UNIVERSITATEA „STEFAN CEL MARE” SUCEAVAFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICA

MAXIM IONUT FINANTE-BANCI

AN II, grupa 3

Trasaturi ale contractului de asigurare.

Asigurarea pentru a putea fi operationala trebuie sa primeasca un aspect juridic. Aceasta forma o confera contractul de asigurare, care constituie "legea partilor" precum si legea propriu-zisa care emana de la puterea legislativa. Prevederile contractului de asigurare au fost legiferate prin Codul Comercial. In anul 1995, dipozitiile referitoare la contractul de asigurare si „despre asigurarea contra daunelor” au fost abrogate prin legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

Contractul de asigurare este actul incheiat intre asigurator si asigurat, la asigurarile facultative, care prevede obligatia asiguratului de a plati o prima asiguratorului si obligatia acestuia din urma de a prelua asupra sa riscul producerii unui eveniment, platind asiguratului sau beneficiarului indemnizatia prevazuta in acest caz. Contractul cuprinde si alte obligatii aleasiguratorului si asiguratului.

Dupa cum apreciaza unii autori, contractul de asigurare are doua functii:- introducerea riscului intr-o mutualitate, in sensul ca, desi ramane individual, riscul este contopit intr-un ansamblu, in simbioza cu celelalte riscuri admise;- stabilirea unei legaturi individuale intre societatea de asigurare si purtatorul riscului, prin acordul de vointa dintre ei.

Specificitatea mecanismului de asigurare si complexitatea clauzelor pe care fiecare parte doreste sa le impuna determina existenta unui contract de asigurare de o complexitate mai mare. Caracteristicile principale ale contractului comercial folosit in asigurari sunt:

1. Contract consensual, se incheie valabil prin consimtamantul ambelor parti. Contractul este valabil din momentul in care asiguratorul si asiguratul si-au exprimat acordul de vointa cu privire la continut.

2. Contract sinalagmatic, datorita faptului ca partile contractante isi asuma obligatii reciproce si interdependente. Astfel, asiguratul se obliga sa faca declaratii de risc exacte, in atentia asiguratorului atat la incheierea contractului, cat si la producerea sinistrului; totodata asiguratul se obliga sa plateasca primele de asigurare datorate. La randul sau asiguratorul se obliga sa acopere riscul asiguratului, in cazul producerii acestuia, acordand indemnizatia cuvenita. De mentionat este faptul ca asiguratorul o sa-si duca la indeplinire obligatiile pe care le are numai in cazul in care asiguratul si-a onorat obligatiile contractuale. In caz contrar, asiguratul decade din drepturi, cand contractul ramane valabil pentru o suma asigurata mai mica.

3. Contract aleatoriu, este determinat de aspectul prin care la incheierea acestuia, partile nu cunosc existenta sau intinderea exacta a avantajelor ce vor rezulta pentru ele din contract. Aceasta se datoreaza faptului ca obligatiile ce revin asiguratorului si asiguratului depind de un eveniment viitor si incert. Evenimentul comporta pentru fiecare dintre parti, o sansa de castig sau un risc de pierdere. Caracterul aleator este esential la contractul de asigurare. In conditiile in care evenimentul aleator pentru care se solicita incheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de catre parti, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv putand sa fie acoperit cu certitudine de catre asigurator.

2

4. Contract cu titlu oneros, prin care fiecare parte urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie in schimbul obligatiei ce si-o asuma. Contractul de asigurare presupune, astfel, o obligatie pentru amandoua partile. Obligatie care este necesar a fi bazata pe o moralitate si sinceritate bilaterala sintetizate intr-un interes comun. Asiguratul beneficiaza de protectia pe care i-o ofera asiguratorul. Asiguratorul preia asupra sa riscul asigurat - dar nu in mod gratuit - in schimbul unei plati sub forma primei de asigurare sau a cotizatiei, dupa caz.

5. Contract succesiv, se esaloneaza in timp. Asiguratorul se angajeaza sa acopere un anumit risc o perioada foarte lunga de timp (exemplu, in cazul de asigurare a contractului de deces pe o perioada nelimitata) cu plata anuala sau subanuala a primei sau o perioada scurta de timp (pe timpul duratei unui zbor aerian intre doua puncte geografice) cu plata integrala a primei la incheierea contractului.

6. Contract de adeziune, este redactat si imprimat de asigurator, iar asiguratul nu poate decat sa adere sau nu la conditiile impuse. Pentru asigurarile care prezinta o importanta deosebita, mai ales la asigurarile de bunuri de valori mari, asiguratorul elaboreaza un proiect de contract (o oferta) pe care o negociaza cu viitorul asigurat dar in limitele unor conditii impuse de actuari.

Actuariatul este definit prin totalitatea operatiunilor si normelor financiare pe baza caroroa, folosindu-se teoria probabilitatilor si a statisticii matematicii, se efectueaza diferite calcule fianciare, mai ales in domeniul asigurarilor. Acuariatul, ca metoda stiintifica, fundamenteaza stabilirea primelor de asigurare in vederea realizarii echilibrului dintre venituri si cheltuieli, echilibru reclamat de principiul echialentei obligatiilor asiguratiilor cu cele ale asiguratorului si face posibila infaptuirea practica a functiilor si rolului asigurarilor.

Actuarul, este persoana care analizeaza datele statistice si elementele luate in calcul la prima de asigurare, fiind expert in evaluarea consecintelor financiare ale unor elemente incerte si viitoare. Actuarii raspund cerintelor lansarii unui nou produs de asigurare pe piata, justificand eficienta acestuia si impactul pe piata.

In cazul in care unele formulari din politele de asigurare nu sunt clare iar unele prevederi importante se pierd printre randuri, se poate ajunge la contestarea lor de catre asigurati, acestia adresandu-se instantelor judecatoresti sub pretextul ca si-au dat adeziunea la conditiile contractuale in necunostinta de cauza, ca au fost indusi in eroare de formularile lipsite de precizie etc.

7. Contract de buna credinta, presupune ca executarea acestuia sa se faca cu buna credinta de catre parti. Aceasta se bazeaza pe faptul ca asiguratorul prin obligatia pe care o are de a acoperi riscul contra unei prime trebuie sa fie informat corect de catre asigurat asupra cauzelor care au generat evenimentul deoarece pot exista cazuri in care aceste informatii nu pot fi verificate. In cazul in care se descopera ca informatiile au fost eronate, reaua credinta a asiguratului se va sanctiona intr-o maniera foarte severa. Legea, alaturi de contract, constituie o alta forma juridica de realizare a asigurarii.

3

Asigurarea ex contractului are la baza principiul voluntariatului, adica se incheie din proprie initiativa. Asigurarea ex lege are la baza principiul obligativitatii actionand in mod automat, fara consimtamantul prealabil al asiguratilor si fara incheierea unui contract intre parti din momentul in care bunurile cuprinse in asigurare au intrat in gospodaria unei persoane fizice sau in patrimoniul unei persoane juridice.

Incheierea contractului de asigurare

Legea nu se limiteaza sa impuna existenta unui contract scris, ci impune numeroase elemente celor care incheie contracte sau, dimpotriva, interzic altele, tot cu scopul protejarii asiguratilor de reaua credinta sau abuzurile datorate puterii economice a asiguratorilor.

Contractul de asigurare este valid daca sunt indeplinite o serie de conditii:

Partile sa aiba capacitatea de a contracta.Orice persoana poate contracta, daca nu este declarata necapabila de lege

Existenta consimtamantului partilor.Consimtamantul este valabil daca nu a fost dat prin eroare, obtinut prin violenta sau prin dol.

Existenta unui obiect determinat sau determinabil al contractului de asigurare.

Obiectul asigurarii este specific fiecarei ramuri de asigurare: de bunuri, de persoane, de raspundere civila.

Cauza contractului trebuie sa fie licita si morala.Un contract de asigurare este valid daca s-a incheiat fara incalcarea legii sau a bunelor moravuri. De aceea, nu se asigura activitatea de contrabanda sau nu se incheie contracte pentru bunurile rezultate din savarsirea unor infractiuni.

Oferta de asigurare.

Potrivit legislatiei privind protectia consumatorului beneficiarii serviciilor au dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incat decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cit mai bine nevoilor lor. In acest context inainte de incheierea contractului, asiguratorul este obligat sa informeze complet pe eventualul sau client asupra preturilor si garantiilor contractului avut in vedere.

Legea franceza, spre exemplu, prevede, ca asiguratorul trebuie sa inmaneze fiecarui client potential o fisa indicand pretul detaliat al garantiilor cerute si fie un exemplar din proiectul de contract, fie o informare precizand garantiile, excluderile si obligatiile asiguratului.

Din motive practice, informarea nu este ceruta pentru asigurarile pe o perioada scurta (de exemplu asigurarea bagajelor in calatorie) sau, dimpotriva, pentru riscurile profesionale cele mai importante („marile riscuri” din Dreptul

4

European al asigurarilor) ale caror garantii si tarife fac obiectul unei negocieri minutioase intre asiguratori si clientii lor.

Declaratia de asigurare

Declaratia (cererea) de asigurare este un document special elaborat de asigurator, prin completarea si semnarea caruia asiguratul isi manifesta vointa de a incheia contractul. Continutul sau este in asa fel conceput incat permite asiguratorului sa-si faca o imagine asupra manifestarii riscului si astfel sa decida daca accepta sau nu incheierea contractului, iar in caz afirmativ, ce prima sa solicite asiguratului. Declaratia de asigurare contine informatii referitoare la :

identificarea asiguratului: nume, domiciliu, sediu legal; obiectul de activitate; durata de asigurare solicitata; bunul sau persoana asigurata, cum sunt:

- localizarea bunului si alte date specifice fiecarui tip de contract (felul constructiei si materialele de constructie utilizate; date privind marfa transportata sau depozitata; traseul de transport si transportatorul; date privind identificarea autovehiculului asigurat: marca, tipul, anul fabricatiei, capacitatea cilindrica, numarul de locuri etc.);- varsta, starea de sanatate, antecedente medicale, iar pentru asigurari de accidente: mediul de lucru, profesia si ocupatia.

suma asigurata solicitata de asigurat; beneficiarul asigurarii.Analiza declaratiei de asigurare are ca finalitate acceptarea sau nu a

asigurarii si stabilirea marimii primei de asigurare. In unele cazuri, acceptarea asigurarii implica si verificarea pe teren a datelor cuprinse in ea precum si culegerea de date suplimentare, prin inspectia de risc.

Conform principiului bunei credintei, asiguratul potential trebuie sa faca in cerere declaratii complete si sincere, inclusiv privind manifestarea riscului. De asemenea, pe parcursul derularii contractului, asiguratul are obligatia de a informa societatea de asigurare cu privire la modificarea, fata de declaratia de asigurare, a unor date esentiale privind riscul cum ar fi celedin care rezulta agravarea riscului. Astfel, asiguratorul va putea modifica, in mod corespunzator, contractul.

Momentul incheierii si continutul contractului de asigurare

Contractul de asigurare cuprinde drepturile si obligatiile partilor, este emis de asigurator si constata acordul de vointa al asiguratului si asiguratorului. Contractul are forma scrisa, deoarece consimtamantul trebuie exprimat in scris, neputand fi dovedit cu martori. Forma scrisa se adopta deoarece:- dovedeste existenta contractului;

5

- face posibila stabilirea certa a unor elemente ca momentele incheierii, intrarii in vigoare, inceperii si incetarii raspunderii asiguratorului etc., constituind o garantie a indeplinirii obligatiilor partilor si evitand neintelegerile ulterioare.

Contractul de asigurare are doua parti principale. Prima contine clauzele tiparite, reglementand raporturile intre asigurat si asigurator, sub forma unui extras din conditiile generale de asigurare. A doua reprezinta partile neimprimate, care vor fi completate, dupa caz cu indicarea exacta a asiguratului, denumirea unor riscuri, suma asigurata, prima de asigurare, durata contractului cu mentionarea datei intrarii in vigoare a contractului, alte elemente specifice fiecarei tip de contract. De regula, contractul se intocmeste in doua exemplare.

Conditiile generale

Un contract de asigurare poate fi negociat in toate clauzele sale si sa faca obiectul unei redactari adaptate integral scopului sau, sub rezerva, bineinteles, a interdictiilor si mentiunilor obligatorii de ordin public stabilite de legislatie. In asemenea cazuri, complexitatea garantiilor, marimea valorilor in joc, caracterul unic al proiectului, competenta profesionala a factorilor de decizie, a partilor in contract si a intermediarilor lor, si suma de platit justifica o redactare speciala a unui contract de asigurare in intregime „pe masura”. Dar, in imensa majoritate a cazurilor, redactarea integrala a unui contract pentru fiecare asigurat ar antrena costuri prohibitive si riscuri de greseli prejudiciabile atat asiguratului cat si asiguratorului. Din motive evidente de securitate si economie, asiguratorii tiparesc in avans, pentru fiecare categorie de riscuri, documente contractuale numite „Conditii generale”.

Subscriitorii vor dispune astfel de „Conditii generale asigurari de autovehicule CASCO”, „Conditii generale pentru Transport - CARGO”, „Conditii generale in caz de incendiu” etc..

Aceste documente precizeaza conditiile valabile pentru toate contractele din aceeasi categorie de asigurare, cu respectarea, evident, a cerintelor legale. Ele trebuie, in special, sa defineasca: riscurile acoperite; excluderile; obligatiile partilor; dispozitiile referitoare la daune; regulile de competenta si de prescriptie in caz de litigiu.

Pentru a usura lectura Conditiilor generale, asiguratorii se straduiesc sa adopte un limbaj simplu, ceea ce nu este intotdeauna usor tinand seama de cerintele legale si de caracterul juridic al contractului insusi. Conditiile generale sunt adesea completate de o tabla de materii si un lexic al definitiilor utile. Mult timp, din spirit de economie, asiguratorii s-au straduit sa comprime textele complexe ale Conditiilor generale scriindu-le cu caractere foarte mici pe o singura foaie simpla sau dubla, ceea ce facea lectura deosebit de plictisitoare si de confuza pentru asiguratul non-jurist. In zilele noastre, s-a luat hotararea sa fie facute sub forma de carti mici sau brosuri colorate care sunt cu siguranta mai atractive.

Conditiile generale sunt in mod normal redactate si tiparite de fiecare companie de asigurari pe propria-i raspundere. Pe numeroase piete, totusi, Conditiile generale pot sa fie ori impuse de Puterile Publice care interzic indepartarea de un text-tip regulamentar, ori redactate pentru profitul comun al membrilor sai de catre o asociatie profesionala care le va tipari si difuza tuturor asiguratorilor membri ai organizatiei.

6

In multe tari, cum este si cazul Romaniei, textul Conditiilor generale trebuie sa fie controlat si aprobat de Autoritatile de supraveghere a asigurarilor inainte de difuzarea sa pe piata. In acest caz, data autorizarii figureaza in contract. In alte tari si acesta este sistemul care tinde astazi sa prevaleze, companiile de asigurare trebuie sa prezinte Autoritatilor Conditiile generale pe care le utilizeaza, pentru un control de legalitate a posteriori. Documentele vor fi modificate in cazul in care Autoritatile ar avea observatii de facut.

Conditiile speciale

Este vorba despre un document imprimat inainte sau dactilografiat care serveste drept anexa la Conditiile generale ale unor contracte pentru a le adapta la caracteristicile unor subcategorii de riscuri. De exemplu, ca anexa la Conditiile generale pentru Incendiu, pot exista Conditii speciale pentru institutiile de invatamant, spitalicesti, imobilele foarte inalte, etc. Ca anexa la Conditiile generale Multi riscuri pentru Comercianti si Producatori, pot exista Conditii speciale pentru Proprietari de Hoteluri si Restaurante, Bijutieri, Pompe de benzina si Ateliere de reparatii auto, etc.

Conditiile speciale pot sa se abata de la lege in anumite puncte ale Conditiilor generale pentru a le adapta la grupa de riscuri careia le sunt destinate. Ele nu pot totusi sa se abata de la clauzele de ordin public impuse de lege.

Conditiile particulare

Daca Conditiile speciale nu se gasesc in toate contractele, nu este acelasi lucru pentru Conditiile particulare care constituie singurul document semnat de comun acord de asigurator si asigurat si care sunt dovada existentei contractului de asigurare.

Conditiile particulare sunt in parte tiparite anterior si completate cu mentiunile indispensabile personalizarii garantiilor, pe calculator, prin dactilografiere sau chiar cu mana :

-numele si domiciliul asiguratului si, daca e cazul, ale intermediarului;-definitia lucrului sau a persoanei asigurate;-natura riscurilor garantate;-data de aplicare si durata contractului;-suma totala a garantiilor si francizelor eventuale ca si bazele de

indexare, daca e cazul;-cuantumul primei si data platii;-obligatiile particulare eventual impuse asiguratului (masuri de

prevenire, declaratii periodice etc)Conditiile particulare sunt stabilite in atatea exemplare cati semnatari,

adica cel putin doua (pentru asigurat si asigurator), trei daca este un intermediar.

Conditiile particulare pot contine clauze care se abat de la Conditiile speciale si de la Conditiile generale in afara de clauzele de ordin public impuse de lege. In caz de contradictie, Conditiile particulare prevaleaza asupra Conditiilor generale si speciale.

7

Conditiile particulare trebuie sa precizeze fara ambiguitate ce documente au fost inmanate asiguratului pentru a constitui ansamblul contractului: nota informativa sau proiectul de contract, Conditiile generale precizand bine referintele, Conditiile speciale si eventualele anexe.

Clauzele tip

Contractele de asigurare contin uneori clauze anexe Conditiilor generale sau speciale si care sunt destinate sa limiteze sau sa modifice, chiar sa excluda,anumite garantii. Aceste clauze pot fi proprii unui contract precis si constituie atunci anexe la Conditiile particulare. Dar ele sunt adesea inserate in toate contractele, cel putin in acelea acoperind anumite categorii de riscuri. Aceasta insertie poate sa depinda doar de vointa asiguratorului care a hotarat sa-si modifice politica de subscriere. Asteptand sa fie imprimat un nou stoc de Conditii generale, o clauza modificatoare a textului vechi este inserata in toate contractele, inclusiv in portofoliu cand este posibil.

In alte cazuri, clauza rezulta dintr-un acord de piata sau din sugestia unui organism profesionist.

In sfarsit, in anumite cazuri, Administratia Publica poate face obligatorie introducerea uneia sau alteia din clauze intr-o intreaga categorie de contracte. De exemplu subventionarea primelor la asigurarile agricole potivit legii. In Franta, o clauza-tip de bonus-malus a devenit obligatorie pentru contractele de asigurare auto; protectia anumitor contracte a fost extinsa obligatoriu la catastrofele naturale,apoi la atentate. Asteptand ca noi Conditii generale cu dispozitiile legale sa fie puse la punct si tiparite, clauze –tip au fost inserate in contracte.

Clauzele si anexele care se adauga celorlalte documente contractuale complica lectura si intelegerea unui contract de asigurare, cu atat mai mult cu cat anumite clauze pot anula complet sau modifica profund unele dispozitii din Conditiile generale.

Pentru claritatea Conventiilor si pentru o mai mare incredere intre asiguratori si clienti, este util sa se limiteze folosirea unor clauze anexe numai la cazurile inevitabile care ar trebui sa fie intotdeauna exceptionale.Se pare totusi ca, din acest punct de vedere, anumite piete au obisnuinte greu de modificat. Asiguratorii englezi, de exemplu, emit, in unele cazuri, contracte atat de voluminoase si complexe pe care doar specialistii ramurilor in discutie le pot intelege cu adevarat.

Certificatele de garantie provizorii

Aceste certificate, numite si Note de garantie sau, in societatile mutuale, buletine de adeziune provizorie, sunt un document care constata ca o garantie provizorie este acordata de asigurator cu efect imediat si pentru o durata limitata. Certificatul provizoriu de garantie permite imediat garantarea unui risc asteptand sa poata fi redactat contractul definitiv sau completat studiul riscului.

El este emis cu conditia varsarii unui acont din prima definitiva si pentru o durata scurta nedepasind o luna sau doua. Pentru a evita orice contestatie

8

asupra inceputului garantiei, asiguratorul poate utiliza un aparat autorizat care dateaza (imprima data si ora).

Daca certificatul de garantie provizoriu este eliberat in momentul cand partile erau de acord asupra tuturor elementelor contractului si in asteptarea documentelor definitive, el angajeaza asiguratorul ca si asiguratul care nu poate refuza sa semneze un contract legalizat cand va fi redactat.

Dimpotriva, daca certificatul de garantie provizoriu a fost amanat asteptand studiul complet al riscului, si mai ales al stabilirii tarifului sau, el nu constituie decat un acord temporar si nu angajeaza partile dincolo de data fixata.

Actele aditionale

Un act aditional este un document semnat de cele doua parti care indica modificari aduse contractului initial.

Cand un contract este stabilit pentru o durata lunga sau cand este innoit prin tacita reconductie (in aceleasi conditii anterioare) timp de mai multi ani, poate deveni necesar, la initiativa asiguratului sau a asiguratorului, sa se modifice anumite dispozitii, de exemplu:- o schimbare de adresa a asiguratului sau a riscului asigurat;- o schimbare de masina;- o marire a primei ca urmare a unei agravari a riscului sau a unei schimbari de tarif;- o crestere a unor garantii.

Se emite de asemenea un act aditional cand contractul este reziliat inaintea scadentei prevazuta initial.

Majoritatea legislatiilor obliga asiguratorul sa raspunda intr-un termen scurt cererilor asiguratilor care doresc sa-si modifice contractul prin act aditional. In Franta, absenta raspunsului in cele zece zile de la primirea unei scrisori recomandate antreneaza acceptarea de catre asigurator a modificarii cerute.

Invers, asiguratul are obligatia sa declare imediat asiguratorului orice agravare a riscului susceptibil sa modifice aprecierea asiguratorului si deci, tarifarea (de exemplu, utilizarea unor produse periculoase intr-un spatiu comercial, refacerea cu paie a unui acoperis cu tigla).

Certificatele de asigurari

Aceste certificate constituie un document care permite asiguratului sa justifice, la un control, ca este in regula cu legislatia cu privire la obligatiile de asigurare. Aplicatia cea mai uzuala a acestui caz este asigurarea auto unde, pentru a nu trebui sa circule cu contractul sau adesea voluminos, automobilistul primeste un certificat, de un format si cu continut reglementate de Autoritati, pe care poate sa-l pastreze cu celelalte documente ale masinii (titlul de proprietate al masinii, vinieta fiscala, certificatul de control tehnic etc). In Romania se emite certificat de asigurare la asigurarea carausului pentru marfuri transportate. Un alt certificat cu popularitate atat in Romania cat si in tarile din Uniunea Europeana este certificatul de asigurare ce serveste in acelasi timp de „carte verde” si permite deci tuturor

9

automobilistilor asigurati sa circule in toate statele semnatare ale Conventiei Inter Bureaux.

In afara de certificatul de asigurare, automobilistul trebuie, in numeroase tari, sa-si puna, pe parbriz, o vinieta autocolanta (Italia, Franta) atestand datele de valabilitate a contractului de asigurare in curs si considerata a permite un control mai eficace de catre politie al respectarii obligatiei de asigurare si a diminua numarul neasiguratilor.

Emiterea unui certificat de asigurare inseamna prezumtie de angajament al asiguratorului dar nu-l impiedica pe acesta sa puna in valoare, eventual, in raporturile sale cu asiguratul, nulitatea sau rezilierea contractului (de exemplu, in caz de neplata a primelor de asigurare sau de frauda la subscriere).

Avizele de scadenta

Este vorba despre documentul prin care asiguratorul isi informeaza asiguratul asupra viitoarei expirari a perioadei de garantie corespunzand ultimei prime platite. Daca contractul a fost subscris cu o clauza de tacita reconductie, asiguratorul indica noua suma de bani de platit pentru o noua perioada de garantie (in general un an in asigurari in caz de Daune). Daca, asa cum se obisnuieste, capitalurile asigurate si prima de asigurare sunt indexate, avizul de scadenta va indica noua valoare a indicelui si se va tine seama de el pentru valoarea noii prime de platit.

Mult timp, asiguratorii au trimis asiguratilor lor o chitanta dupa fiecare plata. Astazi marea majoritate a platilor se fac prin miscare bancara (cec, virament, prelevare automata, Titlu Universal de Plata), ceea ce scuteste sa se trimita o chitanta, extrasul de la banca fiind o dovada. Chitantele sau recipisele nu mai sunt eliberate decat pentru cazurile exceptionale de plata directa in numerar asiguratorului.

Obligatiile asiguratului

Notiunea de asigurat, folosita in limbajul comun, acopera in realitate trei notiuni distincte:- cea de persoana care subscrie sau contractant care se obliga sa indeplineasca obligatiile rezultate din semnatura sa pe contract (in principal sa-si plateasca prima de asigurare);- cea de asigurat care este persoana supusa riscului;- cea de beneficiar care este persoana care incaseaza prestatiile asiguratorului.

Drepturile si obligatiile asociate acestor trei calitati difera. Distinctia este indispensabila cand aceste calitati corespund la trei persoane diferite. Acest lucru se intampla frecvent in asigurarea de viata, in caz de deces.

Subscriind un contract de asigurare, asiguratul, mai precis persoana care subscrie, se preocupa, evident, inainte de toate, de angajamentele pe care le ia asiguratorul fata de el. Nu trebuie totusi pierdut din vedere ca contractul de asigurare este un contract sinalagmatic care implica consimtamantul celor doua parti si contine obligatii pentru fiecare din ele.

Obligatiile pe care trebuie sa le respecte asiguratul pot fi regrupate in trei teme.

10

Declaratia caracteristicilor riscului

Contractul de asigurare este un contract de buna-credinta. Asiguratul este obligat sa declare complet si corect toate caracteristicile riscului susceptibile sa influenteze asupra asiguratorului si deci asupra stabilirii tarifului.Aceasta declaratie trebuie facuta in momentul subscrierii contractului si, pe durata contractului, pentru orice modificare a riscului.

In practica, asiguratul este obligat sa raspunda in modul cel mai cinstit posibil la chestionarul prezentat de asigurator in momentul subscrierii. Jurisprudenta majoritatii tarilor apreciaza ca nu se poate reprosa asiguratului, mai ales daca e vorba de un particular, ca nu a declarat o caracteristica a riscului care nu facea obiectul unei intrebari din chestionar. Asiguratorul este cocontractantul profesionist. El deci, si nu asiguratul, trebuie sa stie de ce informatii are nevoie pentru a accepta si a tarifa riscul propus.

Dar asiguratului i se cere o declaratie imediata daca una sau alta dintre caracteristicile riscului a fost modificata in contract, de exemplu in functie de categoriile de contracte: schimbarea adresei asiguratului, modificarea folosintei unui spatiu comercial sau a unui spatiu alaturat, schimbarea inmatricularii unui vehicul, schimbarea activitatii profesionale, cresterea capitalului asigurat sau a valorilor supuse riscului, etc

Sanctiunile in caz de declaratii inexacte la subscriere sau de omisiuni de declarare a unor modificari posterioare riscului sunt mari pentru asigurat. Daca reaua sa credinta poate fi dovedita (de exemplu, nedeclararea unei stari patologice preexistente si cunoscute de persoana care propune subscrierea unei asigurari de Viata sau Sanatate), contractul poate fi anulat in toate efectele sale si starea de neasigurare constatata (n-a fost niciodata contract valabil intre parti). In majoritatea cazurilor, asiguratorul are dreptul sa pastreze sumele primite, cu titlu de compensatie pentru tentativa de frauda al carei obiect a fost.

Daca omisiunea asiguratului in declaratia de asigurare la incheierea contractului de asigurare este sesizata de asigurator inainte de paguba (in cursul unei inspectii, de exemplu), asiguratorul poate alege intre doua optiuni:

-fie sa rezilieze contractul;-fie sa mareasca prima de asigurare la suma unde, dupa tariful sau, ar fi

trebuit sa fie daca caracteristicile reale ale riscului ar fi fost cunoscute de el de la inceput. In acest caz, asiguratorul poate rezilia contractul daca asiguratul nu accepta noua rata a primei.

In asigurarea de bunuri, o caracteristica deosebit de importanta a riscului, care trebuie sa faca obiectul unei atentii speciale, din partea persoanei care a propus contractul, in declaratia sa, este valoarea sa. La aplicarea principiului cu caracter de indemnizare, asiguratorul nu va plati niciodata mai mult decat valoarea bunului asigurat, estimat chiar inainte de dauna, chiar daca valoarea sa declarata si asigurata este superioara. In acest caz, este vorba de supraasigurare si asiguratul a platit prime in pierdere.

Daca, din contra, bunul asigurat este subevaluat in declaratie, este sub-asigurare. In acest caz, totul se petrece ca si cum asiguratul ar fi vrut sa ramana propriul sau asigurator pentru o parte a riscului, caci asiguratorul va sanctiona sub-asigurarea aplicand regula proportionala de capitaluri.Daca dauna este totala, asiguratorul nu va plati decat suma asigurata care a servit

11

drept baza de calcul al primei.Surplusul din dauna ramasa neacoperita este in sarcina asiguratului.

In fata acestui neajuns, asiguratorii au pus la punct formule moderne care incearca sa evite litigiile cu asiguratii:

-asigurarea la primul risc care obliga asiguratorul la suma asigurata oricare ar fi valoarea supusa riscului;

-asigurarea fara valoare declarata care este folosita, de exemplu, pentru Riscuri multiple in Locuinte in care angajamentul asiguratorului este egal cu valoarea reconstructiei imobilului distrus asa cum va fi constatata dupa dauna;

-asigurarea cu valoare acceptata, folosita pentru asigurarea obiectelor de arta sau de valoare si propusa industriasilor pentru asigurarea cladirilor, masinilor si echipamentelor lor, care stabilesc valorile asigurate de comun acord intre asigurat si asigurator dupa interventia unui expert, ceea ce interzice asiguratorului sa puna in discutie valorile supuse riscului dupa aparitia unei daune.

Plata primei de asigurare

Subscriind un contract, asiguratul (persoana care subscrie) se obliga sa plateasca prima ceruta de asigurator in schimbul angajamentului sau.

Intelepciunea pentru asigurator consta evident in a-l face pe asigurat sa-si plateasca prima in momentul subscrierii contractului si inaintea intrarii in vigoare a garantiei. Este sigur, in acest fel, ca asiguratul isi va aduce contributia la reciprocitatea riscurilor pe care are sarcina sa le gestioneze.

Dar, din ratiuni multiple, multe contracte de asigurare sunt vandute fara plata anticipata a primelor: facilitati de plata acordate asiguratilor, amanari de transmitere a primelor intre intermediari si asigurator, comoditati reciproce de gestionare pentru asigurator si asigurat aduse de prelungirea prin tacita reconductie, etc. Primele fixate de asigurator in momentul emiterii si prelungirii contractelor nu sunt deci prime efectiv incasate.

Dispozitii contractuale si, foarte adesea legale, precizeaza sanctiunile aplicabile daca asiguratul nu se achita de obligatia sa de plata a primelor. Sanctiunea este dreptul pentru asigurator de a rezilia contractul in formele si timpul regulamentare, fara a-si pierde dreptul de a urmari in justitie incasarea primelor corespunzand perioadei in care garantiile au fost efectiv in vigoare chiar daca n-a aparut nici o calamitate. Rezilierea contractului obliga sa se respecte proceduri fixate de legi care implica una sau mai multe somatii succesive si o perioada de suspendare a garantiilor in timpul careia contractul va putea fi repus in aplicare de catre asigurat daca isi va achita in intregime prima datorata. In Franta, de exemplu, legea da asiguratorului dreptul de a-i trimite, cel mai devreme dupa zece zile de la scadenta, subscriitorului care nu si-a platit prima o scrisoare recomandata de somatie pentru a plati; garantia este automat suspendata dupa 30 de zile de la trimiterea scrisorii de somatie daca intre timp nu s-a facut plata; contractul este reziliat dupa 40 de zile de la trimiterea scrisorii de somatie daca tot nu s-a platit prima si daca scrisoarea de somatie l-a prevenit pe asigurat asupra acestei decizii a asiguratorului.

In asigurarea de Viata, sanctiunea neplatii primelor poate sa nu fie rezilierea contractului, ci in functie de tipul de asigurare, o reducere a capitalurilor garantate. In formulele de capitalizare sau de economisire, sumele

12

platite sunt libere si angajamentele asiguratorului in functie de primele liber platite de asigurat: nu exista deci nici o sanctiune in caz de neplata a unor prime.

Avizarea daunelor

Asiguratul se obliga sa declare pagubele in termenul fixat contractual sau legal si sa apere interesele asiguratorului, adica sa limiteze in masura posibilului consecintele evenimentului daunator si sa protejeze posibilitatile de recurs ale asiguratorului impotriva tertilor eventual responsabili.

Declararea daunei asiguratorului trebuie sa fie facuta de indata ce asiguratul a avut cunostinta de ea sau macar intr-un anumit termen..Timpul prevazut este foarte scurt: in Franta el merge de la cinci zile pentru asigurarile de lucruri pana la 48 de ore pentru asigurarile in caz de furt si 24 de ore pentru asigurarile in caz de Mortalitate a animalelor. Justificarea acestor perioade de declarare foarte scurte impuse asiguratului este ocrotirea intereselor asiguratorului care trebuie,de indata ce e posibil, sa constate daunele,sa previna extinderea lor, sa determine originea lor si sa apere recursul sau eventual impotriva tertilor a caror responsabilitate ar putea fi pusa in discutie. Sanctiunea nerespectarii termenelor impuse pentru declararea daunelor este decaderea din drepturi, adica asiguratorul poate sa nu plateasca dauna declarata tardiv, fara sa fie puse in cauza celelalte dispozitii ale contractului care ramane in vigoare normal. Pe majoritatea pietelor moderne, legea nu permite asiguratorului sa invoce decaderea din drepturi decat daca dovedeste ca intarzierea declararii pagubei i-a cauzat un prejudiciu.

Termenul nu curge evident decat din momentul in care asiguratul a avut cunostinta de dauna. Aparitia unui furt intr-o locuinta de vacanta sau a unei pagube susceptibila sa antreneze responsabilitatea unui proprietar de intreprindere poate sa nu fie cunoscuta decat mult timp dupa fapte. Nu se poate cere unui asigurat sa declare evenimente de care nu are cunostinta.

Asiguratul trebuie sa faca tot ce sta in puterea sa pentru a limita consecintele dezastrului. El trebuie evident sa faca apel la pompieri in caz de incendiu si la politie in caz de furt,dar si sa puna paznici la cladirile incendiate sau deschise pentru a evita jafurile. El trebuie sa faca inventarul complet si in cifre al pagubelor suferite, sa usureze munca expertilor desemnati de asiguratori si sa declare exact toate circumstantele cunoscute de el, susceptibile sa ajute la cercetarea cauzelor dezastrului si la identificarea eventualilor responsabili.

Asiguratului ii revine sarcina sa faca dovada nu numai a realizarii pagubei,ci si a valorii daunelor suferite.Acest lucru nu este intotdeauna usor, mai ales in caz de furt caci asiguratul nu dispune intotdeauna de piese justificative ale pretului, si chiar de existenta insasi a obiectelor furate.In incendiu, pot aparea greutati privind valoarea si volumul stocurilor distruse.Cu cat contabilitatea asiguratului va fi mai precisa, cu atat mai rare vor fi intarzierile in platile unor daune.

Dupa ce a facut asiguratorului prima declaratie a daunei, asiguratul trebuie sa fie prompt in formularea cererii sale furnizand toate piesele justificative necesare si raspunzand la toate intrebarile asiguratorului. In

13

cazurile importante, el poate fi ajutat de un expert de asigurat care-l va ajuta sa-si prezinte cererea de despagubire. Intermediarul fiind mandatar al asiguratului se obliga si el, in majoritatea cazurilor, sa-l sfatuiasca pe asigurat in caz de dauna.

Un asigurat poate fi surprins de prescrierea drepturilor sale daca nu-si formuleaza cererea in perioadele de timp contractuale sau legale. In raporturile intre asigurat si asigurator, prescriptia este in general de doi ani.

Pentru a proteja asiguratul de reaua vointa a unor servicii contencioase sau de practicile dilatorii ale unor asiguratori, legea cere in multe tari ca asiguratorul sa raspunda in cel mai scurt timp la cererile asiguratilor si sa faca o propunere rezonabila de reglementare la cateva saptamani sau o luna dupa ce elementele necesare au fost furnizate de asigurat. Asemenea dispozitii nu exista uneori decat pentru anumite ramuri (de exemplu, automobil sau constructii sau accidente de munca). Ele dau noi drepturi asiguratilor, permitand o accelerare a platii despagubirilor datorate dupa dauna si limiteaza recurgerea la tribunale.

Obligatiile asiguratorului

Cea mai importanta dintre aceste obligatii este evident de a reglementa rapid si cinstit daunele cand apar.Este obiectul insusi al contractului de asigurare, pentru care asiguratul si-a platit prima de asigurare. Dar si alte obligatii apasa asupra asiguratorului.

Emiterea contractului

O data ce asiguratul si asiguratorul s-au pus de acord asupra conditiilor si pretului contractului, asiguratorului ii revine sarcina sa-i inmaneze asiguratului un document contractual complet si conform exigentelor legale si acordului partilor care se deduce din cererea semnata de asigurat si din proiectul de contract sau din notita informativa pe care i-a inmanat-o asiguratorul.

Dintre cei doi cocontractanti, doar asiguratorul este un profesionist (cu unele exceptii). El trebuie deci sa redacteze precis garantiile acoperite si excluderile. Orice omisiune sau orice lipsa de claritate a textului va fi interpretata de jurisprudenta in favoarea asiguratului conform dreptului general al contractelor.

Daca garantia, sau una din garantiile contractului este o garantie obligatorie, angajamentele asiguratorului trebuie cel putin sa fie egale cu prescriptiile legale si conditiile contractului conforme cerintelor legii.

Unele excluderi pot fi impuse de lege: riscuri de razboi, pagube provocate in mod voit de asigurat. Altele, mai numeroase, sunt pur contractuale.

Fie ca sunt legale sau contractuale, ele trebuie sa fie precise si fara ambiguitate si sa nu goleasca contractul de orice efect real.Astfel, de exemplu, jurisprudenta franceza tinde sa considere ca nescrisa o clauza excluzand, intr-un contract de Raspundere Civila pentru Mestesugari, toate pagubele aparute

14

din responsabilitatea contractuala a mestesugarului pentru a limita garantia la responsabilitatea delictuala. Judecatorii considera ca aceasta responsabilitate contractuala este esentialul responsabilitatii sale, ceea ce a vrut el sa asigure subscriind acest contract, si ca excluderea denatureaza total obiectul responsabilitatii si nu poate fi deci validata.

In general, legislatorii impun ca clauzele prevazand excluderi de garantie sau obligatii pentru asigurat sa fie tiparite cu caractere vizibile in contracte pentru a atrage clar atentia asiguratilor.

Pe durata contractului daca asiguratul declara o modificare a riscului dandu-i dreptul la o reducere a primei de asigurare sau din contra obligandu-l sa plateasca un supliment de prima, sau daca cere o marire sau o reducere a garantiei, asiguratorul trebuie sa raspunda asiguratului in termenele fixate de contract sau de lege. Asiguratorul nu este niciodata obligat sa accepte o crestere a riscurilor si are dreptul sa rezilieze contractul daca i se declara o agravare a caracteristicilor riscului.

Luarea in sarcina a daunelor

Este obligatia principala a asiguratorului, cea care justifica subscrierea contractului de asigurare si plata primei de asigurare de catre asigurat. Organismele de cotare (ca societatea americana Best) evalueaza de altfel companiile de asigurari dupa capacitatea lor de a face fata angajamentelor in caz de dauna, mai ales capacitate financiara comparand fondurile proprii si proviziile lor tehnice cu cifra lor de afaceri, dar si capacitate pe planul gestiunii administrative in a organiza rapid diferitele etape ale lichidarii dosarelor spre multumirea asiguratilor.

Marile companii de asigurari primesc in fiecare an sute de mii,chiar milioane de declaratii ale unor evenimente asigurate. Acestea trebuie sa fie inregistrate si comparate cu garantiile in vigoare din contractul asiguratului.Ele trebuie de asemenea sa faca obiectul, chiar de la inregistrarea lor, unei evaluari pentru a estima costul lor total probabil pentru companie si deci pentru a constitui in pasivul bilantului suma de platit corespunzatoare pentru dauna. Trebuie de asemenea sa se confirme imediat asiguratului primirea declaratiei sale si sa i se adreseze lista documentelor justificative necesare pentru a putea proceda la plata, sau sa i se dea eventual motivele pentru care dauna nu poate fi luata in sarcina de asigurator. In cazurile importante, trebuie sa se ia masurile conservatorii imediate destinate sa evite extinderea daunelor si sa se ceara ajutorul expertilor pentru a cerceta cauzele evenimentului asigurat si a evalua, cel mai exact posibil, cuantumul daunelor.

Gestionarea pagubelor variaza mult de la o ramura la alta. In asigurarile de viata, cererile se reglementeaza in principal pe baza dosarelor si prin schimb de corespondenta. In asigurarile de lucruri, mai ales in Incendiu, in Transporturi, in caz de Grindina dar si in Automobile, o buna gestionare a dezastrelor cere o prezenta activa a asiguratorului sau a reprezentantilor sai, expertii de asiguratori, pe teren.Ca raspundere civila o gestionare activa a dosarelor printr-o cautare a tertilor, victime ale dezastrelor sau ale indreptatitilor lor permite cel mai adesea sa se limiteze costul final al pagubelor, sa se accelereze reglementarile, sa se evite recursurile in fata

15

tribunalelor si sa se actioneze in interesul inteles bine al tuturor partilor in cauza, terti, asigurat si asigurator, pentru a reduce consecintele daunatoare ale evenimentului care a produs paguba.

Asiguratorul trebuie deci sa fie organizat pentru a face fata zilnic unui aflux de cereri. Dar in anumite cazuri, trebuie sa se organizeze gestionari de criza cand un eveniment catastrofal (inundatie, cutremur de pamant, uragane)multiplica in mod exceptional declaratiile de calamitati. Asiguratorii trebuie sa poata, in asemenea cazuri, sa trimita pe loc intaririle necesare in personal si in experti pentru a face fata imediat angajamentelor lor. Este la fel in cazul aparitiei unui accident cu un numar mare de victime: caderea unui avion mare, naufragiul unei nave de pasageri, accident de tren, incendiul unei sali de spectacol sau caderea tribunei unui stadion. Un caz particular al prevederii cu care trebuie organizata gestionarea dezastrelor este cel al asistentei.Pentru a-si respecta angajamentele,cel care asigura asistenta trebuie sa dispuna in permanenta, adica 24 de ore din 24 si sapte zile din sapte, de un platou tehnic, cu personal disponibil pentru a raspunde apelurilor celor mai diverse ale asiguratilor si venind din locurile cele mai variate. Celui care asigura asistenta ii trebuie de asemenea o retea de corespondenti, capabili sa examineze peste tot, unde este necesar, cererile asiguratului: medici, juristi, organizatori de calatorii, mecanici auto, dar si pentru asistenta la domiciliu lacatusi, ingrijitori de bolnavi, cadre didactice, ajutoare de menajera, instalatori de apa, etc.

Concurenta intre asiguratori pe pietele respective are loc adesea asupra preturilor, uneori asupra sfaturilor sau imaginii, dar fundamental si pe termen lung asupra capacitatii de a gestiona si de a reglementa repede si bine dezastrele. Printre toate serviciile unei societati de asigurare, serviciul Dezastrelor sau Reglementarilor trateaza esentialul meseriei de asigurator si pe eficacitatea lui se bazeaza cu siguranta reputatia acestei meserii. Acest serviciu trebuie sa recruteze elementele cele mai capabile din personalul asiguratorului si sa faca obiectul intregii atentii a Conducerii.

Lupta contra fraudei

Asiguratorul este garant al gestionarii asigurarii mutuale.El are datoria de a pastra echilibrul acestei societati de asigurari mutuale refuzand sa ia in sarcina pagubele celor care nu fac parte din ea (neasigurare, riscuri excluse din garantiile contractuale,contracte suspendate sau reziliate pentru neplata, etc) si avand grija permanenta sa reactioneze impotriva tentativelor de frauda la asigurare: pagube anterioare intrarii in vigoare a contractului, supraevaluare a daunelor, daune voit provocate de asigurat sau de un complice, sau de beneficiar (ramura asigurare de Viata). De la accidentul de automobil (neacoperit) declarat ca furt (acoperit de contract) la naufragiul voluntar al unui cargou intreg dupa descarcarea clandestina a incarcaturii asigurate, de la ajutorul fraudulos al unui particular in aprecierea unui obiect furat la crima comisa in scopul primirii unui capital pentru Deces, gama fraudelor la asigurare este vasta, imaginatia delincventilor ocazionali sau profesionisti fertila si lupta impotriva „falselor pagube” este anevoioasa, evident. Pentru a fi eficace, aceasta cere o experienta a responsabililor serviciilor de dezastre, dar

16

mai ales o colaborare permanenta a asiguratorilor intre ei si cu serviciile de politie nationale si internationale. Fraudele cele mai importante, mai ales in domeniul Maritim sau in asigurari de persoane, profita de complexitatile dreptului international si de costul anchetelor, chiar de imposibilitatea juridica de a le urgenta si de a obtine decizii ale justitiei executorii in anumite tari pentru resortisantii altor tari.

Lupta contra fraudei cere deci o vigilenta si o perseverenta permanente. Daca nu este posibil sa se stie exact totalul pe ramuri si tari, se evalueaza costul fraudelor la asigurare la o grila de la 3 la 6 % din totalul pagubelor. Este vorba de un cuantum semnificativ care ridica in aceeasi masura costul asigurarii pentru ansamblul asiguratilor. Lupta contra fraudei nu trebuie, totusi, sa intarzie sau sa complice reglementarea imensei majoritati a declaratiilor de pagube care vin de la unii asigurati cinstiti si care nu fac decat sa ceara aplicarea contractului lor. Nimic nu-l exaspereaza mai mult pe asigurat si nimic nu dauneaza mai mult imaginii asigurarii decat o atitudine sistematic banuitoare fata de el din partea asiguratorului de indata ce prezinta o cerere de indeplinire a unei obligatii. Asiguratul si-a platit primele, adesea multi ani, pentru a fi protejat in caz de dauna. El nu admite sa fie banuit de necinste cand apare o dauna. Aceasta dauna, de altfel, daca este importanta si daca atinge o fiinta draga sau obiecte carora asiguratul le atribuie un pret sentimental, poate sa fie dureroasa pentru asigurat si sa-i ravaseasca viata. O datorie omeneasca cere asiguratorului sa nu amplifice dificultatile materiale sau emotive cauzate asiguratului de paguba, ci dimpotriva sa faca tot ce se poate pentru a-l incuraja, pentru a reduce formalitatile la minimum necesar, si sa-si plateasca obligatiile cel mai rapid posibil. Mai ales asiguratorul va avea grija, chiar daca nu este intotdeauna obligat de lege sau de clauzele contractului, sa plateasca un acont din plata definitiva a daunei de fiecare data cand costul final poate fi in mod rezonabil estimat dar cand calculul definitiv cere timp (consolidarea unor rani, adunarea unor documente de catre asigurat, inmanarea unor raporturi definitive de catre experti etc).

Prevenirea

Din ce in ce mai mult, se conteaza pe asigurator nu numai pentru a plati pagubele cand apar, ci si pentru a le preveni. Prevenirea dezastrelor il intereseaza pe asigurator pentru ca reduce suma despagubirilor pe care va trebui s-o plateasca. Ea intereseaza mult asiguratii din dublu motiv: reducand costul total al daunelor, ea trebuie sa se exprime printr-o reducere a tarifelor asiguratorilor si deci a contributiilor cerute asiguratilor pentru a alimenta societatea de asigurari mutuale; dar mai ales aparitia unei daune provoaca intotdeauna asiguratului nenumarate necazuri, greutati, perturbari de tot felul,chiar dureri sau infirmitati,care nu vor fi niciodata compensate in intregime de prestatiile asiguratorului. Daca un sef de intreprindere este fericit sa constate ca societatea sa va putea supravietui dupa incendiul din uzina sa gratie bunei adaptari la nevoile sale a garantiilor pentru Incendiu si Pierderi de Exploatare din contractele sale de asigurare si gratie rapiditatii cu care asiguratorul si-a onorat angajamentele, ceea ce a permis o rapida redemarare a productiei, acelasi sef de intreprindere ar fi preferat evident sa se menajeze de toate neplacerile inerente unei situatii de criza nesuportand o paguba. De

17

altfel sarcina principala a responsabililor de asigurari in marile intreprinderi moderne, numite acum Risk Managers sau gestionari ai riscurilor, este de a veghea ca intreprinderea sa fie bine asigurata, dar mai ales sa reduca frecventa dezastrelor si sa ia masuri pentru a le preveni.

Ceea ce este valabil pentru intreprinderi este adevarat si pentru particulari. Asiguratorii, specialisti ai pagubelor, sunt deci din ce in ce mai angajati sa intervina in domeniul prevenirii. Ei o fac adesea in mod colectiv prin organismele lor profesioniste: omologare de produse sau sisteme de securitate(alarme anti furt, detectoare de incendiu,seifuri), participare la efortul national de securitate rutiera, acorduri cu constructorii de automobile pentru a ameliora protectia automobilelor impotriva furtului, acorduri cu specialistii in constructii de locuinte pentru a imbunatati siguranta, instruirea populatiei pentru o igiena mai buna, pentru prevenirea bolilor si detectarea precoce a celor mai frecvente boli. Dar actiuni de prevenire importante sunt de asemenea desfasurate individual de unii asiguratori, mai ales pe plan tarifar reducand primele de asigurare ale asiguratilor care aplica riguros masurile de prevenire convenite dupa inspectia riscurilor, impunand prin contract anumite amenajari ale spatiilor asigurate sau ale modurilor de productie, incurajand anumite moduri de viata prudente (reduceri pentru nefumatori la asigurarea de Viata).

Trimiterea avizelor de scadenta

Daca este sarcina asiguratilor sa-si plateasca primele, revine asiguratorului sa precizeze suma de platit ca si detaliile si modurile de plata cu ocazia emiterii contractului si a fiecarei reinnoiri periodice daca exista. Contractele de asigurari pentru daune sunt in general subscrise pentru un an cu tacita reconductie. Asiguratorul trebuie sa-si previna clientul asupra datei de expirare a perioadei de garantie in curs si trebuie sa precizeze cuantumul primei datorate, dupa aplicarea clauzei de indexare eventuale, pentru o noua garantie anuala.

Asiguratorul are obligatia de a supraveghea incasarile si trebuie, in caz de neplata, sa ia initiativa, in formele impuse de lege si contract, procedurilor succesive de somatie a asiguratului, apoi de suspendare si de reziliere a contractului de asigurare a carui prima ramane neplatita. In absenta acestor formalitati, garantiile raman in vigoare cu exceptia dispozitiei legale a contrario.

Durata contractului de asigurare

In principiu, durata de valabilitate a unui contract de asigurare este fixata de parti de comun acord, ca si circumstantele care dau dreptul partilor sa rezilieze.

Totusi, in scopul protejarii asiguratilor, legislatorul a intervenit adesea pentru a limita libertatea contractuala a partilor si a impune formalitati si norme in materie.

18

Contractele temporare

Este situatia cea mai simpla in ce priveste durata contractului.Acesta este semnat pe o durata legata de natura garantiei: asigurare „in calatorie” pe durata unui transport de material sau de marfuri, asigurarea unui santier pana la receptia lucrarii eventual prelungita cu o perioada de mentinere de un an sau doi. In asigurarea de Viata, asigurarile temporare pot fi de durata destul de mare, de exemplu, pentru toata durata unui imprumut ipotecar sau pana ce asiguratul atinge varsta pensiei. In asigurarea in caz de dezastre, asiguratorii de pe anumite piete au cautat mult timp sa-si atraga clientela propunandu-le sa subscrie asigurari cu o durata de zece ani. Aceste practici nu mai sunt recunoscute in mod legal astazi, caci legislatorul a intervenit adesea pentru a da asiguratului un drept de reziliere cel putin o data pe an la data aniversara a contractului si, pe de alta parte, asguratorul insusi, in fata incertitudinilor evolutiei ratei daunelor, are oroare sa se angajeze pe o lunga perioada fara sa aiba dreptul sa-si adapteze garantiile si tarifele. Numai daca riscul este in esenta temporar, formula folosita in mod obisnuit pe durata contractelor in asigurarea in caz de dezastre este contractul de un an reinnoibil prin tacita reconductie.

In anumite tari, de exemplu in Brazilia, legea stipuleaza ca nu exista garantii daca prima contractului nu a fost platita de asigurat direct asiguratorului inainte de a deveni aplicabil contractul (sau, pentru anumite ramuri, peste treizeci de zile de la emiterea contractului).Aceasta legislatie are drept scop sa interzica asiguratorilor sa acorde un ragaz de plata clientilor lor si sa evite arieratele de prime, rapid devalorizate intr-o tara cu inflatie ridicata. Ea are drept consecinta ca, toate contractele pentru caz de dezastre trebuie sa fie in intregime reemise in fiecare an, caci ele nu pot legal sa fie amanate prin tacita reconductie. Aceasta antreneaza o anumita greutate de gestionare, dar permite o reexaminare anuala a conditiilor tuturor contractelor, incluzand si capitalurile garantate, ceea ce este foarte util cand inflatia este ridicata.

Formula contractului cu durata ferma de un an este cea mai uzitata pe o importanta piata ca Anglia si pe pietele influentate de uzantele sale.

19

Reinnoirea prin tacita reconductie

Este formula cel mai frecvent intalnita pentru asigurarile in caz de dezastre.Contractul este subscris pentru un an si, la data aniversara, este automat reinnoit pentru inca o perioada de un an daca nici una dintre parti nu si-a manifestat, inainte, celeilalte parti intentia de a nu-l reinnoi. Este o formula practica care evita riscul unei discontinuitati a garantiei intre cele doua perioade anuale de garantie pentru ca acelasi contract continua automat fara lipsa de continuitate de garantie intre prima perioada si cea noua. Este de asemenea o formula economica pentru ca asiguratorul nu este obligat sa emita noi documente contractuale, ci doar un aviz de scadenta precizand totalul primei de platit pentru noua perioada de garantie. Si este o formula care lasa libertate totala asiguratorului ca si asiguratului sa renunte la contract, la fiecare data aniversara cu conditia sa se respecte anumite forme si anumite termene sub controlul legii. In general, partile trebuie sa informeze cealalta parte despre vointa lor de a nu reinnoi contractul prin trimiterea unei scrisori recomandate cel putin cu o luna inainte de data aniversara. Acest termen este uneori mai mare, mai ales in privinta asiguratorului, pentru a-i da timp asiguratului sa-si gaseasca un nou asigurator.

Incetarea contractului

Modalitati de incetare a contractului de asigurare. Se pot distinge modalitati obisnuite, respectiv, neobisnuite (neuzuale) de incetare a contractului de asigurare.

a) Moduri uzuale de incetare a contractului

a1. Principalul mod obisnuit de incetare a contractului de asigurare cu durata determinata (majoritatea tipurilor de contracte din toate ramurile de asigurare) este ajungerea la termen, adica expirarea perioadei de timp pentru care a fost incheiat.

a2. Un alt mod uzual de incetare a contractului este producerea evenimentului asigurat. Aceasta modalitate este specifica asigurarilor de viata si de accidente de persoane. Dupa plata indemnizatiei fata de asigurat, obligatiile asiguratorului se sting, ceea ce inseamna o incetareautomata a contractului. In cazul asigurarilor de bunuri, contractul inceteaza numai daca a avut loc distrugerea totala a bunului asigurat. Daca bunul a fost distrus doar partial, contractul poate continua, dar pentru o suma asigurata mai mica, suma initiala fiind diminuata cu suma platita ca despagubire.

b) Moduri neuzuale de incetare a contractuluiModurile neuzuale sunt denuntarea, rezilierea, respectiv, anularea contractului.

b1. Denuntarea se exercita in mod unilateral, din cauze autorizate de lege. Asiguratorul poate denunta contractul:

20

- Daca asiguratul nu a comunicat in scris modificarile aparute in datele inscrise in contract, pe parcursul derularii sale, modificari care exclud mentinerea contractului;- Daca se constata neindeplinirea obligatiei asiguratului de a intretine in mod corespunzator bunurile sau de a lua masuri de prevenire a riscului. Deoarece contractul de asigurare este un contract cu executare succesiva, denuntarea nu produce efecte retroactive. De aceea, are loc retinerea de asigurator a primelor incasate pentru timpul cat contractul a fost in vigoare, dar nu se mai solicita si incaseaza prime dupa denuntarea contractului.

b2. Rezilierea contractului reprezinta desfacerea sa pentru viitor, datorita neexecutarii obligatiilor uneia dintre parti, din cauze care i se pot imputa. In momentul rezilierii, partea care se afla pe pozitie de creditor: poate cere executarea silita a tuturor obligatiilor scadente la data rezilierii si care nu au fost executate; poate solicita despagubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neexecutarii respectivelor prestatii.

b3. Anularea contractului apare din normele dreptului comun si din continutul conditiilor de asigurare. Nulitatea contractului poate apare, de exemplu, datorita declaratiilor neexacte si necomplete facute de asigurat la incheierea asigurarii, sau datorita lipsei interesului asigurat.In comparatie cu rezilierea si denuntarea, nulitatea contractului are efecte si pentru trecut. Deoarece nulitatea readuce partile la situatia juridica dinaintea incheierii asigurarii, ea determina restituirea reciproca a prestatiilor efectuate: asiguratorul va inapoia primele incasate, iar asiguratul, indemnizatia, daca aceasta a fost platita.

Suspendarea contractului

Efectele contractului pot uneori sa fie suspendate de comun acord intre parti sau cu titlu de etapa intr-o procedura de reziliere (de exemplu pentru neplata primei). Suspendarea poate sa nu aiba ca obiect decat o parte a garantiilor: de exemplu un automobilist plecand in calatorie lasandu-si masina imobilizata in garaj va cere asiguratorului suspendarea garantiei sale RCAuto, dar va mentine garantiile pentru Furt si Incendiu.

Rezilierea pune capat contractului. Suspendarea mentine contractul in vigoare, dar numai pentru anumite modalitati ale sale. El poate fi repus in totalitate in vigoare la sfarsitul perioadei de suspendare.

Un caz particular de suspendare legala este observat in tarile in care intrarea in vigoare a garantiilor este suspendata la plata efectiva a primei asiguratorului.Contractul exista de la semnarea sa, dar efectele sale sunt suspendate la plata primei inainte de o anumita data. In Brazilia, de exemplu, prima trebuie sa fie platita cel mai tarziu la o luna dupa emiterea contractului; in acest caz contractul intra retroactiv in vigoare de la data emiterii (evenimentele asigurate aparute intre emitere si plata sunt in sarcina asiguratorului.); in ramura Automobil, totusi ridicarea suspendarii nu este retroactiva caci evenimentele asigurate nu sunt in sarcina asiguratorului decat daca au aparut dupa plata primei(datorata intotdeauna cel mai tarziu la o luna dupa emitere).

21

Prescriptia in materie de asigurare

Perioada de valabilitate a contractului determina datele limita in interiorul carora riscurile sunt acoperite de asigurator si pagubele trebuie sa apara pentru a fi luate in sarcina.

Independent de aceasta perioada, contractele de asigurare fixeaza, in conformitate cu legea, o data limita plecand de la aparitia unui eveniment sau de la achizitia unui drept dupa care partile in contract nu mai pot sa se prevaleze legal de o obligatie in sarcina celeilalte parti. Aceasta prescriptie obliga partile la o anumita rigoare in gestionarea lor si sa nu trateze cu neglijenta dosarele lor. In privinta raporturilor contractuale intre asigurator si asigurat, prescriptia este cel mai adesea de doi ani, adica un asigurat nu va mai putea sa-si puna in valoare dreptul la o despagubire pentru paguba daca cererea nu este facuta cel mai tarziu la doi ani dupa acest eveniment; invers, asiguratorul pierde dreptul de a cere plata unei prime daca nu a facut-o in cei doi ani de la emiterea contractului sau de la subscrierea riscului.In dreptul maritim prescriptiile sunt deosebit de scurte: cel mai adesea un an, socotind de la sosirea navei in portul de destinatie sau de la data dezastrului.

Pentru a intrerupe prescriptia, solicitantul trebuie sa citeze cealalta parte in justitie, sau sa ceara acordul sau scris pentru a respinge prin conventie data prescrierii, ceea ce va fi rareori acordat.

Prescriptia obisnuita de doi ani se aplica in raporturile intre asigurat si asigurator. Ea nu este aplicabila tertilor care beneficiaza de o actiune directa impotriva asiguratorului si pot sa se prevaleze de prescriptii mult mai lungi. In tarile de drept roman ca Franta, prescriptia in materie de actiuni in daune-interese este uneori de treizeci de ani. De aceea asiguratorii ramurii Raspundere Civila pot fi pusi in discutie foarte tarziu pentru contracte subscrise cu treizeci de ani mai inainte. De unde importanta in aceasta ramura a proviziilor de precautie care sunt proviziile pentru dezastre aparute dar nedeclarate (Incurred But Not Reported, IBNR).

22

Biblografie

Gh.Bistriceanu, Fl. Bercea, E.I. Macovei – Dictionar de asigurari, Editura Stiintifica, Bucuresti, 199;

Tudor, M. Moldovan, Introducere actuariala in asigurarile generale, Editura Finnmedia, Bucuresti 1999;

L. Cistelecan, R. Cistelecan, Asigurãri Comerciale Editura Dimitrie Cantemir, Targu Mures 1996;

Legea Nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile în România (Publicata in:

MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 30 decembrie 1995)

Internet (www.consultantasigurari.ro).

23