DREPT PARLAMENTAR ROMÂNESC

CURS NR. 5: PROCEDURA PARLAMENTARĂ (III)

Proceduri parlamentare speciale

A) Procedura legislativă parlamentară: 1.Declanşarea procedurii legislative parlamentare; cauzele de inadmisibilitate ale iniţiativei legislative; 2.Examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative; 3.Disciplina amendamentelor; 4.Dezbaterea în plen; 5.Votarea legii. Medierea; 6.Trimiterea legii spre promulgare; 7.Procedura de urgenţă; 8.Procedurile complementare de reexaminare a legii adoptate; 9.Procedura de revizuire a Constituţiei; 10.Publicarea legii; 11.Trăsăturile generale ale procedurii legislative parlamentare

A) Procedura legislativă parlamentară:

Conceptul de lege:

În sens material: legea reprezintă totalitatea actelor normative care alcătuiesc legislaţia în

ansamblul ei.

În sens formal: legea reprezintă actul adoptat cu acest titlu de către Camerele

Parlamentului, în forma aprobată de Camera decizională, promulgat de către Preşedintele

României şi publicat în „Monitorul Oficial“.

Privită în ansamblul său, procedura legislativă cuprinde regulile după care ea se

desfăşoară, de la conturarea ideii de lege, până la publicarea ei. Procedura cuprinde trei

faze:

prima fază, prealabilă sesizării Parlamentului, cu caracter administrativ;

a doua fază, parlamentară;

a treia fază, promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

Considerăm, prin urmare, că procedura de elaborare a legilor cuprinde

următoarele etape: 1) iniţiativa legislativă; 2) examinarea şi avizarea proiectului de lege

de către comisiile parlamentare; 3) includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a

şedinţelor Camerelor; 4) dezbaterea proiectului de lege în plenul fiecărei Camere; 5)

votarea proiectului de lege în fiecare Cameră; 6) medierea; numai pentru legile

constituţionale, după revizuirea în 2003 a Constituţiei; 7) semnarea legii de către

preşedinţii Camerelor; 8) promulgarea şi publicarea legii.

– Drept parlamentar românesc –

În procesul de legiferare este esenţială etapa parlamentară, deoarece are ca obiect

nemijlocit adoptarea legii; la fel şi procedura parlamentară complementară a reexa-

minării.

În ce priveşte controlul preventiv al constituţionalităţii legii înainte de promulgare,

facem precizarea că legea este politica ce a învins; numai astfel ea poate exprima voinţa

generală care, în substanţa sa, este politică, întrucât priveşte binele comun şi interesul

naţional. Intervenţia judecătorului constituţional este în aplicarea Constituţiei, nu de pe

poziţia unei anumite opţiuni politice.

Delimitând astfel procedura legislativă parlamentară, vom preciza că înţelegem

prin aceasta totalitatea regulilor pentru pregătirea dezbaterii, dezbaterea şi votarea unui

proiect de lege sau unei propuneri legislative în Parlament. În conformitate cu principiul

bicameralismului, ea se desfăşoară în fiecare Cameră şi, dacă este cazul, în Camerele

reunite în şedinţă comună.

§1. Declanşarea procedurii legislative parlamentare; cauzele de inadmisibilitate ale

iniţiativei legislative

Sesizarea, ca act de declanşare a procedurii parlamentare legislative, poate fi

urmarea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă care, potrivit art. 74, alin. 1 din

Constituţie, aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de cel

puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot (provenind dintr-un sfert din judeţele ţării şi

Municipiul Bucureşti, iar în fiecare să fie înregistrate cel puţin 5000 de semnături în

sprijinul iniţiativei).

În ceea ce priveşte iniţiativa de revizuire a Constituţiei, ea se exercită, potrivit

art. 150, alin (1) din Constituţie, de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de

cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin

500.000 de cetăţeni cu drept de vot. În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă,

Guvernul prezintă proiecte de legi, iar ceilalţi subiecţi, propuneri legislative.

Exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă este principala modalitate de

sesizare a Camerelor Parlamentului întrucât toate celelalte modalităţi de sesizare intervin

– pag. 2 –

– Drept parlamentar românesc –

pe parcursul procedurii legislative ca incidente fie pentru declanşarea unor etape, fie a

procedurii complementare de reexaminare a legii.

Din prima categorie, a modalităţilor de declanşare a unor etape ale procedurii

legislative parlamentare, fac parte trimiterea spre deliberare a proiectului de lege sau a

propunerii legislative adoptate de o Cameră, celeilalte Camere şi retrimiterea, spre o

nouă deliberare, Camerei iniţial sesizate, a proiectului de lege sau a propunerii legislative

în cazul în care cea de-a doua Cameră ce era competentă decizional a modificat o

prevedere din competenţa decizională a primei Camere sesizate sau invers, dacă cu

această ocazie prima Cameră sesizată modifică o prevedere din competenţa Camerei

decizionale.

Din cea de a doua categorie, care se referă la procedura de reexaminare având ca

efect repetarea unor etape parcurse anterior, fac parte supunerea dezbaterii Camerelor a

mesajului Preşedintelui României pentru reexaminare, înainte de promulgare, a unei legi

adoptate şi reexaminarea legii adoptate, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de

constatare a neconstituţionalităţii ei.

Proiectele de legi sau propunerile legislative se înregistrează, în ordinea

prezentării, la biroul permanent al Camerei care, potrivit competenţei sale, are calitatea

de cameră primă sesizată. La Camera Deputaţilor iniţiativele se aduc la cunoştinţa

Adunării, în prima şedinţă următoare înregistrării, prin anunţarea titlului şi iniţiatorului.

La Senat, după înregistrare, proiectele şi propunerile legislative se distribuie senatorilor şi

pot fi înscrise pe ordinea de zi numai după trecerea unui termen de cel puţin 10 zile.

Sesizarea Parlamentului, pentru a declanşa procedura legislativă, trebuie, spre a fi

conformă Constituţiei, să nu fie lovită de o cauză de inadmisibilitate.

O primă cauză de inadmisibilitate este dată de ordinea constituţională de sesizare,

care are un caracter imperativ. Potrivit art. 74, alin. (5) din Constituţie, proiectele de legi

se transmit către Camera competentă să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

Inadmisibilitatea poate fi legată şi de subiectul iniţiativei. Astfel, singura

autoritate a puterii executive ce poate executa iniţiativa revizuirii Constituţiei este

Preşedintele României, la propunerea Guvernului, neputându-se exercita doar de către

Guvern sau doar de către Preşedinte, fără aprobarea Guvernului.

– pag. 3 –

– Drept parlamentar românesc –

Tot o condiţie de inadmisibilitate o constituie neîmplinirea numărului minim

necesar atunci când acesta este prevăzut pentru exercitarea anumitor iniţiative legislative.

O altă condiţie de admisibilitate priveşte exclusiv propunerea legislativă ce trebuie

redactată în forma cerută pentru proiectele de lege, nefiind admisibilă o propunere sub

forma unei petiţii sau declaraţii de intenţie, ori un proiect de lege prezentat fără avizul

Consiliului Legislativ. În cazul propunerilor legislative, înainte de declanşarea procedurii

parlamentare, ele se trimit Consiliului de către Secretarul general al Camerei unde

propunerea a fost depusă. Solicitarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra

constituţionalităţii iniţiativei de revizuire a Constituţiei este, de asemenea, o condiţie de

admisibilitate a declanşării procedurii parlamentare.

Deşi parlamentarii îşi exercită mandatul în Camera în care au fost aleşi, în cadrul

iniţiativei legislative ei sunt obligaţi să o exercite la Camera care este competentă să o

adopte în calitate de Cameră primă sesizată, chiar dacă aceasta ar fi alta decât Camera din

care acei parlamentari fac parte.

În ce priveşte iniţiativa cetăţenilor, condiţii de inadmisibilitate sunt cele privind

respectarea prevederilor referitoare la reprezentativitatea iniţiativei, ca şi acelea

referitoare la materiile care nu pot face obiectul acestei iniţiative, ea trebuind să respecte

şi prevederile relative la respectarea condiţiilor de tehnică legislativă specifice proiectelor

de legi.

Propunerea legislativă nu poate avea ca obiect materiile în legătură cu care există

o exclusivitate în exercitarea iniţiativei legislative, cum este în ce priveşte elaborarea de

către Guvern şi supunerea aprobării Parlamentului a bugetului de stat şi a bugetului

asigurărilor sociale de stat.

În legătură cu exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă menţionăm că, de

principiu, el este la latitudinea titularului acestui drept, el constituind un drept

discreţionar, în sensul că exercitarea lui nu poate fi impusă.

Obligaţia de a verifica dacă iniţiativa legislativă nu este lovită de o cauză de

inadmisibilitate revine, în principiu, Biroului permanent, ca organ ce înregistrează

iniţiativa legislativă. Competenţa biroului permanent este de a constata existenţa unei

cauze de inadmisibilitate rezultată din faptul că atribuţiile sale sunt delegate de plenul

– pag. 4 –

– Drept parlamentar românesc –

adunării şi, în acest sens, primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative

în vederea declanşării procedurii parlamentare; dar problema admisibilităţii va putea face

şi obiect de dezbatere în comisiile parlamentare şi în plenul adunării, fiind un motiv de

respingere, după cum şi, în caz de adoptare a legii, un motiv de neconstituţionalitate

referitoare la condiţiile de exercitare a dreptului de iniţiativă.

Termenele procedurale ale procesului legislativ curg pe zile lucrătoare atât în plen

cât şi în comisii, dacă nu se prevede altfel. La oricare Cameră lucrările se înscriu în

proiectul ordinii de zi în cel mult 5 zile de la depunerea raportului la biroul permanent iar

dacă este vorba de Camera decizională, în cel mult 7 zile la Camera Deputaţilor şi 10 zile

la Senat.

§2. Examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative

După înregistrare, proiectele de legi şi propunerile legislative se imprimă şi se

distribuie parlamentarilor de îndată. Ele însă nu pot fi trecute pe ordinea de zi decât după

trecerea unui termen de cel puţin 10 zile. Acesta este un termen de reflecţie pentru

parlamentari, astfel încât înăuntrul său aceştia să se poată hotărî asupra amendamentelor

pe care le vor face şi a poziţiei pe care o vor adopta. Fiind un termen de protecţie, el

poate fi scurtat dacă există un acord în acest sens, inclusiv în caz de urgenţă.

În procedura legislativă parlamentară sunt cuprinse două etape succesive:

pregătirea lucrărilor în plen şi procedura de adoptare. La rândul lor, aceste etape cuprind,

de asemenea, fiecare, două faze succesive şi anume: prima este alcătuită din analiza şi

avizarea proiectului sau propunerii legislative în comisiile parlamentare şi înscrierea lor

pe ordinea de zi, iar a doua din deliberarea în plenul adunării şi, în cazul adoptării, din

procedurile parlamentare legate de promulgarea legii.

În ce priveşte procedura de înscriere a proiectului pe ordinea de zi, de dezbatere şi

de vot, acestea sunt conforme cu procedura parlamentară cu caracter general pe care am

analizat-o anterior.

După înregistrare, biroul permanent al Camerei Deputaţilor aduce la cunoştinţa

plenului, în prima şedinţă, proiectele şi propunerile legislative primite, prin anunţarea

titlului şi iniţiatorului acestora. O asemenea obligaţie nu a mai fost prevăzută în actualul

– pag. 5 –

– Drept parlamentar românesc –

regulament al Senatului. În cadrul Parlamentului, ca urmare a structurii sale bicamerale,

proiectele sau propunerile legislative sunt supuse la două lecturi, potrivit

bicameralismului procedura parlamentară fiind repetitivă în cea de a doua Cameră, faţă

de aceea din Camera ce le-a adoptat.

Potrivit regulamentelor, proiectul sau propunerea legislativă se trimite spre

dezbatere şi avizare comisiei parlamentare în competenţa căreia intră problema de

reglementat. Rolul acestei comisii este esenţial. Denumită comisie sesizată în fond, ea

este aceea care va supune dezbaterii Camerei raportul asupra proiectului sau propunerii

legislative cu care a fost sesizată, asigurând astfel pregătirea lucrărilor în plen. Biroul

permanent poate sesizaşi alte comisii pentru a-şi da avizul dacă unele aspecte privesc şi

competenţa acestora. Mai multe comisii pot fi sesizate în fond numai în cadrul procedurii

şedinţelor comune, câte una pentru fiecare Cameră, dar cele două comisii deliberează

împreună şi prezintă un raport comun.

Deşi avizarea în comisii este regula, ea comportă şi o excepţie, referitoare la

propunerile legislative elaborate de o comisie specială, care nu se mai supune examinării

altor comisii. După depunere şi difuzarea proiectului, parlamentarii sau guvernul pot face

amendamente astfel încât în 5 zile comisia să-şi poată redacta raportul privind acceptarea

sau respingerea lor.

Biroul permanent este competent să rezolve şi conflictele de competenţă: conflict

negativ, în cazul în care comisia sesizată în fond îşi declină competenţa în favoarea altei

comisii care şi ea refuză examinarea sau conflict pozitiv, în cazul în care două sau mai

multe comisii se declară deopotrivă competente. Biroul permanent poate, de asemenea, să

stabilească un termen înlăuntrul căruia comisia sesizată în fond trebuie să-şi depună

raportul.

Comisiile permanente, indiferent că au calitatea de comisie sesizată în fond sau

de avizare, sunt organe de lucru cu o competenţă specializată a Camerei, a căror

necesitate este dată de analiza prealabilă, cu rol de pregătire a deciziei.

Procedura în faţa comisiei este, în esenţă, aceeaşi cu procedura din plen însă ea e

mai sumară şi mai puţin formalistă şi rigidă în ce priveşte intervenţiile, numărul lor,

durata acestora precum şi modalitatea de vot (de regulă acesta este deschis). Deosebirea

– pag. 6 –

– Drept parlamentar românesc –

faţă de plen constă în aceea că şedinţele în comisii nu sunt, de regulă, publice. Şedinţele

comisiilor se desfăşoară paralel cu lucrările din plenul Camerei; în acest caz, la chemarea

preşedintelui ce prezidează lucrările în plen, parlamentarii sunt obligaţi să întrerupă

şedinţa comisiei spre a se prezenta la plenul Camerei pentru şedinţele de vot sau pentru

dezbaterile pe articole.

În afara membrilor comisiei, la lucrările acesteia mai pot participa: - reprezentantul

iniţiatorului; - raportorii comisiilor sesizate pentru aviz, la cererea acestor comisii şi cu

încuviinţarea comisiei sesizate în fond; - parlamentari din alte comisii, care au făcut

amendamente, pentru a şi le susţine; - invitaţii chemaţi de comisie (specialişti, experţii,

reprezentanţii autorităţilor publice). Participarea lor este fie în virtutea unui drept

(expresie a iniţiativei legislative sau dreptului la amendamente), fie a unei obligaţii

(reprezentanţii guvernului şi autorităţilor publice) fie a invitaţiei comisiei, în toate

cazurile ea necuprinzând participarea la vot.

La Camera Deputaţilor comisia sesizată în fond are obligaţia de a se pronunţa şi

asupra amendamentelor formulate de grupurile parlamentare sau de guvern cu cel puţin 7

zile înainte de dezbaterea în plen a proiectului sau a propunerii legislative. La Senat

amendamentele senatorilor sau Guvernului pot fi depuse numai în cel mult 7 zile de la

distribuirea către senatori a proiectului.

Comisia sesizată în fond este obligată să se pronunţe asupra amendamentelor orale,

prezentate în plenul Camerei, cu privire la probleme de redactare sau alte probleme mai

puţin însemnate, în acest caz, spre deosebire de regulă, avizul comisiei este oral. Dacă în

plen intervin modificări importante pentru conţinutul proiectului sau propunerii

legislative, la solicitarea preşedintelui adunarea poate hotărî ca proiectul sau propunerea

legislativă să fie supuse reexaminării comisiei sesizate în fond.

Avizul comisiei sesizate în fond se exprimă într-un raport aprobat de comisie,

cuprinzând opinia comisiei asupra avizelor şi amendamentelor primite, în sensul

acceptării sau respingerii propunerilor pe care le cuprind. Opinia trebuie motivată. În

general, propunerile din raport pot fi admiterea, fără modificări, a actului examinat,

admiterea acestuia cu modificări sau respingerea proiectului sau propunerii legislative.

– pag. 7 –

– Drept parlamentar românesc –

Raportul este prezentat şi susţinut de către un raportor, funcţie îndeplinită, de regulă, de

preşedinte.

Raportul cuprinzând avizul comisiei se înaintează Biroului permanent pentru a

asigura distribuirea lui (cu cel puţin 3 zile înainte de dezbaterea în plen) parlamentarilor

şi Guvernului şi înscrierea proiectului de lege sau de propunere legislativă ce face

obiectul raportului în proiectul ordinii de zi.

§3. Disciplina amendamentelor

Definire: amendamentul constituie o modificare de formă care poate avea şi

semnificaţia unei modificări de fond aduse unui text supus deliberării.

Semnificaţia amendamentului:

- este o modalitate de perfecţionare a legii în cadrul procedurii parlamentare; dacă cele

mai multe şi importante iniţiative sunt guvernamentale, în ce priveşte amendamentele,

situaţia este inversă, reechilibrându-se astfel relaţia dintre Guvern şi Parlament.

- Dreptul de a propune amendamente derivă din dreptul de iniţiativă legislativă şi din

dreptul de vot; de aceea, dreptul de a formula amendamente revine numai celor care

participă la procesul legislativ (parlamentarii, individual sau din partea grupului

parlamentar şi Guvernul), amendamentul constituind principala contribuţie a

parlamentarilor la elaborarea legii în Parlament;

- Amendamentul este un drept procedural, conferit numai de regulamente;

- Amendamentele sunt supuse votului, acestea fiind, în final, chiar dacă aparţin

opoziţiei, expresia activităţii normative a majorităţii, fără votul căreia ele nu ar putea

fi acceptate;

- Opoziţia poate adopta două poziţii: obstrucţionistă, prin amendamente inacceptabile

pentru majoritate, având deci un scop exclusiv dilatoriu, sau constructivă,

reprezentând o contribuţie la îmbunătăţirea reglementării sau care rezultă dintr-o

negociere politică prealabilă; pentru evitarea amendamentelor obstrucţioniste,

regulamentele au instituit un regim specific al amendamentelor.

– pag. 8 –

– Drept parlamentar românesc –

Trăsături ale disciplinei amendamentelor:

sub aspect formal, amendamentul se prezintă în scris, cu excepţia amendamentelor

orale care privesc probleme de redactare sau de mică însemnătate şi care pot fi

prezentate şi direct în şedinţa Camerei; membrii comisiilor pot prezenta amendamente

orale în cursul şedinţelor de analiză şi dezbateri în comisie;

amendamentul se prezintă motivat şi sub semnătura iniţiatorului, cu precizarea, dacă

este cazul, a grupului parlamentar din care acesta face parte;

amendamentele se supun deliberării organului unde au fost depuse (la comisia

sesizată în fond sau cele orale în plen); data amendamentului este data înregistrării

sale la comisie, care ţine o evidenţă specială a tuturor amendamentelor primite şi, la

cerere, eliberează autorului o dovadă că a primit amendamentul;

la Camera Deputaţilor, deputaţii pot depune amendamente până la întocmirea

raportului comisiei sesizate în fond, deoarece după aceea amendamentele se pot

formula numai de grupurile parlamentare sau de Guvern; acest regim este specific

fazei prealabile, de avizare şi fundamentare a lucrărilor în plen; în ce priveşte

senatorii, fără a distinge după cum formulează un amendament în nume personal sau

al grupului din care fac parte, pot depune amendamente până la împlinirea unui

termen de cel mult 7 zile de la distribuirea proiectului;

amendamentele care implică modificări ce privesc bugetul de stat sau bugetul

asigurărilor sociale de stat se comunică guvernului spre a-şi exprima opinia; dacă nu-

şi comunică punctul de vedere se consideră că guvernul le-a acceptat;

amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al

Guvernului;

comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă asupra tuturor

amendamentelor înregistrate; numai în cazul în care consideră necesar, comisia

respectivă va solicita şi avizul unei alte comisii;

este interzis preşedintelui Camerei să supună dezbaterii sau votului un amendament

asupra căruia comisia nu s-a pronunţat;

amendamentele de fond nu sunt permise direct în plen, cu excepţia

subamendamentelor de fond (propunere de modificare a unui amendament acceptat),

– pag. 9 –

– Drept parlamentar românesc –

dar numai la modificările intervenite în urma examinării şi definitivării textului în

comisii; aşadar, amendamente de şedinţă se pot formula numai în cadrul dezbaterii pe

articole, deci nu în etapa dezbaterilor generale şi nici a votului final

§4. Dezbaterea în plen

- are loc în succesiunea stabilită de ordinea de zi;

- începe cu aducerea la cunoştinţa parlamentarilor a ordinii de zi şi are loc în şedinţa

Camerei, potrivit programului de activitate aprobat;

- Cuprinde trei etape:

Dezbaterea generală;

Dezbaterea pe articole;

Votul final.

4.1. Dezbaterea generală

- începe cu prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea

proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz; la Senat, Guvernul este

reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său;

- urmează aducerea la cunoştinţă a raportului comisiei sesizate în fond;

- pentru dezbaterea generală, preşedintele Camerei dă cuvântul unui reprezentant al

fiecărui grup parlamentar în ordinea înscrierii;

- iniţiatorul are din nou dreptul la cuvânt înaintea încheierii dezbaterii generale;

- în cazul în care în raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea

proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz, preşedintele va supune

votului plenului această propunere ce poate fi acceptată cu majoritate simplă, chiar

dacă legea are caracter organic; dacă plenul primei Camere sesizate aprobă raportul

comisiei prin care se propunea respingerea iniţiativei legislative, aceasta se trimite

Camerei decizionale, care întotdeauna este cea de-a doua Cameră, pentru a decide

definitiv; dacă, însă, plenul Camerei decizionale aprobă raportul comisiei sesizate în

fond de respingere a proiectului de lege sau a propunerii legislative, decizia acestuia

este definitivă.

– pag. 10 –

– Drept parlamentar românesc –

4.2. Dezbaterea pe articole

Dezbaterea pe articole se face în ordinea lor din proiectul de lege şi numai a celor

la care s-au formulat amendamente, admise sau respinse în raportul comisiei sesizate în

fond; dacă nu există amendamente, după dezbaterile generale se trece direct la vot.

- discutarea articolelor începe cu amendamentele prin care se propune suprimarea unui

text, apoi urmează cele care privesc modificarea sau completarea acestuia; Camera se

pronunţă prin vot asupra fiecărui amendament;

- în cursul dezbaterilor, parlamentarii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în

discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele

depuse la comisie dar care nu figurează în raportul acesteia;

- în cazul când există mai multe amendamente care nu se exclud, ele se supun la vot în

ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele cuprinse în raportul comisiei

sesizate în fond; dimpotrivă, dacă amendamentele se exclud, se începe cu cel

nefavorabil pentru iniţiatori, care, dacă este acceptat, exclude celelalte amendamente,

continuându-se astfel până la epuizarea lor, spre a se evita soluţii contradictorii;

- în plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond, însă se pot formula

subamendamente (care privesc un amendament adoptat) sau amendamente orale de

corelare tehnico-legislativă, gramaticale ori lingvistice;

- fiecare parlamentar îşi poate exprima punctul de vedere personal sau al grupului din

care face parte;

- când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de

lege sau propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate suspenda

lucrările şi trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului

de prezentare a punctului de vedere. La Senat, plenul este cel care va decide

suspendarea lucrărilor şi trimiterea unor texte pentru a fi repuse în discuţia comisiei

sesizate în fond. În acest caz, autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultaţi în

cadrul comisiei; acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului. Comisia sesizată în

fond va întocmi un raport suplimentar;

- în finalul dezbaterilor fiecărui articol, iniţiatorul poate lua cuvântul;

– pag. 11 –

– Drept parlamentar românesc –

- articolul amendat se supune la vot; majoritatea cerută este cea simplă, indiferent de

natura legii respective.

§4. Votarea legii. Medierea

Votul final se realizează în fiecare Cameră, cu excepţia legii bugetului, care se

adoptă în şedinţă comună.

- votul final acoperă cerinţa constituţională a majorităţii necesare în funcţie de tipul de

lege şi anume: legile organice se adoptă cu majoritate absolută iar cele ordinare cu

majoritate simplă;

- în cursul votării nu se poate acorda cuvântul;

- înainte de votare, preşedintele Camerei poate cere verificarea cvorumului prin apel

nominal sau prin numărare de către secretari; parlamentarii care nu îşi exercită dreptul

de vot, dar care au fost prezenţi în sala de şedinţă intră în numărul regulamentar de

stabilire a cvorumului. Dacă în sala de şedinţă nu se află majoritatea senatorilor,

respectiv a deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului

legal;

- votul final priveşte ansamblul reglementării. Camera poate hotărî, la propunerea

preşedintelui, ca votul final să privească părţi din ansamblul reglementării, în măsura

în care fiecare parte constituie o reglementare unitară; în acest caz este obligatoriu ca

toate părţile astfel separate să fie supuse succesiv la vot, în aceeaşi şedinţă, iar partea

care nu a fost adoptată se elimină din cuprinsul reglementării;

- Camera prima sesizată constituie o Cameră de reflecţie. Ea este obligată prin art. 75

din Constituţie să se pronunţe în termen de 45 de zile, cu excepţia unor coduri sau legi

de importanţă deosebită la care termenul este de 60 de zile. Depăşirea acestor termene

prezumă absolut că proiectul a fost acceptat. Termenele curg diferit la Camera

Deputaţilor şi Senat, astfel la Camera Deputaţilor termenul curge de la data prezentării

proiectului de lege sau a propunerii legislative în Biroul Permanent. La Senat

termenele curg de la data primirii avizelor cerute de lege, cum este cel al Consiliului

Legislativ sau al Consiliului Economic şi Social. Potrivit art. 115 alin. (4) din

Constituţie, dacă în cazul unei ordonanţe de urgenţă Camera prima sesizată nu se

– pag. 12 –

– Drept parlamentar românesc –

pronunţă în termen de 30 de zile de la depunere la Biroul Permanent, proiectul de lege

se consideră adoptat şi se trimite Camerei decizionale care îl va dezbate definitiv.

- Camera decizională este întotdeauna specializată; aceasta îndreptăţeşte competenţa ei

de a decide definitiv.

- votul final poate avea loc la încheierea dezbaterii pe articole sau într-o şedinţă

consacrată acestui scop (şedinţă de vot) în ordinea definitivării proiectelor, ca urmare

a dezbaterii pe articole; în cazul în care, până la data şedinţei de vot, stabilită prin

ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept;

şedinţele consacrate exclusiv votului final prevăzute în ordinea de zi se aduc din timp

la cunoştinţa Camerei de către preşedintele acesteia, care va preciza data şi ora când

vor avea loc.

Întrucât, în toate cazurile, legea este actul legislativ votat de Camere în forma adoptată

de Camera decizională, practic neputând exista între cele două Camere un conflict

datorită specializării lor, medierea a fost desfiinţată în ce priveşte legile simple sau

organice. Ea a fost menţinută doar în ce priveşte procedura de revizuire a Constituţiei.

În cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei, Camerele Parlamentului au atribuţii

identice (bicameralism integral). Cvorumul de lucru şi majoritatea necesară pentru

adoptarea legii sunt de două treimi din numărul parlamentarilor fiecărei Camerei.

După adoptarea legii constituţionale de către prima Cameră sesizată ea se transmite

celeilalte Camere care, dacă o adoptă ca atare, se supune spre ratificare votului

popular în cadrul unui referendum. Dacă în urma dezbaterii la cea de-a doua Cameră

unele texte sunt diferite, divergenţele se soluţionează prin medierea dezacordului de

către o comisie paritară de mediere.

Propunerea de constituire a comisiei de mediere este în sarcina preşedinţilor

fiecărei Camere. Fiecare Cameră desemnează câte 7 membri în comisia de mediere,

reflectând configuraţia politică a Parlamentului. Comisia de mediere este paritară,

ceea ce corespunde egalităţii Camerelor. Hotărârea comisiei se adoptă cu votul

deschis al majorităţii membrilor, în caz de paritate fiind decisiv votul preşedintelui din

acea zi a comisiei.

– pag. 13 –

– Drept parlamentar românesc –

Lucrările comisiei se materializează într-un raport care, dacă reflectă o soluţie de

conciliere a divergenţelor, va cuprinde propuneri de texte. Comisia poate să ajungă la

un acord sau poate să nu reuşească să aplaneze divergenţele. De asemenea, Camerele

pot să nu aprobe raportul comisiei, fie amândouă, fie doar una dintre ele. Soluţionarea

divergenţelor dintre Camere în aceste cazuri se face în şedinţă comună a Camerelor

reunite, unde se supun dezbaterii numai textele ce nu au fost adoptate în aceeaşi

formă. Prevederile ce nu au întrunit majoritatea calificată de trei pătrimi din numărul

parlamentarilor se elimină.

După adoptare, legea se supune referendumului care, dacă este aprobativ, potrivit

rezultatelor constatate de Curtea Constituţională, este similar unei promulgări. De

aceea, pe temeiul hotărârii Curţii, legea se publică în Monitorul Oficial.

Unele particularităţi sunt specifice procedurii de ratificare a tratatelor sau

acordurilor internaţionale.

Ratificarea priveşte atât tratatele şi acordurile internaţionale semnate de

Preşedintele României cât şi cele aprobate de guvern potrivit Legii tratatelor nr.

590/2003. Dacă tratatul sau acordul are o prevedere atacată la Curtea Constituţională

cu o obiecţie de neconstituţionalitate de către unul din preşedinţii Camerelor sau de

către parlamentari (50 de deputaţi sau 25 de senatori), procedura de legiferare se

suspendă. Ea se respinge numai dacă Curtea respinge obiecţia.

De asemenea, la tratate nu se pot formula amendamente ci numai rezerve sau

declaraţii. În ce priveşte condiţia de cvorum, singurul aspect specific este că pentru

aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, este necesar ca adoptarea legii de ratificare

să se facă în şedinţa comună a Camerelor cu majoritatea de două treimi. Cvorumul,

care este acelaşi cu cel pentru revizuirea Constituţiei şi procedura adoptării în

Camerele reunite se justifică prin faptul că aceste tratate, îndeosebi cel privind

Uniunea Europeană, au o incidenţă constituţională deosebită, potrivit însăşi

prevederilor Constituţiei. De aceea aderarea are, din multe puncte de vedere,

semnificaţia unei revizuiri.

– pag. 14 –

– Drept parlamentar românesc –

§6. Trimiterea legii spre promulgare

Legea votată de Cameră, în forma adoptată de Camera decizională se semnează de

preşedintele sau vicepreşedintele Camerei ce a condus şedinţa de vot final, precizând

şi conform cărei categorii de majorităţi – simple, absolută sau calificată – legea a fost

adoptată, prin indicarea temeiului legal ce prevede majoritatea necesară şi se trimite

spre promulgare de preşedintele Camerei Deputaţilor. Numai legea ordinară şi

organică este supusă promulgării; legea constituţională, pentru revizuirea Constituţiei

este „definitivă” de la data aprobării sale de către corpul electoral prin referendum.

De principiu, ceea ce corpul electoral, ca putere originară, a decis, nu mai poate fi

supus confirmării ulterioare a unei puteri derivate, nu originare, cum este Preşedintele

României, prin intermediul promulgării, cu atât mai mult cu cât această decizie este

atestată de o autoritate constituţională de jurisdicţie, deci este certă, incontestabilă.

Camera Deputaţilor asigură evidenţa şi păstrarea originalelor tuturor proiectelor de

legi adoptate, a celor promulgate şi a formelor iniţiale ale acestora, cu care a fost

sesizat Parlamentul, ca de altfel şi a celorlalte acte pe care le adoptă: hotărâri, moţiuni,

declaraţii, etc.

§7. Procedura de urgenţă

Procedura de urgenţă are caracter excepţional şi reprezintă o procedură accelerată

de adoptare a legilor ordinare şi organice, nefiind aplicabilă legilor constituţionale;

această procedură se desfăşoară cu aprobarea Camerei sau de drept.

Procedura pe baza aprobării Camerei

La Camera Deputaţilor, la cererea Guvernului sau la propunerea Biroului

permanent, a grupurilor parlamentare ori comisiilor permanente, procedura de urgenţă se

aprobă de Comitetul ordinii de zi, iar la Senat se analizează de către Biroul permanent şi,

dacă este cazul, se supune aprobării plenului; aprobarea se solicită concomitent cu

anunţarea în plen a proiectului, întrucât ea priveşte şi etapa prealabilă de pregătire a

dezbaterilor, cât şi pe cea a deliberării.

Conţinutul procedurii

La Camera Deputaţilor

– pag. 15 –

– Drept parlamentar românesc –

Deputaţii, grupurile parlamentare sau guvernul pot prezenta amendamente, care se

depun la comisia sesizată în fond în maxim 48 de ore de la aprobarea procedurii de

urgenţă; în acelaşi termen, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social sau alte

autorităţi care, potrivit legii, au competenţa de avizare, vor trimite avizul comisiei

sesizate în fond;

comisia sesizată în fond va întocmi raportul în termen de 3 zile de la sesizare;

proiectul se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi;

la dezbateri participă reprezentanţii grupurilor parlamentare, fără a putea depune

amendamente sau subamendamente în plen decât cu privire la chestiuni legate de

formă;

dezbaterea în plen a proiectului nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la

propunerea Biroului comisiei sesizate în fond; în situaţia în care acest timp s-a

epuizat, dezbaterea se încheie, iar preşedintele Camerei supune votului fiecare

amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond, după care va proceda la

votul final al reglementării în ansamblul său.

La Senat

În cadrul Senatului există o procedură similară, deosebirea fiind doar că termenele

susmenţionate se aprobă de Biroul permanent.

Procedura de urgenţă se desfăşoară de drept în următoarele situaţii:

- pentru adoptarea proiectelor de lege privind armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a

Uniunii Europene şi a Consiliului Europei;

- pentru adoptarea legilor privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor de urgenţă;

- pentru situaţia în care Camera prima sesizată a adoptat o prevedere din proiectul de

lege care intră în competenţa sa decizională, neînsuşită de cealaltă Cameră şi retrimisă

pentru o nouă dezbatere primei Camere sesizate;

- pentru situaţia în care Camera decizională a adoptat, într-un proiect de lege, o

prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere sesizate.

Alte proceduri care au ca efect urgentarea aprobării propunerii:

- Angajarea răspunderii Guvernului

– pag. 16 –

– Drept parlamentar românesc –

Este o procedură mixtă, de legiferare şi control, întrucât, dacă majoritatea nu e răsturnată

prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, care constituie o procedură de control, proiectul

se consideră aprobat, ceea ce constituie efectul unei proceduri de legiferare; raţiunea:

dacă Guvernul îşi angajează soarta, parlamentarii trebuie să-şi asume răspunderea fie de

a-l demite, fie de a adopta proiectul fără de care Guvernul consideră că nu mai poate

funcţiona.

Conţinutul procedurii:

- poate avea ca obiect un proiect de lege, o declaraţie publică sau un program;

- proiectul de lege se consideră adoptat sau, după caz, declaraţia politică ori programul

aprobate dacă în 3 zile de la angajarea răspunderii nu se depune o moţiune de cenzură

sau aceasta a fost respinsă;

- parlamentarii pot amenda prin propuneri de modificare sau de completare proiectul de

lege care constituie obiectul angajării răspunderii Guvernului, însă aceste amenda-

mente trebuie să fie acceptate de către Guvern;

- angajarea se face în faţa Camerelor reunite în şedinţă comună;

- dacă birourile permanente reunite constată că nu s-a depus moţiunea, legea este

adoptată, ori declaraţia sau programul acceptate; în cazul legii urmează procedura

prealabilă trimiterii la promulgare (5 zile în cazul legilor adoptate în procedură

obişnuită şi 2 zile în cazul celor adoptate în procedură de urgenţă pentru sesizarea de

către parlamentari a Curţii Constituţionale) şi apoi trimiterea legii spre promulgare;

- dacă s-a depus moţiunea de cenzură, se aplică procedura specifică acesteia, iar în

cazul în care Guvernul este demis, proiectul de lege, declaraţia politică sau programul

se consideră respinse.

Dezbaterea legii bugetului direct în şedinţa celor două Camere reunite, întrucât astfel se

evită repetarea deliberării în fiecare Cameră.

Ratificarea tratatelor sau altor acorduri internaţionale, întrucât la aceste convenţii

internaţionale nu se pot face amendamente, conţinutul lor fiind expresia acordului de

voinţă al părţilor, ci numai rezerve, dacă tratatele sau acordurile internaţionale respective

permit acest lucru.

– pag. 17 –

– Drept parlamentar românesc –

§8. Procedurile complementare de reexaminare a legii adoptate

a. Reexaminarea ca urmare a controlului de constituţionalitate

a) Anterior promulgării: Controlul poate fi declanşat la sesizarea a 50 de deputaţi

sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a

Guvernului, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere sau la sesizarea Preşedintelui

României; în cazul în care Curtea Constituţională va constata că legea sau o prevedere a

ei, ce face obiectul sesizării, sunt neconstituţionale, legea se trimite spre reexaminare

Camerei prima sesizate, procedura parlamentară urmându-şi cursul obişnuit.

Parlamentul este obligat să pună de acord prevederile neconstituţionale cu

dispoziţiile Constituţiei, însă nu există un termen în care trebuie adoptată legea declarată

neconstituţională;

Parlamentul poate să nu mai dezbată legea respectivă, însă, dacă o adoptă, trebuie

să o facă cu respectarea deciziei Curţii Constituţionale.

a) După promulgare: De la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curţii sunt

obligatorii pentru viitor şi opozabile erga omnes; Prin Legea de revizuire a Constituţiei,

din 2003, s-a introdus instituţia suspendării de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data

publicării deciziei a dispoziţiilor declarate ca fiind neconstituţionale. Acest termen

creează o obligaţie pentru legiuitor de a pune de acord prevederea declarată

neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei. Această punere de acord se va face în

şedinţa comună a Camerelor, la sesizarea unei comisii parlamentare comune. Dacă în

acest termen de 45 de zile Parlamentul nu ia în dezbatere prevederile neconstituţionale, se

consideră că el şi-a exprimat tacit voinţa ca dispoziţiile respective să nu se mai aplice.

b. Reexaminarea legii la cererea Preşedintelui României

Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare, o singură dată,

reexaminarea legii pentru motive de constituţionalitate, oportunitate, impact inter-

naţional, etc.

Reexaminarea se face începând cu Camera prima sesizată; dacă legea a fost

adoptată de Camerele reunite în şedinţă comună, cererea se adresează acestora, fără ca

Parlamentul să fie ţinut de un termen în care să ia în discuţie cererea de reexaminare.

Camerele pot accepta sau respinge această cerere; modificarea legii se va face cu

– pag. 18 –

– Drept parlamentar românesc –

respectarea regulilor procedurii obişnuite, reexaminarea având, practic, semnificaţia unei

noi lecturi a legii. După reexaminare, legea retrimisă preşedintelui se promulgă în termen

de 10 zile.

§9. Procedura de revizuire a Constituţiei

Se aplică regulile generale ale procedurii legislative parlamentare.

Particularităţi:

- proiectul şi propunerea de revizuire sunt admisibile numai după ce Curtea Constitu-

ţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii iniţiativei. Regimul amendamentelor este

cel de drept comun. Există două majorităţi pentru adoptarea legii de revizuire: de fiecare

Cameră majoritatea calificată de două treimi; în şedinţa comună a Camerelor reunite

pentru soluţionarea divergenţelor dintre ele, majoritatea calificată de trei sferturi.

Legea constituţională adoptată de Parlament nu este supusă promulgării şi nici nu

poate fi atacată la Curtea Constituţională, revizuirea fiind definitivă după aprobarea ei

prin referendum. De asemenea, procedura de urgenţă nu poate fi aplicabilă pentru

revizuirea Constituţiei.

§10. Publicarea legii

Promulgarea şi publicarea legii sunt operaţiuni distincte, cea din urmă fiind o

consecinţă a primei. Prin publicare legile sunt aduse la cunoştinţă publică şi intră în

vigoare, devenind astfel obligatorii pentru toţi. Dacă, de regulă, intrarea în vigoare a unei

legi este dată de data publicării sale oficiale (la trei zile de la momentul publicării ei),

uneori chiar legea poate stabili o dată a intrării ei în vigoare, care nu poate fi decât

posterioară momentului publicării, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai

favorabile.

Publicarea este asigurată de Camera Deputaţilor, acesta fiind momentul de aplicare

a clasicului principiu conform căruia „nemo censetur ignorare legem”.

§11. Trăsăturile generale ale procedurii legislative parlamentare

a) contradictorialitatea, în cadrul binomului majoritate-opoziţie;

b) rolul hotărâtor al grupurilor parlamentare în desfăşurarea procedurii;

– pag. 19 –

– Drept parlamentar românesc –

c) caracterul repetativ al procedurii;

d) competenţa decizională diferită a fiecărei Camere şi, în mod corespunzător,

specializarea lor funcţională;

e) oficialitatea în desfăşurarea procedurii (procedura parlamentară odată declanşată se

desfăşoară în temeiul obligaţiilor constituţionale şi regulamentare ce revin organelor

de conducere şi de lucru ale Parlamentului);

f) drepturile exercitate privesc un interes public (dreptul de iniţiativă legislativă, dreptul

la amendamente, dreptul la cuvânt, dreptul de vot, dreptul de a cere reexaminarea

legii, etc.)

g) publicitatea şedinţelor în plen, condiţie a transparenţei activităţii parlamentare; lipsa

publicităţii activităţii în comisii, acestea având rol pregătitor a lucrărilor Camerei;

h) poziţia de egalitate şi specializarea funcţională a Camerelor;

i) caracterul imperativ al termenelor de decădere sau de creare a prezumţiei de

acceptare tacită în cazul depăşirii lor;

j) caracterul scris al procedurii parlamentare (atât amendamentele, cât şi toate celelalte

documente elaborate în cadrul acestei proceduri sau în considerarea ei.

– pag. 20 –