Cluj Napoca un loc al democraţiei participative -...

Cluj‐Napoca ‐ un loc al democraţiei participative

Strategia municipiului Cluj‐Napoca în domeniul democratizării 2014‐2020

CONŢINUT

Democraţia participativă în Cluj‐Napoca şi Europa /1

I. O nouă generaţie de programe publice /1

II. Noi politici publice economice /2

III. Noi politici publice europene /3

Definiţii /5

Analiza PEST /5

Probleme strategice cheie (PSC) /7

Strategii sectoriale ca răspuns la PSC /8

(1) Administraţia locală /8

(2) Politici economice cooperativiste /9

Programe operaţionale /12

(1) Buget participativ /12

(2) Monitorizarea şi evaluarea participativă a proiectelor publice /13

(3) Urbanism participativ /14

(4) Cultură şi artă participativă /16

(5) Educare colectivă politică prin procese de e‐guvernare /18

(6) Politici publice în vederea constituirii unei mişcări cooperativiste /19

(7) Economia socială /20

COORDONATORI: ADRIAN CHIRCĂ, IRINA KANTOR, NORBERT PETROVICI

1| C l u j ‐ N a p o c a ‐ u n l o c a l d e m o c r a ţ i e i p a r t i c i p a t i v e

DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ ÎN CLUJ‐NAPOCA ŞI EUROPA

I. O nouă generaţie de programe publice. În oraşul Cluj‐Napoca, de‐a lungul anilor 2000, în diferite

arene publice, s‐au chestionat formele clasice de luare de decizii prin instituţii ale statului cu actori

clar definiţi şi graniţe instituţionale puternice. Prin proiecte majore (de exemplu, refacerea Pieţei

Unirii, Parcurile Tetarom, proiectele de investiţii mari realizate prin finanţările POR: CREIC şi TEAM

ZMC, noul Plan Urbanistic General, Planurile de extindere Lomb, refacerea străzii Kogălniceanu)

formularea şi administrarea problemelor publice s‐au realizat, în tot mai mare măsură, prin reţele de

consultare şi luarea deciziilor cu ajutorul experţilor, ONG‐urilor, organizaţiilor profesionale şi

asociaţiilor patronale. Astfel, a fost recunoscută treptat capacitatea actorilor de a formula şi rezolva

probleme publice dincolo de puterea guvernamentală şi autoritatea aparatelor administrative locale

şi judeţene. Primăria Cluj‐Napoca a devenit în tot mai mare măsură actorul care coordonează şi

ghidează reţele de consultare complexe de guvernanţă.

Guvernanţa participativă a ajuns să fie sintagma globală care sintetizează aceste transformări ale

administraţiei publice locale din întreaga lume, transformări similare cu cele din Cluj‐Napoca.

Administraţiile locale devin centrul operaţional al unor reţele extinse care împlică mulţi actori sociali

capabili să mobilizeze resurse complexe, în afara cadrelor instituţionale, prin definiţie limitate, ale

unei administraţii publice. Însă nu toţi cetăţenii sunt neapărat parte a acestor reţele de luare a

deciziei care depăşesc graniţele unei primării sau consiliu local. În practică, administraţia publică

preferă, deseori din motive de convenienţă, actori deja constituiţi formal: ONG‐uri, sindicate,

patronate, asociaţii profesionale.

Însă, tot mai multe voci, în ultimii şapte ani, au pus în discuţie unele limite ale guvernanţei

participative, pentru că luarea deciziilor care au ca parteneri doar actorii constituiţi formal pot

produce asimetrii ce ţin de selecţia sistematică a unor persoane care provin din acelaşi strat social

(persoane cu educaţie superioară şi cu o bază materială solidă). Prin proiecte precum „Capitala

Culturală Cluj‐Napoca 2021”, „Capitala Tineretului 2015”, „Bugetarea participativă 2013” şi

„Memorandumul UNDP ‐ Primăria Cluj‐Napoca pentru locuinţe sociale” s‐a încercat lărgirea bazei de

participare prin forme de luare a deciziile în mod descentralizat cu ajutorul publicului larg, pe lângă

corpurile de expertiză. Această viziune nouă asupra administraţiei publice a fost în tot mai mare

măsură legată de conceptul cheie al democraţiei participative. Spre deosebire de guvernanţa

participativă, democraţia participativă este atentă să ofere şanse de a accede la luarea deciziei

publice tuturor cetăţenilor, inclusiv celor care nu au resurse economice, expertiză tehnică, educaţie

formală sau apartenenţă formală la un grup de interese.


II. Noi politici publice economice. De‐a lungul anului 2013, conceptul democraţiei participative a fost

extins în context local de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj (AJOFM‐Cj) şi

către politicile economice. În urma retragerii investiţiei Nokia, în doar patru ani de la deschiderea

fabricii în Cluj, şi în urma negocierilor realizate cu mari corporaţii precum DeLonghi şi Boch pentru

relocarea pe platforma Tetarom 3 de la Jucu (încheiate, de altfel, cu succes), AJOFM‐Cj a devenit tot

mai rezervată în legătură cu posibilitatea şi oportunitatea de a produce locuri de muncă manuale

prin investiţii străine directe. Condiţiile impuse de către multinaţionale pentru relocare pun într‐o

poziţie deseori vulnerabilă autorităţile (prin scutiri de taxe şi facilităţi diverse), iar garanţiile legate de

păstrarea locurilor de muncă pe termen lung sunt destul de fragile. Unul dintre marile proiecte

demarate de AJOFM‐Cj, ca parte a unei noi generaţii de politici economice, este o cooperativă în

care investiţiile publice din fonduri nerambursabile europene au fost direcţionate spre echiparea

unei fabrici în care cei 250 de angajaţi, la sfârşitul celor patru ani ai unui program de calificare la

locul de muncă, vor deveni proprietarii utilajelor şi a cunoaşterii manageriale de a gestiona în comun

o fabrică. Distribuţia produselor este realizată de către multinaţionala IKEA. Proiectul este conceput

ca un argument în favoarea necesităţii de a mobiliza resursele economice şi de forţă de muncă într‐o

cheie care să asigure alte forme de înrolare decât cele oferite de marile coorporaţii mobile şi, mai

extins, pentru noi forme de control colectiv şi democratic al unei organizaţii economice.

Acest proiect vine în prelungirea unei transformări complexe a modului în care sunt folosite

platformele industriale din judeţul Cluj, dar mai ales din Cluj‐Napoca. Mai mult de jumătate dintre

firmele din industria prelucrătoare care folosesc fosta platforma socialistă industrială din Cluj‐

Napoca sunt microîntreprinderi, care au în medie 12 angajaţi, concentrând 15% din angajaţii de pe

platformă (Petrovici, 2013. Platforma industrială din Cluj, 2012. O evaluare socio‐spațială a

localizării, raport, Banca Mondială). Aceste firme folosesc spaţiile industriale pentru că oferă chirii

mici şi au hale adecvate pentru funcţii de asamblare a produselor industriale în ateliere care necesită

cooperarea unui număr restrâns de angajaţi şi care au distribuţie directă în oraş şi uneori în regiune.

În practică, o mare parte din economia manufacturieră din Cluj‐Napoca este organizată în ateliere de

mici dimensiuni care funcţionează orizontal, cu foarte puţine structuri manageriale, destul de

apropiate de formele cooperativiste de coordonare a muncii. Aşa cum pledează AJOFM‐Cj, în ultimul

an, există un potenţial foarte mare de mobilizare de resurse locale şi energii organizaţionale de către

o mişcare cooperativistă coerentă locală. Democraţia participativă are posibilitatea de a descătuşa

energii mari în vederea extinderii bazei economice mici şi medii manufacturiere din oraş în favoarea

unei dezvoltări durabile cu retenţie de capital.


Însă formele de management participativ nu se limitează la firmele mici manufacturiere. Cluj‐Napoca

are o istorie de aproape două decade de gestionare colectivă şi participativă a afacerilor la nivel de

reţele de proprietate şi control al firmelor (Pop, 2009. Post‐comunism în Europa Centrală şi de Est.

Îmburghezire à la Cluj, Sociologie Românească, VII(4): 124‐137). Oamenii de afaceri din Cluj‐Napoca

au preferat să îşi diversifice portofoliul prin investiţii în firme specializate cu ajutorul altor parteneri,

cu care au dezvoltat noi concepte, în proiecte comune. Două reţele de afaceri foarte mari, una

formată din aproximativ 200 de persoane, cealaltă din aproximativ 100 de persoane îşi gestionează

în comun firmele, cele mai multe dintre ele fiind în topul 500 al celor mai mari firme după cifra de

afaceri din oraş.

Această cultură organizaţională este specifică pentru Cluj‐Napoca şi nu se regăseşte în oraşe similare

din regiune (Timişoara sau Braşov) sau din alte regiuni ale României (Petrovici, N. Și A. Simionca,

2011. Productive Informality and Economic Ties in Emerging Economies: The Case of Cluj Business

Networks. In T. Bhambry, et al. (coord.), Transformation and Transition in Central and Eastern

Europe & Russia, London: University College London, 134‐44). Formele de gestiune participativă a

firmelor se limitează însă la proprietari şi rareori în aceste firme avem o extindere a participării şi la

angajaţi. La fel ca şi în alte părţi ale României, numărul de sindicate din judeţ este foarte restrâns şi

este aproape inexistent în sectorul firmelor private. În afara formelor care se apropie de cele

cooperativiste din firmele mici manufacturiere, cultura organizaţională este mai degrabă una

ierarhică în relaţiile angajat‐angajator. Cu toate acestea, dimensiunea participativă la nivelul

reţelelor de proprietate este un aspect central al culturii organizatorice locale care nu poate fi

ignorat. Din contră, este o oportunitate pentru politicile publice economice.

III. Noi politici publice europene. Guvernanţa, ca entitate multi‐dimensională, este acum unul dintre

conceptele politice cel mai des utilizate şi deţine un loc central în dezbaterile contemporane în

practica legitimării politicilor UE. Conceptul de guvernanţă este utilizat în general pentru a exprima o

serie de noi practici în administraţia publică. Aceste practici sunt asociate cu o schimbare percepută

de la o birocraţie ierarhică spre pieţe si reţele. Astfel, Carta Albă a Guvernanţei Europene adoptă

guvernanţa ca agendă normativă, agendă care se dispune în cadrul a cinci principii: deschidere,

participare, responsabilitate, eficacitate şi coerenţă. Aceste principii inspiră apoi propuneri de

schimbare în patru categorii:

1) o mai bună implicare în conturarea şi implementarea politicilor,

2) politici mai bune şi o mai bună lansare a lor,


3) contribuţii la guvernanţa globală şi

4) reorientarea instituţiilor şi politicilor.

Avem tot mai multe voci care produc presiuni pentru reorganizarea contextului instituţional

european pentru a permite extinderea participării democratice, deschiderea procesului de elaborare

a politicilor pentru implicarea a cât mai multor persoane şi organizaţii în modelarea şi realizarea

politicilor UE. În locul modelului linear de distribuire a politicilor de sus, de la vârf, se preferă, în

documentele cadru UE, modele bazat pe feedback, reţele (networks), cercuri virtuoase şi implicare,

de la crearea politicilor până la implementarea lor la toate nivelurile.

Carta Alba promovează, astfel, reţelele, participarea şi incluziunea; cu preocuparea pentru realizarea

politicilor publice mai eficient şi mai legitim. Promisiunea implicită a documentelor Uniunii

Europene, inclusiv Cartea Albă, este cea a unei comunitate politică a cetăţenilor capabili să îşi

făurească un destin colectiv prin participare inclusivă. Însă, explicit, în documentele cadru europene,

atunci când sunt operaționalizați pașii proceselor democratice, politicile devin doar mijloace pentru

atingerea unor scopurilor, nu neapărat ca parte a unui proiect democratic participativ. În această

viziune, liderii politici sunt cei care trebuie să găsească soluţii politice eficiente la problemele majore

şi să depăşească neîncrederea populară asupra instituţiilor. Guvernanța participativă este prea puțin

raportat la visul Uniunii Europene.

În locul arenelor politice şi administrative bazate pe conflict şi competiţie, legitimare și ierarhie,

poziţia instituţionalistă promovată de UE prin guvernanță, democraţia participativă accentuează

funcţia şi rolul deliberării şi cooperării, implicare și coordonare multi‐scalară. Dacă urmărim mai

degrabă spiritul Uniunii Europene, democraţia participativă este modalitatea prin care putem

constitui comunitatea politică a egalilor prin co‐implicarea cetăţenilor în procesul de guvernare, prin

stimularea auto‐organizării. Democraţia participativă face parte din proiectul politic al unei noi

generaţii de cetăţeni implicaţi în formularea politicilor comunitare.


DEFINIŢII

În urma dezbaterilor găzduite de către Primăria Cluj‐Napoca în 2012‐2013, în special cele legate de

proiectul „Buget participativ 2013”, dar şi a experimentelor AJOFM‐Cj cu „combinatul social Câmpia

Turzii”, prin democraţie participativă, în acest document, vom înţelegem (a) un proces care este

deschis către toţi celor care doresc să participe, (b) şi sunt membrii (cetăţeni ai oraşului sau membrii

cooperativişti) ai organizaţiei în care doresc să participe (administraţie publică locală sau

cooperativă), (b) care combină forme de participare prin delegaţi şi prin reprezentanţi, (c) implică

luarea unei decizii (şi nu doar consultare) în ce priveşte politicile organizaţiei, (d) ţine cont de nevoile

categoriilor dezavantajate şi arată atenţie la a echilibra asimetriile economice, de capacitate

organizaţională şi educaţionale ale participanţilor, (e) presupune auto‐organizare, adică participanţii

ajută la formularea regulilor care stau la baza procesului, inclusiv a criteriilor prin care resursele sunt

alocate.

Scopul democraţiei participative este (a) participarea activă a persoanelor în procese deliberative cu

rol de luare a deciziei şi în implementarea deciziei, (b) pentru asigurarea unei dezvoltări durabile,

prin (c) stimularea formelor de auto‐organizare a organizaţiilor (administraţii publice locale sau

cooperative) în care participă la luarea deciziilor şi (d) a comunităţilor locale din care aceste

organizaţii fac parte (d) în contexte care să facă transparent modul de funcţionare a acestora şi (e)

adâncirea formelor de control democratic.

ANALIZA PEST

Dezvoltarea cadrelor democraţiei participative prin dezvoltare instituţională şi comunitară are loc

într‐un anumit context politic, economic, social şi tehnologic (PEST).

Politic. (a) Cadrul legislativ actual este unul puternic infuzat de un imaginar al democraţiei

reprezentative, în care luarea deciziilor publice se face prin reprezentanţi care au autonomie faţă de

corpul social în deciziile luate într‐un mandat, singura formă de sancţiune politică este votul. (b)

Cadrul legislativ actual permite participarea la luarea deciziei prin intermediul recomandărilor în

cadrul şedinţelor publice, însă reprezentanţii au întreaga autonomie în asumarea recomandărilor

cetăţenilor. (c) Una din formele de constrângere publică a luării deciziei este programul partidului

politic care informează luarea deciziilor la nivel de principiu pentru fiecare reprezentant. La nivelul

Primăriei Cluj‐Napoca şi la nivelul Consiliului local întâlnirile deliberative ale reprezentanţilor chiar


dacă sunt polarizate discursiv şi rareori urmăresc obţinerea unui consens, în practică există un

consens al exerciţiului administrativ. De aceea, consensul implicit este chestionat doar în cadrul

proiectelor care sunt derulate prin forme de guvernanţă participativă. (d) Recomandările care au

greutatea cea mai mare în luarea deciziilor publice sunt cele formulate de către experţi prin

proiectele de guvernanţă participativă şi diferitele forme de consultanţă administrativă. Acest lucru

face ca recomandările unui grup cu atribute sociale similare (educaţionale, financiare, ocupaţionale)

să aibă o greutate mult mai mare faţă de recomandările posibile ale tuturor celorlalte grupuri

sociale. (e) În acelaşi timp, corpurile de reprezentanţi din Primărie şi Consiliul local Cluj‐Napoca au

arătat foarte multă disponibilitate pentru forme de guvernanţă participativă şi pentru a integra

recomandările formulate explicit de către diferitele părţi ale corpului social. (f) Corpurile

administrative gestionate de persoane numite de către reprezentanţii aleşi au avut în oraşul Cluj‐

Napoca o autonomie sporită, ceea ce a permis, deseori, ca acestea să joace rolul de receptacoli ai

recomandărilor venite din corpul social.

Economic. (a) Economia oraşului Cluj‐Napoca este a treia ca mărime după Bucureşti şi Constanţa,

ceea ce înseamnă atât un buget local semnificativ, cât şi resurse economice disponibile pentru

diferitele proiecte de dezvoltare instituţională şi comunitară. (b) Actorii economici majori din Cluj‐

Napoca sunt organizaţi în practică în reţele de cooperare prin forme de punere în comun a

proprietăţii firmelor, ale capacităţilor organizaţionale şi a resurselor financiare. Acest tip de gestiune

în comun a resurselor şi atenţia acordată plasării costurilor cât mai exact în locurile care produc

pierderi în cadrul reţelelor comune este o specificitate a oraşului. (c) Având în vedere practica de

guvernanţă participativă, cercurile de afaceri au fost cointeresate în marile proiecte ale oraşului (de

exemplu, Tetarom 1 sau „Clusterul IT”). Însă, în acelaşi timp, viziunea dezvoltată de aceste cercuri de

afaceri a avut o greutate tot mai importantă în politicile economice locale şi politicile dezvoltării

urbane. (d) Cultura organizaţională a acestor mari firme este una puternic ierarhică, făcând puţin

probabile forme de democratizare a firmelor. (e) Însă există în sectoarele manufacturiere, în firmele

de mici dimensiuni, experienţă organizatorică participativă.

Social. (a) Sectorul civic şi cultural este unul dintre cele mai complex organizate sectoare din

România, cu capacităţi instituţionale dovedite în multiple contexte. (b) Populaţia municipiului Cluj‐

Napoca are un procent de 36% persoane cu educaţie superioară la recensământul din 2011 şi un

contingent foarte mic de persoane cu până în 8 clase (4%). Este o populaţie foarte educată,

informată şi cu un consum cultural peste mediu. Acest tip de populaţie este într‐o poziţie foarte

bună de a putea experimenta diferitele forme ale democraţiei participative. (c) Procesele de


evacuare, marginalizare şi rasializare a sărăciei s‐au intensificat în ultimii cinci ani. Ele sunt bazate pe

o creştere a disparităţilor economice şi formarea unei mase tot mai mari de persoane care nu mai au

acces la resurse salariale. Cluj‐Napoca este locul care găzduieşte una dintre cele mai mari aşezări

informale din România la Pata Rât. (d) Noi forme de implicare prin intermediul proiectelor de

economie participativă experimentează cu programe care încearcă să trasforme aceşti cetăţeni ai

oraşului în actori cu drepturi depline, cu demnitate economică (de exemplu, programele de la Pata

Rât).

Tehnologic. (a) Ultimii cinci ani au adus noi tehnici de organizare socială la nivel global, ca efect al

mişcărilor civice şi cooperativiste care au căutat modalităţi de a facilita luarea deciziilor în mod

descentralizat. Aceste tehnici de organizare permit coordonarea unui număr mare de oameni în

acţiuni complexe prin gestiunea corpului ca semnalizator şi noi modalităţi de management colectiv a

emoţiilor produse de interacţiunile în contexte de cooperare orizontale. Aceste tehnici stau la baza

unei explozii a capacităţilor organizatorice prin participare democratică. (b) Mişcările sociale din Cluj

au infuzat deja, în special în ultimii doi ani, reţelele de angajare civică cu efecte vizibile în mediile

organizaţionale conexe persoanelor active. (b) Noi tehnici de comunicare descentralizate (mediile

sociale online) permit coordonarea multiplă şi agregarea de idei într‐un mod în care actorii pot

controla individual fluxurile de informaţii şi afecte care circulă în reţele de cunoştinţe. (c) Noi

tehnologii de productivitate gestionate în sistem multiuser permit producerea şi editarea de texte,

imagini şi videoclipuri care permit agregarea persoanelor în mod descentraliat şi participativ. Aceste

tehnologii sunt folosite de către multe persoane în Cluj‐Napoca, nu doar ca utilizatori, ci ca şi

producători în fluxurile online globale de participare şi de schimb de idei.

PROBLEME STRATEGICE CHEIE (PSC)

Având în vedere contextul politic, economic, social şi tehnologic legate de posibilitatea

democratizării organizaţiilor prin intermediul participării, problemele strategice cheie sunt

următoarele:

1) Separaţia puternică dintre politic şi economic, în care politicul reprezintă o sferă publică, iar

economicul sfera privată, este o problemă strategică cheie. Democraţia participativă, în

cazul în care poate fi imaginată ca o modalitate de reorganizare a reţelelor de luare a

deciziilor în administraţia publică, este arareori văzută ca fiind posibilă în sfera acţiunii

private economice, de aceea o componentă legitimă a politicilor economice publice.


2) Democraţia în sfera politică este codificată în cadrul constituţional şi legal din România în

cheie reprezentativă. Toate deciziile le revin în ultimă instanţă reprezentanţilor aleşi. Însă

procesul de deliberare este codificat legal prin intermediul termenului de „luare a deciziei”,

ceea ce permite ca formele de democraţie participativă să se branşeze la forme de

democraţie reprezentativă. Democraţia participativă, în acest moment, poate fi

instituţionalizată doar în cadrele trasate de democraţia reprezentativă.

3) Firma (sau organizaţia) este codificată în cadrul constituţional şi legal din România în cheie

ierarhică. Toate deciziile revin, la fel ca şi profiturile, în ultimă instanţă, proprietarilor sau

preşedintelui organizaţiei. Excepţie fac cooperativele, o formă legală de organizare a

activităţii economice pe baze democratice a gestionării proprietăţii şi a managementului.

Democraţia la nivelul firmelor este însă o excepţie, reglementată ca atare, prin legi speciale,

forma normală a activităţii economice este cea a relaţiei ierahice dintre un angajat şi un

agajator.

STRATEGII SECTORIALE CA RĂSPUNS LA PSC

Problemele strategice cheie ale proceselor de participare organizaţională comportă două tipuri de

răspunsuri diferite pe axa de diviziune politicul‐ca‐public/economicul‐ca‐privat. Democraţia

participativă este un instrument care pune în discuţie graniţa dintre politic şi economic prin modul în

care hibridizează cele două sfere. Politicul şi economicul devin resudate în alte modalităţi prin

implicarea persoanelor în luarea deciziilor care afectează atât viaţa publică, cât şi cea privată a

cetăţenilor. Strategiile sectoriale propuse în acest document vor operaţionaliza conceptul

democraţiei participative pornind de la cele două laturi ale diviziunii, mai întâi din perspectiva

politicilor legate de aspectul politic al administraţiei publice locale, iar mai apoi politicile economice

realizate de către agenţiile publice.

(1) Administraţie locală. Democraţia participativă în contextul cadrul al democraţiei reprezentative

în administraţia locală necesită crearea de arene participative prin intermediul sedinţelor publice

pentru ca cetăţenii şi delegaţii cetăţenilor să poată facă recomandări participând astfel activ la

luarea deciziei.

(a) Şedinţa publică: şedinţa desfăşurată în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi la care

are acces orice persoană interesată (Legea 52/2003, art. 3, punctul i).


(b) Luarea deciziei: procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice (Legea 52/2003, art. 3,

punctul b).

(c) Participarea activă la luarea deciziei: este o modalitate de luare a deciziei prin formularea de

recomandări de către orice cetăţean.

(d) Recomandare ‐ orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie, exprimată verbal sau

în scris, primită de către autorităţile publice de la orice persoană interesată în procesul de

luare a deciziilor şi în procesul de elaborare a actelor normative (Legea 52/2003, Art.3,

punctul d).

(e) Delegatul este un cetăţean care transmite recomandări în şedinţele publice pentru a se

asigura că aceste propuneri sunt pe deplin şi corect înţelese în procesul deliberativ

desfăşurat de autorităţile publice. De asemenea, de îndată ce deciziile au fost luate de către

autorităţile publice, delegaţii vor avea posibilitatea să monitorizeze implementarea

obiectivelor de investiţii şi reparaţii din bugetul public care preiau recomandările formulate

în întâlnirile deliberative, asigurând în acest fel transparenţa execuţiei bugetare. Orice

participant la întâlnirile deliberative îşi poate exprima dorinţa de a fi delegat.

Pe lângă arenele participative, democraţia participativă la nivelul administraţiei necesită şi procese

de dezvoltare comunitară: procesul care susţine organizarea întâlnirilor deliberative unde se

formulează recomandări prin deliberare consensuală şi care au drept scop principal capacitarea

cetăţenilor şi creşterea încrederii acestora în puterea de a aborda şi rezolva problemele cu care se

confruntă. O atenţie suplimentară va fi acordată grupurilor vulnerabile sau defavorizate.

(f) Întâlniri deliberative: sunt întâlnirile cetăţeneşti care se desfăşura respectând principiile şi

caracteristicile deliberării, prin aducerea în prim plan a argumentării, dar şi a informaţiei egal

distribuite în rândul celor implicaţi.

(g) Deliberare consensuală: proces de luare a deciziei prin consens (adică dezbatere asupra

formulării unei probleme şi a soluţiilor alternative până când toţi cei prezenţi nu au obiecţii

puternice). În cazul în care există obiecţii puternice la nivelul secţiei deliberative se poate

recurge la diferite forme de vot.

(2) Politici economice cooperativiste. Cooperativele sunt o formă de entitate economică,

reglementată de o lege specială (Legea 1/2005), ghidată de principiul controlului democratic în care

membrii sunt direcţi implicaţi în stabilirea obiectivelor şi luarea deciziilor. Mai mult, membrii

cooperatori participă la realizarea activităţilor economice şi la constituirea proprietăţii societăţii


cooperative. Este forma economică prin excelenţă prin care este codificată democraţia participativă

la nivel de organizaţie economică. Numărul persoanelor angajate în cooperative a scăzut constant,

ajungând în 2012 la 30 mii de persoane în România şi aproximativ 800 de persoane în judeţul Cluj.

Cauzele declinului sunt structurale şi sunt legate în mare măsură de aspectele de finanţare şi

contextul mai larg ideologic şi practicile ce decurg de aici, în care acest tip de organizaţie este văzută

ca o parte a economiei sociale.

Economia socială este activitatea economică orientată în beneficiul membrilor unei cooperative sau

a unei comunităţi şi care nu urmăreţe profitul, ci doar bunăstarea economică. În politicile europene,

cooperativa este unul dintre instrumentele fundamentale prin care se stimulează integrarea celor

marginalizaţi prin forme de auto‐organizare şi mobilizare a resurselor comunitare pentru a putea

supravieţui şi, poate, dezvolta comunitatea. În această cheie de înţelegere, cooperativa este o

unitate mică (formată din 5‐10 persoane) care permite generarea unor venituri de subzistenţă. În

ciclul de finanţare 2007‐2013, cooperativa a devenit eligibilă în cadrul Fondul Social European în

programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”. Acest instrument de finanţare şi

cele din următorul ciclu de exerciţiu financiar 2014‐2020 au înscrise în condiţiile de eligibilitate

aceeaşi înţelegere a cooperativei ca o unitate de supravieţuire pentru membrii săi. O lege specială

care va reglementa economia socială în România este preconizată în 2014, scopul fiind armonizarea

cu cadrele europene.

AJOFM‐Cj a început derularea programului de „corporaţie socială” în Câmpia Turzii în urma

disponibilizăriilor realizate de multinaţionala Mechel din 2012 care a cumpărat vechea fabrică

socialistă de sârmă. Fondurile au venit din granturi europene care sprijineau zonele economice în

care marele capital a plecat în căutarea de forţă de muncă mai ieftine în zone extra‐comunitare (în

acest caz, plecarea Nokia de la Cluj). Inovaţiile instituţionale propuse de AJOFM‐Cj pun în discuție

modul restrâns în care a ajuns să fie imaginat cooperativismul, adică ca o formă de organizare mică

economică dedicată supravieţurii. Aceste inovații propun să transforme cooperativismul într‐o o

formă majoră de organizare prin intermediul democraţiei participative.

Mizele programului şi deschiderile strategice mult mai largi sunt următoarele:

(a) Investiţii publice în mijloace de producţie. Avem o reorientare a logicii în care administraţia

locală îşi realizează proiectele de investiţii economice cu rol de catalizare a diferitelor

sectoare spre achiziţia de mijloace de producţie. O mare parte din proiecte până în acest

moment au urmărit furnizarea unor spaţii în care firme din sectoare similare pot să le


folosească la un preţ sub cel al pieţei libere, cu speranţa producerii unor efecte de incubare.

Firmele invitate sunt cele care au deja mijloacele de producţie şi lichidităţile necesare pentru

salarii. În noul program al democraţiei participative cooperativiste administraţia oferă

mijloacele de producţie şi lichidităţile prin care actorii pot să înceapă activitatea economică.

(b) Investiţii în proprietate comună. Scopul este organizarea unei întregi întreprinderi de

manufacturare cu 250 de membri cu participaţii egale la proprietate. Scopul nu este

asistenţial, ci economic. Clujul a devenit în ultimii cinci ani sediul a mai multor multinaţionale

cu outsourcing în sectorul manufacturier, în special în sectorul de automotive, în căutare de

forţă de muncă ieftină. Însă capitalul transnaţional este foarte mobil şi în momentele de

criză poate căuta locuri cu forţă de muncă şi mai ieftină. De asemenea, multinaţionalele sunt

interesate să deschidă facilităţi noi de producţie doar în momentele de expansiune

economică. Ca răspuns la aceste contexte, actorii locali politici şi administrativi caută noi

forme de a produce locuri de muncă în sectoarele manufacturiere care să evite efectele

mobilităţii capitalului. Formele cooperativiste sunt o astfel de soluţie pentru că fixează

proprietatea şi capitalul în forme locale deţinute în comun.

(c) Flexibilitate organizaţională. Conceptul de democraţie participativă nu este legat de

cooperativă în mod strict, ea poate lua şi alte forme legale, precum asociaţia. Asociaţia nu

poate obţine profit din punct de vedere legal, însă permite prin intermediul statutului forme

mobile de (de)ierahizare a personalului sau de participare la luarea deciziilor. În acest

program, AJOFM‐Cj a ales asociaţia ca formă de organizare şi nu cooperativa.

(d) Educaţie continuă. Atenţia sporită legată de educarea, instruirea şi formarea membrilor

asociaţiei, de altfel un principiu cooperativist central. Timp de patru ani, membrii asociaţiei

vor învăţa să îşi gestioneze afacerea în parteneriat cu multinaţionala IKEA, care va oferi

serviciile de desfacere şi soluţii de management.


PROGRAME OPERAŢIONALE

Principalele instrumente ale democratizării administraţiei locale din Cluj‐Napoca şi a politicilor

economice sunt programe în parte deja începute. Multe dintre programele enumerate mai jos

funcţionează deja într‐o cheie de guvernanţă participativă. Propunerea acestui document este de a

le transforma în instrumente participative deschise publicului larg.

(1) Buget participativ

Bugetul participativ este unul din instrumentele cele mai cunoscute public ale noilor forme de

democratizare prin participare ale primăriei Cluj‐Napoca. Bugetul este unul din instrumentele cheie

ale politicii economice şi ale dezvoltării locale. Formularea bugetului local îi revine Consiliului local în

parteneriat cu instituţia Primăriei. În ultimul an în Cluj‐Napoca s‐a încercat ca în procesul de luare a

deciziei să fie implicată însăşi populaţia din cartierul Mănăştur prin intermediul întălnirilor

deliberative în care s‐a stimulat deliberarea consesuală asupra unor priorităţiilor de investiţii care

pot fi incluse în bugetul oraşului. Acest program presupune asumarea de către cetăţeni a unui rol

participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunităţii din care fac parte. Acest lucru

poate fi realizat prin angrenarea acestora în întreg procesul decizional, inclusiv în definirea

problemelor ce necesită rezolvare. Pe lângă procesul de transparentizare bugetară şi administrativă,

bugetul participativ ca instrument presupune şi Dezvoltarea şi deschiderea instituţională. Adică

presupune asumarea din partea administraţiei publice locale a internalizării şi susţinerii procesului

bugetării participative prin măsuri administrative şi de dezvoltare instituţională.

Anul 2013 a reprezentat un prim an al derulării unui proiect pilot de bugetare participativă în

Mănăştur. Cea mai mare a efortului a căzut până în acest moment asupra proceselor de dezvoltare

comunitară.

Recomandăm

1) Alcătuirea unei structuri executive: identificarea, analiza instituţiilor cu responsabilităţi în

formularea şi implementarea procesului de bugetare participativă şi stabilirea grupului de

coordonare a procesului, aşa cum prevede documentul cadru asumat de către Primăria Cluj‐

Napoca in februarie 2013. Alocarea unei sume fixe anuale necesare consolidării

instituţionale a structurii executive responsabile cu derularea procesului de bugetare

participativă anuală.


2) Consolidarea proceselor care implică dezvoltarea şi deschiderea instituţională a

administraţiei locale prin crearea de arene publice prin şedinţe publice dedicate bugetării în

Cluj‐Napoca.

3) Extinderea procesului la întregul oraş şi toate cartierele acestuia.

4) Stabilirea unui procent sau suma exacta din bugetul local care să revină procesului

deliberativ.

5) Completarea procesului de bugetare participativă prin formularea de documente populare

care vin în sprijinul procesului. Dincolo de rezolvarea problemelor punctuale, un obiectiv al

procesului este formularea unor politici publice, ca o modalitate de educare colectivă a

cetăţenilor, prin invitarea de a participa la formulare de soluţii sectoriale, dincolo de

problemele individuale. Implicarea şi participarea calificată prin întâlniri deliberative

cetăţeneşti axate pe probleme specifice din cartierele oraşului, pentru a identifica de soluţii

şi resurse la nivel de comunitate.

(2) Monitorizarea şi evaluarea şi participativă a proiectelor publice

Monitorizarea şi evaluarea participativă este o abordare partenerială a derulării unui proiect, în care

părţile interesate se angajează activ în procesul de evaluare şi în toate fazele de implementare. Cei

care au cea mai mare miză în program ‐ parteneri, beneficiarii programului, finanţatorii şi decidenţii

cheie ‐ joacă roluri active. Parte a proiectelor asociate „Bugetului participativ”, renovarea

cinematografului „Dacia” ar fi dezirabil să devină programul pilot prin care administraţia locală

creează reţele de control cetăţenesc legat de execuţia unui proiect public. Scopul procesului

participativ este implicarea directă a cetăţenilor în procesul decizional, pentru asigurarea unei

sustenabilităţi crescute a deciziilor şi, astfel, construirea unei comunităţi locale puternice şi

funcţionale. În acest sens, cetăţenii care sunt afectaţi de o decizie au dreptul să fie implicaţi în întreg

procesul de transpunere a deciziei în practică. Implicarea activă a cetăţenilor unei comunităţi în

toate etapele procesului decizional înseamnă participarea la dezbaterea privind oportunitatea unei

idei de proiect, trecând mai apoi prin diversele faze de implementare ale proiectului şi întreţinerea şi

condiţiile de exploatare ale bunurilor fizice şi simbolice rezultate în urma proiectului.

Fundamental, evaluarea şi monitorizarea participativă este despre împărtăşirea cunoaşterii şi

formarea abilităţilor de evaluare pentru beneficiarii şi implementatorii programului, finanţatorii săi,

dar şi alte părţi interesate. Procesul urmăreşte să onoreze perspectivele, vocile, preferinţele şi

deciziile celor mai puţin puternice şi a celor mai afectate părţi interesate şi beneficiare ale


programului. La modul ideal, prin acest proces, participanţii determină focusul evaluării, designul şi

rezultatele în cadrul propriului lor mediu socio‐economic, cultural şi politic.

Evaluarea îndeplineşte două funcţii majore. În primul rând, ea are o funcţie de suport intern. Aceasta

îşi propune să analizeze trecutul pentru a înţelege viitorul. În al doilea rând, aceasta îndeplineşte o

funcţie de control. Ori, este important să se facă o distincţie adecvată între aceste două funcţii,

deoarece orice confuzie între cele două va duce întotdeauna la accentuarea funcţiei de control şi va

trece cu vedere funcţia de suport intern. Aşadar, această abordare presupune noi forme de

operaţionalizare a principiilor legate de activitatea administraţiei publice locale clujene care sunt

transparenţa, accesul, echitatea, calitatea serviciilor publice, responsabilitatea funcţionarilor publici

şi încrederea cetăţenilor, învăţarea colectivă administrativă şi împuternicirea comunităţii.

Recomandăm în acest sens:

1) Pentru ca pe ansamblu procesul participării să fie eficient, iar rezultatul implicării să fie unul

pozitiv, cetăţenii vor trebui să fie informaţi constant asupra evoluţiei implementării unui

proiect.

2) Este dezirabil să existe delegaţi/voluntari ai comunităţii nominalizaţi în cadrul întâlnirilor

deliberative, persoane dispuse să urmărească pas cu pas implementarea proiectelor

asumate de primărie. La modul concret, aceşti delegaţi/voluntari se vor întâlni periodic cu

reprezentanţii administraţiei publice locale şi ai altor instituţii şi companii private implicate

într‐un anumit proiect. În cadrul acestor întâlniri, cetăţenilor li se vor oferi informaţii

corecte, complete şi relevante, se vor face prezentări ale situaţiei proiectului, ale

eventualelor probleme întâlnite, se vor realiza vizite în teren atunci şi acolo unde este cazul.

3) Crearea în practică a unei legături de acest tip între cetăţeni şi administraţie va avea ca

rezultate creşterea nivelului de dialog/colaborare dintre cetăţeni şi administraţia publică şi,

pe fond, durabilitatea politicilor publice.

(3) Urbanism participativ

Primul program de guvernanţă participativă în sectorul de urbanism s‐a realizat prin planurile de

reamenajare a străzii Kogălniceanu. În urma presiunilor publice, o dată cu anunţarea planului

Primăriei Cluj‐Napoca de a face o parcare subterană pe str. Kogălniceanu, întreg procesul

dezbaterilor publice și formulare de propuneri de intervenții urbanistice a fost transferat către

Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania. Procesul a beneficiat de asistenţa tehnică a unei


asociaţii profesionale, însă nu a oferit arenele publice de participare pentru formularea de

recomandări de către publicul larg.

Cadrul de reglementare a formelor de urbanism participativ este dat de Planurile de regenerare

urbane (PRU), a căror bază legală este în Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismului

190/2013 şi este specificată prin o serie de documente asumate de către Ministerul Dezvoltării,

Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (Ghid metodologic pentru îmbunătăţirea calităţii şi funcţionalităţii

spaţiilor publice din marile ansambluri rezidenţiale, 2009; Recomandările UNESCO privind peisajul

istoric, 2011; Ghid informativ privind regenerarea urbană. Principii şi practici europene, 2007). De

asemenea, în curs de elaborare se află, în cadru aceluiaşi Minister, Ghidul informativ pentru Planul

de Regenerare Urbană.

Conceptul cheie acestui tip de urbanism, cel participativ, este Planul de Regenerare Urbană, un

instrument de planificare urbană integrată, menit să asigure corelarea diferitelor domenii

componente ale structurii urbane şi să asigure evoluţia lor în mod concertat: infrastructură tehnică,

transport public şi privat, spaţiu public, dotări (sănătate, învăţământ, asistenţă socială), parcări etc.

Elaborarea PRU se face prin negociere între actorii urbani, în cadru participativ comunitar, de către

echipe pluridisciplinare. Face parte din planul de dezvoltare pe termen lung al oraşului şi se bazează

pe o viziune strategică împărtăşită în cadrul comunităţii. În aceeaşi cheie a producerii de arene

publice prin sedinţe publice şi a dezvoltării comunitare prin întâlnirilor deliberative, urbanismul

participativ este unul dintre instrumentele cheie ale democratizării prin participarea cetăţenilor la

definirea şi găsirea rezolvărilor pentru problemele publice cu o componentă spaţială.

Pentru fixarea multi‐anuală a propunerilor de investiţii prioritizate de către procesele de bugetare

participativă la nivel de cartiere este absolut necesară crearea unei structuri flexibile de administrare

participativă a teritoriului din punct de vedere urban. Planul de Regenerare Urbană este, din punct

de vedere tehnic, un Plan Urbanistic Zonal care cuprinde o arie mai largă, de exemplu un cartier

(fiind astfel şi o modalitate de fixare juridică a acestei entităţi deocamdată doar cu valoare doar de

etichetare a unei zone). PRU‐rile permit gândirea regenerării unei arii a oraşului într‐un mod

consistent, într‐un orizont de timp mai larg. Dacă bugetarea participativă se încadrează în orizontul

de timp al unui an, planul de regenerare urbană permite gândirea multianuală participativă a

investiţiilor într‐o zonă.

Recomandăm:


1) Alcătuirea unei structurii executive: identificarea, analiza instituţiilor cu responsabilităţi în

formularea şi implementarea procesului de regenerarea şi stabilirea grupului de coordonare

a procesului.

2) Stabilirea temelor‐program: identificarea zonelor de reabilitare şi conformitatea cu

documentaţia de urbanism prin partajarea oraşului în zone‐cartiere care constituie unităţi

urbanistice coerente pentru a putea constitui obiectul unui PRU.

3) Identificarea resurselor necesare: planuri de investiţii (costuri, venituri, capacitate

financiară); analiza regimului juridic/fiscal al proprietăţilor; analiza dezvoltării comunitare

din zonă.

4) Diagnosticarea participativă a zonei: analiza multicriterială a zonelor; întâlniri deliberative cu

locuitorii din zonă pentru stabilirea priorităţilor de investiţii; interconectarea cu procesele de

bugetare participativă; propunere de sinteză a rezultatelor analizelor realizate (planul

integrat de regenerare a zonei).

5) Propuneri preliminare cu dezbateri deliberative în cadrul comunităţii afectate.

6) Proiectare de specialitate şi eşalonarea măsurilor.

7) Evaluare participativă şi implementarea măsurilor.

8) Actualizarea PRU‐rilor cu ajutorul proceselor de bugetare participativă şi evaluare

participativă.

(4) Cultură şi artă participativă

Bugetarea şi planificarea urbană participativă sunt puternic legate de presupoziţia unor colectivităţi

cu persoane interconectate, capabile să colaboreze într‐un context al diferenţelor culturale

individuale sau de grup. În ultimii cinci ani, cultura a fost tot mai puternic imaginată ca un instrument

al dezvoltării, o modalitate prin care resursele creative ale unei comunităţi pot deveni baze ale unor

inovaţii tehnologice şi organizaţionale. Mai exact, cultura şi arta au devenit instrumentele pentru

definirea bunului şi binelui public. Prin programe precum „Capitală Europeană a Tineretului 2015” şi

„Capitală Culturală Europeană 2021”, oraşul Cluj‐Napoca a început să valorifice ‐ prin intermediul

unor programe de guvernanţă participativă ‐ resursele şi potenţialul artistic al câmpurilor

profesionale specializate.

Aşa cum este detaliat mai pe larg în capitolul legat de strategia culturală a oraşului Cluj‐Napoca, în

cadrul acestor proiecte, o componentă majoră este producerea de reţele complexe în afara

câmpurilor profesionale specializate şi implicarea în cadrul producţiei de cultură a populaţiei, în

sensul larg.


Două tendinţe sunt importante pentru procesele de democratizare participativă. Prima este legată

de descentralizarea spaţială la nivel de oraş a scenei culturale şi a producţiei culturale. Aici proiectul

pilot „La terenuri”, interconectat cu proiectul de bugetare participativă ca modalitate de dezvoltare

comunitară, a jucat un rol major în reconfigurarea modalităţilor de expresie culturală şi implicare a

locuitorilor oraşului prin exemplul pe care l‐au dat cei care locuiesc în cartierului Mănăştur în

folosirea unei scene pentru auto‐expresivitate. Acest proiect este unul inaugural, chiar dacă are o

întreagă istorie artistică în spate, legat de un mod de reconfigurare a reţelelor de cooperare

culturală într‐un mod care are potenţialul de transformare a guvernanţei artistice în forme de

democratizare participativă.

A doua tendinţă este formarea unei scene de artă independentă, capabilă să mobilizeze resurse

independente şi să se orienteze spre producţia de nişă culturală prin implicarea publicului. Probabil

însemnul instituţional cel mai cunoscut în Cluj‐Napoca este Fabrica de Pensule, ca loc al unei alianţe

de artişti independenţi capabili să se implice în dezvoltarea comunitară şi definirea binelui public

împreună cu audienţele pe care încearcă să le capteze în producţia artistică.

Recomandăm:

1) Un accent mai mare pe proiecte independente şi alocarea de resurse pentru finanţarea prin

concurs a proiectelor culturale participative. Scopul nu este cel al producerii unei opoziţii

între scena independentă şi cea finanţată direct, ci cel al formării unui portofoliu de proiecte

derulate în interiorul diverselor comunităţi urbane din Cluj‐Napoca în vederea definirii

binelui public prin mijloace creative.

2) Descentralizarea spaţială şi mai puternică înspre cartiere şi populaţie a programelor publice

de cultură: festivaluri anuale sau spectacolele ocazionale organizate/sprijinite de către

administraţia publică, programele legate de Capitala Tineretului şi Capitala Culturală.

3) Programe care invită locuitorii din cartierelor oraşului să participe la producţia de conţinut în

proiecte colective culturale.

4) Chiar dacă evenimentele care favorizează consumul de masă, oferite în general de către

festivaluri și festivități publice, sunt importante, pentru procesele de dezvoltare comunitare

productia culturală comunitară este absolut fundamentală. Cele două aspecte nu se află în

opoziţie, ci ele se pot derula în paralel prin implicarea tot mai activă a publicului în producţia

conţinutului cultural al festivităţilor publice.


(5) Educare colectivă politică prin procese de e‐guvernare

Alături de celelalte aspecte ce ţin de e‐guvernare, discutate în capitolul dedicat acestei teme,

platformele online pot fi folosite pentru educarea cetăţenilor oraşului pe temele ce ţin de cultura

politică mai largă. Soluţiile la diferite probleme de administraţie sunt infuzate puternic de valori

politice şi sociale. Acest aspect, deseori, este invizibil pentru publicul larg, chiar dacă este central în

cadrul dezbaterilor şi în compararea diferitelor soluţii de guvernare. Procesele de democratizare

participativă înseamnă şi formarea unor cetăţeni cu o conştiinţă şi cultură politică reflexivă, cu

capacitatea de a clasifica diferitele soluţii ca aparţinând unui spectru valoric şi ideologic, cu

capacitatea de a eticheta etico‐politic un mod de gândire. Alături de pachetul mai mare de

repoziţionare a oraşului Cluj‐Napoca în spaţiul virtual şi folosirea acestui spaţiu pentru a permite

eficientizarea şi democratizarea administrării publice, propunem şi module sau pachete electronice

de e‐learning politic. Aceste tipuri de aplicaţii (de exemplu, votulmeu.ro) ar funcţiona în Cluj‐Napoca

pentru că numărul de utilizator de internet în mod zilnic este relativ de mare la nivelul oraşului

comparativ cu media naţională (54% în 2012, faţă de 24% la nivel naţional ‐ EuroStat, 2012, Internet

use in households and by individuals, Statistics in Focus, vol. 50).

Recomandăm:

1) Dezvoltarea unor aplicaţii adecvate la temele politice locale ca instrumente care pot fi

folosite de către cetăţeni ca un instrument de informare şi consiliere politică atât în perioada

campaniilor electorale, cât şi în afara lor. Logica acestor platforme este următoarea:

a. Persoana care intră pe aplicaţia online este rugată să îşi exprime acordul sau

dezacordul faţă de câteva afirmaţii care acoperă temele importante ale dezbaterilor

administrative, politice şi etice locale.

b. În acelaşi timp, cei care au construit aplicaţia se folosesc, unde este posibil, de

interviuri cu reprezentanţii partidelor sau cu candidaţii, de opinii ale experţilor sau

monitorizează presa pentru a afla poziţiile partidelor pe aceleaşi teme acoperite în

chestionarul completat de către cetăţean.

c. La sfârşit, aplicaţia generează o hartă ideologică unde sunt plasate partidele şi

respondentul. De asemenea, respondentul poate vedea ce poziţie are fiecare partid

(sau fiecare candidat, când este cazul) şi poate afla de care abordare este cel mai

aproape.

2) Dezvoltarea unor aplicaţii adecvate la problemele de strategie locală sectorială care să

permită informarea şi plasarea cetăţenilor într‐un spectru de soluţii posibile şi, în acelaşi


timp, pentru a atrage atenţia care sunt graniţele soluţiilor şi locurile neacoperite pe care alte

soluţii.

(6) Politici publice în vederea constituirii unei mişcări cooperativiste

O nouă generaţie de politici publici economice urmăreşte direcţionarea resurselor spre achiziţia de

mijloace de producţie gestionate şi deţinute colectiv pe principii cooperativiste, efortul mergând

spre găsirea parteneriatelor care asigură pieţe de desfacere globală. Cooperativele sau, mai larg,

toate forme legale de aranjamente participative la nivel de organizaţie economică sunt o modalitate

cu mare potenţial pentru recaptarea energiilor clujenilor prin retrasarea conceptelor de proprietate

într‐o cheie a bunurilor comune cu efecte majore asupra proceselor de control şi eficienţă.

Participarea tuturor membrilor unei organizaţii la gestiunea organizaţiei produce efecte de motivare

majore cu impact direct asupra productivităţii. De asemenea, cooperativismul produce efecte de

fixare a capitalului prin strategii de acumulare încrustrate în interiorul comunităţii.

Recomandăm

1) Politici publice care urmăresc stimularea de gestiune cooperativistă a unor fabrici mari,

pentru a pune oraşul în situaţia avantajoasă de a restricţiona mobilitatea capitalului în

căutare de forţă de muncă mai ieftină, fără să restricţioneze efectele de creştere. Capitalul

este prin excelenţă mobil, punând oraşele într‐o poziţie foarte vulnerabilă de îndată ce

acestea sunt încorporate temporar în lanţurile de producţie. În acest moment indicatorului

politic al „numărului de locuri de muncă” este modalitatea ca modalitate, prin excelenţă, de

evaluare a succesului unei investiţii, fiind, deseori, singurul indicator folosit. Un mix mai

complex de indicatori al succesului unei investiții este dezirabil.

a. Creșterea importanței alocate evaluării succesului unei investiții prin intermediul

efectele de învăţare legate de auto‐organizare ca modalitate de a genera o cultură a

dezvoltării locale.

b. Creşterea importanţei indicatorului legat de calitatea relaţiilor de muncă ca

modalitate de evaluare a politicilor economice; relaţiile de muncă participative sunt

elemente cheie pentru creşterea competitivităţii oraşului pe pieţele muncii regionale

prin apariţia „brandului de angajator” asociat cu oraşele creative

(http://www.creativeclass.com/).


c. Creşterea importanţei politicilor legate de producţie în mod cooperatist ca

modalitate de a produce un oraş creativ la mai multe nivele de stratificare socială.

Creativitatea este o caracteristică general umană, nu doar a sectoarelor de servicii

2) Politici publice care urmăresc stimularea auto‐organizării continuând experimentele legate

de favorizare a achiziţiilor mijloacelor de producţie.

a. Orientarea mai fermă a proiectelor CREIC şi TEAM ZMC (aflate în derulare) spre

producţie şi desfacere prin forme de control juridic colectiv al angajaţilor. Reducerea

pe viitor a sumelor investite în producţia construcţiilor propriu‐zise care să

găzduiască afacerile (nu este posibil legal).

b. Orientarea mai fermă a noilor proiecte cu diverse surse de finanţare spre stimularea

formelor cooperativiste în sectoarele productive şi de servicii; orientarea spre

mijloace de producţie competitive şi inovaţie organizatorică şi accentul diminuat pe

viitor asupra producţiei de spaţiu pentru închiriere.

3) Reorientarea politicilor publice economice prin proiecte finanţate către forme de micro‐

creditare a achiziţiei de mijloace de producţie şi a producţiei manufacturiere de scală mică.

4) Orientarea proiectelor publice economice către formarea reţelelor de parteneriat dintre

producători şi organizaţii care asigură desfacerea mărfurilor în spaţiul naţional şi cel global.

a. Stimularea reţelelor de desfacere urban‐rural, în care municipiul Cluj‐Napoca poate

juca rolul de comandă a acestor reţele.

b. Stimularea reţelelor de desfacere globale bazate pe consumul etic şi motivat de

producţia de mărfuri în condiţii de participare şi justeţe socială.

c. Stimularea formării de federații de cooperative capabile să negocieze de pe poziții

mai simetrice cu retaileri globali.

(7) Economia socială

Cooperativele ca modalităţi de organizare democratică a activităţii economice au ajuns în ultima

decadă să fie imaginate la nivel european ca un instrument de a oferi comunităţilor resurse pentru

dezvoltare. În această înţelegere cooperativele joacă un rol social în economie, o modalitate de

auto‐organizare a comunităţilor sărace sau a straturilor sociale marginale. În exerciţiul financiar

2007‐2013 din Fondurile Sociale Europene, cooperativa înţeleasă în această cheie a devenit unul

dintre instrumentele economice oferite comunităţilor deprivate. Politicile economice locale din

judeţul Cluj au pus accentul pe micul antreprenoriat până în acest moment, prin programe precum

„Tranziţie de la JOB la SmartJOB", în care prin idei de afaceri şi forme de finanţare flexibile i‐au

stimulat pe angajaţii disponibilizaţi la plecarea fabricii Nokia din Cluj să îşi deschidă firme mici pe


cont propriu. Însă noul ciclul de finanţare 2014‐2020 din Fondurile Sociale Europene reprezintă o

oportunitate de a găsi noi programe care să stimuleze forme participative de organizare şi

acumulare orientată spre comunitate. Economia socială este un mecanism care poate fi folosit în

special în sectorul economic industrial.

Economia socială este o oportunitate pentru dezvoltarea comunităţilor excluse. Două exemple:

În urma dispozitiei nr. 6397/2010 emisă de Primarul Municipiului Cluj au fost relocați în

colonia de la Pata Rât familiile care ocupau locuinţele sociale de pe strada Coastei. Curtea de

Apel Cluj, în şedinţa publică din 30.12.2013, obligă Primăria Cluj‐Napoca să repună

reclamanţii, din foste locuințe sociale de pe str. Coastei, în locuinţe care să respecte

condiţiile legale formulate de Legea locuinţelor din 1994. Acest caz este departe de a fi

soluționat, Primăria Municipiului Cluj‐Napoca a cerut deja rejudecarea cazului în recurs.

Indiferent de modul în care se va încheia procesul juridic ca atare, Primăria Cluj‐Napoca

poate folosi resursele şi instrumentele economiei sociale ca producţia de locuinţe socială

pentru famillile relocate la Pata Rât, să fie refăcute de către viitorii locuitori în mod

participativ, în ateliere de calificare şi producţie prin implicarea reţelelor de guvernanţă ale

societăţii civile. Astfel acest proiect de „locuințe sociale integrate” ar putea sa fie în

premieră, un proiect de creare de locuri de muncă cu unul de recreere a locuinţelor sociale.

Creşterea continuă a persoanelor fără adăpost în Cluj‐Napoca este îngrijorător. Pentru a

rezolva în parte situația celor ajunși deja în stradă se pot produce locuri de muncă pentru

aceste persoane în cheia economiei sociale. Biserica Franciscană din Cluj‐Napoca derulează

deja de doi ani un program pilot prin care oferă mijloacele de producţie şi cursuri de

recalificare în ateliere de tâmplărie persoanelor fără adăpost. Produsele sunt vândute cu

ajutorul bisericii şi pentru cei care lucrează în aceste ateliere este o sursă de venit valoroasă.

Programul are nevoie însă de o reţea de distribuţie mai bună şi, mai ales, de componente

adiţionale: băi comunale şi bucătării colective.

Recomandăm:

1) Accesarea de către serviciile specializate din cadrul primăriei, prin proiecte dedicate, a

resurselor dedicate economiei sociale. Implicarea beneficiarilor în conturarea proiectelor şi

derularea proiectelor.

2) Multiplicarea programelor de construcţie de locuinţe sociale integrate cu ateliere de

calificare şi producţie în forme cooperativiste.

Date post:	29-Aug-2019
Category:	Documents
Upload:	doanmien
View:	222 times
Download:	0 times

Cluj Napoca un loc al democraţiei participative -...

Documents