dacia magazin

Director fondatorDr. Napoleon Săvescu

Redactor - şefProf. Gheorghe Bucur

Redactor - şef adjunctProf. Mariana Terra

Secretar de redacţieIstoric Nicolae Nicolae

Publisher:ing. Dorin Săcală

TehnoredactareIng. Gheorghe Dascălu

R. Căliman

ColaboratoriProf. Gheorghe D. Iscru

Prof. Dr.Tereza Danciu

Prof. Dr. Mărioara Godeanu

Prof. dr. Zenovie Cârlugea

Publicaţie editată de fundaţiaDACIA REVIVAL INTERNATIONAL

RedacţiaStr. Florilor nr. 37, cod. 820035, Tulcea,

jud. Tulcea , România

Tel. 0729011003 ; 0752104184 ; 0722274551

e-mail: [email protected]

www.dacia.org

www.karograf.ro/daciamagazin.html

Tiparul executat la ARTPRINT SRL Slobozia

ISSN 153-5316

Revista DACIA MAGAZIN este o tribună a ideilor istorice,deschisă oricăror păreri oneste.

Întreaga responsabilitate a informaţiilor apărute, a moduluide redactare şi a imaginilor folosite aparţine în exclusivitate

autorilor articolelor publicate.

Nr. 71-72, noiembrie - decembrie 2011DACIA

magazin

1

I. EDITORIAL

PENTRU CONSECVENŢĂ DACOLOGICĂ FAŢĂ CU TEZA FALSĂ A „ROMANIZĂRII” DACIEI

Conf. univ. dr. G.D.Iscru

Conspiraţia neoimperialistă mondială, pre-luând „ştafeta” nocivă de la imperiile „istorice” de odi -nioară, şi-a amplificat efortul de „topire” a naţiuniloretnice şi a Statelor lor naţionale în megaformaţiunizonale, numite, eufemistic, „Uniuni”, concepute casuprastate „civice şi multiculturale”, fără vreo culoarenaţională. Aceasta, ca primă etapă pe calea consti-tuirii unui „Imperiu global”, planetar, condus de un gu-vern mondial.

Astfel, cu „anticipaţie”, către sfârşitul se -colului XVIII a fost constituită „Uniunea Statelor Ame -ricane” (U.S.A.), cu scopul evident, chiar dacănedeclarat public, de a se extinde, în perspectivă,peste cele două Americi. A fost prima creaţie a forţeloroculte, căreia istorici, prea creduli sau obedienţi, i-auspus şi îi spun „revoluţia americană”. În continuare,în S.U.A., naţiunile autohtone au fost decimate, întimp, iar supravieţuitorii acestora au fost puşi în „re -zervaţii”, ca animalele sălbatice. Cu un secol maiînainte, în Europa, mai exact în Anglia, avusese loco aşa-numită „revoluţie glorioasă”, care a pus Imperiulbritanic sub autoritatea aceloraşi Forţe, anul 1689 de-venind an „de referinţă”. După „revoluţia americană”,la foarte scurt timp, pe „bătrânul continent”, în Franţa,respectivele Forţe au pus la cale o nouă „revoluţie”,într-un an jubiliar, 1789. Sub acoperirea unei „Decla -raţii universale” asupra „drepturilor omului şi alecetăţeanului” (atenţie la ordinea beneficiarilor!), autoriiau dezlănţuit o cumplită şi absurdă teroare dar„opera” au dispus să fie numită, în cărţile de istorie,până azi, „Marea Revoluţie Franceză”. Deci, una „glo-rioasă”, alta „mare”!

Preluând încărcătura generoasă a principi-ilor franceze, secolul al XIX-lea, prin lupta şi triumfulnaţiunilor – de aceea numit şi „secolul naţiunilor” –

părea să dejoace obiectivul Conspiraţiei înainte caambii comilitoni pentru dominaţie – imperiile „istorice”şi Forţele oculte – să ajungă la înţelegere pentru unobiectiv comun: desfiinţarea naţiunilor etnice şi aStatelor naţionale. Vor ajunge însă la începutul se -colului XX, când imperiile supravieţuitoare primuluirăzboi mondial s-au unit cu „Imperiul invizibil” al amin -titelor Forţe, Imperiul capitalului, şi astfel, împreună,şi-au reactivat şi şi-au etapizat obiectivul.

Sub încurajarea succeselor anterioare,Conspiraţia consolidându-se, pe ruinele Imperiuluiţarist autocrat, a putut fi constituită, tot printr-o „mare”revoluţie, acum „socialistă”, şi tot într-un an jubiliar,1917, „Uniunea” Sovietică (U.R.S.S.) – primul imperiucomunist totalitar, fără nimic naţional în titulatură şi înpractica politică. Concomitent s-a dat în lucru „proiec-tul” pentru o „Uniune” europeană ce avea să-şi intreîn rol după al doilea război mondial, planificat şi el.Se preconizau şi alte „Uniuni” zonale.

Noi considerăm că preconizatul „imperiuglobal” cu pregătirea lui prin „Uniuni” zonale, repre -zintă tot un obiectiv himeric, contrar mersului firesc alistoriei, similar himerei „Imperiului universal”, care abântuit capetele bolnave de avere, de putere şi domi -naţie, din Antichitate şi până în Epoca modernă.Himera „Imperiului universal” a avut, precum se ştie,soarta himerelor, imperiile istorice fiind aruncate încriza generală de sistem imperial prin lupta naţiunilorpentru recuperarea identităţii şi suveranităţii. Fără în-doială, va eşua şi himera Consipraţiei neoimperialiste,căci naţiunile – principala permanenţă a istoriei! –, cuStatele lor naţionale, nu vor accepta trecerea lor înnefiinţă.

Ignorând însă, din nou, legile firii şi legi -tatea istorică, iresponsabilii corifei ai Conspiraţiei, prin


magazin

2

multele lor societăţi secrete, dar şi la vedere au rede-clanşat acţiunea distructivă de aşa-zisă „globalizare”iar chinurile naţiunilor au reînceput. Aceasta estereala şi marea primejdie cu care lumea se confruntăazi şi în perpectivă!

Sunt vizate direct, subtil dar şi brutal, în„era” capitalismului dezastrelor, Identităţile şi Su-veranităţile naţionale. În acest scop, sunt reactivatemetode ale imperiilor „istorice” şi sunt inventatemetode noi. S-a elaborat aşa-numita doctrină a şocu-lui – un mecanism diabolic de jaf şi dominaţie! – cares-a aplicat şi se aplică în Statele aduse în stare deobedienţă. S-a aplicat şi se aplică şi la noi, cu con-secinţele care se simt şi se văd. Cel mai trist este căprin „metode specifice” sunt atraşi în acest carusel aldistrugerii şi factori interni de decizie.

În context, falsificarea sau anularea iden-tităţilor naţionale este un procedeu folosit cu insis-tenţă. Căci identităţile naţionale sunt un obstacolputernic în calea „globalizării”.

În Europa, teza falsă a „romanizării” naţiu-nilor cotropite în Antichitate de Imperiul roman, uneleîncorporate apoi în noul „Sfânt Imperiu Roman” deconfesiune catolică, a dat rezultate, preluate ca atarede Conspiraţia neoimperialistă. Astfel, francezii numai sunt urmaşii galilor, căci pe aceştia i-a „roman-izat” vestitul Cezar, masacrându-i. Nemţii nu mai sunturmaşii poporului primordial al arienilor, fraţi cu geţiişi cu dacii, ci li s-a confecţionat o ascendenţă „bar-bară”, sub care trăiesc şi azi, trecută în cărţile de is-torie. Iar în nomenclatorul european şi mondial,dintr-o confuzie care, deliberat, persistă, sunt numiţi„germani”, ţara lor este numită Germania, deşineamţul zice: „ich bin deutsch” (= eu sunt dac) şi ţaraşi-o numeşte Deutschland (Ţara dacilor!). Deci, le-adispărut, oficial, ascendenţa naţională reală! Danezii,suedezii, norvegienii nu mai sunt urmaşi ai dacilor şigeţilor, ci sunt numiţi „popoare germanice”, vorbindaşa-zise „limbi germanice”. Sud-dunărenii, dintr-odublă eroare – politică şi bisericească – nu mai sunturmaşi ai traco-geto-moesilor, ai valahilor/vlahilor,care populau masiv Peninsula şi pe a căror temelies-au constituit naţiunile sud – dunărene, ci ar fi slavi.Presiunea Imperiului ţarist în zonă le-a consolidat„slavismul”, cu consecinţe grele pentru vlahii bal-canici. Adevăraţii autori ai recentelor „războaie bal-canice” au „creat”, în Bosnia-Herţegovina, chiar onouă naţiune – „naţiunea musulmană”! ...

Sunt multe de spus pentru fiecare caz în

parte şi nu este uşor să se elimine respectivele falsuri.Dar le sunt evidente consecinţele.

Venind la cazul nostru, situaţia este şi maicomplicată. Căci Dacia, apoi Ţările Dacice sau Valahi-ile succesoare au reprezentat o tentaţie continuă pen-tru „împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă”(Eminescu), azi pentru autointitulatele „Centre de Put-ere”, care le-au tot jefuit şi le jefuiesc, împuţinându-le Spaţiul, populaţia şi resursele. Dacă „imperiileistorice” şi-au impus asupra Valahiilor noastre, prinforţă, suzeranitatea sau stăpânirea, după 1989 – altan jubiliar! – Suveranitatea României a fost negociatăca o marfă de liderii Puterii iar în 2007 a fost cedatăUniunii Europene, act ratificat în regim de urgenţă deParlament.

În cazul nostru, teza falsă a „romanizării”Daciei nord-dunărene – direct, în spaţiul cucerit în106 d.Hs., dar şi „la distanţă”, în imensa vatră liberăa strămoşilor noştri reali! – a avut şi are încă douăvariante: prima, pornind de la panegiristul împăratuluiTraian, Eutropius, cu exterminarea dacilor; a doua,mai ... „blândă” a continuatorilor acestuia. Însă, înlipsa temeiurilor ştiinţifice şi în faţa unei logici ele-mentare care respinge teza în ambele variante, adep -ţii variantei a doua, dorind să facă mai acceptabilă„romanizarea”, au susţinut şi susţin persistenţa unuinumăr de autohtoni după cele două războaie, pe carecuceritorii i-ar fi „romanizat”, adică i-ar fi transformatdin daci în romani – pur şi simplu! Sau, poate, auto-htonii respectivi, „complexaţi” în faţa „civilizaţiei” je-fuitorilor, s-ar fi „auto-romanizat”! De aici ar fi rezultat,după 106 d.Hs., un nou şi tânăr popor, „daco-ro-manii”, împestriţat de barbarii Asiei porniţi ulterior înmigraţie, apoi de barbarii stilaţi ai timpurilor recente.La „romanizare” şi-au adus contribuţia şi multele mi-siuni catolice trimise să facă prozelitism, dar şi să in-oculeze „teza”. De asemenea, copii de autohtoni, bineselecţionaţi sau trimişi de părinţii lor bogaţi în Occi-dentul catolic, au fost şcoliţi şi îndoctrinaţi la şcoliiezuite. Revenind în ţară şi devenind, unii, persona -lităţi, au scris şi au propovăduit aceeaşi doctrină înprima variantă, aceea a exterminării dacilor. Amintimcazul celor doi mari istorici ai veacului XVII, GrigoreUreche şi Miron Costin, ale căror opere au devenit,în acest sens, „cărţi de căpătâi” pentru generaţii deintelectuali. Reţinem că un autor avizat îi spune luiMiron Costin, referindu-se la îndoctrinarea lui roman-istă, „discipol al iezuiţilor polonezi”1. Cazurile cele mairelevante şi mai nocive au fost însă „Hronicul” lui Dim-


magazin

3

itrie Cantemir şi foştii copii de greco-catolici, recrutaţidin Ardeal în secolul XVIII, viitorii corifei ai „ŞcoliiArdelene”. S-a mai făcut şi o „inginerie filologică” peseama cuvântului autohton rumân, în care s-a înlocuitvocala u cu o, cuvântul devenind român; apoi, în-locuindu-se â cu a, s-a putut ajunge la roman. Mainou s-a intervenit şi în „Pluguşorul” de Anul Nou, încare bădica Troian a devenit bădica Traian – şi alteinginerii de acest fel, cum ar fi schimbarea numeluiunor localităţi din Troian în Traian etc... Cărturari au-tohtoni, prea creduli, preluând unii de la alţii, au con-solidat teza „romanizării”, şi-au clădit opera pe temeliaei, au transmis-o şi factorului politic şi astfel s-a ajuns,la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX,în contextul creşterii speranţelor în Occidentul lumi-nat, politic, „romanizat” şi el, să se dea ţării numelede România – în alfabet european „Romania”! – înmemoria Romei imperiale, cu aceasta anulându-se,practic, identitatea noastră naţională reală.

În timp, în replică, s-au emis îndoieli asupratezei „romanizării”, s-au formulat obiecţii. SavantulB.P.Hasdeu a „demontat” teza „doctorilor” ardeleni aicelebrei Şcoli. Au căzut mari jertfe pe altarul Daciei,precum Eminescu şi Densuşianu, dar, oficial, prin po-litica educaţională şi prin presă s-a perseverat îneroare: „erare humanum est, perseverare diabolicum”! – o crimă politică pe seama unei întregi naţiuni!Eroarea n-a fost corectată iar în 2007 ea a revenit,oficial, chiar în varianta dură, când în manualul deprofil de clasa a XII-a – cel mai important din preuni-versitar! – s-a eliminat, pur şi simplu, Dacia străvecheşi Antică, patria strămoşilor noştri reali, cu tot ce areprezentat ea. Era acelaşi an, 2007, în care lideriiau cedat Suveranitatea Naţională! Coincidenţă?!

În acest context a luat naştere mişcareadacologică, menită să readucă adevărul ştiinţific într-oproblemă majoră, mişcare revigorată în anii din urmăprin efortul Societăţilor dacologice, în primul rând prinSocietatea Internaţională „Reînvierea Daciei”, preşe -dinte fondator dr. Napoleon Săvescu.

Ne nelinişteşte, însă, faptul că în însăşimişcarea noastră dacologică mai sunt colegi care, înnoul context politic, continuă să „cocheteze” cu vari-anta mai „blândă” a tezei „romanizării”, unii chiar încămai „îndulcind-o” în plus. În vorbirea şi scrisul lor semenţine, pentru naţiune, mixajul: „daco-romană”,chiar „daco-română”, pentru un spor de credibilitateşi de atracţie. Avem chiar o „Academie daco-română”,care acordă doctorate în „dacoromânistică”.

Pentru Europa, dar şi pentru noi, „ro-manizarea” a servit şi serveşte drept un alibi, în pro -paganda Conspiraţiei, pentru a-i convinge pe ceineavizaţi de necesitatea refacerii, pe bătrânul conti-nent, deocamdată, a unităţii „lumii-romane” – evident,fără vreo „culoare” naţională, cuvântul „naţional” în-cepând să fie scos din vocabular. Şi în acest sens sespeculează cu abilitate.

Aşadar, să ne bucurăm pentru succeselede până acum ale mişcării noastre dacologice şi sămergem mai departe cu perseverenţă şi competenţă,dar să înţelegem bine şi să respectăm imperativeledacologiei ca ştiinţă, cel mai important dintre ele fiindacela de respingere totală a tezei „romanizării” Daciei,în ambele variante, de respingere a mixajelor: daco-roman, daco-român sau daco-românism şi să utilizămcorect noţiunile şi conceptele.

Ştim că sunt încă întrebări la care nu s-arăspuns, că sunt încă mistere de dezlegat în domeniulcare ne preocupă, dar acum ştim că avem o istoriefascinantă a strămoşilor noştri reali şi a urmaşilor lor,moşii şi părinţii noştri, istorie ce continuă însă să fiedenigrată de năimiţii Conspiraţiei neoimperialiste.

După testamentul politic al „poetuluinaţional nepereche” – „totul trebuie oarecum dacizatde-acum nainte”! –, din situaţia limită în care ţara afost adusă vom renaşte numai prin „dacizare”, adicăprin cultivarea, din nou, a virtuţilor înaintaşilor, fără aignora erorile, câte au fost. Iar numele ţării să seschimbe din România în Dacia, conform exigenţelorştiinţifice şi naţionale.

Despre strămoşii noştri reali încheiem cuaprecierea, în profundă cunoştinţă de cauză, a mare-lui dacolog Mihai Eminescu – „prima jertfă politică pealtarul Daciei Mari”, cum bine l-a caracterizat colegulnostru dr. Aurel David:

„Era un popor brav acela care-a impustribut superbei împărătese de marmură a lumei:Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere teîmple de lacrimi iar nu de dispreţ şi a fi descendentulunui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrieşi libertate, a fi descendentul unui asemenea poporn-a fost şi nu va fi ruşine niciodată”.

16 octombrie 2011_____________1 Ramon de Basterra, Opera lui Traian, Ed. MicaValahie, Bucureşti, 2010, p. 147.


magazin

4

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

5. SARMISEGETUSA (I)dr. Napoleon SĂVESCU

DRUMULSPRE SARMISEGETUSA

Într-o dimineaţă frumoasă de iunie a anului2001, plec din Bucureşti, împreună cu un grup de pri-eteni, curioşi să vadă „pe viu” una din cele mai vechicapitale religioase ale lumii antice europene, să vadăSarmi-seget-usa. Nume cu rezonanţă veche din lumeavedică, posibilul corespondent în această limbă fiind„Eu mă grăbesc să curg”, nume pe care istoria lumiipare să-l fi uitat. La volan îl am pe inginerul constructorCornel, vechi amic de liceu. Mergem spre capitala spi -rituală a Daciei, a Daciei Ţară a zeilor, mergem spreSarmisegetusa, Stonehenge-ul nostru, Mecca noastră,acolo în Transilvania, acolo în Carpaţi. De fapt, în anul2000, ei, Sarmisegetusei, i-am dedicat, nu întâmplător,şi Primul Congres Internaţional de Dacologie.

Soarele strălucitor al verii împreună cu aerulconditionat din maşină ne fac plăcută călătoria. Şose-lele sunt curate, bine întreţinute, însă înguste şi camaglomerate.Trecem rapid prin Piteşti şi ne îndreptămspre valea Oltului, spre Sibiu.

Fig. 102 Ing. Cornel Ivănescu privind gânditorla ovoidul de andezit, de fapt un astrolab.

Tehnica de a sculpta în această rocă dură deandezit un ovoid rămâne un mister. Şi totuşiaceastă minune zace aruncată într-un colţ,

plin de gunoi şi broaşte.

Fig. 103

Felul în care se pare că s-a sculptat, cât şi importanţa lui funcţională mi-au fost

dezvăluite de profesorul Puchele,adus de mine din Pennsylvania,

specialist în istorie veche şi arheologie. Azi, ideea de astrolab este preluată de toţi

„specialiştii” români care, însă, „uită” să menţioneze că până în acest

moment, până în anul 2001, era consideratde ei, nimic altceva decât un vas funerar.


magazin

5

Cornel, cunoscându-mi cartea Noi nu suntemurmaşii Romei, mă atacă frontal. - Înţeleg, spune el, că este total ilogic ca ro-manii să ocupe pentru 165 de ani doar 14% din terito-riul Daciei şi, peste noapte, nu numai dacii ocupaţi săfi învăţat latina şi să fi renunţat la pro-pria lor limbă, dar şi dacii liberi, ceidin acel 86% din teritoriul liber al Da-ciei, neocupat de romani, să fiacţionat „mimetic”, la fel!... Ce nu poteu înţelege este de ce ei, dacii, ar fitrebuit să înveţe o limbă nouă,latina? De ce? Ca să comunice cunevestele lor, cu copiii, cu rudele, nuaveau nevoie de o limbă nouă! Casă-şi „fluiere” animalele, câinii, oilenu le trebuia latina! De când un grupminoritar implementează unei popu-laţii majoritare o limbă ? Iar daciiliberi de ce să-şi uite limba, aşa dinsenin, fără să-i fi întâlnit pe romani,decât poate ca adversari, în lupte?

O asemenea bazaconie sfidează orice logică. Eu, lascoală, a trebuit să studiez rusa şi franceza, cu profe-sori bine pregătiţi, având cărţi şi caiete, creioane şi hâr-tie, şi tot am rămas corijent. Am plecat din liceu fărăsă ştiu să vorbesc nici una din limbile amintite... şi camine mai mult de trei sferturi din clasă.

Fig. 104 Discuţiile noastre sunt legatede istoria locurilor.

Fig. 105 „Când nimeni în lume nu citea,la Tărtăria se scria!”

Fig. 106 Şi totuşi, din această fotografie, lipsesc două persoane:socrul meu, avocatul Lazăr Cutuş - care mi-a procurat această

stâncă de andezit, şi ziaristul Vladimir Brilinsky.


magazin

6

Între timp, ajungem laTărtăria, judeţul Alba, în faţa primuluimonument din lume închinat apariţieiscrisului. Amintiri de la festivităţile ceau avut loc atunci, în urmă cu un an,îmi trec prin faţa ochilor. Îi văd lângămine pe cei ce m-au ajutat să fina -lizăm acest proiect. Îi văd pe preşe -dintele consiliului judeţean Hu -ne doara, dr. Mihail Rudeanu, pe pre-fectul de Alba, avocatul Ioan Rus, pepreşedintele patronajului din Româ-nia, dr. George Constantin Pău -nescu, pe avocatul Lazar Cutuş dinOradea, pe preşedintele filialei Tran-silvaniei a societăţii ReÎnvierii Daciei,jurnalistul Nunu Brilinsky, pe gener-alul Nicolae Spiroiu, fost mi nistru alapărării naţionale, în prezent con-silier principal al Societăţii „Reîn-vierea Daciei”, pe avocatul acesteisocietăţi, Dan Dima, pe doamna pro-fesoară Viorica Enăchiuc, pe ziaristaTanţa Popescu şi mulţi alţii, al cărornume vor rămâne în istoria acestuineam, numele lor găsindu-se peplaca de marmură de la baza monu-mentului. Mii de oameni, veniţi depeste tot teritoriul vechii Dacii, erauprezenţi.

Fig. 107 Se taie panglica tricoloră şi se primeşte pâine şi sare.

Fig. 108 A te îmbrăca în haine de sărbătoareeste un privilegiu pe care numai un suflet de Dac

îl poate înţelege.

Fig. 109 Lume multă, specialişti din toate domeniile, oameni obişnuiţi, curioşi, comentatori binevoitori sau nu… au fost prezenţi la acest eveniment unic în lume:

dezvelirea unui monument dedicat apariţiei scrisului în lume.


magazin

7

Nu vreau să intru în polemica „naţionalistă”,aşa că voi încerca să spun în două cuvinte ce înţelegeu prin :

Popor: Un grup de oameni care trăiesc încadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, auaceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie.

Fig. 110 In această mulţime uriaşă îl văd şi pe arheologulGh. Lazarovici, care îmi vorbea, nu de mult, despre

stratigrafia în arheologie şi datarea astfel a tăbliţelor cuscris pictografic de la Tărtăria.

Desigur, datarea cu carbon radioactiv a resturilor osoasegăsite împreună cu „tăbliţele”, de către prietenul meuMarco Merlini, a stabilit, într-un mod de necontestat,

faptul că scrisul de la Tărtăria este mai vechi cu 2.000 deani decât cel sumerian. Deci, cel mai vechi din lume.

Fig. 111 Monumentul apariţiei scrisului în lume– Tărtăria, împreună cu cel al lui Burebista –

Orăştie şi cu cel al lui N. Densuşianu – Densuş-Haţeg , ridicate de mine în România,

reprezintă doar o mică parte dinactivităţile societăţii „Dacia Revival” –

ReÎnvierea Daciei.

Fig. 112 Preotul Ion Rudeanu, cel care împreună cu fratele său

Mihai, m-a ajutat să ridic la Orăştieprima (şi ultima)

statuie a lui Burebista, este prezent la acest eveniment

de excepţie.

Fig. 113 Există acea mândrie naţionalăcare te face să te simţi mai înalt, mai mare,

mai mândru.


magazin

8

Spaţiul geografic care caracterizează unpopor este Patria acestui popor.

Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu,cât şi poporul din acest spaţiu geografic.

Naţiunea: Tot ce a dat mai bun un poporde-a lungul sutelor şi miilor de ani formează Naţiuneaacelui popor. Naţiunea reprezintă stadiul superior alnoţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul va -loric recunoscut şi acceptat internaţional.

Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce adat mai bun poporul său de-a lungul sutelor de ani(naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea dincare face parte.

În vremea noastră, sensul „naţionalist” are,după unii, predominant, conotaţie peiorativă, îngustă:cineva care nu gândeşte „larg”, ci mai mult în cadrulrestrâns al naţiunii lui, unilateral, motiv pentru care,după aceştia, nu este bine privit într-o societate multi-naţională. Sunt şi forme negative ale naţionalismului :

naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist. Sculptorul, care a reuşit să-i pună viziuneaacestui monument în practică, a fost domnul Ioan Şeu.

Fig. 114 Mii şi mii de urmaşi ai celor care au inventat primii scrisul în lume au fost prezenţi. În ziarele de atunci nu s-a spus adevărul când s-a scris că la acest eveniment au participat

doar câţiva localnici.

Fig. 115 Prima coroană de flori depusă la monument de către preşedintele

consiliului judeţean Hunedoara,dr. Mihai Rudeanu.


magazin

9

Şi despre ce vorbeam atunci, la Tărtăria,puteţi vedea mai jos. -75 000 î.Hr: Cel mai vechi obiect decoratde mâna omului a fost găsit în South Africa în anul2001. -50 000 î.Hr: Cea mai veche piatră îngravatăcu o cruce este Crucea de la Tata. A fost găsită înPanonia şi aparţine poporului Carpato-Danubian. - 23.000-35.000: Cea mai veche peşteră pic-tată din lume, Coliboaia. Expertiza specialiştilorfrancezi avea să confirme autenticitatea desenelordin peştera Coliboaia şi să le stabilească ori gineaîntr-un interval de timp ai cărui ani se numără cuzecile de mii: 23.000-35.000. (Andreea Dogar, 2010-06-20, Evenimentul Zilei) - 18 000 î.Hr: Peşteri preistorice pictate segăsesc la Cuciulat Daco-Rumânia, Altamira-Spain,

Lascaux-France, Kimberley-Aus-tralia.

- 6.000 î.Hr: King Wen in-ventează scrisul în China.[poveste mitică fără un substratpalpabil] - 5.500 î.Hr: Grupul culturalVincea dezvoltă scrisul ideografic/pictografic. Şi, cum am spus demulte ori, „Când nimeni în lumenu citea, la Tărtăria se scria!”

- 4.000 î.Hr: Scrisul ideo -grafic/ pictografic se dezvoltă pevalea fluviilor Tigru şi Eufrat.

- 3.500 î.Hr: Scrisul hi-eroglific Egipt.

- 2.500 î.Hr: Scrisul Proto-Semetic .

- 2.100 î.Hr: Code of Ur-Nammu. Cel mai vechi cod de legi.

Fig. 117 75 000 î.Hr: Cel mai vechi obiect decorat de mâna omuluia fost găsit în South Africa în anul 2001.

Fig. 11850 000 î.Hr:

Cea mai veche piatră îngravată este

„Crucea de la Tata”.

A fost găsită în Panonia şi aparţine poporuluiCarpato-Danubian.

Fig. 116


magazin

10

În total, s-au descoperit în jur de zece figuri deanimale, printre care un bizon, un cal, posibil o fe-lină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri.Sursa: Federaţia Română de Speologie / Fotografierealizată de Andrei Posmosanu. Preluata de pe inter-net :http://www.evz.ro/detalii/stiri/pict...li-898412.html

Fig. 119 23.000-35.000 î.Hr: Coliboaia, cea maiveche pictură rupescă din Europa

Fig. 122 Chauvet – Franţa. Datarea lor esteinconsistentă: C.Zuchner consideră culoarea

roşie a picturilor aparţinand perioadei Gravettiene(28.000-23.000) în timp ce cea neagră ar aparţine

celei Magdaleniene (18.000-10.000). Pettitt & Bahnconsideră incorectă datarea de mai sus.

Fig. 120 Calul pictat pe peretele peşterii Cuciulat – România;

15.000 –20.0000 (Vasile Boroneanţ)

Fig. 123 Acest phallus vechi de 7500 ani, a fost găsit pe teritoriul României. El conţine oinscripţie în pierdutul scris proto-European şicare încă nu a fost descifrat, ne spune MarcoMerlini. Piesa se găseşte la muzeul din Sibiu.

Fig. 121 Altamira-Spania, 18.500 ani vechime

Fig. 124 Micuţele rotiţe, găurite la mijloc,conţinând inscripţii milenare, din perioade

timpurii ale mileniului V î.Hr.,reprezintă Nu unpre-scris (vezi Shan M.M.Winn-1981), ci un ade-vărat sistem de scriere similar cu cel chinezesc,

sumerian, indus şi pre-Columbian, „nuclear”,logografic, apărut în spaţiul Carpato-Dunărean

cu cel putin 1.500 de ani înaintea celorlalte.


magazin

11

Aici a fost descoperită o figurină conică cu obază de 2cm. şi o înălţime de 4.5cm. La 30cm. de-părtare de aceasta era un suport paralelipipedic de 4,4x 2 x 2,5 cm. Amândouă piesele aveau incizii, semneîntr-o dispoziţie bine elaborată, părând să reprezintesimboluri şi idiograme efectuate într-o manieră liniară.S-a sugerat o analogie cu o statuetă descoperită laCatal Huyuk - Anatolia J.Mellaart, 1963). Diferenţaconstă în faptul că piesele de la Ocna Sibiului conţinun „sistem de semne” …. Idiograme de peste 8.000ani vechime.

O mamă pe un tron, ţinând în mâini un copil. Amân-doi sunt decapitaţi, fiind acoperiţi cu semne ciudate geomet-rice, abstracte, sugerând scrisul. Statueta a fost găsităîntr-un sătuc din vestul României, la Rast. Situl arheologicde la Rast, din apropierea Dunării, aparţine culturii Vincea.Această „Madonă”, înaltă de 12 cm. şi veche de peste 7.000de ani, a fost descoperită de arheologul Gh. Lazarovici dinCluj. Arheologul american Marija Gimbutas a fost însă primacare a observat că semnele, care acopereau figurina, nuerau nici estetice şi nici ornamentale. S-a considerat camama şi copilul erau acoperite cu un scris, vechi şi pierdut,proto-European, cu 2.000 de ani mai vechi ca cel Sumerian.

Pe figurina de lut de la Tangâru se pot vedeasemne vechi ale scrisului european. Ele se găsesc atât pepartea din faţă, cât şi pe cea din spate a figurinei. Semnelesunt plasate pe benzi clare, diagonale. Putem distinge clarspirale, paralele, triunghiuri, unghiuri, <, >, cât şi alte semneliniare. Idolul este o femeie decapitată, cu braţele ridicate şitruncate. Are 9cm. înălţime şi a fost găsită la Tangâru,aproape de Giurgiu, România. Făcută acum 8.000 de ani,figurina aparţine culturii neolitice Boian.

Am prezentat toate aceste imagini ale pre-scrisului European, găsite pe teritoriul nostru, pentru arăspunde celor care au introdus ipoteza greşită precumcă tăbliţele de la Tărtăria, de fapt, au fost pierdute pela noi de nişte negustori sumerieni (şi asta cu 2000 deani înainte ca Sumerul să înceapă să existe!).

Fig. 125 Pe teritoriul de la Ocna Sibiului, la „Triguri”, pe o terasă a râului Visa, în

apropierea unor vechi mine de sare, se găseşte una din cele mai vechi aşezări

neolitice din ţara noastră, unde se fac excavărisistematice din 1977.

Fig. 126 Din cartea „Noi nu suntem urmaşii Romei”

Fig. 128 Figurina de la Tangâru – după Marco Merlini

Fig. 127

Madonade la

Rast – după MarcoMerlini


magazin

12

Kogaiononul - mit şi realitate

I. Drumul tehnologic spre Kogaionon

De ce Roma a cucerit doar o mică partedin teritoriile locuite de geto-daci? De ce hartateritoriului cucerit este aşa de enigmatică? Dece l-a părăsit după ce a depus eforturi uriaşepentru a construi Ulpia Traiana şi Porolissi-mul? De ce urbele romane nu au trebuit celorcare i-au dat afară pe romani din Dacia? Nucumva din cauză că civilizaţia lor nu era nicicea urbană a Romei, nici cea a nomazilor, ci„casnică“, cum zice Alecu Russo? Descoperirile arheologice din ultimii ani,dar şi cercetările noastre multidisciplinare de-monstrează că zadarnic caută arheologii mari me-gapolisuri dacice. Dacii au urât urbea care frângepersonalitatea omului. Zadarnic plângem faptulcă dacii nu au lăsat scrisori latine sau greceşti de-spre locuirea lor rustică şi casnică. Scrisoarea al-fabetică transmite vorbe despre cuceririleindividualiste, deşarte, ale omului, nu esenţe uni-versale de fiinţare. Zadarnic încercăm să vedemmăreţia civilizaţiei dacice cu literele Romei sauale grecilor. Dar a văzut Roma adevărata civilizaţie adacilor carpatini? Nu. Dacă o vedea, înţelegea va-loarea excepţională a topirii unor lupe de fierplas tic de 40 kg, lupe pe care Europa a putut săle obţină abia peste 11 veacuri. Vedea fierul dacicsuprapur, de 99,97% fără cimentită [A. Vartic,Magistralele tehnologice ale civilizaţie dacice,Basarabia, Chişinău, 1997], vedea ceramica da-cică supradură şi motivele sacre ale dacilor armo-nizate cu lotusul egiptenilor şi al indienilor, cuacantul corintinienilor, cu viscul druizilor [A.Vartic, Drumul spre Kogaionon, Basarabia,Chişinău, 1998]. Vedea implectonul din zidurileturnurilor de la Costeşti, făcut din mari cărămizide fier-titan (ilmenit), care nu-şi găsesc nicio

justificare militară acolo [A. Vartic, Fierul-Pia-tra, Dacii-Timpul, Basarabia, Chişinău, 1997]. Inginerii romani ar fi trebuit să vadă că,de fapt, cetăţile dacice, aşa cum stau ele cocoţatepe vârfuri greu accesibile, nu au motivări militarede aparare. Blidaru stă la 1500 m de CetăţuiaCos teşti şi cam la tot atâţea metri de Prisaca. Dece într-un triunghi montan de numai 4500 demetri s-au construit 3 cetăţi colosale? Unde s-amai văzut aşa ceva în lume? Care era scopul deapărare a cetăţii de pe Vârful lui Hulpe, sau alcelei de la Naia, puse în locuri din interiorul zoneicentrale a statului dac, nu la periferia ei? Faceaoare să construieşti la Cioclovina un colosal zidde 2,5 km din 3600 eşaloane de pământ şi piatră,paralel cu linia care uneşte Banita cu Piatra Roşie,atunci când orice armată invadatoare îl puteaocoli cu uşurinţă? Chiar şi în actualele condiţii „globalizate”de ducere a unui război de munte, orice inamicpoate trece nestingherit pe lângă aceste troiene şicetăţi. De ce, însă, dacii le-au dotat cu mari plat-forme şi terase externe chiar în preajma zidurilor?Ca să permită atacatorilor, după un greu urcuş, săse odihnească şi să se regrupeze, să aştepte învoie, bătându-şi joc de apărători, până ce ei vortermina resursele de apă, de muniţie şi de hrană?De ce zidurile cetăţilor dace înconjoară poaleleunui mamelon, aşa că, de fapt, comunicarea din-tre apărătorii acestor cetăţi devine imposibilă? Dece cetăţile dacice nu sunt locuite? De ce aşa-ziselecisterne s-au construit în afara zidurilor? De cenu se regăsesc în cetăţi magaziile şi beciurile,unde ar fi trebuit să fie depozitate mari rezervede hrană şi muniţie ale apărătorilor? De ce gră-mezile de grâu ars stau dincolo de ziduri, ca laSarmisegetusa Regia [A. Vartic, Ospeţele Nemu-ririi, Quo Vadis, Chişinău, 1994]? De ce mortarele de care s-au folosit dacii

Andrei Vartic


magazin

13

au şi astăzi proprietăţi inteligente, cum ar fi celebactericide sau formarea unei pelicule verzui im-penetrabile la contactul cu apa? De ce sanctuareledacice, construite pe uriaşe terase din andezite su-pertrainice, stau dincolo de zidurile cetăţilor? Cemotivare religioasă, politică, ştiinţifică i-a făcutpe daci să construiască aceste sanctuare unicateîn toată lumea? Cu ce efort uman şi tehnic s-autăiat atât de perfect colosalele andezite de la Gră-diştea de Munte, tăieri care şi astăzi nu se pot rea-liza fără resurse financiare considerabile? Cums-a reuşit tăierea atât de spectaculoasă a unormunţi întregi de piatră la Măgura Calanului saula Uroi, fasonarea inteligentă a pietrei şi transpor-tarea ei la zidirile de pe munţi? De ce a trebuit ca zidurile de la Costeştisau Fetele Albe să fie asamblate poetic, milimetruîn milimetru, lucru total netrebuincios unor sco-puri de apărare? De ce zidul fascinant de la Cos -teşti apără mamelonul central dinspre sud,dinspre munţii prăpăstioşi, care şi aşa trebuiau cu-ceriţi cu greu de un posibil inamic, şi nu dinsprenord, unde panta e mai moale şi accesul maiuşor? Şi care era scopul acestor zidiri urieşeşti,dacă cel de apărare este greu de demonstrat? Se spune că dacii au părăsit cetăţile ime-diat după terminarea războiului, în vara lui 106;deci era previzibil ca vegetaţia abundentă de lamunte să fi acoperit imediat multe urme ale sân-geroaselor lupte: trupuri, scuturi, lănci, săbii, vâr-furi de săgeţi, tehnici de război dacice şi romane.Nimic din toate astea nu descoperă arheologii încantităţile omologate cu luptele crâncene ce s-arfi dat între cei 150.000 de soldaţi ai Romei cu ce-tele dacilor. Se vede limpede că toată locuirea da-cică a fost arsă, dar arsurile acestea nu poartă şiurmele dezastrelor umane cu care se poartă răz-boiul. Nu ştim cât de cruntă o fi fost lupta pentruSarmisegetusa, dar chiar să nu fi aruncat romaniimăcar vreo câteva mii de săgeţi spre cetate? Or,poate, acei deosebiţi soldaţi romani au avut în do-tare detectoare care să găsească pe terenul deose-bit de accidentat din preajma Sarmisegetusei doarvârfurile de săgeti de fier, nu şi miile de cosonide aur pe care le descoperă ţăranii (nu şi arheolo-gii!!!) chiar şi astăzi la Grădişte Încă în 1995 [A. Vartic, De la sociologiamonografică la cea entropică, Discurs ţinut în

Aula Academiei Române la 19 mai 1995, vezi A.Vartic, Catastrofa eliberării, Basarabia, Chişinău,1996, p. 33-47] noi am arătat că aşa-zisele cetăţiale dacilor sunt mai repede marcări inteligente aleunui mesaj deosebit de important, scris cu bunăştiinţă şi în limbaj geometric şi astronomic, şi înandezite, fiindcă el depozitează mult mai bine in-formaţia decât firava vorbă alfabetică, aflată şisub ambiţia omenească, si sub vremi, şi în necon-tenita entropizare. Totul a pornit de la observarea faptului căcetăţile dacice de la Banitza şi Piatra Roşie for-mează cu aşa-zisul castru roman de pe vârful luiPătru un perfect triunghi dreptunghic {Fig. 1}.

Trimitem la publicaţiile noastre cititoruldornic să afle mai mult despre aceste triunghiuri.Să observăm aici că această uriaşă iconografiegeometrică, pe care noi o numim topografie cos -mogonică dacică, îşi leagă triunghiurile sale de oaltă minune topografică: Marea Linie Dacică{Fig. 2}


magazin

14

pe care o formează zidirile dacice de la Pecica,Deva, Cugir, Boita şi Vârful Omu, orientată 15grade Nord-West [A. Vartic, From Platon’s toZalmoxis’s Academies, NATO ARW „The NewRole of the Academieis of Sciences in the BalcanCountres”, Athena, November. 20-23, 1996]. Iată cum se aşează cetăţile din zona Sar-misegetusei Regia pe Marea Linie dacică.V. Fig. 3 Noi am studiat cu atenţie şi cetăţile con-struite în zona de mai sus de această linie, cele dela Clit, Moigrad, Sărăţel, Sighişoara, Racos etc[A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Ko-gaionon, Dava International, 2001]. Iată ce figurăstranie am obţinut {Fig. 3}.

Pe hărţile de mai sus se vede bine loculSarmisegetusei Regia în acest mesaj topografic.Ce înseamnă el? Ce au vrut, de fapt, să ne tran-smită dacii cu această construcţie măreaţă reali-zată pe un vast teritoriu şi care întrece în efortuman şi tehnologic chiar şi construirea piramide-lor?

II. Realitatea cosmogonică a Kogaiononului

Bunul Dumnezeu a vrut să descoperim înanii din urmă, pe masive pietre de munte, maimulte încrustări geometrice dacice, care confirmăcorectitudinea ipotezei despre „topografia cos -mogonică a dacilor“ {Fig. 4}.

Cum bine se vede pe aceste picturi geo-metrice dacii cunoşteau arcul de cerc, axele decoordonate, chiar şi întregul complex topograficdin Fig. 1- 4, lipit de Marea Linie Dacică l-amregăsit pe acele pietre {Fig. 5 - a, b, c}.


magazin

15

Noi am numit încrustările dacice de pepietrele de munte „hărţile cosmogonice aledacilor” [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ].Cercetându-le cu atenţie am observat că deasupraMarii Linii se află un nod central, din care iradi-ază mai multe linii-raze. Suprapunând MareaLinie Dacică, despre care am vorbit deja, cuMarea Linie de pe harta dacică, desenată de noi,nu a fost greu să determinăm topografic acest loc{Fig.6}

şi să vedem că figura construită de noiaprioric {vezi şi Fig. 3} coincide de minune cudesenul dacilor {Fig.7}

şi că ea reprezintă Constelaţia Dragonului, ceacare, parbolic vorbind, susţine rotaţia multimile-nară a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} şi ne arată căîntregul complex construit de daci reprezintă înmare o anumită poziţie a Dragonului faţă de PolulNord Ceresc şi faţă de celelalte constelaţii (Sar-misegetusa Regia apare ca steaua Alfa a UrseiMici, actualul Pol Nord Ceresc)

Acest nod central stă mai la nord de unmare patrulater, care coincide cu curgerea râuluiStrei; mai jos de acea linie, şi în interiorul curge -rii Streiului, se afla un punct indicat de daci cu ocruciuliţă. Acel punct nu poate fi altul decât Sar-misegetusa Regia. Atunci nodul central din carepornesc liniile-raze se re-găseşte topografic un-deva pe dealul Uroiu, peste Mureş, la nord de Si-meria. Liniile care sunt trase din acest nod, dacăsunt omologate cu punctele topografice actuale,ne duc exact în cetăţile dacice despre care amvorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Sărăţel, Si-ghişoara, Racos etc). Faptul că dacii au legat de acest nod to-pografic singular întregul lor algoritm, faptul căel se află pe un munte la poalele căruia curge unrâu mare (amintim că înainte de tăierea meandre-lor Mureşului de către austrieci acest râu aveacam de trei ori mai multă apă decât acum şi că înantichitate clima era cam cu 30% mai umedă -deci Mureşul era un adevărat râu mare, navigabil,şi, posibil, mai mare ca Tisa, adică principalulafluent al Dunării [Liviu Marghitan, Valea Mu-reşului - parte integrantă a sistemului de fortifi-care a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]),faptul că de pe acest munte se deschid priveliştiuluitoare ale ţării Haţegului, faptul că partea nor-dică a Dealului Uroi oferă o excepţională prive-


magazin

16

lişte a Cerului Nordic, faptul că din acest nod por-nesc numai 5 raze, ne-a permis să formulăm ur-mătoarea ipoteză: Dealul Uroi este Kogaiononuldacilor. Perighiezele noastre în aceste locuri ne-au dat satisfacţie deplină. Zidurile antice, necer-cetate încă, se mai pot urmări şi astăzi, mulţimeaceramicii din toate culturile preistorice şi istorice,inclusiv din cultura Turdas, este remarcabilă, stăchiar la suprafaţă, în muşuroaiele de furnici saucele săpate de cârtiţe. Artefactele de-monstrează că la poalele sudice şiestice ale Dealului Uroi se afla un ex-cepţional megapolis preistoric, proba-bil cu funcţii sacre. Cel puţin unul dinvalurile de pământ care îl înconjoarărepetă iconografic desenul constelaţieiDragonului [A. Vartic, De la topogra-fia cosmogonică la Kogaionon], lucrupe care l-am mai întâlnit şi în alte părţiale Daciei [A. Vartic, Drumul spreKogaionon]. Perighiezele au mai ară-tat că partea apuseană şi cea nordicăde la poalele Dealului Uroi este curatăarheologic, lucru care sugerează fap-tul curăţeniei sacrale a acestor locuri(orice locuire murdăreşte locurilesacre, motiv din care, după părerea noastră, nusunt locuite nici cetăţile dacice), legate şi de Apu-sul de Soare, şi de Nordul Înstelat. Urcarea pe muntele Uroi este posibilădoar pe panta lină, nordică, unde am identificatdouă drumuri; unul, cel de la răsărit, se pare, aveafuncţii ritualice, celălalt, de la vestul pantei, era,poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marilesărbători religioase ale dacilor. La faţa locului amputut constata existenţa pe aceeaşi parte nordicăa Dealului Uroi a unui vechi val care împrejmuiamuntele din partea aceasta, uşor accesibilă. Pânăla acest val nu apare nici un fel de urmă antropică,dar imediat după el se deschide un adevărat „el-dorado arheologic”. Ceramica ieşită la suprafaţăpare a fi din toate vechile epoci ale acestui ţinut,locuit încă din timpurile primordiale, dar cea da-cică e cea mai multă. Un deosebit interes prezintă stratul grosde ceornoziom (aproximativ 1 m) de pe platouldin vârful dealului, care apare după valul indicat

şi care nu avea cum să stea de milenii numai peacel platou. Lipsa ceornoziomului în partea ves -tică şi nordică de la poalele Uroiului ne-a făcutsă presupunem că el a fost adus acolo cu bunăştiinţă pentru scopuri care rămân încă neeluci-date. Încă şi mai fantastice ni s-au părut celevreo 18 rotonde (mai multe nu am putut depistadin cauza vegetaţiei), orientate nordic cu o săpă-tură adâncă {Fig. 9}.

Era clar că suntem în locul unde mulţimiuriaşe de daci (sau alte populaţii mureşene şi si-meriene) se adunau pe Uroi pentru a venera uneveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic,la Apus de Soare. Or, după părerea noastră, nuDealul Uroi este Muntele Sfânt, ci tocmai acesteveniment ceresc, oglindit topografic cu formi-dabile marcări pământeşti, reprezintă Kogaiono-nul, Muntele Sfânt al dacilor, care e în cer, nu pepământ (atragem atenţia că şi Constelaţia Drago-nului are forma unui munte). Adică, de fapt, Ko-gaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic,un munte ceresc care se oglindeşte în construc -ţiile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca elsă fie construit în mai multe exemplare asemănă-toare geometric. Aşa am descoperit că dealul Uroieste doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noile-am identificat până acum (din considerente le-gate de protejarea acelor locuri de invazia căută-torilor de comori noi nu dăm aici localizarea lor


magazin

17

topografică), iar aşa-zisele cetăţi dacice sunt mar-cările celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute peatunci, deci locuri sacre, adică temple dacice şinu cetăţi de apărare sau de refugiu. Anume, func -ţiile lor religioase lămuresc şi efortul uman cucare au fost construite, şi fineţea cioplirii pietre-lor, şi poezia amplasării lor, şi enormele terasedin apropierea cetăţilor, pe care dacii îşi aşezau,probabil, sălaşele de pelerini, şi adevăratele dru-muri care înconjoară zidurile dace, drumuri pecare mulţimile înconjurau ritualic templul. Faptul că Marea săgeată a Soarelui de an-dezit, compusă tot din 16 pietre, indică cu o mareexactitate nordul, ca şi multe alte construcţii da-cice ritualice (de pildă, cele de pe raza comuneiBeriu, sau enigmatica baie de la Gioagiu-Băi, saucea de la Racos, aflată la 60 km nord de vf. Omu),ne indică, cum am arătat, că este vorba de un eve-niment care se întâmpla undeva la nord. Carenord? Cel din templul spre care arată săgeata. Seştie, construcţia din acest templu, distrusă şi dearheologi, este enigmatică. Generalul Vasile Dra-gomir a dat până acum cea mai serioasă pistă deinterpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir,Vasile Rotaru, Mărturii geodezice, Editura Mili-tară, Bucureşti, 1980]. El susţine că dacii au re-prezentat acolo poziţia planetelor din sistemulsolar, 9 cunoscute la timpul cela, tot atâtea câtepietre-marcări s-au găsit în prima investigaţie ar-heologică. Noi am mers mai departe pe aceastaipoteză astronomică. Unind punctele acestui san-ctuar, după modelul de pe pietrele dacice, noi amobţinut aceeaşi figură a Kogaiononului ceresc{Fig. 10}.

Se mai ştie că pe a 16-a piatră a SăgeţiiSoarelui de andezit se găseşte încrustat acestsemn {Fig. 11- a,b}, adică tot Kogaiononul.

Deci, arheologii, care au săpat atâta laGradişte, ar fi trebuit să ridice ochii spre nordulCerului înstelat din preajma Polului Nord Cerescca să înţeleagă rostul Marii Săgeţi. Dar care PolNordic Ceresc? Cel din anul când s-a întâmplatevenimentul pe care dacii l-au însemnat cu atâtageniu? Se ştie că Polul Nord Ceresc, care seapropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici,efectuează o mare rotaţie, numită precesiune, cudurata de 25725 ani. Minunea este că acest numărse împarte exact la 5, anii care treceau la geţi,cum susţine Herodot, de la un sacrificiu uman laaltul. Minunea e că cercul acestei uriaşe prece-siuni, care face ca punctul de echinocţiu al Soa-relui să fie în fiecare an deplasat, înconjoară osingură constelaţie - Dragonul, şi o întretaie într-unsingur punct, apropiat de Alfa Dragonului. Dacă unim cu o linie dreaptă steauaLamda din coada Dragonului cu steaua Epsilon,care marchează picioarele lui, obţinem un excep -


magazin

18

ţional ceas cosmic. Rotaţia zilnică a Dragonuluiîn jurul Polului Nord Ceresc ne arată cu exactitateora, ba chiar şi minutele zilei şi, mai ales, ale nop -ţii, iar locul Polului Nord Ceresc faţă de aceastălinie ne va indica numărul de solstiţii care au trecutde la evenimentul care ne interesează {Fig. 12}.

Or, dacă orientăm Marea Linie cerească aDragonului, aşa cum sta ea la Apusul de Soare dinanul 494 BC, pe linia pământească desenată dedaci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boitapână la Vârful Omu, obţinem o coincidenţăuluitoare. „La apus de soare/ Vor să mi te-omoare/ ...” nu mai pare acum o simplă fantaziea unui poet anonim, ci un veritabil imn gnosticdacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imnpe care dacii îl spuneau, probabil, tot aşa cum noispunem azi „Tatăl nostru carele eşti în ceruri...”Mai mult decât atât - punerea pământească a Po-lului Nord Ceresc în locul indicat de daci mai susde Marea Linie a Dragonului, ne indică destul debine Dealul Uroi şi împrejurimile lui, dar şi anulcare este reprezentat de daci cu Kogaiononul,adică Apusul de Soare de la solstiţiul de vară dinanul 494 BC. Încă o minune mai reieşea din aceastăhartă magnifică: unirea stelei Lamda a Dragonu-lui cu locul unde se afla Polul Nord Ceresc laApusul de Soare de la Solstiţiul din anul 494 BCne conduce în prelungire pînă la steaua din cen-trul Crucii Lebedei. Or, Lebăda stilizată, desco-perită la Sarmisegetusa Regia, stă şi astăzipărăsită în curtea Muzeului din Deva. Grecii re-prezentau cu Lebăda pe Zeus. Ce reprezentaudacii cu această constelaţie? - va urma -

TYPHON VOLCH – STRĂMOŞ AL VLAHILOR

Michaela Al. Orescu

Fiu al lui Saturn, Typhon reprezintă a treiageneraţie de eroi civilizatori, după regii zeificaţiUran şi fiul său Saturn.

În lupta pentru conducerea imperiuluipelasg, în Europa, celor doi fraţi, Typhon şi Joe,li s-a alăturat Osiris, un african uzurpator, carepretindea că este fiul lui Saturn, după cum spunizvoarele istorice, silindu-l pe Saturn, aflat lastrâmtoare, să-l recunoască drept fiu al său.1

Aspirând a-şi asuma imperiul pelasg,Osiris a cucerit cu africanii „pigmei”, Thracia şiMacedonia, regiunile centrale ale Europei, pânăla ocean, după ce, plecând din Egipt, a cutreieratîntreaga Europă şi Asia, „invadând cu gloateafricane şi asiatice semisălbatice, care inspirauteroare şi ascultare celor învinşi”.2 Osiris a în-tâmpinat o rezistenţă mai puternică în Europadecât în Asia, ridicându-se triburile arimice de laDunărea de Jos, care nu-l recunoşteau drept fiual lui Saturn.

În aceste timpuri, pătura nobilă veche aimperiului pelasg – titanii – se stinsese în expe-diţiile şi luptele duse de Saturn, unii dintre eirisipindu-se prin diferite ţinuturi. Singura puterecare supravieţuise era constituită din giganţi,munteni de la Oceanos Potamos (Istrul –Dunărea), urmaşii acestora fiind muntenii gugani.Giganţii erau, după Hesiod, un popor de origine„divină”, născuţi din sângele (din neamul) luiUran şi din Geea (Terra). După patria – sau mamalor – erau numiţi Terrae filii, filii Terras, Terrige-nae.3 Giganţii aveau o statură uriaşă, mult maimare decât cea obişnuită, purtau plete lungi şibarbă, arme lucitoare şi lănci lungi.4

Giganţii erau un popor superb, din triburide munte, care urau pe străini. Locuiau la nord deOceanos Potamos, în ţara arimilor, în apropierede locurile unde au fost înfrânţi titanii, lângă Tar-


magazin

19

taros, la frontiera de apus a Ţării Româneşti (demai târziu)5, urmaşii lor fiind aşa-numiţii gugani,care în mare parte se disting şi astăzi de ceilalţilocuitori ai Carpaţilor printr-o statură înaltă şi ro-bustă.6

În urma luptelor cu Typhon, Osiris a fostînvins şi urmărit de către acela până în Egipt şiucis.7

Typhon a restabilit autoritatea imperiuluipelasg în Africa de Nord, domnind peste Egipttimp de 29 de ani, ca rege legitim (descinzând dindinastia „divină”), timp în care a construit lângăDelta Nilului, în partea dinspre Arabia, una dintrecele mai vaste fortificaţii ale Egiptului, „Cetatealui Tiphon”, o fortificaţie de 40 km.8

Din Egipt, Typhon a trecut în Asia, cu gi-ganţii lui, pentru a pedepsi pe cei care au colabo-rat cu Osiris în invadarea Europei, apoi a cuceritţinutul Palestinei – care pe atunci nu-şi primiseîncă numele din partea filistenilor. Typhon a înfi-inţat aici regatul Iudeii, condus de unul dintre fiiisăi, Judeos, care a dat numele ţinutului. Totodată,Typhon a pus bazele capitalei Hierosolyma (maitârziu, Jerusalim), după numele celuilalt fiu alsău, Hierosolymos.9

Poetul Manilius vorbeşte despre războiullui Typhon pe tertoriul Babiloniei, de unde Ty-phon a trecut peste ţinuturile Persiei, Bactriei (peatunci nu aveau acest nume), stăpânind Asia.10

Ca o metaforă, Apollodor spune că „Ty-phon a ajuns cu o mână la răsărit şi cu alta laapus, cucerind întreaga lume veche”. (Burebistaîşi putea justfica expediţiile).

În timpul lui Typhon, ţinuturile Egiptului,Feniciei, Palestinei, Chaldeei, Siriei şi Medieierau populate de elemente provenite din deşerturişi din diferite ţinuturi sălbatice.11

După moartea lui Osiris, sub presiuneareginei Isis, a fost exercitată o presiune puternicostilă împotriva lui Uran-Amon-Ra-Tum, primulrege al Egiptului, ca şi împotriva lui Saturn(Minas), care, de fapt, era „autorul unui trai maibun” şi de asemenea, împotriva lui Typhon, fiullui Saturn.

Populaţia venită din deşerturi a fost

folosită de Typhon pentru desecarea lacurilor şi amlaştinilor12, pentru canalizarea râurilor, des -chiderea de drumuri, fortificarea oraşelor, con-struirea palatelor, templelor, turnurilor,transportarea aparatelor de război, ca şi pentrumunci agricole şi păstorit.

Pe un papirus din Leiden, Set-Typhoneste înfăţişat cu capul de asin, ţinând în fiecaremână câte o lance, arma naţională a giganţilor. Pepiept este scris numele CHθ iar dedesubt ωEPHTşi BOΛXOCHO.13 Ultimile cuvinte sunt com-puse: ωEP-BHT BOΛXO-CHθ, „oier” înlimba română, înseamnă „stăpân de turme” şi„păstor de oi” (BOLHO-VOLHO).

De altminteri, ştim din istoria luiManethon că egiptenii numeau pe regii vechipelasgi „păstori”, BOΛXO-CHθ (VOLHO-CHO)este Set-Volchul sau Valahul.

Figura capului de asin mai era între-buinţată în antichitate şi ca emblemă a Daciei.14

Pe unele monede din timpul împăratuluiroman Traian Decius (a.249), Dacia, personifi-cată ca zeitate, era reprezentată ţinând în mână olance sau o suliţă în vârful căreia se vedea im-plantat un cap de asin.

În timpul dinastiei a 19-a hiperboreană, is-a conferit lui Set (Typhon) o deosebită veneraţieîn Egipt. Mai mulţi regi din această dinastie auprimit numele de Set. Typhon mai era venerat şicu numele de Sutex (Judex).15

La fenicieni, unul dintre vechii titani (dinfamilia „divină”) era numit „Sutex”. Şi în Egipt,o inscripţie din timpul faraonului Ramses al II-lea menţionează reprezentanţi ai mai multororaşe, numiţi „Sutex”.16

Termenul de „Sutex”, în timpul lui Ty-phon, reprezenta o demnitate administrativă şi ju-diciară (atribuită regelui), rol pe care l-au avutconsulii în Republica Romană, care erau numiţi„judices”.

În religia Egiptului, începând cu Osiris,Typhon a fost interpretat drept „şarpele cel mare”care locuia în apa primordială „Nun” – OceanosPotamos (Istrul – Dunărea), inamic al zeilor. Ty-phon mai era numit în Egipt „Smu” (în limba


magazin

20

română „zmeu” – balaur).17

Lui Typhon i se atribuia constelaţia Nor-dului, Ursa Mare18, constelaţiile Daciei numite„Ursa Getică” – „Geticus Plaustrum”, „GeticusPolus”, patria lui Typhon, în geografia preoţiloregipteni. Unei comete, care înspăimânta lumeape atunci, i s-a atribuit numele de Typhon.

Între hieroglifele egiptene, Typhon apăreareprezentat printr-un corb, această pasărerămânând un simbol religios la hiperboreii de laCarpaţi, pasăre care însoţea pe Apollon hiper-boreul, zeu al luminii.19 Corbul a fost reprezentatpe piesele de tezaur de la Pietroasa.20 Simbolulcorbului a fost consacrat în antichitate de aseme-nea, lui Saturn şi lui Mithras, lui Typhon fiindu-iconsacrat şi asinul21, animal al hiperboreilor de laCarpaţi.

În urma unor cercetări arheologice re-cente, în Palestina a fost descoperită o inscripţiereprezentând un crucificat cu cap de asin, ceea cedemonstrează supravieţuirea simbolurilor arhaicede origine carpatică, crucea ca şi asinul fiindstrăvechi simboluri pelasgice europene, păstratede canaaneiţii proveniţi din lumea pelasgică şicare au dezvoltat în Iudeea şi Galileea o mare ci -vilizaţie, găsită de ebrei la venirea lor pe acestelocuri.

Cercetătoarea Maria Crişan vorbeşte de-spre Landul Renania de Nord – Westafalia(Vlahii de Vest) unde „forma de relief preponder-entă este câmpia Flachland cu un cuvânt german,dedus din cuvântul Valah – Felah, ca şi Ostfalladică Vlahii de Răsărit”... „o regiune din Cehiase numeşte W/V/OLOŜ/Ĉ, care în germană setraduce cu MOLDAU, exact ca în cazul râuluicare străbate Praga – VLTAVA, care totMOLDOVA însemnează (în Austria, izvorul este„MOLDAU”)...” Atât în cazul Moldovei, cât şi alValahiei este vorba de unul şi acelaşi etimon:V/O/L/L/O/H, găsit în Voloh, Boloh, Valah, Olahşi în M/O/L/D/L/ via VL-BL-HL, sonanţe bilabi-ale, ca şi cuvântul VALAH cu variantele lui, şieste mult mai vechi de sec. al X-lea pentru că eule-am găsit la Homer („Iliada”) Acelaşi etimoneste de găsit în GALLI şi WALES” ... „inima

Düsseldorfului, Friedrichestadt s-a numit Wal-lachai..” ... „Flachland – ţara de jos, adică decâmpie...” (Maria Crişan).22

De altfel, Olimpul germanic al zeilor –WALHALA – tot de aici îşi are numele.

Vechii regi germanici erau „extra pa-triam” (cei din Dacia) (Maria Crişan).

Dr. Simona Condurăţeanu relatează înRevista „Dacia Magazin” nr. 66, serie nouă, iunie2011, pg. 13 despre răspândirea etnonimuluiVLAH-VALAH în România, Bulgaria, Serbia,Croaţia, Bosnia – Herţegovina, Albania, Grecia,Cehia, Rusia, Turcia.23

Numele lui Typhon – Volch, cu toatăstrăvechimea lui, a fost moştenit până astăzi decătre autohtonii spaţiului carpatic – danubiano –pontic, de asemenea, la sudul Dunării şi în maimulte locuri din Europa, unde au fost răspândiţipelasgii hiperboreeni.

Bibliografie:

1 Homer, „Iliada”, XV.v.1872 Apollonius din Rhodos, IV.v.272 şi urm.3 Homer „Bab” v.7; Diodor 1.I.31; Naevius „De Bell.Pin.”; Val.Flaccus, „Argon” II.184 Diodor IV 21; Hesiod, „Theogon”, v.185 şi urm.; Apollodor,„Biblioteca”, 1.6; Apollonius din Rhodos, III.4995 Hygin, „Fab. Principium”6 Nicolae Densuşianu, „Dacia preistorică”, p.472, Ed. Meridiane,Bucureşti 19867 Diodor, 1.I.21; III.62.6; Macrobius „S. Scip.”, I.128 Manethon; Josephus c. „Apion”, I.269 Plutarch S.C.3110 Manilius, „Astron”, IV, 580; Ovidius, „Fastele”, II.v.46211 Herodot, II.4.9912 Herodot, II.4.9913 Lepsius „Über d.e. ägypt Götterkreis”, p.5314 N. Densuşianu op.cit., p.63015 Lepsius op.cit., p.49; Pierret, „Le livre des morst”, p.17316 Lepsius, op.cit. p.5017 Plutarch, „Dessid.”, c.6218 Plutarch, „De Is.”, c.2119 Eratostene, „Catasrer.” 41; Herodot 1.4.15220 Al. Odobescu, „Le trésor de Pietroasa”, II.3321 Lepsius op.cit. 53-5422 Maria Crişan „50 de ani de la naşterea Landului Renania deNord-Westfalia”(Valahii din Germania) în „A cincea culegere demicrostudii şi conferinţe”, Ed. Paco, Bucureşti, 201123 Dr. Simona Condurăţeanu „Contribuţii la toponimia dacică şiromânească”, rev. Dacia Magazin nr. 66, iunie 2011, pag. 13 (serienouă).


magazin

21

CONTRIBUŢII PRIVINDMIGRAŢIA ARIENILOR ÎN EURASIA

Dr. Simona Condurăţeanu

( I )

Cuvinte cheie: arieni, daci, masageţi, ainu,migraţie, sanctuare circulare, cătun/ Cot/ Katun/ Kho-tan/ Hetian/ Hotan, Bihor/ Biharia/ Bigor/ Bijar/ Behaira/Picher/ Buhara.

Abrevieri: alt. = altitudine, C. = câmpie, com.= comună, lângă = l., loc. = localitate, Piem. = piemont,reşed. = reşedinţă.

La sfârşitul glaciaţiunii cuaternare, dintrunchiul uman comun, rămas pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, s-au desprins ramuri, care, în di-verse etape migratorii, au dat naştere multor popoare.Marele flux dacian, cunoscut mai ales sub numele dearian, a cuprins întreaga Lume Veche. chiar dinprimele faze ale Preistoriei (Cr. Cerchez, p. 56, 66).Epopeea vedică Mahabharata menţionează vastul Im-periu Arian de limbă sanskrită. Cercetările recente auarătat că acesta se întindea din vestul Europei, jumă-tatea sudică a Asiei până în Japonia, Taiwan şi NouaZeelandă începând din jurul anului 7 000 î.Ch. Rama,născut în anul 5 114 î.Ch. în arealul carpato-dunărean,a fost unul din cei mai reputaţi iniţiatori ai deplasăriiariene, ajunse în India în mai multe valuri (E.Lăzărescu, 2011, Dacia Magazin, p. 27). Mareea da-ciană este semnalată şi prin toponimia remanentă aunor aşezări, deşi multe dintre acestea şi-au modificatnumele ori au fost absorbite de altele. Astfel, la nordde Kiev localitatea Dachi Irpen a rămas cunoscutădoar ca Irpen; istoricul Eusebius din Cezarea (260-340d.Ch.) cita ţara Dahistan din estul Mării Caspice, posi-bil în Turkmenistan; în India exista regiunea Dacistanetc. Reamintim numele dacea al vilelor de ţară ruseşticonstruite din lemn.

Datele furnizate de arheologia sec. XX indicămarea varietate a traseelor urmate de arieni în Neolitic.Una din etapele avansării lor spre Asia Centrală, India,China şi Tibet a constituit-o aşezarea vremelnică de lasudul Munţilor Urali (regiunea Celeabinsk, Rusia),

unde s-a descoperit în anul 1987 “Cetatea Soarelui -Arkaim construită de geţi” (Melania Papadache, ziarulFormula As, nr. 859, 2009, p. 30-31). Cetatea maiveche de 4000 de ani, avea un templu solar şi un ob-servator astronomic de dimensiunile celor de la Sar-misegetusa din Munţii Orăştiei (România). Caseleposedau o vatră centrală deschisă, un orificiu de eva-cuare a fumului prin acoperişul boltit, o anexă, cămarapentru alimente, conducte subterane pentru aducţiaapei, canale de scurgere a apei de ploaie etc. S-augăsit săbii scurte cu lama curbată, ceramică decoratăcu spirale, zig-zaguri şi cruci cu raze ca pe străvechiulcovor de la Pazîrîk (Altai), simboluri ţesute pe cămăşilelocuitorilor. Lângă Staraia Reazan (Rusia) s-a deco-pertat o cetate asemănătoare Sarmisegetusei, al căreisanctuar circular cu diametrul de 7 m şi coloane delemn este amplasat pe o înălţime de la confluenţa râu-rilor Oka şi Pronia (bazinul fluviului Volga); acolo s-auaflat şi vase rituale de bronz. Cetatea masagetă de laŞanii Daria, l. râul Sâr-Daria (Kazahstan), a fost dez-gropată (1940) în apropierea regiunii unde a avut locbătălia dintre trupele reginei masageţilor Tomiris şi re-gele persan Cyrus al II-lea (530 î.Ch.). Autoarea arti-colului citează lucrarea istoricului Jean Deshayes -“Civilizaţiile vechiului Orient”, care arată că masageţii,emigraţi în mai multe etape până în Munţii Urali, Chinaşi Tibet, şi-au păstrat religia şi simbolistica solară. Tols-tov S. P. şi colab. (1961, vol. II, p. 196) menţioneazăcă în jurul anului 140 î.Ch. popoarele Asiei Centralealiate cu triburile sace şi masagete, numite iueciji/ iuede izvoarele chineze, au zdrobit statul greco-bactrian.La începutul erei creştine existau acolo state mari pre-cum Kanghiui, ce grupa Horezmul, Sogdiana şi Ceaci(regiunea Taşkent), la care se adaugă Parkan/ Davandin valea Fergana şi Dahia al dahilor-tohari (tocharie-nii), ultimul includea sudul Tadjikistanului şi regiuneaSurhan-Daria din Uzbekistan. În sec. II-I î.Ch. în ste-


magazin

22

pele de la nordul statului Kanghiui au năvălit hunii dins-pre vestul Mongoliei. O parte dintre ei, aşezată în re-giunea Mării Aral, a fost asimilată de triburile locale alesacilor şi masageţilor, fapt ce a influenţat tipul antro-pologic zonal. Majoritatea popoarelor Asiei Centrale s-a reunit în marele imperiu kuşan de sorginte iuecijiză/masagetă (sec. I-IV d.Ch.).

Mergând către SE, întâlnim oceanul dinstâncă al Munţilor Himalaya, veritabilă frontieră întrezonele tropicale hiperumede indiene cu aşezări ce urcăpe versantul sudic până la 3 500 m, şi, deşertul receal Asiei Centrale - Takala Makan din bazinul râuluiTarâm. Aceşti munţi formaţi din aliniamente paralele,cu varii denumiri şi o lungime de 2800 km, fragmentaţide văi adânci şi defilee de sute de km modelate deIndus şi afluenţii săi, dezvoltă o energie de relief de miide metri. Transportul pe unele porţiuni accidentate seface şi astăzi cu hamali ori pe spinările animalelor marişi mici (oi, capre). Regiunea NV, situată la graniţa din-tre Afganistan, Pakistan şi China, are o înăţime mediede 6 000 m (alt. maximă 8611 m în Vf. Godwin Austen/Chogori). Văile Indusului şi afluenţilor săi au reprezen-tat încă din stadiile primitive ale societăţii umane cu-loare de scurgere dintr-o regiune în alta. Cele maiimportante trecători strategice şi comerciale sunt Khun-jerab (4 693 m) cea mai înaltă din lume, ce foloseşteparţial valea Gilgit; Kyber (1 067 m alt., 48-53 km lun-gime, 5-137 m lăţime) ambele în Pakistan şi Bolan (1800 m alt., 100 km lungime; Afganistan), ultimele douăconduc în câmpia depresionară Peshavar din valea su-perioară a Indusului. Râul Kabul, izvorât din Afganis-tan, a croit defileul şi pasul Kyber, cel mai larg şi maicirculat dintre toate, o axă de legătură între PodişulIran şi Pundjab. Acest drum primar de invazie din AsiaCentrală spre India, a fost străbătut de “tot ceea ce aînsemnat istorie”, de la valul estic al arienilor sosiţi înjurul anului 1500 î.Ch. până la marile armate persaneşi cele conduse de Alexandru cel Mare, Genghis Han,Tamerlan, Babur ş.a. Datorită fluxului cvasipermanentde popoare, regiunea a reprezentat un creuzet de so-cietăţi, religii şi etnii, a căror istorie şi zestre geneticăeste încă vizibilă. Urmând traseele montane spre NE,unele gupuri s-au stabilit în oazele din sudul şi nordulDeşertului Takla Makan (China de NV, Regiunea Au-tonomă Uigură Xinjiang) întemeind aşezări (J.-P. Roux,2007, p. 164), ce alcătuiau mici regate, uneori aflatesub o conducere comună.

În mileniul I î.Ch., Oaza Khotan, cea mai mareşi înaltă (alt. 1410 m) din sudul Deşertului Takla Makan,

adăpostea triburile sakilor prezente şi în Asia Centralădincolo de munţii Pamir şi Karakorum. Diverşi cerce-tători (H. Uhlig, p. 16, 2008) arată că limba sakilor, ase-mănătoare cu scita, era identică idiomului vorbitanterior în Khotan, ceea ce presupune asimilarea com-pletă a localnicilor, proveniţi dintr-o deplasare arianăanterioară. Studiile menţionează nume regale khota-neze de origină indiană. Între 125 î.Ch.-23 d.Ch. acolose înregistraseră 21 de sate, 3 300 de case, 19 300loc.; actualmente 84 000 locuitori. Climatul deşerticeste favorabil vieţii şi agriculturii irigate; tomax.=320C,t0min.= -90C; umiditatea relativă în decembrie - ianuarie= 55-54%. Khotan (Cotan)/ Hotan/ Hetian/ Udun, si-tuat pe un piemont la poalele nordice ale Munţilor Kun-lun, numit de chinezi „lăcaşul nemuritorilor”, estedrenat de valea omonimă lungă de 640 km, faimoasăpentru exploatările de jad, rocă considerată sacră, careavea însă şi utilizari profane (ex. topoare). K. Uhligmen ţionează că regatul controla şi stabilea preţul aces-teia pe Drumul Jadului mai vechi cu mii de ani decâtal Mătăsii. Totalitatea oazelor de acolo, străbătute derespectivele rute comerciale apropiate de India, AsiaCentrală, China, Rusia şi Orientul Mijlociu, alcătuia ţi-nutul istoric Serinda, unde s-au intersectat religii pre-cum şamanismul, budismul, manicheismul,creştinismul nestorian şi islamul. Pe aceste căi s-a ve-hiculat arta greacă şi aromană, descoperindu-se mo-nede romane din epoca Împăratului Valens (364-378).În anul 70 d.Ch., când chinezii au ocupat Khotanul,acolo era un centru important pentru învăţăturile bu-diste în dialect khotenez din Imperiul Kushan, ce do-mina Asia Centrală până în nordul Indiei. Regiuneaavea 400 de temple (630 î.Ch.) şi numeroase peşterităiate în rocă, pictate cu o artă influenţată de şcoalagreacă în sud şi cea iraniană în nord cu trimiteri laaceea din Afganistan (Bamiyan). M. Edwards în lucra-rea “Dinastia Han” (2004, p. 86-211) arată că până lavenirea chinezilor majoritatea oamenilor deşertuluiaparţineau rasei albe, probabil migranţi din zona MăriiMediterane, Iran, Rusia şi Siberia. Către ţinuturile noucucerite în vest, inclusiv oazele mărginaşe deşertuluidin Bazinul Tarâm, împăraţii Han (141 î.Ch.-87 d.Ch.)au trimes soldaţi şi aproape trei milioane de coloniştiţărani (R. Kruger, 2005, p. 86), care au întâlnit pe lângătriburile nomade Xiongnu/ hunii, locuitori sedentari cutrăsături ariene după cum demonstrează cadavreledeshidratate deshumate şi artefactele însoţitoare (mă-tăsuri rituale, covoare, arme). Senzaţională este des-coperirea într-un mormânt a unui covor ţesut cu


magazin

23

portretul unui localnic alb cu ochii albaştri şi părul blondroşcat. Diversele fresce, unele chiar în peşteri, ple-dează pentru un alt raport rasial, modificat drastic prinasimilare. Cronicarii dinastiei Han (206 î.CH.- 220d.Ch.) citează printre grupurile etnice, ce trăiau acoloîn primul rând pe Saii/ Saka şi abia în ultimul rând peXiongnu şi chinezii Han. Istoricii C. C. Giurescu şi D.C. Giurescu (1986) autorii „Hărţii Daciei Înainte de Cu-cerirea Romană” menţionează printre geţii sud dună-reni - tribul sacilor. Acelaşi popor purta apelativesinonime date de vecinii săi: daci, masageţi, tocharieni,skythai (greci), sakâ (perşi), sai (chinezi) etc. legate devariatele dialecte şi de extinderea teritorială, în cazulde faţă din Asia Centrală până în Altai, unde conlocuiaucu grupuri etnice mongoloide. Arabii au cucerit Khota-nul în sec. VIII, iar mongolii lui Genghis Han în sec.XIII. Oaza a fost primul loc în afara Chinei unde s-aprodus mătasea şi se ţes covoare reputate, ce îmbinăarta chineză cu cea islamică.

Etimologic, putem face o apropiere între cu-vântele Khotan şi Cătun, considerat de origină dacică,ce reprezintă un grup mic de aşezări omeneşti. Radi-calul existent în toate limbile balcanice, indică fondulbalcanic ca sursă a acestui termen. Katund – cătun,sat (albaneză); katun (sârbă); katun (bulgară) – colibă;katuna (ţigăneşte) – cort; kata – cameră (avestică in-diană); kad – casă, coteţ (noua persană); kotan de-semnează un sat, o aşezare a populaţiei ainu dinJaponia (M. Vinereanu, 2008; p. 199). Olimpia Cotan-Prună (2008, Dacia Magazin, p.46) menţionează peKatanios, Zeul Pământului cu 100 de braţe, pe Zeul gi-gant Kottos, paznicul “Insulei fericiţilor” şi pe ainii dinJaponia, ce se consideră urmaşii zeului (K)Cotan; eti-mologic fonemul ka înseamnă gură, iar tun – teo/ sacrăetnie.

În România majoritatea oiconimelor denumiteCătunu şi variantele sale desemnează maximum 745locuitori. N. Drăganu (1933, p. 342) arată similitudineasensului Kotun/ Katun/ Cătun (Braşov) şi menţio-nează toponime dispărute, intrate în componenţa altorlocalităţi: jud. Argeş - Cătunul Bisericei, C. Boului, C.din deal; jud. Buzău - Cătunul, Cătuna, Faţa Cătu-nului; jud. Mehedinţi – Cătunele, C. de Jos; jud. Olt– Cătunul din Sus; jud. Prahova – Cătunul, C. Moara,Cătuneanul; jud. Galaţi – Cătunaşe (Tecuci); jud.Neamţ – Cătunele (Roman); jud. Teleorman – Cătu-nele de la Fântânele, C. de la Viişoara, (ex-jud.Vlaşca) – Cătuneanca, Cătuneni, Cotunul din Vale;jud. Vrancea – Cotunul de Jos (Putna). Toponime ac-

tuale cu radicalul cătun/ hotan apar în: Jud. Argeş – Piscul Cătunului, culme, alt. 2

200 m, M-ţii Iezerului, NE Nucşoara. Cătunaşi, satcom. Poiana Lacului, Piem. Cotmenei, alt. 360 m.

Jud. Dâmboviţa – Cătunu, sat com. Corneşti,C. Piem. a Prahovei, alt. 133 m. Cătunu, sat com. Săl-cioara, C. Piem. a Prahovei, alt. 190 m.

Jud. Gorj – Cătunele, sat reşed. com., Piem.Motrului, alt. 356 m. Culmea Cătunelelor, alt. 356 m,NV Cătunele.

Jud. Ialomiţa – Cătuneşti, sat com. Sineşti,alt. 70 m.

Jud. Prahova - Cătunu, sat com. Berceni, C.Piem. a Prahovei, alt. 115 m. Cătunu, sat. com.Drajna, Subcarpaţii Buzăului, alt. 600 m.

Jud. Teleorman - Cătunu, sat com. Poieni, C.Găvanu-Burdea, alt. 140 m.

Jud. Satu Mare – Hotoan, sat com. Căuaş, C.Ierului, alt. 120 m.

Jud. Maramureş – Hoteni, sat com. Ocna Şu-gatag, alt. 470 m.

În România există nume de familie derivate dela Cătun – Cătuna, Cătună, Cotuna, Cătunaru, Că-tuneanu, Cotan. Juan S. Cotan a fost un pictor barocdin .Spania.

Dicţionarul Sanskrit-Francez de E. Bournouf,L. Leupol (p. 186) semnalează pentru cuvântul kôtasensul de curbură continuă, neîntreruptă. Cot – locunde un drum, un râu etc îşi schimbă brusc direcţia;cotitură (Macrea D. et colab., 1955, p. 561). Radicalulacestor oiconime se întâlneşte în România – jud. Olt,Ilfov, Bacău – Coteni. jud. Argeş, Vrancea - Coteşti.jud. Argeş – Coteasca. jud. Bacău – Cotic. jud. Iaşi –Cotnari. jud. Argeş – Cotmeana, Cotmeniţa. jud. Ilfov,Buzău – Cotorca. jud. Mehedinţi - Cotormani, Coto-roaia.

În afara României întâlnim oiconime cu radi-calul Cotan/ Cătun/ Cata/ Hota/ Khota/ Kota. Ucraina- Cotlovina (l. lacul Ialpug), Cotelău (Bucovina),Hotin/ Khotin, oraş situat pe meandrul nordic al Nis-trului, Katunske pute (Maramureşul slovac, citat deN. Drăganu, 1933). Bulgaria - Katuniţa loc. l. Plovdiv.Grecia – ţinutul Cotania. Pe Coasta dalmată, Croaţia- loc. Primorje-Gorski Kotar; Muntenegru - golful şiportul Kotor, ocupat de coloniştii greci în sec III î.Ch.Italia - Catania golf, oraş şi provincie (Sicilia); Catan-zaro – port şi golf mediteranean din sud. Cehia - Kat-tuny/ Katun/ Katune (arealul Zips din M-ţii Tatra).India de N – Kota/ Kotah, statul Rajastan.


magazin

24

Din cele de mai sus reiese substituirea vocalei“a” cu “o” şi dispariţia în unele cazuri a consoanelor “c”ori “h” în funcţie de economia pronunţiei şi de trans-crierea pe hărţile străine. Apelativul Cotan/ Khotan aretrei sensuri, ce se pot completa - o localitate mică, ocurbură continuă eventual a unui râu, o factură sacră.

- va urma - BIBLIOGRAFIE * Bournouf, E., Leupol, L., 1865, Dicţionarul Sanskrit-France(DSF), Ed. Maison Neuve, Paris.* Buza M., Badea L., Dragomirescu Ş., 2008, Dicţionarul Geogra-fic al României. Acad. Română – Institutul de Geografie, vol. I,Edit. Academiei Române, Bucureşti.* Cerchez, Cr., 2002, Dacia preistorică şi istorică, Ed. Ararat, Bucureşti.* Cotan-Prună, Olimpia, 2008, Cotanii – triburi sacre din MunţiiCarpaţi, rev. Dacia Magazin, nr. 53, iunie, pg. 46, Orăştie.* Drăganu N., 1933, Românii în veacurileIX-XIV pe baza topon-imiei şi onomasticii, Edit. Academiei Române, Bucureşti.* Edwards, M., 2004, revista National Geographic - România,febr., Bucureşti. * Frăţilă, V., 2007, Din oiconimia Banatului, Analele Univ. Ti-mişoara, p. 134-167.* Giurescu, Dinu, Giurescu, C. C., 1986, Istoria ilustrată a româ-nilor, Bucureşti. * Kruger, R., 2005, O istorie a Chinei, Ed. Artemis, Bucureşti.* Lăzărescu, E., 2011, O ipoteză privind originea denumirii de Ar-deal, rev. Dacia Magazin, nr. 70, Tulcea. Roux, Jean-Paul, 2007, Asia centrală, cultură şi civilizaţie, Ed. Ar-temis, Bucureşti.* Macrea D., Petrovici E. et colab., 1955, Dicţionarul explicativ allimbii române literare contemporane (D. ex. l. r.) vol. I. A - C, Edit.Academiei R.P. Române, Bucureşti.* Săvescu N., 2002, Noi nu suntem urmaşii Romei, Ed. Intact, Bucureşti.* Stocklasso, J., 1991, Ainu, Publisher Harry N. Abrams, New York * Tolstov, P., Levin, M.,G., Ceboksarov, 1961, Etnografia continen-telor, Asia, I.; Partea asiatică a URSS, II, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.* Ţuiu, F. 1975, Japonia, un miracol ?, Ed. Politică, Bucureşti.* Udolph, J., (1979), Studien zu slavischen Gewäserbezeichnun-gen. “Beiträge zur Namen forschung Neue Folge”, Beiheft 17,Heidelberg, “Carl Winter” Univ. Uhlig, H., Drumul mătăsii, 2008,Ed. Saeculum, Bucureşti.

* Vinereanu, M., 2008, Dicţionar etimologic al Limbii Române,S.C. Alcor Edimpex, Bucureşti.* Vulcănescu, R., 1985, Mitologie română, Ed. Academiei R.S.Române, Bucureşti. * Vulcănescu, R., 1988, Izvoare de cultură, Ed. Sport-Turism, Bu-cureşti.

SUMMARY

Contributions concerning Arian migra-tion in Eurasia. This work brings in actualitygreat swarming of Arian populations comingfrom Carpathian – Danubian –Pontic areasacross Rusia toward Asia. In some archaeologi-cal sites were discovered circular sanctuarieswith sacred and astronomic functions similar topattern of Sarmisegetusa (Romania). For in-stance, there are those built by masagets in Rusia– “Sun fortified town” Arkaim (Celiabinsk re-gion), 4000 years old and Staraia Reazan, ŞaniiDaria (Sir Daria river, Kazahstan), near battlefield place between armies of masaget queenTomirys and Persian king Cyrus II-d (530 b.Ch.)or Oshoro built by ainu caucasian race popula-tion near Otaru (Hokkaido isl., Japan). Ainuhouses are similar with Romanian ones built inflood plain meadow and their interior altar bor-dered by totemic cock heads hanging on thewalls as in pit houses from Oltenia region. To beproved the Arian migration, there is consideredtoponymy derived from Thraco – Dacian origin– Cătun/ Khotan/ Khota/ Khotin/ Katuniţa/Cotania/ Cotor/ Catania/ Kotah and Bihor/ Bi-haria/ Bigor/ Gigor/ Piche/ Behaira with theirseveral variations spreading of a large areas inEurasia and Egypt too.

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICAREl Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fisierword, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de contact;l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată canotă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea,cod poştal: 820035, jud. Tulcea, România.l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:[email protected]; [email protected]


magazin

25

DECEBAL – DAC PUTERNICMioara Căluşiţă-Alecu

În cursul istoriei, românii au fost numiţi pelasgi,geto-daci, valahi [1]. Limba românilor le atestăvechimea în vatra lor situată între Occidentul disciplinatşi Orientul tradiţionalist.

Sub influenţa Şcolii latiniste din Ardeal, mulţiistorici şi lingvişti au neglijat înrudirea tradiţiilorromâneşti cu Orientul. De pildă, în valoroasa carteCronici apocrife pe plăci de plumb? [2], Dan Romalos-a străduit să găsească înţelesul inscripţiilor de peplăcile de plumb. El a comparat cuvintele găsite cucele corespunzătoare din vechi limbi europene, dar nuîntotdeauna şi cu cele din limba sanscrită.

De pildă, în textul de pe Placa de plumb nr. 5,el a tradus cuvântul balo cu „vale” (conform cu vale dinromână şi vallis din latină). Prin urmare, el a tradus în-ceputul inscripţiei: Sarcina orăştiei. Ziceţi dacilornoştri, lăsaţi-vă în vale în ziua în care or prinderădăcini…

În limba sanscrită, bala (cu ultimul a scurt,care se pronunţă aproape ca o din română) ca adjectiv,înseamnă „puternic”, iar ca substantiv, „forţă”,„vigoare”, „talie mare”. Baladeva este un nume al luiRama (deva - zeu, bala - puternic) [3, p. 461]. Ad-miţând înţelesul din limba sanscrită, textul respectivs-ar traduce: Sarcina orăştiei. Ziceţi dacilor noştri,această zi puternică în care or prinde rădăcini…

Înţelesul de „putere” este sugerat de bala încuvinte româneşti ca balaur şi baltag, în numeleMunţilor Balcani, dar şi în cuvântul nobalo, de pe plă-cile de plăcile de plumb nr. 129, 79…Acest cuvânt afost gândit ca însemnând balo- puternic no-nostru şi afost tradus nobil.

Interpretarea numelui Decebal (Dacebalo,scris pe Placa nr. 22), ca dacul din vale [3, p. 78], nueste semnificativă, fiindcă Decebal era asociat multcetăţilor din Ardeal. Numele lui a fost gândit bal-pu -ternicul, dace-dac.

Unele cuvinte româneşti ilustrează poziţiaRomâniei între Occident şi Orient. De pildă, cuvântulSfânt este un cuvânt înrudit cu sanctus din latină, sfinx

din greacă, svetu din paleoslavă, spent din Avesta(Spenta mainyus înseamnă „duh sfânt” în KhordaAvesta, Yast VI). În sanscrită, çānti (śānti) înseamnă„pace”, „prosperitate”, un tip de „ceremonie”. [3, p. 643]

În multe cazuri, necunoscând limba stră-moşilor geto-daci, lingviştii au căutat rădăcinile limbiinoastre aiurea. Astfel, unii lingvişti afirmă că cerulprovine din latinul caelum, [4, p. 102, 164], iar a ceredin verbul quaero (eu cer) [4, p. 250]. Dar în limbaromână, silaba cer arată mişcare, acţiune, ca şi silabac(e)ar din limba sanscrită. Strămoşii au observat căcerul se mişcă, iar verbul a cere sugerează că cererilese adresau cerului.

Afirmaţia română da ar putea proveni de laverbul a da, şi ar fi putut indica la început o acceptare,o cedare (dau). Afirmaţia germană ja (pronunţat ia)corespunde la persoana a doua singular imperativ averbului a lua.

Pentru a justifica ipoteza că geto-dacii au re-nunţat la limba lor, unii istorici au presupus că dacii nuaveau o cultură avansată şi nici nu ne-au lăsat scrieri.

Este bine să reţinem că plăcile de plumb aufost scrise într-o vreme când în Dacia se mai practicausacrificii umane, iar unii conducători erau poligami.

Cartea Cronici apocrife pe plăci de plumb? deDan Romalo deschide o poartă spre spiritualitateageto-dacilor. Este important să fie studiată nu numaide ingineri, care prin formaţia lor nu au idei preconce-pute, ci şi de lingvişti, care să studieze, să corectezefrazele sau cuvintele traduse inexact în cartea publi-cată şi să valorifice astfel cât mai bine existenţaplăcuţelor de plumb.

Bibliografie

1. Căluşiţă-Alecu Mioara, Tradiţii, Miracol, Bucureşti, 2002.2. Romalo Dan, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor,Bucureşti, 2005.3. Burnouf Emile, cu colaborarea lui Leupol L., Dictionnaire clas-sique Sanscrit-Français, Ed. Maisonneuve, Paris, 1866. 4. Rosetti A, La lingvistique balkanique, Ed. Univers, Bucureşti,1985.


magazin

26

Stindardul geto-dacilor - invocatorcultic de sacre energii cosmice

prof. Olimpia Cotan - Prună

( I )

Din vechime pe însemnele reprezentative alestatelor independente existau simboluri distinctive, ceindividualizau specificul cultic, totemic, mitologic, ma-joritatea indicând energiile cosmice, telurice sub formăde păsări ale înălţimilor, de vehicule cosmice, de ba -lauri, de monştri, vâlve etc.

În simbolurile mitologie sunt prezenţi Zmeii cupene, cu multe capete ce varsă foc pe limbile mişcă-toare. Pentru lumea geto-dacă, Balaurul Zburător a de-venit stindard şi e unic în istoria lumii, dăinuind mii deani.

Istoricul A. Deac consemnează în Istoria Ade-vărului Istoric (pag. 201) că în judeţul Prahova la VaduSăpat, comuna Fântânele, s-a descoperit în 1980 unfragment ceramic din sec. IV î.H., pe care este incizatîn pasta crudă stindardul dacic cu dragon ce arecoada penată. Iată că stindardul dacic cu dragon estemai vechi cu 500 de ani decât consemnările istoricilorromani.

Unii istorici şi gânditori români numesc stin-dardul geto-dacic Lupul dacic. Mă voi opri asupra unoraspecte de fond cultic, ce contrazic această ipoteză.Lingvistic, este doar o atingere între lup şi lucta, maiales că filipii nu sunt lupi, ci tinerii iniţiaţi în tainele luctei– luptei, îndeletnicire a sedentarilor păstori - agricultorigeto-daci. Lupul nu putea fi luat ca model de cătregeto-dacii sedentari, care-şi apărau zona moştenită dinmoşi-strămoşi, fiindcă e animal de pradă, atacă în haităşi e temut de păstori. Lupul singuratic, o raritate, nuputea fi luat ca model nici de vitejie, nici ca forţă pentruneamurile păstorilor.

Lycantropia - concepţie antică despre strălu-cire, luminozitate, nu se referă la lup, care nu-i nici pedeparte luminos, chiar de ar fi pus pe lângă zâni. Înlatina veche, Bollias înseamnă „strălucitor”, „luminos”.Din bătrâni, se pomeneşte despre Marele Lup Alb, ca

despre o realitate din vremuri de demult. S-a păstratîn acest sens expresia „De când lupchii alghi”.

Lupul Alb este semnalat numai în preajmaMarelui Preot ca Apollo, Zamolse, Sfântul Andrei şiSfântul Petru pentru că este de fapt comandantul iniţi-aţilor Filipi luctani, adică luptători. Aceste informaţii netrimit la semnificaţii codate în sensul că iniţiaţii Filipierau mereu în preajma marilor iniţiaţi şi purtau numaiveşminte albe, ca toţi preoţii geto-daci, cavalerii minţilorstrălucitoare ale celor de lângă Zamolse. Filipii suntpăstraţi în toponime în toate zonele geograficeromâneşti. În Oltenia, Filipii sunt cel mai bine păstraţi.În vechiul calendar, există toponime ce se păstreazăşi în zilele noastre: Filipaşul de Sus, Filipaşul de Jos,dar şi Filitelnik, ce ne indică zonele în care trăiau şianume pe Telul Nikăi, deci pe înălţimile de filieră sacrăa zânei Nika, făcătoarea cerului şi pământului, cu cele8 megaenergii ale sale, măcinikele, din mitologiaromână.

Geto-dacii numeau lupul - vulpe sau fărcaş,denumiri păstrate în zilele noastre în Ardeal. La toateneamurile geto-dace, de la Marea Baltică în nordulAfricii, lupul era numit prin cuvântul vulpe. În pre-indo-europeană era numit ulcuos, în sanscrită vrca, în aves-tică vahrha, în iliră ulcudins, în gotică wulfs, înlituaniană vilcas, în letonă vilks, aşa cum ni le aduceîn atenţie Mihai Vinereanu în Dicţionarul etimologic allimbii române de indo-europenistică (2008). În Sudantrăieşte un lup despre care românii vor spune cu pre-cizie că-i vulpe.

Aşa-zisa Licantropie nu are nicio legătură culupul, ci cu strălucirea, în sensul că este luminat deceva. Apollo este însoţit de lupul strălucitor şi e un codcu sensul de luminat, luminător, ce nu-i totem.

Filipii geto-daci, iniţiaţi în tainele de luptă, eraufiii luctei, cuvânt din proto-indo-europeană, păstrat în


magazin

27

calendarul vechi geto-dac ca zile ale Filipilor, cărora lise dedică 7-8 zile şi de Sfântul Petru al lupilor de iarnăla 16 ,17 şi la 18 ianuarie şi de Gădineţ - lupul celşchiop, dar şi de Lupul cel mare de la Ovidenie – 21noiembrie etc. În mod eronat, etnologul I. Ghinoiu con-sideră că Filipii din calendarul geto-dac sunt perso -nificări ale lupilor. În dicţionarul sub titlul Panteonulgeto-dac îi numeşte şi Martinii de iarnă, ştiut fiind căMoş Martin este numit ursul la noi, la români. Luptaeste cuvânt geto-dac cu originea în pre-indo-europeanul din lucta ( M. Vinereanu). Numai în Dacianord-dunăreană există cuvântul lup pentru acest ani-mal de pradă, ce poate fi asemănat cu luctanii, luptă-torii iniţiaţi în tainele luptei. În limba pre-indo-europeană, există cuvântul lucta cu sensul de a rupe,a sparge, din care lupta şi luptător. Lup, luptă, luptătorsemnifică tenacitatea celor ce izbândesc parcurgereaetapelor de iniţiere, care erau încercări de temut pentrucei nechemaţi. Adevărat este că de multe ori luptătoriigeto-daci pedeştri îşi puneau piei de lup ca să alungeatacatorii călăreţi. Cabalinele simt mirosul lupului ca oprimejdie şi nu mai ascultă călăreţul.

Pe vechile icoane cu Sfântul Gheorghe, capulbalaurului este identic cu cel de pe stindardul geto-dacde acum 2000 de ani şi nu-i în niciun caz lup. V. Pârvanîn Getica (pag 518) scrie că Balaurul Dacic ereprezentat pe Columna Traiană cu cap de lup, pre-lungit în chip de Şarpe, cu nişte fâşii de stofă, care labătaia vântului se umflau şi formau o flamură serpen-tiformă orizontală. Acesta susţine că Trupul de şarpee imaginea furtunii, divinitate cerească, cu origine înAsia anterioară, deci nu în Dacia, dar istoria antică îlcontrazice, fiindcă Dragonul dacic este Hieroglifă,nume pentru divinitate, pentru Dumnezeu, aşa cum ar-gumentează L. Teleoacă în comentariile la LegendaAureea, scrisă de Iacob Voragine după anul 1200 şirăspândită mai mult decât Biblia, care alterează gravsemnificaţia religioasă a hieroglifei numită Dragonul

dacic, semn tutelar al identităţii cu 1000 de ani î. H. cea pregătit calea mântuitorului pe Pământ. L. Teleoacăatrage atenţia asupra acestui fals uriaş prin care I.Vora gine a distrus arhetipul religios al lumii Vechii Eu-rope - localizată unde trăieşte azi poporul român decătre savanta americană de origine lituaniană M.Gimbutas.

Pe caduceul patriarhului României doi şer-pilieni afrontaţi comunică energiile celeste Yin şi Yangale credinţei nemuritoare străveche a geto-dacilor. Subacest semn benefic lumea a progresat neîntrerupt miide ani, din care 2500 sunt atestaţi din Persia până înBretania. Am văzut în expoziţia de icoane de laMuntele meteorelor din Grecia o iconiţă în care Sf.Gheorghe ţinţeşte cu suliţa apa, îndicând unitatea uni-versului cosmic uman – Precum în cer, aşa şi pepământ, unde apa este oglinda cerului.

Dragonul Dacic, invocatorul de energii sacre,este prezent şi în zilele noastre în bisericile creştine,pe obiectele de cult, dar şi pe veşmintele preoţeşti înmuzeul de broderii al Mânăstirii Santa Maria deGuadalupe, ca dovadă că cercetătorul L. Teleoacă aredreptate, afirmând că hieroglifa noastră sacră din stră-moşi a fost calomniată şi i s-au adăugat însuşiri mon-struoase ce au dus la o biografie contrafăcută a Sf.Gheorghe, ştiut fiind că sfinţii au fost oameni normali,ce s-au luptat cu păcatele omeneşti, care n-au atacatfiinţe supranaturale. În Legenda Aureea, dragonul estetârât în mijlocul cetăţii unde este decapitatat, atrăgândura asupra acestei hieroglife sacre.

Deci, stindardul străvechi al dacilor nu repre -zintă nici cel puţin stilizat lupul. Capul la care se facetrimitere e hieroglifa sacră din vechime, invocatoareade energii cosmice. Convingătoare este statueta de laConstanţa, numită Glycon, în care Şarpa Balaură arecap de cerb cu plete de lumină, ca eşarfele stindarduluidacic din vechime. Antichitatea este traversată de Cer-beriţa cu picioare de bronz, ce proteja Delta Dunării.


magazin

28

Dorienii, Oreenii, Hiperboreenii erau cerbi, erau an-dros, codare cultică. Mitologia chineză prezintă dra -gonul împodobit şi expresiv, ondulând masiv, purtatde forţe multiple ca să nu atingă pământul, fiindcă eleste simbolul cosmosului.

Balaurul Zburător al geto-dacilor este cilindricşi fusiform, unduind numai în mişcare în zbor, pe căiatmosferice. Este vizibil, sonor şi util pentru orientarealuptătorilor numai în mişcare, în aer. Are gura mai largădecât corpul precum reptilele, care pe stindard reducela minimum rezistenţa în contact cu aerul şi e uşor depurtat la înălţime. Produce sunete vibratorii ce se am-plifică în iureşul bătăliei. Stindardul dacic este un cilin-dru fusiform din materiale elastice şi uşoare ca să sepoată face ghem. Pe corpul său tridimensional suntsolzi şi nici vorbă de blană. În vechime, corpul stindar-dului dacic numit Draco era din foi subţiri de ţesături,împletituri din plante apoi din fire şi mai târziu dinbronz, ori din argint, prin care se amplificau vibraţiileaerului, din care s-a născut prima trompetă de luptă aomenirii, ce era purtată uşor de către draconar, careera subordonat lui Sabelio, comandantul armatei, cumne informează Tăbliţele de la Sinaia. Zaballonînseamnă sanctuar din vârful muntelui. Bellerafon eraimagine feminină, ce călărea Pegasul – calul cosmicşi, bineînţeles, înaripat din cer.

Stindardul dacic era piesă importantă din ar-senalul militar geto-dac şi prin specificul său unitar cucostumul de luptă al geto-dacilor, regăsit în armura decatafractari, acoperită cu plăcuţe metalice în formă desolzi lucitori şi pentru luptător şi pentru calul de luptă,spre deosebire de ale romanilor care erau plăcuţedreptunghiulare. Călăreţii catafractari din bazinul Pru-tului şi Jijiei erau blindatele antichităţii, se menţioneazăîn Enciclopedia Britanică, şi aveau prins de coiful si -milar căciulilor geto-dacilor, panglici, pe care le regăsimîn stindardul dacic până târziu d.H. Dacii invocau Ba -laurul, numit şi Baal, lucitor, strălucitor ce poate fi asi -milat numai cu forţele Luptătorului Alb, lucitor, păstratîn basmele românilor, unde caii năzdrăvani erau numaialbi. La geto-daci, apoi la români, de Bobotează, suntbinecuvântaţi cu aghiasmă mai întâi caii.

Baal este expresie a forţelor cosmice sacre,ca vehicul cosmic prin care pământenii geto-daci invo-

cau forţele mesagerilor cerului. Înţelepciunea fiilorcerului era înmagazinată în diverse moduri şi trans-misă de către sacrii geţi, adică trăitorii de pe înălţimilece ajungeau, spuneau ei, până la cer. Divinitatea cos-mică la celţi se numea Esus, adică pe înălţimi, altfelcum să fi existat Kogaionul, cum să fi existat zâniimunţilor şi rugile de pe munţii cei mari, unde erasălaşul Tatălui Nostru, numit la geto-daci Tato Nipal,căci cine nu ştie că Nepalul, străveche vatră de cult aomenirii, este pe cel mai înalt munte de pe pământ ?Sboruri, care aeriene sunt semnalate în India – Vi-mana, în Tibet - Caii zburători, în China – DragoniiCereşti, deasupra Japoniei - Balansoare cereşti, Roţiînaripate în Babillon etc.

Dragonii sunt asociaţi Învăţătorilor din spaţiu,reprezentaţi prin oameni cu coadă şi cap şerpilian pre-cum King – Kung, un monstru cu coarne de ţap şi trupde şarpe, care distruge un stâlp al cerului şi schimbăorientarea Pământului faţă de Cer, spune RajmondDrake în lucrarea Pământul zeilor (pg 90), unde searată că Baal avea profeţi printre care şi Ilie, prezentşi pe Tăbliţele de la Sinaia, care invoca focul din cer,vorbea cu îngerii şi-a fost luat din faţa lui Eliseu decătre un vifor de cerc luminos. Tubul Dragon absoarbeşuvoaie de energii cosmice consemnate şi de Romulusşi de Enoch. Într-un papirus găsit în hărţile lui AlbertTulli de la Vatican este consemnată prezenţa unui Cercde foc ce avea o răsuflare rău mirositoare, aluzie laarme extraterestre. Să nu uităm că în Antichitate legile,rânduielile, erau transmise de pe munte, ca dovadănumeroasele toponime derivate de la Ora – Oranus,numele cerului.

În Dicţionarul geto-dac al lui Mihai Vinereanucuvântul Lup pentru acest animal carnivor nu există,nici în limba pre-indo-europeană, nici în sanscrită, niciîn avestică şi nici la alte popoare din străvechime.Corect a demonstrat autorul că Mircea Eliade seînşeală considerând că Dac vine de la Lup, animal săl-batic ca totem şi această eroare de fond trebuie com-bătută şi avem argumentele istorice. Stindardul de labaza Columnei dacilor de la Roma are clar gură deDragon, iar pe corpul şerpilian sunt numai simboluriale energiilor ondulatorii. Pe moneda lui Decius e unsoldat cu stindard purtând balaurul ca luptător al davei.


magazin

29

Dace-balo în Tăbliţele de la Sinaia este luptătorul dincetate: dage, dabă, davă (C. Olariu).

Istro-românii păstrează numele de Zabelliepentru cel ce aprinde candela şi unge luptătorii cu ulei-mir, prin care susţine roata vieţii şi rânduieşte ori-entarea către universul energiilor şi cine are mai multănevoie de energie decât luptătorul, dage-balul? Ge-ograful antic Strabon constata că numele străvechi aldacilor era Dai şi Dav. Primele lăcaşuri s-au numit oraş,orăştină, grădişte şi erau pe locuri înalte, insule, pi-cioare de plai, unde în timp erau şi cetăţile, întăriturile,unde se antrenau luptătorii, numiţi în Tăbliţele de laSinaia Dage-ballo, aşa cum era şi Decebal, şi Re-galian, adică regele galat Ioan, neam din care era şiIisus, din neamul dagebalilor şi nu trebuie să ne sur-prindă că se mai numea şi Oriens augu.

Spun istoricii că Caesar este primul ce îi nu-meşte pe geto-daci în scrierile istorice antice Daci şică se învecinează cu celţii. Chiar regele celţilor,Vecin.get.orex, ne indică faptul că era vecin cu orii geţi.Caesar se interesa de luptătorii din dave, dar numeledacilor era prezent la filozofii antici cu sute de aniînainte, ca de exemplu la Democrit. Răspunsul este înTăbliţele de la Sinaia unde luptătorii, componenţii ar-matei, erau numiţi dage-ballo, de care cezarul era celmai interesat. Ca dovadă, însoţitorii de stindard se nu-meau soto, coto ballo tot pe Tăbliţele de la Sinaia, lup-tătorii dacei, daci. Un mare preot cu numele de Cotoballo este prezent şi el pe Tăbliţele de la Sinaia.

Este îndreptăţită această idee fiindcă şi înzilele noastre geto-dacii au datina urcatului pe munte,să întâmpine soarele marilor sărbători, dar şi datinaluptei dintre deleni şi văleni, ca în toponime, MunteniiBuzău, Vălenii de Munte, Valea Dragulu etc.

Ideea că stindardul dacic este simbolul lupuluio găsim la Mircea Eliade, care consideră că strămoşiinoştri geto-daci au trăit sub semnul lupului, apoi la A.Busuioceanu, care spune că în Libia lupul este numitDaoi şi transformă neamul dacilor în lupi, fără să facăprecizările necesare, idei preluate şi insuficient argu-mentate pe multiple planuri de cunoaştere istorică zisromânească, prin care ni se contestă dreptul la istoriaveche. Filozoful antic chinez Lao-Tzi foloseşte cuvântulDao ca lege obiectivă, iar geto-dacii erau apreciaţi în

scrierile antice ca fii cei mai drepţi dintre traci, ce-şitrăiau viaţa după Legile belagine. Heraclit spune cătoate din Univers ascultă de Logos, o denumire de co-mandă verbală pentru legitatea obiectivă. Filozoful seexprimă concentrat, afirmând că Lumea este un focveşnic viu, care se aprinde şi se stinge după Măsură.Iată că Focul - Soarele e imaginea existenţei energe -tice. Soarele, focul veşnic viu, se aprinde şi se stingedupă măsură. Din vechime se ştie că lupul se teme defoc, în acest mod era îndepărtat când ataca omul şianimalele domestice, iar lupul nu e aerian deloc. Daciicunoşteau legităţile cosmice, adică Dao, exprimate înLegile belagine lăsate moştenire de Zamolsele femei,Marile Preotese antice geto-dace, de la care s-au in-spirat toţi legiuitorii pământeni, mai ales că existau şireginele luptătoare numite Kino Boilla, ca Tamiris oriGenoveva, soţia lui Ramunh, din Vechea Troie, oraşulRoman (D.Bălaşa). Numai la noi, urmaşii geto-dacilor,există numele de Iordake, adică Iorii daky, cu sensulde pământenii, ce trăiesc sub acelaşi cerc susţinuţi deaceleaşi energii cosmice.

Oreii erau dacii, care şi azi trăiesc lipiţi demunţi şi nu după legile lupilor. Dacii erau Filipii înipostaza de luptători iniţiaţi ca luctani, adică luptători,aducători de belşug, cei care apără ce-au agonisit oa-menii sedentari ai cetăţii. Piatra meteorică de la Corbiide Piatră din Argeş are o inscripţie în care apare cu-vântul Philip cu sensul de Fiii lui Pan, ai Doamnei,Marea Preoteasă, de unde se poate înţelege de ce înOltenia femeile ţin Zilele de Filipi fără abateri şi le lasămoştenire fiicelor şi nurorilor. Îndemnul străvechi esteFii.lu.pan, urmaşi ai domniilor înţelepte. În CalendarulBabelor, al înţelepciunii celei vechi, sunt 30 de zile de -dicate Filipilor. Dacii luptători erau Philipii, fiii luptei, subniciun motiv nu erau lupi, dar să-şi mai facă totem dinacest animal, atât de ameninţător pentru un neam depăstori? Stindardul lor era dragonul. Iată motivul pentrucare stindardul dacic este o piesă cultică geto-dacicăcu sensuri complexe şi nu-şi merită renumele de Lupdacic, expresie generică plantată de cei ce scriu cărţidin cărţi şi care consideră că, dacă n-ai zeci de referiribiografice într-o lucrare şi dacă îţi expui propriile ideiizvorâte din studiul personal şi logica elementară, nueşti de nivel academic.


magazin

30

Luptătorii iniţiaţi, Filipii, invocau vibraţiile, lu-minile, strălucirile energiilor cosmice, de la care se în-carcă bateriile vitejiei, în orice tip de luptă, darmite înlupta directă pe viaţă şi pe moarte. Lucin e sărbătoarealuminii în calendarul străvechi şi n-are legătură culupul. În cel mai fericit caz este ziua iluminaţilor, eroilor,a luptătorilor, a filipilor, fiii de luctani, fiindcă geto-daciierau cei mai viteji dintre traci. C. Brăiloiu aduce înatenţie rolul lupului consemnat de literatura popularăunde se precizează că e vorba de un lup special decare să nu te spăimânţi că ştie toate cărările şi pote-cile…şi-ţi va fi de folos, că-i iniţiat în aceste taine şi arenume codat, care păzeşte locurile sacre şi-i vorbanumai despre iniţiaţii Filipi. Cei ce susţin o întreagă şti-inţă pornită de la lupul prădător, confundă planurile.Dacii şi-au luat în luptă lângă ei divinităţile celestereprezentate de Balaurul Zburător, mesagerul energi-ilor sacre ale cosmosului. Ballo, Belloro, Bellus, Bellumînsemna rival în război, duşman, oponent. A fi bellicosînseamnă a fi războinic, la noi, românii, urmaşii geto-dacilor. Învingătorii erau cântaţi în Ballade, iar ceicăzuţi pe câmpul de apărare erau duşi de către Balkirii,amazoane, femei luptătoare, în Blakulla, casa lui Baalunde se antrenează alături de martiri sub comanda luiOdin pentru ultima zi a Universului, când zeii îi vor în-frunta pe uriaşi (L. Căescu: Istoria preistoriei). Memoriacolectivă păstrează în zona gheţurilor veşnice referirila Blaculla, care este culla rezervată luptătorilor în casade pe câmpie, într-o fermă pe o lucină, o ţară creatăde zei pentru eroi, dar câmpii în nordul îngheţat mairar... Ballos însemna şi bătălie, luptă, iar arma de temutdin vechime era Paloş. Când se face referire la războise folosesc expresii: Ante.bellic şi Post.bellic, indicânddenumirea veche din Baal, Balaurul geto-dacilor, cumscrie I. Olimpiu Luca, în Dicţionarul traco-geto-dac.Rebel este luptătorul permanent, excepţia de la regulă.Belea este năpastă, necaz, ce determină antrenarecomplexă pentru revenirea la viaţa normală. Ai răzbit,ai ieşit la lumină din belele, atunci când l-ai îndepărtatpe cel cu care eşti în răzbell, pe care poporul îl exprimăşi prin cuvântul tărăboi. Sabello, zeul războiului, păstratca nume pe Tăbliţele de le Sinaia şi pentru comandan-tul armatei geto-dacilor din vremea lui Decebal, e lup-tătorul cel mai bun. De la Sabellio, arma de bază din

timpurile vechi a rămas Sabia. Ballo este şi război.nik,adică cel din cetele sacre de îndepărtare a atacatorilor,ajutaţi de Nika. Redbellum, război este şi azi numitRăzbell la români, unde z e zânul lui Ra. Daci ball esteluptătorul dac din dabă – tabără militară a cetăţii, iarcaballus este calul de luptă special antrenat. Bellua eraşi monstrul, bruta, aşa cum devenea luptătorul întărăboiul pe viaţă şi pe moarte ce înzecea forţele omu-lui de a supravieţui. Iată cât de implicat şi diversificateste cuvântul Ball, Ballaur, în viaţa strămoşilor noştri.Şi totul are corespondent şi în toponimie ori onomas-tică. În Ardeal se află localităţile Belin, Belioara, GuraBeliei. Fiica lui C. Brâncoveanu se numea Bălaşa. ÎnDobrogea există localitatea Bălăşeşti. Există locali-tatea Balcic, ce ne indică o cetate de luptători sub stin-dardul lui Baal. În satul Bălăceanca, de lângăBucureşti, se află spitalul de boli psihice numit în poporBalamuc, cei rătăciţi după răzbellul minţii. Numele celeimai vestite zâne iniţiate din vechimea geto dacă eraCyBella, iar Balabancea e localitate de lângă ape.Dracul gol este expresia specifică numai nouăromânilor şi semnifică agerimea, orientarea în teren,numai în acţiune şi cu rezultatul scontat. La români,această expresie este laudativă ca inventivitate în atin-gerea ţelului. Expresia opusă - Am făcut pe dracughem, exprimă dezamăgirea nereuşitei, a lipsei deacţiune că n-ai loc de mişcare şi astfel ne apropiem deadevărata semnificaţie a stindardului geto-dac, sem-nalată codat de către dacistul cercetător P. L.Tonciulescu.

- va urma -

Bibliografie:- Armin Olariu, Tăbliţele de la Sinaia, studiu pe internet;- Adrian Bucurescu, Tainele tăbliţelor de la Sinaia, Ed. Arhetip,Bucureşti, 2005- Berciu, T. Walter, G.D. Iscru, A. David ; Tricolorul Românesc,Ed. Sigma, Bucureşti, 1995- E. C. Popescu, Regatul titanikor I şi II, Ed. Tempus Comtera,Bucureşti, 2010- I. Ghinoiu, Panteonul Românesc – dicţionar, Ed. Enciclopedică,Bucureşti, 2001- I. Olimpiu Luca, Gramatica limbii traco-geto-dacă, Ed. Tempus,Bucureşti, 2010- M. Al. Oprescu, Soarele Carpaţilor, Ed. Amurg Sentimental,Bucureşti, 2010 - P. M. Kendrich, Pietrele dacilor vorbesc , Ed Ştiinţifică şi Enci-clopedică, Bucureşti, 1978.


magazin

31

LOCUL EPOCII LUI MIHAI VITEAZUL ÎN PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

Conf. univ. dr. G. D.Iscru

Cei care, orbiţi de „lumina” viziunii ma-sono-comuniste asupra naţiunii sau, mai nou, ceiderutaţi de neofiţii „demitizatori” ai persona -lităţilor naţionale, văd în eroul martir de lacumpăna de veacuri un tipic conchistador deepocă, pornit să-şi realizeze „pohta” ce-a „po-htit”, se dovedesc a nu cunoaşte şi a nu înţelegenici efortul anterior spre împlinirile şi di-recţionările care şi-au găsit, cu Mihai şi epoca sa,o rezolvare, o reuşită, şi nici esenţa transfor-mărilor care au urmat.

Spunând aceasta, nu-l singularizăm şinu-l idealizăm pe Mihai Viteazul, ci, ancorându-lîn contextul istoric, vedem în el Omul care a core-spuns şi a răspuns unui imperativ al acestei epocide istorie românească. Dar fapta lui n-a fost posi-bilă fără aportul factorului politic – o „partidă”de boieri care i-a stat alături ca sprijin şi stimu-lent, poate chiar „cenzori”, atunci când intereseleţării au cerut-o; de asemenea, n-ar fi fost posibilăfără încercările şi întâmplările anterioare, care aurămas un bun câştig şi o motivaţie pentru fapte maiîndrăzneţe în continuare; şi n-ar fi fost posibilă fărăaportul general românesc de salvare naţională înacea situaţie limită. Soluţiile de compromis nu maierau acum posibile în raporturile cu Poarta, căci„într-aceea vreme împresurase turcii Ţara Rumâ-nescă cu datorii şi nevoi foarte grele, încât nu maiavea să plătească ţara şi să scape din gura vrăş-maşilor”. Împotriva celor cuprinse în „capitulaţii”– notează mai departe cronicarul –, „începură turciia coprinde Ţara Rumânească şi a-şi face lăcaşurişi meceturi”, iar speranţe de a se „potoli turcii” numai erau, căci ei tot mai mult rău „făcea”, până lalimită: „Începuse a călca ţara şi legea creştinilor”:„şi începură a ţiparea creştinii de nevoia turcilorşi pretutindenea era vaet şi suspine de răul tur-cilor”.1

În această situaţie, notează cronicarul,Domnul îşi „strânsese toţi boiarii mari şi mici şitoată ţara şi să sfătuiră cum vor face să izbăveascăDumnezeu ţara din mîinile păgânilor”. Discuţiilevor fi fost îndelungi în Divan, dar cronicarulnotează, lapidar, concluzia şi soluţia la care s-aajuns: vor putea scăpa ţara „numai cu bărbăţia, sărădice sabia asupra vrăjmaşilor”. Dar cum pentruŢara Românescă, singură, era greu, dacă nu im-posibil să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit unasemenea efort, se punea problema ajutoareloraliaţilor. Este de reţinut că în această situaţie li -mită, când, din experienţă istorică, se cunoşteauşi scopurile strategice ale adversarului european


magazin

32

al otomanilor, „Liga sfântă”, când, de asemenea,primejdia ameninţa toate cele trei ţări aleromânilor, Domnul, boierii şi „ţara” au apelat,prioritar, nu la Rudolf al II-lea de Habsburg şi nicila Sigismund al III-lea de Wassa al Poloniei, ci lacelelalte două Valahii/Ţări Dacice unde au trimisîn grabă solii şi au primit răspunsuri bune, pe carele aşteptau.

Această cooperare militară, evident şipolitică, a celor trei Valahii, cum mai fusese orise mai încercase adesea şi până atunci, era şi ea o„formulă” de unitate, pentru care „Adunareaţării” s-a decis. Unirea sub o singură conducere aŢărilor Dacice rămânea încă o soluţie extremă,după ce toate celelalte ar fi fost epuizate. „For-mula”, verificată de istorie, va fi transmisă, încontinuare, urmaşilor, dar „palmaresul” a fost îm-bogăţit de Mihai şi de epoca sa cu marea îm-plinire de la 1599-1600: Unirea sub un singurDomn.

Atunci însă, nu numai turcii călcaserăţara şi „legea”. Sub „umbrela” suzeranităţiiotomane, instaurată către mijlocul secolului alXVI-lea, elemente greco-levantine, în primulrând din categoria negustorilor, cămătarilor, aagenţilor lor şi a tuturor celor care îşi oferiserăserviciile otomanilor, profitând din plin de unelerestricţii ale Coranului sau care îi creditaseră sauîi ajutaseră în alt chip pe candidaţii la Domnie,pătrunseseră tot mai mulţi în toate cele treiValahii, dar mai ales în cele două PrincipateDunărene, asaltând atât sectoarele economice câtşi dregătoriile laice şi eclesiastice. Cu poziţii in-fluente pe lângă demnitarii otomani şi infiltrându-se până în intimitatea caselor domnitoareromâneşti, experţi în stoarceri şi viclenii ai Le -vantului şi-au adjudecat în Principate poziţii pu -ternice şi funcţii importante, au adunat în jursemeni de-ai lor, eliminând pe autohtoni. E drept,unii din reprezentanţii clasei politice „şi-au datcoastele” – cum se spunea în epocă – cu aceştivenetici hrăpăreţi. Mihai Viteazul însuşi a apelatla un asemenea „ajutor grecesc” la Constan-tinopol, a făcut apel şi la creditori, – turci, armeni,evrei –, care apoi au venit personal în ţară ori şi-au trimis oamenii de încredere pentru a fi sigurică îşi vor recupera banii împrumutaţi, dar şi pen-tru a consolida în demnităţi cohortele de alogeni.

În disperare de cauză, la 13 noiembrie 1594, peunii dintre aceştia îi va „sacrifica” voievodul,după ce Adunarea ţării luase hotărârea săpornească războiul antiotoman. Dacă istoriciigreci, turci şi armeni, mai târziu, nu s-au gânditsă-l învinuiască pe Mihai de „xenofobie” şi de„masacru”, învinuirea a venit, în schimb, dinpartea unui cercetător evreu, la sfârşitul secoluluial XIX-lea, dr. E. Schwazfeld, care în studiul in-titulat: Măcelul evreilor sub Mihai Viteazul şiAron Vodă al Moldovei, l-a acuzat pe voievod deantisemitism. După evenimentele din 1989, ogazetă ce apărea la Bucureşti, „Oblio”, a reluatînvinuirea de antisemitism pentru Mihai Viteazul.Poate această acuzaţie are vreo legătură cu încer-cările repetate de denigrare şi de „demitizare” laadresa acestui făptuitor şi simbol al uniriiromânilor.

Boierii autohtoni, în mijlocul căroraMihai „crescuse” – cu Buzeştii chiar se înrudiseprin căsătoria cu Doamna Stanca –, după o jumă-tate de veac de „infuzie” greco-levantină vor fipăstrat totuşi un procent de suspiciune faţă deacest Domn – fiul unui grec, Iane Cantacuzino,ajuns în scaun cu sprijin grecesc –, chiar dacăi-au fost continuu aproape. Evident, nu toţi. LaCălugăreni, unii au încercat un fel de complot,nereuşit. Dar delegaţia de boieri care a mers înmai 1595 la Alba Iulia pentru a încheia tratatul dealianţă, atât de necesar, cu Sigismund Bathory,l-a constrâns pe Domn să renunţe la admitereasau promovarea în dregătorii, laice şi eclesiastice,a grecilor, incluzând această prevedere în tratat.2

Această interdicţie categorică, dublatăde vasalitatea faţă de Bathory, acceptată şi ea deboieri peste „mandatul” încredinţat, dacă n-a fosto stratagemă convenită în prealabil între Mihai şiboieri, spre a-l „justifica” pe Domn în faţa gre-cilor pentru măsurile ce urmau a se lua în acestsens, considerăm că nu este o expresie a „egois-mului de clasă” sau una de xenofobie la boieriiromâni (în delegaţie erau şi greci), ci venea într-un moment de rejudecare şi reaşezare a viitoruluipolitic al ţării, când se impuneau soluţii radicale,dată fiind nocivitatea unei stări de lucruri ce nuse mai putea suporta. În legătură cu acceptareavasalităţii faţă de Sigismund, Mihai s-a plâns unuisol polonez că boierii şi-au încălcat „mandatul”.


magazin

33

Şi, dacă aceasta n-a fost decât o plângere „diplo-matică”, înseamnă că, oricât de gravă era clauza(după victorie, ea putea fi reconsiderată, cum a şifost de altfel), delegaţia de boieri şi-a luat faţă deMihai o dureroasă măsură de siguranţă; altfel,„punerea de acord”, printr-o ştafetă călare, de laAlba Iiulia peste munţi, nu era ceva imposibil!

Constituindu-se acum, printr-un act ra -dical de conştiinţă naţională şi de voinţă politică,opoziţia naţională antigreco-levantină va creşteîn veacul următor, al XVII-lea, şi va continua,firesc, prin opoziţia antifanariotă, în veacul alXVIII-lea şi până la revoluţia din 1821, când, dinnou, Tudor Vladimirescu îşi pusese, cu un anumitprilej, întrebarea: „Trăi-voi, oare, să scap ţara delepra străină!?”, iar Gheorghe Lazăr avea curajul,încă în 1819, să se refere, în „Cuvântul” – e drept,citit de altcineva – la înscăunarea mitropolituluiromân Dionisie Lupu, la aceiaşi stricători de ţarăşi de „lege”. Nu era vorba despre greci în general,ci anumiţi greci, care puteau fi categorisiţi ca„lepră străină”. Era vorba, deci, în acest momentde Renaştere naţională, despre geneza unei par-tide politice autohtone, care nu doar constată şiconştientizează nocivitatea elementelor străineinfiltrate conjunctural în ţară, ci promoveazăsoluţia radicală pentru rezolvarea problemei, aşacum prima soluţie radicală se impusese la 13noiembrie 1594.

Pe aceeaşi direcţie, în anul următor,1596, în plin efort antiotoman încă, survenea unalt act politic – chiar dacă privea Biserica! – deconştiinţă naţională şi voinţă politică, cu impor-tanţa lui deosebită atunci, dar şi prin preluarea„mesajului” său de către generaţiile viitoare.

Din păcate, nu avem documentul emispoate de o altă Adunare a ţării – Domn, mitro-polit, episcopi, egumeni, preoţi şi călugări, dregă-tori şi „tot Sfatul ţării”, întărit cu „mare blestemşi înfricoşată îngrozire”, hrisov întărit şi de patri-arhul ecumenic –, dar cunoaştem exemplarul cucaracter, am zice azi, de „circulară”, trimis „tu-turor sfintelor mănăstiri den toată ţara domniimele”, cărora li se dădea „această învăţătură”.3

Domnul şi Adunarea constataseră că „auînceput în sfintele mănăstiri nişte obiceiuri carelenu sunt din porunca sfintei pravile pentru egu-meni, ce încap la egumenie cu mită, fără voia

săborului, cum am zice streini, fără nici o milă şinici o cruţare la sfintele case. Pentru aceia lamultă risipă şi sărăcie şi slăbiciune au ajuns sfin-tele mănăstiri”.

În consecinţă, pentru reaşezarea legii„stricate” de aceşti „sterini”, se hotăra;

-Domnul ţării sau orice boier, când vormerge la o mănăstire, „să aibă a milui şi a întări,iar nu să caute şi să ia de la mănăstire sau să în-greuiaze mănăstirea cu nimic, nici dar să nu iafără ştirea săborului şi fără blagoslovenia tu-turor”.

-Egumentul să fie ales numai de soborulmănăstirii şi iarăşi „cu vrerea tuturor”. În aceastăregulă nu se mai amestecă nici boierii, nici dregă-torii, nici mitropolitul şi nici Domnul ţării. Dacănu se va găsi cineva volnic pentru a fi egumen,dintre clericii mănăstirii, atunci să fie ales egu-men din altă parte, dar „iarăşi cu voia şi sfatulsăborului ..., pre cine vor iubi”.

-Celui adus din altă parte pentru a fi egu-men urma să i se dea întâi un termen de probă,până ce „să va deprinde” şi să fie instalat egumendupă ce „să va făgădui cu jurîmânt sfintei mănă-stiri a lăcui pănă la moartea lui” acolo.

-Călugărul ce va cădea în vreo greşealăsă nu fie volnic a fugi din mănăstire şi nimenialtcineva (călugări, egumen) să nu-l poată alunga,ci „să-l judece săborul după greşeala lui”. Dacărespectivul călugăr nu va fi mulţumit de judecataSoborului, se va adresa „la arhiereul acelui loc şidupă cum îi va afla judecata, el iarăşi la postrigullui să se întoarcă”. Numai decă greşala a fostmare, depăşind „pravila Bisericii”, atuncicălugărul respectiv să fie adus la Domnie, „să sejudece cu pravila împărătească”.

-Tot numai cu voia soborului mănăstiriisă fie volnici unii călugări să locuiască singuri „înpustie” sau să plece la Sfântul Munte. Dacă vapleca vreun călugăr fără voia soborului, acela săfie exclus dintre clerici şi nimeni să nu-lprimească, pentru a-l determina să revină la locullui.

-Călugărul trimis „în posluşania mănă-stirii, pentru câştig”, să nu reţină pentru el nimic,nici să fure şi să ascundă. De asemenea, dacă unmirean va fi trimis în slujba mănăstirii şi acestasă slujească cu dreptate, „fără nici un furtişag”,


magazin

34

iar ulterior soborul să aibă „a-l milui şi a-l so-coti”. Şi nici egumenul să nu ascundă sau să chel-tuie din veniturile mănăstirii fără ştirea şi voiasoborului.

Domnul şi această Adunare a ţării expli-cau în „circulară” că: „Acestea le-am făcut şile-am tocmit, pentru căci era rele obiceiuri însfintele mănăstiri, pentru veniţii dintr-altă parte,care încăpea la mănăstiri cu mite şi cu făţării şinu era vrednici de preoţie, să slujească liturghie,nici cruţa mănăstirea să o întărească, ci numaice strângea tot venitul mănăstirii şi dupe aceiafugia den mănăstire şi lăsa mănăstirea în sără-cie”4.

În veacul următor, al XVII-lea, de câteori acei „străini” vor „strica” din nou „legea”, fac-torul politic – Domnul şi Adunarea ţării –, maiexact opoziţia pământeană, făcând presiuniasupra Domnului grec sau grecizat, vor reluachestiunea în discuţie şi vor reaşeza „legea”, in-vocând această primă reaşezare a ei din vremealui Mihai. Deci, şi pe această direcţie, Domnia luiMihai a transmis urmaşilor un mesaj de conştiinţănaţională şi de voinţă politică.

Pe direcţia consolidării unităţii politicecu Ardealul, înfăptuită în 1599, Mihai Viteazul aluat, precum se ştie, o serie de măsuri adecvate:unele înlesniri pentru ţăranii români aduşi în starede iobăgie, numirea de români în dregătorii şi laobiective militare ale principatului.

O menţiune aparte merită măsurile luatepe linie bisericească: înfiinţarea Mitropoliei Orto-doxe de la Alba Iulia, restabilind subordonarea ei,pe linie bisericească, faţă de Mitropolia Valahiei.Faptul era de importanţă deosebită, căci Bisericaromânească din Ardeal, atunci şi mai ales în per-spectivă, trebuia să reziste atât în faţa bisericilorreformate, în primul rând în faţa celei calvine, darşi ulterior în faţa contrareformei catolice, care,după ce Habsburgii au încorporat Ardealul, la unsecol de la asasinarea lui Mihai, în 1701 au spartaci unitatea ortodoxiei, implementând prin fals,crime şi presiuni uriaşe, „uniaţia” (unirea uneipărţi a românilor – ortodocşi prin naştere – cuBiserica romano-catolică). Întreţinerea legăturilorprin Biserică, între românii de o parte şi de alta aCarpaţilor a continuat însă şi a fost o contribuţieimportantă la unitatea naţională. Menţionăm to-

todată că ataşamentul lui Mihai Viteazul pentruortodoxie, ca dreaptă credinţă cu adânci rădăciniîn epoca strămoşilor noştri reali, a constituit unmotiv important pentru care „aliaţii” săi în luptaantiotomană – papa Clement al VIII-lea şi îm-păratul Rudolf al II-lea de Habsburg – au hotărâtasasinarea eroului valah, faptă desăvârşită cu operfidie exemplară în ziua de 9/19 august 16015.

Unirea Valahiei cu Ardealul, chiar dacăpe scurt timp, însoţită de măsurile pe care Mihaile-a introdus, a produs un şoc puternic în rân-durile nobilimii maghiare. A fost, pentru aceasta,în plan naţional, noua „mare spaimă” (după celedin 1437 şi 1514), care se va regăsi în multehotărâri dietale de aici înainte şi, în ultimă in-stanţă, se va regăsi atât în duritatea codului delegi din a doua jumătate a veacului XVII – Apro-batae Constitutiones, apoi Compilatae constitu-tiones –, cu deosebire în aplicarea lor, cât şi îngeneza gândului – transpus, treptat, în acte ju-ridice şi politice – cum că românii sunt străini pepământul principatului, „toleraţi” prin „bună -voinţa” factorului politic maghiar (sistemul „uniotrium nationum” rămăsese un paravan juridico-politic!), neputând accede între stările politice,şantajaţi continuu pe asemenea „temei”, supuşitot mai insistent maghiarizării.

Rezistenţa românilor împotriva dubleiopresiuni, socială şi naţională, în Ardeal, vaevolua, pe măsură ce această opresiune se va ac-centua, într-o luptă susţinută, în forme diverse, dela nesupunere şi răbufniri locale până la o veri-tabilă revoluţie (în 1784) şi de la circulaţiacărţilor de cult şi juridice venite de la fraţii depeste munţi până la amplificarea osmozei popu-lare interromâneşti de-alungul Arcului Carpatic.Deci, încă un mesaj, puternic şi complex, lăsat ur-maşilor de „epoca lui Mihai”.

Prin reuşita sa, chiar dacă vremelnică,Unirea de la 1599-1600 pune în evidenţă dorinţaşi efortul de unitate ale românilor, duse până laîmplinirea lor, faţă cu planul fariseic, interesat,al unor Puteri străine sau al unor aventurieri, derealizare a „unităţii Vechii Dacii”, dar mai alesfaţă cu planul factorului politic maghiar de areface „Ungaria Mare” având ca bază Ardealuldar şi celelalte două Valahii extracarpatice, plana cărui primă concretizare s-a încercat sub con-


magazin

35

ducerea principilor Bathory. Conceput tragic,acest plan se va relua continuu în veacul al XVII-lea, pe căi dure sau „discrete”, „subtile”, uneoriforţându-se nota în raporturile cu voievoziiromâni, alteori „cultivându-i”. Aceasta până la în-ceputul veacului al XVIII-lea, când, aban-donându-l pe principele-rege Francisc Rakoczyal II-lea în 1711, factorul politic maghiar va ac-cepta colaborarea cu Habsburgii, care, atunci,numai ei îi puteau garanta stăpânirea peste teri-torii şi naţiuni nemaghiare.

Atunci, în 1600, după prima luptă im-portantă câştigată de Mihai împotriva forţelorpoloneze ale lui Ieremia Movilă, CetateaNeamţului, cea care în 1476 rezistase sultanuluicuceritor al Constantinopolului, s-a predatvalahului unificator, fără luptă.

De asemenea, sub zidurile Sucevei –cetatea care, şi ea, rezistase lui Mahomed al II-lea în 1476 –, 1500 de moldoveni au trecut departea lui Mihai, zdrobindu-i pe polonii careîncercau a-i opri. Iar pârcălabul cetăţii i-a juratcredinţă voievodului unificator: „Mă jur (...) căvoi fi drept şi cu credinţă Domnului meu, stăpân-itorului şi Domnului Ardealului, Ţării Româneştişi Moldovei”6.

Asemenea scene, şi altele, sunt mărturiiale înţelegerii de către contemporani a actuluipolitic major împlinit sub conducerea lui MihaiViteazul. Aceştia nu doar l-au înţeles, ci ei înşişiau participat la actul respectiv, cu speranţă şicredinţă. L-au înţeles mai bine decât unii istorici,ulterior, care au văzut în Mihai când un conchis-tador mânat de „pohta” ce-a „pohtit”, când un„cruciat” fanatic, când un ...antisemit!

Consecinţele impactului acestui act is-toric asupra urmaşilor, până azi şi cât timp va fipreţuită la români unitatea politică şi religioasă,s-au amplificat şi s-au nuanţat. Fapta şi persona -litatea lui Mihai Viteazul rămân bunuri de marepreţ în tezaurul istoriei naţionale, stimulând efor-turi similare şi „redeşteptând” naţiunea atuncicând energiile păreau epuizate, copleşite deneputinţă şi defetism.

După modelul încurajator de la 1599-1600, factorul politic din Valahia şi Moldova vacăuta soluţii şi „formule” de colaborare inter-românească, unele dovedindu-se realiste, altele

inadecvate. Mai apoi, depăşindu-se „pagina nea-gră” a domniilor fanariote, actul de conştiinţănaţională şi de voinţă politică al „epocii luiMihai” va fi receptat de mişcarea naţională deîntregire şi independenţă din veacul al XIX-lea şise va regăsi în 1918, în desăvârşirea unităţiipolitice a naţiunii române – şi nu în alt loc ci toc-mai la Alba Iulia, unde a intrat, triumfător, la 1noiembrie 1599, MIHAI VODĂ VITEAZUL!

După 1989, de fericită inspiraţie au fostdouă hotărâri luate imediat şi anume: 1 Decem-brie ca zi naţională şi poemul lui AndreiMureşan, „Deşteaptă-te Române”, ca Imn deStat, Tricolorul naţional râmânând Drapelulţării. Şi toate, pe ideea fundamentală de Unitateşi Suveranitate, se leagă organic de fapta şi per-sonalitatea lui Mihai Viteazul, care, în spiritulplanului dacic autohton ce ne-a traversat istoriaşi încă ne animă, la 1 noiembrie 1599 intra trium-fător în Alba Iulia, unde la 1 Decembrie 1918 sepecetluia Unirea cea Mare şi care, în 1600, dupăîncoronarea operei sale prin Unirea Moldovei, seintitula „Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealuluişi al Moldovei” – şi aceasta „din mila lui Dum-nezeu”, nu prin „graţia” vreunui împărat vecin.Şi tot de la acest unificator de Neam şi Ţarăavem, în blazoane întărite de el, cele mai fru-moase reprezentări ale Tricolorului naţional7.

Toate, în aceste vremuri grele, suntporunci pentru „deşteptare” naţională, „din som-nul cel de moarte” şi stavile în calea stricătorilorde Neam, de Ţară şi de Creştinătate ortodoxă,liant al naţiunii române, stavile în calea celor caretot „clocesc” îmbucătăţirea Ţării în „Eu-roregiuni”, a celor care, din nou, la lumina zileiatacă Unitatea, Suveranitatea naţională, atacăziua naţională şi Imnul de Stat; din acest Imn,eliminându-se textul indus, atunci, de teza falsăa „romanizării”, rămân: teribila şi atât de adec-vata poruncă „Deşteaptă-te, române din somnulcel de moarte”, precum şi cea mai mobilizatoaremelodie, în spiritul apelului eroului-martir AvramIancu: „Sau punem pumnul în pieptul furtunii,sau pierim!”.

În perspectivă istorică, personalitatea luiMihai Viteazul şi fapta lui, opera lui, naţională şicreştin ortodoxă deopotrivă, inspirată de mesajul


magazin

36

strămoşilor noştri reali – planul dacic autohton,pentru noi şi nu numai pentru noi, au o valoareexcepţională. Şi eroului martir i se cuvine deplinacinste din partea urmaşilor pentru a fi sărbătoritşi comemorat, an de an, spre aducere aminte afaptelor sale şi a jertfei sale. Ar fi binevenită şipropunem în acelaşi timp o reluare a acţiunii decanonizare a acestui erou-martir al naţiunii noas-tre, aşa cum o începuse vrednicul de pomenireNestor Vornicescu8, Mitropolitul Olteniei. CaSfânt al Bisericii noastre de dreaptă credinţă şi camare erou al Neamului, omagiat periodic pentruneuitare, ne-ar stimula şi ne-ar întări, nouă şi ur-maşilor noştri, efortul pentru noua renaşterenaţională.

1 noiembrie 2011

_______________________1 Istoria Ţării Româneşti, 1290-1690. Letopiseţul Can-tacuzinesc, ed. de C. Grecescu şi D. Simonescu, Ed. Aca -demiei, Bucureşti, 1960, p.54-55, s.n.2 A.D. Xenopol, Istoria românilor din dacia Traiană, ed.III-a, vol. VII, Bucureşti, f.a., p.36.3 D.R.H., B. Ţara Românească, vol. XI, 1975, p. 205-206.4 Ibidem, s.n.5 Prof. Marin Al. Cristian, dr. în istorie, Mihai Viteazul,Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Casa deEditură şi Librărie Nicolae Bălcescu, 2011, 368 p.6 Istoria militară a poporului român, vol. III, Ed. Militară,Bucureşti, 1987, p. 194, s.n.7 G.D.Iscru, Aurel David, Adina Berciu Drăghicescu,Tiberiu Velter. Tricolorul României, Ed. Sigma, Bucureşti,1995, p. 131, 132.8 Vezi, recent: Niculae I. Şerbănescu, Dimensiunea reli-gioasă a personalităţii Domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601). Premise şi argumente pentru canonizare. Cubinecuvâmntarea + Î.P.S. dr. Nifon, Arhiepiscop şi Mitro-polit, Arhiepiscopia Târgoviştei, Târgovişte 2011, 344 p.

PE URMELE BASARABILOR LALOCURILE LOR DE VECI

Prof. Adriana Grigorescu

În lucrarea Istoria Românilor în chipurişi icoane, scrisă de N. Iorga şi apărută în 1921 laeditura Ramuri din Craiova, primul capitol esteMormintele Domnilor noştri. Marele istoricromân ne îndeamnă să ne îndreptăm recunoştinţaspre locurile lor de odihnă veşnică şi ne spune că„locul unde zac ei, vorbeşte inimilor noastre, fi-indcă sub numele lor scrise pe acele pietre saulespezi de marmură se cuprinde, în povestireafaptelor trecutului, o parte din viaţa tuturora, deunde se desface viaţa noastră”.

Statul românesc de sine stătător, intrat înistorie prin Basarab, creator de dinastie, a luat nu-mele Ţara Românească, adică Ţară a Românilor,ce cuprindea pe toţi românii din vechea Dacie.

Pornind Pe urmele Basarabilor lalocurile lor de veci, vom începe cu Mormântuldomnului Basarab I (?-1352) de la BisericaDomnească din Curtea de Argeş, ctitorită de elîn 1352. Acesta a fost distrus în sec. 17 de o in-vazie ungară. Biserica a fost terminată de fiul său,Nicolae Alexandru, şi nepotul, Vladislav Vlaicu.

Cercetările arheologice arată că Bisericalui Basarab I a fost ridicată pe o construcţie maiveche din sec. 13, care a fost distrusă de un in-cendiu - după cum spun specialiştii - de către tru-pele invadatoare ale lui Carol Robert, în 1330.

Prima biserică a fost realizată din piatrăde carieră şi bolovani de râu. Biserica urmaşilorlui Basarab I are zidurile din fâşii de piatră, al-ternând cu straturi de cărămidă aparentă, forma de„cruce grecească înscrisă” cu braţele egale. Eapăstrează fragmente valoroase din pictura sec. 14.

În mormântul lui Vladislav Vlaicu I(1364-1376) s-au găsit preţioase elemente alecostumului domnesc din acea vreme, printre careşi binecunoscuta „pafta”.În biserică sunt înmor-mântaţi domnii Dan I (1385-1386), fiul lui RaduI (1377-1385), frate cu Vladislav Vlaicu şi fiul luiDan I, Dan II.

Nicolae Alexandru (1352-1365), fiul luiBasarab I este înmormântat la Mănăstirea NegruVodă din Câmpulung Muscel. Potrivit datelor dinPisanie, biserica mănăstirii a fost zidită de Radu


magazin

37

Negru voievod, în anul 1215, rezidită de BasarabI, fiul lui, şi terminată de Nicolae Alexandru. Laşirul ctitoriilor se adaugă mai târziu MateiBasarab, care reface biserica dărâmată în 1628 înurma unui cutremur. Matei Basarab a ridicat Tur-nul Clopotniţă, înalt de 35m şi lat la bază de 10m.

Piatra tombală a mormântului lui NicolaeAlexandru este cel mai vechi document epigraficde mormânt domnesc (16 nov. 6873)(1364). Areforma pătrată, ca şi cum ar fi fost îngropat în pi-cioare. Dar ea acoperă doar o parte din corpul săuşi restul este sub scaunul domnesc, ceea ce aratăcontinuitatea Basarabilor.

Câmpulung Muscel a fost prima capitalăa Ţării Româneşti şi ansamblul feudal NegruVodă are o inestimabilă valoare pentru începu-turile noastre statale.

Mircea cel Bătrân (1386-1418), fiul luiRadu I, este înmormântat la Mănăstirea Cozia,ctitorită de el în 1388 şi pictată în 1391. La în-ceput s-a numit Nucet, apoi a luat numeleMuntelui din vecinătate. Mircea cel Bătrân aajuns domn la 28 de ani şi a domnit 22 de ani.

Biserica are armonia proporţiilor, bogăţiede armamente şi o pictură de valoare excepţion-ală. În pronaos este pictat „Acatistul Bunei Ve-stiri” şi cele şapte sinoade ecumenice. În naos, peperetele de vest, sunt pictaţi Mircea cel Bătrân şifiul său, Mihail, în costum de cavaleri. Biserica afost restaurată de către domnul Neagoe Basarab(1512-1521) în 1517, când s-a făcut şi fântânace-i poartă numele.

Biserica-bolniţă, cu hramul „Sfinţii Apos-toli”, a fost zidită de Radu Paisie (1542-1543),bunicul lui Mihai Viteazul.

În imediata apropiere a bisericii Cozieieste fântâna Brâncoveanu, care captează apa unuiizvor de munte şi este frumos decorată. Paraclisulsituat în colţul de nord-est a fost construit de ace-laşi domn în 1711. Policandrele au fost dăruitemănăstirii de Brâncoveanu. Mama lui MihaiViteazul, doamna Tudora, s-a retras la mănăstireaCozia din timpul vieţii ilustrului ei fiu şi s-acălugărit sub numele de Monahia Teofana.Murind în 1605, a fost îngropată în Pronaos, înstânga mormântului domnului Mircea cel Bătrân,de către nepoţii săi, care au aşezat piatra tombală.

Lui Mircea cel Bătrân îi urmează la tronfiul său, Mihail I (1418-1420).

Un alt fiu al său a fost Vlad Dracul, ce a

domnit între 1431-1446 şi a avut ca fii pe VladŢepeş (1456-1462) şi Radu cel Frumos (1462-1473). Vlad Ţepeş a revenit la domnie în 1476,i-a urmat Basarab cel Tânăr Ţepeluş până în 1481şi apoi, Vlad Călugărul, fiul lui.

Vlad Călugărul l-a avut fiu pe Radu celMare (1495-1508), care a ctitorit MănăstireaDealu, în stil bizantin, unde va fi înmormântat.Este unul din cele mai valoroase monumente dearhitectură medievală din Ţara Românească.Zidul bisericii este placat cu plăci de piatră şi esteclădită pe piloni de stejar. Pictura a fost realizatăde Dobromir din Târgovişte „Cu vopsele de aur”,1514, în colaborarea cu Jitian şi Stanciu, meşterilocali. În interiorul bisericii este cea mai marenecropolă domnească; în total, sunt şasemorminte voievodale. În 1601 a fost adus aicicapul lui Mihai Viteazul şi aşezat cu pioşenie depaharnicul Turturea, comisul Radu Florescu şisoţia sa, jupâneasa Stanca. A fost adus, unde seodihneau şi alţi Basarabi: Radu cel Mare(străbunicul său), fratele acestuia, Vlad celTânăr şi Pătraşcu cel Bun (tatăl lui MihaiViteazul).

Jupânul Radu Buzescu şi soţia sa, Preda,fiica Banului Mihalcea, sfetnicul credincios al luiMihai Viteazul, au făcut lespedea mormântului,iar în sec XIX, domnul Gheorghe Bibescu îi vaface o raclă de argint. Capul împărătesc ce a avut„Planul dacic” şi-a găsit odihna veşnică.

Între 1512-1521, domneşte NeagoeBasarab, fiu nelegitim al lui Basarab cel TânărŢepeluş, care a ctitorit Biserica Mănăstirii de laCurtea de Argeş, pe locul vechii biserici mitro-politane. Piatra de construcţie este un calcar debună calitate, de culoare gălbuie, adusă de la Al-beşti. Domnul Neagoe Basarab a folosit o seamăde meşteri pricepuţi, care au lucrat la frumoasabiserică a Mănăstirii Dealu. De la Constantinopoll-a adus pe vestitul meşter constructor, Manoliidin Niaesia, numit şeful lucrărilor, şi din care le -genda populară a făcut pe „Meşterul Manole”.Lucrările au mers repede, încât în 1517 se puteavorbi de biserica mănăstirii, începută în 1514.

Soţia domnului, doamna Despina, şi-avândut obiectele de podoabă pentru a ajuta zidi-rea. Sfinţirea s-a făcut pe 15 august 1517,praznicul Adormirii Maicii Domnului, ales cahram pentru Sfântul locaş.

Pe 15 sept. 1521, Neagoe Basarab este în-


magazin

38

mormântat aici, în partea dreaptă a pronaosului şipe piatra de mormânt este scrisă ruga sa către cei„pe care Dumnezeu îl va aduce după noi (înscaunul Ţării Româneşti) să păstreze acest loc deodihnă şi lăcaş al oaselor mele, ca să fie nestri-cat.”

Ginerele său, domnul Radu de la Afumaţi(1522-1529) şi căsătorit cu domniţa Ruxandra, aterminat pictura (1526) cu meşterul Dragomir Zu-gravul din Târgovişte, care lucrase la MănăstireaDealu şi, mai târziu, la Tismana şi Snagov.

În 1529, Radu de la Afumaţi este ucis deboierii trădători în biserica Cetăţuia de lângăRâmnicu-Vâlcea şi adus să fie înmormântat lângăsocrul său. Pe piatra sa de mormânt este prezentatcălare cu buzduganul în mână, coroană pe cap,mantie fluturând. Este scris că a purtat 22 de luptecu turcii în cei şapte ani de domnie.

La Curtea de Argeş au fost înmormântaţişi alţi membri ai familiei: Stanca (Sofronia) fiicalui Neagoe Basarab, în 1531; monahia Platonida,adică Doamna Despina, soţia sa care s-a călugăritsub acest nume, a murit la Sibiu în 1554 şi a fostreînhumată aici în 1556; Doamna Ruxandra, ră-

masă văduvă, s-a recăsătorit cu Radu Paisie(1535-1545), al doilea fiu al lui Radu cel Mare.El s-a călugărit sub acest nume şi a fost stareţ laCurtea de Argeş, unde a continuat pictura bi -sericii; aşa se explică prezenţa chipului său şi alfiului, Marcu, alături de ctitori pe pereţii pronao-sului. Ruxandra şi Paisie sunt înmormântaţi înaceastă bise rică.

Au urmat ani grei şi în iarna 1610-1611 anăvălit oastea condusă de Gabriel Bathory, carea jefuit ctitoria lui Neagoe Ba sarab, luând şiplumbul de pe aco periş. Abia în timpul lui MateiBasarab (1632-1654) a fost refăcută, revenind lamăreţia ei.

În 1654, Patriarhul Macarie al Antiohieişi fiul său, diaconul Paul de Alep, vor vizitaaceste locuri şi în însemnările sale o consideră„una din minunile lumii”. Peste veacuri, BisericaMănăstirii Curtea de Argeş îşi păstrează neştirbităsplendoarea şi măreţia geniului creator şi iubitorde frumos al neamului românesc.

Lângă biserică se află cunoscuta fântânăa Meşterului Manole şi pe peretele de sud, urmaconturului unui corp de femeie (Ana, soţia luiManole), ca un simbol al jertfei.

Mergând pe firul istoriei, ne oprim laMatei Basarab, ctitor a 30 de biserici şi restau-rator a 53, fiind considerat de istoricul C.V.Giurescu „cel mai mare ctitor al poporuluiromân” în cei 23 de ani de domnie.

Era nepotul jupâniţei Marga, sora lui Nea-goe Basarab, şi căsătorit cu doamna Elina. Nu auavut copii şi l-a înfiat pe Mateiaş de 14 ani, nepo-tul soţiei sale, dar care a murit de tânăr - în 1652.

Prima biserică ridicată este la Arnota, peMuntele Buila, în 1633-1634 pe locul unei vechibiserici de lemn, făcută de tatăl său Danciul Vor-nicul din Brâncoveni, fost oştean al lui MihaiViteazul. Acesta a murit la Alba Iulia (1595), darosemintele i-au fost aduse de fiul său aici. Bise -rica este de proporţii mici 16/6m, în plan triconicşi cu pridvor deschis. Pictura este de „toată fru-museţea”, cum apreciază N. Iorga, iar chipurilelui Matei Basarab şi al doamnei Elina sunt plinede prestanţă. Domnul are pe cap o coroană de aur,poartă un caftan de brocart şi pe deasupra omantie de serasir de aur. Chipul este al unui tânărcu părul alb şi cu ochi ageri. Doamna Elina ţinechivotul bisericii. În stânga este înfăţişat DanciulVornicul (tatăl) cu o mantie albă şi figură gravă.


magazin

39

Urmează portrete ale boierilor Brâncoveni şiCraioveşti, rude şi urmaşi. Prima pictură esteopera zugravului Stroe din Târgovişte.

Matei Basarab şi-a dorit să fie înmormân-tat la Arnota şi din viaţă şi-a făcut piatra de mor-mânt, având ca meşter pe Elias Nicolai, sculptorsibian. Este din marmură albă (2,35×0,88m),având sculptată stema ţării (vulturul cu crucea încioc şi în gheare), în jur steaguri, tolbe cu săgeţi,un bucium şi un afet de tun.

În celălalt câmp este inscripţia cu viaţa şifaptele marelui domn. În lupta de Finta (Târgo -vişte) din 1653 cu Vasile Lupu, are victorie, dare rănit şi moare, pe 9 aprilie 1654, în DuminicaMironosiţelor (avea 66 de ani). Rana i-a fostotrăvită de un medic polon, plătit de boierii trădă-tori. Va fi înmormântat la Biserica Domneascădin Târgovişte.

Urmaşul lui Constantin Şerban, Mihneaal III-lea (1658-1659) i-a adus osemintele laMănăstirea Arnota, aşa cum i-a fost dorinţa.

În biserica Domnească din Târgovişte sepăstrează sarcofagul care are înscrise următoarelecuvinte:

„Aicea zac eu, Matei, în acest pământ rece,Pentru că cu voi cei vii nu pot-a petrece,Cela ce-am fost oarecând de tot prea lăudatAcum zac fără suflet cu lut împresuratNumai vă rog greşitul, toţi să mă iertaţiCest moment întunecat pururea cercetaţi!”

Pe piatra de mormânt dela Arnota sunt trecute aceste cu-vinte de laudă: „bărbat deştept,îndurător şi milostiv, preaslăvit... înfricoşător duşmanilor,prietenilor de folos, îmbogăţitoral ţării sale.”

Ultima spiţă voievodală aBasarabilor a fost ConstantinBrâncoveanu (1688-1714), ră -mas în memoria neamului româ-nesc drept „BrâncoveanuConstantin, boier vechi şi domncreştin”. Stârnit de marile averiale voievodului român şi de un-eltirile Cantacuzinilor (rudelecare râvneau la tron), bănuitor căacesta ar trata pe ascuns cu ruşiisau austriecii, sultanul a trimis pe

24 martie 1714, în Săptămâna Patimilor, un solcu firman de mazilire. Toată familia este luată deturci şi întemniţată la Edicule „Cetatea celor 7turnuri”. Timp de trei luni, au fost bătuţi, strânşiîn cătuşe de fier, tăiaţi pe trup, arşi cu cleştele în-roşit şi în cele din urmă, li s-a hotărât moartea...chiar de Sfânta Marie Mare (15 august), înaceeaşi zi, în care domnitorul împlinea 60 de ani.Sultanul Ahmed i-a spus „Ghiaur Brâncovene,eşti osândit la moarte cu toţi feciorii tăi, dar teiert dacă spui unde este cealaltă avere şi dacă telaşi de legea ta şi treci la cea turcească!” Brân-coveanu i-a răspuns: „Averea toată câtă am avut,tu mi-ai luat-o şi alta nu am. Iar de legea creştinănu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şiîn ea vreau să mor!” Apoi s-a adresat fiilor „Fi-ilor, fiţi bărbaţi!”

Sultanul furios a poruncit să fie mai întâităiaţi fiii, iar tatăl să privească măcelul. Primul afost decapitat fiul cel mare, Constantin, apoi Şte-fan şi Radu. Matei, băiatul cel mic a început săplângă, dar tatăl l-a liniştit şi şi-a aşezat cumintegâtul pe butuc. A urmat Ionache Văcărescu,vistiernicul şi Brâncoveanu care şi-a făcut o crucemare, spunând „Doamne, fie voia ta!”

Capetele lor au fost înfipte în suliţe şi pur-tate prin Istanbul, trupurile au fost aruncate, adoua zi în Bosfor. Nişte pescari credincioşi le-auadunat şi îngropat în taină în Mănăstirea dinHalid, un sat din apropierea capitalei.


magazin

40

Doamna Marica, soţia domnitorului, areuşit abia în 1720 să aducă osemintele sale labiserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. A pusdoar o lespede simplă împodobită cu pajura ţării,fără pisanie, şi deasupra, o candelă de argint.

În 1914, istoricul Virgil Drăghiceanu adescoperit mormântul voievodal.

În 1934, Principesa Martha Bibescu a puso placă de marmură cu inscripţia „pentru a se ştielocul unde se odihnesc oasele domnului martir”.

Pe 15 august 1992, Constantin Brânco -veanu cu fiii săi şi cu Sfetnicul Ionache au fostdeclaraţi Sfinţi de către B.O.R., în cadrul uneiceremonii impresionante, condus de PatrimoniulTeoctist.

Prăznuirea lor se face pe 16 august. LaMănăstirea Hurezi - Vâlcea se află mormântulgol, făcut din viaţă de C. Brâncoveanu şi despre

care Lucian Blaga a spus: „este o mantie cultu -rală autohtonă”.

Mănăstirea este ctitoria lui Brâncoveanu(1697), are forma Bisericii de la Curtea de Argeş.Biserica-bolniţă a fost ctitorită de Marica Brân-coveanu între anii 1696-1699. Aşezământul înansamblul său este cel mai complet şi reuşit mo -nument de artă brâncovenesc.

Mergând pe „Urmele Basarabilor” putemconstata continuitatea, dragostea de neam şi cred-inţa lor nestrămutată. Nouă nu ne rămâne decâtsă-i pomenim, să-i cinstim şi mai ales, să nu-iuităm! Aşa, ei vor avea înaintea lor toată Eterni-tatea.

Iisus Hristos a spus „Grăuntele de grâude nu va aduce multă roadă pe pământ şi de vamuri, el va reînvia!”

Paradisul tăinuitGheorghe Bârdan Raine

„Cărţile înţelepciunii sunt închise, cu excepţia urechilor Raţiunii.” Kybalion

( I )

Drept în inima României, în Ardeal,leagănul civilizaţiei rasei albe carpato-danubi-ene, se află singura atestare arheologicăi din în-treaga lume a Stelei în şase colţuri,stemă alcătuită din două triunghiuri înGemănate(o hexagramă formată din două triunghiuri echi-laterale) a cărei vechime, se spune, a fost apreci-ată de către specialişti, prin metode de dataremodernă, la circa 7000 de ani î.e.n. (era Rac-Gemeni).

Această stelă (stemă/marcă) nu a fost pânăacum atestată arheologic în Asia Mică, cu atâtmai puţin în Egipet. Biblia (Tanah/Tanak), Tal-mudul şi alte antice cărţi sfinte ebraice nu fac vor-bire despre această Stemă. Se spune că primaatestare a imaginii acestei steme ar fi avut loc abiaîn anul 1354, la Praga, pe timpul regelui Ger-maniei Carol de Luxemburg (rege şi al Boemieidin anul 1347), care a autorizat folosirea acestuisimbol ca steag al evreilor praghezi, simbol cucare s-a marcat în piatră hotarul cartierului evre -

iesc din acest oraş medieval. Din anul 1355 Carolde Luxemburg devine Împărat al Sfântului Im-periu Roman întemeiat de Oto cel Mare în 962,după victoria acestuia asupra maghiarilor înbătălia de la Lechfeld în 955 (denumirea ”de naţi-une germană”, fiind adăugată abia în anul 1512în vremea lui Carol Quintul), noul imperiu medi-aval dorindu-se a fi o replică a anticului ImperiuRoman. Termenul de Sfânt face aluzie la anticulimperiu roman, reînviat în forma sa creştină derit apusean. Naţiunea germană a legat aceste fapteistorice, numind Sfântul Imperiu Romano-Ger-man Primul Reich.

Repunere în lumea modernă a acestei steleramane o datorăm celebrei familii Rotschild, carear fi adoptat acest străvechi simbol carpato-danu-bian, prefăcându-l în blazon al familiei în anul1775. Se zice că Stela în şase colţuri a fost arătatăpentru prima dată ca emblemă a cârciumei fa -miliei Rotschild din Frankfurt, al cărui ŞINC1

fusese împodobit cu acest străvechi simbol al


magazin

41

străvechii lumi ramane dezvoltate în ArculCarpatin.

Atribuirea acestei Stele (steme/mărci) bi -blicului rege David, ori fiului acestuia Solomon,având o vechime de 3000 de ani, nu se poate însăjustifica, deoarece nici o scriere, stelă ori desenantic nu o consemnează şi nici o descoperirearheologică de până acum nu o atestă în cuprinsulAsiei Mici ori în nordul african, tot aşa cum nicio frescă, sculptură ori pictură din lume nu zu-grăveşte această stemă, nici chiar atunci când pic-turile renascentiste îl prezintă pe biblicul regeDavid, fiul lui Isai din tribul lui Iuda2.

Singura atestare arheologică a acestuiînsemn se află în România la ŞINCA Veche,dealul PleŞu3, o localitate situată la cotulMunţilor FăGăraş şi ”Per.I.Şani”, la o distanţă de45 km de Braşov – 25 km de Făgăraş, în preajmapârâului ”Creţu”. Prin cultura sumăriană, puntede legătură străveche între antica Ioropă şiPământul de Mijloc, ancestrala spiritualitaterumânească (hiperboreană) şi cea ebraică (asia -tică) se împleteşte într-un mod discret, în pofidavicisitudinilor istoriei acestor două neamuri cuadânci rădăcini în murii Carpaţilor, rumânii findurmaşii Ramanilor (cei rămaşi), iar sumărieniifiind fraţii noştri... SărmanDuşi.

Arătăm, cu această ocazie, că numele ger-man al oraşului Braşov este Kronstadt (oraşul luiCronos/Saturn/Zalmoxis), iar în numele SIBIU(numele popular fiind SÂGHII, cuvânt care bateîn SĂGEATĂ (SĂGAR era luptător în antichitate,SĂGEAC înseamnă pirostie de foc, iar SĂGETmai înseamnă copil din flori, sărman, bastard) noiîl dibuim pe SEB (vezi şi SEB-EŞ), care este doarunul din multele nume purtate de Saturn/Tursan,căruia fenicienii şi, după ei, vechii ebrei, îispuneau EL, varianta ramană fiind IL (am puteazice: ”IL-E-ANA” = Ana a lui IL, Ileana Dom-nului; IL-IC este un pieptar ţărănesc pe care îlpoartă tăt OMU, apelativ cu sensul de D-OM-NU...cu MN=DaCa).

Sumerienii vorbesc în a lor carte”E.NUMA.EL.IŞ” (a cărei anagramă face:EMANUEL I ”Ş”) despre ”Cei 7/G constructoriai Universului, pe care-i numesc ”IGIGI”. Pentrua înţelege cuvântul IGIGI, va trebui să cunoaştem

semnificaţia literei ”G”, care este numărul 7! ÎnBiblie, a şaptea zi4 este ziua de odihnă a Domnu-lui. A şaptea poruncă biblică zice: să nu preacurveşti. În esoterism, 7/G este Casa Morţii. Ru-mânul ştie de cei şapte ani de acasă. Nichita Stă-nescu cânta: ”N-ai să vii şi n-ai să morţi,/N-ai săşapte între sorţi...”, Un 7 pe care rumânul îl taie,adică îl neagă. ”G/7” ne apare în cuvântul DaGa(DaCa), în CuGet şi în G-ete. Trăieşti după cumCuGeţi. Atenţie la stema în şase colţuri care areîn mijloc al şaptelea punct (7/G)! A şaptea pla-netă către Soare este pământul. Dacă ridici colţu-rile acestei steme formezi o Coroană cuşase pinteni, care poate simboliza ... 6/F conti-nente ale Pământului. Cine (G) ţine această co-roană pe cap este Domnul ori Doamna5 întreguluiPământ. Împăratul care poartă această coroană cuşase pinteni ţine în mâna dreaptă Toiagul (I) şi înmâna stângă Cârja (J), în vreme ce, pe nări, MăriaSa, Don de la Jii, adică Gruia a lui Novac, slo-boade flăcări.

Se cunoaşte faptul că Scutul lui David, oriPecetea lui Solomon, cunoscut de la o vreme în-coace, Magen David, este de fapt o expunere mo-dernă a străvechiului simbol raman Sigiliul celorşapte (7/G) constructori ai UniVersului, despre


magazin

42

care se spune că s-ar face vorbire în tăbliţele su-merienilor (ramanii/arameii Asiei Mici), simbolpus în relaţie cu Creaţia Omului de către zeii su-mărienilor ANU-Na-Ki (Timpul îţi dă kip sau eştirodul Timpului). ANU era zeul suprem în pămân-tul SUMĂRIAN (IUS6 RAMAN), identificat cu”UR-ANU”, al cărui loc de baştină era în ”Rama-nia - Ţara Zeilor – Ţara lu’ Ram7, Anu” din ArculCarpatin. DOmnu, ANU fiind, noi îi vedem şe-ruit numele pe cer prin compunerea cuvântuluiDOmnu din imaginile pe care LUNA (ANUL) leprezintă în evoluţia fazelor sale8.

Prin recompunerea termenului ANUNAKI,folosind metoda permutării literelor care for-mează numele, obţinem un nou cuvânt a cărui va-loare ne prezintă aceeaşi cultură ramană-carpatină, dezvoltată de către omul de rasă albăîn Orientul Mijlociu: I KANANU.

Dacă vom socoti cele două triunghiuri,echiangulare (în geometria euclidiană), fiecareunghi va avea 60 de grade. Prin reducerea la cifra6, vom alinia de trei ori: 6.6.6. Suma acestor treide 6/F este 18/S, final 9/I. Baza Stemei în şase co-lţuri este partea unui pătrat (baza/talpa unei pira-mide – partea nevăzută a unui Octogon văzut cuochii minţii). Fiecare unghi al acestui pătrat are90 grade. Suma unghiurilor fiecărui triunghi esteegală cu 180 grade – final 9/I. EL, foc/nar (Δ) I/9,EA, apă/vaeta (Ñ) I/9. Doi de I/9 fac 18/S.

În limba română, ”i” este verbul arhaic este(prezent), iar ”ii” înseamnă a merge, iar ”îi” e

pron. pers. a treia sing. Doi de ”S” împreunaţi dearată Roza Suferinţei/Frământare (AH=18/S), darşi a Satisfacţiei/Fericire (HA=18/S).

EL HA, EA ...AH!Din tăbliţele sumăriene aflăm că îngerii ve-

niţi (Ñ) din Cer s-au împerecheat cu fiicele oa-menilor/pământenilor (Δ). Din împreunareaacestor două simboluri aflăm al şaptelea (G/7)punct ca un rezultat din unirea Îngerilor cu FiiceleOmului. Aşadar G/7 constituie un simbol al Nou-lui Om Creat. Noi avem cuvântul ”CO-CON”(Fiu de Domn). Astfel putem înţelege formulalingvistică sumăriană: ”I.G.I.G.I.”.

Vedem aşadar că rodul împerecherii Înge-rilor cu Fiicele Omului9 a însemnat naşterea a doiGemeni. G-aia/Tina şi G-oiu/Uranu (NeGoiu),Gica şi Gicu. Cei doi de I/9 obţinuţi din sumacelor două triunghiuri echilaterale se regăsesc şiîn simbolistica egipteană, unde aflăm formula ”I.S. I. S.” şi ”O S I R I S”, gemenii concepuţi deNUT (Cerul) şi GEB (Pământul).

Aşadar Stema în şase colţuri ne prezintăActul Creator al Omului Nou, al cărui program aînceput aici în ”RA-MAN-IA” (RA=17+1=18/Siar MAN este numele lui Salmocse), apoi acestProgram de Inginerie Genetică a fost extins pe în-treaga planetă (a şaptea (G/7), numărată de la pe-riferia sistemului solar. Aceşti 7/G constructori aiactualei omeniri fac poate trimitere la şapte Di-nastii Divine, poate chiar şapte ere, adică la o pe-rioadă de circa 15.050 ani.

Vom analiza în continuare stema în şasecolţuri din alt unghi de vedere. Mâna omului arecinci (5/E) deGete, cel mare fiind opozabil.Această calitate/ însuşire/abilitate înnăscută a per-mis omului să-şi folosească mâinile într-un modsuperior comparativ cu primatele în mijloculcărora trăia. Rezultatul? O adevărată magie.Omul primitiv (forţa de producţie), de voie denevoie, a început să-şi confecţioneze, apoi să-şiperfecţioneze uneltele (mijloacele de producţie).Perfecţionarea uneltelor a condus la satisfacereatot mai spornică a necesităţilor omului stârnit deinstinctul de supravieţuire şi dornic de a-şiasigura un trai cât mai îndestulat, sigur şi confor -tabil.

Vom nota cele cinci deGete de la mâna


magazin

43

omului astfel: 1/A=Apa; 2/B= Boarea/ văzdu-hul/aerul; 3/C= Pământul; 4/D=Foc/Nar (celestori pământesc); 5/E= MAGIA. Focul natural, fieel ieşit din pământ, fie venit din Cer, a contribuitla modificarea în bine a condiţiei sale materiale.Cu ajutorul focului, omul şi-a putut prepara mân-carea şi medicamentul primitiv, îmbrăcămintea şiuneltele/armele. Utilizarea focului de către om acontribuit enorm la modificarea constituţiei salesomatice şi psihice. Folosirea cu dibăcie a foculuinatural a declanşat în societatea umană primitivăo adevărată revoluţie. Această magie a putut fi în-făptuită prin unirea efortului psihic şi fizic atât albărbatului cât şi cel al femeii. Bărbatul a adusfocul în peşteră apoi a învăţat să-l producă, întimp ce femeia a învăţat să folosească focul în di-verse împrejurări.]

Primul triunghi (Δ) al stemei în şase colţuri,alcătuit din deGetele mari (în sensul de valoroase,magice) şi degetele arătătoare, îl vom identificacu focul natural şi focul produs de Tată şi Fiu.

Al doilea triunghi (Ñ) al stemei în şase co-lţuri îl vom identifica cu focul natural şi focul în-treţinut şi folosit de Mamă şi Fiică.

Familia primordială a reuşit să foloseascăcu succes focul pentru a face faţă capriciilor na-turii (iarnă lungă, geroasă şi friguroasă, primă-vară capricioasă, vară toridă, toamnă răcoroasă).Cu ajutorul focului şi al apei, omul a modelat pă-mântul confecţionându-şi vasele de lut necesareîn gospodărie. Tot cu ajutorul focului, omul şi-apreparat hrana, şi-a asigurat igiena personală şi areuşit să-şi fabrice uneltele şi armele necesare ac-tivităţilor sale. Mintea omului a realizat astfel omagie: omul naturii s-a transformat în stăpânulnaturii. Omul s-a creat pe el însuşi prin înmulţirea(sex=şase) conştientă, gândind (7/G) şi bucu-rându-se de viaţa lui. Iată, aşadar ”Cei şapte cons-tructori ai Universului”, IGIGI!

1/A, apa (materia fluidă); 2/B, boarea (ma-teria invizibilă); 3/C, pământul

(materia grosieră); 4/D, focul (energia crea-toare); 5/E, elementul creator (mintea ome-nească); 6/F, capacitatea de procreere (con ştientă);7/G, capacitatea de gândire şi creaţie.

Producerea focului de către om s-a făptuitîn acele locuri unde era mai mare nevoie de el,

anume în părţile de Mează-Noapte unde, fărăfoc/nar, mori îngheţat. Nevoia îl învaţă pe om.

În acest context, arătăm aici că mitul luiPROMETEU aparţine vorbitorilor acelei limbi încare cuvintele cheie care alcătuiesc mitul definescacel mit. În limba greacă, PROMETEU este unantroponim, un cuvânt abstract. În limba română,cuvântul PROMETEU ne arată întreg mitul pro-meteic. Desfacem cuvântul PROMETEU şi obţi-nem: TU PER OM E. Ştim că Prometeu a fost unfan al omului pentru care s-a sacrificat dându-ifocul. Planta în care PROMETEU a ascuns foculfurat de la ZEUS s-a numit FERULA, termencare în greceşte este un cuvânt abstract. În limbaromână, FERULA devine EL FURĂ. Va trebui săînţelegem că ZEUS era de fapt URAN, cuvânt încare îl aflăm pe NAR care înseamnă foc. PRO-METEU a fost înlănţuit de o PEATRĂ mare înCAUCAZ, alt cuvânt abstract în greceşte. Înlimba română, CAUCAZ face AZ CUCA (acolounde se află ”CUCA”, adică Stăpânirea). În cu-vântul PROMETEU aflăm PETRE+OMU. Aşa-dar, numele Omului este PETRE. Focul se obţinedin ciocnirea a două petre de râu. Scânteia pro-dusă aprinde iasca. AM NAR=AM FOC. Pasăreacare-l teroriza pe PROMETEU era un CORB, cu-vânt care ne arată ROB+C. Corbul nu migrează,el este un rob al loCului. Tot în cuvântul PRO-METEU mai aflăm PUTERE+OM. Dându-iomului focul, Prometeu i-a dat acestuia ...pute-rea. Din punctul de vedere al Zeului, PromEteuera un necredincios, el era un ETEU care a fostPRins şi condamnat la MOarte.

- va urma -_________________

x Aşezarea dacică de la Şinca Veche se întinde pe osuprafaţă de circa 10.000 m.p., datarea, orientativă, mar-când secolul III-IV î.e.n. Arealul a fost cercetat arheologicde către Florea Costea în vara anului 1978 pe o arie de circa200 mp. Descoperirea locului îi aparţine lui Grigore Do-brean, 1976. Cercetarea arheologică este înscrisă în listamonumentelor istorice astfel: Lista monumentelor istorice:LMI 2004, poziţia 112, cod LMI 2004, BV-I-s-B-11290; Denumirea: Aşezare dacică; Localitatea: sat ŞincaVeche, comuna Şinca; Adresa: Dealul Pleşu (DealulBălăneştilor); Datare orientativă: secolul IV e.n. “FundaţiaOrtodox-Culturală Maica Sfântă – Bucuria Neaşteaptată


magazin

44

are în plan extinderea cercetărilor locului. Ne exprimămferma convingere că pentru asigurarea unei cercetări trans-parente şi interpretări corecte, aceste cercetări arheologicetrebuie efectuate sub auspiciile Institutului Naţional deArheologie al României ”Vasile Pârvan” al AcademieiRomâne ale Academiei DacoRomâne conduse de către Dl.Dr. Geo Stroe şi ale Societăţii Dacia Revival InternaţionalN.Y. condusă de către Dl. Napoleon Săvescu.xi Şinc înseamnă tejghea (la cârciumă ori prăvălie). Beu-tura şi religia fură minţile oamenilor, îi amăgeşte. Pe Şincîţi laşi obolul dar şi sufletul. În besearică îţi răscumperifărădelegile , primind în mod tacit dreptul de a făptui altefărădşinc, plăteşti ca să-ţi uşurezi sufletul. Cârciumarul îţivinde beutura, care îţi ia minţile. Preutul îţi vinde apa recede izvor parfumată cu busuioc, cu care te îmbeţi. Anagramacuvântului ŞINCA este CAŞIN (nume de mânăstire în Bu-cureşti şi comună în judeţul Bacău). CârCiumarul şi PoPaîţi deschid larg Poarta Paradisului terestru ...i În rumână, isala înseamnă bun de Dumnezeu (acel IS, for-mulă lingvistică, unde I/9 este Ordonata/Timpul, iar ”S/18”este Spiritul ancorat în Spaţiu/Timp) ori bravo; Iudă este ovale plină de buruieni şi de tot felul de reptile, între douămusceluri, la Cetăţeni; iudiţă înseamnă şerpoică; a iudiînseamnă a îndemna pe cineva să facă rău.i Pleş, cu referire la deal ori munte, înseamnă pleşuv, lipsitde vegetaţie (Chelu); cu referire la cai, ca având o pată albăîn frunte, iar cu referire la vite, care au un corn în sus şialtul în jos. Atenţie la simbolistica lui ”S/18” răsturnat, deschimbare a ursitei, a sorţii, sacrificiul ritualic pentru atin-gerea unui scop, schimbarea cursului unor evenimenteprestabilite, imprimarea unui nou curs, înserarea într-unprogram a unui altfel de timp.ii în română, ZI (!) poate fi un îndemn şi, în acest caz,capătă valoarea verbului a face la imperativ: FĂ!i Mama Neilor (Zeilor) era G-aia (Pământul) ori Tina. Glodînseamnă nămol îngheţat. Zalmo-CSE se trage din Gagă,care este un termen de respect pentru femeie: dadă, ţaţă,lele (sora mai mare a mamii). G-ai înseamnă pădure (Ra-mania era cândva o ţară a pădurilor). G-ai înseamnă negru(Valahia era recunoscută ca Ţara neagră din pricina pămân-tului său mănos. Ghioz este un loc întunecos. GiGea(GIGI) înseamnă frumos, drăguţ (Ginere). Găligan/Gobli-zan este un om foarte înalt. Domnul este Gruia a lui Novac

(având ca simbol un Grui/Cocor), alias Purpureus, Seth laegipteni, Typhon la greci. Gâde înseamnă călău. Ghemiş în-seamnă pitic (Zeul Pontos). Grom, adică lacheu tânăr.Gomon înseamnă adunare, sfat. În bulgară (slavona sudicăamestecată cu limba tracă) Gospodin înseamnă Domn,Dumnezeu. Turcii ne spuneau Ghiauri. Ghin este un cuţât(DaGă) cu lama curbată. Ghe/Ghi înseamnă DA. Ghine,adică bine. Ghiorlan, adică Golan. Ghioman, adică omnăbădăios, serbare înaintea Paştelui. General este un gradmare în armată. Gică/Gicu, Gelu/Gela/Gica, Ghiţă/Ghiţu/Gheorghe, sunt nume româneşti. Avem cuvântul Mare”Dra.G.om.An” (tălmăcitor). Grof, adică mare latifundiarmaghiar. v IUŞ înseamnă în limba română drept de moştenitor. v Un RAM (o creangă) este doar ”ROD” al P.OMU.LUI.Dintr-un RAM (MAR-IA) iese o FLOARE şi din floareiese-un ROD, un MĂR. Pomul Vieţii este Dacia ( ”D” estecifra 4, ARBA în ebraică. Noi avem ”ARB-ORE”. În-locuim pe ARBA, 4 cu litera ”D” şi scriem D-acia=ARBA-acia ARBA=BARA=mlaşTină, dar şi pară de foc.Ram-ul de la Răsărit al Daciei era SU-MĂR-ul (RĂ-MURIŞ ne arată o parte a ramurilor unui POM). vi Lună calendaristică se spune popular ”mesiţă”.Anagramaface ”semită”. Deloc întâmplător: în Carpaţi, Anul se so-cotea după Soare. În Sumer (fermentare a rasei albe cu rasaasiatică, din care a ieşit rasa semită) se folosea numără-toarea anului după fazele Lunii. Sem ar fi fost fiul lui Noe.La noi, Mes înseamna Sfânt. Biblia spune că israeliţii setrag din SEM. Numele Mântuitorului Isus Hristos esteMES-IA. vi Aşa cum am arătat, TaTa (Ceriu) este Urieşul, în vremece Muica este fiica cea mică între surori. Muica (Maria)rămâne grea cu Îngerul (Ram), naşte doi Gemeni, dar dinpricina suferinţei moare la naştere. TaTa va încredinţacreşterea copiilor săi surorii mai mari a Alesei sale, pe carerumânii o numesc ŢaŢa sau Lelea. Pentru bunătatea ei,ŢaŢa, adică Doica, va fi ridicată după trecerea în nefiinţăla Cer de către Înger. Aşa se face că rostim noi TaTăL nos-tru care eşti în ceruri. TaTa este ”L/12” (AB), final C/3(trei/Iert). Ai noştri TREI (care te iartă) Creatori sunt: TaTa,Muica şi ŢaŢa (Doica). Tata este Ceriu, Muica esteTina/Pământul, iar Ţaţa este un ...DUH milostiv. Rumânuls-a născut CREŞTIN (Şarpele Cosmic şi Tină ramană).

ANUNŢ

Numărul din ianuarie 2012 al revisteiva fi dedicat POETULUI NOSTRU NAŢIONAL, MIHAI EMINESCU.

Aşteptăm materialele dumneavoastră pe această temăpână pe data de 30 decembrie 2011.


magazin

45

Marea diasporă a graiului străbunConf.univ.dr. Ion D.Dunăreanu, Târgu-Mureş

(lucrare prezentată la cel de-al VI-lea Congres Internaţional de Dacologie,Kogaion, 2005)

ArgumentCele prezentate în această lucrare consti-

tuie rezultatele unor căutări desfăşurate timp de20 de ani, căutări care continuă şi în prezent.

Ipoteza de lucru mi-a fost sugerată decercetările de anvergură ale renumitei savanteMaria Gimbutas, care a identificat prezenţa uneistrălucite civilizaţii în arealul care cuprinde teri-toriul actual al României şi ţările din jur.

Această civilizaţie a dispărut în mod mis-terios, iar arheologia şi istoria nu vor putea nicio-dată să descopere date concludente şisemnificative pentru a contura imaginea acesteicivilizaţii, fără aportul altor ştiinţe.

Problematica poate fi abordată cu bunerezultate, din perspectiva lingvisticii, mai exactprin explorări pe care le-aş numi de arheologielingvisitică, studii comparative de semantică şivocabular, care să ofere material argumentativpentru orice studii de arheologie şi protoistorie.

In substanţa ei intimă, aceasta limbă parea fi pelasgo-traco-getodaca. Fondul principal decuvinte al acestui grai originar se află disipat înaproape toate limbile şi dialectele europene, carecuprind atât elemente pre-latine, cât şi elementedacice.

Cele mai frapante constatări privesc limbagreacă şi limbile scandinave( în special finlan-deza şi suedeza), dar şi irlandeza veche, germana,engleza şi franceza, precum şi limbi ale populaţi-ilor din proximitatea vieţii înaintaşilor noştri.

Un caz aparte îl reprezintă congruenţelelingvistice din limba getodacă şi limba sârbă.

Nu mai puţin frapante sunt congruenţelelexicale dacoromâno-chineze, -japoneze, -arabehindi, acestea indicând cu o înaltă probabilitate

producerea cândva, în trecutul neexplorat încă, acelei mai mari diaspore umane.

Prezint în continuare câteva eşantioaneale acestor congruenţe lingvistice.

I. Dacia în contextul european oglindită înlimba strămoşilor; relaţia biunivocă dintrelimba getodacă şi celelalte limbi europene

Limbi oficiale din Europa (vezi şi lu-crarea cu titlul Şcoala românască faţă-în- faţă cudezideratul multilingvismului, prezentată la Sim-pozionul Internaţional „Tradiţii, valori şi perspec-tive în ştiinţele educaţiei” , Cluj, 18-19 mai 2007)1. albaneză: ajo, ar, asi, askund, baltë, buzë, çdo,çizme, çliroj, depërtoj detyrë, dy, djersë, dhjetë,dhuroj, dreq, dreqos, drojë, duk, edh, ëhë, erë,etje, fashë, fëmijë, fendë, fët, fit, fqinjë, frikac,frikë, fugë, fulqi, furkulicë, fyell, gaster, gërrlë,gisht, gjysh, hendek, herë, hirësi, hop, hyj, ja,kaçere, kalë, kaminë, kapth, këmishë, kep, kikë,kokël, kridhë, kujë, kut, kuti, lajtore, lëkund,lëpizë, lepur, ligj, lomme, lufta, lundra, maç,majë, makth, martesë, melicë, mëmë, mërkurë,mjegull, mollë, moshë, musha, mushicë, në,nëper, ninananë, ortak, ose, pare, Perëndi, presh,prift, qen, qytet, qytyk, ronis, rrek, sërë, shavar,shef, shfryj, shkarpë, shkopth, shkruaj, skaj,sorrë, sovajkë, strajcë, tartakot, tek, trumë, tumbë,vapë, verë vtujë, zë (cca. 3- 4000 congrunţe);2. belarusă: белы, вока, сухі, два, мгла, не,новы, пры, шнур, ты, змяя;3. bulgară: бa, бачо, белчуг, бате, бял, бик, кa-лушaр, kaвaл, кичурa, копкe, кошaрa, дaдa,дроб, глeзeн, гугущук, макар, мамалига, ма-заре, мокaни, нани-нa, нрaв, олеле!, печуркa,


magazin

46

пия, праз, ум ( cca.10000 congruenţe );4. catalană: aquesta, batut, braç, cinturó, edat,fat, fregues, guàrdia, indicació, inflamació, in-terès, interessat, lligat, melmelada, mut, os, ou,plantació, preocupació, primària, riu, sang,situació, somni( cca. 4000 congruenţe ); 5. cehă: agent provokatér, aglomerace, aha!, ak-cent, akt, akustika, aleluja!, ambice, anděl bičbílý, blecha, blůza, brambora, brázda, brlog, brzy,bunda, byk, čaj, časčasto, černý, čistý, co, devi-ace, droby, fazole, fixace, guláš, hra, hranice, hro-madí, hyba, klih, kočka, koláč, kořalka, koryto,křen, krk, kůlna, jikra, lepicí, lev, maso, mlha,mrkev, nával, neexistence, obyčej, oko, olej,oltář, oměj, ovčín, pelyněk, pivnice, pláž, plný,plout, po, pohár, příčně, přijmi, přínos, propast,pstruh, půl, rajče, rámšaty, salaš, sáně, sekera,slabý, slanina, směr, smet, struna, šála, šaty,škoda, šunka, taška, teta, tlap, trh, trochaty,tvorba, uhlíújma, vegetace, veselý, vrabec, zákon,zálohy, závist, žena, žlab, znak, žok, zuřivý, zvyk 6. croată: balega, ban, katana, klobuk, krilo,lokot, maciuga, makar, mamaljuga, mrena,mreza, norok, okolis, otava, palos, pasiste,poreklo, postava, postruga, ris, sbeg, stog, straica,trnac, varos, vrednik 7. daneză: adskille, aflede, angre, barde, barre,bed, bedrager, befole, begroet, bejle, besidde, be-tale, bitsel, bil, drosche, billede, billet, blafre,blakket, blis, blod, broget, braekke, buklet,bund, burde, baeger, baever, botte (cca. 7000 con-gruenţe);8. engleză: ablet, ago, alike, begin, boyar,browse, buzz, calf, card, dower, ewe, lath, murg,ploy, port, razz, rivulet, shepherd, shrewd, si-lence, sitz, string, think, tissue, toss, troggs, un-backed, vadd, verity, wassail, whizz (cca 10.000congruenţe);9. estonă: abstsess, agar, aktiiv, aktsent, armee,äss, beebi, iste, ja, jälle, kaar, kartul, kiosk, kol-lane, kõrge, kosmos, kurss, laud, märk, mõru,nurk, ookean, polt, põll, purpurrüü, putka, tegev,tükk, väike 10. finlandeză: äh!, ahne, almu, ambitio,apanaasi, applikatio, arbuusi, asetta, asso, at-mosfääri, bojaari, damesaani, entinen, hölmö,

höyry, hoyrykattila, huojutta, hyökätä, hyvys,hyytelö, imeä, jääda, jarru, joku, juoppo, kään,kaari, kaivella, kalkkuna, karahka, karviais, kep-ponen, keräus, kerma, kikattaa, kiljua, koet-taa, kohottaa, koloa, kornetti, korotaa, kortti,koska, kotkotta, koukka, kouru, kratter, kunta,lääke, laki, lamas, lavitsa, leipä, majmot,mennä, meri, mummo, muutto, myllari, nisä,nurkka, paalu, päistär, palje, panna, pasternakka,pelko, pikku, pippuroit, pistella, pohja, poju,poytaliina, proomu, ptruu!, puhveli, purkaa,puro, pusu, raaistua, pusu, raivo, räme, repiä,roju, romu, ryhmitää, sääliö, säie, sekamuoto,selittää, seula, siunatti, subistaa, suorittaa,suukko, suunnata, suuri, synkka, syntya, syytää,taajuus, täti, tatto, terve, tislata, toive, tuhmä,turturikyyki, typerä, tyrä, vaimo, ylentää (cca10.000 congruenţe);11. franceză: abattu, ablette, cédille, claude,crotte, doigt, foin, fromage, gaga, gavot, gorge,grabage, grailler, gué, gueuserie, hora, jabiru,lacs, limace, milliasse, mordu, moue, muire, tre-fonds, vite, vocero;12. germană: Arbeit, Auge, beginnend, Bojar,Denken, Drake, Kamm, Käse, Kern, Kren, Küs,Lamm, Lärm, Maisbrei, Mühle, Nase, Pranke,quick!, Quitte, Riese, Satz, Schürze, Sorge, Stab,Trog, Wirbel, 13. greacă: ακμη , αγουριδα, ανατολή, άροτροαρραβωνες, βαρκα, βάρος , βάθρο , βελεντσα,βεντούζα, βοΐζων, βουβάλι, βρακάκι, δώρο, έλιξ, εταξερα, φαρασι, φλογερα, φοίνιξ, γαλαρία, χα-λάρωση, χαρτί , χατήρι , χορος , κανών, μαμά,μαργαρίτα, μαρινατα, μαρμελάδα, μασούρι, με-ρινό, μίασμα, μιζέρια, μιστρι, όρυζα, παπρικα,περβασι, συρμα, κάρτα, καρτ ποστάλ, καστρα-βετς , καζμα, κλοσσα, κοιμιτιρι, κοπελλα ,κρατω, χρεν, λιγο, λικνο, λώτ,mμαγια,,,μαμαλικα, μάντρα, μαργαριτάρι, μελι μένω, με-τοχι μυριζω μισζα, μιτρα μητροπολη, μορφή,μουρουνα, μπουμπούκι, μπροσούρα, νάφθα,νιαου, ωριμος , πασαρω παστινάκι, πιάτσα, πλη-θώρα, ποτηρι, προβαλλω, προδικάζει, ροή, ρω-μάντζα, σαμοβάρι, ροή, ρωμάντζα, σαμοβάρι,σειρά, σχίσμα, σιρροι, σώβρακο σούπα σπαθί,στανε, τζέτ, τσέπη, τρίβολος, ζεκαθαριζω


magazin

47

(cca.10000 congruenţe);14. irlandeză: brash, brat, bruighzey, cab, cai,calbhair, callaid, caog, cnaib, crl, crodh, don,droch, druabag, flasg, fliuch, glag, kjarr, muc,mulch, peata, puthar, raip, rath, shriek, sload,smior, soma, soraidh, suas, surd 15. islandeză: aðal, áðan, aðstaða, afla, af-ráð,aftur, akur, Álíka, apríkósa, Áríðandi, auðugur,auga, baggi, barátta, beður, bneinn, bjaga, blása,boli, böð, böl, bölva, brá, bráðum, bráður, brattur,buffali, bugur, byrjandi, ekki, engill, fiðrildi,fönn, fæða, fé, fiðrildi, fiskur, fjárhús, gestur,garðr, giska, grjó, ha? hósti, hrafn, hræðsla,kartafla, kastali, kjallari, kjóll, klöpp, klár, knýja,kol, kona, korn, kort, koss, kunna, lamb, lasta,leiga, lengja, lækur, lóð, loppa, magur, mamma,mærr, merki, myrkur, myrkvi, mál, níu, nútímur,ódýr, őgn, pípa, pláss, rammi, saddur, sekkr, setja,síðla, skarn, sæti, sigla, skaði skrifa, skúr, sól,spör, staur, strengur, svipa, svo, tákn, taska, tem-pra, tíð, tigl, torg, trog, trumba, tumba, turn, túlkr,tví, Þröstur, Þú, ungr, úfr, úlfr, vað, vár, vell,veisla, vespa, vist, völlur, yðr, þjófr, þjórr, őfund,ögr16. italiană accialo, adorno, alba, cren, baule,boccali, boiaro, botte, carro, camo, cattelo, cioc-cia, crespa, dipoi, gancio, giogo, lume, mattina,mela, mo, ochietto, passo, piada, pupazza,querela, qhiribizzo, spunta, 17. letonă: acs, atmiņa, auss, ârâ, asins, ātri,bagâts, cerîba, divi, çka, frizieris, galva, gâze,griezt, íirsis, izlase, izmērs, jaunietis, ka, kā, ka-bata, kails, kartupeļi, jaunietis, jeb,lēni, mala, mamma, mēle, migla, mîksts, nē, ola,pa, pamanīt, parasti, pirmais,pļava, puika, punkts, rinda, salds, saule,seši, smarţa, stikls, tçja, tu, tulkot, upe, vecs,vienīgi, vilna, zupa, zvans, žurka;18. lituaniană: aki,arti, atspėti, ausis, aušra,bėda, čia, čigonė, čiulbėti, daina, dantis , dar, dar-bas, diskusija, du, figūra, fontanas, giminė, išeiti,ieškoti, jaunimas, jurginas, kanapė, kėbulas, keli,kepti, kilimas, klijai, konstitucija, kukurūzas,kurjerių, lapė, lavina, lėnadėžė, mama, mėsa,migla, mirti, moneta, paštas, paviršius, pirm, ra-munė, ratas, saldus, santūrus, sauga, saulė,

sąveika, skalbti, skersai, sodžius, sriuba, stiklas,sulig, svečias, šeši, šokis, šokių, talpa, teta, tėtė,upė, vai, vaikas, viešėti, voveraitėm, vyskupas,žiurkė;19. macedoneană: барем, чиэма, koлбaсa, ком-пир, кош, кранче, kрaстaвисa, kрпa, kурka, ку-тиjа, хaрtиja, маглa, мoрkoв, oko, пatлижaн,пиe, почне, прими, `рж, сeди, спaнаk, сто,шунka, три, трeба;20. maghiară: ambár, bacsó, bátya, bojár, bor-bély, csobán, dajka, darabont, domb, és, fiú,gazda, gondol, katrinca, kolinda, málé, moc, mor-mol, oriás, ös, pap, pozdorja, szám, szombat, talp,város, vereb, vigyáz (cca. 1000 congruenţe);21. malteză: arlogg, attent, barra, evidenti, farfar,ġab, ħabb, karru, kaskata, ikraħ, ingrat, ingust,laqgħa, lok, lumija, lupu, moll, nattiv, portafoll,ried, rota, salvagg, sofra, spaga, temp, tendenza,utilizza, vagabond, valz, verita’, virga, vuci,wied, żied 22. norvegiană: ambitiøs, angå, arv, att, avslå,balje, bjoda, dudi, geta, magr, oevi, rota, skrifa,sufflør, sug, supe, taka, tjald, trog, ulfr, vatr, vekj,venja, voeta, vinda (cca. 7000 congruenţe);23. olandeză: aspiratie, boeket, dwaas, kaas,klaar, kleur, koord, liniaal, mama , meel, meester,mal, murmureren, lamp, lumineus, oog, pallas,panne, pis, reductie, reputatie, roze, schuur,sproet, vriend;24. poloneză: ale, aluzja, aplikacja, au!, badać,bialy, błąd, borsuk, brat, byk, cerkiew, co, czarnyfala, fasola, gmina, gołąb, halas, karp, kasztan,kość, lekki, lew, £awka, mama marchew, meblemięso, mgła, miaranic, pieniądze, po, po£o, port,powies’c’, powόdź, prom, pusta, rak, sałata, si£a,skórka, skrót, sok, suchy, szkło, tanio, ucho,zabawa, serwetka, skrót, śmietana, sok, sto, strόż,suchy szef, szkło, szkoła, szwagier, szynka, tato,włosy, czarny fala, fasola, gmina, gołąb, halas,karp, kasztan, kość, lekki, lew, £awka, mamamarchew, meble mięso, mgła, miaranic,pieniądze, po, po£o, port, powies’c’, powόdź,prom, pusta, rak, sałata, si£a, skórka, skrót, sok,suchy, szkło, tanio, ucho, zabawa, serwetka,skrót, śmietana, sok, sto, strόż, suchy szef, szkło,szkoła, szwagier, szynka, tato, włosy;


magazin

48

25. portugheză: abrupto, agitação, ausência, br-usco, capacidade, calva, choque, comoção, de,excessiva, excitação, falta, fundo, inflamação, ir-regularidade, resistência, robustez, ruptura,solução, ulceração;26. rusă: аминь!, анафора, апостдроф, бандит,беленгхербрат, kaрtoфeл, kackaд, час, чиерkoв,чиердak, keepпeeчee, душман, энергия, же-лать, лeв, лooнa, нос, пастырь, пpeoсвящeн-сtвo, причина, принос, сила, ворота, время; 27. sârbă: aгхиутза, аливди, барагладина, бар-дак, баштина, базаоkхи, бесметиk, били, би-нете, боростеан, брабете, бротаk, бучиуман,чеаkла, черда, чиозварта, чирип, чиурдар,данаk, дарабант, доди, додие, досади, дра-ница, дудва, дудуита, духани,глуп, фанат, фа-неата, фестание, форфотеала, фурkута,гангание, газорнита голаш, ибовниk, испасе-ние, иуруси, јигајние, kодана, kодарла, kривец,kривина, kуцkрбета, kуматру, kалkун, лампи-соара, леорбаи, лигхиоана, липа-липа, лита-нија, мантуинта, мисуиала, муче, намете,опаиет, оспат, папорнитa, парасkовение, пар-далниk, паретеплесув, перпелеаk, петреkание,пипирига, питура, попонац, пуиандру, раkа-мете, родасkа, pогач, рапциуга, рапосаре,ратан, разбоиу, рохоз, роуриkа, сеkатиу,cвећњак, сијлете, сkумпара, соаkат, cоходол,спасење, стерз, стиорлаkаи, шиндра, тафнос,тандали, тапосица, тинереата, типериг, топ-љење, тулник, туруиала, урсатоаре, yсна,умре, вилтоаре, ванзолеала, варатиk, весло,вифореала, вифорнита, врутеј, занганит, зу-руитура(cca 30000 congruenţe);28. slovenă: baba, bel, bogat, bombaž, breskev,cedilo, čas, čist, črn, en, glava, gleženj, groza,hlače, izpit, jeklo, koleraba, lev, luč, mera, nič,nos, notri, običaj, oči, okoli, plača, rak, siv,služba, sok, sol, steklo, torba, trg, trud, ura, vlada; 29. slovacă: baclaty, celina, hochot, chren, cun-dra, dedu, dobytok, egres, hra, kosiar, lavica, liec,marinada, miera, brazdu, palos, pastrnak, pecia-rka, pleva, pohar, puska, sane, slanina, stuka,svokra, um, zaloha, zavor; 30. spaniola: afuera, agrio, aja!, alba, aquela,arar, bajo, berza, bombero, cantico, carda,

catadura, cedula, clueca, corteza, jarra, lata, mi-lagro, oriflama, pared, peligro, pila, queso, suero,tierno, traje, trapo, viaje; 31. suedeză: aha!, åker, begynner, blyg, bojar,bråd, dop, droska, elev, flaska, gård, glädja, grå,hoppa, kaross, kåseri, kittla, klosa, låda, lam, låta,mascara, mjol, őga, påminna, piss, reguladetri,smäcker, somn ( cca. 7000 congruenţe); 32. ucraineană: білий, чай, чашка, сіль, крило,кухня, фрукт, гриб, ікра, лампа, ліки, міра,море, ніс, око, огорожа, олія, плуг, рівний, сто,церква, цукор, вечір, ворота, wine, змія.

II. Vechi ideograme cu poţential semantic sus-ceptibil de a permite o lectură retrospectivă acivilizaţiei getodace. Limba getodacă şiscrierea ideografică – posibile legături întrecivilizaţia getodacă şi vechea civilizaţie chineză白alb , alba ziua, zorile, aurora ; 欺 amăgi; 余amar, peste limite; 押 apăsa; 折 ara, sparge, rupe,desţeleni; 錘 arbore, ax, mastă, catarg; 糸 aţă,fir; 辱 bajoc, ruşine; 関, sec, post, oprelişte; 寂başca, separat;鬼 benga, demon, fantomă; 醉beţiv, beat; 冒険 boacănă, aventură;幸 bucurie,noroc; 手帳 caiet; 滑 cast; 悔 căi, regreta ; 古潭, cătun, sat dacic; 斜 câş, oblic; 割 câşti; 希望chef; 峡谷 chei; canion; 峡 chei; 危険 chichionpericol; 引出し抽屜chichiţă, sertar; 抽屜密chimiţă, ascuns; 競争 chios, întrecere; 給料chirie, salariu; 桜 cireş; şucar; 協 clacă; cooper-are; 協同 clacă; 効果 coca, odraslă; 観察 con-stata, observa; 角 corn, unghi; 鬼 cornea, demon;沸 covăsi, fierbe; 婚 cununie, căsătorie; 殺 cura,ucide; 独 Dacia; 独国冪乗Dak(u)ken, tărâmulDaciei; 男子 danci, flăcău; 男性dânsul, om; 男性dânsul; 与 da; 既 deja; 魔demon; 動物 do-bitoc; 欲求 dorinţă, naz, năzuinţă; 疑 echivoc, în-doială; 響 ecou; 努力 efort,corvoadă; 労働 efort;越 exagera; 寝 somn, somni; 越 excede; 誉faimă; 粉 făină; 族 familie, gaşcă; 嬉 ferice; 流fluviu; 葉 frunziş; 褲, 褲子, 褌 gaci; 愚 gâgă,prost; 石油 gaiţă, păcură; 保証 gaj, garanţie; 黄色 gălbui; 家族 gaşcă; 貴 ghea, dragă; 冷却装置 gheţărie;檢 gini, privy, vedea; 昆虫 goangă;腐 gogi; 苦 greu, amar; 墓 groapă, cavou; 午後gagu, după amiază; 崩, 廃 hâi;廃 hâi; 減, hâi; 販


magazin

49

haini, trăda, vinde; 争 hâră, dispută; 局限 hat; 賊hoţ; 靈 iele; 昨 ieri, trecut; 柔 încet, iavaş, moale;劣 inferior, prost; 濁 întunec, turbiditate; 費 izâdi,cheltuială; 剰 jaf, exces; 演劇 joc, teatru; 私妻jumate, soţia mea; 洗 la, lăia, spăla; 薬 leac; 取a lua, şuti, hoţi; 霧 mâglă, ceaţă; 前 mai înainte,mai; 眠 mane, dormi; 霧雨 măzăriche, chiciură;短 mic, scurt; 混合 mozoli, amesteca; 投 năoti,arunca, năpusti; 習 nărăvi, învăţa; 船 navă; 望naz; 暗 negură; 旨 noimă; 完了 ! gata!, ajunge!;名前 nume;予想 o să-; prognoză; 羊 oaie; 鳥種oară, păsări; 常 obisnuit, normal; 潮 ocazie,maree; 渦ochi ( de apă); vârtej bulboacă; 職 ocu-paţie, muncă, post, slujbă; 歌 odă; 灯 opaiţ, lu-mină, văpăiţă; 順 ordin, comandă; 別 osebit; 錘osie, ax; 撃 oşti, ataca;乙 oţ, hoţoman; 坂 pantă,cazan; 親 părinţi; 煩 păs, deranj; 恐 păs; frică; 写pastişa, copie; 罰 pedeapsă; 降 pica, cădea; 憎pizmi, ură; 爆 poc!; explozie; 矯 pocăi, corecta,îndrepta; 落下prăbuşi; 首先primul, moş, moţ; 橋散 răsleţi, distribui; 荒 rău, neplăcere; 悪 rău; 笑râs; 川 râu; 祈 rugă; 塩 sare; 里 sat; 境schei; 術織 saiac, siac; coase; 削 seca, cosi, tăia, rade; 惜sâc!; 乳 sâni, lapte; 聖 sfânt; 請 sineca; 睡soileală, soi, somni; 寝 somni; 縦statură, stat; 旗steag, ceată; 承知 şti, sci; 俗 sucă; 絞 suci; 吸suge; 苛 ; 蒸 sumuţa; 勧 susţine; 討論 tacla; 嘆tângui, suspina; 寺 templu; 毛巾手拭 tingeu,ştergar; 耐 toleranţă, rezistenţă; 然 totuşi, însă;昔 trecut ; 酒 ţuică; 湿 ud, uda, umezi; 確立 ur-sită; 蕁麻 urzică; 柱 uşor, stâlp, coloană, par; 綿vată; 近隣 vecini; 戻 verso, vărsa; 侵 viola, in-vada; 予想 vis; prognoză; 訪 vizita; 昔vremurilevechi;習慣 zacon, obicei; 戦争 zâzanie, război.

III. Lumea arabă şi civilizaţia getodacă – ele-mente de lexic comun

Limba arabă: ai? ؟هـيأ ; afară ةرب ; amar رم ;azur قرزأ ; ăl لا ; baftă تخب ; bamă ةيماب ; bebecapră, suport ; ةـلصوب busolă ; بح bob ; يـبيب; شامق cămaşă ; ةـشـبـك capse ; ك ca ; يربوكcânepă بنـق ; ceafă افق ; ceai ياش ; chibrit; نرق corn ; بارغ corb ; لكش ciucur ; تيربكcorn نرق ; dacuhoară ةركسد ; dare ةـبيرض ;deal لـت ; duhan ناخد ; ea يه ; fus ساف ; gaurăلاخ gol ; ةرك glob ; ; ةرهوج giuvaer ; زاج gaz ; راغ

; hainie ةنحإ ; hală حير ; haleală لكأ ; hali لكأ ;harabaie ةـيبرـع ; hat دح ; hazna زنك ; iubi بح ;lampă ةـبل ; lanţ ريزنج ; lume, stralucire عمال;maladie ضرم ; maţe ةدعم ; mâne مان ; nai يـان ;năzărire رظن ; noi انحإ ; oaste دشح ; ogor لقح ;olat ضرأ ; orez زر ; ostaş زاتسآ ; pasăre روفصـع; păs بـعص ; pâclă ةكرب ; roată, ocol ةلجع ; rege,cap سأر ; salată ةطالس ; sandale لدنص ; sărisoră ; ضرأ sol, ţară ; تس soaţă ; ةكش sâc ; صقرşef ; شرطأ surd ; سرت stor ; برش sorbi ; عيجر; رابج uriaş ; ةبملط tulumbă ; روث taur ; بـحاصvacă, bală ةرـقب ; vad يداو ; vai عجو ; vegetale.رـكس zahăr ; رضخ

IV. Lumea hindo-aryană şi civilizaţia geto-dacă– elemente de lexic comun hindiabsent अनपसथित, acid एसिड, barjă बजरा ,baită, fată, fiică बटी, butelie बोतल, cameră कमरा,canon, lege कानन, cămin चिमनी, capră बकरी,ce? कया ?,ceai चाय, ceapă पयाज , chenarकिनारा, chică, ghioc गचछा, chimir brîu कमर,chioarţ, oblic तिरछा, chirie किराया ,cuţu, câineकतता, cioară, negru काला. cvas कवास, dealटीला, dinte दात ,doi, două दो, duhan धआ, golखाली, hălălaie कोलाहल, hop, हॉप , hop!

V. Cuvinte dacogete în graiul quechua(incaş).Au existat legături între civilizaţia getodacăşi civilizaţiile andine?allinyay; arreglay; bendey; chanka; chijllay;chuchu; chukuna; chherqo; chhichiy; chhikanta;destapay; dike; diskutiy; fregay; istalla; jamuy;jisp’ay; kulli; kutay; k’ana; k’illmi; larq’a lar-way; llimphuchay i; llunk’u; lunk’uy; machay;mama; misi; ńańa; nitaj; oqo; palqoy; palu; paray;p’iti ;pujyu; qhapariy ;qhepuy; qholu; qotuy; q’o-tuyoj; tanqay; tata; t’ukuy; usqhay; waqay;waqay; wasa; wisq’ay.

ConcluziiIn perspectivă teoretică, constatarea con-

gruenţelor lexicale prezentate, a existenţei uneimultitudini de cuvinte „surori” în majoritatea lim-bilor europene, la care se adaugă cele aparţinândpopulaţiilor din celelalte continente, poate încu-raja o lărgire a orizontului de cercetare în pro -


magazin

50

blematica originii şi evoluţiei limbii noastre stră-moşeşti, în context european şi mondial. Princonexiune cu datele altor ştiinţe, s-ar putea găsirăspunsul la întrebările privind cauzele uriaşei di-aspore din trecutul îndepărtat şi evoluţia ulte-rioară a Europei .

Centrarea studiului pe scriereaideografică va permite cuprinderea în aria decercetări a universului mirific al limbii, culturii şiistoriei Japoniei, coroborat cu acela, mult maivast, al Chinei, al lumii arabe şi al vechii lumiamerindiene.

In perspectivă aplicativă, operaţională,utilitatea acestor descoperiri nu este mai puţin im-portantă.

Chestiunea de cea mai mare importanţăîn dezvoltarea viitoare a tehnologiei informaţio-nale o reprezintă eliminarea clivajului dintre ci-vilizaţia apuseană, bazată pe cultura alfabetică şicelelalte tipuri de civilizaţie, îndeosebi cea extrem-orientală, având la bază cultura ideogramelor.

Din păcate, gândirea apuseană este ex-trem de reticentă la ideea înlăturării prin eforturireciproce a barierei comunicaţionale dintre cul-turi şi insistă într-un mod agresiv pe ideea că, deexemplu, japonezii şi chinezii ar trebui să renunţela scrierea ideografică pentru a-şi deschide drumspre societatea informaţională. Este o abordareorgolioasă şi aberantă, care va întârzia mult pro-cesul osmozei, preconizat de minţile luminate aleumantităţii. Occidentul şi Extremul Orient par afi două universuri paralele, care n-ar putea faceniciodată joncţiunea la care mă refer.

Este nevoie de o cotitură istorică, limbanoastră din bătrâni, alături de alte limbi care auîncorporat istoriceşte elementele unui astfel detezaur, ar putea juca, prin excelenţă, rolul devector.

În remarcabila sa lucrare, „Dao, ca ocurgere de apa”( Editura Humanitas, 1996),A.Watts îşi fundamentează pledoria sa în sprijinulideii ca în viitor ideogramele să devină mijlocgeneral de comunicare, pe un străvechi proverbchinez, care spune că „o imagine face cât o miede cuvinte”.

În acest context este de observat că

scrierea chineză este unică, prin faptul că ea nufoloseşte un alfabet, ci ideograme, care suntimagini/simboluri ale lucrurilor. Cultura occiden-tală continuă să păstreze distanţă faţă de acest sis-tem de scriere, cultivând prejudecata că este preacomplicat şi ineficient să te apuci în plină eră ainformaticii să studiezi ideograme, care sunt pro-dusul unor vremuri foarte îndepărtate. Mai mult,există un fel de presiune, care îndeamnă la„raţionalizarea”acestei scrieri, la convertireaideogramelor în cuvinte scrise în alfabetul latin.

Consider că scrierea alfabetică ar trebuisă se raporteze semantic la ideograme pentru cape baza binomului ideogramă-cuvânt, să răzbatăpe înţelesul tuturor multitudinea de tâlcuri alescrierii ideografice. Aceasta, în primul rând, pen-tru că „sensul lor este limpede pentru oricine, in-diferent de limba maternă”( Watts, op.cit.).Pornind de la imaginile ideografice, poate fi in-stituit şi dezvoltat în timp un bogat „limbajvizual”, inteligibil pentru oricine. Nu este, oare,dezirabil ca o a doua limbă, alături de ceamaternă, să fie chineza, în forma sa ideografică,sau chiar alături de engleză?-se întreabă Watts.

Occidentul nu mai poate prelungi în-chistarea faţă de această parte de lume. Intrareaîn cel de-al treilea mileniu ar trebui să inaugurezeînceputul unei noi ere, bazată pe o largă des -chidere reciprocă Orient-Occident.

Se pare că propensiunea spre o nouă ge -neraţie de tehnologie informaţională va institui onoua modalitate de comunicare, în careideogramele se vor situa la loc central. Pe de altăparte, în contextul în care multilingvismul a de-venit un imperativ categoric pentru şcoala secolu-lui al XXI, noile generaţii ar putea fi stimulate şisprjinite să înţelegă fiecare, mult mai aprofundatpropria limbă, ca interfaţă în însuşirea limbilorstrăine. Abia atunci se va putea vorbi de societateinformaţională autentică şi de „satul global”.

Azi ne mişcăm inerţial spre viitor într-osocietate tot mai informatizată care, dacă nu-şi vaasuma în timp util revoluţia descrisă mai sus,riscă să devină o societate entropică, şi niciodatăo societate informaţinală.


magazin

51

LIMBA „DANUBIANĂ”?

Prof. TIMOTEI URSU

MOTTO: 5-6... “Lot ...împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi. 6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de

mari încât nu puteau să locuiască împreună. 7. S-a iscat o ceartă intre păzitorii vitelor lui Avram şi ai vitelor lui Lot. 8. Avram a zis lui Lot:Te rog să nu fie ceartă

între tine şi mine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi(....) Mai bine desparte-te de mine: dacă tu apuci la stânga eu voi apuca la dreapta... (....) 10.

Lot şi- a ridicat ochii şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime... 11.Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei

unul de altul.” (BIBLIA, Genesa, 6-11)

In redactarea acestui subiect am plecat dela următoarele premize metodologice:

l. Nici una din limbile aşa-zis romanice nu se „tragedin latină” - (nici măcar cele nouă dialecte italice dife -renţiate!) - ci provin ORIGINAR dintr-o sursă comună,mult mai veche, pe care eu o denumesc DANUBIANA;o limbă bănuită şi, în ultimele două scole botezată delingvişti: „ariană”, „protopelasgă”, „indo-ariană”, „proto-indoeuropeană”. Aceasta este „străbunica” tuturor lim-bilor indo-europene, o limbă-de-bază purtată ulteriorîn patru-vânturi ale Euro-Asiei prin migraţii succesiveşi excentrice ale unor surplusuri de populaţie, care auplecat în căutarea unor noi surse de existenţă şi a unornoi spaţii de habitat.

În contactul cu localnicii pe care danubienii i-ausubordonat în acele noi teritorii de habitat, limba lordanubiană a primit, firesc, coloraturi locale. Aşa s-aajuns la grupele lingvistice denumite astăzi tocharică-anatoliană, hellenică, thraco-albaniană, italică, celtică,germanică şi balto-slavică. In pofida caracteristicilor delimbi independente la care au progresat majoritateaidio murilor, astăzi - mai ales cu ajutorul calculatoarelor-este posibilă decelarea rădăcinilor comune, DANUBI-ENE (I-E).

În ce priveşte dialectele langue-d’oc şi catalan(din Sudul actualei Franţe şi din jumătatea de Nord aPeninsulei Iberice), acestea au fost, credem, refrişate„danubian” printr-un contact direct, mult mai târziu cu


magazin

52

idiomul vorbit de vizigoţii arieni. Aceştia veniseră însecolele IV-V AD, originari din spaţiul moeso-geto-dacic. Ei n-au întreprins în Sudul Franţei şi în jumă-tatea nordică a Spaniei o incursiune strict militar-economică (precum romanii în Dacia!...), ci o veritabilămutare etnică, de altfel întemeind în actuala Spanieun faimos regat. Acest stat a fiinţat acolo, în PeninsulaIberică, aproape trei secole. Cam acelaşi impactlingvistic renovator l-au determinat în Nordul Italiei -între secolele IV-V AD – ostrogoţii (veniţi dintr-o... Geto-Dacie nord-dunăreană!).

Cu maximă probabilitate, aşa se explicăapropierile acuzate dintre limba română actuală şi ita -liană, franceză, catalană şi portugheză; şi deloc printr-o„sorginte latină comună”: latina propriu-zisă, aşa „vul-gară”, cum se pretinde că ar fi fost aceea, nu se vorbea- încă din Evul Mediu timpuriu! - decât sacerdotal şi,parţial, administrativ. Nouă zecimi din legiunile şi au -xiliile armatei „romane” folosiseră propriile lor idiomuripentru inter-comunicare: danubiana pannonică (geto-dacă), macedoneana (thraca), iberica (hispanica), ita -licele (mai ales ligura şi veneta), illira (albaneza), parsy(persana) etc.

Din ţărm de Mare Neagră – peste cele douăPanonii şi peste Munţii Reto-Romanilor - până la At-lantic, nici o masă etnică n-a vorbit în Evul Mediu opretinsă... „latină vulgară”, pe care o bâlbâiau doarscribii şi ecleziaştii, ci, simplu, dialecte ale DANUBI-ENEI originare, cu coloraturi locale diferite (confirmate,de pildă, prin textele medievale ale „Carminei Burana”sau prin cele câteva balade ale trubadurilor, păstrateîn colecţiile de aşa-zisă latină vulgară!).

2. DANUBIENII străvechi (proto-indoeu-

ropenii) nu au „emigrat” dinspre Asia,cum s-a crezut din inerţie şi fără niciodovadă, ci sunt o generaţie sponta-nee, locală, dezvoltată preneolithicdin unul sau câteva dintre triburile devânători şi pescari învecinate DunăriiMijlocii: în Pannonia (actuala Un-garie de Sud, Sârbia de Nord şi Ves-tul României). În condiţiile specificepost-glaciaţiunii, datorită volumuluimare de apă rezultată în mileniileVII-V prin topirea gheţarilor dinmunţii înalţi, care-i străjuiesc Dunăriicursul superior, a multiplului sistem

de bogaţi afluenţi (mai ales Tisa, Mureşul şi Drava),precum şi a anualelor inundaţii, care, la retragere,lăsau un sol extrem de productiv, s-au creat premizeexcelente pentru apariţia şi dezvoltarea locală a unuitip propriu de agricultură, similar celor dezvoltate au-tonom pe toate cursurile unor mari fluvii, aflate în zonerelativ temperate; adică, proprii auto-dezvoltării agri-culturii: Yang-Tze, Nil, Tigru-Eufrat, Gange, Indus,Volga Inferioară, Niger, Parana etc. (Dar lucrurile nuse petrec la fel în zone improprii ca temperatură, pre-cum pe cursul inferior - şi rece! - al Rhinului, pe VolgaSuperioară, pe Ienisei, sau la temperaturi excesive:de-a lungul fluviilor Congo, Amazon etc. Descoperireaspontană a agriculturii a fost, se pare, un apanaj doaral zonelor temperate).

Trecerea treptată de la vânat-pescuitul migratoriu(de origine paleolitică) la sedentarismul agricol con-duce la o crescândă explozie economică de bunuri şi,implicit, la o productivă activitate familială, (inclusivsexuală) şi, ca urmare la o dezvoltare, o multiplicareexponenţială a populaţiei. Totuşi, resursele fiind limi-tate, la un anumit nivel, populaţia excedentară trebuiesă plece în căutarea altor spaţii existenţiale; sectorulde populaţie vizată în primul rând îl formează grupurilede tineret. Acestea sunt marile migraţii din neolithic.Teritorii de aşezare sunt ocupate cu forţa de la triburilelocale, triburi fărâmiţate şi rămase la un nivel inferior,preneolithic, de dezvoltare.

Cum DANUBIANA, ca societate eneolitică, vadeţine, între alte numeroase avantaje, posedarea deminereuri şi prioritatea europeană în dezvoltarea inci -pientă a siderurgiei (a fierului), armele migranţilordanubieni surclasează armele primitive (arcuri, prăştii,suliţe, ciomege) ale localnicilor învecinaţi la Est şi la


magazin

53

Vest. Aceştia vor fi – gentilic – asimilaţi ocupanţilor.Noii-veniţi nu sunt „în trecere”, ci hotărâţi să se aşeze,să se instaleze temeinic, să „descalece”; este un statutdiferit decât cel tradiţional, cel al jafului pasager saucel al birului periodic în produse şi valori impus unorvecini învinşi, dar nu ocupaţi etnic. Danubienii faccunoscut acest aspect populaţiilor ocupate prin acu-mularea întregului aspect social, inclusiv impunându-le propriul lor panteon cultual (vezi, de pildă,introducerea lui APLU-APPOLO, VĂLKAN şi a lui DY-ONNIS etc., în panteonul mediteranian nord-estic, saunoile structuri sociale pe care le impun „Indo-Europenii”instalaţi pe Indus şi Gange!)

3. Fireşte că au migrat succesiv doar „valuri desuprapopulaţie” şi că în Centrul Europei (din Alpi pânăla cursul inferior al Dunării) va rămâne o „matcătradiţional generatoare de suprapopulaţie”. Aceasta nue o afirmaţie gratuită. O demonstrează inimaginabilabogăţie de artefacte ale faimoaselor culturi danubiene:Starçevo-Criş, Vinçha, Turdaş şi Tisa (mileniile IV-II!),care fac trecerea de la neolithic la eneolithic şi, respec-tiv, de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului.

În sarabanda marilor crize de creştere perma-nentă a populaţiei şi de plecare succesivă a unor valuride migraţie centrifugă, se pare că prima zonă de ex-tensie a fost, firesc, pe cursul fluviului la vale, cătrezona Dunării-de-Jos. Preluând o sugestie din NicolaeDensuşianu, am putea-o numi zona „pelagică” (Istro-Balcanică), în care,- repetând algoritmul din PannoniaDANUBIANĂ - o parte însemnată a noilor veniţi asi -milează triburile locale de vânători şi pescari, devenindsedentari (grupa „pelagică” numită de grecii sudici:„HYPERBOREI” = “cei de la nord”, adică cei aflaţi din-colo de marele fluviu Dunăre. Prin învecinarea imedi-ată, cei coborâţi pe Danubiu la vale, sau cei extinşi prinvăile Mureşului şi Tisei în actualul Ardeal, rămân încontact organic, socio-cultural, etnic şi lingvistic, cu„centrul danubian” de pe Dunărea Mijlocie.

Din această ramură “pelagică” (din care o partea ajuns şi în Iberia Adriatică) se desprind trei mari„crengi”, care formează aripi de temuţi cuceritori cuarme de fier, porniţi pe trei esenţiale căi de migrare,formând noi habitaturi: spre Nord (viitorii balto-slavi, cucare viitorii daco-geţi vor avea numeroase tangenţe);a doua ramură, probabil în mileniul II BC, avanseazăpe la Nordul Mării Negre. Parte din componenţii ei seopresc la Nordul celor două mări (alanii, massageţii,neurii etc.); o altă parte ocolesc Marea Caspică şi se

unesc cu a treia ramură, cea pornită pe la Sudul MăriiNegre, stabilind - în dauna triburilor native – „insule deocupaţie” în Macedonia şi pe tot Nordul Anatoliei (underămân şi... „cresc”, ca etnii distincte: dorienii în Mace-donia, frigienii, hittiţii şi armenii în Anatolia). Apoi, de-rivaţii ale acestora - în baza periodicei migraţiitradiţionale!- avansează şi mai departe, tot mai „acul-turaţi”, în Podişul Iranian şi pe Indusul Superior,ajungând la Gange. Le aparţin acestei mari aripi as-samiţii, kurzii, farsii, sinhalesii, bengalii, romany (gyp-sii), sindhii, sogdianii, dardanii, parthianii, ossetinii etc.

Asta nu înseamnă deloc că deplasările de la Cen-trul Danubian înspre Est au avut loc numai centrifugal.Există dovezi arheologice concludente care atestă în-toarceri din drum ale unor fragmente de populaţii înceea ce va deveni cu timpul „spaţiul traco-getic”; posibiltriburi nemulţumite de oferta găsită în noile locuri dehabitat sau presate de triburile locale. Ele se consti-tuiseră fie din creanga nord-pontică (două notabile in-vazii scito-sarmatice spre Carpaţi au loc în secolele IVşi IV BC; vezi tangenţe în Cultura Cucuteni, Hamangia,cu amprente în culturile ulterioare Babadag şi Gumel-niţa,); fie din cea sudică, dinspre Peninsula Anatolicăşi Macedonia (vezi tentativele de invazii persane şimacedonene, între sec. V-III BC, în spaţiul Dunării deJos şi Nord-Pontic); ca să nu mai vorbim despre pene -traţia hellenică, „paşnică”, pe litoralul interior-circularal Pontului Euxin (sec. VII –III BC), determinată de unprofitabil schimb de mărfuri cu numeroasele şi produc-tivele populaţii „tracice” locale. (În secolul V BC,Herodot notează, înglobând acestei noţiuni toatetriburile înrudite, de pe Dunărea Mijlocie până la MareaCaspică şi din Nordul Carpaţilor până în inima MariiEgee: „Tracii sunt poporul cel mai numeros al lumii,după Inzi!”). Practic vorbind, în secolele VI-III BC,Marea Neagră este un veritabil mare Lac „Traco-Getic”.

4. Este absolut cert că celţii sunt o ramură migra-toare plecată iniţial de pe Dunărea Centrală şi au urcatpe cursul superior al Istrului prin actualul culoar Re-gensburg, probabil pe la începutul mileniului II BC,formând ceea ce se numeşte „grupul celto-iber”. Eiating întâi Atlanticul şi, destul de târziu, coastele An-gliei, prin mileniul I BC, (probabil din pricina unorcondiţii climatice improprii sau din pricina opoziţieitriburilor locale?!). Apoi, prin sec V- III BC., prin ramurade „munteni” (galo-alpină) întreprind câteva uimitoarepătrunderi militare, de regulă fără sedentizări prea


magazin

54

semnificative, pînă în... Anatolia! (Probabil că o ances-trală amintire a reuşitei deplasării pe acelaşi traseu astrămoşilor cimero-hittiţi a jucat un anume rol înaceastă opţiune migratorie!). Urmele celţilor porniţispre Est, contrar direcţiei lor ancestrale de deplasarespre Vest, sunt vizibile dinspre Alpi pe Dunăre şi - viaTransilvania - până în Sudul Pontului Euxin).

5. In ce priveşte „ramura italică”, lucrurile suntoarecum complicate din cauza unei confuzii majore:unii sunt tentaţi să creadă că numai latinii au coborâtîn Peninsula Italică dinspre Danubiu. Exceptând vi -guroasa migraţie doriană (tipic danubiană şi uneoripretins „pelagică”), de la sfârşitul mileniului II B.C., por-nită din zona actualului Banat Românesc şi Sârbescprin valea Vardarului înspre Macedonia şi Grecia, unde– după asimilarea unor solide tradiţii locale – îşicreează un statut „mediteranian”, ajungând chiar sădomine în unele perioade etno-cultura hellenică!), seremarcă o anume inhibare a cercetătorilor în tratareaacestui subiect.

Să fi pulsat ejectiv societatea danubiană numai în-spre Vest, Nord şi Est, dar nu şi înspre bogatulperimetru mediteranian, accesibil prin atât deapropiatul „pas”, actuala zonă Trieste-Veneţia, care de-schide poarta Peninsulei Italice? Celebra invaziemediteraniană a „Popoarelor Mării” este pusă de unelesurse antice pe seama „pelasgilor” (la trecerea dinmileniul II în mileniul I BC). Oricum însă, migrarea unordanubieni – şi nu eventuala lor participare la o alianţămilitară sau alta! – către Sud, avea de întâmpinat orezistenţă superioară celor central şi extra-central eu-ropene. Etniile italice locale (ne-indoeuropene şi aflateîn plină înflorire a Epocii Bronzului, exprimată aci prinCultura Villanoviană), respectiv strămoşii triburilor li -gure, rhaete, osce, umbre, messape, sicane, sicule,euganee, se aflau în contact direct cu nivelul superioral civilizaţiei greco-miceniene şi al altor culturi peri-mediteraniene influente în zonă (egipteană, sumero-babiloniană, feniciană, cretană; să nu uităm că SudulItaliei era în prima parte a mileniului I B.C. literal-mente... „grecesc”; totuşi, influenţele pe care le măr-turisesc artefactele etrusce sunt, în aceeaşi măsură,egiptene şi feniciene!...). Doar cu vreo cinci-şase se -cole mai înainte triburile italice native au trebuit să în-frunte - în pierdere! - scurgerea masivă a migraţieietrusce, desprinsă - fie pe uscat, fie pe mare - din ace-laşi Nord pulsativ. Pe de altă parte, odată instalaţitemeinic în Nordul şi Centrul peninsulei, etruscii au

dezvoltat nu numai o „cultură tireniană”, dar şi un sis-tem militar de temut. Desigur că şi asta a contribuit laconsolidarea unui veritabil scut împotriva temporareipătrunderi a altor danubieni dinspre Nord.

Dar nu unul permanent şi nici foarte eficient. Au-torul francez George Dennis este categoric: „Pe bazadovezilor existente s-a demonstrat că în Italia înflorea,chiar înainte de bordeiul de paie (!) al lui Romulus, onaţiune cu o cultură avansată şi rafinată căreia Romai-a datorat (...) aproape tot ceea ce a făcut din Roma,mai târziu, o mare naţiune”!... (cf. Lumea Etruscilor, I,Bucureşti, 1952, pg.67-68). Romanii - numiţi ulteriorlatini, după numele câmpiei Latium, unde s-au canto-nat, pe care Dennis nu întîmplător îi caracterizeazădrept: „ultimii sosiţi în Italia istorică” (pg.75), sosiţi,probabil, în primele secole ale mileniului I B.C.- erausocotiţi, după Niebuhr, originari dintr-un trib din... AlpiiRetici şi care:... „ au cucerit cu armele teritoriile tirre-nienilor (etruscilor) şi ale pelasgilor”. (Op. cit., pg.79).În realitate, se pare că - dimpotrivă! – „aripi etrusce”din Câmpia Padului au fost nevoite să se refugieze înAlpii Retici sub presiunea unor invazii ale galilornordici; şi, de aici, posibile confuzii.

În ce-i priveşte pe romani – aşa cum povestescpropriile lor legende vizând „începuturile”, ei nu erauciobani montani, ci o populaţie agrară, bine înarmată;iar analiza artefactelor lor de început dovedeşte o fra-pantă identitate cu cele ale Culturii Starcevo-Criş (depe... cursul mijlociu al Dunării!). Într-o antichitate do -minată cultural de miturile proto-greceşti, ei pretindeaucă au venit pe mare din Est şi că se trag din... troieni;după cum se ştie, troienii înşişi erau o ramură (anato-liană) a tracilor! Să nu uităm că, din pricina volumuluienorm de apa al Danubiului în Antichitatea Veche,chiar acesta era denumit „mare” (OKEANOS POTA-MOS!...).

Astăzi, prevalează ipoteza coborârii lor dinNordul Pannonian, şi credem în această ipoteză, maiales că obiceiurile lor de început s-au dovedit conti-nentale, nu maritime; iar însemnul lor totemic –„lupoaica capitolină” – ca să nu mai amintimasemănările lingvistice cu fondul din care se vor des -prinde ulterior cele patru dialecte „vlahe”! - sugereazămult mai degrabă o sorginte central-danubiană. Adicăo sorginte din care, cam în aceeaşi perioadă, se„cristalizau” înşişi dacii!

- va urma -


magazin

55

III. PERSONALITĂŢI

A mai plecat un Dac acasă la Zalmoxis Ing. Cornel Ivănescu ne-a părăsit!

(1947 - 2011)

Noi, oamenii, ca fiinţe so-ciale, trăim între prieteni şi dato-rită lor suntem mai buni şi maiputernici. Prietenii ne înţeleg şine ajută în momente de cumpănă,ne dau un sfat bun şi ne încon-joară cu sufletul lor cald. Un ast-fel de om a fost prietenul meu,Ing. Cornel Ivănescu, care, dintr-oîntâmplare nefericită, a decedatacum câteva săptămâni (octom-brie 30. 2011) în timp ce se aflala munte. Vestea morţii lui m-aşocat cu atât mai mult cu cât îlştiam sănătos şi plin de viaţă.

Un om de nădejde, cum a fost Cornel– Piţi, cum îi spuneam noi, prietenii lui, se în-tâlneşte rar.

Membru activ al Societăţii Inter-naţionale „Reînvierea Daciei”, Cornel aveagravată în fibra cea mai adâncă a fiinţei saleconvingerea că înaintaşii noştri daci au fosttemelia poporului nostru de la care toate auizvorât şi la care toate trebuie să se întoarcă.

Tăcut şi de o modestie rară, prietenulmeu a pus umărul când a fost nevoie şi şi-aadus contribuţia semnificativă la bunul mersal congreselor noastre. Mă întreba mereu dacăam nevoie de ajutor şi insista să se implicepentru ca totul să meargă bine. Ştiam că mă

pot baza pe el şi era fericit.Cu sufletul încă umbrit de dispariţia

neaşteptată şi prematură a prietenului meuPiţi, îmi aplec capul cu pioşenie în faţa me-moriei lui.

Zalmoxe să-l primească în lumeadacilor!

Dr. Napoleon Săvescu

P.S. Pentru prietenul nostru comun, Ing. Cornel Ivănescu

A plecat un dac la moarte :http://www.dacia.org/daciarevival/

muzica/148-a-plecat-un-dac-la-moarte-


magazin

56

INTERVIU CU PĂRINTELE PROFESOR DACOLOG MIHAI MILEA,

PREŞEDINTELE FUNDAŢIEI PENTRU COPII„SF. SAVA” DIN BUZĂU

1. Reporter: Preacucernice părinte pro-fesor dr. Mihai Milea, alături de profesia de preot,desfăşuraţi o bogată şi diversă activitate: preot-profesor la Seminarul Teologic Ortodox dinBuzău, aceea de exeget pe probleme teologice şireligioase, de cercetător în problemele culturii şiliteraturii române (folosind pseudonimul literarSava Bogasiu). Împărtăşiţi-ne, vă rog, câteva din-tre ideile şi acţiunile dumneavoastră în acest sens.

Pr. dr. Mihai Milea: Dumnezeu estemare şi minunat! El lucrează pentru noi şi prinnoi. Tot binele din lume îi aparţine lui Dumnezeu,este ,,Binele suprem” (Marcu 10,18). A fi preotşi profesor este un dar de la Dumnezeu, o binecu-vântare cerească. De mic copil mi-am dorit sădevin preot, dar profesor nu am visat. Dumnezeumi-a dat mai mult decât am dorit şi-i mulţumescdin suflet. A fi preot şi profesor sunt două misiunidiferite, dar au în comun acelaşi altar: sufletulomului. De la naştere şi până la moarte, sufletuldin noi în viaţă este precum un elev sârguincios.Viaţa în sine este o şcoală, de la care avem mereude învăţat. Există în lirica norvegiană o frumoasăpoezie intitulată aşa: ,,Învaţă de la toate”. Şi,într-adevăr, putem învăţa de la orice persoană pecare o întâlnim în viaţă, de la orice lucru şifenomen, care ne înconjoară.

Misiunea de profesor este sacră, ca şiaceea de preot. Marele avantaj al preotului estecă el poate pătrunde în taina sufletului,aducându-i binecuvântarea cerească, care vinede sus, cum zice Sfântul Apostol Iacob: ,,Toatădarea cea bună şi tot darul desăvârşit de suseste, pogorându-se de la Părintele luminilor, laCare nu este schimbare sau umbră de moarte”(Iacob, 1,17). Teologia este ,,ştiinţa ştiinţelor”, apătrunde în esenţa lucrurilor, a pătrunde în taina

Cuvântului. Pentru preot orice ,,cuvânt” îşi areizvorul în Logos, adică în Cuvântul întrupat în is-torie ,,la plinirea vremii” (Galateni 4,4). Preotulşi profesorul seamănă ,,cuvintele” în inimileelevilor. Datorită faptului că sunt preot şi profe-sor mă simt împlinit, dar şi plin de bucurie su-fletească. De asemenea, mă apasă o dublăresponsabilitate în faţa lui Dumnezeu, dar şi înfaţa conştiinţei mele de român şi preot. Activi-tatea mea o consider ca pe o normalitate, ca peceva firesc pe care o face orice preot şi orice pro-fesor conştient de răspunderile ce apasă peumerii noştri. Biserica şi Şcoala sunt cele douăsperanţe de redeşteptare spirituală şi naţionalăale neamului nostru românesc.

2. Reporter: Aţi înfiinţat, cu eforturi şidăruire deosebite, după 1989 Fundaţia „Sf. Sava”de la Buzău şi aţi realizat, prin muncă benevolă


magazin

57

şi donaţii, un sediu central în Buzău, la Bisoca –un cămin în sat şi un campus complex (cămin,cantină, vilă, biserică), un cămin în Deltă, întoate acordându-se cazare şi mâncare gratuităunor copii şi adolescenţi din România, dinUcraina sau Republica Moldova între 10 şi 20zile, iar vara, în campusul de la Bisoca, se orga-nizează tabere de literatură de câte o săptămână,unde se desfăşoară o activitate educativă, turisticăşi recreativă complexă. Care au fost intenţiiledumneavoastră, care sunt obiectivele acestei fun-daţii şi care sunt aşteptările dumneavoastră de lao atât de complexă activitate?

Pr. dr. Mihai Milea: Activitatea mea ex-traşcolară s-a extins în domeniul asistenţei so-ciale. Ea a fost susţinută şi motivată de misiuneamea de preot la catedrala ortodoxă municipalădin Buzău, de care mă simt foarte legat sufleteşte.Cu ajutorul lui Dumnezeu, care este mare şi bun,am reuşit să înfiinţăm o Fundaţie pentru copii –,,Sfântul Sava de la Buzău”, în anul 1993, şi

care activează în Biserică, cu Biserica şi prin Bi -serică. Ea lucrează simultan în trei direcţii: so-cial, cultural şi misionar. Toate proiecteleFundaţiei ,,Sfântul Sava” în domeniul asistenţeisociale sunt lucrări şi minuni vizibile ale luiDumnezeu. Totul a început de la ,,zero”.Proiectele au început cu bani foarte puţini, darîn schimb cu munca a zeci şi zeci de voluntari dintoate domeniile de activitate. Me ritul este al lorîn toate proiectele; ei au muncit cu timp şi fărăde timp. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne ocupăm decopiii abandonaţi, de bătrâni părăsiţi şi de totfelul de persoane defavorizate. Până în prezentavem trei aşezăminte pentru persoane vârstniceîn localităţile: Câmpeni, Ulmeni şi Năieni, toatesituate în judeţul Buzău şi acum altul, în lucru, încomuna Baba Ana – judeţul Prahova, într-o fostăcazarmă militară dezafectată. Avem un centru,,Violenţa în familie” în Buzău şi două Cam-pusuri pentru elevi şi studenţi la Bisoca în munţiiBuzăului, cota 1.000 de metri altitudine, şi unulîn Delta Dunării la Ma liuc. În ambele Campusurise perindă în fiecare an în jur de 2.000 de per-soane, care beneficiază de tabere gratuite.

Din punct de vedere cultural, avem un In-stitut Ortodox român de ştiinţe creaţioniste, obibliotecă de carte religioasă ,,Dionisie Ro-mano” cu statut de bibliotecă publică, la Buzău.

Din punct de vedere misionar, arganizămsimpozioane, cursuri etc. în care îndemnămtinerii să iubească credinţa, frumosul şi săiradieze bucurie în jurul lor.

Anual, organizăm tabere şcolare deLimba Română, Literatură, Matematică, Englezăşi Pictură, unde antrenăm elevi şi profesori dintoată ţara.

Avem o relaţie de suflet cu toţi românii dinRepublica Moldova şi cu românii din Serbia, dinţinutul banatului sârbesc.

Pentru activităţile culturale, sociale şi mi-sionare din Basarabia mi s-a acordat prin decretprezidenţial cetăţenia Republicii Moldova. Suntde două ori român. Iubesc tare mult Basarabia,acest pământ românesc cu oamenii minunaţi. Şiei sunt cu adevărat urmaşii vrednicilor daci deodinioară, care excelau prin credinţă, cinste şi


magazin

58

ospitalitate. Republica Moldova este o ,,gură derai”, un loc pitoresc unde s-au născut atâteabalade vechi şi cântece strămoşeşti.

Fundaţia ,,Sfântul Sava de la Buzău”este ,,un miracol divin”, cu o bogată activitatenaţională şi internaţională. Ea este o dovadă viecă Dumnezeu există, este mare şi lucrează în oa-meni şi cu oamenii de bine în lumea aceasta.

3. Reporter: Părinte Mihai Milea, în cei5 ani când aţi avut amabilitatea a mă invita (de-sigur, cu un grup de elevi) ca profesor îndrumătoral cenaclului din tabăra de literatură de la Bisoca,v-am auzit în dese rânduri discutând şi pro-movând, în diferite ocazii şi forme, sentimentulpatriotic. Un exemplu concret ar putea fi chiarcrucea, înaltă de 15m., cu trei braţe luminoaseorientate către cele trei provincii tradiţionaleromâneşti, care luminează impresionant zona,ridicată prin strădania dv. Spuneţi-ne, vă rog, cumse „împacă” profesia de preot şi activitatea dum-neavoastră de promotor al ideii patriotice.

Pr. dr. Mihai Milea: Iubirea de Dum-nezeu a născut în mine Iubirea de Patrie. Elemerg mână-n mână. În viziunea Bisericii, cuvân-tul ,,Patrie” are un înţeles mai profund şi ne oferămai multe argumente de a o iubi cu adevărat.

Prin cuvântul ,,patrie” înţelegem pămân-tul pe care ne-am născut; limba pe care o vorbimde la naştere; credinţa pe care o moştenim de lastrămoşi şi tot ceea ce au realizat în timp înain-taşii noştri. Pământul ţării noastre este sfânt,pentru că pe el se află mii de sanctuare, bisericişi mănăstiri, troiţe şi cruci. Acest pământ româ-nesc a fost sfinţit prin Sfânta Împărtăşanie pecare strămoşii noştri o primeau chiar şi pe patulde moarte. Cu această cuminicătură sfântă erauînmormântaţi întru nădejdea învierii veşnice.Pământul ţării noastre este udat de-a lungul şide-a latul cu sângele vitejilor noştri, care au lup-tat pentru integritate şi independenţă naţională.România este numită, pe bună dreptate, ,,Gră -dina Maicii Domnului” şi această denumiresacră constituie un argument în plus ca noi sămanifestăm şi mai mult iubirea de Patrie. Săfacem tot ce ne stă în putinţă ca România să fie

mereu o grădină sfântă şi binecuvântată, pe caresă o împodobim prin munca şi jertfa noastră. Bi -serica ne învaţă să-i iubim pe toţi, care locuiescîn patria mamă România, indiferent de etnie saude religia pe care o împărtăşeşte.

George Călinescu în monumentala sa lu-crare, ,,Istoria literaturii române”, spune aşa:,,a zice român, înseamnă a zice ortodox”.

Ca popor român, am apărut cu credinţaortodoxă, care ne-a învăţat să fim mereu toleranţicu celelalte religii din ţara noastră.

Noi, românii, nu am dus războaie reli-gioase, şi nici nu am purtat lupte de cotropire ateritoriilor din altă parte. Biserica Ortodoxă apromovat mereu valorile culturale şi a slujit pa-tria în grai românesc, îndemnându-i pe toţi launitatea spirituală. Din cuvântul: ,,ROMÂNIA”se poate scrie următoarea sintagmă: ,,OM ÎNRAI”. Cu adevărat, România este o gură de rai,pe care dacii noştri mult au iubit-o.

Este dureros că acum doar Biserica,vorbesc, ca instituţie, mai are curajul şi forţaspirituală să vorbească despre Iubirea de Patrie.Avem nevoie de Patrie, de ideea de Patrie.

Dacă ne vom pierde identitatea naţională,există riscul de a ne pierde şi Patria. Glo -balizarea mondială, cu avantaje doar pentru unii,acest lucru îl urmăreşte.

Aceasta este de fapt şi obiectul principalal Guvernului mondial, care deja lucrează dinumbră cu efecte deja la vedere. Ne aşteaptă maripericole la orizont. Doar Dumnezeu ne poatesalva. Atâta vreme cât avem o credinţă vie, di-namică spirituală precum dacii de odinioară, noinu vom pieri ca popor şi istorie. Să mergem pânăla jertfă. Să mărturisim identitatea spirituală şiromânească oriunde, oricând şi la oricine.

4. Reporter: Ştiu, din cele câteva discuţiiavute în timp cu dumneavoastră, că sunteţi daco-log şi un admirator al dacismului. Spuneţi-ne cumşi când aţi luat cunoştinţă de ideile dacologiei şice anume v-a convins să aderaţi la această con-cepţie.

Pr. dr. Mihai Milea: M-am născut, aşzice, şi am trăit cu dragostea mea faţă de istoria


magazin

59

strămoşilor mei daci. Eu provin dintr-o familiecu 12 copii, iar cei doi părinţi minunaţi ne-au in-suflat: tata–, în special, iubirea de Patrie şimama– iubirea de Dumnezeu. De la ambii părinţiam primit în suflet cultul Patriei şi cultul Bi -sericii. Împreună cu ambii părinţi am mers demic la Biserică, unde preotul satului era un omiubitor de Dumnezeu şi de Patrie. La fel au fostşi bunicii mei. La fel a fost şi monahul SteinhardtNicolae de la Rohia, căruia i-am fost ucenicapropiat, şi care, ca dovadă, mi-a încredinţatspre păstrare un exemplar din celebrul ,,Jurnalal Fericirii”.

Tatăl meu era abonat de tânăr la revista,,Magazinul istoric” şi revista ,,Lumea”, pe carele-am citit în timpul şcolii şi al studenţiei mele.Istoria poporului meu a fost o mare pasiune demic copil şi iubirea tinereţii mele.

Pentru mine dacii sunt adevăraţii mei,,bunei”. Eu mă trag, ca neam, din daci. Romaniiau venit în Dacia ca popor asupritor, cuceritor,criminali de război. Ei nu au venit să ne aducăcultură, credinţă, civilizaţie etc., deoarece noi leaveam din plin încă de pe vremea lui Deceneu şiZalmoxis. Dacii noştri erau ,,creştini înainte dea fi creştini”; adică erau monoteişti şi duceau oviaţă duhovnicească. Trăiau în simplităţi şi na -turaleţe. Erau înfrăţiţi cu codrul. Din aceşti oa-meni minunaţi mă trag eu, cu tot neamul meu.

Dacologia, pentru mine, nu este o con-cepţie, nici ideologie; ci este viaţa mea, iubireamea şi dorul meu. Mă simt dac în tot ce fac, gân-desc şi scriu. Acum lucrez la o carte:,,Abecedarul istoric al Daciei de la A la Z”.

Anul trecut, am scris o carte:,,Abecedarul istoric al Basarabiei de la A la Z”.Sunt multe de scris despre daci. Este mare nevoiede a spune sus şi tare adevărul despre DACIA.Este trist că în şcoala românească încă se studi-ază după manuale cu istorie falsificată. E vremeasă mărturisim adevărul despre adevărata noastrăidentitate. Avem nevoie de o trezie naţională.Admir toate revistele despre istoria dacilor, cât şicongresele care se ţin pe această temă. Toate ad-miraţia faţă de activitatea Societăţii „DaciaReînviată”, faţă de cercetătorii şi promotorii da-

cologiei, ca şi pentru revista ,,Dacia Magazin”.Trebuie înfiinţat, la noi, un Institut de Dacologie,pentru a intensifica, în mod oficial, studiile şti-inţifice despre Dacia, care este vechea denumire aRomâniei de astăzi. Să ne ajute bunul Dumnezeuîn tot lucrul bun despre istoria dacilor noştri.

5. Reporter: Am aflat, de curând, de unproiect deosebit al dumneavoastră, acela de a or-ganiza, în localitatea Năieni din jud. Buzău, „unsat dacic”. De asemenea, aţi achiziţionat pentruacest plan un teren de 3 hectare. Sunteţi amabilsă ne dezvăluiţi, în finalul discuţiei noastre, de-talii ale acestui proiect de excepţie, generos şi re-marcabil prin semnificaţie?

Pr. dr. Mihai Milea: Din dragoste marefaţă de strămoşii mei daci, am început cu ajutorullui Dumnezeu să construim un sat dacic, într-olocalitate dacică: Năieni – judeţul Buzău,aproape de istorica localitate Pietroasele. Aici,la Năieni, am găsit un primar bun, înţelegător –Apostol Marian, care are mare deschidere cătreistoria înaintaşilor noştri. Acum avem teren, amstrâns materiale de construcie, avem proiecte şidorim ca în primăvara anului 2012 să începemacest sat dacic, în care cei dornici să poată trăica şi dacii: aceeaşi costumaţie, hrană, pre-ocupări: păstoritul, albinăritul etc. Locuinţe şicase tipic dacice. Am realizat şi un eleşteu, şiavem o stână în amenajare. De asemenea, lucrămşi la un sanctuar dacic. Este o lucrare mare, depionerat, pe care numai cu ajutorul bunuluiDumnezeu o putem termina. Avem hotărâre şicredinţă. Mare este Dumnezeu!

Reporter: Părinte profesor Mihai Milea, vămulţumesc foarte mult pentru amabilitatea dea-mi acorda acest interviu şi a ne împărtăşi dingândurile, aspiraţiile, planurile dumneavoastrănobile şi faptele săvârşite cu atâta dăruire şiînţelegere binecuvântată. Bunul Dumnezeu să vădea sănătate, putere de muncă şi să vă întăreascăîn realizarea proiectelor dumneavoastră creş -tineşti şi patriotice.

A consemnat prof. Gh. Bucur


magazin

60

IV. DATINI, TRADIŢII, OBICEIURI

DE LA RITUALUL ARYAN VEDIC HAVANLA OBICEIUL POPULAR LA ROMÂNI,

FOCUL LUI SUMEDRU

Eugeniu Lăzărescu

Între ritualul vedic aryan Havan şi obi-ceiul popular la români „Focul lui Sumedru”,există o serie de corespondenţe, care conduc laipoteza că obiceiul popular îşi are obârşia în ri-tualul vedic Havan. Reconstituirea ritualuluivedic s-a făcut pe baza formei actuale a acestuiritual, practicat cultic de către hinduşi şi sikhii dinactuala Indie.

Odată cu migraţia aryană, plecată din cen-trul Europei, din arealul carpato-dunărean, mi-graţie condusă de către Rama şi ajunsă în arealulindian după 1800-1600 î.H., aceasta a adus şi îm-pământenit în acest areal şi cultul vedic.

Datorită caracterului arhaic al ritualului,prin natura sa sobră de organizare, a caracteruluisău de provizorat, ocazional şi itinerant, problemadescoperirii de situri arheologice care să dea cer-titudinea unui astfel de ritual dedicat zeului Agni,este incertă. O certificare, prin analize bazate prinutilizarea metodei cu Carbon 14 a resturilor decărbune şi a resturilor vegetale din vetre, prin me-toda folosirii metodei pe bază de Stronţiu 90) ace-asta nu este posibilă, cel puţin până în prezent,întrucât toate ritualurile vedice au folosit aproapeaceleaşi feluri de ofrande, ofrande selectate pecriterii considerate de ei ca auspicioase.(AnexaIV).

În arealul carpato-dunărean, obiceiurilepopulare la români, în mod similar, au o acelaşicaracteristică de purificare, obiceiuri desfăşurateîn diversele perioade ale anului şi nu numai cuocazia Anului Nou.Obiceiul „Focul lui Sume-dru”, obicei provenit din cultul vedic al lui Agnişi Indra, precum şi stabilirea în calendarul popu-lar a datărilor Anului Nou Păstoresc (26 octom-

brie) şi a Anului Nou Agrar (21martie) fac să setragă concluzia că obârşia ritualului vedic Havan,dedicat zeului Agni îşi are obârşia în acest areal.Puntea principală de legătură între acest ritual şiobiceiul la români, o constituie următoarele ele-mente principale: caracterul de purificator al ri-tualului, folosirea Elementului Foc, caracterul deprovizorat (Anexa VI, Anexa VII).

La oficierea ritualului în arealul indian,forma intinerantă este diversificată, de la folosi-rea formei arhaice a unei gropi săpate ad-hoc saula amenajarea, tot improvizată, a unei simplemese (Anexa IV).

La români, locurile sunt tot împrovizatedar definite ca locuri semnificative în cadrul uneicomunităţi sociale. Ele sunt limitate la facereaunei simple gropi-vatră sau la un perimetru, pătratsau rotund, în jurul vetrei (Anexa VI, Anexa VII).

La oficierea ritualului în arealul indian,aceasta se poate desfăşura în orice loc amenajat,dar existând preferinţa pentru locuri izolate, chiarmuntoase. În hinduism, lăcaşul zeilor, „locul lorde retragere” este pe înălţimi, muntele. La daci,urmaşii aryenilor, ai cultului vedic primar, locu-rile de cult au fost făcute pe vârfuri de munte.

In privinţa sanctuarelor, în spaţiul istorical civilizaţiei aryene vedice, o serie de cercetătoriau ajuns la o serie de constatări legate de cultulvedic. (Anexa IV). Astfel, în India NU s-au găsitsanctuare care să ateste prezenţa cultului vedic,că în această epocă nu existau imagini cu zeivedici.

In arealul carpatic, însă, s-au găsit sanc -tuare care erau desemnate cultului zeului Agni,sanctuare care, prin configurarea lor, prezintă o


magazin

61

apropiere de cea a practicării ritualului Havan,existente în forma actuală, în ashramuri.

Este de remarcat că în cultul dacic nu erapermise existenţa de reprezentări figurative alezeităţilor, reminiscenţe ale cultului vedic primar,iar panteonul dacic conţinea numai zeităţi aparţi-nând perioadei primare vedice.

De asemenea, s-a constatat existenţa, întextele vedice sanskrite, a unor texte transpuse ul-terior din forma orală în forma scriptică, în alfa-betul sanskrit, Devanagari, de forme rituale alecultului vedic al zeului Agni, forme care fac tri-miteri la obiceiul popular la români, „Focul luiSumedru” (Yajur Veda, Sama Veda, Atharva VedaSamhita).

In mod similar, unii cercetători (JanGonda) au ajuns la concluzia, în privinţa cultuluivedic legat de practica rituală, „că diferitele arte-facte au arătat o legătură între arealul Indiei şi ve-stul Asiei”, dar fără ca ei să continuie să extindăcercetările spre vest, spre Europa, viziune tribu-tară vechii concepţii a originei civilizaţiei aryeneîn Asia. (Anexa IV).

Acelaşi cercetător, J. Gonda, semnaleazăfolosirea în ritualurile de sacrificare a plantei de-venită şi zeu, Soma, de către Preotul-Hotar, destrigături rituale (Anexa IX), de înterpretări demelodii cu caracter auspicios (4-pag.20).

In obiceiul popular „Focul lui Sumedru”,în mod similar, se întâlnesc strigături care provindin limba sanskrită, ele având o obârşie culticăvedică (Anexa VI), precum şi cântece populare,cu caracter auspicios, interpretate colectiv, cuocazia ospăţului final. Legat de ritualul vedic exi-stă termenul de “vatră “, termen destinat focului,atât la nivel casnic, cât şi la nivel colectiv, termencu caracter istoric şi semnificând şi o continuitateistorică sacralizată (Vatra Satulul, Vatra Stră-moşească).

In mod similar, privitor la termenul deSoma din cultul vedic, aceasta se referă la ciu-perca cu caracteristici neuroleptice, halucino-gene. Această ciupercă se găseşte şi în arealulcarpatic, numai în zonele muntoase şi este nu-mită, la nivel popular, „Pălăria Şarpelui”. Posibi-litatea ca acestă plantă să fi fost folosită în ritualulvedic din arealul carpatic este atestată de existe-nţa de toponimii (ex. Someşeni) şi hidronimii

(Someş) legate de termenul sanskrit „Soma”. În-seşi calităţile neuroleptice ale plantei erau folositeîn ritualurile de tip şamanic, ritualuri specificecultului prevedic şi vedic primar, anterioare re-formei religioase vedice făcută de către Krishna,de după anul 3000 î.H.(18).

Legate de cele constatate de către cercetă-torii spaţiului indian privitoare la vetrele rituale,o serie de date se regăsesc şi în concluziilecercetătorilor privind spaţiul carpatic. (AnexaIV). Astfel, în spaţiul carpatic s-a constatat exis-tenţa de vetre-altar, cunoscute încă din perioadapaleolitică, vetre continuate, ca prezenţă, în epocabronzului, vetre care, prin ornamentaţia lor, suntspecifice spaţiului carpatic getic.

În privinţa perioadelor de desfăşurare aritualului vedic Havan şi cel al obiceiului laromâni, „Focul lui Sumedru” s-a constatat exis-tenţa de diferenţe.

Dacă ritualul Havan practicat în prezentîn India nu rezultă a fi legat de o dată anume a ci-clului anual, obiceiul popular la români este legatde data de 26 octombrie. Este de remarcat deose-birile între calendarul iulian şi cel indian, pe de-oparte, pe de altă parte diferenţa întreanotimpurile în Europa şi cel în India, ca numărşi durate. Această dată este legată de începereaAnului Nou Păstoresc tradiţional la români (26octombrie), obicei provenit direct din cultul vedicprimar al lui Agni. Tot aşa este probabil ca el săfi fost practicat, la momentul istoric respectiv, şila alte date, cu alte ocazii. Un exemplu îl consti-tuie obiceiurile care au fost legate mai târziu decătre creştinism, sărbătoarea Crăciunului, Ignatul,obicei cu nuanţe cultice în desfăşurarea lui, careare caracter sacrificial, de purificare prin inter-mediul, de asemenea, al focului. Obiceiul ritualpopular la români al purificării prin foc se prac-tică şi în cursul anului, dar fără a exista reperecare să ateste provenienţa lor din cultul lui Agni.

În concluzie, făcând un studiu comparativîntre ritualul Havan şi obiceiul popular, „Focullui Sumedru”, rezultă că ritualul vedic Havan,practicat în prezent, ca şi obiceiul popular laromâni, îşi au originea în cultul vedic arhaic al luiAgni din arealul carpatic, cult apărut cel maitârziu în perioada istorică a începutului migraţieiaryene conduse de către Rama, perioadă stabilită


magazin

62

ştiinţific ca fiind după 5100 î.H.(18).Bibliografie

1. Burnouf E,& L. Leupol-Dictionnaire Sanskrit-Francaise,Maisonneuve. libreur-éditeur, Paris, France, 18652. Enriques F. et G.Santillana- Pithagoriciens et Elits, Paris,France, 19763.Ghinoiu Gh.-Obiceiuri populare de peste an, Ed. Fundaţiei Cul-turale Române, Bucureşti, 19974.Gonda Jan- Aspects Of Early Vishnuism, Vishnuism And Saveas,Motilal Banarsidass Publishers Pvt., New Delhi, India/Utrecht,Holland, 1954/19935.Gorovei A.-Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Ed. Graişi Suflet, Cultura Naţională, Buc, 19996. Horeat K,-Die Wietenbergkulture, Dacia.N.S., IV, 1960 7. Iconomu C.-Un aspect al influenţei eleniste în lumea geto-dacice, Cerlst, XI, 19808. Mac Donell A. A.- A Practical Sanskrit Dictionary, MasterPublishers, New Delhi, 19249. Manguică I. –Călindarul iuliani, gregorianu, şi poporu român,188310. Pamfile T- Sărbătorile la români, Ed.saeculum I.O., Buc.,1997 11. Petrovici Emil- Folclor în Valea Almajului, Ed.Mirton, Tim-işoara, 200312. Prinja Nawal K.- Dharma hindusă (trad. George Anca), Ed.Bibliotheca, Târgovişte, 200213. Sanie Silviu-Din istoria şi religia geto-dacice, Ed. Univ. „A.I. Cuza”-Iaşi.,1999 14. Vinereanu Dr.Mihai- Dicţionar etimologic al limbii românepe baza cercetărilor de indo-europenistică, Ed. Alcor, Buc., 2008 15.Vulpe R.-Şantierul arheologic Popeşti, Materiale, III,Buc.,1962 . 16.Walde A, .J. Pokorny-Indogermanische Etymologische Wört-buch, Bern, München, 195917. http://en.wiktionary.org/wiki/agni18. http://hitxp.wordpress.com/2007/08/16/birthday-date-of-rama/”Birth-Date-Of Rama”19. http://rucar wgz.ro/menu/bradişte şi obiceiuri20. http://web.cache.googleusercontent.com/coach?/www.clickpentru femei21. http://www.agero-stuttgard.de/Revista agero/istorie22. http://www.rovastu,ro/havan.html23. http://www.vedicstore.com/havan.html

ANEXA IV. SANCTUARELE ÎN SPAŢIUL IS-TORIC AL CIVILIZAŢIEI VEDICE, ARYENE, ÎNOPINIILE LUMII ŞTIINŢIFICE.

Analizând siturile arheologice în spaţiul istoriccivilizaţiei vedice legate de prezenţa sanctuarelor, oserie de cercetători au ajuns la o serie de constatăriprivind caracteristicile cultului vedic. Astfel:

-„Nu s-au găsit sanctuare(în India), dar ele auexistat...” (Mackay-pag.52) (JG-pag.14)

-„In privinţa cultului, legat de practica san-skrită, diferite artefacte au arătat că există o legăturăîntre arealul indian şi vestul Asiei” (4–pag.14)

-„Nu este imposibil ca în această epocă săexis te imagini de zei” (4-pag.16)

-„Ritualul de sacrificare, prin folosirea de

Soma, ritual transmis din generaţie în generaţie, con-stă în recitări de versuri din Rig Veda de către Preotul-Hotar, de interpretări de melodii din Sama Veda, depracticarea de formule sacre în proză (yajus), de forma„Ţie lui Indra”, „Ţie lui Agni” „(4-pag.20)

-„Ritualul de sacrificare, prin folosirea planteiSoma, ritual transmis din generaţie în generaţie, con-stă în recitări de versuri (Rig Veda) de către Preotul-Hotar, de interpretări de melodii (Sama Veda), prinpracticarea de formule sacre sau în proză (yajus) deforma „Ţie lui Indra”, „Ţie lui Agni””(4-pag.20)

-„Folosirea de simple constatări cu afirmaţiicare exprimă convingeri ferme, că prin ele „se întăreşteputerea” („Agni e Lumina, Lumina este Agni”) (4-pag.22)

-„Prin mijlocirea unei formule, se conferă unuilucru un nume esoteric cu un caracter sacru („Tu eştiMatricea lui Indra”, prin enumerarea numelor şisupranumelor unor zei (Yajur Veda)”(4-pag.87)

- „Atharva Veda Samhita, (colecţie de texte curol de protecţie), cea care are nevoie de ea Purohita,celui care stă dinainte” (4–pag.87)

-„Agni joacă rolul de intermediar între zei şi oa-meni, Kavi”(4-pag.87)

ANEXA VI. OBICEIUL POPULAR LA ROMÂNI-FOCUL LUI SUMEDRU.

DESCRIERE.Descrierea obiceiului oferă o serie de date

care, interpretate, au dus la rândul lor la o serie de con-cluzii legate de corespondenţele acestuia cu cele aleritualului vedic Havan.

Descrierea are un caracter de sintezăconţinând datele comune şi specifice ale mai multorvariante ale obiceiului practicat în diverse regiuni aleţării.

Obiceiul este „o ceremonie, cu un scenariu almorţii şi al renaşterii anuale” (21)

În principiu, obiceiul constă în tăierea şiarderea unui brad, cosiderat sacralizat.

Desfăşurarea obiceiului (21-pag. 1/3, 2/3, 3/3)1. Copiii şi tinerii strâng cetină, coceni, spălă-

turi de cânepă de la meliţă, găteje.2. La 26 octombrie, flăcăiii şi copiii merg în pă-

dure, taie bradul, îl curăţă de crengi.3. Se fixează trunchiul bradului în pământ în

formă de rug. (Intr-un sat se pun 8-9 trunchiuri).4. Se ridică în jurul trunchiului bradului, „cât

statul unui om” (în unele zone „cât turla bisericii”) celeadunate mai înainte (cetină, coceni etc.)


magazin

63

5. La soare-apune, tot satul se adună „în li -nişte ca la un ceremonial sacru”.Ei au adus cu ei ali-mente, pentru ospăţul de pe urmă.

6. Copiii aprind focul.7. Când flăcările se înalţă, copiii şi tinerii strigă

„Hai (Haide) la Focul lui Sumedru, măă!.(Strigăturaîşi are obârşia în cultul vedic aryan, cu semnificaţii înlimba sanskrită (Anexa X).

8. Femeile (în special văduvele) împart grâufiert cu unt, colaci rituali (rotunzi, în formă de „8”),lumânări, covrigi (rotunzi), brânză, lapte, nuci, mere,pomeni, produse naturale

9. Se fac incantaţii.(Ex., în zona Almajului - „Voi moşi-

stămoşi/Să-mi fiţi toţi voioşi/Să-mi daţi spor în casă/Şimult pe masă”-(11)

10. Se face ospăţ în jurul rugului, până târziuîn noapte.

11. Când flăcările se potolesc, flăcăii şi fetelenemăritate, perechile „aflate în vorbă”, sar peste foc.

12. In momentul prăbuşirii bradului, acestaîncă arzând, este credinţa că pe partea pe care cadebradul sau cad cărbunii aprinşi, tinerii aflaţi în aceaparte, se vor căsători în curând.

13. Când rugul este complet stins, participanţiiiau cu ei cenuşa şi cărbunii aprinşi şi-i aruncă în grădinişi livezi ”pentru recolte bogate”.

NOTĂ. In desfăşurarea obiceiului, atrageatenţia o serie de elemente:

a. Participarea activă a copiilor şi tineretului,aceasta simbolizând, la nivel uman, ceea ce la nivelvegetal este reprezentat de către seminţele şi mlădiţelecare vor răsări în noul ciclu vegetal anual. Este un pro-cedeu de paralelism subtil pe un fond ritual, specificritualurilor arhaice de tip şamanic, de stimulare a unorcalităţi (tinereţea) dintr-un plan existenţial (uman) cuefecte înt-un alt plan existenţial (Natura). Este odovadă în plus a vechimii atât a ritualului vedic cât şia obiceiului.

b. Atribuirii bradului caracteristici ca sim-bolizând fiinţa umană, în stare de purificare, prinadoptarea înălţimii bradului cât a unei fiinţe umane. Şiîn acest caz este vorba de crearea unui „paralelismritual de stări”, similar cazului anterior, de data aceastaavând ca element comun criteriul „înălţimii umane”.Procedeul şamanic se regăseşte în practica Voodooca şi în aceea a amerindienilor Navaho.

c. caracterul de ceremonie cultică care, princaracteristicele ei, este una de purificare a fonduluisubtil uman, de realizare a unui spirit de comuniune a

participanţilor cu generaţiile trecute, într-un spirit decontinuitate, un cadru ceremonial venit din perioadavedică şi transmis până în prezent

ANEXA VII.-OBICEIUL POPULAR LA RO -MÂNI, FOCUL LUI SUMEDRU. OPINII ALECERCETĂTORILOR ŞI CREDINŢE POPULARE.

-„Obiceiul Focul lui Sumedru este o divinaţiecu înfăţişare fitoformă. Este actul ritual de sacrificiu prinincinerare în timpul unui ospăţ ritual nocturn, la 26 oc-tombrie. Obiceiul concentrează actele rituale de purifi-care, fertilizare, antropopatieşi divinaţie (3).

-„Este o comemorare cu un scenariu al morţiişi al renaşterii anuale” (21-pag.2/3).

-„Se aprind ruguri pe înălţimile dealurilor, larăspântii, în mijlocul satului, în locurile de lângă ape,în locurile propicea dunării spiritelor alături de veghearituală” (21-pag.2/3).

-„La Sumedru, morţii se fac moroi, vârcolaci,muroni, casă-ichinuie pe oameni” (9).

-„Obiceiul Sumedru este un ritual geto-dac depurificare prin foc” (19)

-„La superstiţiile privind obiceiul de Sumedru(5-pct.1340), nu-i permis:

-a se călca peste foc (5-pct.1341)-a scuipa peste foc (5-pct.1342)-a pune foc peste foc (5-pct.1354)-când se dă foc, dimineaţa, din casă (Broşteni-

Suceava) (5- 1368)-când se împarte la altul foc, i se dă numai căr-

buni, nu şi tăciuni (5-pct.1368)-nu se lasă seara focul neacoperit, că vin

spiritele rele şi îmbolnăvesc copiii (5-pct.1381)-„”Sumedru provine din ritualul unei zeităţi

care murea şi învia nocturn. Este obiceiul săririi pestefoc. Este cunoscut ca „Ziua Sorocului”, ziua socotelilor,a plăţii datoriilor” (20)

-„Este o serbare a Anului Păstoresc, dar la olună după echinoxul de toamnă. Anul Nou Agrar începeodată cu germinarea seminţelor, adică primăvara (20)

-„Anul Pastoral are două anotimpuri: De la 26octombrie la 23 aprilie, „Iarna fertilă” şi de la 23 apriliela 26 octombrie, „Vara sterilă” (3-pag.11)) (20)

-„Sumedru este o divinitate agrară, patron alpăstorilor” (20) (3)

-„In legendele populare, divinitatea esteprezentată ca un bărbat frumos care, peste zi, ia în-făţişarea unui porc” (10).

-„De Sumedru este un obicei citadin, a unuispirit colectiv de exod manifestat la sate şi la oraşe” (20)


magazin

64

Crăciunul DacilorAdrian Bucurescu

Cum e şi firesc, Naşterea a DoiGemeni Divini, băiat şi fată, pe tărâmulDaciei, era una dintre cele mai mari şislăvite sărbători ale strămoşilor noştri.Evenimentul se petrecuse într-o iarnă,între sfârşitul anului 714 î.e.n. şi în-ceputul anului 713 î.e.n., dată de la caremarele rege Buerebuistas a hotărât să fiesocotit anul întâi din calendarul geto-dacic, după cum am dovedit în volumul„Dacia Secretă”. Dată fiind importanţaacestei sărbători, am reluat cercetărileasupra ei, pe care le-am publicat în altecărţi, precum şi în presă. Astfel, în volu-mul „Tainele tăbliţelor de la Sinaia”, amprezentat câteva texte, tălmăcite înromâneşte, cu privire la NaştereaGemenilor. Iată doar trei dintre ele:

1. „Cei Curaţi au fost născuţi deLoede cea Strălucită, în ţara noastră, înanii lui Olada Vodă, într-o casă mică.Cei Mari au coborât la cele mai umiledintre gazde. Cei Doi Magi au crescut încăsuţa de pe colină, iar stăpânii aceleicase I-au adăpostit pe malul unei ape dinŢara Geţilor. Pe Zalmoxii să-I prea -măriţi!”;

2. „Puii la Apa cea Vrăjită au crescut, Eifiind luminaţi din Cer de Sfinţii Puternici.”

3. „Cei Doi Prea Curaţi din Ţara Geţilorîi ascultau pe cei bătrâni povestindu-şi viaţa. Şilumea spune că I-a născut O Curată Fecioară într-oiarnă. Oltea I-a născut într-un loc înalt. Şi Dom-niţa a vieţuit printre Napai. Mulţi oameni au trăitfrumos, aşa cum i-au învăţat Voievozii. Prea Cu-raţii apără Ţara Geţilor.” Într-un alt text, privindîntâmplări din viaţa Celor Doi Gemeni Cereşti,mama Lor Se numeşte MARIA „Cea Mare; CeaMăreaţă; Cea Mărită”. Acest teonim apare şi într-o invocaţie de pe o gemă getică, descoperită la

Romula, astăzi Reşca, judeţul Olt. Cele douăteonime din textele de mai sus, LOEDE şiOLTEA (cf. rom. a lăuda; a aldui; a altoi) traducteonimul Maria. Desigur, nu întâmplător, mamavoievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, se numeaşi ea Oltea.

Cum se vede mai la deal, Gemenii S-aunăscut iarna, iar un alt text de la Sinaia precizeazăcă evenimentul s-a petrecut la sfârşitul anului,care corespunde cu sărbătoarea Solstiţiului deIarnă la Geto-Daci, deci cu sărbătoarea actualuluiCrăciun creştin. Din alte texte, tot de la Sinaia, seînţelege că, pe vremea când S-au născut Cei Doi,Ţara Geţilor era sub stăpânirea Scyţilor. Pruncii

Foto: Statueta de la Sărăţeni: Apollon-Zalmoxis,

ca Mesager Ceresc.


magazin

65

au purtat mai multe nume, printre care Apollonsau Phoebus şi Artemis sau Diana. Graţie unormiracole săvâşite de Ei, li S-a dat Amânduroraatributul de ZAL-MOXIS „Strălucitor(ii) Mag(i);Vrednicii Vraci” (cf. rom. zel; zare; zori; jar; lat.magus „mag; preot persan; vrăjitor”). Că şi FataSe numea la fel ca Fratele Ei ne-o spune lexiconul„Suidas”: „Zalmoxis. Nume de Zeiţă”. VariantaZAMOLXIS, întâlnită în alte texte geto-dacice,s-a format, evident, prin metateză.

În tăbliţele de la Sinaia, precum şi în alteinscripţii tracice se spune că Maria şi Fiii Săi auvieţuit în neamul Napailor sau Napeilor, situat demarele geograf antic Ptolemaios la Nord de râulIalomiţa, pe care Herodot îl pomeneşte sub nu-mele de Naparis, anume pe cursul inferior. În ace-laşi tărâm, Ptolemaios situează şi NETIN-DAVA„Cetatea Naşterii” (cf. lat. natio, -onis „naştere”;rom. nat; noatin; dac. dava „cetate”), singurul to-ponim cu acest sens de pe tot teritoriul trac. Loculse află în stânga Ialomiţei, în dreptul celebreicetăţi Helis, astăzi Piscu Crăsanilor, de pe maluldrept al râului. Colina pe care precizează multealte inscripţii că S-au născut Prinţii Divinistrăjuieşte şi astăzi „Apa Vrăjită”, adică lacul custraniul nume de Sărăţuica, despre izvoarele şiapa căruia localnicii ştiu că sunt tămăduitoare.

Un supranume al localităţii Netin-Dava,pomenit în tăbliţele de la Sinaia, ca şi în alte texte,este SORATOIN, cu varianta SIRITIN, moştenitde actualul sat Sărăţeni, aflat pe Colina Sacră, înimediata apropiere a lacului Sărăţuica. În lecturileSO-RATOIN şi SI-RITIN, toponimul geto-dacicse traduce prin „Cei Luminaţi; Cei Iniţiaţi” (cf.rom. să; se; alb. se „ce”; lat. ratio, -onis „raţi-une”). Descoperirile arheologice de la Sărăţeni,

printre care şi o statuetă ecvestră, de bronz aurit,reprezentându-L pe Apollon-Zalmoxis camesager ceresc şi luptător, atestă că aici a fostcândva un Tărâm Sacru al Geţilor, loc de peleri-naj şi de închinăciune.

Denumirea, specific românească, deCRĂCIUN vine din mai multe nume tracice ates -tate, cum ar fi: KARTON, cu varianta KARTUM,localitate în Dacia; S-CARDIAN – plantă medi-cinală la Daci; S-CARDONA, localitate în Dal-maţia; S-KIRTONES, neam illyr. K-ARTONînsemna „Care arde” (cf. alb. kărciun „buştean”);Care străluceşte; Care uimeşte; Minunea” (cf.rom. că; a arde; lat. ars, artis „artă”), de undeRomânii au mai moştenit şi: grădină; gurdună„contrabas”; gherdan „şirag de mărgele, demărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni”. Laforma românească de Crăciun a contribuit şi sin-tagma, atestată ca numele unui ţinut trac, CHER-SONES „Copiii Divini; Fiii Cerului” (cf. rom.har; cer; germanic. son „fiu”), păstrată până azide satul Crăsani, în hotarul căruia se află ruinelemăreţei cetăţi Helis.

Ca şi astăzi bisericile româneşti, templelegeto-dacice aveau hramuri, de la care, uneori, îşiluau numele localităţile ce apăreau în jurul sau înapropierea lor. Astfel, închinat Crăciunului va fifost şi templul zalmoxian de la DINISCARTA,localitate despre care Procopius din Cesareeascrie că se afla în Scythia Minor, adică în Dobro-gea de astăzi. Toponimul era înţeles ca DI-NISC-ARTA, adică „Ziua Naşterii Minunate” (cf. lat.dies „zi; ziuă”; rom. zi; ziuă; născu; lat. ars, artis„artă”), cum uneori şi astăzi Românii mai numescCrăciunul, inclusiv în colindele privind aceastăsărbătoare divină.

ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN »

Începând cu data de 1.01.2012,preţul unui abonament la revista noastră

este: semestrial: 31 lei şi anual: 62 lei


magazin

66

V. OPINII, DEZBATERI, POLEMICI

De la vedicul Aryaman la armâniide astăzi

Gheorghe Şeitan

Există o legătură între substantivul san-scrit aryaman, zeul vedic Aryaman, pe de o parte,şi pe de altă parte numele de armân, cuvânt princare se autodefineşte populaţia vlahă din sudulDunării, chestiune asupra căreia vrem să neoprim în cele ce urmează.

După cum a stabilit savantul francezGeorges Dumezil, rădăcina lingvistică a lui arya-man este ,,arya”- populaţia nucleu a indo-europe-nilor (1).

Prin arya se înţelege omul aparţinînduneia dintre castele brahmana, kshatrya, vaisya,în opoziţie cu casta sudrya şi cu neamurile bar-bare, prin urmare, neariene.

Un arya este un om nobil, nu în sensul deavut, ci acel ce respectă ritualul vedic şi sacrifici-ile, cuvântul onorabil fiind mai aproape de sensuliniţial. De la arya s-a format un substantiv comun,,aryaman”, desemnând o varietate de prieten.După alte teorii, arya înseamna „sfântul”, o maiveche denumire dată înţelepţilor, specialişti însacru (2).

În Transilvania, pârâul Arieşul, dar şivalea Iarului sunt reminescenţe lingvistice alearyenilor vedici, plecaţi spre est, cu multe mii deani Î.H., unde au întemeiat civilizaţia iraniana şi,în final, au invadat India, prin nordul acesteia,potrivit specialiştilor, la mijlocul celui de-aldoilea mileniu (I.H.). Iranienii se revendică astăzica fiind urmaşii nobililor arya.

În ceea ce priveşte divinitatea Aryaman,aceasta aparţine grupului de zei vedici Aditya,adică urmaşii lui Adity, cuprinzând de cele maimulte ori şapte sau opt zei. (3)

Aryaman este ,,ospitalierul”, o prelungirea epitetului ,,prietenosul”, iar în Rig-Veda apareca întemeietor şi patron al căsătoriilor, ceea ce,

pe înţelesul tuturor, s-ar traduce prin ,,naşul”.Conform cu Georges Dumezil, perechea

de zei Aryaman-Daksha ar trebui situată în frun-tea listei zeilor Aditi, chiar înaintea cupluluiMitra-Varuna, aşa cum apare în MaitrăyaniSamhita: ,,Aditi dorea să aibă copii. Ea apregătit o fiertură groasă şi după ce a oferit-oca libaţie, a mâncat ce i-a rămas ; i s-au născutDaksha şi Aryaman. Ea a făcut o altă fierturaşi a mâncat ce-a mai rămas; i s-au născutMitra şi Varuna”. (5)

După unele păreri, care până în prezent nuau fost contrazise, zeul Daksha se află la origineanumelui de Dacia sau Dakia (6), numele avândînţelesul de ,,creatorul” sau „puterea creativă”.Transpus în plan geografic, mitul celor două di-vinităţi vedice amintite apare poziţionat luând caaxă fluviul Dunărea. Astfel: Aryaman se află lasud şi Daksha la nord, pe considerentele expuseîn cele ce urmează.

Mai multe texte din Brahmana, vorbescde ,,drumul lu Aryaman”, care trebuie înţeles cafiind drumul Soarelui, cel care conduce pe caleaspre miazazi (7). Conform dicţionarului sanscrit,drumul lui Aryaman pe bolta cerească este CaleaLactee sau Calea Laptelui, ori Drumul Armânului(n.n.)

În legătură cu acest aspect, se povesteştecă Maharşi, după ce i-a mulţumit pe zei prin rugă-ciuni şi laude, le-a cerut vaci. Zeii fiind mulţu-miţi, le-au dat vaca Kămadhuk, adică „vaca ce îţidă tot ceea ce doreşti când o mulgi”. Dar ei, dupăce au primit vaca Kamadhuk, nu au fost în staresă-i mulgă laptele şi atunci l-au rugat pe zeulAryaman. Evident Aryaman şi armânii sunt mul-gători prin excelenţă, iar episodul ascunde un tâlcanume.


magazin

67

Potrivit literaturii epice şi Puranelor, suntdouă drumuri care duc către lumea cealaltă: unuleste cel către nord, cel al asceţilor şi yoghinilor,aflaţi în sfera nonacţiunii şi renunţării, în timp cedrumul spre sud, ,,drumul lui Aryaman” este alcelor ce urmează religia tradiţională, ritualistă(10).

Dacă valahii din sud îşi spuneau lor înşişi,,armâni”, ei denumeau triburile traco-geto-dacedin norul Dunării prin cuvântul ,,mucani”, o pre -scurtare de la sanscritul kârtty-mukha sau ,,FaţaGloriei”. (11) Aceste apelative provin din funcţi-unile atribuite cuplului de zei Mitra-Varuna şiAryaman-Daksha. Mitra, cu care Aryaman a fostasemuit, înseamnă ,,prietenosul”,şi ,,ospitalierul”, în timp ce Varuna, ca personifi-care a cerului nocturn ţine de aspectele în-tunecate. Legenda lui kârtty-mukha, de la carederivă numele de mucan, este atestată arheologicpe teritoriul Daciei, prin acele măşti înspăimân-tătoare, numite impropiu Gorgone şi care serveaudrept paznici la porţi contra duhurilor rele, dupăacelaşi principiu ca şi în cultura hindusă.

Această dualitate, armân – mucan, este oreflectare în oglindă a cuplului divin vedic Arya-man-Daksha, în cadrul societaţii pastorale traco-geto-dacice, cuplu care împrumută din atributelelui Mitra-Varuna. Ar mai explica aceste asocierişi faptul că, în timp ce armânii s-au ocupat cupreponderenţă cu păstoritul, excelând în ritualulreligios, mucanii au trebuit nu o dată să poarterăzboaie, ceea ce presupune o natura de temut.

Georges Dumezil a mai arătat că Arya-man este prezentat în Rig-Veda ca specialist îndaruri, iar cel ce dăruie este numit ,,arymanian”(arymânian-n.n.). De la capacitatea lui Aryamanşi respectiv a armânilor de ,,a da” a rămas îngraiul armânesc cuvântul ,,daima” deşi sensul luiastăzi este altul. Actualmente, termenul ,,daima”înseamnă ca şi în limba turcă ,,totdeauna”,,,mereu”, modificare de sens pentru care, deo-camdată, nu-i găsim o explicaţie. (12)

Câteva concluzii se impun :a). Este o greşeală a se deriva numele de

armân din român şi cu atât mai puţin din roman.b). Armânii sunt un neam traco-geto-dac,

sunt chiar nucleul primar al popoarelor indo-eu-ropene şi o dovadă că Balcanii şi România, pre-cum şi câteva alte teritorii adiacente au constituit

matca şi centrul vechii Europe.c). Armânii au cel puţin aceleaşi drepturi,

ca şi iranienii, de a se revendica din vedicii arya,iar acest lucru se va înţelege mai bine în momen-tul când vor fi cunoscute vedele carpato-dunărene, de existenţa cărora nu ne îndoim.

d). De la înţelesul de „om sfânt”, pentruarya, şi de la atributul de patron al căsătoriilor alzeului Aryaman a rămas până azi afinitatea ar-mânilor pentru religie şi instituţia năşiei, care laei este încă prezentă.

e). După cum Aryaman este mulgătorul,tot astfel armânii, prin îndeletnicirea lor, suntvestiţi crescători de oi.

f).Denumindu-i mucani pe fraţii lor,crescători de oi, din nordul Dunării, ei se autode-finesc ca prietenoşi şi ospitalieri, corespunzătoratributelor cuplului de zei Aryaman-Daksha.

g). Situarea pe harta geografică a ar-mânilor la sudul Dunării şi a mucanilor la nordulacesteia, corespunde drumului lui Aryaman, careeste unul către miază-zi.

h). Cuvântul ,,daima” provine din cali-tatea lui Aryaman de specialist al darurilor, chiardacă sensul lui iniţial s-a pierdut.

Note:

1. Georges Dumezil, Zeii suverani ai indo-europenilor,Ed.Univers enciclopedic, 1997, pg.236 şi celelalte.2. Dicţionar de teosofie, esoteism, metafizică, masonerie,Ed.Herald, Buc., pg.23.3.Zei şi demoni, lexicon, Ed.Enciclopedică, Buc., 1999,pg.314.G.Dumezil, op. cit., pg.90.5. Ibid.6. Nicolae Miulescu, Dacia – ţara zeilor, Ed. Obiectiv,Craiova, pg.707. G.Dumezil, op. cit., pg.998. Sanskrit Haritage Dictionari, Ed. Gerard Huet, 1994.9. G.Dumezil, op. cit., pg.10010. G.Dumezil, op. cit., pg.10211. Gheorghe Şeitan, ,,Faţa Gloriei”-comunicare susţinutăla Congresul internaţional de dacologie, Bucureşti, 2009.12. Conjugarea în limba sanscrită a verbului ,,da” cu acelaşiînţeles ca şi în română –,,a da”, ,,a dărui”(atributul lui Aryaman) este la optativ, diateza activă,persoana întâi; astfel: singular - ,,daiyam”, dual -,,daiva”,plural -,, DAIMA”.Optativul, conform lui Th.Simenschy,serveşte în sanscrită ca să exprime o dorinţă, mai ales cândse adresează zeilor (Th.Simenschy, Gramatica comparată alimbilor indo-europene, Ed. didactica şi pedagogică, Buc.,1981, pg.430 şi celelalte). Optativul deziderativ arată o do -rinţă: ,,să avem un fiu!…să avem parte !…”


magazin

68

Un cal enigmaticDorel Radu

Urmele lăsate de zidi-rea succesivă pe aceeaşi te-melie a nouă cetăţi, dintrecare ultima este Troia Home-rică, dovedesc importanţăstrategică deosebită pe care oavea respectiva zonă situatăîn nord-vestul Asiei Mici.

Ne propunem săavansăm o ipoteză în explica-rea vestitului cal troian.

Acolo se adunaucirezile de boi, urmate deturmele de oi, care sugerauunduirea troienelor de zăpadă şi, după un scurtpopas, păstorii se îndreptau către păşunile sta-bilite de mai marii cetăţii.

Dările plătite la intrarea în interiorul spa -ţiului, supus aceloraşi legi, preveneau sau aplanaueventualele conflicte, dar la margini, undeapăreau şi interesele altor centre de putere, puteausă degenereze în războaie, care adesea se sfârşeaudupă ce unul dintre adversari era complet nimicit.

Drama învinsului era cântată de rapsozi,aleşi din rândul orbilor, care cu ajutorul aceleimeserii îşi asigurau existenţa şi tot ce se poate că,în deobşte, erau numiţi Homer, ca acela căruia ise atribuie scrierea Iliadei.

Şi cetăţi, care s-au numit Troia, au fostmai multe, dar deocamdată o să o considerămadevărată pe aceea descoperită de SCHLIE-MANN, care a folosit indiciile din celebraepopee.

Din aceeaşi sursă ştim că războiul decucerire a Troiei a durat zece ani cu sorţi schim-bători de izbândă şi că ar mai fi continuat, dacănu s-ar fi recurs la darul otrăvit, sub forma unuical de lemn.

Această stratagemăcu iz ilar pare o îngroşare fă-cută de rapsozi cu intenţiasă-i măgulească pe greciiînvingători, dar care te facesă-i pui la îndoială veridici-tatea.

Troienii făceau partedin neamul traco-geţilor pen-tru care simbolul CălăreţuluiDunărean avea un grad ridi-cat de sfinţenie, fiind purtă-torul mesajelor pe calea ceadreaptă hotărâtă de consiliul

marilor preoţi.Misiunea de vestitor al Călăreţului

Dunărean este dusă mai departe de către SfântulGheorghe. Aşa cum este înfăţişat în sfinteleicoane, îl arată cu suliţa pe acela despre care s-ascris „vede-vor pe Acela pe care L-au împuns “(Ioan , 19, 37 ) adică pe Iisus care s-a asemuit pesine cu şarpele ridicat de Moise în pustiu (Ioan,3, 14 ).

Privit prin prisma simbolului a căruisfinţenie a traversat atâtea milenii, „Calul Enig-matic” din faţa Troiei se poate ca în realitate să fifost un mesaj pecetluit cu chipul CălăreţuluiDunărean, prin care marii preoţi din Hiperboreeacereau capitularea cetăţii, a cărei rezistenţă în-delungată afecta interesele păstorilor, împiedicaţide confruntările armate, să-şi desfăşoare în modnormal activitatea.

Considerăm că asistăm, în limba noastrădar, cu siguranţă, şi în alte limbi, la amplificareaşi îmbogăţirea semnificaţiilor în timp a unui sim-bol şi a unei expresii cu largă circulaţie: calultroian.


magazin

69

VI. DOCUMENTE, RECENZII, EVOCĂRI

Dacii de la capătul lumii – Urme „româneşti” în Marea Britanie –

Dragoş BogdanÎn Northumbria ai senzaţia c-ai ajuns la capă-

tul lumii. Un zid uriaş, de peste 100 de kilometri, taieinsula Marii Britanii în două, despărţind Scoţia de An-glia. Construit la marginea de nord a Imperiului roman,pavăză împotriva barbarilor, zidul lui Hadrian trebuiesă fie aproape. Îi presimţi puterea şi maiestatea. Parcăîntreg relieful se schimbă înainte de întâlnirea cuMarele Zid. Aşezările omeneşti devin tot mai puţine,mai mici. Ici-colo câte un sătuc scoţian, câteva fermezgribulite, adunate în jurul unei piaţete cu două-treiprăvălii, apoi iarăşi pământuri nesfârşite, înconjuratede ziduri din piatră milenară. Piatră şi păşuni verzi -asta e tot ce vezi în aceste locuri, în apropierea celeimai grandioase frontiere construite vreodată pepământurile Europei... şi oi. Mii. Zeci de mii de oipăscând la întâmplare, până în depărtările cu nori al-baştri-plumburii. Sfârşitul sfârşitului.

Şi-apoi, dintr-odată, zidul lui Hadrian! Unperete enorm, de 120 de kilometri, şerpuind pestedealuri şi văi, înălţat de împăratul roman pentru a-şidespărţi imperiul de barbarii din nord. O poveste denecrezut spune că de-a lungul lui, undeva, exista ocetate care a fost locuită de daci: Banna, fabuloasaaşezare antică, unde nişte strămoşi de-ai românilor aufăcut istorie, lăsând amintiri de neşters. Banna - celmai mare şi mai vechi fort din cele şaisprezece înşiratede-a lungul zidului, cel mai bine păstrat, cu cele maimulte vestigii, singurul locuit şi după destrămarea im-periului roman, mult după aceea, de către urmaşiiacelor soldaţi veniţi din îndepărtata Dacie.

Banna!... Birdoswald, cum l-au botezat en-glezii... Îl rostesc întruna, în gând, privind curios în jur,prin fereastra deschisă a maşinii, scormonind orizontul,spre rămăşiţele de fundaţii ce se întrevăd printre ier-buri; trag adânc în piept aerul rece al Scoţiei sau al An-gliei, cine ştie, căci suntem la hotar, mereu la hotarulimperial, înălţat, în urmă cu peste două milenii, întrecele două ţinuturi ale Marii Britanii. Aici, lângă zid, toateaşezările poartă numele străbunelor forturi. Vin-dolanda, Carvoran (cu un templu închinat zeuluiMithra), Rudchester, Halton Chester, Ebchester, Great

Chester, Rochester, Chester... Mereu acest Chester,înscris pe toate tăbliţele acelea cafenii, având în paran-teză denumirea veche: Deva. (Tocmai oraşul nostrudin ţinutul Hunedoarei şi-al Sarmizegetusei), numeprovenind din dacicul dava, cu semnificaţie de „cetate”.

Deva, Chester... Simplă coincidenţă? Şi totuşi,sunt prea multe Chester aici, la fel cum sunt o mulţimede „dave” la noi, în celălalt capăt al continentului: Singi-dava, Piroboridava, Ramidava, Petrodava, Buridava,Sargidava, Pelendava... Toate nume de cetăţi purdacice.

Mergem mai departe. Drumul e îngust ca unfir, încadrat de ziduri din piatră veche, luată tot din an-cestralele fortificaţii. Plouă încet, cu soare şi curcubeu;trecem prin câteva crânguri blânde, în faţa maşinii sezbenguie şoareci grăsani de câmp, o mulţime de vulpiroşcovane, iepuroi... Trebuie să oprim mereu ca să-ilăsăm să treacă. E frumos aici… ploaia, sălbăticiunile,curcubeul, oile şi vacile plimbându-se printre zidurileaurite de soarele palid, mirosul de iarbă amestecat cucel de ruine vechi...

Deodată, ajungem. Prin parbrizul udat deploaie, văd clar numele pe care îl visasem săptămâniîntregi. Cobor să îmi fac o fotografie lângă săgeata detablă: „Hadrian’s Wall. Birdoswald” (Zidul lui Hadrian,

Zidul lui

Hadrianbarieră

în faţa

barbarilor


magazin

70

Birdoswald). Nu-mi amintesc să fi văzut vreodatăcurcubeu, care să apară dimineaţa. Mă aflu în cea maiîndepărtată aşezare dacică descoperită vreodată pepământ.

Dincolo de hotarul de piatră se văd temeliileunui întreg oraş, cu străzi şi zeci de clădiri uriaşe, în-conjurat de alte ziduri impozante şi turnuri de apărare,fundaţiile adânci ale unei cetăţi fantastice, despre carese credea că nu va putea pieri în veci, că e nemuri-toare...

Banna este, fără îndoială, cea mai îndelunglocuită aşezare dintre toate forturile Zidului. Chiar casacea veche în care-i adăpostit azi muzeul este o veche„fermă de oi fortificată” din veacul 17, ridicată pestealtă fermă de oi fortificată din veacul 14, şi peste alta,şi alta, şi-n cele din urmă, peste aceleaşi temelii aleaşezării daco-romane.

Încă din secolul 12, hrisoavele amintesc de unanume Radul, mare stăpân de oi la Birdoswald, carefăcea daruri bogate unei mănăstiri din apropiere.Fermă peste fermă, veac peste veac, soldaţi răsplătiţicu pământuri şi ranguri mari, păstori la origine, înaşezările lor din Carpaţi, rămaşi pe păşunile de pedealurile Britaniei, împământeniţi acolo, oieri bogaţipână azi. Cu toţii păstrând lângă casă, ca pe unînsemn de nobleţe şi o amintire de preţ, fundaţiilevechiului fort, ocrotindu-le ca pe ceva sfânt, fălindu-secu ele, plătind cu banii lor arheologi, să vină şi să sape.

COHORS I DACORUM - cei mai buni luptătoride pe Marele Zid. Ghizii noştri – „curatorii”, cum li sezice pe aici - sunt un bărbat bătrân şi o femeiemărunţică, cu ochelari, amabilă, dar parcă mereu în-trebătoare din priviri. Stăm la nişte mese de lemn dincurtea vechii ferme-muzeu, iar cei doi nu ştiu camnimic. Se uită unul la altul, nedumeriţi, când îi întrebămdespre daci. Bătrânul se duce până înăuntru, încet, casă aducă o carte. Apoi iarăşi întrebăm. Iarăşi şi iarăşi.şi, abia într-un târziu tresărim, când bătrânul ne spune

că fortăreaţa asta a fost ridicată şi locuită de 1000 desoldaţi din Cohors I Dacorum, recrutaţi de Hadrian pela 120-125, ca să lupte împotriva scoţilor, iuţilor şipicţilor de la miazănoapte. Că dacii au fost cei mai nu-meroşi şi cei mai buni luptători din toate naţiile aduseaici, pe Marele Zid, ca să-l apere. Că au construitcetatea Banna cu nişte tehnici „ciudate”, mai inge-nioase decât la restul forturilor, şi s-au bucurat de marionoruri militare. Că au continuat să trăiască aici, fiindcăs-au înţeles bine cu localnicii celţi, datorită unorasemănări de cultură, „probabil”, şi că au lăsat omulţime de inscripţii în urma lor, dar pietrele acelea numai există, pentru că au fost duse la muzeele dinCarlisle, din Newcastle, din... Le mulţumesc celor doicuratori şi mă duc să văd fortul. Dezamăgit de puţină-tatea ştiinţei lor, nu le mai explic ce înseamnă CohorsPrimae Aelia Dacorum, de unde au venit soldaţii aici.N-are rost să le spun nici despre acele „probabilasemănări de cultură” dintre celţi şi daci, despre cares-a scris enorm, au curs râuri de cerneală, chiar şi dincondeiele multor istorici englezi, vorbindu-se chiar, un-eori, de rădăcini comune spirituale şi lingvistice.

Mă îndrept către fort, dar înainte de-a plecaam o presimţire ciudată şi deschid cartea pe caremi-a dăruit-o bătrânul ghid. Mă uit la cuprins şi primele

Casă construită pe temelia vechiului fort Fosta aşezare a luptătorilor daci

Opinci ... romane!


magazin

71

cuvinte pe care mi se opreşte privirea sunt cât se poatede clare: „Cohors I Aelia Dacorum, the Dacians frommodern România...”. Femeia face ochii şi mai maridecât îi are. „Da, e extraordinar...”, murmură. Apoi, peaceeaşi pagină, mai găsesc încă o cohortă de laBanna: „Cohors I Thracum”. Şi apoi altele: „Cohors VIIThracum, Cohors III Thracum, Cohors IV Thracum...”.Cei doi curatori cărora le citesc din cartea pe caremi-au dat-o în dar sunt puşi în locul ăsta ca să vor-bească unei lumi întregi. Să le vorbească milioanelorde oameni care vin aici, pentru a vedea un sit dacic dePatrimoniu Mondial UNESCO, considerat azi una dincele mai mari Minuni ale Lumii.

Sunt în mijlocul cetăţii, cocoţat pe fundaţia fos-telor grânare ale dacilor. Privesc în jur, peste capeteleturiştilor ce mişună curioşi printre pietrele milenare şimă simt puţin mândru. Nu ştiu de ce. Poate pentru că,deşi e încă dimineaţă, răcoare, deja sunt atâţia oamenipe păşunile verzi, abia scuturate de rouă. Poate fiindcăvăd scris, pe una dintre plăcuţele ce însoţesc „traseul”turiştilor, numele Daciei, în cele mai vorbite limbi alelumii, chiar şi în chineză. E un peisaj atât de tihnit,acesta, cu puzderia de oi albe preumblându-se mol-com pe pajişti, cu legendarul râu Irthing, căruia îi simţicurgerea străveche şi molatecă, cu toată istoria astamare şi vie, pe care o ai la îndemână, care tecopleşeşte... Păşesc printre ruine şi constat miracole.De pildă, că dacii şi-au ticluit hambarele de piatră cuun ingenios sistem de ventilaţie pe sub podea, pentruca grânele să nu mucegăiască. Astfel, aceste grânareau fost ridicate puţin deasupra pământului, suspendatepe piloni, iar dedesubtul lor au fost săpate nişte întor-tocheate canale prin care să ruleze aerul rece, pânăla câteva găuri cu gratii din afara zidurilor. Se vădcanalele acelea, poţi înţelege văzând. Acest „aparatde răcire” nu-l mai găseşti la nici unul din celelalte for-turi romane. Şi-mi vin în minte vorbele unui renumit is-

toric englez, Derek Williams, cercetător atent al ziduluilui Hadrian: „Mai ales în ce priveşte creşterea ani-malelor, romanii au fost mai degrabă învăţăceii decâtprofesorii dacilor. Superioritatea tehnologică a ro-manilor a fost întotdeauna supraevaluată...”.

Nu e însă, nici pe departe, singurul lucru „ciu-dat” din fortăreaţa asta. Chiar în faţa fermei-muzeusunt rădăcinile unei clădiri unice în tot Imperiul Roman.„Basilica exercitatoria”, „biserică de exerciţii militare”cum s-ar zice, o zidire cu faţa spre răsărit, asemenibisericilor de la începutul creştinismului. Trebuie spuscă toate castrele romane aveau o structură standard,în toată lumea, indiferent de ce neamuri erau locuite.Acelaşi fel de clădiri, după aceleaşi reguli arhitectonice.Ei bine, fortul ăsta al dacilor este altfel. Niciunde în Im-periu nu găseşti această biserică în care ostaşii seantrenau sub protecţie divină, pregătiţi să-şi dea viaţaprin bătălii, atât de departe de ţara lor. Pentru ei, luptaera sfântă, la fel ca şi moartea. În zidul sanctuaruluis-a găsit încrustată una din cele mai importante in-scripţii de la Banna, datând din anul 219. O dovadă in-eluctabilă a trecerii dacilor prin aceste tărâmuri nordice.O relicvă istorică de care noi, românii, putem fi mândri.Nu pot să văd decât o fotografie a inscripţiei. Ghiziiiarăşi nu ştiu unde a fost dus originalul, la care muzeu.Inscripţia este dedicată marelui „tribun dac” Menander,rang acordat rareori unui străin „auxiliar”. Tribunul aveaputerea să adopte legile Romei. Avea drept de „veto”în senatul roman. Ei bine, tribunul acesta dac a ţinutsă-şi decoreze piatra de mormânt cu o „sica”, sabiacurbată, o marcă a Daciei, arma etnică a tuturor luptă-torilor danubieni. A făcut asta tocmai pentru a-şi sub-linia originea dacică, mândria de-a fi făcut parte dinneamul lui Decebal.

E, într-adevăr, uluitor: sica, falx-ul dacic, înScoţia! Cea mai temută armă a antichităţii romane! Eplină Columna de asemenea săbii. Însuşi Traian, Îm-păratul, mărturisea că „soldaţii lui încercaţi nu se sin-chiseau de loviturile de săgeată ale dacilor, dupăgrozavele răni care le-au fost pricinuite de săbiile în-covoiate ale acestora”.

Pe lângă piatra tribunului Menander, la Bannaau fost găsite încă aproape 20 de asemenea inscripţii,„cu sica şi frunza palmată”, lăsate de cohortele dacice.Nici una n-a mai rămas la Birdoswald, în acest sit depatrimoniu mondial. Nici una! Voi afla, de asemenea,că nici una nu e expusă azi în vreun muzeu englez sauscoţian, ci zac uitate prin beciuri de arhive.

Pe aceste plăci de piatră, dacii mărturisesczeilor că „şi-au îndeplinit cum se cuvine jurământul”.

Scrieri romane pe lemn


magazin

72

Jurământul lor sfânt, de luptători pentru o ţară străină.Trei veacuri şi-au dat sufletul pentru apărarea Britanieişi a Romei. Ei, strămoşii romanilor, care astăzi au fostuitaţi. Înaintaşii acelor romani care azi, în Britania şi laRoma, sunt socotiţi „scursurile Europei”. Măcar uncapitolaş de istorie li s-ar cuveni şi lor.

Dintre toate inscripţiile, cel mai mult m-a miş-cat o anumită piatră de mormânt, închinată memorieia doi copii născuţi aici, în cetatea de la Banna. Piatranu e întreagă, dar se poate citi. „Spiritului celui plecat,Decebal (...) care a trăit (...) zile şi a fratelui său Blaes,care a trăit 10 ani (...)”. Cine să fi fost aceşti copii daci?De ce au murit ei aşa de mici? Ce să se fi întâmplatatunci, în cetate? Cine poate şti... Privind fotografia in-scripţiei, tocmai aici la Birdoswald, atât de departe deţară, n-ai cum să nu te înfiori. În urmă cu două milenii,un copil mort înainte de vreme a lăsat, în schimb, omoştenire nepreţuită: Decebal. Nume dacic, nume derege, dovada istorică certă a prezenţei dacilor înBritania.

Pelerinaj la hotarul magic „Prima cohortă dacică stă acolo de două se -

cole”, scria Andre Maurois despre Banna. „Soldatul,prinzând rădăcini, devine colon. Puţin câte puţin, legiu-nile uită de legăturile lor cu Roma...” Într-adevăr, existăo continuitate de locuire fantastică a dacilor acolo, înlumea celtică. O mână de soldaţi care au reuşit săsădească în Britania un sâmbure de istorie... Adio Banna. Mă despart de cetatea dacilor ca de unloc care ar mai avea încă multe să îmi spună, dar nupoate. Sunt iarăşi în faţa zidului, la poarta cetăţii.

Plec spre alt fort, Vindolanda, acolo unde seaflă Muzeul Armatei Romane, singurul loc în care amputea vedea câteva urme găsite prin forturile locuitede daci. La Vindolanda îl voi întâlni pe arheologulRobin Birley, conducătorul lucrărilor de la Marele Zid,cel care a făcut descoperiri incredibile. E trecut de ami-ază şi constat că numărul vizitatorilor s-a mărit. Mulţidintre ei merg de-a lungul întregului zid, 120 de kilo-metri... pe jos! Un adevărat pelerinaj s-a născut aici,la grandiosul hotar din piatră. Oamenii merg liniştiţi,privesc, iau aminte. Nu se grăbesc, au timp. Am întâlnitacolo, lângă fortăreţele lui Hadrian, în două locuridiferite, doi bărbaţi tineri care scriau ceva într-un car-net. Îşi lipiseră caietele de piatra peretelui străvechi şiscriau. Un fel de jurnal, poate. L-am întrebat pe unuldin ei, un ins blond şi înalt, de ce merge pe jos atâtaamar de drum. „Ca să mă regăsesc pe mine însumi”,mi-a răspuns, simplu.

Doi oameni în vârstă, soţ şi soţie, domnul şidoamna Bowman, vin şi ei pe jos, de la Marea Irlandei,de la primul fort numit Bownes. Şi vor merge, pe lângăzid, amândoi, tocmai până la Marea Nordului. Până lacel din urmă fort, numit South Shields. Vor înnopta pela ferme, pe la casele oamenilor care îi vor găzdui. Nucontează. Nu se gândesc la confort. Important este căvor merge împreună, că vor vorbi amândoi şi vor fi îm-preună...

Îmi spun că cel mai „bogat” dintre toate for-turile văzute până acum este Banna. Ar vrea să ştiemai multe despre daci. Pot eu, oare, să le spun ceva?Ar vrea să merg împreună cu ei, până la Vindolanda,să mărşăluim împreună, să le spun tot ce ştiu despreneînfrântul rege Decebal, despre frumoşii noştri munţidin preajma marelui oraş al Sarmizegetusei de odin-ioară. Le-aş spune, dar nu mai am timp. Mai sunt vreo25 de kilometri de parcurs şi atunci va fi seara. Ne în-depărtăm cu maşina, încet, privind mereu înapoi...

N-ai ce spune, e frumos aici, la Vindolanda.Un fel de parc-muzeu în aer liber, cu gazon fin şi micilacuri peste care se arcuiesc podeţe elegante, cu tur-nuri şi clădiri romane reconstruite după modelul celorantice, cu un muzeu modern, adăpostit într-un superbconac englezesc, la capătul aleilor umbrite de-o pă-durice atent îngrijită, odihnitoare... Într-adevăr, aici s-au adunat cele mai multe vestigii romane, atâtea câten-au fost duse încă pe la alte muzee. Romane, numairomane, chiar dacă unele dintre ele te fac să exclamiuluit. De pildă, o pereche de opinci veritabile, cu gurguişi nojiţe pentru înfăşuratul obielelor, dedesubtul cărorascria cu litere de o şchioapă: „încălţăminte militară ro-mană”... Din nefericire, nici una din cele aproape 20de inscripţii cu sica, descoperite la Banna, nu se gă -sesc aici. Absolut nimic din ceea ce-a fost găsit în fortullocuit de daci. Toate acele tezaure au fost coborâte îndepozite şi lăsate acolo. De câţiva ani, Birdoswaldul afost trecut, şi el, în grija celor de la „English Heritage”,un organism guvernamental preocupat mai degrabăde turism şi protecţia mediului, decât de cercetare, is-torie şi patrimoniu. Vestigiile autentice au fost înlocuitecu păpuşi îmbrăcate în costume romane, care„mimează” viaţa de altădată, siturile arheologice cumachete fistichii şi trasee turistice aducătoare de bani.Practic, deşi e muzeu, toate obiectele proprii ale situluiau fost înstrăinate. Au şi englezii lipsurile lor, gândesc,dar gândul acesta nu mă consolează deloc.

„Au fost strălucitori: brilliant!” Ştiu cine este, ce-a scris. E o onoare că ne-a


magazin

73

primit, fie şi pentru 40 de minute, ca să ne acorde uninterviu. Unul dintre cei mai mari arheologi ai Marii Bri-tanii şi chiar ai lumii. Pentru toate cărţile lui despre zidullui Hadrian îţi trebuie o bibliotecă. De aproape 60 deani face săpături aici, necontenit. Într-o fotografie dinmuzeu apare el, copil de 8 ani, în pantaloni scurţi, cubretele, bucurându-se la descoperirea unui vas de ce-ramică. La 14 ani, era deja profesionist în ale arheolo-giei. Tatăl său, Eric, a fost arheolog al zidului, fratelesău, Anthony, la fel. Fiii săi, Andrew şi Patrick, sunt şiei arheologi aici. Conacul muzeului a fost cumpărat dinbanii personali ai neamului Birley, doar pentru ca ei săaibă unde arăta lumii comorile descoperite. Fără fa-milia asta ilustră nu s-ar fi ştiut despre Zidul lui Hadrian,nici un sfert din cât se cunoaşte astăzi. Dar dintre toţi,el, Robin, este neîndoielnic cel mai important. El a des -coperit aici cele mai vechi scrieri din Britania. Scrieriromane pe... lemn! Găsite în adâncul pământului,aproape 1500 de documente scrise pe foiţe subţiri delemn, cele mai timpurii documente romane din întreagaEuropă. Documente militare, contabile, scrisori întreoameni obişnuiţi, cu semnătură şi destinatar, desfoliatefoiţă cu foiţă din bucăţi de lemn îngropate la câţivametri sub pământ. O muncă de vrăjitor. De om înnăscutsă scormonească în adâncuri. Pe baza descoperirilorsale, s-a putut reface viaţa de zi cu zi a locuitoriloracestor vechi forturi. O muncă teribil de grea, de istovi-toare. De aceea mă previne, dintru început, să nu măaştept din partea lui la speculaţii ori poveşti. El nupoate vorbi decât despre ceea ce a găsit: dovezi, de-scoperiri clare, certitudini. Fapte. Doar fapte. Acum, lavârsta lui, „nu mai are dreptul” să bată câmpii. Tocmaide aceea, atunci când îl întreb despre daci, îmi

răspunde prompt: „Aufost strălucitori. Bri -lliant! Atât ca luptători,ca loialitate, dar şi cacivilizaţie. Romanii setemeau de ei. S-au

temut enorm înainte de a-i cuceri, dar s-au temut chiarşi după, când i-au chemat să lupte în legiunile lor. Erauluptători remarcabili. Se băteau fără teamă de moarteşi mureau râzând, deoarece credeau că sufletele lorsunt nemuritoare. Însuşi titlul „Aelia” era o mareonoare, căci derivă din numele întreg al împăratuluiHadrian, denumire care putea fi câştigată numai da-torită unui serviciu militar sau cultural ieşit din comun.La început au fost trimişi în faţa Zidului, într-un avan-post numit Bewcastle, ca să se bată primii cu triburilebarbare. Trimişi, oarecum, la sacrificiu. La un fort aflatîntr-o zonă deschisă, pustie, fără zid, fără păduri, fărănimic în jur. Asta, tocmai fiindcă se cunoşteau curajulşi devotamentul lor în luptă. Se credea că vor muri,însă ei n-au murit. Apoi au venit aici, la Banna, şi aiciau trăit până la sfârşit. Au primit pământuri, drepturi,ranguri. Au rămas pentru veşnicie acolo, în cetatea lor.Da. Au fost, fără îndoială, dintre cei mai buni luptătoriaduşi să lupte aici, la zidul lui Hadrian. Acestea suntfapte, certitudini”, îmi spune arheologul Robin Birley.Şi nici nu îi cer să îmi spună mai mult.

Soarta Scoţiei, decisă în Dacia Acelaşi Robin Birley recunoaşte, apoi, că

primele sale descoperiri importante le datorează, indi-rect... tot dacilor! Nu celor de aici, ci celor „de acolo,din ţara lor, de pe actualul teritoriu al României”. Şieste, într-adevăr, fascinant să asculţi povestea asta,din gura acestui bărbat de 74 de ani, înalt, masiv, cupărul alb, încă foarte puternic la trup şi la spirit, carespune zâmbind despre sine că „mai are încă foartemulte de găsit pe sub pământurile astea” până ce vaînchide ochii pentru totdeauna.

Merită să-i auzi povestea, de la început lasfârşit, şi să iei aminte: „Era în primăvara anului 105,chiar înaintea celui de-al doilea război al lui Traian înDacia. Dacii puseseră pe jar tot Imperiul, faima lorajunsese tocmai până aici, la ultimele hotare. În vre-mea aceea se afla la Vindolanda o super-garnizoană,

Menander, tribunul dac Placa tribunului Macheta fortului locuit de daci


magazin

74

cohorta a IX-a Bataviorum, toţi luptători profesionişti şinobili, recrutaţi din Belgia. Unul din regimentele „detop” ale Zidului, supranumit şi „Regimentul Săgeată”.Erau specialişti în asalturile pe apă, ştiau să lupteînotând în plină viteză, pe ape învolburate, de aceeaerau primii aruncaţi în războaie atunci când era vorbade trecerea unui mare fluviu. Acest regiment a fost celdintâi chemat în Dacia, România de azi, special pentrutrecerea Dunării, şi cantonat apoi la Buridava, în actu-alul judeţ, numit Vâlcea. Există acolo, în vechea Dacia,dovezi clare ale prezenţei acestor soldaţi, plăcuţe demarmură în care se povesteşte plecarea lor din Brita-nia către Dacia, inclusiv pe monumentul de la Adam-clisi. Ei bine, acest regiment a fost nevoit săpărăsească Zidul urgent, pentru a ajunge la Dunăre.Întreg Imperiul era preocupat atunci numai derăzboaiele dacice. De aceea, ei au ars în mare grabă,chiar înainte de plecare, toate tăbliţele „nedorite”, maiales pe cele din arhiva comandamentului, careconţineau şi informaţii militare. Acesta a fost marelenostru noroc, al arheologilor: că le-au ars! O ploaietorenţială a căzut peste fortul părăsit, imediat după ple-carea lor, aşa cum se întâmplă atât de des aici, înNorthumbria. Ploaia aceasta a înăbuşit focul, „călind”tăbliţele de lemn, acoperindu-le cu o crustă de carbonşi oferindu-le astfel condiţii anaerobe de păstrare, fărăca bacteriile să le poată ataca, până astăzi. Mi se parnişte documente importante chiar pentru istoria Daciei,care ar trebui, poate, să fie băgate în seamă şi dearheologii români. Noi am deschis aceste bucăţi delemn îngropate, le-am desfăcut strat cu strat, „foaie cufoaie”...

O muncă într-adevăr foarte grea, migăloasă,pentru că nu ştii unde să cauţi, la ce adâncime, sau legăseşti sparte, iar dacă nu descoperi acolo măcarcâteva litere dintr-un nume - de oameni, de forturi,măcar ceva! -, atunci ele nu mai au nici o valoare,rămân doar câteva fragmente de scrisori despre lucruribanale. Apoi, când le scoţi, rişti ca scrisul să se risi-pească imediat la atingerea cu aerul şi bacteriile, deaceea le aducem imediat la laboratorul nostru de aici,le cufundăm 6 săptămâni într-o anumită substanţă deprezervare şi abia apoi le fotografiem în infraroşu, pen-tru a putea fi citite. E dificil, dar poate fi şi fascinant to-todată. Aşa am putut descoperi un adevărat „secretmilitar”, o scrisoare neobişnuită adresată prefectuluiFlavius Cerialis, comandantul acelui regiment batavdin Vindolanda, semnată în comun de către doi buniprieteni de-ai săi, tot nobili, prefecţi şi ei la forturilevecine. Acest secret era tocmai plecarea grabnică a

batavilor în Dacia, spre luptele de la Dunăre. Cei doi îiscriu lui Cerialis: „Ne rugăm, frate, ca ceea ce este pecale să faci să fie încununat de succes. Şi, aşa va fi,pentru că este deopotrivă în acord cu dorinţele noastre,ale amândurora, să faci asta, dar şi în interesul tău,căci tu eşti cel mai demn de respect. Îl vei întâlni cusiguranţă pe Guvernatorul nostru cât de curând”. Şisemnează. Era ca un fel de scrisoare de rămas bun.Pentru că, într-adevăr, la puţin timp după scrisoareaasta, în primăvara lui 105, guvernatorul Britaniei chiara venit la Vindolanda, pentru o discuţie cu Cerialis.Rezultatul: abandonarea fortului şi plecarea în goanăcătre Dacia. Se pare că n-a fost singurul regiment dela Zid plecat să lupte acolo, în România de azi.Războaiele dacice au absorbit energii mari, zguduindImperiul până la ultimele hotare ale sale. Vă daţiseama, dacă au fost trimise cele mai bune legiuni toc-mai de aici, de la 2500 de kilometri depărtare!... Daciiaceştia au reuşit, de fapt, să schimbe istoria. Dacă negândim numai la câte puteri erau atunci adunate aici,lângă Zid...

Zău, nu ştiu ce s-ar fi ales de scoţii, picţii şirestul triburilor din Caledonia, dacă aceste super-reg-imente de belgieni nu ar fi fost nevoite să plece”...

În timp ce profesorul Birley îşi urmează ple-doaria, îmi vin în minte vorbele altui istoric britanic,Derek Williams, din recenta sa carte „Romans and Bar-barians” (Romani şi Barbari). Acesta spune şi mairăspicat: „Soarta a ceea ce noi ştim că e Scoţia a fostdecisă în ţara numită astăzi România”. Se referea toc-mai la abadonarea Scoţiei de către armatele plecatespre războaiele dacice. Şi se pare că a avut dreptate.

Îi arăt lui Robin Birley „inscripţia cu sica” a tri-bunului dac Menander. „Da, într-adevăr...”, murmurăarheologul, zâmbind parcă a amărăciune. Îmi facesemn cu mâna să aştept. După câteva minute, se în-toarce cu o carte neagră, veche, groasă. Un fel de „bi -blie” a arheologilor britanici romanişti. Însă, de dataaceasta, se aşează chiar lângă mine. Scaun lângăscaun, umăr lângă umăr, de aceeaşi parte a mesei.Amândoi cu cartea cea mare în faţă, pe care văd alteşi alte asemenea inscripţii, una sub alta. „Uite, toatesunt dacice...”, zice, dând filă după filă, încet. „Uite,încă un falx, o sică... Da... Uite, încă una... şi încăuna...” Mă simt bine lângă omul acesta. Mă simt, nuştiu cum... ocrotit. „Oh, iată încă una!”, exclamă dupăcâteva pagini. Şi râdem amândoi, ca între prietenivechi, ca între tată şi fiu, de parcă am descoperi toatecomorile astea chiar acum, pentru a doua oară, înpământurile mângâiate de ploi de la capătul lumii...


magazin

75

Opinii despre cartea „Enigma de pe Tiarantos”, Ti – taina tătânilor (titanilor) Tia – mare

– Prezentare –

Maria Crişan

Apărută la Editura Semne, în 2010, la Bucu-reşti, lucrarea Enigma, semnată de dl. profesor TraianGruia Geţianu, este nu numai o monografie foartedoctă a satului său, ci şi o cercetare multidisciplinară– limbă / geografie / istorie / etnografie / folklor / mi-tologie şi tot ce ţine de fiinţa umană, începând cu„pâinea” cea mai necesară organismului uman – APA.

Am spus APA, pe care filosoful Tales din Mileto considera pe primul plan şi, de fapt, aşa şi este, căcide mâncare se poate răbda multă vreme, dar de bău-tură, adică APĂ nu; aceasta se datorează faptului căorganismul uman este format, într-o mare măsură, dinAPĂ, până şi dinţii, cel mai dur component al corpuluiuman, şi ei conţin 2% apă: în concepţia mea subst.apă este, alături de Pământ, cele mai vechi cuvânt depe Terra.

Autorul, deşi învăţător la clasele 1-8, predândlimba română, se dovedeşte a fi foarte vrednic cercetă-tor al neamului nostru românesc, sub toate aspectelepe care le implică acest datum, dar mai ales un mare,un foarte mare patriot, pentru care ar merita o recom-pensă, căci strădania lui serveşte drept pildă multor al-tora să-şi cerceteze şi să-şi scrie istoria locului natal –sat – oraş – municipiu, ce a fost, cum foarteînţelepteşte recomandă dl. profesor dr. Aurel David.

Iconografia, foarte bogată, începând cu hărţilelui Ptolemeu şi terminând cu cele ale localităţilor de peValea Oltului, unde se află şi satul său natal TIA MARE,sunt dovada unei trude de mare durată - 20 de ani -cf. propriei mărturii, plus multe alte ilustraţii, în dorinţasa nestrămutată de a lămuri obârşia unor toponime,oronime de pe Valea Oltului, locul central ocupându-loriginea satului său natal TIA MARE din judeţul Olt, sit-uat pe malul drept al Oltului în sud-estul Olteniei şiates tat documentar în anul 1538 prin Hrisovul domni-torului Radu Paisie, cum precizează autorul.

În cercetarea sa de principiu, Tr. G. Geţianus-a călăuzit şi după învăţătura lui Grund Curtis, pe careîl citează şi savantul român Bogdan Petriceicu Hasdeuîn „Cuvente den bătrâni”: „Scopul ştiinţei nu este de asatisface curiozitatea sau de a găsi loc pentru jocul

unor presupuneri, mai mult sau mai puţin ingenioase,ci de a mări sfera adevărului şi de a restrânge cerculerorii”.

Spre a informa cititorul, însetat de cunoaştere,autorul îi oferă trei hărţi pe care figurează localitateaTIA- cea a austriacului Specht-1791, harta lui Szath-mary din 1864, a sudului României, precum şi un seg-ment de cea întocmită de către Lambrecht(1906-1908).

Desigur, a avut ca sursă primordială pe ilustrulistoric grec Herodot, care, ocupându-se de Sciţia, treceîn revistă şi apele mari, i.a. şi afluenţii Dunării, printrecare şi TIARANTOS, care poate foarte bine a fi identi-ficat în râul Olt.

Găsesc a fi un element de seamă, faptul căautorul consideră radicalul TIA din TIARANTOS, caînsemnând apă; dacă lucrurile stau astfel, atunciputem bănui o înrudire cu TIA MAT, zeu al Haosului laBabilonieni, dar zeu primordial; cum, în concepţia luiTales din Milet, APA joacă rolul principal în viaţa oame-nilor, posibil ca subst. TIA să aibă o legătură şi cu zeulBabilonian, dar şi cu subst. gr. THEA / FEA, însemnândzeiţă, idee întărită şi de inscripţia etruscă de pe o fibulăde aur de la Muzeul Louvre, dar şi de la Ocniţa – Vâl-cea şi de pe plăcuţa unui inel de la Ezerovo.

Opinia dlui. Gruia, de altfel, că grecii, prin guralui Herodot, nu au născocit hidronimele, ci le-au găsitla populaţiile autohtone, o socot corectă.

Că numele râului Tiarantos, (=Olt), cu venirearomanilor, s-a schimbat în ALUTUS, nu este neapărato enigmă, căci Plinius (3, 129) vorbeşte de ALUTAE,numele unui oraş din Liburnia şi, posibil ca nişte ro-mani, originari în ALUTAE, să-l fi „botezat” astfel, iarALUTUS a devenit OLT. Localitatea însă a rămas TIA,pe malul Oltului, şi cunoaştem cutuma: un sat, un oraş,construit pe malul unui râu, va lua numele acestuia:deci satul TIA (MARE) a rămas cu numele lui străvechişi depune astfel mărturie de numele iniţial al OltuluiTIA/RANTOS/

Îmi iau permisiunea, ca una care cunosc şialte surse decât cele citate de autor, să le iau în dis-


magazin

76

cuţie: prima este Jordanes, alta este Sobolevskij.Să începem totuşi cu Marele Dicţionar Ge-

ografic al României, prelucrat după dicţionareleparţiale pe judeţe de George Ioan Lahovari şi GeneralG. I. Brătianu şi Grigore G. Tocilescu, vol. I, Bucureşti,stab. Grafic J. I. Socecu, 1902, p. 597.

„TIA – MARE. com. rur., în E. plasei Balta –Oltul din jud. Romanaţi. Se compune din satul TIAMAR (850 locuitori) şi Urdăreanca cu Parsinoia (191locuitori). E situată lângă Olt, pe şoseaua Stoeneşti –Islaz, la 14 km. de Corabia şi la 34 km. de Caracal.Are o populaţie de 1041 locuitori, o biserică cu hramulSf. Haralambie (1895), deservită de un preot şi doicântăreţi; o şcoală mixtă. În timpul romanilor (sec. III,p. Ch.), s-a numit Antonina, după numele împăratuluiAntonin Caracala şi mai târziu, la români, deveni TIA,după cum Vidin s-a făcut Diul.

Era în vechime staţiune la Calea Romană cemergea de la Islaz la Romula, pe malul Oltului, dupăcum ne probează două cetăţi ce se află la sud de sat.Fotino confundă Antina cu Tia: Avτiv Tia, după cum leconfundă şi Vaillant: „Antine ou Tia, deşi sunt punctegeografice foarte depărtate unul de altul. TIA poate fiAntonina, dar Antina nu.”(aici se încheie citatul dinMarele Dicţionar Geografic).

Deşi ne-am putea opri aici, fiind vorba de osursă demnă de crezut, să luăm, totuşi în discuţieunele probabilităţi.

Ştim de la Jordanes (De origine actibusqueGetarum 75) că orice râu mare şi repede se numeşteHister, nume dat de BESSI (omnino amplissimus est,qui lingua Bessorum Hister vocatur) De la Alex.Sobolevskij (Einige Hypothesen über die Sprache derSkythen und Sarmaten Archiv für Slavische Philologie,XXVII, 1905, 242-243) că toate râurile mari din sudulRusiei actuale (în Antichitate însă, tot acest ţinut eraGETIC) s-au numit ISTROS cu un termen grecescH/I/STER, cu altul latinesc, inclusiv cursul inferior alDunării, de la Cazane până la vărsarea ei în mare; eru-ditul cercetător al adevărului etimologic, ne precizeazăsursa: rădăcina foarte prolifică DANA-ISTR (prima,DANA, o recunoaştem în DANUBIUS/DUNĂRE şi înDON ( în vechime TANAIS, dar T cu D sunt consoanepermutabile), iar a 2-a, ISTR, în numeroase hidronime(BISTRIŢA, BISTRA, BISTRICIOARA, ISTRA,ISTRIŢA...) şi la fel în toponimele de pe malul acestorape, inclusiv mănăstiri, cum este, de pildă şi Mănă-stirea Bistriţa, ctitorie a lui Alexandru Cel Bun, undeeste şi înmormântat, situată pe malul stâng al râuluiBistriţa, la 6 km. distanţă de oraşul Piatra – Neamţ; pe

o hartă veche a Germaniei eu am identificat vreo zecerâuri ITTER; fluviul Volga – cel mai mare fluviu al Eu-ropei, s-a numit inclusiv ITA; aşadar, am putea pre-supune, în cazul localităţii TIA, şi o anagramare aacestui hidronim ITA devenit astfel, TIA.

Consider foarte interesantă şi doctă cerc-etarea venerabilului domn învăţător Gruia (GEN-TIANU, adăugat ca adept GET-BEGET, al seminţieiprimordiale – GETE), printre multe alte informaţii cul-turale ancestrale, ne oferă şi următoarea, demnă detoată atenţia – la p. 158, citim: „La anul 1111 este ates -tat un script pe un văl de mătase de la MănăstireaCatholicene din Muntele Athos, din care rezultă căexistă o ţară independentă ULTIA ( adică Oltenia) laacest an, al cărui domnitor se numea Cosnilă Asan,care avea ca stemă vulturul bicefal, apărat de patru leicu cozile în sus printre picioare, semn al independenţei”(Em. C. Grigoraş, Criptografia şi Istoria Românească,Ed. Cultura Naţională. Buc. 1924, p. 16 şi urm.).

În partea a II-a a voluminoasei lucrări – 344p., format mărişor –, tratând despre limba primară stră-moşească, este foarte aproape de ideile mele expuseatât în studiul „GETA – obârşie a limbii române”, cât şiîn capitolul „ GETA este limba protoindoeurepeană” dincartea „ A cincea culegere de microstudii şi conferinţe”scoasă de curând.

Merită felicitat autorul pentru strădania Dom-niei sale de a fi scos în evidenţă rolul jucat de Zamolxisca prim legiuitor al Geţilor, carte tradusă de mine dinlatina medievală în română şi de fiul meu HonoriuCrişan în engleză, sub oblăduirea financiară a d-lui Dr.Napoleon Săvescu.

Închei, subliniind că ne aflăm în faţa unei cărţivaloroase, bazată pe rezultatele unor săpături arheo-logice – V. TĂRTARIA şi terminând cu faimoaseleplăcuţe de la Sinaia - (tema ultimului Congres – alXII-lea – de Dacologie) = o istorie a strămoşilor noştriGETO-DACI, scrisă de ei şi din care s-a inspirat şi DioCassuis – Romaike historia – în opinia mea, căciplăcuţele de plumb au fost puse în circulaţie – copii alecelor de aur, făcută spre tezaurizare. Discuţia eronatăla nivel academic, „ respinsă de Autor, poate fi combă-tută prin palatalizarea cons. C: G. H., urmate de voc.E şi I, caracteristică a limbii gete, susţinută deBonaventura Vulcănius (De literis et lingua Getarumsive Gothorum – Despre literele şi lba. Geţilor /Goţilor),aspect prezent şi pe MSS. EX PONTO de la Alba-Iulia(V. Maria Crişan – MSS. „Ex Ponto” , dar şi „Opinii laMSS Ex Ponto, capitol al ultimei cărţi).

10. 10. 2011


magazin

77

O carte unicat: Adevăruri ascunse de Constantin Olariu Arimin

Vol. I-II, Botoşani, 2011, 1198 p.– prezentare –

Conf. univ. dr. G. D. Iscru

Este cartea unui pămân-tean getbeget, care a muncitenorm la ea.

Întâi, pentru a-şi daseama: 1) de falsificarea istorieinoastre naţionale, pornind de lacele mai adânci rădăcini ale primeinaţiuni constituită în Europa, naţi-unea strămoşilor noştri reali, traco-geto-dacii şi până azi; 2) defalsificarea dreptei credinţe apământenilor de pe întinsa vatră aDaciei Mari. Căci, pe de o parte,cei interesaţi, din afară, ce nu şi-auputut însuşi hoţeşte sau „uitând” sămai recunoască împrumuturile saumoştenirile, au răstălmăcit şi au fal-sificat cu scopul evident de aşterge din Dacia edenică şi de pefaţa pământului pe urmaşii direcţiai poporului primordial şi pe urmaşiiacestora, pentru a se instala ei înSpaţiul atât de armonios alcătuit,atât de bogat dăruit, atât de frumosşi de ... strategic poziţionat.

Al 2-lea, autorul a muncitenorm pentru a strânge cât maimulte argumente prin care să de-conspire şi să condamne oticăloşie milenară, fără egal, ur-mată cu perseverenţă diabolică,ticăloşie care până azi a reuşit săse extindă, conform unei „doctrine”afirmată ab initio, asupra întregiiplanete, vizând însăşi fiinţa naţiu-nilor lumii, prioritar elitele lor auten-tice, dar şi Ţara reală a fiecărui

Spaţiu naţional, moştenit şigospodărit de autohtoni, fertilizat şiapărat de ei în curgerea timpului.

În al treilea rând, amuncit enorm pentru a găsi sim-boluri şi alfabete, a le descifra şi in-terpreta.

În sfârşit, în al patrulearând, autorul şi-a asumat marelerisc de a prezenta falsul, furtul debogăţie şi de înţelepciune, cu per-sonalităţi cu tot, răstălmăcirea şineruşinarea, de a le spune pe nu-mele lor adevărat, în toată hidoşe-nia lor, în atenţia iubitorilor deadevăr şi dreptate.

Cel mai trist şi suprem

condamnabil a fost şi este că întoate timpurile istorice s-au găsitdestui prea creduli dar şi „iude”,care să-şi „dea coastele” cu cei in-teresaţi, din afară, să fure, sărăstălmăcească şi să distrugă;le-au devenit complici acelora, aucedat şi au trădat, unii în schimbulunor firimituri aruncate de la os-păţul „celor mari”, alţii vânzându-şichiar sufletul pentru „ciolanul”oferit.

Cel mai mult insistă au-torul asupra efortului, astfel conju-gat, de tăiere a rădăcinilor istoriceale naţiunii, conform unui programdeja avansat tot la lumina zilei,pentru ca seva pământului edenicsă nu mai urce în tulpină şi sprecoroana Pomului vieţii. Uneori,copleşit parcă de atâta răutate,constatată din coroborarea iz -voarelor, autorul se mai „descarcă”,făcând „haz de necaz”, după obi-ceiul Casei. Alteori plezneşte foartetare cu biciul sau, nemaiputându-se stăpâni, „sare calul” cu vorbenepotrivite pentru o carte în dome-niu, amplificându-şi riscul asumat.Parcurgând cu atenţie paginilecărţii, în singurătatea lecturii eştitentat să-i înţelegi „năduful” acu-mulat în timp, dar până la urmă îţipare rău că acele vorbe nepotrivitefac un deserviciu şi autorului şicărţii, dar mai ales cauzei, pentrucare, iată, un om al pământului pro-

Motto:1) „Lingvistica, istoria ... defilee de erori”Gheorghe Gabriel – 1992

2) „Şi mă întreb cu durere în suflet: oare pe plaiurile mioriticenu se poate naşte un getbeget care să pună mâna pe par, fără preget

şi să învingă lumea falsificatorilor de istorii şi a trădătorilor de Neam şi Ţară?”(Autorul cărţii, vol. I, p. 585; s.n.)


magazin

78

fanat de ticăloşi, un autor careconştientizează ceea ce face şipentru ce face aceasta, s-a hotărât,cu orice preţ, să iasă la „bătaie”.

Atragem atenţia în modspecial asupra unui „capitol” demare actualitate – „tăbliţele de laSinaia” ca „Arhive ale Daciei”, cumli s-a spus –, care i-a unit pe „şti-inţifici” şi pe „politici” într-un frontcomun, potrivnic, speriaţi, că li s-arputea deconspira efortul de falsifi-care a identităţii naţionale reale.Autorul, aducând în sprijinizvoarele mitologice şi izvoareleantichităţii, izvoarele tradiţiei –„arhiva vie a poporului”, cum i-aspus Nicolae Densuşianu –, intro-ducând „tăbliţele” în contextul lor,are asupra acestora o abordareproprie, deosebită de cele cunos-cute până acum.

Faţă de această carte,cei vizaţi vor adopta una din soluţi-ile cunoscute: ori vor aruncaasupra ei tăcerea, ori o vor atacape toate canalele, ori le vor îmbinape acestea două pentru eficienti-zarea „demersului”.

Adevăruri ascunse esteo carte de răscruce în istoriografianoastră. De vreme ce a apărut, eanu mai poate fi negată. De acum,parcurgând-o cu atenţie, cu unefort în plus de verificare a sur -selor, de ordonare a argumentelorşi de sistematizare, dacă dorim sărămânem „racordaţi” la memoriastrămoşilor reali, a moşilor şi pă -rinţilor noştri, va trebui să regândimîntreaga noastră istorie, să spunemşi să scriem numai ce rezultă dintr-oabordare profesională şi respons-abilă a izvoarelor istorice, în spirituladevărului istoric, cu convingereacă numai în acest fel ne vom facedatoria până la capăt. Şi, în intere-sul cauzei, să nu folosim cuvintenepotrivite într-un elaborat ştiinţific.Totodată, să păstrăm şi să apărămdreapta noastră credinţă (orto-doxia), cu sensul ei real, corect şiîn unitatea organică între cele două

etape ale ei: mileniile de dreaptăcredinţă ale strămoşilor, ca temelienu doar a genezei şi a străvechimiisale, ci şi ca pildă de ataşament şica tezaur de filosofie şi înţelep -ciune, continuată în chip firesc, peo treaptă superioară, aceea a în-dumnezeirii enoriaşilor pregătiţi săprimească Înalta autoritate spiritu-ală a Sfintei Treimi.

Făcând această scurtăsemnalare a unei cărţi unicat, de-liberat n-am intrat în prezentareacapitolelor şi subcapitolelor, lăsândfiecăruia dreptul şi datoria să ocaute, s-o studieze cu atenţie, săreflecteze cu toată răspunderea şisă facă ce îi stă în putere, în con-tinuare.

Comentând primul dintremotto-uri, adăugăm în încheiere că„defileele de erori” nu sunt numaisimple erori. Cele mai grave suntacţiuni deliberate, cu un scop pre-cis, cum reiese din evoluţia istoricăa evenimentelor.

Ca replică la al doileamotto, menţionăm că din mâhnire,durere şi indignare, în mişcareanoastră dacologică a apărut, dedi-cat falsificatorilor istoriei stră-moşilor reali, poemul ce urmează,pus şi pe portativ:

„Ştiinţificilor” – falsificatori de istorie

Versuri: N. Săvescu & M. TerraInterpretează: Victor ColcieruAranjament muzical: Igor Meşcoi

Voi n-aţi fost cu noi în robieLa Roma, bătuţi, plini de sânge,Cu inima-n piept încă vieCând trupul ucis tot mai plânge.

Cu tocu-nmuiat în cucută,Tot falsul vă iese din carte;Trădarea vă e cunoscută,Minciuna vă e ca un frate.

Voi n-aţi fost cu noi în robieCând fraţii gemeau torturaţi.

Ei, dacii,-s istoria viePe care voi toţi o negaţi.

Mânjiţi de trădare, trăiţiCu rânjet de monştri pe faţăŞi vindeţi pe arginţi otrăviţiA Daciei Ţară, pe viaţă.

Voi n-aţi fost cu noi la galereCând trupul pe rug este pus,Când carnea rănită-n durereImploră chiar moartea de sus.

Voi ne-aţi botezat cu fals numeO ţară, un popor şi-un neamCu-al călăilor renumeCând Noi pe Columnă plângeam.

Voi n-aţi fost întinşi pe o cruceŞi nu ştiţi ce e suferinţaPe care tot dacul o ducePăstrându -şi în suflet credinţa.

Voi n-aţi fost cu noi în robie,Când dacii cu toţii au juratSă aibă-napoi pe moşieAl Daciei nume uitat.

Voi n-aţi mai băut din veninulTrădării în clipa cea oarbă,Şi nici n-aţi gustat din tainulCe moartea aşteaptă să-l soarbă.

Voi n-aţi fost cu noi la galere,Când trupul pe rug este pus,Când carnea rănită-n durereImploră chiar moartea de sus.

Voi ne-aţi oferit o trădareMai rea decât iadul de josŞi scrieţi istoria-n careSucit, adevăru-i pe dos.

Voi n-aţi fost întinşi pe o cruceŞi nu ştiţi ce e suferinţa,Pe care tot dacul o ducePăstrându-şi în suflet credinţa,

Pe care tot dacul o ducePăstrându-şi în suflet credinţa.

15 noiembrie 2011


magazin

79

V. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELOR

Întrunirea DACIA din New York2 noiembrie 2011 Prof. Mariana Terra

Membrii şi simpatizanţii din New York aiSocietăţii Internaţionale ”Reînvierea Daciei”(Dacia Revival) aşteaptă întotdeauna cu nerăb-dare prima zi de miercuri din fiecare lună când,timp de peste 3 ore, se desfăşoară întrunireadaciştilor în sala de festivităţi a restaurantuluiBucharest din Sunnyside, Queens.

La fel s-a întâmplat în seara zilei de 2noiembrie a.c. când, sub bagheta magică apreşedintelui societăţii, dr. Napoleon Săvescu, afost abordată o te matică de mare interes pentrunoi, cei care credem în revigorarea naţională aspiritului dacic pe pământul României.

Dintre subiectele prezentate, menţionăm:- Dacomania sau cum se scrie istoria- Aparatul lui Uriel de la Sarmisegetusa- Massageţii- Un cimitir al migratorilor găsit lângă Arad- Dacia Magazin (prezentarea ultimei apariţii)- Recensământul din România- Cine vrea să schimbe numele României în Dacia- Comoara pierdută a regelui Priam- Curiozităţi

Un subiect care a stârnit un viu interes a fostprezentarea lucrării „Aparatul lui Uriel”, scrisă de britaniciiChristopher Knight și Robert Lomas. Autorii au respectat in-dicaţiile din „Cartea aştrilor cereşti” a patriarhului antedilu-vian Enoh, care relatează învăţămintele pe care îngerii le-audat unor oameni, aleşi de ei, cu scopul de a măsura„traseele aştrilor şi relaţiile dintre aceştia şi umanitate”.Tratatul face o reconstituire a sanctuarelor circulare cu rolastrologic şi astronomic. Cu ajutorul unui aparat, un calen-dar cu „stâlpi, portaluri şi ferestre” dispuse în cercuri con-centrice, cu o „potcoavă” cu 21 de stâlpi centrali, seobservau mişcările Soarelui și Lunii, eclipsele etc. As-tronomii britanici au studiat sanctuarele de la Stonehengeşi Sanctuarul Mare de la Sarmisegetusa şi au ajuns la con-cluzia că ambele au o orientare exactă Nord-Sud şi, respec-tiv, Est-Vest, că razele Soarelui străbat de la un capăt lacelălalt doar într-o singură zi pe an, în 22 decembrie, cândîncepe iarna astronomică. „Nodurile” Lunii sunt importantepentru că Nodul Sud exprimă aspectul interior cu care senasc oamenii, iar Nodul Nord este drumul pe care ei îl aude parcurs. Mişcările astrelor influenţează spiritualitateaumană. Soarele este simbolul Spiritului, al masculinităţii, întimp ce Luna este proiecţia Sufletului, a feminităţii, a recep-tivităţii. Cartea celor doi britanici este o invitaţie ştiinţificăele gantă de a ne cunoaşte mai bine şi de a preţui mai multcultura înaintată a umanitătii şi, în mod special, a strămoşilornoştri daci.

Un alt aspect discutat s-a referit la noţiunea de pro-tocronism şi despre faptul că, în vremea noastră, termenula primit conotaţii negative şi este deseori folosit cu senspeiorativ. Ca urmare a acestei răuvoitoare devieri de sens,unii aşa-zişi istorici îi acuză pe adepţii dacismului că ar fi„protocronişti”. Să vedem despre ce este vorba cu adevărat.În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), editat deAcademia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,ediţia a II-a, București, 1998, la pagina 862 găsim urmă-toarea definiţie a cuvântului protocronism: „Curent de ideipreocupat să pună în valoare elementele de prioritate înafirmarea unei idei, a unei teme etc. în istoria culturii (lanivel universal)”. Protocroniştii sunt, evident, adepţii pro-tocronismului. Ca atare, potrivit definiţiei academice, daciştiiscot în evidenţă idei de prioritate din istoria culturii, ceea ceeste un aspect pozitiv, pe care nu-l poate nega nimeni.Atunci însă când, din motive imposibil de înţeles, semanticaeste contorsionată şi chiar răsturnată - ca urmare a uneigândiri preconcepute şi a dorinţei de a critica cu orice preţ- rezultatul, ca efect, se întoarce ca un bumerang asupraacelora care au provocat-o. Deci, noi, când suntem numiţi,ironic, „protocronişti”, nu trebuie decât să zâmbim nepăsă-tori la adresa acelora ce se dovedesc atât de ignoranţi şi derăuvoitori, încât nu ţin cont de o definiţie ştiinţifică unanim ac-ceptată. Da, suntem protocronişti şi ne mândrim cu acestapelativ, fiindcă el defineşte o atitudine pozitivă şi progresistă.

Întrunirea Dacia din luna noiembrie a scos în evi-denţă, o dată în plus, dovezi incontestabile ale înaltei civi-lizaţii a înaintaşilor noştri daci.


magazin

80

Adresele Fundaţiei, filialelor şi ale asociaţiilor dacologice

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETYDr. Napoleon Săvescu21-26 Broadway, New York 11106 USATel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635e-mail: [email protected]. Vladimir BrilinskyFiliala Transilvania, Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11Deva, jud.. HunedoaraTelefon: 0254 223 853e-mail: malus_dacus @yahoo.com3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi,Prof. Aurel ManoleStr. Domneasca Nr.22 , Galaţi , Jud. GalaţiTel. 07540226164. Clinica de Medicină Integrată, Dr. Corneliu BăbuţComuna Maşloc, Jud. Timiş5. Ing. Eugen CiobanuB-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65Buzău, cod 210246, Tel. 07601766496. Asociaţia Culturală Craidava,Prof. Dr. Danciu Elena TerezaStr. Sergent Constantin Popescu Nr.15, Bl.42A,Sc.A, Et.3 , Ap.8Craiova, Jud. Dolj

Tel. 07652118807. Rodica Floreastr. Aleea Saturn, bl. 24, sc. 1, ap. 5Deva, jud. Hunedoara

8. Gheorghe Mihăilescustr. Pescarilor nr. 26, bl. MZ 11, ap. 12,cod. 900538Constanţa, jud. Constanţa9. Domniţa Raţiustr. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5Braşov, jud. Braşov10. M. Alexandru Stan,Tel. 004021 944 93 36 ; E-mail : [email protected] «Dacia-Helvetia» Case postale 78, CH-1800 Vevey 1. Compte UBS-Vevey,numéro : 0255-101181.M1D11. Eugenia Semenciuc Spania - MadridTelefon: 00346 440 65 37212. Filiala Getia Minor – Tulcea,Preşedinte Nicolae NicolaeStr. Florilor Nr.37 , Tulcea , Cod 820035, Jud. TulceaTel. 0729011003 , 0752104184e-mail: [email protected]

I. EDITORIAL: Conf. univ. dr. G.D.Iscru: Pentru con-secvenţa dacologică faţă cu teza falsă a „romanizării”Daciei

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE1. Dr. Napoleon Săvescu: Noi, Dacii, partea a V-a,Drum sprre Sarmisegetusa, 1 2. Andrei Vartic: Kogaionon – mit şi realitate, I 3. Michaela Orescu: Typhon Volk – strămoş al vlahilor 4. Simona Condurăţeanu: Contribuţii privind migraţiaarienilor în Eurasia, I 5. Mioara Căluşiţă –Alecu: Decebal – dac puternic6. Olimpia Cotan Prună: Stindardul geto-dacilor – invo-cator cultic de sacre energii cosmice, I 7. Conf. univ. dr. G. D. Iscru: Locul epocii lui MihaiViteazul în perspectiva istorică8. Adriana Grigorescu: Pe urmele basarabilor lalocurile lor de veci 9. Gheorghe Bârdan Raine: Paradisul tăinuit, I10. Ion D. Dunăreanu: Marea diasporă a graiuluistrăbun11. Timotei Ursu: Limba danubiană? I

III. PERSONALITĂŢI 1. Napoleon Săvescu: A mai plecat un Dac acasă laZalmoxis: ing. Cornel Ivănescu

2. Gh. Bucur: Interviu cu părintele profesor dacologMihai Milea, preşedintele fundaţiei „Sf. Sava” dinBuzău

IV. DATINI, TRADIŢII, OBICEIURI 1. Eugeniu Lăzărescu: De la ritualul aryan vedic havanla obiceiul popular la români, focul lui Sumedru2. Adrian Bucurescu: Crăciunul Dacilor

V. OPINII, DEZBATERI, POLEMICI1. Gh. Şeitan: De la vedicul Aryaman la armânii deastăzi2. Dorel Radu: Un cal enigmatic

VI. DOCUMENTE, RECENZII, EVOCĂRI 1. Dragoş Bogdan: Dacii de la capătul lumii, 1 2. Maria Crişan: Opinii despre cartea „Enigma de peTiarantos” de Traian Gruia Geţianu (prezentare)3. G. D. Iscru. O carte unicat: „Adevăruri ascunse” deConstantin Olariu Arimin (prezentare)

VII. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELORMariana Terra: Întrunirea Dacia de la New York din 2noiembrie 2011 Adresele Fundaţiei, filialelor şi ale asociaţiilor dacologice

SUMAR

1

4

121821

2526

31

36

4045

51

55

56

60

64

66

68

6975

77

79

80

Date post:	06-Aug-2015
Category:	Documents
Upload:	zecemari
View:	226 times
Download:	9 times

dacia magazin

Documents