8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

1/120

 

Lector Univ. Dr. RAMONA CIOBANU

ORGANIZAȚII ȘI RELAȚIIINTERNAȚIONALE 

2014/2015

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

2/120

  1

Introducere

Cursul intitulat Organiza  ţ i i şi r ela  ţ ii i nterna  ţ ionale  expune problematica organizaţiilor

internaţionale, plecând de la prevederile art. 2 al Convenţiei de la Viena asupra dreptuluitratatelor (1969), conform cărora  prin termenul de «organizaţie internaţională» se înţelege

organizaţia interguvernamentală, sintagmă care desemnează o formă  de asociere

instituţionalizată între state, în vederea realizarii unor obiective comune. În acelaşi timp,

cursul se constituie într -un ghid care îl orientează pe student în înţelegerea modalităţilor prin

care se constituie, funcţionează  şi se finanţează o organizaţie internaţională, ca subiect de

drept distinct în ordinea juridică internaţională, precum şi a aspectelor referitoare la

dobândirea ori pierderea calităţii de membru al unei astfel de organizaţii.

Obiectivele cursului

Cursul intitulat Organiza  ţ i i şi r ela  ţ ii i nterna  ţ ionale   are ca obiectiv principal

îmbogăţirea cunoştinţelor din sfera Dreptului internaţional ale studenţilor

Programului de studii Drept, astfel încât,  la sfârşitul acestui curs, studenţii să  fie

capabili să: 

  opereze cu noţiuni precum: relaţii internaţionale, sistem internaţional, drept

internaţional, organizaţii internaţionale interguvernamentale, organizaţiiinternaţionale neguvernamentale;

  să definească şi să clasifice organizaţiile internaţionale interguvernamentale;

  să expună etapele constituirii şi aspectele relevante privitoare la funcţionarea,

hotărârile şi bugetul acestora;

  să precizeze scopurile, principiile şi organele principale ONU, structurile civile

şi militare NATO;

  să-şi formeze şi dezvolte capacitatea de analiza şi sinteză, abilitatea de a corela

noţiunile dreptului internaţional public cu cele specifice relaţiilor internaţionale,economiei, ştiinţei politice ori militare pentru a înţelege domeniul interdisciplinar

al oganizaţiilor internaţionale; 

  să-şi dezvolte abilităţile de a aplica corect cunoştinţele  teoretice acumulate

 pentru explicarea realităţii internaţionale;

  să realizeze esee pe teme specifice materiei organizaţiilor internaţionale.

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

3/120

  2

Competenţe conferite 

După parcurgerea materialului studentul va fi capabil să:

  Să definească noţiunile de sistem internaţional, ordine juridică

internaţională şi drept internaţional public;

  Să descrie evoluţia sistemului internaţional până la 1918, în timpul şi după

cele două războaie mondiale şi schimbările   produse în sistemul

internaţional în perioada Războiului Rece;

  Să identifice factorii  care au determinat constituirea şi proliferarea

organizaţiilor internaţionale;

  Să explice distincţia dintre organizaţiile internaţionale interguvernamentale

şi cele neguvernamentale şi să precizeze  rolul acestora în soluţionarea

 problemelor cu care se confruntă omenirea;

  Să descrie funcţionarea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale şi

să desprindă reguli cu aplicabilitate generală;

  Să explice structura instituţională  şi funcţionarea Organizaţiei Naţiunilor

Unite şi NATO;

  Să-şi dezvolte abilitatea de a dezbate teme de interes în domeniul dreptului

internaţional.

Resurse şi mijloace de lucru 

Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau

instrumente de lucru.

Structura cursului

Cursul cuprinde 11 unităţi de învăţare. Fiecare unitate cuprinde: obiective, aspecte

teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de evaluare

 precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare. La sfârşitul unităţilor 7 şi 10 sunt indicate două teme de control. Rezolvarea

acestor două teme de control este obligatorie. Acestea vor fi transmise de către

studenţi pe suport scris  sau prin  încărcare pe platforma e-learning  până la o dată

 prestabilită, iar rezultatele vor fi comunicate direct studenţilor, la curs.

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

4/120

  3

Cerinţe preliminare 

Discipline deservite

Cunoştinţele dobândite în cadrul disciplinei  Organiza ţ ii  şi rela ţ ii interna ţ ionale 

sunt utile studiului disciplinelor din sfera dreptului internaţional (Drept

internaţional public, Drept umanitar, etc.), dreptului european, dar şi altor

discipline (Drept financiar, Drept fiscal, Dreptul comer ţului internaţional, Dreptul

concurenţei, Drept penal, etc.) al căror obiect de studiu este marcat de activitatea

organizaţiilor internaţionale interguvernamentale.

Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Organiza ţ ii şi

rela ţ ii interna ţ ionale (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de evaluare

şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare unitate.

Evaluarea

La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde:

-  o evaluare sub forma unui examen scris, ce va conţine întrebări teoretice

din materia prezentată în cadrul acestui material, evaluare car e va deţine o

 pondere de 50% în nota finală, 

-  notele aferente celor două teme de control, realizate pe parcursul

semestrului, care vor deţine o pondere de 25% fiecare. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

5/120

  4

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………1 

Chestionar evaluare prerechizite……………………………………………………………8 

Unitatea de învăţare 1.Domeniul relaţiilor internaţionale…………………………………9 1.1. Introducere…………………………………………………………………… ….9 1.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………. ….9 1.3. Știinţa relaţiilor internaţionale………………………………………………….10 1.4. Sistemul internaţional şi dreptul internaţional public…………………………..11 1.5. Evoluţia sistemului internaţional până la 1914…………………………………121.6. Evoluţia sistemului internaţional după 1914……………………………………15 

1.6.1. Războaiele mondiale şi conferinţele de pace………………………………15 1.6.2. Războiul Rece (1945-1991)………………………………………………..16 1.6.3. Sistemul internaţional după sfârşitul Războiului Rece…………………….19 

1.7. Rezumat …………………………………………………………………………20 1.8. Test de evaluare………………………………………………………………...21 

Unitatea de învăţare 2. Actorii sistemului internaţional………………………………….22 2.1. Introducere…………………………………………………………………….22 2.2. Competenţele unităţii de învăţare…………………………………………… ..222.3. Noţiunea de actor internaţional……………………………………………......23

  2.4. Actorii care evoluează pe scena internaţională………………………………..24  2.5. Tendinţe manifestate în sistemul internaţional contemporan………………….27 2.6. Rezumat  ………………………………………………………………………..28 2.7. Test de evaluare………………………………………………………………..28 

Unitatea de învăţare 3.  Noţiuni generale privind organizaţiile internaţionale

interguvernamentale………………………………………………………………………...29 3.1. Introducere……………………………………………………………………….29 3.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………..29 3.3.Organizaţii internaţionale interguvernamentale şi organizaţii internaţionale

neguvernamentale…………………………………………………………………………….30 

3.4. Scurt istoric al organizaţiilor internaţionale interguvernamentale……………..30 3.5. Factorii care au determinat apariţia şi proliferarea organizaţiilor internaţionale

interguvernamentale…………………………………………………………………………31 3.6. Rolul organizaţiilor internaţionale interguvernamentale………………………32 3.7. Definiţia organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………………...32 

3.8. Caracteristicile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………….32 3.9. Clasificarea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………………..32 3.10. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale (OING)………………………...35 3.11. Rezumat …………………………………………………………………………………..36  3.12. Test de evaluar e…………………………………………………………………………37  

Unitatea de învăţare  4. Personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale

interguvernamentale…………………………………...……………………………………38 4.1. Introducere……………………………………………………………………… 38 4.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………… ...384.3. Precizări prealabile………………………………………………………………39 

4.4. Personalitatea juridică internaţională……………………………………………39 4.5. Personalitatea juridică de drept intern……………………………………………40 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

6/120

  5

4.6. Formele de manifestare a personalităţii juridice…………………………………41 4.7. Rezumat …………………………………………………………………………..46 4.8. Test de evaluare……………………………………….............. ...........................46

Unitatea de învăţare 5. Constituirea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale………………………………………………………………………………………………..47 

5.1. Introducere………………………………………………………………………..47  5.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………..47 5.3. Actul constitutiv…………………………………………………………………48 5.4. Cuprinsul actului constitutiv…………………………………………………….48  5.5. Încheierea actului constitutive……………………………………………………49 5.6. Admiterea de rezerve…………………………………………………………….505.7. Modificarea actului constitutiv…………………………………………………..50 5.8. Interpretarea actului constitutiv………………………………………………….51 5.9. Dizolvarea organizaţiilor internaţionale…………………………………………52 5.10. Rezumat………………………………………………………………………………….52 5.11. Test de evaluare………………………………………………………………………..53 

Unitatea de învăţare  6. Participarea la activităţile organizaţiilor internaţionale

interguvernamentale………………………………………………………………..……….54 6.1. Introducere……………………………………………………………………... ...546.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………….54 6.3. Dobândirea calităţii de membru cu drepturi depline al unei organizaţii

internaţionale…………………………………………………………………………………55 6.4. Situaţii speciale de dobândire a calităţii de membru……………………………...57 6.5. Pierderea calităţii de membru…………………………………………………….58 6.6. Suspendarea calităţii de membru…………………………………………………59 6.7 .Rezumat……………………………………………………………………………………..59 

6.8. Test de evaluare…………………………………………………………………………...60 Unitatea de învăţare 7. Structura organizaţiilor internaţionaleinterguvernamentale………………………………………………………………………...61 

7.1. Introducere……………………………………………………………………... ...617.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………..617.3. Factorii care determină structura organizaţiilor internaţionale…………………...617.4. Clasificarea organelor organizaţiilor internaţionale…………………………….627.5. Organe principale şi organe subsidiare………………………………………….627.6. Organe plenare şi organe cu compunere restrânsă………………………………637.7. Organe politice, jurisdicţionale şi administrative……………………………….657.8. Rezumat…………………………………………………………………………………….67  7.9. Test de evaluare…………………………………………………………………………...68 7.10. Temă de control …………………………………………………………………………68 

Unitatea de învăţare 8. Funcţionarea organizaţiilor internaţionaleinterguvernamentale………………………………………………………………………...69 

8.1. Introducere……………………………………………………………………... ...698.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………… ...698.3. Apecte generale privind sesiunile organizaţiilor internaţionale ……………......708.4. Conducerea sesiunilor …………………………………………………………….71 8.5. Procedura urmată în cadrul sesiunilor…………………………………………….71 8.6. Adoptarea hotărârilor……………………………………………………………..728.7. Valoarea juridică a hotărârilor organizaţiilor internaţionale……………………...74

8.8.Rezumat………………………………………………………………………………………758.9. Test de evaluare…………………………………………………………………………...75 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

7/120

  6

Unitatea de învăţare 9. Mijloacele financiare ale organizaţiilor internaţionaleinterguvernamentale………………………………………………………………………...76

9.1. Introducere……………………………………………………………………... ...769.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………...769.3. Noţiunea de buget…………………………………………………………...........77

9.4. Resursele bugetare ……………………………………………………………….77 9.5. Cheltuielile bugetare …………………………………………………………….80 9.6. Rezumat…………………………………………………………………………………….80 9.7. Test de evaluare…………………………………………………………………………...80 

Unitatea de învăţare 10. Organizaţia Naţiunilor Unite…………………………………...81 10.1. Introducere……………………………………………………………………....8110.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………8210.3. Societatea Naţiunilor ……………………………………………………….......8210.4. Constituirea ONU ………………………………………………………………8410.5. Scopurile ONU …………………………………………………………………8410.6. Principiile ONU…………………………………………………………………85

10.7. Dobândirea calităţii de membru ONU…………………………………………..85 10.8. Pierderea calităţii de membru ONU……………………………………………..86 10.9. Organele principale ONU……………………………………………………….87 10.10. Adunarea Generală ONU………………………………………………………87 10.10.1. Compunerea Adunării Generale……………………………………………..87 10.10.2. Competenţele Adunării Generale……………………………………………88 10.10.3. Organizarea lucrărilor………………………………………………………..91 10.11. Consiliul de Securitate ONU…………………………………………………..92 10.11.1. Compunere…………………………………………………………………...92 10.11.2. Funcţionare…………………………………………………………………...92  10.11.3. Competenţe…………………………………………………………………..93 10.12. Consiliul Economic şi Social (ECOSOC)……………………………………...94 10.13. Consiliul de Tutelă…………………………………………………………….95 10.14. Curtea Internaţională de Justiţie……………………………………………….9610.15. Secretariatul ONU……………………………………………………………..9710.16. Instituţiile specializate din sistemul ONU……………………………………..99 10.17. România şi ONU……………………………………………………………..100 10.18. Rezumat ………………………………………………………………………………..101 

10.19. Test de eval uare……………………………………………………………………….101 10.20. Temă de control  ……………………………………………………………………….102 

Unitatea de învăţare 11. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord………………...103

11.1. Introducere……………………………………………………………………..103 11.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………..103 11.3. Originile Alianţei………………………………………………………………104 11.4. Scopurile Alianţei……………………………………………………………...105 11.5. Emblema NATO……………………………………………………………….109 11.6. Mecanismul politic şi de luare a deciziilor NATO…………………………….109 11.7. Structurile civile NATO……………………………………………………….112 11.7.1. Cartierul General al NATO…………………………………………………..112 11.7.2. Reprezentanţi permanenţi şi delegaţii naţionale……………………………..112 11.7.3. Secretarul General……………………………………………………………113 11.7.4. Secretariatul Internaţional……………………………………………………113 

11.8. Structurile militare NATO…………………………………………………….114 11.8.1. Comitetul Militar……………………………………………………………114 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

8/120

  7

11.8.2. Preşedintele Comitetului Militar……………………………………………..115 11.8.3. Comandanţi Strategici……………………………………………………….115 11.8.4. Statul Major Militar Internaţional…………………………………………..115 11.8.5. Forţele Militare Integrate…………………………………………………….116 11.9. Rezumat …………………………………………………………………………………117  

10.10. Test de eval uare………………………………………………………………………118 

Bibl iograf ie ............................................................................................................................ 119

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

9/120

  8

Chestionar evaluare prerechizite

1. 

Definiţi Dreptul internaţional public.2.  Ce este Războiul Rece? 3.  Definiţi noţiunile de stat, naţiune, popor, etnie.4.  Ce este cetăţenia? Dar naţionalitatea?5.  Ce sunt companiile multinaţionale?6.  Ce sunt organizaţiile internaţionale interguvernamentale?7.  Daţi 3 exemple de organizaţiile internaţionale interguvernamentale.8.  Ce sunt organizaţiile neguvernamentale sau ONG-urile?9.  Ce este revizuirea? Dar amendarea?

10. Ce este Organizaţia Naţiunilor Unite?11. Ce înseamnă NATO? 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

10/120

  9

Unitatea de învăţare 1. 

Domeniul relaţiilor internaţionale 

Cuprins1.1. Introducere…………………………………………………………………… ….9 1.2. Competenţele unităţii de învăţare……………………………………………. ….9 1.3. Știinţa relaţiilor internaţionale………………………………………………….10 1.4. Sistemul internaţional şi dreptul internaţional public…………………………..11 1.5. Evoluţia sistemului internaţional până la 1914…………………………………12 1.6. Evoluţia sistemului internaţional după 1914……………………………………15 

1.6.1. Războaiele mondiale şi conferinţele de pace………………………………15 1.6.2. Războiul Rece (1945-1991)………………………………………………..16 

1.6.3. Sistemul internaţional după sfârşitul Războiului Rece…………………….19 1.7. Rezumat …………………………………………………………………………20 1.8. Test de evaluare………………………………………………………………...21 

1.1. IntroducereOrganizaţiile internaţionale trebuie studiate în contextul relaţiilor

internaţionale, relaţii care pot explica resorturile apariţiei şi proliferării acestora. Tocmai de aceea, unitatea conturează domeniul relaţiilor internaţionale, defineşteşi explică noţiuni şi concepte folosite în literatura de specialitate, dar şi îndicursurile şi analizele politice, economice şi militare, prezintă evoluţia sistemuluirelaţiilor internaţionale oferind studenţilor cunoştinţele şi deprinderile academicenecesare pentru a-şi construi propria cheie în înţelegerea unei realităţi vaste,dinamice, provocatoare.

 Noţiunea de relaţii internaţionale are o dublă semnificaţie: aceea de rela ţ iistabilite între actorii internaţionali şi aceea de  ştiin ţă care studiază raporturile de

 putere dintre actorii internaţionali.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare 

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a

studenţilor în f ascinanta lume a relaţiilor internaţionale.La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: 

  definească ştiinţa Relaţiilor internaţionale;

  identifice subramurile acesteia;

  explice noţiunea de sistem al relaţiilor internaţionale;

  identifice etapele de evoluţie specifice sistemului internaţional;

  descrie caracteristicile fiecărei etape parcurse.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

11/120

  10

1.3. Știinţa Relaţiilor Internaţionale

Ca ştiinţă  a socialului ,  Rela ţ iile Interna ţ ionale  se ocupă cu studiul raporturilor de putere dintre actorii interna ţ ionali.

Aşezând în centrul preocupărilor conceptul de putere, în toate accepţiunile lui, ca putere-for ţă, putere-influenţă, cu raportările sale inerente la concepte precum cele deautoritate, legitimitate sau suveranitate, Relaţiile Internaţionale se subsumează domeniuluimai larg al Știinţelor politice.

Preocupările din cadrul Relaţiilor Internaţionale vizează cinci domenii care constituie subramuri ale acestei ştiinţe. Acestea sunt:

1)  Teoria rela ţ iilor interna ţ ionale care stabileşte semnificaţia noţiunilor, conceptelorcu care operează această ştiinţă, oferind o înţelegere profundă a fenomenelorstudiate,

2)   Istoria rela ţ iilor interna ţ ionale care prezintă evoluţia în timp a politicii mondiale, 3)

 Studiile de securitate care vizează cercetările legate de supravieţuirea statelor şi acomunităţilor,

4)  Studiile strategice  care privesc aspectele militare ale politicului, cu accent pe

factorul nuclear,

5)   Economia polit ică internaţională care urmăreşte evoluţia schimburilor economicetransfrontaliere.

Relaţiile internaţionale îşi datorează denumirea faptului că, iniţial, s-au concentratasupra raporturilor dintre entităţile politice suverane care sunt statele. Doar statele poartărăzboaie, încheie pace, semnează tratate. În ultimele decenii, însă, pe scena relaţiilorinternaţionale s-au impus şi alţi actori: organizaţiile internaţionale, mişcările de eliberare

naţională, corporaţiile şi chiar indivizii care acţionează în nume propriu, raporturileinternaţionale devenind din ce în ce mai complexe. Tocmai de aceea, unii autori au propusrevizuirea denumirea disciplinei şi transformarea acesteia în  Rela ţ ii transfrontaliere  sau

 Politică mondială.Preocupări pentru natura relaţiilor dintre state, cauzele războiului, problemele păcii,

cooperarea internaţională şi recunoaşterea actorilor internaţionali au existat din timpuristrăvechi. Istorici, filosofi, jurişti şi economişti şi-au îndreptat atenţia spre aspecte ale vieţiiinternaţionale. Astfel, istoricul Tucidide a meditat asupra cauzelor conflictului interstatal însec. al V-lea î.Hr. Notabilă este şi preocuparea filosofilor Niccolo Machiavelli (sec.XVI) şiThomas Hobbes (sec.XVII) pentru raportul dintre natura umană şi relaţiile interstatale. Juriştide seamă precum Hugo Grotius (sec.XVII) au încercat să codifice practici ale relaţiilor

internaţionale, iar economişti precum Adam Smith (sec.XVIII) au studiat impactul politiciloreconomice interne asupra legăturilor dintre state.Cu toate acestea, ştiinţa relaţiilor internaţionale figurează ca un domeniu relativ recent,

fiind acceptată ca disciplină de studiu în universităţile lumii abia la jumătatea secolului alXIX-lea, primele lucrări importante de specialitate văzând lumina tiparului abia înainte de aldoilea război mondial. 

Aşa cum spuneam, domeniul relaţiilor internaţionale face parte din domeniul mai largal ştiinţelor politice, având legături puternice şi cu Dreptul internaţional public şi Economiamondială. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

12/120

  11

1.4. Sistemul internaţional şi dreptul internaţional public

Sistemul interna ţ ional sau societatea interna ţională reprezintă ansamblul relaţ iilor stabilite între actorii internaţ ionali.

Dacă o lungă perioadă de timp, participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor, în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit şi cu alte elemente:organizaţiile internaţionale interguvernamentale, organizaţiile internaţionaleneguvernamentale, popoarele şi mişcările de eliberare naţională, companiile transnaţionale şichiar individul, ca actor în relaţiile internaţionale.  În mod corespunzător, sistemulinternaţional a fost definit iniţial ca fiind comunitatea a statelor suverane care intră înraporturi juridice unele cu altele.

Din cele mai vechi timpuri, statele au interacţionat în cadrul unui set de reguli,  denorme care stabileau ce este statul  şi care sunt atributele acestuia, precum  şi modul de

 purtare a rela ţ iilor dintre state. Aceste norme s-au cristalizat în timp, au cunoscut o permanentă schim bare şi evoluţie şi au format dreptul international public.

 Dreptul internaţional public  a fost definit ca fiind un corp de reguli obligatorii din punct de vedere juridic pentru state, în relaţiile dintre acestea, şi, mai târziu,  un ansamblu denorme jur idice care reglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte ale dreptuluiinternaţional, norme create de aceste subiecte, pe baza acordului lor de voinţă. 

Exemple

Sfera izvoarelor Dreptului internaţional public este determinată de Statutul CurţiiInternaţionale de Justiţie, Curte care funcţionează în cadrul Organizaţiei

 Naţiunilor Unite şi care statuează, la art. 38, asupra dreptului aplicabil de către

această instanţă în litigiile aduse în faţa ei. Astfel, constituie izvoare ale Dreptuluiinternaţional public: 

  Tratatul

  Cutuma internaţională 

  Principiile generale de drept 

  Principiile dreptului internaţional public 

  Echitatea 

  Mijloace auxiliare de determinare a normelor dreptului international

 public (jurispudenţa şi doctrina)   Alte izvoare ale dreptului internaţional public şi anume actele

organizaţiilor internaţionale şi actele unilaterale ale statelor. 

 Normele dreptului internaţional public configurează, modelează  ceea ce numim sistemul interna ţ ional , adică ansamblul rela ţiilor stabilite între actorii internaţ ionali. Teoreticienii relaţiilor internaţionale disting trei mari tipuri de configurare a sistemuluiinterna ţ ional :

a)  Sistemul unipolar   care presupune existenţa unei singure puteri majore, super- putere care domină sistemul internaţional.

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

13/120

  12

 b)  Sistemul bipolar care implică existenţa a două mari puteri oponente ce dominăfiecare o anumită parte a sistemului; aceste puteri se pot raporta ideologic şi/saumilitar una la cealaltă. 

c)  Sistemul multipolar   care implică existenţa a cel puţin trei mari puteri care sădomine sistemul; este considerat ca reprezentând o configuraţie stabilă a

sistemului internaţional.

Să ne reamintim... 

  Știinţa Relaţiilor Internaţionale se ocupă cu studiul raporturilor de putere dintre actorii internaţionali.

  Sistemul internaţional sau societatea internatională reprezintăansamblul relaţiilor stabilite între actorii internaţionali.

  Dreptul internaţional public este un ansamblu de norme juridice carereglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte aledreptului internaţional, norme create de aceste subiecte, pe baza

acordului lor de voinţă.    Normele dreptului international public configurează sistemulinternaţional.

1.5. Evoluţia sistemului internaţional până la 1914 

Spre deosebire de celelalte subramuri ale domeniului,  Istoria rela ţ iilor interna ţ ionalese preocupă exclusiv de istoria relaţiilor de putere dintre actorii internaţionali, de la formareasistemului internaţional şi până în zilele noastre. Unii autori consideră că se poate   vorbidespre un sistem internaţional chiar şi în vremea oraşelor-state antice greceşti sau a imperiilor

din Evul Mediu. De-a lungul timpului a existat o semnificativă  schimbare de sisteme,modificându-se natura actorilor interna ţ ionali ai acestora. Astfel, ora şele-state antice  aulăsat loc în Evul Mediu imperiilor multina ţ ionale  ca actori dominanţi ai sistemuluiinternaţional, iar acestea au făcut loc, la rândul lor,  statelor-na ţ iuni la sfârşitul sec. al XV-lea.Este adevărat că în cazul oraşelor-state antice sau a imperiilor medievale putem vorbi despre o

 politică interstatală, dar considerăm că despre o politică internaţională putem vorbi doar dinmomentul în care principalul, dacă nu chiar unicul actor internaţ ional devine statul suveranmodern, cel mai adesea constituit pe un teritoriu locuit de un anumit grup na ţ ional.

În literatura de specialitate s-au impus două teorii importante cu privire la structurasistemului internaţional.

 Prima teorie  sau teoria ciclurilor successive  (închegată în anii ’70 - ’80) concepeevoluţia sistemului internaţional în termenii unor cicluri succesive dominate de marile puteri,după cum urmează: 

1.  Ciclul portughez  (care durează din anul 1497 de la expediţia lui Vasco da Gama înIndia şi până la momentul cuceririi în anul 1580 a Portugaliei de către Spania). 

2.  Ciclul olandez ( care începe în anul 1580 şi se sfârşeşte odată cu pacea de laUtrecht încheiată în abul 1713). 

3.  Ciclul britanic I ( care începe în 1713 şi se sfârşeşte în anul 1783 după războiul deindependenţă al coloniilor  americane).

4.  Ciclul britanic II ( care începe odată cu Congresul de la Viena din 1815 şi ia sfârşitdupă primul război mondial). 

5.  Ciclul American ( care începe în jurul anului 1918 şi este încă în desfăşurare). Principalele caracteristici ale acestor cicluri sunt următoarele: 

- dominaţia unei mari puteri, numită şi putere-hegemon, 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

14/120

  13

- existenţa unor puncte de sprijin de interes strategic pentru aceste puteri, cum ar fistăpânirea mărilor care erau cele mai importante rute comerciale.

Identificaţi şi alte puncte sprijin de interes strategic.

 A doua teorie sau teoria cercurilor concentrice  (închegată în anii ’90) consideră căsistemul internaţional a fost încă de la începuturi împărţit în trei cercuri concentrice: 

1)  Centrul  alcătuit din puterile majore care au o mar e influenţă asupra formării normelorcare ghidează sistemul internaţional şi asupra impunerii/respectării acestora. 

2)  Semiperiferia care cuprinde, în principal, trei mari categorii de state: a)   Foste puteri centrale aflate într -o pozi ţie descendentă, adică puteri în decădere

care joacă un rol destul de important în sistem. Este cazul Rusiei interbelice. b)   Puteri aflate în zona periferică şi care se află într -o pozi ţie ascendentă sau, altfel

spus, mari puteri în devenire. Este cazul Chinei contemporane. c)

 

 Puteri regionale, subsistemice  ale căror interese şi posibilităţi nu depăşesc aria propriului subsistem al relaţiilor internaţionale. Este exemplul unor state caTaiwan, Coreea de Sud, statele din America Latină. 

3)   Periferia compusă din state cu economii slab dezvoltate, cu capacităţi militare reduseşi a căror securitate depinde în mare măsură de aranjamentele internaţionale alemarilor puteri. Este cazul unor state precum Portugalia, statele din sud-estul Europei,

statele africane.

Asupra momentului apariţiei statului modern există o polemică puternică între istorici.Dar, indiferent de poziţia pe care o adoptă, cei mai mulţi istorici sunt de acord că sistemulinternaţional modern apare şi se dezvoltă în Europa, ca o creaţie a statelor europene. Treptat,

statele europene depăşesc barierele continentale, purtând cu ele modul de organizareeuropean, extinzâdu-se treptat şi jocul de putere specific bătrânului continent la nivel global.Trei motive au favorizat succesul puterilor europene:

a)  Centralizarea politică  a acestor state reflectată în două caracteristici extrem deimportante:

-  secularizarea deciziei  în domeniul politicii interne şi externe a statelor şi decieliminarea bisericii ca factor politic autonom,

- colectarea taxelor  şi impozitelor la nivel central   şi efectuarea de la acelaţi nivel acheltuielilor pentru întreţinerea aparatului de stat, ceea ce a permis şi finanţareaflotelor de război şi a for ţelor militare terestre apte să impună interesele statelor încolonii.

b)  

 Fragmentarea sistemului interna ţ ional   într -un număr mare de actori internaţionali,fapt care a condus, din nevoia de supravieţuire, la concurenţa între state pentruacumularea puterii. În acest mod o seamă de state europene au ajuns să domine altestate ori teritorii timp de secole. 

c)   Revolu ţia tehnologică a contribuit şi ea la dominarea adversarilor. Un rol important l-aavut folosirea  prafului de pu şcă  în conflictele armate şi, pentru succesul expediţiilormaritime, folosirea  galionului echipat cu tunuri. Aceste descoperiri au permis

impunerea voinţei politice, dar şi a intereselor economice. Sfârşitul războiului de 30 de ani şi încheierea Tratatelor Westfalice  (pacea de la

Westfalia) în 1648 a consacrat existen ţ a unui sistem interna ţ ional . Astfel, aceste tratatestabilesc principiul potrivit căruia singurul actor internaţional este statul, dispărând de pescena internaţională actori precum Papalitatea, ordinele cavalereşti, oraşele ori nobilimea. Cualte cuvinte, singurul subiect de drept interna ţ ional recunoscut din acel moment era statul, al

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

15/120

  14

cărui atribut primordial era suveranitatea.  Suveranitatea reprezintă dreptul statului de a-şidefini propriile interese, de a construi şi exercita politica internă şi externă, de astabili căi şimijloace de acţiune pentru atingerea ţelurilor propuse. Din acest moment, suveranitatea areprezentat elementul esenţial care a modelat sistemul internaţional. Recunoaştereasuveranităţii însemna implicit şi recunoaşterea libertăţii de acţiune a statelor în sistemul

internaţional.Un alt principiu important stabilit de tratatele Westfalice a fost cel al egalităţii între statele suverane. De aici a decurs regula potrivit căreia singurele care -şi puteau luaangajamente internaţionale erau statele, pe baza consimţământului lor liber, fără a fi supusecoerciţiei altei puteri. Tot din acest moment, balan ţa de putere a fost acceptată ca instrumental rela ţ iilor interna ţionale prin care se căuta stabilitatea.  Scopul declarat era acela de aîmpiedica o singură putere europeană să le domine pe celelalte.

Începând cu Tratatele Westfalice s-a pus şi problema legitimităţ ii interna ţ ionale. Estevorba despre modul de transmitere a puterii de la un conducător la altul la nivel naţ ional, pede o parte, şi despre legitimitatea dată de suveranitatea teritorială, adică recunoaşterea statuluişi im plicit a calităţii de subiect internaţional a acestuia, pe de altă parte.

De asemenea, este recunoscută existenţ a unui drept interna ţ ional , a unor normeacceptate liber de către statele care participau la sistemul internaţ ional . Dreptul internaţionaldevine un instrument al relaţiilor internaţionale, reglementând relaţiile dintre actoriisistemului internaţional.

O altă schimbare de optică în relaţiile internaţionale o constituie recunoa ştereadiploma ţ iei ca instrument pentru solu ţ ionarea pa şnică a diferendelor dintre state. 

În concluzie,  sunt trasate caracteristicile esen ţ iale ale sistemului interna ţ ional, caracteristici care subzistă, în mare parte, şi astăzi. 

Rezumaţi contextul istoric al încheierii tratatelor Westfalice.

Alt moment important în istoria relaţiilor internaţionale a fost Pacea de la Utrecht (1714) prin care  s-a statuat politica noninterven ţiei în problemele de politică internă a

 statelor .

Rezumaţi contextul istoric al încheierii Păcii de la Utrecht. 

Revoluţia franceză de la 1789  aduce şi ea schimbări importante.  Legitimitatea

 statului este dată de naţiune, iar legitimitatea conducătorilor de popor.  Se produce oseparaţie între interesele statului şi cele ale conducătorilor. Politica de putere a statelorîncetează să mai fie una a monar hului şi devine una a statului propriu-zis.

Secolele XVII şi XVIII au fost caracterizate prin numărul relativ mic şi stabil de actoriinternaţionali. Balanţa de putere se sprijinea pe o anumită configuraţie şi o anumită împărţirea teritoriului. Coexistau mari imperii (otoman, ţarist, spre exemplu) cu câteva state naţionaleşi cu mici formaţiuni statale, precum cele ale Germaniei şi Italiei. Treptat, odată cu mariledescoperiri geografice şi cu colonialismul, graniţele sistemului internaţional se extind înAmerica de Nord, America Latină, Africa, Asia şi alte zone ale globului, lupta statelor pentru

 putere fiind o luptă pentru teritorii.Schimbări semnificative în sistemul internaţional aduce Congresul de la Viena din

anul 1815  care a marcat victoria puterilor aliate Anglia, Prusia, Austria şi Rusia ţaristăîmpotriva Franţei conduse de Napoleon. Cu ocazia Congresului s-a făcut distincţie între

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

16/120

  15

 puterile majore  (Anglia, Franţa, Prusia, Austria şi Rusia) şi  puterile minore.  Balan ţ a de putere era înţeleasă în sensul de echilibru între marile puteri, astfel încât nici una dintre ele să nu se desprindă de contingent şi să devină putere-hegemon. Modul în care se puteaexercita acest echilibru era acela al diploma ţ iei.  Astfel, au avut loc o serie de congreseregulate ale marilor puteri, cunoscute sub numele de Concertul European. Diplomaţia devine

o instituţie a sistemului internaţional şi începe să se impună ideea de soluţ ionare aconflictelor prin consultări şi negocieri. Exista o ierarhie a statelor, marile puter i având un rolmanagerial în sistemul internaţional, exercitând o formă de tutelă asupra puterilor minore. Seînmulţ esc normele de drept interna ţional care cârmuiesc relaţ iile interna ţ ionale.

În sec. al XIX-lea, dinamica relaţiilor internaţionale a fost influenţată de următorii factori:

1)   Decăderea unor puteri şi ascensiunea altora. Menţionăm declinul imperiuluiotoman, ascensiunea Germaniei şi Italiei ca urmare a unificării şi ascensiunea SUAşi Japoniei.

2)  Colonialismul , proces început încă din sec. al XV-lea, a cunoscut în sec. al XIX-lea o anvergură mondială, extinderea imperiilor coloniale devenind politica

naţională a marilor puteri europene. 3)   Fragmentarea sistemului interna ţ ional şi formarea de noi state na ţ ionale.

Aceşti factori au condus la izbucnirea primului război mondial.

Să ne reamintim... 

  De-a lungul timpului a existat o semnificativă schimbare de sisteme,modificându-se natura actorilor internaţionali ai acestora. 

 

Oraşele-state antice, imperiile multinaţionale din Evul Mediu, statele-naţiuneşi statele suverane moderne au constituit singurele sau principalele subiecteale sistemului internaţional. 

  Au fost formulate două teorii importante (teoria ciclurilor successive şi teoriacercurilor concentrice) care explică structura sistemului inter national. 

  În secolele XVII - XIX au avut loc evenimente istorice importante care aumarcat evoluţia sistemului şi a dreptului internaţional.

  Dinamica relaţiilor internaţionale a fost infuenţată de decăderea unor puteri şiascensiunea altora, colonialismul, fragmentarea sistemului international şiformarea de noi state naţionale. 

1.6. Evoluţia sistemului internaţional după 1914 

1.6.1. Războaiele mondiale şi conferinţele de pace

Impactul primului război mondial asupra politicii internaţionale a fost unul profund.Distrugerile materiale şi pierderile de vieţi omeneşti au lăsat întreaga Europă în ruină.Conferinţele de pace au urmărit să instituie o nouă ordine mondială, complet diferită de ceaanterioară Marelui Război. Soluţia a fost propusă de Statele Unite ale Americii şi a constat îninstituirea unui nou principiu al relaţiilor internaţionale  –   principiul securităţ ii colective.Războiul, ca instituţie a sistemului mondial, a fost considerat imoral şi s-a încercat scoaterealui în afara legii, prin inter mediul unor mecanisme instituţionale. Sistemul securităţii colectivestatua principiul interdependenţei tuturor actorilor sistemului internaţional în materie desecuritate şi necesitatea cooperării pentru asigurarea acesteia în cadrul unor organizaţii

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

17/120

  16

internaţionale. În acest scop a fost constituită Liga Na ţ iunilor , prima organizaţie internaţionalăcu vocaţie de universalitate. Se dorea înlocuirea balanţei de putere cu un sistem instituţionalcare să-i suplinească absenţa şi să reglementeze relaţiile internaţionale. Astfel, s-a trecut de la

 politica de putere la politica cooperării.Cu toate acestea, Statele Unite, deşi au iniţiat reconfigurarea sistemului internaţional şi

aşezarea lui pe noi baze, au refuzat să ia parte la echilibrul de putere, sustrăgându -se de lacooperarea în cadrul Ligii Naţiunilor. Pe de altă parte, marile puteri europene au privit şi elecu suspiciune noua politică a cooperării, renunţând cu greu la tradiţia politicii de for ţă. Crizaeconomică a accentuat tensiunile politice internaţionale, până când, în anul 1939, războiulizbucneşte din nou.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a adus noi schimbări în sistemulinternaţional.  În primul rând , Statele Unite ale Americii au înţeles, în urma celor douăconflagraţii mondiale, rolul important pe care-l îndeplineau în realizarea echilibrului de putereîn Europa şi în lume. Intervenţia SUA în cele două războaie a fost una hotărâtoare,modificând decisiv raportul de forţe şi a fost determinată de faptul că securitatea SUAdepindea în mare măsură de balanţa de putere europeană. Ascensiunea Germaniei, care avea

tendinţa de a se comporta ca o putere hegemon, contravenea intereselor SUA. Intrarea SUA înrăzboi în anul 1941 a fost defavorabilă puterilor Axei şi a schimbat configuraţia sistemuluiinternaţional care devine bipolar. Pe de o parte, puterile aliate europene şi, pe de altă parte,SUA. Potrivit literaturii de specialitate, acesta este momentul în care puterile europene îşi

 pierd rolul esenţial în politica internaţională, centrul de putere mutându-se la Washington,unde va rămâne până în zilele noastre.

 În al doilea rând , după cel de-al doilea război mondial a continuat procesul defragmentare a sistemului internaţional prin  procesul de decolonizare  şi  formare a noi stateindependente. Astfel iau naştere statele Lumii a Treia, care cuprind teritorii întinse în Africa,America de Sud şi Asia, state extrem de vulnerabile, ţinte sigure ale extinderii sferelor deinfluenţă ale celor două superputeri (SUA şi URSS).

1.6.2. Războiul Rece (1945-1991)

Deşi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial au existat mai multe stateconsiderate învingătoare, doar două dintre acestea, SUA şi URSS, controlau într -o manierăcovârşitoare capacităţile economice, tehnologice, militare şi politice ale momentului. Lumeaera, aşadar, bipolară, fiind dominată de cei doi coloşi cărora li se aplica termenul desuperputere.

 Factorii care  au alimentat tensiunea dintre cele două superputeri şi au condus ladeclan şarea Războiului Rece au fost :

1) 

Cele două superputeri erau caracterizate prin sisteme politice şi economice totaldiferite şi incompatibile, confruntarea dintre cele două fiind una ideologică, alianţadin cel de-al doilea război mondial fiind bazată pe interesul comun de a împiedicahegemonia Germaniei în Europa şi cea a Japoniei în Asia şi Pacific.

2)  Confruntarea paşnică directă a celor două puteri expansioniste, în lupta pentruhegemonie asupra sistemului internaţional.

3)  Contestarea de către URSS a modului de configurare a sistemului internaţional, amodului cum era distribuită puterea la nivel internaţional.

Caracteristicile Războiului Rece au fost  următoarele:1)  El nu a fost un conflict armat, deschis, în sensul tradiţional al termenului. Războiul

Rece a constat într -o cursă a înarmărilor  pe fundalul unor incompatibilităţi

ideologice între doi actori angrenaţi într -o luptă paşnică pentru putere în sistemulinternaţional. Deşi nu au existat confruntări militare directe, indirect cele două

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

18/120

  17

superputeri s-au confruntat prin intermediul unor ter ţi, ca în cazul războiului dinVietnam.

2)  Sistemul internaţional s-a întors la  tradiţionala balan ţă de putere cu două talere.Echilibrul nu a fost unul constant, SUA înregistrând pentru o scurtă perioadă unavantaj prin dezvoltarea, încă din perioada celui de-al doilea război mondial, a

armei nucleare. Acest avantaj este contrabalansat în anul 1949, când URSSconstruieşte şi ea arma nucleară.3)  Cele două puteri împart globul în sfere de influenţă, ajungând să aibă graniţe

comune.

Aceste caracteristici au determinat ca R ăzboiul Rece să treacă prin perioade succesivede răcire şi încălzire.

a)   Prima etapă a Războiului Rece (1945-1948) se află sub influenţa doctrineiTruman, bazată pe politica de îngrădire a Uniunii Sovietice.

ExempleHarry Truman, preşedinte al SUA între 1945 şi 1953, a moştenit un

context internaţional extrem de tensionat. Problema cea mai spinoasă o constituiasoarta teritoriilor eliberate de armatele americane şi sovietice, una înaintând dinvest, iar alta din est. Situaţia era cu atât mai îngrijorătoare cu cât statele europeneerau epuizate de pe urma războiului şi incapabile să mai opună rezistenţă expansiunii Rusiei Roşii. Tocmai de aceea, Truman a obţinut un sprijin larg din

 partea statelor aliate, care aveau să devină parte integrantă a politicii externeamericane pentru cel puţin încă patru decenii.

Doctrina Truman cuprindea două direcţ ii de ac ţ iune  în planul politicii externe.  În primul rând , americanii au sesizat necesitatea de a sprijini financiar statele din vestul Europei

în scopul redresării economice în urma celui de-al doilea război mondial. Astfel, în anul 1947a luat naştere  Planul Marshall  care presupunea acordarea de ajutoare financiare statelor dinEuropa Centrală şi de Vest pentru ca acestea să lupte împotriva instaurării comunismului.  Înal doilea rând , politica externă americană privind consolidarea europeană viza şi securitateastatelor din această zonă. Astfel, s-a dezvoltat ideea constituirii Organiza ţ iei Tratatului

 Atlanticului de Nord (NATO)  în anul 1949  în spiritul principiilor Cartei Organiza ţíei Naíunilor Unite  constituită în anul  1945.  Doctrina Truman viza, a şadar, să îngrădeascăexpansiunea diplomatică şi militară a URSS.

Constatăm o revenire în planul relaţiilor internaţionale la politica de securitatecolectivă inspirată din ideile preşedintelui american W. Wilson.  Lupta ideologică dintre celedouă superputeri a fost percepută în plan internaţional mai degrabă ca o luptă între  Bine  şi

 Rău decât ca o luptă pentru hegemonie asupra sistemului internaţional. Cu toate acestea, s-auconturat sferele lor de influenţă: SUA şi-a alăturat Europa centrală  şi de vest, iar URSS agrupat în jurul său Europa de Est.

b)   A doua etapă a Războiului Rece  a debutat odată cu Prima criză a Berlinuluiizbucnită în 1948-1949.

S pre deosebire de prima etapă, aceasta a fost deosebit de dură şi chiar sângeroasă,marcată de confruntări şi crize.

ExempleAvem în vedere  prima criză a Berlinului, războiul din Coreea (1950-1953), adoua criză a Berlinului (1957-1962), criza rachetelor din Cuba (1962)  şi

războiul din Vietnam (1965-1975).

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

19/120

  18

Perioada este caracterizată prin implicarea activă şi globală a SUA în viaţainternaţională. Dacă URSS şi-a redirecţionat politica de extindere, politica de îngrădire a SUAs-a extins şi ea la nivel global.

Descrieţi desfăşurarea celor două crize ale Berlinului. Acţiunile americane erau legitimate de necesitatea apărării principiului universal al

democra ţ iei. 

Rezumaţi desfăşurarea războiului din Coreea. 

De remarcat că între cele două superputeri nu a existat o confruntare militară directă propriu- zisă, confruntările având loc pe teritoriul unor terţ i  şi prin intermediul acestora.

Criza rachetelor din Cuba a determinat însă iminen ţ a unei ciocniri directe. Consecinţelecatastrofale pentru întreg sistemul internaţional au fost conştientizate la timp de SUA şiURSS, astfel încât SUA şi-a dat acordul de a nu interveni în Cuba şi de a-şi retrage rachetelenucleare din Turcia, în schimbul promisiunii URSS de a-şi retrage rachetele din Cuba.

Rezumaţi desfăşurarea evenimentelor din cadrul crizei rachetelor din Cuba.

Au existat, în cadrul  acestei etape a Războiului Rece, şi perioade de relaxare arelaţiilor dintre cele două superputeri, ca urmare a luptelor interne din cadrul URSSdeterminate de moartea lui Stalin şi obţinerea puterii de către Nikita Hruşciov, dar şi a

 problemelor care au început să apară în interiorul blocului comunist.Exemple

 Revolu ţ ia din Ungaria (1956). La 23 octombrie 1956, o manifestaţie a studenţilordin Budapesta –   amplificată spontan până la nivelul unei demonstraţii popularede proporţii –   a căpătat, din cauza exceselor inutile ale Securităţii autohtone,caracterul unei revoluţii. În aceeaşi noapte, intervenţia tancurilor sovietice,chemate de liderii maghiari pentru a restabili liniştea, a radicalizat spiritele,revendicările căpătând un pronunţat accent naţional şi antisovietic. Tăvălugulrevoluţionar a obligat conducerea de la Budapesta să accepte compromis dupăcompr omis. În numai treisprezece zile, în Ungaria s-a revenit la sistemul

 pluripartit, a fost decisă retragerea trupelor sovietice şi ieşirea ţării din Pactul dela Varşovia şi a fost proclamată neutralitatea. La 4 noiembrie agresiunea trupelorArmatei Roşii a amânat, pentru aproape o jumătate de secol, visul de libertate almaghiarilor.

Pentru istoricii din lagărul comunist, revoluţia ungară din 1956 a fost însă o temătabu. Numai câţiva privilegiaţi au putut-o aborda, dar respectând întocmaiversiunea oficială, care pretindea că tot ce s-a întâmplat în Ungaria a fost o,,contrarevoluţie a fasciştilor, inspiraţi şi susţinuţi economic şi militar deimperialişti”. 

c)  A treia etapă a Războiului Rece a fost caracterizată de încercarea de cooperaredintre cei doi poli sistemici. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

20/120

  19

Între anii 1968  şi 1978 se produce o destindere a relaţiilor SUA-URSS. Au fostsemnate tratatele SALT I şi SALT II (Strategic Arms Limitation Treaty) care vizau cooperarea

 pentru reducerea armamentului nuclear. De asemenea, în anul 1975 are loc Conferin ţ a pentruCooperare  şi Securitate în Europa, CSCE devenită ulterior OSCE  –   Organiza ţ ia pentruSecuritate  şi Cooperarea în Europa, prilej cu care sunt rediscutate şi completate principiile

dreptului internaţional public, afirmându-se dorinţa de cooperare a statelor pentru asigurarea păcii şi securităţii. Cu toate acestea, relaxarea relaţiilor ruso-americane nu a mers atât dedeparte încât să se încheie un acord de coexistenţă paşnică. 

SUA a conştientizat costurile materiale şi de imagine induse de implicareainternaţională activă.

ExempleAvem în vedere pierderile materiale, umane şi de imagine/prestigiu internaţionalsuferite de americani ca urmare a războiului din Vietnam considerat unul dintrecele mai mari eşecuri ale politicii externe americane.

Rezumaţi desfăşurarea războiului din Vietnam. Surprindeţi amploarea pierderilor umane şi materiale suferite de părţile în conflict, dar şi reacţia opiniei publiceinterne (americane) şi internaţionale.

Ca urmar e, doctrina Truman care propovăduia îngrădirea internaţională a URSS a fostabandonată şi politica externă americană s-a orientat spre apărarea interesului naţional,orientare promovată de doctrina Nixon (preşedinte al SUA în perioada 1969-1974).

c)   A patra etapă a Războiului Rece  a fost marcată de invadarea Afganistanului decătre URSS în anul 1979.

Sfârşitul anilor ’70 a fost dominat de reluarea cursei înarmărilor şi de retensionarearelaţiilor ruso-americane, culminând cu războiul din Afganistan. În acest  spirit, doctrinaReagan, preşedinte SUA între 1981 şi 1989, a înscris pe agenda internaţională problemaconstruirii  scutului antirachetă,  menit să protejeze SUA şi aliaţii săi de un eventual atacnuclear din partea Rusiei. Incapacitatea Rusiei de a genera o creştere economică capabilă săsusţină cursa înarmărilor, eroziunea influenţei avute în interiorul blocului comunist asociatăcu tendinţa de trecere la democraţie, respectarea drepturilor omului şi economia de piaţă, audat o lovitură nimicitoare Rusiei Sovietice şi au determinat destrămarea Lagărului socialist.Acesta este momentul care a marcat sfârşitul Războiului Rece şi a configurat un nou mediuinternaţional - unipolar, cu o singură superputere, SUA.

1.6.3. Sistemul internaţional după sfârşitul R ăzboiului Rece 

Anii ’90 s-au caracterizat prin continuarea procesului de fragmentare a sistemuluiinternaţional ca urmare a formării de noi state independente, proces accentuat de conflicteleinteretnice din Europa de sud-est şi consolidarea unor state din Africa, Asia şi AmericaLatină.

ExempleFormarea de noi state independente în Europa Centrală şi de Est a fost rezultatuldivizării unor state, cum este cazul Cehoslovaciei prin divizarea căreia (denumită

 Divor  ţ ul de catifea) s-a format Republica Cehă şi Slovacia, sau desprinderii unor

state din statele federative, cum este cazul statelor desprinse din URSS (Ucraina,Letonia, Lituania, Estonia, Republica Moldova, etc).

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

21/120

  20

Formarea de noi state independente în sud-estul Europei a fost determinată şi deizbucnirea unor conflicte interetnice şi avem în vedere situaţia RepubliciiSocialiste Federative Iugoslavia prin destrămarea căreia, ca urmare a războaieloriugoslave, s-au format Slovenia, Croaţia, Republica Macedonia, Bosnia şiHer ţegovina, Serbia şi Muntenegru. Independenţa autoproclamatei Republici

Kosovo este recunoscută doar parţial (România nu a recunoscut independenţaKosovo).

Politica externă a statelor se orientează spre cooperarea în cadrul organizaţiilorinternaţionale, al căror număr creşte continuu. Apar noi organizaţii şi se dezvoltă celeexistente care vizează cooperarea regională, cum ar fi Uniunea Europeană (UE), Asociaţ ia

 Na ţ iunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), Acordul Nord-American al Liberului Schimb(NAFTA), Pia ţa comună a Sudului (Mercosur), Uniunea Statelor Africane.  Creşteinterdependenţa dintre state, iar acestea devin mai responsabile în plan internaţional.

Se modifică şi natura actorilor internaţionali, perioada fiind caracterizată prinafirmarea organiza ţ iilor interna ţionale ca jucători semnificativi ai sistemului internaţ ional .

Cre şte şi rolul organiza ţ iilor interna ţ ionale neguvernamentale precum şi puterea societăţilortransnaţionale, apar organizaţii teroriste, se recunoaşte calitatea de subiect de dreptinternaţional unor entităţi nestatale.

Cu toate acestea, statul rămâne principalul actor în sistemul internaţ ional.Sistemul internaţional cunoaşte o permanentă schimbare, se reconfigurează continuu.

În ultimele decenii s-a înregistrat creşterea puterii politice şi economice a unor state (China,spre exemplu) şi organizaţii internaţionale interguvernamentale (UE).

Rezumat

  Știinţa Relaţiilor Internaţionale se ocupă cu studiul raporturilor de putere dintre actorii internaţionali, iar sistemul internaţional sau

societatea internatională reprezintă ansamblul relaţiilor stabilite întreactorii internaţionali.

  Dreptul internaţional public este un ansamblu de norme juridice carereglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte aledreptului internaţional, norme create de aceste subiecte, pe bazaacordului lor de voinţă. El configurează sistemul internaţional.

  De-a lungul timpului a existat o semnificativă schimbare de sisteme,modificându-se natura actorilor internaţionali ai acestora.  Au fostformulate două teorii importante (teoria ciclurilor successive şi teoria

cercurilor concentrice) care explică structura sistemului internaţional.   În secolele XVII - XIX au avut loc evenimente istorice importante

care au marcat evoluţia sistemului şi a dreptului internaţional.  Impactul celor două conflagraţii mondiale asupra politicii

internaţionale a fost unul profund. Statele au învăţat din lecţiarăzboiului că este momentul să înlocuiască dreptul forţei cu for ţadreptului. Ca urmare, a fost afirmat principiul securităţii colective şis-au constituit organizaţii internaţionale interguvernamentale care aureprezentat forumuri de promovare a acestuia (Liga Naţiunilor, ONU,

 NATO). 

  Expansiunea teritorială şi ideologică a URSS a determinat reacţia puterilor occidentale, fapt care a condus la izbucnirea RăzboiuluiRece care a marcat scena relaţiilor internaţionale timp de aproape

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

22/120

  21

cinci decenii. 

  Sfârşitul secolului XX este marcat de creşterea număruluiorganizaţiilor internaţionale care se impun ca ca jucători semnificativiai sistemului international. 

Test de evaluare a cunoştinţelor 

1. Definiţi ştiinţa relaţiilor internaţionale şi menţionaţi subramurile acesteia.

2. Definiţi sistemul internaţional şi explicaţi legătura acestuia cu dreptul

internaţional public.

3. Ce este Războiul Rece şi prin ce se caracterizează? 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

23/120

  22

Unitatea de învăţare 2. 

Actorii sistemului internaţional 

Cuprins2.1. Introducere…………………………………………………………………….22 2.2. Competenţele unităţii de învăţare…………………………………………… ..222.3. Noţiunea de actor internaţional……………………………………………......23

  2.4. Actorii care evoluează pe scena internaţională………………………………..24 2.5. Tendinţe manifestate în sistemul internaţional contemporan………………….27 2.6. Rezumat  ………………………………………………………………………..28 2.7. Test de evaluare………………………………………………………………..28 

2.1. Introducere

Sistemul internaţional este un set de relaţii între actorii internaţionali,

structurat conform unor reguli şi tipare de interacţiune care stabilesc cine este

considerat membru al sistemului, care sunt drepturile şi responsabilităţile pe care

le au membrii şi ce tip de acţiuni şi răspunsuri apar între membrii sistemului. 

Dar   cine sunt actorii sistemului internaţional? Răspunsul la această

întrebare pare uşor: statele lumii. În realitate pe scena internaţională evoluează o

multitudine de actori mari sau mici, interconectaţi la deciziile guvernelor, chiar în

condiţiile în care  contururile principale ale piesei sunt definite de interacţiunile

unor mari personaje conglomerate, statele, în timp ce alţi actori apar şi dispar de pe

scenă.

2.2. Competenţele unităţii de învăţare 

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal familiarizareastudenţilor cu actorii scenei internaţionale.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: 

  definească noţiunea de actor internaţional;

  identifice categoriile în care se clasifică actorii internaţionali;

  explice particularităţile fiecărui actor ;

  să rezume tendinţele manifestate în sistemul internaţional contemporan;

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

24/120

  23

2.3. Noţiunea de actor internaţional

Teza potrivit căreia statul este unicul actor semnificativ în relaţiile internaţionale a fosto constantă a doctrinei mai vechi sau mai noi, criticată de-a lungul timpului pentru,,statocentrismul” său. Unele critici au provocat dezbateri aprinse, iar enunţurile despre actoriau ajuns să facă parte din nucleul dur  al cercetărilor în cadrul Relaţiilor internaţionale, dar şi aDreptului international public.

ExempleDacă în Relaţiile internaţionale este utilizată noţiunea de actor

interna ţ ional , Dreptul international public o foloseşte pe cea de subiect de dreptinterna ţ ional public. Categorii de subiecte în dreptul internaţional publiccontemporan sunt:

a) statele; b) organizaţiile internaţionale interguvernamentale.Alte entităţi, cum ar fi  popoarele şi mişcările de eliberare naţională,

organizaţiile neguvernamentale internaţionale, societăţile transnaţionale, suntincluse de unii autori în categoria subiectelor dreptului internaţional. Acestea auun statut special,  putând dobândi anumite drepturi şi asuma anumite obligaţiiinternaţionale, dar  fără a dispune de o capacitate juridică deplină pe planinternaţional . De asemenea, o poziţie aparte în privinţa capacităţii juridice dedrept internaţional o ocupă individul .

Parcurgând literatura de spacialitate se poate aprecia că monopolul conferit statului a

intrat înt-o fază de contestare sistematică, mai ales după anii 70  când evoluţiile la nivelinternaţional au stimulat privilegierea actorilor nestatali, în special a celor transnaţionali. Noiiactori transnaţionali au fost învestiţi, adesea, cu un considerabil potenţial de schimbare în

 politica internaţională, relaţiile internaţionale fiind înţelese drept politică globală.

ExempleCu o origine situată în anii 60, termenul de  globalizare a început să fie

uzitat tot mai frecvent în anii 80, devenind treptat conceptul anilor 90. Similar altor concepte centrale din vocabularul ştiinţelor politice, precum

 putere, democra ţ ie şi autodeterminare na ţională, termenul globalizare rămâneunul controversat, neavând o definiţie precisă şi nici unanim acceptată. 

Fenomenul globalizării a fost interpretat în mod diferit, conturându-se treicurente de gîndire importante. 

   Hiperglobalismul  caracterizat prin:

- Consideră globalizarea o reorganizare fundamental a cadrului dedesfăşurare a activităţilor umane,

- Apreciază că motorul globalizării este capitalismul şi tehnologia,- Anticipează sfârşitul statului-naţiune şi instaurarea unor forme de

guvernanţă globală, într -un mediu economic global.  Scepticismul caracterizat prin:

- Consideră globalizarea doar o internaţionalizare şi o regionalizare,- Apreciază că motorul globalizării îl constituie pieţele, acţiunile şi

 politicile statelor,- Consideră că statele vor rîmâne princi palii actori politici şi economici, de

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

25/120

  24

ale căror interese şi acţiuni va depinde în permanent gradul deinstituţionalizare international.

  Curentul care pune accentul pe transformarea societăţ iiinterna ţ ionale şi care combină cele două opinii menţionateanterior susţinând că: 

- Globalizarea constă într -o rearanjare a relaţiilor international,- Motorul globalizării îl constituie caracteristicile modernităţii,- Globalizarea presupune un nivel de interconectare a actorilor

internaţionali fără precedent, - Apreciază că  globalizarea va coexista cu fragmentarea sistemului

internaţional.Pentru globalizare se mai folosesc termenii de interna ţ ionalizare,

liberalizare, universalizare, mondializare, modernizare sau occidentalizare, însăîn literature de specialitate se apreciază că aceşti termini se referă la anumitedimensiuni ale globalizării, aflându-se într -o relaţie mai degrabă decomplementaritate decât de sinonimie.

Globalizarea prezintă cinci dimensiuni:  Globalizarea politică care reprezintă extinderea globală şi uniformizarea

unor idei, valori, norme, instituţii şi practice politice. Se vorbeşte despreîn acest context despre guvernare globală (global governance). 

  Globalizare economică sau  financiară  care constă în acceptarea la nivelglobal a unor norme, practice şi mecanisme economice,internaţionalizarea producţiei, relaxarea frontierelor tarifare, creştereacontrolului actorilor nestatali asupra politicilor şi instrumenteloreconomice, monetare şi fiscale. 

  Globalizarea culturală  care constă în diseminarea şi hibridizarea unorvalori culturale, simboluri, semnificaţii şi formarea unei culturi globalesau cel puţin a unei con ştiin ţ e globale. 

  Globalizarea tehnologică care constă în expansiunea şi uniformizarea lanivel global a tehnologiilor informaţiilor, comunicaţiilor şi de transport,determinând comprimarea simbolică a spaţiului şi timpului. 

  Globalizarea socială  semnifică expansiunea geografică a interacţiunilorsociale, uniformizarea stilului de consum (life style), creşterea mobilităţii

 populaţiei, dezvoltarea unor mişcări sociale transnaţionale şi decicomprimarea spaţiului şi timpului din punct de vedere social. 

Actorul internaţional este orice entitate care joacă un rol identificabil în relaţiile

internaţionale.Este cea mai cuprinzătoare definiţie posibilă care permite enumerarea actorilor actuali,dar care lasă deschisă lista pentru a fi completată pe măsura evoluţiei societăţii internaţionale.

2.4. Actorii care evoluează pe scena internaţională 

  Statele

În ciuda controverselor din literatura de specialitate, statele   continuă să fie  cei maiimportanţi actori ai relaţiilor internaţionale.

Definiţi noţiunile de stat, naţiune, popor şi etnie.

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

26/120

  25

Convenţia de la Montevideo privind drepturile şi îndatoririle statelor   din 1933cuprinde o un set complet de criterii pentru identificarea statelor. Articolul 1 al acestei

convenţii stabileşte că statul, ca persoană în dreptul internaţional, trebuie să aibă următoarelecaracteristici:

a) o populaţie permanentă; 

 b) un teritoriu determinat;c) o autoritate guvernamentală; d) capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. 

Statele sunt cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional public, în calitatealor de colectivităţi umane organizate care se bucură de suveranitate. De altfel,  suveranitateaeste cea care asigură baza politică şi juridică a calităţii statului ca subiect de dreptinternaţional. 

Mărimea statelor poate fi apreciată în funcţie de întinderea teritoriului şi numărul delocuitori, iar puterea acestora în funcţie de dimensiunile activităţii economice şi capacităţilemilitare deţinute. Astfel, putem vorbi despre state mari şi state mici; despre superputeri, mari

 puteri şi state cu o influenţă neglijabilă asupra sistemului internaţional.

  Organizaţiile internaţionale interguvernamentaleDin categoria actorilor statali fac parte şi organiza  ţ ii le interna  ţ ionale in terguvernamentale  care sunt forme de asociere liberă între state, create pe baza unor tratate internaţionale.

Exemple

Uniunea Europeană (UE), Or ganizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),

Consiliul Europei.

Daţi şi alte exemple de organizaţii internaţionale interguvernamentale.

  Popoarele şi mişcările de eliberare naţională Popoarele.  Calitatea  de subiect internaţional al popoarelor rezultă din prevederile

Cartei ONU, care face referire la ele încă din art. 1 alin. 2: unul din scopurile organizaţiei estecel de a ,,dezvolta relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiuluiegalităţii în drepturi a popoarelor şi dr eptului lor de a dispune de ele însele" şi se întemeiază

 pe afirmarea principiului auto-determinării ca principiu fundamental al dreptului internaţional.Pentru ca o entitate să poată fi considerată popor, ea trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:- să fie determinată, să aibă o identitate evidentă; 

- să aibă legătură cu un anumit teritoriu. Pentru a evita orice confuzii, trebuie precizat că este general acceptată norma potrivitcăreia minorităţile naţionale nu pot fi considerate popoare şi în consecinţă nu se bucură dedreptul la auto-determinare.

 Mişcările de eliberare naţională. Mişcările de eliberare naţională care acţionează peun anumit teritoriu pot stabili relaţii internaţionale cu state sau cu alte mişcări de acelaşi tip.Pentru a fi recunoscute ca subiecte de drept internaţional, mişcările de eliberare naţionalătrebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 

- să aibă organe proprii de conducere, reprezentative; - să exercite autoritatea de facto  pe un anumit teritoriu;- acest teritoriu să reprezinte o parte îmsemnată din teritoriul statului în care

acţionează; 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

27/120

  26

- să constituie o forţă organizată, capabilă să ducă până la capăt lupta de eliberarenaţională în vederea constituirii unui stat independent. Această din urmă condiţie trebuie

 privită în legătură cu situaţia tranzitorie în care trebuie să se găsească mişcarea respectivă. 

Daţi exemple de mişcări de eliberare naţională. 

  Organizaţiile internaţionale neguvernamentale Acestea sunt recunoscute ca actori internaţionali în măsura  în care generează consecinţe

 pe scena internatională  şi sunt suficient de importante pentru a fi incluse într -o analiză a politicii internaţionale. Au caracter nestatal (sunt organizaţii neguvernamentale) organizaţiilecare sunt în mare măsură sau complet independente de finanţarea şi controlul statal.

ExempleAmnesty International, Societatea Internaţională de Cruce Roşie şi SemilunăRoşie, Human Rights Watch, Greenpeace, Medecins sans Frontieres.

. 

  Societăţile transnaţionale Corpora  ţ iile, societăţ ile transna  ţ ionale , companiile multina  ţ ionale   sau, simplu,

multina  ţ ionale  sunt societăţi comerciale (firme) care au sucursale în afara graniţelor statuluide origine. Ele au o prezenţă veche pe scena internţională, dar perioada postbelică a marcatcreşterea masivă a numărului acestora precum şi a ponderii lor în economia mondială. La bazaexpansiunii societăţilor transnaţionale se află investiţiile externe directe, iar guvernelestatelor-gazdă optează pentru măsuri de stimulare, de atragere a acestor investiţii sau pentrumăsuri de limitare ori chiar de blocare a lor, în funcţie de interesele prevalente in anumitemomente istorice. 

Societăţile transnaţionale reprezintă întreprinderi formate dintr -un centru de decizielocalizat într -o ţară şi centre de activitate înzestrate sau nu cu personalitate juridică propriesituate în una sau mai multe ţări. Determinarea locului şi rolului acestor entităţi în cadrulcomunităţii internaţionale constituie o problemă controversată. Unii autori considerăsocietăţile transnaţionale ca fiind veritabile subiecte ale dreptului internaţional, având învedere forţa lor economică şi extinderea activităţii lor în numeroase state, precum şicapacitatea acestor societăţi de a încheia contracte de stat , adică acele contracte ce intervinîntre un stat şi o astfel de societate, privind furnizarea unor bunuri sau servicii, exploatareaunor bogăţii naturale etc. Alţi autori arată că societăţile transnaţionale nu pot fi subiecte dedrept internaţional. 

ExempleSunt companii multinaţionale: Ford, General Electric, General Motors, Nokia,Samsung, Lukoil, Shell, Volvo, McDonald’s, Societe Generale, ING, ViennaInsurance Group, Hyundai, Nike, Adidas, Dolce&Gabbana, Metro, Carrefour.

Daţi şi alte exemple de societăţi transnaţionale.

   Persoana fizică. 

Una din cele mai controversate probleme din doctrina dreptului internaţionalcontemporan este cea a poziţiei individului ca subiect al dreptului internaţional public. Unii

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

28/120

  27

autori susţin că individul este un subiect al dreptului internaţional public, prin aceea că statulnu ar fi decât un instrument pentru promovarea unor interese colective, iar actele sale suntaduse la îndeplinire prin intermediul indivizilor, consideraţi singurele subiecte ale dreptuluiinternaţional public. Alţi autori neagă calitatea individului de subiect al dreptului internaţional

 public, arătând că el este doar un obiect al acestei ramuri de drept, prin legătura de cetăţenie

 pe care o are cu statul.În literatura de specialitate se vorbeşte despre actori legitimi  care respectă normele

dreptului international public şi actori nelegitimi  care încalcă aceste norme. În ultimeledecenii tabloul actorilor internaţionali a devenit unul deosebit de complex întrucât alături de actorii legitimi s-au afirmat şi actori nelegitimi, precum mişcările teroriste transfrontaliere şialte grupuri transfrontaliere (transnaţionale) ale crimei organizate, dar şi aşa-zise mişcări deeliberare naţională, miliţii şi mişcări de gherilă a căror activitate depăşeşte frontiera unui stat.

De asemenea, în literature de specialitate se foloseşte noţiunea de actori transna ţ ionali care operează ca reţele sau participă în reţele care depăşesc graniţele a două sau mai multestate, cu alte cuvinte se angajează în relaţii transnaţionale ce leagă sistemele politice,economice, sociale şi culturale.

Să ne reamintim... 

  Actorul internaţional este orice entitate care joacă un rol identificabil înrelaţiile internaţionale.

  Pe scena internaţională evoluează următorii actori: statele, organizaţiileinternational interguvernamentale şi cele neguvernamentale, popoarele şimişcările de eliberare naţională, societăţile transnaţionale, individul, grupăriteroriste şi ale crimei organizate, mişcări nelegitime de eliberare  naţională,miliţii şi mişcări de gherilă.

  Dintre aceştia, Dreptul internaţional public recunoaşte calitatea de subiect de

drept statelor şi organizaţiilor internaţionale; ceilalţi actori pot dobândianumite drepturi şi îşi pot asuma anumite obligaţii internaţionale, dar fără adispune de o capacitate juridică deplină pe plan internaţional. 

2.5. Tendinţe manifestate în sistemul internaţional contemporan

Statul continuă să fie actorul principal în cadrul relaţiilor internaţionale, în ciuda presiunii şi concurenţei exercitate de ceilalţi actori. Redăm în continuar e tendinţele sistemuluiinternaţional contemporan.

 

Constituirea unor organiza ţ ii interna ţ ionale regionale sau cu voca ţ ie deuniversalitate cărora statele membre le transferă dreptul de a adopta hotărâriîn anumite domenii  specificate în tratate.

Exemple  Este cazul UE în care politica economică şi monetară este adoptată la

nivelul organizaţiei pentru întreg spaţiul comunitar, hotărârile adoptatefiind obligatorii pentru statele membre. Se doreşte chiar şi integrareafiscală a statelor membre, ceea ce înseamnă şi adoptarea politicii fiscale

 pentru statele membre de către organele Uniunii.   Este şi cazul NATO sau a ONU în ceea ce priveşte securitatea naţională. 

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

29/120

  28

   Intensificarea eforturilor normative la nivel universal  şi regional în sferadrepturilor omului.  Astfel se  pune în discuţie viziunea tradiţională asupra autonomiei statului.

ExempleStatele membre ale Consiliului Europei trebuie să recunoască jurisdicţiaCur ţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care funcţionează în cadrulorganizaţiei. Eforturi similare sunt vizibile şi în domeniul democraţiei şi aeconomiei de piaţă şi avem în vedere, în acest sens, hotărârile CurţiiEuropene de Justiţie care funcţionează în cadrul Uniunii Europene.

  Statele trebuie să ţină cont de intercondiţionările manifestate la nivel global,de existen ţa unor domenii de impact pentru opinia publică internaţională, cumar fi protec ţ ia mediului ori cea a animalelor, atât în ceea ce priveşte deciziilede politică internă, cât şi comportamentul pe arena interna ţională, subamenin ţ area sanc ţ iunilor specifice.

Concurenţa dintre state şi ceilalţi actori internaţionali nu trebuie privită în termeniconflictuali. Este mai important să studiem mijloacele paşnice de soluţionare a diferendelorinternaţionale, coaliţiile şi alianţele încheiate, beneficiile cooperării, decât să răspundem laîntrebarea ,,Cine câştigă duelurile dintre state şi ceilalţi actori internaţionali?” .

Rezumat   Actorul internaţional este orice entitate care joacă un rol identificabil în

relaţiile internaţionale.  Actorii internaţionali sunt statele, organizaţiile internaţionale

interguvernamentale şi neguvernamentale, popoarele şi mişcările de eli berare

naţională, societăţile transnaţionale şi individul.   Actorii internaţionali sunt legitimi şi nelegitimi.   Statele continuă să fie principalii actori internaţionali, însă în ultimele

decenii rolul organizaţiilor internaţionale interguvernamentale a crescutconsiderabil.

Test de evaluare a cunoştinţelor 

1.Care sunt dimensiunile globalizării? 

2.Definiţi actorul internaţional şi enumeraţi actorii sistemului

internaţional contemporan.

3.Faceţi paralelă între noţiunea de actor şi cea de subiect de drept

internaţional.

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

30/120

  29

Unitatea de învăţare 3.

Noţiuni generale privind organizaţiile internaţionaleinterguvernamentale 

Cuprins3.1. Introducere………………………………………………………………………..29 3.2. Competenţele unităţii de învăţare………………………………………………..29 3.3.Organizaţii internaţionale interguvernamentale şi organizaţii internaţionale

neguvernamentale…………………………………………………………………………….30  

3.4. Scurt istoric al organizaţiilor internaţionale interguvernamentale……………..30 3.5. Factorii care au determinat apariţia şi proliferarea organizaţiilor internaţionale

interguvernamentale…………………………………………………………………………31 3.6. Rolul organizaţiilor internaţionale interguvernamentale………………………32 3.7. Definiţia organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………………...32 

3.8. Caracteristicile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………….32 3.9. Clasificarea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale…………………..32 3.10. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale (OING)………………………...35 3.11. Rezumat …………………………………………………………………………………..36  3.12. Test de evaluar e…………………………………………………………………………37  

X.1. IntroducereDin parcurgerea unităţilor anerioare desprindem concluzia că organizaţiile

internaţionale sunt o realitate a societăţii internaţionale contemporane. Ele s-auimpus în ultimele decenii, fiind actori internaţionali importanţi care marcheazăhotărâtor evoluţia relaţiilor internaţionale.

Din analiza tabloului internaţional reiese că există organizaţii internaţionaleinterguvernamentale şi organizaţii internaţionale neguvernamentale, activitateaacestora completându-se armonios pentru realizarea marilor idealuri umane.

Constituirea şi funcţionarea celor interguvernamentale presupune cooperareavoluntară a statelor în vederea atingerii obiectivelor propuse, obiective în funcţiede care distingem mai multe tipuri de organizaţii.

2.2. Competenţele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal familiarizarea

studenţilor cu noţiunea de organizaţie internaţională. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:   să explice distincţia între organizaţiile internaţionale interguvernamentale

şi cele neguvernamentale;  să definească organizaţia internaţională interguvernamentală şi să

identifice caracteristicile acesteia;  să clasifice organizaţiile internaţionale interguvernamentale;

8/21/2019 curs-ORI-2014-2015.pdf

31/120

  30

  explice particularităţile organizaţiilor internaţionale neguvernamentale.

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore. 

3