C1_Introducere. Primele Asezari. Orientul Mijlociu Si Apropiat

Istoria așezărilor în Europa UAUIM / DITACP/ Facultatea de Arhitectura / anul I / 2013-2014

ISTORIA AȘEZĂRILOR ÎN EUROPA

prof. dr. arh. Nicolae LASCU asist. dr. arh. Toader POPESCU


INTRODUCERE. ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ. Așezarea umană și orașul Urbanismul și procesele urbanistice FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE. ORAȘELE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI APROPIAT. Mesopotamia Valea Indusului Asia Mică Levantul Egiptul

Istoria Așezărilor în Europa Cursul 1


INTRODUCERE a. Obiectivele cursului: de ce un curs de istoria așezărilor? b. Relația cu alte cursuri (trecute / prezente / viitoare) EFA 1, EFA 2, IAC, ALO, Secolul XIX, IAM... c. Obiectul și conținutul cursului

C1. Introducere. Elemente de teorie și metodă. Formarea primelor așezări umane. Orașele în Orientul Mijlociu și Apropiat. C2. Orașul antic (Grecia, spațiul egeean și est-european) C3. Orașul antic (Imperiul Roman și periferiile sale). Orașul bizantin. C4. Orașul medieval C5. Orașul Renașterii C6. Orașul clasic. Orașul baroc C6. Orașul industrial al sec. XIX C7. Orașul secolului XX (1) C8. Orașul secolului XX (2) C9 (1/2). Verificare de parcurs C9 (1/2), C10 – C14. Morfo-tipologie urbană: o perspectivă istorică

d. Modalitatea de evaluare verificare pe parcurs (la cursul 9, 40%) + examen final scris (60%)


e. Bibliografie

Bibliografie minimală BENEVOLO, Leonardo, The History of the City, MIT Press, Cambridge MA, 1980 MORRIS, A.E.J., History of Urban Form, Halsted Press, New York, 1979 HAROUEL, Jean-Louis, Istoria urbanismului, Ed. Meridiane, București, 2001 (ed. orig. Paris, 1981) KOSTOF, Spiro, The City Shaped. Urban Patterns and Meanings through History, Thames&Hudson, Londra, 1991 KOSTOF, Spiro, The City Assembled. Elements of Urban Form through History, Little Brown, Boston, 1992 Bibliografie suplimentară MUMFORD, Lewis, The City in History, Harcourt, San Diego, 1961 GHEORGHIU, Teodor Octavian, Așezări umane, Artpress, Timișoara, 2009-2010 (3 vol.) BENEVOLO, Leonardo, Orașul în istoria Europei, Ed. Polirom, București, 2003 (ed. orig. Roma, 1993) HALL, Peter, Orașele de mâine. O istorie intelectuală a urbanismului în secolul XX, Ed. All Educational, București, 1999 (ed. orig. Oxford, 1988) CHOAY, Françoise, Urbanismul, utopii și realități, Ed. Paideia, București, 2002 (ed. orig. Paris, 1965) BLANQUART, Paul, Une histoire de la ville, Ed. La Découverte, Paris, 1997 KOTKIN, Joel, The City. A Global History, Modern Library, New York, 2006 CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Istoria universală a arhitecturii, Ed. Tehnică, București, 1976-1986 (3 vol.) [părțile referitoare la așezări] PINOL, Jean Luc (coord.), Histoire de l’Europe urbaine, Ed. Seuil, Paris, 2003 (2 vol.) CALABI, Donatella (coord.), seria Storia della città, Ed. Laterza, Roma, 2001-2013 (10 vol.) Bibliografie tematică Va fi furnizată pentru fiecare curs în parte

INTRODUCERE


ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ a. Așezarea umană și orașul: definiții și clasificări posibile Fenomene extrem de complexe - nu există o singură definiție cuprinzătoare și universal valabilă. Direcții posibile de definire: socio-economică, funcționalistă, culturală, antropologică, estetică, cantitativ-

statistică, filosofică ș.a.m.d. Posibile definiții operaționale în contextul cursului IAE:

Așezare umană = Formă de existență stabilă a populației în teritoriu, alcătuind un nucleu de viață umană, cu structuri și mărimi variabile, diferențiate în funcție de modul de producție al societății și specificul activității de producție dominante (Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, 1983)

Rezultat al acțiunii conștiente a unui grup uman asupra mediului natural în scopul adăpostirii și protejării comunității respective și activităților acesteia (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009)

Oraș = Forma cea mai completă și cea mai integrată de așezare, conținând și justificând toate așezămintele minore (subansambluri) – cartiere, edificii etc., înțelese ca părți ale întregului (L. Benevolo, History of the City, 1980)

Ansamblu locuit în care o parte notabilă a populației trăiește din activități neagricole (J.L. Huot, „Annales”, 1970) Așezare cu caracter complex, de dimensiuni diverse și cu funcțiuni variate; treaptă superioară a unei evoluții în

care ansamblul construit s-a modelat odată cu comunitatea (T.O. Gheorghiu, Așezări umane, vol. I, 2009) Places sacred, safe and busy (J. Kotkin, The City. A Global History, 2006)

Criterii de clasificare posibile: dimensiune și statut socio-economic (rurale / intermediare / urbane), relief (șes / deal / munte / vale....), istoric (după geneză sau perioada dominantă), regiune geografică / culturală, funcțiune dominantă (industriale / agricole / turistice), rol în teritoriu, populație (număr, densitate, etnie), structură planimetrică ș.a.m.d.


ELEMENTE DE TEORIE ȘI METODĂ b. Urbanismul și procesele urbanistice: definiții, tipologii, componente Urbanism – termen / disciplină „inventate” ca atare în sec. XIX (XX), deși activitatea apare odată cu orașul

= Acțiune conștientă destinată să conceapă, să amenajeze, să organizeze sau să transforme orașul și spațiul urban (J.L. Harouel, Istoria urbanismului, 1981)

= Disciplină care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul său reflexiv și critic, ca și prin pretenția sa științifică (F. Choay, L’urbanisme, 1959)

= [sistematizare] Știința cu caracter pluridisciplinar care se ocupă cu organizarea și remodelarea complexă a structurilor teritoriale și ale localităților (Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, 1983)

Oscilează între două extreme – reglarea și controlul proceselor existente vs. gest major politic Tipuri de procese urbanistice: evoluție liberă / „organică” / spontană vs. evoluție dirijată / planificată. În

realitate, de cele mai multe ori se întrepătrund, co-există sau se succed (spațial sau temporal) Actorii urbani: comunitatea, administrația (puterea politică locală sau centrală), tehnicianul / proiectantul,

inițiatorul / promotorul, finanțatorul, beneficiarul, utilizatorul ș.a.m.d. Unele categorii se pot uneori suprapune.

Factori care condiționează evoluția urbană: naturali (relief, climă, hidrografie, sol, vegetație...), sociali, politici, culturali, religioși, economici, tehnologici ș.a.m.d.

Complexitatea și imprevizibilitatea proceselor urbanistice.


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Periodizare: EPOCA PIETREI: Paleolitic (cca 1.000.000 – cca 10.000 î.Chr.) (Mezolitic) Neolitic (cca 10.000 – cca 3.000 î.Chr.) EPOCA METALELOR: Epoca bronzului Epoca fierului Periodizare foarte schematică – în realitate depinde foarte

mult de contextul geografic (ex. unele civilizații / grupuri umane sunt și acum – sau au fost până recent – în faza neolitică)


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Viața în Paleolitic Viață nomadă sau semi-nomadă Vânători / culegători Hrana și adăpostul se caută în mediul

înconjurător, fără modificarea radicală a acestuia

Utilizarea focului (din Paleoliticul mijlociu)

Această formă de viață s-a întâlnit (similar) în amplasamente și condiții

geografice extrem de variate.


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE „Neolitizarea” / revoluția agricolă Transformarea din vânători-culegători în cultivatori și sedentarizarea (după ultima glaciațiune, ex. în Orientul Apropiat - cca 10.000-8.000 î.Chr.) Schimbarea relației cu natura de la una de dependență totală la una de dependență parțială.

Precondiții ale reușitei unei civilizații agricole sedentare:

mediu favorabil (apă, sol, climă, materiale, transport) capacitatea de inovare tehnologică

susținerea creșterii demografice prin diversificarea relațiilor sociale


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Paleolitic Adăposturi naturale (ex. peșteri, râpe, scorburi, eventual cu amenajări minimale – îngrădiri etc) Adăposturi rudimentare colective din piei, oase... „Proto-așezări”

Lascaux, Franța

Pușkari, Ucraina


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Neolitic Așezări mici – sate semi-permanente de câteva zeci / sute de locuitori (adesea se mutau după epuizarea solului, sau „roiau”); cuprind terenurile de cultură, adăposturile pentru oameni și animale, depozitele pentru hrană; așezate în zone ușor de apărat, cu spațiu liber ne-ordonat Cf. T.O. Gheorghiu, „așezare [neolitică]” = ansamblu de construcții stabile, dintre care o parte sunt locuințe, care întrețin o relație de vecinătate, cu întindere finită (eventual delimitată), cu spații libere utilizate comunitar.

Jerf el Ahmar, Siria


Inițial construcții tip tolos (circulare, în general piatră, pământ), apoi construcții ortogonale (în general lemn, cărămidă nearsă)

FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Caracteristicile primelor așezări Neolitic .

Kirokitia, Cipru

Sat în Camerun

Hallstatt, Austria

Hăbășești, România


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban Îmbunătățirea tehnicilor agricole = surplus de hrană = diversificarea activităților (meșteșugari, războinici, preoți, negustori…) Inițial în „Semiluna Fertilă” - Mesopotamia, Anatolia, Siria, Valea Nilului, Valea Indusului, Persia În Orient se trece relativ rapid la faza urbană / „proto-urbană”. În Occident există un decalaj de câteva secole / milenii .


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban Cf. T.O. Gheorghiu, „oraș / proto-oraș” = așezare stabilă și durabilă, cu populație mare [de ordinul sutelor / miilor de locuitori], din care o parte având ocupații ne-agricole, cu sistem de apărare / delimitare și cu spațiu amenajat pentru viața colectivă Elemente morfo-tipologice de trecere către nivelul urban: delimitarea, densificarea, planificarea și compoziția, segregarea, organizarea spațiului liber și gruparea construcțiilor în jurul lui, axe sau trasee continue de circulații… .

Byblos, Liban

Dimini, Grecia

Tepe Gawra, Irak

Poliochni, Grecia (M. Egee)


FORMAREA PRIMELOR AȘEZĂRI UMANE Progresul către nivelul urban .

Çatal Höyük, Turcia Ierihon, Iordania


„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT Sistem permanent și dezvoltat de centre urbane și administrative Instituții politice, economice și sociale evoluate Taxare și legi Diviziunea și specializarea muncii Dezvoltarea artelor, științei și inovației tehnologice (ex. scrisul, matematica, astronomia, irigațiile, roata, plugul, canalele navigabile…) Comerț intern și extern Sistem de clase / ierarhie socială Decalaje foarte mari (1-2 milenii) între diferite regiuni


Caracteristicile orașelor Amplasare: de obicei pe malul mării sau pe râuri navigabile (apă+transport+irigații) Programe urbane / de arhitectură curente: apărarea (ziduri, uneori în mai multe incinte), cultul, reședințele conducătorilor, stocarea hranei, locuirea de masă… Populație și structură socială inițial omogene, apoi din ce în ce mai ierarhizate (lideri politici și militari / preoți, negustori și meșteșugari, agricultori, sclavi și alți paria) Economie complexă (agricultură, meșteșuguri, comerț) Viață religioasă – în general politeiști (cu excepția evreilor), program religios evoluat în oraș

„REVOLUȚIA URBANĂ” ÎN ORIENT


Elemente istorice și geografice Terenuri fertile, râuri importante – Tigru, Eufrat Inițial orașe-state, apoi marile imperii succesive (sumerieni, akkadieni, regatele babiloniene și asiriene, perși) Organizare despotică, regele este reprezentantul zeilor pe pământ și autoritatea absolută. Instabilitate politică, cuceriri și distrugeri frecvente ale orașelor

MESOPOTAMIA


Caracteristicile așezărilor Importanța mare a programelor defensive: ziduri (uneori mai multe centuri), porți și șanțuri defensive (uneori supradimensionate, pentru adăpostirea populației în caz de atac) Peisaj transformat și în afara orașului (irigații, vii, pășuni…). Funcțiuni religioase – temple-ziggurat (în general, funcțiunea urbană principală); aulice – palate; uneori au fortificație proprie și plan prestabilit, plasate pe o terasă dominantă Fără programe publice cunoscute Locuințe (în general locuințe covor) cu 1 și 2 niveluri, uneori incluzând ateliere Imagine urbană compactă, dominată de volume masive În general, multe niveluri de locuire suprapuse – tell Mai târziu, în mileniul I, fondarea de orașe noi „rezidențiale”, unde structura dominantă devine palatul regal, nu templul (ex. Dur Sarrukin – regele asirian Sargon II; Pasargades, Persepolis – perșii) Orașe capitală, de dimensiuni foarte mari – „metropolele” vremii, modele de urmat pentru câteva secole (Ninive, Babilon – posibil peste 200.000 locuitori)

MESOPOTAMIA


Uruk

MESOPOTAMIA

Așezare fondată cca 5000 î.Chr. Caracteristici urbane cca 3500 î.Chr. Oraș sumerian, inițial oraș-stat, cu perioade succesive de glorie și declin până cca 250 î.Chr. Fortificație exterioară neregulată Dezvoltat în timp, cu mai multe complexe centrale de sanctuare și palate (Eanna, Anu, Iștar...)


Haffaga

cca 3500 – 2500 î.Chr. Citadela fortificată conținând templul – două incinte succesive (va deveni model) Cartier locuințe – probabil cu plan prestabilit (prima dată în Mesopotamia)

MESOPOTAMIA


Ur Oraș sumerian, inițial oraș-stat, fondat cca

3000 î.Chr., apoi capitală de imperiu Ziduri exterioare + 2 porturi + citadelă fortificată (templu + palate; refăcută de babilonieni 600 î.Ch. după plan prestabilit) + locuințe relativ tipizate în țesut compact. Cca 20-25000 loc.

MESOPOTAMIA


Assur Oraș asirian (cca 1900-600 î.Chr.), capitală a

imperiului. Tramă neregulată – oraș dezvoltat în timp Citadela (palat + temple) este pentru prima dată deplasată către margine – devine model.

MESOPOTAMIA


Babilon Hammurabi, cca 2000 î. Chr: 2500x1500m (400 ha); Nabucodonosor – reconstrucție sec. VIII.

Nucleu central fortificat (orașul interior) - temple, palat, ierarhie de fortificații succesive (probabil 5 în final), străzi principale ortogonale, artera majoră „Calea Procesiunilor” Probabil peste 200000 loc. la apogeu.

MESOPOTAMIA


Dur-Sarrukin (Khorsabad) Sargon II (asirieni, sec. VIII î. Chr.). Oraș nou („rezidențial”) cu plan prestabilit, structură geometrică, axe de compoziție.

Nucleu dublu fortificat la NV (palatul cu ziguratul pe o terasă înălțată, apoi locuințele demnitarilor) și la SE (palat princiar). Sistem ortogonal de străzi

MESOPOTAMIA


Ninive Capitala imperiului asirian – Sennacherib (sec. VIII î. Chr.). Oraș existent (cca

3000 î. Chr.), remodelat – incintă fortificată și citadelă interioară. Cu siguranță inspirat din modelul Dur-Sarrukin. Atinge max. 120000 loc. – metropolă a lumii antice.

MESOPOTAMIA


Orașele medo-persane: Suza, Pasargades, Persepolis Urbanismul medo-persan este foarte puțin cunoscut, cercetarea a fost

focalizată pe obiect (palate). Suza și Pasargades reiau modelul citadelei. Persepolis – palatul.

MESOPOTAMIA


Elemente istorico-geografice Caracteristicile așezărilor

Văile Indusului și Gangelui – câmpii aluvionare fertile; civilizație probabil teocratică, avansată tehnologic, izolată și stabilă (cca 2200-1750 î.Chr. – „civilizația Harappa”) Așezările: Inițial sate neolitice pe terasele fluviului, apoi, odată cu avansul tehnologic (irigații, tehnici de cultivare…) coboară în câmpia aluvionară și formează orașe Orașe importante: Mundigak (ante civ. Harappa, cca 3500), Harappa, Mohenjo Daro, Kalibangan, Lothal Două părți separate și distanțate – citadela și orașul de jos. Probabil primele orașe planificate la scară mare. Citadela pe platformă înălțată și cu ziduri (protecție în primul rând la inundații). În citadelă nu sunt palate și temple, ci în principal construcții de uz civil (grânare, băi publice, săli de adunare, locuințe colective…) Orașul de jos are plan regulat (grid). Case de tipuri variate, de la locuințe individuale la colective. Sistem de canalizare (primul atestat în lume).

VALEA INDUSULUI


Mohenjo Daro

VALEA INDUSULUI


Harappa

VALEA INDUSULUI


Elemente istorico-geografice Caracteristicile așezărilor Zona de influență troiană / egeeană / cicladică în vest, începând cu cca 3000 î.Ch. Din 1900 î.Chr până în 1200 î.Chr. – civilizația hitită, apoi colonizări grecești, feniciene și asiriene, apoi cucerire persană. Așezări hitite și post-hitite: Orașe cu incinte succesive folosind terenul. Multe orașe de plan prestabilit, bazate pe forme simple, indiferente la terenul accidentat. Prima planimetrie carteziană din istorie

ASIA MICĂ


Troia

Tell Troia I – Troia IX Fondată cca 3000 î.Chr., citadelă cu megaron - Tr. I, II Cca 1500 î.Chr. - Tr. VI Homer - Tr. VII Perioada elenistică – Tr. VIII-IX

ASIA MICĂ


Orașe hitite Orașe cu mai multe incinte fortificate, delimitând citadela, orașul interior și orașul exterior. Adaptare la teren Hattusa

ASIA MICĂ

Karkemiș


Orașe post-hitite Zernaki Primul plan perfect cartezian Incintă perfect circulară, indiferentă la teren, cu porți echidistante, în jurul unei citadele mai vechi

ASIA MICĂ

Zincirli


Elemente istorico-geografice Caracteristicile așezărilor

Zonă la contactul multor civilizații și influențe: egipene, assiriene, babiloniene, persane, hittite etc. Fenicieni (cca 1200-500 î.Chr.) – civilizație comercială, colonizează Mediterana, rol important în diseminarea cunoștințelor și modelelor în lumea greacă. Colonizează Sicilia, Cipru, nordul Africii, sudul Spaniei etc. Fenicienii difuzează modelul cartezian (preluat de la hittiți și egipteni) în Mediterana, de unde e preluat de greci, etrusci, romani… Caracteristicile așezărilor Fenicienii și israeliții cuceresc orașe existente foarte vechii (canaanite), fondate 7000-3000 î.Chr. (Ugarit, Byblos, Meggido, Tyr, Sidon...) Fenicienii: Amenajări portuare de mari dimensiuni. Fortificare puternică (mai slabă în colonii), organizare riguroasă, densitate mare. Israeliți cuceresc orașe canaanite (ex. Ierihon, Ierusalim, Meggido etc) și le modifică. Orașe mici fortificate.

LEVANTUL


Orașe feniciene Tyr Fondat 2700 î.Chr., cucerit de fenicieni. Oraș continental + insular, legate de dig și dominate de amenajări portuare

LEVANTUL

Cartagina Fondat 714 î.Chr., colonie feniciană.

Fortificare puternică și mari amenajări portuare


Orașe israelite Meggido Fondat 4200 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr. Puternică citadelă (regele Solomon cu meșteri fenicieni)

LEVANTUL

Ierusalim Fondat cca 2000 î.Chr., ocupat de israeliți cca 1000 î.Chr.

Capitală Zid de incintă, templu, palat


Elemente istorico-geografice Nilul și inundațiile sale periodice, sol fertil, protecție naturală (deșert, munți) – banda de așezări în lungul fluviului Unificare la finalul mil. IV; Regatul Vechi (2686-2181), Regatul de Mijloc (2055-1650), Regatul Nou (1550-1069), Perioada Târzie (661-332)

EGIPTUL


EGIPTUL Caracteristicile așezărilor Orașele egiptene nu sunt atât de „autonome” ca în Mesopotamia, și în general nefortificate Faraonul ESTE zeul, iar Regatul e deservit de o foarte complexă structură administrativă. Religia are un rol determinant în societatea egipteană; credința în supraviețuire, cultul morților extrem de important; orașul viilor vs. orașul morților

- orașul morților (morminte, temple, piramide…) mai important, autonom și etern, la altă scară, din piatră; orașul morților reproduce orașul viilor și îl eternizează. Această dihotomie e valabilă mai ales în Regatul Vechi (ex. Memphis + Saqqara). În Regatul de Mijloc (ex. Teba + Valea Regilor), contrastul se atenuează. -orașul viilor (inclusiv palatul, funcțiunea urbană principală) din cărămidă, efemer;. De cele mai multe ori, nu se păstrează (abandonat rapid sau suprapus de așezările ulterioare și actuale)

Funcțiuni urbane importante: - politico-administrativă (reședința faraon + aparat administrativ), abandonată și mutată de fiecare faraon;

un motiv pt care f puține orașe au putut fi identificate (nu se creează tell-uri) - religioasă – temple – ori în orașul morților (inițial), ori al viilor (mai târziu); spații destinate procesiunilor - apărare – slabă, doar împotriva unor amenințări interne; orașele nu sunt dense, terenul nu are valoare de

apărare - locuire + activități economice (agricole, meșteșuguri…); locuințe temporare (tabere de muncă) de mari

dimensiuni Urbanismul egiptean – precursor al orașului de plan prestabilit în bazinul mediteranean.

.


Teba Capitala Regatului de Mijloc: mormintele în stânga Nilului, orașul viilor + templele Luxor, Karnak în dreapta

EGIPTUL


Tell el Amarna / Akhetaton (capitală efemeră a lui Amenofis IV, cca 1380 î.Chr.): Plan prestabilit, trei artere majore NS – temple, palate și locuințe grupate, zonificare funcțională Cartier central (palat + construcții administrative) Cartierul muncitorilor - cu planimetrie regulată

EGIPTUL


Tabere de muncă și cartiere meșteșugărești Deir el Medina (cca 1400 î.Chr) + El Lahun / Kahun (cca 1800 î.Chr.) + colonia muncitorilor de la Tell el Amarna Dimensiuni modeste, formă regulată, rețea stradală geometrică. Structură carteziană și rațională. La Kahun se deosebesc locuințele muncitorilor de ale supraveghetorilor. La Deir el Medina – 3 faze de extinderi succesive planificate

EGIPTUL


Necropole regale Saqqara, Gizeh, Abu Gurab, Abu Sir, Deir el Bahri ș.a. Principii compoziționale complexe – axialitate, ierarhie, gradare, ritm, trasee, relief…

EGIPTUL


Medinet Habu Ocuparea spontană (în sec. VIII î.Chr.) a incintei templului lui Ramses III (sec. XII î.Chr.) cu locuințe – model de utilizare ce va apărea și în lumea post-romană

EGIPTUL


1. apariția așezărilor umane este indisolubil legată de sedentarizare și de practicarea agriculturii

2. apariția așezărilor și saltul la palierul urban nu se fac în mod uniform, ci gradual și

progresiv geografic și istoric, cu decalaje mari 3. apariția orașelor reprezintă un salt calitativ ce decurge din acumularea unor factori

favorizanți 4. evoluția orașului este condiționată de mulți factori, însă într-un anume context istorico-

geografic unii factori sunt determinanți 5. dezvoltarea „spontană” și cea dirijată / planificată se împletesc și se completează încă

din primele secole de viață urbană 6. modelele urbane circulă încă de foarte devreme și pe distanțe surprinzător de mari

CONCLUZII

Date post:	28-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	stefania-dobre
View:	84 times
Download:	2 times

C1_Introducere. Primele Asezari. Orientul Mijlociu Si Apropiat

Documents