Cabaline Curs 2

7/28/2019 Cabaline Curs 2

http://slidepdf.com/reader/full/cabaline-curs-2 1/44

• SPECIILE GENULUI EQUUS

• În ordinea crescândă a importanţei economice şi a răspândirii pe glob, speciilegenului Equus sunt: hemionul, zebra,

asinul şi calul.





Hemionul (Equus hemionus). Trăieşte sălbatic în Asia meridională, sub forma a trei

varietăţi:- onagrul , cel mai mic (100—110 cm),răspândit în Turkmenia până în nordulpeninsulei Arabia,

- kiangul , cel mai mare (120—130 cm),care trăieşte în Tibet şi Caşmir,

-culanul , de mărime mijlocie între primele

două forme (110—120 cm), trăieşte în grupuride 5—10 indivizi, răspândit mai mult înMongolia, Afganistan, Turkistan şi Kirghizia.



• Culoarea este în general galbenă-brună, maideschisă la onagru, mai închisă la kiang.

• Seamănă mult cu asinul, mai ales la cap şi urechi, acestea sunt însă mai mici decât laasin şi purtate în sus.

• În literatură se mai întâlneşte sub numele desemiasin.

• Hemionul nu are forme domestice; prins şi

ţinut în captivitate se îmblânzeşte uşor, maiales kiangul, putând fi folosit şi la diferitemunci (port-samar).



• ZEBRA - EQUUS HIPOTIGRIS

• Zebra provine din Equus fossilis,

desprinzându-se de cal cu circa 300 de miide ani în urmă.

• Este originară din Africa, întâlnindu-se atât

sub formă sălbatică (în rezervaţii naturale),cât şi domestică (în sudul, centrul, vestul şi estul Africii).

• Prezintă mai multe varietăţi diferenţiate prin talie şi culoare.



• Zebra de munte are talia de 110-120 cm,culoarea vărgată şi cu dungi pe tot corpul,

de culoare brună pe fond deschis albe saugalbene.

• Zebra burcheli (sau de Etiopia) are talia de120-130 cm, dungile brune-negricioase pefond galben cu excepţia membrelor,

zebrurile având spaţii mici între ele şi pe elese întâlnesc alte zebruri.



Zebra quagga (sau „cal-zebră”) are taliade 125-135 cm şi zebruri puţine, numai pe cap,gât şi trenul anterior, de culoare neagră; coadaeste acoperită în întregime cu păr .

În general, zebra se caracterizează princonformaţie lipsită de armonie: cap mare,

urechi mai dezvoltate ca la cal, gât puternic,trunchi cilindric şi membre subţiri, fără „castane”, iar coada este asemănătoarea cu a

asinului.Sunt animale bune alergătoare, puterniceşi cu rezistenţă remarcabilă la intemperiile şi bolile din zonele ecuatorială şi tropicală.



• Asinul (Equus asinus ). Are importanţă maimare decât speciile precedente şi este

răspândit mai mult în ţările sudeuropene şi încele africane, unde de altfel îşi are şi originea.Există încă şi astăzi sub cele două forme:

sălbatică şi domestică.• În stare sălbatică se găseşte din ce în cemai rar şi anume în Somalia, asinul somalian,

mai mare (120-130 cm) şi mai greu, şi înNubia, asinul nubian, mai mic (110-115 cm) şi mai uşor, după condiţiile de climă şi vegetaţie din ariile de răspândire respective.



• Asinul a fost domesticit cu mult înainteacalului, iniţial în ariile de răspândire ale

fiecăruia, formele domestice migrând treptat înspre nordul (Egipt) şi sudul continentuluiafrican.

• Din cele două forme sălbatice au derivat toaterasele domestice, care se pot repartiza în treigrupe distincte:



Grupa africană de or ig ine nubiană estereprezentată prin animale de talie mică (105-

115 cm) şi masă între 100 şi 200 kg, de culoarecenuşie sau brună, cu unele zone mai deschise în jurul ochilor, pe nas şi pântece.

Are capul mare cu profil uşor convex,urechile mari şi purtate lateral, spinare scurtă şi rezistentă, crupa teşită, membre subţiri, copitemici şi cilindrice; coada, scurtă şi subţire, poartă

la vârf un smoc de peri lungi şi mai groşi decâtpe corp.



Este rezistent şi foarte rustic.Este răspândit mai mult în ţinuturile

sărace africane, din Algeria şi Maroc, unde

este foarte util precum şi în unele insulemediteraneene.



• Grupa africană de or ig ine somaliană,

răspândită în Egipt, Somalia şi peninsula

Arabă, este reprezentată prin animale cutalia de 130-135 cm şi greutate de 200-300kg.

• Are culoarea argintie deschisă (Asinul alb deEgipt şi Arabia) şi scheletul mai gros.

• Este la fel de rezistent ca precedentul, dar

mai puternic şi foarte docil.• Este foarte probabil că a constituit sursa

raselor europene culturale sau ameliorate.



• Grupa raselor europene , care îşi au originea în asinul somalian şi se cresc în Spania,

Franţa şi Italia.• Această grupă este reprezentată prin două

subgrupe:



• a. Subgrupa I, cu rasele Poitou în Franţa şi Leones Zamorana în Spania, ambelecaracterizate prin dezvoltare corporală mare,

cu talia de 145-155 cm şi masa de 250-300kgla femelă şi 300-350 kg la mascul.

• Scheletul este gros şi puternic, culoarea

brună închisă cu decolorări la ochi, pe nas şi pântece.



• Corpul este acoperit cu un păr lung şi gros, încâlcit, zburlit sau şnuruit, des şi lung pe tot

corpul, inclusiv pe cap şi membre.• Sunt animale foarte puternice şi au un

temperament liniştit.

• Este subgrupa preferată pentru producereade hibrizi cu specia calului.



b . Subgrupa II , cu rasele Catalană

(Spania) şi Piemont (Italia).

Animalele respective au o talie mare (150-160 cm la mascul şi 140-150 cm la femelă), untip morfologic longiliniu, membre lungi şi subţiri,

încheieturi uscăţive, pielea subţire, părul scurt,culoarea castanie cu unele decolorări zonale,temperamentul vioi şi mersurile sprintene.

Este subgrupa cu rasele cele mai evoluate

sub raportul ameliorării şi, pe lângă diferitemunci, sunt folosite, ca şi precedentele, laproducerea de hibrizi (catâri) de prima calitate.



• Aceste două subgrupe sunt foarte binereprezentate şi în ţările americane, unde au

fost importate şi se folosesc pe scară largă laproducerea de catâri, foarte apreciaţi pentruagricultură.

• Asinii se găsesc şi în ţara noastră, precum înalte ţări europene, ţările balcanice, cele dinfosta U.R.S.S., ca şi în Asia meridională, undeau pătruns din vechime şi aparţin, caprovenienţă, la cele două prime grupe.



• În Turkmenistan există o rasă specială — Marâi — creată si selecţionată în vedereafolosirii ei pentru producerea de hibrizi cu

specia calului.



• HIBRIZII DINTRE SPECIILE

GENULUI EQUUS

• Hibridările între speciile genului Equus au

fost la început întâmplătoare şi au avut loc între speciile care populau aceeaşi ariegeografică şi trăiau în acelaşi mediu natural.

• Astăzi ele se practică pe o scară largă, maigreu prin monta naturală, mai frecvent prin

însămânţări artificiale.



• Hibrizii obţinuţi dovedesc în general ovitalitate, rezistenţă, rusticitate şi

adaptabilitate mai pronunţate decât produşii speciilor respective.

• În schimb ei au o fecunditate limitată;

masculul este de regulă steril, femelele suntuneori fecunde, mai frecvent cu mascululaparţinând speciei materne.



Speciile folosite astăzi pentru producereade hibrizi cu scop economic sunt calul, asinul şi

zebra.De regulă hibridul moşteneşte însuşiri de

la ambele specii, de la tată, mai pronunţate sunt

caracterele de conformaţie, de la mamă dezvoltarea scheletică şi unele însuşiri decomportament.



• În rare cazuri hibridul are caractereintermediare între speciile parentale şi în

mod excepţional el reprezintă o combinaţie mozaicată între caracterele celor două specii, cu predominanţa uneia dintre ele.

• Hibrizii dintre speciile cal şi asin sunt:catârul şi bardoul.



• Catârul (Equus mullus) se obţine din împerecherea asinului (mascul) cu calul

(femelă).• Este hibridul cel mai reuşit şi cel mai

răspândit.

• La exterior — cap, urechi, coamă, coadă şi membre — aminteşte mai mult specia asinului(specia paternă); dezvoltarea corporală şi

uneori temperamentul sunt mai apropiate deale speciei materne.

• Tot de la cal moşteneşte culoarea părului.



• Primii catâri produşi în mod natural auapărut în ţările mediteraneene.

• Pe scară industrială se practică astăzi producerea de catâri folosind însămânţările artificiale.

• În acest scop sunt folosiţi asini de taliemare şi iepe corespunzătoare scopuluiurmărit.



Bardoul (Equus hinnus) se obţine din împerecherea dintre cal (mascul) şi asin

(femelă).La înfăţişare seamănă mai mult cu calul(specia paternă), la dezvoltarea corporală cuasinul (specia maternă).

Este mai rezistent şi mai puţin rustic dar cu un caracter mai dificil decât catârul.

Are importanţă economica mai mică şi o

arie de răspândire limitată, la insulelemediteraneene (Sicilia, Sardinia şi Corsica),unde este folosit la tracţiune, port-samar şi

călărie.



• Producerea lui prin monta naturală este

mai dificilă decât la catâr.• Sunt preferabile în acest scop femelele de

Poitou şi Zamorana, care sunt mai

corpolente şi mai puternice.



Zebroizii se obţin prin hibridarea zebreicu speciile cabalină (zebrul) şi asină (zebril).

Mai răspândit este zebrulul şi anume celobţinut din împreunarea zebrei (mascul) cuiapa (similar obţinerii catârului).

Are culoarea zebrată, fondul culorii fiindmoştenit de la iapă, şi aceleaşi calităţi economice ca şi catârul.

Este folosit mai mult în ţările Africii de sudşi centrale, fiind rezistent ca şi zebra, la boliletropicale şi ecuatoriale.







STRĂMOŞII SĂLBATICI AI

CALULUI DOMESTIC

Provenienţa şi strămoşii sălbatici ai

actualelor rase şi tipuri de cai, a constituit de-alungul timpului subiectul unei intense dispute,care între cercetători nu este încheiată nici în

prezent. În acest sens există următoarele teorii:



• Teoria monofiletică, după care toate raseleşi tipurile de cai existente ar descinde dintr-

un strămoş sălbatic comun, numit EquusPrzewalski sau calul mongol descoperit în1879 de cercetătorul rus N. PRZEWALSKI.

• Este singura specie sălbatică de cai ce maitrăieşte şi astăzi, în număr relativ restrâns,fiind răspândit în Mongolia.

•



• Populează zona muntoasă a Mongoliei, cuclimat arid de semideşert şi cu vegetaţie

săracă specifică zonei.• Ca exterior se caracterizează prin constituţie

robust-grosolană, dar cu temperament vioi şi

mers uşor, dezvoltarea corporală fiindsubliniată de o talie mică a 127—135 cm şi omasă corporală de 250—300 kg.

•



• Proporţional ou dezvoltarea corporală generală, capul este mare şi cu aspect

grosolan, profil uşor convex şi o producţie piloasă relativ abundentă, mai ales pegănaşe.

• Urechile, de mărime mijlocie, sunt purtateuşor oblic spre înainte şi foarte mobile.

• Gâtul scurt, musculos şi bine legat, prezintă

o coamă scurtă (12—14 cm), dreaptă, deasă şi aspră.



• Trunchiul, musculos şi cilindric, are liniasuperioară dreaptă, cu crupa uşor oblică şi rotundă, iar coada stufoasă cu păr distih.

• Membrele scurte şi ciolănoase, relevă articulaţii puternice, fluier scurt şi gros iar

copita mică, cilindrică şi corn foarte dur.• Roba homocromă brună-deschis prezintă

nuanţe mai închise pe extremităţi (culoare

centrifugă) şi o dungă de 1—1,5 cm pe liniasuperioară.

Indiferent de teoria adoptată Equus



Indiferent de teoria adoptată, EquusPrzewalski a avut de-a lungul timpului o reală influenţă asupra diferitelor tipuri de cai europeni,

în perioada de migrare a popoarelor, calulmongol ajungând până la Canalul Mânecii.

Din actualele populaţii de cabaline, o asemănare certă cu calul mongol o prezintă caii kirghizi,calmuci, cei din Manciuria, Transbaikal şi

Mongolia.

difil ti ă id ă t l l ti i i



• Teoria difiletică consideră actualele tipuri şi rase de cai ca fiind descendenţi a două formesălbatice: Equus Przewalski, descris anterior

şi Equus Gmelini sau calul tarpan.• Equus Gmelini este o specie aparte, care apopulat într-un trecut nu prea îndepărtat stepele dintre Marea Neagră şi Marea

Caspică, fiind cunoscut şi sub denumirea decal pontic.• Descris de Gmelini, tarpanul a trăit până în

jurul anului 1748.



• Ca exterior, se caracterizează printr-o talie de125—130 cm şi masă corporală în jur de250—280 kg, constituţie robustă, mai zvelt şi

mai vioi decât calul mongol.• Este de culoare cenuşie-pământie, pe linia

spinării având o dungă îngustă mai închisă şi nuanţe mai deschise pe abdomen.

• Capul scurt şi frumos proporţionat, are profiluldrept, iar urechile mici şi verticale.

• Gâtul este bine legat, scurt şi gros, cu coamascurtă, deasă şi erectă.



• Trunchiul cilindric, larg şi adânc, prezintă olinie superioară şi crupă uşor oblică,

sprijinit pe membre subţiri şi rezistente, cucopită mică, cilindrică şi dură.

• În calul tarpan îşi au originea caii de tipuşor, orientali, cum sunt calul arab, persan,vechiul cal moldovenesc ş.a.



Teoria polifiletică atribuie originea cailor

domestici actuali din cel puţin trei speciisălbatice: Equus Gmelini, Equus Robustus sau diluvialis şi Equus Przewalski.

Calul diluvial este considerat strămoşul sălbatic al actualelor rase grele din vestulEuropei, dintre care cea mai asemănătoare ar fi rasa Pinzgau (Norică).



Scheletele găsite din preistorie şi desenele dindiferite peşteri, atestă existenţa în acea

vreme a două subtipuri de cai sălbatici înzonă, un subtip cu schelet masiv denumitEquus Latipes sau germanicus, provenit

probabil din formele masive preglaciare şi respectiv un subtip mai uşor denumit Equus

Stenori , ambele forme fiind dispărute cu 10-12 mii ani în urmă.



• Exteriorul masiv al calului diluvial esteconsecinţa condiţiilor mediului în care a trăit,

caracterizat printr-o vegetaţie foarteabundentă. De constituţie robust-grosolană şi cu temperament limfatic, era un animal cutalia de 160 cm şi masa corporală de peste600 kg, ceea ce subliniază o evidentă dezvoltare corporală.



• Capul mare, cu profil convex şi lipsit deexpresivitate se continuă cu un gât scurt,gros şi bine îmbrăcat în muşchi.

• Trunchiul larg, adânc şi masiv, sprijinit demembre groase şi musculoase, terminate cuo copită mare şi corn sfărâmicios.

• În cadrul teoriei polifiletice, unii autoriadmit şi susţin că unele rase uşoare (AhalTekin, Arab ş.a.) ar proveni din calul

pustiurilor din Asia centrală, denumit Equus pumpelli , scheletul acestuia fiind găsit însăpăturile de la Aman.



În cadrul acestor teorii rămâne neelucidată originea calului din zona de munte, Caucaz,Carpaţi, Pirinei, Scandinavia şi respectiv aponeilor, forme pe care le considerăm rezultatulunor perioade îndelungate de creştere în aceste

zone, sub influenţa nemijlocită a condiţiilor specifice de mediu.



În privinţa formele sălbatice ale actualuluical domestic, deşi disputa ştiinţifică

continuă, cea mai valabilă şi apropiată deadevăr este teoria polifiletică.

Având în vedere condiţiile de mediu foarte

variate în preistorie, şi chiar în prezent, avastului teritoriu european şi asiatic,existenţa unor specii sălbatice diferenţiate constituie o concluzie firească, fundamentată ştiinţific şi dialectic,demonstrată prin însăşi actualele tipuri decai existente.

Date post:	03-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	cristina-gaby
View:	228 times
Download:	0 times

Cabaline Curs 2

Documents