CURS MARKETING AGROALIMENTAR-Conf.univ.dr.Viorica Jelev

Capitolul I.

MARKETINGUL PRODUSELOR AGROALIMENTARE – DEFINIRE, IMPORTANłĂ, DOMENIU DE APLICARE

Cuvinte cheie Obiectivele învăŃării: Marketing agroalimentar (agromarketing) Produse agroalimentare Filieră de produs

După parcurgerea acestui capitol va trebui: - Să ştiŃi să definiŃi marketingul

agroalimentar; - Să cunoaşteŃi importanŃa şi domeniul de

aplicare al marketingului agroalimentar; - Să cunoaşteŃi relaŃia care există între

nivelul general de dezvoltare economică şi dezvoltarea sectoarelor agricole şi alimentare;

- Să cunoaşteŃi principalele elemente de diferenŃiere ale agromarketingului la nivel micro şi macroeconomic.

Marketingul produselor agroalimentare este rezultatul procesului de specializare a marketingului în domenii economice, proces ce a apărut şi s-a intensificat datorită particularităŃilor existente la nivelul diferitelor zone de aplicaŃie concretă ale acestuia. Pornind de la acest aspect, precum şi de la definiŃiile date marketingului, putem defini marketingul agroalimentar, ca fiind un întreg sistem de activităŃi economice ce vizează programarea şi realizarea producŃiei, stabilirea preŃurilor, elaborarea şi implementarea deciziilor în domeniul distribuŃiei şi promovării produselor agroalimentare, cu scopul de a satisface în cele mai bune condiŃii cerinŃele consumatorilor actuali şi potenŃiali, concomitent cu creşterea profitabilităŃii întreprinderii.

Marketingul agroalimentar, se referă deopotrivă la activităŃile ce au drept scop producŃia şi comercializarea produselor agricole cât şi a produselor alimentare. Altfel spus, marketingul agroalimentar (denumit în literatura de specialitate şi marketingul produselor agroalimentare sau agromarketing) cuprinde un ansamblu coerent de activităŃi practice, programate şi organizate ce urmăresc întregul circuit al produselor agroalimentare, din faza de programare şi realizare a producŃiei agricole până în faza în care produsele alimentare ajung pe masa consumatorului final.

Ca şi în cazul celorlalte domenii de aplicare, marketingul produselor agroalimentare s-a dezvoltat sub incidenŃa dinamismului dezvoltării sectorului agricol şi alimentar, a mutaŃiilor structurale înregistrate în sistemul de asigurare a hranei populaŃiei, precum şi sub influenŃa modificărilor intervenite la nivelul diferitelor modele de consum.

În economia contemporană asistăm la un fenomen de integrare, în domeniul agricol şi alimentar, fapt ce se constituie în efect dar şi în cauză a dezvoltării

marketingului agroalimentar. În economiile dezvoltate, şi într-o mai mică măsură în celelalte (cum este cazul României) asistăm la o intensificare a relaŃiilor de interdependenŃă între exploataŃiile agricole, întreprinderile din industria alimentară şi întreprinderile distribuitoare. Integrarea, a luat forme diferite: de la reŃele care se bazează pe relaŃii strânse de colaborare între participanŃi, la sisteme corporative, în care o singură organizaŃie deŃine proprietatea asupra mai multor verigi ale canalului de marketing. Acest fenomen de integrare constituie o dovadă a adoptării orient ării de marketing de către toate firmele implicate în procesul de realizare şi comercializare a produselor agroalimentare, precum şi a conştientizării rolului pe care aceasta o are asupra întregii activităŃi desfăşurate de către întreprindere. Rezultat al tendinŃelor de globalizare a economiei şi a pieŃelor, s-a intensificat şi diversificat comerŃul exterior cu produse agricole şi alimentare, iar sistemele de integrare verticală sau orizontală transced dincolo de graniŃele naŃionale, manifestându-se tot mai pregnant la nivel regional şi chiar mondial.

Asistăm, astfel, la un fenomen de creştere a distanŃei dintre locul de producŃie şi locul de consum, cu efecte asupra modificării obiceiurilor de consum ale populaŃiei. În aceste condiŃii, marketingul are rolul de a asigura aducerea produselor alimentare în locul şi forma dorit ă de consumator, ceea ce impune firmelor un efort susŃinut de adaptare la specificul diferitelor pieŃe.

Dincolo de particularităŃile locale, naŃionale sau regionale ale comportamentului de consum alimentar al populaŃiei (rezultatul transmiterii pe vertical ă, de la o generaŃie la alta, a obiceiurilor de consum, ceea ce impune firmelor eforturi sus Ńinute de adaptare la specificul local), dezvoltarea marketingului în sectorul agricol şi alimentar este generată într-o mare măsură şi de fenomenul de schimbare a diferitelor modele de consum ale populaŃiei, sub incidenŃa unui fenomen de împrumut pe orizontală (împrumutul obiceiurilor de cumpărare şi consum specifice altor popoare, sau ale altor segmente de consumatori), fapt ce are efecte majore în modul de organizare a producŃiei şi distribu Ńiei firmelor din aceste sectoare.

Putem aprecia astfel, că specializarea marketingului în marketing intern şi marketing internaŃional, în funcŃie de aria teritorială a activităŃii economice, îşi găseşte deplină aplicabilitate şi în sectorul agroalimentar. Dacă pentru firmele care acŃionează la nivelul pieŃei locale sau naŃionale, posibilitatea de a cunoaşte mai bine cerinŃele consumatorilor finali, a mediului în care acŃionează, o mai mare uşurin Ńă în realizarea negocierilor şi derularea operaŃiunilor comerciale, generează riscuri mai reduse, a acŃiona dincolo de graniŃele naŃionale presupune utilizarea unor metode şi tehnici specifice de prospectare şi selecŃie a pieŃelor externe, de elaborare a strategiilor adecvate de piaŃă, de adaptare la particularităŃile specifice diferitelor segmente de piaŃă vizate, aspecte ce sunt definite de marketingul internaŃional.

De asemenea, putem vorbi, în funcŃie de nivelul de organizare economică, de un agromarketing la nivel macroeconomic, ce vizează ansamblul activităŃilor implicate în fluxul produselor agricole şi alimentare, de la producătorii agricoli, la consumatorii finali, în condiŃii de eficienŃă şi având în vedere asigurarea în cele mai bune condiŃii de siguranŃă şi securitate a hranei populaŃiei unei Ńări; precum şi de un agromarketing la nivel microeconomic, respectiv, la nivelul firmelor implicate în procesul de producŃie şi comercializare a produselor agricole şi alimentare. În Ńările în curs de dezvoltare, marketingul agroalimentar, la nivel macroeconomic capătă o semnificaŃie aparte, în condiŃiile în care îi revine rolul de asigura securitatea alimentară a unei populaŃii, a cărei rată de creştere devansează rata de creştere a producŃiei alimentare. În Ńările dezvoltate (cum este cazul Ńărilor Uniunii Europene), unde cererea este saturată, iar

exigenŃele consumatorilor sunt în continuă creştere, agromarketingul la nivel macroeconomic, vizează îndeosebi aspecte de natură calitativă (igienă, diversitate, sănătate) ale produselor alimentare; iar, în ceea ce priveşte cantitatea de produse agricole, mergându-se până la luarea unor măsuri de limitare a producŃiilor pentru evitarea supraproducŃiei. Astfel, în tarile dezvoltate este în creştere importanŃa pe care industriile alimentare o au în satisfacerea exigenŃelor consumatorilor. În schimb, în Ńările în curs de dezvoltare, agromarketingului îi revine rolul de a asigura necesarul normal de hrană al populaŃiei, găsirea unor soluŃii de optimizare a raportului demo-alimentar şi elaborarea unor strategii pe termen lung în acest sens. Deci, la nivelul acestor Ńări, agromarketingul vizează cu preponderenŃă producŃia agricolă, industriile alimentare fiind, în mare parte, înlocuite de prepararea hranei în gospodăriile populaŃiei.

Dezvoltarea economiei contemporane şi implicit îmbun ătăŃirea nivelului de trai al populaŃiei, a determinat creşterea în permanenŃă a exigenŃelor consumatorilor. Consumatorii sunt din ce în ce mai preocupaŃi de problema ecologică, de dezvoltarea durabil ă a societăŃii în ansamblu, de dorinŃa de a-şi satisface necesităŃile prezente, fără însă a afecta bunăstarea pe termen lung a societăŃii. În acest context, marketingul agroalimentar devine, pentru tot mai multe firme, un marketing societal, un marketing care are drept scop satisfacerea în cele mai bune condiŃii a necesităŃilor prezente şi viitoare ale societăŃii. Înscriindu-se, de fapt, în cea mai recentă orientare pe care teoria şi practica marketingului a înregistrat-o – cea a marketingului societal – tot mai multe companii din sectoarele agricol şi alimentar acordă o atenŃie sporită realizării unor produse ecologice şi evitarea apariŃiei unor stări conflictuale cu mediul, începând de la faza de producŃie agricolă până la transformarea acesteia în produse alimentare şi ajungerea lor la consumatorii finali. De fapt, sectorul agroalimentar este unul dintre acele sectoare în care marketingul societal îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea, agricultura (prin interdependenŃa cu mediul natural) şi industria alimentar ă (prin impactul asupra siguranŃei şi securităŃii alimentare a populaŃiei), ocupând un loc de o importan Ńă majoră în asigurarea unei dezvoltări economice şi sociale durabile.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare, marketingul produselor agroalimentare, vizează acele produse agricole (animale sau vegetale) care sunt destinate alimentaŃiei umane. Astfel, nu fac obiectul acestei specializări a marketingului, produsele agricole improprii consumului uman, care sunt destinate nutriŃiei animalelor sau sunt utilizate pentru însămânŃare şi material săditor.

Dezvoltarea marketingului agroalimentar a avut loc concomitent cu dezvoltarea economiei în general, a sectoarelor agricol şi alimentar, în special. Nivelele diferite de dezvoltare economică înregistrate de statele lumii se reflectă în etape diferite de dezvoltare a marketingului, implicit a marketingului agroalimentar. În ceea ce priveşte legătura dintre dezvoltarea economică, în general şi dezvoltarea sectoarelor agricol şi alimentar, este de remarcat că, dezvoltarea sectorului agricol şi alimentar nu înregistrează aceeaşi rată de creştere cu cea înregistrată de economia în ansamblu. În Ńările în care se înregistrează rate de creştere pozitive ale economiei în general, ponderea ce revine sectorului agricol şi alimentar în totalul rezultatelor economice este în scădere. Acest fapt este determinat de natura nevoilor cărora se adresează, cu preponderenŃă, produsele agricole şi alimentare. Adresându-se în special unor nevoi fiziologice, cererea pentru aceste produse înregistrează o elasticitate scăzută în raport cu veniturile populaŃiei. Astfel, dezvoltarea economică globală şi în consecinŃă creşterea veniturilor populaŃiei, determină creşterea cheltuielilor pentru alte categorii de bunuri (care se adresează unor nevoi superioare) şi într-o mai mică măsură a cheltuielilor pentru

produsele agroalimentare. În schimb, în perioadele de criză, întreprinderile din industria agricolă şi alimentară, nu sunt supuse aceloraşi riscuri ca întreprinderile ce oferă pe piaŃă bunuri şi servicii destinate unor nevoi secundare.

În Ńările dezvoltate totalitatea proceselor ce vizează aducerea produsului agricol de la exploataŃia agricolă pe masa consumatorului final, se desfăşoară de-a lungul filierelor de produs. Organizarea acestora vizează asigurarea satisfacŃiei consumatorilor, prin prisma calit ăŃii, diversităŃii, preŃurilor, şi a locului de distribuŃie a produselor agroalimentare, precum şi apărarea intereselor agenŃilor afla Ńi pe filieră. Obiectivele funcŃionării filierelor sunt: asigurarea securităŃii şi siguranŃei alimentare a populaŃiei; creşterea productivităŃii întreprinderilor implicate, precum şi a competitivităŃii pe piaŃă, promovarea cercetării ştiin Ńifice, inovarea şi protecŃia mediului. De-a lungul filierelor, agenŃii implica Ńi încearcă să găsească cele mai bune metode de gestiune a producŃiei şi distribu Ńiei produselor agricole.

Ca rezultat al procesului de adaptare continuă a ofertei de produse agroalimentare la exigenŃele în continuă creştere ale consumatorilor, se observă tendinŃa de preluare a tot mai multor operaŃiuni de transformare a produsului agricol în produs alimentar, de către industria alimentar ă. Se reduce, astfel, considerabil timpul alocat de către consumator pentru prepararea hranei şi implicit se asigură o structură sortimentală a ofertei de produse agroalimentare cât mai apropiată de gusturile consumatorilor.

De asemenea, o tot mai mare pondere din oferta de produse alimentare tinde să se transforme din produse de masă, nediferenŃiate, în produse diferenŃiate, adresate anumitor segmente de consumatori. Au apărut, astfel, aşa numitele produse nutriŃionale, a căror valoare nutritiv ă este corectată, pentru a servi nevoilor anumitor segmente de consumatori. ApariŃia produselor nutri Ńionale este rezultatul adoptării de către firmele situate de-a lungul filierelor de produs a unor strategii de piaŃă diferenŃiate sau după caz, concentrate; abordarea pieŃei ca o structură eterogenă, reprezentând, de fapt, expresia ajungerii marketingului agroalimentar într-o etapă superioară a evoluŃiei sale.

Pe de altă parte, în Ńările mai puŃin dezvoltate, procesul de transformare a produselor agricole la nivel industrial cuprinde un număr mai mic de etape, urmând ca, pentru a putea fi consumate, celelalte operaŃiuni de prelucrare să se realizeze în bucătăria consumatorului. Acest fapt, se explică nu doar prin nivelul insuficient de dezvoltare a industriei alimentare, ci, mai ales, prin nivelul de trai mai scăzut al populaŃiei, produsele cu un grad ridicat de prelucrare, nefiind accesibile datorită preŃului superior în comparaŃie cu preŃul produselor supuse unor transformări simple. De asemenea, în aceste Ńări, integrarea proceselor de producŃie / comercializare a produselor agricole şi alimentare se află în fază incipientă.

De exemplu, în România, lanŃul de marketing agricol şi alimentar este foarte fragmentat. Această fragmentare generează dificult ăŃi procesatorilor şi comercianŃilor de produse alimentare, care se află în imposibilitatea de a-şi asigura cantităŃi suficiente de produse de calitate consecventă şi acceptabilă, de pe piaŃa românească. În aceste condiŃii, produsele româneşti pătrund foarte greu pe pieŃele formale, cea mai mare parte a producŃiei ajungând pe pieŃele Ńărăneşti. Integrarea proceselor de producŃie şi comercializare a produselor agricole şi alimentare ar putea rezolva aceste aspecte, ducând astfel, la reducerea exporturilor şi relansarea agriculturii româneşti. Datorit ă importan Ńei sale, integrarea la nivelul lanŃului alimentar şi măsurile politice propuse în acest sens, fac obiectul unui subcapitol distinct în cadrul Strategiei Agricole şi Rurale pentru aderarea la Uniunea Europeană.

DiscuŃii seminar:

• Să se definească marketingul agroalimentar;

• Să se indice importanŃa şi domeniul de aplicare al marketingului agroalimentar;

• Să se indice relaŃia care există între nivelul general de dezvoltare economică şi dezvoltarea sectoarelor agricole şi alimentare;

• Să se indice principalele elemente de diferenŃiere ale agromarketingului la nivel micro şi macroeconomic, la nivelul Ńările puternic dezvoltate precum şi în cele în curs de dezvoltare;

Capitolul II.

PIAłA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Cuvinte cheie Obiectivele învăŃării:

Cerere de produse agroalimentare

Ofertă de produse agroalimentare

Factori endogeni (cu influenŃă asupra cererii de produse agroalimentare);

Factori exogeni Factori obiectivi Factori subiectivi Unitate de consum

Sezonalitate Concentrare Perisabilitate

Variabilitate cantitativă şi calitativă

Factori climatici Factori pedologici Factori agrotehnici

După parcurgerea acestui capitol va trebui: - Să cunoaşteŃi cele două componente în

care este divizată cererea de produse agroalimentare;

- Să cunoaşteŃi factorii exogeni şi endogeni care generează cererea de produse agroalimentare, precum şi modul în care aceştia acŃionează asupra formării sale;

- Să identificaŃi principalele particularităŃi ale cererii de produse agroalimentare;

- Să cunoaşteŃi care sunt elementele constitutive ale ofertei de produse agroalimentare;

- Să cunoaşteŃi principalele particularităŃi ale ofertei de produse agroalimentare.

2.1.Cererea de produse agroalimentare

Reprezentând cantitatea de produse agricole şi alimentare pe care cumpărătorii sunt dispuşi să o cumpere la un moment dat de pe piaŃă, cererea de produse agroalimentare se divide în cerere de consum final şi cerere de consum productiv. Dacă cererea de produse agricole destinate consumului productive prezintă, în mare măsură, caracteristicile cererii manifestate pe piaŃa de afaceri, cererea populaŃiei, deci a consumatorilor finali, prezintă o serie de particularităŃi în cazul produselor agroalimentare.

Cererea de produse agroalimentare a populaŃiei este determinată atât de factori endogeni cât şi exogeni, obiectivi şi subiectivi.

Principalul element formativ al cererii îl constituie nevoile de consum alimentar, nevoi ce sunt rezultatul unor impulsuri de natură fiziologică (senzaŃia de foame, sete). Produsele agroalimentare asigură organismului uman necesarul nutritiv, pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice, omul având nevoie de oxigen, apă, protide, lipide, glucide, elemente minerale şi vitamine. Cu excepŃia oxigenului şi parŃial a apei, toate celelalte substanŃe se găsesc în proporŃii variabile în produsele agroalimentare.

Nevoile de consum alimentar sunt influenŃate de o serie de factori care determină diferenŃieri ale cererii individuale, atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ. Astfel, factorii care influenŃează asupra nevoilor fiziologice ale individului sunt: vârsta, sexul, dimensiunile corporale, activitatea psihică, efortul fizic depus, particularităŃile metabolismului, pe de o parte, ca factori de natură endogenă, precum şi: clima, condiŃiile în care lucrează individul, etc., ca factori de natură exogenă. De asemenea, nevoia de substanŃe nutritive este diferită de la o perioadă la alta în cazul aceluiaşi individ, fiind determinată de factori ce înregistrează variaŃii în timp: vârstă, stări patologice, metabolice, oboseală, etc.

În ceea ce priveşte influenŃa factorilor endogeni, cererea de alimente este inferioară în cazul copiilor comparativ cu a adulŃilor, existând diferenŃe nu doar din punct de vedere cantitativ ci şi structural. DiferenŃe în alimentaŃie se înregistrează şi între bărbaŃi şi femei, în general bărbaŃii fiind cei care consumă o cantitate mai mare de alimente şi cu un conŃinut energetic mai ridicat. Astfel, ca rezultat al diferenŃelor în ceea ce priveşte nevoile fiziologice ale indivizilor în funcŃie de o serie de caracteristici demografice, şi în dorinŃa de a estima cererea de alimente ale diferitelor colectivităŃi, se utilizează diferite scări de echivalenŃă a consumului, una dintre cele mai utilizate fiind scara Oxford. Aceasta presupune estimarea cererii unei gospodării în unităŃi de consum. O unitate de consum (uc) reprezintă consumul şefului gospodăriei (1 uc). Consumul celorlalŃi membrii adulŃi ai gospodăriei este estimat la 0,7 uc, iar consumul copiilor la 0,5 uc.

În ceea ce priveşte consumul alimentar, nutriŃioniştii consideră că un regim alimentar normocaloric se situează la aproximativ 3000 calorii zilnic şi 100 grame proteină, din care 50 grame proteină de origine animală şi 50 grame proteină de origine vegetală.

Participarea diferitelor grupe de produse agroalimentare la acoperirea nevoilor fiziologice de consum alimentar al unui individ reprezintă o problemă controversată. În literatura de specialitate este avansată următoarea structură , având ca reper valoarea energetică: lapte şi derivate – 15%; carne şi peşte – 8%; ouă – 2%; zahăr şi produse zaharoase – 8%; grăsimi – 12%; cereale şi leguminoase uscate – 40%; legume şi fructe – 15%.

În afara elementelor de natură endogenă ce Ńin de individ, cererea de produse alimentare este influenŃată de o multitudine de factori externi (exogeni).

Mediul în care locuieşte o persoană influenŃează hotărâtor cantitatea, precum şi natura produselor consumate. În condiŃii de temperatură redusă, organismul uman are nevoie de un aport energetic ridicat; pe măsură ce temperatura creşte, scade necesarul energetic. Comitetul pentru stabilirea nevoilor energetice, din cadrul F.A.O. a demonstrat că la scăderea

temperaturii cu 10˚C, creşte necesarul energetic al organismului uman cu aproximativ 3%; iar creşterea temperaturii cu 10˚C, duce la scăderea acestuia cu aproximativ 5%.

Un factor determinant al cererii de produse agroalimentare îl constituie veniturile populaŃiei. Trebuie menŃionat că nivelul veniturilor (peste un anumit nivel care asigură un standard de viaŃă decent), generează modificări de natură calitativă asupra cererii şi într-o măsură nesemnificativă modificări de natură cantitativă. Cererea de produse agroalimentare, fiind declanşată de nevoi primare, este foarte puŃin elastică atât la variaŃia preŃurilor cât şi a veniturilor, cel puŃin din punct de vedere cantitativ. Astfel, scăderi sau creşteri ale preŃurilor produselor agroalimentare, sau după caz, ale veniturilor populaŃiei se reflectă imediat în modificări ale structurii consumului populaŃiei pe categorii de produse.

Există însă şi produse superioare, caz în care, o creştere a veniturilor determină creşterea cheltuielilor pentru acestea (fructe exotice, produse cu grad ridicat de prelucrare, de calitate superioară, cu număr mare de ingrediente, a căror cost de producŃie este ridicat, etc.). Diminuarea veniturilor sau creşterea preŃurilor determină o migraŃie a cererii de la produsele mai scumpe, către produsele inferioare. Pe de altă parte creşterea puterii de cumpărare (rezultat al creşterii veniturilor, sau după caz a diminuării preŃurilor), determină orientarea populaŃiei către produse mai scumpe, cu grad ridicat de prelucrare, superioare din punct de vedere cantitativ. De fapt, aşa cum am precizat anterior, modificările veniturilor precum şi ale preŃurilor determină (îndeosebi în Ńările în care nivelul de trai al populaŃiei este cel puŃin decent) doar modificări de natură structurală ale consumului populaŃiei.

Dincolo de aceste influenŃe de natură obiectivă, asupra cererii de produse agroalimentare acŃionează o serie de factori subiectivi, care Ńin de individ: dorinŃe, aspiraŃii, preferinŃe, percepŃii cu privire la diversele produse existente pe piaŃă. Acestea sunt influenŃate într-o măsură însemnată de proprietăŃile senzoriale ale produselor agroalimentare, precum şi de alte componente acorporale ale produselor (imagine de marcă, preŃ, instrucŃiuni de preparare), etc.

Gustul, mirosul, culoarea aspectul, aroma, consistenŃa sunt factori care influenŃează hotărâtor cererea pentru această categorie de produse, cererea fiind superioară la acele produse a căror proprietăŃi senzoriale generează senzaŃii mai plăcute. De fapt, la momentul actual, există tendinŃa ca cererea pentru produsele agroalimentare să se formeze într-o măsură mai mare sub influenŃa factorilor subiectivi, decât a celor obiectivi. Acest aspect este determinat de creşterea nivelului de trai al populaŃiei, ceea ce a dus la acoperirea necesităŃilor fiziologice ale organismului uman, context în care nevoia de a mânca tinde, tot mai mult, să se deplaseze către plăcerea de a mânca.

Accentuarea concurenŃei şi diversitatea ofertei de produse alimentare, a dus la diferenŃieri ale produselor într-o mai mică măsură prin intermediul caracteristicilor energetice şi biologice, ci, îndeosebi prin intermediul proprietăŃilor senzoriale şi igienico-sanitare (vezi subcapitolul 4.1.). Aceste elemente de diferenŃiere ale produselor alimentare amplifică rolul pe care factorii de natură subiectivă îl au în formarea şi manifestarea cererii pe piaŃă.

Răspunzând unor nevoi de primă necesitate, în cazul produselor agroalimentare cererea este direct proporŃională cu efectivul populaŃiei unei pieŃe. Deşi cererea pentru produsele alimentare, la nivelul pieŃelor naŃionale, este direct proporŃională cu populaŃia, în cadrul fiecărei Ńări distribuŃia acesteia nu este uniformă. Astfel, se manifestă un fenomen de concentrare la nivelul zonelor urbane. Acest fenomen este explicat pe de o parte de densitatea superioară a populaŃiei din aceste zone, dar şi de fenomenul autoconsumului specific populaŃiei din zonele rurale ceea ce generează diferenŃe atât la nivelul cererii totale a pieŃei (urbane / rurale) dar şi la nivelul cererii individuale.

Autoconsumul se poate defini ca fiind un mod de consum în care rezultatele activităŃii de producŃie sunt utilizate chiar de producător, pentru consumul propriu. În acest caz producătorul este şi consumator, iar produsele/serviciile consumate nu fac obiectul tranzacŃiilor de piaŃă.

Pentru produsele agroalimentare, comparativ cu alte produse sau servicii, fenomenul autoconsumului este mult mai extins, iar în cazul anumitor categorii de populaŃie (ex. Ńărani) deŃine o pondere foarte mare în acoperirea nevoilor de consum.

Fenomenul autoconsumului generează diferenŃieri nu doar cantitative la nivelul cererii de produse agroalimentare, ci şi de natură structurală. Astfel, cererea din zonele rurale se va orienta cu preponderenŃă către acele produse prelucrate la nivel industrial, dificil de obŃinut în gospodăriile populaŃiei (ulei, zahăr, etc.), ceea ce determină o pondere sporită a acestor categorii de produse în totalul cererii, comparativ cu structura cererii din mediul urban.

Concentrarea cererii de produse agroalimentare se manifestă nu numai la nivelul cererii populaŃiei (pentru consum final), ci şi la nivelul cererii pentru consum intermediar, această concentrare fiind direct proporŃională cu mărimea firmei de prelucrare (stocare) a produselor agroalimentare.

O particularitate a cererii de produse agroalimentare, în raport cu cererea altor categorii de produse, o constituie sezonalitatea acesteia . Manifestată, cu preponderenŃă, pentru anumite categorii de produse, sezonalitatea cererii pentru produsele alimentare este determinată atât de factori climaterici (temperatură, umiditate), dar şi de evenimente precum sărbătorile religioase, sau week-end-urile.

Astfel, condiŃiile climaterice influenŃează hotărâtor consumul de legume şi fructe, carne. Dacă în perioadele răcoroase cererea este superioară pentru carne, datorită conŃinutului caloric ridicat, aceasta scade în perioadele călduroase, pe fondul creşterii cererii pentru legume şi fructe. Sărbătorile (îndeosebi cele religioase) şi week-end-urile generează creşteri ale cererii pentru acele produse cu valoare adăugată ridicată, produse festive (produse cu calităŃi organoleptice deosebite, care, de regulă, sunt mai bogate în grăsimi, zaharuri, alcool, etc. şi al căror consum nu este curent).

De asemenea, caracterul sezonier al producŃiei agricole şi implicit al producŃiei alimentare, influenŃează sezonalitatea cererii. Dacă sezonalitatea producŃiei agricole este atenuată la nivelul industriei alimentare (astfel încât, produse care sunt specifice unui singur anotimp, sunt prelucrate şi prin aceasta pot fi prezente pe piaŃă întreg cursul anului), sau prin intermediul stocurilor şi a importurilor, există şi produse a căror prezenŃă pe piaŃă este limitată influenŃând implicit cererea pentru acestea.

Dincolo de aceste aspecte, există produse, de regulă de consum curent (cum este cazul celor de panificaŃie), a căror cerere este relativ constantă întreg cursul anului.

2.2. Oferta de produse agroalimentare

Constituind răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol şi alimentar, la cererea manifestată pe piaŃă de către utilizatorii industriali de produse agricole şi consumatorii finali de produse alimentare, oferta de produse agroalimentare pe o anumită piaŃă, se constituie din producŃia internă, din stocuri şi importuri . Aceasta prezintă o serie de particularităŃi determinate, pe de o parte, de

caracteristicile producŃiei agricole, ale mediului natural dintr-o anumită zonă (Ńară, regiune), precum şi de caracteristicile cererii pentru acestea.

O caracteristică a producŃiei agricole, care influenŃează oferta de produse agroalimentare o constituie sezonalitatea. Aceasta se referă la oscilaŃiile anuale ale producŃiei agricole, mult mai accentuate în cazul producŃiei vegetale, comparativ cu producŃia agricolă animală.

OscilaŃiile sezoniere ale producŃiei agricole vegetale sunt determinate de succesiunea anotimpurilor, precum şi de ciclurile biologice specifice fiecărei culturi pentru ajungerea la maturitate. Sezonalitatea producŃiilor vegetale, este parŃial atenuată prin utilizarea rezultatelor cercetărilor din domeniul biologiei şi a ingineriei genetice. Astfel, s-a ajuns la descoperirea unor specii şi soiuri de plante care au ciclu biologic redus, dând posibilitatea obŃinerii mai multor recolte în cursul aceluiaşi an. De asemenea, se practică sistemele de cultură forŃată, în sere sau solarii, asigurându-se, astfel, condiŃiile climaterice (temperatură, lumină, umiditate), precum şi cele legate de necesarul de substanŃe chimice existente în sol, pentru buna dezvoltare a plantelor.

În cazul producŃiei agricole animale, oscilaŃiile sezoniere sunt mai reduse, şi sunt determinate, în general, de ciclurile de reproducere ale animalelor şi ajungerea acestora la maturitate.

Sezonalitatea producŃiei vegetale, imprimă anumitor produse vegetale specificitatea pentru un anumit anotimp; ca de exemplu: salata, spanacul, ceapa şi usturoiul verde sunt specifice primăverii; ardeii, gogoşarii sunt produse specifice verii, iar varza sau Ńelina sunt producŃii de toamnă. În afara produselor specifice unui anumit anotimp, cu ajutorul metodelor agrotehnice de întârziere sau de grăbire a ajungerii la maturitate a recoltelor, sunt produse care se găsesc o perioadă mai lungă pe piaŃă, în funcŃie de momentul apariŃiei lor fiind denumite: extratimpurii, timpurii, de vară, semitârzii, târzii.

În funcŃie de momentul recoltării, însă, proprietăŃile fizico-chimice şi senzoriale ale producŃiilor vegetale, chiar şi pentru aceleaşi specii, diferă, influenŃând, astfel, destinaŃia acestora: comercializare în stare proaspătă, prelucrare industrială, stocare în forma în care au fost culese.

Legumele extratimpurii sunt, în general, bogate în apă, ceea ce face ca gustul să nu fie prea pronunŃat. Fiind recoltate în cantităŃi mici, preŃul este ridicat. ConŃinutul mare de apă, care determină o perisabilitate pronunŃată, precum şi preŃul ridicat, fac ca aceste produse să fie destinate comercializării în stare proaspătă şi nu prelucrării pe cale industrială sau stocării.

În schimb, producŃiile vegetale târzii, au un conŃinut scăzut de apă, sunt mai puŃin perisabile, au un gust mai pronunŃat, sunt mai pigmentate, se pot stoca cu uşurinŃă sau pot fi destinate prelucrării pe cale industrială.

Utilizarea cercetărilor din domeniul, biologiei, a ingineriei genetice, practicarea sistemelor de cultură forŃată, rezolvă doar parŃial problema sezonalităŃii producŃiei agricole şi implicit alimentare. În condiŃiile unei cereri de produse agroalimentare ce prezintă fie caracter de continuitate pentru anumite categorii de produse (pâine, cartofi, ceapă uscată, etc.), fie o sezonalitate de intensitate mult mai redusă decât sezonalitatea specifică producŃiei agricole (castraveŃi, roşii), armonizarea cererii şi a ofertei se realizează pe seama stocurilor (în cazul produselor care prin proprietăŃile fizico – chimice permit acest lucru: cartofi, cereale, ceapă,

mere, pere, etc.), sau prin intermediul importurilor (în cazul produselor perisabile – căpşuni).

Prin intermediul importurilor se asigură şi satisfacerea cererii pentru anumite produse care, datorită condiŃiilor climaterice pe care le impun, nu sunt specifice pieŃei respective (de exemplu, pentru piaŃa românească, produsele exotice).

O altă caracteristică a producŃiei agricole o constituie perisabilitatea, respectiv proprietatea produselor agricole vegetale sau animale de a-şi pierde în timp proprietăŃile iniŃiale.

Se poate vorbi atât de o depreciere calitativă (modificări microbiologice ale produselor agricole) cât şi de pierderi în greutate.

În cazul produselor vegetale perisabilitatea este determinată de caracteristicile fizico-chimice şi biologice ale acestora şi condiŃiile de depozitare. La nivelul plantelor, procesele metabolice continuă şi pe perioada păstrării, astfel că, în funcŃie de condiŃiile de depozitare (lumină, umiditate, temperatură, compoziŃia atmosferei) aceste procese pot fi stimulate sau după caz frânate.

În funcŃie de caracteristicile fizico-chimice şi biologice, există produse agricole vegetale care prezintă o perisabilitate scăzută, dar şi produse care nu-şi păstrează decât un timp foarte scurt proprietăŃile iniŃiale. Produsele vegetale perisabile sunt cele care au conŃinut ridicat de apă, cum este cazul legumelor şi fructelor. Aceste produse îşi modifică într-un timp foarte scurt proprietăŃile senzoriale, fizico-chimice şi microbiologice şi sunt sensibile la acŃiunea unor operaŃiuni de natură mecanică (recoltare, sortare, calibrare, manipulare, transport).

Cerealele se încadrează în categoria acelor produse, care prin conŃinutul scăzut de apă, şi rezistenŃă mare la acŃiuni mecanice, pot fi păstrate o perioadă îndelungată, cu cheltuieli de păstrare inferioare decât în cazul produselor puternic perisabile.

Pe lângă deprecierile de natură calitativă, producŃiile vegetale, cunosc scăderi în greutate pe perioada păstrării, care depind, pe de o parte, de specie, soi, condiŃii de depozitare, iar pe de altă parte, sunt direct proporŃionale cu perioada de păstrare. Astfel, în condiŃiile utilizării unor depozite frigorifice, merele înregistrează o scădere în greutate cu aproximativ 4,6 – 8%, după opt luni de păstrare, iar în condiŃiile utilizării altor tipuri de depozite, după cinci luni se ajunge la pierderi de 11 – 12%. Cartofii scad cu aproximativ 7,5 – 8,5% în greutate după şapte luni de păstrare într-un depozit frigorific şi cu aproximativ 12 – 13%, în cazul altor tipuri de depozite.

RezistenŃa legumelor şi fructelor la manipulare – transport – păstrare

N Gru Legume Fructe

r.

c

rt.

pa

1.

Foar

te uşor

perisabile

VerdeŃuri, spanac,

salată, andive, dovlecei în

floare, ceapă şi usturoi verde,

ridichi de lună, ciuperci,

cartofi timpurii, tomate

Afine, căpşuni,

fragi, mure, zmeură

2. Uşor

perisabile

Ardei, bame,

castraveŃi, conopidă, dovlecei,

fasole păstăi, gulioare, mazăre

verde boabe, varză de vară,

varză de Bruxelles

Agrişe, caise,

cireşe, mere şi pere de

vară, piersici, struguri de

masă timpurii, vişine

3. Peri

sabile

Cartofi de vară, ridichi

de toamnă, vinete

Gutui, mere, pere,

prune, struguri de masă

din soiuri târzii

4.

Rela

tiv

rezistente

Cartofi de toamnă,

ceapă uscată, guliii, hrean,

praz, radăcinoase, usturoi,

varză albă şi roşie

Alune, castane în

coajă, migdale, nuci

Sursa: Diaconescu I. - Merceologie Alimentară, Editura Qlassrom, Bucureşti,

2004, pag. 135.

Deprecierile calitative la nivelul produselor agricole vegetale, nu impun întotdeauna eliminarea din circuitul producŃiei / consumului. În unele cazuri, când deprecierea a afectat doar parŃial produsul, acesta este declasat trecând la o clasă de calitate inferioară.

Deşi stocarea urmăreşte satisfacerea cererii pe perioada întregului an, iar preŃurile produselor agroalimentare sunt superioare în perioadele din afara sezonului, stabilirea perioadei de depozitare în cazul produselor agricole vegetale, trebuie corelată cu costurile de păstrare şi pierderile generate de deprecierile calitative şi cantitative, în unele situaŃii stocarea nefiind rentabilă.

În cazul produselor de origine animală, perisabilitatea calitativă duce în cele mai multe cazuri la imposibilitatea utilizării produselor, pierderile generate fiind foarte mari. În stare proaspătă aceste categorii de produse pot fi păstrate, un timp foarte scurt (1-3 zile) în condiŃii de temperatură deosebite, astfel că, pierderile în greutate sunt foarte reduse (1%).

Oferta de produse agroalimentare, îndeosebi de natură vegetală, este influenŃată de variabilitatea cantitativă şi calitativă a producŃiei. Cantitatea şi calitatea producŃiei este determinată de factori: climatici, pedologici şi agrotehnici, a căror acŃiune nu este izolată, aceşti factori aflându-se în raporturi de interdependenŃă. VariaŃia acestor factori generează modificări ale producŃiei de la o perioadă la alta sau de la o regiune la alta, în condiŃiile cultivării aceluiaşi soi.

Factorii climatici se referă la: temperatură, precipitaŃii, lumină, etc. Astfel, în anii foarte călduroşi, plantele au un conŃinut ridicat de zaharuri şi scăzut de acizi organici, având un grad mai mare de perisabilitate. Fructele ce provin din regiunile cu temperaturi înalte se păstrează mai greu decât cele din regiunile mai răcoroase.

Apa influenŃează cantitativ şi calitativ producŃia agricolă. Fiind un element ce participă la toate procesele fiziologice, lipsa apei, determinată, pe de o parte, de lipsa precipitaŃiilor, iar pe de altă parte, de absenŃa sistemelor de irigaŃie, duce la obŃinerea unor recolte reduse din punct de vedere cantitativ şi de asemenea, cu valoare alimentară redusă. InsuficienŃa apei în sol, poate determina realizarea unei coloraŃii intense a plantelor. În anii ploioşi şi cu temperaturi favorabile, legumele şi fructele au dimensiuni mai mari, sunt bogate în apă, au valoare nutritivă mai scăzută şi rezistenŃă mecanică slabă.

Lumina influenŃează desfăşurarea proceselor fiziologice, conŃinutul de zaharuri al plantelor fiind direct proporŃional cu intensitatea acesteia.

Altitudinea acŃionează asupra calităŃii produselor agricole, astfel că, recoltate din zone mai înalte, fructele prezintă o calitate superioară, comparativ cu cele recoltate din zona de câmpie.

Factorii pedologici se referă la conŃinutul în apă şi elemente minerale, precum şi la reacŃia chimică (pH-ul solului), structura, gradul de aeraŃie, umiditate ale solului, acestea influenŃând calitatea şi cantitatea de produse agricole recoltate.

Factorii agrotehnici se referă la ansamblul lucrărilor realizate de către om, ce au ca scop asigurarea protecŃiei plantelor, pe de o parte, precum şi o bună nutriŃie a acestora. Aceste intervenŃii se concretizează în: îngrăşăminte chimice, asolamente, irigaŃii, tratamente fitosanitare, etc.

În cazul produselor agricole animale, variaŃiile cantitative şi calitative sunt relativ mai reduse, fiind determinate de tehnologiile de creştere şi alimentare a animalelor. În general, produsele de origine animală, care prezintă anumite defecte calitative sunt eliminate din circuitul consumului uman, şi în unele cazuri chiar şi al celui industrial.

O altă particularitate a ofertei de produse agricole este determinată de gradul scăzut de concentrare a producŃiei agricole atât sub aspect geografic cât şi economic. Această particularitate se datorează existenŃei unui număr mare de producători, dispersaŃi din punct de vedere teritorial, şi între care există mari diferenŃe din punct de vedere al puterii economice. Dispersarea producŃiei agricole generează, pe de o parte, scăderea puterii de negociere a producătorilor agricoli, în raporturile cu ceilalŃi agenŃi situaŃi de-a lungul filierei de produs, iar pe de altă parte, creează reale probleme procesatorilor. Respectiv, oferta de produse agricole de pe o piaŃă, fiind alcătuită din ofertele unui număr mare de producători, oferte care, în general, prezintă caracteristici specifice, procesatorii se află în imposibilitatea de a achiziŃiona cantităŃi suficiente de produse agricole, omogene.

Gradul de dispersare teritorială a producătorilor agricoli este diferit de la o piaŃă la alta, pe pieŃele în care există o dispersare mai accentuată (cum este şi cazul României), iar oferta producătorilor este eterogenă, procesatorii fiind puşi în situaŃia de a apela la oferta producătorilor externi.

Problemele generate de dispersarea economică şi teritorială a producătorilor agricoli, ce se concretizează, îndeosebi, în eterogenitatea ofertei de produse agricole ce constituie materie primă pentru industria alimentară, precum şi în forŃa redusă de negociere a producătorilor agricoli, sunt de importanŃă majoră pentru orice Ńară. Pentru rezolvarea acestora, în Ńările dezvoltate (cum este cazul Ńărilor Uniunii Europene), producătorii agricoli se organizează în grupuri de producători, care desfăşoară în comun marketingul produselor agricole. ÎnfiinŃarea grupurilor de producători oferă avantajul că pot oferi volume mari de produse agricole de calitate standardizată pentru industria alimentară, limitându-se astfel importurile, şi ducând implicit la dezvoltarea sectorului agricol şi alimentar. Pe de altă parte, producătorii agricoli, organizaŃi în astfel de grupuri au o mai mare forŃă de negociere în raport cu comercianŃii intermediari şi super-marketuri, putând obŃine preŃuri mai bune pentru produsele lor. În fapt, organizarea acestor grupuri, şi implicit creşterea gradului de concentrare a producŃiei agricole, îmbunătăŃeşte eficienŃa activităŃii agricole - cresc veniturile producătorilor, aceştia pot avea mult mai uşor acces la o serie de servicii (consiliere, obŃinere de informaŃii despre piaŃă şi o mai bună adaptare a ofertei la cerere), au posibilitatea de a achiziŃiona în comun o serie de input-uri, ducând astfel la reducerea cheltuielilor necesare bunei desfăşurări a activităŃii lor.

În alte Ńări, cum este cazul, României, exisă însă un grad ridicat de fragmentare a producŃiei agricole, astfel că, în mare parte produsele agricole sunt vândute pe pieŃele Ńărăneşti, neintrând în circuitul de piaŃă formal. Pe de altă parte, comercianŃii şi procesatorii au posibilităŃi limitate de a se aproviziona cu produse româneşti datorită eterogenităŃii ofertei, apelând cel mai adesea la importuri. În aceste condiŃii, veniturile producătorilor agricoli sunt limitate, iar posibilităŃile de relansare a sectorului agricol sunt minime.

Înfiin Ńarea grupurilor de producători, care să desfăşoare în comun marketingul produselor agricole, este o necesitate. (În cazul României, aceasta constituie o prioritate în pregătirea aderării la UE, măsurile politice propuse pentru înfiinŃarea acestor grupuri, care să ducă la creşterea gradului de concentrare a producŃiei agricole şi asigurarea unei oferte standardizate, sunt cuprinse în “Strategia agricolă şi rurală pentru aderarea la Uniunea Europeană”, elaborată în februarie 2003.)

Oferta de produse agricole are un caracter rigid. În raport cu alte categorii de produse, producŃia agricolă nu se poate adapta cu uşurinŃă la modificările intervenite la nivelul preŃului sau al cererii. Momentul manifestării cererii pe piaŃă pentru anumite produse agricole, ce se constituie în factor determinant al deciziei producătorilor agricoli de a cultiva anumite plante, este separat în timp de momentul în care se obŃine respectiva cultură (cultura este ajunsă la maturitate şi poate fi destinată vânzării). Astfel, decizia producătorilor agricoli este însoŃită de un mare risc, care creşte pe măsură ce intervalul dintre cele două momente este mai mare. Acest interval este determinat în primul rând de lungimea ciclurilor biologice, specifice producŃiei vegetale, dar şi animale. De exemplu, ciclul biologic este de câteva luni (4 – 9 luni) în cazul cerealelor şi de câŃiva ani în cazul viŃei de vie sau a culturilor pomicole.

În aceste condiŃii, pe termen scurt şi mediu se manifestă o rigiditate a ofertei, atât la cererea industrială cât şi la cererea de consum a populaŃiei. Caracterul de relativă continuitate al cererii populaŃiei, în raport cu rigiditatea ofertei de produse agricole, impune procesatorilor să apeleze fie la stocuri (pentru acele produse ce pot fi stocate o perioadă îndelungată) fie la importuri.

DiscuŃii seminar:

• Să se definească cererea şi oferta de produse agroalimentare;

• Să se indice factorii exogeni şi endogeni care generează cererea de produse agroalimentare, precum şi modul în care aceştia acŃionează asupra formării sale;

• Să se indice particularităŃile cererii şi ale ofertei de produse agroalimentare.

Capitolul III.

COMPORTAMENTUL DE CUMPĂRARE ŞI CONSUM AL CONSUMATORILOR DE PRODUSE AGROALIMENTARE

Cuvinte cheie Obiectivele învăŃării: Comportament de cumpărare şi consum alimentar

După parcurgerea acestui capitol va trebui: - Să cunoaşteŃi factorii cu influenŃă asupra

comportamentului de cumpărare şi consum alimentar;

- Să cunoaşteŃi modul în care aceşti factori acŃionează asupra respectivului comportament;

- Să cunoaşteŃi tendinŃele înregistrate la nivelul comportamentului de cumpărare şi consum alimentar din Ńările dezvoltate (implicit din Ńările Uniunii Europene).

Comportamentul de cumpărare şi consum alimentar, constituie totalitatea actelor decizionale realizate la nivel individual sau de grup, în legătură cu procurarea şi consumul de produse agroalimentare, destinate a satisface necesităŃile de hrană, prezente şi viitoare, incluzând atât procesele decizionale care preced cât şi pe cele care determină cumpărarea / consumul acestor categorii de produse.

În legătură cu produsele agricole şi alimentare, se distinge atât un comportament de cumpărare şi consum specific consumatorului final, precum şi un comportament de cumpărare al întreprinderilor ce au ca obiect de activitate producŃia şi / sau comercializarea de produse agroalimentare. În acest caz, comportamentul de cumpărare constituie ansamblul deciziilor pe care firma le adoptă în legătură cu achiziŃionarea produselor agricole şi / sau alimentare, cuprinzând implicit procesul de evaluare şi alegere a furnizorilor şi a mărcilor. În cazul firmelor din industria alimentară, comportamentul de cumpărare prezintă, în general, particularităŃile comportamentului de cumpărare manifestat la nivelul pieŃei afacerilor: cantităŃi cumpărate mari, la luarea deciziei de cumpărare participă mai multe persoane, care sunt bine pregătite, iar decizia se bazează în general pe criterii prestabilite.

În cazul pieŃei de consum, comportamentul consumatorilor de produse agroalimentare prezintă o serie de particularităŃi, în comparaŃie cu alte categorii de bunuri.

Comportamentul de cumpărare şi consum al produselor agroalimentare, mai poate fi definit (pornind de la analogia pe care Philip Kotler a realizat-o între conduita oamenilor cu privire la procurarea şi consumul / utilizarea de bunuri şi / sau servicii şi componentele unui sistem cibernetic) ca fiind ansamblul reacŃiilor de răspuns ale individului (ieşirile) faŃă de stimulii interni şi externi ce reclamă aportul de alimente sau oprirea ingerării alimentelor (intrările). “Ieşirile” (deciziile individului în legătură cu produsul achiziŃionat, unitatea comercială, frecvenŃa cumpărării, necumpărarea unui anumit produs sau amânarea cumpărării, consumul şi cantitatea consumată din respectivul produs) sunt rezultatul unor procese complexe desfăşurate la nivelul psihicului uman - “cutia neagră”, şi sunt influenŃate atât de “intrări”, cât şi de o serie de particularităŃi individuale, astfel că, există variaŃii mari ale comportamentului atât de la un individ la altul (chiar şi în situaŃia în care sunt expuşi aceloraşi stimuli), cât şi pentru acelaşi consumator, de la o perioadă la alta. În consecinŃă, decizia de cumpărare are atât o motivaŃie obiectivă (satisfacerea necesităŃilor de hrană, sete), cât şi motivaŃii de natură subiectivă. Astfel, comportamentul de cumpărare şi consum alimentar reprezintă un ansamblu de acte ce au ca scop aportul de substanŃe nutritive, dar nu izolate ci sub formă de aliment, care are o semnificaŃie mult mai complexă, decât substanŃelor nutritive pe care le conŃine. Aportul de substanŃe nutritive are o motivaŃie strict obiectivă, însă, în alegerea alimentelor predomină influenŃa factorilor de natură subiectivă: dorinŃe, preferinŃe, opinii, aspiraŃii individuale, etc. În multe situaŃii consumatorul nu cunoaşte nevoile sale fiziologice, precum nici conŃinutul în substanŃe nutritive a diferitelor produse alimentare, dar este atras de dorinŃa şi plăcerea de a mânca. Din acest punct de vedere, caracteristicile senzoriale (olfactive, gustative, vizuale, tactile) ale produselor agroalimentare sunt esenŃiale în luarea deciziei de cumpărare.

În afara factorilor ce Ńin de produs, respectiv compoziŃia produselor agroalimentare, caracteristicile senzoriale ale acestora, precum şi calitatea, imaginea de marcă (ca emblemă a calităŃii), etc., comportamentul de cumpărare şi consum al produselor agroalimentare este influenŃat semnificativ de:

- caracteristicile sistemului de distribuŃie a produselor, precum şi notorietatea unităŃii distribuitoare;

- totalitatea informaŃiilor şi mesajelor, precum şi particularităŃile sistemului de comunicare utilizat de către întreprinderi în legătură cu prezenŃa pe piaŃă a produselor agroalimentare;

- factori de natură economică: veniturile consumatorilor, puterea de cumpărare a populaŃiei la nivelul unei anumite arii teritoriale, preŃul produselor agroalimentare;

- factori de natură socială: statutul social, familia, grupurile de apartenenŃă;

- factori de natură culturală: tradiŃii, obiceiuri, valori, credinŃe, norme care guvernează statutul oamenilor în societate;

- factori de natură demografică: vârsta, sexul, starea civilă, numărul de membri ai unei gospodării, mediul de locuit, naŃionalitate, etnie.

Comportamentul de cumpărare al produselor agroalimentare, prezintă o serie de particularităŃi comparativ cu comportamentul de cumpărare manifestat faŃă de alte categorii de produse de consum, unele dintre aceste aspecte particulare fiind specifice tuturor categoriilor de gospodării, indiferent de caracteristicile social – demografice şi economice. Pe de altă parte, în funcŃie de caracteristicile menŃionate, se remarcă şi elemente de diferenŃiere ale comportamentului de cumpărare şi consum al produselor agroalimentare, pe categorii de gospodării; caracteristici ca: vârsta, sexul, mediul de locuit, religia, venitul, statutul social, starea civilă, dimensiunea gospodăriei din care aparŃine individul şi implicit prezenŃa copiilor în gospodărie, grupul de apartenenŃă, reprezentând criterii principale de segmentare a pieŃei agroalimentare. O influenŃă majoră asupra comportamentului de cumpărare şi consum alimentar o are şi stilul de viaŃă, respectiv modul de trai al unei persoane exprimat în activităŃile, interesele, opiniile sale; stilul de viaŃă fiind influenŃat în fapt, de celelalte criterii de segmentare prezentate anterior.

În general, alimentele cumpărate de o gospodărie sunt achiziŃionate de o singură persoană, fiind consumate însă de întreaga gospodărie. Astfel, în multe cazuri, în afara persoanei care se ocupă de aprovizionarea gospodăriei, ceilalŃi membrii nu ajung în unităŃile distribuitoare pentru a-şi exprima gusturile şi preferinŃele; criteriile de alegere ale celui care cumpără, putând diferi de criteriile utilizate în aprecierea produselor alimentare de către cei care le consumă. Astfel, dacă în general cei care realizează cumpărările de produse agroalimentare vizează preŃul, condiŃionarea produsului, uşurinŃa preparării; cei care consumă produsele, pun accent, îndeosebi, pe proprietăŃile senzoriale, în dorinŃa de a savura alimentele, aspecte ca preŃul sau uşurinŃa în preparare a produselor neavând o relevanŃă ridicată în aprecierea produselor.

În general, persoana care se ocupă de aprovizionarea cu alimente a gospodăriei este femeia; însă, odată cu creşterea nivelului de trai al populaŃiei, cu implicarea tot mai mult a femeii în viaŃa economică, cu scăderea natalităŃii şi implicit reducerea timpului alocat creşterii copiilor, se manifestă o tendinŃă de implicare într-o tot mai mare măsură şi a celorlalŃi membrii ai familiei în realizarea de cumpărături, şi chiar în prepararea alimentelor.

De asemenea, cumpărările de produse agroalimentare sunt în mare măsură rezultatul unor decizii luate spontan. Se apreciază că în proporŃie de 40% cumpărările de produse agroalimentare sunt rezultatul unui proces de reflectare, sunt programate anticipat, fiind făcute, în general, de către ambii membri ai familiei. Restul cumpărăturilor efectuate, de aproximativ 60%, sunt rezultatul unor necesităŃi spontane, determinate de senzaŃiile pe care proprietăŃile senzoriale ale produselor agroalimentare le declanşează la nivel individual (sursa: ”Agromarketing”, autori: Victor Manole şi Mirela Stoian, Editura ASE, Bucureşti, 2003). De fapt, aceste cumpărări sunt rezultatul unor impulsuri, ceea ce sporeşte rolul pe care aspectul exterior, precum şi mirosul, gustul (îndeosebi în cazul unor cumpărări repetate) le au în decizia de cumpărare. Dincolo de acest comportament neprogramat, spontan, care Ńine în primul rând de individ şi de necesităŃile de moment ale acestuia, răspunzând într-o mică măsură gusturilor, preferinŃelor şi implicit necesităŃilor gospodăriei, comportamentul de cumpărare programat, răspunde în primul rând nevoilor membrilor gospodăriei. Însă, şi în acest caz, în decizia de cumpărare, spontaneitatea, determinată de senzaŃiile pe care le

declanşează în primul rând proprietăŃile senzoriale ale produselor agroalimentare poate avea un rol determinant. Programarea vizează în general, categoria sau tipul produsului ce urmează a fi achiziŃionat, în schimb, alegerea sortimentului, a mărcii, este în general rezultatul unei decizii spontane (a unei evaluări rapide şi a alegerii dintre mai multe alternative posibile) cu preponderenŃă în cazul produselor care au caracter de noutate, pentru respectiva gospodărie, sau atunci când nu se poate vorbi de fidelitate faŃă de o anumită marcă / sortiment. În cazul în care obiectul cumpărării îl constituie un sortiment, o marcă, pentru care există experienŃă în consum şi faŃă de care consumatorul este fidel, decizia de cumpărare nu mai constituie rezultatul unui proces de evaluare şi alegere dintre mai multe alternative, nu mai este un proces spontan, consumatorul ştiind exact ce anume urmează să cumpere.

Dincolo de aceste aspecte particulare ale comportamentului de cumpărare a produselor agroalimentare, care sunt în general comune tuturor gospodăriilor, există şi diferenŃe ale acestui comportament, determinate, în general, de caracteristicile economice, sociale, culturale ale membrilor gospodăriei.

Venitul menajelor este un element esenŃial ce generează diferenŃieri ale comportamentului de cumpărare şi consum alimentar. De fapt, influenŃa pe care veniturile o exercită asupra comportamentului de cumpărare şi consum nu trebuie analizată separat ci prin raportare la preŃurile de pe piaŃa de referinŃă, şi implicit prin prisma puterii de cumpărare a menajelor.

Aceste diferenŃieri se referă atât la natura alimentelor cumpărate cât şi la modalitatea efectivă de consum. Creşterea nivelului de trai al populaŃiei generează o deplasare a nevoii de a mânca către plăcerea de a mânca, iar alimentaŃia devine din ce în ce mai mult, pentru gospodăriile cu venituri ridicate, un spaŃiu al creativităŃii în pregătirea meniului, al libertăŃii de alegere.

Gospodăriile cu venituri modeste, se orientează, în general, către produse cu grad scăzut de prelucrare şi implicit cu valoare adăugată scăzută, urmând ca un număr mare de operaŃiuni de prelucrare a produselor cumpărate să se desfăşoare în propria bucătărie. În consumul de produse agroalimentare o pondere însemnată deŃin alimentele cotidiene, în mare parte netransformate (lapte, ouă, legume, etc.), iar alimentele transformate, şi îndeosebi cele festive, având un preŃ mai ridicat, sunt achiziŃionate cu frecvenŃă redusă. Gradul de diversificare a alimentelor consumate este relativ redus, aceste gospodării fiind orientate către consumul mâncărurilor tradiŃionale, uşor de preparat în propria bucătărie.

În comparaŃie cu acestea, gospodăriile care înregistrează un venit mediu pe persoană ridicat se orientează cu preponderenŃă către produsele cu grad ridicat de transformare, urmărind reducerea la maxim a timpului şi efortului alocat preparării hranei, pe de o parte, şi satisfacerea celor mai neobişnuite gusturi, pe de altă parte. Alimentele achiziŃionate sunt în cantităŃi mici şi cât mai diversificate, iar consumul constituie mai mult o plăcere decât o necesitate. De asemenea, adesea, masa este servită în locuri publice. În general, aceste categorii de gospodării sunt formate din persoane ocupate, astfel încât, pe lângă aceste particularităŃi ale comportamentului de consum, se remarcă şi o modificare a ritmului tradiŃional al meselor, cu preponderenŃă în timpul săptămânii. Cina tinde să devină masa principală a zilei, mesele zilnice sunt înlocuite cu produse de tip snack sau produse ale unităŃilor fast-food.

Cultura , prin tradiŃii, obiceiuri de consum, sistem de valori şi norme, influenŃează hotărâtor comportamentul de cumpărare şi consum alimentar. Cultura unei naŃiuni se referă la modele comportamentale, la idei şi activităŃi economice si sociale ale indivizilor, fiind stabilă pe termen scurt şi mediu şi modificându-se lent pe termen lung. De la o generaŃie la alta modificările culturale sunt aproape insesizabile. Obiceiurile de consum alimentar, sunt

influenŃate de normele culturale ale unei naŃiuni, acestea fiind transmise, pe verticală de la o generaŃie la alta. Putem aprecia, aşadar, că obiceiurile de consum alimentar cunosc modificări foarte lente în timp. Dincolo de caracterul puternic tradiŃional al comportamentului de cumpărare şi consum alimentar, influenŃa culturii în formarea acestuia are intensităŃi diferite în funcŃie de vârsta şi chiar mediul de locuit al indivizilor. Cultura are o influenŃă mai mare în conturarea comportamentului de cumpărare şi consum al persoanelor în vârstă, precum şi al celor care trăiesc în mediul rural. Tinerii, în general, manifestă o deschidere mare spre tot ceea ce este nou, implicit în domeniul produselor alimentare. Asistăm, astfel, concomitent cu transmiterea obiceiurilor de consum de la o generaŃie la alta şi la un fenomen de împrumut pe orizontală, îndeosebi la această categorie de persoane tinere, pe fondul renunŃării la o serie de tradiŃii, obiceiuri de consum moştenite.

Rezultatul acestui fenomen, este, de exemplu, expansiunea pe care piaŃa fast-food-urilor a înregistrat-o pe piaŃa agroalimentară românească. Specifice obiceiurilor de consum alimentar american produsele oferite de unităŃile tip fast-food, se adresează în general copiilor şi tinerilor, care locuiesc în mediul urban, si într-o mai mică măsură vârstnicilor, sau celor care locuiesc în mediul rural.

Religia, ca element al culturii unei societăŃi, influenŃează comportamentul de cumpărare şi consum alimentar, îndeosebi prin interzicerea consumului unor alimente sau băuturi, ceea ce generează, modificări structurale ale consumului cotidian. De asemenea, prin tradiŃiile de consum cu ocazia anumitor sărbători religioase, religia influenŃează cantitativ şi calitativ consumul alimentar în aceste perioade ale anului.

De exemplu, credinŃa islamică interzice consumul de carne de porc, precum şi băuturile alcoolice. Cu ocazia Paştelui la creştini, creşte consumul de carne de miel şi ouă, iar cu ocazia Crăciunului, o pondere însemnată în alimentaŃia populaŃiei o deŃine carnea de porc. În Ńarile în care populaŃia este predominant creştină creşte consumul băuturilor alcoolice cu ocazia sărbătorilor religioase. Sărbătorile religioase atrag, în general, o creştere a consumului de alimente festive (alimente care servesc satisfacerii unor plăceri, având, în general, un conŃinut mai ridicat de grăsimi, zaharuri, alcool sau alte elemente al căror consum curent poate dăuna organismului). Posturile determină modificări semnificative de natură structurală la nivelul anumitor segmente de consumatori (persoane vârstnice, din mediul rural), prin creşterea ponderii produselor de origine vegetală în consumul populaŃiei.

Vârsta este un alt factor ce influenŃează comportamentul de cumpărare şi consum. Segmentul reprezentat de persoanele mai în vârstă sunt mai orientate către alimentele tradiŃionale, în schimb, cei tineri sunt mai receptivi la nou.

De exemplu, în România, produse precum hamburger, hot-dog, sau pizza se adresează în special tinerilor. Tot mai mulŃi tineri renunŃă la tradiŃionalele mâncăruri româneşti care se prepară, de obicei, în propria bucătărie, în favoarea consumului de alimente cu preparare rapidă, sau gata preparate. Aceste modificări, care tind să devină obiceiuri de consum, se datorează în special faptului că tinerii sunt cei mai susceptibili la influenŃele culturale transmise pe orizontală, ele fiind mai pronunŃate comparativ cu cele pe verticală (respectiv, transmiterea valorilor prin filiaŃie).

În schimb, segmentul celor vârstnici, dincolo de orientarea către ceea ce este tradiŃional, pun un mare accent pe alimentele cu conŃinut redus de substanŃe a căror consum excesiv poate avea efecte negative asupra sănătăŃii (zahăr, grăsimi, sare, alcool).

O serie de studii realizate în mai multe Ńări ale Uniunii Europene au evidenŃiat anumite particularităŃi ale comportamentului de consum alimentar al persoanelor peste 64 ani, segment ce tinde să devină din ce în ce mai important, ca rezultat al scăderii natalităŃii şi creşterii

ponderii celor vârstnici în totalul populaŃiei. Rezultatele studiilor au scos în evidenŃă că persoanele de peste 64 ani au o atitudine favorabilă faŃă de produsele cu potenŃial sanogenetic ridicat, datorită grijii pe care o manifestă pentru păstrarea stării de sănătate. Acest segment se orientează către produsele echilibrate din punct de vedere nutriŃional, care să nu fie potenŃial dăunătoare sănătăŃii şi eventual să prezinte proprietăŃi curative în anumite afecŃiuni. (sursa: “Marketing agroalimentar” – autor Mihai Diaconescu, Editura Uranus, 2003)

InfluenŃele pe care vârsta le exercită asupra comportamentului de cumpărare şi consum alimentar, vor genera modificări majore în timp la nivelul pieŃelor produselor agroalimentare. În condiŃiile în care se vor înregistra modificări ale structurii pe vârste ale populaŃiei, exigenŃele, preferinŃele, atitudinile diferite la nivelul segmentelor de consumatori constituite după acest criteriu, se vor reflecta în modificări ale structurii consumului de produse agroalimentare, ale obiceiurilor de cumpărare şi consum ale populaŃiei de la nivelul respectivelor pieŃe.

Pe sexe, există diferenŃe care se referă atât la dimensiunea cantitativă cât şi calitativă în ceea ce priveşte consumul alimentar. În general, femeile consumă o cantitate mai mică de alimente, necesarul energetic fiind direct proporŃional cu dimensiunea corporală a fiecărui individ. De asemenea, se observă diferenŃe structurale în alimentaŃia bărbaŃilor şi a femeilor; bărbaŃii orientându-se cu preponderenŃă spre alimentele cu conŃinut caloric ridicat. Aceste diferenŃe sunt evidente, îndeosebi, în cazul gospodăriilor de celibatari, tot mai numeroase mai ales în Ńările dezvoltate, şi mai puŃin sesizabile în cazul familiilor, unde se observă o omogenizare a comportamentelor de cumpărare şi consum alimentar.

Pe medii (urban, rural) se înregistrează diferenŃe ale comportamentului de cumpărare şi consum în ceea ce priveşte produsele agroalimentare cumpărate şi/sau consumate, diferenŃe ce sunt generate, îndeosebi, de ponderea mare a autoconsumului în mediul rural, de un nivel de trai, în general mai scăzut, precum şi datorită unor factori de ordin cultural; populaŃia din mediul rural fiind mult mai orientată spre tradiŃie, inclusiv în domeniul obiceiurilor de consum alimentar. În dinamică, urmărirea tendinŃelor înregistrate în migraŃia populaŃiei pot oferi informaŃii deosebit de utile pentru estimarea modificărilor ce vor interveni la nivelul comportamentului de consum alimentar, la nivelul pieŃei de referinŃă.

Ca factor de influenŃă asupra comportamentului consumatorului de produse agroalimentare, starea civilă, şi cu atât mai mult prezenŃa copiilor în familie, influenŃează cantitativ şi calitativ consumul. Familiile, mai ales cele cu copii, au o alimentaŃie mai raŃională, mai diversificată. Se înregistrează o mai mare stabilitate în orarul meselor, iar servirea mesei în locuri publice are o frecvenŃă mai scăzută. Alimentele de tip snack au în general o pondere mai redusă în alimentaŃie, urmărindu-se, îndeosebi, pentru alimentaŃia copiilor, achiziŃionarea unor alimente cât mai echilibrate din punct de vedere nutriŃional.

Comportamentul alimentar al consumatorilor înregistrează variaŃii de la o Ńară la alta, sau în cadrul aceleaşi Ńări de la o regiune alta. Caracteristici precum naŃionalitatea sau etnia au, în multe situaŃii, influenŃă semnificativă asupra comportamentelor indivizilor în legătură cu achiziŃionarea şi consumul de alimente. În lucrarea “Marketing agroalimentar”, autorul Mihai Diaconescu, face o scurtă prezentare a preferinŃelor culinare, tradiŃiilor şi obiceiurilor alimentare, specifice diferitelor popoare. De exemplu, legat de modul în care este perceput consumul de alimente, de către francezi sau italieni acesta constituie o plăcere, în schimb, nemŃii consideră mâncarea o necesitate. Pentru chinezi consumul de alimente este perceput ca având proprietăŃi curative în funcŃie de gustul mâncării (dulce, sărat, picant, amar sau acru).

În ceea ce priveşte comportamentul de consum, francezii preferă mesele complete, de unde să nu lipsească nimic. Germanii preferă mâncărurile cât mai uşor de preparat, iar micul

dejun este consistent. Acordă o deosebită importanŃă “naturalului şi ecologicului”, preferând mâncărurile fără aditivi. Chinezii preferă mâncarea în cantităŃi mici şi cât mai variată.

Structura consumului alimentar, este diferită de la un popor la altul. Francezii se remarcă prin brânzeturile într-un număr mare de sortimente, foarte apreciate şi pe pieŃele externe. Italienii sunt mari consumatori de paste făinoase, pizza, dar şi de peşte crustacee sau pui de baltă. Americanii şi englezii sunt mari consumatori de carne şi legume pe care le asociază cu sosuri preparate la nivel industrial. Copiii consumă lapte şi cereale în cantităŃi mari. Printre obiceiurile de consum alimentar chinezeşti, se remarcă importanŃa acordată în pregătirea mâncării. Deosebit de diversificată, mâncarea chinezească este foarte condimentată, chinezii preferând mâncărurile calde. Maghiarii preferă mâncarea grasă şi condimentată, utilizând, îndeosebi, smântână şi boia de ardei.

Statutul social sau clasa socială, influenŃează comportamentul de cumpărare şi consum alimentar al indivizilor. Cercetările au demonstrat că apartenenŃa la o anumită clasă socială influenŃează pe termen lung comportamentul indivizilor în calitatea lor de consumatori, clasele sociale fiind, de fapt, diviziuni dispuse ierarhic, care rezistă mult în timp. Din acest punct de vedere, există diferenŃe legate atât de natura bunurilor cumpărate (produse cu grad scăzut de prelucrare, mai ieftine, sau după caz, produse mai scumpe, uşor de preparat, alimente festive, cu grad ridicat de diversificare) cât şi în ceea ce priveşte locul de cumpărare, sistemul de distribuŃie preferat. Indivizii care aparŃin claselor sociale superioare servesc frecvent masa în locuri publice, chiar în cluburi sau restaurante care se adresează anumitor categorii sociale (diferenŃiate îndeosebi pe baza veniturilor, a ocupaŃiei sau a educaŃiei). Pentru această categorie, a mânca constituie în primul rând o plăcere. La popul opus, clasele sociale cu venituri scăzute, cu nivel educaŃional relativ redus, se orientează către produsele ieftine, mâncarea fiind, în general, preparată în bucătăria proprie, iar consumul de alimente constituindu-se, în mare parte, într-o necesitate. Consumul alimentelor festive sau scumpe este asociat cu anumite evenimente deosebite (sărbători religioase, aniversări, vizite), şi în mică măsură cu dorinŃele cotidiene ale membrilor gospodăriei.

Grupurile de referinŃă, influenŃează direct sau indirect comportamentul de cumpărare şi consum. În ceea ce priveşte comportamentul alimentar al indivizilor, în calitatea lor de cumpărători şi respectiv consumatori, o influenŃă mai puternică o exercită grupurile primare, cu care individul intră în contact aproape permanent (prietenii, vecinii, colegii de serviciu). Între aceste grupuri primare, familia, care este cel dintâi factor de integrare în societate, asigură individului “bagajul cultural”, format din tradiŃii, norme, valori, obiceiuri de consum. Comportamentul alimentar al copiilor (până la vârsta în care părăsesc familia) este, în mare măsura, o copie a comportamentului părinŃilor. De fapt, putem vorbi mai mult de influenŃarea comportamentului de consum şi într-o mai mică măsură de cel de cumpărare, în condiŃiile în care copiii contribuie mai puŃin la luarea deciziei de cumpărare, mai ales în cazul produselor alimentare uzuale (zilnice), destinate alimentaŃiei întregii gospodării. InfluenŃa familiei asupra comportamentului alimentar nu este însă doar într-un singur sens: părinŃi →copii. Copiii pot participa la luarea deciziei de cumpărare prin manifestarea preferinŃelor şi gusturilor în alegerea produselor destinate consumului lor, sau în alegerea produselor care sunt achiziŃionate cu frecvenŃă mai redusă, în general, cu ocazia unor evenimente deosebite.

În afara grupurilor primare, individul aparŃine şi unor grupuri secundare (profesionale, sindicale, religioase), cu care intră în contact cu o frecvenŃă mai redusă şi care îşi exercită într-o măsură mai mică influenŃa asupra comportamentului său alimentar. Dintre grupurile menŃionate, cele religioase au influenŃa cea mai mare, îndeosebi legată de acceptarea / interzicerea consumului anumitor alimente / băuturi.

Pe lângă grupurile cărora le aparŃine, fiecare individ îşi identifică unul sau mai multe grupuri către care aspiră, din care ar dori să facă parte. InfluenŃa acestora asupra individului este indirectă şi vizează, îndeosebi, comportamentul de cumpărare şi consum care este vizibil, prin aceasta individul dorind să-şi construiască o imagine compatibilă cu a grupului spre care aspiră. Grupurile la care individul aspiră vor influenŃa locurile de unde se vor face cumpărăturile, restaurantele alese pentru a servi masa, alimentele sau băuturile consumate în locurile publice.

Comportamentul de cumpărare şi consum alimentar fiind influenŃat de factorii prezentaŃi, modificările acestora produc mutaŃii şi la nivel comportamental. Fiind un domeniu preponderent conservator, tradiŃionalist, modificările intervenite se produc lent, fiind observabile pe perioade lungi de timp.

La nivelul Ńărilor dezvoltate, s-au înregistrat o serie de tendinŃe care şi-au pus amprenta asupra comportamentului consumatorului, în general, al consumatorului de produse agroalimentare, în special. În primul rând, creşterea nivelului de trai al populaŃiei a generat deplasarea nevoii de a mânca către plăcerea de a mânca. Oamenii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru a-şi satisface diversele gusturi, iar creativitatea joacă un rol important atât în alegerea alimentelor cât şi în prepararea lor. Ultimele decenii sunt marcate de scăderea natalităŃii, creşterea speranŃei de viaŃă rezultat al îmbunătăŃirii calităŃii vieŃii, şi implicit creşterea ponderii persoanelor vârstnice în total populaŃie. Îmbătrânirea populaŃiei generează mutaŃii de natură structurală la nivelul pieŃelor, acest segment de populaŃie având anumite particularităŃi în ceea ce priveşte exigenŃele, gusturile, preferinŃele. Rolul femeii în societate s-a modificat, astfel, aceasta se implică tot mai mult în viaŃa economică, şi îşi dedică tot mai puŃin timp pentru activităŃile casnice (creşterea copiilor, realizarea de cumpărături, pregătirea alimentelor). Pe acest fond se înregistrează o tot mai mare implicare a celorlalŃi membrii ai gospodăriei în desfăşurarea activităŃilor casnice. Tot mai mulŃi bărbaŃi se ocupă de cumpărarea şi prepararea alimentelor.

Pe fondul acestor tendinŃe, studiile realizate în unele Ńări din Uniunea Europeană au identificat o serie de modificări intervenite în comportamentul alimentar al indivizilor:

- consumatorii caută comoditatea în ceea ce priveşte cumpărarea de alimente. Sunt preferate marile magazine (supermarketuri şi hipermarketuri), care au o ofertă foarte diversă pentru toate categoriile de produse alimentare. Se renunŃă, tot mai mult, la aprovizionarea din magazine specializate, datorită consumului mare de timp;

- consumatorii caută comoditatea în pregătirea alimentelor. Se preferă acele alimente cu grad ridicat de prelucrare, uşor de preparat într-un timp cât mai scurt;

- sunt preferate produsele echilibrate din punct de vedere nutriŃional, superioare din punct de vedere calitativ, cu proprietăŃi senzoriale deosebite;

- creşte ponderea produselor nutriŃionale (produse care au suferit modificări ale compoziŃiei chimice prin diminuări, îmbogăŃiri, sau înlocuiri ale unuia sau mai multor elemente constitutive) în consumul populaŃiei, rezultat al interesului sporit pentru asigurarea unei stări bune de sănătate;

- sunt preferate produsele alimentare ce conŃin ingrediente cunoscute pe plan naŃional sau regional, precum şi alimentele tradiŃionale;

- se urmăreşte în special plăcerea de a mânca cu preponderenŃă în week-end şi în timpul liber. Sunt căutate acele produse care satisfac orice capriciu în acest domeniu;

- sunt preferate produsele în ambalaje mici, datorită dorinŃei de diversificare a alimentaŃiei, gusturilor şi preferinŃelor variate ale membrilor gospodăriei, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită reducerii dimensiunii medii a menajelor;

- ritmul tradiŃional al meselor (trei mese pe zi, din care masa de prânz este cea mai importantă şi asigură cam 40 – 45% din necesarul energetic al unei zile, iar cina reprezintă masa secundară) a cunoscut modificări majore. Nu se mai respectă orarul pentru servirea meselor. Unele persoane mănâncă o dată sau de două ori pe zi, iar altele de mai mult de trei ori. Datorită orarului zilnic încărcat membrii gospodăriei se întrunesc în general la cină, aceasta tinzând sa devină masa principală a zilei;

- s-a înregistrat o creştere a preferinŃei pentru produsele de tip snack sau pentru oferta magazinelor de tip fast-food.

DiscuŃii seminar:

• Să se definească factorii cu influenŃă asupra comportamentului de cumpărare şi consum alimentar;

• Să se explice modul în care comportamentul de cumpărare şi consum alimentar se modifică în funcŃie de variaŃia factorilor de influenŃă.