+ All Categories
Home > Documents > carte de bucate SV_corectata.doc

carte de bucate SV_corectata.doc

Date post: 01-Feb-2016
Category:
Upload: geanina-staicu-avram
View: 396 times
Download: 35 times
Share this document with a friend
21
Anotimpuri la borcan Reţete de la bucătăresele din Oltenia Bunătăţi din fructe 1.Dulceaţă de căpşuni Ingrediente: 1 kg căpşuni 1,5 kg zahăr Zeama de la 1 lămâie Mod de preparare: Spălaţi căpşunile şi zvântaţi-le pe o sită. Apoi, aşezaţi în cratiţa de dulceaţă un rând de zahăr, altul de căpşuni şi lăsaţi pentru circa 8-10 ore. Puneţi cratiţa la un foc mic, mişcând-o mereu; după 15 minute, daţi focul mai mare. Adunaţi spuma formată. După 1-2 ore, adăugaţi zeama de lămâie. Lăsaţi la răcit în cratiţa în care a fiert şi a doua zi turnaţi în borcanele sterilizate la cuptor. Capsaţi borcanele şi puneţi-le în cămară, la rece şi întuneric. Rețetă oferită de Pârvu Ionela Andreea, comuna Celaru, judeţul Dolj 2.Compot de vişine Ingrediente: 1 kg vişine 200 gr zahăr 10 ml apă
Transcript
Page 1: carte de bucate SV_corectata.doc

Anotimpuri la borcan

Reţete de la bucătăresele din Oltenia

Bunătăţi din fructe

1.Dulceaţă de căpşuni

Ingrediente: 1 kg căpşuni

1,5 kg zahăr

Zeama de la 1 lămâie

Mod de preparare:

Spălaţi căpşunile şi zvântaţi-le pe o sită. Apoi, aşezaţi în cratiţa de dulceaţă un rând de zahăr, altul de căpşuni şi lăsaţi pentru circa 8-10 ore. Puneţi cratiţa la un foc mic, mişcând-o mereu; după 15 minute, daţi focul mai mare.

Adunaţi spuma formată. După 1-2 ore, adăugaţi zeama de lămâie. Lăsaţi la răcit în cratiţa în care a fiert şi a doua zi turnaţi în borcanele sterilizate la cuptor. Capsaţi borcanele şi puneţi-le în cămară, la rece şi întuneric.

Rețetă oferită de Pârvu Ionela Andreea, comuna Celaru, judeţul Dolj

2.Compot de vişine

Ingrediente: 1 kg vişine 200 gr zahăr 10 ml apă 10 ml vin alb 6-7 miez de sâmburi vişine

Mod de preparare:

Curăţaţi vişinele de codiţe şi le spălaţi. Puneţi la fiert zahărul, vinul alb şi apa până se topeşte za-hărul. Adăugaţi vişinele şi miezul de sâmburi, pe care îl băgaţi într-o bucăţică de tifon curat şi lăsaţi

Page 2: carte de bucate SV_corectata.doc

să fiarbă 10 minute în clocote mici. Scoateţi miezul de sâmburi de vişine şi puneţi compotul în bor-cane. Capsaţi borcanele şi le lăsaţi la răcit.

Reţetă oferită de Pârvulescu Elena, comuna Celaru, judeţul Dolj

3.Compot de caise verzi

Ingrediente:

½ kg caise verzi1 lămâie1 lingură oţet200 gr zahăr200 ml apă

Mod de preparare:

Alegeţi caisele verzi care încă nu au format sâmburele lemnos. Înţepaţi cu un ac gros în lungime, astfel ca acul să le străpungă dintr-un capăt în celălalt. Puneţi în apă clocotită, ca să tragă un singur clocot şi apoi limpeziţi-le în apă rece, în care aţi pus zeama de lămâie şi 1 lingură de oţet; le scurgeţi. Într-o oală, puneţi 200 de gr de zahăr cu 200 ml apă.

Când siropul începe să fiarbă, puneţi caisele şi lăsaţi-le să fiarbă 15 minute, în clocote mici. Puneţi compotul în borcane şi capsaţi-le. Păstraţi borcanele în cămară.

Reţetă oferită de Iliescu Elena, comuna Celaru, judeţul Dolj

4.Dulceaţă de muguri de brad

Ingrediente:

400 gr muguri de brad700 gr zahăr 3 lămâi

Mod de preparare:

Curăţaţi mugurii de brad şi îi spălaţi în 3-4 ape reci. Îi puneţi în oală şi adăugaţi apă cât să-i acoper-iţi precum şi lămâi tăiate în felii subţiri. Acoperiţi oala cu un capac şi lăsaţi să fiarbă 10 minute. Opriţi focul şi lăsaţi 24 de ore la răcit.

Page 3: carte de bucate SV_corectata.doc

A doua zi, treceţi compoziţia răcită prin blender. Puneţi în alt vas compoziţia rezultată, adăugaţi za-hărul, lăsaţi să fiarbă circa 15 minute, după care puneţi dulceaţa în borcane.

Închideţi borcanele cu capace, le întoarceţi cu gura în jos pentru circa 5 minute, apoi le răsturnaţi, le puneţi între pături şi le scoateţi când sunt complet reci.

Rețetă oferită de Ionescu Maria, comuna Celaru, judeţul Dolj

5.Gem de mere

Ingrediente:

5 kg de mere (curăţate de coajă şi de seminţe)2 kg de zahăr4-5 linguri ulei

Mod de preparare:

Curăţaţi merele de coajă şi de seminţe şi le daţi prin răzătoarea mare. Stoarceţi sucul din ele şi le căliţi în ulei. Când merele s-au topit puţin, puneţi zahărul şi fierbeţi compoziţia până scade sucul. În acest timp, amestecaţi des ca să nu se lipească.

Puneţi gemul fierbinte în borcane, le capsaţi şi le lăsaţi în pături, la sterilizat, într-un vas cu apă.

Reţetă oferită de Mitroi Ecaterina, comuna Celaru, judeţul Dolj

6.Dulceață de pere cu nuci

Ingrediente:

3 kg pere bine coapte4 lămâi2 păstăi de vanilie sau 9 plicuri de zahăr vanilat200 ml apă1,5 kg zahăr300 gr miez de nucă

Mod de preparare:

Page 4: carte de bucate SV_corectata.doc

Într-o cratiţă mai mare puneţi 200 ml de apă, zeama stoarsă de la 4 lămâi, perele curăţate şi tăiate cubuleţe, zahărul, păstăile de vanilie tăiate pe jumătate (sau zaharul vanilat) şi lăsaţi la fiert pentru circa 30-40 de minute, timp în care amestecaţi mereu în dulceaţa.

Curăţaţi nucile, le tăiaţi în bucăţi mai mari şi le prăjiţi. După ce dulceaţă a fiert 45 de minute, adău-gaţi nucile prăjite şi le lăsaţi să mai fiarbă încă 15 minute. Puneţi dulceaţa în borcane, pe care le capsaţi şi le întoarceţi în cuptor cu capul în jos pentru circa 5 minute. Le răsturnaţi din nou şi le aşezaţi în pături, unde le lăsaţi până se răcesc.

Reţetă oferită de Ionescu Daniela, Celaru, judeţul Dolj

7.Dulceaţă de dovlecei

Ingrediente:

2 kg cubuleţe de dovlecei

1 kg zahăr

4-5 felii de lămâie cu coajă

2-3 plicuri zahăr vanilat sau 1 fiolă de esenţă de vanilie

2-3 linguri de zeama de lămâie

Mod de preparare:

Spălaţi 3 dovlecei mai mari, care să aibă în jur de 1 kg fiecare şi îi curăţaţi de coajă şi de seminţe. Îi tăiaţi cubuleţe, îi amestecaţi cu zeama de lămâie şi lăsaţi compoziţia timp de 2-3 ore.

Din zahăr şi 2 pahare de apă faceţi siropul la foc mic şi îndepărtaţi spuma. Între timp, mai ameste-caţi prin cubuleţele de dovlecel, le spălaţi, le lăsaţi la scurs şi le puneţi în siropul care fierbe, împre-ună cu feliile de lămâie şi esenţa de vanilie.

Continuaţi fierberea la foc potrivit până se leagă siropul bine (ştim că siropul este bine legat atunci când puneţi o picătură pe farfurie şi aceasta nu mai curge). Puneţi dulceaţa în borcane, pe care le capsaţi şi le întoarceţi la cuptor cu capul în jos.

Reţeta oferită de Iancu Eugenia Violetă, Celaru, judeţul Dolj

8.Dulceaţă de nuci verzi

Page 5: carte de bucate SV_corectata.doc

Ingrediente:

100 gr nuci verzi600 ml apă1 kg zahăr1 lămâie

Mod de preparare:

Culegeţi nucile cât încă nu au coaja pe interior întărită, le spălaţi şi le curăţaţi de partea verde – pentru această etapă este indicat să folosiţi mănuşi pentru că vi se înnegresc mâinile de la curăţatul nucilor.

Puneţi nucile curăţate într-un vas cu apă rece, în care aţi stors puţină apă cu lămâie. Băgaţi nucile la frigider pentru 5-6 ore, timp în care schimbaţi apa de mai multe ori. Puneţi la fiert apa cu zahărul timp de 10-15 minute, până ce siropul începe să se lege. După ce s-a legat, adăugaţi nucile şi zeama de la o lămâie.

Fierbeţi dulceaţa în jur de 30 de minute (în acest timp, înlăturaţi cu o paletă spuma formată) până ce siropul este bine legat (pentru a vedea dacă este bine legat, puneţi câteva picături pe o farfurie care a stat în congelator; dacă siropul nu curge, înseamnă că dulceaţa a fiert).

Lăsaţi dulceaţa să se răcească în vasul în care a fiert, după care o puneţi în borcanele pe care le-aţi sterilizat la cuptor. Capsaţi borcanele şi le puneţi la loc întunecat, răcoros.

Reţetă oferită de Cosor Mirela, comuna Celaru, judeţul Dolj

9.Dulceaţă de afine

Ingrediente:

1 kg de afine450 de gr zahărun baton de scorţişoară (opţional)

Mod de preparare:

Page 6: carte de bucate SV_corectata.doc

Curăţaţi fructele de codiţe şi impurităţi şi le spălaţi în mai multe ape. După aceea, acoperiţi cu zahăr şi le lăsaţi 1 h la macerat. După ce le-aţi lăsat la macerat, le puneţi la fiert la foc mic, până afinele îşi lasă sucul şi încep să fiarbă (în jur de 15 minute).

Când începe tot amestecul să fiarbă, lăsaţi pe foc încă 1 minut (în tot acest timp, amestecaţi com-poziţia cu o lingură de lemn pentru ca dulceaţa să nu se prindă pe fundul vasului). Strecuraţi afinele de sucul lăsat şi le lăsaţi 10 minute la scurs ca să obţineţi cât mai mult sirop.

Puneţi sucul strecurat înapoi pe foc, împreună cu scorţişoară, dacă aţi ales să adăugaţi, şi lăsaţi să fiarbă timp de 20 de minute. În acest timp, luaţi cu o paletă spuma groasă care se formează la suprafaţa siropului. După ce au trecut cele 20 de minute, puneţi afinele în siropul fiert.

Lăsaţi încă 8 minute la fiert din momentul în care începe să clocotească. Puneţi dulceaţă de afine în borcanele sterilizate şi strângeţi bine capacele.

Reţeta oferită de Dragomir Vera Ionela, comuna Celaru, judeţul Dolj

10.Dulceaţă de trandafiri

Ingrediente:

20 de trandafiri bine înfloriţi1 kg zahăr1-2 l apăZeama de la 1-2 lămâi mai mari

Mod de preparare:

Smulgeţi petalele trandafirilor şi cu o forfecuţă tăiaţi partea albă. Puneţi petalele într-un vas şi frecaţi cu zeama de lămâie până când îşi lasă petalele un pic de suc.

Într-o oală puneţi 1 kg de zahăr şi 1-2 l apă cu un vârf de cuţit de sare. Puneţi la fiert compoziţia până începe să clocotească un pic şi apoi adăugaţi trandafirii.

Fierbeţi la foc mic până începe să se lege dulceaţa. Dulceaţa este gata atunci când din lingura curge un lichid mai vâscos.

Page 7: carte de bucate SV_corectata.doc

Reţeta oferită de Falcoe Davidescu Daiana, comuna Drănic, judeţul Dolj

11.Marmeladă de gutui

Ingrediente:

1 kg de gutui500 gr de zahăr1 lămâie (opţional)

Mod de preparare:

Spălaţi gutuile, le feliaţi şi le curăţaţi de cotoare. După aceea, luaţi un vas şi le puneţi în apă pentru a nu se înnegri. După ce aţi terminat de curăţat gutuile, le scurgeţi de apă şi turnaţi peste ele o altă cantitate de apă până le acoperă.

Lăsaţi gutuile să fiarbă împreună cu coajă de lămâie până se înmoaie, aproximativ 20-30 minute. Scurgeţi apa din vas şi lăsaţi gutuile să se răcească. După ce s-au răcit, le curăţaţi de coajă şi le tăi-aţi mărunt.

Puneţi pe foc toată cantitatea obţinută într-un vas cu fundul gros, împreună cu zahărul. Le lăsaţi pe foc până ce compoziţia devine destul de densă. Folosiţi un mixer pentru a amesteca compoziţia, puneţi din nou pe foc şi adăugaţi sucul de lămâie. Marmeladă este gata atunci când este destul de groasă şi capătă o culoare portocaliu-maronie.

Lăsaţi să se răcească apoi puneţi în vasele pregătite în prealabil.

Reţetă oferită de Bădulescu Cornelia, comuna Drănic, judeţul Dolj

12.Dulceaţă de prune cu rom

Ingrediente:

2 kg prune1,5 kg zahărsucul de la 1 lămâie100 ml rom

Page 8: carte de bucate SV_corectata.doc

nucşoară

Mod de preparare:

Curăţaţi prunele de sâmburi, le puneţi într-un vas împreună cu zahărul şi le lăsaţi până a doua zi, când turnaţi compoziţia în cratiţa de dulceaţă, alături de nucşoară.

Puneţi dulceaţa la fiert, la foc intens şi o lăsaţi 30-40 minute. După fierbere, adăugaţi romul şi sucul de lămâie. Turnaţi dulceaţa în borcane şi le capsaţi.

Reţeta oferită de Ciobănică Silvica, comuna Drănic, judeţul Dolj

13.Dulceaţă de mandarine

Ingrediente:

1,5 kg mandarine1 kg zahăr1 baton de vanilie

Mod de preparare:

Curăţaţi mandarinele de coajă. Deasupra, presăraţi zahărul şi îl lăsaţi să stea cel puţin 2 h, până ce zahărul se topeşte şi se formează un sirop. Puneţi compoziţia la foc mic şi amestecaţi uşor cu lin-gura de lemn.

Când siropul este bine legat, adăugaţi batonul de vanilie şi lăsaţi câteva minute ca să se în-trepătrundă aromele. Scoateţi mandarinele folosind o paletă şi le puneţi în borcane. Turnaţi dea-supra siropul şi închideţi ermetic.

Reţetă oferită de Surdu Adelina Mariana, comuna Drănic, judeţul Dolj

14.Dulceaţă de caise

Ingrediente:

Page 9: carte de bucate SV_corectata.doc

4 kg caise fără sâmburi4 kg zahăr

Mod de preparare:

Spălaţi bine caisele fără sâmburi, le puneţi la foc şi le lăsaţi să fiarbă în suc propriu, timp de 45-50 de minute, până când întreaga compoziţie scade aproximativ 2 degete. În timp ce caisele sunt pe foc, amestecaţi cu o lingură de lemn în aşa fel încât să evitaţi să se lipească.

După ce caisele au scăzut, le luaţi după foc şi lăsaţi compoziţia, într-o oală acoperită, până a doua zi. A doua zi, puneţi din nou oala pe foc, adăugaţi zahărul şi lăsaţi să fiarbă timp de 60 de minute, până când dulceaţa scade 3-4 degete. Din nou, pe tot parcursul fierberii, amestecaţi cu lingura de lemn ca să nu se prindă compoziţia.

După ce dulceaţa a scăzut suficient de mult, o luaţi de pe foc şi o turnaţi în borcane. Înfiletaţi bine capacele borcanelor şi le lăsaţi la răcit până a doua zi, după care le depozitaţi în cămară.

Reţetă oferită de Lica Oprica, comuna Drănic, judeţul Dolj

15.Compot de struguri

Ingrediente:

1 kg boabe de struguri150-200 gr zahărzeamă de lămâie

Mod de preparare:

Spălaţi boabele de struguri şi le aşezaţi în borcane de 750 de ml. Apoi, dizolvaţi zahărul în apă căl-duţă şi adăugaţi şi zeama de lămâie. Turnaţi siropul rezultat peste struguri cât să îi acopere. Acoperiţi borcanele cu celofan şi legaţi capacele cu elastic sau sfoară.

Puneţi o oală cu apă pe foc şi pe fundul acesteia puneţi un prosop şi aşezaţi borcanele în oală. Le lăsaţi pe foc o oră după care le lăsaţi la răcit. După ce s-au răcit, le depozitaţi în cămară.

Reţetă oferită de Luca Viorica, comuna Drănic, judeţul Dolj

Page 10: carte de bucate SV_corectata.doc

16.Dulceaţă de corcoduşe cu zmeură

Ingrediente:

2 kg corcoduşe1,5 kg zahăr1 linguriţă zeamă de lămâie1 linguriţă sirop de zmeură

Mod de preparare:

Puneţi corcoduşele fără sâmburi la fiert, la foc mic, împreună cu 2 l de apă. După 15 minute strecu-raţi zeama şi amestecat apoi cu zahărul, după care puneţi din nou la fiert.

După ce s-a legat siropul, adăugaţi zeama de lămâie şi o linguriţă de sirop de zmeură. Turnaţi com-poziţia în borcane şi păstraţi la rece.

Reţetă oferită de Urziceanu Ionela Mădălina, comuna Barca, judeţul Dolj

Bunătăţi din legume

1.Ardei copţi cu miere şi muştar

Ingrediente: 3 kg ardei capia 4 linguri miere de albine 2 linguri oţet 3 linguri muştar clasic 4 linguri ulei sare, piper alb după gust

Mod de preparare:

Coaceţi ardeii, îi curăţaţi de coajă şi apoi le îndepărtaţi seminţele. Tăiaţi fâşii subţiri ardeii copţi. Într-un vas, puneţi cele 4 linguri de ulei, 4 linguri miere, 2 linguri oţet, 3 linguri muştar şi fâşiile de ardei .

Page 11: carte de bucate SV_corectata.doc

Condimentaţi cu sare şi piper după gust şi lăsaţi să fiarbă. După ce a dat în clocot 15 minute, opriţi focul şi puneţi compoziţia în borcane.Capsaţi şi puneţi borcanele la uscat, între pături, până a doua zi

Reţetă oferită de Ghimpusan Lenuţa, comuna Celaru, judeţul Dolj

2.Gogoşari în oţet – fără fierbere

Ingrediente: 5 kg gogoşari 600 gr zahăr 500 ml oţet 6 linguri sare neiodată 6 linguri ulei Piper şi dafin după gust

Mod de preparare: Spălaţi gogoşarii, scoateţi cotoarele şi îi puneţi într-un vas. Tăiaţi gogoşarii felii de aproximativ 1 cm, amestecaţi cu toate ingredientele şi aşteptaţi până a doua zi să îşi lase zeama, apoi puneţi totul în borcane de 400-800 gr

Reţetă oferită de Voicu F., comuna Celaru, judeţul Dolj

3.Pepeni verzi muraţi

Ingrediente: 2 kg pepeni verzi (de dimensiune mai mică) 1,5 kg gogonele murate 1-2 morcovi 1 fir hrean Ardei iuţi Piper boabe 1,5 l apă 60 g sare 100 gr zahăr 250 ml oţet

Mod de preparare:

Page 12: carte de bucate SV_corectata.doc

Spălaţi pepenii şi gogonelele. Curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi morcovii rondele mai groase.Spălaţi şi puneţi pe fundul borcanului mărarul uscat şi cimbrul.

Daca pepenii sunt mici, îi lăsaţi întregi; dacă sunt mari, îi tăiaţi în patru. In borcan, peste mărar şi cimbru, puneţi un rând de pepeni verzi, un rând de gogonele, câteva rondele de morcovi (printre rânduri puneţi 3-4 bucăţi de hrean curăţat, 1 ardei iute, boabe de piper iute). Continuaţi să puneţi în borcan ingredientele până la epuizarea lor, după care treceţi la prepararea soluţiei de murat, pe care o veţi turna peste pepeni şi gogonele.

Puneţi la fiert apa cu zahărul şi sărea. Când acestea sunt dizolvate, opriţi focul şi adăugaţi oţetul. Când apa este călduţă turnaţi soluţia în borcane, capsaţi şi puneţi borcanele în cămară.

Reţetă oferită de Jianu M, comuna Celaru, judeţul Dolj

4.Ketchup picant

Ingrediente:

4 kg roşii3 kg ardei capia roşii2 cepe2 morcovio ţelină mică5-6 căţei de usturoio crenguţă de cimbrupiper negru măcinat2 foi de dafin2 ardei mici iuţi30 ml oţet4 linguri de zahăr

Mod de preparare:

Spălaţi bine roşiile şi le treceţi prin maşina de tocat. Puneţi sucul obţinut la fiert într-o oală cu pereţii groşi. Ceapa, morcovul, ţelina, ardeiul capia şi usturoiul – toate, curăţate, le mărunţiţi şi le mixaţi până se obţine o pastă pe care o turnaţi peste sucul de roşii.

Page 13: carte de bucate SV_corectata.doc

Peste compoziţie adăugaţi crenguţa de cimbru, foile de dafin, ardeiul iute şi fierbeţi la foc mic câteva ore până scade la jumătate.

Condimentaţi cu sare şi piper, adăugaţi zahăr şi oţet şi mai lăsaţi în jur de 15-20 de minute. Scoateţi crenguţa şi mixaţi într-un bender până rezultă o pastă fină.

Puneţi compoziţia în sticle sau borcane sterilizate la cuptor. Capsaţi şi puneţi în pături, la răcit, până a doua zi. Păstraţi în cămara la loc întunecat şi răcoros.

Reţetă oferită de Mitroi Georgica Gabriela, comuna Celaru, judeţul Dolj

5.Zacuscă cu vinete

Ingrediente:

15 kg de vinete5 kg de gogoşari2,5 kg ceapă1,5 l uleisare grunjoasă după gust1 l bulion

Mod de preparare:

Curăţaţi ceapa şi o mărunţiţi. Puneţi într-o cratiţă 1/4 ulei şi căliţi ceapa cu un pic de sare. Curăţaţi gogoşarii de sâmburi, îi spălaţi şi îi coaceţi separat pe 1/4 ulei, adăugând puţină sare, până pasta se îngroaşe.

Coaceţi vinetele pe plită, le curăţaţi şi le lăsaţi la scurs. După ce aţi terminat de călit ceapa şi gogoşarii, într-o altă cratiţă mai mare puneţi restul de ulei (1 l) şi adăugaţi ceapa, gogoşarii, vinetele măcinate, pe care le lăsaţi să fiarbă împreună circa 30-45 de minute.

După ce au fiert, le puneţi într-un vas şi adăugaţi 1 l de bulion, sare şi lăsaţi la fiert încă 30 de minute. La final, puneţi zacusca în borcane, pe care le capsaţi şi le lăsaţi până a doua zi.

Reţetă oferită de Dicu Fruşiţa, comuna Celaru, judeţul Dolj

Page 14: carte de bucate SV_corectata.doc

6. Zacuscă de vinete cu ciuperci

Ingrediente:

2 kg ciuperci3 kg gogoşari 3 kg ardei capia6 kg vinete1,5 kg morcov2 kg ceapă400 gr bulion750 ml uleisare, boabe piper, foi de dafin

Mod de preparare:

Curăţaţi şi tăiaţi ciupercile. Spălaţi gogoşarii, îi curăţaţi de cotoare şi seminţe şi îi tocaţi mărunt. Coaceţi vinetele în cuptor sau direct pe flacără, le curăţaţi şi le lăsaţi la scurs. Curăţaţi ceapa şi o to-caţi mărunt. În ceea ce priveşte morcovii, îi curăţaţi şi îi daţi prin răzătoarea mare.

Într-un ceaun, turnaţi 500 ml de ulei, după care adăugaţi ceapa tocată şi o căliţi la foc mic până se înmoaie bine. Peste ea adăugaţi morcovul ras şi lăsaţi pe foc amestecul până se căleşte foarte bine. La compoziţie puneţi şi ciupercile, pe care le-aţi călit separat în 250 ml ulei şi lăsaţi pe foc în jur de 15 minute.

Adăugaţi gogoşarii gata tocaţi şi fierbeţi până amestecul scade. După ce a scăzut, puneţi vinetele tocate mărunt, ardeii capia, foile de dafin, boabele de piper, sarea după gust şi bulionul. Fierbeţi compoziţia obţinută la foc mic până scade bine. Zacusca este gata atunci când uleiul începe să iasă la suprafaţă. O turnaţi fierbinte în borcane sterilizate, înfiletaţi capacele şi le introduceţi la cuptor timp de 20 minute.

Reţetă oferită de Voicu Inela, comuna Celaru, judeţul Dolj

7.Oţet de tarhon

Ingrediente:

Page 15: carte de bucate SV_corectata.doc

200 gr frunze de tarhon2 l de oţet de 9 grade

Mod de preparare:

Spălaţi tarhonul, îl zvântaţi şi îl tăiaţi mărunt. Apoi, îl puneţi în borcan şi turnaţi oţetul peste el. Acoperiţi borcanele în celofan şi le legaţi cu sfoară în jurul capacului. Timp de 2 săptămâni le păs-traţi la loc cald. După cele 2 săptămâni, strecuraţi compoziţia prin tifon, o turnaţi în sticle şi o astu-paţi cu dopuri de plută.

Reţetă oferită de Ionescu Adriana, comuna Celaru, judeţul Dolj

8.Gogoşari umpluţi cu varză

Ingrediente:

1-1,5 kg gogoşari1/2 kg varză roşie1/2 kg varză albă1 l apă300 ml oţet de 9 grade40-50 gr zahăr10 gr sare

Mod de preparare:

Din gogoşarii întregi, scoateţi seminţele şi nervurile, după care îi spălaţi şi îi lăsaţi la scurs. Tăiaţi varza fideluţă cât mai subţire. Într-un vas, amestecaţi cele două tipuri de varză, cea albă şi cea roşie, după ce au fost tăiate şi presăraţi puţină sare. Lăsaţi să stea 1-2 ore, timp în care pregătiţi soluţia pe care o turnaţi peste gogoşarii umpluţi cu varză.

Puneţi 1 l de apă la fiert împreună cu zahărul, sarea şi oţetul. După ce au dat în clocot, opriţi focul. Lăsaţi compoziţia să se răcească. Aşezaţi gogoşarii umpluţi cu varză într-un borcan mai mare şi tur-naţi deasupra lor soluţia pentru conservare, până sunt acoperiţi.

Închideţi a doua zi deoarece soluţia pătrunde şi prin varza şi va scădea puţin – completaţi cu sur-plusul rămas din prima zi.

Page 16: carte de bucate SV_corectata.doc

Reţetă oferită de Oprea Iuliana Inela, comuna Celaru, judeţul Dolj

9.Dulceaţă de gogonele verzi cu lămâie

Ingrediente:

1 kg de gogonele800 gr zahăr1 lămâie

Mod de preparare:

Spălaţi gogonelele şi tăiaţi-le felii de 1-2 cm. La fel procedaţi şi în cazul lămâii şi puneţi totul într-o cratiţă, adăugaţi zahărul şi lăsaţi 24 de ore.

După cele 24 de ore, puneţi la fiert circa 2 ore şi amestecaţi continuu. Aveţi grijă să îndepărtaţi spuma de câte ori se formează. La final, turnaţi în borcane, înfiletaţi capacul, întoarceţi borcanele cu susul în jos şi lăsaţi-le să se răcească.

Reţetă oferită de Mititelu Irina, comuna Drănic, judeţul Dolj


Recommended