CAPITOLUL 2 DELIMITAREA AREALELOR VITICOLE ÎN ROMÂNIA CRITERII DE DELIMITARE Patrimoniul viticol al României are un areal larg de răspândire, viile întâlnindu-se practic pe întreg teritoriul, cu excepţia lanţului muntos, unde nu sunt întrunite condiţii ecologice favorabile. Favorabilitatea şi limitele climatice de cultură ale viţei de vie, sunt o consecinţă a aşezării geografice a teritoriului României cuprins între 43 0 37’ şi 48 0 15’ latitudine nordică şi 20 0 16’ şi 29 0 47’ longitudine estică, ceea ce permite obţinerea vinului de calitate superioară şi a strugurilor de masă. Situaţia geografică a ţării noastre cu diversitatea condiţiilor de complex natural, prezintă deosebiri ecoclimatice regionale importante, generate în principal de prezenţa Munţilor Carpaţi şi a Munţilor Apuseni, situarea României pe ultimii 1075 km ai cursului inferior al Dunării, şi influenţei piedestralului hidrografic al Mării Negre pe o lungime de 236 km. Particularităţile climatului ţării noastre, poartă de asemenea amprenta unor factori, dintre care cei mai importanţi sunt: • situarea României pe paralela de 45 0 , la egală distanţă de Polul Nord şi de Ecuator, care duce la înregistrarea unei diferenţe mici a duratei zilelor şi nopţilor de la nord la sud; • diferenţele mici dintre temperaturile medii anuale, între limita nordică şi cea sudică a ţării (în jur de 3 0 C); • poziţia României în cadrul continentului într-o zonă de interferenţă a maselor de aer atlantic, mediteranean, est- european şi polar, care explică atât alternanţele de climă ce survin, cât şi nuanţările climatice pe care aceste mase de aer le imprimă diferitelor regiuni ale ţării. Stabilitatea sistemului climatic al ţării noastre este asigurată prin tendinţe de compensare ce decurg din “înfruntarea” maselor de aer vestice, sudice, nordice şi nord-estice ce interferă aici, dar care determină stabilitatea, elimină excesele şi în final realizează o calitate climatică distinctă (Alex. Roşu, 1980); • dispunerea în trepte concentrice a reliefului (munţi, dealuri, câmpie) care determină corespunzător tipul climatului de
Transcript
CAPITOLUL 2
DELIMITAREA AREALELOR VITICOLE ÎN ROMÂNIA
CRITERII DE DELIMITARE
Patrimoniul viticol al României are un areal larg de răspândire,
viile întâlnindu-se practic pe întreg teritoriul, cu excepţia lanţului muntos, unde nu sunt întrunite condiţii ecologice favorabile. Favorabilitatea şi limitele climatice de cultură ale viţei de vie, sunt o consecinţă a aşezării geografice a teritoriului României cuprins între 43037’ şi 48015’ latitudine nordică şi 20016’ şi 29047’ longitudine estică, ceea ce permite obţinerea vinului de calitate superioară şi a strugurilor de masă. Situaţia geografică a ţării noastre cu diversitatea condiţiilor de complex natural, prezintă deosebiri ecoclimatice regionale importante, generate în principal de prezenţa Munţilor Carpaţi şi a Munţilor Apuseni, situarea României pe ultimii 1075 km ai cursului inferior al Dunării, şi influenţei piedestralului hidrografic al Mării Negre pe o lungime de 236 km.
Particularităţile climatului ţării noastre, poartă de asemenea amprenta unor factori, dintre care cei mai importanţi sunt:
• situarea României pe paralela de 450, la egală distanţă de Polul Nord şi de Ecuator, care duce la înregistrarea unei diferenţe mici a duratei zilelor şi nopţilor de la nord la sud;
• diferenţele mici dintre temperaturile medii anuale, între limita nordică şi cea sudică a ţării (în jur de 30C);
• poziţia României în cadrul continentului într-o zonă de interferenţă a maselor de aer atlantic, mediteranean, est-european şi polar, care explică atât alternanţele de climă ce survin, cât şi nuanţările climatice pe care aceste mase de aer le imprimă diferitelor regiuni ale ţării. Stabilitatea sistemului climatic al ţării noastre este asigurată prin tendinţe de compensare ce decurg din “înfruntarea” maselor de aer vestice, sudice, nordice şi nord-estice ce interferă aici, dar care determină stabilitatea, elimină excesele şi în final realizează o calitate climatică distinctă (Alex. Roşu, 1980);
• dispunerea în trepte concentrice a reliefului (munţi, dealuri, câmpie) care determină corespunzător tipul climatului de
câmpie, a celui de deal şi a celui de munte – aflate sub influenţa sistemelor barice continentale, creează în interiorul celor trei tipuri de climate numeroase nuanţe regionale considerate de unii specialişti drept subtipuri climatice locale. În funcţie de condiţiile ecologice, pedologice şi factorii orografici, cultura viţei de vie, ca una dintre cele mai străvechi îndeletniciri ale poporului nostru s-a conturat în decursul timpurilor şi s-a statornicit istoriceşte în zonele de favorabilitate ecologică, ocupând întinderi mari, consacrate, cunoscute sub denumirea de ecositeme regionale.
Ecosistemele regionale, se suprapun în general pe provinciile geografice ale ţării istoriceşte formate: Maramureşul şi Crişana; Transilvania; Moldova; Muntenia şi Oltenia; Dobrogea şi Banatul, terasele Dunării, nisipurile şi alte teritorii din sudul ţării, în cadrul cărora se delimitează arealul favorabil pentru cultura viţei de vie.
Arealul viticol, defineşte aşadar teritoriul consacrat viticulturii, situat mai ales în zona colinară, pe nisipuri, precum şi în alte zone favorabile, constituit din plantaţii viticole, terenuri în pregătire pentru plantare şi din alte terenuri care prezintă condiţii favorabile pentru a fi cultivate cu viţă de vie, aflate în interiorul acestor areale.
Arealele viticole sunt supuse delimitării teritoriale, iar lucrările de delimitare teritorială a arealelor viticole se evidenţiază distinct în cadastrul general, ca o secţiune a sa de specialitate, denumită “Cadastrul viticol”. Acestea urmăresc:
• stabilirea perimetrelor arealelor viticole în care se includ categoriile de terenuri menţionate mai sus;
• identificarea şi delimitarea arealelor de producere a vinurilor cu denumire de origine;
• evidenţa plantaţiilor viticole şi a terenurilor apte de a fi cultivate cu viţă de vie, pe deţinători şi parcele.
În conformitate cu prevederile Legii Viei şi Vinului (1997) arealele viticole delimitate pentru producerea vinurilor, a produselor pe bază de must şi vin şi a strugurilor de masă cu denumire de origine, cuprind terenurile situate într-o podgorie sau centru viticol care datorită condiţiilor ecoclimatice, edafice şi antropice (soiurile de viţă de vie cultivate şi tehnologiile de cultură aplicate) pot fi destinate obţinerii unor produse de înaltă calitate, caracterizate prin originalitatea însuşirilor lor de calitate, îndreptăţite să poarte denumirea locului în care au fost produse.
După criteriile menţionate, delimitarea arealelor viticole din România, se face în 8 regiuni viticole, 37 podgorii, 172 centre viticole (din care 127 se află în interiorul podgoriilor, iar 45 ca centre viticole independente) şi plaiuri viticole.
Regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viţă de vie, caracterizat prin condiţii naturale de climă şi relief relativ asemănătoare, precum şi prin direcţii de producţie şi sortimente apropiate.
Podgoria aşa cum se precizează în legislaţia viti-vinicolă a României, este o unitate teritorială naturală şi tradiţională caracterizată prin condiţii specifice de climă, sol şi relief, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultură şi procedeele de vinificare folosite, care în ansamblu conduc la obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu însuşiri asemănătoare.
Centrul viticol este teritoriul ce cuprinde plantaţiile cu vii din una sau mai multe localităţi, care face sau nu parte integrantă dintr-o podgorie şi care constituie o unitate teritorială caracterizată prin factori specifici de climă, sol şi sortiment, precum şi prin condiţii agrotehnice şi tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafaţă mai mică decât podgoria.
Plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol, ce cuprinde plantaţiile de vii situate pe aceeaşi formă de relief. Factorii naturali, precum şi condiţiile de cultură şi tehnologie ce privesc plaiul viticol sunt asemănătoare pe întreaga suprafaţă cultivată cu viţă de vie, determinând obţinerea unor produse cu însuşiri de calitate specifice.
Considerând studiul condiţiilor ecologice şi pedologice de delimitare a arealelor viticole, precum şi studiul soiurilor de viţă de vie şi analizele de cazier ale vinurilor, cu expresia cea mai largă a ecologiei viticole, fundamentată pe baza a tot ce a acumulat până în prezent ştiinţa şi practica viticolă de la noi, România a fost împărţită în 8 regiuni viticole: Podişul Transilvaniei, Dealurile Moldovei, Dealurile Munteniei şi Olteniei, Dealurile Banatului, Dealurile Crişanei şi Maramureşului, Colinele Dobrogei, Terasele Dunării şi regiunea viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri favorabile din sudul ţării.
2.1. REGIUNEA VITICOLĂ A PODIŞULUI TRANSILVANIEI Această regiune viticolă, cuprinde areale din zona ecologică a
centrului Transilvaniei, cu plantaţii viticole din bazinul Târnavelor, valea Mureşului şi Secaşului care se întinde de pe dealurile centrului viticol Apold (jud. Sibiu) şi până la Lechinţa şi Dumitra (jud. Bistriţa Năsăud) la nord, Valea Nirajului (jud. Mureş) la est şi Ighiu (jud. Alba) la vest.
Condiţiile ecoclimatice sunt cele specifice unui climat general temperat continental, cu veri moderate şi toamne lungi şi însorite, care favorizează maturarea strugurilor prin acumularea unor cantităţi sporite de zahăr în must, cu o aciditate destul de ridicată. Iernile sunt relativ aspre, temperatura minimă absolută coborând în unii ani sub limita de rezistenţă a soiurilor cultivate (-320C la Lechinţa; -33,50C la Aiud şi Ciumbrud; -340C la Blaj; - 34,50C la Teaca etc.) (Metaxa şi colab. 1977). Frecvenţa acestor temperaturi scăzute sub –20,10C, nocive pentru producţie este uneori destul de mare, ceea ce impune protejarea pe timpul iernii a suprafeţelor cu viţă de vie plantată în prima treime a dealurilor (până la o altitudine de circa 260 cm), (tabel 9). Perioada de vegetaţie este în medie de 173 zile şi se extinde pe 179 zile în podgoria Târnavelor, 182 zile la Turda, 185 zile la Lechinţa – Bistriţa şi 176 zile la Apold – Sebeş (N. Georgescu, 2000). Temperatura medie anuală este de 90C, iar bilanţul termic global în perioada de vegetaţie de la 28510C la Turda până la 30160C la Aiud – Ciumbrud (Oprea Şt. 1995). Insolaţia reală în perioada de vegetaţie este în medie de 1390 ore, de la 1320 ore de strălucire a soarelui în podgoria Târnavelor, şi până la 1335 ore în podgoria Lechinţa. Suma temperaturilor active (>100C) în perioada de vegetaţie este în medie 27960. Radiaţia globală în perioada de vegetaţie este în medie 81 Kcal/cm2. Volumul precipitaţiilor anuale este în medie 590 mm, variind în limite largi, de la 550 mm în podgoria Aiud până la 650 mm în podgoria Lechinţa, din care în perioada de vegetaţie cad în medie 422 mm.
Tabel 9 Podgorii, centre viticole şi direcţia de producţie
(după M.Oşlobeanu şi colab., 1991) Judeţul Podgoria Centre viticole incluse sau
Nisipurilor şi altor terenuri favorabile din sudul ţării (VIII)
36.1. 37.1. 0.39. 0.42.
-
Poiana Mare Dăbuleni Urziceni Însurăţei Bucureşti-Băneasa
17 24 24 26 31
- 4 4 6 8
Interacţiunea principalilor factori climatici analizaţi prin indicele heliotermic (1,53), coeficientul hidrotermic (1,3) şi indicele bioclimatic (6,8) exprimă raporturi favorabile pentru creşterea şi
fructificarea viţei de vie şi în mod particular pentru calitatea recoltei de struguri (Oprea Şt. 1968, 1971).
Sub aspect ecopedologic, plantaţiile viticole din centrul şi nordul Transilvaniei acoperă un număr mare de dealuri din partea centrală a coroanei Carpaţilor începând de la o altitudine de 200 m şi până peste 500 m, determinată de înălţimea Podişului Transilvaniei. Orografia terenului este foarte variată, având un relief frământat, cu pante mari de 15-300C, cu expoziţie sudică sau cu orientare de la est către vest. Eroziunea solului este prezentă aproape în toată regiunea viticolă a podişului Transilvaniei în unele centre viticole ajungând până la orizontul C (Târnăveni, Viişoara- Bistriţa). Solurile sunt variate dar cele mai des întâlnite sunt solurile brune argiloiluviale, pseudorendzine, regosolurile, brune luvice (podzolite), cernoziomurile cambice şi solurile antropice. Datorită eroziunii accentuate şi amenajării în terase starea de fertilitate naturală este scăzută şi se impune o fertilizare adecvată. Plantaţiile viticole ocupă aproape 14.000 ha, extinse pe suprafeţe restrânse şi în perimetre riguros delimitate, majoritatea terenurilor fiind amenajate în terase. Sortimentul de bază este format dintr-un număr redus de soiuri: Fetească regală, Fetească albă, Neuburger, Iordană, Riesling italian, Muscat Ottonel şi Pinot gris. Ca direcţii de producţie regiunea este specializată în producerea vinurilor albe de calitate superioară, vinurilor aromate de tip “muscat” şi a vinurilor materie primă pentru spumante şi distilate învechite din vin.
Pentru strugurii de masă singurul soi care se întâlneşte este Chasselas d’ore cultivat pentru satisfacerea nevoilor de consum ale zonei.
Îndrumarea tehnică privind dezvoltarea şi modernizarea viticulturii din Podişul Transilvaniei este făcută de staţiunea de cercetări viti-vinicole Blaj – jud. Alba.
2.2. REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR MOLDOVEI Podgoriile şi centrele viticole din Moldova, sunt aproape în
totalitate situate pe dealurile şi colinele de la poalele Subcarpaţilor Răsăriteni, precum şi pe culmi şi dealuri de-a lungul râurilor ce brăzdează Podişul Moldovei (în principal între Siret şi Prut) continuându-se până la sud de râul Milcov. Pe o întindere de peste 300 km, cele 94000 ha plantaţii viticole se întind din sudul Moldovei (Podgoriile Coteşti şi Odobeşti) până în nord-estul Moldovei (centrul viticol Hlipiceni, jud. Botoşani) pe un relief
deluros şi frământat, cu altitudinea dealurilor cuprinsă între 50 şi 380 m (în medie 179 m).
Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei cuprinde 12 podgorii (Cotnari, Huşi, Iaşi, Colinele Tutovei, Dealurile Bujorului, Nicoreşti, Iveşti, Covurului, Zeletin, Panciu, Odobeşti, Coteşti) şi 8 centre viticole (Hlipiceni, Plugari, Probota, Vaslui, Griviţa, Nămoloasa, Bozieni şi Răcăciuni).
Condiţiile climatice. Comparativ cu Transilvania resursele heliotermice sunt superioare, iar cele hidrice inferioare. Climatul se caracterizează prin veri călduroase, chiar toride în partea de sud şi moderate în partea de mijloc şi de nord a zonei, iar iernile lungi şi aspre, caracteristice climatului temperat de silvostepă. În climatul general mai ales în partea centrală a Moldovei (podgoriile Dealului Bujorului şi Huşi) se face simţită influenţa climei uscată de stepă din Câmpia Rusă. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8,8-9,80C (media 9,30C) iar durata perioadei de vegetaţie este cuprinsă între 185 de zile la Odobeşti şi 212 zile în podgoria Huşi, media pe regiune fiind 190 zile. Radiaţia globală este cuprinsă între 83-87 kcal/cm2 (media 85) iar insolaţia reală între 1495 ore de strălucire a soarelui în podgoria Zeletin şi 1700 ore în podgoria Huşi (media 1460 ore) în perioada de vegetaţie. Suma temperaturilor active (>100C) în perioada de vegetaţie variază între 31000C în podgoria Cotnari şi 34500C în podgoria Covurlui, media fiind 31200C.
Temperaturile minime extreme absolute din timpul iernii la anumite intervale de timp (5-9 ani din 100) coboară sub limita de rezistenţă a viţei de vie (-25,20C la Iaşi; -26,60C la Iveşti şi Dealurile Bujorului; -29,10C la Cotnari şi chiar până la –32,50C la Răcăciuni) făcând necesare preocupări pentru limitarea pierderilor de recoltă şi de refacere în timp scurt a potenţialului productiv al plantaţiilor (Şt. Oprea, 1995).
Regimul precipitaţiilor anuale variază de la 400 mm (în podgoria Covurlui) până la 600 mm (podgoria Odobeşti). Dintre acestea aproximativ două treimi cad în perioada de vegetaţie, limitele fiind între 270-450 mm, iar media 360 mm anual. Verile călduroase şi secetoase din unele podgorii şi centre viticole, fac ca deseori plantaţiile viticole să fie afectate de secetă pedologică apărând necesitatea irigaţiilor. Interacţiunea factorilor climatici apreciată prin indicele heliotermic (2,0), coeficientul hidrotermic (1,0) şi indicele bioclimatic (7,9) exprimă raporturi favorabile pentru creşterea şi fructificarea viţei de vie, a cantităţii şi calităţii recoltei de struguri (Bernaz Gh. 1976, Oşlobeanu M. şi colab., 1991).
Sub aspect ecopedologic plantaţiile de vii sunt amplasate la altitudini mai mici în partea de sud, 80-100 m până aproape 380 m la Cetăţuia-Străuanele. Orografia terenului este variabilă de la dealuri cu pante abrupte în alternanţă cu versanţi lini şi uniformi sau platouri întinse. Expoziţia predominantă a dealurilor plantate cu viţă de vie este sud-vestică şi sud-estică, urmate de cea sudică. Solurile predominante sunt: cernoziomurile cambice, cernoziomurile argiloiluviale, solurile cenuşii de pădure, brune podzolite, solurile antropice, regosolurile, solurile carbonatice şi psamosolurile, sunt întâlnite frecvent şi solurile argiloiluviale, regosolurile şi pseudorendzinele. Eroziunea solului este prezentă în diferite grade de manifestare, de la slabă până la puternică, iar starea de fertilitate naturală în corelaţie cu eroziunea, de la scăzută la medie, bună şi chiar foarte bună, aceasta din urmă pe suprafeţe restrânse (Ţârdea C., 1977, 1980; Ţârdea C., şi colab. 1995).
Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei cu cele mai mari şi mai vechi podgorii ale ţării (Odobeşti, Coteşti, Cotnari, Panciu, Nicoreşti, Huşi ş.a.) este specializată în producerea vinurilor albe şi roşii de consum curent, vinurilor albe de calitate superioară, vinurilor dulci naturale, (Cotnari) şi vinurilor materie primă pentru spumante (podgoria Panciu şi Iaşi).
Soiurile principale cultivate sunt: Feteasca albă, Aligoté, Fetească regală, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Riesling italian, şi Sauvignon, iar ca soiuri reprezentative pentru podgoriile acestei regiuni sunt: Galbenă de Odobeşti, Şarba, Zghihară de Huşi, Grasă de Cotnari, Frâncuşe, Băbească neagră, Fetească neagră şi Busuioacă de Bohotin.
O altă direcţie de producţie importantă pentru această mare regiune viticolă a ţării este cultura soiurilor pentru strugurii de masă unde se realizează 25-30 % din totalul de struguri de masă obţinuţi în ţară. Cele mai bune rezultate se obţin la soiurile din grupa Chasselas, unde 80-85 % din producţia realizată, constituie marfă pentru export.
Activitatea de îndrumare tehnică şi dezvoltare pe baze moderne a viticulturii acestei regiuni viticole, este realizată de 3 staţiuni de cercetare: Staţiunea de cercetări viti-vinicole Iaşi pentru zona de nord-est a Moldovei, Staţiunea de cercetări viti-vinicole Dealul Bujorului – Galaţi, pentru zona centrală a Moldovei şi Staţiunea de cercetări viti-vinicole Odobeşti pentru sudul Moldovei.
Podgorii, centre viticole şi direcţii de producţie (după M. Oşlobeanu şi colab, 1991)
Judeţul Podgoria Centre viticole
incluse şi independente
Direcţia de producţie
1 2 3 4 Vrancea III-1 Coteşti Coteşti
Tâmboieşti Cârligele Vârteşcoiu
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri albe şi roşii de consum curent; Struguri de masă
III-2 Odobeşti Odobeşti Jariştea Baloteşti
Vinuri albe şi roşii de consum curent; Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri pentru distilate; Struguri de masă
1 2 3 4 III-3 Panciu Ţifeşti
Panciu Păuneşti
Vinuri albe şi roşii de consum curent; Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă
Bacău III-4 Răcăciuni Vinuri albe de consum curent; Vinuri albe de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Neamţ III-16 Bozieni Vinuri albe de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri roşii de consum curent; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Vaslui III-14 Vaslui Vinuri albe de consum curent; Vinuri albe de calitate superioară; Vinuri pentru distilate; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă;
Iaşi III-15 Iaşi Copou Bucium Uricani Comarna
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri pentru distilate; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Vinuri albe de calitate superioară; Vinuri albe de consum curent; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă
Iaşi III-18 Plugari Vinuri albe de calitate superioară; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Botoşani III-19 Hlipiceni Vinuri albe de calitate superioară; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă pentru nevoile zonei
XX-20 Probota GL – Galaţi; VN – Vrancea; BC – Bacău; VS – Vaslui; IS –
Iaşi; BT – Botoşani
2.3. REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR MUNTENIEI ŞI OLTENIEI
Ocupă arealele viticole din zona ecologică a dealurilor
Subcarpaţilor Meridionali, fiind cea mai întinsă regiune viticolă din România. Podgoriile din această regiune sunt amplasate pe o fâşie începând de la Drobeta Turnu Severin şi până la apa Milcovului cuprinzând dealurile şi colinele până în estul Munteniei unde se găseşte podgoria Dealurile Buzăului.
Relieful este foarte frământat, cu dealuri piemontane, platouri înalte şi coline, cu orientarea generală a pantelor sudică şi sud-estică, a căror altitudine variază între 101 şi 376 m (medie 242 m).
Condiţiile ecoclimatice. Datorită Subcarpaţilor Meridionali oferă un climat general temperat-continental, cu influenţă de silvostepă în regiunea Olteniei. Resursele heliotermice sunt mai
mari decât în regiunea viticolă a dealurilor Moldovei, manifestându-se prin veri călduroase şi ierni mai puţin aspre. Deşi Subcarpaţii Meridionali oferă o mare diversitate de ecoclimate pentru cultura viţei de vie, temperatura medie anuală în această regiune variază între 9,60-10,80C (media fiind 10,20C) iar durata perioadei de vegetaţie este între 185 de zile (Podgoria Dealurile Craiovei) şi 209 zile (în podgoria Severinului) media fiind 197 zile. Radiaţia globală în perioada de vegetaţie are valori cuprinse între 84-91 kcal/cm2 (media 87), iar insolaţia reală în perioada de vegetaţie oscilează în jurul unor valori medii cuprinse între 1380 ore de strălucire a soarelui în podgoria Dealurile Craiovei şi centrul viticol Tg. Jiu, până la 1626 ore în podgoria Drăgăşani, media pe regiune fiind 1545 ore. Bilanţul termic global înregistrează în perioada de vegetaţie valori medii în creştere de la 32480C în podgoria Ştefăneşti-Argeş, până la 36400C în podgoria Dealul Mare (Georgescu Magdalena şi colab. 1980).
Temperaturile minime absolute extreme, din anotimpul rece coboară până la –280C…-350C, dar pun în pericol foarte rar cultura neprotejată a viţei de vie deoarece frecvenţa lor este destul de redusă (0-3 ani din 100), (L. Dejeu, 1995).
Regimul precipitaţiilor variază în limite relativ largi, de la o medie anuală de 600 mm în podgoria Dealul Mare şi Dealurile Craiovei, până la peste 800 mm în centrul viticol Tg. Jiu. Din cantitatea anuală de precipitaţii aproape două treimi (în medie 360 mm) cad în perioada de vegetaţie, ceea ce face posibilă cultura viţei de vie fără irigare (Martin T. 1960).
Interacţiunea factorilor climatici apreciată prin indicele heliotermic (2,26), coeficientul hidrotermic (1,1) şi indicele bioclimatic (8,0) exprimă raporturi favorabile pentru creşterea şi fructificarea viţei de vie, a cantităţii şi calităţii recoltei de struguri (Oşlobeanu M şi colab. 1991).
Sub aspect ecopedologic, cele 65.000 ha cu plantaţii viticole ocupă dealurile subcarpatice din podişul Getic, terasele Oltului, dealurile piemontane ale Argeşului şi zona colinară subcarpatică a Munteniei, brăzdate de văi înguste cu versanţi cu înclinare sudică, sud-vestică şi sud-estică. Corespunzător diversităţii condiţiilor fizico-geografice ale acestora, tipurile de sol sunt foarte variate, cele mai frecvent întâlnite fiind cernoziomurile cambice, cernoziomurile argiloiluviale, solurile brun-roşcate, brune argiloiluviale, pseudorendzinele, soluri antropice pe versanţi terasaţi, regosoluri şi planosoluri.
Întrucât multe din plantaţiile viticole sunt situate în areale cu eroziune mai mult sau mai puţin pronunţată, majoritatea solurilor
sunt erodate, astfel că din punct de vedere al sistematici pedologice ele se încadrează în tipul erodisol cu diferite subtipuri: rendzinic, pseudorendzinic, litic, cambic, argiloiluvial etc.
Cultura viţei de vie în cadrul acestei regiuni viticole are tradiţii vechi, unele podgorii având origine dacică, aşa cum este cazul podgoriei Drăgăşani sau podgoria Severinului. Alte podgorii mari din componenţa acestei regiuni viticole sunt: Dealurile Buzăului, Dealul Mare, Ştefăneşti-Argeş, Sâmbureşti, Dealurile Craiovei, la care se adaugă Plaiurile Drâncei.
Ca urmare a factorilor ecoclimatici şi ecopedologici, de care beneficiază, regiunea este specializată în direcţia de producere a vinurilor roşii şi albe de calitate superioară şi vinurilor aromate de calitate superioară, iar în unele podgorii (Drăgăşani, Ştefăneşti) se obţin şi vinuri albe şi roşii de consum curent.
În condiţii de lumină şi căldură mai bune decât în Moldova sortimentul de soiuri care se cultivă în această regiune viticolă este mult mai larg începând de la cele mai timpurii soiuri şi până la cele mai târzii. Ponderea în cultură o deţin soiurile: Cabernet, Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră, Resling italian, Tămâioasă românească, şi Crâmpoşie. O vocaţie deosebită a regiunii viticole a Subcarpaţilor Meridionali o constituie producerea strugurilor de masă, unde un procent de 80-85 % din producţia marfă îndeplinesc condiţii pentru export. Principalele soiuri cultivate pentru strugurii de masă fac parte din epocile II-VI de maturare: Cardinal, Chasselas d’oré, Chasseles rose, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Afuz-Ali, Italia.
Pentru orientare şi îndrumare tehnică privind perspectivele de dezvoltare a viticulturii din această regiune au fost înfiinţate de-a lungul timpului staţiunile de cercetări viti-vinicole de la Drăgăşani (pentru zona Olteniei), Ştefăneşti-Argeş şi Pietroasele (pentru zona Munteniei). Institutul naţional de cercetări pentru viticultură şi vinificaţie, se află de asemenea amplasat tot în cadrul regiunii viticole de la Valea Călugărească (podgoria Dealul Mare).
Tabelul 12 Podgorii, centre viticole şi direcţii de producţie
(după M. Oşlobeanu şi colab. 1991)
Judeţul Podgoria Centre viticole incluse şi
independente
Direcţia de producţie
1 2 3 4 Mehedinţi I-1
Severinului Halânga Corcova
Vinuri albe şi aromate de calitate superioară; Vinuri roşii de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Dolj I-3 Dealurile Craiovei
Segarcea Banu Mărăcine Brădeşti Brabova
Vinuri albe aromate de calitate superioară; Vinuri roşii de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri albe aromate de calitate superioară; Vinuri albe şi roşii de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Olt I-5 Sâmbureşti
Sâmbureşti Dobroteasa
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Argeş şi Dâmboviţa
I-6 Ştefăneşti Ştefăneşti (AG) Topoloveni (AG) Valea Mare (DB)
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri albe de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Coteşti şi Bucşani
I-7 Coteşti Coteşti Bucşani
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri albe de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
2.4. REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR BANATULUI Arealele viticole din zona ecologică a Banatului, sunt situate în
sud-vestul ţării, începând de la Moldova Nouă (jud. Caraş-Severin) până la Teremia Mare (jud. Timiş). Plantaţiile viticole se întind pe teritoriul a două judeţe (jud. Timiş şi Caraş-Severin), au caracter insular, şi se constituie în cinci centre viticole independente: Recaş, Silagiu, Teremia, Tirol şi Moldova Nouă. Suprafaţa ocupată este de circa 6000 ha, fiind cea mai restrânsă regiune viticolă.
Condiţiile ecoclimatice, se aseamănă cu cele din regiunea viticolă a Munteniei şi Olteniei, cu precizarea că temperaturile extreme minime din timpul iernii, se apropie de cele din zona Moldovei. Datorită vecinătăţii Dunării şi a influenţei climei Mediteraneene de tip Adriatic resursele heliotermice sunt ridicate, cu veri foarte călduroase până la toride şi relativ secetoase, toamne lungi ce favorizează maturarea strugurilor şi ierni scurte, temperatura medie anuală oscilează între 9,6-10,80C, (media 10,20C) iar durata perioadei de vegetaţie variază de la un centru viticol la altul între 187-227 zile (în medie 207 zile).
Radiaţia globală, suferă de asemenea uşoare modificări în cadrul celor 5 centre viticole situându-se între 84-94 kcal/cm2 (medie 89). În perioada de vegetaţie insolaţia reală se situează între 1265-1675 ore (medie 1470), iar suma temperaturilor active (mai mari de 100C) este în medie 3480, variind în cele cinci centre viticole între 3200-3760. (C. Târdea, L. Dejeu – 1995). Temperaturile minime absolute din timpul iernii coboară uneori sub –30,10C, punând în pericol cultura de viţă de vie neprotejată, cu o frecvenţă de 7-9 ani din 100. Acest lucru face necesară amplasarea noilor plantaţii cu mare atenţie, alegerea sortimentului de soiuri în mod corespunzător şi de asemenea alegerea sistemului de cultură, care să permită evitarea şi diminuarea pierderilor.
Volumul precipitaţiilor anuale variază între 539 mm la Teremia şi 572 mm la Recaş, (uneori peste 600 mm) din care mai mult de două treimi cad în perioada de vegetaţie, făcând posibilă cultura viţei de vie fără necesitarea irigaţiilor. Cantitatea de precipitaţii din perioada de vegetaţie variază între 315-465 mm media fiind 395.
Sub aspect ecopedologic, plantaţiile viticole sunt amplasate pe dealurile piemontane ale munţilor Banatului şi Dealurile Timişului, cu altitudinea medie de 231 m, care fac legătură cu terasa superioară a Dunării şi zona nisipoasă din Câmpia Banatului.
Tipurile de sol cele mai întâlnite sunt: brune podzolite, brune eumezobazice, brune luvice, regosoluri şi soluri nisipoase slab cernoziomice.
Eroziunea este prezentă pe versanţi şi în grade diferite de manifestare de la slabă la puternică, iar starea de fertilitate corelată cu poziţia pe versant, tipul genetic şi gradul de eroziune, de la slabă la medie, bună şi chiar foarte bună, aceasta din urmă pe terenurile plane din Câmpia Banatului (Calistru Gh., 1974; Bulencea A., 1975).
Interacţiunea factorilor climatici analizată prin indicele heliotermic (2,0), coeficientul hidrotermic (1,02) şi indicele bioclimatic (8,2) exprimă raporturi favorabile creşterii şi fructificării viţei de vie, cantităţi şi calităţi recoltei de struguri (Oprea Şt., 1968; Calistru Gh.,1974; Şt. Teodorescu şi colab.,1987).
Tabelul 13
Centre viticole şi direcţii de producţie Judeţul Podgoria Centre viticole
incluse şi independente
Direcţia de producţie
Caraş-Severin
V.1. Moldova Nouă Vinuri roşii şi albe de calitate superioară; Struguri de masă
V.2. Tirol Vinuri roşii şi albe de calitate superioară; Struguri de masă
Timiş V.3. Silagiu Vinuri albe aromate de calitate superioară; Vinuri roşii de calitate superioară; Struguri de masă.
V.4. Recaş Vinuri roşii şi albe de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
V.5. Teremia Vinuri albe de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Regiunea viticolă a Banatului este specializată în producerea
vinurilor roşii şi albe de calitate superioară, vinuri albe aromate de calitate superioară, vinuri albe de consum curent (M. Oşlobeanu şi colab. 1991). Soiurile cele mai frecvent întâlnite în plantaţii sunt: Creaţă de Banat, Majarcă albă, Steinschiller, Pinot Noir, Burgund mare, Riesling italian, Cadarcă, Fetească regală, Muscat Ottonel, Oporto, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Cultura soiurilor pentru strugurii de masă se face în general pentru a acoperi nevoile de consum local şi sunt cultivate soiurile din epocile III – IV de maturare a strugurilor (Chasselas, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda). Coordonarea şi îndrumarea activităţii viti-vinicole din Banat se face de către staţiunea de cercetări viti-vinicole Miniş.
2.5. REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI
Plantaţiile viticole ce alcătuiesc această regiune viticolă se
află amplasate în partea de nord-vest a ţării, pe Dealurile Crişanei şi Maramureşului în depresiunile Silvaniei, Oradiei şi Aradului şi pe o parte din suprafeţele nisipurilor din Câmpia Tisei, fiind delimitate la nord de centrul viticol Halmeu (jud. Satu Mare) şi la sud de Miniş (jud.Arad). regiunea viticolă a dealurilor Crişanei şi Maramureşului este reprezentată prin patru podgori: podgoria Miniş, podgoria Diosig, podgoria Valea lui Mihai şi podgoria Silvaniei, la care se adaugă două centre viticole importante: centrul viticol Halmeu şi centrul viticol Seini.
Condiţiile ecoclimatice sunt marcate de influenţa climatului cald ce pătrunde în zonă prin câmpia Tisei, valori moderate pe dealuri şi cu nuanţe de excesivitate în depresiuni şi în zona limitrofă pustei maghiare. Verile sunt calde, uneori chiar toride şi relativ secetoase, iar toamnele lungi şi uscate favorizează o bună maturare a strugurilor. Temperatura medie anuală variază de la 9,4-10,80C media fiind 10,10C, iar durata medie de vegetaţie este între 185-190 zile (medie 187 zile). Radiaţia globală în perioada de vegetaţie are valori cuprinse între 82-86 kcal/cm2 (medie 84) iar insolaţia reală în perioada de vegetaţie este în medie de 1450 ore, variind de la un centru viticol la altul între 1050-1850 ore. Suma temperaturilor mai mari de 100C (active) în perioada de vegetaţie variază între 3044-3406, media fiind 3225. Temperaturile minime din timpul iernii coboară până la –23,50C şi rareori pun în pericol cultura neprotejată a viţei de vie, deoarece frecvenţa lor este redusă (C. Târdea, L. Dejeu – 1995). Volumul precipitaţiilor variază în jurul a 600 mm anual din care circa două treimi în perioada de vegetaţie (385 mm).
Interacţiunea factorilor climatici apreciată prin indicele heliotermic (2,0), coeficientul hidrotermic (1,02) şi indicele bioclimatic (6,1-8) exprimă raporturi favorabile pentru creşterea şi fructificarea viţei de vie, a cantităţii şi calităţii recoltei de struguri (Oprea Şt., 1968; Calistru Gh., 1974).
Sub aspect ecopedologic plantaţiile viticole sunt amplasate la altitudini mai mici în partea de sud a zonei: 160-380 m la Miniş, mergând spre nord până la 550-600 m pe dealul Măgura de la Şimleul Silvaniei. Orografia terenului este variată pornind de la un relief dunoidal în zona de şes (Valea lui Mihai) dealuri cu pante uşoare şi platouri până la dealuri abrupte şi versanţi cu puternice fenomene de eroziune pe dealurile vestice ale Munţilor Apuseni.
Expoziţia predominantă este cea sudică şi sud-vestică, dar se întâlnesc şi plantaţii cu expoziţie vestică şi estică. Plantaţiile viticole în suprafaţă de cca. 9000 ha, sunt amplasate pe soluri reprezentate prin următoarele tipuri: brune-luvice, brune eumezobazice, cernoziomuri argilo-iluviale şi psamosoluri. Direcţiile de specializare ale acestei podgorii sunt: vinuri albe şi roşii de calitate superioară (Miniş-Măderat, Silvaniei, Diosig), vinuri albe şi roşii de consum curent, vinuri pentru spumante, vinuri pentru distilate. Soiurile cultivate în această regiune viticolă sunt: Fetească regală, Fetească albă, Furmint, Riesling italian, Mustoasă de Măderat, Iordană, Cadarcă şi Burgund. Dintre soiurile pentru strugurii de masă se cultivă cele de epoca a III-a de maturare din grupa Chasselas.
Pentru îndrumare tehnică privind dezvoltarea şi modernizarea viticulturii din regiunea viticolă a dealurilor Crişanei şi Maramureşului s-a înfiinţat staţiunea de cercetare viti-vinicolă Miniş jud. Arad.
Tabelul 14
Podgorii ,centre viticole şi direcţii de producţie (după M. Oşlobeanu şi colab., 1991)
Judeţul Podgoria Centre viticole
incluse şi independente
Direcţia de producţie
Arad V.6. Miniş-Măderat
Miniş Măderat
Vinuri roşii şi albe de calitate superioară; Vinuri albe şi roşii de consum curent; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Vinuri pentru spumante; Vinuri albe de calitate superioară; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
Satu Mare şi Maramureş
V.8. Halmeu (SM) Seini (MM)
Vinuri albe de calitate superioară
Bihor V.9. Diosig Siniob-Marghita Diosig Oradea
Vinuri albe de calitate superioară; Vinuri albe pentru consum curent; Vinuri pentru distilate; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă pentru nevoile zonei
Bihor şi Satu Mare
V.10. Valea lui Mihai
Valea lui Mihai (BH) Sanislau (SM)
Vinuri albe de consum curent; Vinuri pentru distilate; Vinuri pentru spumante; Struguri de masă pentru nevoile zonei.
SJ - Sălaj; SM – Satu Mare; BH - Bihor; MM – Maramureş
2.6. REGIUNEA VITICOLĂ A COLINELOR DOBROGEI Arealele viticole din zona ecologică a Dobrogei, însumează
peste 25.000 ha plantaţii, situate între malul drept al Dunării şi litoralul Mării Negre. Plantaţiile au caracter insular, şi se întind pe o lungime de peste 180 km, începând cu centrele viticole Mangalia şi Chirnogeni în sud până la Sarica-Niculiţel în nord.
Condiţiile ecoclimatice ale Dobrogei, se caracterizează prin mari resurse heliotermice, la care o contribuţie importantă o are Marea Neagră, luciul apelor făcând ca durata efectivă de strălucire a soarelui să fie mai lungă, iar inerţia termică generată de prezenţa mării determină deplasarea temperaturilor ridicate până toamna târziu, şi a celor scăzute spre primăvară. Climatul prezintă nuanţe de excesivitate caracterizate prin veri toride cu resurse heliotermice bogate, dar mai sărace în umiditate, iar temperaturile minime absolute din timpul iernii coboară uneori până la –24,60C…-33,10C, sub limita de rezistenţă a viţei de vie. Frecvenţa acestor minime de temperatură este însă redusă (0-3 ani, din 100 ani) şi pun în pericol foarte rar cultura neprotejată a viţei de vie (Popa V. şi colab. 1966).
Perioada de vegetaţie variază între 175 zile şi până la 200 zile media pe regiune fiind 185 zile. Bilanţul termic global, înregistrează în perioada de vegetaţie între 33000C (podgoria Murfatlar) şi 3700-38000C. suma temperaturilor mai mari de 100C (active) în perioada de vegetaţie variază de la o podgorie la alta între 3010-33500C media fiind 31800C, insolaţia reală în perioada de vegetaţie înregistrează valori cuprinse între 1500 ore de strălucire a soarelui în podgoria Sarica-Niculiţel până la 1800 ore la Murfatlar, media pe întreaga podgorie fiind 1600 ore. Volumul precipitaţiilor anuale variază între 460 mm în podgoria Murfatlar şi până la 550 mm în podgoria Sarica-Niculiţel, dintre care două treimi cad în perioada de vegetaţie, volumul scăzut de precipitaţii din perioada de vegetaţie (200-290 mm) face ca indicele hidrotermic să aibă în această podgorie cele mai scăzute valori din ţară (0,58-0,79) ceea ce indică necesitatea irigaţiilor, mai ales pentru plantaţiile cu soiuri pentru strugurii de masă. (Şt. Oprea, 1995; C. Târdea, L. Dejeu, 1995). Interacţiunea factorilor climatici apreciată prin valoarea indicelui heliotermic (2,36), coeficientul hidrotermic (0,7) şi indicele bioclimatic (11,5), exprimă raporturi favorabile pentru creşterea şi funcţionarea viţei de vie, pentru obţinerea de producţii mari, de calitate superioară. Plantaţiile viticole, sunt grupate în 3 podgorii: Murfatlar, Istria-Babadag şi Sarica-Niculiţel şi 5 centre viticole independente: Adamclisi, Mangalia, Chirnogeni, Hârşova şi Dăeni.
Sub aspect ecopedologic, plantaţiile de vii sunt amplasate la cele mai mici altitudini din ţară, de la câţiva metrii în apropierea litoralului Mării Negre până la 250 m în podgoria Sarica-Niculiţel. Suprafeţele ocupate cu viţă de vie sunt grupate în podişul de sud al Dobrogei, podişul Babadagului, partea dintre Dunăre şi Marea Neagră, podişul de nord al Dobrogei şi zona deluroasă a Munţilor Măcin. Orografia terenului variază de la suprafeţe plane, până la versanţi abrupţi, cu expoziţia sudică, sud-estică, sud-vestică şi chiar nordică pe suprafeţe mai restrânse. Solurile sunt în general bogate în carbonaţi şi cel mai frecvent se întâlnesc următoarele tipuri de sol: cernoziomuri carbonatice, soluri bălane, soluri cenuşii, rendzine, regosoluri şi litosoluri (soluri nedezvoltate); iar pe versanţii amenajaţi în terase, soluri antropice. Cu excepţia podgoriei Sarica-Niculiţel, despre care există documente scrise înainte de 1887, celelalte podgorii sunt relativ noi, înfiinţate după anul 1900. Ca direcţii de producţie, regiunea viticolă a colinelor Dobrogei, este specializată în producerea vinurilor albe şi roşii de calitate superioară, în general demidulci şi dulci; vinuri albe şi roşii de consum curent, iar în podgoria Sarica-Niculiţel se obţin şi vinuri materie primă pentru spumante. Soiurile cele mai des întâlnite în cultură şi reprezentative pentru vinuri albe de calitate superioară sunt: Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris, Riesling italian, Muscat Ottonel şi Columna. Din grupa soiurilor pentru vinuri roşii superioare se remarcă: Cabernet, Sauvignon, Pinot noir, Merlot.
Tabelul 15. Podgorii, centre viticole şi direcţii de producţie
(după M. Oşlobeanu şi colab., 1991) Judeţul Podgoria Centre
viticole incluse şi
independente
Direcţia de producţie
Constanţa VI.1. Murfatlar
Murflatar Medgidia Cernavodă
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Struguri de masă; Struguri pentru stafide.
Tulcea VI.4 Sarica-Niculiţel
Niculiţel Tulcea Măcin
Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Vinuri pentru spumante; Vinuri albe şi roşii de consum curent; Struguri de masă; Struguri pentru stafide.
VI.5 Hârşova (CT) Dăieni (TL)
Vinuri albe şi roşii de consum curent; Vinuri albe şi roşii de calitate superioară; Struguri de masă; Struguri pentru stafide.
VI.2 Chirnogeni Vinuri albe de calitate superioară; Struguri de masă.
Constanţa şi Tulcea
VI.3. Histria şi Babadag
Histria (CT) Babadag (TL) Valea Nucarilor (TL)
Vinuri roşii şi albe de calitate superioară; Struguri de masă.
CT – Constanţa; TL – Tulcea
O vocaţie deosebită a acestei podgorii este cultura soiurilor pentru strugurii de masă din toate epocile de maturare. Pe lângă cantităţile de struguri de masă necesare satisfacerii cererii de consum a populaţiei locale şi a turiştilor veniţi pe litoralul românesc, rezultă cantităţi importante de struguri de calitate deosebită pentru export. Se cultivă întregul conveier varietal cu soiuri de struguri de masă, cu excepţia soiului Chasslas d’orè, iar pe suprafeţe mai reduse se cultivă şi soiuri pentru stafide. Îndrumarea tehnică privind direcţiile de dezvoltare a viticulturii se face de către staţiunea de cercetări viti-vinicole Murfltlar.
2.7. REGIUNEA VITICOLĂ A TERASELOR DUNĂRII Este cea mai sudică regiune viticolă din România şi cuprinde
plantaţii viticole amplasate de-a lungul Dunării, de la Zimnicea (jud. Teleorman) ca cel mai sudic centru viticol din ţara noastră, până la Feteşti (jud. Ialomiţa) unde plantaţiile de vie sunt amplasate în stânga Dunării.
Condiţiile ecoclimatice sunt caracterizate prin cele mai mari resurse heliotermice din România, dar cu resurse hidrice scăzute.
În timpul verii ecoclimatul este excesiv de călduros, temperatura ajungând la 42-430C specific climatului general de stepă, regimul hidrotermic favorabil culturii viţei de vie fiind ameliorat de prezenţa Dunării.
Pe terasele Dunării, temperatura medie anuală oscilează între 10,5-11,50C, media fiind 11,00C, iar durata perioadei de vegetaţie variază între 180-240 zile, cu o medie pe regiune de 210 zile. Radiaţia globală este în perioada de vegetaţie între 90-94 kcal/cm2, iar insolaţia reală în perioada de vegetaţie acumulează între 1540-1800 ore (medie 1670 ore). Suma temperaturilor mai mari de 100C (active) în perioada de vegetaţie variază între 3278 şi 3550, media la nivel de regiune viticolă fiind 3417. Cu toate că este cea mai sudică regiune viticolă a ţării cu cele mai mari resurse heliotermice, în timpul iernii temperaturile minime absolute coboară (la Zimnicea şi Greaca) până la –240C…-320C. Întrucât frecvenţa acestor minime absolute este de 0-3 ani din 100, practic nu este pusă în pericol cultura viţei de vie, chiar în sistem neprotejat (C. Ţârdea, L. Dejeu, 1995).
Regimul precipitaţiilor variază între 430 mm şi 550 mm anual, din care 2/3 cad în perioada de vegetaţie, făcând irigarea necesară mai ales pentru cultura destinată strugurilor de masă, deoarece valoarea coeficientului hidrotermic (0,7) se află la limita de stabilitate a producţiei agricole.
Sub aspect ecopedologic plantaţiile de vii care împreună depăşesc 5 000 ha, se află în medie amplasate la o altitudine de 70 m, pe terasele din stânga şi dreapta Dunării, pe soluri nisipoase, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argilo-iluviale, soluri bălane şi psamosoluri. Regiunea viticolă cuprinde 2 podgorii: Ostrov şi Greaca şi 3 centre viticole independente: Feteşti, Giurgiu şi Zimnicea. Regiunea viticolă a teraselor Dunării are ca direcţie principală de producţie în primul rând producţia de struguri pentru masă (din toate epocile de coacere) şi într-o mică parte producţia de struguri pentru stafide. Tot în procent redus se cultivă şi soiuri pentru vinuri albe şi roşii de calitate superioară (Sauvignon, Resling italian, Merlot, Cabernet Sauvignon). Îndrumarea tehnică privind dezvoltarea şi modernizarea viticulturii, intră în atribuţiunile staţiunii de cercetări viticole Greaca jud. Giurgiu.
Tabelul 16 Podgorii, centre viticole şi direcţii de producţie
(după M. Oşlobeanu şi colab., 1991) Judeţul Podgoria Centre
viticole incluse şi
independente
Direcţia de producţie
Constanţa şi Ialomiţa
VII.1. Ostrov
Ostrov Băneasa Oltina Aliman Feteşti
Struguri de masă; Struguri pentru stafide. Vinuri albe şi roşii de calitate superioară;
Giurgiu VII.2 Greaca
Greaca Giurgiu Zimnicea
Struguri de masă; Vinuri roşii de calitate superioară.
2.8. REGIUNEA VITICOLĂ A NISIPURILOR ŞI A ALTOR TERENURI FAVORABILE DIN SUDUL ŢĂRII
Cuprinde plantaţiile viticole cu caracter insular, situate în sudul
ţării, înfiinţate pe nisipurile şi solurile nisipoase care alcătuiesc Terasele Dunării, Terasele Jiului şi pe cele care însoţesc văile râurilor Călmăţui şi Buzău. Suprafeţele ocupate cu viţa de vie se întâlnesc începând de la Vraţa, Izvoarele şi Jianu din sudul Olteniei şi până în centrul viticol Râmnicelu din Câmpia Bărăganului.
Condiţiile climatice, sunt asemănătoare cu cele din regiunea viticolă a teraselor Dunării, caracterizate printr-un climat de stepă şi silvostepă. Temperatura medie a zonei nisipurilor se situează între 10,1-11,40C cu o medie generală de 10,80C, iar durata perioadei de vegetaţie oscilează între 175-205 zile, media pe regiune fiind 190 zile. Radiaţia globală are valori foarte ridicate, variind între 88-92 kcal/cm2 înregistrându-se în medie 90 kcal/cm2. Insolaţia reală în perioada de vegetaţie este între 1400-1700 ore (media 1550) iar suma temperaturilor mai mari de 100C în perioada de vegetaţie (temperaturile active) variază între 3250-34700C, media pe regiune fiind 33600C. Dintr-un număr de 100 ani, numai în 4-6 cazuri se înregistrează temperaturi minime absolute de –27,80C…-33,40C care ar pune în pericol cultura neprotejată a viţei de vie (C. Ţârdea, L. Dejeu, 1995).
Regimul precipitaţiilor este redus (între 400-500 mm anual) făcând absolut necesară irigarea mai ales în cazul acestor plantaţii înfiinţate pe nisipuri.
Factorii ecopedologiei. Relieful este reprezentat prin terase naturale acoperite cu dune de nisip, luncile râurilor care brăzdează această zonă (Dunărea, Călmăţui, Jiu, Buzău), şi prin câmpie acoperită de asemenea cu nisipuri, în diferite stadii de stabilitate şi solificare. Suprafaţa viticolă ce compune această zonă este în jur de 20.000 ha şi cuprinde 3 podgorii (a Dacilor, Calafat şi Sadova-Corabia) şi 11 centre viticole (Drăgăneşti – Olt, Furculeşti, Mavrodin, Urziceni, Sudiţi, Ulmul, Însurăţei, Ruşeţu, Cireşu, Jirlău şi Râmnicelu).
Datorită faptului că solurile nisipoase limitează nu numai potenţialul cantitativ dar şi potenţialul calitativ al soiurilor, această regiune viticolă este producătoare în general de vinuri de consum curent (albe, roze şi roşii) precum şi de struguri de masă.
Dintre soiurile pentru vinuri albe de consum curent, cel mai frecvent cultivate sunt: Saint Emilian, Rakţiteli, Fetească regală.
Pentru vinuri roşii şi roze se cultivă: Roşioară, Sangioveze, Băbească neagră, Alicante Bouschet, Berbecel. În podgoria Calafat (jud. Dolj) în centrele viticole Pleniţa şi Cetate se obţin şi vinuri roşii de calitate superioară din soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon şi Burgund mare. În unele centre viticole, (Furculeşti, Mavrodin, Drăgăneşti-Olt) producerea strugurilor de masă ocupă până la 90% din sortimentul de soiuri cultivat. Se cultivă soiuri din toate cele şapte epoci de coacere: Muscat, Perlă de Csaba, Muscat timpuriu de Bucureşti, Cardinal, Chasslas d’orè, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Cinsaut, Coarnă neagră, Italia ş.a. Îndrumarea tehnică privind dezvoltarea şi modernizarea culturii viţei de vie pe nisipuri se face de către staţiunea centrală de cercetări pentru ameliorarea nisipurilor de la Dăbuleni – jud. Dolj.
Tabelul 17 Podgorii , centre viticole şi direcţii de producţie
Judeţul Podgoria Centre viticole
incluse şi independente
Direcţia de producţie
Mehedinţi VIII.1. Podgoria Dacilor
Vrata Izvoare Jiana
Vinuri roze şi roşii de consum curent Vinuri albe de consum curent Struguri de masă
Dolj VIII.2. Podgoria Calafat
Poiana Mare Cetate
Vinuri roze şi roşii de consum curent Vinuri roşii de calitate superioară Vinuri albe de consum curent
Vinuri roze şi roşii de consum curent Vinuri roşii de calitate superioară Vinuri albe de consum curent Struguri de masă Vinuri albe de calitate superioară şi de consum curent Struguri de masă Vinuri roşii de calitate superioară Vinuri roşii de consum curent şi calit. sup. Vinuri albe de consum curent şi calit. sup.
2.9. ALTE GRUPĂRI TERITORIALE A CULTURII VIŢEI DE VIE ÎN ROMÂNIA
Preocupările mai vechi care privesc repartiţia teritorială a culturii viţei de vie, s-au bazat în principal pe experienţa diferitelor generaţii de viticultori în succesiunea lor în timp. Aşa cum arată V. D. Cotea şi colab. (2000), cele mai multe din încercările de grupare a viilor pe unităţi taxonomice de diferite ranguri ierarhice, în concordanţă cu specificul ecologiei viticole, aparţin celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea. Căutând să realizeze o grupare teritorială a culturii viţei de vie, fără a intra în detalii supuse variabilităţii în timp, V. D. Cotea şi colab. (2000) au avut în vedere faptul că în principal dezvoltarea viticulturii depinde atât de mediul natural în calitate de ofertant cât şi de societatea omenească în calitatea ei de consumator. Pornind de la aceste coordonate, unităţile viticole sunt totodată unităţi fizico-geografice cât şi antropo-geografice. În această grupare pe care V. D. Cotea şi colab. (2000) îşi propune să o realizeze se pune accentul pe criteriul fizico-geografic (atât natural cât şi ecologic), pornind de la faptul că
natura este cea care asigură permanenţa şi stabilitatea în timp a vocaţiei viticole comparativ cu existenţa umană. În încercarea de realizare a unei grupări a plantaţiilor viticole din România după criteriile arătate mai sus, V. D. Cotea şi colab. (2000) a grupat aceste plantaţii în următoarele unităţi taxonomice: zone, regiuni, podgorii, centre viticole şi plaiuri viticole. În concepţia autorilor zona viticolă este unitatea taxonomică teritorială cea mai întinsă, mai puţin omogenă în ceea ce priveşte cadrul natural şi care realizează o gamă foarte largă de produse viti-vinicole. Existenţa arcului carpatic în mijlocul teritoriului României, element de separaţie a dealurilor intracarpatice şi extracarpatice, a Câmpiei române şi a Dobrogei, fiecare dintre acestea cu specificul ei geomorfologic, pedologic, climatic şi viticol a dus în concepţia autorilor citaţi la delimitarea a trei zone viticole:
♦ zona intracarpatică; ♦ zona pericarpatică; ♦ zona Danubiano-Pontică.
În concepţia autorilor lucrării “Podgoriile şi vinurile României”, cele trei zone viticole includ 10 regiuni viticole cu podgoriile şi plaiurile viticole aferente, care sunt redate mai jos.
A. ZONA VITICOLĂ INTRACARPATICĂ I. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei cu podgoriile: I.1. Podgoria Târnavelor cu 5 centre viticole şi 70 plaiuri viticole; I.2. Podgoria Alba cu 2 centre viticole şi cu 20 plaiuri viticole; I.3. Podgoria Sebeş-Apold cu 2 centre viticole şi 12 plaiuri viticole; I.4. Podgoria Aiud cu 3 centre viticole şi 35 plaiuri viticole; I.5. Podgoria Lechinţa cu 4 centre viticole şi 45 plaiuri viticole; B. ZONA VITICOLĂ PERICARPATICĂ II Regiunea viticolă a Podişului Moldovei cu podgoriile: II.1. Podgoria Cotnari cu 7 centre viticole şi 47 plaiuri viticole; II.2. Podgoria Iaşi cu 8 centre viticole şi 30 plaiuri viticole; II.3. Podgoria Huşi cu 3 centre viticole şi 31 plaiuri viticole; II.4. Podgoria Dealurile Fălciului cu 2 centre viticole şi 19 plaiuri viticole; II.5. Podgoria Colinele Tutovei cu 3 centre viticole şi 15 plaiuri viticole;
II.6. Podgoria Zeletin cu 5 centre viticole şi 21 plaiuri viticole; II.7. Podgoria Dealu Bujorului cu 4 centre viticole şi 13 plaiuri viticole; II.8. Podgoria Nicoreşti cu 2 centre viticole şi 8 plaiuri viticole; II.9 Podgoria Iveşti cu 2 centre viticole şi 8 plaiuri viticole; II.10 Podgoria Covurlui cu 5 centre viticole şi 16 plaiuri viticole; III Regiunea viticolă a Piemontului de la curbura Carpaţilor cu podgoriile: III.1 Podgoria Panciu cu 3 centre viticole şi 21 plaiuri viticole; III.2 Podgoria Odobeşti cu 3 centre viticole şi 13 plaiuri viticole; III.3 Podgoria Coteşti cu 4 centre viticole şi 20 plaiuri viticole; III.4 Podgoria Dealurile Buzăului cu 3 centre viticole şi 8 plaiuri viticole; III.5 Podgoria Dealu Mare cu 9 centre viticole şi 40 plaiuri viticole; IV Regiunea viticolă a Podişului Getic cu podgoriile: IV.1 Podgoria Ştefăneşti-Argeş cu 4 centre viticole şi 7 plaiuri viticole; IV.2 Podgoria Sâmbureşti cu 2 centre viticole şi 3 plaiuri viticole; IV.3 Podgoria Drăgăşani cu 4 centre viticole şi 7 plaiuri viticole; IV.4 Podgoria Dealurile Craiovei cu 6 centre viticole şi 24 plaiuri viticole; IV.5 Podgoria Plaiurilor Drâncei cu 3 centre viticole şi 15 plaiuri viticole; IV.6 Podgoria Severinului cu 2 centre viticole şi 2 plaiuri viticole; V Regiunea viticolă a Dealurilor şi Câmpiei Banatului cu podgoriile: V.1. Podgoria Banatului cu 7 centre viticole şi 37 plaiuri viticole; VI Regiunea viticolă a Dealurilor şi Câmpiilor Crişanei şi Maramureşului cu podgoriile: VI.1. Podgoria Miniş-Măderat cu 3 centre viticole şi 31 plaiuri
viticole; VI.2. Podgoria Diosig cu 3 centre viticole şi 20 plaiuri viticole; VI.3. Podgoria Valea lui Mihai cu 2 centre viticole cu viile dispersate în trupuri mici şi mijlocii; VI.4. Podgoria Silvaniei cu 5 centre viticole şi 33 plaiuri viticole; C. ZONA VITICOLĂ DANUBIANO-PONTICĂ VII Regiunea viticolă a nisipurilor din sudul Olteniei cu podgoriile: VII.1. Podgoria Dacilor cu 3 centre viticole şi 12 plaiuri viticole; VII.2. Podgoria Calafat cu 3 centre viticole şi 8 plaiuri viticole; VII.3. Podgoria Sadova-Corabia cu 3 centre viticole şi 7 plaiuri viticole; VIII Regiunea viticolă a teraselor Dunării cu podgoriile: VIII.1. Podgoria Greaca cu 1 centru viticol şi 8 plaiuri viticole; IX Regiunea viticolă a centrelor independente din Câmpia Română: IX.1 Centrul viticol Drăgăneşti-Olt IX.2 Centrul viticol Furculeşti IX.3 Centrul viticol Mavrodin IX.4 Centrul viticol Urziceni IX.5 Centrul viticol Sudiţi IX.6 Centrul viticol Ruşeţu IX.7 Centrul viticol Cireşu IX.8 Centrul viticol Însurăţei IX.9 Centrul viticol Jirlău IX.10 Centrul viticol Râmnicelu X Regiunea viticolă a Podişului Dobrogei cu podgoriile: X.1 Podgoria Sarica-Niculiţel cu 3 centre viticole; X.2 Podgoria Istria-Babadag cu 3 centre viticole; X.3 Podgoria Murfatlar cu 3 centre viticole şi 15 plaiuri viticole; X.4 Podgoria Ostrov cu 4 centre viticole. Sintetizând gruparea teritorială a viilor din România în
concepţia lui V. D. Cotea şi colab. (2000) putem arăta că:
- zona viticolă A încadrează 1 regiune viticolă cu 5 podgorii şi 16 centre viticole;
- zona viticolă B încadrează 5 regiuni viticole cu 26 podgorii şi 104 centre viticole;
- zona viticolă C încadrează 4 regiuni viticole cu 8 podgorii şi 33 centre viticole, din care 23 centre în cadrul podgoriilor şi 10 centre independente.
Faţă de clasificarea prezentată anterior, cea făcută de V. D.
Cotea şi colab. (2000) introduce noţiunea de zonă viticolă, ridică numărul regiunilor viticole la 10, numărul podgoriilor la 39, iar numărul centrelor viticole încadrate în podgorii sau independente la 153.
