Eirene

Agathe, Alexandra, Kallisto, Melissa, Syntyche ( soarta obisnuita)

Tryphe ( delicatete), Xanthe ( par deschis la culoare)

Aristodemos ( cel mai bun, poporul), urmas a lui Heracle ( Hercule)

Chrysanthos ( floare aurita) sfant egiptean semilegendar

Theophylaktos ( aparat de zeu)

Se spune ca orice poveste contine un sambure de adevar si ca tot ceea ce omul imagineaza are undeva, intr-una din cele trei dimensiuni ale timpului, o corespondenta cu realitatea. Daca pana in urma cu numai cativa ani, asemena eroilor mitologici precum Hercule, Tezeu si Ahile, amazoanele erau privite exclusiv drept rod al fanteziei creatoare antice, cele mai recente descoperiri incep sa le dea dimensiunea unui fenomen istoric. Desi existenta femeilor razboinice este in continuare supusa scepticismului si speculatiilor, chestiunea a inceput sa fie tratata cu seriozitate de specialisti, care cred ca se afla in pragul unor descoperiri de proportii, ce ar putea confirma o parte a legendelor Greciei Antice.

Fiicele razboiului

Nu exista documente oficiale care sa ateste existenta si faptele de vitejie ale amazoanelor, asa cum nu exista dovezi ale fiintarii personajelor din basmele populare. Sursele care vorbesc despre curajul salbatic al descendentelor lui Ares, despre setea lor de sange si despre stilul de viata crud al membrelor ritului amazonian sunt aceleasi care prezinta povestea fantastica a zeilor olimpieni sau cele douasprezece munci ale lui Hercule. De aceea, prezentarea amazoanelor este intr-o buna masura expunerea unor povesti stravechi acreditate cu oarecare incredere, apartinand unor autori antici de renume, ca Eschil, Homer sau Herodot.

Mitologia greaca le atribuie amazoanelor titulatura de fiice ale lui Ares, zeul elen al razboiului, si ale nimfei Armonia, doua portrete contrastante, menite sa sugereze forta si vitejia barbateasca in delicatetea trupului femeiesc. Unele scrieri sprijina aceasta plamadire fantezista, in timp ce altele vorbesc despre revolutia sexuala a unui trib din vechime ca sursa a devenirii amazoanelor. Fie ca s-au nascut din zei, fie ca erau femeile rasculate impotriva barbatilor, ucigandu-i si impunandu-si suprematia asupra lor, amazoanele s-au constituit intr-un trib de femei guvernat dupa legile unui matriarhat crunt si sangeros. Dimensiunea lor epica este data indeosebi de relatarile referitoare la implicarea in episoade importante ale miturilor antichitatii, precum Razboiul Troian, cucerirea Atlantidei sau aventurile lui Hercule.

Fiind personaje mitologice, nu se poate vorbi despre o incadrare cronologica a amazoanelor,

insa, din punct de vedere geografic, exista numeroase surse care le amplaseaza originile in bazinul Marii Negre. Tendintele expansioniste si nevoia de sange le-au impins, insa, campaniile militare pana in zone ca Libia, Thermiscrya, sau Anatolia de astazi, si chiar in regiunea mongola a Eurasiei. Trib femeiesc, dar ghidandu-se dupa obiceiuri barbatesti, activitatea principala a amazoanelor se desfasura in limitele vanatorii si ale razboiului. Armele de lupta folosite de ele erau arcul, sulita si toporul, iar pentru aparare foloseau scutul ascutit, cunoscut sub denumirea de “pelta”. Diversi cronicari medievali si renascentisti acrediteaza amazoanele cu inventarea toporului de razboi, fapt in legatura cu care nu intarzie sa-si exprime uimirea. “Poate cea mai barbateasca arma de razboi a fost inventata de niste femei”, se mira in urma cu cinci secole renumitul spadasin Paulus Hector Mair. Vestimentatia lor este mai putin mentionata in izvoare istorice si mai degraba sugerata in numeroase artefacte de origine greceasca, care, in functie de perioada aparitiei, le infatiseaza diferit. Primele sculpturi le dezvaluie intr-o imbracaminte razboinica, inspirata din uniforma de lupta a zeitei Atena, amazoanele purtand coifuri. Reprezentari mai tarzii le prezinta dupa modelul lui Artemis (sora geamana a lui Apollo), arborand rochii subtiri, pentru o mobilitate ridicata, iar cele mai recente statui trimit la tendintele vestimentare ale persilor. De obicei, sunt reprezentate calarind, dar si ca pedestrasi, iar in multe picturile sunt accesorizate cu cate un singur cercel.

Mostenirea Amazonului

Se crede ca etimologia cuvantului “amazoana” provine de la termenul iranian sau persan “ha-mazan” sau “hamazakaran”, care inseamna “a face razboi”. Printre greci insa, se pare ca termenul “amazan” era folosit cu insemnatatea “fara san”. Ambele versiuni sunt viabile, atat pentru ca amazoanele erau niste razboinice aprige, cat si pentru traditia lor bine cunoscuta de taiere sau ardere a sanului drept al fetitelor, pentru o mai buna folosire a arcului si o manuire mai iscusita a sulitei. Hipocrat le descrie astfel: “Nu au sanul drept. In timp ce sunt inca mici, mamale lor inrosesc in foc un instrument din bronz special construit si il aplica pe sanul drept pentru a-l cauteriza si a-i opri dezvoltarea, iar toata forta sa se canalizeze spre brat si spre umar.

” Unele izvoare spun ca amazoanele isi extirpau singure sanii fie pentru a se intari, fie in lupta, pentru a-si ingrozi dusmanii. Operele de arta, totusi, nu le infatiseaza mutilate, amazoanele fiind mereu sculptate sau pictate cu ambii sani, desi in mod frecvent cel drept este acoperit. In Iliada, ele sunt numite Antianeira (“cele care se lupta precum barbatii”), iar in scita erau denumite Oiorpata, termen pe care Herodot l-a tradus in greaca prin “Androktone”, “ucigase de barbati”. Legatura dintre amazoane si regiunea sud-americana cu acelasi nume este lesne de intuit si are chiar origini istorice. In perioda marilor explorari geografice, mai exact in anul 1542, Francisco de Orellana a fost trimis impreuna cu 48 de luptatori de catre cuceritorul statului Peru, Francisco Pizarro, sa exploreze Amazonul. In timpul expeditiei, au avut loc numeroase infruntari cu razboinicele locului, inarmate cu arcuri si sageti, femei musculoase, cu trasaturi masculine, extrem de combative, care i-au inspaimantat pe spanioli. Evenimentul i-a determinat pe conquistadori sa aloce atat fluviului cat si intregii paduri tropicale denumirea legendarelor luptatoare.

Niciun barbat, doua regine

In ceea ce priveste relatia cu sexul opus, informatiile sunt impartite, dar este unanim acceptat faptul ca barbatii nu erau bine vazuti de amazoane. De asemenea, acestora nu le era permis sa convietuiasca in aceleasi comunitati cu femeile razboinice sau sa aiba relatii sexuale cu ele. Legenda spune ca o singura data pe an, pentru a preveni extinctia sau pentru a-si largi randurile, amazoanele vizitau un trib invecinat format numai din barbati, de unde ii alegeau pe cei mai aratosi pentru a procrea cu ei. Unele scrieri marturisesc ca acestia erau rapiti, violati si ucisi, dar exista izvoare care prezinta consumarea evenimentului pe cale amiabila. Daca vlastarii nascuti in urma contactului erau baieti, acestia erau fie ucisi, fie retinuti pentru perpetuare si slujire sau incredintati tatilor. Fetele erau pastrate si crescute de mamele lor, initiate in agricultura si antrenate in vanatoare si in arta razboiului. Unele izvoare nu sunt atat de categorice in privinta autonomiei amazoanelor si, desi le prezinta ca dominante in comunitate, nu elimina cu totul barbatii din cercul lor, care ar fi fost indeletniciti cu treburile casei si cu ingrijirea copiilor.

Despre cultura si oranduirea amazoanelor scrierile nu lasa sa se inteleaga prea multe lucruri, dar este bine cunoscut faptul ca aveau o guvernare duala, sau fragmentata, tribul fiind condus de doua regine in acelasi timp. Una dintre ele raspundea de bunul mers al comunitatii, de organizarea interna si de activitatile domestice, iar cealalta coordona bataliile si chestiunile de razboi. Hipolitia si sora sa, Antiopa sunt cele mai viteze regine ale amazoanelor despre care vorbesc legendele. In cazul Antiopei, unele versiuni mitologice inainteaza ideea ca aceasta ar fi fost singura amazoana care s-ar fi maritat vreodata, ca urmare a rapirii sale de catre Tezeu. Tot mitologia spune ca sub o conducere atat de prolifica, amazoanele nu se dadeau in laturi de la cele mai nebunesti razboaie, atacand de nu mai putin de cinci ori chiar cetatea Atenei. Lupta dintre atenieni si amazoane este adesea comemorata in artefacte si in basoreliefuri din marmura, precum cele de la Partheon sau sculpturile din Hallicarnas. Plutarh spune ca atat in Chalkis, cat si in Atena a existat cate un Amazoneum, lacas al amazoanelor ce continea morminte ale acestora cat si obiecte de cult. La Atena se faceau sacrificii in cinstea amazoanelor, iar fecioarele grecoaice prestau anual un dans ritualic cu arme si scuturi, stabilit de Hipolitia.

Se pare ca exista mentiuni ale amazoanelor si in manuscrisele care povestesc istoria Imperiului Roman. Cezar amintea Senatului ca intr-o buna masura cucerirea unei portiuni importante a Asiei a fost realizata cu ajutorul reginei asiriene Semiramida si al amazoanelor. Desi Strabon se arata sceptic cu privire la existenta lor, amazoanele continua sa fie mentionate in izvoade pana spre sfarsitul antichitatii, iar cativa clerici vorbesc si astazi despre ele ca despre persoane reale.

Urme vagi

Cercetarea problematicii amazoanelor este extrem de restransa si momentan plina de contradictii. Spre exemplu, conform izvoarelor elene, desi grecii insisi le stabileau originea in bazinul Marii Negre, atunci cand ei au ajuns in aceasta regiune, nu au gasit nicio urma a amazoanelor. Pentru a compensa discrepanta, a fost creat mitul lui Hercule si al Hippolitiei, spre a le explica disparitia. In conformitate cu legenda, Hercule a condus o expeditie pe teritoriul ocupat de amazoane pentru a obtine centura Reginei Hippolitia, iar in aceasta incercare, el a reusit sa invinga si sa alunge toata stirpea amazoanelor, eliberand acele locuri de suprematia lor. Diodorus, un istoric elen antic, povesteste cum amazoanele au cucerit Atlantida, fiind ajutate de Perseu sa-i ucida pe gorgoni, iar in Razboiul Troian sunt de asemenea mentionate, cand, dupa ce Ahile o omoara pe regina amazoana Panthesilia, vazandu-i frumusetea de sub vesminte, se

indragosteste de ea.

Se crede ca superioritatea in lupta a amazoanelor a fost data de faptul ca aceste femei au calarit inaintea grecilor si au imblanzit caii chiar inainte ca oricine altcineva sa o poata face, lucru care le-a dat un ascendent vizibil in lupta. In incercarea de identificare a unor piste care sa duca spre originile lor, s-a nacut in repetate randuri chiar suspiciunea unei oarecare legaturi intre amazoane si Sparta, crezandu-se ca femeile spartane si-ar fi putut avea originile in triburile de amazoane. O femeie spartana trebuia sa fie neinfricata si capabila sa-si apere caminul si chiar tara. De asemenea, atat spartanii, cat si amazoanele o adorau pe Artemis, zeita greaca a vanatorii, iar, ca si in cazul amazoanelor, si in Sparta se pare ca domina matriarhatul. Este de asemenea, posibil ca Lycurgus, legiferatorul Spartan, auzind de povestea amazoanelor, sa decreteze cresterea fiicelor Spartei in spiritul razboiului si al duritatii, intuind o consolidare eficienta a sistemului defensiv in acest fel.

Istoricul grec Plutarh (46-125 d.Hr.) conchide ca amazoanele nu au existat ca o specie distincta de femei razboinice ci, mai degraba, ca femei ce ii secondau pe barbati in batalii. Unii invatati cred chiar ca femeile erau de fapt barbati, soldati persani care isi radeau barbile si se imbracau ca niste femei. Majoritatea speculatiilor au inceput insa sa fie imprastiate in urma cu numai cativa ani, cand sapaturile arheologice au sugerat ca amazoanele nu au fost personaje mitologice. Sapaturile efectuate in muntii Altai, de pe teritoriul Mongoliei, au dezvaluit unele dovezi destul de solide conform carora chiar au existat triburi de femei. In 1993, Natalia Polosmaka a pornit spre Platoul Ukok, localizat la granita dintre China, Rusia, Kazakhstan si Mongolia. Polosmak si echipa sa de arheologi au dezgropat un “kurgan”, o structura funerara a poporului antic Pazyryk, in care au fost descoperite ramasitele unei femei. Aceasta era inalta de aproximativ 1.75 metri, mumificata controlat si prezenta tatuaje elaborate pe pielea extrem de bine prezervata. Trupul ei era inconjurat de numeroase obiecte, inclusiv un coif de lupta cu pene, iar cosciugul sau era confectionat dintr-un trunchi intreg de conifer. Descoperirea a fost datata in jurul secolului V i.Hr., in perioada lui Herodot, iar mumia a fost botezata “Fecioara siberiana de gheata”. Aceasta este doar una dintre multele descoperiri similare care au contribuit la intregirea informatiilor referitoare la nomazii din Eurasia din perioada Greciei Antice. In urma descoperirii lui Polosmak, alte morminte sapate au dezvaluit continuturi asemanatoare, trupuri mumificate cu tatuaje complexe, unele ingropate alaturi de cai, iar in unele cazuri, femei si barbati, ingropati cu arme. Unele oseminte indica o deformare a oaselor picioarelor, ceea ce tradeaza o lunga activitate ecvestra. Altele prezinta rani in urma unor lovituri extreme de violente.

Se speculeaza ca “fecioara de gheata” si tribul sau ar fi fost de origine scita. Acesti nomazi s-au stabilit in zona de nord a Turciei de azi si in bazinul Marii Negre in perioada secolului VII i.Hr., continunadu-si cuceririle pana in secolul V i.Hr. Scitii cunosteau bine arta ecvestra si aveau o traditie artistica expansionista. Numeroasele similitudini intre stilul artistic si cel de viata al fecioarei de gheata si cele ale scitilor, nasc intrebarea daca nu cumva amazoanele erau doar femei scite care luptau impreuna cu barbatii lor. Erau o parte din tribul original scit care a ales sa traiasca dupa regulile aspre care au nascut legendele grecesti, sau mitul lor a fost o exagerare generata de importanta majora acordata de sciti femeilor lor razboinice?

Amazoanele istoriei

Desi mitul amazoanelor poate fi doar o hiperbola a femeilor viteze si luptatoare dus la extrem, notiunea de femeie-razbonica nu este deloc straina istoriei inregistrate inca de acum 3.500 de ani. Atat Biblia, cat si numeroase izvoare si scrieri istorice mentioneaza numeroase cazuri de femei participante la diferitele razboaie ale umanitatii. In Roma se pare ca se impamantenise destul de serios practica luptelor intre gladiatori femei si chiar intre femei si barbati, in arena insangerata a Colloseumului. De asemenea, femeile celte faceau diferite aliante cu diverse grupari de barbati si duceau impreuna cu acestia lupte aprige impotriva adversarilor. Printese si regine vikinge si saxone au condus invazii si campanii militare de cucerire a unor teritorii, iar in secolele XI-XV, numeroase femei aristocrate au stat in fruntea multor miscari care s-au soldat cu mii de victime. Un nume rasunator este chiar cel al Ioanei D’Arc, eroina nationala a Frantei, care a luptat pentru redobandirea pamanturilor franceze de sub ocupatia Angliei, in preajma anului 1430. Nici secolele urmatoare nu au ramas neatinse de armele manuite de femei, iar din secolul XX si pana astazi, tot mai multe reprezentante ale sexului frumos au inceput sa fie integrate oficial in sistemele militare, devenind forte defensive sau ofensive, trupe de sol sau piloti, rebele, partizane si practicante ale diferitelor stiluri de arte martiale.

Un exemplu foarte inedit si exotic al folosirii femeilor in scopuri militare vine chiar din Libia, unde liderul Muammar al-Gaddafi si-a format garda personala numai din femei virgine, antrenate sever in arta razboiului si a luptei. In timp ce toate aceste femei care il inconjoara pe colonel sunt machiate, parfumate si dichisite, poarta pe umar si la brau mitraliere sau pistoale, fiind gata sa suprime pe loc orice posibila amenintare la adresa conducatorului lor. Adesea, in deplasarile sale in tari straine, Gaddafi se insoteste de nu mai putin de 200 de garzi de corp, o mica armata personala, alcatuita exclusiv din femei, imbracate in haine de guerilla si inarmate “pana in dinti”.

Nu se stie inca daca amazoanele sunt doar un mit, o inspiratie dintr-o sursa reala mai putin extraordinara decat povestea sau intru totul o nascocire, insa ideea pe care mitul o inainteaza nu este una straina trecutului, prezentului si probabil viitorului. Femei razboinice au existat si chiar daca sabia lor nu a rasturnat lumea, asa cum se crede ca aproape ar fi reusit amazoanele, implicarea lor mai mult sau mai putin diplomata in cursul istoriei a dat cu siguranta turnuri nebanuite mersului si destinului umanitatii.

Amazoane – Popor mitic de femei războinice, considerate de origine caucaziană şi stabilite în Asia Mică, pe malul rîului Termodon, unde au întemeiat cetatea Temiscira. Erau cîrmuite de o regină şi obişnuite încă de mici cu războiul, vînătoarea şi activităţile militare, în copilărie, amazoanelor li se tăia sînul drept, ca să poată manevra arcul cu mai multă uşurinţă (Diodor). De aici, probabil, originea numelui lor, care, potrivit etimologiei tradiţionale, înseamnă „fără mamelă”.

Bărbaţii nu erau admişi în societatea lor. Pentru a-şi perpetua stirpea, se deplasau anual la un popor învecinat (gargarei); copiii născuţi din această unire trecătoare se întorceau la gargarei dacă erau de sex bărbătesc, în timp ce fetele erau crescute după obiceiurile amazoanelor.

Zeităţile pe care le venerau erau în primul rînd Ares şi Artemis, iar principalele lor activităţi, vînătoarea şi războiul.

Prezenţa amazoanelor în mitologia greacă este constantă. Ele apar în legătură cu cele mai importante personaje şi cicluri mitice: sînt asociate cu Heracle, întrucît una dintre muncile impuse eroului a constat în dobîndirea cingătorii Hipolitei, regina amazoanelor; pe timpul domniei lui Tezeu, ele au invadat Atica; s-au aflat în război cu Belerofon; împotriva lor a luptat şi Priam, însă către sfîrşitul războiului troian, amazoanele, conduse de regina Pentesileea, s-au alăturat troienilor în apărarea regelui Priam; în cele din urmă, Pentesileea a fost ucisă în luptă de către Ahile.

Împotriva amazoanelor a luptat şi Dionysos, care, în timpul călătoriei sale de cucerire şi civilizare a Orientului, a izbutit să le supună. În acelaşi mediu oriental era plasată şi întîlnirea legendară dintre amazoane şi Alexandru cel Mare.

Trebuie să subliniem că tradiţia legendară a atribuit victoriei lui Tezeu asupra amazoanelor semnificaţia simbolică a unui triumf al Occidentului grec asupra popoarelor orientale. Această interpretare a jucat un rol hotărîtor în ceea ce priveşte importanţa dobîndită de subiect, mai ales în plan figurativ, în anii războaielor persane.

Amazoanelor li se atribuia întemeierea mai multor cetăţi din Ionia, printre care şi a Efesului.

Mitul amazoanelor reflecta, probabil, obiceiurile unor populaţii străvechi din zona caucaziană, cu tradiţii şi datini de tip matriarhal.

Epitete

Cel mai semnificativ este epitetul folosit de Homer, care le numeşte „bărbatele”.

Atribute

Amazoanele sînt reprezentate îndeobşte ca nişte femei războinice, îmbrăcate uneori în armură. Atributele lor constante le reprezintă armele (arcul cu săgeţi sau lancea şi scutul, acesta din urmă adesea în formă de semilună). Cîteodată poartă pantaloni largi, ca sciţii. În iconografie nu se întîlneşte amănuntul sânului tăiat, însă de multe ori un sîn este descoperit.

Răspîndirea cultului

Dacă facem abstracţie de o informaţie a lui Plutarh, care aminteşte sacrificiile oferite amazoanelor în timpul sărbătorilor organizate în cinstea lui Tezeu, se pare că lor nu le era închi-nat un cult. Totuşi, în luna Pianepsion, la Atena avea loc o ceremonie cu caracter htonian care era interpretată ca un sacrificiu în cinstea amazoanelor moarte în luptă. Pe de altă parte, în diferite centre greceşti erau identificate morminte ale unor amazoane. De asemenea, aşa cum am pomenit, amazoanelor li se atribuia venerarea lui Ares şi a Artemisei. Potrivit tradiţiei, ele ar fi întemeiat cultul acesteia din urmă pe pămîntul grecesc, cu toate că Artemis venerată de amazoane era mai mult cea efesiană decît cea clasică.

Prezenţe în literatura antică

Începînd cu Iliada, întreaga literatură antică este plină de referiri la mitul amazoanelor. În special figura Pentesileei a inspirat poemul ciclic (pierdut) Etiopida. Etimologia numelui este propusă, printre alţii, de Apollonios din Rodos; informaţii referitoare la obiceiurile lor ne oferă Diodor din Sicilia (2.45.3). în afară de Iliada, rolul lor în războiul troian este amintit în Amazoanele lui Arctinos. Lupta lor cu Heracle este descrisă, printre altele, în Tezeu al lui Plutarh. Întemeierile de cetăţi ce le aveau ca protagoniste sînt menţionate în diferite izvoare istorice, printre care Strabon şi Tacitus (Anale).

Prezenţe în literatura medievală şi modernă

Mitul unei societăţi matriarhale din care bărbaţii erau excluşi a avut un ecou deosebit în literaturile europene. Un caz aparte îl reprezintă fascinaţia exercitată asupra exploratorilor europeni de obiceiurile matriarhale ale populaţiilor indigene sud-americane, care i-a făcut să le evoce pe amazoane chiar şi în numele dat regiunii respective (Amazonia). O asimilare a obiceiurilor indigene la mitul elenic apare în cronica expediţiei lui Orellana în America Latină, scrisă de Fray Gaspar de Carvajal. Amintiri ale mitului grec apar şi în Milionul lui Marco Polo, unde se vorbeşte despre o insulă a femeilor, în Cetatea femeilor de Christine de Pizan şi în Tezeida nunţii Emiliei de Giovanni Boccaccio. În vremuri mai recente, amazoanele au inspirat şi Pentesileea lui Kleist.

Iconografie

În afara numeroaselor scene din Amazonomahia (lupta amazoanelor cu eroii greci) reproduse în ceramică, mai ales în cea atică, tema a fost adesea reprezentată în reliefuri (templul lui Apollo de la Bassae; Mausoleul din Halicarnas ; Artemisionul de la Magnesia, pe Meandros; diferite sarcofage) şi în pictură (frescele lui Micon din Stoa Poikile de la Atena, pierdute; sarcofagul etrusc pictat de la Tarquinia, aflat la Muzeul de Arheologie din Florenţa). Pentru realizarea statuii unei amazoane rănite, destinată Artemisionului din Efes s-au întrecut, potrivit tradiţiei, cîţiva din cei mai mari maeştri ai sculpturii clasice : Policlet, Cresilas din Cidonia şi Fradmon din Argos. Originalele s-au pierdut, însă prototipurile au inspirat, de-a lungul vremii, un mare număr de copii, dintre care cele de la Berlin, de la Muzeul Capitolin, de la Vatican (Colecţia Mattei) şi de la Vila Pamphili sînt cele mai celebre.

Vreme de 3 000 de ani, ideea unui trib de femei războinice curajoase care locuiesc la marginea lumii cunoscute ne-a incitat imaginaţia. De la scriitorii antici greci şi romani, cu ale lor mituri şi istorii mitice, până la programe de televiziune moderne precum Xena: Prinţesa războinică, această societate războinică alcătuită numai din femei a fost constant reinventată pentru a se adapta locului şi timpului. Dar oare există ceva palpabil sau istoric în spatele acestor povestiri şi legende?

Amazoanele apar în “Iliada”

Am aflat pentru prima oară de amazoane, ca trib al unor femei războinice, în Iliada, epopeea lui Homer despre războiul troian, scrisă probabil în secolul al VII-lea î.Hr. Aici sunt menţionate în treacăt, cu referire la episodul în care l-au atacat pe Priam din Troia, atunci când acesta se afla în campanie în centrul Turciei de astăzi. Homer le descrie pe aceste femei ca pe „cele care se luptă

precum bărbaţii”. După Homer, mulţi scriitori greci au adăugat noi elemente acestor personaje şi presupusei lor origini.

Amazoanele îi jefuiau pe sciţi

Istoricul grec Herodot, care a scris la mijlocul secolului al V-lea î.Hr., le numea Androktones („ucigaşe de bărbaţi”) şi are o povestire interesantă despre ele (în lumina recentelor descoperiri arheologice). După ce au fost învinse de greci în bătălia de la Thermodon, în nordul Turciei, amazoanele, prizoniere de război, au fost îmbarcate pe corabie spre Grecia. În timpul călătoriei, ele şi-au atacat şi ucis paznicii, dar nu au reuşit să piloteze corabia, aşa că au plutit spre nord, către Marea Neagră. În cele din urmă, au ajuns pe malurile teritoriului scitic, de unde au furat cai şi au început să jefuiască ţinutul. Herodot scrie că amazoanele au făcut o înţelegere cu sciţii, o reţea de triburi nomade de stepă, şi s-au căsătorit cu aceştia. Apoi s-au mutat înspre nord,şi s-au stabilit la est de Don, în zona reprezentată astăzi de sudul Rusiei, unde au dat naştere culturii sauromate.

O altă povestire, de această dată relatată de scriitorii romani, descrie lupta amazoanelor în războiul troian, ca aliate ale lui Priam împotriva grecilor. Spre sfârşitul războiului, după ce au ucis mulţi greci, regina amazoanelor, Pentesileea, a condus bătălia împotriva lui Ahile, dar a fost ucisă într-un duel sângeros. Şi alţi eroi greci au dus lupte pe viaţă şi pe moarte cu aceste femei formidabile.

Hercule şi amazoanele

Una dintre cele 12 sarcini ale lui Hercule era să obţină cingătoarea magică a reginei amazoanelor, Hippolyta. Pentru a îndeplini această sarcină, Hercule, împreună cu un alt erou grec, Tezeu, a călătorit în capitala amazoanelor, Temiscira, pe râul Thermodon, pe ţărmul sudic al Mării Negre. Hercule a omorât-o pe Hippolyta şi o obţinut cingătoarea, iar Tezeu a dus-o cu sine pe prinţesa Antiope, una dintre surorile Hippolytei. Pentru a o salva pe Antiope, amazoanele au invadat Grecia şi au atacat Atena, dar au fost înfrânte. în unele versiuni ale povestirii, Antiope este doborâtă în timp ce luptă de partea lui Tezeu. Bătăliile mitice dintre greci şi amazoane au fost adesea comemorate într-un gen de artă grecească numită amazonomahie; un exemplu este sculptura în marmură din Partenonul din Atena.

Unii biografi ai lui Alexandru cel Mare menţionează întâlnirea acestuia cu o regină amazoană pe nume Thalestris, care a avut un copil de la el, deşi această ipoteză este contrazisă de istoricul şi biograful grec Plutarh în cartea sa, Viaţa lui Alexandru, precum şi de alţi scriitori antici.

“Amazon” în limba greacă înseamnă “fără sâni”

Scriitorii greci şi romani din Antichitate au atribuit amazoanelor diverse obiceiuri stranii. însuşi cuvântul Amazon, despre care se crede acum că derivă din cuvântul iranian ha-mazan (care înseamnă „războinic”), în versiunea greacă înseamnă „fără sâni”. Probabil că grecii au ataşat acest sens cuvântului pentru a explica o tradiţie prin care amazoanele îşi ardeau sau tăiau sânul drept, pentru a putea trage mai bine cu arcul. Totuşi, ilustrările amazoanelor în arta greacă le prezintă cu ambii sâni.

Conform unui alt mit, amazoanele nu le permiteau bărbaţilor să locuiască pe teritoriul lor. Totuşi, o dată pe an, pentru a-şi perpetua rasa, ele vizitau un trib învecinat, alcătuit numai din bărbaţi, gargarenii. Fetele care se năşteau erau crescute de amazoane şi învăţate să se ocupe de agricultură, vânătoare şi război, în timp ce băieţii erau fie omorâţi, fie înapoiaţi taţilor.

Amazoanele nu sunt doar un mit

Amazoanele au fost asociate cu un număr impresionant de locuri, de la coastele Mării Negre din Turcia la sudul Rusiei, Libia şi chiar Atlantida. În lumina unor asemenea idei excentrice, nu e de mirare că opinia generală despre amazoane este că ele nu reprezintă decât un mit. Recent, mulţumită arheologiei, opinia învăţaţilor a început să se schimbe.

Potrivit lui Herodot, sauromaţii din sudul Rusiei au fost descendenţi ai amazoanelor şi ai sciţilor. Deşi arheologii ruşi au descoperit, încă de la mijlocul secolului al XlX-lea, schelete de femei războinice în Stepa Pontică (ţinuturile de stepă de la nord de Marea Neagră, care se întind spre est până la Marea Caspică), cercetătorii şi arheologii occidentali fie nu au ştiut despre aceste descoperiri, fie nu au făcut legătura cu amazoanele din legendele greceşti. Săpăturile efectuate de arheologii ruşi şi americani şi conduse de Jeannine Davis-Kimball (de la Institutul de Cercetare American-Eurasian) au sugerat că aceste povestiri greceşti se bazează, în parte, pe fapte reale.

Descoperirea mormintelor femeilor războinice

Mormintele antice (cunoscute drept kurgan) descoperite lângă oraşul Pokrovka, lângă graniţa rusă cu Kazahstanul, au scos la iveală schelete de femei îngropate cu arme. Mormintele includeau săbii sau pumnale de fier, vârfuri de săgeată din bronz, arcuri, tolbe cu săgeţi şi harnaşament. Mormintele datează din secolele al Vl-lea-al IV-lea î.Hr. şi indică o cultură care includea femei războinice de rang înalt.

Iniţial, s-a sugerat că armele aveau un scop ritualic, dar examinarea scheletelor a demonstrat altceva. Unele cranii prezentau urme de răni, iar picioarele curbate ale unei fete de 13-14 ani indică faptul că şi-a petrecut viaţa călărind. Un vârf de săgeată îndoit, înfipt în genunchiul unei alte femei, sugerează o rană primită într-o bătălie. Armele descoperite lângă femei par să fi fost folosite frecvent în bătălie şi au mânere mai mici decât cele îngropate alături de bărbaţi, ceea ce sugerează că au fost create special pentru ele. Oare acestea să fie mormintele legendarelor amazoane? Probabil că nu. Într-un sens, Herodot avea dreptate – există cu siguranţă femei războinice sauromate. Totuşi, nu există nicio dovadă că au rezultat din căsătoriile amazoanelor cu sciţii, aşa cum scrie Herodot în ale sale Istorii. Un alt factor este că femeile războinice sauromate alcătuiau un procent mic din populaţia tribului. Dacă 90% dintre bărbaţii îngropaţi erau războinici, doar 20% dintre femei au fost îngropate cu arme.

Cultura sauromată şi amazoanele

Mai există un motiv pentru care este puţin probabil ca sauromaţii să fie sursa miturilor despre amazoane. Amazoanele au fost reprezentate în arta şi literatura din Grecia secolului al VIII-lea î.Hr., cu cel puţin 200 de ani înainte de dovezile existenţei femeilor războinice în stepa euroasiatică. Primele colonii greceşti de la Marea Neagră datează din secolul al VII-lea î.Hr., deşi e probabil că s-au întreprins călătorii comerciale şi înainte. Aşadar, deşi există mici şanse ca femeile războinice să fi existat în stepă înainte de perioada sugerată de dovezile arheologice actuale – şi ca grecii să fi avut contact cu ele -, nu există nicio dovadă a acestui contact. E posibil ca femeile războinice din cultura sauromată să fi influenţat mitul amazoanelor, dar nu au fost sursa acestuia.

În jurul secolului al IV-lea î.Hr., cultura sauromată a evoluat în cultura sarmată, un alt trib nomad, iar femei războinice au fost, de asemenea, găsite în mormintele sarmate timpurii.

Sarmaţii au ajuns mult mai departe în vest decât predecesorii lor şi au intrat în contact direct cu romanii. De fapt, cavaleria sarmată, aflată în serviciul Romei, a fost activă în Britania începând cu secolul al II-lea până în secolul al V-lea d.Hr. Nu se ştie însă dacă această cavalerie romanizată includea şi femei războinice.

Amazoanele din Siberia

Există şi alte exemple de triburi din stepă care au inclus femei războinice, unul dintre acestea fiind Pazyryk, o altă cultură legată de scinţi. Deşi cei din tribul Pazyryk se aflau la mare distanţă spre est de sarmaţi, în Munţii Altai din Rusia siberiană, aveau obiceiuri funerare aproape identice, folosind curgane similare celor descoperite în Ucraina şi sudul Rusiei. Un curgan Pazyryk din secolul al V-lea î.Hr. descoperit în 1993 de arheologul rus Natalia Polosmak, a devenit cunoscut drept „Fecioara de Gheaţă din Siberia” ; nu era vorba de o războinică, ci de o prinţesă de rang înalt. Polosmak a găsit totuşi un mormânt conţinând scheletul unui bărbat şi cel al unei femei, fiecare îngropat cu vârfuri de săgeată şi un topor.

Mitul amazoanelor

Poate că povestirile unor călători despre înaltul rang social al femeilor din stepă au adăugat o altă dimensiune, mai realistă, miturilor greceşti deja existente despre femeile amazoane. Altminteri, amazoanele pot fi percepute ca o ilustraţie mitică a pericolelor – şi poate a barbarismului – necunoscutului cu care s-au confruntat grecii atunci când s-au aventurat în ţinuturi noi, precum coastele Mării Negre. Este interesant de notat că, pentru greci, amazoanele au existat întotdeauna la marginea lumii cunoscute, la limita civilizaţiei. Pe măsură ce lumea elenă a început să se extindă, ţinutul amazoanelor a fost împins şi mai departe, motiv pentru care geografia actuală asociată cu acestea se schimbă atât de mult. Primele referinţe încep cu amazoanele de la estul Greciei, în Asia Mică (Turcia), fondând probabil oraşele Efes şi Smyrna, pe coasta estică. în vremea lui Herodot (secolul al V-lea î.Hr.) s-au mutat în sudul Rusiei, iar când Diodor din Sicilia şi-a scris Biblioteca Istoriei Lumii în primul secol î.Hr., amazoanele au fost asociate cu vestul Libiei.

Dacă miturile amazoanelor sunt o amintire a culturii matriarhale a femeilor luptătoare, este important să ţinem seama de faptul că Homer a scris despre ele în secolul al VIII-lea ca şi cum publicul ar fi fost familiarizat cu subiectul. Astfel, trebuie să fi existat şi mai devreme, probabil undeva la sfârşitul Epocii Bronzului/începutul Epocii Fierului (între cea 1600 î.Hr. şi cea 900 î.Hr.). Plasarea amazoanelor fie în Anatolia, în stepele Rusiei, fie în Munţii Caucaz pare foarte plauzibilă. Dar, cel puţin pentru moment, nu există nicio dovadă că vreo femeie războinică a existat în aceste zone în această perioadă timpurie.

Într-un fel, mitul amazoanelor poate fi înţeles în parte ca modalitate în care grecii percepeau conceptul de ceilalţi. Caracteristicile conferite acestor femei în literatura şi arta timpului sunt menite să demonstreze opusul a tot ceea ce deţinea o societate normală. în societatea elenă, datoriile femeilor se limitau la cămin şi nu aveau nicio implicare în război sau politică. Dimpotrivă, amazoanele luau propriile decizii şi purtau războaie. Asemenea mituri cu roluri inversate au ajutat la menţinerea statu-quoului statului grec, prezentând nefirescul unei societăţi

complet diferite. Şi, desigur, atunci când barbarismul se opune culturii – ca în cazul multor bătălii dintre amazoane şi greci -, pierde.

Existenta femeilor razboinice in istorie – amazoanele – walkiriile – este, poate, o reminiscenta a societatilor matriarhale. Simbolismul lor nu este neaparat legat de niste ipoteze sociologice.

Amazoanele sunt niste razboinice care se carmuiesc singure, si care nu se insotesc decat cu straini, care nu-si pastreaza decat fiicele, pe fii lor orbindu-i sau mutilandu-i. Legenda spune ca spre a manui mai bine arcul si lancea isi taiau un san (lucru pe care operele de arta nu-l confirma nicidecum: amazoanele sunt femei de o deosebita frumusete). Luptatoare, femei care vaneaza, preotese, ele se inchina zeitei Artemis (Diana). In mitologia greaca, ele simbolizeaza femeile-care-ucid-barbatii: ele vor sa se substituie barbatului, sa rivalizeze cu el, infruntandu-l, in loc sa-l contempleze. Aceasta rivalitate secatuieste energia caracteristica femeii, calitatea ei de amanta si de mama, tandretea ei sufleteasca.

Cingatoarea Hippolytei, regina amazoanelor, se pare ca ar fi fost daruita de Ares (Marte) ca sa simbolizeze puterea pe care ea o exercita asupra poporului ei. Herakles (Hercule) a fost insarcinat sa-i rapeasca aceasta cingatoare. Hippolyta era gata sa i-o dea, cand, intre amazoane si insotitorii lui Heracles a izbucnit o disputa. Acesta, crezandu-se tradat, a ucis-o pe Hippolyta. Legenda adauga ca cearta fusese starnita de Hera. Daca ne referim la simbolismul cingatorii, ati parasi cingatoarea inseamna a te preda; nu este doar o renuntare la putere. Pentru Hippolyta inseamna abandonarea conditiei sale de amazoana si cedarea in fata lui Herakles.

Hera, care, in general, simbolizeaza femeia obisnuita, arata, atunci cand impiedica daruirea cingatorii, ca nu vrea convertirea, ci moartea femeii virile. Pe de alta parte, urandu-l pe Herakles, zamislit de Zeus cu alta femeie, Hera nu vrea ca eroul sa aiba bucuria de a primi cingatoarea altei femei. Amazoana simbolizeaza situatia femeii care, purtandu-se ca un barbat, nu reuseste sa fie primita nici in randul femeilor, nici in cel al barbatilor, dupa cum nu reuseste ea insasi, sa traiasca nici ca barbat, nici ca femeie. Ea exprima in cel mai inalt grad, un refuz al feminitatii si mitul imposibilei substituiri al naturii sale adevarate cu idealul ei viril.

Potrivit ocultismului antic, spune G. Lanoe-Villene, amazoanele ar fi, in ordinea metafizica, un simbol al fortelor psihice stelare ce se rotesc in eter in jurul Paradisului zeilor, ca sa-l pazeasca si sa-i apare granitele. In aceasta perspectiva, cingatoarea nu este altceva decat cercul magic pe care ele il alcatuiesc in jurul Paradisului si pe care Herakles nu va izbuti decat cu greu sa-l strabata. Caii amazoanelor sunt norii ce alearga in dalbe cete spre cerul azuriu. In fata eroilor ele isi desfac cingatorile, iar pe cei lasi ii omoara. Pazitoare neinduplecate ale unui Paradis, aceste fiinte tulburatoare, care se ofera si se refuza, care salveaza si lovesc, nu sunt, poate, decat portile ambigue ale unui cer indoielnic.

….”Are rostul că în timp de pace să fim ca florile şi plăcute ca fructele dulci, iar în luptă să fim sălbatice ca armăsarii flămânzi şi zvelte ca şi căprioarele pădurii.-Abia acum înţeleg credinţa voastră. Cine vă învaţă toate acestea? De la cine le ştiţi?Mai întrebă Filos.-Le ştim de la strămoşii noştri înţelepţi.-N-am văzut nici unul printre voi.-Nai putut să-i vezi pentru că ei locuiesc în peşterile de la Gura Gobrozei, de la Adomos şi în cea de lângă Galateea.-Atunci cum vă învaţă?-Ne învaţă de două ori pe an, când ies din peşteri la sărbătorile primăverii şi ale toamnei.-Cine-i zeul vostru, cui vă închinaţi?-Este Zalmoxis. Dacă vrei să ştii mai multe despre noi, întreabă-l pe Ursu, bătrânul bătrânilor, cum îi zice regina..” ….. continuarea pe link-ul de mai jos ,Legenda Amazoanelor

Amazoanele erau triburi de femei războinice, aflat în nordul Mării Negre, menționate prima dată în mitologia greacă. Cercetări recente tind să confirme existența unui sâmbure de adevăr în ceea ce privește legenda Amazoanelor. Se spune că acestea ar fi fost fiicele zeului Ares, zeul războiului. Heracle, la porunca regelui Euristeu, a fost trimis să aducă cingătoarea fermecată a reginei Hippolyta (regina amazoanelor). Viteaza Hippolyta și mândra Antiope domneau peste amazoane, care sălășluiau la Pontul Euxin. Doar o dată pe an se întâlneau cu bărbați. În cazul în care noul-născut era fată, ea rămânea împreună cu mama în tribul de amazoane; dacă se năștea băiat, în cel mai bun caz era trimis să locuiască împreună cu tatăl său, iar în cel mai rău caz era omorât. Fetele erau aspru pregătite să devină amazoane extirpându-li-se sânul drept care le incomoda în luptă. Relatări despre femeile luptătoare există și în China, Africa de Nord și Vest. Se pare că amazoanele au amenințat de 5 ori Atena. O victorie asupra amazoanelor ajunsese să fie mai sărbătorită decât o victorie asupra perșilor. În mod cert, existența amazoanelor este învăluită în taină…..Aceste informatii le-am gasit la wikipedia .

Adevarul este ca triburile de amazoane le gasim peste tot in istoria veche a meleagurilor noastre ,fiind aparatoarele zonelor sacre (aprige razboinice )ale acelor vremuri,le gasim in Banatul de munte ,pe Valea Cernei etc…Am gasit date chiar in etnografie , traditia populara a zonei Banatului .Marturie sta faptul ca, poalele costumului popular al zonei Banatului, chiar si in ziua de astazi,la partea din spate , fusta exterioara apare cu franjuri ,ciucurei pe partea din spate si uneori chiar si la partea din fata,asta demonstreaza faptul ca aceste “scurtaturi” le usura incalecarea in saua calului ,in plus se vorbeste si de sepcutele ,caciulile ce apar in zona Banatului .

Povestea Amazoanelor

O poveste de demult, când străbunicele voastre, nevestele primilor geto-daci, erau celemai viteze femei din vremea aceea.Pentru că ţara era atunci cârmuită de femei, legende spune că se numea Femina.- D a r c u m s e n u m e a u ? -Le z i cea amazoane . E l e umb lau că l a r e ma i b ine decâ t bă rba ţ i i . Aveau b r a ţ e t a r i , o ch i ageri şi inimi calde. Din fugă săreau de pe un cal pe altul. Puteau călări pe sub burta calului. Regina lor se numea Pentesileea şi se zicea despre ea că ar fi fost nepoata unui zeu din adâncile păduri ale Carpaţilor.- E r a f r u m o a s ă r e g i n a ? - D a , e r a m a i f r u m o a s ă d e c â t A f r o d i t a d e s p r e c a r e a t â t a s e p o v e s t e ş t e . Î n s p r e miazănoapte de gurile Istrului se pripăşiseră strămoşii sciţilor, un neam de războinicice trăiau din jafuri şi prăzi, ba se spunea despre ei că mâncau prinşii din lupte.Amazoanele întăriseră paza vadurilor de la gurile Istrului, apărându-le cu vitejie cândvrăjmaşii încercau să le cotropească ţara.Odată, la o sărbătoare, bărbaţii s-au întrecut în prea multă degustare a vinului, încât trei zile şi trei nopţi nu s-au mai oprit din cântece şi jocuri. Dar când i-a copleşit oboseala şi aburul băuturii, au căzut ca buştenii, încât nimeni nu-i mai putut urni de lângă amforele golite şi sparte.În acest timp, iscoadele au prins de veste că vrăjmaşii se pregătesc să treacă Istrul. S-au aprins focurile din movilă în movilă, semn că se apropia primejdia. Amazoanele au dat să-şi trezească bărbaţii, dar ţi-ai găsit să-i poată urni din loc. Bolovani!Atunci Pentesileea, regina lor, supărată, a poruncit bătrânilor şi băieţandrilor să-i lege burduf pe cei adormiţi şi aşa să-i lasă până se vor întoarce ele, de la Istru. Le-a mai poruncit să-ş i i a a r cu r i l e , s ăge ţ i l e ş i su l i ţ e l e ş i s ă î nca l ece ; î n f run t e c e e a au po rn i t s ă î n t âmp ine ş i s ă izgonească vrăjmaşii. Cailor le crescuseră aripi la picioare, nici vântul nu-i putea întrece. Zburau,nu fugeau!Vrăjmaşii trecuseră Istrul şi înaintau cu grijă. Când au văzut că dintr-un nor de praf, cu iuţeala gândului, se reped amazoanele spre ei ca nişte zeiţe invincibile cu pletele în vânt şi cu arcurile încordate, Căpetenia hoardei a strigat la ai lui: „Nu le ucideţi! Le prindem de vii! Sânt prea fru …” şi până să-şi termine vorba, amazoanele au şi slobozit o grindină de săgeţi, secerând pe ce i d in p r ime l e r ându r i . Au t r a s ş i v r ă jmaş i i , d a r nu l e - au pu tu t n imer i , c ăc i î n t r -o c l i pă amazoanele au şi alunecat sub cai, de unde au săgetat altă ploaie de săgeţi, doborând al doilea val de duşman i . Năvă l i t o r i i e r au bu imăc i ţ i . Ş i , până s ă - ş i dea s eama , amazoane l e cu o v i t e j i e năprasnică s-au repezit cu suliţele şi cu copitele ascuţite ale cailor cu care au spintecat tot ce leieşea în cale. Vrăjmaşii le-au crezut acum duhurile războiului şi, îngroziţi, cei rămaşi în viaţă au luat-o la sănătoasa, aruncându-se în Istru. După biruinţă, amazoanele s-au în trap domol laCetatea de scaun Tamer, unde au găsit bărbaţii legaţi aşa cum îi lăsaseră.A doua z i , după po runca r eg ine i , s - a aduna t t oa t ă l umea î n j u ru l c e lo r c e î ncă ma i dormeau buştean. Au turnat peste ei găleţi cu apă rece până i-au trezit bine.Pentesileea a stârnit nevestele, fiicele şi băieţandrii în jurul dezmeticiţilor. I-a mustrat apoi în faţa lor:- B ă r b a ţ i s u n t e ţ i v o i ? L u p t ă t o r i s u n t e ţ i ? M a i f r i c o ş i ş i m a i s l a b i d e c â t n o i m u i e r i l e ! Întrebaţi-vă nevestele, fetele şi flăcăiandrii să vă spună unde am fost ieri şi ce amfăcut noi acolo. Ruşine să vă fie!Bărbaţii au lăsat privirile în jos. N-aveau ce spune.-Ce zice bătrânul bătrânilor, cum să-i facem de râsul lumii, să le pese?-Z i c s ă - i r u ş inăm în f a ţ a f r a ţ i l o r noş t r i , g e to -dac i i de l a apus de I s t r u , ş t i i nd că n imic nu-i mai umilitor decât să fii de râsul muierilor, iar acum şi de râsul vecinilor.-Aşa s ă f i e , z i s e r eg ina , s ă l i s e dea pâ ine ş i apă , s ă f i e l ega ţ i de o

mână ş i un p i c io r , aruncaţi în care şi peste Istru cu ei, să-i dăm în seama primului taraboste.Pedeapsa a fost aspră şi s-a săvârşit întocmai, pentru că datorită vitejiei, dreptăţii şi bunătăţii ei regina Pentesileea era iubită şi ascultată fără cârtire, de toată suflarea omenească din Femina.Oda t ă , după o i a rnă ma i ap r i gă decâ t c ea de acum, î n u rma une i f u r t un i năp ra sn i ce , şaptezeci de corăbieri au fost aruncaţi de valuri aici pe ţărmul amazoanelor. Nu s-au înecat pentru că corăbierii ştiau să înoate.

-Ce facem cu ei, sunt mai mult morţi decât vii? A întrebat pe regină o amazoană.- Î i î n g r i j i m p â n ă s e î n z d r ă v e n e s c . -Da r după ce p r i nd pu t e r i ? A ma i î n t r eba t ş i so r a r eg ine i , Gema .-A tunc i î i f o lo s im l a î nde l e tn i c i r i l e necunoscu t e de no i , după ce a f l ăm ce mese r i i au avut în ţara lor.Amazoanele le-au dat corăbierilor hrană şi adăpost, în care timp ei au deprins uşor limba femeilor. Într-una din zile, sora reginei s-a dus să vadă cum le merge sănătatea corăbierilor.-Cum t e numeş t i ş i c e mese r i e a i avu t î n ţ a r a t a ? L -a î n t r eba t Gema pe ce l ma i ch ipe ş corăbier.- S â n t m a r a n g o z ş i m ă c h e a m ă F i l o s . - N u ş t i u c e - i a i a m a r a n g o z . - M a r a n g o z î n s e a m n ă d u l g h e r d e c o r ă b i i . -Te î n t r eb ş i eu , z i s e ma rangozu l , c e soa r t ă ne ho t ă r â ţ i ? - A m s ă -ţ i s p u n c â n d n e - o m m a i v e d e a . Şi a plecat fata cu ochii voinicului înfipţi în inimă. Căci îndată ce-l văzuse fata se şi îndrăgostise de băiat.Gema i - a spus r eg ine i c ă a vo rb i t cu co răb i e ru l . După t r e i z i l e s - a dus i a r l a F i l o s , spunându-i:-Dacă z i c i c ă e ş t i ma rangoz , c e - a i c ău t a t pe co rab i e? -Călătorim şi noi pe ape, ca atunci când se strică corabia s-o putem repara. -Eu zbo r cu ca lu l meu pe u sca t , da r nu ş t i u de m-a ş î ncume ta pe mare , ma i cu s eamă de când v-am cules prăpădiţi de pe malul mării.-Câ t eoda t ă un r ău poa t e f i f o lo s i t sp r e b ine l e omu lu i . - N u î n ţ e l e g c e v r e i s ă s p u i , z i s e G e m a . - V r e a u s ă z i c c ă d a c ă n u n e a m ă g e a L a t r o n e s u l c u f o c u r i î n n o a p t e p e i n s u l a l u i ş i furtuna care ne-a aruncat aici, nu v-am fi cunoscut pe voi, despre care la început amcrezut că neîngrăşaţi ca să ne vindeţi sciţilor, să ne sacrifice. Dar după ce am auzitdespre vitejia şi rânduiala vieţii de aici, ne-am dat seama că ne aflăm pe mâini bune,zise Filos.- Îm i p l ace cum a i vo rb i t de sp re no i , î i r ă spunde Gema bucu roasă . -Ţi-ar place şi mai mult dacă ai vedea un răsărit de soare pe mare, sau o noapte cu lună plină în leagănul molcom al corăbiei care taie lin oglinda cristalină a apei de stelele cerului…- E s t e f r u m o s c e - m i s p u i .

-Încă nu ţi-am spus frumuseţea insulelor cu grădini de vis, forfota porturilor, a oraşelor cu palate de marmură şi aur pe care le vedem în călătoriile noastre pe apă.Fata a stat puţin pe gânduri apoi i-a spus corăbierului:-Am să vo rbesc cu so r a mea , r eg ina , s ă t e e l i be r eze . -Nu primesc decât dacă ne eliberează pe toţi. Mai spune-i reginei că aproape de ţărmulvostru este o insulă cu un templu plin cu comori cu piatra soarelui(chihlimbar) şimulte podoabe scumpe şi strălucitoare, mai cu seamă pentru voi femeile.Gema a alergat la regină şi i-a spus tot ce a auzise de la corăbier.-Să mi-l aduci aici să vorbesc şi eu cu el, porunci regina. I l-a adus îndată. -Es t e adevă ra t c e i - a i spus su ro r i i me l e , s au e ş t i m in…-Nu sân t m inc inos , s t ăpână . Dacă ne a ju t a ţ i , î n t r -un pă t r a r de z iuă ne pu t em duce î n insula zeului.- C u c e s ă v ă a j u t , s p u n e , c u c e ? ! - C u î n v o i r e a d e a t ă i a a t â ţ i c o p a c i d i n p ă d u r i l e v o a s t r e , c â ţ i n e t r e b u i e p e n t r u t r e i corăbii, în care timp femeile tale să ţeasă pânză albă.- C e f a c e ţ i c u p â n z a ? -Să f acem a r i p i co răb i i l o r cu ca r e s ă zbu răm ş i no i sub vân t , da r a t â t de r epede cum zburaţi voi pe caii voştri.-B ine ,

z i s e r eg ina , mă î nvo i e sc , da r nu mi - a i spus c ine - i s t ăpânu l i n su l e i . De ce mi - a i ascuns?-N-am v ru t s ă vă spe r i i de a cum. S t ăpân e s t e La t rones , de sp re c a r e co răb i e r i i spun că ar fi zeu, iar alţii zic că este balaur.-Nu mă t em eu de ze i . Ta t a a f o s t nepo tu l z eu lu i r ă zbo iu lu i . -Dacă z i c i c ă e ş t i f i i c ă de zeu , ne ducem f ă r ă t e amă , z i s e F i l o s .Au fo s t duş i ma r ina r i i ş i ma rangoz i i î n pădu r i l e Babadac i l o r ş i , după s cu r t t imp , î n marginea mării de lângă Tamer, trei corăbii falnice se legănau aşteptând să fie pornite la insulazeului. Pe locul jertfelor s-a pregătit sărbătoarea plecării pe mare.- L u m e a s - a a d u n a t ? Î n t r e a b ă r e g i n a . - S - a a d u n a t . - Ş i c o r ă b i e r i i ? - Ş i e i . Să mergem şi noi. Cum au ajuns, poporul a salutat cu mâna dreaptă pe inimă. Regina a răspuns la fel şi a poruncit:- A d u c e ţ i a m f o r e l e c u a p a d e l a I s t r u ş i d e E u x i n i a ! I l - e a d a t U r s u . A c u m d a ţ i - m i amfora mare cu apă de izvor şi pe cea mică cu sânge amestecat. Gema i le-a adus

dinainte. Acum regina ajutată de Glariza, au golit cele două amfore în cea mare,turnând apoi conţinutul amforei mici, după care cu un şomoiog mare, făcut din fire decolilie albă, a stropit tot poporul, în timp ce regina însoţită de amazoane au cântat:„Zamolmitra, dioi, dioi, dioi, Imesa bloi, bloi, blo,iMacante trausi na dromosTazicasu bloi, bloi, bloi, Zamolmitra dioi, dioi, dio!.”1Corăbierii au rămas încântaţi de farmecul melodiei.Filos s-a apropiat de Gema întrebând-o:- C e -i c u a p e l e ş i s â n g e l e a m e s t e c a t ? -Pentru noi apa Istrului este sfântă. Ea ne potoleşte setea când e secetă şi nu ne aruncă,aşa cum v-a azvârlit pe voi Euxinia.- D a r c u s â n g e l e c e m a i e s t e ? Gema i-a răspuns lui Filos că în amfora mică era amestecat sânge de căprioară cu sângede armăsar şi tot atât suc de fructe şi flori.- Ş i c e r o s t a r e a m e s t e c u l a c e s t a ? -Are ro s tu l c ă î n t imp de pace s ă f im ca f l o r i l e ş i p l ă cu t e c a f ruc t e l e du l c i , i a r î n l up t ă să fim sălbatice ca armăsarii flămânzi şi zvelte ca şi căprioarele pădurii.-Ab ia a cum în ţ e l eg c r ed in ţ a voas t r ă . C ine vă î nva ţ ă t oa t e a ce s t ea? De l a c i ne l e ş t i ţ i ? Mai întrebă Filos.- L e ş t i m d e l a s t r ă m o ş i i n o ş t r i î n ţ e l e p ţ i . - N - a m v ă z u t n i c i u n u l p r i n t r e v o i . - N a i p u t u t s ă - i v e z i p e n t r u c ă e i l o c u i e s c î n p e ş t e r i l e d e l a G u r a G o b r o z e i , d e l a Adomos şi în cea de lângă Galateea.- A t u n c i c u m v ă î n v a ţ ă ? - N e î n v a ţ ă d e d o u ă o r i p e a n , c â n d i e s d i n p e ş t e r i l a s ă r b ă t o r i l e p r i m ă v e r i i ş i a l e toamnei.- C i n e - i z e u l v o s t r u , c u i v ă î n c h i n a ţ i ? -Es t e Za lmox i s . Dacă v r e i s ă ş t i i ma i mu l t e de sp re no i , î n t r e abă - l pe Ur su , bă t r ânu l bătrânilor, cum îi zice regina.1Zamolmitra, divin, divin, divin,/ Sântem flori, flori, flori,/ Fă-ne puternice la drum,/ Zamolmitra, sfânt sfânt, sfânt,/Sântem flori, florile tale.A doua zi în zori, ca nişte lebede uriaşe, corăbiile încărcate cu amazoane, cu cai şi arme,au pornit spre insula zeului. Pe mare amazoanelor le-a plăcut legănatul corăbiilor, sclipireavalurilor sub poleiala de aur a soarelui şi cântecele corăbierilor bucuroşi că sunt pe mare.Cum au ajuns au înconjurat insula şi au sărit cu caii din corăbii pe mal, printre stânciledin jur.Cei patru pândari ce stăteau de pază în cele patru colţuri ale insulei au alergat la templuspunând latronesului:- S t ă p â n e , s u n t e m p i e r d u ţ i . D i n f i e c a r e s t â n c ă d i n j u r u l n o s t r u a u r ă s ă r i t s u t e d e amazoane şi zeci de corăbieri.-

Nu vă t eme ţ i , a ţ i u i t a t de copac i ? S t a ţ i a i c i , s ă p r i v im d in t u rn . În acest timp, regina Pentesileea a poruncit să se taie brâul de copaci din jurul insulei, dar din fiecare copac doborât ieşea câte un rechin cu solzi de fier. Când erau loviţi cu securile, din ochii şi din solzii lor ieşeau văpăi de foc.Amazoanele, văzând primejdia, au tras săgeţi în ochii rechinilor, care de durere s-auaruncat în mare.Când au ajuns cu tăiatul brâului de arbori din jurul lăcaşului, acum din copacii loviţi se iveau broaşte ţestoase cât bolovanii, cu carapacea din cremene şi când erau lovite, scântei ieşeaudin securi, iar când scoteau capetele aruncau flăcări din gură.Amazoanele au sărit cu caii peste ele şi cum scoteau capul le şi străpungeau cu suliţa,omorându-le pe loc. Latronesul privea din turnul aşezării. Când a văzut izbânda femeilor a spus slugilor:-Astea sânt fiicele geţilor de la Istru. Cunosc vitejia lor, dar nu ştiu cum au îndrăznit săvină până aici. Du-te, Ian, şi întreabă-le ce caută în insula mea.Servul s-a dus, dar regina Pentesileea i-a spus că vrea să vorbească cu stăpânul insulei.-Cu mine n -a r e c e vo rb i , z i s e l a t ronesu l î n fu r i a t ş i t r ân t i ndu - se oda t ă pe pămân t s - a prefăcut într-un balaur fioros, acoperit cu solzi de granit şi s-a repezit spre amazoane.Când bă rba ţ i i î l l oveau , t opoa re l e s e f r ângeau . Ba l au ru l s - a l ua t după e i . A tunc i amazoane l e cu un pâ l c de că l ă r e ţ e s - au a runca t pe coada ba l au ru lu i ş i a l t e două pâlcuri din două părţi deodată i-au săgetat ochii şi urechile, încât l-au orbit şi l-ausurzit deodată. Fiara a urlat de durere, s-a rostogolit de trei ori şi s-a ridicat în chip de latrones.Amazoanele, gata să-l săgeteze.-Nu t r age ţ i , s t r i gă r eg ina u imi t ă de f rumuse ţ ea l a t ronesu lu i . - T r a g e ţ i ! S p u n e e l c u o c h i i l a r e g i n ă . -Nu t r age ţ i , po runc i Pen t e s i l e ea , v r eau s ă ne î n ţ e l egem omeneş t e .

-Ne î n ţ e l egem dacă îm i spune ţ i c e c ău t a ţ i î n i n su l a mea . -Am venit să-ţi luăm comorile adunate de la miile de corăbierii jefuiţi de tine. - Ş i c e o s ă f a c e ţ i c u b o g ă ţ i i l e m e l e ? - D a r t u c e a i s ă f a c i c u e l e ? - E u l e v o i m ă r i t o t m a i m u l t . -No i l e vom împă r ţ i , z i s e r eg ina , t u e ş t i unu l , no i sun t em su t e . -Rămâne ţ i a i c i ş i a l e voas t r e s ă f i e t oa t e bogă ţ i i l e me l e . - N u n e p ă r ă s i m ţ a r a p e n t r u c o m o r i l e l u m i i . -A tunc i c e a ţ i ma i ven i t a i c i unde eu s ân t s t ăpânu l ş i z eu l Eux in i e i ? -Eş t i un zeu minc inos . Nu e ş t i z eu , e ş t i p i r a t u l , l a t r onesu l mă r i i ! A t r ag i p r i n f l ă că r i noaptea naufragiaţii şi când li se sparg corăbiile de stânci, îi jefuieşti şi îi ucizi, în loc să-i ajuţi să-şi scape viaţa. Aceştia, zise regina, arătându-i pe corăbieri, au avut noroc că i-au adus valurile pe meleagurile noastre. Acum trebuie să le facem dreptate!Luaţi-l, Filos cu şapte de-ai tăi şi legaţi-l de un catarg, dar vedeţi să nu se trântească jos.-De ce s ă nu s e t r ân t ea scă? În t r ebă Gema , so r a r eg ine i . -Pentru că atunci îl pierdem, spuse bătrânul Ursu, se preface în cine ştie ce lighioană şi ne mai dă de furcă.După ce au luat comoara din temniţa clădirii, amazoanele cu corăbierii au plecat înapoi înFemina. A treia zi au ţinut sfatul alcătuit din regina Pentesileea, bătrânul bătrânilor şi Glariza. Îndată ce au hotărât în sfat ce să facă cu comoara şi corăbiile, pe locul de jertfă, bătrânul Ursu cuun glas de tunet a dat grai hotărârii care suna aşa: O corabie să fie dăruită corăbierilor, să fie liberi să plece în ţara lor. Alta să fie dăruită celor patru foste slugi ale latronesului şi matrozilor care vor să rămână în insulă, pentru ajutorarea naufragiaţilor, iar a treia să rămână în stăpânireanoastră.De asemeni, a mai hotărât sfatul ca a treia parte din comoară să li se dea corăbierilor, altătreime să fie trimisă fraţilor noştri, geto-dacii, de pe Istru, care ne-au găzduit bărbaţii, drept platăşi ajutor.Latronesul să fie luat de corăbieri şi vândut grecilor, să-l folosească în războaiele lor, iar pe marangozul Filos îl rugăm să mai rămână aici, să ne înveţe meseria călătoriilor pe apă. Filos ar ămas bucu ros , după ce ş i - a l ua t r ămas bun de l a c e i l a l ţ i c amaraz i a i l u i , c a r e au p l eca t cu

pânzele întinse cântând.După plecarea lor, regina a hotărât nunta Gemei cu Filos odată cu întoarcerea bărbaţilor de la fraţii geto-daci. Au început pregătirile de nuntă. Acum Gema se întâlnea zilnic cu Filos.

- S ă ş t i i , F i l o s , c ă n u n t a n o a s t r ă s e v a f a c e î n t â r g u l H i s t e r n a d e l â n g ă p e ş t e r a G u r a Gobrozei.-De ce tocmai acolo şi nu aici în Tamer, unde văd că se adună sute de amfore pline cunu ştiu ce?-Amforele sunt pline cu suc de fructe amestecat cu miere şi subţiat cu apă din Istru. Sămai ştii că nunta se face acolo, odată cu sărbătorirea primăverii, când marele preot neva binecuvânta armele caii, şi ne va cununa. Atunci amforele vor fi golite în cântece şidansuri, după datina strămoşilor noştri.Acum toate drumurile dintre Tamer şi Histerna erau un dute-vino de amazoane, bărbaţi şicare încărcate cu amfore pline, ce se îndreptau spre târgul de la poalele dealului, în care tăinuia peştera sfântă. Venise şi ziua nunţii şi a primăverii. Deasupra şi în jurul peşterii erau înşiruiţicântăreţi din fluiere de os, ciobăneşti, şi din cavaluri haiduceşti, iar mai jos un pâlc de toboşari şitrâmbiţaşi.Pe şesul de la poalele peşterii, bărbaţii şi amazoanele erau rânduiţi o parte şi alta călări,carele cu bătrânii în ele pe latura dintre ei, iar la mijloc regina Pentesileea între Ursu şi Glariza,avea în faţă pe Gemina şi Filos, toţi îmbrăcaţi în alb şi cu faţa spre peşteră. Când Pentesileearegina a fluturat o năframă albă, au bătut tobele. După altă fluturare, a răsunat valea de cântecelefluierarilor şi ale trâmbiţaşilor. La a treia fluturarea a năframei, toată valea s-a umplut de o tăcere prelungă. Gura peşterii s-a luminat şi din ea s-a arătat un dac înalt, cu o frunte lată, cu o podoabăde plete ce-i cădeau coliile pe ceafă, ca şi barba-i zburlită uşor de adierea unui zvon de zefir. Aridicat bătrânul braţele-i osoase de sub mânicile largi ale veşmântului său cenuşiu, cu mâinileîntr-un fel de binecuvântare, apoi şi-a oprit mâna dreaptă în dreptul inimii, iar cu stânga ridicatăîn sus, marele preot Durbaneu a grăit puternic:-Pace ş i apă ra r e , pace î n l i be r t a t e , pace î n bucu r i a t u tu ro r , i a r vouă , t i ne r i l o r , un i r e , iubire şi … şi nu şi-a terminat preotul vorba, fiind întrerupt de zbieretele ce veneau înfugă strigând:-F u m e g ă m o v i l e l e , v i n s c i ţ i i , s ă r i ţ i ! Nimeni nu s-a clintit. Un murmur sec a trecut prin mulţime şi caii au început să nechezeînfundat. La o poruncă scurtă a reginei, au golit amforele în pârâul de lângă izvor, au trecut cuca i i p r i n apă ş i de a co lo î n goană nebună n imen i nu i - a ma i op r i t până d inco lo de t â rgu l Babadacilor. Sciţii s-au repezit spre mijlocul apărătorilor, unde înaintau bărbaţii. Amazoanele sedespărţiseră în două pâlcuri mari, unul condus de Pentesileea şi celălalt, de Gemina, pe alături,depăşind bărbaţii, le-au căzut vrăjmaşilor în spate, din două părţi deodată. După o luptă cum nus-a mai văzut de când sânt valuri pe mare, de când soarele e pe cer şi de când bat vântoase prinSciţia Minoră, vrăjmaşii au fost măturaţi din ţară. Amazoanele însă au fost zdrobite de durere,

căci regina lor fusese rănită de moarte, ea fiind în primele rânduri de luptătoare. Înainte de a-şida sfârşitul, regina l-a chemat pe Bătrânul Ursu şi i-a spus cu glasul stins:-Destul aţi ascultat de femei, de acum să mai conducă şi bărbaţii. Să vadă şi ei cât îi degreu. Faceţi sfat şi alegeţi pe cel mai destoinic şi mai viteaz. Eu plec la Zmolmitra. Să-mi face-ţi rânduielile morţii în faţa peşterii sfinte de la Gura Gobrozei.Şi a închis ochii pentru vecie, aceea ce fusese Pentesileea, frumoasa şi viteaza regină aamazoanelor. Şi după ce trupul ei a fost prefăcut în cenuşă lângă peştera sfântă, dansurile şi petrecerea arderii au ţinut trei zile după datina lor.După alte şapte zile, Filos i-a spus Geminei:- Ş t i u c â t d e g r e u ţ i - a f o s t c a s ă î n ş e l i d u r e r e a s u f l e t u l u i c u v e s e l i a p r e f ă c u t ă a obiceiului vostru, de a petrece la moarte; dar o curiozitate îmi roade mintea.-C e v r e i s ă ş t i i ? -Nu înţeleg ce puteri năzdrăvane aţi avut voi atunci la insulă, când aţi omorât monştriic e i e ş eau d in f i e ca r e copac dobo râ t de no i ş i

de ce n - a ţ i f o lo s i t a cea v r a j ă ş i l a apărarea bunei voastre regine?-Aceas t ă v r a j ă o avem numa i oda t ă l a ş ap t e an i , a ş a c ă e s t e b ine s ă nu ma i pomen im despre ea. O vor povesti şi alţii, n-ai grijă.... Şi aşa a ajuns povestea peste văi şi peste dealuri, peste ale Istrului valuri, de-a lungulţării până la malurile mării, despre vitejia, frumuseţea, înţelepciunea şi bunătatea femeilor primilor noştri strămoşi geto-dacii.