DESPRE FURNICI

Fosila unei furnici uriaşe a fost descoperită în SUA

Descoperirea unei noi fosile atestă că acum aproape 50 de milioane de ani furnici mari cât păsările colibri hoinăreau pe teritoriul cunoscut azi sub numele de Wyoming (stat din vestul SUA).

Este posibil ca aceste insecte uriaşe să fi traversat un pod arctic format între Europa şi America de Nord, într-o perioadă deosebit de caldă din istoria Pământului.

Fosila furnicii uriaşe, de aproape 5 cm, a fost descoperită de Bruce Archibald, un paleo-entomologist de la Universitatea Simon Fraser din Columbia Britanică.

1

Provenind de la un sit din Wyoming, numit Green River Formation, fosila a fost ţinută mult timp într-un sertar din Muzeul de Natură şi Ştiinţă din Denver, până când ea a fost observată de Archibald, care şi-a dat imediat seama că acest specimen seamănă foarte bine cu unele exemplare descoperite în Germania.

Cercetătorul a numit noua furnică: Titanomyrma lubei ( "titan" pentru mărime, "merimex" care înseamnă "furnică" în greceşte şi "lubei" de la numele colectorului de fosile Luis Lube).

Odată cu descoperirea acestei fosile, se ridică un mare semn de întrebare: Cum anume au ajuns aceste furnici gigant, pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic?

Furnicile sunt insecte rezistente, care pentru a supravieţui pot chiar să îşi transforme corpul într-un fel de plută. Cu toate acestea, furnicile uriaşe din zilele nostre au nevoie de un climat cald pentru a supravieţui.

Vechile furnici gigant au fost găsite în Europa, în zonele tropicale şi au trăit în prima parte a Eocenului, o epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene un moment în care continentele au fost mai apropiate şi nivelul mării mai scăzut.

Dar pentru a merge de pe un continent pe altul, tot ar fi fost nevoie să traverseze Oceanul Arctic. Pe atunci, regiunea arctică era mult mai caldă decât este astazi, fiind mai degrabă o zonă temperată decât un paradis al iernii.

Cu toate acestea, clima temperată ar fi fost prea răcoroasă pentru furnicile gigant. Cel mai probabil, aceste migraţii s-au produs pe parcursul unor perioade în care temperaturile au crescut destul de mult (o medie anuală de 8 grade Celsius), astfel încât Arcticul să poată fi traversat. Aceste perioade, ce au durat câteva sute de mii de ani, ar fi fost determinate de eliberarea dioxidului de carbon din sedimente.

Deşi cercetătorii nu sunt siguri dacă populaţiile de furnici gigant au luat naştere în Europa sau în America, noile descoperiri îi vor ajuta să compare cele două specii pentru a afla mai mult amănunte legate de evoluţia lor.

Sursa: LiveScience

Si furnicile ies la pensie

2

Furnicile taietoare de frunze renunta la slujba lor de baza – decuparea frunzelor – atunci cand mandibulele li se uzeaza si… se apuca de altceva.

Aceste insecte se hranesc cu seva extrasa din frunze si cu ciupercile microscopice pe care le cultiva in furnicar, pe un substrat format tot din fragmente de frunze. De aceea, recoltarea fruzelor este o activitate neintrerupta in colonie.

Furnicile decupeaza portiuni de frunze cu ajutorul unei lame taietoare, situate la nivelul mandibulelor. La exemplarele tinere, aceasta lama este ascutita si foarte eficeinta; la indivizii mai batrani, lama este tocita, iar eficienta taierii scade foarte mult.

Cand - dupa o anumita varsta - nu mai pot taia eficient, furnicile trec la o alta activitate, compatibila cu posibilitatile lor: incep sa transporte frunzele taiate de suratele lor mai tinere.

Specialistii de la doua universitati din statul Oregon, SUA, care au studiat fenomenul, au constat ca, prin "pensionare si reorientare profesionala", furnicile din specia studiata (Atta cephalotes, din Panama) isi extind durata de viata; ca si la oameni, acesta este unul dintre avantajele vietii sociale, ce permite indivizilor sa indeplineasca, la diferite varste, roluri diferite, specializate si sa contribuie, dupa posibilitatile proprii, la bunastarea intregului grup.

Sursa: BBC

Cele mai agresive creaturi: furnicile de foc

3

Specialistii in enotomologie din lumea intreaga au cazut recent de acord asupea faptului ca furnicile de foc reprezinta in mod sigur cele mai agresive creaturi de pe Terra.

Ultimele cercetari au scos in evidenta faptul ca acesti mici demoni care misuna prin padurile tropicale, nu doar ca nu au dusmani naturali, dar isi decimeaza in lupte spectaculoase adversarii – furnici din orice alte specii.

Cercetatorii au cazut pe ganduri dupa ce au analizat rezultatele unui studiu realizat in Argentina. Conform acestuia, furnicile de foc sunt atat de agresive incat isi infrang fara apel rivalii din orice alta specie de furnici. Organizatia Agricultural Research Service a apelat la ajutorul specialistilor argentinieni pentru a afla cat mai multe despre comportamentul furnicilor de foc, specie care a invadat recent si sudul Statelor Unite. Argentinienii au desemnat furnicile de foc de departe cele mai agresive vietuitoare din lume.

Furnicile de foc sunt denumite asa datorita senzatiei de arsura insuportabila, care urmeaza imediat dupa muscatura. Furnicile de foc ataca in coloane iuti de soldati care musca tot ce le iese in cale. Au fost unele cazuri in Africa, in care copii sugari lasati nesupravegheati in leagane, au fost devorati de furnicile de foc. La fel se intampla si cu cainii legati in lant sau gainile care au nenorocul de a se afla in calea coloniilor aflate in miscare, colonii de furnici care devoreaza tot ce le iese in cale.Entomologii Luis Calcaterra si Juan Briano, au studiat in detaliu interactiunile intre furnicile de foc (Solenopsis invicta) venite din Africa si doua specii de furnici native din Argentina. Rezultatele au aratat ca furnicile argentiniene nu erau in stare sa faca fata agresivitatii cu care atacau furnicile de foc. Extinderea studiului a scos la iveala ca nici una din cele 28 de specii de furnici care traiesc in padurile si campiile argentiniene nu  a prezentat probleme pentru funicile violente venite din Africa.

Furnicile de foc au castigat circa 80% din infruntarile avute cu rivalele lor. Infrangerile suferite au fost doar conjuncturale si au avut loc in cazurile in care coloane mici de funici de foc au fost surprinse de roiurile inamice. Pana in prezent niciun roi de furnici de foc nu a pierdut nici o batalie.

Sursa: ScienceDaily

“Super-furnicile” pun stapanire pe Europa

4

O specie de furnici originare din regiunea Marii Negre au invadat peste 100 de zone din Europa si se deplaseaza accelerat spre nord. Cercetatorii sustin ca daca nu vor fi oprite, furnicile vor atinge nordul Germaniei, Scandinavia, Marea Britanie si ar putea invada in scurt timp intreaga lume

Rasa, denumita “Lasius neglectus”, distruge speciile de furnici native pe masura ce invadeaza noi teritorii. Peste tot in lume furnicile prospera deoarece au o mare capacitate de adaptare; furnicile urbane, spre exemplu, s-au adaptat la caldurile extreme ale traiului citadin. Oamenii de stiinta estimeaza ca exista aproximativ 20.000 de specii diferite la nivel global si se crede ca greutatea insumata a furnicilor din zona amazoniana a Braziliei este de patru ori mai mare dect masa cumulata a tuturor celorlalte mamifere, pasari, reptile si amfibii din aceeasi regiune. Cand ajung intr-o noua locatie, furnicile pot fi extrem de agresive si distrugatoare cu flora si fauna locale. Spre exemplu, conform unui studiu recent, furnicile rosii de foc cauzeaza pierderi de aproximativ 750 milioane de dolari Statelor Unite in fiecare an. Furnicile argentiniene s-au imprastiat pe mii de kilometri de coasta de-a lungul sudului Europei, exterminand fauna naturala de insecte. In California, aceleasi armate de furnici aproape au anihilat speciile de furnici native. “Lasius neglectus” se aseamana cu funicile negre de gradina, cele comune, dar coloniile lor implica pana la de 100 de ori mai multi lucratori. Au, de asemenea, in subteran, multe regine care dau in permanenta nastere noilor indivizi. Se imprastie pe toata suprafata unui continent si chiar in intreaga lume pentru ca invadeaza culturile, iar oamenii le transporta pana in cele mai indepartate locatii.

Sursa: Livescience

5

Mirosul “stereo” – ultimul as al furnicilor

Conform studiilor de ultima ora ale unor specialisti germani din cadrul prestigiosului Institut Max Planck, furnicile de desert din Tunisia (Cataglyptis fortis) se orienteaza cu ajutorul mirosului stereo, fiecare antena avand capacitatea de a identifica in acelasi timp, mirosuri care vin din doua directii diferite.

"Cand furnicile adulmeca aerul cu antenele, micile insecte alcatuiesc deja o harta mentala a teritoriului si a zonelor inconjuratoare investigate, in plus, am senzatia ca sunt capabile sa rezolve orice sarcina pe care o intalnesc", declara cercetatorul Markus Knaden in periodicul Animal Behaviour.

Dupa aceasta faza initiala, pe baza hartii mentale, furnicile reusesc sa isi gaseasca fara gres drumul inapoi spre musuroi. Porumbeii, sobolanii si chiar unii oameni au fost documentati cu performante asemanatoare, dar furnicile sunt primele creaturi care se folosesc in acest fel de simtul mirosului in cadrul calatoriilor si expeditiilor efectuate.

Experimentele efecutate de entomologii germani au aratat, de asemenea, ca o furnica careia-i lipseste o antena, intampina mari dificultati de orientare si, implicit, de deplasare in teritoriu.

Sursa: BBCNews

Siafu - diavolii de foc

6

A fost o antilopă duiker zveltă, puternică, iute şi mereu cu simţurile în alertă. A făcut cinste pe deplin speciei sale. A scăpat din nenumărate încercări ale Morţii. A păcălit haitele de câini sălbatici africani. I-au şuierat pe lângă urechi, de multe ori, săgeţile şi lăncile zvelte ale vânătorilor Masai. A fost cât pe ce să fie ucisă de glonţul perfid al omului alb. A fugit la timp din faţa pitonului de stâncă. A sărit peste pietrele ascuţite lăsându-l pe leopard cu ochii în soare. A auzit la timp şuierul tăios al aerului prin aripile uriaşei acvile marţiale, lansată în picaj asupra ei. Ca o ironie a sorţii (iată că există şi la animale), mica antilopă a alunecat pe piatră udă într-o zi nefastă. Nu a murit pe loc. Ar fi fost mai bine să fie aşa...

A rămas, în schimb, cu un picior beteag, suspendată între două stânci.

7

Ar fi fost de mii de ori mai bine că mica antilopă să fi sfârşit sub colţii leopardului, ghearele acvilei, strânsoarea pitonului sau armele omului.

Moartea ar fi venit, milostivă, într-o clipită. În schimb, a avut parte de chinurile iadului. Milioane de făpturi minuscule. Milioane de guri neostoite muşcau milioane de bucăţi infime din trupul său tremurand spasmodic. Când au sfârşit, nu au mai rămas decât oasele. Uriaşa hoardă de mici demoni carnivori s-a pus din nou în mişcare.Mereu flămândă.Mereu neliniştită.Fără frică de nimic,Ele sunt siafu.Cele mai periculoase şi temute furnici din lume...

8

Cei mai răi dintre cei mici

Din punct de vedere ştiinţific, furnicile - toate insectele care intră sub titulatura foarte generală de "furnici" -, aparţin ordinului Hymenoptera şi sunt strâns înrudite cu viespile şi albinele. Pe baza descoperirilor paleontologice, se crede că primele furnici au apărut pe scena istoriei naturale cândva în perioada Cretacicului, când Pământul era încă stăpânit de dinozauri. Entomologii cred că furnicile au evoluat treptat din viespi, adaptandu-se de minune habitatului terestru.

Aşa mici şi insignifiante cum par la prima vedere, furnicile ne dau clasă în multe privinţe. Există voci autorizate care susţin chiar că micile vietăţi din muşuroaie ne vor succeda în rolul de specie dominantă pe Terra, după ce omul, în nesăbuinţa sa, va provocă războaie şi cataclisme ecologice care-i vor grăbi dispariţia ca specie.

Furnicile sunt, probabil, grupul de animale cu cel mai mare succes din istoria şi prezentul Terrei. Sunt, de departe, cele mai inteligente insecte şi au colonizat, în timp, toate continentele, cu excepţia Antarcticii. De fapt, la nivel de nişă ecologică, micile vietăţi au rolul unui imens "superorganism", adică acţionează concertat, în număr foarte mare, având ca singur ţel beneficiul coloniei din care fac parte.

Societatea furnicilor este alcătuită din divizii specializate, care acţionează armonios, iar activitatea lor comună se asemăna într-o mare măsură cu cea din societăţile umane.

9

Sunt incredibil de multe la nivel planetar.

Dacă comparăm greutatea comună a celor aproximativ 7 miliarde de oameni, cât suntem în prezent, cu greutatea tuturor furnicilor de pe Terra, greutatea măruntelor insecte o depăşeşte pe cea a oamenilor de 15 ori.

Entomologii din cadrul Universităţii Harvard au reuşit, până la ora actuală, să catalogheze şi să identifice peste 12.000 specii de furnici.

Din tot noianul acesta de specii, fiecare cu adaptările şi particularităţile specifice, se desprind un număr de 5 mini-bestii carnivore, a căror periculozitate depăşeşte orice imaginaţie. Furnicile ucigaşe în cauză sunt, de fapt, prădători alfa în propriile habitate. Atacă, în grupuri mari, orice animal care le deranjează muşuroiul sau le iese în cale atunci când foamea le mână în peregrinări nesfârşite.

Cele 5 furnici de coşmar nu sunt o teroare continuă doar pentru speciile care au nenorocul să le fie prăzi, ci chiar pentru om sau pentru ecosistemele pe care le invadează, uneori din greşeala omului.

Furnicile-de foc-muşcă dureros şi atacă în grupuri mari. Furnicile argentiniene distrug orice altă specie concurentă din habitatul lor. Furnicile-bulldog din Australia provoacă şoc anafilactic în urmă muşcăturilor extrem de dureroase şi au o agresivitate neobişnuită. Furnicile-glonţ din Amazonia merită titlul de insecta cu cea mai dureroasă muşcătură, atacul lor provocînd o senzaţie ce atinge 4.0+ unităţi pe "Scala Durerii" Schmidt.

Însă niciuna dintre speciile enumerate mai sus nu se compară cu atrocele siafu, furnicile africane care nu se tem nici de om, nici de elefanţi, nici de lei sau de leoparzi.

Oamenii de ştiinţă care le-au descris prima data le-au numit Dorylus, până în prezent fiind identificate peste 60 de specii aparţinând acestui gen.

Dintre acestea, specia Dorylus acutus este cea mai mare, mai puternică şi mai agresivă specie de siafu - regina reginelor între furnici şi spaima ascunsă a Africii.

10

Fără scăpare!

Cu toate că arealul unor specii de furnici Dorylus se întinde până în Asia, specia D. acutus este restrânsă doar la continentul african. Băştinaşii vorbitori de limbă swahili i-au spus siafu, ceea ce s-ar traduce aproximativ - dar foarte sugestiv - prin "spiritele rele care vin din flăcări".

E o denumire cum nu se poate mai potrivită pentru coloanele imense de furnici care pun pe fugă lei, elefanţi şi chiar depopulează regiunile prin care îşi continuă marşurile macabre.

Siafu trăiesc în cele mai mari colonii pe care le dezvoltă vreo specie de insectă din lume. Când prăzile se împuţinează, sau seceta ori inundaţiile excesive le deranjează, siafu părăsesc muşuroaiele şi pornesc în coloane flămânde în căutarea unor prăzi potenţiale. O colonie medie adună circa 20 milioane de soldaţi necruţători. Coloniile mari, care pot depopula sate întregi, depăşesc 50 milioane de furnici siafu, practic înnegrind drumurile prin numărul lor. Arealul lor se întinde în toată Africa, la sud de Deşertul Sahara, cele mai multe trăind în Africa de vest, bazinul fluviului Congo şi savanele Africii de est.

Trăiesc nestânjenite în savane, munţi şi jungle. Nu le opreşte nicio formă de relief sau biotop. Coloanele lor nesfârşite se vor apăra cu mare curaj împotrivă oricărui pericol întâlnit în cale. Atât de mare este înverşunarea lor, încât într-un caz documentat în anii

11

1970, au atacat inclusiv soldaţii ascunşi într-un tanc, trimis de armata kenyană să protejeze un sat aflat în calea nesăţioşilor războinici cu armură de chitină!Coloanele lungi nu se tem de nimic. În timpul peregrinărilor, exemplarele mici merg în mijlocul coloanei, încadrate pe ambele laturi de către puternicele furnici soldat. În cazul unui atac neaşteptat, războnicii se regrupează într-un soi de tunel, prin care permit retragerea furnicilor lucrătoare şi a reginei. Toate speciile de furnici siafu sunt oarbe, indivizii unei colonii comunicând între ei prin intermediul substanţelor odorante numite feromoni.

Toate furnicile lucrătoare şi soldaţi dintr-o colonie de siafu sunt femele sterile. La fel ca la majoritatea speciilor de furnici, numai o singură femelă din colonie, respectiv regina, este capabilă de reproducere. În sezonul împerecherii, intră în scenă şi masculii de siafu, denumiţi în limba engleză sausage flies ("muşte-cîrnat" s-ar traduce numele, deşi nu sunt muşte; iniţial, se crezuse că e vorba de insecte dintr-o altă specie decât furnicile Dorylus, pentru că aceşti masculi nu prea arată a furnici, iar numele de cîrnat îl datorează formei specifice a abdomenului). Aceştia au ca singură funcţie reproducerea. Când o colonie de siafu întâlneşte un mascul, ferocele femele războinice se năpustesc asupra sa şi îi retează aripile, pentru ca bietul mascul să nu încerce vreo evadare. Astfel imobilizat, este transportat urgent în muşuroi, unde este prezentat reginei virgine. Masculul, redus la rolul de sclav sexual, este forţat să fertilizeze regina. Imediat după încheierea sezonului de împerechere, nevolnicul mascul moare.

Ceasul său biologic şi programarea genetică au sunat sfârşitul. După trista ieşire din scenă a partenerului sexual luat ostatic, regină intră într-fază în care depune aproape în continuu ouă - 1-2 milioane în fiecare lună. Populaţiile speciei siafu sunt împrospătate continuu cu noi şi noi războinici necruţători. S-a constatat că furnicile siafu au cel mai mare impact asupra mediului înconjurător în care trăiesc, comparativ cu orice altă specie de animale, fie chiar mamifere mari. Numai oamenii exercită o presiune asupra mediului mai mare decât cea provocată de impactul primejdioaselor siafu.

12

Ucigaşii de oameni

Odată ce foamea stârneşte pribegia, siafu ascultă parcă de o poruncă străveche a speciei. Încetează brusc orice activitate şi îşi părăsesc muşuroiul cu tot cu ouă, larve, nimfe şi regină. Se aliniază ordonat una în spatele celeilalte şi se ghidează după contactul fizic şi semnalele chimice recepţionate de la furnicile din faţă. "Lava" vie se mişcă lent, dar sigur. În jur, toate vietăţile intră în panică. Niciun animal nu este în siguranţă. Animalele prea mari ca să fie ucise de siafu se tem totuşi de muşcăturile dureroase ale "roiului" pedestru. Muşcătura de siafu este insuportabilă chiar pentru un elefant, rinocer sau bivol.Lista lor de bucate este enormă. Cele mai periclitate sunt insectele. Dacă întâlnesc în calea lor alte specii de furnici, termite sau alte insecte, orice rezistenţă este inutilă.

Inamicii nu sunt doar învinşi, ci devoraţi de hoarda oarbă şi flămândă. Dacă întâlnesc în cale un muşuroi de termite, acele insecte au parte de o soartă cruntă. Marea parte a soldaţilor-termite sunt devoraţi pe loc, în timp ce o parte sunt cruţaţi de siafu pentru a fi transformaţi în provizii vii. Chiar aşa !Termitelor supravieţuitoare le sunt retezate picioarele şi sunt transportate sub ca rezerve de hrană pentru următorul popas, când siafu trebuie să mănânce.

Alte animale mici precum şopârle sau şerpi, şoareci şi şobolani sau alte rozătoare, care au

13

avut ghinionul de a nimeri în faţă tăvălugului devorator, dispar într-o clipită. În urma trecerii coloanei de siafu, nu mai rămân decât oasele învinşilor. Nici animalele mai mari care sunt rănite sau în incapacitate de a fugi, nu scapă de o soartă asemănătoare. Au fost documentate cazuri în care maimuţe sau antilope rănite au fost consumate încet şi metodic de către războnicii orbi şi pururea nesătui. În zonele unde trăiesc siafu, băştinaşii nu îşi ţin niciodată câinii legaţi. Au existat situaţii tragice în care un câine aflat în lanţ a fost curăţat de carne în câteva ore, stăpânii nemaigăsind dimineaţa decât cuşca goală, lanţul, zgarda şi scheletul prietenului patruped. La fel se comportă şi dacă dau peste un coteţ de găini.

Din nefericire au fost raportate şi cazuri în care furnicile au devorat copii mici, lăsaţi în leagăn nesupravegheaţi de părinţi, precum şi cazuri în care siafu intră în case şi atacă persoane cu handicap, rănite sau prea bătrâne pentru a fugi.

Siafu prezintă şi capacitatea de a înţepa precum viespile, dar cea mai periculoasă armă din arsenalul lor sunt fălcile imense. Adevărate instrumente ale morţii, fălcile de siafu sunt mai mari decât ale oricărei furnici. În plus, au o forţă incredibilă. Pot străpunge pielea umană aproape fără efort. Muşcătura este foarte dureroasă, siafu înfigându-şi adânc cele două fălci, şi este atât de puternică încât, odată ce o furnică siafu a muşcat din pradă, nimeni şi nimic nu o poate desprinde. Poţi rupe în două trupul unui soldat siafu şi tot nu îşi va desprinde fălcile, acestea rămânând înfipte în carnea victimei.

În Africa de est, băştinaşii le folosesc să îşi coasă de urgenţă rănile. Când moran-ii, (războnicii triburilor Maasai) se taie accidental sau sunt răniţi în luptă, aceşti bravi luptători îşi cos literalmente rănile cu soldaţi siafu! Prind câteva şi pun furnicile să muşte cu fălcile ambele laturi ale rănii. Apoi rup capul furnicii şi rana a fost suturată în stil african !

Rana rămâne astfel "prinsă în copci" timp de mai multe zile, până când se cicatrizează, iar fălcile pot fi desprinse - nu fără dureri, desigur - cu ajutorul unui cuţit.

Circulă relatări conform cărora, în trecut, în perioada confruntărilor sângeroase dintre triburile africane, învinşii în lupte sau prizonierii aveau parte de un sfârşit cumplit, mai groaznic decât orice tortură medievală. Nefericiţii erau legaţi şi aruncaţi în faţa coloanei de siafu. Oamenii mureau în chinuri de neimaginat, fiind decupaţi milimetric, bucăţică cu bucăţică, de fălcile furnicilor siafu, până când erau atinse organele vitale şi bieţii prizonieri îşi găseau, în sfârşit, liniştea în moartea izbăvitoare de dureri. Din nefericire, astfel de execuţii înfiorătoare au fost raportate şi în timpul confruntărilor relativ recente dintre etniile hutu şi tutsi din Rwanda şi Zair.

Singura scăpare a băştinaşilor africani din faţa milioanelor de siafu puse pe fapte este fugă. Spre norocul oamenilor, siafu se deplasează lent, furnicile cercetând încet şi pe îndelete fiecare centimetru de traseu, în speranţa descoperirii unei potenţiale prăzi. În acest mod, siafu se deplasează doar cu 20 metri într-o oră.

14

Singurul mijloc prin care puteau fi oprite era prin intermediul aruncătoarelor de flăcări. Metoda a fost însă abandonată dintr-un motiv evident: odată cu arderea furnicilor, se propagau mari incendii de vegetaţie în savană sau junglă, incendii care provocau mult mai multe pagube decât trecerea convoiului de siafu.

Astăzi, cel puţin în unele părţi din Africa, se pare că omul a pierdut titlul de specie dominantă.

Oare viitorul va aparţine funicilor siafu?

Descoperirea “furnicilor de pe Marte” socheaza lumea stiintificaO noua descoperire a biologilor americani de la Univeristatea din Texas pune pe jar mediile academice din lumea intreaga. Acestia au anuntat identificarea unei noi specii de furnici, denumite „furnicile de pe Marte”, probabil cea mai veche descendenta a primelor insecte de acest gen care au populat Terra in urma cu 120 de milioane de ani, anunta LiveScience.

Christian Rabeling, un biolog din cadrul universitatii americane, a declarat ca a reusit sa identifice un singur exemplar din noua specie, in resturile moarte de vegetatie de pe solul padurii amazoniene din regiunea Empresa Brasileira de Pesquisa Agropecuaria, din Brazilia, inca din anul 2003, dar nu a putut identifica misterioasa insecta pana in prezent.

15

Rebaling si colegii sai au denumit specimenul „Furnica de pe Marte” – Martialis heureka, datorita faptului ca nimeni nu a mai vazut o astfel de specie pana in prezent. Furnica este, conform biologilor, perfect adaptata la viata subterana, cu un corp alungit, fara culoare, si nu prezinta ochi. Descoperirea a fost anuntata printr-un articol publicat ieri, 15 septembrie, in prestigioasa publicatia Proceedings of the National Academy of Sciences.

“Testele ADN efectuate pe Martialis heureka demonstreaza, fara doar si poate, ca aceasta specie se afla la baza liniei evolutioniste a furnicilor. Este ca si cum a descoperi primul stramos al omului traind departe de lumea civilizata. Descoperirea noastra sustine teoria conform careia furnicile pradatoare subterane au fost printre primele furnici de pe Pamant. Este uimitor ca o astfel de insecta a supravietuit pana in prezent”, sustine acelasi Christian Rabeling.

Sursa:LiveScience

A fost descifrat genomul a doua specii de furnici

Harta genomica a acestor insecte ar putea clarifica efectul epigeneticii asupra longevitatii, avand in vedere ca desi poseda acelasi genom ca si furnicile lucratoare, “regina” traieste de 10 ori mai mult.

Cele doua specii de furnici care au facut obiectul proiectului de cercetare - o colaborare intre cercetatorii de la Langone Medical Center din cadrul New York University si cei de la Howard Hughes Medical Institute -, sunt Harpegnathos saltator si Camponotus

16

floridanus.

"Furnicile sunt creaturi extrem de sociale, iar capacitatea lor de supravietuire depinde de comunitate in mod destul de asemanator cu ceea ce se intampla la fiinta umana", a explicat seful echipei de cercetatori, Danny Reinberg.

Reinberg studiaza de ani buni epigenetica, sistemul complex care determina activarea sau "stingerea" genelor, fiind in mod special interesat de influenta pe care aceasta o are asupra longevitatii. In cazul furnicilor, variatiile individuale sunt extreme: in anumite colonii, reginele traiesc si de 10 ori mai mult decat cele lucratoare.

"Studiind genoamele acestor doua specii de furnici am fost fascinati de comportamentele si rolurile diferite pe care aceste furnici lucratoare sunt capabile sa le dezvolte", a comentat Reinberg, adaugand ca deoarece toate furnicile dintr-o colonie au in comun aceeasi informatie genetica, diferitele conexiuni neuronale care determina comportamentul adecvat fiecarui rang social trebuie sa fie controlate de mecanisme epigenetice. Iar acest fapt ar putea deschide drumul catre o intelegere mai buna a efectului mecanismelor epigenetice si in creierul fiintelor umane.

Din studiu a reiesit ca circa 20% din gene sunt specifice furnicilor, dar ca exista si o cota consistenta, circa 33%, de gene impartasite si de fiintele umane.

Sursa: Le Scienze

Furnicile fac politica precum oamenii

17

Cercetatorii britanici care au studiat in mod comparativ furincile din Marea Britanie si cele din Spania, vin cu doua declaratii socante: nu doar ca furnicile sunt implicate in politica la fel ca oamenii, dar se pare ca interesantele insecte imprumuta si din caracterul oamenilor din tarile unde traiesc.

Pana in prezent, se pare ca furnicile care traiesc in musuroaiele din Spania au un temperament fierbinte si fac deseori adevarate asasinate politice si revolutii in care urmaresc sa isi detroneze regina pentru a instala pe tron alta furnica care a castigat, intre timp, simpatia coloniei. In contrast, furnicile din Marea Britanie au un temperament mai limfatic si chiar apatic uneori.

In Spania, reginele-matci sunt atacate si hartuite permananet de catre furnicile-lucratoare. In consecinta, reginele sunt stresate si nu mai pot depune oua. Rezulta de aici ca furnicile-lucratoare sunt singurele responsabile de dinamica populatiei musuroiului. Mai mult decat atat, furnicile-lucratoare din Spania au puterea de decizie asupra alegerii reginei.

"Contrastul dintre puterea funicilor-lucratoare spaniole si cea a omoloagelor lor britanice este unul foarte evident. Stiam ca lucratoarele sunt importante in politica coloniei de furnici, dar este pentru prima data cand descoperim ca au o putere atat de mare. Am fost martori a numeroase revolutii in care lucratoarele furioase nu s-au mutumit doar cu detronarea reginelor, ci le-au si ucis. Presupunem ca furnicile spaniole sunt mai agresive pe baza conditiilor diferite de trai. Vietuiesc doar in zonele montane, organizate in colonii mici, iar reginele trebuie sa gaseasca permanent locuri noi care sa ofere hrana si conditii de trai cat mai bune", declara Dr. Robert Hammond din cadrul Universitatii din Leicester.

Sursa: DailyMail

Complot si tradare in familiile regale ale furnicilorInsectele organizate social, indeosebi furnicile, sunt in general considerate entitati neindividualiste, cu vointa colectiva, gata sa sacrifice totul pentru colonia din care fac parte. Totusi, cercetatorii sunt de parere ca reginele furnicilior, matcile, sunt gata oricand sa compromita bunastarea generala pentru a-si pastra tronul.

O echipa de cercetatori a Universitatii din Copenhaga, condusa de Luke Holman, de la Centrul de Evolutie Sociala, a descoperit ca matcile sunt mult mai viclene decat se credea. Adesea, o colonie de furnici are mai mult decat o regina. Un numar mai mare al acestora poate produce o forta de munca sporita in colonii, marind sansele supravietuirii in primul an de existenta.

Insa, reginele nu coabiteaza in deplina armonie la nesfarsit; la scurt timp dupa ce primii lucratori eclozeaza, "fetele regale" incep sa se macelareasca reciproc, pana cand una

18

singura ramana in viata. S-a descoperit ca reginele furnicilor isi regleaza cu pricepere numarul de nasteri pentru colonie, fiind mai putin productive atunci cand impart conducerea cu alte regine. Ca atare, matcile par sa stie cand sa se astepte la o confruntare pentru tron si isi conserva energia in consecinta.

Aceasta gestionare strategica a ratei de procreere este completata de o sofisticata comunicare chimica intre regine. Furnicile au fost denumite "fabrici chimice ambulante", deoarece emit diferiti feromoni pentru activitati precum recunoasterea prietenilor si a dusmanilor si indicarea statutului si a rolului in colonie. Furnicile lucratore par a-si selecta regina cea mai fertila drept conducator, pe baza mirosului. In acelasi timp, ele sustin colonia prin executia celor mai egoiste regine, in favoarea acelora care "joaca in echipa". Acest "sistem de legi" rudimentar, este de parere profesorul Holman, s-ar putea sa fi contribuit la evolutia societatilor furnicilor aproape de nivelul avansat la care se afla cele umane.

Sursa: Phenomenica

Furnicile amazoniene nu au nevoie de masculi pentru a se inmultiIn lumea noastra, masculii sunt esentiali pentru perpetuarea speciei, insa furnicile par sa se descurce exemplar si in lipsa acestora. Recent, cercetatorii au descoperit o specie

19

surprinzatoare de furnici tropicale, ale carei colonii sunt alcatuite exclusiv din membri de sex feminin.

Nou-nascutii speciei de furnici denumita Mycocepurus smithii sunt produsi prin clonarea reginei, iar fetusii sunt intotdeauna femele. Reproducerea in absenta imprecherii nu este un fenomen nou in lumea furnicilor, dar specia de fata este prima in cazul careia s-a constatat renuntarea definitiva la “serviciile” masculilor.

Specialistii sunt de parere ca acest fenomen este de natura sa elimine stresul gasirii unui partener si sa intretina pacea in colonii. Cercetatorii au fost initial atrasi de cazul Mycocepurus smithii datorita capacitatii remarcabile a acestei specii de a cultiva diferite recolte pentru hrana. O cercetare mai amanuntita a ridicat insa intrebari referitoare la activitatea sexuala a furnicilor sau mai degraba, asupra lipsa acesteia.

20

“Cand am inceput sa studiem mai detaliat specia, n-am putut gasi nici macar un mascul. Atunci am inceput sa privim lucrurile dintr-un unghi diferit”, sustine Anna Himler de la Universitatea din Arizona. Cercetarile din teren a sute de cuiburi din Panama, Guyana, Ecuador, Peru, Argentina si Brazilia au esuat in incercarea de identificare a masculilor in cadrul acestei specii.

Cercetatorii au colectat apoi colonii din cinci zone panameze si le-au supus unei serii de teste. Amprentarea ADN a indicat ca membrele fiecarei colonii sunt clone ale reginei lor. De asemenea, disecarile reginelor au scos in evidenta ca acestea nu s-au imperecheat niciodata si ca urmasele lor au fost produse exclusiv din ouale si materialul genetic proprii, fara necesitatea aportului de ADN masculin.

Doctorul Himler sustine ca absenta masculilor are un impact redus asupra vietii furnicilor, deoarece in majoritatea cazurilor, masculii au un rol scazut sau absent in activitatile zilnice ale coloniei.

Cu toate acestea, o viata lipsita de activitate sexuala are si lacune, deoarece diversitatea genetica este foarte mica. In timp, aceasta unicitate poate cauza probleme majore, facand grea si chiar imposibila adaptarea furnicilor la unele amenintari, precum bolile. Chiar si asa, cercetatorii sunt de parere ca dezavantajele sunt subsumate avantajelor.

Desi cazurile de acet fel sunt rare, speciile formate exclusiv din femele nu sunt nemaiintalnite in lumea insectelor, cateva exemple similare gasindu-se in cazul unor viespi sau molii, ce traiesc total fara prezenta masculilor.

 

Sursa: Daily Mail

21

Furnicile vor sclavi puternici!

Cercetatorii germani au observat cu stupoare ca furnicile care ataca alte colonii in cautarea de hrana, larve si furnici straine, pe care sa le inrobeasca, au adevarate calitati de negustori de sclavi, orientandu-se exclusiv dupa indivizii sanatosi, puternici si apti de munca.

Cercetatorii au fost, initial, intrigati de motivul ascuns pentru care funicile din specia Protomognatus americanus ataca intotdeauna coloniile mari si bine aparate, in defavoare musuroielor mai mici. Inteligentele insecte pornesc la "razboi" doar cu coloniile greu de cucerit, deoarece identifica la acestea semnul unor populatii sanatoase si puternice de furnici, care pot deveni sclavi eficienti pentru propriile colonii.

In timpul raidurilor de jaf, soldatii furnicilor sclavagiste cauta, in primul rand, sa fure nimfele furnicior atacate, deoarece acestea, odata transportate in musuroiul sclavagist, sunt crescute si educate ca niste adevarati sclavi. Procedeul in sine este denumit imprinting in limbaj stiintific, si poate fi intalnit si la pasari, mamifere si chiar oameni.

Sursa: BBCNews

22