+ All Categories
Home > Documents > DCI + Conventia de La Washington

DCI + Conventia de La Washington

Date post: 11-Aug-2015
Category:
Upload: bogdan-homei
View: 26 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
Description:
.
108
Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 1 - 06.10.2010 DCI = ramură de drept care are ca obiect de reglementare comerţul internaţional, adică ansamblul raporturilor juridice de drept privat care apar în cadrul comerţului internaţional. - este o ramură de drept privat - DCI ≠ CI (comerţ internaţional) - CI are 2 accepţiuni: 1) stricto-sensu = sensul clasic (etimologic): CI = totalitatea operaţiunilor de import, respectiv de export de mărfuri, servicii, lucrări care se desfăşoară între persoane fizice şi juridice care-şi au domiciliul, respectiv sediul în state diferite sau care privesc o marfă ce se află în tranzit internaţional. - după cum se poate observa, comerţul internaţional nu priveşte doar operaţiunile de import/export de mărfuri, ci şi pe cele de lucrări şi servicii - DCI = o ramură a dreptului privat, în componenţa obiectului său intrând o anumită categorie de raporturi juridice de drept privat - vom studia raporturile juridice ce apar între persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat - în raporturile în care intervine totuşi statul, acesta acţionează aflându-se pe picior de egalitate cu cealaltă parte a raportului juridic - DCI ≠ Drept Internaţional Public - ce particularizează DCI sunt 2 elemente: comercialitatea internaţionalitatea - comercialitatea nu este specifică DCI, fiind întâlnită şi în Dreptul Comercial intern - ceea ce particularizează cu adevărat disciplina este elementul de extraneitate (elementul internaţional) ce apare în orice raport juridic ce intră sub incidenţa de reglementare a acestei ramuri de drept - noţiunea de internaţionalitate nu este de internaţionalitate din Dreptul Internaţional Public, nu este de internaţionalitate din DCI, cum nu este acelaşi 1
Transcript
Page 1: DCI + Conventia de La Washington

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 1 - 06.10.2010

DCI = ramură de drept care are ca obiect de reglementare comerţul internaţional, adică ansamblul raporturilor juridice de drept privat care apar în cadrul comerţului internaţional.

- este o ramură de drept privat- DCI ≠ CI (comerţ internaţional)- CI are 2 accepţiuni:1) stricto-sensu = sensul clasic (etimologic):

CI = totalitatea operaţiunilor de import, respectiv de export de mărfuri, servicii, lucrări care se desfăşoară între persoane fizice şi juridice care-şi au domiciliul, respectiv sediul în state diferite sau care privesc o marfă ce se află în tranzit internaţional.

- după cum se poate observa, comerţul internaţional nu priveşte doar operaţiunile de import/export de mărfuri, ci şi pe cele de lucrări şi servicii

- DCI = o ramură a dreptului privat, în componenţa obiectului său intrând o anumită categorie de raporturi juridice de drept privat

- vom studia raporturile juridice ce apar între persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat

- în raporturile în care intervine totuşi statul, acesta acţionează aflându-se pe picior de egalitate cu cealaltă parte a raportului juridic

- DCI ≠ Drept Internaţional Public- ce particularizează DCI sunt 2 elemente:

comercialitatea internaţionalitatea

- comercialitatea nu este specifică DCI, fiind întâlnită şi în Dreptul Comercial intern- ceea ce particularizează cu adevărat disciplina este elementul de extraneitate

(elementul internaţional) ce apare în orice raport juridic ce intră sub incidenţa de reglementare a acestei ramuri de drept

- noţiunea de internaţionalitate nu este de internaţionalitate din Dreptul Internaţional Public, nu este de internaţionalitate din DCI, cum nu este acelaşi lucru cu noţiunea de extraneitate cu care ne întâlnim la Drept Internaţional Privat

- în Drept Internaţional Privat, orice element de extraneitate face ca acel raport de drept privat să devină un raport de drept internaţional privat

- în DCI spunem că elementul de extraneitate este calificat- orice raport civil, din dreptul familiei etc. cu element de extraneitate se transformă

într-un raport de drept internaţional privat, însă nu orice element de extraneitate din raportul comercial face ca acel raport să devină de DCI

- criteriul internaţional din DCI se referă în principiu la 2 aspecte ale raportului civil: subiectele raportului juridic (condiţia este ca acestea să-şi aibă sediile/

domiciliul în state diferite) – acest criteriu este de natură subiectivă (ţine de persoanele, subiectele raportului juridic) şi este prevăzut în toate convenţiile internaţionale care interesează această disciplină (spre exemplu, Convenţia Naţiunilor Unite privind contractul de vânzare internaţională de mărfuri de la Viena)

marfa, lucrarea sau serviciul, în drumul lor, trebuie să parcurgă cel puţin o frontieră sau să fie în tranzit internaţional

- aceste criterii pot fi alternative, oricare dintre ele fiind suficient pentru a conferi caracter de internaţionalitate raportului juridic respectiv

1

Page 2: DCI + Conventia de La Washington

2) lato-sensu:- cooperarea economică internaţională = un ansamblu de relaţii de conlucrare

(colaborare) între subiectele de drept aparţinând unor state diferite care pun în comun o valoare economică în vederea desfăşurării unei activităţi lucrative, ce are drept scop producerea de profit, profit care se va împărţi, la fel ca şi activitatea, între participanţii la cooperare

- această formă de colaborare se concretizează de regulă la nivelul relaţiilor dintre persoanele fizice sau juridice din state diferite prin contractul de cooperare economică internaţională atunci când îmbracă o formă exclusiv contractuală sau prin contractul de constituire a unei societăţi comerciale atunci când forma juridică este contractuală, dar şi instituţională

Caracteristicile Politicii (Economice) României în domeniul CI

Principiile care guvernează încă din 1990 CI al România sunt următoarele:a) principiul libertăţii CI (libertăţile comerciale internaţionale) = un principiu antagonic

principiului care a guvernat politica comercială a României între anii 1946-1989, şi anume principiul monopolului de stat asupra comerţului exterior (operaţiunile de CI nu se puteau realiza decât prin anumite întreprinderi specializate de stat, statul fiind considerat singurul agent economic care derula operaţiuni de CI)

- acest principiul al monopolului de stat a fost printre primele înlăturate după evenimentele din 1989 prin adoptarea unui pachet de legi, care au pus bazele noului principiu al libertăţii CI (intrând aici Decretul-Lege nr. 54/1990 privind desfăşurarea activităţilor economice pe baza liberei iniţiative, Decretul-Lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiţiilor de capital străin în România, decret-lege care a fost abrogat de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, primul decret-lege fiind înlocuit de Legea nr. 35/1991 privind investiţiile străine în România

- principiul libertăţii CI este o specie a principiului mai general al libertăţii comerţului, este un principiu constituţional întrucât Constituţia prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului

- de asemenea, Tratatul de Aderare a României la UE prevede evident şi cele 3 mari libertăţi: libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului

Conţinutul libertăţii CI implică 2 elemente: libertatea Ci poate fi privită dinspre subiectele de drept străine înspre piaţa

românească şi apare ca acea capacitate recunoscută de legea română persoanelor fizice/juridice străine de a participa în mod liber la activităţile comerciale pe piaţa românească (această problemă este tratată în materia CI sub denumirea de „regimul juridic al investiţiilor străine în România”)

văzută dinspre subiectele de drept român către piaţa externă şi care ne apare ca posibilitate acordată, recunoscută de legea română persoanelor fizice/juridice române de a derula operaţiuni de CI, adică de a fi subiecte ale DCI, adică de a derula activităţi economice într-o ţară străină

2

Page 3: DCI + Conventia de La Washington

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 2 - 13.10.2010Regimul Investiţilor Străine în România

- primul act normativ în materie a fost Decretul-Lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiţiilor străine în România, abrogat prin Legea nr. 35/1991 privind investiţiile străine în România, lege abrogată prin OUG nr. 31/1997

- în prezent, aceste reglementari privind investiţiile în general şi în particular investiţiile străine, sunt regăsite în OUG nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe

- potrivit actelor normative emise după 1997, s-au conturat 2 forme de investiţii străine: 1) investiţia directă – pe care o regăsim definită şi reglementată de OUG nr. 92/1997,

ordonanţă modificată semnificativ de Legea nr. 241/19982) investiţia de portofoliu – regăsim acest tip de investiţie în 2 acte normative speciale:

OG nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine in România realizate prin cumpărarea de titluri de stat şi Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

- de asemenea, există şi convenţii internaţionale care definesc noţiunea de „investiţie” – acorduri bilaterale privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, România fiind parte la peste 50 de acorduri bilaterale şi Convenţia de Constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor (încheiată la Seul, 1985) – la care Romania devine parte din 1992

Investiţia Directă

- este definită în 2 acte normative: OUG nr. 92/1997 şi Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar

- OUG nr. 92/1997 art. 2 lit. a) defineşte investiţia directă ca fiind: participarea investitorului străin la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în oricare din formele prevăzute de lege, dobândirea de acţiuni sau de părţi sociale ale unei SC sau înfiinţarea şi extinderea în România a unei sucursale de către o SC străină

- din această definiţie rezultă reglementate 3 modalităţi prin care se poate realiza o investiţie în România:

o participarea (investitorului străin) la constituirea sau la extinderea unei SC în România

o dobândirea de acţiuni sau de părţi sociale la o SC română existentăo înfiinţarea şi extinderea în Romania a unei sucursale de către o societate străină

- în Regulamentul BNR în Anexa nr. 1, art. 4-8: investiţia directă apare ca fiind o investiţie de orice natură efectuată în scopul stabilirii sau menţinerii de legături economice durabile şi care se realizează prin una din următoarele modalităţi luate în sensul lor cel mai larg:

o constituirea sau extinderea unei sucursale ori a unei noi entităţi aparţinând integral persoanei care furnizează capitalul de dotare (capitalul social) ori achiziţionarea integrală a unei entităţi deja existente

o participarea într-o entitate nouă sau într-una existentă, în scopul stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile

3

Page 4: DCI + Conventia de La Washington

o acordarea de credite şi împrumuturi pe termen > de 5 ani, în scopul stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile

o reinvestirea profitului în scopul menţinerii unei legături economice durabile

- Regulamentul BNR defineşte de fapt noţiunea de „investiţie directă” prin ideea de scop al acesteia: realizarea unei legături economice durabile

- Regulamentul BNR defineşte noţiunea de „legătură economică durabilă” ca fiind aceea în urma căreia se realizează fie o participare de cel puţin 10% la capitalul social, sau, fiind acea participare care îi permite investitorului să participe efectiv la administrarea, conducerea şi controlul acelei entităţi

- OUG reglementează doar o anumită categorie de investiţii directe, şi anume investiţiile realizate în formă exclusiv societară, adică acea formă care implică atât o latura contractuală, cât şi una instituţională exprimată prin personalitatea juridică a societăţii

- pe de altă parte, definiţia dată de Regulamentul BNR creează şi o modalitate de realizare a investiţiei străine în România, alta decât strict în formă societară, şi anume o investiţie într-o formă pur contractuală

- mai > decât atât, mai există şi o legislaţie specială care, dincolo de modalităţile prevăzute de cele 2 acte normative, prevăd la rândul lor şi anumite situaţii în care avem de-a face cu o investiţie pur contractuală: contractul de închiriere şi de concesiune în general, inclusiv cele privind zonele libere, dar şi acele contracte de concesiune speciale (de concesiune petrolieră – legea petrolului 238/2004, concesiune minieră – legea 85/2003, concesiunile de gaze – legea gazelor 351/2004)

Investiţia de Portofoliu

- OUG nr. 92/1997 art. 2 lit. b) defineşte investiţia de portofoliu ca fiind dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital organizate şi reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea societăţii comerciale

- regimul investiţiilor de portofoliu se va stabili prin lege specială (textul din OUG) - în detaliu, aspecte privind investiţia de portofoliu regăsim în legea pieţei de capital- de asemenea, OUG nr. 66/1997 privind cumpărarea de titluri de stat = dobândirea de

către un investitor străin a unor titluri de stat reprezintă o investiţie de portofoliu- OUG nr. 66 defineşte investitorul străin ca fiind orice pf/pj rezidentă sau nerezidentă,

cu domiciliul sau cu sediul permanent în străinătate- totodată, OUG nr. 66 precizează că prin rezident/nerezident se înţelege persoanele

calificate astfel conform reglementărilor în vigoare privind regimul valutar - OG 66 trimite implicit la Regulamentul BNR care conţine asemenea definiţii – în

speţă Regulamentul nr. 4/2005 potrivit căruia, principalele elemente de extraneitate concludente pentru a oferi calitatea de străin în acest context sunt domiciliul pf sau sediul pj

- per a contrario, cetăţenia pf, respectiv alte elemente decât sediul societăţii pentru determinarea naţionalităţii pj sunt irelevante sub aspectul calităţii lor de investitor străin, cu excepţiile prevăzute de o lege internă sau o convenţie internaţională la care România este parte

4

Page 5: DCI + Conventia de La Washington

- aşadar, în principiu, un cetăţean român cu domiciliul în străinătate va beneficia de calitatea de investitor străin, dar un cetăţean străin cu domiciliul în România nu va fi considerat investitor străin

Principiile Aplicabile Regimului Investitorilor Străini

1) Principiul libertăţii formelor şi modalităţilor de învestire în România:a) libertatea formelorb) libertatea modalităţilor de învestire în România

a) libertatea formelor = investitorii străini au libertatea de a opta pentru oricare dintre formele de societăţi prevăzute de lege- sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că investiţiile în România pot îmbrăca

forma unei asociaţii în participaţiune (art. 251-256 C. Com.)b) libertatea modalităţilor de învestire în România = investitorii străini pot aduce

aport la capitalul social: aport în numerar, în bunuri corporale, în drepturi sau bunuri incorporale sau aportul în alte drepturi sau valori economice (în servicii, metode şi cunoştinţe în organizare şi conducere, într-o obligaţie de a nu face)

2) Principiul liberului acces al investitorilor străini în toate domeniile pieţei economice din România = investitorii străini pot efectua în mod liber investiţii în domeniul industriei, agriculturii, serviciilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, transporturilor, comerţului, etc.

3) Principiul egalităţii de tratament (nediscriminării) ce implică 2 aspecte: Egalitatea de tratament între investitorii străini şi români Egalitatea de tratament între investitorii străini indiferent de zona de

provenienţă a acestora sau a altor criterii ce le-ar putea diferenţia

Garanţiile acordate Investitorilor Străini

1) Garanţia împotriva indisponibilizării investiţiei:- temeiul juridic general al acestei garanţii este art. 44 alin (3) din Constituţie:

„nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”

- alin (3) este completat de alin (5) – „despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau prin justiţie în caz de divergenţă”

- Constituţia modificată şi revizuită a adus o reglementare în +: astfel, art. 44 alin (4) precizează în + că sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere în proprietate publică a unor bunuri pe criterii discriminatorii”

- acest nou text întărea şi mai > această garanţie împotriva indisponibilizării investiţiei

- pe lângă aceste dispoziţii cu caracter general, OUG nr. 92/1997 prevede în mod expres că „investiţiile nu pot fi naţionalizate, expropriate sau supuse altor măsuri cu efect echivalent, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

o sunt necesare pentru o cauză de utilitate publicăo sunt nediscriminatoriio se efectuează în conformitate cu prevederile exprese ale legiio se fac cu plata unei despăgubiri prealabile, adecvate şi efective

5

Page 6: DCI + Conventia de La Washington

- cu alte cuvinte, o investiţie poate fi expropriată (naţionalizată etc.) numai dacă se face cu plata unei despăgubiri, condiţiile în care trebuie să se acorde fiind prevăzute expres de lege

- astfel, despăgubirea trebuie să fie: echivalentă cu valoarea justă de piaţă a investiţiilor expropriate

- această condiţie derivă din principiul dezdăunării integrale- mai mult decât atât, se prevede clar că valoarea investiţiilor se calculează la

momentul imediat anterior exproprierii sale sau înainte ca exproprierea iminentă să devină cunoscută într-un mod care să afecteze valoarea acesteia

prealabilă – trebuie plătită înainte ca indisponibilizarea să se producă efectiv

adecvată – modalitatea ei de plată să fie potrivită cu natura şi valoarea de piaţă a investiţiei indisponibilizate

efectivă = lichidă, în sensul de a fi exprimată în bani sau în bunuri care să poată fi transformate imediat în bani

- în principiu, modalitatea de determinare a despăgubirilor se realizează prin acordul părţilor (statul şi investitorul străin)

- dacă părţile nu cad de acord, autoritatea judecătorească va fi abilitată să stabilească aceste detalii

- sub acest aspect, litigiile dintre investitori şi statul gazdă (român) al investiţiei cu privire la indisponibilizarea investiţiei se soluţionează fie de către instanţele naţionale competente, fie de către un arbitraj stabilit de părţi (fie naţional, fie specializat, realizat sub egida centrului internaţional pentru soluţionarea diferendelor dintre stat şi investitori, cu sediul la Washington)

2) Garanţia stabilităţii regimului juridic aplicabil investiţiilor = investiţia străină trebuie să beneficieze de regimul juridic prevăzut de legea în vigoare existentă în momentul realizării investiţiilor, chiar dacă ulterior se produce o modificare legislativă, cu excepţia legi mai favorabile (principiul tempus regit actum – principiul neretroactivităţii legii noi)

Drepturile Investitorilor Străini

- OUG nr. 92/1997 reglementează anumite drepturi speciale pentru investitorii străini: Dreptul la asistenţă privind formalităţile administrative necesare constituirii şi

funcţionării entităţilor născute ca urmare a investiţiei (acest drept este garantat de Agenţia Română pentru Investiţii Române, în subordinea Guvernului şi afiliată la Asociaţia Mondială de Promovare a Investiţiilor

Dreptul la conversie î valută şi la transferul în străinătate a profitului obţinut în România ca urmare a investiţiilor

Dreptul de proprietate al investitorilor străini asupra bunurilor aflate pe teritoriul României:

o în ceea ce priveşte bunurile mobile, investitorilor străini li se aplică regimul naţional (român)

6

Page 7: DCI + Conventia de La Washington

o în ceea ce priveşte bunurile imobile, trebuie să facem distincţia între:a) construcţii – investitorii străini beneficiază de regimul naţionalb) terenuri – Constituţia modificată prevede faptul că cetăţenii străini

şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor cu respectarea unor condiţii diferenţiate:

mortis causa – aceştia nu au nicio condiţionare în ceea ce priveşte dobândirea terenurilor prin moştenirea legală (nu şi testamentară)

prin actele între vii, aceştia pot dobândi terenuri, însă numai cu îndeplinirea în mod cumulativ şi în scară a anumitor condiţii:

această posibilitate să fie prevăzută într-o convenţie internaţională la care România este parte, aici intrând tratatele de aderare la UE

să existe reciprocitate între statul român şi cel străin, stat căruia îi aparţine investitorul; reciprocitate legislativă (prevăzută de actele normative din state), diplomatică (prevăzută de o convenţie internaţională) sau bazată pe o practică a instanţelor de judecată

dobândirea proprietăţii să se facă în condiţiile unei legi speciale (în momentul de faţă, vorbim despre Legea nr. 312/2005 privind circulaţia juridică a terenurilor)

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 3 - 20.10.2010Drepturile Investitorilor Străini (continuare :)

- potrivit Legii nr. 312/2005 privind circulaţia juridică a terenurilor, regimul dobândirii dreptului de proprietate diferă după cum vorbim despre:

1) cetățenii străini și apatrizii sau pj străine ce provin din statele membre ale UE

2) cetățenii străini și apatrizii sau pj străine ce nu aparțin statelor membre ale UE

1) cetățenii străini și apatrizii sau pj străine ce provin din statele membre ale UE:- avem o prevedere generală, de principiu și 2 speciale- prevederea generală: investitorii pf/pj dintr-un stat membru al UE pot dobândi

dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții prevăzute pentru pf/pj române

- avem 2 prevederi speciale: cu privire la terenurile având drept scop constituirea de reședințe/sedii

secundare, investitorii străini pf/pjpot dobândi aceste terenuri la împlinirea unui termen de 5 ani de la aderarea României la UE (termenul se împlinește la data de 1 ianuarie 2012)

se referă la terenurile agricole, forestiere și păduri: dreptul de proprietate se poate dobândi la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la UE (există totuși o precizare în lege: ”nu se aplică și fermierilor ce desfășoară activități independente”)

2) cetățenii străini și apatrizii sau pj străine ce nu aparțin statelor membre ale UE:

7

Page 8: DCI + Conventia de La Washington

- dreptul de proprietate se va putea dobândi în condițiile reglementate de tratate internaționale pe bază de reciprocitate, dar nu în condiții mai favorabile decât cele în care pot dobândi cetățenii, apatrizii, pj de pe teritoriul statelor membre

Celelalte Drepturi ale Investitorilor Străini:

Dreptul investitorilor străini de a efectura operațiuni valutare pe teritoriul României: - Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede faptul că: ”nerezidenții (investitorii străini) au

dreptul să dobândească și să dețină integral, precum și să utilizeze active financiare în România exprimate în valută sau în monedă națională”

- activele financiare = atât numerar, cât și alte instrumente de plată- investitorii străini pot deschide și menține conturi curente și de depozit în valută și în

lei la investițiile de credit din România

Dreptul investitorilor străini de a angaja personal străin

Dreptul investitorilor străini de a alege instanțele competente pentru soluționarea litigiilor izvorâte din realizarea investițiilor respective

- în cazul unui litigiu cu statul român, există mai multe posibilități de soluționare a lui:

o investitorul străin poate apela la o procedură internă bazată pe Legea contenciosului-administrativ coroborată cu Legea nr. 105/1992 ce reglementează raporturile de drept internațional privat (o studiem în detaliu semestrul viitor :)

o investitorul străin poate apela la proceduri de conciliere sau arbitraj organizate sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (CIRDI/ICSID) cu sediul la Washington

o investitorul străin poate apela la proceduri de arbitraj ad-hoc conform Regulamentului de Arbitraj al UNCITRAL (Comisiei Națiunilor Unite pentru DCI)

Facilitățile de care beneficiază Investitorii Străini

1) facilități normative reglementate prin legi speciale, tendința generală fiind însă de dispariție a acestor facilități

- ex. – Legea nr. 332/2001 pentru promovarea investițiilor directe cu impact seminificativ în economie → actul avea drept scop favorizarea investițiilor mari în economie, condiția era ca investiția să depășească suma de 1 milion de $

- ex. – exceptarea de la plata taxelor vamale pentru mașinile, utilajele sau orice echipament, destinate realizării investiției

2) facilități individuale ce erau acordate pe baza contractelor directe încheiate între stat și investitor

- însă, practicile europene interzic acest tip de facilitate, astfel încât, în momentul de față ele nu se mai acordă, cu precizarea că cele acordate anterior își produc în continuare efectele

- din anul 1992, România este parte la Convenția de Constituire a Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor, convenție elaborată la Seul în 1985 sub egida BIRD (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare)

8

Page 9: DCI + Conventia de La Washington

- momentan, peste 180 de state sunt semnatare ale convenției- această convenție a pus bazele agenției, cu sediul la Washington și care, în principiu,

se aseamană cu o bancă ce are scop acoperirea riscurilor pentru investitorii străini într-o anumită țară

- riscuri: de transfer valutar, privind exproprierea sau indisponibilizarea investiției, privind încălcările contractelor cu autoritățile statale, precum și riscuri privind tulburările interne sau orice tip de război

- una din opțiunile investitorilor străini este aceea de a apela la procedura concilierii sau a arbitrajului

- sub acest aspect, CIRDI → are la bază Convenția de la Washington, încheiată în anul 1965 între statele membre ale Băncii Mondiale, convenție ce are drept scop soluționarea diferendelor ce se pot naște din investițiile străine

- România a ratificat convenția în anul 1975 prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975

- convenția oferă părților o alternativă în ceea ce privește soluționarea litigiilor ce izvorăsc din investiții, față de soluționarea de către instanțele naționale ale statelor gazdă sau față de protecția diplomatică acordată de către statul de naționalitate al investitorului, protecție realizată printr-o posibilă subrogare a acestuia în drepturile investitorilor în vederea soluționării litigiului la nivel internațional

- în acest scop, s-au creat mecanisme noi de conciliere și arbitraj, mecanisme la care au acces în mod direct atât investitorii, cât și statele gazdă

- avantajul pentru investitor este evident și constă în accesul efectiv și direct la un organism internațional cu competențe în soluționarea unor asemenea litigii

- avantajul pentru statul gazdă este dublu: acceptând o asemenea jurisdicție, oferă un important element de

securitate, de încredere în vederea atragerii investitorilor străini pe teritoriul statului

pe de altă parte, consimțind la arbitrajul reglementat de convenție, statul gazdă se protejează pe el însuși de alte forme de litigii internaționale, în concret, se protejează față de un posibil litigiu internațional bazat pe protecție diplomatică exercitată de statul a cărei naționalitate o are investitorul

- în vederea realizării scopurilor pentru care a fost elaborată această convenție, s-a instituit Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții

- scopul a fost acela de a oferi mijloacele de conciliere/arbitraj în vederea soluționării litigiilor relative la investițiile dintre statele semnatare ale convenției și pf/pj ale altor state contractante, semnatare ale convenției

- centrul beneficiază de personalitate juridică distinctă, acționând ca subiect de drept distinct

- în realizarea competențelor stabilite prin convenție, centrul își desfășoară activitatea prin intermediul a 2 organe speciale: consiliul administrativ și secretariatul, elemente de structură ce reprezintă latura pur instituțională, scopul centrului fiind acela de a rezolva diferendele prin intermediul concilierii și arbitrajului

Consiliul Administrativ:- președenția consiliului administrativ este realizată, exercitată de președintele BIRD- în ceea ce-i privește pe membrii consiliului administrativ, aici avem de-a face cu o

reprezentare fidelă a principiului reprezentativității, întâlnit și în cadrul băncii

9

Page 10: DCI + Conventia de La Washington

(BIRD) =˃ consiliul administrativ are în competența sa câte un reprezentant din fiecare stat semnatar al convenției

- astfel, listele de conciliatori și arbitri alături de lista statelor semnatare sunt ținute de către centru

- mai mult, președintele consiliului administrativ este abilitat de convenție să numească un număr de 10 persoane care să figureze pe fiecare din cele 2 liste

- o altă atribuție îi revine președintelui în materia constituirii efective a comisiei de conciliere sau după caz a Tribunalului de Arbitraj

- atribuția se referă la faptul că: dacă părțile nu se înțeleg în ceea ce privește constituirea comisiei de conciliere/arbitraj, președintele poate să dispună pe baza consultării părților numirea membrilor comisiei/tribunalului de arbitraj

Secretariatul:- este compus dintr-un secretar general, din 1 sau ˃ secretari adjuncți și din personal - principala și cea mai importantă atribuție a secretariatului este cea a secretarului

general = reprezentantul legal al centrului în raporturile pe care centrul, în calitatea de sa de pj le are cu terții

- de asemenea, secretariatul este cel ce ține o listă cu toate statele contractante incluzând toate informațiile necesare în legătură cu acesta

- o altă atribuție: faza premergătoare de conciliere/arbitraj se dezvoltă pe toată perioada derulării procedurii de conciliere/arbitraj până la finalizarea ei și uneori chiar după

- în principal, toate cererile părților, toate comunicările relative la desfășurarea procedurii de conciliere/arbitraj se realizează prin intermediul secretariatului (este echivalentul unei grefe a instanței :)

- lista de conciliatori/arbitri urmează să fie constituită din persoane competente care să-și fi manifestat acceptul de a figura pe ea

- în ceea ce privește calificarea acestor persoane, de reținut este faptul că, pe lângă înalta considerație morală de care trebuie să se bucure, trebuie să aibă și o competență recunoscută în domeniul juridic, comercial, industrial, financiar, etc.

- în ceea ce privește numirile persoanelor de pe listă, se lasă la latitudinea statului contractant de a desemna 4 persoane care nu trebuie neapărat să fie cetățeni ai statelor care îi desemnează

- de asemenea, președintele centrului are posibilitatea de a mai numi 10 persoane care să facă parte din această listă

- de regulă, numirile se fac pe o perioadă de 6 ani, dar nimic nu împiedică statul de a desemna aceeași persoană care să facă parte din nou pe listă

Competența Centrului

- potrivit convenției, competența centrului cuprinde diferendele de ordin juridic între un stat contractant (sau o anumită colectivitate publică sau un anume organism dependent de acesta) și persoanele unui alt stat contractant care sunt în relație directă cu o investiție, diferende pe care părțile au consimțit să le supună centrului

- atunci când părțile și-au dat consimțământul, niciuna din ele nu și-l va putea retrage ulterior

- persoanele unui stat contractant: orice pf care posedă naționalitatea unui stat contractant, altul decât statul parte

la diferent la data la care părțile au consimțit să supună diferendul concilierii/ arbitrajului, precum și la data la care cererea a fost înregistrată conform

10

Page 11: DCI + Conventia de La Washington

dispozițiilor convenției, cu excepția oricărei persoane care la una sau la alta din aceste 2 date posedă deopotrivă și naționalitatea statului contractant parte la diferent

orice pj care posedă naționalitatea unui alt stat contractant decât statul parte la diferend la data la care părțile au convenit să supună diferendul concilierii/ arbitrajului și orice pj care posedă naționalitatea statului contractant parte la diferend la aceeași dată și pe care părțile au convenit în vederea realizării țelurilor convenției să o considere ca aparținând unui alt stat contractant din cauza controlului exercitat asupra acestuia de către interese străine

Consimțământul Părților

- pe de-o parte, în ceea ce privește lucrurile ce țin de consimțământul dat de state și comerciantul celuilalt stat, consimțământul = condiția indispensabilă pentru atragerea competenței centrului

- simplul fapt al ratificării convenției de către statul gazdă, respectiv de către statul de naționalitate a investitorului, nu este suficient prin el însuși

- acest fapt nu obligă un stat să apeleze la procedurile centrului, ci doar îi creează această posibilitate

- convenția cuprinde însă 2 exigențe referitoare la consimțământ:1) una referitoare la forma de exprimare a consimțământului2) una referitoare la momentul la care el trebuie dat

1) una referitoare la forma de exprimare a consimțământului:- în ceea ce privește forma, convenția prevede forma scrisă pe care trebuie să o îmbrace

consimțământul- în principiu, un acord între părți materializat într-un singur înscris (instrument) este

modul cel mai utilizat de exprimare a consimțământului- acest instrument poate lua forma unei clauze conpromisorii (acord privind investițiile

încheiat între statul gazdă și investitor), fie forma unui compromis:o clauza compromisorie face parte din contract, fiind accesorie și este

anterioară ivirii litigiuluio compromisul este un acord prin el însuși, încheiat ulterior ivirii

litigiului- convenția nu impune însă obligativitatea exprimării consimțământului ambelor părți

prin același act juridic- un stat gazdă ar putea, printr-o legislație destinată să promoveze investițiile, să

consimtă asupra competenței centrului pentru diferendele ce se vor naște din investițiile respective, în vreme ce investitorii ar putea să-și dea acordul acceptând oferte în scris

2) una referitoare la momentul la care el trebuie dat:- în ceea ce privește momentul la care trebuie să se manisfeste, data consimțământului =

momentul în care oricare din părțile litigante a consimțit în scris să supună litigiul centrului

- dacă părțile nu și-au manifestat consimțământul în aceeași zi, data manifestării acestuia se consideră atunci când partea a 2a și-a dat consimțământul

- în cazul în care statul gazdă face o ofertă generală pentru acceptarea competenței centrului prin intermediul legislației interne, momentul consimțământului va fi

11

Page 12: DCI + Conventia de La Washington

determinat de acceptarea ofertei de către investitor, iar această acceptare se poate realiza fie printr-un acord scris, direct, explicit, dar investitorul poate să accepte această ofertă în mod tacit, prin introducerea unei cererei de conciliere/arbitraj

- în momentul în care cele 2 voințe s-au întâlnit, consimțământul devine irevocabil =˃ de atunci, centrul va fi investit cu competența de a organiza după caz fie concilierea, fie arbitrajul între cele 2 părți litigante

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 4 - 27.10.2010Izvoarele DCI

- izvoarele de drept reglementează relațiile sociale- izvoarele de drept reprezintă materializarea normelor juridice- DCI are izvoare interne și internaționale- izvoarele interne cuprind actele normative adoptate de stat- izvoarele internaționale = convențiile internaționale la care România este parte- există alte categorii de izvoare care, deși nu sunt convenții internaționale, nici norme

juridice ale altor state, au totuși o anumită forță juridică, fiind elaborate de organisme internaționale

- acestea pot constitui un ghid pentru părțile contractante- un exemplu destul de des întâlnit în DCI = principiile UNIDROIT, adică principiile

privind contractele comerciale internaționale care au fost adoptate de Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat, ce-și are sediul la Roma

- acest institut este un for de dezbatere în materie internațională, care are printre principalele obiective elaborarea de convenții internaționale, elaborarea de ghiduri, legi model, legi tip, care sunt propuse părților contractante

- principiile privind contractele comerciale internaționale au fost elaborate în 1994, fiind actualizate permanent în funcție de cerințele pieței

- aceste principii nu reprezintă o convenție internațională și nici un izvor de drept intern, ci reprezintă o bază de reglementare propusă pentru a fi model în vederea încheierii contractelor între părți

- aceste principii ating o gamă vastă de probleme, pe care le ridică încheierea contractelor comerciale internaționale

Uzanțele Comerciale Internaționale (Uci)

- în legătură cu ele, trebuie precizat faptul că ele prezintă un loc special în categoria izvoarelor DCI

- C. Civ. actual vorbește despre uzanțe- în comerțul internațional, rolul uzanțelor ne apare mult mai important decât în materia

dreptului comun- uzanțele = practici (activități), în general nescrise, adoptate de către participanții la

comerțul internațional, care prezintă un anumit grad de vechime, repetabilitate și stabilitate, aplicate între un număr nedefinit de participanți la comerțul internațional, de regulă pe o zonă geografică sau într-un anumit domeniu de activitate comercială, practici care în funcție de natura lor prezintă sau nu caracter de izvor de drept

- din definiție, extragen elementele definitorii ale uzanțelor:au un element obiectiv/material, în sensul că sunt practici sociale, adică un ansamblu de acte și fapte juridice care au dobândit caracter de practică datorită elementelor de vechime și repetabilitate pe care le prezintă

12

Page 13: DCI + Conventia de La Washington

un act/fapt juridic, pentru a deveni practică, trebuie să fie repetat într-un interval de timp și să prezinte un caracter de stabilitateuzanțele mai au un element cu caracter colectiv, în sensul că, ele sunt generale, impersonale, adică se aplică unui număr nedefinit de participanți la comerțprin acest element de colectivitate, de generalitate, de impersonalitate, se aseamănă cu legea, care are același caracter (aplicabilitate generală)uzanțele sunt rezultatul activității economice a comercianților însuși, ei fiind cei care creează uzanțeleîn funcție de existența/inexistența unui element subiectiv, uzanțele pot sau nu să aibă caracter de izvor de drept, astfel încât se naște o discuție în funcție de:

uzanțe normative = izvoare de dreptuzanțe convenționale ≠ izvoare de drept

- uzanțele nu trebuie confundate cu obișnuințele stabilite între părți- obișnuințele sunt stabilite între părți determinate (ele mai sunt numite și uzanțe ale

părților) = acele practici care se stabilesc între acei parteneri de afaceri care au relații de afaceri îndelungate =˃ constatăm diferențele între obișnuință și uzanță

- obișnuința se aplică între aceeași parteneri- uzanțele se aplică unui număr nedeterminat de participanță la comerțul internațional- raportul dintre obișnuință și uzanță = obișnuințele au stat la baza unor uzanțe, adică o

obișnuință repetată pe un anumit interval de timp și folosită de mai mulți participanți la comerțul internațional, se poate transforma într-o uzanță comercială

Clasificarea Uzanțelor

După întinderea aplicării lor în spațiu:uzanțe locale: ale unui port, ale unei pieți comercialeuzanțe speciale: se aplică într-o anumită ramură de comerț sau se aplică unei anumite categorii profesionale: uzanțele agenților la bursăuzanțe generale: acele uzanțe care se aplică la nivelul totalității relațiilor comerciale internaționale

După forța lor juridică:uzanțe normative (Un)uzanțe convenționale (Uc)

uzanțele normative (Un):- Un au cele 2 elemente definitorii ale uzanțelor:

elementul obiectiv dat de faptul că sunt practici sociale, cu mențiunea că acestea sunt mai vechi, mai stabile, mai bine conturate (elementul obiectiv este definit prin principiul ”longa invederata diurna consuetud”)

elementul colectiv în sensul că sunt practici impersonale, generale aplicabile unui număr nedeterminat, nelimitat de persoane

- elementul subiectiv care intervine în structura Un constă în faptul că părțile (acei participanți ce intră sub incidența Un) le respectă cu sentimentul că ele se aplică întocmai ca și legea (opinio iuris sive necessitatis)

- opinio iuris = condiție necesară pentru ca o uzanță să devină normativă (condiție necesară, însă nu și suficientă)

13

Page 14: DCI + Conventia de La Washington

- trebuie ca sistemul de drept care ar fi aplicabil în speță să permită existența Un, adică să recunoască forța juridică a izvoarelor de drept uzanței =˃ nu toate sistemele de drept acceptă uzanțe ca izvoare de drept

- în dreptul românesc, de principiu, Un nu sunt recunoscute = regula- excepție – în anumite domenii particularizate de legislația normativă, se recunoaște

uzanța ca izvor de dreptRolul Un:

pe de-o parte, pot reglementa raporturi juridice pe care legea nu le prevede =˃ în această situație, Un acoperă lacunele legislative, iar în comerțul internațional aceste lacune legislative sunt mai evidente tocmai pentru că sistemele de drept ale statelor de naționalitatea comercianților sunt diferite, conținând uneori reglementări diferite, contradictorii [cu alte cuvinte, aici uzanța are rolul de a se aplica acolo unde legea nu există (consuetudo praeter legem)]

în al 2lea rând, Un poate avea rolul de a interpreta/completa o lege (consuetudo secundum legem)

în sfârșit, Un pot uneori să se aplice chiar împotriva unor dispoziții legale, înlocuindu-le pe acestea (consuetudo contra legem)

- forța juridică a Un este similară forței juridice a unei legi supletive speciale, de aici născându-se anumite consecințe: pe planul raporturilor dintre uzanță și lege și pe planul raporturilor dintre uzanță și contract

- sub primul aspect, Un prevalează asupra legii supletive (uzanța = lege supletivă specială; legea = lege supletivă cu caracter general)

- în raportul dintre uzanță și contract, trebuie precizat că părțile prin contract pot înătura de la aplicare o Un așa cum pot înlătura o lege supletivă

uzanțele convenționale (Uc):- au la rândul lor cele 2 elemente: elementul material (obiectiv) și elementul colectiv- ele nu au un element subiectiv =˃ ele nu sunt izvoare de drept- în pratica comerțului internațional, Uc = regula (pentru că ele sunt mai numeroase) - forța lor juridică = forța juridică a unei clauze contractuale- temeiul aplicării Uc = voința părților- ele se impun pentru că părțile au făcut referire la uzanțele respective- Uc le lipsește acea convingerea internă a părților că li se aplică exact ca și legea, le

lipsește elementul subiectiv, psihologic- părțile se pot referi în mod expres la o uzanță prin contractul ce stă la baza raportului

juridic dintre ele- uneori, în contract, părților pot să trimită la uzanțe condificate- uneori, trimiterea pe care ele o fac la o uzanță nu va fi o trimitere expresă, ci aceasta

poate rezulta din voința tacită a părților, care se deduce din anumite indicii care țin de comportamentul părților

- Convenția de la Viena din 1980 asupra vânzării internaționale de mărfuri conține în art. 9 o reglementare ce se referă la uzanțe: ” părțile sunt ținute de orice uzanță asupra căreia au convenit” (trimitere expresă); ”în afară de convenția contrară a părților, acestea sunt considerate că s-au referit în mod tacit în contract la orice uzanță pe care o cunosc sau ar fi trebuit să o cunoască și care în comerțul internațional este larg cunoscută și în mod regulat respectată de părțile la contrctul de acel tip în ramura comercială avută în vedere”

14

Page 15: DCI + Conventia de La Washington

Rolul Uc - cauze: dinamica relațiilor comerciale internaționale, dinamică ce face ca legislația statală să

fie puțin în întârziere față de dezvoltarea rapidă, diversificarea relațiilor comerciale internaționale (statului îi este foarte greu să reglementeze o relație nouă cu privire la participanții la comerțul internațional)

sunt necesare deoarece comerțul internațional prezintă anumite particularități pe care legiuitorii diferitelor state nu reușesc sau nu au interesul să le surprindă în conținutul unor acte normative

- cu alte cuvinte, uzanțele fiind rodul activității comercianților, sunt mai suple, mai flexibile, mai ușor adaptabile în raporturile dintre comercianți

- marea majoritate a uzanțelor sunt nescrise, dar evident există și codificări ale uzanțelor- pentru uzanțele nescrise se naște o problemă = problema probei existenței lor =˃ de

aceea, în practică există diferite mijloace de fixare a uzanțelor nescrise- mijloacele se fixează prin contracte comerciale tip, model, prin jurisprudență, dar mai

ales prin practica arbitrală- de asemenea, există și așa-numitul ”certificat de uzanță” (de cutumă) care este emis

de către camerele de comerț și industrie care au în atribuțiile lor și aceea de a emite certificate de cutumă (= atestă existența pe un teritoriu geografic existența unei uzanțe)

- trimiterea la uzanțe se face foarte des prin intermediul arbitrajului, arbitrii fiind ținuți de toate stipulațiile contractuale, dar și de uzanțe comerciale aplicabile în domeniu

- aceste lucruri sunt prevăzute atât în convențiile internaționale privind arbitrajul comercial internațional, dar și de către regulile de procedură ale curților de arbitraj comercial internațional de pe lângă camerele de comerț și industrie națională

- de regulă, în dreptul românesc, Un nu sunt recunoscute, aplicabile fiind doar Uc- această atitudine a legiuitorului român există de la adoptarea Codului Comercial, care

era o copie a C. Com. Italian și pentru că ultimul se preciza în art. 1 că în comerț se aplică C. Civ. sau uzanțele (este consacrată valoare de drept uzanțelor)

- art. însă, nu a preluat și ultima parte a art. 1 =˃ legea română nu a dorit să confere uzanțelor forța juridică a unui izvor de drept

- legile cambiei, biletului la ordin, cecului fac trimitere la uzanțele locului de plată =˃ le conferă forță juridică

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 5 - 03.11.2010Subiectele DCI

- în ceea ce privește subiectele DCI, trebuie să le privim din 2 puncte de vedere:trebuie să avem în vedere subiectele de naționalitate română ale DCIși subiectele străine care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării noastre

1) SC române constituite cu participare străină:- SC cu participare străină (scps) = SC române care au capital integral strâin sau care au

un capital străin, dar în asociere cu un capital românesc- scps nu reprezintă o categorie distinctă de pj române, ele încadrându-se în categoria

largă a SC cu personalitate juridică română- sub acest aspect, Legea nr. 31/1990 prevede în art. 28: constituirea scps în asociere cu

pf/pj române ori cu capital integral străin sunt supuse prevederilor Legii nr. 31/1990

15

Page 16: DCI + Conventia de La Washington

- capacitatea SC române de a face operațiuni de CI reprezintă un efect, o consecință a faptului că există principiul libertății CI, Legea 31/1990 nefăcând vreo distincție între activitatea comercială internă cu cea internațională desfășurată de o SC

- obiectul de activitate al unei scps se stabilește în funcție de clasificarea activităților din economia națională (Codul CAEN)

- acest cod nu face vreo mențiune specială cu privire la activitatea de CI, astfel încât alegerea de către o SC a obiectului de activitate comercial poate fi făcută atât în ceea ce privește activitatea internă, cât și în ceea ce privește activitatea internațională

- dpdv al formelor de constituire a scps, putem să spunem că ele se pot constitui în oricare dintre formele prevăzute de Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește constituirea lor în fiecare etapă ce vizează constituirea unei scps, putând exista anumite particularități date tocmai date în legătură cu acest element de extraneitate dat de participarea străină la capital

- ca exemplu, când asocietul străin este pf/pj, în actul constitutiv trebuie menționate atributele specifice de identificare și în cazul pj: felul acesteia din statul de proveniență, cetățenia investitorului străin

- dpdv al personalității juridice, scps sunt pj române deoarece criteriul care-i conferă această calitate este dat de stabilirea sediului pe teritoriul României

- în ceea ce privește capitalul social al unei scps, se pune o problemă referitoare la moneda în care capitalul social este subscris și vărsat

- Legea Contabilității din România prevede o condiție în legătură cu capitalul social: toate SC române indiferent de proveniența capitalului social să-și exprime capitalul social în monedă română (națională) =˃ asociatul român are următoarele posibilități legale în ceea ce privește aportul său:

poate subscrie aportul în valută, îl varsă în valută, menționând însă în actul constitutiv echivalentul în lei al aportului respectiv

poate subscrie aportul în lei, dar să-l verse în valută, în echivalentul de la data efectuării vărsământului (echivalentul se stabilește prin cursul BNR)

poate subscrie în lei și să-l verse tot în lei- în ceea ce privește asociatul român la o scps, se pune problema dacă acesta poate să

subscrie participarea sa la capitalul social în valută și să verse în valută- el (asociatul român) poate să subscrie în valută cu exprimarea echivalentului în lei,

însă vărsarea capitalului social trebuie făcută numai în lei (explicația: subscripția capitalului nu este o plată, ci este doar asumarea unei obligații de a face)

- în schimb, vărsarea capitalului reprezintă o plată făcută de un rezident (asociatul român) către un alt rezident (care este SC), iar în România plățile între rezidenți se fac numai în monedă națională

- în legătură cu patrimoniul scps, s-a pus o problemă referitoare la posibilitatea (dreptul) acestora de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor din România

- mult timp, în mod greșit, s-a considerat că o scps nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului pentru că o asemenea posibilitate ar fi reprezentat de fapt o modalitate de eludare a dispozițiilor constituționale care interziceau pf/pj străine să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor

- la ora actuală, problema este rezolvată: o scps, fiind pj română, va trebui să beneficieze de toate drepturile pe care orice pj română, indiferent de proveniența capitalului, le are

- sub acest aspect, Legea nr. 31/1990, în varianta sa inițială, a reprezentat o copie fidelă a C. Com. Carol II 1938, cod ce nu a intrat niciodată în vigoare

16

Page 17: DCI + Conventia de La Washington

- la momentul adoptării acestui cod, el era extrem de modern, iar preluarea lui în Legea nr. 31/1990 a făcut să nu se țină seama de evoluția legislației europene în domeniul SC

- cele mai moderne legi erau: cea franceză (1966) și cea germană (1965), sistemul clasic de organizare al SC-urilor fiind – Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Administrație, Președintele Consiliului de Administrație

- legea germană adoptă un alt sistem bazat pe: AG, Directorat, Consiliu de Supraveghere

- legea franceză, elaborată ulterior legii germane, adoptă ambele sisteme, dând posibilitatea părților (acționarilor) de a alege modul de organizare a SC respective

- legea română a adoptat atunci structura clasică- avantajele sistemului german erau date de reducerea competențelor astfel încât, sub

aspect lucrativ, SC respectivă fiind mult mai flexibilă- în sistemul german, centrul de putere al SC este dat de directorat, activitatea sa fiind

supravegheată de consiliul de supraveghere, format din principalii acționari- acest mod de organizare a dus la o fluidizare a deciziilor la nivelul SC- foarte important – fiind pe tărâmul DCI, existând în cadrul unei SC un element de

extraneitate dat de aportul străin la capital (aport dat de naționalitate), de-a lungul timpului, s-a considerat că asociații, într-un raport de drept privat cu element de extraneitate, sunt liberi să opteze pentru legea aplicabilă respectivului raport juridic, ceea ce ne face să credem că părțile pot opta pentru o lege ce reglementează un mod de organizare a SC, pe care părțile îl consideră cel mai adecvat

Funcționarea SCPS

- scps, fiind pj române, urmează în principiu, regulile prevăzute pentru toate SC comerciale de naționalitate română, existând însă anumite particularități cu privire la operațiunile valutare pe care acestea le derulează

- operațiunea valutară este definită în Regulamentul nr. 4/2005 al BNR, pe baza a 2 criterii: unul obiectiv și unui subiectiv:

= operațiune efectuată în valută (criteriu real, material de definire în funcție de moneda în care se realizează operațiunea)

= operațiune efectuată în monedă națională, derulată între un străin și un român (rezident și nerezident) – criteriu subiectiv de definire a operațiunilor valutare

- operațiunile valutare sunt de 2 feluri: curente, care în esență implică o contraprestație (plată contra ceva :) operațiuni de capital care nu implică o contraprestație imediată (ex. –

investițiile, creditele)- operațiunile valutare sunt supuse câtorva reguli:

se efectuează prin conturi bancare, cele în numerar (cash) fiind extrem de rareSC sunt libere să dețină și să dispună de activele lor financiare în valutăli s-a recunoscut scps posibilitatea de a-și deschide conturi și la bănci din străinătate, eliminându-se controlul BNR asupra operațiunilor bancare derulate de aceste entități

17

Page 18: DCI + Conventia de La Washington

Personalul SCPS

- scps sunt libere să-și angajeze atât personal român, cât și străin- personalul străin se încadrează în 2 categorii:

cu funcții de conducere și administrare → persoanele nu se află în relații de muncă cu SC, ci într-o relație de tip societar =˃ nu este necesar vreun permis de muncă pentru a îndeplinirea acestor funcții de conducere, iar regimul ieșirii/intrării în țară este mult mai relaxat, permisele de ședere fiind eliberate pe o perioadă ˃ de timp

persoanele angajate în muncă- persoanele străine ce desfășoară activități lucrative în România trebuie să obțină

permis de muncă- permisul se eliberează la cererea străinilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de

legea română cu privire la încadrarea în muncă și care au obținut viza de lungă ședere pentru angajarea în muncă

- competența în ceea ce privește eliberarea permiselor de muncă aparține oficiului pentru migrația forței de muncă ce se află în subordinea Ministerului Muncii

- trebuie precizat că există ˃ categorii de străini ce sunt scutite de obligația obținerii permisului de muncă:

cetățenii străini cu domiciliul în Româniacetățenii UE

- în principiu, există un număr limitat de permise de muncă ce pot fi atribuite anual unor cetățeni străini, numărul lor fiind stabilit prin HG

- în ceea ce privește salarizarea în valută, trebuie făcută distincția după cum scps angajează personal român sau străin

personal român: acesta nu poate primi salariul în valută chiar dacă SC are capital 100 % străin pentru că plățile între rezidenți se realizează pe teritoriul României numai în monedă națională =˃ în zonele libere (Legea nr. 84/1992) personalul român poate fi plătit și în valută (ca o excepție aparentă, personalul român al reprezentanțelor române poate fi plătit și în valută)

personal străin: plata salariului se poate face atât în lei, cât și în valută (plata se poate face și în valută pentru că angajații străini sunt nerezidenți) - dpdv fiscal, se aplică regimul național privind fiscalitatea

- în ceea ce privește litigiile în care pot fi angrenate scps, acestea pot, sunt libere să opteze pentru competența de soluționare fie a unei instanțe de drept comun (regula), fie pentru o instanță arbitrală (pot opta de asemenea, fie pentru arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie a României sau pentru un arbitraj instituționalizat derulat în fața unei curți internaționale cu competență în acest sens, spre exemplu pentru Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris – cea mai cunoscută)

2) Activitatea comercială a persoanelor străine derulată pe teritoriul României:- Legea nr. 31/1990 are o prevedere: SC străine pot înființa în România, cu respectarea

legii române, filiale, sucursale, agenții, reprezentanțe sau orice alte sedii secundare cu 1 condiție – acest drept să le fie recunoscut de legea care le guvernează statutul lor organic, de legea națională

18

Page 19: DCI + Conventia de La Washington

Filialele SC străine

= acea SC cu personalitate juridică română distinctă de personalitatea juridică a SC mamă din străinătate, dar care se află sub controlul SC mamă

- din definiție =˃ 2 elemente definitorii:filiala are personalitate juridică proprie, distinctă de cea a SC mamă din străinătate =˃ filiala = subiect de drept de sine stătător, independent de SC mamă din străinătate (filiala are un patrimoniu propriu și participă la circuitul comercial în nume propriu și pe seama sa și dpdv juridic, faptul că are personalitate juridică română are ca implicație situația că statutul ei organic este supus legii române =˃ pe tărâmul internaționalului privat, lex societatis a filialei este distinctă de lex societatis a SC mamă)asupra filialei, SC mamă exercită un control (dpdv etimologic, denumirea de ”filială” vine de la filius – fiu, adaptare → control asupra fiului)

Modalitățile de Control ale SC mamă:- acest control se exercită prin capitalul social al filialei, aceasta luând forma unui SRL

cu asociat unic (asociatul unic fiind reprezentat de SC mamă)- controlul mai este dat de: organizarea și conducerea filialei ce este realizată prin

organele de administrație și control numite de SC mamă- în ceea ce privește relația dintre cele 2 unități, trebuie să analizăm 2 aspecte:

relația juridică dintre elerelația economică dintre ele

- dpdv juridic, cele 2 entități sunt total distincte, subiectele de drept sunt diferite pentru că au personalitate juridică distinctă

- dpdv economic, filiala aflându-se sub controlul SC mamă, este dependentă de aceasta, în sensul că obiectul de activitate este stabilit de SC mamă, dar odată constituită, filiala beneficiază și de o autonomie economică în relația cu SC mamă, în sensul că filiala are o viață economică proprie, un patrimoniu distinct, o viață financiară proprie, având un bilanț contabil propriu, cu venit și cheltuieli proprii, etc.

- dpdv al constituirii filialei, se realizează în formele și condițiile prevăzute de legea română =˃ trebuie precizat în actul constitutiv caracterul de filială pentru entitatea nou creată, fapt ce ne și trimite cu gândul spre controlul pe care SC mamă îl are

- în principiu, funcționarea unei filiale este supusă regimului național

- dpdv valutar, Regulamentul BNR o consideră pe filială drept rezident, plus că o SC străină care are o filială în România este considerată ea însăși rezident dpdv valutar

Sucursalele unei SE Străine

= un sediu secundar al SC mamă deschis în România, lipsit de personalitate juridică proprie, care beneficiază însă de un capital social care îi este afectat în întregime de SC mamă și care posedă o anumită autonomie juridică și economică față de SC mamă

Elementele definitorii ale Sucursalei:

19

Page 20: DCI + Conventia de La Washington

1. nu are personalitate juridică proprie, fiind o prelungire a personalității juridice a SC mamă =˃ sucursala = un subiect de drept străin, nu are patrimoniu propriu, are un capital propriu afectat în exclusivitate SC mamă

2. sucursala poate face acte juridice numai pe seama SC mamă, iar sub aspectul dreptului internațional privat, sucursala nu are o lex societatis proprie, statutul ei organic fiind guvernat de legea ce guvernează statutul organic al SC mamă

3. sucursala este dependentă dpdv juridic și economic de SC mamă, beneficiind însă și de anumite elemente de autonomie

- sucursala este dependentă de SC mamă pentru că aceasta deține 100% din capitalul sucursalei, astfel încât SC mamă este cea care îi stabilește obiectul de activitate, bunurile afectate, modul de organizare și funcționare

- în relațiile cu terții, sucursala încheie acte în numele și pe seama SC mamă sau în nume propriu, dar pe seama SC mamă

- în ceea ce privește autonomia, sucursala are anumite elemente de autonomie sub aspect juridic și economic:

a) juridic: sucursala are capacitate de subiect de drept limitată exprimată prin

faptul că ea poate fi acționată în justiție la sediul din România pentru actele juridice efectuate în România (acest lucru îl putem afirma pentru că Legea nr. 105/1992 precizează că o pj chiar și străină este socotită ca având sediul în România dacă are o sucursală în România)

autonomia sucursalei se manifestă sub alt aspect: având o masă de bunuri afectate derulării activității, sucursala poate fi supusă unor proceduri de faliment în general, dizolvare, lichidare, independent de SC mamă (însă, reciproca nu este valabilă)

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 6 - 10.11.2010Sucursalele

Autonomia Economică:- având capital propriu, sucursala beneficiază de o anumită autonomie gestionară, având

un bilanț de venituri și cheltuieli proprii, de asemenea, sucursala înregistrându-se fiscal la autoritățile române, autorități unde sucursala trebuie să depună documentele fiscale, asemănându-se din acest punct de vedere cu o SC română

- pentru activitatea economică derulată pe teritoriul României, sucursala plătește impozit în România

- sucursala, constituindu-se pe teritoriul României, (constituirea) va realiza acest lucru potrivit prevederilor legale române deoarece sub aspect procedural, ea va fi supusă legii locului unde-și desfășoară activitatea

- Legea nr. 31/1990, precum și Legea Registrului Comerțului prevăd în ceea ce privește o sucursală, faptul că în denumirea ei trebuie să se prevadă acest caracter de sucursală și de asemenea, să fie menționat sediul principal din străinătate al SC mamă

Capacitatea de folosință a unor Sucursale ale unor SC străine și condițiile juridice ale pj străine în România

20

Page 21: DCI + Conventia de La Washington

- sucursala se află într-o poziție juridică deosebită în sensul că, pe capul ei se întrunesc 2 legi :

legea străină ca lege a SC mamă pentru că sucursala este o prelungire a personalității juridice a SC mamălegea română, întrucât ea își desfășoară activitatea pe teritoriul României, fiind astfel supusă unui ansamblu de acte normative ce creionează, conturează capacitatea juridică a unei pj străine din România

- aplicarea celor 2 legi atrage anumite consecințe pe plan juridic:pe de-o parte, faptul că sucursala este supusă legii SC mamă atrage următoarele consecințe:

sucursala nu poate desfășura în România decât acele acte și fapte de comerț atribuite de către SC mamă și nu va putea derula, face mai ˃ decât SC mamă în propria țară

activitatea sucursalei este dependentă de existența SC mamă, astfel încât, în cazul în care SC mamă își încetează existența, implicit și sucursala din România a acelei SC își va înceta la rându-i existența (cocontractanții SC sunt cei care au interesul să verifice dacă SC mamă mai există pentru că în cazul în care aceasta și-a încetat existența, actele încheiate de sucursala pot fi anulate de aceștia)

pe de altă parte, sucursala este supusă unui pachet de legi ce configurează situația juridică a unei pj străine în România =˃ următoarele consecințe:

funcționarea sucursalei – în România, sub aspect contabil, sucursala va fi guvernată, reglementată de regimul contabil stabilit de legea română

dpdv vamal , sucursala este supusă regimului vamal român pentru activitatea desfășurată în România

dpdv valutar , sucursala (de fapt, chiar SC mamă din străinătate) este considerată drept rezident în România =˃ operațiunile pe care sucursala le derulează cu alți rezidenți se vor desfășura în monedă națională

dpdv fiscal , Codul Fiscal român încadrează sucursala în categoria persoanelor cu sediul permanent în țară, ea urmând să plătească un impozit pe venit potrivit reglementărilor române pe activitatea desfășurată în România

Reprezentanțele SC străine în România

R = un sediu social al SC mamă din străinătate lipsit de personalitate juridică, care nu are un capital distinct de cel al SC mamă și care poate efectua numai operațiuni de reprezentare a SC mamă față de partenerii ei comerciali din țară

Elemente definitorii:nu are personalitate juridică proprie, fiind o prelungire a personalității juridice a SC mamănu este subiect de drept disctincteste supusă lui lex societatis, adică legii SC mamă din străinătate

=˃ R. se aseamănă cu sucursalele, deosebindu-se de filială, care are personalitate juridică=˃ R. poate încheia acte juridice în calita de reprezentant al SC mamă, fiind un mandatar al acesteia, acționând în numele și pe seama SC mamă

- sub acest aspect, R. se aseamănă cu sucursalele, care derulează și activitatea în numele și pe seama SC mamă, numai că, spre deosebire de R., sucursalele mai pot încheia acte

21

Page 22: DCI + Conventia de La Washington

și în nume propriu, dar pe seama SC mamă (acționând ca un comisionar) pentru că sucursalele au un capital propriu necesar desfășurării actvităților (R. nu are un capital propriu, ci doar o anumită masă de bunuri necesară exclusiv activităților derulate în România, masă de bunuri care dpdv juridic poate fi calificată drept capital social)

- consecința acestui fapt = R. nu pot efectua decât operațiuni stabilite de SC mamă în limita obiectului de activitate al acesteia

- pentru că nu au un capital social propriu, R. nu se încadrează în categoria investitorilor străini în România, spre deosebire de filiale/sucursale

- în ceea ce privește temeiul juridic al derulării activităților juridice: Legea nr. 3/1990 ce vorbește de reprezentanțe și 2 acte normative speciale:

Decretul-Lege nr. 222/1990 privind autorizarea și funcționarea R. societăților și organizațiilor economice străine

HG nr. 1922/1990 privind regimul impozitelor și taxelor aplicabile R. din România ale SC sau ale organizațiilor economice străine (dată pentru aplicarea Decretului-Lege mai sus citat)

- procedura se declanșează la cererea SC mamă, cu precizarea că pot exista mai ˃ SC străine care pot solicita deschiderea unei R. române

- cererea trebuie să cuprindă: denumirea, obiectul de activitate, durata de funcționare a R., sediul R, și personalul de conducere sau ce urmează să-și desfășoare activitatea în respectiva R

- la cerere, trebuie anexate o serie de documente ce au drept scop evidențierea statutului juridic al SC mamă din străinătate

- astfel, depunem: documentele constitutive, o atestare de la Registrul Comerțului din țara de origine ce să ateste obiectul de activitate + capitalul social al SC mamă, un certificat de bonitate din care să rezulte desfășurarea legală a activității din străinătate și o împuternicire pentru reprezentanță desemnați în România de către SC mamă

- autoritatea competentă pentru eliberarea autorizației de funcționare este Ministerul Economiei și Finanțelor

- acesta, solicitat prin cererea SC mamă, trebuie să se pronunțe în 30 de zile de la depunerea ei

- dacă respinge cererea, refuzul trebuie motivat- dacă admite cererea, ministerul va elibera autorizația de funcționare a R ce va

cuprinde: denumirea R., durata de funcționare a acesteia, sediul, obiectul de activitate + condițiile de exercitare a activității în România

- în 15 zile de la momentul obținerii autorizației de funcționare, R. trebuie să se înscrie la autoritatea fiscală română de la sediul său

- R. nu sunt ținute de obligația de a se înregistra la Registrul Comerțului/Camera de Comerț și Industrie a României

- totuși, nimic nu le poate împiedica să se înregistreze la Registrul Comerțului/Camera de Comerț și Industrie a României

Obiectul de activitate al R:- în autorizarea de funcționare (care este în principiu detaliată), regăsim următoarele

activități permise în legislația română:să emită sau să primească oferte și comenzi în numele și pe seama SC lorsă negocieze, să înscrie contractele comerciale pe bază de procedură specială în numele și pe seama SC mamă

- scopul înființării unei R: reclama + informațiile asupra SC mamă din străinătate

22

Page 23: DCI + Conventia de La Washington

- activitatea: asistența tehnică sau prestări de servicii pentru mașinile/utilajele pe care SC mamă le livrează în România

- de asemenea, poate să presteze servicii similare cu cele prestate de SC mamă în țara de origine (agenții de transport, de presă străine, de turism)

- orice altă operațiune trebuie desfășurată în limita obiectului de activitate al SC mamă și în limita obiectului de activitate indicat în autorizația de înființare

Capacitatea de folosință a R:

- 2 legi: capacitatea de folosință a R este supusă legii SC mamă, cu aceleași consecințe

ca la sucursală: o obiectul de activitate nu poate fi mai extins mai mult decât obiectul SC

mamăo nu poate face acte juridice decât pe seama și în numele SC mamăo își încetează activitatea odată cu SC mamă

R. este supusă și legislației României, funcționarea ei în limitele autorizației fiind supuse legii române

- dpdv valutar , R este considerată rezidentă- dpdv al impozitării , R în principiu, nu face operațiuni juridice proprii, ci doar activități

de reprezentare a SC mamă, astfel încât ea va fi supusă unui impozit anual forfetar = 4000 lei/an echivalent în lei

- R poate angaja personal român/străin- dpdv al răspunderii juridice , există o răspundere a SC mamă în solidar cu

reprezentanții SC mamă pentru faptele comise de acești reprezentanți în România [art. 1000 alin (3) C. Civ. ]

- în ceea ce privește litigiile în care pot apărea R, Legea nr. 105/1992 prevede că, în cazul în care o pj străină are o R în țară, instanțele române sunt competente să judece litigii în care este implicată R

Contractele Comerciale Internaționale

= principalul instrument juridic prin care se realizează activitatea de CI - orice contract comercial internațional trebuie să cuprindă anumite clauze generale:

părțile, denumirea, obiectul contractului, etc. + clauze speciale întâlnite mai ales în contractele comerciale internaționale încheiate pe termen mediu și lung

- deoarece în ceea ce privește aceste contracte, există un interval de timp între momentul încheierii și desfășurării, executării lui, aceste tipuri de contracte (pe termen mediu și lung:) sunt supuse unor riscuri ce pot afecta echilibrul contractului

- riscurile = evenimente posibil de a se produce dp încheierea contractelor independent de culpa vreunuia din părți și care, dacă se realizează, pot face imposibilă sau sensibil mai oneroasă prestația uneia sau ambelor părți contractante

- riscurile sunt de 2 feluri:comerciale, care sunt la rândul lor:

valutare: variația cursului de schimbnevalutare: evenimente economice (schimburi semnificative ale prețurilor materiilor prime, salariilor, materialelor, energiilor, tarifelor de transport, primele de asigurare, comisioanele, dobânzile bancare)

necomerciale:

23

Page 24: DCI + Conventia de La Washington

politico-administrative, ce țin de ingerința autorităților statale în contractele comerciale internaționale, precum și de alte aspecte: conflicte armate, embargouri, interdicții de eliberare a unor autorizații/licențe, greve, etc. evenimente naturale independente de voința omului

- pentru ca părțile să evite consecințele nefavorabile pe care aceste riscuri le pot avea asupra contractelor, ele trebuie să insereze în contract clauze asigurătorii împotriva riscurilor

Clasificarea Clauzelor Asigurătorii:1. după criteriul felului riscurilor la care se referă:

a) împotriva riscurilor valutare: clauza aur , clauzele valutare sau clauzele de opțiune a monedei liberatorii

b) împotriva riscurilor nevalutare: clauza de revizuire a prețului clauza de postcalculare a prețului clauza ofertei concurente clauza clientului celui mai favorizat clauza de impreviziune clauza de forță majoră ce acoperă riscurile politico-administrative și

naturale2. după obiectul lor:

a) clauze de menținere a valorii contractului (acest tip de clauză privește numai prețul, scopul clauzei fiind de a proteja contractele împotriva riscurilor valutare/nevalutare; ex. – clauza aur, clauzele valutare, clauza de revizuire a prețului, clauza de postcalculare a prețului)

b) clauze de adoptare a contractelor: cu un obiect mai larg, ele privind și altceva decât prestația monetară, privind astfel întreaga economie contractuală; ex. – restul clauzelor

3. după modul în care operează: a) clauzele ce au o acțiune automată: acele clauze care cuprind în conținutul lor un

mecanism juridic care permite aplicarea acelei clauze imediat de către părțile interesate fără a fi nevoie să se întâlnească părțile și să negocieze =˃ aceste clauze acționează prin ele însele

b) clauzele ce nu acționează direct, ci pe baza renegocierii contractului: doar clauza de impreviziune, toate celelalte clauze fiind in functie de vinta partilor atât clauze automate cat si clauze neautomate (care să implice negocierea contractului)

De ce sunt necesare clauzele de asigurare într-un contract supus dreptului românesc:- dacă legea română este lex cause (legea aplicabilă în speță), părțile trebuie să prevadă

clauze asigurătorii împotriva riscurilor pentru că, de lege lata, nu este prevăzută teoria impreviziunii, C. Civ. român punând ca principiu de bază – principiul forței obligatorii a contractului, art. 969 C. Civ.

- dacă legea aplicabilă este legea română, iar părțile nu ar prevedea în contract o clauză aigurătorie împotriva riscurilor, un judecător/arbitru nu va putea să adapteze contractul chiar dacă ar constata că din cauza unor evenimente, riscuri, prestația uneia din părți devine evident ˃ oneroasă decât s-ar fi putut bănui în momentul încheierii contractului

- mai mult, nici Convenția de la Viena nu reglementează ca atare teoria impreviziunii

24

Page 25: DCI + Conventia de La Washington

Clauza Aur

- are o importanță mai mult de ordin istoric, fiind aplicată cu precădere după WW2, odată cu punerea bazelor FMI =˃ atunci au fost stabilite 2 principii fundamentale:

principiul unei parități fixe în aur a monedelor statelor membre ale FMIprincipiul convertibilității în aur a monedelor statelor membre

- acest sistem a funcționat până în 1968 când s-au adoptat Acordurile de la Kingston, atunci când a avut loc o demonetizare a aurului

- clauza aur = clauza prin care se prevedea că prețul contractual exprimat într-o valută cu prioritate oficială în aur la momentul încheierii contractului, va crește sau va scădea în funcție de paritatea în aur din momentul executării, efectuării plății

- în prezent, monedele nemaiavând o paritate în aur, clauza și-a pierdut din importanță, locul aurului fiind înlocuit cu alte etaloane, cu valute considerate ca fiind relativ stabile

Clauzele Valutare

- specific clauzelor valutare = părțile stabilesc în contract 2 categorii de monede:1. una de plată sau de facturare2. una de referință sau de calcul sau de cont, fiind considerată de părți ca mult mai

stabilă- scopul clauzei valutare = evitarea riscului variației cursului de schimb al monedei de

plată față de moneda de cont, între momentul încheierii contractului și momentul efectiv al plății prin includerea în prețul contractului a procentului de scădere a cursului sau prin deducerea din preț a procentului de creștere a ratei de creștere

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 7 - 17.11.2010Clauzele Valutare

Categorii: a) monovalutareb) plurivalutare bazate pe un coș valutar stabilit de părțic) plurivalente bazate pe un coș valutar instituționalizat

a. Clauzele Monovalutare

= clauzele prin care părțile prevăd că prețul mărfii/serviciilor exprimat în monedă de cont se va plăti în moneda de plată la cursul de la data plății

- prin urmare, dacă la momentul efectuării plății, moneda de plată a suferit o devalorizare prin raportare la moneda de cont, prețul efectiv plătit pentru marfa/serviciul respectiv va crește corespunzător devalorizării sau dacă moneda de plată va cunoaște o creștere prin raportare la moneda de cont, prețul efectiv va fi ˂ decât cel stabilit în momentul încheierii contractului

- =˃ efectul clauzelor monovalutare = variațiile de curs ale monedei de plată nu vor afecta valoarea reală a prestației pecuniare obținută de creditor pentru că debitorul va

25

Page 26: DCI + Conventia de La Washington

plăti de fiecare dată cantitatea de unități monetare corespunzătoare sumei exprimate în moneda de cont

- astfel, riscul valutar al deprecierii monedei va fi înlăturat, păstrându-se astfel raportul, echilibrul dintre cele 2 prestații marfă/preț, așa cum a fost stabilit raportul la momentul încheierii contractului

- pentru că ambele monede se pot deprecia, s-a apelat la clauzele plurivalutare

b. Clauzele Plurivalutare bazate pe un coș valutar stabilit de părți

- cauzele care explică, justifică utilizarea acestor clauze plurivalutare sunt: renunțarea la etalonul aurrelativa instabilitate a pieței valutare

- în acest caz, părțile stabilesc o monedă de plată, dar înțeleg să raporteze moneda de plată la mai multe monede de cont pe care ele le aleg considerându-le mai stabile

- de regulă, acest coș valutar pe care părțile îl stabilesc este format din 3-5 monede foarte puternice

- părțile convin ca prețul exprimat moneda de plată să fie facturat și plătit în funcție de media cursurilor monedelor din coșul valutar

- dacă media cursurilor monedelor din coșul valutar față de moneda de plată va crește până la momentul plății, prețul mărfii/serviciului va crește (și dacă valoarea scade, scade și prețul)

c. Clauzele Plurivalente bazate pe un coș valutar instituționalizat

- diferența între clauzele b) și c) este următoarea: coșul valutar stabilit de părți ca etalon, element de referință în relația cu moneda de plată, va fi unul instituționalizat, adică monedele din coșul valutar și modalitățile de calcul nu mai sunt stabilite de părți, ci de un organ specializat (DST = unitatea de cont a FMI)

Clauzele Nevalutare

- urmăresc păstrarea prețului contractual în cazul în care ar exista fluctuații la nivelul unor elemente nevalutare considerate de părți drept elemente de referință: prețul materiilor prime, tariful energiei, tariful de transport, prețul forței de muncă, prime de asigurare

- de regulă, clauzele nevalutare se includ în contractele încheiate pe termen mediu și lung

- în funcție de etalonul utilizat , clauzele nevalutare se subclasifică în: 1. clauze cu indexare unică (specială) 2. clauze cu indexare cumulativă (complexă) 3. clauze cu indexare generală

1. clauze cu indexare unică (specială):- în acest caz, prețul contractual va fi raportat la o unitate de măsură uzuală a unui

produs determinat (prețul țițeiului, al energiei electrice, al cărbunelui, al grâului)

2. clauze cu indexare cumulativă (complexă):

26

Page 27: DCI + Conventia de La Washington

- caz în care, prețul contractual este raportat la mai multe elemente de referință (raportat la valoarea energiei electrice și la forța de muncă, spre exemplu)

3. clauze cu indexare generală: - prețul contractual se va raporta la valoarea întregului ansamblu de bunuri și servicii ce

pot fi procurate cu cantitatea de monedă în care este exprimat prețul într-o anumită zonă geografică determinată

- atunci, elementele de referință constituie de fapt un indice sintetic privind evoluția prețului la nivelul unei țări, unui oraș, unei anumite zone geografice (ex. – rata inflației)

Clauza Ofertei Concurente (face parte din clauzele nevalutare:)

= clauzele prin care o parte contractantă (beneficiarul clauzei) dobândește dreptul ca în cazul în care, pe parcursul executării contractului un terț îi face o ofertă de a contracta în condiții mai favorabile decât cele din contractul în curs de derulare, să obțină adaptarea contractului în spiritul ofertei terțului, sau dacă cealaltă parte (promitentul) nu acceptă, readaptarea contractului, contractul să se suspende sau să fie reziliat direct, în temeiul unei hotărâri judecătorești/arbitrale

- este posibil ca ambele părți să se angajeze una față de cealaltă (sunt beneficiari aman2) - scopul clauzei: de obicei, pentru a-și păstra relațiile cu partea contractantă - elementul esențial al clauzei este reprezentat de oferta adusă beneficiarului de către un

terț concurent- condiția definitorie: caracterul mai favorabil al ofertei terțului- aprecierea caracterului mai favorabil presupune realizarea unei comparații între oferta

terțului și elementele corespunzătoare din contractul aflat în curs de derulare- astfel, putem întâlni 2 situații:

unicul element diferit să fie prețul =˃ comparația va fi evident foarte ușor de realizatcondițiile mai favorabile ce privesc și alte elemente ale contractului decât prețul, precum: cantitatea mărfii, termenul de livrare, modalitățile în care se efectuează plata prețului (în aceste situații, comparația va trebui să vizeze întreaga economie a contractului)

- dpdv al obiectului clauzei, clauza ofertei concurente este o clauză de adaptare a contractului, spre deosebire de clauza aur, clauzele valutare sau clauzele de indexare a prețului, ce sunt clauze de menținere a valorii contractului

- efectele clauzei: se vor produce automat, sau prin acordul promitentului, așa cum părțile au stabilit prin contract

- dacă se produc automat, vechea obligație devine caducă, iar beneficiarul clauzei poate să procedeze la adaptarea contractului conform ofertei mai favorabile primite de la terț

- un asemenea mod de operare este riscant pentru promitent, aprecierea condițiilor și a seriozității ofertei scăpând controlului promitentului

- dacă clauza operează prin acordul promitentului, va fi prevăzută în contract posibilitatea lui de a refuza/accepta adaptarea contractului =˃ vom avea mai ˃ variante:

promitentul acceptă ca atare condițiile din oferta concurentă, situație în care contractul se va modifica în mod corespunzător

27

Page 28: DCI + Conventia de La Washington

promitentul acceptă să renegocieze contractul, fapt ce va duce la readaptarea acestuia, dar nu neapărat în termenii ofertei, dar pornind de la condițiile mai favorabile ale ofertei, se va ajunge la condiții mai avantajoase pentru beneficiar

promitentul poate accepta să suspende contractul astfel încât beneficiarul va putea încheia un contract cu terțul în condițiile oferite de el pe perioada de suspendare a contractului principal

promitentul fie refuză adaptarea contractului, fie nu-și manifestă punctul de vedere într-un termen rezonabil

- pentru aceste situații singura soluție = rezilierea contractului - dacă părțile nu se înțeleg să se întâlnească în vederea adaptării contractului, ele pot să

recurgă la o procedură de judecată sau de arbitraj (în acest ultim caz, părțile trebuind să includă o clauză compromisorie)

Clauza clientului celui mai favorizat (Cf)

Cf = acea clauză în care o parte contractantă (promitent) se obligă ca, în cazul în care pe parcursul executării contractului va încheia un contract cu un terț, contract în care va acorda terțului condiții mai favorabile decât cele prevăzute în contractul aflat în curs de executare, să aplice beneficiarului clauzei (celalaltă parte) condițiile mai favorabile pe care le-ar fi acordat terțului cu care ar fi încheiat contractul, astfel încât contractul va fi modificat în mod corespunzător

- clauza este una de adaptare a contractului, la fel ca și clauza ofertei concurente

Comparație Cf & clauza ofertei concurente:- asemănarea principală este scopul lor = readaptarea contractului ca urmare a

intervenției unor riscuri nevalutare- deosebirea principală este elementul de referință = la clauza ofertei concurente este

vorba de oferta terțului mai favorabilă, iar la Cf nu este vorba despre o simplă ofertă, ci de un contract încheiat de promitent cu terț

- condiția definitorie a Cf o constituie = caracterul mai favorabil al regimului acordat terțului

- aprecierea caracterului mai favorabil presupune o comparație între cele 2 contracte, care poate privi fie prețul contractual, fie ansamblul elementelor celor 2 contracte

Efectele Cf = se vor produce fie automat, fie prin renegociere, în funcție de voința părților

- aici, de regulă, efectele se vor produce automat, caz în care vechea obligație devine caducă, iar promitentul va oferi beneficiarului automat condiții mai favorabile consimțite în favoarea terțului

- un asemenea efect automat nu ar permite promitentului să opteze pentru rezilierea contractului atâta timp cât nu contestă că a acordat terțului condiții mai favorabile

- în ceea ce privește suspendarea contractului, ea este improprie în această situație- uneori însă, părțile prevăd readaptarea contractului pe bază de negocieri la cererea

beneficiarului pentru că o asemenea variantă permite ca adaptarea contractului să se refere și la alte condiții decât cele acordate terțului

Clauza de Impreviziune (Ci :)

28

Page 29: DCI + Conventia de La Washington

- temeiul juridic al clauzei = aceasta este produsul practicii, conținutul ei fiind în principiu configurat de voința părților

- prevederile legislative lipsesc în majoritatea sistemelor de drept- o reglementare a Ci o regăsim în principiile UNIDROIT, iar Camera de Comerț și

Industrie a elaborat un model tip de Ci - Ci = o clauză contractuală prin care se prevede obligația părților de a proceda la

negociere în vederea readaptării contractului sau după caz, de a apela la un terț, eventual arbitru, în același scop, dacă pe parcursul derulării contractului se produc anumite evenimente de orice natură, independent de culpa oricăreia dintre părți, evenimente ce afectează grav echilibrul contractual, producând astfel o îngreunare substanțială a executării contractului pentru cel puțin una din părți și care ar fi inechitabil să fie suportată exclusiv de partea afectată

Condițiile Ci:1. în primul rând, împrejurarea de hardship trebuie să aibă un caracter de generalitate,

adică ea este o împrejurare de orice natură ce ar putea apărea pe parcursul executării contractului

- altfel spus, această clauză acoperă orice fel de riscuri, atât valutare, cât și nevalutare, riscuri ce ar putea să schimbe în mod grav elementele avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului

- prin urmare, Ci poate acoperi sfera de aplicare a clauzelor de menținere a valorii contractului, cât și a clauzelor de adaptare a contractului

2. mecanismul Ci presupune existența unui eveniment independent de culpa vreuneia din părți, ce a fost imprevizibil la momentul încheierii contractului și exterior de voința părților, deci independent de puterea lor de control

- această condiție este reținută și de principiile UNIDROIT în definirea Ci, iar clauza tip reține caracterul imprevizibil și insurmontabil

- criteriul de apreciere a părții care invocă clauza este de regulă un criteriu obiectiv, adică, criteriul comportamentului unui comerciant rezonabil și prudent, aflat în cunoaștere

3. evenimetul să perturbe în mod grav echilibrul contractual = să producă o îngreunare substanțială a executării contractului pentru cel puțin o parte

- caracterul substanțial al îngreunării se apreciază prin raportare la un criteriu concret de natură economică, cum ar fi de exemplu creșterea obligației financiare în raport cu profitul din operațiunea respectivă într-o perioadă de timp determinată

4. să fie inechitabil ca respectivele efecte să fie suportate exclusiv de partea care le suferă- criteriul de restabilire a echilibrului contractual trebuie să permită arbitrului să aibă ca

obiectiv nu doar simpla ordonare a elementelor contractului, perturbată prin intervenția de hardship, ci prin conservarea caracterului echitabil al raportului juridic privit în ansamblul său

Efectele Ci:- nu operează niciodată automat, ci numai prin renegociere- în principiu, părțile trebuie să prevadă în contract și procedura de renegociere- etapele procedurii: etapa renegocierii va debuta cu o notificare formulată de către

partea afectată a intenției de a renegocia, notiticare ce trebuie să intervină în termenul prevăzut în contract sau într-un termen rezonabil din momentul apariției situației de hardship

- renegocierea presupune:

29

Page 30: DCI + Conventia de La Washington

cocontractantul recunoaște existența situației de hardship, iar părțile convin asupra readaptării contractului astfel încât contractul se va readapta și executa în noii termeni stabilițicocontractantul fie refuză sp recunoască apariția situației de hardship, fie, deși recunoaște evenimentul, refuză readaptarea contractului

- pentru această situație, în funcție tot de voința părților manifestată în prevederi contractuale, avem 2 situații:

oricare din părți se poate adresa unui terț, care pe baza analizei faptice, va constata că nu există situație de hardship, astfel încât va respinge cererea de readaptare a contractului, fie va constata existența acestui eveniment și potrivit altor prevederi din contract va putea dispune:

adaptarea contractului la noile împrejurări prin reechilibrarea prestațiilor părțilorsuspendarea efectelor contractului în cazul în care evenimentul de hardship are un caracter temporar pentru a salva contractulrezilierea contractului în cazul în care salvarea lui nu mai este posibilă

rezilierea de drept a contractului

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 8 - 24.11.2010Efectele Contractelor Comerciale Internaţionale

răspunderea contractuală în CI cauze exoneratoare de răspundere

Răspunderea Contractuală în CI

- în cazul nerespectării contractului, partea în culpă datorează daune-interese- există 3 modalităţi de evaluare a daunelor-interese1. Evaluarea Judiciară:

- în cazul în care lex causae este legea română – art. 1084 – 1086 C. Civ. => principiile privind evaluarea pagubei sunt:a) principiul reparării integrale a prejudiciului (damnum emergens + lucrum

cessans)b) principiul reparării doar a daunelor previzibile la momentul încheierii

contractului (se repară doar daunele directe, nu şi indirecte) c) principiul reparării prejudiciului cert, chiar dacă este viitor, trebuind să se

demonstreze că acel prejudiciu se va produce- aceste principii se regăsesc şi în principiile UNIDROIT – reţin şi vânzarea

compensatorie şi cumpărarea de înlocuire (creditorul, după ce a reziliat contractul, dacă a făcut o cumpărare de înlocuire într-un termen şi modalităţile rezonabile sau vânzarea compensatorie în aceste condiţii, poate solicita debitorului diferenţa dintre preţul contractual şi cel al vânzării compensatorii sau al cumpărării de înlocuire)

2. Evaluarea Legală = o stabilire legală a dobânzii în CI:- pe tărâmul dreptului românesc, sediul materiei îl reprezintă OG nr. 9/2000 privind

nivelul dobânzii legale- în principiu, în CI, dobânzile sunt determinate prin voinţa părţilor – va prima

caracterul convenţional al dobânzii- evaluarea legală reprezintă excepţia

30

Page 31: DCI + Conventia de La Washington

- art. 4 din OG: în relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, când legea română este aplicabilă şi când s-a stabilit plata într-o monedă străină, dobânda legală este de 6% (singura dobândă fixă reţinută de OG nr. 9/2000), iar în relaţiile comerciale internaţionale, dobânda este în principiu variabilă

- rezultă că, condiţiile aplicării dobânzii legale sunt: să fie vorba de relaţii comerciale internaţionale lex causae = legea română plata să fie stabilită în monedă străină

3. Evaluarea Convenţională – se realizează prin clauze penale inserate în contracte prin care părţile predetermină cuantumul prejudiciului suferit în caz se neexecutare-executare cu întârziere a contractului- Clauza Penală = o clauză de stil, care se regăseşte în majoritatea contractelor

comerciale internaţionale- dacă legea aplicabilă este legea română, limba avută în vedere de art. 969 C. Civ.

consacră principiul forţei obligatorii a contractului => judecătorul sau arbitrul, în principiu, nu poate modifica clauza penală stabilită de părţi

- în arbitraj însă, au existat situaţii în care arbitrul a redus conţinutul cauzei, pe temeiul abuzului de drept

Clauzele Exoneratoare de RăspundereForţa Majoră în CI

- regula este regimul contractual al CI – părţile prevăd o clauză de forţă majoră în contract

- excepţia: regimul legal al forţei majore- dacă legea română este lex causae, atunci forţa majoră este acel element care

întruneşte următoarele condiţii: a) un eveniment imprevizibilb) un eveniment insurmontabilc) un eveniment ce apare ulterior încheierii contractuluid) un eveniment independent de voinţa părţilore) partea care invocă evenimentul să nu fi fost pusă în întârzieref) evenimentul să împiedice total/parţial executarea contractului

- exemplu: imposibilitatea obţinerii unor licenţe/autorizări de import/export, conflicte armate, embargou, blocarea căilor de transport, tulburări sociale grave (greve)

- NU reprezintă cauze de forţă majoră:a) defecţiuni ale utilajelor de producţieb) lipsa spaţiilor de depozitarec) blocajul financiar

- după acum am precizat anterior, regula o reprezintă dispoziţiile convenţionale în materie

- în funcţie de regulă, distingem între 3 tipuri de definiţii în contracte: a) una sintetică: în contracte sunt prevăzute trăsăturile esenţiale ale

evenimentelor de forţelor majoră (acest tip de definire este specific sistemelor romaniste, fiind prevăzut în Convenţia de la Viena şi în principiile UNIDROIT)

b) una analitică: sistemele de drept anglo-saxon:

31

Page 32: DCI + Conventia de La Washington

- nu se menţionează trăsăturile speciale ale evenimentelor, ci are loc o enumerare a evenimentelor pe care părţile înţeleg să le considere exoneratoare )calamităţi naturale, conflicte armate, conflicte grave de muncă, dificultăţi de transport)

- pot exista totuşi anumite evenimente neenumerate, care deşi împiedică executarea contractelor, nu vor fi considerate cauze de forţă majoră

c) una mixtă: o definiţie sintetică, însoţită de enumerarea celor mai importante considerente ale forţei majore (se regăseşte în modelul tip de clauză de forţă majoră elaborat de Camera de Comerţ de la Paris)

Efecte

1. încetarea contractului2. exonerarea de răspundere a părţii care nu a executat contractul

- în contractele comerciale internaţionale însă (pe termen mediu şi lung), în principiu, forţa majoră are un efect suspensiv – după caz, arbitrul sau judecătorul sau părţile stabilind ca respectivul contract să se suspende, urmând a-şi continua efectele după ce evenimentul încetează

- în principiu, totuşi, forţa majoră va avea efect extinctiv atunci când evenimentul durează un interval de timp mai mare de 6 luni (de regulă)

Procedura de notificare a forţei majore:

- partea afectată este obligată să notifice acest eveniment cocontractantului (art. 79 din Convenţia de la Viena)

- dacă partea nu-şi execută obligaţia de notificare, ea nu va pierde dreptul de a invoca evenimentul de forţă majoră, însă va suporta prejudiciul pe care cealaltă parte l-ar fi putut evita dacă ar fi fost notificată în legătură cu intervenţia acestui eveniment

- părţile prevăd în contract ca notificarea să intervină într-un termen rezonabil de la producerea evenimentului sau de la restabilirea căilor de comunicare

- există în CI obligaţia părţilor de cooperare în vederea diminuării efectelor forţei majore (Convenţia de la Viena, principiile UNIDROIT) => obligaţia cocontractantului de a depune toate diligenţele pentru limitarea pagubelor suferite ca urmare a neexecutării contactului şi pentru ajutarea părţii aflate în situaţie de forţă majoră de a reduce prejudiciile şi de a repune contractul pe făgaşul normal – în caz contrar, neputându-se solicita repararea prejudiciului care s-ar fi putut evita dacă s-ar fi depus aceste diligenţe

Contractul de Vânzare Internaţională de Mărfuri

- sediul materiei: Convenţia de la Viena, Convenţia Naţiunilor Unite 1980, la care România este parte din 1991 prin Legea de ratificare nr. 24/1991

- Convenţia are 4 părţi:una dedicată domeniului de aplicare şi aspectelor generaleformarea contractelor (modalităţile de încheiere)conţinutuldispoziţii finale

- este rezultatul unui compromis între sistemul anglo-saxon şi cel romanist

32

Page 33: DCI + Conventia de La Washington

- cel romanist se manifestă mai ales în ce priveşte formarea contractului, iar cel anglo-saxon privind conţinutul, executarea contractului

Domeniul de aplicare:a) dpdv temporal, Convenţia a intrat în vigoare în 1988, când 30 de state au ratificat-ob) dpdv personal, ea se aplică:

între părţi cu sediile în state semnatare ale Convenţiei, aceste părţi trebuind să cunoască că au sedii în state diferite, părţi la convenţie

când normele de Drept Internaţional Privat trimit la aplicarea sistemului de drept al unui stat parte la Convenţie (rezultă că, se poate aplica şi între părţi din state terţe)

c) dpdv material, se aplică Contractul de Vânzare Internaţională de Mărfuri – Convenţia nu defineşte noţiunea de „marfă”, astfel că, aceasta va fi definită de lex causae- Convenţia prevede expres că nu se aplică anumitor tipuri de vânzări şi anumitor

elemente ale contractului de vânzare-cumpărare- sunt excluse prevederile convenţiei privind:

o vânzarea pentru folosinţa personală, familială, casnicăo vânzarea prin licitaţieo vânzarea de mărfuri aflate sub sechestru sau efectuate de o autoritate

judecătoreascăo vânzarea de imobiliareo vânzarea de nave sau aeronaveo vânzarea de electricitate (nu este o marfă dpdv al Convenţiei)

- Convenţia nu reglementează viciile de consimţământ şi deşi vorbeşte despre transferul proprietăţii, nu îl reglementează în conţinutul ei

- Convenţia se aplică şi vânzării de bunuri viitoareReguli de Interpretare a Contractelor:

- art. 7 din Convenţie: interpretarea contractelor se va face ţinând cont de caracterul său internaţional şi de necesitatea respectării bunei-credinţe în dreptul internaţional

- art. 8: manifestările de voinţă ale părţilor trebuie interpretate după intenţia acestora când cealaltă parte a cunoscut sau putea să ignore această intenţie (pentru a se determina intenţia părţilor, trebuie să se ţină seama de ceea ce ar fi făcut o persoană rezonabilă, cu aceeaşi pregătire, în aceeaşi situaţie)

- părţile sunt legate de uzanţele la care au consimţit şi de obişnuinţele stabilite între ele

Formarea Contractului:- = mecanismul: ofertă – acceptarea ofertei

1. Oferta:- art. 14 = propunerea de încheiere a unui contract care pentru a fi valabilă trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: să se adreseze uneia sau mai multor persoane determinate => o propunere

adresată unor persoane nedeterminate nu este o ofertă, ci o simplă invitaţie la ofertă

să fie suficient de precisă – este astfel când denumeşte mărfurile, stabileşte cantitatea, preţul sau oferă indicii suficiente pentru determinarea acestora

să denote voinţa ofertantului de a se angaja în caz de acceptare- momentul la care îşi produce efectele este atunci când a ajuns la destinatar = teoria

Recepţiunii33

Page 34: DCI + Conventia de La Washington

Retractarea şi Revocarea - potrivit Convenţiei, o ofertă, chiar dacă este considerată irevocabilă, poate fi

retractată înainte sau în acelaşi timp cu ajungerea ofertei la destinatar- revocarea poate interveni între momentul ajungerii ofertei la destinatar şi

momentul încheierii contractului => regula stabilită de Convenţie este că ea este revocabilă până în momentul expedierii acceptării

- excepţii: a) oferta nu este revocabilă când se prevede că ea este irevocabilă, fie prin

fixarea unui termen de acceptare sau altfelb) oferta nu este revocabilă atunci când este rezonabil pentru destinatar să o

considere irevocabilă şi o acceptă în consecinţă (se va ţine seama de circumstanţele pertinente – negocierile dintre părţi, uzanţele, obişnuinţele)

- efectele ei încetează atunci când neacceptarea ajunge la ofertant2. Acceptarea Ofertei:

- definiţia din Convenţie: o declaraţie sau o altă manifestare de voinţă a destinatarului ofertant, ce exprimă acordul acesteia cu privire la ofertă

- această definiţie acoperă atât acceptarea expresă, cât şi acceptarea tacită (totuşi, conform Convenţiei, tăcerea sau inacţiunea, prin ele însele, NU constituie acceptare)

- momentul de la care produce efecte – trebuie să facem distincţie între:

a) acceptare expresă: contractele încheiate între absenţi – acceptarea produce efecte în principiu, în momentul în care ea parvine ofertantului (sistemul recepţiunii)contractul încheiat între prezenţi – acceptarea produce efecte dacă acest lucru se realizează imediat, în afara cazului în care din împrejurările contractului sau din alte elemente ar rezulta contrariul

b) acceptare tacită:- este considerată că a intervenit atunci când destinatarul ofertei îndeplineşte un act

prin care arată că acceptă oferta, fără însă a comunica expres ofertantului acest lucru

- exemplu: expedierea mărfurilor, plata preţului, etc. - îşi produce efectele când actul respectiv este efectuat- actul respectiv trebuie însă să se realizeze în termenul de acceptare stabilit de

ofertant sau într-un termen rezonabil în funcţie de împrejurări (dacă nu s-a stabilit un termen)

Conţinut:- Convenţia prevede că acceptarea trebuie să fie pură şi simplă, adică să nu conţină

completări, limitări sau alte modificări faţă de conţinutul ofertei- dacă însă asemenea modificări există, actul nu este o acceptare, ci o nouă ofertă-

contraofertă- totuşi, prin excepţie, constituie acceptare a ofertei şi acel răspuns ce conţine

modificări, dar acele modificări nu alterează substanţa, termenii ofertei- Convenţia enumeră acele elemente considerate esenţiale, cu privire la care nu

trebuie să apară modificări:o preţulo modalităţile de platăo cantitatea şi calitatea mărfiio locul şi momentul predării

34

Page 35: DCI + Conventia de La Washington

o răspunderea părţiloro soluţionarea litigiilor

- există însă şi o excepţie: un răspuns care deşi nu alterează semnificativ termenii ofertei, nu va fi socotit drept acceptare a ofertei dacă ofertantul, fără o întârziere nejustificată, îl informează pe emitentul răspunsului că nu este de acord cu modificarea

Acceptarea Tardivă – implică analizarea a 2 împrejurări:a) acceptarea emisă peste termenul prevăzut în ofertă sau, în lipsa lui, peste un

termen rezonabil astfel încât, fiind emisă peste termen, ajunge peste termen la ofertant

- în această situaţie, fiind implicată culpa acceptantului, acceptarea nu produce efecte juridice (excepţie – o acceptare tardivă culpabilă este valabilă dacă ofertantul îl informează fără întârziere pe acceptant că este de acord)b) acceptarea expediată în termen şi care ar fi trebuit să ajungă în termen, dar nu

ajunge => acceptarea este tardivă pentru motive neimputabile acceptantului (ex. – culpa cărăuşului)

- în această situaţie, acceptarea este valabilă- excepţie – ofertantul poate să obiecteze, demonstrând imediat ce a primit

acceptarea că este în imposibilitate de a o mai onora din motive raţionale, obiective

- => momentul încheierii contractului = întâlnirea concordantă a ofertei cu acceptarea

- Convenţia de la Viena: contractele sunt considerate încheiate atunci când acceptarea a parvenit ofertantului (teoria recepţiunii), situaţie similară cererii din dreptul românesc – teoria informaţiunii care include totuşi prezumţia de recepţiune

Efectele ContractuluiObligaţiile Vânzătorului

- Art. 34:predarea mărfiitransferul proprietăţii asupra mărfiiremiterea documentelor referitoare la mărfuriobligaţia de conformitate a mărfii

1. Obligaţia de transfer a proprietăţii mărfii nu este analizată de Convenţie, întrucât statele nu s-au înţeles asupra momentului şi modului de transmitere => se vor aplica regulile de Drept Internaţional Privat

2. Obligaţia de predare a mărfii:Locul Predării: Convenţia reglementează locul prin mai multe soluţii aplicabile în scară:

a) marfa se consideră predată dacă este pusă la dispoziţia cumpărătorului în locul prevăzut în contract (se respectă voinţa părţilor)

b) dacă în contract nu se prevede locul, marfa se consideră predată la locul în care este remisă primului transportator

c) dacă este vorba despre un bun individual determinat sau de un bun determinat prin caractere generice, dar care trebuie prelevat dintr-o masă de bunuri aflate într-un anumit loc, marfa se socoteşte predată când a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului în acel loc special

35

Page 36: DCI + Conventia de La Washington

d) marfa se consideră predată la sediul vânzătorului din momentul încheierii contractului (se aplică atunci când nu ne regăsim în situaţiile de mai sus)

- Convenţia: obligaţia de predare este una cherabilă şi NU portabilăMomentul Plăţii - regăsim mai multe situaţii:a) în cazul în care o asemenea dată este prevăzută în contract sau este

determinabilă în funcţie de contract, momentul predării = acea datăb) dacă în contract se prevede că data predării este o perioadă de timp (spre

ex. – luna ianuarie), prin contract trebuie prevăzută căreia dintre părţi îi revine dreptul de a alege ziua exactă, cu obligaţia de a-l anunţa pe cumpărător din timp

c) dacă nu este prevăzută nicio dată, nici un interval, predarea trebuie făcută într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului

3. Obligaţia de Remitere a Documentelor – vânzătorul are obligaţia de a remite cumpărătorului toate documentele prevăzute în contract- dacă nu există o prevedere în acest sens, el trebuie să remită documentele care în

mod rezonabil şi potrivit uzanţelor însoţesc mărfurile respective4. Obligaţia de Conformare:

- Convenţia adună în condiţiile acestei noţiuni toate elementele ce ţin de marfă: cantitate, calitate, tip, ambalaj

- marfa trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:a) trebuie să fir conformă prevederilor contractuale, iar în lipsa acestor prevederi,

marfa conformă dacă este adecvată întrebări la care servesc în mod obişnuit mărfuri de acelaşi tip sau, dacă vânzătorul a cunoscut că marfa va avea o întrebuinţare specială, dacă va fi adecvată acelei întrebuinţări

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 9 - 08.12.2010Obligaţiile Vânzătorului (continuare :)

- conform Convenţiei de la Viena, vânzătorul trebuie să predea mărfurile libere de orice drept/pretenţie a unui terţ, exceptând cazurile în care cumpărătorul însuşi acceptă să preia mărfurile chiar şi în aceste condiţii

- regula = vânzătorul trebuie să predea mărfurile lipsite de orice drept/pretenţie a unui terţ

- excepţia îi permite totuşi cumpărătorului să cumpere o marfă chiar dacă există o pretenţie a unui terţ astfel încât, deoarece textul nu distinge, pretenţia terţului poate consta într-o acţiune în revendicare

- => teoretic, se poate vinde şi bunul altuia fără ca prin aceasta să fie afectată valabilitatea contractului

- acest lucru este posibil pentru că în CI majoritatea bunurilor sunt generice şi fungibile sau pentru că teoretic vânzătorul poate cumpăra o marfă de pe o piaţă în scopul revinderii acesteia

- Convenţia de la Viena reglementează în continuarea acestor aspecte, mijloacele de care dispune cumpărătorul în cazul încălcării acestor obligaţii

- Convenţia prevede că: în cazul în care vânzătorul îşi încalcă obligaţiile, cumpărătorul are 2 posibilităţi:

1. să-şi exercite drepturile pe care Convenţia le prevede la art. 46-522. să ceară daune-interese

36

Page 37: DCI + Conventia de La Washington

- problema daunelor-interese este reglementată de Convenţie în partea generală deoarece prevederile sunt comune atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător

- în ceea ce priveşte drepturile, începem cu o prevedere prealabilă, în sensul că: Convenţia interzice judecătorului/arbitrului să acorde vânzătorului un termen de graţie

- aceeaşi Convenţie reglementează posibilitatea şi chiar obligaţia în anumite cazuri pentru cumpărător de a acorda vânzătorului un termen suplimentar pentru executare

Drepturile Cumpărătorului

1. dreptul la executarea în natură a obligaţiei de către vânzător prevăzută în art. 46 din Convenţie: cumpărătorul poate cere vânzătorului executarea în natură a oricăreia dintre obligaţiile sale, cu excepţia cazului în care cumpărătorul s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu o asemenea cerere (spre exemplu: a cerut rezilierea contractului, nemaiputându-se cere în acest caz executarea în natură)

2. dacă vânzătorul nu şi-a respectat obligaţia privind conformitatea mărfii, cumpărătorul are la dispoziţie anumite drepturi speciale:

a) cumpărătorul poate cere predarea unei mărfi de înlocuire în cazul în care lipsa de conformitate constituie o contravenţie esenţială la contract şi dacă a fost cerută de cumpărător într-un timp rezonabil

- Convenţia introduce o noţiune specifică, cea de „contravenţie esenţială la contract”, fiind definită în art. 25: o contravenţie la contract săvârşită de una din părţi este esenţială când cauzează celeilalte părţi un prejudiciu prin care o privează în mod substanţial de ceea ce era în drept să se aştepte de la contract în afară de cazul în care partea în culpă nu a prevăzut un astfel de rezultat, iar o persoană rezonabilă cu aceeaşi pregătire şi aflată în aceeaşi situaţie nu l-ar fi prevăzut nici ea

Elementele Definiţiei: este considerată o încălcare săvârşită de una din părţi atunci când cauzează un

prejudiciu celeilalte părţi prejudiciu constă în faptul că cealaltă parte este lipsită în mod substanţiale de ceea ce

era în drept să se aştepte de la contract, ceea ce se apropie de ideea de cauză din dreptul român

- prin excepţie, partea în culpă, deşi sunt îndeplinite condiţiile, nu va fi considerat că a săvârşit o contravenţie esenţială dacă nu a prevăzut rezultatul păgubitor pentru cealaltă parte şi mai mult decât atât, o persoană rezonabilă cu aceeaşi pregătire şi regăsită în aceeaşi situaţie nu l-ar fi putut prevedea

- => partea respectivă poate fi exonerată de răspundere dacă nu a prevăzut acel rezultat, iar atitudinea acestei părţi va fi analizată după un criteriu obiectiv al omului rezonabil şi nu după unul subiectiv, personal

b) cumpărătorul poate cere vânzătorului repararea lipsei de conformitate în afara cazului în care această variantă ar fi nerezonabilă în funcţie de împrejurări

c) cumpărătorul poate cere o reducere de preţ proporţională cu diferenţa dintre valoarea mărfii care a fost predată şi valoarea pe care marfa ar fi trebuit să o aibă dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate

d) vânzătorul poate să-i ceară cumpărătorului să repare el lipsa de conformitate, vânzătorului revenindu-i obligaţia de a suporta cheltuiala respectivă, situaţie în care cumpărătorul trebuie să accepte această variantă

37

Page 38: DCI + Conventia de La Washington

3. dreptul de a cere rezoluţiunea contractului – Convenţia reglementează acest drept după sistemul anglo-saxon printr-o distincţie între obligaţia de predare a mărfii şi celelalte obligaţii

- astfel: dacă vânzătorul nu a executat oricare din obligaţiile sale, cu excepţia

obligaţiei de predare a mărfii, contractul va fi rezolvit dacă încălcarea respectivă este esenţială

dacă vânzătorul nu-şi respectă obligaţia de predare a mărfii, cumpărătorul este obligat să acorde vânzătorului un termen suplimentar pentru executare (dacă însă vânzătorul nu predă marfa nici în termenul suplimentar, atunci contravenţia se consideră esenţială, iar contractul este rezolvit)

- concluzia este că: rezoluţiunea prevăzută în Convenţie este strâns legată de noţiunea de „contravenţie esenţială la contract”

Obligaţiile Cumpărătorului

- art. 53 prevede 2 obligaţii: 1. plata preţului2. obligaţia de preluare a mărfii3. cumpărătorul este obligat să precizeze caracteristicile mărfii când marfa urmează a

se produce după acele caracteristici (Convenţia nu prevede această obligaţie)

1. Plata Preţului

- Convenţia defineşte plata preţului = îndeplinirea de către cumpărător a oricărui act care să permită transferul preţului către vânzător

- în legătură cu determinarea preţului, Convenţia prevede o regulă + o situaţie specială- regula este prevăzută în art. 14: preţul trebuie să fie determinat/cel puţin determinabil - situaţia specială (dată de influenţa dreptului anglo-saxon + particularităţile CI) este

prevăzută de art. 55: vânzarea este valabil încheiată chiar dacă preţul nu este determinat şi nici determinabil

- în această situaţie, se va proceda la determinarea preţului de un terţ, de regulă un expert, dar poate fi şi judecător/arbitru

- mai mult decât atât, Convenţia instituie o prezumţie legală relativă de determinare a preţului, în sensul următor: dacă preţul nu este determinat şi nici determinabil, părţile sunt considerate că s-au referit în mod tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi mărfuri vândute în împrejurări compatibile, comparabile

- această idee preluată din sistemul anglo-saxon are drept obiectiv = salvarea contractului

Locul Plăţii:- în principiu, la locul stabilit de păţi în contract (prevalează voinţa părţilor) - dacă însă în contract nu este prevăzut locul plăţii, ea se va face la domiciliul

vânzătorului (este portabilă şi nu cherabilă) - dacă în contract este prevăzut faptul că plata preţului se face contra documentelor, ea

se va face la locul remiterii mărfii sau a documentelor

38

Page 39: DCI + Conventia de La Washington

Momentul Plăţii Preţului:- regula – la data prevăzută în contract- în lipsa acestei prevederi, preţul trebuie plătit în momentul în care conform

contractului, vânzătorul pune la dispoziţie cumpărătorului fie mărfurile, fie documentele reprezentative ale acesteia

- dacă nu ne aflăm în niciuna din situaţiile prevăzute mai sus, vânzătorul poate face din plata preţului o condiţie a remiterii mărfii sau a documentelor justificative, situaţie în care plata preţului va trebui să fie anterioară remiterii mărfii sau documentelor

2. Obligaţia de Preluare a Mărfii- Convenţia: cumpărătorul trebuie să îndeplinească orice act care-n mod rezonabil să

permită vânzătorului să preia marfa

3. Obligaţia Precizării Caracteristicilor Mărfii- cumpărătorului îi revine obligaţia de a transmite specificaţiile respective pentru a

permite vânzătorului să producă marfa respectivă- mijloacele de care dispune vânzătorul în cazul neexecutării obligaţiei de cumpărător (3

mijloace de angajare a răspunderii): a) plata preţului = executarea în natură, cu excepţia cazului în care s-a

prevalat de un mijloc incompatibil cu eab) declararea contractului rezolvit în caz de neexecutare de către cumpărător a

oricărei obligaţii contractuale ce reprezintă contravenţie esenţială la contract sau dacă cumpărătorul nu-şi execută obligaţia de plată a preţului sau nu preia marfa predată în termenul suplimentar acordat de vânzător (încălcarea contractului = contravenţie esenţială la contract)

- vânzătorul dispune de anumite drepturi speciale atunci când cumpărătorul nu-şi execută obligaţia de a specifica elementele caracteristici ale mărfii: atunci vânzătorul poate realiza marfa potrivit nevoilor generice ale cumpărătorului, care îi sunt cunoscute

Dispoziţiile Generale ale Convenţiei de la Viena

1. momentul transferului riscurilor în contractele comerciale2. regimul daunelor-interese în CVC3. regimul forţei majore

1. momentul transferului riscurilor în contractele comerciale: - în ceea ce priveşte momentul transferului riscurilor, trebuie făcută o distincţie după

cum contractele implică sau nu transportul mărfii: a) dacă implică:

dacă vânzătorul este ţinut să remită marfa transportatorului într-un loc determinat, atunci riscurile se transferă de la vânzător la cumpărător în momentul în care marfa este remisă în acel loc

dacă vânzătorul nu este ţinut să remită marfa într-un loc determinat, atunci transmiterea riscurilor are loc în momentul remiterii mărfii către 1st transportator

b) dacă nu implică, este nevoie de o subdistincţie:

39

Page 40: DCI + Conventia de La Washington

dacă cumpărătorul este ţinut să preia marfa într-un alt loc decât la sediul vânzătorului, riscurile se transmit în momentul în care predarea este făcută la acel loc

în toate celelalte cazuri, transferul riscurilor are loc în momentul în care marfa este pusă la dispoziţia cumpărătorului

- în toate cazurile, pentru a opera transferul riscurilor, este necesar ca marfa şî fie individualizată ca fiind pentru acel cumpărător

2. regimul daunelor-interese în CVC:- daunele-interese pot fi acordate pentru neexecutarea oricărei obligaţii contractuale- mai mult, daunele-interese pot fi cumulate cu celelalte mijloace de care dispune

vânzătorul/cumpărătorul- în ceea ce priveşte întinderea daunelor-interese, Convenţia prevede în art. 74: daunele-

interese vor acoperi atât damnum emergens, cât şi lucrum cessans- potrivit tot art. 74, daunele-interese nu pot fi superioare pierderii suferite şi câştigului

nerealizat pe care partea în culpă le-a prevăzut sau ar fi trebuit să le prevadă în momentul încheierii contractului

- => sunt reparabile doar daunele previzibile - Convenţia reglementează şi anumite modalităţi de calcul al daunelor-interese- astfel, este reglementat în art. 75 executarea coactivă: intervine atunci când contractul

este rezolvit, iar cumpărătorul, într-o manieră responsabilă şi într-un termen rezonabil, a procedat la o cumpărare de înlocuire sau vânzătorul a procedat la o vânzare compensatorie, partea respectivă poate să ceară daune pentru diferenţa dintre preţul contractual şi preţul cumpărării de înlocuire/preţul vânzării compensatorie

3. exonerarea de răspundere şi forţa majoră:- Convenţia, în art. 79, reglementează regimul forţei majore, deşi nu foloseşte totuşi

sintagma de „forţă majoră” - potrivit Convenţiei: o parte este exonerată de răspundere pentru neexecutarea oricărei

obligaţii contractuale dacă dovedeşte că neexecutarea a fost determinată de o piedică ce îndeplineşte următoarele condiţii în mod cumulativ:

a) să fie independentă de voinţa părţii care o invocă b) partea să nu se fi putut aştepta în timp rezonabil la momentul încheierii

contractului la apariţia unei asemenea piedicic) să fie imprevizibilă şi insurmontabilă: partea nu o poate preveni şi nici

depăşi (nici nu poate să-i prevadă/depăşească efectele) - Convenţia prevede şi anumite aspecte procedurale privind invocare forţei majore:

partea ce a suferit împrejurarea de forţă majoră trebuie să-l avertizeze pe cocontractant de intervenţia piedicii şi despre efectele pe care acest eveniment le are asupra capacităţii sale de executare a contractului

- în lipsa acestei notificări într-un termen rezonabil, ce curge din momentul în care partea cunoştea/ar fi trebuit să cunoască respectiva piedică, această parte va datora daune-interese, care nu-şi vor avea izvorul în executarea contractului, ci vor avea ca scop repararea prejudiciului cauzat prin lipsa notificării, adică pentru acel prejudiciu pe care cocontractantul l-ar fi putut evita dacă ar fi fost notificat la timp

40

Page 41: DCI + Conventia de La Washington

Prescripţia Extinctivă în CI

- este reglementată de Convenţia asupra Prescripţiei în materia Vânzării Internaţionale de Mărfuri, adoptată la New York în 1974, sub egida Naţiunilor Unite

- însă, deoarece Convenţia este anterioară Convenţiei de la Viena, ea a fost amendată cu un protocol de a avut drept scop punerea în acord a prevederilor sale cu cele ale Convenţiei de la Viena

- România a aderat şi la Convenţia de la NY (+ protocol) prin Legea nr. 24/1992 - prevederile Convenţiei de la NY au un caracter supletiv (ca şi cele din Convenţia de la

Viena) => părţile pot înlătura total/parţial prevederile ei

Domeniul de aplicare a Convenţiei de la NY (corespunzător prevederilor aplicabile Convenţiei de la Viena):

- dpdv temporal, pentru România, Convenţia se aplică din 1992- dpdv personal, Convenţia de la NY se aplică atunci când părţile îşi au sediile/

domiciliile în statele semnatare, normele de drept internaţional privat trimiţând la sistemul de drept al unui stat semnatar al Convenţiei

- dpdpv material, însăşi Convenţia în art. 1 prevede că: prin prezenta Convenţie, sunt determinate condiţiile în care drepturile şi acţiunile reciproce ale unui cumpărător/ vânzător născute dintr-un alt contract de vânzare internaţională de mărfuri nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirării unui interval de timp, numit termen de prescripţie

- art. 8: termenul de prescripţie = 4 ani- art. 23: indiferent de cauzele de încetare a curgerii termenului de prescripţie/

prelungire a lui, termenul general de prescripţie expiră cel mai târziu la 10 ani de la momentul în care a început să curgă => Convenţia stabileşte o limitare generală a termenului de prescripţie

Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă: - Convenţia reglementează o regulă generală + > reguli speciale - regula generală: termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acţiunea

poate fi exercitată (= momentul la care se naşte dreptul la acţiune) - Convenţia instituie o serie de reguli speciale care nu constituie excepţii de la regula

generală, ci anumite aplicaţii ale ei la anumite cazuri particulare 1st rând, în cazul acţiunii rezultate din încălcarea contractului, termenul de

prescripţie începe să curgă la data încălcării contractului 2nd rând, în cazul acţiunii întemeiate pe neconformitatea mărfii, termenul de

prescripţie curge de la data la care marfa a fost în mod efectiv emisă cumpărătorului sau de la data la care oferta de remitere a mărfii a fost recuzată de cumpărător (această acţiune are în vedere invocarea viciilor ascunse ale mărfii)

3rd rând, în cazul unei acţiuni întemeiate pe dol, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care dolul a fost descoperit sau în mod rezonabil (raţional) trebuia descoperit

- Convenţia fixează 2 momente: un moment subiectiv: data la care dolul a fost

descoperit

41

Page 42: DCI + Conventia de La Washington

un moment obiectiv: de când trebuie stabilit (momentul obiectiv se determină prin raportare la o persoană rezonabilă aflată în aceeaşi situaţie)

4th rând, dacă există o garanţie expresă pe durata unui termen determinat, atunci termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care cumpărătorul notifică vânzătorului faptul că doreşte exercitarea acţiunii, însă cel mai târziu de la data expirării garanţiei

- cu alte cuvinte, există 2 momente: 1. se constată viciile = atunci când, după constatarea viciilor cumpărătorul

procedează la notificare2. momentul expirării termenului de garanţie

5th rând, în materia rezoluţiunii contractelor, putem întâlni 2 subsituaţii:dacă declararea rezoluţiunii intervine înainte de data scadenţei, termenul de prescripţie curge de la data la care declararea este notificată celeilalte părţirezoluţiunea este declarată după data fixată pentru executare, termenul de prescripţie curgând de la data scadenţei

Încetarea curgerii termenului de prescripţie- instituţia = întreruperea cursului prescripţiei extinctive în dreptul intern - cazurile de încetare:

termenul încetează să curgă la îndeplinirea de către creditor a unui act introductiv al oricărei proceduri împotriva debitorului (este o procedură judiciară, arbitrară, administrativă)

- Convenţia de la Viena mai prevede că este necesar ca această procedură iniţiată de creditor să se finalizeze cu o hotărâre privind fondul cauzei

- => nu vom fi în prezenţa unui caz de încetare dacă creditorul renunţă la proces, dacă procedura se perimă, este anulabilă sau dacă instanţa dispune anulare procesului

termenul încetează să curgă la îndeplinirea de creditor al oricărui alt act cu efect întreruptiv, potrivit legii statului unde debitorul îşi are sediul termenul încetează să curgă în cazul recunoaşterii de către debitor a obligaţiei pe care acesta o are

- => potrivit art. 20 din Convenţie, termenul de prescripţie încetează atunci când înainte de expirarea lui, debitorul recunoaşte datoria pe care o are faţă de creditor

- recunoaşterea, ca regulă, trebuie efectuată în scris- totuşi, Convenţia acceptă valoarea unei recunoaşteri tacite dacă este vorba de plata

dobânzilor sau de executarea parţială a unei obligaţii de către debitor

Dreptul Comerţului Internaţional (DCI) – Cursul nr. 10 - 15.12.2010Prelungirea Termenului de Prescripție

- = suspendarea termenului de prescripție din dreptul intern- Convenția de la NY reglementează 1 singură cauză de prelungire a termenului de

prescripție în art. 21: cauza vizând ipoteza forței majore- însă, nici Convenția de la NY nu folosește noțiunea de ”forță majoră”, la fel cum nu o

făcea nici Convenția de la Viena- totuși, din condițiile prevăzute în art. 21 rezultă că suntem în prezența unei cauze de

forță majoră definită sintetic, adică prin elementele constitutive ale forței majore- prin urmare, art. 21 precizează că: atunci când au intervenit împrejurări ce îndeplinesc

cumulativ următoarele condiții (nu sunt imputabile creditorului, creditorul nu le putea

42

Page 43: DCI + Conventia de La Washington

evita sau învinge, aceste împrejurări îl aduc pe creditor în imposibilitatea de a face să înceteze cursul prescripției), termenul de prescripție se prelungește cu 1 an din momentul în care acele împrejurări au încetat să existe (aceasta în situația în care termenul de prescripție ar fi expirat)

- efectele expirării termenului de prescripție potrivit art. 25 din CNY: niciun drept nu este recunoscut și nici nu devine executoriu în nicio procedură începută după expirarea termenului de prescripție (echivalează cu stingerea dreptului la acțiunea din dreptul intern)

- art. 26: dacă debitorul execută obligația după expirarea termenului de prescripție, el nu are dreptul să ceară restituirea chiar dacă în momentul executării ignora faptul că termenul de prescripție era expirat (expirarea termenului de prescripție stinge dreptul la acțiune în sens material și nu dreptul subiectiv)

Uzanțele Codificate în Materia Vânzării Internaționale de MărfuriRegulile INCOTERMS

- ele au fost elaborate de Camera de Comerț și Industrie de la Paris (ICC) în 1936, această primă variantă din 1938 nefiind de mare succes deoarece comercianții de sorginte anglo-saxonă considerau că, conținutul regulilor se bazează pe sistemul romanist

- astfel încât, în anul 1953 avem de-a face cu adoptarea primei variante de bază acceptată de mai mulți comercianți, revizuită până în 1980

- în 1990, a apărut reformularea regulilor Incoterms, odată cu adoptarea comerțului electronic, revizuită în 2000 și în 2010, noua revizuire urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011

Natura juridică a acestor uzanțe:- codificări de uzanțe în materia vânzării internaționale de mărfuri în zona europeană- ele se ocupă de vânzarea internațională de mărfuri, dar în conținutul lor se ating

aspecte adiacente ce țin de contractul de transport sau asigurare - aceste noi reguli Incoterms conțin 11 reguli, spre deosebire de cele din 2000 care

conțineau 13 reguli, fiecare din ele având ca scop împărțirea obligațiilor dintre cumpărător și vânzător

- în principiu, se au în vedere 3 categorii de obligații: a) ce țin de livrarea mărfiib) cheltuielile de transportc) cheltuielile de export

- în ceea ce privește obligațiile ce țin de livrarea mărfii, regulile vor reglementa momentul prelării mărfii, momentul transferului riscurilor, nu se ocupă însă cu momentul transmiterii proprietății

- în ceea ce privește cheltuielile de transport, sunt analizate aspecte ce țin de asigurarea acestora pe perioada transportului: cine suportă cheltuielile privind conservarea mărfii pe perioada transportului, cine suportă orice alte cheltuieli aferente mărfii respective, cine suportă cheltuielile efective de transport

- în ceea ce privește cheltuielile de export, la ele se adaugă și cheltuielile de tranzit din diferite țări și cheltuielile de import în țara de destinație

- referitor la forța juridică a uzanțelor, ele au un caracter facultativ, codificarea Incoterms nereprezentând o convenție internațională, ci rodul comercianților înșiși

43

Page 44: DCI + Conventia de La Washington

- dacă însă sunt incluse într-un contract, regulile Incoterms vor avea forța juridică a unei clauze contractuale

Avantajele Regulilor Incoterms:1. economia de timp și de spațiu contractual:

nu se negociază fiecare element al regulii, ci se negociază de părți doar regula însăși (dacă se optează pentru una din reguli, se consideră că s-a optat pentru regulile Incoterms)va fi prevăzut în contract regula ca atare, părțile subînțelegând că au introdus tot conținutul regulii (adică se va face trimitere la ea)

2. existența acestor reguli Incoterms asigură securitatea circuitului comercial, securitate ce decurge din interpretarea comună a clauzelor contradictorii

Clasificarea regulilor Incoterms:

După natura transportului mărfii: 1. reguli privind orice tip de transport ce ar fi implicat2. reguli privind transportul maritim

Regulile privind transportul maritim1. Regula FAS, la care se adaugă numele portului de încărcare a navei:- avem un cvc de mărfuri, cumpărătorul e la Tokyo, portul de încărcare este la

Constanța, portul de descărcare este la Tokyo- predarea mărfii și transferul riscurilor are loc atunci când mărfurile individualizate ca

fiind pentru un anume cumpărător sunt depuse pe cheiul portului de încărcare, în Constanța, deci în portul convenit de părți în contract

- până în Constanța, transportul revine vânzătorului, transportul din portul de încărcare (Constanța) până în Tokyo va reveni cumpărătorului

- =˃ contractul de navlosire, adică, contractul prin care se închiriază nava (plata = navlul), va fi încheiat de cumpărător, el fiind cel care angajează un vas compatibil, apt să transporte întreaga cantitate de marfă până în portul de destinație, astfel încât dacă vasul ales de cumpărător nu este adecvat, riscul va aparține cumpărătorului

- asigurarea mărfii va aparține cumpărătorului (acesta va fi obligat să încheie un contract de asigurare pe perioada transportului mărfii) + conservarea mărfii

- în ceea ce privește cheltuielile de export din țara vânzătorului, vor fi suportate de către vânzător astfel încât această regulă este considerată o vânzare externă, spre deosebire de reglementările mai vechi (1990), când cheltuielile de export incumbau tot cumpărătorului, astfel încât, în cazul acestei vânzări, noi o asimilăm unei vânzări interne

- cheltuielile de tranzit + import în Japonia = aparțin cumpărătorului2. Regula Free on Board (fob), la care se adaugă numele portului de încărcare:- în acest caz, predarea mărfii + transmiterea riscurilor operează dinspre vânzător spre

cumpărător în momentul în care marfa ajunge la bordul vasului în portul de încărcare stabilit

- în ceea ce privește celelalte cheltuieli, transportul până în Constanța incumbă vânzătorului, iar transportul din Constanța înspre Japonia incumbă cumpărătorului, asigurarea și conservarea mărfii incumbând tot cumpărătorului

44

Page 45: DCI + Conventia de La Washington

- și acest tip de vânzare este considerată tot o vânzare externă = vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile de export din țara sa, însă tranzitul și cheltuielile privind importul vor reveni cumpărătorului

3. Regula CFR (cost & freight), la care se adaugă și portul de descărcare convenit de părți

- CFR = fob + navlu- predarea mărfii și transferul riscurilor are loc în momentul în care nava este așezată în

bordul de încărcare- transportul până în portul de încărcare incumbă vânzătorului + față de fob, și

contractul de navlosire intră-n sarcina vânzătorului, cumpărătorului revenindu-i obligațiile de asigurare a mărfii și de conservare a ei pe perioada transportului

- obligațiile de export îi incumbă vânzătorului, tranzitul și cheltuielile de import revenindu-i cumpărătorului

4. Regula CIF (cost, insurance & freight) + numele portului de destinație:- CIF = fob + asigurare + navlu - transmiterea mărfii + predarea mărfii = atunci când este așezată la bordul de încărcare- încheierea contractului de asigurare îi incumbă vânzătorului - conversarea = cumpărătorului- cheltuielile de export = vânzătorului- cheltuielile de tranzit și import = cumpărătorului

Operațiunile de contrapartidă în CIContrapartida axată pe CVC internațională

- între aceiași comercianți parteneri, se poate întâmpla să existe mai multe contracte în care fiecare din cei 2 parteneri să aibă în cele 2 sau 3 contracte pe rând calitatea de vânzător sau de cumpărător

- pentru a se evita complicațiile care ar putea apărea ca urmare a unor plăți separate între cei 2, s-a dorit corelarea importului cu exportul =˃ s-a creat contrapartida

Contrapartida = operațiunea contractuală complexă caracterizată prin existența în structura ei a 2 sau ˃ contracte în sens de negotium, contracte autonome, dar pe care părțile le consideră prin voința lor ca fiind legate, interdependente în vederea realizării unei finalități economice și juridice comune, adică în vederea compensării totale/parțiale a importului cu exportul.

- prin urmare, între contractele care alcătuiesc contrapartida există o legătură întemeiată pe rațiuni atât economice, cât și juridice

- dpdv economic, temeiul legăturii dintre contract este dat de scopul de a compensa importul cu exportul

- legătura economică dintre contract trebuie și are un temei juridic, care este dat de acordul de voință a părților în scopul comun de a compensa importul cu exportul

Formele Contrapartideia. contrapartida axată pe cvcb. contrapartida axată pe contractul de schimbc. contrapartida axată pe contractul de cooperare economică internațională

45

Page 46: DCI + Conventia de La Washington

a. contrapartida axată pe cvc:- avem o operațiune principală de import coroborată cu o altă operațiune de export, cele

2 materializate prin cvc-uri- are 2 forme:

prin 2 sau mai ˃ contracte de import și export paralele, adică avem în componența acestor operațiuni, cel puțin 1 contract de import + export care se desfășoară în același timp, fiind contracte în executare ambele

avem 1 contract de import căruia i se adaugă 1 contract cadru de export în contrapartidă, acest contract cadru necondiționând o obligație de a da, ci o obligație de a face, adică de a încheia ulterior 1 sau ˃ contracte de export propriu-zise

b. contrapartida axată pe contractul de schimb:- = marfă contra marfă- spre deosebire de contractul de schimb din dreptul intern care este uno ictu, aici avem

de-a face cu ˃ livrări concomitente între parteneri, în cursul contractului c. contrapartida axată pe contractul de cooperare economică internațională:- avem un contract de import (de regulă de vânzare-cumpărare) la care se adaugă un

contract de cooperare economică internațională, în sensul că cele 2 părți din contractul de import principal convin realizarea împreună a unei activități de colaborare care să aibă ca scop realizarea unui nou produs, ce să fie ulterior exportat

- ca regulă, acel prim contract de import va fi dublat de un contract de societate, astfel, societatea nou creată să producă un bun pe care să-l exporte la rândul lui

Dpdv al părților, Contrapartida este:1. bilaterală, în care avem 2 părți, fiecare din ele fiind și vânzător și cumpărător2. trilaterală, în care avem un vânzător din România, un cumpărător din Belgia și încă

un vânzător tot din Belgia, care vinde acel bun3. complexă, în care există 4 părți: un cumpărător și un vânzător dintr-o țară și un

cumpărător și un vânzător din altă țară

Arbitrajul Comercial Internațional (Aci)

Aci = o modalitate specifică de soluționare a litigiilor din CI, particularizându-se prin următoarele trăsături:

1. temeiul competenței arbitrului – voința părților materializată într-o convenție de arbitraj

2. arbitrii sunt persoane particulare, iar nu funcționari publici3. hotărârea pronunțată este în principiu definitivă și obligatorie

Clasificarea AciÎn funcție de caracterul temporar/permanent al Aci:

a. arbitraj ad-hocb. arbitraj instituțional

a. arbitrajul ad-hoc:- are un caracter temporar, fiind organizat pentru un singur litigiu- părțile desemnează tribunalul arbitral pentru un litigiu anume după pronunțarea

hotărârii, acel tribunal încetându-și existența - inconvenient: organizarea activității efective a instanței arbitrale

46

Page 47: DCI + Conventia de La Washington

- se întâmplă foarte des ca, deși părțile au optat pentru un arbitraj ad-hoc, sediul și personalul calificat să fie puse la dispoziție pe baza unui contract de o instituție legală de arbitaj

- acest lucru însă, nu schimbă caracterul arbitrajului din ad-hoc în instituționalizatb. arbitrajul instituționalizat:- are un caracter permanent și este organizat de Curți de Arbitraj ce funcționează pe

baza unor reguli proprii- tribunalul arbitral în acest caz nu are o existență efemeră pentru un singur litigiu

Clasificarea Arbitrajului Instituționalizat:După obiectul său:

arbitraj cu o competență materială generală – soluționează litigii de orice natură, din CI

arbitraj cu o competență specializată – se organizează de regulă pe lângă burse de mărfuri, pe lângă alte asociații profesionale, judecând doar litigii din domeniul respectiv de activitate

Sub aspect teritorial: arbitraj bilateral arbitraj regional – se referă la subiectele de drept ce-și au sediile/domiciliul/domiciile

în anumite regiuni

După puterile conferite arbitrilor de către părți: arbitraj în drept strict (sau de iure) = regula; aici arbitrii/ul judecă în temeiul

unor/unei norme juridice interne sau în temeiul unor convenții internaționale arbitraj în echitate = de facto = arbitrii dispun de o mai mare libertate, ei nemaifiind

ținuți în motivarea deciziilor de un act normativ, putând judeca și după ceea ce consideră că este echitabil în speță

- pentru a fi în prezența unui arbitraj echitabil, părțile trebuie să prevadă expres asta - există totuși anumite limite stabilite arbitrilor ce judecă:

1. de procedură: arbitrul trebuie să țină cont de anumite principii (contradictorialitatea, principiul disponibilității, principiul respectării dreptului la apărare)

2. de fond: care se referă la norme de ordine publică de DIPv din sistemul de drept care ar trebui să fie aplicat în speță ca lex causa

- temeiul competenței arbitrilor = voința comună a părților exprimată printr-o convenție de arbitraj

- convenția de arbitraj = acordul de voință al părților prin care ele convin ca un litigiu existent/viitor să fie soluționat prin arbitraj

- din chiar definiția convenției de arbitraj, rezultă că există 2 forme ale ei:1. clauza compromisorie = o clauză inserată în contract prin care părțile stabilesc ca

un litigiu viitor să fie soluționat prin arbitraj2. compromisul de arbitraj = acordul părților privind soluționarea prin arbitraj a

unui litigiu deja născut

- există posibilitatea să existe și o clauză compromisorie dublată de un compromis atunci când este sumară, urmând ca acesta din urmă să completeze clauza compromisorie

47

Page 48: DCI + Conventia de La Washington

Efectele convenției de arbitraj – pozitiv și negativ:- cel negativ = prin stabilirea ei are loc o dezînvestire a instanței de drept comun- cel pozitiv = are loc o investire a instanței, a tribunalului arbitral

Raportul dintre clauza compromisorie și contractul în care a fost inserată:- există o autonomie relativă deoarece regimul juridic al cauzei compromisorii este

puțin diferit de cel al contractului principal, în sensul că anumite cauze de nevalabilitate a contractului principal nu vor afecta și clauza compromisorie

- arbitrii, stabiliți prin clauză compromisorie, vor rămâne competenți să soluționeze 1 litigiu în temeiul unei clauze compromisorii, deci inclusiv nulitatea contractului

- astfel spus, dacă cauza de nulitate ar afecta și clauza compromisorie pe lângă contract, arbitrii nu ar mai fi competenți să judece, să arbitreze în legătură cu contractul

- relativitatea rezultă din anumite cauze de nevalabilitate a contractului principal, care vor afecta și clauza compromisorie

- aceste cauze = cauze de nulitate convergentă (nulități convergente – exemple la examen)

Arbitrajul comercial internațional realizat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României

- a fost înființat în 1953, având un regulament propriu + un set nou de reguli de procedură din 2000

- persoanele care pot avea calitatea de arbitru = orice persoană care îndeplinește următoarele condiții:

1. au capacitate deplină de exercițiu 2. se bucură de o reputație neștirbită3. deține o înaltă calificare și experiență în domeniul DCI

- arbitrii sunt menționați pe o listă a Curții, iar părțile interesate sunt libere să desemneze 1 sau ˃ persoane de pe listă

- părțile sunt libere să desemneze și persoane care nu sunt pe listă, dar care se bucură de încredere

- dacă părțile nu au convenit asupra numărului de arbitri, în principiu vor fi 3: câte unul desemnat de fiecare parte + 1 desemnat de ambele părți (supra-arbitru)

- dacă una din părți omite să numească un arbitru, iar cei 2 nu se înțeleg cu privire la numirea supra-arbitrului, această aptitudine îi revine Președintelui Curții de Arbitraj

- deși sunt numiți de părți, arbitrii sunt independenți și imparțiali (ei nu sunt avocații părților)

- Curtea de Arbitraj de la București funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, care este o pj cu caracter asociativ, fiind formată din comercianții care doresc să se înscrie și supună statutului ei

- Curtea este independentă de CCIR în ceea ce privește activitatea ei jurisdicțională, doar partea de administrare depinzând de CCIR, întrucât Curtea de Arbitraj nu are personalitate juridică proprie

- în ceea ce privește procedura derulată în fața CA, avem un set de reguli ce au fost modificate până în 2010

- art. 2 din regulile de procedură: scopul CA = CA organizează și administrează soluționarea pe cale arbitrală a unor litigii interne și internaționale dacă părțile au încheiat în acest sens o convenție arbitrală

- CA soluționează litigii comerciale

48

Page 49: DCI + Conventia de La Washington

- art. 2 alin (2): litigiile comerciale sunt orice litigii care derivă dintr-un contract comercial sau alt raport juridic comercial

- altfel spus, izvorul litigiului poate fi reprezentat de un contract/fapt juridic în sens larg - CA judecă litigii interne + internaționale (cele care conțin un element de extraneitate)- temeiul competențelor arbitrilor = convenția arbitrală încheiată în scris sub

sancțiunea nulității - se consideră a fi convenție arbitrală valabilă și situația în care, deși nu avem un acord

al părților, reclamantul formulează o cerere de arbitrare în fața CA, iar pârâtul acceptă competența CA, îndeplinind astfel condițiile formei scrise pentru că acțiunea reclamantului este în formă scrisă, iar acordul pârâtului este fie sub forma unei întâmpinări sau cereri reconvenționale sau pur și simplu va fi consemnat în încheierea de serviciu

- sesizarea tribunalului arbitral se face printr-o cerere de arbitraj scrisă, care trebuie să cuprindă anumite mențiuni obligatorii, anumite:

elemente pe care trebuie să le conțină toate cererile: elemente de identificare a părților (nume, număr de identificare la Registrul Comerțului), număr de telefon, de fax, contul bancar, iar dacă este vorba de o mandatare în fața curții, trebuie precizată calitatea de mandatar + prezentarea împuternicirii anumite elemente specifice:

o în cerere trebuie menționată convenția de arbitraj, pentru că ea reprezintă izvorul autorității, competenței arbitrilor

o obiectul litigiuluio valoarea cereriio motivele în fapt și în drept o probele pe care reclamantul își întemeiază cerereao numele arbitrului unic sau al arbitrului pe care reclamantului îl

desemnează spre exemplu atunci când sunt 3 arbitri o dovada plății taxelor de arbitrajo semnătura reclamantului

- cererea de arbitraj se adresează Curții și se depune la sediul ei- pârâtul formulează o întâmpinare până la prima zi de înfățișare, prin care să arate

excepțiile pe care le invocă față de acțiunea reclamantului, răspunsul în fapt și în drept la fiecare capăt de cerere, probele pe care-și întemeiază apărările, numele arbitrului pe care înțelege să-l desemneze

- ca urmare a desemnării a celor 2 arbitri, ei se întâlnesc și desemnează supra-arbitrul, toți 3 semnând un act de confidențialitate și imparțialitate, stabilind și termenul de judecare

- pârâtul formulează o cerere reconvențională atunci când are pretenții proprii, existând posibilitatea disjungerii cererii dacă soluționarea ei ar întârzia soluționarea cererii principale

- ședințele de arbitraj nu sunt publice, la ele participând părțile, reprezentanții părților, martorii, experții, etc.

- în lipsa pârâtului, judecata poate continua, pronunțându-se o hotărâre arbitrală- și în lipsa reclamantului, dacă acesta a cerut-o în mod expres în scris, poate continua

judecata- spre deosebire de judecători, tribunalul de arbitraj nu este legat de principiul rolului

activ al instanței, dar este legat de principiul aflării adevărului =˃ tribunalul de arbitraj trebuie să coopereze cu părțile în scopul clar al obținerii unui rezultat corect

- martorii sau experții nu sunt supuși jurământului 49

Page 50: DCI + Conventia de La Washington

- dezbaterile se consemnează în încheierea de ședință- tribunalul de arbitraj trebuie să țină cont de contractul principal, normele de drept

aplicabile în speță, de uzanțe dacă este cazul - hotărârea arbitrală se redactează în scris și conține: componența nominală, numele

asistentului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii, menționarea convenției arbitrale, obiectul litigiului, susținerile părților, motivările în fapt și în drept ale hotărârii, iar dacă arbitrajul este în echitate – motivația în echitate avută în vedere, dispozitivul hotărârii, semnătura arbitrilor + a asistentului arbitral

- hotărârea = sentință arbitrală ce se comunică părților, fiind definitivă și obligatorie, nefiind însă susceptibilă de vreo cale de atac

- în principiu, e de dorit să fie adusă la îndeplinire de bună-voie- în caz contrar, sentința arbitrală va fi învestită cu formulă executorie, urmând a fi

adusă la îndeplinire ca orice hotărâre judecătorească prin organele de coerciție ale statului

- în mod excepțional, sentința arbitrală poate fi atacată printr-o acțiune în anulare, ce se poate formula numai pentru anumite motive pe care regulile de procedură le prevăd în mod expres

- regulile de procedură arbitrală de la curte privesc regulile de arbitraj din CPC

- în principiu, motivele acțiunii în anulare sunt următoarele:1. când litigiul nu era susceptibil de soluționare pe cale arbitrală2. tribunalul a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau pe baza unei

convenții arbitrale nule3. tribunalul nu a fost constituit în conformitate cu convenția de arbitraj4. o parte (cea care invocă nulitatea sentinței) a lipsit la termenul la care au avut loc

dezbaterile, iar procedura de citare nu a fost legal îndeplinită5. hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului pentru pronunțarea

hotărârii, termen pe care părțile l-au stabilit și pe care l-au dat tribunalului până la prima zi de înfățișare

6. tribunalul nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, s-a pronunțat dar a dat mai mult decât a cerut

7. hotărârea arbitrală nu conține dispozitivul sau motivele ce au stat la baza pronunțării sentinței, locul sau data pronunțării sau nu e semnată de arbitri

8. dispozitivul hotărârii conține dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire9. hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau încalcă dispozițiile

legii.

50

Page 51: DCI + Conventia de La Washington

    CONVENTIEpentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state

si persoane ale altor state

Convenía de la Washington din 1965

    PREAMBUL

    Statele contractante,     luind in considerare necesitatea cooperarii internationale pentru dezvoltarea economica si rolul pe care-l detin in acest domeniu investitiile particulare internationale,     avind in vedere ca diferende cu privire la astfel de investitii pot surveni in orice moment intre statele contractante si persoane ale altor state contractante,     recunoscind ca daca aceste diferende trebuie sa faca, in mod normal, obiectul unui recurs adresat instantelor interne, in anumite cazuri sint indicate moduri de reglementare cu caracter international,     acordind o deosebita importanta infiintarii unor mecanisme de conciliere si arbitraj internationale carora statele contractante si persoane ale altor state contractante pot sa le supuna, daca doresc, diferendele lor,     dorind sa stabileasca aceste mecanisme sub auspiciile Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare,     recunoscind ca consimtamintul mutual al partilor de a supune aceste diferende concilierii sau arbitrajului, prin recurgere la mecanismele amintite, constituie o intelegere avind forta obligatorie care reclama indeosebi ca orice recomandare a conciliatorilor sa fie respectata cum se cuvine si ca orice sentinta arbitrala sa fie executata, si     declarind ca nici un stat contractant, prin simplul fapt al ratificarii, acceptarii sau aprobarii prezentei conventii, nu va fi considerat, fara consimtamintul sau, ca-si va fi asumat vreo obligatie de a recurge la conciliatie sau arbitraj, in vreun caz particular,     au convenit asupra celor ce urmeaza:

   CAPITOLUL I  Centrul international pentru reglementarea diferendelor relative

la investitii

   Sectiunea I  Infiintare si organizare

   ARTICOLUL 1 

   (1) Se instituie, in virtutea prezentei conventii, un Centru international pentru reglementarea diferendelor cu privire la investitii (denumit mai departe centru).    (2) Obiectul centrului este acela de a oferi mijloace de conciliere si arbitraj pentru reglementarea diferendelor relative la investitii, care opun statele contractante unor persoane ale altor state contractante, potrivit dispozitiilor prezentei conventii.

   

51

Page 52: DCI + Conventia de La Washington

ARTICOLUL 2 

    Sediul centrului este acela al Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (de aci inainte denumita banca). Sediul poate fi transferat in orice alta parte prin hotarire a consiliului administrativ, luata cu o majoritate de doua treimi a membrilor sai.

   ARTICOLUL 3 

    Centrul este alcatuit din consiliul administrativ si un secretariat. El tine o lista de conciliatori si o lista de arbitri.

   Sectiunea a 2-a  Despre consiliul administrativ

   ARTICOLUL 4 

   (1) Consiliul administrativ cuprinde cite un reprezentant al fiecarui stat contractant. Un supleant poate actiona in calitate de reprezentant, daca titularul este absent sau este impiedicat sa participe la o reuniune.    (2) In lipsa unei desemnari diferite, guvernatorul si guvernatorul supleant ai bancii, numiti de catre statul contractant, indeplinesc de drept functiile respective de reprezentant si de supleant.

   ARTICOLUL 5 

    Presedintele bancii este de drept presedinte al consiliului administrativ (denumit mai departe presedinte), fara a avea drept de vot. Daca el absenteaza sau este impiedicat sa-si exercite atributiile, sau daca presedintia bancii este vacanta, persoana care il inlocuieste in cadrul bancii indeplineste functia de presedinte al consiliului administrativ.

   ARTICOLUL 6 

   (1) Fara prejudiciul atributiilor care ii sint conferite prin celelalte dispozitii ale prezentei conventii, consiliul administrativ:    a) adopta regulamentul administrativ si regulamentul financiar al centrului;    b) adopta regulamentul de procedura relativa la recurgerea la instantele de conciliatie si arbitraj;    c) adopta regulamentele de procedura privind instantele de conciliatie si arbitraj (de acum inainte denumite regulamentul de conciliere si regulamentul de arbitraj);    d) aproba orice aranjamente cu banca in scopul folosirii localurilor si serviciilor administrative ale acesteia;    e) determina conditiile de functionare a secretarului general si a secretarilor generali adjuncti;    f) adopta bugetul anual de venituri si cheltuieli al centrului;    g) aproba raportul anual asupra activitatilor centrului.     Deciziile prevazute de alin. a), b), c) si f) de mai sus sint luate cu o majoritate de doua treimi a membrilor consiliului administrativ.    (2) Consiliul administrativ poate constitui orice comisie pe care el o socoteste necesara.    (3) Consiliul administrativ exercita, de asemenea, orice alte atributii pe care le considera necesare pentru aplicarea dispozitiilor prezentei conventii.

52

Page 53: DCI + Conventia de La Washington

   ARTICOLUL 7 

   (1) Consiliul administrativ tine o sesiune anuala si orice alta sesiune care ar fi hotarita de consiliu sau convocata de presedinte ori secretarul general, la cererea a cel putin cinci membri ai consiliului.    (2) Fiecare membru al consiliului administrativ are dreptul la un vot si, cu exceptia prevazuta de prezenta conventie, toate chestiunile supuse consiliului sint rezolvate prin hotarirea luata cu majoritatea voturilor exprimate.    (3) La toate sesiunile consiliului administrativ, cvorumul este jumatate plus unu din membrii lui.    (4) Consiliul administrativ poate adopta, cu majoritatea de doua treimi a membrilor sai, o procedura care autoriza pe presedinte sa ceara consiliului un vot prin corespondenta. Acest vot nu va fi considerat ca fiind valabil decit daca majoritatea membrilor consiliului a luat parte la acesta in termenele fixate prin aceasta procedura.

   

ARTICOLUL 8 

    Functiile membrilor consiliului administrativ si ale presedintelui nu sint platite de centru.

   Sectiunea a 3-a  Despre secretariat

   ARTICOLUL 9 

    Secretariatul este compus dintr-un secretar general, unu sau mai multi secretari generali adjuncti si personal.

 ARTICOLUL 10 

   (1) Secretarul general si secretarii generali adjuncti sint alesi, la propunerea presedintelui, de catre consiliul administrativ cu o majoritate de doua treimi a membrilor sai, pentru o perioada ce nu poate depasi 6 ani. acestia fiind reeligibili. Presedintele, in urma consultarii membrilor consiliului administrativ, prezinta unu sau mai multi candidati pentru fiecare post.    (2) Functiile de secretar general si de secretar general adjunct sint incompatibile cu exercitarea oricarei functii politice. Sub rezerva derogarii acordate de catre consiliul administrativ, secretarul general si secretarii generali adjuncti nu pot ocupa alte functii sau exercita alte activitati profesionale.    (3) In caz de absenta sau de impiedicare a secretarului general sau daca postul este vacant, secretarul general adjunct indeplineste functiile de secretar general. Daca sint mai multi secretari generali adjuncti, consiliul administrativ determina anticipat ordinea in care acestia vor fi chemati sa indeplineasca sus-zisele functii.

   ARTICOLUL 11 

    Secretarul general reprezinta in mod legal centrul, il conduce si este raspunzator de administratia acestuia, inclusiv de recrutarea personalului, conform prevederilor prezentei conventii si regulamentelor adoptate de catre consiliul administrativ. El indeplineste functia

53

Page 54: DCI + Conventia de La Washington

de grefier si are dreptul de a autentifica sentintele arbitrale pronuntate in baza prezentei conventii si de a certifica copiile acestora.

   Sectiunea a 4-a  Despre liste

  ARTICOLUL 12

    Lista de conciliatori si lista de arbitri sint alcatuite din persoane competente, desemnate asa cum se arata mai jos si care accepta sa figureze pe aceste liste.

   ARTICOLUL 13 

   (1) Fiecare stat contractant poate sa desemneze, pentru a figura pe fiecare lista, patru persoane care nu sint neaparat cetateni ai sai.    (2) Presedintele poate sa numeasca zece persoane care sa figureze pe fiecare lista. Persoanele astfel desemnate pe aceeasi lista trebuie, toate, sa fie de nationalitate diferita.   

 ARTICOLUL 14 

   (1) Persoanele desemnate pentru a figura pe liste trebuie sa se bucure de o inalta consideratie morala, sa fie de o competenta recunoscuta in materie juridica, comerciala, industriala sau financiara si sa ofere intreaga chezasie de independenta in exercitarea functiilor lor. Competenta in materie juridica prezinta o importanta deosebita pentru persoanele desemnate a figura pe lista de arbitri.    (2) Presedintele tine seama, in numirile facute, si de interesul legat de reprezentarea pe aceste liste a principalelor sisteme juridice ale lumii si a principalelor sectoare ale activitatii economice.

   ARTICOLUL 15 

   (1) Numirile sint facute pe perioade de 6 ani si pot fi reinnoite.    (2) In caz de deces sau de demisie a unei persoane figurind pe una sau alta dintre liste, autoritatea care a numit aceasta persoana poate sa numeasca un inlocuitor pe durata mandatului inca in curs.    (3) Persoanele inscrise pe liste continua sa figureze pe acestea pina la desemnarea succesorului lor.

   ARTICOLUL 16 

   (1) Aceeasi persoana poate figura pe cele doua liste.    (2) Daca o persoana este numita pentru a figura pe aceeasi liste de catre mai multe state contractante sau de catre unul sau mai multe dintre acestea si de catre presedinte, ea va fi considerata ca a fost desemnata de catre autoritatea care a facut aceasta cea dintii; totusi, daca aceasta persoana este cetateanul unui stat care a participat la numirea sa, va fi considerat ca a fost desemnata de catre zisul stat.    (3) Toate numirile sint notificate secretarului general si ele devin valabile incepind cu data primirii notificarii.

54

Page 55: DCI + Conventia de La Washington

   Sectiunea a 5-a  Despre finantarea centrului

   ARTICOLUL 17 

    Daca cheltuielile de functionare a centrului nu pot fi acoperite cu redeventele platite pentru utilizarea serviciilor sale sau cu alte surse de venituri, diferenta va fi suportata de catre statele contractante membre ale bancii, proportional cu partile subscrise la capitalul acesteia, si de catre statele care nu sint membre ale bancii, in conformitate cu regulamentele adoptate de catre consiliul administrativ.

   Sectiunea a 6-a  Statut, imunitati si privilegii

   ARTICOLUL 18

    Centrul se bucura de personalitate juridica internationala deplina. El are, printre altele, capacitatea:    a) de a incheia contracte;    b) de a dobindi bunuri mobile si imobile si de a dispune de acestea;    c) de a sta in justitie.  

  ARTICOLUL 19 

    Pentru a-si putea indeplini functiile, centrul se bucura pe teritoriul fiecarui stat contractant de imunitatile si de privilegiile definite in aceasta sectiune.

   ARTICOLUL 20

    Centrul, bunurile si averea sa nu pot constitui obiectul vreunei actiuni judiciare decit in cazul in care el renunta la aceasta imunitate.

   ARTICOLUL 21 

    Presedintele, membrii consiliului administrativ, persoanele care actioneaza in calitate de conciliatori, de arbitri sau de membri ai comitetului prevazut la art. 52 alin. 3, precum si functionarii si angajatii secretariatului:    a) nu pot constitui obiectul unor urmariri din pricina unor acte savirsite de ei in exercitiul functiilor lor, afara numai daca centrul ridica aceasta imunitate;    b) beneficiaza, atunci cind nu sint cetateni ai statului in care isi exercita functia, de aceleasi imunitati in ce priveste imigrarea, inregistrarea strainilor, obligatiile militare sau de prestatii analoge si de aceleasi facilitati in materie de schimburi si deplasari ca cele acordate de catre statele contractante reprezentantilor, functionarilor si angajatilor de rang comparabil ai altor state contractante.

   ARTICOLUL 22 

    Prevederile art. 21 se aplica persoanelor ce participa la instantele care fac obiectul prezentei conventii in calitate de parti, agenti, consilieri, avocati, martori sau experti, alin. b) neaplicindu-se insa decit la deplasarile si sederea lor in tara in care se desfasoara procedura.

   ARTICOLUL 23 

   (1) Arhivele centrului sint inviolabile oriunde s-ar afla.    (2) Fiecare stat contractant acorda centrului, pentru comunicarile sale oficiale, un tratament tot atit de favorabil ca si altor institutii internationale.

55

Page 56: DCI + Conventia de La Washington

   ARTICOLUL 24

   (1) Centrul, averea, bunurile si veniturile sale, precum si operatiunile ce ii sint incuviintate prin prezenta conventie, sint exonerate de orice impozite si drepturi vamale. Centrul este de asemenea scutit de orice obligatie cu privire la incasarea sau plata de impozite sau de taxe vamale.    (2) Nu se percepe nici un impozit asupra indemnizatiilor platite de centru presedintelui sau membrilor consiliului administrativ sau asupra salariilor, onorariilor sau altor indemnizatii platite de catre centru functionarilor sau angajatilor secretariatului, cu exceptia cazului in care beneficiarii sint cetateni ai tarii unde ei isi indeplinesc functiile.    (3) Nu se percepe nici un impozit asupra onorariilor sau indemnizatiilor achitate persoanelor care actioneaza in calitate de conciliatori, arbitri sau de membri ai comitetului prevazut la art. 52 alin. 3, in cadrul instantelor care fac obiectul prezentei conventii, daca un asemenea impozit nu are alta baza juridica decit locul unde se afla centrul, acela in care se desfasoara activitatea instantei sau acela unde sint platite zisele onorarii sau indemnizatii.

  CAPITOLUL II  Despre competenta centrului

   ARTICOLUL 25

   (1) Competenta centrului cuprinde diferendele de ordin juridic intre un stat contractant (sau o anumita colectivitate publica sau un anume organism dependent de acesta si pe care-I desemneaza centrul) si persoana unui alt stat contractant, care sint in relatie directa cu o investitie, diferende pe care partile au consimtit in scris sa le supuna centrului. Atunci cind partile si-au dat consimtamintul, nici una dintre ele nu va putea sa-l retraga in mod unilateral.     Persoana a unui alt stat contractant inseamna:    a) orice persoana fizica care poseda nationalitatea unui stat contractant altul decit statul parte la diferend la data la care partile au consimtit sa supuna diferendul concilierii sau arbitrajului, precum si la data la care cererea a fost inregistrata conform art. 28 alin. 3 sau art. 36 alin. 3, cu exceptia oricarei persoane care la una sau la alta dintre aceste date poseda deopotriva si nationalitatea statului contractant parte la diferend;    b) orice persoana juridica care poseda nationalitatea unui stat contractant altul decit statul parte la diferend la data la care partile au consimtit sa supuna diferendul concilierii sau arbitrajului si orice persoana juridica care poseda nationalitatea statului contractant parte la diferend la aceeasi data si pe care partile au convenit, in vederea realizarii telurilor prezentei conventii, sa o considere ca apartinind unui alt stat contractant din cauza controlului exercitat asupra acesteia de catre interese straine.    (3) Consimtamintul unei colectivitati publice sau al unui organism depinzind de un stat contractant nu poate fi dat decit dupa aprobarea zisului stat, afara de cazul in care acesta indica centrului ca aprobarea nu este necesara.    (4) Orice stat contractant poate, in momentul ratificarii, acceptarii sau aprobarii conventiei sau la orice data ulterioara, sa faca cunoscute centrului categoria sau categoriile de diferende pe care le considera ca pot sau nu pot sa fie supuse competentei centrului. Secretarul general transmite imediat notificarea tuturor statelor contractante. Aceasta notificare nu constituie consimtamintul cerut in temeiul alin. 1.

56

Page 57: DCI + Conventia de La Washington

ARTICOLUL 26

    Consimtamintul partilor la arbitraj in cadrul prezentei conventii este considerat, in afara unei stipulatii contrare, ca implicind renuntarea la orice alt recurs. Un stat contractant poate cere, ca o conditie la consimtamintul la arbitraj in cadrul prezentei conventii, ca recursurile administrative sau judiciare interne sa fie epuizate.

   ARTICOLUL 27 

   (1) Nici un stat contractant nu acorda protectie diplomatica sau nu poate formula vreo revendicare internationala privind un diferend pe care una dintre persoanele sale si un alt stat contractant au consimtit sa-I supuna sau l-au supus arbitrajului in cadrul prezentei conventii, afara de cazul in care celalalt stat contractant nu se conformeaza sentintei pronuntate cu ocazia diferendului.

   (2) Cit despre aplicarea alin. 1, protectia diplomatica nu are in vedere simplele demersuri avind drept scop numai usurarea reglementarii diferendului.

   CAPITOLUL III  Despre conciliere

   Sectiunea 1  Despre cererea in conciliere

   ARTICOLUL 28

   (1) Un stat contractant sau persoana unui stat contractant, care doreste sa inceapa o procedura de conciliere, trebuie sa adreseze in scris o cerere in acest scop secretarului general, care trimite o copie a acesteia celeilalte parti.    (2) Cererea trebuie sa cuprinda lamuriri privind obiectul diferendului, identitatea partilor si consimtamintul lor la conciliere potrivit regulamentului de procedura referitor la sesizarea instantelor de conciliere si arbitraj.    (3) Secretarul general trebuie sa inregistreze cererea, in afara de cazul in care el apreciaza, dupa cercetarea informatiilor continute in cerere, ca diferendul depaseste in mod evident competenta centrului. El trebuie sa notifice imediat partilor inregistrarea sau refuzul de inregistrare.

   Sectiunea a 2-a  Despre constituirea comisiei de conciliere

   ARTICOLUL 29 

   (1) Comisia de conciliere (numita mai jos comisia) se constituie, imediat ce va fi cu putinta, dupa inregistrarea cererii in conformitate cu art. 28.    (2) a) Comisia se compune dintr-un conciliator unic sau dintr-un numar impar de conciliatori numiti potrivit intelegerii dintre parti.

57

Page 58: DCI + Conventia de La Washington

   b) In lipsa unui acord intre parti asupra numarului conciliatorilor si asupra modului de numire a lor, comisia va cuprinde trei conciliatori: fiecare parte numeste un conciliator, iar al treilea, care este presedintele comisiei, este numit prin intelegere intre parti.

   ARTICOLUL 30 

    In cazul in care comisia nu a fost constituita in cele 90 de zile care au succedat notificarea inregistrarii cererii de catre secretarul general conform art. 28 alin. 3 sau in orice alt termen convenit de catre parti, presedintele, la cererea partii celei mai diligente si, daca este posibil, dupa consultarea partilor, numeste un conciliator sau conciliatorii ce nu fusesera inca desemnati.

   ARTICOLUL 31

   (1) Conciliatorii pot fi desemnati din afara listei conciliatorilor, cu exceptia numirii de catre presedinte, prevazuta la art. 30.    (2) Conciliatorii numiti din afara listei de conciliatori trebuie sa posede calitatile prevazute la art. 14 alin. 1.

   Sectiunea a 3-a  Despre procedura in fata comisiei

   ARTICOLUL 32 

   (1) Comisia hotaraste asupra competentei sale.    (2) Orice cerere de declinare a competentei formulata de una dintre parti si intemeiata pe motivul ca diferendul nu este de competenta centrului sau pentru orice alta cauza trebuie sa fie examinata de catre comisie, care hotaraste daca cererea trebuie sa fie tratata ca o chestiune prealabila sau daca examinarea sa trebuie sa fie legata de aceea a chestiunilor de fond.

   ARTICOLUL 33

    Intreaga procedura de conciliere se desfasoara potrivit prevederilor prezentei sectiuni si, cu exceptia unei intelegeri contrare a partilor, conform regulamentului de conciliere in vigoare la data la care acestea au consimtit la actiunea de conciliere. Daca se pune o problema de procedura neprevazuta in aceasta sectiune sau in regulamentul de conciliere sau in orice alta reglementare adoptata de catre parti, ea este rezolvata de catre comisie.

   ARTICOLUL 34

   (1) Comisia are atributia de a clarifica punctele litigioase dintre parti si trebuie sa depuna eforturi spre a le conduce spre o solutie mutual acceptabila. In acest scop, comisia poate sa recomande partilor, la o anumita faza a procedurii si in mai multe rinduri, termenii unei intelegeri. Partile trebuie sa conlucreze de buna-credinta cu comisia pentru a-i permite sa-si indeplineasca functiile si trebuie sa tina seama in cel mai inalt grad de recomandarile acesteia.    (2) Daca partile ce pun de acord, comisia intocmeste un proces-verbal prin care inventariaza punctele in litigiu si ia act de intelegerea partilor. Daca, la o faza anumita a procedurii, comisia apreciaza ca nu exista nici o posibilitate de intelegere intre parti, ea inchide procedura si intocmeste un proces-verbal prin care se constata ca diferendul a fost supus concilierii, dar ca partile nu au ajuns la un acord. Daca una dintre parti lipseste sau se abtine de a lua parte la procedura, comisia incheie procedura si intocmeste un proces-verbal constatind ca una dintre parti lipseste sau se abtine de a participa la procedura.

58

Page 59: DCI + Conventia de La Washington

  ARTICOLUL 35

    Cu exceptia unei intelegeri contrare a partilor, niciuna dintre ele nu poate invoca, cu ocazia unei alte proceduri desfasurate in fata arbitrilor, a unui tribunal sau in orice alt mod, opiniile exprimate, declaratiile sau ofertele de reglementare facute de catre cealalta parte in cursul procedurii si nici procesul-verbal sau recomandarile comisiei.

   CAPITOLUL IV  Despre arbitraj

   Sectiunea 1  Despre cererea de arbitraj

   ARTICOLUL 36

   (1) Un stat contractant sau persoana unui stat contractant care doreste sa inceapa o procedura de arbitraj trebuie sa adreseze in scris o cerere pentru aceasta secretarului general, care trimite o copie celeilalte parti.    (2) Cererea trebuie sa contina informatii privind obiectul diferendului, identitatea partilor si consimtamintul lor la arbitraj potrivit regulamentului de procedura referitor la recurgerea la instantele de conciliere si arbitraj.    (3) Secretarul general trebuie sa inregistreze cererea in afara de cazul in care el, vazind informatiile continute in cerere, apreciaza ca diferendul depaseste in mod evident competenta centrului. El trebuie sa notifice imediat partilor inregistrarea sau refuzul de inregistrare.

   Sectiunea a 2-a  Despre constituirea tribunalului

   ARTICOLUL 37

   (1) Tribunalul arbitral (numit mai jos tribunalul) se constituie, indata ce e posibil, dupa inregistrarea cererii conform art. 36.    (2) a) Tribunalul se compune dintr-un arbitru unic sau dintr-un numar impar de arbitri numiti in conformitate cu acordul partilor.    b) In lipsa unui acord intre parti asupra numarului de arbitri si a modului de numire a acestora, tribunalul va fi alcatuit din trei arbitri: fiecare parte numeste un arbitru, iar al treilea, care este presedintele tribunalului, este numit prin intelegere intre parti.

   ARTICOLUL 38

    Daca tribunalul nu a fost constituit in cele 90 de zile urmatoare notificarii inregistrarii cererii de catre secretarul general conform art. 36 alin. 3 sau in orice alt termen convenit de catre parti, presedintele, la sesizarea partii mai diligente si, daca este posibil, dupa consultarea partilor, numeste arbitrul sau arbitrii care nu au fost inca desemnati. Arbitrii numiti de catre presedinte potrivit prevederilor prezentului articol nu trebuie sa fie cetateni ai statului contractant parte la diferend sau ai statului contractant a carui persoana este parte in diferend.

 

59

Page 60: DCI + Conventia de La Washington

  ARTICOLUL 39

    Arbitrii formind majoritatea trebuie sa fie cetateni ai altor state decit statul contractant parte in diferend si decit statul contractant a carui persoana este parte in diferend; se intelege totusi ca aceasta dispozitie nu se aplica daca, de comun acord, partile desemneaza arbitrul unic sau pe fiecare dintre membrii tribunalului.

   ARTICOLUL 40 

   (1) Arbitrii pot fi alesi din afara listei de arbitri, cu exceptia numirii de catre presedinte, prevazuta la art. 38.    (2) Arbitrii numiti din afara listei arbitrilor trebuie sa posede calitatile indicate la art. 14 alin. 1.

   Sectiunea a 3-a  Despre puterile si functiile tribunalului

   ARTICOLUL 41

   (1) Tribunalul decide asupra competentei sale.    (2) Orice cerere de declinare a competentei formulata de catre una dintre parti si intemeiata pe motivul ca diferendul nu este de competenta centrului sau, din oricare alt motiv, de aceea a tribunalului, trebuie sa fie examinata de catre tribunal, care decide daca aceasta trebuie sa fie tratata ca o chestiune prealabila sau daca examinarea sa trebuie sa fie legata de aceea a chestiunilor de fond.

   ARTICOLUL 42 

   (1) Tribunalul statueaza asupra diferendului in conformitate cu regulile de drept adoptate de parti. In lipsa unui acord intre parti, tribunalul aplica dreptul statului contractant parte in diferend -inclusiv regulile referitoare la conflictele de legi-, precum si principiile dreptului international din domeniul respectiv.    (2) Tribunalul nu poate refuza sa judece sub pretextul lipsei sau obscuritatii normelor de drept.    (3) Dispozitiile alineatelor precedente nu prejudiciaza facultatii pe care o are tribunalul de a decide "ex aequo et bono" daca partile sint de acord.

   ARTICOLUL 43

    Cu exceptia unui acord contrar al partilor, tribunalul poate, in orice moment al dezbaterilor, daca considera necesar:    a) sa ceara partilor sa prezinte orice document sau alte mijloace de proba, si    b) sa se deplaseze la fata locului si sa procedeze aci la orice anchete pe care le considera necesare.

   ARTICOLUL 44 

    Intreaga procedura de arbitraj se infaptuieste in conformitate cu prevederile prezentei sectiuni si, sub rezerva acordului contrar al partilor, cu acelea ale regulamentului de arbitraj in vigoare la data la care partile au consimtit la arbitraj. Daca se pune o problema de procedura neprevazuta de prezenta sectiune sau de regulamentul de arbitraj sau de orice alta reglementare adoptata de catre parti, ea va fi solutionata de catre tribunal.

60

Page 61: DCI + Conventia de La Washington

   ARTICOLUL 45 

   (1) Daca una dintre parti lipseste sau se abtine sa-si prezinte mijloacele (de proba), ea nu poate fi considerata ca a acceptat pretentiile celeilalte parti.    (2) Daca una dintre parti lipseste sau se abtine de a infatisa mijloacele in orice moment al procedurii, cealalta parte poate cere tribunalului sa ia in considerare punctele concluziilor ce ii sint supuse si de a da sentinta. Tribunalul, notificind partii care a fost lipsa cererea de care a fost sesizat, trebuie sa acorde acestei parti un termen de gratie inainte de pronuntarea sentintei, daca nu s-a convins ca partea in cauza nu are intentia de a se infatisa sau de a prezenta probele ei.

   ARTICOLUL 46 

    Cu exceptia unui acord contrar al partilor, tribunalul trebuie, la cererea uneia dintre acestea, sa statueze asupra tuturor cererilor incidente, aditionale sau reconventionale legate in mod direct de obiectul diferendului, cu conditia ca aceste cereri sa fie acoperite prin consimtamintul partilor si, pe de alta parte, ca ele sa tina de competenta centrului.

   ARTICOLUL 47

    Sub rezerva acordului contrar al partilor, tribunalul poate, daca apreciaza ca imprejurarile o cer, sa recomande orice masuri conservatorii in scopul salvgardarii drepturilor partilor.

   Sectiunea a 4-a  Despre sentinta

   ARTICOLUL 48

   (1) Tribunalul hotaraste asupra oricarei chestiuni cu majoritatea de voturi a tuturor membrilor lui.    (2) Sentinta este data in scris; ea este semnata de catre membrii tribunalului care s-au pronuntat in favoarea sa.    (3) Sentinta trebuie sa raspunda la toate punctele din concluziile supuse tribunalului si ea trebuie sa fie motivata.    (4) Orice membru al tribunalului poate adauga sentintei fie opinia sa personala - daca impartaseste sau nu parerea majoritatii -, fie mentiunea dezacordului sau.    (5) Centrul nu publica nici o sentinta fara consimtamintul partilor.

   ARTICOLUL 49

   (1) Secretarul general trimite fara intirziere partilor copiile certificate pentru conformitate ale sentintei. Sentinta se considera a fi fost pronuntata in ziua trimiterii ziselor copii.    (2) La cererea uneia dintre parti, care trebuie prezentata in 45 de zile de la darea sentintei, tribunalul poate, dupa ce a facut notificare celeilalte parti, sa statueze asupra oricarei chestiuni asupra careia ar fi omis sa se pronunte in sentinta sau sa corecteze orice greseala materiala pe care ar contine-o sentinta Decizia data face parte integranta din sentinta si este notificata partilor in aceleasi forme ca si aceasta. Termenele prevazute la art. 51 alin. 2 si la art. 52 alin. 2 curg incepind cu data pronuntarii deciziei respective.

 

61

Page 62: DCI + Conventia de La Washington

  Sectiunea a 5-a  Despre interpretarea, revizuirea si anularea sentintei

   ARTICOLUL 50

   (1) Orice diferend care ar putea sa se iveasca intre parti privind sensul sau efectul sentintei poate face obiectul unei cereri de interpretare adresate in scris secretarului general de catre una sau alta dintre parti    (2) Cererea este supusa, daca aceasta este posibil, tribunalului care a pronuntat sentinta. In caz de imposibilitate, se constituie un nou tribunal in conformitate cu prevederile sectiunii a 2-a a capitolului de fata. Tribunalul poate, daca apreciaza ca imprejurarile o cer, sa hotarasca suspendarea executarii sentintei pina ce se va fi pronuntat asupra cererii de interpretare.

   ARTICOLUL 51

   (1) Fiecare dintre parti poate cere in scris secretarului general revizuirea sentintei pe motivul descoperirii vreunui fapt de natura sa exercite o influenta hotaritoare asupra sentintei, cu conditia ca inaintea pronuntarii sentintei acest fapt sa fi fost necunoscut tribunalului ca si partii solicitatoare sau ca aceasta sa nu-l fi ignorat.    (2) Cererea trebuie introdusa in urmatoarele 90 de zile de la descoperirea faptului nou si in orice caz in urmatorii 3 ani de la pronuntarea sentintei.    (3) Cererea, daca este posibil, este supusa tribunalului care a statuat. In caz de imposibilitate, se constituie un nou tribunal, in conformitate cu sectiunea a 2-a a prezentului capitol.    (4) Tribunalul poate decide, daca apreciaza ca imprejurarile o cer, suspendarea executarii sentintei pina ce se va pronunta asupra cererii de revizuire. Daca, in cererea sa, partea in cauza solicita aminarea executarii sentintei, executarea este provizoriu suspendata pina ce tribunalul va hotari asupra cererii amintite.

   ARTICOLUL 52 

   (1) Oricare dintre parti poate sa ceara, in scris, secretarului general anularea sentintei pentru unul dintre motivele urmatoare:    a) viciu in constituirea tribunalului;    b) abuz de putere evident al tribunalului;    c) coruperea unui membru ai tribunalului;    d) incalcarea grava a unei reguli fundamentale de procedura;    e) lipsa de motive.    (2) Orice cerere trebuie facuta in urmatoarele 120 de zile de la data sentintei, in afara de cazul in care anularea este solicitata pe motiv de coruptie, in care caz cererea amintita trebuie sa fie prezentata in urmatoarele 120 de zile de la descoperirea coruptiei si, in orice caz, in cei 3 ani urmatori datei sentintei.    (3) La primirea cererii, presedintele numeste imediat, dintre persoanele al caror nume figureaza pe lista de arbitri, un comitet ad-hoc de trei membri. Nici un membru al acestui comitet nu poate fi ales dintre membrii tribunalului care a pronuntat sentinta si nici sa posede aceeasi nationalitate cu vreunul dintre membrii acestui tribunal, aceea a statului parte in diferend sau a statului a carui persoana este parte in diferend, nici sa fi fost desemnat pentru a figura pe lista de arbitri de catre vreunul dintre statele amintite sau sa fi indeplinit functii de conciliator in aceeasi cauza. Comitetul este imputernicit sa anuleze sentinta in intregime sau in parte pentru unul dintre motivele enumerate in alin. 1 al prezentului articol.

62

Page 63: DCI + Conventia de La Washington

   (4) Prevederile art. 41-45, 48, 49, 53 si 54 si acelea ale cap. VI si VII se aplica "mutatis mutandis" procedurii din fata comitetului.    (5) Comitetul poate sa decida, daca apreciaza ca imprejurarile o cer, suspendarea executarii sentintei pina ce se va fi pronuntat asupra cererii de anulare daca in cererea sa partea in cauza solicita aminarea executarii sentintei, executarea este suspendata in mod provizoriu pina ce comitetul va statua asupra zisei cereri.    (6) Daca sentinta este declarata nula, diferendul este supus, la cererea partii mai diligente, unui nou tribunal constituit conform sectiunii a 2-a din prezentul capitol.

   Sectiunea a 6-a  Despre recunoasterea si executarea sentintei

   ARTICOLUL 53

   (1) Sentinta este obligatorie fata de parti si nu poate fi obiectul vreunui apel sau altui recurs, in afara celor prevazute de prezenta conventie. Fiecare parte trebuie sa asigure executarea sentintei potrivit termenilor ei, in afara de cazul in care executarea este suspendata in virtutea dispozitiilor prezentei conventii.     In sensul prezentei sectiuni, o sentinta include orice hotarire privind interpretarea, revizuirea sau anularea sentintei, luata in baza art. 50, 51 si 52.

   ARTICOLUL 54

   (1) Fiecare stat contractant recunoaste orice sentinta data in cadrul prezentei conventii ca fiind obligatorie si asigura executarea pe teritoriul sau a obligatiilor pecuniare pe care sentinta le impune, ca si cind ar fi vorba de o judecata definitiva a unui tribunal functionind pe teritoriul zisului stat. Un stat contractant cu o constitutie federala poate sa asigure executarea sentintei prin intermediul tribunalelor federale si sa prevada ca acestea vor trebui sa considere o asemenea sentinta ca o judecata definitiva a tribunalelor unuia dintre statele federale.    (2) Pentru a obtine recunoasterea si executarea unei sentinte pe teritoriul unui stat contractant, partea interesata trebuie sa prezinte o copie certificata, pentru conformitate, de catre secretarul general tribunalului national competent sau oricarei alte autoritati pe care zisul stat contractant o va desemna in acest scop. Fiecare stat contractant face cunoscute secretarului general tribunalul competent sau autoritatile pe care le desemneaza in acest scop, informindu-l asupra eventualelor schimbari.    (3) Executarea este reglementata de legislatia privind executarea hotaririlor judecatoresti in vigoare in statul pe teritoriul caruia se aplica o asemenea procedura.

ARTICOLUL 55

      Nici o dispozitie a art. 54 nu poate fi interpretata ca facind exceptie de la normele de drept in vigoare intr-un stat contractant in ceea ce priveste imunitatea de executare a zisului stat sau a unui stat strain.

63

Page 64: DCI + Conventia de La Washington

   CAPITOLUL V  Despre inlocuirea si recuzarea conciliatorilor si arbitrilor

ARTICOLUL 56

   (1) Odata ce s-a constituit o comisie sau un tribunal si a fost pornita procedura, compunerea acestora nu poate fi modificata. Totusi, in caz de deces, de incapacitate sau de demisie a unui conciliator sau a unui arbitru, in caz de vacanta, se procedeaza dupa dispozitiile cap. III, sectiunea a 2-a, sau dupa acelea ale cap. IV sectiunea a 2-a.    (2) Orice membru al unei comisii sau al unui tribunal continua sa-si indeplineasca functiile sale in aceasta calitate in pofida faptului ca nu mai figureaza pe lista.    (3) Daca un conciliator sau un arbitru numit de catre una dintre parti demisioneaza fara asentimentul comisiei sau tribunalului al carui membru este, presedintele numeste in locul vacant o persoana de pe lista corespunzatoare.

   ARTICOLUL 57

    O parte poate cere comisiei sau tribunalului recuzarea unuia dintre membrii acestora pentru orice motiv implicind o lipsa evidenta in ce priveste calitatile cerute de art. 14 alin. 1. Partea intr-o procedura de arbitraj poate, in plus, sa ceara recuzarea unui arbitru pe motiv ca el nu indeplineste conditiile prevazute la sectiunea a 2-a a cap. IV pentru numirea tribunalului arbitral.

   ARTICOLUL 58 

    Ceilalti membri ai comisiei sau ai tribunalului dupa caz, se pronunta asupra oricarei cereri pentru recuzarea unui conciliator sau a unui arbitru. Totusi, in caz de egalitate de voturi, sau daca cererea de recuzare vizeaza un conciliator sau un arbitru unic sau o majoritate a comisiei sau tribunalului, decizia este luata de catre presedinte. Daca temeiul cererii este recunoscut, conciliatorul sau arbitrul vizat de hotarire este inlocuit conform prevederilor cap. III, sectiunea a 2-a, sau cap. IV, sectiunea a 2-a.

  

 CAPITOLUL VI  Despre cheltuielile de procedura

   ARTICOLUL 59

    Redeventele datorate de catre parti pentru utilizarea serviciilor centrului sint fixate de catre secretarul general in conformitate cu regulamentele adoptate in aceasta privinta de catre consiliul administrativ.

   ARTICOLUL 60 

   (1) Fiecare comisie si fiecare tribunal fixeaza onorariile si cheltuielile membrilor sai in limitele definite de consiliul administrativ si dupa consultarea secretarului general.    (2) In pofida dispozitiilor alineatului precedent, partile pot fixa dinainte, de acord cu comisia sau cu tribunalul, onorariile si cheltuielile membrilor acestora.

64

Page 65: DCI + Conventia de La Washington

   ARTICOLUL 61 

   (1) In cazul unei proceduri de conciliere, onorariile si cheltuielile membrilor comisiei, cit si redeventele pentru utilizarea serviciilor centrului, sint suportate in mod egal de catre parti. Fiecare parte suporta orice alte cheltuieli pe care le face pentru desfasurarea procedurii.    (2) In cazul unei proceduri de arbitraj, tribunalul fixeaza, sub rezerva unui acord contrar al partilor, suma globala a cheltuielilor facute de acestea pentru nevoile procedurii si hotaraste modalitatile de repartitie si de plata a ziselor cheltuieli, a onorariilor si cheltuielilor membrilor tribunalului si a redeventelor datorate pentru utilizarea serviciilor centrului. Aceasta decizie face parte integranta din sentinta.

   CAPITOLUL VII  Despre locul procedurii

   ARTICOLUL 62

    Procedurile de conciliere si de arbitraj se desfasoara la sediul centrului, sub rezerva dispozitiilor care urmeaza.

   ARTICOLUL 63 

    Daca partile hotarasc astfel, procedurile de conciliere si de arbitraj se pot desfasura:    a) fie la sediul Curtii Permanente de Arbitraj sau al oricarei alte institutii corespunzatoare, publica sau particulara, cu care centrul a incheiat aranjamente in acest scop;    b) fie in orice, alt loc aprobat de comisie sau de tribunal dupa consultarea secretarului general.

   CAPITOLUL VIII  Diferendele intre statele contractante

   ARTICOLUL 64

    Orice diferend care ar putea surveni intre statele contractante cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei conventii si rare nu ar putea fi rezolvat prin buna intelegere este adus inaintea Curtii Internationale de Justitie, la cererea oricarei parti in diferend, daca statele interesate nu au convenit o alta metoda de reglementare.

CAPITOLUL IX  Amendamente

   ARTICOLUL 65

    Orice stat contractant poate propune amendamente la prezenta conventie. Orice text de amendament trebuie sa fie comunicat secretarului general cu cel putin 90 de zile inainte de reuniunea consiliului administrativ in cursul careia amendamentul in chestiune trebuie sa fie examinat si trebuie sa fie imediat transmis de acesta tuturor membrilor consiliului administrativ.

 

65

Page 66: DCI + Conventia de La Washington

  ARTICOLUL 66 

   (1) Daca consiliul administrativ decide aceasta cu majoritate de doua treimi a membrilor sai, amendamentul propus este distribuit tuturor statelor contractante pentru ratificare, acceptare sau aprobare. Fiecare amendament intra in vigoare la 30 de zile dupa expedierea de catre depozitarul prezentei conventii a unei instiintari adresate statelor contractante, informindu-le ca toate statele contractante au ratificat, acceptat sau aprobat amendamentul.     Nici un amendament nu poate sa impieteze asupra drepturilor si obligatiilor unui stat contractant, ale unei colectivitati publice sau ale unui organism depinzind de acesta sau de una dintre persoanele sale, conform prezentei conventii, care decurg dintr-un consimtamint privitor la competenta centrului dat inaintea datei intrarii in vigoare a zisului amendament.

   

CAPITOLUL X  Dispozitii finale

   ARTICOLUL 67

    Prezenta conventie este deschisa semnarii de catre statele membre ale bancii. Ea este de asemenea deschisa semnarii de catre orice alt stat parte la Statutul Curtii Internationale de Justitie, pe care consiliul administrativ, cu o majoritate de doua treimi a membrilor sai, l-ar invita sa semneze conventia.

   ARTICOLUL 68 

   (1) Prezenta conventie este supusa ratificarii, acceptarii sau aprobarii statelor semnatare, potrivit procedurilor lor constitutionale.    (2) Prezenta conventie va intra in vigoare la 30 de zile dupa depunerea celui de-al douazecilea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare. Fata de orice stat care va depune ulterior instrumentul lui de ratificare, de acceptare sau aprobare, ea va intra in vigoare la 30 de zile dupa data acestei depuneri.

   ARTICOLUL 69 

    Orice stat contractant trebuie sa ia masurile legislative sau altele care vor fi necesare pentru aplicarea pe teritoriul sau a dispozitiilor prezentei conventii.

   ARTICOLUL 70

    Prezenta conventie se aplica la toate teritoriile pe care un stat contractant le reprezinta pe plan international, cu exceptia acelora care sint excluse de catre zisul stat prin notificare adresata depozitarului prezentei conventii, fie in momentul ratificarii, acceptarii sau aprobarii, fie ulterior.

   ARTICOLUL 71

    Orice stat contractant poate denunta prezenta conventie prin notificare adresata depozitarului prezentei conventii. Denuntarea isi produce efectul la 5 luni dupa primirea zisei notificari.

66

Page 67: DCI + Conventia de La Washington

   ARTICOLUL 72

    Nici o notificare facuta de catre vreun stat contractant in virtutea art. 70 si 71 nu poate afecta drepturile si obligatiile statului respectiv, ale unei colectivitati publice sau ale vreunui organism depinzind de el sau de vreuna dintre persoanele sale in termenii prezentei conventii, care decurg dintr-un consimtamint in competenta centrului dat de unul dintre ei anterior primirii zisei notificari de catre depozitar.

   ARTICOLUL 73 

    Instrumentele de ratificare, de acceptare sau aprobare a prezentei Conventii si a oricaror amendamente ce-i vor fi aduse vor fi depuse la banca, care va actiona in calitate de depozitar al prezentei conventii. Depozitarul va transmite copii ale prezentei conventii certificate pentru conformitate statelor membre ale bancii si oricarui alt stat invitat sa semneze conventia.

   ARTICOLUL 74 

    Depozitarul va inregistra prezenta conventie la Secretariatul Natiunilor Unite conform art. 102 al Cartei Natiunilor Unite si regulamentelor aferente acesteia, adoptate de catre Adunarea generala.

   ARTICOLUL 75

    Depozitarul va transmite notificari tuturor statelor semnatare, cu informatii privind:    a) semnaturile potrivit art. 67;    b) depunerea instrumentelor de ratificare, de acceptare sau aprobare conform art. 73;    c) data intrarii in vigoare a prezentei conventii conform art. 68;    d) excluderile de la aplicatia teritoriala conform art. 70;    e) data intrarii in vigoare a oricarui amendament la prezenta conventie in conformitate cu art. 66;    f) denuntarile conform art. 71.     Intocmita la Washington in limbile engleza, spaniola si franceza, cele trei texte avind aceeasi valoare, intr-un singur exemplar care va fi depus in arhivele Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare, care a indicat prin semnarea de mai jos ca ea accepta sa indeplineasca functiile trecute in sarcina sa prin prezenta conventie.

67


Recommended