Universitatea ”Petre Andrei” din IaşiFacultatea de Drept

REFERAT

la disciplina: Sisteme Politice Contemporane din Romania

Titlul referatului: Căderea comunismului românesc în decembrie 1989

Autor: DANIEL MIHAILUC

Anul de studiu III , Grupa II

Revolutia romana din 1989 1a constat intr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii in luna decembrie a 1 Romulus Cristea- „Revolutia 1989"

www.referat.ro

anului 1989, care au dus la sfarsitul regimului comunist din Romania si la caderea lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce in ce mai ample au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera in mod pasnic la democratie; Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati.

La fel ca in tarile vecine, in anul 1989 majoritatea populatiei din Romania nu era multumita de regimul comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si un regim de austeritate menit sa permita Romaniei sa-si plateasca intreaga datorie externa) era considerata responsabila pentru penuria extinsa din tara; in paralel cu cresterea dificultatilor economice, politia secreta, Securitatea, era omniprezenta, facand din Romania un stat politienesc.

Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. In timpul cand liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Il-sung.

In martie 1989, o serie de activisti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare impotriva politicii economice a lui Nicolae Ceausescu, dar la scurta vreme, Nicolae

Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica Socialista Romania reuseste achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu cateva luni inainte de termenul pe care chiar dictatorul roman il preconizase. El este reales la data de 14 noiembrie 1989, la Congresul al XIV-lea in functia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din R.S.R.

La data de 11 noiembrie 1989, inainte de Congres, pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme" impotriva guvernului Ceausescu. Studentii Mihnea Paraschivescu, Vulpe Gratian, economistul Dan Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati si anchetati de catre lucratorii Securitatii de la Penitenciarul Rahova pentru propaganda impotriva societatii socialiste -> Ioanitoiu Dictionar - litera P / Mihnea Paraschiv ! . Au fost eliberati la data de 22 decembrie 1989 orele 14.00. O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre studenti.

Caderea Zidului Berlinului sau inlocuirea in noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revolutionar in Europa de Est. In noiembrie 1989, la al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu atinge problema Pactului Molotov-Ribbentrop si cere anularea consecintelor

acestuia, in speta retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate in virtutea acestui pact.

In 2-3 decembrie 1989 Ceausescu l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov la Moscova, cu prilejul intrunirii tarilor participante la Tratatul de la Varsovia. Liderul sovietic a tinut o informare cu privire la rezultatele intalnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush in Malta

O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre studenti. La cea mai mare intreprindere din Timisoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a incercat realizarea unui protest si popularizarea lui in oras, dar Securitatea a reusit calmarea spiritelor. In ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politica "Panorama" de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avandu-l in prim plan pe preotul reformat Laszló Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Pana in ziua de 15 decembrie 1989, enoriasii si un numar mic de cetateni ai orasului au vegheat in fata parohiei din Piata Maria. In acea seara, lucratori ai Securitatii, in civil, au incercat arestarea participantilor, izbucnind incaierari, care insa nu s-au generalizat sau extins.

2La 16 decembrie a izbucnit un protest in Timisoara, ca raspuns la incercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszló Tőkés. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului in mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privandu-l astfel de dreptul de a locui in apartamentul la care era indreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat in jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului, necunoscand detaliile si afland de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua incercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.

Cand a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot a facut cateva declaratii, sugerand ca s-ar fi razgandit in privinta evacuarii lui Tőkés. In acelasi timp, multimea crescuse amenintator— si de vreme ce Petre Mot a refuzat sa-si confirme in scris declaratia impotriva evacuarii pastorului, multimea a inceput sa cante sloganuri anticomuniste. In consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat in scena. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza initiala trecand in planul secund. Unii protestatari au incercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Roman (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, in timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat in jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat

2 Revoluţia, fără mistere. Începutul revoluţiei române: cazul Laszlo Tokes, Editura Almanahul Banatului 2002 

intr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.

Protestele au continuat in ziua urmatoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai inalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat in incercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme Timisoara intr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini in flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate inarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pana la Opera, inclusiv in zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului.

Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul in oras, in timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si Stefan Gusa au inspectat orasul.

In dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de soldati si agenti de Securitate in haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna "vandalismul" zilelor precedente. De asemenea a decretat legea martiala, interzicand populatiei sa circule in grupuri mai mari de doua persoane. Sfidand interdictiile, un grup de 30 de tineri au inaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema

comunista. Asteptandu-se sa se traga in ei, au inceput sa cante "Desteapta-te, romane!" , un vechi cantec patriotic care fusese interzis din 1947. Intr-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, in timp ce unii au avut norocul sa scape. In aceeasi seara, cadavrele celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov.

La 19 decembrie, Radu Balan si Stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat in a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei") si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica, Ceausescu pica!". In foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Roman, cu un Program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata. Intre timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu (Nicolae Ceausescu era la acel moment intr-o vizita in Iran) sa se intalneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa indeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas in mare parte neschimbata; in ziua urmatoare trenuri incarcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timisoara.

Regimul a incercat sa-i foloseasca la inabusirea protestului, dar pana la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: "Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strans in curte, ne-au dat bate din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la inabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat." Armata pactizeaza cu demonstrantii, Timisoara fiind declarat oras liber. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj, unde cetatenii vor iesi in strada, se vor inregistra morti si raniti, dar pana seara armata pactizeaza si aici cu demonstrantii. Miscari de protest se vor inregistra in orele care vor urma si in Arad, Cluj, Brasov, Sibiu, Targu-Mures, care se vor intensifica datorita incercarilor de a fi reprimate.

Evenimentele din Timisoara au fost descrise in jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani, precum si de catre studentii care se intorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.

In 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea CPEx aprobarea folosirii fortei pentru inabusirea revolutiei de la Timisoara. Mai tarziu in acea zi, Ceausescu a plecat intr-o vizita in Iran, lasand sarcina rezolvarii revoltei de la Timisoara in mana sotiei sale si a altor apropiati.

Intors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera in tara o situatie deteriorata. La ora 19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului

Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.

In dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu a convocat o adunare de o suta de mii de oameni si i s-a adresat condamnand rascoala de la Timisoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o serie de realizari ale "Revolutiei Socialiste" si ale "Societatii socialiste multilateral dezvoltate" din Romania. Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar randurile din fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de intelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude realizarile "Revolutiei Socialiste", neintelegand ca alta revolutie se desfasura chiar in fata sa.

Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a incercat sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa hotel Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.

Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a intors in interiorul cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa isi dea seama ca se intampla ceva neobisnuit.

Incercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca "Alo, alo" sau "Stati linistiti la locurile voastre" au ramas fara efect. Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante, in dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: "Jos dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", "Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti". In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universitatii Bucuresti, un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.

Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau in strada. Curand, protestatarii - neinarmati si neorganizati - au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate imbracati in haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prin impuscare, injunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar militia batea si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare in fata restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost in cele din urma doborata de fortele guvernamentale. Focuri de arma continue s-au auzit pana la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile.

Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla in fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate.

Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie Ceausescu ar fi crezut ca incercarile sale disperate de a suprima protestele au avut succes. Totusi, pe la ora 7:00, sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un mare numar de muncitori, de la mai multe platforme industriale, inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata

Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate (armata si militia) au reintrat in scena, trecand de partea protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest ramane si astazi un mister.

La ora 10:00, cand radioul anunta introducerea legii martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din proprie initiativa in centrul Bucurestiului (multimea din ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu a incercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere imparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vantului nefavorabil) in care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci sa mearga acasa si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.

In aceeasi dimineata, intre orele 9 si 11, Vasile Milea, ministrul apararii la acel moment, a murit in conditii suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare, si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, in noiembrie 2005, ca acesta s-a sinucis intr-adevar cu pistolul unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, insa glontul i-a sectionat o artera, provocandu-i in scurt timp moartea.

Afland ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit ca Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta ezitare, acesta a acceptat. Stanculescu a ordonat imediat trupelor sa se retraga in unitati, iar peste cateva ore l-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzand sa puna in aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu, comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o lovitura de stat militara: "M-am aflat intre doua plutoane de executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!". Stanculescu l-a "ales" apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care incercau sa preia puterea.

Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un elicopter, impreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ei s-au indreptat spre resedinta lui Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre

Targoviste. In apropiere de Targoviste au abandonat elicopterul, caruia i

s-a cerut sa aterizeze de catre armata. In acel moment, armata inchisese spatiul aerian al Romaniei. Calatorind cu masina, sotii Ceausescu au fost arestati in cele din urma de fortele armate la un filtru rutier si transportati la o garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, in ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid, si au fost executati de un pluton de executie din Targoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost difuzata in aceeasi zi la televiziunea nationala.

Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra in semn de izbanda si dispret.

La putin timp dupa aceea, in jurul orei 12, Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar, in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor lasa in continuare loc interpretarilor, fiind departe de a fi elucidate in amanunt. Se creeaza guverne, in care pe langa revolutionari se regasesc membrii de frunte ai P.C.R. Multimea doreste o structura politica fara comunisti, moment in care, de undeva apar asasini din umbra, care

pornesc un adevarat carnagiu. Ei primesc eticheta de teroristi, armata este chemata sa apere revolutia, care a invins. De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care mentin psihoza acestor teroristi si situatia confuza. Se vor inregistra numerosi morti si raniti, pagube materiale. Seara au avut loc lupte inversunate la Aeroportul International Otopeni intre trupe trimise sa lupte una impotriva alteia, spunandu-li-se ca se confrunta cu teroristi. Conform unei carti a gardianului lui Ceausescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, generalii care erau implicati in lovitura de stat condusa de generalul Victor Stanculescu incercau sa creeze scenarii fictive cu teroristi, cu scopul de a induce teama si de a aduce armata de partea conspiratorilor.

Totusi, procesul de preluare a puterii de catre noua structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care provenea in principal din cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist, nu era inca incheiat. Fortele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate "teroristilor") au deschis focul asupra multimii si au atacat puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scanteii (centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.

Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23 decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, in special in zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (in cele din urma castigand, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevarate, soldate cu victime reale. In acea noapte, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata Palatului, la Bucuresti. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii.

Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colturile lumii: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Vaclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.

Identitatea "teroristilor" ramane invaluita in mister pana in ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata pana in momentul de fata de comiterea unor acte de "terorism" in cadrul revolutiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre "teroristi" si noul guvern.

Nu exista nici un indiciu privitor la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei civile, in perioada lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de morti, nici unul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani.

Riposta, in majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executau trageri cu munitie de razboi a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau miscarea unei perdele) se tragea haotic cu munitie de razboi argumentandu-se ca „teroristii roiesc" si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte castigate impotriva regimului dictatorial condus de Nicolae

Ceausescu avea sa dispara inca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul sediului in care functiona Comitetul Central al Partidului Comunist Roman (CC-PCR), al unui general, „Va ordon sa incetati imediat focul!", avea sa fie inceputul unui macel inimaginabil. In zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, in locul degetelor ridicate in forma de „V"-semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de gura tevilor de mitraliera. Martorii la evenimentele desfasurate in sediul CC-PCR isi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat. „Teroristii" trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea, in plus, exista si pericolul unor asa zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si "demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei" erau cel putin la nivel declarativ, in subordinea celor de la armata, iar coordonarea actiunilor de lupta a avut mult de suferit.

Pe durata revolutiei, potrivit datelor oficiale, numarul decedatilor si mutilatilor prin impuscare, inainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decat cel al al victimelor inregistrate dupa aceasta data. Conform evidentele din anul 2005, intocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata in subordinea Guvernului Romaniei, numarul total al celor decedati prin impuscare pe durata revolutiei a fost de 1142, al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au fost inregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de

eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, inregistrate si verificate conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romane din decembrie 1989. Conform datelor din rechizitoriile intocmite de parchetele militare,in randurile militarilor s-au inregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia Securitatii Statului au murit in urma incidentelor din revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti.[4] Institutiile militare implicate in evenimentele din decembrie 1989 au evitat sa ofere mult timp date despre cadrele impuscate sau ranite.Dupa data de 22 decembrie au fost retinuti, peste 1000 de civili si circa 1500 de militari, militieni sau securisti motivandu-se ca acestia ar fi desfasurat actiuni impotriva revolutiei. Numai de la Directia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securitatii Statului, care avea ca principale misiuni paza si apararea conducerii superioare de partid si de stat, dar si a unor obiective considerate de imporanta nationala, au fost retinute ca suspecte 341 de cadre. Toti retinutii suspectati de terorism au fost eliberati fara a li se aduce nicio acuzatie. Pentru musamalizarea unor fapte, sau pur si simplu din nepasare, multe victime nu au fost inregistrate. Nu toate persoanele impuscate au fost inmormantate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar si ranitii si retinutii au preferat, din diverse motive, sa nu faca declaratii. S-a estimat de catre procurorii militari care au anchetat in cauza revolutiei ca numarul mortilor si ranitilor ar putea fi sensibil mai mare decat cifrele cunoscute oficial.

Pe durata confruntarilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanti si forte de ordine). Cele mai multe victime au fost inregistrate la Bucuresti.

In zilele urmatoare sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, imbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.

La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi. Tancuri, TAB-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersectiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de arma automata au continuat in Piata Universitatii si in zonele invecinate, in Gara de Nord (principala statie CFR din oras) si in Piata Palatului. "Activitatile teroriste" au continuat pana pe 27 decembrie, cand dintr-o data au incetat.

Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat al lui Ceausescu, inainte de a cadea in dizgratiile dictatorului la inceputul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul Salvarii Nationale, format in principal din membri ai esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale. FSN a folosit controlul asupra presei in scopul de a lansa atacuri in stil propagandist la adresa oponentilor politici, in special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul

National Liberal si Partidul National Taranesc Crestin Democrat). In 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul presedinte ales democratic al Romaniei de dupa al doilea razboi mondial.

Revolutia i-a conferit Romaniei o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberata in timpul mineriadei din iunie 1990 cand minerii si politia au raspuns la apelurile lui Iliescu, invadand Bucurestiul si brutalizand studentii si intelectualii care protestau impotriva deturnarii revolutiei romane de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvarii Nationale.

Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii romanesti, fiind reales pentru al treilea mandat de presedinte in 2000, dupa ce in perioada 1996-2000 presedinte al Romaniei a fost Emil Constantinescu. Supravietuirea politica a fostului om de incredere al lui Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei romane, cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care, potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian Nastase a fost invins de Traian Basescu in alegerile prezidentiale din 2004. In 2005, a fost inaugurat Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza victimele Revolutiei. Din martie 2004 Romania este membra a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.

Din 2004 s-a infiintat Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989, organism al statului roman care are menirea sa studieze istoria revolutiei. Conform unei declaratii a lui Lorin Fortuna, membru in conducerea acestui institut, publicata in revista "Caietele Revolutiei" editata de institut, "discutiile despre faptul ca a fost revolutie sau lovitura de stat pot avea si o conotatie juridica (...) In decembrie 1989 a fost o revolutie, asa este prevazut si in Constitutie, iar cine neaga acest adevar este pasibil de pedeapsa"

Bibliografie

- Romulus Cristea- „Revolutia 1989", Editura „Romania pur si simplu", 2006

- Marius Mioc - Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost, Editura Brumar 1997

- Costel Balint - Revoluţia română, Editura Mirton 1995

- Marius Mioc - Revoluţia din 1989 pe scurt, Editura Artpress 2006