DETERIORAREA ECOSISTEMELOR PRIN CONSTRUCŢII ŞI

AMENAJĂRI ÎN SCOP ECONOMIC ŞI SOCIAL

Dezvoltarea societăţii umane presupune existenţa unor infrastructuri capabile să asigure derularea proceselor economice şi sociale, în concordanţă cu necesităţile şi cerinţele societăţii respective într-o anumită etapă a dezvoltării sale

Toate aceste infrastructuri ocupă locul unor biocenoze naturale sau antropizate şi în plus, induc o serie de modificări în spaţiile din imediata lor apropiere, cu repercusiuni în structura şi dinamica fito- şi zoocenozelor respective

De aceea, în strategia ecologică a multor ţări este legiferat studiul de impact ecologic pentru orice proiect de investigaţii, urmărindu-se două aspecte esenţiale:

1. Evidenţierea gradului de distrugere şi de discomfort realizate prin construcţia sau amenajarea respectivă

2. Stabilirea unor măsuri concrete de refacere unor biocenoze ce urmează a fi afectate şi de reconstrucţie ecologică a suprafeţelor denudate sau puternic deteriorate

Acest studiu de impact ecologic este o componentă inter- şi pluridisciplinară din cadrul politicii de amenajarea teritoriului, politică instituită ca urmare a frecventelor eşecuri înregistrate în ultimele decenii

Tocmai pentru a ilustra aceste eşecuri, vom prezenta câteva dintre situaţiile considerate ca exemple clasice în domeniu, dar care vor întări în acelaşi timp convingerea că studiile de impact trebuie sa-şi ocupe locul meritat în toate ţările lumii

1. DETERIORAREA PRIN CONSTRUCŢII ŞI AMENAJĂRI HIDROTEHNICE

Amenajate de-a lungul apelor curgătoare, aceste construcţii au drept scop:

- reţinerea şi acumularea unui volum însemnat de apă necesar producerii de energie electrică sau/şi irigaţiilor pe terenurile de cultură

- dezvoltarea pisciculturii (în unele ţări, în regiunile de câmpie, asociindu-se şi cu creşterea păsărilor de baltă – raţe, gâşte)

- modificarea regimului de curgere al râurilor şi fluviilor, în special atenuarea viiturilor

Dar noile acumulări de apă determină modificări caracteristice biotopului, care din reofil devine lentic

Acest biotop lentic se caracterizează prin: - ritmicitate în nivelul apei, determinată de volumul aportului şi

cel al utilizării - absenţa unui brâu de vegetaţie în apropierea oglindei apei,

datorită acţiunii valurilor la diferite nivele - viteză de curgere mult redusă, corelată cu o creştere a

sedimentării suspensiilor, aspect ce determină, pe de o parte apariţia unui facies mâlos pe cuvetă, iar pe de altă parte creşterea adâncimii de pătrundere a razelor solare

- intensificarea proceselor de biodegradare, mai cu seamă în primii ani

- instalarea şi dezvoltarea unei biocenoze dominate de speciile stagnofile şi cosmopolite

1. Barajul de la Assuan Construit pe Nil, barajul a fost terminat în anul 1970, iar

lacul “Nasser” format are o lungime de 167 km şi o lăţime medie de 11 km

Prin această amenajare s-au înlăturat extinsele inundaţii, care cuprindeau 700 km lungime şi 10-50 km lăţime, cu toate dezavantajele dar şi avantajele lor

Efectele generate de complexul de amenajări pot fi sintetizate astfel:

- schimbându-se regimul viiturilor, asistăm la o accentuare a colmatării lacului şi la lipsa aportului de aluviuni (componentă de bază în asigurarea producţiei agricole anterioare) pe mari suprafeţe din lunca inundabilă situată în aval

- a scăzut cantitatea de peşte pescuit din apele marine sub influenţa apelor Nilului, de la 135000 t în 1964 (ultima revărsare naturală), la 85000 t în 1967, în timp ce lacul Nasser asigură o producţie anuală medie de 2000 t peşte, ceea ce nu compensează pierderile

- agricultura tradiţională a fost înlocuită de cea intensivă bazată pe irigaţii şi pe folosirea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor necesare, constatându-se o accelerare a procesului de sărăturare a terenurilor agricole

- reţeaua de canale de irigaţii a favorizat creştrea incidenţei unor boli care au ca vectori animalele legate de mediul acvatic. Astfel, asistăm la o intensificare a malariei care produce moartea a 3 mil persoane/an, dintre care aprox 1 mil de copii de pe continentul african

Astfel, aspectul ecologic se întrepătrunde cu cel social, cerând o rezolvare care să le armonizeze deopotrivă şi să le asigure valabilitatea afirmaţiei lui Herodot:

“Egiptul este un dar al Nilului” Prin efortul naturaliştilor egipteni s-a elaborat Legea nr.

28/1982 şi Decretul nr. 8/1983, care reglementează protecţia Nilului şi a deltei sale, iar, prin colaborare cu UNESCO, s-a declanşat programul Gebel-Elba

2. Barajul Kariba A fost terminat în 1958 şi au fost necesari 5 ani pentru ca

fluviul Zambezi să umple cuveta creată de acest baraj Prin poziţia sa geografică, la frontiera dintre Zambia şi

Zimbabwe, lacul format are (277 km/19,4 km) asigură apa necesară producerii de energie electrică pentru exploatările de metale neferoase (în special Cu) din cele două ţări

Modificările survenite în biocenozele apelor sunt cu atât mai accentuate, cu cât autenticitatea lor este mai individualizată şi cu cât istoria lor este mai specială

În pliocen, cursul superior al fluviului Zambezi se vărsa în fluviul Limpopo, în apropierea frontierii dintre Botswana şi Republica Sud-Africană, iar mişcările tectonice ulterioare au determinat vărsarea lui în Zambezi, în apropierea cascadei Victoria, fără ca biocenozele celor două sectoare să se amestece

După constituirea lacului s-au observat următoarele fenomene:

- modificări în structura ihtiofaunei dominante: la început s-a afirmat exploziv Brachyaletes imberi, specie locală adaptată regimului de viituri, apoi Aletes lateralis, specie tipică bazinului superior, dar cu o productivitate scăzută

Chiar şi introducerea artificială a unei specii de sardină (Limnothrissa miodon) din lacul Tanganica, cu o bună dezvoltare în noile condiţii, nu ridică producţia de peşte decât la 5-6 kg/ha/an

- covoarele natante ale peştişoarei (Salvinia molesta), împiedică pescuitul şi navigaţia

- s-au creat condiţii favorabile dezvoltării speciei Glossina palpalis şi implicit, creşterea incidenţei tripanosomiazei

3. Canalul Suez Inaugurat în anul 1869, canalul face legătura între Marea

Mediterană şi Marea Roşie, scurtând foarte mult drumul navelor înspre şi dinspre Oc. Indian

El străbate 161 km prin deşert şi 23 km prin lacul Amar, lac care, prin salinitatea lui (80-100%) reprezenta o barieră pentru organismele adaptate la o concentraţie de 35, respectiv 45% săruri, dar care aparţineau şi la zone biogeografice diferite, cu evoluţie independentă de la începutul cuaternarului, când legătura dintre cele două bazine s-a întrerupt pentru a

doua oară Această barieră a permis doar unui număr restrâns de specii să

trecă, mai ales din Marea Roşie în Marea Mediterană, printre acestea fiind 2 sp de crabi: Neptunus pelagius şi N. sanguinolentus şi una de raci: Thenus orientalis

Dar, adâncirea cu 12m a Canalului în 1965 pentru a permite trecerea vapoarelor de mare tonaj, a condus la o diluare a apelor lacului şi , în numai 3 decenii, , pătrunderea a 100 sp animale, dintre care 24 sp de peşti, în Marea Mediterană

Imigraţia lor şi a altora încă neevidenţiate determină un plin proces de restructurare a biocenozelor acestei mări şi aşa afectate de poluare

4. Canalul Panama Cele două continente americane au fost separate până în

cuaternar de strâmtoarea Panama, motiv pentru care formele de viaţă au evoluat distinct, deseori cu vicariante ecologice generate de evoluţia convergentă

Formarea istmului Panama în urmă cu 3-4 milioane de ani, a pus în contact două zone biogeografice complet diferite: Neoarctică şi Neotropicală şi a generat un lung proces de echilibrare becologică, care a confirmat regula generală a selecţiei: când ajung în contact două sisteme biologice va domina acela care prezintă adaptările cele mai flexibile şi care este mai evoluat din multiple puncte de vedere

Canalul Panama inaugurat în 1914 prezintă de-a lungul traseului său (79,6 km) numeroase ecluze, precum şi lacul Gatun, lac artificial cu apă dulce, care, şi în acest caz reprezintă o barieră pentru animalele din cele două oceane

Dacă canalul se va adânci până la nivelul oceanului şi va dispare bariera de apă dulce, regula generală va fi din nou verificată, iar costurile pentru biodiversitate greu de evaluat

Istmul (din limba greacă: ισθμός isthmos) este o fâşie îngustă de pământ mărginită pe ambele laturi de apă, care leagă două suprafeţe de uscat (două continente sau o peninsulă şi un continent) şi care astfel separă două mări sau două golfuri.

Istmurile sunt în mod natural potrivite pentru construirea de canale pentru a uşura transporturile maritime între suprafeţele de apă separate.

Un exemplu este Istmul Panama, care leagă America de Nord şi America de Sud. Canalul Panama, care întrerupe în mod artificial acest istm, face legătura între Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic.

Unele istmuri au o valoare geopolitică deosebită, în special cele care servesc drept coridoare de comunicare între diferite entităţi, statale sau regionale. Spre exemplu istmul Corint are o importanţă strategică naţională pentru Grecia, în timp ce istmurile Panama sau Suez sunt coridoare de comunicare intercontinentală

4. Amenajări în România Ţara noastră se plasează în rândul ţărilor europene cu

rezerve de apă relativ reduse: cca. 4000 râuri cu o lungime totală de 60000 km (115000km), cu o distribuţie uniformă şi cu un potenţial ce cca. 1800 m³/locuitor/an

Acestor ape curgătoare li se adaugă 3500 de lacuri şi o rezervă în pânza freatică de cca. 1500-2000 m³/locuitor/an

Dezvoltarea social-economică a României a impus şi un consum sporit de apă, care a crescut de la 1,2 miliarde m³ în 1950, la 28 miliarde în 1985 şi 35 miliarde în 1990

Amenajările hidrotehnice propriu-zise încep la noi în primele decenii ale secolului trecut, constând în construcţia de baraje pentru reglarea cursurilor de apă, în amenajarea de canale care modificau cursul apelor, în realizarea de poldere (acumulări nepermanente de apă, cu rol în protejarea terenurilor contra inundaţiilor) etc

În scop energetic, România dispune astăzi de 10 lacuri de acumulare, cu un volum de apă de aproximativ 4 miliarde m³

Modificările ecologice produse de acestea pot fi ilustrate astfel:

Barajele de pe râul Bistriţa Pe cursul mijlociu şi inferior al râului, s-au amenajat 7 lacuri

de baraj, între care, cel de la Bicaz este cel mai important: 35m lungime, 96m adâncime maximă şi un baraj de 127m

Înainte de construirea barajului, C. Motaş şi V. Anghelescu apreciază râul Bistriţa ca unul foarte bogat şi diversificat în specii de peşti

Cele 34 sp identificate de autori formau 3 zone clasice: - zona păstrăvului - zona lipanului (cu lipan, Thymallus thymallus, lostriţă,

Hucho hucho, păstrăv fântânel, Salvelinus fontinalis) - zona mrenei (cu mreană, Barbus barbus, clean, Leuciscus

cephalus, scobar, Chondrostoma nasus)

Studiile efectuate după terminarea construcţiei barajelor, au evidenţiat următoarele situaţii:

- - apele râului şi-au schimbat parametrii fizico-chimici: a apărut o stratificare termică evidentă, a crescut foarte mult cantitatea de elemente biogene, a scăzut gradul de oxigenare etc

- - au fost eliminate 11 sp de peşti din bazinul mijlociu şi inferior: păstrăv, morunaş (Vimba vimba), roşioară, lin etc iar alte specii şi-au restrâns mult arealul: mreana, scobarul, pietrarul (Aspro zingel) etc

- - zooplanctonul s-a redus atât calitativ (17 sp în amonte şi doar 3 sp în aval), cât şi cantitativ

- - zoobentosul este dominat în aval de turbificide şi doar sporadic apar larve de chironomide, faţă de situaţia din amonte unde abundă larvele de trichoptere, efemeroptere, plecoptere şi chironomide

-

Barajele de pe Dunăre Începute în primii ani ai deceniului 7, barajele de la Porţile

de fier I şi II, urmate de barajul de la Turnu-Măgurele – Nicopol, sunt, desigur, un succes sub aspect energetic

Numai centrala I produce o energie electrică mai mare de 10 ori decât întreaga producţie de energie a României

În acelaşi timp s-a înlesnit navigaţia pe Dunăre în sectorul situat aval de Cazane şi care, multă vreme, se realiza pe un şenal ce necesita un pilotaj special

Întregul peisaj al regiunii aflate în amonte de Drobeta-Turnu Severin a căpătat o notă mai puţin sălbatică, dar cu un potenţial turistic ce nu a o fost pus în valoare

Principalele modificări produse de aceste modificări sunt: - a fost acoperită de apă insula Adah Kaleh ce adăpostea o

comunitate de turci, cu ocupaţii tradiţionale şi construcţii particulare, ce atrăgeau un mare număr de turişti

- peisajul sălbatic al defileului a fost înlocuit de o largă deschidere dominată de luciul apei

- un număr impresionant de grote şi peşteri şi-au încetat evoluţia firească, dispărând sub apele lacului

- în aval de baraje s-a redus populaţia de sturioni (morun, nisetru, păstrugă, cegă), care sunt împiedicaţi în migraţia lor spre râurile în care să-şi depună ponta

- aceeaşi reducere se constată şi la populaţiile scrumbiei de Dunăre (Alosa pontica)

- schimarea regimului viiturilor pe Dunăre, cuplată cu alte activităţi antropice, a dus la o alterare a luncii acestui fluviu în proporţie de 75%, ceea ce poate însemna o ireversibilitate a evoluţiei biocenozelor acesteia şi a celor care depind, direct sau indirect de buna lor funcţionare

Amenajările pentru desecări şi irigaţii Prin desecări se urmăreşte mărirea suprafeţelor agricole

(fie ca teren de cultură, fie ca pajişte), crearea condiţiilor necesare efectuării unor construcţii, amenajării unor căi de comunicaţie etc

În perioada 1728-1780 s-au efectuat asemenea lucrări pe cursul râului Bega, care s-a transformat într-un canal cu o lungime de cca 115 km (din care 40 km sunt navigabili, în aval de Timişoara)

Întreaga regiune, dominată odinioară de formaţii ierboase higro- şi mezo-higrofile, în alternaţă cu interesante păduri de luncă, se prezintă astăzi cu un aspect total modificat, puternic artificializat şi, deci, cu ecosisteme secundare sărăcite sub aspectul biodiversităţii

În a doua jumătate a secolului nostru s-au efectuat numeroase “amenajări de îmbunătăţiri funciare”, constând în săparea de canale radiare prin mlaştini, “regularizări” ale cursurilor de apă, toate generând în final accentuări ale proceselor de eroziune, de colmatare a bazinelor inferioare, de scădere a nivelului pânzei freatice şi, implicit aridizare

Foarte important este să amintim lucrările de la Sulina şi Sf. Gheorghe (în Delta Dunării) şi cele din Balta Mare a Brăilei

În primul caz acestea au dus la dispariţia de pe suprafeţe mari supuse ameliorării a vegetaţiei palustre, cu întregul complex biocenotic şi la instalarea grupărilor psamofile şi halofile

În al doilea caz zona a fost înlocuită cu suprafeţe agricole întinse, de pe care se raportau recolte record

Astăzi, nici irigaţiile, alături de îngrăşămintele minerale, nu mai pot susţine obţinerea unei recolte, care să amortizeze măcar investiţia energetică

De fapt, în toate regiunile de câmpie de la noi, aceste amenajări, cuplate cu sistemul de irigaţii au determinat distrugeri ale structurii solului, sărăturarea acestora, dispariţia formaţiunilor azonale (mlaştini, bălţi, zăvoaie) şi puternica uniformizare a peisajului