Clasificarea vitei de vie din cultura

Clasificarea vitei de vie din cultura Vita de vie este o plana superioara , perena , lemnoasa, cu caractere si insusiri de liana.din punct de vedere botanic ea se incadreaza in urmatoarea schema taxonomica:

Increngatura Angiospermatophya

Clasa Dicotyledonatae

Ordinul Rhamnales

Familia Vitaceae

Genul Vitis subgenul Vitis

Subgenul Vitis cuprinde 52 specii grupate dupa origine in: specii americane(28),

mexicane(2), asiatice(20), si euroasiatice(2).

Grupa speciilor americane. Cuprinde totalitatea speciilor existente pe continentul american. Mai importante pentru viticultura sunt Vitis riparia, Vitis ruperstris, Vitis berlandieri din care datorita rexistentei lor la filoxera in principal , s-au obtinut, prin selectie si hibridare sexuata , principalii portaltoi folositi la altoirea vitei de vie. Tot din aceasta grupa mai fac parte si speciile Vitis labrusca , Vitis aestivalis, Vitis lincecumii etc., care au participat la obtinerea hibrizilor producatori direct.

Grupa speciilor mexicane. Aceasta grupa nu prezinta importanta economica si nici nu se foloseste in ameliorarea vitei de vie.

Grupa speciilor asiatice.sunt cuprinse speciile cuprinse pe continentul asiatic. Se caracterizeaza prin lipsa rezistentei lor la filoxera si boli criptogamice. Dintre aceste specii s- au remarcat Vitis amurensis prin rezistenta sa la ger (-40 grade C). A fost folosita in ameliorarea vitei de vie in vederea obtinerii de soiuri rezistente la ger.

Grupa speciilor euroasiatice. Este reprezentata prin Vitis silvestris si Vitis vinifera existente in Europa si Asia. Vitis silvestris , raspandita prin paduri si pe cursul apelor, este intalnita si in tara noastra (la Calimanesti). Vitis vinifera este cea mai importanta specie, ea cuprinde totalitatea soiurilor de vita cultivate. Se gaseste raspandita pe toate continentele intre 20-50 latitudine nordica si 20_40 latitudine sudica. Soiurile din cadrul speciei poarta struguri cu boabe de marimi, forme si culori diferite. Nu au rezistenta la boli (mana, oidium etc.), daunatori (filoxera) si sunt in general slab rezistente la ger ()pana la 15 -20 C).

Clasificarea vitei de vie din cultura. vitele aflate in cultura seclasifica dupa mai multe criterii. In practica viticola cel mai des se foloseste clasificarea dupa utilizare, dupa cerintele productiei viticole.

Din acest punct de vedere vita de vie din cultura se clasifica in vite portaltoi si vite roditoare. Vitele portaltoi, fiind rezistente la filoxera se folosesc la altoirea soiurilorde Vitis vinifera . cuprind numeroase soiuri care provin din selectia speciilor americane (V. riparia, V. rupestris, V. barlandieri),din incrucisarea speciiilor americane intre ele (Riparia x Rupestris, Berlandieri x Riparia, Berlandieri x Rupestris)sau din incrucisarea speciilor americane cu soiuri de Vitis vinifera (Chasselas x Berlandieri 41B).

Vitele roditoare cuprind un numar deosebit de mare de soiuri producatoare de struguri. Acestea la randul lor se impart in:

soiuri care provin exclusiv din specia Vitis vinifera, numite si nobile;

soiuri de hibrizi producatori direct;

soiuri cu rezistente biologice.

Soiurile nobile formeaza baza productiei viticole si dupa utilizaresunt grupate in soiuri de struguri pentu masa, soiuri apirene (fara seminte), soiuri albe, roz, si negre pentru vinuri de consum curent, soiuri albe si negre pentru vinuri superioare si soiuri pentru vinuri aromate. Soiurile de hibrizi producatori direct provin din incrucisarea speciilor americane (Vitis labrusca, Vitis aestivalis, Vitis ruperstris etc.) cu soiuri din vitis vinifera. Cultura acestora este din ce in ce mai limitata deoarece produc struguri si vinuri de calitate inferioara.

Soiurile cu rezistente biologice sunt obtinute relativ recent prin lucrari de ameliorare din hibrizi producatori direct, fiind superioare acestora. Prezinta rezistenta la ger, boli (mana in special), dau productii mari. Prin calitatea strugurilor si a vinurilor se apropie mult de soiurile ,nobile.

Caracteristicile morfofiziologice ale vitei de vie din cultura. Vita de vie este o planta multianuala, cu caracteristici morfologice proprii, pe a caror cunoastere se sprijina practica viticola. Dintre aceste caracteristici mentionam urmatoarele.

Vita de vie prin aspectul morfologic exterior si cel anatomic face parte din grupul de plante numite liane. Ramificatiiile multianuale si anuale (coarde, lastari) au tesuturile mecanice slab formate si dimensionate , de aceea ele nu se pot autosustine. Ca organ propriu de agatare vita de vie prezinta carceii, cu ajutorul carora se agata de mijlocele de sustinere.

Cresterile anuale in lungime la vita de vie, comparativ cu alte plante lemnoase, sunt exceptional de mari. In cursul unui an lastarii ating lungimea de 1,50 1,60 m la vitele roditoare si 8- 12 m si chiar 15 20 m la vitele portaltoi.

Numarul vaselor de lemn este mai mare la vita devie comparativ cu alte plante.diametrele mai mari la masela de lemn asigura transportul rapid al sevei brute de la radacina spre varful lastarilor. La vita de vie vasele de lemn isi mentin functia mai multi ani, iar vasele de liber timp de doi ani.

Sistemul radicular este deosebit de puternic, dotat cu o putere de absortie foarte mare, ajungand sa exploreze un volum mare de pamant (80 100 metri cubi). Structura antomica art ca majoritatea tesuturilor din radacini sunt formate din celule vii, in care se pot depune mari cantitati de substante de rezerva.

Ramificatiile vitei de vie , chiar din primul an, isi exfoliaza scoarta, reducand astfel, in anumita masura , greutatea lor.

Manifesta o mare capacitate de inradacinare. Inradacineaza mai repede si mai usor lastarii cu inceput de lemnificatie si coardele anuale.

Muguri adventivi se gasesc numai pe noduri; nuse intalnesc muguri adventivi pe internoduri si nici la radacini.

Se impune cunoasterea acestor caracteristici, ca si altora neamintite, pentru a putea fi folosite in aplicarea tehnologiilor eficiente de cultura a vitei de vie.

Sistemul radicular

Alcatuire generala. Vita de vie din cultura se inmulteste in mod obisnuit pe cale vegetativa, in primul rand prin butasi altoitti sau nealtoiti. Sistemul radicular al unui butuc obtinut prin aceasta metoda de inmultire este alcatuit din doua componente morfologice princiapale :

partea subterana a tulpinii, provenita din butasul care a servit la inmultirea plantei din care sau format radacinile si

radacina propriu zisa, compusa din mai multe formatiuni radiculare ramificate monopodial emise din tulpina subterana si denumite radacini adventive. Pozitia radacinilor. Deoarece radacinile apar pe parteasubterana a tulpinii, in zona nodurilor , ele au de regula o asezare etajata deosebindu-se din acest punct de vedere trei categorii (etaje) de radacini fig1) :

bazale (etajul inferior)

mijlocii (etajul mijlociu) superioare (etajul superior) ca utilizare practica, importanta cea mai mare o au radacinile bazale. Prin dezvoltarea lor in adancime ele asigura butucului o mai buna stabilitate, o mai buna aprovizionare cu apa si o rezistenta mai mare la seceta.

In scopul stimularii cresterii si consolidarii acestui etaj de radacini inca din primii ani de viata ai plantei, tehnologia viticola intervine cu o lucrare specifica, numita copilit, prin care se suprima radacinile superioare si cele mijlocii.

Directia de crestere a radacinilor. Este o caracteristica importanta a vitei de vie, ce se exprima prin valoarea unghiului- geotropic. Unghiul geotropic este un unghi format de directia de crestere a radacinilor si verticala imaginara ce trece prin axul butucului. Are o valoare cuprinsa intre 0 90 grade C., radacina putand avea, intre aceste limite, o crestere mai apropiata de verticala sau orizontala.

Din acest punct de vedere, radacinile portaltoilor la vitele altoite pot fi incadrate in una din urmatoarele categorii (fig.2) :

cu unghi geotropic mare (60-90 grade C), radacini orizontale sau trasante exemplu: Vitis riparia;

cu unghi geotrpic mijlociu (30 60 grade C), radacini oblice la soiurile din grupa Berlandieri x Riparia;

cu unghi geotrpic mic (0 30 grade C), radacini verticale, impropriu denumite si pivotante, de exemplu : Vitis rupestris.

Cunoasterea valorii unghiului geotropic este deosebit de utila pentru practica viticola, data fiiind corelatia ce exista intre aceasta si unele insusiri agrobiologice ale vitelor. Astfel, vitele portaltoi ale caror radacini au un unghi geotropic mai mic (ex: Rupestris du Lot, Chasselas x Berlandieri 41 B) au o putere mai mare de patrundere in profunzime, pretandu se pentru regiunile mai expuse secetei si gerurilor, pentru solurile mai grele sau mai bogate in calcar. Invers, portaltoi au radacini trasante (ex: Riparia gloire), sunt mai putin rezistenti la seceta si ger ca si la calcar, fiiind astfel contraindicati pentru asemenea situatii.

Dimensiunile radacinilor. Caracteristica variabila, influentata de mai multi factori, cu deosebire de specie, soi si agrotehnica aplicata.

In sens general, radacina vitei de vie este relativ voluminoasa, caracterul sau ramuros determinand existenta unui numar mare de ramificatii favorabil unui contact strans cu solul in care se dezvolta.

Lungimea radacinilor principale este in medie de 3 6 m, putand atinge 20 25 m, iar grosimea diametrul la baza variaza de la 3 6 cm la 14 15 cm.

Este important de retinut ca intre numarul si dimensiunile radacinilor, pe de o parte si posibilitatea lor de explorare a solului si de nutritie a plantei, pe de alta parte, exista in raport direct de dependenta. De aici decurge necesitatea practica de a se interveni prin toate mijloacele agrotehnice posibile (lucrari de mobilizare si fertilizare a solului, taierirationala etc.), cu scopul de a asigura sistemului radicular o dezvoltare maxima si mentinerea cat mai mult timp a capacitatii lui functionale.

Localizarea radacinilor. Masa principala de radacini la vita de vie se gaseste raspandita in sol la 30 70 cm adancime, pr o raza de 1,3 3m in jurul butucului. Majoritatea lor se gasesc amplasate pe intervalele dintre randuri.

De acste particularitati ale sistemului radicular al vitei de vie trebuie sa tina seama in practica, cu deosebire la executarea lucrarilor solului, la incorporarea ingrasemintelor si la irigarea plantatiilor viticole.

Functiile radacinii vitei de vie. In general sunt cele ale tuturor plantelor superioare : cresterea in lungime si grosime, fixarea plantei in sol, absorbtia si transportul substantelor nutritive si a apei, inmagazinarea substantelor de rezerva, respiratia, sinteza unor compusi organici.

Fara ca vreuna dintre acestea sa fie lipsita de importanta , un rol in plus pentru productia viticola il au functiile de absorbtie si transport si cea de inmagazinare a substantelor de rezerva, pentru faptul ca radacina vitei de vie are alimentat un aparat foliaceu foarte bogat si pentru ca rezisteneta la ger si mai ales intrarea vitelor in vegetatie primavara sunt in mare masura conditionate de gradul de inmagazinare a resurselor in radacina in cursul verii si a toamnei.

Sistemul aerian

Alcatuire generala. Strctural, sistemul aerian este format din doua categorii de organe : lemnoa se si verzi. Organele verzi la randul lor se clasifica dupa functie in :

vegetative, cu rol principal in procesele de crestere ale plantei si generative, destinate functiilor de reproducere.

Din grupa organelor lemnoase fac parte tulpina propriu-zisa si coardele.

Din grupa organelor verzi vegetative fac parte mugurii, lastarii, frunzele si carceii, din a celor generative inflorescentele (cu florile) si strugurii (cu boabele).

Tulpina propriu zisa. Este organul de sustinere al intregului sistem aerian al butucului, fiind ca grosime si varsta cel mai dezvoltat dintre elementele lemnoase ale acestuia.

Ca lungime, este foarte variabila. Astfel, in timp ce la vitele dirijate in forma joasa tulpina are o lungime redusa, de numai 20 25 cm, la formele semiinalte acesta ajunge la 0,60 0,80 m, iar la cele inalte la 1 1,50 m.

La formele joase tulpina vitelor mai este denumita si buturuga sau scaunul butucului, de la forma sa specifica si functia de sustinere pe care o indeplineste.

Zona de contact dintre tulpina si aparatul radicular la vitele obisnuite din seminte, situata de regula la nivelul solului, poarta numele de colet. La vitele altoite coletul corespunde cu punctul de altoire (zona de crestere ). Datorita conformatiei sale anatomice, punctul de altoire ( zona de concrestere ) are o sensibilitate pronuntata la ger si seceta, precum si la vatamari de ordin atologic sau mecani, particularitati ce comporta multa atentie la executarea lucrarilor in vii si masuri de protectie corespunzatoare.

Coardele. Coardele sunt ramificatii ale tulpinii, de varsta diferita, dar de structura anatomica similara acesteia.

Prin analogie cu pomii, totalitatea coardelor alcatuiesc coroana butucului (fig.3). in functie de varsta si de rolul lor , coardele se pot clasifica in urmatoarele categorii principale:

coroane multianuale (3 4 ani si mai mult). Datorita varstei, acestea sunt mai groase si mai rigide si servesc ca element de schelet. Ele mai poarta in general si denumirea de brate sau, in functie de dimensiuni, de cotoare (scurte si groase), corcani (mai lungi si mai subtiri).

Coarde de doi ani. Acestea sunt mai subtiri si mai flexibile decat cele multianuale si au rol de semishelet. Intrucat servesc de obicei la sustinerea coardelor purtatoare de rod , ele mai sunt cunoscute sub numele de punti de rod. Coardele de un an. Comparativ cu celelalte, sunt mai lungi, mai subtiri si mai elastice, fiind totodata cele mai importante pentru productie. Ele pot fi inserate ca elemente lemnoase de diferite varste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de doi ani au capacitatea de a emite lastari fertili (purtatori de rod), purtand de aceea in mod curent denumirea de coarde pe rod. Cele de pe lemn mai batran sunt de regula nepurtatoare de lastari cu rod si poarta denumirea de coarde lacome. Ele de obicei se inlatura prin taiere sau se uilizeaza la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului. Morfologic, o coarda de un an este alcatuita din mai multe fragmente numite internoduri sau meritale, despartite intre ele prin zone mai scurte si mai ingrosate , numite noduri. In dreptul nodurilor maduva este intrerupta printr- o formatiune specifica numita diafragma (fig. 4). ((((De aici)))). Caracteristic pentru noduri este i pre-nena in aceste zone a unor cantiti mai mari de sub-s'-ane de rezerv cu rol important n nutriia mugu-riior, a lstarilor inserai pe ele i nrdcinare.

n ansamblul speciilor i soiurilor de vi, lungi-

-sea internodurilor variaz ntre 525 cm, cu media de O20 cm, iar grosimea ntre 612 mm (n diame-iru). n general viele portaltoi au internodurile mai :'JLngi dect cele roditoare.

DlafragiLungimea unei coarde de un an variaz ntre 3 m ]a viele roditoare i ntre 410 m la portaltoi. In condiiile n care lemnul este bine maturat, coar-dele mai lungi asigur o producie mai mare de butai pentru nmulire.

Fig. 4 Seciune lon-gitudinal prin coardPrin aplicarea tierilor la via de vie, coardele de un an se scurteaz a diferite lungimi, exprimate n numr de ochi, rezultnd urmtoarele ele-mente de producie (fig. 5):

Coarda de rod propriu-zis este o coard situat totdeauna pe o alt coard n vrst de 2 ani (ceea ce o face apt pentru fructificare) i scurtat in funcie de tipulde tiere aplicat, ]a 820 ochi. ntre 810 ochi coardele de rod snt considerate scurte; ntre 1014 ochi, mijlocii; peste 14 ochi, lungi. In practica viticol se folosesc cu precdere coardele scurte i cele mijlocii.

Cordia este un element de producie specific ca i coarda de rod propriu-zis, dar de o lungime mai mic dect aceasta, de numai 47 ochi.

.*.*);" ; .

w

Fig. 5 ^Elementele butucului rezultate prin tieri:ncepi de rezervS; bcep de inlocuire; ccordi; dcSlra; coard de rod scurt; fcoard de rod ruijlocie; gcoard de rod lung; hverig de rod; ibici Claraul are aceeai lungime ca i cordia (47 ochi), caracteristic 'este ns poziia pe care o ocup pe puntea de rod, f'iind situat n spatele unei coarde. :

' C ep ii, dup funcia pe care o ndeplinesc au o lungime ntre 14 ochi i pot aparine uneia din urmtoarele trei categorii:

c e p i d e r o d, auo lungime de 24 ochi, se obin tot prin scurta-rea coardelor de rod, fiind ntlnii la sistemul de tiere scurt;

c e p i d e t n l o c u i r e, de 2 ochi lungime servesc pentru asigurarea coar'delor de rod n anul urmtor; se obin prin scurtarea coardelor lacome;

c e p i d e r e z e r v , care servesc la refacerea periodic a schele-tului butucului; se folosesc mai mult la sistemul de tiere mixt i la formele semiinalfce i nalte, au o lungime de 12 ochi i se formeaz de obicei dintr-o coard lacom situat ct mai aproape de baza bufcucului.

n unele regiuni, o coard de rod aflata la extremitatea i n prelungirea unei puni de rod degarnisite mai poart i denutnirea de bici.Coarda de rod propriu-zis, cuplat cu un cep de nlociiire, ambele

situate pe .acelai suport de lemn de 2 ani, formeaz veriga de rod.Importana cea mai mare din punct de vedere practic o prezint coarda de rod propriu-zis, element de producie fundamental, asupra caruia trebuie s se ndrepte n mod cu totul deosebit atenia viticultorului i obiectivul tehnologiei viticole.

Viele conduse pe forme seminalte i nalte prezint tulpin de 0,60 .,80'm nltime la formele seminalte i de 1,001,50 m la cele nalte. La partea superioar a tulpinii se formeaz cordoane orizontale nni sau bilaterale (fig. 51 i 53) i brae (fig. 52). Pe cordoane se gsesc elementele de rod formate dm oepi de rod de 23 ochi au verigi de rod cu cordie de 46 ochi. Pe brae se formeaz verigi de rod cu coarde de 814 ochi.

Mugurii. Ca i la celelalte plante, mugurii snt organe verzi interm.ediare n ciclul biologic anual al viei de vie.

Caracterul lor tranzitoriu este dat de faptul c au o durat de via n general scurt, transformndu-se (uneori chiar n anul formrii) n lstari i apoi, prin maturarea acestora, in coarde.

Clasificarca mugurilor. Din punct de vedere practic, cele mai importante catogorii de muguri ntlnii la via de vie srit mugurii de var, mugurii de iarn i mugurii dorminzi.

Mugurii d e v ar denumUi i mugari de copil". Acestia snt

muguri axilari, simpli, inserai pe lsfcari la subsuoara frunzelor. Ei intr in vegetaie n acelai an n care au aprut, dnd nafcere unor lstari anticipai, numii copJlili^care n cele mai multe cazurr^rnt~ncpurttori de rod i se nltur. STnt ns soiuri de vit la care copilii au un grad de fertilitate destul de ridicat (Muscat Perl de Csaba, Cardinai, Regina viilor): n ac.est caz ei contribuie la creterea produciei de struguri sau la compensarea acesteia n urma unor calamiti naturale, cum ar fi grindina sau ingheurile trzii

de primvar.

M u g u r i i d e i a r n , denumii i ochi de iarn11'. Acetia snt

cei mai importani. Ca poziie, snt tot muguri axilari, ca i cei de var, situai alturi de acetia la subsuoara fnmzelor. Dar spre deosebire de cei de var, mugurii de iarn au o structur mai complex, fiind alctuii dintr-un ansam-blu mugural, numit ochi de iarn. Ei intr in vegetaie dup parcurgerea unei perioade de repaus, n anul urmtor formrii lor pe lstar.

l(

Mu^urii dorminzi nu pot fi observai cu ochiul liber:

are limbul, ca principal realizator al TOirocesului de fotosintez din plant. Pa.rticularitile morfologice externe tJi? frunzei servesc frecvent la determi-

airea speciilor i soiurilor de vi de vie. Dup forma limbului, frunzele pot

^^Fig. 7 Morfolcgia frunzci la via de vie:Alimbul; Bpeiolul; Cteaca;0ner-vura principa'a n-iddian; E, E'nervuri prin-cipale laterale suiicrioare; F,F"nervuri princi-pale laleraEt-' iRfen'.are; Globul terminal; H, H'iobi laterali superiori; 1, l'lobilaterali interiori; ,f, J'si.iusurl laterale superioare;K, K'sinuauri laterale inlerioare; LsinuB peiolar i4'-. cuneiforme (Riparia gloire), orbi-

;3lare (Vitis berlandieri), reniforme iftupestris du Lot), cordiforme (Btut flieagr, pentagonaie (Chasselas).

Conturul limbului este prev-

: "' cu numeroase incizii. Unele dintre acestea snt mici, deterrninnd carac-' : u] dinat sau serat al frunzei, iar altele snt mari, numite sinusuri, care acipart limbul n mai multe segmente numite lobi (fig. 7).

n funcie de numrul lobilor, care la vifca de vie este totdeauna impar frunzele pot fi: trilobate (soiul Traminer roz), penialobate (soiul Feteasc alb), septalobaie (soiul Ceau), putndu-se ntlni ns i frunze aproape ntregi, ia care lobii snt foarte puin difereniai (soiul Aligote).

Majoritatea soiurilor au frunze tri- i pentalobate.

n funcie de poziia nervurilor care i determin, lobii poart urm-toarele denumiri:

lob median (sau terminal);

lobi laterali; ^

superiori;

iuferiori.

Sinusurile corespunztor lobilor care le ncadreaz pot fi:

sinusuri laterale superioare;

sinusuri laterale inferioare.

Sinusul din dreptul peiolului poart numele de sinus petiolar. Locul de inserie al peiolului pe limb poart numele de punct petiolar. Siirusurile laterale i cel peiolar au, n funcie de specie i soi,mrimi

i forme diferite. Cele lateraie pot fi: adnci (soiul Crea) sau superficiale soiul Feteasc regal), deschise (soiul Coarn neagr), sau nchise (soiul Caber-cet Sauvignon), cu numeroase forme caracteristice: U, V, lir, ovoidal, cir-cular etc. (fig. 8, 9).

2Dinatura reprezint totalitatea dinilor de pe marginea frunzei. Dinii pot fi lungi i ascuii (Vitis riparia) sau scuri i rotunjii (soiul Pinot gris),.

:u diferite variante i combinaii.

Dintele termina al frunzei mai poart numele de mucron. Acesta are-la unele specii i soiuri forme caracteristice, dup care se pot recunoate cu

Hirin (orma cuspidat-ncovoiat Ja soiul de portaltoi Riparia gloire)..Din punct de vedere al mrimii limbului, frunzele la via de vie pot fi:

iDici (sub 10 cm lungime), mijlocii (1015 cm), mari (1520 cm) i foarte' mari (peste 20 cm lungime). Majoritatea soiurilor au frunze mijlocii i mari.

Tot ca element caracteristic al frunzei pot fi menionai i periorii, care-sk gsesc de obicei pe faa inferioar a limbului, sau numai n dreptul nervu-rilor i pe peio]. Acetia pot determina, n funcie de desime i finee, diferite aspecte, ca: perozitate (rari i mai puini fini), pubescen (dei i fini), scam,. insl etc. Faa superioar a frunzei la via de vie este de regul glabr i uneori c'a un luciu pronunat specific (Vitis rupestris).Din punct de vedere fiziologic fn'nza la via de vie ndeplinete fr scepie toate funciile cunoscute: asimilaie, respiraie, transpiraie.

Activitatea de fotosintez fiind foarte intens (frunze numeroase, mari & bogate n clorofil), necesit i o intensitate man-1 a luminii solare, ceeace-Ibce ca via de vie s se situeze printre plantele pregnant heiiofile.Crcelul. Este un organ destinat prinderii lstarilor de suporii de sus-tinere. via de vie fiind o lian.

Intruct structura anatomic i dispoziia lor pe lstari snt similare' "ii a]e inflorescenelor, se poate considera c originea crceior este comun&

- ri inflorescenelor i c acetia nu snt x_-i.eva dect nite inflorescene neevoluate.

Circeii snt aezai pe lstari n dreptul HBHldarilor, opui frunzelor. La viele roditoare ciau o dispoziie discontinu, cu raportul 2/1.

caainflorescenele. Primul crcel apare dup

Itima inflorescen de pe lstar (fig. 10).

La unele soiuri crceii au o conformaie agi tolorit specifice, putnd servi ca elemente

ifr recunoatere. Un astfel de exemplu l

-;. soiu] Chasselas dore, caracterizat prin azcna pe lstari a unor crcei foarte lyternici i de culoare glbuie.

Inflorescena i l'loarea. Inflorescena inatt acea formaiune morfologic cu func.ie yerativ, rezultat din gruparea mai multor BlllBri tntr-un sistem determinat.

Caracteristi c i morfologice. Wiss. punct de vedere botanic, inflorescena !1 via de vie este un racem compus, alc-^t-* din dou pri principale: ciorchine i ' :. La rndul lui, ciorchinele este format ..'. p'-duncul, rahis s\ ramificaii ale rahisu-

-- de ordinele I, II, III. Ultimele ramifi-

.c^u ale rahisului se numesc pedicele;ttra.rtea poart pe extremitatea terminal Fig~'^'-Di-,po\ia pe lstar a flhirfle (fig. 11). . inflorescenelor i crceilor

Sistemul peduncul-ciorchine con-stituie scheletul inflorescenei i este n fond un sistem de vase conductoare prin care se face alimentarea cu seva elaborat a florilor i apoi a boabelor, pn la maturarea strugurilor. De aceea este necesar ca acestuia s i se asigure o permanent stare de sntate, aplicnd tratamente anticriptogamice cu aceeasi exigen ca i celorlalte organe ale viei de vie.

Inflorescenele se formeaz numai pe lstari, n dreptul nodurilor s'i opus frunzelor, avnd o dispoziie disconti-nu, n raportul 2/1, ca i crceii. Inseria lor pe lstar variaz n funcie de soi, gsindu-se de regul ntre nodu-rile 3-7.

Numrul de inflorescene pe un lstar este de asemenea variabil, cu-prins ntre 13 (mai rar 46) n func-ie de gradul de fertilitate al soiului respecl.iv. Majoritatea soiurilor au 12 inflorescene pe un lstar. Pi'intre soiu-

Fig. 11 Morfologia intlorescenei la via de vie:Apeduncul; Brahis; Cramiticaii de ordinul I; Dramilicaii rte ordinul II;Epedicel; F, Gbutoni Tlorali; Hra-miticaie ta torm de clrceirile foarte fertile se pot meniona: Aligote, cu 34 inflorescene, Chasselas

dore, Chasselas roz, cu 23 inflorescene pe lstar.

Caracteristicile soiurilor de vi din cultur sub raport.ul fertilitii

i productivitii se exprim prin coeficientul de fertilitae i indice.le de pro-ductivilate. ' ";'111 ?

Coeficientul de feriililatc este raportul care exprim numrul 'mdQ de

inflorescene pe un lstar. Acesta este de dou feluri: relativ s'i absolut.Coeficientul de fertilitate relativ (Cfr) este raportul dintre numrul

infloresceneor (A^) i numrul total al lstarilor de pe elementele de rod

ale unui butuc (Nt):Cfr==^ N.Coeficientul de fertilitate absolut (Cfa) este raportul dintre numrul inflorescenelor (N,} i mimrul lstarilor fertili de pe elementele de rdd ale unui butuc (./V/): ,

Cfa^ 'N,De exemplu: dac jv( = 50; ^ == 60; N^ = 40;

C/r=^=0,8;

60

C/a=-50=l,2. 40mCoeficientu de fertilitate absolut este n cadrul aceluiai soi totdeauna ire dc'cit cel relativ, dar cu ct acetia au o valoare mai mare i mai Jtiu, cu atit valoarea soiului este mai ridicat.

imdicsle de productivitate exprim producia de struguri pe un lstar p -eg&e dat de produsul dintre coeficientul de fertilitate i greutatea medie ;b tnigure din soiul respectiv ((?). Ca i coeficientul de fertilitate, acesta yfHaOv f: reativ (Ipr) i absolut (Ipa):Ipr = CfrxG /pa= CfaxGDc exemplu: dac Cfr = 1,1; Cfa = 1,7; G = 200 grame;

Ipr == 1,1 x 200 == 220; Ipa == 1,7 X 200 = 340.

Sint considerate de foarte mare producie soiurile cu indicele relativ sk. jpnxlactivitate de peste 500 (Italia); de mare producie ntre 250500 i|iil6dDNi de Odobeti); de producie mijlocie ntre 100250 (RiesHng italian);

:iiiB e productie, soiurile cu indicele de productivitate relativ sub 100 sjsei-;) (tabelu'l 1).

Tabelul 1 CfGriFnii de lertilitate l indpi de producttvitate pentm unele soiuri de vi(a de vieCoeficientul de fertilitate

Ir.dicele de productivitate

Sciul

relativ

absolut

rclativ

absolut

AI-Ali

0,8

1,4

400

675

liABBK

2,4

2,5

269

280

lhaBic neagr

1,5

1,6

240

256

hexbt

1,2

1,5

516

645

delas dorf

1,4

1,9

151

205

klkuc regal

2,1

2,2

241

253

^firibrc de Odobeti

1,5

1,7

310

350

teext de Hamburg

1,5

1,6

270

288

fcriteg ilalian

1,4

2,0

119

170

TBB.toer roz

1,4

1,7

141

172

Floarea. Dei cu funcie biologic generativ, pentru practic floarea Ihi via de vie nu prezint importan ca organ de nmulire, ci ca surs a ITOidiiciei de struguri.

Caracteristici m o r f o l o g i c e. Fioarea normal a viei de vsa vste alctuit pe tipul 5, fiind format dintr-un receptacul i floarea pro-prm-as.La rndul su, floarea propriu-zis este compus din urmtoarele nve-

caliciul, format din 5 sepale, slab dezvoltate, de culoare verde;

coroa, format din 5 petale, de culoare verde i sudate la vtrf; androceul, format din 5 stamine, fiecare cu cte doi saci polenici;

gineceul, umcarpelar, cu ovar super, bilocular, fiecare loj coninnd te regol 2 ovule.

Intre caliciu i corol, precum i ntre androceu i gineceu se ntlnesc dou nve-liuri specifice, forinate din glande necta-rifere, denumite: discul nectarifer inferior, respectiv discul nectarifer superior..Caracteristice pentru floarea viei de vie snt culoarea verde a pctalelor mai rar ntlnit la alte plante, preeum i corola caduc, ceea ce face ca nfloritul la via de vie s nsemne totodat i cderea petalelor.

Clasificare. innd seama de unele abateri pe care florile viei de vie le prezint fa de aceast schem structural general, ele se mpart In mai multe grupe Astfel:

din punct de vedere morfologic se disting:

Fig. 12 Seciune prin noarea viei dc vie, Snainte i dup Snflorit:Apedicel; Breceptacul; Csepa-le; Ddisc nectariter inl'erior; Epe-tale; I'' stamine; G disc nectariter su-perior; Hovar; /stil; Jantere;L stigmat..hii^'l

, ^ ^-.. y^^^ ^^ .^^^.^, -..^.^^^..g,.^ ^^ ..--.^^..^,.

' fori bisexuae sau hermafrodite. la care snt prezente toate organele florale, chiar dac unele nu snt normal dezvoltate;

flori unisexuate. la care unul din organele de reproducere ale florh (fie androceul. fie gineceul) lipsete.

Din punct de vedere funcional, florile'bisexuate pot fi (fig. 13):

normale, cu androceul i gineceul dezvoltate normal;

funcional femele, au numai gineceul dezvoltat norma; pentru fecun-dare norma necesit polenizator strin:

functional mascule, au numai androceul dezvoltat normal, gineceu anormal dezvoltat, de aceea nu leag rod.

Fig. 13 Tipuri de flori la via de vie:uriiit-'i-'.lhermaTrodite normale; 2funcional femele; 3l'uncional mascule; imascule;s femele26

Cele unisexuate pot fi la rndul lor:

femele, numai cu gineceu;

masciilc, numai cu androceu.

Majoritatea soiurilor din cultur au flori bisexuat normale (Afuz Ali, Feteasc alb, Pinot gris etc.). Mai rare snt soiurie cu flori funclional femele fBraghin, Ceau, Coarn etc.). Flori funcfcional mascule i. unisexuat mascule s* ntlnesc la unele soiuri dB portaltoi. Foarte rar se ntlnesc flori unisexuat femeie.

Cunoaterea caracteristicilor morfologice i funcionale ale t'loriior este iiaportant pentru practic, ajutnd la o bun alegere a soiurilor i la combi-r.area lor raional n plantaiile viticole.

nfloritul, polenizarea, i f e c u n d a i a. nfloritul este 'an proces biologic, marcat prin deschiderea bobocilor florali i nsoit n "'azui viei de vie i de cderea corolelor.

Acest proces are o desfurare succesiv, de durat variabil, n funcie '.-ai ales de temperatur. In condiiile anilor normali n majoritatea regiunilor dii ara noastr, nfloritul are loc la sfiritul lunii mai, nceputul lunii iunie.

Polcnizarea. este anemofil i mai rar' entomofil. La soiurile cu flori ^nc.ional femeie se reoomand polenizarea artificial suplimentar.

Fecundatia, ca proces fiziologic, nu este deosebit de cea a altor specii. '""portant nsa este ca n aceast perioad viele s aib cldur sui'icient

- :j fie aprovizionate cu hran, n scopul asigurrii legrii unui numr cfc """.*. mare de boabe si creterii lor normale nc din primele faze. Pioile, cu :- 'iebire ploile reci i de durat, au et'ecte negative asupra procesului de .undaie.

n unele conditn i mai aies la unele soiuri se intlnesc i cazuri anormale '- rirocesul de t'ecundare, cunoscute sub numele de: meiere, mrgeluire i "; -rtenocarpie.

Meiere.a l mr^eliiirea snt fenomene care se datoresc unei proaste fecun-'-.-': a florilor, m urina careia boabele, dei se formeaz, rmn nedezvoltate. cazul meieiii, ele rmn foarte mici, de mrimea unui bob de mei (circa

- ;;'im diametru), se usuc i cad. In cazul mrgeluirii, ele cresc ceva mai ~.iri, pn la dimensiunile unui bob de mazre (34 mm diametru).

Acesfcea sn manifestri negative frecvent ntlnite la unele soiuri (Mus-.:-'. e Hamburg, Feteasc alb etc.), ce pofc .f'i ns diminuate sau initurate -"i lucrrile de ngrijire a plantaiilor, prin tieri corecte i operaii n verde ..'ional aplicat.e.

Partenocarpia este fenomenul prin care boabele cresc i se mat.ureaz ".'plet. fr s fi fost fecundate. Drept urmare, boabele astfel formate sint .-: -te de semine.

Partenocarpia este specific unor soiuri apirene ale cror struguri t ntrebuinati, datorit absenei seminelor, la producerea stafidelor. , 'rinth, Kimi etc.).

Strugurii i boabele. Slru^urii snt asociaii de i'ructe rezultate din inflo-"^s.^ene, ca urmare a transformrii florilor prin fecundare.

Caracteristici m o r f o l o ^ i c e. n ansamblu, un strugure este

- -mat din aceleai pri componente ca i o inflorescen, cu deosebirea c . :ul florilor este luat de fructe. Acestea poart obinuit denumirea de boabe-.'-; bobie i snt din punct de vedere botanic bace.

Fig. H Morfologia strugurelui:Apeduncul; Brahls; Cramiricale de ordiriul I;D burelet; E ciorchine; F bobs^"" Asadar, strugurele este alctuit n principal din ciorchine i boabe (fig. 14').

Ciorchinee reprezint scheletul strugurelui i este format din peduncul (codi), rahis (axul strugurelui), ramificaiile rahisului si pedicele (ultimele ramificaii ale rahisului).

Pedicelele snt terminate printr-un disc numit burelet, provenit din recep-taculul floral, pe care este aezat bobul.

B o a b e l e snt formate din pericarp (partea comestibil a bobului) i semine (fig. 15).

Pericarpul este alctuit, la rndul su, din urmtoarele zone anato-mice concentrice: epicarpul, mezocarpul i endocarpul.Epicarpul (pielia) are la exterior epiderma i n interior kipocarpul. Suprafaa epidermei este adesea acoperit cu un strat ceros. numit pruin (brum) care are n general culoare alb-verzuie sau albastr-violacee chiar foarte pronunat la unele soiuri (Cabernet Sauvignon), la care poate s con-stituie chiar un element de recunoatere. Hipocarpul este format din celule bogate n substane colorate i aromate, fapt important de reinut pentru tehnologia vinurilor roii i tmioase.

Fig. 15 Mortologia bobului de strugure:Apunct pistila.r; Baacicul de vase conducatoare; Csemine; Deadocarp;E mezocarp ; F reea v'iscular; G liipocarp; H epicarp; / pensul;./burelet; LpedicelMezocarpnl (miezul) este zona cea mai voluminoas i mai valoroas