesiunii:• parcurgerea tuturor materialelor de evaluare;• realizarea profilului personal; • prioritizarea obiectivelor;• convertirea în obiective S.M.A.R.T.;• evaluarea resurselor personale şi sociale;• crearea de sisteme de acţiune pentru fiecare

obiectiv;• discutarea rolului “Pieţei”

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 5 şi 6 Program – Prevenirea rtecidivei şi Piaţa

Prevenirea recidivei. Piaţa- Sesiunea 15 -

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 5 Program – Prevenirea recidivei

Obiectivele sesiunii:• identificarea situaţiilor riscante şi a semnelor de

avertizare în recădere;• înţelegerea motivelor şi a consecinţelor refuzului

de a cere ajutor;• înţelegerea şi însuşirea modurilor alternative de

reacţie la eşec• înţelegerea elementelor esenţiale ale prevenirii

recidivei

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 5 Program – Prevenirea recidivei

Derularea sesiunii:

• Introducerea conceptului de eşec recuperabil• Introducerea conceptului “sistem de acţiune”• Aplicarea exerciţiilor:

Semne de avertizare Matricea Schimbării

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 6 Program – Piaţa


• facilitarea contactului cu potenţialele surse de ajutor suplimentar;

• corelarea planurilor individuale de acţiune cu sistemele de acţiune specifice fiecărui obiectiv din plan

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea Program – Piaţa

Etapele derulării sesiunii:1. Negocierea cu reprezentanţii agenţiilor de incluziune

socială;2. Stabilirea relaţiei şi întâlnirilor cu reprezentanţii agenţiilor

de incluziune socială;3. Completarea detaliată a sistemului de acţiune;4. Verificarea planului individual de acţiune şi a sistemului

de acţiune în cadrul grupului.

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Sesiunea 6 Program – Piaţa

Condiţii necesare derulării sesiunii:

1. Accesul la informaţii2. Asigurarea asistării participanţilor de către facilitatorii de

grup3. Prezenţa reprezentanţilor agenţiilor de incluziune

socială, a consilierilor de probaţiune şi a membrilor relevanţi ai familiei

Reducerea riscului de recidivă după închisoare Procesul de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală

preluare din Ioan Durnescu, Sam Lewis, Fergus McNeill, Peter Raynor, Maurice Vanstone, Manual Reducerea riscului de recidivă după închisoare, Anexa 2, p. 148


Colaborare interinstituţională

Structură

Principii de colaborare interinstituţională

Tipuri de colaborare

Avantajele colaborării

Soluţii pentru îmbunătăţirea colaborării interinstituţionale

Colaborare interinstituţională: definiţie

Uz curent:

• acord voluntar între două sau mai multe părţi• obiective comune punctuale sau pe termen lung• toate părţile împart responsabilităţi, riscuri, resurse,

expertiză şi beneficii

Colaborare interinstituţională: definiţie

• Colaborarea interinstituţională se referă la instituţiile care sunt de acord să lucreze împreună pentru a-şi atinge obiectivele individuale fără schimbări substanţiale în serviciile pe care le oferă sau în regulile şi regulamentele de conducere a instituţiilor lor.

• Colaborarea are loc atunci când instituţiile au o viziune comună, stabilesc obiective comune şi sunt de acord să-şi folosească posibilităţile pentru a le realiza şi sunt dispuse să-şi angajeze resursele şi să modifice politicile existente pentru a atinge obiectivele (Melaville, A. 1993).

Colaborare interinstituţională: principii

• Focalizarea pe familie şi comunitate

• Colaborarea integrată

• Relaţiile renegociate


Focalizarea pe familie şi comunitate:• Orientarea spre comunitate la toate nivelele de lucru. • Porniţi de la punctele tari ale familiilor şi comunităţilor pentru a crea

familii şi comunităţi care se auto-susţin.• Considerarea întregului context şi a mediului socioeconomic

(incluzând reţelele sociale ale familiei şi comunităţile religioase).• Suportă sprijinirea reţelelor formale şi informale existente şi a

comunităţii prin furnizarea unui continuum de servicii.• Căutarea şi implementarea deciziilor familiilor şi comunităţilor.


Colaborarea integrată:• Îmbinarea colaborărilor formale şi informale care conduc la

colaborarea de echipă la toate nivelurile• Viziune şi valori comune ale partenerilor.• Schimbări de practică în funcţie de evoluţia partenerilor• Cazurile sunt mai degrabă în responsabilitatea unei echipe

interorganizaţionale decât a indivizilor.• Limbajul şi vocabularul folosit sunt comune tuturor partenerilor• Diferite perspective şi metode practice sunt binevenite


Relaţiile renegociate:• Schimbarea naturii relaţiilor de putere dintre personalul instituţiei şi

utilizatorii de servicii, inclusiv neutilizarea titlurilor.• Dezvoltarea încrederii prin cunoaşterea partenerilor la un nivel avansat.• Accesibilitatea resurselor • Trecerea de la termenul de utilizator al serviciului "client" şi obiect al

intervenţiei la cel de partener cu responsabilităţi împărţite pentru dezvoltarea, planificarea, furnizarea şi soluţionarea serviciului.

• Furnizarea serviciilor condusă de dorinţa celor aflaţi în nevoie şi nu de cea a furnizorilor de servicii

• Accentul pe prevenire, creştere şi identificare a resurselor şi mai puţin pe categorisirea şi etichetarea persoanelor.

Colaborare interinstituţională: formal şi informal

Colaborarea formală presupune respectarea unei structuri instituţionaleierarhice stabilită pe 5 niveluri:1. Nivelul managementului strategic (minister – fixează strategia)2. Nivelul intermediar executiv (agenţii -implementează strategiile fixate)3. Nivelul managementului auxiliar 1 (şefii de servicii la nivel teritorial)4. Nivelul managementului auxiliar 2 (funcţiile suport – şefii de

departamente/compartimente)5. Nivelul operaţional Colaborarea la nivel formal se bazează pe acorduri de parteneriat în caresunt specificate cu precădere scopul comun, drepturile şi obligaţiilespecifice şi cele comune ale părţilor şi nivelul la care se va implementacolaborarea.

Colaborare interinstituţională: formal şi informal

Colaborarea informală pune accentul pe relaţiile personale dintremembrii şi reprezentanţii instituţiilor.

Colaborarea informală presupune: Existenţa unui acord verbal; Se realizează cel mai adesea la nivelul managementului auxiliar şi la

nivel operaţional; Apare între instituţiile similare sau comparabile; Se bazează pe încredere reciprocă şi un nivel comun de

profesionalism; Nu garantează alocarea de resurse; Nu implică angajarea pe perioade determinate.

Colaborare interinstituţională: de la informal la formal – întrebări cheie

• Care este scopul colaborării?

• Scopul şi obiectivele colaborării sunt realiste?

• Cine ar trebui să fie implicat?

• Cum doresc să concretizez colaborarea?

• Care sunt avantajele partenerilor?

• De când voi începe colaborarea şi pentru cât timp?

Colaborare interinstituţională: avantaje

Colaborare la nivel interinstituţional are o serie de avantaje practice:• Creşterea gradului de eficienţă, prin reducerea suprapunerilor• Identificarea şi acoperirea lacunelor, prin definirea rolurilor şi

responsabilităţilor, precum şi prin recunoaşterea punctelor tari şi a celor slabe

• Cultivarea responsabilităţilor• Stabilirea de scopuri, strategii şi planuri de acţiune comune• Fixarea de criterii uniforme pentru activităţi precum prevenirea,

asistenţa sau reintegrarea• Obţinerea impactului dorit

Colaborare interinstituţională funcţională: caracteristici ale unui continuum

Tip

uri d

e ac

tivită

ţi

Schimb de informaţii pt. beneficii reciproce

Referire

Suport informal

Structuri, resurse, scopuri separate

cooperare coordonarea acţiunilor

colaborare

complexitate şi intensitatescăzute crescute


Tip

uri d

e ac

tivită

ţi


Referire

Suport informal


cooperarecoordonarea

acţiunilor colaborare


Evenimente/ proiecte pe termen scurt

O anumită planificare/împărţire a rolurilor

Anumite resurse, riscuri & recompense împărţite

Identităţile individuale se menţin


Tip

uri d

e ac

tivită

ţi


Referire

Suport informal


cooperarecoordonarea

acţiunilor colaborare


Evenimente/ proiecte pe termen scurt

O anumită planificare/împărţire a rolurilor

Anumite resurse, riscuri & recompense împărţite

Identităţile individuale se menţin

O structură nou cu scopuri comune

Toate instituţiile contribuie cu resurse + câştigă beneficii

Angajament pe termen lung + colaborări durabile

Colaborare interinstituţională: bariere

• Nivelul de notorietate a diverşilor actori• Rivalităţile între anumite instituţii• Lipsa de încredere între parteneri• Stereotipurile• Schimbarea continuă a personalului, din cauze interne sau externe• Interese şi priorităţi diferite• Niveluri diferite de sprijin instituţional pentru participarea fiecărui actor la

procesul colaborativ• Gestionarea greşită a informaţiilor confidenţiale• Niveluri diferite de respectare a diferitelor acorduri şi coduri stabilite de grup• Competiţia pentru finanţări

Colaborare interinstituţională: condiţii pentru dezvoltarea unei colaborări de succes

Înţelegere comună şi angajament faţă de viziune, misiune şiobiective:

• Nevoie resimţită de ambii parteneri cu aceeaşi intensitate• Definire clară a ceea ce înseamnă munca pentru atingerea scopului

propus în colaborare: acordul asupra tuturor paşilor ce trebuie parcurşi

• Fixarea unor obiective realiste (nu ne putem propune să stopăm recidiva în cazul persoanelor care au suferit o condamnare)


Relaţii de încredere între participanţi: • Dificultatea în dezvoltarea încrederii este exacerbată de realitatea conform

căreia colaborările se referă la organizaţii care oferă resurse complementare şi care nu sunt identice.

• Stiluri individuale: Există diferenţe clare privind stilurile de comunicare. Sunt persoane care comunică prin prisma emoţiilor în timp ce altele sunt mai cerebrale . De asemenea sunt persoane orientate spre acţiune şi persoane care se centrează perioade lungi de timp pe activităţi de colectare a informaţiilor.

• Ego-ul şi domeniul de competenţă: Atunci când se construieşte colaborarea, organizaţiile de succes îşi aduc în prin plan persoanele cele mai bune ("numărul unu" sau "numărul doi“) în agenţia respectivă. Este necesară abilitatea de a tempera ego-ul sau disputele.

• Evitarea conflictului: Conflictul este o etapă naturală în dezvoltarea colaborării.


Conducere adecvată pentru fiecare etapă a procesului: este important careprezentanţii agenţiilor să fie persoane în poziţie de decizie care să posede oviziune destul de largă astfel încât să privească dincolo de sarcinile de serviciucătre sarcinile de dezvoltare a unui sistem colaborativ.• Persoane nepotrivite: este vorba despre cei a căror agendă este întotdeaunaplasarea propriei organizaţii înaintea îndeplinirii scopului colaborării;• Pe cine să implicăm şi în ce moment : este important să fie incluse instituţiilecare au puterea de influenţare directă, indivizi pasionaţi de dezvoltarea uneiviziuni de abordare a problemei , parteneri şi persoane care revitalizeazăcolaborarea prin idei şi abordări noi.


Structură pentru implementarea planului: Este nevoie să existe o planificareîn timp (cronogramă) pentru ca munca să fie realizată. Participanţii au nevoiede un calendar al întâlnirilor care respectă programul lor încărcat. Sprijinulstructural înseamnă bani şi personal.• Bani : organizarea unui efort colaborativ pentru singurul motiv de a obţinebani pare să contribuie la stingerea colaborării pentru că se uită scopul principalal colaborării. În acelaşi timp colaborarea în absenţa resurselor implică şansecrescute de accesare a fondurilor;• Personalul: Disponibilitatea personalului poate ajuta la avansarea iniţiativei.

Date post:	08-Apr-2016
Category:	Documents
Upload:	kiki-anca
View:	57 times
Download:	2 times

devianta power.ppt

Documents