Căderea comunismului românesc în

decembrie 1989 - scenarii ale Revoluţiei -

1

Scurt Istoric al Comunismului in Romania

Comunismul este o ideologie care incearca sa promoveze un sistem social, fiind

in aceelasi timp si o miscare politica. Sistemul social promovat este o societate

egalitarista in care nu exista propritate privata si nici case sociale, bunurile apartinand

intregii societati.Acest sistem social s-a impus, de cele mai multe ori, prin metode

revolutionare

Comunismul a aparut la sfarsitul sec XIX si s-a impus pentru prima data intr-un

stat in Rusia,in anul 1917, printr-o revolutie.

Dupa cel de-al doilea razboi moldial.U.R.S.S.-ul si-a construit o zona de influenta

din statele din partea sa vestica, printre care si Romania.

Guvernul instaurat in 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, a pregatit

instaurarea comunistilor, finalizand acest proces prin falsificarea alegerilor din noiembrie

1946.In toamna anului 1947 au fost dizolvate principalele partide de opozitie, liderii

acestora fiind condamnati la ani grei de inchisoare.La 30 decembrie 1947 regele Mihai a

fost silit sa abdice si sa paraseaca tara.

Cu ajutorul Armatei Rosii care ocupa Romania s-a inceput un vast program de

instaurare a comunismului. La 11 iunie 1948 au fost confiscate toate proprietatile

industriale cu capital privat, acestea trecand in proprietatea comunistilor.Tot in anul 1948

a fost infiintata D.S.S(Directia de Securitate a Statului), iar in ianuarie 1949

D.G.M(Directia Generala a Militiei), ca organe de represiune.

Ideologia comunista a fost exacerbata, fiind instaurat stalinismul.Aceasta perioada

a fost caracterizata prin instaurarea terorii, concretizata prin arestari masive, procese

sumare urmate inevitabil de deportari, condamnari sau executii.

Se incepe confiscarea pamanturilor, a animalelor si a utilajelor agricole de la

tarani, iar cei avuti au fost aruncati in puscarie. In anul 1962 de incheie acest proces

numit colectivizare, toate formele agricole de proprietate fiind trecute in proprietatea

C.A.P.-urilor(Cooperative Agricole de Productie), apartinand comunistilor.

2

Instaurarea comunismului in Romania

a intampinat o vie rezistenta din partea

populatiei. Incepand cu anul 1948 se formeaza

nuclee de rezistenta inpotriva comunismului,

cea mai mare parte a acestora activand in

munti si care incercau sa inpiedice instaurarea

regimului comunist, fiind ajutate de catre

statele N.A.T.O. Aceste grupari au fost incet-

incet anihilate prin metode de teroare.

In anul 1977 apre prima miscare

organizata de protest inpotriva sistemului

comunist si anume revolta minerilor din Valea

Jiului. In anul 1987 are loc si revolta

muncitorilor de la Uzina ,,Steagul Rosu ‘’

Brasov.

In anii ’80,pe fondul unei degradari accentuate si fara precedent a conditiilor de

viata, nemultumirile populatiei se transforma in ura fata de dictatura comunista. In

contextul unei ample relaxari a politicii Uniunii Sovietice, in decembrie 1989, are loc o

revolutie populara la Timisoara, propagata pana in Bucuresti si care a avut ca si

consecinta inlaturarea regimului comunist.

CADEREA COMUNISMULUI IN ROMANIA

Anul 1989 a fost cel mai important din istoria Europei, de la Al Doilea Război

Mondial până în prezent. Ţările din Europa Centrală şi de Est şi-au recâştigat libertatea

după ani întregi de totalitarism. Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia,

Bulgaria şi România erau în sfârşit libere să decide asupra viitorului lor. Independenţa

ţărilor din fostul bloc sovietic a reprezentat un catalizator al dezvoltării relaţiilor europene

şi, în anii care au urmat, a antrenat destrămarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei.

3

Cele mai sângeroase evenimente au aut loc în România. În a doua jumătate a lunii

decembrie, locuitorii din Timişoara, şi mai târziu din Bucureşti, au început să protesteze

împotriva detestatului dictator Ceauşescu. La început s-a încercat înăbuşirea protestelor

prin metode aspre, dar, într-un final, armata a refuzat să tragă în civili şi s-a întors

împotriva lui Ceauşescu. Execuţia acestuia, în ziua de Crăciun, a marcat sfârşitul

regimului comunist în România.

Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi

demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist

din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample

au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena.

La fel ca în ţările vecine, în anul 1989 majoritatea populaţiei din România nu era

mulţumită de regimul comunist. Politica economică şi de dezvoltare a lui Ceauşescu

(inclusiv proiecte de

construcţii grandomane şi

un regim de austeritate

menit să permită

României să-şi plătească

întreaga datorie externă)

era considerată

responsabilă pentru

penuria extinsă din ţară;

în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, Securitatea, era

omniprezentă, făcând din România un stat poliţienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu a sprijinit

interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul

sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu

megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum nord-

coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activişti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o

scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceauşescu („Scrisoarea celor şase”),

dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: Republica

4

Socialistă România reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu

câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu

din Bucureşti, studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti au demonstrat cu pancarte „Vrem

reforme!” împotriva guvernului Ceauşescu. Studenţii Mihnea Paraschivescu, Graţian

Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca şi alţii au fost arestaţi şi

anchetaţi de lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva

societăţii socialiste.[1] O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu

bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în

faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un

campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care şi-a infiltrat

lucrătorii operativi printre studenţi.

În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al

preşedintelui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care

acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării,

fiindcă ziarul avea o răspândire naţională necondiţionată de numărul cititorilor (puţini au

citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din

bibliotecile publice.[necesită citare]

La 4 decembrie, 1989 Ceauşescu a participat împreună cu o delegaţie la întrunirea

din Moscova a conducătorilor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, şi a fost

primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la

rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.

Evenimentele de la Timişoara, scânteia revoluţiei

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria

calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa

naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un

Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi

printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din Timişoara, U.M.T., o parte a

5

muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea

a reuşit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV

Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timişoara, avându-l în prim plan pe preotul

reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o

conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai

oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii,

în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au

generalizat sau extins.

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara, ca răspuns la încercarea

guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent

comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a

considerat că incita la vrajbă etnică[necesită citare]. La cererea guvernului, episcopul său

l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era

îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de

hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei biserici baptiste din

apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii

pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea

religioasă.

Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul, Petre Moţ a făcut

câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés.

Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în

Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de

propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat

din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare.

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi

agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la

Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a

decretat legea marţială[necesită citare], interzicând populaţiei să circule în grupuri mai

mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre

Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă.

6

Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi

cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei

au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi

ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi

duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la

crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi

ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov.

La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit

la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la

urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor.

Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să

fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de

către demonstranţi.

Exemplul Timişoarei va fi urmat de alte localităţi din ţară.

Astfel, pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste.

7

Deznodământul de la Bucureşti

Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor

Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi

de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceauşescu descoperă în ţară o

situaţie deteriorată. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ţinut o cuvîntare televizată,

transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a

etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai Revoluţiei Socialiste.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21

decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul

populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. Vorbind de la balconul Comitetului

Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „revoluţiei socialiste” şi ale

„societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populaţia, totuşi, a rămas

indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze.

Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou

în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o

sumă de 100 de lei pe lună, şi a continuat să laude realizările "Revoluţiei Socialiste",

neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.

Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au

transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie.

O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au

început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.

Transmisunea directa de televiziune a fost înreruptă pentru aceste clipe. O mare

parte a mulţimii a plecat pe străzi, în piaţă au rămas activiştii de partid, membrii gărzilor

patriotice, militarii îmbrăcaţi în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. După câteva

minute, Ceauşescu a fost în stare să-şi continue discursul, promiţând măriri de salarii şi

pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.

Oamenii care au părăsit piaţa erau panicaţi, aruncau pe jos steagurile şi pancartele

cu lozinci. Foarte mulţi dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieţei Palatului, şi au

început să strige sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte

8

criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal

din Scorniceşti”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu

până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din

apropierea Universităţii Bucureşti, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

Cu trecerea timpului, la Bucureşti tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Începând

cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei

dimineaţa. Protestatarii - neînarmaţi şi neorganizaţi - au fost întâmpinaţi de soldaţi,

tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de

Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopţii, sub

conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Se trăgea asupra

mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin

împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în

mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de

apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Protestatarii au reuşit să

construiască o baricadă de apărare în faţa Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la

miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele de ordine.

Bilanţul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate şi transportate

la penitenciarul Jilava. Nicolae şi Elena Ceauşescu au rămas în acea noapte în dormitorul

special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informaţi operativ

asupra desfăşurării evenimentelor şi a da indicaţii privind modul de acţiune. Cam pe la 1

noaptea, Vasile Milea şi Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceauşescu că zona centrală

a Bucureştilor a fost degajată de manifestanţi.

Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt

timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona

centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele

întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la

care să fie condamnate „actele huliganice” şi de destabilizare. Conform relatărilor

ulterioare, muncitorii au refuzat, şi din contră, s-a început organizarea de proteste şi mai

ample împotriva regimului.

9

Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt

timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona

centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele

întâmplate.

Pe la ora 7:00 dimineaţa, Elena Ceuşescu a fost informată că un mare număr de

muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului.

Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa

Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. La

presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi

securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii.

În aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 9.30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis

(dar unii susţin şi acum, că ar fi

fost omorât din ordinul lui

Ceauşescu).

Aflând că Milea s-a

sinucis, Ceauşescu l-a numit

verbal ca ministru al apărării

pe Victor Stănculescu.

După ora 10, venind

din străzile laterale, mulţimea a

început să ocupe piaţa din faţa sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni

în piaţă, şi în orele care au urmat numărul lor s-a mări la peste 100.000.

În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze

mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost

întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie.

Văzând că soţii Ceauşescu nu pot părăsi clădirea nici prin piaţă, cu TAB-ul, nici

prin tunelurile subterane (care erau nefuncţionale), generalul Marin Neagoe, comandantul

Diviziei a V-a Securităţii (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru

evacuarea Ceauşeştilor, însă numai unul a reuşit să aterizeze pe terasa-acoperiş a clădirii

CC.

10

Ceauşescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă

militară secrete din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti, apostrofat mai târziu ca

„punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui

sprijinul generalului Rus, comandantul forţelor aeriene, care după scurt timp a dispus

închiderea spaţiul aerian al României.

In jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluţionari. La 12:51 Ion

Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează

telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, şi formând cu degetele litera V (semnul

victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!

După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în

Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadează

Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate

sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în

semn de izbândă şi dispreţ.

La puţin timp după aceea, în jurul orei 12:50, Televiziunea Română îşi reia

emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari,

anunţând exaltaţi fuga dictatorului.

Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La vestea fugii cuplului dictatorial în

majoritatea localităţilor din România au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de

regimul ceauşist şi de solidarizare cu revoluţia. La unele manifestaţii de acest fel

populaţia a atacat sedii de partid şi de stat, şi posturi de miliţie. Câţiva lucrători de miliţie

au fost linşaţi.

Petre Roman citeşte de pe balconul CC al PCR Declaraţia în trei puncte a

„Frontului Unităţii Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 şi la Televiziune.

În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite

cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, şi în jurul orei

23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al

puterii.

Au avut loc lupte înverşunate care au continuat şi în următoarele 3 zile. Noua

conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă

din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim

11

(asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale

vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa

Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi

Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni

şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.

La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să

protejeze Palatul Republicii.

S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile

armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite

pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel

declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut

mult de suferit.

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din

dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile

patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se

executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti

şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea

unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război

argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate

în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane

La 24 decembrie, Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane

continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja.

La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere;

focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în

Gara de Nord (principala staţie CFR din oraş) şi în Piaţa Palatului.

Procesul și execuția soților Ceaușescu

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost

constituit Tribunalul Militar Excepţional.

Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40.

12

Capetele de acuzare erau:

Genocid - peste 60.000 victime;

Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului

şi a puterii de stat. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi

avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.

Subminarea economiei naţionale.

Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari

depuse la bănci în străinătate.

Sentinţa de condamnare la moarte a fost pronunţată la ora 14:45, şi a fost

executată cinci minute mai târziu, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă.

Înaintea execuţiei Elena Ceauşescu a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a

fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: "Împreună am luptat, împreună murim!"În drum spre

locul execuţiei Nicolae Ceauşescu a intonat câteva versuri din Internaţională, şi a strigat:

"Trăiască Republica Socialistă România, liberă şi independentă!"

Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Ghencea, unde s-au

rătăcit, găsite a doua zi, şi duse la morga Spitalului Militar Central. De acolo au fost

transportate la Cimitirul Ghencea, şi înmormântate în secret.

Statisticile victimelor revoluţiei din decembrie 1989 potrivit Ministerului

Sănătăţii:

În total: 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la

ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.

La Timişoara:

în perioada 16 – 21 decembrie 73 morţi şi 296 răniţi

după 22 decembrie 20 morţi şi 77 răniţi

La Bucureşti:

până în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi

după în 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi

13

La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.

La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.

La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.

La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.[28]

Pe 25 decembrie 1989, sotii Ceausescu au fost executati dupa ce un complet

de judecata intrunit ad-hoc i-a condamnat la moarte. Despre mascarada procesului si

despre condamnarea celor doi exact in ziua de Craciun s-a tot scris si s-a vorbit in ultimii

ani.

Cu totii am vazut imaginile care ne-au fost prezentate drept cele din

momentul executiei. Pentru cei care nu-si amintesc…un rapait de mitraliera, un zid  si

doua cadavre.

14