1 FEBRUARIE 1 9 2 9

fOMMF Anul VIII, Nr. 7 9 .

Fernand Leger (Paris) Compoziţie.

CORBUL şi VULPEA i)

Pent ru ca aceas tă în tâmplare să nu a jungă o fabulă atât d e c u n o s c u t ă a lipsit foar te puţ in : cel care i-a fost mar tor să fi judeca t mai b ine că nu era cazul să ex t ragă din ea o morală .

C ine mult înaintea d o m n u l u i de La Fonta ine nu ştia că vulpea e ş i r e a t ă ?

Lupta pen t ru ex i s ten ţă i-a cerut acest tr ibut cu n imic mai prejos decât colţii tari şi ghiarele ascuţ i te ale altor fiinţe.

Regretatului fabulist i-ar fi r ămas de a juns pen t ru o glorie meritata, daca pu tea să înobi leze nara ţ iunea sa cu o observa ţ ie nouă , asupra firei mai puţin c u n o s c u t e a victimei ce şi-a ales fără nici un temei .

Bucur ia corbulu i , ascu l tând cuvin­tele pl ine de muzică de s u b copac , era neîndoelnic , vizibilă dela depăr­tare. Dar o privire mai puţ in superfi­cială decât a unei p e r s o a n e care căuta cu lumânarea pre tex te mora l iza toare , pu tea să afle, cu oarecare t rudă, ade­văratul mot iv de vo ioş ie al co rbu lu i , în clipa când a desch i s c iocul .

Tr is t şi sătul din ult ima profanare , corbul s'a aşezat pe r amura nev ino ­vată, care 1-a e x p u s posteri tăţ i i pen t ru a l c o m p r o m i t e . C i n e a t recut p e s t e atâtea cadavre ştie să păs t reze o bu­cată de caş .

C â n d a auzit lauda insoli tă şi ef-tină a vulpei , corbul a râs din toată inima. E dela s ine înţeles că a p r o a p e simultan cu căscarea c iocului , brânza t rebuia să revină vulpei care o aş­tepta în locul cel mai potrivit .

C u câtă plăcere t rebue s'o fi pier­dut nemistificatul co rb pent ru o dis­tracţie atât de s p o n t a n ă ! C a pe un obiect manufac tura t plătit de o piatră scumpă .

Viata lui în tuneca tă i-a oferit întot­

deauna mai puţ in prilej să râdă de­cât să se întâ lnească cu brânză.

E de r ecunoscu t că râzând corbu l nu şi-a arătat dinţii, ceeace ar pu tea r ămâne pricina că repausa tu l La fon­taine n'a în{eles subs t ra tu l faptelor, al căror mar tor a fost din nefericire sin­gur . Astfel râde corbul , discret şi in­terior.

Râd cumva oameni i s g o m o t o s , când c o n s u m ă b r â n z ă ?

Dar t recând cu vederea tocmai tâl­cul acestei întâmplări , nu mai e de mi­rare că cel care şi-a luat dreptul să o judece cu atâta uşur in ţă , s'a crezut da to r să cop leşească cu morala sa pe corb , în loc să-1 d e n u n ţ e că a rămas poa te da to r vulpei, cel puţ in o brânză-

Pen t ru o s ingură buca tă d e urdă , corbul a găs i t d e cuviinţă să se în­veselească din be l şug , şi să ascu l te în acelaş t imp un compl imen t expr imat în termeni aleşi, prin potrivirea sila­belor la u rmă , înt r 'o caden ţă îmbătă­toare.

De când l inguşirea n 'are d rep tu l să fie plătită ? Au uitat-o chiar cei ce de­dicau cu umilinţă, pr inţ i lor indiferenţi, cântecele lor scumpe?

Neînţc legând senzul ep i sodulu i a-mintit, regretatul La Fon ta ine a r eco ­manda t generaţ i i lor ce i a u u rmat un un ce rb ridiculizat, deşi aprofundarea faptelor îl prezintă ca pe un profi tor a p r o a p e d e m n de admira t .

Nic iodată un poves t i to r consacra t n'a încolăcit mai b ine — fără voie — edera moralei , p e tulpina perfidiei.

Jacques G. Costin

Intre idolatria şi sfinţenia Artei de Sandu Tudor

1) Din „încercări pentru restabilirea mo­ralităţii tn fabulele regretatului Jean de La Fontaine".

„Boboru l " e încă şi deviza şi idolul veaculu i . Cu o tăetură bună de frac şi o c rava tă albă, or ice june desgheţa t al mahalal i i , s c o b o a r ă la cent ru în om ales, civilizat, căuta t în dancinguri şi se ra te , de lumea bună. Totul e să şti să sa lvezi aparen ţe le , să potr iveşt i împrejurăr i le . Iată toată dibăcia şi taina vieţi cu succes , cu glorie chiar.

Transpunet i imaginea în lumea zisă a ar te lor . Cu un pseudon im nimer i t şi l imbuţie aş te rnută mai mult sau rnai puţin gramat ica l pe un p e t e c alb intri în cenac le sau tutueşt i şi chiar înjuri miniştri la jurnal , ajungi consac ra t , şi de ţ ină tor al premiului Naţional .

F rumosu l în înţelesul profan şi de ­mocra t i c al artei de azi e cu atât mai desăvârş i t cu cât poar tă t răsătur i ca re să mul ţumească pofta. In deobş te se spune „o f rumuse ţe" pent ru a sub­înţelege o femeie, cu toa te câ nici o legătură nu e în real i ta te între frumos şi sex .

Pe ladan în teor ia lui plast ică a ară ta t primejdia a tâ tor veacur i de lite­ra tură şi galanter ie ca re au sexual iza t sufletul occidenta l , răs turnând nepr i ­hăni ta s ta tuă a iniţiaţilor pen t ru a cocoţa pe p iedes ta lu l ei ba rba ru l şi josnicul s imbol al instinctului.

La noi unde istoria nu mărtur iseş te veacur i d e rafinament, sexua l i za rea ar te i îşi a re rădăcini le în relaţiuni cu totul per ifer ice. In mirosul aces t a de ţapi libidinoşi şi istoviţi, afli chipuri de diplomaţi glorioşi car i cu surâsur i mie roase te imbie, în s amsa r sau im­presar , să te iniţieze sau să te regizeze întru nemur i r ea ar te i pen t ru ar tă .

Aceş t i domni isteţi cu s inecure la Prefec tura poliţiei sau la Minister, de fapt nu c r ed decâ t în ar tă pen t ru mese r i e . Sunt însă t o t d e a u n a pregăt i ţ i . Cu o formulă sau chiar cu un t ra ta t întreg ticluit ad hoc , îţi po t doved i că până şi Elinii neîntrecuţ i i maeştr i i ai veacur i lor , înfăptueau frumosul tot numai şi numai pent ru frumos. însuşi Proust, mare le , ur iaşul Proust, ace laş lucru a f ă c u t : nu a c rezu t în nimic decâ t în a r ta lui, în ar tă pen t ru ar tă . Ce-ţ i mai t r ebu ie a l tceva !

Pen t ru acea s t a simplicitate, ca re nu poa te fi numită, nici aurită, nici sfântă ca în p rove rb , ci best ială, a r ta e o suprafaţă c a r e să încânte o clipă. „Cei ce cau tă sub suprafaţă, o fac pe riscul lor şi e p r imejd ios" . Iată secre tu l or i căre i maeş t r i ca re poa t e să aibe sorţi de i z b â n d ă : S u p e r b a minciună. Toţi se vor lăsa să fie păcăliţi cu p lăcere . A r t a ajunge astfel o ur iaşe po t r ivea l ă : cuvinte potrivite, culori potr ivi te , sune te potr ivi te . De aci până l a e x c r o c h e r i a de p seudo -avanga rdă un pas .

Şi soa re le văzu şi aceas tă minune a sfinxilor fără taină, sau a chibritului fără gămălie.

Toa te ramuri le vieţii îşi au excroc i lor, unii uimitor de geniali . De ce oa re a r t a să nu aibe şi ea pe ai săi ? Ce v a r ă m â n e a însă pent ru cei ce vor veni după aceas tă zarvă şi vânzol i re de farsă ?

Spulberăr i de praf. Răul es te însă şi mai adânc . P r e c u m filozofiile curen te

cele mai r ep rezen ta t ive sunt atinse de un fel de geniu al sinucideri i , tot aşa şi ar ta . A c e l a ş s t i g m a t ' p e c e t l u e ş t e şi fruntea ei. Ace iaş i sâmânţă^a morţii prin sine creş te şi în inima ei. Omul ca re şi-a ucis Dumnezeul , unica Sf. Nădejde , ajunge fatal un afcJio-ucigaş.

Istoria modernă în aces t înţeles nu e decâ t un ur iaş reportaj de sinucideri d e popoare şi inşi, in infinite feluri. Totul e t r ecă to r şi zadarn ic . De aci şi a r ta ca re se ce r e t rebui să fie o fabricaţie uşor comercia l izabi lă şi uşor d e mistuit, pen t ru digestiile după amiezelor , sau aţâţări le ilicite ale al­covuri lor .

A ş a ne europen izam, când într 'o zi câţiva năzdrăvani căzură în aceas tă cuibărea lă a ţapi lor şi a fiilor lor ce mimau mişcări le suprasexua l iza te ale ultimului jazz. Noii sosiţi v e n e a u înar­maţi cu un ob iec t c i u d a t : o cădelni ţă cu t âmâe pe ca r e o c lă teau în faţa oricui. La început s 'a râs din neînţe-ge rea sau surprindere;) pe ca re ţi-o poa te naş te o glumă ; da r când fumul năpădi cu o bogată stăruinţă purifi­ca toa re , diabolizaţi i au început să s t r âmbe din nas înăbuşiţi, strigând cu toată pu te rea desnăde jd i i :

„Ce caută or todoxia în ar tă . Aceasta, e o u z u r p a r e . Nu ne t r ebueş te . Or to ­doxia e străină, purur i a fost străină de sufletul românului . Neamul nos t ru nu a re sfinţi din pr icina or todoxie i e tc . e t c . "

In aceas t ă t ipare şi teamă, de orice aminteş te buna mi r eazma a Sf. Case , bănuim neînchipui ta g roază a e ternului apos ta t ca re s imte sfârşitul.

Cum însă m a r e a mul ţ ime a privi­tori lor au p ierdut înţelesul a l tădată bana l al adevăru lu i artei , s 'au mirat nepr i cepând ce es te cu noua za rvă .

Nimeni nu mai ştie că f rumuseţea es te ha ina sfinţeniei, des tă inu i rea lui Dumnezeu , cum spunea Maragal l : reve la ţ ia esenţe i prin formă, sau ace la ş lucru Ruskin când n u m e a ori c e artă o sfântă închinare ?

„De la aceas t ă lege, a b a t e r e nu poa t e fi. Să v 'o amintiţ i aceas ta , drept cârmui torul d rep ta r al ori căre i bune sporiri p rac t ice şi izvorul or icăre i să­nă toase şi t ra inice s t rădani i (în artă) înfăptuirea ta de ar tă să-ţi fie făurită ca să s lăvească c e a ce iubeşti . P o a t e să fie numai spre l ăuda rea unei scoici sau unei p i e t r e ; poa t e să fie spre s lăv i rea unui erou, p o a t e să fie spre slava Dumnezeului . T reap t a ta pe s c a r a făpiurilor e s ta tornici tă de înălţ imea şi cupr inde rea dragoste i t a l e" (Legile din Fiesole , Ruskin).

Ac i se înoadă toa tă greuta tea , ne ­put inţa ap roape , a înţelegeri i . A t â t a v r e m e cât vom confunda Sf. Dragos te adusă în crinul Bunei vestiri , veşn ice i şi neprihăni te i Fec ioa re , cu păcă toasa poftă a t rupuri lor viciate , nu v o m mai înfăptui cu adevă ra t Ar tă . Intre cumi­necă tu ră şi beţ ie iată p răpas t i a şi t ra­gedia veaculu i . O a r e nu din pr ic ina aces te i confuzii Coc t eau unul din cele mai sfâşietor de d u r e r o a s e exemple ale zilelor noas t re a ajuns la ospiciu. El ca re to tuş în câteva clipe de luci-

PRO si CONTRA Cancanul publicaţi i lor bă t r âne şi

al criticilor cu ba rbă (reală sau i p o ­tetică) are ceva din falşa graţ ie a unei d u e n e . dub lând prin surpr iză o sub re t ă îmbolnăvi tă cu d o u ă ceasuri înaintea spectacolului . Spiritul acesta peltic şi împiedicat , saltul aces ta înăbuş i t în s traturi in ter ioare de supra-a l imenta ţ ie , nu are altă scuză decât hazul p ropr ie i sale înfăţişări.

«Contimporanul» are supleţea şi oţelul, care îi î n g ă d u e unei piruete — fiind elegantă — să rămână s igură . Guerila, fuga complicată cu ieşirj s cu r t e şi lovituri su rp r inse , d rumul de m u n t e u rcând suişul în serpet ină pent ru graţia m e r s u l u i nu pent ru eco­nomia t impului , duelul nu atât agresiv cât amuzat , în t reagă aceas tă tactică de cavalerie u ş o a r ă manevrând într 'o ga rn izoană cu dudu i f rumoase şi nopţ i prielnice, toa te aces te preliminarii ale bătăliilor mari şi ale răfuelilor defini­tive se plasează c o m o d şi s implu, a p r o a p e casnic , în aces te pagini , care n'au c u n o s c u t alt îndreptar decât viaţa şi altă lege decât spiritul ei.

Nu s'a remarcat încă valoarea lite­rară a informaţiei . Nu s'au remarcat mai ales posibili tăţi le sale încă inedite de gen independen t , ne înscr is în nici o is torie de artă, dar exis tând în vir­tutea unei estetici ce îi apar ţ ine ex­clusiv. Informaţia care nu informează propriu zis, ci comun ică numai sezi-zant o clipă adevărată , savoarea fap­tului mărunt , al scenei de s t radă, al culiselor planului al şeaptelea. E un soiu de mic reporta j , care nu îşi im­p u n e exigenţa „ultimei o r e " (honny soit... etc) accep tând în sch imb aju­torul adevăratei actualităţi . Sun t în­tâmplări , care dela întâiul m o m e n t al ivirii lor au privilegiul de a fi de sue t e . Şi sun t altele care îşi poar tă s emnu l actualului şi al interesului imediat ca pe un s t eag pe rpe tuu şi înalterabil In căutarea acestui argint viu a s c u n s in clişeul momen te lo r d e fiecare zi şi în m o n o t o n i a vorbelor , pen t ru cultivarea diversităţii lui agreabile, aces te d o u ă co loane se desch id s u b un titlu, care le va îngădui contrazicerea faptului cot idian, nu însă şi inconsecvenţa lor propr ie , opozi ţ ia şi bravarea prostiei autent ice , nu însă şi îngădui rea ei docilă.

Zilele vieţii po t oferi şi alt material decât acela p ropr iu unui volum de versuri publicabi le la Casa şcoalelor şi premiate d e o Academie sau alta. Sun t mici «pointe» care d e p ă ş e s c versuri mari. Şi sun t lapidări scur te ce pot egala campani i organizate . Mi­niaturalul poa t e să reducă proporţ i i le plane ale unu i lucru, fără să-i s ch imbe întru nimic adânc imea . Deosebi rea esenţială a g loanţe lor de puşcă nu stă

în definitiv în calibru ci în ascuţ ime Rânduri le de aici vor g los sa deta­

liile şi umbre le zilelor ce trec ^neob­servate. In preţui rea hazului şt s tar . pirea banalului organizat în t rust tre-b u e s c reabili tate câteva abjective şi r e p u s e în circulaţie câteva învective, cărora uitarea le-a redat poa te între t imp vigoarea lor n o u ă .

Scrisori le a n o n i m e şi denunţur i le sun t aş tep ta te şi se po t expedia pe adresa redacţiei. Calitatea informaţiei es te probabi lul . Singura ei etică, hazul.

Cavalerism şi diplomaţie Doi poeţ i s'au încăerat. D u p ă bune le

noas t r e tradiţii, la un colţ de stradă unul i-a amintit celuilalt cea mai apro­piată a scenden ţă a sa. Ineficace, atacul a fost t ransformat b rusc în mic scandal antisemit . E locul (dacă mai e nevoe) să însemnăm şi numele respect ive.

Alexandru T e o d o r Stamat iad a re­fuzat o zi mai târziu să se bată cu spadas inu l Camil Baltazar. în t r 'o vreme când miniştrii plenipotenţieri şi prinţii autent ici lichidează palmele în faţa t r ibunalelor oficiale, e b ine or icum — vei s p u n e mata cetitorule — chiar cu un astfel d e refuz, ca între doi poeţi să se p u n ă măcar problema unu i duel . Moravuri le senioriale forţează dela o vreme cafeneaua literară şi su scep t i ­bilităţile abso lu t burgheze

Adevăr, care nu este întru totul informat de b u n a dispoziţie, cu care Baltazar a primit refuzul adversarului său.

— «Parcă eu de ce i-am trimis martor i ? Nu ştiam că e fricos şi n 'are să pr imească ?».

Camaraderie

Dealtfel breasla scriitoricf ască nu se prea încurcă în consideraţii de onora­bilitate elementară. Nu ţ i ne—Doamne fereşte — să-şi complice traiul ou pro­b leme de conşt i in ţă şi conflicte vagi de morali tate. Poltroneria nu exclude , în registrul ei sentimental , amiciţia şi bune le intenţii merg mână în mână cu „ luc ră tu ra" .

— «Şti că te-am înjurat azi la ga­zetă ?» îl interpelează pe cel mai bun amic al său, distinsul critic X.

De curând o adunare generală de scriitori şi-a ales drept reprezentant în comitetul de lectură al teatrului Na­ţional pe cunoscu tu l cronicar dramatic Scarlat Froda. Am o sfântă încredere în voturi şi adunăr i generale. Un in­st inct s igur prezidează astfel de selec-ţiuni şi t o tdeauna ele merg spre re­prezentat iv. Şi să recunoaş tem că nici oda tă o comuni ta te (adică suma adi­ţ ionată a trăsături lor c o m u n e unui g rup) nu a ştiut să vadă mai precis

ditate supremă a putut mărturis i : „Ar ta de până azi a fost un opium. Opiumul se a seamănă cu religia în măsura în ca re un iluzionist se a seamănă cu l isus ." Sau: A r t a pent ru artă, a r ta pen­tru mulţ ime sunt tot a şa de absu rde . Propui arta pentru Dumnezeu", (Scri­soarea că t re J . Maritain).

Nu sună oare parcă cântecul lebedei . Ţoa le a ce s t ea le amintim spre a

mai adăuga o smer i tă dar neclintită convingere ce a re îndreptăţ ir i neîn-do ioase .

S e m n e noi s 'au ară ta t p e ce r care ne întăresc să p reves t im că s'a ap ro ­piat v r e m e a când se v a ară ta Pu t e r ea c e a ca re scoa te deavoli i de pes te tot şi mai a les din locuri le ce le sorti te spre s lăvi rea veşnicei frumuseţi .

Cădelni ţa de aur, cu crinii ei de fum de tămâe , va înebuni îndârjirea azmelor şi lei va isgoni în pat ru laturi .

Şi se v a sfâşia toa tă urzeala aceas ta ca re păs t rează noap tea şi urâciunea, şi văzduh puturos . Şi vor fi desvrăjiţi şi trimişi spre pocăi re în sihătrii claus-trale din toa te tabere le ar tei îndrăcite unde pândesc : rasputinii popiţi, călu­gării fugiţi, iudei renegaţi , renegaţ i i cosmopoli ţ i , francmazonii intelectuali , raţionaliştii mistificatori şi alte făpturi cu mutră a s e m e n e a omului şi masca artistului genial.

Omul ar tei vi i toare va fi un uimitor erou-făurar care-ş i va pune toată măes t r ia să-şi lucreze şi să-şi că lească paloşul fe rmecat de oţel sau numai pa ră cura tă , a s e m e n e a paloşul cheru-eimilor că ro ra li sa încredinţat in gră­dina Raiului paza Arborulu i vieţii .

Nu ar ta cenuşie a Fiilor sinuciderii ci A r t a războinică a nemurir i i o dorim.

Sandu T u d o r

H. Daniel. — Rampa din Strada Plevnei.

pe s ine şi să se u n g ă cu mai mare modes t i e drept ceeace este .

C o n t r a canditat a fost Camil Pe-t rescu. Şi cam, în afara consideraţ i i lor d e mai su s , preferinţa li s'a părut unora inacceptabi lă , Alfred M o ş o i u neonora t d e tovărăşia noului ales, a demis iona t pur şi s implu din acelaş comitet .

Ges tu l de camarader ie începe de aici încolo . Votanţi i dela S. A. D. R. cupr inş i de o târzie r emuşca re îi oferă a c u m lui Camil Petrescu locul cama­radului demisionat , neînţe legând vre­unul că ar exista o incompatibi l i tate sufletească între calitatea de prieten şi uzurpa tor . De ce locul unu i naiv, care a preferat vorbei ges tu l t r a n ş a n t şi conc luden t , nu i s'ar da altui n a i v ?

Evident jocul nu p r inde . Dar pen t ru mental i tatea şi simţul apreciabi l d e o p o r t u n şi delicat al unei adunăr i d e scriitori es te savuros d e semnificativ-

Literatură şi politică Un fost subsec re ta r de stat şi-a în­

gădu i t f rumoasa cochetăr ie de a ţ ine o confer inţă nepolit ică. D-l Mihail Manoi lescu , vorbind despre doi băr­baţi de stat, a schiţat o pag ină d e i teratură agreabilă , care s'a lucrat nu numai de spiritul au tent ic al vorb i to -rnlui, dar mai ales de calitatea si tua­ţiei, lncogni tou l dansa toa re lo r al mi­niştrilor şi al prinţi lor are aces t farmec facil, dar incontestabi l de a d e s c i n d e din t r ibuna lor oficială min ime valori , de a le lace curs ive , sociale, asimila­bile şi de a le aco rda acea ingenui ta te , pe care o capătă uneor i lucruri le sch imbându-ş i planul lor obicinuit . Exis tă un h u m o r al incogni tou lu i şi nu-i t rebue cuiva prea mult spirit ca să-l exploateze . Un rege „en b res de chemise" şi un genera l în c o s t u m d e tennis realizează fără abso lu t nici un efort numai prin a m ă n u n t u l s implu al cos tumulu i lor de o clipă, b o n o m i a — adică o varietate de spirit nici e * i " gentă cu sine, nici ex igentă cu alţii. Spiritul incogni toului , agreabilul acestei intimităţi a u g u s t e sfârşeşte însă repede . Regele, care ar cont inua să se p l imbe zilnic «en bras de chemise» riscă să se vadă într 'o bună zi pr ins familiar d e braţ de un t recător afec tuos şi democra t .

Prevenită de această primejdie, con­ferinţa d-lui Manoilescu a creat câteva clipe delicios de abile prin aerul lor de comunicat iv i ta te şi distarîţă simul­tană.

Un discurs ')

Nu s'ar putea susţ ine, de or icâtă bunăvo in ţă ar fi capabil cineva, ca

') In această privinţă totuş, redacţia nu e de acord cu preţuitul său colaborator. Pentru noi, discursul d-lui Goga, a fost un prilej să con­statăm că o majoritate eşită' din alegeri libere nu e la un nivel mult mai ridicat decât o ma­joritate fabricată. I. V.

discursul la mesaj , pe care d-l G o g a o p o z a n t a ajuns să-l ros tească într 'o cameră naţ ional- ţărănis tă , a fost un m o m e n t politic. Pentru por t re tu l moral al omulu i însă, cele patru ceasur i ale şedinţei în ches t ie au fost de o pre­cizie remarcabilă.

A încercat în t impul lor scur t câteva ati tudini şi a uzat succes iv câteva poze . Vigoarea lor e de un dramat i sm care egalează în naivitate scena de patetism oficial (intrarea minis t rului cu decoraţie) din «Meşterul Manole», piesa ibsen ianâ p e care a iscălit-o anul t recut D i n c o l o însă de toa te aces te măş t i o p o r t u n e , d-l G o g a se t r ădează lesne: un sent i ­menta l . Ora to r i a sa metode le sale, ideo log ia sa politică acuză toate în s t ruc tura lor int imă u n lirism iniţial şi neîmblânzit . D-l G o g a es te un patet ic. Pent ru astfel d e oameni viaţa nu e făcută decât din s cene tu rnan te . Ori ­u n d e s u n t gata să mimeze o situaţie şi să decoreze un spaţiu. Cu o in-flexie de ' voce au creat un a rgument . Cu d o u ă inflexii un d i scurs .

Laîcadio

Casa de locuit de B. Vaclavek

Cehoslovacia poate îi aşezată între pri­mele ţări cari au realizat arhitectura nouă. Mai întâi s'a lucrat teoretic. Karel Teige şi alţii în „Stavba" au reuşit să influenţeze şi generaţiile vechi. Nu au fost specialişti cari au pregătit terenul, din care cauze putem vedea pe unele faţade încă, influenţa dife­ritelor curente. Reforma venea dela plastica nouă şi se oglindea la început în exterior. Mai târziu numai s'a reuşit reforma dispozi-ţiunilor de plan.

îndrumătoare a fost influenţa Proîesorului-arhitect din Praga Kotciu care şi înainte de războiu încercase drumuri nouă. După răs-boi s'au strâns la lucru, forţele tinere. Ora­şele noastre se desvolta repede. Printre con­strucţiile comerciale şi industriale răsăriră câteva lucrări bune. Apoi cafenele, hoteluri, şcoli... Din ce în ce însă, intră în centrul preocupărilor moderne, casa de iocuit, din cauza lipsei catastrofale de locuinţe. S'a pornit dela casa de o familie a cărei cele mai bune soluţii nu puteau satisface decât pe cei cu mijloace Atunci s'a încercat un tip de casă mică neţinându-se seamă în deajuns de executare în s e n e : de tipizare. Rezultatele, nu au fost satisfăcătoare din cauză că s'au recunascut defectuoase so­luţiile oraşelor grădini, mai ales când e vorba de o mare massă de populaţie. Prin întin­derea acestor cartiere noui cu reţeaua de străzi, apă, gaz şi lumină se încărcau peste măsură bugetele oraşelor fără să se răspundă suficient nevo.lor. Aşa ne orientăm azi ia­răşi către blocurile de locuinţe fără să do­rim cazărmile hidoase de eri. Totuşi recu­noaştem că rezultate mari nu sunt încă rea­lizate.

In „Moderne Zweckbair' a scris Behne că arhitectura cehă e călăuzită de tendinţa uti-litaristă.

Putem spune că nu lipseşte chiar o ac-, tivitate experimentală pentru a găsi prin­cipial cea mai perfectă soluţie. Numesc acum numai colonia de locuinţe experimentale din Briinn, care a fost clădită anul acesta cu prilejul axpoziţiei jubiliare de către câţiva arhitecţi cehi moderni. Din proectele şistudiile diferiţilor noştri arhitecţi se lămureşte con­ştiinţa că suntem la începutul unei perioade de creaţie şi că viitorul va descoperi ţinta către care tinde efortul arhitecturei moderne

(Articol scris pentru „Contimporanul")

B, Vaclavek fraga

Pictura bisericească de artă Mima lucrare a d-rei Merica Râm­

niceanu aflală într 'un colţ \ i toresc din udeţul Dâmbovi ţa , ne-a împrospă ta t emoţia ce am încercat, când am cu-noscnt primele manifestări şi p e tă­râmul artei rel igioase ale acestei pic­toriţe de un deoseb i t talent.

Dedublarea personal i tăţei artistice, a d-şoarei Râmniceanu , pictura laică modernă şi p ic tura bisericească, de­parte de a d iminua valoarea operei sale atât de diferenţiată ca gen, ne arată tocmai legătura logică şi impre­sionantă pe care a pu tu t să o facă intre ambele aces te manifestări , o sen­sibilitate nedesminţ i tă , servită d e o

mare înţelegere a p rob lemelor colori­tului şi desemnulu i , de o voinţă de adânc i re a temelor , oricare ar fi ele, până la t ranscendent , şi de o pu te re de muncă miraculoasă.

Biserica Sf. Nicolae din Crângur i le de jos es te , alături de celelalte lucrări murale , cu caracter religios, da tor i te d-şoarei Râmniceanu, expres ia unei arte ce desch ide bisericei o r t o d o x e perspect ive decorat ive nebănui te , în cari păstrarea tradiţiei şi a sfintelor mot ive se împletesc în chip unic cu ineditul şi fantezia cucernică ale unei ar t is te desăvârş i te .

| I .C.

D-lui LiviiTRebreanu

Arhitectura si decorul însemnă ta tea ce se dă, de câţiva

[ani decorului , în teat rul nos t ru , ar fi un semn îmbucură to r pen t ru cei ce ur ­măresc o renaş te re a teatrului , dacă problema n ' a r ii rostogolită pe o cale greşită.

Adevăru l , că s cena e spaţiu şi deci t rebue t r a ta tă ca a tare , că nefiind su­prafaţă n ' a r e nici o relaţie cu pictura, a fost de mult accepta t d rep t crez în Teatrul Rus , G a r m a n şi oa recum în cel Italian (de Bragaglia in „Tea t ro de-gli Independenţ i " ) .

La noi persistă, însă, încă, a to tpu­ternicia pictorului .

Şi de aceea în loc de volum avem panouri în loc de const ruct ivă împăr­ţire a spaţiului, des t răbăla tă zuvră-veală de suprafeţe .

Iar paralel ismul contopi tor dintre plastica scenei şi ac ţ iunea ei e la noi fatal înlocuit cu simbolism pic tura l (flori şi păsăr i când e vo rba de bou-doir, po r t r e t e de s t răbuni când locul e un castel , chinezer i i geomet r iza te când e un salon, tabloul femeii cu t e s -temel la ochi, când e o sală de Tri­bunal e tc , etc.) după mai boga ta sau săraca fantezie a pictornlui .

Clădirea scene i pentru o mai amplă desfăşurare a jocului, pent ru un reper în mimica mişcă r i lo r ; cons t ru i rea de ­corului pe bază t r idimensională co res ­punzătoare organizaţ iei geometr ice u-mane ; folosirea volumului pentru o reală uti l izare şi valorif icare a spaţ iu­lui ; iată principii complec t necunos ­cute teatrului nostru. Şi vo rbesc de uti l izarea aces tor principii în chiar cadrul montăr i lor noas t re realist-stil i-zate şi nu mă gândesc , d o a m n e pă­zeşte !, îndrăzneţ , la real izări s intet ice sau abs t r ac te !

Vina, p recum am spus, a decorulu i nostru ca r e asistă străin la o acţ iune de ca re nu e legat decâ t prin s imbo­lică zugrăveală. . . Vina decorulu i ca re t i ranizează cu infinitul uşilor „ int răr i le" şi , ,eşir i le" personagii lor ce nu t rebue să se întâ lnească.

Vina, exaspe ran t de res t rânsei va­riaţii a spaţiului scenic între pă t ra t , t rapez şi sexagon e, ca toa te păca te le mari ale decorului de azi, dator i tă acestui pe rsonagiu complec t străin de teatru (introdus în organizaţia-i pe tim­pul mare i renaş ter i şi r ămas acolo ca un parazi t) , pictorul.

A c o l o unde numai un arhi tec t şi-ar avea locul, adică un om ca re să cu­noască va loa rea mater ia le lor , rapor tu l volumelor, cons t ruc ţ ia liniei şi ştiinţa dominărei spaţiului, acolo mişună azi zugravii.

Zugravii car i pen t ru a închipui utilă prezenţa lor de intruşi, mâzgălesc in culorile curcubeulu i fiecare cen t imet ru de pânză iar când au pre tenţ ia de in­

te lec tua l i ta te întind alegoric fresce pen­tru lămur i rea subiectului .

A ş a privit, decorul teatrului nos t ru dă, na tura] , impres ie de deşănţa tă ri­sipă, de hipertrófica însemnăta te când, în rea l i ta te , abea există. Fi indcă în loc să fie uneal tă ajutătoare actorului şi textului e o i lustrare a piesei şi o ce ­lulă (fie şi de poleială) pen t ru ac tor .

Dar , veţ i zice, nimeni nu poa t e mai b ine şti spaţiul şi cad ru l în car i t r e ­bue să se mişte personagi i le , în car i se desfăşoară fapta decâ t cel c a r e le face să se mişte , cel ca re desfă­şoa ră fapta : regisorul .

A v e ţ i drepta te . . . nimeni d e c â t re ­gisorul.

S. Eliad

P. S. Dar deşi teatrul , se zice, e sinteza tuturor artelor, pen t ru funcţia de regisor talentul se lec t şi s tăpâni rea chiar superficială a meser i i lor în atin­gere cu spectacolul , nu-s încă obli­gatorii. Şi dec i pen t ru l iber ta tea d e co labora re e un d rep t în pic ioare încă. Cunosc în ţară, un pictor cu simţul cons t ruc t iv : M. H. Maxy şi un arhi­tec t to tdeoda tă şi pictor : M. Iancu. De ce regisorii noştrii nu le-ar c e r e co labora rea cu un c e a s mai d e v r e m e ?

S. El.

BIBLIOFILA prezintă o expoziţie permanentă de reprodu­ceri artistice după tablourile pictorilor vechi

şi no i :

Lionardo da Vinci Cezanne Rafael Tizian Michel Angelo Rubens R e m b r a n d t Botticelli Düre r Holbein

Van Gogh Renoi r Degas Chagall Matisse Picasso F ranz M a r c Liebermann

A Q U A F O R T E - G R A V U R I — XILO-G R A F I I - L I T O G R A F I I - E S T A M P E J A P O N E Z E ORIGINALE, T O A T E ÎN T i R A J E „ A V A N T L A L E T T R E " ŞI

S E M N A T E DE ARTIŞTI

P I C T U R A — A Q U A R E L E — DESE-N U R I DE M Â N Ă

Merica Râmniceanu: NAOS din Biserica Sf. l\licolae"(Crângurile de jos).

Săptămâna filmului şi a discului*)

Citiţii şi răspândiţii

CONTIMPORANUL

Coboară pes te întinsul alb al ecra­nelor, o linişte ce se v r ea negusto­rească, pen t rucă a rareor i , un film bun vine să tulbure sfânta armonie a me­diocrităţii .

Dela romanele foileton ale lui Mau-rice D e k o b r a c h e m a t e că t re un des ­tin cinematografic tot atât de ş ters p recâ t cel al opere i l i terare , până la scenari i le abil imitate după romane cunoscute , dela care n ' au reţ inut decâ t numele ce lebru al autorului şi titlul cunoscu t al lucrării , a ra reor i câ te un film ce ne-a tulburat .

A n a Karenin , pe drep t întitulată Love, pent rucă filmul s'a depăr ta t mult de roman , a fost o rea l i za re nedemnă de succesu l a v u t ; tot aşa şi Volga... Volga altă poves t i re ce voia să amin­t ească pe S t enka Razin, ţă ran răzvră­tit, în apa ren ţa unui artist ca Ada l -ber t v. Schlet tov, căruia o del icate ţă f irească spiri tuală şi fizică îi s t ă tea obs tacol întru e v o c a r e a acestui per­sonagiu. Mai bănuim că filmul Volga.. . Volga n 'a fost p rezen ta t în ediţ ia lui originală ; incoheren ţe , lipsuri, mici n e ­înţelegeri dădeau peliculei în desfă­şurare , o lipsă de senz arbi t rară , că­reia î se mai adăoga, din vina regi-sorului, un ac t de opere tă , cel de al doilea, în c a r e Rudolf Klein Rogge e ra direct ridicol.

Cu Sheherazada, păşim în aşa zisul domeniu al basmului , căruia regia ger­mană şi nici p r i cepe rea vreunui „spe­cialist" indigen n 'au ştiut adăuga fil­mului c e e a c e , congeni ta l , îi l ipsea. O înce rca re neizbuti tă , pent rucă n 'a lip­sit, vădită , conces ia făcută publ icu lu i : t ransformarea unui film dc ar tă in-t r 'unul de r andamen t .

O pel iculă slabă, poate cea mai s labă cu Harold L l o y d : Eroul, sau cum l 'au numit Germani i , Harold, de r Pechvogel . Pe ici, colo, ca nişte amin­tiri, fâşii s t ră luci toare din „gaguri" ce a l tădată au făcut delictul specta tor i ­lor. Wings, în c iuda unei r ec lame sgomotoasă dar nepr icepută , monta t cu a c e a voită forţă amer icană , nu ne-a putut face să uităn. del icata rea­lizare a lui Maur ice Tourneur cel exi­lat din ţara lui, din pricina intrigilor, in R u s i a : Echipagiul, după romanul îndeajuns de cunoscut al lui Joseph Kesse l .

Clara Bow, este după câte ştim, în A m e r i c a o s tea de măr imea întâia ; nici cei 15.000 de dolari pe care-i p r imeş te lunar, nici anumite legături cu şeful trustului cinematografic , nu ne vor convinge că es te în t r ' adevăr o femeie talentată .

In schimb, dacă t r ecem pes te c e e ­a c e l ipseşte ca lumină, ca atmosferă şi spaţiu, ca peisagiu, şi ne mulţumim cu minunatul joc al in terprete i , t re ­bue să semnalăm pe Dolores del Rio. Titlul f i lmului: Iubirea e un copil pribeag, nu in te resează decâ t docu­mentar .

Mai semnalăm jocul şi e locvenţa ce ne s t â rneş te e n t u z i a s m u l ; ne for­ţează la o recap i tu la re a tu tu rc r so­

coteli lor ce am a v e a cu ceilalţi oa­meni : la o cont inuă dorinţă de a ne pune în mişcare . Un fel de activism perpe tuu . Este jocul fierbinte al lui Douglas Fa i rbanks , ac tor căruia ro ­mant ismul deşi întârziat, îi c r ează o aureolă de erou şi cava ler .

Le Gaucho , (în care linia de piatră a corpului interpretei , a c e a Lupe Ve-lez, de ca r e ne -am apropia t în ima­ginaţie, se tâ reş te în noi, fulger ce spintecă med ioc r i t a t ea peisagiuiui fe-menin), r e a d u c e tot c e e a c e pagini grele de întâmplare ne-au sugera t fără să ne d e a admirabi la imagină vizuală a omului în continuă luptă, pent ru glorie şi femeie.

Cu Emil Jannings , m a r e p reo t al ecranului , păşim într 'un domeniu in­grat. In scenar iu plin de melodramă până la neverosimil , până la ridicol, se întinde p r ecum oumbră de gorilă uriaşă, mas iva figură a celui mai m a r e actor .

Pes te tot suflul tea t ra l care-1 îm­piedică încă, t rece totuşi fiorul artei

adevă ra t e a cinematografului . *

Ne aba tem şi sărim doar pâr leazul ce învec inează cinematograful de gra­mofon. Doi vecini ce s'au încumetr i t ca să dea cinematograful vobitor. Până la o inventar iere , ce ne propu­nem cât mai neîntârziat , a noului ve ­nit, voim să însemnăm aici placa în care v o c e a Sophiei Tucker , c e a ră­masă încă dela Some of thes days (C) ne înduioşează, până la t r is teţe : A yddische Mamme. Sunt pe ace laş disc două versiuni : una engleză şi una yddisch. Câtă melancol ie în acea melopee , căre ia vocea in te rp ie te i şi senzul adevă ra t al cuvinte lor îi adaugă o frumuseţe ce nu ne dă p a c e . La pian Ted Shapi ro .

Deşi mai veche , totuşi o însemnăm, pent rucă Gershwin , unul din sfinţii jazzului ii da to reş t e unele amintiri : e vorba de Just a memory, un disc bo­gat, p r ecum unele peisagii în vegeta­ţie. Ne trezim în câmpul muzicii , în ca re saxofonul se plimbă cu mâinile în buzunar , ş t rengăreş te , în t imp ce ins t rumente le celelal te , spr inţare , se întrec în a-i face cur te . Autor i i mu­zicii sunt t r ini tatea de Sylva-Brown-Handerson , iar interpreţi i , Casa Lopez . Orches t ra , condusă de faimosul Vin-cent Lopez. (B). Cor vocal , surpriză în interior.

Dela Edua rdo Bianco, şeful de or­chest ră al argentinienilor rătăciţi în sala Odeon , ne -a rămas între a tâ tea altele, pe c a r e l e vom aminti a l tădată. La Cumparsita (O), j n tango răscoli­tor, în care e leganţa viorii a l te rnează cu şerpuitul acordeoane lo r . Pianele , căci sunt două, picură argint pes te feerie.

Vom urmări aici, regulat, mersul celor două manifestări : filmul şi discul.

El Chaucho

Pentru plăci : (O) înseamnă Odeon ; (B) Brunswick ; (C) Columbia.

Provocarea cititorului. Noi kt „Contim­poranul*, croisem începutul unei mari opere de nivelare a terenului literar ancombrat de morminte falşe şi de monumente funebre cărate noaptea în oraş, pe străzi, în aca­demii şi printre distracţii. Acolo am putut constata un fenomen, care contează enorm în viaţa mea şi a iubitului meu prieten Serglu Dan, un fenomen mimetic care ar fi compromis o foarte idealistă mişcare ames­tecând conform cu o anarhică tradiţie, făina cu taratele. Ceeace noi socoteam o prerogativă a inteligenţii şi un lux al ei, atitudinea de frondă vre"u să zic, ne-a apărut nouă la un moment reprodusă în mii de forme, ca o ieftină poză de imitat. In toată ţara, toţi ignarii, toţi inculţii, toti suficienţii ce nu puteau să scandeze un vers de Virgiliu sau unul de Homer, toţi debilii intelectuali au văzut falş în opera începută de noi o prescurtare a culturii lor. Entuziasmul şi adeziunea lor ameninţă să compromită mişcarea.

Am spus acest lucru, silit de sinceritatea pe care mi-o solicită statornicul nostru amic Ion Vinea şi mai mult ca să pot afirma categoric aparentul pa adox că singura con-diţiune de isbutită a unei ideologii este să nu-şi grăbească recrutarea adepţilor. Să nu dorească succesul. Să nu-şi recompenseze cititorii prin nimic.

Este exact ceeace vrem cu toţii să facem în această publicaţie.

Democraţia aceasta generală progresivă este aceea care a înclinat pe scriitor înspre public. Adevărul e că publicul nu există pentru scriitor şi concesiunea iui e lăsată prin urmare în neant, coborând cugetarea ia uzul calfelor, ascunzând secretele reflexiei în laşitatea aceasta devenita imperativ social.

Aşa dar nu curaj vreau să promit citito­rilor acestei rubrici, cât doar intrasigenţâ ; nu rezerva, cât politeţa ; nu obiectivitate, cât sinceritate.

Noi, cei de aici, suntem, ca şi mai înainte, de opinia netă că o operă nu scuză un scriitor. Scriitorul şi opera sunt entităţi separate şi independente, ca pantoful şi piciorul. Nu ne place vrajba şi polemica stearpă. Asta rămâne apanajul câ'orva acrite rămăşiţe învinse de viaţă şi de spaima dis­proporţiei lor cu geniul universal Nu lansăm manifeste şi nu facem promisiuni.

Credinţele şi ideile noastre sunt, în defi­nitiv, un dar gratuit pe care-1 facem citito­rului, nedatorindu-1 nimănui.

Dar cititorul e pervers. Cititorul s'a do­vedit inferior, acela căruia îi place să ci­tească inelegante şi abjecţiuni proferate uneori cu dreptate înaintaşilor.

Să ştie acest cititor că nimic în cultura acestui neam nu e de dispreţuit şi că orice opinie curentă de revistă sau de conferinţă nu-1 scuteşte de a face el însuş incursiuni in materie pentru ca, aşa cum scrie Ion Vinea „să încerce şi să se convingă".

Aş vrea să spun, iarâş cu destulă delica­teţă, acest adevăr de nuanţă, că revistele literare au devenit o primejdie în sensul că ele oferind adevărul pièce-à-pièce nu mai pot reconstitui mozaicul din care piesele au fost deplasate. Să ne înţelegem : revistele nu vând cultură.

O revistă nu poate fi culturală. Culturală e numai cartea şi şcoala. Aici e echivocul care ar putea prejudicia „Contimporanul" şi din care noi trebue să eşim. Arta ce se face aici, a fost luată de mulţi drept o cultură, deaceea apar astăzi în ţară o seamă de reviste de „avantgardă" pe cari nu le recu­noaştem plăsmuite din substanţa noastră cerebrală şi sufletească şi cărora le trimitem astăzi apelul călduros de a reveni la ordine.

După aceste indispensabile explicaţii, pro­gramul nostru se profilează lesne, şi sunt scutit de a mai promite ceva.

Romulus Dianu

Vorbe de soldat. In colecţia catolica, Les Paroles du XX siècle (Figuière-Paris) a apărut recent o carte mică : Paroles de Soldat, semnata de Mareşalul F. Foch. E opera săracă în cuvinte a omului de arme, a eroului de profesie, care a privit cu ochiul său cavaleresc teatrul aerului prin care sbura moartea, teatrul sub-pământului, unde egal-mente stăpânea recea fantomă amanta a soldaţilor prea îndelung adormiţi, şi a spus cuvântul său uman despre cea mai neumană invenţiune : răsboiul.

Marcel lancu : Casa Lambru.

Acest general-sojdat, căruia îi rămâne o bogată legendă, c iede sincer că războiul e un lucru groasnic. Asta e opinia lui ca mi­litar. Dar din studiul aprofundat al civiliza­ţiilor, din cunoaşterea minuţioasă a sufletu­lui omului, ca şi din ciocnirea multelor ide­aluri contrarii de care e străbătută lumea, el ştie că moartea frumoasă a răsboiului nu poate fi exilată şi transformată în vânătoare prin parcuri. El ştie că singurul argument al războiului modern e actul de forţă. „Nu­mai după ce ai decapitat pe adversar prin bătălie, după ce l'ai extenuat prin urmărire, discuţi cu el".

Asta pe cât pare de odios pe atât e de etern şi de uman. Foch, ca soldat, e con­ştient că idealurile ăzboiului au fost modi­ficate de pacifişti şi de diplomaţi. Răsboiul naţional nu va mai fi posibil. Revendicările naţionale se vor rezolvi în curând pe cale de discuţie. Masacrele se vor face pentru civilizaţie şi în general pentru acele idealuri cari, scriptic, au stat şi la baza revoluţiei franceze: independenţă, şi libertate.

Dar umanitatea îşi va cultiva calităţile de milă şi de caritate, creind o spirituali­tate nouă. pe terenul consecinţelor oricărui război, şi]una din aceste consecinţe impresi­onante este imensul spital în care se trans. formă încet încet, tot ariere-îrontul.

In 1918 in Franţa numărul spitalelor spo­rise cu cifra de opt sute două, adică cu şapte­zeci de mii de paturi la care se adăogau cele şaptezeci de mii de infirmierii din gări, prin cari au trecut spre viaţă ca şi spre moarte şapte sute optzeci de mii de răniţi.

Aşa se termină lucrurile şi civilizaţiile. Foch crede că după război omenirea putea să înceapă numărarea anilor iarăş dela anul 1.

R. D.

Marya Kasterska şi Polonia. In ediţiile lui Ernest Linoux a apărut o carte fermecătoarei scrisă de o veche cunoştinţaţa noastră, d-na Marya Karsterska: Legendes et conres de Podktvhie, cu o prefoţă de marele ideolog catolic Louis Artus.

Această interesanntă femee Marya Kars-terskaa care ascunde peste o delicată per­cepţie a lucrurilor, un sensibil şi inteligent simţ al misterelor creştine a adunat, pentru a-şi servi patria, tot ce are mai frumos spi­ritul şi inima polonă şi dând acestor filoane ce se continuă prin ea din proîunziunea veacurilor şi a raselor, forma creaţiei per­sonale, le-a tradus franţuzeşte într'o carte de înalt interes şi de curată desfătare. Este, spun asta pentru distinşii mei cititori, o operă căreia i se cuvine altă atenţia decât cea acordată automat muştelor de aur car* încurcă raza ochiului nostru înspre apusu' civilizat.

Ştiu câtă risipă de energie manifestă Marya Kasterskri pentru Polonia.

într'o convorbire pe care am avut-o cu d-sa, am văzut-o isbucnind aproape în plâns, cu un entuziasm sublim, atânci când mi-a vorbit de patria sa, a cărei ambasadoare culturală este. Eram umilit şi deconcertat, Patriotismul acesta luminat de un întreg sistem filoso'ic doctrinar până la Barres» Nietzche şi Maurras, nu bănuiam că poate lua de circomstanţă forma elegantă a unei politici de expansiune culturală ca aceea întreprinsă de buna scriitoare.

Şi nu vedeam în jurul meu pe nimeni care sâ-i semene în aspiraţii, şi care fără învestitura oficială să aducă pe acest tărâm servicii patriei, de o atât |de însemnată şi nerăsplătită importanţă. Azi citesc cartea Maryei Kasterska E, fără îndoială o artistă şi o diplomată în acelaş timp. Asta serveşte *n timp de pace o ţară, cât o întreagă ar­mată în răsboi. Şi nu pot trece sub tăcere acest lucru. Vă rog continuaţi lectura prin­tre rânduri.

R. D.

Bisognia di spularc. într'unsiar de după amiază am citit, nu de mult, un articol a-proape anonim, — întru cât era iscălit C. Noica — în care d. T. Arghezi era depre­ciat cu facilităţi polemice lamentabile.

Nu mi-e displăcut decât iscălitura. Bănu-esc că pot fi în România câteva milioane de Noica şi cărora nu le place T. Arghezi. Dar ziarul căruia, îi presupun un monitor critic, nu e obligat să publice impresiile ci­titorilor lui obscuri şi în fond, sinceri

Dacă monitorul critic al gazetei are în­tâmplător aceleaşi opinii ca şi cititorii ei — ceeace nu e deloc anormal, — atunci e o laşitate să laşi pe cititor să semneze, când ai putea semna dumneata, scriitor.

E urât şi condamnabil să arendezi pe oricine să arunce cu pietre într'o grădină păzită. Căci în general stimăm pe oameni atâta cât stimează şi ei pe alţii.

R. D.

„Sur un orgue de Barbarie" de Carlo Suarès. încă un Suarès. Se scuză, este pu­ţin timid. Nu poate să fie ruda lui André Suarès, pentrucă André Suarès este un pse­udonim ; nu este cu atât mai mult, rudă cu Georges Suarez, al cărui nume se termină cu un „z". N'are nici o rudă, şi literare cu atât mai puţin. Nimeni nu-1 cunoaşte, nu se ştie de unde vine.

L'au găsit în toamna lui 1927 într'o du­gheană, în Avenue de l'Opera. N'avea nici cel mai mic semn exterior care ar fi putut servi de semnalment. Aproape ca toata lu­mea, purta lunete şi avea un manuscris sub braţ. Nu ştia nimic nici de el însuşi nici de manuscris. îşi ştia exact numele şi titlul ma­nuscrisului, întrebat, răspunse că tocmai se născuse în 1927, că nu avea deci nici vârstă,

nici trecut. Declară că nu ştie locul naşterei, nici luna, n'are rude, staie civila, nu apar­ţine nici unei ţări, nici unei naţionalităţi, sau rase, nici unei religii, n'are nici o cre­dinţă.

Se găsea în avenue de l'Opéra după ce în­tâlnise o „orgă de barbarie" apocaliptică. Flaş­netarul ¡1 iniltratase teribil, apoi îşi dădură seamu amândoi că erau aceiaşi persoană, încă foarte cotonogiţi de loviturile pe care şi le dăduseră, aceşti doni eroi, confundaţi într'unul singur, auziră un apel, un S. 0 . S. desperat. Era Dumnezeu, pe moarte. Se pre­cipitară, înfruntară o mie pe pericole pentru a-1 salva... îl salvară... şi bâgarâ de seamă că Dumnezeu era tot ei : el.

Această operă de salvare fu naşterea per­sonagiului în chestiune : autorul acestei cărţi El este acum foarte ocupat : două manus­crise in preparaţie, şi altele încă ce vor urma ; o revistă „Cahiers de l'Etoile", la care este unul dintre fondatori şi redactori, îl absoarbe deasemeni, mult.

„Am deja mulţi prieteni, zice el, în per» soana lui Krisnmamurti : el este nenumărat şi insesizabil ca rouă ; în toate dimineţile este peste tot, şi dispare numaidecât".

, Cine-Ville" de Ramon Gomez de la Se­rena. — Un negru, bacalaureat în ştiinţe şi limbi străine, vizitează expoziţia universală, închis în ea, seara, din nebăgare de seamă, iese a doua zi şi îşi redactează impresiile, împreună cele de zi, oferite pubilicului, şi cele de noapte, în care se agită manechi­nele pe cont propriu. E un reportaj cu obi­ectiv profund, care te desfată, te agită şi câteodată stârneşte un ..bravissimo".

E îutreg Ramon, inaccesibil ameţelii sica-pabil să se aşeze pe paratrăsnetul turnului Eiffel, pentru a rezolva probleme de vorbe încrucişate, ale cărar soluţii le cunoaşte.

Willi Baumeister (Academ. Verlag Dr. Wedekind) .

Werner Qrăff a strâns într'un volum opera încă în devenire a unui pictor de seamă» Fără multe comentării cu câte-va cuvinte introductive se poate cuprinde orizontul s i-ritual al picturei moderne. E o adevărată expoziţie, albumul acesta de 60 de repro­duceri şi una reproducere în 4 colori.

Cahiers d'art N. 9 apare pentru încheerea anului 28. Un studiu Subtil de Christian Zervos despre studiile în opera lui Seurat cel mai profund diutre fost impresionişti. 0 cronică ilustrată comparativă între opera sculpturală germană şi franceză: Maillol—Le-hurbruk. Arhitectura e representata print'un studiu critic despre un sanatăriu din Hilver-sum. Un pro şi contra între necesitatea lumi-nosităţii şi exagerările formale. Ni se pre-sintă un maestru al picturei belgieen : Tretz V. d. Berghe. Operă ciudată şi mai ales picturală.

Cititi : A mon gré de René Glotz, (Paris, Au sans Pareil) ; O carte fermecătoare prin poe­zia ei delicată şi pătrunzătoare.

CITIŢI R E V I S T E L E : Les Cahiers d'art Paris Revue Européene Paris Der Sturm Berlin Horizont Brno Les Cahiers balges Bruxelles Arhttecture vivante Paris

B I B L I O F I L A L I B R A R I A INTELECTUALILOR

Cărţ i E s t a m p e A n t i q u a r i a t BUCURETI STR. WILSON No. T

( IN P A L A T U L F U N D A T I U N E I C A R O L I )

2495. — Tipografia „OLTENIA", Strada Imperială No. 1, Bucureşti Auministraţia: TRINITÄTEI 31 Redacţia: BATERIILOR 4