Arta Arta portretului si portretului si a naratiunii in a naratiunii in

opera opera cronicarilor cronicarilor moldovenimoldoveni

Introducere in problematica

De multe ori dorim sa ne intoarcem in timp si sa descoperim radacinile poporului nostru, precum si etapele istorice prin care a trecut acesta. Atunci intram cu pasi sfiosi in “biblioteca” si luam de pe rafturile ticsite cu carti batrane si prafuite, “Letopisetele”- comoara poporului si a culturii romane.

Ele au fost sadite cu grija de trei mari cronicari moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, dorind ca, prin operele lor, sa fie prezentata istoria Moldovei asa cum a fost, renuntand la “vorbe desarte” si la fictiune.

Asadar, cel care deschide calea spre cunoastere a istoriei si a originii poporului roman este: Grigore Ureche (1590-1647), boier de vita nobila, inrudit cu Al. cel Bun si avand functii inalte in stat.

Grigore Ureche are o vasta cultura, dobandita la scolile din Polonia, el, impreuna cu “urmasii” sai, reusind sa puna bazele istoriografiei romanesti. El se informeaza, atat din documente interne, cat si externe, punand pentru prima data in literatura romana “problema responsabilitatii afirmatiilor sale”, deoarece “ precum am aflat, asa am aratat”.

Opera sa “Letopisetul Tarii Moldovei”, cuprinde perioada de la Intemeierea Tarii Moldovei, in 1359, pana in 1594, cronicarul dorind ca urmasii sa cunoasca istoria predecesorilor.

Ureche a intarit ideea de origine, de neam si de limba a romanilor, prin remarcabila afirmare: “Rumanii, cati se afla laciuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag…”.

Pe langa rolul de narrator, Ureche a fost si un bun portretist, reusind sa creioneze aspectul fizic si moral al numeroaselor personalitati istorice. Domnitorul ideal al cronicarului este Stefan cel Mare, cel ce a tronat asupra Moldovei aproape o jumatate de secol, presarand istoria cu glorii si pace.

Cel de-al doilea mare cronicar moldovean, Miron Costin, este “cel mai cult autor”, aceasta datorandu-se scolilor de elita din Polonia acelor timpuri.

El cunostea limbile clasice. ca latina, greaca veche si slavona, precum si limbile moderne, franceza, germana etc.

Miron Costin continua, prin lucrarea sa “osardia” raposatului Ureche, iar in Predoslovie la “De neamul moldovenilor”, reuseste prin caracterul polemic, sa sustina originea poporului roman, facand aluzie la ceea ce scrisesera doi calugari, in opera lui Ureche.

Letopisetul sau este publicat in romana si polona, si prezinta istoria Moldovei timp de saizeci si sase de ani, “ de la Aron- Voda, incoace”.

Autorul sustine, ca si inaintasul sau, responsabilitatea scrisului si rolul educativ al istoriei, vrand ca ea sa fie transmisa mai departe si sa fie cunoscuta de noile generatii.

Al treilea cronicar ce a continuat depanarea firului istoric, “de la Davija-Voda pana la cea de-a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este Ion Neculce, fiul lui Ienache Neculce si al Catrinei Cantacuzino. El isi scrie “Letopisetul”, avand ca figura centrala pe Dimitrie Cantemir, “Inorogul alb” al romanilor.

Ion Neculce asaza in fruntea lucrarii sale, un buchet de patruzeci si doua de legende, sub titlul “O sama de cuvinte”, ce sunt auzite din om in om si in “Letopiset” nu sunt scrise.

Autorul le separa de lucrarea fundamentala deoarece legendele dezvaluie intamplari verosimile, dar care nu sunt atestate documentar, si, deci, “cine le va citi si le va crede, bine va fi, iar cine le va citi si nu le va crede, iar va fi bine.”

Multi poeti si prozatori romani au preluat aceste povestiri: D. Bolintineanu, G. Cosbuc, V. Alecsandri, M. Sadoveanu, Al. Odobescu s.al.

Letopiseţele…

Letopiseţul Ţării Moldovei

de Grigore Ureche

Descendent al unei renumite familii boieresti din Moldova, Grigore Ureche isi indeplineste formarea intelectuala la scolile polone din Liov.

Reintors in tara, cronicarul parcurge cateva ierarhii domnesti ajungand in scurta vreme un apropiat al domnitorilor.

Letopisetul Tarii Moldovei prezinta evenimente de la "descalecatul cel de-al doilea" adica de la domnia lui Dragos Voda la domnia lui Aron Voda (1359-1594).

Aceasta cronica va fi tiparita pentru prima doara de Mihail Kogalniceanu in 1852.

Letopisetul este precedat de o Predoslovie (o prefata) incare autorul isi va argumenta motivele pentru care aredactat aceasta opera.

Principalul argument ar fi acela ca urmasii trebuie sacunoasca istoria predecesorilor. Totodata Grigore Urechese plange de insuficienta izvoarelor care i-au servit capunct de pornire, o cronica a domniei lui Stefan cel Marefusese redactata in limba slavona de Eftimie si Macarie.

Din cauza absentei izvoarelor interne cronicarul sevede silit sa apeleze la carti straine - izvoare poloneze.

Ideile fundamentale in acest letopiset sunt:

ideea unitatii de origine a romanilor din toate provinciile "toti de Ram se trag";

latinitatea limbii romane aducand ca argument evolutia etimologica a unor cuvinte;

latinitatea poporului roman.

In alcatuirea letopisetului Grigore Ureche surprinde schimbari de domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiurile de inscaunare, situatii de viata si fapte exemplare.

Cele mai multe episoade se incheie cu o "nacazanie salnim" adica o certare a celor puternici. Constituita ca un epilog aceasta secventa a letopisetului prezinta ideea ca exista o ordine a istoriei dictata nu de faptele umane ci de vointa divina.

Eroi exemplari precum Stefan cel Mare sunt propusi ca niste modele existentiale deoarece sunt pusi in slujba lui Dumnezeu si mai ales a tarii.

La polul opus se afla cei care incalca legile divine dar si pe cele omenesti. Un astfel de personaj negativ care suporta consecintele faptelor sale este craiul polon Albert.

Scrierea cronicii este strabatuta de ideea respectarii actului creator. Autorul stie ca opera sa este importanta deoarece reprezinta un incput al scrisului in limba romana pentr ca poporul nostru sa nu fie "asemeni fiarelor si dobitoacelor”

Arta narativa a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice, personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii.

Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului, sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada.

Letopiseţul Ţării Moldovei

de la Aron Vodă încoace

de Miron Costin

Miron Costin este continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In letopisetul sau el prezinta elemente di istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda.

Descendent al unei importane familii boieresti din Moldova, Costin isi face studiile in Polonia la Liovfiind cunoscator al limbilor de circulatie internationala din acea perioada (filozofie etc.).

Letopisetul lui Miron Costin e precedat de o lucrare intitulata "O sama de cuvinte din ce tara au iesit stramosii lor de neamul Moldovenilor." Aceasta lucrare ar fi trebuit sa fie o introducere facuta cronicii dar materialul fiind prea valoros autorul a facut din aceasta o creatie de sine statatoare.

Se afirma in paginile acestei lucrari ideea responsabilitatii scrisului "eu voi da sama de ale mele toate cate scriu". Sunt reluate teoriile din letopisetul lui Ureche, contunuitatea, unitatea si latinitate limbii romane.

De neamul moldovenilor este scrisa ca o reactie impotriva cronicarilor care au interpolat letopisetul lui Ureche. Mania lui costin se indreapta impotriva lui Simion dascalul si a lui Misail calugarul.. Acest eveniment poarta numele in istoriografie de "cearta cronicarilor".

Geneza letopisetului are la baza izvoare straine dar si izvoare interne. Pentru ultima perioada oglindita in cronica sa Miron Costin foloseste amintirile boierilor batrani, povestirile tatalui sau, fost sfetnic al domnului Miron Barnovski si chiar propriile fapte de viata.

Letopisetul cuprine prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp in care se succed la tron 22 de domnitori. Este o vreme a marilor infruntari sociale si politice.

Cea mai mare importanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie Cantemir care domnise doar noua ani. Miron costin fusese sfetnic al acestuia si din acest punct de vedere dezvaluie personalitatea complexa a domnitorului.

Alti domnitori surprinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda, Dabija voda, Dumitrascun voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin Cantemir etc.

La polul opus domniei lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui Dumitrascu voda, un batran decazut care face mare paguba tarii.

Arta narativa a letopisetului

Trasaturile artei naretive prezente in letopisetul lui Contin sunt tehnica detaliului, portretului si descrierea.

Reputatia cronicarului de om cu o personalitate si o cultura complexa e relevata si prin scrierea poemului filozfic "Viata lumii".

Tema acestui amplu poem este fugit irreparabile tempus (trecerea implacabila a timpului). Aceasta tema cu origine in literatura latina este asociata motivelor fortuna labiris si vanitas vanitatum.

Fortuna labiris inseamna soarta schimbatoare si vanitas vanitatum inseamna desertaciune desertaciunilor.

"Cronica polona" si "Poema polona" prezinta istoria privita in paralel a Moldovei si a Munteniei

Letopiseţul Ţării Moldovei

de Ion Neculce

Este întâiul scriitor care a servit urmaşilor nu numai ca izvor, dar chiar ca model, până în zilele noastre (de exemplu Mihail Sadoveanu).

S-a născut în 1642 la Prigoreni, lângă Târgul Frumos. Tatăl său, Neculce vistiernicul, era originar dintr-o insulă a arhipeleagului, poate din Hios. Mama, Catrina, era fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino şi a Alexăndrinei Gavrilaş Mateiaş.

Cronica a scris-o la bătrâneţe, între 60-70 de ani, după anul 1733. Ca izvoare foloseşte cronica lui Ureche interpolată de Simion Dascălu şi Misail Călugărul, “De neamul moldovenilor” şi letopiseţul lui Miron Costin, letopiseţul lui Nicolae Costin, izvoadele anonime. El continuă cronica lui Miron Costin de la 1661 înainte.

“O samă de cuvinte” cuprinde 42 de legende cu conţinut educativ fără ostentaţie sau cumpănit anecdotic, cu o naraţiune simplă, populară, cuminte, bătrânească. Le-a scris din plăcerea de a transmite urmaşilor nişte tradiţii care altfel s-ar fi pierdut şi din motive istorice, ştiinţifice.

O serie de scriitori şi poeţi s-au inspirat din legendele sale:

o Vasile Alecsandri în “Altarul mănăstirii Putna”, o Dimitrie Bolintineanu în “Cupa lui Ştefan”, “Muma lui

Ştefan cel Mare”, “Daniel Sihastru”, o Constantin Negruzzi în poemul său “Aprodul Purice”, o Vasile Alecsandri în “Movila lui Burcel”, “Dumbrava

Roşie”, “Visul lui Petru Rareş”, o George Coşbuc în “Stefăniţă-Vodă”.

În “Letopiseţul Ţării Moldovei- de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” este mai mare preocuparea pentru istorie, nelipsind cea literară.

Perioada zugrăvită de Neculce se împarte în două perioade:

- până la Dimitrie Cantemir;- după Dimitrie Cantemir.

Apreciază domnitorii cumpătaţi şi condamnă pe cei lacomi şi risipitori. În culori negre apare a doua domnie a lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino, în timpul căruia moldovenii au trecut o iarnă grea:

“Oamenii în tîrgu în Iaşi arate curţile boierilor şiogrăzile şi a altora, de-au arsu tîrgu mai jumătate,că nu era cine să aducă lemne. Vitili erau scumpe,

mierea era scumpă, găineli mai nu era în ţară. Găina câte un leu, oul câte un potronic, oca de

untu câte doi orţi bătuţi şi în zlot, oca de brîndză câte doi potronici. Bani ieşiră mulţi în ţară, dar

bucate nu era.”

Poziţia de clasă a lui Neculce iese mai mult în evidenţă în descrierea domniei lui Constantin Cantemir care a ridicat la rangul de boieri, oşteni şi oameni de rând, lucru pe care Neculce îl critică. Informaţii interesante oferă şi cu privire la domnia lui Nicolae Mavrocordat, descriind amănunţit cheltuielile pe care le face acesta pentru a-şi menţine tronul. Demnă de un roman de aventuri este relatarea uciderii fraţilor Costin.

Ca nimeni altul până la el, Neculce are darul povestirii şi al portretizării figurilor evocate, personajele descrise de el fiind adevăraţi eroi de romane. Portretul lui Dumitraşco-Vodă Cantacuzino este o adevărată caricatură, apropiindu-se de pamflet.

Portretul lui Constantin Cantemir nu este tocmai favorabil:

“Carte nu ştie, ce numai iscălitura învăţase de făce. Practică bună ave la voroavă, era sănătos, munca bine şi

be bine. Semne multe ave pe trup de la războaie, în cap şi la mâini de pe când fusese slujitor în Ţara Leşească. La

stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada.Cu boierii trăie până la o

vreme, pentru că era un om de ţară şi-i ştie pe toţi, tot anume, pre careli cum era. Şi nu era mândru, nici face

cheltuială ţării că era un moşneag fără doamnă.”

Portretul lui Petru cel Mare este făcut cu simpatie:

“Iară împăratul era un om mare, mai înalt decât toţi

oamenii, iar nu gros, rătund la faţă şi cam smad, oacheş şi cam arunca câteodată din cap,

fluturând. Şi nu cu mărire şi cu fală, ca alţi monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine, şi

numai cu două, trei slugi, de-i era de grija trebilor. Şi

umbla pe gios, fără alaiu, ca un om prost”.

Letopisetele cronicarilor acopera o perioada indelungata din istoria Moldovei, stilul perfectionandu-se treptat si descoperindu-si individualitatea.

La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatiile din izvoare scrise, romanesti sau straine, darpentru personaje istorice maiapropiate au folosit stirileprovenite din traditia popularasau propria amintire.

In cronica lui Grigore Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice de inceput, ale umanismului. Letopisetul urmareste istoria tarii: succesiunea domnitorilor, gloria si vicisitudinile prin care a trecut un popor.

Umanistii europeni au sublinat in repetate randuri asemanarea dintre limba romana si limba latina sau italiana, dar nu au dat exemple concrete.

Grigore Ureche sustine aceasta idee cu material lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales intregeste imaginea limbii romane aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au adaugat cuvinte nu numai de la slavi ci si din limbile: greaca, polona, turca, sarba etc

Om de larga culturala vremea lui, Grigore Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare.

Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific cum ar fi cerut materialul istoric tratat, ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele litarare.

Miron Costin continua letopisetul lui Grigore Ureche descriind istoria romanilor intre 1594-1661 si avand in centru personalitatea lui Vasile Lupu

Nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in evidenta ca in Predoslovia lucrarii De neamul moldovenilor., marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta “ocarile” aduse acestui neam “de o seama de scriitori”.

Indignarea lui se indreapta impotriva unor copisti ai cronicii lui Grigore Urche, mai ales impotriva lui Simion Dascalu, “om de munta nestiinta si minte putina”, care afirmase ca moldovenii ar proveni din talharii de la Roma, exilati pe teritoriul Daciei.

Miron Costin isi asuma responsabilitatea asupra operei sale:

“Eu voi de samă de ale mele câte scriu”

In Predoslovie gasim atitudini si trasauri ca: preocuparea pentru originea noastra romanica, convingerea ca romanii trebuie sa iasa din adancunul nestiintei, constiinta ca scrisul e dator sa slujeasca adevarului, fiind un act de responsabilitate istorica, increderea in forta educativa a istoriei etc.

Daca in cronicile lui Grigore Ureche se stabileste modelul de portret, in cronica lui Miron Costin se remarca o preocupare pentru expresia elaborata si pentru fraza ampla dupa model latin.

Dar, dintre toti cronicarii, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Ion Neculce care scrie si O sama de cuvinte, despre voievozi, boieri sau tarani. Cronicarul lasa la latitudinea cititorului stabilirea veridicitatii legendelor sale.

Ion Neculce inoveaza modelul de a relata prin consemnarea evenimentelor banale si prin stilul eliberat de constrangeri formale ale cronicarilor anteriori.

O caracteristica a umanismului romanesc este preocuparea constanta pentru afirmarea latinitatii limbii poporului roman.

Cronicarii sunt cei care au scris actele oficiale ale naşterii limbii noastre şi a poporului nostru, fără de care literatura română ar fi apucat un drum pe care nici nu ni-l putem descrie în minte.

Operele lor sunt integrate în tezaurul culturii naţionale, putând mereu să ne întoarcem la ele şi să găsim ceva ajutător vremurilor noastre, căci sunt ca nişte reflectări în oglindă a spiritului românesc, într-o continuă schimbare, dar, totuşi, mereu aceleaşi, străjuind de-a lungul veacurilor.

Cuprins:1. Introducere in problematica………..……..pag 2

2. Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche……………………………..………pag 12

3. Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace de Miron Costin………………...pag 19

4. Letopisetul Tarii Moldovei de Ion Neculce……………………………...…….pag 27

5. Conclizii……...................................….…pag 35

6. Cuprins…………………………………….pag 43

7. Realizat de……………………………...…pag 44

Realizat de:

NOUR VIORELA OANA