+ All Categories
Home > Spiritual > Asezari sumeriene

Asezari sumeriene

Date post: 23-Jun-2015
Category:
Upload: messianicrestorer
View: 770 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
31
AŞEZĂRI SUMERIENE – STUDII DE CAZ – Acest studiu face parte dintr-o lucrare mai amplă, care este în curs de elaborare. În acest studiu nu am prezentat bibliografia şi sitografia finală, ci ne-am mulţumit să lăsăm notele de subsol aşa cum apar ele în lucrarea respectivă. Aici vom purcede la vizitarea aşezărilor sumeriene Eridu, Uruk/Erech, Ur, Agade/Akkadu, Babel, Calneh/Babilon, Nippur. Regiunea Asur/Asiria, cu cetăţile Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen, despre care Biblia spune că ar fi fost întemeiate de hamitul Nimrod, nu va intra în sfera intereselor noastre. Mesopotamia în mileniul al III-lea î.e.n. http://en.wikipedia.org/wiki/Eridu 1
Transcript
Page 1: Asezari sumeriene

AŞEZĂRI SUMERIENE– STUDII DE CAZ –

Acest studiu face parte dintr-o lucrare mai amplă, care este în curs de elaborare. În acest studiu nu am prezentat bibliografia şi sitografia finală, ci ne-am mulţumit să lăsăm notele de subsol aşa cum apar ele în lucrarea respectivă.

Aici vom purcede la vizitarea aşezărilor sumeriene Eridu, Uruk/Erech, Ur, Agade/Akkadu, Babel, Calneh/Babilon, Nippur. Regiunea Asur/Asiria, cu cetăţile Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen, despre care Biblia spune că ar fi fost întemeiate de hamitul Nimrod, nu va intra în sfera intereselor noastre.

Mesopotamia în mileniul al III-lea î.e.n.http://en.wikipedia.org/wiki/Eridu

1

Page 2: Asezari sumeriene

I. STUDIU DE CAZ – AŞEZAREA ERIDU

A. Istoria aşezării Eridu

Eridu este cea mai veche și cea mai sudică aşezare din Mesopotamia, fondată de sumerieni1, probabil pe la 5.400 î.e.n., situată la 12 km sud-vest de Ur. Actualmente, acolo se află movilele care constituie aşezarea Abu-Şahrein.

Aşezarea pare să se fi format la confluenţa a trei ecosisteme separate, susţinând trei stiluri distincte care au ajuns la o înţelegere privitoare la apa dulce într-un cadru deşertic. Cea mai veche aşezare era cea de tip agrar: fermierii se bazau nu numai pe creşterea animalelor şi agricultura derivată din cultura nordică Samarra, caracterizată de construirea de canale de irigaţii şi de construcţii din cărămizi de lut, ci şi pe arat, iar „productivitatea solului a dus repede la un însemnat spor demografic.”2

Pe lângă această cultură, mai existau culturile de vânători şi pescari care trăiau în zona litorală, în colibe de trestie, probabil sumerienii autentici. A treia cultură era formată de păstorii nomazi semiţi, locuind în corturi, care-şi creşteau turmele.

Toate aceste trei culturi par să fi co-existat în cele mai timpurii straturi ocupaţionale.

La straturile sociale menţionate, se adaugă regalitatea, după cum ne spun Listele regilor sumerieni, care ne semnalează că regalitatea a coborât din Cer în Eridu(g) încă înainte de Potop:

Când regalitatea a fost coborâtă din Cer,Regalitatea a fost coborâtă în Eridu(g).În Eridu, Alulim a devenit rege;El a domnit timp de 8 sars3.Alalĝar a domnit timp de 10 sars4.Doi regi;Ei au domnit timp de 18 sars5.Apoi Eridu a căzut,Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira.6

Listele regilor sumerieni scriu despre domnii fabulos de lungi ale unor regi care au domnit 67 de sars7 înainte de un mare Potop, iar apoi arată modul în care hegemonia s-a deplasat progresiv spre nordul ţării.

Din punctul de vedere mitic, acest transfer este atestat de faptul că, la un moment dat, zeiţa Inanna din Uruk/ Erech, vine în Eridu şi-i cere lui Enki „darurile civilizaţiei”, iar

1 Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. I, p. 54 și vol. al III-lea, pp. 126,127.2 Alexandru Diaconescu, Mari civilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001, p. 30.3 Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul zecimal, ci şi cel hexagesimal. Aici, 8 sars ar fi 28.800 de ani.4 Adică 36.000 de ani.5 Adică 64.800 de ani.6 A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sau http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list7 Adică 241.200 de ani.

2

Page 3: Asezari sumeriene

zeul acceptă să i le dea.8 Respectiva aşezare Uruk/Erech devine primul oraş din lume care merită această denumire, după cum vom vedea mai jos.

Pe la 3.500 î.e.n., modesta aşezare Eridu se întindea pe 25 ha, având cam 8.000 – 10.000 de locuitori9 trăind în case de trestie şi de cărămizi de lut, însă a început să decadă pe măsură ce Uruk-ul creştea rapid în dimensiuni şi influenţă.

Pe la 2.050 cetatea decăzuse, iar ziguratul lui Amar-Sin (cca. 2.047 – 2.039 î.e.n.), neterminat, pune în valoare cele 18 temple finalizate, construite din cărămizi de lut.

Eridu a fost abandonat perioade lungi de timp, înainte de a fi totalmente părăsit şi a se prăbuşi în ruine în secolul al VI-lea î.e.n. În timpul dezvoltării sale din perioada neo-babiloniană, Eridu a fost reconstruit doar ca aşezare sacră, în onoarea istoriei sale din perioada timpurie.

Reprezentarea deplasării autorităţii monarhice înainte de Potop.http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpg

B. Religiozitatea aşezării Eridu: mitologie, lăcaşuri de cult, sacerdoţiu

Se prea poate ca, iniţial, în așezarea Eridu să fi existat cultul acvatic al zeului Abzu (Apsu, la babilonieni). Numele acestui zeu Abzu se traduce prin „ocean adânc”, el era zeu

8 Samuel Noah Kramer, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o „Introducere” de acad. Emil Condurachi, pp. 159-163. A se vedea şi p. 64 din Sumerian Mythology, de acelaşi autor, carte disponibilă pe http://www.sacred-texts.com/ane/sum/index.htm9 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51. A se vedea şi: http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/

3

Page 4: Asezari sumeriene

al abisului, sau chiar abisul însuşi. Abzu era căsătorit cu Thamte, babiloniana Tiamat, zeiţa primordială a apelor sărate marine.

În cursul unui război purtat între două generaţii de zei, Abzu este ucis. După moartea sa, el rămâne doar un simbol al abisului acvatic sau al locuinţei zeului Enki.

La nivelurile cele mai timpurii au fost descoperite depozite mari de oase de peşte, care atestă o continuitate a cultului acvatic Abzu. Această continuitate evidentă a ocupaţiei aşezării şi a existenţei manifestărilor religioase furnizează dovezi convingătoare pentru originea indigenă a civilizaţiei sumeriene.

Interpretat din punctul de vedere mitologic, Abzu era principiul masculin al haosului acvatic iniţial, simbolizând apele dulci, fertilizante, iar Thamte era principiul feminin al apelor sărate marine. Urmând schema lui Victor Kernbach10, putem spune că avem aici un mit fenomenologic privitor la un element, apa, şi manifestat printr-un act cosmogonic.

Mărturiile concrete rămase din mitologia sumeriană pretind că aşezarea Eridu a fost întemeiată de zeul Enki, un zeu acvatic, asociat mai târziu cu akkadianul Ea.

În acest sigiliu, zeul Enki/Ea stă în Apsu, casa sa acvatică.http://www.crystalinks.com/sumergods.html

Alte istorisiri, mai puţin numeroase, ziceau că, de fapt, zeul Enki şi-ar fi mandatat sfetnicul să fondeze această aşezare, pe straniul personaj Adapa U-an, pe care preotul Berosus îl denumeşte Oannes11.

Iniţial, în Eridu a existat o capelă, o clădire simplă, dar centrală, mobilată cu un simplu jertfelnic, însă, în timp, locuitorii din Eridu au edificat un templu aparţinând lui Enki. Templul a fost numit E-Abzu, unde E înseamnă „templu”, iar Abzu înseamnă „Oceanul adânc”. Se credea, deci, că toată viaţa provine din ape.

Niveluri ale templului E-abzu: 5300-5000 î.e.n. nivelurile XVIII-XV; 5000-4500 î.e.n. nivelurile XV-XII; 4500-4000 î.e.n. nivelurile XII-VIII; 4000-3800 î.e.n. nivelurile VIII-VI: apare un un edificiu cu aspect de templu

al cărui plan este incomplet; Eridu are cam 4.000 de locuitori; 3800-3500 î.e.n. nivelurile VI-III: templul este clar bine păstrat, are o poziţie

topografică pre-eminentă şi clar individualizată de restul ambientului. El avea o sală centrală, mai înaltă, asemenea navei mijlocii a unei basilici, şi

10 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 8-10.11 Despre Oannes, amfibia gânditoare, a se vedea Victor Kernbach, Miturile esențiale, p. 219.

4

Page 5: Asezari sumeriene

care era înconjurată de încăperi mai joase. În hala centrală se găsea statuia divinităţii şi altarul. (…)12

3500-3200 î.e.n. nivelurile III-I.

Templul E-Abzu. Imagine preluată de pe http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/

La Tell Uqair a fost descoperit un edificiu similar, cam din aceeaşi perioadă, iar la Tepe Gawra exista prototipul unui templu asemănător. Acesta va fi planul tipic pentru lăcașurile de cult mesopotamiene.13

Regii care au construit sau au renovat templul E-Abzu sunt: Elili din Ur; Ur-Nammu, Şulgi şi Amar-Sin din dinastia a III-a din Ur şi Nur-Adad din Larsa.

Mai târziu, babilonienii au încercat să elaboreze o religie unică şi unitară şi, în această uriaşă încercare sincretică şi ecumenică, au scris texte care pretindeau că zeul Marduk, fiul zeului Enki/Ea şi al zeiţei Damgalnuna/Damkina ar fi fondat această aşezare, „cetatea sfântă, sălaşul desfătării (zei)lor”.

II. CULTURA URUK: PASUL SPRE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE

A. Istoria aşezării Uruk

Următoarea aşezare pe care o vom trece în revistă este una de referinţă, întrucât poate fi considerată ca o „cumpănă a apelor” între aşezările săteşti şi cele urbane. O vom aborda din câteva puncte de vedere diferite. Primul punct de vedere este cel al afirmaţiilor biblice; al doilea este cel antropologic, care se focalizează pe dezvoltarea statului, subliniind relaţiile dintre aşezări şi împrejurimile lor. Al treilea punct de vedere este cel istoric, întrucât în cetatea Uruk apare scrierea, care separă istoria de preistorie şi ne furnizează noi posibilităţi de studiere a populaţiilor investigate. Ultimul punct de vedere

12 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51.13 R.K. Harrison, Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker Books, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 39.

5

Page 6: Asezari sumeriene

este cel al istoriei artei, întrucât vom vedea o dată în plus dezvoltarea artei monumentale, fapt care semnifică relaţii noi între artă şi societate.

Termenul civilizaţie provine din latinescul civis, care înseamnă „cetate”. Ca atare, este oarecum pleonastic să vorbim despre civilizaţie urbană, dar o vom face, totuşi.

Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_periodFaza Ubaid a dăinuit până prin 3.500 î.e.n., în funcţie de zonă.

Sfintele Scripturi afirmă faptul că cel care a pus bazele civilizaţiei urbane, fiind eroul civilizator şi fondând în Sumer aşezările Babel, Erec (sumerianul Uruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală semnificativă, a fost Nimrod, războinicul puternic, marele tiran hamit descendent din Cuş! Aici în Sumer, sau, după cum îl denumeşte textul sacru al Tanakh-ului (Vechiul Testament) „Șinear” (Gen. 10:10; Is. 11:11; Zah. 5:11) sau Caldeea” (Ier. 50:10; Ez. 16:29) au avut loc evenimentele din capitolele 10-11 din Genesa:

6

Page 7: Asezari sumeriene

6 Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţrayim14, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan. 8 Lui Cuş15 i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe Pământ.9 El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune:„Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.“ 10 Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne16, în ţara Şinar. 11 Din acea ţară, el s-a dus în Asur17 şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah 12 şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. Genesa, 10:6-12.18

Cu toate acestea, Dumnezeu nu a lăsat ca rostirea finală privitoare la urbanitate să fie făcută de un păgân, ci a răscumpărat noţiunea prin Mesia, după cum se vede în Apocalipsa, 21:2,10-27; 22:14,19. Dar, să revenim la urbanizare.

Cetatea Uruk/ Erech a avut conducători de frunte: după Lista regilor sumerieni, întemeietorul primei dinastii şi primul constructor al fortăreţei a fost Meş-ki-ang-gaşer, fiul zeului Utu, care a domnit 324 de ani (o domnie fabulos de lungă), apoi a intrat în mare şi a dispărut. În jurul fortăreţei, fiul lui Meş-ki-ang-gaşer, Enmerkar, despre care David Rohl crede că este una şi aceeaşi persoană cu Nimrod-vânătorul (cu atât mai mult cu cât terminaţia –kar înseamnă, de fapt „vânător”) a construit Unug/ Uruk şi a fost regele acestuia timp de 420 de ani. La domnie i-au urmat păstorul Lugal-Banda, pescarul Dumuzid și Ghilgameș, care este cel mai celebru erou al întregii literaturi sumeriene. Nu ştim în ce ani au avut loc aceste domnii şi faptele de vitejie ale suveranilor, întrucât personajele istorice și evenimentele au fost recuperate din compozițiile literare și nu din mărturii contemporane; în consecință, este dificil să atribuim evenimentele unui anumit nivel arheologic al cetăților Uruk, Aratta şi Kiş. În plus, la Uruk sau la Kiș au fost descoperite foarte puține mărturii din această perioadă. „Această epocă este întunecată, dar din ea răzbat ecouri slabe de fapte pătimașe realizate de un popor tânăr și viguros.”19

La sfârşitul mileniului al V-lea, cultura Ubaid evoluează, transformându-se în ceea ce se numeşte „cultura Uruk”20 (3.500 – 3.000 î.e.n.), sau chiar „fenomenul Uruk”21. Această cultură este extrem de importantă pe câteva planuri pe care le vom înfăţişa mai jos.

Mai întâi de toate, dezvoltarea forţelor de producţie şi productivitatea muncii în agricultură a declanşat o serie de schimbări dramatice care au afectat întreaga civilizaţie străveche: sub aspect economic, o dată ce solul irigat şi arat devenise foarte productiv, indivizii au început să producă mai multă hrană decât consumau, fapt care îngăduie demografiei să aibă o curbă ascendentă: pe la 3.500 î.e.n. aşezarea Uruk atinsese o suprafaţă de aproape 100 ha şi avea o populaţie cam de 20.000 locuitori, fiind de două ori mai mare decât celelalte cetăţi-state sumeriene, iar prin anii 3.000, în faza Uruk IVA, cetatea se întindea pe o suprafaţă de 250 ha şi avea 30.000 – 50.000 locuitori.22

14 10:6Miţrayim înseamnă Două Egipturi, probabil cu referire la Egiptul de Sus şi cel de Jos; şi în v. 13.15 10:8 Nu acelaşi cu cel din vs. 6-7; probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (vezi Gen. 2:13).16 10:10 Babilonia.17 10:11 Asiria.18 10:11 Asiria.? Versiunea Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com19 Art. „Sumer, sumerieni”, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (red. princ.), edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.20 Unii o denumesc „cultura Ur – Uruk”.21 Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 - 323 BC, Blackwell Publishing, Oxford, UK, second edition, 2007, p. 19.22 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 52.

7

Page 8: Asezari sumeriene

Relaţiile de vecinătate continuă să devină mai semnificative decât cele de rudenie, iar aglomeraţia umană şi diluarea relaţiilor de familie continuă să ducă spre dizlocarea semnificaţiei totemurilor şi zeilor gentilici şi spre înlocuirea lor cu o divinitate tutelară a locuitorilor aşezării respective, sau cu un panteon al comunităţii.

Existenţa hranei abundente a avut implicaţii pe încă un plan, cel profesional: unii dintre indivizi au început să petreacă în agricultură mai puţin timp – sau chiar deloc. Ei meşteşugari, de exemplu tăbăcari, olari23 etc24., sau negustori, iar unii se integrează ca birocraţi în aparatul sacerdotal. Alţii îmbrăţişează cariera armelor, devenind oşteni de profesie. „Masa amorfă a comunităţii se structurează, apărând categorii şi pături tot mai bine individualizate.” Continuă apariţia însemnelor de rang/status: podoabe sau sceptre, precum şi securi sau pumnale rituale.

O dată ce comunitatea acceptă tot mai uşor un panteon local, se continuă activitatea de construire a templelor monumentale şi deservirea lor de către aparatul sacerdotal.

Noua orânduire a societăţii devine tot mai sofisticată şi, pentru necesităţile administraţiei, prin 3.500 î.e.n. este inventat un tip de proto-scriere, cu caractere pictografice. Ea avea un caracter rebusistic şi apare ca o simplă strângere de date de genul registrelor de socoteli şi de venituri ale templelor, dar după vreo trei secole se va trece la scrierea cuneiformă, iar pe tăbliţe vor fi scrise şi creaţii literare.

Practic, aceasta este perioada pe care o putem puncta ca fiind pasul decisiv spre civilizaţie: încetează forma socială de comună primitivă, care ţinea de preistorie, şi se trece la cetatea-stat, care ţine de istorie.

În perioada Djemdet Nasr (3.100 – 2.900 î.e.n.), despre care am scris când tratam despre generalităţi sumeriene, oraşul Uruk se întindea pe o suprafaţă de cca. 500 ha şi avea o populaţie de aproximativ 60.000 – 80.000 locuitori, fiind centrul unui întins teritoriu rural. Cu toate acestea, nu suprafaţa sau numărul său de locuitori îl recomandă ca oraş, după cum observă Alexandru Diaconescu:

Oraşul Uruk (…) era centrul unui întins teritoriu rural. O parte din locuitorii săi se ocupau în continuare de agricultură, cultivând terenurile din vecinătatea oraşului, dar restul teritoriului agricol era pus în valoare de o sumedenie de mici aşezări rurale. Dacă oraşul beneficia de hrana produsă de teritoriul său rural, la rândul său el îl aproviziona cu produse meşteşugăreşti, precum şi cu produse agricole complementare, căci el era un centru de schimb şi de redistribuire a alimentelor: ţăranii trimiteau către templu produsul lor şi primeau în schimb toate celelalte produse necesare traiului.În concluzie: o aşezare urbană nu constituie doar o mare concentraţie demografică, ci, spre deosebire de sat, care este mono-funcţional şi suficient sieşi, oraşul exercită o serie de funcţii productive, de schimb şi redistribuire, (fiind, deci, pluri-funcţional) şi exercitându-şi totodată autoritatea administrativ-politică asupra unei întinse regiuni din jur. Într-un cuvânt, îl putem defini ca aşezare urbană numai prin raportarea sa la lumea rurală înconjurătoare.25

Iar mai târziu profesorul conchidea:

Societatea sumeriană nu era nicidecum scindată în „clase antagoniste” şi de aceea, pe drept cuvânt, orânduirea primelor oraşe-stat a fost caracterizată drept „comunism teocratic”.

23 „Ceramica lucrată cu mâna face loc celei lucrate la roata înceată. Mai simplă ca decor, ea dovedeşte o sporire a capacităţii de producţie a meşteşugarilor locali.” Emil Condurachi, în Samuel Noah Kramer, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o „Introducere” de acad. Emil Condurachi, p. 10.24 În Uruk este foarte posibil să fi existat chiar şi o topitorie, vezi Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 24.25 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 56.

8

Page 9: Asezari sumeriene

Comunism, pentru că nu există proprietate clară asupra pământurilor şi „munca voluntară” e prestată de toată lumea; teocratic, pentru că întreaga viaţă social-politică era dirijată de către clasa sacerdotală în formare (…)Apariţia oraşului-stat a fost rezultatul unui îndelungat proces (desfăşurat pe parcursul mai multor milenii) la capătul căruia societatea nu s-a „scindat”, ci s-a „structurat” într-un mod superior, fiecare grup şi categorie definindu-şi statutul social în funcţie de rolul jucat. Statul nu poate fi deci categorisit (aşa cum o făcea Lenin) drept „un instrument de dominare al unei clase îndreptat împotriva celorlalte clase şi pături sociale”, ci este o formă superioară, mai complexă de organizare a societăţii cu scopul coordonării activităţilor de interes public. Conducerea societăţii înseamnă politică, iar statul reprezintă o nouă formă de organizare politică, incompatibilă cu orânduirea gentilică, căci el înlocuieşte relaţiile de sânge cu „cetăţenia”.26

Mai adăugăm doar faptul că, pe la anii 2.700 î.e.n., Ghilgameş, faimosul erou de numele căruia se leagă celebra Epopee, a fortificat aşezarea, obligându-şi concetăţenii supuşi să împrejmuiască oraşul cu un zid de apărare27.

B. Religiozitatea cetăţii-templu Uruk

Cetatea Uruk şi cultura edificată de ea sunt de maximă importanţă şi din punctul de vedere al religiozităţii efective.

În primul rând, sesizăm faptul că valoarea religioasă şi funcţională a zeilor gentilici şi a totemurilor clanului aproape a dispărut, ei fiind înlocuiţi de panteonul comunităţii.

În al doilea rând, tăbliţele de lut descoperite în templu, sau, altfel spus, registrele respective arată că zeul tutelar era considerat a fi stăpânul întregului pământ al oraşului-stat respectiv, iar dreptul său se suprapune peste drepturile familiilor care aveau pământ. Iar reprezentanţii vizibili ai zeului tutelar (adică aparatul sacerdotal) îşi asumaseră funcţia de organizator al întregii vieţi economice:

Din tăbliţe rezultă că templele aveau şi terenuri direct administrate de ele, care erau lucrate prin contribuţia comună a locuitorilor, sau erau date în arendă, dar dirijau şi producţia pe restul pământului aparţinând oraşului-stat respectiv. Meşteşugarii locuiau şi lucrau de obicei pe lângă templu, acesta procurându-le materia primă (uneori, de la mari distanţe, asemenea materialelor de construcţie, piatra şi lemnul lipsind din Mesopotamia) şi retribuindu-i în produse agricole. Templul îndeplinea, astfel, şi rolul de redistribuitor al avuţiei sociale. Dar templul nu gospodărea doar propria-i avere, ci dirija şi activităţile de interes comun, cum ar fi întreţinerea canalelor sau operaţiunile militare. Nu întâmplător deci, pentru caracterizarea acestei perioade se foloseşte termenul de „oraş-templu” (Tempelstadt), căci autoritatea sanctuarului se confundă cu cea publică.28

Iar Constantin Daniel şi Ion Acsan confirmă:

Templul ajunge la sumerieni centrul existenţei, în jurul lui gravitând întreaga viaţă economică, socială şi politică a statului-oraş. Aici se dezvoltă scrierea, care mai târziu

26 Ibid., p. 59.27 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, pp. 273-276.28 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 58.

9

Page 10: Asezari sumeriene

devine cuneiformă, slujind la înregistrarea tuturor mărfurilor, bunurilor şi a convenţiilor comerciale.29

În al treilea rând, aparatul sacerdotal, adică preoţii, specialiştii sacrului şi coordonatorii activităţilor comunitare, precum şi personalul administrativ – o forţă de muncă relativ calificată – îşi îngroaşă rândurile: apar hierodulele, prostituatele „sacre” de la templele dedicate zeiţei Inanna, zeiţă a fertilităţii, despre care vom vorbi puțin mai jos.

Stela din bazalt de mai jos îl reprezintă pe ensi, regele-preot, la vânătoare de lei. În registrul superior el înfruntă leul cu lancea, iar în cel inferior a rănit un prim leu cu trei săgeţi, dar urmează să-l omoare şi pe al doilea, mai puţin vizibil.

Dincolo de valoarea artistică şi arheologică pe care o are această lespede (stelă), trebuie înţeles simbolismul său: ucigând o fiară redutabilă, acest rege-preot sumerian, se identifică ritualic cu zeul cosmizator care omoară monstrul primordial, despre care vom vorbi mai târziu.

Stela de bazalt din Uruk, înălţime 78 cm.http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htm

Începând cu faza Uruk IV B (3.200 – 3.100) preoţii şi personalul apropiat lor edifică construcţii monumentale: în cazul de faţă ne referim concret la ansamblul de sanctuare Eanna, unde se afla cel mai important templu dedicat zeiţei Inanna.

29 Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, Traducere, Prefaţă, Cuvinte înainte şi Note de Constantin Daniel şi Ion Acsan, edit. Minerva, Bucureşti, 1981, pp. 5,6.

10

Page 11: Asezari sumeriene

Reconstrucţia Templului Albdin faza a III-a a Uruk-ului (perioada Djemdet Nasr, 3.100 – 2.900 î.e.n.)

Platforma30 este gigantică, având 13 m înălţime, iar templul efectiv avea 22 x 17 m.http://www.bloganavazquez.com

III. STUDIU DE CAZ: AŞEZAREA UR

A. Istoria aşezării Ur

Numele acestei cetăţi-stat se traduce prin „cuptor de foc”, şi ea era situată pe fluviul Eufrat, la 14 km sud de Masiriyeh sau la 350 km sud-est de Bagdad, în Tell el-Muqayyar din sudul Iraq-ului de astăzi.

Această aşezare care, împreună cu cetăţile Uruk/Erech şi Kiş a fost o metropolă importantă pentru civilizaţia sumeriană şi babiloniană, a fost întemeiată probabil în faza de mijloc a epocii Ubaid, prin anii 4.300 î.e.n. Este posibil să fi fost plasată direct pe stratul aluvionar provenit de la Potopul din cartea Genesa şi din Epopeea lui Ghilgameş. În orice caz, în timpul întemeierii sale, oraşul era pe coastă, la revărsarea fluviului Eufrat în Golful Persic.

Cum am mai spus, iniţial, viaţa cetăţenilor era condusă prin intermediul unui sistem teocratic, dar în timp s-a instaurat regalitatea. Mai întâi a existat o „perioadă pre-dinastică (sfârşitul mileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea, care corespunde începutului civilizaţiei propriu-zis urbane din Mesopotamia. (…) Prima perioadă de înflorire a Ur-ului se situează în faza finală a epocii sumeriene arhaice (Proto-dinasticul III A, între 2.600 şi 2.500).”31

Din punct de vedere arheologic, primul lugal, deci rege, atestat, este Meskalamdug. Lui i-a urmat la domnie fiul său, Akalamdug, care, la rândul său, a fost urmat de Meșanepada. În conformitate cu Listele regilor sumerieni, Meșanepada l-ar fi învins pe Lugal-Kildu din Uruk şi se pare că şi-a supus oraşul Kiş. Acest Meşanepada era

30 Încă nu avem de-a face cu un zigurat.31 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 269.

11

Page 12: Asezari sumeriene

contemporan cu Eannatum din cetatea Lagaş, dar domniile acestor regi corespund, cronologic, cu începutul dinastiei din Lagaş, de la Ur-Nanşe la Eannatum.

Din acele timpuri îndepărtate (anii 2.900 – 2.500 î.e.n.) care se includ în perioada clasică a Sumerului au fost descoperite morminte regale fabulos de bogate, conţinând metale preţioase, pietre semi-preţioase, tichii, vase, cupe deosebite.

Tăbliţele dezgropate indică activităţi comerciale înfloritoare, la care se adaugă vămuirea tuturor corăbiilor care aduceau mărfuri în Mesopotamia şi care trebuiau să treacă prin Ur.

Reconstrucţia unei tichii şi a unei salbe purtate de o prinţesă sumeriană,descoperite într-un mormânt regal.

Despre coarnele tichiei vom trata într-o altă lucrare privind religiile păgâne în antichitate.Imagine preluată din http://en.wikipedia.org/wiki/Sumer

„Stindardul” bătăliei din Ur, artefact datat din anii 2.600 – 2.400 î.e.n.Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_of_Ur

12

Page 13: Asezari sumeriene

Imperiul deţinut de cea de-a III-a dinastie din Urhttp://en.wikipedia.org/wiki/File:Map_of_Ur_III.svg

Prin anul 2003 năvălitori elamiţi, veniţi din ţinutul deluros din împrejurimi, l-au capturat pe regele domnitor Ibbi-Sin din dinastia a III-a şi au nimicit splendoarea cetăţii.

Mai târziu, zona a intrat în jurisdicţia Isinului, a Larsei şi a Babilonului. Cetatea şi-a regăsit o parte din importanţă – din punctul de vedere religios, cel puţin – atunci când mama regelui Nabonidus (556-539), copiind gestul Enheduanei, a devenit mare preoteasă a zeului Sin.

Decadenţa definitivă a oraşului a avut loc în epoca ahemenizilor.32

B. Religiozitatea aşezării (ulterior, a cetăţii-stat) Ur: sacerdoţiu, construcţii

Cel mai faimos personaj sacerdotal din cetatea Ur a fost Enheduanna, fiica marelui rege Sargon I, prima autoare al cărei nume este păstrat în literatura universală.33

Ur-Nammu, fondatorul prosperei dinastii a III-a (cca. 2111) şi un faimos legiuitor, a construit aici un turn-templu (ziggurat) în trei platforme terasate. Acest monarh pretindea că însuşi Nanna(r), Zeul-Lună, divinitatea tutelară a Ur-ului l-a învestit ca rege.

În perioada Dinastiei a III-a din Ur (2119/2055 – 2004/1940), aparatul sacerdotal din Ur era imens, ajungând la 62 de preoţi-bocitori şi la 180 de vocalişti şi de instrumentişti.34

32 Jean Deshayes, op. cit., p. 271.33 Pentru o discuţie despre acest personaj, a se vedea articolul privind literatura sumeriană.34 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_religion

13

Page 14: Asezari sumeriene

Marele zigurat din Ur, construit de Ur-Nammu.Se numea E-temen-nigur(u),

în traducere „construcţia ale cărei temelii inspiră groază”.Imagine preluată din

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Ziggurat_of_Ur

C. Patriarhul Avram şi cetatea Ur

Pe când YHWH l-a chemat pe Avram să părăsească cetatea Ur, aceasta avea deja o vechime de 2.300 de ani, era, pare-se, cel mai populat oraş din lume, atingând, poate, circa 65.000 de locuitori35, iar prosperitatea sa ajunsese la apogeu:

28 Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în ţara în care s-a născut, în Ur din Caldeea. 31 Terah i-a luat pe fiul său Avram şi pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum şi pe Sarai, nora sa şi soţia fiului său Avram, şi au ieşit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în Canaan; dar când au ajuns în Haran, s-au aşezat acolo. Genesa, 11:28,31.

7 Domnul i-a mai spus:- Eu sunt Domnul Care te-a adus din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dea această ţară (Canaan, n.ns.) drept moştenire.Genesa, 15:7.

7 Tu eşti Domnul, Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram, Care l-ai scos din Ur, din Caldeea, şi i-ai pus numele Avraam. Neemia, 9:7.

35 A se vedea http://geography.about.com/library/weekly/aa011201a.htm

14

Page 15: Asezari sumeriene

2 El a răspuns: – Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, 3 şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“36 4 Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor37 şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum…Faptele apostolilor, 7:2-4.38

În acest punct trebuie să sesizăm două lucruri; primul este acela că ascultarea demonstrată de Avram (ulterior, Avraham) a fost răsplătită de YHWH prin faptul că patriarhul a fost ferit de două mari calamităţi care s-au abătut peste cetate: pe de-o parte, a fost ferit de năvălirea elamiţilor din anii 2003, care au nimicit splendoarea cetăţii. Pe de altă parte, chiar dacă elamiţii nu ar fi năvălit, deja prin acei ani cetatea aceasta (şi cele din jurul său) au început să nu mai aibă parte de recolte bogate: apa adusă prin irigaţii timp de milenii făcuse ca solul să devină sărăturos şi tot mai puţin rodnic.

Al doilea lucru pe care îl menţionăm este acela că, în timpul patriarhului Avram, Sumerul era denumit Şinear, nu Caldeea. Numele propriu „Caldeea” este inserat în Biblie după anul 1.000 î.e.n., când fosta cetate-stat Ur făcea parte din ţinutul Caldeii. Cel care a făcut această interpolare târzie a fost, probabil, cărturarul Ezra, care dorea să menţină informaţia biblică la zi, în acord cu schimbările geo-politice.39

IV. STUDIU DE CAZ: AŞEZAREA BABEL

Tradiţia babiloniană târzie, din motive propagandistice şi ecumenice, pretindea că zeul Marduk ar fi fondat aşezarea Babel.

Pasajul Genesa, 10:6-1240 ne spune că hamitul Nimrod, războinicul puternic, marele tiran descendent din Cuş, a fondat în Sumer aşezările Babel, Erec (sumerianul Uruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală semnificativă.

Dumnezeu, care nu este numai Creator, ci şi Susţinător al creaţiei (Proniator), a avut grijă ca Nimrod să dea acestei aşezări numele de „Bab-il”, care înseamnă „Poarta zeului (Il), nume care, mai târziu, în urma răzvrătirii oamenilor, a fost cu uşurinţă transformat în Baalal, a confunda, a încurca.41

Talmudul denumeşte această cetate Borsippa („Turnul limbii”) şi spune că era la o distanţă de 20 km de Babilon.

În Babel a fost construit şi un turn faimos. Probabil că acesta era, de fapt, un ziggurat în vârful căruia se afla un templu. În sumeriană ziguratul acesta era denumit Etemenanki, care înseamnă „Clădirea platformei de temelie a Cerului şi a Pământului” al cărei vârf „ajunge la Cer”. Nu se ştie precis dimensiunile sale; este foarte posibil ca nivelul de bază să fi avut 90 x 90 m, cu o înălțime de 33 m. Pe acest nivel au fost construite cinci platforme, fiecare înaltă de 6-18 m, cu suprafaţa bazei tot mai mică, şi ziguratul a fost

36 7:3 Vezi Genesa, 12:1.37 Sau: babilonienilor.38 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com39 Din punctul nostru de vedere, această interpolare nu diminuează cu absolut nimic conceptul de inspiraţie a Bibliei, ci, dimpotrivă, demonstrează că Spiritul Divin colaborează fructuos cu oamenii în procesul de redactare şi elaborare a Sfintelor Scripturi. 40 Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com41 Proniatorul face, uneori, asemenea jocuri de cuvinte în limbile pe care El le-a dat oamenilor; un alt exemplu ar fi evreiescul pascha, care înseamnă Paşte şi conexiunea pe care o poate face cu grecescul paschein, patimi. Speculaţia ar fi că de Pascha se pătimeşte. Această speculaţie lingvistică se verifică printr-un adevăr incontestabil: Mesia a pătimit chiar de Paşte.

15

Page 16: Asezari sumeriene

finalizat printr-un templu, probabil cubic, unde neiniţiaţii credeau că se pogoară zeul. Accesul la templu se făcea pe rampe sau pe scări.

Ziguratul era gigantic şi inspira groază şi admiraţie.Într-un moment critic al istoriei sale, construirea Babelului a fost oprită. Tradiţia

babiloniană care vorbeşte despre acest lucru spune:

Nu la mult timp după Potop, oamenii au ajuns atât de plini de tăria şi statura lor încât au început să-i dispreţuiască pe zei şi au trudit întru înălţarea turnului care acum este numit Babilon, cu gând să se stabilească în Cer. Dar pe când streşinile se apropiau de cer, iată, zeii au chemat în ajutor vânturile şi au răsturnat turnul. Ruinele încă mai sunt numite Babel, pentru că până atunci toţi oamenii avuseseră aceeaşi vorbire, dar acum a fost trimisă asupra lor o confuzie de limbi diverse.42

Reconstrucţie artistică a ziguratului Etemenanki.http://en.wikipedia.org/wiki/Tower_of_Babel

Alexandru Polyhistor, pe de altă parte, spune că cele patru vânturi s-au năpustit asupra turnului şi l-au dărâmat.

Textul biblic are cam aceeaşi explicaţie:

1 Tot pământul vorbea o singură limbă şi folosea aceleaşi cuvinte. 2 Venind dinspre răsărit43, oamenii au găsit o câmpie în ţara Şinar şi s-au aşezat acolo. 3 Ei şi-au spus unul altuia: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine.“ Ei foloseau cărămizi în loc de pietre şi smoală în loc de mortar. 4 Apoi au zis: „Haidem să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer şi să ne facem un nume, altfel vom fi împrăştiaţi pe tot Pământul.“ 5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care oamenii le construiau. 6 Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toţi au aceeaşi limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce şi-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. 7 Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.“

42 Abydenus, apud Eusebius, Praeparatio Evangelica, cartea a IX-a, cap. 14,15, apud art. „Babel”, în Fausset Bible Dictionary, în Bible Works 7.43 Babilonia.

16

Page 17: Asezari sumeriene

8 Astfel, Domnul i-a împrăştiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. 9 De aceea cetatea a fost numită Babel44, pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ şi apoi i-a împrăştiat pe tot pământul. Genesa, 11:1-9.45

O tradiţie evreiască spune că ziguratul din Babel a fost despicat până în temelii de un foc venit brusc din Cer.46 Este ca și cum la cei doi „haidem!...” omeneşti, a zis şi Dumnezeirea „haidem!...”; unul a fost suficient.

Porunca dumnezeiască din Genesa, 1:28, a fost aceea de creştere, de înmulţire, de umplere a Pământului şi de supunere a sa, reiterată in Genesa, 9:1. De-asemenea, este posibil ca Peleg, fiul lui Eber din Genesa, 10:25, să-şi fi primit numele pentru că pe vremea sa Pământul a fost despărţit în continente, şi pasajul de mai sus arată că oamenii refuză să se supună poruncii dumnezeieşti de a popula Pământul; chiar mai mult, ei vor să-şi facă propriul lor renume, iar construirea acestui turn-zigurat însemna, aşadar, materializarea păcatelor de aroganţă şi de răzvrătire a omenirii împotriva Dumnezeirii, care, singur, are voie să-Şi facă un renume (Is. 63:12,14; Ier. 32:20).

Fausset comentează47:

Turnul lor îndreptat spre cer semnifica, poate, dedicarea acestuia faţă de ceruri (sabeanismul, care înseamnă închinarea la ţaabaa, la oştirea cerului), prima eră a idolatriei, precum şi primul efort făcut în vederea întemeierii pe Pământ a imperiului unit şi universal, lucru care nu se va realiza datorită ambiţiei omeneşti, ci datorită apariţiei lui Mesia, care are dreptul la această Împărăţie (Ezec. 21:27).

Dumnezeu intervine dramatic, încurcă limba unică vorbită aici, seamănă confuzie printre ei şi întrerupe comunicarea lor. Babelul a rămas, deci, simbolul confuziei şi al pedepsei divine pentru mândria omenească.

Ulterior, turnul Babel a cunoscut o serie de dărâmări şi de restaurări, după cum urmează:

Pe la anul 2340 î.e.n., faimosul conducător semit Sargon I, sau Sargon cel Mare, a nimicit cetatea-stat unde se afla ziguratul şi a dus pământ din ea pentru a-şi întemeia noua capitală, Agade/Akkadu.48 Ulterior, Şarkalişari, rege în Agade prin 2250 î.e.n., a restaurat turnul şi templul său, după cum ne spune un text descoperit, precum şi tradiţia babiloniană.

Mai târziu, prin anii 681-665, împăratul Esarhadon l-a restaurat din nou, dar a fost afectat grav în războiul din 652-648 î.e.n.

A fost inclus în planul formidabilelor acţiuni edilitare ale împăratului Nebucadneţar al II-lea (605-562 î.e.n.).49 Textul descifrat al inscripţiilor spune:

Am zidit şi isprăvit casa temeliei pământului (substructura pivniţei), cel mai străvechi monument din Babilon; i-am înălţat capul cu cărămizi poleite în cupru… casa celor şapte lumini (şapte planete); un rege din vechime a zidit-o în urmă cu 42 de veacuri, dar nu i-a

44 11:9 Babel (akkadiană) înseamnă cale (poartă) spre zeu şi sună asemănător cu termenul ebraic pentru confuzie sau încurcătură.45 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com46 Samuel Bochart, Geographia Sacra seu Phaleg et Canaan, 1, apud art. „Babel”, în Fausset Bible Dictionary, în Bible Works 7.47 Art. „Babel, Babylon”, în Fausset’s Bible Dictionary, din Bible Works 7.48 Cu toate acestea, Sargon nu este Nimrod, întemeietorul din Genesa, 10:10.49 Daniel, 4:30.

17

Page 18: Asezari sumeriene

isprăvit capul. Din vremuri străvechi oamenii au părăsit-o fără poruncă ce să le exprime cuvintele; cutremurul şi tunetul au despicat şi împrăştiat lutul său uscat la soare.50

Însă suburbia Babel, dimpreună cu Babilonul, era plină până la refuz de păcate de idolatrie (Ier. 50:38), de vrăjitorie (Is. 47:9,12,13; Dan. 2:1,2), de aroganţă (Is. 14:13,14; Ier. 50:29,31,32) şi lăcomie (Ier. 51:13), de opresiune (Is. 14:4). Dumnezeu a rostit împotriva Babelului şi a Babilonului o profeţie prin care spunea că îl va dărâma prin mezi (Is. 13:17) și că nu va mai fi locuit (Is. 13:19-22; 14:22,23; Ier. 25:12; 50:13,39; 51:37).

Ziguratul descoperit la Birs Nimrud avea colţurile îndreptate spre punctele cardinale şi din templul său se observau mişcările astrelor, punându-se, astfel, bazele astronomiei.

Turnul a fost din nou demolat de Xerxes în 472 î.e.n. Alexandru a curăţat molozul, intenţionând să restaureze ziguratul, dar a murit înainte de a putea face aceasta. Se împlinea, astfel, blestemul dumnezeiesc menţionat mai sus.

www.bloganavazquez.com

V. STUDIU DE CAZ: CETATEA AKKADU/ AGADE

A. Istoria cetăţii Akkadu/ AgadeÎn cadrul semnificativei formaţiuni statale întemeiate de hamitul Nimrod,

descendent din Cuş, se afla şi Agade (Akkadu). (Reciteşte Genesa, 10:6-12).Numele sumerian al cetăţii era Agade, iar cel semitic Akkadu. Nu se ştie precis

unde era situată această cetate-stat, posibil ca ruinele descoperite la Tell (Sesubar) să fie ruinele Akkadu-lui. Cetatea-stat Akkadu avea, la fel ca alte cetăţi, şi o zonă agricolă care-i furniza alimentele necesare, şi întreaga zonă a primit numele acesta.

Inscripţiile arată că faimosul conducător semit Sargon I (cca. 2340 î.e.n.), sau Sargon cel Mare, a întemeiat aici o dinastie semitică generatoare de prosperitate, care a dăinuit din secolul al XXIII-lea până în secolul al XXI-lea. El este acela care a pus capăt poporului sumerian ca entitate identificabilă din punctul de vedere etnic și politic și a început „semitizarea” Sumerului.

În vremea aceea cetatea-stat Akkadu a stăpânit peste tot Sumerul (sudul Babiloniei) şi armatele sale au ajuns până în Siria, Elam şi sudul Anatoliei. Dat fiind comerţul şi marea

50 Art. „Babel, Babylon”, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7.

18

Page 19: Asezari sumeriene

prosperitate care au urmat după domnia lui Sargon şi a succesorului său Naram-Sin, dinastia lor a devenit simbolul „epocii de aur”.

Către anul 2.200, populația Guti a distrus această capitală, împreună cu templele și statuile zeilor acestora.

Mai târziu, când Babilonul a devenit capitală, termenul „Akkadu” a continuat să fie folosit în cronicile regilor din Asiria şi Babilon pentru a descrie tot Babilonul de nord, până către sfârşitul perioadei persane.

Limba akkadiană „avea să înlocuiască încetul cu încetul sumeriana în epoca dinastiei a III-a din Ur, apoi în cea a dinastiei de la Isin, înainte de a deveni, în mileniul al II-lea, limba diplomatică a tuturor cancelariilor orientale.”51

Mai târziu, dialectul faimoasei dinastii din Agade a fost desemnat drept „acadiană veche”, iar termenul „acadian” (akkadian) este folosit pentru a desemna limbile semitice asiriene şi babiloniene.

În ceea ce priveşte scrierea, această limbă preluase scrierea cuneiformă dezvoltată de sumerieni.

B. Religiozitatea akkadiană

Privitor la religiozitatea akkadiană vom cita rezumatul făcut de Mircea Eliade52:

Majoritatea cetăţilor-temple sumeriene au fost unite de Lugalzaggisi, suveranul din Umma, către ~ 2.375. Este prima manifestare a ideii imperiale despre care avem cunoştinţă. O generaţie mai târziu, întreprinderea e repetată, cu mai mult succes, de către Sargon, regele Akkadului. Dar civilizaţia sumeriană şi-a păstrat toate structurile. Schimbarea îi interesa exclusiv doar pe regii cetăţilor-temple: ei se recunoşteau tributari cuceritorului akkadian. Imperiul lui Sargon se prăbuşi după un secol, ca urmare a atacurilor gutilor, „barbari” care nomadizau în regiunea Tigrului de Sus. De aici înainte, istoria Mesopotamiei pare să se repete: unitatea politică a Sumerului şi Akkadului este distrusă de „barbarii” din afară; la rândul lor, aceştia din urma sunt răsturnaţi de revolte interne. (…)Trecerea de la cetăţile-temple la cetăţile-stat şi la imperiu reprezintă un fenomen de o importanţă considerabilă pentru istoria Orientului Mijlociu53. (…) Conservatorismul religios sumerian se prelungeşte în structurile akkadiene. Triada supremă a rămas aceeaşi: Anu, En-lil, Ea (= En-ki). Triada astrală a împrumutat, în parte, numele semitice ale divinităţilor respective; Luna, Sin (care derivă din sumerianul Suen); Soarele, Şamaş; steaua Venus, Iştar (= Inanna). Lumea inferioară a continuat să fie guvernată de Ereşkigal şi soţul ei, Nergal. Puţinele schimbări impuse de nevoile imperiului — ca, de exemplu, transferul la Babilon al primatului religios şi substituirea lui En-lil prin Marduk — „au cerut secole pentru a se realiza” 54. Cât priveşte templul, „nimic esenţial nu s-a schimbat în întocmirea generală [...] din faza sumeriană, doar amploarea şi numărul edificiilor”55. (…)

VI. STUDIU DE CAZ: NIPPUR – CENTRU RELIGIOS ŞI CULTURAL

Despre Nippur nu se poate spune cu certitudine că era oraş, aşa încât vom folosi termenul „aşezare”. El nu este menţionat în Sfintele Scripturi, dar istoria sa este importantă

51 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 66.52 Mircea Eliade, op. cit., pp. 70-72.53 „Instituţii noi (ca armata regulată şi birocraţia) sunt atestate pentru întâia oară; cu timpul ele vor fi adoptate si de alte state.” N. a.54 Jean Nougayrol, „La religion babylonienne”, p. 217. N. a.55 Ibid., p. 236. N. a.

19

Page 20: Asezari sumeriene

în contextul mai larg al lumii biblice, întrucât timp de peste 2.000 de ani aşezarea a fost centrul religios şi cultural al civilizaţiei sumeriene, fără a fi fost vreodată capitala vreunui imperiu sau a vreunei formaţiuni statale.

Nippur-ul era situat în Mesopotamia meridională, la graniţa dintre Sumer şi Akkad, la cca. 80 km sud-est de cetatea antică a Babilonului. Ca reper modern am putea da oraşul Bagdad din Iraq, aflat la 160 km nord de Nippur.

Aşezarea a fost fondată pe la anul 4.000 de un grup de purtători ai culturii Ubaid. A devenit un centru unde înflorea industria: documentele descoperite în zonă, unele tăbliţe datând din anii 2.500 î.e.n., precum și mai târzii descriu o varietate de întreprinderi comerciale.

De-asemenea, Nippur era un important centru cultural, unde erau educaţi scribi a căror educaţie se concentra pe învăţarea scrierii cuneiforme şi a matematicii. Au fost descoperite numeroase tăbliţe conţinând exerciţii de şcoală şi fragmente de dicţionare, majoritatea acestor tăbliţe aparţinând primelor secole ale celui de-al II-lea mileniu î.e.n. (epocile Isin, Larsa, Babilon).

Dat fiind faptul că Nippur-ul era un centru de pregătire scribală, ne-am putea închipui că a devenit şi o cetate-stat, care să fi dobândit chiar statutul de capitală a cetăţilor din zonă, dar lucrurile nu stau aşa, şi vom vedea motivele pentru care acest lucru nu s-a întâmplat.

Am menţionat mai sus, citând din Listele regilor sumerieni, că, înainte de Potop, regalitatea a coborât din Cer în Eridu(g). O dată cu apariţia regalităţii, cetăţile din zonă au devenit repede cetăţi-state sau regate, s-au războit pentru guvernarea regiunii şi au devenit locurile din care se exercita supremaţia politică. În acest peisaj belicos, Nippur-ul face excepţie, cetăţenii săi nu aveau nevoie să se războiască, pentru că ei aveau alt tip de supremaţie, şi încă una incontestabilă, cea religioasă: cum am spus mai sus, în Nippur sălăşluia En-lil, zeul suprem al panteonului sumerian. Acesta era zeul atmosferei şi făcea parte din triada marilor zei An – En-lil – En-ki. Zei diverşi controlau fiecare aspect al vieţii sumeriene, dar căpetenia tuturor acestor zeităţi era En-lil, care sălăşluia în templul Ekur, „casa muntelui”, din Nippur, împreună cu Ninlil, soţia sa, zeiţă a văzduhului.

Se presupune că templul Ekur, „casa muntelui”, a fost construit prin anii 2.700 – 2.600 î.e.n. de En-me-barage-si din Kiş. Acest templu, sanctuarul de căpetenie al întregului Sumer, avea o semnificaţie atât de mare încât sumerienii credeau că zeii tutelari ai tuturor celorlalte aşezări, încărcaţi cu daruri, veneau aici în pelerinaj şi-l rugau pe zeul suprem să dăruiască prosperitate şi abundenţă aşezărilor pe care le protejau.56

Pe planul mundan, oameni din toate straturile sociale, de la ţărani agricultori până la regi, duceau ofrande zeului suprem, iar voia sa era transmisă prin preoţie.

Prin urmare, valoarea religioasă a Nippur-ului era chiar mai importantă decât calitatea sa de centru al educaţiei scribale sau de posibilă cetate. Iată, aşadar, o aşezare care domina civilizaţia din timpul său chiar fără a avea armate, un Vatican avant la lettre.

O aşezare atât de prestigioasă din punct de vedere religios?... Hmmm, un conducător energic, care are intuiţii despre trebuinţele religioase ale oamenilor şi despre psihologia gloatelor ar fi putut specula politic acest prestigiu… şi asemenea conducători n-au întârziat să încerce această manipulare dibace.

De pildă, prin anii 2.350 î.e.n. Lugal-Zaggesi, ensi al cetăţii Umma, un guvernator războinic, a încercat prin intermediul unei serii de războaie să unească sumerienii într-un stat organizat. Atunci Nippur-ul a jucat un rol de seamă în planurile acestui ensi, tocmai datorită faptului că el putea coagula trebuinţele religioase ale populaţiei sumeriene. În consecinţă, Lugal-Zaggesi s-a deplasat la marele sanctuar din Nippur, unde a cerut să fie

56 A se vedea, de exemplu, S.N. Kramer, Sumerian Mythology, „Călătoria lui Nanna la Nippur”, p. 47.

20

Page 21: Asezari sumeriene

învestit cu neobişnuitul titlu de „Rege al Ţării”. Jean Deshayes face un comentariu pertinent:

…Alegerea Nippurului, oraşul sfânt al lui Enlil, pe care îl venerau toţi sumerienii, conferea acestuia din urmă un fel de supremaţie asupra tuturor zeilor din celelalte oraşe şi făcea din templul lui Enlil un loc universal de raliere.57

Posibilitatea deţinută de Nippur de a juca un rol religios semnificativ a crescut după ce regele Ur-Nammu din Uruk, (2.111 – 2.094 î.e.n.), întemeietorul celei de-a III-a dinastii din Ur, a edificat aici un zigurat, iar templul în sine, Ekar, avea rol de sanctuar federal.

Aici mai merită semnalat un fapt de natură administrativă. Îl redăm prin cuvintele lui Jean Deshayes:

În localitatea Drehem din apropiere58 a fost aleasă de către Şulgi59 pentru a crea acolo ceea ce a fost poate un depozit de alimente şi de materii prime aparţinând zeului din Nippur, dar independent de sanctuar: s-ar putea vedea în asta un fel de fond naţional la care contribuiau în mod obligatoriu diferitele oraşe ale imperiului. Astfel ar fi luat naştere, pentru prima dată, un tezaur de stat deosebit de bunurile regelui şi de cele ale templelor.60

Aici, la fel ca în cetăţile-stat importante ale Sumerului, a fost construit şi un sanctuar consacrat freneticei zeiţe a fertilităţii, a sexualităţii şi a războiului, Inanna.

O dată cu ridicarea puterii babiloniene, influenţa şi proeminenţa Nippur-ului a început să scadă. Până în vremea lui Hamurabbi (1.792 – 1.750 î.e.n.) Babilonul preluase conducerea ca şi centru religios şi cultural, dar Nippur a continuat să rămână o aşezare semnificativă până prin anii 250 î.e.n.

57 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 79.58 Din apropierea Nippur-ului, n.ns.59 Rege din a III-a dinastie din Ur (2.093 – 2.046), fiul lui Ur-Nammu.60 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 83.

21


Recommended