4/10/2013 cursul 1

Partea introductiva a dreptului penal 

In dreptul penal criminalul este persoana care se numeste ca a  savarsit infractiuni sau crime

Infractiunea sau crima este definita in toate tarile lumii drept fapta care este sanctionata cu o pedeapsa

Conceptul de infractiune difera de la o societate la alta in raport cu fiecare societate care isi propune sa le protejeze

Fapte care erau incriminate in antichitate sau evul mediu nu mai sunt prevazute ca infractiuni in societatea contemporana

Mai mult fapte care recent erau incriminate cum sunt adulterul, avortul, nu mai sunt incriminate. Au aparut insa o serie de infractiuni noi cum sunt infractiunile informatice.

Criminalitatea reprezinta totalitatea ....savarsite intr o anumita perioada de timp intr un teritoriu determinat

Totalitatea infractiunilor care au fost aduse la cunostinta organelor judiciare si opiniei publice, formeaza criminalitatea cunoscuta

In cadrul criminalitatii cunoscute distinge, criminalitatea legala cuprinzand toate infractiunile cu privire la care s au pronuntat condamnari penale

Criminalitatea aparenta cuprinde infractiunile care au fost facute .....si cu privire la care nu s-au pronuntat condamnari 

Criminalitatea necunoscuta este formata din ansamblul infractiunilor care nu au fost aduse la cunostinta organelor judiciare sau opiniei publice.

Putem defini dreptul penal intr o formula generala ca ansamblul normelor care reglementeaza exercitarea represiunii intr un stat.

Dintr o perspectiva la fel de generala, marele nostru penalist....definea dreptul penal ca fiind acea ramura a dreptului public intern care se ocupa de infractiuni si pedepsele ce trebuie aplicate celor care le comit.

Pornind de la aceasta definitie, putem defini dreptul penal ca fiind acea ramura a dreptului public formata din ansamblul normelor juridicecare reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiuni sub sanctiuni specifice denumite pedepse a faptelor periculoase pentru valorile sociale in scopul apararii acelor valori  fie prin prevenirea infractiunilor fie prin aplicarea pedepsei persoanelor care le savarsesc.

Rezulta din aceasta definitie ca dreptul penal intruneste toate trasaturile caracteristice unei ramuri a dreptului. Un obiect de reglementare propriu, un procedeu de reglementare juridica, un scop specific si un mod original de realizare a acelui scop. 

Obiect de reglementare propriu - apararea valorilor societatii, ...reglementarea numai prin lege sau ...

2. NECESITATEA DREPTULUI PENAL

- este impusa de 3 argumente : 

1. Necesitatea apararii valorilor socialeCaracterul obiectiv necesar al dreptului penal in cadrul sistemului dreptului decurge in primul rand din necesitatea impeduoasa a apararii valorilor esentiale ale societatiiAcest sistem de valori a fost consacrat de constitutia romaniei fiind evident ca instauraa acestui nou sistem de valori nu este cu putinta fara apararea lor impotriva oricarei fapte care le ar putea vatama

Existenta domeniului infractional si necesitatea combaterii lui

2.Pericolul savarsirii unei fapte care vatama sau pune in pericol valorile sociale, este real si concret intretinut permanent de existenta fenomenului infractional. Realitatea fenomenului infractional este dovedita cu ajutorul datelor statistice privitoare la numarul infractiunilor savarsite si la persoanele care le-au savarsit. 

3. Necesitatea reglementarii juridice a activitatii de aparare a valorilor sociale

Aceasta are in vedere ca apararea valorilor sociale trebuie sa se realizeze in interesul societatii si totodata cu respectarea drepturilor omului.Necesitatea ...juridico-penale are o dubla conditionare pe de o parte interesul societatii de a se solutiona ...efectiva a sistemului de valori prin stabilitea precisa a faptelor sociale periculoase si a sanctiunilor necesare pentru prevenirea si combaterea lor iar pe de alta parte are interesul ca apararea sociala sa se realizeze in stricta conformitate cu vointa sa si cu respectarea riguroasa a drepturilor omului.

CARACTERELE DREPTULUI PENAL

1. Caracterul autonom in raport cu celelalte ramuri ale dreptuluiAre un obiect propriu de reglementare, un obiect specific al ocrotirii juridice (1)

In vederea reglementarii apararii sociale creaza un sistem propriu de precepte sau reguli de conduita (indatorirea de a se abtine de la savarsirea infractiunilor) si de sanctiuni specifice (pedepse, masuri de siguranta, masuri educative). 

Caracterul de drept public reglementant relatiile de aparare sociala dreptul penal creaza raporturi juridice intre stat ca reprezentant al societatii si titular al functiei de aparare sociala pe de-o parte si persoanele fizice (in mod exceptional si persoane juridice) ca destinatari ai legii penale pe de alta parte.

Raporturile juridice astfel create sunt raporturi de putere sau de autoritate i n cadrul si prin intermediul carora se realizeaza functia statala pentru apararile sociale.

CARACTERUL UNITAR AL DREPTULUI PENAL

Normele dreptului penal constituie un subsistem in cadrul sistemului dreptului a carui unitat e este asigurata de unicitatea principiilor generale si institutionale ale acestuia.

Unitatea sistemului presupune o anumita structura a normelor pe care le sustine astfel normele sunt structurate in partea generala si partea speciala a dreptului penal.

In partea generala sunt cuprinse normele cu caracter de principiu sau reguli cu aplicabilitate speciala cum ar fi aplicarea legii penale in timp si in spatiu, unitatea si pluralitatea de infractiuni, sistemul pedepselor, etc

In partea speciala sunt faptele care constituie infractini si conditiile specifice pentru ca o fapta sa constituie infractiune

SCOPUL DREPTULUI PENAL 

Consta in apararea impotriva infractiunilor , a valorilor sociale proprii in care functioneaza.

El este prevazut in articolul 1 din codul penal 

FUNCTIILE DREPTULUI PENAL

Prevenirea savarsirii infractiunilor se realizeaza in dublu mod : 1.prevenire generala privind prevenirea faptei care intimideaza pe cei care ar dori sa savarseasca infractiuni 2. Prevenire speciala - prin indepartarea din societate a celui care a comis o infractiune.

ASIGURAREA CADRULUI LEGAL DE REALIZAREA FUNCTIEI DE APRARE SOCIALA

Stabileste care fapte constituie infractiuni si ce pedepse trebuie aplicate in acest caz

ASIGURAREA DEZVOLTARII NOILOR VALORI SI RELATIILOR SOCIALE

Prin asigurarea ordinii de drept , se asigura dezvoltarea...

DREPTUL PENAL CA RAMURA STIINTELOR JURIDICE

DREPTUL PENAL CA STIINTA este o ramura a stiintelor juridico-penale exprimata in conditiile, teoriile principiile destinate sa explice si sa fundamenteze necesitatea si scopul dreptului penal sa stabileasca metodele de investigatie, sa elaboreze mijloacele juridice de prevenire si combatere a sistemului infractional

Obiectul stiintei dreptului penal

Stiinta dreptului penal are ca obiect de studiu dreptul penal caansamblu de norme si institutii privind in complexitatea si dinamismul sau.

Stiinta dreptului penal realizeaza un INTREIT studiu

- studiu exegetic constand in studierea atenta a institutiilor si dreptului pozitiv invederea cunoasterii continutului normativ al acestora- studiu dogmatic constand in cercetarea esentei dreptului penal a vointei si constiintei juridice exprimate in norme- studiu critic constand in cercetarea .... In vederea descoperirii inperfectiunilor cum ar fi neconcorda ta dintre forma si continut, deosebirile dintre finalitatea ce li se atribuie si rezultatele finale

METODE IN STIINTA DREPTULUI PENAL

In studiul dreptului penal, stiinta acestuia foloseste in general aceleasi metode ca si alte ramuri ale dreptului

- metoda rationala sau logica specifica in general stiintelor normative utilizand catgoriile si normele logicii- metoda istorica constand in cercetarea evolutiei istorice- cercetarea sociologica concreta urmarind studierea eficientei institutiilor dreptului penal- metoda comparativa care presupune studierea institutiilor dreptului in comparatie cu alte sisteme- metoda experimentala care consta in aplicarea experimentala a unor masuri de combatere a unui sistem infractional

LOCUL STIINTEI DREPTULUI IN 

Stiinta dreptului penal are legaturi stranse cu 3 categorii stranse 

In primul rand are legaturi stranse cu stiintele juridico-penale si anume cu stiinta dreptului procesual penal si stiinta dreptului executional penal deoarece aceste stiinte aplica raportul juridic penal

Stiintele penale sau criminale cea mai i portanta dintre acestea este criminologia dar exista legaturi stranse si cu sociologia, psihologia, antropologia, profilaxia si terapeutica criminala

Penologia care se ocupa cu studiul pedepselor in scopul imbunatatirii acestoraStiinta penitenciara care studiaza modul de organizare si functionare a penitenciarelor si de asemenea are legaturi cu medicina legala.Dr penal – curs 2 – 11.10.2013Raportul juridic penalIzvoarele dreptului penalScoala juridica penala

Notiunea de raport juridic penal – raporturile juridice penale pot fi definite ca relatii de aparare sociala reglementate de normele dreptului penal.Raporturile de drept penal au ca principala trasatura faptul ca nu apar ca rezultat al unui acord de vointa ci sunt impuse prin lege. Elementele raportului juridic penal:

- Subiectele raportului juridic penal – sunt statul, pe de o parte, care are dreptul sa pretinda tuturor destinatarilor legii penale indeplinirea obligatiei de conformare, si destinatarii legii penale care au obligatia de a nu savarsi fapta prevazuta de lege.

Raporturile juridice penale iau nastere odata cu legea si se sting fie prin savarsirea unei infractiuni, cand ia nastere raportul juridic penal de conflict, fie prin iesirea din vigoare a normei penale. Pana la savarsirea infractiunii avem raporturi juridice de conformare si dupa savarsirea infractiunii avem raporturi de conflict.Specific raporturilor juridice de conformare sub aspectul subiectelor este ca unul dintre subiecte (statul) este precis determinat, celalalt subiect fiind nedeterminat, insa determinabil in persoana celui care incalca legea penala.

- Continutul raportului juridic penal este format din drepturile si obligatiile partilor. Asadar, dreptul statului de a pretinde o conduita de conformare din partea membrilor societatii si obligatia membrilor societati de a se conforma.

- Obiectul raportului juridic il constituie conduita ce urmeaza sa fie obtinuta din partea persoanelor fizice si juridice, adica o conduita de conformare.

Particularitatile raportului juridic penal de conflict:a) Subiectele – sunt aceleasi cu deosebirea ca ambele subiecte sunt determinate, pe de o parte

statul, pe de alta persoana care a savarsit infractiunea. b) Continutul – se deosebeste de cel de conformare prin aceea ca statul nu mai are obligatia de

a pretinde o conduita de conformare ci de a organiza tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate si de a impune aplicarea si executarea sanctiunii.

c) Obiectul – il constituie sanctiunea penala aplicata ca rezultat al tragerii la raspundere penala

Particularitatile privind nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic penal:

- Raportul juridic penal de conformare ia nastere prin aparitia legii si dureaza pana la iesirea din vigoare a acesteia.

- Raportul juridic penal de conflict se naste ca urmare a savarsirii infractiuni si dureaza pana la executarea sanctiunii penale.

- Raportul juridic penal de conflict se poate modifica in urma interventiei unei cauze care inlatura executarea pedepsei (gratiere sau amnistie) sau care inlatura executarea efectiva a acesteia (eliberarea conditionala). Prin intrarea in vigoare a normei penale din legea armei si munitiilor s-a creat obligatia persoanelor care au un permis de arme sa il vizeze odata la 5 ani. Cei care intarzie sunt pasibili de savarsirea unei infractiuni, intrand in raportul juridic penal de conflict.

Izvoarele dreptului penal- Izvorul natural sau sursa sociala o constituie nevoile si interesele sociale. - Izvorul constitutiv sau sursa politica este vointa puterii publice.- Izvorul formal sau sursa juridica este actul legislativ in care isi gaseste exprimare vointa

puterii publice

Specificul izvoarelor dreptului penal. Ceea ce este caracteristic izvoarelor dreptului penal este ca nu pot avea decat forma legii. In mod exceptional pot constitui izovare de drept penal ordonantele de urgenta ale guvernului care sunt supuse aprobarii parlamentului in procedura cuprinsa de art. 115 din Constitutie. Prin lege penala ca izvor de drept penal se intelege, potrivit art.141 din Codul Penal, orice dispozitie cu caracter penal curpinsa in legi sau decrete. Termenul de decrete este mentinut pentru ca o serie de infractiuni sunt prevazute in actele normative dinainte de 1990. S-a pus problema daca izvoarele dreptului penal trebuie sa fie incluse intr-o singura lege sau in mai multe legi. Intr-o opinie s-ar considerat ca ele ar trebui sa fie incluse doar in codul penal pentru a fi mai usor de gasit, gasindu-se intr-un singur act normativ. Aceasta solutie a fost adoptata in Rusia. Intr-o alta opinie s-a precizat ca include tuturor izvoarelor in codul penal ar duce la o lege extrem de greoaie si care ar necesita modificari foarte frecvent. Legislatia penala romana a adoptat o cale de mijloc, pastrand cea mai mare parte a dispozitiilor penale in codul penal, dar avand si un numar destul de mare de legi penale speciale. Numarul acestora, care in prezent este de circa 200, se va diminua odata cu intrarea a noului cod care include o serie de infractiuni speciale, printre care cele referitoare la regulile de circulatie rutiera.

1. Un prim si important izvor de drept penal o reprezinta CONSTITUTIA ROMANIEI, ea cuprinde o serie de principii si reguli care influenteaza tragerea la raspundere penala (neretroactivitatea legii penale, egalitatea tuturor persoanelor in fata legi, legalitatea incriminarii, etc). Constitutia, ca lege fundamentala, nu poate prevedea infractiuni.

2. Cel mai important izvor al dreptului penal este CODUL PENAL. El cuprinde o parte generala formata din reguli si principii, institutii de larga aplicabilitate si o parte speciala formata din infractiuni.

3. Legile complinitoare (care adauga/ajuta/complinesc) care desi nu sunt nemijlocit izvoare ale dreptului penal sunt utile pentru desfasurarea normala a raporturilor juridice penale. Mentionam in acest sens legea 275/2006 privind executarea pedepselor, legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala, legea 290/2004 privind cazierul judiciar.

4. Legile speciale penale sau legile extrapenale cu dispozitii de drept penal – unele din aceste legi speciale au ele insele un caracter penal in sensul ca prevad in mod preponderent

dispozitii legale penale (legea 78/2000 privind descoperirea si sanctiunea faptelor de coruptie) si o serie de decrete lege din 1990.

Aceste legi care se ridica la circa 200 la numar au mai bine de 450 de dispozitii penale, intre ele putem enumera codul silvic, legea 289/2005, legea privind infratiunilor transportului aerian, podul vamal, asociatia privind protectia mediului, etc.

5. Ultimul izvor de drept penal sunt tratatele si conventiile internationale. Pot constitui izvoare de drept penal in anumite conditii tratatele si conventiile internationale in domeniul prevenirii si combaterii criminalitati incheiate de statul roman cu alte state ori la care a aderat ulterior. Trebuie sa se faca distinctia intre tratate si conventii prin care statul roman s-a angajat sa reprime anumite fapte periculoase (delicta iuris gentium) in a caror reprimare sunt interesate toate statele si tratatele si conventiile de asistenta juridica internationala in materie penala. Adica avem pe de o parte tratatele pentru reprimarea actelor de terorism, traficului consumului de droguri si fiinte umane, impotriva crimei organizate si spalarii banilor care constituie numai indirect izvoare ale dreptului penal. In timp ce tratatele si conventiile privitoare la asistenta juridica de drept penal sunt izvoare directe de drept penal.

Principalele şcoli si curente de politica penalaDreptul penal al antichitatii incriminand si sanctionand cu pedepse faptele vatamatoare pentru valorile sociale a etatizat represiunea fara a schimba conceptia cu privire la pedeapsa ca razbunare pentru raul produs de infractor, deci a luat doar raspunderea represiunii asupra statului. In evul mediu solutia de politica penala adoptata in practica a ramas cea represiva, insa fundamentul represiunii nu mai este razbunarea ci expiatiunea (provocarea de suferinta) ci ispasirea de catre infractor a culpabilitatii sale. Sub influenta dreptului canonic se recunoaste pedepsei caracter retributiv, pedeapsa fiind aplicat pentru savarsirea faptei (punitur quia aplicatum est). Pedeapsa era privita ca un mijloc de indreptare (punitur un nem pecetur). Caracterul excesiv al represiunii penale in evul mediu, lipsa individualizarii pedepsei, pedepsele inumane, suferinta exagerata a condamnatului, lipsa de masura in aplicarea represiunii au fost criticate de marile personalitati ale timpului, in special in perioada iluminismului. Doctrina sau scoala clasica cuprinde ideile, conceptiile si principiile de politica penala preconizate de ideologiile ... franceze, in special in lucrarile lui Montesquio si Cezare Beccaria. Aceasta doctrina a fundamentat si sistematizat principiile de baza ale politicii penale moderne, legalitatea infractiunilor si a pedepselor, egalitatea tuturor in fata legii, umanizarea pedepselor si a regimului executarii acestora. Raspunderea penala personala si subiectiva intemeiata pe savarsirea infractiunii si vinovatiei. Sub raport teoretic privea infractorul si infractiunea ca entitati juridice abstracte. Omul era considerat ca avand liber arbitru adica posibilitatea de a separa si distinge binele de rau. De aceea el raspunde moralmente pentru faptele sale, adica are responsabilitate morala. Aparitia scolii clasice a pus capat exagerarilor scolii medievale, a pus capat torturilor si pedepselor inumane, a impus principiul legalitati infractiunilor si pedepselor care a ramas pana azi piatra fundamentala a dreptului penal. S-a reprosat dreptului clasic ca a pastrat caracterul retributiv al pedepsei. Pedeapsa odata executata si datoria odata platita, condamnatul era considerat indreptat. Aplicarea principiului scolii clasice nu a dus insa la stavilirea fenomenului infractional si din acest motiv a fost considerata un esec. Doctrina sau scoala pozitivista a aparut ca urmare a raspandirii metodelor de cercetare stiintifica bazate pe observatie si experiment. Aceasta doctrina a fost fundamentata de lucrarile marilor criminologi si penalisti italieni, Cezare Ombrozo (l omo delicvente – 1876),

enrico Feri sociologia criminali si rafaeli galofaro criminologia 1885. Potrivit doctrinei pozitiviste infractiunea, inainte de a fi un fenomen juridic, este un fenomen natural si social, iar infractorul, departe de a fi liber, este strict determinat in actiunile sale de factori criminogeni de ordin biologic, social si cosmoteluric. Scoala pozitivista propune masuri de aparare sociala care pot merge pana la eliminarea sociala a persoanelor vinovate. Propune masuri de sigurante intitulate substitutiv penal impotriva persoanelor care prezinta pericol social si masuri de tratament impotriva criminalilor innascuti, alienati sau de obicei. Pedeapsa este considerata ultima ratiune si trebuie sa fie adaptata personalitatii delicventului. Doctrina pozitivista a fost, in conceptia sa absolut, determinista asupra conduitei omului, extrem de criticata, pentru ca a redus omul la rolul unui robot raufacator. Meritul ei este acela de a fi adus in centrul observatiei omul si de a fi impus ca obiect al cercetarii criminologice de a fi pus accentul pe individualizarea pedepsei si de a fi pus bazele masurilor de siguranta. In urma acestor elemente... au aparut scolile eclectice care au incercat sa faca o sinteza intre pozitiile celor doua scoli. Una din acestea este terta scola (a treia scoala) denumita si scoala pozitivismului critic care a adoptat de la scoala pozitivista idea genezei naturale a criminalitatii, iar de la scoala clasica ideea raspunderii morale admitand masurile preventive preconizate de scoala pozitivista. Doctrina politico-criminala a fost sustinuta in cadrul uniunii internationale de drept penal intemeiata in 1889 si desfiintata in 1914 odata cu primul razboi mondial. Uniuniea internationala de drept penala infiintata de penalistii adolf prins, hamel, list. Aceasta doctrina presupunea imbinarea sistemului clasic al represiunii cu caracterul juridic al sistemului pozitivist. Pastra ideea liberului arbitru si tinea seama de starea periculoasa a infractorului recomandand, alaturi de pedepse, masurile de siguranta. Scoala pragmatica este un alt curent care propunea sa se recurga la experienta in combaterea criminalitatii deoarece numai rezultatele practice pot da masura valorii unei initiative, pedeapsa urmand sa fie astfel determinata incat sa influenteze conduita condamnatului. Sistemele de aparare sociala, ideile apararii sociale au aparut inca de la inceputul sec XX fiind preconizate de catre penalistul belgian Adolf Prins care preconiza un sistem de sanctiuni complex mergand de la pedeapsa pana la masuri de siguranta si avand ca scop mentinerea ordinii publice. In 1960 penalistul italian filipo gramatica a publicat lucrarea Principii de aparare sociala in care neaga necesitatea dreptului penal, a infractiunii, a pedepsei, a responsabilitatii, propunand inlocuirea dreptului penal cu notiunea de aparare sociala pe care o considera o ramura a dreptului. Aceasta ramura a dreptului are ca obiectiv ameliorarea individului, incluzand aici, pe langa infractor, antisocialul, inadaptatul, deviantul. Masurile de aparare sociala se executa oriunde numai in penitenciar nu! ideile lui filipo gramatica au fost respinsa chiar si de apararea ... a carui lider a fost. Tezele reabilitatii sociale a penalistului francez marc ancel, el se opune dreptului penal clasc si postulatelor pozitiviste fara a nega necesitatea dreptului penal, a notiunii de infractiune si responsabilitate. Solicita o mai buna cunoastere a delicventului si din acest motiv preconizeaza constituirea unui dosar de personalitate intocmit de medici, sociologi si criminologi si psihologi. In urma consultarii acestui dosar de personalitate urma sa se aleaga intre o pedeapsa sau o masura de siguranta. Curs 3 – drept penal – 18.10.2013Legea penala si principiile aplicarii acesteiaIn codul penal sintagma ”lege penala” este folosita nu numai in sensul de act normativ emis de puterea legislativa, dar si in aceea mai larg de regula sau norma de drept penal. Denumirea de lege penala poate fi atribuita unei norme cu o dubla conditie:

a) Sa aiba caracter penalb) Sa fie cuprinsa intr-un act normativ cu putere de lege

Categorii de legi penale:

a) Legi penale generale – dispozitie cu caracter penal de generala aplicare sau avand aplicatie la un mare numar de norme penale speciale. (ex. Tentativa, concursul, etc). Pornind de la acest principiu se da denumirea lege penala generala codului penal. Intelese ca ansamblu de norme de drept penal sistematizate dupa anumite criterii si continand norme penale generale cu valoare de principii cat si majoritatea normelor penale speciale.

b) Legi penale speciale – contin norme derogatorii de la dreptul comun. In dreptul nostru singura lege penala generala este codul penal.

1. Legi penale permanente – sunt legile cu aplicare nedeterminata2. Legi penale temporare – au o durata determinata cuprinsa fie in prevederile in actului

normativ respectiv, fie prin incetarea situatiei exceptionale pentru care au fost adoptate (calamitati, razboi, revolutie etc. )

a) Legi penale ordinare – sunt cele care sunt adoptate in conditii normale sau obisnuite. b) Legi penale exceptionale – sunt determinate de necesitatea apararii valorilor sociale in

situatii exceptionale

Normele de drept penal si structura acestora:Normele juridice penale din legislatia noastra sunt norme de drept particularizate prin continut si structura specifice. Asta inseamna ca isi indeplinesc functia regulatoare prin prevederea faptelor periculoase pentru valorile sociale si prin interzicerea lor sub sanctiuni specifice.

Structura normei penale:In general normele au structura formata din 3 parti:

a) Ipotezab) Dispozitie c) Sanctiune

Unii autori sunt de parere ca acelasi lucru exista si in dreptul penal. Altii autori apreciaza insa ca norma penala speciala cuprinde numai doua elemente: dispozitia si sanctiunea. Dispozitia consta in interzicerea unei anumite actiuni sau omisiuni, iar sanctiunea consta in pedeapsa ce urmeaza sa fie aplicata in cazul nerespectarii dispozitiei. Aceasta opinie este mai aproape de realitate.

Categorii de norme penale:Desi se caracterizeaza prin trasaturi proprii in raport cu alte categorii de norme juridice, normele de drept penal se caracterizeaza prin structura specifica si sfera de incidenta.

1. Norme generale si speciale. Distinctia se face dupa criteriile continutului si sfera de incidenta. Normele generale sunt de generala aplicare, in timp ce normele speciale sunt aplicate numai in raport cu actul de conduita.

2. Norme prohibitive si onerative. Normele prohibitive contin, ca regula de conduita, abtinerea de la savarsirea faptei descrise si incriminata. In timp ce normele onerative contin, ca regula de conduita, savarsirea faptei a carei omitere este interzisa.

3. Norme unitare si divizate. Sunt unitare normele care contin ambele elemente (dispozitia si sanctiunea) in continutul aceluiasi articol. In timp ce normele divizate atunci cand elementele

lor se gasesc fie in articole diferite in cuprinsul aceluiasi act normativ, fie in acte normative diferite. Se cunosc urmatoarele norme: norme de incriminare in cadru (in alb) si normele de trimitere si de referire (ambele intra in normele divizate). Normele de incriminare cadru sau in alb are in continutul sau o dispozitie de incriminare cadru si o sanctiune corespunzatoare, iar prevederea faptelor interzise se face prin norme cuprinse in alte acte normative. (exemplu: art. 281 din Codul Penal care spune: `exercitarea fara drept a unei profesii constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani` - dar care profesie? In alte articole precum cele de privind profesia de avocat spune ca cei care exercita profesia de avocat sunt sanctionati conform legii penale – acestea fiind in legatura). Normele penale de trimitere si de referire – sunt considerate norme de trimitere acele norme incompletecare se completeaza imprumutand aceste elemente de la alte norme la care fac trimitere, incat acele elemente sunt incorporate in norma de trimitere. (ex: acele norme care fac trimitere la pedeapsa unei alte infractiuni). Normele de referire sunt si ele incomplete si se completeaza prin imprumutarea de elemente de la alte norme, intocmai ca si normele de trimitere, cu deosebirea ca normele de referire isi subordoneaza continutul fata de elementele complinitoare. (ex. Infractiunea de ultraj care ne spune ca amenintarea, lovirea sau vatamarea corporala a unui functionar public in functiune se pedepseste de la 5 luni la 5 ani – judecatorii si militienii si insulta)

Interpretarea si aplicarea legii penale:Interpretarea legii penale este o operatiune logico rationala care se efectueaza cu ocazia si in vederea aplicarii normelor de drept si are ca scop descoperirea vointei legiuitorului exprimata in aceste norme cu privire la cazul concret. Formele interpretarii:Interpretarea poate fi oficiala cand este efectuata de organe sau subiecti oficiali. Poate fi neoficiala (doctrinala) cand este efectuata de oamenii de stiinta. Interpretarea oficiala poate fi la randul sau: autentica (legala) atunci cand se efectueaza de organul care a emis norma sau poate fi si cauzala (de cauza)atunci cand se efectueaza de catre organul judiciar. Interpretarea autentica poate fi contextuala cand este facuta de organul emitent odata cu adoptarea normei interpretate sau posterioara cand este facuta ulterior adoptarii normei interpretate. Norma interpretatoare face corp comun cu norma interpretata, cu conditia sa nu creeze inculpatului o situatie mai putin favorabila, caz in care vine in contradictie cu art. 15 din alin (2) din Constitutie. Metodele de interpretare a legii penale:Interpretarea literala sau gramaticala consta in cautarea intelesului normei de drept penal in cuvintele prin care a fost exprimata, textul urmand a fi analizat, atat din punct de vedere etimologic pentru a se afla sensul cuvintelor folosite, cat si din punct de vedere sintactic si stilistic pentru a se desprinde intelesul logic al textului. Interpretarea rationala sau logica – consta in folosirea procedeelor logice, a rationamentelor pentru a descoperi adevarata vointa a legiuitorului. Se foloseste atunci cand nu s-a reusit sa se descopere intelesul normei prin metoda gramaticala. Aceasta metoda presupune cunoasterea scopului legii penale, a necesitatilor obiective care au impus adoptarea legii si care explica ratiunea acesteia (ratio legis). De asemenea, trebuie cunoscute principiile de politica penala care isi gasesc expresia in lege (mens legis). Rationamentele care sunt folosite:

1. A fortiorise intemeiaza pe argumentul ca daca legea interzice mai putin, interzice implicit si mai mult (a minori ad maius) iar daca permite mai mult, implicit permite si mai putin (a maius ad minori).

2. Per a contrario se bazeaza pe argumentul ca daca o dispozitie legala interzice sau sanctioneaza o fapta numai in anumite conditii, inseamna ca nu se refera si la alte conditii, fiind exclusa aplicarea ,a situatiile neprevazute de ea.

3. Reductio ad absurdum se bazeaza pe argumentul ca orice alta interpretare data normei ar avea consecinte inadmisibile.

4. A pari se bazeaza pe argumentul ca in situatii identice, trebuie sa existe aceeasi solutie juridica (ubi e adevaratio ibi idem ius). Se poate intemeia pe argumentul ca legea care se refera la modalitatile cele mai frecvente, le prevede implicit si pe celelalte (de eo quod plerumque fit)

In interpretarea logica pot fi folosite mai multe rationamente.Interpretarea istorica consta in cautarea intelesului normei de drept penal prinstudierea datelor de ordin politic, economic si juridic ce caracterizeaza conditiile in care norma a fost adoptata.Interpretarea sistematica consta in cautarea intelesului normei de drept penal pornind de la corelatia existenta intre aceasta si alte norme din aceeasi lege sau din alte acte normative.Interpretarea prin analogie are in vedere cautarea intelesului normei cu ajutorul alteia care prevede un caz asemanator si care este mai clara, referindu-se la o situatie asemanatoare (de similibus ad similia).Rezultatele si limitele interpretariiSe poate constata ca legea a exprimat atat cat a voit legiuitorul (lex dixit quom voluit) sau ca legea a exprimat mai mult decat a voit legiuitorul ( lex dixit minus quom volui –interpretare extensiva) sau lex dixit plus quoan voluit- restrictiva.Este unanim admis ca legile penale sunt de stricat interpretare (penalia substrictisimae interpretatione).Aplicarea legii penaleSe face in raport cu mai multe elemente de care sunt legate fenomenele juridice penale:

1. Timpul : este un element determinat prin aceea ca aplicarea legii penale are o durata in timp. 2. Teritoriul : in virtutea principiului suveranitatii nationale, legea penala este aplicabila pe un

teritoriu determinat.3. Persoanele : legea penala se adreseaza persoanelor care sunt destinatarii si beneficiarii

reglementarilor sale.4. Fapte : legea penala interzice faptele periculoase si de aceea se raporteaza la fapte.

Aplicarea legii penale in spatiuEste expresia vointei puterii publice, legea penala se aplica pe teritoriul pe care se exercita suveranitatea statului. In raport cu teritoriu, infractiunilor pot fi sarvarsite in intregime pe acesta, in intregime in afara teritoriului, fie parte in teritoriu sau parte inafara lui.Aplicarea legii penale in raport cu faptele savarsite pe teritoriuTeritorialitatea este principiul de baza in aplicarea legii penale in spatiu. Potrivit art 3 din CP actual si art 8 din NCP, legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Aplicarea legii penala fata de infractiunile savarsite pe teritoriul tarii este exclusiva si neconditionata.Notiunea de teritoriu: prin teritoriu in sensul legii penale se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian. Teritoriul tarii cuprinde:

1. Suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico-geografice ale statului (sol, subsol, spatiu aerian)

2. Apele cuprinse intre frontiere (ape curgatoare, balti, lacuri)3. Marea teritoriala care este definita in legea 17/1990 si cuprinde fasia adiacenta tarmului ori

dupa caz apele maritime interioare avand latimea de 12 mile marine masurata de la liniile de baza care sunt considerate liniile celui maimare reflux sau liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului.Limita exterioara a marii teritoriale este linia care uneste fiecare punct situat la o distanta de 12 mile marine de la punctul cel mai apropiat al liniilor de baza. Marea teritoriala se delimiteaza fata de statele vecine prin conventii bilaterale.

Infractiunile savarsite pe teritoriul tarii: potrivit art 143 CP si art 8 alin 3 din NCP – prin infractiune pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune pe teritoriul aratat in art 143 ori de o nava sau aeronava romana. Prin aceasta, legiuitorul roman consacra principiul ubicuitatii in sensul ca se considera savarsita pe teritoriul tarii s-a produs numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii pe teritoriul tarii sau pe o alta nava sau aeronava romana.Exceptii de la principiul teritorialitatii: aplicarea legii penale in principiul legii teritorialitatii cunoaste anumite restrangeri in sensul ca nu are loc in raport cu anumite categorii de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii precum cele savarsite de persoane are se bucura de imunitate sau cele savarsite de personalul armatelor straine aflate in trecere sau stationate pe teritoriul tarii. Legea penala romana nu se aplica reprezentantilor diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care in conformitate cu conventiile internationale nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman.Imunitatea de jurisdictie decurge din imunitatea diplomatica si este prevazuta in conventii internationale privitoare la relatiile diplomatice semnate de statul roman precum conventia de la Viena din 1961 care se aplica demnitarilor si diplomatilor.Cu privire la trupele straine stationate ori aflate in trecere pe teritoriul unui stat functioneaza in dreptul international regula ca acestea nu sunt supuse jurisdictiei statului pe al carui teritoriu se afla.

Dr penal - curs 5 – 25.10.2013Navele si aeronavele militare sau guvernamentale intrucat acestea reprezinta statul caruia ii apartin si se afla pe teritoriul tarii cu aprobarea speciala a Guvernului roman, infractiunile savarsite la bordul lor nu cad sub jurisdictia statului roman. Nu cad sub jurisdictia statului roman nici faptele savarsite pe teritoriul romanesc de persoanele care fac parte din echipaj sau personalul specializat al acestor nave pe timpul cat se afla in porturi sau aeroporturi ori in apele maritime interioare sau in marea teritoriala a Romaniei.In cazul navelor folosite in scopuri comerciale, principiul general admis este ca infractiunile savarsite la bordul acestora si cu atat maimult infractiunile savarsite pe teritoriul tarii de personalul lor cad sub incidenta legii penale romane. In art 26 al legii 17/1990 se prevede ca jurisdictia penala a Romaniei se exercita pt orice infractiune savarsita pe teritoriul roman de catre persoane imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale pe timpul cat se afla in porturile romanesti.In ceea ce priveste trecerea acestora prin marea teritoriala, jurisdictia nu se va exercita decat in urmatoarele conditii:

- Cand infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau de o persoana fara cetatenie cu domiciliul in tara.

- Cand infractiunea este indreptata impotriva unui cetatean roman ori a unei persoane rezidente pe teritoriul Romaniei.

- Cand infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica.

- Cand infractiunea in exercitarea jurisdictiei este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de droguri sau substante psihotrope

- Cand asistenta autoritatilor romane este solicitata in scris de catre capitanul navei ori reprezentantul diplomatic sau consular.

Aplicarea legii penale in raport cu faptele savarsite in afara tariiIn dreptul penal a dominat multa vreme principiul teritorialitatii absolute, decaurgand din suveranitatea statelor asupra propriilor teritorii. Consecinta era ca persoanele care se refugiau in strainatate nu raspundeau penal pentru faptele savarsite in tara. Principalul neajuns era inexistenta colaborarii intre state in lupta contra criminalitatii.Prima atenuare a principiului teritorialitatii absolute a fost recunoasterea obligatiei statelor fie de a-i preda pe infractorii refugiati pe teritoriul lor, fie de a-i judeca (aut dedere aut unire) – acesta a fost inceputul institutiei extradarii infractorilor.Referitor la raspunderea persoanelor care savarsesc infractiuni in strainatate au fost formulate mai multe terorii si principii. Una din acestea este a personalitatii, nationalitatii sau cetateniei active, potrivit careia legea penala se aplica fata de cetatenii sai chiar si atunci cand au savarsit infractiuni in strainatate. Aceasta teorie nu rezolva insa problema persoanei care savarseste o infractiune contra altui stat decat acela al carui cetatean este sau a persoanei care se refugiaza pe teritoriul unui stat unde nu i se cere extradarea. Pentru remedierea acestei situatii a fost formulat principiul realitatii sau protectiei reale (al cetateniei aside). Potrivit acestui principiu, legea penala se aplica infractorilor extradati sau care au fost prinsi pe teritoriul unui stat dupa ce au savarsit infractiuni in strainatate contra statului respectiv ori catre cetatenilor acesteia.Pentru a se asigura sanctionarea tuturor infractorilor a fost formulata teoria universalitatii legii penale. Legea penala se aplica tuturor infractorilor fie ca sunt cetateni romani sau straini , fie ca sunt domiciliati in tara sau in strainatate si independent de locul savarsirii infractiunii. Este regula ca infractorulpoate fi judecat si sanctionat acolo unde a fost gasit (ubi de invenero ibi te iudi cabo), aplicandu-se legea locului unde a fost prins (– lex fori et prevencionis). Fata de aceste principii, Romania a adoptat principiul teritorialitatii temperate in sensul ca desi recunoaste importanta principiului teritorialitatii legii penale, realizeaza o atenuare a rigiditatii acestuia si o completare cu alte principii din nevoia unei lupte eficiente cu criminalitatea in plan intern si international.Personalitatea legii penalePrincipiul personalitatii legii penale sau al cetateniei active este prevazut de legea nostra penala din art 4 CP.: legea penala se aplica infractiunilor savarsite inafara teritoriului tarii daca faptuitorul este cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania.Conditii de aplicare a principiului:

- Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala care potrivit legii romane sa constituie infractiune.

- Faptuitorul sa fie cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania. Legea penala romana are in acest caz o competenta exclusiva si neconditionata adica nu intereseaza gravitatea infractiunii, nici daca ea este incriminata si de legea tarii unde a fost savarsita. Acest neajuns a fost criticat in doctrina si corectat in NCP unde se prevede ca legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriuluo tarii de catre un cetatean roman sau de catre o persoana juridica romana daca pedeapsa este detentiunea de viata sau mai mare de 10 ani. In celelalte cazuri, legea penala se aplica infractiunilor savarsite inafara teritoriului tarii numai daca fapta este incriminata de legea penala a tarii unde a fost savarsita (conditia dublei incriminari). Diferenta consta in scoaterea apatrizilor pe motiv ca ei nu beneficiaza de

protectia legii pentru faptele savarsite in strainatate decat cetatenii si a fost prevazut un prag pt gravitatea faptelor savarsite.

Principiul realitatii legii penale (nationalitatii cetateniei pasive)

Prevede ca legea noastra penala se aplica infractiunilor savarsite inafara tarii de cetatenii romani ori de apatrizi care nu domiciliaza in Romania contra statului sau contra vietii, integritatii corporale ori sanatatii vreunui cetatean roman. Sunt avute in vedere infractiunile contra statului (art. 153-173) si infractiunile contra vietii (art 174-179) dar si orice infractiuni savarsite cu intentie sau din culpa care au avut ca urmare moartea unei persoane. Sunt mentionate infractiunile care au avut ca urmare vatamarea integritatii corporale sau sanatatii vreunui cetatean roman. Universalitatea legiipenalePotriv art 6 CP, legea penala se aplica si altor infractiuni decat cele contra sigurantei statului sau integritatii corporale ori sanatatii vreunui cetatean roman savarsite in strainatate de un cetatean roman sau de un apatrid care nu domiciliaza in tara. In cazul regimului universașitatii, incidenta legii penale romane, desi este de asemenea exclusiva, in sensul ca nu admite aplicarea legii penale straine in solutionarea conflictelor de drept penal, ea nu mai este neconditionata.Privitor la infractiune se cere ca aceasta sa fie alta decat cele prevazuta in articolul 5 care atrag incidenta legii penale romane in baza principiului protectiei reale dar se cere si ca infractiunea sa fie prevazuta de legea penala a tarii unde a fost savarsit (conditia dublei incriminari). Cu privire la persoana infractorului, se cere ca acesta sa fie cetatean roman sau apatrid fara domiciliu in Romania deoarece in caz contrar ar fi incident principiul personalitatii legii penale. Deasemenea se cere ca infractorul sa se afla de buna voie pe teritoriul tarii noastre si sa nu se afle ca rezultat al extradarii, situatie in care opereaza principiul specialitatii adica o persoana judecata pentru furt nu poate fi judecata decat pentru acel furt.Cu privire la urmarire si judecata, se cere ca acestea sa fie posibile si potrivit legii tarii unde s-a savarsit infractiunea adica sa nu existe vreo cauza care sa impiedice punerea in actiune a actiunii penale sau exercitarea actiunii penale ori executarea pedepsei.Prioritatea conventiilor internationalePrin conventii internationale.pot fi stabilite reguli si conditii de aplicare a legii penale altele decat cele stabilite in Codul Penal. Aceasta regula a prioritatii conventiilor internationale este prevazuta in art 7 CP care prevede ca dispozitiile din art 5 si 6 privitoare la aplicarea legii penale in raport cu infractiunile savarsite in strainatate se realizeaza numai daca nu se prevede altfel printr-o conventie internationala la nivel europea in materie panala.a fost amplu reglementata printr-o serie de conventii referitoare la formele de cooperare in domeniu intre care un loc important il ocupa extradarea infractorilor, conventii ratificate si transpuse in legislatia interna a statelor.Aplicarea legii penale in timpPrincipala sursa a problemelor privind aplicarea legii penale in timp o constituie succesiunea legilor penale, abrogarea sau inlocuirea lor cu altele noi.Determinarea legii penale active – determinarea legii penale incidente se face prin stabilirea datei la care intra in vigoare si a celei la care iese din vigoare. La stabilirea datei intrarii in vigoare trebuie avut in vedere prevederile art 78 din Constitutie potrivit careia legea intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Majoritatea legilor penale au in cuprinsul lor precizarea unei date ulterioare la care intra in vigoare. Intervalul de timp dintre publicare si intrare in vigoare poarta denumirea de vacatio legis si este destinat cunoasterii actului normativ. Nimeni nu se poate prevala de necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii.

Concursul de legi penale Este posibil ca in acelasi interval de timp sa fie in vigoare una sau mai multe legi penale, una cuprinzand o reglementare generala, altele cuprinzand o reglementare speciala. Aceasta situatie poarta denumirea de concurs de legi si se pune problema alegerii legii penale incidente. Regula o constituie aplicarea legii penale speciale, pornind de la insasi ratiunea de a fi a acesteia si anume de a deroga de la legea generala.In legislatia noastra penala, au caracter de legi speciale dispozitiile cu caracter penal cuprinse in legi extrapenale precum si dispozitiile din partea speciala a Codului Penal in raport cu dispozitiile din partea generala. Este posibil ca o fapta sa fie incriminata si sanctionata prin dispozitii diferite din care una in partea speciala a CP iar alta intr-o lege extrapenala. In aceste conditii se admite ca legea extrapenala concretizeaza si particularizeaza conditiile de incriminare astfel ca va fi aplicabila legea speciala.Neretroactivitatea legii penalePrincipiul neretroactivitatii legii penale este prevazut in dispozitia din art 11 CP in care se arata ca legea penala nu se aplica faptelor care la data cand au fost savarsite nu erau prevazute ca infractiuni. Acest principiu contine regula ca legea penala care prevede ca infractiuni fapte care pana atunci nu erau incriminate (incriminatio ex novo) nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare.Retroactivitatea si ultraactivitatea legii penalePrincipiul retroactivitatii legii penale contrazice numai formal principiul legalitatii fiind in realitate in acord cu continutul acestuia si cu toate celelalte principii fundamentale ale dreptului penal si ale politicii penale. Cunoaste doua aspecte:

1. Retroactivitatea legii dezincriminatoare: in art 12 se prevede ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche daca numai sunt prevazute de legea noua. Se cere ca prin legea noua sa se abroge expres dispozitiile incriminatoare existente pana atunci sau sa fie abrogate tacit prin inlocuirea lor cu alte dispozitii care reglementeaza aceeasi materie si care sunt singurele aplicabile, cele initiale ramanand fara obiect. Dezincriminarea (abolitio criminis) echivaleaza cu o reabilitare de drept a fostului condamnat care se bucura de momentul intrarii in vigoare a legii dezincriminatoare de toate drepturile fara incapacitati sau decaderi. Efectele dezincriminarii sunt radicale, obligatorii si nelimitate in timp, facand sa fie inlaturate pentru viitor toate efectele penale ale fapte dezincriminate.

2. Retroactivitatea legii penale interpretative: prncipiul aplicarii legii penale cu efect retroactiv a legii interpretative este unanim admis daca pe cale de interpretare nu se ajunge la o situatie mai nefavorabila infractorului. Necesitatea unei legi penale interpretative nu se iveste decat in mod exceptional in conditii de elaborare speciala a legilor, aceasta necesitate putand fi exclusa.

Prevederile art 13 din CP care prevad retroactivitatea legii care prevede masuri de siguranta sau educative trebuie considerate abrogate ca venind in contradictie cu prevederile art 15 alin 2 din Constitutie.Ultraactivitatea legii penale Principiul aplicarii cu efect ultraactiv al legii penale contine regula ca legea penala se aplica in mod obligatoriu si dupa iesirea ei din vigoare atunci cand este vorba de solutionarea conflictelor de drept penal nascute in timpul cat era in vigoare, constituind o exceptie de la principiul aplicarii legii penale active principiul ultraactivitatii nu este admis decat in cazuri speciale si anume in cazul legilor temporare si a legilor exceptioanale care se aplica pe o perioada de timp determinata.Drept penal – curs 5 – 1.11.2013

Aplicarea legii penale in situatii tranzitoriiNotiunea de situatii tranzitorii: in stiinta dreptului penal, se intelege prin situatie tranzitorie succesiunea a 2 sau mai multe legi penale prin care se reglementeaza aceleasi relatii de aparare sociala incriminand si sanctionand aceleasi fapte in conditii diferite iar faptele concrete savarsite nu sunt judecate definitiv inainte de abrogarea legii in vigoare la data savarsirii lor. Situatiile tranzitorii sunt examinate uneori sub denumirea de conflictul legilor penale in timp. Denumirea este improprie intrucat conflictul legilor penale presupune existenta a doua sau mai multe legi in vigoare in timp ce in cazul succesiunii legilor penale una din legi este abrogata. Teorii privitoare la determinarea legii aplicabile in situatii tranzitoriiPotrivit teoriei ultraactivitatii ar trebui sa se aplice totdeauna legea veche sub imperiul careia a fost savarsita fapta. S-a argumentat ca neretroactivitatea legii penale noi inseamna non incidenta asupra faptelor savarsite anterior intrarii ei in vigoare astfel ca legea veche va ultraactiva. S-a invocat si faptul ca legea noua nu poate aduce atingere drepturilor castigate in temeiul legii vechi si anume dreptul infractorului de a pretinde sa nu i se aplice o alta sanctiune decat cea din legea veche si dreptul statului de a pretinde sa se aplice legea pe care infractorul a incalcat-o. Teoria ultraactivitatii nu poate justifica convingator aplicarea legii vechi cand legea noua este mai usoara. Teoria retroactivitatii sustine ca in situatii tranzitorii trebuie sa se aplice de fiecare data legea noua pentru motivul ca este mai corespunzatoare nevoilor apararii sociale decat legea veche dar aplicarea legii noi in conditiile in care legea veche prevede o pedeapsa mai usoara, incalca principiul legalitatii sanctiunilor de drept penal.Teoria extraactivitatii legii mai blande sau principiul mitior lex a castigat cei mai multi adepti. Potrivit acesteia trebuie sa se aplice de fiecare data legea mai favorabila infractorului, fie ca este vorba de legea veche, fie ca este vorba de legea noua. Daca legea veche este mai favorabila, trebuie sa se aplice aceasta intrucat a fost cunoscuta de infractor. Daca legea noua este mai favorabila, trebuie sa se aplice aceasta intrucat corespunde mai bine nevoilor apararii sociale. Principiul aplicarii legii penale mai blande nu vizeaza protectia infractorului, ci o mai buna aplicare a principiilor apararii sociale si politicii penale.Principiul mitior lex in dreptul pozitivIn dreptul penal contemporan, principiul extraactivitatii legii penale mai favorabile este dominant in ceea ce priveste aplicarea legii penale in situatii tranzitorii. Cu toate acestea, s-a sustinut de catre unii autori ca legea penala mai favorabila ar trbui sa se aplice numai faptelor care nu au fost definitiv judecate pana la intrarea in vigoare a legii noi nu si celor cu privire la care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare. Alti autori au fost de parere ca legea penala trebuie sa se aplice si faptelor definitiv judecate sub legea veche intrucat legea noua trebuie sa guverneze raporturile juridice penale pana la stingerea acestora prin executarea sanctiunii. Aceasta opinie a fost insusita si de legiuitorul Codului Penal din 1968 care prevede in art 13-15 pe de o parte aplicarea legii mai blande in raport cu faptele care nu au fost definitiv judecate sub legea veche (art 13) iar pe de alta plarte aplicarea legii noi mai favorabile in raport cu faptele definitiv judecate si cu pedepsele definitiv aplicate. Aplicarea legii penale mai favorabilePrincipiul aplicarii legi penale mai blande este prevazut in art 13 din Codul Penal in vigoare si in art 5 din NCP: in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea defintiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplica legea mai favorabila. Existenta mai multor legi succesive nu modifica actiunea principiului legii mai favorabile, legea aplicabila urmand sa fie aleasa dintre toate legile penale existente pe parcursul situatiei tranzitorii.Cat priveste determinarea infractiunilor in raport cu care trebuie sa se stabileasca legea incidenta se tine seama de faptele savarsite inainte de data iesirii din vigoare a legii vechi.

In cazul infractiunilor incepute sub legea veche dar continuate sub legea noua (infractiunile continue, continuate si de obicei), problema nu se pune intrucat aceste infractiuni se considera savarsite exclusiv sub legea noua. Pentru a exista o situatie tranzitorie trebuie sa se constate ca infractiunea savarsita nu a fost judecata pana la data iesirii din vigoare a legii vechi. Exista deci situatie tranzitorie cand in momentul intrarii in vigoare a legii noi nu se pornise procesul penal pentru o infractiune savarsita sub legea veche sau procesul penal se afla in faza de urmarire penala sau de judecata adica nu se pronuntate inca o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la acea fapta. Exista deasemenea situatie tranzitorie cand hotararea definitiva a fost desfiintata ca urmare a urmarii unei cai extraordinare de atac. Criterii de determinare a legii penale mai favorabileLegea nu prevede criteriile dupa care trebuie sa se deterimine legea penala mai favorabila. Este insa admis ca trebuie examinate comparativ legile penale succesive sub raportul conditiilor de incrimiare a faptei, de tragere la raspundere penala sau de sanctionare. Trebuie sa se tina seama nu numai de pedeapsa prevazuta pentru infractiunea savarsita ci si de toate normele si institutiile incidente care influenteaza raspunderea penala a faptuitorului: cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei, pedepsele complementare si accesorii, dispozitiile privitoare la tentativa, participatie etc. la solutionarea practica a problemei se recomanda mai intai examinarea problemelor referitoare la temeiul si conditia tragerii la raspundere penala pentru infractiunea savarsita. Este posibil ca o lege sa prevada conditii pe care cealalta nu le prevede. Este posibil ca o lege sa prevada prentru fapta savarsita, conditii speciale tragerii la raspundere juridica cum ar fi plangerea penala sau sesizarea organului competent. Daca dupa examinarea acestor elemente nu se ajunge la determinarea legii penale mai favorabile, se analizeaza legile succesive sub aspectul sanctiunilor dispuse pentru fapta respectiva, fiind mai valorabila legea care prevede o pedeapsa mai usoara. Pentru stabilirea pedepsei mai usoar se tine seama de natura sanctiunii iar daca pedepsele sunt de aceeasi natura se tine seama de durata sau cuantumul acestora adica in limitele minime si maximele prevazute de lege. Totodata trebuie sa se tina seama de cauzele de agravare si atenuare, fiind in genere mai favorabile legea care permite stabilirea unei pedepse mai usoare. La stabilirea legii mai favorabile se tine seama de pedepsele principale si nu de pedepsele complementare. Cu privire la pedepsele complementare nu se are in vedere principiul legii mai favorabile ci principiul legii mai conforme cu interesele apararii sociale.

Reguli de folosire al criteriilorIn folosirea criteriilor in determinarea legii penale mai favorabile trebuie respectate anumite reguli care asigura realizarea corecta a principiului mitior lex. Una din aceste reguli este aplicarea in exclusivitate a unei dintre legile succesive dintre cele doua sau mai multe legi, trebuie sa se aleaga aceea care se dovedeste mai favorbila pentru infractor fara a combina dispozitiile celor doua sau mai multe legi penale. Este inadmisibil ca din doua sau mai multe legi penale sa se creeze o a 3 a lege (lex tertia) care sa cuprinda dispozitii mai favorabile din acestea. In ciuda conceptiei unanime ca este inadmisibila lex tertia, nu exista o conceptie unitara cu privire la combinarea dispozitiilor intr-o asa numita lex tertia. Intr-o conceptie restrictiva se considera ca legea care este mai favorabila in ceea ce priveste calificarea faptei trebuie sa se aplice si in cazul altor institutii de drept penal, cum ar fi recidiva sau concursul chiar daca in acest caz nu este favorabila. Intr-o alta conceptie, mai extinsa, se considera ca aplicarea legii mai favorabile trebuie sa se faca in raport cu fiecare institutie de drept penal care se aplica in mod autonom. Intr-o asemenea conceptie daca incadrarea juridica s-a facut dupa o anumita lege mai favorabila, aceasta nu exclude aplicarea dispozitiilor dintr-o alta lege cu privire la recidiva sau concurs, daca acestea sunt mai favorabile. Legea opreste combinarea dispozitiilor care nu pot fi aplicate autonom. Este inadmisibila calificarea faptei dupa o lege si

aplicarea pedepsei sau a circumstantelor atenuante prevazute in alta lege. Aplicarea dispozitiilor cu privire la conditiile recidivei dintr-o lege si a dispozitiile cu privire la pedeapsa in caz de recidiva dintr-o alta lege. O alta regula priveste necesitatea verificarii criteriilor de determinare a legii mai blande, nu in mod abstract ci in mod concret, tinand seama de fiecare situatie in parte. Este necesar sa se cunoasca, pe de o parte fapt si imprejurarile in care a fost savarsita, iar pe de alta parte dispozitiile legale incidente in raport cu situatia de fapt. Potrivit fiecareia din legile succesive stabilindu-se situatia cea mai favorabila pentru infractor.

Aplicarea legilor mai favorabile in cazul pedepselor definitiveIn vederea asigurarii integrale a principiului legii mai favorabile, legea prevede posibilitatea aplicarii acesteia si in cazul faptelor in care s-au aplicat pedepse definitive, indiferent daca pedeapsa nu a fost inca executata, se afla in curs de executare ori a fost executata integral. In cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema aplicarii legii mai favorabile fiind ca aceasta este prin ipoteza legea noua, care este singura aplicabila. Unica problema este daca legea noua este intradevar mai favorabila.

Conditiile aplicarii legii penale mai favorabileAplicarea legii mai favorabile in cazul pedepselor definitive este prevazuta in art. 14 Codul penal in vigoare si in art. 6 din Noul Cod Penal. Potrivit acestor dispozitii, daca, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei, a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, pedeapsa aplicata, daca depaseste maximul special prevazut in legea noua, se reduce la acest maxim. Adica avem o hotarare judecatoreasca de condamnare care prevede 15 ani de inchisoare pentru furt calificat, iar noua lege prevede pentru aceeasi incadrare un maxim de 12 ani, atunci hotararea judecatoreasca se reduce la 12 ani.Conditii:

- Sa existe o hotarare definitiva de condamnare a inchisorii sau privarii de libertate- Dupa ramanerea definitiva a hotararii sa intre in vigoare o lege noua- Legea noua trebuie sa fie mai favorabila- Pedeapsa aplicata trebuie sa depaseasca maximul special prevazut de legea noua.

Efectele aplicarii legii penale mai favorabile in cazul pedepselor neexecutate integralIn ceea ce priveste pedepsele principale, pedeapsa inchisorii sau a amenzii, se reduce la maximul special prevazut de legea noua. In cazul pedepsei detentiunii pe viata se aplica maximul inchisorii prevazut de legea noua. Daca legea veche prevede inchisoare si legea noua prevede amenda, se aplica amenda. In ceea ce priveste pedepsele complementare, masurile de siguranta si masurile educative, daca nu mai sunt prevazute de legea noua atunci nu se mai executa, iar daca sunt prevazute se aplica in limitele si conditiile prevazute de aceasta. Efectele in cazul pedepselor executate integralIn cazul pedepselor executate integral, termenele de reabilitare prevazute de lege in raport cu pedeapsa pronuntata de instanta se socotesc nu de la data executarii in fapt a pedepsei, ci de la data la care s-ar fi incheiat executarea pedepsei reduse, potrivit legii noi.

Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabileDaca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, instanta, tinand seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia, cat si de timpul

cat a executat poate dispune, fie reducerea, fie mentinerea pedepsei. (este o reducere facultativa) Conditiile pentru aplicarea acestei legi:

- O hotarare ramasa definitiva la pedeapsa inchisorii- o lege noua mai favorabila- instanta sa faca uz de criteriile prevazute de lege, persoana condamnatului, gravitatea

infractiunii, comportarea acestuia, partea din pedeapsa executata.

Este o apreciere subiectiva a instantei, motiv pentru care Noul Cod Penal a renuntat la aplicarea facultativa a legi mai favorabile. Efectele aplicarii facultative a legii penale mai favorabileEfectul principal este reducerea pedepsei inchisorii aplicata prin hotararea judecatoreasca definitiva. Legea prevede ca pedeapsa aplicata nu poate fi redusa sub limita ce ar rezulta din reducerea pedepsei proportional cu reducerea maximului special prevazut in legea noua pentru infractiunea savarsita. Efectele aplicarii facultative a legii penale in cazul pedepselor executate integralBeneficiaza si de reducerea pedepsei si fostii condamnati care executasera integral pedeapsa pana la intrarea in vigoare a legii mai favorabile. In acest caz, pedeapsa prevazuta in hotararea de condamnare se reduce cu o treime indiferent de durata pedepsei efective executate. Teoria generala a infractiunilor..

Curs penal 6 – 8.11.2013 TEORIA GENERALA A INFRACTIUNIIConcept: infractiunea este un act de conduita exterioara, interzis de lege sub o sanctiune specifica dreptului penal, si anume pedeapsa. Infractiunea este actul de conduita interzis prin norma incriminatoare.Premisele existenta infractiunii:

1. Norma incriminatoare care interzice o anumita actiune sau inactiune.2. Fapta concreta de genul celei avute in vedere de legiuitor la elaborarea normei

incriminatoare. 3. Corespondenta intre fapta concreta si norma incriminatoare: fapta sa corespunda celei

existente in norma incriminatoare.

Infractiunea ca fenomen: este un fenomen complex:- In primul rand este un fenomen material pentru ca se refera la un act de conduita

exterioara, o manifestare de energie susceptibila sa produca o transformare in lumea exterioara.

- In al doilea rand, este un fenomen uman pentru ca este un act de conduita umana constienta.

- In al treilea rand, este un fenomen social pentru ca aduce atingere unor valori sociale protejate de lege.

- In al patrulea rand este un fenomen moral politic pentru ca exprima atitudinea moral politica a faptuitorului fata de valorile sociale si ordinea de drept.

- In al cincilea rand, este un fenomen juridic pentru ca este incalcarea unei obligatii juridice de conformare prevazuta in norma incriminatoare.

Notiunea de infractiune:

Prin descrierea in continutul normei incriminatoare a unor actiuni sau inactiuni periculoase pentru valorile sociale, legiuitorul contureaza notiunile diferitelor infractiuni: omor, furt, delapidare, viol etc. normele penale incriminatoare cuprind notiunile diverselor infractiuni. Stiinta dreptului penal a elaborat si o notiune generala a infractiunii care cuprinde trasaturile esentiale tuturor faptelor interzise de legea penala. Notiunea de infractiune cuprinde, asadar , trasaturile comune tuturor infractiunilor. Definitia Infractiunii Legislatiile penale est-europene nu definesc infractiunea, lasand acest lucru in sarcina doctrinei. Au elaborat totusi definitii ale infractiunii, avand in vedere importanta deosebita pe care o reprezinta acesta institutie fundamentala a dreptului penal. Codul penal de la 1968 si-a insusit acesta conceptie si defineste infractiunea si defineste infractiunea in art 17, alin. (1) CP, care cuprinde 3 trasaturi esentiale:

1. Fapta care prezinta pericol social – aspect material si social2. Fapta savarsita cu vinovatie – aspect uman si moral politic3. Fapta prevazuta de legea penala

Definia serveste drept ghid pentru legiuitorul insusi in opera de elaborare a normelor incriminatoare precum si in opera de scoaterea din sfera ilicitului penal a faptelor care nu mai prezinta trasaturile esentiale ale infractiunii (detinerea ilegala de valuta). Definitia infractiunii are o importanta si dpdv practic, organele judiciare avand obligatia sa constate existenta tuturor trasaturilor esentiale ale infractiunii la fapta savarsita. Definitia infractiunii in doctrinaIn doctrina s-au dat mai multe definitii:

- actiunea sau inactiunea care, fiind socotita doloasa sau culpoasa, legiuitorul a sanctionat-o penaliceste – Ion Tanoviceanu,

- orice fapta incriminata de lege si sanctionata de pedeapsa – Dongoroz,- fapt material prevazut si pedepsit de lege si care poate fi imputat autorului sau – Vouin si

Leaute.

Trasaturile esentiale ale infractiunii:- Este in primul rand fapta unei persoane – un act de conduita exterioara avand o existenta

materiala obiectiva. Numai actele de conduita exterioara pot constitui infractiuni. Simplul gand nu poate constitui infractiune.

- Pericolul social al faptei - pentru a constitui infractiune, fapta trebuie sa prezinte pericol social. In intelesul legii penale, asa cum este prevazut in art 18 CP, fapta care prezinta pericol social este orice actiune sau inactiune care aduce atingere valorilor sociale protejate de lege.

Ca trasatura a infractiunii, pericolul social trebuie sa aiba caracter penal, adica sa aibe o gravitate care sa il deosebeasca de alte forme de ilicit juridic (adm, civil, disciplinar etc) si sa justifice incriminarea faptei sub sanctiune penala . pericolul social este variabil de la o infractiune la alta (amenintare – omor).Pericolul social generic se refera la un anumit tip de infractiune: furt, omor, talharie si este evaluat de legiuitori in abstracto pentru a decide daca fapta prezinta pericolul social al unei infractiuni si cat de ridicat este acest pericol pentru a i se stabili o sanctiune corespunzatoare. Legiuitorul face o evaluare generica folosind datele pe care le detine: importanta valorii sociale, gravitatea vatamarii, rezultatul posibil, calitatea faptuitorului, fregventa faptei etc. pericolul social generic difera de la o infractiune la alta. Pericolul social concret sau specific este pericolul social poe care il prezinta fapta savarsita si evaluata in concreto de organele judiciare penale, tinand seana de vatamarea sau periclitarea

efectiva a valorii sociale respective de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, de conditiile concrete ale savarsirii faptei, de imprejurarile acesteia etc. Pericolul social concret difera in cadrul aceluiasi tip de infractiune de la o fapta la alta. Nu toate legislatiile accepta pericolul social al infractiunii ca trasatura esentiala a infractiunii, sau mai exact ca element al definitiei infractiunii. De exemplu, NCP care defineste infractiunea in art 15, nu mai prevede pericolul social in definitia infractiunii. Aceasta conceptie apreciaza ca pericolul social este avut in vedere de legiuitor si nu mai trebuie mentionat expres in definitia infractiunii.

- Fapta savarsita cu vinovatie: pentru existenta infractiunii, este necesar ca fapta sa fie savarsita cu vinovatie, adica sa fie imputabila unei persoane. Infractiunea nu este o simpla descarcare de energie, ci o manifestare a constiintei si vointei persoane cu o expresie a personalitatii acesteia. Pentru existenta infractiunii, este necesar sa se constate o legatura de cauzalitate psihica intre faptuitor si fapta socialmente periculoasa savarsita de acesta, adica sa ii fie imputabila nu numai fizic ci si psihic.

Teorii privitoare la vinovatieTeoria PSIHOLOGICA concepe vinovatia ca forma a relatiei psihice dintre faptuitor si fapta prevazuta de legea penala. Ea releva caracterul concret si voit al faptei. Faptuitorul este vinovat deoarece si-a folosit in mod defectuos capacitatea psihica de intelegere, prevedere si dirijare a vointei in raport cu atitudinea faptuitorului fata de rezultat. Vinovatia poate avea forma intentiei sau culpei. Este vinovat cand a avut reprezentarea unui fapt dar si atunci cand nu a avut, desi trebuia si putea sa o aiba. Teoria NORMATIVA considera ca vinovatia nu este o realitate subiectiva, ci un concept normativ, exprimand un raport de contrarietate intre vointa subiectului si norma de drept. Faptuitorul este vinovat ca in cazul intentiei ca a savarsit cu vointa un fapt interzis care tocmai de accea nu trebuia voit iar in cazul culpei este vinovat ca a comis un fapt involuntar pe care nu trebuia sa il savarseasca ci sa foloseasca vointa pentru a impiedica savarsirea lui. In toate cazurile faptuitorul este vinovat pentru ca a actionat altfel decat prevedea norma de drept.In dreptul penal roman, vinovatia este inteleasa si reglementata pornind de la teoria psihologica. Latura subiectiva a conduitei este caracterizata si determinata de 2 factori inerenti vietii psihice a persoanei: constiinta sau factorul intelectiv si vointa si factorul volitiv. Vointa sau factorul volitiv – vointa este facultatea psihica prin care sunt mobilizate si orientate constient energiile fizice ale omului in vederea infaptuirii actelor de conduita exterioara. Vointa de a savarsi actul de conduita face ca acesta sa fie imputabil persoanei care l-a savarsit. Pentru existenta vinovatiei nu este suficient sa exista vointa ci trebuie ca aceasta sa fie liber determinata: adica, pe de o parte capacitatea persoanei de a fi stapana pe actele sale si pe de alta parte, lipsa oricarei constrangeri. Constiinta sau factorul intelectiv – facultatea psihica prin care persoana devine constienta de dorintele sale, de modul in care ar putea fi satisfacute, de actiunea sau inactiunea pe care ar urma sa o indeplineasca. In constiinta apare ideea savarsirii faptei, se cantaresc argumentele pro si contra si se ia decizia de savarsire sau de abtinere. Factorul intelectiv are rolul hotarator in reglarea activitatii umane. Prezenta acestui factor inseamna existenta vinovatiei, adica a imputatiei psihice, pe cand factorul volitiv dovedeste numai ca fapta apartine faptuitoruli (imputatie fizica). Factorul intelectiv arata daca faptuitorul este vinovat sau nu. Definitia vinovatiei: este atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa, o fapta care prezinta pericol social prevazuta de legea penala a avut in momentul executarii reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu le-a avut, trebuia putea sa le aiba.

Vinovatia in legea penala: potrivit art 19 alin. 1 CP, exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa. Tot legea explica aceste 2 notiuni:Exista intentie cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui sau desi nu il urmareste, accepta producerea rezultatului respectiv. Exista culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale dar nu il accepta, socotind fara temei ca nu se va produce precum si atunci cand nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa il prevada. Intentia si modalitatile eiIntentia directa este atunci cand faptuitorul isi reprezinta actiunea sau inactiunea, modul de infaptuire si urmareste producerea rezultatului. Intentia indirecta sau eventuala avem atunci cand faptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos si desi nu il urmareste, savarseste totusi fapta, acceptand eventualitatea producerii lui. Ceea ce caracterizeaza intentia indirecta este atitudinea indiferenta a faptuitorului fata de rezultatul socialmente periculos dar neurmarit faptei sale si acceptarea eventualitatii producerii acesteia. Alte modalitati ale intentiei:

1. Intentie simpla cand infaptuitorul prevede si urmareste producerea rezultatului2. Intentie calificata cand producerea rezultatului constituie un scop prevazut in norma

incriminatoare 3. Intentie initiala exista de la inceput.4. Intentia supravenita apare pe parcurs.5. Intentie unica: faptuitorul a hotarat sa savarseasca o singura fapta6. Intentie complexa: faptuitorul a hotarat sa savarseasca mai multe sau a urmarit mai multe

rezultate. 7. Intentie spontana: trecerea sa savarsirea faptei s-a produs imediat dupa adoptatea rezolutiei

infractionale 8. Intentie premeditata: rezolutia infractionala a precedat la un oarecare interval de timp

savarsirea faptei.

Culpa si modalitatile ei a. Culpa cu prevedere: faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale dar nu l-a acceptat si a sperat

ca nu se va produce. Culpa cu prevedere are ca trasatura comuna cu intentia prevederea rezultatului faptei iar cu intentia indirecta – ca nu urmareste producerea rezultatului. Ea se deosebeste de intentia indirecta prin neacceptarea de catre faptuitor a rezultatului faptei .

b. Culpa simpla: faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sal prevada. Ceea ce caracterizeaza culpa simpla este neprevederea de catre faptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, in conditiile in care avea datoria de a proceda cu toata atentia si diligenta pentru a prevedea acel rezultat.

Curs 7 dr penal 15.11.2013Alte modalitati ale culpei:

1. Dupa criteriul cauzei care – imprudenta sau nesocotinta(comportare nechibzuita, nebagare de seama, neatentie, neglijenta, nepriceperi, nedibaciei)

2. in raport cu natura comportarii in cadrul careia s-a manifestat: culpa in agendo si culpa in comitendo, dupa cum e vorba de o actiune sau inactiune (omisiune).

3. In raport cu actiunea savarsita de infractor sau de alta persoana: culpa directa si indirecta

A 3 trasatura a infractiunii :3.Fapta prevzuta de legea penala: cerinta este indeplinita atunci cand legiuitorul descrie fapta interzisa, sub sanctiune penala, intr-o norma incriminatorie.Prevederea in legea penala a unei fapte si sanctionarea ei cu o pedeapsa numita in literatura de specialitate element legal al infractiunii, este esentiala pentru existenta infractiunii. CONTINUTUL INFRACTIUNIIDesemneaza totalitatea elementelor care compun infractiunea sau, asa cum prevede art 10 din CPP, totalitatea elementelor constitutive ale infractiunii. Notiunile de infractiune si cea de continut al infractiunii nu sunt identice: prim exprima trasaturile esentiale ale infractiunii care o deosebesc in raport cu alte fome de ilicit juridic. A doua cuprinde trasaturile specifice fiecarei infractiuni care o deosebesc in raport cu alte infractiuni. Notiunea de continut generic al infractiunii este o constructie logica ce evidentiaza ceea ce este comun tuturor continuturilor de infractiune existente in legislatie. Structura continutului infractiunii:Evidentiaza modul cum se grupeaza diferitele elemente care il alcatuiesc si raporturile dintre acestea. Conditiile pe care legiuitorul le prevede pentru existenta infractiunii, se refera la anumite date ale realitatii fara de care nu poate fi conceputa infractiunea. Acestea sunt:1. Actul de conduita al unei persoane, inteles sub ambele sale laturi

(obiectiva si subiectiva)2. Valoarea sociala impotriva careia se indreapta actul de conduita3. Subiectii actului de conduita4. Locul si timpul savarsirii infractiunii

Cercetarea continutului generic presupune examinarea TUTROR ACESTOR DATE ale realitatii.Clasificarea conditiilor:Conditiile folosite la alcatuirea diferitelor continuturi, pot fi clasificate astfel:

a. Dupa factorii la care se refera: conditii privitoare la conduita, la obiectul infractiunii, la subiectii acesteia, la locul si timpul savarsirii ei.

b. Dupa rolul si importanta pe care le au pentru existenta infractiunii esentiale sau constitutive si accidentale sau circumstantiale. Esentiale sunt cele care configureaza continutul infractiunii in forma tipica sau de baza. Lipsa uneia din conditii duce la inexistenta infractiunii. Accidentale sau circumstantiale sunt acelea in care configureaza continutul infractiunii in variantele agravante sau atenuante.

c. Dupa existenta lor in raport cu momentul savarsirii faptei: avem preexistente, subsecvente si concomitente. Cele preezistente sunt cele care se refera la obiectul infractiunii ( sa fie intr-un anumit loc sau sa aibe o anume calitate), la subiecti (sa aibe o anumita calitate), la anumite stari, situatii la care se refera fapta. Cele concomitente se refera la locul si timpul savarsirii infractiunii(in timp de razboi, calamitate). Cele subsecvente sunt cele privitoare la un anumit rezultat (moartea sau sinuciderea victimei.

Clasificarea continuturilor infractiunii:A. Dupa structura: continut juridic si constitutiv, continuturi simple si

complexeB. Dupa variantele de incriminare: continuturi de baza sau tipice si agravate

sau atenuateC. Dupa formele infractiunii: continuturi tipice si atipice,

Continutul juridic si constituriv: cel juridic cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege pentru existenta unei anumite infractiuni, este continutul propriu zis al infractiunii. Cel constitutiv cuprinde conditiile referitoare la actul de conduita( cele mai numeroase).Continutul simplu si complex: cel simplu este cel care contine conditiile necesare pentru existenta infractiunii intr-o singura varianta sau modalitate normativa (omorul simplu art 174 CP). Cele complexe cuprind 2 sau mai multe varinate ale infractiunii.Continuturi alternative sunt variantele alternative ale continutului aceleiasi infractiuni.Continut de baza cuprinde conditiile necesare pentru existenta infractiunii in configuratia tipica in timp ce continuturile agravate si atenuate corespund variantelor agravate sau atenuate ale aceleiasi infractiuni.Continuturile integrale sau tipice cuprind toate conditiile si alcatuiesc continutul juridic al infractiunii iar continuturile trunchiate sau atipice corespund formelor atipice ale infractiunii(tentativa si actele preparatorii) sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice.

Continutul generic si cel specific: cel generic este o constructie logica ce insumeaza trasaturile specifice tuturor continuturilor infractiunilor existenta in legislatia penala. Continutul specific sau propriu-zis este acela stabilit prin norma incriminatoare. Analiza continutului generic al infractiunii:In structura continutului generic al infractiunilor distingem conditii privitoare la situatia premisa, conditii alcatuind continutul constitutiv, conditii privind obiectul infractiunii, privind subiectii, privind locul si timpul savarsirii infractiunii.Situatia premisa: exista numeroase infractiuni grefate sau a caror situatie este conditionata de o situatie premisa, fara de care savarsirea faptei nu este posibila si nu poate exista infractiune (abuzul de incredere, abandon de familie). Continutul constitutiv generic al infractiunii: continutul constitutiv subiectiv si obiectiv: conduita infractionala este expăresia unitatii dintre 2 laturi inseparabile: obiectiva sau fizica si subiectiva constand in atitutinea faptuitorului fata de fapte si rezultatul acesteia. Totaliatea conditiilor referitoare la latura obiectiva/subiectiva a actului de conduita formeaza continutul constutiv obiectiv/ subiectiv. Continutul constitutiv obiectiv genericCuprinde 3 elemente:- Elementul material - urmarea imediata- legatura de cauzalitate

Elementul materialEste componentul principal al continutului infractiunii si consta in insusi faptul incriminat exprimat printr-un verb asa numit vergum regens, care indica actiunea sau inactiunea interzisa (ex.luarea unui bun, uciderea unei persoane). Elementul material poate consta intr-o atitudine pozitiva (comisiune) sau intr-o atitudine negativa (omisiune).Infractiuni comisive si infractiuni omisive. Infractiunea comisiva consta in savarsirea unui act pe care legea il interzice. infractiunea omisiva consta in nesavarsirea unui act la care legea obliga. Conditii-cerinte atasate elementului material. La unele infractiuni nu este suficienta savarsirea actiunii sau inactiunii interzise ci se cere indeplinirea unei conditii-cerinte esentiale prevazute de lege si atasate elementului material. Exemplu: savarsirea faptei intr-un anumit loc (loc public), intr-un anumit timp (pe timp de noapte) intr-un anumit mod (escaladare, efractie). Cerintele esentiale au in intelesul legii valoarea unor elemente constitutive ale infractiunii.

Urmarea imediata

Este rezultatul faptei si consta in schimbarea pe care savarsirea actiunii sau inactiunii o produce in lumea obiectiva externa. Urmarea poate consta intr-o stare de pericol sau intr-o vatamare materiala. Urmarea imediata se deosebeste de consecintele subsecvente ale infractiuni, in timp ce urmarea imediata este un element al infractiunii de care depinde existenta acesteia, conditiile subsecvente constituie un element circumstantial in continutul agravat al unei infractiuni. Urmarea imediata nu trebuie confundata nici cu paguba pricinuita ca urmare a savarsirii infractiunii. Infractiuni formale si infractiuni materiale. Sunt formale infractiunile pentru a caror existenta este suficient ca rezultatul sa constea intr-o stare de pericol. Iar materiale sunt infractiunile al caror rezultat consta intr-o vatamareLegatura de cauzalitateEste relatia de la cauza la efect care trebuie sa existe intre actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii si urmarea prevazuta de lege pentru existenta acestei infractiuni. Este un element constitutiv al infractiunii. Fara legatura de cauzalitate nu se realizeaza unitatea elementului laturii obiective. Stabilirea existentei legaturii de cauzalitate este necesar doar in cazul infractiunilor materiale. In cazul infractiunilor formale existenta acesteia rezulta din insasi savarsirea faptei. Pentru stabilirea legaturii de cauzalitate s-au emis mai multe teorii:

1. Teoria cauzei adecvate sau a cauzei tipice. Potrivit acestei teorii este considerata drept cauza acea conditie care, prin natura ei, este apta sa produca acel rezultat. Aceasta teorie restrange in mod artificial antecedenta cauzala la o singura contributie.

2. Teoria echivalentei conditiilor denumita si teoria conditiei sine qua non. Considera drept cauza a rezultatului produs toate conditiile care l-au precedat. Daca fara ele rezultatul nu s-ar fi produs asa cum s-a intamplat. Aceste conditii care au o legatura cat de mica cu rezultatul sunt echivalente cu cauza.

3. Teoria conditiei necesare. Este considerata drept cauza orice conditie necesara pentru producerea rezultatului tinandu-se seama de contributia diferita adusa de fiecare conditie. Aceasta teorie nu aduce nimic nou in problema legaturii de cauzalitate deoarece post factum toate conditiile apar ca necesare.

Niciuna din teoriile examinate nu este la adapost de critici si nu poate fi folosita ca atare in rezolvarea problemei legaturii de cauzalitate. Premise pentru rezolvarea problemei legaturii de cauzalitate

a) Legatura de cauzalitate este o forma specifica de legatura cauzala care are drept cauza o fapta a omului

b) Fapta constienta a omului poate imbraca forma actiunii sau inactiunii c) Sa se faca distinctie intre contributiile umane la producerea rezultatului

si imprejurarile cu legatura de cauzalitate care joaca rolul conditiilor d) Sa se faca distinctie intre contributii esentiale sau cauzal necesare fara de

care rezultatul nu s-ar produce sub nici o forma si contributii inlesnitoare sau imperativ necesarefara de care rezultatul s-ar produce dar nu in modul si masura in care s-a produs.

e) Sa se examineze atat aspectul fizic cat si aspectul psihic sub aspectul al legaturii de cauzalitate

Reguli pentru stabilirea existentei legaturii de cauzalitate1. Stabilirea corecta a antecedentei cauzale2. Stabilirea aspectului psihic a legaturii de cauzalitate 3. Determinarea contributiilor esentiale si a contributiilor inlesnitoare

Continutul constitutiv subiectiv genericLatura subiectiva a continutului constitutiv subiectiv contine toatalitatea conditiilor privitoare la atitudinea psihica a faptuitorului fata de obiectivitatea propriului sau act de conduita. Vinovatia ca element subiectiv. Se intelege prin element subiectiv al infractiunii atitudinea psihica a persoanei care a savarsit fapta ce constituie element material al infractiunii , fata de fapta savarsita, fata de urmarea imediata si fata de legatura de cauzalitate dintre ele.Elementul subiectiv se poate manifesta sub forma intentiei directe, sub forma intentiei indirecte sau eventuale ori in modalitatea culpei cu previziune sau a culpei simple. Elementul subiectiv la infractiunile comisiveDaca legea nu prevede nici o conditie subiectiv in continutul juridic al acesteia pentru ca fapta respectiva sa constituie infractiune trebuie savarsita cu intentie. Cand legiuitorul a inteles sa incrimineze anumite actiuni cand si acestea ar fi savarsite din culpa, a prevazut in mod expres aceasta. Elementul subiectiv la infractiunile omisiveDaca in continutul juridic al unei infractiuni omisive nu este prevazut elementul subiectiv acesta poate avea atat forma culpei cat si forma intentiei. Cea mai mare parte dintre infractiunile omisive pot fi savarsite cu intentie fie din culpa deoarece continutul lor juridic nu se face nici o mentiune cu privire la elementul subiectiv. Exista insa si fapte omisive pe care legiuitorul a inteles sa le incrimineze numai daca se savarsesc cu intentie. Neindeplinirea cu stiinta a datoriilor de serviciu art 246 CP, neplata cu rea-credinta art. 305 CP. Infractiuni savarsite cu ambele forme de vinovatie

Exista infractiuni care cuprind in latura subiectiva atat intentia cat si culpa, sunt denumite praeter intentionate sau cu intentie depasita ? si se realizeaza atunci cand faptuitorul, savarsit cu intentie o fapta din legea penala produce un rezultat mai grav sau un rezultat in plus fata de cel prevazut. Mobilul ca element al continutului subiectivPrin mobil sau motiv se intelege impulsul intern al faptuitorului la savarsirea infractiunii. Prezenta mobilului in savarsirea unei infractiuni este un indiciu al normalitatii psihice al faptuitorului. De unde concluzia ca lipsa unui mobil sau unui motiv de inteles/comprehensibil constituie un indiciu de anormalitate psihica. Scopul ca element al continutului subiectiv Prin scopul infractiunii se intelege finalitatea urmarita de faptuitor prin savarsirea faptei ce constituie elementul material al infractiunii. Daca mobilul faptei face sa apara in constiinta faptuitorului necesitatea unei anumite activitati de natura sa duca la satisfacerea impulsului intern. Scopul presupune reprezentarea clara a acelei activitati. Scopul este o cerinta esentiala atasata elementului subiectiv in cazul unor infractiuni cum este tradarea, cum este inselaciunea si altele. Dr penal curs 8 – 22.11.2013Conditii privind obiectul infractiunii:Obiectul infractiunii il formeaza relatiile sociale impotriva carora se indreapta actul de conduita si pe care acesta le vatama sau le pune in pericol. Obiectul infractiunii este obiectul ocrotirii juridico-penale. Categorii de obiecte ale infractiunii: - juridic: este obiectul propriu zis al infractiunii, adica valorile sociale amenintate sau vatamate prin savarsirea faptei prevazute de legea penala.

- Material: este entitatea materiala (obiect, lucru, animal, corpul personei) asupra careia se indreapta actul de conduita.

Obiect juridic exista la orice infractiune iar obiect material exista numai la anumite infractiuni. Nu au obiect material infractiunile la care valoarea amenintata nu este incorporata intr-o entitate materiala (infractiune contra libertatii, contra regulilor de convietuire sociala etc).Obiect juridic generic (de grup) si specific (individual).Prin obiect juridic generic se intelege obiectul juridic comun mai multor infractiuni constitutit printr-un grup de relatii sociale formate in jurul uneia din valorile sociale fundamentale ale societatii precum persoana, proprietatea, statul etc. Obiectul juridic specific sau individual este cel specific fiecarei infractiuni.Intre cel generic si specific exista un raport de subordonare, obiectul specific reprezentamnd o parte din cel generic. Obiect juridic principal sau adiacent.

Aceasta distinctie se refera la infractiunile complexe, unde intalnim o valore sociala protejata in principal de norma incriminatoare si una sau mai multe valori sociale protejate in subsidiar (talharia- unde valoarea principala este persoana iar cea secundara este proprietatea).Conditii privitoare la obiect in continutul incriminarii:

- Nici o fapta nu poate fi incriminata fara a se avea in vedere obiectul impotriva caruia se indreapta elementul material al infractiunii.

- De cele mai multe ori obiectul material rezulta din descrierea faptei incriminate. La alte infractiuni este prevazut un anumit scop urmarit de faptuitor (suprimarea sau stirbirea unitatii suveranitatii si independentei statului art 155 CP) sau din producerea unei anumite urmari(moartea victimei) ori realizarea unei stari de pericol (art 273 CP).

- Uneori se cere ca bunul sa indeplineasca anumite conditii: sa constea intr-un bun mobil (furt, talharie, abuz de incredere), sa se afla intr-un anumit loc (detinerea faptuitorului) sau alte conditii prevazute de lege.

- Daca obiectul infractiunii nu indeplineste conditiile prevazute de lege, fapta nu constitutie infractiune chiar daca celelalte conditii sunt indeplinite.

Conditii privind subiectii infractiuniiSubiectii sunt persoane fizice sau juridice implicate in raporturile juridice de conformare sau de conflict, fie ca destinatari ai obligatiei de conformare, fie dupa caz al obligatiei raspunderii penale.Subiectii infractiunii sunt persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin suportarea consecintelor acesteia, fie prin savarsirea infractiunii. Subiectii infractiunii apar deci ca subiecti ai raportului juridic penal de conflict. Subiectii activi si pasivi:Dupa pozitia pe care o au in raport cu infractiunea se face distinctia intre subiecti activi sau infractori si pasivi sau persoane vatamate prin infractiune pe de alta parte. Subiectul activ al infractiunii este persoana care savarseste in mod nemijlocit sau care participa la savarsirea unei fapte savarsite de legea penala. Potrivit art 144 CP subiect activ al infractiunii este persoana care savarseste infractiunea, fapt consumat sau tentativa pedepsibila precum si persoana care participa la comiterea acestea ca instigator sau complice. Persoana juridice- subiect al infractiunii Ca subiecte de drept, persoanele juridice sunt si ele beneficiare ale ocrotirii juridice penale si pot avea calitatea de subict pasiv al infractiunii. Problema calitatii de subiect activ pentru persoanele juridice este controversata.

a. Teza negativa : partizanii teoriei fictiunii potrivit careia pers juridice nu au existanta proprie apreciaza ca persoana juridica nu poate raspunde penal (societas deliquene non potest). Argumente:

- Persoana juridica nu are vointa si constiinta proprie: cei care au vointa si constiinta proprie sunt persoanele fizice care o conduc si iau decizii in numele acestora.

- Pedepsele concepute pentru persoanele fizice nu pot fi aplicate persoanelor juridice.

- Daca s-ar aplica o pedeapsa persoanei juridice, aceasta s-ar rasfrange si asupra membrilor nevinovati ai acesteia.

b. Teza afirmativa: este sustinuta de partizanii teoriei realitatii persoanei juridce, potrivit careia persoanele juridice sunt entitati reale dotate cu vointa si constiinta proprie si care trebuie sa raspunda penal. Argumente:

- Persoanele juridice reprezinta o realitate a zilelor noastre: exista numeroare infractiuni care sunt savarsite cu precadere de persoanele fizice (evaziunea, concurenta neloiala, contrafacerea marcilor). In acest caz, nefiind vorba de fapte savarsite de conducatorii lor ci voite de toti membrii societatii.

- Exista pedepse care pot fi aplicate persoanelor juridice: dizolvarea, suspendarea, amenda etc.

- Chiar daca sunt aplicate persoanei juridice, aceastea sunt eficace intrucat determina o schimbare de conduita si chiar de mentalitate.

Consiliul europei prin recomandarea din 20 oct 1988 a indemnat toate statele sa adopte reglementarea persoanei juridicde, precizand ca raspunderea persoanei juridice nu exclude raspunderea persoanelor fizice care s-au aflat la conducerea acesteia. In Romania pana in 1990 a fost adoptata teza negativa dar dupa 1990 conconceptia s-a schimbat si legiuitorul nostru a introduc principiul raspunderii penale a persoanei juridice. Potrivit art 19 indice 1 introdus prin legea 278/2006, persoanele juridice cu exceptia statului, autoritatilor public si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniul dreptului privat raspund pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului lor de activitate sau in interesul lor ori in numele persoanei juridice daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie a legii. Conditii generale pentru existenta subiectului activ al infractiunii:

Conditiile generale sunt necesare pentru ca persoana sa poata fi subiect activ al oricarei infractiuni iar conditiile speciale sunt necesare pentru ca persoana sa fie subiect activ al anumitor infractiuni. Varsta ceruta de lege pentru subiectul activ al infractiunii: calitatea de subiect activ al infractiunii presupune atitudinea biopsihica a persoanei de a intelege si de a-si asuma obligatiile de comportare prevazute de normele dreptului penal precum si capacitatea de a stapani si dirija in mod constient actele de conduita. Etapa copilariei se caracterizeaza priontr-o incapacitate psihofizica normala a minorului de a intelege exigentele legii penale si de a-si manifesta constient vointa. De aceea s-a adminis ca minorul in perioada copilariei nu poate fi subiect al raspunderii penal.In perioada adolescentei considerata intre 12-18 ani, desi persoana are in genere aptiutudinea de a intelege caracterul faptelor sale si de a se autodirija, se constata totusi o capacitate prihofizica incompleta in sensul ca uneori isi poate da seama de caracterul faptelor sale, alteori nu. In partea a 2 a adolescentei, persoana dispune in genere de capacitate penala deplina. In dreptul penal al tarilor est europene s-a manifestat tendinta de ridicare a termenului la care minorul raspunde penal. Varsta sub care nu este admisa raspunderea este de 14 ani.Particularitatile psiho izice ale pesrsoaneiAu impus stabilirea unei limite de varsta, la implinirea careia, persoana sa fie considerata ca avand capacitate psiho fizica completa.In aceasta privinta legile penale prevad limite de varsta la care persoana este prespusa ca avand capacitate penala ,varsta care coincide in anumite legsilatii cu majoratul.se admite totusi ca persoana poate avea capacitate penala chiar inainte de majorat.Multe legislatii prevad ca persoana este considerata ca avand capacitate penala incepand cu varsta de 15 ,16,17 ani.Stabilirea a doua limite de varsta in legatura cu capacitatea penala,una sub care capacitatea este prezumata ca fiind inexistenta si alta incepand cu care capacitatea se prezuma ca existenta creeaza intre cele doua limite o zona de varsta intermediara in care persoana poate avea capacitate ptr unele fapte si poate fi lipsita de capacitate ptr altele.Codul penal roman prevede in art ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal iar minorul care a implinit varsta de 14 ani raspunde penal.Legea prevede deci limita de 14 ani sub care minorul nu poate raspunde penal si deci nu poate fi subiect activ al infractiunii tinand seama de prevederile art 50 din CP care prevede ca minoritatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.Totodata la implinirea varstei de 16 ani,minorul este prezumat ca avand capacitate penala.este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin dovada ca minorul in realitate a fost lipsit de capacitate.

Intre 14 - 16 ani,minorul raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.Prin DICERNAMANT se intelege capacitatea minorului da a.si da seama de caracterul socialmente periculos al faptei si de a-si manifesta constient dorinta raportat la fapta concret savarsita.Existenta discernamantului nu inseamna existenta in general a capacitatii psiho fizice a persoanei ci numai in cazul dat,dovada trebuie facuta in fiecare caz in parte si cade in sarcina organelor judiciare.Daca nu se face dovada existentei discernamantului,raspundere minorului este exclusa.Potrivit legislatiei in vigoare fata de minorii care nu au implinit varsta de 14 ani in momentul savarsirii faptei si fata de cel aflati intre 14-16 ani care au actionat fara discernamant nu pot fi luate nici un fel de masuri de constrangere ,dar pot fi luate masuri de protectie speciala a minorului prevazute de legea 272 /2004.RESPONSABILITATEAPrin responsabilitate se intelege starea psiho fizica a persoanei care are capacitatea de a intelege caracterul faptelor sale si de a-si da seama de faptele si de urmarile acestora ,precum si de capacitatea de a-si dirija in mod normal vointa in raport cu propriile fapte.Responsabilitatea este o conditie sine qua no ptr ca o pers sa raspunda penal ptr fapta savarsita de ea.In dreptul nostru penal care considera vinovatia ca o trasatura esentiala a infractiunii ,responsabilitaea este o conditie ptr existenta subiectului activ al infratiunii.Nu poate exista vinovatie acolo unde lipsesc factorii intelectiv si volitiv care marcheaza prezenta responsabilitatii.starea de responsabilitate este o stare normala a omului matur din care cauza este numita normalitate psiho fizica.Iresponsabilitatea este o stare anormala,din acest motiv,art 48 CP prevede ca iresponsabilitatea constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.Astfel persoana nu poate fi subiect activ al infractiunii.Intre responsabilitate si raspundere exista o legatura.Raspundere penala este consecinta savarsitrii unei infractiuni iar responsabilitatea este o premiza a unei infractiuni fiindca in lipsa ei nu exista vinovatie.Responsabilitatea este o categorie psihologica,iar raspundere penala este o categorie juridica.Libertatea de vointa si de actiunePtr ca o persoana responsabila sa fie subiect activ al infractiunii este necesar sa fii avut posibilitatea sa decida in mod liber asupra actiunii sau inactiunii interzisa de legea penala si totodata sa fii avut posibilitetea de a actiona conform propriei decizii fara o constrangere din afara asupra constiintei si vointei sale.Infractiunile ptr care se cere ca autorul sa aiba o anumita calitate se numesc infractiuni propriiiar subiectul activ al acestor infractiuni poarta denumirea de subiect calificat sau propriu.

Categorii de subiecti activi ai infractiuniiSubiectii activi majori ,minori,tineri infractori.Tinerii infractorii au varsta intre 18-20 de ani.Sub activi unici si pluraliSub activ unic este persoana care savarseste o infractiune ce nu poate avea decat un singur infractor (nedenuntarea,absenta nejustificata de la program,bigamie etc)Sub activ plural alcatuit din 2 sau mai multi subiecti exista in acele infractiuni care nu pot fi savarsite de catre 2 sau mai multe persoane impreuna (suprimarea puterii de stat art 162 CP,asocierea ptr savarsirea de infractiuni art 133 CP)Subiecti activi simpli/necircumstatiati si sub activi proprii /circumstatiatiSubiectul pasiv al infractiuniiEste sub pasiv al infractiunii sau persoana vatamata acea perosana fizica sau juridica titulara a valorii sociale impotriva careia s-a indreptat infractiunea, care sufera raul cauzat prin savarsirea infractiunii.Sub pasiv al infractiunii poate fii in principiu orice persoana fizica sau juridica fiindca orice membru al societatii are dreptul la ocrotire juridica penala.Exista totusi unele infractiuni pentru a caror existenta se cere ca subiectul pasiv sa indeplineasca o anumita conditie ,astfel la infractiunea de atentat se cere ca persoana sa indeplineasca o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta.la pruncucidere este necesar ca victima sa fie nou nascut al faptuitoarei.Subiect pasiv general si subiect pasiv specialInfractiunea fiind indreptata impotriva unei valori sociale si constand in nescotirea interdictiei prevazuta de lege orice infractiune are ca subiect pasiv societatea,statul care o reprezinta.Subievt pasiv special este persoana implicata in aceasta infractiune,persoana fizica sau juridica titulara a valorii sociale vatamate prin infractiune.Subiect pasiv principal sau secundar/adiacentSub pasiv principal al infractiunii este persoana fizica sau juridica titutara a valorii in principal ocrotita de norma incriminatoare.Sub pasiv secundar este persoana titulara a valorii ocrotite in mod secundar.Exemplu art 160 CP atentatul care pune in pericol siguranta statului sub pasiv este statul iar ca subiect pasiv secundar avem persoana fizica victima a atentatului.Subiect pasiv simplu/necircumstantial si calificat /circumstantialSub pasiv este circumtanstial atunci cand i se cere sa aiba o anumita calitate(functionar) si este necircumstantial cand nu i se cere sa aiba o anumita calitate.cursul 9 Penal - 29.11.2013

Conditiile privind locul si timpul infractiunii:Locul savarsirii infractiunii nu are o reglementare speciala ca si factor fara de care nu poate fi savarsita infractiunea. Locul savarsirii faptei nu influenteaza asupra existentei savarsirii infractiunii

trasaturile esentiale ale acesteia fiind realizate cand s-a savarsit fapte. Exista totusi unele infractiuni pentru a caror existenta legiuitorul considera necesar ca fapta sa se savarseasca intr-un anumit loc. Spre exemplu intr-un loc public(ultraj contra bunelor moravuri, propaganda impotriva statului, in mijloacele de transport in cazul furtului sau pe drumurile publice in privinta infractiunilor la regimul circulatiei rutiere.Timpul savarsirii infractiunii:Nici in privinta timpului nu exista reguli sau conditii speciale cu privire la timpul savarsirii faptei, sunt insa cazuri in care o fapta nu constituie infractiune decat daca este savarsita intr-un anumit timpastfel de pilda tradarea.. defetism (art. 349), folosirea emblemei crucii rosii(art. 361) se cere ca faptele sa fie savarsite in timp de razboi.Mai numeroase sunt faptele in care timpul constituie un element circumstantial al infractiunii astfel violarea de domiciliu in timpul noptii(192 alin. 2), furtul in timpul noptii etc.

Cauzele care exclud infractiunea:Notiunea de caracter penal al fapteiCaracterul infractional sau penal al faptei este dat de prezenta trasaturilor prin care legea caracterizeaza o fapta ca infractiune. Legiuitorul are in vedere existenta unor stari, situatii sau imprejurari in care este savarsita o fapta prevazuta de legea penala si carepot face ca fapta concreta respectiva sa nu mai prezinte vreuna din trasaturile esentiale ale infractiunii adica sa nu mai prezinte caracter penal.Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.Exista stari situatii sau imprejurari care fac ca o fapta prevazuta de legea penala, desi prezinta in aparenta trasaturile esentale ale infractiunii, sa nu realizeze deloc sau sa nu realizeze in mod eficient vreuna din trasaturile esentiale ale infractiunii si deci sa nu constituie o infractiune.Starile, situatiile sau imprejurarile care au ca efect nerealizarea trasaturilor esentiale ale infractiunii constituie cauze care inlatura caracterul infractional sau penal al faptei si in consecinta care inlatura si raspunderea penala a faptuitorului. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie sa fie confundate cu cauzele care inlatura raspunderea penala(amnistia, prescriptia, lipsa plangerii prealabile etc.) nici cu inlocuirea raspunderii penale fiindca in toate aceste cazuri fapta savarsita constituie infractiune si atrage raspunderea penala a faptuitorului insa aceasta raspundere este inlocuita prin vointa legiuitorului din considerente de politica penala. Nu trebuie sa fie confundate nici cu cauzele de nepedepsire adica cu acele situatii in care fapta constituie infractiune si atrage raspunderea penala insa legiuitorul scuteste pe faptuitor de pedeapsa cuvenita( desistarea si impiedicarea rezultatului, impiedicarea de catre participant a consumarii faptei, denutarea faptei etc.)Clasificarea cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei:

• Cauzele care privesc pericolul social – legea inlatura ea insasi pericolul social al unor fapte din ratiuni de politica penala si tinand seama de interesul general cea mai importanta dintre acestea este fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericol social al unei infractiuni.

• Cauze care privesc vinovatia – sunt stari, situatii sau cazuri ori imprejurari anume prevazute de lege care inlaturand sau paralizand constiinta, cointa ori libertatea de actiune a persoanei inlatura vinovatia acesteia si prin aceasta caracterul penal al faptei.

• Cauze care privesc prevederea faptei in legea penala – sunt situatii sau imprejurari in care o fapta desi prezinta aparent toate trasaturile infractiunii nu este prevazuta de legea penala. In modul in care trebuie sa aiba loc aceasta prevedere pentru ca fapta sa constituie infractiune sau nu mai este prevazuta de lege ori ii lipseste una din conditiile prevazute de lege pentru a constitui o anumita infractiune.

Clasificarea cauzelor dupa sfera de incidenta a acestora:• Cauze generale

• Cauze speciale – aplicatie restransa la anumite cazuri prevazute de lege.

Cauzele generale sunt prevazute in norme generale de drept penal(abrogarea incriminarii art. 12 alin. 1) sau cauzele care exclud vinovatia (art. 44 – 51)Cauzele speciale sunt reglementate fie prin norme generale(lipsa dublei incriminari) fie prin norme speciale in cele mai multe cazuri(oconstrangerea la dare de mita)Cauzele reale si cauzele personale care inlatura caracterul penal al faptei:Cauzele reale sunt de natura obiectiva (cu privire la fapta) si produc efecte asupra tuturor participantilor(cauzele care privesc existenta pericolului social si a prevederii faptei penale)Cauzele personale sunt de natura subiectiva si produc efecte numai cu privire la persoanele asupra carora se constata ca au actionat.

Constatarea existentei cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei:Devin operande numai din momentul in care au fost judiciar constatate insa efectele se produc din momentul ivirii lor(ex tunc) iar nu din momentul constatarii(ex numc)Existenta cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei poate fi invocata in orice stadiu al procesului penal.

Ordinea examinarii cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei:• Prevederea faptei in leagea penala

• Daca se constata ca fapta este prevazuta in legea penala urmeaza sa se verifice daca ea prezinta pericol social.

• Se verifica daca exista vinovatie in cauza

Lipsa prevederii faptei in legea penala:Este situatia in care o fapta care prezinta aparent trasaturile unei infractiuni nu este sau nu mai este prevazuta de legea penala ori nu intruneste toate conditiile cerute de lege pentru ca ea sa constituie o anumita infractiune.Cazurile de inexistenta a prevederii faptei penale:

• Lipsa dublei incriminari adica a incriminarii faptei atat in legea penala romana cat si in legea statului pe al carui teritoriu a fost savarsita fapta respectiva.

• Abrogarea incriminarii adica scoaterea din vigoare expres sau tacit a dispozitiei legale prin care o fapta a fost incriminata.

• Lipsa unuia din elementele constitutive ale infractiunii adica inexistenta tuturor conditiilor cerute de lege pentru ca fapta sa constituie infractiune.

Consecintele neprevederii faptei in legea penala:Lipsa prevederii faptei in legea penala, judiciar constatata, are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei cu efecte erga omnes adica fata de toti participantii.Fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericol social al unei infractiuni:Incriminarea unor anumite fapte ca infractiune este rezultatul constatarii de catre legiuitor a pericolului social al acesteia este posibil ca in mod concret criteriile folosite de legiuitori la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei sa nu se confirme in practica adica fapta concreta sa apara ca lipsita de importanta, ca neavand semnificatie juridica penala.

Consecintele lipsei pericolului social complet:Fapta prevazuta de legea penala care apare in mod concret ca lipsita de importanta prezinta numai formal continutul unei infractiuni deoarece in fapt nu are caracter infractional lipsindu-i gradul de pericol social al infractiunii. Pe de alta parte prevederea in legea penala a unei fapte este rezultatul evaluarii de catre legiuitor, a unui pericol social abstract care face necesara sanctionarea penala a faptei. Apare astfel o contradictie intre pericolul social pe care-l prezinta in genere fapta prevazuta de legea penala si absenta in fapta savarsita a gradului de pericol social concret.

Solutii juridice posibile in cazul inexistentei pericolului social concret al faptei:• in sistemele de drept penal bazate pe respectarea riguroasa a principiului legalitatii si pe

principiul separatiei functiilor puterii in stat contradictia sus mentionata a fost solutionata prin acordarea dreptului procurorului de a nu porni actiunea penala in cazurile in care fapta concreta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni fiind in mod vadit lipsita de importanta iar pe de alta parte de a acorda instantei sesizata cu o astfel de fapta libertatea de a acorda o pedeapsa minima sau de a nu aplica nicio pedeapsa.

• O solutie diferita a fost adoptata in dreptul penal al fostelor tari socialiste. Aceasta solutie se intemeiaza pe asa numita conceptie materiala despre infractiune care considera ca in existenta infractiunii esential este caracterul sau socialmente periculos si care este prioritar in raport cu incriminarea. In consecinta daca fapta incriminata se dovedeste ca nu prezinta in concret pericol social al unei infractiuni ea nu constituie infractiune in ciuda prevederii ei in legea penala.

In dreptul nostru penal o dispozitie cu acest continut a fost introdusa pentru prima data in 1960. In acea dispozitie se prevedea ca nu constituie infractiune fapta incriminata prin lege daca prin continutul ei concret ci prin conditiile in care a fost savarsita nu prezinta pericol social al unei infractiuni fiind lipsita in mod vadit de importanta.Codul Penal de la 1968 nu a mai venit cu astfel de dispozitii considerand ca este ireconciliabila cu principiul legalitatii incriminarii potrivit caruia numai legiuitorul poate stabili daca o fapta prezinta sau nu gradul de pericol social al unei infractiuni. Din pacate aceasta solutie nu a fost dublata de acordarea unor posibilitati suficient de largi organelor judiciare pentru a putea adapta reactia anti-infractionala in raport cu gravitatea concreta a faptei savarsite. In aceste conditii a trebuit sa se modifice codul in 1973 prin introducerea art. 181. Potrivit dispozitiilor din art. 181 o fapta prevazuta de legea penala nu constituie infractiune atunci cand datorita atingerii minime pe care o aduce uneia din valorile sociale ocrotite de lege si tinand seama de continutul ei concret sete in mod vadit lipsita de importanta si nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Art. 181 CP lasa in competenta instantei judecatoresti atributia de a stabili daca fapta savarsita prezinta sau nu gradul de pericol social necesar pentru existenta infractiunii si cand constata lipsa acestei trasaturi aplica faptuitorului una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de legea penala.

Natura juridica a faptei prevazute de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni:Aceasta institutie nu reprezinta un caz de dezincriminare judiciara deoarece organele judiciare nu fac decat sa constate ca fapta concret prezinta sau nu pericolul social al unei infractiuni daca ea constituie sau nu infractiune iar sa nu dezincrimineaze acea fapta. Nu s-a urmarit crearea unei categorii speciale de contraventii. Prin disp art. 181 CP nu se reglementeaza o cauza care inlatura caracterul penal al faptei fiindca legiuitorul nu a inserat aceasta institutie printre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei (art. 44 – 51 CP) iar pe de alta parte pentru ca a mentionat-o cauza

speciala care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale. Institutia prevazuta de art. 181 nu poate fi inteleasa nici ca o inlocuire a raspunderii penale deoarece inlocuirea raspunderii penale presupune existenta caracterului penal al faptei pe cand in situatia la care ne referim fapta nu constituie infractiune. majoritatea autorilor sunt de parere ca prin abordarea dispozitiilor din art. 181 leguitorul a introdus o institutie juridica noua cu un continut specific. Potrivit vointei legiuitorului lipsa in fapta savarsita a pericolului social specific al infractiunii constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prevazuta de lege si care atrage pentru persoana care a savarsit-o aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.Conditiile in care fapta prevazuta de legea penala nu prezinta pericol social al unei infractiuni:Prevazand c anu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericol social al unei infractiuni legea penala prevede acele trasaturi din care rezulta lipsa gradului de pericol social necesar pentru existenta infraactiunii. Fapta care nu prezinta pericol social este o fapta lipsita in mod vadit de importanta iar aceasta lipsa de importanta rezulta din caracterul minim al atingerii pe care fapta a adus-o valorii sociale impotriva careia a fost indreptata precum si din continutul ei concret prezinta astfel de trasaturi furturile marunte din magazinele cu auto-servire, diferitele forme de abuz ori de neglijenta in serviciu care nu au produs consecinte importante. In principiu toate faptele prevazute de legea penala pot sa fie astfel savarsite incat sa nu prezinte gradul de pericol social al unei infractiuni. Exista insa fapte care datorita importantei si naturii deosebite de aparare a valorii sociale pe care o vatama sunt atat de grave incat nu ar putea sa apara niciodata ca lipsite de pericolul social al unei infractiuni(omorul, talharia, etc.)

Criterii de stabilire a gradului de pericol social concret:• Modul si mijloacele de savarsire a faptei

• Scopul urmarit de faptuitor

• Imprejurarile in care a fost comisa fapta

• Urmarea care s-a produs sau care s-ar fi putut produce

• Persoana si conduita faptuitorului

In Noul Cod Penal s-a renuntat la institutia pericolului social concret revenind la aplicarea stricta a principiului legalitatii. S-a prevazut insa principiul oportunitatii procesului penal pe baza caruia procurorul poate renunta la urmarirea penala iar in cazul in care a sesizat instanta aceasta poate sa renunte la aplicarea unei pedepse, poate sa amane aplicarea unei pedepse si evident sa suspende executarea pedepsei.

Drept Penal06.12.2013

Cauzele care exclud vinovatia1. Legitima aparare - consta in apararea pe care o persoana o realizeaza prin savarsirea unei

fapte prev de legea penala pentru a indrepta un material direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes general si care pune in pericol grav drepturile si persoana atacata ori interesul general.

- Potrivit disp. Al 2 (1) al Art. 144 din CP se prezuma ca e legitima aparare si acela care savarseste fapta pt a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violent, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace intr-o locuinta.

- CP actual vorbeste despre interesul obstesc, CP viitor vb despre interes general.- Caracteristic legitimei aparari este existent unei agresiuni, a unui atac care pune in pericol

grav persoana si drepturile acesteia ori interesul general si care creaza necesitatea unei actiuni immediate, adica de inlaturare a atacului inainte ca acesta sa vatame valorile amenintate.

- Existent starii de legitima aparare face ca fapta savarsita pt inlaturarea atacului sa nu constituie infractiune deoarece persoana care a savarsit-o nu a actionat cu vointa libera, ci constransa de nevoia de a nu se apara sau de a apara alta persoana, ori un interes general. Inlaturand vinovatia in savarsirea faptei, starea de legitima aparare inlatura caracterul penal al faptei si deci raspunderea penala a faptuitorului.

2. Natura juridical a legitimei aparariUn prim grup de autori sustin ca legitima aparare este un drept al celui atacat. Apararea impotriva agresiunii fiind o cauza justificativa faptei care decurge din insasi dispozitiile legii ori in prezenta unui drept sau a unei cause justificative nu se mai poate vorbi de vinovatie, ci de raspunderea penala a faptuitorului. Aceasta conceptie este criticabila intrucat sustinand ca legitima aparare este un drept incearca sa reinvie teoria dreptului natural ca drept preexistent legii si stand deasupra acesteia. Este neintemeiata si sustinerea ca legitima aparare ar decurge din insasi dispozitiile legii. In realitate inexistenta vinovatiei si a raspunderii penale nu este consecinta unui drept creat ori creat de lege, ci a faptului ca cel aflat in legitima aparare este constrans de nevoia imediata de a se apara. Un al doilea grup de autori sustine ca inlaturarea vinovatiei si a raspunderii pelnale a pers aflate in stare de legitima aparare este opera legiuitorului care acorda preferinta persoanei expuse atacului injuust fata de persoana agresorului. Sustinerea nu este exacta intrucat legiuitorul nu acorda si nu trebuie sa acorde preferinta in solutionarea conflictelor.Un al treilea grup de autori sustine ca se explica prin caracterul socialmente al faptei prin care se respinge un atac injust care constituie infractiune. Nici aceasta teza nu poate fi acceptata intrucat nu poate fi considerate utila dpdv social uciderea sau vatamarea grava a unei persoane, chiar agresoare fara a mai mentiona faptul ca uneori aceasta persoana poate fi alta decat autorul atacului.

3. Conditiile legitimei aparari

Legitima aparare presupune pe de-o parte un atac, iar pe de alta parte o fapta savarsita in aparare. Conditiile cerute pt existenta legitimei aparari vizeaza atat atacul cat si apararea.Conditii referitoare la atac:

In cazul legitimei aparari atacul consta in actiune de patrundere fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte mijloace de acest fel intr-o locuinta, dependinta, incapere sau loc delimitat prin semne de marcaj.

Atacul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:a) Sa fie un atac material, adica un atac realizat prin mijloace fizice, prin actiuni sau inactiuni

care sa primejduiasca fizic valoarea atacata; atacul se poate realize si printr-o atitudine pasiv–agresiva, in acest caz atacul este material atunci cand inactiunea celui obligat sa

reactioneze creaza pericol fizic pt valoarea vizata. Atacul nu este material si deci nu poate crea o stare de legitima aparare atunci cand se realizeaza prin cuvinte pe cale orala (verbis) sau in scris (scripta).

b) Sa fie un atac direct, adica sa creeze un pericol nemijlocit pt persoana impotriva careia este indreptat sau pt interesul general. Atacul este considerat direct si atunci cand persoana nu are contact nemijlocit cu acea valoare (bucatarul introduce otrava in mancare). Atacul nu este considerat direct cand intre agresor si victim se interpune un obstacol (un gard, un zid).

c) Atacul sa fie imediat, in sensul ca pericolul ce pe care il produce valorii vizate sa se fii ivit déjà sau se fie pe punctual de a se ivi (pericol iminent). Un indiciu al caracterului imediat al atacului este intervalul mic dintre momentul inceperii atacului si momentul ivirii pericolului.

d) Sa fie un atac injust, adica lipsit de orice temei legal care sa-l justifice. Cerinta ca atacul sa nu fie injust presupune ca acesta sa fie savarsit de o persoana responsabila, nu este atac acela savarsit de un animal sau de o persoana iresponsabila.

e) Atacul trebuie sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara sau impotriva altei persoane ori impotriva unui interes obstesc sau general. Prin interes obstesc sau general se intelege orice situatie in starea/relatie ori activitate de care este legat un interes de stat sau altei unitati care desfasoara o activitate utila dpdv social din cele la care se refera Art 145 CP.

f) Atacul trebuie sa puna in pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul general. Pericolul se considera grav cand implica producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat.

Conditii privitoare la apararea) Sa fii fost necesara pt inlaturarea atacului, fapta prev de legea penala poate fi considerate ca

necesara pt inlaturarea atacului daca a fost savarsita intre momentul in care atacul a devenit imminent si momentul in care el s-a consumat. Nu poate exista legitima aparare din moment ce agresorul a fost dezarmat sau cand s-a retras in fata ripostei victimei. Nu se cere ca fapta prev de legea penala sa fie singura cale de inlaturare a atacului.

b) Sa fie proportionala cu gravitatea atacului, fapta savarsita in aparare trebuie sa fie de o gravitate aproximativ egala cu gravitatea atacului. Daca fapta savarsita in legitima aparare este disproportionata grava nu poate fi considerata ca legitima deoarece depaseste limitele legitimei aparari.

c) Excesul justificat este depasirea limitei prin savarsirea unei fapte mai grave decat aceea care era necesara pt inlaturarea atacului, depasire determinata de starea de teama in care se gasea cel atacat in imprejurarile date. Tinand seama de starea de spirit a celui atacat legiuitorul a considerat ca legitima si apararea exagerata facuta in aceste circumstante. Depasirea limitelor legitimei aparari presupune existent tuturor conditiilor cerute de lege pt existent legitimei aparari. Depasirea referindu-se doar la imprejurarea ca riposta deposit atacul din cauza tulburarii sau temerii de care era stapanita victima atacului. Excesul scuzabil spre deosebire de excesul justificat desemneaza acea riposte exagerata care nu a fost determinata de starea de tulburare sau de temere provocata de atac, ci eventual de sentimental de indignare, manie, revolta in fata violentei nejustificate. Legiuitorul nu asimileaza excesul scuzabil cu legitima aparare, dar prevede ca depasirea limitelor legitimei

aparari constituie o circumstanta atenuanta (art 73 CP). Si in acest caz se cer intrunite toate conditiile de legitima aparare pt ca altfel nu s-ar putea vorbi de depasirea limitelor legitimei aparari.

Conexitati ale legitimei aparari cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei.Cel mai adesea legitima aparare vine in legatura cu starea de necessitate. Daca atacul provine de la o persoana iresponsabila nun avem legitima aparare, ci stare de necessitate. Exista stare de necessitate in cazul in care persoana aflata in stare de legitima aparare fiind nevoita sa se apare loveste si o alta persoana aflata in apropierea agresorului sau este nevoita pt a se apara sa patrunda cu forta in locuinta unei persoane ori sa rupa un gard pt a se inarma. In aceste cazuri exista stare de necessitate.Consecintele legitimei aparariExistenta legitimei aparari judiciar constatata are ca effect inlaturarea caracerului penal al faptei. Fapta savarsita in stare de legitima aparare este lipsita de vinovatie fiind savarsita sub imperiul constrangerii datorita pericolului in care s-a aflat faptuitorul sub amenintarea atacului injust. Starea de necessitate – starea in care se gaseste o persoana care este nevoita sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala pt a salva de la un pericol imminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritate corporala a sa ori a altuia sau un bun important al sau ori un interes general. Ca si in cazul legitimei aparari, la starea de necessitate pericolul poate fi inlaturat atat prin fapta persoanei aflata in pericol cat si prin fapta altei persoane care ii sare in ajutor. Starea de necessitate se deosebeste insa de legitima aparare. In cazul legitimei aparari pericolul este generat de un atac, deci de fapta agrresiva a unei persoane, pe cand la starea de necessitate acesta este creat de diferite intamplari (incendii, inundatii, cutremure etc) si nu de activitatea unei persoane. Pe de alta parte in cazul legitimei aparari actiunea de aparare, adica fapta prev de legea penala este indreptata impotriva agresorului pe cand la starea de necessitate fapta vizeaza de cele mai multe ori o persoana care nu este vinovata de crearea pericolului. In ambele situatii datorita pericolului care ameninta valorile publice, persoana care savarseste fapta actioneaza fara vointa liber determinate si deci fara vinovatie.Conditiile starii de necessitate- Existenta starii de necessitate presupune pe de-o parte un pericol care creaza o stare de

necessitate sip e de alta parte o fapta savarsita pt salvarea de la acel pericol.Conditii privind pericolul in cazul starii de necessitate

- Starea de necessitate presupune producerea unei intamplari din care sa rezulte un pericol pt persoana, bunurile sale ori pt interesele obstesti sau generale.a) Pericolul trebuie sa fie imminent,adica pe punctual de a produce raul cu care ameninta

una din valorile ocrotite; pt existent starii de necessitate este obligatoriu ca pericolul sa fii ajuns pe punctul de la amenintarea cu raul la producerea efectiva a acestuia. Pt existenta starii de necessitate este important sa se stabileasca exact momentul savarsirii faptei de salvare pt a se putea determina daca pericolul era imminent sau actual in acel moment.

b) Pericolul imminent trebuie sa ameninte sanatatea corporala sau un bun important al persoanei ori un interes general; dintre atributele persoanei legea prevede ca pericolul trebuie sa vizeze viata integritatea corporala sau sanatatea acesteia apreciind ca numai amenintarea acestei valori creaza o stare de necessitate.

c) Pericolul trebuie sa fie inevitabil; adica sa nu poata fi inlaturat pe alta cale decat prin savarsirea unei fapte ... . Caracterul inevitabil al faptei trebuie sa fie apreciat in functie de imprejurarile concrete in care s-a ivit si in care persoana a fost silita sa actioneze.

Constantin_sima@mpublic.ro – prof. drept penal

Conditiile prevazand conditiile de salvare in cazul starii de necesitate

Pentru a fi considerata ca fiind savarsita instare de necesitate fapta prevazuta de legea penala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie necesara pentru salvarea de la pericol, a valorilor la care se refera textul si anume sa fie de extrema necesitate in acest scop in sensul ca trebuie sa fie singura cale de salvare a acelor valori in situatia de fapt data. Fapta nu va fi considerata ca fiind savarsita in stare de necesitate daca nu a avut loc intre momentul in care pericolul a devenit iminent si momentul in care a incetat sa mai fie actual. In cazul starii de necesitate nu este de ajuns ca fapta sa fie necesara pentru salvarea de la pericol ci sa fie singura cale de salvare caracterul de extrema necesitate se apreciaza tinand seama de conditiile de fapt pentru ca este posibil ca persoana sa nu-si dea seama de existenta altor posibilitati.

b) Prin savarsirea faptei prevazute de legea penala sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Legea a considerat deci ca desi fapta este savarsita sub imperiul constrangerii totusi aceasta nu inlatura caracterul penal al faptei fiindca nu se admite inlaturarea unui rau mai mic prin cauzarea unui rau mai mare.

Savarsirea faptei in aceste conditii constituie o depasire a starii de necesitate iar aceasta depasire nu este asimilata cu starea de necesitate ci constituie circumstanta prevazuta de art. 73 lit. a

c) Fapta sa nu fie savarsita de catre o persoana oentru a salva o alta persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul(militar, pompier, medic). O persoana care datorita functiei este oblligata sa infrunte pericolul nu poate invoca starea de necesitate.

Conexitati (?) cu alte cauze ..Starea de necesitate poate veni in concurs cu legitima aparare de exemplu cazul naufragiatilor care se lupta pentru aceeasi bucata de scandura.Starea de necesitate poate veni in concurs is cu constrangerea fizica atunci cand peste starea de necesitate sesuprapune constrangerea fizica. De asemenea starea de necesitate se poate suprapune peste o constrangere fizica sau morala.In fine, starea de necesitate poate veni in concurs cu eroarea de fapt.Consecinte:

Existenta starii de necesitate legal constatata are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei. Starea de necesitate nu conduce si la inlaturarea raspunderii civile avand in vedere ca persoana pprejudiciata nu are nicio vina in producerea prejudiciului.Constrangerea morala si aia fizicaConstrangerea fizica este presiunea sau forta pe care o forta careia nu i se poate rezista, o exercita asupra energiei fizice a unei persoane in asa fel incat aceasta energie scapand de sub controlul constiintei si vointei juridice se manifesta printr-o fapta prevazuta de legea penala.Constrangerea morala denumita si amenintare este constrangerea sau presiunea exercitata de o persoana asupra psihicului unei alte persoane in asa fel incat persoana constransa, sub

imperiul unei temeri grave de producere a raului cu care este amenintata nemai avand posibilitatea sa-si dirijeze singur vointa, savarseste o fapta prevazuta de legea penala.Constrangerea fizica si constragerea morala constituie fiecare in parte cauze care inlatura caracterul penal al faptei intrucat rapesc persoanei constranse libertatea de vointa si de actiune.Conditiile constrangerii fizice:

a) sa exista o actiune de constrangere asupra fizicului unei persoane aceasta actiune de constrangere poate consta dintr-o punere in miscare sau din imobilizarea unei persoane

b) persoana supusa constrangerii fizice sa nu poata opune rezistenta eficace fortei coercitive. Daca persoana supusa constrangerii a avut posibilitatea sa reziste fortei de constrangere cu mijloace pe care le putea folosi fara pericol pentru ea, constrangerea nu este de natura sa excluda vinovatia persoanei care savarseste fapta. Posibilitatea de a rezista fortei coercitive trebuie sa fie cercetata si evaluata in concret tinand seama de natura si de intensitatea fortei de constrangere pe de o parte si de capacitatea si starea fizica a persoanei pe de alta parte.

c) Fapta savarsita sub imperiul constrangerii sa fie o fapta prevazuta de legea penala

Conditiile constrangerii morale:a) Sa existe o actiune de constragere savarsita de o persoana asupra psihicului unei alte

persoane prin amenintare cu un rau important. Existenta unei amenintari provoaca persoanei amenintate un sentiment de teama sub imperiul caruia savarseste o fapta prevazuta de legea penala.

b) Prin amenintare sa se creeze un pericol grav pentru persoana amenintata sau pentru o alta persoana. Pericolul poate sa priveasca oricare dintre valorile legate de persoana fizica: viata integritatea corporala, sanatatea, libertatea, demnitatea etc.

c) Perciolul cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat decat prin savarsirea faptei prevazute de legea penala. Daca era posibila recurgerea la alte mijloace de inlaturare a pericolului conditia inevitabilitatii nu este indeplinita si nu exista constrangere morala.

Conexitati: Este posibilca in diferite situatii de fapt constrangerea fizica si constrangerea morala sa existe in concurs(ca urmare a unei amenintari o persoana sufera un soc care o pune in imposibilitate de a reactiona fizic). Constrangerea fizica si constrangerea morala pot veni in concurs cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei. De asemenea este posibil ca peste o constrangere fizica sau morala sa se suprapuna o legitima aparare fapt ce se poate ivi atunci cand cel impotriva celui care se indreapta constrangerea, ori o alta persoana reactioneaza impotriva actiunii de constrangere savarsind o fapta prevazuta de legea penala in stare de legitima aparare. Fapta savarsita in aceasta stare de legitima aparare isi pastreaza acest caracter chiar daca nu a reusit sa inlature constrangerea fizica ori morala.Si peste o constrangere fizica sua morala se poate suprapune un caz fortuit spre exemplu cand cel amenintat dezarmeaza pe agresor si arma cazuta din mana acestuia se descarca si raneste o alta persoana.Consecinte:Constrangerea fizica si constrangerea morala legal constatate au ca efect excluderea vinovatia si odata cu ea caracterul penal al faptei.Cazul fortuit:Fortuit nu inseamna fortat ci survenit pe neasteptate.Cazul fortuit este acel caz in care actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat neconceput si neurmarit de ea datorita actiunii unei forte de interventie care nu a putut fi

prevazuta. Asadar actiunea sau inactiunea unei persoane produce un rezultata socialmente periculos datorita faptului ca intra in concurs cu o imprejurare fortuita imprevizibila .Imprevizibilitate aparitiei imprejurarii cauzatoare a rezultatului exclude vinovatia persoanei si prin aceasta caracterul penal al faptei.Trebuie subliniat caracterul obiectiv si general al imprevizibilitatii rezultatului in sensul ca tine de limitele generale ale posibilitatii de prevedere a aparitie imprejurarilor fortuite.Imprejurarile fortuite se pot datora unor fenomene ale naturii care desi sunt in genere cunoscute nu se poate prevedea momentul aparitiei lor(cutremur, traznet , alunecari de teren etc.), imprejurari imprevizibile creata de echipement tehnic( spargere cazan, rupere fir etc.). Pot fi de asemenea imprejurari fortuite stari ale persoanei( un atac de corc, o lipotimie, comportarea imprudenta a victimei, comportarea unui animal, zborul unei pasari care intra in motoruil unui avion)Conditiile cazului fortuit:

a) actiunea sau inactiunea unei persoane sa fi produs un rezultat socialmente periculos, neprevazut datorita faptului ca a intrat in concurs cu o forta straina de constinta sau vointa sa. Trebuie sa se constate ca exista o legatura de cauzalitate intre imprejurarea fortuita si rezultatul produs in sensul ca fara interventia fortei straine fapta persoanei in cauza nu ar fi produs acel rezultat.

b) interventia imprejurarii care a determinat producerea rezultatului sa nu fi putut fi prevazuta.Imprevizibilitatea se refera la aparitia imprejurarii iar nu la rezultat care in genere este previzibil.

c) fapta care a dus datorita intervenirii imprejurarii fortuite la un rezultat socialmente periculos sa fie o fapta prevazuta de legea penala.

Conexitati:Cazul fortuit se intalneste frecvent cu starea de necesitate avand in vedere ca aceasta este provocata de imprejurari fortuite(cutremur, inundatii, incendii). Este posibil ca si cazul fortuit sa se suprapuna peste o stare de necesitate.Cazul fortuit poate veni in concurs si cu constrangerea fizica deasemeni si cu constrangerea morala.Consecinte:Constatarea legala a czului fortuit are drept consecinta inlaturarea caracterului penal al faptei.Iresponsabilitatea:Iresponsabilitatea este starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu-si poate da seama de caracterul, sensul, valoarea sociala, morala si juridica a faptelor pe care le savarseste si a urmarilor acestora sau care nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa in raport cu faptele sale.Cauzele care determina starea de iresponsabilitate pot fi diferite. Starea de subdezvoltare psihica datorata unor anomalii, boli neuro-psihice, tulburari psihice provocata de intoxicatii cu alcool sau cu substante stupefiante, starea de incapacitate poate fi permanenta sau temporara, poate fi innascuta sau survenita oricare ar fi cauzele acesteia pentru inlaturarea caracterului penal al faptei iresponsabilitatea trebuie sa fie totala. Daca lipsa capacitatii este doar partiala iresponsabilitatea nu inlatura caracterul penal al faptei.Conditiile iresponsabilitatii:

a) persoana care a savarsit fapta sa fie in stare de iresponsabilitateb) starea de incapacitate psihica a persoanei sa existe la momentul savarsirii faptei si sa se

mentina pe tot timpul savarsirii acesteia. Daca in timpul savarsirii faptei faptuitorul si-a recapatat capacitatea psihica el nu mai poate fi considerat in stare de iresponsabilitate. Nu

poate fi considerat in stare de iresponsabilitate persoana care si-a provocat ea insasi aceasta stare sau care din culpa sa se afla in stare de inconstienta.

c) starea de incapacitate psihica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale sau altor cauze care determina stari anormale. Sa nu se datoreze minoritatii faptuitorului sau erorii de fapt.

d) fapta savarsita in stare de iresponsabilitate sa fie o fapta prevazuta de legea penala.

Conexitati:Starea de iresponsabilitate poate veni in concurs cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei cum ar fi legitima aparare, starea de necesitate sau constrangerea morala.Consecinte:Iresponsabilitatea legal constatata are ca efect inlaturarea vinovatiei.Iresponsabilitatea poate fi constatata numai pe calea unei expertize medico-legale psihiatrice prin care procurorul sau instanta de judecata o dispun dupa ascultarea acelei cauze.Exista si boli care produc incapacitati temporare.Betia accidentala:Betia este starea psiho-fizica anormala in care se gaseste o persoana din cauza efectelor pe care le au asupra facultatilor sale mentale si asupra si anumite substante excitante sau narcotice.Felurile starii de betie:

a) Dupa atitudinea persoanei fata de provocarea starii de betie avem accidentala sau voluntara. Betia accidentala este provocata independent de vointa persoanei, betia voluntara este provocata cu stiinta celui in cauza.

b) Dupa gradul de intoxicatie betia poate fi completa sau incompleta. Betia completa a trecut de stadiul intoxicatiei incipiente in timp ce betia incompleta se afla in stadiul intoxicatiei incipiente.

Dintre formele betiei singura care are ca efect inlaturarea cracterului penal al faptei este betia fortuita sau accidentala.Consitiile betiei accidentale:

a) faptuitorul sa se fi gasit in momentul inceperii sau eventual in timpul savarsirii faptei in stare de betie provocata de alcool sau alte substante.

b) starea de betie sa fi fost accidentalac) starea de betie sa fi fost completad) fapta svarsita in stare de betie sa fi fost o fapta prevazuta de legea penala

Conexitatile betiei accidentale:Starea de betie accidentala poate veni in concurs cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei cum ar fi: eroarea de fap, cand faptuitorul nu a cunoscut ca substanta pe care o consuma ii poate provoca stare de ebrietate sau constrangerea, cand persoana a fost constransa sa consume bautura care i-a provocat starea.Consecinte:Starea de betie accidentala completa legal constatata are ca efect excluderea vinovatiei persoanei pentru fapta penala pe care a savarsit-o in aceasta stare excluzand caracterul penal al faptei si raspunderea penala.

1. Minoritatea faptuitorului este starea in care se gaseste faptuitorul minor care in momentul savarsirii unei fapte prevazuta de legea penala nu implinise varsta legala potrivit legii pentru ca minorul sa raspunda penal. Minorul care nu a implinit varsta de 14ani nu raspunde penal

iar minorul care are varsta intre 14 si 16 ani in momentul savarsirii faptei raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.

Potrivit art. 50 CP nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la data savarsirii nu indeplinea conditiile pentru a raspunde penal. Spre deosebire de iresponsabilitate care este o cauza care exclude raspunderea penala din motive de anormalitate, minoritate, este o stare psiho-fizica normala .Conditiile in care minoritatea inlatura caracterul penal al faptei:

a) sa existe o fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minorb) minorul sa nu indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru a raspunde penal

Conexitati ale minoritatii faptuitorului cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei:Cazul fortuit, legitima aparare etc.Consecintele juridice ale minoritatii faptuitorului:Starea de minoritate in care minorul indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal inlatura caracterul penal al faptei.8. Eroarea de faptPrin eroare se intelege in dreptul penal reprezentarea gresita de cel care savarseste o fapta prevazuta de legea penala a realitatii din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date a realitatii.Nu exista eroare in caz de indoiala ci in cazul cunoasterii gresite.Eroarea de fapt si eroarea de drept:Eroarea de fapt poarta asupra unor date ale realitatii faptice, materiale, constand in necunoasterea sau cunoasterea gresita a acestor date ale realitatii.Eroarea este de drept atunci cand poarta asupra unor norme de drept constand in necunoasterea sau cunoasterea lor gresita.Distinctia dintre eroarea de fapt si eroarea de drept are importanta intrucat numai eroarea de fapt poate constitui o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.Eroarea principala si eroarea secundara:Eroarea principala poarta asupra unor elemente constitutive ale infractiunii de care depinde insasi existenta infractiunii.Eroarea secundara poarta asupra unor stari,situatii sau imprejurari care constituie un element circumstantial sau o circumstanta a infractiunii.Eroarea principala are drept consecinta inlaturarea caracterului penal al faptei, inexistenta infractiunii in timp ce eroarea secundara are drept consecinta inlaturarea unei circumstante agravante.Conditiile erorii de fapt:

a) fapta savarsita sa fie prevazuta de legea penalab) faptuitorul s anu fi cunoascut in momentul savarsirii faptei existenta unei stari, situatii sau

imprejurari de care depinde caracterul penal al acesteia.c) starea, situatia sau imprejurarea care constituie obiectul erorii trebuie sa fie un element

constitutiv al infractiunii sau o circumstanta a acesteia.

Nu produce efecte asupra unei persoane atunci cand asasinul a vrut sa ucida o persoana si din eroare a ucis pe altcineva (eror in personam) si nici eroarea asupra obiectului material atunci cand infractorul a vrut sa fure un obiect si din greseala a furat un altul. Nu produce consecinte nici eroarea in sens invers, cand persoana a crezut ca savarseste o infractiune dar in realitate fapta sa nu era infractiune.Efectele erorii de fapt principale:

a) in cazul faptelor incriminate nu mai atunci cand sunt savarsite cu intentie eroarea de fapt legal constatata, daca poarta asupra unor elemente, stari, situatii sau imprejurari care sunt elemente constitutive ale infractiunii inlatura caracterul penal al faptei.

b) in cazul faptelor savarsite din culpa eroarea de fapt nu inlatura caracterul penal al faptei decat daca se constata ca eroarea nu provine din culpa faptuitorului. Daca eroarea este imputabila faptuitorului care din neatentia, usuratatea sau pripeala sa nu a cunoscut existenta starii, situatiei sau imprejurarii ce constituie element al infractiunii eroarea nu inlatura caracterul infractional al faptei.

Efectele erorii de fapt secundare:a) cand eroarea paorta asupra unor imprejurari ce constituie e3lement circumstantial ori

circumstanta agravanta eroarea are ca efect inlaturarea circumstantei agravante. Asa cum rezulta din continutul art. 51 alin. 2 CP, care prevede ca nu constituie circumstanta agravanta imprejurarea pe care faptuitorul nu a cunscut-o in momentul savarsirii infractiunii.

Eroarea de drept extrapenala:Eroarea de drept penal consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale adica a dispozitiei care prevede ca o fapta constituie infractiune. Eroarea de drept extrapenala consta in necunoaterea sau cunoasterea gresita a unei norme de drept extrapenal(civil, administrativ, etc.) de a carei cunoastere depinde existenta infractiunii. O astfel de eroare este posibila mai ales in cazul normelor incriminatorii care prevad caracterul constitutiv al infractiunii conditia ca fapta sa fie savarsita pe nedrept sau contrar dispozitiilor legale.Eroarea de drept extrapenal este echivalenta deci cu eroarea de fapt.Eroarea asupra unor competente ale unui organ de stat de a da o anumita autorizare in executarea careia subiectul a savarsit o fapta incriminata de lege exclude caracterul infractional al faptei. Se admite in principiu ca eroarea de drept penal nu influenteaza asupra raspunderii penale. Art. 51 alin. ultim prevede ca necunoasterea sau necunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei. Legiuitorul roman se declara adept al regulii potrivit careia nimeni nu poate invoca necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale.